AUTOCUNOAŞTERE ŞI

DEZVOLTARE
PERSONALĂ
Aspecte relevante ale autocunoaşterii:

 Imaginea de sine
 Stima de sine
 Aptitudinile şi abilităţile personale
 Motivaţia
 Emoţiile şi mecanismele de apărare şi
adaptare
 Autoeficacitatea percepută
CONCEPTE CHEIE
Autocunoaştere
 procesul de explorare şi structurare a
propriilor caracteristici (de ex. abilităţi, emoţii, motivaţii,
atitudini, credinţe, mecanisme de adaptare şi apărare) în
urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei
 Cunoaşterea şi descoperirea propriei persoane
 Acceptarea de sine
 Formarea imaginii de sine
 Dezvoltarea încrederii în sine
 “Fiecare persoană este valoroasă în sine.” (Carl Rogers,
Abraham Maslow, apud Adriana Băban, 2001)
 Familia şi şcoala, mediile cele mai importante
Conceptul de dezvoltare
(se referă la modificările secvenţiale ce apar
într-un organism pe măsură ce acesta
parcurge traseul de la concepţie la moarte)
 Autocunoaşterea, stima de sine sunt
premise ale dezvoltării personale
 Acceptarea necondiţionată şi gândirea
pozitivă favorizează dezvoltarea personală
Cunoaşterea de sine
 se dezvoltă odată cu vârsta şi cu
experienţele prin care trecem
 nu este un proces care se încheie odată
cu adolescenţa sau tinereţea
 proces cognitiv, afectiv şi motivaţional
individual, dar suportă influenţe puternice
de mediu
Imaginea de sine
 este suma percepţiilor despre calităţile, aptitudinile,
deprinderile, abilităţile, atitudinile, comportamentele,
resursele personale
 se referă la: cine sunt eu (ce cred despre mine, cum mă
văd eu, ce pot să fac eu ) - ce cred alţii despre mine
 orientează comportamentul social
 nu evidenţiază întotdeauna realitatea
 cuprinde Eul real/ Eul actual (fizic, cognitiv, emoţional,
social, spiritual), Eul viitor/ Eul posibil / Eul ideal
Consecinţe ale imaginii de sine
negative/ pozitive
Imagine de sine negativă

 Scăderea performanţelor profesionale, datorită subestimării

resurselor, neasumării responsabilităţilor;

 Relaţii nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect faţă de sine

favorizează lipsa respectului manifestat faţă de ceilalţi membri din
familie; în timpul conflictelor se învinovăţesc excesiv sau îi critică pe
ceilalţi);

 Relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă (tinerii vor să îşi menţină

stima de sine crescută impunându-se, însa fac acest lucru
nerespectând drepturile celorlalţi şi valoarea lor, ceea ce afectează
relaţiile cu aceştia);
 Imagine de sine pozitivă

