UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE LITERE
PROGRAM DE MASTERAT, SPECIALIZARE I.I.M.L.R.E. , ANUL 1

PROTEJAREA ŞI CONSERVAREA LIMBII

ROMÂNE CA LIMBĂ MAJORITARĂ
CONFORM CARTEI EUROPENE A LIMBILOR
REGIONALE SAU MINORITARE
(LEGEA PRUTEANU)

Coordonator științific,
Prof. Univ. Dr. Oana Cenac Student,

Diana Iuliana Manolache

1
 MOTTO:

,,Utilizarea unei limbi o face mai puternică. Foloseşte-o, nu o pierde!”1

INTRODUCERE

Protejarea și conservarea limbii române ca limbă majoritară reprezintă un aspect

deosebit de important în contextul identității naționale și culturale a României. Limba română
este nu doar mijlocul de comunicare al poporului român, ci și un pilon esențial al
patrimoniului cultural al țării. Într-o lume tot mai globalizată, în care influențele culturale și
lingvistice străine devin tot mai prezente, este crucial să se ia măsuri pentru a păstra și a
promova limba română în rândul populației sale.
Protejarea limbii române ca limbă majoritară implică promovarea utilizării acesteia în
toate domeniile vieții sociale, de la educație și media până la administrație și cultură. Este
important să se asigure că limbajul românesc se menține bogat, divers și flexibil, capabil să
exprime cu precizie și subtilitate toate aspectele gândirii și trăirilor individuale. În același
timp, conservarea limbii române implică și protejarea acesteia de influențele străine care ar
putea să ducă la o degradare a identității lingvistice.
În această luptă pentru protejarea și conservarea limbii române, educația are un rol
crucial, deoarece începe cu învățarea și cultivarea limbii în școli și universități. Promovarea
culturii și literaturii române, precum și sprijinul acordat autorilor și artiștilor români,
reprezintă alte modalități prin care se poate conserva și promova limba română. În plus, este
important ca instituțiile guvernamentale și organizațiile neguvernamentale să susțină
eforturile de protejare a limbii române prin politici lingvistice adecvate și programe de
conștientizare.Este esențial ca toți cetățenii să se implice în această misiune pentru a asigura
că limba română continuă să prospere și să reprezinte un element de unitate și mândrie pentru
întreaga națiune.
Protejarea limbii române implică menținerea purității și a caracteristicilor esențiale ale
limbii în fața influențelor externe. Aceasta înseamnă păstrarea și promovarea unui vocabular
și a unei gramatici corecte, precum și încurajarea folosirii limbii române în toate aspectele
vieții cotidiene.
Împrumuturile din alte limbi pot avea un impact semnificativ asupra limbii române,
adesea aducând cu ele nuanțe și conotații culturale străine. Deși unele împrumuturi pot fi
inevitabile și benefice, este important să se reducă excesul lor și să se încurajeze utilizarea
cuvintelor și expresiilor românești atunci când acestea pot comunica eficient ideile și
conceptele. Acest lucru ajută la păstrarea identității lingvistice și culturale a limbii române.
În ansamblu, protejarea limbii române, promovarea traducerilor de calitate și
gestionarea rațională a împrumuturilor din alte limbi sunt piloni esențiali în menținerea și
consolidarea valorii limbii române într-o lume în continuă schimbare. Prin aceste măsuri, se

