Problema 1

ENUNȚ
Următoarele câteva întrebări se vor baza pe informațiile din textul de mai jos. Aveți acces la
acest text și puteți să îl recitiți de fiecare dată când considerați că aveți nevoie.
SE DA TEXTUL

Anotimpurile vulpii de zăpadă

Vulpile polare s-au adaptat la fluctuaţiile extreme ale rezervelor de hrană ale mediului – câţiva
ani de abundenţă, urmaţi de o scădere bruscă. Un oscior scăpat de un corb pe gheaţă sau mirosul
de mâncare din cortul unui vânător, de la 1 km depărtare, şi o mică umbră albă va apărea imediat
să cerceteze – o vulpe polară. Lângă Golful Hudson, năsucul curios al unei vulpi se ivește de
după o creastă ascuțită de gheață. „E cea mai prietenoasă şi încrezătoare dintre vulpile nord-
americane, deşi e caracterizată drept… «obraznic㻓 – scria naturalistul Barry Lopez. Iarna,
aceste vulpi mici, aproape delicate, străbat suprafețe uriaşe, căutând rozătoare sau stârvuri de
mamifere. Unele parcurg peste 1.000 km pe banchiză, la geruri de –40 de grade C. Specia s-a
răspândit în zona arctică la sfârşitul ultimei perioade calde interglaciare, cam acum 120.000 de
ani. Evoluţia le-a echipat cu urechi mici, boturi scurte şi blană deasă, ca să reducă pierderile de
căldură. Picioarele le sunt acoperite cu blană, ca ale iepurilor – de unde şi denumirea lor
ştiinţifică, Alopex lagopus, „vulpea cu labe de iepure“.

Joacă sau vânătoare?

Vânând puii de focă inelată născuți în adăposturi sub zăpadă, în arhipelagul norvegian Svalbard,
o vulpe se ridică, sare în vizuină şi se scufundă cu capul înainte. Puii scapă adesea în apa mării.
Mirosul ascuțit al vulpii poate detecta vizuinile de la 2 km. Lângă Golful Hudson, vulpile se ţin
iarna după urşii polari, ca să cureţe resturile de focă lăsate de ei. Cea mai importantă hrană
pentru vulpile polare este un ghemotoc de blană numit leming. Dar nu te poţi baza pe rozătoarele
astea. „Nu se sinucid în masă. E doar un mit popularizat de un film vechi“ – spune James D.
Roth, expert în ecologie la Universitatea din Florida Centrală, care a studiat vulpile din Golful
Hudson. „Lemingii au însă ciclul lor natural de reproducere. Cam la fiecare patru ani, ei sunt
foarte numeroşi, în anul următor cunosc o scădere masivă, apoi revin treptat până la următorul an
de vârf.“ Cu o răspândire circumpolară, vulpile polare ajung probabil la câteva sute de mii de
exemplare, cu mari variaţii cauzate de fluctuațiile în populaţia de lemingi. O vulpe polară
albastră fugărește o vulpe polară albă, la începutul primăverii în Svalbard. Majoritatea vulpilor
polare devin albe iarna, dar unele au blana maro-albăstrie. Multe vulpi albastre trăiesc în zone de
coastă, unde se confundă cu mediile întunecate. În Svalbard trăiesc vulpi de ambele culori, iar
competiția pentru împerechere creşte rivalitatea în martie. Un mascul se trezește şi mârâie în
confruntarea cu un adversar. Răsuflarea unei alte vulpi adormite se ridică în aerul geros al
dimineții. În unele zone din arealul vulpii polare, precum Svalbard, nu există lemingi, aşa că
vulpile se hrănesc cu păsări marine, gâște, iar vara cu ouăle acestora. Iarna, vulpile oportuniste
curăță stârvurile de ren şi focă. În comparaţie cu Golful Hudson, populaţia de vulpi din Svalbard
e mai stabilă. „Dar pentru că se bazează pe specii marine, înghit cantităţi mari de chimicale, ca
bifenoli policlorinaţi“ – spune Eva Fuglei, biolog la Institutul Polar Norvegian, care studiază
efectul toxinelor asupra rezistenţei la boală şi reproducerii la vulpi.
Vara în tundră

Pe măsură ce florile iau locul ghețurilor şi al zăpezii, puii de vulpe ies din vizuine în iulie.
Numărul lemingilor are un impact uriaș asupra micuților. În 2002, când populaţia de lemingi s-a
prăbușit în mare parte a Canadei, fotograful Rosing a găsit doi pui somnoroşi într-una din cele
doar şapte vizuine de pe Insula Victoria, din Canada arctică. În anul următor, când lemingii erau
din belșug, vizuina de lângă Churchill avea 13 pui şi era plină de resturi de lemingi şi păsări.
Unul dintre adulţii din vizuină vânează pentru a-şi hrăni puii. Aceste vulpi şi-au lepădat blănurile
albe de iarnă, pentru părul brun-gălbui de vară. Şi vulpile albastre devin maronii în această
perioadă a anului. În anii cu mulţi lemingi, o femelă poate naște până la 20 de pui şi populaţia
locală de vulpi polare explodează. Când numărul de lemingi scade, multe vulpi polare fac
foamea în timpul iernii şi aduc pe lume pui mai puțini. Activităţile „casnice“ din vizuine constau
în joaca neîntreruptă a puilor din Insula Victoria. Mai spre sud, în apropiere de Churchill, tatăl
celor 13 pui sare să se alăture şi el distracţiei. Când puii aveau circa două săptămâni, mama lor i-
a mutat unul câte unul într-o vizuină nouă. Poate că decizia ei a fost determinată de ploile
abundente sau poate că a căutat un loc mai curat. Vizuinele sunt folosite adesea generaţii de-a
rândul, chiar şi 300 de ani. Complexul de vizuine se poate întinde pe 50 m2, având 100 de intrări,
ca puii să poată scăpa repede de prădători. Bufniţele şi vulturii vânează vulpile polare tinere şi
adulte, ca de altfel şi vulpea roşie, o specie din sud al cărei teritoriu se prelungeşte peste cel al
vulpii polare. Vulpile roşii, mult mai mari, îşi dispută cu vulpile polare şi locurile pentru vizuine.

