COLINDATUL LA ROMÂNI Si LA POPARELE SLAVE

Colindatul la Crăciun şi Anul Nou e o datină adînc înrădăcinată în întreaga Europă şi

peste graniţeleEuropei, pretutindeni pe unde s-au aşezat colonişti europeni. Am putea spune că
e una din datinele ce nu au patrie, o datină universală, cu al cărei început nu se poate glorifica
nici una din naţiunile ce azi o cultivă. Ea e însă în acelaşi timp şi o datină creştină, precum o
arată toate aparenţele, căci o găsim, numai la popoarele creştine şi anume avînd loc cu prilejul
uneia din cele mai mari sărbători creştine :Crăciunul.

Studiul lui Petru Caraman este cel care prezinta datina colindatului aşa cum se
prezintă ea la două grupe etnice : la slavi şi la români. Aceste naţiuni deşi diferite ca origine,
totuşi datorită strînselor legături istorice din timpuri destul de vechi, pe de o parte, iar pe de alta,
datorită ortodoxismului care îi punea deopotrivă pe români ca şi pe cea mai mare parte din slavii
înconjurători sub autoritatea aceleiaşi biserici, s-a întîmplat că în datina colindatului, poate mai
mult ca oriunde aiurea, sa avem trăsături aşa de vădit comune, iar un studiul separat al .ei,
numai, la români sau numai la slavi, ar insemna o lacuna.

Datina colindatului se prezintă astăzi sub cele mai diferite forme la unul şi acelaşi popor
şi fireşte cu atît mai mult se va deosebi de la popor la popor.

La români colindatul e de multe feluri ;In general însă avem şase feluri de colindări de tipul
profan, foarte distincte:

1. Cel serios, al flăcăilor şi oamenilor în vîrstă, care are loc în noaptea dinspre Crăciun, deşi pe
alocurea şi în zilele Crăciunului.

2. Colindatul copiilor,care se deosebeşte cu totul de primul, atît prin colinde, care nu-s decît
simple urări scurte, adesea hazlii, cît şi prin lipsa de organizare ce-o aflăm la precedentul. Are
loc de obicei în ajunul Crăciunului (începînddin zorii, zilei).

III Plugusorul, colindat cu caracter agrar şi legat exclusiv de Anul Nou.

IVUmblatul măştilor,care adesea se ataşează la pluguşor, adesea la colinde, de obicei la Anul

Nou.

V Vasilca, datină în uz la ţiganii din România, foarte raspîndită în trecut, astăzi se pare cu totul
stinsă, (constă în aumbla, în ajunul Anului Nou sau în dimineaţa de Anul Nou pe la casele
gospodarilor şi pe la curţi boiereşti, cu o tavă pecare se află capul unui porc împodobit" cu
frunze şi flori, cu panglici şi oglinzi1. Cu acest prilej există recitative epice foarte curioase,
precum e şi întreaga datină ; aceste recitative însă n-au aproape nimic comun cu colindele
propriu-zise in afară de urările finale şi cererea de daruri.

VISorcova, cu care umblă copiii mici de la 3 la 9 ani, în dimineaţa de Anul Nou, lovind pe gazde
cu mlădiţe înmu gurite sau chiar înverzite (special păstrate în apă călduţă de la Sf. Andrei
începînd) sau azi înlocuite cu altele artificiale deobicei3.

VII Irozii,teatrul religios al românilor [de la Crăciun p'îna la Bobotează].

Cele din urma sînt străine cu totul de colindele propriu-zise, şi au pătruns tarziu la români, dar
ele se sprijină pe aceeaşi datină a colindatului, au aceeaşi bază-ca şi colindele ; numai că ele
sînt produs literar bisericesc şi poate la origine armă conştientă de luptă în contra colindelor,,
avînd de scop a le înlocui. Aceste două categorii religioase sunt indirect un ecou al colindatului
propriu-zis, care le-a provocat naşterea şi le-a servit întrucîtva de model : anume, cantecele de
stea sunt creatii ale bisericii paralele cu colindele. In colindele profane amintite nu lipsesc
elemente religioase crestine.

La slavi vom găsi la toţi trăsături comune cu cele ale românilor : colindatul propriu-zis,
acela al Crăciunului, de ambele categorii — cel serios al colindătorilor în vîrstă şi cel *al
copiilor—,'deşi nu pretutindeni diferenţa e aşa de tranşată ca la români, bulgari4 şi ucraineni. .
Comun vom găsi şi colindatul măştilor,sub diferite forme de animale :la români,capra şi țurca,la
ucraineni şi bieloruşi,koza,la bulgari, prezaia ,la polonezi,turoni, etc.