 Creşterea performanţelor profesionale (individul îşi

estimează corect resursele, îşi asumă responsabilităţi în
conformitate cu cerinţele şi resursele proprii);
 Relaţii armonioase în cadrul familiei (respectul de sine
determinat de o imagine de sine pozitivă favorizează
manifestarea respectului din partea celorlalţi; rezolvarea
conflictelor este mai simplu de realizat în condiţiile în care
cei implicaţi în conflict nu se autoînvinovăţesc şi nu îi
învinovăţesc pe ceilalţi);
 Relaţii bune cu colegii şi prietenii de aceeaşi vârstă (tinerii
îşi pot pune în evidentă calităţile fără a le devaloriza pe ale
celorlalţi);
Modalităţi de manifestare a imaginii
de sine negative
 evitare – atitudine de genul “dacă nu încerci nu greşeşti”. Retragerea şi
comportamentele timide, de evitare a confruntării cu problemele sunt
indici ai imaginii de sine negative;
 agresivitate defensivă – un tânăr cu o imagine de sine negativa
compensează atacând sursa frustrării (îl ironizează pe un coleg care a luat o
nota mai mare, are un rezultat mai bun);
 compensare – un tânăr care nu are succes la unele materii, le
minimalizează importanţa şi încearcă să aibă succes la altele, pe care ajunge
să le considere mai importante;
 motivaţie scăzută – un tânăr cu o imagine de sine negativa va manifesta
lipsă de încredere în forţele proprii. În consecinţă, el va fi mult mai puţin
motivat să iniţieze sau să se implice în diverse activităţi, deoarece nu se va
simţi în stare să le finalizeze cu succes;
 rezistenţa – tinerii încearcă să îşi “conserve” imaginea de sine şi manifestă
rezistenţă la schimbări, chiar dacă aceste schimbări pot fi în beneficiul lor.
Tinerii cu o imagine de sine negativă sunt mai rezistenţi la schimbare,
reducând astfel riscul unui eşec în situaţii dificile;
 Stima de sine
 dimensiune evaluativă şi afectivă a imaginii de sine
 este atitudinea de bază în legătură directă cu imaginea de sine,
importantă pentru toţi: copii sau adulţi.
 este abilitatea de a simţi şi a gândi pozitiv despre tine.
 presupune autoevaluare în raport cu ceea ce credem despre noi şi
ceea ce cred alţii despre noi
 ajută la “scoaterea la suprafaţă” a ceea ce este mai bun în tine sau în
ceilalţi.
 este de dorit să fie constantă, să nu fie influenţată de succesele şi
eşecurile din viaţă. Stima de sine pozitivă este sentimentul de
autoapreciere şi încredere în forţele proprii. Copiii cu stimă de sine
scăzută se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri emoţionale negative, de
cele mai multe ori cauzate de experienţe negative
 O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii
responsabile şi abilitatea de a face faţă presiunii grupului.
Tinerii cu stimă de sine ridicată

 interpretează situaţiile noi ca fiind provocatoare,

nu ameninţătoare;
 preferă independenţa;
 îşi asumă responsabilităţi;
 se implică în rezolvarea unor sarcini noi;
 îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi pe cele
negative;
 îşi asumă consecinţele acţiunilor lor;
 sunt mândre de realizările lor;
Tinerii cu stimă de sine scăzuta

 sunt nemulţumiţi de persoana lor în general;

 evită responsabilităţile sau sarcinile noi;
 se simt lipsiţi de valoare;
 refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor;
 manifestă toleranţa scăzută la frustrare;
 manifestă rezistenţă scăzută la presiunile negative ale
grupului;
 îşi exprimă într-o manieră neadecvată emoţiile sau şi le
neagă;
 consideră manifestarea emoţiilor o dovadă de
slăbiciune;
Cunoaştere şi acceptarea de sine
 Cunoaştere şi acceptarea de sine sunt variabile
fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă la
mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi
emoţionale.
 Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe)
şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare persoană are
ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea
personală. Aceste atitudini alături de empatie, respect,
căldură, autenticitate sunt condiţii esenţiale nu numai
pentru un bun psiholog sau profesor – consilier. Este de
dorit ca atitudinile enumerate să devină repere
comportamentale pentru fiecare părinte, profesor şi
educator.
 Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine
 Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care
trecem. Pe măsură ce comportamentul avansează în etate, dobândeşte o
capacitate mai mare de auto-reflexie. Totuşi, niciodată nu vom putea afirma că
ne cunoaştem pe noi înşine în totalitate; cunoaşterea de sine nu este un
proces care se încheie odată cu adolescenţa sau tinereţea. Cunoaşterea de
sine este un proces cognitiv, afectiv şi motivaţional individual, dar suportă
influenţe puternice de mediu.
 Imaginea de sine se referă la totalitatea percepţiilor privind abilităţile,
atitudinile şi comportamentele personale. Imaginea de sine influenţează atât
percepţia lumii, cât şi a propriilor comportamente.
 O persoană cu o imagine de sine negativă va tinde să gândească, să simtă şi să
se comporte negativ. De exemplu, o persoană care se percepe pe sine ca o
persoană interesantă, va percepe lumea din jurul său şi va acţiona complet
diferit faţă de o altă persoană care se vede pe sine anostă.
 Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. O adolescentă cu o
înfăţişare fizică atractivă se poate percepe ca fiind urâtă şi grasă şi invers
Persoanele cu o stimă de sine pozitivă…
 îşi asumă responsabilităţi („pot să fac acest lucru…”)
 se comportă independent („mă descurc singur…”)
 sunt mândri de realizările lor („sunt mândru pentru că…”)
 îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative („îmi
place de mine aşa cum sunt…”; „sunt supărat pentru că…”)
 oferă sprijin celorlalţi colegi
Persoanele cu o stimă de sine negativă…
 sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi („nu sunt bun de nimic…”)
 evită să se implice în sarcini noi („nu voi fi în stare să iau
examenul”)
 sunt uşor influenţabili
 se simt neiubiţi şi fără valoare („sunt antipatic…, nu mă place
nimeni…”)
Creșterea stimei de sine
 Decide ce poti controla si ce nu
 Accepta responsabilitatea
 Orice greseala e o oportunitate de a invata si de a lua lucrurile de la capat, mai
bine
 Competitia se da doar cu tine insuti
 Fii o persoana ambitioasa, urmeaza visele tale, nu pe ale altora.
 Gandeste si vorbeste pozitiv. Nu iti lasa mintea otravita de negativism.
 Nu te gandi la ce nu se poate ci la ce se poate, nu la ce NU vrei, ci la ce vrei.
 Investeste in dezvoltarea personala.
 Fii constient de mesajele din mass media.

