Acord privind Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile cu privire la consolidarea mecanismului

de coordonare aferent implementării Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile

Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) (P168612)

Diagnoza situației persoanelor cu

dizabilități în România

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin

Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

www.poca.ro
Declinarea responsabilității
Acest raport este un produs realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare/Banca
Mondială. Constatările, interpretările și concluziile exprimate în prezentul document nu reflectă în mod
necesar opiniile directorilor executivi ai Băncii Mondiale sau ale guvernelor pe care le reprezintă. Banca
Mondială nu garantează acuratețea datelor incluse în acest document.
Raportul de față nu reprezintă în mod necesar poziția Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Drepturi de autor
Materialul inclus în prezenta publicație este protejat de legea drepturilor de autor. Copierea și/sau
transmiterea fără permisiune a unor părți ale prezentului document poate constitui o încălcare a legislației
în vigoare.
Pentru a obține permisiunea de a fotocopia sau a retipări orice fragment din prezenta lucrare, vă rugăm
să transmiteți o solicitare cu informații complete la (i) Autoritatea Națională pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții - ANDPDCA (Bulevardul Magheru, nr. 7, Sector 1, București,
România, contact@andpdca.gov.ro), sau la (ii) Grupul Băncii Mondiale în România (Str. Vasile Lascăr nr.
31, Et. 6, Sector 2, București, România).

Prezentul raport a fost transmis către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi,
Copii și Adopții în noiembrie 2020 în baza Acordului privind Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile
cu privire la „Acord privind Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile cu privire la consolidarea
mecanismului de coordonare aferent implementării Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități (CDPD)”, semnat între Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități1
şi Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare, la data de 21 martie 2019. Raportul
corespunde Livrabilului 4 prevăzut în acordul menționat anterior: “Diagnoza situației persoanelor cu
dizabilități în România”.

Coperta raportului rezultă din alăturarea celor mai frecvente răspunsuri primite de la persoanele cu
dizabilități în cadrul unei anchete naționale la întrebarea: “Care credeți că este principala problemă cu
care se confruntă persoanele cu dizabilități în România?”.

1
Proiectul, inițial implementat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a fost ulterior preluat de
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții – instituție înființată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68 din 6 noiembrie 2019.
2
Mulțumiri
„Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România” este produsă în cadrul Acordului privind
Serviciile de Asistență Tehnică Rambursabile cu privire la „Consolidarea mecanismului de coordonare
aferent implementării Convenţiei Națiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi
(CDPD)”. Diagnoza continuă efortul început prin Livrabilul 1 al proiectului: „Set de indicatori cheie privind
implementarea CDPD și Plan preliminar de cercetare pentru colectarea datelor privind indicatorii cheie
pentru implementarea CDPD” prin care a început definirea problemelor analizate în prezenta diagnoză și
identificarea indicatorilor relevanți în acest sens.
Activitățile necesare pentru elaborarea acestei Diagnoze au fost coordonate de către Vlad Grigoraș
(Economist Senior Protecție Socială), Manuel Salazar (Specialist Principal Protecție Socială), (lideri de
echipă), Cosmin Briciu (Cercetător Senior) și Cristina Iulia Vladu (Specialist Protecție Socială), sub
îndrumarea lui Cem Mete (Manager Practici, Protecție Socială și Ocuparea Forței de Muncă) și a Tatianei
Proskuryakova (Director de Țară). Prezentul document integrează contribuții tematice oferite de următorii
experți: Alexandru Mănăilă, Laura Tufă (domeniul accesibilitate și mobilitate); Monica Obreja, Georgiana
Grozescu, Georgiana Pascu (domeniul protecția drepturilor); Cosmin Briciu, Gabriela Comănescu
(domeniul ocupare); Diana Chiriacescu, Claudiu Ivan (domeniul protecție socială); Irina Boeru, Eugen Crai
(domeniul educație); Cerasela Predescu, Alexandru Toth (domeniul servicii sociale și viață independentă);
Fidelie Kalambayi, Magdalena Pătruleasa (domeniul sănătate); Andreia Bruckner, Aurelian Muntean
(domeniul participare socială).
Au oferit feedback și alte contribuții: Radu Alexa, Adriana Borună, Dorica Dan, Adrian Matei, Elisabeta
Moldovan, Cecilia Păunescu, Florentin Rădulescu, Simona Smulțea (Auto-reprezentanți sau reprezentanți
ai persoanelor cu dizabilități), Dr. Mihai Berteanu (Specialist Reabilitare), Elena Botezatu (Specialist
Resurse Umane), Diana Chiriacescu (Specialist Protecție Socială), Roxana Damaschin-Ţecu (Expert
Dezinstituționalizare), Adina Iorganda (Specialist Protecție Socială), Monica Obreja (Specialist Protecție
Socială), Georgiana Pascu (Expert Drepturile Omului), Cristina Petcu (Specialist Sănătate), Alina Sava
(Specialist Educație).
Au asigurat colectarea și validarea datelor: Marius Vasile Apopei, Natanael Alexandru Bitiș, Alin Iosif
Croitoru, Elena Lidia Dinu, Attila Gabora, Irina Georgescu, Angelica Hîrju, Oana Cristiana Iftode, Andrada
Mihaela Istrate, Ștefan Mușat, Sonia Nițulescu, Oana Maria Alina Perju, Ștefan Lucian Rotariu, Elena Iulia
Trifan (Experți cercetare socială), și desfășurarea unei anchete naționale vizând populația generală și
persoanele cu dizabilități: CC SAS (companie cercetare de piață).
Au sprijinit introducerea și validarea datelor: Cristian Chesaru, Luisa Mardale, Andreea Negraia (asistenți
cercetare). Au desfășurat analiza datelor și au oferit contribuții: Reena Badiani-Magnusson, Natalia Garcia
Pena Bersh, Irina Boeru, Elena Botezatu, Mădălina Manea, Sonia Nițulescu, Andra Panait (Experți
cercetare socială). Echipa a beneficiat de sprijin și din partea următoarelor persoane: Lavinia Braniște,
Oana Caraba, Adrian Dușa, Emilian Hossu, Monica Ion, Fiona Mackintosh, Oana Răican, Miruna Voiculescu
și Andrei Zambor.
În plus, documentul a beneficiat de un proces intern de evaluare (peer review) la care au participat experți
ai Băncii Mondiale din domeniul dizabilității: Gustavo Demarco (Economist Principal și Lider Global),
Charlotte V. McClain-Nhlapo (Expert Global Dizabilitate) și Marijana Jasarevic (Specialist Protecție Socială).
Echipa Băncii Mondiale dorește să îşi exprime recunoştinţa faţă de reprezentanţii Autorității Naţionale
pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții (ANDPDCA) pentru excelenta cooperare,

3
feedback-ul oferit la fiecare pas al implementării activităților, implicarea și sprijinul continuu în
coordonarea procesului de colectare de date necesare diagnozei, oferite sub îndrumarea Mădălinei Turza
(Președinte). Din partea ANDPDCA, au contribuit la realizarea acestui livrabil echipa de management: Anca
Roxana Ilie, Elena Filip, Anca Văcaru, Georgeta Chiriță, Ioana Mihaela Hangiu, Alexandru Andreev, precum
și experții: Anna Maria Neagoe, Maria Ileana Cotoi, Monica Violeta Solomie, Monica Stanciu.
De asemenea, mulțumim și reprezentanţilor societăţii civile (persoanelor cu dizabilităţi şi reprezentanţilor
acestora) care au luat parte la consultări şi a căror contribuţie a fost esenţială pentru selecția și stabilirea
modalității de analiză a problemelor urmărite în diagnoză.
Banca Mondială ar dori să mulțumească tuturor actorilor instituționali implicați în procesul de culegere
de date în urma demersurilor echipei ANDPDCA, fără de care analiza de față nu ar fi fost posibilă:
Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă, Administrația Națională a Penitenciarelor, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială,
Avocatul Poporului, Casele Corpului Didactic, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională,
Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcții Generale
de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul General pentru Imigrări, Institutul Național pentru
Sănătatea Mamei și Copilului, Inspectorate Școlare Județene, Ministerul Culturii (prin Institutul Național
pentru Cercetare și Formare Culturală), Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Fondurilor Europene,
Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Serviciile de Autoritate Tutelară (cu sprijinul
Instituțiilor Prefectului).
Mulțumim tuturor persoanelor care au fost intervievate în cadrul unei cercetări calitative naționale
(reprezentanți ai instituțiilor centrale, județene, locale; angajatori; reprezentanți ai ONG-urilor furnizoare
de servicii sau organizațiilor care reprezintă persoane cu dizabilități; persoane cu dizabilități și
reprezentanți ai acestora), cât și reprezentanților de întreprinderi sociale, unități protejate autorizate și
universități publice și private care au răspuns la anchete.

4
Cuprins

Sumar Executiv............................................................................................................................................ 11
Introducere ................................................................................................................................................. 44
1. Accesibilitate și mobilitate ...................................................................................................................... 49
1.1. Accesul limitat la mediul fizic ........................................................................................................... 50
1.2. Accesul limitat la mediul informațional și comunicațional .............................................................. 58
1.3. Accesul limitat la transport .............................................................................................................. 63
1.4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare ....................... 66
2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități .................................................................... 69
2.1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu dizabilități de a lua decizii .................................................. 70
2.2. Accesul limitat la justiție .................................................................................................................. 90
3. Ocupare ................................................................................................................................................. 110
3.1. Accesul limitat la ocupare .............................................................................................................. 110
3.2. Calitatea scăzută a ocupării ........................................................................................................... 128
3.2.1. Sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează ............................................................... 128
3.2.2. Insuficienta accesibilitate a locurilor de muncă, inclusiv în termeni de adaptare a locurilor
de muncă și ocupare asistată ....................................................................................................... 132
3.3. Accesul limitat la programe de formare profesională ................................................................... 139
4. Protecție socială .................................................................................................................................... 145
4.1. Accesul limitat la programele de reducere a sărăciei pentru populația generală ......................... 146
4.2. Acoperirea limitată a costului suplimentar al dizabilității prin programele existente .................. 151
5. Servicii sociale și viață independentă ................................................................................................... 162
5.1. Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale ........................................... 162
5.2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități ............................................................................... 172
5.3. Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață independentă .............. 180
5.4. Accesul limitat la locuințe sociale .................................................................................................. 188
6. Educație................................................................................................................................................. 193
6.1. Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar ...... 193
6.2. Accesul limitat la educația terțiară ................................................................................................ 208
7. Sănătate ................................................................................................................................................ 214
7.1. Accesul limitat la servicii curative și de sănătate publică .............................................................. 214

5
 7.2. Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă............................................. 221
7.3. Accesul limitat la tratament cu demnitate și respect .................................................................... 227
8. Participare socială ................................................................................................................................. 232
8.1. Accesul limitat la activități culturale .............................................................................................. 232
8.2. Accesul limitat la activități sportive și de recreere și turism ......................................................... 238
8.3. Accesul limitat la procesul electoral .............................................................................................. 244
8.4. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități la viața publică ................................................ 249
9. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități ................. 253
9.1. Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central ................................................. 254
9.2. Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a implementării CDPD ................. 258
9.3. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor repezentative ale acestora la
procesul de monitorizare ...................................................................................................................... 266
Bibliografie ................................................................................................................................................ 268
Anexe ........................................................................................................................................................ 280
Anexă Introducere ................................................................................................................................ 280
Anexă 1. Accesibilitate și mobilitate ..................................................................................................... 284
Anexă 2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități ................................................... 287
Anexă 3. Ocupare .................................................................................................................................. 290
Anexă 4. Protecție Socială..................................................................................................................... 295
Anexă 5. Servicii sociale și viață independentă .................................................................................... 302
Anexă 6. Educație.................................................................................................................................. 307
Anexă 7. Sănătate ................................................................................................................................. 312
Anexă 8. Participare socială .................................................................................................................. 315
Anexă 9. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități .. 319

6
Abrevieri
AEP Autoritatea Electorală Permanentă
AJOFM Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
AJPIS Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială
ANAF Agenția Națională de Administrare Fiscală
ANAP Agenția Națională pentru Achiziții Publice
ANDPDCA Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții
ANED Rețeaua academică a experților europeni în dizabilitate
ANES Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați
ANMCS Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate
ANOFM Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
ANP Administrația Națională a Penitenciarelor
ANPD Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
ANPDCA Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie
ANPIS Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
ANSPDCP Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
AP Axă Prioritară
APJ Ajutor public judiciar
APL Autorități Publice Locale
APP Asistent personal profesionist
ARACIP Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
ARACIS Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior
ASF Alocația de susținere a familiei
AvP Avocatul Poporului
BIM Biroul Internaţional al Muncii
BM Banca Mondială
CAbR Centru de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități
CCD Casa Corpului Didactic
CCR Curtea Constituțională a României
CCZ Centru de criză pentru persoane adulte cu dizabilități
CDPD Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
CE Comisia Europeană
CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CEPAH Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
CES Cerințe educaționale speciale
CIA Centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități
7
CIAIC Comitetul Interministerial pentru Asigurarea Implementării
CIF Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății
CITO Centru de integrare prin terapie ocupațională
CJ Consiliul Județean
CJAS Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
CJPP Casa Județeană de Pensii Publice
CJRAE Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională
CG Comentariul General
CM Consiliul de Monitorizare
CNAS Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
CNCD Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
CNFIS Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior
CNPP Casa Națională de Pensii Publice
CPVI Centru de pregătire pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități
CR Centru rezidențial
CRRN Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică
CRRPH Centre de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap
CRSP Centru respiro pentru persoane adulte cu dizabilități
CSM Consiliul Superior al Magistraturii
DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
ESSPROS Sistemul european de statistici integrate de protecție socială
EU-SILC Ancheta europeană privind veniturile şi condiţiile de viaţă
FESI Fondurile Structurale și de Investiții Europene
FSE Fondul Social European
HG Hotărârea Guvernului
HIV/SIDA Virusul Imunodeficienței Umane/Sindromul Imunodeficienței Umane
IGI Inspectoratul General pentru Imigrări
IGSU Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
INCFC Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală
IMM Întreprinderi Mici și Mijlocii
INM Institutul Național al Magistraturii
INMSC Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului
INPPA Institutul Național Pentru Pregătirea Și Perfecționarea Avocaților
INSP Institutul Național de Sănătate Publică
INS Institutul Național de Statistică
ISC Inspectoratul de Stat în Construcții
ISJ Inspectoratul Școlar Județean

8
ISU Inspectoratul pentru Situații de Urgență
LmP Locuință minim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități
LMP Locuință maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități
LP Locuință Protejată
M&E Monitorizare și evaluare
MAI Ministerul Afacerilor Interne
MC Manager de caz
MCSI Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
MEC Ministerul Educației și Cercetării
MEEMA Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
MFE Ministerul Fondurilor Europene
MFP Ministerul Finanțelor Publice
MJ Ministerul Justiției
MLPDA Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
MMPS Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale
MNP Mecanismul Național de Prevenire a Torturii
MS Ministerul Sănătății
MP Ministerul Public
MTIC Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
MTS Ministerul Tineretului și Sportului
NC Nu este cazul
OCDE Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OHCHR Oficiul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului
OIM Organizația Internațională a Muncii
OG Ordonanța Guvernului
ONG Organizație Neguvernamentală
ONU Organizația Națiunilor Unite
OPCAT Protocolul Opțional la Convenția împotriva Torturii
OPD Organizațiile Persoanelor cu Dizabilități
OUG Ordonanța de Urgență a Guvernului
PIB Produs Intern Brut
PIN Program de Interes Național
PIRIS Programul Individual de Reabilitare și Integrare Socială
PIP Planul de Intervenție Personalizată
PIS Plan Individual de Servicii
POCA Programul Operațional Capacitate Administrativă
POCU Programul Operațional Capital Uman

9
POSDRU Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
POR Programul Operațional Regional
PP Plan Personalizat
PPC Paritatea puterii de cumpărare
PPV Plan de Viitor
PR Plan de Restructurare
REVISAL Registrul General De Evidenţă A Salariaţilor
RGPD Regulamentul General privind Protecția Datelor
REUIS Registrul unic de evidență a întreprinderilor sociale
SAT Serviciile de Autoritate Tutelară
SEAP Sistemul electronic de achiziții publice
SECPAH Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap
SIIIR Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România
SNPD Strategia Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
SIPOCA Sistemul Informatic al Programului Operațional Capacitate Administrativă
SPAS Serviciu Public de Asistență Socială
SPC Standardul puterii de cumpărare
SPT Subcomitetul de Prevenire a Torturii
SSR Sănătate sexuală și reproductivă
TBC Tuberculoză
TIC Tehnologia informației și a comunicațiilor
UAT Unitate administrativ-teritorială
UE Uniunea Europeană
UEFISCDI Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării, Dezvoltării si
Inovării
UPA Unități Protejate Autorizate
UNBR Uniunea Națională a Barourilor din România
UNNP Uniunea Națională a Notarilor Publici
VMG Venitul minim garantat
VMI Venitul minim de incluziune

10
Sumar Executiv
Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România oferă o analiză comprehensivă a principalelor
probleme cu care se confruntă acest grup al populației în toate sferele vieții. Acest studiu analitic
evaluează respectarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD)
persoanelor cu dizabilități în opt domenii principale: (i) Accesibilitate și mobilitate, (ii) Protecția efectivă a
drepturilor persoanelor cu dizabilități, (iii) Ocupare, (iv) Protecție socială (inclusiv abilitare/reabilitare) ,
(v) Servicii sociale și viață independentă (inclusiv integrare în comunitate), (vi) Educație, (vii) Sănătate,
(viii) Participare socială (politică și publică). Situația persoanelor cu dizabilități privind fiecare domeniu
este studiată în baza unei analize a mecanismelor instituționale existente pentru implementarea CDPD în
România și pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Obiectivul final al
acestui raport este de a informa Strategia Națională privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (SNDPD)
2021-2027 și de a face funcțional mecanismul de coordonare a implementării și monitorizării CDPD în
România.2

1. Accesibilitate și mobilitate
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces fizic, informațional și comunicațional la produsele,
serviciile și programele pe care societatea le pune la dispoziția membrilor săi. Accesibilitatea reprezintă
baza participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate sferele vieții. Dincolo de importanța în sine
a asigurării dreptului de acces, realizarea lui în practică reprezintă în același timp și poarta spre facilitarea
drepturilor pe toate dimensiunile vieții persoanelor cu dizabilități: educație, sănătate, protecția juridică a
drepturilor, ocupare, protecție socială, viața independentă (dimensiuni abordate în capitolele dedicate
acestora în cadrul acestui raport de diagnoză). Asigurarea accesibilității face în mod direct obiectul art. 9
dar se reflectă, de asemenea, în mod sistematic în celelalte articole ale Convenției.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic (locuința proprie, clădiri deschise publicului
și spațiul public, urban și rural)
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul informațional și comunicațional
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la transport
4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare.
1.1. Accesul limitat la mediul fizic
O proporție ridicată a persoanelor cu dizabilități se confruntă cu bariere severe de acces la clădirile de
locuit, spațiile de muncă sau clădirile disponibile pentru public, la infrastructura de transport și la alte
spații ale mediului construit sau natural. Accesul la mediul fizic reprezintă unul dintre aspectele centrale
ale CDPD și o pre-condiție pentru accesarea serviciilor sociale, educaționale și de sănătate, de a ocupa un

2
Această diagnoză a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismului de coordonare a implementării
Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități” implementat de Autoritatea Națională pentru
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții cu asistența tehnică a Băncii Mondiale. Alte livrabile care
complementează acest raport includ: (i) o Notă Strategică care conține recomandări detaliate privind viitoarea
strategie (pregătită pe baza acestui raport); (ii) un Sistem de indicatori pentru monitorizarea implementării Strategiei
2021-2027, împreună cu un plan de monitorizare și sesiuni de instruire privind utilizarea lui; (iii) Primul raport de
monitorizare a Strategiei 2021-2027; și (iv) un Plan de evaluare de programe și măsuri cheie implementate în
Strategia 2021-2027.
11
loc de muncă, de a se implica în forme de participarea publică și de a trăi independent în comunitate.
Blocajele fizice pot apărea în oricare dintre punctele navigării mediului fizic și sunt diferite în funcție de
tipul dizabilității: utilizarea propriei locuințe, accesul la și dinspre propria locuință, utilizarea spațiilor
pietonale, utilizarea trotuarelor și a trecerilor de pietoni, intrarea și ieșirea în și din clădirile deschise
publicului, utilizarea dotărilor acestor clădiri și a serviciilor furnizate, și accesul la alte spații publice.
Accesul persoanelor cu limitări la instituțiile destinate publicului3 este dificil. Doar 33% din persoanele
cu limitări severe declară că nu au avut dificultăți la accesarea instituțiilor destinate publicului în luna
anterioară anchetei, în timp ce 35% declară că nu s-au deplasat pentru a accesa aceste instituții,4 iar 31%
au întâmpinat bariere: au experimentat mici dificultăți (14%), mari dificultăți (14%) sau chiar nu au putut
accesa clădirile (3%). Procentul persoanelor cu unele limitări care declară că nu au avut niciun fel de
dificultate este, la rândul său, semnificativ mai mic decât al persoanelor fără limitări: 73% față de 91%.
Persoanele cu dizabilități au dificultăți semnificative în accesarea propriilor locuințe. Doar 80% dintre
persoanele cu unele limitări și doar 44% dintre persoanele cu limitări severe estimează că nu au avut în
ultima lună probleme de acces la propria locuință, față de 96% în cazul persoanelor fără limitări (Tabelul
4). Aceste procente sunt și mai mici în mediul rural: 76% pentru populația cu unele limitări și 38% pentru
populația cu limitări severe.
Există mai mulți factori care trebuie abordați pentru a asigura accesibilitatea fizică. În primul rând, nu
există o strategie cuprinzătoare de accesibilizare la nivel național. În al doilea rând, există o lipsă de
continuitate a traseelor accesibile pentru persoanele cu dizabilități în interiorul localităților și între
acestea, cauzată de lipsa coordonării între instituții și implicarea lor inegală în vederea realizării drepturilor
persoanelor cu dizabilități de acces la mediul fizic. În al treilea rând, ANPIS și Inspectoratul de Stat în
Construcții (ISC), principalele instituții cu rol de verificare a accesibilității mediului fizic, nu au instrumente
pentru a verifica continuitatea traseelor accesibile. În al patrulea rând, prevederile legislative cu privire la
implicarea sectorului ONG în controlul accesibilității construcțiilor nu sunt coerente. În al cincilea rând,
regulile privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu
dizabilități nu sunt respectate. În al șaselea rând, atribuțiile de avizare, control și sancțiune a
neconformității cu criteriile de accesibilitate nu sunt exercitate în mod adecvat. În al șaptelea rând, ANPIS
are o capacitate limitată de a propune remedierea unor deficite de accesibilitate a construcțiilor. În al
optulea rând, cele mai multe instituții publice nu au un plan de intervenție etapizat, care să includă o
bugetare din timp a intervențiilor, pe baza consultărilor cu persoanele cu dizabilități beneficiare. În al
nouălea rând, autoritățile care coordonează politicile sociale la nivel central și local, cu expertiză privind
nevoile persoanelor cu dizabilități, nu au responsabilități clare în ceea ce privește sectorul edilitar și
amenajarea teritoriului. În final, abordarea ad-hoc pentru eliminarea barierelor fizice care împiedică
accesul persoanelor cu dizabilități sugerează că drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt internalizate
sau înțelese de factorii de decizie și de publicul larg.

1.2. Accesul limitat la mediul informațional și comunicațional

Mediul informațional și comunicațional trebuie să fie adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități care
accesează (i) produse disponibile și în format fizic, și (ii) produse și servicii disponibile doar ca parte a

3
Acestea sunt instituții disponibile pentru public, nu instituții publice (care aparțin de sectorul public).
4
Restricțiile și avertismentele la nivel național ca răspuns la pandemia de COVID-19 este posibil să fi influențat
comportamentul respondenților în luna anterioară anchetei, în condițiile în care este posibil ca unele dintre
persoanele cu dizabilități să fie considerate ca fiind mai vulnerabile la efectele acestui virus; totuși, este puțin
probabil ca acest context să explice diferențele mari de procente între grupele de populație în funcție de limitarea
activității.
12
sferei tehnologiei informației și comunicațiilor. Accesul la spațiul fizic public presupune, în mod
complementar, accesul la informație și comunicare. În același timp, funcțiile de informație și comunicare
oferă uneori mijloace de acces alternativ pentru persoanele cu dizabilități la anumite produse. De
exemplu, exponatele fizice din muzee sunt accesibile pentru persoanele cu probleme de vedere, iar în
acest caz poate fi utilizată informație audio pentru a furniza o descriere. În plus, anumite servicii pot fi
disponibile cu scop exclusiv de informare și comunicare, de exemplu platformele de socializare virtuale.
În mod similar cu accesul la mediul fizic, accesul la mediul informațional și comunicațional al persoanelor
cu dizabilități este o temă inter-sectorială.
Utilizarea unor modalități de informare și comunicare personalizate, astfel încât să răspundă nevoilor
persoanelor cu dizabilități, reprezintă o oportunitate pentru a crește accesul acestora la servicii și bunuri
și a corecta barierele puse de mediul fizic. Accesul la mediul informațional și comunicațional al
persoanelor cu dizabilități presupune apelul la metode și tehnologii alternative, particularizate pe
abilitățile persoanelor cu dizabilități. În vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilități la funcțiile
de informare și comunicare, sunt necesare metode și limbaje diferite precum interpretarea mimico-
gestuală sau limbajul Braille, și tehnologii alternative precum cititoarele de text, semnalele sonore,
pictogramele și semnele specifice, comenzile vocale, astfel încât acestea să poată fi asimilate și de
persoanele cu limitări de vorbire, vedere, auz, de control al mișcărilor sau intelectuale și psihice.
Tehnologia informației și comunicării presupune utilizarea vocii și a semnalelor sonore, a textului și
semnelor scrise, a gesturilor și a semnelor tactile, și poate facilita accesul prin mijloace alternative „pe
toate domeniile vieții, inclusiv educație, ocupare, e-guvernare și participare civică, incluziune financiară,
și managementul situațiilor de dezastru”.
Persoanele cu limitări au o probabilitate mai scăzută decât persoanele fără limitări de acces fără
dificultăți la informațiile oferite de instituțiile sau serviciile destinate publicului, iar această
probabilitate scade și mai accentuat pentru persoanele cu limitări severe. În 2020, 71% dintre
persoanele fără limitări au accesat fără dificultăți informațiile serviciilor și instituțiilor pentru public, dar
același lucru îl susțin doar 51% dintre persoane cu unele limitări și 30% dintre persoanele cu limitări
severe.
Cea mai mare parte a persoanelor cu limitări nu utilizează internetul pentru a accesa instituțiile și
serviciile pentru public iar dintre cei care apelează la această metodă, o proporție importantă
experimentează dificultăți. În condițiile stării de urgență și altor restricții de deplasare instituite în diferite
etape ale răspunsului la nivel de politici față de pandemia COVID-19, accesul virtual a devenit mai
important ca niciodată, mulți furnizori adoptând măsuri în vederea transferului serviciilor în acest mediu.
Chiar și în aceste condiții, cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu a utilizat internetul în luna
anterioară: 50% dintre persoanele cu unele limitări și 64% dintre cele cu limitări severe.
Există mai mulți factori care ar trebui abordați pentru a rezolva problema accesibilității informaționale
și comunicaționale. În primul rând, legislația și regulile existente nu cuprind standarde cu privire la
criteriile de accesibilizare informațională și comunicațională a bunurilor și serviciilor. În al doilea rând,
există o lipsă acută de interpreți mimico-gestuali certificați, iar recalificarea ca interpret în limbajul
semnelor este dificilă. În al treilea rând, implementarea prevederilor privind limbajul mimico-gestual de
către canalele de televiziune este de cele mai multe ori minimală. În al patrulea rând, în ultimii ani au fost
dezvoltate prevederi legislative privind accesibilizarea site-urilor instituțiilor publice, însă procesul de
implementare a acestora nu a fost încă finalizat. În al cincilea rând, un sfert dintre persoanele cu limitări
în exercitarea activității nu consideră că instituțiile destinate publicului trebuie să asigure accesul la mediul
informațional și comunicațional pentru persoanele cu dizabilități indiferent de context.

13
1.3. Accesul limitat la transport
Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la mijloace de transport accesibile este parte integrantă
din asigurarea accesului la spațiul public și la mobilitate spațială. Dreptul la mobilitate neîngrădită este
prevăzut de CDPD prin art. 9 (Accesibilitate) și 20 (Mobilitate). Statele membre trebuie să ia măsuri pentru
realizarea celui mai înalt grad posibil de mobilitate, cu încurajarea autonomiei alegerii modului de
mobilitate și asigurarea unui cost accesibil. Obiectivul 11 al Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 propune
„Orașe și comunități durabile – dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise
tuturor, sigure, reziliente și durabile” și face parte, împreună cu obiectivele 4, 8, 10 și 17, din componenta
incluzivă cu dizabilitatea a acestei Agende.
Persoanele cu limitări accesează mijloacele de transport în proporție mult mai scăzută decât cele fără
limitări și declară în procente mult mai ridicate că se confruntă cu probleme în utilizarea acestora. Doar
23% dintre persoanele cu unele limitări și 18% dintre persoanele cu limitări severe utilizaseră un mijloc de
transport în săptămâna anterioară interviului, față de 30% în cazul persoanelor fără limitări. Aproximativ
1% din totalul persoanelor cu unele limitări și 3% dintre cele cu limitări severe au menționat faptul că nu
pot folosi mijloacele de transport pentru că nu sunt adaptate pentru tipul lor de limitare.
Trei factori cu implicații la nivel de politici ar putea explica situația. Lipsesc prevederile legale cu privire
la standardele minime de accesibilitate, implementarea acestora și sancționarea operatorilor care nu le
respectă. Decontarea transportului este posibilă pentru o listă de companii cu care DGASPC are contracte,
dar această listă nu este alcătuită pe baza planificării necesităților de deplasare a persoanelor cu
dizabilități, astfel încât să fie acoperitoare. Lipsesc informații sistematice atât cu privire la oferta de rute
accesibilizate, cât și cu privire la cererea de servicii de transport accesibilizate, ceea ce face dificilă
planificarea mobilității persoanelor cu dizabilități.

1.4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare

În eventualitatea unor dezastre, persoanele cu dizabilități pot fi mai vulnerabile decât restul populației
afectate, barierele pre-existente de interacțiune cu mediul devenind factori de expunere la riscuri
suplimentare. Situațiile de risc colectiv posibile sunt variate, de la dezastre naturale (incendii, seisme,
alunecări de teren, inundații etc.), până la riscuri de sănătate publică și conflicte armate. Resursele care
pot fi folosite pentru a preveni, diminua și trata consecințele negative pentru persoanele cu dizabilități
sunt diverse, unele fiind comune cu cele mobilizate în beneficiul populației generale (de exemplu
adăposturi publice, locuințe de urgență, tratament medical), altele fiind necesar să fie particularizate pe
nevoile persoanelor cu dizabilități (căi de evacuare accesibilizate, semnalizări specifice, rutine de
intervenție rapidă specifice). Art. 11 din CDPD menționează obligațiile Statelor Părți în privința situațiilor
de risc și urgențelor umanitare.
Marea majoritate a persoanelor cu limitări severe și o bună parte dintre persoanele cu unele limitări
consideră că ar reuși cu dificultate sau nu ar reuși deloc pe cont propriu să ia măsuri în cazul unui
cataclism, cum ar fi ieșirea din locuință sau din clădire, deplasarea până la un loc sigur sau apelarea
serviciilor de urgență. Cel mai scăzut nivel declarat de autonomie în situații de urgență se observă în cazul
persoanelor cu limitări severe: 46% consideră că nu ar reuși să evacueze locuința singure, 32% că nu ar
reuși să iasă singure din clădire și aceeași proporție că nu ar reuși să ajungă într-un spațiu sigur din afara
locuinței, în timp ce 28% spun că nu ar reuși să apeleze serviciile de urgență pe cont propriu. Persoanele
cu dizabilități au mai puține resurse la care să apeleze pentru ajutor în asemenea situații, fie vecini, fie
membri ai familiei. Astfel, 17% dintre persoanele cu limitări severe de activitate spun că nu au un vecin la
care pot apela într-o situație de calamitate, față de 7% dintre persoanele fără limitări de activitate.

14
România este o țară cu un grad ridicat de vulnerabilitate la dezastre, și gradul scăzut de accesibilitate a
mediului fizic, informațional și comunicațional face ca riscul pentru persoanele cu dizabilități să fie și
mai ridicat. Diagnosticul sistematic de țară5 evidențiază vulnerabilitatea României față de dezastrele
naturale și discută în mod special inundațiile, seceta și cutremurele, care au rezultat în mii de victime de-
a lungul timpului și daune economice atât la nivel macro, cât și individual. Raportul atrage atenția asupra
modului în care aceste situații catastrofice au avut impact asupra infrastructurii fizice, care afectează în
mod deosebit persoanele sărace, printre care sunt reprezentate disproporționat persoanele cu
dizabilități.
Mai multe probleme trebuie abordate în acest sens. În primul rând, autoritățile locale trebuie să
elaboreze hărți de hazarduri și riscuri dar acestea sunt elaborate punctual pentru anumite riscuri naturale,
sunt incomplete și neactualizate, iar pentru anumite zone și orașe nu sunt disponibile. În al doilea rând,
autoritățile respectă într-o măsură foarte limitată regulile de protecție pentru evitarea riscurilor. În al
treilea rând, planurile de acțiune în situații de urgențe ale Departamentelor pentru Situații de Urgență
(DSU) nu prevăd proceduri speciale pentru persoanele cu dizabilități, cu excepția delegării unor persoane
însărcinate cu coordonarea managementului riscurilor pentru acest grup. În al patrulea rând, la nivel
național există un serviciu de apel în regim de urgență pentru persoanele cu dizabilități de auz sau de
vorbire, dar utilizarea lui nu este monitorizată. În al cincilea rând, personalul implicat în intervențiile în
situații de urgență nu este pregătit pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități.

2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

Toate Statele Părți trebuie să garanteze protecția efectivă și fără discriminare a drepturilor persoanelor
cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de recunoaștere egală în fața legii pentru
a-și exercita toate drepturile fundamentale, precum dreptul de a munci, de a se căsători, de a-și întemeia
o familiei sau de a vota, și astfel de a lua decizii în toate aspectele vieții lor; recunoașterea egală în fața
legii este necesară pentru a asigura faptul că deciziile oricărei persoane produc efecte juridice. Persoanele
cu dizabilități trebuie să aibă acces egal la justiție în situația în care le sunt încălcate drepturile și trebuie
să obțină un remediu efectiv. Doar prin îndeplinirea celor două condiții, persoanele cu dizabilități vor
putea participa într-o societate cu adevărat incluzivă.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu dizabilități de a lua decizii
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la etapele procedurale ale sistemului de justiție.
2.1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu dizabilități de a lua decizii
Persoanele cu dizabilități considerate incapabile să decidă pentru ele însele nu au posibilitatea de a-și
exercita drepturile fundamentale. Dreptul de a lua decizii corecte sau greșite în privința vieților noastre
este un lucru firesc pentru oricine. Există însă persoane cu dizabilități care sunt considerate incapabile să
decidă pentru ele însele fie de instituțiile de evaluare în urma unei expertize medico-legale, de serviciile
publice precum notari sau bănci sau chiar de familiile sau îngrijitorii lor. Aceste persoane cu dizabilități
sunt lipsite de posibilitatea de a lua decizii și de a-și exercita drepturile și libertățile. În această secțiune a
raportului, sunt descrise atât situațiile în care persoanele cu dizabilități se confruntă cu aceste bariere, cât
și cauzele acestora.
În România există patru mari tipuri de categorii de persoane cu dizabilități care sunt lipsite de posibilitatea
de a lua decizii: (i) persoanele puse sub interdicție, (ii) persoanele internate nevoluntar în facilități

5
Banca Mondială (2018a).
15
psihiatrice, (iii) persoane care, deși nu sunt sub interdicție, se confruntă cu bariere în încheierea de acte
civile sau contracte, și (iv) persoane care au nevoie de sprijin pentru a lua decizii.
Capacitatea juridică este indispensabilă pentru exercitarea drepturilor civile, politice, economice,
sociale și culturale și nu trebuie condiționată de deficitul real sau perceput al capacității mentale.
Capacitatea juridică reprezintă capacitatea unei persoane de a lua decizii juridice valabile, de a se angaja
în tranzacții și de a crea, modifica sau încheia relații juridice. Capacitatea juridică este esențială deoarece
afectează toate domeniile vieții, cum ar fi alegerea domiciliului, alegerea partenerului de viață și
încheierea unei căsătorii, semnarea unui contract individual de muncă sau exprimarea unui vot. Orice
modalitate de a lipsi persoana cu dizabilități de capacitate juridică prin substituirea deciziei îi încalcă
acesteia drepturile fundamentale. Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (Comitetul
CDPD) atrage atenția în mod explicit că deficiențele percepute sau reale ale capacității mentale nu trebuie
utilizate ca justificare pentru a refuza capacitatea juridică. În multe țări, suprapunerea dintre capacitatea
juridică și capacitatea mentală a dus la negarea capacității juridice a persoanelor considerate incapabile
să ia decizii.
În România, privarea persoanelor de capacitate juridică este neconstituțională. Pe 16 iulie 2020, Curtea
Constituțională a României (CCR) a stabilit neconstituționalitatea măsurii de punere sub interdicție a
persoanelor din România, pe bază de dizabilitate. Plenul CCR a stabilit că punerea sub interdicție
judecătorească prevăzută de articolul 164 (1) din Codul Civil nu este însoțită de suficiente garanții care să
asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Judecătorii CCR au stabilit că
articolul „nu ține cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și nici de diversitatea
intereselor unei persoane, [și că măsura de punere sub interdicție] nu se dispune pentru o perioadă
determinată de timp și nu este supusă unei revizuiri periodice”.
Deși procedura de punere sub interdicție judecătorească și de numire a unui tutore este definită în
legislație ca o măsură de ocrotire a persoanelor cu dizabilități, aceasta contravine principiilor CDPD și
recomandărilor Comitetului CDPD. Această neconcordanță este explicată de următoarele aspecte: (i)
procesul de punere sub interdicție nu respectă drepturile, voința și preferințele persoanei, (ii) tutela se
instituie pe baza evaluării capacității mentale, (iii) punerea sub interdicție restrânge exercitarea
drepturilor fundamentale, (iv) punerea sub interdicție reprezintă, cu foarte puține excepții, o măsură
permanentă, (v) tutorele desemnat și persoana sub interdicție sunt cel mai adesea în conflict de interese,
(vi) nu există garanții adecvate și efective pentru prevenirea abuzurilor.
Persoanele internate nevoluntar în spitalele și secțiile de psihiatrie sunt o altă categorie de persoane cu
dizabilități lipsite de posibilitatea de a lua decizii. Comitetul CDPD consideră că practica internării
nevoluntare este o formă de privare de libertate și o încălcare a unui număr semnificativ de drepturi
cuprinse în CDPD. În România, internarea nevoluntară în spitale și secții de psihiatrie este reglementată
legal. O persoană poate fi internată împotriva voinței sale într-un spital de psihiatrie, în baza dispozițiilor
Legii nr. 487 din 2002 numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare
psihică și consideră că (i) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru
sine sau pentru alte persoane sau (ii) neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau
ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Procesul de internare nevoluntară este detaliat în Caseta
5. În 2018, au fost înregistrate 804 internări nevoluntare în 30 de unități spitalicești din 27 de județe, față
de 988 în 2017. Toate internările nevoluntare trebuie confirmate prin decizie judecătorească, însă există
cazuri în care această confirmare lipsește.
Chiar dacă nu sunt lipsite de jure de capacitatea juridică prin punere sub interdicție, există persoane
care sunt lipsite de facto de posibilitatea de a încheia acte civile din cauza altor bariere legale,
administrative sau atitudinale. Deciziile din viața zilnică vizează și aspecte care fac obiectul încheierii unor
16
acte civile. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere în multe situații. Se confruntă în continuare
cu încălcarea dreptului de a-și gestiona resursele financiare, în special în relație cu băncile. Un alt obstacol
este atitudinea notarilor publici față de persoanele cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități psihosociale
sau intelectuale se confruntă cu alte restricții privind încheierea actelor civile.
Lipsa sprijinului în luarea deciziei poate limita semnificativ autonomia persoanelor cu dizabilități în
privința gestionării aspectelor vieții zilnice. Sprijinul în luarea deciziei este esențial pentru a preveni
instituționalizarea, punerea sub interdicție, cât și pentru exercitarea tuturor drepturilor. Un procent
semnificativ de persoane cu și fără dizabilități are nevoie de sprijin pentru decizii importante privind viața
lor, însă procentul celor în nevoie este mai mare în rândul persoanelor cu dizabilități (46% dintre
persoanele cu dizabilități față de 32% dintre persoanele fără dizabilități). Indiferent de dizabilitate, dintre
persoanele care au avut nevoie de sprijin, aproape o treime dintre persoane au declarat că nu au avut
acces la o astfel de persoană sau serviciu de fiecare dată când au avut nevoie, în timp ce aproximativ 10%
au declarat că nu au avut acces niciodată.
România trebuie să recunoască capacitatea juridică prin revizuirea sau abrogarea legislației care neagă
sau restricționează capacitatea juridică pe baza dizabilității. În primul rând, exercitarea capacității
juridice a persoanelor cu dizabilități este restricționată în România de o serie de legi care trebuie revizuite
sau abrogate. Legislația națională referitoare la capacitate juridică care necesită armonizare cu
prevederile art. 12 al CDPD sunt: Codul Civil și Codul de Procedură Civilă (inclusiv reglementările privitoare
la persoane și relațiile de familie), legea sănătății mintale, legea privind drepturile persoanelor cu
dizabilități și alte legi care restricționează exercitarea drepturilor civile. În al doilea rând, persoanele care
sunt în prezent puse sub interdicție trebuie să se bucure de posibilitatea de a-și exercita capacitatea
juridică. Facilitarea și urgentarea ridicării măsurii de punere sub interdicție a persoanelor care se află în
prezent sub tutelă necesită elaborarea unor proceduri noi. Acestea ar trebui să delege unei instituții la
nivel județean sau local responsabilitățile de identificare și informare a persoanelor puse sub interdicție
privind acest proces de ridicare a punerii sub interdicție. Acest proces de restituire a capacității juridice
trebuie să fie realizat simultan cu adoptarea unor măsuri complementare care vizează reglementarea
modalității de stabilire a nevoii și intensității sprijinului în luarea deciziilor și a organizării serviciilor de
sprijin în luarea deciziilor.
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la o varietate de servicii și aranjamente de sprijin de care
ar putea avea nevoie pentru a-și exercita capacitatea juridică. Pentru a garanta că persoanele cu
dizabilități își pot exercita capacitateajuridică, statele trebuie să asigure modalități de sprijinire a deciziei,
diverse ca tip și intensitate, formale și informale. Există mai multe aspecte care trebuie luate în
considerare. În primul rând, asigurarea unei diversități de servicii și aranjamente de sprijin pentru
exercitarea capacității juridice necesită elaborarea unui cadru normativ primar care să reglementeze toate
modalitățile de asigurare a acesteia. În al doilea rând, nu există legislație secundară care să reglementeze
servicii specifice de sprijin în luarea deciziei. În al treilea rând, activitățile de sprijin și asistență în luarea
deciziilor oferite la nivelul centrelor rezidențiale sunt restrictive din cauza instituționalizării serviciului și
sunt oferite unui număr mic de persoane. În al patrulea rând, dezvoltarea serviciilor de sprijin în luarea
deciziei necesită modificarea standardelor actuale conform Convenției. În al cincilea rând, persoanele cu
dizabilități psihosociale și intelectuale au nevoie de măsuri de sprijinire a exercitării capacității juridice
pentru prevenirea internării și a tratamentului psihiatric fără consimțământ informat.
Statul ar trebui să promoveze și să ofere instruire reprezentanților instituțiilor publice, magistraților și
altor actori relevanți, inclusiv persoanelor cu dizabilități, cu privire la recunoașterea capacității juridice
egale pentru persoanele cu dizabilități. Formarea privind recunoașterea capacității juridice pentru
persoanele cu dizabilități este esențială în demersul de facilitare a exercitării acesteia și a prevenirii
17
încălcării drepturilor. Recunoașterea capacității juridice este o schimbare de paradigmă care necesită
transformări radicale ale percepției și înțelegerii modului în care persoanele cu dizabilități iau decizii. Acest
tip de formare este cu atât mai important pentru profesioniștii care interacționează sau lucrează cu
persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale care accesează servicii de psihiatrie. Totuși, formarea
în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități a profesioniștilor care interacționează cu persoanele cu
dizabilități este redusă. Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de asemenea și de formare și
informare pentru a putea identifica atât barierele cât și sprijinul de care au nevoie pentru exercitarea
capacității juridice.

