Protecția copiilor migranți

Copiii în migraţie din România:

Analiză de situaţie
Titlu: Copiii în migrație din România :
Analiza copiilor care migrează

Acest studiu a fost realizat cu sprijinul financiar al Programului Daphne al Uniunii Europene și
al Fundației Oak.

Conținutul acestui studiu se află sub totala responsabilitate a partenerilor proiectului Mario și
nu se poate considera că reflectă punctul de vedere al Comisiei Europene sau al Fundației Oak.

Foto: © Consiliul Consultativ de Tineri - Proiect Mario &

Ștefania Mircea
Copiii în migraţie din România:

Analiză de situaţie

2014, Bucureşti

Autori: Roxana GIRIP şi Camelia OLARU-RAITA

Terre des hommes – Proiect Mario

Copiii în migraţie din România: Analiză de situaţie

“Când priveşti pe fereastră, vezi o lume perfectă. Când ieşi în lume, este imposibil să nu realizezi că nu există
nimic perfect în această lume. Îndată descoperi că lumea reală te-a acoperit şi te-a orbit ca să nu vezi adevărul.
Apoi afli că în cel mai fericit caz tu eşti doar o statistică. Nu te poţi baza pe nimeni decât pe tine însuţi/ însăţi şi
deseori oamenii nu te iau în calcul. Eşti persoana drăguţă, invizibilă, care îşi ia locul la birou în fiecare zi. Dar este
locul meu şi este important să fac ca fiecare zi să conteze. Doar gândind astfel, pot trece la următorul pas în viaţa
mea. Mâine este o altă zi. Poate mâine este o zi mai bună, deoarece nu voi renunţa la speranţele mele şi voi
continua să cred în şansele mele!”
Interviu cu S., băiat, 17 Constanţa

D E C L A R A ŢI I D E R E C U N OŞ TI N Ţ Ă

Acest raport a fost întreprins cu sprijinul şi dedicarea Terre des hommes şi Salvaţi Copiii România, organizaţii
dedicate copiilor şi misiunilor lor în interesul copiilor. Aceste organizaţii au oferit cercetătorilor sprijin pe parcursul
procesului de analiză de situaţie şi au uşurat accesul la părţi interesate cheie şi la copii care au trăit direct sau
indirect experienţa migrării şi/ sau au manifestat vulnerabilităţi care îi pot conduce la alegerea migrării ca o soluţie
la problemele cu care se confruntă.
În plus, echipa de cercetare ar dori să mulţumească Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
din Constanţa, Iaşi şi Timişoara care au dedicat resurse şi eforturi consistente şi au alocat o parte din timpul lor
cercetării. Am dori de asemenea să recunoaştem că, ţinând cont de perioada scurtă de informare, întreaga echipă
de management şi întregul personal al acestor organizaţii au răspuns la timp şi generos la primirea informării că
regiunea lor a fost selectată pentru analiza în detaliu a fenomenului copiilor în migraţie.
Această cercetare nu ar fi putut fi finalizată fără contribuţia şi sprijinul esenţial al fiecărui specialist care a participat
la grupele-eşantion de discuţii şi interviurile care reprezintă o gamă largă de părţi interesate inclusiv organizaţii de
stat şi non-guvernamentale. Informaţiile din experienţa lor de lucru în legătură cu problemele copiilor în migraţie au
fost critice pentru aspectele învăţate cuprinse în acest raport.
Aprecierea noastră profundă şi sinceră se adresează în mod special tuturor copiilor care au participat la discuţiile
deschise şi părinţilor acestora lor pentru consimţământ şi sprijin. Toţi au depus eforturi substanţiale şi au renunţat
la timpul lor pentru împărtăşirea experienţelor de viaţă, viziunilor, emoţiilor şi percepţiei. Contribuţia lor ce nu poate
fi măsurată este un ingredient critic pentru lumea adultă, inclusiv specialişti, politicieni, mass-media, alte părţi
interesate pentru a înţelege mai bine nevoile şi dorinţele copiilor noştri şi impactul mişcării în viaţa şi speranţele lor.
CUPRINS

DECLARAŢII DE RECUNOŞTINŢĂ ................................................................................... 2

1. INTRODUCERE ............................................................................................................ 4
1.1. SCOP ŞI OBIECTIVE ............................................................................. 4
1.2. PREZENTARE METODOLOGICĂ ........................................................... 4
1.2.1. PRINCIPII DE DIRECŢIE ................................................................................ 4
1.2.2. PROCES DE CERCETARE ............................................................................ 5
1.2.3. SONDAJ .......................................................................................................... 6
1.2.4. CONSIDERAŢII SPECIALE............................................................................. 7
1.2.5. ANALIZA DATELOR........................................................................................ 8
1.3.PROVOCĂRI ŞI LIMITĂRI ....................................................................... 9

2. ÎNŢELEGEREA CONTEXTULUI NAŢIONAL.............................................................. 10

2.1. O REALITATE CU PROVOCĂRI ........................................................... 10
2.2. COPII INVIZIBILI SUB RISC ................................................................. 11
2.3. PREZENTARE GENERALĂ A CADRULUI DE PROTECŢIE A COPIILOR 11
2.4. CADRUL INSTITUŢIONAL .................................................................... 13

3. CONSTATĂRI PRINCIPALE ....................................................................................... 16

3.1. DEFINIŢII OPERAŢIONALE ŞI BAZE CONCEPTUALE .......................... 16
3.2. MAGNITUDINEA COPIILOR ÎN MIGRAŢIUNE ÎN ROMANIA ................... 17
3.3. COPIII ÎN MIGRAŢIE ÎN ROMANIA: IMAGINEA DE EMERGENŢĂ .......... 27
3.4. NEVOI, RISCURI, VULNERABILITĂŢI ŞI IMPACTUL MIŞCĂRII .............. 30
3.5. CADRUL LEGISLATIV ŞI POLITIC ÎN PRACTICĂ .................................. 32
3.6. PROGRAME, SERVICII ŞI STANDARDE ............................................... 33
3.6.1. ACCESSIBILITATE........................................................................................ 33
3.6.2. CAPACITATEA SISTEMULUI........................................................................ 38

4. LECŢII ÎNVĂŢATE ........................................................................................................ 44

5. RECOMANDĂRI PRINCIPALE ..................................................................................... 46

1. INTRODUCERE
Această analiză de situaţie a fost inaugurată de Fundaţia Terre des hommes România în contextul
Proiectului Mario, o acţiune comună pentru a proteja copiii migratori din Europa Centrală şi de Sud-Est
de abuz, exploatare şi trafic în Europa. Acest studiu a fost proiectat ca un exerciţiu preliminar pentru a
informa şi a direcţiona munca şi eforturile partenerilor proiectului Mario şi părţilor interesate private şi
publice-cheie şi a dezvolta recomandările bazate pe dovezi pentru a aborda eficient preocupările în ceea
ce priveşte protecţia copilului oferind provocări copiilor în migraţie în timpul călătoriei lor din ţara de
origine către ţara de destinaţie.

1.1. SCOP ŞI OBIECTIVE

Analiza de situaţie are ca scop informarea muncii şi eforturilor partenerilor proiectului Mario prin
evaluarea sistemului existent de protecţie a copilului în România şi a capacităţii sale de a identifica şi
răspunde nevoilor copiilor în migraţie, cu concentrare specifică pe accesibilitate şi includere şi pro-
activitate. Obiectivul pentru realizarea unei analize dintr-o perspectivă de accesibilitate şi includere a
fost furnizarea partenerilor proiectului Mario de indicaţii asupra următoarelor:
• Magnitudinea fenomenului copiilor în migraţie în România;
• Percepţiile şi viziunile copiilor asupra modului în care mişcarea le-a afectat sau ar putea să le
afecteze viaţa;
• Dacă sistemul actual de protecţie a copilului este sau nu capabil să identifice şi să răspundă la
nevoile copiilor în migraţie/ sau ale acelora care sunt sub risc de migrare nesigură;
• Dacă sistemul este sau nu sigur şi include copiii în mişcare sau sub riscul de migrare nesigură;
• Disponibilitatea diverselor tipuri de servicii în teritoriu;
• Cunoaşterea şi înţelegerea serviciilor disponibile; şi
• Obstacolele legale, administrative şi practice cu care se confruntă copiii în migraţie pentru
accesarea serviciilor.

O analiză dintr-o perspectivă pro-activă încearcă să ofere partenerilor proiectului Mario indicaţii despre:
• Structuri, unelte şi metode în sistemul de protecţie a copilului care permit specialiştilor să prevină
copiii în migraţie de la a fi neglijaţi, abuzaţi şi exploataţi;
• Sisteme şi procese pentru asigurarea colectării datelor, monitorizării şi utilizării informaţiilor/
datelor pentru a asista la dezvoltarea politicii şi intervenţii;
• Resurse disponibile în sistemul de protecţie a copilului şi rolul ONG –urilor; şi
• Mecanismele ambelor ONG-uri şi agenţii de stat pentru determinarea şi răspunderea la nevoile
de servicii ale copiilor în migraţie în comunitate.

În general, analiza de situaţie intenţionează să contribuie la identificarea problemelor sistematice care

pot solicita schimbări de politică şi/ sau practică prin sublinierea punctelor tari şi provocărilor întâlnite de
diverse părţi interesate în efortul lor de a stabili priorităţile pentru acţiunea de a îmbunătăţi capacitatea
sistemului de a găsi soluţii optime la o gamă largă de probleme care afectează copiii în migraţie.

1.2. PREZENTARE METODOLOGICĂ

1.2.1. PRINCIPII DE DIRECŢIE

În realizarea analizei de situaţie, echipa de cercetare a fost condusă de consideraţiile metodologice

pentru cercetarea şi consultanţa copilului dezvoltate de specialiştii proiectului Mario.
În general, această evaluare a fost îndrumată de principiul intereselor copilului. Întrucât se aştepta
realizarea acestei analize de situaţie într-un mod participativ al copilului, membrii echipei de cercetare au
încercat pe cât au putut mai bine, prin abilităţile lor, să dezvolte unelte pentru a reflecta principiile
participative ale copilului (ex. întrebări prietenoase pentru copil şi tehnici de interviu). Atât echipa de
cercetare cât şi cei doi parteneri din proiectul Mario (şi anume, Fundaţia Terre des hommes şi Salvaţi
Copiii România) au luat cu atenţie în considerare selectarea canalelor potrivite pentru a ajunge la copii
precum şi identificarea facilităţilor prietenoase pentru copii pentru a realiza interviuri şi grupuri de discuţii.
4
 1.2. Prezentare metodologică

Copiii România) au luat cu atenţie în considerare selectarea canalelor potrivite pentru a ajunge la copii
precum şi identificarea facilităţilor prietenoase pentru copii pentru a realiza interviuri şi grupuri de discuţii.
Membrii echipei de cercetare au fost instruiţi în cercetare etică şi sensibilă la copil şi au oferit o atenţie
deosebită la a asigura confidenţialitatea datelor şi a respecta intimitatea respondenţilor. În cursul acestei
cercetări, copiii care au participat la discuţii deschise nu au dezvăluit informaţii necunoscute asociate cu
circumstanţele lor specifice care implică abuzul de copii sau expunerea serioasă la anumite riscuri şi
pericole care ar fi cerut dezvăluiri şi ar fi putut compromite principiile de confidenţialitate şi anonimat.

1.2.2. PROCES DE CERCETARE

Echipa de cercetare a urmat procesul de cercetare identificat în cadrul Proiectului Mario incluzând o
analiză de birou şi activităţi pe teren (incluzând interviuri şi discuţii de grup cu copii, părţi interesate)
descrise în secţiunea de mai jos.
Stadiul de analiză la birou a inclus verificarea şi analiza informaţiilor existente şi disponibile, inclusiv
rapoarte de cercetare şi evaluare, articole şi studii publicate în gazete academice sau de către instituţii
relevante (ex. IOM, ILO, UNCHR, UNICEF, Salvaţi copiii, Terre des hommes etc.), materiale de
prezentare, rapoarte de proiect, ghiduri, manuale, rapoarte pentru cele mai bune practici, legislaţie
relevantă internaţională, europeană şi română, politici şi strategii, date Eurostat şi rapoarte ale
activităţilor Comitetului de Consultanţă a Copilului (şi anume Proiectul Mario, România).
Ar trebui reţinut faptul că echipa de cercetare a avut acces limitat la statistici relevante şi date cantitative
care ar putea da informaţii despre o analiză a situaţiei copiilor în migraţie de la sfârşitul anului 2013.
Terre des hommes, în numele echipei de cercetare, a depus scrisori la 34 de părţi interesate implicate
(24 instituţii/ autorităţi publice, 8 ONG-uri, 2 corpuri internaţionale: IOM şi UNHCR) cu solicitarea de
acces la rapoarte şi statistici importante legate de copiii în migraţie pentru a da informaţii despre
dezvoltarea de linii specifice de întrebări pentru interviuri şi grupuri de discuţii. Dintre toate cele 34 de
părţi interesate, doar Inspectoratul General pentru Imigrări ne-a furnizat statistici relevante ţinând cont de
scopul acestui studiu. Părţile interesate abordate includ pe următorii:
• Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi,
• Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi,
• Generaţia Tânără România,
• Satele Copiilor SOS,
• Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Departamentul de Protecţie
a Copilului,
• Fundaţia Alternative Sociale,
• Ministerul Educaţiei,
• Fundaţia PARADA,
• Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Poliţiei
Române de Frontieră,
• Institutul Naţional de Statistică,
• Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil – Bucureşti.

Activităţile de pe teren (cercetare empirică) au inclus colectarea de date calitative prin interviuri semi-
structurate şi discuţii cu grupuri în cinci situaţii cu:
• 74 de specialişti reprezentând organizaţii publice şi private implicate direct sau indirect în furnizarea
de servicii pentru copiii în migraţie şi familiile lor, precum şi în elaborarea politicii şi apărare în acest
domeniu al protecţiei copilului.
• 63 de copii între 12 şi 18 ani care aparţin unuia dintre următoarele sub-grupuri:
o Copil migrator (ex. fugit de acasă, cu părinţii sau neînsoţit în România, în Europa sau într-un stat
terţ);
o Copil în afara unui mediu protector (ex. copii de pe stradă);
o Copil vulnerabil/ sub risc (ex. care trăieşte în sărăcie sau comunităţi sărace, populaţie romă, copii
expuşi la violenţă domestică, abuzaţi fizic şi/ sau sexual; răpiţi);
o Copil care a trăit în străinătate mai mult de 3 luni şi s-a întors în România;
o Copil care solicită azil; şi
o Copil implicat în trafic.

5
1. INTRODUCERE

În plus, discuţiile deschise purtate cu copiii-membri ai Comitetului de Consultanţă a Copilului (Proiectul

Mario, România) au oferit informaţii despre dezvoltarea de unelte precum şi despre analiza
descoperirilor şi furnizarea de recomandări principale accentuate în acest raport.

1.2.3. SONDAJ

Cercetătorii au utilizat o convenienţă sau o abordare oportunistă a sondajului. În timp ce tehnica de

sondaj de convenienţă este în mod general disputată de mulţi cercetători, aceasta este considerată o
abordare acceptabilă când utilizează un design calitativ. Întrucât generalizarea nu a fost punctul principal
al descoperirilor de cercetare, cercetătorii s-au simţit confortabil să utilizeze tehnica de sondaj.

Selectarea locaţiilor de cercetare

Locaţiile de cercetare au fost selectate într-un mod mai sistematic luând în considerare nivelul de judeţ,
unul dintre cele trei nivele ierarhice ale organizării administrativ teritoriale în România. Nivelul de judeţ
este reprezentat de 42 de judeţe şi Municipiul Bucureşti. Astfel o locaţie de cercetare este reprezentată
de un judeţ din România selectat pentru realizarea cercetării empirice în conformitate cu metodologia
pre-stabilită în cadrul Proiectului Mario. Echipa de cercetare a promovat următoarele criterii pentru
selectarea locaţiilor de cercetare în acest studiu:

• Vizibilitatea diverşilor copii în migraţie (ex. magnitudinea fenomenului, disponibilitatea de servicii

şi programe etc): Locaţiile de cercetare au fost selectate luând în considerare descoperirile din
documentaţia existentă (ex. rapoarte de cercetare, rapoarte de stat, rapoarte de program şi
declaraţii pe probleme politice), schiţând statistici relevante pentru copii în situaţia de migrare în
România şi răspunsuri semnificative ale organizaţiilor de stat şi non-guvernamentale pentru a se
adresa nevoilor a diverşi copii sub risc examinaţi de diverse organizaţii, inclusiv Salvaţi Copiii
România, Terre des Hommes, Romani Criss, Alternative Sociale, UNICEF România, ILO/IPEC,
Grupul de Specialişti împotriva Traficului de Persoane şi Departamentul de Protecţia Copilului,
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
• Implicarea anterioară a unui judeţ în studii similare: Dacă un anume judeţ a întreprins un studiu
similar pe o temă relevantă pentru copiii în migraţie, atunci am inclus acel judeţ pe lista scurtă.
• Prioritatea pentru analiza copiilor în migraţie: Dacă judeţul nu a întreprins un studiu similar, iar
descoperirile de la analizele de la birou sugerează un număr semnificativ de copii sub risc în acel
judeţ sau o problemă bine definită care este o reflectare a modului în care copiii din acea zonă au
fost afectaţi de migraţie atunci acel judeţ a fost inclus pe lista scurtă.
• Utilizarea eficientă a finanţării cercetării: Pentru a asigura cea mai bună utilizare a finanţării
alocate pentru realizarea analizei de situaţie (şi anume fonduri pentru deplasare), echipa de
cercetare a luat de asemenea în considerare distanţele geografice vizavi de capitala României
(Bucureşti) şi implicaţiile lor pentru timpul de călătorie.
• Reţelele stabilite şi/ sau relaţiile anterioare: În selectarea locaţiilor, cercetătorii au luat în
considerare reţelele profesionale personale precum şi infrastructura organizaţională şi parteneriatele
ambelor organizaţii, Salvaţi Copiii România şi Terre des hommes România, cele două organizaţii
care conduc implementarea Proiectului Mario în România, inclusiv aceasta analiză de situaţie. Când
cel puţin unul dintre cele două ONG-uri partenere a fost implicat activ într-un judeţ inclus pe lista
scurtă (ex. o filială sau implementarea unui program), un factor important a fost reprezentat de
creşterea contribuţiei, sprijinului şi participării părţilor interesate în acest studiu.

Prin utilizarea acestui proces compus din mai mulţi paşi, echipa de cercetare a utilizat aceste criterii
pentru a stabili o listă scurtă ce a inclus opt (8) din 42 de judeţe. Pe baza oportunităţilor şi
constrângerilor rezultate din considerarea tuturor criteriilor, echipa a propus o ordine de preferinţă a opt
judeţe pe lista scurtă şi a depus acea listă către Terre des hommes România pentru analiză şi aprobare
finală.
Selectarea locaţiilor de cercetare a fost de asemenea informată de descoperirile critice a două studii
importante, care accentuează că minorii sub trafic şi/ sau neînsoţiţi provin în principal din regiunile de
Sud (Călăraşi şi Craiova), zonele estice (Galaţi şi Iaşi) şi Bucureşti (ILO/ IPET, 20031; Terre des

1
ILO/IPEC. Evaluare rapidă a traficului de copii pentru exploatare prin muncă şi sexuală în România 2003. Disponibil pe www.ilo.org;
6
 1.2. Prezentare metodologică

hommes, 20072). Ca rezultat, următoarele cinci judeţe au fost selectate ca locaţii de cercetare pentru
acest studiu:
• Iaşi (Regiunea nord-estică),
• Constanţa (Regiunea sud-estică),
• Dolj (Regiunea sud-vestică),
• Bucureşti (Sud-est), şi
• Timiş (Regiunea vestică).

Selectarea copiilor
Filialele Salvaţi copiii active în locaţiile selectate au fost singurele responsabile pentru selectarea copiilor
care au participat la studiul din Constanţa, Iaşi şi Timiş. În Bucureşti, ambii parteneri de proiect (Fundaţia
Terre des hommes şi Salvaţi Copiii) au condus procesul de selectare a copiilor care au participat la
interviuri cu sprijin din partea Fundaţiei PARADA şi Asociaţiei pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative
pentru Educaţie şi Reintegrare (ADPARE) Bucureşti. În Dolj, participarea copiilor la studiu a fost uşurată
de Fundaţia Terre des hommes, cu sprijinul Direcţiei locale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Copiii selectaţi să participe la procesul de colectarea a datelor prin interviuri şi discuţii de grup au fost
selectaţi pe baza următoarelor consideraţii:
• Copiii au fost uşor accesibili şi doritori să participe la discuţiile deschise.
• Experienţele lor de viaţă au fost relevante punctului de concentrare a acestui studiu.
• Copilul demonstrează un nivel satisfăcător de dezvoltare care va permite copilului să îşi exprime
viziuni şi opinii personale.
• Există o relaţie pozitivă între cel care lucrează la caz, copil şi părinţi. În lumina acestui criteriu, a fost
un fel de asigurare că părinţii copiilor care au fost stabiliţi să fie incluşi în sondaj dădeau cel mai
probabil permisiunea pentru participarea copilului lor la proces.
• Părintele (părinţii)/ tutorele legal doreşte să ofere consimţământul în scris pentru participarea
copilului la grupul de discuţii sau discuţiile din interviu.

Stabilirea contactului cu copiii s-a dovedit dificilă. Fără sprijinul corespunzător din partea tuturor
organizaţiilor non-guvernamentale implicate în procesul de selecţie, ar fi fost o foarte mare provocare să
ajungem şi să identificăm copiii care să participe la interviuri şi la grupurile de discuţii.
Organizaţiile implicate în recrutarea copiilor care au participat la cercetare au explicat într-un mod
prietenos atât copilului cât şi părintelui (părinţilor) lui scopul studiului, importanţa participării lor şi ce se
aşteaptă de la ei. Când unii dintre copiii identificaţi şi/ sau părinţii lor nu şi-au exprimat dorinţa şi/ sau au
spus că nu se simt confortabil să participe, opinia lor a fost respectată şi li s-a oferit timp suplimentar de
gândire şi de luare a deciziei finale. Ca în toate cazurile, li s-a spus că sunt liberi să îşi retragă
consimţământul în orice moment în timpul interviului sau grupurilor de discuţii şi că deciziile lor nu vor
afecta relaţia cu organizaţiile lor şi/ sau asistentul social al lor. Când au comunicat clar refuzul, nu s-a
făcut nicio acţiune ulterioară care să le influenţeze decizia.

Selectarea părţilor interesate

Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în cele cinci judeţe selectate cu informaţii de la Terre
des hommes, Salvaţi copiii şi echipa de cercetare au identificat părţi interesate relevante şi le-au invitat
să participe la acest studiu. Părţile interesate adulte care au participat la interviuri sau la grupurile de
discuţii reflectă o intersectare diversificată a comunităţii relevante de practică, inclusiv reprezentarea din
partea protecţiei copilului (şi anume asistenţi sociali, psihologi, directori senior, factori de decizie politică,
supraveghetori), poliţie, îngrijire medicală, directori senior din inspectorate şcolare, profesori, academie,
personal din organizaţii non-guvernamentale şi alte servicii comunitare.

1.2.4. CONSIDERAŢII SPECIALE

Utilizarea interpretului
În trei situaţii, interviul a fost realizat printr-un interpret (ex. turcă-română, ucraineană – română şi romă -
română) care a fost acceptat de respondent (şi anume membrul familiei, ca de exemplu fratele, mama)

2
Terre des hommes. (2007). O nouă investigaţie asupra traficului de copii români în Spania. Accesat de pe http://tdh-
childprotection.org/content/view/34/

7
1. INTRODUCERE

având în vedere că acei copii nu înţelegeau întrebările în limba română sau nu se simţeau confortabil să
răspundă în limba română.

Înregistrarea audio a discuţiilor

Unele dintre discuţii au fost înregistrate audio când participanţii şi-au exprimat în mod clar
consimţământul. Înregistrările audio sunt disponibile după cum urmează:
• Bucureşti (şi anume două grupuri de discuţii cu părţi interesate şi grupul de discuţii cu copiii),
• Iaşi (şi anume grup de discuţii cu copiii),
• Dolj (şi anume ambele grupuri de discuţii cu copiii şi părţile interesate, două interviuri cu părţi
interesate) şi
• Timiş (şi anume grup de discuţii al părţii interesate).

Când cercetătorii au solicitat consimţământul explicit pentru înregistrări audio, aceştia au accentuat
faptul că înregistrările sunt doar pentru studiu. Totuşi, unele părţi interesate şi copii participanţi la oricare
dintre interviuri sau grupuri de discuţii nu şi-au oferit consimţământul pentru realizarea înregistrărilor
audio. Luând în considerare consideraţiile etice şi normele cercetării sociale, în astfel de cazuri sunt
disponibile doar transcrierile interviurilor/ grupului de discuţii. Discuţiile nu au fost înregistrate din
următoarele motive:

• Când au fost întrebaţi, majoritatea copiilor care participau la grupurile de discuţii nu s-au simţit
confortabil să fie înregistraţi audio indicând că poate oamenii care ar putea asculta înregistrările le-ar
cunoaşte vocile.
• În câteva cazuri, participanţii în ambele grupuri de discuţii de părţi interesate şi copii şi-au exprimat
rezervele faţă de ideea de a fi înregistraţi audio; astfel grupul a sugerat ca cercetătorul să ia doar
notiţe scrise.
• Majoritatea copiilor care au participat la interviuri sau la discuţiile grupului de discuţii au indicat că nu
doresc să fie înregistraţi şi nu au oferit alte explicaţii. Alţii au precizat că situaţia lor are destule
provocări şi natura cazului lor specific şi experienţele trăite fac dificil pentru ei să vorbească şi să îşi
împărtăşească perspectivele. Aceştia au indicat în plus că o eventuală înregistrare va adăuga doar
presiune şi va deveni mai dificil pentru ei „să-şi găsească cuvintele”. De exemplu, într-un caz copilul
a declarat „Dacă mă vei înregistra, probabil voi paraliza şi nu voi putea să vorbesc deloc.”
• Într-un caz, copilul a venit direct din camera de urgenţă datorită unui atac de anxietate de la gândul
cum se va desfăşura interviul. Psihologul l-a sfătuit pe cercetător să se asigure că acest copil se
simte confortabil în timpul procesului de intervievare şi a sugerat să nu utilizeze aparatul de
înregistrare audio cu acest copil întrucât cel mai probabil îi va creşte nivelul de anxietate.
• Majoritatea părţilor interesate care au participat la interviuri nu au oferit permisiunea pentru
realizarea înregistrării audio, justificând că atunci când vocile sunt înregistrate, anonimatul lor este
sub risc; aceştia au indicat că s-ar simţi mai confortabil dacă ar fi luate în considerare doar
transcrieri.
• Într-un caz, grupul de discuţii cu părţile interesate a avut loc simultan cu grupul de discuţii cu copiii şi
doar unul a fost înregistrat.

1.2.5. ANALIZA DATELOR

Informaţia analizată în acest raport prezintă date, opinii, viziuni şi percepţii împărtăşite de organizaţiile-
sursă şi părţile interesate din noiembrie până în decembrie 2013. Transcrierile interviurilor participanţilor
şi grupurilor de discuţii reprezintă datele brute pentru analiza acestui studiu. Cercetătorii au analizat
transcrierile inductiv pentru a descoperi temele şi modelele emergente.
Pe parcursul analizei, cercetătorii au încercat în mod consistent să integreze două seturi de date şi să
evalueze setul complet de date pentru a aprecia relevanţa (şi anume frecvenţa, aplicaţia la întrebarea de
cercetare) şi să producă cele mai semnificative teme printre care prezentarea descoperirilor studiului.

8
 1.3. Provocări şi limitări

1.3. PROVOCĂRI ŞI LIMITĂRI

Echipa de cercetare nu susţine că acest raport este o reflectare completă a situaţiei copiilor în migraţie
din România având în vedere că accesibilitatea la informaţii şi statistici relevante a fost un handicap
major. În plus, informaţiile şi datele colectate reprezintă un instantaneu în timp al situaţiei copiilor în
migraţie în România.
Având în vedere complexitatea tuturor problemelor care afectează copiii în migraţie, informaţia colectată
prin tehnicile listate mai sus ar putea să aibă lipsuri de detalii, componente sau ar putea exista probleme
sub - înregistrate întrucât corelaţia între preocuparea primară a cazurilor identificate (ex. munca cu copii,
traficul de copii, copiii lăsaţi acasă de părinţii lor migratori etc.) şi migrarea copilului nu a fost încă
explorată. De exemplu, în cazul copiilor lăsaţi acasă, migrarea părinţilor şi a copiilor apar ca suprapuse
ca un rezultat al mentalităţii şi presiunilor culturale. În comunităţi mici, copiii sunt aşteptaţi să îşi ajute
familiile la muncile casei, agricultură etc. Experienţele anterioare ca „mici ajutoare” pentru familiile lor,
împreună cu lipsa de alternative pentru viaţa de zi cu zi şi viitorul lor va determina acei copii să înceapă
o călătorie periculoasă pentru reunificarea cu familiile lor. Totuşi, în absenta informaţiilor concrete şi/ sau
datorită comunicării cu părinţii lor, aceşti copii ar putea lua cu uşurinţă o cale care i-ar plasa în forma cea
mai proastă de exploatare. Acest exemplu subliniază o lipsă critică de cunoştinţe cu privire la relaţia între
o preocupare primară aparentă înainte de migraţie (ex. copii lăsaţi acasă de părinţii lor migratori) şi
vulnerabilităţile acestora atunci când sunt în migraţie. Această lipsă de cunoştinţe necesită o analiză
suplimentară.
În consecinţă, descoperirile şi recomandările ar trebui de asemenea să fie luate în considerare cu
atenţie.

9
2. ÎNŢELEGEREA CONTEXTULUI NAŢIONAL

2.1. O REALITATE CU PROVOCĂRI

România, o ţară de mărime medie, cu o populaţie de 20.020.074 (Eurostat, 2013), este localizată în
partea estică a Europei. O cincime (21%) a populaţiei ţării este alcătuită din copii şi tineri cu vârste între
0 şi 19 ani (Tabel 1).
România a ocupat locul 3 la cea mai mare rată de creştere economică la sfârşitul anului 2008 (Eurostat,
2009); totuşi, colapsul financiar din 2008 a destabilizat economia (Anghel et.al, 2013). Ca rezultat,
România are o economie fragilă care, combinată cu birocraţia inutilă, lipsa de coordonare, coordonarea
slabă între ministere, colaborarea insuficientă între stat şi organizaţii non-guvernamentale, determină
niveluri crescute de sărăcie care afectează disproporţional populaţia de copii (Angel et. al., 2013).
În 2011, aproximativ 33% dintre copiii români şi tineri cu vârste între 15 şi 19 ani au fost sub riscul
sărăciei, două treimi (2/3) mai mult decât proporţia de copii şi tineri cu vârste între 15 şi 19 ani din
Uniunea Europeană (27 ţări) care au continuat să sufere de sărăcie, în ciuda eforturilor UE şi naţionale
(Eurostat, 2011). O analiză a Federaţiei ONG-urilor Organizaţiilor Non-guvernamentale pentru
Protejarea Copilului Tău (FONPC) a mai multor componente din Strategia naţională 2008 – 2013 pentru
Protecţia Copilului şi Promovarea Copilului a evidenţiat de asemenea deteriorarea continuă a condiţiei
copiilor şi tinerilor români ca rezultat al crizei economice din 2008.
În prezent, România este condusă de un cabinet mixt de centru-dreapta, centru-stânga, politicieni social-
democraţi şi liberali, un mix care îngreunează categorisirea modelului de bunăstare socială (Anghel et.
al., 2013). Anghel et al. (2013) este de părere că în România, ca oriunde altundeva în Europa, măsurile
neo-liberale au implicat tăieri de fonduri şi îngroparea sectorului public care au afectat disponibilitatea
suportului foarte necesar către grupurile vulnerabile. În aceeaşi linie de gândire, FONPC consideră că
constrângerile financiare şi tăierile de cheltuieli anuale au limitat furnizarea de servicii la nivel local şi a
rezultat în declinul calităţii serviciilor existente, în mod special în comunităţi mici care este concordant cu
alte descoperiri de cercetare.
Datele Eurostat (2013) includ România în 2011 în categoria de pe locul doi pentru cel mai ridicat nivel de
populaţie sub risc de sărăcie şi excludere socială în Europa (41%). În 2013, reducerea sărăciei continuă
să fie o adevărată provocare3 aşa cum indică Consiliul Uniunii Europene.

Tabel 1: Date populaţie în data de 1 Ianuarie pentru fiecare an (Date Preluate în data de
16.01.2014)
Profil
demografic 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Total populaţie
ară 21.521.142 21.382.354 21.257.016 21.130.503 20.635.460 20.440.290 20.294.683 20.199.059 20.095.996 20.020.074
Total populaţie
de copii V<19 5.185.696 5.058.172 4.919.871 4.758.351 4.527.663 4.387.539 4.274.217 4.198.150 4.135.086 4.230.964
Populaţie copii
(F, V 10-19) 1.480.553 1.428.143 1.366.968 1.295.355 1.205.275 1.141.642 1.084.056 1.050.199 1.024.737 1.057.997
Populaţie copii
(M, V 10-19) 236.505 230.103 223.858 218.411 210.890 204.614 199.628 195.915 192.398 190.265
Total populaţie
copii V 10-19 1.717.058 1.658.246 1.590.826 1.513.766 1.416.165 1.346.256 1.283.684 1.246.114 1.217.135 1.248.262
% populaţie
copii 24% 24% 23% 23% 22% 21% 21% 21% 21% 21%
Sursă: Pagina de internet Eurostat,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database

Ţările ca România, cu o proporţie mare de oameni tineri care înfruntă presiuni economice şi sociale
semnificative şi de securitate socială, au întâmpinat cereri tot mai mari de sprijin social, acces la locuri
de muncă, servicii de sănătate şi educaţie. Acolo unde aşteptările şi nevoile nu au fost satisfăcute,
aceasta s-a reflectat rapid în înrăutăţirea vieţii copiilor şi tinerilor.

3
Consiliul Europei. (2013). Recomandarea Consiliului pentru programul de reformă naţională a României în 2013 şi transmiterea opiniei
Consiliului despre programul de convergenţă a României pentru 2012-2016. http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/ nd/csr2013_romania_en.pdf

10
 2.1. O realitate cu provocări

Pentru prima dată după aproape 15 ani, în 2011 numărul de copii în instituţii a crescut (137 cazuri
suplimentare) şi sistemul a înfruntat cu greu dificultatea de a ajusta serviciile la nevoile care erau
neaşteptate şi de neprevăzut4.
Acelaşi material face referire la o evaluare independentă care a dezvăluit că 2,7% din copiii care trăiesc
în familii vulnerabile în comunităţi mici, sub riscuri de diferite forme de violenţă nu au fost identificate sau
înregistrate de către organismele locale, Serviciile Publice de Asistenţă Socială (SPAS) responsabile cu
protecţia copiilor. La nivel local, tot mai mulţi copii sunt expuşi la vulnerabilităţi complexe şi riscuri
multiple care conduc la dependenţe, violenţă, părăsirea şcolii, lipsa de adăpost şi viaţa în stradă,
devenind victime ale exploatării, traficului şi/ sau implicării în situaţii care îi aduc în conflict cu legea (şi
anume asocierea cu bande şi grupări locale de infracţiuni organizate care îi implică în jafuri, cerşit, trafic
de droguri şi ţigări, furt, răpire, prostituţie, contrabandă, falsificare de bani, trafic de organe şi aşa mai
departe). Toate acestea conduc la pierdere şi excludere şi generează aşa numitele „cazuri greu de
rezolvat”. Cu toate acestea, în lipsa statisticilor, este foarte dificil să determini impactul diferitelor realităţi
şi răspunsuri politice asupra situaţiei bunăstării copiilor şi respectării drepturilor copiilor ca de altfel şi a
implicaţiilor lor pentru practică (FONPC, 2013).
În aceste circumstanţe, nu ar trebui să ne surprindă dacă în următorii ani un număr semnificativ de copii
şi oameni tineri sub vârsta de 18 ani vor căuta oportunităţi altundeva gândindu-se că mobilitatea le va
facilita accesul la o viaţă mai bună. Odată ce copiii au ales să se mişte neînsoţiţi, în lipsa sistemelor de
protecţie şi participanţilor disponibili să îi ajute, aceştia ar putea cu uşurinţă să fie prinşi între rezistenţă şi
vulnerabilitate (Ensor şi Gozdziak, 2010) în orice punct al călătoriei lor de migrare.