Dintre colindările de Anul Nou» aflate la români, găsim la sîrbi şi bulgari (de la care
desigur au trecut şi la români sub numele de sorcova)colindatul cu survae la sîrbo-croaţi, sau, la
bulgari,suruvakane7 ,aici avînd loc în ajunul Anului Nou. Interesant e însă că pe cînd la români a
decăzut ca seriozitate, fiind lăsată în seama copiilor mici, începînd cu cel care de-abia a învăţat
a merge, la slavii sudici datina e în seama flăcăiaşilor de la 15 ani în sus,iar la bulgari, ne spune
Marinov, odinioară umblau flăcăii şi bărbaţii însurăţei în număr de 10-12.8 Datina se petrece ca
şi la romani, constând în lovirea cu mlădiţa în timp ce se urează.

Colindatul Craciunului e comun tuturor popoarelor slave. dar si romanilor.

La romani. colindatul serios, precizat mai sus, este relizat de colindători în vîrstă de
cîte18, 20, 30 si pînă la 15 de ani, tineri sau părinţi de familie care se bucură de oarecare
trecere".La ucraineni, în special la huţuli, de asemenea pot fi flăcăi şi oameni însuraţi, condiţia e
să fie bunicunoscători în ale colindatului. La bulgari ni se relatează faptul că nu pot fi colindători
cei ce au vreun defect fizic sau care sînt bastarzi.Amănuntul acesta prezintă o deosebită
însemnătate, el ne arată şi mai mult colindatul în lumina unui ceremonial foarte serios, pe care
nu-l poate îndeplini oricine.

Organizarea colidantorilor.

La români de asemenea, de timpuriu, înainte de Crăciun e ales şeful, care poartă

numele de vătaf sau jude,care trebuie să fie cel mai priceput în ale colindatului şi în acelaşi timp
să aibă oarecare autoritate asupra celorlalţi15. Acelaşi lucruse petrece la ucraineni, unde de
asemenea e ales ca bereza cel mai bun cunoscător dei colinde ; poate fi chiar om
sărac,nebăgat în seamă tot timpul anului, însă la Crăciun se bucură de o deosebită atenţie.

La bulgari toţi colindătorii dintr-un sat îşi au ca şef suprem pe stânenik.Dacă satul e mai mic şi
pot dovedi să vjziteze toate casele, atunci umblă toţi la un loc într-o singură ceată. Dacă însă
satul e prea mare, atunci stânenik îi împarte în ceti de cîte 7 sau 5 inşi şi la fiecare ceată rîn-
duieşte un cetnik.Acesta e şeful cetei. El conduce cînţecele şi comandă colindătorilor acelei
cete, care se supun ordinelor lui. El însuşi stă însă sub ascultarea şefului suprem. Cetnik e
rînduit un flăcău sau însurăţel, care însă e iscusit nu numai în ce priveşte colindele ci şi în urări.
Afară de colindătorii propriu-zişi, cei ce cîntă colindele, mai avem însă ajutătorii lor, cei ce
poartă darurile şi care deobicei sînt flăcăi mai tineri. Ei primesc daruri de tot felul în saci sau
traiste mari. Aceştia poartă numiri speciale „cel ce poartă colacii" şi8„cel ce poartă slănina". La
aceştia se mai adaugă măscăriciul, care miaună ca mîţa. Rolul acestuia e de a provoca rîsul
prin diferite năzbîtii şi glume. E interesant ceea ce ne comunică Marinov despre aceşti din urmă
membri ai cetei, din gura unor bătrîni, anume că purtătorii de daruri odinioară n-ar fi existat,
fiindcă darurile lor erau puse deoparte la fiecare casă şi colindătorii mergeau a doua zi să şi le
strîngă de la toate casele unde colindaseră. Iar despremăscărici,după mărturia aceloraşi bătrîni,
[se spune], că n-ar fi existat, de asemenea, în trecut2. Că nu au existat purtători de daruri nu se
poate susţine2, de vreme ce ei există şi la alţi slavi şi la români.

