Diagnoza Situatiei Persoanelor Cu Dizabilitati in Romania

Diagnoza situației
persoanelor cu dizabilități în
România
Diagnoza situației
persoanelor cu dizabilități
în România
Coordonatori:
Vlad Grigoraș
Manuel Salazar
Cristina Iulia Vladu
Cosmin Briciu
București, 2021
Declinarea responsabilității
Acest raport este un produs realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție
și Dezvoltare/Banca Mondială. Constatările, interpretările și concluziile exprimate în
prezentul document nu reflectă în mod necesar opiniile directorilor executivi ai Băncii
Mondiale sau ale guvernelor pe care le reprezintă. Banca Mondială nu garantează
acuratețea datelor incluse în acest document.
Raportul de față nu reprezintă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a
Guvernului României.
Drepturi de autor
Materialul inclus în prezenta publicație este protejat de legea drepturilor de autor.
Copierea și/sau transmiterea fără permisiune a unor părți ale prezentului document
poate constitui o încălcare a legislației în vigoare.
Pentru a obține permisiunea de a fotocopia sau a retipări orice fragment din
prezenta lucrare, vă rugăm să transmiteți o solicitare cu informații complete la (i)
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții
(Bd. Gheorghe Magheru nr. 7, sector 1, București), sau la (ii) Grupul Băncii Mondiale în
România (Str. Vasile Lascăr nr. 31, et. 6, sector 2, București, România).
Acest raport este disponibil și în format tipărit: ISBN 978-973-0-35208-5 (limba

română) și ISBN 978-973-0-35206-1 (limba engleză).
Prezentul raport a fost transmis către Autoritatea Naţională pentru Drepturile

Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții în noiembrie 2020, în baza Acordului
privind Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile cu privire la „Consolidarea
mecanismului de coordonare aferent implementării Convenției Națiunilor Unite cu
privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD)”, semnat între Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Dizabilități1 şi Banca Internațională pentru
Reconstrucție şi Dezvoltare, la data de 21 martie 2019. Raportul corespunde
Livrabilului 4 prevăzut în acordul menționat anterior: “Diagnoza situației persoanelor
cu dizabilități în România”.
1 Proiectul, inițial implementat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a fost ulterior preluat de Autoritatea
Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții – instituție înființată prin Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 68 din 6 noiembrie 2019.
3
Mulțumiri
„Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România” este elaborată în cadrul

Acordului privind Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile cu privire la „Consolidarea
mecanismului de coordonare aferent implementării Convenţiei Națiunilor Unite privind
drepturile persoanelor cu dizabilităţi (CDPD)”. Activitățile necesare pentru elaborarea
acestei Diagnoze au fost coordonate de către Vlad Grigoraș (Economist Senior
Protecție Socială), Manuel Salazar (Specialist Principal Protecție Socială) (lideri de
echipă), Cristina Iulia Vladu (Specialist Protecție Socială) și Cosmin Briciu (Cercetător
Senior), sub îndrumarea lui Cem Mete (Manager Practici, Protecție Socială și Ocuparea
Forței de Muncă) și a Tatianei Proskuryakova (Director de Țară). Prezentul document
integrează contribuții tematice oferite de următorii experți: Alexandru Mănăilă, Laura
Tufă (domeniul accesibilitate și mobilitate); Monica Obreja, Georgiana Grozescu,
Elena Georgiana Pascu (domeniul protecția drepturilor); Cosmin Briciu, Gabi Mihaela
Comănescu (domeniul ocupare); Diana Chiriacescu, Claudiu Ivan (domeniul protecție
socială); Irina Boeru, Eugen Crai (domeniul educație); Diana Chiriacescu, Cerasela
Predescu, Alexandru Toth (domeniul servicii sociale și viață independentă); Fidelie
Kalambayi, Magdalena Pătruleasa (domeniul sănătate); Andreia Bruckner, Aurelian
Muntean (domeniul participare socială).
Au oferit feedback și alte contribuții: Radu Alexa, Bianca Beu, Adriana Borună, Dorica
Dan, Adrian Matei, Cecilia Păunescu, Florentin Rădulescu, Simona Smulțea (Auto-
reprezentanți sau reprezentanți ai persoanelor cu dizabilități), Dr. Mihai Berteanu
(Specialist Reabilitare), Elena Botezatu (Specialist Resurse Umane), Diana Chiriacescu
(Specialist Protecție Socială), Roxana Damaschin-Ţecu (Expert Dezinstituționalizare),
Ioana Iliescu (Expert analiză legală), Corina Ilinca (Expert cercetare socială), Adina
Iorganda (Specialist Protecție Socială), George Matu (Expert cercetare socială),
Monica Obreja (Specialist Protecție Socială), Elena Georgiana Pascu (Expert Drepturile
Omului), Cristina Petcu (Specialist Sănătate), Iris Popescu (Expert accesibilitate), Alina
Sava (Specialist Educație).
Au asigurat colectarea datelor: Marius Vasile Apopei, Natanael Alexandru Bitiș, Alin
Iosif Croitoru, Elena Lidia Dinu, Attila Gabora, Irina Georgescu, Angelica Hîrju, Oana
Cristiana Iftode, Andrada Mihaela Istrate, Ștefan Mușat, Sonia Nițulescu, Oana Maria
Alina Perju, Ștefan Lucian Rotariu, Elena Iulia Trifan (Experți cercetare socială), și
desfășurarea unei anchete naționale vizând populația generală și persoanele cu
dizabilități: CC SAS (companie cercetare de piață). Au dezvoltat instrumente pentru
managementul datelor: Adrian Dușa (Specialist baze de date) și Emilian Hossu (Expert
programare). Au sprijinit introducerea și validarea datelor: Cristian Chesaru, Luisa
Mardale, Andreea Negraia (Asistenți cercetare). Au desfășurat analiza datelor: Reena
Badiani-Magnusson, Natalia Garcia Pena Bersh, Irina Boeru, Mădălina Manea, Sonia
Nițulescu, Andra Panait (Experți cercetare socială).
Designul grafic a fost realizat de Răzvan Zamfira și Andra Croitoru. Coperta a fost
ilustrată de Sorina Vasilescu. Majoritatea fotografiilor și textelor descriptive au fost
realizate de Bogdan Dincă, cu excepția fotografiei de la începutul subcapitolul 6.1,
realizată de Cătălin Onofrei și a fotografiei care deschide capitolul 7, realizată de
Mircea Reștea.
Echipa a beneficiat de sprijin și din partea următoarelor persoane: Oana Caraba
(Analist operațiuni), Monica Ion (Asistent contabilitate), Fiona Mackintosh (Editor),
4
Oana Răican (Translator), Lauri Scherer (Editor), Miruna Voiculescu (Translator) și
Andrei Zambor (Asistent de program).
În plus, documentul a beneficiat de un proces intern de evaluare (peer review) la care
au participat experți ai Băncii Mondiale din domeniul dizabilității: Gustavo Demarco
(Economist Principal și Lider Global), Charlotte V. McClain-Nhlapo (Expert Global
Dizabilitate) și Marijana Jasarevic (Specialist Protecție Socială).
Echipa Băncii Mondiale dorește să îşi exprime recunoştinţa faţă de reprezentanţii
Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții
(ANDPDCA) pentru excelenta cooperare, feedback-ul oferit la fiecare pas al
implementării activităților, implicarea și sprijinul continuu, sub îndrumarea celor patru
Președinți în funcție de la momentul pregătirii proiectului în cadrul căruia diagnoza
a fost pregătită până la finalizarea acestui document (Adrian Vlad Chiotan, Mihai
Tomescu, Maria Mădălina Turza, Florica Cherecheș). Din partea ANDPDCA, au contribuit
la realizarea acestui livrabil echipa de management: Anca Roxana Ilie, Elena Filip,
Anca Văcaru, Georgeta Chiriță, Ioana Mihaela Hangiu, Alexandru Andreev, precum
și experții: Maria Ileana Cotoi, Monica Violeta Solomie, Monica Stanciu. Anna-Maria
Neagoe, prin expertiza sa considerabilă privind domeniul dizabilității în România, a
ghidat cu empatie pentru persoanele cu dizabilități, profesionalism și spirit de echipă
conținutul elaborat în acest raport din poziția de Director al Direcției pentru Drepturile
Persoanei cu Dizabilități din cadrul ANDPDCA.
De asemenea, mulțumim și reprezentanţilor societăţii civile (persoanelor cu dizabilităţi
şi reprezentanţilor acestora) care au luat parte la consultări şi a căror contribuţie a fost
esenţială pentru selecția și stabilirea modalității de analiză a problemelor urmărite în
diagnoză: Mariana Andrei (Reprezentant), Mariana Armean (Fundația Estuar), Marta
Iozefina Bencze (Autoreprezentant), Mircea Bucur (Autoreprezentant), Dora Călian
(Centrul de Resurse Juridice), Nicolae Chiosu (Autoreprezentant, psiholog), Lili Covaci
(Asociația Centrul de Învățare Piramidală), Iulian Crăciun (Autoreprezentant), Violeta
Cuc (Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual), Etelka
Czondi (Sense Internațional România), Ovidiu Damian (Asociatia Hans Spalinger),
Mihai Dima (Asociația Nevăzătorilor din România), Gabriela Dima (Autoreprezentant),
Amedeea Enache (Fundația Estuar), Ionela Ferucă (Asociația Help Autism), Mugur
Frățilă (Psiholog), Radu Gănescu (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni
Cronice din România), Alina Gheghea (Autoreprezentant), Filip Ghiorghi (Asociația
Totul pentru Tine), Florin Giosan (Nazarcea Grup), Mihail Grecu (Asociația Națională a
Surzilor din România), Adriana Harja (Asociația Națională Miastenia Gravis România),
Mădălina Hogea (Autoreprezentant), Octavian Ilina (Compatible Solutions), Virgil Lazăr
(Asociația Nevăzătorilor din România), Laura Lazăr (Asociația Help Autism), Rozalina
Lăpădatu (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, membră Consiliul Național al
Dizabilității din România), Emanuela Leampăr (Federația Incluziune România), Mihai
Leoveanu (Autoreprezentant), Alexandru Luchici (Autoreprezentant), Mihai Lungu
(Asociația Calea spre Acces, membră Consiliul Economic și Social), Catrinel Maria
(Psiholog), Bianca Marin (Asociația Help Autism), Denisia Mazilu (Cabinet individual
de asistență socială), Anda Mândru (Fundația Motivation România), Iuliana Meseșan
(Fundația Motivation România), Andreea Mihai (Asociația Națională a Surzilor
din România), Adrian Mihalcea (Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor
din România, membră Consiliul Național al Dizabilității din România), Florin Milciu
(Comitetul Paralimpic Român), Daniela Mitcov (Autoreprezentant), Marius Mitrache
(Autoreprezentant), Elisabeta Moldovan (Asociația Ceva de Spus), Anca Moldovan
(Fundația „Pentru Voi”), Andreia Moraru (Federația Dizabnet), Andre Muit (Asociația
5
Betania), Cristian Mușat (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate
de HIV/SIDA), Tedi Necula (Autoreprezentant), Lucian Negoiță (Autoreprezentant),
Andreea Nichifor (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), Gabriel
Stelu Nicolescu (Asociația Romania Connect 1990, membră Federaţia Naţională a
Asociaţiilor Persoanelor cu Dizabilităţi din România), Gabriela Niță (Fundația Motivation
România), Valentin Niță (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de
HIV/SIDA), Dana Oncioiu (Reprezentant), Laila Onu (Fundația „Pentru Voi”), Manuela
Oprea (Asociația Ceva de Spus), Elena Pană (Compartiment de psihiatrie comunitară
şi reintegrare psihosocială „Trepte”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru
Obregia”), Marian Pădure (Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca), Dan Pălimariu
(Asociația „Down Activ” Moldova), Cecilia Păunescu (Fundația „Pentru Voi”), Iulian Petre
(Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA), Veronica
Popa (Reprezentant), Dacian Mihail Pribeanu (Asociația Nevăzătorilor din România),
Monica Radu (Autoreprezentant), Radu Răileanu (Agenția de Monitorizare a Presei -
Active Watch), Daniel Roșoiu (Fundația Motivation România), Horaţiu Rusu (Facultatea
de Drept - Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Florian Sălăjeanu (ASSOC–Asociația
Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială), Francisc Simon (Organizația
Națională a Persoanelor cu Handicap din România), Simona Smultea (Asociația Ceva
de Spus), Bianca Alexandra Spînu (Autoreprezentant), Vlad Stamate (Asociatia Totul
pentru Tine), Traian Stanciu (Asociația RENINCO–Rețeaua Națională de Informare și
Cooperare pentru Integrarea în Comunitate a Copiilor și Tinerilor cu Cerințe Educative
Speciale, membră Consiliul Național al Dizabilității din România), Zoltán Szövérdfi-Szép
(Asociația Ceva de Spus), Gabriela Tănăsan (European Network of (Ex-)Users and
Survivors of Psychiatry), Daniela Tontsch (Consiliul Național al Dizabilității din România),
Ovidiu Tuduruță (Autoreprezentant), Tudorel Tupiluși (Asociația Nevăzătorilor din
România), Sorin Ilie Țața (Consiliul Național al Dizabilității din România), Lăcrimioara
Vinter (Asociația „Aproteica” a Bolnavilor de Fenilcetonurie), Ecaterina Vrăsmaș
(Asociația RENINCO–Rețeaua Națională de Informare și Cooperare pentru Integrarea
în Comunitate a Copiilor și Tinerilor cu Cerințe Educative Speciale, membră Consiliul
Național al Dizabilității din România), Traian Vrăsmaș (Asociația RENINCO–Rețeaua
Națională de Informare și Cooperare pentru Integrarea în Comunitate a Copiilor și
Tinerilor cu Cerințe Educative Speciale, membră Consiliul Național al Dizabilității din
România) și Meda Zamfir (Asociația Help Autism).
Banca Mondială ar dori să mulțumească tuturor actorilor instituționali implicați în
procesul de culegere de date în urma demersurilor echipei ANDPDCA, fără de care
analiza de față nu ar fi fost posibilă: Autoritatea Națională de Management al Calității
în Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Administrația
Națională a Penitenciarelor, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială,
Avocatul Poporului, Casele Corpului Didactic, Centrele Județene de Resurse și
Asistență Educațională, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării, Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului,
Inspectoratul General pentru Imigrări, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și
Copilului, Inspectoratele Școlare Județene, Ministerul Culturii (prin Institutul Național
pentru Cercetare și Formare Culturală), Ministerul Educației, Ministerul Investițiilor și
Proiectelor Europene, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului și Serviciile
de Autoritate Tutelară (cu sprijinul Instituțiilor Prefectului).
Mulțumim tuturor persoanelor care au fost intervievate în cadrul unei cercetări
calitative naționale (reprezentanți ai instituțiilor centrale, județene, locale; angajatori;
reprezentanți ai ONG-urilor furnizoare de servicii sau organizațiilor care reprezintă
6
persoane cu dizabilități; persoane cu dizabilități și reprezentanți ai acestora), cât și
reprezentanților de întreprinderi sociale, unități protejate autorizate și universități
publice și private care au răspuns la anchete. De asemenea, mulțumim tuturor
persoanelor cu dizabilități care au acceptat să fie fotografiate și care au dorit să
împărtășească experiențele lor de viață.
7
Cuprins
14 Introducere
23 1. Accesibilitate și mobilitate
28 1.1 Accesul limitat la mediul fizic
40 1.2 Accesul limitat la mediul informațional și comunicațional
49 1.3 Accesul limitat la transport
56 1.4 Vulnerabilitatea la situații de risc și urgențe umanitare
62 2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

65 2.1 Posibilitatea limitată de a lua decizii
90 2.2 Accesul limitat la justiție
111 3. Ocupare
115 3.1 Accesul limitat la ocupare
137 3.2 Calitatea scăzută a ocupării
153 3.3 Accesul limitat la programe de formare profesională
163 4. Protecție socială

169 4.1 Accesul limitat la programele de reducere a sărăciei pentru populația
generală
176 4.2 Acoperirea limitată a cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate prin
programele existente
190 5. Servicii sociale și viață independentă

193 5.1 Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale
206 5.2 Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități
216 5.3 Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață
independentă
231 5.4 Accesul limitat la locuințe sociale
237 6. Educație
241 6.1 Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ
preuniversitar
260 6.2 Accesul limitat la educație terțiară
8
268 7. Sănătate
271 7.1 Accesul limitat la servicii curative și de sănătate publică
283 7.2 Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă
291 7.3 Accesul limitat la tratament cu demnitate și respect
298 8. Participare socială

301 8.1 Accesul limitat la activități culturale
309 8.2 Accesul limitat la activități sportive și de recreere și turism
318 8.3 Accesul limitat la procesul electoral
326 8.4 Participarea limitată la viața publică
332 9. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor

336 9.1 Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central
342 9.2 Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a
implementării CDPD
352 9.3 Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor
reprezentative ale acestora la procesul de monitorizare
356 Referințe
370 Anexe
370 Anexă 1. Actori instituționali relevanți pentru fiecare domeniu al Diagnozei
383 Anexă 2. Introducere
386 Anexă 3. Accesibilitate și mobilitate
389 Anexă 4. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități
392 Anexă 5. Ocupare
398 Anexă 6. Protecție Socială
404 Anexă 7. Servicii sociale și viață independentă
409 Anexă 8. Educație
416 Anexă 9. Sănătate
419 Anexă 10. Participare socială
422 Anexă 11. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor
9
Abrevieri și acronime
ADR Autoritatea pentru Digitalizarea României

AEP Autoritatea Electorală Permanentă
AFCN Administraţia Fondului Cultural Naţional
AJOFM Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
AJPIS Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială
ALOFM Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă
ANAF Agenția Națională de Administrare Fiscală
ANAP Agenția Națională pentru Achiziții Publice
ANC Autoritatea Națională pentru Calificări
ANCOM Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
ANDPDCA Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții
ANED Rețeaua academică a experților europeni în dizabilitate
ANMCS Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate
ANOFM Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
ANP Administrația Națională a Penitenciarelor
ANPIS Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
APJ Ajutor public judiciar
APL Autoritate publică locală
ARACIP Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
ARACIS Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior
AROP Rata sărăciei relative
ASF Alocația de susținere a familiei
BEC Biroul Electoral Central
BIM Biroul Internaţional al Muncii
CAbR Centru de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități
CCD Casa Corpului Didactic
CCR Curtea Constituțională a României
CCZ Centru de criză pentru persoane adulte cu dizabilități
CDPD Convenţia Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
CEPAH Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
CES Cerințe educaționale speciale
CIA Centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități
CIAIC Comitetul Interministerial pentru Asigurarea Implementării Convenției privind drepturile
CIF Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății
CITO Centru de integrare prin terapie ocupațională
CJAS Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
CJPP Casa Județeană de Pensii Publice
CJRAE Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
CMR Colegiul Medicilor din România
CNA Consiliul Național al Audiovizualului
CNAS Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
CNCD Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
CNFIS Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior
10
CNPP Casa Națională de Pensii Publice
Comitetul
Comitetul Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități
CDPD
CPRRPH Centru-pilot de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap
CPVI Centru de pregătire pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități
CR Centru rezidențial
CRJ Centrul de Resurse Juridice
CRRN Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică
CRRPH Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap
CRSP Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități
CSEPAH Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap
CSM Consiliul Superior al Magistraturii
DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
DSP Direcția de Sănătate Publică
ECRIS Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare
EMC Educație medicală continuă
ESSPROS Sistemul european de statistici integrate privind protecția socială
Eurostat Biroul de statistică al Uniunii Europene
EU-SILC Ancheta europeană privind veniturile şi condiţiile de viaţă
FNUASS Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
FSS Furnizor de servicii sociale
HG Hotărâre de Guvern
HIV/SIDA Virusul imunodeficienței umane/Sindromul imunodeficienței umane
IEC Informare, educare și comunicare
IGSU Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
IMM Întreprinderi mici și mijlocii
INCFC Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală
INM Institutul Național al Magistraturii
INPPA Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților
INS Institutul Național de Statistică
INSMC Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului
INSP Institutul Național de Sănătate Publică
IPP Institutul pentru Politici Publice
ISC Inspectoratul de Stat în Construcții
ISI Întreprinderi sociale de inserție
ISJ Inspectoratul Școlar Județean
ISU Inspectoratul pentru Situații de Urgență
ITM Inspectoratul Teritorial de Muncă
LP Locuință Protejată
MAI Ministerul Afacerilor Interne
MC Ministerul Culturii
MCID Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
MDAC Centrul de advocacy privind dizabilitatea mentală
MDLPA Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
ME Ministerul Educației
MEAT Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
11
MF Ministerul Finanțelor
MFE Ministerul Fondurilor Europene
MIPE Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
MJ Ministerul Justiției
MMPS Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale
MNP Mecanismul Național de Prevenire a Torturii
MP Ministerul Public
MS Ministerul Sănătății
MTIC Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
MTS Ministerul Tineretului și Sportului
Tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau
NEET
de formare.
OAMGMAMR Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
OCDE Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OG Ordonanța Guvernului
OHCHR Oficiul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului
OIM Organizația Internațională a Muncii
OMS Organizația Mondială a Sănătății
ONG Organizație neguvernamentală
ONU Organizația Națiunilor Unite
OPCAT Protocolul Opțional la Convenția împotriva Torturii
OPD Organizațiile persoanelor cu dizabilități
OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului
PIB Produs intern brut
PIP Plan de Intervenție Personalizată
PIRIS Program Individual de Reabilitare și Integrare Socială
PIS Plan Individual de Servicii
POCU Programul Operațional Capital Uman
POR Programul Operațional Regional
PP Plan Personalizat
PPC Paritatea puterii de cumpărare
PPV Plan de Viitor
REUIS Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale
RGPD Regulamentul General privind Protecția Datelor
SAT Serviciul de Autoritate Tutelară
SEAP Sistemul electronic de achiziții publice
SECPAH Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap
Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor
SICAP
publice
SNPD 2016-
Strategia Națională pentru Persoanele cu Dizabilități 2016-2020
2020
SNDPD 2021-
Strategia Națională privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități 2021-2027
2027
SPAS Serviciul Public de Asistență Socială
SPC Standardul puterii de cumpărare
SPT Subcomitetul de Prevenire a Torturii
12
SSR Sănătate sexuală și reproductivă
STS Serviciul de Telecomunicații Speciale
TIC Tehnologia informației și a comunicațiilor
TVA Taxă pe valoare adăugată
UAT Unitate administrativ-teritorială
UE Uniunea Europeană
UNBR Uniunea Națională a Barourilor din România
UNNPR Uniunea Națională a Notarilor Publici din România
UPA Unități protejate autorizate
VMG Venit minim garantat
VMI Venit minim de incluziune
13
Introducere
Ce este acest raport și ce își propune el?

Acest raport este un studiu care își propune să arate în ce măsură sunt respectate
drepturile persoanelor cu dizabilități în România.
Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt definite de

CDPD
Convenția Organizației Convenția Organizației Națiunilor Unite privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CDPD) și,
Națiunilor Unite privind
Drepturile Persoanelor
cu Dizabilități
asemenea majorității statelor lumii, România s-a

IFICAT angajat să respecte aceste drepturi semnând CDPD.
RAT
Statul român trebuie să pregătească Strategia
Națională privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități pentru perioada 2021-2027. Strategia
conține un plan de măsuri pentru implementarea
CDPD în România menit să asigure respectarea
drepturilor persoanelor cu dizabilităţi și să
Strategia Națională îmbunătățească condițiile de trai ale acestora.
privind Drepturile Această strategie este importantă nu doar din
Persoanelor cu
Dizabilități
motivele deja prezentate, ci și pentru că reprezintă o
2021-2027 condiție obligatorie în alocarea fondurilor europene
în perioada 2021-2027.
Pentru a dezvolta o strategie eficientă este necesară înțelegerea problemelor și

nevoilor persoanelor cu dizabilități. Obiectivul acestui raport este de a prezenta o
imagine precisă a acestor probleme și necesități, ca fundament pe care poate fi
construită strategia.
Câte persoane cu dizabilități sunt în România și cine sunt ele?
16-49 ani 20%

persoane cu dizabilități,
25% din totalul populației
României de 16 ani 50-64 ani 29%
și peste
65 ani și peste 51%
6%
persoane cu dizabilități severe
Dizabilitatea
CDPD nu definește dizabilitatea ca un defect al persoanei. În schimb,
dizabilitatea este o relație dintre anumite caracteristici ale unei persoane (de
exemplu, faptul că o persoană are dificultăți de vedere) și modul în care
societatea răspunde la aceste caracteristici (de exemplu, ce face statul
pentru ca persoanele cu dificultăți de vedere să aibă acces la toate serviciile,
în condiții de egalitate cu celelalte persoane).
14
Introducere
Cele mai răspândite dificultăți ale persoanelor cu dizabilități din România sunt:
21% 14% 13%

38%
au dificultăți mari sau au dificultăți mari de au dificultăți mari de au dificultăți mari sau
le este imposibil să vedere chiar dacă memorare și le este imposibil să se
meargă sau să urce poartă ochelari. concentrare. îngrijească singure.
scările.
Conform statisticilor oficiale, în 2020 existau:
853.465
persoane cu certificat
de încadrare în grad
? 457.730
persoane care primeau
pensie de invaliditate
de handicap
Unele persoane au și certificat de handicap și pensie de

invaliditate, dar nu se știe numărul acestora.
Care sunt principalele probleme ale persoanelor

cu dizabilități din România?
Asigurarea incluziunii sociale și economice a persoanelor cu dizabilități rămâne un drept
fundamental încă neîmplinit în România. Persoanele cu dizabilități nu au acces la mediul fizic,
sunt excluse de la ocupare, bunăstarea materială, de la sistemul de sănătate sau de la o viață
împreună cu ceilalți în comunitate.
Procentul persoanelor care...

sunt deprivate material sever** sunt neocupate în rândul persoanelor 16-64 ani**
6 %
26%
6% 49%
14% 88%
au avut dificultăți de accesare a instituțiilor au avut nevoi medicale nesatisfăcute din totalul
deschise publicului sau nu le-au accesat deloc*: celor care au avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni**
9% 2%
34% 18%
67% 42%
se simt singure tot timpul sau aproape tot timpul**
7%
13%
27%
Fără dizabilități Cu unele dizabilități Cu dizabilități severe
Surse: * Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități (2020). ** EU-SILC 2018.
15
Introducere
Problemele persoanelor cu dizabilități sunt prezentate în 9 capitole:
1 Accesibilitate și mobilitate
Unele persoane cu dizabilități nu au acces sau au dificultăți de acces fizic la
locuința proprie, la clădirile deschise publicului sau la spațiile publice.
Unele persoane cu dizabilități nu pot folosi mijloacele de transport și se
confruntă cu riscuri mai mari în cazul dezastrelor și altor urgențe umanitare.
2 Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

Unele persoane cu dizabilități nu se pot reprezenta singure în fața legii și nu pot
încheia contracte. În plus, sistemul de justiție nu este adaptat la nevoile lor.
3 Ocupare
Mare parte a persoanelor cu dizabilități în vârstă de muncă nu sunt angajate și
nu se pot pregăti cum trebuie pentru piața muncii. Prea puține locuri de muncă
sunt adaptate.
4 Protecție socială
Sprijinul financiar și alte tipuri de suport din partea statului pentru a acoperi
cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate nu sunt suficiente. În plus,
persoanele cu dizabilități nu au acces suficient la beneficiile puse la dispoziția
tuturor persoanelor sărace.
5 Servicii sociale și viață independentă

Unele dintre persoanele cu dizabilități se afă încă în instituții rezidențiale. Unele
persoane cu dizabilități nu au acces la servicii sociale în comunitate iar unele
dintre aceste servicii nu au o calitate suficient de bună. Puține persoane cu
dizabilități au acces la locuințe sociale.
6 Educație
Unii copii cu dizabilități nu ajung la școală sau acolo nu li se oferă o educație de
calitate, potrivită pentru ei. Dintre cei care merg, prea puțini ajung să termine o
facultate sau o școală care să-i învețe o meserie.
7 Sănătate
Unele persoane cu dizabilități nu au acces sau întâmpină dificultăți în accesarea
serviciilor medicale. Unele persoane cu dizabilități nu își realizează drepturile de
sănătate sexuală și reproductivă. Unele persoane cu dizabilități nu sunt tratate
cu demnitate și respect atunci când apelează la servicii medicale.
8 Participare socială
Unele persoane cu dizabilități nu pot să facă parte pe deplin din comunitățile și
societatea în care trăiesc, din punct de vedere al accesului la cultură, sport, timp
liber, turism, alegeri, inițiative comunitare și activism cetățenesc.
9 Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu

dizabilități
Instituțiile statului nu colaborează destul de bine între ele, cu persoanele cu
dizabilități și cu organizațiile lor reprezentative pentru dezvoltarea și punerea în
practică a măsurilor necesare respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
16
Introducere
Cum a fost pregătit acest raport?

La acest raport au lucrat experți în drepturile persoanelor cu dizabilități,
cercetători în științe sociale și persoane cu dizabilități și reprezentanți ai acestora.
În plus, au fost organizate consultări cu persoane cu dizabilități, organizațiile
acestora și alte organizații neguvernamentale, ce au oferit informații și
perspective importante pentru pregătirea acestui raport.
Analiza se bazează pe o varietate de surse de date, inclusiv:
Date de la peste 30 de instituții ale statului. Multe date au fost

culese pentru prima oară.
30+
Date dintr-un sondaj național cu persoane cu dizabilități și cu

persoane fără dizabilități.
860 245 232 964 860

392 649 736 201 392
629 120 542 912 629
860 245 232 964 860 Date dintr-un sondaj Eurostat realizat în toate țările membre
392 649 736 201 392 ale Uniunii Europene, care a permis compararea situației
629 120 542 912 629 României cu cea din alte țări.
860 245 232 964 860
392 649 736 201 392
629 120 542 912 629
Date colectate prin intermediul a 583 interviuri realizate la

nivel național cu persoane cu dizabilități, ONG-uri ce
reprezintă sau sunt formate din persoane cu dizabilități,
reprezentanți ai serviciilor și instituțiilor publice, angajatori și
mulți alții.
583
17
Introducere
Introducere
Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România este o analiză
cuprinzătoare a principalelor bariere cu care se confruntă acest grup al populației
în toate sferele vieții. Acest studiu analitic evaluează măsura în care România
respectă Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități (CDPD) în opt domenii principale: (i) accesibilitate și mobilitate; (ii) protecția
efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități; (iii) ocupare; (iv) protecție socială;
(v) servicii sociale și viață independentă; (vi) educație; (vii) sănătate; (viii) participare
socială. Acestea sunt completate de un capitol dedicat implementării CDPD și
monitorizării respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Situația persoanelor cu
dizabilități privind fiecare domeniu a fost studiată în baza unei analize a mecanismelor
instituționale existente pentru implementarea CDPD în România și pentru monitorizarea
respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Obiectivul final al acestui raport este
de a fundamenta Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități
2021-2027 și de a face funcțional mecanismul de coordonare a implementării și
monitorizării CDPD în România.2
Convenția reprezintă standardul de drept internațional care prevede atât
drepturile persoanelor cu dizabilități, cât și obligațiile care le revin statelor care
au ratificat-o pentru a promova, proteja și asigura exercitarea acestor drepturi.
Convenția3 marchează trecerea de la modelul medical al dizabilității la un model social
bazat pe drepturile omului. Acest model înțelege dizabilitatea nu ca pe o caracteristică
sau un defect al persoanei care trebuie tratată cu caritate și ocrotire (ca o victimă a
unei tragedii individuale),4 ci ca pe o interacțiune dintre particularitățile unei persoane
și felul în care societatea răspunde acelor particularități. Astfel, sunt evidențiate
barierele din societate care împiedică persoanele cu dizabilități să participe activ și să
trăiască în cadrul societății. Astfel, Convenția stabilește că persoanele cu dizabilități
trebuie să se bucure de aceleași drepturi ale omului ca orice altă persoană și că trebuie
să beneficieze de oportunități egale pentru a putea participa pe deplin ca parteneri
cu statut egal în toate domeniile vieții. Convenția stipulează în mod explicit drepturile
civile și politice,5 economice, sociale și culturale ale persoanelor cu dizabilități.6
România a făcut pași importanți pentru implementarea Convenției și există
premise semnificative de îmbunătățire. În anul 2010, România a ratificat CDPD, iar
ulterior Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități a fost desemnată ca
fiind autoritatea centrală însărcinată cu coordonarea implementării sale. Activitățile,
atribuțiile și structurile acestei autorități au fost preluate în 2019 de Autoritatea
Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).7
În 2016, România a adoptat Strategia Națională „O societate fără bariere pentru
persoanele cu dizabilități” 2016-20208 care urmărea în mod explicit punerea în aplicare
a CDPD, însă implementarea acesteia a fost limitată. Planul Operațional al strategiei
2
Această diagnoză a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismului de coordonare a implementării Convenției
ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități” implementat de ANDPDCA cu asistența tehnică a Băncii Mondiale. Alte
livrabile care completează acest raport includ: (i) o Notă Strategică care conține recomandări detaliate privind viitoarea
strategie (pregătită pe baza prezentei diagnoze); (ii) un Sistem de indicatori pentru monitorizarea implementării Strategiei
2021-2027, împreună cu un plan de monitorizare și sesiuni de instruire privind utilizarea lui; (iii) Primul raport de monitorizare a
Strategiei 2021-2027; și (iv) un Plan de evaluare de programe și măsuri cheie implementate în Strategia 2021-2027.
3
În cadrul studiului, termenii Convenția și CDPD sunt utilizați interșanjabil.
4
Oliver (1990: 2).
5
Precum accesibilitate, recunoașterea egală în fața legii, acces la justiție și participare la viața publică.
6
Respect pentru familie, drept la educație, sănătate și ocupare, abilitare și reabilitare și standard adecvat de viață și protecție
socială.
7
OUG nr. 68/2019.
8
Sau Strategia Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (SNPD) 2016-2020 în acest raport.
18
Introducere
conține 166 măsuri, dintre care majoritatea nu au fost implementate integral.9 Recent,
vizibilitatea implementării Convenției a crescut pe agenda publică întrucât, conform
Regulamentului Prevederilor Comune pentru perioada programatică 2021-2027,
reprezintă o condiție obligatorie pentru acordarea de fonduri europene.10
Persoanele cu dizabilități reprezintă un grup semnificativ în România, cu un profil
divers. Conform datelor Eurostat, România are aproximativ un sfert din populația cu
vârste de 16 ani și peste, cu dizabilități,11 persoanele cu dizabilități severe reprezentând
6% din populația cu această vârstă (965 de mii persoane).12 Jumătate dintre persoanele
cu dizabilități au 65 de ani și peste, iar alte 30% sunt cu vârste între 50 și 64 de ani.
Persoanele cu dizabilități sunt în proporție mai ridicată femei și persoane cu nivel
scăzut de educație (Anexă-Tabel 2). Dintre persoanele cu dizabilități, cele mai multe au
dificultăți mari sau incapacitate totală13 de a merge sau de a urca scări (38%), urmate
de dificultăți de vedere chiar dacă poartă ochelari, memorare și concentrare (14%) și
dificultăți legate de îngrijirea proprie, cum ar fi să se spele sau îmbrace singuri (13%)
(Anexă-Tabel 3 și Anexă-Tabel 4). În 2020, 853.465 de persoane sunt înregistrate ca
având încadrare în grad de handicap14 și 457.730 primesc pensie de invaliditate,15 însă
nu există estimări fiabile privind suprapunerea dintre aceste două grupuri.
Asigurarea incluziunii sociale și economice a persoanelor cu dizabilități rămâne un
drept fundamental încă neîmplinit în România. Persoanele cu dizabilități întâmpină
dificultăți semnificative de acces fizic în clădirile publice (Figura 1). În România, unora
dintre persoanele cu dizabilități nu li se recunoaște capacitatea juridică, ceea ce le
privează de posibilitatea de a-și exercita drepturile.16 Persoanele cu dizabilități sunt
mult mai rar ocupate și, chiar și atunci când au locuri de muncă, acestea nu sunt în
mod adecvat adaptate să răspundă nevoilor lor. Persoanele cu dizabilități din România
trăiesc într-o măsură mult mai mare în sărăcie față de media UE și suferă deseori de
deprivare materială severă. Serviciile din comunitate pentru persoanele cu dizabilități
sunt insuficient dezvoltate, iar unele persoane sunt încă în îngrijire rezidențială de tip
instituționalizat.17 Persoanele cu dizabilități nu își permit să își acopere costurile cu
tratamentele de care au nevoie într-o măsură mult mai mare decât cele fără dizabilități.
Puțini copii cu cerințe educaționale speciale primesc serviciile de sprijin necesare
pentru a putea participa la și beneficia de un învățământ de masă de calitate și, drept
rezultat, ating un nivel de educație mult mai scăzut decât media. Persoanele cu
9
În 2019, conform raportărilor instituțiilor care coordonau măsurile din Planul Operațional al SNPD 2016-2020, din 166 de măsuri
prevăzute în plan, 22 au fost finalizate (cu alte cuvinte, cel puțin o activitate din cadrul măsurii a fost finalizată), 91 erau în curs
de implementare, 17 nu fuseseră începute, iar pentru 36 nu s-a putut obține nicio informație privind gradul de implementare
(Banca Mondială, 2019). Analiza stadiului implementării măsurilor pe fiecare dintre domeniile Strategiei poate fi găsită în Anexă-
Tabel 1.
10
Pentru a îndeplini această cerință, o țară trebuie să aibă un cadru național pentru implementarea Convenției, care trebuie să
includă: (i) obiective cu ținte măsurabile, cu colectare de date și cu un mecanism de monitorizare; și (ii) aranjamente pentru a
asigura faptul că politicile, legislația și standardele privind accesibilitatea sunt reflectate adecvat în pregătirea și implementarea
programelor (Comisia Europeană, 2018).
11
Dizabilitatea este aici măsurată conform conceptului de limitare de lungă durată a activităților obișnuite din cauza problemelor
de sănătate sau a dizabilității. Potrivit Eurostat, persoanele pot avea limitări severe, unele limitări (dar nu severe), sau pot fi
fără limitări „în exercitarea activității în ultimele 6 luni din cauza unor probleme de sănătate” (http://ec.europa.eu/eurostat/
statistics-explained/index.php/Glossary:Disability). În acest raport, pentru ușurință vom folosi următoarele echivalări în privința
datelor de sondaj: persoane fără dizabilități pentru persoane care se declară fără limitări, persoane cu unele dizabilități pentru
persoane care se declară cu unele limitări, persoane cu dizabilități severe pentru persoane care se declară cu limitări severe.
12
Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), populația de 16 ani și peste a României în 2020 este de 16.091.562 de
persoane.
13
Folosind clasificarea dată de setul scurt privind funcționarea (WG-SS) elaborat de Grupul de la Washington privind Statisticile
Dizabilității – Washington Group on Disability Statistics (2020).
14
Numărul total al copiilor și adulților încadrați în grad de handicap la 30 iunie 2020 conform datelor ANDPDCA.
15
În septembrie 2020, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
16
Estimările Băncii Mondiale pe baza datelor furnizate de Serviciile de Autoritate Tutelară arată că există cel puțin 17 mii de astfel
de persoane în România.
17
La 30 iunie 2020, existau 17.391 de persoane adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap instituționalizate, conform
datelor ANDPDCA.
19
Introducere
dizabilități se simt singure într-o măsură mult mai mare decât cele fără dizabilități și
nu pot participa la viața publică și politică în condiții de egalitate cu ceilalți.
Situația persoanelor cu dizabilități din România (procent)

FIGURA 1
Procentul persoanelor care nu au avut sau au avut Proporția persoanelor cu dizabilități care nu au nevoie
mici dificultăți de acces fizic la instituțiile destinate de sprijin în luarea deciziilor privind aspecte
publicului în ultima lună* importante din viața lor sau care au primit acest sprijin
de fiecare dată când au avut nevoie în ultimul an*
95% 88%
82% 88%
48% 80%
Rata neocupării** Rata deprivării materiale severe**

26% 6%
49% 6%
88% 14%
Procentul persoanelor de 20-34 de ani cu maxim Procentul persoanelor care au avut nevoi medicale
nivel de educație gimnazial*** nesatisfăcute din totalul celor care au avut astfel de
nevoi în ultimele 12 luni**
21% 2%
30% 18%
77% 42%
Procentul persoanelor care se simt singure tot timpul

sau aproape tot timpul**
7%
13%
27%
Sursa: * Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități (2020). ** EU-SILC 2018. *** EU-SILC 2017/2018
Elaborarea acestui raport s-a făcut în mai multe etape. În primul rând, articolele
relevante ale CDPD au fost alocate unui număr de opt domenii principale, cu adăugarea
unui capitol dedicat implementării și monitorizării CDPD.18 Pentru fiecare domeniu a fost
stabilită câte o echipă formată dintr-un expert în drepturile persoanelor cu dizabilități
în domeniul respectiv, un cercetător în științele sociale și un autoreprezentant sau
reprezentant al unei persoane cu dizabilități. Pe baza literaturii existente, fiecare dintre
aceste echipe a identificat o serie de potențiale probleme cheie cu care se confruntă
persoanele cu dizabilități19 din perspectiva CDPD. Pentru fiecare dintre probleme,
echipele au formulat întrebări concrete de cercetare20 și au construit designul
18
Pentru o împărțire a articolelor Convenției în funcție de capitolele diagnozei vezi Anexă-Tabel 5.
19
Problemele potențiale au fost alese astfel încât să reflecte dificultăți ale persoanelor cu dizabilități la nivel de consecințe
(outcomes). Consecințele se referă în mod direct la bunăstarea persoanelor cu dizabilități, respectiv bunăstarea lor economică,
sănătatea sau nivelul lor de educație. Dificultățile în privința infrastructurii, finanțării sau resurselor umane sunt doar cauze
ale acestor probleme. Deși într-o primă fază au fost propuse și selectate anumite probleme, acestea au fost revizuite sau
restructurate în urma cercetării calitative și legislative și a analizei datelor cantitative.
20
Întrebările de cercetare au vizat atât descrierea problemei (amploarea acesteia și profilul persoanelor care se confruntă cu
ea) cât și explicarea problemei (abordarea problemei în documentele strategice existente, legislația în vigoare, aranjamente
instituționale și barierele culturale sau normele sociale).
20
Introducere
metodologiei și instrumentele de cercetare. În coordonare cu ANDPDCA, problemele

identificate împreună cu întrebările de cercetare și metodologia au fost validate în
cadrul unei serii de consultări cu societatea civilă în septembrie 2019.21 Procesul de
culegere de date a avut loc în perioada ianuarie-octombrie 2020, fiind afectat într-o
primă fază de pandemia COVID-19.22, 23
Cercetarea pentru acest raport a combinat metode diferite și a inclus date
cantitative și calitative diverse. La începutul proiectului, datele administrative sau
de sondaj necesare pentru analiza problematicii dizabilității în România erau aproape
inexistente. Cea mai mare parte a efortului comun al ANDPDCA și al Băncii Mondiale s-a
concentrat pe identificarea de noi posibile surse de date, construirea de instrumente
de culegere de date și colectarea și analiza tipurilor noi de date culese. Analizele din
această diagnoză se bazează pe: (i) date colectate și analizate pentru prima oară de
la peste 30 de tipuri de instituții de la nivel central, județean și local;24 (ii) un sondaj
realizat între august și octombrie 2020, reprezentativ la nivel național pentru populația
de persoane cu dizabilități și pentru populația de persoane fără dizabilități 16+ ani;25 (iii)
date de sondaj EU-SILC26 analizate pe grupuri de interes în evoluție între 2010 și 2018,
pentru România și celelalte țări ale Uniunii Europene; și (iv) date calitative constând
în 583 interviuri realizate cu persoane cu dizabilități și reprezentanții acestora, cu
reprezentanți ai ONG-urilor relevante și reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și
locale relevante pentru toate domeniile acoperite de diagnoză.
Acest raport analizează problemele pentru fiecare domeniu în parte, identificând
cauzele acestora și propunând recomandări concrete. Raportul conține opt capitole
aferente fiecărui domeniu principal, precum și un capitol suplimentar corespunzător
mecanismelor instituționale existente pentru implementarea CDPD și pentru
monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Capitolele au aceeași
structură: (i) situația așteptată din perspectiva implementării CDPD și ținând cont de
principiile care au ghidat această diagnoză;27 (ii) descrierea problemelor (amploarea
acestora, modul în care persoanele cu dizabilități sunt afectate și profilul persoanelor
cu dizabilități afectate);
21
Cele opt grupuri de lucru au înregistrat în total 124 de participări din partea persoanelor cu dizabilități, reprezentanților acestora,
reprezentanților organizațiilor persoanelor cu dizabilități, ONG-urilor furnizoare de servicii și membrilor comunității academice.
22
Interviurile realizate în cadrul cercetării calitative începând cu luna martie 2020 au trebuit realizate în mediul online. Sondajul
cu persoane cu și fără dizabilități ce nu putea fi realizat decât față în față din cauza necesității asigurării reprezentativității și a
dimensiunii chestionarului a fost amânat până în momentul ieșirii din starea de urgență și până când compania de cercetare
către care a fost subcontractat a putut garanta o rată de răspuns adecvată. Comunicarea cu instituțiile centrale pentru
colectarea de date cantitative s-a realizat de asemenea în mediul online.
23
În total, 30 de persoane din partea Băncii Mondiale au fost implicate în culegerea de date calitative și în introducerea datelor
cantitative. Acest raport a fost redactat de echipe cu aceeași structură ca în faza de pregătire a metodologiei.
24
Cum ar fi Ancheta realizată pe 1.673 de servicii de autoritate tutelară la nivel național, Campania de inspecție socială privind
accesibilitatea fizică, informațională și comunicațională realizată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS)
ce a inclus 1.442 de instituții, datele colectate de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului privind
numărul de asistenți personali în toate cele aproximativ 3.200 de localități din România, sau ancheta realizată la nivelul
muzeelor și instituțiilor de cultură împreună cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.
25
Cele două eșantioane (cel al populației totale și cel al persoanelor cu dizabilități) au fost de tip probabilist, multistadial, stratificat
în funcție de mărimea localității și de regiune, iar unitățile primare de selecție au fost selectate cu probabilități proporționale cu
mărimea. Pentru realizarea chestionarelor au fost vizitate 16 mii de adrese din 500 de unități primare de selecție.
26
Statisticile UE privind venituri și condiții de viață (EU-SILC) sunt colectate de Comisia Europeană pentru a monitoriza sărăcia
și incluziunea socială în UE (potrivit Eurostat, https://ec.europa.eu/eurostat/web/microdata/european-union-statistics-on-
income-and-living-conditions).
27
Principiile care au ghidat diagnoza sunt cele enunțate în Articolul 3 din CDPD: (i) Respectarea demnității inalienabile, a
autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face propriile alegeri, și a independenței persoanelor; (ii) Nediscriminarea;
(iii) Participarea și incluziunea deplină și efectivă în societate; (iv) Respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu
dizabilități ca parte a diversității umane și a umanității; (v) Egalitatea de șanse; (vi) Accesibilitatea; (vii) Egalitatea între bărbați
și femei; (viii) Respectul pentru capacitățile de evoluție ale copiilor cu dizabilități și respectul pentru dreptul copiilor cu dizabilități
de a-și păstra propria identitate.
21
Introducere
(iii) analiza cauzelor problemelor din perspectiva cadrului strategic, legislativ,

instituțional și a normelor sociale și culturale;28 și (iv) măsuri concrete care ar putea
reduce sau elimina problemele în perioada următoare.
Acest raport urmărește să reprezinte fundația pentru următorii pași de
implementare a CDPD. Există mai multe condiții ale implementării cu succes a
următoarei strategii naționale. În primul rând, este nevoie de o prioritizare și selecție a
măsurilor propuse de către actorii care vor fi responsabili să le implementeze împreună
cu persoanele cu dizabilități și reprezentanții acestora.29 În al doilea rând, viitoarea
strategie și planul operațional trebuie să fie pregătite de ANDPDCA în consultare cu
ceilalți factori cheie. Va fi de asemenea necesară alocarea resurselor financiare și
umane suficiente pentru implementarea măsurilor stabilite și coordonarea întregii
strategii. În al treilea rând, noua strategie trebuie însoțită de un set de indicatori de
monitorizare care să poată fi măsurați din prima zi de implementare, precum și de un
plan de monitorizare adecvat și de eforturi constante și coordonate de a monitoriza
implementarea strategiei. În cel de-al patrulea rând, este nevoie ca actorii menționați
în strategie să-și creeze mecanismele instituționale pentru a implica persoanele
cu dizabilități și reprezentanții acestora în implementarea măsurilor prevăzute în
planul operațional, trebuind asigurate și resursele și climatul necesar, astfel încât
monitorizarea independentă a viitoarei strategii să aibă impactul necesar.
28
Vezi Anexa 1 pentru o descriere a instituțiilor relevante pentru fiecare domeniu în parte.
29
Această diagnoză analizează 24 de probleme principale și identifică 187 de măsuri care ar putea fi implementate în perioada
următoare. Un plan operațional asumat pe deplin de instituțiile responsabile de implementare ar trebui să includă maxim 150
de măsuri distribuite între mai multe instituții implementatoare pentru a nu supraîncărca niciunul dintre actorii implicați. De
exemplu, Strategia Finlandei recomandă un program împărțit în 14 domenii de conținut cuprinzând 122 de măsuri concrete, în
timp ce strategia Scoției își propune „5 obiective ambițioase și 93 de măsuri”.
22
1. Accesibilitate și
mobilitate
Amir
Amir locuiește de 24 de ani în România. A ajuns aici din Iran, împreună cu tatăl, mama
și frații. Are un copil. De doi ani lucrează la o firmă de curierat, unde ambalează și
manevrează coletele. Este foarte mulțumit de locul de muncă și de colegi. Amir are
dizabilități de auz și folosește în mod obișnuit limbajul semnelor în limba română,
dar îi este greu să citească româna scrisă. În această perioadă se pregătește pentru
examenul de cetățenie, însă îi este greu să învețe pentru că materialul nu este
accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități de auz.
Accesibilitate și mobilitate
Ce drepturi au persoanele cu dizabilități?
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la tot ceea ce comunitatea lor are de
oferit, inclusiv școli, locuri de muncă, spitale, evenimente culturale sau sportive, la
bunuri și servicii, la fel ca celelalte persoane.
Accesibilitatea mediului înconjurător reprezintă baza participării depline a

persoanelor cu dizabilități la toate sferele vieții.
Există 3 tipuri de acces:
ȘTIRI
Accesul la mediul fizic Accesul la informație Accesul la comunicare

presupune, de exemplu, presupune, de exemplu, înseamnă posibilitatea de a
posibilitatea de a merge pe posibilitatea de a înțelege înțelege ceea ce este rostit și
stradă, de a traversa, de a știri, indicații despre utilizarea posibilitatea de a răspunde,
folosi mobilierul urban, de a produselor, descrierile unor ceea ce poate presupune, de
intra/ieși în și din clădiri. obiecte sau acțiuni. exemplu, utilizarea
interpreților în limbaj mimico-
gestual, pictograme sau alte
modalități de transmitere a
mesajelor.
24
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă

dreptul de a putea accesa mijloace de
transport cu care să poată călători,
chiar dacă utilizează scaunul rulant sau
nu aud sau văd mesajele afișate.
Persoanele cu dizabilități pot fi expuse,

de asemenea, unor riscuri mai mari
AMBULANȚĂ
comparativ cu populația generală în caz
de dezastre, din cauza barierelor fizice
și a imposibilității de accesare a
informațiilor și a mijloacelor de
comunicare. De aceea, statul trebuie nu
doar să accesibilizeze pentru
persoanele cu dizabilități resursele de
intervenție în situații de risc disponibile
pentru populația generală (inclusiv
locuințe de urgență și tratament
medical), dar și să asigure resurse
speciale de intervenție pentru
persoanele cu dizabilități (precum
semnalizări speciale, aranjamente de
intervenție rapidă).
Care sunt principalele probleme privind accesibilitatea în România?

Analiza situației din România a arătat că există patru mari probleme:
1 Accesul limitat la mediul fizic

Unele persoane cu dizabilități nu au acces sau se lovesc de bariere (precum
borduri înalte sau scări) la intrarea în locuința proprie, în clădirile deschise
publicului sau alte spații publice.
2 Accesul limitat la mediul informațional și comunicațional
Unele persoane cu dizabilități nu au acces sau se lovesc de bariere în utilizarea
informațiilor despre bunuri, produse și servicii sau în înțelegerea unor modalități
de comunicare.
3 Accesul limitat la transport
Unele persoane cu dizabilități nu au acces sau se lovesc de bariere în utilizarea
mijloacelor de transport.
4 Vulnerabilitatea la situații de risc și urgențe umanitare
Persoanele cu dizabilități au un risc ridicat să devină victime în cazul unor dezas-
tre.
25
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces fizic, informațional și comunicațional
la produsele, serviciile și programele pe care societatea le pune la dispoziția
membrilor săi. Accesibilitatea reprezintă baza participării depline a persoanelor cu
dizabilități în toate sferele vieții.30 Dincolo de importanța în sine a asigurării dreptului
de acces, realizarea lui în practică reprezintă în același timp și poarta spre facilitarea
drepturilor persoanelor cu dizabilități pe toate dimensiunile vieții, inclusiv educație,
sănătate, protecția juridică a drepturilor, ocupare, protecție socială și viață
independentă (dimensiuni care sunt abordate în capitolele dedicate acestora în cadrul
raportului de diagnoză).31 Asigurarea accesibilității face în mod direct obiectul art. 9 al
CDPD, dar se reflectă, de asemenea, în mod sistematic în celelalte articole ale
Convenției.32
Definițiile termenilor cheie privind accesibilitatea

CASETA 1
Accesibilitate înseamnă în limbaj comun capacitatea de a utiliza, înțelege sau aborda ceva. În
legile și standardele cu privire la accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, accesibilitatea se
referă la cerințele cu privire la proiectarea sau adaptarea produselor, mediului, programelor și
serviciilor, astfel încât să poată fi utilizate, înțelese sau abordate de către persoanele cu dizabilități.
Adaptare rezonabilă înseamnă, conform CDPD, modificările și ajustările necesare și adecvate,
care nu impun un efort disproporționat sau nejustificat atunci când este necesar într-un caz
particular, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii
de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Design universal înseamnă proiectarea produselor, mediului, programelor și serviciilor, astfel încât
să poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cât este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare
sau de o proiectare specializate. Designul universal nu va exclude dispozitivele de asistare pentru
anumite grupuri de persoane cu dizabilități, atunci când este necesar.
Sursa: CDPD, pentru conceptele de „adaptare rezonabilă” și „design universal”. OMS și Banca Mondială (2011),
pentru „accesibilitate”.
Acest raport abordează accesibilitatea dintr-o perspectivă de analiză integrată

și continuă. Este integrată în sensul că analizează modul în care se asigură accesul
la mediul fizic, informațional și comunicațional. Este continuă pentru că analizează
toate secvențele și căile de acces de la propria locuință până la orice destinație fizică
sau virtuală posibilă. Accesul este analizat din perspectiva unui continuum al traseelor
de deplasare alcătuit din propriul domiciliu, infrastructura și mijloacele de transport,
clădirile și celelalte zone ale mediului natural și construit care constituie destinații
pentru persoanele cu dizabilități. Problema asigurării accesului redevine urgentă în
situații de criză. Dezastrele creează, adeseori, obstacole de acces și mobilitate pentru
populație per ansamblu însă pentru persoanele cu dizabilități, situațiile de criză pot
avea consecințe negative suplimentare dintre cele mai severe dacă accesul la mediul
fizic, comunicațional și informațional era deficitar de la bun început sau dacă nu sunt
luate măsuri de prevenție și intervenție particularizate pentru a contracara riscurile
specifice cu care se confruntă.
30
Pandemia de COVID-19 a redus și mai mult participarea la viața socială a persoanelor cu dizabilități.
31
Accesibilitatea este un principiu-cadru și o precondiție pentru asigurarea caracterului incluziv al drepturilor omului – obiectivul
principal al Convenției – dar trebuie văzut și ca un criteriu complementar pentru toate celelalte dispoziții ale Convenției (OMS
și Banca Mondială, 2012).
32
Articolele din Convenție care tratează problema accesibilității și mobilității și care se vor regăsi în această diagnoză sunt: art.
8, care se ocupă de sporirea formelor de conștientizare a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, inclusiv
de recunoaștere (a capacităților și contribuțiilor), art. 9, care tratează accesibilitatea, art. 11, referitor la stipularea obligațiilor
Statelor părți de a asigura dreptul la accesul la servicii de protecție în situații de risc și urgențe umanitare, art. 20, privind
asigurarea mobilității personale, respectiv art. 21, referitor la libertatea de opinie și accesul la informații. Restul articolelor din
Convenție abordează și ele problema accesibilității prin problema accesului la servicii, însă acestea vor fi tratate separat în
cadrul celorlalte sectoare.
26
Astfel, problemele principale abordate în această secțiune sunt:

1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic (locuința proprie, clădiri
publice și zone publice);
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul informațional și
comunicațional;
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la transport;
4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare.
27
1.1 Accesul limitat la mediul fizic

Persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă acces la propriile locuințe, să poată circula
în spațiile pentru pietoni și să poată intra în și ieși din clădirile deschise publicului, să
poată merge la orice eveniment și în oricare dintre spațiile publice.
Care este situația în România?

Conform anchetei naționale realizate pentru acest raport în 2020, în luna anterioară
sondajului, mult mai multe persoane cu dizabilități au avut dificultăți de accesare a
locuințelor proprii sau a instituțiilor decât persoane fără dizabilități.

au avut dificultăți de accesare a instituțiilor au avut dificultăți de accesare a propriei locuințe
deschise publicului sau nu le-au accesat deloc: sau nu s-au deplasat deloc în afara locuinței:
9% 4%
34% 26%
67% 57%
Dintr-un număr de 1.442 instituții verificate pentru acest

raport (curți de apel, tribunale, judecătorii, Agenții Județene
pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Case Județene
de Pensii Publice (CJPP), Case Județene de Asigurări de
Sănătate (CJAS), școli și secții de poliție), nicio instituție nu
era complet accesibilizată, iar majoritatea erau foarte slab
accesibilizate.
17% 89% 80% 88%

Fără parcare Fără cale de acces în Fără rampă de acces Fără intrare
adaptată, rezervată, clădire accesibilă accesibilă accesibilă în clădire
semnalizată
28
30% 51% 63% 97%
Fără uși interioare Fără ghișeu/birou de Fără Fără grupuri sanitare
accesibile audiențe accesibilizat ascensor/platformă accesibilizate
de ridicare/trotuare
sau scări rulante
accesibilizate
Sursa: Date din campania de inspecție realizată de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) în perioada
martie-august 2020 pe un total de 1.442 de instituții, care a acoperit curți de apel, tribunale, judecătorii, AJOFM-uri,
CJPP-uri, CJAS-uri, școli și secții de poliție.
De ce există această problemă?

Nu există o abordare strategică prin care toate clădirile pentru public să permită
accesul persoanelor cu dizabilități:
Nu există o strategie care să abordeze problema accesului continuu, pe trasee de
la locuință la toate destinațiile din spațiul public.
Nu există o strategie care să rezolve echitabil problema accesului, luând în
considerare atât clădirile pentru public din centrul orașelor, cât și pe cele de la
periferie și din mediul rural.
Nu există o strategie care să creeze cadrul de cooperare între autoritățile din
domenii diferite și autoritățile locale.
Legile privind cerințele de accesibilizare nu sunt actualizate și complete, iar uneori nu
sunt respectate.
Construcțiile noi nu sunt controlate cum ar trebui și constructorii nu sunt penalizați
dacă acestea nu permit accesul persoanelor cu dizabilități. Inspectoratul de Stat în
Construcții (ISC) nu aplică legislația așa cum ar trebui, iar ANPIS are atribuții limitate
privind sancționarea celor care nu au planificat accesul persoanelor cu dizabilități.
Instituțiile nu își planifică bugete corespunzătoare și nu realizează intervențiile
necesare pentru adaptarea clădirilor în care își desfășoară activitatea.
Care sunt lucrurile cele mai importante care ar trebui schimbate?

Este nevoie să fie pregătit și pus în aplicare un „Compendiu al accesibilității” care
să reunească cerințele specifice minime necesare asigurării accesibilității fizice,
comunicaționale și informaționale. În ceea ce privește accesibilitatea fizică,
Compendiul ar trebui să includă cel puțin cerințe specifice minime referitoare la
planificarea corespunzătoare a spațiului construit și a căilor de deplasare într-un
mod accesibil pentru persoanele cu dizabilități, cunoașterea și respectarea
nevoilor persoanelor cu diferite dizabilități în această privință și instruirea
reprezentanților autorităților centrale și locale care asigură sau verifică
accesibilitatea mediului fizic, cât și a mediului informațional și comunicațional.
1.1 Accesul limitat la mediul fizic

O proporție ridicată a persoanelor cu dizabilități se confruntă cu bariere severe
de acces la mediul fizic. Problemele de acces sunt omniprezente în societate, de
la clădirile de locuit, spațiile de muncă sau clădirile disponibile pentru public la
infrastructura de transport și la alte spații ale mediului construit sau natural. Accesul la
mediul fizic reprezintă unul dintre aspectele centrale ale CDPD și o pre-condiție pentru
a permite persoanelor cu dizabilități să acceseze servicii sociale, educaționale și de
sănătate, să ocupe un loc de muncă, să se implice în forme de participare publică și să
trăiască independent în comunitate. Blocajele fizice cu care se confruntă tind să difere
în funcție de tipul dizabilității și pot apărea în oricare dintre punctele navigării mediului
fizic, inclusiv la utilizarea propriei locuințe, în accesul la și dinspre propria locuință, la
utilizarea spațiilor pietonale, la utilizarea trotuarelor și a trecerilor de pietoni, la intrarea
și ieșirea în și din clădirile deschise publicului, la utilizarea dotărilor acestor clădiri și a
serviciilor furnizate și la accesarea altor spații publice.
Descrierea problemei
Accesul persoanelor cu dizabilități la instituțiile destinate publicului este dificil.33
În ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități desfășurată pentru acest
raport, 33% dintre persoanele cu dizabilități severe au declarat că nu au avut dificultăți
la accesarea instituțiilor destinate publicului în luna anterioară anchetei, în timp ce
35% au declarat că nu s-au deplasat deloc pentru a accesa aceste instituții
(Figura 2).34 Prin comparație, dintre persoanele fără dizabilități, doar 6% au avut
dificultăți și 3% nu s-au deplasat deloc. Lipsa accesului este mai ridicată și în rândul
persoanelor cu unele dizabilități față de cele fără dizabilități. Date mai vechi din 2012
indică persistența în timp a barierelor de acces fizic pentru populația cu dizabilități, în
timp ce populația României per ansamblu se declară în general nemulțumită de starea
infrastructurii de clădiri și de drumuri.35
Accesul fizic la instituțiile destinate publicului pe parcursul lunii anterioare

FIGURA 2
(procent)
Sursa: Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități (2020).

33
Acestea sunt instituții deschise publicului, nu instituții publice (care aparțin de sectorul public).
34
Se poate ca restricțiile stabilite și avertismentele la nivel național ca răspuns la pandemia de COVID-19 să fi influențat
comportamentul respondenților în luna anterioară anchetei, în condițiile în unele dintre persoanele cu dizabilități ar putea fi
considerate mai vulnerabile la efectele acestui virus. Cu toate acestea, este puțin probabil ca acest context să explice diferențele
mari de procente între grupele de populație în funcție de limitarea activității.
35
Populația generală a României este foarte nemulțumită de clădiri, străzi și spații publice. Astfel, 56% dintre cetățenii din București,
38% dintre cei din Cluj și 37% dintre cei din Piatra Neamț sunt mai degrabă nemulțumiți sau complet nemulțumiți de starea
străzilor lor și a clădirilor învecinate. De asemenea, 41% dintre cetățenii din București, 37% dintre cei din Cluj și 29% dintre cei
din Piatra Neamț sunt mai degrabă nemulțumiți sau complet nemulțumiți de starea spațiilor publice cum ar fi intersecții, piețe,
zone pietonale (Comisia Europeană, 2016). În 2012, aproximativ 35% dintre persoanele cu dizabilități din România și familiile sau
îngrijitorii lor au susținut că au întâmpinat dificultăți în utilizarea trotuarelor și a trecerilor de pietoni, de cele mai multe ori sau
ocazional (Comisia Europeană, 2012a).
30
Persoanele cu dizabilități au dificultăți semnificative în accesarea propriilor

locuințe. În ancheta desfășurată de Banca Mondială pentru acest raport, doar 73%
dintre persoanele cu unele dizabilități și doar 42% dintre persoanele cu dizabilități
severe estimează că nu au avut în ultima lună probleme de acces la propria locuință,
față de 96% în cazul persoanelor fără dizabilități (Figura 3). Aceste procente sunt și
mai mici în mediul rural, de 67% pentru persoanele cu unele dizabilități și de 37% pentru
persoanele cu dizabilități severe, față de 94% pentru persoanele fără dizabilități. Este
important de notat și faptul că unele persoane cu dizabilități severe nu au putut ieși
deloc din propria locuință (3%), drept urmare au fost blocate în casă, iar 13% din
persoanele cu dizabilități severe nu s-au deplasat deloc în afara locuinței proprii în
luna anterioară anchetei.
Persoane cu și fără dizabilități care au avut în ultima lună dificultăți de acces

FIGURA 3
la locuința proprie (procent) %

3
Fără dizabilități 96 %
1%
Cu unele dizabilități 73% 17% 5% 4%
Cu dizabilități severe 42% 20% 19% 15%

3 %
N-am avut nicio dificultate Am avut mici dificultăți Am avut mari dificultăți
Au fost ocazii în care nu am reușit să intru
Nu este cazul/nu m-am deplasat în afara locuinței
Niciuna dintre instituțiile verificate de Agenția Națională pentru Plăţi și Inspecție

Socială (ANPIS) în cadrul unui control tematic36 din 2020 nu era complet
accesibilizată. În 2020, au fost inspectate următoarele entități: curți de apel, tribunale,
judecătorii, Agenții Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), Case Județene
de Pensii Publice (CJPP), Case Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), secții de
poliție și școli. ANPIS a identificat că cele mai mari probleme de accesibilizare le au
grupurile sanitare și acele caracteristici care țin de accesul în și din clădiri. Astfel,
marea majoritate a entităților inspectate nu au cale de acces accesibilă în clădire, nu
au rampă de acces accesibilă și nu au intrare accesibilă în clădire (Figura 4). Nu se
înregistrează valori semnificativ mai bune nici în funcție de sectorul în care activează
instituțiile verificate, nici în funcție de sursa lor de finanțare (buget central versus
buget local).37 De exemplu, nu au nicio toaletă accesibilizată: 97% dintre curțile de apel,
tribunale, judecătorii, 98% dintre AJOFM, 96% dintre CJPP, 91% dintre CJAS, 100% dintre
secțiile de poliție, și 95% dintre școli.
36
Ca parte a atribuțiilor de inspecție socială, ANPIS evaluează accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic,
informațional și comunicațional, conform prevederilor Legii nr. 448/2006. Aceasta este doar una dintre temele controalelor
efectuate periodic, altele fiind legate de modul în care sunt acordate beneficiile de asistență socială sau conformarea furnizorilor
de servicii sociale cu standardele minime de calitate.
37
Dintre toate instituțiile acoperite în cadrul inspecției de verificare, doar școlile sunt finanțate din mai multe surse bugetare (atât
centrale cât și locale), costurile specifice pentru „investiții, reparații capitale, consolidări”, care facilitează lucrări precum cele
care sunt necesare în vederea accesibilizării, provenind de la bugetul local (finanțarea complementară). Restul instituțiilor sunt
finanțate în totalitate de la bugetul central.
31
d
FIGURA 4 Instituții publice ne-accesibilizate fizic, pe criterii de accesibilizare, 2020
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție realizată de ANPIS
în perioada martie-august 2020 pe un total de 1.442 de instituții, care a acoperit curți de apel, tribunale,
judecătorii, AJOFM, CJPP, CJAS, școli și secții de poliție.
Notă: * Totalul pentru criteriul „fără ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante accesibilizate
sau fără a fi nevoie de ele” este de doar 1.335 entități verificate, întrucât de la 107 de entități nu a fost colectat
un răspuns. Implicit, procentul instituțiilor accesibilizate este calculat ca o pondere din numărul total de 1.335.
Campaniile de inspecție a accesibilității desfășurate între 2014 și 2019 indică, la

rândul lor, procente extrem de scăzute de accesibilizare. În această perioadă, au
fost inspectate o serie de primării, instituții culturale, săli de sport, complexe comerciale,
unități hoteliere, unități de învățământ, unități sanitare, servicii comunitare și județene
de evidența persoanelor, prefecturi și consilii județene. Pentru 9 tipuri de instituții
erau complet accesibilizate mai puțin de 10% din numărul total de entități verificate,38
iar rezultatele campaniilor de inspecție au indicat existența unui grad scăzut de
accesibilizare pe toate criteriile luate în considerare. Criteriile care au înregistrat cele
mai mari deficite de accesibilizare sunt disponibilitatea unui interpret mimico-gestual,
adaptarea toaletelor și disponibilitatea pictogramelor și a panourilor de informații
adaptate (Anexă-Tabel 6 și Anexă-Tabel 7). Rezultatele la nivel de sector au arătat, de
exemplu, cum, în sistemul educațional,39 doar aproximativ 30% dintre clădirile școlare
erau prevăzute cu rampă de acces și doar 15% aveau grupuri sanitare pentru persoane
cu dizabilități. Aproximativ 4.600 dintre școlile primare și secundare din România – sau
47% din cele 9.786 de școli înregistrate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului
din România – nu aveau rampă de acces în 2017.40 Conform raportului ANPIS din 2016,41
doar 398 dintre cele 5.627 de unități de învățământ de toate nivelurile educaționale
38
Controalele din perioada între 2014-2019 au verificat conformitatea accesibilizării instituțiilor cu un număr mai mic de criterii
decât cele utilizate în cadrul verificării derulate în 2020 la solicitarea ANPIS și cu coordonare metodologică din partea Băncii
Mondiale.
39
Pentru a oferi un exemplu din alt sector, datele din 2019 indică faptul că 96% dintre SPAS-uri au probleme în asigurarea
accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (ANPIS, 2020a).
40
Ministerul Educației (2017), la momentul respectiv Ministerul Educației și Cercetării.
41
ANPIS (2016).
32
verificate erau accesibilizate complet.42

Rezultatele cercetării calitative atrag de asemenea atenția asupra provocărilor
multiple pe care navigarea mediului fizic le ridică pentru persoanele cu dizabilități.
Aceste provocări pot lua diferite forme: (i) lipsa oricăror elemente de accesibilizare în
anumite cazuri; (ii) existența unor elemente de accesibilizare necorespunzătoare, de
exemplu, rampe neconforme; (iii) accesibilizarea distribuită inegal în localitățile urbane,
centrele orașelor fiind avantajate, în detrimentul zonelor rezidențiale sau marginale;
(iv) disponibilitatea unor elemente accesibilizate predominant pentru persoanele cu
dizabilități locomotorii, dar nu și pentru alte tipuri de dizabilitate, de exemplu, cele
vizuale (lipsa pavajelor tactile); și (v) lipsa continuității traseelor accesibilizate, de la
locuința proprie și până la spațiul și clădirile cu acces public, ceea ce limitează
autonomia de mobilitate a persoanelor cu dizabilități.
Dificultăți de acces la mediul fizic întâmpinate de persoanele cu dizabilități

CASETA 2
„[...] Când te duci la Primărie, la secția financiară, să faci ceva, o scădere de impozit la casă, la
mașină, trebuie să urci niște scări pe care omul sănătos nu le poate urca. Și nu are nici măcar lift.
Sunt niște scări de lemn, tip serpentină, foarte greu le poate urca. Eu deocamdată le mai urc, dar
mă întreb ce trebuie să fac peste 3, 4, 5 ani.” (Persoană cu dizabilități locomotorii, județul Brăila)
„Dacă mă duc singur la DGASPC, de exemplu, de când plec de acasă fac, mers așa, ușurel, 5
minute, încă 5 minute, maxim 10 cât aștept autobuzul 35. Am de mers 7 stații cu 35, să zicem 20 de
minute și de unde cobor, peste drum e DGASPC-ul. Deci un total de 30 de minute. Dacă am plecat
cu David, să zicem 10 minute dacă e să mă gândesc pe unde o iau ca să nu fie bordura prea înaltă,
să pot trece cu scaunul rulant. După care clar 35-ul pică (pentru că nu sunt accesibilizate). Așa
că stau la troleu. Troleele nu sunt așa de dese ca 35-ul. De unde cobor, la a 7-a stație și până la
DGASPC încă două stații le merg pe jos. Deci singur în 30 de minute sunt la Direcție, cu copilul, o
oră.” (Părinte de copil cu dizabilități locomotorii utilizator de fotoliu rulant, județul Prahova)
„La căile de acces pe o parte și pe alta a râului Timiș, ca să ajungi pe pod se făcuse o renovare și
nu mai puteai să urci și să cobori pe cealaltă parte.” (Persoană cu dizabilități locomotorii, județul
Timiș)
Sursa: Cercetarea calitativă desfășurată de Banca Mondială (februarie-mai 2020).
Explicarea problemei
Nevoia unei strategii naționale de accesibilizare

Nu există nicio strategie de accesibilizare la nivel național.43 Având în vedere gradul
extrem de scăzut de accesibilitate al tuturor clădirilor accesibile pentru public, inclusiv
al celor administrate de către autoritățile publice centrale, județene și locale, și inclusiv
al celor care deservesc în mod direct persoanele cu dizabilități, cum ar fi DGASPC,
primării, Case Teritoriale de Pensii județene și locale, ar fi necesară o strategie la nivel
național. Această strategie ar trebui să fie proiectată pe termen lung, cu termene de
timp și ținte intermediare clare, surse de finanțare la nivel central și local, și ar trebui
să includă stimulente și penalități, mecanisme de control sistematic și de colectare
a reclamațiilor și plângerilor din partea beneficiarilor și un sistem de monitorizare și
evaluare a progresului și rezultatelor. Ca obiectiv general, strategia ar trebui să asigure
accesibilizarea completă a mediului fizic, informațional și comunicațional.
42
În 2020 ANPIS a schimbat instrumentul folosit în inspecție iar instrumentul actual verifică o selecție de elemente cheie privind
accesibilitatea din Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu
handicap nr. 51/2012.
43
Problema era semnalată în SNPD 2016-2020: „nu există un angajament ferm al autorităților locale și centrale pentru asigurarea
accesului la mediul fizic într-o perioadă de timp determinată”.
33
Problema lipsei de accesibilizare a infrastructurii fizice apare semnalată într-o serie

de strategii, însă implementarea măsurilor respective a fost extrem de limitată și
nu există nicio evaluare a rezultatelor. În SNPD 2016-2020 a fost inclus un obiectiv
legat de accesibilitatea mediului fizic, dar niciuna dintre măsuri nu a fost complet
implementată.44 Diferite alte strategii sectoriale conțin elemente de analiză a situației
sau planificare strategică relevante pentru problema accesibilizării fizice. În Strategia
Națională de Sănătate 2014-2020 este semnalată problema infrastructurii spitalicești
vechi și greu de accesibilizat, însă Planul de acțiuni45 menționează accesibilizarea
pentru persoane cu dizabilități doar sub forma unei observații în dreptul uneia
dintre direcțiile strategice sau măsuri pentru care presupune că fondurile europene
vor fi principala sursă de finanțare. Strategia privind modernizarea infrastructurii
educaționale 2017-2023 specifică faptul că accesibilitatea infrastructurii școlare din
România ar trebui să fie extinsă pentru a cuprinde toate dimensiunile infrastructurii
fizice (cum ar fi mobilierul specific, toaletele adecvate nevoilor elevilor cu dizabilități
fizice sau rampele de acces) necesare accesului elevilor cu nevoi speciale, dar nu
propune măsuri concrete.
Concepția integrată a traseelor continue în spațiul public
Există o lipsă de continuitate a traseelor accesibile pentru persoanele cu dizabilități
între diferite locații. Aceasta este cauzată de lipsa coordonării între instituții și
implicarea lor inegală în vederea realizării drepturilor persoanelor cu dizabilități de
acces la mediul fizic. Cercetarea calitativă arată că în multe cazuri există discontinuități
și grade diferite de accesibilizare de-a lungul traseelor din spațiul public, în funcție de
instituția responsabilă de fiecare segment. De exemplu, asociațiile de proprietari sunt
de obicei responsabile de spațiile comune din scările de bloc, în timp ce primăriile sunt
responsabile pentru majoritatea spațiilor publice, precum carosabilul sau trecerile de
pietoni, respectiv unele regii publice sau societăți comerciale private de transport sunt
responsabile pentru stațiile de transport public în comun.
Există disparități teritoriale semnificative cu privire la nivelul de asigurare a
accesibilității fizice. Cercetări anterioare au indicat nivelul inegal al disponibilității
mediilor fizice accesibile, cu diferențe semnificative chiar și între zonele aceluiași oraș,
zonele centrale asigurând mai multe oportunități pentru persoanele cu dizabilități
decât cele din periferie.46 Cercetarea calitativă arată că în mediul rural există de
asemenea probleme grave de accesibilitate, dar lipsesc date de cercetare sistematice
în această privință. Această situație indică lipsa unor planuri de urbanism și de
mobilitate coerente și detaliate.
Documentele de planificare a dezvoltării teritoriale și de planificare urbanistică și
de mobilitate nu sunt elaborate într-un mod incluziv, prin considerarea nevoilor
specifice de acces ale persoanelor cu dizabilități. Planurile de dezvoltare teritorială,
urbanistice și de mobilitate sunt cele care oferă cadrul general și elementele majore
concrete cu privire la proiectarea și reabilitarea spațiului construit și asigurarea
44
Banca Mondială (2019).
45
Ministerul Sănătății (2014).
46
Drăguțescu et al. (2014).
34
mobilității.47 Aceste documente de planificare ar trebui concepute astfel încât să

integreze și nevoile de acces ale persoanelor cu dizabilități, dar în prezent nu conțin
decât puține referiri la drepturile acestor persoane.48 Proiectarea în viitor a unor
procese de planificare teritorială, urbanistică și a mobilității care să susțină realizarea
drepturilor persoanelor cu dizabilități este importantă din perspectiva racordării atât
la cerințele CDPD de accesibilizare a mediului construit și transportului, cât și la cadrul
de politici europene. Una dintre inițiativele din proiectul „Strategiei pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități 2021-2030” a Uniunii Europene se referă la accentul care
va fi pus de Comisia Europeană pe dezvoltarea de către Statele Membre a unor
planuri de mobilitate locală cu luarea în considerare inclusiv a nevoilor persoanele cu
dizabilități.49
Realizarea drepturilor de acces la mediul fizic necesită cooperarea între diferite
unități administrativ teritoriale. Pentru a putea proiecta incluziv sau reabilita
anumite elemente edilitare în vederea accesibilizării lor, este necesară planificarea în
comun a autorităților locale din mai multe UAT (de exemplu, șoselele), o coordonare
între sectoare, între orașe și localitățile limitrofe, între diferitele sate aparținătoare
de aceeași comună. În prezent nu există niciun mecanism funcțional al unităților
teritorial administrative de coordonare metodologică unitară a implementării
prevederilor legislative cu privire la accesibilizarea clădirilor. Nu există nici strategii
municipale/județene/zonale de intervenție coordonată, care să asigure că
departamentele de planificare urbanistică aplică aceleași proceduri, astfel conducând
la creșterea continuității mediului construit accesibil pentru persoanele cu dizabilități.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Inspectoratul de Stat
în Construcții (ISC) nu au instrumente pentru a verifica continuitatea traseelor
accesibile, doar a elementelor identificate separat. Instituțiile cu rol de verificare
a accesibilității mediului fizic organizează controale de verificare a accesibilității mai
degrabă pe anumite tipuri de instituții, decât urmărind trasee continue de mobilitate
în spațiu a persoanelor cu dizabilități. În condițiile în care toate componentele mediului
fizic sunt afectate de bariere, este clar că nu există o astfel de continuitate a traseelor
în prezent. Însă analiza continuității traseelor este esențială nu doar pentru înțelegerea
situației, ci și pentru prioritizarea intervențiilor care vor urmări creșterea accesibilizării
spațiului public. Accesibilizarea într-un segment al traseului va trebui să fie coroborată
cu accesibilizarea celorlalte segmente, urmărind mai ales deblocarea traseelor
esențiale pentru persoanele cu dizabilități.
Completitudinea și coerența legislativă
Prevederile din legi diferite cu privire la implicarea sectorului ONG care reprezintă
interesele persoanelor cu dizabilități în controlul accesibilității construcțiilor nu
47
Planificarea teritorială și a mobilității se realizează printr-o suită de documente strategice la nivel național, la diferite niveluri
de organizare teritorială, care ar trebui să fie corelate între ele: (i) planurile de dezvoltare teritorială la nivel național, regional,
județean, intercomunal, inter-urban și inter-județean, peri-urban și metropolitan sunt documentele de planificare strategică
teritorială care stabilesc cadrul general de dezvoltare spațială pe termen lung, prin care se corelează investițiile publice
sectoriale în acest domeniu; (ii) planurile de mobilitate au ca țintă principală „îmbunătățirea accesibilității localităților și a relației
între acestea, diversificarea și utilizarea sustenabilă a mijloacelor de transport (aerian, acvatic, feroviar, auto, velo, pietonal) din
punct de vedere social, economic și de mediu, precum și buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate și transport”; iar (iii)
planurile urbanistice generale, zonale și de detaliu sunt instrumentele de reglementare prin care se coordonează dezvoltarea
urbanistică la nivel de localitate, a unor zone protejate și a unor parcele specifice (Normele metodologice de aplicare a Legii
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism din 26
Februarie 2016).
48
Din documentele disponibile public, pot fi identificate puține planuri urbanistice de detaliu, de exemplu, cu privire la dezvoltarea
unor elemente de accesibilizare.
49
Comisia Europeană, https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12603-Disability-rights-
strategy-for-2021-30
35
sunt coerente.50 Legea nr. 448/2006 instituie obligația autorităților administrației

publice locale de a include reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care
reprezintă persoanele cu dizabilități în comisiile de recepție a lucrărilor publice care
privesc accesibilitatea. Acestea includ lucrări de construcție ori lucrări de adaptare
a clădirilor de utilitate publică sau realizate din fonduri publice, a mijloacelor de
transport și a altor obiective de interes public.51 Cu toate acestea, HG nr. 343/2017,
o lege diferită care guvernează procedurile în domeniul construcțiilor, nu specifică
aceeași obligație.52 Cercetarea calitativă indică faptul că autoritățile locale nu
adoptă în activitatea lor curentă această practică de cooptare a unui reprezentant
al organizațiilor neguvernamentale reprezentative pentru drepturile persoanelor cu
dizabilități.
Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale
ale persoanelor cu handicap nr. 51/2012 nu este respectat. Normativul nr. 51/2012
precizează standardele pentru caracteristicile tehnice ale construcțiilor, care să le facă
accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Reprezentanții autorităților publice locale
intervievați semnalează cazuri în care aceste standarde nu sunt aplicate în mai multe
faze, după cum urmează: (i) licitații pentru acordarea unor contracte de construcții în
domeniul public care nu includ explicit criteriile de accesibilitate pentru că acest fapt
ar conduce la creșterea costurilor; (ii) construirea de către dezvoltatori privați53 fără
a respecta normele legate de accesibilizare; și (iii) avize de construcție din partea
departamentelor de urbanism din cadrul primăriilor acordate pentru construcții care
nu sunt conforme cu criteriile de accesibilitate. Cercetarea calitativă arată că adeseori
lucrările de accesibilizare sunt făcute doar post-factum, după finalizarea lucrărilor de
construcție și doar în cazurile specifice în care ANPIS dispune măsuri de remediere.
Chiar și atunci, lucrările de adaptare tind să fie mai degrabă minimale, fără a lua în
considerare toate nevoile persoanelor cu dizabilități.
Mecanisme de avizare a construcțiilor, control și sancțiuni eficace
Atribuțiile de avizare, control și sancțiune a neconformității cu criteriile de
accesibilitate nu sunt exercitate în mod adecvat. Inspectoratul de Stat în Construcții
(ISC)54 este autoritatea responsabilă cu verificarea conformității proiectelor de
construcții cu prevederile legale și a modului în care sunt emise autorizațiile de
construcție de către organele administrației publice locale. ISC nu publică nicio
informație care să reflecte faptul că este verificată și conformitatea cu criteriile legale
de accesibilitate a proiectelor și că sunt impuse sancțiuni pentru nereguli. ISC nu publică
50
Articolele care se referă explicit la accesibilizarea mediului fizic din principalele legi în domeniu sunt: art. 61-63 și art. 65 din
Legea nr. 448/2006; art. 37, 38 și 40 din HG nr. 268/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006; Ordinul
nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile
individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 - Revizuire NP 051/2000”; și Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcții. În perioada 2016-2020 nu au existat modificări în legislația națională care să fie relevante
pentru problematica accesibilității mediului fizic.
51
Conform Legii nr. 448/2006, este vorba despre: (i) clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din
fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători
și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice și (ii) clădirile de patrimoniu
și cele istorice.
52
La finalizarea lucrării de construcții, comisia de recepție are rolul de a examina că aceasta respectă toate prevederile legii.
Comisia este compusă dintr-un reprezentant al investitorului, un reprezentant al administrației publice, 1-3 specialiști în domeniul
lucrării, și câte un reprezentant nominalizat de Inspectoratul de Stat în Construcții, inspectoratul pentru situații de urgență,
direcția pentru cultură în cazul construcțiilor legate de monumentele istorice (art. 11 din HG nr. 343/2017 pentru modificarea HG
nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora).
53
Conform cercetării calitative, alte seturi de norme sunt în general respectate, de exemplu, cele legate de normele de siguranță
împotriva incendiilor (Normativul privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinței de siguranță în exploatare
nr. 068/2002), riscurile seismice sau siguranță termică, spre deosebire de normele privind accesul persoanelor cu dizabilități
(Normativul nr. 51/2012).
54
Art. 33 din Legea nr. 10/1995: ISC exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității
construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, constată contravențiile, aplică sancțiunile și
măsurile prevăzute de lege și dispune oprirea lucrărilor realizate necorespunzător.
36
nicio informație care să reflecte faptul că este verificată și conformitatea proiectelor

cu criteriile legale de accesibilitate și că sunt impuse sancțiuni pentru nereguli. ISC
nu a efectuat controale pe tema accesibilității mai recente de 2016, ci doar cu privire
la implementarea altor legi.55 Normativul nr. 51/2012 nu apare printre documentele
normative care ghidează activitatea ISC, în lista de documente de pe site-ul instituției.56
Autorizațiile de construcție eliberate de primării sunt uneori neconforme cu criteriul
accesibilizării. Primăriile eliberează autorizațiile de construcții. Autorizațiile ar trebui
acordate „numai în condițiile respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să
fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap” în cazul clădirilor de utilitate
publică, pentru care lucrările sunt realizate din fonduri publice, sau în cazul clădirilor
private pentru care persoanele cu dizabilități rezidente fac o solicitare în acest sens.57
Interviurile cu reprezentanții sectorului ONG indică faptul că în cadrul procesului de
autorizare nu se solicită de fiecare dată documentație privind respectarea criteriilor
de accesibilizare, deși aplicanții trebuie să depună un volum mare de documente care
dovedesc conformitatea cu alte criterii.
ANPIS are o autoritate limitată de a propune remedierea oricăror deficite de
accesibilitate ale construcțiilor. Aceasta se datorează faptului că are atribuții să
verifice starea în care clădirile se află din punct de vedere al accesibilizării doar după
darea în folosință, dar nu este implicată în procesul de construcție. De asemenea,
are resurse umane și financiare limitate și atribuții diverse, inclusiv cu privire la
controlul calității serviciilor sociale, la verificarea administrării fondurilor alocate de
la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistență socială. În cadrul campaniilor
sale anuale de control al accesibilizării, verifică doar un eșantion limitat de entități
dintr-un număr redus de tipuri de instituții. De exemplu, în 2019 au fost verificate 1.034
de primării, săli de spectacole, muzee, biblioteci, săli de sport, complexe comerciale.
ANPIS recurge puțin frecvent la amenzi, deși măsurile de remediere recomandate sunt
doar parțial implementate de către entitățile vizitate în cadrul controalelor. La nivelul
anului 2019 au fost identificate 928 de clădiri cu deficiențe, pentru care s-au dispus
3.427 de măsuri de remediere, dar numai 146 de sancțiuni contravenționale, din care
145 de avertismente și doar o amendă. Din totalul măsurilor de remediere, până la
sfârșitul campaniei tematice, ANPIS raporta ca fiind implementate 12%. Atunci când
se confruntă cu rezultate ale evaluării care intră sub incidența altor instituții, ANPIS le
notifică pe acestea (cum ar fi Departamentele de Planificare Urbanistică din cadrul
primăriilor, Direcțiile de Sănătate Publică sau ISC).
Planificarea cheltuielilor pentru asigurarea unor adaptări rezonabile
în bugetele instituțiilor publice
Cele mai multe instituții publice nu au un plan de adaptare rezonabilă etapizat.
Un astfel de plan ar trebui să acopere mai mulți ani și ar trebui să includă o bugetare
din timp a intervențiilor prioritare, care să fie selectate prin consultări cu persoanele
cu dizabilități beneficiare. Având în vedere constrângerile bugetare și nevoia de a
realiza o multitudine de adaptări, lucrările de reabilitare ar trebui planificate treptat,
pe mai multe orizonturi de timp, cu îmbunătățiri incrementale succesive. Conform
interviurilor cu reprezentanții instituțiilor publice, fondurile pentru asigurarea unor
adaptări rezonabile nu sunt incluse în bugete, iar când sunt incluse, acest lucru
se întâmplă cel mai adesea doar ca urmare a unui control ANPIS. Chiar și aceste
adaptări realizate pentru a remedia problemele constatate de ANPIS cu prilejul
55
ISC, prin structurile sale teritoriale, a efectuat ultima verificare a adaptării pentru persoanele cu dizabilități locomotorii prin
ancheta a 450 de instituții publice în martie 2016, la solicitarea venită prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice (în prezent Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – MDLPA), dar datele nu sunt disponibile.
56
Legislație, Regulamentul de organizare și funcționare și programe și strategii.
57
Legea nr. 488/2006, art. 63.
37
controalelor sunt uneori minimale și de o calitate scăzută. Acest model decizional

reactiv, ca urmare a controalelor sporadice, nu face posibilă o planificare participativă,
conformă standardelor legislative și informată de experiențele trăite ale persoanelor
cu dizabilități.
Coordonarea cu autoritățile din domeniul protecției sociale cu privire
la deciziile edilitare
Autoritățile de la nivel central și local care coordonează politicile și programele
sociale pentru persoanele cu dizabilități nu au o influență clară asupra deciziilor
privind sectorul edilitar și amenajarea teritoriului. Acest raport a identificat
doar cazuri izolate în care reprezentanții DGASPC au intervenit pentru rezolvarea
problemelor persoanelor cu dizabilități în accesarea clădirilor de interes public. De
exemplu, într-un asemenea caz, DGASPC a solicitat accesul persoanelor cu dizabilități
la Casa Județeană de Pensii. În alte cazuri, reprezentanții primăriei au negociat cu
asociația de proprietari dintr-un bloc crearea unui traseu accesibil spre locuința
personală a unei persoane cu dizabilități și au oferit sprijin pentru realizarea lucrărilor.
Deși aceste exemple arată că implicarea autorităților din domeniul social este posibilă,
în practică ea apare doar ca urmare a reclamațiilor unor cetățeni, iar autoritatea
instituțiilor este slăbită din cauză că legislația nu prevede atribuții specifice în acest
sens pentru aceste instituții.
Cunoașterea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Obligațiile instituțiilor, derivate din drepturile generate de dizabilitate nu sunt
internalizate de către factorii de decizie sau de publicul larg. În cadrul cercetării
calitative, persoanele cu dizabilități au menționat împrejurări concrete în care
drepturile lor de acces la servicii pentru public nu au fost respectate sau susținute de
către factorii de decizie și personalul administrativ din instituțiile respective, și uneori
de către alți utilizatori fără dizabilități ai serviciilor instituțiilor respective.
Reclamațiile și petițiile sunt instrumente la care persoanele cu dizabilități
apelează rar, în ciuda lipsei frecvente de accesibilitate a clădirilor și a spațiilor
publice. Conform datelor puse la dispoziție de Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării (CNCD), în 201958 au fost înregistrate doar câteva zeci de reclamații de
discriminare cu privire la accesul la servicii publice pe motiv de dizabilitate. Nu este
clar însă, din datele CNCD, câte dintre aceste reclamații s-au referit la obstacole în
exercitarea accesului fizic. Conform interviurilor cu persoane cu dizabilități, acestea nu
percep întotdeauna blocajele de acces la mediul fizic ca forme de discriminare vizavi
de exercitarea propriilor drepturi.
Unele dintre persoanele cu dizabilități nu sunt conștiente cu privire la propriile
drepturi, cel mai probabil ca urmare a lipsei de prioritizare a acestora pe agenda
publică. Conform anchetei Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități, mai
mult de 1 din 5 persoane cu dizabilități nu consideră că instituțiile destinate publicului
ar trebui accesibilizate fizic, indiferent de constrângerile bugetare sau dificultățile
tehnice. Procentul persoanelor cu dizabilități care nu au considerat că accesul trebuie
asigurat, nu au știut ce răspuns să dea sau au refuzat să răspundă este mai ridicat
decât al celor fără dizabilități – 21% față de 16%.
58
CNCD (2020).
38
Măsuri recomandate
Se recomandă următoarele măsuri:
1 Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții
(ANDPDCA), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA),
Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Ministerul
Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Autoritatea pentru Digitalizarea
României (ADR) să elaboreze și să aprobe un „Compendiu al accesibilității” care
să reunească cerințele minime specifice59 necesare asigurării accesibilității fizice
(incluzând transportul), comunicaționale și informaționale,60 conform cu CDPD.
În ceea ce privește accesibilitatea fizică, acest document ar trebui să includă cel
puțin următoarele elemente:
Respectarea principiilor designului universal și accesibilității în procesul de
armonizare a Planului Urbanistic General (PUG) cu Planul de Mobilitate Urbană;
Responsabilitățile concrete din punct de vedere al urmăririi respectării
principiilor accesibilizării și designului universal ale reprezentanților
organizațiilor neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități incluși de
autoritățile administrației publice locale în comisiile de recepție a lucrărilor de
construcție, în condițiile Legii nr. 448/2006;
Adaptarea locurilor de muncă în vederea creșterii ratei de ocupare a
persoanelor cu dizabilități;
Elaborarea instrumentului de evaluare a accesibilității ca parte a procesului de
eliberare a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție;
Modul de elaborare a suporturilor de instruire/formare a reprezentanților
autorităților centrale și locale implicați în asigurarea și controlul exercitării
dreptului persoanelor cu dizabilități de acces la mediul fizic (cât și la mediul
informațional și comunicațional);
Evaluarea nevoilor de adaptare a mediului fizic (cât și a mediului informațional
și comunicațional) în vederea asigurării egalității de șanse;
Instruirea referitoare la utilizarea tehnologiilor de acces și a tehnologiilor și
dispozitivelor asistive sau a asistenței vii.
2 ANDPDCA să deruleze campanii de conștientizare cu privire la drepturile

persoanelor cu dizabilități de acces la mediul fizic, informațional și comunicațional
în condiții de egalitate cu ceilalți.
59
Cerințele minime specificate de Compendiu trebuie să ghideze elaborarea unor prevederi normative noi, care să ofere
specificațiile tehnice și măsurătorile necesare ale accesibilizării, și să completeze procesul de implementare a acestei legislații,
astfel încât aceasta să răspundă cât mai bine la nevoile persoanelor cu dizabilități. Aceste prevederi legislative trebuie proiectate
de o comisie de specialitate inter-disciplinară, care să includă arhitecți și ingineri cât și specialiști în domeniul social și trebuie
validate cu alți specialiști și dezvoltate în cooperare strânsă cu organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități.
60
Legislația trebuie să prevadă instituțiile implicate, să le definească responsabilitățile și modul în care acestea vor depune eforturi
comune pentru: (i) implementarea măsurii de accesibilizare; (ii) coordonarea metodologică a accesibilizării; (iii) monitorizarea
rezultatelor accesibilizării; (iv) finanțarea accesibilizării; și (v) mecanisme de control, sancțiune, plângeri și petiții.
39
1.2 Accesul limitat la mediul informațional și

comunicațional

CREDIT CARD
Informațiile și comunicarea trebuie să fie disponibile
pentru persoanele cu dizabilităţi în aceeași măsură ca
0000
000000 000000
pentru cele fără dizabilități. Informațiile și comunicarea

presupun accesul la bunuri și servicii pe care le
utilizează toți oamenii și la produse și servicii din sfera
tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC), precum
aplicațiile de pe telefon.
O gamă tot mai largă de servicii de bază tind să fie

oferite online, cum ar fi plata produselor de consum
curent, administrarea salariilor și a beneficiilor sociale,
a serviciilor bancare sau fiscale. Este important ca
această tendință să reprezinte o șansă în plus pentru
persoanele cu dizabilități și nu o barieră suplimentară.
De exemplu, este posibil ca persoanele cu dificultăți de
învățare și înțelegere să navigheze cu dificultate în
mediul virtual, dacă nu sunt sprijinite.
În vederea asigurării accesului persoanelor cu

dizabilități la informații și comunicare, sunt necesare
mijloace și limbaje diverse, precum interpretare
mimico-gestuală, limbaj Braille sau tehnologii
alternative, precum dispozitivele de recunoaștere a
textului şi citire a acestuia cu voce sintetizată,
pictograme și altele.

sondajului, mult mai puține persoane cu dizabilități decât persoane fără dizabilități au
accesat informațiile serviciilor și instituțiilor deschise publicului sau au folosit internetul.
au accesat cu dificultate sau nu au nu au folosit deloc internetul:

accesat deloc informațiile serviciilor
și instituțiilor deschise publicului:
29% 27%
50% 58%
68% 74%
40
Dintr-un număr de 1.442 instituții verificate pentru acest raport (curți de apel, tribunale,
judecătorii, Agenții Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Case
Județene de Pensii Publice (CJPP), Case Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS),
școli și secții de poliție), doar 4 instituții sunt accesibilizate informațional și doar 101
sunt accesibilizate din punct de vedere al mijloacelor de comunicare.
4/1.442
instituții accesibilizate
101/1.442
instituții accesibilizate
informațional comunicațional
Normativul nr. 51/2012 nu cuprinde suficiente informații

tehnice despre modalitățile de realizare a accesibilizării
informaționale și comunicaționale.
Cadrul legal pentru accesibilizarea site-urilor publice a fost
creat recent și nu este implementat complet în 2021.
Documentele privind politicile și programele autorităților
publice nu sunt publicate și în format accesibil.
Distribuitorii de servicii de telefonie fixă și mobilă și de
internet nu oferă niciun tip de pachet special pentru
persoanele cu dizabilităţi.
Interpreții mimico-gestuali care pot fi contractați legal sunt
mult prea puțini ca urmare a barierelor pe care le întâmpină
în procesul certificării și ca urmare a faptului că legea nu
permite program de lucru flexibil.
Limbajul mimico-gestual este folosit mult prea puțin de
operatorii de televiziune.

ar putea răspunde problemelor identificate prin specificarea unor cerințe minime
referitoare la accesibilizarea comunicațională și informațională a serviciilor
pentru public (inclusiv a website-urilor acestora), cât și la comunicarea cu
persoanele cu dizabilități și consultarea lor.
Este nevoie să fie pregătite legi speciale pentru interpretul mimico-gestual.
Este nevoie să existe un ghid care să explice cum trebuie redactate documentele
publice în limbaj ușor de citit și ușor de înțeles.
1.2 Accesul limitat la mediul informațional și

comunicațional
Persoanele cu dizabilități au nevoie de suport pentru a accesa o gamă largă de

produse și servicii oferite în mediul informațional și comunicațional. În anumite
cazuri, aceste produse și servicii de comunicare și informare se adresează întregii
populații și trebuie să fie adaptate și la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități.
În alte cazuri, sunt produse și servicii special destinate persoanelor cu dizabilități.
Infrastructura de informație și comunicare poate oferi căi de acces alternative pentru
persoanele cu dizabilități la anumite produse și servicii disponibile în mediul fizic doar
pentru persoanele fără acel tip specific de dizabilitate. De exemplu, persoanele cu
deficiențe de vedere nu pot vedea exponatele fizice din muzee, caz în care poate fi
utilizată informația audio înregistrată anterior pentru a furniza o descriere. Uneori,
comunicarea și informarea reprezintă o componentă complementară a unor produse
și servicii care există în format fizic, de exemplu, instrucțiunile de acces într-o clădire.
Alteori, este vorba despre servicii și produse care există doar ca parte a sferei
tehnologiei, informației și comunicării (TIC). Mai mult, aceste produse virtuale pot
avea uneori exclusiv un scop de informare și comunicare, de exemplu, platformele de
socializare virtuale. Este important ca accesul persoanelor cu dizabilități să fie asigurat
la toate aceste tipuri de produse și servicii din mediul informațional și comunicațional.
O gamă tot mai largă de servicii de bază tind să fie transferate online și este
important ca persoanele cu dizabilități să nu fie excluse. Procesul de transfer al
serviciilor în mediul virtual este accelerat de constrângerile de interacțiune în mediul
fizic ca urmare a pandemiei de COVID-19 și este esențial ca persoanele cu dizabilități
să nu fie excluse. Plata produselor, administrarea salariilor și a beneficiilor sociale, a
serviciilor bancare și a impozitelor și taxelor sunt exemple de servicii esențiale care
sunt livrate online pentru tot mai multe persoane. Este de așteptat ca această gamă
de servicii să crească în viitor. Pandemia COVID-19 a dus la creșterea importanței tele-
muncii, a tele-medicinei și a învățării la distanță. TIC, inclusiv comunicarea virtuală,
sunt discutate în general în literatura de specialitate ca oportunități de a „nivela
terenul” pentru persoanele cu dizabilități și de a crea un mediu în care toată lumea are
oportunități egale.61 Cu toate acestea, este important să fie analizate dificultățile care
ar putea preveni accesul persoanelor cu dizabilități la TIC, astfel încât procesul de
creștere a importanței și răspândirii serviciilor virtuale să fie mai degrabă o oportunitate
de creștere a incluziunii sociale, nu să creeze noi bariere pentru aceste persoane. Un
exemplu de astfel de bariere îl constituie problemele de navigare în mediul virtual cu
care se confruntă deseori persoanele cu dificultăți de învățare și înțelegere.
61
Raja (2016).
42
Personalizarea TIC este o cale de a crește accesul persoanelor cu dizabilități

la bunuri și servicii și de a depăși barierele care prevalează în mediul fizic.
Tehnologiile alternative pot fi adaptate la abilitățile diferite ale persoanelor cu
dizabilități prin metodologii diferite precum interpretarea mimico-gestuală, limbajul
Braille, cititoarele de text, semnalele sonore, pictogramele și semnele specifice sau
comenzile vocale, facilitând astfel accesul prin mijloace alternative în „toate domeniile
vieții, inclusiv educație, ocupare, e-guvernare și participare civică, incluziune financiară
și managementul situațiilor de dezastru”.62 Așadar, în mod similar cu accesul la mediul
fizic, accesarea mediului informațional și comunicațional este o temă de politici inter-
sectoriale.63
Persoanele cu dizabilități au acces mai scăzut la informațiile și serviciile de
comunicare oferite de instituțiile destinate publicului, persoanele cu dizabilități
severe fiind cele mai dezavantajate. În 2020, 70% dintre persoanele fără dizabilități
au accesat fără dificultăți aceste informații (formulare, website și intermediere ale
instituțiilor pentru public), dar același lucru îl declară doar 49% dintre persoane cu
unele dizabilități și 30% dintre persoanele cu dizabilități severe (Figura 5).64 Accesul la
informații este mai dificil pentru persoanele cu vârste înaintate și nivel de educație
mai scăzut, iar disparitățile dintre persoanele cu și fără dizabilități sunt majore în
interiorul diferitelor grupe de vârstă și în funcție de nivelul educațional (Anexă-
Tabel 8).
Accesul la mediul informațional al instituțiilor destinate publicului pe parcursul

FIGURA 5
lunii anterioare (procent)

1%
Fără dizabilități 70% 6% 21%
2 %
1%
Cu unele dizabilități 49 %
6 %
41%
2 %
Cu dizabilități severe 30% 8% 7% 53%

2 %
N-am avut nicio dificultate Am avut mici dificultăți Am avut mari dificultăți
Au fost ocazii în care nu am reușit să am acces la informația dorită
Nu este cazul/nu am căutat astfel de informații
62
Banca Mondială (2018a).
63
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul informațional și
comunicațional, inclusiv la serviciile electronice, se bazează pe art. 3, 4, 9, 21 și 24 ale CDPD, mai precis: art. 3 lit. f); art. 4 alin. 1
lit. f), g), h); art. 9 alin. 1 lit. b), alin. 2 lit. d)-h); art. 21; art. 24 alin. 3.
64
Atrage atenția, la fel ca în cazul datelor care descriu accesul la mediul fizic, ponderea mare de persoane cu dizabilități care
spun că nu au avut acces deloc la informații ale instituțiilor și serviciilor pentru public (41% din totalul persoanelor cu dizabilități).
O parte dintre aceste persoane este posibil să nici nu aibă mijloace care facilitează accesul la informații, cum ar fi un telefon
mobil sau calculator.
43
Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu utilizează internetul pentru a

accesa informații despre instituțiile și serviciile destinate publicului, iar mulți dintre
cei care o fac întâmpină dificultăți. În condițiile restricțiilor legate de pandemia
COVID-19, accesul virtual a devenit mai important ca niciodată, mulți furnizori adoptând
măsuri în vederea transferului serviciilor în acest mediu. Chiar și în aceste condiții, cea
mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu au utilizat internetul în luna anterioară-
53% dintre persoanele cu unele dizabilități și 66% dintre cele cu dizabilități severe
(Figura 6). Proporția persoanelor cu unele dizabilități și proporția populației cu
dizabilități severe care nu au avut dificultăți în a se informa este semnificativ mai
scăzută în mediul rural decât în cel urban (Anexă-Tabel 9). De asemenea, proporția
femeilor cu unele dizabilități și dizabilități severe care au raportat că nu au dificultăți
în accesarea informațiilor a fost mai mică decât cea a bărbaților.
Dificultăți în accesarea pe internet a conținutului dorit (procent)
FIGURA 6
În 2020, accesibilitatea informațională și comunicațională este o excepție mai

degrabă decât norma (Figura 7). Rezultatele campaniei de verificare a 1.442 de
entități care țin de 8 tipuri de instituții, desfășurată la solicitarea ANDPDCA cu sprijin
din partea Băncii Mondiale, arată că doar 4 dintre ele își accesibilizaseră informația și
doar 101 asigurau metode accesibilizate de comunicare. Doar aproximativ 13% dintre
instituțiile verificate aveau interpreți autorizați pentru limbaj mimico-gestual sau
interpreți specifici persoanelor cu surdo-cecitate, pe când în 84% din cazuri un interpret
nu era disponibil. Mai mult, doar în 36% din instituții exista o persoană desemnată
pentru asistarea persoanelor cu dizabilități.
Nu sunt disponibile informații privind accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de
telecomunicații și electronice. Totuși, populația României are un acces scăzut la aceste
servicii comparativ cu alte țări europene.65
65
Potrivit Eurostat, în 2015, 25% din populație nu își permitea accesul la internet, față de 6% la nivelul UE-27 (indicatorul isoc_cismt,
https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_cismt&lang=en). Accesul la internet prin telefonie mobilă era
32% în România față de 39% în UE-27. Doar 19% dintre persoanele de 25-64 de ani care erau pensionate sau inactive, printre
care se regăseau și persoane cu dizabilități, aveau acces mobil la internet, față de 24% la nivelul UE-27 (indicatorul isoc_ci_
im_i, https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_ci_im_i&lang=en).
44
FIGURA 7 Instituții publice ne-accesibilizate informațional și comunicațional, pe criterii

de accesibilizare, 2020
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție realizată de ANPIS în
perioada martie-august 2020.
Note: Total eșantion: 1.442 instituții, din care: 15 curți de apel, 42 de tribunale, 171 de judecătorii, 48 de AJOFM-
uri, 48 de CJPP-uri, 42 de CJAS-uri, 536 de secții de poliție, 540 de școli. * Dintre cele 54 de instituții care aveau
semne în limbaj Braille, în 14 erau plasate într-un loc care necesita efort pentru a fi identificat și câte o entitate
nu avea plasate aceste semne în spații accesibilizate și semnele erau dezorientante. ** Dintre cele 284 de
entități care aveau pictograme adaptate, în 6 pictogramele nu erau ușor de înțeles și în 4 nu erau plasate la
o înălțime corespunzătoare.
Serviciile care trebuie asigurate în vederea asigurării accesului informațional
și comunicațional includ o paletă largă de adaptări. Aceste servicii pot varia de
la indicatoare de intrări pentru persoane cu probleme de deplasare, semnalizare
în limbaj Braille a spațiilor publice și private, până la accesul la programe de
televiziune cu interpreți mimico-gestuali și accesibilizarea website-urilor instituțiilor
publice. Domeniul TIC, utilizat tot mai mult pentru facilitarea comunicării și informării
persoanelor cu dizabilități, este unul extrem de dinamic, în care inovația tehnologică
conduce în permanență la crearea de noi oportunități. Proiectarea produselor și
tehnologiilor trebuie realizată însă în conformitate cu principiile designului universal
(definit în Caseta 1), altfel încât să nu creeze noi forme de excluziune a persoanelor cu
dizabilități.
Standarde complete privind accesul la informație și comunicare,

inclusiv servicii electronice
Normativul nr. 51/2012 nu cuprinde standarde explicite și detaliate cu privire
la criteriile de accesibilizare informațională și comunicațională a bunurilor și
serviciilor disponibile și fizic. Normativul este detaliat cu privire la standardele
tehnice ale accesului la mediul fizic, dar nu oferă standarde la fel de precise cu privire
la normele de acces informațional și comunicațional, ci precizează că anumite tipuri
45
de metode asistive trebuie să fie asigurate (precum limbajul Braille) și oferă o serie
de vignete vizuale care reprezintă sugestii despre cum poate fi realizat acest lucru în
practică.
În domeniul comunicațiilor electronice, în ultimii ani se înregistrează un progres
important în ceea ce privește creșterea accesibilității pentru persoane cu
dizabilități. Decizia nr. 160/2015, modificată prin Decizia nr. 1012/2019, a Autorității
Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) stabilește
că distribuitorii de servicii de comunicații electronice trebuie să faciliteze accesul
utilizatorilor cu dizabilități la servicii de telefonie fixă și mobilă și de internet. Astfel,
se precizează care trebuie să fie condițiile privind comercializarea unor pachete de
servicii adaptate, achiziționarea și testarea unor echipamente, un preț recomandat,
standarde tehnice privind numărul de minute de telefonie mobilă, pragul minim de
viteză a conexiunii de internet și alte standarde tehnice. Acestea sunt însă evoluții de
dată recentă, mult timp persoanele cu dizabilități fiind lipsite de sprijin pe această
dimensiune.
Disponibilitatea largă a interpreților mimico-gestuali

Există o lipsă acută de interpreți mimico-gestuali certificați, dar re-autorizarea ca
interpret în limbajul semnelor este dificilă. Autorizația pe baza căreia interpretul de
limbaj mimico-gestual își exercită activitatea este limitată la doi ani de zile,66 premisa
fiind că limbajul mimico-gestual, la fel ca orice alt limbaj, se poate uita dacă nu este
exersat. După cei doi ani, interpretul trebuie să prezinte o dovadă/adeverință care să
confirme că a prestat 200 de ore de interpretariat (sau minim 6 luni de zile de contract
de muncă), pentru a putea prelungi valabilitatea autorizației. Dat fiind faptul că unii
interpreți lucrează cu normă redusă și că nu există modalități flexibile de colaborare
(precum munca cu ora), aceștia riscă pierderea autorizației. În practică, având în
vedere numărul foarte mic de interpreți certificați disponibili, organizațiile sunt nevoite
să recurgă frecvent la serviciile unor persoane a căror calificare nu este recunoscută
formal. În cursul cercetării calitative, astfel de exemple au apărut cu privire la serviciile
bancare și notariale.
Dificultăți de acces la mediul informațional și comunicațional întâmpinate de

CASETA 3
persoanele cu dizabilități
„Bineînțeles că atitudinea instituțiilor se schimbă în prezența noastră. Mulți dintre ei s-au mai dus și
singuri să-și rezolve problemele. Unii dintre ei vin înapoi la noi cu bilețele trimise de doamnele de
pe la ghișee pentru că nu au reușit să (îi) înțeleagă sau (doamnele) le cer diverse documente și
ei nu înțeleg despre ce este vorba și atunci au nevoie de cineva care să le traducă în limbaj și vin
la noi. Și încercăm noi să ne lămurim și dacă nu ne lămurim, ne ducem noi la instituție, îi însoțim.”
(Interpret limbaj mimico-gestual, județul Brăila)
„Comportamentul oamenilor o afectează, nu au răbdare să le scrie, vorbesc continuu, repede și nu
poate să le citească pe buze. Unii sunt mai permisivi și acceptă să le scrie pe bilețel, dar nu toată
lumea are răbdare și nu acceptă asta. Sau dacă îi răspunde cineva în scris îi răspunde scurt și nu îi
dă foarte multe explicații, detalii.” (Persoană cu dizabilități auditive, județul Timiș, traducere oferită
de interpret în limbaj mimico-gestual)
66
Ordinul comun nr. 1640/2007 Metodologia pentru autorizarea interpreților mimico-gestuali între Ministerul Muncii, Familiei și
Egalității de Șanse, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (în
prezent Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții,
Ministerul Educației).
46
Utilizarea adecvată a limbajului mimico-gestual în mediul audio-

vizual
Implementarea prevederilor privind limbajul mimico-gestual de către canalele de
televiziune este de cele mai multe ori minimală. Legea nr. 504/2002 a Audiovizualului,
care reglementează funcționarea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), stabilește
o durată zilnică minimă de 30 de minute de emisie cu interpretare mimico-gestuală
atât pentru canalele naționale, cât și pentru cele locale. Multe televiziuni se rezumă la
numărul minim de minute. În plus, cercetarea calitativă și datele CNA confirmă faptul
că interpretarea mimico-gestuală este deseori utilizată în afara intervalului de prime-
time (frecvent, în timpul uneia dintre emisiunile de știri difuzate pe parcursul zilei).
O altă prevedere importantă se referă la proporția din suprafața de redare alocată
ferestrei în care este inserată interpretarea mimico-gestuală. La solicitarea Avocatului
Poporului, CNA a stabilit recent67 faptul că această fereastră trebuie să ocupe o
șesime din suprafața totală a ecranului. Cu toate acestea, cercetarea calitativă indică
faptul că persoanele cu dizabilități consideră că această proporție este în continuare
insuficient de mare pentru tipurile de ecrane utilizate cel mai frecvent.
Standarde pentru site-urile instituțiilor publice

În ultimii ani, au fost dezvoltate prevederi legislative privind accesibilizarea site-
urilor instituțiilor publice, dar procesul de implementare nu este finalizat. OUG nr.
112/2018, aprobată prin Legea nr. 90/2019, transpune în legislația românească mai
multe obligații pentru organizațiile din sectorul public privind accesibilitatea site-urilor
web și a aplicațiilor mobile, care derivă din Directiva nr. 2016/2012 a Parlamentului
European și a Consiliului European. Principala instituție responsabilă cu monitorizarea
și controlul respectării prevederilor din OUG nr. 112/2018 o reprezintă Autoritatea pentru
Digitalizarea României, instituție aflată în coordonarea prim-ministrului. Calendarul de
implementare a accesibilizării a fost prevăzut să înceapă în septembrie 2019 pentru
site-urile web nou lansate, cu termen de septembrie 2020 pentru accesibilizarea
site-urilor publicate înainte de adoptarea legii și 23 iunie 2021 pentru accesibilizarea
aplicațiilor mobile.
Standardele de accesibilizare a website-urilor instituțiilor din sectorul public nu
sunt obligatorii pentru toate instituțiile. OUG nr. 112/2018 prevede o serie de situații
în care site-urile și aplicațiile guvernamentale pot fi scutite de îndeplinirea criteriilor de
accesibilitate, incluzând website-urile instituțiilor care nu prestează servicii esențiale
sau servicii destinate persoanelor cu dizabilități și cele a căror accesibilizare ar impune
o sarcină disproporționată. Nu există însă o listă exhaustivă a instituțiilor care oferă
„servicii esențiale” și „servicii destinate persoanelor cu dizabilități”.
Conștientizarea propriilor drepturi de către persoanele cu dizabilități

Un sfert dintre persoanele cu dizabilități nu consideră sau nu știu că instituțiile
trebuie să acorde o prioritate înaltă drepturilor lor de acces la mediul informațional
și comunicațional, indiferent de context. Acest lucru a devenit clar din ancheta
Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități. Persoanele cu dizabilități care
răspund astfel sunt cu 3 puncte procentuale mai numeroase decât persoanele fără
dizabilități. Din totalul persoanelor anchetate, 13% credeau că există circumstanțe care
pot justifica nerealizarea acestui drept, 2% că el nu trebuie impus, în timp ce 9% au
declarat că nu știu răspunsul la întrebare și 1% nu au răspuns.
67
CNA (2020).
47
Măsuri recomandate
1 Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și
Adopții (ANDPDCA), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
(MDLPA), Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC),
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Autoritatea pentru
Digitalizarea României (ADR) să includă în Compendiul accesibilității cel puțin
următoarele elemente privind asigurarea accesibilității mediului informațional și
comunicațional:
Un set de standarde de accesibilizare informațională și comunicațională a
serviciilor pentru public, incluzând, de exemplu, necesitatea de a facilita
interpretarea mimico-gestuală;
Standarde minime de verificare și monitorizare a accesibilității website-urilor;
Precizări suplimentare privind utilizarea interpretării mimico-gestuale/Limbajul
Semnelor Românesc în cadrul serviciilor de programe de televiziune;68
Evaluarea nevoilor individuale pentru asigurarea unor tipuri alternative de
exprimare în scris sau vorbire;
Consultarea cu persoanele cu dizabilități în vederea implicării lor în viața
socială.
2 ANDPDCA, Ministerul Educației (ME), Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC)

să elaboreze un pachet de reglementare a interpretului mimico-gestual care să
includă: (i) necesarul de formare; (ii) acreditarea acestuia; și (iii) un standard de
cost în funcție de specificul activității desfășurate.
3 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), MCID, ADR, ANC și ANDPDCA să

dezvolte/revizuiască/avizeze standarde ocupaționale pentru ocupațiile din aria
ocupațională aferentă accesibilizării paginilor web.
4 ANDPDCA să realizeze un ghid de redactare a documentelor publice folosind un

limbaj ușor de citit și ușor de înțeles.
68
Introducerea cerinței cu privire la utilizarea acestui interval de timp de emisiune accesibilizată în prime-time, și revizuirea
prevederilor privind dimensiunea ferestrelor pentru interpreții mimico-gestuali, care vor trebui să ocupe un sfert din suprafața
totală a ecranului.
48
1.3 Accesul limitat la transport

Conform Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu
CDPD
Convenția Organizației
dizabilități, statul român trebuie să ia măsuri pentru a oferi
persoanelor cu dizabilități „posibilitatea să trăiască independent şi
cu Dizabilități
să participe pe deplin la toate aspectele vieții”. Una dintre măsuri

presupune asigurarea accesului la transport, sub toate formele
acestuia: fluvial, aerian, rutier sau feroviar.
fluvial aerian rutier feroviar

sondajului, mult mai puține persoane cu dizabilități decât persoane fără dizabilități
au utilizat un mijloc de transport, iar multe dintre acestea au avut dificultăți de acces.
Au avut unele dificultăți sau dificultăți
Persoane care nu au utilizat un mijloc de transport în acces
68% 3%
77% 11%
82% 29%
49
AB
ON
AM
EN
T
Lipsește legislația care să specifice Persoanele cu dizabilități nu folosesc
atât cum trebuie realizată suficient biletele gratuite de transport
accesibilizarea mijloacelor de în localitate sau între localități.
transport, cât și cum trebuie să
funcționeze mecanismul de reclamare Mulți operatori de transport nu fac
și sancționare a operatorilor care nu parte din programul care permite
respectă prevederile. decontarea biletelor. Aceștia pot
participa, dar nu sunt obligați.
Nu sunt destule informații publice
disponibile despre rutele pe care le pot
folosi persoanele cu dizabilități și ce
accesibilizări au aceste rute, în funcție
de tipul de dizabilitate.

ar putea răspunde problemelor identificate. Acesta trebuie să includă, printre
altele, standarde minime de accesibilizare a mijloacelor de transport și obligația
ca mijloacele de transport în comun să respecte condițiile minime de accesibilizare
pentru a primi avizul RAR.
Dumitru
Dumitru suferă de o dizabilitate locomotorie a cărei cauză nu a putut fi stabilită de către medici.
La un moment dat, a început să cadă pe stradă. Despre un astfel de moment povestește că:
„Treceau oamenii pe lângă mine, nu mă ajutau, se dădeau trei metri mai încolo și râdeau. Nu
erau obligați să mă ajute, dar nici nu trebuia să se uite, nu era nimic de râs, mie îmi venea să
plâng. A venit un copil de nouă ani, s-a oprit lângă mine și m-a întrebat: nenea, cum pot să vă
ajut?”.
După un timp nu mai putea traversa o trecere de pietoni pe o lungime de verde, așa că a început
să folosească scaunul rulant. Faptul că și-a luat o mașină i-a dat mult mai multă independență:
„Mașina are 24 de ani. Eu sunt legat de ea, pentru că e adaptată. O am de 11 ani. La bloc am
un loc de parcare rezervat și semnalizat pentru persoane cu handicap. Mereu se întâmplă să
găsesc mașini parcate pe locul meu. Chem poliția locală, care zice că trebuie să vină poliția
rutieră. Vin ei după o oră, două, timp în care eu trebuie să stau acolo, după care trebuie să aduc
actele să demonstrez că este locul meu.”
Dumitru consideră că pentru persoanele cu dizabilități accesibilizarea „este esențială”. Și-ar dori
ca atât mijloacele de transport, trenuri, taxiuri, metrou, cât și serviciile medicale să fie adaptate
nevoilor persoanelor cu dizabilități, iar accesibilizarea să fie reflectată inclusiv în atitudinea celor
din jur.
51
1.3 Accesul limitat la transport

Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la diferite mijloace de transport
accesibile este parte integrantă din asigurarea accesului acestora la spațiul public
și la mobilitatea spațială. Dreptul la mobilitate neîngrădită este prevăzut de CDPD
prin articolele 9 (Accesibilitate) și 20 (Mobilitate), unde este indicat că Statele părți
trebuie să ia măsuri pentru realizarea celui mai înalt grad posibil de mobilitate, cu
încurajarea autonomiei alegerii modului de mobilitate și asigurarea unui cost accesibil.
Obiectivul 11 al Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 propune „Orașe și comunități
durabile – dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise
tuturor, sigure, reziliente și durabile” și face parte, împreună cu obiectivele 4, 8, 10 și 17,
din componenta incluzivă cu dizabilitatea a acestei Agende până în 2030.
Persoanele cu dizabilități pot accesa mijloacele de transport în proporție mult mai
scăzută decât cele fără dizabilități și declară în procente mult mai ridicate că se
confruntă cu probleme în utilizarea acestora. Potrivit anchetei Băncii Mondiale cu
persoane cu și fără dizabilități, doar 23% dintre persoanele cu unele dizabilități și 18%
dintre persoanele cu dizabilități severe utilizaseră un mijloc de transport în săptămâna
anterioară interviului, față de 32% în cazul persoanelor fără dizabilități (Anexă-Tabel
10). Aproximativ 1% din totalul persoanelor cu unele dizabilități și 5% dintre cele cu
dizabilități severe au menționat faptul că nu pot folosi mijloacele de transport pentru
că nu sunt adaptate pentru a acomoda tipul lor de limitare. Dintre persoanele care au
folosit mijloacele de transport public, nu au avut dificultăți 65% dintre persoanele cu
dizabilități severe și 85% dintre persoanele cu unele dizabilități față de 96% dintre
persoanele fără dizabilități (Figura 8).
Procentul persoanelor cu și fără dizabilități care au avut în ultima săptămână

FIGURA 8
probleme de acces la mijloacele de transport public dintre cele care au utilizat

mijloace de transport
Analizele anterioare au subliniat gradul scăzut de accesibilizare pentru persoanele

cu dizabilități a infrastructurii de transport. Un raport din 2015 arăta că mijloacele
de transport în comun sunt parțial accesibilizate, dar nu au în general facilități pentru
mobilitatea persoanelor nevăzătoare.69 În 2013, din totalul de 5.236 de mijloace de
transport verificate de ANPIS, doar 2.055 erau considerate accesibilizate conform
Normativului nr. 51/2012.70 Un alt raport din 2013 analiza situația din municipii și
găsea doar două astfel de municipii, din totalul de 37 de reședințe de județ în care
s-a desfășurat cercetarea, în care intrarea dinspre stație în mijlocul de transport era
69
CRJ (2015).
70
ANPIS (2014).
52
marcată prin pavaj tactil, în proporții scăzute din totalul stațiilor chiar și în aceste două
orașe.71
Persoanele cu dizabilități au în mică măsură acces la spațiul public și se pot deplasa
cu dificultate între locații. Coroborate cu gradul scăzut de accesibilizare a spațiului
fizic public, inclusiv a trotuarelor, altor spații pietonale și de tranziție, cât și a stațiilor de
transport public, deficitele de acces la transport descriu o situație în care persoanele
cu dizabilități au acces și mobilitate extrem de reduse în spațiul public. Cercetarea
calitativă a evidențiat, la rândul ei, multiple probleme de mobilitate a persoanelor cu
dizabilități.
Dificultăți în utilizarea mijloacelor de transport întâmpinate de persoanele cu

CASETA 4
dizabilități
„E cam greu că dacă luam tramvaiul ne certam cu șoferii, de ce vii, că nu e accesibil, că e greu,
că e blocată rampa și așa mai departe, că ei vor să stea numai la volan, dacă îi rugăm sa vină
să coboare rampe, comedie, că el nu e plătit pentru asta.” (Persoană cu dizabilități locomotorii,
județul Timiș)
„Ar putea să anunțe pentru persoanele surde când se retrage la depou, foarte mulți coboară
și ea nu știe, și atunci rămâne în autobuz și se trezește că ajunge la depou. Totul este legat de
comunicare.” (Persoană cu dizabilități auditive, județul Timiș, traducere oferită de interpret în
limbaj mimico-gestual)
„Sunt foarte mulți nevăzători conduși de câini ghizi (...) ei ce ar trebui să facă, să meargă 30 de
kilometri pe jos că locuiesc la sat? Este cazul concret al unei tinere pe care o știu, a fost dată jos
din autobuz.” (reprezentant ONG, județul Timiș)
„Eu am discutat cu un transportator și mi-a zis: eu decât să-ți iau ție biletul și să alerg apoi
jumătate de an să-mi recuperez banii, mai bine te iau gratis.” (Persoană cu dizabilități vizuale,
județul Prahova)
„Vă dați seama, trebuie să fac cerere înainte, de fiecare dată, la tren, să tragă trenul pe alt peron
sau să mă ia (cineva) în brațe... [râde]. Eu nu sunt nici foarte ușor de luat în brațe, am aproape
100 de kilograme. În pasaje, pe treptele acelea nu pot nici măcar cu cârjele să urc.” (Persoană cu
dizabilități locomotorii și vizuale, județul Prahova)
Cadru strategic implementat și monitorizat

Documentele strategice ale Guvernului României pentru perioada dintre 2016 și
2020 prevăd creșterea gradului de accesibilizare a mijloacelor de transport, dar
nu există informații disponibile privind gradul de realizare a măsurilor preconizate.
SNPD 2016-2020 a propus revizuirea legislației pentru a asigura caracterul incluziv al
sistemului de achiziții publice de mijloace de transport, a pregăti personalul operatorilor
din domeniu să asiste persoanele cu dizabilități și a lansa programe de cercetare
pentru a identifica soluții tehnice de accesibilizare. Nu există însă informații privind
realizarea acestor măsuri. SNPD 2016-2020 propunea elaborarea unor planuri-cadru
de accesibilizare la nivel de localitate, dezvoltare care ar fi necesară, dar care nu s-a
întâmplat.
71
IPP (2013).
53
Prevederi legale cu privire la standardele de accesibilitate a

vehiculelor
Lipsesc prevederile legale cu privire la standardele minime de accesibilitate
a vehiculelor și sancționarea operatorilor care nu le respectă. În prezent, nu
există standarde minime de accesibilizare a mijloacelor de transport. Registrul Auto
Român,72 care omologhează vehiculele rutiere și coordonează procesul de realizare a
inspecțiilor tehnice periodice, lucrează în conformitate cu o legislație care nu prevede
niciun standard referitor la accesibilizare. Registrul Auto Român eliberează prin
urmare avize care nu țin cont de criteriile accesibilizării, iar ANPIS nu poate sancționa
mijloacele de transport care au aceste avize.
Subvenționarea transportului
Biletele de transport gratuit la care persoanele cu dizabilități au dreptul sunt
sub-utilizate. Legea nr. 488/2006 acordă transport urban și interurban gratuit
pentru persoanele cu dizabilități grave sau accentuate iar HG nr. 1017/2018 specifică
modalitatea de decontarea transportului interurban gratuit. Din 733.470 persoane
cu grad de handicap grav sau accentuat care aveau dreptul la transport interurban
gratuit în 2018, doar 83 de mii și-au exercitat efectiv acest drept, conform datelor
Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS).73
Multe companii private de transport nu participă la program și nu se știe în ce
măsură nevoile persoanelor cu dizabilități sunt acoperite. Decontarea transportului
este posibilă pentru o listă de companii cu care DGASPC are contracte, dar această
listă nu este alcătuită pe baza planificării necesităților de deplasare ale persoanelor
cu dizabilități, astfel încât să fie acoperitoare. Conform cercetării calitative, multe
companii de transport nu acceptă călătoria gratuită a persoanelor cu dizabilități. Pe
anumite rute, chiar dintre cele principale, niciun transportator nu decontează biletele
de transport. Ordinul comun al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerului
Transporturilor74 nr. 124/546/2019 pentru stabilirea modelelor de convenții privind
transportul persoanelor cu handicap conține o serie de prevederi care nu facilitează
dreptul la transport accesibil al persoanelor cu dizabilități. De exemplu, călătoriile
ar trebui să fie făcute tur-retur între aceleași stații pentru a putea fi eligibile pentru
decont. În plus, procedurile de decont al costului călătoriei de către transportatori
sunt laborioase,75 conform cercetării calitative. Aceste probleme administrative
contribuie la refuzul multor operatori privați de transport de a transporta persoanele
cu mobilitate redusă. Nu există mecanisme pentru sancționarea firmelor private de
transport care nu încheie contracte în vederea decontării biletelor gratuite pentru
persoane cu dizabilități.
Accesibilizarea mijloacelor de transport nu este de multe ori asigurată și informațiile
privind gradul de accesibilizare nu sunt publice. În primul rând, mijloacele de
transport sunt de multe ori neaccesibilizate, conform cercetării calitative. Costurile
implicate pentru adaptarea lor la nevoile persoanelor cu dizabilități sunt ridicate și
lipsesc atât stimulentele, cât și penalizările care să îi determine pe operatori să ia
72
Registrul Auto Român este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor (MTIC) ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranței rutiere, protecției mediului înconjurător
și asigurării calității.
73
Comunicat de presă MMPS, http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/5562-cp-guvernul-
bilete-calatorie-persoanelro-handicap-calatorie-gratuita-17072019.
74
În prezent Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
75
Solicitarea rambursului trebuie făcută de către persoana cu dizabilități prin completarea rubricilor stației de plecare și de sosire,
în timp ce operatorii de transport trebuie să completeze celelalte rubrici. Ulterior cuponul care se detașează din corpul biletului
trebuie să fie transmis de persoana cu dizabilități la DGASPC împreună cu deconturile.
54
această măsură. În al doilea rând, informațiile sistematice cu privire la numărul de rute

accesibilizate nu sunt făcute publice, iar informațiile cu privire la cererea de servicii de
transport accesibilizate nu sunt cunoscute. Aceste deficite de informație fac dificilă
planificarea creșterii mobilității persoanelor cu dizabilități. Informațiile privind rutele
accesibilizate, capacitatea mijloacelor de transport de a prelua persoane cu anumite
tipuri de dizabilitate (de exemplu, câte locuri există pentru persoane în scaun rulant) și
timpii de așteptare ar trebui să fie afișate public. Nu este posibil ca factorii de decizie
să planifice îmbunătățirea serviciilor de transport pentru persoanele cu dizabilități sau
ca operatorii să adopte măsuri de accesibilizare a propriei flote fără informații din
partea municipalităților privind volumul cererii din partea persoanelor cu dizabilități.
Măsuri recomandate
(ANDPDCA), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA),
Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Ministerul
Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Autoritatea pentru Digitalizarea
României (ADR) să includă în Compendiul accesibilității cel puțin următoarele
elemente privind asigurarea accesibilității mijloacelor de transport public:
Un set de cerințe minime privind accesibilizarea mijloacelor de transport;
Condiționarea acordării avizului Registrului Auto Român pentru mijloacele de
transport rutier în comun de respectarea standardelor minime de accesibilizare;
Obligativitatea operatorilor de transport public de informare atât online cât și
offline cu privire la rutele accesibile și gratuite pentru persoanele cu dizabilități;
Accesibilizarea serviciilor conexe serviciilor de transport public de tipul
aplicațiilor informatice care însoțesc serviciile de transport.76
76
De exemplu, pentru achiziționarea biletelor online..
55
1.4 Vulnerabilitatea la situații de risc și urgențe

umanitare

Persoanele cu dizabilități sunt expuse la
riscuri mai mari decât persoanele fără
dizabilități în timpul unor dezastre și
situații de risc, din cauza accesului limitat
la mediul fizic, la informare și la mijloace
de comunicare. De aceea, este important
ca statul să asigure persoanelor cu
dizabilități nu doar accesul către aceleași
resurse de intervenție în situații de risc
disponibile pentru populația generală, ci și
către resurse speciale de intervenție
create pentru nevoile persoanelor cu
dizabilități.
Conform anchetei naționale realizate pentru acest raport în 2020, persoanele cu
dizabilităţi au declarat că le-ar fi foarte dificil să acționeze pentru a fi în siguranță, în
cazul unui dezastru. Persoanele cu dizabilități severe ar avea cele multe dificultăți.
Procentul persoanelor cu dizabilități care ar avea dificultăți în cazul unui dezastru
79% 75% 75% 46%

112
ar reuși cu dificultate ar reuși cu dificultate ar reuși cu dificultate ar reuși cu dificultate

sau nu ar reuși deloc sau nu ar reuși deloc sau nu ar reuși deloc sau nu ar reuși deloc
să evacueze locuința să iasă singure din să ajungă într-un să apeleze prin forțe
singure. clădire. spațiu sigur din afara proprii serviciile de
locuinței. urgență.
nu există cu siguranţă niciun membru al gospodăriei sau al familiei care

ar putea ajunge oricând rapid într-o situaţie de urgenţă/calamitate
12% 6%
dintre persoanele cu
dizabilități severe
VS dintre persoanele
fără dizabilități
56
România nu este suficient pregătită pentru a reacționa la dezastre. Acest lucru,

combinat cu gradul scăzut de accesibilitate al infrastructurii, face ca persoanele
cu dizabilităţi să fie în mod special vulnerabile în cazul unui dezastru.
Planurile de intervenție ale țării în cazul unor dezastre nu

prevăd proceduri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi.
Hărțile cu zone periculoase, pe care autoritățile ar fi trebuit

să le pregătească, nu există pentru toate zonele țării sau
pentru toate riscurile (precum inundații sau cutremure), iar
cele existente fie nu sunt actualizate, fie nu sunt complete.
Unele instituții și servicii nu respectă regulile privind prevenirea

unor riscuri, iar aceste încălcări nu sunt sancționate.
Există foarte puține proceduri de intervenție specificate

pentru persoanele cu dizabilități, iar cele existente sunt
puține și gândite doar pentru persoanele cu probleme
motorii.
Există un număr de apel de urgență pentru persoanele cu

dizabilități de auz sau de vorbire (113), care le permite
acestora să trimită mesaje text. Nu a fost realizată însă nicio
evaluare până în prezent, care să determine dacă acest
serviciu este potrivit cu nevoile și capacitățile de comunicare
ale persoanelor cu dizabilități.

Este necesară o procedură de intervenție rapidă pentru persoanele cu dizabilități
în cazul dezastrelor și situațiilor de risc.
Trebuie analizat modul în care numărul de apelare urgentă răspunde nevoilor
tuturor persoanelor cu dizabilități, și trebuie aduse îmbunătățiri în funcție de
rezultatele acestei analize.
57
1.4 Vulnerabilitatea la situații de risc și urgențe

umanitare
În eventualitatea unor dezastre, persoanele cu dizabilități pot fi mai vulnerabile
decât restul populației, din cauza barierelor de mediu pre-existente. Situațiile de
risc colectiv posibile sunt variate, de la dezastre naturale (precum incendii, seisme,
alunecări de teren sau inundații), până la riscuri de sănătate publică și conflicte
armate. Resursele care pot fi folosite pentru a preveni, diminua și trata consecințele
negative pentru persoanele cu dizabilități sunt diverse, unele fiind comune cu cele
utilizate în beneficiul populației generale (de exemplu, adăposturi publice, locuințe de
urgență și tratament medical), altele necesitând particularizare în funcție de nevoile
persoanelor cu dizabilități (căi de evacuare accesibilizate, semnalizări specifice și
rutine și proceduri de intervenție rapidă specifice). Articolul 11 din CDPD menționează
obligațiile Statelor părți în privința situațiilor de risc și urgențelor umanitare.
Marea majoritate a persoanelor cu dizabilități severe și o bună parte dintre
persoanele cu unele dizabilități consideră că ar reuși cu dificultate sau nu ar reuși
deloc pe cont propriu să ia măsuri în cazul unui cataclism. Potrivit anchetei
desfășurate pentru acest raport, cel mai scăzut nivel declarat de autonomie în situații
de urgență se observă în cazul persoanelor cu dizabilități severe, din care 44%
considerau că nu ar reuși deloc să evacueze locuința singure, 33% că nu ar reuși deloc
să iasă singure din clădire și aceeași proporție că nu ar reuși să ajungă într-un spațiu
sigur din afara locuinței, în timp ce 30% spuneau că nu ar reuși să apeleze serviciile de
urgență pe cont propriu. Procentul persoanelor cu dizabilități severe care au declarat
că nu ar reuși să se descurce crește cu vârsta. Există diferențe mari și între persoanele
cu unele dizabilități și cele fără dizabilități. Practic, o bună parte dintre persoanele cu
dizabilități estimau că au nevoie de asistența unei alte persoane pentru a căuta un
refugiu în cazul unei catastrofe (Figura 9).
Procentul persoanelor cu și fără dizabilități care declară că nu ar reuși deloc

FIGURA 9
să ia măsuri în cazul unui cataclism, pe tip de măsură (procent)

Să evacuați singur(ă) locuința Să ajungeți singur(ă) într-un spațiu sigur din afara
locuinței
6% 2%
20% 7%
44% 33%
Să ieșiți singur(ă) din clădire Să apelați serviciile de urgență

2% 2%
8% 10%
33% 30%
58
Persoanele cu dizabilități au mai puține persoane la care să apeleze pentru ajutor

în asemenea situații, fie vecini, fie membri ai familiei. Astfel, 22% dintre persoanele
cu dizabilități severe spuneau că nu au un vecin la care pot apela într-o situație de
calamitate, față de 9% dintre persoanele fără dizabilități (Anexă-Tabel 11). În plus, 18%
dintre persoanele cu dizabilități severe declarau că nu există cu siguranță un membru
al gospodăriei sau al familiei care ar putea ajunge oricând rapid la ei într-o situație de
urgență/calamitate, față de doar 11% dintre persoanele fără dizabilități. Aceste date
indică faptul că în eventualitatea unei crize, o parte dintre persoanele cu dizabilități ar
fi captive și s-ar afla în situație de risc în propria locuință.
Epidemia de COVID-19 a creat o situație de risc accentuat pentru persoanele cu
dizabilități instituționalizate. Astfel, bilanțul la data de 25 septembrie 2020 cu privire
la expunerea persoanelor din serviciile rezidențiale pentru vârstnici, copii sau adulți
cu dizabilități din toată țara arăta că din 55 de mii de beneficiari, 1.017 de rezidenți
erau infectați, 3.398 rezidenți vindecați și 325 de rezidenți care au decedat ca urmare
a infectării cu noul virus.77 Riscul pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate de
a contracta virusul este mai ridicat decât al persoanelor cu dizabilități din comunitate
ca urmare a traiului în grupul extins de rezidenți ai acestor instituții, iar riscul unor
consecințe extreme este accentuat de problemele lor de sănătate pre-existente în
multe cazuri.
România este o țară foarte vulnerabilă la dezastre, iar gradul scăzut de
accesibilitate a mediului fizic, informațional și comunicațional face ca riscul
pentru persoanele cu dizabilități să fie și mai ridicat. Diagnosticul sistematic de
țară realizat de Banca Mondială în 201878 a evidențiat vulnerabilitatea României față
de dezastrele naturale, subliniind în mod special riscurile reprezentate de inundații,
secetă și cutremure, fenomene care au afectat mii de victime de-a lungul timpului și au
rezultat în daune economice atât la nivel macro, cât și individual. Raportul de diagnostic
a atras atenția asupra impactului acestor situații de calamitate asupra infrastructurii
fizice79 și a modului în care i-au afectat în mod special pe cei săraci, categorie în care
se află disproporționat de multe persoane cu dizabilități în comparație cu ponderea
acestui grup în populație.
Pregătirea pentru situațiile de urgență

Monitorizarea riscurilor este deficitară în România. Autoritățile locale și organizațiile
independente de la nivelul UAT ar trebui să elaboreze hărți de hazard și riscuri, dar
cele care au fost produse tind să acopere doar unele dintre riscurile naturale și să fie
incomplete și neactualizate, iar pentru anumite zone și orașe nu sunt disponibile.80
HG nr. 663/2013 stabilește obligația elaborării de hărți de vulnerabilitate la inundații
de către 12 zone constituite în corelare cu bazinul hidrografic. HG nr. 846/2010 cere
77
ANDPDCA (2020).
78
79
Raportul de diagnostic Banca Mondială (2018a) arată că, de exemplu, peste 75% din populație (dintre care, 65% în mediul
urban) este vulnerabilă la cutremure și accentuează faptul că îmbunătățirea rezilienței economice și sociale este critică pentru
a putea realiza o creștere sustenabilă și incluzivă. Raportul estimează că România este considerabil mai vulnerabilă decât alte
țări ale Uniunii Europene, având în vedere că doar 80% din populație are acces la sisteme de avertizare timpurie a dezastrelor,
70% din bunurile populației sărace sunt vulnerabile la distrugeri. Pe de o parte, Capitala României, București, are cel mai ridicat
risc dintre toate orașele-capitală ale Europei, și este considerat unul dintre cele mai vulnerabile 10 orașe din lume, cu 2.563
blocuri de locuințe cu risc seismic ridicat, cuprinzând 10.577 locuințe. În jur de 60% dintre locuințele vulnerabile din România sunt
localizate în București. Pe de altă parte, riscurile la inundații sunt mari în județele cu un nivel scăzut de PIB/capita și o pondere
ridicată a mediului rural (Armaș et al., 2017).
80
59
elaborarea unor hărți de vulnerabilitate la inundații la nivelul unităților administrativ-

teritoriale. Norma metodologică privind modul de elaborare și conținutul hărților de
risc natural la alunecări de teren din 200381 prevede elaborarea unor hărți pentru acest
risc de către autoritățile locale. Nu există însă o abordare sistematică și integrată de
cartografiere a tuturor tipurilor de riscuri, deși coordonarea structurilor de intervenție
este centralizată la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Multe instituții nu respectă normele de protecție pentru evitarea riscurilor. Una
dintre problemele majore care vulnerabilizează întreaga populație o reprezintă
nerespectarea normelor de protecție de către diferite tipuri de entități, precum și
inabilitatea autorităților relevante de a asigura respectarea acestora. Un exemplu îl
reprezintă funcționarea unui număr mare de spații fără autorizații de securitate la
incendiu,82 printre care și o mare parte a școlilor din mediul rural.
Intervenții particularizate la nevoile persoanelor cu dizabilități

Planurile de acțiune în situații de urgențe la nivel județean nu prevăd proceduri
speciale pentru persoanele cu dizabilități. Singura măsură prevăzută uneori în aceste
planuri este delegarea unor persoane însărcinate cu coordonarea managementului
riscurilor pentru persoanele cu dizabilități la nivel județean. Nu există însă proceduri și
protocoale de intervenție particularizate pe riscurile cu care se confruntă persoanele
cu dizabilități. Gestionarea situațiilor de urgență la nivel național este responsabilitatea
IGSU. În stări de alertă, responsabilitatea coordonării echipelor de salvatori, organizării
evacuărilor și a altor intervenții necesare revine Departamentelor pentru Situații de
Urgență organizate pe plan național, județean și local.83 Nu există niciun plan specific
de intervenție care să vizeze persoanele cu dizabilități, nici ca parte a planurilor
de intervenție generale, nici ca document sau proceduri dedicate acestei categorii
de populație. Procesul de management ar trebui să fie unul etapizat, să acopere
pregătirea pentru anumite situații, reacția publică în timpul evenimentului și după
eveniment și recuperarea pe anumite orizonturi de timp după dezastru.84 Cu toate
acestea, puținele proceduri dedicate persoanelor cu dizabilități vizează doar unele
dintre aceste etape, de obicei cele de recuperare sau de reacție după eveniment, dar
mai rar managementul riscurilor.
În puținele planuri de acțiune și intervenție care vizează și persoanele cu dizabilități,
măsurile se adresează cu preponderență persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Majoritatea specificațiilor din ghidurile de intervenție85 se referă în particular la
persoanele utilizatoare de scaun rulant, specificându-se, de exemplu, necesitatea
amplasării semnelor de orientare la o înălțime corespunzătoare sau asigurarea căilor
de acces și evacuare pentru scaune rulante. Nevoile specifice ale persoanelor cu alte
tipuri de dizabilități nu sunt luate în considerare de planurile de urgență.86
81
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 07 mai 2003.
82
Guvernul României (2020a).
83
Conform OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, la nivelul județelor se constituie
comitetele județene pentru situații de urgență aflate sub conducerea prefecților (art. 11. (1), (2)).
84
Pregătirea incluzivă poate prezenta lacune în fiecare dintre etapele managementului dezastrelor în privința răspunsului la
vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități (Biroul Federal de Protecție Civilă și Asistență în caz de Dezastre, 2017).
85
ISU Vaslui (2015).
86
ISU Sibiu (2018).
60
La nivel național, există un serviciu de apel în regim de urgență pentru persoanele

cu dizabilități de auz sau de vorbire, dar utilizarea lui nu este monitorizată. Sistemul
național unic pentru apeluri de urgență la numărul de telefon 112 a dezvoltat din anul
2015 o extensie pentru persoanele cu dizabilități de auz sau de vorbire, numărul 113.
Persoanele al căror număr este pre-înregistrat ca făcând parte din grupul țintă sunt
redirecționate, atunci când apelează 112, să trimită SMS la numărul 113. Cele mai noi
rapoarte tehnice cu privire la serviciul 113 nu includ informații cu privire la numărul de
abonați și numărul de solicitări de intervenție.87
Personalul implicat în intervențiile în situații de urgență nu este pregătit pentru
a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități. Personalul ISU nu a fost inclus în
programe de instruire cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități. Pentru o mai
bună protecție a persoanelor cu dizabilități în situații de urgență este importantă
extinderea formării către toate persoanele cu atribuții în situații de urgențe.
Măsuri recomandate
1 Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Autoritatea Națională pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) să realizeze o procedură
privind evacuarea și salvarea persoanelor cu dizabilități în cazul situațiilor de risc
și al urgențelor umanitare.
2 Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) să evalueze modul în care

funcționează aplicația 113 și disponibilitatea ei pentru persoanele cu dizabilități și
să o îmbunătățească conform concluziilor evaluării.
87
Guvernul României (2020b).
61
2.Protecția
2. Protecțiaefectivă
efectivăa a
drepturilor
drepturilorpersoanelor
persoanelor
cu
cudizabilități
dizabilități
Nicu
Nicu s-a născut în Bucureşti și are o dizabilitate intelectuală ușoară. A locuit cu
părinţii până la divorţul lor, după care mama s-a internat într-un centru de servicii
sociale. Nicu a trecut prin șase centre de plasament în 17 ani. După decesul mamei,
a moştenit o garsonieră. La câteva luni după ce s-a angajat prima oară a aflat
că, de fapt, fusese pus sub interdicție de DGASPC atunci când era în grija statului,
fiind considerat oportun pentru a i se proteja moștenirea. Așadar, Nicu nu se putea
reprezenta și, conform legii, nu avea voie să lucreze. După un proces care a durat
doi ani de zile, prin care a trecut cu sprijinul ONG-ului care îi oferă servicii și al unui
ONG pentru drepturile omului, lui Nicu i-a fost redată capacitatea juridică.
Protecția efectivă a drepturilor
2 Protecția efectivă a drepturilor

Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de

recunoaștere egală în fața legii pentru a-și exercita toate
drepturile fundamentale, precum dreptul de a munci, de a
se căsători, de a avea copii sau de a vota și, în general, de
a lua decizii în toate aspectele vieții lor.
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces efectiv la
justiție pentru a-și apăra drepturile. Acest lucru înseamnă
că persoanele cu dizabilități:
Se pot adresa justiției (poliției, parchetelor sau
instanțelor) atunci când cred că drepturile lor au fost
încălcate.
Au acces la un proces echitabil și la soluționarea
cauzei într-un timp rezonabil.
Care sunt principalele probleme privind protecția efectivă a

drepturilor persoanelor cu dizabilități în România?
Analiza situației din România a arătat că există două mari probleme:
1 Posibilitatea limitată de a lua decizii

Unele persoane cu dizabilități nu sunt lăsate sau sprijinite să ia propriile decizii.
Accesul limitat la justiție
2 Unele persoane cu dizabilități nu pot obține soluții atunci când le sunt încălcate
drepturile deoarece nu pot apela la un avocat sau la instituții și la proceduri
legale adaptate nevoilor lor.
63
2 Protecția efectivă a drepturilor

Toate Statele părți trebuie să garanteze protecția efectivă și fără discriminare
a drepturilor persoanelor cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități trebuie să
beneficieze de recunoaștere egală în fața legii pentru a-și exercita toate drepturile
fundamentale, precum dreptul de a munci, de a se căsători, de a-și întemeia o familie
sau de a vota, și astfel de a lua decizii în toate aspectele vieții lor; recunoașterea
egală în fața legii este necesară pentru a asigura faptul că deciziile oricărei persoane
produc efecte juridice. Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces egal la justiție
în situația în care le sunt încălcate drepturile și trebuie să obțină un remediu efectiv.88
Doar prin îndeplinirea acestor două condiții pot persoanele cu dizabilități să participe
la viața într-o societate cu adevărat incluzivă.89
Problemele principale abordate în acest capitol sunt:
1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu dizabilități de a lua decizii;
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la etapele procedurale ale sistemului
de justiție.
88
Dreptul la remediu se referă la orice tip de recuperare și despăgubire, incluzând compensații, restituire, reabilitare, și satisfacție.
Dreptul la un remediu efectiv este prevăzut în art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale a UE și este o componentă esențială a accesului la justiție. Pentru ca un remediu să fie efectiv trebuie
să fie accesibil, să permită obținerea de despăgubiri prin intermediul cererilor formulate de reclamanți și să ofere perspective
rezonabile de succes (Agenția Europeană Pentru Drepturi Fundamentale și Consiliul Europei, 2016: 102).
89
Viziunea și aspectele cheie ale acestui capitol se fundamentează pe art. 12, 13, 14, 15, 16 și 17 ale CDPD.
64
2.1 2.1
Posibilitatea limitată
Posibilitatea de de
limitată a lua decizii
a lua decizii
Persoanele cu dizabilități au dreptul la recunoaștere egală

în fața legii. Acest lucru înseamnă că persoanelor cu
dizabilități le este recunoscută capacitatea juridică,
respectiv capacitatea de a avea și a-și exercita toate
drepturile și de a lua decizii în viața de zi cu zi. Persoanele
cu dizabilități trebuie să poată, în funcție de propriile
dorințe, să își aleagă un domiciliu, să semneze un contract
de muncă, să decidă asupra serviciilor și tratamentului
medical, să își gestioneze banii.
Ele trebuie să poată să-și administreze propria viață așa
cum doresc, în limitele acelorași legi aplicabile
persoanelor fără dizabilități.