2.2. COPII INVIZIBILI SUB RISC

Unii dintre cercetătorii şi specialiştii de bunăstare a copilului din România sunt de părere că mulţi copii
identificaţi ca a fi sub risc de excludere socială şi economică în comunităţile lor sunt invizibili şi, astfel,
problemele lor nu sunt în mod consistent prezente în agendele publice şi politice (Stănculescu şi Marin,
2012, în Anghel 2013).
„Copiii sub risc” din alte grupuri includ de asemenea grupuri vulnerabile conectate la fenomenul copiilor
în migraţie (şi anume copii lăsaţi acasă de părinţi migratori, copii victime ale traficului şi muncii cu copiii,
copii de pe stradă, solicitanţi de azil, etc.). Statisticile exacte despre copii în migraţie in toată lumea sau
categoriile aferente sunt dificil de obţinut, iar când datele disponibile sunt împrăştiate şi problematice
datorită mai multor probleme inclusiv de sub-raportare, lipsă de informaţii despre legăturile dintre
migrarea copiilor, situaţiile de migrare, cauzele migrării şi aşa mai departe (IOM, 2013).5
În România, nu există o diferenţă; în prezent nu sunt disponibile statistici oficiale care să reflecte
magnitudinea copiilor în migraţie. Jucătorii-cheie din România (şi anume Organizaţia Internaţională
pentru Migraţie, UNICEF, ILO-IPEC, Salvaţi Copiii, Terre des hommes, Romani Criss, Consiliul Europei)
implicaţi în studierea şi înţelegerea diferitelor aspecte în legătură cu fenomenul copiilor în migraţie au
indicat în rapoartele lor că estimările despre migrarea copiilor sunt bazate pe o serie de extrapolări şi
prezumţii, şi mai puţin pe fapte reale. În mod clar, multe întrebări decisive rămân în zona gri fără
răspunsuri specifice despre numărul de copii şi tineri migratori, vârsta lor şi distribuţia pe sexe, dacă ei
se mişcă sau nu singuri sau cu familiile lor, unde merg şi aşa mai departe. Lipsa datelor este un obstacol
major la dezvoltarea politicilor corespunzătoare şi a răspunsurilor pentru aceste categorii de grupuri
vulnerabile.

2.3. PREZENTARE GENERALĂ A CADRULUI DE PROTECŢIE A COPIILOR

Având în vedere viziunea modernizată a cadrului de protecţie a copilului cu copii văzuţi ca a fi activi,
participanţi sociali independenţi cu propriile lor vieţi şi drepturi (CRC, 1989), tot mai multe cerinţe pentru
modificări de politică şi legislaţie au fost necesare la sistemul de protecţie a copilului în România. Acest
proces transformaţional a fost deseori o întreprindere greoaie datorită capacităţii limitate a autorităţilor
române de realizare a politicii şi legislaţiei în lipsa dovezilor şi a înţelegerii clare a problemelor prioritare
4
UNICEF. (2008). Roluri şi răspunderile la nivel local: Servicii de planificare pentru prevenirea separării copiilor de familiile lor
www.unicef.org/ceecis/08-5_Denisa_Oana_Patrascu_Romania_EN.pptx)
5
Ghidul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). 2013. Introducere la şase articole a membrilor subgrupului de cercetare al
Grupului de lucru inter-agenţii asupra Copiilor în Migraţie. Disponibil pe: http://publications.iom.int/bookstore/ free/Children_
on_the_Move_15May.pdf
11
2. INŢELEGEREA CONTEXTULUI NAŢIONAL

în protecţia copilului. În ultimii 24 de ani, România a făcut eforturi semnificative să regleze şi să alinieze
legile naţionale la legile internaţionale şi europene pentru a asigura respectarea, promovarea şi
garantarea drepturilor copilului.
Sistemul de protecţie a copilului în România face referire la sistemul de servicii furnizate copiilor care au
nevoie de protecţie pentru a sprijini respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copiilor. Articolul
45 al Constituţiei României afirmă că ”Copiii şi tinerii se vor bucura de protecţie şi asistenţă specială în
urmărirea drepturilor lor”.
În vederea respectării prevederilor constituţionale, Legea Nr. 272/ 2004 asupra Protecţiei şi Promovării
Drepturilor Copilului a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 557 din 23 iunie 2004.
Această Lege a Protecţiei Copilului, modificată şi completată de Legea 257/ 2013 pentru a reflecta
realităţile societăţii româneşti contemporane, interesele copiilor şi recomandările din partea organismelor
internaţionale cheie, stabileşte un nou cadru legal pentru respectarea, promovarea şi garantarea
drepturilor copilului. În cadrul Legii de Protecţie a Copilului (Art. 1), beneficiarii direcţi sunt:
• Copiii cetăţeni români care trăiesc în România;
• Copiii cetăţeni români care trăiesc în străinătate;
• Copiii fără cetăţenie care trăiesc în România;
• Copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile regulamentelor legale cu
privire la statutul şi regimul refugiaţilor în România;
• Copiii cetăţeni străini care trăiesc în România, în situaţii de urgenţă (de asemenea, Art. 3 al
Legii).

Legea Protecţiei copilului conţine prevederi care asigură următoarele: respectarea individualităţii şi
personalităţii copilului, cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge un copil, un tratament
non-discriminator, copilul are acces şi primeşte educaţie, şi protecţia copilului împotriva tuturor formelor
de violenţă, abuz, neglijenţă sau tratament negativ şi toate formele de exploatare. Această lege
subliniază, de asemenea, principiile care ar trebui întotdeauna ghida dezvoltarea politicii şi procesului de
furnizarea a serviciilor în sistemul de protecţie a copilului în România după cum urmează:
• Respectarea şi promovarea iniţială a intereselor copilului;
• Asigurarea oportunităţilor egale şi a non-discriminării;
• Creşterea nivelului de conştientizare a părinţilor asupra exercitării drepturilor lor şi asupra îndeplinirii
sarcinilor parentale;
• Promovarea responsabilităţii primordiale a părinţilor de a respecta şi garanta drepturile copilului;
• Sprijinirea decentralizării serviciilor de protecţie a copilului, intervenţiei multi-sectoriale şi
parteneriatului între instituţiile publice şi instituţiile private autorizate;
• Asigurarea furnizării de îngrijire individualizată şi personalizată pentru fiecare copil;
• Menţinerea demnităţii copilului;
• Ascultarea opiniei copilului şi acordarea importanţei cuvenite, în conformitate cu vârsta şi maturitatea
copilului;
• Oferirea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, luând în considerare
etnia copilului, istoricul religios, cultural şi lingvistic, în procesul de întreprindere a măsurii de
protecţie;
• Demonstrarea rapidităţii în luarea tuturor deciziilor cu privire la copil;
• Asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi neglijenţei copilului; şi
• Interpretarea normelor legale legate de drepturile copilului în corelaţie cu întreaga colecţie de
regulamente în acest domeniu.

Noile modificări la Legea Protecţiei Copilului (a se vedea Legea 257/2013) clarifică definiţia „intereselor
copilului” şi necesită ca următoarele consideraţii să fie reflectate la unison când se determină interesele
copilului:
• Nevoile de dezvoltare fizică şi psihologică, de educaţie şi sănătate, siguranţă şi stabilitate şi afiliere la
o familie;
• Opinia copilului conform vârstei şi gradului de maturitate;
• Istoricul copilului, luând în considerare în mod special abuzul, neglijenţa, problemele de exploatare în
ceea ce priveşte copilul, precum şi situaţia de potenţial risc care poate apărea în viitor;
• Capacitatea părinţilor sau a altor persoane care vor avea grijă de îngrijirea copilului şi cărora le pasă
să răspundă nevoilor lui imediate; şi
• Menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul şi-a dezvoltat relaţii de ataşament.
12
 2.3. Prezentarea generală a cadrului de protecţie a copiilor

În plus, aceste modificări introduc noi cerinţe pentru planurile individuale care lărgesc concentrarea de la
răspunsul faţă de o problemă urgentă sau criză care apare la un anumit punct în viaţa unui copil la
concentrarea asupra prevenirii abuzului, neglijenţei, exploatării şi a altor forme de violenţă împotriva
copilului şi evitarea separării copilului de familia lui.
Această abordare facilitează reconfigurarea serviciilor în jurul copilului şi familiei lui cu servicii care sunt
oferite într-un mod mai coordonat şi sprijină capacitatea sporită de răspuns la nevoile copilului, atingerea
unor mai bune rezultate şi o planificare mai bună pentru accesarea serviciilor. Această abordare centrată
pe relaţia copil-familie plasează un accent mai mare importanţei intervenţiei mai din timp pentru a
preveni înrăutăţirea circumstanţelor copilului şi stimulează coordonarea serviciului între diverşi furnizori
de servicii implicaţi într-un singur caz. Astfel, atunci când mai mult de un furnizor de servicii este implicat
în gestionarea unui caz complex, se aşteaptă ca aceştia să lucreze împreună şi să-şi coordoneze
intervenţiile într-un plan de intervenţie individualizată integrată agreat de toţi participanţii, inclusiv de
copil. Această schimbare în practică ar putea rezulta nu numai în rezultate îmbunătăţite pentru copii şi
familiile lor, dar şi în utilizarea eficientă a resurselor umane şi financiare disponibile implicate în
gestionarea unor cazuri complexe. O schimbare de succes a practicii necesită leadership dedicat,
vizionar şi responsabil şi personal de contact direct la toate nivelurile sistemului de protecţie a copilului.
Pornind de la prevederile Legii 272/ 2004 cu privire la protecţia drepturilor copiilor, România are de
asemenea prevederi dezvoltate relevante pentru categorii diferite ale copiilor în migraţie (Anexa 1, Tabel
2).

2.4. CADRUL INSTITUŢIONAL

Departamentul de Protecţie a Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice este autoritatea centrală în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.
Este o autoritate de reglementare responsabilă cu coordonarea şi controlul întregii activităţi cu privire la
protecţia şi promovarea copiilor la nivel naţional, precum şi cu monitorizarea respectării drepturilor
copilului în România. Elaborează de asemenea strategia în domeniu şi programele pentru îndeplinirea
obiectivelor strategice. Reprezentantul Ombudsman pentru Protecţia Copilului, localizat în cadrul Biroului
din Ombudsman, rezolvă plângeri despre încălcarea drepturilor depuse de copii, părinţi sau
reprezentanţi legali ex officio sau la cerere. 6
La nivel local, entităţile publice de judeţ (şi anume Comisia de Protecţie a Copilului şi Direcţia Generală
pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – DGASPC) împreună cu autorităţile administrativ locale
(Serviciile Publice de Asistenţă Socială – SPAS) au obligaţia primară să garanteze şi să promoveze
respectarea drepturilor copilului şi crearea de servicii.
În practică, responsabilitatea pentru furnizarea de servicii de protecţie a copilului este împărţită între
autorităţile publice şi organismele private autorizate precum şi alte entităţi cu responsabilitate
recunoscută pentru protecţia copilului, în conformitate cu prevederile CRC cu privire la drepturile
copilului şi a altor convenţii şi tratate internaţionale ratificate de România.7

Implicarea sistematică a sectorului ONG în promovarea şi implementarea drepturilor copiilor prin

furnizarea de servicii este critică astăzi altfel decât a fost acum douăzeci de ani. Cincizeci şi opt la sută
(58%) din toate ONG-urile care furnizează servicii sociale în România sunt furnizori de servicii în
domeniul protecţiei copilului (Sparleanu C., 2010).
Distribuţia lor în ţară este eterogenă, bazată pe capacitatea judeţului să susţină sustenabilitatea ONG-
urilor. Doar 11% din organizaţiile care deţin „statutul de utilitate publică” sunt implicate în protecţia
copilului. Acest studiu indică de asemenea că 767 de organizaţii non-guvernamentale furnizează 1.600
de servicii în protecţia copilului.

6
Comisia pentru Drepturile Copilului. (2009). Observaţii concludente ale Comisiei pentru Drepturile Copilului : România disponibil la:
http://www2.ohchr.org/english/bodies/crc/docs/co/CRC-C-ROM-CO-4.pdf
7
Articol 19 al CRC prevede că „statele vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educaţionale corespunzătoare pentru a
proteja copilul de toate formele de violenţă fizică sau mentală, vătămare sau abuz, neglijentă sau tratament neglijent, tratament urât sau
exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul îngrijirii de către părinte (părinţi), tutore legal sau orice alte persoană care are grijă de copil”. În
plus, specifică faptul că pentru a asigura protecţie, măsurile ar trebui să includă proceduri eficiente pentru stabilirea programelor sociale de
oferire a sprijinului necesar pentru copil şi pe cei care au grijă de copil, precum şi pentru alte forme de prevenire şi identificare, raportare,
recomandare, investigare, tratare şi follow-up al cazurilor de tratament urât descris anterior şi, după caz, pentru implicare judiciară. Aceasta
implică nu doar dezvoltarea politicii şi cadrelor legislative, dar şi distribuirea clară de roluri şi responsabilităţi între specialişti diverşi şi
organisme instituţionale, împreună cu iniţiativele de construire a capacităţilor corespunzătoare inclusiv instruirea, relaţionarea, împărţirea
celor mai bune practici, identificarea problemelor sistematice şi mecanismele de finanţare şi supraveghere.
13
2. INŢELEGEREA CONTEXTULUI NAŢIONAL

Istoric, ONG-urile din România au fost un jucător-cheie în dezvoltarea sistemului de bunăstare a

copilului în România. Majoritatea ONG-urilor din România, active în prezent în domeniul protecţiei
copilului, au fost înfiinţate între 1990- 1997, cu sprijinul donatorilor internaţionali (organisme
interguvernamentale, fundaţii şi organizaţii private şi guvernamentale de ajutor internaţional) care au
oferit asistenţă financiară pentru a fi direcţionată spre ajutorarea comunităţilor sărace şi grupurilor
vulnerabile (ex. orfani care trăiesc în instituţii de îngrijire a copiilor în România, copii cu HIV/ SIDA, copii
ai străzii, copii cu nevoi speciale). În acea perioadă, noile ONG-uri formate au luat acţiuni, au iniţiat
programe şi au dezvoltat servicii care să acopere mari lipsuri de servicii întrucât statul a fost copleşit de
scopul şi complexitatea problemelor necesare a fi adresate şi de capacitatea lipsă (ex. expertiză,
resurse, infrastructură) de a fi receptiv la nevoile copiilor şi familiilor lor.
Începând cu anul 1997, ca rezultat al programelor de asistenţă tehnică intensive oferite de USAID,
UNICEF, Banca Mondială şi alţi donatori internaţionali, guvernul din România a realizat că România
avea nevoie de mai mult decât ajutor umanitar şi a adoptat noua legislaţie care a marcat începutul
procesului lung şi dificil al reformei.

“Guvernul a creat Departamentul Naţional al Protecţiei Copilului (DPC) în România şi, pornind de la
experienţa şi realizările ONG, a făcut un angajament pentru serviciile bazate pe comunitate şi pentru
cedarea responsabilităţii bunăstării copilului către judeţ. Guvernele judeţene şi locale s-au găsit cu
responsabilităţi pe care nu erau pregătiţi să le îndeplinească. Ambii participanţi la bunăstarea copilului şi
guvernul local au avut nevoie să fie instruiţi şi să înveţe procesele asociate cu mersul mai departe.” (Raport
USAID, 2006).

Întrucât discursul a început să se încline spre construirea capacităţii la nivel local, ONG-urile au
reacţionat în mod corespunzător şi s-au mişcat dincolo de iniţiativele de „umplere a golurilor” înspre
sprijinirea activităţilor de construire a capacităţii, în timp ce au continuat să înveţe şi să se dezvolte.
Începând cu anul 1998, modelul de furnizare a serviciilor ONG-urilor şi-a schimbat focusul de la oferirea
serviciilor de bază la oferirea unei continuităţi în servicii prin testarea şi promovarea abordărilor de
bunăstare a copilului bazate pe comunitate inclusiv:
(1) Sprijinul familiei sau serviciile preventive, ca de exemplu educaţia parentală, grija zilnică,
consultanţa de familie, planificarea de familie;
(2) Servicii de menţinere a familiei, inclusiv consultanţa în situaţii de criză, intervenţii intensive în
familie, asistenţa parentală şi ajutorul financiar de urgenţă; şi
(3) Serviciile de protecţie, cu referire la evaluarea abuzului şi neglijenţei şi planificarea şi
intervenţiile ulterioare.

În 2001, bunăstarea copilului a devenit o prioritate de stat şi focusul pe întreg sistemul a trecut de la
abordări instituţionale la cele bazate pe comunitate. ONG-urile active în domeniul bunăstării copilului au
continuat să creeze servicii orientate către copil şi au generat modele de practici promiţătoare predate
autorităţilor locale. Programele de interes naţional (PIN) desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului din 2002 până în 2006 au fost o schemă EU-Phare eficientă pentru
finanţarea priorităţilor naţionale în zonă şi pentru amplificarea parteneriatelor din sectoarele non-
guvernamentale şi publice. (FONPC, 2009).8
După ce România a intrat în Uniunea Europeană, sectorul ONG implicat în protecţia copilului a început
să fie provocat de presiuni financiare din cauza unui interes scăzut al donatorilor majori internaţionali de
la statele membre UE la USAID de finanţare a proiectelor implementate în România (FONPC, Raport
alternativ la Comisia ONU asupra Drepturilor copilului, 2009). Suplimentar acestei presiuni financiare,
FONPC (2009) subliniază ca DGASPC erau în poziţia de a menţine monopolul asupra serviciilor de
protecţie (şi implicit asupra utilizării fondurilor oferite acestui sector) ca urmare a unei Decizii
Guvernamentale care a plasat ONG-urile într-o competiţie directă pentru finanţare cu aceste autorităţi
publice judeţene. În consecinţă, parteneriatele publice-private au fost descurajate şi DGASPC au trecut
simultan la roluri şi responsabilităţi de finanţator de servicii sociale, furnizor de servicii şi unitate de
monitorizare/ control. Acest mix de roluri şi atribuţii a fost văzut ca o sursă de conflict de interese şi ca o
potenţială sursă de corupţie.

Starea actuală a cadrului instituţional este produsul guvernului şi sectorului ONG care lucrează
împreună cu statul şi îndrumarea specializată de la organismele internaţionale şi europene cheie în

8
FONPC. (2009). Raport al Federaţiei ONG pentru Copii (FONPC) la Comisia ONU asupra Drepturilor Copilului, Geneva, cu referire la Al
treilea raport periodic al guvernului român pentru 2003- 2007.
14
 2.4. Cadru instituţional

prima parte a anilor 1990, fie apărute în anii ulteriori ca răspuns la problemele locale şi presiunile
globale, sunt cele mai mature în sector cu cei mai vechi 23 ani acumulaţi de servicii de contact direct şi
experienţe organizaţionale. Aceste ONG-uri au jucat un rol critic în vieţile mai multor copii şi familii şi
s-au dovedit a fi furnizori de servicii de încredere şi cuprinzătoare (Sparleanu C., 2010).
Au existat multe lovituri în traseul sectorului de bunăstare a copiilor din România spre dezvoltare,
consolidare şi transformare. Acestea au inclus politica slabă de protecţie a copilului şi cadrele legislative
în anii 1990, constrângerile financiare şi problemele sistematice care au ameninţat parteneriatele şi
sustenabilitatea sectorului în anii 2000 şi a înceţoşat linii de responsabilitate care au adus provocări
sectorului de la început până în zilele noastre. Cu toate acestea, părţile beneficiare cheie
guvernamentale şi non-guvernamentale în domeniul bunăstării copilului şi-au găsit calea de a lucra
împreună pentru a construi un sistem de protecţie a copilului care oferă o gamă largă de servicii
proiectate care să asigure promovarea şi respectarea drepturilor copiilor pentru toţi copiii din România.

15
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

3.1. DEFINIŢII OPERAŢIONALE ŞI BAZE CONCEPTUALE

Pentru a înţelege conceptul copiilor în migraţie şi cum se joacă în contextul din România, au fost luate în
considerare următoarele informaţii şi definiţii operaţionale identificate de organizaţii internaţionale,
oameni de ştiinţă şi experţi politici:

• Conform Articolului 1 al Convenţiei Drepturilor Copilului (1989), minorii neînsoţiţi (de asemenea
numiţi copii neînsoţiţi) sunt copii sub 18 ani care au fost despărţiţi de ambii părinţi şi alte rude şi nu
sunt îngrijiţi de un adult care, prin lege sau obicei, este responsabil pentru aceasta. În consecinţă,
copiii separaţi sunt trataţi ca o categorie distinctă care poate include copii însoţiţi de alţi membri de
familie adulţi.
• Migrarea este mişcarea unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o graniţă
internaţională sau în cadrul unui stat. Este o mişcare a populaţiei care cuprinde orice fel de mişcare a
oamenilor, indiferent de durată, conţinut şi cauze; include migrarea refugiaţilor, persoanelor
transferate, migratorilor economici şi persoanelor care se mută din alte motive, inclusiv reunificarea
familiei (IOM, 2011). Migrarea unui copil face referire la aceleaşi procese atunci când sunt întreprinse
de o persoană sub vârsta de 18 ani.9
• Copiii în mişcare cuprind toţi copiii care migrează din ţările lor de origine către sau în cadrul
teritoriului unei ţări europene în căutarea de supravieţuire, siguranţă, standarde îmbunătăţite de trai,
educaţie, oportunităţi economice, protecţie faţă de exploatare şi abuz, reunificarea familiei sau o
combinaţie a acestor factori. Aceştia pot călători cu familia lor, sau independent, sau cu membri din
afara familiei. Aceştia pot căuta azil, pot fi victime ale traficului sau migratori neînregistraţi. Statutul
copiilor în migraţie poate diferi în etape diferite în călătoria lor şi aceştia se pot întâlni cu multe situaţii
diferite de vulnerabilitate.10
• Copiii în migraţie sunt copii în circumstanţe dificile excepţionale (ex. copil sub trafic, copil soldaţ, copil
de stradă, muncitor copil, copil sclav) care sunt victime pasive ale exploatării şi nu au un rol activ în
luarea deciziei sau procesul migrării (Hashim, 2006 în Punch, 2007).
• Noţiunea de copii în migraţie a fost definită pe larg în mod intenţionat pentru a include o gamă largă
de copii care şi-au părăsit reşedinţa obişnuită pentru a se muta în altă parte, în cadrul ţării lor sau în
altă ţară (Dottridge, 2012 în Terre des hommes, Manual).
• Conceptul de copii în migraţie a fost asociat cu termenul de migrare forţată care poate fi rezultatul
unui eveniment sau situaţii (ex. conflict, încălcare de drepturi umane, fragilitatea statului şi dezastre
naturale) (IOM, 2013).
• Copiii în migraţie cuprind copii din diverse background –uri şi cu experienţe diferite ”[…] care se
mută dintr-o varietate de motive, voluntar sau involuntar, în cadrul sau între ţări, cu sau fără părinţii
lor sau alţi îngrijitori primari şi a căror mutare ar putea să îi plaseze sub risc (sau sub risc crescut) de
exploatare economică sau sexuală, abuz, neglijenţă şi violenţă”.11 (Dottridge, M. în Children on the
move – Copii în migraţie, ILO, 2013).

9
Glosar despre migrare. IOM, Geneva. (2011) Disponibil pe http://publications.iom.int/bookstore/free/IML_1_EN.pdf
10
Această definiţie a fost extrasă de pe documentul de fundal al Forumului European pentru Drepturile Copilului (2012) (a se vedea
http://ec.europa.eu/justice/fundamental-rights/files/background_cps_children_on_the_move_en.pdf) şi recomandat de Reţeaua europeană a
Ombudsman pentru Copii (ENOC) şi inclusă în declaraţia lor adoptată la a 17-a Adunare generală anuală ENOC organizată în data de 27
septembrie 2013 în Bruxelles. ENOC a fost creat în 1997 şi acesta leagă instituţii independente ale drepturilor omului din 35 de state, 24 din
care sunt state UE (43 instituţii membre în total), în Europa. Scopurile ei sunt: să încurajeze implementarea completă posibilă a Convenţiei
asupra Drepturilor copilului; să sprijine susţinerea colectivă pentru drepturile copiilor; să împărtăşească informaţii, abordări şi strategii; şi să
promoveze dezvoltarea birourilor independente efective pentru copii. Biroul ENOC este coordonat de Dl. Bernard De Vos, actualul
preşedinte ENOC şi reprezentantul general pentru drepturile copilului, ale comunităţii din Belgia/ Franţa, care a urmat D-nei Leda
Koursoumba, Preşedintele anterior ENOC şi membru al comisiei pentru drepturile copilului în Cipru.
Pagina oficială de internet ENOC trece în prezent printr-o etapă de redezvoltare şi va fi re-lansată în primul semestru al anului 2014. O copie
arhivată a declaraţiei de poziţie ENOC asupra „Children on the Move: „Children on the Move: Children First” adoptat la cel de-a 17-a
Adunare generală anuală organizată în 27 septembrie 2013 în Bruxelles poate fi găsit la următoarea adresă: http://crinarchive.org/enoc/
Retras în 4 ianuarie, 2014.
11
Grupul între agenţii pentru Copiii în Migraţie s-a format în 2011 în urma unei conferinţe globale asupra Copiilor în migraţie organizată în
octombrie 2010. Include următoarele agenţii: ILO, IOM, UNHCR, UNICEF, Plan International, Salvaţi copiii, Terre des Hommes, Mişcarea
africană a copiilor şi tinerilor care lucrează (AMWCY/MAEJT), Acţiunea de dezvoltare de mediu în lumea a treia (ENDA), Viziunea lumii,
Fundaţia Oak şi specialişti individuali (Najat M’Jid as UN Rapporteur, Olivier Feynerol şi Mike Dottridge) şi academicieni.
16
 3.1. Definiţii operaţionale şi baze conceptuale

În România, “children on the move” (copii în migraţie) este un concept sub dezvoltare în pionierat prin
implementarea Proiectului Mario. Definiţia acestui termen a primit o considerare scăzută în afara
proiectelor specifice, studiilor şi dezbaterilor cu privire la situaţia copiilor sub trafic, copiilor de pe stradă,
copiilor lăsaţi acasă de părinţi migratori, copiilor muncitori, refugiaţilor şi copiilor care solicită azil.
Proiectul Mario are ca scop îmbunătăţirea nivelului de protecţie a copiilor migratori C/SEE care sunt
vulnerabili la abuz, exploatare şi/ sau trafic. Proiectul caută să găsească soluţii multilaterale la
problemele cu care se înfruntă copiii şi care necesită scheme de protecţie individuală şi coordonată.
Împuternicirea copiilor migratori sub risc C/SEE este una dintre activităţile cheie ale acestui proiect care
se construieşte pe componenta de cercetare cu scopul de a identifica modelele migrării copilului şi
factorii de vulnerabilitate care afectează copiii migratori C/SEE; detectarea cazurilor de exploatare şi
trafic şi documentarea vulnerabilităţilor şi riscurilor pentru a oferi dovadă autorităţilor pentru dezvoltarea
politicilor corecte de asigurare a protecţiei drepturilor copiilor şi implementarea măsurilor în interesele
copiilor.
În scopurile Proiectului Mario, se propune ca copiii în migraţie să fie înţeleşi ca a include următoarele
categorii de copii: copii migratori (intern sau peste graniţe; legal sau ilegal; însoţiţi sau nu), copii care
caută azil şi refugiaţi, copii sub trafic, copii transferaţi intern sau în afara unui mediu protector. Astfel,
copilul ar fi trebuit să se fi mişcat deja, poate fi şi un migrator întors, se mişcă sau/ şi este susceptibil să
fie pe punctul de migrare. Migrarea poate fi internă sau internaţională. Copilul trebuie să posede
cetăţenie sau rezidenţă obişnuită în una din ţările Europei Centrale şi Sud Estice.
Aceasta conceptualizare a noţiunii copiilor în migraţie demonstrează dorinţa de a trece paradigma de la
o definiţie fragmentată la o construcţie mai inclusivă care va permite un răspuns mai eficient la o
problemă cu mai multe feţe ca şi migrarea copilului. O înţelegere sporită a riscurilor, vulnerabilităţilor şi
oportunităţilor pe care copiii o pot experimenta înainte, în timpul şi după procesul de „mişcare” permite
mai multă claritate cu privire la scopul, extinderea şi caracterul multidimensional al fenomenului copiilor
în migraţie.
Conform părţilor interesate şi copiilor din România care au participat la acest studiu, copiii în migraţie
sunt primii dintre toţi copiii care au drepturi. Unii participanţi au fost de părere ca niciun copil nu ar trebui
să beneficieze de o atenţie specifică dacă sistemul de protecţie a copiilor din România ar funcţiona „ca la
carte” iar drepturile copiilor ar fi respectate în conformitate cu prevederile legilor şi politicilor în vigoare.
Alţii sunt de părere că, având în vedere vulnerabilităţile lor şi circumstanţele dramatice dese din cadrul
familiilor lor şi comunităţilor, copiii în migraţie ar trebui sa beneficieze de protecţie şi sprijin sporit.
O explorare a potenţialelor legături între vulnerabilităţile diferitelor grupuri de copii inclusiv în conceptul
de copii în migraţie şi decizia lor de a se mişca împreună cu o înţelegere sporită a circumstanţelor în
care aceşti copii se găsesc în diferite faze ale mişcării lor va ajuta în determinarea măsurii în care
aceştia au nevoie de atenţie specială şi intervenţii pentru a asigura un mediu protector care îi va ajuta
să-şi dezvolte şi să-şi atingă potenţialul complet, indiferent de destinaţia finală a călătoriei lor.

3.2. MAGNITUDINEA COPIILOR ÎN MIGRAŢIUNE ÎN ROMÂNIA

Lipsa de transparenţă şi dorinţă pentru împărtăşirea datelor a fost o provocare majoră la a analiza şi
determina condiţia actuală a situaţiei copiilor în migraţie. O analiză a magnitudinii fenomenului copiilor în
migraţie în România bazat singur pe analiza statisticilor documentate din surse alternative (ex. studii,
rapoarte etc.) prezintă o serie de provocări, inclusiv acurateţea şi corectitudinea datelor, datele sunt
limitate şi nu cuprind întreg spectrul problemelor luate în considerare, utilizarea inconsecventă a datelor
pentru identificarea şi diferenţierea între diferitele grupuri vulnerabile (ex. copii care sunt neînsoţiţi, care
caută azil, copii de pe stradă şi victime ale traficului şi muncii cu copii), riscul de duplicare în lipsa
colectării datelor standardizate şi a mecanismelor de înregistrare a datelor.

Constatare nr. 1: Părţile interesate din România consideră că datele corecte şi cuprinzătoare
despre grupuri specifice de copii sub risc sunt dificil de obţinut şi este astfel o provocare de
evaluare. În această privinţă, au fost încercări diferite de la diverse părţi interesate să
construiască estimări.

17
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Traficul de copii
În rapoartele sale cu privire la progresul României în iniţiativele anti-trafic12, Comisia Europeană
sugerează despre copiii români că sunt în principal supuşi traficului pentru cerşit şi reţele neînsemnate
de furt şi a indicat că cei din comunitatea romă apar ca victime ale acestor inele de exploatare
disproporţional. Imaginea 1 ilustrează dinamica traficului de copii în România între 2008 – 2011 conform
datelor prezentate în diferite rapoarte de către Comisia Europeană (2012), ECPAT internaţional (2012) şi
Consiliul Europei (GRETA, 2012).

Imagine 1

Dinamica traficului de copii în România (2008 - 2011)

350
307 319
300
250
200 211
176
150
100
50
0
An 2008 An 2009 An 2010 An 2011
Surse: Raportul Comisiei Europene despre România (2012); Raportul Internaţional ECPAT despre România (2012);
Raportul Consiliului Europei (2012), GRETA

Un raport de monitorizare a stării acţiunilor împotriva exploatării sexuale comerciale de copii din
România de către ECPAT internaţional13 a indicat o vulnerabilitate crescută a copiilor la trafic în 2011 cu
cei mai vulnerabili copii cu vârste între 14-17 ani. Datele din acest raport arată că 70% (224 de cazuri)
din numărul total de cazuri de trafic în 2011 (319) au fost victime ale traficului intern şi restul de 30% (95
de cazuri) au fost victime ale traficului extern. Principalele destinaţii ale traficului extern au inclus: Italia –
33 copii, Germania – 15 copii, Spania – 14 copii, Franţa – 11 copii, şi Grecia – 8 copii. Cele mai multe
cazuri de trafic cu copii (255) au fost legate de activităţile de lucru sexual comercial, în timp ce numere
mai mici de copii traficaţi au fost implicaţi în cerşit (21), muncă cu copii (12), pornografie cu copii (9) şi
furturi (2). ECPAT internaţional a raportat că acei copii din tipul de familie cu doi părinţi au fost recrutaţi
direct de persoane cunoscute sau prieteni cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate sau pentru
activităţi de muncă ce implică sex comercial. În acelaşi raport, ECPAT internaţional a indicat că 780 de
victime ale traficului identificate în 2009, 176 (22,5%) au fost copii, victime ale exploatării sexuale şi prin
muncă.
Grupul de specialişti în acţiunea împotriva traficului de persoane (GRETA)14 a indicat că în 2010, 307
tineri (27%) au fost victimele traficului cu copiii. Din acest număr, 88% erau fete. În jur de 71% din
victimele minore ale traficului (217 victime) au fost supuse traficului pe plan naţional şi 29% internaţional.
Ţările de destinaţie erau în principal ţările Uniunii Europene, în mod particular Italia (45 victime), Spania
(20 de victime) şi Germania (9 victime). Marea majoritate de victime minore (239) au fost exploatate
sexual. Altele au fost supuse traficului în scopuri de exploatare în muncă în agricultură şi construcţii (17
victime), cerşit forţat (19 victime), pornografie (5 victime) sau furt (3 victime).

12
Comisia Europeană. 2012. Împreună împotriva traficului de persoane: România extras în 24 ianuarie 2014 pe http://ec.europa.eu/anti-
trafficking/NIP/Romania
13
ECPAT internaţional. (2012). Monitorizarea globală a stării acţiunii împotriva exploatării sexuale comerciale: România disponibil pe
http://resources.ecpat.net/EI/Pdf/A4A_II/A4A_V2_EU_ROMANIA.pdf
14
Raportul Consiliului Europei. (2012), Grupul de specialişti în acţiunea împotriva traficului de fiinţe vii (GRETA). Raport cu privire la
implementarea Convenţiei Consiliului Europei în acţiunea împotriva traficului de fiinţe vii de către România.

18
 3.2. Magnitudinea copiilor în migraţiune în România

Copiii de pe stradă
În raportul său din 2012, ECPAT internaţional indică faptul că din cei aproximativ 100.000 de copii fără
adăpost din toată Europa de Est, peste 2.000 sunt din România.

“Aceşti copii fără adăpost sau copii „de pe stradă” devin frecvent victimele traficului de copii şi prostituţiei
cu copii şi estimările au declarat că grosso - modo cinci procente din copiii fără adăpost din România sunt
forţaţi la prostituţie. În Bucureşti, 30% din cei care lucrează pentru sex au sub vârsta de 18 ani.” (Raport
Internaţional ECPAT, 2012)

Un raport al Departamentului Statelor Unite în Muncă15 a indicat că aceşti copii de pe stradă, copii din
zonele urbane şi copii romi sunt cei mai vulnerabili la exploatare prin munca şi sex şi că „aproximativ 30
procente dintre cei care lucrează pentru sex din Bucureşti, oraşul capitală, au sub 18 ani” citând un
raport UNICEF, UNOHCHR şi OSCE-ODIGR.16

Copii lăsaţi acasă de părinţi migratori

Un studiu condus de Asociaţia Alternative Sociale (2008)17 a raportat că aproximativ 400.000 de copii cu
vârste între 0-18 ani au experimentat la un anumit moment în viaţă lipsa unui părinte din cauza migrării
din motive economice. Acest studiu indică faptul că în 2008, aproximativ 15% din copiii din România
erau sub riscul de a deveni copii în migraţie conduşi de dorinţa de a se reuni cu părinţii lor. La sfârşitul
lunii iunie 2013, conform datelor eliberate către mass-media18 de către Departamentul de Protecţie a
Copilului (DPC) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din
România au fost raportaţi 81.891 copii lăsaţi în grija rudelor, vecinilor sau serviciilor de protecţie socială,
întrucât unul sau ambii părinţi au migrat pentru a lucra în străinătate. Autoritatea centrală în domeniul
protecţiei şi promovării drepturilor copilului a indicat ca aceşti copii provin din 59.070 de familii în care
unul sau ambii părinţi au emigrat în căutare de lucru în alte ţări. În jur de 5% din acest număr sunt copiii
care beneficiază de o măsură de protecţie specială (ex. plasarea maternală, serviciile rezidenţiale), 56%
trăiesc doar cu un părinte, 39% sunt îngrijiţi de membrii familiei (de cele mai multe ori, bunici sau o rudă)
şi pentru 1% cei care au grijă raportaţi sunt vecini sau prieteni de familie. O distribuţie a numărului de
copii pe tip de familie şi îngrijitori este furnizată în graficul de mai jos şi în imaginea 2.

