Transportul cu reţelele de conducte

Cadrul general
Din multitudinea posibilităţilor de transport a bunurilor materiale, transportul prin reţele de conducte
reprezintă o metodă utilizată la nivel local sau internaţional pentru bunuri în stare lichidă sau gazoasă. O
particularitate a conductelor este dată de faptul că acestea sunt proiectate cu un scop specific, destinate
transportului unui singur produs. Proiectarea şi realizarea reţelelor de conducte se face cu cheltuieli majore iar
sistemul nu poate fi utilizat înainte de finalizare. De aceea hotărârea de a construi un astfel de sistem este luată
după o analiză judicioasă a utilităţii acestuia şi a profitului adus.

Clasificare după rolul acestora

În general, există următoarele tipuri de conducte, clasificate după scopul în funcţionare al acestora:
- conducte de colectare: reprezintă un grup de conducte interconectate care formează rețele complexe cu
scopul de a aduce țiței sau gaze naturale din mai multe zone de extracţie din apropiere la o instalație de
tratare sau o instalație de procesare. În general, conductele sunt de obicei scurte - câteva sute de metri -
și cu diametre mici.
- conducte de transport: în principal sunt țevi lungi cu diametre mari, ce conţin produse în mișcare
(petrol, gaze, produse rafinate) între orașe, țări și chiar continente.
- conducte de distribuţie: un sistem compus din mai multe conducte interconectate cu diametre mici,
utilizate pentru a duce produsele la consumatorul final.

Compunerea şi tehnologia unui sistem de conducte

Principalele elemente ale unui sistem de conducte sunt:
1. Staţia iniţială de pompare – reprezintă începutul sistemului, în care produsul este injectat în linie.
Este compusă dintr-un ansamblu de pompe sau compresoare şi o instalaţie de depozitare a
produsului brut.
2. Staţii de pompare intermediare – reprezintă staţiile cu grupuri de pompe sau compresoare amplasate
de-a lungul conductelor de transport. Amplasarea acestor staţii este definită de topografia terenului,
de tipul de produs transportat sau de condiţiile operaţionale ale reţelei.
3. Staţie de livrare parţială –staţii intermediare ce permit operatorului livrarea unei părţi din produsul
transportat.
4. Staţia de supape de blocare – reprezintă prima linie de protecţie a conductei. Cu acest tip de supape
operatorul poate izola orice segment al liniei pentru lucrări de întreţinere sau poate izola o ruptură
sau o scurgere. De obicei sunt situate la aproximativ fiecare 50 km, dar amplasarea acestora depinde
 de natura produsului transportat, traiectoria conductei, tipul conductelor, geografia terenului şi
condiţiile operaţionale.
5. Staţie de reglare a presiunii – o staţie prevăzută cu supape, în care operatorul poate elibera o parte
din presiunea acumulată în linie.
6. Staţia finală de livrare – staţia în care produsul e livrat utilizatorului ultim sau înmagazinat în
vederea distribuţiei ulterioare.
Conductele sunt, în general, așezate în subteran, deoarece temperatura este mai puțin variabilă.
Conductele fiind de obicei metalice, ajută la reducerea dilatării și contracției care pot apărea odată cu
schimbările meteorologice.Conductele pentru sistemele de încălzire centralizate sunt adesea așezate la sol.
Conductele pentru petrol care traversează zone de gheaţă, precum Trans-Alaska-Pipeline, sunt deseori aşezate la
o distanţă semnficativă faţă de sol, pentru a evita topirea gheţii de petrol fierbinte, ceea ce ar duce la
scufundarea conductei în sol.
Întreținerea conductelor include verificarea nivelurilor de protecție catodică, supravegherea pentru a
evita aşezarea unor construcții deasupra conductelor, supravegherea nivelului de eroziune şi curăţarea în cazul
apariţiei unor factori corozivi la interior.

Rolul geopolitic al conductelor

Conductele pentru resursele majore de energie (petrol și gaze naturale) nu sunt doar un element al
comerțului. Acestea se conectează și la probleme de geopolitică și securitate internațională, iar construcția,
plasarea și controlul conductelor de petrol și gaze figurează adesea în mod evident în interesele și acțiunile
statului. Un exemplu notabil de politică a conductelor a avut loc la începutul anului 2009, în care o dispută între
Rusia și Ucraina aparent cu privire la stabilirea prețurilor gazelor naturale a dus la o criză politică majoră.
Compania rusă de gaz, Gazprom, a întrerupt aprovizionarea cu gaze naturale a Ucrainei după ce au dispărut
discuțiile dintre aceasta și guvernul ucrainean. Pe lângă întreruperea aprovizionării a Ucrainei, gazul rusesc care
curgea prin Ucraina - care a inclus aproape toate aprovizionările către Europa de Sud-Est și unele aprovizionări
către Europa Centrală și de Vest - a fost întrerupt, creând o criză majoră în mai multe țări puternic dependente
de gazul rusesc. Rusia a fost acuzată că a folosit disputa ca pârghie în încercarea sa de a împiedica alte puteri, și
în special Uniunea Europeană, să se amestece în problema Ucrainei. Conductele de petrol și gaze se regăsesc,
de asemenea, în mod proeminent în politica Orientului Mijlociu, a Asiei Centrale și a Caucazului.

Concluzii
1. În primul rând, principala concluzie care se desprinde în urma prezentării acestei modalităţi de
transport este importanţa şi utilitatea deţinerii unui astfel de sistem major de transport de către un stat
 pentru a îi oferi putere politică şi pentru a putea avea independenţă în controlul unei ramuri a
industriei.
2. Acest tip de transport oferă, în cazul deţinerii unei resurse naturale semnficative, un profit mai mare
faţă de metodele de transport clasic în ciuda cheltuielilor iniţiale mai mari. Nu se impune necesitatea
unei flote de transport, personalul de lucru este mai puţin numeros decât în cazul unei flote clasice
dar necesită o pregătire de lucru specializată. Mentenanţa sistemului se execută mai rar întrucât după
verificarea bunei funcţionări, factorii naturali care pot deteriora sistemul necesită un timp îndelungat
pentru a acţiona.