În România există patru mari categorii de persoane cu dizabilități care sunt lipsite de
posibilitatea de a lua decizii și care astfel nu își pot exercita capacitatea juridică:
1. Persoanele puse sub interdicție

Persoanele puse sub interdicție sunt persoane despre care o instanță de
judecată decide că nu au discernământul necesar pentru a-și exercita
toate drepturile și libertățile fundamentale, a se reprezenta singure în
fața legii și a semna contracte. Instanța numește un tutore care ia decizii
în locul persoanei cu dizabilități și o reprezintă în fața autorităților.
Nu există date oficiale privind numărul de persoane puse sub interdicție,
iar variația estimărilor existente este foarte mare, de la 77 de mii de
persoane puse sub interdicție (conform Ministerului Afacerilor Interne),
până la 17 mii (conform datelor aferente anului 2019 colectate pentru
acest raport de la Serviciile de Autoritate Tutelară).
Tutorele trebuie să depună o raportare anuală despre situația
persoanei puse sub interdicție. Conform Serviciilor de Autoritate
Tutelară, în 2019 au fost depuse raportări doar pentru un sfert dintre
persoanele puse sub interdicție. Nu există o practică unitară la nivelul
Serviciilor de Autoritate Tutelară privind sancțiunile aplicate tutorilor
care nu depun raportarea anuală.
2. Persoanele internate nevoluntar

Persoanele internate nevoluntar în spitalele și secțiile de psihiatrie sunt
și ele lipsite de posibilitatea de a lua decizii. Comitetul pentru drepturile
persoanelor cu dizabilități (Comitetul CDPD), ce monitorizează
implementarea Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi,
consideră că practica internării nevoluntare este o formă de privare de
libertate și o încălcare a mai multor drepturi cuprinse în Convenție.
65
3. Alte persoane care se confruntă cu bariere în încheierea de acte

civile
BANCĂ
Chiar și persoanele cu dizabilități care nu sunt puse sub interdicție au

dificultăți în a-și exercita capacitatea juridică. De exemplu, băncile
refuză uneori să deschidă conturi bancare pentru persoanele
nevăzătoare motivând că acestea nu pot citi contractul. De asemenea,
persoanele cu dizabilități psihosociale sau intelectuale declarate
„alienate” sau „debile” de o instanță de judecată nu se pot căsători.
4. Persoane care au nevoie de sprijin pentru luarea deciziei

Persoanele cu dizabilități au nevoie mai des de sprijin atunci când iau
decizii importante privind viața lor decât populația generală (46% dintre
persoanele cu dizabilități față de 32% dintre persoanele fără
dizabilități). O treime dintre persoanele cu dizabilități nu au avut acces
la un astfel de sprijin de fiecare dată când au avut nevoie, în timp ce
aproximativ 10% nu au avut acces niciodată la sprijin.
Toate persoanele care au nevoie de sprijin ar trebui să îl și primească, indiferent

de tipul deciziei pe care trebuie să o ia, de la a deschide un cont la bancă, a vota,
a căuta un loc de muncă, până la adopția unui copil.

Pe 16 iulie 2020, Curtea Constituțională a României a decis că toate persoanele cu
dizabilități trebuie să fie recunoscute ca persoane egale în fața legii, să nu mai fie puse
sub interdicție și să beneficieze de sprijin în luarea deciziilor. Totuși, în continuare,
trebuie abrogată legea care prevede punerea sub interdicție și trebuie modificate alte
acte normative din diferite domenii care limitează posibilitatea persoanelor cu
dizabilități de a lua decizii.
Nu există legislație care să reglementeze serviciile de sprijin în luarea deciziei.
Persoanele care acordă acest tip de sprijin ar trebui să explice informațiile într-un fel
în care să poată fi înțelese de persoana cu dizabilități sau să asiste comunicarea.
Sprijinul trebuie oferit:
Fără a pune presiune pe persoană, fără a o intimida sau a-i sugera ce decizii să ia.
Doar în felul în care persoana are nevoie, în funcție de ce consideră aceasta
important.
Pentru cel mai scurt timp necesar.

Legile care restricționează capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilități
trebuie să fie revizuite sau abrogate.
Este necesară crearea cadrului legislativ pentru reglementarea serviciilor de
sprijin în luarea deciziei.
Serviciile de sprijin în luarea deciziilor ar trebui pilotate la nivelul unor comunităţii
locale ca un prim pas înainte de a fi dezvoltate la nivel național.
66
Valentina
În jurul vârstei de 8 luni, Valentina a fost diagnosticată cu atrofie de nerv optic. În prezent,
vederea ei funcționează la 5% din vederea normală. În școala specială pe care a urmat-o, o
profesoară i-a descoperit talentul la limba română. Datorită ei, Valentina a început să scrie
întâi compuneri, apoi povești. În prezent are 27 de ani și continuă să scrie, inspirată de mitologii
antice. Valentina își dorește să muncească, a făcut cursuri de pregătire, a apelat la sprijin, însă
nu a reușit să găsească un loc de muncă. Valentina este reprezentată legal de mama ei. În urmă
cu câțiva ani, pe baza unor indicații greșite primite de la Casa Județeană de Pensii, a crezut
că este nevoie ca Valentina să fie pusă sub interdicție pentru a primi pensie de invaliditate și a
făcut demersurile necesare. Valentina își dorește să iasă de sub interdicție, pentru a putea vota,
semna acte sau munci.
67
2.1 Posibilitatea limitată de a lua decizii

Persoanele cu dizabilități considerate incapabile să decidă pentru ele însele nu au
posibilitatea de a-și exercita drepturile fundamentale. Dreptul de a lua decizii corecte
sau greșite cu privire la propria viață este un drept firesc pentru toate persoanele.
Există însă persoane cu dizabilități care sunt considerate incapabile să decidă pentru
ele însele de către instanțe de judecată, medici, servicii publice precum notariate sau
bănci sau chiar de către propriile lor familii sau îngrijitori. Aceste persoane cu dizabilități
sunt lipsite de posibilitatea de a lua decizii și de a-și exercita drepturile și libertățile.
În acest subcapitol, sunt descrise atât situațiile în care persoanele cu dizabilități se
confruntă cu aceste bariere, cât și cauzele acestora.
În România există patru mari tipuri de categorii de persoane cu dizabilități care sunt
lipsite de posibilitatea de a lua propriile decizii: (i) persoanele puse sub interdicție; (ii)
persoanele internate nevoluntar în unități psihiatrice; (iii) persoane care, deși nu sunt
sub interdicție, se confruntă cu bariere pentru încheierea de acte civile; și (iv) persoane
care au nevoie de sprijin pentru a lua decizii.
Persoanele puse sub interdicție

Capacitatea juridică este indispensabilă pentru exercitarea drepturilor civile,
politice, economice, sociale și culturale și nu trebuie condiționată de un deficit real
sau perceput al capacității mentale. Capacitatea juridică reprezintă capacitatea
unei persoane de a lua decizii juridice valabile, de a se angaja în tranzacții și de a
crea, modifica sau încheia relații juridice. Capacitatea juridică este esențială deoarece
afectează toate domeniile vieții, cum ar fi alegerea unui domiciliu, alegerea unui
partener de viață și încheierea unei căsătorii, semnarea unui contract individual de
muncă sau exprimarea unui vot. Orice modalitate de a lipsi persoana cu dizabilități
de capacitate juridică prin substituirea deciziei90 îi încalcă acesteia drepturile
fundamentale. Capacitatea mentală se referă la abilitatea de a lua decizii, care
variază de la o persoană la alta, inclusiv în funcție de factori sociali sau de mediu
sau modalitatea în care această abilitate este evaluată; este distinctă de capacitatea
juridică care se referă la abilitatea de a avea drepturi și obligații și de a le exercita.91
Comitetul CDPD a atras atenția în mod explicit că deficiențele percepute sau reale ale
capacității mentale nu trebuie utilizate ca o justificare pentru a nega sau restricționa
capacitatea juridică a unei persoane. În multe țări, suprapunerea dintre capacitatea
juridică și capacitatea mentală a dus la negarea capacității juridice a persoanelor
considerate incapabile să ia decizii.92
90
Decizia este substituită atunci „când o altă persoană numită de un terț ia decizii pe baza a ce consideră aceasta că este în
cel mai bun interes al persoanei în cauză, chiar împotriva voinței acesteia din urmă. Această situație este comună în cadrul
sistemelor de substituire a deciziei care includ tutelă totală sau parțială, interdicția judecătorească, curatela și legile privind
sănătatea mintală care permit tratamentul și internarea nevoluntare” (Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 2017b, alin. (26)).
„Aceste sisteme au câteva caracteristici comune: (i) capacitatea juridică este înlăturată chiar în privința unei singure decizii; (ii)
o persoana care va substitui luarea deciziilor poate fi numită de altcineva decât de persoana în cauză, iar acest lucru se poate
întâmpla împotriva voinței ei/lui; și (iii) orice decizie luată de persoana desemnată să substituie deciziile este fundamentată pe
ceea ce aceasta consideră a fi „în interesul superior” obiectiv al persoanei în cauză, și nu pe voința și preferințele acesteia din
urmă” (Comitetul CDPD, 2014a, alin. (27)).
91
Comitetul CDPD (2014a, alin. (13)).
92
În diferite țări, negarea capacității juridice a persoanelor considerate incapabile se realizează pe unul sau mai multe dintre
următoarele trei criterii: (i) un diagnostic medical care poate indica o dizabilitate intelectuală (abordare de status); (ii) o
presupusă consecință negativă a deciziei persoanei, situație în care medicul, de exemplu, decide aplicarea unui tratament
nevoluntar (abordare de consecință); sau (iii) o deficiență evaluată privind abilitatea de a lua decizii, adică a capacității
mentale (abordarea funcțională) (MDAC, 2013: 18-19).
68
Persoanele cu dizabilități puse sub interdicție nu pot sta în proces în nume propriu
și sunt reprezentate de tutori. Punerea sub interdicție presupune numirea de către
un judecător a unei persoane care să ia decizii pe baza a ce consideră aceasta că este
interesul superior al persoanei cu dizabilități pe care o reprezintă, chiar împotriva voinței
acesteia din urmă. Art. 164 alin. (1) din Codul Civil stabilește trei condiții de fond pentru
ca o persoană să fie pusă sub interdicție: (i) persoana să fie lipsită de discernământ;93
(ii) cauza lipsei discernământului să fie „alienația” sau „debilitatea mintală”, stabilită pe
baza expertizei medicului de specialitate; și (iii) lipsa de discernământ să nu îi permită
persoanei să se îngrijească de interesele sale. Punerea sub interdicție judecătorească
va produce două efecte: (i) lipsirea de capacitate de exercițiu a persoanei puse sub
interdicție,94 și (ii) instituirea tutelei interzisului judecătoresc.95 Din momentul instituirii
tutelei, tutorele va putea lua decizii în numele persoanei care este pusă sub interdicție
judecătorească. Pașii pe care îi presupune punerea sub interdicție sunt descriși în
Caseta 5.
Pașii procesului de punere sub interdicție în România

CASETA 5
Procesul punerii sub interdicție în România are mai mulți pași:

1. Una dintre persoanele prevăzute la art. 111 din Codul Civil se va adresa judecătoriei în a cărei
circumscripție își are domiciliul persoana cu dizabilități, cu o cerere de punere sub interdicție
care va cuprinde faptele din care rezultă „alienația” sau „debilitatea mintală”, împreună cu
dovezile propuse (așa cum sunt acestea prevăzute la art. 194 din Codul de Procedură Civilă).
Conform art. 111 din Codul Civil, interdicția poate fi cerută de: (i) persoanele apropiate celui
diagnosticat cu „alienație” sau „debilitate” mintală; (ii) administratorii sau locatarii casei în
care locuiește acesta; (iii) serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, cu prilejul
înregistrării morții unei persoane, precum și de notarul public cu prilejul deschiderii procedurii
succesorale; (iv) instanțele judecătorești, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a
interzicerii drepturilor părintești; (v) organele administrației publice locale; (vi) instituțiile de
ocrotire; și (vii) orice altă persoană. Chiar dacă art. 111 este reglementat în Capitolul din Codul
Civil intitulat Tutela Minorului, acesta este aplicabil în mod corespunzător și procedurii privind
punerea sub interdicție judecătorească.
2. După primirea cererii, instanța va transmite persoanei pentru care s-a cerut punerea sub
interdicție copii ale cererii și ale înscrisurilor anexate. Aceleași documente vor fi transmise și
procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusă de acesta.
3. Procurorul va efectua cercetările necesare și va lua avizul unei comisii de specialiști. Procurorul
va lua și avizul persoanei pentru care s-a cerut punerea sub interdicție, dacă aceasta se găsește
într-o unitate sanitară. În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție
judecătorească, judecătorul poate numi un curator special pentru îngrijirea, reprezentarea
și administrarea bunurilor celui a cărui interdicție a fost cerută. Curatorul este desemnat cu
acordul sau consimțământul persoanei cu dizabilități, pentru o perioadă determinată de timp
şi pentru rezolvarea unei probleme punctuale (Codul de Procedură Civilă, art. 167).
4. La termenul de judecată, instanța este obligată să asculte persoana pentru care s-a cerut
punerea sub interdicție și să îi pună întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă
aceasta nu este în stare să se înfățișeze la instanță, ea va fi ascultată la locul unde se găsește.
5. Comisia de medici specialiști și unitatea sanitară în care se află persoana (când este cazul) pot
da un aviz că este necesară observarea mai îndelungată a stării mintale a persoanei pentru
care s-a cerut punerea sub interdicție. În aceste situații, dacă observarea nu se poate face în
alt mod, instanța, solicitând și concluziile procurorului, va putea dispune internarea provizorie,
pe cel mult șase săptămâni, într-o unitate sanitară de specialitate (Procedura punerii sub
interdicție judecătorească, art. 936-942 din Codul de Procedură Civilă).
93
Termenul utilizat în art. 164 este cel de „discernământ”. Cu toate acestea, în raport va fi utilizat alternativ termenul de „capacitate
mentală” pentru a oferi o înțelegere mai clară a conflictului dintre legislația națională și principiile CDPD privind recunoașterea
capacității juridice, așa cum sunt acestea evidențiate de Comitetul CDPD (2014a).
94
Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia acte civile și de a exercita drepturi și obligații (Legea nr.
287/2009 privind Codul Civil, art. 37), în timp ce capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și
obligații civile (Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 34). Capacitatea juridică acoperă atât capacitatea de folosință, cât
și cea de exercițiu, așa cum evidențiază și Comitetul CDPD (2014a, alin. (13)).
95
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 169.
69
6. Pe baza tuturor acestor informații, instanța de tutelă (judecătoria) poate pronunța o hotărâre
judecătorească de punere sub interdicție a persoanei respective.
7. După ce hotărârea de punere sub interdicție judecătorească a rămas definitivă, instanța de
tutelă numește de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească
(art. 170-174, art. 114-120 din Codul Civil).
8. Atunci când hotărârea judecătorească de punere sub interdicție este definitivă, instanța care
a pronunțat-o va comunica de îndată dispozitivul acesteia în copie legalizată: (i) serviciului
de stare civilă la care nașterea celui pus sub interdicție este înregistrată, pentru a se face
mențiune pe marginea actului de naștere; (ii) serviciului sanitar competent pentru ca acesta să
instituie asupra celui pus sub interdicție o supraveghere permanentă; (iii) biroului de cadastru
și publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară dacă este cazul; și (iv)
registrului comerțului, dacă persoana pusă sub interdicție este comerciant, întreprinzător sau
operator economic (art. 940 din Codul de Procedură Civilă).
În România, privarea persoanelor cu dizabilități de capacitate juridică este

neconstituțională. Pe 16 iulie 2020, Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit
neconstituționalitatea măsurii de punere sub interdicție a persoanelor din România, pe
bază de dizabilitate.96 Plenul CCR a stabilit că punerea sub interdicție judecătorească
prevăzută de art. 164 alin. (1) nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Judecătorii CCR au
stabilit că articolul „nu ține cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și
nici de diversitatea intereselor unei persoane, [și că măsura de punere sub interdicție]
nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri
periodice”.
Deși procedura de punere sub interdicție judecătorească și de numire a unui tutore
este definită în legislație ca o măsură de ocrotire a persoanelor cu dizabilități,
aceasta contravine principiilor CDPD și recomandărilor Comitetului CDPD. Această
neconcordanță este surprinsă de următoarele:
Punerea sub interdicție nu respectă drepturile, voința și preferințele persoanei.
Cercetarea calitativă indică faptul că procesul de punere sub interdicție este inițiat
adesea pentru a ușura gestionarea de către tutore a relației dintre persoana pusă
sub interdicție judecătorească și diverse instituții publice sau private, precum
și a bunurilor și veniturilor acesteia. În alte situații, inițierea demersului pentru
instituirea tutelei este motivată de nevoia facilitării internărilor nevoluntare
sau a tratamentelor fără consimțământ informat al persoanei. Persoana care
urmează a fi pusă sub interdicție este rareori consultată în privința demersului și
a finalității acestuia și nu este implicată în proces.97 Această lipsă de consultare
este adesea motivată de presupusa inabilitate a persoanei de a înțelege, adică
de lipsa capacității sale mentale (vezi Caseta 6).
Tutela se instituie pe baza unei evaluări a capacității mentale. Sistemul de
tutelă, conform art. 164 alin. (1) din Codul Civil, se fundamentează pe evaluarea
capacității mentale a persoanei pentru care s-a cerut punerea sub interdicție.
Comitetul CDPD a insistat asupra obligației Statelor părți de a revizui oricare
legislație care permite restrângerea capacității juridice a unei persoane pe
criterii de dizabilitate psihosocială sau intelectuală, inclusiv pe baza expertizei
96
Curtea Constituțională a României, Comunicat de presă din 16 iulie 2020, https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-16-iulie-2020/.
Curtea a reținut încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 16 și art. 50, așa cum se interpretează potrivit art.
20 din Constituție și prin prisma art. 12 din CDPD. Motivarea Deciziei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 88/2021, https://
www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/Decizie_601_2020.pdf
97
Această situație afectează în special persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale instituționalizate care urmează a fi
puse sub interdicție.
70
psihiatrice98 sau a clasificărilor de „imbecilitate, tulburare mentală sau alienare”99

sau pe orice alte criterii de deficiențe reale sau percepute.
Punerea sub interdicție restrânge exercitarea drepturilor fundamentale.
Capacitatea juridică este indispensabilă pentru exercitarea drepturilor civile,
politice, economice, sociale și culturale și este necesară atunci când o persoană
trebuie să ia decizii legate de sănătate, educație, muncă și alte domenii ale vieții.
Interdicția judecătorească limitează de jure orice posibilitate de încheiere a
actelor civile (căsătorie, adopție sau acte de vânzare-cumpărare), de exercitare
a dreptului de vot, de exprimare a consimțământului pentru internări în unități
spitalicești și pentru administrarea de tratamente medicale și interferează cu
dreptul la libertate.
Punerea sub interdicție reprezintă, cu foarte puține excepții, o măsură
permanentă. Comitetul CDPD recomandă Statelor părți să garanteze că
măsurile referitoare la exercitarea capacității juridice se aplică pentru cea mai
scurtă perioadă posibilă și că se supun revizuirii periodice de către o autoritate
competentă, independentă și imparțială sau de către un organ judiciar.100 Art. 117
al Codului Civil prevede posibilitatea introducerii cererii de ridicare a interdicției
judecătorești, inclusiv de către persoana pusă sub interdicție, recunoscând astfel
dreptul persoanei puse sub interdicție de a solicita încetarea măsurii. În realitate,
au existat foarte puține hotărâri de ridicare a interdicției judecătorești. Datele
raportate de Serviciile de Autoritate Tutelară101 (SAT) indică mai puțin de 100 de
ridicări de măsuri în 2019 la nivelul întregii țări.102 Cercetarea calitativă a indicat
faptul că există magistrați și șefi de SAT care nu au analizat nicio solicitare de
ridicare a unei măsuri de interdicție în toată activitatea lor (vezi Caseta 6).103
Persoana pusă sub interdicție și tutorele desemnat sunt cel mai adesea în
conflict de interese. Conflictul de interese reprezintă situația în care interesele
persoanei cu dizabilități puse sub interdicție sunt în conflict cu cele ale tutorelui
său. CDPD cere Statelor părți să garanteze că măsurile referitoare la exercitarea
capacității juridice sunt lipsite de conflict de interese.104 Există mai multe tipuri de
situații de conflicte de interese care apar în mod frecvent:
Un prim tip apare atunci când tutorele este un reprezentant sau chiar șef al SAT.
Aceasta înseamnă că reprezentantul SAT este responsabil să se monitorizeze
sau, după caz, să se sancționeze pe el însuși (vezi Caseta 6). La nivel național,
la 31 decembrie 2019, aproximativ 9% dintre persoanele puse sub interdicție
aveau tutore un reprezentant SAT, procentul fiind mai mare în mediul rural
(14% față de 6% în mediul urban).
Al doilea tip de conflict de interese apare atunci când persoana pusă sub
interdicție se află într-un centru rezidențial și tutorele său este un reprezentant
98
99
Comitetul CDPD (2016a, alin. (23)), Comitetul CDPD (2015a, alin. (20)).
100
CDPD, art. 12 alin. (4).
101
SAT-urile sunt instituții din cadrul autorităților publice locale care răspund chiar cu monitorizarea îndeplinirii atribuțiilor
reprezentanților legali și cu sancționarea sau propunerea sancționării acestora în cazul nerespectării drepturilor persoanelor
puse sub interdicție.
102
Date culese de către ANDPDCA și Banca Mondială în perioada iunie-august 2020, în 1.673 de localități. Datele au fost extrapolate
la nivelul celor 3.187 de localități pentru a permite estimări la nivel național.
103
Aceasta situație poate avea o serie de cauze: (i) necunoașterea de către persoanele puse sub interdicție a posibilității și
dreptului de a solicita ridicarea măsurii de punere sub interdicție sau schimbarea tutorelui; (ii) lipsa accesului la informații
juridice sau la asistență juridică; (iii) conflictul de interese dintre persoană și tutore; sau (iv) prejudecata că persoanele puse
sub interdicție se pot exprima numai prin intermediul unui reprezentant legal.
104
71
al centrului sau al DGASPC. Faptul că persoana instituționalizată trăiește într-

un mediu rezidențial restrictiv amplifică conflictul de interese în special în cazul
în care ar dori să depună o plângere privind acțiunile tutorelui său. Aproximativ
2% dintre toate persoanele care au fost puse sub interdicție în 2019 se aflau
într-un astfel de conflict.
Un al treilea tip de conflict de interese apare atunci când tutorele este
administrația publică locală (APL). Legea nr. 448/2006 privind protecția și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările
și completările ulterioare prevede la art. 25 posibilitatea numirii autorității
administrației publice locale (Consiliul local sau primăria) ca tutore. Conflictul
de interese poate apărea deoarece APL coordonează și activitatea SAT. În
același timp, situația legitimează o relație între o instituție și persoana pusă
sub interdicție, privând astfel persoana cu dizabilități de un sprijin puternic
personalizat în exercitarea capacității juridice, conform recomandărilor
Comitetului CDPD.105 Aproximativ 3% dintre toate persoanele puse sub
interdicție în 2019 se aflau într-un astfel de conflict.
Un conflict de interese poate să apară chiar și atunci când tutorele este un
membru al familiei. Conform CDPD, măsurile de sprijinire a deciziei trebuie
să fie lipsite de orice influență necorespunzătoare din partea persoanei de
sprijin, influență care ar periclita autenticitatea deciziilor luate de persoana
cu dizabilități sau ar determina-o pe aceasta să acționeze contrar voinței și
preferințelor proprii. Uneori însă, familia poate substitui deciziile persoanei
sub interdicție, mai degrabă decât a îi oferi sprijinul necesar pentru decizii și
acțiuni autonome.106
Nu există garanții adecvate și efective pentru prevenirea abuzurilor. CDPD
recomandă ca Statele părți să se asigure că orice măsură privind exercitarea
capacității juridice include garanții adecvate și efective împotriva abuzului.
Măsurile ar trebui: (i) să respecte drepturile, voința și preferințele persoanei cu
dizabilități; (ii) să fie lipsite de conflict de interese și influență necorespunzătoare
sau viciu de consimțământ; (iii) să fie proporționale și adaptate situației
persoanei; (iv) să fie aplicate pentru cel mai scurt timp posibil; și (v) să fie supuse
unei revizuiri periodice de către o autoritate sau instituție judiciară competentă,
independentă și imparțială.107
Monitorizarea efectuată de SAT nu este eficientă. SAT trebuie să monitorizeze
modul în care tutorele își îndeplinește obligațiile față de persoana pusă sub interdicție,
să primească și să verifice rapoarte anuale („descărcarea de gestiune”) și să realizeze
rapoartele de anchetă socială la cererea instanței. În 2019, doar 59% dintre persoanele
puse sub interdicție au fost monitorizate măcar o dată pe parcursul întregului an,
existând o variație foarte mare în ceea ce privește procentul monitorizărilor între
autorități. Cercetarea calitativă a arătat, de asemenea, că uneori monitorizarea
evaluează doar modalitatea în care tutorele se îngrijește de veniturile și bunurile
persoanei sub interdicție, dar nu încearcă identificarea altor posibile tipuri de abuz
(vezi Caseta 6). În unele situații, SAT efectuează monitorizări doar prin telefon sau
ședințe la sediul propriu, mai degrabă decât prin vizite la domiciliu.
105
Atunci când este numită o instituție drept tutore, responsabilitatea se disipă şi este puțin probabil ca să se stabilească o relație
firească şi de încredere între o instituție (persoană juridică) şi o persoană fizică (persoana cu dizabilităţi).
106
Raportoarea ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, de exemplu, insistă asupra asigurării unei diversități a măsurilor
privind exercitarea capacității juridice, tocmai pentru a evita situațiile în care persoanele cu dizabilități sunt expuse abuzului sau
manipulării din partea familiei sau a persoanelor apropiate (Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 2017b, alin. (57)).
107
72
Tutorii rareori își îndeplinesc obligația de a depune raportări anuale. Practica

dării de seamă anuale este o procedură care obligă tutorii să inventarieze anual,
printre altele, acțiunile de utilizare a veniturilor sau, la nevoie, a bunurilor persoanei
sub interdicție în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață a acesteia și pentru a-i grăbi
vindecarea. Nu există un formular tip sau o practică unitară privind conținutul acestor
dări de seamă, iar dările de seamă conțin doar informații minimale despre modalitatea
de întrebuințare a veniturilor persoanei puse sub interdicție sau a bunurilor acesteia.
În 2019, au fost depuse dări de seamă doar pentru 39% dintre persoanele puse sub
interdicție (cu o diferență semnificativă în funcție de mediul de rezidență, 50% în
mediul urban versus 15% în rural). Nu există o practică unitară la nivelul SAT nici privind
sancționarea tutorilor care nu depun raportări anuale, iar unele servicii nu impun
niciun fel de sancțiuni tutorilor care nu respectă această obligație (vezi Caseta 6).
Exemple de încălcări ale CDPD în cazul punerii sub interdicție a persoanelor cu

CASETA 6
dizabilități
Punerea sub interdicție este în dezacord cu drepturile, voința și preferințele persoanei.
„Unii nu au reprezentant, dar cei de la spital ne-au refuzat pentru ca au considerat că nu au
discernământ, chiar dacă ei nu sunt declarați fără [discernământ]. Am început să facem demersuri
pentru tutelă, e un tânăr care are nevoie de tratament și medicii nu-l lasă [să se interneze], nu
au vrut, iar altcineva nu poate semna pentru că nu are nicio calitate legală. Din 22 persoane am
selectat 4 care este musai să fie reprezentați și alte două dosare pentru că au tulburări de vorbire
grave - sunt înțelese doar de noi.” (Asistent social, Locuință maxim protejată)
„[Persoanele sub interdicție] au nevoie de, în principal: reprezentare în fața tuturor autorităților,
Casa de Pensii, DGASPC și Direcția de Asistență Socială, pentru accesarea drepturilor. [Au nevoie
și de reprezentare] pentru internare în unități spitalicești, pentru că bolnavul nu-și poate da
acordul. Având o alienație sau debilitate mintală, instituțiile au nevoie de acord. În general, familiile,
aparținătorii își dau acordul. Dar, cu atât mai mult, dacă nu are aparținători, tutorele va avea
acest rol de a-și da acordul la internare. Cam acestea sunt principalele motive. Și apoi mai avem
cele care cântăresc cel mai greu, este vorba de încheierea actelor juridice de către persoanele
lipsite de discernământ. Este vorba de încheierea actelor juridice adică, dacă persoana pusă sub
interdicție pe cale judecătorească are un patrimoniu, orice modificare în patrimoniul său trebuie
făcută cu acordul autorității tutelare (potrivit noului Cod Civil, atribuțiile le-au revenit instanței de
tutelă, însă noi avem delegare de la instanța de tutelă, în mod expres, am făcut un protocol cu
instanțele judecătorești pe raza municipiului nostru).” (Reprezentant SAT municipiu)
„Autoritatea tutelară [...] face ancheta socială pentru persoana care este indicată de instanță. Nu
este ascultată persoana cu dizabilități, instanța solicită doar date cu privire la potențialul tutore.”
(Reprezentant SAT municipiu)
„Vreau să ies de sub tutela maică-mii, să pot lua decizii singură. Mama mea știe și este și ea de
acord că tutela aceasta mă încurcă. [...] M-am simțit ca ultimul om. Și încă mă simt așa. Și am tot
încercat să o conving pe mama: «Mamă, te rog frumos, nu mă pune sub tutelă, că îmi iei dreptul la
tot». Cum să vă spun: eu vreau să mă și angajez, vreau să fac multe în viața asta și mama mea a
crezut efectiv că eu, după ce am terminat școala (liceul), mie mi s-au închis toate porțile. (Cel puțin
așa gândea ea: că nu mai are unde să mă ducă, să mă angajeze, așa că măcar să am un venit, o
pensie).” (Persoană cu dizabilități senzoriale și epilepsie, pusă sub interdicție)
Punerea sub interdicție reprezintă, cu foarte puține excepții, o măsură permanentă.
„Am avut doar două situații în 25 de ani. Niciodată tutorele nu a fost schimbat de către persoana
pusă sub interdicție. Schimbarea tutorelui s-a făcut doar de către un altul, nu de către persoana
pusă sub interdicție. Și cu asta am spus tot.” (Judecător municipiu)
Tutorele desemnat este deseori în conflict de interese cu persoana pusă sub interdicție.
„O problemă majoră care a fost ridicată și de alte Servicii de Autoritate Tutelară de la nivel
național, a fost aceea că legislația în domeniu, fiind permisivă sau interpretativă, a dus la situații în
care instanțele judecătorești au numit tutore pentru persoana interzisă, chiar autoritatea tutelară,
generându-se astfel un conflict de interese.” (SAT municipiu)
73
Nu există garanții adecvate pentru prevenirea abuzurilor.

„[Î]n general suntem toleranți [cu tutorii], [deoarece] nu este ușor să ai grijă de o persoană
bolnavă. [...] Noi nu putem decât să monitorizăm, să gestionăm sarcina tutelei și, în cazul în care
observăm abateri grave, sesizăm instanța.” (SAT municipiu)
„Măsuri împotriva abuzurilor am avut doar în sensul schimbării tutorelui. Nu știu dacă vreun
judecător din România a dat o amendă civilă. Sunt ferm convins că există multe situații de purtări
abuzive față de persoana sub interdicție dar nu sunt reclamate.” (Judecător municipiu)
Nu există instrumente de raportare sau practici unitare privind darea de seamă.
„Darea de seamă se prezintă în general în 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic. […] Trebuie
să conștientizăm oamenii că obligațiile trebuie duse la îndeplinire. Au existat situații în care darea
de seamă nu a fost depusă (în anii 2013/2014 am avut asemenea situații). S-a aplicat amendă de
2000 RON. Ne-a părut rău dar, na, asta este legea.” (SAT municipiu)
„Nu putem să tragem la răspundere un tutore. Nu beneficiem de măsuri coercitive pentru ca
tutorele să-și îndeplinească sarcinile. Uneori ne-am mai depășit atribuțiile, i-am mai speriat cu
poliția, chiar dacă noi nu puteam face acest lucru, ci instanța.” (SAT municipiu)
În același timp, SAT nu dispune de mijloace prin care să se asigure că veniturile

persoanelor sub interdicție sunt cheltuite conform nevoilor și dorințelor acestora
și că raportul anual reprezintă dovada că bunurile și serviciile achiziționate au fost
dobândite de către persoanele sub interdicție sau în interesul acestora.
Nu există date oficiale privind numărul de persoane puse sub interdicție, iar variația
estimărilor existente este foarte mare. În ciuda importanței monitorizării situației
persoanelor puse sub interdicție și a necesității de a cunoaște numărul acestora
pentru a putea lua cele mai bune decizii la nivel de politici, nu există nicio raportare
publică oficială privind numărul de persoane puse sub interdicție. Ministerul Afacerilor
Interne (MAI) a informat ANDPDCA în august 2020 că existau 77.000 persoane puse
sub interdicție, însă la data de 9 noiembrie 2019, MAI estimase doar un număr de 7.024
de persoane puse sub interdicție.108 Datele colectate de la SAT-uri pentru pregătirea
acestui raport indicau, la nivelul celor 1.673 de localități în care a fost completat
chestionarul, un număr de 10.973 persoane sub interdicție, ceea ce prin extrapolare ar
duce la un număr estimat la nivelul țării de 17.570 persoane puse sub interdicție.
Numărul persoanelor puse sub interdicție pare să fi crescut în ultimii ani, iar
persoanele puse sub interdicție au un profil eterogen. Estimările pe baza datelor
pe care Banca Mondială le-a colectat de la SAT-uri indică o creștere a numărului de
persoane puse sub interdicție din 2012,109 în timp ce doar în 2019 au fost puse sub
interdicție 4 mii de persoane. Dintre acestea, puțin peste jumătate erau femei, iar 46%
aveau o vârstă de 65 de ani și peste, existând însă procente importante și în grupele
de vârstă de 18-34 și 35-49 de ani (Anexă-Tabel 12). Aproximativ 95% dintre persoanele
care au fost puse sub interdicție în 2019 aveau încadrare în grad de handicap. Dintre
acestea, marea majoritate aveau un certificat de încadrare în grad de handicap grav
(84%), în timp ce 14% aveau grad accentuat, iar restul aveau chiar grad mediu și ușor.
Pentru persoanele încadrate în grad de handicap, în cea mai mare proporție era vorba
de persoane cu handicap psihic (44%) și mintal (37%), în timp ce alte persoane erau
încadrate în grad de handicap fizic, somatic, vizual sau surdocecitate.110
108
Conform datelor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, ca urmare
a solicitării nr. 3520839/2019 a Centrului de Resurse Juridice.
109
Numărul expertizelor psihiatrice în vederea luării măsurii de punere sub interdicție a crescut considerabil în ultimii ani. Conform
raportului anual din 2018 asupra activității rețelei de medicină legală elaborat de Institutul Național de Medicină Legală
„Mina Minovici”, expertizele pentru punerea sub interdicție sunt expertizele în cauze civile cele mai comune, numărul acestora
culminând în 2017 și 2018 (https://www.legmed.ro/doc/dds2018.pdf).
110
Date privind profilul persoanelor puse sub interdicție în 2019 pot fi găsite în Anexă-Tabel 12.
74
Persoanele internate nevoluntar

Persoanele cu dizabilități internate nevoluntar în spitalele și secțiile de psihiatrie
sunt și ele lipsite de posibilitatea de a lua decizii. Comitetul CDPD consideră că
practica internării nevoluntare este o formă de privare de libertate și o încălcare a unui
număr semnificativ de drepturi cuprinse în CDPD.111 În România, internarea nevoluntară
în spitale și secții de psihiatrie este reglementată legal. O persoană poate fi internată
împotriva voinței sale într-un spital de psihiatrie, în baza dispozițiilor Legii nr. 487/2002,
numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare
psihică și consideră că, din cauza acestei tulburări psihice, există pericolul iminent de
vătămare pentru sine sau pentru alte persoane sau că neinternarea ar putea antrena
o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Procesul de internare nevoluntară este detaliat în Caseta 7. În 2018 au fost înregistrate
804 internări nevoluntare în 30 de unități spitalicești din 27 de județe, față de 988
în 2017.112 Chiar dacă toate internările nevoluntare trebuie confirmate prin decizie
judecătorească, există cazuri în care această confirmare lipsește.113
Pașii procesului de internare nevoluntară în România

CASETA 7
Procesul de internare nevoluntară este următorul:

1. Medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire persoana, familia
persoanei, administrația publică locală cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine
publică, pompierii, procurorul sau judecătoria, ori de câte ori apreciază că starea sănătății
mintale a unei persoane aflate în fața unei instanțe de judecată ar putea necesita internare
nevoluntară, o pot solicita în baza procedurii internării nevoluntare.
2. Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei în cauză și deciderea
necesității internării nevoluntare pentru un tratament psihiatric, trebuie să informeze imediat
persoana în cauză și reprezentantul legal al acesteia sau SAT ori DGASPC cu privire la hotărâre.
3. În situația în care pacientul nu își dă consimțământul informat, medicul psihiatru va iniția
procedura internării nevoluntare. Aceasta presupune examinarea pacientului de către o
comisie de revizie formată din alți medici decât cei care l-au internat inițial (doi psihiatri și un
medic de altă specialitate sau un reprezentant al societății civile). Comisia de revizie trebuie
să constate nevoia ca pacientul să rămână internat în unitatea spitalicească pe procedura
internării nevoluntare și să informeze managerul spitalului.
4. Managerul spitalului trebuie să notifice instanța de judecată referitor la privarea de libertate
a pacientului și să solicite judecătorului confirmarea internării. Pacientul trebuie apoi să se
prezinte în fața judecătorului și va beneficia de asistență juridică.
5. Apoi, judecătorul pronunță o hotărâre prin care fie confirmă, fie încetează internarea
nevoluntară. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs de persoana internată nevoluntar,
direct sau reprezentată de un avocat sau un reprezentant convențional.
Sursa: Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, Secțiunea a II a,
Internarea nevoluntară.
111
Art. 14 (libertatea și siguranța persoanei), art. 12 (recunoaștere egală în fața legii), art. 17 (protejarea integrității persoanei), art.
15 (nimeni nu poate fi supus torturii, tratamentelor crude, inumane și degradante), art. 16 (nimeni nu poate fi supus exploatării,
violenței și abuzului), precum și art. 25 care prevede asigurarea dreptului la sănătate pe baza consimțământului liber și
informat a pacientului, și nu a deciziei reprezentantului legal sau a altei persoane substituite (Comitetul CDPD, 2014a, alin. (40)-
(41); Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 2019, alin. (15)-(16)).
112
Date furnizate de Ministerul Sănătății pe 4 septembrie 2019 și colectate de Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă
Antidrog: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2019%2006%20botnariu%202775%20a.pdf. Raportoarea ONU pentru
drepturile persoanelor cu dizabilități subliniază că internările voluntare nu reflectă neapărat măsura în care persoanele și-au
dat consimțământul liber și informat deoarece acest lucru e posibil să se fi petrecut sub amenințarea internării nevoluntare
(Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 2019, alin. (16)).
113
Avocatul Poporului a identificat 12 cazuri de internare nevoluntară neconfirmate de instanță la Spitalul de Psihiatrie „Dr.
Gheorghe Preda” Sibiu, adică 4,6% din numărul solicitărilor de internare nevoluntară (Avocatul Poporului, 2019).
75
Bariere în încheierea de acte civile

Chiar dacă nu sunt lipsite de jure de capacitatea juridică prin punere sub interdicție,
există persoane care sunt lipsite de facto de posibilitatea de a încheia acte civile
din cauza altor bariere legale, administrative sau atitudinale. Deciziile din viața
de zi cu zi necesită deseori și încheierea unor acte civile. Persoanele cu dizabilități se
confruntă frecvent cu următoarele tipuri de bariere în încercarea de a încheia acorduri
legale:
1. Persoanele cu dizabilități au dreptul să își gestioneze resursele financiare, însă
acesta nu este mereu respectat.114 De exemplu, băncile refuză uneori să deschidă
conturi bancare pentru persoanele nevăzătoare motivând că acestea nu pot
citi contractul,115 refuză eliberarea cardurilor bancare persoanelor cu dizabilități116
sau încheierea contractelor pentru credite atunci când consideră că persoana nu
este capabilă să ia decizii.117
2. Un alt obstacol este atitudinea notarilor publici față de persoanele cu dizabilităţi
pe care le consideră incapabile să ia decizii. De multe ori, în această situație,
notarii solicită numirea unui curator sau recomandă ca persoana cu dizabilități
să fie pusă sub interdicție pentru a evita orice risc ca actele civile să fie ulterior
declarate nule.
3. Persoanele cu dizabilități psihosociale sau intelectuale se confruntă cu alte
restricții în încercarea de a încheia acte civile. De exemplu, persoanele declarate
„alienate” sau „debile” nu se pot căsători.118 De asemenea, încheierea unei căsătorii
pentru aceste persoane poate fi condiționată și de rezultatul certificatului
medical (prenupțial) eliberat de medicul de familie care ar trebui să confirme
„normalitatea din punct de vedere neuropsihic”. Dizabilitatea acestora limitează
și dreptul partenerilor lor de a încheia acte civile. De exemplu, nu pot adopta un
copil persoanele ai căror „soți sunt bolnavi psihic, au handicap mintal”.119
Persoane care au nevoie de sprijin pentru luarea deciziei

Lipsa sprijinului pentru persoanele cu dizabilități în luarea deciziei le poate limita
semnificativ autonomia în gestionarea aspectelor vieții de zi cu zi. Sprijinul în luarea
deciziei este esențial pentru a permite persoanelor cu dizabilități să își exercite toate
drepturile și a preveni instituționalizarea sau punerea sub interdicție. Un procent
semnificativ de persoane cu și fără dizabilități au nevoie de sprijin în luarea deciziilor
114
Pentru remedierea acestor forme de discriminare, art. 12 alin. (5) al CDPD solicită Statelor părți să ia măsuri adecvate și
eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilități de a deține sau moșteni proprietăți, de a-și gestiona
propriile venituri și de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci și alte forme de credit financiar și să se asigure că
persoanele cu dizabilități nu sunt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.
115
O astfel de situație a fost sancționată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ca reprezentând
discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. d) și art. 15 din OG nr. 137/2000, iar băncii i-a fost aplicată sancțiunea amenzii
contravenționale în cuantum de 3.000 RON. Hotărârea a stipulat și că băncile trebuie să acorde posibilități alternative pentru
persoanele cu dizabilități, de exemplu contract scris în limbaj Braille (Hotărârea CNCD nr. 45/22.01.2020, https://www.cncd.ro/
wp-content/uploads/2021/01/Hotarare-45-2020-1.pdf).
116
CNCD a hotărât că o astfel de situație încalcă dreptul persoanei în cauză de a avea acces în condiții de egalitate la servicii
bancare, pe criteriul de dizabilitate (Hotărârea CNCD nr. 97/07.03.2018). Curatorul persoanei cu dizabilități a fost nevoit să se
deplaseze personal la bancă pentru a efectua retrageri și operațiuni din cont. Prin tratamentul în cauză, unitatea bancară
a creat un cadru ostil, degradant, iar fapta reprezintă hărțuire la adresa persoanei cu dizabilități, titularul contului, dar și
a curatorului acestuia (https://www.cncd.ro/wp-content/uploads/2020/12/hotarare-97-18_dosar-598-17_h_II_Constatare-
amenda-5000-lei-recomandare.pdf).
117
Centrul de Resurse Juridice a organizat în iulie 2019 o dezbatere în Craiova privind sprijinirea persoanelor cu dizabilități mintale/
intelectuale în luarea deciziilor, la care au participat reprezentanți SAT-urilor, DGASPC Dolj, organizații neguvernamentale și
părinți ai unor tineri adulți cu dizabilități intelectuale. Unul dintre participanți a arătat că atunci când a solicitat un credit bancar
pentru achiziționarea unui autoturism pentru o persoană cu dizabilități, banca i-a solicitat un document notarial din care să
reiasă capacitatea sa de a semna documentul de aprobare a creditului. Persoana cu dizabilități și părintele acesteia au solicitat
sprijinul mai multor notari, dar au fost refuzați (CRJ, 2019).
118
119
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, art. 7 alin. (3). 76
importante privind viața lor, însă acest procent este mai mare în rândul persoanelor
cu dizabilități (46% față de 32% dintre persoanele fără dizabilități). Diferența dintre
persoanele cu și fără dizabilități pare să fie ușor mai crescută pentru persoanele până
în 50 de ani sau peste 65 de ani și cu nivel mai scăzut de educație. Indiferent de
dizabilitatea lor, 21% dintre persoane care au avut nevoie de sprijin în luarea deciziei
au declarat în ancheta Băncii Mondiale că nu avut acces la sprijin din partea unei
persoane sau serviciu ori de câte ori au avut nevoie, în timp ce aproximativ 14% dintre
respondenți au declarat că nu au avut niciodată acces la un astfel de sprijin.
Procentul persoanelor care au nevoie de sprijin în luarea deciziei, în funcție de

FIGURA 10
tipul deciziei
77
Măsurile din SNPD 2016-2020 au avut un rol extrem de limitat în recunoașterea
și asigurarea exercitării capacității juridice a persoanelor cu dizabilități. SNPD
2016-2020 a subliniat importanța capacității juridice ca aspect care afectează „toate
domeniile vieții”,120 remarcând de asemenea situația persoanelor cu dizabilități ale
căror decizii sunt luate de tutorii acestora. Totuși, măsurile propuse în strategie, precum
și implementarea acestora au avut câteva probleme principale. În primul rând, niciuna
dintre măsuri nu a menționat explicit necesitatea abrogării: (i) prevederii existente a
Codului Civil privind instituirea tutelei; (ii) a altor legi care neagă dreptul persoanelor cu
dizabilități de a încheia acte civile pe motiv de dizabilitate; (iv) a legislației civile privind
internarea nevoluntară; sau (iv) a legislației privind internarea medicală obligatorie
în cauze penale. În al doilea rând, o măsură formulată vag precum „Elaborarea și
diseminarea procedurii de lucru privind reprezentarea persoanelor cu dizabilități”
poate promova sistemul de substituire a deciziei în locul celei de sprijinire a deciziei. Nu
în ultimul rând, măsurile privind asigurarea de sprijin în luarea deciziei sau dezvoltarea
de servicii pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități în exercitarea capacității juridice
nu au fost implementate deloc sau au fost doar inițiate.
Patru elemente cheie sunt necesare pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă
posibilitatea de a lua decizii: (i) modificarea sau abrogarea legislației care permite
încălcarea sau restrângerea capacității juridice pe bază de dizabilitate; (ii) asigurarea
accesului persoanelor cu dizabilități la o diversitate de servicii și aranjamente de
sprijin de care ar avea nevoie pentru a-și exercita capacitatea juridică; (iii) formarea
reprezentanților instituțiilor publice, magistraților și a altor actori relevanți pentru
recunoașterea capacității juridice în condiții de egalitate pentru persoanele cu
dizabilități; și (iv) eliminarea barierelor și normelor culturale care lipsesc persoanele
cu dizabilități de capacitate juridică și de posibilitatea de a lua propriile decizii.
Modificarea sau abrogarea legislației care permite încălcarea sau
restrângerea capacității juridice pe bază de dizabilitate
Exercitarea capacității juridice a persoanelor cu dizabilități este restricționată în
România de o serie de legi care trebuie revizuite sau abrogate. Recunoașterea
capacității juridice a persoanelor cu dizabilități în toate aspectele vieții „necesită
abolirea regimurilor de substituire a luării deciziei și a mecanismelor care neagă
capacitatea juridică și discriminează prin scop sau efect împotriva persoanelor
cu dizabilități”.121 Legile naționale referitoare la capacitate juridică care necesită
armonizare cu prevederile art. 12 al CDPD sunt: (i) Codul Civil și Codul de Procedură
Civilă (inclusiv reglementările privitoare la persoane și relațiile de familie); (ii) legea
sănătății mintale;122 (iii) Codul muncii;123 (iv) legea privind drepturile persoanelor cu
dizabilități;124 și (v) alte legi care restricționează exercitarea drepturilor lor civile.125 În
mod specific, armonizarea cu prevederile CDPD presupune abrogarea dispozițiilor
legale și a practicilor care:
120
SNPD 2016-2020, VII.2. Participare – Analiza situației actuale.
121
Comitetul CDPD (2014a, alin. (50) lit. a)).
122
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017b, alin. (36)). În România legislația specifică în domeniul sănătății mintale este
Legea nr. 487/2002 și Ordinul Ministerului Sănătății nr. 488/2016.
123
Conform art. 13 alin. (4) din Codul muncii, încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicție judecătorească este interzisă.
124
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
125
Un exemplu de astfel de reformă comprehensivă este cea din Peru. Pe 4 septembrie 2018, guvernul din Peru a publicat Decretul
nr. 1384 care recunoaște și reglementează capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilități. Decretul reformează Codul Civil,
Codul de Procedură Civilă și Actul Notarial, recunoaște capacitatea juridică deplină a tuturor persoanelor cu dizabilități, abrogă
tutela pentru persoane cu dizabilități, înlătură restricțiile în exercitarea capacității juridice (de exemplu, dreptul de căsătorie și
de a face un testament) și introduce diferite regimuri de decizie sprijinită.
78
1. Lipsesc de capacitate de exercițiu persoana126 pusă sub interdicție judecătorească,

definită ca persoana care „nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de
interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale”,127 definită la rândul său
ca „o boală psihică ori un handicap128 psihic ce determină incompetența psihică a
persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care
pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile”.129
2. Folosesc o terminologie în dezacord cu principiile și termenii CDPD cu privire la
dizabilitate psihosocială și intelectuală.
3. Interzic persoanelor fără capacitate de exercițiu sau considerate a avea „boli
psihice și handicap mintal” dreptul la adopție.130
4. Interzic persoanelor ale căror „soți sunt bolnavi psihic, au handicap mintal”
dreptul de a adopta singure.131
5. Interzic căsătoria „alienatului și debilului mintal”.132
6. Interzic încadrarea în muncă a persoanelor puse sub interdicție judecătorească.
Abrogarea și modificarea legislației care contravine principiilor CDPD trebuie
realizate de Ministerul Justiției (MJ) în parteneriat cu ANDPDCA. Întrucât principala
cale de implementare a recomandării Convenției presupune modificări legislative,
principala instituție responsabilă este MJ133 în calitatea sa de inițiator și coordonator
al grupului de lucru pentru modificarea Codurilor. ANDPDCA, în calitate de mecanism
de coordonare a implementării CDPD,134 trebuie să ofere sprijin metodologic și să
coordoneze acțiunile necesare ale actorilor relevanți. Modificarea și completarea
legislației necesită un amplu proces de analiză care trebuie să includă și să implice
activ organizațiile persoanelor cu dizabilități (OPD).135
Persoanele care sunt în prezent puse sub interdicție trebuie să se bucure de
posibilitatea de a-și exercita capacitatea juridică. Este necesară elaborarea unor
proceduri noi pentru facilitarea și urgentarea ridicării măsurii de punere sub interdicție
în cazul persoanelor care se află în prezent sub tutelă. Instituții de la nivel județean sau
local, precum Instanța de tutelă sau SAT, ar trebui să fie responsabile de identificarea
și informarea persoanelor puse sub interdicție despre acest proces. Procesul de
restituire a capacității juridice trebuie să fie realizat simultan cu adoptarea unor măsuri
complementare care vizează reglementarea modalității de stabilire a nevoii de sprijin
și a intensității sprijinului necesar persoanei în luarea deciziilor și furnizarea de servicii
în acest sens.
126
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 43 alin. (1) lit. b).
127
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, art. 164 alin. (1).
128
Termenul de “handicap” este terminologia din lege și va fi utilizat în acest raport doar când se fac referiri directe la dispozițiile
legale care folosesc acest termen.
129
Art. 211 din Legea de punere în aplicare a Codului Civil nr. 71/2011.
130
131
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, art. 7 alin. (3).
132
133
În temeiul HG nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 5 lit. c), art. 6 par. II) pct. 1-3.
134
HG nr. 1002/2019 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și
Adopții, art. 3 alin. (2).
135
Acestea sunt organizații reprezentative în cadrul cărora persoanele cu dizabilități constituie majoritatea în conducere și în
rândul angajaților sau membrilor și organizații ale societății civile.
79
Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la serviciile și

aranjamentele de sprijin de care au nevoie pentru exercitarea
capacității juridice
Pentru a garanta că persoanele cu dizabilități își pot exercita capacitatea juridică,
Statele părți trebuie să asigure modalități de sprijinire a deciziei. Reforma legislativă
este necesară, dar nu este suficientă pentru asigurarea exercitării capacității juridice.
Conform prevederilor Convenției, statele trebuie să asigure și să dezvolte simultan136 și
modalități de sprijinire a deciziei137 diverse ca tip și intensitate, formale și informale.138
Acestea pot include, de exemplu, „rețele de sprijin, contracte de sprijin, grupuri de
autoreprezentanți și de sprijin între egali, sprijin pentru autoreprezentare, advocacy
independent și directive anticipate”.139 Serviciile de sprijin trebuie să fie disponibile,
accesibile, adecvate și la îndemâna tuturor persoanelor cu dizabilități, inclusiv a celor
din instituții rezidențiale, iar dezvoltarea lor trebuie să fie realizată cu consultarea și
implicarea activă a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor reprezentative.
Serviciile și aranjamentele de sprijin în luarea deciziei trebuie reglementate flexibil
pentru a oferi sprijinul personalizat de care persoanele cu dizabilități au nevoie
conform dorinței și preferințelor proprii și pentru a le proteja împotriva abuzurilor.
În acest moment, nu există un consens la nivel internațional privind beneficiile
formalizării relației dintre persoana care oferă sprijin în luarea deciziei și persoana
cu dizabilități, în defavoarea sprijinului informal oferit, de exemplu, de persoane de
încredere. Formalizarea face posibilă reglementarea modalității în care este oferit
sprijinul, a diferitelor tipuri de relații de sprijin, precum și a garanțiilor împotriva
abuzurilor. Cu toate acestea, dacă formalizarea este prea rigidă, poate compromite
relația de încredere și naturalețea sprijinului și poate conduce la birocratizare excesivă.140
Caseta 8 de mai jos oferă două exemple de servicii din spectrul informal. Cu toate
acestea, Comitetul CDPD solicită Statelor părți să se asigure că recunoașterea legală
a sprijinului informal oferit persoanelor cu dizabilități este disponibilă și accesibilă și că
include un mecanism prin care părțile terțe să verifice identitatea persoanei de sprijin
și să conteste acțiunile acesteia care contravin voinței și preferințelor persoanei cu
dizabilități.141
Servicii de sprijinire a deciziei – modele de bună practică

CASETA 8
Avocatul Personal este un serviciu de sprijinire a deciziei din Suedia, care funcționează la nivel
național din 2000, dezvoltat inițial ca proiect-pilot de către persoane cu un istoric de diagnostic
psihiatric. Angajații serviciului lucrează pe baza unui contract cu persoane cu dizabilități
psihosociale sau cu probleme de sănătate mintală dintre cele mai vulnerabile și izolate social,
sprijinindu-le cu deciziile de care acestea au nevoie în toate domeniile vieții. Relația de sprijin
începe ca o relație de încredere, iar contractul poate fi suspendat oricând la dorința persoanei cu
dizabilități. Serviciul este finanțat permanent de la bugetul de stat, din 2013, și a dovedit o reducere
a costurilor pe termen lung cu îngrijirea și cu serviciile psihosociale. În 2014, erau 310 Avocați
Personali care sprijineau 6.000 de persoane.
136
În același timp, dreptul de exercitare a capacității juridice nu depinde de acceptarea unei forme de sprijin, persoane cu
dizabilități putând să o refuze (Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 2017b, alin. 27).
137
Literatura de specialitate care interpretează semnificația art. 12, distinge între „sprijin pentru exercitarea capacității juridice”—o
paletă largă de modalități de sprijin și adaptări — și „decizia sprijinită”, care este doar unul din tipurile de sprijin pentru
exercitarea capacității juridice” (Bantekas et al., 2018: 364). Această distincție se regăsește și în Comentariul General 1, care
subliniază că sprijinul poate include, pe lângă sprijin oferit direct de o persoană, și măsuri privind designul universal și
accesibilizarea, de exemplu, a informațiilor furnizate de actorii privați și public cum ar fi băncile, pentru a le oferi persoanelor
cu dizabilități posibilitatea reală de a deschide un cont, a semna contracte și a finaliza alte tranzacții (Comitetul CDPD, 2014,
alin. 17). Comentariul menționează printre măsuri și posibilitatea pregătirii unei directive anticipate din partea persoanei în care
aceasta să specifice dorința și preferințele pentru a fi prioritizate la o dată ulterioară când aceasta nu ar putea să-și comunice
preferințele (Comitetul CDPD, 2014a, alin. 17), măsură care poate preveni internarea și instituționalizarea nevoluntară.
138
Comitetul CDPD (2014a, alin. 17).
139
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017b, alin. 27).
140
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017b, alin. (58)).
141
Comitetul CDPD (2014a, alin. (29) lit. d)).
80
Ceva de Spus este o organizație neguvernamentală din România care promovează

autoreprezentarea sprijinită ca modalitate alternativă pentru decizia substituită. Este formată din
autoreprezentanți care sunt persoane cu dizabilități intelectuale și fizice și persoane de sprijin.
Organizația desfășoară activități prin care persoanele cu dizabilităţi sunt sprijinite să îşi facă
cunoscute dificultățile şi dorințele folosindu-se de propria voce și nu prin intermediari. Organizația
este finanțată de organizații internaționale și din surse proprii (Interviu cu manager/persoană de
sprijin).
Surse: Zero Project: https://zeroproject.org/policy/sweden-2/ și cercetarea calitativă desfășurată de Banca

Mondială (februarie-mai 2020).
Asigurarea dezvoltării unei game de servicii și aranjamente de sprijin pentru ca

persoanele cu dizabilități să își exercite capacitatea juridică necesită elaborarea
unui cadru normativ primar care să reglementeze toate modalitățile de asigurare
a exercitării. Ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale a României prin care
stabilea neconstituționalitatea art. 164 alin. (1) din Codul Civil,142 MJ trebuie să elaboreze
noi norme care să recunoască dreptul egal de exercitare a capacității juridice, inclusiv
al persoanelor cu dizabilități cu nevoi ridicate de sprijin, și să garanteze accesul la o
gamă de modalități pentru sprijinirea exercitării capacității juridice. Aceste modalități
ar putea consta în: (i) furnizarea de sprijin în luarea deciziei de către o persoană sau
mai multe; (ii) mandatarea altor persoane să ia decizii în locul persoanei cu dizabilități
prin intermediul unei directive anticipate sau procuri/mandat de reprezentare; sau
(iii) utilizarea unui facilitator pentru a sprijini luarea deciziei.143 Procesul de elaborare
a acestui cadru legal primar va necesita un amplu proces de analiză a legislației
internaționale privind recunoașterea capacității juridice, dublat de propuneri
elaborate în cadrul unor grupuri de lucru cu participarea persoanelor cu dizabilități,
MJ, ANDPDCA, DGASPC și ONG-uri.
În România, nu există legislație secundară care să reglementeze servicii specifice
de sprijin în luarea deciziei. În prezent, sprijinul pentru luarea unei decizii poate fi
asigurat doar în cadrul a două tipuri de servicii care pot fi licențiate pentru persoane
adulte cu dizabilități.144 Primul serviciu se referă la Servicii sociale cu cazare de tip (i)
Centru de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități; (ii) Centru pentru
viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități; și (iii) Centru de îngrijire și
asistență pentru persoane adulte cu dizabilități.145 Al doilea tip vizează Asistența și
suportul pentru persoanele adulte cu dizabilități care locuiesc în comunitate.146 Din
interviurile realizate în cadrul cercetării calitative a reieșit că reprezentanții DGASPC
nu erau familiarizați cu existența desfășurării acestor activități la nivelul centrelor
rezidențiale, și nici cu posibilitatea de a dezvolta servicii la nivelul comunității cu o
componentă de sprijinire a deciziei.
Persoanele cu dizabilități din centrele rezidențiale pot beneficia de sprijin în luarea
deciziei din partea angajaților din centre. Ordinul nr. 82/2019 specifică sprijinul în
142
https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/Decizie_601_2020.pdf
143
Facilitarea deciziei se aplică într-un număr foarte mic de situații în care „formele de sprijin au fost epuizate (inclusiv tehnici
creative de comunicare, construirea de relații, informații accesibile etc.) și nu au condus la o decizie; și voința și preferințele
individului nu pot fi constatate în mod clar și fără ambiguități, sau pare să existe un conflict substanțial între preferințele
exprimate în momentul respectiv și cea mai bună înțelegere/interpretare a preferințelor pe termen lung ale persoanei; și
individul nu și-a exprimat anterior voința sau preferințele (de exemplu, prin intermediul documentelor de planificare cum ar fi
directiva sau mandatul)” (MDAC, 2013: 28).
144
Reglementate prin Ordinul nr. 82/2019 al Ministerului Muncii și Justiției Sociale privind aprobarea standardelor specifice
minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități (în prezent Ministerul Muncii
și Protecției Sociale).
145
Ordinul nr. 82/2019 al MMJS, Anexa 1.
146
Ordinul nr. 82/2019 al MMJS, Anexa 7. Conform ultimele date statistice ANDPDCA pe trimestrul I/2020, nu există astfel de
servicii acreditat la nivel național.
81
luarea deciziei ca pe una dintre multiplele activități oferite rezidenților din centrele
pentru persoane adulte cu dizabilități, fiind un standard de calitate pe care orice
serviciu rezidențial trebuie să-l îndeplinească.147 Deși standardele minime de calitate
prevăd posibilitatea colaborării cu specialiști din organizații neguvernamentale pentru
a sprijini angajații centrelor în demersul de a asigura acest tip de sprijin rezidenților,148
doar aproximativ 4% din centrele rezidențiale au raportat astfel de colaborări în 2020.149
Mai mult, cercetarea calitativă a evidențiat că desfășurarea activităților de asistență
și suport în luarea deciziei necesită implicarea întregii echipe multidisciplinare din
centrele rezidențiale și că acest proces pare să fie birocratizat excesiv în loc să fie la
îndemâna și sub controlul persoanei cu dizabilități.150
Dezvoltarea serviciilor de sprijin în luarea deciziei va necesita alinierea standardelor
de calitate actuale la Convenție. Ordinul nr. 82/2019 care reglementează standardele
minime de calitate pentru serviciile destinate persoanelor adulte cu dizabilități prezintă
o serie de neconcordanțe cu prevederile Convenției. În primul rând, persoanele cu
dizabilități din instituții nu au posibilitatea să aleagă, în mod independent și în lipsa
oricărui conflict de interese, tipul, forma sau intensitatea sprijinului dorit pentru luarea
deciziilor. În prezent, în practică sprijinul este limitat la serviciile furnizate de personalul
centrelor rezidențiale. În al doilea rând, Ordinul nu prevede pașii care trebuie urmați
pentru a oferi sprijin în luarea deciziei pentru rezidenții locuințelor protejate sau
beneficiarii centrelor de zi.151 În plus, Ordinul nu detaliază felul în care activitățile
de sprijinire a deciziei respectă garanțiile impuse de art. 12 alin. (4) al CDPD.152
Aceste activități trebuie asigurate conform nevoilor și preferințelor persoanelor
instituționalizate până la tranziția acestora la viața în comunitate și reprezintă doar
unul dintre elementele unei palete largi de servicii și aranjamente de sprijin ce trebuie
să fie disponibile la nivel național.
Pentru a avea o paletă largă de servicii și aranjamente de sprijin este nevoie
de parcurgerea mai multor pași. În prezent, există o înțelegere insuficientă atât la
nivelul societății, cât și al instituțiilor publice a dreptului persoanelor cu dizabilități de
a avea sprijin pentru exercitarea capacității lor juridice, care este reflectată și de lipsa
materialelor de informare publică pe această temă. În prezent, numărul inițiativelor care
urmăresc să asigure furnizarea acestui tip de sprijin este foarte mic, iar modalitatea
de furnizare și evaluare a nevoii pentru acest tip de sprijin nu este reglementată. În
acest context, un sistem comunitar divers de sprijin în luarea deciziilor s-ar putea
implementa prin parcurgerea următorilor pași (un exemplu de un astfel de proces
realizat în Bulgaria poate fi găsit în Caseta 9):
1. Capacitarea actorilor guvernamentali și neguvernamentali prin furnizarea de
informații privind asigurarea exercitării capacității juridice de către persoanele
cu dizabilități, realizată inclusiv prin dezvoltarea de servicii de sprijin în luarea
deciziei.
147
Ordinul nr. 82/2019 al MMJS, Anexa 1.
148
Ordinul nr. 82/2019 al MMJS, Standard 14, Cerința minimă 8.
149
Ancheta privind centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități desfășurată de Banca Mondială (2020).
150
Aceste aspecte au fost evidențiate în interviurile desfășurate în cadrul cercetării calitative cu managerii de caz din județul Timiș
și Sibiu. Alegerea și controlul serviciilor de sprijin de către persoanele cu dizabilități este unul din principiile CDPD (Consiliul ONU
pentru Drepturile Omului, 2017c, alin. (55)-(56)).
151
Ordinul nr. 82/2019 al MMJS, Anexa 2 privind Standarde specifice minime de calitate obligatorii pentru servicii sociale cu cazare
de tip Locuință protejată pentru persoane adulte cu dizabilități și Anexa 6 privind Standarde specifice minime de calitate
pentru servicii sociale organizate ca Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități și Centre de servicii de recuperare
neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități nu prevăd în acest moment modalitatea concretă în
care ar trebui furnizate activitățile de sprijin în luarea deciziei pentru beneficiarii acestor servicii.
152
Potrivit CDPD, art. 12 alin. (4), orice măsură privind exercitarea capacității juridice, printre care și serviciile pentru sprijinirea
deciziei, trebuie să îndeplinească anumite condiții care să garanteze că sprijinul oferit: (i) respectă voința și preferințele
persoanei sprijinite; (ii) nu este caracterizat de conflict de interese și influență necorespunzătoare; (iii) este proporțional și
potrivit situației persoanei; și (iv) este aplicat pentru cea mai scurtă perioadă și supus controlului unei autorități sau corp
judiciar competent, independent și imparțial.
82
2. Elaborarea unui ghid practic pentru furnizarea serviciilor de sprijin în

luarea deciziei în conformitate cu prevederile CDPD. Acest ghid trebuie
elaborat cu participarea activă a actorilor relevanți din sectorul guvernamental
și neguvernamental, inclusiv a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor
reprezentative, și trebuie să pornească de la o analiză exhaustivă a practicilor
bune și promițătoare la nivel național și internațional (Caseta 10). Ar putea fi utilă
implicarea unor experți naționali și internaționali cu experiență în dezvoltarea
sistemelor de decizie sprijinită în alte țări.153
3. Desemnarea unui comitet național alcătuit din reprezentanții societății civile
și ai guvernului care să coordoneze proiectarea și pilotarea unor inițiative la nivel
local, precum și înființarea de grupuri de lucru locale care să includă o diversitate
de parteneri (SAT, DGASPC, ONG, servicii de sănătate mintală, persoane cu
dizabilități, OPD și alți aliați comunitari). Procesul de proiectare, implementare și
evaluare a proiectelor-pilot necesită un demers de: (i) advocacy; (ii) consolidare
a parteneriatelor instituționale; (iii) creștere a capacității tuturor actorilor implicați
privind aplicarea art. 12; (iv) îmbunătățire a cunoștințelor, inclusiv prin schimb de
experiență internațională; și (v) evaluare a impactului serviciilor de sprijinire a
deciziei asupra persoanelor cu dizabilități și diseminarea rezultatelor evaluării
la nivelul comunității în scopul creșterii nivelului de conștientizare a importanței
acestor servicii.
4. Elaborarea standardelor de calitate pentru serviciile de sprijin în luarea
deciziei și stabilirea mecanismelor de finanțare, care să reglementeze
modalitatea de evaluare a nevoii de servicii de sprijin în luarea deciziilor în acord
cu modelul social al dizabilității bazat pe drepturile omului.
5. Furnizarea de formare și informații accesibile persoanelor cu dizabilități,
reprezentanților instituțiilor publice și persoanelor de sprijin privind dreptul
persoanelor cu dizabilități de exercitare a capacității lor juridice și asigurarea
sprijinului în luarea deciziei. Aceasta va necesita nominalizarea instituțiilor
responsabile cu formarea, stabilirea metodologiei de formare și elaborarea
materialelor de formare.
6. Asigurarea garanțiilor împotriva abuzurilor prin:
a) Stabilirea unui termen limită pentru alegerea măsurii de sprijin și stabilirea
unei perioade de revizuire, conform cu nevoia de sprijin a fiecărei persoane.
Procesul de revizuire a măsurii ar trebui să fie suficient de flexibil, astfel încât
să poată fi solicitat în orice moment de persoana cu dizabilități și să se bazeze
pe alegerea personală și pe preferințele persoanei în cauză.154
b) Desemnarea unor facilitatori care să se asigure că persoana de sprijin
desemnată poate oferi sprijin personalizat și adecvat nevoilor și preferințelor
persoanelor cu dizabilități, precum și a unor terți monitori care să asigure
investigarea și monitorizarea independentă și să sesizeze eventualele abuzuri
– inclusiv cele care privesc conflictul de interese, influența necorespunzătoare
sau durata neadecvată a acordării sprijinului.
153
Un exemplu de astfel de ghid este cel realizat de Centrul pentru Drepturile Omului din Israel pentru Persoanele cu Dizabilități,
care include: (i) viziunea; (ii) valorile și principiile călăuzitoare; (iii) tipurile de persoane care pot primi sprijin în funcție de
tipul și nivelul dizabilității lor, vârstei lor, regimul capacității lor juridice, dorința și motivația lor; (iv) pregătirea, caracteristicile
personale și etica persoanei care oferă sprijin; (v) domenii, etape și niveluri ale schemei de sprijin; (vi) durata sprijinului (în
funcție de dorința și nevoile persoanei); (vii) evaluarea riscurilor și prevenirea vătămării; (viii) încetarea relației de sprijin; (ix)
alți parteneri în procesul de acordarea sprijinului; și (x) furnizarea de formare continuă a persoanei de sprijin pe tot parcursul
procesului (Centrul pentru Drepturile Omului din Israel pentru Persoanele cu Dizabilități, 2016).
154
Propunere fundamentată pe modelele din Bulgaria și Canada prezentate în cadrul atelierului „Suficiența legii, deficiența
drepturilor” (BCNL, 2015).
83
7. Desfășurarea de campanii de conștientizare la nivel local și național privind

recunoașterea capacității juridice a persoanelor cu dizabilități si importanța
furnizării sprijinului în luarea deciziei.
Promovarea art. 12 al CDPD: Programul „Pașii următori” din Bulgaria (2014-

CASETA 9
2016)
Programul „Pașii următori” din Bulgaria a vizat provocări legate de: (i) recunoașterea și înțelegerea
standardelor art. 12 în rândul procurorilor, notarilor, primarilor, experților medicali, judecătorilor,
mediului universitar, factorilor de decizie politică; (ii) cadrul legal în vigoare defavorabil asigurării
de oportunități pentru persoanele cu dizabilități de exercitare a drepturilor omului în conformitate
cu voința și preferințele persoanei și dezvoltării de practici și jurisprudență în conformitate cu
cerințele art. 12 din CDPD; (iii) nevoia de a îmbunătăți constant capacitatea echipelor proiectelor-
pilot de a pilota procesul de sprijin în luarea deciziei; și (v) nevoia de a împărtăși lecțiile de succes
învățate cu actorii de la nivel național și internațional.
Principalele strategii utilizate în program pentru atingerea acestor obiective au fost:
Promovare și parteneriat prin: (i) furnizarea către guvern de asistență tehnică pentru
dezvoltarea cadrului legal, a unui mecanism de monitorizare a implementării CDPD și pentru
elaborarea și diseminarea expunerilor oficiale de expertiză, articolelor juridice și propunerilor
de acte normative și pentru organizarea evenimentelor; (ii) implicarea de grupuri noi țintă
din rândul factorilor de decizie politică; (iii) asigurarea de expertiză pentru introducerea în
jurisprudența din cadrul legislației naționale existente a valorilor și standardelor art. 12; (iv)
cercetarea impactului reformei juridice privind tutela; (v) colectarea de informații bazate pe
dovezi din proiectele-pilot pentru dezvoltarea materialelor de advocacy; și (vi) asigurarea
sinergiei între inițiativele de advocacy și rezultatele proiectului-pilot pentru a oferi propuneri
legale care iau în considerare contextul local bulgar și nevoile specifice ale fiecărui grup țintă.
Dezvoltarea capacității prin: (i) formarea echipelor proiectelor-pilot în legătură cu conceptul
de decizie sprijinită prin instruiri și sprijin juridic continuu; (ii) sporirea cunoștințelor despre
CDPD, cu accent pe art. 12, în rândul judecătorilor, cadrelor universitare și studenților prin
ateliere juridice, discuții deschise și dezbateri; și (iii) sporirea cunoștințelor despre CDPD și art.
12 în rândul profesioniștilor din sistemul de justiție și al altor profesioniști.
Actualizarea și schimbul de cunoștințe: (i) crearea unei metodologii coerente de instruire,
module și instrumente pentru promovarea exemplului bulgar privind pilotarea serviciilor de
sprijinire a deciziei la nivel național și internațional; (ii) crearea unui spațiu pentru dezbateri
deschise cu privire la provocările pilotării serviciilor de sprijinire a deciziei prin furnizarea
de formare intensivă a părților internaționale și naționale interesate; și (iii) diseminarea
competențelor și a experienței Bulgariei ca model pentru proiecte-pilot și al cadrului legal
privind serviciile de sprijinire a deciziei prin participarea la diferite evenimente internaționale
pe această temă.
Colectarea datelor bazate pe dovezi și diseminarea informațiilor: (i) colectarea și
sintetizarea datelor privind dezvoltarea proiectelor-pilot și impactul lor asupra calității vieții
persoanei; (ii) schimbarea atitudinii comunităților locale și a publicului larg față de persoanele
cu dizabilități intelectuale și cu probleme de sănătate mintală prin diferite activități de
conștientizare a publicului; (iii) comunicarea problemelor legate de tutelă și noul concept de
capacitate juridică prin implicarea și sensibilizarea mass-media; și (iv) obținerea sprijinului
societății civile cu privire la necesitatea schimbării cadrului legal existent.
Sursa: BCNL (2014).
Persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale au nevoie de măsuri pentru

exercitarea capacității juridice în vederea prevenirii internării și a tratamentului
psihiatric fără consimțământ informat. În acest moment, există puține măsuri de
sprijin pe care persoana cu dizabilități le poate utiliza în aceste circumstanțe. O
posibilitate este să desemneze un reprezentant convențional care să-i reprezinte
interesele pe parcursul tratamentelor medicale, dar acest tip de reprezentant poate
lua totuși decizii legate de tratamentul medical fără consultarea persoanei
(Caseta 10). În plus, exercitarea capacității juridice poate fi facilitată de o serie de
84
măsuri de prevenire a contenționării, izolării și a altor tratamente medicale fără

consimțământ care pot include: (i) aplicarea tehnicilor de de-escaladare a situațiilor
de criză; (ii) prevenirea situațiilor de criză cu ajutorul analizei premergătoare și regulate
a factorilor declanșatori ai unei crize; și (iii) promovarea utilizării unei directive
anticipate, un document în care persoana cu dizabilități descrie cum ar dori să fie
tratată în eventualitatea în care se va regăsi în situația de a nu putea lua decizii.155
Reprezentantul convențional ca măsură de sprijinire a deciziei

CASETA 10
Conform art. 45 din Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a persoanelor cu tulburări psihice,
reprezentantul convențional este desemnat de persoana care urmează a fi supusă unui tratament
medical psihiatric pentru a o asista sau a o reprezenta pe durata tratamentului medical.
Reprezentarea este efectul unei convenții semnate de ambele părți și care poate fi încheiată
oricând unilateral de oricare din părți. Reprezentantul convențional are dreptul și obligația a asista
persoana în relațiile sale cu unitatea medicală, instituțiile publice și orice alte persoane relevante
în legătură cu internarea acesteia și tratamentul medical și de a reprezenta interesele și drepturile
persoanei pe lângă conducerea spitalului de psihiatrie și în fața organelor judiciare. Potrivit legii,
reprezentantul convențional este, în același timp, autorizat să decidă aplicarea tratamentului prin
electroșocuri.
Pentru realizarea conformității cu prevederile Convenției va fi necesară reglementarea modalității
de asistare și reprezentare conform voinței și preferințelor persoanei reprezentate în acord cu
garanțiile stipulate de art. 12 alin. (4) din CDPD și eliminarea oricărei prevederi care justifică
limitarea dreptului de a consimți la tratamentul medical prin electroșocuri, conform Comitetului
CDPD (2014a, alin. (29) lit. f)).
Practica desemnării reprezentantului convențional este puțin răspândită. Deși

desemnarea unui reprezentant convențional ar putea oferi persoanelor cu dizabilități
intelectuale și psihosociale posibilitatea de a le fi reprezentate interesele și drepturile
în acord cu propriile dorințe, există puține persoane care apelează la un reprezentant
convențional. Datele colectate de la secții și spitale de psihiatrie pentru pregătirea
acestui raport indicau, la nivelul celor 67 de unități de psihiatrie în care a fost completat
chestionarul, un procent de aproximativ 9% care aveau un reprezentant convențional
din totalul de 6.507 persoane internate la data de 1 iunie 2020.
Asigurarea formării reprezentanților instituțiilor publice, magistraților
și a altor actori relevanți, inclusiv a persoanelor cu dizabilități privind
recunoașterea capacității juridice în condiții de egalitate pentru
Formarea privind recunoașterea capacității juridice pentru persoanele cu
dizabilități este esențială în demersul de facilitare a exercitării acesteia și a
prevenirii încălcării drepturilor. Recunoașterea capacității juridice este o schimbare
de paradigmă care necesită transformări radicale ale percepției și înțelegerii modului
în care persoanele cu dizabilități iau decizii. De multe ori, persoanele cu dizabilități
– în special cele cu dizabilități intelectuale și psihosociale – sunt percepute ca fiind
incapabile să ia decizii de către magistrați, polițiști, notari, asistenți sociali, psihologi,
membri ai familiei, vecini, și chiar și alte persoane cu dizabilități. Așadar, Comitetul
CDPD recomandă, printre altele, ca toți actorii relevanți să beneficieze de formare în
domeniul recunoașterii capacității juridice.156
155
156
Comitetul CDPD (2014a, alin. (24)); Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017b, alin. (84) lit. f)). Obligația Statelor de a
promova formarea profesioniștilor și angajaților care lucrează direct cu persoanele cu dizabilități în domeniul drepturilor
recunoscute în Convenție pentru a oferi asistență și servicii într-un fel corespunzător garantat de aceste drepturi, este stipulată
și în CDPD, art. 4 alin. (1) lit. i).
85
Formarea în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități a profesioniștilor care

interacționează cu acestea este redusă. În 2019, un procent mic al profesioniștilor și
angajaților care lucrează direct cu persoanele cu dizabilități sau care monitorizează
respectarea drepturilor acestora au beneficiat de formare în domeniul drepturilor
persoanelor cu dizabilități – doar 3% din angajații DGASPC și 6% dintre angajații din
cadrul SAT-urilor sau cu responsabilități legate de tutelă. La nivelul penitenciarelor,
niciun angajat nu beneficiase de formare la sfârșitul lui 2019, iar la nivelul secțiilor
și spitalelor de psihiatrie, doar 1% din numărul total de angajați participaseră la
cursuri de formare în 2019. În schimb, 88% dintre angajații Avocatului Poporului cu
responsabilități în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu
dizabilități au participat la un curs de formare privind monitorizarea, dreptul de acces
la justiție și de recunoaștere egală în fața legii a persoanelor cu dizabilități.
Acest tip de formare este mai important în special pentru profesioniștii care
interacționează sau lucrează cu persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale.
Formarea este necesară pentru medicii și asistenții medicali de psihiatrie, psihologii și
asistenții sociali din cadrul spitalelor de psihiatrie, polițiști, jandarmi și persoanele cu
dizabilități psihosociale și intelectuale, pentru a preveni utilizarea metodelor coercitive
în instituțiile psihiatrice.157 Formarea privind alternativele la tratamentul nevoluntar
lipsește încă din multe instituții. În 2019, în 17 din vizitele de monitorizare a instituțiilor
închise, Mecanismul Național de Prevenire a Torturii (MNP) a recomandat instruirea
personalului în tehnici de de-escaldare, iar în 8 astfel de vizite a identificat necesitatea
existenței unei proceduri clare privind evaluarea factorilor declanșatori ai unei crize.158
Acest nivel scăzut al formării profesionale privind recunoașterea și asigurarea
exercitării capacității juridice are cauze multiple. În prezent, în România nu există
cursuri universitare, nici postuniversitare sau module de formare acreditate în domeniul
capacității juridice și a recunoașterii egale în fața legii a persoanelor cu dizabilități. De
exemplu, Institutul Național al Magistraturii (INM) nu oferă personalului din sistemul
de justiție niciun curs sau modul de formare inițială cu tematică exclusiv dedicată
drepturilor persoanelor cu dizabilități, ci doar cursuri de formare inițială în domeniul
drepturilor omului și nediscriminare în general.159 Alte dificultăți legate de furnizarea
formării privesc lipsa bugetelor instituționale dedicate formărilor și slaba armonizare
și unificare a datelor privind nevoile de formare la nivelul instanțelor de judecată.
Profesioniștii care interacționează cu persoanele cu dizabilități trebuie să
beneficieze de formare atât coordonat, cât și separat, în funcție de tipul de
interacțiune pe care îl au cu persoanele cu dizabilități. Formarea magistraților ar
trebui să se desfășoare în echipe multidisciplinare care includ asistenți sociali, psihologi,
avocați și medici psihiatri, iar formarea trebuie să acopere informații referitoare la
CDPD, conceptul de capacitate juridică și măsurile de sprijin în luarea deciziilor. În
același timp, formarea ar trebui să ia în considerare tipul de interacțiune și serviciile
specifice oferite persoanelor cu dizabilități de fiecare profesie și de fiecare tip de
instituție. Formarea ar trebui să ofere atât un nivel crescut de conștientizare privind
dreptul la recunoașterea capacității juridice în rândul profesioniștilor, cât și aptitudini
157
Mental Health Europe (2017: 6).
158
În anul 2019, echipele de vizită din cadrul MNP au efectuat 79 de vizite în locuri de detenție (unele dintre vizitele efectuate au
avut ca obiectiv principal verificarea implementării recomandărilor formulate prin rapoartele întocmite ca urmare a unor vizite
anterioare în locurile de detenție respective), din care 5 vizite au fost în centre de plasament pentru copii cu dizabilități, 14 în
centre rezidențiale pentru adulții cu dizabilități și 9 în spitale de psihiatrie (Avocatul Poporului, 2019: 33-34).
159
INM a avut o colaborare punctuală cu o organizație de drepturile omului pentru a furniza un curs de formare privind accesul
la justiție și drepturile persoanelor cu dizabilități. În iunie 2016, INM a organizat în colaborare cu Centrul de Resurse Juridice
seminarul „Lucrul cu categoriile vulnerabile sau aflate în situații vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, persoane
instituționalizate sau alte categorii de persoane”. Informații obținute din interviul cu reprezentanții INM și din Programul de
formare continuă 2016 al INM (INM, 2016).
86
de interacțiune cu persoanele cu dizabilități și informații necesare pentru facilitarea

accesului persoanelor cu dizabilități la toate serviciile publice în condiții de egalitate.
Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de formare și informare pentru
a putea identifica barierele și și sprijinul de care au nevoie pentru exercitarea
capacității juridice. Pentru a putea accesa un serviciu, o persoană trebuie să știe că
are dreptul să beneficieze de un astfel de serviciu, să știe că acest serviciu există, cum
să îl acceseze și cum este organizată furnizarea serviciului. Comitetul CDPD subliniază
obligația Statelor părți de a oferi formare persoanelor cu dizabilități pentru ca acestea
să poată decide asupra intensității și tipului de sprijin de care au nevoie sau dacă mai
au nevoie de sprijin160 și a identifica orice conflict de interese sau eventuale abuzuri din
partea persoanei care oferă sprijin. Un obiectiv cheie al furnizării acestui tip de sprijin
persoanelor cu dizabilități este dezvoltarea încrederii și aptitudinilor acestora, care le-
ar putea reduce nevoile de sprijin în viitor, în măsura în care este posibil.
Eliminarea barierelor și normelor culturale care lipsesc persoanele cu

dizabilități de capacitatea juridică și de posibilitatea de a lua decizii
Prejudecata că persoanele cu dizabilități nu pot lua decizii este încă larg răspândită
la nivelul societății și constituie un obstacol în calea exercitării capacității lor juridice.
Sprijinul în procesul de luare a deciziei este un lucru obișnuit pentru orice persoană, cu
sau fără dizabilități. În general, confuzia dintre „capacitatea juridică” și „capacitatea
mentală” rămâne principalul motiv al percepției că persoanele cu dizabilități nu pot
decide pentru ele însele. Credința împărtășită de multe persoane fără dizabilități
este că persoanele cu dizabilități nu pot lua decizii pentru că nu au capacitatea de a
înțelege, a judeca și a face alegeri. Această percepție justifică substituirea deciziei de
către tutorii lor, familie sau profesioniști în majoritatea domeniilor vieții și în privința
aspectelor care țin de viața de familie, sănătatea reproducerii și a sexualității sau a
tratamentului medical. În unele situații, percepția este că nivelul dizabilității persoanei
poate justifica substituirea deciziei, o practică care este în dezacord cu recomandarea
Convenției de a asigura sprijin pentru toate persoanele cu dizabilități care au nevoie,
indiferent de gradul sau nivelul lor de dizabilitate (Caseta 11).
160
87
CASETA 11 Percepții despre incapacitatea de a lua decizii a persoanelor cu dizabilități

„Contraceptivele sunt administrate de asistentul medical în baza unui protocol. Nu au cum să
primească consimțământul [de la persoanele cu dizabilități] pentru că nu pot lua o decizie, din
cauza diagnosticului, nu au capacitate de exercițiu.” (Asistent social, Centru de recuperare și
reabilitare)
„Pentru cei cu autism trebuie să ia decizie părinții, în cazul ei tot eu, pentru că e mai mică, iar pentru
cei mai grav tot părinții, depinde de gradul de dizabilitate.” (Părinte, copil cu autism)
„Li se explică [informația medicală] pe înțelesul lor, nu greu, dar cu ce le-ar fi de folos o informație
transmisă la nivel înalt?” (Asistent social, Centru de Îngrijire și Asistență)
„Dacă au familie, indicat este ca ea să ia decizia, ei nu sunt capabili. Mă uit pe stradă, ei le strigă
mami pe toate femeile care lucrează la LP. Nu au cum să meargă la vot, nu au cum să ia o decizie,
le văd pe femeile astea care îi însoțesc. [Când t]rebuie să [treacă] pe trecerea de pietoni, unul
mai merge și câș. Un om cu creierul bolnav nu are cum să ia o decizie.” (Vecin, Locuință protejată)
„Beneficiarii nu au capacitate de a înțelege ce înseamnă sexualitatea, singurele discuții sunt despre
menstruație[...] Problema nu se pune în termeni de a avea acces [la servicii], ci de capacitate de
înțelegere a acestor informații. În mod normal, DGASPC ar oferi genul acesta de cursuri [despre
sănătatea reproducerii și sexualității], dar nu se prea întâmplă. Medicul de familie vine pentru
planificare familială, însă până acum nu s-au lovit de situații ce țin de sănătatea reproducerii și
a sexualității, deoarece puterea de înțelegere e limitată.” (Asistent social, Centru de recuperare și
reabilitare)
Măsuri recomandate
1 Ministerul Justiției (MJ) cu sprijinul metodologic al Autorității Naționale pentru
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) să modifice
reglementările din Codul Civil și Codul de Procedură Civilă care permit
restrângerea capacității juridice pe motiv de dizabilitate, cu implicarea directă
a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a organizațiilor pentru
respectarea drepturilor omului.
2 MJ cu sprijinul metodologic al ANDPDCA să elaboreze un act normativ

privind Capacitatea Juridică și sprijinul în luarea deciziilor care să conducă
la implementarea prevederilor Codului Civil după publicarea Deciziei CCR în
Monitorul Oficial (decizia de stabilire a neconstituționalității art. 164 alin. (1) a
Codului Civil din 16 iulie 2020), inclusiv asigurarea garanțiilor pentru prevenirea
abuzurilor, cu implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor
acestora și a organizațiilor pentru respectarea drepturilor omului.
3 MJ și ANDPDCA să modifice sau să abroge legislația din orice domeniu care

restrânge capacitatea juridică pe motiv de dizabilitate, cu implicarea directă a
persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a organizațiilor pentru
respectarea drepturilor omului.
4 MJ să aprobe proceduri care să faciliteze și să urgenteze ridicarea măsurii de

punere sub interdicție a persoanelor care sunt în prezent sub tutelă.
5 ANDPDCA să elaboreze un ghid național privind semnificația capacității juridice

și a modalităților de sprijin privind exercitarea acesteia în funcție de situația de
dizabilitate pentru a susține organizarea și funcționarea noilor servicii de sprijin în
luarea deciziei care să prevadă inclusiv asigurarea garanțiilor pentru prevenirea
abuzurilor, conform Articolului 12 al CDPD.
88
6 Desemnarea unui comitet național (coordonat de MJ și ANDPDCA) și a unor

grupuri de lucru locale și pilotarea de servicii de sprijin în luarea deciziei, cu
implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a
altor organizații pentru respectarea drepturilor omului.
7 ANDPDCA, Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), MJ și Ministerul

Finanțelor (MF) să elaboreze un pachet de reglementări privind serviciile de
sprijin în luarea deciziei care să includă: (i) modalități de evaluare; (ii) standard
de cost/modalități de finanțare; (iii) necesarul de formare; (iv) standarde de
calitate; (v) monitorizare și raportare publică; și (vi) evaluare și revizuiri necesare
ale serviciilor de sprijin.
8 ANDPDCA în parteneriat cu MJ și Ministerul Sănătății (MS) să elaboreze și să

implementeze programe de instruire (curriculum și suport de curs) destinate
reprezentanților instituțiilor publice, magistraților, avocaților și altor actori
relevanți în domeniul recunoașterii capacității juridice a persoanelor cu dizabilități
în condiții egale, în toate domeniile vieții.
9 MS și ANDPDCA să elaboreze și să asigure aplicarea de norme pentru sprijinirea

persoanelor în luarea deciziilor, astfel încât să se prevină internarea nevoluntară
și tratamentul fără consimțământ.
10 ANDPDCA împreună cu MS, MJ, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Serviciile de

Autoritate Tutelară (SAT) să dezvolte un sistem de colectare de date statistice
despre persoanele puse sub interdicție și cele internate nevoluntar și de raportare
publică.
89
2.2 2.2
Accesul limitat
Accesul la justiție
limitat la justiție
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces efectiv la

justiție. Acest lucru înseamnă că persoanele cu dizabilități
pot depune o plângere, se pot prezenta în fața instanței și
pot beneficia de remedii corespunzătoare atunci când le
sunt încălcate drepturile.
Doar 45% dintre persoanele cu dizabilități își cunosc

drepturile sau știu cum să se adreseze justiției.
55% 45%
396 33%
plângeri și din servicii
sesizări rezidențiale
În 2019, au existat 396 plângeri și sesizări din oficiu la

nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului privind situații de violență, exploatare
și abuz cu victime persoane cu dizabilități, dintre care 33%
proveneau din servicii rezidențiale.
dintre persoanele
53% cu dizabilități s-au
simțit discriminate
sau hărțuite
De asemenea, 53% dintre persoanele cu dizabilități s-au
simțit discriminate sau hărțuite într-o mare măsură când
au încercat să acceseze sistemul de justiție.
90
Instituțiile din sistemul de justiție sunt foarte des neaccesibilizate fizic sau
comunicațional.
Instituții fără rampe accesibile: Instituții fără interpreți pentru

Instanțe: 80%. limbaj mimico-gestual:
Secții de poliție: 85%. Instanțe: 56%.
Secții de poliție: 88%.
Instituțiile din sistemul de justiție nu sunt adaptate

nevoilor persoanelor cu dizabilități. Adaptările ar
trebui să includă: interpreți în limbaj mimico-gestual,
informații legale în formate accesibile, modalități de
audiere flexibile (de exemplu, prelungirea timpului
alocat răspunsurilor și formulării întrebărilor) și
posibilitatea depunerii mărturiilor prin intermediul
mijloacelor audiovideo.
Persoanele cu dizabilități nu sunt întotdeauna crezute
ca martori sau victime.
interpreți în limbaj
mimico-gestual Persoanele cu dizabilități nu primesc întotdeauna
asistență juridică gratuită (sprijin și reprezentare
informații legale în
formate accesibile într-o problemă legală) atunci când au nevoie.
modalități de audiere Angajații din sistemul de justiție nu sunt formați ca să
flexibile
asigure accesul la justiție al persoanelor cu
asistență juridică dizabilități.
gratuită
Nu se strâng date despre câte persoane cu dizabilități
angajați formați să
lucreze cu persoane accesează sistemul de justiție. Aceste date ar putea
cu dizabilități scoate în evidență barierele întâmpinate și soluțiile
pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă acces
efectiv la justiție.

Instituțiile din sistemul de justiție (precum secțiile de poliție, parchetele și
instanțele) trebuie accesibilizate.
Este necesară schimbarea modului în care funcționează instituțiile din sistemul de
justiție, astfel încât să includă proceduri adecvate nevoilor persoanelor cu
dizabilități.
Statul ar trebui să acorde suport gratuit în probleme legale pentru persoanele cu
dizabilități care au nevoie.
Este necesară formarea avocaților, procurorilor, judecătorilor, ofițerilor de poliție
și a celor din administrarea penitenciarelor în domeniul drepturilor persoanelor cu
dizabilități.
Sunt necesare date colectate sistematic privind accesul persoanelor cu dizabilități
la sistemul de justiție.
91
2.2 Accesul limitat la justiție

Accesul liber la justiție înseamnă că orice persoană se poate adresa sistemului
de justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime
și că are dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un timp
rezonabil. Potrivit legislației internaționale a drepturilor omului, statele sunt obligate să
garanteze dreptul cetățenilor privind accesul liber la toate etapele actului de justiție.161
În România, accesul liber la justiție este un drept constituțional.162 Accesul la justiție
în sens larg implică asigurarea accesului tuturor persoanelor, indiferent de mijloace,
la proceduri, informații și locații utilizate în administrarea justiției,163 inclusiv la servicii
juridice de înaltă calitate și la mecanisme eficiente de soluționare a litigiilor necesare
pentru a-și proteja drepturile și interesele, astfel încât să obțină rezultate juste la nivel
individual și social.164 Serviciile și instituțiile judiciare, non-judiciare și administrative
care pot fi accesate înainte, în timpul și după derularea procedurilor juridice sunt
secțiile de poliție, parchetele, cabinetele avocațiale și notariale, instanțele de judecată,
Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției (Consiliul de
Monitorizare), Consiliul Național privind Combaterea Discriminării (CNCD), DGASPC-
urile și SAT-urile.165 Asigurarea accesului efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție
presupune asigurarea accesibilizării fizice, de informare și comunicare, adaptarea
tuturor procedurilor juridice la nevoile lor, 166, 167 precum și accesul neîngrădit la asistență
și reprezentare juridică.
Pentru persoanele cu dizabilități, obținerea accesului efectiv la justiție este
adeseori îngreunat de o serie de bariere. Sistemul de justiție este de multe ori dificil
de parcurs pentru orice persoană, printre altele, din cauza regulilor care necesită
cunoștințe de specialitate, a solemnității și a procedurilor stricte specifice ședințelor
din instanță și a costurilor prohibitive. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere
suplimentare în accesarea sistemului de justiție, inclusiv: (i) lipsa de accesibilizare
a spațiilor fizice relevante; (ii) lipsa accesibilizării informaționale și comunicaționale
corespunzătoare a serviciilor și instituțiilor juridice; (iii) proceduri neadaptate tipului
și gradului de dizabilitate; (iv) prejudecățile angajaților din sistemul de justiție privind
lipsa de credibilitate a persoanelor cu dizabilități ca martori și victime; (v) taxele și
costurile serviciilor juridice inaccesibile pentru multe persoane cu dizabilități (Caseta
12).
161
CDPD este primul document de drept internațional care statuează dreptul la justiție ca drept de sine stătător. Alte aspecte
asociate dreptului la justiție, cum ar fi dreptul la un remediu efectiv, dreptul la o audiere echitabilă, dreptul de a se plânge la
o autoritate independentă și de a primi o despăgubire adecvată pentru încălcarea drepturilor, apar în Declarația Universală
a Drepturilor Omului (art. 10) și Pactul internațional pentru drepturile civile și politice (ICCPR, art. 14), precum și în majoritatea
tratatelor ONU: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, art. 5 lit. a) și art. 6; Convenția privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, art. 15 alin. (2); Convenția împotriva torturii art. 13 și 14; Convenția
privind drepturile copilului, art. 12 alin. (2); Convenția privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți, art. 18 și 83;
Convenția privind protecția tuturor persoanelor împotriva dispariției forțate, art. 2, 8, 11, și 17.
162
Constituția României, art. 21.
163
Centrul pentru Drepturile Omului al Universității din Minnesota (2012).
164
Cappelletti și Garth (1978).
165
În acest capitol tratăm accesul la etapele actului de justiție care implică poliția, parchetele, instanțele, avocații și notarii, urmând
ca aspectele privind mecanismele non-judiciare Consiliul de Monitorizare, Avocatul Poporului și CNCD să fie tratate în capitolul
9.
166
De exemplu, o procedură care ar limita analiza de către un judecător a cauzei unei persoane cu dizabilități din motive care pot
ține de bariere fizice, de lipsa adaptării informației juridice, a reprezentării legale sau asistenței, a ajustărilor procedurale, a unui
limbaj ușor de înțeles într-o hotărâre sau a unui interpret, nu este o procedură care să asigure accesul efectiv în fața instanței.
167
Conform art. 13 al CDPD, asigurarea accesului efectiv la justiție presupune, în primul rând, ca Statul parte să prevadă adaptări
procedurale și potrivite vârstei necesare participării persoanelor cu dizabilități la toate etapele legale, inclusiv cele de anchetă
și alte etape preliminare. Pe lângă art. 13, aspectele cheie ce vor fi abordate în privința Problemei 2 se bazează pe art. 2, 4, 9,
14, 15 și 16 ale CDPD.
92
Aceste obstacole împiedică accesul persoanelor cu dizabilități la etapele specifice

actului de justiție, inclusiv la participarea efectivă la un proces în instanță.168
Bariere în calea accesului la justiție conform cercetării calitative

CASETA 12
„De multe ori noi nu știm cum să ne purtăm sau cum să vorbim cu persoanele cu dizabilități.
Aceasta este drama persoanelor cu dizabilități în instanțe. Eșecul în realizarea drepturilor lor (mai
ales atunci când au dreptate) întărește foarte mult starea de suferință și depresie a persoanei cu
dizabilități.” (Judecător secția civilă)
„[Pentru asigurarea unei justiții adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități, aș recomanda] să
nu mai fie umiliți prin audieri publice. Să fie respectați și acceptați așa cum sunt. Deseori, aceste
persoane se rușinează din cauza afecțiunilor pe care le au. Aceste persoane deja au probleme
importante în viață, din cauza afecțiunilor și dizabilităților. Să nu le complicăm existența prin
birocrație excesivă. Multe astfel de persoane nu au niciun venit, un membru al familiei devine
asistent personal. Viața acestora trebuie simplificată, procedurile trebuie simplificate.” (Procuror,
Parchet de pe lângă judecătorie)
„A zis că nu văd. «Nu [îl] primim [ca martor], nu este văzător, ce poate să vadă, ce poate să spună
un nevăzător?». Nu dau explicații.” (Persoană cu dizabilități)
„În fața judecătorului m-am simțit ca un infractor. O rudă mai îndepărtată a fost efectiv pusă să
jure pe Biblie diverse chestii: că am tot timpul însoțitor, că nu gătesc singură, tot felul de chestii. [...]
Atunci mi s-a pecetluit soarta. [...] Nu am fost întrebată ce doresc, eram ca o plantă. [...] Oamenii
erau destul de calmi și liniștiți, dar asta nu mă ajuta pe mine cu nimic având în vedere că tocmai
urma să pierd dreptul la tot.” (Persoană cu dizabilități, despre procesul de punere sub interdicție)
„Există un institut de psihologie judiciară. Dar atâta vreme cât nu este agreat de MJ, instanța nu
are acces la psihologii judiciari. Cel mai grav este că lipsește complet o accesibilizare intelectuală
reală, ceea ce înseamnă că o persoană cu dizabilități intelectuale nu își poate construi probațiunea,
societatea poate să îl conteste și mulți pot refuza să îl sprijine sau să îl apere pe un om aflat într-o
astfel de situație.” (Judecător secție civilă)
„Din păcate, procedurile nu sunt adaptate (pentru persoane cu dizabilități de vedere). De exemplu,
li se cere suplimentar să aducă doi martori în situația semnării unor documente. Există un exces
de formalism în interacțiunea cu persoanele cu dizabilități, exces atât de mare încât le împiedică,
de multe ori, să participe natural la viața socială.” (Avocat)
„Din păcate, există situații în care anumite dizabilități intelectuale sau psihice nu sunt diagnosticate
până la momentul procesului. În astfel de cauze, în general sunt contestate anumite acte încheiate
de aceste persoane în defavoarea lor (cum ar fi testamente sau donații). Din păcate, deși factual
poate fi clară starea intelectuală alterată a victimei unui astfel de abuz, concluzia juridică nu
favorizează victima. Astfel de anomalii sunt posibile din cauza legislației improprii și a unei lipse de
preocupare pentru adaptare procedurală [la dizabilitatea persoanei].” (Avocat)
Persoanele cu dizabilități au un acces mai redus la sistemul de justiție decât cele

fără dizabilități atunci când au nevoie să sesizeze o nedreptate sau o încălcare a
drepturilor. Doar 45% dintre persoanele cu dizabilități știu cum să procedeze sau știu
ce drepturi au când doresc să se adreseze sistemului de justiție (față de 55% dintre
persoanele fără dizabilități).169 De asemenea, un procent mai mic din persoanele cu
dizabilități reușesc să parcurgă etapele care țin de depunerea unei plângeri (44% față
de 64% dintre persoanele fără dizabilități) și posibilitatea de a face apel (19% față de
34% persoane fără dizabilități).
168
Participarea efectivă la un proces a persoanei cu dizabilități presupune ca aceasta: (i) să poată explica propria versiune a
evenimentelor; (ii) să înțeleagă motivul reclamării sau acuzării; (iii) să înțeleagă cauza și probele depuse împotriva ei; (iv) să
înțeleagă apărarea și opțiunile disponibile pentru ea; (v) să înțeleagă documentele transmise în scris; (vi) să aibă o înțelegere
generală a procesului de judecată; (vii) să poate depune cele mai bune dovezi din partea ei; (viii) să înțeleagă semnificația
oricăror sancțiuni cu care se confruntă; și (ix) să înțeleagă cerințele privind dispozițiile extrajudiciare.
169
Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
93
Asigurarea accesului la justiție este cu atât mai important cu cât persoanele cu

dizabilități, în special cele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, sunt în mod
disproporționat expuse violenței și neglijării. O analiză la nivel internațional a găsit
o prevalență a violenței împotriva persoanelor cu dizabilități de 1,5 ori mai mare
decât împotriva persoanelor fără dizabilități, sugerând în plus că riscul persoanelor
cu dizabilități mintale de a fi expuse violenței este de 4 ori mai mare.170 În România, în
2019, DGASPC-urile au înregistrat 396 de plângeri și sesizări din oficiu privind situațiile
de violență, exploatare și abuz împotriva persoanelor cu dizabilități, dintre care 33%
în centrele rezidențiale și alte servicii de tip rezidențial.171 Cele mai frecvente situații
au fost cele de abuz fizic (31%), abuz emoțional (21%) și neglijare (19%). În același an,
doar 24 persoane cu dizabilități (dintre care 20 de femei) au beneficiat de servicii
specifice victimelor violenței, exploatării și abuzului.172 În 2019, au fost înregistrate 1.008
de decese în servicii rezidențiale (927 în centre rezidențiale și 16 în locuințe protejate),
din care 43% în rândurile persoanelor cu dizabilități intelectuale. Aproximativ jumătate
din numărul deceselor au fost cauzate de boli cardiovasculare, 4 cazuri au survenit în
urma situațiilor de violență, iar 24% au avut legătură cu boli respiratorii, pneumonii și
tuberculoză.173 În 2018, 1.447 persoane cu dizabilități instituționalizate au decedat – 968
în centre de tip rezidențial și 479 în spitale și secții de psihiatrie, și doar 97 dintre decese
au fost notificate poliției.174
Deși persoanele cu dizabilități din centrele rezidențiale sunt mai expuse violenței
și abuzului, acestea se confruntă cu bariere suplimentare în accesarea sistemului
de justiție. Cercetarea calitativă indică faptul că izolarea, restricționarea accesului la
mecanismele de plângere și atitudinea negativă a angajaților175 sunt motivele pentru
care atât de puține persoane cu dizabilități afectate de nedreptăți depun plângeri
(Caseta 13). În plus, cele trei autorități administrative autonome cu atribuții privind
primirea și investigarea petițiilor de la persoanele cu dizabilități pentru încălcarea
drepturilor acestora (Consiliul de Monitorizare, Avocatul Poporului și Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării176) primesc puține plângeri de la persoanele cu
dizabilități din instituții rezidențiale.177 De exemplu, deși Mecanismul Național de
Prevenire a Torturii (MNP) din subordinea Avocatului Poporului – cu rol și de monitorizare
a centrelor rezidențiale și a spitalelor de psihiatrie – formulează recomandări conducerii
acestora privind simplificarea posibilității de a depune plângeri pentru persoanele cu
170
Hughes et al. (2012: 1621-1629).
171
În prezent, cele mai multe persoane instituționalizate au dizabilități intelectuale sau psihosociale. Conform buletinului statistic
ANDPDCA pe trimestrul II 2020, din cele 17.391 de persoane cu dizabilități instituționalizate, 56.6% persoane aveau handicap
mintal și 19.5% - psihic.
172
Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței în familie, Centre de zi pentru victimele violenței în familie
și agresori, Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoane victime ale traficului de persoane și Centre de zi pentru
victimele traficului de persoane.
173
Afecțiunile respiratorii și bolile cardiovasculare sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu probleme de sănătate mintală și cu
dizabilități intelectuale din cauza unor factori precum un nivel mai scăzut de conștientizare a prevenției, incidența mai mare a
fumatului, efectele secundare ale medicamentelor (inclusiv creșterea în greutate și anomalii cardiace), depistarea inadecvată
de către personal a afecțiunilor și calitatea scăzută a îngrijirii medicale datorate atitudinilor stigmatizante ale personalului
medical (Thornicroft, 2006). Rata mortalității din cauza bolilor cardiovasculare este mai mare în rândul persoanelor cu
dizabilități mintale (infografic OMS: https://www.who.int/mental_health/management/info_sheet.pdf?ua=1; Correll et al., 2017:
163-180). Neglijarea relativă în instituțiile de asistență socială a fost identificată ca fiind unul dintre factorii ratei crescute a
mortalității (Amaddeo et al., 2007).
174
Date colectate de Centrul de Resurse Juridice pentru perioada septembrie 2017-septembrie 2018.
175
Această situație este facilitată și de lipsa de familiaritate cu drepturile persoanelor cu dizabilități a persoanelor instituționalizate
în centre rezidențiale, așa cum reiese din cercetarea calitativă desfășurată în scopul realizării diagnozei.
176
Legea nr. 8/2016 privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi prin care
se înființează Consiliul de Monitorizare, Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului,
OG nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, OG nr. 27/2002 privind reglementarea
activității de soluționare a petițiilor.
177
De exemplu, ultimul raport public de activitate pe 2018 al Consiliului de Monitorizare nu menționează sesizări făcute de instituție
în fața organelor de urmărire penală cu privire la decese survenite în instituții, ori cu privire la încălcarea drepturilor persoanelor
cu dizabilități instituționalizate. Aceeași situație se regăsește și în rapoartele monitorizărilor efectuate de Consiliu în 2019. În
același timp, Consiliul primește notificări ale deceselor din instituții. În 2018, din cele 1.447 de decese în instituțiile rezidențiale,
635 au fost notificate Consiliului (vezi legile din nota de subsol anterioară).
94
dizabilități, acesta nu colectează plângeri de la rezidenți/pacienți cu dizabilități în

timpul vizitelor, pe care ulterior să le transmită Avocatului Poporului pentru a le
documenta și a lua măsuri.178
Experiențe ale persoanelor cu dizabilități care au fost instituționalizate în

CASETA 13
încercarea de a accesa sistemul de justiție

„Nu puteam să fac, nu se putea, am încercat [să mă adresez poliției, parchetului, instanțelor]. Dar
ți se rupea foaia. Acolo era pe perete o cutie poștală și domnul director a zis că orice problemă
avem, să băgăm acolo o scrisoare. Dar nu se făcea, acelea se distrugeau, se făceau invers. Ni se
dădeau medicamente, eram sedați.” (Persoană cu dizabilități, fost rezident)
„Niciodată nu am făcut așa ceva [să mă adresez poliției, parchetului, instanțelor]. Da, aș fi vrut,
când eram în cămin, dar poliția era mână în mână cu cei din cămin, nu îți dădea nicio dreptate.
Iar dacă venea DGASPC în vizită, angajații stăteau lângă noi, nu puteam să suflăm niciun cuvânt
despre diferite situații. Și de altfel, cred că nici DGASPC nu ne credea.” (Persoană cu dizabilități,
fostă rezidentă)
„Am vrut să dau în judecată pe cineva că mi-a furat telefonul prin gard. Am vrut să îl dau în
judecată pe om, dar nu am fost lăsat. Am sunat la poliție, a venit poliția și altele. Dar a doua zi am
fost certat la centru, că de ce am chemat poliția, că trebuia să aștept să vină și ei. Eu am spus la
poliție ce s-a întâmplat, dar nu m-au mai căutat. Eu nu prea mai aștept nimic. În final, m-au convins
să nu mai merg la judecătorie.” (Persoană cu dizabilități, fost rezident)
Discriminarea sau hărțuirea din cauza dizabilității rămâne o experiență comună a

persoanelor cu dizabilități atunci când apelează la sistemul de justiție. În ancheta
Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități, 53% dintre persoanele cu dizabilități
au raportat că s-au simțit discriminate sau hărțuite într-o mare măsură când au
încercat să acceseze sistemul de justiție, 39% au raportat discriminarea într-o oarecare
măsură și 9% într-o mică măsură.
Garantarea accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități este un obiectiv
al SNPD 2016-2020, care rămâne însă nerealizat din cauză că măsurile prevăzute
nu au fost implementate. SNPD 2016-2020 a identificat limitarea accesului la justiție
pentru persoanele cu dizabilități ca o problemă deosebit de importantă cauzată de
„accesibilizarea redusă a instituțiilor și sălilor de judecată, a lipsei tehnologiilor de
acces sau a tehnologiilor și dispozitivelor asistive și a serviciilor de sprijin”.179 Asigurarea
sprijinului pentru accesul efectiv la actul de justiție este asumat ca obiectiv specific
al SNPD 2016-2020 (OS.3), pe lângă un obiectiv privind asigurarea exercitării tuturor
drepturilor civile și politice (OS.2). Deși Planul Operațional al SNPD include o serie
de măsuri specifice destinate realizării acestor obiective, aceste măsuri nu au fost
implementate până în prezent. De exemplu, nu a fost desfășurată o analiză a serviciilor
destinate asigurării accesului la justiție180 sau a rezultatului demersului de diversificare
a acestor servicii.181 Planul nu oferă o definiție a acestor servicii de sprijin. Mai mult,
deși Planul include o măsură care prevede analiza și modificarea cadrului legislativ
care să asigure accesul egal la justiție al persoanelor cu dizabilități,182 aceasta nu
indică actele normative specifice care ar trebui modificate, și nici rezultatele așteptate
în urma acestor modificări.
178
Conform interviurilor cu reprezentanții MNP și Avocatului Poporului.
179
SNPD 2016-2020, VII.2. Participare – Analiza situației actuale.
180
SNPD 2016-2020, Plan de acțiune, VII.2. Participare, Măsura 3.1.
181
SNPD 2016-2020, Plan de acțiune, VII.2. Participare, Măsura 3.2.
182
SNPD 2016-2020, Plan de acțiune, VII.3. Egalitate, Măsura 2.5.
95
SNPD 2016-2020 nu include măsurile necesare îmbunătățirii accesului la justiție

pentru persoanele cu dizabilități. Lipsesc măsuri care să implementeze ajustări
procedurale și adecvate vârstei pentru persoanele cu dizabilități implicate în
procedurile judiciare, conform art. 13 al CDPD. Nu sunt incluse nici măsuri specifice
privind eliminarea barierelor financiare, fizice, de informare și de comunicare care
previn participarea deplină a persoanelor cu dizabilități la procedurile judiciare
sau măsuri care să faciliteze accesul la justiție și la ajutor public judiciar (APJ) al
persoanelor cu dizabilități psihosociale sau intelectuale. Strategia nu prevede măsuri
care să răspundă alin. 2 al art. 13, de a promova formarea angajaților din sistemul de
justiție în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități și pentru a putea interacționa
cu acestea într-un mod care să le faciliteze accesul efectiv la justiție. În sfârșit, Planul
Operațional ar trebui să indice MJ drept coordonator al măsurilor referitoare la accesul
la justiție, în locul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).183
Există 5 elemente cheie pentru rezolvarea problemei:
1. Accesibilizarea infrastructurii și serviciilor specifice sistemului de justiție.
2. Asigurarea adaptărilor procedurale inerente administrării actului de justiție.
3. Asigurarea accesului la asistență și reprezentare juridică gratuită sau accesibilă.
4. Furnizarea de formare a personalului din sistemul de justiție.
5. Colectarea datelor statistice în toate etapele sistemului de justiție.
Accesibilizarea infrastructurii și serviciilor specifice sistemului de

justiție
Absența accesibilizării rămâne un aspect esențial al sistemului de justiție neincluziv
din România. Guvernul trebuie să ia măsuri pentru ca toată infrastructura și serviciile
relevante pentru sistemul de justiție să fie construite, dezvoltate și oferite astfel încât
să asigure accesul tuturor persoanelor cu dizabilități la justiție. Acestea includ sălile de
judecată, camerele de consiliu și cele de audiere, secțiile de poliție, arestul preventiv
și camerele de interogatoriu și penitenciarele (inclusiv birourile administrative,
toaletele, celulele, birourile, intrările, lifturile, cantinele și locurile de recreere), precum și
informația, comunicarea și alte servicii, inclusiv tehnologia și sistemele informaționale
și comunicaționale.184
Instanțele din România sunt în cea mai mare măsură neaccesibilizate fizic,
informațional și comunicațional. Dintre instanțele185 din România (judecătorii,
tribunale și curți de apel), niciuna nu este complet accesibilizată fizic pentru persoanele
cu dizabilități.186 Accesibilizarea informațională privind modalitatea în care informațiile
despre instanțe, inclusiv paginile web, sunt accesibilizate adecvat prin utilizarea
mijloacelor alternative și augmentative – Braille, pictograme, limbaj ușor de înțeles
și modalități audio-video de redare a informațiilor – este aproape inexistentă în 99%
dintre instanțe. Lipsa informațiilor juridice în format accesibil rămâne un obstacol
183
Desemnarea CSM în calitate de coordonator al implementării măsurilor contravine Regulamentului de organizare și funcționare
a acestuia. Sarcina coordonării acestei măsuri ar trebui să revină MJ în parteneriat cu Ministerul Public și ANDPDCA.
184
Comitetul CDPD (2020: 14). Accesibilizarea trebuie să fie asigurată în privința tuturor sistemelor și tehnologiilor, dispozitivelor și
aplicațiilor care facilitează comunicarea și transmiterea informațiilor—precum telefon sau platforme online.
185
Analiza vizează gradul de accesibilizare a 288 de instanțe, dintre care 15 curți de apel, 44 tribunale și 169 judecătorii.
186
Gradul de accesibilizare fizică a fost calculat prin evaluarea unor criterii privind parcarea, calea de acces în clădire, rampa,
intrarea în clădire, accesibilizarea coridoarelor și a ușilor interioare, precum și a ghișeelor, ascensoarelor și a grupurilor sanitare.
Evaluarea fiecărui criteriu a rezultat din măsurarea unor itemi specifici fiecărui criteriu conform Normativului privind adaptarea
clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap nr. 051/2012.
96
important în asigurarea accesului egal la justiție. PortalJust – pagina web a instanțelor

din România cu informații despre dosare și ședințe – nu este accesibilizată.187 În
același timp, 75% dintre instanțe nu sunt accesibilizate comunicațional, adică nu oferă
servicii de interpretare mimico-gestuală și nu desemnează persoane pentru asistarea
persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale.
Secțiile de poliție nu sunt nici ele accesibilizate. Nicio secție de poliție nu este complet
accesibilizată fizic și 95% sunt neaccesibilizate comunicațional. În medie, doar 12%
din secțiile de poliție oferă servicii ale unor interpreți mimico-gestuali (14% în mediul
urban și 7% în mediul rural). În prezent, secțiile de poliție nu oferă informații în format
accesibilizat (vezi Anexă-Tabel 13).
În prezent, MJ nu desfășoară o evaluare sistematică a nivelului de accesibilizare
a sistemului de justiție. Monitorizarea nivelului de accesibilizare asigurat de instituțiile
publice, inclusiv cele din sistemul de justiție, persoanelor cu dizabilități este una din
atribuțiile Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). În acest moment,
acestea nu raportează rezultatele acestor monitorizări într-un mod coordonat către
Ministerul Justiției pentru a permite evaluarea regulată a accesibilizării sistemului de
justiție.
Asigurarea adaptărilor procedurale inerente administrării justiției

Adaptările procedurale sunt esențiale pentru asigurarea accesului la justiție.
Conform art. 13 alin. (1) al CDPD, asigurarea adaptărilor procedurale în toate etapele
procedurilor civile, penale și administrative este o condiție necesară asigurării accesului
la justiție tuturor persoanelor cu dizabilități, pe criterii de egalitate cu ceilalți, și în mod
special persoanelor cu dizabilități intelectuale, psihosociale sau cu boli degenerative.188
Obligația derivă direct din drepturile civile și politice și nu poate fi subiectul realizării
progresive. Eșecul asigurării acestei condiții constituie discriminare pe criteriul
dizabilității. Deși Comitetul CDPD nu a formulat încă recomandări pentru interpretarea
art. 13,189 acesta a statuat totuși mai multe principii care ar trebui să stea la baza
adaptărilor procedurale: (i) furnizarea adaptărilor fără costuri suplimentare pentru
petiționarii cu dizabilități și asigurarea confidențialității; (ii) respectarea demnității,
autonomiei și preferințelor persoanei cu dizabilități; și (iii) furnizarea adaptărilor
procedurale în funcție de nevoile persoanei, și nu exclusiv pe baza informațiilor
medicale și a gradului dizabilității așa cum apar acestea, de exemplu, în certificatul de
încadrare în grad de handicap.
Adaptările procedurale privesc modificarea procedurilor existente sau
introducerea unor proceduri noi pentru a facilita accesul efectiv la actul de justiție.
Adaptările procedurale190 pot implica: (i) furnizarea interpreților pentru facilitarea
comunicării alternative și augmentative (inclusiv în limbaj mimico-gestual); (ii)
disponibilitatea informațiilor legale și judiciare în formate accesibile; (iii) furnizarea
tehnologiilor asistive și de asistență personală; (iv) modificarea modalității de audiere
(de exemplu, timpul alocat răspunsurilor, formularea întrebărilor sau modificarea
187
În septembrie 2020.
188
Adaptările procedurale sunt invocate de Comitetul CDPD în Comentariul General 1 și ca măsuri privind asigurarea exercitării
capacității juridice prevăzute în art. 12 alin. (4) al Convenției (‚‚Un astfel de sprijin [în exercitarea capacității juridice] ar putea
lua diverse forme, inclusiv recunoașterea diverselor metode de comunicare, permițând mărturiile video în anumite situații,
adaptări procedurale, furnizarea de interpretare profesională în limbaj mimico-gestual și alte metode de asistență” (Comitetul
CDPD, 2014a, alin. (39)).
189
Comitetul CDPD face, de regulă, referire la anumite tipuri de adaptări procedurale în Observațiile la diverse rapoarte ale
Statelor părți, menționând printre acestea, de exemplu, interpretul mimico-gestual (Comitetul CDPD, 2019c).
190
Adaptările procedurale acoperă aspecte care țin de adaptări fizice, comunicaționale și informaționale, dar acestea privesc
doar desfășurarea procedurile specifice actului de justiție (precum anchetare sau audiere în timpul procesului din instanță).
97
luminozității și a nivelului de zgomot în sala de judecată); sau (v) flexibilitate privind

cerințele specifice de participare – de exemplu, permiterea participării la distanță și
depunerea mărturiei prin intermediul mijloacelor audio-video, schimbarea locului de
judecată, permiterea participării interpreților la ședințele de judecată, inclusiv la cele
care nu sunt publice, extinderea sau ajustarea termenelor procedurale și adaptarea
formalităților procedurale și a calendarului. Comitetul CDPD191 a elaborat recent un
ghid privind asigurarea accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități, care oferă
o descriere amănunțită a tipurilor de adaptări procedurale – inclusiv a tipurilor de
sprijin privind comunicarea care ar putea fi necesare pentru realizarea acestui drept
(vezi Caseta 14).
Exemple de tipuri de adaptări procedurale recomandate de Comitetul CDPD

CASETA 14
Comitetul CDPD recomandă ca Statele să asigure furnizarea unei game de adaptări procedurale,
inclusiv:
1. Mediatori și facilitatori independenți special formați să ofere asistență privind comunicarea
între toate părțile implicate în proces și în sistemul de justiție pentru a determina ce fel de
adaptări și sprijin sunt necesare și potrivite și pentru a asista în procesul de comunicare pe tot
parcursul procesului.
2. Adaptări și modificări procedurale ale audierii, cum ar fi: (i) adaptarea locului; (ii) spații de
așteptare adecvate; (iii) renunțarea la robele specifice magistraților și coborârea de la pupitru;
(iv) adecvarea ritmului audierii; (v) modificări ale metodei de interogare în circumstanțe
adecvate, cum ar fi permiterea întrebărilor de bază, evitarea întrebărilor compuse, găsirea
alternativelor la întrebări ipotetice complexe, acordarea de timp suplimentar pentru a
răspunde, permiterea pauzelor la nevoie și utilizarea unui limbaj simplu; (vi) utilizarea
înregistrării video preliminare a probelor și a mărturiei, dacă este necesar, practic și posibil,
astfel încât să nu contravină drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul de a confrunta și de
a interoga interlocutori; și (vii) permisiunea ca persoanele cu dizabilități să fie acompaniate
de familie, prieteni sau alte persoane care le pot oferi sprijin emoțional și moral în toate
momentele procesului, fără a înlocui rolul intermediarului sau facilitatorului.
3. Sprijin în comunicare constând în:
Asigurarea modalităților tehnice sau altui tip de sprijin necesar tuturor părţilor la proces
pentru a utiliza orice formă de comunicare necesară participării depline cum ar fi:
(i) sisteme și dispozitive de ascultare asistivă; (ii) subtitrare deschisă, închisă sau în timp real,
decodori și dispozitive pentru subtitrare; (iii) produse de telecomunicații bazate pe voce,
text și video; (iv) ecrane pentru videotext; (v) transcriere asistată de calculator în timp real;
(vi) cititoare de ecrane, programe pentru mărire și cititoare optice; și (vii) dispozitive pentru
descrierea filmelor și pentru programarea auditivă secundare care preiau semnalele audio
pentru programele TV.
Facilitarea comunicării cu sprijinul grefierilor, interpreților calificați mimico-gestuali și orali,
serviciilor de traducere text-vorbire și vorbire-text și interpreților tactili.
Asigurarea faptului că toți interpreții sunt capabili să interpreteze în mod eficient, precis
și imparțial, atât receptiv (să înțeleagă ce spun persoanele cu dizabilități), cât și expresiv
(să aibă deprinderile necesare pentru a transmite informațiile persoanelor cu dizabilități),
utilizând în același timp orice vocabular specializat necesar (legal sau medical) și
respectând standardele profesionale și etice.
Sursa: Comitetul CDPD (2020: 15–16).
191
Împreună cu Raportoarea specială ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Trimisul special al Secretarului General
ONU pentru dizabilitate și accesibilitate.
98
Comitetul a recomandat Statelor părți să ia măsuri pentru asigurarea adaptărilor

procedurale. Statele părți trebuie să își revizuiască legislația, să indice în mod concret
autoritatea responsabilă pentru furnizarea de adaptări procedurale, să includă detalii
cu privire la locul și maniera în care persoana cu dizabilități le poate accesa și să
indice autoritatea responsabilă cu evaluarea furnizării acestor adaptări.192 Obligația
subzistă și prin prisma Directivei UE privind drepturile victimelor care prevede ca
statele membre ‚‚să asigure realizarea comunicării cu victimele într-un limbaj simplu
și accesibil, verbal sau în scris” și ca aceste comunicări să ia în considerare ‚‚orice
dizabilitate care poate afecta abilitatea de a înțelege sau de a se face înțeleasă”.193
Adaptările procedurale trebuie asigurate fiecărei persoane în funcție de tipul
și gradul dizabilității și nu pot fi restricționate de costuri. Obligația de a asigura
adaptările procedurale este diferită de aceea de a asigura accesibilizarea și adaptarea
rezonabilă conform art. 2 și 9 ale CDPD.194 Comitetul CDPD clarifică distincția dintre
asigurarea accesibilității ca obligație ex ante a Statului, înainte ca persoana să aibă
nevoie sau să solicite accesarea unui anumit serviciu, și asigurarea adaptării rezonabile
ca obligație ex nunc în vederea ajustării spațiului construit, precum și a tuturor
aspectelor informaționale și comunicaționale în funcție de nevoile unei persoane într-o
situație particulară.195 În privința garantării accesului la justiție, Comitetul subliniază
necesitatea asigurării accesibilizării fizice, informaționale și comunicaționale a clădirilor
și tuturor serviciilor oferite de poliție și organele judiciare.196 În același timp, literatura
existentă accentuează că adaptările procedurale și potrivite vârstei menționate de
art. 13 pot fi ‚‚mai generice și mai puțin individualizate în abordare decât obligația din
art. 5 al Convenției de a asigura adaptare rezonabilă persoanelor cu dizabilități.’’197
În consecință, ‚‚obligația de a asigura aceste adaptări nu poate fi afectată de
argumentul privind limitele rezonabile ale costurilor și de amploarea poverii asupra
celui responsabil,” din moment ce Statul este actorul principal care oferă astfel de
adaptări în procesul de administrare a justiției.198
Legislația românească oferă câteva garanții în sensul adaptărilor procedurale
care privesc anumite categorii de persoane în care pot fi încadrate și persoanele
cu dizabilități. Practic, legiuitorul român din materie penală a prevăzut utilizarea unui
interpret autorizat sau a oricărei persoane care are aptitudini de comunicare pentru
audierea persoanei cu dizabilități de vorbire sau de auz sau atunci când suspectul,
inculpatul sau persoana vătămată nu înțelege, nu se poate face înțeleasă ori se
exprimă cu dificultate.199 În cazul persoanelor cu dizabilități de auz sau de vorbire
există și posibilitatea comunicării în scris. Dacă persoana cu dizabilități este persoană
vătămată, atunci audierea poate avea loc în incinte concepute sau adaptate acestui
scop, prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui specialist în consilierea
victimelor, audierea acestora, cât și eventuala lor reaudiere, fiind realizată de aceeași
persoană și prin înregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audiovideo.200 Dacă
suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă atestată printr-un document medico-
legal, aceasta reprezintă o cauză de suspendare a urmăririi penale sau de suspendare
192
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017a).
193
Art. 3 alin. (2), Capitolul 2, Furnizarea de informații și de sprijin; art. 3, Dreptul de a înțelege și de a se face înțeles; Directiva
2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului/25.10.2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea
și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.
194
Bantekas et al. (2018: 395).
195
Comitetul CDPD (2014b, alin. (25)). Distincția este fidelă și definiției date adaptării rezonabile în art. 2 al Convenției.
196
Comitetul CDPD (2014b, alin. (23)).
197
Flynn și Eilionóir (2015: 36).
198
Flynn și Eilionóir (2015: 36).
199
Cod de Procedură Penală, art. 105, art. 106 alin. (1) și (2).
200
Cod de Procedură Penală, art. 111 alin. (4) și (6).
99
a judecății.201 În materie civilă, ajustările procedurale se limitează la depunerea

jurământului prin transcrierea acestuia de către persoanele cu dizabilități de vorbire/
auz sau prin intermediul unui interpret mimico-gestual, ascultarea la locul unde se află
(dacă este martor), posibilitatea de a se înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz,
prin tutore sau curator atunci când prezența este obligatorie.202
Trebuie asigurate adaptări procedurale persoanelor cu dizabilități intelectuale și
psihosociale care au săvârșit infracțiuni. În acest moment, legislația din România
prevede internarea medicală obligatorie ca măsură de siguranță în cazul persoanelor
care au săvârșit o faptă penală, sunt „bolnavi psihici” și prezintă un pericol pentru
societate.203 Comitetul CDPD a recomandat eliminarea măsurii de siguranță a
internării într-o instituție de psihiatrie sau a tratamentului psihiatric obligatoriu în cazul
persoanelor care au fost declarate lipsite de responsabilitate penală pe motiv de
„alienație” sau incapacitate.204 În plus, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului
subliniază că recunoașterea capacității juridice necesită eliminarea acestei practici
care invocă dizabilitatea mintală sau intelectuală a persoanelor care au săvârșit
infracțiuni și înlocuirea acesteia cu o doctrină neutră din punct de vedere al dizabilității.
Ca urmare, în cazul acestor persoane, respectarea art. 13 al CDPD privind accesul la
justiție poate necesita asigurarea adaptărilor procedurale pe tot parcursul acțiunii
penale.205 La data de 1 iunie 2020, existau 1.424 de persoane internate în spitalele
de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, dintre care aproximativ 14% aveau un
certificat de încadrare în grad de handicap, preponderent psihic.206 Aproape 10% dintre
persoanele internate erau puse sub interdicție.
Pe lângă aceste prevederi legislative limitate privind adaptările procedurale, există
și o serie de lacune la nivelul cadrului instituțional care ar trebui să reglementeze
implementarea acestor măsuri. În prezent, nu există un mecanism de sesizare a lipsei
adaptărilor procedurale. Singura autoritate responsabilă este Inspecția Judiciară, dar
atribuțiile acesteia se referă, mai degrabă, la îmbunătățirea generală a actului de
justiție, a eficienței și eficacității sistemului judiciar. Din cercetarea calitativă a reieșit că
angajații din sistemul de justiție sunt insuficient familiarizați cu noțiunea de adaptare
procedurală, fiind astfel confruntați cu imposibilitatea de a identifica orice aspecte ale
administrării actului de justiție care încalcă dreptul de acces la justiție al persoanelor
cu dizabilități.
În practică, adaptările procedurale oferite persoanelor cu dizabilități care se
adresează sistemului de justiție sunt limitate. Unii magistrați adaptează uneori
procedurile rigide la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități, de exemplu
declarând, ședința de judecată nepublică sau ajustând anumite aspecte ale solemnității
ședinței. Cu toate acestea, magistrații intervievați au identificat lipsa accesului la
experții psihologi, care ar putea facilita înțelegerea și comunicarea pentru persoanele
cu dizabilități în timpul procesului, ca o lacună. Recent, pandemia de COVID-19 a impus
introducerea unor măsuri, precum videoconferințe online, menite să asigure accesul la
justiție pentru toate persoanele pe parcursul pandemiei, dar care, cu această ocazie,
ar putea facilita accesul și acelor persoane cu dizabilități care de regulă se confruntă
cu bariere. Aceste măsuri care vizează o serie de modificări procedurale prezintă
însă o serie de dificultăți care trebuie remediate pentru a asigura accesul efectiv al
persoanelor cu dizabilități (vezi Caseta 15).
201
Cod de Procedură Penală, art. 312 și art. 367.
202
Cod de Procedură Civilă, art. 319 alin. (7), art. 314, art. 921.
203
Cod de Procedură Penală, art. 110. Prevederea precizează că măsura de siguranță a internării medicale într-o unitate sanitară
de specialitate se ia până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
204
205
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2019, alin. (47)).
206
Aproximativ 80% dintre persoanele internate au fost raportate ca având o dizabilitate psihică (chiar dacă nu sunt neapărat
încadrate într-un grad de handicap). 100
CASETA 15 Provocări în utilizarea tehnicii de audiere prin sistem de videoconferință online

Pentru cauzele de urgență deosebită în care judecata a continuat pe perioada stării de urgență
declanșată de pandemia de COVID-19, Decretul nr. 195/2020 (publicat în Monitorul Oficial nr. 212
din data de 16 martie 2020) a instituit o procedură accelerată de soluționare, instanțele putând fixa
termene de judecată din scurt, inclusiv de la o zi la alta ori chiar în aceeași zi. Decretul a stabilit că
desfășurarea ședinței de judecată se poate realiza prin sistem de videoconferință, comunicarea
actelor de procedură fiind posibilă prin mijloace electronice sau prin alte mijloace ce asigură
confirmarea primirii acestora.
Cu toate acestea, transmiterea de instrucțiuni și consilierea de către avocat a clientului cu dizabilități
intelectuale și/sau psihosociale prin intermediul unui sistem online audio video poate fi dificilă și
nu permite întotdeauna ca persoana cu dizabilități să se poate exprima clar și coerent, și nici ca
dizabilitățile invizibile să poată fi identificate. Aceste dificultăți pot fi exacerbate de calitatea slabă
a imaginii video sau a sunetului, cu ecou sau întârziat, sau de faptul că persoana cu dizabilități
nu poate citi pe buze sau pe fața judecătorului, avocatului sau procurorului cuvintele care îi sunt
adresate. Aceasta poate îngreuna comunicarea tuturor. Aceste neajunsuri pot crea și mai multe
probleme persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale sau cu boli degenerative
care nu pot vedea întreaga sală de judecată și pe ceilalți participanți la proces. În același timp,
depunerea online a cererilor la registratură a constituit o dificultate pentru multe persoane cu
dizabilități pentru care calculatoarele rămân inaccesibile, așa cum reiese din interviurile realizate
cu magistrați pentru pregătirea acestui raport.
Cadrul legislativ și instituțional trebuie completat cu prevederi pentru asigurarea

adecvată a tuturor adaptărilor procedurale. Aceste prevederi trebuie să conțină:
(i) definiția adaptărilor procedurale care să includă toate tipurile și gradele de
dizabilitate; (ii) măsurile specifice pentru a acomoda fiecare dintre aceste categorii;
(iii) nominalizarea și descrierea atribuțiilor instituțiilor responsabile pentru formarea,
monitorizarea și evaluarea implementării adaptărilor; și (iv) resursele alocate. Aceste
prevederi trebuie să includă conștientizarea nevoii și responsabilizarea fiecărei instituții
implicate în administrarea justiției pentru a colecta și publica date privind aplicarea
acestor măsuri, precum și elaborarea și diseminarea de către MJ a unei proceduri
detaliate și eficiente de petiționare care să fie adaptată nevoilor persoanelor cu
dizabilități. Un exemplu de astfel de cadru legislativ este descris în Caseta 16.
Adaptarea procedurilor de cercetare și audiere pentru persoanele cu

CASETA 16
dizabilități în Israel
În 2005, Israelul a adoptat Actul normativ privind procedura de anchetare și depunere a mărturiei
(Adaptări pentru persoanele cu dizabilități cognitive sau mintale). Această lege prevede o serie
de adaptări procedurale complete menite să asigure accesul la justiție pentru persoanele cu
dizabilități mintale, după cum urmează:
1. Investigațiile poliției trebuie să fie conduse de o persoană formată special pentru a putea
comunica și interacționa cu persoanele cu dizabilități și pentru a putea explica acestora într-un
limbaj accesibil toate etapele demersului, iar metoda preferată de audiere este înregistrarea
video.
2. Audierea în instanță:
(i) Admisibilitatea plângerii fără audierea victimei (în situațiile în care instanța consideră că
audierea ar vătăma persoana cu dizabilități în vreun fel).
(ii) Adaptări ale mediului de audiere (audierea poate avea loc, de exemplu, în spatele unui
ecran, în alt spațiu decât cel dedicat martorilor, în camera judecătorilor, în afara instanței,
acompaniat de o persoana cunoscută martorului).
(iii) Interogarea unei persoane cu dizabilități ca martor de partea adversă (instanța poate
scuti persoana cu dizabilități să răspundă întrebărilor părții adverse, mai ales dacă aceasta
este victima unei agresiuni sexuale).
101
(iv) Adaptări privind credibilitatea și semnificația mărturiei (aceste adaptări privesc cele mai
substanțiale aspecte ale rolului instanței, intervenind în modalitatea de comunicare dintre
judecător și persoana cu dizabilități prin asigurarea unei diversități de metode adaptate de
comunicare, a unui consilier care să reformuleze informațiile comunicate de instanță pentru
persoana cu dizabilități sau a unui specialist în sănătate mintală care să comunice și să
interpreteze comportamentul și gesturile persoanei pentru a transmite instanței o eventuală
semnificație alternativă).
Sursa: Ziv (2007).
Asigurarea accesului la asistență și reprezentare juridică gratuită sau

accesibilă
Accesul efectiv la justiție nu se poate realiza în lipsa accesului la asistență juridică
și reprezentare. Deși nu sunt incluse explicit în art. 13 printre condițiile care facilitează
realizarea accesului efectiv la justiție în condiții egale, Comitetul CDPD a reiterat obligația
statelor de a asigura asistență și reprezentare207 gratuită sau la costuri rezonabile
persoanelor cu dizabilități.208 Mai mult, Comitetul a subliniat obligația statelor de a
asigura asistență juridică persoanelor cu dizabilități sărace și celor instituționalizate,209
considerând că instituționalizarea este o barieră suplimentară în calea accesării
informației, asistenței și reprezentării juridice. Comitetul a invocat în mod specific
faptul că fetele și femeile cu dizabilități constituie un alt grup vulnerabil care întâmpină
bariere suplimentare în demersul de a obține remedii efective în sistemul de justiție,
în special în ceea ce privește ‚‚exploatarea, violența și abuzul, din cauza stereotipurilor
dăunătoare, discriminării și lipsei de adaptări procedurale și rezonabile, ceea ce poate
duce la punerea la îndoială a credibilității lor și la respingerea acuzațiilor lor.”210
În România, liberul acces la justiție este garantat în dreptul civil și penal, iar anumite
categorii de persoane pot beneficia de asistență juridică gratuită. În materie
civilă, accesul la asistență judiciară este garantat celor care ‚‚nu sunt în stare să facă
față cheltuielilor pe care le presupune declanșarea și susținerea unui proces civil.”211
Legiuitorul, prin modificările aduse în 2008, a prevăzut că în mod special persoanele
cu dizabilități212 pot adresa instanței de judecată, în orice etapă a procesului, o cerere
pentru acordarea APJ. Această formă de asistență acordată de stat acoperă plata
onorariului avocatului numit sau ales, a expertului, traducătorului sau interpretului
folosit în cursul procesului, precum și a executorului judecătoresc. De asemenea, APJ
se acordă și sub formă de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor
207
Asistența și reprezentarea juridică reprezintă activitatea profesională desfășurată de avocați, în scopul promovării și apărării
drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept privat.
Aceasta poate consta în: consultații și cereri cu caracter juridic; asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești,
a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a
organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii; asistarea și reprezentarea
persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorităților publice; orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de
apărare, în condițiile legii (Cod de Procedură Civilă, art. 80, art. 58 alin. (3)).
208
Comitetul CDPD (2013a, alin. (30) lit. a); 2019c, alin. (20)).
209
Comitetul CDPD (2014a, alin. (26) lit. b); 2019d, alin. (22) lit. b)).
210
Comitetul CDPD (2016a, alin. (52)). ‚‚Procedurile sau atitudinile celor care le aplică pot intimida victimele sau le pot descuraja
să își caute dreptatea. Acestea pot implica: proceduri de raportare complicate sau degradante, referirea victimelor către
serviciile sociale, mai degrabă decât furnizarea de căi de atac legale, desconsiderarea de către poliție sau alte instituții care
aplică legea. Toate acestea ar putea duce la scutirea de pedeapsă a vinovaților și la ignorarea problemei, și mai departe la
perpetuarea violenței un timp îndelungat. De asemenea, femeile cu dizabilități se pot teme să raporteze violența, exploatarea
sau abuzul, de teamă că ar putea pierde sprijinul necesar din partea îngrijitorilor lor”. Comitetul a observat lipsa accesului la
justiție în cazuri penale privind agresiunile sexuale asupra femeilor cu dizabilități (Comitetul CDPD, 2017, alin. (26) lit. c)).
211
Codul Civil, art. 90.
212
În baza OUG nr. 51/2008, art. 8 alin. (1).
102
judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.213 În

materie penală, legiuitorul a statuat că asistența juridică este obligatorie când față
de suspect sau inculpat a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale,214
când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită total sau parțial de
capacitate de exercițiu sau, atunci când organul judiciar apreciază că suspectul sau
inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, se va dispune desemnarea unui avocat
din oficiu.215
Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere în accesarea asistenței judiciare
gratuite stabilite prin lege. Persoanele cu dizabilități își pot fundamenta cererea de
solicitare a APJ numai în litigiile care au legătură directă cu dizabilitatea, iar aceasta
poate constitui o limitare a accesului acestora la justiție. De asemenea, dispoziția
potrivit căreia va fi decontat numai onorariul cu interpretul folosit în cursul procesului
pentru înfățișări în fața instanței poate limita dreptul părții persoană cu dizabilități la,
spre exemplu, strângerea sau probarea anumitor fapte în alte etape ale procesului.
Mai mult, garantarea accesului la justiție a unui membru de familie care nu are o
dizabilitate (spre exemplu, mamă singură care are în îngrijire un copil cu dizabilitate și
se adresează instanței pentru suspendarea executării ordonanței președințiale), nu va
putea fi fundamentată pe dispozițiile legii speciale.216 În acest caz, persoana trebuie să
facă dovada lipsei veniturilor printr-o multitudine de acte (cum ar fi declarație ANAF
și primărie), fapt ce poate îngreuna accesul său la justiție.217
O serie de alte legi îngreunează de asemenea accesul la asistență juridică. Legea
nr. 448/2006 derogă de la legea specială și include dreptul la asistență juridică numai
pentru persoanele cu dizabilități aflate în imposibilitatea de a-și administra bunurile
personale.218 Teoretic, Legea nr. 292/2011 prevede că serviciile de îngrijire personală
pot fi acompaniate și de servicii de consiliere juridică, dar legea nu stabilește și
cadrul necesar.219 Ordonanța nr. 68/2003 privind serviciile sociale stabilește că una
din funcțiile serviciilor sociale specializate este furnizarea de consiliere juridică, fără a
oferi o prevedere legală explicită privind modalitatea de asigurare a consilierii.220
În practică, asigurarea accesului la asistență juridică gratuită este îngreunată și
de lipsa adaptărilor procedurale. Din interviurile realizate cu avocați și magistrați
în cadrul cercetării calitative, a rezultat că judecătorii fac eforturi pentru a asigura
asistență din oficiu pentru persoanele cu dizabilități, sau alte soluții, dar există
dificultăți privind asigurarea reprezentării pentru persoanele cu dizabilități mintale,
cauzate de dificultatea de a se asigura că modurile de comunicare sunt adaptate
213
OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 6 lit. a), b), c), și d). APJ se poate acorda în următoarele
forme: (i) plata onorariului avocatului numit sau ales, pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării,
printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru prevenirea
unui litigiu; (ii) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanței sau a
autorității cu atribuții jurisdicționale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită APJ; (iii) plata onorariului
executorului judecătoresc; și/sau (iv) scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege,
inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
214
Codul Penal, art. 90 alin. (1).
215
Codul Penal, art. 90 lit. b) și art. 93 alin. (4) și (5).
216
OUG nr. 51/2008.
217
Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiție prin Hotărârea Coleman (Case C303/06) [23], a arătat că Directiva 2000/78/EC
cu privire la tratamentul egal se aplică nu doar persoanelor cu dizabilități, dar și familiei acestora, deoarece scopul combaterii
discriminării nu se aplică unei categorii specifice de persoane, ci naturii discriminării.
218
Legea nr. 448/2006, art. 25 alin. (2): ‚‚În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală
sau parțială de a-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și
de asistență juridică”.
219
Legea nr. 292/2011, art. 33 alin. (2): ‚‚Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială, juridică
și de informare”, completată prin OUG. nr. 32/2020, art. 28 alin. (3) pct. 1 lit. a) cu dispoziții referitoare la contractarea sau
angajarea unor specialiști pentru acordarea serviciilor de consiliere juridică, prin telefon sau prin alte mijloace electronice,
atunci când este necesară realizarea unor acțiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în beneficiul persoanei.
220
Ordonanța nr. 68/2003 privind serviciile sociale, art. 3^6 lit. l).
103
nevoilor acestora.221 În același timp, obținerea APJ este îngreunată de nevoia de a

strânge și completa documentele necesare și de a le depune la timp. Aceasta este o
problemă și pentru persoanele fără dizabilități, și cu atât mai mult pentru persoanele
cu dizabilități, în special cele puse sub interdicție sau cele sub curatelă care depind de
tutore sau curator pentru redactarea, semnarea, depunerea cererilor în probațiune,
introducerea acțiunii și apelurilor. În prezent, nu există o evidență a numărului
de persoane cu dizabilități care au beneficiat de asistență judiciară și de APJ și a
tipurilor de costuri pe care le-a acoperit APJ, cum ar fi plata asistenților prin avocat
sau asigurarea interpretului. Penitenciarele nu colectează date despre cât de multe
persoane cu dizabilități au solicitat asistență juridică gratuită sau au beneficiat de
aceasta.
Accesul la asistența juridică gratuită trebuie facilitat pentru persoanele cu
dizabilități care se află în situații vulnerabile. Asistența juridică gratuită ar trebui
acordată persoanelor cu dizabilități „expuse riscului de a se confrunta cu: (i) pierderea
vieții sau a libertății, inclusiv prin încarcerare, detenție, plasament într-o instituție,
tratament medical forțat sau nevoluntar (de exemplu, sterilizare) sau spitalizare
nevoluntară; pierderea capacității juridice (de exemplu, tutela); sau pierderea integrității
familiale prin decăderea din drepturile părintești sau custodiale; (ii) pierderea locuinței,
adăpostului sau bunurilor; sau (iii) pierderea locuinței, adăpostului sau bunurilor; sau
(iii) orice altă situație, inclusiv toate faptele penale care nu prezintă riscul încarcerării,
cereri cu valoare redusă și cauze civile, în care o persoană cu dizabilități poate fi
dezavantajată atunci când comunică, înțelege sau se face înțeleasă pe parcursul
procesului.”222
Utilizarea serviciilor mobile de asigurare a accesului la justiție pentru persoane

