Sunteți pe pagina 1din 3

Criza vârstei de mijloc (30-45 de ani).

1. Prin ce se caracterizează?

Criza vârstei de mijloc apare foarte brusc la oameni. În momentele când viaţa are un ritm liniştit , plin
de succes şi mulţumire,satisfacţie sufletească sau materială apare o stare neînţeleasă de oboseală,
apatie, nervozitate, frică, panică, conflicte cu semenii.
Oamenii ajunşi în vârful succesului, fac schimbări radicale în viaţa lor.

2. Cauzele apariţiei crizei de vârstă?

Omul trece printr-o perioadă de analiză interioară, când realizează rapiditatea cu care au trecut anii ,
işi retrăieşte trecutul şi prezentul. Adultul pare a fi prins într-o capcană. El îşi dă seama că a avut multe
scopuri, ambiţii şi nu le-a realizat pe toate. El se caută pe sine şi locul său în această lume. Tot mai
mult se gândeşte la bătrâneţe, apare frica de-a merge mai departe, de-a înainta pe drumul vieţii.

Ex: Marele scriitor Gogol nu şi-a acceptat vârsta de 42 de ani,a încetat sa scrie opere, a început sa
refuze mâncarea.

Cauzele se ascund în trecutul personalităţii. Schimbările se pot datora alegerilor făcute de om la vârsta
de 20 de ani. Un pas greşit făcut în tinereţe,poate avea consecinţe severe în perioada de vârstă adultă.
Omul îşi poate planifica singur soarta, cu cine să trăiască şi cum. Diferenţa este ca pentru
cineva,alegerile le-au făcut părinţii, alţii şi le-au făcut independent.

3. Gândurile omului în această perioadă?

Omul la 35-40 de ani îşi dă seama că nu mai vrea să trăiască ca până acum. Dar în ce mod să trăiască
mai departe, el nu ştie. El nu se mai bucură de succesele sale, nu înţelege ce se întâmplă cu sine însuşi.

4. Starea emoţională în această perioadă se caracterizează prin:

Omul simte un gol interior , o pustietate sufletească. Pe culmile realizărilor, succeselor, brusc el nu
mai vrea să trăiască în lumea aceasta.

Sunt câteva simptome care pot caracteriza starea emoţională:


a. Depresia- când omul are casă, masă, popularitate, succese profesionale, dar nu se bucură de ceea
ce are. Apar conflictele cu semenii, la serviciu, prieteniile de ani de zile încep sa irite.
Omul , în această perioadă îşi analizează trecutul şi prezentul. Observă realitatea dintre vise,
speranţe şi ceea ce există cu adevărat. Anume acum apare sentimentul de prăbuşire, de distrugere
a tot ceea ce a obţinut până la această vârstă.
b. Oboseală, apatie.

5. Factorii care agravează decurgerea crizei de vârstă sunt:


Există mai mulţi factori care agravează această criză de vârstă:
a. Copiii cresc mari,se maturizează şi părăsesc căminul familial (sindromul ,,cuibului părăsit’’)
b. Părinţii încep să-şi invidieze proprii copii pentru libertatea pe care o au, tinereţea lor, lipsa de griji.
Ei încearcă să se contopească cu copiii lor, întorcându-se în perioada copilăriei.
c. Adulţii încep să aibă foarte mult timp liber, deoarece nu mai au grijile si responsabilităţile pe care
le avea când copiii erau acasă.

Generaţia tânără şi cea mai mare încearcă să se schimbe cu rolurile. Pentru relaţiile de cuplu , criza
vârstei de mijloc provoacă încercări, probleme severe.

6. Specificul manifestării crizei de vârstă la bărbaţi:

Bărbaţii şi femeile trec şi reacţionează diferit crizei de mijloc.