1
Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, www.dri.gov.ro, pag. 5

2
poate asigura că limba română rămâne un instrument puternic de comunicare și un simbol al
identității culturale naționale.
CARTA EUROPEANĂ A LIMBILOR REGIONALE SAU MINORITARE
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare este un tratat unic între state care
s-au angajat să contribuie la crearea unui viitor favorabil dezvoltării limbilor.
Ţările care se alătură familiei Cartei au decis să protejeze şi să promoveze limbile care
sunt ameninţate de posibilitatea de a deveni marginalizate în ţări în care aceste limbi au o
prezenţă tradiţională.
Carta oferă principii orientative despre felul în care limbile minoritare sau regionale ar
trebui protejate şi promovate în mod cotidian.
Statelor li se solicită să asigure învăţământ, servicii media cum ar fi presa, radioul şi
televiziunea în aceste limbi, ca de altfel şi servicii în administraţia publică.
„Limbi regionale sau minoritare” sunt limbile diferite de limba (limbile) oficială a
statului şi folosite în mod tradiţional într-o anumită zonă a unui Stat de cetăţeni ai acelui stat
care formează un grup mai mic din punct de vedere numeric decât restul populaţiei aceluiaşi
stat. Această definiţie nu include dialectele limbii oficiale a statului sau limbile migranţilor.
Carta promovează utilizarea limbilor minoritare sau regionale sub toate aspectele
vieţii noastre cotidiene, începând de la însemne stradale până la asigurări medicale şi relaţiile
cu autorităţile publice.
Carta se referă la limbile care sunt diferite de limba/ limbile vorbite de majoritatea
populaţiei. Limbile imigranţilor sau dialectele limbilor statelor nu sunt considerate ca fiind
limbi regionale sau minoritare.
Beneficiarii Cartei sunt limbile însele, prin încurajarea utilizării lor efective în toate
sferele vieţii publice şi private. Vorbitorii limbilor regionale sau minoritare joacă un rol
esenţial în atingerea acestui scop. Doar prin utilizarea sa zilnică şi activă o limbă poate avea
continuitate şi se poate dezvolta.
Procesul de implementare a Cartei îi antrenează pe partenerii săi: Consiliul Europei ,
Statele ONG-urile sau alţi reprezentanţi ai vorbitorilor limbilor respective.
Obiectivele Cartei sunt următoarele2:
 recunoaşterea limbilor regionale sau minoritare ca o expresie a bogăției culturale a
Europei;
 respectarea limbilor regionale sau minoritare în aria geografică în care acestea sunt
vorbite;
 promovarea acestor limbi prin acţiuni directe;
 facilitarea şi încurajarea folosirii acestor limbi, în formă scrisă şi orală, în viața
publică sau privată;
 învăţarea acestor limbi la cât mai multe niveluri de educaţie;
 promovarea schimburilor transfrontaliere în vederea promovării acestor limbi;
2
Nicolae Saramandu & Manuela Nevaci, Multulingvism și limbi minoritare în România,Academia Română,
Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti” București, 2009, p. 25

3
  interzicerea oricăror forme nejustificate de distincție, excludere, restrângere sau
preferință legate de folosirea acestor limbi care pot descuraja sau chiar pune în
pericol menținerea şi dezvoltarea lor.
Pentru fiecare limbă trebuie aplicate cel puţin 35 de prevederi din cel puţin 6 domenii
ale vieţii publice. Totuşi, reflectând spiritul Cartei, statele au ales pentru majoritatea limbilor
mai mult decât o abordare minimală. În practică, aceasta ar putea însemna de exemplu:
Învăţământ
• Vorbitorii îşi pot trimite copiii la o şcoală care asigură educaţia completă în limba
lor, sau cel puţin în care se predă limba lor ca obiect de studiu, la toate nivelurile relevante:
de la învăţământul preşcolar la cel universitar.
• Statul este obligat să asigure educaţia şi să se asigure că profesorii sunt pregătiţi
corespunzător.
Justiţia
• Vorbitorii se pot înfăţişa în faţa Curţilor de justiţie folosind propria limbă fără a
suporta costuri suplimentare pentru interpretare sau traducere.
• Statul trebuie să se asigure că documentele în limba respectivă sunt valabile în faţa
Curţii.
Relaţia cu autorităţile administrative
• Vorbitorii pot completa formulare şi pot coresponda cu autorităţile în propria lor
limbă, îşi pot folosi numele, precum şi numele localităţilor lor în limba proprie şi limba lor
poate fi folosită pe diferite însemne.
• Statul este obligat să asigure competenţele administrative de a folosi acea limbă.
Media
• Vorbitorii beneficiază de posturi sau programe regulate de radio şi televiziune
transmise în limba lor, de către serviciul public sau posturi private; de asemenea ei pot citi
ziare și au acces la lucrări audio-video în limbile minoritare.
• Statul este obligat să sprijine transmisiunile în limba minoritară ca o parte a
serviciului public de difuziune sau să încurajeze posturile private să includă aceste servicii şi
să sprijine alte producţii media prin măsuri potrivite.
Activităţi culturale
• Vorbitorii au acces la activităţi culturale prospere, biblioteci şi edituri în limba lor şi
la dezvoltarea terminologiei în limba lor.
• Statul trebuie să încurajeze şi să sprijine activităţile culturale de orice fel şi să se
asigure că reprezentanţii acelei limbi sunt incluşi în planificarea activităţilor culturale.

