GASTON BACHELARD POETICA SPAIULUI Gaston Bachelard este n primul rnd un filosof al tiinelor, dar a dedicat o serie de lucrri

cercetrii fenomenologiei imaginarului, precum i psihanalizei imaginaiei, lucrri care au constituit bazele unei direcii noi de cercetare a literaturii. n studiile sale, criticul francez se axeaz pe cercetarea profunzimilor literare i pe incontientul imaginativ, ca surs primar a operelor literare, din convingerea c literatura este n primul rnd o ontologie a visrii. Studiile sale sunt grupate de premisa de la care pleac Bachelard : opera literar este produsul reveriei i al activitii ideatice. Poetica spiului face parte, pe lng Poetica reveriei i Psihanaliza focului din crile consacrate reveriei literare. Cartea lui Gaston Bachelard este o invitaie la o gndire care ncearc s prezinte viaa fr abstractizri. Gndirea aceasta este, aa cum enun i Mircea Martin n prefaa crii, o gndire care ar vrea s ne despotmoleasc de cliee i prejudeci, s ne invite la o noua deschidere, la un nou nceput n interpretarea imaginilor poetice. Imaginea poetica este ivirea unui relief al psihicului. Filosofia poeziei trebuie s recunoasc faptul c actul poetic nu are trecut, ., pe firul cruia sa-l putem urmri pregtirea i ivirea. Imaginea poetica nu este ecoul unui trecut, ci invers, n strlucirea unei imagini, trecutul ndeprtat prinde s rsune de ecouri. Autorul ncepe cartea cu o introducere filozofic n care sunt prezentate tezele generale pe care el dorete s le pun la ncercare n aceast lucrare. n Poetica spaiului cmpul de cercetare al criticului este bine delimitat. Bachelard examineaz nite imagini simple, imaginile spaiului fericit, efectund o anchet de topofilie aa cum el nsui a denumit-o. Nencetat imaginaia imagineaz i se mbogete cu noi imagini. Aceast bogie de fiinare imaginat este cea pe care i-a dorit s o exploreze. Printre tezele formulate se numr ideea conform creia pentru a lmuri din punct de vedere filosofic problema imaginii trebuie s facem apel la fenomenologia imaginaiei. Studierea fenomenului imaginii poetice trebuie s se ntmpl n momentul n care imaginea se ivete n contiin ca un produs direct al inimii, al sufletului. Criticul ne atrage atenia asupra unui fapt: o simpl imagine are un mare rsunet psihic. ntrebarea pe care i-o formuleaz este: Cum se poate ca o imagine uneori foarte singular s apar ca un concentrat al ntregului psihism? cum de un eveniment att de

singular i efemer cum este apariia imaginii poate aciona la rndul lui asupra altor suflete, ntr-alte inimi? Bachelard constat de asemenea transsubiectivitatea imaginilor, imaginea poetic fiind n mod esenial variaional, nu constitutiv. O alt precizare a autorului se refer la dihotomia termenilor spirit i suflet n filozofia poeziei, unde cele dou noiuni nu sunt sinonime. Dac le tratm n sinonimie, spune autorul, ne interzicem traducerea unor texte preioase, deformm documente scoase la lumin de arheologia imaginilor. Termenul de suflet este un cuvnt nemuritor. Opera e chemat s mntuiasc un suflet cuprins de pasiune. Poezia e o angajare a sufletului. Sufletul inaugureaz. Aici el este putere primar. E demnitate uman. Urmtoarea tez propus de Bachelard const n investigaia fenomenologic a poeziei. O imagine poetic, prin noutatea sa, pune n micare ntreaga activitate lingvistic. n cercetarea imaginii poetice-pornim de la imaginaia pur, lsm de-o parte compoziia poemului ca ansambluri de imagini multiple. Filozoful ne atrage atenia asupra faptului c: nimeni nu tie c, citind, ne trim tentaiile de a fi poet. Simpatia lecturii este nedesprit de o anume admiraie. Poi admira mai mult sau mai puin, dar un elan sincer, un mic elan de admiraie este ntotdeauna necesar pentru a primii ctigul fenomenologic al unei imagini poetice. Poezia contemporan apare ca un fenomen al libertii. Imaginea poetic este