Etape în dezvoltarea personalității

”Personalitatea reprezintă o constelație de trăsături” (Guilford). ”Personalitatea este organizarea dinamică a

sistemelor psihofizice care determină gândirea și comportamentul caracteristic individului.” (Allport)
Factori fundamentali ai dezvoltării psihice :
1. Ereditate (accentuată după 11 ani), proprietatea fiinţelor vii de a transmite urmaţilor caractere dobândite
de-a lungul filogenezei.
2. Mediu, Totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale, directe şi indirecte, spontane şi
organizate, intenţionate şi neintenţionate, care constituie ambientul în care se naşte, trăieşte şi se
dezvoltă omul – se numeşte mediu.Pentru om este important şi mediul natural dar cea mai mare
influenţă este exercitată de componentele socio-culturale. Mediul exercită influenţe variate şi
caracteristice pentru fiecare vârstă , acestea definesc NIŞA DE DEZVOLTARE care se referă la :
- obiecte şi locuri accesibile copilului în cadrul aceluiaşi mediu
- răspunsurile şi reacţiile persoanelor din jurul copilului
- cerinţele adulţilor privind comportamentele şi performanţele pe care trebuie să le atingă copilul
- activităţile propuse, impuse sau desfăşurate din iniţiativa copilului şi acceptate de cei din jur.
3. Educație (accent pe 6-11 ani) Educaţia este ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează fiinţa
umană ca pe un factor activ, se desfăşoară sistematic, unitar şi organizat, pe durate lungi de timp,
având conţinuturi definite în raport cu cerinţele societăţii, utilizând metode şi strategii fundamentate
ştiinţific şi fiind conduse de persoane competente, special calificate.
Stadiile dezvoltării personalității Erik Erikson

