Colinda la Greci

La greci aflăm obiceiul de a colindia foarte bine reprezentat şi aproape exact în formele şi
în spiritul tipului româno-slav. În Grecia, datina colindatului cade în general în grija copiilor de
ambele sexe, de diferite vîrste. Cu toate acestea, deoarece o bună parte a obiceiului prezintă la
neogreci caractere identice cu cele ale tipului româno-slav, şi deoarece aflăm mărturii că la acest
popor pînă în ultimul timp pe alocurea colindau şi flăcăii, nici o îndoială nu poate fi că şi la greci,
altădată, forma cea mai serioasă cădea tot în seama flăcăilor.

Vom întîlni la greci de asemenea două categorii foarte distincte : colindele religioase,
care reprezintă în datină o etapă mai recentă, de suprapunere, datorită influenţei bisericii
ortodoxe, şi colindele profane, care reprezintă colindele de tip vechi.

De obicei, la greci, colindătorii cîntă mai întîi o colindă religioasă, care, în succesiunea
momentelor ceremoniale, marchează începutul. Acest cîntec de introducere în datină
corespunde colindei de fereastră a românilor şi ucrainenilor şi colindei cîntate înaintea uşii la
bulgari. Iată ce ne spune Fa-uriel, cel mai vechi culegător de colinde greceşti : „...tinerii
colindători greci ai Anului nou, intrînd într-o casă preludează colindele lor cu un cîntec în
onoarea sfîntului Vasile...". Această colindă de la Anul nou, foarte răspîndită pretutindeni, are ca
subiect o legendă apocrifă inspirată din Vechiul Testament. In ea se povesteşte despre sfîntul
Vasile, al cărui toiag a înfrunzit şi a înflorit, iar pe crengile lui vin să s-aşeze păsări care cîntă.
Avem a face aici cu legenda biblică a toiagului lui Aaron aplicată, printr-o destul de curioasă
adapatare, sfîntului Vasile. Această colindă religioasă pare a fi tipică datinei greceşti, fiindcă nici
la popoarele slave, nici la români n-o cunoaştem.

Colindătorii care umblă la Crăciun au o colindă religioasă, al cărei subiect este naşterea
lui Hristos cu închinarea magilor, persecuţiile lui Irod împotriva pruncului divin, fuga Sfintei
Fecioare... etc. Această colindă începe de obicei cu vestirea naşterii : — Hristos se naşte astăzi în
oraşul Betleem, Cerurile se veselesc, toată suflarea se bucură. El vine pe lume în peşteră, în
ieslea cailor... . Colinda religioasă a Bobotezei, de asemenea, va cînta botezul lui Hristos în
Iordan şi rolul pe care l-a avut cu acest prilej — după tradiţia creştină — Sfîntul Ion Botezătorul .
Dar această colindă cu motive religioase apocrife — precum am amintit deja — este numai
introducerea în datină. Prin ea colindătorii nu fac decît să anunţe solemn gazdelor evenimentul
religios sărbătorit în ziua aceea, exprimînd astfel totodată pioasa lor bucurie ; căci îndată după
aceasta urmează o altă parte a datinei, cu mult mai dezvoltată, care nu mai conţine absolut
nimic religios în ea. Sunt colindele profane. Cu privire la aceste colinde, Abbott, pe care l-am
citat deja, ne spune că sînt cîntece adresate fiecărui membru al familiei. Colindele profane la
greci sînt de o perfectă analogie cu tipul român-slav : aceeaşi diviziune a colindelor după vîrstă,
sex, ocupaţie şi rangul social al fiecăruia dintre membrii familiei, şi nu numai atît, dar chiar şi
aceeaşi ordine de succesiune este respectată la cîntatul colindelor.
Colinda la Cehi

La cehi, tipul ucrainean-bulgar-român a dispărut aproape cu desăvîrşire, de aceea foarte

greu e de aflat aici exemple care să arate clar legătura cu acestea din urmă. Interesantă este o
podekovânî a colindătorilor pentru darurile primite. Urările din ea sînt de două categorii : o
parte au de obiect succesul în recoltele de tot felul, iar alta păsările de curte : — Să vă plătească
Dumnezeu pentru colindă, cinstite gospodar ! Şi dumneavoastră de asemenea, cinstită
gospodină ! Să vă rodească totul pe cîmp, în grădină, pe ogor ; Prunii, merii, grîul, Secara de
primăvară. Fiecare găină să aibă pui de trei ori pe an, Fiecare raţă să aibă pui de patru ori pe an.
Găina zice : cotcodac, cotcodac ! iar cocoşul cucurigu ! S-aveţi curtea plină de găini !