un eveniment psihic de mic responsabilitate, aceast imagine st sub semnul unei fiine noi, fiina care este omul fericit, fericit n cuvnt deci nefericit n fapt, va obiecta ndat psihanalistul. Cci pentru el, sublimarea nu este dect o compensare pe vertical, o fug n sus, exact aa cum compensarea este o fug n lturi. i cu aceasta psihanalistul prsete cercetarea ontologic a imaginii, el scormonete imaginea unui om, el vede, scoate la vedere suferinele secrete ale poetului. El explic floarea prin ngrmnt. Pentru fenomenolog imaginea este aici, e prezent, vorbirea vorbete. n poezie, sublimarea domin psihologia sufletului nefericit al modului pmntesc. Este un fapt: poezia posed o fericire proprie, oricare ar fi drama pe care este chemat s o ilustreze. Sublimarea pur nseamn trecerea, sub aspect fenomenologic, la imagini netrite, la imagini pe care viaa nu le pregtete, create de poet. Este vorba de a trii netritul i a ne deschide spre o deschidere de limbaj. Bachelard este de prere c situaia fenomenologic referitoare la cercetarea psihanalist se va limpezii dac, vorbind despre imaginile poetice, va izbutii s pun n eviden o sfer de sublimare pur, o sublimare ce e despovrat de ncrctura de pasiuni, eliberat de impulsul dorinelor. Poezia ofer dovezi n sprijinul acestei sublimri absolule. Atunci cnd le sunt furnizate asemenea dovezi, psihologul, psihanalisul nu mai vd imaginea poetic dect un joc, un joc

efemer, cu totul van. Din aceast cauz imaginile sunt pentru ei lipsite de semnificaie, lipsit de semnificaie pasional, psihologic. Acestora nu le trece prin gnd c asemenea imagini exacte au o semnificai poetic. De ndat ce o art devine autonom, ea o ia de la capt. tiina trebuie s fie nsoit ntr-o egal msur de uitare a iinei. Ne-tiina nu este ignoran, ci un act dificil de depire a cunoaterii. n poezie, ne-tiina este o condiie de baz, dac exist un meteug la un poet, el e folosit doar pentru a asocia imaginile. Dar viaa imaginii st n ntregime n fulgurana ei n faptul c imaginea este o depire a tuturor datelor sensibilitii. Arta devine o dublare a vieii, un soi de emulaie n surprizele care ne strnesc contiina i o mpiedic s aipeasc. Nu n ultimul rnd, Bachelard ne atrage atenia asupra unei deficiene a psihologia clasice, care nu se ocup deloc de imaginea poetic i pe care adesea o confund cu simpla metafor. n contiina psihologilor imaginea este orice n afar de un produs direct al imaginaiei. Autorul crii propune ca imaginaia s fie considerat ca o putere major a naturii umane. n cercetarea problemelor imaginaiei poetice trebuie s coopereze cele dou funcii ale psihismului uman: - funcia realului i funcia irealului. n poezie imaginaia se plaseaz n acea zon n care funcia irealului s seduc sau s se neliniteasc fiina adormit n automatismele sale.

n primele dou capitole intitulate Casa de la pivni la pod respectiv Cas i univers Gaston Bachelard pune problema poeticii casei, forumulnd o serie de ntrebri: Cum se constituie, din camere secrete, din camere disprute, locuinele pentru un trecut de neuitat? Unde i cum i gsete repaosul poziiile privilegiate? Cum i capt uneori refugiile efemere i adposturile ocazioanale ale reveriilor noastre intime, valori lipsite de orice baz obiectiv? Cu imaginea casei psihologia descriptiv, psihologia profunzimilor, psihanaliza i fenomenologia pot constitui doctrina cunoscut sub numele de topo-analiz. Imaginea casei devine topografia fiinei noastre intime. Casa devine un instrument de analiz pentru sufletul omenesc. Ajutai de acest instrument nu numai amintirile, ci i uitrile noastre sunt gzduite, incontientul nostru gsindu-i gazd. Sufletul nostru este o locuin. i, amintindu-ne de case, de camerele unde am stat, nvm s locuim n noi nine. Imaginea casei, susine filozoful, merge n amndou sensurile: ele sunt n noi tot att ct suntem i noi n ele.