CASETA 17
cu dizabilități, New York Legal Mobile

New York Legal Mobile este parte a organizației New York Legal Assistance Group (NYLAG) și
oferă servicii juridice mobile prin intermediul unei mașini tip rulotă, echipată cu două birouri
pentru avocați și o sală de așteptare (inclusiv cu rampă pentru fotoliu rulant). Pentru cazurile
urgente, avocații pot contacta judecătorii prin teleconferință, iar aceștia din urmă pot emite
ordine de restricție și alte decizii cu caracter urgent. Echipa NYLAG lucrează împreună cu membrii
comunității locale (inclusiv serviciile sociale, medicale și religioase) pentru a anunța intervalul orar,
zilele și locul în care biroul juridic mobil este parcat. NYLAG furnizează servicii de consiliere juridică
gratuită pentru persoanele vulnerabile (inclusiv persoane cu dizabilități) prin reprezentare directă,
consiliere, advocacy, educarea comunității, formare și consiliere financiară. A format parteneriate
cu furnizori de servicii medicale și sociale pentru a putea aborda în mod integrat nevoile clienților.
Oferă servicii juridice în 125 de locații aflate în instanțe, spitale și organizații comunitare. Printre
serviciile oferite de NYLAG se numără și sesiuni de formare a medicilor și asistenților sociali despre
drepturile pacienților, cât și a „navigatorilor legali” (Legal Navigator), care sunt studenți la asistență
socială pregătiți să sprijine clienții în adoptarea soluțiilor oferite de NYLAG.
Sursa: NYLAG (2020).
Formarea personalului din sistemul de justiție

Profesioniștii din domeniul administrării justiției trebuie formați privind asigurarea
accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități. Formarea este o condiție a
asigurării accesului efectiv la justiție potrivit art. 13 alin. (2) al CDPD, iar Comitetul a
recomandat în mod repetat statelor să asigure formarea profesioniștilor în acest
221
Comitetul CDPD a recomandat Statelor părți ca măsură pentru asigurarea asistenței juridice gratuite sau accesibile, să pună la
dispoziția avocaților toate adaptările procedurale – cum ar fi interpreți, tehnologii asistive și intermediari sau facilitatori pentru
a sprijini o comunicarea efectivă a acestora cu clienții persoane cu dizabilități sau alte persoane cu dizabilități implicate în actul
de justiție (Comitetul CDPD, 2020: 21).
222
Comitetul CDPD (2020: 20).
104
domeniu (vezi Caseta 18).223 În special persoanele cu dizabilități cele mai vulnerabile,
cele cu dizabilități intelectuale, psihosociale, cu boli degenerative sau instituționalizate,
au nevoie de servicii furnizate de profesioniști pregătiți adecvat. În același timp,
Comitetul European pentru Prevenirea Torturii recomandă instruirea gardienilor din
penitenciare ‚‚ca parte a educației lor profesionale de bază, în privința interacțiunii cu
deținuții cu dizabilități și în privința sprijinului pe care să-l ofere acestora”.224
Recomandări ale Comitetului CDPD privind formarea angajaților din sistemul

CASETA 18
de justiție
1. „Instruire sistematică și continuă a membrilor justiției, practicienilor în materie de drept și
oficialilor care se ocupă de aplicarea legii cu privire la Convenție și obligația de a asigura
accesul fizic și servicii juridice accesibile” (Algeria, Observații finale privind rapoartele inițiale,
21 septembrie 2018).
2. „Măsuri pentru creșterea numărului programelor de formare și de consolidare a capacităților
privind Convenția, pentru personalul care se ocupă de aplicarea legii” (Armenia, Observații
finale privind rapoartele inițiale, 8 mai 2017).
3. „Modulele standard și obligatorii privind lucrul cu persoanele cu dizabilități să fie încorporate
în programele de instruire pentru ofițerii de poliție, personalul penitenciarelor, avocații,
personalul din sistemul judiciar și personalul instanțelor” (Australia, Observații finale privind
rapoartele inițiale, 21 octombrie 2013).
4. „Statul parte să instituie programe de formare continuă cu privire la drepturile persoanelor cu
dizabilități pentru personalul judiciar, poliție, personalul penitenciarelor și alți oficiali ai justiției”
(Bolivia, Observații finale privind rapoartele inițiale, 4 noiembrie 2016).
5. „Îndrumare și instruire a personalului din sistemul judiciar la toate nivelurile pentru a pune
în aplicare Legea canadiană privind drepturile victimelor, în special dispozițiile sale pentru
măsuri de facilitare a mărturiei persoanelor cu dizabilități psihosociale și/sau intelectuale în
timpul procedurilor judiciare, acordând o atenție deosebită persoanelor cu dizabilități care
solicită despăgubiri” (Canada, Observații finale referitoare la rapoartele inițiale, 8 mai 2017).
6. „Instruire a personalului din sectoarele judiciar și de aplicare a legii cu privire la dreptul tuturor
persoanelor cu dizabilități la căsătorie, familie, de a fi părinți, în condiții egale cu ceilalți, inclusiv
dreptul lor de a[-și] păstra fertilitatea și a întemeia o familie, așa cum este subliniat în art. 23
al Convenției” (Italia, Observații finale privind rapoartele inițiale, 6 octombrie 2016).
Cu toate acestea, formarea angajaților din sistemul de justiție în domeniul

drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv accesul egal la justiție, este foarte
limitată. Pentru a putea oferi servicii și a interacționa corespunzător cu persoanele
cu dizabilități, angajații din sistemul de justiție au nevoie de formare adecvată care, în
prezent, nu este furnizată.225 Magistrații, de exemplu, nu sunt formați în acest domeniu
anterior admiterii la INM, aspect subliniat atât de reprezentanții MJ, cât și de cei ai
INM în cadrul cercetării calitative desfășurate pentru elaborarea diagnozei. INM cu
aprobarea CSM organizează admiterea în profesia de magistrat, formarea inițială
și continuă, însă niciunul dintre cursuri sau module nu cuprinde aspecte referitoare
la adaptări de ordin procedural sau alte aspecte care țin de accesul la justiție al
persoanelor cu dizabilități. În cadrul INM nu există încadrați formatori specializați în
domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. În plus, spre deosebire de alte țări
(Caseta 19), în România nu există cursuri și programe universitare și postuniversitare
în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități.
223
Comitetul CDPD (2019a, alin. 26 lit. f), 2019b, alin. 25 lit. c)).
224
Consiliul Europei și Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (2019).
225
Așa cum a fost evidențiat anterior la Măsura 3 a primei probleme.
105
CASETA 19 Bune practici în materie de formare a studenților la facultatea de drept în

domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități
Facultățile de drept din SUA au încorporat dreptul persoanelor cu dizabilități în aria curriculară și
în programele de formare continuă. Spre exemplu, Facultatea de Drept (Washington College of
Law) din cadrul American University din Washington, D.C., oferă la nivel de master, ‚‚Programul de
Drepturile Omului și ale Persoanelor cu Dizabilități” prin care urmărește educarea studenților la drept
în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități și îi încurajează pe studenți să promoveze accesul
la justiție al acestora. Prin intermediul Clinicii Juridice pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități,
care este condusă de profesori din cadrul aceleiași facultăți de drept, studenții furnizează servicii
juridice la un cost redus persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, conducând la creșterea
accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități și îndrumându-i pe studenți de la facultatea de
drept să ia contact cu conceptul drepturilor persoanelor cu dizabilități cât mai devreme în cariera
lor (American University, Washington College of Law, 2020).
În Irlanda, Universitatea Națională din Irlanda, Galway oferă un program de master în Drept
și politici internaționale și comparate în domeniul dizabilității (International and Comparative
Disability Law and Policy) prin intermediul Centrului de Legi și Politici în Dizabilitate. În plus, oferă
studenților la drept din toată lumea un program de vară în dreptul internațional al dizabilității
(Universitatea Națională din Irlanda, Galway, 2020).
Nu există în prezent un sistem de monitorizare funcțional cu indicatori pentru

înregistrarea și evaluarea nivelului de formare furnizat în domeniul dizabilității la
nivel național în sistemul de justiție. Fără o monitorizare constantă printr-un set de
indicatori dedicați nu se pot cunoaște nivelul de formare și măsura în care sunt făcute
eforturi de îmbunătățire. Un astfel de sistem de monitorizare ar trebui să existe pentru
fiecare din instituțiile implicate în administrarea actului de justiție. CSM prezintă anual
un raport privind starea justiției în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
raport care ar trebui să conțină și informații referitoare la pregătirea profesională
interdisciplinară a participanților la înfăptuirea actului de justiție.226 Ideal, Strategia de
dezvoltare a sistemului judiciar 2020-2025 ar trebui să includă și indicatori care să
măsoare orice formare oferită magistraților și angajaților din sistemul de penitenciare,
în domeniul garantării accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități.
În prezent, România nu are ghiduri publice adresate instituțiilor și profesiilor
din sistemul de justiție privind asigurarea accesului la justiție al persoanelor cu
dizabilități. Pe termen scurt, aceste ghiduri ar putea compensa nevoia de formare
și ar putea deveni resurse importante în desfășurarea activității profesionale, astfel
încât să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități. Un set diferit de
ghiduri ar trebui dezvoltate pentru fiecare tip de profesie din cadrul sistemului de
justiție (precum poliție, penitenciare, instanțe sau avocați), vizând tipurile de proceduri
specifice care implică persoanele cu dizabilități. O serie de țări din Uniunea Europeană
au implementat deja module de formare pentru profesioniștii din sistemul de justiție.227
226
Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 -2020 aprobat prin Hotărârea nr.
282/13.04.2016 nu include indicatori privind formarea magistraților și a angajaților din sistemul ANP în domeniul asigurării
accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități.
227
De exemplu, Guvernul Scoției a elaborat un ghid pentru instruirea profesioniștilor din sistemul penal, util și pentru persoanele
cu dizabilități de învățare și familiile acestora (Bowden et al., 2011), în timp ce în Spania, Guardia Civil a pregătit un ghid
adresat ofițerilor de poliție în sprijinul interacțiunii cu persoanele cu dizabilități intelectuale (Agenția Europeană Pentru Drepturi
Fundamentale și Consiliul Europei, 2016: 162).
106
Colectarea datelor statistice la toate etapele sistemului de justiție,

incluzând numărul persoanelor internate obligatoriu ca măsură de
siguranță
Colectarea datelor relevante este un pas esențial pentru a evalua măsura în
care persoanele cu dizabilități au acces la justiție. Un proces de colectare de date
consecvent și coordonat este precondiția unei analize riguroase a stării justiției care
să conducă la formularea unor eventuale soluții la problemele identificate.228 Art. 31 al
CDPD solicită Statelor părți să se asigure că sunt colectate „informații corespunzătoare,
inclusiv date statistice și de cercetare”, pentru a elabora politici relevante bazate pe
dovezi, precum și „pentru a avea posibilitatea să formuleze şi să implementeze politici
care să conducă la intrarea în vigoare a Convenţiei și la „identificarea şi rezolvarea
barierelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în exercitarea drepturilor
lor”.229 La nivel european, Directiva UE privind drepturile victimelor impune statelor
membre obligația de „a comunica Comisiei”, o dată la trei ani, „datele disponibile
care arată modul și măsura în care victimele și-au exercitat drepturile prevăzute de
prezenta directivă”.230
În prezent, nu există un sistem specific la nivel ministerial (MJ) sau interministerial
de colectare a datelor statistice dezagregate în funcție de dizabilitate. Colectarea
acestor date ar face posibilă evidențierea barierelor întâmpinate de persoanele cu
dizabilități care doresc să se adreseze sistemului de justiție sau ale căror drepturi
sunt încălcate și găsirea unor soluții pentru eliminarea acestor bariere. Așadar, fiecare
instituție din sistemul de justiție sau implicată în actul de justiție trebuie să colecteze
date dezagregate în funcție de dizabilitate care să ofere o imagine a nivelului de acces
la justiție a persoanelor cu dizabilități. În acest moment, aceste instituții trebuie încă să
implementeze sisteme care să colecteze date specifice (Caseta 20).
Situația colectării datelor statistice despre accesul la justiție al persoanelor

CASETA 20
cu dizabilități
1. Ministerul Justiției nu deține un sistem de colectare de date de la instanțe despre: (i) acțiunile
în instanță în care sunt parte persoane cu dizabilități; (ii) obiectul cauzelor; (iii) tipul adaptărilor
procedurale asigurate persoanelor cu dizabilități; (iv) calitatea persoanelor cu dizabilități
implicate în proces; (v) forma asistenței judiciare de care au beneficiat; (vi) numărul persoanelor
cu dizabilități cu hotărâre judecătorească de punere sub interdicție judecătorească; și (vii)
numărul persoanelor cu dizabilități care au solicitat încetarea măsurii sau înlocuirea tutorelui.
Nu sunt colectate date nici despre numărul magistraților și grefierilor cu dizabilități și nevoile
pe care le au aceștia pentru a profesa în domeniul justiției.
2. Ministerul Afacerilor Interne nu colectează de la secțiile de poliție date referitoare la: (i)
petiționarii cu dizabilități și rolul acestora în caz (de exemplu, persoană vătămată, suspect
sau inculpat); (ii) tipul dizabilității (fizică, senzorială, intelectuală și/sau psihosocială); (iii)
adaptările procedurale pentru desfășurarea audierii puse la dispoziție în secția de poliție; (iv)
tipul infracțiunii; și (v) numărul persoanelor cu dizabilități reținute sau private de libertate.
3. Ministerul Public nu are nicio evidență a numărului denunțurilor sau al sesizărilor depuse la
parchete de persoane cu dizabilități ori în numele acestora sau a numărului celor finalizate
cu începerea urmăririi penale, trimiterea în judecată sau clasare, pe tipuri de infracțiuni, rolul
în proces al persoanei cu dizabilități, locul de proveniență a acestora (comunitate sau mediu
rezidențial) sau adaptarea procedurală furnizată.
228
Recomandare subliniată și de Comitetul CDPD (2019a, alin. (25) lit. f)).
229
CDPD, art. 31 alin. (1) și (2).
230
Art. 28, Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 25 octombrie 2012 de stabilire a unor
norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru a Consiliului nr.
2001/220/JAI JO L 315/57.
107
Administrația Națională a Penitenciarelor colectează date despre numărul deținuților cu

certificat de încadrare în grad de handicap și al celor care au asistent personal, dar nu colectează
date despre numărul deținuților care au beneficiat de asistență juridică și adaptări procedurale
pentru a adresa o plângere pe perioada în care sunt privați de libertate.
Ministerul Sănătății nu colectează de la institutele sau serviciile de medicină legală și spitalele de
psihiatrie date despre: (i) numărul persoanelor cu dizabilități care au fost internate nevoluntar sau
voluntar; (ii) numărul persoanelor cu dizabilități care provin din centrele rezidențiale; (iii) numărul
pacienților cu dizabilități care au reclamat că au fost supuși la rele tratamente; și (iv) numărul
persoanelor cu dizabilități victime ale infracțiunilor expertizate medico-legal.
Uniunea Națională a Barourilor din România nu colectează date dezagregate despre numărul
persoanelor cu dizabilități care au beneficiat de APJ per tip de cauză și forma APJ din total cereri
de APJ.
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) nu colectează date despre numărul
persoanelor cu dizabilități care au numit un curator sau un tutore în funcție de actul notarial
încheiat.
Serviciile de Autoritate Tutelară nu colectează date despre numărul persoanelor cu dizabilități
puse sub interdicție judecătorească aflate în conflict cu tutorele și care au nevoie de sprijin pentru
a depune o plângere.
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții nu
colectează date despre numărul persoanelor cu dizabilități care au interacționat cu sistemul de
justiție, poliție, penitenciare, sau spitale de psihiatrie și au necesitat asistență juridică, adaptări
procedurale sau consiliere în susținerea cererilor în justiție.
În prezent, instituțiile din sistemul de justiție folosesc sisteme diferite de colectare

și prelucrare de informații limitând astfel accesul la justiție pentru persoanele cu
dizabilități. Lipsa unui sistem unitar de colectare de date face imposibilă circulația și
sincronizarea informațiilor despre un anumit reclamant, o persoană învinuită, pârât
sau martor. Informațiile necesare, de exemplu, implementării ajustărilor procedurale se
pierd, însemnând că autoritățile și instanțele trebuie să depună eforturi suplimentare
pentru a identifica sau evalua nevoile persoanelor cu dizabilități care sunt parte în
proces. Realizarea ajustărilor și modificărilor procedurale este o sarcină anticipativă
care trebuie realizată în mod continuu. Această sarcină presupune o analiză a priori
și perpetuă a nevoilor persoanelor cu dizabilități de către aceste instituții pentru
furnizarea celor mai potrivite adaptări. Odată colectate, aceste informații trebuie
făcute disponibile tuturor actorilor principali din sistemul de justiție, pentru a facilita
accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la toate etapele procedurale.231 Instituțiile
publice centrale și locale trebuie să stabilească o bază de date comună care să
integreze informații din toate domeniile și de la fiecare nivel al administrării justiției,
astfel încât datele privitoare la persoanele cu dizabilități să fie cunoscute și să poată
fi utilizate pentru îmbunătățirea accesului lor la justiție.
231
Spre îndrumare pot fi văzute Regulile ONU de la Havana care prevăd ca printre evidențele referitoare la fiecare copil privat
de libertate să fie incluse și „detalii referitoare la afecțiunile fizice și mintale cunoscute, inclusiv cu privire la abuzul de droguri
și alcool”, art. 21, ONU, Adunarea Generală, Rezoluția nr. 45/113, „Regulile ONU referitoare la protecția minorilor privați de
libertate”, 14 decembrie 1990, A/RES/45/113.
108
Măsuri recomandate
1 Punctul de Contact din cadrul Ministerului de Justiție (MJ)232 să elaboreze și
să publice un plan anual de măsuri pentru asigurarea accesului persoanelor cu
dizabilități la justiție și un raport cu rezultatele obținute ca urmare a implementării
acestora, inclusiv informații referitoare la nivelul de asigurare a accesibilității
fizice, informaționale și de comunicare, precum și a adaptărilor procedurale.
2 Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), MJ, Ministerul Public (MP) și Ministerul

Afacerilor Interne (MAI): (i) să elaboreze și să promoveze cadrul normativ
necesar adaptărilor procedurale destinate persoanelor cu dizabilități pe
parcursul întregului proces judiciar, inclusiv privind informarea acestora despre
existența procedurilor și modalitatea de a le solicita; (ii) să desemneze structurile/
autoritățile responsabile cu monitorizarea asigurării adaptărilor procedurale în
justiție; (iii) să elaboreze și să disemineze ghiduri cu adaptările procedurale; și
(iv) să adopte proceduri specifice pentru audierea persoanelor cu dizabilități
care să asigure tratamentul echitabil și participarea deplină a acestora, inclusiv
a copiilor cu dizabilități, în timpul procedurilor.
3 MJ să implementeze și să monitorizeze un program de acordare a asistenței

judiciare și reprezentării juridice gratuite sau la un cost adecvat pentru persoanele
cu dizabilități și familiile acestora care nu dispun de mijloace financiare suficiente
pentru plata cheltuielilor de asistență juridică.
4 MJ și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) să publice anual date

despre bugetul alocat și cheltuit cu ajutorul public judiciar (APJ) pentru persoanele
cu dizabilități și familiile acestora din totalul cheltuielilor anuale decontate de
către UNBR la MJ pe acest capitol, cu menționarea cel puțin a formei ajutorului
acordat, instanța de judecată, obiectul cauzei, gradul dizabilității și locul de
proveniență a persoanei cu dizabilități care a beneficiat de APJ; de exemplu:
centru rezidențial, spital de psihiatrie/măsuri de siguranță sau familie.

(ANDPDCA) în parteneriat cu CSM, Institutul Național al Magistraturii (INM), MJ,
MP, MAI, Institutul Național Pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA),
UNBR; cu instituțiile de drepturile omului (Avocatul Poporului, Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării și Consiliul de Monitorizare a implementării
Convenției) și cu implicarea directă a organizațiilor persoanelor cu dizabilități și
a ONG-urilor de drepturile omului, să elaboreze și să adopte temele, conținutul
detaliat al acestora împreună cu metodologia de curs pentru formarea privind
CDPD a avocaților, procurorilor, judecătorilor, ofițerilor de poliție și a celor din
administrarea penitenciarelor.
6 CSM, INM, MJ, MP, MAI, INPPA, UNBR și Administrația Națională a Penitenciarelor
(ANP) să asigure formarea avocaților, procurorilor, judecătorilor, ofițerilor de
poliție și a celor din administrarea penitenciarelor privind CDPD.
7 Facultățile de Drept, Academia de Poliție și Școala Națională de Pregătire a
Agenților de Penitenciare să asigure oferta de module standard și obligatorii
privind lucrul cu persoanele cu dizabilități pentru studenți.
232
Înființat în cadrul Direcției de Drepturile Omului prin dispozițiile Legii nr. 8/2016.
109
8 MJ, MAI, MP, ANP, Ministerul Sănătății (MS), UNBR, Uniunea Națională a Notarilor
Publici din România să implementeze la nivel național un sistem de indicatori
privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în domeniul lor de
competență și să raporteze anual datele dezagregate în funcție de vârstă, sex,
grad de dizabilitate, locul de reședință și mediul rezidențial sau comunitar.
9 MJ să asigure completarea arhitecturii Sistemului european de informații privind

cazierele judiciare (ECRIS) astfel încât să colecteze, să analizeze și să publice
informații despre modul în care persoanele cu dizabilități au acces la justiție
pe baza datelor dezagregate despre numărul persoanelor cu dizabilități care
accesează sistemul de justiție la diferite instanțe, numărul celor care beneficiază
de asistență judiciară, forma asistenței judiciare, obiectul cauzelor în care sunt
implicate părți persoane cu dizabilități.
10 Autoritățile administrației publice centrale (MJ, MAI, MP, ANP) și instituțiile din
subordinea acestora (secții de politie, instanțe de judecată, parchete, penitenciare)
să publice în rapoartele anuale de activitate informații referitoare la accesul la
justiție al persoanelor cu dizabilități.233
11 MJ, MAI, MP, ANDPDCA și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția

Copilului (DGASPC) să îmbunătățească procedurile de reclamație privind
încălcarea drepturilor, astfel încât să fie disponibile, accesibile și să respecte
confidențialitatea, în special pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate,
prin furnizarea de sprijin formal sau informal, precum „sprijinul între egali” (peer
to peer) sau alt tip de sprijin.
233
Rapoartele anuale ar trebui să includă cel puțin informații legate de: accesibilitatea fizică, informațională și de comunicare,
tipul și disponibilitatea adaptărilor procedurale, numărul de participanți la programele de instruire și agenda, informații legate
de tutela legală, nivelul și tipul de asistență juridică publică disponibilă persoanelor cu dizabilități.
110
3. Ocupare 3. Ocupare
Adriana
Adriana este doctor în filologie, iar în prezent ocupă funcția de șef al Serviciului de
Dezvoltare Instituțională din cadrul Bibliotecii Naționale a României. Din această
poziție relaționează cu biblioteci din țară și din străinătate, planifică activitatea
bibliotecii, dezvoltă proiecte și coordonează activitatea de cercetare. Adriana a
publicat articole abordând subiecte precum accesul egal al persoanelor cu dizabilități
la educație, cultură și piața muncii.
„Este adevărat că am o deficiență de vedere, însă cred cu tărie că trebuie să prețuim
abilitatea, iar cel puțin în cazul meu, lipsa vederii nu a dăunat în niciun fel gândirii.
Parcursul meu profesional nu a fost unul tocmai ușor. Sigur că am întâlnit și eu
reticență, neîncredere sau teamă din partea unor posibili angajatori, dar cu răbdare,
multă ambiție și extrem de multă muncă, pot spune că sunt în locul la care cu câțiva
ani în urmă abia dacă îndrăzneam să visez.”
Ocupare
3 Ocupare
Toate persoanele cu dizabilități care vor să muncească ar trebui să poată ocupa

un loc de muncă.
Dizabilitatea, indiferent de tip și grad, nu trebuie să fie o piedică pentru angajare.
Statul ar trebui să ofere diferite tipuri de ajutor pentru a se asigura că orice persoană
cu dizabilități care își dorește să muncească, o poate face.
Statul ar trebui să ajute persoanele cu
dizabilități să își găsească un loc de muncă
potrivit, să se angajeze și să le acorde sprijin
angajatorilor pentru îmbunătățirea condițiilor
de muncă.
Statul ar trebui să ofere diferite tipuri de ajutor
angajatorilor pentru a-i încuraja să angajeze
persoane cu dizabilități. O astfel de măsură este
ca angajatorii să fie ajutați cu plata salariilor
persoanelor cu dizabilități pentru o anumită
perioadă de timp, după angajare.
Statul, de asemenea, ar trebui să sancționeze
instituțiile sau firmele care nu angajează
persoane cu dizabilități în numărul stabilit de
lege.
Locurile de muncă trebuie să fie potrivite nevoilor persoanelor cu dizabilități.

Locurile de muncă ar trebuie pregătite în așa fel încât să facă posibilă munca
persoanelor cu dizabilități. De exemplu:
Persoanelor cu dizabilități trebuie să li se ceară

să facă doar lucruri pe care le pot face.
Persoanele cu dizabilități trebuie să înțeleagă
ce se așteaptă de la ele. Uneori, angajatorii
trebuie să folosească limbajul mimico-gestual,
să se exprime în cuvinte simple sau în mesaje
scrise cu litere mari.
Unele persoane cu dizabilități au nevoie de
echipamente ajutătoare pentru a-și îndeplini
sarcinile, spații de muncă aranjate diferit,
programe de muncă diferite și alte adaptări ale
locului de muncă.
Persoanele cu dizabilități care lucrează trebuie
să obțină venituri suficient de mari din salarii
încât să nu fie sărace.
112
Ocupare
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată

învăța o meserie.
Statul sau organizațiile recunoscute de stat
trebuie să ofere persoanelor cu dizabilități
posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile pentru
a fi mai pregătite pentru piața muncii, ori de
câte ori au nevoie.
Care sunt principalele probleme privind ocuparea în România?

Această analiză a arătat că există trei mari probleme în România:
1 Accesul limitat la ocupare

Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu sunt ocupate sau nu sunt
active pe piața muncii.
2 Calitatea scăzută a ocupării
Unele persoane cu dizabilități nu au locuri de muncă potrivite sau plătite
suficient.
3 Accesul limitat la programe de formare profesională
Prea puține persoane cu dizabilități pot accesa formări profesionale ce le-ar
ajuta să devină mai pregătite pentru piața muncii.
113
Ocupare
3 Ocupare
Toate persoanele cu dizabilități trebuie să aibă oportunitatea de a-și pune în aplicare și
de a-și dezvolta calificarea și competențele, precum și potențialul creativ și productiv,
într-o ocupație liber aleasă și într-un loc de muncă incluziv, accesibil și, dacă este
necesar, adaptat și care să asigure un nivel de trai decent.234
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces adecvat la ocupare. Dreptul de a
munci este o parte integrantă a ansamblului de drepturi ale persoanelor cu dizabilități
și realizarea lui trebuie să fie universală. Locul de muncă ar trebui să fie liber ales,
ca urmare a preferințelor sau negocierilor cu angajatorii, în condiții de egalitate de
oportunități cu celelalte persoane. Ocuparea trebuie să fie asistată în cazul în care
persoana cu dizabilități are nevoie, în toate fazele, inclusiv în contextul formării, al
căutării unui loc de muncă, al depunerii aplicației, al interviului de angajare și al
activității la locul de muncă. De asemenea, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități
în vederea obținerii unui loc de muncă poate fi acordat, în funcție de circumstanțe,
inclusiv prin „măsuri specifice care sunt necesare pentru accelerarea sau realizarea
unei egalități de facto a persoanelor cu dizabilități”235 cu persoanele fără dizabilități și
care nu sunt discriminatorii.
Calitatea ocupării persoanelor cu dizabilități trebuie să fie ridicată. Persoanele
cu dizabilități ar trebui să aibă oportunitatea de a activa în ocupații (salariale sau
antreprenoriale) care să reflecte pregătirea profesională, competențele și aspirațiile
lor privind realizarea profesională și câștigurile ocupaționale. Locul de muncă, fie că
este sediul angajatorului sau domiciliul persoanei, ar trebui să fie accesibil. Locurile de
muncă ar trebui să fie adaptate la capacitățile și nevoile persoanelor cu dizabilități
din punct de vedere al deplasării lor spre serviciu, configurării spațiului de muncă,
instrumentelor și tehnologiilor utilizate, programului de muncă, dar și conținutului
muncii. În plus, veniturile obținute din muncă ar trebui să plaseze persoana cu dizabilități
deasupra pragului de sărăcie și să îi permită compensarea cheltuielilor suplimentare
legate de dizabilitate.
Persoanele cu dizabilități trebuie să fie pregătite în mod adecvat pentru a-și
crește nivelul de calificare și a-și dezvolta competențele și potențialul creativ și
productiv. Instruirea și formarea pentru piața muncii ar trebui să crească atractivitatea
persoanelor cu dizabilități pentru angajatori, să fie accesibile atât pentru persoanele
cu dizabilități inactive și șomere, cât și pentru persoanele ocupate care vor să își
schimbe locul de muncă sau să își îmbunătățească performanțele la locul de muncă
actual. Este important ca această pregătire suplimentară să capitalizeze abilitățile și
talentele persoanelor cu dizabilități și să fie adaptată corespunzător.
Problemele principale care împiedică accesul persoanelor cu dizabilități la ocupare
de calitate sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la ocupare;
2. Calitatea scăzută a ocupării persoanelor cu dizabilități;
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la programe de formare profesională.
234
Viziunea din acest domeniu derivă din prevederile art. 27 și art. 2, art. 4 lit. a) și b), art. 5 alin. 3 al CDPD. De asemenea, derivă și
din dispoziții ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, după cum urmează: art. 26 privind integrarea persoanelor
cu dizabilități, art. 21 privind introducerea unei interdicții generale de discriminare (menționând în mod explicit dizabilitatea ca
unul dintre motivele discriminării), art. 15 privind protecția libertății de a alege o ocupație și dreptul de a se angaja în muncă,
art. 27 privind dreptul lucrătorului la informație, art. 28 privind dreptul la negociere colectivă, art. 29 privind dreptul de acces la
serviciile de plasament, art. 30 dreptul la protecție în cazul concedierii nejustificate și art. 31 privind dreptul la condiții de muncă
echitabile și favorabile.
235
Schulze (2010).
114
Ocupare
3.1 3.1
Accesul limitat
Accesul la ocupare
limitat la ocupare

Toate persoanele cu dizabilități au dreptul să muncească și să se angajeze.
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată munci atât pentru a putea plăti lucrurile de
care au nevoie, cât și pentru a se simți împlinite și respectate. Munca persoanelor cu
dizabilități este importantă atât pentru ele, cât și pentru angajatori.
74%
51% Persoanele cu dizabilități din România
au o rată de ocupare mult mai scăzută
12%
decât a persoanelor fără dizabilități.
Fără Cu unele Cu dizabilități
dizabilități dizabilități severe
Dintre persoanele cu dizabilități din România, cele care trăiesc la țară, cele care au
făcut mai puțină școală și tinerii au cel mai rar locuri de muncă.
România are cea mai scăzută rată de ocupare a persoanelor cu dizabilități severe
comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene.
Mii de persoane cu dizabilități nu au prin lege dreptul de a

munci.
115
Ocupare
Companiile cu peste 50 de angajați au obligația legală să

angajeze un minim de persoane cu dizabilități (o cotă de 4%
din totalul angajaților). Dacă nu o fac, trebuie să plătească
amenzi. Cei mai mulți angajatori preferă să plătească
amenzile. Nici statul român nu își face datoria de angajator:
niciun minister nu angajează numărul de persoane cu
dizabilități stabilit de lege.
Instituția statului care trebuie să ofere ajutor pentru găsirea

unui loc de muncă este Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă (ANOFM). Cu toate acestea, în 2019, nu a
ajutat decât 368 de persoane cu dizabilități. Niciunul dintre
sediile ANOFM de la nivel de județ nu este pregătit să
primească și să ajute persoanele cu toate tipurile de
dizabilități.
Persoanele cu dizabilități se confruntă deseori cu discriminări

când își depun candidatura pentru un loc de muncă. Unele
dintre persoanele cu dizabilități care obțin locuri de muncă
sunt tratate nedrept de angajatori.
Există locuri de muncă cu condiții create special astfel încât

FIȘA POSTULUI
persoanele cu dizabilități să poată să lucreze (cunoscute ca
„locuri de muncă protejate”), dar angajatorii care oferă astfel
de locuri de muncă sunt puțini, iar cei care o fac nu sunt
sprijiniți destul de către stat.

Niciunei persoane cu dizabilități nu trebuie să i se interzică sau să i se îngreuneze
prin lege accesul la muncă.
Toate instituțiile statutului ar trebui să publice anual numărul de persoane cu
dizabilități angajate.
ANOFM ar trebui să ajute un număr mai mare de persoane cu dizabilități să se
angajeze și să țină cont de nevoile fiecărei persoane.
Statul ar trebui să convingă populația și angajatorii, prin campanii publicitare, că
persoanele cu dizabilități pot să muncească și trebuie să fie sprijinite să ocupe un
loc de muncă.
Angajatorii care oferă condiții speciale de muncă pentru persoanele cu dizabilități
ar trebui să fie sprijiniți mai mult de către stat.
116
Ocupare
3.1 Accesul limitat la ocupare

Dreptul de a munci este central în CDPD. „Statele părţi recunosc dreptul persoanelor
cu dizabilităţi de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi; aceasta include dreptul
la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese
sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil
persoanelor cu dizabilităţi”.236 Persoanele cu dizabilități pot fi muncitori, funcționari,
lucrători comerciali, inventatori, medici, ambalatori, cercetători, artiști, lucrători în
agricultură sau sportivi de performanță.
Beneficiile ocupării unei forțe de muncă incluzive sunt resimțite la mai multe
niveluri:
La nivelul indivizilor, ocuparea duce la creșterea autonomiei personale, la un nivel
crescut de bunăstare și un risc mai scăzut de dependență de beneficii sociale.
Lipsa unui loc de muncă înseamnă lipsa unei surse constante de venit. De aici,
rezultă un nivel mai scăzut de trai și de multe ori chiar imposibilitatea de a acoperi
variatele cheltuieli legate de dizabilitate (precum medicație, terapii, tehnologie
asistivă sau asistență la domiciliu), astfel periclitând sănătatea și capacitatea de
funcționare a persoanei. Mai mult, persoanelor fără un loc de muncă le lipsește
statutul care vine odată cu aprobarea socială acordată persoanelor angajate,
sentimentul de a fi valoros și util, oportunitatea de dezvoltare personală și
profesională.237 Fără o slujbă, șansele de a dezvolta o rețea de contacte sociale
și de a fi independent scad drastic, iar persoanele cu dizabilități sunt lipsite de
resursele necesare pentru a putea ieși din capcana sărăciei și excluziunii sociale
în care sunt prinse.
La nivelul angajatorilor, ocuparea persoanelor cu dizabilități poate ajuta la
crearea unei forțe de muncă diverse, care reflectă diversitatea clienților și a
comunităților în care activează afacerile, și la atragerea în firme a unor abilități
suplimentare. Persoanele cu dizabilități sunt adesea mai fidele locurilor de muncă
și au rate de absenteism mai mici decât persoanele fără dizabilități.238
La nivelul societății, ocuparea persoanelor cu dizabilități poate ajuta la crearea
unei forțe de muncă diverse, aducând o contribuție suplimentară la PIB și
o reducere a costurilor cu ajutorul de șomaj și cu unele beneficii de protecție
socială.
Rata de ocupare239 a persoanelor cu dizabilități din România este mult mai
scăzută decât a persoanelor fără dizabilități, dar și mult sub media celorlalte
țări ale Uniunii Europene. În România, dacă 74% dintre persoanele fără dizabilități
între 20 și 64 de ani sunt ocupate, procentul este de doar 51% pentru persoanele cu
unele dizabilități și scade dramatic la persoanele cu dizabilități severe (doar 12% dintre
acestea sunt ocupate) (Figura 11). Dacă rata ocupării a înregistrat o creștere între 2010
și 2018 pentru persoanele cu unele dizabilități, ea a rămas aproape constantă pentru
persoanele cu dizabilități severe (vezi Anexă-Tabel 14). România înregistrează cea mai
scăzută rată de ocupare din UE pentru persoanele cu dizabilități severe, cu o valoare
236
OMS și Banca Mondială (2012).
237
Persoanele cu dizabilități care au loc de muncă raportează mult mai puțin frecvent că se simt lăsate în afara societății decât
cele care sunt șomere pe termen lung sau nu pot munci din cauza dizabilității, potrivit Eurofound (2018).
238
Cercetarea calitativă desfășurată pentru acest raport a inclus interviuri cu angajatori.
239
Rata ocupării este definită ca proporția populației de 20-64 de ani care a desfăşurat o activitate economică sau socială
producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână).
117
Ocupare
FIGURA 11 Rata ocupării, în funcție de nivelul dizabilităților, pentru țările Uniunii Europene,
2018 (procent)
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018 pentru țările Uniunii Europene cu
excepția Germaniei.
118
Ocupare
de peste trei ori mai mică față de cele mai bine plasate țări.240
Persoane cu dizabilități care trăiesc în mediul rural, care au un nivel scăzut
de educație sau vârste între 20-34 ani prezintă un risc și mai ridicat de a nu fi
ocupate. Persoanele tinere cu dizabilități severe au cea mai scăzută rată de ocupare
(7%) (Anexă-Tabel 15). Situația tinerilor care nu au un loc de muncă este cu atât mai
problematică cu cât ei sunt într-o măsură mult mai mică acoperiți de sistemul de
pensii (inclusiv cel de invaliditate), astfel încât sunt mult mai vulnerabili la excluziune
socială.241 Femeile cu dizabilități au o rată de ocupare mai scăzută decât bărbații. Ca
și în cazul femeilor fără dizabilități, ele au în schimb, într-o proporție de 20%, sarcini
domestice sau responsabilități de îngrijire242 (Anexă-Tabel 17). În general, persoanele
cu un nivel de educație mai ridicat au rate de ocupare mai ridicate, însă diferențele
semnificative de nivel de ocupare (de peste 50 de puncte procentuale) se păstrează
între cele cu dizabilități severe și cele fără dizabilități care au același nivel de educație.
Persoanele cu dizabilități din municipii au o rată ușor mai ridicată decât cele din
orașe și mediul rural, însă această diferență este similară celei înregistrate și pentru
persoanele fără dizabilități, ceea ce înseamnă că persoanele cu dizabilități nu primesc
de fapt semnificativ mai multe oportunități la nivelul municipiilor.
Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități neocupate și cu vârste cuprinse
între 20 și 64 de ani sunt inactive economic.243 Astfel, 86% dintre persoanele cu
dizabilități severe și 48% dintre cele cu unele dizabilități erau inactive economic în 2018,
față de numai 25% în cazul persoanelor fără dizabilități. În interiorul grupului de
persoane cu dizabilități severe, care au cel mai ridicat procent de persoane decuplate
de la piața muncii, există anumite sub-grupuri care se confruntă cu un cumul de factori
de excluziune de pe piața muncii. Valorile pentru persoanele cuprinse în intervalele de
la extremele distribuției pe vârste sunt îngrijorătoare: 88% dintre persoanele cu vârste
cuprinse între 20 și 34 de ani, precum și 92% dintre cele cu vârste cuprinse între 50 și
64 de ani sunt inactive economic. De asemenea, 90% dintre persoanele cu dizabilități
severe din mediul rural și 90% dintre cele cu dizabilități severe care nu au absolvit
învățământul primar sunt inactive.
Plasarea României la nivel UE-27*, într-un clasament pe baza indicatorului

FIGURA 12
privind rata de inactivitate, în funcție de dizabilități, populația 20-64 de ani
Notă: * Fără Germania din cauza lipsei datelor.
240
Această diferență mare între persoanele cu dizabilități severe din România și alte țări UE este notabilă, având în vedere că
ratele de ocupare pentru persoanele fără dizabilități din România și restul UE sunt similare.
241
Dintre persoanele cu dizabilități cu vârste între 20 și 34 de ani, 43% se aflau într-o situație de vulnerabilitate nefiind ocupate,
pensionare de invaliditate sau elevi/studenți, pe când procentul este de doar 22% pentru cei cu vârste între 35 și 49 de ani și
de 13% pentru cei cu vârste între 50 și 64 de ani (Anexă-Tabel 16).
242
Procentul celor care îndeplinesc astfel de sarcini în rândul bărbaților cu și fără dizabilități este 0 (sau apropiat de 0) (Anexă-
Tabel 17).
243
Persoane care nu sunt nici ocupate, nici șomere.
119
Ocupare
Persoanele cu dizabilități severe active economic au, de asemenea, un risc de a se

afla în șomaj mult mai ridicat decât cele fără dizabilități. Rata șomajului, calculată
conform definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM),244 era în 2018 de 10%245 în
rândul persoanelor cu dizabilități severe de 20-64 de ani, față de doar 1% în rândul
persoanelor fără dizabilități. Decalajul existent arată că persoanele cu dizabilități
aflate în căutarea unui loc de muncă nu au aceleași oportunități de a găsi unul ca cele
fără dizabilități.
În perioada 2016-2020, au existat strategii privind ocuparea persoanelor cu
dizabilități, însă cu rezultate modeste. SNPD 2016-2020 a inclus obiective privind
asigurarea unui mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil pentru promovarea
contribuțiilor valoroase pe care persoanele cu dizabilităţi le pot aduce comunității
prin angajarea în muncă. Totuși, dintre cele 24 de măsuri din SNPD 2016-2020, doar
una a fost considerată de către instituțiile responsabile ca fiind îndeplinită,246 19 fiind
considerate în curs de implementare, iar trei neimplementate deloc (despre una nu
s-au colectat informații). În Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2015-
2020, persoanele cu dizabilități sunt menționate de câteva ori ca prezentând un risc
mai ridicat de a nu munci, însă nu sunt oferite argumente sau explicații suplimentare
și nu sunt stabilite obiective specifice pentru acest grup vulnerabil.
Există numeroase bariere în societate în calea ocupării persoanelor cu dizabilități. În
mod specific, conform cercetării calitative, acest bariere includ: (i) sistemul educațional
prea puțin incluziv; (ii) piața muncii cu locuri de muncă nepotrivite și inaccesibile;
(iii) serviciile de ocupare prea puțin relevante pentru cea mai mare parte a persoanelor
cu dizabilități; (iv) protecția socială care nu stimulează activarea persoanelor cu
dizabilități; (v) sistemul de sănătate care este orientat pe tratarea unor afecțiuni, nu
pe sprijinul pentru o viață activă a persoanelor cu dizabilități, inclusiv prin creșterea
disponibilității și eficacității dispozitivelor asistive; și (vi) familii care nu își sprijină
suficient sau își protejează excesiv copiii cu dizabilități, neînscriindu-i sau retrăgându-i
de la școală pentru a evita barierele sistemice și stigmatizarea.
Următoarele elemente-cheie trebuie asigurate pentru a conduce la accesul ridicat la
ocupare al persoanelor cu dizabilități:
1. Respectarea dreptului de a munci;
2. Instrumente eficace de stimulare a angajării persoanelor cu dizabilități;
3. Servicii de sprijin pentru ocupare eficiente și relevante pentru nevoile persoanelor
cu dizabilități, cu o acoperire largă a acestui grup;
4. Conștientizarea populației cu dizabilități apte de muncă și a angajatorilor în
scopul activării pe piața muncii;
5. Dezvoltarea unor forme incluzive de muncă protejată.
244
Conform definiției BIM, o persoană șomeră este o persoană în vârstă de 15-74 ani care îndeplinește simultan următoarele
trei condiţii: (i) nu are un loc de muncă; (ii) este disponibilă să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; și (iii) s-a aflat
în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. Rata șomajului BIM se calculează ca
proporția persoanelor șomere în totalul populației active economic.
245
Numărul de persoane aflate în șomaj în eșantion în rândul persoanelor cu dizabilități severe este redus, între 20 și 50.
246
Este vorba de măsura 1.8: „Dezvoltarea de măsuri de sprijin (de orice natură: fiscale, economice, de cunoștințe etc.) destinate
angajatorilor, pentru ca aceștia să poată pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități tehnologii asistive adaptate locului de
muncă/accesibilizarea locului de muncă/adaptarea utilajelor/liniilor tehnologice la necesitățile persoanelor cu dizabilități”
(Banca Mondială, 2019).
120
Ocupare
Respectarea dreptului de a munci

Persoanelor care au hotărâre judecătorească de punere sub interdicție li se încalcă
dreptul de a munci.247 Chiar dacă toate persoanele cu dizabilități dornice de muncă
trebuie să aibă dreptul să muncească, în România un număr de cel puțin 17.570 de
persoane sunt puse sub interdicție,248 considerându-se că ele „nu au discernământul
necesar pentru a se îngriji de interesele lor, din cauza alienației ori debilității mintale”.249
Dintre acestea, aproximativ jumătate sunt probabil de vârstă activă.250 În mod explicit,
legislația împiedică aceste persoane să aibă un loc de muncă formal în două moduri:
(i) actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdicție sunt afectate de nulitate
relativă,251 chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ;252 (ii) Codul
Muncii specifică la art. 13 alin. (4) că încadrarea în muncă a acestor persoane este
interzisă.253
Pensionarii de invaliditate au dificultăți în a-și exercita în mod eficient dreptul de
a munci.254 Persoanele care s-au pensionat din motive legate de accidente de muncă
și/sau boli, care primesc o pensie de invaliditate nu pot realiza cu ușurință tranziția
între statutul de persoană inactivă pe piața muncii (pensionar de invaliditate) și cel de
persoană activă (angajat). Pensionarii de invaliditate gradul I sau II nu mai pot presta
o activitate profesională; pensionarii de invaliditate gradul III pot presta o activitate
profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă,
cumulând pensia de invaliditate cu salariul. Dacă pensionarii de invaliditate își găsesc
un loc de muncă, cei de gradul I sau II pot renunța la pensie, dar se simt descurajați să
încerce (re)integrarea în muncă din mai multe motive: nesiguranța locului de muncă,
costurile asociate angajării, procesul greoi și birocratic de (re)obținere a pensiei de
invaliditate, rezultatul incert în cazul reluării procesului. O altă opțiune este suspendarea
plății pensiei la cerere, însă interpretarea acestei opțiuni prevăzute de lege poate
lua forme diferite la casele de pensii din județe diferite (în unele locuri se acceptă
suspendarea plății, în altele se solicită renunțarea la pensie).255 Noua Lege a pensiilor
nr. 127/2019 precizează explicit că „pentru orice grad de invaliditate (...), în funcție
de natura afectării capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea
de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activități profesionale”.256
Problema privind exercitarea dreptului la muncă nu este așadar legislația, ci modul
variabil de aplicare a acesteia.
247
Ceea ce contravine art. 12 din CDPD.
248
Estimările Băncii Mondiale pe baza datelor furnizate de Serviciile de Autoritate Tutelară în iulie-august 2020, la solicitarea
ANDPDCA.
249
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 164.
250
Datele colectate de ANDPDCA și Banca Mondială în iulie-august 2020, indică faptul că 53% dintre persoanele care au fost puse
sub interdicție judecătorească în 2019 au vârste între 18 și 64 de ani (21% cu vârste între 18-34 ani, 19% cu vârste între 35-49 ani
și 14% între 50 și 64 ani).
251
Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes
individual (particular), deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate pentru
încheierea actului juridic (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 1248 alin. (1)).
252
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 172.
253
Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 13 alin. (4).
254
Pensiile de invaliditate se acordă persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare și care au realizat un stagiu
de cotizare, dar care și-au pierdut total capacitatea de muncă (pensiile de gradul I și II) sau cel puțin jumătate din aceasta
(pensia de gradul III).
255
Conform cercetării calitative întreprinse ca parte a documentării în vederea elaborării acestui raport.
256
Legea nr. 127/2019, art. 64 alin. (2).
121
Ocupare
Instrumente eficace de stimulare a angajării persoanelor cu

dizabilități
Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la oportunități de angajare și de progres în
carieră. CDPD solicită în mod explicit Statelor părți să ia măsuri pentru ca persoanelor
cu dizabilităţi să li se ofere oportunități de angajare și de progres în carieră, cu accent
pe experiențele de pe piața competitivă a forței de muncă. De asemenea, persoanelor
cu dizabilități li se recunoaște dreptul de a fi angajate în sectorul public și privat (prin
politici şi măsuri adecvate, care să includă programe de acțiune pozitive, stimulente
și alte măsuri) și se accentuează printr-o prevedere specială257 obligația angajatorilor
publici de a recruta persoane cu dizabilități.
Există un instrument de stimulare a angajatorilor prin sistemul de cotă în
România, însă eficiența acestuia nu a fost evaluată. Angajatorii „care au cel puțin
50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de
cel puțin 4% din numărul total de angajați”; dacă nu îndeplinesc această obligație,
plătesc lunar o penalitate în valoarea salariului minim brut pe țară pentru fiecare loc
de muncă rezervat și neocupat sau jumătate din această valoare, dacă restul sumei
este utilizat în vederea achiziționării unor produse sau servicii realizate prin activitatea
proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate; fondurile
sunt colectate la bugetul de stat.258 În anii anteriori ajustării legii în 2020, opțiunea de
achiziționare de produse ale unor unități protejate autorizate a fost temporar eliminată,
pentru a crește accentul pe angajarea persoanelor cu dizabilități. Nu au existat însă
dovezi că funcția de stimulare a ocupării a fost realizată eficace, în condițiile în care
un important avantaj competitiv al unităților protejate autorizate a dispărut, ducând
la închiderea celor mai multe dintre ele.
Statul român trebuie să își îmbunătățească considerabil performanțele de
angajator al persoanelor cu dizabilități. Conform legislației, instituțiile publice și alte
persoane juridice publice sunt obligate să organizeze concursuri de angajare exclusiv
pentru persoanele cu dizabilități pentru stimularea angajării acestora.259 Totuși, multe
dintre acestea nu angajează persoane cu dizabilități nici măcar în proporția minimă
stabilită de sistemul de cotă, preferând să plătească penalități pentru aceasta. O
analiză a penalităților plătite de ministerele publice în 2019 indică faptul că nu există
niciun minister care să fi angajat un număr de persoane cu dizabilități suficient pentru
a respecta integral cota de 4% (Anexă-Tabel 18). DGASPC-urile au ca scop explicit
sprijinirea incluziunii persoanelor cu dizabilități,260 dar sunt un alt exemplu de instituții
care preferă, în proporții variabile, să plătească penalități pentru neîndeplinirea cotei
de angajați persoane cu dizabilități (Figura 13).
257
CDPD, art. 27 lit. g).
258
Legea nr. 448/2006 și modificările ulterioare, art. 78 alin. (6) și (7).
259
Legea nr. 448/2006, art. 78 alin. (6).
260
Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale.
122
Ocupare
FIGURA 13 Numărul de persoane cu încadrare în grad de handicap angajate de DGASPC

și numărul de posturi pentru care DGASPC-urile au plătit penalități pentru
neîndeplinirea cotei, 2019
123
Ocupare
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind Rapoartele de execuție bugetară pentru 2019 de pe site-ul
Ministerului Finanțelor și date privind numărul de angajați ai DGASPC în luna decembrie 2019.
Note: Numărul de posturi pentru care s-au plătit penalități se calculează ca suma aferentă persoanelor cu
handicap neîncadrate în 2019 raportat la salariul minim brut (2.080 RON în 2019) înmulțit cu 12 luni. Numărul de
persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap angajate se calculează ca diferența dintre 4% înmulțit
cu numărul de angajați la nivelul lunii decembrie și numărul de posturi pentru care s-au plătit penalități. * Pentru
județele marcate cu asterisc (*) nu există informații privind numărul de persoane angajate.
Bugetul colectat din plata penalităților nu este utilizat adecvat pentru creșterea
ocupării persoanelor cu dizabilități. În diferite țări europene care implementează un
sistem de cotă, penalitățile colectate sunt utilizate pentru a finanța explicit politici în
domeniul ocupării sau servicii de angajare asistată, subvenții acordate angajatorilor
la încadrarea persoanelor cu dizabilități și la adaptarea locurilor de muncă sau
dezvoltarea întreprinderilor de economie socială.261 În România, conform Legii nr.
500/2002 privind finanțele publice, legea care reglementează bugetul de stat, veniturile
bugetare nu pot fi alocate unor cheltuieli bugetare anume. În perioada iulie 2017-iunie
2018, suma colectată din plata penalităților a fost de aproximativ 1.492 milioane RON.
Există un sistem de subvenții pentru angajatori, însă acesta nu este suficient de
atractiv. Angajatorii pot primi o subvenție lunară timp de 12 luni pentru încadrarea
în muncă pe durată nedeterminată a persoanelor cu dizabilități și de 18 luni pentru
încadrarea în muncă a absolvenților cu dizabilități, dacă mențin angajarea acestora
timp de 18 luni.262 În 2019, la aceste subvenții au apelat doar 171 angajatori.263 Motivele
pentru acest grad scăzut de accesare a programului constau în faptul că angajatorii
nu cunosc stimulentele disponibile, pe de o parte, și cei care le cunosc nu le consideră
suficient de atractive din punct de vedere financiar, pe de altă parte. Unii angajatori
intervievați au accentuat faptul că subvențiile nu compensează nici măcar costurile
implicate de angajarea unei persoane cu dizabilități (cum ar fi povara birocratică
crescută, eventualele costuri de adaptare a locului de muncă și, dacă ar fi cazul,
costurile rezultate din productivitatea mai scăzută a angajaților cu dizabilități).264
Servicii de sprijin pentru ocupare eficiente și relevante pentru nevoile

persoanelor cu dizabilități, cu o acoperire largă a acestui grup
Oferirea unor servicii de sprijin pentru ocupare adaptate la nevoile persoanelor
cu dizabilități reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace de ocupare a
persoanelor cu dizabilități. Comitetul CDPD recomandă deseori elaborarea unui
sistem coerent și eficient de politici în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități.
Raportul mondial privind dizabilitatea pledează pentru servicii de reabilitare
vocațională și ocupare: formare, consiliere, asistență la căutarea unui loc de muncă
și plasarea pe piața muncii.265 Raportul face distincția între angajarea asistată,
reabilitarea vocațională și formarea profesională, pe de o parte, ca servicii destinate
exclusiv persoanelor cu dizabilități (abordate în sub-capitolul 3.3) și serviciile publice
de ocupare, ca servicii destinate întregii populații, pe de altă parte. „Este important
ca serviciile de ocupare să lucreze cu ambele tabere: să pregătească persoanele cu
dizabilități pentru muncă, și, în același timp, să determine angajatorii și condițiile de
muncă să devină mai incluzive”.266
261
Țări precum: Austria, Franța, Germania, Italia, Coreea de Sud, Polonia, Spania și Turcia, potrivit OCDE (2003).
262
Legea nr. 76/2002, art. 80 alin. (2) și art. 85 alin. (2).
263
Raport ANOFM furnizat la cererea ANDPDCA.
264
Accentul pe costurile implicate de recrutarea persoanelor cu dizabilități a fost pus mai degrabă de către angajatorii cu
experiență limitată în angajarea acestora, în timp ce angajatorii mai incluzivi au pus accent pe avantaje.
265
OMS și Banca Mondială (2012).
266
OIM (2020).
124
Ocupare
Numărul de șomeri cu încadrare în grad de handicap înregistrați la agențiile

teritoriale de ocupare a forței de muncă este foarte scăzut. La finalul anului 2019,
doar 368 de persoane încadrate în grad de handicap erau înregistrate la oficiile
ANOFM, cea mai mare parte a județelor înregistrând mai puțin de 10 șomeri persoane
încadrate în grad de handicap (12 dintre AJOFM-uri înregistrând chiar două persoane
sau mai puține).267 Procentul persoanelor cu certificat de handicap din numărul total
de șomeri era la sfârșitul anului 2019 de 0,28%.268 Numărul real de beneficiari ar putea
fi ușor mai mare întrucât unele dintre persoanele încadrate în grad de handicap s-ar
putea prevala de dreptul lor de a nu declara acest lucru, tocmai ca urmare a riscului
perceput de discriminare și a faptului că nu există beneficii semnificative pe care le-ar
putea primi ca urmare a acestui statut. Dar oricum, per total, prea puține persoane în
căutarea unui loc de muncă, cu sau fără dizabilități, apelează la serviciile de ocupare
- mai puțin de 30% din totalul acestora în 2020.269
Dificultăți privind accesul limitat la ocupare pentru persoanele cu dizabilități

CASETA 21
„Vor să lucreze, dar au pensii cu capacitate de muncă pierdută total sau parțial. Și atunci nu avem
cum să îi ajutăm.” (Reprezentant DAS, județul Cluj)
„Ne-am dus la bursa forțelor de muncă de câteva ori, dar să vă spun cinstit, am rămas cu un gust
amar. Dacă discuți cu patronul și zici că venim noi, îi dăm noi asistență la locul de muncă, stăm
lângă el, îi explicăm la început ce are de făcut... Nu: refuză, pentru că are dizabilitate.” (Reprezentant
ONG, județul Olt)
„Cred că până acum nu s-a pus atât de mult accentul pe a angaja persoane cu dizabilități la care
să și oferi tehnologie asistivă. Dacă [persoana] se putea adapta la mediul de muncă existent în
firmă, cu minime modificări, era OK, dacă nu, nu.” (Reprezentant AJOFM)
„O rudă de a mea l-a întrebat pe tata, de ce mă duce la școală, că și așa nu văd. Cunoscuții mai
îndepărtați: de ce lucrezi, că ai putea să stai acasă și să ai indemnizația de handicap?” (Persoană
cu dizabilități angajată, județul Maramureș)
„Eu mă adaptez oricum, dar am problemele astea cu tensiunea și nu pot să fac muncă fizică, [aș
vrea] ceva de genul vânzătoare, femeie de serviciu. Nu contează că am liceul, accept, doar să nu
stau acasă. Vreau să-mi găsesc un loc de muncă, să fiu și eu cineva. Am unde să stau, nu vreau
nu știu ce salariu, cât o fi, să avem ce pune pe masă. [...] Nu pot să am și pretenții.” (Persoană cu
dizabilități șomeră, județul Olt)
„N-am bani să deschid o afacere, nu sunt surzii atât de bogați. Ca și persoană cu handicap, având
veniturile acestea de 704 RON și 375 RON, am eu posibilitatea să-mi deschid o afacere? Chiar
dacă aș avea bani, n-aș avea curaj. Mi-ar fi frică de birocrație, să nu fie ceva ce nu înțeleg și să
greșesc. Am nevoie să-mi explice cineva și să am încredere în cel care îmi comunică.” (Persoană
cu dizabilități angajată, județul Olt)
În România prea puține persoane cu dizabilități beneficiază de pachetul de măsuri

de stimulare a ocupării pentru populația generală. În același timp, ținta de ocupare
stabilită de ANOFM pentru persoanele cu dizabilități, deși neatinsă, este extrem de
scăzută și într-o continuă scădere. Principalele măsuri pentru stimularea ocupării
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în general sunt: (i) informarea și
consilierea profesională; (iii) medierea muncii; și (iii) formarea profesională. Între 2015
și 2019, numărul de persoane încadrate în grad de handicap beneficiare ale serviciilor
active de ocupare s-a înjumătățit, ajungând la doar 1.013 (reprezentând 0,17% din
numărul total de beneficiari).270 Conform Programului Anual de Ocupare al ANOFM,
ținta de ocupare pentru persoanele cu dizabilități în 2019 a fost de 760 de persoane
(doar 0,14% din ținta pentru total populației), suferind o scădere puternică față de
2015. În 2019, doar jumătate din această țintă a fost atinsă.
267
Date ANOFM.
268
Numărul total de șomeri înregistrați la finalul anului 2019 era de 257.865.
269
Comisia Europeană (2020b).
270
În 2019, numărul total de beneficiari de măsuri active pentru ocuparea forței de muncă a fost de 568.534 persoane.
125
Ocupare
FIGURA 14 Indicatori privind serviciile active de ocupare și ținta de ocupare pentru

persoane cu dizabilități (număr)
Sursa: ANOFM.
Rezultatele unei campanii de inspecție a ANPIS desfășurată în perioada martie-

august 2020 indică faptul că AJOFM-urile și ALOFM-urile sunt slab accesibilizate
fizic, informațional și comunicațional (Figura 15). În fapt, din cele 49 de puncte de
lucru AJOFM verificate și care au răspuns, nici unul nu îndeplinește toate criteriile
necesare pentru a fi considerat ca accesibilizat fizic, și nici unul din 49 nu este
accesibilizat informațional și comunicațional. Pentru a da exemple concrete cu privire
la situația înregistrată cu privire la anumite dotări strict necesare: 48 nu au toalete
accesibile, 40 de servicii nu au cale de acces în clădire accesibilizată, iar 31 nu au
rampă deși ar avea nevoie. Din 49, 47 nu erau accesibilizate informațional și 39 nu
erau accesibilizate comunicațional. Lipsa accesibilității înseamnă că multe persoane
cu dizabilități locomotorii sau cu anumite dizabilități senzoriale nu pot utiliza serviciile
de ocupare existente. Acest lucru este agravat și de faptul că personalul serviciilor este
supraîncărcat și prin urmare consilierii ocupaționali nu ar putea desfășura activități de
lucru pe teren, chiar dacă fișa postului ar impune acest lucru (conform interviurilor cu
reprezentanții serviciilor AJOFM).
Gradul de accesibilizare fizică, informațională și comunicațională a 50 de

FIGURA 15
Agenții Județene și Locale de Ocupare a Forței de Muncă, 2020
126
Ocupare
Este nevoie atât de consolidarea serviciilor publice de ocupare, cât și de multiplicarea

și diversificarea furnizorilor de servicii de ocupare. În prezent, serviciile de ocupare
din România nu răspund nevoilor particulare de asistență și sprijin ale persoanelor cu
dizabilități din cauza numărului redus de specialiști formați (conform interviurilor cu
reprezentanții serviciilor de ocupare) și a resurselor financiare alocate insuficiente.271
Serviciile publice teritoriale de ocupare nu dispun de personal specializat în lucrul cu
persoanele cu dizabilități care să poată acoperi chiar și numărul mic de beneficiari
existenți în prezent, și cu atât mai puțin un volum mult mai ridicat de aplicanți, așa cum
ar fi necesar în viitor. Experiența altor țări272 arată că subcontractarea serviciilor de
ocupare către furnizori privați (în condiții bine definite și controlate) reprezintă o bună
soluție de a economisi costuri și a crește eficiența serviciilor.273 Conform legislației
românești, AJOFM-urile pot contracta servicii specializate pentru stimularea ocupării
forței de muncă de la furnizorii privați acreditați, însă nu există reglementări privind
contractarea de servicii dedicate persoanelor cu dizabilități, standardul minim de cost
sau standardele minime de calitate.
De asemenea, serviciile de ocupare sunt deficitare în termeni de integrare cu alte
servicii publice. Nu există un sistem de referire dinspre sistemul de asistență socială
care să facă accesibil consilierilor din serviciile de ocupare istoricul unei persoane
(nevoi identificate, beneficii și servicii primite). De asemenea, nu există o colaborare
sistematică între serviciile de ocupare și serviciile educaționale. Această lipsă de
integrare a serviciilor a fost menționată și în documentele oficiale. „Reforma planificată
a serviciului public de ocupare a forței de muncă a fost întârziată semnificativ. Serviciul
public de ocupare are o abordare foarte limitată de gestionare a cazurilor. Lipsa
integrării serviciilor de ocupare a forței de muncă, a serviciilor sociale și a serviciilor
educaționale și cooperarea ineficace cu angajatorii rămân obstacole importante”.274
271
În 2017, România cheltuia pentru politici de șomaj 13 unități monetare la paritatea puterii de cumpărare (PPC=monedă
convențională care ia în considerare puterea de cumpărare diferită pentru a putea compara țările) per locuitor față de 398
PPC per locuitor în medie UE-27; cheltuielile pentru șomaj reprezentau 0,1 din PIB și 0,4% din cheltuielile publice guvernamentale,
față de 1,3%, respectiv 4,9% în medie la nivelul UE-27 (potrivit indicatorului Eurostat prc_ppp_ind, http://appsso.eurostat.
ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=prc_ppp_ind&lang=en).
272
OCDE (2010).
273
„Subcontractarea este cea mai eficientă în cazul clienților care sunt dificil de plasat pe piața muncii, iar finanțarea bazată pe
rezultate (outcomes) poate fi eficientă” (Comisia Europeană, 2013).
274
Comisia Europeană (2019: 34).
127
Ocupare
Această problemă este una critică în ciuda direcționării fondurilor europene prin
Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 spre atingerea unor obiective
legate de ocupare: „serviciile publice de ocupare a forței de muncă nu sunt adaptate
în mod eficace la nevoile individuale și nu sunt integrate cu serviciile sociale, în pofida
faptului că sunt disponibile fonduri substanțiale”.275
Conștientizarea populației cu dizabilități apte de muncă și a

angajatorilor în scopul activării pe piața muncii
Există o serie de factori care demotivează persoanele cu dizabilități să își caute
un loc de muncă. De multe ori, persoanele cu dizabilități sunt lipsite de motivație
în a demara un parcurs profesional incert, în defavoarea statutului de beneficiar de
asistență socială. Studiile evidențiază importanța autoevaluării șanselor de ocupare
a unui loc de muncă ca unul dintre principalele motive pentru ocuparea scăzută în
rândul persoanelor cu dizabilități.276 Conform cercetării calitative desfășurate în cadrul
acestui proiect, autoevaluarea șanselor de ocupare a persoanelor cu dizabilități
este influențată de: (i) percepția acestora privind dreptul de a munci, care nu este
uniformă, unii respondenți accentuând, de exemplu, faptul că nu trebuie luate măsuri
preferențiale pentru categoria de populație vulnerabilă de care aparțin277 și de
(ii) înțelegerea acestora cu privire la capacitatea proprie de a munci, care este
influențată de nivelul de susținere din partea persoanelor fără dizabilități care le
înconjoară. Atunci când percepția negativă a persoanelor cu dizabilități despre
condițiile de pe piața muncii și despre capacitățile proprii este dublată de caracterul
pasiv al serviciilor de protecție socială și de ocupare, probabilitatea decuplării de la
piața muncii este foarte ridicată.
Unii angajatori nu sunt dispuși să recruteze persoane cu dizabilități din cauza
stereotipurilor. Un argument oferit frecvent de aceștia se referă la imposibilitatea
identificării unor persoane cu abilitățile și competența cerute pentru posturile scoase
pe piață. În același timp, cercetarea calitativă a relevat prejudecăți cu privire la
capacitatea de muncă a persoanelor cu dizabilități, la probabila lipsă de rentabilitate a
deciziei de a le angaja, la dificultățile potențiale provocate de problemele de sănătate
mintală sau la formarea și adaptările care le-ar putea fi necesare la locul de muncă.
Astfel de stereotipuri există însă nu numai printre angajatori, ci uneori și printre unii
membri ai familiei și chiar unele persoane cu dizabilități, care preiau și internalizează
atitudinile discriminatorii existente în mediul antreprenorial și în societate în ansamblu.
Programele de conștientizare anterioare cu privire la dreptul persoanelor cu
dizabilități de a munci pe piața muncii nu au fost ghidate de studii de diagnoză și
analize de impact sistematice. Multe campanii de conștientizare derulate în trecut
au definit în mod vag grupul țintă și au apelat la mesaje cu caracter generalist în
mass-media în loc să folosească instrumente de advocacy direct – de exemplu, prin
abordarea angajatorilor în contexte profesionale sau în cadrul unor consultări și
grupuri de lucru. Impactul campaniilor de conștientizare a fost rar evaluat, cel mai
adesea doar prin utilizarea indicatorilor cu privire la acoperire.
275
Comisia Europeană (2020a: 33-34).
276
Societatea Academică din România (2009).
277
Cercetarea calitativă indică faptul că persoanele cu dizabilități nu-și cunosc întotdeauna dreptul la muncă și modalitățile de
realizare a acestuia.
128
Ocupare
Dezvoltarea unor forme incluzive de muncă protejată

Formele de muncă protejată au rolul de a furniza locuri temporare de muncă
pentru persoanele greu angajabile, inclusiv cele cu dizabilități.278 Aceste forme de
muncă protejată asigură formare profesională și acordă sprijin pentru tranziția către
piața liberă a muncii. În Europa, întreprinderile sociale care pun accentul pe integrarea
pe piața muncii a grupurilor vulnerabile încadrează un număr estimat la aproape 3
milioane de angajați cu dizabilități.279 În țările în care formele de muncă protejată sunt
implementate într-un mod incluziv,280 ele oferă sprijin pentru integrarea profesională
a persoanelor cu dizabilități. Munca protejată este definită și abordată variat de la o
țară la alta.
Programele de muncă protejată desfășurate în Norvegia

CASETA 22
În Norvegia, persoanele care au capacitate redusă de muncă se înscriu la Serviciul Public de

Ocupare care face evaluarea nevoilor lor de ocupare. În funcție de nevoia lor de sprijin, ele pot
fi apoi incluse într-unul din următoarele două tipuri de programe: (i) Programul de formare
și pregătire pentru muncă pentru persoanele care au nevoie de sprijin pe termen lung sau
(ii) Programul de muncă permanent adaptată pentru persoane care au nevoie de sprijin permanent.
Ambele programe sunt implementate de întreprinderi de inserție și organizații non-profit care sunt
deținute majoritar de administrația locală și care au scopul de a integra profesional persoanele cu
capacitate redusă de muncă (nu numai persoane cu dizabilități).
Programul de formare și pregătire pentru muncă presupune: (i) evaluarea resurselor și
obiectivelor ocupaționale ale beneficiarilor; (ii) analiza abilităților de muncă într-un mediu
protejat și adaptat; (iii) includerea în programe de formare certificate; și (iv) desfășurarea
de sarcini de muncă și formare la locul de muncă neprotejat. Beneficiarii nu sunt considerați
angajați și nu primesc salariu, dar beneficiază de prestații sociale din partea Serviciului Public
de Ocupare. Întreprinderile de inserție primesc subvenții pentru implicarea în program. Între
ianuarie și septembrie 2018, 350 de întreprinderi au oferit acest serviciu unui număr de 7.423 de
persoane. O analiză a acestui program desfășurată de o asociație de întreprinderi de inserție
a arătat că, în această perioadă, în cele 115 întreprinderi membre, 26,6% dintre participanți
au făcut apoi tranziția spre piața liberă a muncii, iar 9,4% au avansat către altă formă de
educație.
Programul de muncă permanent adaptată permite persoanelor cu dizabilități să lucreze
într-un mediu protejat, cu sarcini adaptate la nivel individual și asistență la locul de muncă.
Scopul este dezvoltarea abilităților lor de a fi competitivi pe piața muncii sau de a intra în
programe de formare. Participanții sunt considerați angajați și beneficiază de toate drepturile
lor legale în acest sens. Remunerația este primită sub forma unei indemnizații, la care se
poate adăuga o sumă plătită de angajator. În mod similar cu celălalt program, întreprinderile
de inserție primesc finanțare publică pentru implementarea acestui program. În primele 9
luni din 2018, 8.521 de persoane cu capacitate redusă de muncă au fost angajate în cadrul
a 350 de întreprinderi de inserție participante. În această perioadă, aproximativ 11,5% s-au
îndreptat către piața muncii competitivă, iar 3,7% către programe de educație (conform
analizei menționate anterior).
Sursa: EASPD (2018).
Există o nevoie de a consolida formele de muncă protejată oferite în România.

Unitățile protejate autorizate și întreprinderile sociale de inserție care încadrează
persoane cu dizabilități, angajează împreună doar aproximativ 130 de persoane, în
condițiile absenței oricăror forme de sprijin public consistente pentru acestea înainte
de schimbarea prevederilor legislative din 2020. Persoanele intervievate ca parte a
278
Deși această problemă este discutată în sub-capitolele 3.1. și 3.2. (fiind relevantă atât pentru nivelul de angajare al persoanelor
cu dizabilități, cât și pentru condițiile de muncă oferite), pentru simplitate o vom aborda în cadrul sub-capitolului 3.1.
279
EASPD (2013).
280
Franța, Olanda și Polonia sunt exemple de țări care promovează modelul tranzițional de economie socială, în care angajații
sunt pregătiți pentru tranziția către piața liberă a muncii (Parlamentul European, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii,
2015).
129
Ocupare
cercetării calitative au prezentat două tipuri de argumente în favoarea consolidării

formelor de muncă protejate: (i) cele mai multe persoane cu dizabilități nu sunt
pregătite în acest moment pentru a activa pe piața competitivă; munca protejată
ar urma să le ofere o etapă intermediară, de pregătire pentru aceasta și (ii) unele
persoane cu dizabilități, în special cele cu dizabilități severe și cele cu dizabilități
intelectuale și psihice, pot fi foarte rar integrate pe piața muncii competitivă actuală,
așa cum arată ea în România, sub aspectul deficitelor de accesibilitate și al lipsei
culturii incluzive.
În România există două tipuri mari de forme de muncă protejată: unitățile
protejate autorizate și întreprinderile sociale de inserție (Tabelul 1). Unitățile
protejate autorizate281 (UPA) sunt entități de drept public sau privat, cu gestiune
proprie, în cadrul cărora sunt angajate minim trei persoane cu încadrare în grad de
handicap care reprezintă cel puțin 30% din numărul total al angajaților, iar timpul
de lucru cumulat al acestora reprezintă minim 50% din totalul timpului de lucru al
tuturor angajaților.282 UPA sunt autorizate și coordonate metodologic de ANDPDCA. În
august 2020, existau 36 de astfel de unități, dintre care doar 24 funcționau și au putut
fi contactate pentru a fi incluse într-o anchetă. Întreprinderile sociale de inserție283 (ISI)
reprezintă întreprinderi sociale284 care încadrează persoane din grupuri vulnerabile,
inclusiv persoane cu dizabilități, în proporție de minim 30% din personal, iar timpul de
lucru cumulat al acestora reprezintă minim 30% din totalul timpului de lucru al tuturor
angajaților. În plus, acestea trebuie să îndeplinească și condiția de a avea ca scop
lupta împotriva excluziunii, discriminării şi şomajului, prin inserţia socio-profesională
a persoanelor defavorizate. ISI sunt coordonate metodologic de ANOFM. În august
2020, existau doar 14 întreprinderi sociale de inserție, dintre cele 69 de întreprinderi
sociale care au putut fi contactate în cercetarea Băncii Mondiale din rândul celor 135
de întreprinderi sociale înregistrate în Registrul unic de evidență a întreprinderilor
sociale (REUIS). Teoretic, UPA pot fi simultan și ISI; în practică, în august 2020, nicio
unitate protejată nu era înregistrată în REUIS.285
281
Unitățile protejate autorizate sunt definite în Legea nr. 488/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
282
Conform Legii nr. 145/2020. Anterior, unicul criteriu era procentul de 30% persoane cu dizabilități din totalul persoanelor
salariate. Definiția actuală include și „orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfășurarea unei activități
economice de către o persoană fizică deținătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap”.
283
Întreprinderile sociale de inserție sunt definite prin Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
284
Întreprinderea socială este orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale,
care deţine un atestat în acest sens şi respectă o serie de principii de prioritate a obiectivelor sociale în defavoarea profitului.
Întreprinderile sociale pot fi: societăţi cooperative, cooperative de credit, asociaţii şi fundaţii, case de ajutor reciproc ale
salariaţilor sau pensionarilor, societăţi agricole, federaţii şi uniuni ale acestora și alte categorii de persoane juridice care
respectă definiţia şi principiile economiei sociale. Definițiile apar în Anexa 5 din Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
285
Pe listele ANDPCA în 2020 figurau 36 de UPA, dar chestionarele au putut fi completate doar cu 22, dintre care 19 complete,
în timp ce două UPA au refuzat să răspundă. Restul nu au putut fi identificate sau contactate în ciuda încercărilor repetate.
În Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale figura în 2020 un număr de 135 de IS. Au răspuns la chestionar doar
69, dintre care 68 complet, în timp ce 5 IS au refuzat să răspundă. Restul nu au putut fi identificate sau contactate în ciuda
încercărilor repetate.
130
Ocupare
TABELUL 1 Situația unităților protejate autorizate și a întreprinderilor sociale

Număr
Unități protejate autorizate
Număr entități în 2016 759
Număr persoane cu dizabilități angajate în 2016 2015
Număr oficial de entități în 2020 36
Număr entități ce au putut fi contactate și funcționează în 2020 24
Număr de persoane cu dizabilități angajate în decembrie 2019* 121
Procent de persoane cu dizabilități angajate în decembrie 2019* 54%
Număr de norme de muncă în decembrie 2019* 85
Procent norme de muncă în decembrie 2019* 50%
Întreprinderi sociale de inserție
Număr oficial de entități în martie 2020 16
Număr entități ce au putut fi contactate și funcționează în 2020 14
Număr de persoane cu dizabilități angajate în 2019* 11**
Total persoane angajate în decembrie 2019* 43
Număr de norme de muncă pentru persoane cu dizabilități în decembrie 2019* 10**
Total norme de muncă în decembrie 2019* 37
Sursa: Pentru datele privind UPA din 2015/2016: Centrul pentru Legislație Nonprofit (2019). Pentru cifrele din
2019: Ancheta Băncii Mondiale în august 2020, cu toate UPA/IS înregistrate care au putut fi contactate.285
Note: * Pentru entitățile care nu funcționau în 2019, datele au fost culese pentru luna iulie 2020. ** În
întreprinderile sociale de inserție în genere erau angajate 45 de persoane cu dizabilități, echivalentul a 34,5
norme de muncă. Acest lucru se explică prin angajarea unui număr de 34 de persoane cu dizabilități de către
3 fundații care nu au statutul de ISI (nu au marcă socială, funcționează doar ca întreprinderi sociale).
Formele de muncă protejată trebuie să prevină segregarea și discriminarea și să

promoveze locuri de muncă de calitate. Comitetul CDPD a făcut în mod recurent
solicitarea către Statele părți ca acestea să clarifice în ce măsură ocuparea în entitățile
lor protejate a condus sau nu la segregare și discriminare.286 Conform CDPD, dreptul
tuturor persoanelor cu dizabilități de a accesa oportunități de câștig pe care le aleg
sau le acceptă liber nu este realizat pe deplin atunci când singura opțiune pentru
ele este să lucreze în unități economice protejate. Acest lucru este valabil în special
atunci când condițiile de muncă și beneficiile oferite sunt sub standardele minime și
când ocuparea persoanelor cu dizabilități în aceste unități nu oferă o cale de acces
ulterioară spre piața liberă a muncii. Discriminarea în cadrul acestor forme de muncă
protejată ar trebui evaluată luând în considerare următoarele elemente: remunerația
angajaților cu dizabilități, drepturile lor sindicale, adaptarea rezonabilă a locurilor de
muncă, accesul lor la orientare tehnică și vocațională și șansele lor privind tranziția
către piața liberă a muncii.287
În România, nu există mecanisme de prevenire și monitorizare a segregării și
discriminării în UPA sau ISI care angajează persoane cu dizabilități. În legislația
românească nu există recomandări, obligații sau indicatori de performanță care
să monitorizeze tranziția persoanelor cu dizabilități către piața liberă a muncii, la o
anumită perioadă de timp de la angajarea în cadrul unei UPA sau ISI. Există doar
286
Bolivia în 2016, Brazilia în 2015, Canada în 2016, Germania în 2014, Lituania în 2015, Luxemburg în 2017, Polonia în 2018, Portugalia
în 2015, Moldova în 2016, Slovenia în 2018.
287
EASPD (2018).
131
Ocupare
un set de indicatori dezvoltat în anul 2017 privind monitorizarea ISI, însă fără o
metodologie de calcul.288 În consecință, accesul persoanelor cu dizabilități la orientare
tehnică și vocațională și mai ales la piața liberă a muncii este limitat.289 Există totuși
cazuri de succes ale unor UPA și ISI dezvoltate de ONG-uri înregistrate de cel puțin 10-
15 ani, considerate liderii sectorului de economie socială în România.290 Acești furnizori
de ocupare protejată au oferit beneficiarilor lor nu numai locuri de muncă, dar și
consiliere, formare și asistență la locul de muncă.
Finanțarea publică este esențială pentru funcționarea formelor de muncă
protejată. Studii recente291 au arătat că entitățile care asigură forme de muncă
protejată pot avea surse variate de venit, însă finanțarea publică este esențială pentru
supraviețuirea lor, fie asigurată sub formă de subvenții directe, fie prin stimulente
precum scutirea de taxe sau achiziții publice rezervate. Directiva UE nr. 24/2014
reglementează achizițiile publice rezervate și încurajează introducerea unor clauze
sociale în contractele de achiziții publice. Aceste clauze se aplică contractelor de
achiziții încheiate cu „ateliere protejate292 și operatori economici al căror scop principal
este integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilități sau defavorizate în
contextul programelor de angajare protejată, dacă cel puțin 30% dintre angajații
atelierelor, operatorilor economici sau programelor în cauză sunt lucrători cu dizabilități
sau defavorizați”. Unele țări au optat să facă achizițiile publice rezervate obligatorii
prin lege.
Finanțarea formelor de muncă protejată în Catalonia, Spania

CASETA 23
În Catalonia, prevederile Directivei europene sunt preluate în Legea nr. 9/2017 care precizează că
în contractele publice de achiziții trebuie integrate criterii sociale și de mediu. Legea impune, de
asemenea, facilitarea accesului întreprinderilor mici și mijlocii și al întreprinderilor de economie
socială la contractele de achiziții publice. Mai exact, contractele pot fi rezervate întreprinderilor de
inserție și centrelor speciale de ocupare și inițiativă socială, iar autoritățile locale sunt obligate să
fixeze un procent minim din totalul achizițiilor publice pentru contractele rezervate, în general între
1 și 5%. Conform site-ului de achiziții publice al guvernului catalan, în 2019 valoarea contractelor
rezervate în Catalonia a fost de 27,6 milioane de euro.
Sursa: FEICAT (2019).
Deși autoritățile publice contractante din România pot rezerva achiziții pentru
UPA și ISI, acest lucru nu se întâmplă în practică. Legislația românească în domeniul
achizițiilor a transpus directiva europeană în domeniu în câteva articole din Legile
nr. 98, 99 și 100/2016, care precizează în esență că, în anumite situații, „autoritatea
contractantă poate rezerva dreptul de participare la procedura de atribuire doar
unităților protejate autorizate conform Legii nr. 448/2006 [...] şi întreprinderilor sociale
de inserție prevăzute de Legea nr. 219/2015”.
288
Vezi Ordinul Ministerului Muncii și Justiției Sociale (în prezent Ministerul Muncii și Protecției Sociale) nr. 406/2017 privind
aprobarea ghidului orientativ privind indicatorii de rezultat, de realizare imediată/output și de impact, care să fie utilizați de
întreprinderile sociale/întreprinderile sociale de inserție în raportările anuale.
289
Conform anchetei Băncii Mondiale cu UPA și ISI desfășurată în august 2020, la nivelul anului 2019, 4 persoane cu certificat de
încadrare în grad de handicap s-au angajat pe piața liberă a muncii din totalul de 43 persoane angajate în ISI și 1 din 21 de
persoane de persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap angajate de UPA).
290
Aceste organizații au înființat structuri de economie socială sau au fondat, în calitate de asociat unic, societăți cu răspundere
limitată (NESsT, 2018).
291
EASPD (2018).
292
În opinia autorilor acestui capitol, traducerea corectă ar trebui să fie „unități protejate”. Conform Legii nr. 448/2006, „atelierul
protejat” are alt înțeles, și anume „spațiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfășoară activități de
formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților; poate funcționa în locații din comunitate, în centre de zi, în centre rezidențiale
și în unități de învățământ speciale”.
132
Ocupare
Aceste prevederi nu au condus la realizarea unui număr consistent de contracte

rezervate și la o dezvoltare vizibilă a sectorului economiei sociale, din cauza lipsei de
reglementare și a slabei conștientizări a impactului social potențial al utilizării acestui
tip de contract în rândul autorităților publice contractante.293
Unitățile protejate autorizate au fost puternic afectate negativ în ultimii ani de
modificări legislative care au diminuat stimulentele financiare. Începând cu 2007,
angajatorii care nu îndeplineau cota de 4% persoane cu dizabilități angajate aveau
posibilitatea de a alege între a plăti la bugetul de stat o penalitate în valoare de 50% din
salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă neocupate
și a achiziționa produse sau servicii de la UPA în sumă echivalentă. Eliminarea celei
de-a doua opțiuni în august 2017 a dus la o contractare consistentă a sectorului.294
Dacă în 2016 existau 759 de UPA active, cu 2.015 angajați cu dizabilități, în 2020 numărul
acestora era de doar 36 UPA înregistrate.295 În august 2020, legislația a reintrodus
opțiunea achizițiilor de la UPA reprezentând valoarea a jumătate din penalitate. În
plus față de această facilitate, UPA pot beneficia, în principiu, și de alte scutiri de
taxe,296 însă importanța acestora s-a dovedit a fi insuficientă, în practică, ținând cont
de evoluția sectorului în ultimii trei ani. Nu există stimulente pentru formarea și/sau
integrarea ulterioară a angajaților cu dizabilități pe piața muncii. Nu există aproape
niciun fel de susținere financiară publică a sectorului.297
Au fost acordate puține facilități întreprinderilor sociale de inserție, în mare parte
prin fonduri europene. Numărul de ISI a crescut considerabil în perioada 2009-2015 în
care a existat o linie de finanțare specială în cadrul Programului Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane. Totuși, în contextul planificării doar pe termen scurt a
acestui program, o parte dintre ISI au fost nesustenabile, neavând resursele necesare
pentru a continua activitatea după terminarea finanțării UE. Orice alte stimulente
prevăzute în legislația românească sunt minime și în general nevalorificate de
autorități.298 La fel ca și în cazul UPA, nu există stimulente pentru ISI în ceea ce privește
formarea și/sau asigurarea integrării ulterioare a angajaților cu dizabilități pe piața
muncii. Dintre cele 14 ISI care au răspuns la ancheta Băncii Mondiale, 11 au spus că nu
au primit în 2019 nici un fel de sprijin din partea autorităților publice în virtutea statutului
lor. În condițiile susținerii extrem de scăzute a UPA și ISI de către statul român, practic
acestea sunt constrânse să se afle în competiție cu ceilalți operatori economici. Ca
rezultat, acestea se orientează către candidați cu dizabilități mai ușoare sau intră
într-un declin economic și sunt eliminate de pe piață, ceea ce diminuează considerabil
șansele de ocupare ale persoanelor cu dizabilități care au nevoie de muncă protejată.
293
Un exemplu de deficit de reglementare este sugerat de temerile unor autorități legate de posibile sancțiuni ale organelor de
control sau contestații, deoarece criteriul celui mai bun raport calitate-preţ sau calitate-cost este greu de implementat. Un
exemplu de dificultate administrativă este faptul că platforma SEAP/SICAP de achiziții publice nu conține câmpuri unde să fie
bifate contractele/achizițiile rezervate sau furnizorii UPA sau ISI (Centrul pentru Legislație Nonprofit, 2019).
294
Mijatovic (2018a).
295
Doar 24 UPA au putut fi contactate în cadrul anchetei Băncii Mondiale, însumând doar 121 de angajați cu dizabilități.
296
Art. 82 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 menționează: scutire de plata taxelor de autorizare la înființare și de reautorizare; scutire
de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să reinvestit pentru restructurare
sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă
protejate; alte drepturi acordate de autoritățile administrației publice locale finanțate din fondurile proprii.
297
Dintre cele 22 de UPA care au răspuns la ancheta Băncii Mondiale, 20 au spus că în 2019 nu au primit niciun fel de sprijin din
partea autorităților publice în virtutea statutului lor.
298
Legea nr. 219/2015 menționează la art. 16-21 următoarele facilități pentru ISI: (i) posibilitatea de a beneficia de condiții speciale
impuse de autoritățile contractante la atribuirea contractelor de achiziţie publică; (ii) gratuitate pentru emiterea mărcii sociale
şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale; (iii) posibilitatea unor beneficii din partea administraţiei
publice locale inclusiv atribuirea unor spaţii şi/sau terenuri aflate în domeniul public, sprijin în promovarea produselor/
serviciilor/lucrărilor şi în identificarea unor pieţe de desfacere, sprijin în promovarea turismului și alte facilităţi şi scutiri de
taxe şi impozite; și (iv) facilități oferite și altor categorii de agenți economici inclusiv consiliere gratuită la constituirea şi/sau
la dezvoltarea afacerii oferită de AJOFM, facilitățile acordate angajatorilor de inserție, măsuri de natura ajutorului de stat și
programe pentru microîntreprinderi.
133
Ocupare
Măsuri recomandate
1 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și Ministerul Justiției (MJ) să
modifice legislația care limitează drepturile persoanelor puse sub interdicție în
sensul exercitării dreptului la muncă.299
2 MMPS, Ministerul Sănătății (MS) și Autoritatea Națională pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) să revizuiască legislația
privind supravegherea sănătății lucrătorilor pentru a elimina stabilirea inaptitudinii
permanente sau temporare de către medicii de medicina muncii la angajare.300
3 MMPS și Ministerul Finanțelor (MF) să analizeze oportunitatea suplimentării
fondurilor alocate Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)
cu o sumă echivalentă plății la bugetul de stat a penalităților pentru neangajarea
persoanelor cu dizabilități, în vederea susținerii de programe de ocupare dedicate
persoanelor cu dizabilități.301
4 ANDPDCA să amendeze legislația astfel încât, la calcularea îndeplinirii cotei de
către angajatorii cu peste 50 de angajați, angajarea cu normă întreagă a fiecărei
persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap grav să corespundă
ocupării a două posturi rezervate.302
5 ANDPDCA să amendeze Legea nr. 448/2006 astfel încât ponderea minimă a
normelor de muncă lucrate de persoanele cu certificat de încadrare în grad de
handicap în totalul normelor de muncă ale unităților protejate autorizate (UPA) să
fie de 30%, echivalentul procentului minim de angajați cu certificat de încadrare
în grad de handicap.
6 Guvernul României să asigure introducerea prin lege a obligației ca toate instituțiile
publice, indiferent de numărul de posturi alocate și de angajați, să pregătească
și să facă publice pe site-ul propriu rapoarte anuale privind numărul total de
angajați și numărul de angajați cu dizabilități, iar în cazul instituțiilor cu peste 50
de angajați, aceste date să fie afișate comparativ cu pragurile cerute în cadrul
sistemului de cotă.
7 ANDPDCA și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să publice anual
un raport privind numărul total de angajați și de angajați cu dizabilități din
sistemul public, pe baza analizei rapoartelor anuale ale instituțiilor și a datelor
ANAF.
8 MMPS să diminueze de la 18 luni la 12 luni durata în care există obligația menținerii
raporturilor de muncă sau de serviciu cu angajații cu dizabilități, la acordarea
subvențiilor pentru angajatori conform Legii nr. 76/2002.303
299
Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, art. 13 alin. (4) și Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 172. În numele persoanei puse sub
interdicție, tutorele ar putea să semneze contractul individual de muncă dacă locul de muncă este potrivit (protejat, adaptat
sau cu asistență la locul de muncă) și considerat ca atare de tutore și autoritatea tutelară deopotrivă. În condiții similare, ar
trebui ca persoanele puse sub interdicție să poată desfășura legal activități economice independente.
300
HG nr. 355/2007 care include opțiunea de acordare de către medicii de medicina muncii a soluției de “inapt în muncă”.
301
Această analiză ar acoperi Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
(republicată) (art. 78 alin. (3)), Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cât și legislația secundară.
302
Această modificare ar fi regăsită în reglementările din domeniul fiscal, de exemplu în Declarația 100 privind plata obligațiilor la
bugetul de stat, depusă lunar de angajatori.
303
Aceasta ar asigura subvenționarea locurilor de muncă ocupate de persoanele cu dizabilități pe întreaga durată în care
angajatorii sunt obligați să mențină angajarea (cel puțin 12 luni), prin reducerea semnificativă a costurilor salariale cu acești
angajați (forța de muncă a persoanelor cu dizabilități ar deveni mai ieftină pe termen mediu).
134
Ocupare
9 MMPS să elimine obligația angajatorilor care primesc subvenții pentru încadrarea

de persoane cu handicap grav și accentuat de a menține raporturile de muncă
pe o durată minimă (actualmente 12 luni); cu alte cuvinte, indiferent cât de puțin
timp durează angajarea, angajatorul să primească subvenția, dar cu menținerea
duratei maxime304 în care subvenția poate fi acordată.305
10 MMPS și ANOFM să acorde subvenții angajatorilor care angajează persoane cu
dizabilități pentru adaptarea locului de muncă, în locul actualelor scutiri de la
plata impozitului pe profit.306
11 MMPS, ANOFM și ANDPDCA să analizeze oportunitatea de asumare, prin
Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă, a unor ținte mai ambițioase cu
privire la cuprinderea de persoane cu încadrare în grad de handicap în măsurile
active de ocupare.
12 ANOFM să își întărească capacitatea de a asigura managementul de caz pentru
persoanele cu dizabilități.
13 ANOFM să asigure subcontractarea serviciilor de ocupare către furnizori de
servicii specializate în ocuparea forței de muncă privați, acreditați, în paralel cu
întărirea capacității de control al calității acestor servicii.307
14 ANOFM să asigure accesibilizarea mediului fizic, comunicațional și informațional
în care are loc furnizarea de servicii de ocupare.308
15 ANDPDCA să deruleze acțiuni/campanii de conștientizare cu scopul de a informa,
responsabiliza și activa atât persoanele cu dizabilități, cât și angajatorii, inclusiv
autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice publice.309
16 MMPS și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să asigure acordarea
de sprijin financiar către UPA și întreprinderile sociale de inserție (ISI) care
angajează persoane cu dizabilități, dacă asigură formare pentru piața muncii și
tranziția persoanelor cu dizabilități pe piața muncii competitivă.
17 MMPS și ANOFM să susțină financiar un procent din locurile de muncă din cadrul
unităților protejate autorizate destinate persoanelor cu dizabilități, cu condiția
îndeplinirii unor indicatori de tranziție spre piața muncii competitivă după un
anumit interval de timp.
304
12 luni pentru persoanele încadrate în grad de handicap și 18 luni pentru absolvenții încadrați în grad de handicap.
305
Este necesar să fie modificată în acest sens Legea nr. 76/2002: art. 80 alin. (2); art. 83 alin. (1) și art. 85 alin. (2).
306
Subvenția pentru compensarea angajatorilor pentru deficitul de productivitate ar trebui să corespundă ca procent din salariu
proporției de responsabilități din Fișa postului pe care angajatul nu o poate realiza. Estimarea acestui deficit ar trebui realizată
de DGASPC împreună cu ANOFM, printr-un serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități.
307
Aceasta s-ar realiza prin câteva amendamente legislative (la HG nr. 174/2002 – art. 32, Anexa 7; HG nr. 277/2002 – Anexa 1,
art. 2 alin. (2), 3; art. 15; HG nr. 377/2002 – art. 2 alin. (2)-(5)) și printr-un ordin emis de ANOFM care să prevadă condițiile în
care furnizorii acreditaţi (publici sau privați) pot să presteze servicii dedicate persoanelor cu dizabilități și finanţate din bugetul
asigurărilor pentru şomaj. AJOFM ar trebui să încheie contracte cu furnizori acreditaţi de servicii pentru stimularea ocupării
forţei de muncă specializate pe categoria persoanelor cu dizabilități.
308
De exemplu, pentru mediul fizic, aceasta ar include asigurarea de rampe, căi de acces sau covoare tactile. Pentru mediul
informațional, aceasta ar include adaptarea conținutului activității de informare și consiliere la nivelul de înțelegere al
persoanelor cu dizabilități intelectuale sau includerea de elemente de viață independentă și cultură a muncii/angajării, în
funcție de lipsa de experiență a candidaților. Pentru mediul comunicațional, aceasta ar include folosirea unui interpret de limbaj
mimico-gestual.
309
În cazul persoanelor cu dizabilități, campaniile de conștientizare ar trebui să se concentreze pe teme precum promovarea
potențialului lor de ocupare, prestațiile sociale care sunt menținute cumulativ cu veniturile de la locul de muncă sau alte beneficii
decât cele monetare care decurg din statutul de angajat. Principalul grup țintă al campaniilor ar trebui să fie persoanele cu
dizabilități inactive pe piața muncii, care pot fi activate prin informare și conștientizare. În cazul angajatorilor, temele ar trebui
să fie promovarea potențialului de ocupare al persoanelor cu dizabilități, valoarea adăugată pe care o aduc ele în companii/
organizații/instituții, facilitățile de care pot dispune angajatorii sau beneficiile aduse la nivelul întregii societăți. Campaniile ar
putea include: cursuri de formare, conferințe și promovare media.
135
Ocupare
18 Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) să modifice legislația privind

achizițiile publice, vizând transformarea în obligație a opțiunii actuale de atribuire
din bugetul de achiziții al autorităților publice a contractelor de tip rezervat pentru
unitățile protejate autorizate și întreprinderile sociale de inserție, într-un cuantum
minim.310
19 MMPS și MF să asigure acordarea unor condiții fiscale mai favorabile unităților
protejate autorizate (UPA) și ISI care angajează persoane cu încadrare în grad
de handicap grav sau accentuat/pensie de invaliditate gradul III, în comparație
cu cele care angajează persoane cu handicap mediu sau ușor.311
20 ANDPDCA să realizeze o evaluare de proces și impact a noii legislații privind UPA
după un an de la aprobarea acesteia.
310
Acest sprijin pentru unitățile protejate autorizate și întreprinderile sociale de inserţie s-ar acorda cu respectarea legislaţiei
naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat. Primele prevederi legislative care ar trebui amendate sunt art. 56 alin.
(1) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 69 alin. (1) și art. 125 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și art. 25 alin. (1) din Legea nr.
100/2016.
311
De exemplu, un prag mai scăzut de profit reinvestit care condiționează scutirea de la impozitul pe profit, conform art. 82 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, cu scopul de a sprijini ocuparea persoanelor mai greu angajabile. În prezent, pragul de profit
care trebuie reinvestit pentru a asigura scutirea de la impozitul pe profit este stabilit la 75%.
136
Ocupare
3.2 3.2
Calitatea scăzută
Calitatea a ocupării
scăzută a ocupării

Persoanele cu dizabilități care lucrează ar trebui să nu fie sărace.
Locurile de muncă ar trebui să fie potrivite cu nevoile angajaților cu dizabilități.

Persoanele cu dizabilități care lucrează sunt mai frecvent sărace decât persoanele
fără dizabilități care lucrează.
19% 14%
dintre persoanele
cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități au mai des decât persoanele fără dizabilități locuri de

muncă precare, care în multe cazuri îi transformă în angajați săraci.
44% 33%
dintre persoanele
cu dizabilități
Puține locuri de muncă sunt adaptate pentru ca persoanele cu unele dizabilități să

lucreze în condiții bune și să facă tot ce ar putea face.
Persoanele cu dizabilități lucrează rar conform unui program de

muncă diferit și unor sarcini potrivite cu nevoile lor.
Angajatorii modifică rar sau nu modifică deloc clădirile pentru a le
adapta nevoilor persoanelor cu dizabilități angajate.
Angajatorii oferă rar echipamente speciale care să ajute
persoana cu dizabilități să muncească mai bine (precum
computere sau telefoane speciale, tastatură Braille sau
echipamente de citit text).
Multe persoane cu dizabilități întâmpină probleme la școală, astfel încât

nu pot învăța tipuri de meserii bine plătite.
137
Ocupare
Organizațiile care apără drepturile persoanelor care lucrează

(sindicatele) nu acordă destulă atenție pentru a se asigura că și
drepturile persoanelor cu dizabilități sunt respectate.
Persoanele cu dizabilități nu sunt ajutate să înceapă afaceri.
ANGAJĂM!
Statul nu sprijină suficient persoanele cu dizabilități în obținerea și
păstrarea unui loc de muncă (de exemplu, să caute și să ocupe un loc de
muncă pentru care sunt bine pregătite). Uneori, persoanele cu dizabilități
APLICĂ
trebuie să fie ajutate să-și facă bine datoria la locul de muncă, inclusiv

prin prezența temporară a unei persoane de sprijin.
Statul nu sprijină suficient angajatorii și persoanele cu dizabilități să

cumpere echipamente și aparate care le-ar face munca mai ușoară și
mai productivă.
Angajatorii nu sunt ajutați să înțeleagă cât și cum pot munci persoanele

cu diferite dizabilități.
Statul român sprijină prea puțin angajatorii din punct de vedere financiar
să adapteze locurile de muncă pentru a le face mai potrivite pentru
Legea nu spune clar ce trebuie să facă angajatorii pentru a face locurile

de muncă cât mai potrivite pentru persoanele cu dizabilități.
Nu sunt efectuate controale pentru a asigura că persoanele cu

dizabilități sunt tratate corect de angajatori.

Sindicatele ar trebui să fie convinse să apere drepturile lucrătorilor cu dizabilități.
Afacerile începute de persoanele cu dizabilități ar trebui sprijinite financiar de stat.
Locurile de muncă ar trebui să fie potrivite pentru a fi ocupate de persoane cu
dizabilități.
Statul ar trebui să sfătuiască angajatorii cum să adapteze locurile de muncă,
astfel încât persoanele cu dizabilități să le poată ocupa. Statul ar trebui, de
asemenea, să suporte costul acestor adaptări.
Statul ar trebui să plătească echipamentele și tehnologiile ajutătoare necesare
persoanelor cu dizabilități care lucrează.
138
Ocupare
Diana
La vârsta de trei ani, Diana și-a pierdut auzul și apoi vorbirea din cauza unei infecții netratate
la timp. Anii de grădiniță i-a petrecut la o instituție specială din Focșani, unde educatoarea a
ajutat-o să-și recupereze parțial vorbirea. Din clasa întâi a mers la o școală de masă în Bacău,
unde a absolvit și liceul. A terminat Facultatea de Tehnică Dentară din București și acum lucrează
într-o agenție imobiliară. Uneori i-ar plăcea să locuiască într-o altă țară, în care oamenii să fie
mai deschiși și să o facă să se simtă mai ușor acceptată.
„Eu am avut o problemă în a mă accepta, în trecut. Îmi era foarte rușine. Din cauza faptului că
eram respinsă am dezvoltat o depresie și am început să merg la terapie. Acum, după terapie,
simt că am renăscut. Încerc să conving alți surzi că pot mai mult. Mi-ar plăcea pe viitor să ajut
adolescenți surzi să nu renunțe la școală și să le ofer îndrumare. Am căutat să văd ce muncesc
alți surzi în România, dar nu am găsit nimic. Am vorbit cu câțiva, mulți nu aveau nici măcar
bacalaureatul. Mi s-a părut nu se poate, nu e nicio șansă pentru noi, suntem mulți, mi se pare
foarte trist.”
139
Ocupare
3.2 Calitatea scăzută a ocupării

Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces la locuri de muncă de calitate, care
să le asigure un nivel adecvat de trai și care să fie adaptate la nevoile lor. Locurile de
muncă de calitate pentru persoanele cu dizabilități trebuie să le asigure independența
economică și protecția împotriva sărăciei, precum și realizarea personală.312 Analiza
provocărilor pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități în identificarea unor locuri
de muncă de calitate va aborda două probleme: (i) sărăcia persoanelor cu dizabilități
care lucrează și (ii) insuficienta adaptare a locurilor de muncă și lipsa de acces la
forme de ocupare asistată.
3.2.1 Sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează

Ocuparea ar trebui să ofere persoanelor cu dizabilități care lucrează o protecție
adecvată împotriva sărăciei. Pentru ca piața muncii să fie atractivă pentru persoanele
cu dizabilități, angajatorii trebuie să le ofere acestor persoane oportunitatea câștigării
unor venituri care să le plaseze peste pragul de sărăcie. Când acest lucru nu se întâmplă,
cel mai adesea este rezultatul unei structuri inechitabile a ocupării, care împinge multe
persoane cu dizabilități spre ocuparea unor locuri de muncă prost plătite. Sărăcia
persoanelor care lucrează este examinată sub formele sărăciei salariale și sărăciei
persoanelor care lucrează pe cont propriu. În plus, sunt discutate caracteristicile pieței
muncii și ale politicilor de ocupare care facilitează această problemă.
În România, ocuparea nu protejează de riscul de sărăcie (AROP)313 toate persoanele
cu dizabilități care desfășoară o activitate. Astfel, 19% dintre persoanele de 18-64 de
ani cu dizabilități care lucrau se aflau în risc de sărăcie în 2018, cu 5 puncte procentuale
peste populația fără dizabilități ocupată (Figura 16).314 Nivelul AROP era ușor mai ridicat
pentru populația cu dizabilități severe, respectiv 20% erau în sărăcie. România are al
doilea cel mai ridicat nivel de sărăcie a persoanelor ocupate cu dizabilități din UE-27,
după Luxemburg. În 2018, valoarea AROP din România era aproape dublă față de
media UE-27 de 11%. Riscul de sărăcie a persoanelor cu dizabilități care muncesc nu a
oscilat semnificativ în ultimii ani, înregistrându-se cu doar 0,7 puncte procentuale mai
multe astfel de persoane în 2018 decât în 2015 (diferența nu este semnificativă statistic).
Persoanele angajate pe cont propriu, ca patroni sau lucrători familiali neremunerați,
se confruntă cu un risc de sărăcie mult mai ridicat decât salariații (Figura 16).
312
Comisia Europeană (2020c).
313
Rata riscului de sărăcie (AROP) măsoară proporția din populație cu un venit pe adult echivalent (după transferurile sociale)
sub pragul de sărăcie stabilit la 60% din mediana venitului disponibil pe adult echivalent la nivel național după transferuri
sociale. Indicatorul măsoară proporția persoanelor cu un venit scăzut în comparație cu celelalte persoane din țară, cu alte
cuvinte nu presupune în mod necesar un standard de viață scăzut. Cu toate acestea, în România, 29% dintre persoanele cu
dizabilități severe și 15% dintre persoanele cu unele dizabilități raportau în 2018 că pot face față cu dificultate cheltuielilor
curente (calcule ale Băncii Mondiale folosind datele EU-SILC).
314
Per total populație, 15% dintre persoanele ocupate erau în risc de sărăcie în România în 2018, față de media de 9% pentru UE-27
(Eurostat, indicatorul [ilc_li04], https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=ilc_li04&lang=en).
140
Ocupare
FIGURA 16 Rata riscului de sărăcie a persoanelor ocupate de 18–64 de ani, cu și fără

dizabilități, în funcție de tipul de ocupare (salariați sau lucrători pe cont
propriu), 2018
Sursa: Indicatorul Eurostat ilc_iw01, https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=ilc_

iw01&lang=en
Note: * Patroni sau lucrători familiali neremunerați. ** State Membre din 2020.
Un procent mai ridicat dintre persoanele cu dizabilități ocupate desfășoară

activități pe cont propriu în comparație cu persoanele fără dizabilități. Munca pe
cont propriu este un factor de risc inclusiv pentru persoanele fără dizabilități care
lucrează pe cont propriu, expunându-le riscului de sărăcie în proporție ridicată (Figura
16). Totuși, persoanele cu dizabilități care muncesc prezintă o probabilitate mai mare
decât cele fără dizabilități de a lucra pe cont propriu. Astfel, 30% dintre persoanele
cu dizabilități care lucrează sunt angajate pe cont propriu sau au statutul de lucrător
familial neremunerat, față de 22% în cazul persoanelor fără dizabilități care lucrează.315
Multe dintre persoanele cu dizabilități care lucrează pe cont propriu sunt prinse în
forme de muncă precare, cu ziua sau sezoniere, de pe urma cărora obțin venituri
la limita subzistenței. Ocuparea pe cont propriu în rândul persoanelor cu dizabilități
este adesea consecința oportunităților limitate de angajare salarială, care le împinge în
forme de muncă informale, precare din punct de vedere economic. Unele dintre aceste
activități sunt în agricultura de subzistență, de multe ori exclusiv pentru autoconsum.316
Pe lângă faptul că generează venituri inadecvate, lucrul pe cont propriu în contexte de
muncă informale creează și alte probleme pentru acest grup de persoane, în special
deconectarea de la sistemele de asigurări sociale.
315
Calcule ale echipei Băncii Mondiale pe baza datelor EU-SILC, 2017-2018.
316
Datele EU-SILC oferă doar o imagine parțială asupra fenomenului muncii pe cont propriu, dar estimările disponibile susțin
concluziile cercetării calitative. Astfel, doar 2% dintre persoanele cu dizabilități care sunt ocupate în orașele mari sunt lucrători
pe cont propriu, 27% dintre același grup de persoane care locuiesc în orașele mici și suburbii și 48% din cele din mediul rural.
Aceste estimări arată că un procent mai ridicat de persoane cu dizabilități care lucrează pe cont propriu se află în zonele
unde oportunitățile de câștiguri salariale sunt mai puține, iar activitățile lucrative ocazionale în agricultură, și uneori activitățile
lucrative cu ziua în sectorul non-agricol, sunt mai frecvente.
141
Ocupare
Acces echitabil la locuri de muncă de calitate

Persoanele cu dizabilități sunt cuprinse mai frecvent în locuri de muncă puțin
calificate, respectiv mai rar în cele înalt calificate decât cele fără dizabilități.
Persoanele cu dizabilități, în special cele cu dizabilități severe, sunt angajate în proporții
mai ridicate în ocupații care necesită un nivel scăzut de educație, deseori doar studii
generale („ocupații elementare” în Tabelul 2) sau în ocupații care necesită cel mult
studii medii („ocupațiile 2-4”). În schimb, populația cu dizabilități ocupă în mai mică
măsură, comparativ cu populația fără dizabilități, poziții care cer studii superioare,
postliceale sau specializate („ocupațiile 6-9”).
Profesii ale persoanelor de 20–64 de ani conform clasificării ISCO*, 2017/2018

TABELUL 2
(procent)
Persoane...
Procent Procent Procent
Procent Procent Procent
cumulativ cumulativ cumulativ
1. Ocupații elementare 15 15 10 10 9 9
2. Operatori la instalații și mașini,
16 31 11 21 12 21
asamblori de mașini și echipamente
3. Muncitori calificați și asimilați 33 65 27 48 19 40
4. Lucrători calificați în agricultură,
9 74 15 64 14 54
silvicultură și pescuit
5. Lucrători în domeniul serviciilor 11 85 14 78 16 70
6. Funcționari administrativi 3 89 3 81 3 73
7. Tehnicieni și alți specialiști din
3 91 5 87 7 80
domeniul tehnic
8. Profesioniști 5 96 10 97 16 97
9. Membri ai corpului legislativ, ai
executivului, înalți conducători ai
2 98 2 99 2 99
administrației publice, conducători/
manageri și funcționari superiori
10. Forțe armate 2 100 1 100 1 100
Surse: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Notă: *ISCO este Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor, utilizată de Biroul Internațional al Muncii
pentru a organiza informația referitoare la angajare și locuri de muncă.
Structura inechitabilă a ocupării persoanelor cu dizabilități în comparație cu cele

fără dizabilități este în mare măsură consecința dezechilibrelor din sistemul de
educație. Probabilitatea de a ocupa locuri de muncă puțin calificate este egală sau
aproape egală în cazul persoanelor cu și fără dizabilități cu același nivel de educație.
Astfel, procentul mai mare de persoane cu dizabilități care ocupă aceste locuri de
muncă puțin calificate se explică în mare măsură prin nivelul de educație mai scăzut
al acestora (Anexă-Tabel 19).
Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la locuri de muncă de calitate este de
asemenea legat de anumite practici de discriminare la locul de muncă. Conform
anchetei Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități, 14% dintre persoanele cu
dizabilități care lucrează s-au simțit în foarte mare măsură discriminate la locul de
muncă din cauza dizabilității lor. În rândul persoanelor cu dizabilități severe, procentul
142
Ocupare
celor care s-au simțit în foarte mare măsură discriminate este de 29%. Interviurile cu
reprezentanții ANOFM și ai ONG-urilor și cu persoanele cu dizabilități au evidențiat
aceste probleme privind modul în care dizabilitatea este percepută și tratată de
angajatorii cu care interacționează persoanele cu dizabilități:
Persoanele cu dizabilități sunt uneori descurajate să ocupe poziții care solicită un
nivel ridicat de performanță, responsabilitate sau lucru cu publicul, sub motivații
diverse, de pildă dorința de a nu le expune stigmei sociale în cazul posturilor care
presupun interacțiunea cu publicul; și
Pe fondul practicilor de dinainte de 1990, există o anumită tendință de profilare
a ofertei de muncă pentru persoanele cu dizabilități, dependentă de tipul
dizabilității (de exemplu, în trecut, așteptarea era ca persoanele cu deficiențe de
vedere să lucreze la confecționarea de perii, iar acum există așteptarea ca ele să
fie formate și angajate ca maseuri).
Reprezentarea adecvată a drepturilor persoanelor cu dizabilități de

către sindicate
În România, sindicatele nu reprezintă activ drepturile și nevoile specifice ale
persoanelor cu dizabilități.317 Unele persoane cu dizabilități întâmpină dificultăți
în accesarea unor locuri de muncă adaptate (problemă discutată pe larg în cadrul
secțiunii 3.2.2) și unele dintre ele se confruntă cu discriminarea. Aceste deficite în ceea
ce privește calitatea locurilor lor de muncă le îngreunează parcursul profesional,
inclusiv nivelul câștigurilor lor din muncă. În ciuda acestui lucru, în prezent nu există
organizații sindicale centrate pe reprezentarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
sau care să facă din această tematică o prioritate.318 Activitatea Consiliului Economic
și Social al României (mecanismul de negociere la cel mai înalt nivel între guvern,
angajatori și sindicate) nu reflectă o preocupare pentru derularea unui dialog social
pe tema situației persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Angajații cu dizabilități
au nevoie de o reprezentare adecvată care să ia în considerare nevoile lor specifice
de protecție în ceea ce privește nediscriminarea și accesibilitatea locurilor de muncă.
Nu există și nu s-a explorat până acum ideea unui contract colectiv specific la
nivel național pentru angajații cu dizabilități. Contractele colective pot fi negociate
la nivel național, de ramură sau de unitate. Ele stabilesc un set de drepturi minime
garantate salariaţilor şi obligaţiilor corelative ale angajatorilor cu privire la aspecte
precum încheierea și derularea unui contract, concedierea, măsurile de sănătate şi
securitate în muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, formarea şi perfecţionarea
profesională, precum și obligaţiile salariaţilor. Crearea unui astfel de contract colectiv
la nivel național pentru angajații cu dizabilități ar putea să reprezinte un bun prilej
pentru operaționalizarea unora dintre prevederile CDPD în România și pentru
preluarea unora dintre obiectivele viitoarei SNPD 2021-2027, sub forma unor drepturi
minime garantate.
317
Un raport al OIM din 2017 se concentrează pe rolul sindicatelor în realizarea a patru obiective în domeniul promovării drepturilor
persoanelor cu dizabilități pe piața muncii: (i) promovarea ocupării forței de muncă; (ii) asistența socială pentru angajații
cu dizabilități sau angajații din familiile cu persoane cu dizabilități; (iii) dialogul social, inclusiv negocierea colectivă; și (iv)
stabilirea standardelor și drepturilor la locul de muncă prin legislație. Raportul precizează că „Acordurile colective pot specifica
principii strategice, cum ar fi prevenirea nediscriminării persoanelor cu dizabilități sau promovarea angajării în continuare
a persoanelor cu dizabilități. Contractele colective pot oferi, de asemenea, cerințe specifice în recrutarea, angajarea și/sau
revenirea la muncă a persoanelor cu dizabilități. Adesea, acestea vor explicita sau vor repeta condițiile legale sau de la nivelul
politicilor existente privind angajarea persoanelor cu dizabilități. Sindicatele au reușit să includă dizabilitatea în acordurile de
negociere colectivă din multe țări, în contexte diverse precum Argentina, Canada și Uganda”(OIM, 2017).
318
Singurul exemplu cu o anumită relevanță îl constituie Federația Sindicatelor Asistenților Personali ai Persoanelor cu Handicap.
Totuși, aceste sindicate nu reprezintă interesele persoanelor cu dizabilități angajate, ci pe membrii familiilor acestora angajați
ca asistenți personali.
143
Ocupare
Persoanele cu dizabilități au acces mai degrabă la forme de ocupare pe cont

propriu asociate cu riscuri crescute de sărăcie, și mai puțin la inițiative de
antreprenoriat sustenabile economic. Convenția recomandă în mod expres oferirea
de „oportunități pentru activități independente, dezvoltarea spiritului antreprenorial,
dezvoltarea de cooperative şi începerea unei afaceri proprii”. Ocuparea nesalarială
tinde să fie însă mai degrabă o sursă de vulnerabilitate economică, iar lucrătorii pe
cont propriu sunt în procente ridicate în risc de sărăcie. În prezent, programele publice
din România nu încurajează antreprenoriatul sustenabil al persoanelor cu dizabilități,
care să reflecte spiritul recomandării CDPD, spre deosebire de ocuparea pe cont
propriu de subzistență. Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-
2020 propune stimularea antreprenoriatului, dar statul român nu pune în practică
niciun fel de măsuri de sprijinire a persoanelor cu dizabilități ca să pornească afaceri
proprii. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului desfășoară programe
naționale multianuale pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), dar nu
există nicio prevedere specială privind accesul persoanelor cu dizabilități. ANOFM
acordă consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau
pentru iniţierea unei afaceri, însă doar 120 de persoane au beneficiat de aceste servicii
în 2018, printre care nu s-a aflat nicio persoană cu dizabilități.
3.2.2 Insuficienta adaptare a locurilor de muncă și lipsa de

acces la forme de ocupare asistată
Multe locuri de pe piața muncii trebuie să fie adaptate la nevoile persoanelor cu
diferite dizabilități. Adaptarea locurilor de muncă ar oferi persoanelor cu dizabilități
șanse egale de a accesa locuri de muncă de calitate. Multe persoane cu dizabilități
nu își pot desfășura activitatea fără a dispune de unele adaptări ale locului de muncă
sau nu o pot desfășura în condiții optime, respectiv performanța lor ar crește dacă ar
dispune de anumite adaptări. Cercetări internaționale susțin ideea că investițiile în acest
domeniu sunt cost-eficiente, cresc productivitatea și reduc absenteismul.319 Adaptarea
poate fi realizată în termeni de adaptare a spațiului de lucru, a echipamentelor, a
programelor de formare și evaluare, a fișei postului și a timpului de lucru și oferirea de
sprijin de tipul asistenței la locul de muncă. O descriere a fiecăreia dintre aceste soluții
poate fi găsită în Caseta 24.
Tipuri de adaptări utilizate la nivel mondial

CASETA 24
Există diferite tipuri de adaptări oferite frecvent în lume. În practică, adaptările trebuie ajustate la
nevoile fiecărui (potențial) angajat cu dizabilități.
Adaptări cu Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie să lucreze mai puține ore, doar în
privire la timpul anumite intervale ale zilei, să ia pauză pentru tratament sau odihnă. Exemple
de lucru în acest sens pot fi găsite în Franța, Germania, Danemarca, Grecia, Slovenia,
Letonia și Finlanda.
Responsabilități Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie sau ar munci mai eficient dacă
și proceduri de ar dispune de o restructurare a fișei de post standard, fluxuri de muncă
lucru adaptate, personalizate, modalități de comunicare și decizie în echipă adaptate, sarcini
o cultură mai accesibile sau furnizarea materialelor informative în formate alternative.
organizațională Confidențialitatea informației cu privire la diagnosticul persoanei trebuie
deschisă către respectată, iar pentru angajatul la care s-a stabilit sau agravat dizabilitatea
diversitate poate fi necesar transferul pe un alt post. Exemple în acest sens pot fi găsite
în Franța, Germania, Danemarca, Grecia, Slovenia, Malta, Bulgaria, Grecia și
Finlanda.
319
Parlamentul European, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii (2015).
144
Ocupare
Adaptări ale Accesarea și deplasarea în interiorul clădirii angajatorului pot fi problematice

spațiului de pentru angajații cu dizabilități. Pentru persoanele cu dificultăți de mobilitate,
lucru, accesului, de vedere, de auz sau chiar cu unele afecțiuni psihologice (de tipul unei
traseelor de anxietăți sociale) pot fi gândite reamenajări ale spațiului, precum: construirea
deplasare și ale de rampe și lifturi, eliminarea barierelor arhitecturale, dotarea traseelor cu
altor dotări din covoare tactile, alocarea preferențială a unor spații de lucru (la parter sau în
clădire zone mai luminoase) sau adaptarea toaletelor. Exemple în acest sens pot fi
găsite în Germania, Danemarca, Grecia, Austria și Marea Britanie.
Echipamente Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie de versiuni adaptate ale
speciale de lucru echipamentelor pe care le folosesc colegii lor fără dizabilități (precum
și echipamente computere sau telefoane adaptate, tastaturi Braille sau scaune ergonomice)
asistive sau pot avea nevoie de echipamente speciale (precum echipamente de citit
text, proteze auditive sau adaptări auto), care le îmbunătățesc funcționarea
și, implicit, performanța. Soluțiile de adaptare de acest tip sunt folosite
mai frecvent (dar nu exclusiv) în situația în care un angajat dobândește
o dizabilitate, iar compania face ulterior eforturi să-l păstreze în echipă.
Exemple în acest sens pot fi găsite în Germania, Slovenia, Suedia, Grecia,
Finlanda, Austria, Polonia și Marea Britanie.
Asistență la locul Unii lucrători cu dizabilități au nevoie temporar de prezența unei persoane
de muncă de sprijin, în timp ce alții nu pot lucra decât asistați permanent. Întrucât sunt
necesare două norme de lucru (fie și temporar), angajatorii rareori își pot
permite acest tip de asistență, motiv pentru care sunt necesare fonduri
publice. Persoana care oferă asistență poate fi un specialist (consilier
vocațional, terapeut ocupațional, psiholog, educator, asistent personal sau
interpret de limbaj mimico-gestual) sau un coleg cu pregătire în domeniu,
care să ajute angajatul cu dizabilități (de obicei, intelectuale sau de auz și/
sau de vorbire) să-și învețe și să-și îndeplinească sarcinile, să comunice cu
echipa, să se integreze în organizație. Exemple în acest sens pot fi găsite în
Franța, Spania, Letonia, Suedia, Finlanda, Irlanda și Marea Britanie.
Formare la locul Angajații cu dizabilități ar putea avea nevoie ca adaptarea instruirii pe care o
de muncă primesc (formal sau informal) la noul loc de muncă, fie că este vorba despre
adaptarea conținutului învățării la nivelul de înțelegere a persoanelor cu
dizabilități intelectuale sau a comunicării cu persoanele cu deficiențe de auz
și vorbire, prin folosirea exprimării scrise într-o manieră simplă și concretă
sau apelul la un interpret de limbaj mimico-gestual. Deseori și echipa în care
se integrează persoana cu dizabilități are nevoie de formare și conștientizare
privind modalitățile de interacțiune și comunicare cu viitorii colegi cu diferite
tipuri de dizabilități. Exemple în acest sens pot fi găsite în Suedia, Malta și
Austria.
Soluții pentru Adesea, deplasarea spre locul de muncă reprezintă o problemă pentru
deplasarea spre persoanele cu dizabilității motorii sau cu deficiențe de vedere. Soluțiile includ
locul de muncă organizarea sau decontarea deplasării angajatului cu dizabilități la serviciu
sau finanțarea unui dispozitiv pentru coborârea scărilor sau a unui mijloc
de transport adaptat. Marea Britanie este un exemplu de țară unde poate fi
identificată această facilitate.
Alternativa Multe persoane cu dizabilități ar prefera să lucreze de acasă, iar altele nu pot
muncii la beneficia de transport accesibil la serviciu. Însă tele-munca persoanelor cu
domiciliu dizabilități doar transferă nevoia adaptării la nivelul propriului domiciliu. Și
mai important, lucrul la domiciliu nu rezolvă problemele de incluziune socială
a persoanelor cu dizabilități și le lipsește pe acestea de o componentă
importantă a statutului de angajat, aceea de a face parte din echipă în
contextele de lucru și cele informale de la serviciu. Exemple în acest sens pot
fi găsite în Slovenia, Suedia și Polonia.
Surse: Adaptat după JDM Empowered Placements (2018), KMU Forschung Austria (2008) și Parlamentul
European, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii (2015).
145
Ocupare
Această secțiune descrie pe scurt diferite tipuri de adaptări care au fost implementate
în România, pe baza informației limitate disponibile în prezent, urmând aceeași
structură prezentată în Caseta 24.
Adaptări cu privire la timpul de lucru: România este o țară cu o prevalență
scăzută a contractelor de muncă cu timp redus. Persoanele cu dizabilități cu
vârste cuprinse între 20 și 64 de ani lucrează mai puțin de 30 de ore în procente
mai ridicate decât cele fără dizabilități de aceeași vârstă (5% față de 2%). Această
valoare este mai mică decât cea pentru cele mai multe țări din Uniunea Europeană
(vezi Anexă-Tabel 20). Analizele pe datele EU-SILC arată că persoanele care
lucrează sub 30 de ore pe săptămână sunt aproape exclusiv din mediul rural, din
orașe mici și suburbii și au niveluri scăzute de educație (Anexă-Tabel 21). Așadar,
în România, ocuparea cu timp redus este în cele mai multe cazuri asociată
unor forme precare de ocupare și veniturilor de subzistență, reprezentând mai
degrabă forme de excluziune de pe piața muncii decât modalități de adaptare a
locurilor de muncă la nevoile persoanelor cu dizabilități.320
Responsabilități și proceduri de lucru adaptate, o cultură organizațională
deschisă către diversitate: În cursul cercetării calitative, procedurile de lucru au
fost adaptările cel mai des întâlnite în rândul angajatorilor din România, probabil
și pentru că sunt cel mai ușor de făcut, având în vedere că presupun mai ales
decizii organizatorice. Exemple de astfel de adaptări sunt atribuirea unor sarcini
adecvate capacităților persoanei cu dizabilități și organizarea colaborării cu
persoana cu dizabilități în cadrul echipei, astfel încât contribuțiile aduse de
aceasta să fie integrate organic în activitatea organizației. Adaptările întâlnite
pe parcursul cercetării calitative au avut mai frecvent un caracter informal, fără
să se reflecte oficial în structurarea personalizată a fișei de lucru a persoanei cu
dizabilități.
Adaptări ale spațiului de lucru, accesului, traseelor de deplasare și ale altor
dotări din clădire:321 Adaptarea clădirilor este clar o problemă majoră în România,
datele ultimei inspecții realizate de ANPIS indicând că practic niciuna dintre cele
1.442 de clădiri inspectate în 2020 nu îndeplinea toate criteriile de adaptare.322
Echipamente speciale de lucru și echipamente asistive: În România, astfel de
adaptări sunt făcute ocazional de organizații neguvernamentale care recrutează
pentru angajare persoane din rândul propriilor beneficiari cărora le-au oferit
anterior sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă. Cu excepția acestor cazuri,
accesul la echipamente asistive, utile la locul de muncă, este rareori subvenționat
de angajatori.
Asistență la locul de muncă: Doar 3% dintre persoanele angajate au raportat în
ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități că au nevoie la locul de
muncă actual de prezența unei persoane de sprijin (inclusiv asistenți personali),
fiind vorba mai ales de persoanele cu dizabilități severe. Acest procent relativ
scăzut se explică prin faptul că acesta este un tip de sprijin care, atunci când nu
este acordat, de regulă blochează accesul la un loc de muncă. Spre deosebire
320
„Ocuparea cu timp redus de muncă este adesea asociată cu locuri de muncă care aduc un venit mai scăzut, mai puțină
stabilitate și perspective mai scăzute de creștere a calificării și avansare” (ANED, 2013).
321
Cercetarea calitativă a identificat unele cazuri în care aceste amenajări se produc, dar nu există cifre care să măsoare
frecvența lor la nivelul țării.
322
Situația pentru angajați poate fi și mai proastă decât este descrisă în Capitolul 1 privind Accesibilitatea și mobilitatea, întrucât
conformitatea cu criteriile de accesibilitate în clădiri a fost verificată de ANPIS doar din perspectiva clienților, nu a angajaților,
ori aceștia pot accesa spații diferite.
146
Ocupare
de alte țări, în România nu există decât foarte puține cazuri de persoane cu

dizabilități asistate la locul de muncă, în unele unități de economie socială sau
organizații neguvernamentale.
Formare la locul de muncă: Potrivit cercetării calitative, mulți angajatori nu iau
în calcul recrutarea candidaților cu dizabilități pentru că se tem de provocările
privind necesitatea adaptării locului de muncă și oferirii unor programe de
formare. Tematica formării profesionale a persoanelor cu dizabilități va fi
discutată ca parte a analizei din subcapitolul 3.3.
Soluții pentru deplasarea spre locul de muncă: Transportul public suferă de
numeroase probleme de accesibilitate (vezi Capitolul 1). Există cazuri extrem de
rare la nivel național în care fie autoritățile locale, fie un ONG sau un angajator
(sau un parteneriat între aceste entități) să ofere asistență pentru deplasarea
persoanelor cu dizabilități către locul de muncă.323
Alternativa muncii la domiciliu: În 2018, această practică nu era întâlnită decât
foarte rar. În UE-27, 5,2% dintre persoanele ocupate cu vârste între 15 și 64 de ani
lucrau de acasă, iar în România procentul era de numai 0,4%,324 însă nu există
date despre situația specifică a persoanelor cu dizabilități.
CDPD, Directiva 2000/78/CE și legislația națională accentuează obligația
angajatorilor de a satisface, în măsura posibilităților de care dispun, nevoile
legitime ale angajaților de adaptare a locului de muncă. Nevoia ca angajatorii să
facă un anumit tip de adaptare diferă foarte mult în funcție de tipul de dizabilitate
și specificul activității profesionale în cauză. Limitele acestora sunt definite de CDPD
sub forma conceptului de „adaptare rezonabilă”, mai exact acea adaptare care
nu determină „un efort disproporționat sau nejustificat al angajatorului”. Conform
Directivei 2000/78/CE,325 pentru a stabili dacă măsurile în cauză constituie un efort
disproporționat pentru angajator, trebuie să se țină seama de costurile financiare și
de altă natură, cât și de dimensiunea și de resursele financiare ale organizației sau
întreprinderii și de posibilitatea de a obține fonduri publice sau orice alte subvenții.
Legislația românească definește adaptarea rezonabilă,326 însă nu reglementează
situațiile în care un angajator ar putea fi scutit de la o asemenea obligație.327
Stimulentele financiare disponibile pentru angajatori în vederea adaptării
locurilor de muncă nu sunt eficace. Singura măsură relevantă prevăzută de legislația
românească se referă la „deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente
adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor
utilizate în procesul de producţie de către persoana cu handicap”.328 Angajatorii români
323
Cercetarea calitativă a oferit exemple de persoane care nici măcar nu pot ieși din propriul bloc de locuințe fără sprijin.
324
Eurostat, https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20180620-1#:~:text=The%20percentage%20
of%20employed%20persons%20in%20the%20EU%20who%20sometimes,%25)%20than%20employees%20(2.8%25)
325
Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în
ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
326
Conform Legii nr. 145/2020, adaptarea rezonabilă la locul de muncă este „totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru
a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea și/sau adaptarea programului de
lucru în conformitate cu potențialul funcțional al persoanei cu handicap, achiziționarea de echipament asistiv, dispozitive și
tehnologii asistive și alte măsuri asemenea” (articolul unic, punctul 2 din Legea nr. 145/2020).
327
De exemplu, Organizația Internațională a Muncii enumeră motivele pentru care un angajator ar putea fi scutit de la această
obligație: (i) când nu a aflat despre nevoia de adaptare (de exemplu, dacă angajatul are o depresie de care angajatorul nu
este conștient); (ii) când adaptarea necesară nu este disponibilă (de exemplu, dacă o persoană care își pierde vederea vrea să
continue să lucreze în design pe computer); (iii) când adaptarea impune o „povară” financiară disproporționată (de exemplu,
achiziționarea unui lift pentru a putea angaja un utilizator de scaun rulant) (OIM, 2014).
328
Legea nr. 448/2006, art. 84 lit. a).
147
Ocupare
accesează însă în mică măsură acest beneficiu în prezent. Cercetarea calitativă indică
patru motive pentru care acest lucru se întâmplă: (i) mulți angajatori nu dispun de
fondurile necesare adaptării locurilor de muncă; (ii) procesul de rambursare a sumelor
investite este complicat și suma recuperată reflectă doar parțial investiția; (iii) nu toți
angajatorii au informații despre aceste subvenții; și (iv) în multe cazuri angajatorii nici
măcar nu conștientizează nevoia de adaptare a locului de muncă.
Candidații sau angajații cu dizabilități au acces extrem de limitat la tehnologii și
dispozitive asistive subvenționate de stat. Aceștia au acces la dispozitive medicale
finanțate prin sistemul de sănătate,329 însă cele mai multe dintre aceste dispozitive nu
sunt orientate pe necesitățile persoanelor cu dizabilități de a-și desfășura activitățile la
locul de muncă, ci îmbunătățesc funcționarea lor în general. O parte dintre persoanele
încadrate în grad de handicap aflate în căutarea unui loc de muncă ar putea accesa
tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces subvenționate de ANDPDCA și
ANOFM, în cadrul unui proiect finanțat prin POCU, prin vouchere în valoare maximă
de 23.000 RON.330 Totuși, conform datelor ANDPDCA, până la data de 14 septembrie
2020, au fost prelucrate doar 134 de dosare pentru acordare de vouchere.331
În România, au existat experiențe pozitive ale unor DGASPC-uri și ONG-uri în ceea
ce privește furnizarea unor servicii de angajare asistată, dar încă nu există un
program la nivel național. În România, conceptul de „angajare asistată”, propus de
Legea nr. 448/2006, dar nedezvoltat prin norme de aplicare, face referire la „opțiunea
de angajare [pentru persoanele cu dizabilități] care facilitează munca în locurile
de muncă obișnuite de pe piața competitivă a muncii și care presupune oferirea
de sprijin în căutarea locului de muncă, și la locul de muncă, transport, tehnologii
ajutătoare, instruire, specializare și adaptarea sarcinilor în conformitate cu potențialul
persoanei cu handicap”. O analiză OCDE a sectorului ocupării din alte țări a arătat
că, în cazul multor persoane cu dizabilități, șansele de angajare și de păstrare a
unui loc de muncă sporesc considerabil dacă acestea primesc servicii de ocupare
asistată.332 În afara definiției prevăzute de Legea nr. 448/2006, în România nu există
un cadru de politici pentru adoptarea serviciilor de angajare asistată la nivel național,
ele fiind acordate doar de unele DGASPC-uri și ONG-uri. Aceste servicii au constat în
acordarea unui pachet de sprijin care a inclus consiliere vocațională, consiliere pentru
viață independentă, sprijin în căutarea și păstrarea unui loc de muncă și formare
profesională.
329
Prin Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în baza unei liste actualizate regulat prin ordinul miniștrilor MMPS,
MS și președintelui CNAS.
330
Acestea trebuie să se înscrie în bazele de date ale ANOFM și să beneficieze de servicii de informare, consiliere și mediere.
331
Proiectul a început în 2019 și se finalizează în 2022. Mai multe aspecte problematice legate de achiziționarea tehnologiilor
asistive se regăsesc în Capitolul 4 privind Protecția socială.
332
În cadrul unui raport care a analizat situația în 20 de țări membre OCDE (OCDE, 2003), 18 implementau programe de angajare
asistată, dedicate fie tuturor persoanelor certificate ca având o dizabilitate, fie persoanelor cu capacitate de muncă restrânsă
într-un anumit grad sau cu anumite tipuri de dizabilități.
148
Ocupare
CASETA 25 Calitatea scăzută a ocupării descrisă de persoanele cu dizabilități

„Mă simt limitat, forțat să fiu toată viața muncitor necalificat. Sunt nevoit tot timpul să am pe
cineva care aude, eu singur nu mă pot descurca, simt că nu mă pot descurca. Altă persoană surdă,
indiferent dacă nu are un auzitor lângă, singură nu se poate descurca să promoveze. Aș vrea să-
mi găsesc un loc de muncă la nivelul pe care l-am învățat, eu știu că pot să fac mai multe, mai bine.
Eu simt că patronul nu vrea să mă ajute să excelez la locul de muncă, deși eu știu că aș putea să
o fac.” (Persoană cu dizabilități angajată, județul Olt)
„Ne pun la orice, dar numai pe noi de la cămin [centru rezidențial], că suntem trei. Au și magazie
de ouă, la sortat, la împachetat, dar pe noi nu ne bagă acolo. Noi nu stăm cu angajații [fără
dizabilități], de multe ori stăm numai noi cei de la cămin.” (Persoană cu dizabilități angajată,
județul Olt)
„Sunt reticenți în a spune (motivele plecării de la un loc de muncă). Răspunsul lor este scurt: «Nu
mi-a plăcut». Sau: «Nu mi-a convenit salariul», dar practic motivele adevărate sunt în spatele
acestor fraze.” (Reprezentant AJOFM)
Nu există un ghid care să furnizeze angajatorilor informații tehnice privind

modalitățile de adaptare a locului de muncă. Angajatorii trebuie să înțeleagă
necesitatea adaptării locului de muncă, să facă analiza acestuia și a fișei de post și să
întreprindă măsurile de adaptare rezonabilă necesare pentru a permite angajatului cu
dizabilități să-și desfășoare activitatea în condiții optime. Lipsesc însă recomandările
concrete pentru angajatori cu privire la adaptările minime necesare și nevoia de a le
particulariza în funcție de cazul fiecărei persoane cu dizabilități și de cerințele locului
de muncă.333 În absența unor îndrumări oficiale, decizia privind oferirea unor adaptări
și tipul acestora rezultă din negocierea dintre angajator și angajatul cu dizabilități,
ambii având uneori cunoștințe limitate atât asupra drepturilor create de dizabilitate,
cât și asupra caracteristicilor tehnice ale adaptărilor posibile.
Nu există în prezent specialiști care să le poată oferi consiliere angajatorilor cu
privire la componenta de adaptare rezonabilă a locului de muncă.334 Mulți angajatori
nu au recrutat până acum persoane cu dizabilități sau nu au oferit adaptări ale locului
de muncă pentru angajați cu dizabilități. Din moment ce aceasta ar fi o activitate
nouă, ar trebui să existe un serviciu furnizat de specialiști care să le ofere angajatorilor
consultanță cu privire la adaptări, inclusiv cu privire la procesul de angajare, procedurile
de lucru, caracteristicile fizice ale locurilor de muncă, tehnologiile asistive, programele
de lucru cu timp flexibil și programele de instruire pentru angajați.335 În mod ideal,
un astfel de serviciu ar trebui să includă o echipă multidisciplinară care să poată
evalua nevoile pe baza Clasificării Internaționale a Funcționării, Dizabilității și Sănătății
(CIF). Din păcate, un astfel de serviciu nu este furnizat în prezent de nicio instituție
a statului. În plus, guvernul nu a dezvoltat standarde de calitate și de cost care să
333
Uneori, adaptările necesare sunt simple tehnic și cost-eficiente (de exemplu, un ecuson, un afiș); alte adaptări sunt mai
complexe, dar foarte eficace (de exemplu, soft pentru persoanele nevăzătoare la call center). În perioada inițială a angajării
unei persoane cu sindromul Down ar putea fi necesară asistarea ei la muncă de către un mentor, care să o îndrume în
realizarea sarcinilor de lucru și integrarea în echipă.
334
Un reper în domeniu l-ar putea constitui serviciul de angajare asistată (Arbeitsassistenz sau supported employment) dezvoltat
de Austria, implementat de organizații non-profit și finanțat de autorități. Constă în cinci etape: (i) contactarea persoanei cu
dizabilități; (ii) pregătirea unui plan de ocupare sau formare; (iii) informare și inițiere (punerea în acord a nevoilor angajatorului
și angajatului); (iv) furnizarea asistenței (timp de câteva săptămâni sau luni); și (v) intervenția în situațiile de criză. Dintre
responsabilitățile acestui serviciu enumerăm: dezvoltarea unor profiluri de deprinderi ale candidaților, identificarea și
diminuarea obstacolelor în calea lor către piața muncii, găsirea unui loc de muncă potrivit, introducerea la locul de muncă,
asistență psihologică și socială la locul de muncă, dezvoltarea de metode de lucru și structuri organizaționale, furnizarea de
dispozitive asistive, facilitarea comunicării și a schimbului de informații între persoana cu dizabilități, colegii și supervizorii ei,
managementul conflictelor și managementul crizei în situații de concediere (OCDE, 2003).
335
De exemplu, în Marea Britanie, serviciile de ocupare dispun de un consilier de ocupare a persoanelor cu dizabilități (disability
employment adviser) care este pregătit, printre altele, să ofere îndrumare asupra adaptărilor la locul de muncă.
149
Ocupare
ghideze angajatorii în contractarea unor furnizori privați de astfel de servicii.