Număr Număr Copii Kin (relaţie de Vecini Sistem de

raportat raportat de acasă cu familie directă şi Protecţie
de familii copii lăsaţi un părinte şi/sau prieteni Socială
acasă colaterală (plasare
până la gradul maternală,
4) centru
rezidenţial)
Ambii părinţi 16012 22739 0 21495 0 1112
în străinătate
Un părinte în 34982 48612 45605 778 889 1340
străinătate
Familii mono- 8076 10490 0 9256 0 1234
parentale cu
părinte în
străinătate
Total 59070 81841 45605 31529 889 3686
Sursă: Mediafax, Noiembrie 2013

15
Departament Statelor Unite pentru Muncă, Biroul de Afaceri internaţionale în muncă (2006), 2005 Descoperiri pe cele mai rele forme de
muncă pentru copii - România, Retras la http://www.refworld.org/docid/48d749043b.html
16
UNICEF, UNOHCHR, şi OSCE-ODIHR, Traficul de fiinţe vii în sud-estul Europei: 2003 Actualizare a situaţiei şi răspunsurilor la traficul
de fiinţe vii în România, Noiembrie 2003, 38
17
Alternative Sociale şi UNICEF (2008), Analiză naţională a fenomenului copiilor părăsiţi de părinţi migratori.
Estimările prevăzute în acest studiu consideră că în 2008, în România, au fost aproximativ 5.000.000 copii şi din acest număr 350.000 era
pentru copii cu părinţi muncitori migratori la momentul studiului şi 400.000 erau copii care aveau la un anumit moment unul sau ambii
părinţi în străinătate.
18
Aurelia Alexa, Mediafax. Noiembrie 2013. Toţi părinţii care migrează ca să lucreze în străinătate trebuie să înştiinţeze serviciile sociale
despre intenţia lor şi să informeze autorităţile despre cine este adultul desemnat să aibă grijă de copilul (copiii) său (săi). Disponibil pe
http://www.mediafax.ro/social/tudor-directia-pentru-protectia-copilului-toti-parintii-care-pleaca-sa-munceasca-in-strainatate-trebuie-sa-
anunte- cu-cine-raman-copiii-11707641
19
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Copii lăsaţi acasă

60000 48612 95,8%
40000 34982
22739 95,1%
16012
20000 8076 10490 88,2%
1,6% 1,8% 4,9%2,8%
11,8%
0
Număr Număr Copii Kin Vecini şi Sistem de
raportat raportat acasă cu (relație de prieteni Protecție

Ambii părinți în străinătate 16012 22739 0 21495 0 1112

Un părinte în străinătate 34982 48612 45605 778 889 1340
Familii mono-parentale cu 8076 10490 0 9256 0 1234
părinte în străinătate

Repatrierea copiilor români

Numeroase probleme asociate cu repatrierea copiilor români au fost captate într-un studiu inovativ
realizat între 2008- 2012 de către Alternative Sociale pe un sondaj de 245 copii din şase regiuni ale
României: Vrancea şi Vaslui (Moldova), Buzău (Muntenia), Dolj (Oltenia), Arad (Crişana-Maramureş) şi
Cluj (Ardeal).
Studiul arată faptul că din cei 245 copii din sondaj, 53% dintre aceşti copii au fost băieţi şi 47% fete. Cu
privire la vârstă, 47% au fost copii cu vârsta între 14 şi 17 ani şi restul de 53% au fost copii între 12 şi 14
ani. Aproape jumătate din copiii intervievaţi (42%) au petrecut mai mult de 3 ani în străinătate, 20% mai
puţin de un an şi 38% au petrecut între 1 şi 3 ani. Acest studiu a evidenţiat de asemenea ca aproape
30% din copiii din sondaj au fost deja despărţiţi de părinţii lor înainte de experienţa migrării. Aceşti copii
au trăit cu bunicii lor (22%) sau cu un membru de familie (aproximativ 5%) sau un vecin (1,5%).
Descoperirile au observat de asemenea că 50% din copii trăiau cu ambii părinţi înainte de experienţa lor
de migrare. Doar 4% din aceşti copii au trăit doar cu tatăl şi 17% doar cu mama lor.
Statistici suplimentare furnizate în acest studiu dezvăluie că din februarie 2008 până în mai 2012, au fost
21.325 de copii care s-au întors din Italia şi Spania care au aplicat pentru evaluarea şi recunoaşterea
datelor de identificare academice străine şi reînregistrarea în sistemul de educaţie din România (Luca et.
al., 2013). Participanţii recunosc că statisticile disponibile se referă doar la aceste două ţări, dar prin
estimarea şi extrapolarea descoperirilor aceştia sugerează că prelungirea acestui fenomen necesită o
atenţie şi un sprijin corespunzător precum şi intervenţii de la autorităţi şi societatea civilă pentru a
asigura că nevoile copiilor cu privire la integrarea în şcoală şi reacomodarea socială sunt adresate.
Minori neînsoţiţi
Un document publicat de IOM (2010)19 a raportat un număr de 7.444 de minori care au călătorit
neînsoţiţi în Italia în primele luni ale anului 2009 (din care 5.680 neidentificaţi, şi anume faptul că aceştia
nu aveau niciun act de identificare la ei). De asemenea, a scos în evidentă o creştere alarmantă a
numărului de minori neînsoţiţi care călătoresc in Italia în semestrul din 2009, aşa cum datele raportate
pentru acea perioadă au fost aceleaşi cu numărul de minori neînsoţiţi către Italia (7.797) raportat pentru
întreg anul 2008.
Conform Legii azilului în România (Legea 122/ 2006), un minor neînsoţit va fi un minor care este
cetăţean străin sau o persoană fără stat, care a ajuns în România neînsoţită de oricare dintre părinţi sau
de un reprezentant legal, sau care nu este în grija unei alte persoane conform legii sau obiceiului, sau
minor lăsat neînsoţit după intrarea pe teritoriul României. Statisticile asupra copiilor neînsoţiţi şi separaţi
există cu greu, deşi unele date referitoare la anumite categorii, ca de exemplu solicitanţii de azil şi
victimele de trafic, sunt mai uşor de urmărit (Anexa 2, Tabelul 3).

19
IOM. (2010). Schimbul de informaţii şi cele mai bune practici la prima primire, protecţie şi tratament al minorilor neînsoţiţi. Manual
pentru cele mai bune practici şi recomandări (a doua ediţie)

20
 3.2. Magnitudinea copiilor în migraţiune în România

O prezentare generală a statisticilor disponibile cu privire la minorii neînsoţiţi care caută azil în România
ilustrează dificultatea de a accesa numere exacte. Cele mai de încredere date disponibile sunt acelea
despre minorii neînsoţiţi care au aplicat pentru azil. Conform datelor Eurostat 2011, numărul de copii
neînsoţiţi care aplică pentru azil în România a fost constant din 2008 cu o tendinţă de scădere în 2009 şi
2010 şi o creştere semnificativă în 2012 (Tabel 4).

Tabel 4: Aplicaţii pentru azil depuse de minori neînsoţiţi în România (2008 – 2012)
2008 2009 2010 2011 2012
Număr de aplicaţii pentru azil 55 40 35 55 135
Sursă: Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=migr_asyunaa&lang=en

Aceste numere sunt consistente cu numerele incluse în raportul din partea IOM (2012) care a
documentat un total de 38 de copii neînsoţiţi în România în timpul anului 2009. Studiul IOM a identificat
că optsprezece dintre aceşti copii au provenit din Afghanistan şi restul din ţări, incluzând Bangladesh,
Georgia, India, Irak, Pakistan, Republica Moldova, Serbia, Sudan şi Turcia.
În perioada 2007 – 2009, principalele ţări de origine au fost Republica Moldova, Irak, Turcia şi
Afghanistan. Ţările primare de origine în timpul 2010-2012 au rămas Afghanistan şi Pakistan împreună
cu noi ţări suplimentare, inclusiv Algeria, Maroc şi Siria. În 2010, studiul IOM a dezvăluit că numărul de
copii neînsoţiţi din România a rămas stabil (39 de copii) cu 62% copii din Afghanistan, şi restul provenind
din Bangladesh, Irak, Maroc, Federaţia rusă, Republica Arabia Siriană, Somalia, Turcia şi unul fără stat.
În 2011, acelaşi studiu a documentat 36 de copii neînsoţiţi cu 44% venind din Afghanistan şi restul din
aceleaşi ţări ca în anii precedenţi.
Statisticile UNCHR care reflectă trendurile de refugiaţi şi persoane care caută azil pentru 2007 – 2012,
inclusiv aplicaţiile la azil de la minori neînsoţiţi şi copii separaţi sunt prezentate la Tabelul 5. Conform
UNHCR- Reprezentare regională pentru Europa Centrală (RRCE) – un număr total de 229 minori
neînsoţiţi au aplicat pentru azil în România între 2007 şi 2012.

Tabel 5: Refugiaţi şi Persoane care caută azil, Tendinţe 2010 - 2012

Tip de date 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Aplicaţii pentru azil 659 1080 995 887 2.064 2.511
Recunoaştere refugiaţi 143 102 64 88 73 161

Protecţie complementară 17 36 30 35 129 117

Aplicaţii pentru azil din partea 30 71 43 39 33 43
minorilor neînsoţiţi/ copiilor
separaţi
Ţări de top ale originii 2007 – 2009: Republica Moldova, Pakistan, Irak, Turcia, Afghanistan
persoanelor solicitante de azil în 2010 – 2012: Algeria, Maroc, Pakistan, Siria, Afghanistan
2012
20
Sursă: UNHCR ( www.unhcr.org)
La sfârşitul anului 2013, Direcţia Generală pentru Imigrări a raportat un număr de 10 cereri pentru azil de
la minorii neînsoţiţi (şi anume trei fete şi băieţi, cu vârste între 1-17 ani, a se vedea Tabelul 6). Minorii
neînsoţiţi care caută azil în România sunt nativi din Afghanistan, Irak, Siria şi Turcia (a se vedea Figura
3).

Tabel 6: Distribuţia aplicaţiilor pentru azil depuse în 2013

din partea minorilor neînsoţiţi din România
F F M
Ţara de origine 0-13 ani 14-17 ani 14-17 ani Total
AFGHANISTAN 2 2
IRAK 1 2 3
MOLDOVA 1 1
SIRIA 5 5
TURCIA 1 1
Total 1 2 9 12

20
UNHCR, Reprezentare regională pentru Europa centrală. Tendinţe azil 2007 – 2009 şi i2010 - 2012, cifre statistice aproximative pentru
Europa centrală.
21
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Imagine 3

Distribuţia de MNÎ, Solicitanţi de azil (2013)

AFGHANISTAN IRAK MOLDOVA SIRIA TURCIA
1 2

5 3

Interviurile cu părţile interesate din Constanţa şi Bucureşti au dezvăluit faptul că criza în Republica Arabă
Siriană (Siria) a crescut în 2013 numărul de refugiaţi şi persoane care caută azil în România.
De exemplu, în judeţul Constanţa, reprezentanţii Poliţiei Române de Frontieră (nivel naţional) care au
participat la discuţiile de grup au evidenţiat un număr tot mai mare de minori neînsoţiţi care au sosit la
graniţă în 2013. Aceştia au raportat un număr de opt cazuri care au implicat 51 de copii cu vârste între 6
luni şi 18 ani, în principal provenind din Siria şi Afganistan cu scopul de a merge în Germania, Austria şi
Franţa (Tabel 7). Ca urmare a neliniştii lor, o parte a acestor copii au fost îndrumaţi spre centrele de
primire din Galaţi şi Bucureşti.

Tabel 7: Răspunsuri din discuţiile de grup organizate în Constanţa, Noiembrie 2013

Punct de trecere a graniţei Număr de cazuri Număr total de MNÎ
Băneasa 1 5
Ostrov 2 9
Mangalia 4 33
Negru Voda 1 4
Total 8 51

În plus, Direcţia Generală pentru Imigrări a furnizat statistici care dovedesc 185 minori identificaţi de
autorităţi în 2013. Cel mai mulţi dintre ei erau cetăţeni ai Siriei (85 de copii), Moldovei (21 de copii),
Turciei (13 copii) şi Afghanistanului (8). Anexa 3, Tabel 8 prezintă distribuţia tuturor copiilor identificaţi de
autorităţile române pe baza ţării lor de origine şi vârstei.
În plus, datele din aceleaşi surse arată că la sfârşitul anului 2013 erau în jur de 7.000 de copii cu vârste
între 0 şi 19 ani cu reşedinţa legală în România ca rezident temporar. Distribuţia acestor copii în funcţie
de vârstă, sex şi ţară de origine este reprezentantă în Anexa 4, Tabelul 9. Datele ilustrează că un număr
semnificativ de copii în migraţie trăiesc în prezent în România. Aceştia provin din diverse background-uri
social-economice, politice şi culturale şi duc cu ei o serie largă de experienţe, nevoi, riscuri şi
vulnerabilităţi şi aşteptări care trebuie luate in considerare şi adresate.

Copii repatriaţi
Fie că ne gândim la copiii sub trafic, copiii sub trafic abandonaţi de reţelele de trafic sau la aceia care
evadează din abuzul acestor reţele, fie ne gândim la copiii care au trecut graniţele Europei în căutarea
unei vieţi mai bune împreună cu părinţii lor sau singuri şi au sfârşit în a face activităţi ilegale (ex. munca
cu copiii, conflicte cu legea etc.), copiii care pur şi simplu au plecat în migraţie din curiozitate şi aventură
şi au sfârşit în situaţii problematice, situaţia lor necesită o atenţie suplimentară pentru că aceştia sunt de
cele mai multe ori subiecte de repatriere din ţările lor de destinaţie în ţările lor de origine, în acest caz
România. Rozzi (2002) a remarcat faptul că decizia de repatriere ar trebui făcută în lumina principiului
intereselor copilului şi al altor considerente, ex. controlul imigrării clandestine ar trebui comparat în al
doilea rând cu „interesele copilului”.21

În toate acţiunile cu privire la copii, fie întreprinse de instituţii de bunăstare socială publice sau private,
judecătorii, autorităţi administrative sau organisme legislative, interesele copilului ar trebui să fie o
consideraţie primară.” (Convenţia asupra Drepturilor Copilului, art. 3).

21
Rozzi, E. (2002). Salvaţi copiii Italia. Evaluarea intereselor copilului în alegerea între a rămâne în ţara gazdă şi repatrierea: O reflecţie
bazată pe Convenţia asupra Drepturilor Copilului
22
 3.2. Magnitudinea copiilor în migraţiune în România

Analiza noastră a studiilor de cercetare, articolelor, rapoartelor împreună cu datele anecdotice colectate
prin interviuri, discuţii de grupuri şi alte conversaţii (şi anume, întâlniri cu subiecţi specialişti) care sunt
parte a Proiectului Mario cu specialiştii de bunăstare a copilului de la Direcţia Generală pentru Protecţia
Copilului – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu expertiză în
domeniul repatrierilor copiilor neînsoţiţi arată magnitudinea repatrierii în România precum şi cele mai
frecvente situaţii ale copiilor români neînsoţiţi care sunt subiectul repatrierilor.
Un raport al unui studiu (2008) realizat de către Institut Universitaire Kurt Bosch, University of Fribourg în
colaborare cu Centrul de Referinţă Internaţională pentru Drepturile Copiilor Privaţi de Familiile lor (ISS/
IRC) în 2007- 2008, sugerează o dimensiune notabilă a repatrierii copiilor români neînsoţiţi prezentând
exemplul din Viena, unde „până în 2007, traficanţii au ajuns până la 700 de copii, în principal cu vârste
între 10-14 ani, anual, şi i-au forţat să lucreze ca cerşetori, hoţi şi prostituate. 95% din copiii traficaţi
aparţineau grupului minoritar de romi.” Descoperirile acestui studiu dezvăluie faptul că „traficanţii se
numeau tutori’ temporari ai acestor copii şi erau în posesia unui document legal de tutore semnat de
părinţii copiilor. Părinţii copiilor erau de obicei îndatoraţi financiar traficanţilor.”
O declaraţie a unui oficial de stat în timpul unei întâlniri asupra combaterii problemei traficului de copii, a
indicat că „Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia generală pentru lupta împotriva crimei organizate şi
drogurilor au raportat 1.034 victime întoarse din 25 de ţări în 2003. În jur de 30 la sută din aceştia au fost
copii victime ale traficului. Principalele ţări de destinaţie au fost Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia
şi Spania.”22
Datele anecdotice (Tabelul 10) colectate prin conversaţiile că au avut loc în timpul unei întâlniri cu
subiecţii specialişti în cadrul Proiectului Mario (2013) au arătat o creştere a numărului de cereri de
expatriere pentru minorii români neînsoţiţi identificaţi în Italia, Grecia şi Olanda în timpul anilor 2011-
2013. Conform aceluiaşi set de date, numărul de repatriere finalizate in 2013 aproape s-a dublat în
comparaţie cu numărul de repatrieri finalizate anual în 2011 şi 2012. În mod clar, Italia reprezintă ţara de
destinaţie care este sursa de top a cererilor de repatriere.

Tabel 10: Repatrierea copiilor neînsoţiţi români din Italia, Grecia şi Olanda, Tendinţe 2011 –
2013
2011 2012 2013
Ţara de Cereri de Repatrieri Cereri de Repatrieri Cereri de Repatrieri
destinaţie repatriere încheiate repatriere încheiate repatriere încheiate
Italia 143 21 236 23 223 30
Grecia 2 1 9 1 9 7
Olanda 7 4 9 1 5 4
Total 152 26 254 25 237 41

Minorii neînsoţiţi, care pot fi subiecţii repatrierilor sunt copii care nu sunt uşor vizibili sistemelor de
protecţie şi suport în ţara de origine şi în ţara de destinaţie. Aceştia pot trăi în situaţii marginale,
periculoase sau dăunătoare, sau pot înfrunta simplu provocări şi încălcări ale drepturilor lor sub CRC din
cauza condiţiei lor legale neregulate şi temerii de intrare în contact cu autorităţile sau organizaţiile non-
guvernamentale. Provocările implicate în oferirea protecţiei pentru aceşti copii de faptul că identificarea
minorilor neînsoţiţi nu este întotdeauna un proces de încredere. Unii dintre aceşti copii pot să nu aibă
documente corespunzătoare (ex. certificat de naştere, paşaport etc.) pentru dovada satisfăcătoare de
vârstă.
Astfel, copiii repatriaţi, care nu sunt neapărat victime ale traficului, muncii cu copiii şi ale altor forme de
exploatare, trebuie să fie atent identificaţi, examinaţi şi înţeleşi pentru a asigura protecţia drepturilor lor şi
asistenţa corespunzătoare pentru repatrierea sigură, primirea şi reintegrarea. În timp ce traficul de copii,
minorii neînsoţiţi, refugiaţii şi cererile pentru azil au devenit o grijă tot mai mare în România, activităţile
de colectare a datelor actuale dezvăluie multe lipsuri: datele sunt limitate la scop, incomparabile şi
insuficiente pentru a aprecia măsura adevărată a problemei în România.
Natura ilegală a reţelelor de trafic, vârsta victimelor, reticenţa adulţilor de a raporta infracţiuni
autorităţilor, dificultăţile de identificare a victimelor şi natura sensibilă a datelor sunt toţi factori care
prezintă adevărate provocări pentru colectarea datelor corecte. În plus, informaţiile minime disponibile în
România sunt dispersate în diferite departamente şi agenţii din cadrul Guvernului şi al altor organizaţii
inclusiv aplicarea legii şi ONG-uri, fiecare folosind propriile criterii pentru a defini proprii lor clienţi astfel
generând informaţii non-comparabile. Aceste inconsecvenţe sunt de asemenea ilustrate în tabelul de
22
Forumul de Combatere a Traficului de Copii, Sofia, (2010). Experienţa din România. Extras de pe http://www.ungift.org/docs/ungift/
pdf/knowledge/ Publications/booklet_final_version.pdf
23
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

mai jos (Tabel 11) care contrastează cu datele colectate din trei surse de încredere (şi anume
EUROSTAT, UNHCR, IOM) pentru aceiaşi ani, dar cu numere care arată diferenţe semnificative pentru
aceeaşi perioadă de raportare.

Tabel 11: Aplicaţii pentru azil din partea minorilor neînsoţiţi/ copiilor separaţi
Compararea corectitudinii datelor
UNHCR
Anul de raportare Eurostat 2011 2013 IOM 2012
2008 55 71 n/a
2009 40 43 38
2010 35 39 39
2011 55 33 36
2012 135 43 n/a
Total 320 229 113

În lipsa unor date corecte la nivel naţional, a unor informaţii continue pentru a înţelege problema, nu se
cunoaşte dacă incidentele traficului de copii, refugiaţilor, muncii cu copiii, persoanelor care caută azil
cresc sau scad şi dacă răspunsurile actuale sunt eficiente, care în schimb, exprimă elaborarea de decizii
de politică ca pe o provocare.
Unii participanţi non-guvernamentali şi unele autorităţi implicate în iniţiative relevante pentru copiii în
migraţie problemele au raportat că aceştia colectează date într-un mod fragmentat, sporadic şi
inconsecvent pe baza competenţei lor şi a interesului pentru anumite grupuri de populaţie (ex. copii
neînsoţiţi, solicitanţi de azil sau activităţi de monitorizare a graniţei, traficul de copii, etc.). Alte părţi
interesate locale inclusiv reprezentanţi ai agenţiilor locale ale Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de
Fiinţe Vii şi DGASPC au afirmat că la nivelul lor ei colectează datele şi le transmit semestrial către
agenţiile centrale. Aceştia au afirmat că analizele de date, interpretarea şi producerea rapoartelor
reprezintă un proces lung care întârzie utilizarea semnificativă a descoperirilor.
Puţine dintre alte părţi interesate au explicat că există acces limitat la date permise doar pentru NAATP
şi pentru anumite instituţii publice pe baza unor protocoale explicite. Aceştia au remarcat de asemenea
că datele personale pot fi accesate doar de către utilizatorul care le-a introdus, iar datele statistice sunt
accesibile în funcţie de indicatorii particulari, la diferite nivele ierarhice. Părţile interesate au indicat mai
departe că Departamentul de Protecţie a Copilului colectează separat datele naţionale specifice pentru
traficul de copil, inclusiv informaţiile din: baza de date nominală a copiilor români care sunt neînsoţiţi în
străinătate şi a victimelor copii români repatriaţi sau victimelor pretinse ale traficului de copii, precum şi
sistemul naţional de colectare a datelor despre victimele traficului de copii, implementat de autorităţile de
protecţie a copilului din fiecare ţară.
În general, părerile lor indică faptul că strângerea de date şi abordările analitice au lipsuri în ceea ce
priveşte definiţiile comune, criteriile şi indicatorii. În plus, majoritatea specialiştilor care au participat la
interviuri şi la discuţiile de grup au indicat că atunci când sunt colectate, statisticile şi informaţiile sunt
schimbate mai puţin regulat între părţile interesate la nivel naţional şi mai des sunt informaţiile şi datele
împărtăşite cu cei care le găsesc de obicei pe plan internaţional (ex. UNICEF, Comisia pentru CRC,
UNCHR) şi instituţiile UE care investesc fonduri în acest domeniu de lucru (ex. Consiliul Europei,
Direcţia Generală, Afacerile Interne, Direcţia pentru Imigrare, Azil).

Constatare nr. 2: A existat un acord larg între părţile interesate că „România este mai des
considerată o ţară de tranzit decât o ţară de destinaţie în ciuda numărului ascendent de persoane
care solicită azil.”

“România este o ţară de tranzit. Cred că practica copiilor neînsoţiţi de a trece graniţele României creşte tot
mai rapid. Mulţi alţii care au călătorit şi nu au fost prinşi. Aceia care sunt prinşi aleg deseori să continue
procedura de cerere a azilului pentru a-şi rezolva statutul.” (Asistent social, ONG, Constanţa)
“Majoritatea solicitanţilor de azil nu sunt interesaţi de România, dar traficanţii îi înşală şi îi lasă în România,
cel mai des lângă graniţă. Astfel România este considerată doar o zonă de tranziţie atractivă pentru
persoanele care solicită azil doar pentru că pot să-şi rezolve condiţia în zona Uniunii Europene.” (Manager
senior, ONG, Timişoara)
Numărul de cazuri care implică minori neînsoţiţi a fost foarte scăzut la nivel local. În plus, un copil neînsoţit
migrator primeşte sprijin şi servicii conform legii de protecţie a copilului imediat ce sunt identificaţi. Ca
rezultat, este tot mai puţin probabil ca aceştia să devină clienţii noştri. (Manager, Instituţie Publică,
Constanţa)
24
 3.2. Magnitudinea copiilor în migraţiune în România

“Cred că minorii neînsoţiţi care solicită azil reprezintă o provocare pentru sistemul de protecţie a copilului în
România. Nu suntem pregătiţi ca sistem să furnizăm estimări despre orice fel de statistici despre minorii
neînsoţiţi, în special despre aceia din afara procesului de azil inclusiv tipul şi întinderea diferitelor servicii.
Sistemul nostru nu are capacitatea de a furniza răspunsuri particularizate.” (Grup de discuţii cu părţi
interesate, Bucureşti)

Participanţii au încheiat surprinzător cu faptul că există o nevoie clară de a câştiga o înţelegere mai bună
a dimensiunii, circumstanţelor particulare şi nevoilor specifice ale minorilor neînsoţiţi care solicită azil sau
tranzitează România pentru a sprijini conturarea unei abordări comune pentru a asigura protecţia
drepturilor lor şi sprijinul şi serviciile corespunzătoare.

Constatare nr. 3: În România, ce este cunoscut despre copiii în migraţie reprezintă „vârful
aisberg-ului”.
Mai multe voci au indicat că în ciuda lipsei unor statistici de încredere, practica arată că în Romania
copiii în migraţie reprezintă o realitate în dezvoltare care necesită eforturi concentrate pentru a găsi
soluţii optime.

“Pentru a decide dacă este un fenomen sau nu, este necesar să avem statistici. În România, nu am văzut
nicio statistică relevantă cu privire la copiii în migraţie.” (Reprezentant de la DGASPC, Manager Senior,
Instituţie Publică, Timiş)
“Cunoaştem atât de puţin despre faptele şi numerele asociate cu problema copiilor în migraţie. Ceea ce
ştim noi este doar vârful aisberg-ului. Aisberg-urile se ascund mult. Cea mai mare parte a lor este sub apă
şi nu poate fi văzută. Acelaşi lucru se întâmplă cu copiii victime ale traficului, exploatării şi copiii neînsoţiţi;
ei sunt bucăţi şi părţi din noţiunea de copii în migraţie. Un număr important al lor nu este vizibil. În plus,
multe pericole pentru siguranţa şi bunăstarea acestor copii sunt de asemenea ascunse atât sub
vulnerabilităţi cât şi sub oportunităţile asociate cu migraţia. Percepţia personală şi experienţele ca şi
persoană simplă se suprapun cu observaţiile şi experienţele profesionale şi sprijinul unei concluzii
generale: „Children on the Move” (Copiii în migraţie) este o problemă în creştere în România. Nu va trece
mult până când o vom vedea transformându-se într-un fenomen monstru.” (Grupul de discuţii cu părţile
interesate, Bucureşti)
“Există un gol între realitate şi rapoarte. Uneori situaţia colectată la nivel naţional nu dezvăluie o
perspectivă realistă deoarece ştim cum sunt colectate statisticile – superficial, inconsistent şi cu loc de
interpretare personală.” (Grupul de discuţii cu părţile interesate, Dolj)

Majoritatea discuţiilor părţilor interesate au concluzionat că lipsa unor date relevante conduce la
dificultatea în formularea răspunsului corespunzător dacă fenomenul copiilor în migraţie reprezintă sau
nu un fenomen la nivel naţional, şi astfel problemele copiilor în migraţie sunt prinse între dovezi
anecdotice care arată o problemă în creştere şi conştientizarea unei probleme în dezvoltare ridicată de
multiple cazuri prezentate în mass-media (a se vedea Imaginea 4).

Imagine 4
Fenomenul copiilor în migraţie prins între ‘Conştientizare’ şi ‘Dovadă anecdotică’

Dovezi anecdotice ale unei probleme în dezvoltare
„Anual sunt identificaţi în jur de 100 de copii sub risc prin
mecanismele de raportare regulată la nivel de ţară. În plus,
prin practica mea de lucru pe caz am înregistrat la accesare
aproximativ 900 de cazuri de copii sub risc şi doar câteva
cazuri de copii victime ale traficului.” (Asistent social,
DGASPC Dolj)
„Facem faţă unui fenomen în dezvoltare. Conform noutăţilor
din presă, aceasta este o problemă reală. Este necesar să
identificăm magnitudinea problemei şi să găsim soluţiile
cele mai optime şi fezabile pentru a ne adresa complexităţii
acestei probleme multidimensionale.” (Psiholog, DGASPC
Dolj)
Conştientizarea unei probleme în dezvoltare
„Dimensiunea copiilor în migraţie nu este dramatică, dar ar
trebui să fim îngrijoraţi deoarece în acest moment autorităţile
nu au cunoştinţă de realitatea acestor copii.” (Grupul de
discuţii al părţilor interesate, Bucureşti)
„Desigur, copiii în migraţie reprezintă o problemă ce
provoacă anxietate dacă ne gândim la cauze şi consecinţe”.
(Grupul de discuţii al părţilor interesate, Bucureşti)

Este important de observat faptul că o proporţie mare a părţilor interesate au discutat despre un număr
ascendent de cazuri care pot fi legate de problema copiilor în migraţie (şi anume dovada anecdotică a
unei probleme în creştere), alţii au observat că această creştere nu este semnificativă la nivelul lor şi
astfel nu s-au simţit confortabil evaluând copiii în migraţie ca un fenomen întins pe întreaga ţară (şi
anume conştientizarea unei probleme în dezvoltare).

25
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Unele părţi interesate au observat în plus că din cauza naturii şi complexităţii situaţiilor de migrare, mulţi
copii pot trece neobservaţi (şi anume problema vizibilităţii la copiii sub risc). Această idee s-a accentuat
şi în timpul discuţiilor cu copiii implicaţi în acest studiu.

“De atât de multe ori copiii din România identificaţi în afara ţării lor de provenienţă dispar iar din microscop,
deşi autorităţile şi ONG-urile doresc să îi ajute. De ce? Uneori sunt sub presiune datorită traficanţilor lor şi
aceştia trebuie să scape de autorităţi, deseori sunt traumatizaţi şi stabilesc cu greu relaţii de încredere cu
oricine, şi de cele mai multe ori scapă de autorităţi şi nu doresc niciun ajutor deoarece nu doresc să se
întoarcă acasă. Vă puteţi imagina cum se simt ei când tot soiul de adulţi – poliţie străină, servicii sociale,
psihologi etc., apar în vieţile lor cu o ofertă de ajutor? Sunt multe întrebări şi mulţi oameni. Copiii noştri nu
sunt obişnuiţi să primească ajutor şi nu ştiu cum să se comporte când primesc ajutor. Ei sunt speriaţi
deoarece nu doresc probleme. Ştiţi, în România, atunci când ai de-a face cu poliţia şi specialiştii eşti o
persoană care caută probleme sau eşti în probleme mari. De aceea, aceşti copii preferă să trăiască în
lumea ilegală, într-o ţară care nu este ţara lor de provenienţă, decât să fie trimişi înapoi. Nu îi acuz. Este
surprinzător pentru un copil care nu are idee cât de grea poate fi viaţa şi cât de periculos poate fi atunci
când sfârşeşti într-o situaţie în care ai putea fi exploatat. Întotdeauna este cineva care doreşte să profite de
tine! Uitaţi-vă la mine, m-am întors şi ce credeţi? Este uşor pentru mine astăzi? Nu. Nimeni nu ştie cât de
mult mă chinui acum şi cât de mult m-am chinuit atunci când am luat viaţa în mâini. Profesorii, psihologii,
asistenţii sociali, părinţii, prietenii şi vecinii ştiu ce îi las eu să ştie. Adică nimic. Să recunoaştem! Oamenii
se uită la mine şi se gândesc că, dacă sunt o fată romă, nu sunt capabilă să fac alegeri bune. Ceea ce nu
este adevărat deloc. Posibil să fac alegeri greşite pentru că sunt o adolescentă căreia îi place libertatea, eu
sunt o adolescentă emancipată care şi-a învăţat lecţiile într-o altă ţară europeană. Cu toate provocările pe
care le-am înfruntat şi toate minusurile vieţii din Europa, acea perioadă a fost una dintre experienţele cele
mai influenţabile pentru viaţa mea, (N., fată, 15 ani, Grup de discuţii cu copiii, Constanţa)

Constatare nr. 4: În România, conversaţiile existente şi lucrul în relaţie cu copiii în migraţie

reflectă concentrarea asupra părţilor nu asupra întregului
Un procent mare de părţi interesate vede problema copiilor în migraţie întortocheată. Aceştia consideră
că informaţiile despre diferite categorii de copii în migraţie (ex. traficul de copii, contrabanda migratorilor,
exploatarea copiilor, neînsoţiţi, separaţi, solicitarea de azil, copiii refugiaţi, copiii lăsaţi acasă, copiii de pe
stradă etc.) trebuie să fie colectate, diseminate, comparate şi sintetizate în mod concurent şi în continuu.
Totuşi, multe părţi interesate au subliniat în mod repetat că în timp ce posibil să existe diverse seturi de
date disponibile despre situaţia acestor grupuri, aceste statistici nu spun nimic despre câţi dintre aceşti
copii au fost sau sunt în prezent implicaţi în fenomenul migrării. Puţini au invocat faptul că existenţa de
mai multe niveluri în procesul de furnizare a serviciului complică mai mult colectarea de date. Astfel,
rămân goluri de cunoştinţe semnificative în domeniu datorită lipsei de sinteză a acestor date şi o analiză
ulterioară a corelării între vulnerabilitatea acestor sub-grupuri şi migrarea copiilor va spori înţelegerea
situaţiei copiilor în migraţie şi va oferi informaţii pentru dezvoltarea politică şi de program.
Copiii care au participat la acest studiu au demonstrat un interes mare în împărtăşirea experienţelor şi
opiniilor lor cu privire la scopul fenomenului copiilor în migraţie în România. Mulţi dintre participanţi au
indicat faptul că copiii cu vârsta de 15 ani sau mai mult tind să fugă de acasă. Aceştia au scos în
evidenţă corect şi faptul că numărarea acestor copii este o provocare pentru că „familiile lor nu
raportează întotdeauna dispariţia lor sau când raportează este deja prea târziu, întrucât ei deja sunt
peste graniţă în alte ţări” (Grupul de discuţii cu copiii, Constanţa). Totuşi, mai mult de jumătate din copiii
care şi-au exprimat opiniile în timpul interviurilor şi discuţiilor de grup consideră că un copil român care
pleacă de acasă este cel mai probabil pe cale să aleagă să trăiască departe de familia lui în România,
mai mult decât în altă ţară.
Unii copii au comentat că ei ştiu atât de mulţi colegi şi prieteni care au fugit de acasă cel puţin o dată în
copilăria lor şi au petrecut mai mult de o săptămână departe de familiile lor. Unul dintre adolescenţi (F,
fată, 16 ani, Timiş, exploatată sexual şi victimă a muncii cu copiii) a subliniat foarte clar – „noi toţi căutăm
ceea ce nu am găsit la familiile noastre”. În plus, împărtăşind experienţa ei de viaţă, ea a precizat că
„deşi am încercat să îmi ajustez viaţa în diferite cadre (familie adoptivă, orfelinat), nu am găsit locuri ca –
ACASĂ”. În câteva cazuri, copiii au fost mai practici şi au sugerat că „pentru punct de pornire adulţii ar
trebui să reflecteze la câţi copii sunt pe stradă, câţi copii fug de acasă, cine sunt aceştia, de ce sunt pe
stradă, care sunt planurile lor de viaţă, câţi sunt victime ale unor probleme serioase (ex. conflict cu
legea, HIV/ SIDA, exploatare sexuală, oamenii care profită de ei etc.), cine ştie că ei sunt pe stradă sau
fug, măsura în care aceşti copii se mişcă în România şi în străinătate etc.”.
Majoritatea copiilor care şi-au împărtăşit opiniile în contextul acestui studiu cred că nimeni nu ştie exact
numărul de copii în mişcare.

26
 3.2. Magnitudinea copiilor în migraţiune în România

“Mi-e teamă că nu pot spune dacă sunt mulţi copii în migraţie. Este aşa de dificil să ai o opinie despre
această problemă. Ştiţi? Cred că nici măcar aceia care trebuie să ştie numărul de copii în migraţie nu sunt
capabili să răspundă la această întrebare. Mă refer la autorităţi şi alţii care lucrează în acest domeniu. De
asemenea, acum că mă gândesc, sunt convins că nimeni nu ştie exact câţi copii întră în România trecând
graniţele. Aş spune că acesta este de asemenea cazul acelor copii care se întorc în România pentru că
sunt obosiţi de traiul în străinătate cu părinţii lor care au migrat pentru a găsi de lucru în Italia, Spania,
Grecia şi Turcia. Şi există atât de mulţi copii care intră în probleme pentru că ei au încredere în adulţi;
aceştia nu ar trebui să aibă încredere în ei. Mi-e teamă că guvernul şi alţi specialişti nu ştiu că aceşti copii
reprezintă un număr care ar trebui luat în calcul. Posibil ca să fie momentul în care toţi să se gândească
mai mult la cum să strângem cel mai bine informaţiile despre toţi aceşti copii şi mai important cum avem de
gând să folosim informaţia şi să îi ajutăm pe ei şi pe alţii. (S., băiat, 17 ani, Constanţa)

Majoritatea părţilor interesate adulte au fost de acord că, deşi insuficiente şi inconsecvente, există nişte
studii şi estimări cu privire la grupuri particulare de copii în migraţie care pot fi utilizate ca punct de
pornire în mutarea focusului de pe părţi doar pe o abordare mai integrată.
Părţile interesate adulte au accentuat de asemenea cât de important este să găseşti cele mai bune căi
pentru a administra datele care sunt în prezent dispersate pe mai multe organizaţii diferite şi
departamente de stat şi grupuri de lucru fără standarde definiţionale sau mecanisme de transmitere în
vigoare. Aceştia au chestionat de asemenea fezabilitatea centralizării datelor, analizării şi utilizării lor
pentru dezvoltarea politicilor şi programelor. În mod specific, părţile interesate s-au întrebat care
organizaţie (i) ar avea acces la date, a cui va fi responsabilitatea de a menţine şi administra baza de
date, preocupări despre securitatea şi confidenţialitatea bazelor de date, cine va asigura instruirea
pentru construirea capacităţii, şi dacă informaţia colectată ar putea fi utilizată pentru conştientizarea
publică şi educaţie.