Ceva nchis trebuie s pstreze amintirile pstrndu-le valoarea de imagini. Amintirile lumii exterioare nu vor avea niciodat aceeai tonalitate ca amintirile casei. Casa, n opinia lui Bachelard devine teatru al trecutului, un teatru care reprezint memoria noastr. Datorit casei, multe din amintirile noastre locuiesc undeva, incontientul cptnd un adpost. Astfel, abordnd imaginile casei cu grija de a nu rupe solidaritatea dintre memorie i imaginaie, putem spera s facem simit toat elasticitatea psihologic a unei imagini care ne emoioneaz n grade de profunzime nebnuite. Prin poeme, poate mai mult dect prin amintiri, atingem fondul poetic al spaiului casei. n aceste condiii, dac am fi ntrebai care este cea mai mare binefacere a casei, am spune: casa adpostete reveria, casa l protejeaz pe vistor, casa ne permite s vism n pace. Reveriei i aparin valori care marcheaz omul n profunzimea sa. Locuinele din trecut sunt n noi nepieritoare tocmai fiindc amintirile vechilor locuine sunt retrite ca nite reverii. Casa este un corp de imagini care i dau omului motive sau iluzii de stabilitate. Scopul su este de a arta c una dintre cele mai mari puteri de integrare pentru gndurile, amintirile i visurile omului este casa. n aceast integrare, principiul liant este reveria. n viaa omul fr cas ar fi o fiin dispersat. Ea este trup i suflet. Ea e prima lume a fiinei umane. nainte de a fi aruncat n lume"! aa cum o profeseaz metafizicile rapide, omul este depus n leagnul casei. i, totdeauna, n reveriile noastre, casa este un mare leagn. Viaa ncepe bine, ea ncepe nchis, ocrotit n poala cldu a casei. O alt problem pe care semaleaz n primele dou capitole este faptul c adevratele imagini sunt gravuri. Imaginaia le graveaz n memoria noastr, gravuri care transform amintirile trite n amintiri ale imaginaiei. Marile imagini au totdeauna o istorie, i o preistorie. Nu trim niciodat imaginea n prim instan. Orice imagine mare are un fond oniric insondabil. Trebuie s pierzi paradisul terestru pentru a tri cu adevrat n el, pentru a-l tri n realitatea imaginilor sale. Imaginile nu pot sta linitite. Revelia poetic, spre deosebire de reveria de somnolean nu doarme niciodat, ea radiaz unde imaginare. n urmtoarele capitole autorul a studiat o serie de imagini pe care le putem lua drept casa lucrurilor: sertarele, cuferele i dulapurile. Cu tema sertarelor, a cuferelor a ncuietorilor i a dulapurilor Bachelard ne ofer posibilitatea intrrii n contact cu reveriile intimitii. Aceste obiecte sunt adevrate organe ale vieii psihologice secrete, purtnd n ele un soi de estetic a lucrului ascuns. Pentru a amorsa fenomenologia lucrului ascuns, autorul consider,

c va fi de ajuns o remarc preliminar: un sertar gol este imaginabil. El poate fi numai gndit. Pentru noi, care avem de descris cea ce imaginm nainte de ceea ce cunoatem, ceea ce vism nainte de ceea ce verificm, toate dulapurile sunt pline. Lipsa acestor elemente ale vieii secrete ne-ar priva de modelul de intimitate. Spaiul interior al dulapului este un spaiu de intimitate, un spaiu care nu se deschide oricnd i oricui. n cercetarea privind poetica spaiului dulapul capt conotaia de memorie. n dulap exist un centru de ordine care protejeaz toat casa mpotriva unei dezordin. Acest dulap nu este o mobil cotidian, el nu se deschide n fiecare zi. O alt problem dezbtut n acest capitol este diferena radical dintre imagine i metafor. Metafora gndete repede i nu reunete cu adevrat realitile exterioare cu realitatea intim. Imaginile de intimitate sunt solidare cu sertarele i cuferele, locuri unde omul, mare vistor de ncuietori, i ascunde secretele. n timp ce metafora d un corp concret unei impresii greu de exprimat, imaginea i revendic ntreaga sa fiin de la imaginaie. Opinia filozofului este c metafora nu poate fi studiat din punct de vedere fenomenologic deoarece acesta este o imagine fabricat fr rdcini profunde, adevrate, reale. n acelai timp imaginii i putem drui fiina noastr de cititor. Aceast distincie este exprimat prin urmtorul citat: metafora este o fals imagine ntruct ea nu are virtutea direct a unei imagini productoare de expresie, format n reveria vorbit. n capitolele Cuibul i Cochilia autorul poeticii spaiului urmrete locurile nelocuibile. El consider c atunci cnd atingem lucrurile vism totdeauna elementul. Cochilia i cuibul necesit o transformare din partea locuitorului pentru a putea fi exploatate. Cuibrirea aparine fenomenologiei verbului a locui. Bachelard ne pune ntrebarea: nu gsim chiar n casele noastre, ungere i coluri n care ne place s cuibrim? Nu locuiete cu intensitate dect acela care a tiut s se cuibreasc. n aceast privin avem n noi un stoc de imagini i amintiri pe care nu le mprim bucuros. n literatur, n general imaginea cuibului este o copilrie. Cuibul trit este deci oimagine pornit greit. Deobicei descoperim cuibul prea trziu, l zrim toamna printre ramurile copacilor. Aceast descoperiere este o emoie nou. Poziia sa, ca orice imagine de repaos, de linite, se asocieaz cu imaginea casei simple. Casa-cuib nu e niciodat tnr. n ea ne ntoarcem, ntoarcerea marcnd nesfrite reverii. Ca s putem compara casa i cuibul trebuie s fi pierdut casa fericirii? este ntrebarea pe care i-o pune Bachelard. Dac iubim o imagine, ea nu poate fi copia unui fapt. Cuibul este precar i totui el declaneaz n noi o reverie a securitii. Casa noastr n acest fel devine un cuib n lume, cas i cuib care n lumea oniric nu cunosc ostilitatea vieii.