Ca un obstacol pentru depăşirea acestei crize sunt numeroase complexe, stereotipuri culturale şi
educaţia tradiţională.
Unul dintre stereotipuri este că bărbatul este considerat ,,stâlpul familiei’’, sprijinul. El trebuie să
trăiască cu raţiunea şi nu cu emoţiile. Din cauza acestui model comportamental, în jurul vârstei de 40
de ani el se inhibă în sine însuşi şi nu poate să accepte într-un mod adecvat realitatea înconjurătoare.
Vârsta ii face pe bărbaţi mai puţin independeţi, apare pericolul de-a deveni neputincios.
La baza psihicului masculin stă independenţa, baza pe care se menţine întreaga personalitatea, stima
de sine.
Limitarea propriilor capacităţi la bărbaţi, provoacă o suferinţă de zeci de ori mai profundă decât
femeilor.
Stereotipurile greşite îi obligă pe bărbaţi să treacă de la un succes la altul, să aibă o forţă fizică foarte
bună. Însă odată cu vârsta ,bărbatului ii vine tot mai greu să păstreze aceste modele
comportamentale. În aşa momente, mulţi bărbaţi fac schimbări bruşte ,spontane , neînţelese de cei
din anturajul său(unii se închid în sine, alţii încep a avea un alt mod de viaţă, apare infidelitatea,
divorţurile).
Bărbaţii au mai multe şanse de-a începe o viaţă nouă (apar gânduri de-a trăi pentru el însuşi,
realizarea unor iluzii). La vârsta de 40-45 de ani, unii bărbaţi au tendinţa de-a pleca din famiile în care
au trăit jumătate de viaţă, îşi găsesc partenere mai tinere.

6.Specificul manifestării crizei de vârstă la femei:

Femeia intră în lupta de-a demonstra, arăta idealul care există în cultură (operaţii estetice). Este o
luptă cu propria bătrâneţe.
La această vârstă femeia poate juca orice rol. După 30 de ani, femeia are tendinţa să înşele.
În familie, apar conflicte între femei şi fiicele lor. Mamele invidiază tinereţea şi frumuseţea fetelor lor.
Apare comparaţia. Din această cauză, unele femei cad în depresie.
În jurul vârstei de 40 de ani, multe femei realizează că au mult timp liber, deoarece copiii sunt mari,
tot mai mult realizează că , în toţi anii trecuţi, ele nu si-au dedicat timp pentru propria persoană, nu au
obţinut studii, o profesie anumită, în schimb s-au dedicat familiei şi creşterii copiilor.
Dar acele femei, care au găsit forţa interioară, ca în perioada crizei să analizeze anii trăiţi dar şi să-şi
planifice viitorul, pot să se pregătească pentru o etapă nouă în viaţă, roluri noi.
Femeia este în avantaj faţă de bărbaţi, deoarece ea poate să treacă peste criză, ascunzându-se în
spatele copiilor, poate să joace rolul bunicii.
Alte femei, în momentul în care simt golul sufletesc pot avea tendinţa de-a înfia un copil de la
orfelinat. Prin această faptă , ele dau vieţii lor un nou sens, acoperă golurile interioare.

8.Criza vârstei de mijloc reprezintă o patologie sau o normalitate?

Această criză ia omul prin surprindere, de aceea, el poate să o interpreteze ca o abatere de la normă
sau boală.
Noi înşine ne condamnăm la crize. În nici un caz, crizele nu pot fi judecate ca abateri, patologii sau
boli.
Criza este o dezvoltare, o încercare a unor noi căi de cunoaştere.

9. Este vârful realizărilor sau prăpastia căderilor?

Omul se află în vârful realizărilor, succeselor sale, dar nu vede, nu apreciază sensul lor.
Este supus riscului, de-a renunţa cu uşurinţă la tot ceea ce a agonisit anii trecuţi.
Criza vârstei de mijloc un puternic impact îl poate avea asupra oamenilor de artă (37 de ani).
Conform teoriei lui Elliot,ea se poate manifesta astfel:
a. Are loc o ardere profesională- artistică
b. Sinuciderea ca cale de evadare din trăirile sufleteşti
c. Personalitatea mai puternică îşi foloseşte experienţele trecute pentru a crea ceva nou, o operă
desăvârşită.
d. Un om simplu îşi descoperă capacităţi artistice.

10. Căile ieşirii reuşite din criză sunt:

Orice criză nu va trece fără consecinţe. Omul fie se schimbă independent, fie îşi va schimba locul de
trai, de muncă. Sau va înţelege că nu poate schimba nimic şi va face încercări de-a se obişnui cu vârsta
sa,de-a se obişnui cu statutul său.
În perioada crizei vârstei de mijloc,cel mai bun prieten al bărbatului este femeia.

S-ar putea să vă placă și