Tipuri de terorism

Terorismul este o ameninţare omniprezentă, un sistem de acţiuni asimetrice care

generează o situaţie aparent fără ieşire. Rezolvarea unei asemenea situaţii, suscită
elaborarea
unor strategii bine elaborate de reducere a decalajelor şi efectului de falie, de arm
onizare a
relaţiilor sociale şi internaţionale şi pe această bază de ameliorare a condiţiei uma
ne.
Experienţa acumulată până acum în cadrul războiului internaţional împotriva teror
ismului, a evidenţiat faptul că pentru a putea fi eficient în această confruntare, este
nevoie de o abordare
conceptuală diferită, care să includă obiective şi măsuri specifice, posibil a fi adop
tate în teatrele de operaţii internaţionale.

Terorismul a căpătat la acest început de mileniu, prin amploarea şi

formele sale de manifestare, un caracter complex, extins la scara întregii
planete. Analiza fenomenului terorist la scara întregii planete, indică faptul că-
n 2001, la momentul producerii tragicelor evenimente din New York, acesta se afla
pe o direcţie ascendentă.

În strânsă legătură cu scopurile urmărite de actul terorist se pot

determina, după diferite criterii, mai multe tipuri şi forme de manifestare a
terorismului. În funcţie de modalităţile de aducere la îndeplinire a scopului propus 303 ,
terorismul poate fi direct şi indirect.

a. Terorismul direct presupune ca acţiunea respectivă să vizeze direct şi nemijlocit

scopul propus. Este cazul când un şef de stat este asasinat în scopul înlocuirii cu un altul
care să promoveze anumite reforme aşteptate de

b. Terorismul indirect este acel tip de acţiune prin care se comite doar
un act ce reprezintă el însuşi o infracţiune ce precede acţiunea teroristă propriu-
zisă ( ca de exemplu, procurarea de materiale explozive pentru o grupare teroristă
pentru a fi utilizate ulterior într-un atac).
În altă ordine de idei, orice acţiune teroristă are motivul său, fapt, care a
contribuit la elaborarea unei clasificări, ce ar evidenţia acele tipuri de terorism,
care au în esenţa lor o serie de mobile, calcule, proiecte. În raport cu elementul
psihologic care-i animă pe membrii organizaţiei teroriste şi mobilul
acestora, putem distinge 304 : terorismul de drept comun, terorismul social,
terorismul politic, terorismul religios şi terorismul cultural.

a. Terorismul de drept comun reprezintă acel gen de terorism care cade

sub incidenţa legii penale ca o infracţiune obişnuită, dar la care metoda de
execuţie este caracterizată de teroare. Pot fi clasificate drept acţiuni teroriste
acele acţiuni care, deşi vizează scopuri particulare sau au drept obiect un interes
personal ( de exemplu, obţinerea unor sume de bani pentru asigurarea protecţiei,
şantajul, practicile bandelor de tip raket, etc.), imprimă o stare de teroare victimelor,
care pot fi indivizi izolaţi, familii sau grupuri de persoane (comercianţi,
turişti,transportatori, ş.a.).

b. Terorismul social urmăreşte punerea în practică a unei ideologii sau

doctrine sociale ori economice, de regulă prin distrugerea sau schimbarea ordinii
sociale a unei orânduiri. De obicei, consecinţele se produc pe teritoriul
unui stat, dar uneori pot influenţa anumite evoluţii din teritoriile vecine. Specificul
acestui tip de terorism este caracterul său regional intern, adică nu
are tendinţa de a se manifesta în afara graniţelor ţării. Un astfel de tip de
terorism, a fost răspândit pe larg în secolul al-XIX-lea în Rusia Ţaristă, SUA, Canada,
Anglia şi Franţa, unde activau un şir de grupări anarhiste care aveau drept scop
impunerea ideologiei lor în societăţile respective.

c. Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv

al infracţiunii este de ordin politic, actul de teroare este îndreptat asupra
statului, organelor sale sau reprezentanţilor săi, împotriva organizării sale politice
sau formei de stat. Acesta are ca scop, ruperea relaţiilor diplomatice, nimicirea sau
înlăturarea din post, prin agresiune, a unor lideri politici şi şefi de state, care nu mai au
capacitatea de a influenţa politica externă. Acest tip de terorism are o desfăşurare de
toate celelalte prin faptul că implică puterea politică ca instrument principal de
menţinerea lui pe poziţii.
Spre deosebire de alte tipuri de terorism, cel politic se manifestă sub mai multe
forme care, de regulă, sunt determinate de mai mulţi factori cum
sunt actorii, scopul, mediul, ţinta acţiunilor teroriste. De exemplu, după
clasificarea lui Constantin Onişoru 305 , formele terorismului politic se
încadrează în câteva categorii relevante:

1. terorismul explicit sau implicit pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri

totalitare;

2. terorismul exercitat de organizaţiile politice extremiste ( majoritatea

organizaţiilor teroriste din Europa şi America Latină, spre exemplu, au la bază,
ideologii de natură comunistă, unele de natură neo-nazistă sau din sfera a ceea ce am
putea numi exclusivismul sau fundamentalismul) 306 ;

3. terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese, grupuri de

presiune, lobby, etc.

4. terorismul puterii discreţionare, cunoscut ca terorism împotriva

intelectualităţii şi a gândirii libere, identificat astăzi în Coreea de Nord, Nigeria,
etc.

Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase, pornind

de la terorismul exercitat de organizaţiile politice extremiste şi până la terorismul
practicat de persoane influente, grupuri de interese, etc.

Obiectivele terorismului politic vizează în principal cucerirea puterii

politice prin violenţă, opoziţia la imperialism, lupta pentru reforme sociale, lupta
pentru putere şi influenţă, lupta pentru imagine, lupta pentru identitate, crearea şi
întreţinerea stării de haos.

Primele exemple de terorism politic, în Europa, au reprezentat-o

mişcările anarhiste de la începutul secolului XX. În această ordine de idei,
vom prezenta mişcarea Neo-Ustashism din Croaţia, care a avut o amploare
deosebită în timpul celui de-al doilea război mondial, reprezentând un regim
fascist Ustasha (Organizaţia Revoluţionară Croată), o combinaţie crescută reziduu în
urma războaielor din Iugoslavia şi a naţionalismului croat. A fost o mişcare neo-nazistă
deosebită de celelalte din Europa, deoarece gradul său de
amploare coincidea cu mereu cu amplificarea războaielor din Iugoslavia.
Fiind o mişcare naţionalistă de dreapta, a fost implicată în multe acţiuni teroriste
pe teritoriul Iugoslaviei. De asemenea, organizaţia a fost implicată în
multe acţiuni teroriste în timpul Războiului pentru Independenţa Croaţiei (1991-
1995), crime ce până astăzi nu sunt recunoscute de guvernul croat.

În prezent, o mare parte din organizaţiile teroriste din întreaga lume poartă
amprenta luptei împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru
putere sau pentru impunerea unui anumit tip de putere.

Conform unui raport al Institutului de Înalte Studii de Apărare

Naţională din Franţa, tendinţele de reconstrucţie a unei Europe democratice
liberale, după cel de-al Doilea Război Mondial, au condus la noi acţiuni
teroriste împotriva sistemului social-economic, provocate de mişcările de extremă
stîngă din Europa, care apoi au devenit tradiţionale în anii 70-80 în Germania (Baader
Meinhof), în Italia (Brigăzile Roşii) şi în Franţa (Acţiunea
Directă). Scopul acestor grupări a devenit zdrobirea sistemului capitalist şi negarea
valorilor liberale. Reconstrucţia Europei a fost urmată de un terorism de extremă
dreaptă, care a fost o reacţie la sărăcia şi şomajul a numeroaselor
fluxuri de migraţie dintr-o Europă socialistă, în una liberală, cât şi de
ideologia războiului rece, menită să influenzeţe comportamentul social al maselor.

d. Terorismul religios, reprezintă asocierea dintre religie şi terorism.