4
 Viaţa economică şi socială
• Vorbitorii îşi pot utiliza limba când solicită ajutor şi asistenţă socială, iar utilizarea
limbii este încurajată în toate sectoarele vieţii economice.
• Statul este obligat să elimine orice limitare în folosirea limbii la locul de muncă dacă
aceasta nu este clar justificată de argumente practice.
Schimburi transfrontaliere
• Vorbitorii beneficiază de televiziune şi radio între ţări, activităţi culturale comune şi
alte îmbunătăţiri ca urmare a deschiderii graniţelor între statele vecine în care limba lor este
utilizată.
• Statul îşi ia angajamentul să sprijine activităţile între state şi dacă este necesar să
încheie acorduri cu ţările vecine.
Iată câteva exemple despre modul în care Carta a produs o schimbare în viaţa de zi cu
zi a oamenilor:
• posibilitatea de a învăţa şi de a vorbi limba lor la şcoală
• posibilitatea de a completa formulare oficiale în limba proprie
• a avea însemne stradale şi denumiri de localităţi în limba lor
• de a asculta radioul, de a urmări televiziunea şi de a citi ziare în propria limbă
• de a se bucura de o cultură înfloritoare în toate aspectele sale, cu literatură, teatre,
concerte, festivaluri şi opere video în limba lor şi care le reflectă cultura
Protecţia limbilor regionale sau minoritare istorice ale Europei se află la baza
bunăstării culturale şi a tradiţiilor europene. Respectul pentru limbile regionale sau minoritare
şi promovarea utilizării lor nu se află în conflict cu limbile oficiale ale statelor şi cu nevoia ca
acestea să fie învăţate. Chiar dimpotrivă: recunoaşterea limbilor regionale sau minoritare şi
respectul pentru vorbitorii acestora şi pentru cultura lor se adaugă la bunăstarea societăţii.
Respectul pentru o limbă şi pentru cultura conexă contribuie la unitatea unei ţări şi nu la
divizarea ei. Aceasta este cea mai bună şi adesea unica modalitate de a integra într-un tot
persoane cu un profil lingvistic si cultural diferit.
Spiritul de comuniune lingvistică/ spiritul favorabil dezvoltării limbilor promovat de
Cartă contribuie la pace şi stabilitate în Europa, la înţelegere reciprocă şi relaţii paşnice între
state. Concepută de Consiliul Europei, Carta oferă principii recunoscute pe plan internaţional
pentru promovarea politicilor de comuniune lingvistica / favorabile dezvoltării limbilor în
societatea modernă. Dreptul de a utiliza o limbă regională sau minoritară în viaţa privată şi
publică este un drept inalienabil.
În România, s-au recunoscut oficial 20 de limbi vorbite de minoritățile naționale.
Această recunoaștere a fost realizată prin intermediul semnării și ratificării Cartei Europene a
Limbilor Regionale sau Minoritare. În declarațiile atașate la instrumentul de ratificare, s-au
precizat modalitățile de aplicare a prevederilor Cartei pentru aceste limbi în diverse domenii,
cum ar fi învățământul, justiția, administrația publică, serviciile publice, mass-media,
activitățile culturale, viața economică și socială, precum și schimburile transfrontaliere.

