Sunteți pe pagina 1din 1

EXPRESIVITATEA TEXTULUI POETIC

IMAGINEA ARTISTICĂ reprezintă o reflectare subiectivă a realităţii, fiind un


produs al imaginaţiei. Aceasta sugerează, nu descrie o realitate, având calitatea de a
particulariza generalul şi de a generaliza particularul.
După simţurile implicate în realizarea unei imagini artistice, acestea pot fi:
- imagini vizuale
- imagini auditive
- imagini olfactive
- imagini chinestezice
- imagini gustative
- imagini sinestezice (asocierea de senzaţii diferite)

Imaginile artistice sunt realizate, uneori, prin CÂMPURI SEMANTICE,


ansambluri de cuvinte care se raportează la aceeaşi idee, oricare ar fi radicalul
termenilor. Identificarea câmpurilor semantice într-un text poate oferi sugestii de
interpretare a acestuia.
Ex: câmpul semantic al corpurilor cereşti: lună, soare, stea, luceafăr, planetă etc.

SENSUL CONOTATIV este sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit cu valoare


expresivă pentru a forma o imagine poetică. (tropii)
SENSUL DENOTATIV este sensul cel mai curent al unui cuvânt, cunoscut de toţi
vorbitorii şi legat de un aspect al realităţii.

Un text poetic are AMBIGUITATE, care constă în capacitatea de a exprima mai


multe sensuri posibile, ce se desprind în funcţie de receptor. Acest tip de text
reprezintă o ABATERE de la sensul obişnuit al cuvântului, al construcţiei fireşti a
discursului. Un text poetic are EXPRESIVITATE, capacitate de a impresiona
receptorul, şi putere de SUGESTIE, care constă în modul de comunicare aluziv,
care nu spune direct un lucru.

S-ar putea să vă placă și