Încă din 1968, an considerat de referinţă pentru apariţia terorismului
internaţional modern, de către specialiştii americani, acţionau 13 grupări
teroriste cu motivaâii religioase, fără ca acţiunile lor să fie incluse în sfera
terorismului religios. 307 În prezent, lucrurile au evoluat, circa 20% dintre
grupările teroriste care acţionează pe glob invocând motive religioase pentru
acţiunile lor. Uneori însă, o serie de importante organizaţii teroriste ( de
exemplu, Armata Republicană Irlandeză, Organizaţia de Eliberare a
Palestinei, Tigrii Tamil, ş.a.), deşi au o componentă dominantă religioasă,
revendică aspecte de ordin politic şi social.

Drept cauză a terorismului religios şi etnic, a fost dată de către analiştii economici,
eşecul economic din unele regiuni ale lumii. De asemenea, o serie
de acte teroriste de natură religioasă sunt comandante de lideri extremişti, apariţia
acestora fiind strâns legată de nivelul de trai foarte scăzut , existent în majoritatea
statelor musulmane : Afganistan, Palestina, Irak, Iran, etc.

În prezent, aproximativ un sfert din grupările teroriste active fac parte

din categoria celor motivate religios. De asemenea, numărul de victime,
produse de actorii organizaţiilor teroriste religioase, este în continuă creştere, mai ales
pe măsură ce se manifestă din ce în ce mai puţine reţineri în ceea ce priveşte folosirea
unor arme cu ridicat potenţial distructiv. Un prim aspect ce trebuie subliniat, având în
vedere proeminenţa pe care a capătat-o în ultimii ani un anumit tip de terorism religios,
este că recurgerea la terorismul bazat pe
imperative religioase nu este apanajul unei singure religii. Cu alte cuvinte,
identificarea acestuia exclusiv cu fundamentalismul islamic este nu numai
inexactă dar şi contraindicată din punct de vedere al posibilităţilor de gestionare a
fenomenului. Atentatul cu bomba asupra unei clădiri federale din Oklahoma City –
19 aprilie 1995 – soldat cu 168 de morţi şi peste 500 de
răniţi, a fost înfăptuit de un fundamentalist creştin, membru al unei mişcări
patriotice de dreapta, mişcare ce lupta împotriva « opresiunii » instituţiilor
guvernamentale. La momentul respectiv, atentatul constituia cel mai sângeros
eveniment desfăşurat pe teritoriul Statelor Unite şi a fost depăşit, din punct de vedere al
consecinţelor doar de atacurile din septembrie 2001. Terorismul nu aparţine nici unei
religii, fie ea creştină, iudaică sau islamică, ci este produsul unui nucleu de extremişti
aflaţi în imposibilitatea de a-şi atinge obiectivele în mod paşnic şi democratic 308 .

Violenţa nihilistă şi transcedentală, extremismul milenarist sunt relevante pentru

studiul terorismului ca motivaţie. Ele nu sunt specifice unei
anumite religii, iar amploarea pe care o capătă în cadrul unui sistem social
depinde exclusiv de modul în care respectivul sistem integrează individul şi impune
acestuia mecanismele de control social adecvate. În era post război
rece, prăbuşirea comunismului conjugată cu nerealizarea promisiunilor
capitalismului, au creat un vid ideologic care a determinat întoarcerea către o
altă naraţiune centralizatoare – religia – ca sferă de azil pentru frustrare
materială, spirituală sau de orice altă natură. Fundamentalismul islamic capătă o
dimensiune proeminentă ca sursă a terorismului, prin faptul că lumea arabă
în sine reprezintă un spaţiu al anomiei sociale al sărăciei amplificate de ecartul (
real şi perceput) faţă de sistemul social occidental. Aici se manifestă din plin efectele
nefaste ale unei istorii a sistemului bipolar în care resursele naturale, teritoriul şi
populaţia au fost folosite şi manipulate, având ca unic
scop eliminarea adversarului. Aceste efecte constituie surse ale frustrării şi revoltei
care conduc inevitabil individul către extremism şi fundamentalism religios.

