1. Termochimie. 1.1. Determinarea entalpiei de neutralizare.

1.2. Determinarea căldurii de dizolvare.

Consideraţii teoretice:

Termochimia se ocupă cu studiul efectelor termice care însoţesc reacţiile chimice. Prin efect
termic al unei reacţii chimice se înţelege cantitatea de energie degajată sau absorbită în cursul reacţiilor
chimice.
O porţiune limitată din univers ocupată de un număr mare de particule, se numeşte sistem
macroscopic termodinamic.
O porţiune limitată din univers ocupată de un număr mare de particule, se numeşte sistem
macroscopic. Mărimile macroscopice prin care se caracterizează un sistem, precum şi comportarea sa faţă
de mediul înconjurător, se numesc parametrii macroscopici. Aceştia pot fi externi şi interni.
Parametrii externi sunt mărimile macroscopice determinate de poziţia corpurilor exterioare
sistemului, care nu intră în sistem. Aceştia depind de coordonatele corpurilor exterioare, de exemplu:
volumul unui sistem, intensitatea unor câmpuri de forţe exterioare etc.
Parametrii interni (exemplu: presiunea, temperatura, energia, etc.) sunt mărimile fizice determinate
de mişcarea şi distribuţia în spaţiu a particulelor sistemului. Parametrii interni depind şi de mărimile
parametrilor externi, din cauză că distribuţia particulelor constituente ale sistemului depinde de distribuţia
corpurilor exterioare acestora.
Starea unui sistem fizic este complet determinată de un număr de parametri independenţi. Atunci
când toţi parametrii independenţi ce caracterizează starea unui sistem sunt constanţi, spunem că sistemul se
află în echilibru termodinamic. Parametrii ce caracterizează starea de echilibru termodinamic a sistemului
se numesc parametrii termodinamici. Un parametru important ce caracterizează starea unui sistem fizic
este energia, care se defineşte ca fiind măsura generală a unei mişcări materiale (mişcare mecanică, mişcare
termică, mişcarea microparticulelor etc.). Energia totală a unui sistem se compune din energie externă şi
energie internă.
Energia externă cuprinde energia de mişcare a sistemului ca întreg şi energia acestuia într-un câmp
de forţe. Energia internă a sistemului cuprinde energia tuturor formelor de mişcare şi de interacţiune dintre
particulele constituente: energia mişcării de translaţie şi de rotaţie a moleculelor, energia mişcării de vibraţie
a atomilor, energia interacţiunii moleculare, energia intraatomică, energia intranucleară etc.
Atunci când un sistem termodinamic interacţionează cu mediul înconjurător, are loc un schimb de
energie. Energia poate fi schimbată cu mediul exterior, fie cu variaţia parametrilor externi, fie fără variaţia
acestor parametri. Cantitatea de energie schimbată de sistem numai cu variaţia parametrilor externi se
numeşte lucru mecanic L, iar cantitatea de energie schimbată de sistem fără variaţia parametrilor externi se
numeşte căldură, Q.
Căldura nu este o funcţie de stare, ci o funcţie de transformare. Cantitatea de căldură, având
dimensiunile unei energii, se măsoară cu aceeaşi unitate ca şi aceasta: joule-ul (J) sau cu unităţi tolerate:
caloria (cal); kilocaloria (kcal). Transformarea între unităţi se face folosind echivalentul mecanic al caloriei
(cal): 1 cal = 4,18 [J]
Caloria se defineşte ca fiind cantitatea de căldură necesară unui gram de apă distilată să-şi ridice
temperatura cu 1 ºC între 19,5 şi 20,5 ºC.
Se numeşte căldură specifică, c, cantitatea de căldură necesară unităţii de masă pentru a-şi ridica
temperatura cu 1 ºC într-o transformare dată şi se defineşte:

Q
c (1)
m  t

unde, Q - cantitatea de căldură dată masei m pentru a-i ridica temperatura cu ∆t grade.