Sursa: https://www.natgeo.ro/articole/natura/9454-anotimpurile-vulpii-de-zapada-2

1. Care este cea mai importantă hrană pentru vulpile polare?

Alege răspunsul corect:

Lemingii
Puii de focă
Stârvurile de mamifere
Păsările marine

2. Cui aparține afirmația despre vulpea polară că „E cea mai prietenoasă şi încrezătoare dintre
vulpile nord-americane”?

Alege răspunsul corect:

naturalistului Barry Lopez

biologului Eva Fuglei
fotografului canadian Rosing
expertului James D. Roth

3. Care este semnificația cuvântului ”şi-au lepădat blănurile”?

Alege răspunsul corect:

au scăpat de blănuri
li s-au regenerat blănurile
și-au murdărit blănurile
și-au curățat blănurile

4. Care este semnificația cuvântului ”banchiză”?

Alege răspunsul corect:

strat plutitor de gheață de dimensiuni foarte mari

zonă întinsă și netedă de pământ, înconjurată de ape
zonă împădurită, dintre ocean și ghețuri
spatiul liber din apropierea vizuinilor urșilor polari

5. Care este hrana vulpilor polare din arhipelagul Svalbard, în perioada verii?

Alege răspunsul corect:

Ouăle păsărilor marine

Stârvurile de focă și ren
Păsările marine din zonă
Resturi de la masa vânătorilor

6. Ce anume determină, în anumiți ani, ”explozia” populației de vulpi polare?

Alege răspunsul corect:

iarna mai scurtă

număr redus de bufnițe
ploile abundente
numărul mare de lemingi

7. De ce populația de vulpi polare din arhipeleagul Svalbard e mai stabilă în comparatie cu de

cea din Golful Hudson?

Alege răspunsul corect:

cantitatea de hrană nu variază

condițiile climatice sunt diferite
vizuinile sunt mai sigure
zona este mai puțin poluată

8. Ce titlu alternativ sau subtitlu s-ar potrivi acestui text?

Alege răspunsul corect:

Studii recente despre animalele polare
Viața animalelor de la Polul Nord
Cu ce se hrănesc vulpile polare
Cum sunt, ce fac și unde trăiesc vulpile polare
Problema 2
ENUNȚ
Următoarele câteva întrebări se vor baza pe informațiile din textul de mai jos. Aveți acces la
acest text și puteți să îl recitiți de fiecare dată când considerați că aveți nevoie.
SE DA TEXTUL

De azi și de demult

de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

De câte șapte ori pe zi, până în ajunul Anului Nou, am zis mamei:
— Mamă… sorcovă cu beteală!
În ajun:
—Mamă!…
— Bine, bine… cu beteală…
Pe înserate, mama intră cu două sorcove. Una cu patru trandafiri de hîrtie subțirică și cu câteva
fire de beteală, alta, mai proastă, cu trandafiri roșii p-o față și albi pe cealaltă. A bună pentru
mine și a proastă pentru Ionică, un biet copil fără tată, cu un an mai mic ca mine, cu care umblam
eu la sorcovăială.
A doua zi, cizmele în picioare (nu mă mai uitam la ele, se cam învechiseră), căciula în cap și cu
Ionică prin mahala.
Ionică, fericit, nu-și mai lua ochii de la sorcova lui.
Lapoviță; noroi; ploua și ningea; ne scufundam în noroi și abia ne scoteam picioarele, pocnind,
ca și cum am fi spart burdufuri de hîrtie. Un câne se repede; eu fug; Ionică rămâne în noroi; țipă;
se apără desperat cu sorcova; un țipăt și mai tare… l-a mușcat… din sorcovă n-a mai rămas decît
bățul. A scăpat. Îl iau de mână. El plânge arătând la picior și nu vede că trandafirii i-au picat în
mocirlă. Intrăm la noi acasă. Mama îl întreabă: „De un’ te-a mușcat?” Ionică vede bățul sorcovei
fără trandafiri.
— De sorcovă! răcni el.
Era mai mult învinețit decât mușcat. Mama îmi făcu cu ochiul și desprinse doi trandafiri de la
mine și îi legă de bețișorul lui. Mie îmi venea să plâng… dar mi-era și milă de bietu Ionică. El
tăcu. Se uită la trandafiri…
— Nu mă mai doare…
Parcă pe mine mă durea… Și pe mine mă mușcase cineva de sorcovă. Înghiții de vreo câteva ori
și plecarăm.
An fără noroc.
Ca să nu ne mai apropiem de curtea cu cânele, trebuia să sărim un șanț cu apă. Un fior. De n-ar
cădea Ionică. El sări și se clătină pe celălalt mal. Eu, grăbit, țâști dincolo într-un picior… alunec
și bâldâbâc în șanț. Trandafirii mei se umplură de mocirlă. Mi se înecase sorcova. Lacrămile
cădeau, picături mari. De pe mine se scurgea apă murdară și groasă. Ionică îmi întinse sorcova
lui. Eu îi întorsei spatele și plecai spre casă suspinând.
Acasă începui să plâng, nu glumă. Mi se păru că mama abia se ținu de râs. Mă primeni. Mă
apucase frigul. Adormii lîngă sobă.
Cam pe la toacă intră pe ușă Ionică, cu un pumn de gologani. Îl trimesese mă-sa să-mi dea și mie.
Știu că mama mi-a șoptit în ureche: „E sărac… Îți dau eu ție”… Și l-a trimes îndărăt. De unde-a
avut, de unde n-a avut, mi-a dat mama o sfănțoaică și mi s-a întors inima la loc. O săptămînă de
zile i-am tot dus Nicuţei câte-o plăcintă cu carne. Şi ea, împărţind plăcinta în două, îmi da şi mie
jumătate, întrebându-mă:
— De la sorcovă?
— Da… şi mă uitam în jos.