La tribul Oglala Lakota, exista o tradiţie ca un adolescent să plece pe cont propriu, neîarmat si purtând numai
haine uşoare. Înfometat si obosit baiatul se aştepta să aibă un vis în ziua a patra. La întoarcere el trebuia să
povestească ce a visat bratranilor înţelepţi. Aceştia puteau să spună dacă tânărul trebuia să fie vânător,
războinic, preot, lider spiritual, etc. Pe vremea când Erik Erikson a vizitat tribul, lucrurile erau schimbate: tinerii
erau duşi la şcoală, departe de casă unde au învăţat alte standarde de viaţă şi alte obiceiuri.
Erik Erikson a fâcut studii pe acest trib încercand sa contureze etapele din viaţa unui individ. Din nefericire, şi
azi majoritatea copiilor îşi gasesc un model de urmat la televizor sau din alte mijloace media. Aici personajele
sunt mai frumoase, bogate, fericite decât cele din viata reala: parinţi, vecini, etc. Astfel adolescenţii sunt
dezamăgiţi când observă că realitatea nu seamănă cu ceea ce ei ar aştepta să se întâmple.
Erik Erikson s-a născut la 15 iunie 1902 în Frankfurt, Germania. A scris în 1950, " Copilarie şi societate" care
conţine studii cu privire la americanii nativi, discuţii despre "personalitatea americană", influenţa culturii
asupra personalităţii. El a primit mai multe premii pentru munca sa şi din 1970 continuă să scrie şi să facă
cercetări alături de soţia sa, pâna în 1994 când moare.
Erik Erikson acceptă ideile lui Freud adăugând şi dezvoltând anumite teme; el este mai mult orientat spre
cultură şi societate. El este mai cunoscut pentru stabilirea a opt etape de dezvoltare a personalităţii umane.
Acestea sunt predefinite şi evoluţia dintr-o etapă poate afecta etapele următoare. Fiecare etapă implică
dezvoltarea mai multor sarcini care se referă fiecare la doi termini în antiteză. De exemplu, sarcina în perioada
infantilă este: încredere- neîncredere. La prima vedere am crede ca trebuie să învăţăm în această perioadă
numai despre încredere, nu şi despre neîncredere dar Erik a subliniat clar că trebuie să existe o balanţă între cele
două; trebuie sa avem mai multă încredere dar ca să nu devenim nişte " proşti" trebuie să ştim când să nu avem
încredere. Dacă aceasta etapă este însuşită în mod corect, vom ramâne cu o virtute care ne va ajuta în etapele
care urmează.
Cel mai mare merit al lui Erikson este că a dat opt etape, nu cinci cum Freud a descoperit. El a mai spus câte
ceva despre influenţa dintre generaţii pe care a numit-o reciprocitate . Dacă Freud a spus că părinţii determină
dramatic evoluţia copiilor, Erikson afirmă ca şi părinţii sunt la rândul lor sub influenţa copiilor; aceste influenţe
reciproce pot afecta mai multe generaţii.
1. Prima etapă
Prima etapă sau infantilă este aproximativ primul an din viaţă. Sarcina este de a dezvolta încrederea fără să
eliminam complet neîncrederea. Dacă mama si tata pot să ofere noului născut un grad de familiaritate,
consistenţă, continuitate, el va dezvolta sentimentul că lumea este sigură, că oamenii sunt de încredere. El învaţă
să aibă încredere în propriul corp. Dacă parinţii nu sunt adecvaţi sau daca îl resping sau rănesc, el va dezvolta
mai mult neîncrederea, devenind îngrijorat şi suspicios în prezenţa oamenilor. Aceasta nu înseamnă că parinţii
trebuie sa fie perfecţi, prea multa grija si atenţie pot conduce la o încredere exagerată şi apoi individul nu se va
putea apăra în faţa unor persone care doresc să-l rănească. Mai rău este dacă balanţa se înclina de partea
neîncrederii. Acest lucru poate cauza mai târziu drepresii, paranoia şi posibile psihoze. Dacă se însuşeşte o
balanţă corectă copilul va dezvolta virtutea de speranţă, faptul ca dacă lucrurile nu merg bine, până la urmă
totul va fi bine. Un semn că noul născut şi-a însuşit acestă calitate este atunci când acesta nu se supără prea tare
dacă trebuie să aştepte câteva clipe până când îi sunt satisfăcute cerinţele. El ştie că dacă mama sau tata nu au
venit atunci cănd el i-a chemat, sigur vor veni în câteva clipe. Acesta este abilitatea de mai târziu care să-l treacă
mai uşor prin dezamăgiri în dragoste, cariera, bani sau alte domenii.
2. Etapa a doua
A doua etapă este copilaria timpurie, de la 8 luni până la trei sau patru ani. Sarcina este să se atingă un grad
de autonomie minimalizând rusinea şi îndoiala. Dacă mama, tata sau cei care au grijă de copil îi permit
acestuia să meargă singur, să exploreze mediul în care se află, acesta va dezvolta
simţul autonomiei sauindependenţei; se cere totuşi o balanţă. Dacă nu i se permite nimic, copilul va renunţa în
curând la orice încercare de a afla ceva nou, simţind că nu poate face nimic singur. Trebuie să stim că orice
lucru inocent cum ar fi de exemplu să râdem de încercările lui de a merge singur, îl vor face pe acesta să-i fie
ruşine de abilităţile sale. Totuşi, este nevoie de puţină cumpătare şi ruşine, altfel, mai târziu, adultul va
fi impulsiv, va sări să facă anumite lucruri fară a se gândi la alternative. Dacă există o balanţă corectă individual
va fi înzestrat cu voinţă, adică o atitudine de: "pot să fac" care îl va ajuta să opţină rezultate mai bune.
3. Etapa a treia
Etapa a treia este etapa locomotoarie sau vârsta jocului. De la trei, patru ani, pana la cinci sau şase, sarcina este
să fie iniţiativ fără să simtă prea multă vinovăţie.Iniţiativa înseamnă să raspundă la provocările lumii, să aibă
responsabilităţi, să înveţe lucruri noi. Parinţii trebuie să încurajeze noile idei ale copilului, astfel el îşi va
dezvolta curiozitatea, imaginaţia. Iniţiativa este o incercare de a face irealul o realitate. Inhibitia apare la
persoanele care sufera de “prea multa vina”. O persoana care sufera de inhibitie nu va incerca niciodata actiuni
proprii,pentru ca “nici o aventura, nimic de pierdut”, deci nimic pentru care sa se simta vinovat sau responsabil.
Din punct de vedere sexual aceste persoane pot fi impotente sau frigide.
4. Etapa a patra
Este etapa latenta sau varsta scolara in care se incadreaza copiii cuprinsi intre 6 si 12 ani. In aceasta perioada se
incearca sa se dezvolte o capacitate pentru harnicie, evitand un excesiv simt al inferioritati. Copiii trebuie sa
“imblanzeasca imaginatia” si sa se dedice educatiei si comportamentului pe care societatea il pretinde de la ei.
Copiii trebuie sa invete ca exista placer nu numai in conceperea planului, ci si indeplinirea lui. Ei trebuie sa
invete sentimental succesului, indiferent daca acesta apare in scoala sau gradinita, este academic sau social. Prea