Analizând stadiul actual de evoluţie a fenomenului terorist şi a modului cum este acesta
perceput, Bruce Hoffman, director al biroului din Washington al Rand Corporation,
conducător al echipei de cercetare privind terorismul şi
fost director al Centrului pentru Studiul Violenţei Politice din Scoţia, a
identificat în lucrarea « Inside Terrorism » (1998) trei particularităţi ale
terorismului religios 309 :

● are preponderent o funcţie transcedentală şi nu una politică – este un răspuns direct

la un imperativ teologic ;

● contrar teroriştilor secular, teroriştii religioşi caută adesea eliminarea unor categorii
larg definite de duşmani şi nu ţin cont de consecinţele politice contra-productive ale
uciderii nediscriminatorii ( nu se tem de represalii) ;

● nu încearcă să recurgă la alte entităţi decât cea proprie.

De asemenea, ca particularitate ce delimitează acest tip de terorism de

altele şi dă măsură potenţialului său catastrofic, violenţa religioasă este
condiţionată în primul rând de fanatism. Indiferent de filonul dogmatic din care-
şi trage valorile fundamentale, nici o religie recunoscută oficial nu
îndeamnă la vătămarea semenilor. Interpretarea extremă, fundamentalistă, străină
de valorile iniţiale ale unei anumite religii, constituie condiţia sine qua non a recurgerii
la violenţă. Normele sociale sunt desconsiderate din start, iar
raţionalitatea acţiunilor, fie se raportează la valori străine de acestea, fie
lipseşte cu desăvârşire. Deşi poate fi întâlnit şi la alte forme de terorism,
fanatismul este un element central al motivaţiei atentatorului sinucigaş sau al
celui care este dispus să folosească arme chimice pentru exterminarea semenilor.
În această logică terorarea nu mai constituie un mijloc asimetric de obţinere a unor
avantaje prin practici ilegale, ci devine un scop în sine – « Fanatismul înseamnă să-ţi
dublezi eforturile atunci când ai uitat scopul » 310
e. Terorismul cultural vizează în principal distrugerea valorilor unui
stat, care poate conduce la pierderea indentităţii naţionale a cetăţenilor
acestuia. Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de
distrugere a sistemelor de valori. Ele se desfăşoară în cadrul a ceea ce numim , «
cultură de piaţă », care nu are nicio legătură cu sistemele de valori ale lumii,
cultura autentică. Terorismul cultural poate îmbraca unele forme cum sunt
: pornografia, invadarea pieţei cu filme sau producţii care cultivă
violenţa, egoismul, lipsa de respect faţă de valorile proprii, distrugerea simbolurilor
( ceea ce s-a întâmplat în atentatele de la 11 septembrie), etc.

În raport cu mijloacele utilizate de terorişti putem avea : terorism comis

prin mijloace tradiţionale, terorism electronic şi terorism nuclear, chimic şi
biologic.

a. Terorism prin mijloace tradiţionale am putea denumi actele ce se

comit prin utilizarea unor metode şi mijloace frecvent folosite, respectiv :
atacuri cum bombă, maşini capcană, explozii declanşate de terorişti sinucigaşi,
atentate asupra unor personalităţi, etc.

b. Terorismul electronic presupune atacul împotriva sistemelor de

calculatoare, prin intermediul cărora se conduc aproape toate domeniile
economice şi sociale : controlul traficului aerian şi al altor mijloace de
transport, coordonarea serviciului securităţii naţionale, coordonarea
sistemului bancar, ş.a. Obiectivul său este să altereze sau să distrugă
informaţia, îndeosebi pe cea de valoare strategică. Se acţionează anonim,
imprevizibil.