2.2. Accesul limitat la justiție

Accesul liber la justiție înseamnă că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor,
a libertăților și a intereselor sale legitime și că are acces la un proces echitabil și la soluționarea cauzei
într-un timp rezonabil. Potrivit legislației internaționale a drepturilor omului, statele sunt obligate să
garanteze dreptul cetățenilor privind accesul liber la toate etapele actului de justiție. În România, accesul
liber la justiție este un drept constituțional. Accesul la justiție în sens larg implică asigurarea accesului
tuturor persoanelor, indiferent de mijloace, la proceduri, informații și locații utilizate în administrarea
justiției, inclusiv la servicii juridice de înaltă calitate și la mecanisme eficiente de soluționare a litigiilor
necesare pentru a-și proteja drepturile și interesele astfel încât să obțină rezultate juste la nivel individual
și social. Serviciile și instituțiile judiciare, non-judiciare și administrative care pot fi accesate înainte, în
timpul și după derularea procedurilor juridice sunt secțiile de poliție, parchetele, cabinete avocațiale și
notariale, instanțele de judecată, Avocatul Poporului (AvP), Consiliul de Monitorizare pentru
implementarea CDPD (CM), Consiliul Național privind Combaterea Discriminării (CNCD), Direcțiile
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Serviciile de Autoritate Tutelară (SAT).
Accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție presupune asigurarea accesibilizării fizice, de
informare și comunicare, adaptarea tuturor procedurilor juridice, precum și accesul la asistență și
reprezentare juridică.
Accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție este adeseori îngreunat de o serie de bariere.
Sistemul de justiție este de multe ori dificil de parcurs pentru orice persoană, printre altele, din cauza
regulilor care necesită cunoștințe de specialitate, a solemnității și procedurilor stricte specifice ședințelor
din instanță sau a costurilor prohibitive. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere suplimentare în
accesarea sistemului de justiție din cauza accesibilizării fizice, informaționale și comunicaționale
necorespunzătoare a serviciilor și instituțiilor juridice, a procedurilor neadaptate tipului și nivelului de
dizabilitate, a prejudecăților angajaților din sistemul de justiție privind lipsa de credibilitate a persoanelor
cu dizabilități ca martori și victime, a taxelor și costurilor serviciilor juridice inaccesibile pentru multe
persoane cu dizabilități care au dificultăți financiare. Aceste obstacole împiedică accesul persoanelor cu
dizabilități la etapele specifice actului de justiție, inclusiv la participarea efectivă într-un proces în instanță.
Infrastructura și serviciile specifice sistemului de justiție ar trebui să fie accesibilizate. Absența
accesibilizării rămâne un aspect esențial al unui sistem de justiție neincluziv. România trebuie să ia măsuri
pentru ca toată infrastructura și serviciile relevante pentru sistemul de justiție să fie construite, dezvoltate
și oferite astfel încât să asigure accesul tuturor persoanelor cu dizabilități la justiție. Acestea includ sălile
de judecată, camerele de consiliu și cele de audiere, secțiile de poliție, arestul preventiv și camerele de
interogatoriu, penitenciarele etc (incluzând birourile administrative, toaletele, celulele, birourile, intrările,
lifturile, cantinele și locurile de recreere), precum și alte servicii, inclusiv tehnologiile și sistemele
informaționale și comunicaționale.

18
Ar trebui oferite adaptări procedurale specifice administrării justiției. Adaptările procedurale sunt
esențiale pentru asigurarea accesului la justiție. Conform art. 13(1) al CDPD, asigurarea adaptărilor
procedurale în toate etapele procedurilor civile, penale și administrative este o condiție necesară
asigurării accesului la justiție tuturor persoanelor cu dizabilități, pe criterii de egalitate cu ceilalți și în mod
special persoanelor cu dizabilități intelectuale, psihosociale sau cu boli degenerative. Legislația
românească oferă câteva garanții în sensul adaptărilor procedurale care privesc anumite categorii de
persoane în care pot fi încadrate și persoanele cu dizabilități. Totuși, cadrul legislativ și instituțional trebuie
completat cu prevederi pentru asigurarea adecvată a tuturor adaptărilor procedurale. Aceste prevederi
trebuie să conțină: (i) definiția adaptărilor procedurale care să includă toate tipurile și gradele de
dizabilitate, (ii) măsurile specifice acestor categorii, (iii) o listă cu instituțiile responsabile pentru formarea,
evaluarea și monitorizarea implementării, precum și (iv) resursele alocate.
Persoanelor cu dizabilități ar trebui să li se ofere acces la asistență și reprezentare juridică gratuită sau
la prețuri accesibile. Accesul efectiv și real la justiție nu se poate realiza în lipsa accesului la asistență
juridică și reprezentare. În România, accesul liber la justiție este garantat în dreptul civil și penal, iar
anumite categorii de persoane pot beneficia de asistență juridică gratuită. Cu toate acestea, persoanele
cu dizabilități se confruntă cu bariere în accesarea asistenței judiciare gratuite stabilită prin lege. În plus,
există o serie de prevederi legale care limitează accesul persoanelor cu dizabilități la asistență juridică.
Asigurarea accesului la asistență juridică gratuită este îngreunată și de lipsa adaptărilor procedurale.
Accesul la asistența juridică gratuită trebuie facilitat pentru persoanele cu dizabilități care se află în situații
vulnerabile.
Personalul care lucrează în sistemul de justiție ar trebui să primească mai multă formare. Profesioniștii
din domeniul administrării justiției trebuie formați privind accesul la justiție al persoanelor cu dizabilități.
Formarea este o condiție a asigurării accesului efectiv la justiție potrivit art. 13(2) al CDPD, iar Comitetul
CDPD a recomandat în mod repetat Statelor să asigure formarea profesioniștilor în acest domeniu. Cu
toate acestea, există trei probleme principale în acest caz. În primul rând, formarea angajaților din
sistemul de justiție în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv al accesului egal la justiție,
este foarte limitată. În al doilea rând, sistemele relevante de monitorizare nu includ indicatori care să
înregistreze și să evalueze nivelul de formare în domeniul dizabilității la nivel național. În al treilea rând,
în prezent nu există ghiduri privind asigurarea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități care să
ofere informații specifice angajaților din sistemul de justiție.
Datele statistice ar trebui colectate în toate etapele sistemului de justiție. Colectarea datelor relevante
este un pas esențial în demersul de evaluare a nivelului de acces la justiție al persoanelor cu dizabilități.
O analiză riguroasă a stării justiției care să conducă la formularea unor eventuale soluții la problemele
identificate necesită un proces de colectare de date consecvent și coordonat. Colectarea datelor ar putea
evidenția barierele și soluțiile pentru persoanele cu dizabilități care doresc să se adreseze sistemului de
justiție sau ale căror drepturi sunt încălcate. Fiecare instituție din sistemul de justiție sau implicată în actul
de justiție trebuie să colecteze date dezagregate în funcție de dizabilitate care să ofere o imagine a
nivelului de acces la justiție a persoanelor cu dizabilități.

3. Ocupare
Toate persoanele cu dizabilități trebuie să aibă oportunitatea de a-și pune în aplicare și de a-și dezvolta
calificarea și competențele, precum și potențialul creativ și productiv, într-o ocupație liber aleasă și într-
un loc de muncă incluziv, accesibil și, dacă este necesar, adaptat, care să asigure un nivel decent de trai.
Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces adecvat la ocupare. Dreptul de a munci este o parte
inerentă din ansamblul de drepturi ale persoanelor cu dizabilități și realizarea lui trebuie să fie universală.
19
Locul de muncă ar trebui să fie liber ales, ca urmare a preferințelor sau negocierilor cu angajatorii, în
condiții de egalitate de oportunități cu celelalte persoane.
Calitatea ocupării persoanelor cu dizabilități ar trebui să fie ridicată. Persoanele cu dizabilități ar trebui
să aibă oportunitatea de a activa în ocupații (salariale sau antreprenoriale) care să reflecte pregătirea
profesională, competențele și aspirațiile lor privind realizarea profesională și câștigurile ocupaționale.
Persoanele cu dizabilități ar trebui să fie pregătite în mod adecvat pentru a-și crește nivelul de calificare
și a-și dezvolta competențele, și potențialul creativ și productiv.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la ocupare
2. Calitatea scăzută a ocupării persoanelor cu dizabilități
3. Accesul limitat la programe de formare profesională.
3.1. Accesul limitat la ocupare
Dreptul de a munci este central în CDPD. „Aproape orice loc de muncă poate fi ocupat de o persoană cu
dizabilități; dacă mediul este potrivit, cele mai multe persoane cu dizabilități pot fi productive”.6
Persoanele cu dizabilități pot fi muncitori, funcționari, lucrători comerciali, inventatori, medici,
ambalatori, cercetători, artiști, lucrători în agricultură, sportivi de performanță.
Beneficiile unei forțe de muncă incluzive sunt multiple. La nivelul indivizilor, ocuparea duce la creșterea
autonomiei personale, la un nivel crescut de bunăstare și un risc mai scăzut de dependență de beneficii
sociale.
La nivelul angajatorilor, ocuparea persoanelor cu dizabilități duce la crearea unei forțe de muncă
diverse, care reflectă diversitatea clienților și a comunităților în care activează afacerile și atragerea în
firme a unor abilități suplimentare. La nivelul societății, ocuparea persoanelor cu dizabilități duce la
crearea unei forțe de muncă diverse, cu o contribuție suplimentară la PIB și cu reducerea costurilor cu
ajutorul de șomaj și cu unele beneficii de protecție socială.
Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități din România este mult mai scăzută decât a persoanelor
fără dizabilități, și mult sub media celorlalte țări ale Uniunii Europene. În România, dacă 74% dintre
persoanele între 20 și 64 de ani fără limitări sunt ocupate, procentul este de doar 51% pentru persoanele
cu unele limitări și scade dramatic la persoanele cu limitări severe (doar 12% dintre acestea sunt ocupate).
Dacă rata ocupării a înregistrat o creștere între 2010 și 2018 pentru persoanele cu unele limitări, ea a
rămas aproape constantă pentru persoanele cu limitări severe. România înregistrează cea mai scăzută
rată de ocupare comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene pentru persoanele cu limitări severe (cu
o diferență de peste trei ori mai mari între România și cele mai bine plasate țări).
Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități neocupate de 20-64 de ani este inactivă economic, ceea
ce face ca acestea să fie grupul cel mai dificil de integrat pe piața muncii. Astfel, 88% dintre persoanele
cu limitări severe și 66% dintre cele cu unele limitări erau inactive economic în 2018, față de numai 26%
în cazul persoanelor fără limitări. În interiorul grupului de persoane cu limitări severe, care înregistrează
cel mai ridicat procent de persoane decuplate de la piața muncii, există anumite sub-categorii care se
confruntă cu un cumul de factori de excluziune de la piața muncii. Astfel, înregistrează valori critice
persoanele din intervalele de la extremele distribuției pe vârste: 88% din tinerii 16-34 de ani sunt inactivi
economic și 94% dintre cei 50-64 de ani. De asemenea, 90% dintre persoanele cu limitări severe din rural
și 90% dintre cele cu limitări severe care nu au absolvit învățământul primar sunt inactive.

6
OMS și BM (2011).
20
Ar trebui asigurată realizarea efectivă a dreptului la muncă. În primul rând, persoanelor care au măsură
de punere sub interdicție li se încalcă dreptul de a munci. În mod explicit, legislația împiedică aceste
persoane să aibă un loc de muncă formal, în două moduri: (i) actele juridice încheiate de persoana pusă
sub interdicție sunt lovite de nulitate relativă, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut
discernământ; și (ii) Codul Muncii specifică în clar, la art. 13 alin. (4), că încadrarea în muncă a acestor
persoane este interzisă. În al doilea rând, beneficiarii pensiei de invaliditate au dificultăți în a-și exercita
în mod eficient dreptul de a munci. Persoanele cu decizie de pensie de invaliditate nu pot realiza cu
ușurință tranziția între statutul de persoană inactivă pe piața muncii (pensionar de invaliditate) și cel de
persoană activă (angajat).
Pentru a stimula ocuparea forței de muncă pentru persoanele cu dizabilități, trebuie dezvoltate
instrumente eficiente. Persoanelor cu dizabilități trebuie să li se ofere oportunități de angajare și de
progres în carieră. CDPD solicită în mod explicit statelor semnatare să ia măsuri pentru ca persoanelor cu
dizabilități să li se ofere oportunități de angajare și de progres în carieră, cu accent pe experiențele de pe
piața competitivă a forței de muncă. În primul rând, în România există un instrument de stimulare a
angajatorilor pentru a angaja persoane cu dizabilități prin sistemul de cotă, însă acesta nu funcționează
eficient. În al doilea rând, în ciuda obligațiilor legale existente, există posibilități de îmbunătățire
considerabilă pentru Guvernul României ca angajator al persoanelor cu dizabilități. În al treilea rând,
bugetul colectat din plata penalităților nu este utilizat adecvat pentru creșterea ocupării persoanelor cu
dizabilități. În ultimul rând, în România există un sistem de subvenții pentru angajatori, însă acesta nu este
suficient de atractiv.
Ar trebui sporit rolul serviciilor de ocupare a forței de muncă adaptate nevoilor persoanelor cu
dizabilități. Oferirea unor servicii de sprijin pentru ocupare adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități
reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace de ocupare a persoanelor cu dizabilități. Cu toate
acestea, se confruntă cu o serie de probleme. Numărul de șomeri cu încadrare în grad de handicap
înregistrați la agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă este foarte scăzut. Numărul persoanelor
cu dizabilități care beneficiază de pachetul de măsuri de activare pentru populația generală este foarte
mic, iar ținta de ocupare pentru persoanele cu dizabilități este de asemenea mică și într-o continuă
scădere. AJOFM-urile nu asigură accesibilitate fizică adecvată sau accesibilitatea informațiilor și
comunicării. Este nevoie atât de consolidarea serviciilor publice de ocupare, cât și de multiplicarea și
diversificarea furnizorilor privați de astfel de servicii. Serviciile de ocupare a forței de muncă furnizate sunt
deficitare din punct de vedere al conținutului și integrarea lor cu alte servicii sociale publice este limitată.
Ar trebui să crească gradul de conștientizare în rândul persoanelor în vârstă de muncă cu dizabilități și
al angajatorilor, pentru a le sprijini intrarea pe piața muncii. Datele disponibile evidențiază importanța
autoevaluării șanselor de ocupare a unui loc de muncă ca factor explicativ pentru ocuparea persoanelor
cu dizabilități.7 Autoevaluarea slabă a șanselor de ocupare, cuplată cu un sistem de asistență socială pasiv,
fără stimulente de ocupare, demotivează persoanele cu dizabilități să își caute un loc de muncă. Lipsa de
informații privind dificultatea reală de angajare a persoanelor cu dizabilități, atât în cazul angajatorilor cât
și al familiilor persoanelor cu dizabilități, poate reduce de asemenea șansele acestora de angajare.
Programele de conștientizare și de creștere a suportului cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități
pe piața muncii nu s-au făcut pe baza unor analize sistematice a deficitelor pe această dimensiune a
percepțiilor.

7
Societatea Academică Română (2009).
21
Locurile de muncă protejate sunt subdezvoltate și au un caracter insuficient de incluziv. Formele de
muncă protejată au rolul de a furniza locuri temporare de muncă pentru persoanele greu angajabile,
inclusiv cele cu dizabilități, în condițiile asigurării formării profesionale și acordării de sprijin pentru
tranziția către piața liberă a muncii. Cu toate acestea, în România nu există mecanisme de asigurare a
lipsei de segregare și discriminare în UPA sau ISI. În al doilea rând, autoritățile publice contractante pot
rezerva achiziții pentru unitățile protejate autorizate sau întreprinderile sociale de inserție, însă în practică
acest lucru nu se întâmplă. În al treilea rând, unitățile protejate autorizate au fost afectate puternic
negativ în ultimii ani de modificări legislative privind stimulentele financiare. În al patrulea rând, facilitățile
acordate întreprinderilor sociale de inserție au fost doar conjuncturale, dependente de existența
fondurilor europene.

3.2. Calitatea scăzută a ocupării

Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces la locuri de muncă de calitate, care să le protejeze de
sărăcie, și care să fie adaptate la nevoile lor. Consecințele ocupării unor locuri de muncă de calitate
trebuie să fie asigurarea independenței economice și susținerea realizării personale a persoanelor cu
dizabilități. Analiza calității locurilor de muncă va fi în continuare împărțită în două categorii: pe de o parte
(i) sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează; și pe de alta (ii) insuficienta accesibilitate a locurilor de
muncă, inclusiv în termeni de adaptare a locurilor de muncă și ocupare asistată.

3.2.1. Sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează

Ocuparea ar trebui să protejeze de sărăcie persoanele cu dizabilități care lucrează. Pentru a fi atractivă,
piața muncii trebuie să ofere oportunitatea câștigării unor venituri care să plaseze persoanele cu
dizabilități peste pragul de sărăcie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, cel mai adesea este rezultatul unei
structuri inechitabile a ocupării, în care multe persoane cu dizabilități sunt împinse spre ocuparea unor
locuri de muncă prost plătite. Analiza problemei sărăciei persoanelor care lucrează cuprinde o
componentă care discută sărăcia salarială și sărăcia persoanelor care lucrează pe cont propriu, și o
componentă de descriere a caracteristicilor pieței muncii și ale politicilor de ocupare care facilitează
această problemă.
În România, ocuparea nu protejează de riscul sărăciei (AROP) toate persoanele cu limitări în exercitarea
activității. Astfel, 19% dintre persoanele de 18-64 de ani cu limitări (unele limitări sau limitări severe) care
lucrau se aflau în risc de sărăcie în 2018, cu 5 puncte procentuale peste populația fără limitări ocupată.
România are cel mai ridicat nivel de sărăcie a persoanelor ocupate cu limitări din UE-27, cu excepția
Luxemburgului. În 2018, valoarea din România era aproape dublă față de media UE-27 de 11%.
Persoanele cu limitări care lucrează sunt implicate în procente mai ridicate în activități pe cont propriu.
Munca pe cont propriu este un factor de risc și pentru persoanele fără limitări care lucrează pe cont
propriu, care sunt expuse sărăciei, la rândul lor, în proporție ridicată. Totuși, persoanele cu limitări care
muncesc au o probabilitate mai mare decât cele fără limitări de a lucra pe cont propriu. Astfel, 44% dintre
persoanele cu limitări care lucrează sunt angajate pe cont propriu sau au statutul de ajutor familial
neremunerat, față de 31% în cazul persoanelor fără limitări care lucrează. Multe dintre persoanele cu
limitări care lucrează pe cont propriu sunt prinse în forme de muncă precare, cu ziua sau sezoniere, de pe
urma cărora obțin venituri la limita subzistenței.
Există mai mulți factori care explică sărăcia ridicată la locul de muncă cu care se confruntă persoanele
cu dizabilități. În primul rând, există diferențe între structura ocupării persoanelor cu limitări și cea a
persoanelor fără limitări, persoanele cu limitări fiind cuprinse mai frecvent în locuri de muncă puțin
calificate, și mai rar în cele înalt calificate. Structura inechitabilă a ocupării persoanelor cu dizabilități în
comparație cu cele fără dizabilități este în mare măsură consecința dezechilibrelor în sistemul de educație,
22
dar și a discriminării la locul de muncă. În al doilea rând, sectorul sindical nu este activ în România în ceea
ce privește reprezentarea persoanelor cu dizabilități, cu drepturile și nevoile lor specifice (accesarea
locurilor de muncă adaptate sau confruntarea cu practicile de discriminare) și nu există un contract
colectiv la nivel național pentru angajații cu dizabilități, iar ideea de a avea unul nici măcar nu a fost
explorată. În al treilea rând, persoanele cu dizabilități au acces mai degrabă la forme de ocupare pe cont
propriu asociate cu riscuri crescute de sărăcie, și mai puțin la inițiative de antreprenoriat sustenabile
economic.

3.2.2. Insuficienta accesibilitate a locurilor de muncă, inclusiv în termeni de adaptare a locurilor de muncă
și ocupare asistată
Multe locuri de pe piața muncii trebuie să fie adaptate la nevoile persoanelor cu diferite dizabilități.
Adaptarea locurilor de muncă permite accesul acestora cu șanse egale la locuri de muncă de calitate.
Necesitatea unei adaptări poate fi justificată în două moduri: persoanele cu dizabilități nu pot desfășura
activitatea fără a dispune de ele sau nu o pot desfășura în condiții optime (performanța lor ar crește dacă
ar dispune de aceste dispozitive). Cercetări internaționale susțin ideea că investițiile în acest domeniu sunt
cost-eficiente și generează productivitate crescută și absenteism redus. Adaptările pot fi făcute nu numai
la spațiul și echipamentul de lucru, ci și la programele de instruire și evaluare, descrierea postului și timpul
de lucru.
Există mai multe tipuri principale de adaptări care ar trebui utilizate pentru persoanele cu dizabilități,
dar acestea sunt rare în România: (i) adaptări cu privire la timpul de lucru, (ii) responsabilități și proceduri
de lucru ajustate, o cultură organizațională deschisă către diversitate, (iii) adaptări ale spațiului de lucru,
ale accesului, traseelor de deplasare și altor facilități din clădire, (iv) echipamente speciale de lucru și
echipamente asistive, (v) asistență la locul de muncă, (vi) formare la locul de muncă, (vii) soluții pentru
deplasarea spre locul de muncă, (viii) alternativa muncii la domiciliu.
Există mai mulți factori care explică accesibilitatea insuficientă a locurilor de muncă. În primul rând,
stimulentele financiare disponibile pentru angajatori în vederea adaptării locurilor de muncă sunt
insuficiente. În al doilea rând, candidații sau angajații cu dizabilități au acces extrem de limitat la tehnologii
și dispozitive asistive subvenționate de stat. În al treilea rând, deși există experiențe pozitive ale unor
DGASPC-uri și ONG-uri în ceea ce privește furnizarea unor servicii de angajare asistată, nu există un
program la nivel național. În al patrulea rând, nu există nici un ghid care să permită angajatorilor să obțină
informații tehnice privind modalitățile de adaptare a locului de muncă. În al cincilea rând, nu există
furnizori de servicii care să ofere consiliere pentru componenta de adaptare rezonabilă. În al șaselea rând,
legislația privind medicina muncii nu este suficient de specifică pentru asigurarea adaptării locurilor de
muncă. În final, Inspecția Muncii nu a realizat până acum campanii privind adaptarea rezonabilă a locului
de muncă pentru persoanele cu dizabilități sau alte aspecte referitoare la condițiile de muncă pentru
persoanele cu dizabilități.

3.3. Accesul limitat la programe de formare profesională

Persoanele cu dizabilități au un dezavantaj de pregătire pentru piața muncii față de cele fără dizabilități,
din cauza participării mai scăzute la sistemul educațional și a accesului mai redus la forme de învățare
pentru adulți.
Persoanele adulte cu dizabilități participă într-o proporție mult mai scăzută la forme de educație și
formare decât cele fără dizabilități. Doar 24% dintre persoanele cu limitări de 25-64 de ani au participat
în ultimele 12 luni la orice formă de educație și formare pentru adulți, față de 37% dintre persoanele fără
limitări. Rata de participare la educație și formare scade la doar 10% în cazul persoanele cu limitări severe.
Se înregistrează diferențe între persoanele cu dizabilități și cele fără, indiferent dacă formarea este de tip
23
formal, non-formal sau informal. De exemplu, în cazul învățării într-un cadru formal, doar 2% din
persoanele cu limitări severe participă la cursuri de calificare, față de 10% persoane fără limitări, iar 1%
din persoanele cu limitări severe participă la cursuri educaționale pentru adulți (inclusiv la seral).
Nu există un mecanism de evaluare profesională pentru persoanele cu dizabilități, iar formarea adulților
nu este adaptată la caracteristicile persoanelor cu dizabilități. În primul rând, persoanele cu dizabilități
sunt puse în situația de a aborda piața muncii în absența oricărui reper cu privire la abilitățile, limitările și
așteptările lor. Pregătirea pentru piața muncii ar fi îmbunătățită de o evaluare vocațională care să
identifice abilitățile de muncă ale persoanelor cu dizabilități. Cu toate acestea, potențialul lor de muncă
nu este realmente evaluat nici în sistemul de protecție socială, nici în cel de ocupare. Oferta de cursuri de
formare profesională furnizate de ANOFM în care să poată fi implicate persoanele cu dizabilități este în
prezent aproape inexistentă. Adaptarea formării presupune accesibilitatea clădirii, dotărilor și
echipamentelor, a materialului de curs, a metodelor de predare și a tuturor celorlalte aspecte legate de
derulare. Legislația în domeniul formării profesionale a adulților solicită ca programele de formare să fie
adaptate în mod corespunzător în vederea asigurării accesului egal și nediscriminatoriu al persoanelor cu
dizabilități.
Fondurile europene nu au fost un mecanism adecvat pentru susținerea formării și angajării persoanelor
cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități sunt considerate un grup țintă prioritar pentru intervențiile
privind ocuparea ale Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 (Axele 1, 2 și 3). Totuși,
numărul persoanelor cu dizabilități beneficiare de programe de formare din fonduri europene a fost foarte
scăzut. Lipsa de includere în POCU a persoanelor cu dizabilități se explică prin mai multe caracteristici ale
programului: (i) sistemul de monitorizare POCU nu și-a propus să urmărească în mod specific modul în
care persoanele cu dizabilități sunt cuprinse în intervențiile privind ocuparea, (ii) niciun apel de proiecte
nu și-a propus ținte specifice privind persoanele cu dizabilități, (iii) nu au existat suficiente instrucțiuni sau
facilități care să încurajeze implementatorii proiectelor să includă persoanele cu dizabilități în grupul țintă,
(iv) criteriile de evaluare a proiectelor nu au încurajat selecția proiectelor țintind persoane cu dizabilități.

4. Protecție socială
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă un standard de viață adecvat, cu șanse egale cu toate celelalte
persoane. Cetățenii au acces egal la un standard adecvat de viață atunci când își pot acoperi atât nevoile
de bază pentru traiul zilnic (hrană, îmbrăcăminte, sănătate, locuire), precum și cheltuielile necesare
pentru participarea activă la toate aspectele vieții din comunitate (precum educație, ocupare, timp liber
sau participare civică), în condiții egale, neinfluențate nicidecum de dizabilitate sau alte situații specifice
de vulnerabilitate. Atunci când nu există condiții egale de acces la un standard de viață adecvat, avem de
a face cu inechitate socială și eșec în includerea deplină a indivizilor în societate (pe piața muncii, în
educație sau în alte sfere ale vieții). În aceste condiții, sistemul de protecție socială este dator să intervină.
El încorporează instrumente de intervenție precum beneficiile monetare și nemonetare, care ar trebui să
răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora de a avea un standard adecvat de viață
în comunitate. Sistemul de protecție socială, care cuprinde asigurările sociale în sistem contributiv și
asistența socială noncontributivă (Lg 292/2011), trebuie să asigure, pentru a atinge dezideratele echității
și incluziunii sociale, un acces simplu al persoanelor cu dizabilități la schemele relevante de protecție
socială, adaptate nevoilor lor.
În România, persoanele cu limitări severe ale funcționării au o probabilitate de peste două ori mai mare
decât celelalte de a suferi de deprivare materială severă. Rata deprivării materiale severe este unul dintre
cei mai relevanți indicatori pentru a măsura standardul de viață al unei gospodării, întrucât exprimă
inabilitatea acelei gospodării de a-și permite un număr minim de bunuri/servicii considerate ca dezirabile

24
sau chiar necesare pentru o viață adecvată. România înregistrează unele dintre cele mai ridicate valori ale
deprivării materiale severe atât per ansamblul populației cât și pentru persoanele cu limitări severe dintre
țările Uniunii Europene. În 2018, 15% dintre persoanele cu limitări severe sufereau de deprivare materială
severă, în timp ce procentul era doar 6% pentru persoanele cu unele limitări sau fără limitări. Chiar dacă
în România rata deprivării materiale severe pare să fi scăzut în timp în ultimii ani, ea a rămas totuși la fel
de ridicată pentru persoanele cu limitări severe.
Nivelul de trai al persoanelor cu dizabilități poate fi mai scăzut față de cel al populației fără dizabilități
din două motive principale: (i) Veniturile familiei pot fi semnificativ diminuate ca efect al unei situații de
dizabilitate, (ii) Cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate pot crește considerabil nevoile financiare
ale unei familii.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la programele de reducere a sărăciei în România, similare
celor disponibile pentru populația generală
2. Acoperirea limitată a costului suplimentar al dizabilității prin programele existente.
4.1. Accesul limitat la programele de reducere a sărăciei pentru populația generală
Programele de protecție socială de reducere a sărăciei ar trebui să fie planificate, implementate și apoi
monitorizate astfel încât să asigure incluziunea persoanelor cu dizabilități. În România există trei
programe principale de sprijin financiar care sunt instituite și reglementate cu scopul specific de reducere
a sărăciei – venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei și ajutorul de încălzire. Toate aceste
programe, menite să reducă sărăcia în România, trebuie să fie acordate astfel încât să fie eliminată orice
barieră care ar putea limita accesul persoanelor cu dizabilități la acestea.
În România, persoanele cu limitări severe ale funcționării au un risc mai ridicat de sărăcie decât celelalte
persoane. Beneficiile de protecție socială ar trebui să reducă diferența de venit dintre persoanele cu și
fără dizabilități. În România, deși diferența între ratele de sărăcie pentru persoanele cu limitări și cele fără
limitări este semnificativ mai redusă decât ar fi fost în absența tuturor beneficiilor de protecție socială
(asigurări și asistență socială), ea nu dispare după primirea beneficiilor. În 2018, dacă rata sărăciei relative
este de 21% pentru persoanele fără limitări, ea este de 32% pentru persoanele cu limitări severe.
Tabelul 1: Rata sărăciei relative înainte și după transferurile sociale, 2018 (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Rata sărăciei relative înainte de transferuri sociale 71 58 28
Rata sărăciei după transferuri sociale 32 24 21
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018.
Există mai multe explicații care ar putea sta la baza accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la
programele de reducere a sărăciei pentru populația generală. În primul rând, beneficiile de asistență
socială bazate pe testarea mijloacelor discriminează persoanele cu dizabilități prin contabilizarea în venitul
familiei și a beneficiilor menite să acopere doar extra-costul dizabilității. În al doilea rând, beneficiile
bazate pe testarea mijloacelor nu trebuie să discrimineze pe baza condiționalităților pe care le impun, iar
condiționalitatea școlară impusă de alocația de susținere a familiei nu este adecvată situației copiilor cu
dizabilități. În al treilea rând, beneficiile de asistență socială ar trebui să fie accesibile informațional și
comunicațional, însă în practică acest lucru nu se întâmplă. În al patrulea rând, accesibilitatea fizică trebuie
asigurată pentru ca persoanele cu dizabilități să poată solicita neîngrădit beneficiile de care au nevoie,
însă adesea acest lucru nu se întâmplă în practică.

25
4.2. Acoperirea limitată a costului suplimentar al dizabilității prin programele existente
Dizabilitatea implică cel mai adesea costuri suplimentare specifice care trebuie acoperite pentru ca
persoana să poată trăi în mod adecvat în societatea din care face parte. Studiile internaționale8 au arătat
că acest cost suplimentar al vieții generat de dizabilitate variază în funcție de un complex de factori
precum: severitatea și tipul dizabilității, compoziția gospodăriei, vârsta persoanei cu dizabilități, serviciile
de abilitare sau reabilitare pe care persoane le poate accesa în localitatea sa, stilul său de viață sau
ocupația pe care o are. În absența unor beneficii adecvate, acest cost fie nu este acoperit deloc, ceea ce
duce la o deteriorare a sănătății persoanei, fie este compensat prin reducerea altor cheltuieli pe care
persoana ar fi trebui să le facă pentru un trai adecvat.
Pe fondul unor cheltuieli suplimentare, dar și a veniturilor mai scăzute, mult mai multe persoane cu
limitări severe își pot plăti cheltuielile curente absolut necesare doar cu mare dificultate față de
persoanele fără limitări. O treime dintre persoanele cu limitări severe își poate plăti cheltuielile curente
absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de aproape 3 ori mai scăzut pentru
persoanele fără limitări. În rândul celor mai săraci 20% din populație, 46% dintre cei cu limitări severe își
pot plăti cheltuielile curente absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de doar
27% în rândul celor fără limitări. România ocupă cea de-a patra poziție de la coada clasamentului țărilor
Uniunii Europene în ceea ce privește acest indicator.
Mecanismul de evaluare a dizabilității este primul pas în acordarea oricăror prestații pentru persoanele
cu dizabilități, însă suferă de o serie de dezavantaje. În primul rând, deși în principiu evaluarea și
determinarea dizabilității în România se bazează pe un model medico-psihosocial, în practică ele urmează
preponderent un model medical. În al doilea rând, instituțiile-cheie de la nivel județean au o capacitate
foarte limitată (cunoștințe și instrumente) în ceea ce privește evaluarea dizabilității, dincolo de
componenta medicală. În al treilea rând, nu există o metodologie clară cu privire la înregistrarea,
implementarea și monitorizarea măsurilor propuse în instrumentele cheie privind identificarea nevoii de
servicii a persoanelor cu dizabilități. În ultimul rând, procesul de contestare a rezultatului unui certificat
de încadrare în grad de handicap este defectuos, deoarece elaborarea pozițiilor necesare pentru cazurile
judiciare este problematică.
Statul nu asigură un nivel adecvat de finanțare pentru beneficiile pentru persoanele cu dizabilități. Per
total, în România cheltuielile cu protecția socială pentru persoanele cu dizabilități au scăzut semnificativ
în timp, fiind foarte departe în termeni relativi față de valorile la nivelul Uniunii Europene. Există mai multe
beneficii de tip monetar care sunt menite să acopere o parte principală a costului suplimentar al
dizabilității, însă acestea au valori fixe, neajustate nevoilor specifice ale persoanelor. În final, persoanele
cu dizabilități beneficiază de unele scutiri de impozite, însă acestea nu pot fi mecanisme adecvate pentru
a compensa insuficiența beneficiilor monetare sau în natură pentru a preveni alunecarea în sărăcie a
persoanelor cu dizabilități.
România nu asigură suficient dispozitivele și tehnologiile de asistență de care au nevoie persoanele cu
dizabilități. Unele dintre cele mai importante dar și mai semnificative cheltuieli suportate de persoanele
cu dizabilități sunt cele cu dispozitive și tehnologii asistive. Dispozitivele și tehnologiile asistive sunt cele
al căror scop principal este menținerea sau îmbunătățirea funcționării și independenței unui individ,
pentru a facilita participarea și pentru a crește nivelul de bunăstare generală. Ele pot ajuta, de asemenea,
la prevenirea afecțiunilor medicale și a unor condiții de sănătate. În România, un număr considerabil de
persoane cu dizabilități nu utilizează dispozitive sau tehnologii asistive de care au nevoie, adesea din cauză

8
Mitra et al. (2017b), OMS și BM (2011), Smith et al. (2004).
26
că nu își permit. Există două motive principale pentru această situație. În primul rând, cu câteva excepții,
produsele și tehnologiile asistive necesare nu sunt acoperite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
(CNAS). În al doilea rând, numărul producătorilor și distribuitorilor de dispozitive și tehnologii asistive este
foarte redus în România, în parte deoarece nu există o politică națională privind produsele și tehnologiile
asistive.
Una dintre cele mai importante măsuri care ar permite persoanelor cu dizabilități să continue să
locuiască independent este adaptarea locuinței. Adaptarea locuinței poate include instalarea sau
construcția unor rampe de acces, instalarea mâinilor curente pentru sprijin/echilibru, adaptarea băilor
(mai precis accesibilizarea dușurilor, a lavoarelor, a toaletelor), instalarea unor covoare antiderapante etc.
Toate aceste adaptări permit persoanelor cu dizabilități să își continue viața independentă în comunitate
și să ducă o viață de familie cât mai apropiată de cea a persoanelor fără dizabilități. În România există un
program de creditare pentru adaptarea locuinței sau a mașinii. Totuși, acest program de creditare pentru
adaptarea locuinței sau a mașinii nu ajută semnificativ persoanele cu dizabilități, pentru că majoritatea
acestora nu au venituri suficiente pentru plata ratei lunare a unui astfel de credit.
Nu este clar dacă sistemul de pensii pentru invaliditate este eficient și susține reintegrarea persoanelor
cu dizabilități pe piața muncii. În primul rând, acordarea pensiilor de invaliditate are la bază un sistem
diferit de evaluare a situației persoanei, asociat reducerii capacității de muncă. Evaluarea capacității de
muncă în vederea stabilirii gradului de invaliditate se face la cerere, de către medicul specializat în
expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice. Aceste evaluări
sunt predominant medicale și nu au la bază o abordare bio-psiho-socială a dizabilității. În plus, nu există
o analiză a profilului beneficiarilor de pensii de invaliditate și nici coordonare între sistemul public de
pensii și sistemul de protecție socială în eficientizarea politicilor pentru persoanele cu dizabilități. În
absența unei astfel de analize, este dificil de îmbunătățit funcționarea sistemului de pensii de invaliditate
și adecvarea răspunsului acestuia la nevoile persoanelor cu dizabilități.