multa harnicie conduce spre tendinta rau adaptiva numita putere limitata. In aceasta categorie sunt cuprinsi
copiii carora nu le este permis "sa fie copii"; ai caror parinti sau profesori ii imping spre o zona a competitiei,
fara a le permite dezvoltarea propriilor interese. O “boala” des intalnita in randul copiilor de aceasta varsta, si
nu numai, este inertia.Aceasta ii include pe toti acei dintre noi care sufera de complexe de inferioritate. De
exemplu, unii nu leaga niciodata relatii sociale si nu ies niciodata in public, deci devin inerti. Un caz ferici ar fi
sa gasim un echilibru intre harnicie si inferioritate, care trebuie sa cuprinda mai multa harnicie, cu doar o
“atingere” de inferioritate pentru a ne face sensibili cu cei care ne inconjoara. In acest caz, dupa opinia lui
Erikson, vom capata virtutea numita competenta.
5. Etapa a cincea
Aceaata etapa reprezinta adolescenta, incepand cu pubertate si sfarsind in jurul varstei de 18-20 de ani. Sarcina
din timpul adolescentei este de a construe o identitate Eului si de a evita confundarea Eului. Identitatea Eului
inseamna sa te cunosti pe tine insuti si sa-ti dai seama cum te potrivesti cu restul societatii. Confundarea rolului
apare in momentul in care un adolescent nu este sigur de locul lui in societate si in lume, caz in care, dupa teoria
lui Erikson, sufera de o criza a identitatii. Exista posibilitatea ca o persoana sa aiba o identitate a Eului prea
mare, sa se implice intr-un anumit rol sau activitate sociala, incat sa nu mai loc pentru toleranta. Acest lucru este
numit de Erikson fanatism. Un fanatic este de parere ca singura cale care exista este aceea pe care merge
el. Adolescentii sunt cunoscuti pentru idealismul lor si pentru tendinta lor de a vedea lucrurile in alb si negru.
Lipsa identitatii este insa mai dificila si Erikson o numeste respingere. Adolescentii deseori recurg la droguri,
alcool sau activitati distructive pentru a putea face parte intr-un grup, crezand astfel ca pot obtine o identitate.
Dupa toate, “a fi rau” sau “un nimeni”, e mai bine decat sa nu stii cine esti. Daca reusesti sa treci cu bine peste
aceasta etapa, vei avea o virtute pe care Erikson o numeste fidelitate. Fidelitatea inseamna loialitate, abilitatea
de a trai dupa standardele societatii, impotriva imperfectiunii, inconsistentei si lipsurilor ei. Fidelitatea inseamna
ca ti-ai gasit un loc in comunitate, un loc care sa-ti permita sa contribui pentru o societate mai buna.
6. Etapa a sasea
Aceasta perioada este etapa tanarului adult, cuprinsa intre 18-30 de ani. Principala sarcina a acestui timp este
obtinerea uni grad de intimitate, ca opus ramanerii in izolare. Intimitate este abilitate de a fi aproape de ceilalti,
ca iubit, prieten si ca participant in societate. In aceata perioada Erikson numeste doua stari care pot aparea si
care sunt daunatoare individului: dezordonarea, referindu-se in particular la a deveni intim prea liber, prea usor,
fara nicio implicare mai profunda. Cea de-a doua stare este excludera, care se refera la tendinta de a te izola
singur de la dragoste, prietenie si comunitate si de a te compatimi singur. Daca vei reusi sa treci cu succes de
aceasta perioada, vei duce cu tine, instantaneu, pentru tot restul vietii tale virtutea numita dragoste. Dragostea,
in contextul teoriei lui Erikson, inseamna a fi capabil sa lasi la o parte diferentele si anonimatele prin “devotarea
reciproca”. Inseamna nu numai dragoste pentru prietenii nostri, ci si pentru toti cei cu care venim in contact in
fiecare zi.
7. Etapa a saptea
Este perioada varstei mijlocii. Este greu sa o incadrezi intre anumiti ani, dar este inclusa perioada in care suntem
implicati in cresterea copiiilor. Principala sarcina este de a cultiva un echilibru intre producere si stagnare. Desi
majoritate oamenilor practica producerea avand si crescand copii, exista multe alte cai pentru realizarea acestui
lucru. Erikson considera invatarea, scrisul, inventiile, artele si stiintele, activitatiile sociale si contributia
generala la bunastarea generatiei viitoare modalitati de producere. Stagnarea excesiva, pe de alta parte, este
atitudinea de protejare si raspundere doar a propriei persoane. Dar exista si partea opusa a stagnarii, si
anume extenuarea, practicata de oameni foarte activi, care nu mai au timp pentru propia persoana, pentru
odihna si relaxare. Mult mai evidenta este insa, respingerea. Prea putina producere si prea multa stagnare duce
la neparticiparea individului in societate. In aceasta perioada se manifesta asa numita “criza a varstei
mijlocii”, cand individul isi da seama ca imbatraneste si vrea sa experimenteze lucruri noi, pentru a se simti mai
tanar. Mai evidenta se manifesta aceasta criza la barbati. Dar, daca treci cu bine peste aceasta etapa, vei dobandi
o capacitate de raspundere, care te va ajuta de-a lungul intregii tale vieti.
8. Etapa a opta
Ultima perioada, cunoscuta sub numele de maturitate, care incepe o data cu pensionarea, adica in jurul varstei
de 60 de ani. Principala incercare a acestei perioade este de a dezvolta integritatea Eului cu o minima cantitate
de deznadejde. Starea de deznadejde poate aparea datorita pensionarii si renuntarii la o munca prestata de ani de
zile sau datorita plecarii copiiilor de acasa sau datorita bolilor, ma frecvente in aceasta perioada. Din aceasta
cauza, multi oameni in varsta devin depresivi, rautaciosi, cu o permanenta frica de boala, senili (neavand o baza
psihica). Integritatea Eului inseamna sa-ti dai seama de limitarea lumii in care traim. Daca esti capabil sa
privesti in urma si sa aceepti cursul evenimentelor, alegerile facute si felul in care ti-ai trait viata, atunci nu
trebuie sa te temi de moarte. Cel ce se apropie de moarte fara a-i fi frica, are virtutea numita de
Eriksonintelepciune.
El o numeste un “dar pentru copii”, pentru ca daca cei mai in varsta nu se vor teme de moarte, nici copiii
sanatosi nu se vor teme de viata.
Etapele prezentate de Erikson par a ne oferi un cadru. Putem vorbi de cultura noastra, in comparatie cu a altor
popoare, de societate din ziua de astazi in comparatie cu cea de acum cateva secole, dar privind la modalitatea
cu care ne deosebim fata de “standard”, teoria lui este sustinuta.
Erikson si alti cercetatori au descoperit ca modelul general este acelasi, indiferent de cultura si timp, iar
majoritatea dintre noi il gasim chiar familiar. Cu alte cuvinte, teoria lui intruneste una dintre cele mai
importante standarde ale teoriei personalitatii.