 ANTURAJUL. Este vital in evolutia ta. Fa-ti un grup de prieteni si prietene

care au vise ca si tine, care sunt pozitivi si au incredere in fortele lor. Fa
orice ca sa intri in anturaj cu ei si in viata ta se vor intampla minuni.

 Critica: Adu-le aminte oamenilor ca daca le vrei parerea, le-o vei cere.
Poate ca uneori datorezi un raspuns unor critici, dar niciodata nu le datorezi
INCREDEREA IN TINE.
 SA CREZI CA POTI este conditia necesara desi nu suficienta.
 Ceea ce nimeni nu spune majoritatea despre esec si greseala e ca acestea sunt
lucruri absolute firesti in ORICE proces de invatare. Doar cine nu vrea sa evolueze si
sa progreseze in viata poate spune ” eu nu sufar esecuri”.
 Încrederea în sine
 Încrederea în sine este fundaţia fără de care nu
ai nici o şansă să te bucuri de succes, în niciunul
din aspectele vieţii.
 Încrederea în sine vine în urma experienţelor
trăite, a eşecurilor şi a lecţiilor învăţate.
 Nu există eşec, ci doar lecţii învăţate
 Perseverenţa este atotputernica.
 Curajul este esenţial şi oricine poate da dovadă
de curaj.
 Gândirea influenţează până şi ultima celulă a
unei fiinţe umane. Ai grijă ce gândeşti, căci
gândurile tale, bune sau rele, sigur se vor
materializa.
 Modalităţi de dezvoltarea stimei de
sine
◦ Dezvoltarea valorilor şi a resurselor personale
◦ Stabilirea de obiective realiste (specifice, simple, clare, precizate, măsurabile,
planificate în timp, dezvoltă sentimentul de competenţă)
◦ Dezvoltarea unor pasiuni, hobby-uri (sursă sigură şi mai uşor de realizat
de întăriri pozitive)
◦ Participarea la activităţi de autocunoaştere şi dezvoltare personală (talente,
interese, abilităţi, potenţial)
◦ Dezvoltarea responsabilităţii prin exersarea alegerilor
◦ Focalizarea pe încurajări, feedback pozitiv, aprecieri, respect, atenţie
pozitivă
◦ Stabilirea unor expectanţe adecvate
◦ Crearea unui mediu pozitiv de învăţare
Creşterea stimei de sine este favorizată de:
 crearea în familie şi la şcoală a unor oportunităţi prin care tânărul să obţină
succes, să îşi identifice ariile în care este competent şi prin care să îşi
exprime calităţile faţă de grupul de colegi şi prieteni;
 crearea unor situaţii în care individul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor
celorlalte persoane (activităţi de voluntariat)
 identificarea surselor de suport social (este un tip de ajutor bazat pe o
relaţie sau o configuraţie de relaţii care oferă individului resurse pentru a
face faţă responsabilităţilor şi a depăşi obstacolele cu care se confruntă);
 dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme şi
a celor de a face faţă situaţiilor de criză;
 dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate (“Şi eu sunt bun la ceva”);
 stabilirea unor aşteptări rezonabile, în funcţie de vârsta şi abilităţi;
 identificarea unor modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor negative;
 acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celorlalţi;
 APTITUDINILE
 reprezintă potenţialul unei persoane de a obţine
performanţă într-un anumit domeniu.
Tipuri de aptitudini:
 după nivelul de generalitate:
 aptitudini generale – permit obţinerea de
performanţe superioare în mai multe domenii.
Inteligenţa este aptitudinea generală care asigură o
performanţă ridicată în toate domeniile, mai ales
cele care presupun achiziţia de noi informaţii şi
operare cu acestea.
 aptitudini speciale – permit obţinerea de
performanţe superioare într-un număr mai restrâns
de domenii.
 după domeniul în care se manifestă:
 aptitudini cognitive – capacităţile individului implicate în prelucrarea
informaţiilor:
 abilitatea generală de învăţare – capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi de a
opera cu ele;
 aptitudinea verbală – capacitatea de a utiliza adecvat lexicul, sintaxa şi de a înţelege
texte scrise;
 aptitudinea numerică – capacitatea de a înţelege şi a opera cu conţinuturi
numerice;
 aptitudinea spaţială – capacitatea de a reţine şi a opera cu reprezentări mintale
spaţiale;
 aptitudinea de percepţie a formei – capacitatea de percepţie a constanţei formei şi
a detaliilor obiectelor şi de discriminare figură fond;
 aptitudinea decizională – abilitatea de a lua decizii corecte şi raţionale;
 aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a
utiliza reguli sociale pentru menţinerea relaţiilor;
 aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reuşita în
activităţi de desen, pictură, grafică;
 aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea,
timbrul sunetelor şi la patern-urile muzicale
 aptitudinile fizice – se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea
succesului în domenii ce presupun forţă, putere, rezistenţă fizică şi flexibilitate;
Dezvoltarea aptitudinilor presupune în primul rând explorarea
eficientă a potenţialului individual pentru obţinerea unor performanţe
cât mai bune.