Pentru Bachelard cochilia, ca simbol al casei, forma i formarea sa rmne misterioas. Cuibul i cochilia sunt dou imagini care recupereaz reveriile. Aceste dou locuine nu se pot uni att de strms dect prin onirismul lor. Dup aceste capitole consacrate spaiilor intimitii Bachelard prezint o alt tem a poeticii spaiului, dialectica mare-mic. Aceast dialectic este afiat sub semnele Miniaturii i Intensitii. Ultima nseamn o participare mai intim la micarea imaginii. Colurile, alte locuri n cas care ofer impresii de intimitate. Orice col dintr-o cas, orice ungher dintr-o odaie n care ne place s ne cuibrim este pentru imaginaie o singurtate, germenele unei camere, germenele unei case. Colul e un soi de semicutie, jumtate perei jumtate u. Din acest loc vistorul i amintete de toate obiectele de singurtete, obiecte care sunt trdate doar de uitare, prsit ntr-un col. Din acest col lumea este vzut printr-o reverie minuioas, locul acesta devenind un dulap de amintiri. Miniaturile sunt imagini care apar la orice vrst n reveria vistorilor nnscui. Miniatura e un exerciiu de prospeime, prin care lampa de sear, pe masa familial poate deveni centrul unei lumi, aceast lamp ilumineaz o mas care reprezint o lume mic, proprie. Urmtorul capitol se refer la dialectica deschis-nchis. Foarte apropiat de acest capitol este capitolul intitulat Fenomenologia rotundului. Problema pe care o dezbate este un soi de intimitate a rotunjimii. Tot n acest capitol Bachelard denun intelectualismul metaforei i arat activitatea imaginaiei pure. In experienta personala cotidiana, spatiul trece nedefinit la nivelul constientului, fiind un determinant fundamental al existentei, jucand astfel rolul de fond, uneori de forma pe un fond. Inca din antichitate marii clasici s-au oprit asupra definitiei spatiului punandu-si problema naturii spatiului, daca el exista ca o entitate de sine statatoare sau doar ca si concept, ca o relatie intre obiecte. Spatiul nu exista doar in relatie cu elementele ce-l definesc sau ca o entitate de sine statatoare, el face obiectul perceptiei subiective fiecarui individ. Perceptia depinde de modul in care observatorul isi structureaza locul in care se afla, de capacitatea individului de a-si imagina spatiul. De aici conotatiile psihologice ale perceptiilor indivizilor asupra spatiului. Totusi, spatiul geometric este prima acceptiune a termenului, aceasta perspectiva geometrica a spatiului este determinata de prezenta si natura limitei. Limita nu-i locul in care inceteaza un lucru, ci asa cum au observat grecii, limita este locul din care un lucru isi incepe esenta. Spatiul este prin esenta sa ceea ce este randuit, ceea ce este introdus in limita sa. Pornind de la caracterul general al limitei, ea este intr-o stransa legatura cu notiunea de libertate ca lipsa a limitei. In sensul acesta Gabriel Liiceanu spunea: Aa cum zborul nu

e cu putin n afara gravitaiei, libertatea nu are sens dect n condiiile existenei limitei. Libertatea real este libertate gravitaional i ea trebuie distins de libertatea idealizat i pur. ntr-un spaiu al libertii non-gravitaionale se poate ntmpla orice. Dar tocmai pentru c se poate ntmpla orice, ntr-un asemnea spaiu nu se ntmpl nimic. Nimicul este spaiul libertii non-gravitaionale, este spaiul n care totul e cu putin i n care nu se ntmpl de fapt nimic. Spaiul libertii non-gravitaionale este spaiul pre-fiinei. Prima limit care face cu putin existena libertii este nsui faptul de a fi. O dat cu faptul c ceva este, n loc s nu fie, apare limita ca o condiie de manifestare a libertii gravitaionale, a libertii care trebuie, ca s se poat manifesta, s depind, s atrne de ceva. Fiina creeaz cadrul de referin al libertii, ea este nsi condiia ei gravitaional. Ceva ajunge s fie nseamn: ceva a ieit din indeterminarea absolut a nimicului, din nelimitarea lui, i a primit limita fiinei. Drumul care deschide