Legislația actuală privind medicina muncii nu este suficient de specifică pentru
asigurarea adaptării locurilor de muncă. Structurile de medicina muncii au un
caracter predominant preventiv şi au, printre multe alte atribuții, responsabilitatea
de „consiliere a angajatorilor privind adaptarea muncii și a locului de muncă”.336 În
consecință, medicina muncii ar trebui să facă recomandări cu privire la persoanele
„apte condiționat”, atât în cadrul examenului inițial de angajare, cât și al celor
ulterioare, astfel încât angajatorii să realizeze un set de adaptări minimale. Totuși,
conform cercetării calitative, medicina muncii nu are, în practică, un rol activ în a oferi
recomandări angajatorilor cu privire la adaptările necesare atunci când angajează
persoane cu dizabilități sau ulterior. Indicațiile oferite angajatorilor sunt adesea
generale și cu un caracter formal, prea puțin personalizate în funcție de nevoile
persoanelor cu dizabilități. În cazul în care există anumite recomandări specifice, nu este
monitorizată sau impusă implementarea lor de către angajatori. Neimplementarea
acestor prevederi legale sugerează necesitatea introducerii unor mecanisme de
plângere destinate angajatorilor și angajaților cu dizabilități în legătură cu serviciile
de medicina muncii, precum și întărirea mecanismelor de control și sancțiune.337
Prevederea legală care permite inspectorilor de medicina muncii să declare
inapte de muncă persoanele cu dizabilități nu este în acord cu CDPD. Legislația de
medicina muncii prevedere posibilitatea declarării unor persoane ca fiind „inapte de
muncă”,338 pe motivul „incapacității medicale privind desfăşurarea activităţii la locul
de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical de medicina
muncii”. Acest lucru este în contradicție cu prevederile CDPD.
Inspecția Muncii nu a realizat până acum campanii privind adaptarea rezonabilă
sau alte drepturi ale persoanelor cu dizabilități. Întrucât art. 83 din Legea nr.
448/2006 prevede dreptul persoanelor cu dizabilități la adaptare rezonabilă la locul
de muncă, Inspecția Muncii ar trebui să dea amenzi dacă această prevedere nu este
respectată de către angajatori. Cu toate acestea, conform interviurilor cu angajatorii
și cu reprezentații Inspectoratelor Teritoriale de Muncă (ITM), inspectorii nu verifică
în mod specific calitatea condițiilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități și nu
au realizat nicio campanie tematică de informare privind respectarea drepturilor
acestora.339 De altfel, Inspecția Muncii nu deține o evidență a angajatorilor care
au recrutat persoane cu dizabilități, planificarea controalelor tematice centrate pe
asigurarea adaptărilor necesare fiind astfel dificil de făcut în acest moment.340
336
Medicina muncii are următoarele atribuții principale, conform Legii nr. 418/2004 privind statutul profesional specific al medicului
de medicină a muncii: (i) să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor; (ii) să consilieze angajatorul privind adaptarea
muncii şi a locului de muncă la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor; (iii) să comunice existenţa riscului de îmbolnăvire
profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii; (iv) să îndrume activitatea de reabilitare profesională, reconversia
profesională, reorientarea profesională în caz de accident de muncă, boală profesională, boală legată de profesie sau după
afecţiuni cronice; și (v) să participe la evaluarea riscurilor privind îmbolnăvirile profesionale.
337
În prezent, abaterile sunt rezolvate de Colegiul Medicilor.
338
HG nr. 355/2007, art. 11 alin. (1) și (2).
339
Singurele menționări ale persoanelor cu dizabilități în cadrul Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, cea
care ghidează activitatea ITM, sunt: „grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi femeile gravide, lehuzele sau femeile care
alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific”
și „angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice”.
340
Campaniile de inspecție ar trebui să vizeze: (i) angajatorii cu peste 50 de locuri de muncă care au angajați persoane cu
dizabilități și (ii) angajatori cu mai puțin de 50 de locuri de muncă beneficiari de stimulente pentru încadrarea persoanelor cu
certificat de handicap.
150
Ocupare
Măsuri recomandate
Adopții (ANDPDCA) să realizeze sesiuni de informare și consultare regulate cu
principalele sindicate din România în vederea activării resurselor dialogului social,
cu scopul combaterii inechităților pe piața muncii care afectează persoanele cu
dizabilități.341
2 Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) să creeze un

program național multianual de acordare de granturi pentru susținerea IMM-
urilor înființate de persoane cu dizabilități.342
3 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) să ofere

persoanelor cu dizabilități consultanță pentru începerea unei afaceri, în formate
adaptate, cu o țintă asumată anual în acest sens.
4 ANDPDCA împreună cu ANOFM să elaboreze un ghid pentru angajatori privind

adaptarea locului de muncă.343
5 ANOFM să creeze puncte de informare a angajatorilor, pe teme ce țin de

adaptarea locurilor de muncă și pe baza ghidului privind adaptarea locului de
muncă.
6 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), ANOFM și ANDPDCA să dezvolte

legislația privind cerințele de calitate și cost pentru servicii de asistență în vederea
adaptării locurilor de muncă oferite atât angajatorilor, cât și persoanelor cu
dizabilități.344
7 MMPS și ANOFM să introducă în legislație opțiunea de subvenționare a adaptării

locurilor de muncă și produselor asistive, care să stimuleze investiția angajatorilor
în acest sens, în locul deducerilor propuse în prezent în actele normative în
vigoare.345
341
Scopul acestor sesiuni ar trebui să fie încurajarea integrării tematicii dizabilității în activitatea sindicală din România, având
în vedere inechitățile cu care persoanele cu dizabilități se confruntă pe piața muncii și gradul scăzut de conștientizare și de
realizare de către angajatori ale drepturilor acestora.
342
Programul ar fi similar cu alte programe naționale pentru IMM-uri derulate de MEAT. Programul ar implementa o schemă de
ajutor de minimis pentru IMM-urile care au persoane cu dizabilități ca asociați sau acționari. Implementarea măsurii poate fi
monitorizată de Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului și finanţată de la
bugetul de stat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
343
Ghidul ar putea fi distribuit către angajatori sau persoane cu dizabilități pe diferite canale, prin asociațiile patronale, case de
comerț, AJOFM-uri sau DGASPC-uri.
344
Serviciul de angajare asistată (serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități, creat în subordinea
ANOFM) ar realiza o evaluare a locurilor de muncă (fișa postului, spațiu, echipamente, proceduri) și ar acorda consultanță
angajatorilor pentru adaptarea rezonabilă în momentul încadrării de persoane cu dizabilități. Acest serviciu ar fi responsabil
și pentru evaluarea calității locurilor de muncă protejate. Personalul ar include o echipă multidisciplinară formată în domeniul
CIF, pentru o bună evaluare a nevoilor persoanelor cu dizabilități. Sursa de finanțare a acestui serviciu ar putea fi fondurile
colectate din sistemul de cotă. Serviciile ar putea fi subcontractate de ANOFM unor furnizori publici și privați, pe baza unor
standarde de calitate și cost, care vor fi elaborate și consfințite în legislația în domeniu.
345
Acest lucru s-ar realiza prin amendarea art. 84 lit. a) din Legea nr. 448/2006, astfel încât să faciliteze investiția angajatorilor
în adaptări ale locului de muncă și produse asistive, prin subvenționarea sumelor respective (nu prin deduceri la calculul
profitului impozabil). Noua prevedere ar trebui să descrie modul de subvenționare a acestor sume, cu precizarea categoriilor
de cheltuieli care pot fi acoperite, în limite clar stabilite și pe bază de documente justificative. Sumele aferente acestui drept s-ar
asigura din bugetul de stat prin bugetul ANDPDCA; condițiile de acordare a acestui drept s-ar stabili prin Ordin al ANDPDCA.
Acest act normativ ar cuprinde precizări privind tipurile de adaptare rezonabilă a locurilor de muncă în funcție de fiecare tip de
dizabilitate și grad de afectare, precum adaptarea spațiului de lucru, a echipamentelor, a programelor de formare și evaluare,
a fișei postului și a timpului de lucru sau oferirea de asistență la locul de muncă. Ordinul ar include tipuri de tehnologii asistive și
o descriere a serviciului de asistență la locul de muncă și a categoriilor de specialiști care pot furniza acest serviciu și condițiile
de furnizare a serviciului.
151
Ocupare
8 Ministerul Sănătății (MS) și MMPS să modifice și să completeze legislația specifică

privind statutul profesional al medicului de medicina muncii pentru a crește
importanța examenului de medicina muncii în adaptarea rezonabilă a locurilor
de muncă de către angajatori.346
9 Inspecția Muncii să realizeze campanii de inspecție tematică privind adaptarea

rezonabilă a locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități.
10 MMPS să introducă în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL)

categoria angajaților cu dizabilități și în legislație, obligația angajatorilor de a
completa această informație.
346
În funcție de metodologiile dezvoltate la nivelul ANDPDCA (inclusiv liste de adaptări și dispozitive asistive), medicina muncii
trebuie să recomande, în vederea angajării persoanelor „apte condiționat”, atât în cadrul examenului la angajare inițial, cât și
al celor ulterioare, un set de adaptări minimale care să fie operate de angajatori, unde este cazul.
152
Ocupare
3.3 3.3
Accesul limitat
Accesul la programe
limitat de de
la programe formare
formare
profesională
profesională
Persoanele cu dizabilități, la fel ca

celelalte persoane, trebuie să aibă
șansa să învețe pe tot parcursul vieții,
inclusiv ca adulți, pentru a avea o
meserie cât mai bine plătită. Acest
lucru este foarte important pentru că
multe persoane cu dizabilități
întâmpină bariere în școală și nu
reușesc să învețe o meserie sau cele
pe care le deprind nu sunt plătite
suficient de bine.

Conform anchetei naționale realizate pentru acest raport în 2020:
Procentul persoanelor în vârstă de muncă care Persoanele cu dizabilități pot să învețe

au putut să învețe lucruri care să le ajute în lucruri care să le ajute în muncă într-o
muncă în ultimul an:
proporție mai mică decât persoanele
36% fără dizabilități (prin școală, cursuri de
calificare, de instruire, ucenicie,
22% seminarii, învățare la locul de muncă de
la colegi și orice alte forme de învățare).
11%
Cele mai dezavantajate sunt
Fără
dizabilități
Cu unele
dizabilități
Cu dizabilități
severe
persoanele cu dizabilități severe.
Atunci când sunt șomere, persoanele cu dizabilități nu sunt

Curriculum
întrebate în detaliu de agențiile de ocupare a forței de muncă
ce știu să facă, ce pot să facă și ce le-ar plăcea să facă. De
Vitae
aceea, pregătirea pentru piața muncii nu este făcută pe baza

abilităților acestor persoane, nu le îmbunătățește pe cele
existente și nu creează altele noi.
153
Ocupare
Doar 39 de persoane cu dizabilități au participat la cursuri

de pregătire pentru piața muncii organizate de ANOFM în
2019.
Programele de formare ale ANOFM nu sunt accesibile și
potrivite nevoilor persoanelor cu dizabilități.
O mare parte dintre fondurile europene pentru rezolvarea

unor probleme sociale sunt acordate pentru cursuri de
formare profesională.
Până în septembrie 2020, din 152.645 de persoane a căror
formare profesională a fost plătită cu bani europeni, doar
449 au fost persoane cu dizabilități.
ANOFM ar trebui să facă mai multe eforturi pentru a înțelege care sunt nevoile și
abilitățile persoanelor cu dizabilități. Pregătirea pentru piața muncii ar trebui să se
facă pornind de la ceea ce persoanele știu, ar putea și le-ar plăcea să facă.
Statul ar trebui să ofere programe de pregătire pentru piața muncii mai multor
Instituțiile care oferă pregătire pentru piața muncii ar trebui să îmbunătățească
clădirile și serviciile, pentru a putea lucra cu persoanele cu dizabilități într-un mod
adaptat nevoilor acestora.
O parte din fondurile europene ar trebui să fie special dedicate pregătirii pentru
piața muncii a persoanelor cu dizabilități. Ministerul Investițiilor și Proiectelor
Europene ar trebui să ofere informații despre numărul de persoane cu dizabilități
care primesc o astfel de pregătire.
154
Ocupare
Robert
Robert are 24 de ani, iar primii 20 de ani i-a petrecut în centre de plasament pentru copii și în
grija unui asistent maternal. Are o deficiență intelectuală ușoară. De aproape 5 ani este sprijinit
de un ONG care oferă servicii tinerilor cu dizabilități ca să trăiască independent în comunitate.
Cu ajutorul lor, Robert a urmat un curs de bucătar, după care a facut practică la un restaurant
care ulterior l-a angajat ca ajutor de bucătar.
„Cred că bucătăria m-a ales pe mine. Mi-a ridicat un pic zâmbetul, imaginația, conexiunea cu cei
din jur. Meseria aceasta poate să ofere gust și fericire. Vreau să îmi deschid un catering mic și
o cantină socială pentru persoanele nevoiașe. Am învățat asta de la mine de la muncă, pentru
că ei donează persoanelor nevoiașe. Și am zis uau, meseria asta poate să ofere gust și fericire.
Vreau ca la rândul meu să dau mai departe, să fie un exemplu mic care să se răspândească”.
155
Ocupare
3.3 Accesul limitat la programe de formare profesională

Persoanele cu dizabilități sunt mai puțin pregătite pentru piața muncii decât cele fără
dizabilități, deoarece tind să aibă un nivel de educație mai scăzut și acces mai redus la
forme de învățare pentru adulți. Această secțiune abordează participarea persoanelor
cu dizabilități la forme de educație și formare a adulților,347 în timp ce participarea la
sistemul educațional va fi analizată în cadrul Capitolului 6 privind Educația.
Persoanele adulte cu dizabilități participă într-o proporție mult mai scăzută la
forme de educație și formare decât cele fără dizabilități. În ancheta Băncii Mondiale
cu persoane cu și fără dizabilități, doar 22% dintre persoanele cu unele dizabilități de
25-64 de ani au declarat participarea în ultimele 12 luni la orice formă de educație și
formare pentru adulți, față de 36% dintre persoanele fără dizabilități. Această rată de
participare scade la doar 11% în cazul persoanelor cu dizabilități severe. S-au înregistrat
diferențe între persoanele cu dizabilități și cele fără pentru toate tipurile de formare:
formală, non-formală sau informală.348 De exemplu, în cazul învățării într-un cadru
formal, doar 2% din persoanele cu dizabilități severe au participat la cursuri de
calificare, față de 10% persoane fără dizabilități, iar 1% din persoanele cu dizabilități
severe au participat la cursuri educaționale pentru adulți (inclusiv la seral). Persoanele
din mediul rural, cele de sex feminin sau cu un nivel de educație mai scăzut au o
probabilitate mult mai redusă de a participa la orice formă de educație și formare, iar
decalajul în defavoarea persoanelor cu dizabilități în interiorul acestor categorii se
observă în continuare (Anexă-Tabel 22).
Participarea la forme de educație și formare în ultimele 12 luni, populația de

FIGURA 17
25–64 de ani, 2020 (procent)
347
Învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde educația timpurie, învățământul preuniversitar, învățământul superior, și educația și
formarea profesională continuă a adulților (Legea nr. 1/2011, art. 328 alin. (3)) (vezi Anexă-Tabel 24).
348
Conform legislației (OG nr. 129/2000, art. 5), competenţele profesionale se dobândesc pe cale formală, nonformală sau
informală. Prin calea formală, se înţelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare profesională.
Competenţele profesionale pot fi dobândite și pe cale nonformală, adică prin practicarea unor activități specifice direct la locul
de muncă sau autoinstruire. Competenţele profesionale pot fi dobândite și pe cale informală, adică prin formare profesională
neinstituţionalizată, nestructurată şi neintenţionată, prin contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educaţional,
familie, societate sau mediu profesional.
156
Ocupare
Notă: *Un superior sau un coleg care să își petreacă timpul cu angajatul pentru a-l ajuta să învețe sau să
dezvolte abilități specifice în timp ce se ocupă de anumite sarcini.
Lipsa de pregătire a persoanelor cu dizabilități pentru piața muncii poate fi atenuată prin
dezvoltarea de programe de orientare tehnică și vocațională eficiente, particularizate
pentru persoanele cu dizabilități. În acest sens, vom aborda trei elemente-cheie în
diagnoza noastră:
1. Existența unui mecanism de evaluare vocațională a persoanelor cu dizabilități;
2. Formarea profesională a adulților adaptată la caracteristicile persoanelor cu
dizabilități;
3. Formarea profesională a adulților în cadrul proiectelor europene.
157
Ocupare
Existența unui mecanism de evaluare vocațională a persoanelor cu

dizabilități
În prezent, persoanele cu dizabilități sunt puse în situația de a aborda piața
muncii în absența oricărui reper cu privire la abilitățile, limitările sau așteptările
lor. Abilitățile și potențialul lor de muncă nu sunt realmente evaluate nici în sistemul
de protecție socială, nici în cel de ocupare.349 În primul rând, evaluarea competențelor
și abilităților de muncă nu se face ca parte a procesului de certificare a încadrării
într-un grad de handicap, proces care oricum continuă să fie predominant medical.350
În al doilea rând, evaluarea invalidității de către medicii de expertiza capacității de
muncă este, de asemenea, medicalizată și se face doar în cazul celor care au muncit
și au contribuit la asigurările sociale înainte de instalarea dizabilității. În plus, evaluarea
urmărește doar capacitatea persoanei de a continua să deruleze aceleași activități,
și nu potențialul acesteia de a profita de oportunitățile de pe piața muncii, în cadrul
altor roluri. În al treilea rând, agențiile de ocupare a forței de muncă nu dispun de
capacitate, metodologii sau instrumente specifice de evaluare a potențialului de muncă
al persoanelor cu dizabilități, care să le permită să realizeze mediere reușită spre un
loc de muncă adaptat la nevoile lor specifice. Prin urmare, pregătirea persoanelor
cu dizabilități pentru piața muncii ar fi îmbunătățită de o evaluare vocațională, care
să identifice abilitățile de muncă ale persoanelor cu dizabilități, să nu le îngrădească
opțiunile lor pe piața muncii (persoanele cu dizabilități vor putea concura pentru orice
slujbă își doresc). Evaluarea ar trebui să se finalizeze cu o serie de elemente care să
orienteze procesul de căutare a unui loc de muncă ca resursă atât pentru persoanele
cu dizabilități, cât și pentru specialiștii care îi vor susține în acest proces (atunci când
este cazul).
Formarea profesională a adulților adaptată la caracteristicile

Oferta de cursuri de formare profesională adaptate furnizate de ANOFM este
în prezent aproape inexistentă. Legislația în domeniul formării profesionale a
adulților351 solicită ca programele de formare să fie adaptate în mod corespunzător
în vederea asigurării accesului egal şi nediscriminatoriu al persoanelor cu dizabilități,
ceea ce presupune accesibilitatea clădirilor, dotărilor și echipamentelor, a materialelor
de curs, a metodelor de predare și a tuturor celorlalte aspecte legate de derularea lor.
În practică, exemplele de cursuri adaptate sunt însă extrem de rare, reprezentanții
ANOFM intervievați declarând că oferta proprie de cursuri este deficitară din acest
punct de vedere. Doar 39 de persoane încadrate în grad de handicap au participat la
cursurile organizate de ANOFM în 2019.
349
Definiția utilizată de ANOFM pentru șomerii înregistrați face referire la capacitatea de muncă, fără ca aceasta să fie evaluată
corespunzător: „Persoana îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru a fi şomeră: (i) este în căutarea unui loc de muncă de la
vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; (ii) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice
o fac aptă pentru prestarea unei munci; (iii) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate
potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării
forţei de muncă, în vigoare; (iv) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de
muncă; şi (v) se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după
caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii
unui loc de muncă”.
350
Vezi secțiunea despre sistemul de evaluare a dizabilității din Capitolul 4 privind Protecția socială.
351
OG nr. 129/2000.
158
Ocupare
CASETA 26 Dificultăți de acces la programe de formare profesională pentru persoanele

cu dizabilități
„Au vrut, surdomuții, de exemplu, să facă curs de instalator. Ei sunt apți, pot să-l facă, dar le trebuie
translator, atât la proba teoretică, cât și la cea practică. Nu pot să angajez un translator pentru
două persoane, sunt fondurile care sunt, sunt facilitățile care sunt, și nu pot.” (Reprezentant AJOFM)
„M-am dus să îmi depun dosarul [de înscriere la un concurs pentru loc de muncă], m-au întrebat
cine mi-a dat mie licență de kinetoterapie.” (Persoană cu dizabilități angajată, județul Cluj)
„Dacă ar fi fost proiecte POCU pentru ocuparea persoanelor cu dizabilități, la fel de multe cum
au fost pentru alte grupuri vulnerabile, ar fi altfel.” (Reprezentant SPAS mediul urban, județul
Maramureș)
Formarea profesională furnizată în cadrul proiectelor finanțate din

fonduri europene
Persoanele cu dizabilități au fost considerate un grup țintă prioritar pentru
intervențiile privind ocuparea ale Programului Operațional Capital Uman (POCU)
2014-2020 (Axele Prioritare 1, 2 și 3).352 Strategia POCU menționează persoanele
cu dizabilități ca fiind un grup vulnerabil dezavantajat în ceea ce privește accesul și
participarea pe piața muncii. Strategia identifică, printre vulnerabilitățile acestui grup,
nivelul scăzut de ocupare, precum și nivelurile scăzute de educație și de participare
la educația și formarea pe tot parcursul vieții. Totuși, persoanele cu dizabilități nu
sunt definite ca grup țintă decât pentru intervențiile finanțate prin Prioritatea de
Investiții 8i353 din cadrul Axei Prioritare 3, ceea ce înseamnă că, în teorie, ar putea fi
lansate apeluri de proiecte dedicate lor sau ar putea fi stabilite ținte minime obligatorii
pentru cuprinderea persoanelor cu dizabilități în grupul țintă al proiectelor.
Cu toate acestea, numărul persoanelor cu dizabilități beneficiare de programe de
formare din fonduri europene a fost foarte scăzut. Proiectele POCU 2014-2020 pe
primele trei axe au inclus stimularea multor persoane din grupurile vulnerabile, inclusiv
cu dizabilități, să participe la cursuri în vederea angajării (Tabelul 3). În perioada de
programare, pe Axa Prioritară 1, nu s-a înregistrat nicio persoană cu dizabilități ca
făcând parte din grupul țintă, iar, pe Axele Prioritare 2 și 3, procentul persoanelor cu
dizabilități a fost de doar 0,3%. Doar în cadrul Priorității de Investiții 8i s-au înregistrat
ca având dizabilități 1% din numărul total de beneficiari (adică 230 de persoane).
352
POCU 2014-2020 a fost implementat pe 7 Axe Prioritare.
353
Prioritatea de Investiții 8i din cadrul Axei Prioritare 3 cuprinde accesul la locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea
unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv pentru șomerii de lungă durată și pentru persoanele cu șanse mici de
angajare, inclusiv prin inițiative locale de angajare și sprijin pentru mobilitatea forței de muncă.
159
Ocupare
TABELUL 3 Număr de persoane care au declarat că au încadrare în grad de handicap,

beneficiare POCU 2014–2020 până în septembrie 2020
Nr. beneficiari Nr. beneficiari Procent
persoane cu persoane cu
dizabilități dizabilități
Axa prioritară 1: Inițiativa „Locuri de muncă pentru
2.137 0
tineri”
Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea situației tinerilor din
1.456 5 0,3
categoria NEET*
Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți 149.052 444 0,3
8i. Accesul la locuri de muncă pentru persoanele aflate
în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele
inactive, inclusiv pentru șomerii de lungă durată și
21.593 230 1,07
pentru persoanele cu șanse mici de angajare, inclusiv
prin inițiative locale de angajare și sprijin pentru
mobilitatea forței de muncă
8iii. Activități independente, antreprenoriat și înființare
de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a 86.310 202 2,34
unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare
8v. Adaptarea la schimbare a lucrătorilor, a
41.149 12 0,03
întreprinderilor şi a antreprenorilor
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date MIPE.
Notă: * NEET = persoană cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o
formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională. Pentru 672 de persoane din 8iii și
250 de persoane 8v, informația privind dizabilitatea nu a fost raportată.
Lipsa de includere în POCU a persoanelor cu dizabilități se explică prin mai multe

caracteristici ale programului:
Sistemul de monitorizare POCU include indicatori specifici pentru care au fost
stabilite ținte minime, la nivelul programului și la nivel de proiect, însă niciunul
dintre indicatorii specifici prevăzuți pentru intervențiile din domeniul ocupării
forței de muncă (Axele Prioritare 1, 2 și 3) nu se referă la persoanele cu
dizabilități. Informații privind persoanele cu dizabilități la nivelul UE se colectează
prin indicatorii comuni, stabiliți prin Regulamentul Fondului Social European.354
Aceste informații se supun însă normelor de protecție a datelor personale, în
conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD),355 iar
colectarea informației despre statutul de persoană cu dizabilități se face pe bază
voluntară.
POCU nu a lansat niciun apel de proiecte prin care să-și propună ținte specifice
privind persoanele cu dizabilități. Apelurile lansate în cadrul programelor POCU
privind ocuparea sau formarea au inclus ținte minime pentru un set specific
de indicatori, de exemplu: „persoane care beneficiază de sprijin”, „persoane
care, la încetarea calității de participant, dobândesc o calificare”, „persoane
care, la încetarea calității de participant, au un loc de muncă, inclusiv cele care
desfășoară o activitate independentă”. Pentru unele apeluri au fost propuse ținte
minime mixte pentru grupuri țintă mai largi, cuprinzând orice combinație posibilă
între persoanele cu dizabilități cu șomerii pe termen lung sau persoanele cu nivel
354
Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul Social
European.
355
Regulamentul (UE) nr. 679/2016 (RGPD) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date.
160
Ocupare
scăzut de educație. Cu toate acestea, niciun fel de țintă nu a fost stabilită specific
pentru persoanele cu dizabilități la nivel de program sau de proiect, acest lucru
fiind opțional (Anexă-Tabel 23).
POCU nu a emis suficiente instrucțiuni sau facilități care să încurajeze
implementatorii proiectelor să includă persoanele cu dizabilități în grupurile lor
țintă. În apelul „România Profesională” (Axa Prioritară 3, Obiectivul Specific 3.8),
schema de ajutor de stat crește co-finanțarea din fondurile europene de la 50 la
60% în cazul proiectelor ce oferă formare persoanelor cu dizabilități. Alte apeluri
POCU nu includ însă cerințe specifice sau nu oferă instrucțiuni privind susținerea
persoanelor cu dizabilități, cu excepția unor prevederi foarte generale, ca de
exemplu: respectarea principiilor orizontale și secundare, eligibilitatea achiziționării
echipamentelor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.356
Criteriile de evaluare a proiectelor POCU nu au încurajat selecția proiectelor
țintind persoane cu dizabilități. În unele ghiduri357 există un criteriu de punctare
suplimentară a proiectelor care contribuie la SNPD 2016-2020, însă doar cu un
singur punct dintr-un total de 100.
Măsuri recomandate
(ANDPDCA), Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)
și Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) să dezvolte o metodologie de
evaluare a competențelor și abilităților persoanelor cu încadrare în grad de
handicap de vârstă activă care să acopere toate componentele experienței
trăite a persoanei,358 așa cum sunt ele descrise în Clasificarea Internațională a
Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF).359
2 Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Agențiile

Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sub coordonarea ANDPDCA
să implementeze la nivel județean metodologia de evaluare a competențelor și
abilităților de muncă ale persoanelor cu dizabilități și să furnizeze servicii de
orientare profesională persoanelor cu dizabilități interesate de angajare.360
356
Ghiduri condiții specifice, Axele Prioritare 1, 2, 3.
357
De exemplu în Axa Prioritară 3: „Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare a
șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului în corelare cu nevoile pieței muncii”, „Facilitarea ocupării șomerilor pe piața
muncii prin stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă”, „Scheme naționale - programe de ucenicie și stagii
pentru șomeri și persoane inactive, persoane de etnie Romă, persoane din mediul rural” Axa Prioritară 3/PI.
358
Lucrul cu persoanele cu dizabilități trebuie să țină cont și de capitalul educațional nonformal și de nevoile și preferințele
persoanei.
359
O soluție ar putea fi crearea unui serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități, în subordinea
DGASPC și sub coordonarea metodologică a ANDPDCA, în care să își desfășoare activitatea o echipă multidisciplinară formată
în domeniul CIF (serviciul de angajare asistată). Una din responsabilitățile acestui serviciu ar fi evaluarea capacității de muncă,
înțeleasă ca estimare adecvată, concentrată pe oportunitățile de integrare pe piața muncii (nu pe blocaje), a potențialului
de muncă al persoanelor cu dizabilități. Finanțarea funcționării acestui serviciu s-ar putea realiza din fondurile colectate din
sistemul de cotă (vezi propunerea anterioară în acest sens). Astfel ar trebui modificate Legea nr. 448/2006, Codul fiscal, Legea
bugetului și alte acte normative care reglementează activitatea DGASPC și ANAF.
360
Scopul orientării vocaționale ar fi să sprijine în mod adecvat și accesibil persoanele cu dizabilități în procesul de (re)integrare
pe piața muncii. Orientarea vocațională ar include și elemente de educație pentru viață independentă, atunci când este nevoie.
Serviciile ar putea fi subcontractate de DGASPC unor furnizori publici și privați, pe baza unor standarde de calitate și cost care
ar trebui elaborate și consfințite în legislația în domeniu.
161
Ocupare
3 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) să introducă obligații suplimentare

ale furnizorilor de programe de formare cu privire la accesibilizare și adaptarea
elementelor programelor de formare pentru persoanele cu dizabilități.361, 362
4 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să monitorizeze indicatorii

privind formarea profesională în cadrul proiectelor din fonduri europene,
dezagregați în funcție de statutul de persoană încadrată în grad de handicap.
5 MIPE să lanseze apeluri de proiecte dedicate persoanelor încadrate în grad de

handicap care să includă și servicii de formare.
6 MIPE să stabilească, în cadrul apelurilor la care sunt eligibile și proiectele adresate

persoanelor cu dizabilități, niște ținte minime privind procentul de beneficiari
persoane încadrate în grad de handicap.
7 MIPE să includă în criteriile de evaluare indicatori privind relevanța proiectelor

pentru îmbunătățirea situației persoanelor încadrate în grad de handicap.
361
Modificările în actele normative în vigoare vor pleca de la OG nr. 129/2000, art. 17 alin. (3) și HG nr. 522/2003, art. 8 alin. (2).
362
Aceste obligații se vor referi cel puțin la: (i) accesibilitatea mediului fizic (de exemplu, rampe, căi de acces sau covoare tactile),
comunicațional (de exemplu, folosirea unui interpret de limbaj mimico-gestual) și informațional (de exemplu, adaptarea
conținutului învățării la nivelul de înțelegere al persoanelor cu dizabilități intelectuale); (ii) adaptarea elementelor unui program
de formare, așa cum sunt ele listate de OG nr. 129/2000, art. 17 alin. (1): obiectivele programului de formare profesională,
durata de pregătire, numărul de participanţi, calificarea formatorilor, programa, mijloacele şi metodele de formare, dotări,
echipamente şi materiale și procedura de evaluare.
162
4.Protecție
4. Protecțiesocială
socială
Mihaela
În urmă cu 10 ani, Mihaela a avut un accident de motocicletă. Soțul ei a decedat la
câteva ore, iar Mihaela a trecut de două ori prin comă, a rămas paralizată în partea
de jos a corpului și cu mâna stângă parțial funcțională. Doctorii i-au spus că va trăi
maxim trei luni.
„Au trecut anii. Nu te poți resemna, dar trebuie să accepți, pentru că dacă nu accepți,
cedezi psihic. Am trecut prin spitale, am cunoscut prieteni noi și acolo, și pe Facebook.
Pe unde merg, motivez prietenii care sunt în căruț. Asta contează, să ne ajutăm și
să ne susținem. În spatele unui zâmbet nu este neapărat fericire. Am o grămadă
de probleme, dar nu mă ajută cu nimic să las să se vadă lucrul acesta. Îmi place
să dansez. Când simt că m-am încărcat negativ, dau drumul la muzică.” Mihaela
ar avea nevoie de acoperirea cheltuielilor suplimentare atât pentru echipamente,
vitamine, cât și pentru serviciile de recuperare. „În România, statul nu te ajută prea
mult. Noi facem recuperarea acasă, tata s-a adaptat, a învățat mișcările. Asta e
situația, nu avem bani să ne permitem să mergem la spital. Cum să merg la spital,
dacă îmi cer jumătate din pensie?”
Protecție socială

Persoanele cu dizabilități au dreptul să aibă un nivel de trai decent.
OI DE BAZĂ
NEV
ăminte, sănăta
brăc te,
ă, îm loc
an uir beneficii
hr e
nemonetare
precu
n
ățe a
mș
cet
E
NE
AT
co
ca
beneficii
VO
ală
IT
ea
LE N
MU
,a
monetare
ar
I
iv GA c
ct
ip
it ă TE O rti
ți
cu
lt u
D E V I A Ț A Î N C al p a
ra le e r n
s a u s p or ti v e , î n ge
Persoanele au un nivel de trai decent Statul sprijină persoanele al căror trai nu

când își pot acoperi nevoile de bază este unul potrivit cu nevoile lor prin
(hrană, îmbrăcăminte, sănătate, locuire) sistemul de protecție socială. Sistemul de
și când pot plăti toate cheltuielile legate protecție socială oferă beneficii
de viața în comunitate (precum școală, monetare (ajutoare în bani) și
activități culturale sau sportive și nemonetare (cum ar fi echipamente
recreere, în general participarea ca ajutătoare sau bilete de transport
cetățean). Dizabilitatea nu trebuie să fie o gratuite sau mai ieftine).
cauză pentru lipsa unui trai decent.
Care sunt principalele probleme privind protecția socială în România?
Procentul persoanelor deprivate material sever,

2018 În România, persoanele cu dizabilități
14% nu își permit, într-un procent mult mai
mare, să plătească produse sau servicii
6% de bază precum chiria pentru locuință,
încălzirea locuinței sau cumpărarea de
6% alimente, ceea ce înseamnă că se află
Fără Cu unele Cu dizabilități în deprivare materială severă.
164
Protecție socială
În România, procentul persoanelor cu dizabilități severe care sunt deprivate material

sever este mult mai mare decât în cele mai multe dintre celelalte țări ale Uniunii
Europene.
Procentul persoanelor cu dizabilități severe

deprivate material sever
FINLANDA
3%
NORVEGIA
SUEDIA
2%
ESTONIA
7% RUSIA
IRLANDA 13
%
LETONIA
7% 6% LITUANIA
18%
REGATUL
UNIT
BELARUS
5% POLONIA
6% 6%
GERMANIA
3% 18% CEHIA
UCRAINA
10%
SLOVACIA
AUSTRIA 5%
FRANȚA
5%
4%
ELVEȚIA
9% UNGARIA
ITALIA 10%
SLOVENIA
ROMANIA MOLDOVA
CROATIA
14%
5% 14%
PORTUGALIA BOSNIA ȘI
HERȚEGOVINA SERBIA
6
% BULGARIA
SPANIA
18%
MUNTENEGRU
KOSOVO
6% MACEDONIA
DE NORD
TURCIA
ALBANIA
GRECIA
8%
CIPRU
4% 4%
Această analiza a situației din România a arătat că există două mari probleme:
Accesul limitat la programele de reducere a sărăciei pentru populația
1 generală
Persoanele cu dizabilități întâmpină bariere în obținerea beneficiilor pe care le
primesc toate persoanele sărace.
Acoperirea limitată a cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate prin
2 programele existente
Sprijinul financiar și alte facilități din partea statului pentru a acoperi cheltuielile
care apar ca urmare a dizabilității nu sunt suficiente.
165
Protecție socială
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces egal la un standard de viață
adecvat. Toți cetățenii au dreptul egal la un standard de viață adecvat, care să le
permită să își acopere atât nevoile de bază pentru traiul zilnic (hrană, îmbrăcăminte,
sănătate și locuire), precum și cheltuielile necesare pentru a participa activ la toate
aspectele vieții în comunitate (precum educație, ocupare, timp liber sau participare
civică), în condiții egale și neinfluențate nicidecum de dizabilitate sau de alte situații
specifice de vulnerabilitate. Lipsa accesului egal la un standard de viață adecvat
generează inechitate socială și eșecul în includerea deplină a indivizilor în societate
(pe piața muncii, în sistemul de educație și în toate celelalte sfere ale vieții). În aceste
condiții, sistemul de protecție socială este dator să intervină. Acesta încorporează
instrumente de intervenție, precum beneficiile monetare și nemonetare, care ar trebui
să permită persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora să se bucure de un standard
de viață adecvat. Pentru a atinge dezideratele echității și incluziunii sociale, guvernele
trebuie să asigure accesul persoanelor cu dizabilități la scheme relevante de protecție
socială, adaptate nevoilor lor.
În România, persoanele cu dizabilități severe au o probabilitate de peste două
ori mai mare decât celelalte de a suferi de deprivare materială severă. Rata
deprivării materiale severe363 este unul dintre cei mai relevanți indicatori pentru a
măsura standardul de viață al unei gospodării, întrucât exprimă inabilitatea acelei
gospodării de a-și permite un număr minim de bunuri și servicii considerate dezirabile
sau chiar necesare traiului. România înregistrează unele dintre cele mai ridicate valori
ale deprivării materiale severe din Uniunea Europeană, atât per ansamblul populației,
cât și pentru persoanele cu dizabilități severe (vezi Figura 18). În 2018, un procent de 14%
dintre persoanele cu dizabilități severe suferea de deprivare materială severă, în timp
ce procentul era doar 6% pentru persoanele cu unele dizabilități sau fără dizabilități
(vezi Anexă-Tabel 25). Dacă în general persoanele din mediul rural sau urbanul mic
sau cele cu un nivel mai scăzut de educație tind să înregistreze rate mai mari de
deprivare severă, persoanele cu dizabilități severe aparținând acestor categorii
sunt grav afectate (de exemplu, 17% dintre cele din mediul rural se află în deprivare
materială severă). Chiar dacă în România rata deprivării materiale severe pare să fi
scăzut în timp în ultimii ani, ea a rămas totuși la fel de ridicată pentru persoanele cu
dizabilități severe.
363
Indicatorul măsoară procentul populaţiei care întruneşte cel puţin patru dintre următoarele nouă criterii: (i) nu îşi permit să
plătească chiria, ratele la împrumuturi sau facturile la utilităţi; (ii) nu îşi permit să îşi menţină locuinţa încălzită adecvat; (iii) se
confruntă cu cheltuieli neaşteptate; (iv) nu îşi permit să consume carne sau alte proteine în mod frecvent; (v) nu își permit să
plece într-o vacanță anuală departe de casă; (vi) nu îşi permit să cumpere un televizor; (vii) nu au maşină de spălat; (viii) nu au
autoturism; şi (ix) nu au telefon. Indicatorul face distincția între persoanele care nu îşi permit un anumit articol sau serviciu şi
cele care nu au acest articol sau serviciu din alte motive; de pildă, pentru că nu şi-l doresc sau nu au nevoie de el.
166
Protecție socială
FIGURA 18 Rata deprivării materiale severe pentru țările UE, 2018 (procent)
Bulgaria 9 18
Lituania 5 9 18
Croația 3 7 14
România 6 14
Letonia 3 7 13
Cehia 3 4 10
Slovenia 1 5 10
Ungaria 3 7 9
Grecia 7 8
Estonia 1 3 7
Irlanda 2 4 7
Belgia 3 6
Danemarca 1 6
Polonia 2 4 6
Portugalia 2 4 6
Spania 3 5 6
Austria 1 2 5
Italia 4 5
Olanda 1 5
Slovacia 3 5
Cipru 1 2 4
Franța 2 3 4
Malta 1 3 4
Finlanda 1 2 3
Luxemburg 1 3
Suedia 0 2 3
167
Protecție socială
Nivelul de trai al persoanelor cu dizabilități este mai scăzut decât cel al populației
fără dizabilități din două motive principale:
1. Veniturile familiei sunt deseori diminuate după ce un membru al familiei
dobândește sau se naște cu o dizabilitate. Deseori persoanele cu dizabilități
își pierd locul de muncă sau rămân neangajate sau unii dintre membrii familiei
trebuie să renunțe la locul de muncă pentru a îngriji persoana cu dizabilități,
ambele situații având un impact negativ asupra venitului gospodăriei. Această
vulnerabilitate financiară ar fi compensată prin accesul facil și nediscriminatoriu
la programe de protecție socială pentru populația generală în România.
2. Cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate pot crește considerabil nevoile
financiare ale unei familii. În absența unor programe țintite pentru persoanele
cu dizabilități în nevoie, aceste cheltuieli suplimentare pot duce familiile în sărăcie,
chiar și în cazul celor cu venituri mai mari.
În consecință, în acest capitol vom analiza două probleme principale:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la programele de reducere a sărăciei
pentru populația generală;
2. Acoperirea limitată a cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate prin
programele existente.
168
Protecție socială
4.1 4.1
Accesul limitat
Accesul la programele
limitat de reducere
la programele a a
de reducere
sărăciei pentru
sărăciei pentru populația
populația generală
generală

În România, există trei beneficii principale pentru familiile sărace: venitul minim
garantat, alocația de susținere a familiei și ajutorul pentru încălzire. Persoanele cu
dizabilități nu ar trebui să întâmpine dificultăți în a obține vreunul dintre aceste
beneficii, atunci când au nevoie.
Rata sărăciei în 2018:

21% Rata sărăciei pentru persoanele cu
24 % dizabilități severe este mult mai
ridicată decât cea pentru persoanele
32% fără dizabilități.
UL
VENIT Beneficiile pentru familiile sărace se acordă
M IN IM
GARAN
TAT celor care au venituri mai mici decât un nivel
stabilit prin lege. În România, persoanele cu
dizabilități grave sau accentuate primesc
lunar o indemnizație care ar trebui să acopere
nevoile specifice ale fiecăreia. Din cauza
faptului că această indemnizație este
386.820 cumulată, în mod greșit, cu venitul familiei,
familiile sărace cu persoane cu dizabilități, de
beneficiari în total
multe ori, nu pot primi beneficiile sociale de
doar care au nevoie.
126
persoane încadrate în
grad de handicap grav În iulie 2020, doar 126 persoane încadrate în
doar persoane încadrate în grad de handicap grav și 1.503 în grad de
1.503 grad de handicap

accentuat
handicap accentuat au primit venitul minim
garantat (din 386.820 beneficiari în total).
169
Protecție socială
Alocația de susținere a familiei se acordă doar dacă copilul

merge la școală sau dacă o comisie de la nivel județean
(Secretariatul Comisiilor pentru Protecția Copilului din cadrul
Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului)
declară că acel copil „nu poate fi înscris în nicio formă de
învățământ”. Acest mod de a privi copiii cu dizabilități este greșit.
Copiii cu dizabilități au dreptul la educație și pot fi înscriși în toate
formele de învățământ, numai că școlile sau comunitățile unde ei
trăiesc sunt prea puțin adaptate pentru a le permite acest lucru.
În aceste cazuri, ei nu pot merge la școală, deși ar dori.
FORMULAR
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată citi și înțelege
formularele și instrucțiunile pentru obținerea beneficiilor de la
stat, care, în prezent, sunt foarte lungi, scrise cu litere mici și greu
de înțeles.
Multe persoane cu dizabilități au dificultăți în a ajunge în birourile din primării unde

trebuie să facă cererea pentru beneficii.
34 /445 primării pregătite să

primească persoane
cu dizabilități
În 2019, doar 34 din 445 de primării din mediul

rural inspectate de către Agenția Națională
pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) erau
accesibile pentru persoanele cu dizabilități.
Legea ar trebui schimbată astfel încât indemnizațiile de handicap primite de per-

soanele cu dizabilități să nu se adune ca venit, lucru care poate duce la excluderea
acestora din rândul celor care primesc beneficii pentru familii sărace.
Toate familiile cu copii cu dizabilități care nu merg la școală și nu sunt ajutate de
către stat ar trebui să primească alocații de susținere a familiei.
Formularele pe care persoanele cu dizabilități trebuie să le completeze pentru a
solicita beneficiile sociale ar trebui simplificate și la fel și informațiile privind
condițiile pentru a primi aceste beneficii.
170
Protecție socială
4.1 Accesul limitat la programele de reducere a sărăciei

pentru populația generală
Programele de protecție socială care urmăresc reducerea sărăciei ar trebui să fie
planificate, implementate și apoi monitorizate astfel încât să asigure incluziunea
persoanelor cu dizabilități.364 În România, există trei programe principale de sprijin
financiar care au ca scop specific reducerea sărăciei. Ajutorul social pentru asigurarea
venitului minim garantat (VMG) este un program bazat pe testarea mijloacelor:
beneficiul este calculat ca diferența dintre pragul minim de venit care definește
sărăcia și venitul net lunar al gospodăriei. Aproximativ 170 de mii de familii în România
beneficiau de ajutor social în primul trimestru al anului 2020. Alocația pentru susținerea
familiei (ASF) este un alt program care acordă un beneficiu monetar pentru fiecare
copil aflat în familii cu venituri reduse, definite specific în lege, iar 164 mii de familii au
beneficiat de acest program în primul trimestru al anului 2020. Ajutorul de încălzire, cel
de al treilea program, are acoperirea cea mai ridicată și este un beneficiu progresiv
acordat în funcție de venitul familiei și tipul de încălzire, iar, în 2019, peste 240 de mii
de familii au beneficiat de acest program.365 Toate aceste programe, concepute să
reducă sărăcia în România, trebuie să fie acordate astfel încât să fie eliminată orice
barieră care ar putea împiedica persoanele cu dizabilități să le acceseze.
În România, persoanele cu dizabilități severe au un risc mai ridicat de sărăcie decât
celelalte persoane. Beneficiile de protecție socială (asigurările și asistența socială)366
ar trebui să reducă diferența de venit dintre persoanele cu și fără dizabilități.367 În
România, deși diferența între ratele de sărăcie pentru persoanele cu și fără dizabilități
este semnificativ mai redusă decât ar fi fost în absența tuturor beneficiilor de protecție
socială, ea nu dispare după primirea beneficiilor. În 2018, dacă rata sărăciei relative
este de 21% pentru persoanele fără dizabilități, ea este de 32% pentru persoanele cu
dizabilități severe. Femeile cu dizabilități severe și persoanele din urbanul mic sau cele
din mediul rural au o rată a sărăciei mai ridicată indiferent de nivelul lor de dizabilități,
dar au o probabilitate și mai mare de a se afla în sărăcie dacă au o dizabilitate (vezi
Anexă-Tabel 26). Această secțiune analizează mai mulți posibili factori care, dacă ar
fi luați în considerare, ar putea reduce diferența de sărăcie între persoanele cu și fără
dizabilități în urma acordării beneficiilor sociale.
364
Viziunea și aspectele cheie care vor fi abordate în privința sistemului de protecție socială se bazează cu prioritate pe art. 28
și 19 ale CDPD.
365
În 2016, a fost adoptat prin lege un nou program — venitul minim de incluziune (VMI) — care să consolideze cele trei beneficii,
să crească generozitatea, sprijinirea țintită a celor în nevoie și să stimuleze angajarea în sectorul formal. În ciuda adoptării legii,
implementarea ei s-a amânat în mod repetat. Legea VMI nu se aplică în prezent.
366
Beneficiile de asistență socială includ atât beneficii bazate pe testarea mijloacelor, cât și beneficii categoriale către grupuri
specifice de persoane, precum copii sau persoane încadrate în grad de handicap.
367
Mai mult decât atât, într-o societate cu mecanisme eficiente de asigurare a bunăstării persoanelor cu dizabilități, rata sărăciei
măsurată utilizând date din anchetă ar trebui să fie mai scăzută pentru persoanele cu dizabilități, întrucât o parte din veniturile
acestora sunt menite să asigure nu doar cheltuielile de bază, ci și cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate. Două persoane,
una cu dizabilități și cealaltă fără, având aceleași venituri, sunt în mod obiectiv la niveluri diferite de sărăcie pentru că o parte
din venituri sunt utilizate de către persoana cu dizabilități pentru a compensa cheltuieli suplimentare pe care dizabilitatea le
impune. Pentru o discuție despre costul ascuns al dizabilității, vezi Mitra et al. (2017a).
171
Protecție socială
FIGURA 19 Rata sărăciei relative înainte și după transferuri sociale, 2018 (procent)
Rata sărăciei relative înainte de transferuri sociale Rata sărăciei după transferuri sociale
28 %
21%
58% 24%
71% 32%
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018.
Beneficiile de asistență socială bazate pe testarea mijloacelor discriminează
persoanele cu dizabilități prin includerea beneficiilor menite să acopere doar
cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate în calculul privind venitul familiei.
Accesul persoanelor cu dizabilități la cele trei beneficii bazate pe testarea mijloacelor
este semnificativ îngrădit de faptul că indemnizația lunară368 de care beneficiază
persoanele încadrate în gradul grav sau accentuat de handicap (denumită în acest
material, în vederea identificării cu ușurință, indemnizația lunară), nu este exceptată
de la calculul veniturilor nete ale persoanei cu dizabilități.369 Persoanele singure cu
grad de handicap grav sau accentuat nu sunt eligibile pentru VMG, deoarece
indemnizația lor lunară (de 350 lei, respectiv 265 lei) depășește cuantumul maxim al
beneficiului pentru 2020 (141,5 lei). Datele administrative ne arată că, din aproape 400
de mii de beneficiari de VMG în iulie 2020, doar 1.600 erau persoane cu încadrare în
grad de handicap grav sau accentuat, reprezentând doar 0,4% din beneficiari.370
Familiile mai numeroase au o probabilitate mai mare de a fi beneficiare de VMG.
Persoanele cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav sau accentuat întâmpină
aceeași problemă și în cazul ASF sau al ajutorului de încălzire: pierd accesul sau li se
reduce cuantumul beneficiilor din cauza indemnizației lunare.
Numărul persoanelor încadrate în grad de handicap grav sau accentuat și a

TABELUL 4
familiilor cu astfel de membri care primesc VMG, iulie 2020

Persoane beneficiare de VMG Număr Procent
Total 386.820 100
Cu grad de handicap grav 126 0.03
Cu grad de handicap accentuat 1.503 0.4
Cu grad de handicap grav sau accentuat 1.629 0.42
368
Conform Legii nr. 448/2006, art. 58.
369
Conform OUG nr. 93/2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de asistență socială,
precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016.
370
În primul trimestru al anului 2020, un număr de 680.372 persoane cu handicap grav sau accentuat primeau indemnizație
lunară, ceea ce ar reprezenta aproximativ 3,6% din populația totală a României. Este posibil ca procentul persoanelor cu un
astfel de certificat în rândul beneficiarilor de VMG să fie mai ridicat, având în vedere probabilitatea mai mare în general ca
acestea să se afle în sărăcie.
172
Protecție socială
Număr Număr cu cel puțin un membru cu grad de

Familii beneficiare de VMG total handicap grav sau accentuat
Procent
1 persoană 77.939 140 0.2

2 persoane 33.522 175 0.5
3 persoane 19.346 385 2.0
4+ persoane 36.546 880 2.4
Total 167.353 1.580 0.9
Sursa: Calculele Băncii Mondiale folosind date ANPIS.
Beneficiile bazate pe testarea mijloacelor nu trebuie să discrimineze prin

condiționalitățile pe care le impun.371 Cel mai adesea, abordarea beneficiilor bazate
pe testarea mijloacelor vizează acordarea unui sprijin financiar familiilor în schimbul
aderării lor la condiționalități legate de ocupare, educație sau sănătate. Așadar guvernul
trebuie să se asigure că nu există niciun fel de bariere care să împiedice îndeplinirea
condiționalităților de către persoanele cu dizabilități. În situația în care mediul nu este
favorabil pentru ca persoana cu dizabilități să poată îndeplini condiționalitățile (de
exemplu, lipsa accesibilității sau a sprijinului), programul trebuie să asigure în mod
explicit că persoana nu este exclusă din program.
Condiționalitatea participării școlare impusă de ASF nu este adecvată situației
copiilor cu dizabilități. Cuantumul ASF primit de o familie se stabilește în funcție de
numărul de copii și de veniturile familiei. Pentru familiile cu copii de vârstă școlară,
acordarea beneficiului este condiționată de prezența copiilor la școală, verificată
semestrial prin situația absențelor. În cazul copiilor cu dizabilități, condiționalitatea
poate fi ridicată dacă părintele prezintă certificatul de încadrare în grad de handicap al
copilului și dacă Secretariatul Comisiilor pentru Protecția Copilului din cadrul DGASPC-
urilor, la cererea primăriei, atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio
formă de învățământ prevăzută de lege.372 Această abordare nu este adecvată din
câteva motive:
1. Orice copil, indiferent de dizabilitate, are dreptul să fie inclus într-o formă de
învățământ, inclusiv la domiciliu (cu extrem de rare excepții în cazul unor dizabilități
grave). Participarea copiilor cu dizabilități la educație nu este împiedicată de
limitările funcționale ale acestora, ci de barierele fizice, informaționale sau
atitudinale existente în sistemul de educație sau în comunitate. În consecință orice
evaluare a nevoilor copilului (vezi mai jos) ar trebui să indice nu dacă respectivul
copil poate fi înscris într-o formă de învățământ, ci dacă factorii de mediu îl
împiedică sau nu să o facă.
2. Atunci când DGASPC-urile acordă primăriilor dovada prin care se atestă faptul
că un copil nu poate fi înscris în nicio formă de învățământ prevăzută de lege,
acestea nu evaluează mediul în care se află copilul sau tipul de sprijin de care
copilul are nevoie și pe care îl primește pentru a urma o formă de învățământ
și nici nu își propun să realizeze acest lucru. Chiar dacă Centrele Județene de
Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) sunt în poziția să realizeze o astfel de
evaluare detaliată datorită interacțiunii cu copilul, familia acestuia și școala la care
copilul ar trebui să meargă, acestea nu au niciun rol în verificarea condiționalității
pentru ASF.
371
IDA și OIM (2019: 9).
372
HG nr. 38/2011, Norme metodologice din 19 ianuarie 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru
susținerea familiei, art. 8 alin. (8).
173
Protecție socială
3. Există copii care nu au certificat de încadrare în grad de handicap, au în schimb

cerințe educaționale speciale (CES), dar cărora sistemul de educație nu le oferă
sprijinul de care au nevoie pentru a participa într-o formă de învățământ. Acești
copii sunt excluși nu doar de la sistemul de educație, dar și de la sprijinul material
acordat prin ASF, întrucât, în lipsa serviciilor, abandonează sau nu urmează
deloc o formă de învățământ și în consecință nu îndeplinesc condiționalitatea. În
consecință condiționalitatea ar trebui să fie de asemenea ridicată pentru copiii
cu CES și care, din motive neimputabile copilului sau familiei, nu au primit sprijinul
de care aveau nevoie pentru a merge la școală.
Beneficiile de asistență socială ar trebui să fie accesibile informațional și
comunicațional, însă în practică acest lucru nu se întâmplă. Orice persoană care
solicită un beneficiu are dreptul să primească informația într-un mod adaptat, în care
să o înțeleagă. Minimum, condițiile de eligibilitate ar trebui să fie simple și clare, astfel
încât oricine să poată înțelege dacă s-ar putea califica, iar formularele ar trebui să fie
accesibilizate pentru persoane care au dificultăți de citire sau de înțelegere a
documentelor scrise. De exemplu, formularul unic pentru acordarea celor trei beneficii
bazate pe testarea mijloacelor nu îndeplinește elementele necesare accesibilității.
Acesta constă în 17 pagini, scrise cu font mic, care nu permite citirea de către persoane
cu dificultăți de vedere, și este în general dificil de urmărit și de înțeles. În consecință,
formularul ar trebui accesibilizat prin păstrarea doar a întrebărilor necesare pentru
acordarea beneficiului, îmbunătățirea fluxului de întrebări adresate potențialilor
beneficiari și simplificarea explicațiilor cu privire la beneficiu, precum și prin asigurarea
elementelor vizuale care să permită parcurgerea formularului de către persoane cu
dizabilități de vedere. Acest lucru ar trebui realizat pentru toate beneficiile sociale
(pentru un exemplu de bună practică în acest sens, vezi Caseta 27).
Asigurarea accesibilizării informațiilor necesare persoanelor cu dizabilități de

CASETA 27
către Departamentul de Muncă și Pensii din Marea Britanie

Departamentul de Muncă și Pensii din Marea Britanie și-a stabilit ca obiectiv accesibilizarea
informațiilor relevante pentru persoanele cu dizabilități prin transpunerea într-un format ușor de
citit și de înțeles. În acest demers, departamentul a înființat o echipă de profesioniști responsabilă
cu accesibilizarea tuturor materialelor destinate publicului. Textele din broșurile, site-urile sau
materialele pentru publicul larg au fost simplificate și sunt acum însoțite de pictograme și imagini
care ilustrează înțelesul. Textul apare în stânga, iar imaginea în partea dreaptă, astfel încât imaginea
să ilustreze grafic mesajul transmis de text. S-a avut grijă, de asemenea, ca informațiile complexe
să fie transformate în mesaje simple, succinte, clare și ușor de înțeles. Inițiativa a ajutat nu doar
persoanele cu dizabilități a căror capacitate de a înțelege un text scris este afectată, dar și pe cei
care nu cunosc bine limba engleză. În final, beneficiarii acestor informații au confirmat faptul că
mesajele au devenit mai comprehensibile și au afirmat că aceasta arată faptul că Departamentului
îi pasă de ei. Drept rezultat, informațiile privind sprijinul disponibil pentru persoanele cu dizabilități
au ajuns la o proporție mai mare dintre acestea, permițându-le astfel să acceseze în număr mai
mare beneficiile la care au dreptul.
Sursa: Railton (2019).
174
Protecție socială
Infrastructura fizică a clădirilor și birourilor asociate cu furnizarea beneficiilor

sociale trebuie să fie și ea accesibilizată, pentru ca persoanele cu dizabilități să
poată solicita neîngrădit beneficiile de care au nevoie. În 2019, doar 34 din 445
de primării (în cadrul cărora funcționează Serviciile Publice de Asistență Socială
care gestionează aceste beneficii) din mediul rural inspectate de către ANPIS erau
accesibilizate, luând în considerare toți itemii examinați de echipa de inspecție
socială.373 Chiar dacă clădirile în sine ar fi fost accesibilizate, unora dintre persoanele
cu dizabilități le-ar fi fost imposibil în cele mai multe cazuri să ajungă la primărie
pentru a-și solicita beneficiile, din cauza problemelor de accesibilitate întâmpinate
pe traseu, în mijloacele de transport disponibile și spațiile publice. În plus, unele dintre
persoanele cu dizabilități locuiesc singure și nu primesc sprijin material sau non-
material din partea vreunei alte persoane.374 În aceste condiții, este esențial ca sistemul
de asistență socială să poată identifica persoanele vulnerabile, să ajungă în mod activ
la acestea și să faciliteze accesul acestora la programele pentru care sunt eligibile.
Măsuri recomandate
1 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) să modifice legislația privind
programele de reducere a sărăciei pentru populația generală bazate pe testarea
mijloacelor pentru a excepta indemnizațiile lunare care se acordă persoanelor
cu încadrare în grad de handicap în baza Legii nr. 448/2006375 de la calculul
veniturilor nete ale familiei și modificarea prevederilor privind alocația pentru
susținerea familiei pentru a nu exclude de la alocația de susținere a familiei
(ASF) copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau încadrare în grad de
handicap, care nu primesc sprijinul necesar pentru a participa într-o formă de
învățământ.
2 MMPS și Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități,

Copii și Adopții (ANDPDCA) să accesibilizeze formularele necesare solicitării
de beneficii de asistență socială și de informații privind condițiile de eligibilitate
pentru acestea.
3 MMPS și ANDPDCA să realizeze o procedură pentru sprijinirea persoanelor

cu dizabilități sau a familiilor acestora în accesarea programelor de reducere
a sărăciei, inclusiv în soluționarea problemelor conexe (de tipul obținerii
documentelor necesare pentru acestea).
373
Campania de inspecția a vizat itemi privind accesibilitatea fizică (parcare adaptată, rezervată, semnalizată; cale de acces în
clădire accesibilă; rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea; cu intrare accesibilă în clădire; cu coridoare accesibile;
cu uși interioare accesibile; cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu; cu ascensor/platformă de ridicare
accesibilizate; cu grupuri sanitare accesibilizate), accesibilitatea informațională și accesibilitatea comunicațională.
374
De exemplu, conform datelor EU-SILC, în 2018, 29% dintre persoanele cu dizabilități severe au declarat că nu simt că ar putea
primi sprijin non-material dacă ar avea nevoie.
375
Indemnizația lunară prevăzută la art. 58.
175
Protecție socială
4.2 4.2
Acoperirea limitată
Acoperirea a cheltuielilor
limitată suplimentare
a cheltuielilor suplimentare
legate de dizabilitate prin programele
legate de dizabilitate prin programele existente
existente
Persoanele cu dizabilități au cheltuieli mai mari decât cele

fără dizabilități, tocmai din cauza costurilor suplimentare
legate chiar de dizabilitate. Nivelul cheltuielilor din cauza
dizabilității depinde de gravitatea și tipul dizabilității, de
vârsta persoanei și de locul unde lucrează sau unde
locuiește. Indiferent de nivelul acestor cheltuieli, persoanele
cu dizabilități ar trebui să primească de la stat suficiente
beneficii pentru a le putea acoperi.
Procentul persoanelor care pot plăti cheltuielile

curente strict necesare doar cu mare dificultate
11% Persoanele cu dizabilități, în special cu

dizabilități severe, fac mai des față cu
15% mare dificultate cheltuielilor strict
necesare.
29%

Suma total cheltuită cu beneficii
pentru dizabilitate (% din PIB)
2.1% 2.1%
1.5% În România, cheltuielile cu beneficiile

sociale pentru persoanele cu dizabilități au
0.9% scăzut semnificativ în timp. Ele sunt foarte
mici față de cheltuielile celorlalte țări ale
Uniunii Europene, iar decalajul a crescut în
timp.
2009
2017
media UE-27 România
Beneficiile și serviciile se acordă în funcție de modul în care este stabilită dizabilitatea.

În România, dizabilitatea este stabilită în mare măsură pe baza bolii pe care o are
persoana.
176
Protecție socială
Beneficiile acordate de stat diferă între gradele de handicap,

dar nu și în funcție de tipul dizabilității sau de nevoile diferite
ale persoanelor cu dizabilități. Indemnizația de handicap și
bugetul personal complementar au o valoare cumulată de
doar 500 lei lunar pentru persoana încadrată în handicap
grav și doar 272 lei lunar pentru persoana încadrată în
handicap accentuat, indiferent de tipul de dizabilitate și
barierele de participare la societate.
Multe persoane cu dizabilități nu au echipamentele ajutătoare de care au nevoie,
în multe situații pentru că nu au bani pentru a le cumpăra.
Procentul persoanelor cu dizabilități care...
Nu utilizează echipamente Nu le utilizează din cauză că
și dispozitive asistive, nu își permit, din totalul celor
Au nevoie dintre cei care au nevoie care nu le utilizează
Proteze
9% 33% 77%
Aparate
auditive 14% 54% 64%
Scaun rulant
manual 13% 39% 87%
BANCĂ Schimbarea unor caracteristici ale locuinței, pentru a o face

mai potrivită, ar permite multor persoane cu dizabilități să
locuiască pe cont propriu. În România există un program de
credite pentru persoanele cu dizabilități pentru a face
schimbări ale locuinței sau ale autoturismului. Însă sunt
puține persoanele cu dizabilități care folosesc aceste credite,
pentru că au venituri prea mici ca să își permită ratele lunare
și pentru că acest program nu este suficient de bine
cunoscut.
În perioada 2016-2020, doar aproximativ 1000 de
persoane au beneficiat de acest program, în fiecare lună.

Este necesar să se îmbunătățească modul în care este evaluată dizabilitatea, în
mod deosebit ținând cont de barierele pe care persoanele le întâmpină în calea
participării depline la viața societății.
Cheltuielile suplimentare suportate de persoanele cu diferite tipuri de dizabilități ar
trebui calculate în funcție de nevoile individuale ale fiecăreia. Nivelul beneficiilor
sociale pe care îl primesc ar trebui modificat pe baza acestei analize.
Este necesar ca statul să acopere costul cel puțin al echipamentelor ajutătoare
considerate foarte importante de Organizația Mondială a Sănătății.
177
Protecție socială
4.2 Acoperirea limitată a cheltuielilor suplimentare legate

de dizabilitate prin programele existente
Dizabilitatea implică cel mai adesea cheltuieli suplimentare specifice care
trebuie acoperite pentru ca persoana să aibă un nivel de trai adecvat. Studiile
internaționale376 au arătat că aceste cheltuieli suplimentare ale vieții generate de
dizabilitate variază în funcție de factori precum: (i) severitatea și tipul dizabilității;
(ii) componența gospodăriei în care trăiește persoana cu dizabilități; (iii) vârsta
persoanei cu dizabilități; (iv) serviciile de abilitare sau reabilitare pe care persoana
le poate accesa în localitatea sa; (v) stilul său de viață; sau (vi) ocupația pe care o
are. Pentru beneficiile existente, aceste cheltuieli fie nu sunt acoperite deloc, ceea ce
duce la o deteriorare a sănătății persoanei, fie sunt compensate prin reducerea altor
cheltuieli pe care persoana trebuie să le facă pentru un trai adecvat.
Mult mai multe persoane cu dizabilități severe întâmpină dificultăți în a-și plăti
cheltuielile curente absolut necesare în comparație cu persoanele fără dizabilități,
din cauza cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate, dar și a veniturilor lor
mai scăzute. O treime dintre persoanele cu dizabilități severe își pot plăti cheltuielile
curente absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de
aproape trei ori mai scăzut pentru persoanele fără dizabilități. În rândul celor mai
săraci 20% din populație, 46% dintre cei cu dizabilități severe își pot plăti cheltuielile
curente absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de doar
27% în rândul celor fără dizabilități. Dacă în cazul sărăciei, nivelul de educație poate
explica diferențele în ratele înregistrate în funcție de prezența sau absența dizabilității
(persoane cu același nivel de educație aveau venituri relativ similare indiferent de tipul
de limitare), în schimb persoanele cu dizabilități au probleme de a face față cheltuielilor
indiferent de nivelul lor de educație (cu alte cuvinte, cheltuielile lor suplimentare nu sunt
compensate indiferent de veniturile lor) (Anexă-Tabel 27). De asemenea, diferențele
dintre persoanele cu și fără dizabilități privind dificultatea de a-și acoperi cheltuielile
necesare se păstrează indiferent de nivelul lor de venit. România ocupă cea de-a
patra poziție de la coada clasamentului țărilor Uniunii Europene în ceea ce privește
acest indicator.
Procentul persoanelor ce trăiesc în gospodării care pot plăti cheltuielile

FIGURA 20
curente absolut necesare doar cu mare dificultate, în funcție de nivelul de

venit, 2018 (procent)
Cei mai săraci 20% (Q1) 27 30 46
Q2 20 22 42
Q3 15 17 37
Q4 8 12 24
Cei mai înstăriți 20% (Q5) 5 8 10
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
376
Mitra et al. (2017b), OMS și Banca Mondială (2011), Smith et al. (2004).
178
Protecție socială
Această secțiune analizează cum funcționează mecanismul de evaluare a dizabilității
(cel mai adesea primul pas în acordarea beneficiilor), precum și dacă diferitele
beneficii monetare sau nemonetare (de la indemnizații, tehnologii și echipamente
asistive, credite pentru adaptarea locuinței sau a mijloacelor de transport) îndeplinesc
complet scopurile pentru care au fost concepute.
Existența unui sistem de evaluare a dizabilității care să ia în

considerare modul de „funcționare” în societate a persoanei
Faptul că evaluarea dizabilității ar trebui să ia în considerare întreaga experiență
a persoanei în ceea ce privește dizabilitatea este clar documentat în literatura
internațională.377 Această evaluare ar trebui dezvoltată și pusă în aplicare folosind
Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (CIF) și conform
CDPD. CIF este un cadru pentru organizarea și documentarea informațiilor privind
funcționarea și dizabilitatea, unde funcționarea este definită ca interacțiunea dinamică
între starea de sănătate a persoanei, factorii de mediu și factorii personali. Țările care
au semnat și ratificat CDPD sunt în proces de revizuire a propriilor sisteme de evaluare
a dizabilității pentru a se asigura că respectă CDPD și folosesc în mod frecvent CIF-ul
ca bază pentru reformele lor. Comitetul CDPD recomandă378 în mod regulat țărilor care
au ratificat Convenția să analizeze modul în care realizează evaluarea dizabilității,
astfel încât să reflecte articolele din CDPD, în special ca evaluarea să aibă o abordare
bazată pe drepturile omului.379
Potrivit legislației în vigoare, evaluarea și determinarea dizabilității în România se
bazează pe un model medico-psihosocial, dar în practică ele urmează preponderent
un model medical. Legea nr. 448/2006 stabilește că încadrarea în grad de handicap
se face pe baza unor criterii medico-psihosociale și stabilește rolul comisiilor de
evaluare a persoanelor adulte cu încadrare în grad de handicap și a serviciului de
evaluare complexă. Ordinul nr. 762/1992 din 31.08.2007, cu modificările și completările
ulterioare, aprobă criteriile medico-psihosociale care cuprind: (i) parametri funcționali
(criterii medicale); (ii) activitățile persoanei și limitări; și (iii) participarea persoanei și
necesități. Primul plan, cu privire la criteriile medicale, este organizat în 8 capitole,
referința fiind diagnosticul. Celelalte două planuri sunt tratate superficial, în timp ce
scopul acestora ar trebui să fie acela de a identifica nevoile persoanelor cu dizabilități
și serviciile de care ar avea nevoie pentru a putea participa pe deplin în societate.
Astfel, evaluarea dizabilității în România are un puternic accent medical, neglijând
dimensiunile legate de activități și participare.
Sistemul actual de evaluare a dizabilității din România implică mai multe instituții
la diferite niveluri. La nivel local, asistenții sociali sau departamentele de asistență
socială ale primăriilor unde locuiesc persoanele cu dizabilități sunt responsabile de
efectuarea unei anchete sociale, parte din dosarul depus de persoane în vederea
377
Bickenbach et al. (2015).
378
Pentru o analiză a modului în care CDPD ar trebui să se reflecte în evaluarea dizabilității și pentru o selecție a recomandărilor
Comitetului CDPD în acest sens pentru diferite țări, vezi Cote (2018).
379
„Evaluarea ar trebui să se bazeze pe o abordare a dizabilității prin prisma drepturilor omului, să se concentreze asupra
necesităților persoanei cauzate de barierele din societate, mai degrabă decât asupra deficienței, să ia în considerare și să
urmeze voința și preferințele persoanei și să asigure implicarea deplină a persoanelor cu dizabilități în procesul decizional.”
(Comitetul CDPD, 2017).
179
Protecție socială
evaluării.380 La nivel județean, Serviciile de evaluare complexă (SECPAH), în cadrul

DGASPC-urilor, sunt responsabile de verificarea și analiza dosarului persoanei
solicitante, de efectuarea evaluării dizabilității și de formularea unei recomandări
privind tipul și gradul de handicap al persoanelor.381 Comisia de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap (CEPAH) este organ de specialitate al Consiliilor Județene,382 care
ia decizia finală privind încadrarea, gradul și tipul de handicap.383 Comisia superioară
de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (CSEPAH) asigură coordonarea
metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de
handicap. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și
Adopții (ANDPDCA) elaborează, implementează și monitorizează sistemul de evaluare
a dizabilității. Până în prezent, nu a fost făcută o evaluare completă a sistemului de
evaluare în vederea încadrării în grad de handicap.
Instituțiile-cheie de la nivel județean au o capacitate foarte limitată (cunoștințe și
instrumente) în ceea ce privește evaluarea dizabilității, cu excepția componentei
medicale. Atât personalul SECPAH, cât și CEPAH nu beneficiază de cursuri organizate
la nivel național, instrucțiuni sau norme, așadar nu au o abordare unitară și completă
a dizabilității. Mai mult decât atât, deși art. 48 al HG nr. 268/2007 stabilește că există
șase domenii obligatorii în care se desfășoară evaluarea de către experți cu specializări
diferite, nu există niciun instrument sau metodologie pentru realizarea acesteia.384
Astfel, fiecare comisie și serviciu de evaluare și-a dezvoltat propriile instrumente de
lucru, toate fiind axate în cea mai mare parte pe modelul medical.
Nu există o metodologie clară cu privire la înregistrarea, implementarea
sau monitorizarea măsurilor propuse în instrumentele-cheie folosite pentru
identificarea nevoii de servicii a persoanelor cu dizabilități. Conform Legii nr.
448/2006, există două instrumente-cheie pentru identificarea serviciilor de care au
nevoie persoanele cu dizabilități: (i) Programul Individual de Reabilitare și Integrare
Socială (PIRIS)385 și (ii) Planul Individual de Servicii (PIS).386 Deși aceste instrumente
sunt esențiale pentru a asigura concordanța între ceea ce are nevoie persoana,
modul în care aceasta dorește să își trăiască viața și tipul de sprijin pe care îl primește,
cadrul legal nu include nicio metodologie cu privire la completarea instrumentelor
sau la implementarea și monitorizarea acțiunilor prevăzute în instrumente. Informații
anecdotice indică faptul că aceste instrumente sunt completate uneori în mod
380
Ancheta socială include: date despre persoana evaluată; date privind reprezentantul legal; o secțiune privind autonomia,
care evidențiază statutul funcțional al persoanei (activități zilnice, activități instrumentale); o evaluare a statutului senzorial
și psiho-afectiv al persoanei; o evaluare socială în ceea ce privește locuirea, rețeaua de familie, prieteni și vecini și situația
economică. La final, ancheta prezintă nevoile identificate și oferta aferentă de servicii care le poate acoperi, urmate de
concluzii și recomandări.
381
Personalul SECPAH include echipe multidisciplinare (asistenți sociali, medici de specialitate, psihologi, psihopedagogi, instructori
de educație sau pedagogi de recuperare, kinetoterapeuți). Conform legislației, echipele multidisciplinare trebuie să facă vizite
la domiciliu pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități care nu pot fi mobilizate pentru evaluare. SECPAH pregătește Raportul
de evaluare complexă și Planul de servicii individuale.
382
Respectiv, Consilii Locale pentru sectoarele Bucureștiului.
383
Comisia are 5 membri: un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină internă, medicină de
familie sau un medic de medicină generală (președinte), un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă,
medicină de familie sau un medic de medicină generală, un psiholog, un asistent social și un reprezentant desemnat de
ONG-urile care desfășoară activități în beneficiul persoanelor cu dizabilități. Nu există nicio analiză care să arate câți dintre
profesioniștii recomandați participă efectiv la evaluări în practica de zi cu zi. CEPAH eliberează certificatul care indică gradul și
tipul handicapului și pregătește Programul individual de reabilitare și integrare socială.
384
„Domeniile obligatorii în care se desfășoară evaluarea sunt: (a) evaluarea socială, asigurată de asistenți sociali, (b) evaluarea
medicală, asigurată de medici de specialitate, (c) evaluarea psihologică, asigurată de psihologi, (d) evaluarea vocațională
sau a abilităților profesionale, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație sau pedagogi de recuperare, (e) evaluarea
nivelului de educație, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație sau pedagogi de recuperare, (f) evaluarea abilităților
și a nivelului de integrare socială, asigurată de psihologi, psihopedagogi, pedagogi de recuperare sau asistenți sociali.” (HG nr.
268/2007, art 48).
385
PIRIS: „Document elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activitățile și
serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integare socială.” (Legea nr. 448/2006, art. 5)
386
PIRIS: „Document elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activitățile și
serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială.” (Legea nr. 448/2006, art. 5)
180
Protecție socială
superficial și că asistenții sociali și managerii de caz nu le utilizează pe cât de mult ar

trebui.
Deși este posibilă contestarea în instanță a rezultatului încadrării în grad de
handicap, sistemul judiciar nu este pregătit pentru a elabora propria poziție. În
2017, a fost adoptată modificarea la Legea nr 448/2006, care permite contestarea în
instanță a rezultatelor încadrării în grad de handicap. Cu toate acestea, în practică,
judecătorii nu au cunoștințele necesare pentru a lua decizii informate și nici nu au
acces la opinia specializată a experților (care ar fi, în mod ideal, multidisciplinară,
din perspectiva medicilor, psihologilor și asistenților sociali). Chiar dacă judecătorii
solicită sprijin din partea CSEPAH, numărul de cazuri este prea mare pentru a da o
sentință, ceea ce face ca judecătorii să formuleze decizii bazate pe un nivel ridicat de
subiectivitate.
Asigurarea unei finanțări adecvate pentru beneficiile monetare

pentru persoanele cu dizabilități
În România, cheltuielile cu protecția socială pentru persoanele cu dizabilități au
scăzut semnificativ în timp și sunt foarte departe de sumele cheltuite în alte țări
UE. În 2017, cheltuielile totale în România cu protecția socială în total produs intern
brut erau aproape la jumătate față de valoarea medie la nivelul Uniunii Europene
(14,1% față de 26,9%). Procentul cheltuielilor de protecție socială cu dizabilitatea din
produsul intern brut a suferit o scădere dramatică de aproape 40% (de la 1,5% la 0,9%)
între 2009 și 2017, ajungând la mai puțin de jumătate față de valoarea medie la nivelul
Uniunii Europene. Procentul cheltuielilor cu dizabilitatea în raport cu alte cheltuieli de
protecție socială a scăzut semnificativ în timp – de la 9,4% din totalul cheltuielilor de
protecție socială în 2009 la 6,4% în 2017.
Beneficiile de protecție socială pentru dizabilitate, 2009–2018

FIGURA 21
Total beneficii de protecție socială (% din PIB)
România 14.1 16.1
UE-27 26.9 27.5
Beneficii pentru dizabilitate (% din PIB) Beneficii pentru dizabilitate ca procent din totalul
cheltuielilor cu beneficiile sociale
România 0.9 1.5 România 6.4 9.4
UE-27 2.1 UE-27 7.2 7.3
Valori ale beneficiilor în euro per locuitori (la prețuri constante din 2010)
Total beneficii de protecție socială Total beneficii de protecție socială pentru dizabilitate
România 1.039* 1.214 România 79 99
UE-27 6.762 7.336 UE-27 510 562
2009 2017
Sursa: Sistemul european de statistici integrate ale protecției sociale (ESSPROS).
Notă: * Aceasta înseamnă că, în România, în 2009, s-au cheltuit 1.039 de euro la prețuri constante din 2010.
Între 2009 și 2017, s-a înregistrat o creștere de 17% în termeni reali a sumelor cheltuite pe persoană cu
beneficiile de protecție socială în România.
181
Protecție socială
Și în termeni reali, cheltuielile cu protecția socială sunt foarte scăzute în România,

comparativ cu cele la nivelul Uniunii Europene, în special pentru beneficii altele
decât cele monetare regulate. Anexă-Tabel 28 ilustrează cheltuielile cu protecția
socială a persoanelor cu dizabilități în standardul puterii de cumpărare (SPC), care
permite compararea în termeni reali a valorilor între țări.387 În general, în România
aceste cheltuieli sunt de trei ori mai scăzute decât valoarea medie la nivelul UE. Acest
raport de 1 la 3 se datorează doar cheltuielilor cu pensiile de invaliditate și cu alte
beneficii monetare periodice, dar pentru toate celelalte tipuri de beneficii diferența este
mult mai mare. De exemplu, pentru beneficiile periodice pentru integrarea economică
a persoanei cu dizabilități, raportul este de peste 1 la 100 (România cheltuie 0.5 SPC
pe persoană, în timp ce media UE este de 49 SPC). Pentru beneficii în natură, cum ar
fi cheltuielile cu servicii de cazare/rezidențiale, reabilitare sau ajutor în gospodărie,
raportul în termeni reali între cheltuielile din România și media de la nivelul UE este
de 1 la 7. Anexă-Tabel 29 arată că în România creșterile au fost aproape inexistente
pentru oricare dintre aceste beneficii, mai puțin în cazul celor în natură cu ajutorul în
gospodărie.
În România există mai multe beneficii de tip monetar care sunt menite să acopere
o mare parte din cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate. Principalele
beneficii monetare sunt prevăzute în art. 58 al Legii nr. 448/2006. Copiii cu dizabilități,
inclusiv cei cu HIV/SIDA primesc un cuantum dublu al alocației de stat pentru copii.
Copiii cu HIV/SIDA beneficiază de o alocație lunară de hrană, a cărei valoare este
calculată pe baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din
unitățile sanitare publice. Adultul cu încadrare în grad de handicap vizual grav primește
pentru plata însoțitorului său o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului
social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar,
altele decât cele cu paturi. Adultul cu încadrare în grad de handicap beneficiază de
o indemnizație lunară și un buget personal complementar, acordate lunar, indiferent
de venituri, diferențiate pe grade de handicap (pentru o descriere a beneficiilor vezi
Anexă-Tabel 30). Părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și
îngrijirea copilului cu dizabilități în baza unei măsuri de protecție specială beneficiază
de beneficii sociale, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și întreținere.
Beneficiile sociale acordate în prezent persoanelor cu dizabilități au valori fixe și
nu sunt adaptate nevoilor specifice ale fiecărei persoane. Indemnizația lunară și
bugetul personal complementar au o valoare cumulată de 500 lei pentru persoana cu
încadrare în grad de handicap grav sau 375 lei pentru persoana cu încadrare în grad
de handicap accentuat, indiferent de tipul de dizabilitate și alte nevoi specifice ale
fiecăreia dintre aceste persoane. Aceste beneficii bazate pe media nevoilor la nivelul
întregii populații cu dizabilități nu sunt definite în prezent în concordanță cu o analiză
riguroasă privind cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate în România. Așadar,
în viitor, cuantumurile acestor beneficii trebuie estimate și actualizate pe baza unei
analize sistematice, bazate pe date cantitative și calitative, pentru persoane cu tipuri
diferite de dizabilități și trăind în diferite medii. Caseta 28 oferă exemple din diferite
țări privind acest tip de analiză.
387
Standardul puterii de cumpărare este o unitate monetară comună artificială utilizată în UE pentru a elimina în comparații
diferențele de prețuri dintre țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași volum de bunuri și servicii în toate țările UE.
182
Protecție socială
CASETA 28 Calculul cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate

Există metode diferite de calcul al cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate. Una dintre
principalele metode este cea a monetizării bunurilor și serviciilor „pe care persoanele cu dizabilități
le estimează ca fiind necesare, comparând tiparele reale de cheltuială ale persoanelor cu și fără
dizabilități și folosind tehnici econometrice” (Mitra et al., 2017b: 43). O altă metodă o reprezintă
cea a standardului de viață, care măsoară cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate prin
diferența de bunuri și servicii achiziționate în gospodăriile în care se află persoane cu și fără
dizabilitate. Metoda are în vedere bunurile pe care familiile le achiziționează efectiv, nu pe cele pe
care acestea ar avea nevoie să și le achiziționeze, în mod ideal.
În unele țări, cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate sunt monitorizate periodic pentru a
informa ajustarea corespunzătoare a beneficiilor monetare. De exemplu, în Spania, anchetele
condițiilor de viață (pe un eșantion de peste 12.100 gospodării) măsoară nivelul de cheltuieli
ale persoanelor care suferă de deficiențe cronice sau boli cu limitarea activității, comparativ cu
nivelul de cheltuieli pentru restul populației, dezagregat pe vârstă sau alte caracteristici socio-
demografice (Brana și Anton, 2011 citat în Mitra et al., 2017b). În Irlanda, anchete derulate pe
eșantioane largi de gospodării folosesc metodologia standardului de viață (standard of living
approach) pentru a evalua cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate (Mitra et al., 2017a și
Cullinan et al., 2011 citat în Mitra et al. 2017b). În China, ancheta națională privind persoanele cu
dizabilități folosește tot metodologia standardului de viață pentru a analiza tipurile de cheltuieli ale
acestor persoane (Loyalka et al., 2014 citat în Mitra et al., 2017b). Alte țări (precum Canada, Noua
Zeelandă și SUA) folosesc metode de analiză și măsurare cantitative (modele de analiză statistice
descriptive sau explicative ori regresii) sau calitative (inclusiv focus grup), pentru a analiza și a
face predicții asupra tiparelor de cheltuieli ale persoanelor cu dizabilități (Mitra et al., 2017b: 478).
Persoanele cu dizabilități beneficiază de unele scutiri de impozite, însă aceste

mecanisme nu sunt potrivite pentru a preveni alunecarea lor în sărăcie. Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal a creat o serie de facilități fiscale acordate persoanelor
cu dizabilități precum: (i) scutirea de impozit pe veniturile din salariile și indemnizațiile
lor de natura salarială, activități independente, pensii și activități agricole; (ii) scutirea
de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și pe terenul aferent acesteia;
și (iii) scutirea de la plata impozitului pe mijloace de transport. Scutirile de impozit
pe venit și de impozit pe proprietăți sunt măsuri compensatorii utile doar pe termen
scurt și în absența altor mecanisme funcționale de protecție socială, întrucât scutirea
de taxe plasează dizabilitatea în paradigma carității, în loc să acopere cheltuielile
suplimentare legate de dizabilitate.388
Asigurarea dispozitivelor și tehnologiilor asistive de care persoanele

cu dizabilități au nevoie
Unele dintre cele mai importante dar și mai semnificative cheltuieli suportate de
persoanele cu dizabilități sunt cele cu dispozitive și tehnologii asistive. Dispozitivele
și tehnologiile asistive sunt necesare pentru a menține sau îmbunătăți funcționarea și
independența unui individ, pentru a facilita participarea acestuia în societate și pentru
a crește nivelul său de bunăstare generală. Ele pot ajuta, de asemenea, la prevenirea
afecțiunilor medicale și a unor probleme de sănătate. Ele acoperă orice echipament,
sistem sau design utilizat de persoane pentru a îndeplini sarcini care, altfel, ar putea
fi dificile sau imposibile, precum scaunele rulante, protezele, dispozitivele auditive,
dispozitivele vizuale, mijloacele software și hardware specializate pentru a permite
utilizarea computerului de către persoanele cu diferite tipuri de deficiențe ori nevoi
388
În procesul de redactare a art. 28 din CDPD, chestiunea reducerilor de impozite a fost amplu dezbătută. Institutele de drepturi
ale omului, precum și Forumul European al Dizabilității au criticat introducerea unor astfel de măsuri, pe motiv că ar aparține
trecutului, când dizabilitatea era privită din perspective caritabile. Organizațiile au sugerat ca scutirea de taxe să fie asociată
strict cu acoperirea cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate, ca o recunoaștere a faptului că persoanele cu dizabilități
sunt cetățeni cu drepturi egale, cu aceleași drepturi și responsabilități ca toți ceilalți (UN Enable, 2006).
183
Protecție socială
specifice și dispozitive care măresc capacitatea vizuală, auditivă, de mobilitate ori de

comunicare a persoanei.389 Pentru persoanele cu dizabilități, tehnologia asistivă joacă
un rol esențial în mijlocirea comunicării și învățării, a participării la piața muncii sau la
mediul social și a traiului independent.
În România, un număr considerabil de persoane cu dizabilități nu își permit
tehnologiile asistive de care au nevoie. Potrivit anchetei Băncii Mondiale cu persoane
cu și fără dizabilități, peste 50% dintre cei care au nevoie de „orteze”, „scaun rulant
motorizat/electric”, „alte dispozitive asistive de deplasare pe roți decât scaune rulante”,
„aparate auditive” sau „produse asistive pentru utilizarea calculatorului” nu utilizează
astfel de produse asistive, iar pentru o pondere importantă dintre aceștia motivul este
că nu și le permit (Figura 22). De exemplu, una din trei (33%) persoane care au nevoie
de proteze nu utilizează acest produs, iar 77% dintre cei care nu utilizează spun că
motivul este că nu își permit să achiziționeze aceste bunuri. Chiar și dintre persoanele
care au nevoie de „cârje sau cadre de mers”, 14% nu le utilizează, iar 54% dintre aceste
persoane indică drept motiv faptul că nu își permit. În cazul celor care au nevoie de
aparate auditive, unul din doi (54%) nu le utilizează, iar dintre aceștia 64% invocă faptul
că nu își permit.
Nevoia și utilizarea de dispozitive asistive în rândul persoanelor cu dizabilități,

FIGURA 22
2020
% care au nevoie de % care nu utilizează % care nu utilizează din
dispozitive asistive dispozitive asistive dintre cauză că nu își permit din
cei care au nevoie totalul celor care nu
utilizează
Ochelari sau lentile ajutătoare 75% 11% 65%
Orteze 7% 42% 64%
Proteze 9% 33% 77%

Alte dispozitive pentru înlocuirea,
suplinirea sau stimularea unor 20% 41% 68%
organe, funcții, părți ale organismului
Scaun rulant manual 13% 39% 87%
Scaun rulant motorizat/electric 8% 84% 93%

Alte dispozitive asistive de deplasare
12% 59% 68%
pe roți decât scaune rulante
Cârje, cadre de mers 34% 14% 54%
Alte dispozitive pentru persoane cu
mobilitate scăzută (lifturi, dispozitive de 9% 63% 71%
transfer, pentru mobilitate verticală)
Baston 44% 7% 43%
Aparate auditive 14% 54% 64%

Dispozitive de navigație, ghidare,
identificare sau recunoaștere a mediului 3% 50% 86%
înconjurător
Produse asistive pentru desenare 4% 40% 90%
și scriere
Produse asistive pentru citire 12% 25% 56%
Produse asistive pentru utilizarea
5% 36% 44%
calculatorului
Alte dispozitive 4% 54% 87%
389
OMS (2016a).
184
Protecție socială
Cu câteva excepții, produsele și tehnologiile asistive necesare nu sunt acoperite

de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care asigură, supervizează
și controlează sistemul de asigurări sociale de sănătate în România. Conform
Contractului Cadru al CNAS, persoanele asigurate au acces la decontarea unor
„dispozitive medicale”. Aceste dispozitive medicale sunt „destinate recuperării unor
deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu”.390 Din cauza listelor mari de
așteptare, CNAS a impus o listă de criterii de prioritizare pentru accesul la dispozitivele
medicale acoperite (criteriul vital, de vârstă, de substituție și de incluziune socială).391 În
același timp, Contractul Cadru al CNAS nu include nici măcar o treime a listei de 50 de
categorii de produse asistive prioritare recomandate în 2016 de Organizația Mondială
a Sănătății (OMS).392 Anexă-Tabel 31 prezintă comparativ lista tehnologiilor asistive
esențiale recomandate de OMS și lista cuprinsă în Contractul Cadru al CNAS.
Sunt foarte puțini producători și distribuitori de dispozitive și tehnologii asistive
în România. Nu există o politică națională privind produsele și tehnologiile asistive,
așa cum recomandă OMS,393 care să prioritizeze măsuri pentru întâmpinarea
nevoilor persoanelor cu dizabilități și a altor categorii de utilizatori (precum vârstnici,
persoane cu maladii non-comunicabile, boli cronice și aparținători ai acestora) și care
să încurajeze cererea pentru și oferta de astfel de produse. Un singur program de
vouchere este disponibil persoanelor cu dizabilități, în perioada 2018-2020, și acela
doar persoanelor care se aflau în căutarea unui loc de muncă.
Asigurarea adaptării locuinței pentru persoanele cu dizabilități

Una dintre cele mai importante măsuri care ar permite persoanelor cu dizabilități
să continue să locuiască independent este adaptarea locuinței. Adaptarea locuinței
poate include instalarea sau construcția unor rampe de acces, instalarea mâinilor
curente pentru sprijin/echilibru, adaptarea băilor pentru a asigura accesibilizarea
dușurilor, a lavoarelor și a toaletelor, instalarea unor covoare antiderapante, eliminarea
pragurilor dintre încăperi, lărgirea ușilor, instalarea unor semnale luminoase de ghidaj
pentru persoanele cu deficiențe de auz (de exemplu, pentru a înlocui soneria de la intrare
ori soneria telefonului fix) și adaptarea mobilierului și a aparatelor electrocasnice la
înălțimea optimă pentru utilizatorii de scaun rulant. Toate aceste adaptări pot permite
persoanelor cu dizabilități să își continue viața independentă în comunitate și să ducă
o viață de familie cât mai apropiată de cea a persoanelor fără dizabilități.
În România există un program de creditare pentru adaptarea locuinței sau a
mașinii. Conform Legii nr. 448/2006, art. 27, persoanele cu dizabilități sunt eligibile
pentru un credit de până la 10.000 de euro pentru a finanța accesibilizarea unei
locuințe sau pentru achiziționarea unui singur autovehicul. Dobânda pentru aceste
împrumuturi este subvenționată prin transferuri din bugetul ANDPDCA la bugetele
DGASPC-urilor, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului. În cazul achiziționării
de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu dizabilități care
nu pot fi transferate din scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000
de euro, cu o perioadă de rambursare de 15 ani.
390
CNAS, http://www.cnas.ro/casmb/page/dispozitive-medicale.html. Lista completă a dispozitivelor decontate de CNAS este
prezentată în Anexă-Tabel 31.
391
CNAS (2016).
392
OMS (2016a).
393
OMS (2020).
185
Protecție socială
Programul de creditare pentru adaptarea locuinței sau a mașinii nu ajută multe

persoane cu dizabilități, pentru că puține dintre ele au venituri suficiente pentru
a-și permite plata ratei lunare a unui astfel de credit. Nevoia de adaptare a locuinței
sau a mașinii sunt cheltuieli suplimentare legate de dizabilitate. Interviurile realizate cu
persoanele cu dizabilități au arătat faptul că majoritatea băncilor nu consideră
persoanele cu dizabilități ca fiind eligibile la acordarea unor credite, din cauza nivelului
scăzut al veniturilor lor lunare și deci a dificultăților estimate de bănci la plata ratelor
împrumutului. În plus, persoanele cu dizabilități nu sunt informate suficient în legătură
cu disponibilitatea acestor împrumuturi. În perioada 2016-2020, numărul de persoane
care au beneficiat de acest program a rămas relativ constant, în jurul valorii de 1.000
de persoane (dintre care doar aproximativ 10% au primit credite pentru adaptarea
locuinței).394 Un program de tip grant, care să deconteze persoanelor cu dizabilități un
procent din cheltuielile de accesibilizare în funcție de venitul lor, ar putea funcționa
mai bine – de exemplu, modelul irlandez (Caseta 29).
Oferirea granturilor pentru adaptarea locuinței în Irlanda

CASETA 29
Irlanda a introdus măsuri de sprijinire a persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă, pentru
adaptarea locuinței. Există două mecanisme principale de sprijin, unul pentru accesibilizarea
locuinței și altul pentru achiziția unor dispozitive de facilitare a mobilității.
1. Primul mecanism de sprijin este numit Schema de granturi pentru adaptarea locuințelor
(Housing Adaptation Grant Scheme). Schema este administrată de autoritățile locale, este
bazată pe testarea mijloacelor de trai și prevede ajutoare de finanțare pentru acele lucrări
în mod rezonabil necesare pentru a face o casă mai potrivită locuirii de către o persoană cu
dizabilități. Locuința care face obiectul modificărilor finanțate de grant poate fi și închiriată,
dacă există acordul proprietarului în acest sens. Se acordă maximum 30.000 de euro, sumă
care poate acoperi cel mult 95% din costul aprobat al cheltuielilor pentru adaptarea locuinței.
Valoarea grantului acordat diferă în funcție de venitul gospodăriei (venitul brut anual al
tuturor membrilor gospodăriei în care trăiește o persoană adultă cu dizabilități). Valoarea
maximă a grantului se acordă gospodăriilor care au un venit brut anual de până la 30.000
euro, iar locuința a fost construită cu mai mult de 12 luni înainte. Gospodăriile cu un venit
de peste 60.000 euro anual nu sunt eligibile pentru acest tip de grant. Grantul acoperă
instalarea rampelor de acces și a lifturilor de tip scaun, adaptarea toaletelor și a dușului și
orice alte modificări necesare persoanei cu dizabilități. Pentru a accesa grantul, solicitantul
completează un formular detaliat, care se transmite biroului din cadrul autorității locale.
Un terapeut ocupațional, ale cărui servicii sunt decontate într-un anumit cuantum în cadrul
grantului, evaluează și validează solicitările persoanei.
2. Grantul pentru sprijinul mobilității în locuință (Mobility Aids Housing Grant Scheme) este acordat
pentru achiziția și montarea dispozitivelor care rezolvă problemele de mobilitate asociate
prioritar (dar nu exclusiv) cu îmbătrânirea. Locuința care face obiectul modificărilor finanțate
de grant poate fi și închiriată, dacă există acordul proprietarului în acest sens. Evaluarea
eligibilității aplicantului și a valorii grantului acordat se bazează pe testarea mijloacelor de
trai, iar valoarea maximă a grantului (6.000 euro) se acordă doar în cazul gospodăriilor al
căror venit brut anual este de până la 30.000 euro. Grantul poate acoperi 100% din costurile
adaptărilor pentru care este solicitat. El poate fi folosit pentru achiziția mâinilor curente
(barelor de sprijin), rampelor de acces, accesoriilor din sala de baie, adaptarea toaletelor
și dușurilor și pentru instalarea oricăror alte echipamente minore necesare pentru a facilita
nevoile de mobilitate ale solicitantului. Pentru a accesa grantul, solicitantul completează un
formular detaliat, care se transmite biroului specializat din cadrul autorității locale. La fel ca
în cazul precedent, un terapeut ocupațional evaluează și validează solicitările aplicantului.
Dacă se apelează la servicii private de acest tip, ele sunt decontate, într-un cuantum stabilit
de către autoritatea locală, ca parte a grantului.
Sursa: Agenția pentru Locuire a Republicii Irlandeze (2018).
394
Conform datelor ANDPDCA, în decembrie 2016, numărul de persoane care contractaseră credite pentru adaptarea locuinței
sau a mașinii era de 1.196; în decembrie 2017, numărul era de 818, în decembrie 2018, de 707; iar în decembrie 2019, de 987.
Variația între județe este mare: de la județe cu 0 cazuri (Iași), până la județe cu 56 de cazuri (Argeș) – la nivelul lunii decembrie
2019.
186
Protecție socială
Existența unui sistem de pensii de invaliditate eficient și care susține

reintegrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii
Acordarea unei pensii de invaliditate are la bază un sistem privind evaluarea
capacității de muncă a persoanei. Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor
care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, care şi-au pierdut total sau cel
puţin jumătate din capacitatea de muncă și care au realizat un stagiu de cotizare.
Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face la
cerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din
cadrul Casei Naționale de Pensii Publice. Aceste evaluări sunt predominant medicale
și nu au la bază o abordare bio-psiho-socială a dizabilității. În perioada 2016-2018, un
proiect al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, finanțat printr-un grant al Guvernului
Japoniei,395 a încercat unificarea sistemului de evaluare a situației persoanelor cu
dizabilități cu cel din domeniul capacității de muncă (invalidității). Proiectul a vizat
introducerea unor criterii și parametri noi de evaluare pentru sistemul de evaluare
unificat, bazate pe CIF. Din păcate, proiectul nu a avut niciun rezultat asumat prin
legislație, iar evaluarea capacității de muncă rămâne în continuare un proces extrem
de medicalizat.
Nu există o evaluare a coordonării dintre sistemul de pensii de invaliditate și cel de
asistență socială și nici a modului în care pensionarii de invaliditate sunt susținuți
să reintre pe piața muncii. În primul rând, o parte dintre persoanele cu pensii de
invaliditate primesc și beneficii pentru persoanele cu dizabilități, însă nu a fost făcută
o analiză a modului în care aceste beneficii se suprapun și, respectiv, a modului în
care acumularea beneficiilor poate crea o demotivare suplimentară privind intrarea
pe piața muncii. În al doilea rând, nu există niciun fel de analiză din partea Casei
Naționale de Pensii Publice a vârstei la care persoanele cu dizabilități își primesc pensia
de invaliditate, a contribuției acestora pentru pensie, a impactului stagiului minim
de cotizare asupra cererii de pensionare (acesta variind de la câteva zile la câteva
luni) sau a tipului de invaliditate. În al treilea rând, nu există nicio analiză a eficacității
programelor recuperatorii adresate pensionarilor de invaliditate, din perspectiva
activării pe piața muncii a acestora și a modului în care acestea pot fi îmbunătățite.
În absența unei astfel de analize, este dificil de îmbunătățit funcționarea sistemului
de pensii de invaliditate și adecvarea răspunsului acestuia la nevoile persoanelor cu
dizabilități.
Diseminarea informațiilor privind beneficiile și serviciile sociale

acordate persoanelor cu dizabilități
Informațiile privind drepturile persoanelor cu dizabilități în materie de beneficii
și servicii sociale sunt disparate, greu de accesat și adesea inaccesibile. Conform
legislației, persoanele cu dizabilități au dreptul la o serie de beneficii și servicii pe
tot parcursul vieții lor. Informația privind aceste beneficii este însă disparată și greu
de găsit, fiind organizată în primul rând în funcție de instituția care o acordă și apoi
după legea care specifică condițiile de acordare. În plus, informațiile disponibile online
sunt în marea majoritate neaccesibilizate și uneori neactualizate. Din acest punct de
vedere, ar fi utilă crearea unei platforme unificate, care să conțină informații accesibile
și actualizate permanent privind beneficiile și serviciile disponibile persoanelor cu
dizabilități pe tot parcursul vieții.396
395
MMPS, Grant Japonez PHRD, de asistenţă tehnică şi dezvoltare în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap, Proiectul privind
îmbunătăţirea elaborării politicilor şi a cadrului instituţional în domeniul asistenţei persoanelor cu handicap (TF010417).
396
Vezi, de exemplu, platforma națională creată în Franța (https://www.monparcourshandicap.gouv.fr/).
187
Protecție socială
CASETA 30 Dificultăți de acoperire a cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate

„Ne chinuim de la o zi la alta, trag de bani, ne strângem să avem și de medicamente, și terapie,
și îmbrăcăminte să fie în rând cu ceilalți copii. Dacă m-aș angaja nu ar avea cine să-l îngrijească
pe copil, doar eu știu să-l liniștesc când țipă și urlă. ”(Părinte copil cu dizabilități, asistent personal,
județul Ialomița)
„Autismul este o boală pentru părinții cu bani. Cei fără bani, își pierd copilul, îl izolează.” (Părinte
copil cu dizabilități, asistent personal, județul Bacău)
„Dacă adunăm banii, și prestațiile pe care le au ei, cu ce ia părintele, să fie undeva la 1.500 RON.
Dacă stai să plătești toate terapiile... plus că unii au nevoie de analize speciale, teste speciale...
Știu un părinte de copil cu sindromul Down care merge la școala de masă, părintele lucrează și
aproape toți banii pe care îi ia ca salariu îi dă la însoțitor.” (Reprezentant DGASPC)
„Exista un caz în comună căruia medicii i-au recomandat un model de orteze, nesubvenționate,
1.200 RON. Le-am cumpărat eu, printr-o firmă, nu a venit în întâmpinarea lui nici CNAS, și niciun
spital.” (Reprezentant autoritate locală, județul Ialomița)
„Mă bucur de trei lei, perfect... Dar dacă acești trei lei mă țin doar în casă...” (Persoană cu dizabilități,
județul Bacău)
„Mi-e frică de credite, noi suntem la cheremul lor, ne cheamă la comisie (pentru încadrarea în grad
de handicap) la 2 ani, dacă se hotărăsc să nu ne mai dea, ce curaj am eu să îmi iau un credit? Mi-
aș face baia spre exemplu.” (Persoană cu dizabilități, județul Ialomița)
„Ne simțim destul de integrați, orașul e mic și lumea ne cunoaște foarte bine. Dar mă deranjează
când cineva îl vede pe băiat în cărucior și vine să-i dea bani, mai ales dacă e singur. E în căruțul cu
rotile, dar are tot ce-i trebuie nu-i lipsește absolut nimic. Fiecare vrea să facă un act de binefacere.”
(Reprezentant persoană cu dizabilități, asistent personal, județul Ialomița)
Măsuri recomandate
Adopții (ANDPDCA) să revizuiască sistemul de evaluare a dizabilității pe baza
modelului medico-psiho-social care să includă instrumente de evaluare a nevoii
de beneficii și servicii.
2 ANDPDCA să realizeze o metodologie privind asigurarea de expertiză specifică

pentru evaluarea dizabilității în contextul soluționării contestațiilor la încadrarea
în grad de handicap de către instanțele de judecată.
3 ANDPDCA împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) să realizeze

o analiză detaliată a nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități pentru
calculul cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate, în vederea stabilirii
beneficiilor de asistență socială în corelare cu nevoile.
4 MMPS și ANDPDCA să modifice nivelul beneficiilor de asistență socială pentru

persoanele cu dizabilități, pentru a reflecta cheltuielile suplimentare legate de
dizabilitate.
5 Ministerul Sănătății (MS), Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), MMPS

și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să diversifice pachetul de
produse și tehnologii asistive decontate prin Fondul Naţional Unic de Asigurări
Sociale de Sănătate (FNUASS) sau alte surse cu toate cele 50 de produse și
tehnologii identificate de OMS ca prioritare la nivel global în anul 2016.
188
Protecție socială
6 ANDPDCA să realizeze prin Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția

Copilului (DGASPC) și prin implicarea organizațiilor neguvernamentale ale
persoanelor cu dizabilități (OPD) un program de granturi pentru adaptarea
locuinței sau autoturismului la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități
sau pentru acordarea avansului în vederea obținerii unui credit ipotecar.
7 Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) să analizeze modalitatea de acordare

a pensiei de invaliditate și a eficacității programelor recuperatorii adresate
pensionarilor de invaliditate, din perspectiva activării pe piața muncii a acestora.
8 ANDPDCA să coordoneze realizarea și actualizarea regulată a unei platforme

unificate care să conțină informații privind beneficiile și serviciile disponibile
persoanelor cu dizabilități pe tot parcursul vieții.
189
5. Servicii
5. Servicii sociale
sociale și
și viață
viață independentă
independentă
Ionela
Ionela are o dizabilitate intelectuală ușoară. A fost crescută în plasament la o
familie, după care s-a mutat într-un centru de plasament pentru copii. Locuiește
de trei ani într-un apartament închiriat de o organizație care sprijină viața
independentă a tinerilor cu dizabilități în comunitate și este încântată de
persoanele pe care le-a descoperit astfel. A avut diverse slujbe, într-o pizzerie
sau ca agent de vânzări. Își dorește să aibă un job stabil și o relație în care să se
simtă în siguranță.
„Am fost crescută în plasament la cineva, care a trecut la Domnul. Ea mi-a fost
mamă... cum se zice: cine te crește, ăla îți e părinte. Apoi am stat în Giurgiu, într-o
casă de copii. A fost cel mai greu pentru mine, m-am simțit într-un fel
condamnată. Mi-a fost greu cu colectivul, cu personalul. Condiții erau, dar am
stat lângă persoane foarte agresive. De două ori am fost la un pas de a muri. Mă
trimiteau la cerșit și eu asta nu am vrut să fac. Nu mă simțeam apărată, eram a
nimănui și asta e cel mai rău. Acum sunt a cuiva, a unor oameni care mă iubesc
și mă apreciază cu toate defectele mele. Mă bucur că am ajuns aici, mă bucur
pentru oamenii pe care i-am cunoscut, mă bucur pentru viața pe care o am
acum, mă bucur pentru tot.”
5 Servicii sociale și
Viața independentă este un drept de bază.

posibilitatea de a-și alege unde și cu cine să
trăiască în condiţii de egalitate cu ceilalţi, şi să nu
fie obligate să trăiască într-un anume mediu de
viaţă.
Pentru a putea trăi independent, persoanele cu

dizabilităţi trebuie să-și desfășoare viața în
comunitate. În acest scop, statul trebuie să ofere
servicii în comunitate, concepute astfel încât să
răspundă nevoilor și abilităților unice ale fiecărei
Traiul în instituții nu este o formă de viață

independentă, întrucât, în astfel de centre,
persoanele cu dizabilități nu sunt libere să facă
alegeri privind propria viață, de exemplu, privind
serviciile primite sau organizarea programului
zilnic.
Care sunt principalele probleme privind serviciile sociale și viața

independentă în România?
1 Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale

Legile și reglementările cu privire la serviciile sociale nu răspund tuturor
situațiilor de viață ale persoanelor cu dizabilități.
2 Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități
Unele dintre persoanele cu dizabilități trăiesc încă în instituții rezidențiale mari.
Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață
3 independentă
Unele persoane cu dizabilități nu au acces la servicii sociale în comunitate, iar
unele dintre aceste servicii nu sunt de o calitate suficient de bună.
Accesul limitat la locuințe sociale
4 Anumite persoane cu dizabilități nu au acces la locuințe sociale.
191
Servicii sociale și viață independentă
5 Servicii sociale și viață independentă

Viața independentă constituie un drept fundamental al omului, esențial pentru
dezvoltarea identității personale și realizarea potențialului uman, care este
recunoscut de CDPD persoanelor cu dizabilități în condiții de egalitate. Viața
independentă este interpretată în CDPD nu doar ca abilitatea de a desfășura
activitățile zilnice pe cont propriu, ci, în primul rând, ca libertatea unei persoane de a
alege și de a avea control asupra propriei vieți.397 În mod particular, viața în instituții
caracterizată prin segregare, depersonalizare, rutină, servicii în grup și lipsa posibilității
de a alege este în contradicție profundă cu ceea ce presupune viața independentă.
Pentru a-și putea exercita pe deplin dreptul de a alege unde și cu cine să locuiască și
de a-și organiza viața conform voinței proprii, fiecare persoană cu dizabilități trebuie
să aibă acces egal la informații cu privire la alternativele disponibile pentru o viață
independentă, la servicii sociale și de sprijin individualizate în comunitate, la opțiuni de
locuire la prețuri accesibile, precum și la adaptarea mediului construit, transportului,
informației și celorlalte servicii publice.
Problemele principale care vor fi abordate în această secțiune sunt:
1. Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale;
2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități;
3. Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață
independentă;
4. Accesul limitat la locuințe sociale.
397
Drept recunoscut prin art. 19 al CDPD. Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în privința domeniului Viață independentă
și integrare în comunitate se bazează pe art. 14, 15, 16, 17, 19, 22 și 23 ale CDPD.
192
5.1 5.1
Un Un
cadru
cadrude de
reglementare
reglementareincomplet în în domeniul
incomplet
domeniul serviciilor
serviciilor sociale sociale
Persoanele cu dizabilități au dreptul la reglementări mai bune cu privire la:
modul în care le sunt cerințele de calitate și de cost

înțelese nevoile ale serviciilor sociale
modul în care sunt planificate

modul în care funcționează
serviciile sociale la nivel de
serviciile sociale
localitate și de județ
modul în care se
modul în care sunt
monitorizează și măsoară
finanțate serviciile sociale
rezultatele serviciilor sociale
La nivel individual, instrumentele existente pentru identificarea nevoilor

persoanelor cu dizabilități, în vederea stabilirii obiectivelor, asigurării
serviciilor și monitorizării implementării lor, nu sunt construite și utilizate
adecvat.
Autoritățile locale nu au date despre nevoile pe plan local pentru a

dezvolta serviciile sociale de care este cea mai mare nevoie. Nu există o
metodă clară la nivel național pentru a face această estimare de nevoi
la nivel local, care să ghideze strategiile și planurile de servicii și să
coordoneze implementarea planurilor de dezvoltare a serviciilor la nivel
local și județean.
Sectorul serviciilor sociale primește mult prea puțini bani în România, iar
2,6%
situația aceasta durează de multă vreme. Între 2009 și 2017, media
PIB cheltuielilor publice pentru beneficii în natură și servicii sociale a scăzut
0,6% de la 0,8% la 0,6% din PIB, în timp ce la nivelul Uniunii Europene acestea
erau de trei ori mai ridicate și au continuat să crească, de la 2,4% la 2,6%.
În 2017, România cheltuia doar 0,1% din PIB pentru beneficii în natură și
servicii sociale privind dizabilitatea, față de 0,6% media la nivelul UE.
193
Banii nu sunt bine alocați. Doar o parte din costurile serviciilor sociale de
la nivel de județ este acoperită de la bugetul central, în mare parte
pentru servicii rezidențiale. În plus, acoperirea costurilor diferă în fiecare
an. De aceea, susținerea serviciilor existente și planificarea de servicii
noi de către autoritățile județene este dificilă. Autoritățile locale
(primăriile) nu primesc direct bani pentru servicii sociale de la bugetul
central și trebuie să le finanțeze din bugetul propriu. Localitățile cu cele
mai mari probleme sunt exact cele care nu au banii necesari să
îmbunătățească această situație.
Finanțarea cu bani publici a serviciilor sociale private este doar parțial

reglementată. De aceea, autoritățile locale ezită să contracteze
furnizori privați de servicii.
Cerințele cu privire la modul în care trebuie furnizate serviciile

(standardele de calitate) nu reflectă suficient prevederile Convenției
ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), iar serviciile
nu sunt suficient monitorizate și verificate pentru a înțelege dacă sunt în
avantajul persoanelor cu dizabilități și al furnizorilor de servicii de
asistență socială.
Nu există suficiente reglementări care să asigure că autoritățile

abordează managementul de caz în mod adaptat la nevoile specifice
fiecărei persoane cu dizabilități la nevoile ei specifice și luând în
considerare toate formele de sprijin necesare.
Dizabilitatea trebuie să nu mai fie evaluată pe baza afecțiunilor medicale ale

persoanei, ci pe baza unui model bio-psiho-social care să reflecte interacțiunea
dintre afecțiunile medicale și mediul înconjurător în care trăiește persoana.
Metodele prin care sunt identificate nevoile persoanelor cu dizabilități și, ulterior,
planificate serviciile sociale trebuie să fie revăzute și îmbunătățite și apoi puse în
practică în mod unitar, de către toate autoritățile din țară.
Este necesar să se clarifice și simplifice modul de finanțare de către stat a
serviciilor pentru persoane cu dizabilități în comunitate, inclusiv a celor dezvoltate
la nivelul localităților și a celor private.
Cerințele cu privire la modul în care trebuie furnizate serviciile trebuie să fie
îmbunătățite periodic, în funcție de analiza modului în care răspund la nevoile
persoanelor cu dizabilități și ale furnizorilor de servicii.
Este necesar să se clarifice modul în care autoritățile trebuie să administreze cazul
fiecărei persoane cu dizabilități în mod adaptat la nevoile acesteia și luând în
considerare toate formele de sprijin necesare.
Trebuie să se colecteze toate datele necesare despre serviciile sociale existente,
modul în care funcționează și rezultatele lor.
194
5.1 Un cadru de reglementare incomplet în domeniul

serviciilor sociale
Dezvoltarea serviciilor sociale depinde în mod direct de calitatea reglementărilor
din sector și de modul în care autoritățile publice centrale și locale încurajează
permanent aplicarea corectă a acestora. Elemente cheie în dezvoltarea sectorului
includ: (i) identificarea nevoilor individuale existente și emergente ale persoanelor cu
dizabilități și ale familiilor acestora; (ii) evaluarea nevoii de servicii sociale existente
la nivel local și județean și planificarea serviciilor (prin strategii și planuri anuale); (iii)
asigurarea accesului la finanțare adecvată; (iv) stabilirea de standarde de calitate și
cost potrivite; și (v) monitorizarea, evaluarea și controlul adecvării serviciilor sociale
pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități.
Evaluarea nevoilor individuale de servicii sociale, la nivelul

Deciziile privind sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități se bazează în primul
rând pe rezultatele obținute prin instrumente de evaluare a nevoilor individuale
ale persoanelor. Evaluarea dizabilității398 este încă puternic medicalizată, în sensul în
care contează preponderent evaluarea medicală și rapoartele medicilor specialiști și
nu sunt luate în considerare opiniile persoanelor cu dizabilități și cum resimt acestea
dizabilitatea, cum dizabilitatea le afectează viața de zi cu zi și autonomia. Ancheta
socială, unul dintre instrumentele cheie necesare în evaluarea dizabilității, aplicat de
asistentul social din Serviciul Public de Asistență Socială de la nivel local pentru a
înțelege problema socială și contextul care afectează persoana, nu ajută în practică
la identificarea nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități. Evaluarea inițială de
nevoi dintr-o anchetă socială este deseori incompletă, în lipsa unei înțelegeri clare a
utilității anchetei din partea asistentului social care o realizează și a unei metodologii
clare pentru a o desfășura. Drept rezultat acesta deseori nu reușește să identifice
limitările principale de activitate și restricțiile de participare ale persoanei și, implicit,
să indice cele mai potrivite opțiuni pentru depășirea acestora.
Instrumentele care există pentru identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilități,
stabilirea de obiective, planificarea furnizării de servicii și monitorizarea
implementării acestora nu sunt utilizate adecvat.399 În primul rând, deși unele
instrumente au un format standard utilizat la nivel național, cadrul legal nu indică o
metodologie specifică privind utilizarea și monitorizarea acestora. Din acest motiv
sunt utilizate practici diferite la nivel de județ, inclusiv unele care rezultă în informații
mult prea generale pentru a fi utile.400 În al doilea rând, nu este explicit descrisă
necesitatea de a furniza fiecare tip de informație, din fiecare instrument, pentru a
completa informația din alte instrumente, ceea ce poate duce la introducerea de
informații contradictorii și necorelate între instrumente diferite. Nu în ultimul rând, deși
culegerea datelor privind persoanele cu dizabilități este extensivă, utilizarea statistică
ulterioară a acestor date este practic inexistentă, lipsind un mecanism de agregare
care să producă informații relevante privind situația persoanelor cu dizabilități la nivel
național.
398
Care permite încadrarea în grad și tip de handicap și identificarea nevoilor medicale, educaționale, profesionale și sociale de
integrare socială a persoanei.
399
Vezi Anexă-Tabel 32 pentru lista principalelor instrumente de evaluare a nevoilor și planificare și monitorizare a serviciilor
pentru persoanele adulte cu dizabilități.
400
De exemplu, serviciile recomandate în Planul Individual de Servicii ajung să fie generice și să nu fie particularizate la regiunea/
localitatea în care trăiește persoana.
195
Evaluarea nevoilor locale și planificarea serviciilor sociale din

comunitate/județ
O bună planificare a serviciilor sociale la nivel local trebuie să se bazeze pe
diagnoze sociale, care să arate incidența anumitor probleme sociale la nivel
local, și pe soluțiile recomandate. Fără o diagnoză socială bazată atât pe date
cantitative, cât și calitative și care să utilizeze criterii clare de prioritizare a nevoilor
sociale, autoritățile publice locale nu pot avea o imagine clară a serviciilor sociale
de care este nevoie în comunități și în consecință nu pot estima corect bugetele lor
anuale necesare. Măsurarea sistematică a acestor nevoi la nivel local ar face posibilă
agregarea informațiilor la nivel național, pentru a permite autorităților publice locale
să măsoare necesarul de fonduri ce ar trebui alocate serviciilor care sprijină grupurile
vulnerabile.
În România, există o obligație legală de evaluare periodică a nevoilor de servicii
sociale la nivel local, însă nu există o metodologie de evaluare a acestora.401 Legea
cere autorităților publice locale (județene și cele de la nivelul municipiilor, orașelor și
comunelor) să efectueze „sondaje și anchete sociale pentru depistarea precoce a
cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situații de necesitate a membrilor
comunității și, în funcție de situațiile constatate, de a propune măsuri adecvate în
vederea sprijinirii acestor persoane”.402 Totuși, în ciuda mai multor încercări ale MMPS în
acest sens, nu există nicio metodologie recomandată (cu atât mai puțin una aprobată
printr-un act normativ) de identificare a nevoilor locale de servicii sociale, care să fie
aplicată la nivel național.
Autoritățile locale și județene trebuie să pregătească Strategii pe termen mediu
și lung și Planuri anuale de acțiune pentru dezvoltarea de servicii sociale. Conform
Legii asistenței sociale nr. 292/2011, fiecare autoritate a administrației publice ar trebui
să elaboreze, atât la nivel de județ, cât și de localitate, o strategie pe termen mediu
(5 ani) și o strategie pe termen lung (10 ani) pentru dezvoltarea serviciilor sociale,
pe baza rezultatelor evaluării nevoilor locale și a strategiilor naționale relevante.
Furnizorii de servicii sociale publici și privați, organismele profesionale și reprezentanții
beneficiarilor de servicii (inclusiv ai persoanelor cu dizabilități) ar trebui consultați în
procesul de elaborare a strategiilor. Autoritățile locale ale administrației publice ar
trebui, de asemenea, să elaboreze anual un plan de acțiune privind serviciile sociale,403
care să fie aprobat în Consiliul Județean (sau Consiliul Local) și ulterior transmis
către MMPS.404 Legea administrației publice locale nr. 215/2001 obligă consiliile locale
să asigure cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice în ceea ce privește
educația, sănătatea, protecția copilului, locuințele sociale și serviciile pentru persoanele
cu dizabilități.405
401
O astfel de metodologie ar trebui să includă: (i) modul de constituire a grupului local de lucru care va decide prioritățile locale
de servicii sociale, inclusiv a reprezentanților persoanelor cu dizabilități; (ii) proceduri de lucru pentru acest grup (etapele
procesului, responsabilitățile în cadrul grupului, tipurile de documente produse și analizate); (iii) instrumentele de culegere
de date cantitative și calitative privind nevoile locale ale persoanelor cu dizabilități, cu accent pe accesul la servicii sociale
și de sprijin (lista indicatorilor statistici, grile de interviu, modele de chestionare și modalități de eșantionare); (iv) criterii de
prioritizare a nevoilor sociale; și (v) un model orientativ de raport.
402
Conform art. 112 lit. g) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale.
403
Conform Ordinului ministrului muncii și justiției sociale nr. 1086/2018, planul de acțiune precizează prioritățile de dezvoltare,
extindere sau investiție în serviciile de la nivelul unității administrativ teritoriale. El fundamentează totodată necesarul de
finanțare pentru serviciile sociale, din diferite surse bugetare, inclusiv bugetul de stat.
404
Conform Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, art. 3 lit. a), art. 112 alin. (3) lit. a), art. 117. Un model de plan a fost aprobat în
Ordinul nr. 1086/2018.
405
Art. 36 alin. (6) punctele 1-8, 17.
196
Coordonarea metodologică a ANDPDCA în vederea pregătirii Strategiilor județene

și locale și monitorizarea implementării acestora ar trebui întărită. În practică,
progresul realizat la nivel central este insuficient pentru a monitoriza implementarea
acestor strategii și pentru a furniza consiliere care să asigure că acestea respectă
prevederile CDPD, inclusiv nevoia de a oferi persoanelor cu dizabilități opțiuni pentru
o viață independentă/în comunitate. În plus, nu există o obligativitate de aliniere a
măsurilor Strategiilor județene și locale la cele aprobate în SNPD, și nici de armonizare
a indicatorilor de monitorizare a implementării strategiilor locale și SNPD.
Finanțarea publică a serviciilor sociale

Sectorul serviciilor sociale este cronic subfinanțat în România, iar această situație
nu s-a îmbunătățit deloc în timp. Între 2009 și 2017, cheltuielile publice pentru beneficii
în natură și servicii sociale în România au scăzut de la 0,8% la 0,6% din PIB, în timp ce
media UE era de trei ori mai ridicată, continuând să crească. Valoarea cheltuielilor
legate în mod specific de persoanele cu dizabilități a rămas aproape aceeași în
România, în timp ce media UE a crescut semnificativ (Tabelul 5).
Cheltuieli privind beneficiile în natură și serviciile sociale, România și UE, 2009

TABELUL 5
și 2017
Uniunea
România
Europeană
2009 2017 2009 2017
Total beneficii în natură și servicii sociale (% din PIB) 0,8 0,6 2,4 2,6
Total beneficii în natură și servicii sociale în Euro per locuitor (la
51 50 575 705
prețuri constante din 2010)
Beneficii în natură și servicii sociale privind dizabilitatea (% din PIB) 0,1 0,1 0,5 0,6
Beneficii în natură și servicii sociale (prețuri constante din 2010) 9 11 134 177
Beneficii în natură privind dizabilitatea la standardul puterii de
23 196
cumpărare per locuitor
Sursa: Sistemul european de statistici integrate ale protecției sociale (ESSPROS).
Notă: Valoarea „51” a indicatorului „Total beneficii în natură și servicii sociale” în euro pe locuitor ar trebui să fie
citită astfel: 51 s-au cheltuit în România, în 2009, la prețuri constante din 2010. Între 2009 și 2017, s-a înregistrat
o scădere a sumelor cheltuite pe persoană cu beneficiile în natură și serviciile sociale în România. Standardul
puterii de cumpărare (SPC) este o unitate monetară comună artificială utilizată în Uniunea Europeană pentru
a elimina în comparații diferențele de prețuri dintre țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași volum de
bunuri și servicii în toate țările Uniunii Europene.
Modalitatea de finanțare de la bugetul de stat a serviciilor sociale susține doar

o parte a sistemului public. Conform Legii bugetului de stat, fondurile de la bugetul
de stat acoperă doar parțial cheltuielile cu serviciile sociale de la nivel județean, iar
consiliile județene trebuie să aloce la rândul lor o parte din bugetele lor, în completare
(vezi Caseta 31). Conform legii, bugetul de stat acoperă doar cheltuieli cu „centrele
publice de asistență socială a persoanelor cu handicap”. Acest fapt constituie un
stimulent pentru județe să mențină centrele rezidențiale, în ciuda obiectivului asumat
la nivel național de dezinstituționalizare, și le descurajează să dezvolte alte tipuri de
servicii la nivel comunitar, către care ar putea face tranziția persoanele cu dizabilități
în procesul de dezinstituționalizare. De asemenea, această prevedere legală nu oferă
potențialilor furnizori privați niciun stimulent pentru dezvoltarea de servicii sociale.406
406
Județele care dezvoltă servicii sociale cu sprijinul furnizorilor privați (uneori aceștia reprezintă mai mult de 50% din ofertanții
de servicii sociale) sunt în mod clar dezavantajate de acest mod de finanțare.
197
Finanțarea serviciilor rezidențiale este impredictibilă, ceea ce inhibă planificarea

pe termen mediu și dezvoltarea serviciilor sociale la nivel județean. Legea anuală
a bugetului de stat precizează care este acest procent din finanțare susținut de la nivel
național în anul respectiv. În 2020, de exemplu, acesta a fost de doar 50% din bugetul
necesar al județelor, mai puțin decât au solicitat prin documentele de planificare
bugetară centralizate, colectate din aceste județe la sfârșitul anului 2019.407 Dincolo de
schimbarea anuală a procentului în sine, și sumele efective alocate variază semnificativ
de la un an la altul, astfel încât Consiliile Județene trebuie să își ajusteze bugetele
locale pentru a acoperi costurile variabile ale serviciilor sociale din județ. De exemplu,
în 2018, pentru serviciile rezidențiale publice destinate îngrijirii adulților cu dizabilități
din județul Iași, bugetul național a acoperit 21,7 milioane de lei, sumă care a scăzut cu
puțin sub jumătate, la 10,6 milioane de lei, în 2020.408 Aceste dezechilibre afectează în
lanț și finanțarea celorlalte tipuri de servicii necesare persoanelor cu dizabilități.
Legislația privind finanțarea serviciilor sociale din bugetul de stat

CASETA 31
Art. 20 al OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014,
precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare,
precizează, cu privire la procentul de finanțare a serviciilor sociale județene de la bugetul de stat:
„(1) Începând cu anul 2014, finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență
socială a persoanelor cu handicap se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe
valoarea adăugată, în proporție de cel mult 75% din necesarul stabilit de Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice [în prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale] în
baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.
(…) (3) Pentru finanțarea integrală a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (2), autoritățile administrației
publice locale au obligația să aloce sume din bugetele locale ale acestora, dar nu mai puțin de
25%.”
Art. 20 al OUG nr. 103/2013 a fost modificat prin OUG nr. 57/2015, art. 16, după cum urmează: „(1)
Finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu
handicap se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată,
în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției
Sociale și Persoanelor Vârstnice, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost
calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.”
Conform Legii bugetului de stat nr. 5/2020, art. 5, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată,
prevăzute la art. 4 lit. a), sunt destinate, printre altele, finanțării sistemului de protecție a copilului și
a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.
Descentralizarea financiară a sectorului de servicii sociale este incompletă,

întrucât de la bugetul de stat primesc finanțare publică doar autoritățile județene
(la nivelul Consiliilor Județene și DGASPC), dar nu și autoritățile locale. Deși este de
așteptat ca autoritățile locale (municipalități, orașe și comune) să cunoască cel mai
bine nevoile comunităților lor, finanțarea este țintită doar către autoritățile județene,
în timp ce autoritățile locale trebuie să se folosească de taxele colectate la nivel local
pentru a-și finanța serviciile sociale. Clasificația funcțională utilizată în planificarea
și alocarea bugetară de la nivel local include linii specifice pentru beneficii sociale
monetare, pentru care bugetul de stat asigură finanțarea prin transferuri către primării,
însă nu există nicio linie specifică pentru serviciile sociale. Așadar sumele alocate de la
407
Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat, Anexa 4, p. 158-159.
408
Legea nr. 5/2020, Anexa 5, p. 159 și Legea nr. 2/2018, Anexa 4, p. 180.
198
nivel central nu pot fi cheltuite și în acest sector de asistență socială.409 Dincolo de lipsa
prioritizării serviciilor sociale la nivel local, este improbabil ca localitățile urbane mici
sau cele din mediul rural să aibă fondurile necesare pentru dezvoltarea sau susținerea
unor astfel de servicii.410 Drept urmare investițiile în serviciile de o importanță critică
pentru incluziunea și participarea persoanelor cu dizabilități411 nu au cum să fie realizate
la nivel local, pe măsura nevoilor identificate.
Autoritățile publice sunt reticente să achiziționeze servicii sociale de la furnizori
privați deoarece legislația în domeniul achizițiilor publice este ambiguă. Procedura
de achiziție a serviciilor sociale a fost armonizată cu Directiva europeană privind
achizițiile publice (2014/24/UE) și menționează că, pentru serviciile sociale incluse
în Anexa 2 a legii achizițiilor publice, fiecare autoritate contractantă trebuie să își
elaboreze „o procedură proprie” de achiziție, care să fie transparentă pentru public
și inclusă în Manualul intern de proceduri al autorității publice respective. Deși acest
lucru este un prim pas pentru dezvoltarea de servicii de către sectorul privat, lipsește
totuși un îndrumar pregătit de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP)
privind realizarea acestor proceduri proprii de achiziție, în special: (i) conținutul
documentației de achiziții publice; (ii) criterii care să evalueze dacă furnizorii privați
respectă standardele minime de calitate, dacă încorporează prevederile art. 19 din
CDPD și dacă respectă rigorile procedurale ale achiziției de servicii;412 (iii) proceduri
de monitorizare a contractelor de prestări de servicii sociale cu furnizorii privați; și
(iv) proceduri de închidere a acestor contracte. MMPS a dezvoltat o primă formă de
îndrumar privind aceste achiziții de servicii sociale în 2019, aceasta fiind în curs de
finalizare de către ANAP.
Furnizarea serviciilor sociale

Chiar dacă acreditarea furnizorilor de servicii sociale este un proces relativ
accesibil, procesul de obținere a avizului ANDPDCA și, ulterior, de licențiere a
serviciilor sociale este bazat pe o documentație complexă. Un furnizor de servicii
sociale pentru persoanele cu dizabilități trebuie să completeze un număr minim de
30 de documente în format hârtie sau electronic, pentru a acoperi plaja de indicatori
de monitorizare a calității serviciilor din standardele de calitate obligatorii pentru
licențiere. Procesul ar putea fi eficientizat de digitalizarea procedurilor, simplificarea
lor acolo unde este cazul (vezi Caseta 32), precum și de interoperabilizarea bazelor de
date ale autorităților centrale și locale.
409
Clasificația funcțională este ansamblul domeniilor, ramurilor și sectoarelor de activitate către care sunt dirijate resursele
financiare publice sau transferurile dintre diferitele niveluri ale administrației publice. Aceste domenii sunt specificate în Legea
finanțelor publice. Clasificația este un instrument de planificare bugetară, reglementat prin Ordinul nr. 1954/2005 al MF, cu
modificările ulterioare, ultima modificare fiind făcută în 2017. La nivelul primăriilor se folosește Anexa 2 a acestui ordin, iar la
nivelul județelor și a Municipiului București, Anexa II a acestui ordin. Structura clasificației funcționale poate fi modificată prin
ordin al ministrului finanțelor. În prezent, clasificația funcțională de la nivelul autorităților publice locale (primării) nu cuprinde
nicio linie specifică serviciilor sociale, ci doar un capitol general de cheltuieli de „Asistență socială” (capitolul 68). În acest
capitol sunt specificate în mod detaliat toate tipurile de beneficii sociale monetare pentru care bugetul central asigură sursa
de finanțare, prin transfer către primării, dar nu există nicio linie dedicată serviciilor sociale.
410
La nivelul întregii țări, din 150 de servicii sociale fără cazare pentru persoanele cu dizabilități, doar 7 se află în mediul rural.
411
De exemplu, servicii de reabilitare, îngrijire de tip respiro, servicii pentru viața independentă, asistență personală și servicii de
suport în gospodărie.
412
În mod concret, trebuie clarificat cum s-ar respecta dreptul persoanei cu dizabilități de a-și alege locul și persoana cu care
să locuiască, în cazul concret al achiziției de servicii de tip rezidențial de la un furnizor privat în condițiile în care persoana cu
dizabilități nu-și poate exprima opinia în cadrul procedurii de achiziție.
199
CASETA 32 Moduri în care documentația licențierii pentru locuințele protejate poate fi

simplificată
Pentru ca un furnizor să licențieze o locuință protejată, sunt necesare circa 40 de proceduri scrise
și alte documente, însă unele pot fi eliminate sau simplificate. De exemplu:
Registrul privind cazurile de neglijare sau abuz, precum și registrul privind cazurile de tortură
și tratamente inumane pot fi agregate într-un singur document privind situații neprevăzute
sau excepționale.
Registrul de formare continuă disponibilă pentru personal poate include și informațiile privind
lista de participanți la sesiunile de formare, fără a fi nevoie de pregătirea unui document
separat.
Standardele de calitate a serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități

trebuie revizuite mai frecvent de către ANDPDCA pe baza unor evaluări empirice.
Chiar dacă au fost pregătite și aprobate standarde de calitate pentru o serie de servicii
sociale extrem de importante pentru persoanele cu dizabilități, în unele cazuri au fost
insuficient pilotate sau sincronizate cu prevederile CDPD.413 Standardele de calitate
ar trebui pilotate și ajustate, după cum se dovedește necesar, la scurt timp după
aprobarea lor.414 Cu toate acestea, la nivelul ANDPDCA nu există în momentul de față
un mecanism sistematic de consultare a organizațiilor reprezentative ale beneficiarilor
și a altor factori interesați.415 În plus, deși este probabil ca serviciile sociale licențiate să
respecte noile standarde la nivel scriptic, până în momentul de față nu a fost realizată
nicio evaluare calitativă și sistematică cu privire la modul în care aceste standarde
funcționează în practică, în beneficiul persoanelor care accesează servicii. O astfel de
evaluare ar face posibilă efectuarea oricăror ajustări necesare standardelor sau chiar
eliminarea unor criterii.
Standardele de cost au fost actualizate în mai 2020, însă nu există un mecanism
predictibil pentru a le ajusta. Standardele au fost actualizate după o perioadă de
5 ani de la ultima stabilire a acestora.416 Din cauza unor creșteri recente de salarii în
sectorul public, standardele de cost au crescut substanțial pentru anumite tipuri de
servicii,417 ceea ce a generat dificultăți pentru furnizorii privați.418 Dincolo de modificarea
recentă a nivelului standardului de cost, lipsește un mecanism predictibil de ajustare a
costurilor în mod regulat. Un astfel de mecanism ar necesita: (i) o metodologie clară și
transparentă privind modalitatea de calcul al standardelor de cost pentru fiecare dintre
servicii care să ia în considerare specificul și costul activităților desfășurate atât de
furnizorii privați, cât și de cei publici419 și cheltuielile pentru produsele specifice nevoilor
beneficiarilor; (ii) informații riguroase și detaliate privind costurile reale înregistrate
413
Conform Ordinului MMJS (în prezent MMPS) nr. 1218/2019, au fost aprobate Standardele specifice minime obligatorii de calitate
privind aplicarea metodei managementului de caz în protecția persoanelor adulte cu dizabilități. Conform Ordinului nr. 82/2019
au fost aprobate standarde specifice minime de calitate obligatorii pentru persoane adulte cu dizabilități: (i) centre de abilitare
și reabilitare; (ii) centre pentru viață independentă; (iii) centre de îngrijire și asistență; (iv) locuințe protejate; (v) centre de tip
respiro; (vi) centre de criză; (vii) serviciul de îngrijiri la domiciliu; (viii) echipa mobilă; (ix) centre de zi; și (x) servicii de asistență și
suport. Conform Ordinului nr. 1069/2018, au fost aprobate standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii și protecției
adulților cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist.
414
Un exemplu din practică este prevederea din standarde că într-o locuință protejată trebuie să existe minimum două persoane
adulte cu dizabilități, în condițiile în care multe astfel de persoane pot și doresc să locuiască singure. O astfel de prevedere din
standardele de calitate ar trebui să poată fi corectată rapid, având în vedere și faptul că încalcă art. 19 al CDPD.
415
Conform HG nr. 50/2015, ANDPDCA coordonează metodologia de implementare a standardelor de calitate aferente
persoanelor cu dizabilități.
416
HG nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului lunar pe membru
de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor
vârstnice din centrele rezidențiale.
417
De exemplu, pentru adulții cu dizabilități găzduiți în Centrele de Îngrijire și Asistență (CIA), valoarea cheltuielilor pentru o
persoană a crescut de la 33.828 lei pe an la 66.852 lei pe an.
418
Cercetarea calitativă a identificat furnizori privați care au reclamat faptul că bugetele lor interne nu pot asigura niveluri de
salarizare a personalului similare celor din sectorul bugetar. Unii dintre ei consideră că, în practică, nerespectarea standardului
minim de cost îi poate afecta negativ în relicențierea serviciului sau în procesul de control realizat de Inspecția socială.
419
Inclusiv cheltuielile privind managementul de caz.
200
de o varietate de servicii, care să țină cont de numărul de beneficiari pe care acestea

le deservesc (de economiile lor de scală); și (iii) un mecanism de consultare care să
reunească atât furnizori publici și privați de servicii sociale, precum și reprezentanți ai
Managementul de caz pentru persoana adultă cu dizabilități este legiferat, însă
este utilizat doar în cazul serviciilor de tip rezidențial și nu există formate standard
de instrumente impuse spre utilizare. Ordinul nr. 1218/2019 care reglementează
managementul de caz face referire cu prioritate420 doar la managerul de caz al
persoanelor cu dizabilități aflate în servicii rezidențiale, punând accent pe serviciile
destinate transferului persoanei în alternative de tip familial. Conform Ordinului,
managerul de caz trebuie să completeze un număr mare de documente (precum
Chestionare de satisfacție a beneficiarilor, Rapoarte de evaluare a beneficiarului și
a contextului său de viață, Fișe de identificare a riscurilor, Rapoarte individuale de
activitate MC, Rapoarte de monitorizare, Fișe de monitorizare, Rapoarte de închidere
a cazului și Rapoarte de monitorizare post-servicii), însă Ordinul nu este însoțit de
modele de astfel de instrumente, și nici de un ghid metodologic cu privire la modul în
care ar trebui completate.
Monitorizarea situației serviciilor sociale

În prezent nu există o monitorizare sistematică a situației serviciilor pentru
persoanele cu dizabilități. Pentru a lua cele mai informate decizii de politici publice,
decidenții au nevoie, cel puțin, de date statistice privind: tipul și numărul de beneficiari
ai serviciilor sociale, profilul personalului din diferitele categorii de servicii și costurile
reale lunare pentru furnizarea serviciilor, dezagregate pe tipuri de costuri și surse
de finanțare. MMPS a început în 2019 colectarea de astfel de informații pentru toate
tipurile de servicii sociale (inclusiv pentru cele destinate persoanelor cu dizabilități),
însă datele au fost raportate doar parțial de către DGASPC-uri, iar rezultatele analizelor
nu au fost făcute disponibile pentru publicul larg. Este nevoie de continuarea acestui
efort și de îmbunătățirea procesului.
Evaluarea serviciilor sociale

Este esențial să se evalueze calitatea serviciilor sociale pentru a permite
îmbunătățiri continue, dacă este necesar. Evaluarea calității serviciilor sociale
constituie „aprecierea sistematică și obiectivă a unui serviciu, cu tot ce înseamnă
proiectarea, implementarea și rezultatele acestuia. Evaluarea ar trebui să ofere
informații credibile și utile, care să permită integrarea lecțiilor învățate în procesul de
luare a deciziilor, atât pentru beneficiari, cât și pentru responsabili ori finanțatori”.421
Evaluările privind performanța furnizorului de servicii pot fi interne, atunci când sunt
efectuate de către echipa de servicii sociale în sine, sau externe, atunci când sunt
420
Conform modulului 1, standard 1, cerința 3, persoanele adulte încadrate în grad de handicap aflate în familie sunt beneficiare
ale metodei managementului de caz dacă au în implementare un plan individual de servicii și alte măsuri. Această cerință
generează o problemă circulară întrucât planul individual de servicii trebuie la rândul lui pregătit de către un manager de caz
alocat persoanei cu dizabilități. În consecință, serviciile publice de asistență socială numesc manageri de caz cel mult pentru
persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap care se află în servicii rezidențiale gestionate de ele și nu pentru
persoanele aflate în familii.
421
OCDE (2002).
201
efectuate de un organism independent.422 Absența unui sistem de evaluare externă

înseamnă că nu există nicio modalitate de asigurare a faptului că serviciile sociale
sunt capabile să se adapteze la nevoile în permanentă schimbare ale beneficiarilor
lor și că furnizează serviciile necesare pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a crește
autonomia și participarea socială a persoanelor cu dizabilități.423
Există variante diferite de organizare și finanțare a acestei funcții de evaluare.
Evaluarea externă a unui serviciu social este obligatorie în majoritatea țărilor membre
UE, de obicei la fiecare 3-5 ani. În general, costurile evaluării sunt împărțite între
furnizorul de servicii și autoritatea publică. Evaluatorii pot fi organizații publice sau
private, ori experți independenți, autorizați de către autoritățile naționale de
reglementare pentru a realiza evaluarea unui anumit tip de serviciu social.
Modele de evaluare a serviciilor sociale în diferite țări

CASETA 33
În țările anglo-saxone, evaluatorii externi sunt deseori experți independenți, autorizați de către
autoritatea națională de reglementare în domeniul serviciilor sociale. Acești experți sunt constrânși
de legislație să se formeze continuu în domeniul evaluării calității și să realizeze un număr minim
de evaluări pe an. Astfel, ei acumulează un anumit număr de credite anual, care le dă posibilitatea
de a-și continua activitățile de evaluare. Fiecare evaluator este plătit pentru fiecare serviciu
evaluat, întrucât posturile lor nu sunt fixe, cu normă întreagă, la nivelul vreunei agenții regionale
sau naționale. În Franța, Autoritatea Centrală de Sănătate este cea care, din anul 2018, răspunde
de reglementarea procesului de evaluare externă a serviciilor sociale și medico-sociale. Aceasta
autorizează periodic evaluatorii de calitate ce pot efectua evaluări ale serviciilor sociale din
această țară. Acești evaluatori pot fi organizații profit și non-profit, precum și experți independenți,
calificați să desfășoare acest tip de evaluare. Lista evaluatorilor autorizați este publicată periodic
pe site-ul Autorității (lista includea aproximativ 1.000 de organizații și persoane în anul 2020).
Fiecare furnizor de servicii sociale are obligația de a iniția o evaluare externă a serviciilor sale, la
un interval de timp, și poate alege unul dintre acești evaluatori din lista oficială națională. Termenii
de referință și caietele de sarcini pentru contractarea evaluatorilor sunt definite la nivelul Autorității
Centrale de Sănătate.
Sursa: La Haute Autorité de Santé (2018).
În România, evaluarea serviciilor sociale este prevăzută de lege, însă nu este

complet dezvoltată. Conform legislației existente,424 funcția de evaluare, precum și
cele de monitorizare și control al calității serviciilor sociale reprezintă atribuții plasate
în responsabilitatea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin
inspectorii sociali de la nivel județean. Cu toate acestea, există trei mari probleme cu
privire la situația curentă. În primul rând, funcțiile de monitorizare și evaluare nu sunt
bine delimitate de funcția de control al calității. ANPIS are, la nivel județean, un singur
corp de inspectori care îndeplinesc toate funcțiile,425 ceea ce este problematic pentru
că aceste funcții sunt fundamental diferite: controlul este conceput pentru a verifica
conformitatea serviciilor sociale cu prevederile legale, în timp ce monitorizarea și
evaluarea sunt concepute pentru a informa îmbunătățirea continuă a calității acestor
422
În Uniunea Europeană, această îmbunătățire continuă este un principiu fundamental de calitate, inclus în Cadrul Voluntar
European de Calitate a serviciilor sociale de interes general. Cadrul Voluntar European de Calitate pentru Serviciile Sociale
(SPC/2010/10/8/final) este un document elaborat de Comisia Europeană care ghidează activitatea furnizorilor de servicii
sociale de la nivelul țărilor membre UE, pentru o înțelegere comună asupra calității serviciilor. El propune un set de principii
generale de calitate și metode pentru măsurarea acestora, la nivelul oricărui tip de servicii sociale, și poate fi utilizat la
construcția metodologiilor naționale de evaluare și monitorizare a calității din aceste servicii.
423
Vezi concluziile primelor două rapoarte bienale asupra serviciilor sociale de interes general: Raportul bienal privind Serviciile
Sociale de Interes General, Bruxelles, 02.07.2008, COM (2008) 418 final, p. 61, și Al doilea Raport Bienal privind Serviciile Sociale
de Interes General, Bruxelles, 22.10.2010, SEC (2010) 1284 final, p. 38.
424
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 197/2012.
425
În 2016 a fost introdusă o prevedere în Statutul Inspectorului social care stabilea că „inspectorii-evaluatori de servicii sociale” nu
vor mai exercita și acțiuni de control. Prevederea nu a fost niciodată respectată, întrucât nu au fost alocate posturi suplimentare
de evaluatori la nivelul AJPIS-urilor. În prezent, prevederea nu mai figurează în documentul cadru al inspectorilor sociali. .
202
servicii.426 În al doilea rând, nu au existat eforturi sistematice de a pregăti inspectorii

sociali pentru a deveni evaluatori calificați de servicii sociale, prin cursuri de formare
specifice și/sau utilizarea de instrumente specifice de lucru din domeniul monitorizării
și evaluării.427 Nu în ultimul rând, din cauză că Agenția dispune de un număr atât de
scăzut de inspectori și având în vedere importanța crescândă a activității de control,
numărul total de evaluări ale serviciilor sociale desfășurate în prezent este foarte
scăzut.428
Controlul serviciilor sociale

În 2019, ANPIS a realizat 104 inspecții ale serviciilor sociale rezidențiale pentru
persoanele cu dizabilități. Inspectorii au găsit cazuri de nerespectare a cerințelor
standardelor minime pentru 33 dintre acestea (vezi Figura 23). Doar pentru 3 servicii
s-a propus retragerea licenței, s-au dat 419 măsuri de remediere și nu s-au sesizat în
nici un caz organele de urmărire penală competente pentru suspiciuni de eroare,
fraudă, abuz sau neglijență.
Inspecțiile serviciilor sociale cu cazare destinate persoanelor cu dizabilități,

FIGURA 23
2019
Centru de abilitare și reabilitare 18 58
Centru pentru viață independentă 4

Centru de îngrijire și asistență pentru
15 42
persoane cu dizabilități
Servicii inspectate: 104 Servicii în care au fost identificate nereguli: 33

Sursa: Campanie inspecție ANPIS (2019).
ANPIS are nevoie de resurse suplimentare pentru a putea să își îndeplinească în

mod adecvat atribuțiile. În 2020, ANPIS avea doar 296 inspectori sociali responsabili
atât de inspecția tuturor tipurilor de servicii sociale, cât și a acordării beneficiilor
sociale.429 Pentru a asigura în mod eficient inspecția serviciilor, numărul inspectorilor
sociali ar trebui crescut semnificativ, în special în județele în care numărul lor nu este
suficient pentru a permite împărțirea echipelor în funcție de specializare (beneficii,
servicii și alte tipuri de inspecție).430 Este nevoie de asemenea ca ANPIS, în cooperare
cu ANDPDCA, să dezvolte cursuri de formare a inspectorilor sociali și să formeze
grupuri de lucru pentru îmbunătățirea metodologiilor și a instrumentelor folosite în
controalele tematice privind serviciile pentru persoanele cu dizabilități. În plus, este
nevoie de mai multă claritate în ceea ce privește modalitatea de urmărire a măsurilor
de remediere, precum și a consecințelor neimplementării acestor măsuri într-un timp
rezonabil, pentru furnizorii de servicii sociale.
426
Controlul se realizează atunci când există riscuri semnificative de neconformitate în raport cu standardele sau normele din
sectorul respectiv. Inspectorul se concentrează pe aspectele strict legale și verifică în detaliu practicile furnizorului în raport
cu aceste norme (sanitare, de protecția muncii sau de calitate minimă a serviciilor). Evaluatorul calității, în schimb, este un
profesionist care are rolul de a sfătui și îndruma echipele de lucru către permanenta îmbunătățire a practicilor de lucru cu
beneficiarii. El este orientat spre soluții care să crească impactul pozitiv al serviciului, spre modele de succes care să inspire și
să crească performanța în serviciile existente, spre modalități de a răspunde cât mai bine nevoilor în permanentă schimbare
ale utilizatorilor de servicii și care reflectează împreună cu echipele la îmbunătățirea continuă a acestor rezultate.
427
În 2012 și 2017 au fost dezvoltate metodologii de evaluare a serviciilor sociale în cadrul a două proiecte de asistență tehnică,
(SMIS 10845 și SRSS/SC2017/003) însă ele nu au fost adoptate nici măcar parțial de MMPS.
428
În anul 2019 au fost supuse activității de evaluare/monitorizare 171 servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități,
din care 19 servicii sociale în activitatea de evaluare și 152 în activitatea de monitorizare (ANPIS, 2019).
429
În 2019, în activitatea de control, evaluare și monitorizare a serviciilor sociale au fost implicați 206 inspectori sociali.
430
La nivelul țării există județe în care AJPIS-urile au alocat doar câte trei sau patru posturi (de exemplu Călărași – 3 posturi;
Covasna – 3 posturi; Brăila – 4 posturi; Giurgiu – 4 posturi; și Harghita – 4 posturi), în timp ce altele au alocate 10-12 posturi (de
exemplu, Dolj – 10 posturi; Iași – 10 posturi; Suceava – 11 posturi; și București – 12 posturi).
203
Măsuri recomandate
(ANDPDCA) să realizeze o analiză a instrumentelor folosite pentru identificarea
nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități și planificarea serviciilor
corespunzătoare, în vederea recomandării îmbunătățirii și standardizării
instrumentelor și completării lor cu instrucțiuni clare de utilizare.
2 ANDPDCA să revizuiască în legislație instrumentele utilizate pentru identificarea

nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități, inclusiv ale celor aflate în servicii
de tip rezidențial, și planificarea de servicii pentru persoanele cu dizabilități,
inclusiv pentru persoanele rezidente în servicii de tip rezidențial.
3 Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale (MMPS), cu sprijin din partea ANDPDCA, să

realizeze o metodologie de evaluare periodică a nevoilor de servicii sociale la nivel
local/județean, inclusiv pentru identificarea nevoilor specifice ale persoanelor cu
dizabilități.
4 ANDPDCA să elaboreze o grilă de evaluare a strategiilor județene pentru

dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități și a unui
sistem de indicatori la nivel județean care să ghideze dezvoltarea de servicii
sociale pentru acestea.
5 MMPS să modifice Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, astfel încât să prevadă
posibilitatea transferurilor din bugetul de stat către autoritățile locale de la
nivelul municipiilor, orașelor și comunelor, similar modului în care sunt finanțate
în prezent autoritățile județene pentru acest sector.
6 MMPS să modifice legislația pentru asigurarea finanțării tuturor tipurilor de

servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, din sumele defalcate
din TVA alocate județelor, municipiilor, orașelor și comunelor.
7 MMPS în colaborare cu Ministerul Finanțelor (MF) să identifice modificările

legislative necesare în vederea asigurării unui procent predictibil de acoperire de
la bugetul de stat a serviciilor sociale de la nivel local.431
8 MF să aloce, în Legea Anuală a Bugetului de Stat, linii de finanțare specifice de
la bugetul de stat pentru serviciile sociale de tip comunitar adresate în mod
special persoanelor cu dizabilități, de la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor,
suplimentar față de cele aprobate în prezent la nivelul județelor.
9 Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) să elaboreze un îndrumar

privind achizițiile publice de servicii sociale.
10 MMPS – inclusiv ANDPDCA – să simplifice și să digitalizeze procesul de acreditare,

licențiere și relicențiere a serviciilor sociale.
11 ANDPDCA să realizeze o analiză privind implementarea standardelor specifice

minime de calitate obligatorii pentru centrele rezidențiale, cu accent pe modul
în care serviciile răspund nevoilor beneficiarilor, pe constrângerile cu care se
confruntă furnizorii și cu includerea unor recomandări de îmbunătățire.
431
Stabilirea procentului ar trebui să fie similară modului în care este decisă cofinanțarea autorităților județene, pentru serviciile
sociale de la acest nivel (în Anexa 4 la Legea Bugetului de Stat).
204
12 ANDPDCA să îmbunătățească periodic standardele specifice minime de calitate

obligatorii pentru serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități, pe baza
analizei acestora și prin consultarea cu actorii cheie din sectorul serviciilor sociale.
13 ANDPDCA să dezvolte ghiduri metodologice de implementare a standardelor

specifice minime de calitate obligatorii.
14 ANDPDCA să elaboreze și să aprobe o metodologie de revizuire periodică a
standardelor de cost pentru serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități.
15 ANDPDCA să monitorizeze numărul de manageri de caz la nivel județean, în
funcție de numărul de persoane cu dizabilități și serviciile oferite, și să încurajeze
creșterea numărului acestuia acolo unde este cazul.
16 ANDPDCA să realizeze un ghid metodologic pentru managerul de caz și să

realizeze formarea managerilor de caz din fiecare DGASPC.
17 MMPS și ANDPDCA să realizeze periodic rapoarte statistice privind situația

serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv referitor la resursele
umane și financiare.
18 ANDPDCA să pregătească un set de criterii de evaluare a serviciilor sociale

pentru persoanele adulte cu dizabilități.432
19 Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecție Socială (ANPIS) să crească numărul

de inspectori pentru serviciile sociale și să își întărească, cu sprijinul ANDPDCA,
capacitatea tehnică din punctul de vedere al îmbunătățirii instrucțiunilor și utilizării
instrumentelor de inspecție și training, în vederea creșterii eficacității inspecției
serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități.
432
Setul de criterii ar ajuta MMPS în finalizarea metodologiei de evaluare a serviciilor sociale. MMPS ar trebui să aprobe o
metodologie de evaluare a serviciilor sociale și să constituie un corp de evaluatori formați în acest sens.
205
5.2 5.2
Instituționalizarea persoanelor
Instituționalizarea cu dizabilități
Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la viață

independentă în comunitate, în afara instituțiilor
rezidențiale de orice tip. Instituționalizarea este o
încălcare a dreptului la viață independentă.
Trebuie găsite soluții de ieșire din instituții și de trai în
comunitate pentru persoanele cu dizabilități
instituționalizate, în paralel cu cu oferirea sprijinului
necesar. Concret, acest lucru înseamnă închiderea
serviciilor rezidențiale existente și re/organizarea
altor servicii sociale, astfel încât să ofere sprijin
pentru o viață independentă în comunitate. Acest
proces poartă numele de „dezinstituționalizare”.

