STEPHANIE LAWSON

Terorismul

Printre cele mai recente cazuri de intervenţie care au dominat discuţiile despre
ecuritate au fost atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 de pe pământ american şi
răspunsul SUA, susţinut de o coaliţie internaţională relevantă, constând în intervenţia cu
forţa din Afganistan pentru înlăturarea regimului taliban, realizat cu credinţa anihilării
organizaţiei responsabile pentru atacuri. Indiferent cum definim terorismul internaţional,
atacurile de la World Trade Center din New York şi asupra Pentagonului în Washington DC
din 2001 constituie un prim-caz. Cu toate acestea, trebuie menţionat că acest tip de atacuri
nu este tipic. Multe atacuri teroriste au drept obiectiv regimurile naţionale sau alte ţinte din
ţara de origine a teroriştilor. Diverse grupuri separatiste, fie că sunt în Ţara Bascilor sau în
Kashmir, şi mişcări similare din Irlanda de Nord, Peru, Sri Lanka, Filipine şi Israel, să
enumerăm doar câteva, au folosit tactici de teroare pentru a-şi atinge obiectivele politice.
Câteva organizaţii teroriste sau uneori indivizi acţionând solitar au legat obiectivele politice
de cauze religioase, niciuna dintre marile religii nu a fost omisă. Hinduismul, creştinismul,
iudaismul şi islamul au inspirat pe rând cauze în care terorismul era justificat drept mijloc
pentru o cauză dreaptă.
În trecutul recent, atenţia a fost axată pe utilizarea terorismului de către diverse
grupuri pentru promovarea obiectivelor islamice, mai precis islamizarea totală a politicii şi
societăţii. Multe dintre aceste grupuri coagulează puternice sentimente antivestice sau
antiamericane. Istoria şi sociologia acestor mişcări este complexă şi o înţelegere completă a
lor ar necesita o atenţie sporită la trecutul colonial, neocolonialism, politica externă a SUA,
Marii Britanii, Franţei etc. Atenţia pentru aceşti factori este mult mai importantă decât
pentru „religia” în sine. Osama bin Laden a invocat numele lui Allah în fiecare propoziţie
rostită în înregistrările video, iar discipolii săi sunt inspiraţi de o religiozitate ferventă, dar
obiectivele reţelei sale al-Qaida sunt în esenţă politice. În plus, aşa cum evidenţiază
majoritatea musulmanilor, nu este nimic în islam care să justifice utilizarea tacticii terorii de
orice fel.
Recentul accent pe sursele islamice ale terorismului a avut tendinţa să eclipseze alte
forme de terorism inclusiv cele legate de obsesiile anumitor indivizi care acţionează singuri
sau însoţiţi de grupuri mici de susţinători loiali. Acestea din urmă se găsesc în SUA la fel de
mult ca în altă parte. În 1995, Tim McVeigh, „bombardierul din Oklahoma” şi înaintea sa
infamul „Unabomber” Theodore Kaczynski sunt reprezentanţii tipului singuratic şi priviţi
uneori ca reprezentativi pentru tipul aproape unic al teroristului paranoic american. Mai
există şi Ku Klux Klan care nu este de obicei considerată o organizaţie teroristă deşi oamenii
care îi cad victime au toate motivele să îi perceapă aşa. Se pliază definiţiei terorismului şi în
alte aspecte: „folosirea sau ameninţarea cu folosirea violenţei într-un mod sistematic pentru
atingerea obiectivelor politice”. Trăsăturile caracteristice ale terorismului sunt: „inducerea
fricii, cruzimea, ignorarea valorilor umane convenţionale şi o sete nestinsă pentru
publicitate”, iar strategiile sau metodele „includ de obicei deturnarea, luarea de ostatici,
bombardarea, împuşcarea aleatorie, asasinarea şi genocidul” (Evans şi Newnham, 1998, p.
530). Această definiţie poate fi aplicată diverselor grupuri şi indivizi mânaţi de cauze,
sentimente de ură şi ambiţii. Indiferent de tacticile specifice folosite, pentru un terorist
scopul scuză mijloacele.
Analizând sursele terorismului, deşi putem identifica cererile grupurilor specifice, nu
există explicaţii simple. Explicarea cauzelor „terorismului islamic” ar necesita atenţie la
factori complecşi precum moşternirile coloniale, problema palestiniană, economia politică a
industriei de petrol din Orientul Mijlociu, controlul resurselor de apă, politica grupurilor
islamiste împotriva statului (şi reciproc), regimurile proamericane din lumea arabă,
condiţiile postcolinialismului etc. De exemplu, proiectele antistatale ale bascilor şi Armatei
Republicane Irlandeze (IRA) au propriile istorii diferite deşi pot fi incluse, până la un anumit
punct, în aceeaşi categorie a minorităţilor care au suferit de-a lungul istoriei opresiune din