5. Servicii sociale și viață independentă (inclusiv integrare în comunitate)

Viața independentă constituie un drept fundamental al omului, esențial pentru dezvoltarea identității
personale și realizarea potențialului uman și recunoscut prin CDPD în mod egal persoanelor cu
dizabilități. Viața independentă este interpretată în CDPD nu doar ca abilitatea de a desfășura activitățile
zilnice pe cont propriu ci, în primul rând, ca libertatea de a alege și de control al propriei vieți. În mod
particular, viața în instituții caracterizată prin segregare, depersonalizare, rutină, servicii în grup și lipsa
posibilității de a alege este în contradicție profundă cu ceea ce presupune viața independentă. Pentru a-
și putea exercita pe deplin dreptul de a alege unde și cu cine să locuiască și de a-și organiza viața conform
voinței proprii, fiecare persoană cu dizabilități trebuie să se bucure în aceeași măsură de informații cu
privire la alternativele disponibile pentru viața independentă, de acces la servicii sociale și de sprijin
individualizate în comunitate, de opțiuni de locuire la prețuri accesibile, precum și de accesibilizarea
mediului construit, transportului, informației și celorlalte servicii publice.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale
2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități
3. Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață independentă
4. Accesul limitat la locuințe sociale.
5.1. Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale
Dezvoltarea serviciilor sociale depinde în mod direct de calitatea reglementărilor din sector și de modul
în care autoritățile publice centrale și locale încurajează permanent aplicarea corectă a acestora.
27
Elemente cheie în dezvoltarea sectorului includ: (i) identificarea nevoilor individuale existente și
emergente ale persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, (ii) evaluarea nevoii de servicii sociale
existente la nivel local și județean și planificarea serviciilor (prin strategii și planuri anuale), (iii) accesul la
finanțare adecvată, (iv) standarde de calitate și cost potrivite, (v) monitorizarea, evaluarea și controlul
adecvării serviciilor sociale la nevoile persoanelor cu dizabilități.
Nevoile individuale de servicii sociale ale persoanelor cu dizabilități trebuie evaluate în mod
corespunzător. Sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități se bazează în primul rând pe existența și
utilizarea adecvată de instrumente de evaluare a nevoilor individuale ale persoanelor și de planificare a
serviciilor și măsurilor de sprijin pentru respectivele persoane. Totuși, evaluarea nevoilor suferă de două
probleme principale. În primul rând, evaluarea inițială a nevoilor individuale de sprijin ale persoanelor cu
dizabilități este asociată cu certificarea puternic medicalizată a gradului de handicap. În al doilea rând,
deși există instrumente pentru identificarea nevoilor, stabilirea de obiective și servicii și monitorizarea
implementării acestora, utilizarea lor nu este adecvată.
Nevoile locale trebuie evaluate în mod corespunzător, iar serviciile sociale din comunitate/județ trebuie
planificate în mod sistematic. Pentru o bună planificare a serviciilor sociale la nivel local este nevoie de
diagnoze sociale care să arate incidența anumitor probleme sociale la nivel local și să ofere recomandări
cu privire la intervenție. Deși există obligația de evaluare periodică a nevoilor populației de servicii sociale
la nivel local, nu există o metodologie de evaluare a acestora. În plus, autoritățile locale și județene trebuie
să pregătească Strategii pe termen mediu și lung și Planuri anuale de dezvoltare de servicii. Cu toate
acestea, coordonarea metodologică a ANDPDCA în vederea pregătirii Strategiilor județene și locale ar
trebui întărită.
Serviciile sociale ar trebui să fie finanțate corespunzător. În primul rând, sectorul serviciilor sociale este
cronic subfinanțat în România, iar situația nu s-a îmbunătățit deloc în timp. Între 2009 și 2017, cheltuielile
publice pentru beneficii în natură și servicii sociale a scăzut de la 0.8% la 0.6% din PIB, în timp ce la nivelul
Uniunii Europene acestea erau din start de trei ori mai ridicate și au continuat să crească. În al doilea rând,
modalitatea de finanțare de la bugetul de stat a serviciilor sociale susține doar o parte a sistemului public.
În al treilea rând, finanțarea serviciilor rezidențiale este impredictibilă, ceea ce inhibă planificarea pe
termen mediu și dezvoltarea serviciilor sociale la nivel județean. În al patrulea rând, descentralizarea
financiară a sectorului de servicii sociale este incompletă, întrucât de la bugetul de stat primesc finanțare
publică doar autoritățile județene (la nivelul Consiliilor Județene și DGASPC), dar nu și autoritățile locale.
În ultimul rând, autoritățile publice sunt reticente în achiziționarea de servicii sociale de la furnizori privați
deoarece legislația în domeniul achizițiilor publice este încă ambiguă.
Modul în care sunt furnizate serviciile sociale ar trebui îmbunătățit. În primul rând, chiar dacă
acreditarea furnizorilor de servicii sociale este un proces relativ accesibil, obținerea avizului ANDPDCA și
ulterior licențierea serviciilor sociale sunt bazate pe o documentație care poate fi simplificată. În al doilea
rând, standardele de calitate a serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități trebuie revizuite mai
frecvent de către ANDPDCA pe bază de evaluări empirice. În al treilea rând, standardele de cost au fost
actualizate în mai 2020, însă nu există un mecanism predictibil pentru a le ajusta. În al patrulea rând,
managementul de caz pentru persoana adultă cu dizabilități este legiferat, însă se consideră aplicabil doar
serviciilor de tip rezidențial și nu există modele de instrumente impuse spre utilizare.
Modul în care serviciile sociale sunt monitorizate, evaluate și auditate ar trebui îmbunătățit
semnificativ. În primul rând, nu există o monitorizare sistematică a situației serviciilor pentru persoanele
cu dizabilități, necesară pentru a evalua starea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități și a lua cele mai
informate decizii de politici publice. În al doilea rând, evaluarea calității serviciilor sociale reprezintă un

28
proces esențial de îmbunătățire a acestora și este solicitată de lege, însă nu este complet dezvoltată
(funcțiile de monitorizare și evaluare nu sunt bine delimitate, nu au existat eforturi sistematice de formare
a inspectorilor sociali ca evaluatori calificați ai serviciilor sociale, iar numărul inspectorilor care desfășoară
activități de audit este foarte redus). În al treilea rând, funcția de inspecție socială are nevoie de resurse
suplimentare pentru a putea să își îndeplinească în mod adecvat atribuțiile cu privire la inspecția serviciilor
sociale.

5.2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități

Viața independentă în comunitate poate avea loc doar în afara instituțiilor rezidențiale de orice tip.
Mediul instituțional favorizează încălcarea tuturor drepturilor prevăzute de CDPD, fie prin legi formale, fie
prin practici contrare exercitării drepturilor. Mediul instituțional este caracterizat prin depersonalizare,
rigiditatea programului și a rutinei, tratamentul în bloc, izolarea și distanța socială care duc la lipsa
controlului asupra deciziilor de zi cu zi, lipsa libertății unei persoane de a alege unde și cu cine să trăiască,
desfășurarea activităților comune în același spațiu sau la o abordare paternalistă în privința furnizării
serviciilor. Instituționalizarea însăși este o formă de încălcare a dreptului la viață independentă, iar
restricționarea arbitrară a acestui drept reprezintă privarea ilegală de libertate. În plus, deciziile de
instituționalizare luate în baza existenței unei dizabilități constituie o formă de discriminare, demonstrând
eșecul de a oferi sprijin și servicii în comunitate persoanelor cu dizabilități care sunt astfel forțate să
accepte segregarea în instituții. Respectarea dreptului la viață independentă necesită, printre altele,
schimbări structurale precum dezinstituționalizarea în toate formele sale și sistarea procesului de
instituționalizare.
În prezent, un număr mare de persoane trăiesc în servicii sociale de tip rezidențial, iar numărul din
ultimii ani este într-o ușoară creștere. În România, aproximativ 17.500 persoane trăiesc în toate serviciile
de tip rezidențial, dintre care cea mai mare parte se află în centre rezidențiale (16.392 persoane) - Anexă-
Tabel 33. Din 2012, numărul de beneficiari ai centrelor rezidențiale a crescut ușor, iar numărul de centre
a crescut semnificativ (Tabelul 25). Chiar dacă numărul mediu de beneficiari a scăzut în centrele mari, se
observă o ușoară creștere a numărului de centre rezidențiale de dimensiuni mari (atât a celor de peste 50
de beneficiari cât și a celor cu 100 de beneficiari sau mai mulți).
Ar trebui pus la dispoziție un ghid pentru dezinstituționalizare și formarea intensivă a părților interesate
implicate în proces. În primul rând, pentru a asigura o cunoaștere unitară și sistematică la nivelul DGASPC-
urilor este necesar un ghid care să precizeze pașii dezinstituționalizării și să ofere instrumente de lucru
care să ajute personalul DGASPC și alte persoane implicate în acest proces. În prezent, nu există un ghid
detaliat privind modul în care ar trebui să se realizeze procesul de dezinstituționalizare la nivelul centrelor
rezidențiale. În al doilea rând, procesul de dezinstituționalizare este unul complex iar actorii de la nivel
județean ar trebui să aibă cunoștințe sistematice privind prevederile CDPD, pașii pe care îi presupune
procesul de dezinstituționalizare, evaluarea beneficiarilor și viața independentă. Personalul DGASPC are
însă experiență limitată privind principiile și cele mai bune soluții de dezinstituționalizare.
Ar trebui furnizate îndrumări și monitorizare constantă a procesului de dezinstituționalizare, precum și
finanțare susținută. În primul rând, pentru a alege, fie că este vorba despre locul de reședință sau o
opțiune de viața de zi cu zi, persoanele cu dizabilități trebuie să fie informate, să-și cunoască și să-și testeze
opțiunile, și abia apoi să decidă. În prezent însă, autonomia persoanelor cu dizabilități prezintă riscul de a
fi încălcată de procesul de dezinstituționalizare. În al doilea rând, ANDPDCA dezvoltă o metodologie de
monitorizare a implementării planurilor de restructurare și a procesului de reorganizare pentru centrele
rezidențiale, însă aceasta nu este complet funcțională încă. În al treilea rând, nu există un mecanism deplin
funcțional care să ofere îndrumări privind dezinstituționalizarea la nivel național. În ultimul rând, România

29
a avut la dispoziție fonduri europene și fonduri naționale pentru dezinstituționalizare, însă acestea au fost
utilizate ineficient și uneori în contradicție cu prevederile CDPD.

5.3. Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață independentă
Accesul la servicii sociale de sprijin este fundamental pentru o viață independentă în comunitate. Orice
persoană are dreptul să trăiască independent în cadrul societății. Pentru persoanele cu dizabilități,
exercitarea acestui drept presupune posibilitatea de a decide și a-și controla toate aspectele vieții, accesul
atât la serviciile și facilitățile destinate populației generale, cât și la servicii de sprijin specifice dizabilității.
Aceste servicii trebuie să fie disponibile, accesibile, adecvate și la prețuri rezonabile. În același timp,
serviciile trebuie să fie suficient de diverse încât să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități, să
corespundă preferințelor lor și să fie controlate de acestea.
Serviciile sociale în comunitate sunt rare, și nu s-a observat nicio îmbunătățire în acest sens în ultimul
an. În România, serviciile în comunitate sunt foarte puține: centrele respiro sau de criză sunt aproape
inexistente, la fel cele de îngrijire la domiciliu, iar echipele mobile există în doar 20 de localități, cu o
capacitate de doar 800 de persoane. Dintre serviciile non-rezidențiale, cele mai numeroase sunt centrele
de zi, dezvoltate în principal de sectorul privat. Dacă serviciile rezidențiale sunt bine reprezentate de
sectorul public (în mod special centrele rezidențiale), serviciile publice în comunitate sunt puțin
dezvoltate. Din 2015, numărul serviciilor non-rezidențiale publice nu doar că a rămas la același nivel
scăzut, dar numărul total de beneficiari a suferit chiar o scădere, de la aproximativ 1900 la 1600.
Deși cadrul legal permite dezvoltarea unei varietăți de servicii în comunitate, există mai multe probleme
care explică starea serviciilor sociale la nivelul comunității. Centrele de tip respiro și centrele de criză
sunt aproape inexistente, în principal pe fondul unei lipse de finanțare și de conștientizare a rolului
acestora. Numărul locuințelor protejate a crescut brusc în ultimii ani, dar standardele existente ale
locuințelor protejate limitează autonomia beneficiarilor și în practică, locuințele protejate pot institui un
tip de îngrijire de tip instituțional. Persoanele cu dizabilități nu sunt informate privind tipurile de servicii
în comunitate la care ar putea să aibă acces și acest lucru face ca cererea pentru astfel de servicii să fie
aproape inexistentă. Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt nedezvoltate, parțial pe fondul unei așteptări
ca acestea să fie dezvoltate doar de autoritățile locale. Echipele mobile sunt aproape inexistente, iar rolul
lor este neclar reprezentanților la nivel județean.
Asistenții personali reprezintă cel mai important și răspândit serviciu pentru viața independentă în
România, însă rolul lor ar trebui să fie consolidat. Există discrepanțe mari între județe și între localități în
ceea ce privește persoanele cu dizabilități care aleg un asistent personal în detrimentul indemnizației,
ceea ce ar putea indica blocaje în a accesa acest serviciu. Cercetarea calitativă indică probleme de
informare a persoanelor cu dizabilități și/sau a asistenților personali în privința drepturilor lor. Asistenții
personali nu beneficiază de cursurile de care au nevoie pentru a-și desfășura în mod adecvat activitatea.
În momentul de față, asistentul personal profesionist este un serviciu nefuncțional.

5.4. Accesul limitat la locuințe sociale

Locuințele sociale trebuie să fie disponibile și ușor de accesat de către persoanele cu dizabilități.
Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) menționează obligația Statelor Părți
de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la programe publice de locuire. Locuirea socială poate fi
văzută ca un instrument care să sprijine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prin crearea unei
plase de siguranță și stabilitate odată cu asigurarea accesului la locuire în condiții adecvate. În cadrul mai
larg al serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilități, locuirea socială ar trebui să fie privită ca un
serviciu complementar serviciilor sociale existente, parte a unei abordări integrate care să adreseze
întregul complex de nevoi al persoanelor cu dizabilități.
30
Legislația existentă menționează persoanele cu dizabilități ca fiind un grup prioritar pentru accesarea
locuințelor sociale, dar în practică nu își îndeplinește scopul din mai multe motive. Criteriile de acordare
a locuințelor sociale stabilite de autoritățile locale nu susțin întotdeauna grupurile vulnerabile, inclusiv
persoanele cu dizabilități. Nu există un sistem de monitorizare la nivel național a locuirii sociale, cu atât
mai puțin a situației din acest punct de vedere a persoanelor cu dizabilități. Stocul de locuințe sociale din
România ar trebui să includă locuințe accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități, însă prevederile
legislative nu sunt suficient de constrângătoare. Stocul de locuințe sociale este extrem de limitat și nu
există programe alternative care să compenseze această lipsă. O altă problemă importantă privind
locuirea socială pentru persoanele cu dizabilități este lipsa de coordonare dintre serviciile sociale și
serviciile locale responsabile de acordarea locuințelor sociale.

6. Educație
Copiii și tinerii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) trebuie să aibă acces la o
educație incluzivă de calitate în comunitate, în condiții de egalitate cu ceilalți elevi, astfel încât să își
poată atinge potențialul lor maxim de dezvoltare. Acest lucru este esențial unei participări școlare de
calitate a copiilor cu dizabilități, pentru a obține abilități și cunoștințe necesare pentru o viață
independentă și împlinită. Toate acestea aduc beneficii întregii societăți, prin întărirea legăturilor de
solidaritate între membrii ei, dar și prin valorificarea potențialului fiecărei persoane. Asigurarea unei
educații de calitate, inclusiv a unei bune orientări profesionale, vor contribui la o participare crescută la
educația terțiară și integrarea pe piața muncii
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar
2. Accesul limitat la educație terțiară.
6.1. Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar
Asigurarea accesului la educație incluzivă și de calitate presupune un mediu fizic, informațional și
comunicațional accesibil al unităților de învățământ, resurse umane calificate și metode de predare și
evaluare adaptate, folosite împreună cu materiale și tehnologii asistive corespunzătoare. Pentru a putea
oferi elevilor cu dizabilități educație formală de calitate în sistemul de masă, este necesară adaptarea
rezonabilă a mediului școlar la nevoile fiecărui elev în parte. Totuși, fără asigurarea unor resurse
corespunzătoare, umane și materiale, precum și a adaptării rezonabile a condițiilor de învățare, simpla
participare a copiilor cu dizabilități la educația formală de masă nu va asigura adecvarea și efectivitatea
serviciilor educaționale de care aceștia beneficiază, rezultând în achiziții minime sau inexistente în urma
parcurgerii ciclurilor de învățământ. Pentru unii dintre elevii cu dizabilități, serviciile educaționale nu pot
fi oferite separat de accesul la terapii de calitate, potrivite fiecărei afecțiuni, rezultate optime fiind
posibilde obținut prin integrarea acestor terapii în actul educațional.
În România există un grup semnificativ de copii cu cerințe educaționale speciale, care ar trebui să poată
participa deplin la sistemul de educație. O estimare corespunzătoare anului școlar 2018-2019 indică
faptul că există 66.274 de copii cu CES cu certificat de orientare școlară încadrați în învățământul
preuniversitar (2,3% din copiii de vârstă școlară). Cercetarea calitativă indică existența unui număr mai
mare de elevi pentru care ar fi nevoie de adaptări, de asistență specială în școlile de masă, dar care nu
obțin certificatul de orientare școlară. De asemenea, inspectori școlari, membri CJRAE, profesori și
directori de instituții educaționale constată că elevii cu deficiențe mentale/psihice reprezintă o categorie
aflată în creștere, într-un ritm accelerat, ceea ce evidențiază și mai mult problemele de adaptare a
sistemului.

31
În România, doar o parte dintre elevii cu dizabilități și/sau CES sunt integrați în învățământul de masă,
restul fiind școlarizați în școli speciale. Sistemul românesc moștenește tradiția oferirii educației pentru
elevi cu nevoi speciale în unități de învățământ speciale, separate de unitățile de masă (de la nivel
preșcolar la cel profesional și tehnic), unele dintre ele specializate pentru anumite deficiențe. Cadrul
legislativ specific educației incluzive este amplu, însă lipsește o abordare coerentă, unitară.
Accesibilitatea unităților de învățământ trebuie îmbunătățită. Accesul la mediul fizic al școlilor este
esențial pentru asigurarea incluziunii școlare a elevilor cu dizabilități, însă problemele de accesibilitate
fizică a școlilor sunt semnificative. Doar 21% dintre școlile gimnaziale au o rampă de acces
corespunzătoare, 13% au intrarea accesibilă, iar calea de acces către 15% dintre școlile gimnaziale nu este
accesibilă. Există școli în care nicio clasă nu se află pe o cale accesibilă pentru persoanele cu dizabilități
locomotorii (9%), dar mai ales pentru persoanele cu deficiențe vizuale (45%). Pentru accesibilizarea
spațiilor educaționale pentru elevii cu dizabilități senzoriale este nevoie de tehnologii asistive
corespunzătoare, de materiale didactice adaptate, care însă lipsesc într-o măsură foarte mare.
Formarea inițială și continuă a profesorilor trebuie îmbunătățită. În școlile de masă, numărul cadrelor
didactice formate pentru lucrul cu copii cu dizabilități și/sau CES este extrem de redus. Formarea inițială
a cadrelor didactice din învățământul de masă acoperă doar în mod superficial tematici ale pedagogiilor
speciale, care pot fi cu greu valorificate în practici profesioniste pe parcursul carierei didactice.
Participarea cadrelor didactice din învățământul de masă la cursuri de formare continuă pentru lucrul cu
elevi cu CES și/sau dizabilități este redusă. O parte din motivul acestei participări scăzute se datorează
faptului că nu există obligativitatea absolvirii de cursuri în domeniul educației incluzive pentru elevi cu
dizabilități și/sau CES, pentru cadrele didactice din învățământul de masă. Nu există resurse educaționale
sistematice specifice lucrului cu elevi cu dizabilități și/sau CES.
Ar trebui depuse eforturi pentru a spori personalul de sprijin pentru copiii cu CES. Normele profesorilor
de sprijin sunt prea mari pentru a putea asigura o educație de calitate pentru elevii cu CES, în condițiile
păstrării constante a rolului și numărului celorlalți profesioniști implicați în educația incluzivă. Asigurarea
facilitatorilor școlari necesari prezenței la orele de curs a elevilor cu deficiențe severe este problematică,
deoarece activitatea acestor facilitatori nu este finanțată de sistemul educațional. Resursele umane
specializate în lucrul cu copii cu dizabilități sunt concentrate în sistemul de învățământ special și doar elevii
înscriși în acesta beneficiază de serviciile lor (ex. terapii).
Participarea redusă la educația timpurie a copiilor cu dizabilități este cauzată și de barierele întâmpinate
de părinți în încercarea de a-și înmatricula copiii la grădinițe de stat. O atenție deosebită ar trebui
acordată educației formale a copiilor cu dizabilități la vârste mici, realizarea unei diagnoze timpurii și
natura intervenției în această perioadă a vieții putând contura semnificativ evoluția ulterioară a acestor
copii. Dacă în cazul educației primare și gimnaziale, școlile de masă au obligativitatea înmatriculării elevilor
din circumscripție, în cazul educației preșcolare această obligație legală nu există, ceea ce oferă
managerilor instituțiilor opțiunea de a respinge copiii cu CES.
Statul ar trebui să monitorizeze în mod adecvat situația copiilor cu CES și să reducă barierele culturale
care afectează includerea deplină a copiilor cu CES în sistemul educațional. Datele administrative
produse de sistemul educațional legat de elevii cu cerințe educaționale speciale sunt de slabă calitate. Nu
este reglementată monitorizarea parcursului școlar al elevilor cu CES, care să sesizeze și să corecteze
posibile probleme legate de incluziunea acestora. Cercetarea calitativă indică în multe situații persistența
unei percepții negative asupra persoanelor cu dizabilități în general, și asupra copiilor cu CES în particular.

32
6.2. Accesul limitat la educație terțiară
Elevii și tinerii cu dizabilități au nevoie cu prioritate de educație formală pentru a le dezvolta abilități
profesionale și/sau să le faciliteze tranziția către educația terțiară. Accesul la sistemul de educație
formală le va facilita integrarea pe piața muncii și o viață independentă. Universitățile trebuie să fie
pregătite pentru a include studenți cu dizabilități și să se asigure că aceștia beneficiază de aceleași
oportunități ca și colegii lor tipici. Instituțiile de educație terțiară trebuie să asigure accesul la mediul fizic,
informațional și comunicațional, cu adaptarea rezonabilă a metodelor de predare și evaluare. În absența
unui acces corespunzător și a adaptărilor necesare, obiectivul general al educației formale poate rămâne
neatins, nereușind să contribuie la asigurarea unei vieți de adult independente și împlinite. În același timp,
absolvenții de studii superioare din rândul persoanelor cu dizabilități pot deveni modele de urmat pentru
celelalte persoane cu dizabilități. Tot ei vor avea calificarea necesară pentru a putea fi angajați în sistemul
formal de educație, răspunzând astfel uneia dintre cerințele Convenției.
Accesul persoanelor cu dizabilități la educația terțiară în România este foarte limitat. O cercetare
realizată la nivel european9 estimează că la nivelul anului 2017, doar 7% dintre studenții din România
declară că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări de natură funcțională. Valoarea este cea mai
scăzută dintre cele înregistrate în celelalte țări europene (și mult mai mică decât cea din țări ca Olanda
(36%), Finlanda (28%) sau Suedia (27%)). Prezența studenților cu dizabilități în învățământul superior este
în realitate chiar mai scăzută. Dintre cei care se identifică ca persoane cu dizabilități, 43% declară că
dizabilitatea pe care o au nu îi limitează deloc în activitățile de învățare. De asemenea, peste jumătate
dintre studenții cu limitări în desfășurarea studiilor (56%) spun că nu au nevoie sau nu își doresc niciun
sprijin din partea autorităților pentru a-și putea realiza studiile universitare.
Există mai multe elemente care ar putea explica accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la
învățământul terțiar. În primul rând, problemele de acces la învățământul terțiar țin de calitatea slabă,
de insuficienta pregătire din timpul educației preuniversitare. În al doilea rând, în evaluarea ARACIS
problematica studenților cu dizabilități este marginală, iar standardele legate de accesibilitate sunt
dezirabile, nu obligatorii. În al treilea rând, reglementarea actuală privind finanțarea pentru învățământul
terțiar nu are nici un criteriu privind numărul/ponderea studenților cu dizabilități în stabilirea finanțării de
bază, iar sprijinirea studenților cu dizabilități în educația terțiară este tratată ca un aspect recomandat,
dar nu obligatoriu. În al patrulea rând, în prezent nu există un sistem național de monitorizare a condițiilor
pe care universitățile le oferă unui student cu dizabilități.

7. Sănătate
Persoanele cu dizabilități, ca toate celelalte persoane, au dreptul la bunăstare, la o viață activă și la
oportunitatea de a participa la viața socială. Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă dreptul să
beneficieze de servicii de sănătate de cea mai bună calitate, accesibile din punct de vedere fizic,
informațional, geografic și financiar. Persoanele cu dizabilități au aceleași nevoi ca populația generală
atunci când este vorba de servicii generale și esențiale precum imunizarea, asistența medicală primară și
specializată, screening-ul bolilor transmisibile sau netransmisibile, asistența stomatologică, sănătate
sexuală și reproductivă. În același timp însă, calitatea vieții lor depinde de accesul corespunzător la servicii
specializate în depistarea timpurie a dizabilității (ex. screening-ul pre și post-natal), la dispozitive medicale
și la servicii de abilitare/reabilitare. Accesul persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate poate

9
Sursa: Eurostudent. Din totalul țărilor membre UE, nu au fost cuprinse în cercetare Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia,
Luxemburg și Spania.
33
depinde și de manifestarea unor atitudini și practici nediscriminatorii de către personalul implicat în
îngrijirea medicală.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la servicii curative și de sănătate publică
2. Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la tratament, cu demnitate și respect.
7.1. Accesul limitat la servicii curative și de sănătate publică
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces, fără restricție, la toate serviciile curative și de prevenire
de care au nevoie. Persoanele cu dizabilități ar trebui să poată accesa, printre altele, asistența medicală
primară (medicina de familie), asistența medicală de urgență și de specialitate (furnizată în spitale și
ambulatorii), servicii de asigurare a sănătății publice (ex. imunizări, prevenirea și tratamentul bolilor
transmisibile, promovarea sănătății etc.). Aceste servicii ar trebui să fie centrate pe pacient și să fie
organizate într-un continuum al îngrijirii - o bună practică recomandată internațional, care implică
organizarea unui sistem de servicii integrate și multidisciplinare (medicale și sociale) care răspund nevoilor
pacienților de la diagnosticul dizabilității până la sfârșitul vieții. Într-un astfel de sistem, sunt esențiale o
serie de servicii specifice, inclusiv cele de prevenire, de depistare timpurie a dizabilității și de reabilitare a
funcțiilor fizice, cognitive și comportamentale. Reabilitarea este definită ca „un proces activ, prin
intermediul căruia cei care au dizabilități ca urmare a leziunilor sau a bolilor își revin complet sau, dacă nu
este posibil să-și revină complet, ajung la potențialul fizic, mintal sau social optim și sunt integrați în mediul
care le este cel mai potrivit”.10
Programele naționale de prevenire au un rol esențial în depistarea timpurie a dizabilității sau
diminuarea impactului factorilor care duc la dizabilitate. Principalii factori de risc care produc dizabilitate
permanentă în rândul adulților din România sunt hipertensiunea arterială, alimentația nesănătoasă,
fumatul, consumul de alcool și indicele de masă corporală crescut.11 Pentru reducerea prevalenței
dizabilităților cauzate de acești factori sunt necesare programe naționale de prevenire. O strategie de
reducere a prevalenței dizabilității este detecția timpurie, realizată în mod tipic prin monitorizarea sarcinii
sau prin programe de screening neonatal. Screening-ul presupune testarea sau evaluarea nou-născutului
și începerea rapidă a tratamentului, în caz de detecție a unei afecțiuni posibil generatoare de dizabilitate.
Gradul de funcționalitate a indivizilor este considerat un indicator la fel de important pentru măsurarea
sănătății populației precum mortalitatea și morbiditatea. Restabilirea funcționalității indivizilor prin
reabilitare este necesară pentru a asigura participarea persoanelor cu dizabilități la viața socială. Fără
reabilitarea necesară, multe persoane cu dizabilități nu pot să lucreze, să meargă la școală, să participe la
viața socială sau chiar să acceseze servicii medicale.
Persoanele cu limitări consideră că au nevoi medicale nesatisfăcute într-o măsură mult mai mare, cel
mai des din motive financiare. Doar 2% dintre persoanele fără limitări care au avut nevoi medicale în
ultimele 12 luni (pentru alte tipuri de servicii decât cele stomatologice) au considerat că nevoile lor au fost
nesatisfăcute. Procentul creștea la 18% pentru cele cu unele limitări și la 42% pentru cele cu limitări
severe. Pentru persoanele cu limitări severe procentul este de departe cel mai ridicat la nivelul Uniunii
Europene, iar pentru persoanele cu unele limitări indicatorul are valori mai bune doar față de Estonia,
Grecia și Letonia. Dintre cei care au considerat că nevoile lor medicale au fost nesatisfăcute, 51% au
invocat constrângerile financiare ca motiv principal. Indicatorul privind nevoile satisfăcute de servicii

10
Ministerul Sănătății.
11
INSP (2018).
34
stomatologice are aceeași distribuție negativă pentru persoanele cu limitări, explicată mai ales prin
costurile ridicate de accesare a acestor servicii. În România, starea percepută de sănătate în rândul
persoanelor cu limitări este mult mai scăzută față de celelalte persoane și față de valorile medii
înregistrate pentru aceleași grupuri la nivel european.
Serviciile de asistență medicală ar trebui să fie disponibile persoanelor cu dizabilități într-o măsură mai
mare. În primul rând, îngrijirea medicală de bază nu este 100% gratuită pentru persoanele cu dizabilități,
ceea ce face dificilă acoperirea costurilor pentru persoanele cu venituri mici. În al doilea rând, există
disparități mari în distribuția geografică a medicilor de familie și specialiști. În al treilea rând, nu există
informații suficiente despre capacitatea serviciilor medicale existente de a asigura accesibilitatea fizică și
informațională a pacienților cu dizabilități. În al patrulea rând, există procente semnificative de nou-
născuți care nu beneficiază de screening pentru depistarea dizabilităților la naștere. În al cincilea rând,
măsurile existente de prevenire a dizabilității - timpurie și pe tot parcursul vieții - sunt insuficiente.
Serviciile medicale ar trebui să fie orientate spre nevoile pacienților. Reabilitarea fizică, cognitivă și
comportamentală a pacienților pare să aibă o prioritate scăzută pentru sistemul de servicii de sănătate.
Organizarea administrativă curentă a serviciilor medicale îngreunează implementarea principiilor
“continuum al îngrijirii” și „îngrijire centrată pe pacient”. Reglementările privind decontarea serviciilor din
fondul de asigurări de sănătate limitează accesul persoanelor cu dizabilități la servicii de reabilitare.

7.2. Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă

Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă libertatea și oportunitatea de a se bucura de sănătate sexuală
și reproductivă. Persoanelor cu dizabilități trebuie să le fie furnizate informații adecvate despre sănătatea
sexuală și reproductivă (SSR) și de acces la o gamă largă de servicii SSR care previn situații cu consecințe
negative pe termen lung asupra stării generale de sănătate, a vieții de familie și a incluziunii sociale a
persoanelor cu dizabilități. Deși serviciile de sănătate sexuală și reproductivă fac parte din pachetul de
servicii generale de sănătate abordat anterior, analiza lor separată este justificată de doi factori. În primul
rând, CDPD face referire separată la sănătatea sexuală și reproductivă. În al doilea rând, în timpul
consultărilor pentru pregătirea acestui raport, mai mulți participanți au semnalat importanța tratării
separate a subiectului sănătății sexuale și reproductive a persoanelor cu dizabilități, fiind în opinia lor un
domeniu care nu primește suficientă atenție din partea sistemului de sănătate.
Persoanelor cu dizabilități nu li se pun la dispoziție resursele potrivite (informare, educație, servicii)
pentru a-și exercita dreptul la sănătate sexuală și reproductivă. Dintre femeile de vârstă reproductivă
(15-49 de ani) cu limitări, 29% au raportat că decizia de a folosi contracepția le aparține în primul rând lor,
iar 36% că este o decizie comună, pe care au luat-o cu partenerul. Prin comparație, 38% dintre femeile
fără limitări declară că iau singure deciziile privind contracepția. Proporția femeilor care iau singure
deciziile legate de contracepție este mai mare în mediul urban și cu cât au un nivel de educație mai înalt.
Utilizarea metodelor contraceptive de către femeile active sexual în ultimii doi ani a fost raportată în
proporție similară atât de respondentele cu limitări (15%), cât și de cele fără limitări (17%). 17% dintre
femeile cu limitări și 13% dintre cele fără limitări au raportat că nu au libertatea de a refuza contactul
sexual în relația cu partenerul.
Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces la informații și educație, la aceeași gamă de servicii SSR,
iar profesioniștii ar trebui să primească instruire pentru a satisface nevoile specifice ale persoanelor cu
dizabilități. Există mai multe probleme în acest sens. În primul rând, România nu are documente de politici
care să faciliteze creșterea accesului persoanelor cu dizabilități la informare-educare și la servicii privind
SSR sau pentru sensibilizarea și instruirea specialiștilor SSR cu privire la nevoile acestor persoane. În al
doilea rând, copiii și tinerii cu dizabilități au acces limitat în școli la informații și educație despre SSR. În al

35
treilea rând, nici intervențiile din afara școlii nu țintesc copiii sau adulții cu dizabilități. În al patrulea rând,
persoanele cu dizabilități nu au acces la mijloace gratuite de contracepție. În al cincilea rând, persoanele
cu dizabilități au acces redus la screening pentru depistarea cancerului de sân și a cancerului de col uterin,
precum și la vaccinarea antiHPV. În al șaselea rând, personalul medical și psihosocial din serviciile dedicate
persoanelor cu dizabilități este insuficient pregătit pentru a oferi consiliere privind SSR. În ultimul rând,
accesul limitat la servicii de SSR este cauzat nu doar de probleme structurale privind acordarea serviciilor,
ci și de un context cultural dominat de prejudecăți.

7.3. Accesul limitat la tratament cu demnitate și respect

Persoanele cu dizabilități trebuie să poate utiliza servicii medicale la același standard ca restul populației,
fără să se confrunte cu discriminare și prejudecăți din partea furnizorilor de servicii.
Sănătatea și bunăstarea persoanelor cu dizabilități depinde de posibilitatea accesului neîngrădit la
servicii medicale, însă atitudinile negative față de persoanele cu dizabilități manifestate de personalul
din servicii medicale reprezintă una dintre principalele bariere de acces la aceste servicii. Dintre
persoanele cu limitări severe care au accesat serviciile medicale în ultimul an, 29% au raportat că s-au
simțit cel puțin o dată discriminate sau hărțuite din cauza dizabilității. O proporție semnificativă a
persoanelor cu unele limitări suferă o discriminare similară. În cercetarea calitativă, respondenții au
semnalat că, în lipsa unei instruiri adecvate, personalul medical are tendința de a subestima abilitățile
fizice sau cognitive ale pacientului cu dizabilități, de a minimiza capacitatea lui de a se (auto)îngriji sau de
a adopta comportamente protective pentru sănătate, sau de a ignora importanța expertizei pe care
pacientul cu dizabilități o are în legătură cu propria afecțiune.
În prezent, există cel puțin patru probleme care ar putea explica această situație. Formarea de bază a
personalului medical nu include cursuri sau module de curs dedicate drepturilor și nevoilor persoanelor
cu dizabilități. Oferta de programe acreditate de educație medicală continuă (EMC) care abordează teme
legate de drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități este foarte redusă. Personalul din sectorul de
sănătate nu are resurse suficiente privind oportunități de informare și conștientizare cu privire la
drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități. Nu există mecanisme de monitorizare a respectării
drepturilor și nevoilor persoanelor cu dizabilități în toate serviciile medicale.

8. Participare socială
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa activ ca membri deplini ai societății, cu drepturi
egale. Sunt prevăzute patru dimensiuni principale ale participării: Viața culturală trebuie să încorporeze
experiențele persoanelor cu dizabilități, iar aceste persoane să aibă acces și să fie încurajate să participe
la evenimentele și produsele culturale, atât din postura de consumatori cât și de producători. Persoanele
cu dizabilități trebuie să poată participa la activități sportive în afara școlilor sau în școli, să se implice ca
atleți profesioniști sau amatori sau ca spectatori, și să aibă acces la facilități și servicii de recreere și
turistice în aceeași măsură ca restul populației. De asemenea, persoanele cu dizabilități trebuie să fie
încurajate să voteze și să candideze pentru funcții reprezentative și să nu se confrunte cu obstacole în
aceste privințe. În al patrulea rând, persoanele cu dizabilități trebuie să aibă aceleași oportunități ca
populația generală de participare la viața publică, atât la nivel individual, cât și prin intermediul unor
organizații sau a altor forme asociative.
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități culturale
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități sportive și de recreere și turism
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la procesul electoral

36
4. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități la viața publică.
8.1. Accesul limitat la activități culturale
Cultura, în sens de manifestări și forme de reprezentare a unor conținuturi creative, educaționale și
artistice, poate acționa ca un factor de combatere a discriminării și de conștientizare a drepturilor,
problemelor și nevoilor persoanelor cu dizabilități. Produsele creative, educaționale și artistice pot
influența cultura în sens larg, ca norme sociale, mod de viață și sistem de reprezentări simbolice.
Spectacolele de teatru, filmele, operele de artă, creațiile literare pot face mai vizibile persoanele cu
dizabilități, problemele lor și nevoile legate de dizabilitate, și pot sensibiliza publicul cu privire la barierele
întâlnite zilnic de persoanele cu dizabilități. În prezent, factorii culturali acționează mai degrabă ca
obstacole pentru realizarea adecvată a drepturilor persoanelor cu dizabilității, de exemplu blochează
implementarea legislației anti-discriminare. Evenimentele și produsele culturale pot fi relevante în mai
multe moduri: pot fi create sau consumate de persoane cu dizabilități sau pot include subiecte inspirate
din viața persoanelor cu dizabilități. Credem că este extrem de important să abordăm problemele legate
de participarea persoanelor cu dizabilități la viața culturală în toate aceste dimensiuni.
Persoanele cu dizabilități participă la activități culturale într-un număr mai mic și cu o frecvență mai
scăzută decât cele fără dizabilități, în contextul unui consum cultural redus în rândul populației generale
din România. În medie, populația care consumă evenimente culturale săptămânal sau lunar este de
câteva puncte procentuale, dar există diferențe în defavoarea populației cu limitări. Aceste diferențe devin
mult mai ușor de observat dacă analiza este făcută pe un interval de timp mai lung. Nu mai puțin de 89%
dintre persoanele cu limitări severe declară că n-au participat la activități culturale niciodată în cursul
ultimului an, față de 77% din persoanele cu unele limitări și 63% dintre persoanele fără limitări.
Există informații limitate privind participarea persoanelor cu dizabilități la tipuri specifice de
evenimente culturale sau consumul specific al anumitor tipuri de produse culturale. Informațiile
fragmentare confirmă ratele scăzute de participare și decalajul dintre persoanele cu și cele fără dizabilități.
În ultimele 12 luni, 76 % dintre persoanele cu limitări nu au vizitat un monument istoric sau sit arheologic
(ex. palat, castel, biserică, mănăstire, grădini, clădiri vechi etc.), față de 56% dintre persoanele fără limitări.
O explicație este capacitatea redusă de acces în instituțiile culturale, care va fi analizată mai jos.
Nu există suficiente date pentru a putea avea o perspectivă comprehensivă despre implicarea creativă
a persoanelor cu dizabilități în activități culturale dar cercetarea calitativă și alte evidențe disparate
indică faptul că aceasta este probabil redusă. Conform cercetării calitative, aceiași factori structurali care
limitează consumul persoanelor cu dizabilități (discutați mai jos), acționează ca obstacole și pentru
realizarea lor profesională din postura de creatori de cultură. Persoanele cu dizabilități intervievate
consideră că prezența în spațiul public a unor persoane cu dizabilități creatoare de cultură și artă este
prezentată de mass-media mai degrabă ca o excepție decât ceea ce ar trebui să constituie o normă.
CDPD accentuează că „persoanele cu dizabilități au dreptul, în condiții de egalitate cu ceilalți, la
recunoașterea și susținerea identității lor culturale și lingvistice specifice, inclusiv a limbajelor mimico-
gestuale și culturii persoanelor cu deficiențe de auz”. În România, un prim pas a fost făcut prin adoptarea
Ordonanței de urgență nr. 51/2016, care recunoaște oficial ca mijloace de comunicare limbajul mimico-
gestual și limbajul specific al persoanei cu surdocecitate. Totuși, mai sunt mulți pași de făcut în vederea
respectării identității lingvistice a persoanelor cu dizabilități, de la organizarea examenelor școlare în
limbaj mimico-gestual, până la spectacole de teatru în limbaj mimico-gestual. Învățarea acestor limbaje
ar trebui organizată ca parte din sistemul de învățământ.
Există o prioritate foarte limitată acordată culturii pentru persoanele cu dizabilități în cadrul politicilor
publice. Sectorul cultural este sub-dezvoltat în România, și nu există mecanisme de finanțare specifice a

37
unor produse culturale relevante pentru tematica dizabilității. Strategia pentru Cultură și Patrimoniu
Național 2016-2022 promovează problematica accesului la cultură al persoanelor cu dizabilități dar nu are
un mecanism de monitorizare funcțional. Problematica accesului la cultură al persoanelor cu dizabilități
este aproape inexistentă pe agenda autorităților locale din zonele în care s-a desfășurat cercetarea de
teren. Pentru persoanele cu dizabilități, oferta de servicii culturale în proximitate este implicit mai scăzută.
Instituțiile și scenele culturale sunt greu accesibile, oferta de evenimente și produse culturale legate de
dizabilități este extrem de limitată, iar sprijinul pentru persoanele cu dizabilități ca producători de
cultură este foarte redus. În primul rând, spațiile de spectacol, muzeele și bibliotecile au probleme majore
cu privire la accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. În al doilea rând, experiențele persoanelor cu
dizabilități sunt prea puțin reflectate de produsele culturale disponibile pe piața culturală. În al treilea
rând, sectorul cultural independent este perceput ca fiind mai activ în promovarea unei oferte culturale
incluzive cu dizabilitatea, dar nu este susținut prin resurse financiare și logistice. În al patrulea rând,
persoanele cu dizabilități care sunt interesate să devină creatori culturali sau să ocupe alte roluri în
industriile culturale nu sunt sprijinite în acest sens prin programe la nivel național sau local. În al ultimul
rând, în ceea ce privește pregătirea formală în domeniul cultural, principalele probleme sunt atragerea
elevilor cu dizabilități în școlile vocaționale cu profil de științe umane și artistice și asigurarea accesibilității
unităților de învățământ de profil

8.2. Accesul limitat la activități sportive și de recreere și turism

Dreptul de participare a persoanelor cu dizabilități la activități de sport, turism și petrecere a timpului liber
are beneficii complexe în trei arii distincte: crește șansele la o viață sănătoasă, fizică și psihică; ajută la
dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine; și stimulează integrarea în
societate. Chiar de la cele mai mici vârste, copiii cu dizabilități ar trebui să se poată juca împreună cu copiii
fără dizabilități în locuri de joacă comune și să practice sporturi adaptate la tipul de dizabilitate, pentru a
se dezvolta armonios și a-și îmbunătăți starea de sănătate. Pentru adulți, practicarea sportului și a
turismului ar trebui să devină o parte a stilului de viață. Activitățile sportive au și o dimensiune
recuperatorie în cazul anumitor dizabilități.
Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive, turistice și de recreere într-o măsură mult mai
mică decât cele fără dizabilități. Aproape trei sferturi din persoanele cu limitări nu au petrecut un sfârșit
de săptămână în afara localității pe parcursul anului anterior, față de aproape jumătate din persoanele
fără limitări. Pe toate dimensiunile analizate, cele mai mici rate de participare le au persoanele cu limitări
severe: 93% dintre aceste persoane, și 97% atunci când locuiesc în mediul rural, nu au făcut timp de un
an nicio activitate sportivă; 82% nu au petrecut niciodată sfârșitul de săptămână în afara localității,
respectiv 89% din persoanele cu limitări severe din mediul rural. Dacă aproape 19% dintre persoanele fără
limitări în exercitarea activității au făcut sport o dată pe săptămână, procentul scade la 10% pentru
persoanele cu unele limitări, și la 3% pentru persoanele cu limitări severe. Persoanele cu limitări din
România, și în special cele cu limitări severe, își permit o vacanță în mai mică măsură decât persoanele
fără limitări, și au un nivel mai scăzut de satisfacție cu timpul liber disponibil. Majoritatea persoanelor cu
dizabilități, atât cele cu unele limitări (74,1%), cât și cele cu limitări severe (89,0%) declarau că nu au fost
în vacanță pentru cel puțin o săptămână pe parcursul anului anterior, față de 64,1% în cazul persoanelor
fără limitări în exercitarea activității.
Există mai multe explicații pentru accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități sportive,
turistice și de agrement. În primul rând, planificarea politicilor în domeniile sportului și turismului nu
include nevoile persoanelor cu dizabilități. În al doilea rând, legislația sportului și regulamentele de
organizare a federațiilor de profil nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării

38
persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă în sistemul școlar sau în cluburi sportive de
amatori. În al treilea rând, locurile de joacă din spațiul public nu conțin în general echipamente
accesibilizate, iar planurile pentru dezvoltarea acestora nu includ achiziția de astfel de echipamente. În al
patrulea rând, costurile participării la activități sportive sunt adesea prohibitive, implicând și costuri de
transport, pe lângă cele cu echipamente, și nu există mecanisme de finanțare publică a acestora. În al
cincilea rând, în școli și în cluburile sportive nu există personal specializat în lucrul cu persoanele cu
dizabilități printre profesori, instructori, antrenori sau personal de sprijin. În al șaselea rând, serviciile
turistice pentru persoane cu dizabilități sunt subdezvoltate.