5
Aceste prevederi sunt conform legislației române și asigură protecția și promovarea acestor
limbi minoritare în țară.
Un exemplu din această legislație este Legea administrației publice locale care
prevede că „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților
naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației
publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice
deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne.”3
În România, există 10 limbi minoritare (bulgară, croată, cehă, germană, maghiară,
rusă, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană) care beneficiază de o protecție specială, deoarece
țara și-a asumat angajamente suplimentare pentru promovarea acestora în domeniile publice,
precum educația, justiția, administrația publică, mass-media, viața economică și socială,
cultură și schimburile transfrontaliere. În plus față de acestea, Carta protejează și alte 11
limbi: albaneză, armeană, greacă, italiană, macedoneană, poloneză, romani, rutene, tătară și
idiș.
Comitetul de experți a evidențiat faptul că România are un sistem eficient de protecție
a limbilor minoritare și se remarcă prin cele mai bune practici în multiple domenii.
Constituția țării și legile specifice furnizează un cadru general pentru protecția acestor limbi,
iar 19 organizații naționale ale minorităților primesc sprijin financiar semnificativ pentru
promovarea culturii și limbilor lor.
Acele 10 limbi care beneficiază de protecție generală pe teritoariul Românie sunt:
albaneza, armeana, greaca, italiana, idiş, macedoneana, poloneza, romani, ruteana tătara. 4
Acele 10 limbi care beneficiază de protecție sporită pe teritoriul României sunt:
bulgara, ceha, croata, germana, maghiara, rusa, sârba, slovaca, turca, ucraineana.5
LEGEA PRUTEANU
Legea Pruteanu, cunoscută și sub numele de Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004,
privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice, este o lege importantă în
România care are ca scop promovarea și protejarea limbii române ca limbă oficială a țării.
Această lege a fost numită după senatorul Puiu Pruteanu, inițiatorul ei, și a fost adoptată
pentru a consolida utilizarea limbii române în toate aspectele vieții publice.
Aspecte cheie ale Legii Pruteanu:
o Limba română ca limbă oficială: Legea afirmă că limba română este limba oficială
a României și, ca atare, trebuie să fie utilizată în toate instituțiile și serviciile publice,
precum și în relațiile dintre cetățenii români și autorități.
o Protecția limbii române în mass-media și publicitate: Legea se referă și la mass-
media, cerând ca programele de televiziune și radio să fie difuzate în limba română și
să existe o proporție semnificativă de conținut românesc. De asemenea, reglementează
utilizarea limbii române în publicitate.

3
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată în 2007
4
Nicolae Saramandu & Manuela Nevaci, Multulingvism și limbi minoritare în România,Academia Română,
Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti” București, 2009, p. 44
5
Ibidem, p. 62

6
 o Standardizarea traducerilor: Legea poate să includă standarde și reguli pentru
traduceri, asigurând astfel calitatea și consistența traducerilor efectuate în domeniul
public. Acest lucru poate ajuta la evitarea erorilor și a interpretărilor greșite în
documentele traduse.
,, LEGE nr. 500 din 12 noiembrie 2004 privind folosirea limbii române în locuri,relaţii
şi instituţii publice (Legea Pruteanu).