1. Ce înseamnă cuvântul „toacă” în enunțul „Cam pe la toacă intră pe ușă Ionică”?

Alege răspunsul corect:

asfințit;
prânz;
miezul-nopții.
răsărit;

2. Ce înseamnă cuvântul „înecase” în enunțul „Mi se înecase sorcova”?

Alege răspunsul corect:

se inundase;
murise.
se udase;
se scufundase;

3. Unde sorcovăiesc cei doi copii?

Alege răspunsul corect:

la casa Nicuței.
prin mahala;
la casa lui Ionică;
la casa naratorului;

4. Ce i-a dat mama copilului pentru a-l împăca?

Alege răspunsul corect:

o sfănțoaică;
un pumn de gologani;
o plăcintă cu carne.
o sorcovă cu beteală;

5. De ce autorul se uită în jos când Nicuța îl întreabă dacă plăcinta cu carne este „de la sorcovă”?
Alege răspunsul corect:

deoarece este timid;

deoarece o iubește.
deoarece este sărac;
deoarece minte;

6. Gândește-te la acest eveniment din text: „Intrăm la noi acasă”. Care dintre următoarele
evenimente a avut loc înainte de acesta?

Alege răspunsul corect:

Ionică nu vede că trandafirii i-au picat în mocirlă.

Ionică este fericit că are sorcovă.
Ionică plânge arătând la picior.
Mama redecorează sorcova lui Ionică.

7. Dacă ar fi să dai un titlu care să surprindă esența fragmentului de text prezentat, care ar fi
acesta?

Alege răspunsul corect:

În Ajunul Anului Nou

La sorcovăială
O zi de iarnă
Întâmplarea

Problema 3
ENUNȚ
Următoarele câteva întrebări se vor baza pe informațiile din textul de mai jos. Aveți acces la
acest text și puteți să îl recitiți de fiecare dată când considerați că aveți nevoie.
 SE DA TEXTUL