8.3. Accesul limitat la procesul electoral

Barierele participării persoanelor cu dizabilități la procesul electoral sunt discutate din perspectiva celor
două roluri fundamentale: participarea la vot și candidatura la alegeri. Democrațiile moderne se bazează
pe alegeri libere și corecte, și pe recunoașterea dreptului de vot al tuturor cetățenilor. Votul constituie,
pentru marea masă a persoanelor cu dizabilități care nu este direct implicată în elaborarea și
implementarea politicilor, cel mai direct mecanism de influență al lor. Dreptul de a fi ales este un drept
fundamental al tuturor cetățenilor. Implicarea persoanelor cu dizabilități ca factori de decizie
îmbunătățește șansele politicilor de a fi adecvate la nevoile persoanelor cu dizabilități. Participarea
persoanelor cu dizabilități la viața politică poate contribui la eliminarea stereotipurilor, schimbarea
mentalităților și combaterea discriminării. În societățile deschise și incluzive, este esențială asigurarea
accesului persoanelor cu dizabilități la procesul electoral în ambele roluri, cel de a alege și cel de a fi ales.
Dreptul la vot este garantat din punct de vedere legislativ, dar o proporție considerabilă dintre
persoanele cu dizabilități nu îl exercită. Măsura de ocrotire prin punere sub interdicție judecătorească a
persoanelor cu dizabilități intelectuale din Constituție a fost declarată ca neconstituțională în iulie 2020
de către Curtea Constituțională a României, prin urmare această interdicție nu mai reprezintă un obstacol
legal pentru dreptul la vot. Estimările în prezent sunt că numărul persoanelor cu dizabilități care
candidează este redus, și mai redus fiind numărul celor care sunt alese în funcții publice. Nu există date
privind implicarea persoanelor cu dizabilități în funcții reprezentative, și această situație este, în sine, un
indiciu al importanței scăzute a problemei în percepția publică și pe agenda decizională (există statistici
privind alte grupuri sub-reprezentate la nivel decizional).
Persoanele cu limitări, și mai accentuat cele cu limitări severe, raportează în procente mult mai ridicate
decât cele fără limitări faptul că experimentează bariere în exercitarea dreptului la vot. Dintre
persoanele cu limitări severe, 38% raportează bariere în exercitarea votului la alegerile prezidențiale din
2019 (ultimele organizate înainte de etapa culegerii datelor în vederea redactării Diagnozei), față de 7%
în cazul persoanelor cu unele limitări și 7% fără limitări (fie că au votat, fie că nu). Dintre bariere, cel mai
frecvent întâmpinate sunt: incapacitatea de deplasare la secția de votare (menționată de 13% dintre
respondenții cu limitări severe față de 5% dintre cei cu unele limitări și de 2% dintre persoanele fără
limitări); inaccesibilitatea fizică a secțiilor de votare (menționată de 6% dintre respondenții cu limitări
severe față de 1% dintre cei cu unele limitări și 1% dintre cei fără limitări). Problema procedurilor complexe
de solicitare a urnelor mobile este menționată de 5% dintre persoanele cu limitări severe și 3% dintre cele
cu unele limitări.
Există mai multe motive principale pentru care persoanele cu dizabilități nu votează așa cum ar trebui.
Conform datelor Autorității Electorale Permanente, aproximativ o zecime dintre secțiile de votare nu sunt
accesibilizate pentru accesul fizic al persoanelor cu mobilitate redusă, dar procentul poate fi mai mare
dacă ar fi folosiți mai mulți indicatori. Lipsesc hărțile online și offline cu secțiile de votare accesibile pentru
fiecare dintre tipurile de dizabilitate. Votul prin corespondență este disponibil doar pentru românii cu

39
rezidența în străinătate, iar votul electronic este o soluție cu probleme de securitate și dificil de
implementat în România. Adeseori, persoanele cu dizabilități simt că rolul lor de cetățeni este ignorat, iar
problematica dizabilității nu apare în discursul electoral.
Persoanele cu dizabilități sunt rareori printre candidați la alegeri. Implicarea persoanelor cu dizabilități
în procesele decizionale facilitează autodeterminarea și creează premisele pentru creșterea vizibilității
acestui grup, pentru promovarea incluziunii și pentru accesibilizarea fizică și informațională a spațiului
public. În România, respectarea dreptului de a fi ales nu este afectată de obstacole legislative, dar se
lovește de bariere de percepție. Vizibilitatea scăzută a persoanelor cu dizabilități în viața publică nu
creează baza electorală și de suport public de natură să ducă la cooptarea acestor persoane în viața
politică și promovarea lor în funcții reprezentative. În plus, nu există mecanisme specifice de susținere a
candidaturii persoanelor cu dizabilități.

8.4. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități la viața publică

Participarea la viața publică se poate realiza în forme variate, iar integrarea persoanelor cu dizabilități
ar trebui să creeze oportunități noi pentru întreaga societate. Participarea la viața publică se poate
realiza la nivel individual (de exemplu, prin voluntariat sau forme de activism individuale) sau de grup (prin
organizații ale societății civile mai largi sau prin organizații care reprezintă persoanele cu dizabilități).
Scopurile participării pot fi variate, de la participare la procesele politice și decizionale până la forme de
administrare a intereselor comunității, sau participare la organizarea și derularea unor activități educative,
culturale, și de petrecere a timpului liber. Participarea persoanelor cu dizabilități se poate realiza pe teme
civice de interes general, care țin de bunul mers al societății, sau chiar cu privire la preocupările și
problemele persoanelor cu dizabilități și politicile adresate acestora. Cea din urmă situație este numită
generic auto-reprezentare, și a fost stimulată de mișcările de emancipare a persoanelor cu dizabilități,
precum cea care a dus, în Statele Unite ale Americii, la adoptarea legii cu privire la drepturile civile inițiată
de persoane cu dizabilități.
Participarea la viața publică a persoanelor cu dizabilități poate fi analizată prin intermediul cercului
relațiilor din proximitate, iar datele arată că persoanele cu limitări sunt, în medie, mai puțin satisfăcute
cu relațiile personale și se simt mai singure. Persoanele cu limitări severe din România au un nivel mediu
de satisfacție cu relațiile personale ușor peste mediană, respectiv 6 pe o scală de la 1 la 10, unde 10 este
nivelul maxim de satisfacție. Prin comparație, nivelul mediu de satisfacție cu relațiile personale al
persoanelor cu unele limitări este 7, iar al persoanelor fără limitări este 8. România are al doilea cel mai
scăzut nivel de satisfacție cu relațiile personale al persoanelor cu limitări severe, după Bulgaria. Procentul
persoanelor cu limitări severe care se simt singure în cea mai mare parte a timpului este de 27%, de 2,1
ori mai ridicat decât al persoanelor cu unele limitări (13%) și 3,9 ori mai ridicat decât al persoanelor fără
limitări. România este printre țările cu cea mare proporție de persoane cu limitări severe care se simt
singure (România este printre cele 7 țări din UE-27 cu valori peste 25%),
În România, participarea este scăzută pe toate tipurile de forme asociative, iar persoanele cu limitări
participă mai puțin decât cele fără limitări ca membri sau voluntari ai unor organizații sau altor forme
de asociere. Analiza participării pe tipuri de organizații și forme de asociere indică un grad scăzut de
implicare al populației României în toate formele asociative pentru care au fost culese date în cadrul
anchetei BM cu persoane cu și fără dizabilități. Rata participării variază de la minimum 2% în grupuri de
inițiativă locală, la maximum 7% în asociații de proprietari/locatari iar datele arată că persoanele cu
limitări sunt dezavantajate, iar cele cu limitări severe încă și mai accentuat (vezi Anexă-Tabel 56). Doar
11% dintre persoanele cu limitări participă la forme asociative, față de 20% dintre persoanele fără limitări

40
Implicarea în viața publică este important să fie stimulată prin mecanisme care să facă posibilă auzirea
vocii persoanelor cu dizabilități și integrarea opiniilor lor în procesul de luare a deciziilor și între ciclurile
electorale. În ciuda acestui fapt, legile privind transparența decizională și a informațiilor de interes public
nu iau în considerare nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități. Într-un raport din 2014, România
figura în grupul statelor care nu au nici legislație pentru stabilirea unor mecanisme de consultare a
persoanelor cu dizabilități în dezvoltarea legilor și politicilor, nici practici sistematice stabilite în această
privință (alături de Grecia, Lituania și Olanda), iar lucrurile nu s-au schimbat de atunci12. În plus, legislația
existentă nu stipulează un mecanism transparent prin care să fie susținute organizațiile din sectorul non-
guvernamental care reprezintă persoanele cu dizabilități.

9. Implementarea CDPD și monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu

dizabilități
O garanție importantă a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități constă în asigurarea cadrului
de implementare și monitorizare a CDPD cu participarea și consultarea persoanelor cu dizabilități.
Conform CDPD, statul român trebuie să îndeplinească trei cerințe de bază: (i) să desemneze unul sau mai
multe Puncte de contact în cadrul guvernului care să se asigure de implementarea CDPD și să acorde
„atenția cuvenită stabilirii sau desemnării unui mecanism de coordonare în cadrul Guvernului pentru a
facilita măsurile aferente, în diferite sectoare și la diferite niveluri”; (ii) să „mențină, întărească,
desemneze sau stabilească în afara guvernului un cadru incluzând unul sau mai multe mecanisme
independente” pentru a „promova, proteja și monitoriza punerea în aplicare a Convenției”; și (iii) să se
asigure că persoanele cu dizabilități și organizații reprezentative ale acestora, „vor fi implicate și vor
participa pe deplin la procesul de monitorizare”.13
Problemele principale analizate pentru acest domeniu sunt:
• Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central pentru elaborarea și implementarea
politicilor care afectează realizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
• Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a implementării CDPD
• Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor reprezentative ale acestora la
procesul de monitorizare.
9.1. Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central
Pentru a putea asigura implementarea CDPD pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități,
statul român are obligația de a desemna unul sau mai multe Puncte de contact la nivelul Guvernului.
Potrivit Convenției, Punctele de contact necesare trebuie să îndeplinească mai multe funcții, printre care
să: (i) reprezinte puncte de acces privind problematica CDPD pentru guvern și societatea civilă; (ii) să
informeze reprezentanții guvernului și a ministerelor privind obligațiile date de CDPD; (iii) să asigure
implicarea societății civile; și (iv) să colecteze și raporteze informații privind situația persoanelor cu
dizabilități din perspectiva CDPD. În plus față de obligativitatea desemnării Punctelor de contact, CDPD
recomandă instituirea unui mecanism de coordonare la nivel guvernamental.
Există mai multe probleme cu privire la rolul actorilor la nivel central. În primul rând, în România există
Puncte de contact organizate la nivelul a cinci ministere, însă în ultimii ani rolul acestora pentru
implementarea CDPD a fost limitat. În al doilea rând, nici personalul din Punctele de contact și nici membrii
CIAIC nu au beneficiat de formare în CDPD. În al treilea rând, nu există un mecanism de feedback structurat

12
FRA (2014).
13
CDPD, Articolul 33.
41
privind implementarea CDPD din partea persoanelor cu dizabilități sau a reprezentanților acestora. În
final, ANDPDCA dispune de resurse limitate pentru a monitoriza implementarea CDPD.

9.2. Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a implementării CDPD

România trebuie să aibă un cadru format din unul sau mai multe mecanisme independente pentru a
promova, proteja și monitoriza implementarea CDPD. Articolul 33 diferențiază între instituțiile care sunt
responsabile cu punerea în aplicarea a CDPD (abordate anterior) și cele care sunt responsabile de
monitorizarea implementării acesteia: mecanismele independente și societatea civilă. Mecanismele
independente reprezintă instituții de drepturile omului care asigură colectarea și analiza informațiilor prin
care urmăresc și sprijină progresul Guvernului în implementarea obligațiilor asumate prin CDPD. Un
element cheie pentru funcționarea acestor mecanisme este dat chiar de independența acestora. Pentru
aceasta, cadrul trebuie să asigure: reguli de finanțare predictibile și transparente, autonomia
mecanismelor independente, și o structură de putere care să nu permită reprezentanților guvernului cu
drept de vot să influențeze alegerea sau deciziile conducerii mecanismului.14 CDPD recomandă de
asemenea ca mecanismele independente să respecte Principiile privind statutul instituțiilor naționale
pentru promovarea și protecția drepturilor omului.
În România există trei autorități de stat autonome care pot juca rol de mecanisme independente:
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și Consiliul de Monitorizare
pentru implementarea CDPD:
CNCD are un rol important în ceea ce privește protecția și monitorizarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități, însă rolul acestuia privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități ar putea fi întărit.
Din 2018, rolul Avocatului Poporului în domeniul protecției și monitorizării drepturilor persoanelor cu
dizabilități, și în special a celor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, a crescut.
Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD are un mandat limitat la situația persoanelor cu
dizabilități instituționalizate, ce se suprapune parțial peste cel al Mecanismul National de Prevenire a
Torturii din subordinea Avocatului Poporului. În plus, rezultatele monitorizării facilităților rezidențiale de
către Consiliul de Monitorizare intră în conflict cu prevederile CDPD. De asemenea, colaborarea dintre
Consiliul de Monitorizare cu Mecanismul de coordonare și cu Punctele de contact este slabă, iar
persoanele cu dizabilități și organizațiile pe care le reprezintă nu au fost implicate în mod sistematic în
vizitele de monitorizare.
Nici una dintre instituțiile independente nu pare să fi avut un rol sistematic de a promova drepturile
persoanelor cu dizabilități. Primul rol al mecanismelor independente este acela de a promova CDPD,
inclusiv prin participarea la elaborarea Comentariilor Generale ale Comitetului CDPD, traducerea,
publicarea și diseminarea acestora. Astfel de activități de promovare sunt esențiale pentru a asigura faptul
că valorile CDPD și obligațiile ce decurg din acestea sunt internalizate la nivelul societății. Despre niciuna
dintre autoritățile de stat autonome de drepturile omului, CNCD, Avocatul Poporului sau Consiliul de
Monitorizare, nu există informații cum că ar fi răspuns sistematic acestei cerințe a CDPD.

9.3. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor repezentative ale acestora

la procesul de monitorizare
Persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative ale acestora trebuie să participe pe deplin în
procesul de monitorizare a CDPD. Participarea persoanelor cu dizabilități la implementarea și
monitorizarea CDPD este unul dintre principiile de bază ale Convenției. Conform articolului 33 alin. 3 din

14
Bantekas et al. (Ed.) (2018: 996).
42
CDPD, societatea civilă, în special persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative ale acestora,
trebuie să fie implicate și să participe pe deplin la procesul de monitorizare al Convenției. CDPD afirmă
necesitatea implicării persoanelor cu dizabilități în toate politicile și procesele de luare a deciziilor
referitoare la viața lor. În consecință, România trebuie să acorde o importanță deosebită punctelor de
vedere ale persoanelor cu dizabilități, să sprijine capacitatea și împuternicirea lor sau a organizațiilor care
le reprezintă și să se asigure că se acordă prioritate opiniilor lor în procesele decizionale.
Organizațiile pentru persoane cu dizabilități beneficiază de resurse limitate pentru a avea un rol activ
în societatea civilă. Doar cinci organizații neguvernamentale sunt finanțate direct din Bugetul de Stat.
Deși ANDPDCA are posibilitatea de a finanța proiecte ale ONG-urilor, nu au existat proiecte finanțate
pentru activități de advocacy. În plus, România nu a investit în creșterea capacității persoanelor cu
dizabilități sau a organizațiilor pentru ca acestea să își poată îndeplini rolul în mod eficient. Deși costul
unor astfel de activități sau resurse nu este ridicat, finanțarea publică a fost foarte scăzută de la
ratificarea Convenției în creșterea capacității societății civile în monitorizarea implementării Convenției.

43
Introducere
Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România oferă o analiză comprehensivă a principalelor
bariere cu care se confruntă acest grup al populației în toate sferele vieții. Acest studiu analitic evaluează
respectarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) persoanelor
cu dizabilități în opt domenii principale: (i) Accesibilitate și mobilitate, (ii) Protecția efectivă a drepturilor
persoanelor cu dizabilități, (iii) Ocupare, (iv) Protecție socială (inclusiv abilitare/reabilitare), (v) Servicii
sociale și viață independentă (și integrare în comunitate), (vi) Educație, (vii) Sănătate, (viii) Participare
socială (politică și publică). Situația persoanelor cu dizabilități privind fiecare domeniu este studiată în
baza unei analize a mecanismelor instituționale existente pentru implementarea CDPD în România și
pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Obiectivul final al acestui raport
este de a fundamenta Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități (SNPD) 2021-2027
și de a face funcțional mecanismul de coordonare a implementării și monitorizării CDPD în România.15
Convenția reprezintă standardul de drept internațional care prevede atât drepturile persoanelor cu
dizabilități, cât și obligațiile care le revin Statelor Părți pentru a promova, proteja și asigura exercitarea
acestor drepturi. Convenția16 marchează trecerea de la modelul medical al dizabilității la un model social
bazat pe drepturile omului. Acest model înțelege dizabilitatea nu ca pe o caracteristică sau un defect al
persoanei care trebuie tratată cu caritate și ocrotire (ca o victimă a unei tragedii individuale17), ci ca pe o
interacțiune dintre particularitățile unei persoane și felul în care societatea răspunde acelor particularități,
evidențiind barierele din societate care împiedică persoanele cu dizabilități să participe activ și să trăiască
în cadrul societății. Astfel, Convenția stabilește că persoanele cu dizabilități trebuie să se bucure de
aceleași drepturile ale omului ca orice altă persoană și că trebuie să primească oportunități egale pentru
a putea participa deplin ca parteneri cu rol egal în toate domeniile vieții. Convenția stipulează în mod
explicit atât drepturi civile și politice,18 economice, sociale și culturale.19
România a făcut pași importanți în implementarea Convenției dar există premise semnificative de
îmbunătățire. În anul 2010, România a ratificat CDPD, iar ulterior Autoritatea Națională pentru Persoanele
cu Dizabilități (ANPD)20 a fost desemnată ca fiind autoritatea centrală care are sarcina coordonării
implementării sale. Chiar dacă în 2016, România a aprobat Strategia Națională „O societate fără bariere
pentru persoanele cu dizabilități 2016-2020”, care urmărea în mod explicit punerea în aplicare a CDPD,

15
Această diagnoză a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea mecanismului de coordonare a implementării
Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități” implementat de Autoritatea Națională pentru
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții cu asistența tehnică a Băncii Mondiale. Alte livrabile care
complementează acest raport includ: (i) o Notă Strategică care conține recomandări detaliate privind viitoarea
strategie (pregătit pe baza acestei diagnoze); (ii) un Sistem de indicatori pentru monitorizarea implementării
Strategiei 2021-2027, împreună cu un plan de monitorizare și sesiuni de instruire privind utilizarea lui; (iii) Primul
raport de monitorizare a Strategiei 2021-2027; și (iv) un Plan de evaluare de programe și măsuri cheie implementate
în Strategia 2021-2027.
16
În cadrul studiului, termenii Convenția și CDPD sunt utilizați interșanjabil.
17
Oliver (1990:2).
18
Precum accesibilitate, recunoașterea egală în fața legii, acces la justiție și participare la viața publică.
19
Respect pentru familie, drept la educație, sănătate și ocupare, abilitare și reabilitare, și standard adecvat de viață
și protecție socială.
20
Activitățile, atribuțiile și structurile ANPD au fost ulterior preluate de Autoritatea Națională pentru Drepturile
Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), instituție care s-a înființat prin Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 68 din 6 noiembrie 2019.
44
implementarea acesteia a fost limitată.21 Recent, vizibilitatea implementării Convenției a crescut pe
agenda publică întrucât, conform prevederilor Regulamentului Prevederilor Comune pentru perioada
programatică 2021-2027, reprezintă o condiție obligatorie pentru utilizarea fondurilor europene.22
Persoanele cu dizabilități reprezintă un grup semnificativ în România, cu un profil divers. Conform
datelor Eurostat, România are aproximativ un sfert din populația cu vârste de 16 ani și peste cu
dizabilități,23 persoanele cu limitări severe reprezentând 6% din populație (1,2 milioane persoane).24
Jumătate dintre persoanele cu dizabilități au vârste de 65 de ani și peste, iar alte 30% sunt cu vârste între
50 și 64 de ani. Persoanele care suferă de limitări ale activității sunt în proporție mai ridicată femei și
persoane cu nivel scăzut de educație (Anexă-Tabel 2). Dintre persoanele cu dizabilități, cele mai multe au
dificultăți mari sau incapacitate totală25 de a merge sau de a urca scări (38%), urmate de dificultăți de
vedere chiar dacă poartă ochelari, memorare și concentrare (13%) și îngrijire proprie, cum ar fi să se spele
sau îmbrace singuri (13%) (Anexă-Tabel 3 și Anexă-Tabel 4). Oficial, în 2020, există 853.465 de persoane
înregistrate ca având încadrare în grad de handicap26 și 457.730 care primesc pensie de invaliditate27 - nu
există însă estimări fiabile privind suprapunerea dintre aceste două grupuri.
Asigurarea incluziunii sociale și economice a persoanelor cu dizabilități din România rămâne un drept
fundamental încă neîmplinit. Persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți semnificative de acces fizic a
clădirilor publice sau chiar a locuințelor proprii (Tabelul 2). În România, unora dintre persoanele cu
dizabilități nu li se recunoaște capacitatea juridică, ceea ce le lipsește28 de posibilitatea de a-și exercita
drepturile. Persoanele cu dizabilități sunt mult mai rar ocupate și atunci când au locuri de muncă, acestea
nu sunt în mod adecvat adaptate. Persoanele cu dizabilități trăiesc într-o măsură mult mai mare în sărăcie
și suferă de deprivare materială severă în România. Serviciile din comunitate pentru persoanele cu
dizabilități sunt insuficient dezvoltate și există încă persoane cu dizabilități în îngrijire rezidențială de tip
instituționalizat29. Persoanele cu dizabilități nu reușesc să își acopere costurile cu tratamentele de care au
nevoie într-o măsură mult mai mare decât cele fără dizabilități. Copiii cu cerințe educaționale speciale
sunt departe de a beneficia de serviciile de sprijin necesare pentru a urma un învățământ de masă de

21
În 2019, conform raportărilor instituțiilor care coordonau măsurile din Planul Operațional SNPD 2016-2020, din
166 de măsuri prevăzute în plan 22 au fost finalizate (în sensul că cel puțin o activitate din cadrul măsurii a fost
finalizată), 91 erau în curs de implementare, 17 nu au fost începute iar pentru 36 nu s-a putut obține nicio informație
privind gradul de implementare. (Sursa: Raport de evaluare a conținutului și implementării Strategiei naționale „O
societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016-2020). Analiza stadiului implementării măsurilor pe
fiecare dintre domeniile Strategiei poate fi găsită în Anexă-Tabel 1.
22
Pentru a îndeplini această cerință, cadrul național pentru implementarea Convenției trebuie să fie în funcțiune și
trebuie să includă: (1) obiective cu ținte măsurabile, cu colectare de date și cu un mecanism de monitorizare; și (2)
aranjamente pentru a asigura faptul că politicile, legislația și standardele privind accesibilitatea sunt reflectate
adecvat în pregătirea și implementarea programelor. Sursa: Comisia Europeană (2018).
23
Dizabilitatea este aici măsurată în conformitate cu așa-numitul concept de limitare a activității generale: „Limitarea
activității pe care persoanele o fac de obicei, ca urmare a problemelor de sănătate apărute cel puțin în ultimele șase
luni.” Sursa: Eurostat (2019).
24
Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), populația totală a României în 2020 este de 19.317.984.
25
Folosind clasificarea dată de Setul scurt privind funcționarea (WG-SS) al Grupului de la Washington privind
Statisticile Dizabilității. Sursa: Washington Group on Disability Statistics (2020).
26
Numărul total al copiilor și adulților cu încadrare în grad de handicap la 30 iunie 2020 conform datelor ANDPDCA.
27
În septembrie 2020 conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
28
Estimările BM arată că există cel puțin 15 mii de astfel de persoane în România.
29
La 30 iunie 2020, existau 17.391 de persoane adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap
instituționalizate, conform datelor ANDPDCA.
45
calitate și ating un nivel de educație mult mai scăzut. Persoanele cu dizabilități se simt singure într-o
măsură mult mai mare decât cele fără dizabilități și nu pot participa la viața publică și politică în condiții
de egalitate cu ceilalți.
Tabelul 2: Situația persoanelor pe diferite dimensiuni, în funcție de limitările persoanelor, (procent)
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
Procentul persoanelor care nu au avut sau au avut mici dificultăți de 95 85 47
acces fizic la instituțiile destinate publicului în ultima lună*
Proporția persoanelor cu dizabilități care nu au nevoie de sprijin în 85 85 77
luarea deciziilor privind aspecte importante din viața lor sau care au
primit acest sprijin de fiecare dată când au avut nevoie în ultimul an*
Rata ocupării** 74 51 12
Rata deprivării materiale severe** 6 6 14
Procentul persoanelor de 20-34 de ani cu maxim nivel de educație 21 30 77
gimnazial***
Procentul persoanelor care au avut nevoi medicale nesatisfăcute din 2 18 42
totalul celor care au avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni**
Procentul persoanelor care se simt singure tot timpul sau aproape tot 7 13 27
timpul**
Sursa: * Calcule BM pe Ancheta BM 2020; **Calcule BM pe baza datelor EU-SILC 2018; *** Calcule BM pe baza
datelor EU-SILC 2017/2018.
Acest raport a fost pregătit în urma mai multor etape. În primul rând, articolele relevante ale CDPD au
fost alocate unui număr de opt domenii principale, complementate de unul dedicat implementării și
monitorizării CDPD.30 Pentru fiecare domeniu a fost stabilită câte o echipă formată dintr-un expert în
drepturile persoanelor cu dizabilități în domeniul respectiv, un cercetător în științele sociale și un
autoreprezentant sau reprezentant al unei persoane cu dizabilități. Pe baza literaturii existente, fiecare
dintre aceste echipe a identificat o serie de potențiale probleme cheie cu care se confruntă persoanele cu
dizabilități31 din perspectiva CDPD. Pentru fiecare dintre probleme, echipele au formulat întrebări
concrete de cercetare32 și au construit designul metodologiei și instrumentele de cercetare. În coordonare
cu ANDPDCA, problemele identificate împreună cu întrebările de cercetare și metodologia au fost validate

30
Pentru o împărțire a articolelor în funcție de capitolele diagnozei vezi Anexă-Tabel 5.
31
Problemele potențiale trebuiau să reflecte dificultăți la nivel de consecințe (outcomes). Consecințele se referă în
mod direct la bunăstarea persoanelor cu dizabilități, precum bunăstare economică, sănătate sau nivel de educație.
Dificultățile în privința infrastructurii, finanțării, resurselor umane sunt doar cauze ale acestor probleme. Deși inițial
au fost propuse anumite probleme, în urma cercetării calitative și legislative și a analizei datelor cantitative, acestea
au suferit restructurări.
32
Întrebările de cercetare vizau atât descrierea problemei (amploarea acesteia și profilul persoanelor care se
confruntă cu ea) cât și explicarea problemei (abordarea problemei în documentele strategice existente, legislația în
vigoare, aranjamente instituționale și barierele culturale sau normele sociale).
46
în cadrul unei serii de consultări cu societatea civilă în septembrie 2019.33 Procesul de culegere de date a
avut loc în perioada ianuarie-octombrie 2020, fiind afectat într-o primă fază de pandemia Covid-19.34, 35
Cercetarea pentru acest raport a combinat metode diferite și a inclus date cantitative și calitative
diverse. La începutul proiectului, datele necesare înțelegerii problematicii dizabilității în România (fie ele
administrative sau de sondaj) erau aproape inexistente. De aceea, cea mai mare parte a efortului comun
ANDPDCA și BM de pregătire a acestui raport a fost aceea de a identifica noi posibile surse de date, de a
construi instrumente de culegere de date și de a colecta și analiza tipurile noi de date culese. Analizele
acestui raport se bazează pe: (i) date colectate și analizate pentru prima oară de la peste 30 de tipuri de
instituții de la nivel central, județean sau local;36 (ii) un sondaj realizat în perioada august-octombrie 2020
reprezentativ la nivel național pentru populația de persoane cu dizabilități și pentru populația de persoane
fără dizabilități 16+ ani;37 (iii) date de sondaj EU-SILC38 analizate pe grupuri de interes în evoluție 2010-
2018, pentru România și celelalte țări ale Uniunii Europene; (iv) și date calitative constând în 583 interviuri
realizate cu actori relevanți pentru problematica fiecărui domeniu.39
Acest raport analizează problemele pentru fiecare domeniu în parte, identificând cauzele acestora și
propunând recomandări concrete pentru a le adresa. Raportul conține opt capitole aferente fiecărui
domeniu principal, precum și un capitol suplimentar corespunzător mecanismelor instituționale existente
pentru implementarea CDPD și pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Capitolele au aceeași structură, care cuprinde: (i) situația așteptată din perspectiva implementării CDPD
și ținând cont de principiile care au ghidat întreg procesul de pregătire a diagnozei (Caseta 1); (ii)
descrierea problemelor (amploarea acestora, modul în care persoanele cu dizabilități sunt afectate și
profilul persoanelor cu dizabilități afectate); (iii) analiza cauzelor problemelor din perspectiva cadrului
strategic, legislativ, instituțional și a normelor sociale și culturale; și (iv) măsuri concrete care ar putea
duce la reducerea sau eliminarea problemelor în perioada următoare.

33
Cele opt grupuri de lucru au înregistrat în total 124 de participări ale persoanelor cu dizabilități, reprezentanților
acestora, reprezentanți ale organizațiilor persoanelor cu dizabilități, ONG-urilor furnizoare de servicii, academicieni.
34
Ultimele interviuri realizate în cadrul cercetării calitative în luna martie 2020 au trebuit realizate în mediul online.
Sondajul ce nu putea fi realizat decât față în față din cauza necesității asigurării reprezentativității și a dimensiunii
chestionarului a fost amânat până în momentul ieșirii din starea de urgență și până când a putut fi garantată o rată
de răspuns adecvată de compania de cercetare către care a fost subcontractat. Comunicarea cu instituțiile centrale
pentru colectarea de date cantitative s-a realizat de asemenea în mediul online.
35
În total, 30 de persoane din partea BM au fost implicate în culegerea de date calitative și în introducerea datelor
cantitative. Raportul a fost redactat de echipe cu aceeași structură ca în faza de pregătire a metodologiei.
36
Cum ar fi Ancheta realizată pe 1.673 de servicii de autoritate tutelară la nivel național, Campania de inspecție
socială privind accesibilitatea fizică, informațională și comunicațională realizată de ANPIS pe 1.444 de clădiri, datele
colectate de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului privind numărul de asistenți personali
în toate cele aproximativ 3.200 de localități din România, ancheta realizată la nivelul muzeelor și instituțiilor de
cultură împreună cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare culturală etc.
37
Cele două eșantioane (cel al populației totale și cel al persoanelor cu dizabilități) au fost de tip probabilist,
multistadial, stratificat în funcție de mărimea localității și regiune și unități primare de selecție (UPS) selectate cu
probabilități proporționale cu mărimea. Pentru realizarea chestionarelor au fost vizitate 16.000 de adrese din 500
de UPS-uri.
38
Statisticile UE privind venituri și condiții de viață (EU-SILC) sunt colectate de Comisia Europeană pentru a
monitoriza sărăcia și incluziunea socială în UE. Sursa: Eurostat (2020).
39
Persoane cu dizabilități, asistenți personali, alte persoane care oferă asistență și familie, reprezentanți ai ONG-
urilor relevante și reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și locale relevante pentru toate domeniile acoperite
de diagnoză.
47
 Caseta 1: Principiile generale ale Convenției (Articolul 3, CDPD)
o Respectarea demnității inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face propriile alegeri,
și a independenței persoanelor
o Nediscriminarea
o Participarea și incluziunea deplină și efectivă în societate
o Respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu dizabilități ca parte a diversității umane și a
umanității
o Egalitatea de șanse
o Accesibilitatea
o Egalitatea între bărbați și femei
o Respectul pentru capacitățile de evoluție ale copiilor cu dizabilități și respectul pentru dreptul copiilor cu
dizabilități de a-și păstra propria identitate.

Acest raport urmărește să reprezinte fundația pentru următorii pași de implementare a CDPD. Există
mai multe condiții ale implementării cu succes a Strategiei următoare. În primul rând, este nevoie de o
prioritizare și selecție a măsurilor propuse de către actorii care vor fi responsabili să le implementeze
împreună cu persoanele cu dizabilități și reprezentanții acestora.40 În al doilea rând, Strategia și planul
operațional trebuie să fie pregătite în consultare cu ceilalți factori cheie. Va fi de asemenea necesară
alocarea resurselor financiare și umane suficiente pentru implementarea măsurilor stabilite și
coordonarea întregii Strategii. În al treilea rând, noua Strategie trebuie însoțită de un set de indicatori de
monitorizare care să poată fi măsurați din prima zi de implementare, de un plan de monitorizare adecvat
și de eforturi constante și coordonate de a monitoriza implementarea Strategiei. În cel de-al patrulea rând,
este nevoie ca actorii menționați în Strategie să-și creeze mecanismele instituționale de a implica
persoanele cu dizabilități și reprezentanții acestora în realizarea măsurilor prevăzute în planul operațional
și trebuie asigurate resursele și climatul necesar astfel încât monitorizarea independentă a viitoarei
Strategii să aibă impactul necesar.

40
Această diagnoză cuprinde analiza a 24 de probleme principale și identifică 240 de măsuri care ar putea fi
implementate în perioada următoare. Un plan operațional asumat pe deplin de instituțiile responsabile de
implementare ar trebui să vizeze maxim 150 de măsuri distribuite între mai multe instituții implementatoare pentru
a nu supraîncărca nici unul dintre actorii implicați. De exemplu, Strategia Finlandei recomandă un program împărțit
în 14 domenii de conținut cuprinzând 122 de măsuri concrete; Scoția și-a propus „5 obiective ambițioase și 93 de
măsuri”.
48
1. Accesibilitate și mobilitate
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces fizic, informațional și comunicațional la produsele,
serviciile și programele pe care societatea le pune la dispoziția membrilor săi. Accesibilitatea reprezintă
baza participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate sferele vieții41. Dincolo de importanța în sine
a asigurării dreptului de acces, realizarea lui în practică reprezintă în același timp și poarta spre facilitarea
drepturilor pe toate dimensiunile vieții persoanelor cu dizabilități: educație, sănătate, protecția juridică a
drepturilor, ocupare, protecție socială, viața independentă (dimensiuni abordate în capitolele dedicate
acestora în cadrul acestui raport de diagnoză).42 Asigurarea accesibilității face în mod direct obiectul art.
9 dar se reflectă, de asemenea, în mod sistematic în celelalte articole ale Convenției.43
Caseta 2: Definiții ale termenilor de accesibilitate, adaptare rezonabilă și design universal
Accesibilitate înseamnă în limbaj comun capacitatea de a utiliza, înțelege sau aborda ceva. În legile și standardele
cu privire la accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, accesibilitatea se referă la cerințele cu privire la
proiectarea sau adaptarea produselor, mediului, programelor și serviciilor astfel încât să poată fi utilizate, înțelese
sau abordate de către persoanele cu dizabilități.
Adaptare rezonabilă înseamnă modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort
disproporţionat sau nejustificat decât este necesar într-un caz particular, pentru a permite persoanelor cu
dizabilităţi să se bucure ori să îşi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului.
Design universal înseamnă proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor, astfel încât să poată fi
utilizate de către toate persoanele, pe cât este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare sau de o proiectare
specializate. Design universal nu va exclude dispozitivele de asistare pentru anumite grupuri de persoane cu
dizabilităţi, atunci când este necesar.
Surse: CDPD pentru conceptele de “adaptare rezonabilă” și “design universal”; prelucrarea autorilor după OMS și
BM 2011 pentru“accesibilitate”.

Acest raport abordează problema accesului dintr-o perspectivă integrată, a utilizării mediului fizic,
informațional și comunicațional și dintr-o perspectivă continuă, care include toate secvențele și căile de
acces de la propria locuință până la orice destinație fizică sau virtuală posibilă. În plus, accesul este
analizat în cadrul acestui capitol din perspectiva unui continuum al traseelor de deplasare, care cuprinde
propriul domiciliu, infrastructura și mijloacele de transport, și clădirile și celelalte zone ale mediului natural
și construit care constituie destinații pentru persoanele cu dizabilități. Situațiile catastrofice creează,
adeseori, obstacole de acces și mobilitate pentru populație per ansamblu. Pentru persoanele cu

41
Importanța participării la viața socială a fost adusă din nou în centrul atenției publice ca urmare a pandemiei de
COVID-19, și a necesității de izolare a persoanelor cu dizabilități.
42
Accesibilitatea este un principiu-cadru și o precondiție pentru asigurarea caracterului inclusiv al drepturilor omului
– obiectivul principal al Convenției – dar trebuie văzut și ca un criteriu complementar pentru toate celelalte dispoziții
ale Convenției. Sursa: OMS și BM (2012).
43
Articolele din Convenție care tratează problema accesibilității și mobilității și care vor fi reflectate în această
diagnoză sunt art. 8, care adresează creșterea formelor de consțientizarea a problemelor cu care se confruntă
persoanele cu dizabilități, cât și de recunoaștere (a capacităților și contribuțiilor), art. 9, care tratează accesibilitatea,
art. 11, referitor la stipularea obligațiilor Statelor Membre în a asigura dreptul la accesul unor servicii de protecție în
situații de risc și urgențe umanitare, art. 20, privind asigurarea mobilității persoanle, respectiv art. 21, referitor la
libertatea de opinie și accesul la informații. Restul articolelor din Convenție adresează și ele problema accesibilității
prin problema accesului la servicii însă acestea vor fi tratate separat în cadrul celorlalte sectoare.
49
dizabilități, stările de criză riscă să declanșeze consecințe negative suplimentare dintre cele mai severe
dacă accesul la mediul fizic, comunicațional și informațional era, pentru aceste persoane, deficitar de la
bun început sau dacă nu sunt luate măsuri de prevenție și intervenție particularizate.
Astfel, problemele principale ce vor fi abordate în această secțiune sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic (locuința proprie, clădiri deschise publicului
și spațiul public, urban și rural)
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la mediul informațional și comunicațional
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la transport
4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la situații de risc și urgențe umanitare.