ctre libertatea gravitaional ncepe astfel cu nsui faptul de a fi. Din punct de vedere geometric, arhitectural, limita este elementul definitoriu spatial, modeland si controland perceptia subiectiva, psihologica. Astfel putem vorbi de doua aspecte ale limitei, unul calitativ si celalalt cantitativ. O prima limita este limita inferioara, gravitationala, suprafata terestra sau orice alt plan de calcare. Imbunatatirea calitatii spatiului sau intimizarea lui creste o data cu aparitia unor noi limite posibile, ce cresc gradual pana la definirea completa, franca a spatiului. Aceasta variatie, de la minimal definit pana la folosirea limitei fara cenzura (spatiul total inchis) uzeaza de cantitatea limitei. Un alt parametru generator al limitei este calitatea limitei, natura ei intrinseca. Prezenta limitei tine si de materialitatea ei, astfel doua spatii definite cantitativ de aceleasi limite sunt categoric diferentiate de calitatea ei. Un spatiu complet vitrat tinde sa expandeze spre exterior, in timp ce un spatiu opac, inchis capata un caracter introvertit. In abordarea si explicarea limitei, scara umana este un alt element important, ea fiind strans legata de proximitaea respectivei limite. Aceasta apropiere sau indepartare de limita realizeaza diferite tipuri de perceptii spatiale fiind cea mai apropiata de discursul psihologic. Profunzimea limitei sau grosimea cojii, licenta proprie arhitecturii, influenteaza subiectul, creand perceptii sau scenarii spatiale, fiind un alt atribut semnificativ al limitei. Astfel notiunea de constrangere sau de expandare a unui spatiu, fie el o locuinta sau spatiul de tip interstitial al unei strazi, intra intrun raport imediat cu atributele limitei discutate mai sus. Notiunea de expandare pornestele de la premisa unui dat initial, spatiul in cazul nostru, asupra caruia se exercita actiunea de a expanda. Legatura cu limita este evidenta, spatiul definit cu ajutorul limitei, trebuind sa expandeze spre sau in ceva, acest ceva nefiind la fel de conturat, de fapt jucand rolul de fond pentru spatiul protagonist. Aceasta expandare are in vedere cantitatea limitei, natura ei, proximitatea si profunzimea ei. Spatiul constrans si spatiul expandat este spatiul creat de constructor (interior prin modul de tratare al limitei) si creat de cladiri prin densitatea interspatiilor dintre acestea. Distanta dintre obiecte determina prezenta si natura spatiului (expandat, constrans). Spatiul constrans interior devine mai intim, in comparatie cu interspatiile dintre cladiri, fiind posesorul limitei, a propriei suprafete, oferind si sentimentul de protectie datorita proximitatii limitei, datorita faptului ca spatiul poate fi perceput de jurimprejur. Spatiul constrans e determinat de raportul dintre inaltimea spatiului si deschiderea sa in plan, de gradul de inchidere laterala, de matreial, de goluri si grosime, de cat anume dintr-un zid exterior este deschis si cat este inchis. Spre exemplu, inaltimea cladirilor care formeaza o strada determina efectul de canion. Inaltimea unei strazi depinde de latimea acesteia, care contribuie si ea la formarea caracterului unei strazi. Daca strada este prea ingusta cladirile care sunt fata in fata vor intra intr-un raport conflictual si vor strange neplacut spatiul intre ele. In sens invers, atunci cand o strada e prea larga campurile vizuale create vor fi locuri goale, perceptia fiind una de spatiu parasit si gol. Problema unei strazi prea largi este ca limitele ei exista, din punct de vedere vizual, dar din punct de verdere perceptual ele sunt prea departe pentru a deveni repere. Raportul cu spatiul universal, de tip