3.3. COPIII ÎN MIGRAŢIE ÎN ROMÂNIA:

IMAGINEA DE EMERGENŢĂ

“Copiii în migraţie reprezintă o generaţie tânără sacrificată. Aceasta este realitatea tristă,
deoarece este în detrimentul viitorului ţării noastre, al Europei şi al întregii lumi.” (Grupul
de discuţii cu părţile interesate, Bucureşti)

Cine sunt copiii în migraţie din România?

Această secţiune încearcă să ofere un profil al copiilor în migraţie pe baza discuţiilor cu părţile interesate
şi copiii care şi-au împărtăşit opiniile şi experienţele pentru a ajuta la o înţelegere mai bună a situaţiei
copiilor în migraţie din România.

Perspectiva părţilor interesate

Este de remarcat că atunci când sunt întrebaţi de motivele unui copil aflat în migraţie, discuţiile cu
părţile interesate în toate cele cinci zone de cercetare au dezvăluit o bogăţie de cunoştinţe şi informaţii
care indică faptul că multe părţi interesate din România au o înţelegere solidă a cauzelor de bază ale
problemelor legate de copiii în migraţie.
În toate cele şase discuţii ale grupului cu părţilor interesate (Dolj, Constanţa, Iaşi, Timiş şi două în
Bucureşti – una cu părţile interesate la nivel naţional şi una cu părţile interesate locale), o temă
recurentă a dominat toate discuţiile. Aceasta se referă la importanţa diferenţierii între „copii sub risc”,
„copii victime ale traficului”, „munca cu copiii”, „copiii de pe stradă”, „copiii părăsiţi”, „copiii refugiaţi sau
solicitanţi de azil” şi noţiunea de „copii în migraţie” pentru a sprijini trecerea conversaţiei şi intervenţiilor
de la o abordare fragmentată la una mai holistică.

“Există o linie foarte fină, ştearsă, care delimitează circumstanţele diferitelor categorii de copii sub risc şi
copiii afectaţi de migrare deoarece problemele lor specifice sunt compuse dintr-un complex de probleme
care provin la nivel micro inclusiv personalitatea lor, stadiul de dezvoltare, universul familial şi realităţile
comunităţii lor. Totuşi, noi avem responsabilitatea să identificăm şi să înfruntăm cauzele particulare care ne
plasează copiii în locuri periculoase.” (Grupul de discuţii cu părţi interesate, Iaşi)

27
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Tabelul de mai jos oferă o imagine pentru ce pare să împingă valul copiilor în migraţie, astfel cum este
reflectat prin conversaţiile cu părţile interesate.

Tabel 12: Forţe de propulsare din spatele copiilor în mişcare – Perspectiva părţilor interesate
Factori de propulsare din spatele copiilor în migraţie Constanţa Bucureşti Iaşi Dolj Timiş
1. Curiozitate, spirit de aventură. * * * * n/a
2. Presiuni în grupuri pereche. Copiii doresc să urmeze exemplele * * * * *
perechilor lor, prietenilor lor.
3. Copiii doresc să facă bani de buzunar. * n/a n/a n/a n/a
4. Copiii doresc să câştige experienţă în muncă. * * * n/a n/a
5. Copiii trăiesc în sărăcie şi provin din familii care se confruntă din greu * * * * *
cu probleme complexe inclusiv violenţă domestică, dependenţele
părinţilor (şi anume: alcoolism, detenţia părinţilor)
6. Copiilor le lipseşte respectul pentru părinţii lor şi ignoră sfaturile n/a * * * *
acestora.
7. Lipsa parentală de supraveghere, neglijenţa (şi anume, părinte * * * * *
migrator pentru a lucra într-o altă ţară, părinţii sunt prea ocupaţi cu
munca şi cu activităţile lor de zi cu zi).
8. Copiii îşi asumă roluri şi responsabilităţi părinteşti în afara capacităţii n/a n/a * n/a n/a
lor şi simt presiunea de a explora căi pentru a îndeplini roluri şi
responsabilităţi.
9. Supra-protecţia parentală. n/a * * n/a n/a
10. Angajarea scăzută a copiilor de către părinţii lor şi de alţi adulţi * * * n/a n/a
importanţi (şi anume: bunici, profesori, specialişti etc.) în deciziile care le
afectează viaţa.
11. Părăsirea şcolii, lipsa activităţilor. Copiii au prea mult timp şi se * * * n/a *
implică în situaţii periculoase.
12. Lipsa modelelor în viaţă şi expunerea excesiva a copiilor la modele n/a * * n/a n/a
nepotrivite care plasează focusul pe succes provenit din optimism opus
succesului provenit din disciplină, multă muncă, angajament şi
determinare (şi anume: modele de propagandă, modele celebre false
care sunt vizibile pentru că atrag atenţia mass-media datorită
potenţialului lor de a atrage agenţiile de publicitate şi banii)
13. Alegerea migrării reprezintă o tradiţie de familie n/a n/a * n/a n/a
14. Situaţii de urgenţă (şi anume război, dezastre naturale, tortură, * * * *
discriminare etc.)
15. Căutarea unor oportunităţi mai bune pentru educaţie. * * * *
16. Copiii se simt vinovaţi şi ruşinaţi de alegerile pe care le-au făcut şi n/a * n/a n/a
care sunt în contradictoriu cu normele sociale tradiţionale ale comunităţii
lor (şi anume: minore însărcinate, căsătorii forţate, conflicte legale, etc.)

Vocile copiilor
Copiii intervievaţi pentru acest studiu au provenit dintr-o varietate de background-uri personale,
situaţionale şi sociale. Unii dintre aceşti copii au migrat în România şi/ sau pe plan internaţional, cu şi
fără părinţii lor sau separaţi, unii au fost supuşi traficului şi exploatării, unii au provenit din familii sărace,
unii erau copii de pe stradă, alţii declarau că sunt copii romi, puţini dintre ei erau copii părăsiţi de părinţi
migratori care au plecat să lucreze în alte ţări europene, alţii erau copii care s-au întors acasă din
experienţele lor de migrare în timp ce alţii solicitau azil în România.

A existat un echilibru relativ în ceea ce priveşte vârsta şi sexul şi, în mod clar, toţi păreau să aibă o
dorinţă puternică pentru un viitor mai bun. Aceşti copii îşi văd viitorul în propria ţară, dar când fac referire
la fezabilitatea de a avea un viitor mai bun, aceştia, de obicei, vorbesc despre ce ar putea să le ofere
alte ţări, dezvăluind ce le-au spus prietenii lor.

“Viaţa într-o altă ţară nu este uşoară, dar mi s-a spus că există mult mai multe şanse pentru noi să găsim
de lucru şi să avem stabilitate financiară.” (A, fată, 16, Iaşi)
“Am auzit că serviciile medicale sunt mult mai bune în alte ţări decât aici. Am auzit că atunci când fugi
într-o altă ţară, reuşeşti să înţelegi viaţa independentă, câştigi bani şi practic te bucuri de libertate. Este
adevărat că cei mai mulţi oameni tineri nu reuşesc să se bucure de libertate şi sfârşesc în aşa de multe
probleme care îi pun în foarte mari pericole. As dori să mă mut doar pentru servicii medicale mai bune şi
mai multă dreptate atunci când ai de rezolvat nişte probleme.” (C., 15 ani, Iaşi)
“Prietenii mei mi-au spus că aş fi bogat dacă m-aş duce în Europa. Eu sunt muzician, cânt la clarinet. Dacă
ar fi să aleg o ţară, cred că cele mai potrivite pentru mine ar fi Austria, Italia şi America. Aş alege să merg
şi să trăiesc altundeva pentru a-mi asigura viitorul, un viitor strălucit şi mai stabil. În România este încă
dificil să ai succes fără conexiuni şi făcând lucruri corecte.” (M, 15 ani, băiat, Constanţa)
28
 3.3. Copiii în migraţiune în România: Imaginea de emergenţă

“Am părăsit România când am avut 13 ani şi am mers în Italia să mă reunesc cu mama mea care lucrează
şi locuieşte acolo. Tatăl meu a murit cu ceva timp în urmă de cancer. Am trăit cu bunica mea din partea
tatălui. În prima săptămână am simţit că trăiesc în rai. Am găsit-o pe mama schimbată, schimbată în bine.
Eram fericită să fiu cu ea, restul a contat mai puţin. Prima mea impresie a fost că am luat o decizie bună să
merg şi să trăiesc cu mama mea. In Italia am învăţat să zâmbesc din nou. Oamenii au fost drăguţi şi
încurajatori şi mai important era că eram cu mama. Am de asemenea un obiectiv clar: să învăţ limba
italiană şi am reuşit.” (L, fată, 15 ani, Constanţa)
“Situaţia mea este relevantă pentru studiul dumneavoastră deoarece am trăit într-o altă ţară şi m-am întors
în România să mă stabilesc aici. Părinţii mei trăiesc în prezent în acea ţară, dar sunt divorţaţi. Mama mea
este româncă şi tatăl meu are o alta naţionalitate. Eu şi fratele meu am stat aici pentru a ne finaliza
educaţia în România. Părinţii mei lucrează împreună ca să ne asigure un viitor bun mie şi fratelui meu. Pot
spune că în Turcia sunt mulţi copii români. Guvernul turc îi găseşte singuri şi îi ia în grijă. Sunt multe
cazuri, dar nu cred că este un fenomen. De asemenea, am observat că în Constanţa sunt tot mai mulţi
sirieni cu copii, mulţi din familii mixte care şi-au părăsit ţara din cauza războiului şi conflictelor şi au venit în
Constanţa în căutare de siguranţă şi o viaţă liniştită.” (S. băiat, 17, Constanţa)
“Am făcut o greşeală cerându-le părinţilor să se întoarcă în România. Acum avem aşa de multe probleme:
părinţii mei se chinuie cu problemele medicale, noi trăim într-o realitate financiară grea, tatăl meu bea mult
şi conflictele de familie sunt prezente în viaţa noastră zilnică {…}. Când am revenit în România am fost
foarte fericită că îmi revăd familia şi toate locurile mele preferate, dar curând am dat piept şi cu partea
grea, aşa cum am descris mai devreme. Cred că oamenii te ajută mai mult acolo. Cred că luptele
financiare sunt cauzele pentru toate problemele noastre astăzi. Acum este diferit. Cred şi acum că acasă
este in Spania.” (C, fată, 12 ani, Bucureşti)
“Am fost de două ori într-o altă ţară europeană cu părinţii noştri în căutarea unui viitor mai bun. Este mult
mai bine acolo. Există slujbe suficiente şi sunt mai multe reguli şi oamenii sunt mai disciplinaţi. De
asemenea oamenii sunt mai respectuoşi şi atenţi, pregătiţi să te ajute cu problema ta. (A&A, fată şi băiat,
Bucureşti, 12 şi 13 ani)

O analiză a opiniilor copiilor exprimate în discuţiile grupului şi interviuri, precum şi în timpul consultaţiilor
cu membrii copii ai comitetelor de consultanţă a copilului identifică următoarele categorii de copii în
migraţie ca o reflectare a realităţii curente din România:

• Copiii care migrează în căutarea de oportunităţi, stabilitate economică, justiţie socială şi acces la
servicii de calitate;
• Copiii care sunt exploataţi în contextul migrării, în mod particular prin trafic;
• Copiii care se întorc la voluntariatul din România;
• Copiii care fug de situaţii periculoase şi caută azil;
• Copiii care migrează ca să se reunească cu părinţii lor;
• Copiii lăsaţi acasă de părinţii migratori; şi
• Copiii care migrează din curiozitate şi din spirit de aventură.
Copiii s-au bucurat să exploreze forţele de propulsare din spatele migraţiei copilului, beneficiile şi
oportunităţile asociate cu posibilitatea de a fi în migraţie şi aceştia au recunoscut severitatea mai multor
probleme şi situaţia dificilă care poate să provoace călătoria lor de migraţie. Discuţiile cu copiii au inclus
de asemenea întrebările ridicate de participanţi cu privire la legalitatea mişcării, beneficiile şi
oportunităţile disponibile şi dacă migrarea este planificată, temporară sau o opţiune pe termen lung.
Copiii au demonstrat cunoaşterea cerinţelor legale şi abilitatea de a face diferenţa între migrarea legală
şi ilegală. Caracteristicile lor de migrare sunt un rezultat al diversităţii copiilor în ceea ce priveşte vârsta,
sexul şi etnia, backgroundul social şi educaţional. Cauzele şi oportunităţile pentru aceşti copii în migrare
au diferit de la caz la caz, dar în general au existat similarităţi semnificative în toate cele cinci locaţii de
cercetare (Tabel 13).

Tabel 13: Factori de propulsare în spatele copiilor în migraţie – Perspectiva copiilor

Factori de propulsare în spatele copiilor în migraţie Constanţa Bucureşti Iaşi Dolj Timiş
1. Curiozitate, spirit de aventură. Copiilor le place toată distracţia vieţii. * * * * *
2. Presiuni în grupuri pereche. Copiii doresc să urmeze exemplele * * * * *
perechilor lor, doresc să facă asemenea prietenilor lor.
3. Copiii doresc să facă bani de buzunar. * * * n/a *
4. Copiii doresc să câştige experienţă de viaţă. * * *
5. Copiii trăiesc în sărăcie şi provin din familii care se confruntă din greu * * * * *
cu probleme complexe inclusiv violenţă domestică, dependenţele
părinţilor (şi anume: alcoolism, detenţia părinţilor)
6. Copilul este în conflict cu părinţii lui. * * * * *
7. Comunicare slabă între copil şi părinţii lui. * * * * *
29
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

8. Lipsa parentală de supraveghere, neglijenţa (şi anume: părinte * * * n/a n/a

migrator pentru a lucra într-o altă ţară, părinţii sunt prea ocupaţi cu
munca loc şi cu activităţile lor de zi cu zi.
9. Supra-protecţia parentală. * * * * n/a
10. Copiilor nu li se oferă şansa să îşi exprime viziunile lor cu privire la * * * n/a *
deciziile care le afectează viaţa. Adulţii nu ascultă vocea copiilor.
11. Multiple dezamăgiri din partea părinţilor, membrilor de familie şi/ sau * * * n/a *
prietenilor.
12. Copiii au prea mult timp şi se implică în situaţii periculoase. * * * * n/a
13. Lipsa modelelor sănătoase. * * * n/a n/a
14. Alegea de migraţie reprezintă o tradiţie de familie (ex. copiii romi * * * n/a n/a
migrează ca muzicanţi, circari şi acrobaţi pentru a face bani în alte ţări)
15. Situaţii de urgenţă (şi anume: război, dezastre naturale, tortură, * * n/a * *
discriminare etc.)
16. Căutarea unor oportunităţi mai bune pentru educaţie. * * * n/a n/a
17. Copiii doresc să se reunească cu părinţii lor care i-au lăsat în urmă * n/a * n/a n/a
pentru a lucra în alte ţări.
18. Copiii caută stabilitate. * * * * *
19. Copiii se simt vinovaţi şi ruşinaţi de alegerile pe care le-au făcut (ex. * * * n/a n/a
dependenţele, conflictele legale etc.) şi vor să înceapă o nouă viaţa în
altă parte.
20. Copiii caută un loc în care să fie acceptaţi aşa cum sunt şi doresc să n/a * * n/a *
scape de violenţa şi abuzul de acasă sau din instituţiile lor.
21. Unul sau ambii părinţi este/ sunt decedat/ decedaţi. * n/a * n/a n/a
22. Copiii au decis să îşi părăsească familiile după descoperirea unui * n/a * n/a n/a
secret (ex. au fost adoptaţi)

3.4. NEVOI, RISCURI, VULNERABILITĂŢI ŞI IMPACTUL MIŞCĂRII

Pornind de la definiţia evidenţiată de Brooks-Gun (1990), în scopul acestei analize, înţelegem riscurile ca
o sumă de factori şi condiţii care cresc probabilitatea de pornire, exacerbare sau menţinere a problemei
care va aduce un impact negativ asupra vieţii unui copil în migraţie.
Din perspectiva copiilor în migraţie, un copil vulnerabil reprezintă un copil care nu este capabil să se
protejeze pe sine din cauza expunerii la condiţii şi circumstanţe cu care copilul nu este pregătit să se
confrunte şi pe care nu este pregătit să le administreze. Vulnerabilitatea nu este neapărat atribuită
vârstei copilului, ci dezvoltării lui fizice şi emoţionale, abilităţii de comunicare a nevoilor, aşteptărilor şi
dorinţelor.
Convenţia asupra Drepturilor Copilului oferă un cadru de adresare a nevoilor copilului dintr-o perspectivă
bazată pe drepturi23 cu privire la: participarea copiilor la deciziile care îi afectează pe ei şi ascultarea
opiniilor lor, protejarea copiilor împotriva discriminării şi a tuturor formelor de neglijenţă şi exploatare;
prevenirea rănirii lor, şi oferirea de asistenţă copiilor pentru a adresa nevoile de bază (Tabel 14). În
lumina acestor definiţii, impactul migrării în viaţa copiilor reprezintă de fapt intersectarea dintre riscuri
identificate, manifestarea vulnerabilităţilor şi gradul de satisfacere a nevoilor copiilor.

Tabel 14: Nevoile copiilor în migraţie în contrast – Viziunile părţilor interesate vs. cele ale
copiilor
Perspectivele părţilor interesate
Nevoile copiilor în migraţie sunt exact la fel cu nevoile
oricărui copil. Cu toate acestea, intensitatea lor şi măsura în
care acestea sunt satisfăcute variază în funcţie de situaţii
specifice, istoric, contexte şi probleme relevante.
Nevoia de adaptare, integrare şi socializare
Nevoia de a fi respectat şi recunoscut ca individ de valoare
Vocile copiilor
Nevoile copiilor migratori sunt exact la fel cu nevoile oricărui
copil, dar, câteodată, copiii în migraţie sfârşesc în situaţii mai
dificile. Ca rezultat, unele nevoi se vor manifesta diferit.
Aceste nevoi pot include: nevoia de protecţie, nevoia de
suport material, nevoia de afecţiune parentală şi sprijin,
nevoia de discuţie despre problemele lor, nevoia de a fi
acceptat, nevoia de încredere, nevoia de integrare în noile
lor comunităţi, nevoia de a învăţa o limbă nouă, nevoia de a
înţelege pericolele lumii pe care copilul le trăieşte la un punct
în viaţa lui (Grup de discuţii Constanţa, participanţi din grupul
etnic rom)
Nevoia de suport material şi nevoi de bază (mâncare,
cazare, sănătate, etc.)
Nevoia de a fi respectat

23
UNICEF.(2012). FIŞÂ INFORMATIVÂ: Un sumar al drepturilor din Convenţia Drepturilor Copilului http://www.unicef. org/crc/files/
Rights_overview.pdf
30
 3.4. Nevoi, riscuri, vulnerabilităţi şi impactul mişcării

Nevoia de educaţie Nevoia de educaţie

Nevoia de protecţie
Nevoia de comunicare
Nevoia de a descoperi lucruri noi
Nevoia de cercetare şi de găsire a altor oportunităţi
Nevoia de afecţiune şi supraveghere
Nevoia de protecţie şi siguranţă
Nevoia de a comunica şi de a fi ascultat
Nevoia de părinţii tăi şi mediu familial
Nevoia de a fi acceptat aşa cum suntem
Nevoia de afecţiune, iubire şi suport emoţional

Perspectiva părţilor responsabile

Constatare nr. 1: Este important să trasăm nevoile şi vulnerabilităţile care au apărut în timp pe
parcursul experienţei de migraţie.
O decizie a unui copil de a-şi părăsi familia şi mediul imediat perpetuează vulnerabilitate şi compromite
şansele de succes. Copiii sunt traumatizaţi de noi experienţe care le cer să se afirme, nu întotdeauna cu
conotaţii pozitive. Deseori copiii sunt supuşi unei migrări circulare care necesită o înţelegere bună a
contextelor şi circumstanţelor diferite care au adus provocări copilului în diferite momente în timpul
migraţiei. Înţelegerea nevoilor copiilor în migraţie necesită contextualizarea şi evaluarea cuprinzătoare a
riscurilor şi vulnerabilităţilor. Părţile interesate au concluzionat în plus că procesul de contextualizare şi
evaluarea corespunzătoare de riscuri şi vulnerabilităţi va sprijini dezvoltarea unei protecţii de drepturi
omogene şi a unui model de servicii care va susţine un răspuns coordonat la niveluri de comunitate,
local, de stat şi transnaţional.

Constatare nr. 2: Migrarea copilului asigură atât experienţe de viaţă pozitive, cât şi negative şi pot
fi extrase lecţii de valoare pentru viitorul copiilor.
Majoritatea acestor copii nu-şi pot imagina consecinţele deciziei lor de a intra în mişcare şi cât de mult le
va influenţa această experienţă viaţa. Majoritatea vor trece mai rapid către perioada adultă. Aceasta nu
este neapărat rău sau bine, dar este critic modul cum trec ei liniile între copilărie, adolescenţă şi
perioada adultă. Unii dintre ei pot sfârşi în circumstanţe fericite (ex. găsesc un loc de muncă, îşi
construiesc o familie, continuă şcoala, merg mai departe); alţii pot experimenta provocări continue, pot
sfârşi în situaţii sensibile din care este foarte dificil să ieşi (ex. victime ale traficului, muncii şi alte altor
forme de exploatare) sau pot experimenta probleme de sănătate mentală, probleme de sănătate (ex.
HIV/ SIDA, STD etc.), lipsă de încredere în capacităţile lor, nesiguranţă, anxietate şi constrângeri
financiare, gânduri suicidale, condiţii de viaţă scăzute, acces limitat la educaţie, servicii de sănătate şi
oportunităţi de viaţă socială.

Vocile copiilor
Constatare nr. 1: Dacă îţi părăseşti casa, comunitatea şi ţara de unul singur, va veni cu
certitudine un moment în care te vei simţi dezamăgit.

„Din păcate, copiii nu vorbesc cu adulţii. Comunicarea lor cu adulţii este practic în afara discuţiilor şi de cele
mai multe ori decizia de a migra este o reacţie la luptele personale şi sentimentele rănite. În majoritatea
timpului facem decizii, dar ignorăm să ne gândim la consecinţe. Ne place să fim independenţi, dar nu ţinem
seama de riscuri şi, în majoritatea timpului, nu este nimeni în preajmă să ne spună că avem nevoie să ne
gândim de două ori, deoarece ceea ce pare o promisiune atractivă poate fi un vis care nu se va împlini
niciodată. Aceasta va adăuga sentimente negative şi mai multă durere. (B., fată, 16 ani, Iaşi)

Constatare nr. 2: Un copil neînsoţit se va chinui cu problemele concurente incluzând lupta pentru
supravieţuire, pierderea identităţii şi lupta cu tentaţiile (ex. dependenţa de droguri sau câştigarea
de bani prin implicarea în furturi, cerşit, sex comercial, jafuri,etc.)

“Primul gând care le trece prin minte copiilor atunci când încep să migreze este unul pozitiv. Ei doresc să
caute oportunităţi pentru o viaţă mai bună; ei doresc să găsească stabilitate şi să construiască un viitor
solid. Totuşi, când migrezi este aşa de uşor să cazi pe calea tentaţiilor rele, în loc să cauţi oportunităţi
pentru începerea unei vieţi noi, promiţătoare şi să-ţi atingi aspiraţiile. Următorul lucru pe care îl ştii este că
eşti fără adăpost, fără prieteni, nu cunoşti limba şi faci tot posibilul să faci nişte bani de buzunar. Dar merită
acest „tot posibilul”? Nu chiar, întrucât poţi sfârşi în situaţii periculoase, care pun în pericol viaţa, consum
de droguri, trafic şi supunere la trafic, poţi sfârşi în conflicte cu instanţele de judecată şi vei fugi şi te vei
ascunde mereu de poliţie şi autorităţi şi, în consecinţă, te vei simţi ca ultimul om de pe pământ. Astfel, vei
pierde trenul care te va duce în ţara oportunităţilor şi nu în ţara eşecului. Te vei simţi singur şi dezamăgit şi
nu şti niciodată ce îţi va aduce următoarea mişcare.” (C, băiat, 15 ani, Constanţa)

31
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Constatare nr. 3: Experienţa de a fi în migraţie aduce mai multe provocări decât beneficii.
O temă recurentă ce provine din grupurile de discuţii şi din interviurile cu copiii din cele cinci zone de
cercetare a subliniat provocările care pot fi experimentate de un copil neînsoţit în timpul călătoriei lui. Mai
specific, copiii au observat că în cazul în care aleg să aibă încredere în cineva, ar trebui să reţină că o
persoană necunoscută va profita cel mai probabil de copii şi îi va expune la situaţii periculoase (ex.
răpire, abuz fizic, sexual şi emoţional, trafic, exploatare prin muncă, exploatare sexuală etc.).
Unii dintre copii, în special fetele, simt că la băieţi este mai probabil să fie implicaţi în activităţi ilegale (ex.
furt, abuz sexual) şi să expună comportamente violente. Alţi copii au susţinut că copiii în migraţie ar
putea să se simtă „goi”, scurşi şi străini fără familie, prieteni şi cineva în care să aibă încredere (Grup de
discuţii cu copiii, Constanţa). Alţi copii au indicat că „excursia poate avea multe piedici pe drum, dar este
important să acceptăm că nimic nu este uşor şi să găsim soluţii pentru a merge mai departe. Au sugerat
de asemenea că, într-o situaţie cu piedici, trebuie să te aduni, să te dai înapoi şi să reflectezi, să te
scuturi şi să mergi mai departe.” (Comitetul de consultanţă a copiilor, Bucureşti)

3.5. CADRUL LEGISLATIV ŞI POLITIC ÎN PRACTICĂ

Constatare nr. 1: România are o politică şi un cadru legal cuprinzător, incluzând legislaţia
specifică aliniată la standardele internaţionale şi europene; totuşi, implementarea este
problematică din cauza lipsei capacităţii de resurse umane, finanţare limitată şi practici
inconsistente în 42 de judeţe, municipiul Bucureşti precum şi la nivel de comunitate.

Perspectiva părţilor interesate

Din discuţiile cu părţile interesate, s-au identificat diverse provocări la implementarea prevederilor
legislative şi strategiilor naţionale. Părţile interesate au raportat diverse probleme cheie: lipsa de resurse
umane, finanţare limitată, dificultate în înţelegerea prevederilor legislative care sunt scrise într-o
exprimare foarte tehnică, lipsa de direcţii metodologice clare şi prietenoase ca utilizator care evidenţiază
paşii procedurilor legale, aşteptări clare şi practici acceptate; discrepanţe între prevederile legii,
principiile de implementare şi direcţiile metodologice şi un proces opţional de a lua decizii utilizând legile
existente. Aceste probleme se reflectă în unele comentarii ale părţilor interesate detaliate mai jos:

Legislaţia este punctul de pornire pentru intervenţiile noastre. Cu toate acestea, prevederile lor sunt supuse
atât de multor intervenţii. În lipsa unei direcţii metodologice clare şi a alocării de finanţări realiste pentru a
sprijini implementarea lor, barierele-cheie şi sincopele influenţează negativ activităţile şi rezultatele
asociate cu intervenţiile noastre. (Asistent Social, ONG, Constanţa)
Implementarea legilor noastre şi înţelegerea prevederilor lor într-un mod semnificativ sunt foarte
problematice. (Psiholog, ONG, Iaşi)
Acele comunităţi cărora chiar le pasă de copiii lor utilizează prevederile legislative în interesele copilului
deoarece cadrul legislativ este complet şi cuprinzător şi le oferă baza pentru intervenţiile lor. Totuşi trebuie
să recunosc că aceştia întotdeauna înfruntă bariere la implementare atunci când finanţarea şi resursele
umane competente nu sunt nici disponibile, nici suficiente. (Manager, Instituţie publică, Constanţa)
Toate legile pot fi îmbunătăţite! Dat cel mai important este să ai un consens între specialişti şi teoreticieni!
(Management de nivel mediu, Instituţie publică, Dolj)
Noi toţi am participat la procesul de dezvoltare a Legii 272/ 2004, dar produsul final a fost diferit. Nu ştiu
unde au ajuns de la toate perspectivele reflectate în lege. În multe cazuri, am găsit prevederi legislative
astfel cum sunt ele astăzi, dificil de înţeles şi de urmărit. (Asistent social, Instituţie publică, Dolj)
Sistemul de protecţie a copilului în România este pe drumul corect cu privire la cadrul legislativ şi politic;
totuşi, îi lipsesc în mod clar capacitatea resurselor umane adecvate, finanţarea potrivită, o filozofie
consistentă de furnizare a serviciilor, intervenţii centrale standardizate şi metodologii şi direcţii clare pentru
translatarea şi sintetizarea bucăţilor de legislaţie în practică într-un mod coerent. (Grup de discuţii cu părţi
interesate, Iaşi)

Cu privire la legislaţie, părţile implicate au indicat slăbiciunea aplicării legii, lipsa de sancţiuni şi
consecinţe atunci când se identifică nerespectarea prevederilor legale. Un reprezentant al poliţiei locale
care a participat în unul dintre grupurile de discuţie a indicat că „nu există nici sancţiuni, nici moduri de
recompensare pentru aceia care sunt găsiţi pe stradă pentru a-i convinge să se întoarcă acasă sau
locaţii de plasare a lor.” Alte exemple sunt oferite de doi asistenţi sociali intervievaţi în Bucureşti şi Timiş
care au dezvăluit că „deşi prevederile legislaţiei includ compensaţii băneşti pentru victimele traficului, nu
am fost niciodată martor al acestora, deoarece procedurile pentru implementarea acestei prevederi nu
au fost proiectate încă. În plus, nu au fost gândite detaliile complexe asociate cu acest proces.”
32
 3.5. Cadrul legislativ şi politic în practică

Vocea copiilor
Atunci când copiii au fost întrebaţi dacă pot sau nu da exemple de legi care ar putea fi relevante pentru
orice copil, inclusiv copii care sunt în migraţie sau înfruntă vulnerabilităţi diferite, unii copii şi-au exprimat
lipsa de interes pentru legislaţie deoarece nu le place politica şi cred că legislaţia este strâns legată de
politică. Un număr semnificativ de participanţi la discuţii au exemplificat o gamă largă de legi inclusiv
„legea de a proteja drepturile copiilor”, „legea educaţiei”, „legea sănătăţii”, „legea pentru oamenii cu
dizabilităţi”, „legea pentru imigranţi”, „legea pentru trecerea graniţei cu un copil”, „legea pentru furturi,
abuzuri sexuale, cerşetori, prostituţie”, „legea pentru alocaţia lunară a copiilor”,” legea pentru
consumatorii de droguri şi traficanţi”, „legile pentru părinţii care merg şi lucrează în străinătate”, „legile
pentru oamenii romi de a merge la şcoală”, „legea pentru copiii romi care sunt repatriaţi din Italia, Spania
şi Franţa”. Un copil a observat că, în ciuda faptului că sunt atât de multe legi în vigoare, „o lege pentru a
preveni copiii să plece de acasă nu există încă.” (G, 14 ani, băiat, Iaşi)
O altă adolescentă (fată, 15 ani, Constanţa) a indicat că „Există aşa de multe legi în lume. Aşa de multe,
că adulţii pierd numărul lor. Sincer, nu înţeleg aceste legi şi nu am nicio idee cum pot fi acestea folosite
ca să-mi ajute situaţia. În majoritatea timpului aud că nu sunt bani pentru a pune în practică aceste legi.
Nu există suficienţi bani pentru alocaţii, pentru educaţie, pentru sănătatea noastră, pentru combaterea
discriminării, pentru ajutarea oamenilor săraci, pentru crearea de locuri de muncă, pentru ajutarea
oamenilor tineri să îşi înceapă viaţa. Cred că aceste legi nu sunt întotdeauna corecte întrucât impactul
lor asupra oamenilor se simte foarte puternic şi nu este întotdeauna logic. Dacă aceste legi ar ajuta
oamenii să caute şi să găsească răspunsuri la problemele lor, atunci aceste legi ar fi bune, altfel,
politicienii trebuie să le schimbe şi să le facă mai bune. Cred că legile sunt făcute pentru că oamenii din
Uniunea Europeană i-au cerut României să le facă.”

3.6. PROGRAME, SERVICII ŞI STANDARDE

În ceea ce priveşte serviciile, o analiză cuprinzătoare a politicilor, legislaţiilor, standardelor şi rapoartelor

împreună cu informaţia colectată de la copii şi părţi interesate indică faptul că în general, în România
instituţiile guvernamentale şi organizaţiile non-guvernamentale care lucrează împreună sau oferă
independent copiilor în migraţie o serie largă de servicii şi programe au avut ca scop adresarea nevoilor
lor.
În plus, analiza de documente, interviurile şi discuţiile de grup sugerează că autorităţile guvernamentale
şi participanţii non-guvernamentali cu responsabilitate pentru promovarea, garantarea şi asigurarea
respectării drepturilor copilului trebuie să ia în considerare mutarea spre identificarea mai bună şi
răspunsul într-o manieră mai integrată la problemele înfruntate de diverse categorii de copii în migraţie.
Se pare că aceste probleme sunt dezbătute şi abordate într-un mod fragmentar de sub-grupuri ale
sectorului activ în domeniile incluzând munca cu copiii, traficul de copii, copiii de pe stradă, copiii lăsaţi
acasă de părinţi migratori pentru lucru, copii în conflict cu legea, copii repatriaţi, refugiaţi şi copii
solicitanţi de azil.
În analiza noastră de documentaţie şi discuţiile formale, am observat că aceste sub-grupuri din sector
sunt în diferite stadii ale dezvoltării organizaţionale şi capacităţile lor variază în mare măsură ca un
rezultat al diferitelor niveluri de finanţare şi disponibilitate a resurselor umane specializate în zona lor de
intervenţie pentru anumite grupuri de beneficiari.

3.6.1. ACCESIBILITATE

Constatare nr. 1: În România, există o gamă largă de servicii cu relevanţă şi utilitate pentru copiii
în migraţie.
Pe parcursul decadei precedente, autoritatea română cu responsabilitate în protecţia copilului a
identificat următoarele categorii de copii sub risc ridicat24: copii victime ale abuzului, neglijenţei, traficului,
copii migratori neînsoţiţi, copii care trăiesc pe stradă, copii din familii foarte vulnerabile (sărăcie extremă,
un nivel foarte scăzut de educaţie, alcoolism, violenţă domestică etc.), copii din comunităţi rome sărace,
copii neglijaţi sau abuzaţi, copii care au părăsit şcoala, copii, în mod particular, ai căror părinţi lucrează
în străinătate, copii migratori însoţiţi de familii vulnerabile etc.

24
Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturile Fundamentale (FRA), Ionescu, I. şi Fusu- Plaiasu, G. (2009), Studiu Tematic despre Traficul
de Copii România 2009 Extras de pe http://fra.europa.eu/en/publications-and-resources/publications

33
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Servicii tipice şi sprijinul oferite în prezent pentru aceste grupuri de copii includ o serie largă de servicii
(Tabel 15). Programele de intervenţie nu sunt dispuse în legislaţie şi astfel serviciile pot fi furnizate doar
până la capacitatea existentă a sistemului, care este determinată pe scară largă mai mult de volumul şi
alocarea fondurilor europene şi în unele cazuri a subvenţiilor guvernamentale decât de nevoie.