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1
(1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul
prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii termenilor, precum
şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform
normelor academice în vigoare.
2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de
interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.
Articolul 2
În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în
cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin
mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei
denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar.
Articolul 3
Emisiunile de televiziune transmise în limbi străine de posturile româneşti sau emisiunile
posturilor străine transmise sub licenţă audiovizuală românească trebuie să fie subtitrate în
limba română; în situaţii de urgenţă se va recurge la traducerea simultană.
Articolul 4
Denumirea, instrucţiunile şi alte explicaţii în limbi străine, relevante pentru consumatorul
român, referitoare la produsele comerciale de provenienţă străină, vor fi însoţite de traducerea
în limba română, potrivit legislaţiei în vigoare.
Articolul 5
Nu fac obiectul prezentei legi:
a) denumirile mărcilor înregistrate;
b) textele având caracter ştiinţific, literar-artistic, cultural şi religios;
c) publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor
naţionale;
d) programele difuzate pe cale radioelectrică, terestră sau prin satelit, preluate şi difuzate prin
serviciile de comunicaţie audiovizuală prin cablu;
e) emisiunile de radiodifuziune transmise în limbile minorităţilor naţionale;

7
f) emisiunile de televiziune transmise, în direct, în limbile minorităţilor naţionale;
g) emisiunile având caracter religios, etnografic şi de divertisment ale posturilor locale şi
regionale de televiziune în limbile minorităţilor naţionale;
h) denumirile şi instrucţiunile speciale, reglementate ca atare prin actele normative în
vigoare;
i) enunţurile rezultate din situaţiile reglementate de actele normative privind drepturile
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a-şi păstra, dezvolta şi exprima identitatea
lor lingvistică;
j) textele având caracter sportiv.
Articolul 6
În cazul textelor de interes public scrise în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau
difuzate prin mijloace de informare în masă, traducerea completă în limba română trebuie să
aibă caractere de aceleaşi dimensiuni cu cele ale textului în limba străină şi să facă parte
integrantă din ansamblul grafic respectiv.
Articolul 7
(1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice sau
juridice care au pus în circulaţie texte de interes public, scrise ori înregistrate prin mijloace
audiovizuale electronice, sunt obligate să îndeplinească cerinţele acesteia.
Articolul 8
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministrul culturii şi cultelor
stabileşte, prin ordin, măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor acesteia.
Articolul 9
La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă. Această lege a
fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2) din Constituţia României, republicată.”6
Legea Pruteanu a fost adoptată pentru a consolida statutul limbii române ca limbă
oficială și pentru a promova utilizarea acesteia în diverse domenii ale vieții publice și
instituțiilor guvernamentale. Ea reprezintă un instrument legal important pentru protejarea și
conservarea identității lingvistice și culturale a României.

„LEGEA PRUTEANU” – PRO SI CONTRA

6
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/56721

8
PAUL CORNEA, scriitor

Chiar in versiunea care obliga doar la traducerea cuvintelor straine, utilizate public,
„legea Pruteanu” mi se pare inutila, daunatoare, inaplicabila si ma intreb daca nu e si
neconstitutionala. Inutila, pentru ca, in fapt, filmele au subtitluri, iar cartile straine sunt
traduse. Prin urmare, folosirea cuvintelor straine e deja reglementata in domeniile cele mai
importante pentru comprehensiune. Cuvintele ori expresiile netraduse apar mai ales in afise,
in firmele unor magazine sau in limbajul utilizat in diverse ramuri de activitate. Insa
utilizatorii, in aceste cazuri, se descurca foarte bine. Cine are nevoie sa traduca termenii din
fotbal – „ofsaid”, „hent”, „fault” etc. -, sau „hamburger”-ul ori „hot-dog”-ul de pe strada?
E daunatoare legea, fiindca tendinta naturala a vorbitorilor este sa preia ca atare
termenii care denumesc fie obiecte necunoscute la noi, ori de utilizare specifica, cum ar fi, de
exemplu: „broker”, „mouse”, „hardware”, „advertising”, „campus”. Incercarea de a
traduce ar obliga la echivalente adesea rizibile, in spiritul purismului de altadata, care
inlocuia „cravata” prin „gatlegau” sau „batista” prin „mucilagiu”. Si, la urma urmei, daca
traduc „hot-dog” prin „crenvursti”, ce-am obtinut? Am inlocuit un americanism cu un
germanism. Insa germanismul este aclimatizat. Asa cum va fi si cum este, de fapt, si
americanismul. Pe de alta parte, prin aplicarea contraventiilor, mi se pare ca legea induce
ideea ca, intr-o societate libera, dreptul de expresie este ingradit. Un negustor care vrea sa-
si scrie pe firma „supermarket” sau „mall” poate fi obligat sa faca altfel? La urma urmei, o
face pe riscul sau. Daca clientii nu-l vor intelege, atunci nu-i vor intra in pravalie. De fapt,
n-am auzit plangeri ale oamenilor in aceasta privinta.
VALERIA GUTU ROMALO, lingvist