1.1. Accesul limitat la mediul fizic

O proporție ridicată a persoanelor cu dizabilități se confruntă cu bariere severe de acces la clădirile de
locuit, spațiile de muncă sau clădirile disponibile pentru public, la infrastructura de transport, și la alte
spații ale mediului construit sau natural. Accesul la mediul fizic reprezintă unul dintre aspectele centrale
ale CDPD, și o pre-condiție pentru accesarea serviciilor sociale, educaționale și de sănătate, de a ocupa un
loc de muncă, de a se implica în forme de participare publică, și de a trăi independent în comunitate.
Blocajele fizice pot apărea în oricare dintre punctele navigării mediului fizic și sunt diferite în funcție de
tipul dizabilității: utilizarea propriei locuințe, accesul la și dinspre propria locuință, utilizarea spațiilor
pietonale, utilizarea trotuarelor și a trecerilor de pietoni, intrarea și ieșirea în și din clădirile deschise
publicului, utilizarea dotărilor acestor clădiri și a serviciilor furnizate, și accesul la alte spații publice.44

Descrierea problemei
Accesul persoanelor cu limitări la instituțiile destinate publicului45 este dificil. Doar 33% din persoanele
cu limitări severe declară că nu au avut dificultăți la accesarea instituțiilor destinate publicului în luna
anterioară anchetei, în timp ce 35% declară că nu s-au deplasat pentru a accesa aceste instituții,46 iar 31%
au întâmpinat bariere: au experimentat mici dificultăți (14%), mari dificultăți (14%) sau chiar nu au putut
accesa clădirile (3%). Procentul persoanelor cu unele limitări care declară că nu au avut niciun fel de
dificultate este, la rândul său, semnificativ mai mic decât al persoanelor fără limitări: 73% față de 91%. Se
remarcă, și în acest caz, procentul comparativ ridicat de persoane cu unele limitări care declară că nu s-
au deplasat în ultima lună pentru a accesa instituțiile destinate publicului (10%, mai mult decât dublu față
de persoanele fără limitări) (Tabelul 3). Date mai vechi indică persistența în timp a barierelor de acces fizic
pentru populația cu dizabilități, în același timp cu o insatisfacție generală a populației României per
ansamblu cu privire la starea infrastructurii de clădiri și de drumuri.47

44
Aceasta nu este o listă exhaustivă.
45
Acestea sunt instituții disponibile pentru public, nu instituții publice (care aparțin de sectorul public).
46
Restricțiile și avertismentele la nivel național ca răspuns la pandemia de COVID-19 este posibil să fi influențat
comportamentul respondenților în luna anterioară anchetei, în condițiile în care este posibil ca unele dintre
persoanele cu dizabilități să fie considerate ca fiind mai vulnerabile la efectele acestui virus; totuși, este puțin
probabil ca acest context să explice diferențele mari de procente între grupele de populație în funcție de limitarea
activității.
47
Populația generală este foarte nemulțumită de clădiri și străzi și de spațiile publice. Astfel, 56% dintre cetățenii din
București, 38% dintre cei din Cluj și 37% dintre cei din Piatra Neamț sunt mai degrabă nemulțumiți sau complet
nemulțumiți de starea străzilor și clădirilor învecinate. 41% dintre cetățenii din București, 37% dintre cei din Cluj și

50
Tabelul 3: Accesul fizic al persoanelor cu și fără limitări la instituțiile destinate publicului pe parcursul
lunii anterioare (procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
N-am avut nicio dificultate 91 73 33
Am avut mici dificultăți 4 12 14
Am avut mari dificultăți 0 3 14
Au fost locuri în care nu am reușit să am acces 1 1 3
Nu este cazul/nu m-am deplasat 4 10 35
Total procent 100 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări (2020).
Persoanele cu dizabilități au dificultăți semnificative în accesarea propriilor locuințe. Doar 80% dintre
persoanele cu unele limitări și doar 44% dintre persoanele cu limitări severe estimează că nu au avut în
ultima lună probleme de acces la propria locuință, față de 96% în cazul persoanelor fără limitări (Tabelul
4). Aceste procente sunt și mai mici în mediul rural, de 76% pentru populația cu unele limitări și de 38%
pentru populația cu limitări severe. Femeile cu sau fără dizabilități au probleme de accesare a rezidenței
în proporție mai ridicată decât bărbații. O proporție ridicată de persoane cu limitări severe a avut
dificultăți mari sau mici de accesare a locuinței (40% în total) sau chiar s-au confruntat cu situații în care
nu au reușit să aibă acces la propria locuință (3%). Este important și de notat faptul că 13% din aceste
persoane nu s-au deplasat în afara locuinței proprii în luna anterioară anchetei.

Tabelul 4: Persoane cu și fără limitări care au avut în ultima lună probleme de acces la locuința proprie
(procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
N-am avut nicio dificultate 96 63 80
Am avut mici dificultăți 3 17 12
Am avut mari dificultăți 0 10 4
Au fost ocazii în care nu am reușit să intru 0 2 1
Nu este cazul/nu m-am deplasat în afara locuinței 1 7 3
Total 100 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări (2020).
Niciuna dintre instituțiile verificate de ANPIS în cadrul unui control tematic din 2020 nu era complet
accesibilizată: curți de apel, tribunale, judecătorii, Agenții Județene de Ocupare a Forței de Muncă
(AJOFM), Case Județene de Pensii Publice (CJPP), Case Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), secții
de poliție și școli. Cele mai scăzute procente de accesibilizare se înregistrează cu privire la grupurile
sanitare și cu privire la caracteristicile clădirii care țin de accesul în/din interior: marea majoritate a
entităților inspectate nu au cale de acces accesibilă în clădire, nu au rampă de acces accesibilă și nu au
intrare accesibilă în clădire (Tabelul 5). Nu se înregistrează valori semnificativ mai bune nici în funcție de

29% dintre cei din Piatra Neamț sunt mai degrabă nemulțumiți sau complet nemulțumiți de starea spațiilor publice
(intersecții, piețe, zone pietonale). Sursa: Comisia Europeană (2016). În 2012, aproximativ 35 la sută dintre
persoanele cu dizabilități din România și familiile sau îngrijitorii lor au susținut dificultăți în utilizarea trotuarelor și a
trecerilor de pietoni, de cele mai multe ori sau ocazional. Sursa: Comisia Europeană (2012).
51
sectorul în care activează instituțiile verificate, nici în funcție de sursa de finanțare (buget central versus
buget local48). Astfel, pentru a analiza comparativ între entitățile verificate doar indicatorul cu valorile cele
mai critice, nu au toaleta accesibilizată 93% dintre curțile de apel, tribunale, judecătorii, 98% dintre
AJOFM, 97% dintre CJPP, 91% dintre CJAS, 100 secții de poliție, și 96% dintre școli.
Tabelul 5: Instituții publice ne-accesibilizate fizic în 2020, pe criterii de accesibilizare și per total
(procent)
Procent
Fără parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau fără parcare 19
Fără cale de acces în clădire accesibilă 87
Fără rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea 82
Fără intrare accesibilă în clădire 88
Fără coridoare accesibile 12
Fără uși interioare accesibile 33
Fără ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu 48
Fără ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante accesibilizate sau fără a fi nevoie de ele 62*
Fără grupuri sanitare accesibilizate 37
Instituții ne-accesibilizate pe fiecare dintre criterii 100*
Sursa: Inspecția realizată de ANPIS în 2020 pe un total de 1.444 de instituții, care a acoperit curți de apel, tribunale,
judecătorii, AJOFM, CJPP, CJAS, școli, secții de poliție.
Notă: * totalul pentru criteriul „cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante accesibilizate sau fără a
fi nevoie de ele” este de doar 1.306 entități verificate, pentru 138 ne-existând un răspuns pentru acest criteriu;
implicit, procentul instituțiilor accesibilizate este calculat ca pondere dintr-un număr total de 1.306.
Controalele de inspecție a accesibilității în perioada 2014-2019 indică, la rândul lor, procente extrem de
scăzute de accesibilizare a primăriilor, instituțiilor culturale, sălilor de sport, complexelor comerciale,
unităților hoteliere, unităților de învățământ, unităților sanitare, serviciilor comunitare și județene de
evidența persoanelor, prefecturilor și consiliilor județene. Dintre cele 12 tipuri de instituții administrate49
în regim public și privat verificate, pentru 9 tipuri de instituții erau complet accesibilizate mai puțin de
10% din numărul total de entități verificate.50 Rezultatele campaniilor de inspecție indică un grad scăzut
de accesibilizare pe toate criteriile luate în considerare. Criteriile pentru care s-au înregistrat cele mai mari
deficite de accesibilizare sunt disponibilitatea unui interpret mimico-gestual, adaptarea toaletelor,
disponibilitatea pictogramelor și a panourilor de informații adaptate (Anexă-Tabel 7 și Anexă-Tabel 8).
Gradul scăzut de accesibilizare poate fi analizat și sectorial, de exemplu în sistemul educațional.51 Doar
aproximativ 30% dintre clădirile școlare sunt prevăzute cu rampă de acces și doar 15% au grupuri sanitare
pentru persoane cu dizabilități; aproximativ 4.600 dintre școlile primare și secundare din România – sau
47% din cele 9.786 de școli înregistrate în SIIIR – nu aveau rampă de acces în 2017.52 Conform raportului

48
Dintre toate instituțiile acoperite în cadrul inspecției de verificare, doar școlile sunt finanțate din mai multe surse
bugetare, costurile specifice pentru „investiții, reparații capitale, consolidări”, care facilitează lucrări precum cele
care sunt necesare în vederea accesibilizării, provenind de la bugetul local (finanțarea complementară); restul de
instituții sunt finanțate în totalitate de la bugetul central.
49
Controalele tematice au cuprins verificarea unor primării în două runde, 2014 și 2019.
50
Controalele din perioada 2014-2019 au verificat conformitatea cu un număr mai mic de criterii decât cele utilizate
în cadrul verificării derulate în 2020 la solicitarea ANPIS și cu coordonare metodologică din partea BM.
51
Pentru a oferi un exemplu din alt sector, datele din 2019 indică faptul că 96% dintre SPAS-uri au probleme în
asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități. Sursa: ANPIS (2020a).
52
MEC (2017).
52
ANPIS din 2016,53 398 dintre cele 5.627 de unități de învățământ de toate nivelurile educaționale verificate
erau accesibilizate complet.54
Rezultatele cercetării calitative atrag atenția asupra provocărilor multiple pe care navigarea mediului
fizic le ridică pentru persoanele cu dizabilități: (i) lipsa oricăror elemente de accesibilizare în anumite
cazuri; (ii) existența unor elemente de accesibilizare necorespunzătoare, de exemplu rampe neconforme;
(iii) accesibilizarea distribuită inegal în localitățile urbane, cu centrele orașelor fiind avantajate, în
detrimentul zonelor rezidențiale sau marginale; (iv) disponibilitatea unor elemente accesibilizate
predominant pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, cu ignorarea nevoilor altor tipuri de
dizabilitate, de exemplu cele vizuale (lipsa pavajelor tactile este una dintre problemele raportate cel mai
frecvent de respondenții cercetării calitative); (v) lipsa continuității traseelor accesibilizate, pornind de la
locuința proprie și până la accesarea spațiului și a clădirilor cu acces public, ceea ce limitează autonomia
de mobilitate a persoanelor cu dizabilități.

Explicarea problemei
Coordonarea la nivel național printr-o strategie de accesibilizare
Nu există o strategie de accesibilizare la nivel național.55 O astfel de strategie ar trebui să specifice ținte
clare, surse de finanțare la nivel central și local, să includă stimulente și penalități, mecanisme de control
sistematic, și un sistem de monitorizare și evaluare a progresului și rezultatelor. Având în vedere gradul
extrem de scăzut de accesibilitate a tuturor clădirilor accesibile pentru public, inclusiv a celor administrate
de către autoritățile publice centrale, județene și locale, și inclusiv a celor care deservesc în mod direct
persoanele cu dizabilități (de exemplu DGASPC, primării, Case teritoriale de pensii), o strategie la nivel
național ar fi necesară. Aceasta ar fi necesar să fie proiectată pe termen lung, cu obiectivul general al
accesibilizării complete a mediului fizic, informațional și comunicațional, dar cu termene de timp și ținte
intermediare, surse de finanțare, mecanisme de control, de colectare a reclamațiilor și plângerilor din
partea beneficiarilor, și un sistem de monitorizare și evaluare (M&E).
Problema lipsei de accesibilizare a infrastructurii fizice apare semnalată într-o serie de strategii, însă
implementarea măsurilor respective a fost extrem de limitată și nu există o evaluare a rezultatelor. În
SNPD 2016-2020 este inclus un obiectiv legat de accesibilitatea mediului fizic, în curs de implementare
sau neimplementat pe toate cele 5 măsuri, dintre măsuri niciuna nefiind complet implementată.56 Diferite
alte strategii sectoriale conțin elemente de analiză a situației sau planificare strategică relevante pentru
problema accesibilizării fizice. În Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 este semnalată problema
infrastructurii spitalicești vechi și greu de accesibilizat, însă în Planul de acțiuni,57 accesibilizarea pentru
persoane cu dizabilități este menționată doar sub forma unei observații la o măsură și conectată strict cu
disponibilitatea fondurilor europene cu această destinație. Strategia privind modernizarea infrastructurii
educaţionale 2017-2023 specifică faptul că accesibilitatea infrastructurii școlare din România ar trebui să
fie extinsă pentru a cuprinde toate dimensiunile infrastructurii fizice (mobilier specific, toalete adecvate

53
Verificarea accesului neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, comunicațional și informațional în
unitățile de învățământ).
54
Este un rezultat al faptului că în 2020 ANPIS a schimbat instrumentul folosit în inspecție – instrumentul actual
urmărește o selecție de elemente cheie privind accesibilitatea din Normativul privind adaptarea clădirilor civile și
spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap nr. 51/2012.
55
Problema era semnalată în SNPD 2016-2020: „nu există un angajament ferm al autorităţilor locale şi centrale
pentru asigurarea accesului la mediul fizic într-o perioadă de timp determinată”.
56
Banca Mondială (2019).
57
MS (2016).
53
nevoilor elevilor cu dizabilități fizice, rampe de acces etc.) necesare accesului elevilor cu nevoi speciale,
dar nu propune măsuri concrete.
Concepția integrată a traseelor continue în spațiul public
Există o lipsă de continuitate a traseelor accesibile pentru persoanele cu dizabilități în interiorul
localităților și între acestea, cauzată de lipsa coordonării între instituții și implicarea lor inegală în
vederea realizării drepturilor persoanelor cu dizabilități de acces la mediul fizic. Astfel, cercetarea
calitativă arată că în multe cazuri există discontinuități și grade diferite de accesibilizare a segmentelor
traseelor în spațiul public în funcție de responsabilitățile diferite ale instituțiilor pentru fiecare astfel de
segment: asociațiile de proprietari pentru spațiile comune din scările de bloc, primăriile pentru
majoritatea spațiilor publice (carosabil, treceri de pietoni, stațiile de transport etc.), respectiv unele regii
publice sau societăți comerciale private de transport pentru stațiile de transport public în comun.
Există disparități teritoriale semnificative cu privire la nivelul de asigurare a accesibilității. Cercetări
anterioare au indicat nivelul inegal al disponibilității spațiilor fizice accesibile, cu diferențe semnificative
între zonele aceluiași oraș, cu zonele centrale asigurând mai multe oportunități pentru persoanele cu
dizabilități decât cele din periferie.58 Cercetarea calitativă arată că mediul rural este de asemenea marcat
de probleme grave de accesibilitate, dar lipsesc date de cercetare sistematice în această privință. Această
situație indică lipsa unor planuri de urbanism și de mobilitate coerente și comprehensive.
Realizarea drepturilor de acces la mediul fizic reprezintă și o problemă de cooperare între unități
administrativ teritoriale. Pentru a putea proiecta inclusiv sau reabilita anumite elemente edilitare în
vederea accesibilizării lor, este necesară planificarea în comun a autorităților locale din mai multe UAT (de
exemplu, șoselele). Planurile de mobilitate urbană59 și planurile urbanistice generale ar trebui coroborate
între sectoare, între orașe și localitățile limitrofe, între diferitele sate aparținătoare de aceeași comună.
Nu există un mecanism al unităților teritorial administrative de coordonare metodologică unitară a
implementării prevederilor legislative cu privire la accesibilizarea clădirilor. Nu există strategii
municipale/județene/zonale de intervenție coordonată, astfel încât departamentele de planificare
urbanistică să aplice aceleași proceduri, iar acest lucru să conducă la creșterea continuității mediului
construit accesibil pentru persoanele cu dizabilități.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC),
principalele instituții cu rol de verificare a accesibilității mediului fizic, nu au instrumente pentru a
verifica continuitatea traseelor accesibile, ci doar a elementelor identificate separat. Controalele de
verificare a accesibilității se fac pe anumite tipuri de instituții, nu pe trasee continue de mobilitate în spațiu
a persoanelor cu dizabilități. În condițiile în care toate componentele mediului fizic sunt afectate de
bariere, este clar că nu există o astfel de continuitate a traseelor în prezent. Însă analiza continuității
traseelor este esențială nu doar din perspectiva analizei situației, ci și a nevoii de prioritizare a
intervențiilor care vor urmări accesibilizarea spațiului public. Accesibilizarea într-un segment al traseului
va trebui să fie coroborată cu accesibilizarea celorlalte segmente, și să fie deblocate într-o primă fază mai
ales traseele esențiale pentru persoanele cu dizabilități.

58
Drăguțescu et al (2014).
59
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de
elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism din 26.02.2016.
54
Completitudinea și coerența legislativă60
Prevederile legislative cu privire la implicarea sectorului ONG în controlul accesibilității construcțiilor
nu sunt coerente. Legea nr. 448/2006 instituie obligația autorităților administrației publice locale de a
include reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de
recepție a lucrărilor de construcție ori a lucrărilor de adaptare a clădirilor de utilitate publică sau realizate
din fonduri publice, a mijloacelor de transport și altor obiective de interes public.61 HG nr. 343/2017
privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcţii și instalaţii aferente acestora,
legea care guvernează procedurile în domeniu, nu specifică însă aceeași obligație. Cercetarea de teren
indică faptul că autoritățile locale nu adoptă în activitatea lor curentă această practică de cooptare a unui
reprezentant al organizațiilor neguvernamentale reprezentative pentru drepturile persoanelor cu
dizabilități.
Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu
handicap nr. 51/2012 nu este respectat. Normativul nr. 51/2012 precizează standardele pentru
caracteristicile tehnice ale construcțiilor, care să le facă accesibile pentru persoanele cu dizabilități.
Reprezentanții autorităților publice locale intervievați semnalează cazuri în care aceste standarde nu sunt
aplicate în mai multe faze: (i) licitații pentru acordarea unor contracte de construcții în domeniul public
care nu includ explicit criteriile de accesibilitate pentru că prioritizarea acestora ar conduce la creșterea
costurilor; (ii) construirea de către dezvoltatori privați62 fără a respecta normele legate de accesibilizare;
(iii) avize de construcție din partea departamentelor de urbanism din cadrul primăriilor acordate pentru
construcții care nu sunt conforme cu criteriile de accesibilitate. Cercetarea calitativă arată că adeseori
lucrările de accesibilizare sunt făcute doar post-factum, după finalizarea lucrărilor de construcție și doar
în cazurile specifice în care ANPIS dispune măsuri de remediere. Chiar și atunci, lucrările de adaptare sunt
mai degrabă minimale, fără a lua în calcul toate nevoile persoanelor cu dizabilități.
Mecanisme de avizare a construcțiilor, control și sancțiuni eficace
Atribuțiile de avizare, control și sancțiune a neconformității cu criteriile de accesibilitate nu sunt
exercitate în mod adecvat. ISC63 este autoritatea responsabilă cu verificarea conformității construcțiilor
cu prevederile legale, având inclusiv atribuții de verificare a respectării prevederilor legale la emiterea

60
Articolele care se referă explicit la accesibilizarea mediului fizic din principalele legi în domeniu sunt: art. 61-63 și
art. 65 din Legea nr. 448/2006; art. 37, 38 și 40 din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 448/2006; Ordinul nr.
189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la
nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 - Revizuire NP 051/2000; Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În perioada 2016-2020 nu au existat modificări în legislația
curentă relevante pentru problematica accesibilității la mediul fizic.
61
Este vorba despre: (i) clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice,
mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și
peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice; (ii) clădirile de
patrimoniu și cele istorice.
62
Conform cercetării calitative, alte seturi de norme, de exemplu cele legate de normele de siguranță împotriva
incendiilor, (Normativul privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinței de siguranță in exploatare
nr. 068/2002), riscurile seismice sau siguranță termică sunt în general respectate, spre deosebire de normele privind
accesul persoanelor cu dizabilități (Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile
individuale ale persoanelor cu handicap nr. 51/2012).
63
Art. 33 din Legea nr. 10/1995: ISC exercită controlul statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în
domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții, constată
contravențiile, aplică sancțiunile și măsurile prevăzute de lege și dispune oprirea lucrărilor realizate
necorespunzător.
55
autorizațiilor de către organele administrației publice locale. ISC nu publică nicio informație care să
reflecte faptul că este verificată și conformitatea cu criteriile de accesibilitate și sunt impuse sancțiuni
pentru nereguli. Nu sunt semnalate controale pe tema accesibilității mai recente de 201664 ci doar cu
privire la implementarea altor legi. Normativul nr. 51/2012 nu apare printre documentele care
reglementează activitatea ISC.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială are o capacitate limitată de a propune remedierea
unor deficite de accesibilitate a construcțiilor. ANPIS nu are atribuții privind verificarea procesului de
construcție, ci verifică, după darea în folosință, starea în care clădirile se află din punct de vedere al
accesibilizării. ANPIS are o capacitate limitată de control al accesibilizării, ca urmare a atribuțiilor diverse
cu privire la respectarea calității serviciilor sociale, la administrarea fondurilor alocate de la bugetul de
stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, și ca urmare a resurselor umane și financiare limitate.
În cadrul campaniei anuale de control al accesibilizării este verificat un eșantion limitat de entități dintr-
un număr redus de tipuri de instituții.65 De exemplu, în 2019 au fost verificate 1.034 de clădiri. ANPIS
recurge puțin frecvent la amenzi, deși doar o parte dintre măsurile de remediere recomandate este
implementată de către entitățile vizitate în cadrul controalelor. La nivelul anului 2019 au fost identificate
928 de clădiri cu deficiențe, pentru care s-au dispus 3.427 de măsuri de remediere, dar numai 146 de
sancțiuni contravenționale, din care 145 de avertismente și doar o amendă. Din totalul măsurilor de
remediere, până la sfârșitul campaniei tematice, erau raportate ca fiind implementate 12%. Atunci când
se confruntă cu rezultate ale evaluării care intră sub incidența altor instituții, ANPIS apelează la notificări
către acestea (Departamentele de Planificare Urbanistică din cadrul primăriilor, Direcțiile de sănătate
publică, ISC etc.).
Autorizațiile de construcție eliberate de primării nu sunt conforme uneori cu criteriul accesibilizării.
Primăriile eliberează autorizațiile de construcții. Autorizația trebuie acordată „numai în condițiile
respectării prevederilor legale în domeniu astfel încât să fie permis accesul neîngrădit al persoanelor cu
handicap” pentru clădirile de utilitate publică, pentru care lucrările sunt realizate din fonduri publice sau
pentru clădirile private pentru care se face o solicitare în acest sens din partea persoanelor cu dizabilități
rezidente.66 Interviurile cu reprezentanții sectorului ONG indică faptul că procesul de autorizare, deși este
unul care implică o documentație extinsă din partea beneficiarilor, nu este condiționat invariabil de
respectarea criteriilor de accesibilizare.
Planificarea cheltuielilor pentru asigurarea unor adaptări rezonabile în bugetele instituțiilor
publice
Cele mai multe instituții publice nu au, conform cercetării de teren, un plan de intervenție etapizat, care
să includă o bugetare din timp a intervențiilor, pe baza consultărilor cu persoanele cu dizabilități
beneficiare. Conform interviurilor cu reprezentanții instituțiilor publice, fondurile pentru asigurarea unor
adaptări rezonabile nu sunt planificate din timp în bugete, cel mai adesea acest capitol bugetar fiind creat
doar reactiv ca urmare a unor controale ANPIS. Pentru a realiza multitudinea de adaptări necesare,
lucrările de reabilitare pot fi planificate treptat, pe mai multe orizonturi de timp, cu îmbunătățiri
incrementale succesive. În realitate se iau, în cel mai bun caz, doar măsuri minime necesare pentru a

64
ISC, prin structurile sale teritoriale, a efectuat ultima verificare a adaptării pentru persoanele cu dizabilități
locomotorii prin ancheta a 450 de instituții publice, la solicitarea venită prin MDRAP, în martie 2016 dar datele nu
sunt disponibile.
65
De exemplu, în 2019, primării, săli de spectacole, muzee, biblioteci, săli de sport, complexe comerciale. Sursa:
ANPIS (2020b).
66
Legea nr. 488/2006, art. 63.
56
remedia problemele constatate cu prilejul controalelor. Lipsa de coordonare și mecanisme de
constrângere rezultă în lipsa unui buget clar definit pentru a opera adaptări rezonabile. Acest model
decizional reactiv, ca urmare a controalelor sporadice, nu face posibilă o planificare participativă,
informată de experiențele trăite ale persoanelor cu dizabilități.
Lipsa de coordonare cu autoritățile din domeniul protecției sociale cu privire la deciziile edilitare
Autoritățile care coordonează politicile sociale la nivel central și local, cu expertiză privind nevoile
persoanelor cu dizabilități, nu au responsabilități clare în ceea ce privește sectorul edilitar și amenajarea
teritoriului. Au fost identificate cazuri în care reprezentanții DGASPC au intervenit pentru rezolvarea
problemelor de acces al persoanelor cu dizabilități la clădiri de interes public (de exemplu, în care DGASPC
a solicitat accesul persoanelor cu dizabilități la Casa Județeană de Pensii), și alte cazuri în care primăriile
au fost active în același sens (de exemplu, în care reprezentanții primăriei au negociat cu asociația de
proprietari dintr-un bloc opțiunile de amenajare a unui traseu accesibil spre locuința personală a unei
persoane cu dizabilități și a sprijinit lucrările). Serviciile din domeniul social intervin în astfel de cazuri doar
ca urmare a reclamațiilor unor cetățeni iar autoritatea lor este slăbită de lipsa unor atribuții prevăzute în
legislație.
Cunoașterea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Abordarea ad-hoc a intervențiilor de eliminare a barierelor fizice în calea accesului persoanelor cu
dizabilități sugerează faptul că drepturile generate de dizabilitate nu sunt internalizate de către factorii
de decizie și publicul larg. În cadrul cercetării calitative, persoanele cu dizabilități au menționat
împrejurări concrete în care drepturile lor de acces la servicii pentru public nu au fost respectate și
susținute de către factorii de decizie și personalul administrativ din instituțiile respective, și uneori de
către alți utilizatori fără dizabilități ai serviciilor instituțiilor respective.
Reclamațiile și petițiile sunt instrumente la care persoanele cu dizabilități apelează rar, în ciuda lipsei
frecvente de accesibilitate a clădirilor și a spațiilor publice. Conform datelor puse la dispoziție de CNCD,
în 201967 au fost înregistrate doar câteva zeci de reclamații de discriminare cu privire la accesul la servicii
publice. Nu este clar însă, din datele CNCD, câte dintre aceste reclamații se referă la obstacole în
exercitarea accesului fizic. Conform interviurilor cu persoane cu dizabilități, acestea nu percep
întotdeauna blocajele de acces la mediul fizic ca forme de discriminare a drepturilor proprii.
Mai mult de 1 din 5 persoane cu limitări, conform anchetei BM cu persoane cu și fără limitări, nu
consideră că accesul fizic la instituțiile destinate publicului trebuie accesibilizat indiferent de dificultățile
bugetare sau tehnice. Procentul persoanelor cu limitări care nu consideră că accesul trebuie asigurat, nu
știu ce răspuns să dea sau refuză să răspundă este mai ridicat decât al celor fără limitări: 21% față de 16%.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), Ministerul
Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Ministerul Comunicațiilor și Societății
Informaționale (MCSI) și Autoritatea pentru Digitalizarea României să elaboreze și să aprobe un „Cod
de accesibilitate” care să reprezinte un cadru normativ unitar și comprehensiv, reunind componentele
legislative68 necesare asigurării accesibilității fizice (incluzând transportul), comunicaționale și

67
CNCD (2020).
68
O caracteristică majoră a codurilor de accesibilitate constă în specificațiile tehnice și măsurătorile necesare
(lățime, înălțime, alte specificații tehnice). Acești parametri trebuie proiectați de o comisie de specialiști inter-

57
 informaționale69, conform cu CDPD. În ceea ce privește accesibilitatea fizică, Codul ar trebui să includă
cel puțin următoarele elemente specifice:
o Mecanisme de colaborare între autoritățile publice locale în vederea armonizării planurilor de
mobilitate urbană și planurilor de urbanism;
o Rolul Inspectoratului de Stat în Construcții privind controlul calității în construcții, cu respectarea
normelor de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități;
o Responsabilități și sancțiuni pentru membrii comisiilor de recepție a construcțiilor destinate
publicului/membrilor autorităților publice centrale și locale;
o Un instrument de evaluare a accesibilității ca parte a procesului de eliberare a autorizațiilor de
urbanism și de construcție;
o Cerințe minime de formare a reprezentanților autorităților locale, în special cei din cadrul
birourilor de urbanism, cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități.
2. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) să instituie un cod bugetar specific pentru cheltuieli de
accesibilizare, care să poată figura ca parte a bugetului de stat și bugetelor autorităților locale pentru
investițiile cu această destinație.
3. ANDPDCA să deruleze campanii de conștientizare care să ofere exemple de blocaje ale accesibilității
fizice și exemple pozitive privind accesul persoanelor cu dizabilități la spațiul fizic.

1.2. Accesul limitat la mediul informațional și

comunicațional
Mediul informațional și comunicațional trebuie să fie adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități care
accesează (i) produse disponibile și în format fizic, și (ii) produse și servicii disponibile doar ca parte a
sferei tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC). Accesul la spațiul fizic public presupune, în mod
complementar, accesul la informație și comunicare. În același timp, funcțiile de informație și comunicare
oferă uneori mijloace de acces alternativ pentru persoanele cu dizabilități la anumite produse. De
exemplu, exponatele fizice din muzee sunt accesibile pentru persoanele cu probleme de vedere, iar în
acest caz poate fi utilizată informație audio pentru a furniza o descriere. În plus, anumite servicii pot fi
disponibile cu scop exclusiv de informare și comunicare, de exemplu platformele de socializare virtuale.
În mod similar cu accesul la mediul fizic, accesul la mediul informațional și comunicațional al persoanelor
cu dizabilități este o temă inter-sectorială.70
O gamă tot mai largă de servicii de bază tind să fie transferate online, proces accelerat de constrângerile
de interacțiune în mediul fizic ca urmare a pandemiei de COVID-19, și este esențial ca persoanele cu
dizabilități să nu fie excluse. Plata produselor, administrarea salariilor și a beneficiilor sociale, a serviciilor
bancare și a impozitelor și taxelor sunt exemple de servicii esențiale pentru care tendința pe termen lung
este să fie livrate online în proporții tot mai ridicate. Criza creată de pandemia COVID-19 a dus, în mod

disciplinară, care să cuprindă arhitecți și ingineri dar și specialiști în domeniul social, trebuie validați cu alți specialiști,
și trebuie dezvoltați în cooperare strânsă cu organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități.
69
Legislația trebuie să prevadă instituțiile implicate, să le definească responsabilitățile și modul în care acestea vor
depune eforturi comune pentru: (i) implementarea măsurii de accesibilizare, (ii) coordonarea metodologică a
accesibilizării, (ii) monitorizarea rezultatelor accesibilizării, (ii) finanțarea accesibilizării, (iii) mecanisme de control,
sancțiune, plângeri și petiții.
70
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat la mediul informațional și comunicațional, inclusiv
la serviciile electronice al persoanelor cu dizabilități se bazează pe art. 3, 4, 9, 21 și 24 ale CDPD, mai precis: art. 3,
lit. f); art. 4, alin. 1, lit. f), g), h); art. 9, alin. 1, lit. b), alin. 2, lit. d)-h); art. 21; art. 24, alin. 3.
58
suplimentar, la transferul accelerat al multor servicii și activități în mediul online, de exemplu tele-munca,
tele-medicina sau învățarea la distanță. TIC, inclusiv comunicarea virtuală, sunt discutate în general în
literatura de specialitate71 ca oportunități de a „nivela terenul” pentru persoanele cu dizabilități, de a crea
un mediu în care toată lumea are oportunități egale. Este important să fie analizate riscurile specifice de
excluziune de la informare și comunicare pentru persoanele cu dizabilități. De exemplu, persoanele cu
dificultăți de învățare și înțelegere pot naviga cu dificultate mediul virtual.
Utilizarea unor modalități de informare și comunicare personalizate, astfel încât să răspundă nevoilor
persoanelor cu dizabilități, reprezintă o oportunitate pentru a crește accesul acestora la servicii și bunuri
și a corecta barierele puse de mediul fizic. Accesul la mediul informațional și comunicațional al
persoanelor cu dizabilități presupune apelul la metode și tehnologii alternative, particularizate pe
abilitățile persoanelor cu dizabilități. În vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilități la funcțiile
de informare și comunicare, sunt necesare metode și limbaje diferite precum interpretarea mimico-
gestuală sau limbajul Braille, și tehnologii alternative precum cititoarele de text, semnalele sonore,
pictogramele și semnele specifice, comenzile vocale, astfel încât acestea să poată fi asimilate și de
persoanele cu limitări de vorbire, vedere, auz, de control al mișcărilor, sau intelectuale și psihice.
Tehnologia informației și comunicării presupune utilizarea vocii și a semnalelor sonore, a textului și
semnelor scrise, a gesturilor și a semnelor tactile, și poate facilita accesul prin mijloace alternative „pe
toate domeniile vieții, inclusiv educație, ocupare, e-guvernare și participare civică, incluziune financiară,
și managementul situațiilor de dezastru”.72

Descrierea problemei
Persoanele cu limitări au o probabilitate mai scăzută decât persoanele fără limitări de acces fără
dificultăți la informațiile oferite de instituțiile sau serviciile destinate publicului, iar această
probabilitate scade și mai accentuat pentru persoanele cu limitări severe. În 2020, 71% dintre
persoanele fără limitări au accesat fără dificultăți informațiile serviciilor și instituțiilor pentru public, dar
același lucru îl susțin doar 51% dintre persoane cu unele limitări și 30% dintre persoanele cu limitări severe
(Tabelul 6).73 Proporția persoanelor cu unele limitări și proporția populației cu limitări severe care nu au
dificultăți în a se informa este semnificativ mai scăzută în mediul rural (44% dintre cei cu unele limitări din
rural au acces ușor, cu 12 puncte procentuale mai puțin decât în urban; 28% dintre cei cu limitări severe
din rural au acces ușor, cu 4 puncte procentuale mai puțin decât în urban). Femeile cu limitări severe au
acces facil la informații într-o măsură mai mică. Accesul la informații este mai dificil pentru persoanele cu
vârste înaintate și nivel de educație mai scăzut, iar disparitățile dintre persoanele cu și fără dizabilități sunt
majore în interiorul diferitelor grupe de vârstă și nivel educațional.
Tabelul 6: Accesul la mediul informațional al instituțiilor destinate publicului al persoanelor cu și fără
limitări pe parcursul lunii anterioare (procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
N-am avut nicio dificultate 72 51 31

71
Raja (2016).
72
BM (2018a).
73
Atrage atenția, la fel ca în cazul datelor care descriu accesul la mediul fizic, ponderea mare de persoane cu limitări
care spun că nu au accesat informații ale instituțiilor și serviciilor pentru public (41% din totalul cu limitări). O parte
dintre aceste persoane este posibil să experimenteze, de fapt, bariere, de exemplu lipsa totală a accesului la
mijloacele care facilitează accesul la informații.
59
 Am avut mici dificultăți 6 6 8
Am avut mari dificultăți 1 2 6
Au fost ocazii în care nu am reușit să am acces la informația dorită 1 2 2
Nu este cazul/nu am căutat astfel de informații 20 38 53
Total 100 100 100

Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.

Cea mai mare parte a persoanelor cu limitări nu utilizează internetul pentru a accesa instituțiile și
serviciile pentru public iar dintre cei care apelează la această metodă, o proporție importantă
experimentează dificultăți. În condițiile stării de urgență și altor restricții de deplasare instituite în diferite
etape ale răspunsului la nivel de politici față de pandemia COVID-19, accesul virtual a devenit mai
important ca niciodată, mulți furnizori adoptând măsuri în vederea transferului serviciilor în acest mediu.
Chiar și în aceste condiții, cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu a utilizat internetul în luna
anterioară: 50% dintre persoanele cu unele limitări și 64% dintre cele cu limitări severe. Influențele
mediului de rezidență (ruralul fiind mai afectat), vârstei (persoanele peste 65 de ani fiind cele mai
afectate), și nivelului de educație sunt importante, fără a îmbunătăți decalajele dintre persoanele cu
limitări și cele fără limitări (Tabelul 7).
Tabelul 7: Dificultăți în accesarea pe internet a informațiilor instituțiilor sau serviciilor destinate
publicului (procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
N-am avut nicio dificultate 73 44 26
Am avut mici dificultăți 5 4 6
Am avut mari dificultăți 1 1 3
Au fost ocazii în care nu am reușit să accesez deloc ce mă interesa 0 1 1
Nu este cazul/nu folosesc Internetul 21 50 64
Total 100 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.
Conform campaniei de control al accesibilității din 2020 derulată cu 1.544 de instituții publice,
accesibilitatea informațională și comunicațională este o excepție mai degrabă decât norma (Tabelul 8).
Rezultatele campaniei de verificare a 1.544 de entități care țin de opt tipuri de instituții din domeniul
ordinii publice și serviciilor sociale, întreprinsă în 2020 la solicitarea ANDPDCA cu sprijin din partea BM,
arată că doar 3 din 1.441 sunt accesibilizate informațional și doar 76 din 1.306 (5%) sunt accesibilizate
comunicațional. Doar aproximativ 12% dintre instituțiile verificate au interpreți autorizați pentru limbaj
mimico-gestual sau interpreți specifici persoanelor cu surdo-cecitate pe când în 84% din cazuri un
interpret nu era disponibil. Mai mult, doar în 32% din cazuri exista o persoană desemnată pentru asistarea
persoanelor cu dizabilități.
Tabelul 8: Instituții cu probleme de accesibilitate informațională și comunicațională verificate în cadrul
controlului ANPIS din 2020, pe criterii de accesibilizare
Procent
Mediu informațional ne-accesibilizat 100*
60
 Informația despre modul de accesare al instituției nu este accesibilă 45
Nu există semne în limbaj Braille 98**
Instituția nu are pagină de internet care este accesibilă celor cu dizabilități vizuale 64
Nu există pictograme legate de accesibilizare 82***
Nu există aviziere electronice corespunzătoare 89
Mediu comunicațional ne-accesibilizat 95****
Nu există interpreți autorizați pentru limbaj mimico-gestual/specific persoanelor cu 88
surdo-cecitate
Nu există o persoană desemnată pentru asistarea persoanelor cu dizabilități 67
Sursa: Campania de verificare ANPIS 2020.
Note: Total eșantion: 1.544 instituții, 15 curți de apel, 42 de tribunale, 171 de judecătorii, 48 de ANOFM-uri, 48 de
CJPP-uri, 42 de CJAS-uri, 549 de secții de poliție, 529 de școli.
* 99,8%; **dintre cele 35 de instituții care aveau semne în limbaj Braille, în 15 erau plasate într-un loc care necesita
efort pentru a fi identificat, și câte 1 entitate nu avea plasate aceste semne în spații accesibilizate și semnele nu
produceau dezorientare; *** dintre cele 259 de entități care aveau pictograme pentru accesibilizare, în 5
pictogramele nu erau ușor de înțeles și în 3 nu erau plasate la o înălțime corespunzătoare; **** au existat 138 de
non-răspunsuri, așadar numărul total de instituții este de 1306.
Nu există informații privind accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de telecomunicații și
electronice. Populația României are un acces scăzut la aceste servicii comparativ cu alte țări europene.74

Explicarea problemei
Serviciile care trebuie asigurate în vederea îndeplinirii unui acces comunicațional și informațional
acoperă o paletă largă de adaptări. Aceste servicii pot varia de la indicatoare de intrări pentru persoane
cu probleme de deplasare, semnalizare în limbaj Braille a spațiilor publice și private, până la accesul la
programe de televiziune cu interpreți mimico-gestuali și accesibilizarea website-urilor instituțiilor publice.
Domeniul TIC, utilizat tot mai mult pentru facilitarea comunicării și informării persoanelor cu dizabilități,
este unul extrem de dinamic, în care inovația tehnologică conduce în permanență la crearea de noi
oportunități. Proiectarea produselor și tehnologiilor trebuie realizată însă în conformitate cu principiile
design-ului universal, altfel încât să nu creeze noi forme de excluziune a persoanelor cu dizabilități.
Standarde complete privind accesul la informație și comunicare, inclusiv servicii electronice
Normativul nr. 51/2012 nu cuprinde, având în vedere și data la care a fost elaborat, standarde explicite
și detaliate cu privire la criteriile de accesibilizare informațională și comunicațională a bunurilor și
serviciilor disponibil și fizic. Normativul este detaliat cu privire la standardele tehnice ale accesului la
mediul fizic, dar nu oferă standarde la fel de precise cu privire la normele de acces informațional și
comunicațional, ci precizează că anumite elemente trebuie să fie asigurate (precum limbajul Braille) și
oferă o serie de vignete vizuale, care reprezintă sugestii despre cum acest lucru poate fi realizat în practică.
În domeniul comunicațiilor electronice, în ultimii ani se înregistrează un progres important în ceea ce
privește accesibilitatea pentru persoane cu dizabilități. Decizia nr. 160/2015, modificată prin Decizia
1012/2019, a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, stabilește o serie
de măsuri pentru distribuitorii de servicii de comunicații electronice, pentru facilitarea accesului
utilizatorilor cu dizabilități la servicii de telefonie fixă și mobilă și de internet. Astfel, se precizează care

74
În 2015, 25% din populație nu își permitea accesul la internet, față de 6% la nivelul UE-27(Sursa: Eurostat,
[isoc_cismt]). Accesul la internet prin telefonie mobilă era 32% față de 39% în UE-27. Doar 19% dintre persoanele de
25-64 de ani care erau pensionate sau inactive, printre care se regăseau și persoane cu dizabilități, aveau acces mobil
la internet, față de 24% la nivelul UE-27 (Sursa: Eurostat, [isoc_ci_im_i]).
61
trebuie să fie condițiile privind comercializarea unor pachete de servicii adaptate, achiziționarea și
testarea unor echipamente, un preț recomandat, standarde tehnice privind numărul de minute de
telefonie mobilă, pragul minim de viteză a conexiuni de internet și alte standarde tehnice. Acestea sunt
însă evoluții de dată recentă, mult timp persoanele cu dizabilități fiind lipsite de sprijin pe această
dimensiune.
Disponibilitatea interpreților mimico-gestuali
Există o lipsă acută de interpreți mimico-gestuali certificați, iar recalificarea ca interpret în limbajul
semnelor este dificilă. Autorizația pe baza căreia interpretul de limbaj mimico-gestual își exercită
activitatea este limitată la 2 ani de zile,75 premisa fiind că limbajul mimico-gestual, la fel ca orice alt limbaj,
se poate uita dacă nu este exersat. După 2 ani este necesară prezentarea unei dovezi/adeverințe care să
confirme că interpretul a prestat 200 de ore de interpretat (sau minim 6 luni de zile de contract de muncă),
pentru a putea prelungi valabilitatea autorizației. Dat fiind faptul că unii interpreți lucrează cu normă
redusă și a faptului că nu există modalități flexibile de colaborare (precum un standard de cost pe oră, ci
doar posibilitatea de angajare a interpretului prin contract de muncă), aceștia riscă pierderea calificării. În
practică, având în vedere numărul foarte mic de interpreți certificați disponibili, organizațiile sunt nevoite
să recurgă frecvent la serviciile unor persoane a căror calificare nu este recunoscută formal (în cursul
cercetării calitative, astfel de exemple au apărut cu privire la serviciile bancare și notariale).
Utilizarea limbajului mimico-gestual în mediul audio-vizual
Implementarea prevederilor privind limbajul mimico-gestual de către canalele de televiziune este de
cele mai multe ori minimală. Legea nr. 504/2002 a Audiovizualului,76 care reglementează funcționarea
CNA, stabilește o durată zilnică minimă de 30 de minute de emisie cu interpretare mimico-gestuală atât
pentru canalele naționale cât și pentru cele locale. Datele discutate în detaliu în cadrul capitolului de
„participare socială” arată că multe televiziunile se rezumă la numărul minim de minute. În plus,
cercetarea calitativă confirmă ceea ce indică informațiile de la televiziuni colectate de CNA, și anume
faptul că acest calup de timp de emisie accesibilizat este utilizat la ore prea puțin convenabile, în afara
intervalului de prime-time (frecvent, pentru o emisiune de știri a zilei). O altă prevedere importantă se
referă la proporția din suprafața de redare alocată ferestrei în care este inserată interpretarea mimico-
gestuală. La solicitarea Avocatului Poporului (AvP), CNA a stabilit recent77 faptul că această fereastră
trebuie să ocupe o șesime din suprafața totală a ecranului. Cercetarea calitativă indică faptul că
persoanele cu dizabilități consideră că această proporție este în continuare insuficientă pentru multe
dintre ecranele utilizate frecvent.
Standarde privind site-urile instituțiilor publice
În ultimii ani, au fost dezvoltate prevederi legislative privind accesibilizarea site-urilor instituțiilor
publice, dar procesul de implementare nu este finalizat. OUG nr. 112/2018, aprobată prin Legea nr.
90/2019, transpune mai multe obligații pentru organizațiile din sectorul public privind accesibilitatea site-
urilor web și a aplicațiilor mobile, care derivă din Directiva nr. 2016/2012 a Parlamentului European și a
Consiliului Europei. Ordonanța a preluat din Directivă tipurile de informație care trebuie accesibilizate de
către site-urile web și procedurile de accesibilizare. Principala instituție responsabilă cu monitorizarea și
controlul respectării prevederilor din OUG nr. 112/2018 o reprezintă Autoritatea pentru Digitalizarea
României, instituție aflată în coordonarea prim-ministrului. Calendarul de implementare a accesibilizării a
fost prevăzut cu startul în septembrie 2019 pentru site-urile web nou lansate, septembrie 2019 pentru

75
Ordinul comun MEC și MMPS nr. 1640/2007 Metodologia pentru autorizarea interpreților mimico-gestuali.
76
Legea nr. 504/2002 privind Legea audiovizualului.
77
CNA (2020).
62
cele care existau deja și 23 iunie 2021 aplicațiilor mobile. Standardele de accesibilizare a website-urilor
instituțiilor din sectorul public nu sunt obligatorii pentru toate instituțiile. OUG nr. 112/2018 prevede o
serie de situații în care site-urile și aplicațiile guvernamentale pot fi scutite de îndeplinirea criteriilor de
accesibilitate. Astfel, website-urile instituțiilor care nu prestează servicii esențiale sau servicii destinate
persoanelor cu dizabilități sunt scutite de la implementare, precum și cele a căror accesibilizare ar impune
o sarcină disproporționată.
Conștientizarea propriilor drepturi de către persoanele cu dizabilități
Un sfert dintre persoanele cu limitări în exercitarea activității nu consideră că instituțiile destinate
publicului trebuie să asigure accesul la mediul informațional și comunicațional pentru persoanele cu
dizabilități indiferent de context. Persoanele cu limitări care răspund astfel sunt cu 3 puncte procentuale
mai numeroase decât persoanele fără limitări. Din totalul de 25% de persoane cu limitări care nu optează
pentru varianta de răspuns care presupune obligativitatea accesibilizării informaționale și
comunicaționale, 13% cred că există circumstanțe care pot justifica nerealizarea acestui drept și 9%
declară că nu știu răspunsul la întrebare.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA, MLPDA, MTIC, MCSI și Autoritatea pentru Digitalizarea României să includă în cadrul
Codului de accesibilitate cel puțin următoarele elemente privind asigurarea accesibilității mediului
informațional și comunicațional:
o Un set de standarde de accesibilizare informațională și comunicațională a serviciilor pentru public,
incluzând de exemplu necesitatea de a facilita interpretarea mimico-gestuală;
o Standarde minime de verificare și monitorizare a accesibilității website-urilor;
o Precizări suplimentare privind utilizarea interpretării mimico-gestuale de către operatorii de
televiziune.78
2. ANDPDCA să elaboreze un pachet de reglementare a interpretului mimico-gestual care să includă: (i)
necesarul de formare; (ii) acreditarea acestuia; (iii) un standard de cost care să țină cont de specificul
activității pe care o desfășoară.
3. Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea
României și ANDPDCA să dezvolte un standard ocupațional pentru recunoașterea specialiștilor în
accesibilizarea website-urilor.
4. ANDPDCA să realizeze un ghid de redactare a documentelor publice în limbaj ușor de citit și ușor de
înțeles.