Fetița căreia nu-i plăcea numele său

de Elif Shafak

,,Într-un oraș mare, pe o stradă largă, la etajul al treilea al unui bloc albastru, locuia o fetiță. Nu
era nici prea înaltă, nici prea scundă. Culoarea părului ei era de un castaniu care vara bătea spre
galben, iar toamna, spre roșcat. Poate că era un pic cam slăbuță, dar nu s-ar zice nici că era slabă
de s-o ia vântul pe stradă. Fața îi era rotundă și ochii, căprui. Cel mai mult îi plăcea să citească,
să asculte muzică, să se uite la filme, să deseneze, să se joace cu mingea, să sară coarda și să facă
biscuiți cu ciocolată. Jocul care îi plăcea cel mai mult și pe care îl juca singură era acela de a
ghici forme cunoscute în norii de pe cer. Uneori, un nor se asemăna foarte tare cu un melc uriaș,
alteori cu o girafă. Uneori semăna cu un hamburger, alteori cu o înghețată care se topește în
cornetul ei.
Fetița avea și animale preferate: pisicile, câinii, caprele, caii și veverițele dungate. Adevărul este
ca nu întâlnise încă în viața ei o veveriță dungată, dar, chiar și așa, le iubea. Pereții camerei ei
erau plini de poze cu veverițe dungate.
Încă de când era cât un dop își dorise o pisică. Sau un cățel. Sau o capră. Sau un cal. Dar mama
ei, doamna Hayal, îi spunea întotdeauna „Nu se poate! Pisicii îi cade părul și-am să fac alergie,
capra behăie și-o să deranjeze vecinii. Iar calul n-avem unde să-l ținem, fetița mea”.
— Dar, mami, vreau și eu să hrănesc un animal!
— Îl vei hrăni când vom merge la grădina zoologică!
— Dar e interzis! Și, oricum, eu vreau să avem animalul la noi acasă!
În cele din urmă, în decursul acelui an, bunicul ei, domnul Hassan, îi dăruise două broscuțe-
țestoase de apă. Le ținea pe o măsuță într-un bol de sticlă. Le chema Ziua și Noaptea. Dar, cum
semănau ca două picături de apă, era greu să-ți dai seama cine-i Ziua și cine-i Noaptea.
Era un copil curios. Citea de la cap la coadă Enciclopedia animalelor. Astfel aflase că țestoasele
se hrănesc cu râme. Într-o zi, după ce a plouat, a mers afară, a săpat în pământ și a adunat o
grămadă de râme. Unele erau scurte, altele lungi ca macaroanele. Le-a pus pe toate în borcan și
le-a adus acasă.
– Privește, mami, am strâns de mâncare pentru Ziua și pentru Noaptea!
Dar doamna Hayal s-a dat țipând înapoi.
— Ah, scoate repede creaturile astea din casa mea!
De atunci, fetița n-a mai adus niciodată râme acasă. Le hrănea numai cu mâncare specială. Și le
mai dădea comprimate de calciu ca să li se îngroașe carapacea. Pentru că, dacă nu aveau o
carapace sănătoasă, nu se puteau apăra. Cine știe, poate că și oamenii sunt la fel. Da, nu au
carapace, dar trebuie să fie puternici în fața greutăților vieții.
La fel cum iubea animalele, iubea și sportul. În special baschetul și voleiul. Îi plăcea și fotbalul.
„Fotbalul nu este pentru fete”, i se spunea. Dar în camera ei avea un album în care colecționa
cartonașe cu fotbaliști. Știa mai bine decât mulți băieți din clasa ei care sportiv a marcat nu știu
câte goluri, care echipă a câștigat de nu știu câte ori.
Dintre fructe, îi plăceau merele, mandarinele și pepenii; dintre culori, prefera roșul, movul și
verdele; dintre anotimpuri, ar fi ales iarna și primăvara. Ca desert alegea întotdeauna budinca de
orez, iar băutura ei preferată era limonada. Toate acestea îi plăceau încă de când era mică. Dar
era și un lucru important care nu-i plăcea deloc: numele ei!!! Nu-i plăcea numele ei. Chiar îi era
rușine cu el. Ce bine ar fi fost dacă ar fi avut alt nume. […] Dar nu avea. Sau măcar o poreclă!
Toți copiii de la școală aveau câte o poreclă: unele mai frumoase, altele mai hazlii. Numai ea nu
avea una, pentru că numele îi era atât de ciudat, încât oricum părea a fi o poreclă amuzantă.
Într-o zi, în timp ce tatăl ei citea ziarul la micul dejun, o știre de pe ultima pagină i-a atras
atenția. Era un articol despre numele ciudate pe care le dau cântăreții și artiștii de film celebri
copiilor. Astfel a aflat că pe pământ există și alți oameni care au, la fel ca ea, nume neobișnuite.
Cum ar fi […] Piersica, Mărul, Smochina, Privighetoarea, Oceanul, Înger Albastru sau numele
unui desert turcesc… Oare ce simțeau ei? Cum e să te cheme domnul Ocean sau doamna
Privighetoare? Dar nici măcar aceste nume neobișnuite nu i se păreau mai grele decât al ei.
Pentru că numele ei era chiar ăsta: Sakız Sardunya. Adică Mușcată Curgătoare.
— Mamă, cum v-a trecut prin cap să îmi puneţi un astfel de nume ? întrebase ea odată.
— E nume de floare, fetiţa mea. Ce frumos! îi răspunsese mama. La fel ca Mine, Acelya, Lale,
Menekşe (Veronica, Azaleea, Laleaua, Viola)... Nu e cu nimic diferit faţă de aceste nume.
— Da' nimeni nu glumeşte pe seama lor. De mine râde toată lumea!
— Aşa ţi se pare ţie. De ce să râdă? Toată lumea iubeşte florile. Punct![...]
A deschis enciclopedia și a citit. Într-adevăr, exista o floare care se numea ,,sakiz sardunya”, și
anume ,,mușcată curgătoare”. Numele ei în latină era și mai straniu: Pelargonium peltatum.
Florile ei erau albe, roz, galbene sau roșii. Țara de origine, Africa de Sud. Era cultivată în
ghivece și putea înflori pe parcursul întregului an.[…] A privit îndelung poza. Adevărul este că i-
a plăcut. Era o plantă frumoasă, drăgălașă. Dar tot nu era convinsă. Dacă mama și tatăl ei au dorit
cu orice preț să-i pună un nume de floare, de ce nu iau spus ,,Gul” sau ,,Yasemin”,
adică ,,Trandafirul” sau ,,Iasomia”?
[…] În cărți, și în special în cele de benzi desenate, erau personaje cu nume extraordinare.
Bineînțeles că și în desene animate. Pentru ele nu era nicio problemă. Oricum trăiau într-o lume
imaginară. Acolo nimeni nu se poartă urât cu cineva din cauza numelui pe care îl poartă.
Clopoțica, Ralph Strică-Tot, Regele Leu sau Hulk Uriașul… Poveștile sunt pline de personaje cu
nume stranii. Dar Sakız Sardunya nu era nici personaj în vreun roman și nici cine știe ce personaj
imaginar. Era o fată în lumea ei, care trăia într-un cartier liniștit din Istanbul. Când mergea la
școală, colegii râdeau pe seama numelui ei. Ori de câte ori un profesor făcea prezența la clasă,
sărăcuța Sakız Sardunya intra în pământ de rușine.
— Kerem?
— Prezent!
— Nazlı?
— Prezent!
— Sakız Sardunya?
Când îi venea rândul, toată clasa striga în cor: «ÎN GHIVECI!!!». În momente ca acestea, lui
Sakız Sardunya îi venea să plângă, voia să fugă din locurile acelea.
Dar, pentru că era un copil cuminte, bineînțeles că nu făcea astfel de lucruri. Tot ce făcea era să-
și plece capul și să stea tăcută în banca ei. […] Ea era singura Sakız Sardunya din întreg
universul. Copilul cu numele cel mai ciudat de pe tot globul. Și nu îi plăcea deloc, dar deloc
numele ei…“

1. Unde locuiește fetița, personajul principal din textul de mai sus?

Alege răspunsul corect:

într-un cartier agitat din Istanbul
într-un cartier liniștit din Istanbul
în text nu se precizează orașul în care locuiește fetița
într-un cartier mărginaș din Istanbul

2. Cum se traduce numele personajului Sakız Sardunya?

Alege răspunsul corect:

Înger Albastru
Smochina
Mușcată Curgătoare
Mărul

3. Ce colecționa personajul principal din textul dat?

Alege răspunsul corect:

flori
enciclopedii
râme
cartonașe cu fotbaliști

4. Cum se comportau colegii fetiței atunci când profesorul făcea prezența?

Alege răspunsul corect:

plecau capul
râdeau de numele ei
fugeau prin clasă
intrau în pământ de rușine

5. Completează secvența următoare cu informația corectă din text: Într-o zi, … .

Alege răspunsul corect:

o știre i-a atras atenția tatălui fetei asupra unui articol din ziar
o știre de pe ultima pagină dintr-un ziar citit de tatăl ei i-a atras atenția fetiței
o știre de pe prima pagină a unui ziar i-a atras atenția fetiței
o știre de pe pagina din mijloc a unui ziar i-a atras atenția fetiței

6. La ce se referă secvența nume stranii din text?

Alege răspunsul corect:

nume simple
nume obișnuite
nume ciudate
nume de flori

7. Care este motivul pentru care numele fetiței, Sakız Sardunya, părea a fi o poreclă amuzantă?

Alege răspunsul corect:

numele era din Istanbul

numele era dintr-o lume imaginară
numele era ciudat
numele nu era din benzile desenate

8. Gândește-te la acest eveniment din text: ,, fetița n-a mai adus niciodată râme acasă ˮ.

Alege răspunsul corect:

Fetița a strâns de mâncare pentru Ziua și pentru Noaptea.