Biroul Federal de Investigaţii a oferit următoarea definiţie lucrativă : « cyber-

terorismul este atacul premeditat, motivat politic împotriva
informaţiei, sistemelor informatice, programelor informatice şi datelor,
rezultând în violenţa împotriva ţintelor necombatante, de către grupări
subnaţionale sau agenţi clandestini ».

Se constată că tot mai frecvent sunt atacate sistemele ce conţin secrete

naţionale militare şi de securitate în scopul furtului de date sau virusării,
pentru a le face inutilizabile. Acest gen de terorism a prins societatea
contemporană nepregătită, doar câteva state având o legislaţie adecvată combaterii
fenomenului menţionat.

c. Terorismul chimic, biologic şi nuclear presupune utilizarea unor arme de distrugere în

masă, de genul celor menţionate.

Posibilul pericol pe care-l reprezintă un asemenea tip de terorism isterizează statele

numai la simpla bănuială că s-ar putea utiliza un asemenea
mijloc. Avem exemplul recent al războiului din Irak, când declanşarea conflictului a
avut drept scuză o informaţie, care până la urmă s-a dovedit a fi falsă, referitoare la
existenţa pe teritoriul irakian a unor arme de distrugere în masă ce pot fi utilizate în
scopuri teroriste. Folosirea unor asemenea arme, ar
putea afecta regiuni întinse, distrugerea unor oraşe întregi, ori suprimarea unui
număr mare de vieţi omeneşti.

Terorismul mileniului trei este asemuit unui război nedeclarat, fără un

duşman precis, fără o confruntare şi fără linii de front clar marcate. Este condus
de o masă amorfă de indivizi fanatizaţi, care operează în celule mici ce ies la suprafaţă
brusc, după o existenţă anonimă normală, sinucigându-se şi
omorând oameni nevinovaţi. Efectul public calculat al acestor demersuri,
deseori de natură subliminală, constă în instigare ( ca element central al folosirii
căii violenţei), propagandă agitatoare ( menită să conducă indirect la săvârşirea de acte
violente, prin exaltarea sentimentelor de ură şi răzbunare), precum şi păstrarea
atmosferei de confruntare.

Bibliografie :

1. Arădăvoaice Gheorghe, Naghi Gheorghe, Niţă Dan;

Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet, Bucureşti, 1997.

2. Bodunescu Ion, Terorismul – fenomen global, Editura Tipo Alex, Bucureşti,

2002.

3. Geamănu Grigore, Drept Internaţional Contemporan, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti,2004.
4. Hoffman Bruce, Inside Terrorism, Questia Library, 1998, New York.

5. Hoffman Bruce, Implicaţiile terorismului motivat de imperative religioase,

studiu RAND Corporation, 1993.

6. Onişoru Constantin, Terorismul politic. Teorie,

tactici,contramăsuri. Revista Impact Strategic, Nr.1-2/2003.

7. Santayana George, Encarta World English Dictionary, Microsoft Corporation,

2001.

8. Colectiv de autori , Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist.

Războiul împotriva terorismului. –Bucureşti, Ed. AISM, 2002, p. 254

303 Bodunescu Ion, Terorismul – fenomen global, Editura Tipo Alex, Bucureşti, 2002.

304 Geamănu Grigore, Drept Internaţional Contemporan, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

305 Onişoru Constantin, Terorismul politic. Teorie, tactici, contramăsuri. Revista

Impact Strategic, Nr.1-2/2003.

306 Dimensiune geopolitică şi geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva

terorismului. –Bucureşti, Ed. AISM, 2002. p.254 ; 465

307 Hoffman Bruce, Implicaţiile terorismului motivat de imperative religioase, st

udiu RAND Corporation, 1993.

308 Arădăvoaice Gheorghe, Naghi Gheorghe, Niţă Dan; Terorism,

Antiterorism,Contraterorism, Editura Antet, Bucureşti, 1997.

309 Hoffman Bruce, Inside Terrorism, Questia Library, 1998, New York.

310 Santayana George, Encarta World English Dictionary, Microsoft Corporation,

2001.
_________