1.3. Accesul limitat la transport

Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la mijloace de transport accesibile este parte integrantă
din asigurarea accesului la spațiul public și la mobilitate spațială. Dreptul la mobilitate neîngrădită este
prevăzut de CDPD prin art. 9 (Accesibilitate) și 20 (Mobilitate). Statele membre trebuie să ia măsuri pentru
realizarea celui mai înalt grad posibil de mobilitate, cu încurajarea autonomiei alegerii modului de
mobilitate și asigurarea unui cost accesibil. Obiectivul 11 al Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 propune
„Oraşe şi comunităţi durabile – dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise

78
Introducerea cerinței cu privire la utilizarea acestui interval de timp de emisiune accesibilizată în prime-time, și
revizuirea prevederilor privind dimensiunea ferestrelor pentru interpreții mimico-gestuali, care vor trebui să ocupe
¼ din suprafața totală a ecranului.
63
tuturor, sigure, reziliente şi durabile” și face parte, împreună cu obiectivele 4, 8, 10 și 17, din componenta
incluzivă cu dizabilitatea a acestei Agende.

Descrierea problemei
Persoanele cu limitări accesează mijloacele de transport în proporție mult mai scăzută decât cele fără
limitări și declară în procente mult mai ridicate că se confruntă cu probleme în utilizarea acestora. Doar
23% dintre persoanele cu unele limitări și 18% dintre persoanele cu limitări severe utilizaseră un mijloc de
transport în săptămâna anterioară interviului, față de 30% în cazul persoanelor fără limitări, în cadrul
anchetei BM cu populația generală și cu populația cu dizabilități. Aproximativ 1% din totalul persoanele
cu unele limitări și 3% dintre cele cu limitări severe au menționat faptul că nu pot folosi mijloacele de
transport pentru că nu sunt adaptate pentru tipul lor de limitare (Anexă-Tabel 10). Așa cum este de
așteptat, există un decalaj urban-rural accentuat, mai mare pentru persoanele cu dizabilități. Dintre
persoanele care au folosit mijloacele de transport public, au avut unele dificultăți sau dificultăți 36% dintre
persoanele cu limitări severe și 15% dintre persoanele cu unele limitări față de 7% dintre persoanele fără
limitări (Tabelul 9).
Tabelul 9: Procentul persoanelor cu și fără limitări care au avut în ultima săptămână probleme de acces
la mijloacele de transport public dintre cele care au utilizat mijloace de transport
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
N-am avut nicio dificultate 93 86 64
Am avut unele dificultăți 7 13 27
Am avut mari dificultăți 0 2 9
Total 100 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.
Analizele anterioare confirmă gradul scăzut de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități a
infrastructurii de transport. Un raport din 2015 arăta că mijloacele de transport în comun sunt parțial
accesibilizate și nu au în general facilități pentru mobilitatea persoanelor nevăzătoare.79 În 2013, din
totalul de 5236 de mijloace de transport verificate de ANPIS, doar 2055 erau considerate accesibilizate
conform Normativului NP51/2012.80 Un alt raport din 2013 analiza situația în municipii și găsea doar două
astfel de municipii din totalul de 37 de reședință de județ în care s-a desfășurat cercetarea în care intrarea
dinspre stație în mijlocul de transport era marcată prin pavaj tactil, în proporții scăzute din totalul stațiilor
chiar și în aceste 2 orașe.81 Coroborat cu gradul scăzut de accesibilizare a spațiului fizic public, inclusiv a
trotuarelor, altor spații pietonale și de tranziție, cât și a stațiile de transport public, aceste deficite descriu
un tablou general de dificultate a accesului la mijloace de transport al persoanelor cu dizabilități.

Explicarea problemei
Cadrul strategic
Documentele strategice 2016-2020 prevăd creșterea gradului de accesibilizare a mijloacelor de
transport dar nu există informații privind gradul de realizare a măsurilor preconizate. În cadrul SNPD
2016-2020, măsurile propuse pentru creșterea accesibilității transportului public se referă la revizuirea

79
CRJ (2015).
80
ANPIS (2014).
81
IPP (2013).
64
legislației, asigurarea caracterului incluziv al sistemului de achiziții publice de mijloace de transport,
pregătirea personalului operatorilor din domeniu, lansarea unor programe de cercetare a soluțiilor
tehnice de accesibilizare și monitorizarea situației. Nu există însă informații privind realizarea acestor
măsuri. Strategia propunea elaborarea unor planuri-cadru de accesibilizare la nivel de localitate,
dezvoltare care ar fi necesară dar care nu s-a întâmplat.
Prevederi legale cu privire la standardele de accesibilitate a vehiculelor
Lipsesc prevederile legale cu privire la standardele minime de accesibilitate, la implementarea acestora,
și sancționarea operatorilor care nu le respectă. În acest moment, nu există standarde minime de
accesibilizare a mijloacelor de transport. Registrul Auto Român (RAR),82 care omologhează vehiculele
rutiere și coordonează procesul de realizare a inspecțiilor tehnice periodice, lucrează în conformitate cu
o legislație care nu prevede nici un standard referitor la accesibilizare. RAR eliberează prin urmare avize
care nu țin cont de criteriile accesibilizării iar ANPIS întâmpină dificultăți în sancționarea lipsei de adecvare
față de criteriile de accesibilizare a mijloacelor de transport care au aviz RAR.
Subvenționarea transportului
Biletele de transport gratuit de care persoanele cu dizabilități beneficiază sunt sub-utilizate. Legea nr.
488/2006 acordă transport urban și interurban gratuit pentru persoanele cu dizabilități grave sau
accentuate iar HG nr. 1017/2018 specifică modalitatea de decontare a transportului interurban gratuit.
Din 733.470 persoane cu handicap grav sau accentuat care aveau dreptul la transport interurban gratuit
în 2018, doar 83.000 și-au exercitat efectiv acest drept, conform datelor MMPS.83
Decontarea transportului este posibilă pentru o listă de companii cu care DGASPC are contracte, dar
această listă nu este alcătuită pe baza planificării necesităților de deplasare a persoanelor cu dizabilități,
astfel încât să fie acoperitoare. Astfel, conform cercetării calitative, multe companii de transport nu
acceptă călătoria gratuită a persoanelor cu dizabilități. Pe anumite rute, chiar dintre cele principale, nu
există nici un transportator cooptat în cadrul sistemului care decontează biletele de transport, acestea
rămânând neacoperite. Ordinul comun al MMPS și MTIC nr. 124/546/2019 pentru stabilirea modelelor de
convenţii privind transportul persoanelor cu handicap conține o serie de prevederi care nu facilitează
dreptul la transport al persoanelor cu dizabilități. Astfel, călătoriile trebuie să fie tur-retur între aceleași
stații. În plus, procedurile de decont al costului călătoriei de către transportatori sunt laborioase,84
conform cercetării calitative, ceea ce contribuie, în combinație cu lipsa adaptărilor mijloacelor de
transport, la refuzul multor operatori de transport privat de a transporta persoanele cu mobilitate redusă.
Nu există mecanisme pentru sancționarea firmelor private de transport care nu încheie contracte în
vederea decontării biletelor gratuite pentru persoane cu dizabilități.
Lipsesc informații sistematice atât cu privire la oferta de rute accesibilizate, cât și cu privire la cererea
de servicii de transport accesibilizate, ceea ce face dificilă planificarea mobilității persoanelor cu
dizabilități. Pe de o parte, lipsa informațiilor furnizate de operatorii de transport despre aspecte precum
disponibilitatea unor rute accesibilizate, capacitatea acestora, și timpii de așteptare îngreunează
planificarea adecvată a deplasării persoanelor cu mobilitate redusă și diminuează cererea. Pe de altă

82
RAR este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor (MTIC) ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei
mediului înconjurător şi asigurării calităţii.
83
MMPS (2019).
84
Biletul de călătorie gratuită trebuie completat de către persoana cu handicap la rubricile stației de plecare și de
sosire și de către operatorii de transport la celelalte rubrici. Ulterior cuponul care se detașează din corpul biletului
trebuie să fie transmis la DGASPC împreună cu deconturile.
65
parte, planificarea de către operatori a ofertei de servicii de transport pentru persoanele cu dizabilități și
adoptarea măsurilor de accesibilizare a propriei flote depind de disponibilitatea unor informații din partea
municipalităților privind volumul cererii din partea persoanelor cu dizabilități, care nu sunt însă
disponibile.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA, MLPDA, MTIC, MCSI și Autoritatea pentru Digitalizarea României să includă în cadrul
Codului de accesibilitate cel puțin următoarele elemente privind asigurararea accesibilității
mijloacelor de transport:
o Un set de standarde minime de accesibilizare a mijloacelor de transport;
o Condiționarea acordării avizului RAR pentru mijloacele de transport în comun de respectarea
standardelor minime de accesibilizare;
o Obligativitatea operatorilor de transport public de informare online și offline cu privire la rutele
accesibile și gratuite pentru persoanele cu dizabilități;
o Sancțiuni privind situația de refuz a operatorilor de transport privați de a încheia contracte în
vederea asigurării transportului gratuit al persoanelor cu dizabilități;85
o Prevederi privind obligativitatea accesibilizării serviciilor conexe serviciilor de transport public de
tipul aplicațiilor informatice (de exemplu, achiziționarea biletelor online) care însoțesc serviciile
de transport.

1.4. Vulnerabilitatea persoanelor cu dizabilități la

situații de risc și urgențe umanitare
În eventualitatea unor dezastre, persoanele cu dizabilități pot fi mai vulnerabile decât restul populației
afectate, barierele pre-existente de interacțiune cu mediul devenind factori de expunere la riscuri
suplimentare. Situațiile de risc colectiv posibile sunt variate, de la dezastre naturale (incendii, seisme,
alunecări de teren, inundații etc.), până la riscuri de sănătate publică și conflicte armate. Resursele care
pot fi folosite pentru a preveni, diminua și trata consecințele negative pentru persoanele cu dizabilități
sunt diverse, unele fiind comune cu cele mobilizate în beneficiul populației generale (de exemplu
adăposturi publice, locuințe de urgență, tratament medical), altele fiind necesar să fie particularizate pe
nevoile persoanelor cu dizabilități (căi de evacuare accesibilizate, semnalizări specifice, rutine de
intervenție rapidă specifice). Art. 11 din CDPD menționează obligațiile Statelor Părți în privința situațiilor
de risc și urgențelor umanitare.

Descrierea problemei
Marea majoritate a persoanelor cu limitări severe și o bună parte dintre persoanele cu unele limitări
consideră că ar reuși cu dificultate sau nu ar reuși deloc pe cont propriu să ia măsuri în cazul unui
cataclism, cum ar fi ieșirea din locuință sau din clădire, deplasarea până la un loc sigur sau apelarea
serviciilor de urgență. Cel mai scăzut nivel declarat de autonomie în situații de urgență se observă în cazul
persoanelor cu limitări severe: 46% consideră că nu ar reuși să evacueze locuința singure, 32% că nu ar
reuși să iasă singure din clădire și aceeași proporție că nu ar reuși să ajungă într-un spațiu sigur din afara

85
De la amenzi până la retragerea licenței dacă refuzul este persistent.
66
locuinței, în timp ce 28% spun că nu ar reuși să apeleze serviciile de urgență pe cont propriu. Procentul
persoanelor cu limitări severe de activitate care declară că nu ar reuși să se descurce crește cu vârsta.
Există diferențe mari și între persoanele cu unele limitări și cele fără limitări. Practic, o bună parte dintre
persoanele cu dizabilități estimează că au nevoie de asistența unei alte persoane în cazul unor incidente
catastrofice, precum dezastrele naturale sau provocate de om, pentru a evacua locul în care au loc aceste
evenimente și a căuta un refugiu (Figura 1).

Figura 1: Procentul persoanelor care declară că ar reuși cu dificultate sau nu ar reuși deloc să ia măsuri
în cazul unui cataclism, pe tip de măsură și nivel de limitare a activității (procent)
90 81
80 75 75
70
60 54
50 42
37 36
40
30 25
21
20 13 14
7
10
0
Să evacuați singur(ă) locuința Să ieșiți singur(ă) din clădire Să ajungeți singur(ă) într-un Să apelați serviciile de
spațiu sigur din afara urgență
locuinței

Persoane fără limitări Persoane cu unele limitări Persoane cu limitări severe

Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.

Persoanele cu dizabilități au mai puține resurse la care să apeleze pentru ajutor în asemenea situații,
fie vecini, fie membri ai familiei. Astfel, 17% dintre persoanele cu limitări severe de activitate spun că nu
au un vecin la care pot apela într-o situație de calamitate, față de 7% dintre persoanele fără limitări de
activitate. În plus, 18% dintre persoanele cu limitări severe de activitate declară că nu există cu siguranță
un membru al gospodăriei sau al familiei care ar putea ajunge oricând rapid la ei într-o situație de
urgență/calamitate, față de doar 6% dintre persoanele fără limitări de activitate. Coroborate, capacitatea
mai scăzută de reacție pe cont propriu și capacitatea mai mică de a apela la ajutor în vecinătate sau în
familie, indică faptul că în eventualitatea unor situații de criză, o parte dintre persoanele cu limitări în
exercitarea activității ar fi captive în propria locuință, fără posibilitatea de a lua măsuri urgente de
siguranță.
Epidemia de COVID-19 a creat o situație de risc accentuat pentru persoanele cu dizabilități
instituționalizate. Astfel, bilanțul la data de 25 septembrie 2020 cu privire la expunerea persoanelor din
centrele pentru vârstnici sau centrele rezidențiale pentru copii sau adulți cu dizabilități arăta astfel: din
55.000 de beneficiari, 1.017 de rezidenți erau infectați, 3.398 rezidenți vindecați și 325 de rezidenți care
au decedat ca urmare a infectării cu noul virus.86 Riscul pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate
de a contracta virusul este mai ridicat ca urmare a traiului în grupul extins de rezidenți ai acestor instituții,
iar riscul unor consecințe extreme este accentuat de problemele de sănătate pre-existente în multe cazuri.

86
ANDPDCA (2020).
67
Explicarea problemei
România este o țară cu un grad ridicat de vulnerabilitate la dezastre, și gradul scăzut de accesibilitate a
mediului fizic, informațional și comunicațional face ca riscul pentru persoanele cu dizabilități să fie și
mai ridicat. Diagnosticul sistematic de țară87 evidențiază vulnerabilitatea României față de dezastrele
naturale, și discută în mod special inundațiile, seceta și cutremurele, care au rezultat în mii de victime de-
a lungul timpului și daune economice atât la nivel macro, cât și individual. Raportul atrage atenția asupra
modului în care aceste situații catastrofice au impactat structura fizică88 și i-au afectat în mod special pe
cei săraci, printre care se află disproporționat de multe persoane cu dizabilități în comparație cu ponderea
acestui grup în populație.
Pregătirea pentru situațiile de urgență
Autoritățile locale trebuie să elaboreze hărți de hazarduri și riscuri dar acestea sunt elaborate punctual
pentru unele dintre riscurile naturale, incomplete, neactualizate, și pentru anumite zone și orașe nu
sunt disponibile. În România, autoritățile locale sau anumite organizații independente de nivelul UAT
trebuie să elaboreze diferite hărți de risc. Astfel, Hotărârea nr. 663/2013 stabilește obligația elaborării de
hărți de vulnerabilitate la inundații de către 12 unități teritoriale constituite în corelate cu bazinul
hidrografic. Hotărârea nr. 846/2010 cere elaborarea unor hărți de vulnerabilitate la inundații la nivelul
unităților administrativ-teritoriale. Norma metodologică privind modul de elaborare și conținutul hărților
de risc natural la alunecări de teren din 200389 prevede elaborarea unor hărți pentru acest risc. Nu există
o cartografiere și abordare integrată însă a tuturor tipurilor de riscuri, deși coordonarea structurilor de
intervenție este unică, la nivelul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). De asemenea,
hărțile sunt incomplete, inconsistente, neactualizate, și pentru anumite zone și orașe nu sunt
disponibile.90
Normele de protecție pentru evitarea unor riscuri nu sunt respectate. Una dintre problemele majore
care vulnerabilizează toate persoanele o reprezintă nerespectarea normelor de protecție, precum și
inabilitatea autorităților de a asigura respectarea acestora. Un exemplu îl reprezintă funcționarea unui
număr mare de spații fără autorizații de securitate la incendiu, de exemplu o mare parte dintre școlile din
mediul rural.91
Intervenții particularizate la nevoile persoanelor cu dizabilități
Planurile de acțiune în situații de urgențe ale Departamentelor pentru Situații de Urgență (DSU) nu
prevăd proceduri speciale pentru persoanele cu dizabilități, cu excepția delegării unor persoane
însărcinate cu coordonarea managementului riscurilor pentru persoanele cu dizabilități. Nu există
proceduri și protocoale de intervenție particularizate pe riscurile persoanelor cu dizabilități. Gestionarea

87
BM (2018a).
88
Raportul arată că, de exemplu, peste 75% din populație (dintre care, 65 % în mediul urban) este vulnerabilă la
cutremure și accentuează faptul că îmbunătățirea rezilienței economice și sociale este critică pentru a putea realiza
o creștere sustenabilă și incluzivă. Raportul estimează că România este considerabil mai vulnerabilă decât alte țări
ale Uniunii Europene, având în vedere că doar 80% din populație are acces la sisteme de avertizare timpurie a
dezastrelor, 70% din bunurile populației sărăce sunt vulnerabile la distrugeri. Pe de o parte, Capitala României,
București, are cel mai ridicat risc dintre toate orașele-capitală ale Europei, și este considerat unul dintre cele mai
vulnerabile 10 orașe din lume, cu 2563 blocuri de locuințe cu risc seismic ridicat, cuprinzând 10.577 locuințe, 60%
dintre ele fiind localizate în București. Pe de altă parte, riscurile la inundații sunt mari în județele cu un nivel scăzut
de PIB/capita și o pondere ridicată a mediului rural. Sursa: Armaș, Toma-Dănilă, Ionescu, Gavriș (2017).
89
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 07 mai 2003.
90
BM (2018a).
91
ARACIP (2019).
68
situațiilor de urgență se face de către IGSU. În stări de alertă, responsabilitatea coordonării echipelor de
salvatori, organizării evacuărilor și altor intervenții necesare revine DSU organizate pe plan național,
județean și locale.92 Nu există o planificare specifică a intervențiilor adresate persoanele cu dizabilități,
nici ca parte a planurilor de intervenție generale, nici printr-un document sau proceduri dedicate acestei
categorii de populație. Procesul de management al unui dezastru trebuie să fie unul etapizat, de la
managementul riscurilor, pregătirea pentru anumite situații concrete, reacția publică în timpul și post-
eveniment și recuperarea după dezastrul în cauză.93 Atunci când sunt specificate, procedurile adresate
persoanelor cu dizabilități vizează doar unele dintre aceste etape, de cele mai multe ori cele finale, de
recuperare sau în reacția post-eveniment, mai puțin managementul riscurilor.
Atunci când planurile de acțiune și intervenție vizează și persoanele cu dizabilități, măsurile se
adresează cu preponderență persoanelor cu dizabilități locomotorii. Astfel, majoritatea specificațiilor
din ghidurile de intervenție94 se referă în particular la asigurarea mobilității și orientării pentru persoane
cu dizabilități ce circulă în fotoliu rulant, specificându-se, de exemplu, necesarul amplasării semnelor de
orientare la o înălțime corespunzătoare sau asigurarea căilor de acces. Nevoile specifice ale persoanelor
cu alte tipuri de dizabilități nu sunt adresate de planurile de urgență.95
La nivel național, există un serviciu de apel în regim de urgență a persoanelor cu dizabilități de auz sau
de vorbire, dar utilizarea lui nu este monitorizată. Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență la
numărul de telefon 112 a dezvoltat din anul 2015 o extensie pentru persoanele cu dizabilități de auz sau
de vorbire. Acestea pot apela la serviciile de urgență prin mesaj la 113.96 Cele mai noi rapoarte tehnice97
cu privire la serviciul 112 nu includ informații cu privire la serviciul prin SMS 113, în ceea ce privește
numărul de abonați și numărul de solicitări de intervenție.
Personalul implicat în intervențiile în situații de urgență nu este pregătit pentru a răspunde la nevoile
persoanelor cu dizabilități. Personalul ISU nu a fost inclus în programele de instruire cu privire la
drepturile persoanelor cu dizabilități. Pentru o protecție mai bună a persoanelor cu dizabilități în situații
de urgență este importantă extinderea formării către persoane nespecializate dar cu atribuții în situații
de urgențe.
***

Măsuri recomandate
1. Ministerul Afacerilor Interne și ANDPDCA să realizeze o procedură privind evacuarea și salvarea
persoanelor cu dizabilități în cazul situațiilor de risc și urgențe umanitare.
2. Serviciul de Telecomunicații Speciale să evalueze modul în care funcționează aplicația 113 și să o
îmbunătățească conform concluziilor acesteia.
2. Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități

92
Conform OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, la nivelul județelor
se constituie comitetele județene pentru situații de urgență aflate sub conducerea prefecților (art 11. (1), (2).)
93
Pregătirea incluzivă poate prezenta lacune în fiecare dintre etapele managamentului dezastrelor în privința
adresării vulnerabilității persoanelor cu dizabilități. Sursa: Federal Office of Civil Protection and Disaster Assistance
(2017).
94
ISU Vaslui (2015).
95
ISU Sibiu - Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Mediaș (2018).
96
Persoanele al căror număr este pre-înregistrat ca făcând parte din grupul țintă sunt redirecționate, atunci când
apelează 112, să trimită SMS la numărul 113.
97
Guvernul României (2020).
69
Toate Statele Părți trebuie să garanteze protecția efectivă și fără discriminare a drepturilor persoanelor
cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de recunoaștere egală în fața legii pentru
a-și exercita toate drepturile fundamentale, precum dreptul de a munci, de a se căsători, de a-și întemeia
o familiei sau de a vota, și astfel de a lua decizii în toate aspectele vieții lor; recunoașterea egală în fața
legii este necesară pentru a asigura faptul că deciziile oricărei persoane produc efecte juridice. Persoanele
cu dizabilități trebuie să aibă acces egal la justiție în situația în care le sunt încălcate drepturile și trebuie
să obțină un remediu efectiv.98 Doar prin îndeplinirea celor două condiții, persoanele cu dizabilități vor
putea participa într-o societate cu adevărat incluzivă.99
Problemele principale abordate în acest capitol sunt:
1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu dizabilități de a lua decizii
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la etapele procedurale ale sistemului de justiție.

2.1. Posibilitatea limitată a persoanelor cu

dizabilități de a lua decizii
Persoanele cu dizabilități considerate incapabile să decidă pentru ele însele nu au posibilitatea de a-și
exercita drepturile fundamentale. Dreptul de a lua decizii corecte sau greșite în privința vieților noastre
este un lucru firesc pentru oricine. Există însă persoane cu dizabilități care sunt considerate incapabile să
decidă pentru ele însele fie de instituțiile de evaluare în urma unei expertize medico-legale, de serviciile
publice precum notari sau bănci sau chiar familiile sau îngrijitorii lor. Aceste persoane cu dizabilități sunt
lipsite de posibilitatea de a lua decizii și de a-și exercita drepturile și libertățile. În această secțiune a
raportului, sunt descrise atât situațiile în care persoanele cu dizabilități se confruntă cu aceste bariere, cât
și cauzele acestora.

Descrierea problemei
În România există patru mari tipuri de categorii de persoane cu dizabilități care sunt lipsite de posibilitatea
de a lua decizii: (i) persoanele puse sub interdicție, (ii) persoanele internate nevoluntar, (iii) persoane care
deși nu sunt sub interdicție se confruntă cu bariere în încheierea de acte civile, și (iv) persoane care au
nevoie de sprijin pentru a lua decizii.
Persoanele puse sub interdicție
Capacitatea juridică este indispensabilă pentru exercitarea drepturilor civile, politice, economice,
sociale și culturale și nu trebuie condiționată de deficitul real sau perceput al capacității mentale.
Capacitatea juridică reprezintă capacitatea unei persoane de a lua decizii juridice valabile, de a se angaja
în tranzacții și de a crea, modifica sau încheia relații juridice. Capacitatea juridică este esențială deoarece
afectează toate domeniile vieții, cum ar fi alegerea domiciliului, alegerea partenerului de viață și
încheierea unei căsătorii, semnarea unui contract individual de muncă sau exprimarea unui vot. Orice

98
Dreptul la remediu se referă la orice tip de recuperare și despăgubire, incluzând compensații, restituire, reabilitare,
și satisfacție. Dreptul la un remediu efectiv este prevăzut în art. 13 din CEDO și art. 47 din Carta drepturilor
fundamentale a UE și este o componentă esențială a accesului la justiție. Pentru ca un remediu să fie efectiv trebuie:
să fie accesibil, să permită obținerea de despăgubiri prin intermediul cererilor formulate de reclamanți, să ofere
perspective rezonabile de succes (Agenția Europeană Pentru Drepturi Fundamentale și Consiliul Europei, 2016: 102).
99
Viziunea și aspectele cheie ale acestui capitol se fundamentează pe articolele 12, 13, 14, 15, 16, 17 ale CDPD.
70
modalitate de a lipsi persoana cu dizabilități de capacitate juridică prin substituirea deciziei100 îi încalcă
acesteia drepturile fundamentale. Comitetul CDPD atrage atenția în mod explicit că deficiențele
percepute sau reale ale capacității mentale nu trebuie utilizate ca justificare pentru a refuza capacitatea
juridică.101 În multe țări, suprapunerea dintre capacitatea juridică și capacitatea mentală a dus la negarea
capacității juridice a persoanelor considerate incapabile să ia decizii.102
Persoanele cu dizabilități puse sub interdicție nu pot sta în nume propriu în proces și sunt reprezentate
de tutori. Punerea sub interdicție reprezintă stabilirea unei persoane numită de un judecător care să ia
decizii pe baza a ce consideră acesta că este interesul superior al persoanei cu dizabilități, chiar împotriva
voinței acesteia din urmă. Articolul 164 alin. (1) din Codul Civil stabilește trei condiții de fond pentru ca o
persoană să fie pusă sub interdicție: (i) persoana să fie lipsită de discernământ103; (ii) cauza lipsei
discernământului să fie „alienația” sau „debilitatea mintală”, stabilită pe baza expertizei medicului de
specialitate; și (iii) lipsa de discernământ să nu îi permită persoanei să se îngrijească de interesele sale.
Punerea sub interdicție judecătorească va produce două efecte: (i) lipsirea de capacitate de exercițiu104 a
persoanei puse sub interdicție și (ii) instituirea tutelei interzisului judecătoresc.105 Din momentul instituirii
tutelei, tutorele va putea decide în numele persoanei pusă sub interdicție judecătorească. Pașii punerii
sub interdicție sunt descriși în Caseta 3.
Caseta 3: Pașii procesului de punere sub interdicție în România
Procesul punerii sub interdicție în România are mai mulți pași:
o Una dintre persoanele prevăzute la art. 111 din Codul Civil se va adresa judecătoriei în a cărei circumscripție
își are domiciliul persoana cu dizabilități, cu o cerere de punere sub interdicție care va cuprinde faptele din
care rezultă „alienația” sau „debilitatea mintală”, împreună cu dovezile propuse (așa cum sunt acestea
prevăzute la art. 194 din Codul de Procedură Civilă). Conform art. 111 din Codul Civil, interdicția poate fi
cerută de (i) persoanele apropiate celui diagnosticat cu „alienație” sau „debilitate” mintală, (ii) administratorii
sau locatarii casei în care locuiește acesta, (iii) serviciul public comunitar local de evidentă a persoanelor, cu
prilejul înregistrării morții unei persoane, precum și de notarul public cu prilejul deschiderii procedurii
succesorale, (iv) instanțele judecătorești, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor

100
Decizia este substituită atunci „când o altă persoană numită de un terț ia decizii pe baza a ce consideră aceasta
că este în cel mai bun interes al persoanei în cauză, chiar împotriva voinței acesteia din urmă. Această situație este
comună în cadrul sistemelor de substituire a deciziei care includ tutelă totală sau parțială, interdicția judecătorească,
curatela și legile privind sănătatea mintală care permit tratamentul și internarea nevoluntare” (ONU, 2017, para.
26).
101
Capacitatea mentală se referă la abilitatea de a lua decizii, care variază de la o persoana la alta, inclusiv în funcție
de factori sociali sau de mediu sau modalitatea în care această abilitate este evaluată și este distinctă de capacitatea
juridică care se referă la capacitatea de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice (ONU, 2014, para. 13).
102
În diferite țări, negarea capacității juridice a persoanelor considerate incapabile se realizează pe unul sau mai
multe dintre cele trei criterii: (i) un diagnostic medical care poate indica o dizabilitate intelectuală (abordare de
status); (ii) o presupusă consecință negativă a deciziei persoanei, situație în care medicul, de exemplu, decide
aplicarea unui tratament nevoluntar (abordare de consecință); sau (iii) o deficiență evaluată privind abilitatea de a
lua decizii, adică capacitatea mentală (abordarea funcțională). Sursa: MDAC, (2013).
103
Termenul utilizat în Articolul 164 este cel de „discernământ”. Cu toate acestea, în raport va fi utilizat alternativ
termenul de „capacitate mentală” pentru a oferi o înțelegere mai clară a conflictului dintre legislația națională și
principiile CDPD privind recunoașterea capacității juridice, așa cum sunt acestea evidențiate de Comitetul CDPD în
Comentariu general nr. 1.
104
Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia acte civile și de a exercita drepturi și obligații
(Art. 37 alin.1 Codul Civil), în timp ce capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații
civile (Art. 34 Codul Civil). Capacitatea juridică acoperă atât capacitatea de folosință, cât și cea de exercițiu, așa cum
evidențiază Comitetul CDPD ((General Comment no.1, Para. 13).
105
Art. 169 Cod Civil.
71
 părintești, (v) organele administrației publice locale, (vi) instituțiile de ocrotire, precum și (vii) orice altă
persoană.
o După primirea cererii, instanța va transmite persoanei pentru care s-a cerut punerea sub interdicție copii ale
cererii și ale înscrisurilor anexate. Aceleași documente vor fi transmise și procurorului, atunci când cererea
nu a fost introdusă de acesta.
o Procurorul va efectua cercetările necesare și va lua avizul unei comisii de specialiști. Procurorul va lua și avizul
persoanei pentru care s-a cerut punerea sub interdicție dacă aceasta se găsește într-o unitate sanitară. În caz
de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, judecătorul poate numi un
curator special pentru îngrijirea, reprezentarea și administrarea bunurilor celui a cărui interdicție a fost
cerută.
o La termenul de judecată, instanța este obligată să asculte persoana pentru care s-a cerut punerea sub
interdicție și să îi pună întrebări pentru a constata starea sa mintală. Dacă aceasta nu este în stare să se
înfățișeze la instanță, ea va fi ascultată la locul unde se găsește.
o Comisia de medici specialiști și unitatea sanitară în care se află persoana (când este cazul) pot da un aviz că
este necesară observarea mai îndelungată a stării mintale a persoanei pentru care s-a cerut punerea sub
interdicție. În aceste situații, dacă observarea nu se poate face în alt mod, instanța, solicitând și concluziile
procurorului, va putea dispune internarea provizorie, pe cel mult șase săptămâni, într-o unitate sanitară de
specialitate (Procedura punerii sub interdicție judecătorească, art. 936-942, Cod Procedură Civilă).
o Pe baza tuturor acestor informații, instanța de tutelă (judecătoria) poate pronunța o hotărâre judecătorească
de punere sub interdicție a persoanei respective.
o După ce hotărârea de punere sub interdicție judecătorească a rămas definitivă, instanța de tutelă numește
de îndată un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească (art. 170-174, art. 114-120 Cod
Civil).
o Atunci când hotărârea judecătorească de punere sub interdicție este definitivă, instanța care a pronunțat-o
va comunica de îndată dispozitivul acesteia în copie legalizată: (i) serviciului de stare civilă la care nașterea
celui pus sub interdicție este înregistrată, pentru a se face mențiune pe marginea actului de naștere; (ii)
serviciului sanitar competent pentru ca acesta să instituie asupra celui pus sub interdicție o supraveghere
permanentă; (iii) biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru notarea în cartea funciară
dacă este cazul; (iv) registrului comerțului, dacă persoana pusă sub interdicție este comerciant, întreprinzător
sau operator economic (art. 940 Cod Proc. Civ.).

