CATEDRA SĂNĂTATE MINTALĂ, PSIHOLOGIE MEDICALĂ

ȘI PSIHOTERAPIE

TEMA: Teoria dezvoltă rii psihosociale a lui Erik

Erikson :
Consultant șt.: Dr. în psihologie, conf. univ.,
Iuliana FORNEA

Realizat: Tatarciuc Dorin M2223

Chișină u - 2023
 Cuprins :
 1.Introducere ;
 2. Teoria dezvoltării psihosociale ;
 3. 1. Încredere versus neîncredere primară (0-1 an) ;
 4. 2. Autonomie şi emancipare versus ruşine şi îndoială (1-3 ani) ;
 5. 3. Iniţiativă versus vinovăţie (4-5 ani) ;
 6. 4. Sârguinţă (hărnicie) versus inferioritate (6-11 ani) ;
 7. 5. Identitatea eului versus confuzia rolurilor (12-18 ani) ;
 8. 6. Intimitate versus izolare (adultul tânăr) ;
 9. 7. Altruism (creativitate) versus egoism (stagnare) ;
 10. 8. Realizare versus disperare (bătrâneţea) ;
 11.Concluzie ;
 12.Bibliografie ;

2
 Introducere :
 Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik
Erikson (1959) .
 Ca şi Freud, şi Erikson a considerat că, în
dezvoltarea sa, individul se confruntă cu o
serie de conflicte care trebuie rezolvate şi
depăşite armonios, în vederea dezvoltării
unei personalităţi sănătoase. Dar, spre
deosebire de predecesorul său, care
considera conflictele legate de părţile
corpului (stadiile, la Freud, sunt oral, anal
şi falic), Erikson le considera legate de
relaţiile individului cu ceilalţi membri ai
societăţii. Problemele apar atunci când
individul este insuficient pregătit să facă
faţă exigenţelor variabile ale societăţii.

3
 Introducere :
• O altă completare pe care Erikson a adus-o a fost luarea în considerare a
tuturor vârstelor, extinzând stadiile şi după perioada adolescenţei, perioadă
la care se opresc, în general, teoriile dezvoltării. Astfel, în teoria lui, Erik
Erikson consideră că dezvoltarea are loc de-a lungul întregii vieţi. El
identifică opt stadii de dezvoltare, în fiecare dintre ele individul
confruntându-se cu un alt conflict. Stadiile descrise de el sunt următoarele:

4
 Teoria dezvoltării psihosociale :
• Teoria dezvoltării psihosociale cuprinde opt
etape - de la copilărie până la vârsta adultă.
Erikson spune că indivizii trec prin aceste
etape distincte în mod cumulativ. Fiecare etapă
are o criză unică. În funcție de cum este
trecută această criză, este influențată
dezvoltarea personalității.

5
1. Încredere versus neîncredere primară (0-1 an).

• Aceasta e perioada în care copilul depinde în

totalitate de îngrijirile parentale. Faptul că adultul din
preajmă e capabil să îl înţeleagă, să îi descifreze
nevoile şi să i le satisfacă, va duce la dezvoltarea
sentimentului de încredere la copil. Dacă adultul nu îi
satisface nevoile sau nu i le satisface la timp, copilul
va creşte neîncrezător, iar, ca adult, va fi tot timpul
suspicios, bănuitor, neîncrezător în cei din jur, făcând
tot timpul afirmaţii de genul “să nu ai încredere nici
în cămaşa de pe tine”, “nimeni nu te ajută” etc.

6
 2. Autonomie şi emancipare versus ruşine şi
îndoială (1-3 ani).
• Copilul, care acum învaţă să meargă , se confruntă cu acest
nou conflict. Putâ ndu-se deplasa, el câ ştigă o mai mare
autonomie, dar tot timpul se confruntă cu îndoiala dacă
ceea ce face sau locurile în care vrea să meargă sunt
acceptabile sau nu. Dacă este lă sat să exploreze, i se va
dezvolta autonomia. Dacă este excesiv criticat (pentru că , la
această vâ rstă , din dorinţa de experimentare, copilul strică
multe obiecte şi încearcă să pă trundă în multe locuri
interzise), copilului i se va dezvolta excesiv simţul îndoielii.
Ca adult, copilul care nu şi-a rezolvat pozitiv acest conflict
nu se va aventura în activită ţi autonome, din teama de eşec
(“să nu se supere…”, “dacă îmi zice ceva…”).