Doamna Hayal a hrănit țestoasele.
Doamna Hayal a început să țipe.
Fetița le-a dat calciu râmelor.

9. Dacă ar fi să spui într-o singură propoziție despre ce e vorba în text, care dintre propozițiile de
mai jos ar fi aceasta?

Alege răspunsul corect:

Naratorul povestește despre pasiunea pentru sport a unei fetițe.

Naratorul povestește despre o fetiță cu nume de floare căreia nu-i plăcea numele ei.
Naratorul povestește despre colegii Mușcatei curgătoare care râdeau de ea.
Naratorul povestește despre numele întâlnite în orașul Istanbul.

10. Dacă ar fi să dai un titlu care să surprindă esența fragmentului de text prezentat, care ar fi
acesta?

Alege răspunsul corect:

Viața în Istanbul
Enciclopedia florilor
Sakız Sardunya - copila cu nume de floare
La școală
Problema 4
ENUNȚ
Următoarele câteva întrebări se vor baza pe informațiile din textul de mai jos. Aveți acces la
acest text și puteți să îl recitiți de fiecare dată când considerați că aveți nevoie.
 SE DA TEXTUL

Băiatul de acvariu
de Lisa Thompson

Creștetul domnului Charles era ars de soare.

Vedeam asta în timp ce el îşi inspecta trandafirii. Studia fiecare floare, mergând pe marginea
aleii, iar pe cele mai mari le scutura uşor, să vadă dacă nu cad petale. Bucata mare și cheală din
creștetul lui devenise un cerc roșu aprins, mărginit de păr alb, pufos. Trebuia să fi purtat o pălărie
pe căldura asta, dar cred că-i greu să-ți dai seama că te arzi în creștet, când ești ocupat cu alte
lucruri.

Eu am observat, totuși. Observam de la fereastră o mulțime de lucruri.

Nu că aș fi făcut ceva greșit. Mă uitam pur și simplu la vecini ca să treacă timpul, atâta tot; nu-i
ca și cum mi-aș fi băgat nasul. Și nu cred că vecinilor le păsa. Jake Bishop de la numărul cinci
mai striga uneori spre mine lucruri cum ar fi „Ciudatule“, „Monstrule“, „Nebunache“. Trecuse
multă vreme de când îmi spunea doar Matthew – dar Jake era un idiot și chiar nu-mi păsa ce
striga.

Stăteam într-o casă de pe o intrare liniștită, Intrarea Castanilor, într-un oraș plin de oameni care
spuneau ce minunat era că nu locuiesc în marea și puturoasa metropolă Londra – și care își
petreceau apoi mare parte a dimineților încercând cu disperare să ajungă acolo.

Pe mica noastră intrare erau șapte case. Șase dintre ele arătau la fel, cu ferestre pătrate fără
perdele, cu uși din PVC rezistent și pereți văruiți în alb. Dar a șaptea casă, cea dintre numărul trei
și numărul cinci, era complet altfel. Construită din cărămidă roșie ca sângele, casa parohială
arăta ca un musafir venit la o petrecere de Halloween unde restul invitaților se obosiseră să se
costumeze. Avea ușa de la intrare neagră, cu două ferestre triunghiulare în partea de sus,
acoperite pe dinăuntru cu niște bucăți vechi de carton. Fuseseră puse acolo ca să nu tragă
curentul sau ca să-i împiedice pe alții să se uite înăuntru, cine știe?

Tata mi-a spus că acum douăzeci de ani, când se construiseră casele noastre, un investitor
încercase să dărâme casa parohială, dar ea se ținuse tare pe temeliile vechi de o sută de ani și
reușise cumva să rămână în picioare, ca o măsea bătrână și cariată. Văduva vicarului, Mătușa
Nina, continua să locuiască acolo, deși o vedeam rar. La fereastra camerei din față avea o veioză
pe care o lăsa aprinsă zi și noapte; un glob portocaliu de lumină în spatele draperiilor cenușii.
Mama spunea că stă retrasă pentru că se teme să n-o oblige cineva de la biserică să se mute,
întrucât după moartea soțului, casa nu mai era a ei. Pe scara de la intrare avea trei ghivece cu
flori pe care le uda în fiecare dimineață la ora zece.

O urmăream pe ea și pe ceilalți vecini din camera noastră liberă dinspre stradă. Îmi plăcea acolo.
Pereții galben-verzui încă străluceau de curățenie și dădeau senzația aceea de proaspăt zugrăvit,
chiar dacă trecuseră cinci ani de când se întâmplase asta. Mama și tata numeau încăperea birou,
pentru că ne țineam acolo calculatorul, dar toți știam că era de fapt o cameră de copil.
Într-un colț atârna un carusel pentru un pat de bebeluș, compus din șase elefanți moi, cu dungi,
suspendați degeaba deasupra unui turn de cutii nedesfăcute si de pungi pentru cumpărături.
Mama îl agățase acolo imediat ce se întorsese din maratonul ei de cumpărături, cu toate că tata îi
spusese că aduce ghinion.