În România, privarea persoanelor de capacitate juridică este neconstituțională. Pe 16 iulie 2020, Curtea
Constituțională a României (CCR) a stabilit neconstituționalitatea măsurii de punere sub interdicție a
persoanelor din România, pe bază de dizabilitate.106 Plenul CCR a stabilit că punerea sub interdicție
judecătorească prevăzută de articolul 164 (1) nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Judecătorii CCR au stabilit că articolul „nu
ține cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate și nici de diversitatea intereselor unei
persoane, [și că măsura de punere sub interdicție] nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp
și nu este supusă unei revizuiri periodice”.
Deși procedura de punere sub interdicție judecătorească și de numire a unui tutore este definită în
legislație ca o măsură de ocrotire a persoanelor cu dizabilități, aceasta contravine principiilor CDPD și
recomandărilor Comitetului CDPD. Această neconcordanță este surprinsă de următoarele aspecte:
1. Punerea sub interdicție nu respectă drepturile, voința și preferințele persoanei. Cercetarea calitativă
indică faptul că procesul de punere sub interdicție este inițiat adesea pentru a eficientiza gestionarea

106
Curtea Constituțională a României, Comunicat de presă, 16 iulie 2020. Curtea a reținut încălcarea prevederilor
constituționale ale art.1 alin. (3), art.16 și art. 50, așa cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin
prisma art.12 din CDPD. La data elaborării diagnozei, motivarea Deciziei nu a fost publicată în Monitorul Oficial
(decizia produce efecte juridice doar de la data apariției motivării).
72
 de către tutore a relației dintre persoana pusă sub interdicție judecătorească și diverse instituții
publice sau private, precum și a bunurilor și veniturilor acesteia. În alte situații, inițierea demersului
pentru instituirea tutelei este motivată de nevoia facilitării internărilor nevoluntare sau a
tratamentelor fără consimțământ informat al persoanei. Persoana care urmează a fi pusă sub
interdicție este rareori consultată în privința demersului și a finalității acestuia și cu atât mai puțin și
implicată în proces.107 Lipsa de consultare este adesea motivată de presupusa imposibilitate a
persoanei de a înțelege, adică de lipsa capacității mentale (vezi Caseta 4).
2. Tutela se instituie pe baza evaluării capacității mentale. Sistemul de tutelă, conform art. 164 alin. (1)
din Codul Civil se fundamentează pe evaluarea capacității mentale a persoanei pentru care s-a cerut
punerea sub interdicție. Comitetul CDPD a insistat asupra obligației Statelor părți de a revizui oricare
legislație care permite restrângerea capacității juridice pe criterii de dizabilitate psihosocială sau
intelectuală, inclusiv pe baza expertizei psihiatrice108 sau a clasificărilor de „imbecilitate, tulburare
mentală sau alienare”,109 sau pe orice alte criterii de deficiențe reale sau percepute.
3. Punerea sub interdicție restrânge exercitarea drepturilor fundamentale. Capacitatea juridică este
indispensabilă pentru exercitarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale și
dobândește o semnificație specială pentru persoanele cu dizabilități atunci când acestea trebuie să ia
decizii privind sănătatea, educația și munca lor. Interdicția judecătorească limitează de jure orice
posibilitate de încheiere a actelor civile (căsătorie, adopție, acte de vânzare-cumpărare), de exercitare
a dreptului de vot, de exprimare a consimțământului pentru internări și tratamente medicale și
dreptul la libertate.
4. Punerea sub interdicție reprezintă, cu foarte puține excepții, o măsură permanentă. Comitetul CDPD
recomandă Statelor Părți să garanteze că măsurile referitoare la exercitarea capacității juridice se
aplică pentru cea mai scurtă perioadă posibilă și că se supun revizuirii periodice de către o autoritate
competentă, independentă și imparțială sau de către un organ juridiciar.110 Codul Civil111 prevede
posibilitatea introducerii cererii de ridicare a interdicției judecătorești, inclusiv de persoana pusă sub
interdicție, recunoscând astfel dreptul persoanei pusă sub interdicție de a solicita încetarea măsurii.
În realitate, există foarte puține hotărâri de ridicare a interdicției judecătorești. Estimări pe baza
datelor raportate de Serviciile de Autoritate Tutelară indică doar circa 100 de ridicări de măsuri în
2019 la nivelul întregii țări.112 Cercetarea calitativă a indicat faptul că există magistrați și Șefi de
Serviciu ai Autorităților Tutelare care nu au analizat nicio solicitare de ridicare a măsurii interdicției în
toată activitatea lor (vezi Caseta 4).113
5. Tutorele desemnat și persoana sub interdicție sunt cel mai adesea în conflict de interese. Conflictul
de interese reprezintă situația în care interesele persoanei cu dizabilități pusă sub interdicție sunt în
conflict cu cele ale tutorelui. CDPD cere Statelor părți să garanteze că măsurile referitoare la

107
Această situație afectează în special persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale instituționalizate care
urmează a fi puse sub interdicție.
108
ONU (2016, para. 23).
109
ONU (2016, para. 23); ONU (2015, para. 20).
110
Art. 12 alin. (4) CDPD.
111
Art. 177
112
Date culese de către ANDPDCA și Banca Mondială în perioada iunie-august 2020, în 1.673 de localități. Datele au
fost extrapolate la nivelul celor 3.187 de localități pentru a permite estimări la nivel național.
113
Aceasta situație poate avea o serie de cauze: necunoașterea de către persoanele puse sub interdicție a posibilității
și dreptului de a solicita ridicarea măsurii de punere sub interdicție sau schimbarea tutorelui, lipsa accesului la
informații juridice sau la asistență juridică, conflictul de interese dintre persoană și tutore, prejudecata că persoanele
puse sub interdicție se pot exprima numai prin intermediul unui reprezentant legal.
73
 exercitarea capacității juridice nu constituie conflict de interese.114 Există mai multe tipuri de situații
frecvente de conflicte de interese:
• Un prim tip de conflict de interese apare atunci când tutorele este un reprezentant sau chiar
șef al Autorității Tutelare. Autoritatea Tutelară este instituția la nivel local care răspunde chiar
cu monitorizarea îndeplinirii atribuțiilor reprezentanților legali și cu propunerea sancționării
acestora în cazul nerespectării drepturilor persoanelor puse sub interdicție. În consecință,
atunci când un reprezentant al AT este tutore, acesta ar trebui să se monitorizeze, sau după
caz, să se sancționeze pe el însuși (vezi Caseta 4). La nivel național, la 31 decembrie 2019,
aproximativ 10% dintre persoanele puse sub interdicție aveau tutore un reprezentant al
Autorității Tutelare, procentul fiind mai mare în mediul rural (7% în urban și 14% în rural).
• Al doilea tip de conflict de interese apare atunci când persoana pusă sub interdicție se află
într-un centru rezidențial și tutorele este un reprezentant al centrului sau al DGASPC. Mediul
rezidențial restrictiv amplifică conflictul de interese în special în cazul în care persoana
instituționalizată ar dori să depună o plângere privind acțiuni păgubitoare la adresa sa din
partea tutorilor. Aproximativ 2% dintre toate persoanele care au fost puse sub interdicție în
2019 se aflau într-un astfel de conflict.
• Un al treilea tip de conflict de interese apare atunci când tutorele este autoritatea
administrației publice locale. Articolul 25 din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap prevede posibilitatea numirii autorității administrației
publice locale (Consiliul local sau primărie) ca tutore. Conflictul de interese apare deoarece
autoritatea administrației locale coordonează și activitatea Autorității tutelare. În același
timp, situația legitimează o relație între o instituție și persoana pusă sub interdicție, deprivând
astfel persoana cu dizabilități de un sprijin în exercitarea capacității juridice puternic
personalizat conform recomandărilor Comitetului CDPD. Aproximativ 3% dintre toate
persoanele puse sub interdicție în 2019 se aflau într-un astfel de conflict.
• Un conflict de interese poate să apară chiar și atunci când tutorele este un membru al familiei.
Conform CDPD, măsurile de sprijinire a deciziei trebuie să fie lipsite de orice influență
necorespunzătoare din partea persoanei de sprijin într-un fel care ar periclita autenticitatea
deciziilor luate de persoana cu dizabilități, sau ar determina-o pe aceasta să acționeze contrar
voinței și preferințelor proprii. Uneori însă familia poate substitui deciziile persoanei sub
interdicție, mai degrabă decât să ofere sprijinul necesar deciziilor și acțiunilor autonome.115
o Nu există garanții adecvate și efective pentru prevenirea abuzurilor. CDPD recomandă Statelor părți
să se asigure că orice măsură privind exercitarea capacității juridice oferă garanții adecvate și efective
împotriva abuzului, astfel încât măsurile: (i) să respecte drepturile, voința și preferințele persoanei;
(ii) să fie lipsite de conflict de interese și influență necorespunzătoare sau viciu de consimțământ; (iii)
să fie proporționale și adaptate situației persoanei; (iv) să fie aplicate pentru cel mai scurt timp posibil;
(v) să fie supuse unei revizuiri periodice de către o autoritate sau instituției judiciară competentă,
independentă și imparțială.116
• Monitorizarea efectuată de Serviciul Autoritate Tutelară nu este eficientă. Serviciul Autoritate
Tutelară trebuie să monitorizeze modul în care tutorele se achită de obligațiile față de persoana

114
Art. 12 alin. (4) CDPD.
115
Raportoarea ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, de exemplu, insistă asupra asigurării unei
diversități a măsurilor privind exercitarea capacității juridice, tocmai pentru a evita situațiile în care persoanele cu
dizabilități sunt expuse abuzului sau manipulării din partea familiei sau a persoanelor apropiate. (ONU, 2017, para.
57).
116
Art. 12 alin. (4) CDPD.
74
 pusă sub interdicție, să primească și să verifice descărcarea de gestiune și să realizeze rapoartele
de anchetă socială la cererea instanței. În 2019, doar 54% dintre persoanele puse sub interdicție
au fost monitorizate măcar o dată pe parcursul întregului an, existând o variație foarte mare în
ceea ce privește procentul monitorizărilor între Autorități. Cercetarea calitativă indică de
asemenea că monitorizarea are uneori ca obiectiv doar evaluarea modalității în care tutorele se
îngrijește de veniturile și bunurile persoanei sub interdicție, și mai puțin identificarea altor posibile
tipuri de abuz (vezi Caseta 4). În unele situații, Serviciile de Autoritate Tutelară efectuează
monitorizări doar prin telefon sau ședințe la sediul SAT, nu prin vizite la domiciliu.
• Obligația dării de seamă în vederea descărcării de gestiune este rareori respectată. Practica dării
de seamă în vederea descărcării de gestiune este o procedură care obligă tutorii să inventarieze
anual, printre altele, acțiunile de utilizare a veniturilor sau, la nevoie, a bunurilor persoanei sub
interdicție în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață a acesteia și pentru a-i grăbi vindecarea. Nu
există un formular tip sau o practică unitară privind conținutul acestor dări de seamă, iar dările de
seamă conțin doar informații minimale despre modalitatea de întrebuințare a veniturilor
persoanei pusă sub interdicție sau a bunurilor acesteia. În 2019, au fost depuse dări de seamă
doar pentru 25% dintre persoanele puse sub interdicție. Nu există o practică unitară la nivelul
Autorităților Tutelare nici privind sancționarea tutorilor care nu depun darea de seamă anuală117
(vezi Caseta 4).
Caseta 4: Exemple din cercetarea calitativă de încălcări ale CDPD în cazul punerii sub interdicție
Punerea sub interdicție este în dezacord cu drepturile, voința și preferințele persoanei.
„Unii nu au reprezentant, dar cei de la spital ne-au refuzat pentru ca au considerat că nu au discernământ, chiar
dacă ei nu sunt declarați fără. Am început să facem demersuri pentru tutelă, e un tânăr care are nevoie de
tratament și medicii nu-l lasă, nu au vrut, iar altcineva nu poate semna pentru că nu are nicio calitate legală. Din
22 persoane am selectat 4 care este musai să fie reprezentați, și alte 2 dosare pentru ca au tulburări de vorbire
grave - sunt înțelese doar de noi.” (Asistent social, Locuință maxim protejată)
„[Persoanele sub interdicție] au nevoie de, în principal: reprezentare în fața tuturor autorităților, casa de pensii,
DGASPC, Direcția de asistență socială, pentru accesarea drepturilor. Pentru internare în unități spitalicești, pentru
că bolnavul nu-și poate da acordul. Având o alienație sau debilitate mintală, instituțiile au nevoie de acord. În
general, familiile, aparținătorii își dau acordul. Dar, cu atât mai mult, dacă nu are aparținători, tutorele va avea
acest rol de a-și da acordul la internare. Cam acestea sunt principalele motive. Și apoi mai avem cele care cântăresc
cel mai greu, este vorba de încheierea actelor juridice de către persoanele lipsite de discernământ. E vorba de
încheierea actelor juridice, adică dacă persoana puse sub interdicție pe cale judecătorească are un patrimoniu,
orice modificare în patrimonial său, trebuie făcut cu acordul autorității tutelare (potrivit noului Cod Civil, atribuțiile
le-au revenit instanței de tutelă, însă noi avem delegare de la instanța de tutelă, în mod expres, am făcut un
protocol cu instanțele judecătorești pe raza municipiului Timișoara).” (Consilier SAT municipiu)
„Autoritatea tutelară (...) face ancheta socială pentru persoana care este indicată de instanță. Nu este ascultată
persoana cu dizabilități, instanța solicită doar date cu privire la potențialul tutore.” (SAT municipiu)
„Vreau să ies de sub tutela maică-mii, să pot lua decizii singură. Mama mea știe și este și ea de acord că tutela
aceasta mă încurcă. (...) M-am simțit ca ultimul om. Și încă mă simt așa. Și am tot încercat să o conving pe mama,
mamă te rog frumos nu mă pune sub tutelă, că îmi iei dreptul la tot. Cum să vă spun: eu vreau să mă și angajez,
vreau să fac multe în viața asta și mama mea a crezut efectiv că eu, după ce am terminat școala (liceul), mie mi s-
au închis toate porțile (cel puțin așa gândea ea: că nu mai are unde să mă ducă, să mă angajeze, așa că măcar să
am un venit, o pensie).” (Persoană cu dizabilități senzoriale și epilepsie, pusă sub interdicție)
Punerea sub interdicție reprezintă, cu foarte puține excepții, o măsură permanentă.

117
Unele servicii nu impun nici un fel de sancțiuni tutorilor care nu respectă această obligație.
75
 „Am avut doar 2 situații în 25 de ani. Niciodată tutorele nu a fost schimbat de către persoana pusă sub interdicție.
Schimbarea tutorelui s-a făcut doar de către un altul, nu de către persoana pusă sub interdicție. Și cu asta am spus
tot.” (Judecător municipiu)
Tutorele desemnat este cel mai adesea în conflict de interese cu persoana pusă sub interdicție.
„O problemă majoră care a fost ridicată și de alte Servicii de Autoritate Tutelară, de la nivel național, a fost aceea
că legislația în domeniu fiind permisivă sau interpretativă, a dus la situații în care instanțele judecătorești au numit
tutore pentru persoana interzisă, chiar autoritatea tutelară, generându-se astfel un conflict de interese.” (SAT
municipiu)
Nu există garanții adecvate pentru prevenirea abuzurilor.
„[Î]n general suntem toleranți [cu tutorii], [deoarece] nu este ușor să ai grijă de o persoană bolnavă”.[...] „Noi nu
putem decât să monitorizăm, să gestionăm sarcina tutelei și în cazul în care observăm abateri grave sesizăm
instanța.” (SAT municipiu)
„Măsuri împotriva abuzurilor am avut doar în sensul schimbării tutorelui. Nu știu dacă vreun judecător din
România a dat o amendă civilă. Sunt ferm convins că există multe situații de purtări abuzive față de persoana sub
interdicție dar nu sunt reclamate.” (Judecător municipiu)
Nu există practici unitare privind darea de seamă.
„Darea de seamă se prezintă în general în 30 de zile de la sfârșitul anului calendaristic. […] Trebuie să
conștientizăm oamenii că obligațiile trebuie duse la îndeplinire. Au existat situații în care darea de seamă nu a fost
depusă (în anii 2013/2014 am avut asemenea situații). S-a aplicat amendă de 2000 RON. Ne-a părut rău dar, na,
asta este legea.” (SAT municipiu)
„Nu putem să tragem la răspundere un tutore. Nu beneficiem de măsuri coercitive pentru ca tutorele să-și
îndeplinească sarcinile. Uneori ne-am mai depășit atribuțiile, i-am mai speriat cu poliția chiar dacă noi nu puteam
face acest lucru, ci instanța.” (SAT municipiu)

Nu există date oficiale privind numărul de persoane puse sub interdicție, iar variația estimărilor
existente este foarte mare. În ciuda importanței monitorizării situației acestor persoane și a importanței
acestei cifre pentru a putea lua cele mai bune decizii de reformă în perioada următoare, nu există nici o
raportare publică oficială privind numărul de persoane puse sub interdicție. În august 2020, Ministerul
Afacerilor Interne a informat ANDPDCA că la acea dată existau 77.000 persoane puse sub interdicție, însă
la data de 9 noiembrie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a estimat un număr de 7024 de persoane puse
sub interdicție.118 Datele colectate de la SAT-uri pentru pregătirea diagnozei indicau la nivelul celor 1673
de localități unde a fost completat chestionarul un număr de 10.973 persoane sub interdicție, ceea ce prin
extrapolare ar duce la un număr estimat la nivelul țării de 17.570 persoane puse sub interdicție.
Numărul persoanelor puse sub interdicție pare să fi crescut în ultimii ani, iar persoanele puse sub
interdicție au un profil neomogen. Estimările pe baza datelor SAT indică o creștere a numărului de
persoane puse sub interdicție din 2012,119 în timp ce doar în 2019, 4000 de persoane au fost puse sub
interdicție. Dintre acestea, femeile reprezintă puțin peste jumătate, iar persoanele de 65 de ani și peste
reprezintă 46%, cu procente importante și în grupele de vârstă de 18-34 și 35-49 de ani (Anexă-Tabel 12).

118
Conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea
Bazelor de Date, ca urmare a solicitării nr. 3520839 a Centrului de Resurse Juridice.
119
Evoluția numărului expertizelor psihiatrice în vederea luării măsurii de punere sub interdicție indică o creștere
considerabilă în ultimii ani. Conform Rapoartelor anuale asupra activității rețelei de medicină legală elaborate de
Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici’’. Raportul din 2018 menționează că expertizele pentru
punerea sub interdicție sunt expertizele în cauze civile cu cea mai mare pondere, numărul acestora „explodând” în
2017 și 2018 (https://www.legmed.ro/doc/dds2018.pdf).
76
95% dintre persoanele puse sub interdicție au încadrare în grad de handicap. Dintre acestea, marea
majoritate au un certificat de încadrare în grad de handicap grav (84%), însă există și persoane cu grad
accentuat (14%) sau chiar mediu și ușor. În ceea ce privește tipul de handicap (pentru persoanele
încadrate în grad de handicap), cea mai mare parte este într-adevăr dată de persoane cu handicap psihic
(44%) și mintal (37%), însă există și persoane care sunt încadrate în grad de handicap fizic, somatic, vizual
sau surdocecitate.120
Persoanele internate nevoluntar
Persoanele internate nevoluntar în spitalele și secțiile de psihiatrie sunt o altă categorie de persoane cu
dizabilități lipsite de posibilitatea de a lua decizii. Comitetul CDPD consideră că practica internării
nevoluntare este o formă de privare de libertate și o încălcare a unui număr semnificativ de drepturi
cuprinse în CDPD121 În România, internarea nevoluntară în spitale și secții de psihiatrie este reglementată
legal. O persoană poate fi internată împotriva voinței sale într-un spital de psihiatrie, în baza dispozițiilor
Legii nr. 487 din 2002 numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare
psihică și consideră că (i) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru
sine sau pentru alte persoane sau (ii) neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau
ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Procesul de internare nevoluntară este detaliat în Caseta
5. În 2018 au fost înregistrate 804 internări nevoluntare în 30 de unități spitalicești din 27 de județe, față
de 988 în 2017.122 Toate internările nevoluntare trebuie confirmate prin decizie judecătorească, însă există
cazuri în care această confirmare lipsește.123
Caseta 5: Pașii procesului de internare nevoluntară în România124
Procesul de internare nevoluntară este următorul:
o Medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire persoana, familia persoanei,
reprezentanții administrației publice locale cu atribuții în domeniul social-medical și de ordine publică, poliția,
jandarmeria, pompierii, procurorul, precum și judecătoria, ori de câte ori apreciază că starea sănătății mintale
a unei persoane aflate în cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară, pot solicita internarea în
baza procedurii internării nevoluntare.
o Medicul psihiatru după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse și după aprecierea
oportunității internării nevoluntare are obligația de a informa imediat persoana respectivă și reprezentantul
legal al acesteia sau autoritatea tutelară ori DGASPC cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament
psihiatric, precum și cu privire la propunerea de a o supune internării nevoluntare.
o Medicul psihiatru va declanșa procedura internării nevoluntare în situația în care pacientul nu își dă
consimțământul informat. Procedura presupune examinarea pacientului de către o comisie de revizie
formată din alți medici decât cei care l-au internat inițial (doi psihiatri și un medic de altă specialitate sau un

120
Date privind profilul persoanelor puse sub interdicție în 2019 pot fi găsite în Anexă-Tabel 12.
121
Art. 14 (libertatea și siguranța persoanei), art. 12 (recunoaștere egală în fața legii), art. 17 (integritatea personală),
art. 15 (tortura, tratamente crude, inumane și degradante), art. 16 (exploatare, violență și abuz), precum și art. 25
care prevede asigurarea dreptului la sănătate doar pe baza consimțământului liber și informat, și nu a deciziei
reprezentantului legal sau a altei persoane substituite (ONU (2014, para. 40-41); ONU (2019, para. 15-16)
122
Date furnizate de Ministerul Sănătății pe 4 septembrie 2019 și colectate de Centrul Național de Sănătate Mintală
și Luptă Antidrog ca răspuns la solicitarea de informații privind registrele unice de evidență centralizată a internărilor
nevoluntare ale domnului senator Gabriel Emanuel Botnariu.
123
AvP a identificat la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu 12 cazuri de internare nevoluntară
neconfirmate de instanță, adică 4.6% din numărul solicitărilor (https://www.avp.ro/rapoarte-
speciale/2019/raport_special_2019_3.pdf).
124
Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, Secțiunea a II a, Internarea
nevoluntară.
77
 reprezentat al societății civile), verificarea nevoii ca pacientul să rămână internat pe procedura internării
nevoluntare, și informarea managerului spitalului.
o Managerul spitalului va notifica instanța de judecată referitor la privarea de libertate a pacientului și va
solicita judecătorului confirmarea internării. Pacientul va fi prezentat judecătorului și va beneficia de
asistență juridică.
o Judecătorul va pronunța o hotărâre prin care va dispune confirmarea sau încetarea internării nevoluntare.
Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs. Internările nevoluntare realizate în lipsa verificării de către o
instanța de judecată, reprezintă privare arbitrară de libertate.

Alte persoane care se confruntă cu bariere în încheierea de acte civile

Chiar dacă nu sunt lipsite de jure de capacitatea juridică prin punere sub interdicție, există persoane
care sunt lipsite de facto de posibilitatea de a încheia acte civile din cauza altor bariere legale,
administrative sau atitudinale. Deciziile din viața zilnică vizează și aspecte care fac obiectul încheierii unor
acte civile. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere în următoarele situații:
o Persoanele cu dizabilități se confruntă în continuare cu încălcarea dreptului egal de a-și gestiona
resursele financiare.125 Băncile refuză uneori să deschidă conturi bancare pentru persoanele
nevăzătoare motivând că acestea nu pot citi contractul,126 refuză eliberarea cardurilor bancare
persoanelor cu dizabilități127 sau încheierea contractelor pentru credite atunci când consideră că
persoana nu ar putea lua decizii.128
o Un alt obstacol este atitudinea notarilor față de persoanele cu dizabilități atunci când sesizează
existența unei nevoi ridicate de sprijin în luarea deciziei a persoanelor cu dizabilități de a încheia
anumite acte civile. De multe ori, în această situație, notarii solicită numirea unui curator sau
recomandă solicitarea punerii sub interdicție pentru a se proteja de eventualitatea unor acte civile
care ar putea fi ulterior declarate nule.
o Persoanele cu dizabilități psihosociale sau intelectuale se confruntă cu alte restricții privind încheierea
actelor civile. De exemplu, persoanele declarate „alienate” sau „debile” nu se pot căsători.129 O altă
situație privește încheierea unei căsătorii care poate fi condiționată și de certificatul medical

125
Pentru remedierea acestor forme de discriminare, art. 12 (5) al CDPD solicită Statelor Părți să ia măsuri adecvate
și eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilități de a deține sau moșteni proprietăți, de a-și
gestiona propriile venituri și de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci și alte forme de credit financiar și
se vor asigura că persoanele cu dizabilități nu sunt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.
126
O astfel de situație a fost sancționată de CNCD ca reprezentând discriminare conform art. 2, alin. (1), art. 10 lit.
d) și art. 15 din O.G. 137/2000, iar băncii i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000
lei băncii reclamate și recomandarea ca băncile trebuie să acorde posibilități alternative pentru persoanele cu
dizabilități, de exemplu contract scris în limbaj Braille (Hotărârea CNCD 22.01.2020).
127
CNCD a hotărât că o astfel de situație încalcă dreptul persoanei în cauză de a avea acces în condiții de egalitate la
servicii bancare, pe criteriul de dizabilitate (Hotărârea CNCD nr.489/11.12.2018). În consecință, curatorul persoanei
cu dizabilități a fost nevoit să se deplaseze personal la bancă pentru a efectua retrageri și operațiuni din cont. Prin
tratamentul în cauză, unitatea bancară a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare (hărțuire) la adresa
persoanei cu dizabilități, titularul contului dar și curatorului acestuia.
128
Centrul de Resurse Juridice, Raport dezbatere „Sprijinirea persoanelor cu dizabilități mintale/intelectuale în luarea
deciziilor”, 11 iunie 2019, Craiova; la dezbatere au participat reprezentanți ai Autorităților Tutelare, Direcției
generale de asistență socială și protecție a copilului Dolj, organizații neguvernamentale și părinți ai unor tineri adulți
cu dizabilități intelectuale. Unul dintre participanți a arătat că atunci când a solicitat un credit bancar pentru
achiziționarea unui autoturism pentru o persoană cu dizabilități, banca le-a solicitat un document notarial din care
să reiasă capacitatea de a semna a persoanei cu dizabilități în vederea aprobării creditului. Părintele și persoana cu
dizabilități au solicitat ajutorul mai multor notari dar au fost refuzați.
129
Art. 276, Codul Civil.
78
 (prenupțial) care evaluează „normalitatea din punct de vedere neuropsihic”, evaluând astfel
capacitatea mentală a persoanei de a se căsători. În același timp, dizabilitatea acestora are efect
asupra limitării dreptului de a încheia acte pentru partenerii lor. De exemplu, persoanele care vor să
adopte singure, dar ai căror „soți sunt bolnavi psihic, au handicap mintal”,130 nu pot face acest lucru.
Persoane care au nevoie de sprijin pentru luarea deciziei
Lipsa sprijinului în luarea deciziei poate limita semnificativ autonomia persoanelor cu dizabilități în
privința gestionării aspectelor vieții zilnice. Sprijinul în luarea deciziei este esențial pentru a preveni
instituționalizarea, punerea sub interdicție, cât și pentru exercitarea tuturor drepturilor. Un procent
semnificativ de persoane cu și fără dizabilități au nevoie de sprijin pentru decizii importante privind viața
lor, însă procentul celor în nevoie este mai mare în rândul persoanelor cu dizabilități (46% dintre
persoanele cu dizabilități față de 32% dintre persoanele fără dizabilități). Diferența dintre persoanele cu
și fără dizabilități pare să fie ușor mai crescută pentru persoanele până în 50 de ani sau de 65+ și cu nivele
mai scăzute de educație. Indiferent de dizabilitate, dintre persoanele care au avut nevoie de sprijin
aproape o treime dintre persoane au declarat că nu avut acces la o astfel de persoană sau serviciu de
fiecare dată când au avut nevoie, în timp ce aproximativ 10% au declarat că nu au avut acces niciodată.
Tabelul 10: Procentul persoanelor care au nevoie de sprijin în luarea decizie în funcție de tipul deciziei
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
În deciziile care privesc organizarea vieții zilnice 46 56 68
Pentru gestionarea bunurilor/proprietăților 35 38 39
În relația cu angajații din serviciile medicale 10 19 37
În relația cu o autoritate publică locală 7 6 12
Pentru a deschide un cont în bancă, a face împrumuturi etc. 8 8 8
În procesul de creștere și îngrijire a copiilor 10 6 5
În relația cu angajații spitalelor de psihiatrie 0 2 4
Când ați vrut să votați 3 2 4
În procesul căutării unui loc de muncă 9 6 3
Privind educația dumneavoastră/în relația cu o instituție de 10 5 1
învățământ/un formator
În procedura de adopție a unui copil 1 1 0
Altele 8 4 4
Sursa: Ancheta națională desfășurată de Banca Mondială pentru fundamentarea diagnozei.

Explicarea problemei
Măsurile din Strategia 2016-2020 au avut un rol extrem de limitat în recunoașterea și asigurarea
exercitării capacității juridice a persoanelor cu dizabilități. SNPD 2016-2020 subliniază importanța
capacității juridice ca aspect care afectează „toate domeniile vieții”,131 remarcând în special situația
persoanelor puse sub interdicție ale căror decizii sunt substituite de tutorii acestora. Totuși, măsurile
propuse în strategie, precum și implementarea acestora au avut câteva probleme principale. În primul
rând, nici una dintre măsuri nu menționează explicit necesitatea abrogării prevederii actuale a Codului
Civil privind instituirea tutelei, a altor legi care neagă posibilitatea persoanelor cu dizabilități de a încheia
acte civile pe motiv de dizabilitate sau a legislației civile privind internarea nevoluntară sau cea medicală
obligatorie în cauze penale. În al doilea rând, o măsură formulată vag precum „Elaborarea și diseminarea
procedurii de lucru privind reprezentarea persoanelor cu dizabilități” poate promova sistemul de

130
Art. 7 alin. (3), Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.
131
Strategia națională, Capitolul V11.2. Participare – Analiza situației actuale.
79
substituire a deciziei în locul celei de sprijinire a deciziei.132 Nu în ultimul rând, măsurile privind asigurarea
de sprijin sau dezvoltarea de servicii pentru exercitarea capacității juridice nu au fost implementate deloc
sau au fost doar inițiate.
Patru elemente cheie trebuie realizate pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă posibilitatea de a lua
decizii: (i) Recunoașterea capacității juridice prin revizuirea sau abrogarea legislației care permite
încălcarea sau restrângerea capacității juridice pe bază de dizabilitate; (ii) Asigurarea accesului
persoanelor cu dizabilități la o diversitate de servicii și aranjamente de sprijin de care ar avea nevoie
pentru exercitarea capacității juridice; (iii) Promovarea și asigurarea formării reprezentanților instituțiilor
publice, magistraților și altor actori relevanți privind recunoașterea capacității juridice în condiții de
egalitate pentru persoanele cu dizabilități; (iv) Eliminarea barierelor și normelor culturale cu efect asupra
lipsirii persoanelor cu dizabilități de capacitate juridică și de posibilitatea de a lua decizii.
Recunoașterea capacității juridice prin revizuirea sau abrogarea legislației care permite încălcarea
sau restrângerea capacității juridice pe bază de dizabilitate
Exercitarea capacității juridice a persoanelor cu dizabilități este restricționată în România de o serie de
legi care trebuie revizuite sau abrogate. Recunoașterea capacității juridice în toate aspectele vieții pentru
persoanele cu dizabilități „necesită abolirea regimurilor de substituire a luării deciziei și a mecanismelor
care neagă capacitatea juridică și care discriminează prin scop sau efect împotriva persoanelor cu
dizabilități”.133 Legislația națională referitoare la capacitate juridică care necesită armonizare cu
prevederile art. 12 al CDPD sunt: Codul Civil și Codul de Procedură Civilă (inclusiv reglementările privitoare
la persoane și relațiile de familie), legea sănătății mintale,134 legea privind drepturile persoanelor cu
dizabilități135 și alte legi care restricționează exercitarea drepturilor civile.136 În mod specific, armonizarea
cu prevederile Convenției presupune abrogarea dispozițiilor legale și a practicilor care:
o Lipsesc de capacitate de exercițiu persoana137 pusă sub interdicție judecătorească și definesc interzisul
judecătoresc ca persoana care „nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale,
din cauza alienației ori debilității mintale”138 definite ca „o boală psihică ori un handicap139 psihic ce
determină incompetența psihică a persoanei de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-
juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile”.140
o Folosesc o terminologie în dezacord cu principiile și termenii CDPD (dizabilitate psihosocială și
intelectuală).

132
În dezacord cu prevederile articolului 12 al Convenției care impune Statelor Părți să abroge orice norme despre
reprezentare care contravin recunoașterii capacității juridice a persoanelor cu dizabilități.
133
ONU (2014, para. 50(a)).
134
ONU (2017, para. 36); în România legislația specifică în domeniul sănătății mintale este Legea nr. 487/2002 și
Ordinul MS nr. 488/2016).
135
Legea nr. 448/2006.
136
Un exemplu de astfel de reformă comprehensivă este cea din Peru. Pe 4 septembrie 2018, Guvernul din Peru a
publicat Decretul nr. 1384 care recunoaște și reglementează capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilități.
Decretul reformează Codul Civil, Codul de Procedură Civilă și Actul Notarial, recunoaște capacitatea juridică deplină
a tuturor persoanelor cu dizabilități, abrogă tutela pentru persoane cu dizabilități, înlătură restricțiile în exercitarea
capacității juridice (de exemplu, dreptul de căsătorie și de a face un testament) și introduce diferite regimuri de
decizie sprijinită.
137
Art. 43 alin. (1) lit. b) Codul Civil.
138
Art. 164 alin. (1) Codul Civil.
139
Termenul de “handicap” este terminologia din lege și va fi utilizat în acest raport doar când se fac referiri directe
la dispozițiile legale care folosesc acest termen.
140
Art. 211 din Legea de punere în aplicare a Codului civil nr. 71/2011.
80
o Interzic persoanelor fără capacitate de exercițiu sau considerate a avea „boli psihice și handicap
mintal” dreptul la adopție.141
o Interzic persoanelor ale căror „soți sunt bolnavi psihic, au handicap mintal” să adopte singure.142
o Interzic căsătoria „alienatului și debilului mintal”.143
Abrogarea și modificarea legislației care contravine principiilor CDPD trebuie realizate de Ministerul
Justiției (MJ) în parteneriat cu ANDPDCA. Întrucât principalul demers în privința implementării
recomandării Convenției se referă la modificări legislative, principala instituție responsabilă este MJ144
calitate de inițiator și coordonator al grupului de lucru de modificare a Codurilor. ANDPDCA în calitate de
mecanism de coordonare a implementării CDPD trebuie să ofere sprijin metodologic și să promoveze
participarea coordonată a actorilor relevanți. Modificarea și completarea legislației necesită un amplu
proces de analiză care trebuie să implice și să consulte OPD și organizații ale societății civile.
Persoanele care sunt în prezent puse sub interdicție trebuie să se bucure de posibilitatea de a-și exercita
capacitatea juridică. Facilitare și urgentarea ridicarea măsurii de punere sub interdicție a persoanelor care
se află în prezent sub tutelă necesita elaborarea unor proceduri noi. Procedurile ar trebui să delege unei
instituții la nivel județean sau local145 responsabilitățile de identificare și informare a persoanelor puse
sub interdicție privind acest proces de ridicare a punerii sub interdicție. Acest proces de restituire a
capacității juridice trebuie să fie realizat simultan cu adoptarea unor măsuri complementare care vizează
reglementarea modalității de stabilire a nevoii și intensității sprijinului în luarea deciziilor și a organizării
serviciilor de sprijin în luarea deciziilor.
Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la o diversitate de servicii și aranjamente de sprijin
de care ar avea nevoie pentru exercitarea capacității juridice
Pentru a garanta că persoanele cu dizabilități își pot exercita capacității juridice, statele trebuie să
asigure modalități de sprijinire a deciziei, diverse ca tip și intensitate, formale și informale. Reforma
legislativă nu este suficientă pentru asigurarea exercitării capacității juridice. Conform prevederilor
Convenției, statele trebuie să asigure și să dezvolte simultan146 și modalități de sprijinire a deciziei147
diverse ca tip și intensitate, formale și informale.148 Acestea pot include, de exemplu, “rețele de sprijin,
contracte de sprijin, grupuri de auto-reprezentanți și de sprijin între egali, sprijin pentru auto-

141
Art. 459 Codul Civil.
142
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, art. 7(3).
143
Art. 276 Codul Civil.
144
În temeiul art. 5 lit. c), art. 6 par. II) pct. 1-3 din HG nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea MJ.
145
Precum Instanța de tutelă sau Autoritatea tutelară.
146
În același timp, dreptul de exercitare a capacității juridice nu depinde de acceptarea unei forme de sprijin,
persoane cu dizabilități putând să o refuze. A/HRC/37/56, para. 27.
147
Literatura de specialitate care interpretează semnificația articolului 12, distinge între „sprijin pentru exercitarea
capacității juridice” — o paletă largă de modalități de sprijin și adaptări — și „decizia sprijinită”, care este doar unul
din tipurile de sprijin pentru exercitarea capacității juridice” (Bantekas et al. p.364). Această distincție se regăsește
și în Comentariul General 1, care subliniază că sprijinul poate include, pe lângă sprijin oferit direct de o persoană, și
măsuri privind designul universal și accesibilizarea, de exemplu, a informațiilor furnizate de actorii privați și public
cum ar fi băncile, pentru a le oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea reală de a deschide un cont, a semna
contracte și a finaliza alte tranzacții. (para. 17) Comentariul menționează printre măsuri și posibilitatea pregătirii
unei directive anticipate din partea persoanei în care aceasta să specifice dorința și preferințele pentru a fi
prioritizate la o dată ulterioară când această nu ar putea să-și comunice preferințele (Ibid.), măsură care poate
preveni internarea și instituționalizarea nevoluntară.
148
CRPD/C/GC/1, para. 17.
81
reprezentare, advocacy independent și directive anticipate“.149 Serviciile de sprijin trebuie să fie
disponibile, accesibile, adecvate și la îndemână tuturor persoanelor cu dizabilități, incluzând a celor din
instituții, iar dezvoltarea serviciilor trebuie sa fie realizată cu consultarea și implicarea activă a persoanelor
cu dizabilități și a organizațiilor reprezentative.
Serviciile și aranjamentele de sprijin în luarea deciziei trebuie reglementate flexibil pentru a oferi
sprijinul personalizat de care persoanele cu dizabilități au nevoie conform dorinței și preferințelor
proprii și pentru a le proteja împotriva abuzurilor. În acest moment nu există un consens la nivel
internațional privind beneficiile formalizării150 relației dintre persoana care oferă sprijin în luarea deciziei
și persoana cu dizabilități, în defavoarea sprijinului informal oferit, de exemplu, de persoane de încredere.
Formalizarea oferă posibilitatea de a reglementa atât detalii privind oferirea sprijinului, cât și diferite tipuri
de relații de sprijin, precum și de a include garanții împotriva abuzurilor. În același timp, o formalizare prea
rigidă poate compromite relația de încredere, naturalețea sprijinului, și poate conduce la birocratizare
excesivă.151 Caseta de mai jos oferă două exemple de servicii din spectrul informal. Cu toate acestea,
Comitetul CDPD solicită Statelor Părți să asigure accesul la recunoașterea legală și a sprijinului informal
oferit persoanelor cu dizabilități, inclusiv la mecanisme terțe care să verifice identitatea persoanei de
sprijin și care să conteste acțiunile acesteia care contravin voinței și preferințelor persoanei cu
dizabilități.152
Caseta 6: Servicii de sprijinire a deciziei – modele de bună practică
o Avocatul Personal (AP) este un serviciu de sprijinire a deciziei din Suedia, 153 care funcționează la nivel
național din 2000, dezvoltat inițial ca proiect pilot de persoane cu istoric psihiatric. Angajații serviciului
lucrează pe baza unui contract cu persoane cu dizabilități psihosociale/probleme de sănătate mintală dintre
cele mai vulnerabile și izolate social, sprijinindu-le cu deciziile de care acestea au nevoie în toate domeniile
vieții. Relația de sprijin începe ca o relație de încredere, iar contractul poate fi suspendat oricând la dorința
persoanei cu dizabilități. Serviciul este finanțat permanent de la bugetul de stat din 2013 și a dovedit o
reducere a costurilor pe termen lung. În 2014, 310 AP sprijineau 6000 de persoane.
o Ceva de Spus este o organizație neguvernamentală din România, formată din autoreprezentanți care sunt
persoane cu dizabilități intelectuale și fizice și persoane de sprijin. Organizația desfășoară activități de
autoreprezentare a membrilor și de conștientizare privind dificultăților cu care se confruntă persoanele cu
dizabilități în societate și importanța vieții independent în comunitate, promovând astfel autoreprezentarea
sprijinită ca modalitate alternativă pentru decizia substituită. Organizația este finanțată de organizații
internaționale și din surse proprii. (Interviu cu manager/persoană de sprijin)

Asigurarea unei diversități de servicii și aranjamente de sprijin pentru exercitarea capacității juridice
necesită elaborarea unui cadru normativ primar care să reglementeze toate modalitățile de asigurare
acesteia. Ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR de stabilire a neconstituționalității art. 164
alin. 1 din Codul Civil, MJ va trebui să elaboreze noi norme care (i) să recunoască dreptul egal de exercitare
capacității juridice, inclusiv al persoanelor cu dizabilități cu nevoi ridicate de sprijin și (ii) să garanteze
accesul la o diversitate de modalități de asigurare a exercitării capacității juridice. Modalitățile de
exercitare a capacității juridice pot fi (i) sprijin în luarea deciziei de către o persoana sau mai multe, (ii)
mandatarea altor persoane să decidă în locul persoanei cu dizabilități prin intermediul unei directive

149
A/HRC/37/56, para. 27.
150
De exemplu, printr-un acord semnat de părți sau eventual printr-o decizie judecătorească.
151
A/HRC/37/56, para. 58.
152
CRPD/C/GC/1, para. 29(d).
153
https://zeroproject.org/policy/sweden-2/.
82
anticipate sau procuri/mandat de reprezentare sau (iii) sprijin în luarea deciziei de către un facilitator.154
Procesul de elaborare a cadrului legal primar necesită un amplu proces de analiză a legislației
internaționale care normează recunoașterea capacității juridice, dublat de consultări în cadrul unor
grupuri de lucru cu participarea MJ, ANDPDCA, a reprezentanților DGASPC, organizațiilor
neguvernamentale, inclusiv cele ale persoanelor cu dizabilități.
În România, nu există legislație secundară care să reglementeze servicii specifice de sprijin în luarea
deciziei. În prezent, sprijinul pentru luarea unei decizii poate fi asigurat doar ca activitate în cadrul a două
tipuri de servicii pentru persoane adulte cu dizabilități care pot fi acreditate.155 Primul serviciu se referă la
Servicii sociale cu cazare de tip (i) Centru de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități,
(ii) Centru pentru viață independentă pentru persoane adulte cu dizabilități, și (iii) Centru de îngrijire și
asistență pentru persoane adulte cu dizabilități.156 Al doilea tip de servicii vizează Asistența și suportul
pentru adulții cu dizabilități care locuiesc în comunitate.157 Din interviurile realizate în cadrul cercetării
calitative a reieșit că reprezentanții DGASPC nu sunt familiarizați cu existența desfășurării acestor activități
la nivelul centrelor rezidențiale și nici cu posibilitatea de a dezvolta servicii la nivel de comunității cu o
componentă de sprijinire a deciziei.
Activitățile de sprijin și asistență în luarea deciziilor oferite la nivelul centrelor rezidențiale sunt
restrictive din cauza instituționalizării serviciului și sunt oferite unui număr mic de persoane. Ordinul nr.
82/2019 prevede sprijinul în luarea deciziei ca pe una din multiplele activități oferite rezidenților din
centrele pentru persoane adulte cu dizabilități și este un standard de calitate pe care orice serviciu
rezidențial trebuie să-l îndeplinească. În ceea ce privește desfășurarea activităților de asistență și suport
în luarea deciziei, cercetarea calitativă a evidențiat că aceasta necesită implicarea întregii echipe
multidisciplinare din centrele rezidențiale și că pare să birocratizeze excesiv un proces care ar trebui să fie
la îndemâna și să poată fi controlat de persoana cu dizabilități.158
Dezvoltarea serviciilor de sprijin în luarea deciziei necesită modificarea standardelor actuale conform
Convenției. Ordinul menționat anterior care reglementează standardele minime de calitate pentru
serviciile destinate persoanelor adulte cu dizabilități prezintă o serie de neconcordanțe cu prevederile
Convenției. În primul rând, persoanele cu dizabilități din instituții nu au posibilitatea să aleagă în mod
independent și în lipsa oricărui conflict de interese, tipul, forma și intensitatea sprijinului în luarea
deciziilor pe care și-l doresc. În prezent, sprijinul este limitat la serviciile furnizate de personalul centrelor
rezidențiale. În al doilea rând, Ordinul nu prevede asigurarea sprijinului în luarea deciziei și persoanelor