Această podekovăni este perfect analoagă cu una polonă, unde găsim chiar versuri
identice, numai că la poloni partea a doua a urărilor se prezintă mai completă, extinzmdu-se şi
asupra vitelor de tot felul. — Să te răsplătească Dumnezeu, gospodare, pentru această colindă.
Şi ţie, gospodină, aşa să ţi se întîmple : în casă şi pe cîmp, în grădină, pe arătură ; Fiecare văcuţă
să vi se înmulţească, Să vă dea un ulcior de lapte ; Fiecare găinuşă să vă dea pui de trei ori pe an,
Să vi se înmulţească porcii şi purceii, mieii, viţeii Şi graşi să fie ! Caii voştri şi mînjii să tropăie.. .
Urările cehe reprezintă, de fapt, cele două motive atît de bine cunoscute tipului ucrainean-
român-bulgar : al recoltei bogate şi al înmulţirii vitelor.

Colinda la Poloni

La polono colindatul are trăsături comune cu tipul ucrainean-bulgar-român. Colindătorii

cîntă două feluri de colinde complet diferite : colinde religioase (kantyczkowe) şi laice. Acestea
din urmă se cîntă numai acolo unde sînt fete tinere, iar acolo unde nu sînt fete în casă se cîntă
numai colinde religioase. De aici se vede că printre colindele laice cel mai important şi mai
preferat este colindul pentru fetele mari. Şi la poloni, colindătorii >sînt primiţi cu o atenţie
deosebită în casele în care sînt fete mari şi sînt cinstiţi cu mîncâ-ruri şi băuturi, iar ei petrec şi
dansează cu fetele gazdei şi cu cele venite în vizită.

La poloni învăţarea colindelor cere o pregătire de lungă durată ,în perioada celor patru
săptămîni de dinainte de Crăciun. Colindătorii poloni au unul sau mai mulţi conducători, aleşi
încă înainte de a începe învăţarea colindelor şi tocmai în acest scop. Învăţarea o conduc doi
colindători mai vîrstnici, numiţi fruntaşi". Şi aici întîlnim diviziunea în grupuri, avînd în frunte un
conducător. Colindătorii se pornesc seara, în ziua sfîntului Ştefan, împărţiţi în două grupe
principale, cu cîte un conductor".
 RECENZIE

PETRU CARAMAN COLINDATUL LA ROMÂNI, SLAVI SI LA ALTE POPOARE

Importanţa acestui studiu comparat reiese cu evidenţă din însuşi enunţul titlului. Ponderea lui e
capitală în folcloristica noastră, fiind cea mai de seamă contribuţie românească din bibliografia folclorică
a deceniului 1930-1940. Roadele pe care le va da cu atîta întîrziere con firmă încă o dată marele neajuns
de a publica atari opere ştiinţifice în limbi puţin cunoscute peste graniţele naţionale.

Spre a evidenţia cu claritatea cuvenită substratul roman ai obiceiului colindatului, Petru Caraman
şi-a limitat cercetarea în chipul cel mai adecvat, urmărind comparativ doar cele două categorii :
colindatul celor mici (Moş Ajunul, piţărăii) şi colindatul cetelor de flăcăi şi maturi (sau colindatul propriu-
zis). El a eliminat atît colindatul cu măşti {capra, brezaia, ursul etc), care are probabil obîrşie preistorică,
cît şi cel religios, posterior celui roman, organizat de Occidentul medieval, de unde a radiat şi spre
răsăritul Europei (steaua, irozii, vicleiul etc).

Petru Caraman semnalează şi tema agrară a colindelor de la celelalte popoare slave. Aceasta este
prezentă şi în repertoriul românesc, dar cu precădere în urarea (sau mulţămita) colacului, rostită
ceremonial la primirea lui, care nu e de fapt decît o relatare ditirambică a muncilor agricole în toate
etapele succesive, de la arat şi semănat pînă la scoaterea colacului cald din cuptor. Frecventele referiri
comparative ale autorului la repertoriul românesc, izvorîte oarecum involuntar, fiindu-i acesta mai
familiar, au temeiuri mai adînci, îndreptăţite în primul rînd metodologic, prin a porni de la izvor către
derivate.

In linii mari, studiul lui P. Caraman confirmă şi principiul folcloric că la populaţiile băştinaşe, care
au vieţuit mai îndelung pe teritoriul de formare, fără perturbări ale firului tradiţional, repertoriul folcloric
este mai bogat şi mai plin de sevă creatoare, cu o pecete de şlefuire mai pregnantă. Petru Caraman
semnalează cîteva tipuri de colinde nemaiîntîlnite în repertoriile celoralte popoare, între care locul
proeminent îl ocupă tipul despre prinderea leului de către voinicul- colindat. Colinda leului e şi una
dintre cele mai răspîndite, fiind atestată în toate provinciile, din şesul Aradului pînă la extremitatea
răsăriteană a Moldovei şi din lunca Dunării pînă în Bihor.