Intr-o societate moderna, protejarea limbii consta in asigurarea utilizarii ei in bune

conditii, ceea ce implica, pe de o parte, apararea ei de greseli, de invazia faptelor care nu tin
seama de regulile si normele ei, si pe de alta partea sprijinirea ei in efortul de a face fata
necesitatilor comunicarii sociale corespunzatoare etapei istorice date. Apararea limbii
romane se realizeaza prin cultivarea exprimarii, careia ii revine ca principala menire
propagarea normelor limbii literare. Cunoasterea acestora se dobandeste mai ales prin
educatie si cultura, prin instructie si lectura. Deprinderile lingvistice se formeaza si se
fixeaza atat ca efort constient, dar si din mers, prin preluarea unor modele. Invatarea din
mers consta in adaptarea la ambianta lingvistica. Rolul benefic sau daunator al preluarii
spontane, mimetice, depinde de calitatea „modelului” pe care societatea il ofera.
In comunicarea romana actuala, statutul de model lingvistic dominant in
comunicarea care depaseste cadrul familiar revine formelor de expresie oferite de mass-
media. Asupra lor cade, in mare masura, responsabilitatea educarii exprimarii vorbitorului
actual. Autoritatea legiuitorului poate interveni prin impunerea unor reglementari, care sa
ceara ca, intre criteriile de selectare ale celor implicati in comunicarea „publica”, sa se
acorde greutatea cuvenita competentei lingvistice a candidatilor.
Sprijinirea efortului limbii de a se adapta la exigentele de comunicare impuse de
evolutia societatii, in multiplele ei componente, este o problema de mai mare
complexitate.Experienta istorica arata ca limba isi croieste de obicei drumul propriu, printr-

9
un lung proces de preluari, imprumuturi si decantari. Procesul poate fi favorizat de conditii
lingvistice si sociale diverse, dar, in general, limba, asa cum arata istoria, manifesta o
redusa receptivitate fata de actiunile subiectiv interventioniste, autoritare sau nu.

MIHAI ZAMFIR, scriitor

EUGEN URICARU, scriitor

Este un fapt evident ca in ultima vreme se petrec fenomene lingvistice ingrijoratoare,