„Nu fi caraghios, Brian. Trebuie să ne asigurăm că funcționează, nu?“

Întorsese cheița din vârf și ne uitaserăm toți cum se învârt iar și iar elefanții, cântând Twinkle,
Twinkle, Little Star. Când muzica se oprise, eu aplaudasem – aveam doar șapte ani pe-atunci și
la vârsta aceea faci lucruri prostești. Mama spusese că va despacheta altădată restul
cumpărăturilor, dar n-a mai făcut-o. Pungile sunt în continuare exact acolo unde le-a lăsat:
scutece, sticle de biberon, un sterilizator, un monitor audio pentru bebeluși, hăinuțe minuscule.
Tot ce i-ar fi trebuit frățiorului meu dacă... dacă trăia.

Biroul are o fereastră spre stradă, iar eu îmi vad vecinii cum își încep ziua.

9:30. Domnul Charles curăță iarăși florile moarte de trandafir. Folosește un foarfece nou cu
mânere roșii.

Creștetul capului său pare ars rău de soare.

Domnul Charles ar putea avea orice vârsta între șaizeci și cinci și nouăzeci și cinci de ani – nu
pare să îmbătrânească niciodată. M-am gândit că și-a găsit pur și simplu o vârsta care i-a plăcut
și s-a oprit la ea.

9:36. De la numărul unu ies Gordon și Penny Sullivan.

Gordon urcă în mașină, în timp ce Penny îi face cu mâna domnului Charles de peste drum.

Domnul Charles i-a făcut și el cu mâna și a învârtit foarfecele de grădină pe deget ca un cowboy,
apoi a tăiat aerul cu el de trei ori și lamele argintii au sclipit în lumina soarelui. Penny a râs. A
mijit ochii și și-a pus palma streașină ca să-i umbrească, dar pe urmă s-a posomorât.

Observase ceva: pe mine. Domnul Charles i-a urmărit privirea și au început amândoi să se
holbeze la mine cum îi urmăream de la fereastra mea. M-am ferit repede și am dispărut din raza
lor vizuală, cu inima bătându-mi tare. Am așteptat până când am auzit mașina familiei Gordon
ieșind cu spatele de pe alee și pe urmă m-am uitat din nou pe stradă.

9:42. Penny și Gordon pleacă la supermarket pentru cumpărăturile săptămânale. 9:44. De la

numărul trei apare Melody Bird trăgându-l după ea pe Frankie, câinele lor tekel.

Era sfârșit de săptămână, iar asta înseamnă că îi venea rândul lui Melody să plimbe câinele
familiei. În timpul săptămânii îl scoate afară Claudia, mama ei, dar n-am știut niciodată de ce-și
mai bat capul – câinelui n-a părut să-i placă vreodată plimbarea și cât ține strada noastră, încerca
mereu să se întoarcă. Melody își pigulea în timpul ăsta mâneca de lână a flanelei negre cu nasturi
și se oprea din trei în trei pași ca s-o ajungă câinele. Nu se despărțea niciodată de flaneaua aceea
neagră, chiar dacă afară erau vreo treizeci de grade. S-au oprit la un stâlp de iluminat, Frankie l-a
adulmecat, apoi s-a înfipt în labe și a încercat să se ducă înapoi acasă, dar Melody l-a tras tot
înainte și au dispărut pe aleea care duce la cimitirul din spatele casei parohiale.

1. Câte case sunt pe Intrarea Castanilor?

Alege răspunsul corect:

opt
şapte
patru
şase

2. Încotro pleacă Penny şi Gordon?

Alege răspunsul corect:

la supermarket
la serviciu
la Londra
în parc

3. Cine îl plimbă pe tekelul Frankie la sfârşit de săptămână?

Alege răspunsul corect:

Claudia
domnul Charles
Matthew
Melody Bird

4. Ce înseamnă structura „nu mi-aş fi băgat nasul” din text?

Alege răspunsul corect:

nu aş fi mirosit
nu aş fi privit
nu aş fi strănutat
nu aş fi intervenit

5.

Citește aceste șase evenimente care apar în text și plasează evenimentele în ordinea în care apar
în text.
1) Băiatul priveşte casa parohială.

2) Frankie încearcă să se ducă înapoi acasă.

3) Matthew îl vede pe domnul Charles inspectând trandafirii.

4) Penny şi Gordon pleacă cu maşina.

5) Penny şi domnul Charles îl observă pe Matthew la fereastră.

6) Câinele Frankie este scos la plimbare.

Alege răspunsul corect:

5-2-6-4-3-1
2-6-5-4-1-3
3-1-5-4-6-2
1-3-5-6-2-4

6. Gândește-te la acest eveniment din text: „Au început amândoi să se holbeze la mine cum îi
urmăream de la fereastra mea.” Care dintre următoarele evenimente a avut loc imediat după cel
numit mai sus?

Alege răspunsul corect:

Am aşteptat până când am auzit maşina plecând.

Penny a mijit ochii și şi-a pus palma streaşină ca să-i umbrească.
Domnul Charles a învârtit foarfecele de grădină pe deget ca un cowboy.
M-am ferit repede şi am dispărut din raza lor vizuală.

7. Dacă ar fi să spui într-o singură propoziție despre ce e vorba în text, care dintre propozițiile de
mai jos ar fi aceasta?