Sintetizat (generalist):
1. Copilăria şi formarea bazelor personalităţii
- personalitatea nu se manifestă imediat după naştere, chiar dacă unele particularităţi temperamentale pot fi deja
constatate
- după trei ani se conturează componentele de bază ale personalităţii
2. Preadolescenţa şi adolescenţa
- se dezvoltă capacităţile şi aptitudinile şi se manifestă talentul pentru noi domenii
- creativitatea se exprimă în preadolescenţă printr-un spor de fluiditate, iar în adolescenţă prin creşterea
originalităţii
- procesul transformărilor caracteriale este răscolitor , tensionat, devenind o adevărată criză de dezvoltare ce a
fost numită „criza de originalitate a adolescentului”
- se consolidează trăsăturile de personalitate formate în copilărie, altele evoluează şi se schimbă
3. Stadiul tinereţii şi al adultului - maturizarea personalităţii
- angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa socială, în cea de familie consolidează şi îmbogăţesc
structura personalităţii
- componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate şi consolidate fără a fi rigide şi exprimă un nivel nou
al maturizării personalităţii
4. Bătrâneţea şi schimbările caracteristice ei în funcţionarea personalităţii
- cercetările actuale sunt orientate cu precădere asupra susţinerii persoanelor de vârsta a treia pentru ca ele să
parcurgă optim această parte a vieţii şi să îşi rezolve singure cât mai mult timp problemele de existenţă.
Stadiile lui Sigmund Freud:
După Freud, dorința noastră sexuală ne face să căutăm plăcerea în diferite părți ale corpului, în timpul
diferitelor stadii ale dezvoltării psihosexuale. Această dorință el a denumit-o libido, pe care-l folosim să
experimentăm plăcerea în zonele erogene în timpul celor 5 stadii ale dezvoltării. Principalele zone erogene sunt
gura, anusul și zona genitală.