17.500
persoane trăiesc în
Centre Locuințe
rezidențiale protejate În România, aproximativ 17.500 persoane trăiesc în toate
serviciile de tip rezidențial, dintre care cea mai mare parte
(16.392 persoane) se află în centre rezidențiale, iar ceilalți
16.392 trăiesc în locuințe protejate.
1.108
132
120
Din 2012 până în 2020, se observă o ușoară creștere a
numărului de centre rezidențiale de mari dimensiuni (cu
peste 50 sau cu peste 100 de beneficiari).
Centre cu peste 50 benficiari

43 Centre cu peste 100 benficiari
38
2020
2012
dizabilități dizabilități
intelectuale mintale
14%
Cele mai multe dintre persoanele găzduite în centrele
rezidențiale din România sunt cele cu dizabilități
51%
35% intelectuale sau mintale (51%, respectiv 14%), iar celelalte
sunt persoane cu alte tipuri de dizabilități.
alte tipuri
de dizabilități
206
Există diferențe mari între județe: unele au aproximativ

sub 100 1000
1000 de beneficiari în centre rezidențiale, în timp ce altele
beneficiari beneficiari au în jur de 100 sau sub 100 de beneficiari.
întreaga transferate Un studiu din 2013 arăta că, dintre persoanele cu

viață în alte centre
dizabilități plasate într-o instituție, 67% rămâneau acolo
întreaga viață, în timp ce alte 14% erau transferate la un
moment dat în alte centre. Doar 14% dintre cazurile de
67% 14%
părăsire a instituției erau legate de integrarea în familie
sau în comunitate (ceilalți părăseau instituția ca urmare a
decesului).
Nu există un mecanism de dezinstituționalizare a persoanelor cu

dizabilități funcțional la nivel național, cu o coordonare unitară la nivel
național și cu acordul, suportul și toate resursele necesare asigurate la
nivel județean.
Personalul DGASPC are, de multe ori, experiență și cunoștințe limitate

privind modul în care ar trebui să se realizeze procesul de
dezinstituționalizare.
Asigurarea unei vieți independente presupune în primul rând asigurarea

că persoanele cu dizabilități au libertatea de a alege.
Dezinstituționalizarea, așa cum este realizată în prezent în România, riscă
să ducă la transferul persoanelor cu dizabilități din servicii „vechi” în altele
„noi”, fără a informa persoana cu dizabilităţi asupra opțiunilor și fără a-i
da posibilitatea să aleagă.
Finanțările din fonduri europene și naționale folosite pentru

dezinstituționalizare până în 2020 au fost acordate doar pentru crearea
de locuințe protejate și centre de zi. De altfel, locuințele protejate nu
răspund nevoilor persoanelor cu dizabilități conform prevederilor
Convenției (construirea unor locuințe protejate poate fi
transinstituționalizare mascată, adică transferul într-un mediu mai
prietenos, dar tot într-o instituție de dimensiuni mici).
Este necesar un document la nivel național care să explice cele mai importante
principii și direcții de acțiune ale dezinstituționalizării.
Este necesar un ghid privind dezinstituționalizarea, cu instrumente specifice de
evaluare și planificare la nivel de beneficiar și centru rezidențial.
Procesul de dezinstituționalizare trebuie urmărit cu ajutorul unor date la nivel de
centru rezidențial, județ și la nivel național.
Trebuie să fie asigurată o finanțare suficientă pentru dezinstituționalizare, inclusiv
din fonduri europene.
207
5.2 Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități pot trăi independent în comunitate doar în afara
instituțiilor rezidențiale de orice tip. Mediul instituțional facilitează încălcarea tuturor
drepturilor persoanelor cu dizabilități prevăzute de CDPD, fie prin legi formale, fie
prin practici contrare exercitării drepturilor. Mediul instituțional este caracterizat de
o abordare paternalistă în privința furnizării serviciilor și depersonalizare, rigiditatea
programului și a rutinei, tratamentul în bloc, izolarea și distanța socială,433 elemente
care duc la lipsa controlului beneficiarilor asupra deciziilor de zi cu zi și la lipsa
libertății de a alege unde și cu cine să trăiască. Instituționalizarea însăși este o
formă de încălcare a dreptului persoanei la viață independentă,434 iar restricționarea
arbitrară a acestui drept reprezintă privare ilegală de libertate.435 În plus, deciziile de
instituționalizare a unei persoane, luate în baza existenței unei dizabilități, constituie o
formă de discriminare, demonstrând eșecul de a oferi sprijin și servicii în comunitate
persoanelor cu dizabilități, care sunt astfel forțate să accepte segregarea în instituții.436
Respectarea dreptului lor la viață independentă necesită, printre altele, schimbări
structurale precum dezinstituționalizarea în toate formele sale și sistarea procesului
de instituționalizare.
Lipsa formelor de îngrijire și sprijin alternative și a dezvoltării abilităților de viață
independentă transformă instituțiile rezidențiale într-un aranjament pe viață
pentru majoritatea persoanelor instituționalizate. Un studiu din 2013 arăta că,
dintre persoanele cu dizabilități plasate într-o instituție, 67% rămân acolo întreaga
viață, în timp ce alte 14% sunt transferate la un moment dat în alte centre. Doar 14%
dintre cazurile de părăsire a instituției sunt legate de reintegrarea în familie sau în
comunitate.437
În România există mai multe tipuri de servicii de tip rezidențial. Ordinul ministrului
muncii și justiției sociale nr. 82/2019 stabilește standardele pentru două tipuri de
servicii rezidențiale care pot avea până la 50 de beneficiari (centre de abilitare și
reabilitare și centre de îngrijire și asistență). La acestea se adaugă centrele pentru
viață independentă cu până la 20 de beneficiari, locuințele protejate cu până la 10
persoane și centrele respiro sau de criză (acestea vor fi analizate în cadrul următorului
subcapitol). Începând cu 2018, centrele rezidențiale de tip vechi438 trebuie să treacă
printr-un proces de restructurare (în cazul în care centrul are o capacitate mai mare
de 50 de beneficiari) sau de reorganizare (pentru centrele cu o capacitate mai mică
de 50 de beneficiari. La finele acestui proces, centrele trebuie fie să se reacrediteze
sub forma unui centru nou, fie să se desființeze complet, beneficiarii fiind transferați
în alte tipuri de servicii rezidențiale de tip nou sau în comunitate.439 Restructurarea
fiecărui centru cu peste 50 de locuri poate dura până în 2021. Din această cauză, în
433
EEG (2012).
434
CDPD, art. 19.
435
CDPD, art. 14; Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2019, alin. (17)).
436
Comitetul CDPD (2018, alin. (30)).
437
Institutul de Politici Publice (2013).
438
Centrele rezidențiale „de tip vechi” includ: (i) Centre de îngrijire și asistență (CIA); (ii) Centre de integrare pentru terapie
ocupațională (CITO); (iii) Centre-pilot de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap (CPRRPH); (iv) Centre de recuperare
și reabilitare neuro-psihiatrică (CRRN); și (v) Centre de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap (CRRPH).
439
În baza OUG nr. 69/2018, au fost elaborate și au intrat în vigoare Deciziile nr. 878 și 877/2018 ale Președintelui Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. Acestea stabilesc cadrul procedural atât pentru desfășurarea procesului de
reorganizare a centrelor cu o capacitate mai mică sau egală cu 50 locuri (Decizia nr. 877/2018), cât și pentru elaborarea
planurilor de restructurare a centrelor rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap cu o capacitate mai mare de 50 de
locuri (Decizia nr. 878/2018), aflate în coordonarea metodologică a ANDPDCA.
208
momentul de față, în România, există un amestec de servicii rezidențiale dintre care

unele funcționează conform standardelor de calitate noi, și altele conform celor vechi.
În prezent, un număr mare de persoane trăiesc în servicii sociale de tip rezidențial,
iar numărul din ultimii ani este într-o ușoară creștere. În România, un total de
aproximativ 17.500 persoane trăiesc în toate serviciile de tip rezidențial, dintre care
cea mai mare parte se află în centre rezidențiale (16.392 persoane) (Anexă-Tabel 33).
Din 2012, numărul de beneficiari ai centrelor rezidențiale a crescut ușor, iar numărul de
centre a crescut semnificativ (Tabelul 6). Chiar dacă numărul mediu de beneficiari a
scăzut în centrele mari, se observă o ușoară creștere a numărului de centre rezidențiale
de dimensiuni mari, de peste 50 de beneficiari și a celor cu 100 de beneficiari sau mai
mulți.
Evoluția numărului de centre rezidențiale (CR) și de beneficiari din CR, 2012-

TABELUL 6
2020
2012 2020
Total beneficiari CR 15.765 16.392
Toate centrele Nr. CR 232 292
Număr mediu de beneficiari pe CR 68 56
Centre cu 50+ beneficiari Nr. CR 120 132
Centre cu 100+ beneficiari Nr. CR 38 43
Sursa: Date ANDPDCA la 31 martie 2012 și 2020.
Notă: Prin CR înțelegem toate serviciile de tip rezidențial cu excepția: centrelor de pregătire pentru o viață
independentă, locuințelor protejate, centrelor respiro sau de criză.
Cei mai mulți beneficiari din centrele rezidențiale au dizabilități mintale

(intelectuale) sau psihice (psiho-sociale), cu încadrare în grad de handicap grav sau
accentuat. Similar cu restul UE, cele mai multe dintre persoanele găzduite în centre
rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități din România sunt cele încadrate în
tip de handicap intelectual sau mintal (51% și respectiv 14%) (Anexă-Tabel 34). Cu toate
acestea, există și persoane cu încadrare în grad de handicap mediu sau chiar ușor.440
O treime dintre persoanele cu dizabilități găzduite în centre rezidențiale au până în 35
de ani, iar vârstnicii reprezintă 20% dintre beneficiari. Există diferențe de structură pe
vârste între tipurile de centre, centrele de îngrijire și asistență și centrele de recuperare
și reabilitare a persoanelor cu handicap având procente mai ridicate de persoane
vârstnice (Anexă-Tabel 35). Structura populației instituționalizate după vârstă, grad și
tip de handicap nu s-a modificat semnificativ între 2012 și 2020 (Anexă-Tabel 36).
Există o variație foarte ridicată între județe în privința numărului de persoane
instituționalizate și a evoluției acestuia în timp. Datele dezagregate la nivel de județ
indică o diferență semnificativă între județe – de la unele care au aproximativ 1.000 de
beneficiari în centre rezidențiale la altele care au 100 sau sub 100 de beneficiari (Figura
24). Județele cu cele mai mari numere în valoare absolută sunt dintre cele care au și
cele mai multe persoane în centre rezidențiale în total populație cu încadrare în grad
440
La 31 martie 2020, dintre toate persoanele aflate în servicii rezidențiale (17.496 persoane), 43% erau încadrate în grad de
handicap grav, 47% în grad de handicap accentuat, 9% în grad de handicap mediu și 1% în grad de handicap ușor.
209
de handicap. Dintre cele 42 de județe, doar 18 au înregistrat scăderi ale numărului de

persoane cu dizabilități în centrele rezidențiale, din 2012 până în 2020. Dintre primele
10 județe cu cele mai mari numere de beneficiari în centre, doar două au înregistrat
scăderi ușoare ale numărului de beneficiari în acest interval.
Situația numărului de beneficiari în centre rezidențiale, pe județe

FIGURA 24
Număr de beneficiari CR în Diferență număr beneficiari % beneficiari în CR în total

2020 în CR 2020 - 2012 persoane cu CH
Mureș 1008 5 5,0
Prahova 1006 -105 2,9
Suceava 782 11 3,7
Bacău 708 41 3,9
Sibiu 708 -33 4,5
Timiș 680 20 2,7
Tulcea 663 115 7,2
Neamț 653 16 3,7
Iași 604 127 2,3
Constanța 592 132 3,0
Argeș 538 -80 1,8
Vâlcea 486 107 2,7
Bihor 483 57 2,4
București 465 -55 0,7
Vasului 451 -47 1,8
Olt 438 -18 2,5
Alba 432 127 1,7
Sălaj 392 28 2,6
Botoșani 385 33 3,1
Vrancea 382 38 2,1
Maramureș 375 -67 2,1
Satu-Mare 375 173 2,6
Gorj 359 37 2,9
Cluj 333 47 1,3
Hunedoara 320 -102 1,6
Ilfov 241 -3 1,9
Călărași 227 -41 1,7
Bistrița 221 -49 1,3
Buzău 220 39 1,3
Ialomița 211 85 2,3
Dolj 198 19 1,3
Arad 182 -3 1,2
Dâmbovița 172 -12 0,9
Brașov 169 -8 1,3
Harghita 148 8 1,3
Caraș-Severin 139 -11 1,0
Mehedinți 124 38 0,6
Brăila 123 -15 0,7
Galați 122 87 0,8
Teleorman 122 -14 1,0
Giurgiu 112 -109 1,1
Covasna 43 9 0,8
Sursa: Date ANDPDCA privind centrele rezidențiale, cu excepția centrelor pentru o viață independentă, a
centrelor de criză și a celor respiro, la 31 martie 2012 și 2020.
210
România s-a angajat să asigure faptul că persoanele cu dizabilități
instituționalizate vor putea trăi independent în cadrul comunității. În primul
rând, România a ratificat CDPD prin Legea nr. 221/2010, care a intrat în vigoare
la data de 2 martie 2011 și care prevede în mod expres drepturile persoanelor cu
dizabilități de a duce o viață independentă și de a fi integrate în comunitate. În al
doilea rând, România trebuie să respecte prevederile privind dezinstituționalizarea
ale Strategiei pentru Persoane cu Dizabilități 2010–2020 a Consiliului Uniunii Europene
și ale Strategiei Consiliului Europei pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
2017-2023.441 În al treilea rând, SNPD 2016-2020 identifică dezinstituționalizarea drept
o măsură esențială și definește obiectivul specific de dezinstituționalizare și prevenire
a instituționalizării concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin
pentru a permite persoanelor cu dizabilități să trăiască o viață independentă și să
fie integrate în comunitate.442 Există trei elemente importante care pot contribui la
reducerea problemei instituționalizării:443 (i) existența unui ghid de dezinstituționalizare
și o instruire intensivă a actorilor care ar trebui implicați în acest proces; (ii) asigurarea
coordonării și monitorizării continue a procesului de dezinstituționalizare din partea
ANDPDCA; și (iii) asigurarea unei finanțări susținute a procesului de dezinstituționalizare
și a dezvoltării de servicii sociale la nivelul comunității.
Existența unui ghid de dezinstituționalizare și instruirea intensivă a

actorilor implicați în proces
În prezent nu există un ghid detaliat privind modul în care ar trebui să se realizeze
procesul de dezinstituționalizare. În prezent nu există un ghid detaliat privind
modul în care ar trebui să se realizeze procesul de dezinstituționalizare. Pentru a
putea asigura că toate DGASPC-urile desfășoară acest proces în mod unitar și
sistematic, este necesar un ghid cuprinzător cu instrumente de lucru spre folosința
personalului și a altor persoane implicate în acest proces. Acest ghid ar trebui să
includă recomandări privind soluțiile optime de dezinstituționalizare, informații privind
bune practici și instrumente pentru evaluarea beneficiarilor și găsirea celor mai bune
soluții împreună cu aceștia. În plus, ghidul ar trebui să fie însoțit de un instrument de
agregare a informației, pe care centrele să îl poată folosi pentru a-și genera planurile
de dezinstituționalizare, care să fie monitorizate de către DGASPC-uri și ANDPDCA.
Personalul DGASPC are experiență limitată privind principiile și cele mai bune
soluții de dezinstituționalizare. Procesul de dezinstituționalizare este unul complex,
iar actorii de la nivel județean ar trebui să cunoască prevederile CDPD, pașii necesari
în procesul de dezinstituționalizare a beneficiarilor, evaluarea beneficiarilor și detalii
privind viața independentă. Până în prezent, angajații DGASPC-urilor au beneficiat de
foarte puțină instruire în acest domeniu.
441
Ambele politici europene enumeră participarea în societate ca unul dintre principalele opt domenii de acțiune. Aceasta este
limitată, printre altele, de nerespectarea dreptului persoanelor cu dizabilități de a alege unde și cum trăiesc. În mod concret,
unul dintre obiective este „atingerea participării depline a persoanelor cu dizabilități în societate prin […] oferirea unor servicii
de calitate la nivelul comunității, inclusiv acces la asistență personală” (Comisia Europeană, 2020c; Consiliul Europei, 2017).
442
SNPD 2016-2020 prevede elaborarea unui Plan Național de Dezinstituționalizare a Persoanelor Adulte cu Dizabilități, însă
acesta nu a fost elaborat până la acest moment.
443
În plus față de dezvoltarea serviciilor în comunitate, care va fi abordată în subcapitolul următor.
211
Asigurarea monitorizării și coordonării continue a procesului de

dezinstituționalizare
Autonomia persoanelor cu dizabilități trebuie respectată. Pentru a putea alege, fie
că este vorba despre locul lor de reședință sau de o opțiune legată de viața de zi cu zi,
persoanele cu dizabilități trebuie să fie informate despre opțiuni, să aibă posibilitatea
de a le testa și abia apoi să decidă. Autonomia și autodeterminarea sunt esențiale
pentru ca persoana cu dizabilități să poată decide unde și cu cine să locuiască și ce
servicii îi sunt necesare.444 Personalul centrelor trebuie să acorde adaptări adecvate
persoanelor cu dificultăți de înțelegere și exprimare, care nu se pot exprima verbal și
cu nevoi ridicate de sprijin în luarea deciziei, astfel încât acestea să nu fie ignorate sau
neglijate în acest proces.445 În plus, ar trebui să fie respectată atât opinia lor în ceea ce
privește aranjamentele de locuire, precum și relațiile umane pe care le-au dezvoltat în
timp, astfel încât procesul de dezinstituționalizare să nu fie unul abuziv și traumatizant.
În prezent, există riscul ca autonomia persoanelor cu dizabilități să fie încălcată de
procesul de dezinstituționalizare. Conform cercetării calitative, deși există prevederi
legale ca persoanele cu dizabilități instituționalizate să fie informate cu privire la
disponibilitatea serviciilor existente, precum și a opțiunilor de locuire, de multe ori
acest lucru nu se întâmplă în practică. În lipsa sprijinului adecvat, persoanele cu
dizabilități uneori nu înțeleg și nu cunosc întotdeauna modul în care este organizată
comunitatea locală și cum pot accesa diferite servicii în afara mediului rezidențial.
Cele mai multe servicii le sunt oferite în interiorul centrului rezidențial, de la servicii
de consiliere și recuperare, până la servicii de îngrijire (precum tunderea părului)
și socializare, reducându-se considerabil contactul cu comunitatea. Procesul de
dezinstituționalizare nu trebuie să ducă la situații în care rezidenții sunt transferați în
alte servicii, fără implicarea, consultarea și aprobarea acestora, doar pentru a reduce
numărul de rezidenți.
ANDPDCA dezvoltă o metodologie de monitorizare a implementării planurilor
de restructurare și a procesului de reorganizare pentru centrele rezidențiale.
Conform legislației, ANDPDCA trebuie să monitorizeze implementarea Planurilor de
restructurare446 și pașii de realizare a Notei de fundamentare pentru procesul de
reorganizare.447 În prezent, ANDPDCA dezvoltă instrumente specifice de monitorizare
care să analizeze aspecte cheie privind dezinstituționalizarea, precum: (i) planificarea
procesului de restructurare (inclusiv sesiunile de consultare/informare a beneficiarilor);
(ii) evaluarea beneficiarilor desfășurată cu contribuția acestora, în vederea identificării
444
Autonomia nu trebuie interpretată drept capacitatea de a întreprinde activități zilnice de unul/una singur(ă), ci ca libertatea
de alegere și control, în acord cu respectarea demnității inerente și a autonomiei individuale, așa cum sunt acestea consfințite
în art. 3 lit. a) din Convenție.
445
De regulă, se presupune că persoanele cu dizabilități intelectuale, în special cele cu nevoi complexe de comunicare, nu pot
trăi independent în comunitate sau că serviciile personalizate de care au nevoie sunt mai costisitoare decât cele aferente
instituționalizării. Această practică este contrară prevederilor CDPD, care solicită Statelor părți să ia măsuri pentru a se asigura
că toate persoanele cu dizabilități se bucură de dreptul la viață independentă, indiferent de nivelul capacității intelectuale,
nivelul de autonomie și nevoile de sprijin (Comitetul CDPD, 2017, alin. (21)). În același timp, persoanele cu dizabilități cu nevoi
ridicate de sprijin sunt și cele mai afectate de lipsa serviciilor adecvate (Consiliul ONU pentru Drepturilor Omului, 2017c, alin.
(18)).
446
Centrele în curs de restructurare (cu o capacitate de peste 50 de beneficiari) trebuie să pregătească Planuri de restructurare,
care concentrează elementele de programare, organizare și coordonare ale acțiunilor de pe parcursul procesului de reducere a
numărului de beneficiari. Acestea includ, printre altele: (i) prezentarea situației actuale; (ii) o analiză a evaluării beneficiarilor; (iii)
planificarea etapelor de restructurare, inclusiv a resurselor financiare, materiale și umane și a modalităților de implementare în
paralel cu stabilirea obiectivelor altor servicii alternative la mediul rezidențial sau măsuri preventive dezvoltate în comunitate;
(iv) analiză la nivelul comunității; și (v) monitorizarea și evaluarea procesului de restructurare (Decizia nr. 878/2018, art. 12).
447
Centrele în curs de reorganizare (cu o capacitate de sub 50 de beneficiari) trebuie să pregătească Note de fundamentare
pe baza datelor obținute în urma evaluării beneficiarilor lor, pentru a se înființa ca noi tipuri de centre rezidențiale. Nota de
fundamentare include cel puțin: (i) o descriere a proximității față de mijloace de transport, accesul la serviciile din comunitate;
(ii) activitățile care urmează a fi desfășurate în noul tip de centru odată ce va fi reorganizat în corelare cu cerințele standardelor
specifice minime obligatorii de calitate; (iii) structura personalului care va asigura activitățile și serviciile; și (iv) rezultatele
obținute în urma evaluării beneficiarilor (Decizia nr. 877/2018, art. 28).
212
celei mai bune soluții în funcție de preferințele fiecărei persoane; (iii) soluțiile efective
de găzduire/ieșire și modul în care beneficiarii au fost implicați în găsirea lor; (iv)
tipuri de servicii propuse a fi dezvoltate (locuințe protejate, centre de zi, alte centre
rezidențiale de mici dimensiuni) și măsura în care ar fi conectate de comunitate sau
segregate; și (v) evaluarea beneficiarilor din perspectiva măsurii în care trăiesc o viață
independentă în centrele în care sunt găzduiți în prezent. Această metodologie ar
trebui aplicată în mod regulat tuturor centrelor rezidențiale cu Planuri de restructurare
sau Note de fundamentare pentru a asigura faptul că se iau cele mai bune soluții
pentru fiecare beneficiar.
Coordonarea dezinstituționalizării la nivel național de către ANDPDCA nu este
complet funcțională. Pentru accelerarea dezinstituționalizării este nevoie de o
coordonare puternică de la nivel central, bazată pe premisele că DGASPC-urile și
celelalte autorități județene sunt de acord cu importanța dezinstituționalizării și că
nu pot fi eliminați pași care ar afecta negativ autonomia persoanelor cu dizabilități.
În plus, va fi nevoie de acordarea unui sprijin metodologic constant actorilor implicați
în proces. În cadrul ANDPDCA există „Serviciul Monitorizare Dezinstituționalizare
Adulți și Tranziția către Viața în Comunitate” care, printre altele, „asigură îndrumare
metodologică în aplicarea prevederilor legale privind dezinstituționalizarea, prevenirea
instituționalizării, dezvoltarea alternativelor de tip familial și tranziția către viața în
comunitate”.448 Cu toate acestea, acest serviciu are responsabilități limitate, în special
privind coordonarea procesului de restructurare și reorganizare a centrelor rezidențiale,
și nu dispune de personal suficient pentru un proces de dezinstituționalizare de
anvergură.
Asigurarea unei finanțări susținute a procesului de

dezinstituționalizare
România a avut la dispoziție fonduri europene și fonduri naționale pentru
dezinstituționalizare, însă acestea au fost utilizate ineficient și uneori în contradicție
cu prevederile CDPD. În intervalul 2015-2023, România și-a asumat reducerea
numărului de persoane adulte instituționalizate în instituții de tip vechi cu 1.300 de
persoane, prin finanțare națională și europeană.449 Totuși, în perioada 2015-2020, din
Programul Operațional Regional (POR), doar 18 centre în proces de restructurare din
7 județe beneficiază de finanțare.450 În aceeași perioadă, au existat două apeluri de
proiecte prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) având ca scop
dezinstituționalizarea, însă scopul principal al acestora a fost doar furnizarea de
servicii aferente locuințelor protejate și centrelor de zi dezvoltate prin POR, ceea ce a
limitat semnificativ numărul de potențiali beneficiari.451 ANDPDCA a alocat prin
Programul de Interes Naţional suma de 22 mil. euro provenind de la bugetul de stat,
448
Ordin ANDPDCA nr. 136/2020.
449
Notă de fundamentare la HG nr. 193/2018 privind aprobarea programului de interes național în domeniul protecției şi promovării
drepturilor persoanelor cu dizabilităţi „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la
sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități”.
450
Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) a alocat prin Programul Operațional
Regional suma de 16 mil. euro aferentă POR/8/8.1/8.3/B/1, pentru dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale. În perioada
2018-2019, Agențiile de Dezvoltare Regionale au încheiat contracte de finanţare cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială
și Protecţie a Copilului din judeţele Argeş, Bacău, Prahova, Timiş, Tulcea, Vaslui și Vrancea. În baza acestor contracte urmau
a fi finanţate 18 proiecte, care însumau 57 de locuinţe protejate și 15 centre de zi pentru 460 de persoane cu dizabilităţi
instituţionalizate.
451
Este vorba de apelurile 462 și 463 „Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități - tranziția spre servicii sociale în
comunitate”.
213
însă doar pentru construirea de locuințe protejate și centre de zi.452 Mai mult decât
atât, unele dintre aceste demersuri nu au presupus soluții în conformitate cu prevederile
Convenției.453 De exemplu, construirea de locuințe protejate a putut însemna o
reinstituționalizare mascată, într-un cadru mai prietenos, compus dintr-un ansamblu
de căsuțe de capacitate mică, aflate în proximitatea centrului rezidențial și arondate
unui centru de zi, dar care reprezenta de fapt, o aglomerare de servicii.454
Percepții privind instituționalizarea persoanelor cu dizabilități

CASETA 34
„Nu aș alege o locuință obișnuită. E mai bine unde sunt mai mulți, în comun e altă treabă, sunt
sătulă de singurătate, am stat 23 de ani singură. Cu bune și rele, sunt ale noastre.” (Persoană cu
dizabilități instituționalizată)
„(A fost mai bine în familie decât în) centrele acestea, acolo am fost mai fericită, aveam mai multă
libertate, liniște, pace. Mâncam mai bine acolo decât aici și aveam programul meu, (făceam) ce
voiam să fac.” (Persoană cu dizabilități instituționalizată)
„Eu nu mai vreau să ajung în alte centre. Vreau să fiu pe picioarele mele, la chirie.” (Persoană cu
dizabilități, județul Bihor)
„Felul în care (persoanele cu dizabilități instituționalizate) trăiesc acum este la limita demnității
umane. Încercăm să asigurăm condiții decente de trai, dar în ceea ce privește recuperare reală,
acordarea individualizată de servicii, trebuie să recunoaștem că nu suntem la nivelul avansat pe
care ni-l dorim sau l-ar merita persoanele cu dizabilități.” (Reprezentant DGASPC)
„Când rămân unii internați la psihiatrie, și nu vine nimeni după ei... vin la noi să luăm măsuri... Ce
măsuri să iei? În oraș nu avem un azil, un centru de noapte, ceva, unde persoanele să doarmă... Și
tu, ca primărie, ce să faci?... Mai mult mergem pe rușine, că orașul e mic, ne mai cunoaștem, și vezi
că tatăl tău te-a crescut... atât putem face.” (Reprezentant SPAS, județul Cluj)
„Nu mi-aș dori pentru copilul meu un centru, am preferat să-mi sacrific toată tinerețea, a fost ca
un arest la domiciliu toată viața, ești legat de el (ca părinte), chiar dacă reușești să fugi, cu gândul
tot acasă ești. M-am sacrificat de bună voie, așa am simțit ca mamă – atât timp cât sănătatea îmi
permite, nu îl dau într-un centru.” (Reprezentant persoană cu dizabilități, asistent personal, județul
Dâmbovița)
„Între 1987 și 2008, când am primit certificatul de handicap permanent, a trebuit să merg zi de zi,
câte 2-3 ore la sala de gimnastică, plus neurologie, psihiatrie... Nu am făcut logopedie, deoarece
am primit sprijin din familie, din partea fraților, mă aflu în familia biologică. Citesc foarte mult
pentru a nu-mi pierde vocabularul. Ar fi trebuit să stau într-un centru, însă decizia medicului a
fost, pentru o dezvoltare normală, să rămân în familie. Ceilalți frați m-au integrat în lumea cărților
și în societate. Acum sunt destul de autonom, am rămas acasă și am grijă de părinții mei, ceilalți
frați sunt plecați. 98% din toate lucrurile pe care trebuie să le facă un om normal le fac eu, în
afară să prepar o mâncare de casă. Am grijă de tată, care e imobilizat la pat, am grijă de nepoți.”
(Persoană cu dizabilități, județul Ialomița)
452
Au fost încheiate contracte de finanţare cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială și Protecţie a Copilului din judeţele Vrancea,
Vaslui, Bacău, Neamț, Cluj, Iași, Brăila, Constanța, Arad, Buzău, Suceava, Maramureș, Bistrița, Bucureşti Sector 2, Botoșani,
Brașov și Giurgiu. Prin finanţarea a 50 de proiecte urmau să fie construite 60 de locuinţe protejate și 20 de centre de zi pentru
660 de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate.
453
Cu precădere cu art. 19, referitor la dreptul persoanei cu dizabilități de a trăi în comunitate, alegându-și cu cine, unde și când
să locuiască. În 2019, în urma unei investigații întreprinse în Ungaria pentru a evalua respectarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități, Comitetul CDPD a concluzionat că utilizarea fondurilor europene pentru construirea instituțiilor mici de tip locuință
protejată constituie o încălcare a Articolului 19. (Comitetul CDPD, 2019e, alin. (101) lit. d), f), g)).
454
Mijatovic (2018a). În cazul Ungariei, Comitetul CDPD a concluzionat că aglomerarea serviciilor în jurul locuințelor protejate nou
înființate, în special al celor dezvoltate în comunități rurale mici și izolate, nu a fost însoțită de dezvoltarea serviciilor accesibile
în comunitate (Comitetul CDPD, 2019e, alin. 70).
214
Măsuri recomandate
(ANDPDCA) să elaboreze cadrul strategic unitar privind dezinstituționalizarea
persoanelor adulte cu dizabilități.
2 ANDPDCA să pregătească un ghid privind dezinstituționalizarea, împreună cu
instrumente specifice de evaluare și raportare la nivel de beneficiar și centru
rezidențial.
3 ANDPDCA să asigure instruirea persoanelor de la nivel județean/local implicate
în procesul de dezinstituționalizare.
4 ANDPDCA și Direcțiile Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC)
să dezvolte o Metodologie de monitorizare a procesului de dezinstituționalizare
și să publice pe site, cel puțin anual, rapoarte de monitorizare a stadiului
dezinstituționalizării, la nivel de centru rezidențial, județ și la nivel național.
5 ANDPDCA să își crească capacitatea și rolul de coordonare metodologică a
DGASPC-urilor în procesul de dezinstituționalizare.
6 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să acorde finanțare
adecvată în perioada de programare următoare pentru proiecte privind
dezinstituționalizarea, astfel încât un număr semnificativ de persoane să își
găsească cele mai bune soluții în comunitate.455
455
Care să ia în considerare atât furnizorii publici, cât și pe cei privați și care să permită închirierea de locuințe.
215
5.3 5.3
Accesul limitat
Accesul la servicii
limitat sociale
la servicii în comunitate
sociale în comunitate
necesare pentru o viață independentă
Orice persoană are dreptul să trăiască

independent. Pentru persoanele cu dizabilități,
exercitarea acestui drept presupune posibilitatea
de a decide și a controla toate aspectele vieții lor.
În România, serviciile în comunitate sunt foarte

1.900 puține. Centrele respiro sau de criză sunt aproape
în 2015 inexistente, la fel și serviciile de îngrijire la domiciliu,
iar echipe mobile există în doar 20 de localități.
Din 2015 până în 2019, numărul de beneficiari ai
serviciilor sociale nerezidențiale publice a suferit o
1.600
în 2019
scădere de la aproximativ 1.900 la 1.600.
Există trei tipuri de servicii de sprijin pentru viața independentă în comunitate a

persoanelor cu dizabilități:
Servicii cu cazare de tip centre respiro, centre de criză sau locuințe

1 protejate
locuințe protejate
4x centre 2x centre 100 144

respiro de criză în 2015 în 2020
În România, în iunie 2020, existau doar 4 centre respiro și 2 centre de criză.

Între 2015 și 2020, numărul locuințelor protejate a crescut de la 100 la 144, dar,
în practică, locuințele protejate pot oferi doar îngrijire de tip instituțional și, în
orice caz, sunt concepute ca servicii temporare în tranziția persoanelor cu
dizabilități spre comunitate.
216
Servicii furnizate în cadrul unui centru de zi, centru de servicii de

2 recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu, centre de consiliere sau
servicii de asistență și suport pentru persoanele cu dizabilități
78x private 26x publice
Cele mai numeroase servicii sociale publice
nerezidențiale sunt centrele de zi. La nivel
național există 104 centre de zi, dintre care
doar 26 publice. Nu există o evidență la nivel
național privind serviciile concrete pe care
acestea le oferă și ce beneficii le aduc
104x centre de zi
Servicii de îngrijire, precum îngrijirea la domiciliu, echipa mobilă,

3 asistentul personal sau asistentul personal profesionist
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt foarte puțin dezvoltate. În 2019, la

nivel național existau doar 11 servicii de îngrijire la domiciliu pentru
persoane cu dizabilități, cu un total de 300 de beneficiari.
Echipele mobile sunt aproape inexistente și rolul lor nu este înțeles în
acelaşi fel în toate județele.
Statul oferă persoanelor cu dizabilităţi cu încadrare în grad de handicap
grav opțiunea de a alege între a avea un asistent personal sau a primi o
indemnizație lunară. Angajarea asistentului personal se realizează de
către primărie, însă fondurile sunt asigurate din bugetul de stat. În martie
2020, 74.186 persoane cu dizabilități beneficiau de asistent personal (32%
dintre cei care pot alege indemnizație sau asistent personal). Uneori,
persoanelor cu dizabilităţi cu încadrare în grad de handicap grav nu li se
asigură dreptul de avea un asistent personal, iar alteori nu pot alege
informat între asistent personal și indemnizație. În plus, doar 2% dintre
asistenți (de obicei un membru al familiei) au primit orice tip de formare
profesională începând cu 2019.

Este necesar ca autoritățile centrale să se asigure că dreptul persoanelor cu
dizabilități de a trăi independent în comunitate este larg cunoscut și acceptat de
toate persoanele implicate în asigurarea lui și de populație.
Trebuie să se înființeze servicii atât sociale de tip centre respiro și de criză, cât și
echipe mobile.
Autoritățile locale au nevoie să fie informate mai bine în legătură cu legile cu
privire la asistenții personali, iar asistenții personali au nevoie să primească
instruire.
217
Florin
Florin nu are amintiri cu familia lui. Și-a petrecut copilăria la un asistent maternal din județul
Argeș, apoi în 2011 a fost mutat la un alt asistent maternal din București, care l-a învățat să
deseneze și să picteze. Își amintește cu plăcere de această perioadă: mergea la piață, gătea, o
ajuta pe doamna să aibă grijă de cele două fiice ale sale. În 2014, asistentul maternal a decedat,
iar Florin a fost preluat de DGASPC. Deși nu a studiat niciodată formal pictura, Florin a rămas
foarte pasionat și continuă să picteze des în timpul liber. În 2018, s-a înscris ca voluntar la Muzeul
Național de Artă Contemporană, iar după câteva luni a fost angajat acolo. În prezent primește
servicii de la un ONG care sprijină traiul independent al persoanelor cu dizabilități în comunitate,
iar recent și-a cumpărat o garsonieră în care abia așteaptă să se mute.
218
5.3 Accesul limitat la servicii sociale în comunitate

Accesul la servicii sociale de sprijin este fundamental pentru ca persoanele cu
dizabilități să poată trăi independent în comunitate. Orice persoană are dreptul să
trăiască independent în cadrul societății. Pentru persoanele cu dizabilități, exercitarea
acestui drept presupune să poată decide456 și controla toate aspectele vieții lor și să
poată accesa atât serviciile și facilitățile destinate populației generale,457 cât și serviciile
de sprijin specifice dizabilității lor.458 Aceste servicii trebuie să fie disponibile, accesibile,
adecvate și la prețuri rezonabile.459 În același timp, serviciile trebuie să fie suficient de
diverse,460 încât să răspundă nevoilor și preferințelor persoanelor cu dizabilități și să
fie controlate de acestea. Lipsa serviciilor sociale poate duce la instituționalizarea sau
reinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități și la perpetuarea segregării persoanelor
cu dizabilități care trăiesc în prezent în instituții.461
Serviciile sociale în comunitate sunt rare și nu s-a observat nicio îmbunătățire în
acest sens în ultimul an. În România, există foarte puține servicii în comunitate pentru
persoanele cu dizabilități. Centrele respiro sau de criză sunt aproape inexistente, la fel
este situația serviciilor de îngrijire la domiciliu, iar echipele mobile există în doar 20 de
localități, cu o capacitate de doar 800 de beneficiari (Tabelul 7 și Anexă-Tabel 37).
Dintre serviciile non-rezidențiale, cele mai numeroase sunt centrele de zi, dezvoltate
majoritar de sectorul privat. Dacă serviciile rezidențiale sunt reprezentate majoritar
de sectorul public, serviciile dezvoltate de sectorul public în comunitate sunt puține.
Din 2015, numărul serviciilor non-rezidențiale publice nu doar că a rămas la același
nivel scăzut, dar numărul total de beneficiari a suferit chiar o scădere, de la aproximativ
1.900 la 1.600 (Anexă-Tabel 38 și Anexă-Tabel 39).
Numărul de servicii sociale conform Registrului de servicii sociale la 31 decembrie

TABELUL 7
2019
Public Privat Total
Centre de pregătire pentru o viață independentă 1 6 7
Centre de servicii comunitare și formare 0 2 2
Centre respiro/centre de criză 5 0 5
Locuințe protejate 90 51 141
Servicii de îngrijire la domiciliu 7 4 11
Servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilități prin echipa mobilă 2 18 20
Centre de zi 26 78 104
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 14 3 17
Sursa: Registrul serviciilor sociale MMPS.
456
Aspectele privind limitarea posibilității de a lua decizii și a exercitării capacității juridice, precum și dezvoltarea serviciilor de
sprijin în luarea deciziei sunt tratate pe larg în capitolul „Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități”.
457
CDPD, art. 19 lit. c); OHCHR (2014, alin. (43)).
458
CDPD, art. 19 lit. b).
459
Consiliul ONU pentru Drepturilor Omului (2017c, alin. (57)); Comitetul CDPD (2017, alin. (60)).
460
Printre exemplele de servicii, se numără: asistența personală; adaptarea locuinței; suport tehnic și tehnologii asistive și de
sprijin; sprijin/consiliere între egali; advocacy la nivel individual; servicii de intervenție în criză și situații de urgență; servicii
respiro; servicii de socializare; servicii de îngrijire la domiciliu, inclusiv în privința sarcinilor domestice; servicii pentru educația și
socializarea timpurie; aranjamente pentru a sprijini copiii să frecventeze formele de educație în masă; activități extrașcolare
și de sprijin pentru copiii cu dizabilități; consiliere pentru ocupare; programe de recuperare pentru persoanele cu probleme de
sănătate mintală gestionate de acestea (Fountain House); locuințe pentru persoane cu istoric psihiatric unde acestea pot trăi
împreună, dar independent de sistemul psihiatric (Runaway House); servicii de sprijin pentru gestionarea sarcinilor vieții zilnice
(Buddy Service); centre de zi pentru adulți și persoane vârstnice; servicii de livrare a hranei la domiciliu; asistență medicală la
domiciliu (EEG, 2012: 88-93).
461
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința Accesului inegal și inadecvat la servicii sociale în comunitate se bazează pe
articolele 9, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23, 26, 27 și 28 ale CDPD.
219
Cadrul legal permite dezvoltarea unui număr variat de servicii în comunitate.
Cadrul legal și administrativ existent creează premisele dezvoltării de servicii sociale
în comunitate pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale persoanelor cu
dizabilități și reglementează tipologia și funcționarea acestora în baza standardelor
minime de calitate și a costurilor aferente. Există trei tipuri de servicii care ar putea să
faciliteze viața independentă în comunitate a persoanelor cu dizabilități: (i) servicii cu
cazare de tip centre respiro, centre de criză sau locuințe protejate; (ii) servicii furnizate
în cadrul unui centru de zi, servicii de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu,
centre de consiliere sau servicii de suport și asistență pentru persoanele cu dizabilități;
și (iii) servicii de îngrijire, precum îngrijirea la domiciliu, echipa mobilă, asistentul
personal sau asistentul personal profesionist.462 Secțiunea următoare analizează
barierele care împiedică dezvoltarea deplină a fiecăruia dintre aceste tipuri de sprijin
comunitar.
Serviciile cu cazare în comunitate

Centrele de tip respiro și criză sunt aproape inexistente, în principal pe fondul
unei lipse de finanțări și de conștientizare a rolului acestora. În România, la data
de 30 iunie 2020 existau doar patru centre respiro și două centre de criză, cu o
capacitate totală de 29 de beneficiari, toate gestionate de sectorul public. În cursul
cercetării calitative, principalele motive pentru nedezvoltarea acestor centre, invocate
de conducerea DGASPC, au fost: (i) constrângerile bugetare; (ii) lipsa cererii pentru
astfel de servicii;463 (iii) credința că aceste servicii ar trebui de fapt dezvoltate la
nivelul comunităților mici rurale, de către organizații neguvernamentale și UAT-uri;
(iv) dificultatea justificării cheltuielilor administrative și a angajării de personal, ținând
cont că aceste servicii au perioade aglomerate care alternează cu perioade fără
beneficiari; și (v) lipsa personalului calificat și/sau a spațiului adecvat.
Numărul locuințelor protejate a crescut brusc în ultimii ani. Locuințele protejate
sunt concepute, conform legislației, ca soluții intermediare pe termen scurt la nivelul
comunității, un pas intermediar între viața în instituție și viața independentă în
comunitate.464 Locuințele protejate au fost finanțate atât din Programul Operațional
Regional (finanțare UE), cât și din Programul de Interes Național (finanțare de la
bugetul de stat), ceea ce a făcut ca ele să devină, în cele mai multe situații, un mijloc
de a reduce numărul de persoane cu dizabilități din centrele de tip rezidențial.465 Între
2015 și 2020, numărul locuințelor protejate a crescut de la 100 la 144, iar numărul total
de beneficiari a crescut ușor, ajungând la aproximativ 1.000 în iunie 2020.466
Standardele locuințelor protejate limitează autonomia beneficiarilor. În primul
rând, standardele de calitate în vigoare impun ca la un număr de locuințe maxim
protejate să existe un centru de zi, care oferă activități concentrate pe dezvoltarea
462
Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată, care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului
cu handicap grav sau accentuat, precum şi condiţii pentru implicarea persoanei cu handicap în activitate, în situaţii de viaţă
reale, pentru participare la viaţa comunităţii şi exercitarea tuturor drepturilor cetăţeneşti (Legea nr. 448/2006 și modificările
ulterioare).
463
DGASPC Dolj a închis un centru de criză pe fondul lipsei de solicitări.
464
Conform Ordinului nr. 82/2019, locuințele protejate reprezintă serviciile sociale care asigură găzduire și realizează, preponderent
prin Centrul de zi, activităţi corespunzătoare nevoilor individuale specifice ale persoanelor adulte cu dizabilităţi, pe perioadă
determinată, în vederea pregătirii pentru viață independentă. Conform Grupului european de experți privind tranziția de la
îngrijirea instituțională la cea în comunitate, locuințele protejate pot fi dezvoltate ca parte a strategiei de dezinstituționalizare
doar pentru o minoritate a persoanelor instituționalizate, dacă această alternativă s-a dovedit a fi cea mai potrivită în acea
situație (EEG, 2012: 97).
465
Procesul a fost inițiat încă din 2005, prin programele de preaderare PHARE.
466
Între 2015 și 2020, numărul mediu de beneficiari pe o locuință protejată a scăzut ușor de la 8.5 la 7.2.
220
abilităților de viață. Aceasta nu este o soluție pentru a spori autonomia și independența

persoanelor cu dizabilități, deoarece dezvoltarea abilităților de viață ar trebui să se
facă în contexte firești și reale de viață, întrucât învățarea la persoanele adulte este de
tip experiențial, iar beneficiarilor ar trebui să li se permită să greșească.467 În al doilea
rând, standardele actuale stabilesc un număr minim de două persoane pe locuință
protejată, ceea ce limitează posibilitatea persoanelor de a locui singure.
În practică, locuințele protejate pot institui un tip de îngrijire de tip instituțional.
Numărul de beneficiari din locuințe protejate este de multe ori aproape de capacitatea
lor maximă, existând și situații în care acesta este depășit față de standardele în
vigoare.468, 469 Cercetarea calitativă a indicat situații în care locuințele protejate sunt
localizate fie în apropiere, fie lângă centre rezidențiale supuse restructurării, ceea
ce reprezintă o formă mascată de re-instituționalizare, din moment ce beneficiarii
sunt segregați în locații speciale și frecventează centre de zi special alocate acestora.
Cercetarea calitativă sugerează și că această segregare este exacerbată de un
program cu ore fixe și cu derularea anumitor activități zilnice în grup, ceea ce reprezintă
o formă de încălcare a dreptului persoanei de a-și organiza timpul și activitățile așa
cum își dorește, în mod individual și personalizat, în funcție de nevoi.
Servicii de zi oferite în cadrul unor centre nerezidențiale

Cele mai numeroase servicii sociale publice nerezidențiale sunt centrele de zi.
La nivel național există 104 de centre de zi, dintre care 26 publice. Existența lor se
datorează într-o oarecare măsură obligativității înființării centrelor de zi în funcție
de numărul de locuințe maxim protejate. Unele studii au arătat că persoanele cu
dizabilități intelectuale și tulburări de sănătate mintală, chiar și atunci când locuiesc
în comunitate, în continuare nu au un stil de viață comparabil cu cel al celorlalte
persoane, întrucât principalul serviciu comunitar disponibil pentru aceste persoane
este frecventarea unui centru de zi, fără a exista însă dovezi cu privire la beneficiile
acestui lucru.470 Principala critică adusă centrului de zi este că nu reușește, de cele mai
multe ori, să producă un grad mai ridicat de satisfacție personală,471 să ofere activități
cu sens, specifice adulților472 sau să sprijine intrarea lor pe piața muncii.
Serviciile de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu există în doar 17 județe.
Aceasta se datorează lipsei resurselor financiare la nivel local și județean pentru
investiții mari în infrastructură și echipamente, cererii scăzute,473 lipsei specialiștilor,
precum și existenței percepției conform căreia acestea ar trebui să fie furnizate de
sectorul medical și, în consecință, cheltuielile să fie decontate prin Casa de Asigurări
de Sănătate din fiecare județ sau sector al municipiului București.
Persoanele cu dizabilități nu sunt informate privind tipurile de servicii în comunitate
disponibile. Autoritățile locale justifică lipsa de servicii comunitare invocând lipsa
cererii pentru astfel de servicii,474 deși publicul larg nu este informat cu privire la
467
Comitetul CDPD arată că serviciile și activitățile a căror furnizare este condiționată de anumite tipuri de rezidență, cum ar
fi locuințele protejate, încalcă autonomia persoanelor cu dizabilități, împiedicându-le să-și exercite libertatea de a-și alege
rezidența (Comitetul CDPD, 2017, alin. (25)).
468
Conform datelor ANDPDCA, la 31 iunie 2020, existau 12 locuințe protejate care aveau mai mult de 10 beneficiari (capacitatea
maximă conform standardelor), iar un sfert dintre locuințele protejate aveau 9 sau 10 beneficiari. 40% dintre beneficiari se
aflau în locuințe protejate cu 10 beneficiari sau peste.
469
În multe țări din regiune, unele locuințe protejate se prezintă ca mini-instituții, unde condițiile de viață sunt mai bune decât în
centrele rezidențiale, dar controlul se află în mâinile specialiștilor, beneficiarii având putere de decizie limitată.
470
Catty et al. (2007).
471
Kozma et al. (2009).
472
Perrins și Tarr (1998).
473
Există chiar o situație în care un astfel de centru s-a închis din cauza lipsei de cerere.
474
Informații culese de Banca Mondială în cadrul unei cercetări calitative pe bază de interviuri semi-structurate cu directorii
DGASPC.
221
existența unor astfel de servicii. Populația României nu este obișnuită să solicite oficial
autorităților locale servicii noi, iar consultările publice și procesele participative de luare
a deciziilor la nivel local sunt încă rare. Prin urmare, nevoile reale ale populației locale
sunt necunoscute, de unde o lipsă de planificare și de bugetare corespunzătoare a
serviciilor sociale și măsurilor de asistență în comunitate din partea autorităților locale.
Existența serviciilor de îngrijire la domiciliu, a echipelor mobile și a

serviciilor de suport și asistență
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt nedezvoltate, parțial pe fondul unei așteptări
ca acestea să fie dezvoltate exclusiv de autoritățile locale. Serviciul de îngrijiri la
domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități (SID) acordă asistență și sprijin la
domiciliu, pe o perioadă determinată, în baza unei evaluări și a identificării nevoilor lor
individuale. Scopul este de a le sprijini să depășească dificultățile cu care se confruntă
în viața de zi cu zi și de a preveni astfel instituționalizarea.475 La nivel național, în 2019
existau doar 11 servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități (dintre
care doar două erau publice), cu o capacitate totală de 300 de beneficiari. Conducerea
DGASPC se așteaptă ca aceste servicii să fie furnizate de către autoritățile locale
sau de către ONG-uri. Lipsa finanțării nu poate explica nedezvoltarea acestui tip de
servicii în localitățile mari sau la nivel de județ, având în vedere că un tip de serviciu
similar pentru persoane vârstnice476 există, în număr de aproximativ 250 de la nivelul
întregii țări, însumând aproximativ 13.000 de beneficiari.477 Serviciile de îngrijire la
domiciliu sunt deosebit de importante pentru persoanele cu dizabilități, putând preveni
instituționalizarea și îmbunătățind calitatea vieții acestora.478
Echipele mobile sunt aproape inexistente, iar rolul lor este neclar reprezentanților
DGASPC. În 2020, la nivelul întregii țări, existau doar 20 de servicii acreditate (dintre care
unul singur în sectorul public, deservind un număr de 20 de beneficiari).479 Interviurile
cu reprezentanții DGASPC au arătat că nu toți înțeleg la fel conceptul și conținutul
activităților derulate de aceste echipe. În vreme ce unele DGASPC-uri au precizat lipsa
specialiștilor în evaluare complexă necesari pentru a dezvolta un astfel de serviciu,
altele au spus că au alcătuit o astfel de echipă pentru centrele lor rezidențiale, în timp
ce alte DGASPC-uri s-au referit în mod eronat la servicii adresate grupurilor vulnerabile
sau populației generale, de tip ambulanță socială sau intervenții pentru situații de
urgență, cel din urmă fiind în responsabilitatea altor instituții. Ca și în cazul serviciilor
de îngrijiri la domiciliu, DGASPC-urile se așteaptă ca și serviciul de echipă mobilă să
fie responsabilitatea autorităților publice locale și a organizațiilor neguvernamentale.
Asistenții personali reprezintă cel mai important și răspândit serviciu pentru viața
independentă în România. Conform legislației existente, persoanele cu dizabilități
cu încadrare în grad de handicap grav cu drept la asistent personal pot opta între o
indemnizație de însoțitor de 1.348480 RON sau un asistent personal angajat de către
primăria pe raza căreia locuiește persoana cu dizabilități, fondurile fiind însă asigurate
din bugetul de stat. Asistentul personal primește un salariu minim net în aceeași
valoare (1.348 RON), la care se adaugă o gradație în funcție de vechime, indemnizația
de vacanță sau indemnizația de hrană. În martie 2020, 74.186 persoane cu dizabilități
beneficiau de asistent personal, reprezentând 32% din totalul celor eligibili pentru
475
Ordinul nr. 82/2019, Anexa 4.
476
Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, cu dizabilități sau aflate în situație de dependență.
477
Conform estimărilor MMPS pentru 2018.
478
Consiliul ONU pentru Drepturilor Omului (2015, alin. (72)).
479
Serviciul este dezvoltat de DGASPC Dolj.
480
Aproximativ 270 Euro.
222
indemnizație de însoțitor sau asistent personal. Între 2018 și 2020, creșterea numărului
de asistenți personali a fost mai scăzută decât creșterea numărului persoanelor care
au primit indemnizație de însoțitor, probabil ca urmare a fluctuațiilor de finanțare de
la bugetul de stat.
Numărul persoanelor cu încadrare în grad de handicap grav cu asistenți

FIGURA 25
personali sau indemnizație de însoțitori

2018 2019 2020 Creștere procentuală
217.177 229.753 231.877 2020 față de 2018
155.830 157.691
145.055 9%
72.122 73.923 74.186

3%
Asistenți personali Persoane cu indemnizație de însoțitor
Sursa: Raportări DGASPC cu excepția județelor Ialomița și Ilfov.
Există discrepanțe mari între județe și între localități în ceea ce privește persoanele
cu dizabilități care aleg un asistent personal în locul indemnizației de însoțitor,
ceea ce poate indica faptul că au probleme de accesare a serviciului de asistent
personal. În primul rând, există județe în care doar 17% dintre persoane aleg asistentul
personal, în timp ce în alte județe procentul poate ajunge până la 80% (Figura 26).
Chiar dacă proporția medie este de 41%, în 20% dintre localități, mai puțin de 1 din
5 persoane optează pentru un asistent personal (iar în 6% dintre localități, nicio
persoană care ar putea alege un asistent personal nu optează pentru indemnizație).
Există localități cu puțini asistenți personali, chiar și atunci când există cel puțin 50
de persoane eligibile pentru acest serviciu, ceea ce sugerează și mai puternic că
persoanele cu dizabilități întâmpină problemele de acces la acest drept (Anexă-
Tabel 38).
223
FIGURA 26 Persoanele cu asistent personal ca procent în total persoane cu asistent

personal sau cu indemnizație de însoțitor
Comune Orașe Municipii
Călărași 14 %
9%
14%
Bacău 19% 10% 12%
Dâmbovița 23 %
18 %
22%
Olt 26% 30% 13%
Brăila 27 %
31 %
15%
Buzău 33 %
46 %
31%
Vrancea 33% 14% 49%
Sibiu 33 %
25 %
18 %
Cluj 34% 16% 23%

Argeș 34 %
23 %
14%
Mureș 35 %
33 %
19%
Vâlcea 37% 32% 14%
Neamț 37 %
18
%
17%
Bihor 37% 43% 15%
Galați 38% 34% 22%
Bistrița-Năsăud 38 %
39 %
20%
Prahova 39% 26% 20%
Mehedinți 40 %
43 %
19%
Caraș-Severin 41 %
29 %
21%
Vaslui 41% 29% 31%
Giurgiu 42 %
25 %
15 %
Covasna 42% 38% 42%

Tulcea 42 %
32 %
19 %
Teleorman 42% 61% 39%

Hunedoara 43% 30% 29%
Timiș 43 %
41 %
24%
Sălaj 45% 26% 20%
Dolj 45 %
44 %
37%
Arad 46 %
44 %
24 %
Iași 46% 40% 28%

Constanța 48 %
41 %
38%
Harghita 49% 44% 35%
Brașov 49% 31% 24%
Suceava 50 %
46 %
38%
Satu Mare 52% 63% 100%
Gorj 57 %
56 %
44 %
Botoșani 63% 62% 31%

Maramureș 68% 48% 29%
Alba 79
%
70%
71%
București S1 11%
București S2 14%
București S3 13%
București S4 11%
București S5 18%
București S6 14%
Sursa: Raportări DGASPC cu excepția județelor Ialomița și Ilfov.
224
Cercetarea calitativă indică faptul că multe persoane cu dizabilități și/sau asistenți

personali au informații limitate despre drepturile lor. În primul rând, persoanele cu
dizabilități nu își cunosc uneori drepturile, iar personalul primăriei le poate refuza în
mod arbitrar solicitarea de a angaja un asistent personal invocând diferite motive,
cum ar fi lipsa unor astfel de posturi în organigramă, faptul că asistentul personal
nu este din localitatea respectivă sau că persoana cu dizabilități a optat deja pentru
indemnizație.481 În astfel de situații, unele persoane cu dizabilități se descurajează și
renunță la solicitarea lor de a angaja un asistent personal. În al doilea rând, asistenții
personali deseori nu își cunosc drepturile privind salariul sau alte beneficii pe care ar
trebui să le primească conform legislației. Există și situații în care asistenții personali
își cunosc drepturile, dar angajații primăriei le refuză aceste beneficii. O soluție
posibilă este ca asistenții personali să dea în judecată primăria pentru nerespectarea
drepturilor, însă aceste procese sunt de lungă durată și cu costuri ridicate.
Asistenții personali nu beneficiază de cursurile de care au nevoie pentru a-și
desfășura în mod adecvat activitatea. Asistenții personali ar trebui instruiți în legătură
cu relația dintre o persoană cu dizabilități și asistentul său, relație care este de tip
angajator-angajat, în care persoana cu dizabilități trebuie să aibă control și să
definească sarcinile de lucru ale asistentului și felul în care dorește să fie ajutată.
Asistenții personali ar trebui instruiți în legătură cu rolul lor în trei tipuri de activități: (i)
activități de bază în viața de zi cu zi (precum trezit, spălat și îmbrăcat); (ii) activități în
interiorul casei (precum curățenia și gătitul); și (iii) activitățile în comunitate. Asistentul
personal ar trebui să învețe cum să construiască o relație cu persoana cu dizabilități,
ceea ce implică competențe atitudinale, abilități de comunicare și managementul
stresului și al conflictelor. În final, asistenții personali ar trebui să învețe tehnici pentru
manevrarea și transferul persoanelor cu dizabilități și acordarea de prim ajutor. Cu
toate acestea, în practică, sunt organizate foarte puține astfel de cursuri. În 2019, au
fost organizate cursuri pentru asistenții personali doar în 10 județe, și mai puțin de 2%
din numărul total de asistenți personali din acele județe au participat.482
Numărul de instruiri ale personalului care asigură îngrijire persoanelor cu

TABELUL 8
dizabilități/vârstnici și numărul de participanți, 2019

Asistent
Asistent Îngrijitor
personal
personal profesionist vârstnici
Număr de oferte de cursuri 27 2 38

Număr de oferte de cursuri cu cel puțin un curs organizat 17 1 38
Număr total de participanți 1.332 35 1.615
Număr de județe cu cel puțin un curs organizat 10 1 17
Sursa: Date ANPIS.
Asistența personală este un serviciu esențial pentru asigurarea drepturilor de a

alege și de control necesare unei vieți independente și trebui să fie gestionat în
totalitate de persoana cu dizabilități. În primul rând, conform prevederilor CDPD,
persoana cu dizabilități ar trebui să își poată personaliza serviciul de asistență
personală, adică: (i) să planifice modalitatea în care îi este furnizat (de către cine, cum,
când, unde și în ce fel), cât și (ii) să instruiască și să îndrume furnizorul de servicii.483 În
481
În fapt, primăria este obligată să adauge postul respectiv în organigramă, persoana cu dizabilităţi este cea care trebuie să
îndeplinească criteriul provenienței din localitate și cea care are posibilitatea de a-și revizui opțiunea.
482
Este foarte probabil ca unii dintre participanți să nu fi fost asistenți personali, ceea ce face ca procentul în total asistenți
personali să fie și mai scăzut.
483
Comitetul CDPD (2017, alin. (16) lit. d), ii)).
225
al doilea rând, aceasta ar trebui să poată contracta serviciul direct de la un furnizor

sau să angajeze direct asistenții personali.484 În prezent, conform legii, primăriile sunt
singurii angajatori ai asistenților personali, fapt care limitează considerabil accesul
persoanelor cu dizabilități la alte modalități de contractare a serviciului și, ca urmare,
posibilitatea acestora de a-și personaliza serviciul. În plus, deși angajarea asistentului
personal se poate face doar cu acordul scris al persoanei cu dizabilități în privința
candidatului la respectivul post, momentan nu există o altă procedură prin care
primăriile să se asigure că persoanele cu dizabilități pot controla modalitatea în care
le este furnizat mai departe acest serviciu. Mai mult, legea prevede doar obligația
asistentului personal de a presta activitățile și serviciile din planul individual de servicii
(PIS),485 dar nu și pe aceea de a respecta preferințele persoanei cu dizabilități privind
modalitatea de furnizare a serviciului și de a fi îndrumat de persoana cu dizabilități în
această privință. Astfel în condițiile în care direcțiile publice de asistență socială486 sunt
singurele care controlează activitatea asistenților personali, nu se poate cunoaște
măsura în care persoanele cu dizabilități își exercită alegerea și controlul asupra
furnizării serviciului.
Modalitatea și costurile aferente furnizării serviciului de asistență personală
trebuie să reflecte nevoile persoanei cu dizabilități. Asistența personală poate
acoperi o gamă largă de activități menite să sprijine persoana cu dizabilități în viața
de zi cu zi, de exemplu, legate de trezit, spălat, îmbrăcat, gătit, curățenie, cumpărături,
pregătire pentru activitățile de muncă și cele sociale, participare în viața comunității,
comunicare, transport. Ca Stat parte la CDPD, România trebuie să asigure accesul la
asistență personală individualizată în funcție de tipul și intensitatea nevoii de sprijin,
care pot varia de la o persoana la alta, de la câteva ore pe zi sau pe săptămână, până
la sprijin în permanență,487 doar pentru anumite activități sau pentru toate activitățile
zilnice. În același timp, acest sprijin poate fi furnizat de mai mulți asistenți personali în
funcție de diversitatea nevoilor persoanei. În prezent, doar persoanele cu încadrare
în grad de handicap grav pot beneficia de serviciul de asistență personală conform
unui program care nu poate depăși 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, furnizat
conform contractului individual de muncă de un singur asistent personal, indiferent de
nevoile individuale de sprijin ale persoanei cu dizabilități.488
Bugetul personalizat poate asigura un mai mare control asupra furnizării
serviciului de asistență personală. Conform prevederilor CDPD, bugetul pentru
asigurarea serviciului de asistență personală trebuie să ia în considerare atât nevoile
și circumstanțele individuale ale persoanei cu dizabilități, cât și asigurarea unor condiții
de muncă decente pentru asistenții personali.489 Acesta trebuie să fie alocat direct și
controlat de persoana cu dizabilități pentru ca aceasta să poată contracta și beneficia
de tipul de asistență personală de care are nevoie490 (Caseta 35). În acest moment,
o persoană cu dizabilități grave trebuie să opteze între indemnizație și un asistent
personal angajat de primărie. Indemnizația este, astfel, singurul tip de plată directă
către persoanele cu dizabilități care ar putea permite acestora să contracteze direct
serviciul, însă cuantumul acesteia nu variază în funcție de cheltuielile diferite care ar
putea decurge din contractarea serviciilor pe măsura nevoilor fiecărei persoane.
484
Comitetul CDPD (2017, alin. (16) lit. d), ii)).
485
Legea nr. 448/2006, art. 38 lit. c).
486
Legea nr. 448/2006, art. 40 alin. (2).
487
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017, alin. (82)).
488
În comparație, programul „Asistenți pentru viață independentă” implementat de municipalitatea orașului Sofia din 2008
asigură până la 300 de ore de asistență personală lunar oricărei persoane cu dizabilități eligibile în funcție de nevoile evaluate,
iar persoana își poate alege până la cinci asistenți personali. Serviciul poate fi furnizat de municipalitate sau de alte organizații
licențiate ca furnizori (Angelova-Mladenova, 2019).
489
Comitetul CDPD (2017, alin. (16) lit. d), i)).
490
Comitetul CDPD (2017, alin. (16) lit. d), i)).
226
CASETA 35 Exemple de bugete personalizate implementate în țări din Uniunea Europeană

În Suedia, Actul privind sprijinul și serviciile destinate persoanelor cu dizabilități cu anumite deficiențe
funcționale și Actul privind indemnizația de asistență adoptate de Parlamentul suedez în 1993 au
reformat modul în care este furnizată asistența socială. Bugetul pentru asistența personală este
transferat direct persoanei cu dizabilități sub forma unui număr total de ore de asistență, în funcție
de nevoile individuale. Nu există un număr maxim de ore care poate fi alocat unei persoane,
luându-se în considerare că unele persoane cu dizabilități au nevoie de asistență 24 de ore pe zi și
7 zile pe săptămână. În 2015, numărul mediu de ore de asistență săptămânală era de 127. Bugetul
personalizat este acoperit de Agenția Suedeză de Asigurări Sociale (Försäkringskassan) pentru
cuantumul orelor care depășește 20 de ore pe săptămână, în timp ce municipalitățile acoperă
costurile pentru primele 20 de ore.
În regiunea Flandra din Belgia, Bugetele de Asistență Personală au fost aprobate în anul 2000,
fiind acoperite de Ministerul Protecției Sociale și administrate de Agenția Flandra pentru Persoane
cu Dizabilități (VAPH). Acestea oferă persoanelor cu dizabilități (sau reprezentanților acestora),
mai degrabă decât furnizorului de servicii, posibilitatea de a controla bugetul și modalitatea în
care este furnizată asistența personală: de cine, pentru ce sarcini, pe ce perioadă de timp, unde și
în ce fel. O echipă multidisciplinară evaluează și decide bugetul anual pentru fiecare persoană, în
funcție de nevoile acesteia de sprijin, iar reevaluările pot avea loc o dată pe an. În urma evaluării,
o persoană primește nu contravaloarea unui număr de ore, ci un buget fix, urmând ca ulterior
persoana să stabilească rata pe oră a asistentului personal. În 2014, suma totală alocată pentru
bugetele personale a fost de 90 de milioane de euro și a variat între 9.643 și 45.000 de euro în
funcție de nevoile fiecărei persoane.
Surse: Angelova-Mladenova (2019), Zero Project: https://zeroproject.org/policy/flanders/ și ENIL (2013).
Asistentul personal profesionist este un serviciu social care asigură îngrijire și

protecție persoanelor cu dizabilități la domiciliul asistentului personal. Conform
legii, pot beneficia de serviciile unui asistent personal profesionist,491 persoanele cu
dizabilități grave sau accentuate care nu dispun de un spațiu de locuit, nu realizează
venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât salariul mediu pe economie.492
Potrivit comitetului CDPD, acest tip de soluție „pachet”, care condiționează furnizarea
serviciului de un anumit tip de rezidență (în acest caz, cea a asistentului personal
profesionist) nu este în acord cu prevederile art. 19.493 Mai mult, serviciul de asistență
personală profesionistă încalcă prevederile CDPD și în privința altor aspecte: (i)
angajarea asistentului personal profesionist este exclusiv intermediată de DGASPC;
(ii) pregătirea asistentului nu este realizată cu implicarea persoanei cu dizabilități; iar
(iii) aceasta din urmă nu beneficiază de un buget personal sau personalizat pentru
contractarea directă a serviciului, și nici pentru cheltuielile zilnice.494 Toate aceste
aspecte au potențialul de a genera un conflict de interese care poate limita autonomia
și controlul persoanei cu dizabilități asupra deciziilor din viața de zi cu zi, decizii care
țin de locuire, gestionarea cheltuielilor și aspecte privind modalitatea de furnizare a
activităților de asistență personală. Ca Stat parte la CDPD, România ar trebui să se
asigure că serviciul de asistență personală profesionistă este conceput în acord cu
prevederile CDPD și că este furnizat doar pe termen scurt, ca o soluție de tranziție la
viața independentă în comunitate.
491
Altul decât soțul, soția sau rudele în linie dreaptă.
492
Legea nr. 448/2006, art. 45 alin (1).
493
Comitetul CDPD (2017, alin. (17)). Obligația de a separa rezidența de furnizarea serviciului este reiterat de Grupul european
de experți privind tranziția de la îngrijirea instituționalizată la cea în comunitate (EEG, 2012: 84). Mai mult, primele modele de
serviciu de asistență personală în acord cu principiile unei vieți independente au stabilit că termenul de „asistență personală”
nu poate fi folosit pentru a descrie serviciile care furnizează în același pachet soluții de locuire și asistență cu activitățile zilnice
(Ratzka (ed.), 2004).
494
Alocația lunară de îngrijire reprezentând cheltuielile lunare de locuit, hrană și echipament pentru persoana cu dizabilități este
transferată asistentului personal profesionist (Legea nr. 448/2006, art. 46).
227
În momentul de față, chiar dacă fiecare DGASPC ar trebui să ofere serviciul de

asistent personal profesionist, aceasta nu se întâmplă în majoritatea județelor.
În august 2020 existau 16 DGASPC-uri care aveau prevăzute în organigramă 238 de
posturi de asistenți personali profesioniști, însă doar trei dintre ele au angajat un număr
total de 21 de astfel de profesioniști. Lipsa asistenților personali profesioniști este
justificată de reprezentanții DGASPC intervievați prin frecvența redusă a cursurilor de
formare sau durata lor mare în timp, lipsa finanțării și numărul extrem de scăzut de
aplicanți. Nu în ultimul rând, o problemă menționată de reprezentanții DGASPC este
faptul că asistentul personal profesionist trebuie să asigure la domiciliul său îngrijirea
și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat,495 ceea ce scade probabilitatea
să existe persoane care să își dorească această poziție.
În acest moment nu sunt furnizate servicii de asistență și suport pentru persoanele
adulte cu dizabilități. Serviciul de asistență și suport constituie un ansamblu de
activități496 necesare pentru a răspunde nevoilor specifice individuale ale persoanelor
adulte cu dizabilități și ale membrilor familiei sau reprezentanților lor, în vederea
prevenirii instituționalizării. În prezent, nu sunt furnizate astfel de servicii în România.497
Una din cauze ar putea fi lipsa de familiarizare cu mandatul și conținutul acestui tip
de serviciu în rândul reprezentanților DGASPC. Interviurile cu reprezentanții DGASPC
au indicat faptul că aceștia au reprezentări greșite despre ce înseamnă acest serviciu,
înțelegând prin el activitatea de consiliere oferită în centrele rezidențiale sau asistența
personală.
Dificultăți în accesarea serviciilor sociale în comunitate

CASETA 36
„Ne punem întrebarea, ca părinți, ce se va întâmpla cu copii ăștia la o sumă așa de mică (salariu
de asistent personal), după ce noi nu vom mai fi. Pentru suma aceea, nu știu cine te întreține.
Sincer.” (Reprezentant persoană cu dizabilități, asistent personal, județul Cluj)
„Opt ore apar trecute în contractul de muncă AP, dar e non-stop, e mama ta și oricum ai grijă,
dar dacă nu aș fi fost eu și ar fi fost un străin, ar fi stat non-stop? Îngrijirea unui bătrân este o
cauză pierdută și lipsită de satisfacții, cu un copil știi că ai grijă de el, începe singur să meargă
să fie independent, dar cu un bătrân nu există o evoluție.” (Reprezentant persoană cu dizabilități,
asistent personal, județul Ialomița)
„Beneficiile sunt insuficiente, dar cât de cât ne ajută să ne întreținem și să ne limităm la cele
mai ieftine servicii, dar e bine pentru că putem să ne achităm facturile. Ca familie, ai nevoie
și de momente pentru recreere, dacă ar exista un centru și ca familie să pleci 3 zile. Poți să îți
achiți costurile importante, nu visezi la vacanțe. Sunt și probleme de sănătate, iar îngrijirea unei
persoane cu dizabilități presupune un efort enorm atât emoțional, cât și fizic. Eu am (o problemă
de sănătate), trebuie să mă internez și nu am cu cine să las băiatul.” (Reprezentant persoană cu
dizabilități, asistent personal, județul Dâmbovița)
„Ar fi nevoie de niște centre pentru persoane cu dizabilități unde să aibă activități în comun, să
își piardă timpul într-un mod plăcut, centre de relaționare, recreere, de învățare a unei deprinderi.
E nevoie de orice activitate unde să poată interacționa cu persoane normale sau cu aceeași
dizabilitate, persoane de aceeași vârstă cu fiica mea (are 25 de ani).” (Reprezentant persoană cu
dizabilități, asistent personal, județul Dâmbovița)
„Suntem un serviciu social de sine stătător, acreditat, iar statul nu ne ajută cu nimic. Deși este
singurul centru care asigură acest gen de servicii, primăria nu are buget local pentru a sprijini
eforturile noastre. Pentru autofinanțare există un sistem de coplată al părinților cu copiii beneficiari,
în urma cărora se acordă servicii sociale de terapii specifice copiilor și adulților cu tulburări de
spectru autist – toate tipurile de terapii de recuperare.” (Reprezentant ONG, județul Ialomița)
495
Conform art. 45 alin. (6) din Legea nr. 448/2006, asistentul maternal care îngrijește copilul cu dizabilitate gravă sau accentuată
până la vârsta majoratului poate opta să devina asistent personal profesionist.
496
Ordinul nr. 82/2019, anexa 7. Activitățile care pot fi oferite cel puțin 40 de ore pe săptămână în vederea sprijinirii unei vieți
independente în cadrul comunității sunt (i) informare și consiliere socială/servicii de asistență socială; (ii) consiliere psihologică;
(iii) facilitarea independenței beneficiarului; (iv) suport individual/grup de suport; și (iv) asistență și suport în luarea deciziei.
497
ANDPDCA (2020).
228
„Când vine vorba de adulți, nu sunt dezvoltate centrele de zi, de recuperare, mai mult, familiei îi
este foarte greu să gestioneze o persoană cu dizabilitate fizică, cu atât mai mult una cu dizabilitate
intelectuală. La toate acestea se mai adaugă și problemele financiare, iar familia ajunge să prefere
să ducă persoana cu dizabilități la un centru unde primește îngrijirea necesară.” (Reprezentant
ONG, județul Vaslui)
Măsuri recomandate
Adopții (ANDPDCA) și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei
și Bărbați (ANES) să realizeze campanii naționale de conștientizare a publicului
larg cu privire la dreptul persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate.
2 Direcțiile Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului (DGASPC), autoritățile
publice locale (APL) cu sprijin din partea Ministerul Investițiilor și Proiectelor
Europene (MIPE) să asigure servicii sociale de tip centre respiro și de criză,
prin înființarea, inclusiv cu finanțare din fonduri europene, și/sau contractarea
acestora și să deruleze campanii de conștientizare în rândul persoanelor cu
dizabilități și a aparținătorilor acestora cu privire la existența lor.
3 ANDPDCA și DGASPC-urile să realizeze o evaluare a modului în care locuințele
protejate pregătesc beneficiarii pentru viață independentă în comunitate.
4 DGASPC-urile și APL-urile cu sprijin din partea furnizorilor de servicii sociale (FSS)

privați și MIPE să asigure servicii sociale de tip echipă mobilă pentru persoanele
cu dizabilități, prin înființarea, inclusiv cu finanțare din fonduri europene, și/sau
contractarea acestora.
5 DGASPC-urile și APL-urile cu sprijin din partea FSS-urilor private și MIPE să

asigure servicii sociale de tip centre de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități,
prin înființarea, inclusiv cu finanțare din fonduri europene, și/sau contractarea
acestora și să deruleze, în rândul persoanelor cu dizabilități și a aparținătorilor
acestora, acțiuni de conștientizare cu privire la existența și scopul lor.
6 DGASPC-urile și Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) să
desfășoare campanii de informare în rândul APL-urilor privind legislația angajării
asistenților personali, precum și drepturile și obligațiile acestora.
7 DGASPC-urile să desfășoare campanii de informare privind dreptul persoanei
cu handicap grav de a opta între angajarea unui asistent personal și acordarea
indemnizației lunare în loc de asistent personal.
8 ANDPDCA să realizeze o pagină de întrebări și răspunsuri privind drepturile și
obligațiile asistenților personali și ale angajatorilor.
9 ANDPDCA să elaboreze un pachet de reglementare a asistentului personal al
persoanei cu handicap grav care să includă: (i) drepturi și obligații; (ii) tematica
de instruire; (iii) finanțare; (iv) standard de calitate; și (v) modalități de evaluare a
activităților desfășurate pentru persoana cu încadrare în grad de handicap grav
în vederea încurajării vieții independente a acesteia.
229
10 ANDPDCA să revizuiască și completeze pachetul de reglementare a asistentului

personal profesionist, care să includă: (i) evaluare și angajare; (ii) formare;
(iii) drepturi și obligații; (iii) finanțare; (iv) standard de calitate și de cost; și (v)
monitorizare și control.
11 ANDPDCA să revizuiască și completeze pachetul de reglementare a asistentului
personal și asistentului personal profesionist astfel încât să asigure controlul
persoanelor cu dizabilități care utilizează serviciile de asistență personală asupra
modului în care le este furnizat serviciul în privința: (i) tipurilor de activității; (ii)
duratei; și (iii) implicării directe în instruirea asistentului personal.
12 ANDPDCA să reglementeze modul de implementare a bugetelor personalizate
care să acopere cheltuielile cu asistența personală, în funcție de nevoile individuale
ale fiecărei persoane cu dizabilități care are nevoie de acest serviciu, și care să
permită contractarea serviciului direct de către persoana cu dizabilități.
13 DGASPC-urile cu sprijin din partea MIPE să dezvolte rețele de asistenți personali
profesioniști, inclusiv cu finanțare din fonduri europene.
230
5.4 5.4
Accesul limitat
Accesul la locuințe
limitat sociale
la locuințe sociale
Locuirea socială înseamnă acordarea unei

locuințe persoanelor cu dizabilități, cu costuri de
chirie acoperite total sau în parte de către stat. O
astfel de locuință are rolul unei plase de siguranță
pentru persoana cu dizabilități în cadrul unor
pachete mai largi de servicii și beneficii sociale.
Cerere
Nu se cunosc prea multe date despre accesul
persoanelor cu dizabilităţi la locuințe sociale în
România, dar date din 2014 indică faptul că
numărul de locuințe sociale disponibile pentru
populația generală este oricum scăzut, mult mai
scăzut decât cererea, iar calitatea lor este și ea
scăzută. În prezent, persoanele cu dizabilități nu
constituie un grup prioritar pentru accesul la
aceste locuințe sociale.
Ofertă
Pentru unele autorități locale, studiile superioare, o

diplomă de doctorat sau un loc de muncă la stat
cântăresc mai mult decât dizabilitatea în totalul
punctajului folosit pentru a decide cine sunt primii
VS care vor primi locuințe sociale.
231
Locuințele sociale ar trebui să fie disponibile și, dacă este necesar, ar

trebui să fie accesibilizate pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu
dizabilități. Nu există însă cerințe clare în lege despre cum trebuie să
cerințe
accesibilizare
arate această accesibilizare, cine și când trebuie să o facă.
Nu există un sistem de date la nivel național care să permită măsurarea

continuă a numărului de locuințe sociale și a numărului și tipului de
chiriași.
Nu există un program care să permită închirierea și adaptarea unor

locuințe de pe piața privată de către persoane cu dizabilități, așa cum
există în alte țări.

Este imperios ca situația de vulnerabilitate, inclusiv cea de dizabilitate, să fie
punctată mai mult în calculele autorităților locale care fac lista de priorități pentru
accesul la o locuință socială.
Un procent fix din totalul locuințelor sociale disponibile la nivel local trebuie să fie
alocat persoanelor cu dizabilități.
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată, alături de alte persoane cu probleme
sociale, să închirieze o locuință de pe piața privată, iar costul chiriei să fie plătit în
parte de către stat, în situația în care nu există locuințe sociale la nivel local.
232
5.4 Accesul limitat la locuințe sociale

Locuințele sociale trebuie să fie disponibile și ușor de accesat de către persoanele
cu dizabilități.498 CDPD menționează obligația Statelor părți de a asigura accesul
persoanelor cu dizabilități la programe publice de locuire.499 Locuirea socială poate
să sprijine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prin crearea unei plase de
siguranță și stabilitate odată cu asigurarea accesului la locuire în condiții adecvate.
Într-un cadru mai larg, locuirea socială ar trebui privită ca un serviciu complementar
serviciilor sociale existente, parte a unei abordări integrate care să răspundă întregului
ansamblu de nevoi al persoanelor cu dizabilități. Deși nu există informații cantitative
privind accesul persoanelor cu dizabilități la locuirea socială, cercetarea calitativă
indică bariere sistematice în calea accesului persoanelor cu dizabilități la acest tip de
suport.
Legislația existentă menționează persoanele cu dizabilități ca fiind un grup prioritar
pentru accesarea locuințelor sociale. Legea nr. 448/2006 a introdus un criteriu de
prioritate în cazul persoanelor cu dizabilități pentru închirierea locuințelor care aparțin
statului ori unităților administrativ-teritoriale ale acestuia, precum și scutirea de la
plata chiriei pentru persoanele cu handicap grav și accentuat care trăiesc în locuințe
sociale. În plus, Legea locuinței nr. 114/1996, cu revizuirile sale, specifică persoanele cu
certificat de încadrare în grad de handicap și în grad de invaliditate 1 și 2 ca două dintre
cele opt mari categorii de persoane definite prin lege ca fiind îndreptățite să solicite
locuință socială (conform art. 43).500 În plus, Normele metodologice de aplicare ale
aceleiași legi501 definesc patru criterii suplimentare de prioritizare a celor opt grupuri,
starea de sănătate fiind unul dintre ele.
Criteriile de acordare a locuințelor sociale stabilite de autoritățile locale nu susțin
întotdeauna grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele cu dizabilități. Autoritățile
publice locale decid criteriile, indicatorii și ponderile acestora în punctajul final care
stabilește prioritatea de acces la o locuință socială, ceea ce creează diferențe
considerabile între localități. Teoretic, cele mai multe dintre primării par că prioritizează
persoanele cu dizabilități sau în grad de invaliditate.502 În practică însă, autoritățile
locale adăugă deseori indicatori suplimentari care uneori nu au legătură cu starea de
vulnerabilitate sau chiar nu măsoară dimensiuni ale bunăstării, astfel încât scorul final
pentru acordarea unei locuințe sociale poate să nu favorizeze cele mai vulnerabile
persoane.503 Figura 27 prezintă distribuția localităților în funcție de ponderea punctajului
acordat pentru dizabilitate, în comparație cu cea a punctajul oferit pentru alți indicatori
care nu figurează între criteriile prevăzute în legislație și în baza cărora ar trebui să se
498
Locuințele sociale sunt un program public de locuire. Se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii cu situație
economică ce nu le permite cumpărarea sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieței. Ele aparțin domeniului public al
unităților administrativ-teritoriale și nu pot fi vândute chiriașilor (Legea locuinței nr. 114/1996, cap. V).
499
CDPD, art. 28 alin. (2) lit. d).
500
Alături de: persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari;
tinerii care au vârsta de până la 35 de ani; tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani;
pensionarii, veteranii și văduvele de război; eroii martiri ai Revoluției, persoanele care și-au jertfit viața sau au suferit în urma
revoltei muncitorești anticomuniste din 1987, persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, persoanele
deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; alte persoane sau familii îndreptățite.
501
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996 din 07.12.2000.
502
Din 117 municipii și orașe, peste 80% (96) acordă punctaje pentru „persoanele cu handicap” și mai bine de jumătate (60) alocă
punctaje pentru invaliditate (Blaj, 2020).
503
Analiza realizată pe schemele de alocare a locuințelor sociale din 117 localități din România arată că cele mai multe autorități
publice locale utilizează între 4 și 10 criterii pentru stabilirea priorității de acces la o locuință socială. Criteriile vizează aspecte
precum nivelul de educație, starea civilă, ocuparea și vechimea pe piața forței de muncă, veniturile formale, vârsta, uneori
punctând chiar absența vulnerabilității. La nivelul țării, criteriile sunt operaționalizate prin mai mult de 450 de indicatori diferiți
(Blaj, 2020).
233
stabilească prioritatea pentru locuințele sociale. Se poate observa că în unele situații,

studiile superioare, o diplomă de doctorat sau un loc de muncă la stat cântăresc mai
mult în total punctaj decât dizabilitatea. Practicile de acordare a punctajelor ridicate
pentru alte criterii, în special pentru nivelul superior de educație, în defavoarea stării
de sănătate sau a condițiilor de locuire au mai fost denunțate anterior și, într-un caz
din Cluj-Napoca, instanța a decis că sunt ilegale și discriminatorii.504
Comparație punctaj acordat pentru dizabilitate versus alte criterii (număr

FIGURA 27
localități în care alte criterii sunt prezente)

Studii superioare 8 2 36
Doctorat 2 12
Loc de muncă 3 2 3
Loc de muncă la stat 5 5 13
Stare civilă: căsătorit 13 7 10
Punctaj mai mare Punctaj egal Punctaj mai mic

Sursa: Bla j (2020).
Nu există un sistem de monitorizare a locuirii sociale la nivel național, cu atât mai

puțin a situației persoanelor cu dizabilități care trăiesc în aceste locuințe. Cele mai
recente date sistematice privind stocul de locuințe sociale sunt din 2014, când Banca
Mondială și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au realizat un
recensământ al locuințelor sociale în vederea pregătirii Strategiei Naționale pentru
Incluziune Socială și Reducerea Sărăciei. De atunci, ministerul nu a mai colectat niciun
fel de date privind stocul de locuințe, starea, utilizarea sau administrarea acestuia.
MMPS a propus505 înlocuirea sistemului de indicatori legiferat în 2005506 cu trei indicatori
privind locuințele sociale,507 parte dintr-un Set central de indicatori cheie de incluziune
socială care ar fi fost monitorizat anual, însă acest sistem nu a fost încă aprobat și,
oricum, nu ar face posibilă o dezagregare specifică privind dizabilitatea beneficiarilor
sau accesibilitatea stocului de locuințe.
Stocul de locuințe sociale din România ar trebui să includă locuințe care sunt
accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități, însă prevederile legislative nu
sunt suficient de constrângătoare. Cercetarea calitativă a arătat că și atunci când
persoanele cu dizabilități primesc acces prioritar la locuințe sociale, multe din ele
nu pot fi folosite efectiv de utilizatorii de scaun rulant, de exemplu din cauza lipsei
rampelor, ușilor prea înguste sau băilor neadaptate. Prevederea legislativă din art.
20 al Legii nr. 448/2006 face referire la necesitatea poziționării locuințelor pentru
persoanele cu dizabilități la un nivel inferior al clădirii, dar nu menționează condiții
specifice de accesibilitate a acestora. Această stare de fapt permite existența unor
cazuri extreme, precum cel al unei mame de 55 de ani, persoană cu dizabilități, care
locuiește și are grijă de fiul său de 30 de ani, imobilizat la pat, într-o garsonieră de 13
504
Detalii privind contestarea Hotărârii CNCD nr. 531/2017 se găsesc la: https://www.desire-ro.eu/?p=3601
505
Propunerea a fost făcută ca parte a proiectului „Creșterea eficienței intervențiilor atât la nivelul Ministerului Muncii și Protecției
Sociale, cât și a structurilor aflate în coordonarea sa” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional
Capacitate Administrativă, implementat de MMPS cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale.
506
HG nr. 488/2005.
507
Cei trei indicatori sunt: (i) numărul de familii/indivizi din locuințe sociale; (ii) numărul cererilor pentru locuințele sociale, dintre
care cereri eligibile; și (iii) stocul de locuințe sociale, din care finalizate sau în curs de construire. Cei trei indicatori ar urma să fie
colectați anual de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
234
mp care este complet neaccesibilizată.508 În acest caz, sprijin adecvat ar însemna o

locuință accesibilizată și echipată corespunzător pentru tipurile de dizabilități ale celor
două persoane, alături de servicii de sprijin la domiciliu pentru necesitățile curente.509
Stocul de locuințe sociale este extrem de limitat și nu există programe alternative
care să compenseze această lipsă. În primul rând, majoritatea locuințelor sociale
există în mediul urban și, chiar și acolo, aproape o treime dintre localități nu au niciun
fel de stoc.510 Datele din 2014 indicau un stoc de aproximativ 30.000 de locuințe sociale
și un număr de 67.000 de cereri deja depuse. Mai mult decât atât, puține dintre aceste
locuințe oferă condiții adecvate: sunt vechi, au suprafețe mici, spații comune deteriorate,
iar serviciile precum electricitatea, canalizarea și alimentarea cu apă fie lipsesc, fie au
fost întrerupte din cauza restanțelor la plata facturilor. În condiții de locuințe sociale
inadecvate sau chiar de lipsă a acestora, nu există niciun alt mecanism de sprijin
financiar (precum subvenție, voucher sau buget personalizat) care să permită
compensarea sau acoperirea unei chirii pentru o locuință obișnuită, de către persoana
cu dizabilitate (un model de astfel de program care funcționează în Irlanda este
prezentat în Caseta 37).
Mecanismele de sprijin pentru locuire socială și accesibilizarea locuințelor, în

CASETA 37
Irlanda
Un exemplu de facilitare a accesului la locuințe sociale pentru persoanele și gospodăriile care
au dificultăți sociale este furnizat prin programul de Plată a locuirii asistate (Housing Assistance
Payment) din Irlanda. În acest program, autoritățile locale sprijină persoanele cu dizabilități să își
plătească o parte din chirie pentru a le asigura astfel accesul la locuințe sociale. Autoritatea locală
se angajează să plătească chiria direct către proprietar, valoarea chiriei plătibile fiind diferită în
funcție de zona în care se află proprietatea, de mărimea gospodăriei înscrise în program și de
valoarea pe piața liberă a chiriei în zona respectivă. Chiriașul, care este beneficiar al programului,
are datoria de a plăti o parte din chirie către autoritatea locală, parte care este calculată în
funcție de venitul său. Programul are mai multe criterii de eligibilitate (venitul, disponibilitatea
unor variante alternative de locuire potrivite, datorii la chirii, dreptul de reședință). În mod normal,
sprijinul pentru locuire este oferit pe o perioadă lungă de timp, de aproximativ doi ani (după care
chiriașul are dreptul să solicite din nou acordarea sprijinului). După aprobarea sprijinului, chiriașul
primește un set de informații standard („pachetul chiriașului”), conținând un pliant cu informații
adresate chiriașului, un pliant cu informații dedicate proprietarului, formularul de accesare a „plății
pentru locuirea asistată” și valoarea maximă la care se poate ridica chiria plătită de autoritatea
locală. În anumite situații, plata chiriei de către autoritatea locală poate fi suspendată, cum ar
fi: locuința nu îndeplinește standardele, proprietarul locuinței nu și-a respectat obligațiile fiscale,
chiriașul beneficiar nu își plătește partea lui de chirie sau manifestă comportamente antisociale.
Sursa: Agenția pentru locuire a Republicii Irlandeze (2018).
O altă problemă importantă privind locuirea socială pentru persoanele cu

dizabilități este lipsa de coordonare dintre serviciile sociale și serviciile locale
responsabile de acordarea locuințelor sociale. Persoanele cu dizabilități, asemenea
altor categorii de persoane vulnerabile, au nevoie de sprijin pentru a putea înțelege
etapele și condițiile de acordare a locuințelor sociale și pentru a completa toate
documentele necesare. Persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul rezidențial, la
508
Caz identificat pe teren, într-un complex de locuințe sociale din București, în cadrul cercetării desfășurate în martie 2020 de
Banca Mondială pentru studiul de fundamentare pentru Strategia de dezvoltare a Municipiului București.
509
Pentru ca acest lucru să se întâmple, Spațiul Locativ ar trebui să colaboreze cu DGASPC, alocarea locuinței sociale să se facă
în baza unei anchete sociale complexe, iar eforturile integrate să se concentreze pe menținerea și integrarea în comunitate
pentru evitarea instituționalizării.
510
Conform Teșliuc et al. (coord.) (2015).
235
rândul lor, au nevoie de servicii de tranziție către locuirea neasistată.511 Locuirea socială
este menționată în mai multe documente legislative care reglementează activitatea
mai multor instituții centrale și/sau locale sau servicii512 și este recunoscută ca element
de bază în lupta împotriva excluziunii sociale și a sărăciei. Cu toate acestea, conform
definițiilor operaționale utilizate de Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale,513 locuirea
socială nu este considerată serviciu social, și nici nu este văzută ca parte dintr-un
pachet de servicii sociale complementare. Acest fapt este puternic asociat cu lipsa de
coordonare la nivel instituțional central sau local între instituțiile cu atribuții în sectorul
locuirii sociale și cele cu atribuții în cel al asistenței și serviciilor sociale.
Probleme privind accesibilizarea locuințelor sociale

CASETA 38
„Când am obținut garsoniera ANL, deși aveau dosarul cu cazul meu la primărie, am primit locuința
de la etajul doi, deși a venit și un angajat să vadă cât de greu reușesc să urc scările. Când am
întrebat de ce nu am primit la parter, fiind prima pe listă, mi s-a răspuns că nu am avut noroc.
Am propus să se investească într-un lift care urcă treptele, replica a fost că se strică arhitectura
blocului. Deși am vorbit la telefon, am contestat, am explicat situația ei și de ce e necesar să stau
la parter, soluția a venit de la un vecin care a făcut schimb de apartamente cu mine (de la etajul
doi la parter).” (Persoană cu dizabilități, județul Ialomița)
Măsuri recomandate
1 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) să modifice
Normele la Legea locuinței privind criteriile de acordare a locuințelor sociale
pentru a crește rolul indicatorilor privind vulnerabilitatea persoanelor și pentru
alocarea unui stoc minimal de locuințe sociale accesibilizate pentru persoanele
cu dizabilități, la nivelul fiecărei municipalități.514
2 MDLPA, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și Ministerul Investițiilor și

Proiectelor Europene (MIPE) să stabilească un beneficiu pentru locuire socială
acordat de autoritățile locale, în parteneriat cu serviciile publice de asistență
socială responsabile de administrarea și sprijinirea procesului de înscriere în
program, beneficiu care să poată fi accesat de persoanele aparținând unor
grupuri vulnerabile, cu sau fără dizabilități, în vederea subvenționării, totale sau
parțiale, a chiriei în situațiile în care stocul de locuințe sociale nu este adecvat
cererii.
3 MMPS să aprobe și să monitorizeze Setul central de indicatori cheie de incluziune

socială, cu includerea dezagregării privind accesibilitatea locuințelor sociale și
numărul de persoane cu dizabilități, în vederea modificării corespunzătoare a
politicilor din acest sector.
511
Aceste servicii de sprijin pentru viața independentă (locuire asistată) sunt în general asigurate de furnizori acreditați de servicii
(publici sau privați), care pregătesc persoanele pentru a deveni independente financiar și a gestiona toate obligațiile legate de
menținerea unei locuințe (precum plata chiriei și a întreținerii locuinței, curățenie, amenajările interioare sau relațiile cu vecinii).
512
Legea locuinței nr. 114/1996, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 116/2002 privind combaterea marginalizării
sau Legea asistenței sociale nr. 292/2011.
513
Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, art. 30 alin. (3) lit. a). După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în: (i) servicii
cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidențiale, locuinţe protejate sau adăposturi de noapte sau
(ii) servicii fără cazare: centre de zi, centre și/sau unități de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a
hranei sau ambulanța socială.
514
Având în vedere că două dintre cele opt grupuri prioritare prevăzute în lege sunt persoane cu dizabilități/invaliditate, cota
pentru aceste două grupuri ar putea fi de 25% din totalul locuințelor sociale.
236
6. Educație
6. Educație
Alex
Alex s-a născut prematur, la 8 luni. La vârsta de 4 luni mama a observat că ceva
nu este în regulă. Primul diagnostic a fost de retard motor și Alex a început să
facă kinetoterapie de două ori pe zi. A urmat un diagnostic de tetrapareză
spastică. Alex a început să meargă în jurul vârstei de 2 ani și jumătate. Mama lui
își amintește că:
„Mergea destul de haotic, nu răspundea atunci când îl strigam, mergea pe
vârfuri, îl dureau mânuțele, ceva era totuși în neregulă pentru un copilaș de
vârsta lui. Am mers din nou la control și am primit diagnosticul de Tulburare din
Spectrul Autist și tratament prin medicație, deși era un copil atât de mic. A fost o
lovitură foarte mare. Am început terapia acasă, dar acum 10 ani lucrurile erau
extrem de dificile, autismul nu era atât de cunoscut ca acum. Nici măcar
certificatul de încadrare în grad de handicap nu l-am luat atunci.”
Datorită perseverenței lui Alex și a părinților, dar și sprijinului profesioniștilor, la 7
ani a început pentru prima dată să folosească cuvinte întregi și să se exprime cu
sens.
Educație
6 Educație
Toți copiii și tinerii cu dizabilități au dreptul la educație de calitate în grădinițe,

școli primare și gimnaziale, licee, școli profesionale și tehnice din comunitățile lor
și, de asemenea, să urmeze o facultate.
Nu este suficient ca elevii cu dizabilități doar să meargă la școală, ei trebuie să o facă
în condiții adaptate nevoilor lor, pentru a putea învăța la fel ca ceilalți elevi.
Toți profesorii care lucrează cu elevi cu dizabilități trebuie să

fie pregătiți special și să fie în număr suficient pentru a putea
să îi ajute atât cât au nevoie.
Ca să poată învăța, elevii cu dizabilități au nevoie la școală, pe

lângă profesori, de ajutorul altor profesioniști precum
profesori de sprijin, facilitatori școlari sau asistenți personali,
care să lucreze cu ei individual.
Elevii cu dizabilități pot avea nevoi diferite față de ceilalți elevi,

în ceea ce privește cum și ce învață, dar și ritmul în care o fac.
Toate acestea reprezintă nevoile lor speciale legate de
educație. Școlile trebuie sprijinite de către stat cu tot suportul
necesar pentru a le permite să satisfacă aceste nevoi, de
exemplu prin intermediul unor clase mai mici, manuale
speciale, programe și metode de predare adaptate și
materiale făcute special pentru nevoile elevilor cu diferite
tipuri de dizabilități.
Unii elevi cu dizabilități nu pot învăța dacă nu urmează în

același timp și terapii potrivite (de exemplu, logopedie sau
fizioterapie). Cele mai bune rezultate se obțin atunci când
terapiile sunt oferite de către specialiști care nu fac parte în
mod obligatoriu din personalul școlii, dar lucrează împreună
cu profesorii.
238
Educație
Elevii cu dizabilități au nevoie de unele condiții speciale pentru

a putea intra în clădirea școlii, dar și pentru a participa la ore.
De exemplu, elevii care folosesc un scaun rulant au nevoie de
rampe de acces, de culoare suficient de largi, de bănci și
toalete adaptate. Cei cu deficiențe de vedere au nevoie de
informații scrise cu litere mai mari și/sau cu litere de tipar și,
în anumite cazuri, de semnale sonore care să îi ghideze.
Pentru a urma o facultate, persoanele cu dizabilități ar trebui

să poată accesa toate resursele generale oferite de facultăți
tuturor studenților. De asemenea, au nevoie de camere în
cămin special adaptate pentru nevoile lor.
Care sunt principalele probleme privind educația în România?
Analiza situației din România a arătat că există două mari probleme:
1 Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de

învățământ preuniversitar
Unii copii cu dizabilități nu ajung la școală și, chiar dacă ajung, nu primesc o
educație de calitate.
2 Accesul limitat la educație terțiară

Multe persoane cu dizabilități nu urmează o facultate. Facultățile nu oferă
condiții potrivite pentru studenții cu dizabilități.
239
Educație
6 Educație
Copiii și tinerii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) trebuie
să aibă acces la o educație incluzivă și de calitate în comunitate, în condiții de
egalitate cu ceilalți elevi, astfel încât să poată dezvolta abilitățile și cunoștințele
necesare pentru o viață independentă și împlinită. Acest lucru aduce, de asemenea,
beneficii întregii societăți, prin întărirea legăturilor de solidaritate între membrii ei,
prin valorificarea potențialului fiecărei persoane. Asigurarea accesului neîngrădit la o
educație de calitate, inclusiv a unei bune orientări profesionale, va crește participarea
persoanelor cu dizabilități la educația terțiară și le va ajuta să se integreze pe piața
muncii.515
În acest capitol, analizăm cele două probleme principale care împiedică accesul
copiilor și tinerilor cu dizabilități la educație de calitate:
1. Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ
preuniversitar;
2. Accesul limitat la educație terțiară.
515
Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în acest capitol se bazează pe art. 3, 4, 9, 21, 24, 26 și 33 ale CDPD, precum și pe
Comentariul General nr. 4 asupra dreptului la educație incluzivă (Comitetul CDPD, 2016).
240
Educație
6.1 6.1
Accesul limitat
Accesul la educație
limitat de de
la educație calitate pentru
calitate pentru toate
toate nivelurile de învățământ preuniversitar
nivelurile de învățământ preuniversitar
Toți elevii cu dizabilități ar trebui să

poată să meargă la școală în
comunitate, unde să primească o
educație de calitate, potrivită nevoilor
lor, în condiții de egalitate cu ceilalți
elevi.

În România există un grup numeros de copii cu cerințe educaționale speciale
(CES). O parte dintre ei nu merg la școală sau renunță prea devreme. Mulți merg
la școală, dar acolo nu învață atât cât ar putea, pentru că nu li se oferă condiții
suficient de bune.
66mii O estimare arată că sunt înregistrați peste 66 de mii de elevi cu

certificat CES. Însă, numărul real al elevilor cu cerințe
educaționale speciale este mult mai mare.
1/20
profesori
Puțini profesori sunt pregătiți pentru lucrul cu elevi cu
dizabilități. În anul școlar 2019-2020, doar un profesor din 20 a
pregătiți participat la cursuri speciale. În 68% din școlile gimnaziale
niciun profesor nu este format în acest scop.
47x
Profesorii de sprijin sunt foarte puțini, iar în unele școli ei nu
există. În medie, există un profesor de sprijin la fiecare 47 de
copii cu dizabilități aflați în învățământul de masă.
1x
241
Educație
Școlile din România nu sunt adaptate fizic pentru nevoile copiilor cu dizabilități.
Jumătate din 98 din 100

Una din cinci sălile de clasă școli nu au
școli nu are nu sunt toalete
rampă de accesibile adaptate
acces. pentru cei în pentru toții
scaun rulant. copiii.
Dintre elevii cu dizabilități, cei care locuiesc la țară sau în județele mai puțin dezvoltate
ale țării au și mai puțin acces la condiții potrivite de învățare în școli.

Școlile nu au resursele necesare pentru a lucra cu elevii cu dizabilități, de exemplu,
un număr suficient de profesori bine formați și materiale didactice adaptate. În
aceste condiții, le este imposibil să implementeze unele prevederi legale, de
exemplu adaptarea programelor de învățământ pentru fiecare elev cu dizabilități.
Cadrele didactice nu sunt pregătite pentru lucrul cu copii cu dizabilități, cu excepția
celor care au urmat programe universitare în domeniul educației speciale. Cei mai
mulți profesori nu primesc formare specială continuă pe parcursul carierei.
Fondurile alocate școlilor sunt mici în general și există, astfel, puține resurse pentru
lucrul cu elevi cu dizabilități. De exemplu, numărul necesar de profesori de sprijin
nu este asigurat. Prin urmare, profesorilor le este imposibil să ofere elevilor cu
dizabilități ajutorul de care au nevoie, atât cât au nevoie.
Pentru a putea învăța, unii elevi cu dizabilități au nevoie și de unele terapii. În unele
județe aceste terapii nu există deloc, iar în alte județe nu există în școlile de masă.
Există diferențe mari de accesibilizare între județe și localități, în funcție de nivelul
de dezvoltare. Investițiile pentru ca școlile să fie accesibile au fost mici și nu au fost
realizate într-un mod organizat.
Ministerul Educației trebuie să asigure resursele necesare pentru o educație

incluzivă de calitate.
Terapiile necesare trebuie să fie disponibile și în școlile de masă.
Cursurile de educație specială ar trebui să fie obligatorii atât în cadrul formării
inițiale a profesorilor, cât și pe parcursul carierei lor.
Școlile trebuie să fie ajutate să devină accesibile persoanelor cu dizabilități,
printr-un program național.
242
Educație
Andrei
Andrei este un adolescent curios și muncitor, elev la o școală profesională pe care o urmează cu
bucurie. Acolo și-a făcut mulți prieteni, iar colegii și profesorii l-au primit cu „căldură și înțelegere”.
Înainte de a ajunge în acest punct, s-a confruntat cu atitudini negative din partea unor persoane
din sistemul de învățământ. Faptul că are sindromul Down nu îl împiedică să facă toate lucrurile
pe care le fac ceilalți elevi: să învețe, să participe la activități extrașcolare și să se distreze alături
de colegi. „Uneori, muncesc mai mult pentru a învăţa lucruri, dar în multe feluri sunt la fel ca toţi
ceilalţi”. Andrei și-ar dori ca ceilalți să știe că orice persoană cu sindrom Down este unică. „Fac
lucruri pe care unii oameni nu cred că le-aş putea face, dar cu muncă susținută și încurajare
reușesc. Eu nu sunt trist pentru faptul că am sindromul Down. Acesta este doar o parte din mine.
Am părinţi care mă iubesc foarte mult, colegi și prieteni minunaţi care se bucură şi se distrează
alături de mine. Am profesori care mă ajuta să mă mențin și să învăţ lucruri noi.” Andrei este
pasionat de sport, mai ales de înot. A câștigat mai multe medalii la competițiile Special Olympics.
243
Educație
6.1 Accesul limitat la educație de calitate pentru toate

nivelurile de învățământ preuniversitar
Asigurarea accesului copiilor cu dizabilități la educație incluzivă și de calitate
necesită asigurarea de resurse umane pregătite corespunzător și a unui mediu
complet accesibilizat. Copiii cu dizabilități au nevoie de un mediu fizic, informațional
și comunicațional accesibil în unitățile de învățământ, de resurse umane calificate care
cunosc metode de predare și evaluare potrivite, cât și de materiale și tehnologii asistive
corespunzătoare. Prin simpla participare la educația formală de masă și parcurgerea
ciclurilor de învățământ, copiii cu dizabilități nu vor avea achizițiile corespunzătoare
dacă școlile nu le pot oferi în același timp resurse umane și materiale corespunzătoare
și dacă nu pot asigura adaptarea rezonabilă a condițiilor de învățare la nevoile lor.
Atunci când serviciile educaționale sunt oferite împreună cu terapii de calitate, potrivite
fiecărei afecțiuni, se obțin rezultate optime.
Statul român atestă dizabilitatea unui copil în două moduri – prin sistemul de
asistență socială și/sau în cadrul sistemului național de educație preuniversitară.
În primul caz, acei copii care îndeplinesc anumite criterii medico-sociale pot obține
un certificat de încadrare în grad de handicap. În al doilea caz, Centrele Județene
de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) pot emite un certificat de cerințe
educaționale speciale (CES) pentru acei copii cu deficiențe care necesită asistență
dedicată (în unități de învățământ de masă sau speciale) pentru a putea parcurge
perioada de școlaritate. Există copii cu certificat de handicap fără cerințe educaționale
speciale și care nu au nevoie de obținerea certificatului CES,516 în același timp, există
copii cu CES cu o deficiență care nu se încadrează în criteriile pentru obținerea unui
certificat de încadrare în grad de handicap.
În România, există un grup semnificativ de copii cu cerințe educaționale speciale
care ar trebui să poată participa deplin la sistemul de educație. În anul școlar
2018-2019, existau 66.274 de copii cu certificat CES încadrați în învățământul
preuniversitar românesc (2,3% din copiii de vârstă școlară).517 Cercetarea calitativă
indică existența unui număr mai mare de elevi care nu au certificat CES, deși ar
avea nevoie de adaptări și de asistență dedicată în școlile de masă.518 De asemenea,
inspectori școlari, membri CJRAE, profesori și directori de instituții educaționale
au constatat că elevii cu dizabilități mintale (intelectuale)/psihice (psiho-sociale)
reprezintă o categorie aflată în creștere, într-un ritm accelerat, ceea ce evidențiază și
mai mult nevoia de adaptare a sistemului școlar.
516
Conform Ordinului nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată
în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe
educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale
emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (în prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale),
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (în prezent, Ministerul Educației), cap. II, art. 5, copiii
cu dizabilități somatice, cei cu HIV/SIDA și cei cu boli rare fără tulburări psihice nu au cerințe educaționale speciale. Sunt eligibili
pentru un certificat CES copiii cu dizabilități senzoriale, mintale, psihice, asociate și cu dizabilități fizice care împiedică scrisul în
mod permanent.
517
Calcule realizate de Banca Mondială folosind raportări ale Centrelor Județene/al Municipiului București de Resurse și Asistență
Educațională (CJRAE), ale Inspectoratelor Școlare Județene/al Municipiului București (ISJ) și ale Institutului Național de
Statistică (INS).
518
Actori din sistemul educațional, în special cadrele didactice, declară că sunt elevi eligibili pentru care părinții refuză să ceară
certificatul CES din diverse motive (cum ar fi teama unei stigme asociate), alții care provin din medii socio-economice
dezavantajate și familii cu interes scăzut pentru educația copiilor, care nu dispun nici de resursele materiale necesare obținerii
certificatului.
244
Educație
Există deficiențe majore sub aspectul eforturilor făcute de sistemul de învățământ

de masă pentru asigurarea unui mediu școlar incluziv corespunzător pentru elevii
cu dizabilități mintale/psihice și senzoriale. În cazul elevilor cu dizabilități fizice,
nevoia de adaptare presupune doar asigurarea accesibilității fizice a mediului școlar.
În cazul elevilor cu dizabilități mintale/psihice, cerințele sunt mai mari și mai greu de
satisfăcut. Este nevoie de adaptare curriculară și a metodelor de predare și evaluare,
precum și de asigurarea asistenței didactice specializate, adaptate nevoilor fiecărui
copil. De asemenea, unii dintre elevi vor avea nevoie să participe la activități de abilitare
și reabilitare, cum ar fi participarea la diverse terapii în paralel cu mersul la școală.
În cercetarea calitativă, reprezentanți ai sistemului educațional și părinți de copii cu
dizabilități au declarat deopotrivă că adaptarea sistemului la nevoile acestor elevi este,
în majoritatea cazurilor, formală (realizată doar în documente), nu și implementată
în practică. Asistența unei resurse umane specializate cum ar fi profesori de sprijin,
logopezi, consilieri școlari, facilitatori școlari profesioniști este slabă, iar aplicarea unei
programe adaptate este deficitară. Există puține cazuri în care adaptarea reală a fost
realizată, iar acestea au tins să fie mai degrabă rezultatul implicării excepționale a
unui cadru didactic și/sau părinte. În plus, majoritatea terapiilor specifice diferitelor
afecțiuni lipsesc din școlile de masă.
SNPD 2016-2020 abordează atât accesul persoanelor cu dizabilități la educația
incluzivă, cât și calitatea acestei educații. Cu toate acestea, indicatorii stabiliți au
fost vag formulați în strategie și nu au fost folosiți pentru evaluarea progresului în
atingerea obiectivelor strategiei.519 S-au înregistrat evoluții pozitive în ceea ce privește
cadrul legal și instituțional necesare unei educații incluzive, însă nu au fost schimbări
majore la nivelul școlilor individuale.
În România, doar o parte dintre elevii cu dizabilități și/sau CES au fost integrați în
învățământul de masă, în timp ce restul sunt școlarizați în școli speciale. Sistemul
românesc continuă să practice asigurarea educației pentru elevi cu nevoi speciale în
unități de învățământ speciale, separate de unitățile de masă (de la nivelul preșcolar
până la cel profesional și tehnic). În anul școlar 1999-2000, mulți elevi din școlile speciale
(cei cu deficiențe ușoare și moderate) au fost transferați în școlile de masă, dar fără a
se realiza în prealabil adaptări pentru a le împlini nevoile.520 Rezultatul a fost că mulți
dintre acești copii au abandonat educația formală.521 Doar ulterior anului 2000 s-au
făcut adaptări substanțiale ale sistemului de masă.
Cadrul legislativ al educației incluzive este amplu, însă lipsește o abordare coerentă,
unitară. Principalul act normativ relevant este Legea nr. 1/2011 a educației naționale,
completată de o serie de ordine și metodologii aferente. În 2011 au fost reglementate
serviciile de sprijin educațional pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă522
și organizarea învățământului special.523 Începând cu anul 2016, un ordin comun al
519
De exemplu, strategia include ca măsură „implicarea persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora ca parteneri egali în
procesul de dezvoltare adecvată a ofertei de educație și formare oferită de către comunitate” și propune folosirea indicatorului
„număr de persoane cu dizabilități și de familii ale acestora implicate”, fără să operaționalizeze tipul de activitate pentru care
se măsoară implicarea și chiar însăși conceptul de implicare.
520
În Anexă-Figura 1 se poate vedea scăderea efectivelor de elevi din școlile speciale (primare și gimnaziale) până în anii 2007-
2008, după care numerele s-au stabilizat.
521
UNICEF (2012: 36).
522
Ordinul nr. 5574/2011 al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru aprobarea Metodologiei privind
organizarea serviciilor de sprijin educațional pentru copiii, elevii și tinerii cu CES integrați în învățământul de masă (în prezent,
Ministerul Educației).
523
Ordinul nr. 5573/2011 al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare a învățământului special și special integrat (în prezent, Ministerul Educației).
245
Educație
ministerelor muncii, educației și sănătății încearcă să dezvolte o abordare integrată

a acordării drepturilor de asistență socială (pe baza certificatului de handicap),
a încadrării în sistemul de educație formală și a furnizării serviciilor de recuperare
copiilor cu dizabilități.524 Deși rolurile diverșilor actori implicați în procesul de educație
incluzivă este reglementat, nu există un singur act normativ care să integreze toate
aceste prevederi.525
Accesibilizarea unităților de învățământ

Accesibilitatea fizică a școlilor din România este inadecvată. Accesul la mediul fizic
al școlilor este esențial pentru asigurarea incluziunii școlare a elevilor cu dizabilități.
Elevii cu dizabilități fizice/deficiențe locomotorii pot avea nevoie doar de unele adaptări
ale mediului fizic. Cu toate acestea, rezultatele campaniei de inspecție socială a ANPIS
realizate în 2020 (vezi Figura 28) au arătat că multe dintre intrările în clădirile școlilor
inspectate nu sunt accesibile.526 Doar 22% dintre școlile gimnaziale au o rampă de
acces corespunzătoare,527 în timp ce doar 11% au intrarea accesibilă, iar calea de acces
către doar 13% dintre școlile gimnaziale este accesibilă.528 Foarte puține școli au
implementat modificări necesare asigurării accesului persoanelor cu deficiențe
senzoriale, cum ar fi pavaje sau semnalizări tactilo-vizuale ale căilor de acces (pentru
valorile indicatorilor calculați doar pentru persoanele cu deficiențe exclusiv locomotorii,
vezi Anexă-Tabel 41).
Procentul școlilor gimnaziale accesibilizate fizic, 2020

FIGURA 28
Total: Urban: Rural:

Cu parcare adaptată, rezervată,
semnalizată sau fără parcare 87
%
92 %
86%
Cu cale de acces în clădire accesibilă 13% 13% 13%

Cu rampă de acces accesibilă sau
fără a fi nevoie de ea 22% 18% 24%
Cu intrare accesibilă în clădire 11% 18% 9%
Cu coridoare accesibile 94% 94% 94%
Cu uși interioare accesibile 74% 78% 73%

Cu ghișeu/birou de audiențe
67% 69% 66%
accesibilizat sau fără ghișeu
Cu ascensor/platformă de ridicare/
trotuare sau scări rulante accesibile 36% 24% 40%
sau fără a fi nevoie de ele
Cu grupuri sanitare accesibile 3% 6% 2%
în perioada martie-august 2020, pe un eșantion de 540 de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național
(date ponderate).
524
Ordinul comun nr. 1985/1305/5805/2016 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului
Sănătății, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (în prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul
Sănătății, Ministerul Educației).
525
De exemplu, deși profesorul de sprijin și facilitatorul școlar fac ambii parte din echipa care trebuie să ofere servicii educaționale
unui copil cu CES integrat într-o școală de masă, activitatea primului este reglementată de Ordinul nr. 5574/2011, iar a celui de-
al doilea de Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016.
526
Pentru fiecare indicator au fost inspectate o serie de aspecte care țin de elementul respectiv și, doar dacă s-a constatat că
sunt toate accesibile, instituția a fost considerată în ansamblul ei accesibilă conform cu prevederile legale. Pentru o prezentare
detaliată a indicatorilor vezi Anexă-Tabel 41, Anexă-Tabel 42 și Anexă-Tabel 43.
527
Dintre toate școlile pentru care intrarea nu este la nivelul solului, 89% au rampă de acces, însă aceasta este în multe cazuri
construită necorespunzător (pentru o prezentare detaliată a indicatorului vezi Anexă-Tabel 43).
528
Pentru o prezentare detaliată a acestor indicatori vezi Anexă-Tabel 41.
246
Educație
Eforturile făcute până în prezent nu au asigurat o accesibilitate corespunzătoare

a mediului fizic în cazul majorității unităților de învățământ. Aproximativ 64% dintre
școli au nevoie de ascensor pentru a permite elevilor cu deficiențe locomotorii accesul
la etajele superioare.529 În marea majoritatea a școlilor, grupurile sanitare nu sunt
accesibile, doar 3% din școli realizând adaptările necesare.530 Accesibilitatea mediului
fizic este mai proastă în școlile din mediul rural.531
Dincolo de accesul în clădirile școlilor, o pondere semnificativă a sălilor de clasă,
cabinetelor și laboratoarelor nu sunt accesibile. Există școli în care nicio clasă nu se
află pe un traseu accesibil pentru persoanele cu deficiențe locomotorii (9%), în mai
multe nefiind nicio clasă pe un traseu accesibil pentru persoanele cu deficiențe vizuale
(45%). La nivelul sălilor de clasă, situația este mult mai proastă. Doar jumătate dintre
clase sunt accesibile copiilor cu dizabilități locomotorii, în timp ce doar o treime sunt
accesibile copiilor cu dizabilități vizuale. Aproape jumătate dintre unitățile de
învățământ nu au nici măcar o masă/bancă pentru copii utilizatori de fotoliu rulant,
care să fie plasată la 80 de centimetri față de sol. Chiar dacă luăm în considerare doar
școlile care au cel puțin un copil cu deficiențe locomotorii, 35% nu au nicio bancă sau
o masă corespunzătoare. Laboratoarele, cabinetele medicale sau psihologice sunt și
mai puțin accesibile (vezi Figura 29).
Școli gimnaziale cu cel puțin o clasă, un laborator, un cabinet psihologic sau

FIGURA 29
medical accesibilizat, 2020

Procentul unităților școlare cu cel puțin...
O clasă aflată pe un traseu accesibil persoanelor
cu deficiențe locomotorii 91%
Un laborator aflat pe un traseu accesibil

persoanelor cu deficiențe locomotorii* 41%
Cu cabinetul medical aflat pe un traseu accesibil

persoanelor cu deficiențe locomotorii** 9%
Cu cabinetul psihologic aflat pe un traseu

accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii*** 10%
O clasă aflată pe un traseu accesibil persoanelor

cu deficiențe vizuale 55%
Un laborator aflat pe un traseu accesibil

persoanelor cu deficiențe vizuale* 30%
Cu cabinetul medical aflat pe un traseu accesibil

8%
persoanelor cu deficiențe vizuale**
Cu cabinetul psihologic aflat pe un traseu
10%
accesibil persoanelor cu deficiențe vizuale***
(date ponderate).
Note: * În total unități cu laboratoare. ** În total unități cu cabinet medical. *** În total unități cu cabinet
psihologic.
529
Se estimează că 36% dintre școlile gimnaziale au un singur nivel și ascensorul nu este necesar (pe baza datelor colectate prin
campania de inspecție socială a ANPIS).
530
Doar 60% dintre școli au declarat că au grupuri sanitare accesibilizate, dar și dintre acestea puține erau complet accesibile,
majoritatea deficiențelor fiind legate de lipsa alarmelor corespunzătoare (pentru o prezentare detaliată a indicatorului vezi
Anexă-Tabel 44.
531
Motivul pentru care școlile din mediul rural par să performeze mai bine cu privire la unii indicatori se datorează faptului că o
proporție mai mare dintre ele nu necesită adaptări pentru a fi accesibile (cum ar fi clădirile cu un singur nivel, în care nu este
nevoie de ascensor, sau cele cu intrare la nivelul solului, care nu necesită rampă de acces).
247
Educație
Investițiile făcute pentru creșterea accesibilității școlilor au fost inadecvate și

nesistematice. Școlile care par să aibă o accesibilizare corespunzătoare tind să fie
acelea în care nu a fost nevoie de investiții dedicate sau sumele necesare au fost
reduse. În plus, chiar dacă infrastructura luată în calcul pentru un indicator este în mare
parte conformă, lipsa unui anume tip de investiție necesară face ca școala să nu fie
accesibilă din punctul de vedere al acelui indicator. Pentru unele dintre dimensiuni, ar fi
nevoie doar de investiții minime pentru a asigura accesul fizic al copiilor cu dizabilități
în școli. De exemplu, calea de acces în clădire este considerată accesibilă în 13% dintre
școli, însă valoarea scăzută a indicatorului se datorează, în cele mai multe cazuri, lipsei
marcării (inclusiv cu covor tactil) acestei căi. Montarea unui astfel de covor ar urca
valoarea indicatorului la 80%.
Din cauză că școlile depind de bugetele locale, diferențele de resurse financiare
între localități se reflectă în situația unităților de învățământ. Asigurarea de fonduri
corespunzătoare lucrărilor de renovare și adaptare fizică a unităților de învățământ
ține adesea mai degrabă de relația dintre directorii de școală și autoritățile locale
decât de orice criterii obiective. Un program național de finanțare țintit pentru a face
mai accesibil mediul fizic al școlilor ar putea duce la o îmbunătățire a situației actuale.
Un avantaj al derulării unui astfel de program ar fi posibilitatea de a impune și urmări
respectarea unor standarde de calitate corespunzătoare.
Pentru accesibilizarea spațiilor educaționale pentru elevii cu dizabilități senzoriale
este nevoie de tehnologii asistive corespunzătoare, de materiale didactice
adaptate. Campania de inspecție socială a ANPIS din 2020 a arătat că în rândul
școlilor gimnaziale de masă nu există manuale adaptate nevoilor elevilor cu deficiențe
senzoriale. Aproximativ jumătate dintre reprezentanții intervievați ai școlilor au
declarat că ar putea comanda astfel de manuale în caz de nevoie (pentru toate
materiile sau doar pentru o parte dintre ele). Cu toate acestea, școlile în care există
elevi cu dizabilități vizuale sau intelectuale nu aveau manuale adaptate (vezi
Tabelul 9). Softurile și tehnologiile asistive necesare elevilor cu dizabilități pentru
susținerea examenelor naționale sunt inexistente în școlile de masă, în condițiile în
care o prevedere din anul 2018 impune ca toate școlile să asigure astfel de tehnologii
pentru examinări.532 În absența acestora, o persoană citește elevului subiectele și
notează răspunsurile pe care elevul i le dictează.
Școli gimnaziale unde copiii cu dizabilități vizuale/intelectuale înscriși au

TABELUL 9
manuale adaptate, 2020

Da, pentru
Da, pentru Total
o parte din Nu Total
toate materiile N
materii
Procentul școlilor unde copiii cu
dizabilități vizuale înscriși au manuale 6 8 86 100 33
adaptate
Procentul școlilor unde copiii cu
dizabilități intelectuale înscriși au 2 5 92 100 268
manuale adaptate
(date ponderate).
532
Procedura nr. 31852/31.05.2018 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/
deficiențe de auz/tulburare de spectru autist care susțin examenele naționale.
248
Educație
Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice

În școlile de masă, numărul cadrelor didactice formate pentru lucrul cu copii cu
dizabilități și/sau CES este extrem de redus. De obicei, școlile declară că au cadre
didactice formate chiar dacă acestea au absolvit un singur curs în domeniu, ceea ce
nu este echivalent cu calificarea corespunzătoare absolvirii unui program universitar
de studii de licență și a unui master didactic în domeniul pedagogiilor speciale.533
Datele din campania de inspecție socială ANPIS arată că 68% dintre școlile gimnaziale
din țară nu au niciun profesor format în domeniul educației incluzive sau al
psihopedagogiilor speciale. Mai mult, chiar și în acele școli care au declarat că au
profesori cu o astfel de formare, numărul acestor cadre didactice este redus. Doar
10% dintre școlile gimnaziale au declarat că mai mult de un sfert din totalul cadrelor
lor didactice sunt formate în domeniu. Situația este mai proastă în mediul rural, unde
doar puțin peste un sfert din școli au cel puțin un profesor cu formare pentru lucrul cu
elevi cu dizabilități și/sau CES, față de aproape jumătate dintre școlile din mediul
urban.
Cadrele didactice formate în predarea copiilor cu nevoi speciale în școli rurale

FIGURA 30
și urbane, 2020
Total Urban Rural
Total N (neponderat) 528 301 227
(0) 68% 52% 73%
(0-25) 23% 36% 18%
(25-50) 5% 4% 5%
(50-75) 3% 1% 4%
(75-100) 0% 1% 0%
100% 1% 6% 0%
(date ponderate).
Formarea inițială oferită cadrelor didactice din învățământul de masă pe

parcursul studiilor acestora de licență acoperă doar în mod superficial tematici
ale pedagogiilor speciale.534 Această formare inițială este segregată, în sensul
în care specializările pedagogie și pedagogie specială sunt separate, ultima fiind
obligatorie doar pentru cei care doresc să profeseze în învățământul special. Aceasta
corespunde situației „tradiționale” în care elevii cu nevoi speciale erau educați exclusiv
în învățământul special. În prezent, prevederile legale privind calificarea profesorilor
nu sunt coerente. Astfel, un absolvent de pedagogie este considerat calificat doar
pentru a preda în învățământul de masă, în timp ce pentru învățământul special este
solicitată pregătire în pedagogie specială. Însă în învățământul de masă absolventul
de pedagogie se poate afla în situația de a preda unor elevi cu aceleași diagnostice
ca cei înmatriculați în învățământul special. Includerea copiilor cu nevoi speciale
în învățământul de masă implică obligația de a forma cadrele didactice pentru
lucrul cu ei. Aceasta ar fi facilitată de asigurarea cadrului necesar formării inițiale
533
Este vorba despre calificarea solicitată în prezent de sistemul educațional pentru lucrul cu elevii cu CES în învățământul special
(conform Ordinului nr. 5574/2011 al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cap. III, art. 8 - în prezent, Ministerul
Educației).
534
Prevederile Ordinului nr. 4524/2020 privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic fac referire
și la problematica educației incluzive ca una dintre „temele recomandate”.
249
Educație
corespunzătoare a tuturor cadrelor, didactice care să includă cursuri de pedagogie

specială, în același timp cu găsirea unei soluții pentru formarea cadrelor didactice
practicante în domeniul pedagogiilor speciale.
Există cursuri de formare pentru cadrele didactice din sistem privind lucrul cu
elevi cu dizabilități și/sau CES, însă ratele de participare sunt reduse. În doar trei
județe din România, Casa Corpului Didactic (CCD) județeană nu a inclus în oferta ei
din timpul anului școlar 2018-2019 niciun curs în care să abordeze aceste tematici.535
În medie, în fiecare județ, erau disponibile trei cursuri pe teme legate de pedagogie
specială/educație incluzivă (ceea ce constituie 10% din totalul cursurilor oferite de
CCD-uri la nivel național).536 Numărul anual de participanți la toate cursurile CCD este
relativ scăzut (doar 36% din totalul cadrelor didactice)537 și, dintre aceștia, doar 12%
au participat în anul 2018-2019 la un curs legat de educația copiilor cu dizabilități și/
sau CES (ceea ce înseamnă 4% din totalul cadrelor didactice din țară).538 Informații
din cercetarea calitativă indică un interes scăzut al cadrelor didactice pentru formare
specializată în acest domeniu, orice interes fiind aproape exclusiv legat de includerea,
în clasele la care cadrul didactic predă, a cel puțin unui copil cu dizabilități și/sau CES.
În puține cazuri, cadrul didactic în cauză urmează o abordare constructivă și activă
de a se forma corespunzător, în schimb, în multe situații, cadrul didactic încearcă să
gestioneze situația folosind resursele limitate existente deja în școală.
Nu există în prezent obligativitatea absolvirii de cursuri în domeniul educației
incluzive pentru elevi cu dizabilități și/sau CES, pentru cadrele didactice din
învățământul de masă. Dacă ar fi impusă cadrelor didactice obligativitatea absolvirii
de cursuri corespunzătoare (care, ideal, ar trebui să fie mai numeroase și mai
diversificate ca tematică), s-ar reduce deficitul existent de formare profesională. Însă
nu ar fi o măsură suficientă pe termen lung fără includerea unei proporții substanțiale
de cursuri de pedagogie specială în formarea inițială a cadrelor didactice din
învățământul primar și secundar, urmată de formarea continuă consistentă, periodică,
pentru a putea acoperi complexitatea cazurilor de elevi cu dizabilități și/sau CES din
sistem.
Nu există în prezent resurse educaționale sistematice disponibile cadrelor didactice
pentru a lucra cu elevi cu dizabilități și/sau CES. Este necesară o platformă online
la nivel național care să adune și să sistematizeze soluții practice și materiale, pe care
cadrele didactice să le poată folosi la clasă atunci când predau unor elevi cu diferite
tipuri și grade de dizabilitate. Crearea unei astfel de platforme are potențialul de a
crește calitatea educației incluzive.
Finanțarea incluziunii școlare a copiilor cu cerințe educaționale

speciale
Accesul limitat la școlarizare și calitatea scăzută a educației primită de mulți dintre
copiii cu dizabilități sunt cauzate și de felul în care sunt alocate resursele financiare
în cadrul sistemului educațional. Nivelul scăzut de finanțare alocat educației incluzive
a fost unul dintre aspectele semnalate de SNPD 2016-2020, nefiind încă rezolvat.
Un aspect care a afectat în mod negativ finanțarea sistemului de educație, inclusiv
pentru elevii cu dizabilități, a fost trecerea la finanțarea învățământului într-un sistem
535
Județele Alba, Buzău și Giurgiu.
536
Pentru o prezentare detaliată a situației din fiecare județ, vezi Anexă-Tabel 45.
537
Estimare pentru anul școlar 2018-2019 (calcule realizate de Banca Mondială folosind date administrative raportate de CCD-uri
și date INS).
538
Au fost formate în domeniul educației incluzive doar 8.906 cadre didactice, dintr-un total de 73.642 participanți la cursurile
CCD-urilor, în anul școlar 2018-2019.
250
Educație
per capita, pe baza unor standarde de cost, ceea ce a coincis cu o scădere a sumei
fondurilor totale alocate instituțiilor educaționale. Cercetarea calitativă a evidențiat că
există multe cazuri în care școlile fac eforturi să acopere cheltuielile de bază (în special
plata salariilor) din fondurile limitate existente. În astfel de cazuri, școlile nu dispun
de fonduri prin care să schimbe mediul instituțional existent în beneficiul incluziunii
elevilor cu dizabilități și/sau CES.
Din cauza finanțării inadecvate a întregului sistem educațional, școlile tind să
folosească fondurile alocate pentru elevii cu CES pentru a-și acoperi insuficiențele
bugetare. Coeficienții de cost standard, care sunt folosiți la calcularea finanțării de
bază a unităților de învățământ, iau în calcul dizabilitatea printre criteriile lor. Alocările
pentru elevi cu CES integrați în învățământul de masă sunt de aproximativ 1,7 ori mai
mari în școlile din învățământul primar și gimnazial decât cele pentru elevi tipici și
peste 4 ori mai mari în învățământul liceal.539 Principiul alocării de resurse financiare
mai mari pentru elevii cu CES este în acord cu alte prevederi legale menite să le sprijine
incluziunea școlară. De exemplu, un elev cu CES este considerat echivalentul a trei
elevi tipici, așadar, în teorie, efectivul minim legal al clasei trebuie conform legii să fie
scăzut cu doi pentru a permite cadrelor didactice să aloce mai mult timp gestionării
cerințelor educaționale speciale ale elevilor cu CES incluși.540 Însă această prevedere
legală rămâne fără efecte în prezent din cauză că efectivele claselor depășesc în multe
cazuri limitele legale, pentru ca școlile să poată funcționa cu fondurile existente.541 În
absența unei finanțări corespunzătoare a sistemului educațional per ansamblu, pentru
a acoperi deficitul de finanțare existent, școlile folosesc resurse financiare suplimentare
care ar trebui să fie folosite direct pentru îmbunătățirea ofertei educaționale pentru
elevii cu CES.
Asigurarea personalului de sprijin

Numărul de elevi cu CES alocați prin normare unui profesor de sprijin este prea
mare pentru a le putea asigura acestora o educație de calitate. Principala resursă
umană dedicată asigurată pentru școlarizarea elevilor cu CES în învățământul de masă
sunt profesorii de sprijin/itineranți. Aceștia sunt, conform legii,542 angajați în cadrul
unităților de învățământ special din fiecare județ, ei desfășurându-și activitatea în
școlile de masă către care sunt alocați. Legea prevede ca cel puțin jumătate din norma
unui profesor de sprijin să fie ocupată de ore desfășurate la clasă, sprijinind activitatea
cadrelor didactice, restul orelor putându-se desfășura în cabinete/alte spații, în
activități individuale cu copiii beneficiari. Mai mult, legea pune tot în responsabilitatea
profesorului de sprijin nu numai elevii cu certificat CES, ci și toți copiii din școală în
situație de eșec școlar/risc de abandon. Însă normarea se face numai în funcție de
numărul elevilor cu CES (un profesor cu 16 ore de predare/săptămână la 8-12 elevi
cu deficiențe ușoare/moderate sau 4-6 elevi cu deficiențe grave), ceea ce se traduce
în imposibilitatea profesorului de a susține corespunzător parcursul educațional al
elevilor.543 Cercetarea calitativă a evidențiat faptul că, în practică, profesorii de sprijin
lucrează aproape în exclusivitate individual cu elevii. În condițiile existenței unui număr
539
HG nr. 107/2020.
540
Ordinul nr. 5574/2011, cap. IV, art. 21, Ordinul nr. 5573/2011, cap. VII, art. 53 alin. (2).
541
Reglementările curente stabilesc un minim și un maxim al efectivului claselor/grupelor pentru fiecare nivel de învățământ.
542
Principalul act normativ care reglementează activitatea profesorilor de sprijin este Ordinul nr. 5574/2011, conform căruia
profesorii itineranți/de sprijin sunt „cadre didactice cu studii superioare în domeniul psihopedagogic care desfășoară activități
de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu CES integrate în unitățile de învățământ de masă, în
colaborare cu toți factorii implicați”.
543
Dacă unui profesor de sprijin îi sunt alocați un minim de 4 elevi cu CES, acesta ar putea acompania fiecare elev la orele de
curs timp de 4 ore/săptămână, dar nu ar mai putea face nicio activitate suplimentară cu acesta. În cazul elevilor cu dizabilități
grave poate fi nevoie de prezența permanentă a profesorului de sprijin pentru o bună desfășurare a procesului educativ.
251
Educație
foarte mic de profesori, informal se consideră dezirabilă alocarea unui profesor la 16

elevi cu CES (corespunzând unei singure ore/săptămână de consiliere pentru fiecare
elev). Această practică face ca timpul petrecut de elevi la clasă să fie de cele mai
multe ori irosit, în lipsa unei abordări adaptate nevoilor copiilor care pot învăța doar
cu ajutorul unei persoane de suport dedicate lor, în timp ce ora petrecută în cabinetul
profesorului de sprijin este insuficientă pentru obținerea unui progres semnificativ.
Numărul de profesori de sprijin este substanțial mai mic celui necesar respectării
prevederilor legale. O estimare bazată pe date administrative de la Inspectoratele
Școlare și CJRAE (vezi Figura 31) arată că, la nivel național, în medie, unui profesor
de sprijin îi revin 47 de copii cu dizabilități și/sau CES încadrați în învățământul de
masă. Diferențele între județe sunt mari, întrucât numărul de elevi cu CES care îi revin
unui profesor de sprijin variază între valori minime sub 20 și valori care depășesc
100 de elevi. Totodată, există diferențe și în interiorul unui județ, accesul elevilor din
mediul rural la serviciile unui profesor de sprijin fiind aproape inexistent. Cercetarea
calitativă indică faptul că acești profesori tind să fie concentrați în mediul urban. Cu
toate acestea, chiar și în mediul urban, nu toate școlile beneficiază de un profesor de
sprijin, chiar dacă au înmatriculați elevi cu CES. Așadar, în practică, sunt elevi cu CES
care nu beneficiază deloc de sprijinul unui profesor dedicat, în timp ce alții beneficiază
doar de o oră de consiliere pe săptămână sau chiar mai puțin.
252
Educație
FIGURA 31 Numărul de profesori de sprijin și numărul de elevi cu CES/profesor de sprijin

în unele județe din România, an școlar 2018-2019
Nr. elevi cu CES/profesor de sprijin Nr. profesori de sprijin
Suceava 379 8
Buzău 209 17
Călărași 184 2
Galați 173 9
Bacău 150 16
Vaslui 128 13
Mureș 119 16
Vrancea 103 12
Constanța 82 29
Iași 75 29
Alba 71 17
Bistrița-Năsăud 69 22
Arad 67 16
Hunedoara 61 26
Timiș 60 56
Dâmbovița 58 29
Satu Mare 57 18
Covasna 50 13
Harghita 46 30
Sălaj 44 15
Prahova 43 39
Ilfov 43 14
Bihor 38 62
Teleorman 38 19
București 37 124
Cluj 36 82
Neamț 36 35
Olt 33 24
Maramureș 32 44
Gorj 31 37
Botoșani 30 54
Brăila 28 42
Caraș-Severin 22 61
Sibiu 22 61
Argeș 18 71
Ialomița 15 23
Tulcea 15 40
Giurgiu 15 12
Mehedinți 14 67
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială pe baza raportărilor făcute de ISJ-uri (număr de profesori de
sprijin și număr de elevi cu CES) și CJRAE (număr de elevi cu CES), pentru toate județele țării, mai puțin
Brașov, Dolj și Vâlcea.
253
Educație
Rolul facilitatorilor școlari este de a asigura sprijin personal elevilor cu CES care
au nevoie de asistență dedicată pentru a putea participa la orele de curs, însă
sistemul întâmpină dificultăți în a asigura facilitatori. Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016
asociază rolul facilitatorului cu termenul de shadow, folosit în literatura de specialitate
(persoană din umbră). Astfel, rolul facilitatorului este de a lucra individual cu un copil
cu CES în timpul petrecut la școală, colaborând cu celelalte cadre didactice. Folosirea
unui facilitator școlar nu exclude intervenția profesorului de sprijin. În unele cazuri,
facilitatorul poate lucra sub coordonarea profesorului de sprijin. Cu toate acestea, nu
toți elevii care au nevoie de un facilitator școlar pot beneficia de unul. Din datele
raportate de ISJ-uri pentru anul școlar 2018-2019, reiese că la nivel național aproximativ
7% dintre elevii care au CES au și însoțitor la ore (vezi Figura 32), ponderea acestora
fiind mai scăzută în mediul rural (6%). Ponderea scade odată cu înaintarea în ciclurile
de educație superioare (14% dintre copiii cu CES de la nivelul preșcolar, 9% dintre cei
din primar, 6% dintre cei din gimnazial și doar 4% dintre cei cuprinși în ciclul liceal au
facilitator la orele de curs).
Utilizarea facilitatorilor școlari la nivel național, an școlar 2018-2019

FIGURA 32
Procent copii cu CES au facilitator: Număr facilitatori școlari:

Total 7% 3.833
Mediu
Urban 8% 2.640
Rural 6% 1.193
Ciclu de învățământ
Învățământ preșcolar 14% 551
Învățământ primar 9% 1.658
Învățământ gimnazial 6% 1.291
Învățământ liceal 4% 333
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială pe baza raportărilor făcute de ISJ-uri (număr de facilitatori
școlari și număr de elevi cu CES) și CJRAE (număr de elevi cu CES).
Notă: În lipsa datelor raportate, pentru județele Brașov, Călărași, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Timiș și Vâlcea
s-au folosit estimări bazate pe datele din celelalte județe.
Deși facilitatorii sunt necesari pentru a asigura incluziunea unora dintre elevi,
activitatea lor nu este finanțată de sistemul educațional. În schimb, în situațiile în
care facilitatori însoțesc elevii la orele de curs, aceștia sunt deseori asistenții personali
ai copiilor cu grad de handicap grav (de obicei, un membru al familiei) sau, în puține
cazuri, aceștia sunt angajați special pentru a îndeplini acest rol de către familiile
elevilor.544 Nu toți elevii care ar avea nevoie de facilitator au încadrare în gradul de
handicap grav necesar acordării dreptului la asistent personal. În plus, încadrarea ar
oferi familiei acestora dreptul, nu și obligația, de a angaja un asistent. De asemenea,
încadrarea asistenților personali presupune asigurarea unei asistențe de bază, nu
implică o pregătire pedagogică a acestora. Singura modalitate care ar putea duce
la o creștere a calității actului didactic prin contribuția facilitatorilor școlari este
asumarea asigurării lor pentru toți elevii care au nevoie, de către sistemul educațional,
și urmărirea respectării unor standarde profesionale. Pentru un model de folosire în
incluziunea școlară a elevilor cu dizabilități a facilitatorilor profesioniști, vezi Caseta 39.
544
În prezent, ocupația de facilitator școlar nu este reglementată în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
254
Educație
CASETA 39 Angajarea și managementul facilitatorilor școlari ai elevilor cu dizabilități în

Franța
Începând cu anul 2019, guvernul francez a început implementarea unei ample reforme a sistemului
de învățământ, pentru o mai bună îndeplinire a obiectivelor educației incluzive. Două dintre cele
șapte axe ale acestei reforme vizează îmbunătățirea semnificativă a aportului adus de facilitatorii
școlari în educația elevilor cu dizabilități prin: (i) oferirea de asistență fiecărui elev cu dizabilități, mai
apropiată de nevoile lui; (ii) asigurarea că sistemul răspunde mai rapid în alocarea facilitatorilor
pentru elevi; și (iii) profesionalizarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale facilitatorilor.
Sistemul național de educație francez prevedea deja folosirea facilitatorilor școlari pentru
incluziunea elevilor cu dizabilități în școlile de masă. Schimbarea majoră adusă de reformă a fost
trecerea de la angajarea acestora pentru fiecare elev în parte, la crearea de structuri școlare
(centre locale de sprijin incluzive) care încadrează toți facilitatorii dintr-o școală, obiectivul fiind
o mai bună recrutare și alocare a acestora. Aceasta înseamnă că sunt mult mai bine gestionate
aspecte precum orarul elevului, dar și nevoia facilitatorului de a fi ocupat (facilitatorii pot acum
lucra cu mai mulți copii, ceea ce le permite să lucreze câte ore și zile doresc). Aceasta a crescut
disponibilitatea facilitatorilor, iar în prezent un elev cu dizabilități nou înmatriculat beneficiază de
asistență mult mai rapid. Fiind angajați de instituția școlară, facilitatorii pot fi folosiți cu mai multă
ușurință în cadre variate – atât pentru asistență personală, dar și pentru a sprijini grupuri de elevi.
De asemenea, este în curs de implementare posibilitatea flexibilizării sistemului pentru angajarea
duală a facilitatorilor, astfel încât un elev să poată beneficia de asistență și în afara școlii, acea
parte a activității facilitatorului fiind remunerată prin drepturile de asistență socială ale copilului.
Organizarea muncii facilitatorilor școlari nu se face doar la nivel local, ci este coordonată și la nivel
departamental, prin crearea câte unui serviciu dedicat în fiecare Direcție de servicii departamentale
de educație națională. Există posibilitatea legală ca facilitatorii școlari cu mai multă experiență să
devină referenți, care să sprijine dezvoltarea profesională a colegilor lor.
Sursa: Guvernul Franței, Secretariatul de stat responsabil cu persoanele cu dizabilități (2019 a și b).
Învățământul de masă oferă resurse și adaptări insuficiente realizării obiectivului

de a asigura o educație incluzivă pentru elevii cu dizabilități și/sau CES, în condițiile
prevăzute de Convenție.545 Deseori, înmatricularea unui copil cu CES în învățământul
de masă nu atrage resurse asistive și adaptări suficiente pentru ca acesta să poată
participa și învăța. Resursele existente sunt de multe ori formale, prevăzute doar în
documente, fără a fi implementate în realitate, astfel că nu reușesc să sprijine în mod
real procesul de învățare. Ca urmare, există situații în care părinții sunt în continuare
nevoiți să aleagă educația specială pentru a oferi o educație mai bună copiilor lor.
Există abordarea generală a păstrării în învățământul special doar a claselor pentru
elevi cu deficiențe grave. Însă chiar și pentru elevii cu deficiențe medii și ușoare,
incluziunea în școlile de masă este de multe ori necorespunzătoare. De exemplu,
cercetarea calitativă a identificat un caz în care, la presiunea părinților, s-au reînființat
clase pentru deficiențe medii și ușoare la o școală specială.
În absența condițiilor necesare pentru a asigura incluziunea școlară a elevilor
cu dizabilități și/sau CES în școlile de masă, care să permită aplicarea unor
metodologii generale în procesul de orientare școlară, este foarte importantă
evaluarea fiecărui caz în parte. Principiul folosit în prezent în orientarea școlară este
că un copil nu poate fi transferat de autoritățile școlare spre o școală specială fără
acordul părinților, părinții/reprezentanții legali ai copiilor având dreptul de a alege
în ce tip de instituție se va face școlarizarea acestora. Dacă Ministerul Educației ar
dezvolta standarde corespunzătoare de asigurare a calității educației oferite elevilor
cu dizabilități și/sau CES, calitatea serviciilor oferite de fiecare instituție educațională
ar putea fi evaluată pe baza acestora. Aceasta ar contribui la asigurarea interesului
superior al copilului și evitarea unor situații viitoare în care orientarea către învățământul
545
255
Educație
de masă sau special se face fără a ține cont de beneficiile reale oferite fiecărui elev
în parte. De asemenea, monitorizarea acestor standarde ar putea ghida procesul de
reformă.
Resursele umane specializate în lucrul cu copii cu dizabilități sunt concentrate în
sistemul de învățământ special, însă și elevii înmatriculați în învățământul de masă
ar avea nevoie să beneficieze de serviciile lor (de exemplu, de terapii). Deși există
un Ordin care reglementează accesul elevilor cu CES la specialiștii din învățământul
special încă din 2011,546 nu există niciun cadru de implementare a acestei prevederi.
Totodată, disponibilitatea serviciilor de intervenție timpurie și a terapiilor necesare
elevilor cu dizabilități este redusă în anumite localități, chiar dacă familia ar fi dispusă
să apeleze la specialiști din mediul privat. Astfel, este necesar ca resursele umane
și serviciile din școlile speciale să devină accesibile unui grup lărgit de potențiali
beneficiari, iar lucrul acesta s-ar putea realiza prin definitivarea cadrului legal și
instituțional necesare pentru folosirea resurselor din sistemul de educație specială.
Elevii cuprinși în învățământul de masă ar putea beneficia de serviciile profesioniștilor
locali, indiferent de instituția de învățământ la care aceștia își desfășoară activitatea,
de masă sau specială. Măsura ar crea premisele transferului de resurse specializate
de la școlile speciale către școlile de masă.
Incluziunea copiilor în învățământul preșcolar

Participarea redusă la educația timpurie a copiilor cu dizabilități este cauzată
și de barierele întâmpinate de părinți în încercarea de a-și înmatricula copiii la
grădinițe de stat. O atenție deosebită ar trebui acordată educației formale a copiilor
cu dizabilități la vârste mici, realizarea unei diagnoze timpurii și natura intervenției în
această perioadă a vieții putând îmbunătăți semnificativ evoluția ulterioară a acestor
copii. Cercetarea calitativă a evidențiat faptul că există situații în care înmatricularea
unui copil cu cerințe educaționale speciale la grădiniță este amânată de conducerea
instituției, în speranța reorientării părinților către altă grădiniță. În alte situații, copilul
este inițial acceptat, însă ulterior educatorul și/sau directorul grădiniței pune presiune
pe părinți pentru a retrage sau transfera copilul. Motivele pentru astfel de reacții
pot fi evitarea dificultăților legate de includerea unui copil cu dizabilități și/sau CES
sau reacțiile reale sau așteptate, negative, ale altor părinți. Dacă în cazul educației
primare și gimnaziale, școlile de masă au obligativitatea înmatriculării elevilor din
circumscripție, în cazul educației preșcolare această obligație legală nu există.
Monitorizarea adecvată a situației copiilor cu CES

Datele administrative produse de sistemul educațional legat de elevii cu CES
sunt de slabă calitate, parțial din cauza diferențelor de implementare locală a
reglementărilor făcute la nivel național. Raportările de date administrative pentru
același indicator diferă în multe cazuri între instituțiile din același județ (de exemplu,
între Inspectoratul Școlar și CJRAE). Deși cauza acestor diferențe poate fi o greșeală
de raportare, diferențele pot fi puse și pe seama unor procese de colectare a datelor
diferite și/sau defectuoase. Diferențele mari între județe în ceea ce privește ponderea
elevilor cu CES în totalul populației de copii a județului sau raportul între numărul
de elevi cu CES și numărul de copii cu certificat de handicap indică existența unor
546
Conform Ordinului nr. 5573/2011, cap. III, art. 19: „Pe timpul școlarizării, copiii cu CES au acces la toate resursele educaționale și
de reabilitare/recuperare psihointelectuală, medicală și socială, la alte servicii de intervenție specifice, necesare și disponibile
în comunitate sau în unități specializate, inclusiv în cele de învățământ special și special integrat”. De asemenea, cap. VII, art.
54 alin. (4).
256
Educație
metodologii neunitare pentru colectarea datelor, dar și pentru acordarea acestor

certificate. Ponderea elevilor care au și certificat de handicap în totalul elevilor cu
CES dintr-un județ prezintă o variație considerabilă la nivel național, între 12% și 94%
(valoarea medie calculată pentru cele 32 de județe pentru care există date este
de 51%). Deși legislația relevantă este națională, datele disponibile indică lipsa unor
practici județene unitare, fie în certificarea elevilor cu CES, fie în măsurile luate pentru
acești copii. Unele județe par să depună eforturi minime pentru certificarea elevilor
cu CES sau adaptările școlare, în timp ce alte județe pot evalua cerințele educaționale
speciale în mod diferit și pot acorda multe astfel de certificate, în special pentru
deficiențe care nu implică și încadrarea în grad de handicap.
Nu există nicio reglementare care să impună monitorizarea parcursului școlar al

elevilor cu CES și să ofere garanția că sunt luate măsurile necesare pentru a asigura
incluziunea acestora. Conform cercetării calitative realizate pentru acest raport, în
multe situații, cadrele didactice își îndeplinesc doar formal obligația de a alcătui un
Program de Intervenție Personalizat, replicând același conținut pentru serii întregi de
copii. Drept urmare intervenția la clasă este minimă sau inexistentă. Documentele
scrise legate de incluziunea școlară a elevilor cu CES sunt foarte generale și nu reflectă
practicile reale din clasă, îngreunând sarcina conducerilor unităților de învățământ
sau a inspectoratelor școlare de a le cere profesorilor să își îndeplinească totalitatea
obligațiilor față de acești elevi. În același timp, este dificil pentru cadrele didactice
să asigure o educație cu adevărat incluzivă în absența unor calificări adecvate sau
a condițiilor corespunzătoare desfășurării actului didactic conform nevoilor elevilor
cu CES (efective reduse ale claselor, existența personalului de sprijin). În aceste
condiții, profesorii nu își pot îndeplini obligațiile legate de includerea elevilor cu CES, iar
evaluarea îndeplinirii obligațiilor lor se face doar pe baza documentelor scrise.
Diminuarea barierelor culturale

În multe situații, cercetarea calitativă a reliefat persistența unei percepții generale
negative a persoanelor cu dizabilități, ceea ce îngreunează asigurarea unei
educații incluzive copiilor cu dizabilități. De multe ori, încercarea de includere a unui
elev cu dizabilități în colectivul unei clase/grupe din învățământul de masă este
blocată de atitudinea părinților celorlalți copii, care se coalizează pentru a-l exclude
din unitatea școlară (vezi Caseta 40). De multe ori, ei îl percep ca fiind o amenințare la
adresa posibilelor performanțe școlare ale propriilor copii. Numeroși profesioniști din
sistemul educațional evidențiază efectele negative asupra formării copiilor ale viziunii
competitive, concentrate pe performanțele cognitive ale copilului, pe care o au mulți
părinți. Realizarea unei campanii în școlile publice pentru popularizarea dovezilor
științifice despre efectele pozitive ale cooperării și dezvoltării de abilități sociale ar
putea fi utilă în acest context.
Interviuri cu părinți de copii cu dizabilități

CASETA 40
„Am avut o relație foarte urâtă cu părinții la grădinița de stat. Unul mi-a spus chiar să îmi iau copiii
și să îi închid. Ca și cum ar fi fost niște animale.” (Părinte copii vârstă preșcolară, cu dizabilități
mintale)
„Am avut de ales între trei grădinițe. La una am fost refuzați politicos, pentru că băiatul încă nu
mergea în picioare. Ceilalți părinți erau nemulțumiți de perspectiva ca nici copiii lor să nu mai
meargă, prin imitare. După plângerile părinților, directoarea ne-a spus că nu îl mai primește decât
1-2 ore, în care să nu lăsăm copilul să coboare de pe scaun.” (Părinte copil cu dizabilități)
257
Educație
Măsuri recomandate
1 Ministerul Educației (ME) să creeze și să deruleze un program național de granturi
pentru asigurarea resurselor necesare tranziției de la educația tradițională la
educația incluzivă.
2 Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)

să includă un criteriu în grila de evaluare externă a calității unităților de învățământ
privind obligativitatea predării unor module de educație incluzivă în pregătirea
inițială și continuă a profesorilor.
3 ME să reglementeze obligativitatea parcurgerii periodice, de către toate cadrele

didactice, de formări legate de crearea unui mediu școlar incluziv și aplicarea
pedagogiilor speciale.
4 ME să dezvolte o platformă online națională cu resurse pentru educație incluzivă

dedicate elevilor cu dizabilități și/sau CES, destinată cadrelor didactice.
5 ME să modifice cadrul normativ cu privire la reducerea efectivelor de elevi din
clasele care au incluși elevi cu CES.547
6 ME să asigure resursele și cadrul instituțional necesare realizării educației incluzive:
(i) să reglementeze cadrul necesar tranziției de la educația tradițională la educația
incluzivă prin regândirea planurilor de dezvoltare instituțională în fiecare școală,
prin stabilirea clară a responsabilităților actorilor implicați în sistem și a unităților
școlare, inclusiv la nivel de management și dezvoltare instituțională;548 (ii) să
dezvolte rețeaua de profesori de sprijin, corespunzător numărului de elevi cu CES
înmatriculați, prin alocarea numărului de posturi necesare; (iii) să reglementeze
categoria facilitatorilor școlari referitor la: statutul ocupației, evaluare și referire,
formare, responsabilități, drepturi și obligații, finanțare, standard de calitate și
de cost, monitorizare și control; și (iv) să finanțeze și să dezvolte o rețea de
facilitatori școlari. 549
7 ME să îmbunătățească sistemul de identificare a nevoilor educaționale și realizarea

Planului de Servicii Personalizat și a Programului de Intervenție Personalizat550
și să dezvolte un mecanism de monitorizare de către Inspectoratele Școlare
Județene (ISJ) a modului în care măsurile prevăzute în Plan și Program sunt
implementate.
8 ME să creeze cadrul legal și instituțional pentru ca serviciile terapeuților din

învățământul special și special integrat să poată fi oferite, conform recomandărilor
de specialitate, elevilor cu dizabilități din învățământul preuniversitar.
9 ME să reglementeze obligativitatea ca unitățile de educație timpurie

antepreșcolară și învățământul preșcolar să înmatriculeze copii cu dizabilități și/
sau CES.551
547
În prezent măsura este legiferată, însă, în contextul mai larg existent în sistemul național de învățământ, ea nu se aplică.
548
Prin includerea de măsuri specifice în Planurile de Dezvoltare Instituțională ale unităților de învățământ, în care să fie reflectată
tranziția la școala incluzivă.
549
Pentru elevii care au dreptul la asistent personal, asistentul personal ar putea servi drept facilitator, în condiții clar reglementate
(precum oferirea de formare corespunzătoare).
550
Este important ca aceste documente să se concentreze pe nevoile elevilor, și nu pe resursele disponibile în cadrul sistemului.
551
Ministerul Educației poate alege să adopte un sistem similar celui utilizat în cazul învățământului preuniversitar primar și
gimnazial, în care școlile sunt obligate să înmatriculeze elevii din circumscripție.
258
Educație
10 ME împreună cu ARACIP să dezvolte standarde corespunzătoare de asigurare a

calității educației oferite elevilor cu dizabilități și/sau CES,552 pe baza cărora să
poată fi evaluată calitatea serviciilor oferite de fiecare instituție educațională.
11 ME să reglementeze obligativitatea includerii temelor legate de dizabilitate și

egalitatea de șanse pentru elevii cu dizabilități și/sau CES în tematica orelor de
dirigenție.
12 ME să realizeze în școlile publice campanii pentru conștientizarea, în special de
către părinții copiilor tipici, a beneficiilor educației incluzive pentru toți elevii.553

(ANDPDCA) în parteneriat cu ME să realizeze o analiză anuală a modului în care
se asigură egalitatea de șanse a persoanelor cu dizabilități/CES la evaluarea
națională și examenul de bacalaureat.
552
Aceste standarde ar trebui să vizeze prioritizarea indicatorilor de resursă (cum ar fi existența anumitor resurse umane și
raportul între resursele umane existente și numărul de elevi cu CES înmatriculați).
553
Punând accentul pe beneficiile cooperării și dezvoltării de relații personale pentru viața viitoare de adult, mai importante decât
beneficiile dezvoltării de competențe cognitive.
259
Educație
6.2 6.2
Accesul limitat
Accesul la educație
limitat terțiară
la educație terțiară
Elevii cu dizabilități trebuie sprijiniți în anii de școală

pentru a învăța, astfel încât să își atingă potențialul lor
de dezvoltare. Toate persoanele cu dizabilități trebuie
să poată merge la facultate dacă pregătirea lor este
corespunzătoare.