mama (atotcontinatoare) este implicit si in cazul spatiului contractat, intimizat, raportare fara de care spatiul este idealizat, decontextualizat, dezbracat de relatiile reale stabilite intre cele doua entitati. Cand vorbim despre intimitate nu putem sa nu amintim de stransa relatie a acesteia cu limita si cu notiunile de afara si de inauntru, asa cum spune si Bachelard: "Dialectica lui inauntru si afara isi ia intreaga sa forta adeseori, tocmai din concentrarea in spatial intim cel mai redus. Putem simti aceasta elasticitate in citatul lui Rilke: "si aproape ca aici nu e spatiu; si tu te calmezi aproape la gandul ca e imposibil ca ceva prea mare sa poate incapea in stramtoarea aceasta". Exista o consolare in faptul de a te sti calm intr-un spatiu ingust. Rilke realizeaza intim- in spatial dinauntru- aceasta stramtoare, unde totul este pe masura fiinitei intime."Asadar, aceasta filozofie a intimitatii este inteleasa deseori in acceptiunea primara a termenului, relationata cu valentele introvertite ale unui spatiu si analog lipsa intimitatii ne duce cu gandul spre spatiile ce expandeaza, spre notiunile de afara, de mare. Atunci cand spunem interior ne gandim in primul rand la adapostul ce protejaza omul impotriva fortelor externe nedorite, care in loc sa lase ocupantul intr-o lume fara hotare, un interior il invaluie ca intr-un uter. Lumea interiorului poate fi masurata si supravegheata tot timpul, poate fi raportata mai bine la dimensiunile umane astfel putand fi dominata de elementul uman. Interiorul este o lume inchisa si completa. Chiar daca din interior se vede doar o frantura dintr-un peisaj nu ne este usor sa recunoastem prezenta unui spatiu in afara de cel in care suntem, si astfel il alipim vizual. Practic si perceptual interiorul si exteriorul se exclud reciproc. Un obiect nu poate sa apartina si interiorului si exteriorului in acelasi timp. Si totusi ele au o granita care este comuna, peretele care stabileste o separatie intre cele doua lumi, intre interior si exterior. In functie de gradul de deschidere interiorul negociaza cu exteriorul. Ne intoarcem prin urmare la corpul uman si la raportul ce se stabileste intre acesta si spatiul in care se afla sau care ii este apropiat. Acest fel de a intelege intimitatea, ca fiind similara cu interiorizarea, cu restrangerea unui spatiu, nu este unanim simtita, existand si pozitii care asociaza intimitatea cu spatiul sufletesc sau cu cel social, fara a depinde de o relatie cu spatiul arhitectural sau natural. Realitatea cochiliei excede imaginaia, este cu mult mai bogat. Interiorul se compune multiform, ambiguu, chiar din trupul molutei fantastice. O cutie de scamator, proclam Gaston Bachelard n Poetica spaiului, ncercnd s configureze fenomenologia acestui lca minimal i att de surprinztor labirintic: "Totul este dialectic n fiina care iese dintr-o cochilie. i, cum ea nu iese ntreag, prile dinapoi ale fiinei rmn prizoniere n forme geometrice solide". Poetica spaiului este o ampl cercetare asupra imaginilor intimitii. Psihologia descriptiv, psihologia profunzimilor, psihanaliza i fenomenologia constituie n viziunea lui Bachelard un corp de doctrine ce pot fi reunite sub conceptul de topo-analiaz. Acesta e instrumentul de care se folosete gnditorul francez n cercetarea sa, punnd n ecuaie fiina uman i obiectele spaiale legate de ea. Capitolele dedicate casei i tuturor celorlalte spaii care semnific ideea de securizare (pivnia, podul, coliba, sertarul, cuferele i dulapurile, cochiliile) vorbesc despre topografia fiinei noastre intime n termenii unei dialectici interior exteriror odat cu studiul Poetica spaiului (1957), universul imaginar este abordat de Gaston Bachelard dintr-un alt punct de vedere, cci criticul atrage atenia asupra faptului c lectura unui text trebuie s urmeze dou direcii, care pot fi net deosebite; una urmeaz linia faptelor i cealalt este indicat de linia reveriei.

Estetica lui Bachelard pune n lumin reeaua de imagini concentrate n jurul unui element i nu opera conceput ca o sum de informaii diferite. Ird at magadnak ezt a mondatott, legyen olyan Geza tipus