Cum ∆t este un interval finit de temperatură, căldura specifică se consideră căldură specifică medie
pe intervalul de temperatură respectiv.
 Pentru un interval infinitezimal de temperatură, relaţia (2) devine:
Q 1
c  (2)
dT m
Căldura molară, C, este produsul dintre căldura specifică şi masa unui mol, µ, dintr-o substanţă
considerată.
C  c (3)
În cazul gazelor se poate vorbi de căldura specifică la volum constant, cv, şi căldura specifică la
presiune constantă, cp, acestea fiind diferite între ele.
În cazul solidelor, în condiţii obişnuite avem: c  c p  0 (variaţiile de volum fiind mici).
Q
Mărimea m  c  se numeşte capacitate calorică a corpului de masă m.
t
Căldura de reacţie este efectul termic ce însoţeşte o reacţie chimică şi reprezintă cantitatea de
căldurã absorbită sau degajată în timpul unei reacţii chimice. Ea depinde numai de starea iniţială şi starea
finală a sistemului chimic, nu şi de drumul parcurs de sistem în timpul evoluţiei sale.
Căldura de reacţie se determinã în majoritatea cazurilor în condiţii de presiune constantă, Qp şi mai
rar în condiţii de volum constant, Qv, la o anumită temperatură.
Efectul termic izobar Efectul termic izocor
Qp  H Q v  U
H şi U reprezintă entalpia de reacţie şi respectiv energia internă de reacţie.
Procesele chimice izobare pot fi:
 Exoterme: H  0 (sistemul cedează căldură mediului ambiant).
 Endoterme: H  0 (sistemul absoarbe căldură din mediul ambiant).

Efectele termice sunt denumite în funcţie de tipul reacţiei pe care îl însoţesc ca de exemplu:
căldura de neutralizare, căldură de dizolvare, căldura de ardere etc.
 1.1.Determinarea entalpiei de neutralizare (ΔHneutralizare)

Căldura de neutralizare a unui acid cu o bază reprezintă cantitatea de căldură degajată la formarea unui
mol de apă (H2O) dintr-un ion gram de protoni H+ şi un ion gram de grupe hidroxil (OH)-:

(4)

Pentru reacţiile dintre acizii şi bazele tari, în soluţii apoase diluate, entalpia de neutralizare are
aceeaşi valoare, egală cu -13,7 kcal/mol, sau – 57,3kJ/mol la 18oC (291 K) şi 1 atm, indiferent de natura
acidului şi a bazei.
Practic, la neutralizarea acizilor tari cu baze tari în soluţie apoasă se produce reacţia de
formare a unui mol de apă:


H aq  HO   H 2 O (5)

Deoarece acizii şi bazele tari sunt electroliţi tari, disociază total şi prin urmare reacţia de
neutralizare se poate scrie ca o reacţie ionică, de exemplu:

( H (aq )  Cl(aq ) )  ( Na(aq )  OH(aq ) )  Na(aq )  Cl(aq )  H 2O(1) (6)

în care, reducând termenii asemenea, rezultă ecuaţia (5).

Când acidul, baza sau ambele sunt electroliţi slabi, deci sunt parţial disociaţi în soluţie, entalpia de
neutralizare este mai mică, datorită energiei consumate pentru disocierea lor.

Scopul lucrării: este de a determina entalpia de neutralizare pentru următoarele reacţii:

HCl (1M) + NaOH (0,5M)  NaCl + H2O (7)

H2SO4 (1M) + 2 NaOH (0,5M)  Na2SO4 + 2H2O (8)
HCl (1M) + NH4OH (0,5M)  NH4Cl + H2O (9)
 Aparatură şi substanţe:

Aparatură: calorimetru, cilindri gradaţi, termometru, pahar Berzelius.

Substanţe: soluţii apoase de: HCl 1M (acid clorhidric) – acid monoprotic tare; H2SO4 1M (acid
sulfuric) 1M – acid diprotic tare; NaOH 0.5M (hidroxid de sodiu) - bazã tare; NH4OH 0.5M (hidroxid de
amoniu)– bazã slabã.
Aparatul cu ajutorul căruia se măsoară efectele termice ale proceselor chimice şi fizice în condiţii
adiabatice, se numeşte calorimetru. În laboratoarele de chimie generală se va folosi drept sistem adiabat un
pahar Berzelius aflat într-un vas cilindric de protecţie din polistiren, care asigură izolarea termică. În paharul
de sticlă se introduc soluţiile şi termometrul, iar agitarea mecanică se realizează mişcând cu grijă sistemul
pentru uniformizarea temperaturii.

Modul de lucru:

 Se spalã cilindri gradaţi, bagheta de sticlã şi paharele Berzelius.