Puține persoane cu dizabilități învață în facultățile din
RO 7 % România. Doar 7% din studenții români declară că au o
dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări de natură
UE 20% funcțională, în timp ce în unele țări europene procentul este
de peste 20%.
Multe persoane cu dizabilități nu sunt suficient de bine

pregătite pentru a putea urma studii universitare. Puțini elevi
cu dizabilități participă la sau promovează examenul de
bacalaureat.
universități nu
au politici Mai puțin de jumătate din universități au politici speciale
50% pentru studenții pentru studenții cu dizabilități.
cu dizabilități
5/6 universități fără

locuri rezervate
Studenții cu dizabilități nu au locuri rezervate în 5 din 6

universități.
2/3 universități fără

locuri rezervate
Studenții cu dizabilități nu au locuri rezervate în căminele
studențești la 2 din 3 universități. În plus, doar 3% dintre
în cămine
locurile de cazare sunt adaptate nevoilor studenților cu
dizabilități.
260
Educație
Cele mai multe dintre clădirile universităților nu sunt adaptate corespunzător.
75% 82% 92% 86% 80%

dintre clădirile de dintre biblioteci dintre sălile de dintre dintre clădirile de
studiu nu au nu sunt adaptate. curs/seminar și laboratoare nu studiu nu au
rampă amfiteatre nu sunt adaptate. toalete
corespunzătoare sunt adaptate. corespunzătoare.
sau nu au deloc
rampă.
Pentru a putea funcționa, un program al unei universități trebuie

aprobat, dar evaluarea pe baza căreia se obține aprobarea ține cont
foarte puțin de condițiile oferite studenților cu dizabilități.
1,3% Pentru a asigura condiții bune studenților cu dizabilități este nevoie și de

resurse materiale. Doar 1,3% din finanțarea acordată de către stat
universităților ia în considerare numărul studenților dezavantajați,
printre care și cei cu dizabilități.

Programele de studiu ale universităților trebuie să fie aprobate numai dacă oferă
condiții potrivite pentru studenții cu dizabilități.
Este necesar ca finanțarea universităților să se facă ținând cont de numărul
studenților cu dizabilități înscriși, ceea ce ar permite facultăților să investească în
adaptările necesare pentru a oferi condiții de studiu potrivite.
Condițiile oferite de universități pentru studenții cu dizabilități trebuie să fie
urmărite prin date strânse de la toate universitățile din țară.
261
Educație
6.2 Accesul limitat la educație terțiară

Universitățile trebuie să fie pregătite pentru a include studenți cu dizabilități și
să se asigure că aceștia beneficiază de aceleași oportunități ca și colegii lor fără
dizabilități. Instituțiile de educație terțiară trebuie să asigure accesul studenților cu
dizabilități la mediul fizic, informațional și comunicațional, cu adaptarea rezonabilă a
metodelor de predare și evaluare. În absența unui acces corespunzător și a adaptărilor
necesare, obiectivul general al educației formale poate rămâne neatins, nereușind să
contribuie la asigurarea unei vieți de adult independente și împlinite pentru persoanele
cu dizabilități. În același timp, absolvenții de studii superioare din rândul persoanelor
cu dizabilități pot deveni modele de urmat pentru celelalte persoane cu dizabilități. Tot
ei vor avea calificarea necesară pentru a fi angajați în sistemul formal de educație,
răspunzând astfel uneia dintre cerințele Convenției.
Accesul persoanelor cu dizabilități la educația terțiară în România este foarte
limitat. Cercetarea Eurostudent VI554 arată că, la nivelul anului 2017, doar 7% dintre
studenții din România raportau că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări
de natură funcțională. Este valoarea cea mai scăzută dintre cele înregistrate în restul
țărilor europene, mult sub cea din țări ca Olanda (36%), Finlanda (28%) sau Suedia
(27%) (vezi Figura 33). Prezența studenților cu dizabilități în învățământul superior este
în realitate chiar mai scăzută. Dintre cei care se identifică ca persoane cu dizabilități,
43% declară că dizabilitatea pe care o au nu îi limitează deloc în activitățile de învățare.
De asemenea, peste jumătate dintre studenții cu limitări în desfășurarea studiilor (56%)
spun că nu au nevoie sau nu își doresc niciun sprijin din partea autorităților pentru a-și
putea realiza studiile universitare.
554
German Centre for Higher Education Research and Science Studies (2018). Din totalul țărilor membre UE, nu au fost cuprinse
în cercetare Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Luxemburg și Spania.
262
Educație
FIGURA 33 Ponderea studenților care declară că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau

alte limitări de natură funcțională, 2017
Ponderea studenților care declară că au Ponderea persoanelor care declară o
o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte afecțiune cronică sau o dificultate în
limitări de natură funcțională (2017) realizarea unei activități de bază, în
grupa de vârstă 15-24 de ani (2011)
Olanda 36,1% 5,3%
Finlanda 27,9% 6,5%
Suedia 27,1% 8,2%
Lituania 23,9% 2,7%
Portugalia 23,8% 4,2%
Germania 23,1% 2,1%
Danemarca 21% 4,9%
Slovenia 20,8% 1,4%
Polonia 20,3% 2,9%
Irlanda 19,7% 1,3%
Croația* 15,9%
Estonia 15,6% 4,9%
Ungaria 15,5% 1,7%
Cehia 14,9% 1,2%
Letonia 14,7% 3,4%
Austria 14,5% 4,3%
Italia 14,1% 1,5%
Malta* 13,5%
Slovacia 12,5% 1,7%
Franța 9,6% 5,8%
România 6,7% 1,5%
Sursa: Eurostudent (date din 2017). Eurostat (date din 2011).
Notă: * date Eurostat indisponibile. Pentru o mai bună comparabilitate, este figurată și ponderea persoanelor
care declară o afecțiune cronică sau o dificultate în realizarea unei activități de bază, în grupa de vârstă 15-
24 ani.
Puținii studenți cu dizabilități care studiază în sistemul de educație terțiară fac de

multe ori eforturi considerabile pentru a putea participa la cursuri, iar finalizarea
studiilor presupune o motivație puternică de a absolvi studii superioare. Deseori,
sunt implicate și familiile în susținerea acestor studenți pe parcursul anilor de studiu,
fiind foarte dificil sau chiar improbabil ca acești studenți să poată continua fără
sprijinul lor. De exemplu, în lipsa unor accesibilizări corespunzătoare (a spațiilor de
263
Educație
studiu, dar și a celor auxiliare, de cazare) poate fi necesar ca studentul cu dizabilități

să fie însoțit permanent de o persoană la cursuri. De asemenea, este posibil ca acesta
să nu poată participa la toate cursurile.
Dificultăți în accesarea educației terțiare

CASETA 41
„Am terminat liceul în orașul meu natal, iar în momentul în care am luat examenul de bacalaureat
a trebuit să aleg ce urmează să fac cu viața mea: să mă pensionez și să ajung, din tânără speranță
care eram la acea vreme, un asistat social, care să supraviețuiască din indemnizația sau pensia de
handicap, sau să aleg să fac o facultate. Și am ales Iașiul, ca alternativa cea mai la îndemână ca
distanță. Mi-am depus dosarul și am avut șansa să intru chiar la buget. În momentul în care am fost
și am solicitat o cameră de cămin mai aproape de facultate, m-am trezit cu un refuz, pe motiv că
locul solicitat în cămin nu aparține de universitatea la care eu eram student, ci de altă universitate,
și a trebuit să fac tot felul de cereri și să merg în audiențe. Căminul pe care facultatea mea ar fi
putut să mi-l ofere era într-un alt cartier al orașului, nu era deloc aproape de stația de tramvai
sau de taxi și aș fi făcut vreo 40 de minute cu autobuzul până la facultate, motiv pentru care am
decis să fac naveta zilnic, de la mine de acasă, lucru pe care l-am făcut împreună cu mama mea
timp de patru ani, ținând-o lângă mine tocmai pentru că aveam nevoie de acest suport. Și nu a
fost ușor, veneam cu maxi-taxi, pentru că nu aveam mașină la acea vreme, nu îmi permiteam
acest lucru. Când am solicitat acea cameră de cămin, printre multe altele, mi s-a sugerat să aleg
o altă facultate, de la distanță, deoarece aceea era o facultate grea și nu mai avuseseră un astfel
de caz la ei în facultate și nu știau cum să se comporte și cum să mă ajute. Eu, în schimb, mi-am
spus că, dacă eu nu fac acest lucru, ei nu au cum să poată să vină înspre mine și nu am renunțat.
Ulterior, am avut parte de susținerea lor, nu am avut impedimente, am luat fiecare examen, orarul
am putut să mi-l fac și în funcție de nevoile și de necesitățile mele, adică nu au fost foarte reticenți
la ideea de a avea un student cu dizabilități în facultate. Oricum, pentru ei a fost ceva neașteptat,
ceva cu care nu se mai întâlniseră și mi-am dat seama că eu trebuie să rămân acolo, pentru că
astfel arăt că se poate și că poate după mine vor mai veni și alții cu o astfel de problemă, care ar
putea avea șansa să studieze acolo.” (Tânăr cu dizabilități fizice, județul Iași)
SNPD 2016-2020 nu a inclus nicio măsură specifică educației terțiare. Strategia
doar menționează existența unui număr foarte redus de studenți cu dizabilități, fără
nicio estimare a acestuia. De asemenea, instrumentul de monitorizare a implementării
Strategiei nu a inclus nicio linie dedicată învățământului terțiar.
Una din barierele principale care împiedică accesul persoanelor cu dizabilități la
învățământul terțiar este pregătirea insuficientă din timpul educației preuniversitare.
În general, incluziunea elevilor cu dizabilități în învățământul preuniversitar se face
prin obținerea unui certificat CES. Acesta atrage pentru posesorul lui obligativitatea
cadrelor didactice de a-l promova, indiferent de performanța școlară, fiind ilegal ca
un elev cu CES să rămână corijent sau repetent. Pe de o parte, măsura este bună, în
sensul asigurării unui cadru alternativ de evaluare, a relaxării cerințelor pentru elevii
cu CES, însă, în practică, ea duce în cele mai multe cazuri și la o lipsă de efort din
partea cadrelor didactice pentru ca elevii cu CES să asimileze din conținutul predat.
Drept rezultat mulți dintre aceștia promovează anii învățământului preuniversitar fără
a fi pregătiți pentru susținerea unui examen național cum este cel de bacalaureat.
Reglementarea la nivel național a învățământului terțiar se face în principal prin
două mecanisme: evaluarea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în
Învățământul Superior) și alocarea finanțării pe baza criteriilor stabilite de CNFIS
(Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior). ARACIS are ca
misiune evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ
264
Educație
superior, pe baza căreia se face autorizarea și acreditarea programelor de învățământ

universitar. CNFIS propune criteriile pe baza cărora se calculează bugetul anual alocat
de Ministerul Educației fiecărei universități în parte. Metodologia este revizuită anual
de către CNFIS, propunerea acestora fiind aprobată prin ordin de ministru pentru
fiecare an universitar. Dincolo de aceste reglementări, învățământul terțiar românesc
este organizat pe principiul autonomiei universitare, în baza căruia fiecare instituție de
învățământ superior își hotărăște propria organizare.
În evaluarea ARACIS, problematica studenților cu dizabilități este marginală, iar
standardele legate de accesibilitate sunt dezirabile, nu obligatorii. ARACIS utilizează
o metodologie de evaluare (aprobată prin HG nr. 915/2017) care conține două tipuri
de standarde în funcție de care se face evaluarea – minimale și de referință. Primele
reprezintă niveluri minime de atins, celelalte fiind niveluri optimale, recomandate, dar
neobligatorii.555 În ceea ce privește problematica studenților cu dizabilități, singurul
standard minimal referitor la aceștia este vag formulat ca „împlinirea cerințelor
studenților cu dizabilități în activitățile de învățare și predare și oferirea de servicii de
sprijin corespunzătoare”. Însă acesta este evaluat necorespunzător, ARACIS verificând
doar existența unor prevederi referitoare la aceste cerințe în planificările și alocările
de resurse. Toate celelalte standarde referitoare la studenții cu dizabilități sunt din
categoria celor de referință: accesibilizarea pentru spațiile destinate activităților de
suport și extracurriculare (spații de cazare și cantine), existența unor proceduri de
admitere adaptate studenților cu dizabilități, metode de predare și evaluare adaptate
și existența resurselor de învățare corespunzătoare (precum manuale, tratate sau
antologii disponibile în biblioteci).
Reglementarea actuală privind finanțarea învățământului terțiar nu folosește
criterii privind numărul sau ponderea studenților cu dizabilități în stabilirea
finanțării de bază. Alocarea financiară se face pe baza a trei componente: (i)
finanțarea de bază; (ii) finanțarea suplimentară; și (iii) fondurile alocate pe bază de
proiect pentru dezvoltare instituțională. În stabilirea cuantumului finanțării de bază,
sunt folosiți coeficienți de echivalare (stabiliți în funcție de limba/limbile de predare,
frecvența cu care se desfășoară programul de studii, locul în care sunt organizate
studiile) și coeficienți de cost (stabiliți în funcție de ramura de știință în care este
încadrat programul de studii).
Sistemul educațional consideră sprijinirea studenților cu dizabilități în educația
terțiară ca un aspect dezirabil, dar nu obligatoriu. Singurul mod în care studenții cu
dizabilități sunt luați în calcul atunci când este stabilită finanțarea pentru o universitate
este prin metodologia acordării finanțării suplimentare, oferită acelor universități
performante, în funcție de un set de criterii. Sumele acordate prin finanțarea
suplimentară reprezintă doar 26% din totalul alocărilor, iar studenții cu dizabilități sunt
menționați doar într-unul dintre criterii, alături de alți studenți provenind din medii
dezavantajate socio-economic (au domiciliul în mediul rural sau în orașe cu mai
puțin de 10 mii de locuitori, provin din centre de plasament din sistemul de protecție
a copilului sau aparțin unor grupuri etnice dezavantajate). Se calculează ponderea
studenților provenind din astfel de medii considerate dezavantajate în totalul
studenților universității, iar pe baza acestui indicator se poate obține până la 5% din
finanțarea suplimentară (adică maxim 1,3% din finanțarea totală). O altă posibilitate
de finanțare a dotărilor de acces necesare studenților cu dizabilități este folosirea
fondurilor pentru dezvoltare instituțională gestionate de CNFIS, câștigate pe bază de
proiect. Unul dintre domeniile eligibile pentru proiecte este incluziunea socială.
555
Standardele sunt stabilite pentru trei domenii care sunt evaluate: (i) capacitate instituțională; (ii) eficacitate instituțională; și (iii)
managementul calității.
265
Educație
Lipsa unei preocupări reale a instituțiilor de învățământ superior pentru

accesibilizarea necesară studenților cu dizabilități este evidentă și în slaba
îndeplinire chiar și a criteriilor minimale impuse prin reglementările existente.
O anchetă pe bază de chestionar realizată pentru acest raport, pe un eșantion de
universități, publice și private, arată că:
1. Nu există politici legate de studenții cu dizabilități.556 Mai puțin de jumătate
dintre universitățile respondente declară că au în documentele lor de politici
prevederi privind necesitatea adaptării metodelor de predare și examinare la
nevoile studenților cu dizabilități. În mod similar, mai puțin de jumătate dintre
universități au o structură internă care se ocupă de formularea și integrarea de
recomandări privind accesibilizarea mediului și a conținutului educațional pentru
studenții cu dizabilități. Însă simpla existență a acestor politici sau a unei structuri
specializate (care poate avea și alte responsabilități) nu se traduce automat
în condiții mai bune pentru studenții menționați, așa cum reiese și din datele
prezentate mai jos.
2. Nu există locuri special alocate pentru studenții cu dizabilități. Doar aproximativ
una din șase universități respondente are o cotă de alocare a locurilor pentru
studenții cu dizabilități.
3. Nu există locuri de cazare pentru studenții cu dizabilități (vezi Anexă-Tabel 47).
Una din trei universități are o cotă de alocare a locurilor de cazare pentru acești
studenți. Însă în ceea ce privește locurile de cazare oferite de universități, o parte
foarte mică a acestora este accesibilizată pentru nevoile studenților cu dizabilități
(aproximativ 3%). Cele mai multe dintre locurile de cazare accesibilizate răspund
nevoilor studenților cu dizabilități locomotorii, dar nu există locuri accesibilizate
pentru studenții cu dizabilități vizuale.
4. Puține site-uri de internet ale universităților sunt accesibilizate pentru
persoane cu deficiențe de vedere. Doar una din cinci universități declară că
site-ul de internet este accesibilizat pentru persoane cu dizabilități. O situație
mai bună este în cazul platformelor de e-learning, cu una din trei universități
declarând că platforma proprie este accesibilă persoanelor cu dizabilități vizuale
(vezi Anexă-Tabel 48).
5. Intrările în clădirile de studiu ale universităților nu sunt accesibile. Intrarea
propriu-zisă este accesibilizată pentru doar două treimi din totalul clădirilor
pentru care s-au furnizat date, și doar 25% dintre clădiri au o rampă de acces
adecvată557 (pentru alte 36% dintre clădiri rampa există, dar nu corespunde
nevoilor studenților cu dizabilități).
6. Mediul fizic al spațiilor de studiu ale universităților nu este accesibilizat. Doar
38% dintre clădirile universităților respondente au lift, care să permită accesul
la etaj al unei persoane aflate în fotoliu rulant, sau nu au nevoie de el (având
un singur nivel). Doar 8% din sălile de curs/seminar și amfiteatre și 14% din
laboratoarele universităților sunt adaptate fizic nevoilor studenților cu dizabilități.
Sub o cincime (18%) dintre bibliotecile aflate în clădirile de studiu sunt accesibile
(vezi Figura 34).
556
Pentru o prezentare detaliată a datelor vezi Anexă-Tabel 46.
557
Vezi Anexă-Tabel 49.
266
Educație
FIGURA 34 Spații adaptate fizic în cadrul clădirilor de studiu ale universităților, 2020
Săli de curs/seminar, amfiteatre adaptate fizic 8%
Laboratoare adaptate fizic 14%
Biblioteci aflate în clădiri de studiu adaptate fizic 18%
Cantine/cafenele aflate în clădiri de studiu

16%
adaptate fizic
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate de
universități publice și private.
7. Grupurile sanitare din clădirile universităților nu sunt accesibile pentru

studenții cu dizabilități. Aproximativ 22% dintre clădirile de studiu au cel puțin un
grup sanitar accesibilizat. Pentru altă cincime dintre clădiri, universitățile declară
existența unui grup sanitar accesibilizat, însă acesta nu îndeplinește standardele
corespunzătoare pentru a fi considerat astfel.
În prezent nu există un sistem național de monitorizare a condițiilor pe care
universitățile le oferă unui student cu dizabilități. Singura informație public disponibilă
identificată558 este un studiu făcut de o asociație studențească, însă metodologia nu
este una riguroasă. Rezultatele unei astfel de monitorizări ar trebui să fie incluse, în
mod obligatoriu, pe site-urile universităților. Este important ca informația să existe
defalcat pentru fiecare facultate a universității, pentru fiecare clădire și în funcție de
tipul dizabilității vizat de măsurile de accesibilizare (locomotor, vizual sau auditiv).
Monitorizarea ar trebui să se realizeze anual.
Măsuri recomandate
1 Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) să
revizuiască metodologia de evaluare a asigurării unui mediu universitar adaptat
la nevoile studenților cu dizabilități și să includă conformarea cu criteriile de
accesibilitate ca standard minimal, obligatoriu pentru obținerea acreditării în
învățământul superior.
2 Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS) să

revizuiască metodologia de acordare a finanțării în învățământul superior și să
includă criterii specifice studenților cu dizabilități în metodologia de acordare a
finanțării de bază, în stabilirea coeficienților de echivalare.
3 ARACIS în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu

Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) să dezvolte și implementeze un sistem de
monitorizare transparentă a accesibilității serviciilor oferite de universități.
558
ANOSR (2020). 267
7. Sănătate
7. Sănătate
Mădălina
Mădălinei îi place să citească, să picteze și să se plimbe în aer liber împreună cu
cățelușa ei, Bella. Suferă din cauza fenilcetonuriei, o boală rară pentru care
atunci când s-a născut, în anii ’80, nu se făceau testări la naștere. Mădălina și
fratele ei mai mare nu au fost diagnosticați la timp, iar ca urmare, nu au primit
tratamentul corespunzător și au dezvoltat mai multe boli. Mădălina speră ca
Programul Național de screening neonatal pentru fenilcetonurie din România să
ajungă la o acoperire de 100%, astfel încât să nu mai existe niciun nou-născut
nediagnosticat. Tratamentul constă în restricționarea unor alimente și urmărirea
cu atenție a conținutului fiecărei mese, pe tot parcursul vieții. Acest proces
necesită răbdare și mult exercițiu pentru a intra în obișnuința părinților și a
copiilor, astfel fiind înlăturate efectele negative ale bolii. Mădălina a luptat să
depășească limitele trasate de către medici în copilărie, s-a specializat în
asistență socială și continuă să învețe pentru a putea oferi sfaturi și sprijin moral
celor cu probleme similare.
Sănătate
7 Sănătate
Persoanele cu dizabilități au dreptul la

servicii medicale generale și esențiale
disponibile pentru toată populația, precum
imunizarea, asistența din partea medicilor de
familie sau a medicilor specialiști, detectarea
bolilor transmisibile sau netransmisibile,
asistența stomatologică, sănătate sexuală și
reproductivă.

servicii specializate, precum cele de
detecție timpurie a dizabilității (prin
controale în timpul sarcinii sau după
naștere), dispozitive medicale speciale,
servicii de abilitare și reabilitare (care îi
permit persoanei cu dizabilități să fie cât mai
independentă posibil, să își atingă nivelul
maxim din punct de vedere fizic, mental și
social și să ia parte la toate aspectele vieții
sociale).
Personalul medical trebuie să nu discrimineze persoanele cu dizabilități și să le

respecte toate drepturile.
Care sunt principalele probleme privind sănătatea în România?
Analiza situației din România a arătat că există trei mari probleme:
1 Accesul limitat la servicii curative și de sănătate publică

Unele persoanele cu dizabilități întâmpină bariere în accesul la serviciile
medicale pentru prevenirea, diagnosticul și tratarea bolilor.
2 Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă
Drepturile persoanelor cu dizabilități la sănătate sexuală și reproductivă nu
sunt uneori cunoscute și respectate, nici de persoanele cu dizabilități, și nici de
persoanele apropiate.
3 Accesul limitat la tratament cu demnitate și respect
Unele persoane cu dizabilități nu sunt tratate cu demnitate și respect atunci
când apelează la servicii medicale.
269
Sănătate
7 Sănătate
Persoanele cu dizabilități, ca toate celelalte persoane, au dreptul la bunăstare,
la o viață activă și la oportunitatea de a participa la viața socială. De asemenea,
persoanele cu dizabilități au dreptul să beneficieze de servicii de sănătate de cea mai
bună calitate, accesibile din punct de vedere fizic, informațional, geografic și financiar.
Persoanele cu dizabilități au aceleași nevoi ca populația generală atunci când
este vorba de servicii generale și esențiale precum imunizarea, asistența medicală
primară și specializată, screeningul bolilor transmisibile sau netransmisibile, asistența
stomatologică și serviciile de sănătate sexuală și reproductivă. Însă, calitatea vieții
lor depinde de asemenea de accesul la servicii specializate de depistare timpurie a
dizabilității (cum ar fi screeningul prenatal și postnatal), la dispozitive medicale559 și
la servicii de abilitare și reabilitare. Accesul persoanelor cu dizabilități la servicii de
sănătate poate depinde nu doar de disponibilitatea serviciilor, dar și de atitudinea și
practicile personalului implicat în îngrijirea lor medicală.560
Problemele care vor fi abordate în această secțiune sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la servicii curative și de sănătate
publică;
2. Exercitarea limitată a dreptului persoanelor cu dizabilități la sănătate sexuală și
reproductivă;
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la tratament cu demnitate și respect.
559
Problema accesului la dispozitive medicale este abordată în cadrul Capitolului 4 privind Protecția socială.
560
Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în privința sănătății privesc art. 16, 23, 25 și 26 ale CDPD.
270
Sănătate
7.1 7.1
Accesul limitat
Accesul la servicii
limitat curative
la servicii și de
curative și de sănătate
sănătate
publică publică

acces la medicina primară (în primul rând
medici de familie), la serviciile medicale de
urgență și la cele de specialitate (medicii
care se ocupă de anumite grupe de boli),
precum și la serviciile de medicină publică
(precum cele de imunizare a populației).
Trebuie luate măsuri, astfel încât afecțiunea medicală care duce la dizabilitate să fie
identificată și tratată cât mai rapid atunci când apare. Persoanele cu dizabilități
trebuie să primească servicii de abilitare și reabilitare, care sunt esențiale pentru a-și
atinge potențialul maxim.
Procentul persoanelor care au avut nevoi

medicale nesatisfăcute din totalul celor care au
avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni, 2018 Persoanele cu dizabilități declară
într-un procent mult mai ridicat decât
2%
persoanele fără dizabilități că au avut
18% nevoi medicale nesatisfăcute în
ultimele 12 luni (pentru alte tipuri de
42% servicii decât cele stomatologice).
În România, procentul persoanelor cu dizabilități severe care au avut nevoi medi-

cale nesatisfăcute este mult mai ridicat decât în toate celelalte țări ale Uniunii
Europene.
Îngrijirea medicală de bază nu este 100% gratuită pentru persoanele cu

dizabilităţi. Anumite specialități medicale sunt dominate de furnizori
privați de servicii medicale, care nu au contract cu statul, astfel că
serviciile lor trebuie plătite, nefiind decontate.
În anumite zone, mai ales la țară și în localitățile sărace, nu există medici

de familie și nici medici specialiști sau servicii de abilitare și reabilitare.
271
Sănătate
Nu toate unitățile sanitare oferă condiții de acces persoanelor cu

dizabilități. Până la finalul lunii iunie 2020, din 731 de spitale doar 228
fuseseră evaluate cu privire la accesibilitatea fizică și informațională de
către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate
(ANMCS) în timpul procesului de acreditare. Dintre acestea, doar o
parte au fost considerate accesibile. De exemplu, doar 50% aveau
grupuri sanitare adaptate și doar 44% aveau un sistem de deschidere a
ușilor accesibil. Evaluarea unităților ambulatorii, inclusiv a cabinetelor
medicilor de familie, nu a fost încă realizată.
testare probleme
55% de auz
x20 x3 testare fenilcetonurie

84% și hipotiroidism
Uniunea Europeană România
În alte țări din Uniunea Europeană, testarea după naștere pentru identificarea a până
la 20 de afecțiuni care duc la dizabilitate (screening) este o practică obișnuită, în timp
ce în România sunt testate doar 3.
Chiar și pentru aceste 3 afecțiuni, screeningul nu este aplicat tuturor nou-născuților
deoarece este realizat doar acolo unde există echipamente și personal instruit. În
2019, doar 55% dintre nou-născuți au beneficiat de screening pentru depistarea
problemelor de auz și doar 84% pentru detecția timpurie a fenilcetonuriei și a
hipotiroidismului congenital.
fumat alimentație probleme consum

nesănătoasă de greutate de alcool
Există un singur program național de prevenire a dizabilității care se referă la fumat,
dar este slab finanțat. Nu există niciun program pentru prevenirea alimentației
nesănătoase, a consumului de alcool, a problemelor de greutate și a altor
comportamente de risc.
Statul acordă gratuit anumite servicii de reabilitare fizică, cognitivă și

comportamentală, însă serviciile sunt puține și nu sunt disponibile în
toate zonele, sunt subfinanțate, iar deseori au prețuri mari pentru

Programele existente de identificare timpurie a afecțiunilor medicale care duc la
dizabilitate trebuie să acopere 100% dintre nou-născuți. Este necesar un studiu
pentru a adăuga, eventual, și alte programe necesare.
Serviciile de medicină primară (precum medicina de familie sau stomatologia)
trebuie să fie furnizate și în zonele din care lipsesc în prezent.
Serviciile de abilitare și reabilitare trebuie să fie mai bine dezvoltate și finanțate.
Este necesar să se continue îmbunătățirea și evaluarea accesibilității unităților
medicale, inclusiv a cabinetelor medicilor de familie.
272
Sănătate
Daniel
Daniel are 23 de ani și îi place să se uite la sport, în special fotbal, la televizor. Suferă de
epidermoliză buloasă, o afecțiune genetică rară, incurabilă, necontagioasă, din cauza căreia
pielea nu are colagenul necesar și astfel se produc răni pe toată suprafața corpului care trebuie
pansate și dezinfectate. Daniel petrece mare parte din zi în fața calculatorului, în casă, pentru că
expunerea la temperaturi scăzute sau ridicate în afara casei îi poate produce noi răni pe piele.
Mama lui a înființat un ONG la inițiativa a 31 de familii care îngrijesc un membru afectat de
această boală:
„Sunt respinși în societate, pentru că boala lor este vizibilă. Daniel a urmat primele 8 clase la
școală, dar apoi am fost nevoiți să rămână acasă, din cauza rănilor. Alți copii cu această boală
reușesc să meargă mai departe, liceu, facultate, în funcție de cât de grav sunt afectați. Oamenii
cred că e ceva care se ia și atunci se gândesc să nu stea lângă ei. Sunt respinși în grădinițe, în
școli. Trebuie atenție din partea educatorilor, profesorilor, pentru că la fiecare împingere se poate
provoca o leziune, pentru că pielea este foarte sensibilă. E o boală care te poate afecta foarte
mult din punct de vedere psihic. Tratamentul de întreținere presupune pansamente, dezinfectanți,
creme, perfuzii, operații și toate astea sunt foarte scumpe, ajung la peste 8.000 de lei pe lună.
Ministerul Sănătății asigură 1.800 de lei, iar programul național pentru această boală se
desfășoară prin spitale, unde medicii uneori comandă anumite pansamente pe care de fapt nu
le putem folosi. Dacă ne-ar putea da medicul de familie o rețetă, am putea lua exact ce ne
trebuie.”
273
Sănătate
7.1 Accesul limitat la servicii curative și de sănătate

publică
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces, fără restricție, la toate serviciile
curative și de prevenție de care au nevoie. Casa Națională de Asigurări de Sănătate
(CNAS) finanțează din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)
pachetul de bază de servicii de sănătate curative pentru toți asigurații, incluzând
asistența medicală primară, de urgență și de specialitate. Ministerul Sănătății finanțează
de la bugetul de stat programe de sănătate publică.561 Persoanele cu dizabilități ar trebui
să poată accesa, printre altele, asistența medicală primară (prin medicii de familie),
asistența medicală de urgență și de specialitate (furnizată în spitale și ambulatorii),
servicii de asigurare a sănătății publice (cum ar fi imunizări, prevenirea și tratamentul
bolilor transmisibile și inițiative de promovare a sănătății). Aceste servicii ar trebui
să fie centrate pe pacient și să fie organizate într-un continuum al îngrijirii – o bună
practică recomandată internațional, care implică organizarea unui sistem de servicii
integrate și multidisciplinare (medicale și sociale) care răspund nevoilor pacienților,
de la diagnosticul dizabilității până la sfârșitul vieții.562 Într-un astfel de sistem, sunt
esențiale o serie de servicii specifice, inclusiv cele de prevenție, de depistare timpurie a
dizabilității și de reabilitare a funcțiilor fizice, cognitive și comportamentale. Reabilitarea
este definită ca „un proces activ, prin intermediul căruia cei care au dizabilităţi ca
urmare a leziunilor sau a bolilor îşi revin complet sau, dacă nu este posibil să-şi revină
complet, ajung la potenţialul fizic, mintal sau social optim şi sunt integraţi în mediul
care le este cel mai potrivit”.563
Programele naționale de prevenire joacă un rol esențial în depistarea timpurie a
dizabilității sau diminuarea impactului factorilor care duc la dizabilitate. În prezent,
principalii factori de risc care produc dizabilitate permanentă în rândul adulților din
România sunt hipertensiunea arterială, obiceiurile alimentare nesănătoase, fumatul,
consumul de alcool și indicele de masă corporală crescut.564 Pentru reducerea
prevalenței dizabilităților cauzate de acești factori sunt necesare programe naționale
de prevenire, însă cele existente în România nu sunt suficiente. Screeningul reprezintă
o cale de a reduce prevalența dizabilității prin asigurarea depistării timpurii a factorilor
de risc de la naștere, realizată în mod tipic prin monitorizarea sarcinii sau prin programe
de screening neonatal și începerea rapidă a tratamentului, în caz de depistare a unei
afecțiuni posibil generatoare de dizabilitate.
Gradul de funcționalitate a indivizilor este considerat a fi un indicator important
pentru măsurarea sănătății populației. Funcționalitatea se referă la aspecte precum
capacitatea unui individ de a vedea, de a-și folosi mâinile, de a comunica în relațiile
cu ceilalți, de a munci, și de a se mișca. Multe persoane cu dizabilități au nevoie de
servicii de reabilitare pentru a-și restabili sau îmbunătăți aceste funcții, ceea ce le
asigură participarea la viața socială.565 Fără reabilitarea necesară, multe persoane
cu dizabilități nu pot să meargă la școală, să lucreze, să participe la viața socială sau
chiar să acceseze servicii medicale.
561
Toate categoriile de servicii finanțate din ambele surse sunt descrise în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
562
Conform OMS, continuumul de îngrijire (continuum of care) presupune utilizarea unui sistem de referire care conectează
serviciile de la toate nivelurile: prevenție și depistare timpurie a dizabilității (precum informare și screening); asistență medicală
primară și asistență specializată în ambulatoriu; spitalizare; serviciile de îngrijire rezidențială sau la domiciliu; servicii specializate
de reabilitarea fizică, cognitivă, comportamentală; și servicii de suport psihologic și social.
563
Ministerul Sănătății (2010).
564
INSP (2018).
565
Funcționalitatea se referă la aspecte precum capacitatea unui individ de a vedea, de a-și folosi mâinile, de a comunica în
relațiile cu ceilalți, de a munci, și de a se mișca.
274
Sănătate
În România, starea de sănătate autopercepută a persoanelor cu dizabilități este
mult mai scăzută de cea a altor persoane. Chiar dacă este o măsură subiectivă,
autopercepția sănătății este un indicator valid pentru măsurarea stării de sănătate.566
Conform datelor EU-SILC din 2018, doar 21% dintre adulții din România cu dizabilități
severe sau cu unele dizabilități au apreciat că au o stare de sănătate bună sau foarte
bună, comparativ cu 88% în rândul persoanelor fără dizabilități (Anexă-Tabel 50).
Proporția este mai mare în rândul persoanelor cu un nivel terțiar de educație și al
celor cu vârsta între 18 și 49 de ani.
Persoanele cu dizabilități consideră că nevoile lor medicale nu sunt satisfăcute
într-o măsură mult mai mare, cel mai des din motive financiare. Datele EU-SILC
pentru 2018 arată că doar 2% dintre persoanele fără dizabilități care au avut nevoi
medicale în ultimele 12 luni567 (legate de alte tipuri de servicii decât cele stomatologice)
au considerat că nevoile lor au fost nesatisfăcute. Cu toate acestea, procentul creștea
la 18% în cazul persoanelor cu unele dizabilități și la 42% în al celor cu dizabilități severe.
În cazul celor din urmă, procentul este cel mai ridicat la nivelul Uniunii Europene, în timp
ce în cazul persoanelor cu unele dizabilități, doar Estonia, Grecia și Letonia înregistrau
valori ale satisfacției mai ridicate decât România. Nevoile medicale nesatisfăcute sunt
raportate cu frecvență mai mare de persoanele vârstnice, de cele cu nivel de educație
cel mult gimnazial și de persoanele cu venituri mici sau care locuiesc în sate și orașe
mici. Dintre cei care au considerat că nevoile lor medicale au fost nesatisfăcute, 51% au
invocat constrângerile financiare ca motiv principal, urmat de lista de așteptare (12%)
și practica de a aștepta și de a vedea dacă problema de sănătate se ameliorează de
la sine (13%). În ce privește nevoile de servicii stomatologice,568 nivelul de satisfacție al
persoanelor cu dizabilități a fost la fel de scăzut, în special din cauza costurilor ridicate
de accesare a acestor servicii.569
566
Palladino et al. (2016).
567
Dintre persoanele cu dizabilități severe, 98% au raportat că au avut în ultimele 12 luni nevoie de consult sau tratament medical,
în timp ce procentul era de 97% în rândul celor cu unele dizabilități și 80% al celor fără dizabilități.
568
Dintre persoanele cu dizabilități severe, 92% au raportat că au avut în ultimele 12 luni nevoie de tratament stomatologic, în timp
ce procentul era de 91% în rândul celor cu unele dizabilități și 82% în rândul celor fără dizabilități.
569
Dintre persoanele cu dizabilități severe care au avut nevoi stomatologice în ultimele 12 luni, 23% nu și le-au satisfăcut în 2018,
în timp ce procentul era de 15% în rândul celor cu unele dizabilități și 5% în al celor fără dizabilități. Costul prea ridicat a fost
motivul principal pentru care nu au fost consultate de un stomatolog 82% dintre persoanele cu dizabilități severe, 73% dintre
persoanele cu unele dizabilități și 64% dintre persoanele fără dizabilități.
275
Sănătate
FIGURA 35 Procentul persoanelor care au avut nevoi medicale nesatisfăcute din totalul
celor care au avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni la nivelul UE, 2018 (procent)
România 2% 18% 42%
Grecia 21% 24% 29%
Estonia 13% 28% 29%
Letonia 8% 21% 28%
Danemarca 4% 11% 23%
Polonia 14% 16 17%
Slovacia 4% 9% 16%
Finlanda 5% 12% 16%
Suedia 7% 12% 14%
Bulgaria 5% 8% 12%
Lituania 3% 5% 11%
Slovenia 4% 6% 10%
Irlanda 2% 5% 10%
Ungaria 8% 10%
Italia 5% 7 8%
Croația 5% 7 8%
Portugalia 2% 6 7%
Belgia 2% 5% 7%
Olanda 2 3% 6%
Franța 3% 4%
Cipru 2 3%
Cehia 3%
Malta 1 2%
Luxemburg 1 2%
Austria 0 1 2%
Spania 0 1%
276
Sănătate
Potrivit OMS,570 serviciile de sănătate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
(i) trebuie să fie la îndemâna oricărui pacient, indiferent de dizabilitate, de zona
de rezidență sau de capacitatea financiară și (ii) trebuie să fie centrate pe nevoile
pacientului.
Servicii accesibile
Îngrijirea medicală de bază571 nu este 100% gratuită pentru persoanele cu dizabilități.
Orice persoană care deține un document care atestă încadrarea în grad de handicap
este în mod automat asigurată și scutită de la coplata serviciilor medicale prevăzute
în pachetul de bază. Cu toate acestea, anumite specialități medicale sunt dominate de
furnizori privați care nu au contract cu Casele de Asigurări de Sănătate de la nivelul
județelor sau al municipiului București. În consecință, pacienții trebuie să plătească
din buzunar, în general, întregul cost al acestor servicii furnizate în privat. De exemplu,
în 2018, în municipiul București practicau 3.142 de medici stomatologi572 însă doar 157
dintre ei erau în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului
București.573 Cercetarea calitativă și o analiză a listelor de furnizori de pe paginile
Caselor Județene de Asigurări de Sănătate sugerează că există o situație similară și în
alte localități din țară, cei mai mulți pacienți având acces doar la servicii stomatologice
private. Accesarea îngrijirii stomatologice implică uneori costuri mai mari pentru
persoanele cu dizabilități decât pentru cele fără dizabilități. Acestea pot întâmpina
costuri de călătorie mai mari pentru a ajunge la cel mai apropiat cabinet medical care
poate oferi tratamentul necesar, cum ar fi cel mai apropiat spital stomatologic care
poate oferi anestezie generală pentru persoanele cu dizabilități psihice, un serviciu
rareori disponibil în cabinetele stomatologice obișnuite, sau un cabinet dentar cu
un scaun al pacientului accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități care utilizează
scaunul rulant. Participanții la cercetarea calitativă au raportat întâmpinarea unor
probleme similare în încercarea de a accesa servicii de reabilitare (fizică și cognitivă)
sau alte servicii specializate pentru care nu există suficienți furnizori aflați în relații
contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate.
Există disparități mari în distribuția geografică a medicilor de familie și specialiști.
Conform Institutului Național de Statistică, în 2018, aproape 50% dintre medicii de
familie din țară se găseau în 10 din cele 42 de județe, în timp ce 60% dintre medicii
specialiști se aflau în 8 județe și 50% dintre stomatologi, în 8 județe.574 Cea mai mare
prezență a medicilor se găsea în județele Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța, Bihor, Mureș,
Brașov și municipiul București, care concentrau aproximativ 30% din populația țării. În
2019, în 12% din comunele din România nu exista niciun medic de familie, iar în 44% din
totalul celor 3.187 de localităților urbane și rurale din țară nu existau suficienți medici
570
OMS (2017a).
571
Pachetul de servicii medicale de bază care se acordă asiguraților, cu sau fără dizabilități, include următoarele categorii de
servicii: asistență medicală primară din partea unui medic de familie; servicii medicale de bază pentru medicina dentară;
asistență medicală spitalicească; asistență medicală de specialitate în ambulatoriu; asistenţă medicală ambulatorie de
specialitate pentru specialitatea clinică de reabilitare medicală; asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru
specialitățile paraclinice; consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat; îngrijiri medicale la domiciliu; îngrijiri
paliative la domiciliu; asistenţă medicală de reabilitare medicală în sanatorii balneare şi recuperare medicală în alte sanatorii
și preventorii; medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu; dispozitive medicale destinate
recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu (CNAS, 2018). Conform Legii nr. 95/2006 și a Contractului
Cadru încheiat între furnizorii de servicii și Casele de Asigurări de Sănătate, pentru unele servicii, medicamente sau dispozitive,
asigurații trebuie să achite o coplată.
572
INS (2019: 17).
573
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (2018).
574
Indicator SAN104A - Personalul medico-sanitar pe categorii, forme de proprietate, sex, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și
județe (INS, baza de date Tempo Online).
277
Sănătate
de familie, în special în mediul rural.575 Aceste disparități limitează sever accesul pe

care îl au persoanele cu dizabilități atât la serviciile de medicină primară, cât și la cele
de specialitate, inclusiv la cele de reabilitare. În cadrul unui interviu realizat în cadrul
cercetării calitative, un respondent semnala că cei peste 1.400 de medici specialiști de
medicină fizică și de reabilitare576 sunt răspândiți inegal, cei mai mulți alegând să
lucreze în orașe mari și în centre universitare, atât din rațiuni profesionale, cât și de
calitatea vieții.
Deficitul de medici de familie în localitățile din România, 2019

TABELUL 10
Deficit per localitate Deficit total

Număr localități cu deficit
(nr. de medici) (nr. de medici)
1.069 1 1.069
231 2 462
49 3 147
22 4 88
7 5 35
11 6 66
4 7 28
3 8 24
5 9 45
2 10 20
7 11-15 87
2 20-24 44
2 34-38 72
1.414 2.187
Sursa: Petrenic (2020).
Nu există informații suficiente despre capacitatea serviciilor medicale existente

de a asigura accesibilitatea fizică și informațională a pacienților cu dizabilități.
Unitățile medicale trebuie să îndeplinească anumite cerințe cu privire la asigurarea
accesibilității fizice și informaționale pentru pacienții cu dizabilități pentru a fi acreditate
de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). La finalul
lunii iunie 2020, 228 din 731 de spitale fuseseră evaluate și obținuseră o încadrare în una
dintre categoriile de acreditare ale ANMCS.577 Acreditarea spitalelor este planificată
să se încheie în 2021, ca parte a Planului Multianual de Acreditare. Pe de altă parte,
instrumentele pentru evaluarea unităților ambulatorii (inclusiv cabinetele medicilor de
familie) au fost aprobate abia în iulie 2020, de aceea este probabil ca acreditarea lor
să aibă loc începând cu 2021. Conform statisticilor ANMCS, nu toate spitalele evaluate
îndeplinesc toate condițiile de accesibilitate fizică și informațională (Figura 36).
575
Petrenic (2020).
576
Medicina Fizică și de Reabilitare este o specialitate medicală clinică ce se ocupă cu reabilitarea persoanelor de toate vârstele
care prezintă condiții de sănătate dizabilitante și comorbiditățile acestora, adresându-se în special afectărilor și limitărilor
de activitate ale acestora cu scopul de a facilita funcționarea fizică și cognitivă a persoanei (incluzând comportamentul
acesteia), participarea acesteia în toate sferele vieții (incluzând calitatea vieții), cât și modificarea factorilor personali și de
mediu (Ministerul Sănătății, 2017).
577
Categoriile de acreditare ANMCS sunt: Categoria I – Acreditate; Categoria II – Acreditat cu recomandări; Categoria III – Acreditat
cu rezerve; Categoria IV – Acreditat cu încredere redusă; și Categoria V – Decizie de prelungire a procesului de acreditare
(ANMCS, 2019).
278
Sănătate
FIGURA 36 Unitățile sanitare cu paturi care au îndeplinit criteriile de accesibilitate fizică și

informațională, iunie 2020 (procent)
Criterii de accesibilitate fizică
Lățimea ușilor permite accesul pacientului
97%
inclusiv cu cadru, cârje, fotoliu rulant
Paturile în salon sunt dispuse astfel încât să asigure
accesul personalului medical și pacienților, inclusiv 96%
cu cărucior și targă
Scările au cel puțin un sistem de sprijin al mâinii 96%
Trecerea dintr-un spațiu în altul, la nivelul ușilor,

se face fără obstacole (praguri, cabluri etc.) 90%
Căile de acces sunt prevăzute cu rampe adaptate

(unghi mai mic de 25) sau alte facilități de acces 89%
Scările au lățimea care permite evacuarea

pacienților pe targă
84%
Condițiile de spațiu și circuitele pentru preluarea/

predarea, depozitarea valorilor și efectelor personale ale 77%
pacienților permit accesul pacienților cu dizabilități
Coridoarele au lățimea care să permită întoarcerea
unei tărgi sau a unui pat mobil
66%
Grupurile sanitare permit accesul și utilizarea facilă

pentru persoane cu dizabilități
50%
Sistemul de deschidere al ușilor este accesibil

și persoanelor cu dizabilități
44%
Coridoarele sunt prevăzute cu mână curentă 40%
Criterii de accesibilitate informațională

La nivelul spitalului este reglementat modul de
comunicare mimico-gestual cu pacienții cu dizabilități 81%
internați
Spitalul asigură, la nevoie, serviciile unui interpret
mimico-gestual
73%
Spitalul colaborează cu organizații de profil pentru a

prelua, dacă este cazul, câinii utilitari pe perioada 44%
internării pacienților cu dizabilități
Sursa: ANMCS. Notă: N=228.
Procentul nou-născuților care nu beneficiază de screening pentru depistarea

dizabilităților la naștere este semnificativ. Spre deosebire de alte țări din Uniunea
Europeană (cum ar fi Austria, Ungaria și Slovacia) în care screeningul pentru 20 de
afecțiuni sau mai multe este o practică obișnuită,578 în România programele naționale
vizează doar screeningul auditiv, screeningul pentru fenilcetonurie și pentru
hipotiroidismul congenital.579 Activitățile de screening se derulează însă doar în secții
sau spitale de obstetrică-ginecologie – publice sau private – care dispun de personal
instruit și de echipamentele sau dotările de laborator necesare efectuării analizelor.580
De asemenea, screeningul se oferă doar cu consimțământului informat al părinților. În
578
Luxner (2020).
579
Măsurile fac parte din Programul Național de Sănătate a Femeii și Copilului finanțat de Ministerul Sănătății și coordonat de
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” București.
580
În octombrie 2018, programul de screening auditiv a fost extins la 188 de unități sanitare. Înainte de acel moment, programul
era implementat doar în 17 unități sanitare (Ministerul Sănătății, 2018). Celelalte două programe de screening sunt proiectate
pentru a atinge 170,000 de nou-născuți pe an (INSMC, 2017).
279
Sănătate
2019, doar 55% dintre nou-născuți au beneficiat de screening auditiv581 și doar 84%, de
analize pentru depistarea timpurie a fenilcetonuriei și a hipotiroidismului congenital
(Tabelul 11).
Nou-născuți acoperiți de programele naționale de screening neonatal, 2019

TABELUL 11
Valoare
Număr nou-născuți în 2019 188.315
Număr nou-născuți în unități sanitare unde se implementează screeningul de
103.038
surditate congenitală
Număr nou-născuți beneficiari de screening auditiv în unitățile sanitare în care se
70.348
implementează screeningul de surditate congenitală
Procentul beneficiarilor de screening auditiv din totalul de nou-născuți din unități
55%
sanitare unde se implementează această intervenție
Număr nou-născuți testați de fenilcetonurie și hipotiroidism congenital 157.726
Procent nou-născuți testați de fenilcetonurie și hipotiroidism congenital din totalul de
84%
nou-născuți
Sursa: Institutul Național de Statistică (INS) pentru numărul total de nou-născuți; Institutul Național pentru
Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) pentru restul datelor.
Măsurile existente de prevenire a dizabilității timpurii și pe tot parcursul vieții din

România sunt insuficiente. Singurele programe naționale care vizează prevenția
dizabilității sunt Programul Național „Stop fumat!”582 și Programul național de evaluare
și promovare a sănătății și educației pentru sănătate.583 Acesta din urmă are însă
unul dintre cele mai mici bugete dintre toate programele naționale și este limitat la
intervenții de mică amploare organizate la nivel de județ, care includ informare și
educare cu privire la sănătate și activități de evaluare a stării de sănătate a populației.
Servicii centrate pe nevoile pacientului

Reabilitarea fizică, cognitivă și comportamentală a pacienților pare să aibă o
prioritate scăzută pentru sistemul de servicii de sănătate. Cercetarea calitativă
indică o serie de lipsuri legate de serviciile de reabilitare. În primul rând, nu sunt
suficiente, mai ales în ambulatoriu, și nu există în multe orașe mici sau în mediul
rural. În al doilea rând, bugetul de asigurări pentru aceste servicii este redus și nu
toți furnizorii de servicii existenți sunt în relații contractuale cu Casele de Asigurări de
Sănătate de la nivelul județelor sau al municipiului București. În aceste condiții, mulți
pacienți sunt nevoiți să plătească costul integral al acestor servicii. În al treilea rând,
lipsesc ghidurile de practică integrată și multidisciplinară pentru furnizarea de servicii
de reabilitare persoanelor cu dizabilități.
581
Indicatorul suferă de limitări întrucât măsuri de screening sunt implementate și în secții și spitale de obstetrică-ginecologie
private, unii copii nu se nasc în aceste unități medicale, iar toate aceste situații nu sunt reflectate în sistemul public de
monitorizare.
582
Programul Național „Stop Fumat!” este Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun din cadrul Programului
Național de Evaluare și Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate al Ministerului Sănătății. A fost inițiat în 2007 şi este
coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Detalii despre program: https://stopfumat.eu/despre-programul-
national-stop-fumat/
583
Programul este implementat de Institutul Național de Sănătate Publică, prin Direcțiile de Sănătate Publică de la nivelul fiecărui
județ.
280
Sănătate
CASETA 42 Recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății pentru satisfacerea

nevoilor de reabilitare până în 2030
1. Promovarea principiilor reabilitării în toate serviciile care asigură îngrijire pacienților aflați în
orice fază a unei boli (sub-acută, acută sau de lungă durată) și în orice mediu - la domiciliu, în
comunitate (cum ar fi școlile, locul de muncă sau cluburile sociale) și în unități medicale;
2. Prioritizarea obținerii funcționalității maxime ca obiectiv de îngrijire în toate categoriile de
servicii medicale;
3. Implementarea unui continuum de îngrijire, prin integrarea serviciilor de reabilitare fizică,
cognitivă și comportamentală cu asistența medicală primară, cu serviciile de prevenție și cu
alte specialități medicale și non-medicale de suport (cum ar fi asistența socială și psihologică
sau logopedia);
4. Întărirea capacității resurselor umane multidisciplinare implicate în servicii medicale de
reabilitare (prin creșterea numărului de specialiști implicați în reabilitare și prin perfecționarea
lor);
5. Asigurarea unei finanțări corespunzătoare a serviciilor medicale de reabilitare;
6. Dezvoltarea unei strategii și a unui plan operațional pentru dezvoltarea serviciilor de reabilitare;
7. Obținerea de sprijin politic și de leadership la nivel național și local pentru implementarea
strategiei de reabilitare.
Sursa: OMS (2017b).
Organizarea administrativă curentă a serviciilor medicale îngreunează

implementarea principiilor „continuum al îngrijirii” și „îngrijire centrată pe pacient”.
În prezent, atât îngrijirea curativă, cât și cea preventivă sunt fragmentate, pacienții
fiind nevoiți să acceseze servicii esențiale vizitând adesea unități diferite, uneori chiar
în localități diferite. Totodată, pacienții cu dizabilitate de lungă durată sunt nevoiți să
aibă frecvent interacțiuni cu sistemul de sănătate care nu sunt neapărat necesare (de
exemplu, pentru eliberarea rețetelor obișnuite, aceștia trebuie să își viziteze de fiecare
dată medicul de familie sau medicul specialist).
Reglementările privind decontarea serviciilor din FNUASS limitează accesul
persoanelor cu dizabilități la servicii de reabilitare. Casele de Asigurări de Sănătate
decontează servicii de reabilitare pacienților, însă pot încheia contracte doar cu medici,
în timp ce serviciile de reabilitare fizică și cognitivă (precum kinetoterapie, logopedie,
psihoterapie, inclusiv terapie cognitiv-comportamentală) sunt livrate și de alte tipuri
de specialiști. Conform cercetării calitative, dacă un furnizor își propune să ofere
pacienților servicii gratuite de reabilitare (acoperite de FNUASS), o poate face doar
dacă contractează medici de reabilitare și psihiatri care: (i) evaluează pacientul cu
dizabilități, recomandă serviciile necesare și introduc respectivele servicii în planul de
intervenție al pacientului și (ii) pot procesa decontarea acestora în baza contractului
pe care medicii îl au cu Casa de Asigurări de Sănătate.
281
Sănătate
Măsuri recomandate
1 Ministerul Sănătății (MS) să adopte măsurile necesare, inclusiv alocare de fonduri,
pregătirea personalului medical, dotarea corespunzătoare a unităților sanitare
și informarea părinților pentru a asigura: (i) atingerea unui nivel de acoperire
de 100% din totalul nou-născuților înregistrați într-un an de programele de
screening neonatal existente și ii) efectuarea unui studiu științific privind nevoia
și oportunitatea de a implementa un program de screening neonatal pentru un
panel extins de afecțiuni, în vederea prevenirii situațiilor de dizabilitate.
2 MS să adopte măsuri care să încurajeze dezvoltarea unor rețele de servicii pentru

persoanele cu dizabilități care să implice profesioniștii-cheie din sistemul de
medicină primară (medici de familie, stomatologi, asistenți medicali comunitari)
și să acopere și regiuni deservite insuficient, precum județe mai puțin dezvoltate,
zone rurale și orașe mici.584
3 MS, în colaborare cu asociații profesionale și asociații de pacienți cu dizabilități,

să elaboreze și să implementeze măsuri care să asigure acoperire și calitate
optime pentru serviciile de abilitare și reabilitare, inclusiv pentru persoanele cu
dizabilități. Astfel de măsuri includ adoptarea unui protocol de management al
cazurilor care necesită reabilitare, dezvoltarea unui sistem eficient de referire
interdisciplinară și integrarea principiilor și priorității de reabilitare atât în asistența
medicală primară, cât și în asistența secundară, de exemplu, prin formarea
cadrelor medicale și redactarea și diseminarea de standarde de practică.
4 MS și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să analizeze, în vederea

îmbunătățirii cadrului legislativ, modul în care reglementările actuale privind
decontarea serviciilor prin Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
(FNUASS) influențează furnizarea intervențiilor de reabilitare fizică, cognitivă,
comportamentală.585
5 MS și CNAS să modifice cadrul legislativ referitor la contractele de furnizare de

servicii conexe actului medical, astfel încât numărul acestor servicii și numărul
specialităților care pot recomanda utilizarea lor să crească.586
6 MS să identifice diagnosticele care ar putea determina agravări ale funcțiilor sau
structurilor organismului și ar putea duce spre starea de dizabilitate, să creeze
registre naționale dedicate.
584
Asigurarea mobilității serviciilor medicale (de exemplu prin telemedicină, clinici mobile, și transportul facil al personalului
medical către comunități în care nu există astfel de servicii) este una dintre măsurile ce pot fi adoptate pentru creșterea
acoperirii și calității serviciilor medicale primare și specializate. Pentru soluții care țin de creșterea capacității resursei umane
din sectorul medical, poate fi consultat OMS (2016b).
585
Precum kinetoterapia, logopedia și psihoterapia, precum terapia cognitiv-comportamentală.
586
Această măsură va fi pusă în aplicare după realizarea analizei recomandate prin măsura nr. 4.
282
Sănătate
7.2 7.2
Exercitarea limitată
Exercitarea a dreptului
limitată la sănătate
a dreptului la sănătate
sexuală și reproductivă
sexuală și reproductivă
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă libertatea și

oportunitatea de a se bucura de sănătate sexuală și
reproductivă.

Persoanele cu dizabilități nu primesc destule informații sau educație specifică cu
privire la drepturile lor la sănătate sexuală, control al sarcinilor și planificare
familială.
„A fost în mare măsură hotărârea lor să folosească mijloacele
de prevenire a sarcinii (contraceptive)”
26% 36%
dintre femeile cu
dizabilități
VS femei fără
dizabilități
„Nu au avut libertatea de a refuza contactul sexual

cu partenerul lor”
25% 14%
dintre femeile cu
dizabilități
VS femei fără
dizabilități
În România, nu există programe de informare, educare și

acces la servicii de sănătate sexuală și reproductivă. Nu
există nici politici speciale de sănătate sexuală și
reproductivă pentru persoanele cu dizabilităţi.
283
Sănătate
Educația sexuală este o temă în cadrul disciplinei

„Educație pentru Sănătate”, atât în școlile de masă, cât și
în școlile speciale. Însă, doar 6% dintre elevii de toate
Educație
sexuală
vârstele luau parte în anul școlar 2014/2015 la astfel de
activități.
În centrele rezidențiale pentru persoane cu dizabilităţi,
educația sexuală se face foarte rar, cel mai adesea doar
6% dacă personalul are această inițiativă.
Persoanele cu dizabilități nu au acces la mijloace gratuite

de prevenire a sarcinii.
Programele de screening pentru depistarea cancerului de

sân, cancerului de col uterin, precum și de vaccinare
anti-HPV nu includ activități care vizează persoanele cu
dizabilități.
Conform interviurilor realizate pentru acest raport,

personalul medical, cel din instituții sau familia intervin cu
măsuri de control al sănătății sexuale și reproductive a
persoanelor cu dizabilități. Aceste măsuri includ urmărirea
strictă a relațiilor persoanelor cu dizabilități cu alte
persoane, administrarea contraceptivelor orale și chiar
sterilizarea fără consimțământul lor.

Profesorii trebuie să fie învățați să predea în mod adaptat la nevoile elevilor cu
dizabilități cursul de „Educație pentru Sănătate”, inclusiv tema educației sexuale și
reproductive.
Este necesară elaborarea unei strategii naționale cu privire la sănătatea sexuală
și reproductivă, care să cuprindă măsuri speciale pentru persoanele cu dizabilități.
Contraceptivele moderne trebuie să fie gratuite pentru persoanele cu dizabilități.
Personalul din serviciile sociale pentru persoane cu dizabilități trebuie să fie
format pe tema sănătății sexuale și reproductive și a modului în care trebuie
informate și educate persoanele cu dizabilități pe această temă.
284
Sănătate
7.2 Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și

reproductivă
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă libertatea și oportunitatea de a se
bucura de sănătate sexuală și reproductivă. Persoanelor cu dizabilități trebuie să
le fie furnizate informații adecvate despre sănătatea sexuală și reproductivă (SSR)587
și acces la o gamă largă de servicii SSR588 pentru a preveni situații care ar putea
avea consecințe negative pe termen lung asupra stării generale de sănătate, a vieții
de familie și a incluziunii sociale. Aceste consecințe negative includ sarcini nedorite,
complicații cauzate de infecțiile cu transmitere sexuală, complicații ale sarcinii și
nașterii, violența sexuală, decesele evitabile cauzate de cancerul de col uterin. Deși
în România serviciile de SSR fac parte din pachetul de servicii generale de sănătate
abordat anterior, analiza lor separată este justificată de doi factori. În primul rând,
CDPD face referire separată la sănătatea sexuală și reproductivă. În al doilea rând, în
timpul consultărilor organizate pentru pregătirea acestui raport, mai mulți participanți
(persoane cu dizabilități și reprezentanții acestora, alți reprezentanți ai societății civile)
au semnalat importanța tratării separate a subiectului sănătății sexuale și reproductive
a persoanelor cu dizabilități, fiind un domeniu care nu primește suficientă atenție din
partea sistemului de sănătate.
Persoanelor cu dizabilități nu li se pun la dispoziție informații, educație pentru
sănătate sau servicii pentru a-și exercita dreptul la sănătate sexuală și
reproductivă. Potrivit anchetei Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități,
dintre femeile de vârstă reproductivă (15-49 de ani) cu dizabilități, 26% au raportat că
decizia de a folosi contracepția le aparține în primul rând lor, iar 36% că este o decizie
comună, pe care au luat-o cu partenerul. Prin comparație, 36% dintre femeile fără
dizabilități au declarat că iau singure deciziile privind contracepția. Proporția femeilor
care iau singure deciziile legate de contracepție este mai mare în mediul urban și în
rândul celor cu un nivel de educație mai înalt. Proporții similare de femei active sexual
cu dizabilități (16%), respectiv fără dizabilități (20%) au utilizat contraceptive moderne
în ultimii doi ani. Un procent alarmant de 16% dintre femeile cu dizabilități și 14% dintre
cele fără dizabilități au raportat că nu au avut libertatea de a refuza contactul sexual
în relația cu partenerul.
587
Prin „sănătatea sexuală și reproductivă” înțelegem, conform definiției Națiunilor Unite formulate în Programul de Acțiune
a Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea, din 1994, „bunăstarea fizică, mentală și socială completă, nu
doar absența bolii sau infirmității, în toate aspectele legate de sistemul reproducător, de funcțiile și procesele sale” (Fondul
Națiunilor Unite pentru Populație, 2004).
588
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, SSR cuprinde o gamă largă de aspecte de sănătate incluzând planificarea familială,
îngrijirile materne și ale nou-născutului, prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, SSR
a adolescentului, screeningul pentru cancer de col uterin, prevenirea și managementul infertilității.
285
Sănătate
FIGURA 37 Procentul femeilor cu vârsta de 15-49 ani care iau propriile decizii informate
privind relațiile sexuale, folosirea contraceptivelor și folosirea serviciilor de
sănătate sexuală și reproductivă
Femei care afirmă că...
...folosirea contracepției este în principal decizia lor ...ele iau deciziile cu privire la îngrijirea sănătății lor
sexuale (reproductive)
36% 56%
24% 44%
29% 43%
...pot spune nu soțului/partenerului lor dacă nu doresc să întrețină relații sexuale

61%
54%
52%
Femei de 15-49 ani: Fără dizabilități Cu unele dizabilități Cu dizabilități severe

Ca persoanele cu dizabilități să se bucure de sănătate sexuală și reproductivă,
trebuie să aibă acces la informații și servicii adaptate, oferite de specialiști
care înțeleg nevoile specifice dizabilității lor. Mai exact, este esențială îndeplinirea
următoarelor trei condiții, ce vor fi analizate în continuare:
1. Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces (atât în școală, cât și în societate)
la informații adaptate vârstei și nevoilor, referitoare la reproducere şi planificare
familială,589 astfel încât să facă alegeri sănătoase cu privire la exercitarea
sexualității și prevenirea bolilor.
2. Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la aceeași gamă de servicii
de SSR ca celelalte persoane.590 Aceste servicii includ accesul la mijloace de
planificare familială, screeninguri sau vaccinări pentru prevenirea bolilor ce
afectează aparatul reproducător și la îngrijire prenatală și postnatală. Aceste
servicii trebuie să fie la același nivel de calitate şi standard de îngrijire ca pentru
persoanele fără dizabilități, gratuite sau la prețuri accesibile.
3. Specialiștii care furnizează servicii de sănătate sexuală și reproductivă trebuie să
fie instruiți să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități.
Accesul la informații și educație

România nu are în prezent politici pentru a crește accesul persoanelor cu
dizabilități la informații, educație sau servicii SSR sau pentru sensibilizarea și
instruirea specialiștilor SSR cu privire la nevoile acestor persoane. Ultima Strategie
Naţională privind Sănătatea Sexualității şi Reproducerii a acoperit perioada 2002 –
2006. În Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 au fost formulate măsuri specifice
legate de domeniul SSR, precum furnizarea contracepției gratuite, creșterea acoperirii
teritoriale a furnizorilor de SSR, diseminarea de informații cu privire la SSR către
589
CDPD, art. 23 alin. (1) lit. b).
590
CDPD, art. 25 alin. (1), lit. a), art. 23 alin. (1) lit. b).
286
Sănătate
populație și implementarea de programe de screening populațional de col uterin și

sân, însă cele mai multe dintre acestea nu au fost implementate.591 În plus, Strategia nu
prevede ca măsurile pentru populația generală să fie adaptate nevoilor specifice ale
persoanelor cu dizabilități. Astfel, în prezent sunt în vigoare doar principiile de politică
publică în domeniul SSR promovate prin Legea nr. 46/2003 a Drepturilor Pacientului,
respectiv: dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii, dreptul pacienților de
a alege cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii și dreptul pacienților la
metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.592
Copiii și tinerii cu dizabilități au acces limitat în școli la informații și educație despre
SSR. Din 2004, educația sexuală este predată în cadrul disciplinei „Educație pentru
Sănătate”, atât în școli de masă, cât și în școli speciale. Cursul are însă o acoperire
extrem de redusă, cu atât mai mult în rândul elevilor cu dizabilități. Un raport al
Administrației Prezidențiale din 2016 semnala că, în anul școlar 2014-2015, disciplina
„Educație pentru sănătate” se preda doar în aproximativ 30% din școlile din România
și doar 6% dintre elevii de toate vârstele erau înscriși.593 În plus, curriculumul nu este
adaptat, și nici nu există informații despre disponibilitatea manualelor disciplinei în
formate accesibile elevilor cu dizabilități.
Nici intervențiile din afara școlii nu țintesc copiii sau adulții cu dizabilități. Anual
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP)594 derulează, prin Direcțiile Județene
de Sănătate Publică (DSP), acțiuni de informare și educare comunitare (IEC) pentru
creșterea gradului de conștientizare a populației generale și a grupurilor vulnerabile
cu privire la anumite riscuri de sănătate care sunt considerate prioritare. O analiză
ad-hoc a rapoartelor de activitate disponibile pe paginile de internet ale DSP-urilor,
efectuată pentru acest raport, arată că acțiunile IEC sunt subfinanțate595 și se derulează
cu precădere în școli, în mass-media sau în spații publice precum parcuri sau pe
stradă, dar persoanele cu dizabilități nu se numără printre grupurile vulnerabile vizate.
O cercetare calitativă realizată în 2014 în centre rezidențiale pentru persoane adulte
cu dizabilități a semnalat că educația SSR a persoanelor cu dizabilități din centre era
limitată la inițiative de mică amploare, locale, inițiate de obicei de angajații centrelor,
de persoanele cu dizabilități sau de aparținătorii acestora.596
Acces la aceeași gamă de servicii de SSR ca persoanele fără

dizabilități
Persoanele cu dizabilități nu au acces la mijloace gratuite de contracepție. Conform
reglementărilor curente, mijloacele contraceptive gratuite597 pot fi distribuite doar de
medici obstetricieni-ginecologi, în cabinete de planificare familială care funcționează
în spitale sau secții de obstetrică-ginecologie. Dar datele disponibile arată că există
frecvent discontinuități în asigurarea acestor dispozitive, atât pentru populația
591
INSP (2018) și IPPF (2016).
592
Conform Legii Drepturilor Pacientului nr. 46/2003, Articolul 28.
593
Puținele date existente semnalează trei cauze pentru această acoperire redusă. În primul rând, disciplina este opțională,
însemnând că trebuie aprobată de consiliul de administrație al școlii, în urma consultării cu elevii, părinții și cadrele didactice.
Doi, în unele școli nu există suficiente cadre didactice pregătite să predea conținutul. Nu în ultimul rând, în unele comunități,
școlile se supun presiunilor conservatoare venite din partea unor entități sociale (precum biserica sau asociațiile de părinți) și
astfel decid să nu ofere cursul.
594
În fiecare an, Institutul de Național Sănătate Publică implementează Subprogramul „Promovarea Sănătății și Educație pentru
Sănătate” finanțat de Ministerul Sănătății (Ordin nr. 377/2017).
595
Deși este derulat la nivel național, Subprogramul „Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate” are un buget redus (doar
1,5 milioane de lei/an), în timp ce obiectivul său este să atingă în toate cele 42 de județe, aproximativ 500.000 de persoane din
grupuri vulnerabile și aproape 1 milion de persoane din populația generală.
596
Gîrlescu et al. (2014).
597
Finanțarea acestor măsuri este acoperită, conform legii, din fonduri de la bugetul de stat (Ministerul Sănătății), prin Subprogramul
VI.2 de Sănătate a femeii implementat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.
287
Sănătate
generală, cât și pentru persoanele cu dizabilități. De exemplu, în 2018 și 2020, Ministerul

Sănătății nu a alocat fonduri pentru achiziția de contraceptive.598
Persoanele cu dizabilități au acces redus la screening pentru depistarea
cancerului de sân și a cancerului de col uterin,599 precum și la vaccinarea anti-HPV.
Screeningul pentru cancerul de col uterin este dedicat femeilor cu vârste între 25 și 64
de ani și este disponibil doar într-o rețea limitată de spitale, laboratoare și centre de
diagnostic publice. Femeile care doresc să se testeze gratuit trebuie să se deplaseze
personal la una dintre aceste unități,600 care nu sunt neapărat accesibile persoanelor
greu deplasabile. Programul pilot pentru depistarea cancerului de sân, planificat să
înceapă în martie 2020,601 nu prevede activități care să crească accesul persoanelor cu
dizabilități.602 Campania de vaccinare gratuită anti-HPV a început în ianuarie 2020, dar
în descrierea ei nu sunt menționate acțiuni pentru acoperirea vaccinală a persoanelor
cu dizabilități.603
Pregătirea specialiștilor pentru a răspunde nevoilor specifice ale

Personalul medical și psihosocial care lucrează în serviciile dedicate persoanelor
cu dizabilități nu este instruit pentru a oferi consiliere privind SSR. Consilierea
pentru SSR nu este inclusă în formarea inițială a personalului medical, iar ocaziile
de formare continuă sunt în general sporadice și au o acoperire limitată.604 Nu există
nicio indicație că programele existente de instruire abordează problema dizabilității
în contextul SSR. Situația este similară în cazul personalului din serviciile sociale. De
exemplu, majoritatea furnizorilor de servicii sociale care au participat în cercetarea
calitativă au declarat că nu ar ști cum să își sprijine clienții pentru exercitarea drepturilor
sexuale și reproductive.
Accesul limitat la servicii de SSR este cauzat nu doar de probleme structurale
privind acordarea serviciilor, ci și de un context cultural dominat de prejudecăți.
O cercetare efectuată anterior,605 precum și interviurile efectuate pentru acest
raport indică faptul că persoanele cu dizabilități sunt supuse frecvent controlului
sexualității și al fertilității. Controlul, exercitat de familii sau, în instituții, de personalul
medical, poate consta în administrarea fără consimțământ a contraceptivelor orale
sau a sterilizării, până la monitorizarea strictă a interacțiunilor pe care persoana cu
dizabilități le are cu alte persoane. Aceste practici sunt exacerbate în mod frecvent
de teama angajaților responsabili pentru siguranța fizică a persoanei cu dizabilități,
de prejudecăți privind capacitatea persoanelor cu dizabilități de a avea copii și de
a-i îngriji și de convingerea că persoanele cu probleme de discernământ nu au nevoi
598
INSMC (2018) și (2020).
599
Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau la populația
feminină eligibilă în regim de screening este finanțat de Ministerul Sănătății și urmărește ca până în 2022 să atingă aproximativ
50% din populația țintă – femei cu vârste între 25 și 64 de ani (Ordin nr. 377/2017).
600
În 2018, Ministerul Sănătății a achiziționat cu finanțare de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 8 unități
mobile de screening, câte una pentru fiecare regiune de dezvoltare. Activitatea acestora ar urma să completeze subprogramul,
asigurând inclusiv screeningul persoanelor cu acces mai redus la servicii de sănătate (cum ar fi locuitorii din mediul rural și
persoanele din grupuri marginalizate).
601
Ministerul Sănătății este în curs de a implementa un proiect-pilot în perioada martie 2020-octombrie 2023, finanțat din fonduri
europene. Proiectul țintește însă doar 30.000 de femei cu vârste între 50 și 69 de ani care locuiesc în patru regiuni de dezvoltare
(Nord-Vest, Vest, Nord-Est și Sud-Est).
602
În absența unor programe naționale cu acoperire corespunzătoare, majoritatea apelează la teste contra-cost. Astfel, o
persoană plătește între 80 și 140 lei pentru examenul Babeș-Papanicolau (în funcție de tipul examenului) și între 300 și 400 de
lei pentru o ecografie mamară bilaterală.
603
Vaccinul se administrează de medicul de familie, însă au prioritate fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani ale căror părinți/
reprezentanți legali au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această
vârstă, dacă au solicitat.
604
IPPF (2016).
605
Gîrlescu et al. (2014).
288
Sănătate
sexuale sau relaționale și că ar trebui împiedicate să aibă copii. Mai mult decât atât, o
parte dintre membrii familiilor, precum și o parte din personalul psihosocial și medical
împărtășește credința că normalizarea nevoilor sexuale ale persoanelor cu dizabilități
reprezintă un risc social și de sănătate.
Percepții privind barierele care împiedică exercitarea dreptului persoanelor cu

CASETA 43
dizabilități la sănătate sexuală și reproductivă

Lipsa campaniilor de informare SSR pentru persoanele cu dizabilități
„Din start ni se spune că nu este cazul [ca fiica mea să primească informații cu privire la SSR].
Nici nu a venit informația [despre SSR, deși] putea să vină de la un medic de familie, să aducă o
informație către persoanele cu dizabilități, să facem o întâlnire, o campanie. Sunt campanii, dar
pentru copiii și tinerii normali. N-am auzit pe nimeni la televizor să vorbească de copiii sau fetițele
cu dizabilități. Ați auzit vreodată? Eu nu. Și dacă ei nu sunt incluși, părinții nu îi duc [la medic]. Îl duci
pe cel sănătos, nu te gândești că poate trebuie să-l duci și pe celălalt. Ce v-am mai spus: [ar trebui
să asigure] informarea către noi, să zică că se face vaccin [anti-HPV] la fete, inclusiv la fetițele cu
dizabilități.” (Mamă tânără cu sindromul Down, județul Buzău)
Servicii de SSR neadaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități
„Unde o duc eu pe M., cine mi-o consultă ginecologic? N-am fost și nici n-am încercat, ce să-i facă?
Cum să se uite, unde să se uite? Pot doar să o duc la ecograf o dată la unul sau doi ani, dar nu
[la consult] ginecologic. Cum să-i explicăm? Și nimeni nu ne învață, dacă m-aș duce la medicul
de familie, cred că m-ar da afară. Lor nu le convine.” (Mamă tânără cu sindromul Down, județul
Buzău)
Contracepția modernă nu este gratuită
„[Ea] a luat luna asta medicația [contraceptivă], dar luna viitoare n-a mai luat. N-a mers la
planning [să își pună sterilet], că a zis că ia contraceptive. Prezervativ nu folosește. Între timp,
rămâne gravidă. Deci a făcut copiii. La Buzău deocamdată nu se pun gratuit steriletele, dar fac
rost de el gratis. Mi-l dă DGASPC, prin Fundația SERA. Numai că trebuie plătită montarea. Ar fi
frumos dacă [ar exista buget] și pentru montat steriletul, nu doar de sterilet. În [alt județ] deja se
și montează gratuit.” (Asistent medical comunitar, mediul rural, județul Buzău)
Lipsa instruirii personalului medical și psihosocial
„Nu știu ce să răspund, poate doar cei care se află în sistemul de protecție, pentru că altfel noi
nu cuantificăm în niciun fel asta, nu ne-a interesat niciodată aspectul ăsta și nu am vorbit cu
persoanele [cu dizabilități] despre asta. Este greu să vorbesc despre ceva ce nu știu, nu știu ce să
răspund.” (Reprezentant furnizor servicii sociale, sectorul neguvernamental, județul Buzău)
Teamă pentru siguranța persoanei cu dizabilități
„O scot în stradă și își bate unul joc de ea, apoi ce fac? Și nici nu poate să se exprime, să spună
măcar ce i s-a întâmplat. [...] Văd că își dorește, dar dacă nu se poate. Cum să o lași să facă lucru
ăsta, tu ca părinte trebuie să o ții pe loc.” (Mamă, reprezentant persoană cu dizabilități intelectuale,
județul Suceava)
Prejudecăți
„Mi-au zis că eu nu pot să cresc copii.” (Femeie cu dizabilități, județul Mehedinți)
„În condițiile în care el are un grad de handicap de nu se poate, dar instinctul sexual există, ea,
la fel și pe urmă ne trezim că am mărit numărul celor [care trăiesc] pe stradă, unde îl duci?”
(Reprezentant furnizor privat servicii sociale, județul Buzău)
„Nu se pune problema, am impresia că și medicamentele care le ia și boala psihica care e, nu este
gândul lui de așa ceva. Exclus! Nu se gândește de așa ceva. Pentru alții o fi o problemă, dar pentru
el, fiind așa cum este, chiar nu. [...] Să aibă instinctele alea, să se uite după o femeie... chiar nu.”
(Reprezentant persoană cu dizabilități intelectuale, județul Mehedinți)
„Eu nu sunt de acord [să facă un copil], mai ales un copil bolnav. Mai ales ăștia cu debil mintal,
deci dacă omul ăla este nebun, cum poate să își crească copilul? Că este nebun, că este sănătos
copilul, Dumnezeu știe, dar cum îi poartă de grijă?” (Mediator sanitar, mediul urban, județul Mureș)
„Îi mai zic «lasă, mă, mamă, că te însori». El zice «Ce să mă mai însor eu, mamă, cine se mai uită
la mine? Că eu sunt bolnav, nu mă mai ia nicio fată».” (Mamă, reprezentant bărbat cu dizabilități,
județul Buzău)
289
Sănătate
„Nu pot să îmi închipui, de exemplu, o persoană care nu are picior cu cine ar putea face sex. Eu nu
pot să îmi închipui, că nu am avut ocazii de genul ăsta în familie sau prin cunoștințe ca să știu dacă
are sau nu are partener.” (Persoană seropozitivă, județul Suceava)
Măsuri recomandate
1 Casele Corpului Didactic să organizeze programe de formare continuă privind
metode de adaptare a curriculumului „Educație pentru Sănătate” la nevoile
elevilor cu dizabilități.
2 Ministerul Sănătății (MS) să adopte o strategie națională de sănătatea sexualității

și reproducerii care să prevadă măsuri pentru respectarea dreptului la sănătate
sexuală și reproductivă (SSR) al persoanelor cu dizabilități.
3 MS să adopte ghiduri de practică pentru furnizarea serviciilor SSR către

4 MS să includă contraceptivele moderne pe lista medicamentelor și dispozitivelor

de sănătate, prin programe naționale de sănătate publică.

Adopții să modifice standardele specifice minime de calitate obligatorii pentru
servicii sociale, în sensul introducerii obligativității ca personalul de specialitate
din serviciile sociale publice și private să fie format specific pentru furnizarea
de informații și cunoștințe despre exercitarea drepturilor de SSR în rândul
290
Sănătate
7.3 7.3
Accesul limitat
Accesul la tratament
limitat cu cu demnitate și
la tratament
demnitate și respect
respect

servicii medicale de aceeași calitate ca
restul populației, fără a fi tratate în
mod diferit de către persoanele care
acordă aceste servicii.

Procentul persoanelor cu dizabilități care s-au
simțit discriminate sau hărțuite în ultimele 12 luni
din cauza dizabilității atunci când au accesat Atitudinile inadecvate față de
rețeaua sanitară, conform anchetei naționale
persoanele cu dizabilități manifestate
realizate pentru acest raport în 2020
de personalul din domeniu reprezintă
deseori una dintre principalele bariere
31% în calea accesului la serviciile
17% medicale.
Cu unele Cu dizabilități
Cercetarea calitativă realizată pentru acest raport a arătat că:
Personalul medical are Personalul medical are Personalul medical are

uneori tendința de a uneori tendința de a uneori tendința de a
desconsidera abilitățile desconsidera capacitatea desconsidera ceea ce
fizice sau intelectuale ale de a se îngriji a pacientul cu dizabilități
pacientului cu dizabilități. pacientului cu dizabilități. știe despre propriile
afecțiuni medicale.
291
Sănătate
Personalul medical nu Programele de formare Monitorizarea și evaluarea

este pregătit în școală cu continuă pentru cadre modului în care sunt
privire la drepturile și medicale de obicei nu acordate serviciile
nevoile persoanelor cu includ teme legate de medicale nu măsoară sau
dizabilităţi. drepturile și nevoile iau în considerare nivelul
persoanelor cu dizabilităţi. de mulțumire sau
nemulțumire a pacienților
cu dizabilităţi față de
aceste servicii.

Sunt necesare instrumente și ghiduri care să îndrume personalul medical cu
privire la modul în care să se comporte cu persoanele cu dizabilități.
Este necesar ca furnizorii de servicii medicale să fie obligați să își formeze
personalul cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități pentru a putea
funcționa.
Trebuie să existe cursuri de formare continuă privind drepturile persoanelor cu
dizabilități pentru personalul care deja profesează în servicii medicale, iar acestui
personal să i se ceară să repete cursurile la un anumit interval de timp.
Nivelul de mulțumire a pacienților cu dizabilități față de serviciile medicale trebuie
să fie măsurat.
292
Sănătate
7.3 Accesul limitat la tratament cu demnitate și respect

Persoanele cu dizabilități trebuie să poate utiliza servicii medicale la același standard
ca restul populației, fără să se confrunte cu discriminare și prejudecăți din partea
furnizorilor de servicii.
Sănătatea și bunăstarea persoanelor cu dizabilități depind de posibilitatea
accesului nelimitat la servicii medicale, însă atitudinile inadecvate ale personalului
din domeniu față de persoanele cu dizabilități reprezintă deseori una dintre
principalele bariere de acces la aceste servicii. Potrivit anchetei Băncii Mondiale cu
persoane cu și fără dizabilități, dintre persoanele cu dizabilități severe care au accesat
serviciile medicale în ultimul an, 31% au raportat că s-au simțit cel puțin o dată
discriminate sau hărțuite din cauza dizabilității. O proporție semnificativă a persoanelor
cu unele dizabilități a suferit o discriminare similară. În cercetarea calitativă, respondenții
au semnalat că, în lipsa unei instruiri adecvate, personalul medical are tendința de a
subestima abilitățile fizice sau cognitive ale pacientului cu dizabilități, de a minimiza
capacitatea lui de a se (auto)îngriji sau adopta comportamente protective pentru
sănătate sau de a ignora importanța expertizei pe care pacientul cu dizabilități o are
în legătură cu propriile afecțiuni.
Procentul persoanelor cu dizabilități care s-au simțit discriminate sau hărțuite

FIGURA 38
în ultimele 12 luni din cauza dizabilității atunci când au accesat rețeaua sanitară
ca procent din totalul celor care au accesat astfel de servicii
Persoane cu 4% 6% 8% 83%
unele dizabilități
Persoane cu
9% 13% 9% 69%
În foarte mare măsură Într-o oarecare măsură În mică măsură Deloc
Este necesară îndeplinirea a minim trei condiții pentru rezolvarea acestei probleme:
1. Personalul din serviciile medicale să fie instruit să asiste pacienți cu dizabilități;
2. Personalul din serviciile medicale să cunoască drepturile persoanelor cu
dizabilități și să fie sensibil la nevoile acestora;
3. Respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități de furnizorii de servicii de
sănătate să fie monitorizată.
Formarea de bază a personalului medical nu include cursuri sau module de curs
dedicate drepturilor și nevoilor persoanelor cu dizabilități. Facultățile de medicină
și școlile postliceale includ în programa obligatorie cursuri care abordează noțiuni și
abilități de identificare a nevoilor pacientului, de comunicare și îngrijire centrată pe
pacient, fără nicio referire specială la persoanele cu dizabilități. Cursurile apar sub
diverse denumiri (cum ar fi: bazele comunicării medicale, comunicarea cu pacientul,
psihologie medicală sau abilități de comunicare)606 și sunt incluse doar în programa
606
După cum reiese din analize ad-hoc ale programelor afișate pe paginile de internet ale universităților publice de medicină,
farmacie și stomatologie.
293
Sănătate
primilor ani de studiu. Un absolvent tipic al facultății de medicină beneficiază de

instruire formală privind drepturile, nevoile și comunicarea cu pacientul în primii trei
ani de studiu, înainte de a începe practica clinică.
Oferta de programe acreditate de educație medicală continuă (EMC) care
abordează drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități este foarte redusă.
Datele disponibile pe pagina de internet a Colegiului Medicilor din România (CMR),
organismul responsabil cu acreditarea programelor EMC dedicate medicilor, arată că,
în anul universitar 2019-2020, niciunul din cele aproximativ 1.100 de cursuri de scurtă
durată oferite de opt universități publice607 nu aborda ca temă principală drepturile și
nevoile pacienților cu dizabilități sau dizabilitatea în general. Doar zece cursuri
acopereau subiecte înrudite (cum ar fi: etică și malpraxis,608 noțiuni de etică și legislație609
și comunicarea cu pacientul).610 În urma unei decizii adoptate de CMR la finalul anului
2018, în prezent mai pot fi furnizori de EMC, pe lângă Facultățile de medicină, doar
institutele medicale, asociațiile medicale și filialele județene ale CMR. Astfel au fost
excluși furnizori din sectorul public, non-profit și pentru-profit care nu aveau ca
activitate principală formarea personalului medical, deși aveau în portofoliu și cursuri
despre cunoștințe și abilități psihosociale sau de interacțiune cu diverse categorii de
pacienți. Ca rezultat al acestei decizii, lista furnizorilor acreditați CMR s-a redus de la
aproape 300 în 2018, la 90 în 2020. Nu există informații publice disponibile privind
cursurile acreditate dedicate personalului medical mediu.611
Competențe necesare personalului medical pentru îngrijirea pacienților cu

CASETA 44
dizabilități
1. Înțelegerea și acceptarea dizabilității ca o manifestare a diversității umane;
2. Creșterea competențelor de evaluare a consecințelor funcționale pe care le au dizabilitățile și
diversele condiții medicale;
3. Însușirea unor principii generale de etichetă pentru interacționarea cu persoanele cu dizabilități;
4. Învățarea și înțelegerea rolurilor pe care le au alți profesioniști din echipe integrate de îngrijire
a persoanelor cu dizabilități;
5. Înțelegerea legislației naționale antidiscriminare, a CDPD, a standardelor etice relevante și a
principiilor adaptării rezonabile și ale designului universal în cazul serviciilor medicale;
6. Furnizarea unei îngrijiri centrate pe pacient, inclusiv acceptarea percepției pacienților asupra
a ceea ce înseamnă o viață de calitate.
Sursa: Kirschner și Curry (2009: 1334–1335).
607
În anul universitar 2019-2020 au primit acreditare pentru furnizare de EMC 8 din cele 10 universități publice de medicină. În
afara universităților publice, în România funcționează și două universități private de medicină. https://www.cmr.ro/new/index.
php/2020/02/cursuri-postuniversitare-2019-2020/
608
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a oferit 5 cursuri de etică și malpraxis, printre care unul
intitulat „Etică și malpraxis în practica psihiatrică. Competență, incompetență și internare involuntară. Studii de caz”. Cursul
avea durata de 30 de ore, era planificat pentru o singură serie de 20 de participanți, în anul universitar 2019-2020: http://www.
umfcluj.ro/images/fisiere/rezidentiat/2020/Oferta%20CPU%20final_mar2020.pdf
609
Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova oferă două cursuri care acoperă și noțiuni despre etică și legislație, însă fără
legătură cu dizabilitatea.
610
Cursuri pe această temă au fost oferite de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (3), Facultatea de
Medicină și Farmacie Galați (1) și Facultatea de Medicină și Farmacie Brașov (1).
611
Formarea continuă a personalului medical mediu este reglementată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și
Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) care, asemenea CMR, acreditează furnizorii de formare și cursurile pe care
aceștia le oferă. În cazul OAMGMAMR, pe lângă furnizorii tradiționali (facultăți de medicină și asociații medicale), furnizorii pot
fi ONG-uri, persoane fizice și chiar OAMGMAMR. OAMGMAMR furnizează asistenților și moașelor serviciul de informare Psiho
Assist, punându-le la dispoziție pe pagina de internet articole educaționale despre comunicarea cu pacienți cu dizabilități
psihiatrice, de vedere, de vorbire și altele: https://www.oammrbuc.ro/index.php?categorie=20
294
Sănătate
Personalul din sectorul de sănătate nu are suficiente oportunități de informare și

conștientizare cu privire la drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități. Unele
instituții și organizații neguvernamentale care implementează proiecte cu finanțare
europeană sau internațională livrează și cursuri, conferințe și ateliere pe teme legate
de drepturile persoanelor vulnerabile, inclusiv ale celor cu dizabilități. Deși unele
evenimente atrag și personal din sectorul medical, aceste inițiative nu sunt de
amploare, fiind adesea limitate geografic și derulându-se doar în perioada de
implementare a proiectului. Totodată, conform SNPD 2016-2020, Guvernul României
s-a angajat la creșterea gradului de conștientizare a profesioniștilor din domeniul
sănătății cu privire la drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități, prin furnizarea
instruirii relevante și promovarea de standarde de etică în practica medicală. Nu există
însă date care să indice că au fost adoptate astfel de măsuri la nivel național în
perioada dintre 2014-2020.
Strategii pedagogice pentru integrarea în educația medicală a principiilor și

CASETA 45
competențelor necesare furnizării de îngrijire pacienților cu dizabilități

1. Organizarea de cursuri cu lectori din rândul persoanelor cu dizabilități;
2. Organizarea de ateliere/conferințe/seminare la care să fie invitați reprezentanți ai persoanelor
cu dizabilități și persoane care reprezintă drepturile persoanelor cu dizabilități;
3. Organizarea de sesiuni de practică clinică în unități de îngrijire pentru persoane cu dizabilități
(cum ar fi centrele rezidențiale);
4. Desfășurarea de exerciții de simulare a dizabilității în care studenții sunt invitați să utilizeze
anumite dispozitive și tehnologii asistive;
5. Crearea de ocazii de învățare inter-disciplinară atât în formarea inițială, cât și în cea continuă
(de exemplu, implicarea personalului medical în oportunități comune de învățare cu asistenți
sociali, logopezi și psihologi).
Sursa: Shakespeare și Kleine (2013).
Nu există mecanisme de monitorizare a respectării drepturilor și nevoilor

persoanelor cu dizabilități în toate serviciile medicale. Profesiile implicate în
îngrijirea medicală sunt guvernate de coduri deontologice care enunță ca valoare
centrală nediscriminarea pacienților, inclusiv a celor cu dizabilității. Cu toate acestea,
nu există date pe baza cărora să se poată evalua dacă drepturile pacienților cu
dizabilități au fost sau nu respectate. De exemplu, există un mecanism de feedback al
pacientului în spitalele publice, prin care orice pacient sau aparținător poate completa
la externare un chestionar standard de măsurare a satisfacției sau poate trimite
sesizări electronice privind calitatea serviciilor oferite și integritatea personalului din
spital.612 Aceste date sunt colectate într-un sistem centralizat administrat de Ministerul
Sănătății,613 iar spitalele sunt obligate să acționeze pentru a remedia orice reclamație.
Dar acest mecanism de feedback nu este implementat unitar în toate spitalele din
țară,614 iar chestionarul utilizat nu colectează date despre statusul de dizabilitate al
pacientului. Totodată, pentru alte categorii de servicii medicale, cum ar fi medicina de
familie, ambulatoriul de specialitate, unitatea medico-socială sau stomatologia, legea
nu solicită un sistem similar pentru evaluarea satisfacției pacienților.
612
Ordinul nr. 146/2015 al Ministerului Sănătății reglementează implementarea Mecanismului de feedback al pacientului în spitalele
publice din România.
613
Prin Ordinul nr. 740/2011, Casa Națională de Asigurări de Sănătate implementează mecanismul „Evaluarea satisfacției
asiguraților faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate”. Metodologia prevede
ca toate Casele Județene de Asigurări de Sănătate să colecteze semestrial, prin intermediul furnizorilor contractați, chestionare
de la un eșantion de conveniență de 400 de asigurați. Prin comparație, în 2019, mecanismul Ministerului Sănătății a colectat în
jur de 200.000 de chestionare de la pacienții spitalelor publice.
614
Observatorul Român de Sănătate (2020).
295
Sănătate
CASETA 46 Percepții privind atitudinea personalului din sectorul medical față de

Dificultăți de comunicare ale personalului medical cu pacienții cu dizabilități
„[...] dacă femeia-ți vine în cabinet, medicul […] folosește niște termeni medicali, femeia zice «Da,
da, da, am înțeles.» Și când iese afară n-a înțeles nimic, că i-a fost rușine să întrebe.” (Asistent
medical comunitar, mediul rural, județul Buzău)
„El [pacientul] trebuie să înțeleagă din capul locului că nu-i faci rău. În special asistentele sunt
asociate cu seringa, cu acul, și din start ei sunt sub un factor de stres mare. De partea asistentului,
totul trebuie explicat, [însă] în momentul în care trebuie să aloce o perioadă [adițională] de timp
unui pacient, este clar că activitățile rămân în urmă. Și nu alocă nici pentru că nu are timp, și pentru
că uneori nu știe cum să facă exact managementul pacientului din categoria respectivă.” (Director
de îngrijiri, spital județean)
Lipsa mecanismelor de feedback al pacientului pentru unele categorii de servicii medicale
„Ar trebui și la medici cum este la farmacii, [să întrebe] «V-a plăcut serviciul nostru?». [Aș răspunde]
Nu. Întotdeauna, nu [râde]. La doamna doctor, dacă nu are băută cafeaua, s-ar putea să nici nu
vreau să intru în cabinet.” (Mamă tânără cu sindromul Down, județul Buzău).
Măsuri recomandate
Adopții (ANDPDCA), în colaborare cu Ministerul Sănătății (MS) și cu reprezentanți
ai persoanelor cu dizabilități, să elaboreze un document (ghid) care să formuleze:
(i) un set de principii și competențe cheie care trebuie să guverneze interacțiunea
personalului medical cu pacienții cu dizabilități și (ii) recomandări de bune practici
pedagogice pentru integrarea principiilor și competențelor formulate în educația
medicală inițială și continuă. Documentul ar trebui distribuit către furnizorii
de educație medicală inițială și continuă. ANPDPCA ar trebui să monitorizeze
periodic (anual sau bianual) dacă practicile recomandate sunt puse în aplicare
de către furnizori.
2 Autoritatea Națională de Management și Calitate în Sănătate să includă printre

criteriile de acreditare pentru spitale și ambulatorii cerința ca acestea să le
asigure angajaților formare privind drepturile și nevoile pacienților cu dizabilități,
atât la angajare/contractare, cât și ulterior, cel puțin o dată într-un interval de
5 ani.615
3 Organismele care reglementează profesiile medicale (medici, asistenți medicali

și altele) și non-medicale (asistenți sociali, psihologi, logopezi și altele) implicate
în acordarea de îngrijiri pentru persoane cu dizabilități în unități medicale: (i) să
solicite ca fiecare profesionist să urmeze o dată la 5 ani sesiuni de instruire pe
teme care abordează drepturile și nevoile specifice ale pacienților cu dizabilități
și (ii) să încurajeze, de exemplu, prin sistemul de acordare de puncte sau credite,
autorizarea de cursuri care abordează drepturile și nevoile speciale ale pacienților
cu dizabilități.
615
Conform Deciziei nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România privind reglementarea sistemului național de EMC, a criteriilor şi
normelor de acreditare a furnizorilor de EMC, precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităților de EMC
adresate medicilor, numărul minim de credite EMC pe care un medic trebuie să le acumuleze în vederea evaluării profesionale
periodice este 200, pe parcursul a 5 ani.
296
Sănătate
4 Casa Națională de Asigurări de Sănătate să modifice chestionarul de măsurare

a satisfacției pacienților prin inserția unui câmp care să permită identificarea
pacienților cu dizabilități și a gradului de satisfacție a pacienților, dezagregat în
funcție de dizabilitate.
5 MS să adapteze procedura de feedback al pacientului utilizată de spitale la

nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități, precum și să o extindă la toate
categoriile de furnizori de servicii medicale pe care le decontează din fonduri
publice.
297
8. 8. Participare
Participare socială
socială
Ovidiu
Ovidiu a suferit în urmă cu 16 ani un accident la tăiat de lemne în pădure – un
copac i-a căzut peste picior. Doctorii i-au spus că singura variantă este să îi fie
tăiat piciorul.
„A trecut, dar au fost durerile mari. Am făcut o depresie urâtă. Înainte munceam
toată ziua… e greu când cazi dintr-odată. Am fost la psihiatru șapte ani, apar
niște gânduri de zici că ți le bagă cineva în cap. Uneori mă internam câte 16 zile.
M-au ajutat mult în perioada aceea familia, prietenii… tot satul a fost lângă mine.
Din 2010 am început să lucrez cu o fundație și am început să fac sport. Prima
oară nu am vrut să merg în tabără cu ei. Mi-era teamă. Dar am mers și am simțit
că m-am schimbat. Am cunoscut oameni noi și de-atunci le spun tuturor
persoanelor cu dizabilități pe care le întâlnesc să încerce să iasă, să nu se izoleze.
Cu sportul, am văzut lucruri, locuri, am fost la București, la mare.”
Ovidiu practică mai multe sporturi, dar cel mai mult îi place baschetul.
Persoanele cu dizabilităţi trebuie să poată lua parte la

cultură atât din postura de consumatori (spectatori,
vizitatori, cititori), cât și din cea de creatori (persoane care
creează acte, evenimente sau produse culturale).
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa la

activități sportive în afara școlilor sau în școli, în cadrul
concursurilor de profesioniști sau ca amatori.
TAT
VO
Persoanele cu dizabilități trebuie să nu fie împiedicate să

voteze și să candideze la alegeri.
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa la

viața comunităților în care trăiesc și a societății, inclusiv ca
membri în organizații.
Care sunt principalele probleme privind participarea socială

în România?
1 Accesul limitat la activități culturale

Unele persoanele cu dizabilități întâmpină bariere în accesul la viața culturală.
2 Accesul limitat la activități sportive și de recreere și turism
Unele persoanele cu dizabilități întâmpină bariere în accesul la activitățile
sportive, de petrecere a timpului liber și turistice.
3 Accesul limitat la procesul electoral
Unele persoanele cu dizabilități întâmpină bariere în realizarea dreptului de a
vota și nu sunt susținute să candideze.
4 Participarea limitată la viața publică
Unele persoane cu dizabilități nu pot să facă parte pe deplin din comunitățile și
societatea în care trăiesc.
299
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa activ ca membri deplini ai
societății, cu drepturi egale. În acest capitol sunt discutate patru dimensiuni ale
participării. În primul rând, viața culturală trebuie să includă experiențele persoanelor
cu dizabilități, iar aceste persoane trebuie să aibă acces și să fie încurajate să participe
la evenimentele și produsele culturale, atât din postura de consumatori, cât și de
producători. În al doilea rând, persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa la
activități sportive în afara școlilor sau în școli, să se implice ca atleți profesioniști sau
amatori sau ca spectatori și să aibă acces la unități și servicii de recreere și turistice
în aceeași măsură ca restul populației. În al treilea rând, persoanele cu dizabilități
trebuie să fie încurajate să voteze și să candideze pentru funcții reprezentative și să nu
întâmpine obstacole în aceste privințe. În al patrulea rând, persoanele cu dizabilități
trebuie să aibă aceleași oportunități de participare la viața publică ca populația
generală, atât la nivel individual, cât și prin intermediul unor organizații sau altor
forme asociative.
Problemele principale analizate în acest capitol sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități culturale;
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități sportive și de recreere și
turism;
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la procesul electoral;
4. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități la viața publică.
300
8.1 8.1
Accesul limitat
Accesul la activități
limitat culturale
la activități culturale
Actele și produsele culturale pot fi de multe feluri: cărți, filme, piese de teatru,
spectacole de dans, concerte, muzee și multe altele.
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată fi spectatori și consumatori ai acestor
activități culturale, în egală măsură cu populația generală. Aceștia trebuie să aibă
ocazia să se pregătească pentru a deveni autori de acte sau produse culturale. În plus,
este important ca o parte dintre aceste acte și produse artistice să se refere și la
preocupările și experiențele persoanelor cu dizabilități.

Conform anchetei naționale realizate pentru acest raport în 2020, persoanele cu
dizabilități participă mult mai rar la activități culturale în calitate de spectatori sau
vizitatori ai unor monumente istorice. Persoanele care trăiesc în mediul rural participă
într-o măsură mai scăzută decât cele din urban, indiferent dacă au dizabilități sau nu.
Nu au participat în calitate
Fără dizabilități 63%
de spectatori sau
consumatori la activități Cu unele dizabilități 79%
culturale niciodată în
ultimul an Cu dizabilități severe 89%
Nu au vizitat un
Fără dizabilități 57%
monument istoric sau sit
arheologic (de exemplu, Cu unele dizabilități 72%
palat, castel, biserică sau
mânăstire) Cu dizabilități severe 83%
301
Discuțiile cu persoanele care fac parte din domeniul cultural sugerează

că persoanele cu dizabilități ajung mult mai rar în postura de creatori de
cultură decât cele fără dizabilități.
Multe acte sau produse culturale nu sunt adaptate și pentru persoane cu

dizabilități: de exemplu, puține spectacole de teatru sunt jucate și în
limbajul mimico-gestual sau titrate pentru persoanele cu probleme de
auz. De asemenea, actele și produsele culturale fac referire rar la
experiențele trăite de persoanele cu dizabilități.

Cultura și accesul la cultură al persoanelor cu dizabilități nu sunt priorități pe
agenda autorităților și nu există mecanisme de finanțare specifice pentru produse
culturale pe teme care țin de experiențele specifice trăite de persoanele cu
dizabilități.
Instituțiile culturale nu sunt accesibilizate. În 5/127 2/199

cadrul unui sondaj realizat de Institutul
National pentru Cercetare şi Formare
Culturală, doar 5 săli de spectacol din 127 și
doar 2 muzee/biblioteci din 199 îndeplineau
toate criteriile de accesibilizare prevăzute
de lege. săli de spectacole muzee/biblioteci
accesibile accesibile
Sectorul cultural independent, comparativ cu sistemul public sau cu producătorii

culturali privați de mari dimensiuni, este mai activ în promovarea unei oferte
culturale incluzive social, dar nu este susținut nici financiar, nici cu alte resurse,
precum săli sau aparatură.
Nu există, la nivel național, programe de pregătire care să sprijine persoanele cu

dizabilități să devină creatori de cultură.

Unitățile de învățământ și programa după care se care pregătesc persoanele
interesate să devină creatori de cultură trebuie să fie accesibile pentru persoanele
cu dizabilități.
Instituțiile care oferă produse culturale și artistice trebuie să fie controlate regulat,
cel puțin o dată la 3 ani, pentru a constata dacă sunt accesibile pentru persoanele
cu dizabilități.
Statul trebuie să finanțeze un program de formare și angajare de interpreți pentru
persoanele cu probleme de auz și de vedere în cadrul instituțiilor culturale.
Statul trebuie să finanțeze, prin concurs, proiecte culturale pe teme legate de
dizabilitate.
302
8.1 Accesul limitat la activități culturale

Cultura616 poate contribui la combaterea discriminării și conștientizarea
drepturilor,617 problemelor și nevoilor persoanelor cu dizabilități. Produsele
creative, educaționale și artistice pot influența normele sociale și modul de viață al
oamenilor. Spectacolele de teatru, filmele, operele de artă și creațiile literare pot face
mai vizibile persoanele cu dizabilități, problemele și nevoile lor și pot sensibiliza publicul
cu privire la barierele cu care se confruntă zilnic persoanele cu dizabilități.618 În prezent,
factorii culturali acționează mai degrabă ca obstacole în calea realizării adecvate a
drepturilor persoanelor cu dizabilității, de exemplu, blochează respectarea legislației
anti-discriminare.619
Persoanele cu dizabilități pot fi creatori sau consumatori de evenimente și produse
culturale, iar acestea pot include teme legate de viețile lor. Considerăm foarte
importantă abordarea problematicii participării la viața culturală a persoanelor cu
dizabilități pe toate aceste dimensiuni.620
Persoanele cu dizabilități participă la activități culturale în procente și cu o
frecvență mai scăzute decât cele fără dizabilități. Această diferență există în
contextul unui consum cultural redus în rândul populației generale din România. Astfel,
populația care consumă evenimente culturale săptămânal sau lunar este de câteva
puncte procentuale în medie,621 dar în cazul populației cu dizabilități procentul este și
mai scăzut. Aceste diferențe devin mult mai ușor de observat pe intervale mai lungi
de timp. Nu mai puțin de 89% dintre persoanele cu dizabilități severe au declarat că
nu au participat la activități culturale niciodată în cursul ultimului an, față de 79% din
persoanele cu unele dizabilități și 63% dintre persoanele fără dizabilități.622 Consumul
cultural în mediul rural este semnificativ mai scăzut decât în cel urban. Nu au avut acces
la activități culturale în ultimul an 93% dintre persoanele cu dizabilități severe din rural
(cu 9 puncte procentuale mai mult decât în urban), 88% dintre persoanele cu unele
dizabilități (cu 16 puncte procentuale mai mult decât în urban) și 73% din persoanele
fără dizabilități (cu 20 de puncte procentuale mai mult decât în urban). Consumul
cultural descrește cu vârsta și crește semnificativ cu nivelul de educație pentru toate
categoriile în funcție de limitarea activității curente. Femeile au un consum cultural mai
scăzut decât bărbații.
616
CDPD definește cultura în două accepții: (i) un sens larg, de cultură ca sisteme de cunoștințe, reprezentări simbolice, stiluri
de viață, valori, norme, tradiții și credințe, atunci când face trimitere la „identitate culturală și lingvistică, inclusiv în ceea ce
privește limbajul semnelor și cultura persoanelor cu deficit de auz” (art. 30 alin. (4)) și (ii) un sens restrâns, de cultură creativă
și educațională, științe umaniste și arte, pentru care CDPD prevede standarde cu privire la respectarea drepturilor persoanelor
cu dizabilități (art. 30 alin. (1)-(3)). Definiții în dicționare online care fac distincție explicită între cele două sensuri: https://
www.merriam-webster.com/dictionary/culture; https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/culture. În cadrul acestei
secțiuni, sunt discutate în principal caracteristicile care țin de o definiție mai restrânsă a culturii, respectiv aceea de cultură
creativă și artă. Această analiză este făcută în orizontul culturii în sens larg, pentru a ilustra mai bine legăturile de determinare
dintre cele două, precum și consecințele asupra vieții persoanelor cu dizabilități. Anumite definiții fac explicit legătura între cele
două sensuri: „Cultura trebuie să fie privită ca un set de caracteristici spirituale, materiale, intelectuale și emoționale distinctive
ale unei societăți sau unui grup social, care însoțesc, alături de arte și literatură, stilurile de viață, modurile de conviețuire,
sistemele de valori, tradiții și credințe” conform UNESCO (2011).
617
În acest sens, afectează și realizarea art. 5 și 8 din CDPD.
618
Abordarea temei dizabilității în cadrul unui demers artistic, având în vedere că aceasta este o temă atât de importantă și de
actuală pe agenda statelor bunăstării în prezent, poate conduce, conform unor studii, la crearea unor produse artistice mai
autentice și mai reprezentative pentru societățile contemporane.
619
Yazbeck et al. (2004).
620
Subiectele cheie ce vor fi abordate cu privire la accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la cultură se bazează pe art. 30 al
CDPD.
621
Date anterioare confirmă acest nivel scăzut la nivel național. În 2018, între 1% și 4% din populația adultă chestionată în cadrul
unei anchete reprezentative la nivel național participa săptămânal la diferite activități culturale. În funcție de activitate, cei mai
puțini au fost vizitatorii muzeelor, iar cei mai mulți participanții la evenimente culturale (Croitoru și Becuț, 2018).
622
Conform anchetei Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități. Este posibil ca estimările să fie afectate de instituirea
stării de urgență COVID-19, în care accesul la evenimente culturale a fost redus.
303
FIGURA 39 Procentul
Tabelul populației
39: Procentul care
populației care a participat
a participat la activități
la activități culturale
culturale în în înanul
anul anterior, anterior,
funcție în
de dizabilități
funcție de dizabilități
1% 3% 4%
Fără dizabilități 19% 9% 3%%
64
2% 2 %
Cu unele dizabilități 10% 4% 81%
1 2
% %
3%
Cu dizabilități severe 4% 90%
Cel puțin o dată pe săptămână De 2-3 ori pe lună O dată pe lună
De câteva ori pe an O singură dată Niciodată
Există puține informații despre participarea persoanelor cu dizabilități la diferite

tipuri de evenimente culturale sau despre consumul specific al anumitor tipuri
de produse culturale. Informațiile fragmentare existente confirmă ratele scăzute de
participare și decalajul dintre persoanele cu dizabilități și cele fără. În anul anterior,
76% dintre persoanele cu dizabilități nu au vizitat niciun monument istoric sau sit
arheologic (precum palat, castel, biserică, mănăstire, grădini sau clădiri vechi), față de
57% dintre persoanele fără dizabilități. O explicație este capacitatea limitată de acces
în instituțiile culturale, care va fi analizată mai jos.
Nu există suficiente date pentru a putea avea o imagine cuprinzătoare despre
implicarea creativă a persoanelor cu dizabilități în activități culturale. Cu toate
acestea, cercetarea calitativă și alte evidențe disparate indică faptul că aceasta este
probabil redusă. Conform cercetării calitative, aceiași factori structurali care limitează
consumul persoanelor cu dizabilități (discutați mai jos) acționează ca obstacole și
în calea realizării lor profesionale din postura de creatori de cultură. Persoanele cu
dizabilități intervievate consideră că prezența în spațiul public a unor persoane cu
dizabilități creatoare de cultură și artă este prezentată de mass-media mai degrabă
ca o excepție decât ceea ce ar trebui să constituie o normă.
CDPD accentuează că „persoanele cu dizabilități au dreptul, în condiții de
egalitate cu ceilalți, la recunoașterea și susținerea identității lor culturale și
lingvistice specifice, inclusiv a limbajelor mimico-gestuale și culturii persoanelor
cu deficiențe de auz”. În România, un prim pas a fost făcut prin adoptarea OUG
nr. 51/2017, care recunoaște oficial ca mijloace de comunicare limbajul mimico-gestual
și limbajul specific al persoanei cu surdocecitate. Totuși, mai sunt mulți pași de făcut în
vederea respectării identității lingvistice a persoanelor cu dizabilități, de la organizarea
examenelor școlare în limbaj mimico-gestual, până la spectacole de teatru în limbaj
mimico-gestual. Predarea acestor limbaje ar trebui organizată ca parte a sistemului
de învățământ.
Prioritatea acordată culturii la nivelul politicilor publice

Sectorul cultural este subdezvoltat în România și nu există mecanisme de finanțare
specifice a unor produse culturale relevante pentru tematica dizabilității. În 2017,
18.059 întreprinderi activau în sectorul cultural în România, doar 1,6% din totalul
304
întreprinderilor culturale din UE-27. Procentul este mai scăzut decât cel de 4,4%
reprezentat de populația României în totalul populației UE-27 pentru același an. Una
dintre principalele surse de finanțare a proiectelor culturale din România, mai ales
pentru sectorul cultural independent,623 o constituie Administrația Fondului Cultural
Național (AFCN). Cu toate acestea, fondul își împarte resursele limitate între 12 arii
de finanțare. De exemplu, pentru următoarea sesiune,624 ariile „educație prin cultură”
și „intervenție culturală”, care au finanțat în trecut inclusiv proiecte pe tematica
dizabilității prin prioritatea „promovarea incluziunii, diversității și a toleranței”, vor primi
2,3 milioane de RON din totalul fondului, estimat la 15 milioane de RON.
Disponibilitatea infrastructurii și serviciilor culturale este scăzută la nivel național și
afectată de disparități majore în funcție de dimensiunea localității. Există diferențe
semnificative la nivel de infrastructură culturală între mediul urban față de cel rural.
Doar 3% dintre locuitorii din mediul rural pot identifica peste 10 unități culturale în
localitate, față de 97% dintre locuitorii din mediul urban. În plus, în mediul urban, doar
8 orașe pot fi considerate centre culturale mari.625
Problematica accesului la cultură al persoanelor cu dizabilități este aproape
inexistentă pe agenda autorităților locale din zonele în care s-a desfășurat
cercetarea calitativă. Interviurile realizate pentru pregătirea acestui raport de
diagnoză cu decidenții din primării și consilii locale sau județene indică faptul că nu
sunt prevăzute măsuri specifice pentru a crește accesul persoanelor cu dizabilități
la cultură. Conform interviurilor cu practicienii din sector, cea mai pare parte a
evenimentelor culturale care se adresează în mod explicit și persoanelor cu dizabilități
sunt organizate de entități culturale independente, care nu au afilieri la producători
culturali de stat sau privați de mari dimensiuni.
Pentru persoanele cu dizabilități, oferta de servicii culturale disponibile în
proximitate este mai scăzută decât pentru populația generală. Interviurile cu
reprezentanții autorităților locale și ai ONG-urilor indică faptul că doar în centrele
culturale mari, cum sunt Sibiu, Cluj-Napoca sau București, prezența persoanelor cu
dizabilități la activități culturale este luată în considerare de producători atunci când
pregătesc anumite evenimente culturale. De asemenea, în orașele mari există și un
grad mai mare de accesibilizare a infrastructurii, care permite acest lucru. Atunci
când serviciile și produsele culturale nu sunt disponibile în proximitate, pentru unele
persoane cu dizabilități, de pildă cele cu dizabilități vizuale sau locomotorii, deplasarea
în alte zone poate fi considerabil mai dificilă decât pentru populația generală.
623
Acesta include organizații și profesioniști care lucrează independent de instituțiile culturale publice (de exemplu, organizații
culturale neguvernamentale și artiști și manageri culturali).
624
Sesiunea I din 2021; fondurile se alocă în cadrul a două sesiuni anuale.
625
Potrivit Strategiei Naționale pentru Cultură și Patrimoniu 2016-2022.
305
Accesibilizarea instituțiilor și scenelor culturale

O inspecție tematică realizată la nivel național de ANPIS în 2019 a semnalat
probleme multiple în privința accesibilității spațiilor culturale pentru persoanele
cu dizabilități. La solicitarea ANDPDCA, ANPIS a evaluat 127 de săli de spectacol și 199
de muzee și biblioteci, toate aflate în mediul urban și majoritatea administrate în regim
public (doar 14 săli de spectacol erau administrate în regim privat). Doar cinci săli de
spectacol și doar două muzee/biblioteci îndeplineau toate criteriile de accesibilitate
prevăzute de lege. Datele colectate de ANPIS indică un grad de accesibilizare scăzut
al spațiilor culturale în ce privește majoritatea dotărilor esențiale pentru persoanele
cu dizabilități626 Câteva dintre problemele de accesibilizare întâlnite cel mai frecvent
erau: lipsa grupurilor sanitare adaptate (69% dintre sălile de spectacol și 77% dintre
muzee și biblioteci), lipsa unor locuri rezervate (61% dintre sălile de spectacol, muzee
și biblioteci). Nu aveau rampe 18% dintre sălile de spectacol care ar avea nevoie de
acestea în vederea asigurării accesului persoanelor în scaun rulant, iar 39% nu aveau
rampe adecvate. Situația muzeelor și bibliotecilor era și mai gravă: 39% nu aveau
rampe și 26% nu aveau rampe adecvate. Dintre muzee și biblioteci, 87% nu aveau
interpret mimico-gestual.
Aceste probleme de accesibilitate sunt confirmate de rezultatele anchetei derulate
în 2020 de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC).
Ancheta a inclus același set de întrebări privind gradul de accesibilizare utilizat de
ANPIS și elaborat împreună cu echipa Băncii Mondiale, precum și întrebări adiționale
referitoare la facilități acordate persoanelor cu dizabilități pentru a le permite
participarea la evenimente culturale și pregătirea oferită personalului instituțiilor
culturale privind lucrul cu persoane cu dizabilități.627 Ancheta indică faptul că niciunul
din muzeele și colecțiile publice nu sunt complet accesibilizate fizic, în timp ce doar
1% sunt accesibilizate informațional și 10% sunt accesibilizate comunicațional. Dintre
muzeele și colecțiile publice, 96% nu au grupuri sanitare accesibile, 91% nu au intrare
accesibilă, 87% nu au coridoare accesibile. Monumentele, grădinile botanice și zoologice,
acvariile, rezervațiile naturale și muzeele de știință și tehnologie sunt accesibilizate în
proporții ușor mai ridicate decât muzeele de artă, muzeele de arheologie și istorie,
muzeele de știință și istorie naturală, muzeele de etnografie și antropologie și alte
muzee specializate. Doar una dintre instituțiile și companiile de spectacole și concerte
cuprinse în anchetă este accesibilizată fizic, informațional și comunicațional. Marea
majoritate a muzeelor și colecțiilor publice acordă bilete gratuite persoanelor cu
dizabilități, respectiv 87%, în timp ce 12% le acordă bilete cu preț redus. Acordă alte
tipuri de facilități 27% dintre aceste entități. Cu o singură excepție, toate instituțiile și
companiile de spectacole și concerte acordă la rândul lor facilități, în special bilete
gratuite.
Personalul care activează în instituțiile culturale nu este pregătit pentru a
interacționa în mod adecvat cu persoanele cu dizabilități. Rezultatele anchetei
INCFC arată că doar 8% din instituțiile muzeale aveau angajat personal de specialitate
pregătit în domeniul drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilități și același
procent angajau muzeografi pregătiți în acest sens. Doar 4 dintre cele 55 de instituții
și companii de spectacole și concerte au cel puțin un angajat format în domeniul
drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilități.
626
ANPIS (2020).
627
Au fost colectate răspunsuri de la 214 muzee și colecții publice și 55 de instituții și companii de spectacole și concerte. Aproape
toate instituțiile sunt administrate în regim public (au fost chestionate doar 3 muzee și colecții publice private). Cele mai multe
se află în mediul urban (163 de muzee și colecții publice și toate instituțiile și companiile de spectacole și concerte).
306
Datele calitative arată că nici evenimentele culturale care se desfășoară în aceste

entități, sau produsele culturale expuse, nu sunt accesibile. Astfel, de exemplu,
există foarte puține muzee care au realizat accesibilizarea conținutului expozițional și
a traseului muzeal, ținând cont de cerințele specifice ale diferitelor tipuri de dizabilitate.
Oferta de evenimente și produse culturale pe tema dizabilității

Experiențele persoanelor cu dizabilități sunt prea puțin reflectate de produsele
culturale disponibile pe piața culturală. Caracterul incluziv al culturii este dat nu
doar de răspândirea geografică echitabilă a ofertei culturale sau de gradul ei de
accesibilizare, ci și de asigurarea unui conținut care reflectă o gamă largă de experiențe
umane, inclusiv experiențele trăite de persoanele cu dizabilități. Potrivit opiniilor
experților în domeniul culturii intervievați, există prea puține astfel de produse culturale.
Explicațiile oferite cu privire la această situație au fost de două tipuri: (i) nu există o
strategie publică de sensibilizare a populației referitor la problematica dizabilității și
a nevoii de incluziune socială, care să susțină respectarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități și (ii) persoanele cu dizabilități nu sunt încurajate să producă ele înseși artă,
limitând astfel numărul de produse culturale care să abordeze tematica dizabilității
din perspectiva persoanei cu dizabilități.
Sectorul cultural independent este perceput ca fiind mai activ decât sectorul
cultural public în promovarea unei oferte culturale incluzive cu dizabilitatea, dar
nu este susținut prin resurse financiare și logistice. Percepția unora dintre persoanele
intervievate este că sectorul independent este mai activ decât cel public în dezvoltarea
de produse culturale noi și diverse, mai actuale privind tematica populației cu
dizabilități. Acest sector ar trebui sprijinit mult mai substanțial din resurse publice
decât ajutorul minimal pe care îl primește în prezent, respectiv cu resurse financiare
dedicate și infrastructură (precum săli și aparatură).
Bariere de acces la evenimente și produse culturale pentru persoanele cu

CASETA 47
dizabilități
„E foarte frustrant să îți alegi locurile în care te duci nu în funcție de ce-ți place, ci în funcție de ce
e accesibil.” (Persoană cu dizabilități fizice, județul Prahova)
„O parte din beneficiarii Fundației au încercat să meargă la film, la sălile de cinema ale unui
Complex Comercial din Piatra Neamț, dar acolo li s-a spus că sunt gratuite doar 10 bilete pe lună
pentru persoanele cu dizabilități. Astfel că, luna următoare, persoanele cu dizabilități au venit pe
data de 1 ale lunii, la primul spectacol și chiar și atunci li s-a spus că nu mai sunt bilete gratuite.”
(Persoană cu dizabilități fizice, reprezentant ONG, județul Neamț)
„Am vrut să mă duc la cinema. Au loc pentru persoane cu handicap, dar ghici ce? Nu-l folosesc!
Doamna de la ghișeu s-a uitat la mine și mi-a spus «Avem lift», dar știți... Când se uită la tine așa,
ție ca persoană cu handicap îți piere pofta. Atunci spui «OK, am înțeles, nu vă mai deranjați». Am
renunțat.” (Persoană cu dizabilități fizice, județul Arad)
„Sala de teatru este la etajul 1 și sunt câteva rânduri de scări. Nu există lift sau rampă, ci a trebuit ca
persoanele care sunt în scaun rulant să fie urcate pe brațe.” (Reprezentant ONG pentru persoanele
cu dizabilități, județul Sibiu)
„Un părinte de copil cu dizabilități, neprimind prea mult suport pe partea terapeutică, medicală, în
a-și ajuta copilul, va direcționa din veniturile proprii preponderent către acest segment, accesul la
cultură și sport ocupă un loc secundar. Dar dacă statul s-ar implica mai proactiv, atunci ar putea
fi atinse și aspectele culturale, de sport.” (Reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități,
județul Teleorman)
307
Sprijin pentru persoanele cu dizabilități pentru a deveni producători

de cultură
Persoanele cu dizabilități interesate să devină creatori culturali sau să ocupe alte
roluri în industriile culturale nu sunt sprijinite în acest sens prin programe la nivel
național sau local. Susținerea persoanelor cu dizabilități pentru a deveni producători
de cultură poate fi acordată prin crearea unor parcursuri educaționale adaptate, de
instruire și formare pentru adulți în acest domeniu și prin forme de suport pentru
activitatea lor ulterioară în domeniul cultural. Pregătirea în domeniul cultural poate
avea loc în sistemul formal de pregătire sau prin programe informale, care oferă
dezvoltarea unor competențe practice fără a oferi o certificare standardizată,
recunoscută oficial pe piața muncii.
În ceea ce privește pregătirea formală în domeniul cultural, principalele probleme
sunt atragerea elevilor cu dizabilități în școlile vocaționale cu profil de științe
umane și artistice și asigurarea accesibilității unităților de învățământ de profil.
Modul în care este organizat învățământul vocațional în prezent promovează
excelența și performanța, care, așa cum rezultă din interviuri, nu sunt percepute ca
fiind caracteristice persoanelor cu dizabilități. Accesibilizarea unităților de învățământ
de profil (de exemplu, a școlilor de arte plastice) presupune adaptări suplimentare
față de cele necesare în cazul școlilor de învățământ teoretic. În prezent nu există
inițiative sistematice de analiză a opțiunilor de dezvoltare a învățământului vocațional
pentru a deveni incluziv cu dizabilitatea.
Măsuri recomandate
1 Ministerul Educației (ME) să coordoneze un program de accesibilizare a
învățământului vocațional artistic pentru persoanele cu dizabilități, luând
în considerare nevoile specifice fiecărui tip de profesie artistică și culturală și
situațiile de dizabilitate.
2 Agenția Națională pentru Plăţi și Inspecție Socială (ANPIS) să continue să realizeze

în mod regulat campanii de inspecție privind accesibilizarea entităților care oferă
servicii culturale și artistice, inclusiv a bibliotecilor.
3 Ministerul Culturii (MC) să asigure, în cadrul instituțiilor culturale, servicii de
interpretare în limbaj mimico-gestual și programe de instruire a personalului
pentru interacțiunea cu persoane cu dizabilități.
4 MC să organizeze, cel puțin anual și/sau cu ocazia zilelor dedicate, evenimente
culturale care să includă teme legate de dizabilitate.
5 MC, cu sprijinul Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, să

realizeze o hartă a accesibilizării instituțiilor de cultură din punct de vedere fizic,
informațional și comunicațional și să o publice online.
6 MC, prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și cu sprijinul Autorității
Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA)
să finanțeze, prin concurs, proiecte dedicate redării artistice a unor teme legate
de dizabilitate.
7 ANDPDCA să promoveze evenimente culturale incluzive pe pagina de internet

proprie și pe paginile social media pe care le administrează.
308
8.2 8.2
Accesul limitat
Accesul la activități
limitat sportive
la activități și de
sportive și de recreere
recreere
și turism și turism
Chiar de la cele mai mici vârste, copiii cu dizabilități ar trebui să se poată juca
împreună cu copiii fără dizabilități și practica sporturi adaptate nevoilor lor.
Persoanele cu dizabilității ar trebui să aibă acces regulat la practicarea sportului, a
altor activități de timp liber și a turismului.
În cazul anumitor dizabilități, sportul nu este doar un drept, ci poate fi și o parte
esențială a recuperării unei persoane și a prevenirii complicațiilor specifice unor
dizabilități.

În ultimele 12 luni anterioare anchetei realizate pentru acest raport în lunile
iulie-septembrie:
Nu s-au plimbat prin 58%

dintre persoanele
VS 26%
dintre persoanele
parcuri, zone verzi
cu dizabilități fără dizabilități
Nu au practicat o 88%
dintre persoanele VS 67%
dintre persoanele
activitate sportivă
cu dizabilități fără dizabilități
Nu au asistat la 91%
dintre persoanele VS
79%
dintre persoanele
competiții sportive cu dizabilități fără dizabilități
309
Nu s-au cazat la un hotel,

pensiune sau altă formă de
85%
dintre persoanele
VS 64%
dintre persoanele
cazare cu dizabilități fără dizabilități
Nu au petrecut sfârșitul de
săptămână în afara
77%
dintre persoanele VS 48%
dintre persoanele
localității cu dizabilități fără dizabilități
Planurile de acțiune publice în domeniile sportului și al turismului nu iau în

calcul nevoile și drepturile persoanelor cu dizabilități.
Lipsesc legile și instituțiile care să reglementeze participarea persoanelor

cu dizabilități la activități sportive în școală sau în cluburi sportive de
amatori.
Locurile de joacă din spațiul public nu conțin în general echipamente de

joacă accesibile pentru copiii cu dizabilități. O analiză a licitațiilor pentru
echipamente de joacă noi arată că, în general, nici cele cumpărate acum
de primării nu țin cont de nevoile copiilor cu dizabilități. Din numărul de
2.616 echipamente pentru locurile de joacă licitate în 2019, doar 29 erau
speciale pentru copii cu dizabilități.
Participarea la activități sportive este în general costisitoare, iar pentru
persoanele cu dizabilități poate fi și mai costisitoare dacă implică
folosirea de echipamente speciale. Nu există programe prin care cel puțin
o parte din aceste costuri să fie suportate de stat.
Operatorii turistici nu sunt penalizați dacă nu oferă servicii accesibile sau

dacă nu oferă deloc servicii pentru persoane cu dizabilități.