Alege răspunsul corect:

Câinele Frankie adoră să fie scos la plimbare de mai multe ori pe zi.
Matthew observă pe fereastră rutina de weekend a vecinilor, ferindu-se să fie remarcat.
Pe Intrarea Castanilor toată lumea este prietenoasă.
Dimineţile de weekend sunt foarte plăcute pentru cei care locuiesc pe Intrarea Castanilor.
Problema 5
ENUNȚ
Următoarele câteva întrebări se vor baza pe informațiile din textul de mai jos. Aveți acces la
acest text și puteți să îl recitiți de fiecare dată când considerați că aveți nevoie.
 SE DA TEXTUL

Matilda
de Roald Dahl

Când în acea seară, domnul Worwood ajunsese acasă venind de la garaj, avea fața întunecată ca
un nor de furtună și cineva avea să fie calul de bătaie în curând. Soția recunoscu semnalele
imediat și dispăru. Domnul Worwood intră în camera de zi unde Matilda stătea ghemuită în
fotoliu, complet absorbită de cartea pe care o citea. Domnul Worwood dădu drumul la televizor.
Ecranul se lumină și apăru imaginea. Domnul Worwood se uită la Matilda. Fetița nu se mișcase.
Se obișnuise să se poată concentra, în ciuda zgomotului care venea de la televizor. Continuă să
citeasca și, dintr-un anume
motiv, asta îl înfurie pe tatăl ei. Probabil că furia îi crescuse, fiindcă o văzuse că-i făcea plăcere
un lucru dincolo de puterea lui de înțelegere.
- Nu te oprești niciodată din cititul ăla, se răsti el.
- A, bună, tăticule, zise Matilda. Ai avut o zi bună azi?
- Ce-i porcăria asta? zise, smulgându-i cartea din mână.
- Nu e porcărie, e foarte frumoasă. Se cheamă Poneiul Roșcat. E scrisă de John Steinbeck, un
scriitor american. De ce nu încerci s-o citești? O să-ți placă.
- Gunoi, zise domnul Worwood. Dacă e scrisă de un american, sigur e gunoi. Toți scriu la fel.
- Nu, tăticule, e minunată, pe cuvânt Este despre...
- Nu vreau să știu despre ce este, lătră el. M-am săturat de cititul ăsta al tău. Du-te și fă ceva cu
folos!
Dintr-o dată, începu să rupă foile din carte și să le mototolească în ghemotoace pe care le zvârlea
în coșul de gunoi. Matilda îngheță de oroare. Tatăl continuă cu furie și, de data asta, nu mai era
niciun dubiu că era cuprins de un fel de invidie. Cum îndrăznește, părea să spună el cu fiecare
pagină ruptă, cum îndrăznește să-i placă să citească când eu nu pot? Cum îndrăznește?
- Asta e o carte de la bibliotecă, plângea Matilda. Nu este a mea! Trebuie s-o duc înapoi
doamnei Phelps!
- Atunci o să trebuiască să cumperi alta, nu-i așa? zise tatăl, smulgând mai departe paginile. O să
trebuiască să-ți economisești banii de buzunar până este suficient în pușculiță ca să cumperi una
nouă pentru draga ta doamna Phelps!
Cu asta, aruncă coperta rămasă goală în coș și ieși din camera, lăsând televizorul aprins.
Cei mai mulți copii în situația Matildei ar fi hohotit de plâns. Dar ea nu făcu asta. Rămase
nemișcată, albă la față și plină de gânduri. Parcă ar fi înțeles că plânsul și nervii nu ajută la nimic.
Așa cum spusese cândva Napoleon, singurul lucru inteligent pe care poți să-l faci când ești atacat
este să contraataci. Mintea minunată și subtilă a Matildei era deja la lucru să găsească o altă
pedeapsă potrivită pentru un tată așa de veninos. Planul care începuse acum să se formeze în
mintea ei depindea de cât de adevărat era că papagalul lui Fred vorbea foarte bine, așa cum se
lăudase el.
Fred era un prieten al Matildei. Era un băiețel de șase ani care stătea după colț și care de multă
vreme se tot lăuda cu un papagal extraordinar, pe care i-l dăduse tatăl lui. În după-amiaza
următoare, imediat ce doamna Worwood plecase cu mașina pentru o nouă partidă de bingo,
Matilda porni spre casa lui Fred să investigheze. Bătu la ușă și, când acesta îi deschise, îl întrebă
dacă voia să-i arate și ei extraordinarul papagal. Fred fu încântat și o conduse în camera lui,
unde, într-adevăr, se afla un papagal minunat, albastru cu galben.
- Îl vezi? zise Fred. Îl cheamă Chooper.
- Fă-l să vorbească, zise Matilda.
- Nu poți să-l faci să vorbească, răspunse Fred. Trebuie să ai rabdare. Vorbește când are el chef.
Îşi făcură de lucru așteptând. Dintr-o dată, papagalul zise:
- Salutare, salutare, salutare!
Suna exact ca o voce omenească.
- Extraordinar! zise Matilda. Ce altceva poate să mai spună?
- Zornăie-mi oasele, zise papagalul făcând o imitație a unei voci cavernoase. Zornăie-mi oasele!
- Mereu spune asta, îi spuse Fred.
- Ce mai poate să spună? întrebă Matilda.
- Asta este tot ce știe, zise Fred. Dar este extraordinar, nu-i așa? zise Fred.
- E fabulos, zise Matilda. Mi-l împrumuți și mie pentru o noapte?
- Nu, zise Fred. Nici nu te gândi!
- Îți dau toți banii mei de buzunar pe săptămâna viitoare, zise Matilda.
Asta era altceva. Fred se gândi pentru câteva secunde.
- Bine, zise el. Dacă-mi promiți că mi-l aduci înapoi mâine dimineață.
Matilda se întoarse acasă ducând colivia cu amândouă mâinile. Era un cămin în sufragerie și
Matilda se chinui să potrivească colivia în hornul căminului, ferită la vedere. Nu fu prea simplu,
dar reuși în cele din urmă.
- Salutare, salutare, salutare! zise papagalul din ascunzătoare. Salutare, salutare!
- Taci din gură, nebunule, zise Matilda și plecă să se spele pe mâini de funingine.
În seara aceea, pe când mama, tatăl, fratele și Matilda mâncau cina ca de obicei în camera de zi,
în fața televizorului, o voce clară se auzi din hol venind din sufragerie:
- Salutare, salutare, salutare!
- Harry, strigă mama făcându-se albă la față. E în casă! Am auzit o voce!
- Şi eu, zise fratele Matildei.
Matilda sări și închise televizorul.
- Șșș, zise ea. Ascultați!
Nimeni nu mai mânca și asculta cu atenție.
- Salutare, salutare, salutare, se auzi iar.
- Ați auzit? șopti fratele Matildei.
- Sunt hoți, șopti mama.
- Așa cred, zise tatăl stând mai deoparte încordat.
- Du-te și prinde-i, Harry, șuieră mama. Du-te și prinde-i asupra faptului!
Domnul Worwood nu se mișcă. Nu părea că se grăbește să-i prindă și să devină erou. Se făcuse
gri la față.
- Haide, șuieră mama. Probabil că vor argintăria.
Tatăl își șterse gura cu șervețelul într-un gest de nervozitate.
- Hai să mergem cu toții să vedem, zise el.
- Hai atunci, zise fratele Matildei. Haide, mamă!
Mama luă un fier lung de lângă camin. Tatăl apucă o crosă de golf dintr-un colț. Fratele apucă o
veioză și o scoase din priză. Matilda luă cuțitul cu care mâncase și toți patru se strecurară prin
ușa sufrageriei, tatăl - ultimul dintre ei.
- Salutare, salutare, salutare! zise vocea din nou.
- Haideți! strigă Matilda și dădu buzna înăuntru cu cuțitul ridicat. Mâinile sus! V-am prins! strigă
ea.
Ceilalți o urmară, fluturându-și armele. Apoi se opriră. Se uitară de jur împrejur și nu era
nimeni.
- Nu e nimeni aici, zise tatăl ușurat.
- L-am auzit, Harry, zise mama încă tremurând. I-am auzit clar vocea și ai auzit-o și tu!
- Sunt sigură că l-am auzit! strigă Matilda. E aici undeva!
Începu să caute după canapea, după perdele. Atunci vocea se auzi din nou, moale, înfricoșătoare:
- Zornăie-mi oasele! Zornăie-mi oasele!
Toți săriră în sus, inclusiv Matilda, care era o bună actriță. Se uitară de jur împrejur, dar din nou
nu era nimeni.
- E o fantomă, zise Matilda.
- Doamne, ajută-ne! strigă mama.
- E precis o fantomă, zise Matilda. Am mai auzit-o pe aici. Camera asta e bântuită de
fantome. Eu credeam că voi stiți!
- Salvează-ne! strigă doamna Worwood aproape sugrumându-și soțul.
- Să plecăm de aici, zise tatăl, mai gri ca niciodată.
Toți ieșiră trăgând ușa după ei.
În după-amiaza zilei următoare, Matilda reuși să scoată papagalul nevătămat, dar plin de
funingine din horn și ieși din casă, fără să fie văzută. Îl scoase prin ușa din spate și fugi cu el la
casa lui Fred.
- S-a comportat cum trebuie? întrebă Fred.
- Ne-am distrat grozav cu el, zise Matilda. Părinților mei le-a plăcut la nebunie.

