Sunteți pe pagina 1din 3

Starul

Viața de zi cu zi este dură, iar mulți dintre noi ne căutăm necontenit refugiul în
fantezii ori reverii. Starurile se hrănesc cu această slăbiciune remarcându-se în mulțime
printr-un stil distinctiv și fermecător, făcându-ne să ne dorim să îi privim. În același timp,
aceștia sunt evazivi și eterici, păstrând distanța și lăsându-ne să ne jucăm cu imaginația.
Fantastica lor calitate acționează la nivelul subconștientului nostru; nici nu ne dăm seama
cât de mult îi copiem. Învățați să deveniți obiectul fascinației prin proiectarea prezenței
strălucitoare, dar evazive, a Starului.

Să înțelegem personajul

Seducția este o formă de persuasiune care încearcă să eludeze conștientul,


stimulând, în schimb, subconștientul. Motivul este simplu: suntem înconjurați de
atâtea provocări care luptă să ne capteze atenția, bombardându-ne cu mesaje clar, și
de persoane care în mod deschis manipulează și doresc să obțină puterea, încât
rareori ne lăsăm fermecați ori înșelați. Am devenit tot mai cinici. Încercați să
convingeți o persoană apelând la conștientul acesteia, spunându-i de-a dreptul ce
urmăriți, dând toate cărțile pe față, ce așteptări aveți? N-ați fi decât o altă sursă de
iritare tratată cu indiferență.
Pentru a evita acest deznodământ, trebuie să învățați arta insinuării pentru a
ajunge la subconștient. Expresia cea mai elocventă a subconștientului este visul, care
este subtil îngemănat cu mitul; treziți din vis, suntem deseori urmăriți de imaginile și
mesajele ambigue ale acestuia. Visele ne obsedează deoarece îmbină realul cu irealul.
Sunt populate cu personaje reale, deseori reproducând situații reale, totuși, sunt
încântător de iraționale, împingând realitatea către un delir exacerbat.
Gesturile, cuvintele, personalitățile unor oameni precum John F. Kennedy ori
Andy Warhol, de exemplu, evocă atât realul, cât și irealul: probabil nu ne dăm seama
(nici nu am putea, în fond), însă ei sunt ca niște personaje din vis pentru noi. Au
însușiri care îi ancorează în realitate – sinceritate, spirit ludic, senzualitate – dar, în
același timp, aerul lor distant, superioritatea lor, natura lor aproape suprarealistă îi
fac să pară ca desprinși dintr-un film.
Aceste tipuri au un efect stăruitor, obsesiv asupra oamenilor. Fie în public, fie
în particular, ne seduc, făcându-ne să ne dorim să-i posedăm atât fizic, cât și
psihologic. Dar cum am putea poseda un personaj de vis, o stea de cinema, un
personaj politic de marcă sau chiar pe unul dintre cele mai fascinante personaje din
viața reală, de talia lui Warhol, atunci când drumurile nu s-ar intersecta? Neputând
să-i avem, aceștia devin o obsesie pentru noi – ne bântuie gândurile, visele, fanteziile.
Îi vom imita în mod inconștient. Aceasta este puterea de seducție insidioasă a
Starului, o forță pe care v-o puteți însuși transformându-vă într-un cifru, un amestec
de real și ireal. Majoritatea oamenilor sunt de o banalitate fără speranță, mult prea
ancorați în realitate. Nu trebuie decât să deveniți eterici. Cuvintele și acțiunile
dumneavoastră par să provină din subconștient – au o anumită ambiguitate. Deveniți
mai reținuți, uneori lăsând să se vadă o trăsătură care îi face pe oameni să se întrebe
dacă vă cunosc cu adevărat.
Starul este creația cinematografiei moderne. Iar ceea ce a permis filmului să
fabrice starul a fost prim-planul, care a separat dintr-odată actorii de fundal,
inundându-vă mintea cu imaginea lor. Să nu uitați niciodată acest lucru dacă vreți să
deveniți un Star. În primul rând, este nevoie să aveți o prezență atât de impunătoare,
încât să umpleți mintea victimei, precum prim-planul umple ecranul. Trebuie să
aveți un stil sau o prezență care să vă scoată în evidență față de oricine altcineva. Fiți
vagi și himerici, însă nu distanți ori absenți – doar nu vă doriți ca oamenii să fie în
imposibilitatea de a vă acorda toată atenția ori de a-și aminti de dumneavoastră.
Trebuie să fiți prezent în mintea lor și atunci când nu sunteți acolo.
În al doilea rând, creați-vă o mină inexpresivă, misterioasă, nucleul care
emană aura de Star. Acest lucru permite oamenilor să vadă în dumneavoastră orice
anume își doresc. În loc să dezvăluie trăiri și emoții, în loc de stimulări și
suprasimulări emotive, Starul va lăsa loc interpretărilor.
Un Star trebuie să se evidențieze, iar acest lucru ar putea implica un anume
simț teatral. Uneori, totuși, un efect mult mai stăruitor, ireal poate fi creat prin note
discrete: felul în care fumați, inflexiunile vocii, felul în care mergeți. De multe ori,
lucrurile mărunte au priză la public și îi fac să vă imite. Deși aceste nuanțe pot rareori
atinge conștientul, subliminal acestea pot fi la fel de atrăgătoare ca și un obiect cu o
formă frapantă ori o culoare deosebită. Inconștient, suntem atrași în mod ciudat de
lucruri care nu au vreo semnificație dincolo de înfățișarea lor fascinantă.
Starurile ne fac să ne dorim să aflăm și mai multe lucruri despre ele. Trebuie să
învățați să ațâțați curiozitatea oamenilor, lăsându-i să arunce o privire fugară asupra
vieții private – cauzele pentru care luptați, persoana de care sunteți îndrăgostit
(pentru moment) – ceva care pare să dezvăluie un element al personalității
dumneavoastră. Lăsați-i să-și dea frâu liber fanteziei și imaginației.
O altă modalitate prin care Starurile seduc este să ne determine să ne
identificăm cu ei, dându-ne fiori. Cheia este de a reprezenta un tip, precum Jimmy
Stewart a fost întruchiparea americanului obișnuit, sau Cary Grant, aristocratul fin.
Oamenii care se regăsesc în acest tip vor avea tendința să graviteze în jurul
dumneavoastră, să se identifice cu dumneavoastră, să vă împărtășească bucuriile sau
durerile. Atracția poate fi inconștientă, manifestată nu prin cuvintele, ci prin postura
și atitudinea dumneavoastră.
Sunteți actor. Iar cei mai eficienți actori au o distanță interioară: își pot modela
prezența ca și cum ar percepe-o din exterior. Această distanță interioară ne
fascinează. Starurile se joacă tot timpul cu propria imagine, corectând-o, adaptând-o
vremurilor. Nimic nu este mai hilar decât o imagine care a fost la modă cu zece ani în
urmă, iar acum nu mai este. Starurile trebuie să-și reînnoiască în mod continuu
strălucirea, ori se vor confrunta cu ce este mai rău: uitarea.
Simbolul: Idolul. O bucată de piatră sculptată în formă de zeu, probabil strălucind de aurul
și nestematele care o împodobesc. Ochii adoratorilor dau viață pietrei, imaginându-și-o ca
având puteri reale. Forma sa le permite să vadă ceea ce doresc – un zeu – dar nu este, de fapt,
decât o bucată de piatră. Zeul trăiește în imaginația lor.