Tabel 15: Spectrul de Servicii

Tipuri de servicii Constanţa Bucureşti Iaşi Dolj Timiş
1. Identificarea, introducerea şi evaluarea copiilor vulnerabili
* * * * *
2. Consultanţă de grup, individ şi familie * * * * *
3. Grupuri de suport şi psihoterapie n/a * n/a n/a
4. Asistenţă juridică * * * n/a *
5. Suport material * * * * *
6. Servicii/ proiecte în centre rezidenţiale sau centre de zi * * * * *
7. Intervenţii de criză * * * * *
8. Dezvoltare de abilităţi pentru toţi copiii şi grupurile
particulare vulnerabile pentru a trata stresul, presiunea de
grup, conflictele, gestionarea situaţiilor de furie şi situaţiilor
sensibile * * * n/a n/a
9. Servicii de acomodare pentru persoanele care caută azil şi
refugiaţi n/a * * * *
10. Servicii de integrare pentru persoanele care caută azil şi
refugiaţi, inclusiv programe de limbă, orientare culturală,
asistenţă informaţională şi juridică, sprijin financiar pentru
evaluările de recomandări şi dezvoltare profesională * * * n/a *
11. Campanie de conştientizare pentru a furniza informaţii
pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii, exploatării
copiilor în scopuri comerciale. * * * * *
12. Campanie de conştientizare pentru a educa specialişti care
lucrează în domeniu şi publicul general asupra drepturilor
copilului, cu concentrare pe prevenirea abuzului, neglijenţei,
exploatării, traficului şi altor forme de violenţă împotriva
copiilor. * * n/a n/a n/a
13. Campania de conştientizare în cadrul grupurilor vulnerabile
asupra riscurilor asociate cu traficul de persoane pentru a
susţine dezvoltarea capacităţii de auto-protecţie, astfel ţintind
la reducerea vulnerabilităţii grupurilor la risc, inclusiv copiii,
precum şi la reducerea cererii de exploatare sexuală a
femeilor şi exploatarea în lucru. n/a * n/a * *
14. Sesiuni de lucru şi dezbateri care implică copiii în şcoli.
* * * n/a n/a
15. Stabilirea forumurilor de copii şi comitetele de consultanţă
a copiilor. n/a * n/a n/a n/a
16. Sprijin pentru iniţiativele copiilor de a se angaja şi organiza
campanii de educaţie pentru drepturile copiilor şi elaborarea
rapoartelor de copii asupra situaţiei drepturilor copiilor în
România. n/a * n/a n/a n/a

Aceste servicii sunt furnizate prin proiecte limitate în scop şi timp, care prezintă probleme majore cu
privire la accesibilitatea acestor servicii pentru toţi copiii care au nevoie de ele. Datorită unor probleme
financiare, există lipsuri mari în serviciul furnizat pentru diferite tipuri de beneficiari din toată ţara precum
şi probleme de sustenabilitate în furnizarea acestor servicii.
Lipsa de finanţare rezultă în limita gamei de servicii furnizate şi a numărului limitat de clienţi care pot
primi asistenţă. De exemplu, deşi zece centre de tranzit administrate de Direcţiile Locale pentru
Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului s-au înfiinţat în 2004 printr-un program de interes
naţional şi un altul s-a înfiinţat în Mehedinţi cu finanţare dintr-un buget local, în 2012 doar şase din 11
centre de tranzit au fost operaţionale25.

25
Grupul de specialişti împotriva traficului de fiinţe vii (GRETA), Consiliul Europei (Strasbourg, 31 mai 2012), Raport cu privire la
implementarea Convenţiei despre acţiunea împotriva traficului de fiinţe vii a României a Consiliului Europei,
34
 3.6. Programe, servicii şi standarde

Constatare nr. 2: Starea actuală a sistemului de furnizare servicii în România este caracterizată
de discrepanţe cu privire la filozofia furnizării de servicii, modelul de furnizare a serviciilor şi
practicile din sectorul ONG, în cadrul sectorului de stat şi între două sectoare. Aceste
discrepanţe au impact asupra disponibilităţii serviciilor în România precum şi a accesului la
servicii al copiilor şi familiilor lor.
Părţile interesate au observat discrepanţe cu privire la modelele de furnizare a serviciilor, filozofia şi
practicile atât ale ONG-urilor şi agenţiilor guvernamentale din ţară. Astfel, valoarea adăugată prin
intervenţiile specifice ale unor anumite organizaţii într-o zonă specifică este oprită de aceste discrepanţe
şi este mult mai problematică atunci când sunt necesare mai multe intervenţii complexe pentru a adresa
o mulţime de probleme pentru a asigura interesele copilului. Părţile interesate au indicat că sistemul
trebuie să se gândească la căi de îmbunătăţire a furnizării de servicii pentru a preveni situaţiile în care:
• Un părinte al unui copil care are nevoie de asistenţă nu ştie unde să meargă să ceară ajutor (în
special aceia care trăiesc în comunităţi mici) sau este posibil să trebuiască să facă multe deplasări la
diferite agenţii ca să încerce să determine şi să înţeleagă ce servicii sunt disponibile, ce servicii ar
servi cel mai bine nevoilor copilului şi ce proces să urmeze ca să obţină acel serviciu pentru copil; şi
• Un copil cu nevoi mai puţin severe sau mai puţin urgente este tratat într-o regiune a ţării în timp ce în
altă parte a ţării nu este disponibil niciun serviciu pentru un copil cu aceleaşi nevoi sau cu unele mai
severe sau mai urgente.

Unele dintre nevoile copiilor ar putea fi satisfăcute în mod creativ în moduri care nu sunt scumpe. Alţi
copii pot avea nevoi foarte complexe şi satisfacerea lor necesită personal abilitat, sprijin intensiv şi
costisitor. În plus, multe servicii sociale sunt furnizate de echipe multiple sau de furnizori multiplii şi
această lipsă de consistenţă în angajare de personal poate fi dificilă pentru copii. S-a vociferat clar şi de
către părţile interesate că nu au existat evaluări şi preocupări pentru realizarea unei evaluări despre cum
ar putea contribui colectiv actualele modele şi practici de serviciu care direcţionează munca atât a
comunităţii ONG-urilor şi cât şi a sectorului guvernamental ca să adreseze în mod eficient provocările
serviciilor şi nevoile complexe ale copiilor. Ca rezultat nu există niciun plan pentru abordarea acestei
provocări sistematice.
Facilitatea accesului efectiv la îngrijire socială pentru copiii sub risc implică o cunoaştere profundă a
nevoilor lor individuale. Discuţiile grupului şi interviurile cu câteva părţi interesate au identificat provocări
în a face o distincţie clară între riscuri şi vulnerabilităţi. În viziunea părţilor interesate, incapacitatea de
identifica clar riscurile şi vulnerabilităţile prezintă provocări suplimentare previzionând impactul migrării
asupra vieţii copiilor şi în consecinţă va avea impact negativ asupra capacităţii sistemului să identifice
problemele, să stabilească priorităţi pentru acţiune şi să găsească soluţiile optime.
În plus, părţile interesate au indicat că întotdeauna vor exista anumite circumstanţe unice pentru situaţia
copilului şi familiei sau unice pentru comunitate care poate prezenta bariere la acces, incluzând:
• Utilizarea serviciilor ia aşa de mult timp sau este nepotrivită (ex. serviciul nu este disponibil în
comunitate iar accesul la serviciu implică costuri întrucât necesită transport);
• Lipsa de asigurare de sănătate (şi anume, dacă un copil nu este înregistrat la un doctor de
familie poate primi îngrijire medicală la secţia de urgenţă sau după 30 de zile de la înregistrarea
lui la un doctor de familie. Perioada de 30 de zile este numită „acreditare” şi reprezintă perioada
de procesare a înregistrării care va permite pacientului să fie inclus în mod legal pe lista de
pacienţi a doctorului de familie.)
• Lipsa resurselor financiare;
• Teama de stigma asociată cu utilizarea serviciilor; şi
• Posibilele beneficii ale utilizării serviciului nu sunt recunoscute de copii şi familiile lor.

Dacă sunt sau nu în vigoare servicii corespunzătoare va depinde în ultimul rând de nevoile locale şi de
deciziile locale de stabilire a priorităţilor.

Constatare nr. 3: Cu cât serviciile sunt mai disponibile, cu atât mai bune sunt rezultatele obţinute
pentru copii.
Copiii care au participat la acest studiu erau familiari cu serviciile furnizate de organizaţiile la care sunt
afiliaţi (ex. Salvaţi Copiii, A doua şansă pentru programul de educaţie, Direcţia locală pentru protecţia
drepturilor copiilor, Fundaţia islamică, PARADA, Generaţia tânără etc.). Mulţi copii au observat că
organizaţiile lor le-au oferit acces la consiliere, reintegrare şi servicii de sprijin emoţional care i-au ajutat
mintal şi i-au învăţat cum să facă faţă momentelor dificile pe care le-au experimentat. În plus, aceştia au
indicat faptul că ei au primit sprijin prin programe „after - school” (după programul de şcoală), activităţi
35
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

pentru timpul liber, activităţi de circ şi programe de învăţare a limbii şi au concluzionat că, cu cât
serviciile le sunt mai disponibile, cu atât mai multe oportunităţi vor avea aceştia pentru dezvoltarea
abilităţilor şi pentru integrarea în societate. Majoritatea copiilor implicaţi în acest studiu au indicat faptul
că aceştia ar putea să meargă la serviciile locale de protecţie a copilului şi să ceară ajutor sau pot să
sune la linia verde şi să ceară indicaţii şi ajutor pentru situaţiile lor. Aceştia au indicat în plus că au aflat
despre linia verde de la TV şi în şcoală.
În general, discuţiile din grup şi din interviuri au arătat că copiii au o înţelegere limitată în ceea ce
priveşte tipul de servicii disponibile pentru ei în cazul în care aceştia s-ar afla în situaţia să necesite
protecţie şi sprijin. Aceasta înseamnă că atingerea nivelului unor diverse grupuri de copii sub risc şi
familiile lor pentru a asigura că ei îşi înţeleg drepturile şi accesul la serviciile de care au nevoie ar trebui
să devină o prioritate pentru ONG-uri şi agenţii guvernamentale în întreaga tară şi la nivelul
comunităţilor. Înseamnă de asemenea nevoia pentru recunoaşterea rolurilor formale şi informale ale
familiei şi comunităţii în îmbunătăţirea şi susţinerea bunăstării sociale în societate, şi nevoia de acţiuni
pro-active ca de exemplu campanii informaţionale, educative şi de conştientizare folosind multiple canale
de comunicare pentru a aduce aceste roluri la viaţă.

Constatare nr. 4: Copiii au simţit că accesul la servicii de sănătate depinde de situaţii specifice şi
diferă de la zone urbane la cele rurale.
În România, accesul copiilor la servicii medicale şi de recuperare este garantat fără nicio discriminare,
de către stat şi costurile aferente sunt suportate de către Fondul National pentru Asigurări Sociale de
Sănătate şi bugetul statului. Toţi copiii până la 18 ani beneficiază de asigurare gratuită, în lipsa oricărei
contribuţii la Fondul Naţional pentru Asigurări Sociale de Sănătate. Unii copii care s-au întors în
România au comentat că la întoarcere au mers la un doctor de familie care „a scris informaţiile în
registru şi i-a spus că totul este în regulă”.
Unii dintre copiii care solicită azil şi care au participat la acest studiu şi care nu sunt cetăţeni români au
indicat că au acces doar la servicii de sănătate de urgenţă. Aceştia au spus că pentru restul asistenţei
medicale se aşteaptă să plăteşti, dar pe baza experienţei lor în majoritatea timpului aceste servicii sunt
acoperite de ONG-uri cu fonduri europene disponibile prin proiecte pe care ei le implementează sau cu
bani privaţi câştigaţi prin strângere de fonduri la nivel local. Niciunul dintre participanţi nu a menţionat
situaţii în care nu s-a oferit asistenţă medicală.

“Când am fost bolnavă, costurile medicamentelor au fost acoperite de ONG-ul nostru deoarece nu am avut
bani suficienţi. S-a întâmplat deja de trei ori în toamna aceasta (2013) şi suntem la începutul iernii.” (I, 12
ani, băiat, Timiş, Solicitant de azil)

Unii copii membri ai Comitetelor de Consultaţii ale Copiilor au indicat că lipsa lor de încredere în sistemul
medical (inclusiv spitale şi doctori) le limitează accesibilitatea la servicii. Aceştia au invocat experienţa lor
şi au transmis că fără bani sunt şanse mai puţine să beneficieze de servicii de îngrijire medicală de
calitate, sau dacă beneficiezi, constrângerile financiare te pot determina să renunţi la tratament. Alţii au
indicat experienţe pozitive cu sistemul de sănătate şi au vorbit despre un sistem de sănătate de
încredere absolută.

Constatare nr. 5: Majoritatea copiilor au simţit că au un acces bun la serviciile educaţionale.

Majoritatea copiilor care au participat la acest studiu au fost de părere că dreptul lor la educaţie este
respectat în România. Aceştia au fost fericiţi de accesul lor la şcoală şi au precizat că, în ciuda
problemelor financiare continue, părinţii lor fac tot posibilul să îi sprijine în şcoală.
Câteva fete intervievate care au experimentat răpire, exploatare sexuală şi situaţii de trafic de copii au
vorbit despre cât de mult sprijin au primit din şcolile lor atunci când conducerea şi profesorii au aflat
despre problemele lor.
Unii copii care s-au întors în România după ce au plecat în străinătate au comentat că reînregistrarea lor
în sistemul educaţional public a fost foarte uşoară, deoarece au avut documentele necesare pentru a
dovedi nivelul lor de educaţie. Aceştia au precizat că cererile lor şi toate documentele depuse au fost
evaluate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei care a făcut de asemenea sugestii cu privire la
înregistrarea lor într-un nivel corespunzător de educaţie care nu a fost mereu aliniat la vârsta lor de
şcoală. Unii copii mai mari au evidenţiat necesitatea unor Comisii de Evaluare Regională care să
grăbească evaluarea recomandărilor şi să fie mai accesibile pentru copii.
În cazul celor care solicită azil, aceşti copii au fost de părere că procesul de înscriere la şcoală este unul
lung. În primul rând ei au avut de învăţat limba română. Aceştia au precizat că orele de limba română la
care luau parte au fost susţinute de voluntari ai ONG-urilor. Aceşti copii au fost informaţi de ONG-urile
lor că orele de limba română trebuiau furnizate de voluntari deoarece Ministerul Educaţiei la nivel local
36
 3.6. Programe, servicii şi standarde

spunea că nu are bani, spaţiu şi profesori disponibili care să îi ajute să înveţe limba. În plus, aceşti copii
au explicat că la finalizarea unor ore de limbă, toţi studenţii trebuie să treacă un examen. Dacă nu trec
examenul, atunci inspectoratul şcolar nu îi va înregistra la şcoală. Astfel, în acel caz, un copil şi-ar pierde
câteva luni până la un an până când înregistrarea la şcoală să fie posibilă. În cazurile reuşite,
majoritatea copiilor sunt înregistraţi în Programul „A Doua Şansă” implementat de Salvaţi Copiii, un
program proiectat iniţial pentru copii care au crescut fără să primească educaţie. Unele părţi interesate
care lucrează cu aceşti copii au evidenţiat clar că programele de limba română trebuie să aibă o calitate
exemplară pentru a asigura o examinare reuşită şi această muncă nu poate fi încheiată doar
bazându-ne pe voluntari. Aceştia au informat că voluntarii pot ajuta ca îndrumători, dar programele de
limbi ar trebui livrate sistematic prin specialişti calificaţi care cunosc foarte bine aşteptările Ministerului
Educaţiei astfel încât copiii să treacă examenele din prima încercare.
Unii dintre copiii care îşi caută azil au observat ca uneori s-au străduit să acceseze şi să îşi exercite
dreptul lor la educaţie, întrucât şcolile sunt situate departe de centrele lor sau deoarece preferă să
lucreze, având în vedere că vârsta le permite, decât să meargă la şcoală.
Un membru al Comitetului de Consultaţii ale Copilului din Bucureşti a comentat că întărirea elementului
de incluziune în sistemul educaţional împreună cu crearea mai multor oportunităţi pentru copii de a fi
auziţi şi ascultaţi ar sprijini o integrare mai bună şi o reintegrare a copiilor în şcoală şi în comunităţile lor
şi i-ar ajuta să îşi dezvolte abilităţi reale de comunicare. Acest copil a sugerat de asemenea că unii
profesori vor avea nevoie de o schimbare în atitudinea lor şi să devină mai disponibili şi receptivi la
nevoile speciale ale studenţilor săi recunoscând şi apreciind unicitatea fiecărui student.

Constatare nr. 6: Indiferent de disponibilitatea serviciilor, utilizarea serviciilor este dependentă de

nivelul de încredere pe care copiii îl au în adulţi.
Majoritatea copiilor sunt de părere că, atunci când au nevoie de ajutor ca să găsească soluţii pentru
eforturile lor, aceştia ar trebui să-şi întrebe părinţii sau adulţii în care au încredere. Copiii care sunt
membri ai Comitetului de Consultanţă a Copilului în Bucureşti au afirmat că „trebuie să ai încredere
înainte de a cere ajutor” (Imagine 5). Acest grup de copii a exprimat un nivel ridicat de încredere în
protecţia copilului şi sistemul de educaţie, în timp ce a indicat un nivel scăzut de încredere în poliţie.
Membrii familiei şi prietenii lor sunt două grupuri importante de oameni în care aceşti copii par să aibă
încredere şi cu care par că doresc să îşi împărtăşească experienţele.

Imagine 5. Încrederea în servicii

37
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

Constatare nr. 7: Teama de stigma şi marginalizare pot declanşa repulsia la copiii vulnerabili şi
părinţii lor faţă de ideea de a căuta îngrijire şi sprijin.
În timpul unui interviu în Iaşi, o fată de 16 ani a remarcat că „mulţi copii cu nevoia de protecţie precum şi
părinţii lor vor refuza să folosească aceste servicii – dacă ar ştii de existenţa lor – deoarece în primul
rând aceştia nu recunosc să aibă o problemă şi, în al doilea rând, dacă recunosc, le este teamă să fie
etichetaţi şi respinşi de rudele lor, vecini, prieteni sau cunoscuţi.” Pe aceeaşi linie de gândire, puţini copii
care au participat la interviuri şi discuţii de grup în Constanţa şi Bucureşti au susţinut că „este posibil ca
aceia care sunt la nevoie să se abţină de la a folosi serviciile, deoarece vor deveni vizibili în comunităţile
lor şi vor fi etichetaţi, marginalizaţi şi discriminaţi.”

“Când oamenii descoperă că ai o problemă, prima dată bârfesc despre tine, apoi le pare rău de tine şi, în
ultimul rând, stau departe pentru că nu doresc să intervină. Dacă mergi şi ceri ajutor de la protecţia
copilului sau ONG-uri şi trăieşti într-o comunitate mică, devine problematic deoarece asistenţii sociali te
vizitează acasă, iar vecinii tăi se întreabă de ce şi, imediat ce află, se opresc să mai vorbească cu tine. Nu
este aceasta discriminare sau marginalizare?” (L. fată, 15 ani, Constanţa)

“Curiozitatea este parte din cultura românească, dar, de asemenea, parte a culturii este să nu intervii în
problemele de familie ale altora. Oamenii au nevoie de mai multe informaţii şi de educaţie despre cele mai
presante problemele din comunitatea lor. Astfel, când ştiu despre anumiţi copii care se chinuie cu aceste
probleme, în loc să bârfească şi să stea deoparte, ei ar da o mână de ajutor şi sprijin acelora la nevoie ca
să facă mai bine faţă problemelor lor. Orice vecin are responsabilitatea să anunţe autorităţile când văd că
se întâmplă lucruri rele în comunitatea lor sau într-o familie pe care o cunosc.” (C. 15 ani, Iaşi)

3.6.2. CAPACITATEA SISTEMULUI

Constatare nr. 1: Părţile interesate au identificat provocări în a face o distincţie clară între riscuri
şi vulnerabilităţi.
În opinia părţilor interesate, riscurile şi vulnerabilităţile sunt conectate şi măsurile de protecţie şi
prevenire sunt puternic dependente de evaluarea corectă şi la timp a amândurora.
Cum poate sistemul de protecţie a copilului, atât agenţii de livrare a serviciilor, cât şi factorii de decizie
politică, face o treabă mai bună ca să răspundă nevoilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor ce afectează copiii
în migraţie şi familiile lor? Părţile interesate cred că o abordare centrată pe copil la protecţia copiilor este
punctul de pornire pentru răspunsul la această întrebare. Această abordare trebuie să fie informată de o
înţelegere sporită a vulnerabilităţilor şi riscurilor multiple şi care se intersectează deseori şi pe care copiii
şi familiile lor sau îngrijitorii lor temporari le trăiesc în timpul vieţii lor. Astfel, protejarea drepturilor copiilor
nu ar putea funcţiona fără o componentă puternică de prevenire care aduce împreună instituţiile publice
şi organizaţiile non-guvernamentale, coaliţiile şi alte reţele de protecţie a copilului. În plus, părţile
interesate au accentuat faptul că este nevoie de mai multe studii despre factorii care contribuie la
dezvoltarea intervenţiilor şi serviciilor reuşite; descoperirile ar fi utile pentru factorii de decizie politică
atunci când se străduiesc să asigure dezvoltarea politicilor de susţinere şi incluziune pentru toţi copiii şi o
serie largă de grupuri de copii la nevoie pentru sprijin special. De exemplu, puţine părţi interesate atrag
atenţia asupra copiilor repatriaţi. Aceştia au dezbătut că întoarcerea lor şi reintegrarea în ţara de origine
poate rezulta în marginalizarea ulterioară în comunităţilor lor şi aceasta le va spori vulnerabilităţile (ex.
vulnerabilitate de sex, vulnerabilitatea de reintegrare şi vulnerabilitate de discriminare). Aşa cum
vulnerabilitatea creşte, probabilitatea pentru riscuri mai multe şi mai mari creşte (şi anume riscul de
persecuţie, riscul de abuz, riscul de exploatare, riscul de trafic, riscul de a fi refuzat/ întârziat în
accesarea drepturilor lor – şi anume educaţie, sănătate etc.). Astfel, trebuie să fie disponibile mai multe
activităţi de prevenire şi mai multe servicii de sprijin în unele comunităţi care sunt mai probabile să
confrunte provocările ce provin din repatrierea copiilor. Totuşi, aceste părţi beneficiare au susţinut că
sistemul existent de protecţie a copilului în regiunea lor, inclusiv organizaţiile publice şi non-
guvernamentale mandatate pentru asigurarea protecţiei drepturilor copilului şi furnizării de servicii
preventive şi receptive, nu conştientizează vulnerabilităţile specifice subgrupului de copil şi este slab şi
sub nivelul necesar de resurse.

Constatare nr. 2: Calitatea serviciilor depinde de calitatea oamenilor care furnizează acele
servicii
Câţiva copii au înaintat ideea ca accesibilitatea serviciilor şi calitatea acestora să fie ambele dependente
de calitatea oamenilor care furnizează aceste servicii. Ei au spus de asemenea că este foarte util atunci
când adulţii îşi ştiu responsabilităţile şi pot identifica şi înţelege eforturile copiilor în special când au o

38
 3.6. Programe, servicii şi standarde

situaţie complicată. În opinia lor, adulţii care lucrează în domeniul protecţiei copilului ar trebui să fie
cunoscători ai legislaţiei şi ai mai multora, dar cel mai important aceştia ar trebui să fie respectuoşi şi
talentaţi să lucreze cu copiii şi să îi ajute să iasă din situaţii stresante.
Un alt copil a observat că „Toţi vorbesc despre bani şi banii nu sunt niciodată suficienţi. Unii oameni pot
face multe cu mulţi bani, alţii pot face multe cu puţini bani dacă ai o inimă şi chiar vrei să ajuţi” şi a
transmis opinia lui că „există mai multe resurse acolo undeva care au fost omise. Unii au nevoie să se
aşeze şi să se gândească – cum putem folosi mai bine ce avem şi să îi ajutăm pe copiii noştri deoarece
copiii sunt viitorul oricărei ţări care are nevoie de extra-şanse pentru dezvoltare de sănătate şi integrare
în sănătate.” (M, băiat, 17, Constanţa)

Constatare nr. 3: Standardele minime trebuie să fie revăzute, evaluate şi ajustate corespunzător
pentru a reflecta realitatea actuală a copiilor în migraţie precum şi gama mai largă de servicii
non-rezidenţiale furnizate în domenii de interes larg (ex. traficul cu copii, copiii de pe stradă, care
solicită azil, refugiaţi, violenţă domestică, exploatare de copii etc.).
Studiile din domeniul copiilor neînsoţiţi indică faptul că există numeroase standarde internaţionale şi
recomandări cu privire la furnizarea de servicii copiilor migratori, totuşi acestea par a fi nerealiste şi
imposibil de atins în lumina capacităţilor economice şi umane insuficiente sau lipsei dorinţei politice. La
modul general, există aşteptări care nu sunt întotdeauna formalizate prin standarde, protocoale şi alte
căi, că diferiţi participanţi, inclusiv guverne ale ţărilor de origine, tranzit şi recepţie, ONG-urile şi
societatea civilă în mare vor aborda situaţia copiilor în migraţie şi vor răspunde problemelor lor într-un
mod adecvat. Cum va fi definită noţiunea de adecvat, ce înseamnă calitate înaltă de servicii şi stabilirea
standardelor de implementare vor continua să aducă provocări organismelor responsabile atât timp cât
serviciile vor fi furnizate pe bază de proiecte, o abordare care este limitată în timp şi nu contribuie la
spectrul sustenabil al serviciilor.
Scopul oricăror standarde de protecţie a copilului este de a promova în mod consistent serviciul de înaltă
calitate furnizat copiilor şi familiilor lor. Deşi România a făcut un progres semnificativ proiectând şi
implementând standarde de calitate pentru furnizarea serviciilor rezidenţiale cu privire la drepturile
copilului, setarea standardelor de calitate pentru noul serviciu creat ca răspuns la anumite probleme ale
copiilor în migraţie va continua să rămână problematică, deoarece majoritatea serviciilor specializate
pentru copiii în migraţie nu sunt legiferate, sunt furnizate in contextul unui anumit proiect şi iniţiative şi
există responsabilităţi conflictuale şi care se suprapun ca rezultat al multiplilor jucători cu diferite
percepţii şi înţelegeri ale problemelor şi priorităţilor şi mandatelor lor.
Au fost dezvoltate standarde minime obligatorii (Anexa 5) pentru servicii complementare eforturilor
familiei proprii a copilului, astfel cum ele derivă din obligaţiile şi responsabilităţile parentale precum şi
serviciilor furnizate de facilităţile educaţionale şi alţi furnizori de servicii, conform nevoilor individuale ale
copilului în contextul lui social şi familial. Acestea stabilesc un nivel minim de performanţă şi creează o
normă care reflectă un nivel dorit de reuşită. Aceste standarde îndrumă practicantul în protecţia copilului
în practica sa la fiecare fază a furnizării de servicii. Aceste servicii au ca scop prevenirea abandonului
copilului şi instituţionalizarea şi sprijinirea promovării şi respectării drepturilor copilului printr-o serie largă
de activităţi inclusiv educaţie, recreere – socializare, consiliere, dezvoltare de abilităţi independente,
şcoală şi orientare profesională şi îndrumare, activităţi de educaţie pentru părinţi sau reprezentanţi legali,
precum şi pentru alţi indivizi care au copii în îngrijire.
Standardele descriu activităţile necesare în timpul fazelor distincte ale serviciului de protecţie a copilului
şi uneori recomandă aranjamente instituţionale şi abordări pentru administrare şi colaborări. În general,
standardele sunt grupate pe baza ariilor de interes care pot include sprijin şi relaţii cu comunitatea (şi
anume sprijin în comunitate şi activităţi de colaborare activă cu familiile de copii care merg la centrul de
zi); activităţi principale (şi anume, plan de intervenţie personalizată, programul zilnic al copiilor, activităţi
educaţionale, recreere şi activităţi de socializare, îndrumare pentru şcoală şi profesională şi consiliere
psihologică, consiliere şi sprijin parental); administrare şi management (şi anume, locaţie, resurse
financiare şi facilităţi, structură şi proiect şi plan anual de acţiune); resurse umane (şi anume recrutare şi
angajare de personal, instruire iniţială şi continuă de personal, supraveghere); colaborare inter-
instituţională (şi anume protecţia copilului împotriva abuzului cu instituţii relevante şi specialişti).
Standarde mai specifice, ca de exemplu standardele naţionale pentru servicii de asistenţă specializată
furnizate victimelor traficului, includ indicatori particularizaţi cu privire la acceptarea victimelor traficului
uman în centre specializate; asigurarea asistenţei în centre pentru victimele de traficului uman,
documentarea cazurilor şi protecţia datelor, reabilitarea psihosocială a victimelor asistate în centru. Cu
toate acestea, se declară că oferirea de sprijin special victimelor traficului nu este posibilă dacă celelalte
standarde relevante minime obligatorii ale serviciilor de protecţie a copilului nu sunt îndeplinite în
39
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

totalitate (ex. Standard 6). Aceasta cerinţă ar putea explica numărul limitat de servicii specializate în
judeţele care au fost supuse acestei cercetări în lumina provocărilor identificate de părţile interesate în
timpul discuţiilor de grupul şi interviuri (ex. lipsa de resurse umane calificate, finanţare neadecvată şi un
sector ONG care nu este sustenabil).

Constatare nr. 4: În practică, respectarea standardelor minime este problematică şi duce la

rezultate slabe.

Provocare: Standardele nerealiste duc la rezultate slabe

Puţine părţi interesate preocupate de lucrul cu traficul de copii au evidenţiat un proces de documentare a
unui caz dificil în principal datorită resurselor limitate împreună cu folosirea unei limbi inconsecvente şi
cu confidenţialitatea de date (Standard nr. 8 – Documentare de caz şi protecţia datelor). Ca rezultat,
specialiştii trebuie să fie mereu pregătiţi să apară în instanţă şi să explice suplimentar. În multe cazuri
această provocare este complicată de un model de furnizare de servicii cuprinzător (ex. alte servicii care
includ asistenţă legală, reintegrare, sprijin educaţional şi medical sunt furnizate împreună cu serviciile de
adăpost) care necesită luarea în considerare chiar a mai multor standarde. În intervenţiile lor în timpul
discuţiilor de grupuri, unii participanţi au comentat că backgroundul lor în asistenţă socială, psihologie,
sociologie, educaţie specială şi alte discipline de ştiinţă umană i-a ajutat să înţeleagă mai bine contextul
muncii lor şi să ia decizii cu privire la intervenţiile lor. Unii dintre ei au menţionat de asemenea că ei
primesc o instruire cu obiective clare în cadrul proiectelor lor, dar cea mai mare provocare observată iar
şi iar a fost lipsa de resurse umane specializate şi resurse financiare sustenabile pentru a asigura
implementarea pe termen lung a proiectelor lor.
În plus acestei complexităţi, părţile interesate au indicat de asemenea că aşteptările nerealiste de la
victimele de trafic în tandem cu lipsa de sprijin financiar şi oameni foarte specializaţi reprezintă bariere
cheie la sustenabilitatea activităţilor de reintegrare care în schimb rezultă în reexpunerea victimelor la o
altă situaţie de trafic.
Un alt exemplu priveşte standardul cu privire la reabilitarea psihologică a victimelor traficului. Procesul
de reabilitare psihologică cere timp, angajament şi efort de la toate părţile implicate - victimă, specialişti,
membrii familiei etc. Atribuirea de rezultate poate deveni problematică întrucât sunt mulţi factori care pot
conduce cazul spre succes sau eşec (ex. aşteptări prea mari stabilite de victimă, circumstanţe familiale,
interdependenţe cu alte servicii – educaţie, asistenţă socială, protecţia copilului etc.)
Un exemplu final dezvăluit de părţile interesate este în legătură cu standardul care face referire la
importanţa critică şi necesitatea de instruire iniţială şi continuă pentru personal. În timpul discuţiilor a
existat un acord general că în multe cazuri aceste instruiri nu sunt foarte eficiente, deoarece sunt prea
lungi şi le solicită să lipsească de la lucru, ceea ce este problematic din perspectiva furnizării serviciilor,
şi de multe ori instruirea este realizată de oameni care nu au un background relevant pentru subiectul
instruirii. Mai mult, aceştia au observat că abordările instruirii par a nu fi foarte eficiente întrucât ele sunt
mai mult prezentări teoretice şi mai puţin practice şi participatorii.

Provocare: Procesele greoaie pot deveni foarte frustrante pentru victime

O problemă cheie subliniată în timpul interviurilor precum şi discuţiilor de grup a fost furnizarea de
servicii juridice pro bono din când în când de diferiţi avocaţi (la cerere) sau de studenţi voluntari care pot
pregăti doar dosarul fără să reprezinte victima în instanţă. În plus, aceeaşi victimă poate fi reprezentată
în instanţă de mulţi avocaţi ceruţi de client şi atribuiţi clientului pentru acelaşi caz. Transmiterea de
informaţii este lungă şi implicarea a prea multor specialişti poate deveni foarte frustrantă pentru victimă.

Punct tare: Clienţii sunt implicaţi în dezvoltarea planului de intervenţie.

Majoritatea părţilor interesante relevante au indicat că majoritatea clienţilor care primesc servicii de
consiliere sunt activ implicaţi în dezvoltarea planului de intervenţie care arată un grad înalt de
conformitate cu standardul de cerere a programului de consiliere personalizată/ psihoterapie.

Provocare: Standardele europene minime la condiţiile de primire au fost transpuse în legea naţională
română, dar problemele rămân la nivelul legislaţiei sau resurselor financiare limitate.
Primirea, înregistrarea şi rezolvarea aplicaţiilor pentru azil, furnizarea de asistenţă pentru cei care solicită
azil în timpul procedurii şi asistenţei pentru integrare sunt activităţi desfăşurate la nivel de Centre
Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil, care sunt structuri teritoriale specializate în
probleme de azil. Coordonarea autorităţilor locale implicate în procesul de integrare a migratorilor se
realizează de către Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil ale Oficiului
40
 3.6. Programe, servicii şi standarde

Român de Imigrări. Capacitatea totală de cazare a ORI în toate cele 6 centre regionale este de 920 de
locuri, împărţite după cum urmează: Bucureşti (320), Galaţi (250), Timişoara (50), Rădăuţi (100),
Şomcuţa Mare (100) şi Giurgiu (100).
Conform Serviciului Iezuiţilor pentru Refugiaţi din Europa26, solicitanţii de azil şi refugiaţii pot avea acces
la condiţiile de primire ale unui standard decent, comparabil cu ţări similare, dar constrângeri financiarele
prezintă provocări serioase inclusiv alocaţii insuficiente şi lipsa de suport suplimentar pentru persoane
vulnerabile (femei însărcinate, femei care tocmai au născut, copii nou născuţi, persoane vârstnice, etc.)
conform nevoilor lor specifice. În raportul lor despre România (2013), Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi
din Europa a indicat că, la momentul raportului, niciunul dintre centrele deschise nu a avut un psiholog
iar facilităţile de cazare nu sunt întotdeauna adaptate la nevoile specifice ale femeilor însărcinate sau
copiilor (şi anume nu toate centrele deschise au camera copiilor şi servicii speciale asigurate). Direcţia
azilului poate informa instituţiile specializate capabile să asigure asistenţa necesară şi poate colabora cu
ONG-uri dacă este necesar.

“Legea azilului în România se aplică cu privire la interesele copilului. Minorii neînsoţiţi care îşi exprimă
dorinţa să obţină azil, în scris sau verbal, în faţa autorităţilor competente, sunt înregistraţi ca şi persoane
care solicită azil, cu aplicaţia pentru azil depusă îndată ce este numit un reprezentant legal. Dacă au atins
vârsta de 14 ani aplicaţia pentru azil poate fi depusă personal. Dacă au sub 14 ani, aceştia sunt de obicei
plasaţi în centre pentru minori, conduse de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Îngrijirea
Copilului. Dacă sunt mai mari şi au membri de familie (dar care nu sunt reprezentanţii lor) sau membri
comunităţii în centrele deschise, pot fi cazaţi acolo. Dacă există orice fel de dubii cu privire la vârsta
minorului, se obţine o opinie medicală de la autorităţi, dar consimţământul scris este cerut de la minorul
solicitant de azil şi de la reprezentantul lui legal.” (Grupul de discuţii cu părţile interesate, Bucureşti)

Constatare nr. 5: Sectorul de protecţie a copilului trebuie să capteze şi să raporteze informaţii

semnificative despre tipul de servicii furnizate pentru fondurile primite şi rezultatele obţinute cu
aceste fonduri.
Părţile interesate au informat că, având în vedere că au existat tot mai puţine oportunităţi de finanţare şi /
sau nicio finanţare sustenabilă de la guvern pentru programele lor centrale – inclusiv activităţile lor
administrative – în ultima decadă, au avut dificultăţi considerabile în menţinerea serviciilor lor principale.
Totuşi, în ciuda constrângerilor de finanţare, părţile interesate au admis că ambele ONG-uri şi agenţii
guvernamentale trebuie să fie mai vigilente pentru a se asigura că primesc şi pot demonstra că au primit
valoare pentru banii cheltuiţi.
În aceasta privinţă, părţile interesate au recomandat că atât sectorul guvernamental, cât şi cel non-
guvernamental ar trebui să stabilească şi/ sau să adere la o finanţare mai transparentă şi la practici de
cheltuieli, şi unităţile de management responsabile cu monitorizarea programelor de finanţare, precum şi
unităţile financiare din cadrul fiecărei organizaţii trebuie să se asigure că toate facturile plătite conţin
suficiente informaţii detaliate pentru a stabili caracterul rezonabil al sumelor facturate şi sunt aprobate
corespunzător înainte de plată.