Colindătorii la bulgari poartă fiecare cu sine ca un semn distinctiv un băţ mare, al cărui
capăt e împodobit cu mărgele şi cununi şi se numeşte krivăk. La români întalnim aceeaşi
organizare caracteristică, organizare ce o aflăm în Ardeal şi la colindătorii propriu-zişi şi la
colindatul măştilor(țurca). Astfel, în Transilvania,avem pentru Ţara Oltului descrierea lui G. Dem.
Teo-dorescu despre constituirea colindătorilor cu țurca. La începutul postului Crăciunului se
face alegerea,un fel de comitet alcătuit din :birău -1 — şeful suprem al cărui rol e ordinea
şiconducerea, el pedepseşte pe cei ce se îmbată, se bat etc, cu amendă, cu arest sau cu
excluderea. Autoritatea lui se întindeşi asupra fetelor : el poate pedepsi şi pe fetele care, invitate
la joc de vreun flăcău, refuză ; le ocărăşte sau le exclude de la joc una-două zile sau chiar mai
multe săptămâni ; el este ascultat de toţi : doi juzi — care au cea mai mare "autoritate după
birău;ei aranjează locurile unde au să joace în serile Crăciunului şi invită fetele la joc ; doi
pristavi — un fel de inspectori care ţin locul birăului ; patru pârgari — al căror rol este de a
executa diferite ordine2:\ Autoritatea lor nu rămîne numai încercul colindatului însuşi,
precumsevede din cele ele mai sus, ci se extinde şi în afară asupra petrecerilor tineretului
şiasupra fetelor ; de asemenea acest comitet de conducere e în vigoare pentru tot timpul
sărbătorilor. pe alocuri numele pot fi schimbate, Biraul poate fi vataf, jude sau vornic. Si la
romani, in satele mari, feciorii se impart in cete. Pe langa colindatori, cei care poarta darurile
exista si unul sau mai multi muzicanti. Si la ucrainieni exista aceasta organizarea, iar colindatorii
au cate un clopotel legat de mana. Atat la bulgari, la romani cat si la ucrainieni, ne uimeste
uimitoare asemanare a organizarii.

Colindatul celor vîrstnici la bulgari şi la români are loc în noaptea dinspre Crăciun32-.Colindătorii
bulgari încep cam pela miezul nopţii, la români de obicei după ce se înnoptează bine.
Colindătorii, români colindă pînă în zorii primei zile de Crăciun şi numai în caz cînd nu dovedesc
cu colindatul, atunci continuă în ziua întîia de Crăciun noaptea33.La ucraineni, colindatul are loc
în prima3/ ' sau în a doua zi de Crăciun, după ieşirea de la biserică. Iar pe alocurea, la aceiaşi
„colindatul începe din seara primei zile a Crăciunului şi se prelungeşte pînă la Bobotează"3C. Cu
toate acestea avemmotive a crede că şi la ucraineni colindatul primitiv avea loc la aceeaşi dată
ca şi la români şi bulgari.

Pentru primirea colindatorilor se fac pregătiri speciale. La bulgari fetele şi nevestele

pregătesc masa pentru colindători : «...Şi puseră pe masă„un colac răsucit-împletit" şi un clondir
cu vin...»39. Iar la români şi la ucraineni, în special la casele unde-s fete mari, deasemenea îi
aşteaptă masa încărcată cu mîncăruri şi băutură şi cu nelipsitul colac ; aici ei sînt invitaţi
înăuntru de gazde,după cîntarea colindelor de rigoare la fereastră40. După ce au fost colindaţi
de-abia, oamenii din popor consideră sărbătorile ca începute.

La bulgari, colindătorii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare se adună acasă la stănenik,de unde

pornesc la colindat prin sat. ..Odinioară plecarea de la casa şefului era vestită prin focuri ele
puşcă." La auzul lor, cei treji, care păzesc focul, ii deşteaptă pe cei ce dorm ; „iată, au pornit
colindătorii !"' A.Mai ales dacă e o fată în casă, o deşteaptă să aştepte colindătorii, printre care
poate e şi iubitul ei, căci „fiecare colindător are grijă să fie în ceata aceea unde e casa iu bitei
lui42. Şi se mai îngrijesc încă, ca nimeni dintre colindători să nu meargă în ceata aceea unde e
casa tatălui său. adică propria casă"43. Primul colind îl cîntă colindătorii la casa şefuluitA.După
aceea, sefulcinsteşte şi îi împarte în cete. Apoi dîndu-le cele din urmă instrucţiuni, îi porneşte la
colindat. Uneori seful, însoţeşte şi el una din cete, însă rar, de obicei el rămîne acasă, mai ales
cînd e om mai în vîrstă. Rolul lui e acela de învăţător şi de organizator.La români, de
asemenea, îl colindă pe vătaf cu un deosebit fast. El are şi colind special,colinda vătafuluim
,totuşi nu putem şti (culegătorii nu ne spun) dacă şi la români el este colindat întîi, ca la bulgari.
Pare-se că nu.Se pare ca ar incepe de la casa preotului.