Fața rece, luminoasă care nu pretindea nimic, care pur și simplu era acolo, așteptând – era o
față goală, se gândi; o față care putea căpăta orice expresie. Orice își putea închipui cineva.
Era ca o casă frumoasă și goală în așteptarea covoarelor și tablourilor. Toate posibilitățile erau
acolo – putea deveni un palat sau un bordel. Depindea de cel care se ocupa de mobilarea ei.
Cât de limitat era, prin comparație, tot ce fusese deja completat și etichetat.
- Erich Maria Remarque, Despre Marlene Dietrich, Arcul de Triumf

[John F.] Kennedy a adus știrilor televizate și foto-jurnalismului elemente predominante în


lumea filmului: calitatea de Star și mitul. Cu aspectul său telegenic, iscusința de a se
autoprezenta, poveștile eroice și inteligența creativă, Kennedy era excepțional de bine pregătit
să devină o vedetă de prima mână. Și-a însușit discursurile culturii de masă, în special de la
Hollywood, și le-a translatat în știri. Aplicând această strategie, a făcut ca știrile să semene
cu visele și cu filmele – un tărâm în care imaginile dădeau viață scenariilor ce erau în acord
cu dorințele cele mai profunde ale publicului… Fără să fi jucat vreodată în filme,
transformând, mai degrabă, televiziunea în ecranul său, a devenit cea mai mare stea a
secolului al XX-lea.
- John Hellmann, Obsesia Kennedy: Mitul american al lui JFK.

Primitivul adulează idoli din lemn și piatră; omul civilizat, idoli în carne și oase.
- George Bernard Shaw

S-ar putea să vă placă și