Constatare nr. 6: Statul ar trebui să sprijine, nu doar să aibă încredere în ONG-uri. (Director ONG,
Timiş)
A existat un acord deosebit între părţile interesate care au participat la aceasta analiză situaţională că
sistemului de protecţie a copilului în România îi lipsesc resurse umane şi financiare corespunzătoare
pentru a întreprinde iniţiative de transformare care să permită abordări mai holistice, îndreptate spre
comunitate pentru a proteja nevoile copiilor care au nevoie de protecţie şi a promova respectului faţă de
drepturile tuturor copiilor indiferent de starea vulnerabilităţii lor.
Interviurile grupului de discuţii şi discuţia cu părţile interesate au identificat şi faptul că nivelul existent de
finanţare disponibil pentru sectorul de protecţie a copilului nu este nici încurajator, nici susţinător pentru
recrutarea şi retenţia de personal cu experienţă. De exemplu, un asistent social din Dolj a indicat că
volumul de cazuri cuprinde mai multe de 30 de clienţi şi a spus că „este dificil şi plin de provocări în
acelaşi timp să ofer servicii efectiv clienţilor mei având în vedere complexitatea cazurilor lor”. În plus,
părţile interesate din Dolj au spus că din cauza diferiţilor factori care aduc provocări sectorului ONG (şi
anume munca voluntară, inconsecvenţele şi problemele de sustenabilitate ca şi serviciile sunt asigurate
ca parte a proiectelor limitate în timp şi finanţare şi niveluri înalte de cifră de afaceri a angajaţilor) nu ar fi
fezabil să îi vedem ca parteneri pe termen lung pentru a aborda problemele sensibile în timp.

26
Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi din Europa, (2013). Protecţia întreruptă. Impactul Regulamentului din Dublin asupra Protecţiei
Solicitanţilor de Azil. Extras de pe www.jrseurope.org/DIASP%20Publications/RO_DIASP.pdf
41
3. CONSTATĂRI PRINCIPALE

În Timiş, părţile interesate au identificat o lipsă de servicii care să abordeze problemele copiilor sub
trafic. ONG-ul Generaţia tânără pare să fie singura organizaţie care asigură servicii nelimitate de cazare
pentru acest grup de copii cu nevoia de protecţie. Toate celelalte servicii furnizate de diferite organizaţii
au reguli şi regulamente în vigoare care nu vor permite copiilor să trăiască acolo pentru o perioadă de
timp nelimitată. Realitate este că „în majoritatea momentelor, victimele traficului au nevoie de asistenţă
şi au nevoie de protecţie pentru o perioadă lungă de timp” (Asistent social, Instituţie publică, Timiş).

Din nefericire, trebuie să spun că, deseori, în activitatea mea zilnică, simt că statul nu lucrează pentru
aceşti copii, ci împotriva lor. Nu este de ajuns să ai idei inovatoare şi abilitatea de a-i translata in proiecte
care abordează nevoile reale ale copiilor. Finanţarea este critică, dar în prezent nu provine predominant
din bugetul statului. Majoritatea proiectelor noastre sunt operaţionale cu fonduri europene sau finanţare din
donaţii internaţionale (ex. Elveţia, Norvegia etc.). Mă întreb când vom începe să punem împreună într-un
singur plic toate fondurile pe care le putem primi. Mă întreb când vom începe să lucrăm cu adevărat
împreună pentru a asigura copiii că primesc servicii în mod unitar, fie că sunt sau nu sunt stabili sau
migrează în judeţ, în ţară sau între ţări. Cred că este timpul să venim cu soluţii optime şi să transformăm
acest sistem pentru o viaţă mai bună pentru copiii noştri.” (Psiholog, ONG, Iaşi)
Sistemul de protecţie a copilului în România este sub-finanţat. Disponibilitatea sau lipsa de disponibilitate a
finanţării corespunzătoare pentru a sprijini crearea şi implementarea de servicii este puternic legată de
disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor. (Grup de discuţii cu părţile interesate, Iaşi)
ONG-urile sunt mai aproape de nevoile grupurilor lor ţintă, dar le lipsesc mijloacele de influenţare efectivă
pentru schimbarea sistematică (Grup de discuţii cu părţile interesate, Constanţa).

În concluzie, aşa cum a comentat corect un director, „continuitatea serviciilor, adaptarea continuă a
serviciilor la realităţile schimbătoare şi modificarea priorităţilor în viaţa copiilor noştri, împreună cu
practicile coerente şi consistente şi eforturile sistematice pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii
serviciilor pentru copii şi familiile lor în comunităţi mari şi mici indiferent de diferenţele contextuale, toate
sunt semne ale dezvoltării şi transformării reale a sistemului care demonstrează capacitatea sectorului
de a gândi liber, dincolo de constrângerile financiare. (Grup de discuţii cu părţile interesate, Iaşi)

Constatare nr. 7: Oportunităţile de construire a capacităţilor şi de dezvoltare profesională nu

sunt suficiente pentru cererile mari din sector.
Deşi părţile interesate au indicat participarea lor la iniţiativele de construire a capacităţilor care au inclus
instruire specializată (şi anume lucrul cu copiii sub trafic, copiii victime ale diferitelor forme de
exploatare), ei au recunoscut şi că oportunităţile de instruire sunt limitate cu privire la (1) gama de teme
acoperite şi (2) acoperirea geografică şi de sistem.
De exemplu, părţile interesate au indicat că sunt subiecte slab acoperite ca de exemplu lucrul cu
refugiaţii şi solicitanţii de azil, copiii sub trafic, reintegrarea copiilor repatriaţi, translatarea politicilor şi
legislaţiei în practică, lucrul cu partenerii transnaţionali, practicile inovative şi lecţiile învăţate local,
naţional şi internaţional de pe teren etc.
De asemenea, aceştia au observat că până în prezent, oportunităţile de instruire au fost disponibile unui
număr limitat de specialişti care lucrează la mai multe niveluri centrale ale guvernului şi ONG-urilor, şi
mai puţin acelora care lucrează la nivel de comunitate. Majoritatea părţilor interesate aveau impresia că
unele judeţe beneficiază de mai multe oportunităţi de instruire decât altele încercând să explice această
situaţie cu diferenţele privitoare la vizibilitatea acestor probleme în judeţe, dacă perspectiva este luată în
considerare la nivel naţional, precum şi cu diferenţele intrajudeţene, când este luată în considerare
dimensiunea locală. În plus, părţile interesate din Iaşi, Constanţa, Dolj şi Timiş au comentat că
personalul care lucrează pentru serviciile publice de asistenţă socială locală (SPAS) a fost deseori
exclus întrucât realităţile comunităţilor locale sunt deseori omise.

Constatare nr. 8: Coordonarea serviciilor şi colaborarea numeroşilor furnizori de servicii

reprezintă o realitate duală.
O altă slăbiciune instituţională comună are legătură cu coordonarea între agenţii şi dificultăţile în
aducerea împreună a agenţiilor multiple responsabile cu diferite elemente ale protecţiei drepturilor
copiilor.
Teoretic, colaborarea este foarte bună şi evidenţiată în multe parteneriate instituţionale, protocoale de
colaborare şi acorduri şi acţiuni comune. Totuşi, multe părţi interesate au evidenţiat că în practică,
urmarea acestor acorduri este puternic dependentă de relaţiile interpersonale în special de legăturile şi
reţelele personale. Majoritatea părţilor interesate au fost în acord că există o nevoie impetuoasă de a

42
 3.6. Programe, servicii şi standarde

identifica măsurile concrete pentru a întări coerenţa şi colaborarea la toate nivelurile cu o perspectivă de
sporire a serviciilor pentru copiii în migraţie.
Unii participanţi şi-au exemplificat opinia cu ordinul comun (publicat în Monitorul Oficial al României, nr.
849/ 17 Decembrie 2008) care a adus împreună mai multe ministere (ex. Ministerul Administraţiei
Publice şi Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, Ministerul Afacerilor
Externe, Avocatul General şi Ministerul Justiţiei) pentru a sprijini înfiinţarea de mecanisme pentru
identificarea şi abordarea victimelor traficului uman prin folosirea identificării formale (agenţiile de
aplicare a legii) şi informale (misiuni diplomatice, consulate, ONG-uri, prin linii de telefon). Mecanismul
are ca scop adoptarea unui răspuns unitar şi coordonat al tuturor instituţiilor anti-trafic şi organizaţiilor,
indiferent de instituţia sau organizaţia cu care victima intră iniţial în legătură. Procedurile de adresare
depind de procesul de identificare şi necesită colaborarea între toţi participanţii implicaţi. În plus,
România are o Agenţie Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANTP) cu 15 Centre Regionale care
lucrează ca o legătură între victimele traficate şi agenţiile de aplicare a legii, precum şi între autorităţi şi
ONG-urile naţionale care furnizează servicii în acest domeniu. ANTP este responsabil cu coordonarea,
evaluarea şi monitorizarea la nivel naţional a implementării anti-traficului şi ajutorului către instituţiile
publice ca să pună în vigoare politici pentru protecţia şi asistenţa victimelor.
Unele părţi interesate implicate activ în domeniul traficului de copii au comunicat că ei nu cunosc bine
cele mai recente dezvoltări şi progrese ale implementării Mecanismului Naţional de Identificare şi
Adresare în România la nivel naţional şi local şi şi-au exprimat interesul de a învăţa despre rezultatele şi
lecţiile învăţate. Pe baza experienţelor lor şi practicii zilnice, aceste părţi interesate au avut impresia că
România încă se luptă cu identificarea şi reintegrarea persoanelor traficate în golurile din competenţa
forţelor poliţiei şi a altor autorităţi. Ei nu ştiau de acţiunile existente întreprinse de ANTP de a-şi îndeplini
responsabilitatea şi progresul documentat precum şi rezultatele specifice (ex. statistici 2013 cu privire la
traficul de copii în România)
Părţile interesate au concluzionat că, pentru a respecta standardele de colaborare inter-sectorială, sunt
necesare mai multe eforturi pentru a pune în aplicare aceste setări formale de colaborare şi a le pune la
muncă în direcţia corectă pe baza regulilor formale şi clare. Analiza calitativă a datelor secundare (ex.
rapoarte specifice pe ţară de la GRETA) sprijină idei exprimate în timpul discuţiilor cu grupurile de părţi
interesate şi de asemenea a indicat lipsa de parteneriate strategice între părţile interesate şi lipsa de
coordonare inter şi intra- sectorială (ex. protecţia copilului, educaţia, sănătatea etc.) precum şi
participarea limitată a grupurilor afectate sau cele mai multe sub risc.

43
4. LECŢII ÎNVĂŢATE
Această secţiune prezintă un sumar al constatărilor din perspectiva lecţiilor învăţate într-un efort de a
utiliza cel mai bine setul bogat de informaţii colectate de la multe părţi interesate şi copii sub risc şi /sau
afectaţi de situaţia migrării. Lecţiile învăţate prin această analiză de situaţie pot fi utilizate pentru a oferi
informaţii pentru dezvoltarea politicii şi a programului şi pentru o cercetare ulterioară plănuită cu privire la
copiii în migraţie sau domeniile relevante de interes. Cele două avertismente ale acestor lecţii învăţate
includ (1) sentimentul puternic exprimat de participanţi că „pe hârtie protecţia copiilor în migraţie apare
perfect, dar realitatea practicii este diferită, deoarece există atât de multe piedici în procesul de
implementare” şi (2) „copiii în migraţie reprezintă atât un concept, cât şi o fază de tranziţie în viaţa unor
copii, cei mai mulţi dintre ei copii vulnerabili; copiii în migraţie nu reprezintă nici ei un capăt.”

Lecţia nr. 1: România a fost identificată ca o ţară de origine, tranzit şi destinaţie din perspectiva copiilor
în migraţie. În general, copiii în migraţie reprezintă un grup în dezvoltare rapidă şi mare cu un efect
profund asupra comunităţilor locale şi societăţii româneşti pe scară largă. Multe probleme legate de
constrângerile financiare şi lipsa de capacitate de a identifica efectiv magnitudinea situaţiei copiilor în
migraţie în România au reieşit din discuţiile şi analizele de date.
Lecţia nr. 2: În toate cele cinci zone de cercetare sunt reprezentate în mare măsură toate categoriile de
copii vulnerabili definiţi ca şi copii sub risc ridicat de a deveni „copii în migraţie”. S-a descoperit că
vulnerabilitatea este conturată de mulţi factori, inclusiv de mediul socioeconomic şi politic, resursele
comunităţii, vizibilitatea problemelor, disponibilitatea serviciilor, cultura locală şi tradiţiile, nivelul de
sărăcie, stigma şi marginalizarea socială.
Lecţia nr. 3: Strict cu privire la situaţia copiilor în migraţie, în Iaşi şi Dolj autorităţile locale şi ONG-urile
par să se lupte predominant cu copiii lăsaţi acasă de părinţi muncitori migratori, în Constanţa cele mai
recurente probleme par să fie asociate cu situaţiile refugiaţilor şi repatrierii voluntare a copiilor (din
familiile româneşti sau familii mixte) care au trăit în străinătate şi s-au întors în România, în timp ce în
Bucureşti şi Timiş problemele cu privire la copiii refugiaţi şi solicitanţii de azil par să domine anumite
conversaţii cu referire la copiii în migraţie. Totuşi există diferenţe între aceste subgrupuri cu privire la
accesul lor la diverse servicii într-un mod oportun şi respectarea drepturilor lor.
Lecţia nr. 4: România are un cadru legislativ şi politic foarte bine dezvoltat cu relevanţă pentru copiii în
migraţie. Totuşi, se pare că încă îi lipseşte armonizarea corespunzătoare a politicilor de protecţie a
copilului cu contextul mai larg al politicii sociale în România – politicile de familie, politicile de imigrare,
educaţie, sănătate, refugiaţi şi azil, controlul graniţei, inclusiv o corelare între prevederile legislative şi
alocarea de fonduri pentru a sprijini implementarea eficientă a legilor şi politicilor.
Lecţia nr. 5: Obiectivul general al Strategiei de Protecţie a Copilului este de a asigura respectarea
drepturilor copilului în România şi îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii copiilor prin susţinerea şi
acordarea de responsabilităţi comunităţilor şi autorităţilor locale pentru a sprijini familiile în a face faţă
obligaţiilor lor faţă de copiii acestora.
Lecţia nr. 6: Dezvoltarea, diversificarea şi durata serviciilor la nivel de comunitate, în special în
comunităţile mici, sunt puse în pericol de lipsa de finanţare care să susţină şi să sprijine activităţile şi
proiectele iniţiate de ONG-uri sau autorităţi locale.
Lecţia nr. 7: Parteneriatele public - private sunt limitate în timp şi nu sunt sustenabile. În lipsa fondurilor
şi resurselor umane calificate de a furniza servicii dincolo de proiecte specifice implementate cu fonduri
europene, stigmatizarea copiilor vulnerabili şi copiilor în migraţie poate fi exacerbată. În aceste
circumstanţe, o atenţie egală ar trebui oferită stimulării şi sprijinirii comunităţilor locale pentru a dezvolta
programe care au ca scop prevenirea separării copilului de părinţii lui ca rezultat al migrării, cu focalizare
pe asigurarea că serviciile corecte furnizate de oamenii corecţi abordează problemele atunci când
acestea apar.
Lecţia nr. 8: Acoperirea serviciilor tinde să fie mai generoasă în judeţele cu un sector ONG activ care au
capacitatea să absoarbă finanţare europeană sau în acele judeţe in care problemele sunt mai vizibile şi
au atras atenţia publică.
Lecţia nr. 9: Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii programelor finanţate prin fonduri europene şi de
stat ar trebui să includă şi asigurarea accesului unei game largi de grupuri vulnerabile şi încurajarea
clienţilor să caute sprijin şi servicii şi să se prindă de aceste programe de siguranţă. De exemplu, în
cazul refugiaţilor si solicitanţilor de azil, teama se reflectă în jurul preocupărilor personale pentru
posibilitatea că, dacă ei caută de exemplu îngrijire medicală, aceasta va avea un impact negativ asupra
aplicaţiilor sale. Participanţii de stat şi non-guvernamentali ar trebui clarifica faptul că primirea de servicii
sociale, juridice, materiale, de sănătate şi alte tipuri constă în eforturile României de a asigura
44
respectarea drepturilor copiilor şi nu va pune în pericol aplicaţiile lor cu scopul de a rezolva condiţia lor
legală.
Lecţia nr. 10: Lipsa de sustenabilitate în servicii, problemele de capacitate a sistemelor inclusiv
constrângerile financiare şi provocările resurselor umane împreună cu accesul inconsistent şi slab, şi
performanţa slabă a sistemelor de îngrijire medicală, educaţie şi protecţia copilului vizavi de copiii în
migraţie şi grupurile vulnerabile au implicaţii serioase în sănătatea socială, mentală şi fizică a acestor
copii şi, în ultimul rând, pentru dezvoltarea sustenabilă a României şi Europei.
Lecţia nr. 11: Obiectivul primar al discuţiei copiilor în migraţie este de a pune problema copiilor
vulnerabili într-un context politic mai extins al protecţiei copilului prin încadrarea discuţiei dincolo de
dezbaterile fragmentate asupra problemelor migrării copiilor neînsoţiţi în legătură cu traficul de copii,
munca cu copiii, exploatarea copiilor, refugiaţii şi solicitanţii de azil.
Lecţia nr. 12: Integrarea copiilor în migraţie în ţara lor de origine, tranzit sau destinaţie este o
întreprindere complexă şi implementarea de măsuri specifice legislative sau nelegislative ridică
preocupări semnificative între specialiştii în protecţia copilului, apărători, factori de decizie politică şi
practicanţi. Astfel, devine critic să înţelegem cum diferite bucăţi din legislaţie şi politici lucrează împreună
pentru sau împotriva copiilor în migraţie având în vedere circumstanţele lor complexe în diferite
momente în timpul situaţiei lor de migrare.
Lecţia nr. 13: Abordarea învăţăturilor, provocărilor şi implicaţiilor lor pentru accesul, calitatea şi costul
asistentei pentru copiii în migraţie va fi importantă pentru a face decizii politice informate în viitor. În plus,
va spori fiabilitatea pe termen lung a măsurilor şi sprijinului la intersecţia numeroaselor domenii politice
(şi anume, protecţia copilului, educaţia, sănătatea, angajarea, imigrarea etc.) şi luând în considerare
diferenţele (ex. geografic, administrativ, legislativ, angajarea resurselor, capacitatea, tehnologia,
administrarea informaţiilor şi datelor etc.).
Lecţia nr. 14: Jucători internaţionali cheie în protejarea drepturilor copilului au recunoscut pe scară largă
că vocile şi opiniile copiilor implicaţi direct în migrare sunt încă prea des ignorate în dezbaterile despre
migrare şi protecţia copilului. În România, ca în multe alte ţări, opiniile copiilor nu sunt uneori solicitate
sau, dacă sunt solicitate, sunt deseori ignorate şi nu sunt luate în considerare atunci când sunt
dezvoltate politici, măsuri de protecţie şi strategii pentru promovarea drepturilor copilului. Participarea
copiilor şi luarea în considerare a opiniilor copiilor sunt critice pentru a înţelege interesele,
vulnerabilităţile lor, cum experimentează ei mobilitatea şi impactul migrării – atât pozitiv cât şi negativ –
în viaţa şi dezvoltarea lor.

45
5. RECOMANDĂRI PRINCIPALE

5.1. ADMINISTRAREA INFORMAŢIILOR ŞI DATELOR

În 2009, Comisia pentru Drepturile Copilului a recomandat ca România să stabilească un sistem naţional
cuprinzător, de exemplu sub consiliul de coordonare inter-ministerială, pentru a colecta şi analiza datele
din toate domeniile acoperite de Convenţie şi pentru toate persoanele sub 18 ani, cu un accent specific
pe grupurile vulnerabile de copii, inclusiv copiii romi, ca bază pentru evaluarea progresului atins în
realizarea drepturilor copilului şi susţinerea politicilor de proiect pentru implementarea Convenţiei.
Comisia a recomandat în plus ca să fie dezvoltat un set uniform de indicatori pentru toate persoanele în
vârstă de 18 ani şi acesta să fie aplicat în agenţii pentru a permite colectarea unor date comparabile şi
complementare.
În 2011, Adunarea parlamentară a solicitat Uniunii Europene să stabilească o metodă armonioasă
pentru strângerea informaţiilor relevante despre copiii neînsoţiţi din întreaga Europă, pentru a face
posibilă comparaţia corectă la nivel european, în timpul asigurării că datele personale sunt protejate; şi a
sprijini instituţiile independente naţionale capabile de colectarea datelor şi crearea unui centru de
resurse potrivite cu privire la toate domeniile care ating situaţia copiilor neînsoţiţi (Hotărâre 1810).
În vederea urmăririi recomandărilor CRC, 2012-2015 Consiliul Strategiei Europei pentru Drepturile
Copilului şi recomandărilor Planului de Acţiune UE pentru Minorii Neînsoţiţi, pentru a sprijini înţelegerea
dimensiunii acestui fenomen, priorităţile pentru acţiune şi lecţiile învăţate prin implementarea diferitelor
mecanisme de colectare a datelor, următoarele acţiuni sunt recomandate:

• Departamentul de Protecţie a Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, prin implicarea tuturor părţilor interesate relevante, va stabili un Grup de
Sinteză reprezentând o intersectare complexă a părţilor interesate cheie, în ceea ce priveşte
profesia, experienţa de lucru în domeniile de interes ale copiilor în migraţie, expertiza şi geografia.
• Grupul de Sinteză va realiza audierile publice şi sesiunile de lucru prin ţară pe subiectele legate de
colectarea datelor, analiza datelor, cadrele de monitorizare, utilizarea datelor, duplicarea datelor,
disponibilitatea datelor, optimizarea resurselor, roluri şi responsabilităţi, sarcini administrative şi alte
activităţi de supraveghere în domeniul protecţiei copiilor sub risc/ copiilor în migraţie. Informaţiile vor
fi colectate pentru a capta perspectiva diverselor părţi interesate relevante, inclusiv a copiilor.
• Grupul de Sinteză va realiza sau coordona o Evaluare a Termenului de Administrare a Informaţiilor,
o analiză cuprinzătoare a statusului actual al colectării, monitorizării şi raportării datelor cu relevanţă
şi/sau a focusului asupra copiilor în migraţie. Principalul obiectiv al acestei analize este câştigarea
unei mai bune înţelegeri a disponibilităţii, calităţii şi utilizării datelor la nivel naţional şi internaţional.
• Grupul de Sinteză va oferi guvernului informaţii despre o abordare pentru armonizarea mecanismelor
de colectare a datelor şi cadrelor analitice care ar facilita identificarea celor mai relevanţi indicatori,
surselor de date şi metodelor de colectare, va oferi unelte şi direcţii pentru analiza datelor şi va arăta
cum pot fi comunicate şi folosite datele pentru luarea deciziilor în toate fazele procesului de migrare.
Consultaţiile continue cu sectorul şi copiii ar trebui să aducă informaţii recomandărilor făcute de
Grupul de Sinteză.
• Grupul de Sinteză care lucrează împreună cu guvernul va dezvolta un plan strategic multi-anual
pentru monitorizarea indicatorilor specifici urmăririi progresului şi pentru identificarea lipsurilor şi
bunei practici.
• Grupul de Sinteză care lucrează împreună cu guvernul va dezvolta o strategie analitică pentru a
sprijini raportarea comparativă pe diferite aspecte ale copiilor în migraţie şi stabilirea de puncte de
referinţă atunci când este posibil.
• Construirea capacităţii sectorului pentru colectarea şi analizarea datelor prin oferirea instruirii
specializate către grupuri în cadrul sectorului de protecţie a copilului. Astfel, sectorul va avea
expertiză şi cunoaştere despre cum sunt colectate, păstrate, securizate informaţiile, cum sunt definite
şi cum pot fi accesate şi împărtăşite în scopul luării deciziilor.
• Proiectarea şi implementarea unui mecanism funcţional pentru colectarea în mod curent şi
analizarea datelor despre copiii în migraţie. Metodele de lucru pentru a strânge şi a împărtăşi datele
ar trebui să fie standardizate, colaborarea cu organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale şi
centrele de cercetare ar trebui repusă în aplicare. Datele ar trebui să fie de încredere, exhaustive,
detaliate şi actualizate.
46
 5.1. Admistrarea informaţiilor şi datelor

centrele de cercetare ar trebui repusă în aplicare. Datele ar trebui să fie de încredere, exhaustive,
detaliate şi actualizate.
• Identificarea unei singure Autorităţi Naţionale sau a unui organism cu responsabilitate pentru
implementarea unei abordări integrate pentru colectare şi analiză de date pentru toate categoriile de
copii în migraţie.

5.2. CADRUL LEGISLATIV ŞI POLITIC

• Realizarea de evaluări ale legislaţiei şi politicilor curente pentru a identifica suprapuneri potenţiale,
redundanţe şi lipsuri şi a identifica priorităţile pentru acţiune.
• Legislaţia care aprobă legile copiilor ar trebui reaplicată şi modificări necesare realizate pentru a
aborda orice lipsuri în legi şi politici.
• Politicile în vigoare de protecţie a copilului şi mecanismele bazate pe risc şi vulnerabilităţi ar trebui
stabilite în legătură cu alte politici (ex. educaţie, sănătate, imigrare, anti-sărăcie etc.), astfel încât să
se dezvolte o strategie holistică, integrată de protecţie a drepturilor copiilor în migraţie pentru a
adresa într-un mod eficient problemele transversal-sectoriale. Politicile ar trebui legate de planurile
clare de implementare şi de strategiile de diminuare a riscurilor.
• Realizarea cercetării relevante pentru politică pentru a face posibilă şi a sprijini persoanele
decizionale şi părţile interesate cheie la toate nivelurile de sistem de protecţie a copilului pentru a lua
decizii informate şi bazate pe dovezi despre strategiile de îmbunătăţire a calităţii serviciului şi de
promovare a dreptăţii.

5.3. CAPACITATEA, COLABORAREA ŞI COORDONAREA SECTORULUI

• Guvernarea sectorului public trebuie să fie întărită prin luarea deciziilor şi planificarea pe baza
dovezilor, aranjamente de implementare continuă şi coordonare mai bună între diferite agenţii,
investiţie mai mare în facilităţile de furnizare a serviciilor şi personal (inclusiv construirea capacităţii),
tehnici de management modern şi monitorizare intensă şi mecanisme de răspundere.
• Realizarea unei verificări cuprinzătoare a sectorului şi a unei analize pentru a identifica actuala
capacitate a sectorului, inclusiv zonele cu puncte tari şi ariile care necesită îmbunătăţiri. O analiză a
capacităţii resurselor umane a sistemului de protecţie a copilului va face posibilă identificarea
golurilor în capacitate şi va informa mai bine proiectul unui plan sistematic pentru a construi şi întări
capacităţi naţionale şi locale, în mod particular în domenii ca politica, planificarea şi administrarea,
finanţarea educaţiei, instruirea continuă pentru dezvoltarea şi întărirea abilităţilor necesare pentru
lucrul cu sub-grupuri specifice de copii în migraţie (ex. solicitanţi de azil, refugiaţi, copii sub trafic etc.)
• Realizarea construirii capacităţii pentru personalul din sectorul public şi non-guvernamental pe
metode participative şi intervenţii prietenoase cu copiii. Instruirea multi-disciplinară pentru lucrul
personalului cu diferite grupuri ale copiilor în migraţie ar trebui realizată regulat, inclusiv instruirea
pentru gardieni de frontieră pentru a sprijini identificarea victimelor şi procesul de trimitere.
• Întărirea coordonării între diferite instituţii şi organisme guvernamentale şi non-guvernamentale la
toate nivelurile sistemului de protecţie a copilului pentru a promova şi asigura o abordare
convergentă pentru a atinge obiective comune împreună cu respectarea protecţiei drepturilor copiilor
în migraţie; şi a stabili mecanisme de gestionare a cunoştinţelor pentru a facilita transmiterea şi
diseminarea de informaţii şi practici pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor, accesibilitatea serviciilor
şi conformitatea lor.

5.4. SUPORT FINANCIAR

• Investiţiile publice în sistemul de protecţie a copilului trebuie să crească pentru a sprijini asistenţa şi
căile de integrare pentru copiii în migraţie care sunt consistente şi aliniate la standardele
internaţionale şi europene. Fondurile europene suplimentare vor trebuie să devină obiective pentru a
satisface nevoile copiilor în migraţie având în vedere contextul comunităţilor lor.

47
5. RECOMANDĂRI PRINCIPALE

• Creşterea transparenţei bugetului public şi promovarea planului ascendent de asigurare că nevoile

locale sunt identificate şi abordate. Interesul copilului trebuie să prevaleze în orice decizie financiară
care priveşte un copil.
• Promovarea utilizării eficiente şi efective a resurselor financiare publice şi menţinerea diverselor
niveluri de manageri publici răspunzători de bugete aprobate.

5.5. PROGRAME, SERVICII ŞI STANDARDE

• Asigurarea că sunt auziţi copiii şi viziunile lor sunt luate în considerare în mod corespunzător şi
aceştia sunt prompt informaţi asupra drepturilor şi oportunităţilor de protecţie ale lor, într-un mod
prietenos pentru copii.
• Autorităţile din România şi sectorul ONG ar trebui să continue eforturile comune pentru a întări
programele de prevenţie cu privire la situaţia copiilor în migraţie.
• Revizuirea şi armonizarea standardelor existente ale serviciilor pentru a asigura că soluţiile durabile
sunt identificate şi implementate în interesul copiilor şi asigurarea calităţii şi condiţiilor care conduc la
dezvoltarea armonioasă a copiilor.
• Sprijinirea şi mobilizarea socială ar trebui să se realizeze pentru a promova participarea copiilor şi
pentru a aborda valorile şi normele societăţii care restrâng implementarea drepturilor copiilor.
• Grija psihologică pentru minorii neînsoţiţi care, în multe cazuri, sunt traumatizaţi a fost identificată ca
a fi problematică. Astfel este necesară asistenţă psihologică adecvată pentru a umple acest gol în
servicii.
• Se recomandă măsuri îmbunătăţite de integrare în sistemul de educaţie printr-o ofertă mai
generoasă de integrare şi oferte de instruire de limbă pentru copiii cu istoric de migrare şi profesori
pentru suport suplimentar. Ar trebui uşurat accesul la oportunităţile de educaţie pentru învăţământul
primar şi secundar ca de altfel şi cel pentru instruire vocaţională.
• Părţile interesate au accentuat faptul că bunăstarea copilului este un domeniu de practică dinamic şi
în continuă dezvoltare şi au informat că trebuie dezvoltate standarde rezonabile şi clar articulate prin
consultări semnificative cu trustul reprezentant al părţilor interesate. Aceste trusturi de părţi
interesate trebuie să reflecte o varietate de domenii de practică şi expertiză şi trebuie să fie
reprezentative pentru comunităţile pe care le deservesc. De exemplu, unele părţi interesate au
recomandat ca aceste consultări în derulare să includă diverşi specialişti (de ex. asistenţi sociali,
psihologi, educatori, doctori de familie şi alţi specialişti în sănătate, poliţie, experţi financiari, avocaţi,
notari, consilieri, consilieri de şcoală, oameni de afaceri etc.) care lucrează în toate sectoarele (şi
anume, ONG, guvern şi privat) şi realizează diverse funcţii (şi anume: intervenţii executiv-
administrative şi clinice, management, elaborare de politici, apărare, analiză politică, donatori)
împreună cu reprezentanţi ai copiilor şi membri din diferite comunităţi (şi anume, naţional/ local; rural/
urban) reprezentante ale tuturor regiunilor administrative (şi anume, Nord - Est, Sud - Est Dobrogea,
Sud-Muntenia, Sud Vest – Oltenia, Vest, Nord Vest, Central şi Bucureşti-Ilfov). Această abordare va
asigura că standardele sunt deţinute de părţile interesate din România, împărtăşite şi înţelese de
personal şi dezvoltate cu participarea copiilor şi a părinţilor lor.