Unele dintre echipamentele din locurile de joacă trebuie gândite special pentru
copii cu dizabilități.
Federațiile și cluburile sportive trebuie să se ocupe și de organizarea activităților
sportive pentru persoanele cu dizabilități la nivel de amatori.
Orele de sport din școli trebuie ținute și cu copiii cu dizabilități, într-un mod potrivit
cu nevoile lor.
Cluburile sportive trebuie să fie accesibile pentru persoanele cu dizabilități și
dotate cu echipamentele necesare pregătirii fizice a acestora.
310
8.2 Accesul limitat la activități sportive și de recreere și

turism
Pentru persoanele cu dizabilități, participarea la activități de sport, turism și
petrecere a timpului liber628 are beneficii complexe în trei arii distincte: (i) crește
șansele la o viață sănătoasă, fizică și psihică; (ii) ajută la dezvoltarea personală,
cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine; și (iii) stimulează integrarea în
societate.629 Chiar de la cele mai mici vârste, copiii cu dizabilități ar trebui să se poată
juca împreună cu copiii fără dizabilități în locuri de joacă comune și să practice sporturi
adaptate la tipul de dizabilitate, pentru a se dezvolta armonios și a-și îmbunătăți
starea de sănătate. Pentru adulți, practicarea sportului și a turismului ar trebui să fie
o parte accesibilă a stilului lor de viață. Activitățile sportive pot avea și o dimensiune
recuperatorie în cazul anumitor dizabilități.
Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive, turistice sau de recreere
într-o măsură mult mai mică decât cele fără dizabilități. Dacă aproape 67% dintre
S-au plimbat prin
persoanele fărăparcuri, zone verzi
dizabilități nu au făcut sport Au practicat oînactivitate
niciodată ultimulsportivă
an, procentul crește la
84% pentru persoanele cu unele dizabilități și la 94% pentru persoanele67cu dizabilități
26% %
severe.630 84% din persoanele 53%

cu dizabilități severe nu petrecuseră un sfârșit 84%
de
săptămână în afara localității pe parcursul anului anterior, față de aproape jumătate
din persoanele fără dizabilități. 66% Femeile au rate mai mici de participare pentru fiecare 94%
dintre activități, cu decalaje majore în funcție de prezența sau absența dizabilității.
Au asistatau
Femeile la competiții
rate mai sportive Au mers
mici de participare pentru la restaurant/bar/cafenea/club/terasă
fiecare dintre activități, cu decalaje
79
majore ca urmare a dizabilității față de situația în care dizabilitatea
%
44% nu este prezentă.
Față de 48% dintre femeile fără dizabilități, 89%
73% dintre cele cu unele dizabilități
67%
și 88%
dintre cele cu dizabilități severe nu au fost niciodată, de-a lungul anului anterior, la un
restaurant, bar, cafenea, club sau terasă. 93% 84%
Au fost într-o excursie organizată pentru persoane Au fost într-o excursie care nu a fost organizată
Procentul
dizabilități populației care nu a participat special
niciodată
pentruîn anul anterior la activități
FIGURA 40
cu persoane cu dizabilități
sportive, turistice sau de petrecere 95
a %timpului liber, în funcție de dizabilități
80%
S-au plimbat prin parcuri, zone verzi Au practicat o activitate sportivă
95% 88%
26% 67%
95% 93%
53% 84%
S-au cazat la un hotel, pensiune sau66

alta
% formă de Au petrecut weekendul în afara localității 94%
cazare
64% 48%
Au asistat la competiții sportive Au mers la restaurant/bar/cafenea/club/terasă
7982
%
% 44% 72%
89%
90% 67% 84%
Cu unele dizabilități 93 84%

%
Fără dizabilități Cu dizabilități severe
cu dizabilități special pentru persoane cu dizabilități
95% 80%
628
Subiectele-cheie ce vor fi abordate cu privire la accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la sport, turism și activități de
petrecere a timpului liber se bazează pe art. 30 al CDPD.
95% 88%
629
Ecorys (2018).
630 95% stării de urgență COVID-19, care a limitat libertatea de mișcare
Este posibil ca aceste procente să fie afectate de instituirea 93% a
tuturor persoanelor.
S-au cazat la un hotel, pensiune sau alta formă de Au petrecut weekendul în afara localității
cazare 311
64 %
48 %
82% 72%
Au asistat la competiții sportive Au mers la restaurant/bar/cafenea/club/terasă
79% 44%
89% 67%
93% 84%
cu dizabilități special pentru persoane cu dizabilități
95% 80%
95% 88%
95% 93%
S-au cazat la un hotel, pensiune sau alta formă de Au petrecut weekendul în afara localității
cazare
64% 48%
82% 72%
90% 84%

Date mai vechi din 2014 și 2016 confirmă faptul că practicarea sporturilor este în
general scăzută în România, și încă și mai scăzută în rândul persoanelor cu
dizabilități.631 Datele Eurostat pentru 2014 indică faptul că într-o săptămână tipică,
84% dintre români nu practică nicio formă de activitate fizică alta decât cele cerute la
locul de muncă. Este cel mai scăzut procent dintre țările Uniunii Europene, la mare
distanță de media UE-28, de 49% la nivelul aceluiași an. Datele Ministerului Tineretului
și Sportului (MTS) pentru 2016 arătau, la rândul lor, că 60% din populație nu practica
niciun fel de sport în anul respectiv. Implicarea persoanelor cu dizabilități era și mai
scăzută în ambii ani menționați. Din cauza abordării unidimensionale, medicale, a
dizabilității în România, participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive
tinde să fie limitată la reabilitarea fizică, de multe ori lipsind chiar și serviciile de acest
tip. Informațiile culese prin interviuri relevă faptul că oportunitățile persoanelor cu
dizabilități de a participa la activități sportive sunt extrem de reduse și se datorează în
mare parte eforturilor individuale sau inițiativelor private.
Bariere în calea participării la sport pentru persoanele cu dizabilități

CASETA 48
„Eu, ca persoană cu handicap, când mă duc la bazin stau și mă gândesc cum să intru în bazin
fără să deranjez pe nimeni, fără să se uite toată lumea la mine, fără să vină cineva să-mi spună
că vrea să mă ajute pentru că mie nu-mi plac chestiile astea. Eu toată viața am fost așa. Stau și
mă gândesc, aleg șezlongul foarte aproape de piscină și atunci încep mutarea de pe cărucior,
îmi fac mutarea pe scaun [șezlong], de pe scaun [șezlong] direct în piscină. Nu sunt o persoană
paralizată [...]. Atunci când mergi cu copiii tăi la o piscină, este clar că sunt peste tot oameni curioși
care se uită și atunci ca să faci cumva să nu se simtă copiii aiurea, îi rogi să stea lângă tine ca să
poți ajunge în piscină.” (Persoană cu dizabilități fizice, județul Arad).
„Ar trebui crescută o generație de copii (re)preocupați de sportul organizat, nu este suficient să
faci mese de tenis, ci trebuie înlesnit mentoratul antrenorilor asupra copiilor. Este celebru exemplul
americanilor unde profesorul de sport este un mentor. Sportul este un agregator pentru disciplină,
inovație, curaj, dar municipalitatea are zero preocupări în acest sens din ce se vede în jurul nostru.”
(Operator privat sport și recreere, județul Sibiu).
631
Indicator Eurostat [hlth_ehis_pe2e]: http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do și Ministerul
Tineretului și Sportului (2016).
312
Persoanele cu dizabilități din România, și în special cele cu dizabilități severe,

își permit o vacanță în mai mică măsură decât persoanele fără dizabilități.
De asemenea, persoanele cu dizabilități au un nivel mai scăzut de satisfacție în ce
privește timpul liber disponibil. Potrivit anchetei Băncii Mondiale cu persoane cu și
fără dizabilități, majoritatea persoanelor cu dizabilități, atât cele cu unele dizabilități
(83%), cât și cele cu dizabilități severe (90%), declarau că nu au fost în vacanță cel
puțin o săptămână pe parcursul anului anterior, față de 67% în cazul persoanelor fără
dizabilități. Potrivit datelor EU-SILC, scorul mediu al persoanelor cu dizabilități severe
în 2018 în ceea ce privește satisfacția lor în ce privește timpul liber disponibil era 5 pe
o scală de la 1 la 10, unde 10 reprezintă nivelul maxim de satisfacție, fiind în scădere cu
un punct față de 2013. Acest scor plasa România în categoria celor 4 state UE cu cea
mai proastă situație (alături de Bulgaria și Grecia, cu scor 4, și Lituania, cu același scor
ca România). Scorul mediu al populației cu unele dizabilități și al celei fără dizabilități
din România era de 7.
Caracterul incluziv al politicilor în domeniu

Planificarea politicilor în domeniile sportului și turismului nu include nevoile
persoanelor cu dizabilități. Strategiile relevante pentru domeniile sportului și
turismului, Strategia Națională în domeniul politicii de tineret 2015-2020 și Master
Planul pentru turismul național al României 2007-2026 menționează problema
persoanelor cu dizabilități în mod pasager, fără a fixa obiective specifice. Strategia
Națională în domeniul politicii de tineret menționează oferirea unor „condiții adecvate
de acces, inclusiv în centre de tineret și case ale studenților dotate corespunzător”.
În domeniul turismului, nu sunt fixate obiective pentru persoanele cu dizabilități, ci
doar se menționează în Master Plan ca punct slab al dezvoltării turismului în România
„accesul limitat pentru persoanele cu dizabilități la numeroase hoteluri și puncte de
atracție turistică”.
Datele calitative relevă faptul că reprezentanții administrației publice nu percep
sportul ca fiind o necesitate sau un drept al persoanelor cu dizabilități. Centrele
sportive, în special cele publice, sunt considerate ca fiind accesibile doar în măsura
în care sunt „la nivelul solului”, exclusiv pentru persoanele cu dizabilități motorii care
doresc să le acceseze ca spectatori ai unor evenimente sportive.
Asigurarea condițiilor legislative în vederea realizării dreptului de

participare la sport al persoanelor cu dizabilități
Legislația sportului și regulamentele de organizare a federațiilor de profil nu
asigură participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă
în sistemul școlar sau în cluburi sportive de amatori. Federația Sportului Școlar și
Universitar632 nu are în Regulamentul de organizare și funcționare633 nicio atribuție
specifică referitoare la adaptarea infrastructurii și activității sportive în unitățile școlare
de masă pentru elevii cu dizabilități, la desfășurarea unor activități sportive în școlile
speciale sau la susținerea înființării de cluburi sportive dedicate elevilor cu dizabilități.
Prin HG nr. 15/1992 privind organizarea și funcționarea MTS este prevăzută constituirea
632
Activitatea sportivă din instituțiile de învățământ este reglementată în cadrul Federației Sportului Școlar și Universitar prin art.
6 al Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului.
633
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar din 30.11.2011.
313
Federației Sportive Naționale „Sportul pentru toți” și a Comitetului Național Paralimpic

Român. Cel din urmă este singura structură dedicată persoanelor cu dizabilități, însă
acoperă doar sportul de performanță, nu și sportul amator.634
O anchetă MTS din 2020 la care au răspuns structurile sportive din 16 județe a
arătat că cele publice nu cooptează persoane cu dizabilități, iar participarea lor
în structurile sportive administrate în regim privat este de asemenea scăzută.
Doar aproximativ 10% din cele 250 de structuri sportive private (din totalul de 360 în
cele 16 județe) includ sportivi cu dizabilități profesioniști. În nici măcar una dintre cele
97 de structuri sportive școlare nu era înscrisă o persoană cu dizabilități și doar în una
dintre cele 13 structuri sportive administrate de către consilii locale sau județene erau
înscrise 7 persoane cu dizabilități sportivi amatori.
Incluziunea sportivilor cu dizabilități în structurile sportive în 16 județe

TABELUL 12
Număr
Structuri sportive private 250
Structuri sportive școlare 97
Structuri sportive publice altele decât cele școlare 13
Structuri sportive private care includ sportivi cu dizabilități 24
Structuri sportive școlare care includ sportivi cu dizabilități 0
Structuri sportive publice altele decât școli care includ sportivi cu dizabilități 1
Număr de sportivi cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive private 247
Număr de sportivi cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive școlare 0
Număr de sportivi cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive publice alte decât cele
7
școlare
Sursa: Date din ancheta MTS (2020) prelucrate de echipa Băncii Mondiale.
Notă: În cadrul anchetei au răspuns următoarele 16 județe: Arad, Brăila, Brașov, București, Cluj, Covasna,
Galați, Harghita, Iași, Ilfov, Mureș, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiș și Vâlcea.
Accesibilizarea locurilor de joacă pentru copiii cu dizabilități

Locurile de joacă din spațiul public nu conțin în general echipamente accesibilizate,
iar planurile pentru dezvoltarea acestora nu includ achiziția de astfel de
echipamente. O analiză pe baza datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice
(SEAP) arată că 34 din cele 40 de anunțuri de licitații publice făcute în 2019 în vederea
dotării terenurilor de joacă nu cuprindeau nicio specificație privind necesitatea
includerii în oferte a unor echipamente adaptate pentru copiii cu dizabilități
(Tabelul 13). Din totalul echipamentelor solicitate, pentru doar aproximativ 1% a fost
făcută solicitarea să fie accesibile pentru copii cu dizabilități. Analiza datelor SEAP pe
medii de rezidență și în funcție de mărimea localității urbane, inclusiv capitala României,
indică faptul că situația este generalizată pe toate aceste categorii de localități.
634
Deși conform Legii nr. 448/2006, art. 6 lit. f), art. 9 lit. g), art. 19 lit. f), art. 21 alin. (1) și (2), statul se obligă să susțină participarea
la sport a persoanelor cu dizabilități.
314
TABELUL 13 Anunțuri de licitații pentru echipamente pentru terenuri de joacă cu specificații

pentru copii cu dizabilități și echipamente cu astfel de specificații, 2019
Tip autoritate Mediu de

Total contractantă rezidență
Publică Privată Urban Rural
Număr anunțuri pentru echipamente 40 40 0 28 12
Număr anunțuri cu specificații de echipamente
6 6 0 6 0
pentru copii cu dizabilități
Numărul echipamentelor 2.616 2.616 0 2.278 338
Numărul echipamentelor pentru copii cu dizabilități 29 29 0 29 0
Procentul echipamentelor pentru copii cu dizabilități
1 1 0 1 0
în total
Sursa: Prelucrări ale echipei Băncii Mondiale pe baza datelor centralizate din SEAP.
Compensarea costurilor participării sportive a persoanelor cu

dizabilități, inclusiv copii
Costurile participării la activități sportive sunt adesea prohibitive, implicând și
costuri de transport, pe lângă cele cu echipamente, și nu există mecanisme de
finanțare publică a acestora. Sporturile adaptate pentru persoane cu dizabilități
necesită adesea nu doar aparatele și tehnologiile asistive de care persoanele cu
dizabilități au nevoie pe alte dimensiuni ale vieții, cum ar fi cele de trai independent
sau ocupare, ci și unele specifice activităților fizice respective (de exemplu, mingi cu
semnale sonore sau biciclete tandem), atrăgând costuri suplimentare, pe care aceste
persoane adesea nu le pot suporta. Modelele de politici din Uniunea Europeană de
susținere a activităților sportive ale persoanelor cu dizabilități arată o predilecție
pentru inițiative locale și private, dar cu susținere prin programe finanțate de stat (vezi
Caseta 49). Există numeroase tipuri de sporturi care pot fi practicate de persoanele cu
dizabilități, inclusiv unele nou dezvoltate.
Bune practici de promovare a accesului la sport al persoanelor cu dizabilități,

CASETA 49
în politicile statelor europene

Belgia: Administrația pentru educație fizică și sport finanțează achiziții de echipamente, deplasarea
în tabere, înființarea de cluburi sportive pentru persoanele cu dizabilități.
Irlanda: Sport Ireland (agenție guvernamentală) finanțează programe dedicate adresate
organizațiilor sportive și persoanelor cu dizabilități. Agenția oferă resurse, idei și sprijin pentru
implementarea acestora, inclusiv prin intermediul unor ofițeri de incluziune prin sport a persoanelor
cu dizabilități.
Franța: Trei programe cheie sunt administrate de Centrul Național pentru Dezvoltarea Sportului
(pe lângă Ministerul Sportului): (i) un program de stimulare a sportului de masă pentru persoane
cu dizabilități în perspectiva Jocurilor Olimpice 2024; (ii) un program de dezvoltare a capacităților
audio-vizuale a asociațiilor sportive și de finanțare a produselor media audio-vizuale; și (iii) un
program de finanțare a angajării specialiștilor pe tematica dizabilității și a sportului adaptat în
federațiile sportive. La nivel național, 2.481 de cluburi sunt accesibile persoanelor cu dizabilități, fie
pentru sporturi dedicate, fie pentru sporturi adaptate, deservind un total de 92.000 de membri cu
dizabilități înregistrați.
Marea Britanie: Agenția Națională pentru Sportul de Masă dezvoltă programe pentru susținerea
persoanelor cu dizabilități care practică deja sportul și pentru atragerea spre sport a persoanelor
inactive. În acest scop, susține organizații precum Activity Alliance care promovează sportul
pentru persoanele cu dizabilități la nivel local, prin colaborări cu organizațiile mici. De asemenea,
realizează campanii media.
315
Olanda: Ministerul Sănătății, Bunăstării și Sportului finanțează în mod direct programe

specifice dedicate persoanelor cu dizabilități, cu scopul de a accesibiliza centrele sportive și de
a subvenționa participarea persoanelor cu dizabilități la activitățile acestora. Autoritatea de
Transport subvenționează transportul sportivilor cu dizabilități care activează în cadrul cluburilor
înscrise în federațiile de profil. Există, de asemenea, și două programe de cercetare în domeniul
para-sporturilor.
Sursa: Ecorys (2018).
Calificarea personalului centrelor sportive pentru a interacționa cu

În școli și în cluburile sportive nu există personal specializat în lucrul cu persoanele
cu dizabilități în rândul profesorilor, instructorilor, antrenorilor sau personalului
de sprijin. Accesibilizarea infrastructurii sportive și a echipamentelor, chiar dacă ar
fi realizată, nu poate produce efectele dorite dacă nu este însoțită de recrutarea și
instruirea personalului, astfel încât să fie calificat pentru a acorda sprijinul necesar
Instrumente de stimulare a ofertei de activități turistice pentru

Serviciile turistice pentru persoane cu dizabilități sunt subdezvoltate. În România
există un număr redus de entități turistice care precizează serviciile și oportunitățile de
călătorie pe care le furnizează persoanelor cu dizabilități. Pe de altă parte, dificultățile
logistice cu care se confruntă persoanele cu dizabilități pentru a se deplasa pe distanțe
lungi sunt considerabile, în condițiile în care cel mai adesea nu există o continuitate
a traseelor nici măcar în interiorul aceleiași localități.635 Atunci când aceste dificultăți
logistice sunt depășite, persoanele cu dizabilități trebuie să plătească unele costuri
suplimentare, de pildă pentru însoțitori. Creșterea participării persoanelor cu dizabilități
la activități turistice poate fi urmărită prin sancționarea acelor entități turistice care nu
oferă servicii accesibile și prin oferirea de sprijin financiar persoanelor cu dizabilități.
Măsuri recomandate
1 Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) să modifice Legea nr. 69/2000 a educației
fizice și sportului pentru: (i) a permite înființarea, în cadrul fiecărei federații pe o
ramură de sport, a unui departament sportiv pentru persoane cu dizabilități, care
să se concentreze pe activități sportive la nivel amator; (ii) a institui obligații clare
pentru cluburile sportive școlare și cluburile sportive în regim public sau privat
care organizează activități sportive pentru amatori de a accesibiliza structura
și a organiza, în baza unui calendar anual, forme de pregătire sportivă pentru
persoane cu dizabilități; (iii) a asigura că sportivii paralimpici beneficiază de
condiții și programe de antrenament adaptate tipului de dizabilitate a sportivului;
și (iv) a stabili ca fondurile destinate sportivilor paralimpici să fie gestionate de
departamentul sportiv pentru persoane cu dizabilități, în urma deciziilor luate în
consens cu sportivii cu dizabilități.
635
Așa cum demonstrează informațiile prezentate în cadrul capitolului „Accesibilitate și mobilitate”, secțiunea 1.3.
316
2 MTS să acorde subvenții către cluburile sportive pentru accesibilizarea

infrastructurii și echipamentelor sportive și pregătirea de sportivi amatori
3 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) să inițieze un

proiect de act normativ care să instituie obligația legală de a furniza echipamente
de joacă accesibile pentru copiii cu dizabilități la nivelul fiecărei localități, ca
procent în totalul echipamentelor disponibile în parcurile publice, precum și
obligația de a include în licitații cerința de echipamente accesibilizate într-un
anumit procent din totalul solicitat (de exemplu, procente apropiate de populația
de copii cu dizabilități în total populație de copii la nivel local).
4 Ministerul Educației (ME) și Inspectoratele Școlare Județene să asigure că orele

de sport includ copiii cu dizabilități prin: alocarea de fonduri pentru investiții în
infrastructură pentru accesibilizare, formarea profesorilor de sport în domeniul
pedagogiei sportive și antrenoratului para-sportiv pentru copii cu dizabilități.
5 Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) să instituie o obligație

de retragere a licenței de funcționare acelor operatori turistici care nu respectă
prevederile legale referitoare la accesibilizarea mediului fizic, informațional și
comunicațional.
317
8.3 8.3
Accesul limitat
Accesul la procesul
limitat electoral
la procesul electoral
Proces electoral înseamnă alegerea prin vot a președintelui, reprezentanților

parlamentului național și parlamentului european, a primarilor și consilierilor locali,
precum și votul în cadrul unor referendumuri.
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată nu doar să voteze la alegeri, ci și să
candideze.

Atât dreptul de a vota, cât și cel de a candida sunt asigurate de lege, dar în practică
nu sunt luate toate măsurile pentru a sprijini exercitarea acestor drepturi.
Dreptul de a vota
La alegerile prezidențiale din 2019, conform anchetei naționale realizate pentru acest
raport în 2020, o parte dintre persoanele cu dizabilități (în special cele cu dizabilități
severe) au întâmpinat dificultăți în procesul de votare.
Procentul persoanelor cu dizabilități care au întâmpinat
dificultăți în procesul de votare
Nu s-au putut deplasa la secţiile de votare. Nu au avut secţiile accesibilizate.

5 %
1%
14% 6%
Procedurile de solicitare a urnelor mobile au Nu au fost materiale accesibile de vot și votul

fost prea complicate. nu a fost confidenţial.
3% 2%
6%
Cu unele dizabilități Cu dizabilități severe
318
Dreptul de a candida la alegeri
Nu există date cu privire la numărul persoanelor cu dizabilități care sunt alese, ceea
ce arată că până acum nu s-a acordat atenție acestei teme în România.
Din discuțiile cu persoane cu dizabilități și cu alte persoane interesate a reieșit că
numărul persoanelor cu dizabilități care candidează este redus.
Conform datelor oficiale, aproximativ o zecime dintre secțiile de votare nu

sunt accesibile fizic pentru persoanele cu mobilitate redusă.
1/10
11% din secțiile de votare din rural nu sunt accesibilizate fizic, conform
declarațiilor autorităților locale și votarea de către persoanele cu
dizabilități este permisă la orice secție. Cea mai apropiată secție
VOTAT
accesibilă poate fi la distanță mare, în cazul în care nu este accesibilă
secția pe listele căreia o persoană cu dizabilități este trecută din oficiu.
Lipsesc materialele educaționale și de promovare a modului în care

cetățenii pot să voteze în formate accesibile pentru toate situațiile de
dizabilitate.
Lipsesc hărțile online și offline cu secțiile de votare accesibile pentru

fiecare dintre tipurile de dizabilitate.
Persoanele cu dizabilități consideră că problemele lor apar prea puțin în

cadrul dezbaterilor dintre candidații la alegeri.
Nu există mecanisme speciale de sprijin al persoanelor cu dizabilități care

ȘTIRI
candidează la alegeri.

Este necesar ca secțiile de vot să fie accesibile și să fie publicate hărți ce indică
secțiile accesibilizate.
Trebuie să se realizeze și difuzeze materiale mass-media de prezentare a
procesului electoral, în format accesibil pentru persoanele cu dizabilități.
Trebuie să fie pregătite destule buletine de vot în formate accesibile.
Trebuie să se permită votul prin corespondență, în formate accesibile pentru
persoanele cu dizabilități de tip locomotor și vizual.
Cheltuielile candidaților cu dizabilități generate de dizabilitate trebuie să fie
decontate de bugetul public, iar pragul de procent de votanți necesar pentru
decontarea de la stat a cheltuielilor generate de dizabilitate cu candidatura în
alegeri trebuie să fie coborât la 1% în cazul persoanelor cu dizabilități (de la 3%).
8.3 Accesul limitat la procesul electoral

Sunt multe bariere care împiedică participarea persoanelor cu dizabilități la
procesul electoral, ca votanți sau candidați la alegeri.636 Democrațiile moderne se
bazează pe alegeri libere și corecte și pe recunoașterea dreptului de vot al tuturor
cetățenilor. Votul constituie, pentru marea masă a persoanelor cu dizabilități care
nu este direct implicată în elaborarea și implementarea politicilor, cel mai direct
mecanism de influență al lor. Dreptul de a fi ales este un drept fundamental al tuturor
cetățenilor. Implicarea persoanelor cu dizabilități ca factori de decizie crește șansele
ca aceste politici să fie mai adecvate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Participarea
persoanelor cu dizabilități la viața politică poate contribui la eliminarea stereotipurilor,
schimbarea mentalităților și combaterea discriminării.637 În societățile deschise și
incluzive, este esențială asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la procesul
electoral în ambele posturi: cea de a alege și cea de a fi ales.
Dreptul la vot este garantat din punct de vedere legislativ în România, dar o
proporție considerabilă dintre persoanele cu dizabilități nu și-l exercită. Măsura
de ocrotire prin punerea sub interdicție judecătorească a persoanelor cu dizabilități
intelectuale din Constituție a fost declarată ca neconstituțională în iulie 2020 de către
Curtea Constituțională a României. Prin urmare, această interdicție nu mai reprezintă
un obstacol legal pentru dreptul la vot. Cu toate acestea, estimările în prezent sunt
că numărul persoanelor cu dizabilități care candidează este redus, și mai redus fiind
numărul celor care sunt și alese în funcții publice.638 Nu există date privind implicarea
persoanelor cu dizabilități în funcții reprezentative și această situație este, în sine, un
indiciu al importanței scăzute pe care problema o are în percepția publică și pe agenda
decizională (având în vedere că există statistici privind alte grupuri subreprezentate la
nivel decizional).
Persoanele cu dizabilități, în special cele cu dizabilități severe, se confruntă cu
bariere în calea exercitării dreptului la vot în procente mult mai ridicate decât
cele fără dizabilități (Figura 41). În ancheta Băncii Mondiale, 33% dintre persoanele
cu dizabilități severe au raportat bariere în calea exercitării dreptului la vot la alegerile
prezidențiale din 2019 (ultimele organizate înainte de etapa culegerii acestor date),
față de 7% în cazul persoanelor cu unele dizabilități și 7%, fără dizabilități (fie că au
votat, fie că nu). Dintre bariere, cel mai frecvent întâmpinate sunt: (i) incapacitatea de
deplasare la secția de votare (menționată de 14% dintre respondenții cu dizabilități
severe față de 5% dintre cei cu unele dizabilități și de 3% dintre persoanele fără
dizabilități) și (ii) inaccesibilitatea fizică a secțiilor de votare (menționată de 6% dintre
respondenții cu dizabilități severe față de 1% dintre cei cu unele dizabilități sau fără
dizabilități). Problema procedurilor complexe de solicitare a urnelor mobile a fost
menționată de 6% dintre persoanele cu dizabilități severe și 3% dintre cele cu unele
dizabilități.
636
Subiectele-cheie discutate în acest capitol cu privire la accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la procesul electoral se
bazează pe art. 29 al CDPD.
637
Rawert (2017).
638
NCIL (2018) și Schur și Kruse (2019).
320
FIGURA 41 Obstacole raportate în exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

din 2019, în funcție de dizabilități (procent)
Incapacitatea de deplasare la secția de votare Inaccesibilitatea fizică a secțiilor de votare
3 %
1%
5% 1%
14% 6%
Proceduri complexe de solicitare a urnelor mobile Lipsa de accesibilitate a materialelor electorale și a

campaniei electorale
1% 2%
3% 2%
6% 3%
Lipsa materialelor de vot în format accesibil Lipsa de confidențialitate a votului

2% 2%
1% 1%
2% 2%
Accesibilitatea secțiilor de votare și a materialelor electorale

Aproximativ o zecime dintre secțiile de votare nu sunt accesibile fizic pentru
persoanele cu mobilitate redusă. Votarea de către persoanele cu dizabilități este
permisă la orice secție care le facilitează accesul, însă este posibil să nu existe o secție
accesibilă în proximitate (nu există date privind numărul persoanelor cu dizabilități
care ar dori să voteze, dar nu au secții de votare accesibile în apropiere). În mediul rural,
unde secțiile de votare trebuie să acopere o zonă geografică mai mare și implicit este
mai importantă accesibilizarea fiecăreia dintre ele, procentul de secții accesibilizate
este mai ridicat, conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP).639 Regiunea
București-Ilfov, cu densități ridicate de populație și secții de votare, în comparație cu
toate celelalte regiuni, are cele mai mici procente de secții accesibilizate.
639
AEP este o instituţie administrativă autonomă, cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura
organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Pentru mai multe detalii, vezi Anexa 1.8.
321
TABELUL 14 Procentul secțiilor accesibilizate pentru persoanele cu mobilitate redusă

Procentul
Număr total Număr secții Număr secții
secțiilor
de secții accesibile neaccesibile
accesibilizate
Total 18.748 16.123 2.625 86,0
Mediu Urban 8.171 6.752 1.419 82,6
Rural 10.577 9.371 1.206 88,6
Regiune de Nord-Est 3.395 3.175 220 93,5
dezvoltare Sud-Est 2.260 1.955 305 86,5
Sud-Muntenia 2.610 2.373 237 90,9
Sud-Vest Oltenia 1.965 1.762 203 89,7
Vest 1.925 1.771 154 92,0
Nord-Vest 2.717 2.206 511 81,2
Centru 2.342 1.948 394 83,2
București-Ilfov 1.534 933 601 60,8
Sursa: AEP (2020).
Notă: Potrivit Hotărârii AEP nr. 33/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor
pentru Președintele României din anul 2019, categoria alegătorilor cu mobilitate redusă include, fără a se
limita la acestea, persoanele a căror mobilitate este redusă ca urmare a unui handicap fizic, senzorial sau
locomotor, permanent sau temporar, a vârstei, a greutății sau a stării de graviditate. Prin secții de votare care
asigură accesul la vot al alegătorilor cu mobilitate redusă se înțelege secțiile de votare care îndeplinesc, în
mod cumulativ, următoarele criterii minimale: „a) imobilul în care este amplasat localul de vot beneficiază de
cale de acces pietonal; b) imobilul beneficiază de rampă specială pentru accesul persoanelor cu handicap
locomotor; c) localul de vot este situat la parterul clădirii ori clădirea în care se află localul de vot este dotată
cu lift, servoscări, scări rulante sau plan rulant; d) accesul în localul de vot se realizează ușor, fără obstacole
sau trepte pe coridorul de acces; e) ușile au o deschidere de minimum 90 de cm; și f) localul de vot este
iluminat adecvat”.
Cercetarea calitativă a identificat bariere multiple și pentru alte categorii de

persoane cu dizabilități decât cele cu probleme de mobilitate. Se constată o lipsă
acută de materiale educaționale și de promovare electorală în formate accesibile
acestora. Barierele afectează în mod diferit persoanele, depinzând de tipul și gradul
lor de dizabilitate. Barierele informaționale afectează în principal persoanele cu
deficiențe de vedere, de auz și intelectuale, în timp ce barierele fizice tind să afecteze
majoritar persoanele cu dizabilități locomotorii și fizice.
Nu există hărți online sau offline cu secțiile de votare accesibile pentru fiecare
tip de dizabilitate. Persoanele cu dizabilități nu pot să își planifice adecvat demersul
de a vota, din cauză că lipsesc instrumentele care să le ghideze. Cu toate acestea,
cu sprijinul benevol al membrilor birourilor electorale și al votanților, a fost lansată
o inițiativă de cartografiere a secțiilor de votare în funcție de caracteristicile lor de
accesibilitate. A fost dezvoltată o pagină web care conține informații actualizate
despre secțiile de votare din perspectiva accesibilității pentru persoanele în scaun
rulant, a existenței toaletelor accesibilitate și a experienței negative a unor persoane
cu dizabilități care au încercat să voteze.640
Paginile web ale partidelor și ale actorilor politici nu sunt accesibilizate. O simplă
vizualizare a site-urilor principalelor forțe politice din România arată că acestea nu au
pagini web accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități.
640
https://www.votaccesibil.ro/chestionar
322
Accesul la modalități de vot alternative

Chiar dacă persoanele cu dizabilități pot vota cu ajutorul urnei mobile sau al unui
însoțitor, există bariere interpuse în calea acestor opțiuni. În România, urnele mobile
sunt furnizate la domiciliul votantului doar în următoarele circumstanțe: (i) conform
unei cereri scrise aprobate de președintele biroului electoral al secției de votare după
ce votanții au prezentat o dovadă medicală sau alte acte doveditoare ale faptului
că nu se pot deplasa sau nu pot fi transportați la secția de vot și (ii) când votanții
sunt instituționalizați într-o unitate sanitară publică sau privată sau un cămin pentru
persoane vârstnice.641 Interviurile cu persoane cu dizabilități au indicat că în unele situații
s-a cerut, în plus față de certificatul de încadrare în grad de handicap, și adeverință
de la medicul de familie, chiar dacă aceasta din urmă poate fi procurată doar prin
deplasarea la cabinetul medicului. La alegerile prezidențiale din 2019, au apelat la urna
mobilă 79.849 de votanți, reprezentând 0,9% din totalul persoanelor care au votat.
Opțiunea de a apela la serviciile unui însoțitor (care trebuie, conform legii, să nu fie un
reprezentant al secției de votare) este utilizată mai ales de persoanele nevăzătoare
sau analfabete, dar ea ridică unele probleme legate de caracterul secret al votului.
Alte alternative care ar asigura în totalitate secretul votului nu sunt disponibile (cum ar
fi șabloane Braille sau votul printr-un reprezentant), sau sunt considerate prea dificil
de conceput din punct de vedere tehnic și de implementat (cum ar fi votul electronic,
aplicațiile mobile sau mașini electronice de vot).
Votul prin corespondență este disponibil doar pentru românii cu rezidența în
străinătate, iar votul electronic este o soluție care ridică probleme de securitate.
Votul prin corespondență a fost implementat în România în 2015, dar este în prezent
disponibil doar pentru cetățenii cu reședința în străinătate, chiar dacă există țări care
îl utilizează și pentru persoanele cu dizabilități (de exemplu, Marea Britanie). Votul
electronic (votul online de la orice dispozitiv conectat la internet) este utilizat fără
probleme majore în prezent doar într-o singură țară (Estonia), în timp ce alte țări
au renunțat după o perioadă de implementare (Franța) sau au respins soluția din
motive de securitate, în urma recomandărilor din pre-evaluare (Canada și Elveția). În
România cel mai probabil votul electronic este dificil de implementat.
Includerea în platformele electorale a unor teme care țin de

problematica dizabilității
Adeseori, persoanele cu dizabilități simt că rolul lor de cetățeni este ignorat, iar
problematica dizabilității nu apare în discursul electoral. Problematica dizabilității
este puțin discutată în cadrul dezbaterilor electorale și tratată preponderent la
categoria probleme sociale, în oferta electorală ne-existând proiecte care să propună
modalități de participare a persoanelor cu dizabilități la strategii de dezvoltare a
societății per ansamblu. Asigurarea dreptului la vot nu va necesita doar asigurarea
unui cadru legislativ și administrativ corect și eliminarea barierelor care limitează
dreptul la vot,642 ci și alte măsuri, precum încurajarea prezenței la vot a persoanelor
cu dizabilități, informarea lor corectă și completă asupra procesului de votare, asupra
beneficiilor aduse de participarea la procesul electoral și informarea publicului larg
asupra rolului pe care persoanele cu dizabilități îl pot juca în societate.
641
Legea nr. 208/2015 și Decizia Biroului Electoral Central nr. 40/2020.
642
IFES (2014).
323
Promovarea implicării persoanelor cu dizabilități din postura de

candidați
Implicarea persoanelor cu dizabilități în procesele decizionale facilitează
autodeterminarea643 și le crește vizibilitatea și implicit promovează incluziunea și
crește accesibilizarea fizică și informațională a spațiului public. Prezența acestora
în forurile decizionale facilitează realizarea unei societăți incluzive și crește adecvarea
politicilor publice în domeniul dizabilității la realitate, așa cum este reflectată în
experiențele persoanelor cu dizabilități.
În România, dreptul persoanelor cu dizabilități de a fi alese nu este îngrădit de
obstacole legislative, dar percepția publică le afectează șansele de a fi alese.
Vizibilitatea scăzută a persoanelor cu dizabilități în viața publică nu creează baza de
suport necesar pentru cooptarea lor în viața politică, inclusiv în funcții reprezentative.
Acest lucru este influențat în mare măsură de factori culturali, care limitează percepția
rolurilor pe care persoanele cu dizabilități le pot avea în societate. Lipsa implicării
lor în societate, în general, și în politică, în special, reconfirmă, într-un cerc vicios al
marginalizării, prejudecățile preexistente.
Nu există mecanisme specifice de susținere a candidaturii persoanelor cu
dizabilități. Singurul mecanism public de sprijinire a participării electorale în România
îl constituie decontarea cheltuielilor electorale pentru grupurile politice sau candidații
care au depășit pragul de 3% votanți la nivel național,644 pentru diferitele tipuri de
alegeri: europarlamentare, parlamentare, prezidențiale și locale. Nu pot fi decontate
decât cheltuieli legate de promovarea ofertei electorale. Persoanele cu dizabilități pot
avea însă nevoi speciale de deplasare și de comunicare, care nu figurează printre
cheltuielile eligibile. În același timp, atingerea pragului de 3% dintre votanți poate fi
extrem de dificilă în condițiile „bazei electorale” înguste a persoanelor cu dizabilități,
având în vedere vizibilitatea lor redusă.
Bariere în calea participării la procesul electoral pentru persoanele cu

CASETA 50
dizabilități
„Ar trebui să fie cineva care să înțeleagă persoanele cu dizabilități, toată lumea care te vede cu
dizabilitate te compătimește: «Înțeleg foarte bine prin ce treci.» Nu ai cum să mă înțelegi, eu ca tine
am fost, tu ca mine nu. Nu ai cum să știi ce e în sufletul meu. [...] Trebuie unul ca noi să ia decizii cu
privire la viața noastră. La Parlament există persoane cu dizabilități, dar sunt singuri și se luptă cu
morile de vânt.” (Persoană cu dizabilități, județul Dâmbovița)
„În niciun caz [materialele electorale] nu sunt scrise într-un limbaj ușor și accesibil. Nu sunt pentru
persoanele cu dizabilități mintale. Nu știu în ce măsură site-urile partidelor sunt accesibile pentru
persoanele care nu văd, dacă au acea opțiune de citire a conținutului. Mie îmi este uneori greu
să înțeleg limbajul lor și să-mi dau seama ce puncte vor să atingă în campanie și ce măsuri
propun. Nu cred că la noi în țară partidele politice sunt atât de binevoitoare sau să gândească
că persoanele cu dizabilități pot fi un grup de votanți.” (Reprezentant ONG pentru persoanele cu
dizabilități, județul Sibiu)
„Nu întotdeauna accesul fizic este facil pentru că uneori ai de urcat trepte până la etajul unei
școli, dar există și alternativa chemării la domiciliu. Informațiile despre procesul electoral nu sunt
accesibilizate suficient pentru cei cu dizabilități intelectuale, ci lucrurile rămân la latitudinea celor
care îi îngrijesc.” (Reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități, județul Sibiu)
„Persoanele care nu văd pot intra însoțite la vot. Nu există buletine de vot accesibilizate pentru
persoanele cu dizabilități de vedere (mulți dintre nevăzători nu mai cunosc Braille). Secțiile de
votare nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilități de vedere (nu au bandă de orientare).”
(Persoană cu dizabilități vizuale, județul Sibiu)
643
Ippoliti et al. (1994).
644
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.
324
„Nu există locuri de parcare rezervate pentru persoanele cu dizabilități la secția de vot la care sunt
arondate.” (Persoană cu dizabilități fizice, județul Sibiu)
„Am ajuns la secție și a intrat cu mine un reprezentat din secție sau cineva din familie. Însoțitorul
mi-a citit lista de opțiuni și i-am spus verbal ce votez.” (Persoană cu dizabilități vizuale, județul
Sibiu)
„În Arad și în alte județe, se cere și o hârtie de la medicul de familie care să spună că este
nedeplasabil. Este bătaie de joc! Adică nu ajunge un certificat medical eliberat de o comisie și se
mai cere o adeverință eliberată de medicul de familie. Care este logica? Eu nu înțeleg. Logica este
că renunți! Eu așa o percep.” (Persoană cu dizabilități, județul Arad)
„Beneficiarii asociației participă la procesul de vot și, deși nu toate secțiile de votare sunt
accesibilizate, se găsesc soluții pentru ca fiecare să-și exercite dreptul la vot. Sunt eventual luați de
către jandarmi pe sus, cu tot cu scaunul rulant, până în secția de votare, ori se vine cu urna de vot
mobilă la domiciliul persoanei cu dizabilități.” (Reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități,
județul Neamț)
Măsuri recomandate
1 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) să elaboreze, în colaborare cu
organizații reprezentative ale persoanelor cu dizabilități, și să distribuie materiale
mass-media de prezentare a procesului electoral în formate accesibile pentru
persoanele cu dizabilități (limbaj mimico-gestual, Braille, materiale explicative
în format audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere, formate simplificate
pentru diferitele tipuri de dizabilități intelectuale).
2 AEP să asigure creșterea gradului de accesibilizare a secțiilor de votare până la
nivelul acoperirii nevoii, în funcție de distribuția teritorială a secțiilor.
3 AEP să instituie votul prin corespondență pentru persoanele cu dizabilități

locomotorii.
4 AEP și Biroul Electoral Central (BEC) să elaboreze buletine de vot în formate
accesibile.
5 AEP și BEC să publice în formate accesibile, inclusiv pe pagina web, modalitatea

de depunere de sesizări, reclamații sau petiții cu privire la dificultățile întâmpinate
de persoanele cu dizabilități în încercarea de exercitare a dreptului de vot, inclusiv
accesul la urne mobile.
6 AEP și BEC să furnizeze o hartă, online și/sau print, cu informații detaliate cu
privire la secțiile accesibile pentru persoanele cu dizabilități.
7 AEP să promoveze un proiect de act normativ privind modificarea legii electorale,
astfel încât: (i) în lista cheltuielilor care pot fi decontate să fie incluse cheltuielile
legate de nevoile specifice generate de dizabilitate, precum un interpret mimico-
gestual, asistent personal și/sau anumite tehnologii asistive și (ii) pragul de
votanți necesar în vederea decontării cheltuielilor electorale să fie coborât de
la 3% la 1% exclusiv pentru cheltuielile electorale ale persoanelor cu încadrare
în grad de handicap, indiferent dacă aceste persoane candidează independent
sau pe liste de candidați.
8 AEP să modifice Legea Electorală în vederea decontării cheltuielilor de campanie

doar pentru candidații care accesibilizează un anumit procent din materialele
electorale.
325
8.4 8.4
Participarea limitată
Participarea la viața
limitată publică
la viața publică
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată face parte din

viața comunităților și societății:
la nivelul fiecărei persoane: de exemplu, prin
voluntariat;
la nivelul unor forme de organizare în grup: de
exemplu, prin asociații și fundații.
Persoanele cu dizabilități trebuie să se poată implica pe

teme care țin de bunul mers al comunităților și societății
în general, dar și pe teme speciale, care țin de
dizabilitate. Implicarea persoanelor cu dizabilități în
discutarea și pregătirea unor măsuri de intervenție pe
teme care țin chiar de dizabilitate este numită
„autoreprezentare”: persoanele cu dizabilități își
reprezintă singure ideile, interesele, experiențele și
preocupările.
Procentul persoanelor care participă ca membri

sau voluntari în organizații de orice tip Persoanele cu dizabilități se implică
într-o măsură mult mai mică decât
22% cele cu dizabilități în organizații de
12% orice tip. În mediul rural, participarea
este și mai scăzută, atât pentru
8% persoanele cu dizabilități, cât și în
Fără Cu unele Cu dizabilități general.
326
În România, există o lege privind consultarea cetățenilor

cu privire la modul în care sunt realizate politicile și
măsurile statului, precum și o altă lege care privește
accesul liber al cetățenilor la orice informații despre
aceste politici și măsuri. Totuși, niciuna dintre aceste legi
nu este gândită astfel încât să încurajeze și implicarea
persoanelor cu dizabilități. De exemplu, acestea nu
prevăd obligația autorităților de a pregăti materiale în
formate accesibile, astfel încât să poată lua parte și
cetățenii cu dizabilități de vedere, de auz, sau cu
dificultăți de înțelegere la procesul consultărilor publice.
Există mult prea puține forme de sprijin, financiar sau

material, adresate organizațiilor care reprezintă
interesele persoanelor cu dizabilități. Un număr limitat
de organizații pot primi acele forme de sprijin disponibile
în prezent.

Statul trebuie să sprijine financiar printr-un program proiectele unor fundații și
asociații care își propun acțiuni/activități pentru implementarea Strategiei
Naționale privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități 2021-2027. Regulile de
acordare a acestui sprijin trebuie să fie aceleași pentru toate fundațiile și
asociațiile care vor dori să îl primească și să poată fi consultate public.
Trebuie să fie măsurat nivelul de mulțumire sau nemulțumire al persoanelor cu
dizabilități față de instituțiile publice.
327
8.4 Participarea limitată la viața publică

Participarea la viața publică se poate realiza în forme variate, iar asigurarea
integrării persoanelor cu dizabilități ar trebui să creeze oportunități noi pentru
întreaga societate. Participarea la viața publică se poate realiza la nivel individual
(de exemplu, prin voluntariat sau forme de activism individuale) sau de grup (prin
organizații ale societății civile mai largi sau prin organizații care reprezintă persoanele
cu dizabilități). Scopurile participării pot fi variate, de la participare la procesele
politice645 și decizionale până la forme de administrare a intereselor comunității
sau participare la organizarea și derularea unor activități educative, culturale și de
petrecere a timpului liber. Participarea persoanelor cu dizabilități se poate realiza pe
teme civice de interes general, care țin de bunul mers al societății, sau chiar cu privire
la preocupările și problemele persoanelor cu dizabilități și politicile adresate acestora.
Cea din urmă situație este numită generic autoreprezentare și a fost stimulată de
mișcările de emancipare a persoanelor cu dizabilități, precum cea care a dus, în
Statele Unite, la adoptarea legii cu privire la drepturile civile, inițiată de persoane cu
dizabilități, Legea americanilor cu dizabilități (1990).646
Participarea la viața publică a persoanelor cu dizabilități poate fi analizată
prin intermediul cercului relațiilor din proximitate. Datele arată că persoanele cu
dizabilități sunt, în medie, mai puțin satisfăcute de relațiile personale și se simt mai
singure decât persoanele fără dizabilități. În ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu
și fără dizabilități, persoanele cu dizabilități severe din România au raportat un nivel
mediu de satisfacție în ce privește relațiile personale ușor peste mediană, respectiv
6 pe o scală de la 1 la 10. Prin comparație, nivelul mediu de satisfacție în ce privește
relațiile personale al persoanelor cu unele dizabilități a fost 7, iar al persoanelor fără
dizabilități a fost 8. Potrivit datelor EU-SILC, România a raportat al doilea cel mai
scăzut nivel de satisfacție în ce privește relațiile personale al persoanelor cu dizabilități
severe din UE, după Bulgaria. Procentul persoanelor cu dizabilități severe care se simt
singure în cea mai mare parte a timpului este de 27%, de peste două ori mai ridicat
decât al persoanelor cu unele dizabilități (13%) și de aproape 4 ori mai ridicat decât al
persoanelor fără dizabilități. România are una dintre cele mai mari proporții din UE-27
de persoane cu dizabilități severe care se simt singure (România fiind printre cele 7
țări din UE-27 cu valori peste 25%).
Implicarea persoanelor cu dizabilități în viața publică se poate realiza nu doar
la nivel individual, ci mai frecvent cu sprijinul organizațiilor pentru persoanele
cu dizabilități.647 Aceste organizații le pot oferi persoanelor cu dizabilități mijloacele
de a-și face vocea auzită, de a-și face prioritățile cunoscute public. Organizațiile
reprezentative ale persoanelor cu dizabilități pot promova soluții de schimbare
și conștientizare colectivă. Ca vehicul de promovare a intereselor proprii, aceste
organizații oferă persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a dezvolta competențe de
negociere, de organizare, de susținere reciprocă și de a face schimb de informații.648
645
Uneori implicarea politică activă prin candidatură (problema 8.3) este anticipată și susținută de participarea la viața publică.
646
Subiectele-cheie ce vor fi abordate cu privire la accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la viața publică se bazează pe art.
29 al CDPD.
647
Organizațiile persoanelor cu dizabilități (OPD) sunt organizații reprezentative în care persoanele cu dizabilități constituie o
majoritate prin prezența lor în conducerea organizației și în rândul personalului sau al membrilor.
648
ONU (1982).
328
Participarea este scăzută pe toate tipurile de forme asociative în rândul populației

generale din România, iar persoanele cu dizabilități participă mai puțin decât cele
fără dizabilități. Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități indică un
grad scăzut de implicare a populației României în toate formele asociative pentru
care au fost culese date. Rata participării variază de la minimum 3% în grupuri de
inițiativă locală, la maximum 5% în asociații de proprietari/locatari, iar datele arată că
persoanele cu dizabilități sunt dezavantajate, în special cele cu dizabilități severe (vezi
Anexă-Tabel 56). Doar 11% dintre persoanele cu unele dizabilități și 8% dintre persoanele
cu dizabilități severe participă la forme asociative de orice tip, față de 19% dintre
persoanele fără dizabilități. Bărbații au raportat participarea la forme asociative în
procente mult mai ridicate decât femeile, de peste două ori mai mari în cazul
persoanelor cu dizabilități severe. Diferențele între urban și rural în privința gradului de
implicare în forme de asociere sunt mari doar pentru persoanele cu dizabilități severe,
10% dintre acestea fiind implicate în forme asociative în urban, față de doar 4% în rural
(Anexă-Tabel 55).649
Implicarea persoanelor
persoanelor cucu dizabilități într-o organizație
sau altă formă desau altăîn formă
funcție dede
FIGURA 42
Figura 13: Implicarea dizabilități într-o organizație asociere,

asociere,
dizabilități în funcție
(procent) de dizabilități (procent)
Ca membru: Ca voluntar:
13% 8%
7% 5%
4% 4%
Percepții ale persoanelor cu dizabilități asupra participării la viața publică

CASETA 51
„Am fost invitați în calitate de experți. Din păcate, dorințele noastre au fost puse în ultimele strategii,
dar nu au fost respectate (implementate).” (Reprezentant OPD, județul Sibiu)
„Foarte rar suntem chemați să participăm la mese rotunde unde se dezbat teme ale persoanelor
cu dizabilități. Eu ca reprezentant de ONG sunt în Consiliul Consultativ al DAS-ului dar nu am fost
invitată la nicio ședință până acum.” (Reprezentant OPD, județul Sibiu)
„În instituții personalul nu este deloc instruit pentru a interacționa cu persoanele cu dizabilități de
vedere. Totul depinde de persoana respectivă și «se negociază ca în bazar».” (Interviu persoană
cu dizabilități, județul Sibiu)
„Unele primării, mai ales din mediul rural, nu cunosc totdeauna legislația pentru persoane cu
dizabilități și atunci e nevoie de informare din partea [noastră] către funcționarii primăriilor.”
(Reprezentant OPD, județul Teleorman)
649
Aceste decalaje la nivel național între populația cu și fără dizabilități sunt observabile în contextul în care, conform Eurostat,
România avea a treia cea mai scăzută rată de participare la activități voluntare din Uniunea Europeană în anul 2015, o valoare
de aproape trei ori mai scăzută decât media UE-27 (3,6% față de 12,9%).
329
Este importantă încurajarea persoanelor cu dizabilități să se implice în viața publică,
prin mecanisme care să le facă auzită vocea și care să le integreze opiniile în procesul
de luare a deciziilor și între ciclurile electorale.
Caracterul incluziv al legilor privind transparența decizională și a

informațiilor
Legile privind transparența decizională și a informațiilor de interes public nu iau
în considerare nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități.650 Într-un raport
din 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE, România figura în grupul
statelor care nu au nici legislație pentru stabilirea unor mecanisme de consultare a
persoanelor cu dizabilități în procesul de elaborare a legilor și politicilor, nici practici
sistematice stabilite în această privință (alături de Grecia, Lituania și Olanda).651 Potrivit
legii privind transparența decizională în administrația publică din România, toate
instituțiile publice trebuie să publice un raport anual care să arate că au consultat
societatea civilă privind adoptarea actelor normative.652 Cu toate acestea, nu toate
instituțiile au aceste rapoarte publicate pe site-urile proprii. În plus, persoanele cu
dizabilități nu pot consulta propunerile de politici și oferi un punct de vedere, ținând
cont de faptul că aceste propuneri propuse spre dezbatere și procesele de consultare
nu sunt accesibilizate. De asemenea, nu există posibilitatea solicitării de informații de
interes public în formate accesibile.
Mecanisme de sprijin public al formelor asociative ale persoanelor cu

dizabilități
Legislația existentă nu stipulează un mecanism transparent prin care să fie
susținute ONG-urile care reprezintă persoanele cu dizabilități. Legea nr. 448/2006
identifică anumite organizații care pot fi sprijinite de către ANDPDCA, fără a fi clar
cum au fost acestea selectate, cum sunt sprijinite și cum este monitorizat și evaluat
acest sprijin.653 Legea specifică explicit anumite organizații asociative care pot primi
sprijin, limitând în acest fel posibilitățile de a asigura reprezentativitatea diferitelor
tipuri de dizabilități654 și a paletei de organizații active în domeniu.655 Drept rezultat,
organizațiile pentru care se acordă subvenții de la bugetul de stat nu reflectă totalitatea
necesităților persoanelor cu dizabilități. Nu sunt specificate în lege mecanismele de
650
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public.
651
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (2014).
652
Conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte
normative, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu,
să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după
caz. Aceste anunțuri trebuie publicate „cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile
publice”, lăsând „cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris
propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice”. De asemenea, autoritatea publică
în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest
lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită.
653
La art. 98 din Legea nr. 448/2006 sunt specificate: Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Invalizilor de Război
Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat
din Cooperația Meșteșugărească, Consiliul Național al Dizabilității din România. Aceste organizații pot primi, în condițiile legii,
subvenții de la bugetul de stat prin bugetul ANDPDCA, exclusiv în completarea veniturilor proprii (http://anpd.gov.ro/web/
sume-acordate-ong-urilor-de-la-bugetul-de-stat-prevazute-la-titlul-59-11/).
654
Pentru a menționa un singur exemplu, persoanele cu dizabilități vizuale au două asociații reprezentative, în vreme ce persoanele
cu dizabilități intelectuale și motorii sunt reprezentate doar prin intermediul unei federații.
655
Datele Registrului Național ONG arată că există peste 6.000 de organizații și fundații al căror scop al activității, așa cum
apare el specificat în registru, este relevant pentru tematica dizabilității. Cu toate acestea, bazat pe informațiile găsite în acest
registru, nu se poate determina câte dintre acestea sunt realmente active. Distribuția lor este extrem de inegală pe medii de
rezidență, doar 16% fiind din mediul rural (Anexă-Tabel 57).
330
verificare a reprezentativității acestor organizații, nici criteriile de acordare a sprijinului

sau indicatorii de monitorizare a rezultatelor lor.
Măsuri recomandate
(ANDPDCA) să modifice Legea nr. 448/2006 în vederea acordării de sprijin
organizațiilor persoanelor cu dizabilități (OPD) printr-un program de finanțare
a unor proiecte care să urmărească implementarea obiectivelor SNDPD 2021-
2027, cu un proces de selecție clar definit al entităților eligibile, bazat pe un set
de indicatori, și cu un proces de monitorizare a rezultatelor. Organizațiile eligibile
vor putea activa în toate cele opt domenii ale strategiei.
2 ANDPDCA să finanțeze un studiu în vederea elaborării unui sistem de indicatori

de măsurare a gradului de satisfacție a persoanelor cu dizabilități în privința
serviciilor publice, care să poată fi ulterior implementat.
331
CRPD
9 Implementarea CDPD și monitorizarea

9. Implementarea CDPD și
respectării drepturilor persoanelor cu
monitorizarea respectării
dizabilități
drepturilor persoanelor cu
Cum poate fi asigurată respectarea drepturilor persoanelor
cu dizabilități?
dizabilități Ca membru semnatar al Convenției Organizației

Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități (CDPD), Statul român are datoria de a se
asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități, așa
cum sunt ele stipulate în CDPD, sunt respectate în
toată țara.
Pentru ca acest lucru să se întâmple:
Diferitele instituții ale statului trebuie să lucreze
împreună.
Statul trebuie să lucreze împreună cu organizațiile
persoanelor cu dizabilități și cu persoanele cu
dizabilități conform CDPD.
Statul român trebuie să facă trei lucruri:
1. Să stabilească: (i) Puncte de contact în una sau

mai multe instituții; și (ii) un mecanism de
CDPD coordonare a implementării CDPD. Punctele de
contact trebuie să fie instituții ale guvernului care să
cu Dizabilități
lucreze doar pentru persoanele cu dizabilități. Rolul

Mecanismului de Coordonare a implementării CDPD
este de a aduce la un loc instituțiile statului,
organizațiile persoanelor cu dizabilități și persoanele
cu dizabilități, pentru a se asigura că drepturile
persoanelor cu dizabilități sunt respectate.
m de
nis
2. Să susțină toate Mecanismele Independente

Meca
Coord
însărcinate cu observarea și verificarea modului în

on
are
Mecanism de Mecanism Persoane cu care CDPD și drepturile persoanelor cu dizabilități

coordonare independent dizabilități
și organizații sunt respectate în România. Aceste mecanisme
ale acestora trebuie să fie organizații independente care se
ocupă cu respectarea drepturilor omului, inclusiv
cele ale persoanelor cu dizabilități.
3. Să se asigure că persoanele cu dizabilități și

organizațiile lor iau parte la toate deciziile luate de
către stat cu privire la aspecte din viața lor.
332
CRPD
Care sunt principalele probleme în România?
Analiza situației din România a arătat că există trei mari probleme:
1 Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central

La nivel național, instituțiile statului lucrează prea puțin pentru a asigura
respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, așa cum cere CDPD. În plus,
instituțiile statului nu colaborează interinstituțional suficient pentru
implementarea CDPD și nu lucrează destul cu organizațiile persoanelor cu
dizabilități și cu persoanele cu dizabilități.
2 Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a
implementării CDPD
Mecanismele Independente iau parte în mică măsură la observarea și
verificarea modului în care CDPD este aplicată în România.
3 Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor
reprezentative ale acestora la procesul de monitorizare
Foarte puține persoane cu dizabilități sau organizații ale acestora iau parte la
monitorizarea procesului implementării CDPD.
333
Implementarea și monitorizarea CDPD
9 Implementarea CDPD și monitorizarea

respectării drepturilor persoanelor cu
dizabilități
O garanție importantă a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități constă
în asigurarea cadrului de implementare și monitorizare a CDPD cu participarea
și consultarea persoanelor cu dizabilități. Conform CDPD, statul român trebuie să
îndeplinească trei cerințe de bază: (i) să desemneze unul sau mai multe Puncte de
contact656 în cadrul guvernului, responsabile să asigure implementarea CDPD și să
acorde „atenția cuvenită stabilirii sau desemnării unui mecanism de coordonare în
cadrul guvernului pentru a facilita măsurile aferente, în diferite sectoare și la diferite
niveluri”; (ii) să „mențină, întărească, desemneze sau stabilească în afara guvernului
un cadru incluzând unul sau mai multe mecanisme independente” pentru a „promova,
proteja și monitoriza punerea în aplicare a Convenției”; și (iii) să se asigure că
persoanele cu dizabilități și organizații reprezentative ale acestora „vor fi implicate și
vor participa pe deplin la procesul de monitorizare”.657
Art. 33, cadrul care ghidează implementarea CDPD, are ca scop asigurarea faptului
că drepturile omului garantate prin CDPD sunt puse în practică și produc schimbări
reale în viețile persoanelor cu dizabilități.658 În mod concret, acest lucru presupune
reducerea decalajului actual dintre normele instituite în CDPD și realitatea din statele
care au ratificat-o. Diferența poate fi rezultatul mai multor factori structurali, precum
o lipsă de coordonare între ministere și niveluri guvernamentale, lipsa monitorizării la
nivel național pentru a trage la răspundere guvernul pentru obligațiile asumate prin
CDPD şi Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi a altor pedepse
ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,659 sau o lipsă de conștientizare
în rândul publicului larg a standardelor drepturilor omului pentru persoanele cu
dizabilități.660 Art. 33 reprezintă cadrul care orientează procesul de implementare a
CDPD, iar îndeplinirea corectă a prevederilor sale reprezintă unul dintre primii pași pe
care un Stat parte trebuie să îi parcurgă atunci când începe procesul de implementare.
Din acest motiv, organizațiile persoanelor cu dizabilități și alți actori ai societății civile
acordă acestui articol o importanță majoră, considerând că îndeplinirea lui este un
indicator cheie al gradului de angajare al unui stat în respectarea drepturilor consfințite
în CDPD.661
656
Punctele de contact pot fi o structură sau un angajat din cadrul unui minister sau grup de ministere, o instituție, cum ar fi o
comisie pentru dizabilități sau un anumit minister, cum ar fi un minister pentru drepturile omului, un minister pentru persoane
cu dizabilități sau o combinație de trei. Chiar dacă aceste organisme sau mecanisme există deja în România, acestea vor
trebui revizuite pentru a asigura punerea în aplicare a CDPD și pentru a coordona eforturile între diferite sectoare la nivel local,
regional și național. Indiferent de forma desemnată, Punctul de contact nu ar trebui să acționeze izolat, ci ar trebui să joace
un rol de lider în coordonarea punerii în aplicare a CDPD. Ar trebui să fie dotat cu resurse umane și financiare adecvate; să fie
înființat prin măsuri legislative, administrative sau de altă natură; să fie numit permanent; și să fie situat la cel mai înalt nivel
posibil al guvernului ONU, Departamentul Afaceri Economice și Sociale și Secretariatul pentru CDPD (2007: 94).
657
CDPD, art. 33.
658
OHCHR (2011).
659
Prin Legea nr. 109/2009 pentru ratificarea Protocolului opțional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenția
împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie
1984.
660
MDAC (2011: 26).
661
Astorga Gatjens (2011).
334
Problemele principale care previn implementarea mandatului dat de art. 33

discutate în această secțiune corespund celor trei alineate ale articolului și sunt:
1. Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central pentru elaborarea
și implementarea politicilor care afectează realizarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități;
2. Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a implementării
CDPD;
3. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor reprezentative
ale acestora la procesul de monitorizare.
335
9.1 9.1
Capacitatea
Capacitatea și coordonarea limitate
și coordonarea aleale actorilor
limitate
actorilor
la la nivel central
nivel central
Cum trebuie să se asigure respectarea drepturilor persoanelor
cu dizabilități?
Punct
Punct de contact Punct
de contact de contact
Pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, statul român

trebuie să numească unul sau mai multe Puncte de contact la nivel național.
Aceste Puncte de contact pot fi numite, de exemplu, la nivelul tuturor instituțiilor care
au datoria de a lua măsuri, astfel încât drepturile persoanelor cu dizabilități să fie
respectate.
Punctele de contact trebuie să facă mai multe lucruri, printre care:
Să colaboreze cu celelalte Să se asigure că persoanele cu Să strângă și să facă publice

instituții ale statului și cu dizabilități și organizațiile informații și date privind
persoanele și organizațiile din acestora sunt implicate în situația persoanelor cu
afara statului, pe toate temele pregătirea și implementarea dizabilități.
care țin de drepturile legilor care le influențează
persoanelor cu dizabilități. viața.
Instituții În plus față de numirea unor Puncte de contact, CDPD

ale statului
solicită statului să creeze un mecanism de coordonare la
nivel național. Din acesta ar trebui să facă parte toate
Organizații
instituțiile statului, organizațiile persoanelor cu
Organizații pentru dizabilități și alte organizații care au un rol în asigurarea
ale persoanelor drepturile
cu dizabilități persoanelor respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
cu dizabilități
336
5 În România există Puncte de contact organizate la nivelul a doar cinci

ministere, iar rolul acestora în implementarea CDPD a fost limitat în
ultimii ani.
Nu există un mecanism de coordonare la nivel guvernamental, așa cum

îl descrie CDPD. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a creat un comitet din care fac
parte 16 ministere, dar acest comitet nu a reușit să funcționeze ca un
mecanism de coordonare.
Persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora nu au fost implicate în

deciziile statului privind viața lor.
Nu există o lege clară care să oblige instituțiile statului să înființeze

Puncte de contact suplimentare și un mecanism de coordonare
funcțional.
Reprezentanții Punctelor de contact și ai comitetului creat de ANDPDCA

nu au fost formați cu privire la prevederile CDPD.
Nu există o procedură clară pentru ca persoanele cu dizabilități și

organizațiile acestora să fie implicate în deciziile statului privind viața lor.
ANDPDCA are prea puțini specialiști și resurse financiare disponibile,

astfel că nu poate strânge toate datele despre măsurile care vizează
persoanele cu dizabilități și rezultatele acestor măsuri.

Este necesară adoptarea unei legi clare despre înființarea Punctelor de contact,
crearea unui mecanism de coordonare și formarea persoanelor din aceste
structuri în monitorizarea implementării CDPD.
ANDPDCA trebuie să aibă mai mulți specialiști bine formați și resurse financiare,
astfel încât să strângă toate datele despre măsurile care vizează persoanele cu
dizabilități și rezultatele acestor măsuri.
337
9.1 Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la

nivel central
Pentru a putea asigura implementarea CDPD pentru respectarea drepturilor
persoanelor cu dizabilități, statul român are obligația de a desemna unul sau mai
multe Puncte de contact, unități dedicate obiectivului implementării CDPD la nivelul
guvernului. Potrivit Convenției, Punctele de contact necesare trebuie să îndeplinească
mai multe funcții, printre care: (i) să fie puncte de acces privind problematica
CDPD pentru guvern și societatea civilă; (ii) să informeze reprezentanții guvernului
și ministerelor cu privire la obligațiile prevăzute de CDPD; (iii) să asigure implicarea
societății civile în implementarea CDPD; și (iv) să colecteze și să raporteze informații
privind situația persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește drepturile prevăzute de
CDPD.662 Fiecare Stat parte poate alege să desemneze unul sau mai multe Puncte de
contact,663 fie în toate instituțiile care au responsabilități în domeniul politicilor pentru
persoanele cu dizabilități, fie doar în instituțiile-cheie. În cazul în care o țară a stabilit
mai multe Puncte de contact, un raport pregătit în 2009 de Înaltul Comisar al ONU
pentru drepturile omului recomandă desemnarea unui Punct de contact coordonator
care să asigure coordonarea generală.664 Întrucât implementarea Convenției necesită
sprijin puternic și constant din partea guvernului, ONU recomandă ca acest Punct
coordonator să fie plasat la nivelul cabinetului Primului Ministru.665 Și acesta are
responsabilitatea de a promova, informa și ghida guvernul pe problemele care țin de
implementarea Convenției, monitoriza și raporta situația persoanelor cu dizabilități și
de a interacționa cu societatea civilă. Nu în ultimul rând, Punctul de contact coordonator
trebuie să aibă acces la resursele necesare (experți și resurse financiare) pentru a-și
îndeplini responsabilitățile.666
În România au fost create Puncte de contact la nivelul a cinci ministere, însă
în ultimii ani rolul acestora în implementarea CDPD a fost limitat. Legea nr.
8/2016667 a desemnat cinci ministere în care să funcționeze aceste Puncte de
contact: (i) Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; (ii) Ministerul Justiției;
(iii) Ministerul Sănătății; (iv) Ministerul Comunicațiilor şi pentru Societatea Informaţională;
și (v) Ministerul Fondurilor Europene. Fiecare Punct de contact trebuie să fie format
din cel puțin un expert în domeniul de aplicare a Convenției și în elaborarea de politici
publice. La momentul redactării acestui raport, informații online erau disponibile
doar pentru două Puncte de contact, din cadrul Ministerului Comunicațiilor şi pentru
Societatea Informaţională și al Ministerului Fondurilor Europene,668 însă nici pentru
acestea nu existau detalii de contact sau alte informații privind activitățile lor. O
cercetare calitativă desfășurată în 2019 de Banca Mondială669 indică următoarele
despre Punctele de contact din România: unele dintre ele s-au constituit doar după
2018, rolul lor în asigurarea implementării CDPD în cadrul ministerului a fost redus
sau inexistent, persoanele cu dizabilități sau organizațiile lor nu au fost implicate
662
MDAC (2011: 26).
663
În această problemă, recomandarea Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului este de a desemna Puncte de contact
în toate sau aproape toate ministerele sau departamentele guvernamentale: „Desemnarea Punctelor de contact pentru
persoanele cu dizabilități la nivelul ministerelor care alcătuiesc guvernul corespunde recunoașterii faptului că punerea în
aplicare deplină și eficientă a Convenției necesită acțiunea majorității, dacă nu a tuturor, ministerelor” (OHCHR, 2009: 6).
664
„Pentru o punere în aplicare eficientă a Convenției, ar fi recomandabil să se adopte o abordare pe două direcții și să se
numească Puncte de contact la nivelul fiecărui sau al majorității departamentelor/ministerelor care alcătuiesc guvernul,
precum și să se desemneze un Punct de contact coordonator în cadrul guvernului responsabil cu punerea în aplicare a
Convenţiei” (OHCHR, 2009: 6).
665
ONU (2014).
666
OHCHR (2009: 7).
667
Legea nr. 8/2016 privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, art. 16.
668
În prezent, Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
669
338
în procesele decizionale și Punctele de contact nu au colectat sau raportat date

statistice privind implementarea CDPD. În Planul Operațional al SNPD 2016-2020, s-a
propus desemnarea a 16 Puncte de contact în cadrul principalelor instituții implicate în
implementarea strategiei, însă această măsură nu a fost implementată.670
În plus față de obligativitatea desemnării Punctelor de contact, CDPD recomandă
înființarea unui mecanism de coordonare la nivelul guvernului. Deși CDPD nu
definește forma mecanismului de coordonare, acesta include de obicei „reprezentanți
din diferite ministere și organizații ale persoanelor cu dizabilități, precum și alte
organizații ale societății civile, sectorul privat și sindicatele”.671 Rolul lui este de a
asigura coordonarea și de a facilita dialogul între actorii implicați. În Austria, Belgia
și Marea Britanie, mecanismul de coordonare este format din Punctele de contact,
în altele (Cehia, Polonia, Suedia) mecanismul este format din Punctele de contact și
reprezentanți ai altor ministere, iar în altele (Germania, Suedia) există un mecanism
de coordonare separat.672 Cel din urmă model de mecanism de coordonare este
recomandat atunci când Punctele de contact „nu au suficientă autoritate sau resurse
pentru a coordona acțiunile întregului guvern”.673 Un astfel de mecanism de coordonare
ar „putea fi convocat de către Primul Ministru, care ar avea autoritatea și resursele
pentru a convoca ministerele relevante pentru a solicita informații și pentru a cere
ca anumite acțiuni să fie implementate”.674 Coordonarea tehnică poate fi realizată de
către Punctul de contact coordonator. Deși mecanismul de coordonare este la nivel
guvernamental, CDPD recomandă includerea persoanelor cu dizabilități.675
Pentru a asigura coordonarea instituțiilor implicate în implementarea Convenției
în România, guvernul a aprobat crearea unui Comitet Interministerial pentru
asigurarea implementării CDPD.676 În luna decembrie 2019, a fost înființat Comitetul
Interministerial pentru Asigurarea Implementării CDPD (CIAIC) ce are în componență
reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice implicate în îndeplinirea obligațiilor
României prevăzute în Convenție, la nivel de secretar de stat și personal tehnic. În
acest Comitet au fost incluse 16 ministere împreună cu instituțiile din subordinea,
coordonarea sau autoritatea lor. CIAIC a fost înființat sub coordonarea doar a
ANDPDCA și nu raportează unui nivel mai înalt de autoritate, ceea ce îngreunează
șansele unei bune implementări a măsurilor CDPD.
Nici personalul din Punctele de contact și nici membrii CIAIC nu au beneficiat de
formare în domeniul CDPD. Legea nr. 8/2016 privind înființarea Punctelor de contact
menționează faptul că membrii acestora ar trebui să fie experți în „domeniul de aplicare
a Convenției”. O cercetare calitativă desfășurată de Banca Mondială în 2019 la nivelul
Punctelor de contact a relevat că personalul acestora a semnalat necesitatea instruirii
cu privire la Convenție în sens larg și la aplicarea ei în domeniul lor de activitate.677
Având în vedere complexitatea CDPD și importanța unei înțelegeri profunde a CDPD
și a valorilor acesteia, este absolut necesar ca atât membrii Punctelor de contact,
cât și membrii CIAIC să beneficieze de instruire sistematică privind CDPD și aspecte
670
La data pregătirii raportului de cercetare calitativă al Băncii Mondiale (septembrie 2019), ANDPDCA pregătea împreună cu
reprezentanții societății civile o propunere de HG prin care numărul punctelor de contact să fie crescut.
671
OHCHR (2009: 8).
672
OHCHR (2011).
673
MDAC (2011: 37).
674
MDAC (2011: 37).
675
În unele țări, consiliile consultative (ce includ persoane cu dizabilități și reprezentanți ai organizațiilor acestora) fac parte
din mecanismul de coordonare. Recomandarea în acest sens este ca aceste organizații să nu fie considerate simultan și
mecanisme independente. Pentru o discuție în acest sens vezi OHCHR (2011: 45).
676
Memorandum cu tema: „Măsuri necesare îndeplinirii condiției prealabile; Implementarea și aplicarea Convenției Organizației
Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) în conformitate cu Decizia 2010/48/CE a Consiliului privind
încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități”.
677
339
specifice care țin de implementarea tuturor articolelor sale.

În prezent, nu există un mecanism de feedback privind implementarea CDPD din
partea persoanelor cu dizabilități sau a reprezentanților acestora. Conform art. 4
alin. (3) din CDPD, România trebuie să implice în mod activ persoanele cu dizabilități,
prin organizațiile care le reprezintă, în dezvoltarea și implementarea legislației și a
politicilor necesare pentru punerea în aplicare a CDPD.678 În România, persoanele cu
dizabilități sau organizațiile pentru persoanele cu dizabilități nu sunt implicate în mod
sistematic în politicile care sunt relevante pentru ele. În prezent, pe lângă președintele
ANDPDCA, funcționează ca organ consultativ Consiliul de coordonare în domeniul
protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, al drepturilor copiilor și al adopției,
însă acesta nu include decât o singură organizație care reprezintă persoanele cu
dizabilități (Consiliul Național al Dizabilității din România). Alte țări, precum Marea
Britanie679 și Franța (vezi Caseta 52), au creat mecanisme prin care experiențele și
expertiza persoanelor cu dizabilități să fie luate în considerare în mod sistematic.
Prezentarea Consiliului Național Consultativ al Persoanelor cu Dizabilități,

CASETA 52
Franța
Guvernul francez a înființat Consiliul Național Consultativ al Persoanelor cu Dizabilități în 1975
cu scopul de a asigura participarea persoanelor cu dizabilități la elaborarea și implementarea
politicilor care le privesc. Poate fi consultat de Președintele țării, președintele Senatului sau de
miniștri cu privire la orice proiect, program sau cercetare de interes pentru persoanele cu dizabilități
și oferă feedback cu privire la toate proiectele de lege relevante pentru dizabilitate.
În același timp, poate aborda, din proprie inițiativă, orice problemă legată de politici, relevantă
pentru persoanele cu dizabilități, fiind responsabil de evaluarea stării materiale, financiare și
psihice a persoanelor cu dizabilități din Franța și a celor de naționalitate franceză care locuiesc
în străinătate și sunt acoperite de sistemul de protecție socială francez, precum și de prezentarea
de propuneri considerate necesare Parlamentului și Guvernului cu scopul de a asigura îngrijirea
persoanelor cu dizabilități prin programare multianuală.
În mandatul actual (2020-2023), Consiliul este format din 160 membri (marea majoritate aleși în
urma unui concurs public incluzând persoane fizice, experți, entități private) împărțiți în următoarele
6 Colegii: (i) reprezentanți ai organizațiilor persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora; (ii)
reprezentanți ai asociațiilor profesionale; (iii) experți în domeniul dizabilității; (iv) reprezentanți ai
organizațiilor de dialog social; (v) instituții care activează în domeniul prevenirii, ocupării, protecției
sociale și cercetării; și (vi) reprezentanți ai autorităților teritoriale și ai Parlamentului.
Consiliul este împărțit în nouă Comitete specializate privind: (i) teritorii și cetățenie; (ii) accesibilitate,
design universal și digital; (iii) beneficii și resurse pentru persoanele cu dizabilități; (iv) educație,
școlarizare, învățământ superior și cooperare între educația de masă și educația specială;
(v) instruire, angajare obișnuită și adaptată și muncă protejată; (vi) probleme europene și
internaționale, aplicarea convențiilor; (vii) sănătatea, bunăstarea și tratamentul persoanelor cu
dizabilități; (viii) cultură, mass-media și sport; și (xix) organizarea instituțională.
Consiliul se organizează prin sesiuni plenare lunare sau la nevoie, iar comitetele specializate se
reunesc și ele cel puțin o dată pe lună. Ministerele trimit orice text legislativ cu relevanță pentru
persoanele cu dizabilități spre Președinte și Secretarul General. Acesta din urmă transmite textul
spre examinare comitetului tehnic competent, care redactează un punct de vedere însoțit de o
propunere de aviz care este supusă spre aprobare în sesiune plenară. Avizul poate fi: aviz favorabil,
aviz favorabil cu rezerve, luare la cunoștință, aviz nefavorabil.
Sursa: Guvernul Franței (2020).
678
Această implicare a persoanelor cu dizabilități și a reprezentanților acestora este complementară celei acoperite de art. 33 alin.
(3) referitor la monitorizarea implementării CDPD.
679
Pentru o prezentare a mecanismului de implicare a persoanelor cu dizabilități în perioada 2014-2020 vezi Department for
Work and Pensions (2014: 5-7). Pentru o prezentare a modului în care organizațiile de persoane cu dizabilități sunt implicate în
prezent, vezi https://www.gov.uk/government/news/disabled-peoples-organisations-dpos-forum-launches-this-month.
340
ANDPDCA dispune de resurse limitate pentru a monitoriza implementarea CDPD.

Conform SNPD 2016-2020, ANDPDCA ar fi trebuit să monitorizeze anual implementarea
strategiei și să raporteze indicatorii de progres prevăzuți în planul de monitorizare.
În ciuda unor încercări în anul 2018, acest efort nu s-a concretizat din cauza lipsei
resurselor umane necesare pentru a fi alocate acestei activități și a resurselor tehnice,
inclusiv expertiză privind sisteme de monitorizare, indicatori și procese de culegere
de date. În perioada 2019-2020, pentru pregătirea acestei diagnoze, ANDPDCA și-a
asumat un rol semnificativ întărit de culegere de date, a realizat protocoale cu instituții-
cheie în scopul culegerii de date și a definit și rafinat indicatorii urmăriți, experiență
ce va fi utilă și pentru monitorizarea implementării viitoarei strategii între 2021-2027.
În plus, ANDPDCA va defini indicatorii finali ai strategiei și va realiza primul raport
de monitorizare a implementării strategiei, cu asistență tehnică din partea Băncii
Mondiale. Cu toate acestea, volumul de date care va trebui colectat anual, precum și
aspectele tehnice și analiza lor vor necesita o alocare suplimentară considerabilă de
resurse umane și financiare.
Măsuri recomandate
1 Guvernul să modifice și completeze legislația pentru: (i) înființarea Punctelor
de contact la nivelul fiecărei instituții care are atribuții în implementarea CDPD
și (ii) realizarea mecanismului de coordonare a implementării CDPD, pentru
care Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și
Adopții (ANDPDCA) să asigure coordonarea activității și participarea structurată
a persoanelor cu dizabilități și a reprezentanților lor (inclusiv a organizațiilor
neguvernamentale) care să asigure feedback sistematic la propunerile legislative
în domeniul CDPD.
2 ANDPDCA să întărească capacitatea structurilor reprezentative ale persoanelor
cu dizabilități pentru a asigura feedback sistematic la propunerile legislative în
domeniul CDPD.
3 ANDPDCA să efectueze sesiuni de informare privind CDPD pentru membrii
Punctelor de contact și ai mecanismului de coordonare.
4 ANDPDCA să își întărească capacitatea administrativă privind implementarea
CDPD în următoarele domenii: (i) înființarea unei unități de monitorizare și evaluare
a implementării Strategiei Naționale privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
2021-2027 (SNDPD 2021-2027); (ii) acordarea de asistență metodologică tuturor
instituțiilor pentru colectarea datelor privind asigurarea drepturilor persoanelor
cu dizabilități în domeniul lor specific de activitate; și (iii) raportarea sistematică
a indicatorilor, inclusiv a celor prevăzuți în SNDPD 2021-2027.
5 ANDPDCA să elaboreze un Plan de lucru cuprinzător privind monitorizarea
SNDPD 2021-2027.
6 ANDPDCA să elaboreze rapoarte sintetice anuale privind stadiul implementării

SNDPD 2021-2027.
341
9.2 9.2
Rolul limitat
Rolul al mecanismelor
limitat independente
al mecanismelor independente de
de monitorizare
monitorizare a implementării
a implementării CDPD CDPD
Ce presupune cadrul de monitorizare?
PTURILE PERSO
Ă DRE AN
IG
UR EL
OR Sunt două mari categorii de instituții care
S
A asigură o bună implementare a CDPD:
CU
E
AR
Instituții care trebuie să ia măsuri pentru
DI
II C
ZA
asigurarea drepturilor persoanelor cu
UȚ
BIL
INSTIT
ITĂȚI
dizabilități (așa cum sunt ANDPDCA și
ministerele Sănătății, Muncii, Educației sau
CDPD Justiției).
Instituții care trebuie să observe și verifice

cu Dizabilități
E
modul în sunt luate măsurile și rezultatele

INS
AT
TI
LU
lor (mecanismele independente și

TU
II I
LE
CA UR
Ț
RE S societatea civilă).
OB MĂ
S E RV CĂ
Ă Ș I V E RIFI
Un rol foarte important al Mecanismelor independente este acela că trebuie să

monitorizeze serviciile și programele pentru persoanele cu dizabilități pentru a preveni
exploatarea, violența și abuzul. România ar trebui să aibă unul sau mai multe astfel de
mecanisme.
Mecanismele independente primesc plângeri cu privire la încălcarea unor drepturi ale

persoanelor cu dizabilități, se pot sesiza din oficiu că au avut loc astfel de încălcări și
pot face vizite la instituțiile și serviciile pentru persoanele cu dizabilități, pentru a
verifica dacă încălcările în cauză au avut loc.

În România există trei autorități de stat autonome care pot juca rol de mecanisme
independente:
1. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

96
(CNCD). În anul 2019, CNCD a verificat 96 de plângeri.
plângeri
2. Avocatul Poporului. În anul 2019, Avocatul

Poporului a verificat 174 de plângeri și a publicat 25
de rapoarte de vizită privind situaţia din centrele 174 25
rezidenţiale pentru minori şi adulţi cu dizabilităţi şi din plângeri rapoarte
spitalele de psihiatrie.
342
3. Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD.

Începând cu anul 2018, Consiliul de Monitorizare a făcut 134
134 de rapoarte de monitorizare și în foarte puține dintre
rapoarte cazurile verificate Consiliul a concluzionat că drepturile
de monitorizare
persoanelor cu dizabilități au fost încălcate. În și mai puține
cazuri, cei vinovați au fost pedepsiți în vreun fel.
Niciuna dintre instituțiile independente nu pare să fi avut un rol

clar și continuu în promovarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități.
Vizitele de verificare au fost făcute uneori fără ca

mecanismele independente să analizeze cu adevărat în ce
măsură drepturile persoanelor cu dizabilități, așa cum sunt
definite în CDPD, sunt respectate.
Persoanele cu dizabilități și organizațiile care le reprezintă nu

au fost implicate în vizitele de monitorizare.

Organizațiile persoanelor cu dizabilități și cele ale societății civile trebuie să fie
convocate să participe la vizitele de monitorizare printr-o procedură publică.
Legea trebuie modificată astfel încât Consiliul de Monitorizare nu doar să verifice
plângerile împotriva instituțiilor de tip rezidențial, ca în prezent, ci să aibă și datoria
de a supraveghea respectarea CDPD în cadrul acestora. În acest sens, trebuie să
lucreze împreună cu persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora.
343
9.2 Rolul limitat al mecanismelor independente de

monitorizare a implementării CDPD
România trebuie să dezvolte un cadru format din unul sau mai multe mecanisme
independente pentru a promova, proteja și monitoriza implementarea CDPD. Art.
33 face distincție între instituțiile care sunt responsabile cu punerea în aplicarea a CDPD
(abordate anterior) și cele care sunt responsabile de monitorizarea implementării
acesteia (mecanismele independente și societatea civilă, al cărei rol va fi discutat în
secțiunea următoare). Mecanismele independente reprezintă instituții pentru drepturile
omului care colectează și analizează informații cu scopul de a monitoriza și sprijini
progresul Guvernului în implementarea obligațiilor asumate prin CDPD. Independența
este un element cheie pentru funcționarea lor. În acest scop, cadrul trebuie să asigure
reguli de finanțare predictibile și transparente, autonomia mecanismelor independente
și o structură de putere care să nu permită reprezentanților guvernului cu drept de vot
să influențeze alegerea sau deciziile conducerii mecanismului.680 CDPD recomandă de
asemenea ca mecanismele independente să respecte Principiile de la Paris (Principiile
privind statutul instituțiilor naționale pentru promovarea și protecția drepturilor
omului).681
Cadrul dat de mecanismele independente trebuie să aibă trei funcții: promovarea,
protecția și monitorizarea implementării CDPD. Promovarea reprezintă creșterea
conștientizării prin campanii de informare, formare și cercetare privind drepturile
fundamentale. Protecția reprezintă gestionarea sesizărilor referitoare la presupuse
încălcări ale drepturilor omului prin mediere și amicus curiae 682 la instanțe, reprezentare
a victimelor și asistență în litigii pentru persoanele care își revendică drepturile atunci
când consideră că le sunt încălcate. Monitorizarea implementării reprezintă evaluarea
respectării atât a legislației, cât și practicilor care privesc drepturile persoanelor
cu dizabilități prin realizarea anchetelor generale și transmiterea rapoartelor către
autoritățile statului relevante.683
Mecanismele independente trebuie să monitorizeze atât unitățile, cât și programele
concepute pentru a deservi persoanele cu dizabilități, pentru a preveni toate
formele de exploatare, violență sau abuz. Pentru a preveni toate formele de
exploatare, violență și abuz, Statele părți ar trebui să se asigure că toate programele
și unitățile „de tip închis” destinate persoanelor cu dizabilități sunt monitorizate în mod
eficient de către mecanismele independente, în special instituțiile de tip rezidențial
în care se găsesc copii și adulți cu dizabilități, spitalele de psihiatrie și orice altă
instituție în care o persoană cu dizabilități se află plasată dintr-un ordin al statului
și pe care nu o poate părăsi atunci când dorește. Mecanismele independente care
verifică respectarea drepturilor omului în unitățile de tip închis pot fi aceleași cu cele
care monitorizează și implementarea Convenției în ansamblu, sau pot fi diferite, cu
obligația de a respecta Principiile de la Paris.
680
Bantekas et al. (2018: 996).
681
Este vorba de „Principiile referitoare la Statutul Instituțiilor Naționale” cunoscute drept Principiile de la Paris, adoptate prin
Rezoluția Adunării Generale nr. 48/134 din 20 decembrie 1993.
682
Literal, „prietenul instanței”, „intervenient” în legislația românească, reglementat de art. 65 al Codului de procedură civilă.
Intervenientul nu este parte la un dosar judecat în instanță, dar oferă informații legate de un caz (de exemplu, printr-o opinie
juridică sau un raport) și poate atrage atenția instanței asupra anumitor aspecte relevante (cum ar fi încălcarea anumitor
drepturi).
683
De Beco (2011: 94-96).
344
Societatea civilă trebuie să fie implicată activ în procesul de monitorizare a

implementării CDPD în coordonare cu mecanismele independente.684 Convenţia
prevede că Statele părţi ar trebui să se asigure că sistemele de monitorizare
independente permit, facilitează și asigură implicarea activă a organizațiilor
persoanelor cu dizabilități în astfel de sisteme și procese, prin mecanisme formale,
asigurându-se că vocile lor sunt ascultate și recunoscute. Această implicare poate
lua mai multe forme, de exemplu, oferirea de locuri în mecanismele independente de
monitorizare sau organele lor consultative.685
În România există trei autorități de stat autonome care ar putea juca rol de
mecanisme independente: Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
(CNCD), Avocatul Poporului și Consiliul de Monitorizare pentru implementarea
CDPD. CNCD este autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care este
garantul respectării și aplicării principiului nediscriminării.686 Avocatul Poporului are
drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora
cu autoritățile publice,687 acționează în cinci domenii, inclusiv „drepturile persoanelor
cu dizabilităţi” și „prevenirea torturii în locurile de detenție”.688 Consiliul de Monitorizare
este responsabil de examinarea respectării exercitării drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi în cadrul instituțiilor „de tip închis”, verificarea statusului legal al prezenței
acestora în instituții și sesizarea organelor judiciare competente ori de câte ori există
indicii care arată că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi s-a făcut prin
fapte de natură penală. Poate face plângere, dacă este cazul, împotriva deciziilor de
neurmărire sau netrimitere în judecată.689
CNCD are un rol important în ceea ce privește protecția și monitorizarea drepturilor
persoanelor cu dizabilități,690 însă rolul acestuia de promovare ar putea fi întărit.
În anul 2019, CNCD a prelucrat 96 de sesizări (aproximativ 5% din numărul total de
sesizări), dintre care doar trei au fost sesizări din oficiu. Din totalul sesizărilor, 18 au
fost soluționate de CNCD cu încălcări ale drepturilor, dar au fost acordate amenzi
doar pentru cinci cazuri (vezi Tabelul 15).691 Având în vedere numărul scăzut de sesizări
primite comparativ cu frecvența situațiilor de discriminare resimțite de persoanele
cu dizabilități, CNCD ar putea avea un rol de promovare mult mai important. În ceea
ce privește promovarea, CNCD colaborează cu ONG-uri care au ca scop protecţia
drepturilor omului, derulează programe şi campanii naţionale și efectuează studii,
sondaje, cercetări şi analize privind respectarea principiului egalităţii şi nediscriminării,
pe care le prezintă guvernului şi le dă publicităţii.692 Însă în ultimii ani nu au existat
684
Legea nr. 8/2016 și Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului (revizuită) includ această
obligație, care nu a fost încă pe deplin realizată.
685
Comitetul CDPD (2018b, alin. (38)).
686
CNCD funcționează în baza OG nr. 137/2000 republicată.
687
Legea nr. 35/1997, art. 1.
688
Legea nr. 35/1997, art. 34 alin. (1). Prin loc de detenţie se înţelege orice loc în care persoanele sunt private de libertate în baza
unei decizii a unei autorităţi, la cererea acesteia sau cu acordul expres ori tacit al acesteia. În sensul prezentei legi, sunt locuri de
detenţie sau, după caz, locuri în care instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile privind prevenirea torturii următoarele:
penitenciarele, inclusiv penitenciarele-spital; centrele educative; centrele de detenţie; centrele de reţinere şi arestare preventivă;
serviciile de tip rezidenţial pentru minorii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal; spitalele de psihiatrie şi pentru
măsuri de siguranţă; spitalele de psihiatrie; centrele de tranzit; centrele de cazare a străinilor luaţi în custodie publică, aflate în
subordinea şi administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări; centrele speciale de primire şi cazare a solicitanţilor de azil
aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, având regimul juridic al zonei de tranzit; centrele în care se acordă
servicii de asistenţă pentru consumatorii de droguri, în regim închis; și orice alt loc care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin.
(1) sau face parte din sistemul de sănătate sau sistemul de asistenţă socială.
689
Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de CDPD, art. 4.
690
Conform legii, CNCD are atribuţii în prevenirea, medierea, investigarea, constatarea, sancţionarea și monitorizarea cazurilor de
discriminare şi acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării, OG nr. 137/2000, art. 19 alin. (1) lit. c) şi d).
691
Pentru o analiză detaliată pe tipuri de discriminare vezi Anexă-Tabel 58.
692
HG nr. 1194/2001 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, art. 2 alin. (1).
345
iniţiative susținute pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.693
Sesizările pe criteriul dizabilității prelucrate de Consiliul Național pentru

TABELUL 15
Combaterea Discriminării, 2019

Petiții Sesizări
Total
primite din oficiu
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității 96 93 3
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității soluționate 88 85 3
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității soluționate cu „încălcări
18 15 3
ale drepturilor”
Număr de amenzi acordate pe criteriul dizabilității 5 3 2
Număr total de sesizări operate de CNCD 1858 1808 50
Sursa: CNCD.
Din 2018, rolul Avocatului Poporului în domeniul protecţiei şi monitorizării drepturilor

persoanelor cu dizabilităţi, în special a celor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale,
a crescut. Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizat cu o petiţie
adresată de persoane cu dizabilități sau de o altă persoană în legătură cu drepturile
persoanelor cu dizabilități, dacă există o suspiciune a unei încălcări a dreptului sau a
libertăţii comisă de către o autoritate a administraţiei publice. Avocatul Poporului este
îndreptățit să declanșeze anchete proprii, să solicite autorităţilor administraţiei publice
orice informaţii sau documente necesare investigării anchetei, să audieze conducătorii
autorităţilor administraţiei publice şi orice funcţionar care poate da informaţiile
necesare soluţionării petiţiei. În 2019, Avocatul Poporului a analizat 174 de petiții.694, 695
Avocatul Poporului are, de asemenea, în subordine Mecanismul Naţional de Prevenire
a Torturii (MNP),696, 697 în cadrul căruia se realizează vizitarea, anunţată sau inopinată, a
locurilor de detenţie pentru verificarea condiţiilor de detenţie şi a tratamentului aplicat
persoanelor private de libertate. MNP menţine legătura cu Subcomitetul de prevenire
a torturii (SPT)698 şi coordonează campanii de informare în scopul prevenirii torturii.
În 2019, Avocatul Poporului a publicat pentru prima dată două rapoarte speciale în
domeniul drepturilor copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi psihosociale. Primul a fost cu
privire la situația respectării drepturilor omului în spitalele de psihiatrie din România,
iar al doilea raport, la rezultatul investigațiilor întreprinse în legătură cu prescrierea
substanțelor psihotrope pentru copiii din centrele de tip rezidențial, incluzând 25 de
rapoarte de vizită şi recomandări privind îmbunătățirea situaţiei în centrele rezidenţiale
693
Ultimul proiect a fost derulat în anul 2015 şi a vizat formarea în domeniul antidiscriminării, egalității de gen și al drepturilor
persoanelor cu dizabilități, adresat întregului personal implicat în managementul și controlul Fondurilor Europene Structurale și
de Investiții din cadrul Autorităților de management, Organisme intermediare, Autoritatea de certificare și plată, Autoritatea de
audit, precum și Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) (https://www.cncd.
ro/proiecte/formare-in-domeniul-antidiscriminarii-egalitatii-de-gen-si-al-drepturilor-persoanelor-cu-dizabilitati/).
694
Avocatul Poporului (2019a).
695
În 2018, Avocatul Poporului a primit 255 de petiţii, număr în creștere de la 215 de petiţii înregistrate în 2017 (https://avp.ro/index.
php/activitatea-avp/rapoarte-anuale/).
696
Rapoartele de vizită întocmite în cadrul activităţii de prevenire a torturii sunt aprobate de către Avocatul Poporului.
697
MNP a realizat în anul 2018, 14 vizite în centre rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi şi 7 spitale de psihiatrie, în timp ce în
2017, a realizat 15 vizite în centre rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi şi 6 spitale de psihiatrie (https://avp.ro/index.php/
activitatea-avp/rapoarte-anuale/).
698
Subcomitetul de prevenire a torturii (SPT) a fost stabilit de guvernul României în conformitate cu dispozițiile, Protocolului
opțional la Convenția împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (OPCAT). OPCAT
a fost adoptat în decembrie 2002 de Adunarea Generală a ONU și a intrat în vigoare în iunie 2006. SPT este compus din 25
de experți independenți și imparțiali provenind din medii diferite și din diferite regiuni ale lumii. Membrii sunt aleși de Statele
părți la OPCAT pentru un mandat de patru ani și pot fi realeși o singură dată. Raportul realizat de SPT ca urmare a vizitei în
România în luna mai 2016 a fost publicat în august 2017, însă nu au fost găsite informaţii despre acest raport pe pagina MNP/
Avocatului Poporului.
346
pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi şi spitale de psihiatrie.699 SPT a recomandat ca MNP

să se concentreze nu numai pe vizitarea locurilor privative de libertate, ci și pe alte
activități preventive, cum ar fi, elaborarea unui plan anual de lucru care să includă
toate activitățile preventive, inclusiv comentarea proiectelor de legislație, activitățile
de sensibilizare și de formare.700
Consiliul de Monitorizare are un mandat limitat la situaţia persoanelor cu dizabilităţi
instituţionalizate, ce se suprapune parțial peste cel al Mecanismului Naţional de
Prevenire a Torturii (MNP) din subordinea Avocatului Poporului. Scopul Consiliului
de Monitorizare este de verificare a legalității prezenței persoanelor cu dizabilităţi în
instituții de tip închis și a condiţiilor privind decesele şi respectarea drepturilor omului
în instituţiile de tip închis. Obiectivul acesta se suprapune parțial peste cel al Instituției
Avocatului Poporului prin MNP.701 Spre deosebire de MNP și Avocatul Poporului,
Consiliul de Monitorizare are responsabilitatea expresă de a sesiza organele judiciare
competente ori de câte ori există indicii că încălcarea drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi s-a făcut prin fapte de natură penală. De asemenea, are responsabilitatea
de a face plângere, dacă este cazul, împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere
în judecată, precum şi prevederea expresă de a facilita accesul ONG-urilor şi a
persoanelor cu dizabilităţi în vizitele de monitorizare şi dobândirea calităţii procesuale
active. Cu toate acestea, rapoartele publicate de Consiliul de Monitorizare nu conțin
deloc informații legate de prezența sau absența persoanelor cu dizabilități sau a
ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități la vizitele de
monitorizare.702 Prin stabilirea unui obiectiv restrâns al Consiliului de Monitorizare și
prin rolurile specifice ale CNCD și Avocatului Poporului, monitorizarea independentă a
implementării CDPD în ansamblu rămâne neacoperită.
Consiliul de Monitorizare, în calitatea de mecanism independent, trebuie să
urmărească îndeaproape atât recomandările CDPD, cât și pe cele ale Comitetului
CDPD în cadrul vizitelor sale. Comitetul CDPD recomandă Statelor părţi: (i) oprirea
investițiilor în instituțiile de tip rezidențial și lucrul cu rezidenţii pentru a găsi cele mai
bune soluții pentru ca ei să poată trăi în comunitate; (ii) promovarea schemelor de
viață independentă, inclusiv asistență personală pentru persoanele cu dizabilități care
o solicită, pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități își pot exercita dreptul de
a trăi independent și de a fi incluse în comunitățile lor; (iii) dezvoltarea de servicii de
sprijin comunitar pentru persoanele cu dizabilități, pentru a se asigura că acestea
au dreptul de a alege unde și cu cine să locuiască, în condiții de egalitate cu ceilalți;
și (iv) asigurarea implicării organizațiilor persoanelor cu dizabilități în dezvoltarea
strategiilor și schemelor de viață independentă care să asigure servicii, sprijin și
facilități comunitare accesibile, inclusiv locuințe accesibilizate și accesibile ca preț.703
Rezultatele monitorizării unităților de tip rezidențial de către Consiliul de
Monitorizare intră în conflict cu prevederile CDPD. Din 2018, Consiliul de Monitorizare
a realizat 134 de rapoarte de monitorizare, însă vizitele de monitorizare au fost centrate
pe îndeplinirea standardelor serviciilor rezidențiale704 și nu pe îndeplinirea dispozițiilor
CDPD care obligă statul român să se asigure că toate persoanele cu dizabilităţi au
699
O analiză a recomandărilor făcute de Mecanismul Național de Prevenire a Torturii în urma vizitelor poate fi găsită în Anexă-
Tabel 59.
700
Pentru observațiile SPT în urma vizitei în România între 3 și 12 mai 2016 și recomandările adresate Statului parte, vezi OHCHR
(2017: 6).
701
Recomandarea CDPD în acest sens este ca mandatul instituțiilor să fie diferit, dar totodată complementar.
702
Conform unei analize a Raportului de activitate a Consiliului de Monitorizare pentru anul 2018, care a fost depusă la Comisia
pentru Drepturile Omului din Senat, Parlamentul României (CRJ, 2018).
703
Spre exemplu, Raportul Comitetului privind observațiile finale la raportul inițial al Albaniei (Comitetul CDPD, 2019f).
704
Instrumentul de monitorizare folosit în 2020 poate fi găsit la: https://www.consiliuldemonitorizare.ro/monitorizare/modele-
documente/
347
dreptul la viaţă independentă în comunitate, sunt recunoscute ca persoane în faţa

legii şi au acces la justiţie. Această practică poate oferi o interpretare greșită a
procesului de dezinstituționalizare, care legitimizează transferul persoanelor din
centrele mari în centre cu o capacitate mai mică (transinstituţionalizare) şi menținerea
funcționării tipurilor de unități rezidenţiale existente. Caseta 53 exemplifică situații în
care recomandările Consiliului de Monitorizare au intrat în contradicție cu CDPD sau
cu recomandările Comitetului CDPD în următoarele feluri:
În toate vizitele sale de monitorizare din 2019, Consiliul de Monitorizare a
recomandat dezinstituționalizarea beneficiarilor doar prin transferul acestora
în locuințe protejate (acesta reprezentând transinstituţionalizare), nu și prin
integrarea acestora în comunitate.
În toate centrele rezidențiale s-au recomandat lucrări de renovare sau construcție
(inclusiv în centrele de mari dimensiuni).
În nicio locuință protejată, nu s-a recomandat dezinstituționalizarea beneficiarilor
prin transferul acestora spre servicii care să îi sprijine să trăiască independent în
comunitate.
Recomandări ale Consiliului de Monitorizare privind centrele rezidențiale

CASETA 53
versus Recomandări ale Comitetului CDPD
Recomandări ale Consiliului de Monitorizare Recomandări ale Comitetului CDPD

„Este foarte important ca atunci când autoritățile „Comitetul încurajează Statul parte să dezvolte
locale decid să plaseze și să mențină într- și să pună în aplicare un cadru național pentru
un centru de plasament sau de recuperare închiderea instituțiilor rezidențiale și să aloce
un copil sau un adult cu dizabilități, statul să resursele necesare pentru servicii de sprijin
vegheze cu o rigoare specială ca aceste condiții care să permită persoanelor cu dizabilități
de plasament să răspundă nevoilor specific să locuiască în comunitățile lor. Comitetul
generate de dizabilitate și să ia acele măsuri recomandă Statului parte să ia măsuri
special pentru a asigura protecția efectivă a imediate pentru a se asigura că persoanele cu
persoanelor împotriva abuzurilor și a relelor dizabilități au libera alegere cu privire la locul și
tratamente de către autoritățile locale care au cu cine doresc să locuiască și să fie eligibile să
sau ar trebui să aibă cunoștință”. (Consiliul de primească sprijinul necesar, indiferent de locul
Monitorizare, 2018). de reședință”. (Comitetul CDPD, 2013b).
„Recomandări: Statele părți ar trebui să se asigure că fondurile
Renovarea centrului atât la nivel exterior, publice sau private nu sunt cheltuite pentru
cât și la nivel interior și amenajarea spațiului întreținerea și renovarea instituțiilor existente
din spatele clădirii în vederea desfășurării de sau înființarea, construirea unor noi instituții,
activități în aer liber. Personalizarea saloanelor indiferent de forma de instituționalizare”.
în funcție de necesitățile și personalitatea (Comitetul CDPD, 2017a, Cap. B).
beneficiarilor. Crearea unui salon pentru
activitățile culturale-educative-recreative care să
contribuie la dezvoltarea psihică a beneficiarilor
și la îmbunătățirea calității vieții acestora.
Renovarea și dotarea bucătăriei corespunzător
cu cele necesare în vederea pregătirii hranei
beneficiarilor”. (Raport privind vizita desfășurată
la CRRN nr. 1 Băbeni, 96 beneficiari la momentul
vizitei, 2018).
348
Recomandări ale Consiliului de Monitorizare Recomandări ale Comitetului CDPD

„Recomandăm efectuarea demersurilor în „Nu este vorba doar de a trăi într-o anumită
vederea prioritizării dezinstituționalizării clădire sau mediu, ci, în primul rând, este vorba
persoanelor adulte cu dizabilități din structurile despre pierderea atributului alegerii personale
rezidențiale prin transferul acestora în locuințe și al autonomiei ca rezultat al impunerii unei
protejate (cu asigurarea obligatorie a accesului anumite vieți și norme de locuire. Nici centrele
la serviciile oferite într-un centru de zi, precum și de mari dimensiuni cu mai mult de o sută de
la resursele și facilitățile din comunitate: sănătate, rezidenți, nici casele pentru grupuri mai mici, cu
educație, muncă, cultură, petrecerea timpului cinci până la opt persoane, nici măcar casele
liber), precum și organizarea excursiilor în afara individuale nu pot fi considerate medii pentru
județului și facilitarea accesului beneficiarilor viață independentă, cât timp au alte elemente
la spectacole, evenimente”. (Raport privind definitorii ale centrelor sau instituționalizării.
vizita desfășurată la CRRN Galda de Jos, 268 Cu toate că centrele pot diferi în funcție
beneficiari la momentul vizitei, 2019). de dimensiune, nume și structură, există
[Această recomandare concluzivă se regăsește anumite elemente definitorii și comune, cum
în toate rapoartele de monitorizare din perioada ar fi: împărțirea în mod obligatoriu a aceluiași
2019-2020 pentru centrele rezidențiale, mai puțin asistent/îngrijitor cu mai mulți beneficiari [...],
locuințele protejate.] lipsa libertății de a alege cu cine să trăiască,
rigiditatea rutinei, fără a se ține cont de voința
și preferințele personale, aceleași activități
în același loc pentru un grup de persoane
aflate sub o anumită autoritate, o abordare
paternalistă în ceea ce privește furnizarea
serviciilor”. (Comitetul CDPD, 2017a, Cap. II. A,
alin. (16) lit. c)).
Colaborarea dintre Consiliul de Monitorizare și mecanismul de coordonare și Punctele

de contact este slabă, iar persoanele cu dizabilități și/sau organizațiile care le
reprezintă nu au fost implicate în mod sistematic în vizitele de monitorizare. Deși,
conform legislației, Consiliul de Monitorizare ar trebui să colaboreze cu mecanismul de
coordonare și cu Punctele de contact pentru implementarea Convenției, colaborarea
a fost extrem de redusă în ultimii ani. Unii reprezentanţi ai Punctelor de contact
intervievaţi în 2019 nici nu ştiau de existenţa Consiliului, în timp ce alții îi întâlniseră
în cadrul unei conferințe în domeniul drepturilor omului. Conform legii, Consiliul de
Monitorizare ar trebui să faciliteze implicarea și participarea pe deplin a societății
civile, în special a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor care le reprezintă,
la procesul de monitorizare pe care îl organizează705 și să includă persoanele cu
dizabilităţi în calitate de monitori pentru a verifica respectarea drepturilor omului.706 Cu
toate acestea, rapoartele de monitorizare nu includ nicio informație privind implicarea
societății civile, iar site-ul Consiliului de Monitorizare nu conține nicio cale prin care
persoanele cu dizabilități sau ONG-urile de profil să se poată înregistra pentru a
participa la vizitele de monitorizare. În plus, site-ul Consiliului de Monitorizare nu este
accesibilizat, structura acestuia nu permite navigarea facilă de către persoanele cu
dizabilități, iar multe dintre documentele existente sunt complet neaccesibilizate.707
705
Mecanismul independent de monitorizare respectă pe deplin principiile referitoare la statutul instituțiilor naționale de
promovare și protecție a drepturilor omului (Principiile de la Paris), adică nu include reprezentanți ai guvernului, are un buget
adecvat pentru funcționarea sa și funcționează în strânsă consultare cu organizațiile care reprezintă persoanele cu dizabilități.
706
Conform dispozițiilor CDPD, art. 16 alin. (3).
707
Toate rapoartele sunt mai întâi scanate și apoi transformate în format PDF.
349
Niciunul dintre mecanismele independente nu pare să fi promovat sistematic

drepturile persoanelor cu dizabilități. Primul rol al mecanismelor independente
este acela de a promova CDPD, inclusiv prin participarea la elaborarea Comentariilor
Generale ale Comitetului CDPD, traducerea, publicarea şi diseminarea acestora.708
Aceste activități de promovare sunt esențiale pentru a asigura faptul că societatea
este familiarizată cu valorile și obligațiile. Despre niciuna dintre autorităţile de stat
autonome de drepturile omului, CNCD, Avocatul Poporului sau Consiliul de Monitorizare,
nu există dovezi cum că ar fi susținut acest rol de promovare.709
Mecanismele independente acoperă un segment foarte limitat privind protecția și
monitorizarea drepturilor omului din perspectiva CDPD. Potrivit CDPD, rolul lor este
de a desfășura activități sistematice de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități
și de a cerceta presupusele încălcări ale drepturilor omului prin apelul la puteri cvasi-
judiciare pentru a completa protecția judiciară.710, 711 În practică, protecția drepturilor
omului include furnizarea de servicii de mediere sau acționarea în numele victimelor
și asistarea acestora în litigii sau la depunerea de amicus curiae. De asemenea,
Mecanismele independente ar trebui să desfășoare activitatea de monitorizare
sistematică a drepturilor persoanelor cu dizabilități prin vizitarea anunţată şi ad-hoc
a instituțiilor privative de libertate.712 Consiliul de Monitorizare nu are niciun rol privind
monitorizarea implementării CDPD altul decât monitorizarea situației în unitățile de tip
rezidențial.
Exemple de activități de promovare a CDPD ce ar trebui realizate de

CASETA 54
mecanismele independente
1. „Furnizați factorilor de decizie politică analize detaliate ale drepturilor și obligațiilor stabilite în
CDPD.
2. Organizați sesiuni de formare cu privire la CDPD pentru factorii de decizie politică, inclusiv cei
care lucrează în Punctele de contact.
3. Colaborați cu departamentele guvernamentale și ajutați-i să integreze drepturile persoanelor
cu dizabilități în politicile lor.
4. Furnizați informații cu privire la obligațiile de raportare ale Statelor părți și reamintiți-le
factorilor de decizie politică.
708
Comitetul CDPD încurajează cadrele independente de monitorizare să participe la zilele de discuții generale organizate de
Comitet și la procesele de consultare legate de pregătirea comentariilor generale ale Comitetului. Comitetul încurajează, de
asemenea, constituirea de cadre de monitorizare independente care să se asigure că autoritățile Statelor părți relevante
traduc, acolo unde este necesar, și fac publice comentariile generale ale Comitetului în formate accesibile și prin mijloace
și moduri de comunicare alternative și augmentative. De asemenea, încurajează cadrele independente de monitorizare
să utilizeze Comentariile generale ale Comitetului în eforturile lor naționale de promovare pentru promovarea și protecția
drepturilor persoanelor cu dizabilități.
709
Ultima știre postată pe site-ul instituției este din 4 aprilie 2018, referitoare la o întâlnire din data de 16 octombrie 2017, între
Comisia pentru egalitatea de șanse din Senatul României și Consiliul de Monitorizare. Există, de asemenea, două comunicate
de presă din decembrie 2018 și decembrie 2019, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități. Singurul raport de
activitate publicat pe pagina de internet a Consiliului de Monitorizare este cel din 2018, unde sunt menționate 19 întâlniri și
conferințe la care au participat reprezentanți ai Consiliului de Monitorizare, în perioada 2017-2018, din care niciuna nu a fost
inițiată de Consiliu.
710
Mai multe exemple de activități de protecție pot fi găsite în MDAC (2011: 43-44). O putere cvasi-judiciară se referă la puterea
conferită comisiilor înființate prin lege sau autorităților administrative autonome de a determina drepturile celor care apar în
fața sa și de a investiga dacă aceste drepturi au fost încălcate și de a trage concluzii din astfel de investigații. Drept exemplu,
instanțele din Texas recunosc șase competențe relevante în baza cărora se poate stabili dacă un organism posedă putere
cvasi-judiciară sau nu: (i) competența de a exercita judecata și discreția; (ii) de a asculta și determina sau de a stabili fapte și
de a decide; (iii) de a emite ordine și hotărâri obligatorii; (iv) de a afecta drepturile personale sau de proprietate ale persoanelor
particulare; (v) de a cerceta martorii, de a obliga prezența martorilor și de a asculta litigiile cu privire la probleme în cadrul unei
audieri; și (vi) puterea de a pune în aplicare decizii sau de a impune sancțiuni (definiția puterii cvasi-judiciare, USLegal.com).
711
Există, de asemenea, instituții cvasi-judiciare, cum ar fi CNCD, care în practică, poate constata că anumite fapte sunt
discriminatorii și poate emite ulterior sancțiuni administrative (avertismente sau amenzi).
712
Mai multe exemple de activități de monitorizare pot fi găsite în MDAC (2011: 44-45).
350
5. Organizați cursuri de instruire care să ofere sprijin adecvat persoanelor cu dizabilități cu privire
la modalitățile de promovare a participării semnificative la elaborarea politicilor, consolidarea
capacității de advocacy în nume propriu și luarea de măsuri pentru protejarea drepturilor lor.
6. Asigurați-vă că sistemele de educație integrează dizabilitatea în educația pentru drepturile
omului. Aceasta include încurajarea școlilor să disemineze CDPD în formate și limbaj adaptat,
inclusiv limbajul semnelor, accesibil copiilor cu dizabilități și încurajarea facultăților de drept
și a institutelor pentru drepturile omului să includă drepturile persoanelor cu dizabilități în
planurile de învățământ, predare și cercetare.
7. Asigurați instruirea avocaților și judecătorilor pentru a aplica CDPD, cu scopul de a crea o
jurisprudență sau a clarifica sau îmbunătăți legislația.
8. Revizuiți și diseminați jurisprudența (comentarii generale, declarații și decizii) instituțiilor
desemnate prin tratate ale ONU, în special Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor
cu dizabilități; traduceți într-un limbaj ușor de înțeles pentru factorii de decizie politică și
persoanele cu dizabilități; și încurajați guvernul să pună în aplicare recomandarea sau să
aplice hotărârea pentru a evita recurgerea la instituțiile tratatelor ONU.
9. Produceți și distribuiți materiale privind procedura de reclamație în temeiul Protocolului
opțional la CDPD, precum și procedurile de reclamații în conformitate cu alte instrumente
juridice existente.
10. Organizați campanii și alte activități de sensibilizare despre CDPD în mass-media”.
Sursa: MDAC (2011: 42-43).
Măsuri recomandate
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să realizeze campanii
1 de informare privind discriminarea persoanelor cu dizabilități713 și rolul CNCD
privind combaterea acesteia.
2 CNCD să realizeze parteneriate cu organizațiile persoanelor cu dizabilități în

mediatizarea rolului său în rezolvarea situațiilor de discriminare.
CNCD să includă în rapoartele sale anuale date dezagregate privind discriminarea
3 persoanelor cu dizabilități în toate domeniile relevante ale CDPD.
4 Avocatul Poporului să realizeze campanii de informare privind rolul instituției în

apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
5 Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD și Mecanismul Naţional de

Prevenire a Torturii din subordinea Avocatului Poporului să asigure participarea
la vizitele de monitorizare a organizațiilor persoanelor cu dizabilități și a
organizațiilor societății civile, pe baza unor proceduri transparente de convocare.
Parlamentul să modifice legislația în vederea extinderii mandatului Consiliului
6 de Monitorizare de la monitorizarea instituțiilor de tip rezidențial la promovarea,
protejarea și monitorizarea implementării CDPD în ansamblul ei, în strânsă
cooperare cu persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora.
Mecanismele independente să evalueze în mod regulat activitatea mecanismului
7 de coordonare a implementării CDPD și a Punctelor de contact și să facă publice
rapoartele de evaluare.
713
Cu exemple specifice privind situații tipice de discriminare pentru fiecare din cele opt dimensiuni ale SNDPD 2021-2027.
351
9.3 9.3
Participarea
Participarealimitată a persoanelor
limitată cu cu dizabilități
a persoanelor
dizabilități
și și a organizațiilor
a organizațiilor reprezentative
reprezentative ale acestora la
ale acestora la procesul
procesul de monitorizare de monitorizare
Persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora trebuie să

fie implicate în urmărirea măsurilor luate pentru a se
asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt
respectate, în conformitate cu cerințele CDPD.
România trebuie să asculte punctele de vedere ale

persoanelor cu dizabilități cu privire la monitorizarea
respectării CDPD. Statul trebuie să sprijine persoanele cu
dizabilități și organizațiile acestora pentru a formula puncte
de vedere bine informate, care să reprezinte cât mai bine
interesele proprii, și să le acorde prioritate în fața tuturor
celorlalte puncte de vedere asupra acestui subiect.
Persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora își pot

face propriul „raport alternativ de țară”, care să arate în ce
măsură drepturile persoanelor cu dizabilități sunt sau nu
respectate din punctul lor de vedere. Acestea pot prezenta
raportul în fața Comitetului ONU pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilităţi (Comitetul CDPD), un organism
format din experți independenți, care ține sub observație
modul în care CDPD este implementată de statele care s-au
angajat în acest sens.
Organizațiile persoanelor cu dizabilități sau alte organizații

pentru drepturile omului nu au depus niciun „raport
alternativ de țară” până în prezent.
352
Organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt sprijinite de

către stat pentru a se implica în monitorizarea respectării
CDPD. Doar cinci organizaţii neguvernamentale sunt
finanțate direct de stat.
Statul nu a sprijinit persoanele cu dizabilități și organizațiile

acestora pentru a fi mai bine informate, a se implica mai
mult în apărarea propriilor drepturi și în formularea unor
puncte de vedere.
Statul român nu a investit în organizațiile persoanelor cu dizabilități și nu

a lucrat destul cu acestea în trecut, astfel încât să existe o obișnuință și o
așteptare ca aceste organizații să se implice mai mult.

ANDPDCA trebuie să investească în persoanele cu dizabilități și organizațiile
acestora pentru a pregăti puncte de vedere informate care să poată influența
măsurile luate pentru persoanele cu dizabilități.
Consiliul de Monitorizare trebuie să asigure formarea persoanelor cu dizabilități și
organizațiilor acestora pentru a putea urmări modul în care sunt respectate
cerințele CDPD în România.
353
9.3 Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a

organizațiilor reprezentative ale acestora la procesul
de monitorizare
Persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative ale acestora trebuie să
participe deplin la procesul de monitorizare a CDPD. Participarea persoanelor cu
dizabilităţi la implementarea şi monitorizarea CDPD este unul dintre principiile de bază
ale Convenţiei, după cum este prevăzut la art. 33. În consecință, România trebuie să
acorde o importanță deosebită punctelor de vedere ale persoanelor cu dizabilități și
să le asigure mijloacele de a se implica în procesul monitorizării aplicării obligațiilor
prevăzute de CDPD în România.
Statele părți sunt obligate să prezinte un raport Comitetului CDPD la doi ani
după ratificare și apoi, la fiecare patru ani. Societatea civilă, în special organizațiile
persoanelor cu dizabilități, este, de asemenea, încurajată să prezinte rapoarte
alternative (denumite uneori rapoarte shadow sau rapoarte paralele) către Comitetul
CDPD, ca o modalitate de verificare sau soluționare a oricăror lacune din raportul
oficial prezentat de guvern.714 Din 165 țări care au ratificat CDPD, 40 țări au depus până
în prezent rapoarte oficiale din partea statului, iar 50 au depus rapoarte pregătite de
societatea civilă715 unele țări, chiar mai multe astfel de rapoarte. Până în prezent, niciun
astfel de raport nu a fost depus de reprezentanții societății civile din România.
Organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de resurse limitate pentru a
avea un rol activ în societatea civilă. Doar cinci organizaţii neguvernamentale sunt
finanțate direct din bugetul de stat.716 Deși ANDPDCA are autoritatea de a finanța
proiecte ale ONG-urilor, nu au fost finanțate activități de advocacy.717
România nu a investit în creșterea capacității persoanelor cu dizabilități sau
a organizațiilor pentru ca acestea să își poată îndeplini rolul în mod eficient.
Conform art. 29, Conform art. 29, România trebuie să promoveze activ un mediu în
care persoanele cu dizabilități să poată participa efectiv și deplin la administrarea
afacerilor publice și să încurajeze participarea acestora la afacerile publice. În acest
scop, este esențial ca persoanele cu dizabilități și organizațiile care le reprezintă să
aibă capacitatea și expertiza necesară718 pentru a contribui în condiții de egalitate cu
ceilalți la monitorizarea implementării CDPD. Acest tip de expertiză poate fi dezvoltată
într-un număr diferit de moduri, incluzând seminarii, conferințe și cursuri de formare.
Întrucât vor exista întotdeauna persoane sau organizații care abia încep să activeze în
viața publică, aceste resurse ar trebui să fie disponibile în mod continuu și să combine
atât teme specifice de maxim interes în acel moment pentru societatea civilă, cât și
teme introductive privind CDPD și monitorizarea implementării acesteia. Deși costul
714
CDPD, art. 35.
715
Există și situații în care rapoartele au fost pregătite de către organizații internaționale (Shettle et al., 2018).
716
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările și
completările ulterioare, ANDPDCA poate acorda sume de la bugetul de stat, prin bugetul MMPS, potrivit bugetelor de venituri
și cheltuieli aprobate anual, următoarelor organizații neguvernamentale: Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația
Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Liga Națională a Organizațiilor cu
Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească, Consiliul Național al Dizabilității din România. Bugetul acordat în 2019
a fost în valoare de 7.915.000 lei. Sumele acordate ONG-urilor de la bugetul de stat sunt prevăzute la titlul 59.11.
717
ANDPDCA poate finanța, în proporție de până la 98%, prin derogare de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul
finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și
completările ulterioare, proiecte ale organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu
handicap (Legea nr. 448/2006, art. 99).
718
„Capacitatea organizațională, cunoștințele și expertiza înseamnă: (i) abilități de a participa la activități de monitorizare; (ii)
abilități de implicare în definirea și implementarea politicilor; (iii) încrederea și abilitățile de a participa la întâlniri și de a
contesta excluderea; (iv) cunoștințe despre drepturile omului, inclusiv CDPD; (v) cunoștințe despre modul de exercitare a
acestor drepturi; (vi) cunoștințe despre cine sunt persoanele cheie în ceea ce privește implementarea internă a CDPD; și (vii) o
înțelegere a problemelor de politici relevante și a modului în care se definesc politicile” (MDAC, 2011: 24).
354
unor astfel de activități de creștere a capacității nu este ridicat, finanțarea publică

pentru creșterea capacității societății civile de monitorizare a implementării Convenției
a fost foarte scăzută de la ratificarea acesteia.719
Măsuri recomandate
Adopții să ofere finanțare a activităților de advocacy pentru promovarea CDPD.
2 Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD să asigure persoanelor
cu dizabilități și organizațiilor care le reprezintă formarea privind monitorizarea
implementării CDPD.
719
Deși finanțarea pentru astfel de activități trebuie susținută de stat, evenimentele trebuie organizate de persoanele cu dizabilități
sau de organizațiile care le reprezintă.
355
Referințe
Referințe
1. Administrația Prezidențială (2016) Educație pentru Sănătate. Raport dezbatere 26 noiembrie

2015. Disponibil la adresa: https://www.presidency.ro/files/userfiles/Raport_educatie_pentru_
sanatate_19_ian_2016.pdf
2. Adunarea Generală a Națiunilor Unite (1993) Paris Principles: Principles regarding the Statute
of National Institutions. General Assembly Resolution no. 48/134 of December 20, 1993.
Disponibil la adresa: https://nhri.ohchr.org/EN/AboutUs/Pages/ParisPrinciples.aspx
3. Amaddeo, F., Barbui, C., Perini. G., Biggeri, A., Tansella, M. (2007) „Avoidable mortality of
psychiatric patients in an area with a community-based system of mental health care”. Acta
Psychiatrica Scandinavica, 115(4): 320-5.
4. American University (2020) Good Practices in the Training of Law Students. Human Rights and
Persons with Disabilities Program. Washington, D.C.: Washington College of Law.
5. Anastasiou, D., Bantekas, I., și Stein, M. A. (coord.) (2018) The UN Convention on the Rights of
Persons with Disabilities, a commentary. Oxford: Oxford University Press.
6. ANDPDCA – Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții
(2020) Situația răspândirii COVID-19 la nivelul serviciilor sociale pentru categorii vulnerabile.
Disponibil la adresa: http://andpdca.gov.ro/w/wp-content/uploads/2020/09/Situatia-
raspandirii-COVID-25-septembrie.pdf
7. ANED – Academic Network of European Disability Experts (2013) European comparative data
on Europe 2020 & People with disabilities. Final report prepared by Stefanos Grammenos from
Centre for European Social and Economic Policy (CESEP ASBL) on behalf of the Academic
Network of European Disability Experts. Disponibil la adresa: https://www.disability-europe.
net/theme/statistical-indicators
8. ANES – Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse (2018) Strategia națională pentru
dezvoltarea durabilă a României 2030. Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Disponibil la
adresa: https://anes.gov.ro/wp-content/uploads/2018/07/Agenda-2030-pentru-dezvoltare-
durabila.pdf
9. Angelova-Mladenova, L. (2019) Examples of personal assistance schemes in Europe – lessons
learned. Seminar ’Moving towards independent living and community-based care – EU funding
instruments to support the development of community-based services for persons with
disabilities: personal assistance and personal budgets’. Disponibil la adresa: https://ec.europa.
eu/esf/BlobServlet?docId=21341&langId=en
10. ANMCS – Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (2019) Clarificări
afișare însemnele acreditării pentru unitățile sanitare. Disponibil la adresa: https://anmcs.gov.
ro/web/important-clarificari-afisare-insemnele-acreditarii-pentru-unitatile-sanitare/
11. ANOSR – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (2020) Raportul
național privind respectarea prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului
aferent anului universitar 2019-2020. Disponibil la adresa: https://anosr.ro/wp-content/
uploads/2021/04/2020-Raportul-national-privind-respectarea-Codului-drepturilor-si-
obligatiilor-studentului-in-institutiile-de-invatamant-superior-de-stat-din-tara-aferent-anului-
universitar-2019-%E2%80%93-2020-decembrie.pdf
12. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2014) Raport de activitate al
Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială pentru anul 2013. Disponibil la adresa:
http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2016/06/Raport_activitate_ANPIS_2013-1.pdf
13. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2014-2019) Rapoarte anuale de
activitate ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Disponibil la adresa: https://
www.mmanpis.ro/inspectie-sociala/rapoarte-anuale-de-activitate/
14. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2016) Raport tematic național
privind campania națională de control Verificarea accesului neîngrădit al persoanelor cu
dizabilități la mediul fizic, informațional, comunicațional în unitățile de învățământ. Disponibil la
adresa: https://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2016/06/Rap.accesibilitati-2016.pdf
356
Referințe
15. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2019) Raport de activitate ale
Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Extras: Statutul Inspectorului social.
Disponibil la adresa: http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/07/RAPORT-
ACTIVITATE_DIS_2019.pdf
16. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2020a) Raport Naţional
privind rezultatele Campaniei „Controlul de fond al serviciilor publice de asistenţă socială
2019. Disponibil la adresa: http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/06/SKM_
C22720062916260.pdf
17. ANPIS – Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (2020b) Raport privind rezultatele
Campaniei naţionale de control „Verificarea asigurării respectării drepturilor persoanelor cu
dizabilități la un mediu accesibilizat de către primării, săli de spectacole, muzee, biblioteci, săli
de sport, complexe comerciale”. Disponibil la adresa: http://www.mmanpis.ro/wp-content/
uploads/2020/02/Raport-tematic-Accesibilitati-2019.pdf
18. Apostu, O., Horga, I., Novak, C., Scoda, A., și Voinea, L. (2015) Raport privind starea
învățământului preuniversitar din România în anul școlar 2014-2015. București: Alpha MDN.
19. Armaș, I., Toma-Dănilă, D., Ionescu, R., și Gavriș, A. (2017) „Vulnerability to Earthquake Hazard.
Bucharest Case Study”. International Journal of Disaster Risks Science, 8(2): 182-195.
20. Ashton-Brooks, K., Cox, L., Dobson, B., Middleton, S., Reith, L., și Smith, N. (2004) Disabled
people's costs of living: more than you would think. Loughborough: Loughborough University.
21. Astorga Gatjens, L. F. (2011) „Analysis of Article 33 of the UN Convention: The Critical
Importance of National Implementation and Monitoring”. International Journal on Human
Rights, 8(14): 70-83.
22. Avocatul Poporului (2019a) Raport de activitate pentru anul 2019. Disponibil la adresa: https://
avp.ro/wp-content/uploads/2020/07/raport_2019_avp.pdf
23. Avocatul Poporului (2019b) Raport special privind situația respectării drepturilor omului
în spitalele de psihiatrie din România. Disponibil la adresa: https://avp.ro/wp-content/
uploads/2020/07/raport_special_2019_3.pdf
24. Avocatul Poporului (n.d.) Rapoarte anuale. Disponibile la adresa: http://old.avpoporului.ro/
index.php?option=com_content&view=article&id=50&Itemid=174&lang=ro-ro
25. Balfe, J. M., Flowers, N., Guernsey, K. N., Karr, V. L., și Lord, J. (coord.) (2012) Human Rights:
Yes! Action and Advocacy on the Rights of Persons with Disabilities. Minneapolis: University
of Minnesota Human Rights Resource Center. Disponibil la adresa: http://hrlibrary.umn.edu/
edumat/hreduseries/HR-YES/HR_YES_Full_2012.pdf
26. Banca Mondială (2018a) From Uneven Growth to Inclusive Development Romania’s Path to
Shared Prosperity. Disponibil la adresa: https://openknowledge.worldbank.org/bitstream/
handle/10986/29864/9781464813177.pdf?sequence=2&isAllowed=y
27. Banca Mondială (2018b) Romania Public Finance Review: Enhancing the Efficiency of Public
Spending in Pre-University Education.
28. Banca Mondială (2019) Raport de evaluare a conținutului și a stadiului implementării SNPD
2016-2020.
29. BBK – Federal Office of Civil Protection and Disaster Assistance (2017) Assisting People with
Disabilities in Case of Disaster. European Network for Psychosocial Crisis Management (Vol.
14). Bonn: Federal Office of Civil Protection and Disaster Assistance. Disponibil la adresa:
http://eunad-info.eu/fileadmin/Bildmaterial-EUNAD/PDF_Download/BBK_Band_14_
P119240_barrierefrei.pdf
30. BCNL – Bulgarian Center for Not-for-Profit Law (2014) Advancing CRPD Article 12: NEXT STEP
Program in Bulgaria (2014–2016). Disponibil la adresa: http://bcnl.org/en/projects/advancing-
crpd-article-12-next-step-program-in-bulgaria-2014-2016.html.
31. BCNL – Bulgarian Center for Not-for-Profit Law (2015) Sufficiency of Law, Deficiency of
Rights. International Legal Workshop, Sofia, April 29–30. Disponibil la adresa: http://bcnl.org/
uploadfiles/documents/pvr/booklet_eng.pdf
32. Becuț, A., și Croitoru, C. (2018) Barometrul de Consum Cultural din 2018. Dinamica sectorului
cultural în Anul Centenarului Marii Uniri. Bucureşti: Editura Universitară.
357
Referințe
33. Bickenbach, J., Posarac, A., Cieza, A., și Kostanjsek, N. (2015) Assessing Disability in Working
Age Population: A Paradigm Shift from Impairment and Functional Limitation to the Disability
Approach. Washington, DC: World Bank. Disponibil la adresa: https://openknowledge.
worldbank.org/handle/10986/22353
34. Blaj, G. (2020) Excluziunea instituțională de la locuirea socială. Teză de doctorat nepublicată.
Universitatea din București: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
35. Bowden, K., Douds, F., și Simpson, Y. (2011) People with Learning Disabilities and the Criminal
Justice System. Edinburgh: Guvernul Scoției.
36. Cappelletti, M., și Garth, B. (1978) „Access to Justice: The Newest Wave in the Worldwide
Movement to Make Rights Effective”. Buffalo Law Review, 27(2): 181-292.
37. Catty, J. S., Bunstead, Z., Burns, T., și Comas, A. (2007) „Day centers for severe mental illness”.
The Cochrane database of systematic reviews, 2007(1), CD001710. Disponibil la adresa: https://
doi.org/10.1002/14651858.cd001710.pub2.
38. Căloiu, O., și Tudose, E. (2015) Raport de monitorizare a progresului României pentru aplicarea
Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Disponibil la adresa: http://www.
ipp.ro/wp-content/uploads/2016/02/Conventia-onu-5.pdf
39. Centrul de Resurse Juridice (2019) Raport dezbatere: Sprijinirea persoanelor cu dizabilități
mintale/intelectuale în luarea deciziilor. Craiova: Centrul de Resurse Juridice.
40. Centrul pentru Legislație Nonprofit (2019) Contracte rezervate. Provocări, tendințe,
oportunități. Disponibil la adresa: https://www.clnr.ro/raport-achizitii-rezervate-provocari-
tendinte-oportunitati/
41. Civil Rights Division (1990) Americans with Disabilities Act (ADA). Washington, DC: US
Department of Justice.
42. CNA – Consiliul Național al Audiovizualului (2020) Instrucțiunea nr. 3 din 22 aprilie 2020
privind dimensiunea ferestrei dedicate interpretului în limbajul mimico-gestual, în aplicarea
dispozițiilor art. 42^1 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Disponibil la adresa:
https://www.cna.ro/IMG/pdf/INSTRUCTIUNEA_nr._3_din_22_aprilie_2020_CNA_.pdf
43. CNAS – Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (2017) Criterii de prioritizare pe baza
cărora se întocmesc listele de așteptare în vederea acordării dispozitivelor medicale destinate
recuperării unor deficiențe organice sau funcționale. Disponibil la adresa: http://www.cnas.ro/
casmb/media/pageFiles/20170411_CRITERII%20DE%20PRIORITIZARE%20LISTE%20DE%20
ASTEPTARE%20DISPOZITIVE%20MEDICALE.pdf
44. CNAS – Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (2018a) Pachetul de servicii medicale de
bază. Disponibil la adresa: http://www.cnas.ro/hih/page/pachet-de-baza.html
45. CNAS – Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (2018b) Listă furnizori medicină dentară în
contract cu CASMB la 1 Mai, 2018. Disponibil la adresa: http://www.cnas.ro/casmb/page/lista-
furnizori-in-contract-medicina-dentara.html
46. CNCD – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (2020) Raport de activitate al
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe anul 2019. Disponibil la adresa:
https://main.components.ro/uploads/1d3a0bf8b95391b825aa56853282d5da/2020/04/raport-
de-activitate-cncd-2019-21x30-ro-cc-r4-online.pdf
47. Comisia Europeană (2008) Biennal Report on Social Services of General Interest. Bruxelles:
Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/
PDF/?uri=CELEX:52008SC2179&from=EN
48. Comisia Europeană (2010) Second Biennial Report on Social Services for General
Interest. Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/social/
BlobServlet?docId=6221&langId=en
49. Comisia Europeană (2012a) State aid: Commission approves German aid scheme for
renewable energy (Erneuerbare-Energien-Gesetz – EEG); orders partial recovery. Bruxelles:
Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/api/
files/attachment/805434/IP-14-2122_en.pdf
50. Comisia Europeană (2012b) Flash Eurobarometer 345: Accessibility. Bruxelles: Comisia
Europeană. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/commfrontoffice/publicopinion/flash/
fl_345_en.pdf
358
Referințe
51. Comisia Europeană (2013) Public employment services (PES) Approaches for sustainable
activation of people with disabilities. Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa:
https://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=14106&langId=en
52. Comisia Europeană (2016) Flash Eurobarometer 419. Quality of Life in European Cities 2015.
Bruxells: Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/regional_policy/
sources/docgener/studies/pdf/urban/survey2015_en.pdf
53. Comisia Europeană (2018) Proposal for a regulation of the european parliament and of the
council: Explanatory Memorandum. Disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52018PC0375&from=EN
54. Comisia Europeană (2019) Raportul de țară din 2019 privind România, inclusiv un bilanț
aprofundat referitor la prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice, care însoţeşte
documentul Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu,
Banca Centrală Europeană și Eurogrup Semestrul european 2019: evaluarea progreselor
înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, prevenirea și corectarea dezechilibrelor
macroeconomice, precum și rezultatele bilanțurilor aprofundate efectuate în temeiul
Regulamentului (UE). Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/
info/sites/default/files/file_import/2019-european-semester-country-report-romania_ro.pdf
55. Comisia Europeană (2020a) Commission staff working document Country Report Romania
2020 Accompanying the document Communication from the Commission to the European
Parliament, the European Council, the Council, the European Central Bank and the Eurogroup
2020 European Semester: Assessment of progress on structural reforms, prevention and
correction of macroeconomic imbalances, and results of in-depth reviews under Regulation
(EU) No 1176/2011. Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://op.europa.eu/
en/publication-detail/-/publication/8b39ae9a-5945-11ea-8b81-01aa75ed71a1/language-en/
format-PDF
56. Comisia Europeană (2020b) Annexes to the Proposal for a Joint Employment Report from the
Commission and the Council accompanying the Communication from the Commission on the
Annual Sustainable Growth Strategy 2020. Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa:
https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/file_import/2020-european-semester-joint-
employment-report-annex_en.pdf
57. Comisia Europeană (2020c) European Disability Strategy 2010–2020: A Renewed Commitment
to a Barrier-Free Europe. Bruxelles: Comisia Europeană. Disponibil la adresa: https://eur-lex.
europa.eu/legal-content/en/ALL/?uri=CELEX:52010DC0636.
58. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2013a)
Concluding Observations on the Initial Report of El Salvador. CRPD/C/SLV/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/sp/CRPD/C/SLV/CO/1
59. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2013b)
Concluding observations on the initial report of Australia. CRPD/C/AUS/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/AUS/CO/1
60. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2014a) General
Comment No. 1 on Art. 12 (Equal Recognition before the Law). CRPD/C/11/4. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/GC/1
61. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2014b) General
Comment No. 2 on Art. 9 (Accessibility). CRPD/C/GC/2. Disponibil la adresa: https://undocs.
org/CRPD/C/GC/2
62. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2014c)
Concluding Observations on the Initial Report of Mexico. CRPD/C/MEX/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/MEX/CO/1
Guidelines on Art. 14 of the Convention on the Rights of Persons with Disabilities. The right to
liberty and security of persons with disabilities. Disponibil la adresa: https://www.ohchr.org/
Documents/HRBodies/CRPD/14thsession/GuidelinesOnArticle14.doc
Concluding Observations on the Initial Report of the Dominican Republic. CRPD/C/DOM/CO/1.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/DOM/CO/1
359
Referințe
Comment No. 3 on women and girls with disabilities. CRPD/C/GC/3. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/CRPD/C/GC/3
Concluding Observations on the Initial Report of Chile. CRPD/C/CHL/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/CRPD/C/CHL/CO/1
Comment No. 5 on living independently and being included in the community. CRPD/C/GC/5.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/GC/5
Concluding Observations on the Initial Report of the Republic of Moldova. RPD/C/MDA/CO/1.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/MDA/CO/1
Comment No. 6 on equality and non-discrimination. CRPD/C/GC/6. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/CRPD/C/GC/6
General comment No. 7 on the participation of persons with disabilities, including children with
disabilities, through their representative organizations, in the implementation and monitoring
of the Convention. CRPD/C/GC/7. Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/GC/7
Concluding observations on the combined second and third periodic reports of Australia.
CRPD/C/AUS/CO/2-3. Disponibil la adresa: https://undocs.org/CRPD/C/AUS/CO/2-3
Concluding observations on the combined second and third periodic reports of Spain.
CRPD/C/ESP/CO/2-3. Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/CRPD/C/ESP/CO/2-3
73. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2019c)
Concluding Observations on the initial report of Greece. CRPD/C/GRC/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/CRPD/C/GRC/CO/1
74. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2019d)
Concluding Observations on the Initial Report of Norway. CRPD/C/NOR/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/CRPD/C/NOR/CO/1
75. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2019e) Inquiry
concerning Hungary carried out by the Committee under article 6 of the Optional Protocol to
the Convention. CRPD/C/HUN/IR/1. Disponibil la adresa: https://undocs.org/CRPD/C/HUN/
IR/1
76. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2019f)
Concluding observations on the initial report of Albania. CRPD/C/ALB/CO/1. Disponibil la
adresa: https://undocs.org/CRPD/C/ALB/CO/1
77. Comitetul CDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2020)
International Principles and Guidelines on Access to Justice for Persons with Disabilities.
Special Rapporteur on the Rights of Persons with Disabilities Committee on the Rights of
Persons with Disabilities Special Envoy of the Secretary-General on Disability and Accessibility.
Disponibil la adresa: https://www.ohchr.org/Documents/Issues/Disability/SR_Disability/
GoodPractices/InternationalPrinciplesGuidelinesAccessJusticePersonswithDisabilities.pdf
78. Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției (2018) Raport de activitate. Disponibil la
adresa: https://www.consiliuldemonitorizare.ro/wp-content/uploads/2019/02/Raport%20
de%20activitate%20Consiliul%20de%20monitorizare.pdf
79. Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției (2019) Raport privind vizita
desfășurată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică, Galda de Jos,
județ Alba. Disponibil la adresa: https://www.consiliuldemonitorizare.ro/wp-content/
uploads/2019/10/20190417123431900_redacted.pdf
80. Consiliul de Monitorizare a implementării Convenției (2020) Raport privind vizita desfășurată
la Centrul de Recuperare și Reabilitare Băbeni 1, județ Vâlcea. Disponibil la adresa: https://
www.consiliuldemonitorizare.ro/wp-content/uploads/2021/01/Raport-CRRN-Babeni-1.pdf
360
Referințe
81. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2015) Report of the Independent Expert on the
enjoyment of all human rights by older persons, Rosa Kornfeld-Matte. A/HRC/30/43.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/A/HRC/30/43
82. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017a) Right to access to justice under article 13 of
the Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Report of the Office of the United
Nations High Commissioner for Human Rights. A/HRC/37/25. Disponibil la adresa: https://
undocs.org/en/A/HRC/37/25
83. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017b) Report of the Special Rapporteur on the rights
of persons with disabilities. A/HRC/37/56. Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/A/
HRC/37/56
84. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2017c) Special Rapporteur on the rights of persons
with disabilities: Access to rights-based support for persons with disabilities. A/HRC/34/58.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/A/HRC/34/58
85. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (2019) Report of the Special Rapporteur on the rights
of persons with disabilities. A/HRC/40/54. Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/A/
HRC/40/54
86. Consiliul Europei (2017) Human Rights: A Reality for All. Strasbourg: Consiliul Europei. Disponibil
la adresa: https://rm.coe.int/16806fe7d4
87. Consiliul Europei (2018) Raportul Comisarului pentru Drepturi Europene, în urma vizitei în
România în 2018. Strasbourg: Consiliul Europei. Disponibil la adresa: https://rm.coe.int/report-
on-the-visit-to-romania-from-12-to-16-november-2018-by-dunja-mi/1680925d71
88. Consiliul Europei și Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (2019) Raport privind vizitele
în România în 2018. Disponibil la adresa: https://rm.coe.int/1680939161
89. Correll, C. U., Solmi, M., Veronese N., Bortolato, B., Rosson, S., Santonastaso, P., Thapa-
Chhetri, N., Fornaro, M., Gallicchio, D., Collantoni, E., Pigato, G., Favaro, A., Monaco, F., Kohler,
C., Vancampfort, D., Ward, P. B., Gaughran, F., Carvalho, A. F., Stubbs, B. (2017) „Prevalence,
incidence and mortality from cardiovascular disease in patients with pooled and specific
severe mental illness: a large-scale meta-analysis of 3,211,768 patients and 113,383,368
controls”. World Psychiatry, 16(2): 163-180.
90. Cote, A. (2018) „Disability assessment in the light of the UNCRPD”. Lucrare prezentată la
Disability-Related Financial Instruments in Light of EU Law and the United Nations Convention
on the Rights of Persons with Disabilities. Disponibil la adresa: http://www.era-comm.eu/
uncrpd/kiosk/pdf/seminar_documents/s_c_418DV84.pdf
91. CPS – Comitetul pentru Protecție Socială (2010) A Voluntary European Quality
Framework for Social Services. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/social/
BlobServlet?docId=6140&langId=en
92. CRJ – Centrul de Resurse Juridice (2015) Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor
cu dizabilități prin lipsa de accesibilizare. Disponibil la adresa: http://www.crj.ro/wp-content/
uploads/2015/01/Accesibilizare-3.pdf
93. CRJ – Centrul de Resurse Juridice (2017-2018) Date colectate de Centrul de Resurse Juridice
pentru perioada septembrie 2017 – septembrie 2018. Disponibil la adresa: https://www.crj.ro/
harta-deceselor-in-spitalele-de-psihiatrie-centrele-de-plasament-si-centrele-de-protectie-a-
persoanelor-cu-dizabilitati/
94. De Beco, G. (2011) „Article 33 Para. 2 of the CRPD: Another Role for Human Rights Institutes?”.
Netherlands Quarterly of Human Rights, 29(1): 94-96. Disponibil la adresa: https://www.
corteidh.or.cr/tablas/r25910.pdf
95. Department for Work and Pensions (2014) Better Working with Disabled People: The Way
Forward; The Government response to consultation findings. London: Office for Disability
Issues, Department for Work and Pensions.
96. Department for Work and Pensions (2020) The Disability Unit has established a new Disabled
People’s Organisations (DPOs) Forum to strengthen its engagement with disabled people.
Disponibil la adresa: https://www.gov.uk/government/news/disabled-peoples-organisations-
dpos-forum-launches-this-month
361
Referințe
97. Directorate General for Internal Policies (2015) Reasonable Accommodation and Sheltered
Workshops for People with Disabilities: Costs and Returns of Investments. Parlamentul
European. Disponibil la adresa: https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/
STUD/2015/536295/IPOL_STU%282015%29536295_EN.pdf
98. Drăguțescu, A., Ghinea C., Szelmenczi, A., Zamfirescu, I., Szelmenczi, M., și Ganea, O. (2014)
Raport de audit al accesibilității spațiului public urban. București: ActiveWatch și Motivation
Romania. Disponibil la adresa: https://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Raport%20
audit%20urban.pdf
99. Drețcanu, D., Ercuș, L., și Tudose, E. (2013) Raport de monitorizare a implementării Convenției
ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Disponibil la adresa: http://www.ipp.ro/wp-
content/uploads/2014/07/ipp-raport-implementare-conven355ia-o.pdf
100. Duminică, G., și Turza, M. (2015) Izolați printre noi – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe
educaționale speciale în sistemul de educație românesc. București: Rentrop & Straton.
101. DZHW – German Centre for Higher Education Research and Science Studies (coord.) (2018)
Social and Economic Conditions of Student Life in Europe. Eurostudent VI 2016-2018. Synopsis
of Indicators. Disponibil la adresa: https://www.eurostudent.eu/download_files/documents/
EUROSTUDENT_VI_Synopsis_of_Indicators.pdf
102. European Association of Service Providers for Persons with Disabilities (2013) „The evolving
concept of sheltered workshops in the EU: realities and future developments”. Newsletter
of the European Association of Service Providers for Persons with Disabilities. Disponibil la
adresa: https://www.easpd.eu/sites/default/files/sites/default/files/newsletters/newsletter_
en_2012.pdf
103. EASPD – European Association of Service Providers for Persons with Disabilities (2018) Study
on employment models within the social economy and their role in including persons with
disabilities into the labour market and society. Bruxelles: European Association of Service
Providers for Persons with Disabilities. Disponibil la adresa: https://www.easpd.eu/sites/
default/files/sites/default/files/Publications2018/5.8.3_study_on_social_economy_-_full_
report.pdf
104. Ecorys (2018) Mapping on Access to Sport for Persons with Disabilities. Executive summary to
the European Commission. Disponibil la adresa: https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/
publication/01abf617-04d6-11e9-adde-01aa75ed71a1
105. EEG – European Expert Group (2012) Common European Guidelines on the Transition
from Institutional to Community-Based Care. Guidance on Implementing and Supporting
a Sustained Transition from Institutional Care to Family-Based and Community-Based
Alternatives for Children, Persons with Disabilities, Persons with Mental Health Problems and
Older Persons in Europe. Bruxelles: European Expert Group
106. Eurofound (2018) The social and employment situation of people with disabilities. Luxembourg:
Publications Office of the European Union.
107. European Physical and Rehabilitation Medicine Bodies Alliance (2018) „White Book on Physical
and Rehabilitation Medicine in Europe. Introductions, Executive Summary, and Methodology”.
European Journal of Physical and Rehabilitation Medicine, 54(2): 125-55. Disponibil la adresa:
https://doi.org/10.23736/S1973-9087.18.05143-2
108. Flynn, E. (2015) Disabled Justice? Access to Justice and the UN Convention on the Rights of
Persons with Disabilities (ediția I). Londra: Routledge.
109. Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (2004) Programme of action. Disponibil la adresa:
https://www.unfpa.org/sites/default/files/event-pdf/PoA_en.pdf
110. FRA – Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2014) The right to political
participation for persons with disabilities: human rights indicators. Viena: Agenția pentru
Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.
111. FRA – Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și Consiliul Europei (2016)
Handbook on European Law Relating to Access to Justice. Luxembourg: Oficiul pentru
Publicații al Uniunii Europene.
112. Gîrlescu, O., Obreja, M., și Tănăsan, G. (2014) Drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor cu
dizabilităţi intelectuale şi psihosociale. Disponibil la adresa: http://www.drepturisexuale.ro/wp-
content/uploads/2014/05/OUR-RIGHTS_raport-1.pdf
362
Referințe
113. Grădinaru, C. (2014) Evaluarea fenomenului „copiii şi tinerii străzii”. București: Salvați copiii.
Disponibil la adresa: https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/ac/aced789d-934e-4f3b-a9a5-
a2ac3094e002.pdf
114. Grupul de la Washington privind Statisticile Dizabilității – Washington Group on Disability
Statistics (2020) The Washington Group Short Set on Functioning (WG-SS). Disponibil la
adresa: https://www.washingtongroup-disability.com/question-sets/wg-short-set-on-
functioning-wg-ss/
115. Guvernul României (2020a) RAPORT privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru
limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și detalierea planului de măsuri avute în vedere
pentru organizarea alegerilor locale și a deschiderii școlilor. Disponibil la adresa: https://gov.
ro/fisiere/stiri_fisiere/Raport_preg%C4%83tire_%C8%99coli_%C8%99i_alegeri.pdf
116. Guvernul României (2020b) Raport privind progresele în implementarea măsurilor de
îmbunătățire a sistemului național de apeluri de urgență 112. Disponibil la adresa: https://gov.
ro/ro/obiective/strategii-politici-programe/raport-privind-progresele-in-implementarea-
masurilor-de-imbunatatire-a-sistemului-national-de-apeluri-de-urgenta-112-publicat-
lunar&page=1
117. Guvernul României (2020c) Raport preliminar privind sistemul național de apeluri de urgență
112. Disponibil la adresa: https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2019-08-7-
23303216-0-raport-intermediar-112-final-2.pdf
118. Guvernul României și ISC – Inspectoratul de Stat în Construcții (2016) Protocol de colaborare
încheiat între Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap și Inspectoratul de Stat în
Construcţii. Disponibil la adresa: https://isc.gov.ro/files/2016/Protocoale/anph.pdf
119. Horga, I., Apostu, O., și Balica, M. (2015a) Educație pentru toți și pentru fiecare. Accesul
și participarea la educație a copiilor cu dizabilități și/sau CES din școlile participante la
Campania UNICEF „Hai la școală!”. București: Alpha MDN.
120. Hughes, K., Bellis, M. A., Jones, L., Wood, S., Bates, G., Eckley, L., McCoy, E., Mikton, C.,
Shakespeare, T., și Officer, A. (2012) „Prevalence and risk of violence against adults with
disabilities: a systematic review and meta-analysis of observational studies”. The Lancet, 379
(9826): 1621-1629.
121. IDA – International Disability Alliance și OIM – Organizația Internațională a Muncii (2019)
Joint Statement: Towards Inclusive Social Protection System Supporting Full and Effective
Participation of Persons with Disabilities. Disponibil la adresa: https://www.social-protection.
org/gimi/gess/RessourcePDF.action?ressource.ressourceId=55473
122. IFES – The International Foundation for Electoral Systems (2014) Annual Report. Arlington,
VA: International Foundation for Electoral Systems. Disponibil la adresa: https://www.ifes.org/
sites/default/files/2014-annual-report.pdf
123. IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (2018) Analiza statistică privind
acțiunile de prevenire, pregătire și răspuns în situații de urgență. București: Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență. Disponibil la adresa: https://www.igsu.ro/Resources/COJ/
RapoarteStudii/65201914147%20PM.pdf
124. INM – Institutul Național al Magistraturii (2016) Programul de formare continuă 2016.
Disponibil la adresa: http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1227/Programul%20de%20formare%20
continua%202016.pdf
125. INSMC – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”
(2017) Subprogramul de Nutriție și Sănătatea Copilului. Disponibil la adresa: https://insmc.ro/
uploads/ftp/pdf/3.prevenireafenilcetonuriei.pdf
(2018) Rezultate INSMC – Programe naționale de sănătate, indicatori, execuție bugetară
trimestrele I, II, II, IV. Disponibil la adresa: https://insmc.ro/Programul-National-de-Sanatate-a-
femeii-si-copilului/Programe-de-sanatate-finantate-de-MS/Rezultate/247
(2020) Rezultate INSMC – Programe naționale de sănătate, indicatori, execuție bugetară
trimestrele I, II, II, IV. Disponibil la adresa: https://insmc.ro/Programul-National-de-Sanatate-a-
femeii-si-copilului/Programe-de-sanatate-finantate-de-MS/Rezultate/247
363
Referințe
128. INSP – Institutul Național de Sănătate Publică (2018) Raportul național al stării de sănătate a
populației. Disponibil la adresa: https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/
SSPR-2018-final-2-1.pdf
129. Institutul Național de Medicină legală „Mina Minovici” (2018) Raport Asupra activității rețelei de
medicina legală in anul 2018. Disponibil la adresa: https://www.legmed.ro/doc/dds2018.pdf
130. INS – Institutul Naţional de Statistică (2011) Raportul de Calitate asupra Anchetei Forţei de
Muncă în Gospodării (AMIGO) pe anul 2011. Disponibil la adresa: https://insse.ro/cms/files/
Rapoarte%20de%20calitate/Amigo/RO_AMIGO_rap%20calitate_Rom_2011.pdf
131. INS – Institutul Naţional de Statistică (2019) Activitatea unităţilor sanitare în anul 2018.
Disponibil la adresa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_
unitatilor_sanitare_anul_2018.pdf
132. IPP – Institutul pentru Politici Publice (2013) Accesibilizarea spaţiului public pentru persoanele
cu dizabilităţi. București: Institutul pentru Politici Publice. Disponibil la adresa: https://bns.ro/
images/Studiu_accesibilitate_persoane_cu_dizabilitati_2013.pdf
133. IPPF – International Planned Parenthood Federation (2016) Annual Performance Report 2016.
Londra: International Planned Parenthood Federation. Disponibil la adresa: https://www.
ippf.org/resource/ippf-annual-performance-report-2016#:~:text=In%202016%2C%20we%20
delivered%20182.5,national%2C%20regional%20and%20global%20levels
134. Ippoliti, C., Peppey, B., și Depoy, E. (1994) „Promoting Self-Determination for Persons with
Developmental Disabilities”. Disability & Society 9(4): 453-460. Disponibil la adresa: https://
www.researchgate.net/publication/233368854_Promoting_Self_Determination_for_Persons_
with_Developmental_Disabilities
135. ISU Sibiu – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu (2018) Planul de apărare în cazul
producerii unui dezastru specific: cutremur sau alunecare de teren. Comitetul Local pentru
Situaţii de Urgenţă al localităţii Mediaș. Disponibil la adresa: http://www.primariamedias.
ro/portal/medias/portal.nsf/6F931D7F9CE1A9DBC22582BF001EF352/%24FILE/Plan%20
cutremur%202018.pdf
136. ISU Vaslui – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (2015) GHID de organizare şi desfăşurare
a evacuării din construcţii cu destinaţia de unităţi de învăţământ în cazul manifestării unei
situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu sau a unui seism. Disponibil la
adresa: http://www.isuvaslui.ro/pdf/Ghiduri%20SU/INVATAMANT.pdf
137. JDM Empowered Placements (2018) Understanding the types of disabilities that occur in the
workplace. Disponibil la adresa: https://jdmplacements.co.za/understanding-the-types-of-
disabilities-that-occur-in-the-workplace/
138. Kirschner, K. L., și Curry, R. H. (2009) „Educating health care professionals to care for patients
with disabilities”. JAMA, 302(12): 1334–1335. Disponibil la adresa: https://jamanetwork.com/
journals/jama/article-abstract/184607
139. Kozma, A., Mansell, J., și Beadle-Brown, J. (2009) „Outcomes in different residential settings for
people with intellectual disability: a systematic review”. American Journal on Intellectual and
Developmental Disabilities, 114(3): 193-222. Disponibil la adresa: https://meridian.allenpress.
com/ajidd/article-abstract/114/3/193/1055/Outcomes-in-Different-Residential-Settings-
for?redirectedFrom=fulltext
140. Kruse, D., și Schur, L. (2019) Fact sheet: Disability and Voter Turnout in the 2018 Elections.
Rutgers School of Management and Labor Relations. Disponibil la adresa: https://smlr.rutgers.
edu/sites/default/files/2018disabilityturnout.pdf
141. La Haute Autorité de Santé (2018) L'évaluation des établissements et services sociaux
et médico-sociaux (ESSMS). Franța. Disponibil la adresa: https://www.has-sante.fr/
jcms/c_2838131/fr/l-evaluation-des-etablissements-et-services-sociaux-et-medico-sociaux-
essms
142. Lawson, A., și Flynn, E. (2013) „Disability and Access to Justice in the European Union:
Implications of the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities”. În European
Yearbook of Disability Law (Vol. 4).
143. Luxner, L. (2020) „Eurordis Urges Expansion of Newborn Screening Initiatives across Europe”.
Adrenoleukodystrophy News. Disponibil la adresa: https://adrenoleukodystrophynews.
com/2020/05/25/eurordis-urges-expansion-of-newborn-screening-initiatives-across-europe/
364
Referințe
144. MC – Ministerul Culturii (2016) Strategia pentru Cultură și Patrimoniu Național 2016-2022.
Disponibil la adresa: http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/_SCPN%20
2016-2022inavizare.pdf
145. MDAC – Mental Disability Advocacy Center (2011) Building the Architecture for Change:
Guidelines on Article 33 of the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities (CRPD).
Budapesta: Mental Disability Advocacy Center. Disponibil la adresa: http://mdac.org/sites/
mdac.org/files/Article_33_EN.pdf
146. MDAC – Mental Disability Advocacy Center (2013) Legal Capacity in Europe. A Call to Action
to Governments and to the EU. Budapesta: Mental Disability Advocacy Center. Disponibil la
adresa: https://www.mdac.org/sites/mdac.info/files/legal_capacity_in_europe.pdf
147. Ministerul Educației Naționale (2017) Strategia privind modernizarea infrastructurii
educaţionale 2017-2023. Disponibil la adresa: https://www.edu.ro/sites/default/files/
Strategie%20SMIE_2017docx_0.pdf
148. Mental Health Europe (2017) Position Paper on Article 12 of the UN CRPD – Legal Capacity
Autonomy, choice and the importance of supported-decision making for persons with
psychosocial disabilities: MHE Position Paper on Article 12 UN CRPD on legal capacity.
Disponibil la adresa: https://www.mhe-sme.org/position-paper-on-article-12/
149. Mijatovic, D. (2018a) Report of Commissioner for Human Rights of the Council of Europe
following her visit to Hungary from 4 to 8 February 2019. Disponibil la adresa: https://rm.coe.
int/report-on-the-visit-to-hungary-from-4-to-8-february-2019-by-dunja-mija/1680942f0d
150. Mijatovic, D. (2018b) Report of Commissioner for Human Rights of the Council of Europe
following her visit to Romania from 12 to 16 November 2018. Disponibil la adresa: https://
rm.coe.int/report-on-the-visit-to-romania-from-12-to-16-november-2018-by-dunja-
mi/1680925d71
151. Ministerul Turismului (2007) Master Planul pentru turismul național al României 2007-2026.
Disponibil la adresa: http://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2017/05/masterplan_
partea1.pdf
152. Mitra, S., Palmer, M., Kim, H., Mont, D., și Groce, N. (2017a) „Extra costs of living with a disability:
A review and agenda for research”. Disability and Health Journal, 10(4): 475-484. Disponibil la
adresa: http://dx.doi.org/10.1016/j.dhjo.2017.04.007
153 Mitra, S., Palmer, M., Kim, H., Mont, D., și Groce, N. (2017b) „The hidden extra costs of living with
a disability”. The Conversation. Disponibil la adresa: https://theconversation.com/the-hidden-
extra-costs-of-living-with-a-disability-78001
154. Mladenov, T. (2017) „Governing through personal assistance: a Bulgarian case”. Scandinavian
Journal of Disability Research, 19(2) 91-103. Disponibil la adresa: https://www.sjdr.se/
articles/10.1080/15017419.2016.1178168/
155. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (2014) Strategia Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă 2015-2020. Disponibil la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/
images/Documente/Munca/2014-DOES/2014-01-31_Anexa1_Strategia_de_Ocupare.pdf
156. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (2016) Strategia națională
„O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități" 2016-2020; Plan operațional privind
implementarea strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități"
2016-2020 (anexe la HG nr. 655/2016). Disponibile la adresa: http://anpd.gov.ro/web/wp-
content/uploads/2016/09/MO-nr-737Bis-din-22-septembrie-2016.pdf
157. MMPS – Ministerul Muncii și Protecției Sociale (2020a) Buletin statistic asistență socială.
Direcția Politici Servicii Sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale în trimestrul I 2020.
Disponibil la adresa: http://mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/Asist_I_2020.pdf
158. MMPS – Ministerul Muncii și Protecției Sociale (2020b) Buletin statistic asistență socială.
Direcția Politici Servicii Sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale în trimestrul II 2020.
Disponibil la adresa: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/statistici/buletin-
statistic
159. MS – Ministerul Sănătății (2002) Strategia privind sănătatea femeii, copilului si a familiei
pentru perioada 2002–2006. Disponibil la adresa: https://gov.ro/fisiere/programe_
fisiere/13-07-30-02-08-443.pdf
365
Referințe
160. MS – Ministerul Sănătății (2010) Ghidul de Practică în Specialitatea Recuperare (Reabilitare),