1. Unde era Matilda la venirea tatălui său?

Alege răspunsul corect:

în camera de zi
în dormitor
în bucătărie
în camera ei

2. De ce o ceartă domnul Worwood pe Matilda?

Alege răspunsul corect:

pentru că fetița se uita la televizor

pentru că avusese o zi grea la birou
pentru că fata adusese acasă un papagal
pentru că o găsește citind în sufragerie

3. Cine este Chooper?

Alege răspunsul corect:

prietenul Matildei
papagalul lui Fred
fratele Matildei
colegul Matildei

4. De ce dispare doamna Worwood la venirea soțului?

Alege răspunsul corect:

pentru că se temea de ploaie

pentru că avea de pregătit cina
pentru că soțul este nervos
pentru că Matilda citea în cameră

5. De ce fratele Matildei scoate veioza din priză?

Alege răspunsul corect:

ca să sperie fantoma
ca să oprească lumina
ca să se poată uita la televizor
ca să se apere de hoți

6. De ce domnul Worwood iese ultimul din sufragerie?

Alege răspunsul corect:

pentru că soția lui este speriată

pentru că trebuie să-și apere familia
pentru că nu-i plac papagalii
pentru că se teme de hoți

7.

Citește următoarele șase evenimente și plasează-le în ordinea în care ele se întâmplă în text.

1. Matilda este absorbită de cartea citită.

2. Matilda aduce acasă un papagal.
3. Matilda duce papagalul înapoi la Fred.
4. Domnul Worwood se întoarce acasă nervos.
5. Familia se sperie de fantoma din hol.
6. Domnul Worwood rupe cartea Matildei.

Alege răspunsul corect:

4- 1- 2- 5- 6- 3
4- 1- 2- 6- 3- 5
1- 4- 6- 2- 3- 5
4- 1- 6- 2- 5- 3

8. Dacă ar fi să spui într-un singur enunț despre ce este vorba în text, care dintre enunțurile de
mai jos ar fi acesta?

Alege răspunsul corect:

Prietenul Matildei face bani din închirierea papagalului

Tatăl Matildei se teme de ingeniozitatea fetei.
Mama Matildei se preocupă de liniștea familiei.
Matilda se răzbună pentru distrugerea cărții.

9. Dacă ar fi să dai un titlu care să surprindă esența fragmentului de text prezentat, care ar fi
acesta?

Alege răspunsul corect:

Ingeniozitatea Matildei
Cina copioasă
Papagalul fascinant
Distracția familiei