Performanţa în orice domeniu este dependentă de:

 volumul cunoştinţelor din domeniul respectiv;
 baza de strategii de rezolvare a problemelor specifice domeniului;
 metacogniţia sau cunoştinţele care permit utilizarea adaptată şi
contextualizată a strategiilor şi abilităţilor de rezolvare a
problemelor domeniului;
MOTIVAŢIA
 Se referă la acele stări şi procese emoţionale şi
cognitive care pot declanşa, orienta şi susţine
diferite comportamente şi activităţi.
 Motivaţia este un factor important / esenţial al
performanţei în activitate.
 Motivaţia determină iniţierea unei activităţi şi
persistenţa în realizarea unei sarcini sau
abandonarea ei, fiind unul dintre factorii
principali care influenţează performanţa.
Relaţia motivaţie - performanţă
Emoţiile sunt componente motivaţionale care au rolul de a media între
intenţia de acţiune şi implicarea în acţiune, respectiv nivelul de performanţă
la care se ajunge. Ele pot amplifica, diminua sau bloca accesul la resursele
cognitive şi energetice:
- emoţii pozitive – favorizează concentrarea, creativitatea, capacitatea de
memorare şi de calcul, rezistenţa la frustrare, efort îndelungat şi
ambiguitate conducând la implicarea în activitate şi obţinerea unor
performanţe superioare;
- emoţii negative – blochează capacitatea de concentrare, de memorare şi de
rezolvare a problemelor conducând la comportamente de evitare,
neimplicare în activităţi, performanţe scăzute;
Intensitatea emoţiilor:
- intensitatea scăzută determină o stare de relaxare, nefavorabilă implicării şi
susţinerii energetice a activităţilor, conducând la performanţe scăzute;
- intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o mobilizare
energetică excesivă cu efect de dezorganizare a comportamentului şi a
capacităţii de concentrare, poate conduce de asemenea la obţinerea unor
performanţe scăzute;
- intensitatea moderată este cea mai adecvată pentru mobilizarea energetică
şi utilizarea eficientă a cunoştinţelor şi abilităţilor;
Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii

 conştientizarea consecinţelor neimplicării în sarcină (ex. pentru

activităţi de învăţare – incultura, şomajul, izolarea, dezamăgirea celor
dragi, etc.);
 manipularea consecinţelor – oferirea de recompense pentru
angajarea în activitate, respectiv de penalizări pentru evitarea lor
(recompensa se va realiza imediat după efectuarea
comportamentului aşteptat, nu va viza persoana, ci
comportamentul);
 activarea sau crearea unui context favorabil specific activităţii
aşteptate;
 modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se
declanşează prin motivarea comportamentală (daca membrii de
prestigiu ai grupului se angajează intr-o activitate, există şanse mari
să se declanşeze motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi
membrii grupului);
 explorarea preferinţelor şi intereselor;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea
motivaţiei pentru declanşarea activităţii

 imaginea dirijată – tinerii trebuie să îşi imagineze ce le-ar plăcea să

devină în viitor si de ce ar avea nevoie pentru a urma traseul
profesional ales, astfel aceştia vor fi capabili să se focalizeze pe
propriile dorinţe / aspiraţii şi să devină mai specifici cu ceea ce-şi
doresc;
 alegerea unui obiect – simbol al aspiraţiilor sale (ex. un elev poartă
mereu cu sine un con de brad pentru a-i aminti de dorinţa lui de a
deveni biolog);
 aplicarea subiectelor predate la situaţii personale – identificarea
acelor aspecte predate care se pot aplica la situaţii curente sau de
interes pentru a creşte atractivitatea informaţiei;
 crearea unei imagini mentale motivaţionale (ex. “mă văd în faţa
clasei de elevi, predând copiilor”, “mă văd în halat alb, examinând
pacienţi”)
 Strategii de susţinere motivaţională

 asigurarea confortului fizic şi psihic bazal;

 creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei
de sine – reamintirea repetată a situaţiilor în care
tânărul a experimentat sentimente de eficacitate;
 formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului
– persoanele care atribuie predominant succesul unor
factori externi stabili, iar eşecul unor factori interni
stabili vor avea un sentiment al eficacităţii scăzut şi
aşteptări de nereuşită în sarcină, astfel încât există şanse
mari de neimplicare în sarcină “Oricum nu o să
reuşesc”; persoanele care fac atribuiri inverse vor avea
un sentiment al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări
crescute de reuşită, indiferent de complexitatea sarcinii
şi obstacolele apărute, ceea ce uneori poate duce la
lipsa persistenţei motivaţionale “Oricum o să reuşesc”;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea
motivaţiei pentru susţinerea activităţii