 Stadiul Oral (de la naştere şi la vârsta de 1 an)

Pe parcursul acestei etape copilul obţine cea mai mare satisfacţie prin stimularea buzelor,
gurii, limbii, gingiilor. Pe parcursul acestei etape copilul obţine cea mai mare plăcere sugând şi înghiţind. După
apariţia dinţilor, copilul se bucură de plăcerea agresivă muşcând sau mestecând. Dacă copilul se bucură prea
mult de actul masticaţiei, el poate să rămână fixat în acest stadiu. Va avea o personalitate receptivă oral, gura
rămânând zonă erogenă. El va găsi plăcere în fumat, alimentare excesivă şi va rămâne o persoană naivă care
"înghite" prea uşor ideile.

 Stadiul Anal (1-3 ani)

Pe parcursul acestui stadiu copilul învaţă cum să-şi controleze musculatura sfincterului anal.
Copiii obţin cea mai mare satisfacţie din exercitarea controlului musculaturii anusului în timpul eliminării sau
retenţiei. Freud consideră că pedeapsa excesivă aplicată copiilor în această etapă poate duce la fixarea
personalităţii în această etapă (personalitate compulsivă).

 Stadiul Falic (3-6 ani)

În această etapă organele genitale devin sursă principală de plăcere. Copiii încep să-şi atingă
organele genitale şi să fie atraşi de părinţii de sex opus. Freud consideră că orientarea spre zona genitală se
produce la nivel inconştient, copiii nefiind conştienţi de instinctele incestuoase. Copii au sentimente puternice
de atracţie faţă de părintele de sex opus: fiica devine "fata tatei", iar fiul "băieţelul mamei". Această atracţie
produce conflicte inconştiente şi anume complexul Oedip la băieţi şi complexul Electra la fete.
Se consideră că fiecare bărbat doreşte inconştient doreşte să-şi ucidă tatăl şi să-şi posede
sexual mama (drama “Oedip” scrisă Sofocle). Deoarece aceste dorinţe sunt inacceptabile, ele sunt blocate de
conştiinţă. Copilul se teme inconştient că dacă aceste impulsuri se vor dezlănţui îşi va înfuria tatăl. Băiatul se
teme că tatăl îi va pedepsi dorinţa sexuală faţă de mamă prin exterminarea organelor genitale. Această teamă
este denumită de Freud anxietatea castrării. Teama îl va determina pe băiat să îşi reprime dorinţele faţă de
mamă şi să evite furia tatălui prin identificarea mai puternică cu acesta.
Complexul Electra începe atunci când fetele realizează că nu au falus la fel ca şi băieţii.
Inconştient fetele cred că mama este cea care deja le-a castrat şi le blamează pentru acest lucru. Rezultatul este
transferarea dorinţei şi dragostei de la mamă spre tată, în speranţa de a împărţi cu acesta din urmă falusul pe
care ea l-a pierdut. Atracţia sexuală faţă de tată trebuie să se transforme în afecţiune, conform cerinţelor sociale.
După o perioadă de ataşament primar faţă de tată, fetele încep să se identifice cu mama.

 Stadiul Latent (6-11 ani)

În această perioadă interesul sexual este relativ inactiv. Dorinţa sexuală a fost reprimată prin
rezolvarea conflictului Oedip şi Electra. Energia sexuală este reorientată prin procesul de sublimare şi convertită
în interes faţă de şcoală, sporturi şi alte activităţi. Pentru a trece cu succes prin această etapă, copilul trebuie să-
şi dezvolte un anumit grad de competenţă în aceste arii.

 Stadiul genital (peste 11 ani)

Odată cu perioadă pubertară reapare interesul de a obţine plăcerea prin intermediul organelor genitale.
Masturbarea devine frecventă ca urmare a apariţiei primelor orgasme. Interesul sexual şi romantic devin motive
centrale. Deoarece în urma rezolvării complexului Oedip şi Electra părinţi au încetat să mai fie obiecte ale
dorinţei sexuale, instinctele sexuale sunt îndreptate spre indivizi de aceeaşi vârstă. Indivizii sunt capabili să
iubească pe altcineva la fel de mult sau chiar mai mult decât propria persoană. Acest lucru va sta la baza
relaţiilor care caracterizează stadiul genital şi apoi perioada de maturitate. Sublimarea continuă să fie importantă
în această perioadă, iar instinctele sexuale şi cele inconştiente sunt transformate în energie, care va susţine
căsătoria, creşterea copiilor şi exercitarea
unei meserii.