Medicină Fizică şi Balneologie. Disponibil la adresa: http://old.ms.ro/documente/anexa%20
1222_8728_6639.doc
161. MS – Ministerul Sănătății (2014) Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Disponibil la
adresa: http://www.ms.ro/strategia-nationala-de-sanatate-2014-2020/
162. MS – Ministerul Sănătății (2017) Curriculum de pregătire în specialitatea recuperare, medicină
fizică și balneologie. Disponibil la adresa: https://rezidentiat.ms.ro/curricule/recuperare_
medicina_fizica_si_balneologie.pdf
163. MS – Ministerul Sănătății (2018) Programul de screening auditiv derulat de Ministerul Sănătății
[Comunicat de presă]. Disponibil la adresa: http://www.ms.ro/2018/10/12/programul-de-
screening-auditiv-derulat-de-ministerul-sanatatii/
164. MS – Ministerul Sănătății și INSMC – Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului
„Alessandrescu-Rusescu” (n.d.) Programul Național de Sănătate a Femeii și Copilului. București:
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” Disponibil la
adresa: https://insmc.ro/Programe-de-sanatate/Programe-de-sanatate-finantate-de-MS/
Programul-National-de-Sanatate-a-femeii-si-copilului/103
165. MTS – Ministerul Tineretului și Sportului (2015) Strategia Naţională în Domeniul Politicii de
Tineret 2015-2020. Disponibil la adresa: http://mts.ro/wp-content/uploads/2015/01/Strategia-
tineret-ianuarie-2015.pdf
166. NCIL – National Council on Independent Living (2018) Annual Conference Wrap-up. Disponibil
la adresa: https://advocacymonitor.com/wrap-up-ncil-2018-annual-conference-on-
independent-living/
167. NESsT (2018) Sustenabilitatea financiară a întreprinderilor sociale din România. Disponibil la
adresa: https://www.rafonline.org/wp-content/uploads/2019/01/NESsT-Sustenabilitatea-
financiara-a intreprinderilor-sociale.pdf
168. NYLAG – New York Legal Assistance Group (2020) Encouraging Practices—Mobile Services to
Ensure Access to Justice for People with Disabilities. Case Study: New York Legal Mobile. New
York: New York Legal Mobile.
169. OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (2002) Glossary of Key Terms
in Evaluation and Results Based Management. Paris: OECD Publishings. Disponibil la adresa:
https://www.oecd.org/dac/evaluation/2754804.pdf
170. OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (2003) Transforming
Disability into Ability – Policies to promote work and income security for disabled people. Paris:
Organisation for Economic Co-operation and Development Disponibil la adresa: https://www.
oecd.org/els/emp/transformingdisabilityintoability.htm
171. OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (2010) Sickness, Disability
and Work – Breaking the barriers. Paris: Organisation for Economic Co-operation and
Development. Disponibil la adresa: https://www.oecd.org/publications/sickness-disability-and-
work-breaking-the-barriers-9789264088856-en.htm
172. OHCHR – Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (2009)
Thematic study on the structure and role of national mechanisms for the implementation
and monitoring of the Convention on the Rights of Persons with Disabilities. A/HRC/13/29.
Disponibil la adresa: https://undocs.org/A/HRC/13/29.
173. OHCHR – Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (2010) Study
on the Implementation of Article 33 of the UN Convention on the Rights of Persons with
Disabilities in Europe. Disponibil la adresa: https://www.ohchr.org/Documents/Publications/
Disabilities_training_17EN.pdf
174. OHCHR – Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (2011) Study
on the implementation of Article 33 of the UN Convention on the Rights of Persons with
Disabilities in Europe.
175. OHCHR – Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (2014) Thematic
study on the right of persons with disabilities to live independently and be included in the
community. Report of the Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights.
A/HRC/28/37. Disponibil la adresa: https://undocs.org/en/A/HRC/28/37
366
Referințe
176. OHCHR – Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (2017) Raportul
Subcomitetului (SPT) realizat ca urmare a vizitei în România în mai, 2016, Pct. 23. Disponibil
la adresa: https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/TreatyBodyExternal/CountryVisits.
aspx?SortOrder=Chronological
177. OIM – Organizația Internațională a Muncii (2020) Questions on Disability and Work, Key issues
on promoting employment of persons with disabilities. Geneva: Organizația Internațională
a Muncii. Disponibil la adresa: https://www.ilo.org/global/topics/disability-and-work/
WCMS_741706/lang--en/index.htm
178. OIM – Organizația Internațională a Muncii (2014) Achieving Equal Employment Opportunities
for People with Disabilities through Legislation – Guidelines. Geneva: Organizația Internațională
a Muncii. Disponibil la adresa: https://www.ilo.org/skills/pubs/WCMS_322685/lang--en/index.
htm
179. Oliver, M. (1990) The Politics of Disablement. New York: Palgrave Macmillan.
180. OMS – Organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială (2011) World Report on Disability.
Disponibil la adresa: https://www.who.int/disabilities/world_report/2011/report.pdf?ua=1
181. OMS – Organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială (2012) Raportul
Mondial privind Dizabilitatea. Disponibil în limba română la adresa: https://
apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/44575/9789730135978_rum.
pdf;jsessionid=350368898D614B53D37EC88910F362F6?sequence=20
182. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2001) Clasificarea Internațională a Funcționării,
Dizabilității și Sănătății (CIF). Disponibil la adresa: https://www.who.int/standards/
classifications/international-classification-of-functioning-disability-and-health#:~:text=The%20
International%20Classification%20of%20Functioning,a%20list%20of%20environmental%20
factors
183. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2014) Information sheet. Premature death among
people with severe mental disorders. Disponibil la adresa: https://www.who.int/mental_health/
management/info_sheet.pdf?ua=1
184. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2016a) Priority Assistive Products List. Disponibil la
adresa: https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/207694/WHO_EMP_PHI_2016.01_
eng.pdf?sequence=1
185. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2016b) Global Strategy of Human Resources for
Health: Workforce 2030. Disponibil la adresa: https://apps.who.int/iris/bitstream/hand
le/10665/250368/9789241511131-eng.pdf? sequence = 1
186. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2017a) Advancing the Right to Health – The Vital Role
of Law. Disponibil la adresa: https://www.who.int/healthsystems/topics/health-law/health_
law-report/en/
187. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2017b) Rehabilitation – A Call for Action 2030.
Disponibil la adresa: https://www.who.int/health-topics/rehabilitation#tab=tab_1
188. OMS – Organizația Mondială a Sănătății (2020) Policy brief: Assistive Technology. Disponibil la
adresa: https://www.who.int/publications/i/item/978-92-4-000504-4
189. ONU – Organizația Națiunilor Unite (2006) Convenția privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități. Disponibilă la adresa: http://www.un.org/disabilities/documents/convention/
convoptprot-e.pdf
190. ONU – Organizația Națiunilor Unite (2014) „National Implementation and Monitoring,” Seventh
session of the Conference of States Parties to the Convention on the Rights of Persons
with Disabilities. Disponibil la adresa: https://www.un.org/development/desa/disabilities/
conference-of-states-parties-to-the-convention-on-the-rights-of-persons-with-disabilities-2/
seventh-session-of-the-conference-of-states-parties-to-the-convention-on-the-rights-of-
persons-with-disabilities-10-12-june-2014.html
191. ORS – Observatorul Român de Sănătate (2020) Cât de mulțumiți au fost românii de spitalele
publice în 2019. Evoluția în perioada 2017-2019. Disponibil la adresa: https://health-observatory.
ro/wp-content/uploads/2020/07/satisfactie_pacienti_raport_ORS_iulie_2020-1.pdf
367
Referințe
192. Palladino, R., Tayu Lee, J., Ashworth, M., Triassi, M., și Millett, C. (2016) „Associations between
multimorbidity, healthcare utilisation and health status: evidence from 16 European countries”.
Age and Ageing, 45(3): 431–435. Disponibil la adresa: https://academic.oup.com/ageing/
article/45/3/431/1739761
193. Perrins, K., și Tarr, J. (1998) „The quality of day care provision to encourage the transition
to adulthood for young women with learning difficulties”. Research in Post-Compulsory
Education 3(1): 93-109. Disponibil la adresa: https://doi.org/10.1080/13596749800200027
194. Petrenic, C. (2020) Harta accesului cetățenilor români la serviciile de asistență medicală
primară oferite de cabinetele de medicină de familie. Disponibil la adresa: https://www.
formaremedicala.ro/wp-content/uploads/2020/02/harta-MF-2020.pdf
195. Railton, B. (2019) How DWP Used the Easy Read Format to Make Its Content More Accessible.
Accessibility in government, UK Government. Disponibil la adresa: https://accessibility.
blog.gov.uk/2019/10/11/how-dwp-used-the-easy-read-format-to-make-its-content-more-
accessible/
196. Raja, D. S. (2016) Bridging the disability divide through digital technologies. Background paper
for the World Development Report 2016 (WDR): Digital Dividends. Washington, DC: World
Bank. Disponibil la adresa: http://pubdocs.worldbank.org/en/123481461249337484/WDR16-BP-
Bridging-the-Disability-Divide-through-Digital-Technology-RAJA.pdf
197. Rawert, M. (2017) The Political Rights of Persons with Disabilities: A Democratic Issue. Strasbourg:
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Disponibil la adresa: https://pace.coe.int/
pdf/5bd2c3d1db80fc9a450cc89564dcd38c2c1080753326667a8259ffe25682ae848428feba12/
doc.%2014268.pdf
198. Agenția pentru Locuire a Republicii Irlandeze – Republic of Ireland Housing Agency – (2018)
Housing Options. A guide to housing options available through Local Authorities. Disponibil la
adresa: https://www.housing.gov.ie/sites/default/files/publications/files/housing_options_
english_feb18_v2.pdf
199. Republica Franceză (2020) „Décret n° 2020-90 du 5 février 2020 portant modification
de la composition et du fonctionnement du Conseil national consultatif des personnes
handicapées”. Journal officiel électronique authentifié, nr. 0032.
200. Schulze, M. (2010) A Handbook on the Human Rights of Persons with Disabilities:
Understanding The UN Convention On The Rights Of Persons With Disabilities. New York:
Handicap International.
201. Shakespeare, T., și Kleine, I. (2013) „Educating Health Professionals about Disability: A Review of
Interventions”. Health and Social Care Education, 2(2): 20-37. Disponibil la adresa: https://doi.
org/10.11120/hsce.2013.00026
202. Shettle, A., Hayes, A., și Hodge, I. (2018) Stakeholders’ Understanding and Monitoring of the
Implementation of CRPD Article 32. White paper. Disponibil la adresa: http://75.103.88.247/
wp-content/uploads/2019/04/Stakeholders-Understanding-and-Monitoring-of-the-
Implementation-of-CRPD-Article-32.pdf
203. Societatea Academică din România (2009) Diagnostic: Exclus de pe piața muncii. Piedici în
ocuparea persoanelor cu dizabilități în România. București: Alpha Media Print.
204. The US Department of State (2020) Trafficking in Persons Report. Disponibil la adresa: https://
www.state.gov/wp-content/uploads/2020/06/2020-TIP-Report-Complete-062420-FINAL.pdf
205. Thornicroft G. (2006) Shunned: Discrimination against People with Mental Illness. Oxford:
Oxford University Press.
206. UN Enable (2006) Article 28—Adequate Standard of Living and Social Protection. Disponibil la
adresa: https://www.un.org/esa/socdev/enable/rights/ahcstata28tscomments.htm
207. UN Department of Economic and Social Affairs and the Secretariat for the Convention on
the Rights of Persons with Disabilities with Disabilities (2007) Handbook for Parliamentarians
on the Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Disponibil la adresa: https://
www.un.org/development/desa/disabilities/resources/handbook-for-parliamentarians-on-
the-convention-on-the-rights-of-persons-with-disabilities/chapter-seven-creating-national-
institutions-to-implement-and-monitor-the-convention.html
368
Referințe
208. UNDESA – Departamentul ONU pentru afaceri economice și sociale (1982) The World
Programme of Action (WPA) concerning Disabled Persons. Disponibil la adresa: https://www.
un.org/development/desa/disabilities/resources/world-programme-of-action-concerning-
disabled-persons.html
210. UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (2011) The 2009
UNESCO Framework for Cultural Statistics (FCS). Disponibil la adresa: http://uis.unesco.org/
sites/default/files/documents/measuring-cultural-participation-2009-unesco-framework-for-
cultural-statistics-handbook-2-2012-en.pdf
211. UNICEF (2012) The Right of Children with Disabilities to Education: A Rights-Based Approach
to Inclusive Education. Position Paper. Disponibil la adresa: https://sites.unicef.org/disabilities/
files/UNICEF_Right_to_Education_Children_Disabilities_En_Web.pdf
212. Universitatea Națională din Irlanda, Galway (2020) International and Comparative Disability
Law and Policy. Galway, Republica Irlanda.
213. Yazbeck, M., McVilly, K., și Parmenter, T. R. (2004) „Attitudes Toward People with Intellectual
Disabilities”. Journal of Disability Policy Studies, 15(2): 97–111. Disponibil la adresa: https://
journals.sagepub.com/doi/10.1177/10442073040150020401
214. Ziv, N. (2007) „Witnesses with Mental Disabilities: Accommodations and the Search for Truth”.
Israel: Disability Studies Quarterly, 27(4). Disponibil la adresa: http://dx.doi.org/10.18061/dsq.
v27i4.51
369
Anexe
Anexe
Anexă 1. Actori instituționali relevanți pentru fiecare
domeniu al Diagnozei
Anexă 1.1: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Accesibilitate și mobilitate”
(ANDPDCA) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale care urmărește modul în care
sunt protejate și promovate drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile copiilor, cât și
respectarea legislației în domeniul adopției. Autoritatea elaborează proiecte de acte normative,
politici publice, standarde, metodologii, norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru, programe și alte
instrumente de lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
De asemenea, gestionează baze de date în domeniu. Autoritatea coordonează transpunerea
prevederilor Directivei (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019
privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (HG nr. 1002/2019, art. (4) alin.
(2) lit. c)).
Autoritățile publice locale (APL) sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi
deliberative, şi primăriile, ca autorităţi executive. Autoritățile locale eliberează autorizațiile
de construcții. Pentru clădirile de utilitate publică, cu lucrări realizate din fonduri publice, sau
pentru clădirile private pentru care se face o solicitare în acest sens din partea persoanelor cu
dizabilități rezidente, autorizația trebuie acordată, conform Legii nr. 488/2006, art. 63, „numai în
condițiile respectării prevederilor legale în domeniu astfel încât să fie permis accesul neîngrădit
al persoanelor cu handicap”.
Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) este o instituţie publică cu personalitate juridică, în
subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În cadrul Inspectoratului
funcționează inspectorate regionale şi judeţene în construcţii, unităţi fără personalitate juridică.
Inspectoratul exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în
domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții,
constată contravențiile, aplică sancțiunile și măsurile prevăzute de lege și dispune oprirea
lucrărilor realizate necorespunzător (Legea nr. 10/1995, art. 33).
Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este organ de specialitate
al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi
Protecţiei Sociale. ANPIS, prin agențiile pentru plăți și inspecție socială județene (AJPIS), respectiv
din municipiul București, stabilește, acordă și efectuează plata beneficiilor de asistență socială
(inclusiv beneficiile destinate persoanelor cu dizabilități), gestionează sumele destinate susținerii
serviciilor sociale și asigură evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei specifice în
domeniul asistenței sociale. Activitatea de inspecție socială cuprinde misiuni de inspecții tematice,
misiuni de evaluare/monitorizare și misiuni de inspecții inopinate la autoritățile publice, furnizorii
de asistență socială și furnizorii de servicii în general. Respectarea dreptului persoanelor cu
dizabilități la un mediu accesibilizat constituie una dintre cele trei componente ale activității de
control (alături de beneficiile de asistență socială și serviciile de asistență socială).
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este
autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, aflată
sub control parlamentar. Autoritatea pune în aplicare politicile sectoriale elaborate de Ministerul
Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) în domeniul comunicaţiilor electronice,
comunicaţiilor audiovizuale şi serviciilor poştale. Decizia nr. 1012/2019 a ANCOM stabilește o serie
de măsuri care îi vizează distribuitorii de servicii de comunicații electronice, în scopul facilitării
accesului utilizatorilor cu dizabilități la servicii de telefonie fixă/mobilă și de internet.
370
Anexe
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este unica autoritate de reglementare în domeniul

programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă
de un consiliu format din 11 membri numiți de Parlament. Legea nr. 504/2002 a Audiovizualului
care reglementează funcționarea CNA stabilește o durată zilnică minimă de 30 de minute de
emisie cu interpretare mimico-gestuală atât pentru canalele naționale, cât și pentru cele locale.
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) este structură cu personalitate juridică în
cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, având rolul de a realiza
şi coordona implementarea strategiilor şi a politicilor publice în domeniul transformării digitale şi
societăţii informaţionale. Autoritatea exercită controlul respectării prevederilor OUG nr. 112/2018
privind accesibilitatea site-urilor web şi a aplicaţiilor mobile ale organismelor din sectorul public,
aprobată prin Legea nr. 90/2019 a obligaţiilor impuse prin actele normative emise în aplicarea
ordonanţei de urgenţă anterior menţionate, în limitele competenţelor legale de monitorizare sau
de verificare.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) este organ de specialitate
al administraţiei publice centrale. Ministerul elaborează şi supune spre aprobare cadrul legislativ
privind domeniul transporturilor, administrarea, tarifarea şi utilizarea infrastructurii de transport
şi punerea acestei infrastructuri la dispoziţia utilizatorilor, potrivit legii, în limita domeniului său de
activitate. Împreună cu Ministerului Muncii și Protecției Sociale reglementează modul de acordare
a transportului interurban gratuit pentru persoanele cu dizabilități.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor
Interne. Serviciile de urgență profesioniste județene și cel al municipiului București sunt coordonate
de prefect, iar la nivelul comunelor, orașelor și celorlalte municipii, de primar (Conform OUG
nr. 21/2004). IGSU desfășoară o multitudine de activități de prevenire și intervenție pentru
stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare
și Descarcerare), salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări
de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în
situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte tipuri
de calamități naturale sau antropice.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) este controlat de Parlamentul României, prin
comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Activitatea STS este organizată și
coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Printre altele, administrează Sistemul
Naţional Unic pentru Apeluri de urgență 112. Serviciul SMS 113 este soluția implementată de STS
pentru a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de auz și/sau vorbire care vor să apeleze
serviciul de urgență 112.
Anexă 1.2: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Protecția efectivă a

drepturilor persoanelor cu dizabilități”

(ANDPDCA) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,
în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care urmărește modul în care sunt protejate
și promovate drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile copiilor, cât și respectarea
legislației în domeniul adopției. Autoritatea elaborează proiecte de acte normative, politici publice,
standarde, metodologii, norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru, programe și alte instrumente de
lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din comunitate
sau din centrele rezidențiale. De asemenea, gestionează baze de date în domeniu. ANDPDCA a
fost desemnată prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea CDPD ca Mecanism de coordonare a
implementării CDPD cu rol de coordonare și cooperare interinstituțională, inclusiv prin asigurarea
coordonării Punctelor de contact și a armonizării datelor transmise de către acestea.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) stabileşte, potrivit legii, măsuri pentru apărarea drepturilor
şi libertăților fundamentale ale omului, precum și a proprietății publice și private. Direcția pentru
Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date aflată în subordinea MAI, actualizează
Registrul național de evidență a persoanelor care cuprinde și informații referitoare la persoanele
puse sub interdicție judecătorească. Poliția Română, aflată în subordinea MAI, exercită printre
altele, atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor cu
dizabilități, dar și prevenirea și descoperirea infracțiunilor.
371
Anexe
Ministerul Justiției (MJ) contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar, la asigurarea

condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public și la apărarea ordinii de drept și a drepturilor și
libertăților cetățenești. Mai specific, MJ: (i) asigură funcționarea Punctului de contact pentru
implementarea CDPD; (ii) evaluează, în anumite condiții, legislația specifică dizabilității și propune
modificări legislative în sfera sa de competență, din punctul de vedere al constituționalității și al
compatibilității cu convențiile internaționale; (iii) coordonează activitatea de statistică judiciară a
instanțelor judecătorești și a parchetelor privind accesul la justiție, al persoanelor cu dizabilități
inclusiv; și (iv) încheie parteneriate cu organizațiile profesionale ale profesiilor juridice, cu
institutele de pregătire profesională inițială și continuă ale profesiilor juridice, în vederea elaborării
și promovării de strategii sau programe privind politici publice.
Ministerul Public (MP) reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept,
precum și drepturile și libertățile cetățenilor. MP își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în
parchete. Procurorul, în calitate de reprezentant al interesului social, general și public, veghează
la apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități private
de libertate în centrele rezidențiale sau în spitale de psihiatrie, care pot fi victime ale abuzului
sau supunerii la tratamente rele, inumane sau degradante. Procurorii au rol activ în procesul
de punere sub interdicție judecătorească a persoanei cu dizabilități și, prin excepție, au dreptul
de a exercita acțiunea civilă atunci când reprezentantul legal al persoanei pusă sub interdicție
judecătorească nu o exercită.
Ministerul Sănătății (MS) este autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate publică,
având printre atribuții coordonarea și controlul modului de implementare a politicilor, strategiilor și
programelor din domeniu. În subordinea ministerului funcționează și Centrul Naţional de Sănătate
Mintală și Luptă Antidrog, care asigură coordonarea, implementarea și evaluarea la nivel național
a politicilor de sănătate mintală. Centrul are, în principal, atribuții în domeniul dezvoltării politicilor
și programelor de sănătate mintală, în domeniul formării personalului de psihiatrie, în colectarea
și interpretarea de date în domeniul sănătății mintale și evaluarea serviciilor de sănătate mintală,
în menținerea Registrului naţional de psihiatrie și în implementarea, monitorizarea și coordonarea
programului naţional de sănătate mintală.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) este instituție publică de interes național aflată
în subordinea Ministerului Justiției. ANP organizează activitățile referitoare la modul de executare
a pedepselor și măsurilor privative de libertate în unitățile din subordinea sa, pronunțate de
instanțele judecătorești; organizează activitățile educative, de asistență psihologică și socială,
desfășurate cu deținuții, persoanele internate și arestate preventiv, inclusiv cu cei care au o
dizabilitate, din unitățile din subordinea sa și stabilește strategia și modalitățile de realizare a
acestora.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este organul constituțional care asigură respectarea
legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale
a judecătorilor și procurorilor prin următoarele activități: (i) întocmește studii referitoare la
necesitatea elaborării sau modificării normative în domeniul justiției, precum și pe problemele
de drept ivite în aplicarea legislației; (ii) organizează și îndrumă activitatea de statistică judiciară
la instanțele judecătorești; (iii) colaborează cu instanțele, parchetele de pe lângă acestea și
cu Ministerul Justiției, în vederea bunei administrări și a îmbunătățirii permanente a modulului
de statistică judiciară cuprins în aplicația ECRIS (Sistemul european de informații cu privire la
cazierele judiciare) și a celorlalte aplicații de statistică judiciară; și (iv) formulează propuneri de
îmbunătățire a modulului de statistică judiciară. În parteneriat cu MJ și UNBR, CSM contribuie
la consolidarea sistemului de acordare a asistenței juridice, la înființarea de centre-pilot de
consiliere judiciară și informare dedicate categoriilor vulnerabile de populație și la organizarea
de campanii de informare a populației, în special a grupurilor vulnerabile, cu privire la dreptul la
asistență judiciară și modalitățile concrete de accesare a acestor servicii.
Curtea Constituţională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicţie constituţională
din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică. CCR, printre alte atribuții, are și
rolul de a se pronunța asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, asupra
constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale și de a hotărî asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. În data
de 16 iulie 2020, Plenul Curții Constituționale a pronunţat decizia prin care a stabilit că dispozițiile
art. 164 alin. (1) din Codul civil, cu privire la punerea sub interdicție judecătorească a adultului, sunt
neconstituționale.
372
Anexe
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) este constituită din totalitatea barourilor
din România. UNBR: (i) organizează Registrul naţional de asistență judiciară pe baza registrelor
întocmite de barouri și efectuează controlul asupra asistenței judiciare acordate; (ii) elaborează
proiecte de acte normative în domeniul asistenței judiciare, pe care le propune Ministerului Justiției
în vederea promovării; și (iii) stabilește, împreună cu MJ, indicii statistici, ține evidența statistică
a sistemului de asistență judiciară și analizează informațiile necesare pentru planificarea și
coordonarea corectă a sistemului de asistență judiciară.
Institutul Național Pentru Pregătirea Și Perfecționarea Avocaților (INPPA) este organizat
și funcționează sub autoritatea Consiliului UNBR. Institutul elaborează strategia de formare
profesională la începutul profesiei și strategia de formare continuă la nivel de barouri.
Institutul Național al Magistraturii (INM) este instituția publică aflată sub coordonarea CSM.
Institutul realizează formarea profesională inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor,
precum și formarea formatorilor, inclusiv în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu
dizabilități.
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) este organizația profesională a
notarilor publici la nivel național, care gestionează activitatea de notar public în România. Notarul
public îndeplinește o funcție socială în toate momentele importate ale vieții, de la logodnă și
căsătorie, cumpărarea unei proprietăți, în activitatea antreprenorială și în domeniul societăților
comerciale, la desfacerea căsătoriei și împărțirea patrimoniului, până la dispozițiile de ultimă
voință și în materia moștenirilor. În toate aceste operațiuni notariale, notarul are obligația legală
de a ocroti și asista inclusiv persoanele cu dizabilități.
Serviciile de Autoritate Tutelară (SAT) funcționează în cadrul primăriilor și le revin atribuțiile
privitoare la organizarea tutelei, la supravegherea, controlul și îndrumarea modului în care se
desfășoară activitatea de ocrotire a persoanelor cu dizabilități care au o hotărâre judecătorească
de punere sub interdicție sau a celor în risc de a fi puse sub interdicție și pentru care instanțele
judecătorești sau notarii solicită realizarea unui raport de anchetă socială.
având printre atribuții coordonarea și controlarea modului de implementare a politicilor,
strategiilor și programelor din domeniu. În subordinea ministerului funcționează și Centrul
Naţional de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, care asigură coordonarea, implementarea și
evaluarea la nivel național a politicilor de sănătate mintală. Centrul are, în principal, atribuții
în domeniul dezvoltării politicilor și programelor de sănătate mintală, a formării personalului
de psihiatrie, în colectarea și interpretarea de date în domeniul sănătății mintale și evaluarea
serviciilor de sănătate mintală, în menținerea Registrului naţional de psihiatrie și în implementarea,
monitorizarea și coordonarea programului naţional de sănătate mintală.
Anexă 1.3: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Ocupare”

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) realizează politicile naţionale în domeniul muncii,
familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, prin
strategie şi planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control. Două
din domeniile sale de activitate sunt ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională, respectiv
protecția persoanelor cu dizabilități. În aceste domenii, ministerul elaborează, monitorizează,
controlează şi evaluează modul de implementare a politicilor publice, incluzând politicile şi
strategiile în domeniul economiei sociale și sprijinul acordat întreprinderilor sociale.
juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale care urmărește modul în care
instrumente de lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. De
asemenea, gestionează baze de date în domeniu. De asemenea, autorizează unitățile protejate
și monitorizează activitatea acestora.
373
Anexe
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) aplică politicile și strategiile
elaborate de MMPS privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor
în căutarea unui loc de muncă. Unul dintre obiectivele sale principale este creșterea șanselor de
ocupare și de incluziune socială a unor categorii de persoane (inclusiv persoane cu dizabilități)
care se confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă, prin servicii și măsuri active de stimulare
a ocupării. Printre alte atribuții, aceasta administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă din subordinea ANOFM au printre atribuții:
(i) furnizarea de servicii de prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă; (ii)
consilierea şi orientarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi punerea în legătură a
angajatorilor cu acestea; (iii) organizarea şi prestarea de servicii de formare profesională pentru
persoanele neîncadrate în muncă; și (iv) acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru
stimularea ocupării forţei de muncă.
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) reprezintă instituţii
publice cu personalitate juridică înfiinţate în subordinea consiliilor judeţene/consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul
protecţiei persoanelor cu dizabilităţi şi a altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie
socială, cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor
sociale. Printre alte atribuții, asigură evaluarea nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi
și propun programul individual de reabilitare şi integrare socială a acestora.
Ministerul Justiției (MJ) contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar, la asigurarea condițiilor
înfăptuirii justiției ca serviciu public, și la apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților
cetățenești. Printre atribuțiile sale se regăsesc: evaluarea legislației în sfera sa de competență,
din punctul de vedere al constituționalității, și propunerea unor soluții de îmbunătățire legislativă.
Ministerului Finanţelor (MF) contribuie la elaborarea şi implementarea strategiei în domeniul
finanţelor publice și la exercitarea administrării generale a finanţelor publice. Ministerul
elaborează, monitorizează şi evaluează politicile publice a căror implementare se realizează prin
adoptarea de acte normative în domeniu.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) are ca rol fundamental formularea,
promovarea și implementarea politicii în domeniul achizițiilor publice. În acest sens, elaborează
politicile și legislația în acest domeniu.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) este organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de
guvernare în domeniile: economie, politici industriale, competitivitate, întreprinderi mici şi mijlocii,
mediu de afaceri, antreprenoriat şi altele, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi
pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici. Ministerul iniţiază, elaborează şi promovează
proiecte de acte normative, coordonează şi controlează aplicarea acestora în domeniile pe care
le are în subordine.
strategiilor și programelor din domeniu.
Inspecţia Muncii (IM) asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi
sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei. În ceea ce privește securitatea şi sănătatea în muncă,
această instituție controlează, coordonează şi îndrumă metodologic aplicarea prevederilor
legale.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) are rolul de a intermedia accesul
cetățenilor români la fondurile europene și coordonează la nivel național politica în domeniul
Fondurilor Structurale și de Investiții. În această calitate, ministerul elaborează strategii, politici,
programe și planuri pentru domeniile sale de activitate.
374
Anexe
Anexă 1.4: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Protecție Socială”

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) realizează politicile naţionale în domeniul muncii,
familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, prin
strategie şi planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control.
În domeniul protecției sociale, MMPS elaborează cadrul legislativ, asigură reglementarea,
coordonarea, planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor şi măsurilor de protecție socială.
MMPS are de asemenea roluri specifice cu privire la sistemul naţional de asistenţă socială:
elaborează cadrul legislativ privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor
sociale, precum şi cele referitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului naţional
de asistenţă socială; finanţează beneficiile de asistenţă socială, precum şi programele destinate
dezvoltării şi sustenabilităţii serviciilor sociale acordate din bugetul propriu; colectează și
analizează datele la nivel naţional privind sărăcia şi excluziunea socială; elaborează standardele
de cost pentru serviciile sociale şi monitorizează respectarea lor de către furnizorii publici;
elaborează criteriile, indicatorii de performanţă şi standardele de calitate privind serviciile sociale,
acreditarea/reacreditarea furnizorilor şi serviciilor sociale acordate de aceştia, monitorizează şi
controlează respectarea prevederilor legale privind asigurarea calităţii în domeniu; monitorizează
implementarea strategiilor autorităţilor publice locale privind dezvoltarea de servicii sociale;
coordonează metodologic activitatea serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel teritorial;
îndrumă şi monitorizează activitatea autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniul asistenţei
sociale, precum şi a furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale.
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii
juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care urmărește modul în care
De asemenea, gestionează baze de date în domeniu.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi
serviciilor sociale și asigură evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei specifice
în domeniul asistenței sociale.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) este instituţia publică, aflată sub autoritatea MMPS,
care acordă pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale, prin intermediul caselor teritoriale de
pensii, precum și o serie de indemnizaţii cu caracter reparatoriu, stabilite prin legi speciale.
CNPP și casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Național de Expertiză Medicală
și Recuperare a Capacității de Muncă și al comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale
Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații,
după caz, organizează, îndrumă și controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a
capacității de muncă. Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate,
se face la cerere de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din
cadrul CNPP sau de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul
de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
ocupare și a incluziunii sociale a unor categorii de persoane (inclusiv persoane cu dizabilități)
care se confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă prin servicii și măsuri active de stimulare
a ocupării. Printre alte atribuții, administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) reprezintă instituţii
socială, cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor
sociale. Printre alte atribuții, asigură evaluarea nevoilor individuale ale persoanelor cu dizabilităţi
și propune programul individual de reabilitare şi integrare socială a acestora.
375
Anexe
Serviciul Evaluare Complexă (SEC) din cadrul DGASPC este un compartiment care are rolul de
a identifica și evalua copiii cu dizabilităţi care necesită încadrare într-un grad de handicap sau
pentru care se solicită acces la servicii de abilitare şi reabilitare. Identificarea are loc în urma
solicitărilor din partea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a referirilor din partea serviciului
public de asistenţă socială şi a specialiştilor care vin în contact cu copiii cu dizabilităţi, precum şi
a sesizărilor din oficiu.
Comisia de Protecție a Copilului (CPC) este organul de specialitate, fără personalitate juridică,
al Consiliului Județean, respectiv al Consiliului Local de la nivel de sector al municipiului București,
cu activitate decizională în materia protecției și promovării drepturilor copilului. În domeniul
copiilor cu dizabilități, CPC are următoarele atribuții principale: stabilește încadrarea copiilor cu
dizabilități în grad de handicap și eliberează certificatul de încadrare a copilului într-un grad
de handicap; aprobă planul de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilități în situația stabilirii
unui alt grad de handicap față de propunerea serviciului de evaluare complexă; informează
în scris conducerea instituțiilor pe care membrii Comisiei le reprezintă asupra dificultăților
întâmpinate în stabilirea măsurilor de protecție specială pentru copii și asupra necesității de
dezvoltare a serviciilor sociale, educaționale și de sănătate pentru copii în vederea identificării
de soluții. Membrii CPC sunt reprezentanți ai instituțiilor publice principale de la nivelul județului
sau sectoarelor din București (Colegiul Medicilor, Inspectoratul Școlar, AJPIS, DGASPC), precum și
reprezentanți ai organizațiilor societății civile.
Serviciul Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) este un
compartiment în cadrul DGASPC și efectuează evaluarea/reevaluarea complexă a persoanelor
adulte care solicită încadrarea în grad de handicap, la sediul propriu sau la domiciliul persoanei.
SECPAH are în componență medici, psihologi, asistenți sociali, psihopedagogi. Serviciul realizează
evaluările/reevaluările medicale conform criteriilor oficiale de încadrare în grad de handicap și
propune încadrarea/neîncadrarea, respectiv menţinerea încadrării în grad şi tip de handicap
a unei persoane. Serviciul stabileşte împreună cu persoana cu handicap planul individual de
servicii; instrumentează dosarele persoanelor cu handicap care solicită acordarea unei măsuri
de protecţie; realizează activităţi de informare despre drepturile şi obligaţiile persoanelor cu
handicap; realizează activităţi şi servicii de consiliere pentru persoanele cu handicap şi familiile
acestora.
Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH) este organul de specialitate
fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului București, care desfășoară activitatea decizională în domeniul încadrării
persoanelor în grad și tip de handicap, precum și pe cea de promovare a drepturilor persoanelor
cu dizabilități. În mod concret, atribuțiile principale din domeniul de activitate al comisiei de
evaluare sunt următoarele: (i) stabileşte încadrarea adultului în grad de handicap; (ii) stabileşte,
după caz, orientarea profesională a adultului cu handicap, respectiv capacitatea de muncă; (iii)
stabileşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii; (iv) îl informează pe
adultul cu handicap sau pe reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecţie
stabilite; (v) soluţionează cererile privind eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;
și (vi) promovează drepturile persoanelor cu handicap în toate activităţile pe care le întreprind.
Serviciile Publice de Asistență Socială (SPAS) sunt structuri specializate organizate la nivelul
municipiilor, orașelor și comunelor, responsabile de identificarea și soluționarea problemelor
sociale ale populației. SPAS au următoarele atribuții principale: administrează și acordă beneficii
sociale, furnizează servicii sociale în acord cu nevoile identificate la nivel local, evaluează situația
persoanelor cu dizabilități, identifică situațiile de risc, stabilesc măsuri de prevenție și de reinserție
a persoanelor în mediul familial natural și în comunitate; asigură consilierea și informarea
persoanelor cu dizabilități referitoare la drepturile și serviciile pe care le pot accesa. SPAS
realizează, de asemenea, ancheta socială necesară persoanelor cu dizabilități pentru demersul
de certificare a gradului și tipului de handicap.
Furnizorii de servicii sociale (FSS) pentru persoanele cu dizabilități pot fi publici și privați. Furnizorii
publici sunt în principal DGASPC și SPAS, dar și instituții publice care îndeplinesc și funcții sociale
(precum spitale, penitenciare sau școli). Furnizorii privați pot fi de trei tipuri: non-profit (organizații
neguvernamentale/asociații și fundații/culte), pentru-profit (societăți comerciale, persoane
fizice autorizate, profesioniști cu drept de liberă practică) și informali (familie, voluntari). Cele mai
uzuale servicii sociale în domeniul dizabilității sunt: centrele de zi, centrele rezidențiale de îngrijire
și/sau recuperare, centrele de abilitare și reabilitare (de zi, ambulatorii), serviciile de sprijin pentru
accesul pe piața muncii, locuințele protejate, serviciile respiro (acestea din urmă fiind disponibile
în număr extreme de mic, încă, în România).
376
Anexe
Asistentul personal al persoanei cu handicap este persoana care acordă asistență și îngrijire
copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza programului individual de recuperare, readaptare
și reintegrare socială a persoanei cu handicap, elaborat de comisiile de evaluare complexă de la
nivelul DGASPC.
Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură la domiciliul
său îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat, precum și condiții pentru
implicarea persoanei cu handicap în activități de viață independentă și sprijinirea exercitării
tuturor drepturilor cetățenești. Activitatea asistentului personal profesionist se desfășoară în
baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției persoanei
adulte cu handicap grav sau accentuat, încheiat cu DGASPC sau cu furnizorii de servicii sociale
privați, acreditați în condițiile legii.
Anexă 1.5: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Servicii sociale și viață
independentă”

standarde, metodologii, norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru, programe și alte instrumente
de lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea,
gestionează baze de date în domeniu. Acționează pentru dezvoltarea alternativelor de tip
familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități, respectiv pentru diversificarea
serviciilor în comunitate.
Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) reprezintă instituţii
socială, cu rol în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.
DGASPC este cel mai mare furnizor de servicii sociale la nivelul unui județ. În domeniul dizabilității,
DGASPC-urile dispun de servicii rezidențiale și de zi, centre de recuperare pentru copiii și adulții
cu dizabilități. DGASPC contribuie semnificativ la realizarea dreptului persoanei cu dizabilități
de a trăi în comunitate, prin construcția adecvată de servicii sociale în cadrul comunității, prin
furnizarea unui management de caz care să contribuie la incluziunea socială și la creșterea
calității vieții persoanei cu dizabilități.
Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap (CEPAH) este organul de specialitate
fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului București, care desfășoară activitatea decizională în domeniul încadrării
persoanelor în grad și tip de handicap, precum și pe cea de promovare a drepturilor persoanelor
cu dizabilități. Comisia elaborează Programul Individual de Reabilitare și Integrare Socială în
care sunt precizate activitățile și serviciile de care adultul cu dizabilități are nevoie în procesul de
integrare socială.
ocupare și de incluziune socială a unor categorii de persoane (inclusiv persoane cu dizabilități)
care se confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă prin servicii și măsuri active de stimulare
a ocupării. Agențiile Locale/Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă au un rol activ în a
ajuta persoana cu dizabilități să fie integrată pe piața forței de muncă, prin oferirea de servicii
de consiliere individualizate, programe de conversie, reconversie și inserție socio-profesională,
astfel încât să contribuie la realizarea dreptului persoanei de a presta o activitate cu semnificație
și utilitate socială, pentru o viață demnă și împlinită.
377
Anexe
deliberative, şi primăriile, ca autorităţi executive. Sunt printre cei mai importanți actori în ceea ce
privește dezvoltarea de servicii care să susțină viața independentă a persoanelor cu dizabilități în
comunitate. Pentru susținerea acestui obiectiv, APL sunt responsabile de elaborarea de Strategii
pe termen mediu și lung și Planuri anuale de dezvoltare de servicii sociale, în conformitate cu
evaluarea nevoilor locale și pe baza strategiilor naționale relevante. APL contribuie la susținerea
persoanelor cu dizabilități să trăiască în comunitate prin accesibilizarea mediului, a serviciilor de
transport local, prin dezvoltarea stocului de locuințe sociale și a criteriilor de atribuire menite să
faciliteze închirierea de locuințe de către persoanele cu dizabilități la prețuri rezonabile.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi
serviciilor sociale și asigură evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei specifice
în domeniul asistenței sociale. Agenția are un rol important și în monitorizarea serviciilor sociale
destinate persoanelor cu dizabilități, contribuind la menținerea calității acestora, pentru a preveni
și limita situațiile de marginalizare și excluziune socială.
Anexă 1.6: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Educație”

De asemenea, gestionează baze de date în domeniu.
Ministerul Educației (ME) este un organ de specialitate al administrației publice centrale, care
funcționează în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în domeniul educației
și formării profesionale. Ministerul proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în
domeniul educației și formării profesionale, direct sau prin intermediul instituțiilor subordonate.
Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISJ/
ISMB) sunt servicii publice deconcentrate județene ale Ministerului Educației, care acționează
pentru realizarea obiectivelor educaționale prevăzute în Legea Educației Naționale în domeniul
învățământului preuniversitar. Ele aplică politicile și strategiile, controlează aplicarea legislației și
monitorizează calitatea activităților de predare-învățare și a standardelor naționale/indicatorilor
de performanță, prin inspecția școlară. De asemenea, inspectoratele școlare evaluează calitatea
managementului unităților de învățământ preuniversitar, asigură împreună cu autoritățile publice
locale școlarizarea elevilor și monitorizează participarea lor la cursuri pe durata învățământului
obligatoriu, respectiv coordonează admiterea în licee, evaluările naționale și concursurile școlare.
Centrele Județene/al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/
CMBRAE) sunt unități conexe ale învățământului preuniversitar, subordonate Ministerului
Educației și coordonate de Inspectoratele Școlare. Coordonează activitatea centrelor
județene/al Municipiului București de Asistență Psihopedagogică și a cabinetelor de asistență
psihopedagogică din unitățile de învățământ, a centrelor și cabinetelor logopedice interșcolare.
De asemenea, prin Serviciul de Orientare Școlară și Profesională, realizează orientarea școlară a
elevilor, prin emiterea de certificate de Cerințe Educaționale Speciale și Certificate de Orientare
Școlară și Profesională.
Casele Corpului Didactic (CCD) sunt centre județene de resurse în subordinea Ministerului
Educației, având scopul formării și dezvoltării profesionale și personale a angajaților sistemului
de învățământ preuniversitar. Formarea continuă a cadrelor didactice se realizează în special
prin programe de formare avizate sau acreditate, oferite de Casele Corpului Didactic din fiecare
județ, direct sau în colaborare cu ONG-uri, universități sau alți parteneri sociali.
378
Anexe
Școlile Speciale/Centrele de Educație Incluzivă sunt unități de învățământ în care se realizează

școlarizarea unora dintre elevii cu cerințe educaționale speciale, organizate pentru toate nivelurile
învățământului preuniversitar, în funcție de tipul și gradul dizabilității. Folosesc strategii și metode
de predare-învățare specifice. Sunt finanțate în fiecare județ de către Consiliile Județene.
Școlile de masă sunt unități de învățământ preuniversitar corespunzătoare tuturor nivelurilor,
formelor de învățământ, filierelor și profilurilor, în care se realizează școlarizarea elevilor din
învățământul preuniversitar. Ele școlarizează elevi tipici și elevi cu cerințe educaționale speciale,
aceștia din urmă fiind incluși în clase corespunzătoare învățământului special integrat sau în
clase de masă, alături de elevii tipici.
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) este o
instituție publică de interes național, aflată în subordinea Ministerului Educației, care are misiunea
de a face evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de învățământ preuniversitar
și de alte organizații furnizoare de educație, precum și de a autoriza, acredita și face evaluarea
periodică a unităților de învățământ preuniversitar.
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) este o instituție
publică autonomă care are misiunea de a efectua evaluarea externă a educației oferite de
instituțiile de învățământ superior, pe baza căreia se face autorizarea și acreditarea programelor
de învățământ universitar. Agenția elaborează periodic metodologia și standardele pentru
diferite tipuri de programe și furnizori de învățământ superior, acestea fiind avizate de Ministerul
Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS) este un organism
consultativ la nivel național al Ministerului Educației, misiunea sa fiind aceea de a sprijini
ministerul în realizarea politicilor publice din domeniul învățământului superior, prin elaborarea
de propuneri de reglementări privind finanțarea universităților, prin stabilirea costului mediu per
student echivalent pe cicluri și domenii de studii, prin înaintarea de propuneri pentru optimizarea
finanțării învățământului superior, precum și prin verificarea periodică a eficienței gestionării
fondurilor publice de către instituțiile de învățământ superior. Metodologia pe baza căreia se fac
alocările financiare (finanțarea de bază și finanțarea suplimentară) pentru fiecare universitate
este revizuită anual de către CNFIS, înaintată ca propunere către Ministerul Educației, apoi
aprobată prin Ordin de ministru. De asemenea, CNFIS coordonează acordarea fondurilor pentru
dezvoltarea instituțională a universităților, pe bază de proiect.
Anexă 1.7: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Sănătate”

standarde, metodologii, norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru, programe și alte instrumente
de lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea,
gestionează baze de date în domeniu. Totodată, are responsabilitatea de a semnala autorităților
competente orice acțiuni care au loc în societate și pun în pericol sănătatea fizică și psihică a
copiilor sau persoanelor cu dizabilități.
Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate (ANMCS) este o instituție
publică în subordinea Guvernului și sub coordonarea prim-ministrului. Are ca scop asigurarea şi
îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului, inclusiv a celui
cu dizabilități, prin standardizarea şi evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea unităţilor
sanitare.
Casa Corpului Didactic (CCD) sunt centre județene de resurse în subordinea Ministerului
Educației, având scopul formării și dezvoltării profesionale și personale a angajaților sistemului
de învățământ preuniversitar. Formarea continuă a cadrelor didactice din județ are loc inclusiv
pe tema dizabilității.
Colegiul Medicilor din România (CMR) este un organism profesional de drept public, cu rol în
autorizarea, controlul și supravegherea profesiei de medic ca profesie liberală. CMR acordă
medicilor dreptul de practică publică autorizată și acreditează cursurile de educație medicală
continuă destinate medicilor.
379
Anexe
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este o instituție publică autonomă, care are ca
atribuții principale: (i) reglementarea sistemului de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale
de sănătate pe baza cărora se constituie Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate
(FNUASS); (ii) monitorizarea și utilizarea eficientă a FNUASS; (iii) elaborarea contractului-cadru
de finanțare a furnizorilor de servicii publice de sănătate; și (iv) stabilirea condițiilor de acordare
a serviciilor medicale către asigurații FNUASS.
strategiilor și programelor din domeniu. Principalele responsabilități ale MS sunt: (i) elaborarea
de politici, strategii și programe de sănătate în linie cu Programul de guvernare; (ii) evaluarea și
monitorizarea stării de sănătate a populației; (iii) monitorizarea, controlul și evaluarea activității
instituțiilor sanitare; (iv) colaborarea cu alte instituții ale administrației publice centrale pentru
derularea unor proiecte comune; și (v) proiectarea și derularea programelor naționale de
sănătate publică.
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) este o instituție de referință la
nivel național în domeniul sănătății mamei și copilului care: (i) furnizează asistență medicală în
regim de spital și ambulatoriu; (ii) este centru de pregătire universitară și postuniversitară pentru
medici și asistenți medicali; (iii) derulează cercetări științifice în domeniul mamei și copilului; și
(iv) coordonează programele naționale de sănătate a mamei și copilului finanțate de Ministerul
Sănătății.
Anexă 1.8: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Participare socială”

De asemenea, gestionează baze de date în domeniu. Legea nr. 448/2006 prevede acordarea de
suport de către ANDPDCA pentru anumite ONG-uri.
Ministerul Culturii (MC) este autoritatea publică centrală responsabilă de elaborarea și aplicarea
strategiei și politicilor în domeniul culturii.
Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este instituţie publică autonomă, aflată în
subordinea Ministerului Culturii. AFCN este principalul finanțator public în domeniul cultural din
România care aplică un proces transparent de evaluare și selecție a unor proiecte culturale. În
cadrul actual de finanțare, persoanele cu dizabilități nu sunt țintite în mod explicit.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) este organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de
guvernare, printre altele, în domeniul turismului. Acest minister ar putea institui obligații de retragere
a licenței de funcționare a operatorilor turistici care nu respectă normele de accesibilizare.
Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) este organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, în subordinea Guvernului, care coordonează politicile în domeniul sportului. MTS
organizează evenimente sportive dedicate persoanelor cu dizabilități, de exemplu, de ziua
internațională a dizabilității. De asemenea, organizează tabere sociale, inclusiv pentru persoane
cu dizabilități.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este organ de specialitate al
administrației publice centrale. Printre altele, este autoritatea pentru lucrări publice și proceduri
fiscale locale și poate legifera unele prevederi privind accesibilitatea lucrărilor publice și modul
în care acestea sunt contractate de către autoritățile locale (de exemplu, licitații de echipamente
pentru terenurile de joacă).
Comitetul Național Paralimpic este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, având
ca membri persoane fizice și persoane juridice cu activitate specifică în domeniul sportului
paralimpic. Prin statut, Comitetul își desfăşoară activitatea pe bază de programe naţionale,
finanţate prioritar de la Guvern, și se ocupă de organizarea și controlarea activității sportive a
380
Anexe
Federația Sportului Școlar și Universitar este unitate autonomă, cu personalitate juridică, care
funcționează pe lângă Ministerul Educației. Activitatea sportivă din instituțiile de învățământ este
reglementată în cadrul Federației Sportului Școlar și Universitar prin Legea nr. 69/2000 a educației
fizice și sportului, art. 6. Nu are însă nicio atribuție specifică referitoare la elevii cu dizabilități în
Regulamentul de organizare și funcționare.
deliberative, şi primăriile, ca autorităţi executive. Autoritățile locale administrează și finanțează
unele dintre instituțiile culturale pe plan local. De asemenea, administrează terenurile de
joacă, inclusiv organizează licitații pentru dotarea acestora. Consiliile locale administrează, de
asemenea, o parte din structurile sportive.
Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este organ de specialitate
al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi
serviciilor sociale și asigură evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei specifice în
domeniul asistenței sociale. Activitatea de inspecție socială cuprinde misiuni de inspecții tematice,
misiuni de evaluare/monitorizare și misiuni de inspecții inopinate la autoritățile publice, furnizorii
de asistență socială și furnizorii de servicii în general. Respectarea dreptului persoanelor cu
dizabilități la un mediu accesibilizat constituie una dintre cele trei componente ale activității de
control (alături de beneficiile de asistență socială și serviciile de asistență socială).
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este o instituţie administrativă autonomă cu
personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de
a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea
partidelor politice şi a campaniilor electorale. AEP elaborează programe şi stabileşte proceduri
unitare privind exercitarea dreptului de vot de către persoanele cu dizabilităţi şi asigură
popularizarea acestora. De exemplu, se ocupă de organizarea procedurilor privind exercitarea
dreptului de vot cu ajutorul urnei mobile de către persoanele netransportabile, inclusiv cu
dizabilități. În perioada organizării alegerilor se formează Biroul Electoral Central, birouri
electorale de circumscripție la nivel județean, al municipiului București, oficii electorale de sector,
în cazul municipiului București, și un birou electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu
domiciliul sau reședința în afara țării, precum și birouri electorale ale secțiilor de votare. Acestea
se ocupă de organizarea procesului electoral.
Anexă 1.9: Actori instituționali relevanți pentru domeniul „Implementarea CDPD și

monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități”

standarde, metodologii, norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru, programe și alte instrumente de
lucru în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din comunitate
sau din centrele rezidențiale. De asemenea, gestionează baze de date în domeniu. ANDPDCA a
fost desemnată prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea CDPD ca Mecanism de coordonare a
implementării CDPD cu rol de coordonare și cooperare interinstituțională, inclusiv prin asigurarea
coordonării Punctelor de contact și a armonizării datelor transmise de către acestea.
Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în
raporturile acestora cu autoritățile publice. Avocatul Poporului acționează în cinci domenii,
inclusiv în cele privind „drepturile persoanelor cu dizabilități” și „prevenirea torturii în locurile de
detenție”, în acest scop monitorizând în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor aflate în
locuri de detenție (inclusiv persoanelor cu dizabilități).
381
Anexe
Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD este autoritatea de stat autonomă, sub
control parlamentar, responsabilă de monitorizarea respectării exercitării drepturilor persoanelor
cu dizabilități în cadrul instituțiilor „de tip închis”, verificarea statusului legal al prezenței acestora
în instituții și sesizarea organelor judiciare competente ori de câte ori există indicii care arată
că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilități s-a făcut prin fapte de natură penală și
care poate face plângere, dacă este cazul, împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în
judecată.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este autoritatea de stat autonomă,
sub control parlamentar, care își desfășoară activitatea în domeniul prevenirii și combaterii
discriminării. CNCD poate propune instituirea unor măsuri speciale pentru protecția persoanelor
și a categoriilor defavorizate care fie se află pe o poziție de inegalitate de șanse în raport cu
majoritatea cetățenilor datorită originii sociale sau a unei dizabilități, fie se confruntă cu un
comportament de respingere și marginalizare. În acest scop, CNCD: (i) colaborează cu autoritățile
publice, persoanele juridice și persoanele fizice pentru asigurarea prevenirii, sancționării și
eliminării tuturor formelor de discriminare; și (ii) primește petiții și sesizări privind încălcarea
dispozițiilor normative referitoare la principiul egalității și nediscriminării, de la persoane fizice,
organizații neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului, alte persoane juridice
sau instituții publice, le analizează, adoptă măsurile corespunzătoare și comunică răspunsul în
termenul prevăzut de lege.
Mecanismul Național de Prevenire a Torturii (MNP) este instituția din subordinea Avocatului
Poporului care realizează vizitarea, anunțată sau inopinată, a locurilor de detenție în scopul
verificării condițiilor de detenție și a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate. MNP
menține legătura cu Subcomitetul ONU de prevenire a torturii (SPT) și coordonează campanii de
informare în scopul prevenirii torturii.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) are rolul de a realiza politica
Guvernului în domeniul comunicațiilor electronice, serviciilor poștale, tehnologiei informației și
al societății informaționale. În cadrul MTIC este organizat și funcționează un Punct de contact
pentru implementarea CDPD.
Ministerul Educației (ME) are rol de sinteză și de coordonare în domeniul educației și formării
profesionale. Punctul de contact responsabil cu implementarea CDPD la nivelul Ministerului este
organizat în cadrul Direcției de Management Strategic și Politici Publice.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) are rolul de a intermedia accesul
cetățenilor români la fondurile europene și coordonează la nivel național politica în domeniul
Fondurilor Structurale și de Investiții. În cadrul MIPE este organizat și funcționează un Punct de
contact pentru implementarea CDPD. Împreună cu Mecanismul de coordonare (ANDPDCA),
acesta formulează și înaintează spre adoptare politici publice și programe de implementare a
CDPD în domeniul Fondurilor Structurale și de Investiții.
strategiilor și programelor din domeniu. În subordinea ministerului funcționează și Centrul
Naţional de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, care asigură coordonarea, implementarea și
evaluarea la nivel național a politicilor de sănătate mintală.
Ministerul Justiției (MJ) contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar, la asigurarea
condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public și la apărarea ordinii de drept și a drepturilor
și libertăților cetățenești. Punctul de contact responsabil cu implementarea CDPD la nivelul
Ministerului Justiției este organizat în cadrul Direcției afaceri europene şi drepturile omului.
382
Anexe
Anexă 2. Introducere
Anexă-Tabel 1: Stadiul implementării măsurilor pe domenii de intervenție, august
2019
Măsuri prevăzute în Strategia Națională „O societate fără

bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016-2020
În curs de Nicio
Direcții de intervenții Total Finalizate
finalizare
Neîncepute
informație
Accesibilitate 17 2 9 5 1
Participare 39 5 30 2 2
Egalitate 24 4 6 14
Ocuparea forței de muncă 24 1 19 3 1
Educație și formare profesională 17 7 8 1 1
Protecție socială 15 3 8 2 2
Sănătate 20 1 4 15
Statistici și colectarea datelor 10 10
Total 166 22 91 17 36
Sursa: Anchetă ANDPDCA pentru toate măsurile din planul operațional realizată pe bază de chestionare trimise
tuturor instituțiilor coordonatoare.
Anexă-Tabel 2: Structura socio-demografică în funcție de nivelul dizabilității, 2018

(procent)
Persoane...
Vârstă 16-34 35 6 (6)
35-49 34 15 9
50-64 20 30 25
65+ 11 49 60
Total 100 100 100
Sex Bărbați 51 41 38
Femei 49 59 62
Total 100 100 100
Nivel de educație în 2018 Gimnaziu sau mai puțin 26 44 60
Liceu/nivel postliceal 57 49 35
Studii universitare 16 7 4
Total 100 100 100
Notă: Mărimea eșantionului pentru numărătorul procentului prezentat între paranteze este cuprinsă între 20 și
49, ceea ce face ca valoarea estimată să nu fie de încredere.
383
Anexe
Anexă-Tabel 3: Tipuri de limitare pentru persoanele cu dizabilități (procent)
Da, Da, Da,

Nu, nicio
Persoane care au dificultăți de... dificultate
oarecare dificultate incapacitate Total
dificultate mare totală
Vedere, chiar dacă poartă ochelari
30 49 19 2 100
sau lentile de contact
Auz, chiar dacă poartă aparat
66 24 9 1 100
auditiv
A merge sau de a urca scări 32 30 32 6 100
Memorare sau de concentrare 57 29 12 2 100
Îngrijire proprie, cum ar fi de a se
68 18 8 5 100
spăla sau îmbrăca singure
Comunicare, de exemplu, de a
înțelege ce li se spune sau a se face 76 16 6 2 100
înțelese de ceilalți
Anexă-Tabel 4: Tipuri de limitare pentru persoanele cu dizabilități severe (procent)

Da, Da, Da,
Nu, nicio
Persoane care au dificultăți de... dificultate
oarecare dificultate incapacitate Total
dificultate mare totală
Vedere, chiar dacă poartă ochelari
27 43 27 4 100
sau lentile de contact
Auz, chiar dacă poartă aparat
57 29 13 2 100
auditiv
A merge sau de a urca scări 16 21 51 12 100
Memorare sau de concentrare 41 35 21 3 100
Îngrijire proprie, cum ar fi a se
46 26 17 11 100
spăla sau îmbrăca singure
Comunicare, de exemplu, de a
înțelege ce li se spune sau a se face 62 22 12 5 100
înțelese de ceilalți
384
Anexe
Anexă-Tabel 5: Corespondența dintre articolele CDPD și domeniile Diagnozei
Protecţia efectivă a
Coduri cromatice:
Servicii sociale și
Protecţie socială
Implementarea
Accesibilitate şi
Domeniu transversal
drepturilor
Capitol ce abordează articolul
mobilitate
Sănătate
Educaţie
Ocupare
Capitol ce abordează articolul tangențial
CDPD
Articole ale CDPD
Art. 3. Principii generale
Art. 4. Obligaţii generale
Art. 5. Egalitatea şi nediscriminarea
Art. 6. Femei cu dizabilităţi
Art. 7. Copii cu dizabilităţi
Art. 8. Creşterea gradului de conştientizare
Art. 9. Accesibilitate
Art. 10. Dreptul la viaţă
Art. 11. Situaţii de risc şi urgenţe umanitare
Art. 12. Recunoaştere egală în faţa legii
Art. 13. Accesul la justiţie
Art. 14. Libertatea şi siguranţa persoanei
Art. 15. Dreptul de a nu fi supus torturii sau
tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau
degradante
Art. 16. Dreptul de a nu fi supus exploatării, violenţei şi
abuzului
Art. 17. Protejarea integrităţii persoanei
Art. 18. Libertatea de mişcare şi cetăţenia
Art. 19. Viaţă independentă şi integrare în comunitate
Art. 20. Mobilitatea personală
Art. 21. Libertatea de expresie şi opinie şi accesul la
informaţie
Art. 22. Dreptul la viaţă personală
Art. 23. Respectul pentru cămin şi familie
Art. 24. Educaţia
Art. 25. Sănătatea
Art. 26. Abilitare şi reabilitare
Art. 27. Munca şi încadrarea în muncă
Art. 28. Standarde de viaţă şi de protecţie socială
adecvate
Art. 29. Participarea la viaţa politică şi publică
Art. 30. Participarea la viaţa culturală, activităţi
recreative, timp liber şi sport
Art. 31. Statistici şi colectarea datelor
Art. 33. Implementarea şi monitorizarea naţională
385
Anexe
Anexă 3. Accesibilitate și mobilitate

Anexă-Tabel 6: Instituții accesibilizate în cadrul controalelor de inspecție ANPIS
2014-2017, pe criterii de accesibilizare (procent)
comunitare evidența
județene evidența
Consilii județene
Unități sanitare
Servicii publice
Servicii publice
persoanelor
persoanelor
învățământ
Prefecturi
Unități de
Primării
An inspecție 2016 2015 2014 2014 2014 2014 2014
Instituții adaptate pe toate criteriile 7 9 3 0 5 7 15
Rampe neadaptate sau fără* 69 52 69 60 40 33 33
Uși de intrare neadaptate 20 3 28 18 12 3 0
Coridoare neaccesibilizate 0 1 10 0 2 0 0
Grupuri sanitare neadaptate 90 82 90 73 76 58 53
Ascensor/platformă/trotuar rulant
85 34 47 43 33 29
neadaptat sau fără*
Fără ghișee de informații adaptate 42 26 27 13 8 6
Fără pictograme 68 58 65 45 59 58 56
Cu panouri de informații neadaptate sau
27 45 60 73 56 39 50
fără
Fără interpret mimico-gestual 92 100 86 97 88
Sursa: Rapoarte anuale de activitate ANPIS. Au fost efectuate controale în 5.627 unități de învățământ, 428 de
unități sanitare, 116 servicii publice comunitare de evidența persoanelor, 11 servicii/direcții publice județene de
evidența persoanelor, 121 de primării, 41 de instituții ale prefectului și 40 de consilii județene.
Notă: * Totalul este diferit față de cel al instituțiilor inspectate, având în vedere că unele nu necesită rampă și
respectiv ascensor.
Anexă-Tabel 7: Instituții accesibilizate în cadrul controalelor de inspecție ANPIS

2018-2019, pe criterii de accesibilizare (procent)
comerciale
Complexe
spectacol
Biblioteci
hoteliere
Muzee și
Primării
Unități
Săli de
Săli de
sport
An inspecție 2019 2019 2019 2019 2019 2018

Instituții adaptate pe toate criteriile 8 4 1 12 30 3
Rampe neadaptate sau fără* 55 57 66 46 46 63
Uși de intrare neadaptate 11 7 12 3 4 6
Coridoare neaccesibilizate 2 4 5 3 0 6
Grupuri sanitare neadaptate 71 78 70 53
Ascensor/platformă/trotuar rulant
65 61 91 32 56
neadaptat sau fără*
Fără sisteme de avertizare sonore 65 68 64
Fără suprafețe de avertizare tactilo-vizuale 74 81 75
Fără ghișee de informații adaptate 11 10 12 26
Fără pictograme 53 61 71 74 41
386
Anexe
comerciale
Complexe
spectacol
Biblioteci
hoteliere
Muzee și
Primării
Unități
Săli de
Săli de
sport
Cu panouri de informații neadaptate sau
10 11 15 25
fără
Fără interpret mimico-gestual 88
Sursa: Rapoarte anuale de activitate ANPIS. Au fost efectuate controale în 445 primării, 127 săli de spectacol,
199 muzee și biblioteci, 78 săli de sport și 185 de complexe comerciale.
Notă: * Totalul este diferit față de cel al instituțiilor inspectate, având în vedere că unele nu necesită rampă și
respectiv ascensor.
Anexă-Tabel 8: Procentul persoanelor care nu au avut dificultăți în a accesa

informații ale unor instituții sau servicii destinate publicului
Persoane...
Mediu Urban 69 54 32
Rural 72 44 28
Gen Bărbați 71 54 36
Femei 70 45 36
Vârstă 16-34 79 77 35
35-49 72 71 42
50-64 65 54 36
65+ 61 33 24
Nivel de educație Gimnaziu sau mai puțin 60 30 21
Notă: * Restul până la 100% sunt persoane care au avut dificultăți, nu știu să utilizeze internetul sau pentru care
nu a fost cazul să utilizeze internetul.
Anexă-Tabel 9: Procentul persoanelor care nu au avut dificultăți în a accesa site-

urile de internet dorite
Persoane...
Rural 68 31 16
Femei 71 38 22
Vârstă 16-34 92 86 48
35-49 81 70 46
50-64 63 49 33
65+ 43 17 14
Notă: * Restul până la 100% sunt persoane care au avut dificultăți, nu știu să utilizeze internetul sau pentru care
nu a fost cazul să utilizeze internetul. 387
Anexe
Anexă-Tabel 10: Persoanele cu și fără dizabilități care au utilizat mijloace de

transport public în ultima săptămână (procent)
Persoane...
Da 32 23 18
Nu, pentru că nu am avut nevoie 63 70 66
Nu, pentru că nu există în localitatea în care locuiesc 2 2 3
Nu, pentru că mijloacele de transport disponibile
în localitate nu sunt adaptate pentru tipul meu de 0 1 5
dizabilitate
Nu, din alt motiv 2 4 8
Total 100 100 100
Anexă-Tabel 11: Procentul persoanelor cu și fără dizabilități care nu au o rețea de

suport în caz de urgență
Persoane...
Aveți...
O persoană din vecinătate la care să apelați
9 13 22
oricând?
Un membru al gospodăriei sau al familiei care poate
11 17 18
ajunge oricând rapid la dvs.?
388
Anexe
Anexă 4. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor

cu dizabilități
Anexă-Tabel 12: Profilul persoanelor pentru care s-a dispus măsură de punere
sub interdicție în 2019 (procent)
Procent ajustat
prin eliminarea
cazurilor în
Procent
care nu există
informație
disponibilă
Mediu (2019) Urban 54 54
Rural 46 46
Total 100 100
Sex (2019) Bărbați 46 46
Femei 53 55
Nu a fost precizat 1
Total 100 100
Vârstă (2019) 18-34 de ani 20 20
35-49 de ani 17 17
50-64 de ani 17 17
65 de ani și peste 45 46
Nu a fost precizată 1
Total 100 100
Persoana/instituția Un membru al familiei 84 87
care a solicitat DGASPC 5 5
punerea sub
interdicție (2019) Autoritatea Tutelară 1 1
Spital de psihiatrie 1 1
Altă persoană/instituție 6 6
Nu se cunoaște 3
Total 100 100
Tipul tutorelui/ Un membru al familiei 88 89
reprezentantului Reprezentant al administrației
legal (2019) publice locale (Consiliu local sau 3 3
Primărie)
Reprezentant al Autorității Tutelare 3 3
Personal din cadrul unui centru
2 2
rezidențial
Directorul DGASPC/alt angajat al
0 0
DGASPC
Altă persoană 3 3
Nu are desemnat încă un tutore 1 1
Total 100 100
Grad de handicap Cu încadrare 95 95
Fără încadrare 5 5
Total 100 100
389
Anexe
Procent ajustat
prin eliminarea
cazurilor în
Procent
care nu există
informație
disponibilă
Grad de handicap Ușor 0 1
(pentru persoanele Mediu 1 2
cu certificat) (2019)
Accentuat 11 14
Grav 65 84
Nu se cunoaște 23
Total 100 100
Tip de handicap Fizic 4 5
(pentru persoanele Somatic 1 1
cu certificat) (2019)
Auditiv 0.4 0.5
Vizual 1 1
Mintal 28 37
Psihic 33 44
Asociat 7 9
HIV/SIDA 0.1 0.2
Boli rare 0.3 0.4
Surdocecitate 0.7 0.9
Nu se cunoaște 21
Total 100.0 100
Sursa: Date culese de către ANDPDCA și Banca Mondială de la Serviciile de Autoritate Tutelară în 1.673 de
localități (iunie-august 2020).
Notă: Datele au fost extrapolate la nivelul celor 3.187 de localități din România pentru a estima valori nivel
național.
Anexă-Tabel 13: Procentul instanțelor și secțiilor de poliție accesibilizate în funcție

de tipul accesibilizărilor
Judecătorii
Tribunale
Secții de
Curți de
Procent
Procent
Procent
Procent
poliție
apel
Accesibilizate fizic 0 0 0 0
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau
60 74 82 81
fără parcare
Cu cale de acces în clădire accesibilă 13 19 12 3
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de
27 19 20 15
ea
Cu intrare accesibilă în clădire 20 36 14 3
Cu coridoare accesibile 100 95 88 82
Cu uși interioare accesibile 87 86 67 61
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără
27 50 54 33
ghișeu
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau
43 41 35 41
scări rulante accesibilizate sau fără a fi nevoie de ele
Cu grupuri sanitare accesibilizate 7 7 1 0
390
Anexe
Judecătorii
Tribunale
Secții de
Curți de
Procent
Procent
Procent
Procent
poliție
apel
Accesibilizate informațional și comunicațional 7 0 0 0
Accesibilizate informațional 13 0 0 0
Informația despre modul de accesare al instituției
80 79 67 43
este accesibilă
Există semne în limbaj Braille 20 17 6 3
Semnele sunt în spații accesibilizate 20 17 6 3
Plasarea semnelor nu implică efort suplimentar de
13 12 4 2
identificare
Semnele sunt ușor de înțeles/nu produc dezorientare 20 17 5 3
Instituția nu are pagină de internet sau aceasta este
33 24 26 72
accesibilă celor cu dizabilități vizuale
Există pictograme legate de accesibilizare 40 50 24 8
Pictogramele sunt ușor de înțeles/nu produc
40 50 23 7
dezorientare
Pictogramele sunt la o înălțime corespunzătoare 40 50 22 8
Există aviziere electronice corespunzătoare 47 33 20 5
Accesibilizate comunicațional 40 33 21 5
Există interpreți autorizați pentru limbaj mimico-
40 50 43 12
gestual/specific persoanelor cu surdo-cecitate
Există o persoană desemnată pentru asistarea
87 64 49 24
Accesibilizate fizic, informațional și comunicațional 0 0 0 0
391
Anexe
Anexă 5. Ocupare
Anexă-Tabel 14: Rata de ocupare, 2017/2018 (procent)
Persoane...
An 2010 75 44 11
2018 75 52 14
Anexă-Tabel 15: Rata de ocupare în funcție de dizabilități și caracteristici socio-

demografice, 2017/2018 (procent)
Persoane...
Total 74 51 12
Vârstă 20-34 69 59 7
35-49 85 76 27
50-64 64 37 8
Sexul persoanei Bărbați 85 63 13
Femei 63 42 11
Tipul localității Municipii 80 48 18
Orașe 73 48 10
Mediul rural 72 53 10
Anexă-Tabel 16: Statutul ocupațional al persoanelor cu și fără dizabilități în

funcție de grupele de vârstă, 2017/2018 (procent)
20-34 ani 35-49 ani 50-64 ani
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
Fără
Fără
Fără
Cu
Cu
Cu
Angajați cu normă întreagă 54 36 66 50 47 20

Angajați cu normă de lucru parțială 1 0 0 1 0 0
Angajați pe cont propriu cu normă întreagă 9 9 13 14 12 7
Angajați pe cont propriu cu normă de lucru parțială 6 3 6 4 5 4
Șomer 3 2 1 1 1 0
Elev, student, în programe de instruire, experiență de lucru 12 4 0 0 0 0
La pensie sau pensie anticipată sau a ieșit dintr-o afacere 0 5 0 9 24 56
Cu dizabilitate permanentă și/sau în incapacitate de muncă 0 13 0 6 0 2
Sarcini domestice sau responsabilități de îngrijire 12 21 12 13 9 9
Alte persoane inactive 4 6 2 2 1 2
Total 100 100 100 100 100 100
392
Anexe
Anexă-Tabel 17: Statutul ocupațional al persoanelor cu și fără dizabilități în

funcție de gen, 2017/2018 (procent)
Bărbați Femei
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
Fără
Fără
Cu
Cu
Angajați cu normă întreagă 64 35 51 26
Angajați cu normă de lucru parțială 0 0 0 1
Angajați pe cont propriu cu normă întreagă 15 13 7 6
Angajați pe cont propriu cu normă de lucru parțială 6 5 4 4
Șomer 2 1 1 1
Elev, student, în programe de instruire, experiență de lucru 4 0 4 1
La pensie sau pensie anticipată sau a ieșit dintr-o afacere 5 38 7 37
Cu dizabilitate permanentă și/sau în incapacitate de muncă 0 5 0 4
Sarcini domestice sau responsabilități de îngrijire 0 0 23 20
Alte persoane inactive 3 3 1 2
Total 100 100 100 100
Anexă-Tabel 18: Plata penalităților de ministerele din România pentru

neîncadrarea persoanelor cu dizabilități, 2019
Număr
posturi*
Ministerul Afacerilor Externe 79
Ministerul Afacerilor Interne 0
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 20
Ministerul Culturii 11
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului 8
Ministerul Educației 15
Ministerul Finanțelor 52
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 31
Ministerul Justiției 12
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice, și Administrației 32
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 9
Ministerul Muncii și Protecției Sociale 11
Ministerul Sănătății 9
Ministerul Tineretului și Sportului 2
Ministerul Transportului și Infrastructurii 10
Sursă: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date din Rapoartele de execuție bugetară pentru 2019 de
pe site-ul Ministerul Finanțelor.
Notă: * Numărul de posturi se calculează ca suma aferentă persoanelor cu handicap neîncadrate în 2019
raportat la salariul minim brut (2.080 RON) înmulțit cu 12 luni.
393
Anexe
Anexă-Tabel 19: Profesii ale persoanelor între 20 și 64 ani după nivelul lor de
educație și dizabilități, 2017/2018 (procent)
Mai puțin de Studii liceale/ Studii
gimnaziu profesionale universitare
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
dizabilități
Fără
Fără
Fără
Cu
Cu
Cu
1. Ocupații elementare 0 0 1 1 7 9
2. Operatori la instalații și mașini, asamblori de
1 0 3 3 66 70
mașini și echipamente
3. Muncitori calificați și asimilați 1 0 8 6 10 7
4. Lucrători calificați în agricultură, silvicultură și
0 1 4 4 5 4
pescuit
5. Lucrători în domeniul serviciilor 8 7 21 18 7 2
6. Funcționari administrativi 43 35 11 9 0 0
7. Tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic 12 21 27 36 1 1
8. Profesioniști 6 7 18 16 1 1
9. Membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți
conducători ai administrației publice, conducători/ 29 29 7 6 0 0
manageri și funcționari superiori
10. Forțe armate 0 0 1 0 3 5
Total 100 100 100 100 100 100
Anexă-Tabel 20: Procentul persoanelor ocupate (inclusiv lucrători pe cont

propriu) care lucrează mai puțin de 30 de ore pe săptămână, 2018
Persoane...
Fără
Cu dizabilități
dizabilități
România 2 5
Austria 16 18
Belgia 14 28
Bulgaria 4 7
Croația 2 5
Republica Cehă 4 10
Cipru 10 15
Danemarca 7 17
Estonia 6 13
Finlanda 8 10
Franța 10 18
Grecia 11 17
Ungaria 3 8
Irlanda 22 34
Italia 13 15
Letonia 5 9
Lituania 5 14
394
Anexe
Persoane...
Fără
Cu dizabilități
dizabilități
Luxemburg 9 15
Malta 8 12
Olanda 24 35
Polonia 4 9
Portugalia 4 6
Slovacia 2 5
Slovenia 3 9
Spania 9 13
Suedia 6 26
Anexă-Tabel 21: Procentul persoanelor ocupate (inclusiv lucrători pe cont

propriu) care lucrează pentru mai puțin de 30 de ore pe săptămână, 2017/2018
Persoane...
Fără
Cu dizabilități
dizabilități
Nivel de educație Gimnaziu sau mai puțin 5 13
Liceu/nivel postliceal 1 2
Studii universitare 0 0
Tipul localității Municipii 0 0
Orașe 1 4
Mediul rural 3 7
Anexă-Tabel 22: Participarea la forme de educație și formare formală,

nonformală și informală în ultimele 12 luni, populația de 25-64 de ani (procent)
Persoane...
Rural 29 16 10
Sex Bărbați 34 25 15
Femei 38 20 7
395
Anexe
Anexă-Tabel 23: Exemplu privind stabilirea țintelor indicatorilor la nivel de proiect
Denumire indicator Ţinta minimă solicitată

4S8. Persoane care beneficiază de sprijin, din care: Ţinta minimă a indicatorului
o 4.S.8.1. Șomeri și inactivi - 50% din 4.S.8 din care: 4.S.8 este de 200 de
persoane.
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4S8.1.3.), și
• 30% șomeri pe termen lung 4S8.1.1 și/sau persoane cu
dizabilități 4S8.1.2 și/sau persoane cu studii primare (ISCED
1) sau gimnaziale (ISCED 2) 4S8.1.4 și/sau persoane cu studii
liceale (ISCED 3) sau postliceale (ISCED 4) 4S8.1.5
o 4.S.8.2. Persoane de etnie romă - 20% din 4.S.8
o 4.S.8.3. Persoane din zona rurală - 30% din 4.S.8.
4S6. Persoane care, la încetarea calității de participant, dobândesc o Ținta minimă pentru
calificare, din care: indicatorul 4S6 este de minim
o 4.S.6.1. Șomeri și inactivi - 50% din 4.S.6 din care: 64% din 4S8.
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4.S.6.1.3.), și
4S7. Persoane care, la încetarea calității de participant, au un loc de Ținta minimă pentru
muncă, inclusiv cele care desfășoară o activitate independentă, din indicatorul 4S7 este de minim
care: 40% din 4S8.
o 4.S.7.1. Șomeri și inactivi - 50% din 4.S.7 din care:
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4.S.7.1.3.), și
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene (în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), Ghidul
Solicitantului – Condiții Specifice, Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului
de ocupare a șomerilor și persoanelor inactive, persoanelor de etnie romă, persoanelor din mediul rural din
teritoriul ITI Delta Dunării.
396
Anexe
Anexă-Tabel 24: Procesul de învățare pe tot parcursul vieții
Educația timpurie Învățământul preșcolar

Primar (inclusiv învățământul
ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII
special)
Gimnazial (inclusiv învățământul
special)
Liceal
Învățământul preuniversitar
Profesional
Învățământul dual Sistemul de învățământ
Postliceal (inclusiv învățământul
special)
Tehnic de maiștri
De scurtă durată
De licență
Învățământul superior
Masterat
Doctorat
Programe de iniţiere
Competenţe profesionale Programe de calificare
dobândite formal Programe de recalificare
Educația și formarea Ucenicie la locul de muncă Programe de perfecţionare
profesională continuă a Programe de specializare
adulților
Competenţe profesionale Formare la locul de muncă
dobândite nonformal Autoinstruire
Competenţe profesionale Formare neinstituţionalizată,
dobândite informal nestructurată, neintenţionată
Sursa: Elaborat de echipa Băncii Mondiale conform Legii nr. 1/2011 a Educației Naționale, art. 329 alin. (3).
397
Anexe
Anexă 6. Protecție Socială

Anexă-Tabel 25: Rata deprivării severe (procent)
Persoane...
An 2010 11 10 15
2018 6 6 14
Tipul localității în Municipii 2 * *
2017/2018 Orașe 4 4 15
Nivel de educație în Mediul rural 12 12 17
2017/2018 Gimnaziu sau mai puțin 17 13 18
Liceu/nivel postliceal 4 3 (7)
Studii universitare * * *
Notă: * Valori neraportate deoarece numărul de cazuri în eșantion pentru numărător este sub 20. Mărimea
eșantionului pentru numărătorul procentului prezentat între paranteze este cuprinsă între 20 și 49, ceea ce face
ca valoarea estimată să nu fie de încredere.
Anexă-Tabel 26: Rata sărăciei relative (procent)

Persoane...
An 2010 20 17 22
2018 21 24 32
Femei 21 24 32
Tipul localității în Municipii 6 6 (7)
2017/2018 Orașe 15 16 28
Nivel de educație în Mediul rural 35 35 40
2017/2018 Gimnaziu sau mai puțin 45 37 39
Studii universitare (1) * *
398
Anexe
Anexă-Tabel 27: Procentul persoanelor ce trăiesc în gospodării care pot plăti

cheltuielile curente de strictă necesitate doar cu mare dificultate
Persoane...
An 2010 18 23 36
2018 11 15 29
Tipul localității în Municipii 10 15 25
2017/2018 Orașe 9 13 36
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 19 21 34
2017/2018 Liceu/nivel postliceal 10 12 26
Studii universitare 4 (7) (14)
Chintile de venit Cei mai săraci 20% (Q1) 27 30 46
Q2 20 22 42
Q3 15 17 37
Q4 8 12 24
Cei mai înstăriți 20% (Q5) 5 8 (10)
Țările UE România 11 15 29
Grecia 36 40 48
Bulgaria 24 36 47
Croația 11 18 31
Republica Cehă 18 23 29
Portugalia 10 18 25
Letonia 7 14 25
Slovenia 4 8 23
Ungaria 10 16 22
Danemarca 2 5 20
Spania 9 15 19
Slovacia 6 9 19
Irlanda 5 11 18
Italia 8 10 18
Lituania 4 7 17
Belgia 6 11 16
Suedia 3 7 15
Polonia 4 10 15
Cipru 3 6 13
Olanda 1 4 12
Estonia 2 7 12
Luxemburg 4 6 11
Austria 4 4 11
Finlanda 1 4 9
Malta 3 6 8
Franța 4 4 7
Notă: Mărimea eșantionului pentru numărătorul procentului prezentat între paranteze este cuprinsă între 20 și
49, ceea ce face ca valoarea estimată să nu fie de încredere.
399
Anexe
Anexă-Tabel 28: Beneficii medii de protecție socială pentru dizabilitate exprimate

în SPC (standardul puterii de cumpărare) per locuitor per locuitor, 2017
România Uniunea Europeană Raportul

dintre
SPC per SPC per UE și
% %
locuitor locuitor România
Total beneficii de protecție socială
184 100 623 100 3
pentru dizabilitate
Beneficii monetare 158 86 427 69 3
Pensii de invaliditate 101 55 315 51 3
Alocație de îngrijire periodică 1 1 41 7 29
Integrare economică periodică a
0.5 0 49 8 106
Alte beneficii monetare periodice 55 30 14 2 0.3
Prestații forfetare în numerar 0 0 7 1
Beneficii în natură 26 14 196 31 7
Locuire 9 5 52 8 6
Reabilitare 1 1 56 9 41
Sprijin la domiciliu 14 8 74 12 5
Alte beneficii în natură 3 1 14 2 6
Sursa: ESSPROS.
Notă: Standardul puterii de cumpărare este o unitate monetară de referință comună artificială utilizată în
Uniunea Europeană, care elimină diferențele de niveluri de preț între țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași
volum de bunuri și servicii în toate țările.
Anexă-Tabel 29: Valori ale beneficiilor în euro per locuitor (la prețuri constante
din 2010), 2009-2017
România UE-27
Creștere Creștere
2009 2017 2009 2017
procentuală procentuală
Total beneficii de protecție socială 1039* 1214 17 6762 7336 8
Total beneficii de protecție socială pentru
99 79 -20 510 562 10
dizabilitate
Beneficii monetare 90 68 -24 376 386 3
Pensii de invaliditate 69 44 -37 288 285 -1
Alocație de îngrijire periodică 0.4 0.6 59 36 37 3
Integrare economică periodică a
0.2 0.2 33 33 44 32
Alte beneficii monetare periodice 20 24 18 10 13 33
Prestații forfetare în numerar 0.0 0.0 0 9 6 -26
Beneficii în natură 9.4 11.4 21 134 177 32
Locuire 4.4 3.7 -16 38 47 24
Reabilitare 0.7 0.6 -18 43 50 17
Sprijin la domiciliu 3.2 6.0 85 41 67 64
Alte beneficii în natură 1.0 1.1 10 13 13 1
Sursa: ESSPROS.
Notă: * Aceasta înseamnă că 1.039 de euro s-au cheltuit în România în 2009 la prețuri constante din 2010. Între
2009 și 2017, s-a înregistrat o creștere de 17% în termeni reali a sumelor cheltuite pe persoană cu beneficiile de
protecție socială în România.
400
Anexe
Anexă-Tabel 30: Beneficii monetare țintite pentru a acoperi cheltuielile

suplimentare legate de dizabilitate
beneficiari
Sume în RON pe lună
(mediu
Număr
Beneficiu social/facilitate
Articol
lunar)
Grav Accentuat Mediu Ușor
Lege,
0-17 18+ 0-17 18+ 0-17 18+ 0-17 18+
Legea nr.
Alocația de stat pentru copii,
448/2006 art. 300 300 300 70.1231/
majorată cu 100% 58
Prestații sociale acordate
părintelui, tutorelui sau
persoanei care se ocupă de
OUG nr.
creşterea şi îngrijirea copilului 82/2017
300 175 60 65.2462/
cu handicap grav, accentuat
sau mediu (buget personal
complementar lunar)
Legea nr.
Alocație de hrană (copiii cu
448/2006 art. 11 lei pe zi (copii)
HIV/SIDA) 58
OUG nr.
Concediu si indemnizatie
111/2010, art. 1250 1250 1250
creștere copil (3 ani) 2 alin. (2)
OUG nr.
Concediu și indemnizatie 111/2010, art. (medie
1162 1162 1162 de 10.338
crestere copil 7 ani 31 alin. (1) și
(2) persoane
pe lună3/)
Program 4 ore și indemnizație OUG nr.
compensatorie pentru 111/2010, art.
696 696
părintele copilului cu handicap 32 alin. (1) lit.
grav/accentuat a) și alin. (5)
Stimulent integrare sociala HCGMB 330

500 500 500 500
(Mun. București) /30.08.2017
Indemnizația pentru Legea nr.

persoanele cu handicap grav 448/2006 art. 350 265 680.372
sau accentuat 58
Bugetul personal
Legea nr.
complementar pentru adulții
448/2006 art. 150 110 60 747.866
cu handicap grav, accentuat 58
sau mediu
Scutire impozit pe venit,
pentru veniturile din activităţi
independente, salarii, pensii,
veniturile din activităţi
agricole, silvicultura si
piscicultura (persoanele cu
handicap grav sau accentuat)
Legea nr.
Un bilet de tratament balnear
448/2006
pe an art. 11
Cazare și masă gratuite Legea nr.
ale elevilor cu dizabilități, în 448/2006
internatele școlare art. 16
Reducere 50% din costul Legea nr.
cazării și mesei în cămine 448/2006
studențești art. 16
401
Anexe
beneficiari
Sume în RON pe lună
(mediu
Număr
Beneficiu social/facilitate
Articol
lunar)
Grav Accentuat Mediu Ușor
Lege,
0-17 18+ 0-17 18+ 0-17 18+ 0-17 18+
Scutire de la plata chiriei în
Legea nr.
locuințele sociale, pentru
448/2006 art.
persoanele cu handicap grav 20
și accentuat
Gratuitate pentru transportul
Legea nr.
urban de suprafață și
448/2006 art.
metrou, pentru persoanele cu 23
handicap grav și accentuat
Gratuitatea transportului
interurban, la alegere, cu
orice tip de tren, în limita
costului unui bilet la tren
interregio IR la clasa a II-a, Legea nr.
cu autobuzele sau cu navele 448/2006 art.
pentru transport fluvial, 24
pentru 12 călătorii dus-întors
pe an calendaristic (handicap
grav) și 6 călătorii (handicap
accentuat)
Dobândă subvenționată
Legea nr.
pentru credite de max. 10.000
448/2006 art.
euro (persoanele cu handicap 27
grav și accentuat)
Gratuitate rovinietă pentru Legea nr.
deținătorii de autoturisme 448/2006 art.
adaptate 28
Sursa: 1/ MMPS (2020: 2). 2/ MMPS (2020: 12). 3/ MMPS (2020: 7).
Anexă-Tabel 31: Lista dispozitivelor și tehnologiilor asistive recomandate de OMS

versus lista de dispozitive medicale decontate prin FNUASS, în România
Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive
recomandate de OMS care pot fi decontate prin FNUASS
1 Dispozitive auditive (digitale) și baterii Dispozitive de protezare ORL
2 Dispozitive pentru protezare stomii
Dispozitive pentru incontinență urinară,
3 Dispozitive pentru incontinență urinară
absorbante
4 Proteze pentru membrul inferior Proteze pentru membrul inferior
5 Proteze pentru membrul superior
6 Orteze pentru coloana vertebrală Orteze pentru coloana vertebrală
7 Orteze pentru membrul superior Orteze pentru membrul superior
8 Orteze pentru membrul inferior Orteze pentru membrul inferior
Încălțăminte ortopedică, încălțăminte pentru
9 Încălțăminte ortopedică
neuropatie/diabet
Ochelari: vedere, distanță scurtă/lungă, filtre, Dispozitive pentru deficiențe vizuale:
10
protecție Lentile intraoculare
Echipamente pentru oxigenoterapie şi ventilaţie
11
non invazivă
12 Dispozitive pentru terapia cu aerosoli
402
Anexe
Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive

recomandate de OMS care pot fi decontate prin FNUASS
Cârje, baston; Cârje cu sprijin subaxilar/cot;
Triciclu; Cadre de mers; Cadre; Scaun rulant
Dispozitive de mers (cârjă, baston, cadru de
13 pentru utilizator activ; Scaun rulant, manual;
mers, scaun rulant, triciclu)
Scaun rulant, manual, cu sprijin postural; Scaun
rulant, electric
14 Proteză externă de sân
Semnalizare de alarmă cu lumină/sunet/
15
vibrație
16 Audioplayer cu sistem DAISY
17 Ecran Braille (tastatură)
18 Echipament de scriere Braille
19 Scaune de duș/baie/toaletă
20 Afișaje de subtitrări (close captioned)
Dispozitive pentru tratarea piciorului în varus
21
equin
Dispozitive de comunicare (tablete/cărți/
22
carduri)
23 Software pentru comunicare
24 Dispozitive de comunicare pentru surdocecitate
25 Detectori de cădere
26 Tehnologie „voce pentru mâini”
Sistem de Poziționare Globală (Global
27
positioning system - GPS)
28 Mână curentă/bare de sprijin
29 Buclă auditivă/Sisteme FM
Software pentru înlocuirea mouse-ului și
30
tastaturii
31 Lupe digitale
32 Lupe optice
Asistent personal digital (Personal digital
33
assistant - PDA)
34 Sisteme de alarmă personală
35 Organizator de medicamente
36 Perne pentru reducerea presiunii
37 Saltele pentru reducerea presiunii
38 Rampe, portabile
39 Recordere
40 Rolatoare
41 Cititoare de ecran
42 Telefoane mobile simplificate
43 Verticalizatoare ajustabile
44 Produse pentru managementul timpului
45 Dispozitive ajutătoare pentru călătorie
46 Dispozitive pentru comunicare video
47 Ceasuri, audio/tactile
48 Bastonul alb
Surse: OMS (2016), CNAS (2018).
403
Anexe
Anexă 7. Servicii sociale și viață independentă

Anexă-Tabel 32: Principalele instrumente de evaluare a nevoilor persoanelor
adulte cu dizabilități și planificarea și monitorizarea serviciilor relevante
Programul PIRIS precizează acțiunile medicale, educaționale, profesionale și sociale necesare
Individual de pentru recuperarea, reabilitatea, formarea și integrarea socială a unei persoane cu
Reabilitare dizabilități. Documentul se eliberează odată cu certificatul de încadrare în grad și
și Integrare tip de handicap, emis pentru persoana adultă cu dizabilități ca urmare a solicitării
Socială acesteia de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap și se revizuiește ori de
(PIRIS) câte ori este nevoie. PIRIS este elaborat de către Comisia de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap (CEPAH) din județul sau sectorul municipiului București în care
persoana are domiciliul. Există un model al instrumentului în Anexa 2 a HG nr.
430/2008, însă structura acestuia este foarte generală.
Planul PIS reprezintă documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și lung
Individual de pentru persoana adultă cu dizabilități, precizând modalitățile de intervenție și sprijin
Servicii (PIS) prin care se realizează activitățile și serviciile precizate în PIRIS. PIS este întocmit de
către managerul de caz al persoanei și este avizat de către specialiștii din cadrul
Serviciului de Evaluare Complexă. PIS se înaintează de către managerul de caz atât
persoanei adulte cu dizabilități, cât și reprezentantului serviciului public de asistență
socială din localitatea de domiciliu sau de reședință. Managerul de caz trebuie să
monitorizeze realizarea obiectivelor din cadrul PIS și, în funcție de situație, să modifice
sau să înlocuiască aceste măsuri în colaborare cu specialiștii din domeniul sănătății și
educației, persoana adultă cu dizabilitate sau reprezentantul legal al acesteia.
Planul
personalizat PP este un instrument de planificare de servicii și activități realizat la nivelul
(PP) furnizorului de servicii sociale de către echipa de evaluare a acestuia pentru
beneficiarii de servicii.
Plan de PPV este un instrument completat pentru persoanele care trăiesc în locuințe
Viitor (PPV) protejate. Stabilește obiectivele pe termen scurt de pregătire individuală a unui
rezident și recomandă activități și servicii în vederea atingerii unui maxim de
independență posibilă. Planul este completat de managerul de caz al persoanei
împreună cu personalul care lucrează direct cu beneficiarii, cu participarea activă a
beneficiarului.
Fișa de evaluare a beneficiarului se folosește la evaluarea inițială și evaluarea
Fișa de periodică (la maxim 6 luni) a persoanei adulte cu dizabilități din servicii rezidențiale.
evaluare a Acoperă itemi privind: starea generală de sănătate, gradul de autonomie, capacitatea
beneficiarului de comunicare și nevoile speciale ale persoanei. Este completat de echipa
multidisciplinară a centrului.
Instrument din standardele pentru Centre Respiro/Centre de criză care are ca scop
asigurarea respectării programului obișnuit de viață al beneficiarului. Instrumentul
Planul de
conține informații privind programarea demersurilor pentru obținerea documentelor
intervenție
personalizată
necesare încadrării în grad de handicap (doar pentru Centrul de criză), programarea
(PIP) serviciilor și activităților pe durata determinată în care persoana adultă cu dizabilități
beneficiază de serviciile și activitățile Centrului și modalitățile de realizare. PIP este
completat de echipa care a completat Fișa de evaluare.
Fișa de monitorizare este folosită în toate serviciile sociale pentru persoanele adulte
cu dizabilități pentru asigurarea coordonării, monitorizării și evaluării implementării
PIS, PIP a beneficiarului și a activităților și serviciilor incluse în PIRIS. Cuprinde două
părți: (i) sinteza privind evoluția situației beneficiarului, realizată în cadrul întâlnirilor
Fișa de dintre managerul de caz și personalul implicat în asigurarea serviciilor planificate
monitorizare și (ii) analiza modului în care se asigură pentru beneficiari un mediu sigur din punct
de vedere al protecției împotriva exploatării, violenței și abuzului, al protecției
împotriva torturii și tratamentelor crude, inumane sau degradante. Managerul de
caz completează Fișa de monitorizare lunar, la cel puțin 3 luni sau ori de câte ori este
cazul.
404
Anexe
Anexă-Tabel 33: Serviciile de tip rezidențial pentru persoanele cu dizabilități în

România la 31 martie 2020
Număr mediu
Număr total
Număr centre beneficiari pe
beneficiari
centru
Total 17.496 444 39
Centre de îngrijire și asistență (CIA) 6.623 132 50
Centre de abilitare și reabilitare (CAbR) 1.408 33 43
Centre de integrare prin terapie ocupațională (CITO) 841 11 76
Centre pilot de recuperare reabilitare persoane cu
91 2 46
handicap (CPRRPH)
Centre de recuperare reabilitare neuropsihiatrică
5.372 58 93
(CRRN)
Centre de recuperare reabilitare persoane cu
2.057 56 37
handicap (CRRPH)
Centre de pregătire pentru o viață independentă
19 2 10
(CPVI)
Locuințe protejate (LP) 1.048 144 7
Centre de criză (CCZ) 23 2 12
Centre respiro (CRSP) 14 4 4
Sursa: MMPS.
Anexă-Tabel 34: Distribuția tipului de dizabilitate a beneficiarilor după tipul de

serviciu rezidențial în funcție de tipul dizabilității (procent)
Auditiv/ HIV/
Fizic Somatic Mental Psihic Asociat Total
Vizual SIDA
Total 15 2 2 51 14 14 1 100
Total CIA, CabR, CITO,
15 2 2 51 14 14 1 100
CPRRPH, CRRN și CRRPH
Centre de îngrijire și
15 2 4 51 14 14 1 100
asistență (CIA)
Centre de abilitare și
2 0 1 60 28 10 0 100
reabilitare (CAbR)
Centre de integrare prin
terapie ocupațională 1 0 1 57 32 8 0 100
(CITO)
Centre pilot de recuperare
reabilitare persoane cu 0 0 0 79 9 12 0 100
handicap (CPRRPH)
Centre de recuperare
reabilitare 1 0 1 54 27 16 0 100
neuropsihiatrică (CRRN)
Centre de recuperare
reabilitare persoane cu 4 0 3 72 9 12 0 100
handicap (CRRPH)
Centre de pregătire
pentru o viață 0 0 5 68 0 26 0 100
independentă (CPVI)
Locuințe protejate (LP) 4 1 1 71 14 9 0 100
Centre de criză (CCZ) 0 0 0 48 26 26 0 100
Centre respiro (CRSP) 36 0 0 21 0 43 0 100
Sursa: MMPS.
405
Anexe
Anexă-Tabel 35: Distribuția serviciilor de tip rezidențial după structura pe vârstă

a beneficiarilor
18-34 35-49 50-64 65+ Total
Total 33 27 19 21 100
Total centre 32 27 20 21 100
Centre de îngrijire și asistență (CIA) 22 17 22 39 100
Centre de abilitare și reabilitare (CAbR) 40 30 21 8 100
Centre de integrare prin terapie ocupațională (CITO) 30 52 15 4 100
Centre pilot de recuperare reabilitare persoane cu
21 26 8 45 100
handicap (CPRRPH)
Centre de recuperare reabilitare neuropsihiatrică
34 32 22 11 100
(CRRN)
Centre de recuperare reabilitare persoane cu
52 32 9 7 100
handicap (CRRPH)
Centre de pregătire pentru o viață independentă
79 21 0 0 100
(CPVI)
Locuințe protejate (LP) 54 29 9 7 100
Centre de criză (CCZ) 26 43 22 9 100
Centre respiro (CRSP) 0 43 43 14 100
Sursa: MMPS.
Anexă-Tabel 36: Structura populației instituționalizate după grad și tip de

handicap și vârstă, 2012 și 2020 (procent)
2012 2020
Grad de handicap în servicii rezidențiale Grav 38 43
Accentuat 50 47
Mediu 10 9
Ușor 2 1
Total 100 100
Tip de handicap în centre rezidențiale Fizic 6 7
(cu excepția CPVI, respiro și de criză) Somatic 2 1
Auditiv 1 0
Vizual 3 2
Mental 54 56
Psihic 25 20
Asociat 8 14
HIV/SIDA 0 0
Boli rare 0 0
Surdocecitate 0
Total 100 100
Vârstă în centre rezidențiale (cu 0-17 0
excepția CPVI, respiro și de criză) 18-34 35 32
35-49 22 27
50-64 20 20
65+ 23 21
Total 100 100
Sursa: Date administrative ANDPDCA la 31 decembrie 2012 și 31 martie 2020.
406
Anexe
Anexă-Tabel 37: Capacitatea serviciilor sociale în comunitate din Registrul

serviciilor sociale la 31 decembrie 2019
Public Privat Total
Centre de pregătire pentru o viață independentă 5 44 49
Centre de servicii comunitare și formare 0 0
Centre respiro/centre de criză 47 47
Locuințe protejate 765 344 1109
Servicii de îngrijire la domiciliu 281 36 317
Servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilități prin
110 644 754
echipa mobilă
Centre de zi 593 1760 2353
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 656 54 710
Sursa: Registrul serviciilor sociale MMPS.
Anexă-Tabel 38: Numărul de servicii sociale publice la 31 iunie, 2015-2020
2015 2016 2017 2018 2019 2020

Servicii rezidențiale (excluzând CIA, CITO,
110 120 122 143 146 153
CRR)
Locuințe protejate 100 113 116 133 137 144
Centre de pregătire pentru o viață
3 2 1 3 3 3
independentă
Centre respiro 3 3 3 4 4 4
Centre de criză 4 2 2 3 2 2
Servicii non-rezidențiale 56 60 61 63 64 58
Centre de zi 19 20 23 24 25 26
Centre cu profil ocupațional 2 2 1 2 2 2
Centre de servicii de recuperare
28 29 28 29 29 25
neuromotorie de tip ambulatoriu
Echipa mobilă 1 1 1 1 1 1
Servicii la domiciliu 2 2 2 2 2 2
Centre de consiliere psihosocială pentru
4 6 6 5 5 2
persoane cu handicap
Centre de recuperare și integrare socială –
0 0 0 0 0 0
recuperare neuromotorie
Total (excluzând CIA, CITO și CRR) 166 180 183 206 210 211
Sursa: Date ANDPDCA.
407
Anexe
Anexă-Tabel 39: Numărul de beneficiari de servicii sociale publice la 31 iunie,

2015-2020
2015 2016 2017 2018 2019 2020

Servicii rezidențiale (excluzând CIA, CITO,
893 938 977 980 1,044 1,107
CRR)
Locuințe protejate 851 882 909 919 983 1,038
Centre de pregătire pentru o viață
25 21 10 35 29 40
independentă
Centre respiro 7 16 3 4 8 7
Centre de criză 10 19 55 22 24 22
Servicii non-rezidențiale 1,889 2,183 2,192 2,184 1,971 1,634
Centre de zi 710 752 667 568 525 569
Centre cu profil ocupațional 49 51 29 64 66 61
Centre de servicii de recuperare
1,008 1,269 1,314 1,329 1,258 878
neuromotorie de tip ambulatoriu
Echipa mobilă 0 0 0 22 23 20
Servicii la domiciliu 42 43 52 67 85 88
Centre de consiliere psihosocială pentru
80 68 130 134 13 18
persoane cu handicap
Centre de recuperare și integrare socială-
0 0 0 0 0 0
recuperare neuromotorie
Total (excluzând CIA, CITO și CRR) 2,782 3,121 3,169 3,164 3,015 2,741
Sursa: Date ANDPDCA.
Anexă-Tabel 40: Procente cumulative de localități în funcție de procentul

persoanelor cu asistenți personali în total persoane care beneficiază de asistenți
personali sau de indemnizație de însoțitori
Procentul cumulativ al persoanelor cu Număr persoane cu dizabilități care beneficiază de
asistenți personali în total persoane care asistenți personali sau indemnizație de însoțitor în
optează pentru asistenți personali sau localitate
indemnizație >=0 >=10 >=20 >=30 >=40 >=50
0% 6 5 4 4 4 3
0,1-10% 9 9 8 8 8 8
10,1-20% 20 19 19 20 21 23
20,1-30% 34 34 35 37 39 44
30,1-40% 50 49 51 54 57 62
40,1-50% 66 66 68 72 74 77
50,1-60% 79 79 81 84 85 88
60,1-70% 88 88 90 93 94 95
70,1-80% 95 95 96 98 98 98
80,1-90% 98 99 99 100 100 100
90,1-99% 99 99 100 100 100 100
100% 100 100 100 100 100 100
Procent mediu 41 41 40 39 37 36
Număr localități 3,082 2,930 2,522 1,986 1,515 1,097
Sursa: Date DGASPC cu excepția județelor Ialomița și Ilfov pentru care datele nu sunt disponibile.
Notă: Privind celula hașurată: în 35% dintre localitățile cu cel puțin 20 de persoane care beneficiază de asistenți
personali sau indemnizație de însoțitor, doar până în 30% dintre persoanele cu dizabilități au optat pentru un
asistent personal.
408
Anexe
Anexă 8. Educație
Anexă-Figura 1: Numărul de elevi înmatriculați în învățământul special, primar și

gimnazial, la nivel național, 1995-2019
40000 Total
Învățământ gimnazial special
Învățământ primar special
35000
30000
25000
20000
15000
10000
5000
0
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
2017
2018
2019
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date INS.
Anexă-Tabel 41: Procentul școlilor gimnaziale care sunt accesibilizate fizic pentru
accesul persoanelor cu deficiențe exclusiv locomotorii, 2020
Total Urban Rural
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau fără parcare 85 91 83
Cu cale de acces în clădire accesibilă 80 85 78
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea 35 42 33
Cu intrare accesibilă în clădire 33 44 29
Cu coridoare accesibile 92 92 92
Cu uși interioare accesibile 92 91 92
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu 95 98 95
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante
34 23 38
accesibilizate sau fără a fi nevoie de ele
Cu grupuri sanitare accesibilizate 2 4 1
perioada martie-august 2020 pe un eșantion de 540 de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date
ponderate).
409
Anexe
Anexă-Tabel 42: Procentul școlilor gimnaziale cu cale de acces în clădire și

intrare accesibilă, 2020
Total Urban Rural
Cale de acces în clădire accesibilă 15 19 14
Cale de acces în clădire identificabilă din zonele adiacente clădirii 85 88 83
Cale de acces în clădire accesibilizată lipsită de obstacole 89 94 87
Cale de acces în clădire marcată corespunzător până la ușă (inclusiv
16 23 14
covor/pavaj tactil)
Intrare accesibilă în clădire 13 20 10
Pragul ușii este corespunzător 73 81 71
Ușa se poate deschide cu pumnul închis 69 78 67
Deschiderea ușii este corespunzătoare 98 99 97
Există suficient spațiu de manevră în fața ușii 87 93 85
Există informații tactilo-vizuale în preajma ieșirilor de evacuare 28 32 27
Ușa de intrare nu este de sticlă sau este marcată corespunzător 95 92 96
Toate intrările sunt accesibile/intrările accesibile sunt marcate în zona
63 64 62
celor neaccesibile
ponderate).
Anexă-Tabel 43: Procentul școlilor gimnaziale cu rampă de acces în clădire

accesibilă, 2020
Rampa
nu
există
Da Nu Total
(deși
este
nevoie)
Total Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de
21 79 100
ea*
Rampa de acces există 89 11 100
Rampa se află la intrarea principală sau există
74 15 11 100
marcaje pentru identificarea ei
Unghiul rampei este corespunzător sau există
82 7 11 100
modalități de asistare pentru utilizarea rampei
Lățimea rampei este corespunzătoare 83 5 11 100
Rampa are mână curentă 43 46 11 100
Rampa are suficient spațiu de manevră 71 18 11 100
Suprafața rampei este acoperită cu material
39 50 11 100
antiderapant
Rampa nu este mai lungă de 10m sau are o zonă de
88 1 11 100
odihnă
Rampa are suprafețe de avertizare tactilo-vizuale la
8 81 11 100
început și sfârșit
410
Anexe
Rampa
nu
există
Da Nu Total
(deși
este
nevoie)
Urban Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de
17 83 0 100
ea**
83 13 4 100
93 4 4 100
58 38 4 100
antiderapant
95 1 4 100
odihnă
13 83 4 100
Rural Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de
22 78 0 100
ea***
71 15 14 100
79 8 14 100
32 54 14 100
antiderapant
85 1 14 100
odihnă
6 81 14 100
ponderate).
Notă: * Rampa nu este necesară în 17% dintre școlile gimnaziale, intrarea făcându-se la nivelul solului. ** Rampa
nu este necesară în 11% dintre școlile gimnaziale din mediul urban. *** Rampa nu este necesară în 19% dintre
școlile gimnaziale din mediul rural.
411
Anexe
Anexă-Tabel 44: Procentul școlilor gimnaziale cu coridoare, uși interioare și

grupuri sanitare accesibile, 2020
Total Urban Rural
Coridoare accesibile 92 92 92
Coridoarele permit accesul către zonele de interes privind activitatea
94 94 94
instituției
Dacă există, coridoarele lungi au prevăzută o zonă în care cei în fotoliu
98 98 98
rulant pot schimba direcția/trece unul pe lângă celălalt
Uși interioare accesibile 68 74 66
Există suficient spațiu de manevră 94 95 94
Ușile aflate pe traseul accesibil au elemente de identificare pe ele/au o
70 77 68
culoare contrastantă față de peretele pe care se află
Ușile nu sunt de sticlă sau sunt marcate corespunzător 97 96 97
Grupuri sanitare accesibilizate 2 4 1
Există grupuri sanitare considerate accesibilizate 60 63 59
Grupurile sanitare sunt pe trasee accesibilizate 52 55 51
Ușa grupului sanitar se deschide în exterior 37 42 36
Spațiul interior este corespunzător 49 53 48
Pardoseala grupului sanitar este antiderapantă atunci când este udă 34 39 33
Există sisteme de alarme accesibilizate în interiorul grupului sanitar 4 6 4
Obiectele sanitare și accesoriile sunt dispuse la o înălțime
58 60 57
corespunzătoare
Vasul de toaletă este prevăzut cu bare de transfer 38 49 35
ponderate).
Anexă-Tabel 45: Numărul de cursuri acreditate și autorizate privind educația

copiilor cu CES/dizabilități și total organizate de Casele Corpului Didactic
județene, an școlar 2018-2019
Cursuri privind educația copiilor Procent de

Total cursuri CCD participanți
cu CES/dizabilități
la cursuri
privind
Nr. mediu educația
Număr Număr Număr Număr
Județ de ore de copiilor
cursuri participanți cursuri participanți
formare cu CES/
dizabilități
Arad 4 282 78 19 1.015 28
Argeș 4 335 34 54 2.816 12
Bacău 1 25 100 14 1.839 1
Bihor 6 849 27 40 2.745 31
Bistrița-Năsăud 1 411 384 20 1.373 30
Botoșani 6 875 47 39 3.634 24
Brașov 2 254 45 47 1.117 23
Brăila 5 259 70 53 1.897 14
București 2 450 53 40 5.669 8
Caraș-Severin 4 169 43 48 2.979 6
Călărași 4 156 60 9 946 16
412
Anexe
Cursuri privind educația copiilor Procent de

Total cursuri CCD participanți
cu CES/dizabilități
la cursuri
privind
Nr. mediu educația
Număr Număr Număr Număr
Județ de ore de copiilor
cursuri participanți cursuri participanți
formare cu CES/
dizabilități
Cluj 2 211 60 28 1.225 17
Constanța 10 361 12 37 1.838 20
Covasna 6 105 34 43 1.235 9
Dâmbovița 2 67 63 35 1.608 4
Dolj 11 468 24 85 4.217 11
Galați 2 127 28 20 1.123 11
Gorj 2 56 24 41 2.208 3
Harghita 5 322 27 43 2.504 13
Hunedoara 2 51 158 30 960 5
Ialomița 1 75 89 19 1.162 6
Iași 2 148 60 85 2.071 7
Ilfov 1 47 24 40 500 9
Maramureș 5 407 39 5 455 89
Mehedinți 2 84 24 25 1.053 8
Mureș 4 276 83 12 1.126 25
Neamț 1 108 60 53 4.040 3
Olt 6 398 53 68 2.796 14
Prahova 2 65 42 35 2.741 2
Satu Mare 2 88 27 36 1.273 7
Sălaj 1 50 82 17 807 6
Sibiu 4 218 54 22 1.538 14
Suceava 4 306 33 26 2.838 11
Teleorman 2 56 30 29 1.017 6
Timiș 2 43 42 27 1.358 3
Tulcea 5 112 40 42 650 17
Vaslui 2 176 250 11 890 20
Vâlcea 3 201 24 69 3.627 6
Vrancea 2 215 53 11 752 29
Total 132 8.906 49 1377 73.642 12
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date administrative raportate de CCD-uri.
413
Anexe
Anexă-Tabel 46: Numărul universităților care au politici specifice studenților cu

dizabilități, 2020
Universități
Număr
respondente
Universități cu prevederi privind adaptarea metodelor de predare și
13 31
examinare la nevoile studenților cu dizabilități
Universități care au un departament intern care formulează și integrează
propuneri care să asigure accesibilizarea mediului și a conținutului 12 30
educațional pentru studenții cu dizabilități
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri pentru
5 32
studenții cu dizabilități ca procent din numărul de locuri disponibile
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri de cazare
pentru studenții cu dizabilități ca procent din numărul de locuri de cazare 10 32
disponibile
Anexă-Tabel 47: Facilități de cazare oferite de universități pentru studenți cu

dizabilități, 2020
Universități
Procent Număr
respondente
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri
de cazare pentru studenții cu dizabilități ca procent din 10 32
numărul de locuri de cazare disponibile
Locuri de cazare accesibilizate, în total locuri de cazare 3 48
pentru persoane cu dizabilități locomotorii 2 38
pentru persoane cu dizabilități vizuale 0 0
pentru persoane cu dizabilități auditive 1 15
Anexă-Tabel 48: Numărul universităților cu site internet/platformă de e-learning

accesibilă, 2020
Universități
Număr
respondente
Universități care au site-ul de internet accesibilizat pentru persoanele cu
6 33
dizabilități
Universități care au o platformă de e-learning care poate fi folosită și
de studenții cu dizabilități vizuale în total universități cu platforme de 11 30
e-learning
414
Anexe
Anexă-Tabel 49: Procentul clădirilor de studiu ale universităților cu diferite dotări

pentru studenți cu dizabilități, 2020
Clădiri de studiu cu... Procent

... intrare accesibilă în clădire 70
... rampă de acces adecvată sau care nu au nevoie de rampă 26
... parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau care nu dispun de parcare 67
... lift sau care nu au mai mult de un nivel 38
... ghișee/birouri de secretariat destinate accesului public în care cel puțin un ghișeu
14
este accesibilizat
... cel puțin un grup sanitar accesibilizat 22
415
Anexe
Anexă 9. Sănătate
Anexă-Tabel 50: Procentul persoanelor care apreciază starea lor de sănătate ca
bună sau foarte bună, 2017/2018 (procent)
Persoane...
Fără dizabilități Cu dizabilități
Vârstă 16-34 98 76
35-49 94 59
50-64 81 30
65+ 55 10
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 84 19
2017/2018 Liceu/nivel post-liceal 90 32
Studii universitare 93 52
Țările UE România 88 21
Lituania 63 5
Bulgaria 78 9
Letonia 72 9
Malta 84 10
Polonia 75 10
Ungaria 77 11
Portugalia 68 12
Croația 84 14
Cehia 80 16
Estonia 75 16
Grecia 95 17
Spania 88 17
Slovacia 89 18
Suedia 82 21
Franța 83 23
Cipru 95 25
Slovenia 84 25
Italia 89 25
Luxemburg 85 25
Belgia 91 26
Danemarca 86 28
Finlanda 86 33
Austria 92 33
Olanda 93 34
Irlanda 93 36
416
Anexe
Anexă-Tabel 51: Persoanele care au avut nevoi medicale nesatisfăcute din totalul
tuturor celor care au avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni, 2017/2018 (procent)
Persoane...
Vârstă (date 2017-2018) 16-34 (1) (14) *
35-49 1 14 44
50-64 2 17 38
65+ 4 19 39
Nivel de educație (date Gimnaziu sau mai puțin 2 22 42
2017/2018) Liceu/nivel post-liceal 1 15 34
Studii universitare (1) 10 (42)
Tipul localității (date Municipii 1 12 37
2017/2018) Orașe 2 20 41
Chintile de venit (date Cei mai săraci 20% (Q1) 2 30 55
2017/2018) Q2 2 22 42
Q3 2 19 46
Q4 2 16 30
Cei mai înstăriți 20% (Q5) 1 11 29
Țările UE România 2 18 42
Grecia 21 24 29
Estonia 13 28 29
Letonia 8 21 28
Danemarca 4 11 23
Polonia 14 16 17
Finlanda 5 12 16
Slovacia 4 9 16
Suedia 7 12 14
Bulgaria 5 8 12
Lituania 3 5 11
Slovenia 4 6 10
Irlanda 2 5 10
Croația 5 7 8
Ungaria 8 10 8
Italia 5 7 8
Belgia 2 5 7
Portugalia 2 6 7
Olanda 2 3 6
Cipru 2 2 3
Franța 4 4 3
Cehia 3 3 3
Malta 1 2 2
Luxemburg 1 1 2
Austria 0 1 2
Spania 0 1 1
417
Anexe
Anexă-Tabel 52: Motivul principal pentru care persoanele care au avut nevoie nu
au beneficiat de consultația unui medic specialist, 2017/2018 (procent)
Persoane...
Nu își permite 46 49 55
Este înscris pe o listă de așteptare 12 12 12
Distanța prea mare sau lipsa mijloacelor de
3 5 12
transport
A așteptat ca problema să se rezolve de la sine 16 17 6
Alt motiv 23 17 15
Total 100 100 100
Anexă-Tabel 53: Unități sanitare cu paturi care dispun de proceduri care să

faciliteze accesul pacienților la servicii, 2020
Procent
În Regulamentul de Organizare și Funcționare există prevederi privind acordarea
97
nediscriminatorie a asistenței medicale
Există instructaje specifice ale personalului expus manifestărilor agresive ale
87
pacienților/aparținătorilor
La nivelul spitalului este reglementată modalitatea de acordare a serviciilor medicale
86
pacienților care nu își pot da consimțământul
La nivelul spitalului există un sistem de afișare a informațiilor privind furnizorii care
82
oferă servicii medicale de Recuperare, de Îngrijiri la Domiciliu și de Îngrijiri Paliative
La nivelul spitalului există planificarea instruirilor cu privire la relația dintre pacient și
80
personal și preluarea în îngrijire a pacienților cu dizabilități sau nevoi speciale
La nivelul spitalului este reglementată modalitatea de contenționare și/sau izolare a
78
pacienților agresivi
Spitalul colaborează cu organizații de profil pentru acordarea de îngrijiri și relația cu
75
pacienții cu dizabilități și nevoi speciale
La nivelul spitalului este reglementată modalitatea de preluare și rezolvare a
70
cazurilor cu particularități psihocomportamentale și socioeconomice
Spitalul asigură, pentru copiii cu spitalizare îndelungată, facilități de educație
65
adecvată vârstei
Spitalul are parteneriat/protocol de colaborare cu servicii de asistență socială în
59
vederea asigurării continuității îngrijirilor
Particularitățile psihocomportamentale și socioeconomice ale pacientului, care pot
34
afecta rezultatul îngrijirilor medicale, sunt înscrise în Fișa de Observație
Sursa: Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).
Notă: Din totalul de 228 de unități evaluate în luna iunie 2020.
418
Anexe
Anexă 10. Participare socială

Anexă-Tabel 54: Gradul de accesibilizare al sălilor de spectacol, al muzeelor și
bibliotecilor, în funcție de itemii luați în considerare în cadrul inspecției tematice
speciale ANPIS, 2020
Săli de spectacol Muzee și Biblioteci

Număr Procent Număr Procent
Cu rampe care nu sunt adecvate din total instituții
41* 39.0 46** 26.4
care ar trebui să aibă rampe
Care nu au rampe deși ar trebui să aibă rampe 19* 18.1 68** 39.1
Cu uși de intrare neadaptate 8 6.3 23 11.6
Cu puncte de control neadaptate 20 18.7
Cu coridoare neaccesibilizate 5 3.9 10 4.0
Cu grupuri sanitare neadaptate 87 68.5*** 153 76.9****
Cu ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat 1 1.8*** 5 4.5****
Fără ascensor/platformă/trotuar rulant 35 63.6 63 56.8
Fără locuri rezervate pentru persoane cu dizabilități 78 61.4 122 61.3
Fără locuri de parcare adaptate 87 68.5
Fără sisteme de avertizare vizuale și sonore 79 62.2 133 66.8
Fără suprafețe de avertizare tactilo-vizuale 90 70.9 160 80.4
Cu ghișee de informații neadaptate 12 9.4 24 12.1
Fără pictograme 74 58.3 139 69.8
Fără panouri de informații 13 10.2 29 14.6
Fără interpret mimico-gestual 173 86.9
Fără cărți în format adaptat 54 27.1
Număr total entități cu cel puțin o problemă de
122 197
accesibilitate
Număr total instituții inspectate 127 199
Notă: * Numărul de săli de spectacol care ar avea nevoie de rampe în vederea accesului în clădire = 105. **
Numărul de muzee și biblioteci care ar avea nevoie de rampe în vederea accesului în clădire = 174. *** Numărul
de săli de spectacol care ar avea nevoie de ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat = 55. **** Numărul de
muzee și biblioteci care ar avea nevoie de ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat = 111.
Anexă-Tabel 55: Proporția de persoane care activează în cel puțin o organizație

sau altă formă de asociere ca membru sau voluntar, în funcție de dizabilități
(procent)
Persoane... Urban Rural Femei Bărbați

Fără dizabilități 21 15 16 21
Cu unele dizabilități 13 8 10 12
Cu dizabilități severe 10 4 7 9
419
Anexe
Anexă-Tabel 56: Proporția de persoane care activează în cel puțin o organizație

sau altă formă de asociere, pe tipuri de organizații, în funcție de dizabilități
(procent)
Persoane...
Partid politic 5 2 2
Organizații cu profil educațional, cultural 3 2 1
Organizați cu profil sportiv sau de recreere 4 1 0
Organizații profesionale sau de afaceri (sindicat,
5 1 1
patronat etc.)
Organizații cu profil social (umanitare/caritabile,
5 2 2
civice)
Organizații ecologice 3 1 1
Grup de inițiativă locală 3 1 1
Asociație de proprietari/locatari 5 3 2
Asociație a persoanelor cu dizabilități 1 1 2
Anexă-Tabel 57: Număr și procent de ONG-uri/fundații înregistrate cu activități

în beneficiul persoanelor cu dizabilități
Număr ONG-uri/ Procent ONG-uri/

fundații înregistrate fundații înregistrate
Total Urban Rural Urban Rural Total
Total 6.030 5.043 987 84 16 100
Mediu Urban 5.043 0 0 100
Rural 987 0 0 100
Statut de utilitate publică Da 25 24 1 96 4 100
Nu 6.005 5.019 986 84 16 100
Regiune de dezvoltare Nord-Est 750 612 138 82 18 100
Sud-Est 518 431 87 83 17 100
Sud-Muntenia 748 537 211 72 28 100
Sud-Vest Oltenia 316 267 49 84 16 100
Vest 569 478 91 84 16 100
Nord-Vest 903 756 147 84 16 100
Centru 843 696 147 83 17 100
București-Ilfov 1.383 1.266 117 92 8 100
420
Anexe
Număr ONG-uri/ Procent ONG-uri/

fundații înregistrate fundații înregistrate
Total Urban Rural Urban Rural Total
Județe Alba 86 74 12 86 14 100
Arad 156 130 26 83 17 100
Argeș 121 96 25 79 21 100
Bacău 163 134 29 82 18 100
Bihor 144 107 37 74 26 100
Bistrița-Năsăud 43 33 10 77 23 100
Botoșani 42 35 7 83 17 100
Brașov 216 187 29 87 13 100
Brăila 86 81 5 94 6 100
București 1.186 1.186 0 100 0 100
Buzău 55 35 20 64 36 100
Caraș-Severin 22 19 3 86 14 100
Călărași 55 39 16 71 29 100
Cluj 431 369 62 86 14 100
Constanța 177 150 27 85 15 100
Covasna 53 36 17 68 32 100
Dâmbovița 282 189 93 67 33 100
Dolj 136 120 16 88 12 100
Galați 115 99 16 86 14 100
Giurgiu 37 23 14 62 38 100
Gorj 46 39 7 85 15 100
Harghita 120 93 27 78 23 100
Hunedoara 121 113 8 93 7 100
Ialomița 28 24 4 86 14 100
Iași 291 247 44 85 15 100
Ilfov 197 80 117 41 59 100
Maramureș 170 148 22 87 13 100
Mehedinți 17 15 2 88 12 100
Mureș 204 157 47 77 23 100
Neamț 60 51 9 85 15 100
Olt 29 21 8 72 28 100
Prahova 177 126 51 71 29 100
Satu Mare 38 33 5 87 13 100
Sălaj 77 66 11 86 14 100
Sibiu 164 149 15 91 9 100
Suceava 158 113 45 72 28 100
Teleorman 48 40 8 83 17 100
Timiș 270 216 54 80 20 100
Tulcea 36 28 8 78 22 100
Vaslui 36 32 4 89 11 100
Vâlcea 88 72 16 82 18 100
Vrancea 49 38 11 78 22 100
Sursa: Calcule făcute de Banca Mondială pe date conform secțiunii „Scopul” din Registrul Național ONG.
421
Anexe
Anexă 11. Implementarea CDPD și monitorizarea

respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități
Anexă-Tabel 58: Număr de sesizări legate de dizabilitate făcute, soluționate și
amenzi acordate, 2019
Număr de sesizări
Soluționate Număr de
cu „încălcări amenzi
Total Soluționate
ale
drepturilor”
Total 96 88 18 5
Discriminare privind accesul la educație 17 16 5 2
Discriminare privind accesul la servicii de sănătate
4 4 1 0
publică
Discriminare privind accesul pe piața muncii 12 11 3 0
Discriminare privind exercitarea dreptului de vot 0 0 0 0
Discriminare privind accesul la cultură 0 0 0 0
Discriminare privind accesarea serviciilor publice
23 20 4 0
administrative
Discriminare privind serviciile publice juridice 2 2 0 0
Discriminare privind accesul la serviciile bancare 0 0 0 0
Discriminare privind accesul la servicii sociale în
0 0 0 0
comunitate destinate persoanelor cu dizabilități
Discriminare privind accesul la locuire 3 3 1 1
Discriminare privind accesul la serviciile de transport
5 4 1 1
public
Discriminare privind accesul la locuri publice 10 9 2 1
Alt domeniu 4 4 0 0
Sursa: CNCD.
Anexă-Tabel 59: Unități de tip rezidențial vizitate de Mecanismul Național de

Prevenire și Consiliul de Monitorizare, 2019
Mecanismul Național Consiliul de
de Prevenire a Torturii Monitorizare
Centre de tip rezidențial publice 37 80
Centre de tip rezidențial private 6 3
Spitale de psihiatrie 9 4
Secții de psihiatrie 0
Unități medico-sociale 1
Penitenciare 10
Aresturi ale poliției 11
Centre pentru azilanți și refugiați 5
Total
Sursa: Mecanismul Național de Prevenire a Torturii (Avocatul Poporului) și Consiliul de Monitorizare.
422
Anexe
Anexă-Tabel 60: Recomandări realizate de Mecanismul Național de Prevenire în

urma vizitelor de monitorizare, 2019
Număr cazuri
Număr total de instituții vizitate 53
Tip recomandări
Să se organizeze sesiuni de instruire a personalului cu privire la
recunoașterea situațiilor și formelor de tortură și a tratamentelor crude, 22
inumane sau degradante
Să se organizeze sesiuni de informare a rezidenților privind protecția lor
împotriva formelor de tortură, tratamente crude, inumane sau degradante 11
(recunoaștere și sesizarea situațiilor)
Să se organizeze sesiuni de instruire a personalului în tehnici de de-escaldare
17
ca alternativă la izolare și contenționare (fizică, mecanică sau chimică)
Dezvoltarea unei proceduri de evaluare a factorilor declanșatori și a celor
care ar putea calma o situație de criză, pentru a determina metodele de 8
intervenție preferate de rezident în situații de criză
Să fie înregistrate cazurile de izolare și contenționare (tip, durată etc.) și
raportate conducerii instituției respective, precum și oricărei instituții externe 11
relevante
Dezvoltarea de proceduri clare pentru asigurarea consimțământului
persoanei cu dizabilități la orice fel de tratament medical, inclusiv terapia
6
electroconvulsivantă, cât și la tratamentele și procedurile ireversibile, cum ar
fi psihochirurgia, avorturile și sterilizările
Să se asigure accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la mecanismele
de plângere, cum ar fi Avocatul Poporului, Consiliul de Monitorizare, ONG-
2
uri, inclusiv prin informarea rezidenților despre utilizarea acestora în format
accesibil
Să fie asigurat accesul persoanelor cu dizabilități la persoane de sprijin/
reprezentanți (de exemplu, pentru pacienții de psihiatrie există opțiunea
reprezentantului convențional) care să îi informeze pe rezidenți de drepturile
3
lor și să îi sprijine în exercitarea acestora, inclusiv prin sprijinirea lor în
procesul de obținere a unui remediu efectiv dacă au fost supuși torturii,
tratamentelor crude, inumane sau degradante
Să se sesizeze Procurorul dacă se constată mărci traumatice și prezentarea
1
în vederea examinării medico-legale
Anunțarea organelor abilitate de către centru unde există suspiciunea unui
1
fapt penal
Completarea registrului de evidență a cazurilor de tortură și tratamente
crude, inumane sau degradante și a Registrului de consemnare a situațiilor 3
de abuz, neglijare, exploatare și discriminare săvârșite asupra beneficiarului
Actualizarea formularului de consimțământ în conformitate cu Anexa nr. 1 a
2
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 488/2016
Întocmirea unui Registru de evenimente/incidente deosebite în care să fie
consemnate orice agresiuni sau auto-agresiuni, în paralel cu asigurarea
unei monitorizări continue a acestor rezidenți de către psiholog și furnizarea 2
intervenției de specialitate necesară pentru detectarea și reducerea unor
astfel de comportamente negative
Amenajarea unor dotări pentru persoanele cu dizabilități motorii pe holuri și
la grupurile sanitare (de exemplu, căi de acces, rampă, lift, elevator, bare de 13
sprijin, scaune de toaletă speciale sau covorașe antiderapante la dușuri)
Întocmirea unui registru special al mărcilor traumatice sau al semnelor fizice
și de rele tratamente sau al semnelor fizice și de rele tratamente/abuzuri 4
sau tortură
423
Anexe
Număr cazuri
În spitale de psihiatrie, cazarea pacienților în saloanele de supraveghere/
siguranță din imediata vecinătate a cabinetelor medicale permite
supravegherea permanentă de către personalul medical și intervenția 2
promptă a acestora la nevoie în același timp cu respectarea dreptului lor
fundamental la viață privată
Furnizarea de pregătire profesională continuă personalului medical, în
3
concordanță cu prevederile CDPD
Eliminarea interdicției dreptului pacienților cazați în camerele de siguranță
de a rămâne în posesia telefoanele mobile personale și explorarea
1
posibilității de a instala un telefon fix care să fie utilizat de pacienți în condiții
de confidențialitate
Sursa: Mecanismul Național de Prevenire a Torturii.
424
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional
Capacitate Administrativă 2014-2020
Titlul proiectului: „Consolidarea mecanismului de coordonare a implementării
Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”
Codul proiectului: SIPOCA 619/MySMIS 127534
Denumirea beneficiarului: Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități, Copii și Adopții
Data publicării: Septembrie 2021
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii
Europene sau a Guvernului României.
Material distribuit gratuit

Diagnoza Situatiei Persoanelor Cu Dizabilitati in Romania

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diagnoza Situatiei Persoanelor Cu Dizabilitati in Romania

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diagnoza situației

Acest raport este disponibil și în format tipărit: ISBN 978-973-0-35208-5 (limba

Prezentul raport a fost transmis către Autoritatea Naţională pentru Drepturile

„Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România” este elaborată în cadrul

62 2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

163 4. Protecție socială

190 5. Servicii sociale și viață independentă

298 8. Participare socială

332 9. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor

ADR Autoritatea pentru Digitalizarea României

Ce este acest raport și ce își propune el?

Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt deﬁnite de

asemenea majorității statelor lumii, România s-a

Pentru a dezvolta o strategie eﬁcientă este necesară înțelegerea problemelor și

Câte persoane cu dizabilități sunt în România și cine sunt ele?

16-49 ani 20%

21% 14% 13%

Conform statisticilor oﬁciale, în 2020 existau:

Unele persoane au și certiﬁcat de handicap și pensie de

Care sunt principalele probleme ale persoanelor

Procentul persoanelor care...

Problemele persoanelor cu dizabilități sunt prezentate în 9 capitole:

2 Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

5 Servicii sociale și viață independentă

9 Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu

Cum a fost pregătit acest raport?

Date de la peste 30 de instituții ale statului. Multe date au fost

Date dintr-un sondaj național cu persoane cu dizabilități și cu

860 245 232 964 860

Date colectate prin intermediul a 583 interviuri realizate la

Situația persoanelor cu dizabilități din România (procent)

Rata neocupării** Rata deprivării materiale severe**

Procentul persoanelor care se simt singure tot timpul

Fără dizabilități Cu unele dizabilități Cu dizabilități severe

metodologiei și instrumentele de cercetare. În coordonare cu ANDPDCA, problemele

(iii) analiza cauzelor problemelor din perspectiva cadrului strategic, legislativ,

Ce drepturi au persoanele cu dizabilități?

Accesibilitatea mediului înconjurător reprezintă baza participării depline a

Accesul la mediul ﬁzic Accesul la informație Accesul la comunicare

Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă

Persoanele cu dizabilități pot ﬁ expuse,

Care sunt principalele probleme privind accesibilitatea în România?

1 Accesul limitat la mediul ﬁzic

Definițiile termenilor cheie privind accesibilitatea

Acest raport abordează accesibilitatea dintr-o perspectivă de analiză integrată

Astfel, problemele principale abordate în această secțiune sunt:

3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la transport;

4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare.

1.1 Accesul limitat la mediul ﬁzic

Ce drepturi au persoanele cu dizabilități?

Care este situația în România?

Procentul persoanelor care...

Dintr-un număr de 1.442 instituții veriﬁcate pentru acest

17% 89% 80% 88%

De ce există această problemă?

Care sunt lucrurile cele mai importante care ar trebui schimbate?

1.1 Accesul limitat la mediul fizic

Accesul fizic la instituțiile destinate publicului pe parcursul lunii anterioare

Sursa: Ancheta Băncii Mondiale cu persoane cu și fără dizabilități (2020).

Persoanele cu dizabilități au dificultăți semnificative în accesarea propriilor

Persoane cu și fără dizabilități care au avut în ultima lună dificultăți de acces

la locuința proprie (procent) %

Cu dizabilități severe 42% 20% 19% 15%

Rata neocupării Rata deprivării materiale severe