7
 3. Iniţiativă versus vinovăţie (4-5 ani):

• Este perioada în care copilului i se cere să-şi asume tot mai

multă responsabilitate pentru propria viaţă, el ajunge să-şi
dezvolte sentimental de iniţiativă sau pe acela de vinovăţie că
nu a fost la înălţimea aşteptărilor celorlalţi, că s-a dovedit
incapabil. Iniţiativa se manifestă în domeniul motor şi
intelectual. Pe de o parte, copilul vrea să ajute la tot felul de
treburi casnice (eu calc, eu pun masa, eu strâng paharele, eu
tai pâinea etc.), dar, vrând să ajute, de multe ori strică şi atunci
este certat. Aceasta îi creează un sentiment dual. El nu ştie
dacă e bine să se ofere să ajute, sau dacă totul se va solda cu o
ceartă. Tot acum, copilul inventează tot felul de jocuri,
descoperă valenţele limbajului.
8
• Dacă iniţiativa nu-i este îngră dită , ea se va dezvolta ca o caracteristică a
personalită ţii. În general, însă , pă rinţii limitează mult copilul în această
perioadă , spunâ ndu-i “lasă , că mai mult strici”, “eşti prea mic”, “decâ t să
întinzi tu toate cele pe jos, mai bine mă lipsesc”, contribuind la
dezvoltarea sentimentului de vinovă ţie şi de neacceptare
(devalorizare) a copilului. Ideea nu este să interzici copilului să facă
ceva, sau să te ajute la treburile casnice, ci să I se dea sarcini pe mă sura
posibilită ţilor lui.

9
 4. Sârguinţă (hărnicie) versus inferioritate (6-11
ani) :

• Aceasta e perioada în care copilul intră la şcoală,

unde sarcinile care i se dau sunt gândite pentru
vârsta lui. Şcoala formulează cerinţe şi impune
reguli. Făcând parte dintr-un colectiv atât de mare,
copilul are, în primul moment, tendinţa de a se
afirma printre ceilalţi, de a-şi câştiga o poziţie
privilegiată (e nevoia de recunoaştere a oricărei
fiinţe umane). În cazul în care copilul nu poate
răspunde cerinţelor formulate, trăieşte sentimentul
de eşec, ce se transformă în complex de inferioritate.
10
 5. Identitatea eului versus confuzia rolurilor (12-18 ani):

• Acest conflict e trăit de adolescenţii din toate

timpurile şi locurile. Este perioada în care
tânărul se străduieşte să afle cine este el, ce
poate şi ce nu poate, la ce poate aspira, ce e
realist şi ce nu. Rolurile sociale se înmulţesc,
la fel apartenenţa la noi grupuri.

11
• Tânărul e pus în situaţia să aleagă un viitor şi o rută
profesională, pentru care să îşi investească întreaga energie.
De multe ori, acest lucru nu e posibil. Eşecul în acest stadiu se
observă mai ales în ultima vreme, când tinerii nu mai optează
pentru o profesiune, ci dau examen la două - trei licee,
eventual de specialităţi diferite, sau la două - trei facultăţi,
urmând să facă facultateala care au intrat. Deci nu mai e vorba
despre o alegere în cunoştinţă de cauză, ci de confuzie. Acest
lucru se vede şi în viaţa sentimentală, când adolescenţii trec
uşor de la un partener la altul, de la o prietenie la alta, semn,
iarăşi, al faptului că tânărul nu se cunoaşte şi nu ştie ce vrea
de la viaţă sau pentru ce merită să lupte şi pentru ce nu merită.
12
• Deci nu mai e vorba despre o alegere în
cunoştinţă de cauză , ci de confuzie. Acest
lucru se vede şi în viaţa sentimentală , câ nd
adolescenţii trec uşor de la un partener la
altul, de la o prietenie la alta, semn, iară şi, al
faptului că tâ nă rul nu se cunoaşte şi nu ştie
ce vrea de la viaţă sau pentru ce merită să
lupte şi pentru ce nu merită .

13
 6. Intimitate versus izolare (adultul tâ nă r):

• Aceasta e perioada în care adultul optează

pentru viaţa de familie sau pentru singurătate.
Dacă acest conflict este depăşit armonios,
tânărul devine capabil să-şi întemeieze o
familie, să se supună rigorilor şi intimităţii
vieţii în doi. În cazul în care se plasează la
celălalt pol, el se izolează, optând pentru viaţa
în singurătate.

14
 7. Altruism (creativitate) versus egoism (stagnare):

• Perioada corespunde maturităţii. Omul ajuns la

apogeul vieţii profesionale, ajunge la
concluzia că are multe lucruri de împărtăşit
celorlalţi, că se poate baza pe experienţa de
până acum să inventeze lucruri noi, metode
noi, să optimizeze procesele şi să transmită
semenilor experienţa sa. Acelaşi lucru se poate
spune şi despre viaţa de familie.

15
• Aceasta înseamnă depă şirea cu succes a
conflictului din această etapă . În cazul
alunecă rii pe cealaltă pantă , omul tră ieşte
sentimentul că se află prins într-o rutină , că ,
deşi ar fi putut face mai mult, condiţiile
sociale sau familia îl împiedică şi îl trag
înapoi.