48
6. BIBLIOGRAFIE
1. Alternative Sociale şi UNICEF (2008), Analiza la nivel naţional a fenomenului copiilor părăsiţi de
părinţii imigranţi
2. Anghel, R., Herczog, M., Dima, G. (2013), Provocarea reformării protecţiei copilului în Europa de Est:
Cazul Ungariei şi României. Extras din http://psychosocial-intervention.elsevier.es/es/the-challenge-
of-reforming-child/articulo/90260049/
3. Brooks-Gun, J. (1990), Identifying the vulnerable child’ [„Identificarea copilului vulnerabil”]. În D. E.
Rogers şi E. Ginsberg (ed.), Improving the Life Chances of Children at Risk [„Îmbunătăţirea şanselor
de viaţă ale copiilor expuşi riscurilor”]. Boulder, Colorado: Westview.
4. Buzducea, D. (2013). Copiii în alte situaţii de vulnerabilitate în M. Preda, D. Buzducea, D. Farcasanu,
V. Grigoras, F. Lazar, & G.-C. Rentea (Ed.), Analiza situaţiei copiilor din România, Bucureşti
5. Centrul de Informare şi Documentare Privind Drepturile Copilului. (2007). Copilul meu e singur acasă.
Carte pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate, Chişinău
6. Consiliul Copiilor “Spune!”. (2007). Raport cu privire la drepturile copilului în România. Phare 2003 –
Campanie de informare pentru promovarea drepturilor copilului.
7. Consiliul Europei (2013), Recomandarea Consiliului privind Programul Naţional de Reformă al
României din 2013 şi Comunicarea Opiniei Consiliului privind Programul de Convergenţă al României
pentru 2012-2016, Extras din
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/csr2013_romania_en.pdf
8. Consiliul Europei (2012). Strategia Consiliului Europei privind Drepturile Copilului (2012 – 2015)
9. Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară (2011), Decizia 1820 (2011). Solicitanţi de azil şi refugiaţi:
împărţirea responsabilităţilor în Europa. Extras din http://assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/
Documents/AdoptedText/ta11/ERES1820.htm
10. Raportul Consiliului Europei (2012), Grupul de Experţi privind Lupta împotriva Traficului de Fiinţe
Umane (GRETA), Raport cu privire la implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind Lupta
împotriva Traficului de Fiinţe Umane în cazul României
11. Consiliul Europei (1997), Decizia Consiliului din 26 iunie 1997 privind minorii neînsoţiţi, cetăţeni ai
ţărilor terţe, Jurnalul Oficial C 221 , 19/07/1997 P. 0023 - 0027
12. Comitetul pentru Drepturile Copilului (2009), Observaţiile finale ale Comitetului pentru Drepturile
Copilului: România, disponibile la: http://www2.ohchr.org/english/bodies/crc/docs/co/CRC-C-ROM-
CO-4.pdf.
13. Diop M. (2010), Drepturile Minorilor Neînsoţiţi în cadrul Uniunii Europene: Este legislaţia UE privind
Azilul şi Imigraţia în concordanţă cu Convenţia privind Drepturile Copilului? Extras din
http://www.statewatch.org/news/2010/oct/eu-unaccompanied-minors-asylum-and-immigration-
legislation-Marie-Diop.pdf
14. Dottridge, M. (2013), in Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) Raport: Copiii în migraţie.
http://publications.iom.int/bookstore/free/Children_on_the_Move_19Apr.pdf
15. Dottridge M. (2012), What can you do to protect children on the move? [Ce poţi face pentru a proteja
copiii în migraţie?] Manual publicat de Federaţia Internaţională Terre des Hommes
16. Dottridge, M. (2011), Exploring Methods to Prevent Children on the Move [Explorarea metodelor de
prevenire a emigrării copiilor]. Un Manual pentru organizaţiile care vizează prevenirea traficului de
copii, a exploatării şi a celor mai grave forme de exploatare prin muncă a copiilor, publicat de
Federaţia Internaţională Terre des Hommes.
17. Dottridge, M. (2010), Glimpses into the numbers of children on the move [O privire asupra numărului
de copii în migraţie]. http://mhpss.net/
18. Dotrridge, M. (2006), Action to Prevent Child Trafficking in South Eastern Europe. A Preliminary
Assessment [Măsuri de Prevenire a Traficului de Copii în Sud-Estul Europei. Analiză preliminară],
Biroul Regional UNICEF pentru CEE/CIS & Fundaţia Terres des hommes citat de Focus Migration.
Extras din http://focus-migration.hwwi.de/Romania.2515.0.html?&L=1
19. Grupul ECPAT din România (2007), Opriţi Traficul de Copii şi Tineri în Scopul Exploatării Sexuale
20. ECPAT International (2012), Monitorizarea globală a statusului acţiunilor împotriva exploatării sexuale
a copiilor în scop comercial: România. Disponibil la http://resources.ecpat.net/EI/Pdf/A4A_
II/A4A_V2_EU_ROMANIA.pdf
21. Comisia Europeană (2012), Împreună Împotriva Traficului de Fiinţe Umane: România. Extras pe 24
ianuarie 2014 la http://ec.europa.eu/anti-trafficking/NIP/Romania
22. Europa. Rezumate ale legislaţiei UE (n. d.). Extras din: http://europa.eu/legislation_summaries/
justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_immigration/
23. Eurostat (2013), European social statistics. Population and social conditions [Statistici sociale
europene. Populaţie şi condiţii sociale] (Pocketbooks), Luxembourg

49
6. BIBLIOGRAFIE

24. Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA), Ionescu, I. şi Fusu- Plăiaşu, G.
(2009), Studiu tematic asupra traficului de copii, România 2009, Extras din
http://fra.europa.eu/en/publications-and-resources/publications
25. FONPC (2009), Raportul Federaţiei ONG-urilor pentru Copii (FONPC) către Comitetul ONU pentru
Drepturile Copilului, Geneva, Cu raportare la al Treilea Raport Periodic al Guvernului României pentru
2003-2007
26. Inspectoratul General al Poliţiei. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (2009), Traficul
de Copii în România. Studiu privind procesul de recrutare.
27. Gozdziak E., Ensor, M.O (2010), Children and Migration: At the Crossroads of Resiliency and
Vulnerability [Copiii şi Migraţia: La răscrucea dintre Curaj şi Vulnerabilitate], Palgrave Macmillan.
28. GRETA (2012), Raport privind implementarea Convenţiei Consiliului Europei pentru Lupta Împotriva
Traficului de Fiinţe Umane în România. Disponibil la http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/
trafficking/docs/Reports/GRETA_2012_2_FGR_ROU_en.pdf
29. Conferinţa Globală de la Haga asupra Muncii Copilului 2010 – Plan adoptat,
http://www.ilo.org/ipecinfo/product/viewProduct.do?productId=13453
30. Institutul pentru Drepturi, Egalitate şi Diversitate (2010). Primirea şi Îngrijirea Minorilor Neînsoţiţi în opt
Ţări ale Uniunii Europene. Studii Comparative şi Perspective de Armonizare.
31. ILO/IPEC (2003), Evaluare Rapidă a Traficului de Copii pentru Exploatarea prin Muncă şi Exploatarea
Sexuală în România. 2003. Disponibil la www.ilo.org; Terre des hommes (2007) “A new investigation
on the trafficking of Romanian children in Spain this summer” [O nouă investigaţie privind traficul de
copii români în Spania în decursul acestei veri]. Accesat la http://tdh-childprotection.org/
content/view/34/; Terre des hommes România.
32. ILO (2003), Sprijin pentru Centrul de Copii din Bucureşti şi prevenirea migraţiei neregulate a minorilor
(2002-2003) http://www.iom.cz/aktivity/migration-and-development/romania/support-to-the-child-
centre-in-bucharest-and-prevention-of-irregular-migration-of-minors-2002-2003
33. IMAS (Institutul de Marketing şi Sondaje), (2006), Raport de Evaluare a Politicilor privind Traficul de
Fiinţe Umane în România.
34. IOM, (2011), Copii neînsoţiţi în migraţie.
35. IOM, (2012), Schimb de informaţii şi cele mai bune practici de primire, protecţie şi tratare a minorilor
neînsoţiţi. Manual al Celor Mai Bune Practici şi Recomandări (Ediţia a doua)
36. IOM, (2012), Studiu general al sistemelor de custodie a minorilor neînsoţiţi, solicitanţi de azil din
Europa Centrală, Raport de Sinteză
37. IOM (2011), Glosar privind Migraţia, Geneva. Disponibil la http://publications.
iom.int/bookstore/free/IML_1_EN.pdf.
38. Institut Universitaire Kurt Bosch, University of Fribourg în colaborare cu Centrul Internaţional de
Referinţă pentru Drepturile Copiilor Fără de Familie (ISS/IRC), (2008), Raport Proiect: Copiii Neînsoţiţi
– Ce se întâmplă odată ce se întorc acasă?
39. IPEC şi Child Helpline International (2012), Copii emigranţi exploataţi prin muncă: Un grup invizibil
care are nevoie de atenţie - Un studiu bazat pe înregistrările liniei de asistenţă pentru copii
http://www.ilo.org/ipecinfo/product/download.do?type=document&id=20535
40. J. Jaap E. Doek, Hans Van Loon, Paul Vlaardingerbroek, (1996),Children on the Move: How to
Implement Their Right to Family Life [Copii în migraţie: modalitatea de implementare a dreptului la
viaţa de familie]. Martinus Nijhoff Publishers, Kluwer Law International
41. Serviciul Iezuiţilor pentru Refugiaţi Europa, (2013). Protecţie întreruptă. Impactul Regulamentului de la
Dublin asupra Protecţiei Solicitanţilor de Azil. Extras din www.jrseurope.org/
DIASP%20Publications/RO_DIASP.pdf
42. Luca, C., Foca, L., Gulei, A.S., Brebulet, S.D, (2013), The Remigration of Romanian Children, in
Migrant Children in Europe: The Romanian Case [Remigraţia Copiilor Români, Copii Imigranţi în
Europa: Cazul României]
43. Luca, C., Gulei, A. S. with Azoitei, N.D., Karacsony, N., Lacusta, O.M., Pascaru, G. (2008), Alternative
Sociale, Metodologie de Lucru: Asistenţa Socială, Psihologică şi Juridică a Copiilor rămaşi singuri
acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, Iaşi
44. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (2008), Strategia Naţională
pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copiilor 2008 -2013
45. Migraţia şi Grupul Global pentru Migraţia Copiilor /publicaţii comune şi documente disponibile la:
http://www.globalmigrationgroup.org/en/migration-and-children
46. Simpozionul GMG (2011), Migraţia şi Tinerii: Exploatarea Oportunităţilor de Dezvoltare. New York
47. GMG – UNICEF (2010), Fişă Informativă privind Criza Economică şi Migraţia, Repatrierea şi Copiii
Părăsiţi
48. GMG – UNICEF (2009), Fişă Informativă privind Impactul Crizei Economice asupra Migraţiei şi a
Drepturilor Copiilor, GMG-UNICEF
50
50. Comitetul pentru Drepturile Copilului (2012), Ziua Discuţiei Generale asupra Drepturilor Copiilor în
Contextul Migraţiei Internaţionale
51. IOM (2011), Copii neînsoţiţi în migraţie
52. UNICEF (2011), Standarde privind Drepturile Omului, Relevante pentru procedurile de Repatriere a
Copiilor Neînsoţiţi şi Separaţi: Notă Tehnică
53. OHCHR (2010) Studiu privind Drepturile Omului, de care dispun Copiii Imigranţi
54. Preda, M., Buzducea, D., Farcasanu, D., Grigoras, V., Lazar, F., & Rentea G-C. (2013), Analiza
situaţiei copiilor din Romania, Bucureşti
55. Punch S. (2007), Proiecte de Migraţie: Copiii în căutare de Muncă şi Educaţie, Lucrare prezentată în
cadrul: Seminarului privind Copiii Imigranţi Independenţi: Dezbateri privind Politicile şi Dilemele,
Organizat de către Centrul de Dezvoltare şi Cercetare privind Migraţia, Globalizarea şi Sărăcia,
University of Sussex şi Centrul de Cercetare UNICEF Innocenti, 12 septembrie 2007, Sala Centrală,
Westminster, Londra
56. Reale D. (2008), Departe de casă: Protecţia şi sprijinirea copiilor emigranţi. Salvaţi copiii, Marea
Britanie. http://www.unicef.org/socialpolicy/files/Away_from_Home_LR.pdf.
57. Salvaţi Copiii Italia. (2002), Rozzi, E. Evaluarea intereselor copilului în alegerea între a rămâne în ţara
gazdă şi repatriere: O reflecţie bazată pe Convenţia pentru Drepturile Copilului
58. Salvaţi Copiii (2007), Impactul Migraţiei Părinţilor asupra Copiilor Rămaşi Acasă
59. Spârleanu, Cătălina (2010), Organizaţiile neguvernamentale din România active în domeniul
protecţiei copilului. Analiză Generală. Analiză Socială/Revista de Asistenţă Socială, Ed. 4, p185-198.
60. Fundaţia Soros (2009), Efectele migraţiei: copiii rămaşi în urmă. Extras din: http://tdh-
childprotection.org/documents/the-effects-of-migration-the-children-left-behind
61. Stanculescu, M. S., & Marin, M. (2011), Impacts of the Economic International Crisis in Romania 2009
- 2010 [Impactul crizei economice internaţionale în România 2009-2010]. UNICEF România Editura
VANEMONDE.
62. Stanculescu, M. S., & Marin, M. (2012), Sprijinirea copiilor invizibili, Guvernul României, CERNE şi
UNICEF
63. Raportul Evaluării Periodice Universale (2012), Referinţe privind Drepturile Copiilor în Evaluarea
Periodică Universală (Ciclul al II-lea). Extras din http://crin.org/library/countries/romania, Reţeaua
Internaţională privind Drepturile Copilului
64. Banca Mondială (2013), România, Analiză. Extras din: http://www.worldbank.org
/en/country/romania/overview47/2007
65. UNICEF (2006), Ghid de Referinţă privind Protecţia Drepturilor Copiilor Victime ale Traficului de
persoane în Europa
66. UNICEF (2008), Roluri şi responsabilităţi la nivel local: Servicii de planificare pentru prevenirea
separării copiilor de familii. Extras din www.unicef.org/ceecis/08-5_Denisa_Oana_
Patrascu_Romania_EN.pptx)
67. USAID, Lucia Correll, Tim Correll, şi Marius Predescu (2006), USAID şi Reforma bunăstării copilului
în România: Provocări, Succese şi Moştenire. Raport pregătit conform Ordinului Activităţii 12 al
Evaluării şi Monitorizării Globale (GEM) IQC, Contract Nr. FAO-I-00-99-00010-00.
68. Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, Comentariu General Nr. 6 (2005), Tratamentul copiilor
neînsoţiţi şi separaţi aflaţi în afara ţării de origine, CRC/GC/2005/6.
69. Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) (2011), Ce înseamnă să fii refugiat.
Cum experimentează refugiaţii şi solicitanţii de azil viaţa în Europa Centrală. Raport asupra Evaluării
Participative 2010. Reprezentare Regională pentru Europa Centrală.
70. Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite (UNCHR), Biroul Regional pentru
Europa, (2012), Implementarea din punct de vedere judiciar a Articolului 3 al Convenţiei asupra
Drepturilor Copilului în Europa. Cazul copiilor imigranţi, inclusiv copiii neînsoţiţi.

51
7. ANEXE
Anexa 1 – Tabelul 2: Legislaţia Română pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi prevederi speciale
pentru diferite categorii de copii în migraţie

Categorie de Cadru legal

Copii în Migraţie
Constituţia României; Legea 272/2004, modificată şi completată prin legea 257/2013;
Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 privind metodologia aprobată pentru prevenirea şi
intervenţia în cadrul echipei multidisciplinare în cazuri de violenţă împotriva copiilor şi în
cazuri de violenţă domestică ; Ordinul 289/2006 de aprobare a standardelor minime
obligatorii pentru intervenţii şi servicii oferite prin intermediul centrelor de consiliere pentru
părinţi şi copii, împreună cu indicaţiile metodologice de implementare a acestor standarde;
Legea Educaţiei; Legea Sănătăţii, Codul Familiei şi Codul Penal.

Traficul de copii Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, modificată prin
legea 230/2010 conţine prevederi speciale pentru traficul de copii (ex. Articolul 8 cere ca
Ministerul Educaţiei să implementeze în parteneriat cu ONG-urile, programe educaţionale
pentru părinţi şi copii identificaţi ca fiind expuşi riscului de a deveni victime ale traficului;
Articolul 41 face referire la aplicarea prevederilor Legii 123/2001 atunci când minorii
însoţesc adulţi implicaţi în traficul de persoane sau care sunt ei înşişi victime ale traficului;
Articolul 42 reglementează subvenţia asociaţiei şi fundaţiilor care elaborează şi
implementează programe de asistenţă socială pentru victimele traficului de persoane);
Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 privind regulile şi indicaţiile metodologice de
implementare a Legii 678/2001, Hotărârea Guvernului 1238/2007 privind standardele
naţionale pentru servicii specializate pentru oferirea de asistenţă şi protecţie victimelor
traficului de persoane.
Conform Legii 678/2001, traficul de copii constă în recrutarea, transportarea, transferul,
ascunderea sau primirea unui copil în scopul exploatării.
Strategia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (SNITP) subliniază faptul că trebuie
acordată atenţie specială protecţiei şi asistenţei acordate copiilor, datorită vulnerabilităţii
speciale a acestora. Obiectivele specifice privind traficul de copii se axează pe
îmbunătăţirea coordonării dintre organismele care lucrează în domeniul prevenirii şi
combaterii traficului de copii şi reducerea vulnerabilităţii copiilor expuşi riscului.
În 2012, într-un raport privind implementarea Convenţiei Consiliului Europei privind Lupta
Împotriva Traficului de Fiinţe Umane în România, GRETA a menţionat anumite
incompatibilităţi în cadrul instituţional şi procedural de repatriere şi înapoiere a victimelor
traficului de persoane şi a recomandat ca România să ia măsuri viitoare pentru a se asigura
că la întoarcere se iau în considerare drepturile, siguranţa şi demnitatea victimelor, precum
şi interesele copilului.
Ca răspuns la lista de probleme identificate de către Comitetul ONU pentru Drepturile
Copilului (CRC/C/ROM/Q/4/Add.1, 2009), Guvernul a indicat dezvoltarea şi aprobarea
Planului Naţional de Acţiune pentru prevenirea şi combaterea abuzului sexual şi a
exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale.

Exploatarea prin Hotărârea de Guvern nr. 867/14 august 2009 privind interzicerea muncii periculoase pentru
Muncă a copii, care include de asemenea o listă cu astfel de forme de muncă. Acest document
Copilului prezintă definiţii operaţionale pentru conceptele introduse de către Convenţia ILO nr. 182,
inclusiv criterii pentru indicarea formelor periculoase de muncă pentru copii, ca instrumente
utile pentru angajatori, experţi în domeniul protecţiei copilului, structuri de aplicare a legii şi
societatea civilă. Mai mult, Hotărârea introduce o serie de abordări metodologice privind
identificarea şi semnalarea copiilor victime sau a copiilor aflaţi în situaţii de risc.

52
 Anexa 1

Categorie de Cadru legal

Copii în Migraţie
Copii părăsiţi de Ordinul nr. 219/2006 privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor
părinţii plecaţi la care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în
muncă în străinătate; Legea nr. 257/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 272/2004 privind
străinătate protecţia şi promovarea drepturilor copilului introdusă în Capitolul VI, Secţiunea 31, numită
Protecţia Copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Articolul 97 al noii legi impune
notificarea serviciilor sociale de către părinţi, cu privire la intenţia acestora de a părăsi ţara
şi de a lucra în străinătate, cu cel puţin 40 de zile înainte de a părăsi ţara. Conform aceluiaşi
articol, notificarea va include numele persoanei responsabile desemnate pentru întreţinerea
copilului în lipsa părinţilor sau a tutorilor. Delegarea temporară a autorităţii părinteşti pe
perioada absenţei părinţilor nu ar trebui să depăşească un an, iar persoana desemnată
trebuie să îşi exprime acordul în faţa unei instanţe de judecată. Această măsură nu
reprezintă o renunţare la drepturile şi îndatoririle părinteşti.
Mecanismele de monitorizare a fenomenului copiilor părăsiţi şi tipul şi calitatea serviciilor de
care aceştia beneficiază vor fi determinate în conformitate cu art. 97 prin hotărârea de
Guvern bazată pe propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei
Publice.

Refugiaţi şi Legea 105/2001 privind frontiera de stat a României; Legea nr. 122/2006 privind azilul în
solicitanţi de azil România, completată prin Cadrul Metodologic – Hotărârea Guvernului nr. 1251/2006;
Ordinul nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au obţinut o formă de
protecţie în România; Ordinul nr. 5925/2009 pentru stabilirea regulilor şi a cadrului de
organizare a cursurilor de limbă română şi pentru înscrierea copiilor străini care locuiesc în
România, fără status legal clar sau a copiilor care au obţinut permisiunea de a locui în
România; Legea nr. 157/2011 care modifică şi completează legislaţia privind imigrările cu
privire la statutul străinilor în România, emisă în vederea creării cadrului legal necesar
pentru aplicarea directă a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 13 iulie 2009, stabilind un Cod Comunitar de Vize (Codul de Vize).
Legile din România recunosc dreptul copiilor cu vârste de la 14 ani în sus de a aplica
pentru statutul de refugiaţi în mod independent; cererea în numele copiilor mai mici poate fi
făcută de către tutorele legal al acestora. Copiii cu statut de refugiat au acelaşi drept la
educaţie precum copiii români. În 2007, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
55/2007, Oficiul Român pentru Imigrări a fost stabilit pentru a se ocupa de problemele
legate de imigrare, azil şi integrare socială a străinilor în România.

Copiii repatriaţi Hotărârea de Guvern nr. 1143/2004 privind regulamentele şi metodologiile pentru
repatrierea copiilor români neînsoţiţi şi măsurile de protecţie specială; Ordinul
107/14.03.2005 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului prin care se
aprobă modelul de evaluare socială privind situaţia socială şi familială a copiilor români
neînsoţiţi găsiţi pe teritoriul altor state, în vederea întoarcerii acestora şi prin care se aprobă
planul cadru pentru pregătirea reintegrării sociale a copiilor neînsoţiţi ce urmează a fi
repatriaţi.

53
7. ANEXE

Anexa 2 – Tabelul 3: Distribuţia solicitanţilor de azil consideraţi a fi minori neînsoţiţi.

Minori (%) Cu vârste de la 18 ani Vârstă

în sus (%) necu-
Total Toţi Însoţiţi Neînsoţiţi 0-13 14-17 18-34 35-64 De la 65 noscută (%)
(număr, minorii în sus
valori
rotunjite)
UE – 27 (1) 302 445 24.9 20.9 4.0 18.2 6.7 54.9 19.1 0.8 0.3
Belgia 31 915 29.9 23.5 6.4 20.8 9.1 49.1 20.4 0.6 0.0
Bulgaria 890 15.7 12.9 2.8 9.6 6.2 59.0 23.6 1.7 0.0
Republica Cehă 750 18.0 16.7 1.3 15.3 2.7 46.7 35.3 0.0 0.0
Danemarca 3 945 28.1 21.3 6.8 15.3 12.8 51.8 19.1 0.9 0.0
Germania 53 255 34.4 30.4 4.0 25.8 8.6 46.4 18.2 0.9 0.0
Estonia 65 0.0 0.0 0.0 0.0 0.0 69.2 30.8 0.0 0.0
Irlanda 1 290 30.2 28.3 1.9 25.6 4.7 51.6 17.8 0.4 0.0
Grecia 9 310 6.0 5.3 0.6 2.7 3.3 76.5 16.5 0.6 0.3
Spania 3 420 13.3 13.0 0.3 11.0 2.3 65.9 20.2 0.6 0.0
Franţa 57 335 21.2 20.2 1.0 18.0 3.2 54.2 23.8 0.7 0.0
Italia 34 115 7.7 5.2 2.4 4.9 2.8 81.7 10.6 0.1 0.1
Cipru (2) 1 770 6.8 5.9 0.8 5.4 1.4 70.9 22.0 0.3 0.0
Letonia 340 14.7 14.7 0.0 13.2 1.5 64.7 20.6 0.0 0.0
Lituania 525 17.1 15.2 1.9 12.4 4.8 56.2 27.6 0.0 0.0
Luxemburg 2 150 39.3 38.4 0.9 32.3 7.0 38.1 22.3 0.0 0.0
Ungaria 1 690 27.2 23.7 3.6 20.4 6.8 56.2 16.6 0.3 0.0
Malta 1 890 9.0 7.7 1.3 5.0 4.0 78.0 11.6 0.3 1.1
Olanda 14 600 27.9 24.6 3.3 19.8 8.1 51.2 19.6 1.4 0.0
Austria 14 420 34.2 27.2 7.0 23.0 11.2 50.7 14.8 0.5 0.0
Polonia 6 900 40.4 34.5 5.9 35.8 4.6 36.9 21.9 0.9 0.0
Portugalia (3) 275 20.0 16.9 3.1 14.5 5.5 61.8 18.2 0.0 0.0
România 1 720 6.1 2.9 3.2 2.6 3.5 78.8 15.1 0.0 0.0
Slovenia 360 29.2 12.5 16.7 12.5 16.7 55.6 15.3 0.0 0.0
Slovacia 490 13.3 9.2 4.1 8.2 5.1 67.3 18.4 0.0 0.0
Finlanda 2 915 25.7 20.6 5.1 19.7 6.0 54.9 18.7 0.3 0.2
Suedia 29 670 32.9 24.0 8.9 21.6 11.3 46.2 19.4 1.5 0.0
Marea Britanie 26 430 20.8 15.9 4.8 14.5 6.3 53.7 21.9 0.9 2.8
Islanda (4) 75 13.3 13.3 0.0 13.3 0.0 60.0 26.7 0.0 0.0
Liechtenstein 75 33.3 33.3 0.0 26.7 6.7 46.7 20.0 0.0 0.0
Norvegia (3) 8 995 26.0 17.1 8.9 17.2 8.7 56.8 16.6 0.6 0.0
Elveţia 23 625 23.7 22.4 1.3 19.4 4.4 61.2 14.8 0.3 0.1

(1) Analiza minorilor însoţiţi şi neînsoţiţi, cu excepţia Portugaliei.

(2) Cereri în loc de solicitanţi.
(3) Analiza minorilor însoţiţi şi neînsoţiţi, 2010.
(4) Analiza minorilor însoţiţi şi neînsoţiţi, 2009.
Sursa: Eurostat (coduri de date online: migr_asyappctaza şi migr_asyunaa)
Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-QA-12-008/EN/KS-QA-12-008-EN.PDF

Anexa 3 – Tabelul 8: Distribuţia Minorilor Identificaţi de către autorităţile române în 2013 pe teritoriul
României

Ţara de origine Vârsta Total

0 - 13 14 - 17
Siria 71 10 81
Moldova 8 13 21
Turcia 4 9 13
Afghanistan 2 6 8
Serbia 5 2 7
Arabia Saudită 5 1 6
India 1 3 4
Iran 4 0 4
SUA 4 0 4
China 3 0 3
Federaţia Rusă 2 1 3
Irak 2 1 3
Israel 3 0 3
54
 Anexa 3

Albania 0 2 2
Australia 2 0 2
Canada 2 0 2
Egipt 1 1 2
Kenya 2 0 2
Libia 2 0 2
Pakistan 0 2 2
Senegal 2 0 2
Ucraina 1 1 2
Algeria 0 1 1
Costa Rica 1 0 1
Filipine 1 0 1
Jamaica 1 0 1
Republica Kosovo 0 1 1
Malaysia 1 0 1
Palestina 0 1 1
Total general 130 55 185

Sursa: Inspectoratul General pentru Imigrări, Statistici furnizate ca răspuns la cererea de informaţii, Analiza Situaţiei,
Copiii în Migraţie, Proiectul Mario,Terre des hommes, 2013

Anexa 4 – Tabelul 9: Distribuţia copiilor aflaţi în migraţie în România – Rezidenţi temporari cu Statut
Legal

0-4 ANI 5-9 ANI 10-14 ANI 15-19 ANI Total General
Naţionalitate F M Total F M Total F M Total F M Total F M Total
MOLDOVA 4 6 10 39 30 69 67 77 144 1316 994 2310 1426 1107 2533
CHINA 139 132 271 71 87 158 48 62 110 52 69 121 310 350 660
TURCIA 123 145 268 76 81 157 48 60 108 57 81 138 304 367 671
SIRIA 76 93 169 72 84 156 67 63 130 62 102 164 277 342 619
STATELE UNITE 25 30 55 29 38 67 30 34 64 32 43 75 116 145 261
IRAK 28 35 63 29 24 53 13 21 34 18 40 58 88 120 208
MAROC 1 0 1 0 0 0 0 1 1 78 129 207 79 130 209
ISRAEL 11 6 17 9 5 14 6 6 12 24 140 164 50 157 207
TUNISIA 1 1 2 0 0 0 0 0 0 75 54 129 76 55 131
UCRAINA 11 3 14 5 9 14 10 8 18 42 39 81 68 59 127
REPUBLICA
COREEA 6 6 12 19 17 36 7 21 28 13 8 21 45 52 97
LIBAN 7 13 20 3 9 12 7 10 17 10 19 29 27 51 78
FEDERAŢIA
RUSĂ 8 10 18 19 7 26 7 6 13 6 9 15 40 32 72
ALBANIA 0 0 0 0 0 0 1 0 1 33 29 62 34 29 63
SERBIA 6 8 14 6 6 12 1 2 3 17 17 34 30 33 63
IORDANIA 8 13 21 2 7 9 2 3 5 5 22 27 17 45 62
TURKMENISTAN 0 0 0 0 0 0 0 0 0 11 49 60 11 49 60
PAKISTAN 8 6 14 9 11 20 6 8 14 6 3 9 29 28 57
INDIA 9 4 13 7 6 13 3 6 9 6 12 18 25 28 53
KAZAHSTAN 14 14 28 6 12 18 1 2 3 2 1 3 23 29 52
EGIPT 2 14 16 8 6 14 3 3 6 2 13 15 15 36 51
CANADA 8 9 17 6 5 11 5 1 6 6 6 12 25 21 46
VIETNAM 12 17 29 5 5 10 0 1 1 2 3 5 19 26 45
IRAN 4 11 15 3 2 5 7 2 9 5 8 13 19 23 42
AFGHANISTAN 2 1 3 2 2 4 4 1 5 0 28 28 8 32 40
NIGERIA 2 1 3 0 0 0 0 0 0 13 17 30 15 18 33
BRAZILIA 4 2 6 7 4 11 2 0 2 3 4 7 16 10 26
PALESTINA 0 2 2 2 1 3 1 2 3 0 17 17 3 22 25
MYANMAR 6 10 16 2 0 2 0 0 0 1 0 1 9 10 19
ALGERIA 3 1 4 3 4 7 1 0 1 2 4 6 9 9 18
ELVEŢIA 0 2 2 2 4 6 1 4 5 3 2 5 6 12 18
JAPONIA 1 3 4 2 6 8 2 2 4 1 1 2 6 12 18
MEXIC 0 3 3 4 6 10 0 1 1 1 2 3 5 12 17
AZERBAIDJAN 3 6 9 2 1 3 0 0 0 0 4 4 5 11 16
MACEDONIA 0 0 0 0 1 1 0 1 1 4 10 14 4 12 16
AUSTRALIA 0 2 2 4 2 6 1 1 2 2 3 5 7 8 15
ARMENIA 1 0 1 1 2 3 0 1 1 1 7 8 3 10 13

55
7. ANEXE

FĂRĂ STAT 3 3 6 0 0 0 0 0 0 2 3 5 5 6 11
COLUMBIA 0 2 2 2 0 2 2 2 4 2 1 3 6 5 11
ARGENTINA 4 1 5 2 2 4 1 0 1 0 0 0 7 3 10
VENEZUELA 1 2 3 0 5 5 2 0 2 0 0 0 3 7 10
THAILANDA 0 0 0 1 0 1 1 0 1 5 2 7 7 2 9
FILIPINE 0 0 0 1 2 3 2 0 2 3 0 3 6 2 8
YEMEN 0 4 4 1 1 2 1 0 1 0 0 0 2 5 7
SUDAN 2 1 3 3 0 3 0 0 0 0 0 0 5 1 6
BOSNIA
HERŢEGOVINA 3 0 3 1 0 1 0 1 1 0 1 1 4 2 6
RD CONGO 0 0 0 2 1 3 1 0 1 1 1 2 4 2 6
MONGOLIA 0 0 0 0 0 0 1 1 2 3 1 4 4 2 6
MALAYSIA 1 2 3 1 1 2 1 0 1 0 0 0 3 3 6
AFRICA DE SUD 1 1 2 1 0 1 1 1 2 1 0 1 4 2 6
CAMERUN 1 0 1 1 1 2 0 0 0 3 0 3 5 1 6
ERITREEA 0 0 0 1 3 4 1 0 1 0 1 1 2 4 6
NOUA
ZEELANDĂ 2 1 3 0 1 1 0 1 1 0 1 1 2 4 6
CROAŢIA 2 1 3 0 1 1 0 0 0 1 0 1 3 2 5
SOMALIA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 3 5 2 3 5
ARABIA
SAUDITĂ 2 0 2 1 1 2 0 0 0 0 0 0 3 1 4
GEORGIA 2 1 3 0 1 1 0 0 0 0 0 0 2 2 4
SRI LANKA 2 0 2 0 0 0 0 0 0 0 2 2 2 2 4
0-4 ANI 5-9 ANI 10-14 ANI 15-19 ANI Total General
Naţionalitate F M Total F M Total F M Total F M Total F M Total
ZIMBABWE 0 0 0 1 2 3 0 0 0 1 0 1 2 2 4
INDONEZIA 0 1 1 0 2 2 0 1 1 0 0 0 0 4 4
ANGOLA 2 0 2 0 1 1 0 0 0 0 0 0 2 1 3
TRINIDAD
TOBAGO 0 0 0 1 0 1 1 1 2 0 0 0 2 1 3
BANGLADESH 1 0 1 0 1 1 0 0 0 0 1 1 1 2 3
CHILE 0 0 0 0 1 1 0 0 0 0 2 2 0 3 3
RWANDA 2 0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 0 2
BELARUS 0 0 0 0 0 0 1 0 1 0 1 1 1 1 2
CUBA 0 0 0 0 1 1 0 0 0 1 0 1 1 1 2
PERU 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 2 1 1 2
UZBEKISTAN 0 0 0 0 2 2 0 0 0 0 0 0 0 2 2
GUINEEA
(CONAKRY) 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 2 0 2 2
HONDURAS 0 0 0 0 0 0 0 2 2 0 0 0 0 2 2
REPUBLICA
KOSOVO 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 2 0 2 2
COASTA DE
FILDEŞ 0 0 0 0 2 2 0 0 0 0 0 0 0 2 2
ECUADOR 0 0 0 0 1 1 0 1 1 0 0 0 0 2 2
EL SALVADOR 0 0 0 1 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0 1
FRANŢA 0 0 0 0 0 0 1 0 1 0 0 0 1 0 1
GERMANIA 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 1
HAITI 0 0 0 0 0 0 1 0 1 0 0 0 1 0 1
MAREA
BRITANIE 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 1
NEPAL 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 1
SENEGAL 1 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 1
BAHREIN 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
CONGO 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
COSTA RICA 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
ETIOPIA 0 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1
GABON 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
GAMBIA 0 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1
KUWEIT 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
LIBIA 0 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1
Insulele Minore
Îndepărtate ale
Statelor Unite 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1
Total general 568 632 1200 475 517 992 369 421 790 1937 2021 3958 3349 3591 6939
Sursa: Inspectoratul General pentru Imigrări, Statistici furnizate ca răspuns la cererea de informaţii, Analiza Situaţiei, Copiii în
Migraţie, Proiectul Mario,Terre des hommes, 2013
56
 Anexa 5

Anexa 5 – Cadrul legislativ al standardelor minime obligatorii

Cadrul standardelor minime obligatorii în care sunt furnizate serviciile de protecţia a copilului, relevante
pentru copiii în migraţie, includ următoarele:

1. Ordinul nr. 24/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru centrele de zi;
2. Ordinul 289/2006 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru intervenţii şi servicii oferite
prin intermediul centrelor de consiliere pentru părinţi şi copii împreună cu indicaţiile metodologice
pentru implementarea acestor standarde;
3. Ordinul nr.288/2006 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru gestionarea cazurilor în
domeniul protecţiei drepturilor copiilor;
4. Decizia Guvernamentală 1238/2007 pentru aprobarea Standardelor Naţionale specifice pentru
Serviciile de Asistenţă Specializată oferite victimelor traficului de persoane;
5. Ordinul nr. 177/2003 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru linia de asistenţă
pentru copii şi centrele de consiliere pentru copiii care au fost victime ale abuzului, neglijării şi
exploatării, precum şi standardele minime obligatorii pentru centrele de resurse comunitare pentru
prevenirea abuzului, exploatării şi neglijării copiilor;
6. Anexa emisă în 2005 de către organismul guvernamental responsabil pentru protecţia copilului
inclusiv standardele minime obligatorii pentru centrele rezidenţiale de urgenţă pentru copiii străzii;
7. Anexa emisă în 2005 de către organismul guvernamental responsabil pentru protecţia copilului,
inclusiv standardele minime obligatorii pentru căminele de copii ai străzii;
8. Ordinul nr.89/2004 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii pentru centre de urgenţă,
pentru cazarea copiilor abuzaţi, neglijaţi şi exploataţi;
9. Indicaţii metodologice pentru sprijinirea intervenţiei în cadrul unei echipe multidisciplinare în cazurile
de abuz, neglijare şi exploatare a copiilor.

Anexa 6 – Practici promiţătoare

În ceea ce priveşte practicile promiţătoare, au fost identificate diverse proiecte în sfera traficului de copii,
exploatării prin muncă a copiilor, în sfera a copiilor părăsiţi şi a refugiaţilor şi solicitanţilor de azil.
În primul rând, crearea de reţele puternice ale diverselor organizaţii româneşti, cooperarea între diferiţi
acţionari la nivel naţional şi local au creat importante forumuri de discuţii şi oportunităţi între diferiţi actori
în domeniu. În plus, distribuirea informaţiilor şi a cunoştinţelor, informaţiile, experienţa şi exemplele de
activităţi au fost benefice pentru un număr mai mare de copii decât s-a preconizat iniţial. Cu toate
acestea, trebuie luat în considerare faptul că diverse proiecte desfăşurate în decursul ultimilor ani nu
trebuie văzute ca nişte soluţii miraculoase; aceste exemple ajută la înţelegerea unor răspunsuri
fragmentate în timp şi ajută la sublinierea priorităţilor pentru viitoare politici şi programe.

Traficul de copii
Tabelul 16 listează exemplele de proiecte concentrate pe sfera traficului de copii, inclusiv activităţile de
prevenirea şi de creştere a competenţei şi crearea de servicii speciale. Acesta nu reprezintă o listă
exhaustivă de proiecte. Nu au fost efectuate evaluări riguroase ale acestor proiecte pentru a determina
impactul unui proiect, rezultatele şi rezistenţa acestuia în timp (de exemplu, dacă serviciile create rămân
sau nu în vigoare în comunităţile ţintă).

Tabelul 16: Proiecte privind Traficul de Copii

Denumirea proiectului
„Foloseşte internetul cu grijă!
Traficul de minori are feţe
ascunse!”, 2010-2011
Scurtă descriere
Pe baza cadrului de proiect JLS/2007/DAP-1/174 30, CE-0227796/00-22 “Creşterea gradului
de conştientizare şi responsabilizare împotriva traficului de copii”, Inspectoratul general al
Poliţiei Române şi ANITP au implementat o campanie pentru prevenirea traficului şi
exploatării copiilor sub sloganul „Foloseşte internetul cu grijă! Traficul de minori are feţe
ascunse”. Proiectul a fost coordonat de ONG-ul Salvaţi Copiii Italia, cu sprijinul UE, finanţat
de DAPHNE. Acesta este un proiect transnaţional, implementat în 4 ţări: Italia, Bulgaria,
România şi Danemarca. Ca partener de proiect, ANITP este responsabil pentru
implementarea acestuia la nivel naţional. Scopul campaniei a constat în creşterea gradului
de conştientizare la nivel naţional, în ceea ce priveşte utilizarea greşită a tehnologiei
informaţiei şi riscurile aferente.

