Regimul fanariot- progres și limite

,,Orice putere care nu-i sustinuta de natiune cade asemeni unui copac fara radacina.”
(Victor Hugo)
Aşa-numita „epocă fanariotă” a fost foarte hulită în veacul trecut şi în veacul nostru. Dar
trebuie spus că a fost cel mai mic rău dintre relele posibile, fiindcă în momentul când turcii s-au
temut că noi am fi putut trece de partea Austriei sau a Rusiei, n-aveam şanse să redevenim
independenţi. Puteam ori să fim paşalâc, ori să avem guvernatori greci veniţi de la
Constantinopol. A doua variantă era de preferat, cu atât mai mult cu cât primii domnitori
fanarioţi nu au fost răi.
Epoca fanariotă n-a început printr-o ruptură totală cu trecutul. Boierii noştri, sau chiar
poporul, nu au simţit o schimbare de regim. Cu vremea însă, situaţia a devenit din ce în ce mai
grea. Toţi aceşti domnitori fanarioţi care, ca să ajungă domni, dădeau bani la Poartă, ba şi
peşcheşuri pe la viziri, au adus din ce în ce mai mulţi oameni de-ai lor, din Fanar, rude sau
creditori.Fanarul era un cartier din Constantinopol, în afara zidurilor oraşului, spre golful care se
numeşte Cornul de Aur. Se pare că numele de Fanar vine de la franţuzescul „fanai”, adică un far
care s-ar fi aflat acolo pe timpul aşa-zisului Imperiu Latin, după cruciada de la 1204. In acest
cartier al Fanarului, turcii, câteva decenii după cucerirea Bizanţului, când au început să
repopuleze Constantinopolul, au permis grecilor să revină.

Odată cu înlăturarea lui Ştefan Cantacuzino(ultimul domn pămîntean) ,Poarta Otomană

introduce in principatele Române un regim politic dur,numit fanariot, după numele cartierului
Fanar din Constantinopol, de unde erau originari mai mulţi domnitori ce s-au succedat pe
tronurile de la Iaşi şi Bucureşti.
Regimul fanariot începe în ţara Moldovei la 1711 iar în Ţara Românească în 1716, astfel
că în 1821 regimul fanariot sfârşeşte odată cu răscoala lui Tudor Vladimirescu. Prin instaurarea
regimului fanariot Poarta are câteva obiective :
•Preântâmpinarea mişcării de eliberare;
•Înlăturarea pericolului de trădare a porţii;
•Exploatarea resurselor economice;
•Contracararea expansiunii celorlalte 2 imperii: Austriac şi Rus.
Pe timpul perioadei fanariote la tron in Ţara Moldovei şi Ţara Românească au fost 34
respectiv 36 domnitori ,fanarioţii defapt erau nişte comercianţi greci, iar cel ce plătea mai mult
acel şi se îndestula de tronul unuia din principate.Epoca fanariotă marchează o noua etapă de
creştere a exploatării otomane,caracterizată prin sporirea cantităţii de bani,grîu,lemn,animale
livrate Porţii; venalitatea întreţinea astfel corupţia şi abuzul.Domnii fanarioţi se supuneau Porţii
însă aceştia propun clasei conducătoare un nou model politic ce se baza doar pe interesele private
în detrimentul intereselor statului.Regimul fanariot institue un model de societate coruptă
excesiv,bolnavă în goana după bani şi avere,ceea ce duce clar la regres în evoluţia societăţii
româneşti.Regimul fanariot reduce practice la 0 autonomia celor 2 principate, iar sultanul lua
decizii după placul său. Principatele pierd orice iniţiativă în politica externă, iar armatele
permanente sunt desfiinţate. Fanariotismul,în general, reprezenta o variantă a despotismului
luminat. Noul sistem nu a putut opri progresul spre care mergea societatea românească.Limitarea
în toate domeniile se vede semnificativ însă progresele societăţii se vor vedea în toate
domeniile,acestea fiind obligate să ţină pasul cu noile cerinţe ale timpului.
Realitatea era atît de crudă, că pînă şi fanarioţii au priceput: mai mult nu-i de unde. Forţa
împrejurărilor i-a constrîns pe cei clarvăzători dintre ei să recurgă la anumite transformări. Astfel
în anii domniei lui Constantin Mavrocordat (1741-1743,1748-1749) a fost restructurată clasa
stăpînitoare. Boierii au fost divizaţi în trei ranguri: boierii şi neamurile erau scutiţi de bir, mazilii
plăteau dajdie redusă; feudalii, preoţii obţineau înlesniri fiscale. La 6 aprilie 1749 Marele sobor
(adunarea stărilor) al Moldovei convocat de Constantin Mavrocordat a elaborat Aşezămîntul lui
Constantin Mavrocordat, care a abolit vecinia (dependenţa ţăranilor de stăpînul feudal). Tot în
acelaşi an Mavrocordat promulgă un act prin care a adus în corcodanţă situaţia juridică a
ţărănimii cu sistemul centralizat de exploatare feudală.
Însă toate aceste reforme, unele progresiste în raport cu stadiul anterior de dezvoltare
social-economică a Moldovei, nu făceau decît să „perfecteze” acelaşi regim, stagnant economic
şi înăbuşitor spiritual de esenţă oriental-otomană, aşadar principalul obstacol în dezvoltarea
modernă a societăţii româneşti o constituia dominaţia otomană. Revoluţia din istoria românilor
care a reuşit să determine sfârşitul dominaţiei fanariote şi să înscrie începutul unei noi epoci de
dezvoltare a Ţărilor Române, o constituie revoluţia din anul 1821, condusă de Tudor
Vladimirescu.
Cauzele care înscriu începutul acestei mişcări revoluţionare au purtat atât caracter intern
cât şi extern. Premisele interne au fost manifestate prin criza sistemului fanariot care a dus la
creşterea influentei şi presiunii din partea străinilor, instabilitatea politică, creşterea achitărilor
fiscale, multe obligaţii de rentă, abuzurile boierimii, monopolul comercial otoman, vămile
interne, toţi aceşti factori împreună ducând la intensificarea nemulţumirii din partea negustorilor,
orăşenilor şi ţăranilor.
Poarta Otomană, sub presiunea Franţei şi a Marii Britanii a acceptat parţial cerinţele
boierilor moldoveni şi munteni aflaţi în aprilie 1822 la Constantinopol: restabilirea domniilor
pământene şi excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice din Principatul român. Au
fost numiţi domni Ioniţa Sturza în Moldova şi Grigore Ghica în Ţara Românească. Această
răscoală a constituit un nou început în Istoria Ţărilor Române, a deschis paranteze în dezvoltarea
principatelor şi hotărârea multor probleme politice, sociale, religioase. Cel mai deosebit şi mult-
aşteptat efect al răscoalei a fost însă lichidarea regimul fanariot, sfârşitul epocii de ştirbire a
autonomiei Ţărilor Române şi încălcare a drepturilor în toate păturile sociale.
În concluzie pot spune că secolul de sub regimul fanariot a fost un secol negru,
întruchipat de regres în toate domeniile, corupţie şi colaps total în principate. Domnii, mulţi la
număr nu au putut să se isprăvească cu situaţia din ţară şi doar îşi promovau propriile interese.
Răscoala lui Vladimirescu vine ca o gură de oxigen si duce istoria principatelor către o noua filă.