16
• Dă vina pe ceilalţi, ceea ce consider că îi justifică
egoismul (nimeni nu are grijă de mine, trebuie să
am eu singur), concentrâ ndu-se asupra lui şi nu
asupra a ceea ce ar putea face, dat fiind vâ rsta şi
experienţa, pentru ceilalţi. Dacă s-ar concentra
pe ceea ce poate face pentru ceilalţi, asta i-ar
spori sentimentul stimei de sine, a puterii şi a
folosului lui pe această lume. Dacă se cantonează
în grija pentru propria persoană , tră ieşte
sentimente de nemulţumire şi de neîmplinire.
17
 8. Realizare versus disperare (bătrâneţea):

• Acesta e conflictul vârstei a treia, când omul îşi

face bilanţul vieţii şi ajunge la concluzia dacă a
meritat felul în care şi-a trăit viaţa sau nu. Se
gândeşte că, dacă ar fi să o ia de la început, ar face
tot la fel, trăind sentimentul că a realizat ceva
valoros, sau dimpotrivă, că totul a fost în zadar, că
nu a rămas nimic în urmă şi că viaţa nu a fost decât
un lung şir de evenimente fără nici o finalitate.
Această din urmă concluzie îi dă sentimentul de
disperare şi de neîmplinire.
18
• Din teoria lui Erikson observăm că dezvoltarea
eului continuă întreaga viaţă şi că fiecare
vârstă se confruntă cu propriul său set de
probleme şi conflicte. Depăşirea cu succes a
acestora e condiţia sine qua non a edificării
unei personalităţi armonioase.

19
• Această din urmă concluzie îi dă
sentimentul de disperare şi de neîmplinire.
Din teoria lui Erikson observă m că
dezvoltarea eului continuă întreaga viaţă şi
că fiecare vâ rstă se confruntă cu propriul
să u set de probleme şi conflicte. Depă şirea
cu succes a acestora e condiţia sine qua non
a edifică rii unei personalită ţi armonioase.

20
 Concluzie :
• In teoria psihosociala a lui Erikson,
personalitatea se dezvolta urmand pasi
prestabiliti de disponibilitatea organismului
uman de a fi constient si de a interactiona cu
lumea, o lume care initial este doar imaginea
mamei terminand prin prin a fi intreaga
omenire.

21
• Erikson a vazut dezvoltarea ca o rezolvare
progresiva a conflictelor intre nevoile copilului
si cerintele sociale, in fiecare dintre cele opt
stadii conflictele trebuiesc rezolvate, macar
partial inainte de a se putea realiza un progres
spre urmatorul set de probleme. Nereusita in
rezolvarea problemelor la un anumit nivel
poate duce la tulburari psihologice care vor
afecta intreg restul vietii.
22
 Concluzie :
• De la incredere la harnicie. Un bebelus are
nevoie sa dezvolte o relatie in care sa
primeasca cele necesare de la o persoana
dispusa si capabila sa i le ofere - mai
intotdeauna mama. El trebuie sa se simta
confortabil cu mama lui si sa stie ca ea va fi
intotdeauna alaturi atunci cand el va avea
nevoie. O ingrijire constanta, permanenta, ii va
oferi bebelusului increderea.
23
• Consistenta in ingrijire ii permite bebelusului
sa invete sa tolereze frustrarile si sa amane
recompensele imediate, intrucat stie ca poate
avea incredere in adultul din jurul lui. Daca
nevoile sale nu sunt satisfacute in mod
sistematic, el poate dezvolta un sentiment de
neincredere reactionand la frustrari prin
anxietate si suparare.

24
 BIBLIOGRAFIE:
1. Psihologie medicală: Conspecte şi note de curs pentru studenţii şi rezidenţii
Universităţii de Medicină / N. Oprea, M. Revenco, V. Oprea [et al.]; USMF, Catedra
Psihiatrie, Narcologie şi Psihologie Medicală; Universitatea de Medicină şi Farmacie
„Gr. T. Popa”, Iaşi; Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iaşi. Ed. a 3-a. Ch.: Î.E.P. Ştiinţa,
2021, (Tipogr. „Bons Offices”). – 224 p.
2. Nireștean A. Person and personality. University Press, Tg. Mureș, 2013.
3. Tudose, Florin, Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică şi medicală în
practica psihologului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003.
4. https://library.usmf.md/sites/default/files/2020-11/Sup.curs_.%20Psihologia
%20medicala.pdf
5. https://test111124.weebly.com/teoria-lui-erikson.html
6. https://clicpsihologic.ro/teoria-dezvoltarii-psihosociale/
7. https://psihologandreearom.wixsite.com/website/post/teoria-dezvolt%C4%83rii-psiho
sociale-erik-erikson

25