Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
,,Orice putere care nu-i sustinuta de natiune cade asemeni unui copac fara radacina.”
(Victor Hugo)
Aşa-numita „epocă fanariotă” a fost foarte hulită în veacul trecut şi în veacul nostru. Dar
trebuie spus că a fost cel mai mic rău dintre relele posibile, fiindcă în momentul când turcii s-au
temut că noi am fi putut trece de partea Austriei sau a Rusiei, n-aveam şanse să redevenim
independenţi. Puteam ori să fim paşalâc, ori să avem guvernatori greci veniţi de la
Constantinopol. A doua variantă era de preferat, cu atât mai mult cu cât primii domnitori
fanarioţi nu au fost răi.
Epoca fanariotă n-a început printr-o ruptură totală cu trecutul. Boierii noştri, sau chiar
poporul, nu au simţit o schimbare de regim. Cu vremea însă, situaţia a devenit din ce în ce mai
grea. Toţi aceşti domnitori fanarioţi care, ca să ajungă domni, dădeau bani la Poartă, ba şi
peşcheşuri pe la viziri, au adus din ce în ce mai mulţi oameni de-ai lor, din Fanar, rude sau
creditori.Fanarul era un cartier din Constantinopol, în afara zidurilor oraşului, spre golful care se
numeşte Cornul de Aur. Se pare că numele de Fanar vine de la franţuzescul „fanai”, adică un far
care s-ar fi aflat acolo pe timpul aşa-zisului Imperiu Latin, după cruciada de la 1204. In acest
cartier al Fanarului, turcii, câteva decenii după cucerirea Bizanţului, când au început să
repopuleze Constantinopolul, au permis grecilor să revină.