 dezvoltarea unor convingeri adaptative prin

dialog intern pozitiv (“Ştiu că pot să obţin mai
mult dacă muncesc mai mult”;
 formularea unor scopuri specifice – stabilirea
unui scop realist în raport cu sarcina propusă;
 crearea unei reţele de suport în vederea
sprijinirii realizării scopurilor;
 evitarea suprasolicitării printr-un management
eficient al timpului;
EMOTIILE SI MECANISMELE DE APARARE /
ADAPTARE
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau
discrepanţa dintre trebuinţele sau expectanţele unei
persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate
prin: reacţii fiziologice, gânduri specifice şi expresii
comportamentale.
Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale
psihicului uman de a reduce, controla, tolera sau înlătura
stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările
interne sau externe care depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care
oamenii se apăra de o durere psihică (anxietate, tristeţe,
etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt
îndreptate asupra reducerii tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente,
raţionale de control, şi vizează sursa stresului.
Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
 anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii
adecvate la problema data;
 auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente,
motivaţii, comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
 sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi
comportamente acceptabile din punct de vedere social;
 represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori
amintirilor neplăcute din câmpul conştiinţei;
 intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi
generală, producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
 negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui
eveniment neplăcut, stânjenitor;
 regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
 proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
 raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale
comportamentelor sale indezirabile;
 umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului,
situaţiei;
 compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt
contrabalansate prin dezvoltarea altor abilităţi;
AUTOEFICACITATEA PERCEPUTA
Reprezintă convingerile oamenilor despre propriile abilităţi necesare
pentru atingerea obiectivelor şi îndeplinirea sarcinilor propuse.
Autoeficacitatea influenţează:
 capacitatea individului de a-şi stabili scopuri este influenţată şi de
autoevaluarea capacităţilor proprii.
 credinţele pe care oamenii le au despre propria lor eficacitate determină
tipul scenariilor despre derularea activităţilor (cei care au un nivel ridicat
de autoeficacitate vizualizează scenarii cu rezultate pozitive, pe când cei
care nu au încredere în eficacitatea lor creează de obicei scenarii
reprezentând eşecuri).
 atribuiri cauzale – persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate atribuie
eşecurile unor eforturi reduse, pe când persoanele cu autoeficacitate
redusă susţin că eşecurile lor se datorează lipsei unor abilităţi.
 cei care consideră că deţin controlul în situaţii ameninţătoare, nu au
gânduri care le-ar putea perturba prea mult activităţile; pe când cei care
cred că nu sunt în stare să controleze situaţiile stresante, se caracterizează
printr-un nivel crescut de anxietate, percepând multe aspecte ale mediului
ca fiind ameninţătoare şi periculoase.
 din cauza convingerilor despre propriile abilităţi, indivizi pot evita sau nu
situaţiile şi activităţile pe care le consideră incontrolabile (ex: metodele de
selecţie şi planificare pentru carieră – cu cât nivelul autoeficacităţi este mai
crescut, cu atât creşte şi numărul posibilelor direcţii de orientare privind
cariera).
Hărţile sau spaţiile de viaţă
 O metodă de “vizualizare” a sinelui
 Pune în evidenţă strategia de organizare interioară a individului
 Oferă posibilitatea de cooperare între formator/formatoare-părinţi,
între participanţi
 Este un procedeu activator
 Are ca rezultat un produs concret (harta)
 Ajută participanţii să obţină o imagine clară asupra problemei
 Pune în evidenţă modelele care ne influenţează
 Identifică obstacolele, punctele tari, resursele personale, valorile şi
credinţele
 Poate identifica diferitele laturi ale persoanei
 Permite reflecţii critice
Harta personală
 Prenumele sau cum doreşti să fii apelat(ă)
 3 calităţi personale care încep cu iniţiala
prenumelui
 Locul unde te simţi cel mai bine
 Ultimul succes
 Ce apreciezi cel mai mult la tine?
 Ce-ţi place la tine ca profesionist?
Aplicaţii
„CINE SUNT EU?”
Completează următoarele propoziţii după cum îţi sugerează începutul:
Eu…………………………………………………………………………………………
Pentru mine contează ……………………………………………………………………
Îmi este foarte uşor să…………………………………………………………………...
Îmi este greu……………………………………………………………………………..
Mă deranjează……………………………………………………………………….........
Îmi doresc foarte mult……………………………………………………………………
Aş vrea să fiu………………………………………………………………………………
Îmi place……………………………………………………………………………………
Nu-mi place………………………………………………………………………………
Oamenii de care imi pasă cel mai mult în viaţă sunt………………………………………
Mă simt mândră/mândru de mine când……………………………………………………
Sunt o persoană placută pentru că………………………………………………………
Linia vietii
23-24 ani
Eveniment pozitiv

Eveniment negativ

3-4 ani
Daca ai fi....
 Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi?
 Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi?
 Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi?
 Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi?
 Dacă ai fi un instrument muzical, ce
instrument ai fi?
 Dacă ai fi un sportiv
 Mașină....
 Eu sunt (caută o definitie personală cât
mai originală) _____
 Eu nu sunt_____________
 Mie îmi place să________
 În timpul liber, eu___________
 Una dintre cele mai mari calități ale mele
este_______pentru că (motivarea
alegerii respectivei calități)___________
 Exemplu de o situație în care un defect
m-a ajutat ____________
 Cel mai frumos moment din viața mea a
fost _____________
AM ÎNCREDERE ÎN MINE!
 Ce este încrederea în sine?
 Care a fost cel mai frumos moment din
viața ta?
 Care a fost cel mai umilitor moment din
viața ta?
 Numește două persoane importante care
te ajută și te-au ajutat să-ți dezvolți
încrederea în tine.
 Dă exemplu de o situație de viață, o
întâmplare în care ai dovedit că ai
încredere în tine.