 Se introduce în calorimetru un pahar Berzelius, spălat în prealabil, în care se adaugă 25 mL soluţie
de acid măsurată cu ajutorul unui cilindru gradat şi se citeşte temperatura acestei soluţii (ti) cu
ajutorul unui termometru;
 Cu ajutorul unui cilindru gradat se măsoară 50 mL bază care se adaugă peste soluţia de acid aflată în
paharul Berzelius din calorimetru;
 Din momentul amestecării se urmăreşte variaţia temperaturii până când ea devine constantă şi se
notează valoarea ei (tf).
 Rezultatele obţinute pentru cele trei reacţii studiate sunt introduse în Tabelul 1.
 Se calculează t, Q, H cu relaţiile următoare:

Calcule şi rezultate:

Căldura mediului (Q) în care a avut loc fiecare reacţie se calculează cu ecuaţia calorimetrică:

Q = (mcalorimetru ∙ ccalorimetru + msol.acidă ∙ cacid + msol.bază ∙ cbază) ∙ (tf - ti) (10)

în care se cunosc:
mcalorimetru ∙ ccalorimetru = 20 cal/grad şi reprezintă capacitatea calorică a calorimetrului
(Ccalorimetru = mcalorimetru ∙ ccalorimetru);
mcalorimetru – masa calorimetrului; ccalorimetru – căldura specifică a calorimetrului
msol.acidă – masa soluţiei acide: msol.acidă = Vsol.acid ∙ sol.acid (grame) unde Vsol.acid este
volumul de acid folosit în experiment, exprimat în mL (cm3) şi sol.acid este densitatea soluţiei acide
exprimată în g/cm3
msol.bază – masa soluţiei de bază: msol.bază = Vsol. bază ∙ sol. bază (grame) unde Vsol. bază este
volumul de bază folosit la experiment, exprimat în mL (cm3) şi sol. bază este densitatea soluţiei bazice
exprimată în g/cm3
acid = bază = 1,06 g/cm3 (sunt valori standard determinate experimental şi tabelate)
cacid = cbază = 0,931 cal/g∙grad – căldura specifică a acidului şi respectiv a bazei (sunt valori
standard determinate experimental şi tabelate)
Entalpia de neutralizare (Hneutralizare) se calculează cu relaţia:

Q
H   (11)
n
unde:
n - este numărul de moli din volumul de 25 mL de acid 1M, respectiv 50 mL de bază 0,5M folosiţi, care se
calculează astfel:
1000 mL sol. HCl ...........................1 mol HCl
25 mL sol. HCl.................................. n moli HCl  n = 0,025 moli HCl
sau
1000 mL sol. NaOH ...............................0,5 moli NaOH
50 mL sol. NaOH ........................ n moli NaOH  n = 0,025 moli NaOH

Se completează tabelul următor:

Tabel 1. Rezultate căldura de neutralizare

ti tf t Q Hneutralizare Hneutralizare
Reacţia studiată (grad) (cal) (cal/mol) (kJ/mol)
(oC) (oC)
HCl+NaOHNaCl+H2O
H2SO4+2NaOHNa2SO4+2H2O
HCl +NH4OHNH4Cl +H2O

1 cal = 4,18 J
1 cm3 = 1 mL

Interpretarea rezultatelor: Se stabileşte natura endotermă sau exotermă pentru fiecare reacţie studiată. Se
verifică dacă entalpiile reacţiilor (7) şi (8) satisfac condiţia (5). Se compară efectele termice ale reacţiilor (7)
şi (8) cu cel al reacţiei (9).

Referatul va conţine obligatoriu calculele cu precizarea uitãţilor de

mãsurã, tabelul de date completat, interpretarea rezultatelor şi
rãspunsurile la următoarele întrebãri.

Întrebãri:
1. Ce este caloria, cãldura de neutralizare şi cãldura de reacţie?
2. Cum putem stabili natura exotermã sau endotermã a unui proces?
3. Procesele de neutralizare efectuate sunt endoterme sau exoterme? Cum este efectul termic al reacţiei
de neutralizare dintre acidul sulfuric (H2SO4) şi hidroxidul de sodiu (NaOH) comparativ cu efectul
termic al reacţiei de neutralizare dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de sodiu (NaOH)? Dar
efectul termic al reacţiei de neutralizare dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de sodiu (NaOH)
comparativ cu cel al reacţiei dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de amoniu (NH4OH)?
Argumentaţi rãspunsurile!
4. În referat este prezentatã reacţia de neutralizare dintre acidul clorhidric (HCl) şi hidroxidul de sodiu
(NaOH) ca o reacţie ionică. Puteţi aplica acest model pentru a scrie ionic reacţiile: KOH + HNO3 şi
LiOH + H2SO4?
 1.2. Determinarea entalpiei de dizolvare (ΔHdizolvare)

