Genul liric

Genul liric este genul cel mai subiectiv,fiind caracterizat prin

modalitatea comunicării directe,sentimentele ,ideile fiind comunicate direct,
nemijlocit prin metafore şi simboluri.Se caracterizează prin prezenţa eului
liric.
Versificaţia nu este obligatorie (există şi proză lirică), deşi genul liric
este în majoritate genul poeziei.
Poezia lirică este opera cu anumite caracteristici formale,care
sugerează sentimente,emoţii,idei,prin ritm,armonie şi imagine
artistică.Specificul poeziei este dat de relaţia care se stabileşte între forma,
limbajul poetic şi conţinut.
Un scurt istoric al evoluţiei poeziei ar putea aminti de :
--poezia din antichitatea greco-latină, văzută ca mimesis, ca o formă de
imitare a realităţii.
–poezia clasică care trebuia să respecte reguli de formă şi de conţinut
--poezia romantică ,care se concentrează pe sentiment ,pasiune şi fantezie
--poezia modernă,simbolistă,care se concentrează asupra eului şi a
muzicalităţii interioare a versurilor
-poezia secolului al XX-lea care cuprinde lirica ermetică (încifrarea
mesajului), poezia postmodernistă ( ludicul,parodicul,metatextul )
Dintre speciile genului liric amintim : elegia,pastelul,meditaţia,satira,
oda,poeziile cu formă fixă (sonetul, rondelul,gazelul,glosa).
Comunicarea în textul poetic
Eul liric,(sintagma obţinută prin substantivizarea pronumelui la pers.I
sg.) denumeşte vocea care exprimă gândurile şi sentimentele poetului.Ea
este individualitatea creatoare care nu se confundă cu biografia autorului ,
mărcile lexico-gramaticale în textul poetic fiind verbe şi pronume la pers.I
sg.şi pl. şi la a II-a sg,dativul etic,valoarea afctivă a unor derivate
lexicale(diminutive, augumentative), substantivele la cazul vocativ,
superlativele stilistice ale adjectivului, topica afectivă.Eul liric îl depăşeşte
pe eul empiric,real,deoarece poate exprima idei şi trăiri general-umane care
nu sunt cuprinse în experienţa insului creator.
Alături de lirica subiectivă există şi o lirică obiectivă,care se numeşte
şi lirica rolurilor sau lirica măştilor când poetul îşi însuşeşte concepţia şi
forma de trăire a unei categorii sociale sau când poetul se exprimă alegoric
sub forma altei psihologii( ca în Luceafărul ).
Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea
artei sale, într-un limbaj care îl particularizează.

Categorii estetice, concepte literare si modalitati

de expunere ale operei literare

Arta poetica : e conceptul care defineste ansamblul de trasaturi care

exprima conceptia despre lume si viata a unui poet, viziunea lui asupra
menirii poetului si a artei sale, definitorii pentru creatia lui. Conceptul
se poate folosi si pentru a defini mentalitatea specifica unei epoci.

Ex.: O. Goga, definit ca ,,poet al patimirii noastre’’, considera ca

menirea poetului s a poeziei este de a ilustra ,,durerile poporului prin
sufletul lui (…) Am vazut n scriitor un element dinamic, un rascolitor
de mase, un revoltat… Am vazut in scriitor un semanator de credinte si
un semanator de biruinte’’, idei care se regasesc in intreaga sa creatie
lirica.

Arta poetica ( ars poetica) se numeste orice scriere in care un

creator isi expune parerea despre ce inseamna arta si despre care
crede el ca ar fi destinul unui artist. Prima arta poetica a lumii a fost
scrisa de catre Aristotel (Peri poetikes - Poetica), in secolul al IV-lea
i.C. El subliniaza caracterul ludic al operei artistice, spunand ca arta
este imitatia imitatiei realitatii (mimesis), adica un joc prin care lumea
este transfigurata, modificata in functie de viziunea subiectiva a
creatorului; de asemenea, autorul primei carti de teorie literara
vorbeste pentru prima data despre caracterul purificator al creatiei,
adica despre puterea artei de a anula suferintele si preocuparile
individului si de a-l face sa traiasca in lumea fictiunii (catharsis).
Cateva secole mai tarziu, poetul latin Horatiu emite si el opinii despre
arta: el considera ca orice creatie inglobeaza o parte din
personalitatea artistului, anume, pe cea mai buna, si il eternizeaza;
artistul trebuie sa-si ia un subiect pe masura, sa pastreze echilibrul
dintre forma si continut, sa creeze imagini posibile, evitandu-le pe
cele aberante. Apoi, aproape in fiecare epoca, a existat macar cate o
arta poetica importanta. In literatura noastra, dintre cele mai
cunoscute creatii programatice fac parte Epigonii , Numai poetul,
Icoana si privaz, Scrisoarea II - de Mihai Eminescu, Noapte de
decemvrie de Alexandru Macedonski, Rugaciune de Octavian
Goga, Testament, Dacica, Flori de mucigai, Ruga de seara de Tudor
Arghezi, Joc secund de Ion Barbu etc.