Fiecare ceată are de colindat o anumită parte din sat, de care alta n-are voie să se atingă.
Intrînd în curtea unui gos podar, colindătorii cîntă mai întîi un colind, după care sînt poftiţi în
casă. Colindatul în casă poate dura mai mult sau mai puţin. Durata lui depinde' de mai multe
împrejurări : „Prima oară, la cei cu dare de mînă din obştea satului sau din familie, ori toţi din
familie care au poziţie socială de gospodari, iar în-al doilea rînd, la cine vroiau dintre ceilalţi gos-
- podari"41 Laacestea se mai adaugă încă şi felul cum sînt primiţi şi trataţi de gazde, şi mai alles,
dacă există în familie »fată mare şi dacă efrumoasă şi simpatizată de colindători, sau nu. „Dacă
familia nu are mulţi membri şi dacă nu este nici înstărită, şeful cetei ia cu împrumut un colac şi
binecuvîn-tează. Insă dacă familia este numeroasă iar gospodarul ocupă un loc de seamă în
obşte...atunci colindătorii... vor mai cînta încă cîteva, potrivit cu poziţia gospodarului şi după
dorinţa acestuia" .

La romani, in Ardeal, colindatul se incepe de la preotul satului, care le da

binecuvantarea apoi pleacă la primar şi la cei mai fruntaşi. Vătaful cere permisiunea de acolinda
de la fiecare gazdă. Unde sînt fete mari, sînt primiţi în casă şi, după cîntatul colindelor, învîrt
puţin fata la joc. In judeţul Muscel, cei ce umblă cu brezaiaşi care şi colindă în acelaşi timp, au
versuri speciale de strigat lagazda la fereastră, cînd intră-n curte, îndemnînd-o să se scoale ;
versurile acestea variază după ocupaţia, starea materială a gazdei, sex, vîrstă sau alte
împrejurări. La ucraineni colindatul începe de la biserică, după ce se termină slujba/. Preotul e
cel care împarte satul în atîtea părţi si colindatorii in cete.

Un fapt foarte interesant la toate popoarele unde colindele sînt în floare e ospăţul
comun, care are loc lasfîrşitul colindatului şi la care iau parte toţi flăcăii colindători, pu-nînd
fiecare la contribuţie partea sa din darurilecăpătate, iar din bani cumpărînd de-ale băuturii. La
acest ospăţ sînt invitate şi fetele, care vin cu mamele lor şicontribuie şi ele cu de-ale
mîncăriim.Cu acest prilej este o petrecere foarte veselă, cu lăutari şi jocuri.Se pare că nicăieri nu
apar aceste ospeţe mai adînc înrădăcinate şi mai cultivate ca la români. Cel puţinaşa reiese din
descrierile ce le avem, care ne vorbesc de o organizare foarte complicată şi strictă, cu
deosebireîn Transilvania. în ceata de colindători sînt însărcinaţi speciali cu aranjarea ospeţelor
şi petrecerii, cu invitarea fetelor etc. La fel e atestată tradiţia ospeţelor colindătorilor şi la
bulgari.La ucraineni, de asemenea, avem ştiri că după sfîrşirea colindatului are loc o petrecere
comună la circiumă unde, în schimbul cerealelor cîştigate cu colindul, cumpără băutură108.2323La
poloni încă aflăm această tradiţie, pe acolo pe unde s-a păstrat datina colindatului de tipul
lumesc. Astfel, în regiunea Rabei, cînd colindătorii sfîrşesc de umblat cucolindul, se a>-dună cu
toţii în casa în care au învăţat colindeleşi-şşi-şi i îmîmpapartrtdarurile. Totodată fiecare din
eicontribuie cu bani la cumpărat rachiu şi bere şi petrece toată noaptea cu lăutari.