Calorimetria permite – pe lângă determinarea efectelor termice ale reacţiilor chimice – şi

determinarea efectelor termice ale proceselor fizice la presiune constantă, ca de exemplu: dizolvarea,
topirea, etc.
Procesul de dizolvare a substanţelor este însoţit de un efect termic, denumit căldură de dizolvare,
care depinde de interacţiile moleculelor sau ionilor substanţei (ex. NaCl - clorură de sodiu) care se dizolvă
cu moleculele dizolvantului, (H2O). De exemplu, în cazul cristalelor Na+Cl− ionice în apă, căldura de
dizolvare la presiune constantă, Hdiz, poate fi explicată în felul următor: într-o primă etapă sub acţiunea
apei, ionii imobili de Na+ şi Cl− care ocupă nodurile reţelei cristaline sunt îndepărtaţi unii de alţii până
la distanţe atât de mari, încât forţa coulombiană de interacţiune dintre ei devine nulă; ionii devin
independenţi şi mobili în apă. Acest proces absoarbe energia din exterior, drept pentru care dizolvarea
sărurilor ionice are loc cu scădere de temperatură.

Căldura de dizolvare este dată de suma:

ΔHdizolvare = ΔHretea + ΔHhidratare , unde

ΔHretea este căldura consumată pentru ruperea legăturilor dintre ionii din reţeaua cristalină a
substanţelor (energia de reţea ~ 100 kcal / mol), iar
ΔHhidratare este căldura degajată în procesul de solvatare (hidratare – în cazul apei) a ionilor, prin
aranjarea dipolilor solventului în jurul fiecărui ion (~ - 100 kcal/mol).
Procesul de dizolvare este endoterm dacă ΔHretea > ΔHhidratare şi este exoterm dacă
ΔHretea < ΔHhidratare.

Scopul lucrării este determinarea entalpiei de dizolvare pentru trei săruri, de exemplu: NH4Cl,
KNO3, K2SO4.

Aparatură şi substanţe:
Aparatură: calorimetru, cilindru gradat, termometru, pahar Berzelius, balanţa tehnică.

Substanţe: săruri NaCl, NH4Cl, KNO3, K2SO4, CaCl

 Modul de lucru:

 Se introduce în calorimetru un pahar Berzelius, spălat în prealabil, în care se adaugă 100 mL de apă
distilată, masurată cu ajutorul unui cilindru gradat şi se citeşte temperatura (ti) cu ajutorul unui
termometru;
 Se cântăreşte, cu patru zecimale, masa de sare (m) la balanţa tehnică şi se notează în tabelul 2;
 Se introduce în apa din sistemul calorimetric sarea cântărită;
 Se observă variaţia de temperatură în timpul procesului de dizolvare;
 Când toată sarea s-a dizolvat, temperatura rămâne constantă şi se notează temperatura finală (tf);
 Se notează valorile lui m, ti şi tf în Tabelul 2.
 Se calculează M, n, Q şi Hdizolvare cu relaţiile de mai jos.

Calcule şi rezultate:

- Entalpia de dizolvare (Hdizolvare), ca şi cea de neutralizare, se calculează după relaţia:

Q
H   ( cal / mol) (11)
n
în care: Q - cantitatea de căldură din calorimetru (cal);
n - numărul de moli de sare dizolvată (moli);

- Se calculează numarul de moli, n, de sare dizolvată, cu formula:

n = m / M, (12)

unde m este masa de sare cântărită (g), iar M este masa molară a sării (g/mol) care se calculează
conform exemplului, ex. KNO3: MKNO3 = AK + AN + 3×AO = 39 + 14 + 48= 101 (g/mol)

ANa=23 g/mol; AK=39 g/mol; AH=1 g/mol; AN=14 g/mol; AO=16 g/mol; ACl= 35,5 g/mol; AS= 32 g/mol;
ACa = 40 g/mol

- se calculeaza căldura mediului (Q) în care a avut loc dizolvarea cu ecuaţia calorimetrică:

Q=(mcalorimetru ∙ ccalorimetru + msol. sare ∙ csol. sare) ∙ (tf-ti) (13)

unde: mcalorimetru ∙ ccalorimetru = 20 cal/grad şi reprezintă capacitatea calorică a

calorimetrului (vasului de reacţie) (Ccalorimetru = mcalorimetru ∙ ccalorimetru);

msol. sare ∙ csol. sare = 100 cal/grad şi reprezintă capacitatea calorică a soluţiei de sare
(Csoluţie = msol. sare ∙ csol. sare), unde msol. sare = Vapa luat la experiment ∙ apa = 100 cm3 ∙1 g/cm3 = 100 g