anume aparitia nu intotdeauna justificata a unor cuvinte care nu isi pot asuma
responsabilitatea de neologisme, ci sunt pur si simplu cuvinte la moda. Dar acest lucru nu
este nou. Am avut valuri de turcisme, care apoi au fost inlocuite de grecisme, care apoi au
fost inlocuite de frantuzisme, iar dupa al doilea razboi mondial am avut chiar si sovietisme.
Mai interesant este ca intre lupta dintre grecisme si frantuzisme, se petreceau si
fenomene de natura ideologica, politica. Cine folosea grecisme era conservator, iar cine
folosea frantuzisme era progresist. Acum asistam la un val de americanisme. Este limpede,
repet, ca sunt multe fenomene negative, dar limba este un organism viu si stie sa refuze ceea
ce este in plus.
Dupa cate am inteles eu, „legea Pruteanu” are ca intentie o reglementare privind
comunicarea publica. Intentia cred ca nu a fost de rea-credinta, pentru ca este foarte
important ca orice om din aceasta tara sa inteleaga ce i se comunica. Dar nu cred ca era
nevoie neaparat de o lege. Pentru ca – o sa ma refer la o expresie romaneasca: „unde-i lege
nu-i tocmeala” si, din fericire, limba este cea mai grozava tocmeala pe care o avem – nu
poate fi impacare cei doi termeni. Raman pentru fenomenul natural de selectare si de
impamantenire a cuvintelor straine, care isi vor capata statutul de neologism.7
Perspectiva personală se opune legii Pruteanu, deoarece cred cu fermitate că într-o
societate interconectată și globalizată, este esențial să promovăm toleranța și acceptarea
diversității lingvistice. Într-o lume care se bazează tot mai mult pe schimbul de idei și
cunoștințe, este crucial să ne împărtășim bogăția limbilor noastre într-o comunitate globală
unită.
Limba este o parte fundamentală a identității culturale, iar restricționarea sau
marginalizarea limbilor minoritare poate duce la pierderea unor aspecte valoroase ale
patrimoniului cultural. În plus, promovarea diversității lingvistice poate contribui la
îmbogățirea schimbului de idei, cunoștințe și perspective, ceea ce este crucial într-o lume în
care interculturalitatea primează în toate aspectele vieții.
Astfel, cred că legea Pruteanu ar putea duce la izolarea și marginalizarea unor
comunități lingvistice, ceea ce contravine principiilor unei societăți deschise și interconectate.
În schimb, ar trebui să încurajăm o abordare deschisă și cooperativă, care să promoveze
păstrarea și împărtășirea limbilor noastre într-o lume bazată pe diversitate.
CONCLUZII

7
https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/11/05/legea-pruteanu-pro-si-contra/

10
 Privind informațiile cu referire la protejarea și conservarea limbii române ca limbă
majoritară în conformitate cu Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, se
evidențiază importanța echilibrului între acceptarea diversității și toleranță pe de o parte, și
păstrarea și valorizarea limbii oficiale a unui stat pe de altă parte.
Este vital să promovăm acceptarea diversității lingvistice și să asigurăm dreptul
fiecărui individ de a se exprima în limba maternă. Aceasta este o manifestare a respectului
față de identitatea culturală și lingvistică a diferitelor comunități. Promovând aceste principii,
putem construi o societate mai deschisă și mai tolerantă.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de importanța limbii oficiale a statului, în acest
caz, limba română. În conformitate cu acest concept , legile de apărare a limbii oficiale sunt
benefice, atât timp cât nu există excludere totală și marginalizare a altor limbi, după cum
afirmă și Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004 privind folosirea limbii române în locuri,relaţii
şi instituţii publice (Legea Pruteanu). Limba oficială este un factor de unitate într-o națiune și
joacă un rol crucial în comunicarea și guvernarea eficientă. Prin urmare, trebuie să găsim un
echilibru între protejarea limbii majoritare și garantarea drepturilor lingvistice ale
minorităților.
În concluzie, cred soluția este reprezentată de găsirea unui echilibru în protejarea și
conservarea limbii române ca limbă majoritară, în timp ce se respectă și se promovează
diversitatea lingvistică. Această abordare poate contribui la o societate mai inclusivă și mai
armonioasă în care valorizăm atât limba oficială a statului, cât și drepturile lingvistice ale
minorităților.

BIBLIOGRAFIE/WEBOGRAFIE
 Nicolae Saramandu & Manuela Nevaci, Multulingvism și limbi minoritare în
România,Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan- Alexandru
Rosetti” București, 2009
 Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, www.dri.gov.ro
 Legea administrației publice locale nr. 215/2001 republicată în 2007
 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/56721
 https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/11/05/legea-pruteanu-pro-si-contra

11