partea statului controlat de un alt grup. Pe de altă parte, există fenomenul terorismului
susţinut de stat în care un stat are un rol activ, deşi ascuns, în organizarea activităţilor
teroriste împotriva unui alt stat sau grup din interioru altui stat, chiar şi din interiorul său.
SUA au indicat câteva state de-a lungul anilor: Libia, Siria, Iran şi Afganistan. Însă şi SUA au
fost deseori acuzate de susţinerea terorismului, atât la nivelul statului, cât şi la cel al
grupurilor de rezistenţă pentru protejarea intereselor sale în America Latină, Africa, Orientul
Mijlociu şi Asia.
În pofida naturii atacurilor de la 11 septembrie, ar trebui să ne întrebăm dacă
terorismul poate deveni o cauză importantă a lipsei securităţii la nivel internaţional. După
cum menţionam, majoritatea actelor de terorism au loc în interiorul graniţelor statelor, iar
acest lucru nu pare să se schimbe. Fred Halliday afirma înainte de atacurile împotriva World
Trade Center şi Pentagonului că terorismul nu a devenit un fenomen internaţional important
în sensul provocării conflictului dintre state sau al provocărilor aduse funcţionării sistemului
internaţional: „este dramatic, crud, brusc, dar nu este... o provocare pentru ordinea
mondială” (Halliday, 2001, p. 51). Lucrurile s-au schimbat în sensul că atacurile de la 11
septembrie au provocat un conflict între state. Totuşi, implicaţiile sale pe termen lung pentru
ordinea mondială sunt neclare. Dar a atras atenţia asupra aspectelor de securitate în viaţa
coridiană de la călătoria cu avionul până la securitatea facilităţilor importante de
infrastructură. Mulţi oameni, cel puţin în SUA, trăiesc cu un puternic sentiment de teamă
legat de posibilitatea atacurilor biologice, chimice sau pe cale convenţională. Preşedintele
George W. Bush a implementat o agendă pentru „Securitatea Internă” prin înfiinţarea unui
birou special pentru protecţia împotriva atacurilor nontradiţionale incluzându-le aici şi pe
cele „cibernetice”. În acelaşi timp, evenimentele de la 11 septembrie i-au oferit lui Bush
fundamentul politic şi moral pentru avansarea controversatului proiect al Sistemului de
Apărare cu Rachete (MDS) care oferă protecţie împotriva atacurilor convenţionale.
Într-un cadru analitic mai larg, ar trebui să ne întrebăm ce poate fi făcut pentru
soluţionarea durabilă a problemelor terorismului naţional şi internaţional. Una este vânarea
anumitor grupuri teroriste, alta este instituirea programelor de apărare precum „Securitatea
Internă” şi un cu totul alt lucru este abordarea cauzelor de bază ale terorismului. Pentru
observatorii reflectivi, acestea pot fi identificate în diverse condiţii ale privărilor materiale şi
opresiunii politice combinate cu un putenic simţ al nedreptăţii fie orientat împotriva
autorităţilor guvernamentale ale unui stat, fie împotriva unei puteri hegemonice
internaţionale percepută ca fiind cel puţin parţial responsabilă pentru acele condiţii adverse
de viaţă şi pierderea demnităţii şi respectului ce le însoţesc. Conform acestei perspective,
orice „război împotriva terorismului” care se doreşte efectiv trebuie să recunoască aceşti
factori de bază şi să implementeze măsuri de prevenire pe termen lung menite să atenueze
condiţiile ce alimentează iniţial terorismul. În acelaşi timp, alţii ar sugera că statele puternice
precum SUA trebuie să analizeze propria implicare ascunsă în actele de terorism şi să nu îl
mai considere în viitor drept un instrument de politică externă.

Concluzie

Securitatea şi lipsa acesteia au multe faţete în perioada contemporană, doar câteva

dintre ele au fost abordate în acest capitol. Am încercat să ofer o descriere generală a
diverselor abordări cu accent particular pe teoriile alternative, precum şi unele dintre cele
mai importante implicaţii cu care se confruntă în zilele noastre cercetătorii şi factorii de
decizie. Ar trebui să fie evident faptul că niciuna dintre teoriile menţionate aici nu este
deconectată de parctica politică din lumea „reală”. Teoretizarea securităţii, la fel ca şi
teoretizarea RI, în general, este strâns legată de dezvoltările contemporane mondiale. Un al
aspect accentuat aici este acela că deşi securitatea militară în termenii apărării „statului”
rămâne o prioritate pentru securitate, alte problematici şi abordări ale securităţii
nontradiţionale se află în acest moment pe agenda RI.