-densitatea (g/cm3) (apa = 1 g/cm3); şi csol. sare – căldura specifică a apei (cal/g∙K) (csol. sare = 1 cal/g∙K)

Introducând Q şi n în relaţia (11) se obţine entalpia de dizolvare Hdizolvare exprimată în cal/mol şi

kJ/mol.
1 cal = 4,18 J

Se completează tabelul următor:

 Tabel 2. Rezultate căldura de dizolvare

Sarea m M n ti tf t Q Hdizolvare
dizolvata (g) (g/mol) (mol) (grad) (cal)
(oC) (oC)
(cal/mol (kJ/mol
sare) sare)
NH4Cl
Na2SO4
NaCl
CaCl2
 Se interpretează rezultatele: În funcţie de semnul convenţional al lui Hdizolvare se apreciază natura
endotermă sau exotermă a procesului de dizolvare pentru fiecare sare în parte. Iar în funcţie de
valoarea entalpiei de dizolvare se ordonează sărurile studiate în sensul creşterii H.

Referatul va conţine obligatoriu calculele cu precizarea uitãţilor de mãsurã, tabelul de

date completat, interpretarea rezultatelor şi rãspunsurile la următoarele întrebãri.

Întrebãri:
5. Ce este caloria, cãldura de dizolvare şi cãldura de reacţie?
6. Cum putem stabili natura exotermã sau endotermã a unui proces?
7. Procesele de dizolvare efectuate sunt endoterme sau exoterme?

Probleme:
1. La neutralizarea a 30 cm3 HCl 1N cu 60 cm3 NaOH 0,5 N s-a observat o diferenţă de temperatură
de aproximativ 2,2oC. Să se calculeze entalpia de reacţie dacă Cvas= 100 cal/grad şi să se
precizeze ce tip de efect termic este.
2. Să se determine căldura de dizolvare pentru uree (MCO(NH2)2 = 60,05 g/mol), ştiind că după
dizolvarea a 5 g uree în 100 g apă cu temperatura iniţială de 20o C, temperatura scade la 18o C.
Constanta calorimetrului utilizat este de 0,14 KJ/grad, iar căldura specifică a apei este 4,18 J/g
∙grad
3. La dizolvarea a 15 g KNO3 în 900 g apă s-a obţinut o scădere a temperaturii cu 2,5o C şi un efect
termic de 3,1 kJ/ mol. Să se determine constanta calorimetrului. Se cunoaşte căldura specifică a
apei 4,18 J/g ∙grad.
4. Ce volum de HCl 0,5 N trebuie introdus în vasul calorimetric, ştiind că la neutralizare au fost folosiţi 60
mL NaOH 1 N, Cvas =100 cal/grad, t = 3o C, iar ΔH = - 13,5 Kcal/mol.
5. Să se calculeze volumul de soluţie acidă necesar neutralizării unui volum de 40 mL NaOH 1N ştiind că
entalpia de reacţie este egală cu -11000 cal/mol, t= 2o C , iar Cvas= 100 cal/grad.
6. Să se determine capacitatea calorică a calorimetrului (Cvas) exprimată în KJ/grd , ştiind că la
neutralizarea unui volum de 100 mL de NaOH 1 N cu 50 mL H2SO4 1 N, s-a înregistrat o variaţie a
temperaturii de 5 oC.Entalpia de reacţie este de - 18,5 Kcal/mol.
7. Să se determine variaţia de temperatură care are loc la neutralizarea unui volum de 50 mL
NH4OH 0,5 N cu 25 mL H2SO4 1 N ştiind că Cvas= 100 cal/grad, iar entalpia de neutralizare este
– 9,5 Kcal/mol.
8. La dizolvarea în 30 cm3 apă a 3 g Mg(NO3)2 se observă o diferenţă de temperatură de 20C. Să se
determine entalpia de dizolvare, dacă Cvas = 50 cal/grad.
9. Ştiind că entalpia de dizolvare a Mg(NO3)2 2H2O este 10,32 Kcal/mol să se stabilească ce
diferenţă de temperatură se va obţine la dizolvarea a 2,5 g în 30 mL apă (Cvas = 50 cal/grad).