57
7. ANEXE

Opriţi exploatarea sexuală a Campania Opriţi Exploatarea Sexuală a Copiilor şi a Tinerilor, condusă în parteneriat de
copiilor, 2010-2011 către Salvaţi Copiii, The Body Shop şi ECPAT, are ca scop creşterea gradului de
conştientizare pe termen lung, pentru a consolida protecţia copiilor în societate şi pentru a
asigura protecţia drepturilor copiilor împotriva oricăror forme de exploatare, inclusiv traficul
sexual. Scopul campaniei a fost mobilizarea populaţiei din toate ţările pentru a se implica
activ în îmbunătăţirea protecţiei copiilor împotriva exploatării sexuale şi pentru a face apel
comun de urgenţă către guverne, pentru a lua măsurile necesare pentru atingerea celor trei
obiective specifice privind prevenirea şi protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi
protecţia victimelor neglijenţei. Obiectivele identificate sunt considerate esenţiale pentru
protecţia copiilor din toată lumea.
Lăsaţi copiii să îşi trăiască Salvaţi Copiii România şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane au lansat
copilăria!, 2008 campania „Lăsaţi copiii să îşi trăiască copilăria!”. Acest proiect a conceput o campanie
împotriva exploatării copiilor în scop comercial. Campania a avut ca scop creşterea gradului
de conştientizare a publicului larg cu privire la consecinţele abuzului sexual şi exploatării
asupra dezvoltării copiilor şi informarea privind legislaţia care sancţionează abuzul sexual al
copiilor. Obiectivele campaniei au fost: - promovarea legislaţiei în domeniu; - informarea şi
formarea specialiştilor pentru prevenirea şi intervenţia în cazul copiilor victime ale exploatării
sexuale.
Programul Regional de Faza III a programului a fost implementată în perioada 2009 - 2011 în România, la Iaşi şi
Răspuns la problema Suceava, în Albania, Serbia, Kosovo, Bosnia – Herţegovina, Bulgaria şi Muntenegru. Acest
Traficului de Copii în Europa proiect a prezentat modele concrete de servicii de suport pentru protecţia copiilor şi
de Sud-Est - Faza III (în adolescenţilor victime ale traficului de persoane/ expuse riscului de a deveni victime ale
parteneriat cu Salvaţi Copiii traficului de persoane, pentru prevenirea situaţiilor de violenţă, exploatare şi abuz şi pentru
Albania), finanţat de reducerea imigrării ilegale a copiilor şi a riscului de a fi supuşi traficului de persoane.
Ministerul Afacerilor Externe Scopul principal al acestor activităţi a fost protecţia copiilor din comunităţile sărace din Iaşi
al Norvegiei şi de către şi Suceava, inclusiv a copiilor din Roma, a copiilor ai căror părinţi lucrează în străinătate, a
Fundaţia Oak, 2009 - 2011 copiilor străzii, a celor care au un nivel scăzut de educaţie, care au părăsit şcoala,a copiilor
abuzaţi în familie. Aceşti copii sunt mai expuşi riscului de trafic de persoane, riscului de a
suferi diverse forme de exploatare şi de a li se încălca în mod grav drepturile şi libertăţile
prevăzute în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului.
Proiectul de Provocare Acest proiect de prevenire a utilizat diverse metode de a creşte nivelul de conştientizare în
(Coaliţia Împotriva Traficului context public, precum mass-media şi forumuri civice, cu privire la consecinţele legalizării în
de Femei), 2007-2008 scopul creşterii traficului sexual în aceste ţări. Proiectul a încurajat şi consolidat importante
instituţii de stat, ONG-uri şi publicul larg pentru a umple golurile din programele şi politicile
anti-trafic prin abordarea probelelor privind egalitatea între sexe, protecţia victimelor, cererea
de exploatare sexuală care promovează traficul de persoane şi legăturile între corupţie,
prostituţie şi traficul de persoane. Proiectul a fost coordonat de Caritas.
Consilierea persoanelor Scopul acestui proiect implementat în Suceava a fost oferirea de tratament şi suport
abuzate, neglijate şi supuse psihosocial copiilor care au suferit diverse forme de abuz şi familiilor acestora, precum şi
traficului de persoane, 1996 - extinderea şi formarea profesioniştilor care lucrează cu şi pentru copii (asistenţi sociali,
2010 psihologi, profesori, poliţişti, judecători, procurori, doctori şi asistenţi medicali). Astfel, peste
850 de copii şi familiile acestora au beneficiat de sprijinul specialiştilor pentru diagnostic şi
terapie; peste 300 de profesionişti au beneficiat de cursuri de informare şi instrucţie.
Parteneri în cadrul proiectului: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Drepturilor Copiilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Şcolar, Tribunalul
Suceava şi Judecătoria Rădăuţi şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava
Programul regional de Principalele măsuri implementate în Suceava s-au concentrat pe: asigurarea formării pentru
răspuns la problema traficului dezvoltarea competenţelor locale ale agenţiilor responsabile pentru protecţia copilului, în
de copii, 2010 ceea ce priveşte prevenirea şi metodele de intervenţie multidisciplinare în cazurile de trafic
de copii, asigurarea de servicii sociale copiilor expuşi riscului de trafic de persoane şi
familiilor acestora, creşterea gradului de conştientizare cu privire la riscurile asociate
traficului de copii, pericolul migraţiei ilegale, pregătire specializată pentru lideri şi iniţierea
unui plan de manual pentru dezvoltarea competenţelor de viaţă ale acestora.
Centre de tineret pentru Proiectul a implicat stabilirea unui număr de 14 centre de tineret în Bucureşti şi Iaşi,
combaterea traficului de Botoşani, Giurgiu (atât în zone urbane, cât şi rurale). Scopul a fost stabilirea tinerilor şi
copii, 2005-2006 reducerea vulnerabilităţii la traficul de persoane. Scopul acestui program este reducerea
acestui grad de vulnerabilitate, identificarea potenţialelor victime şi combaterea traficului şi
reintegrarea socială a copiilor victime ale traficului. Centrele de tineret au fost create în
facilităţile existente în şcoli. Dintre acestea, 10 sunt administrate direct de către şcoli şi 4 de
către ONG-uri partenere. Printr-un proces de educare pentru a ajuta educatorii tineri,
programul subliniază rolul important al sprijinului şi îndrumării corespunzătoare primite de
copii, având responsabilitate în ceea ce priveşte măsurile luate în legătură cu o problemă
socială atât de complexă cum este cea a traficului de persoane. Rolul esenţial al copiilor şi al
tinerilor este identificarea altor copii care ar putea beneficia de activităţile unui centru de
tineret, încurajarea acestora de a veni şi de a participa la activităţile educative sau recreative
care au loc în cadrul centrului. Rolul adulţilor este de a asigura identificarea succesiunii
corespunzătoare, trimiterea şi monitorizarea fiecărui copil. Proiectul a fost implementat de
Alternative Sociale.

58

Programul danez de
combatere a Traficului de
Persoane în Estul şi Sud-
Estul Europei "(grupul român
de dezbateri), 2007 -2008
Fereşte-te de Ocazii de
muncă „perfecte” cu locuri de
muncă „perfecte” (ADPARE),
2007 - 2008
Fii tu însuţi!, 2007
Tinerii din Giurgiu şi Ruse
împreună împotriva traficului
de persoane, 2005
Crearea unui mediu sigur
pentru copii: efortul comun al
şcolilor şi familiilor pentru
prevenirea traficului de
persoane, 2005 -2009
SENS – „Promovarea bunelor
practici, identificarea şi
reintegrarea victimelor”,
2002-2007
„Împreuna cu noi pentru ele”
– Proiect de prevenire în şcoli
2005-2006
Dezvoltarea competenţei
profesioniştilor care oferă
servicii de educaţie în carieră
şi consiliere profesională
pentru a reduce
vulnerabilitatea la traficul de
persoane pentru copiii şi
tinerii din comunităţile
marginalizate, 2005-2006
Îmbunătăţirea îngrijirii
copiilor/tinerilor victime ale
traficului de persoane şi
reintegrarea lor pe termen
lung în Bucureşti şi în trei
zone selectate, 2005 -2006
Anexa 6
Obiectivul general se referă la întărirea capacităţii furnizorilor de servicii de asistenţă din
Belarus, Moldova, Bulgaria, România şi Ucraina prin dezvoltarea de bune practici şi prin
adaptarea metodelor de lucru la realităţile în schimbare ale fenomenului traficului de
persoane. Focusul proiectului se pune pe aspectele clinice ale asistării victimelor traficului
de persoane, în vederea reintegrării acestora prin: promovarea unui limbaj comun şi a
principiilor de implementare a programelor de asistenţă; implementarea metodelor,
standardelor uniforme de asistenţă prin elaborarea de bune practici şi consolidarea
expertizei existente. O componentă distinctă are în vedere desfăşurarea unui modul de
formare pe temele: intervenţie în criză şi lucrul cu clienţii dificili; aspecte traumatologice;
standarde si proceduri de organizare a programelor de asistenţă şi cooperarea inter-
instituţională; dezvoltarea de abilităţi de supervizare profesională şi formare pentru
profesioniştii furnizori de servicii de asistenţă.
Campanie de prevenire a traficului de fiinţe umane şi sensibilizarea şi educarea opiniei
publice cu privire la riscurile asociate fenomenului şi reducerea vulnerabilităţii pentru
categoriile la risc de victimizare: minori neînsoţiţi, nesupravegheaţi sau instituţionalizaţi;
persoane cu dizabilităţi; femei; vârstnici; solicitanţii de azil. Un obiectiv secundar al
campaniei se referă la reducerea cererii serviciilor persoanelor exploatate sexual şi prin
muncă.
Campanie selectivă de prevenire a traficului de persoane, realizată în toate liceele din
judeţul Buzău ce are ca grup ţintă elevii cu vârste cuprinse între 14 – 18 ani. Scopul
proiectului se referă la reducerea riscului de victimizare a tinerilor la fenomenul traficului de
fiinţe umane, prin includerea lor în activităţi de formare şi ulterior în desfăşurarea de:
dezbateri, spectacole muzicale şi dramatice şi lucrări literare tematice. Proiectul a fost
finanţat prin Programul MATRA-KAP al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti.
Membrii echipei ADPARE au participat la implementarea proiectului în calitate de formatori.
Implicarea activă a elevilor din liceele pilot din România şi Bulgaria în activităţile de
prevenire a traficului, prin evenimente şi materiale de campanie, dar şi prin formare „peer to
peer”. Activităţile desfăşurate de reprezentanţi ADPARE au fost cele de formare şi
coordonare grupuri de lucru.
Scopul acestui proiect a fost prevenirea traficului de persoane ca parte a unei iniţiative
transnaţionale. Acesta a fost implementat în 11 şcoli din România, în colaborare cu
autorităţile locale, poliţia de frontieră şi de proximitate, alţi actori relevanţi în procesul de
prevenire şi combatere a traficului de persoane. Aspectul inovator al proiectului a constat în
implicarea şi promovarea parteneriatelor între asociaţiile de părinţi şi instituţiile de
învăţământ.
Început în anul 2002, ca iniţiativă a AIDROM, programul SENS a contribuit până în anul
2007 la oferirea serviciilor de consiliere individuală şi de grup pentru victimele traficului de
persoanele, beneficiare ale programelor de reintegrare ADPARE. Printre activităţile SENS,
componenta de asistenţă, se numără: consiliere şi terapie pentru victimele traficului de
persoane, la nivel individual şi de grup; consiliere vocaţională şi consiliere privind cariera
pentru femei, victime ale traficului de persoane; medierea relaţiilor dintre victime şi instituţiile
care organizează cursuri vocaţionale; suport psihologic, acordat victimelor, pe parcursul
desfăşurării cursurilor vocaţionale
Program axat pe componenta de prevenire a traficului de persoane, adresat atât elevilor cât
şi persoanelor care au fost deja identificate ca victime ale traficului şi ar putea ajunge din
nou în situaţii de exploatare. Proiectul a prevăzut implicarea tinerilor din 11 unităţi de
învăţământ din sectorul 2 al municipiului Bucureşti, în activităţi de formare privind traficul de
fiinţe umane, creare de materiale de prevenire şi conceperea unei piese de teatru interactiv.
Componenta de asistenţă a proiectului a inclus ca beneficiari 25 de victime şi familiile
acestora, activităţile implementate fiind: asistenţa psihologică, medicală, socială, juridică şi
educaţională.
Scopul proiectului a constat în dezvoltarea competenţei profesioniştilor (ex: asistenţi sociali,
psihologi, consilieri şcolari, consilieri de carieră, profesori, coordonatori centre de tineret,
educatori, membri de sindicat şi personal al ONG-urilor) pentru a furniza servicii pentru
reducerea vulnerabilităţii copiilor şi tinerilor din comunităţile marginalizate la traficul de
persoane. S-a elaborat o programă pentru profesioniştii care lucrează cu copiii expuşi
riscului de exploatare prin muncă.
Proiectul a fost implementat de către Salvaţi Copiii România în Bucureşti, Iaşi, Botoşani şi
Giurgiu şi a vizat (1) dezvoltarea competenţei profesioniştilor pentru a combate traficul de
copii; (2) crearea de servicii individualizate, precum consiliere psihosocială, consiliere legală,
educaţie non-formală, asistenţă medicală, nutriţie, suport material pentru haine/uniforme,
produse sanitare şi formare vocaţională (VET); (3) consilierea acţionarilor principali
(UNICEF, USAID) pentru elaborarea documentelor importante privind politicile; şi (4)
furnizarea de sfaturi avizate în dezvoltarea Standardelor Minime Obligatorii pentru Centrul
de Tranzit pentru copii, victime ale traficului de persoane.
59
7. ANEXE

Promovarea muncii pentru
copii/tineri vulnerabili la
traficul de persoane şi pentru
membrii adulţi ai familiei,
2005-2007
Prevenirea riscului privind
traficul de fiinţe umane printre
tinerii din România, 2005
Proiectul a fost implementat de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România în
Bucureşti, pentru a consolida competenţa profesorilor/sindicaliştilor în domeniul consilierii
profesionale şi pentru a crea noi servicii, inclusiv consiliere individuală privind cariera, şcoli
de vară, cursuri VET şi mediere cu angajatori.
Proiect-pilot ce vizează reducerea vulnerabilităţii tinerilor (elevilor) la traficul de persoane,
implementat în cinci şcoli din România în Bacău, Prahova, Bucureşti, Argeş şi Dâmboviţa.

Exploatarea prin muncă a copiilor

Tabelul 17 listează exemplele de proiecte axate pe sfera exploatării prin muncă a copilului, inclusiv
activităţi de prevenire şi activităţi de dezvoltare a competenţei şi crearea de servicii specializate. Acesta
nu reprezintă o listă exhaustivă a proiectelor. Nu au fost efectuate evaluări riguroase ale acestor proiecte
pentru a determina impactul unui proiect, rezultatele şi rezistenţa acestuia în timp (de exemplu, dacă
serviciile create rămân sau nu în vigoare în comunităţile ţintă).

Tabelul 17: Proiecte privind exploatarea prin muncă a copilului

Denumirea proiectului
Centru Educaţional pentru Copii
în sfera exploatării prin muncă a
copiilor, 2011
Scurtă descriere
Scopul acestui proiect a fost să sprijine eliminarea oricărei forme de exploatare prin
muncă a copiilor, prin crearea de servicii pentru copiii expuşi riscului de exploatare prin
muncă forţată, care nu au fost înscrişi niciodată la şcoală, care au abandonat şcoala
sau care riscă să abandoneze şcoala. Serviciile create includeau consilierea şi
asistenţa oferită copiilor, pentru a asigura îndeplinirea nevoilor de bază ale acestora şi
accesul acestora la servicii de educaţie şi de sănătate. În acelaşi timp, au fost furnizate
servicii precum consiliere, asistenţă socială şi formare pentru părinţii acestora.

Fereşte-te de Ocazii de muncă
„perfecte ” cu locuri de muncă
„perfecte ”
Acest proiect constă într-o campanie de prevenire a traficului de fiinţe umane, de
sensibilizare şi educare a opiniei publice cu privire la riscurile asociate exploatării
copiilor prin muncă pentru reducerea vulnerabilităţii pentru următoarele categorii de
copii: minori neînsoţiţi în afara sistemului de protecţie sau instituţionalizaţi, persoane cu
dizabilităţi; femei; vârstnici; solicitanţii de azil. Un obiectiv secundar al campaniei se
referă la creşterea gradului de conştientizare privind exploatarea sexuală a copiilor sub
formă de muncă.

Consolidarea Sistemului de Proiectul a fost implementat de Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie în
Monitorizare a Muncii Copiilor din Bucureşti, Iaşi, Botoşani şi Giurgiu, pentru a consolida competenţa profesioniştilor locali
România, 2005-2007 pentru furnizarea serviciilor legate de problema exploatării copiilor prin muncă. În plus,
proiectul a oferit o oportunitate de creare de servicii la nivel local, precum şi de
sensibilizare în ceea ce priveşte problemele legate de exploatarea prin muncă a copiilor
şi traficul de copii.
Combaterea muncii forţate a Acest proiect a fost implementat de către Asociaţia Alternative Sociale pentru
copilului în zonele rurale inclusiv combaterea situaţiilor de muncă forţată în care sunt implicaţi copii şi pentru a oferi
HCL în Agricultură în judeţul Iaşi, asistenţă şi sprijin copiilor din judeţul Iaşi, pentru a preveni exploatarea acestora prin
2008 - 2009 muncă forţată în agricultură.

Analiza noastră a identificat, de asemenea, următoarele materiale menţionate de către Programul

Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copilului (ILO-IPEC) ca practici promiţătoare sau relevante pentru
activităţile privind exploatarea copilului prin muncă:
• Abordarea integratoare a egalităţii de gen în Acţiunile de combatere a Exploatării prin Muncă a
Copilului, IPEC România, 2003;
• Exploatarea Copilului prin Muncă în România, Dezbatere, Institutul Naţional de Cercetare în
Domeniul Muncii, 2004;
• Prevenirea şi Combaterea Exploatării prin Muncă a Copilului în România, ILO IPEC, 2004;
• Manual Specializat de Training pentru Consilierea Psihosocială a Tinerilor supuşi traficului de
Persoane, proiect TICSA, ILO IPEC, 2005;
• Proiectul SCREAM – Sprijinirea Drepturilor Copiilor prin Educaţie, Artă şi Mass-media, ILO, 2005;
• Pachet de resurse de formare cu privire la Munca Periculoasă a Copilului în Agricultură, ILO, tradus
în română, 2006;
• Indicaţii pentru Parlamentari pentru Implementarea Convenţiei ILO 182, ILO, 2006;
• Ghid Personal pentru Tinerii care pătrund în Lumea Muncii, Asociaţia Alternative Sociale, 2006;

60
 Anexa 6

• Ghid Practic pentru Raportarea Muncii Copilului, ILO, 2006 Set de instrumente ILO pentru
Inspectorii de Muncă: o Politică de Consolidare a Modelului, un Manual de Instruire şi Operaţional,
un Cod de Etică publicat de ILO Moldova şi adaptat la contextul României, 2007; şi
• Reabilitarea psihosocială a Copiilor retraşi din Trafic şi din alte Forme Grave de Exploatare prin
Muncă, ILO IPEC PROTECT CEE, 2007.

Copii lăsaţi în acasă de părinţii emigranţi

Tabelul 18 listează exemple de proiecte elaborate ca răspuns la problemele generate de creşterea
migraţiei părinţilor români în vestul Europei, în căutarea unor oportunităţi de muncă în străinătate. Acesta
nu reprezintă o listă exhaustivă a proiectelor. Nu au fost efectuate evaluări riguroase ale acestor proiecte
pentru a determina impactul unui proiect, rezultatele şi rezistenţa acestuia în timp (de exemplu, dacă
serviciile create rămân sau nu în vigoare în comunităţile ţintă).

Tabelul 18: Proiecte privind copiii lăsaţi acasă

Denumirea proiectului
„Creştem împreună” lansat în
2010, în curs de desfăşurare în
prezent
Scurtă descriere
Proiectul sprijină o nouă categorie de copii aflaţi în situaţie de risc: copiii rămaşi singuri
acasă datorită creşterii migraţiei forţei de muncă în vestul Europei. Salvaţi Copiii
România implementează acest program încă din 2010, cu sprijinul Enel Cuore Onlus.
Porsche Romania şi MoneyGram International s-au alăturat acestei liste de sponsori în
2012. Programul a fost lansat iniţial în 8 oraşe şi s-a extins ulterior în peste 16 locaţii:
Piteşti/Argeş, Bucureşti, Reşiţa/Caraş-Severin, Mangalia/Constanţa,
Târgovişte/Dâmboviţa (2 centre), Craiova/Dolj, Petrila/Hunedoara, Braşov, Piatra-
Neamţ/Neamţ, Suceava/Suceava, Iaşi/Iaşi, Negreşti/Vaslui, Lupeni/Hunedoara,
Sighişoara/Mureş, Timişoara/Timiş. Salvaţi Copiii a simţit nevoia de a cerceta situaţia în
care se află aceşti copii fără grija părintească. Acest proiect a reprezentat o oportunitate
de a sublinia toate nevoile acestor copii astfel încât aceştia să poată primi sprijinul
corespunzător pentru a creşte într-un mediu favorabil unei dezvoltări sănătoase.
Proiectul oferă copiilor în situaţie de risc o gamă largă de servicii în 16 centre stabilite în
15 oraşe din România.

Reducerea impactului negativ al
migraţiei economice a părinţilor în
Italia, asupra copiilor rămaşi în
România, 2010-2012
Acest proiect a reprezentat o colaborare între două şcoli din Timişoara (respectiv Şcolile
nr. 19 şi 11), Enel Cuore şi a fost finanţat de către Intesa Sanpaolo Bank. Scopul
acestui proiect a fost asigurarea sprijinului extraşcolar copiilor nevoiaşi identificaţi de
către conducerea şi profesorii celor două şcoli. Serviciile au asigurat sprijinul moral al
copiilor părăsiţi de către părinţii lor emigranţi şi au contribuit la dezvoltarea abilităţilor
sociale şi de învăţare care vor sprijini îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi a relaţiilor
personale pozitive.

Copiii refugiaţi şi solicitanţi de azil

Tabelul 19 listează exemple de proiecte elaborate ca răspuns la problemele privind copiii solicitanţi de
azil şi minori refugiaţi neînsoţiţi. Acesta nu reprezintă o listă exhaustivă a proiectelor. Nu au fost
efectuate evaluări riguroase ale acestor proiecte pentru a determina impactul unui proiect, rezultatele şi
rezistenţa acestuia în timp (de exemplu, dacă serviciile create rămân sau nu în vigoare în comunităţile
ţintă).

Tabelul 19: Proiecte privind minorii refugiaţi şi minorii neînsoţiţi, solicitanţi de azil
Denumirea proiectului Scurtă descriere
Centrul de Tranzit în În 2008, România s-a alăturat ţărilor care oferă restabilire refugiaţilor prin crearea unui Centru de
Regim de Urgenţă (CTU) Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) în Timişoara. Acest centru oferă adăpost temporar
din Timişoara înfiinţat în refugiaţilor care au nevoie să fie evacuaţi imediaţi din ţara natală. CTU ajută UNHCR să aducă
2008, în prezent refugiaţii într-un loc sigur. În plus, ţările de restabilire pot vizita facilitatea pentru a efectua
operaţional interviuri cu candidaţii, în vederea restabilirii lor în cele mai bune condiţii posibile. Pot fi
efectuate controale medicale şi tratamente, iar refugiaţii pot participa la seminarii de orientare şi
cursuri de limbă pentru a se pregăti pentru viitoarele ţări în care se vor restabili. Pe lângă
guvernul român, IOM şi UNHCR, CTU funcţionează cu ajutorul Generaţia Tânără, o organizaţie
non-guvernamentală română, precum şi prin cooperarea cu ţările de restabilire, donatori
internaţionali şi cetăţeni români din zonă. Salvaţi Copiii oferă un program educaţional şi
recreaţional zilnic, cursuri de limbă engleză, orientare culturală şi consiliere socială.

61
7. ANEXE

Centrul Regional de Primirea, înregistrarea şi soluţionarea cererilor de azil, acordarea de asistenţă solicitanţilor de
Cazare şi proceduri azil pe parcursul procedurii şi asistenţa pentru integrare sunt activităţi dezvoltate la nivelul
pentru Solicitanţii de Azil, Centrelor Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, acestea fiind structuri
din 2006 funcţionând în teritoriale specializate în probleme legate de azil. Coordonarea autorităţilor locale implicate în
prezent procesul de integrare a emigranţilor este efectuată de către Centrele Regionale de Cazare şi
Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări. Capacitatea totală
de cazare a ORI în cele 6 centre ale sale este de 920 locuri, împărţite după cum urmează:
Bucureşti (320), Galaţi (250), Timişoara (50), Rădăuţi (100), Şomcuta Mare (100) şi Giurgiu
(100). Cererile de azil sunt procesate în fiecare centru regional, cu un total de 17 membri ai
personalului ORI lucrând la procedura RSD (inclusiv 9 responsabili cu luarea deciziilor şi 8
consilieri juridici). Aceasta este prima operaţiune de relocare desfăşurată în conformitate cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1596/2008 privind restabilirea refugiaţilor în România.
Salvaţi Copiii, în calitate de partener de implementare a programelor UNHCR, a oferit sprijin
pentru integrarea refugiaţilor restabiliţi. Activitatea a implicat oferirea de servicii de asistenţă
medicală, integrarea copiilor refugiaţi în grădiniţe şi în şcolile pregătitoare, consilierea părinţilor
privind educaţia copiilor şi educarea, informarea şi încurajarea femeilor însărcinate.
Reţeaua de Centre de Pe baza acordurilor de colaborare cu organizaţiile locale, Organizaţia Internaţională pentru
Informare a Imigranţilor Migraţie (OIM) a stabilit Centre de Informare a Imigranţilor pentru a facilita integrarea cetăţenilor
din România, 2010-2011, din afara UE care locuiesc legal pe teritoriul României. Acest proiect a ajutat la echiparea
este asigurată finanţarea centrelor, la instruirea personalului centrelor, la promovarea acestora şi la stabilirea relaţiilor cu
suplimentară iar centrele organizaţiile şi programele locale relevante. Centrele au oferit imigranţilor informaţii şi servicii de
sunt în continuare active consiliere în diferite domenii precum cel al muncii, acces la servicii de sănătate şi sisteme de
educaţie, asistenţă socială, asigurare socială şi adăpost. În colaborare cu alte organizaţii care
lucrează cu imigranţii din România, IOM a organizat evenimente, inclusiv dezbateri, mese
rotunde şi conferinţe, pentru a îmbunătăţi gradul de înţelegere al comunităţii în ceea ce priveşte
nevoile imigranţilor şi dificultăţile întâlnite de aceştia pe parcursul procesului de integrare în
România. Aceste evenimente au facilitate dialogul între imigranţi şi reprezentanţii autorităţilor
care lucrează în domeniul integrării. Au fost stabilite în total 15 Centre de Informare a
Imigranţilor, echipate şi dispunând de personal în Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj,
Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. OIM
a recrutat şi a instruit 17 angajaţi ai organizaţiilor locale, pentru a asigura personalul în centre.
Pe parcursul proiectului din primul an, peste 7 000 de imigranţi au primit informaţii, consiliere şi
asistenţă în aceste centre.
Îmbunătăţirea calităţii Salvaţi Copiii este partener de implementare al Organizaţiilor Internaţionale pentru Migraţie, în
reprezentării legale şi a proiectul care are ca scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor de reprezentare legală şi asistenţă
asistenţei acordate pentru copiii separaţi, solicitanţi de azil din ţările Europei Centrale, conform planului de acţiune al
copiilor separaţi, UE cu privire la minorii neînsoţiţi şi Convenţia cu privire Drepturile Copilului. Proiectul este
solicitanţi de azil în ţările implementat în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.
din Centrul Europei, din Scopul programului este de asemenea monitorizarea reprezentării legale, pentru a se asigura că
2011 sunt respectate interesele şi drepturile copiilor. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană
(Fondul European pentru Refugiaţi, Măsuri Comunitare, Programul 2010) şi cofinanţat de
Ministerul de Externe al Poloniei şi de organizaţia de sprijin pentru refugiaţi din Republica Cehă.
Asistenţă socială şi Obiectivul general al proiectului a constat în contribuţia la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru
psihologică specifică solicitanţii de azil din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara prin: furnizarea de
pentru solicitanţii de azil servicii sociale, educaţionale şi recreaţionale pentru solicitanţii de azil care locuiesc în centrele
din România, nr. de regionale din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara din cadrul Oficiului Român
referinţă pentru Imigrări; oferirea de asistenţă psihologică şi socială specializată victimelor torturii şi
ERF/09.01.02.01, 2010- maltratării şi pentru alte categorii vulnerabile de solicitanţi de azil. Mai exact, acest proiect a vizat
2011 solicitanţii de azil (definiţi conform Art. 2 b din Legea 122/2006 şi Art. 6 c din Decizia Consiliului
573/2007/EC) în Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare şi Timişoara; şi persoanele
vulnerabile dintre solicitanţii de azil, respectiv, conform Art. 17 (1) din Directiva 2003/9/EC,
“minorii, minorii neînsoţiţi, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii, femeile însărcinate, părinţii
singuri cu copii minori şi persoanele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de
violenţe psihologice, fizice sau sexuale”. Printre principalele activităţi s-au numărat consilierea
socială, organizarea de activităţi educaţionale şi culturale (cursuri de limba română, şedinţe de
orientare culturală, schimburi interculturale), organizarea de activităţi recreaţionale şi festive
pentru solicitanţii de azil, precum şi asistenţă psihologică şi socială specifică pentru grupuri
vulnerabile de solicitanţi de azil (minori neînsoţiţi, familii cu un singur părinte, vârstnici, persoane
suferinde de boli cronice, victime ale torturii şi altor forme de violenţă fizică şi psihică gravă).
Identificarea şi evaluarea persoanelor vulnerabile prin selectare şi evaluarea nevoilor constituie o
activitate principală datorită asistenţei speciale de care are nevoie acest grup. Personalul din
birourile implicate include psihologi, asistenţi sociali, interpreţi, stagiari şi voluntari.

62
 Anexa 6

Probleme privind Azilul – Se preconizează că aderarea României la Spaţiul Schengen va avea un impact major în
Dezvoltarea Competenţei domeniul azilului. Prin eliminarea controlului graniţei dintre Grecia, Bulgaria, România şi Ungaria
Oficiului Român pentru cel mai probabil un număr semnificativ de solicitanţi de azil vor sosi în România prin Grecia şi
Imigrări (ORI), din 2013, Bulgaria. Mai mult, devenind a doua cea mai întinsă graniţă terestră externă a UE, România se
în desfăşurare va confrunta cu un număr ridicat de solicitanţi de azil. Prin urmare, se estimează că numărul
solicitanţilor de azil va creşte până la 50-80%, sau chiar mai mult în primul an de aderare la
Spaţiul Schengen. Proiectul vizează creşterea eficienţei şi calităţii procesului de acordare de
azil în România, luând în considerare aderare la Schengen, prin instruirea personalului Oficiului
Român pentru Imigrări şi echiparea unui centru regional de recepţie şi prin reabilitarea unui alt
centru. Proiectul face parte din fondul tematic pentru securitate din România. Obiectivele
specifice ale proiectului sunt: (i): dispunerea de un proces de evaluare a nevoilor în ceea ce
priveşte procedurile de azil, la nivel instituţional; (ii): implementarea noilor proceduri şi a
standardelor existente în domeniul înregistrării solicitanţilor de azil şi; (iii): asigurarea unui
personal suficient pentru aplicarea bunelor practici de înregistrare, colectare date şi identificare
timpurie a cazurilor Dublin. Prin evaluarea şi analiza procedurilor, personalul ORI va obţine
politici şi competenţe îmbunătăţite în ceea ce priveşte procedurilor de azil, prin intermediul a
două programe de formare (vezi detaliile cadrului logic ). Proiectul va îmbunătăţi cunoştinţele şi
va creşte gradul de implementare a tehnicilor şi a bunelor practici utilizate de ORI pentru
sprijinirea procesului de solicitare de azil în România. Pentru a atinge standardele şi obligaţiile
UE privind solicitanţii de azil pe măsură ce România este acceptată în spaţiul Schengen,
proiectul va îmbunătăţi de asemenea capacitatea de cazare şi facilităţile din două Centre
Regionale de Primire. Printre rezultatele scontate se numără: evaluarea nevoilor şi revizuirea
procedurilor, numărul de solicitanţi de azil procesaţi pe zi crescut de la 3-4 la 6-7; rata de
identificare a cazurilor Dublin substanţial crescută; modernizarea şi echiparea Centrelor
Regionale de Recepţie din Rădăuţi şi Giurgiu. Agenţia executantă este Oficiul Român pentru
Imigrări (ORI)
Reţeaua de Centre de În urma acordurilor de colaborare cu organizaţiile locale, Organizaţia Internaţională pentru
Informare a Imigranţilor Migraţie (OIM) a stabilit Centre de Informare a Imigranţilor pentru a facilita integrarea cetăţenilor
din România, 2010-2011, din afara UE care locuiesc legal pe teritoriul României. Acest proiect a ajutat la echiparea
este asigurată finanţarea centrelor, la instruirea personalului centrelor, la promovarea acestora şi la stabilirea relaţiilor cu
suplimentară iar centrele organizaţiile şi programele locale relevante. Centrele au oferit imigranţilor informaţii şi servicii de
sunt în continuare active consiliere în diferite domenii precum cel al muncii, acces la servicii de sănătate şi sisteme de
educaţie, asistenţă socială, asigurare socială şi adăpost. În colaborare cu alte organizaţii care
lucrează cu imigranţii din România, IOM a organizat evenimente, inclusiv dezbateri, mese
rotunde şi conferinţe, pentru a îmbunătăţi gradul de înţelegere al comunităţii în ceea ce priveşte
nevoile imigranţilor şi dificultăţile întâlnite de aceştia pe parcursul procesului de integrare în
România. Aceste evenimente au facilitate dialogul între imigranţi şi reprezentanţii autorităţilor
care lucrează în domeniul integrării. Au fost stabilite în total 15 Centre de Informare a
Imigranţilor, echipate şi dispunând de personal în Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj,
Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. OIM
a recrutat şi a instruit 17 angajaţi ai organizaţiilor locale, pentru a asigura personalul în centre.
Pe parcursul proiectului din primul an, peste 7 000 de imigranţi au primit informaţii, consiliere şi
asistenţă în aceste centre.
Imigranţi în România Acest proiect este finanţat de către Fondul European pentru Integrare şi implementat în
Interculturală, în parteneriat de către Institutul Intercultural din Timişoara, Liga Apărării Drepturilor Omului din
desfăşurare din 2009 şi Cluj, şi Centrul pentru Resurse Civice Constanţa şi Asociaţia ADIS Bucureşti. Scopul principal
în prezent finanţat şi este sublinierea consultării şi a participării civice a imigranţilor, iar principalele activităţi se
asigurat până în 2015. concentrează pe întreţinerea portalului www.migrant.ro, publicarea revistei trimestriale Migrant
în România, organizarea de grupe locale de lucru în echipă (constând în reprezentanţi ai
imigranţilor, ai ONG-urilor locale şi ai localităţilor locale) în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Iaşi şi
Timişoara, precum şi a trei grupe de lucru tematice la nivel naţional pentru integrarea
imigranţilor. Principalele activităţi includ: dezvoltarea unui website Migrant în România
(www.migrant.ro), utilizat ca platformă de comunicare, informare şi consultare, prin postarea
tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul acestui proiect în mod regulat, precum şi postarea
noutăţilor şi a evenimentelor de interes pentru şi despre imigranţi; revista trimestrială Migrant în
România, un instrument de informare pentru imigranţi dar şi pentru publicul larg în ceea ce
priveşte problemele legate de migraţie şi de integrarea imigranţilor; seminarii locale şi naţionale
vizând adunarea reprezentanţilor imigranţilor, mass-media, autorităţile locale şi naţionale, ONG-
uri şi alţi acţionari pentru dezbaterea şi identificarea unor soluţii mai bune privind integrarea: 1
seminar naţional în Bucureşti şi 25 de seminare locale în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi
Cluj-Napoca pe an; grupele de lucru tematice aduc sugestii pentru modificări ale legislaţiei şi ale
procedurilor administrative, în scopul îmbunătăţirii procesului de integrare a imigranţilor. Grupele
sunt clasificate după cum urmează: grup de lucru administrativ-legal, grup de lucru educaţie-
cultură-tineret, grup de lucru social-sănătate-muncă; a fost stabilită o reţea de mediatori
interculturali compusă din 20 de persoane, în scopul colaborării comunităţii locale TCN cu
autorităţile publice. Mediatorii sunt supuşi anual formării profesionale; anual sunt organizate
programe de formare pentru jurnalişti, pentru dezvoltarea sensibilităţii interculturale a acestora.

63
7. ANEXE

A Doua Şansă la Educaţie a fost menţionată în cadrul acestui raport de analiză a situaţiei, mulţi dintre
copiii care au participat la focus-grupurile şi interviurile din Constanţa, Iaşi, Bucureşti şi Dolj beneficiind
de acest program.

Programul „A doua şansă la educaţie” a fost implementat din 2008 de către Salvaţi Copiii România în 43
de centre educaţionale din ţară pentru a asigura accesul la educaţie, reintegrarea în societate şi în şcoli
a unei game variate de copii vulnerabili, care au crescut fără a primi educaţie sau care au dificultate în a
se integra în şcoli prin prezenţa regulată la ore. Prin adăugarea unei componente sociale la serviciile de
educaţie, Salvaţi Copiii România a oferit o nouă abordare a problemei analfabetismului. Salvaţi Copiii a
adoptat o abordare integrativă, prin care aceşti copii şi familiile acestora lucrează cu specialişti şi obţin
sprijinul necesar pentru a-şi putea exercita drepturile şi pentru a avea acces la îngrijire medicală, la
servicii sociale şi educaţionale pentru o dezvoltare sănătoasă şi şansa la o viaţă mai bună.
Prin intermediul Legii Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale a dezvoltat şi a adoptat
metodologiile de implementare pentru programul A doua Şansă (pentru învăţământul primar şi secundar
inferior) şi programul Şcoală după Şcoală (implementat pe baza deciziei fiecărui consiliul şcolar) şi
finanţat prin Fonduri Structurale Europene, Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor
Umane.27

27
Ministerul Afacerilor Externe România, (2013), Scurt Raport de Progres privind Implementarea Programului Naţional de Reformă 2011-
2013.Extras din http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/prgrep2013_romania_en.pdf
64