154
Facilitarea deciziei este se aplică într-un număr foarte mic de situații în care „(i) suporturile au fost epuizate
(inclusiv tehnici creative de comunicare, construirea de relații, informații accesibile etc.) și nu au condus la o decizie;
și voința și preferințele individului nu pot fi constatate în mod clar și fără ambiguități, sau se pare să fie un conflict
substanțial între preferințele exprimate contemporan și cea mai bună înțelegere/interpretarea preferințelor pe
termen lung ale persoanei; și individul nu și-a exprimat anterior voința sau preferințele (de exemplu, prin intermediul
documentelor de planificare [e.g. directivei sau mandatului])”. Sursa: MDAC (2013: 28).
155
Reglementate prin Ordinul nr. 82/2019 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind aprobarea standardelor
specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
156
Anexa 1 a Ordinului MMJS nr. 82/2019.
157
Anexa 7 a Ordinului 82. Conform ultimele date statistice ANDPDCA pe trimestrul I/2020, nu există astfel de servicii
acreditat la nivel național.
158
Aspecte evidențiate în interviurile desfășurate în cadrul cercetării calitative cu managerii de caz din județul Timiș
și Sibiu. Alegerea și controlul serviciilor de sprijin de către persoanele cu dizabilități este unul din principiile CDPD
(Raportoarea Specială privind drepturile persoanelor cu dizabilități. 2017. Raport tematic - Accesul la sprijin bazat
pe drepturi pentru persoanele cu dizabilități. A/HRC/34/58, Para. 55-6).
83
care locuiesc în locuințe protejate, centre de zi etc.159 În plus, Ordinul nu detaliază felul în care activitățile
de sprijinire a deciziei respectă garanțiile impuse de Articolul 12 (4) al CDPD.160 În plus, un astfel de serviciu
nu poate fi decât unul dintre elementele unei palete largi de servicii și aranjamente de sprijin ce trebuie
să fie disponibile la nivel național, și trebuie asigurat temporar conform nevoilor și preferințelor
persoanelor instituționalizate până la tranziția acestora la viața în comunitate.
Pentru a avea o paletă largă de servicii și aranjamente de sprijin este nevoie ca mai mulți pași să fie
îndepliniți. În prezent, există o înțelegere insuficientă a dreptului de a avea sprijin pentru exercitarea
capacității juridice atât la nivelul societății, cât și al instituțiilor publice. Lipsa de înțelegere este reflectată
și de lipsa materialelor publice pe această temă. În prezent numărul inițiativelor care asigură furnizarea
acestui tip de sprijin este foarte mic, iar modalitatea de furnizare și evaluare a nevoii pentru acest tip
sprijin nu este reglementată. În acest context, un sistem comunitar divers de sprijin în luarea deciziilor s-
ar putea implementa prin parcurgerea următorilor pași (un exemplu de un astfel de proces realizat în
Bulgaria poate fi găsit în Caseta 7):
o Capacitarea actorilor guvernamentali și neguvernamentali prin furnizarea de informații și acces la
resurse privind asigurarea exercitării capacității juridice inclusiv prin dezvoltarea de servicii de sprijin
în luarea deciziei.
o Elaborarea unui ghid practic privind asigurarea sprijinului în luarea deciziei în conformitate cu
prevederile CDPD. Un astfel de ghid trebuie elaborat cu participarea activă a actorilor relevanți din
sectorul guvernamental și neguvernamental, inclusiv persoanele cu dizabilități și organizațiile
reprezentative, și trebuie să pornească de la o analiză exhaustivă a practicilor bune și promițătoare la
nivel național și internațional (Caseta 8) În acest proces pot fi de asemenea implicați experți naționali
și internaționali cu experiență în dezvoltarea sistemelor de decizie sprijinită din alte țări.161
o Desemnarea unui comitet național alcătuit din reprezentanții societății civile și ai guvernului care să
coordoneze proiectarea și pilotarea unor inițiative în comunitățile locale, precum și înființarea de
grupuri de lucru locale care să includă o diversitate de partenerii (Autoritate Tutelară, DGASPC, ONG,
servicii de sănătate mintală, persoane cu dizabilități, OPD, alți aliați comunitari etc.). Procesul de
proiectare, implementare și evaluare a proiectelor pilot necesită un demers de (i) advocacy și
consolidare a parteneriatelor instituționale, (ii) creștere a capacității tuturor actorilor implicați privind
înțelegerea și aplicarea Articolului 12, (iii) îmbunătățire a cunoștințelor, inclusiv prin schimb de

159
Anexele 2 privind Standarde specifice minime de calitate obligatorii pentru servicii sociale cu cazare de tip
Locuință protejată pentru persoane adulte cu dizabilități și Anexa 6 privind Standarde specifice minime de calitate
pentru servicii sociale organizate ca Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități și Centre de servicii de
recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități ale Ordinului 82 nu prevăd în
acest moment activități de sprijin în luarea deciziei pentru beneficiarii acestor servicii.
160
Potrivit Articolului 12(4) al CDPD, orice măsură privind exercitarea capacității juridice, printre care și serviciile
pentru sprijinirea deciziei, trebuie să îndeplinească anumite condiții care să garanteze că sprijinul oferit (i) respectă
voința și preferințele persoanei sprijinite, (ii) nu este caracterizat de conflict de interese și influență
necorespunzătoare, (iii) este proporțional și potrivit situației persoanei, și (iv) este aplicat pentru cea mai scurtă
perioadă și supus controlului unei autorități sau corp judiciar competent, independent și imparțial.
161
Un exemplu de astfel de ghid este cel realizat de The Israel Human Rights Center for People with Disabilities:
Supported Decision-Making Service for Persons with Disabilities. Ghidul include: i) viziunea, ii) valorile și principiile
călăuzitoare, iii) tipurile de persoane care pot primi sprijin în funcție de tipul și nivelul dizabilității, vârstă, regimul
capacității juridice, dorința și motivația persoanei, iv) pregătirea, caracteristicile personale și etica persoanei care
oferă sprijin, v) schema de sprijin (domenii, etape, niveluri), vi) durata sprijinului (în funcție de dorința și nevoile
persoanei), vii) evaluarea riscurilor și prevenirea vătămării, viii) încetarea relației de sprijin, ix) alți parteneri în
procesul de acordarea sprijinului, x) formarea continuă a persoanei de sprijin pe tot parcursul procesului.
84
 experiență internațională, (iii) evaluare a impactului asupra persoanelor cu dizabilități și diseminarea
rezultatelor la nivelul comunității în scopul creșterii nivelului de conștientizare.
o Elaborarea standardelor de calitate pentru serviciile de sprijin în luarea deciziei și stabilirea
mecanismelor de finanțare, care să reglementeze modalitatea de evaluare a nevoii de sprijin în acord
cu modelul social al dizabilității bazat pe drepturile omului.
o Reglementarea și asigurarea formării și furnizării de informații accesibile persoanelor cu dizabilități,
reprezentanților instituțiilor publice și persoanelor de sprijin privind dreptul de exercitare a capacității
juridice și asigurarea sprijinului în luarea deciziei, prin (i) nominalizarea instituțiilor responsabile cu
formarea, (ii) stabilirea metodologiei de formare, (iii) elaborarea materialelor de formare.
o Reglementarea modalității de asigurare a garanțiilor împotriva abuzurilor prin:
a) Stabilirea unui termen limită pentru alegerea măsurii și stabilirea unei perioade de revizuire,
în funcție de nevoia de sprijin a fiecărei persoane. Revizuirea măsurii ar trebui să fie suficient
de flexibilă astfel încât să poată fi solicitată în orice moment și să se bazeze pe alegerea
personală și pe preferințele persoanei în cauză.162
b) Desemnarea unor facilitatori care să se asigure că persoana de sprijin desemnată poate oferi
sprijin personalizat și adecvat nevoilor și preferințelor persoanelor cu dizabilități, precum și a
unor terți monitori care să asigure investigarea și monitorizarea independentă și să sesizeze
eventualele abuzuri – inclusiv cele care privesc conflictul de interese, influența
necorespunzătoare sau durata neadecvată a acordării sprijinului.
o Desfășurarea de campanii de conștientizare la nivel local și național privind recunoașterea capacității
juridice a persoanelor cu dizabilități si importanța sprijinului în luarea deciziei.

162
Propunere fundamentată pe modelele din Bulgaria și Canada și prezentate în cadrul „Sufficiency of Law,
Deficiency of Rights”, International Legal Workshop, Sofia, 2015.
85
 Caseta 7: Promovarea Articolului 12 CRPD: Programul ”PAȘII URMĂTORI” În Bulgaria (2014 - 2016)
Programul ”PAȘII URMĂTORI” a vizat abordarea provocărilor referitoare la: (i) Recunoașterea și înțelegerea
standardelor articolului 12 în rândul actorilor cheie, cum sunt procurorii, notarii, primarii, experții medicali,
judecătorii, mediul universitar, factorii de decizie politică, (ii) Cadrul legal defavorabil în vigoare pentru a oferi
oportunități pentru exercitarea drepturilor omului în conformitate cu voința și preferințele persoanei, precum și
pentru a dezvolta practici și jurisprudență în conformitate cu cerințele art. 12 din CDPD, (ii) Necesitatea de a
îmbunătăți în mod constant capacitatea echipelor proiectelor pilot în ceea ce privește pilotarea procesului de
sprijin în luarea deciziei; (iv) Nevoia de a împărtăși cu actorii la nivel național și internațional, lecțiile de succes
învățate.
Principalele strategii de abordare a provocărilor au fost:
o Promovare și parteneriat prin (i) interacțiunea cu guvernul în scopul furnizării de asistență tehnică pentru
elaborarea cadrului legal, inițiativelor de monitorizare a implementării CDPD, elaborarea și diseminarea
declarațiilor oficiale de expertiză, articolelor juridice, propunerilor de acte normative, și organizarea
evenimentelor; (ii) implicarea de grupuri noi țintă în rândul factorilor de decizie politică; (iii) expertiză pentru
introducerea în jurisprudența din cadrul legislației existente, a valorilor și standardelor art. 12; (iv) pregătirea
cercetărilor privind aspecte specifice ale reformei juridice privind tutela; (v) colectarea de informații bazate
pe dovezi din proiectele pilot pentru fundamentarea strategiei de advocacy; (vi) asigurarea sinergiei între
inițiativele de advocacy și rezultatele proiectului pilot pentru a oferi propuneri legale care corespund
contextului local bulgar și nevoilor specifice ale fiecărui grup țintă.
o Dezvoltarea capacității prin (i) consolidarea și actualizarea capacității echipelor proiectelor pilot în privința
conceptului de decizie sprijinită prin instruiri și sprijin juridic continuu; (ii) sporirea cunoștințelor despre
CDPD, cu un accent specific pe articolul 12, în rândul judecătorilor, cadrelor universitare și studenților prin
ateliere juridice, discuții deschise și dezbateri; (iii) sporirea cunoștințelor despre CDPD și a standardelor și
implementării articolului 12 în rândul profesioniștilor din sistemul de justiție și a altor profesioniști;
o Actualizarea și schimbul de cunoștințe (i) crearea unei metodologii coerente de instruire, module și
instrumente pentru promovarea exemplului bulgar privind pilotarea SLD la nivel național și internațional; (ii)
crearea unui spațiu pentru dezbateri deschise cu privire la provocările pilotării SLD prin formarea intensivă a
părților internaționale și naționale interesate; (iii) împărtășirea cunoștințelor și experienței Bulgariei ca
exemplu de model pentru conturarea proiectelor-pilot și a cadrului legal privind SLD prin participarea la
diferite evenimente internaționale pe această temă.
o Colectarea datelor bazate pe dovezi și diseminarea informațiilor (i) colectarea și rezumarea datelor bazate
pe dovezi privind dezvoltarea proiectelor pilot și impactul SLD asupra calității vieții persoanei; (ii) schimbarea
atitudinii comunităților locale și a publicului larg față de persoanele cu dizabilități intelectuale și problem de
sănătate mintală prin diferite activități de conștientizare a publicului; (iii) comunicarea problemelor legate de
tutelă și noul concept de capacitate juridică prin implicarea și sensibilizarea mass-media; (iv) obținerea
sprijinul societății civile cu privire la necesitatea schimbării cadrul legal existent.
Sursa: http://bcnl.org/en/projects/advancing-crpd-article-12-next-step-program-in-bulgaria-2014-2016.html

Persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale au nevoie de măsuri de sprijinire a exercitării

capacității juridice pentru prevenirea internării și a tratamentului psihiatric fără consimțământ
informat. În acest moment, există puține măsuri de sprijin la care persoanele cu dizabilități pot apela
pentru a evita internarea nevoluntară sau tratamentul psihiatric fără consimțământ. Acestea pot apela la
un reprezentant convențional care să-i reprezinte interesele, dar care poate lua totuși decizii legate de
tratamentul medical fără a consulta persoana pe care o reprezintă (Caseta 8). Pe lângă acest tip de
reprezentare, exercitarea capacității juridice poate fi facilitată de o serie de alternative la contenționare,
izolare și alte tratamente medicale fără consimțământ prin (i) aplicarea tehnicilor de de-escaladare a
situațiilor de criză, (ii) prevenirea situațiilor de criză cu ajutorul analizei premergătoare și regulată a
factorilor declanșatori a unei crize și (iii) prin promovarea utilizării unei directive (planificări) anticipate –

86
un document în care persoana cu dizabilități descrie cum ar dori să fie tratată în eventualitatea în care se
va regăsi în situația de a nu putea lua decizii.163
Caseta 8: Reprezentantul convențional ca măsură de sprijin a deciziei
Conform articolului 45 din Legea sănătății mintale și a persoanelor cu tulburări psihice 487/2002, reprezentantul
convențional este desemnat de persoana care urmează a fi supusă unui tratament medical psihiatric pentru a o
asista sau a o reprezenta pe durata tratamentului medical. Reprezentarea este efectul unei convenții semnate de
ambele părți și care poate fi denunțată oricând unilateral de oricare din părți. Reprezentantul convențional are
dreptul și obligația a asista persoana în relațiile cu unitatea medicală, instituțiile publice și orice alte persoane în
legătură cu internarea și tratamentul medical și de a reprezenta interesele pacientului pe lângă conducerea
spitalului de psihiatrie, precum și în fata organelor judiciare. Reprezentantul convențional este, în același timp, la
împuternicirea data reprezentantului convențional de a decide cu privire la aplicarea tratamentului prin
electroșocuri.
Realizarea conformității cu prevederile Convenției necesită reglementare a modalității de asistare și reprezentare
conform voinței și preferințelor persoanei în acord cu garanțiile stipulate de Articolul 12 (4) și eliminarea oricărei
prevederi care justifică limitarea dreptului de a consimți la tratamentul medical prin electroșocuri, conform
Comitetului CDPD (Comentariul General Nr.1, para. 29(f).

Promovarea și asigurarea formării reprezentanților instituțiilor publice, magistraților și altor actori

relevanți, inclusiv a persoanelor cu dizabilități în domeniul recunoașterii capacității juridice în
condiții de egalitate pentru persoanele cu dizabilități
Formarea privind recunoașterea capacității juridice pentru persoanele cu dizabilități este esențială în
demersul de facilitare a exercitării acesteia și a prevenirii încălcării drepturilor. Recunoașterea
capacității juridice este o schimbare de paradigmă care necesită transformări radicale ale percepției și
înțelegerii modului în care persoanele cu dizabilități iau decizii. De multe ori, persoanele cu dizabilități –
în special cele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, sunt percepute ca fiind incapabile să ia decizii de
magistrați, polițiști, notari, asistenți sociali, psihologi, familie, vecini, alte persoane cu dizabilități. Una din
recomandările Comitetului CDPD vizează furnizarea de formare în domeniul recunoașterii capacității
juridice a tuturor actorilor relevanți.164
Formarea în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități a profesioniștilor care interacționează cu
persoanele cu dizabilități este redusă. În 2019, un procent mic al profesioniștilor și angajaților care
lucrează direct cu persoanele cu dizabilități sau care monitorizează respectarea drepturilor acestora au
beneficiat de formare în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. În 2019, doar 3% din angajații
DGASPC și 6% dintre angajații din cadrul serviciilor/birourilor/compartimentelor de Autoritate Tutelară
sau cu responsabilități legate de tutelă, au beneficiat de formare specifică. La nivelul penitenciarelor,
niciun angajat nu beneficiase de formare la sfârșitul anului trecut. În schimb, 88% dintre angajații
Avocatului Poporului cu responsabilități în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu
dizabilități au participat la un curs de formare în domeniul monitorizării, dreptului de acces la justiție și
recunoașterii egale în fața legii a persoanelor cu dizabilități.
Acest tip de formare este cu atât mai important pentru profesioniștii care interacționează sau lucrează
cu persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale care accesează servicii de psihiatrie. Formarea

163
Comentariul General nr. 1 (2014), paragraf 17, Comitetul CDPD.
164
Comentariul General Nr.1, para. 24; A.HRC.37.56, para. 84(f). Obligația Statelor de a promova formarea
profesioniștilor și angajaților care lucrează direct cu persoanele cu dizabilități în domeniul drepturilor recunoscute
în Convenție pentru a oferi asistență și servicii într-un fel corespunzător garantat de aceste drepturi, este stipulată
și în Articolul 4 1(i) al Convenției.
87
este necesară pentru medicii și asistenții medicali de psihiatrie, psihologii și asistenții sociali din cadrul
spitalelor de psihiatrie, polițiștilor, jandarmilor și persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale,
pentru a preveni și reduce utilizarea metodelor coercitive în instituțiile psihiatrice.165 Formarea privind
alternativele la tratamentul nevoluntar lipsește încă din multe instituții. În 2019, Mecanismul Național de
Prevenire a Torturii a recomandat în 17 din vizitele de monitorizare a instituțiilor închise instruirea
personalului în tehnici de de-escaldare, iar în 8 astfel de vizite acesta a identificat necesitatea existenței
unei proceduri clare privind evaluarea factorilor declanșatori ai unei crize.166
Nivelul scăzut al formării profesionale privind recunoașterea și asigurarea exercitării capacității juridice
are cauze multiple. În prezent, în România nu există cursuri universitare, postuniversitare sau module de
formare acreditate în domeniul capacității juridice și a recunoașterii egale în fața legii a persoanelor cu
dizabilități. De exemplu, în privința angajaților din sistemul de justiție, Institutul Național al Magistraturii
(INM) nu oferă cursuri sau module de formare inițială cu tematică exclusiv dedicată drepturilor
persoanelor cu dizabilități, ci doar cursuri de formare inițială în domeniul drepturilor omului și
nediscriminare în general.167 Alte dificultăți de implementare a măsurii de formare privesc (i) lipsa
bugetelor instituționale dedicate formărilor, proporționale cu numărul de angajați și (ii) slaba implicare și
coordonare a Punctului de Contact din cadrul Ministerului Justiției pentru armonizarea și unificarea
procesului de colectare de date în privința nevoii de formare la nivelul instanțelor de judecată.
Formarea profesioniștilor care interacționează cu persoanelor cu dizabilități trebuie să fie realizată atât
coordonat, cât și separat, în funcție de tipul de interacțiune cu persoanele cu dizabilități. Formarea
magistraților ar trebui să se desfășoare în echipe multidisciplinare cu asistenți sociali, psihologi, avocați,
medici psihiatrii și trebuie să includă informații referitoare la CDPD, capacitate juridică și măsurile de
sprijin în luarea deciziilor (de exemplu, adaptările procedurale la nivelul instanțelor, acomodarea nevoilor
de comunicare și înțelegere a persoanelor cu dizabilități în spitalele de psihiatrie și serviciile sociale
destinate persoanelor cu dizabilități etc). În același timp, formarea ar trebui să aibă în vedere tipul de
interacțiune și serviciile specifice oferite persoanelor cu dizabilități de fiecare profesie și la nivelul fiecărui
tip de instituție. Formarea ar trebui să ofere atât un nivel crescut de conștientizare privind dreptul la
recunoașterea capacității juridice în rândul profesioniștilor, cât și aptitudini privind interacțiunea și
facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la toate serviciile publice în condiții de egalitate.
Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de formare și informare pentru a putea identifica
barierele cât și sprijinul de care au nevoie pentru exercitarea capacității juridice. Pentru a putea accesa
un serviciu, o persoană trebuie să știe că are dreptul să beneficieze de un astfel de serviciu, să știe de
existența acestor servicii și să cunoască modalitatea în care serviciile sunt furnizate. Comitetul CDPD
subliniază obligația Statelor Părți de a oferi formare și persoanelor cu dizabilități pentru ca acestea să
poată să decidă asupra intensității și tipului de sprijin de care au nevoie sau dacă mai au nevoie de

165
Mental Health Europe (2017: 6).
166
În anul 2019, echipele de vizită din cadrul MNP au efectuat 79 de vizite în locuri de detenție (unele dintre vizitele
efectuate au avut ca obiectiv principal verificarea implementării recomandărilor formulate prin rapoartele întocmite
ca urmare a unor vizite anterioare în locurile de detenție respective), din care 5 în centre de plasament pentru copii
cu dizabilități, 14 în centre rezidențiale pentru adulții cu dizabilități și 9 în spitale de psihiatrie. Sursa: Avocatul
Poporului (2019: 33-34).
167
INM a avut o colaborare punctuală cu o organizație de drepturile omului pentru a furniza un curs de formare
privind accesul la justiție și drepturile persoanelor cu dizabilități. În iunie 2016, INM a organizat în colaborare cu
Centrul de Resurse Juridice seminarul „Lucrul cu categoriile vulnerabile sau aflate în situații vulnerabile – copii,
vârstnici, persoane cu dizabilități, persoane instituționalizate sau alte categorii de persoane”. Informații obținute din
interviul cu reprezentanții INM și din Programul de formare continuă 2016 al INM, sursa: INM (2016)..
88
sprijin,168 și a putea să identifice conflictul de interese și eventualele abuzuri din partea persoanei care
oferă sprijin. Un obiectiv al furnizării sprijinului pentru exercitarea capacității juridice este și dezvoltarea
încrederii și aptitudinilor persoanelor cu dizabilități pentru a avea nevoie de mai puțin sprijin în viitor, în
măsura în care este posibil.
Eliminarea barierelor și normelor culturale cu efect asupra lipsirii persoanelor cu dizabilități de
capacitate juridică și de posibilitatea de a lua decizii
Prejudecata că persoanele cu dizabilități nu pot lua decizii este încă larg răspândită la nivelul societății
și constituie un obstacol în calea exercitării capacității juridice. Sprijinul în procesul de luare a deciziei
este un loc comun pentru orice persoană, cu sau fără dizabilități, și trebuie să fie tratat ca atare. În general,
confuzia dintre „capacitatea juridică” și „capacitatea mentală” rămâne principala sursă a percepției că
persoanele cu dizabilități nu pot decide pentru ele însele. Credința împărtășită de multe persoane fără
dizabilități este că persoanele cu dizabilități nu pot lua decizii pentru că nu au capacitatea de a înțelege,
judeca și a face alegeri. Această percepție justifică substituirea deciziei de către tutore, familie sau
profesioniști în domenii din cele mai variate ale vieții și în privința aspectelor care țin de viața de familie,
sănătatea reproductivă și a sexualității, tratament medical etc. În unele situații, percepția este că nivelul
dizabilității poate justifica substituirea deciziei, în dezacord cu recomandarea Convenției privind
asigurarea sprijinului pentru toate persoanele cu dizabilități care au nevoie, indiferent de gradul sau
nivelul de dizabilitate (Caseta 9).
Caseta 9: Percepția despre incapacitatea de a lua decizii a persoanelor cu dizabilități
"Contraceptivele sunt administrate de asistentul medical în baza unui protocol, nu au cum
să primească consimțământul [de la persoanele cu dizabilități] pentru că nu pot lua o decizie, din cauza
diagnosticului, nu au capacitate de exercițiu." Asistent social, Centru de recuperare și reabilitare
"Pentru cei cu autism trebuie să ia decizie părinții, în cazul ei tot eu, pentru că e mai mică, iar pentru cei mai grav
tot părinții, depinde de gradul de dizabilitate.” Părinte, copil cu autism
"Li se explică [informația medicală] pe înțelesul lor, nu greu, dar cu ce le-ar fi de folos o informație transmisă la
nivel înalt?" Asistent social, Centru de Îngrijire și Asistență
"Dacă au familie, indicat este ca ea să ia decizia, ei nu sunt capabili. Mă uit pe stradă, ei le strigă mami pe toate
femeile care lucrează la LP. Nu au cum să meargă la vot, nu au cum să ia o decizie, le văd pe femeile astea care îi
însoțesc. [Când t]rebuie să [treacă] pe trecerea de pietoni, unul mai merge și câș. Un om cu creierul bolnav nu are
cum să ia o decizie." Vecin, Locuință protejată
"Beneficiarii nu au capacitate de a înțelege ce înseamnă sexualitatea, singurele discuții sunt despre
menstruație[...]Problema nu se pune în termeni de a avea acces [la servicii], ci de capacitate de înțelegere a
acestor informații. În mod normal, DGASPC ar oferi genul acesta de cursuri [despre sănătatea reproducerii și
sexualității], dar nu se prea întâmplă. Medicul de familie vine pentru planning familial, însă până acum nu s-au
lovit de situații ce țin de sănătatea reproducerii și a sexualității, deoarece puterea de înțelegere e limitată."
Asistent social, Centru de recuperare și reabilitare
***

Măsuri recomandate
1. MJ cu sprijinul metodologic al ANDPDCA să propună modificarea sau abrogarea reglementărilor
din Codul Civil și Codul de Procedură Civilă care permit restrângerea capacității juridice pe motiv
de dizabilitate, cu implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a
organizațiilor pentru respectarea drepturilor omului.

168
Comentariul General No.1, para. 24.
89
 2. MJ cu sprijinul metodologic al ANDPDCA să elaboreze un act normativ privind Capacitatea Juridică
și Sprijinul în luarea deciziilor care să conducă la implementarea prevederilor Codului Civil după
publicarea Deciziei CCR în Monitorul Oficial (decizia de stabilire a neconstituționalității art. 164
alin. 1 Cod Civ, 16 iulie 2020), inclusiv asigurarea garanțiilor pentru prevenirea abuzurilor, cu
implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a organizațiilor pentru
respectarea drepturilor omului.
3. Instituțiile cu responsabilități în domeniu cu sprijinul MJ și ANDPDCA să modifice sau abroge
legislația din orice domeniu care restrânge capacitatea juridică pe motiv de dizabilitate cu
implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a organizațiilor pentru
respectarea drepturilor omului.
4. MJ să elaboreze proceduri care să faciliteze și să urgenteze ridicarea măsurii de punere sub
interdicție a persoanelor care sunt în prezent sub tutelă.
5. ANDPDCA să elaboreze un ghid național privind semnificația capacității juridice și a modalităților
de sprijin privind exercitarea acesteia în funcție de dizabilitatea fiecărei persoane pentru a susține
organizarea și funcționarea noilor servicii de sprijin în luarea deciziei care să prevadă inclusiv
asigurarea garanțiilor pentru prevenirea abuzurilor, conform Articolului 12 al CDPD.
6. Desemnarea unui comitet național (coordonat de MJ și ANDPDCA) și a unor grupuri de lucruri
locale și pilotarea de servicii de sprijin în luarea deciziei cu implicarea directă a persoanelor cu
dizabilități, a organizațiilor acestora și a altor organizații pentru respectarea drepturilor omului.
7. ANDPDCA să stabilească modalitățile de finanțare a serviciilor de sprijin în luarea deciziei.
8. ANDPDCA să elaboreze standardele pentru serviciile de sprijin în luarea deciziei.
9. ANDPDCA să reglementeze modalitatea de evaluare a nevoii de sprijin în luarea unei decizii în
acord cu principiile și prevederile CDPD.
10. ANDPDCA în parteneriat cu MJ și Ministerul Sănătății să elaboreze programe de instruire
(curriculum și suport de formare) destinate reprezentanților instituțiilor publice, magistraților,
avocaților și altor actori relevanți în domeniul recunoașterii capacității juridice în condiții egale
pentru persoanele cu dizabilități în toate domeniile vieții.
11. MS și ANDPDCA să elaboreze și asigure aplicarea normelor pentru sprijinirea persoanelor în luarea
deciziilor astfel încât sa prevină internarea nevoluntară și tratamentul fără consimțământ.
12. ANDPDCA împreună cu MS, MJ, MAI și instituțiile administrației publice locale (Serviciile de
Autoritate Tutelară) să dezvolte un sistem de colectare de date statistice despre persoanele puse
sub interdicție și cele internate nevoluntar și de raportare publică.

2.2. Accesul limitat la justiție

Accesul liber la justiție înseamnă că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor,
a libertăților și a intereselor sale legitime și că are acces la un proces echitabil și la soluționarea cauzei
într-un timp rezonabil. Potrivit legislației internaționale a drepturilor omului, statele sunt obligate să
garanteze dreptul cetățenilor privind accesul liber la toate etapele actului de justiție.169 În România,

169
CDPD este primul document de drept internațional care statuează dreptul la justiție ca drept de sine stătător.
Alte aspecte asociate dreptului la justiție, cum ar fi dreptul la un remediu efectiv, dreptul la o adiere echitabilă,
dreptul de a se plânge la o autoritate independentă și de a primi o despăgubire adecvată pentru încălcarea
drepturilor, apar în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.10) și Pactul internațional pentru drepturile civile
și politice (ICCPR, art. 14), precum și în majoritatea tratatelor ONU: Convenția privind eliminarea tuturor formelor
de discriminare rasială art. 5(a) și 6, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva
femeilor art. 15(2), Convenția împotriva torturii art. 13 și 14, Convenția privind drepturile copilului art. 12(2),

90
accesul liber la justiție este un drept constituțional.170 Accesul la justiție în sens larg implică asigurarea
accesului tuturor persoanelor, indiferent de mijloace, la proceduri, informații și locații utilizate în
administrarea justiției,171 inclusiv la servicii juridice de înaltă calitate și la mecanisme eficiente de
soluționare a litigiilor necesare pentru a-și proteja drepturile și interesele astfel încât să obțină rezultate
juste la nivel individual și social.172 Serviciile și instituțiile judiciare, non-judiciare și administrative care pot
fi accesate înainte, în timpul și după derularea procedurilor juridice sunt secțiile de poliție, parchetele,
cabinete avocațiale și notariale, instanțele de judecată, Avocatul Poporului (AvP), Consiliul de
Monitorizare pentru implementarea CDPD (CM), Consiliul Național privind Combaterea Discriminării
(CNCD), Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC-urile) și Serviciile de
Autoritate Tutelară (SAT).173 Accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție presupune asigurarea
accesibilizării fizice, de informare și comunicare, adaptarea tuturor procedurilor juridice,174, 175 precum și
accesul la asistență și reprezentare juridică.

Descrierea problemei
Accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la justiție este adeseori îngreunat de o serie de bariere.
Sistemul de justiție este de multe ori dificil de parcurs pentru orice persoană, printre altele, din cauza
regulilor care necesită cunoștințe de specialitate, a solemnității și procedurilor stricte specifice ședințelor
din instanță sau a costurilor prohibitive. Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere suplimentare în
accesarea sistemului de justiție din cauza accesibilizării fizice, informaționale și comunicaționale
necorespunzătoare a serviciilor și instituțiilor juridice, a procedurilor neadaptate tipului și nivelului de
dizabilitate, a prejudecăților angajaților din sistemul de justiție privind lipsa de credibilitate a persoanelor
cu dizabilități ca martori și victime, a taxelor și costurilor serviciilor juridice inaccesibile pentru multe
persoane cu dizabilități care au dificultăți financiare (Caseta 10). Aceste obstacole împiedică accesul
persoanelor cu dizabilități la etapele specifice actului de justiție, inclusiv la participarea efectivă într-un
proces în instanță.176

Convenția privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți art. 18 și 83, Convenția privind protecția tuturor
persoanelor împotriva dispariției forțate art. 2, 8, 11, 17.
170
Art. 21, Constituția României.
171
Human Rights Resource Center (2012).
172
Cappelletti și Garth (1978).
173
În acest capitol tratăm accesul la etapele actului de justiție care implică poliția, parchetele, instanțele, avocații și
notarii, urmând ca aspectele privind mecanismele non-judiciare CM, AvP și CNCD să fie tratate în capitolul 9.
174
De exemplu, o procedură care ar limita analiza de către un judecător a cauzei unei persoane cu dizabilități din
motive care pot ține de bariere fizice, de lipsa adaptării informației juridice, a reprezentării legale sau asistenței, a
ajustărilor procedurale, a unui limbaj ușor de înțeles într-o hotărâre sau a unui interpret, nu este o procedură care
să asigure accesul efectiv în fața instanței.
175
Conform art. 13 al CDPD, asigurarea accesului efectiv la justiție presupune, în primul rând, ca Statul parte să
prevadă adaptări procedurale și potrivite vârstei necesare participării persoanelor cu dizabilități în toate etapele
legale, inclusiv cele de anchetă și alte etape preliminare. Pe lângă art. 13, aspectele cheie ce vor fi abordate în privința
Problemei 3 se bazează pe art. 14, 15, 16, 9, 2, 4 ale CDPD.
176
Participarea efectivă într-un proces pentru o persoană cu dizabilități presupune că aceasta: (i) să poată explica
propria versiune a evenimentelor; (ii) să înțeleagă motivul reclamării sau acuzării; (iii) să înțeleagă cauza și probele
depuse împotriva ei; (iv) să înțeleagă apărarea și opțiunile disponibile pentru ei; (v) să înțeleagă documentele
transmise în scris; (vi) să aibă o înțelegere generală a procesului de judecată; (vii) să poate depune cele mai bune
dovezi din partea ei; (viii) să înțeleagă semnificația oricăror sancțiuni cu care se confruntă; (ix) să înțeleagă cerințele
privind dispozițiile extrajudiciare.
91
 Caseta 10: Bariere în calea accesului la justiție conform cercetării calitative
„De multe ori noi nu știm cum să ne purtăm sau cum să vorbim cu persoanele cu dizabilități. Aceasta este drama
persoanelor cu dizabilități în instanțe. Eșecul în realizarea drepturilor lor (mai ales atunci când au dreptate)
întărește foarte mult starea de suferință și depresie a persoanei cu dizabilități.” (Judecător secția civilă)
„[Pentru asigurarea asigurării unei justiții adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități, aș recomanda] să nu mai
fie umiliți prin audieri publice. Să fie respectați și acceptați așa cum sunt. Deseori aceste persoane se rușinează
din cauza afecțiunilor pe care le au. Aceste persoane deja au probleme importante în viață, din cauza afecțiunilor
și dizabilităților. Să nu le complicăm existența prin birocrație excesivă. Multe astfel de persoane nu au nici un
venit, un membru al familiei devine asistent personal. Viața acestora trebuie simplificată, procedurile trebuie
simplificate.” (Procuror, Parchet de pe lângă judecătorie)
„Cel mai grav este că lipsește complet o accesibilizare intelectuală reală, ceea ce înseamnă că o persoană cu
dizabilități intelectuale nu își poate construi probațiunea, societatea poate să îl conteste și mulți pot refuza să îl
sprijine sau să îl apere pe un om aflat într-o astfel de situație” (Judecător secția civilă)
„A zis că nu văd. <<Nu [îl ]primim [ca martor], nu este văzător, ce poate să vadă, ce poate să spună un
nevăzător?>>. Nu dau explicații” (Persoană cu dizabilități)
„În fața judecătorului m-am simțit ca un infractor. O rudă mai îndepărtată a fost efectiv pusă să jure pe Biblie
diverse chestii: că am tot timpul însoțitor, că nu gătesc singură, tot felul de chestii. [...] Atunci mi s-a pecetluit
soarta. [...] Nu am fost întrebată ce doresc, eram ca o plantă. [...]Oamenii erau destul de calmi și și liniștiți, Dar
asta nu mă ajuta pe mine cu nimic având în vedere că tocmai urma să pierd dreptul la tot.” (Persoană cu
dizabilități, despre procesul de punere sub interdicție)
„Există un institut de psihologie judiciară. Dar atâta vreme cât nu este agreat de MJ, instanța nu are acces la
psihologii judiciari. Cel mai grav este că lipsește complet o accesibilizare intelectuală reală, ceea ce înseamnă că o
persoană cu dizabilități intelectuale nu își poate construi probațiunea, societatea poate să îl conteste și mulți pot
refuza să îl sprijine sau să îl apere pe un om aflat într-o astfel de situație.” (Judecător secție civilă)
„Din păcate, procedurile nu sunt adaptate (pentru persoane cu dizabilități de văz). De exemplu li se cere
suplimentar să aducă doi martori în situația semnării unor documente. Există un exces de formalism în
interacțiunea cu persoanele cu dizabilități, exces atât de mare încât le împiedică, de multe ori, să participe natural
la viața socială.” (Avocat)
„Din păcate există situații în care anumite dizabilități intelectuale sau psihice nu sunt diagnosticate până la
momentul procesului. În astfel de cauze, în general sunt contestate anumite acte încheiate de aceste persoane în
defavoarea lor (testamente, donații etc.) Din păcate, deși factual poate fi clară starea intelectuală alterată a
victimei unui astfel de abuz, concluzia juridică nu favorizează victima. Astfel de anomalii sunt posibile din cauza
legislației improprii și a unei lipse de preocupare pentru adaptare procedurală” (Avocat)

Persoanele cu dizabilități se confruntă cu un acces mai redus la sistemul de justiție decât cele fără
dizabilități atunci când au nevoie să sesizeze o nedreptate sau o încălcare a drepturilor. 40% dintre
persoanele cu dizabilități știu cum să procedeze sau știu ce drepturi au când doresc să se adreseze
sistemului de justiție (față de 54% dintre persoanele fără dizabilități).177 În particular, în privința accesării
mijloacelor și etapelor necesare obținerii unui remediu, un procent mai mic din persoanele cu dizabilități
reușesc să parcurgă etapele care țin de depunerea unei plângeri (40% față de 60% dintre persoanele fără
dizabilități) și posibilitatea de a face apel (15% față de 29% persoane fără dizabilități).
Asigurarea accesului la justiție este cu atât mai important cu cât persoanele cu dizabilități, în special
cele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, sunt mai expuse violenței și neglijării. O analiză la nivel

177
Ancheta națională desfășurată de Banca Mondială.
92
internațional indică o prevalență a violenței împotriva persoanelor cu dizabilități de 1.5 ori mai mare decât
împotriva persoanelor fără dizabilități, și sugerează că riscul persoanelor cu dizabilități mintale de a fi
expuse violenței este de 4 ori mai mare.178 În România, în 2019, au fost înregistrate la nivel DGASPC, 396
plângeri și sesizări din oficiu privind situațiile de violență, exploatare și abuz împotriva persoanelor cu
dizabilități, dintre care 33% în centrele rezidențiale și alte servicii de tip rezidențial.179 Cele mai frecvente
situații au fost cele de abuz fizic (31%), abuz emoțional (21%) și neglijare (19%). În același an, doar 24
persoane cu dizabilități (dintre care 20 de femei) au beneficiat de servicii specifice victimelor violenței,
exploatării și abuzului.180 În 2019, au fost înregistrate 1.008 de decese în servicii rezidențiale (927 în centre
rezidențiale și 16 în locuințe protejate), din care 43% în rândurile persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Aproximativ jumătate din numărul deceselor au fost cauzate de boli cardiovasculare, 4 cazuri au survenit
în urma situațiilor de violență, iar 24% au avut legătură cu boli respiratorii, pneumonii și TBC.181 În 2018,
1.447 persoane cu dizabilități instituționalizate au decedat – 968 în centre de tip rezidențial și 479 în
spitale și secții de psihiatrie, și doar 97 de decese au fost notificate poliției.182
Deși persoanele cu dizabilități din centrele rezidențiale sunt mai expuse violenței și abuzului, acestea
se confruntă cu bariere suplimentare în accesarea sistemului de justiție. Cercetarea calitativă indică
faptul că izolarea, restricționarea accesului la mecanismele de plângere și atitudinea angajaților183 conduc
la un număr mic de plângeri din partea persoanelor cu dizabilități afectate de nedreptăți (Caseta 11). În
plus, cele trei autorități administrative autonome cu atribuții privind primirea și investigarea petițiilor de
la persoanele cu dizabilități pentru încălcarea drepturilor acestora (CM pentru implementarea Convenţiei
privind drepturile persoanelor cu dizabilități, AvP și CNCD184) colectează puține plângeri de la persoanele
cu dizabilități din instituții.185 De exemplu, Deși Mecanismul Național de Prevenire a Torturii (MNP) din

178
Hughes, K. et al. (2012: 1621-1629).
179
În prezent, cele mai multe persoane instituționalizate au dizabilități intelectuale sau psihosociale. Conform
buletinului statistic ANDPDCA pe trimestrul II2020, din cele 17.391 de persoane cu dizabilități instituționalizate,
56.6% persoane au handicap mintal și 19.5% - psihic.
180
Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței în familie, Centre de zi pentru victimele
violenței în familie și agresori, Centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoane victime ale traficului de
persoane și Centre de zi pentru victimele traficului de persoane.
181
Afecțiunile respiratorii și bolile cardiovasculare sunt mai frecvente în rândul persoanelor cu probleme de sănătate
mintală și cu dizabilități intelectuale din cauza unor factori precum un nivel mai scăzut de conștientizare a prevenției,
incidența mai mare a fumatului, efectele secundare ale medicamentelor (inclusiv creșterea în greutate și anomalii
cardiace), detectarea inadecvată de către personal a afecțiunilor și calitatea scăzută a îngrijirii medicale datorate
atitudinilor stigmatizante ale personalului medical – sursa: Thornicroft G. Shunned (2006). Rata mortalității din cauza
bolilor cardiovasculare este mai mare în rândul persoanelor cu dizabilități mintale – surse: OMS (2014), Correll et al.
(2017: 163-180). Neglijarea relativă în instituțiile de asistență socială a fost identificată ca fiind unul dintre factorii
ratei crescute a mortalității – sursa: Amaddeo et. Al (2007).
182
Date colectate de Centrul de Resurse Juridice pentru perioada septembrie 2017-septembrie 2018.
183
Această situație este facilitată și de lipsa de familiaritate cu drepturile persoanelor cu dizabilități a persoanelor
instituționalizate în centre rezidențiale, așa cum reiese din cercetarea calitativă desfășurată în scopul realizării
diagnozei.
184
Legea nr. 8/2016 privind înființarea CM pentru implementarea CDPD, Legea nr. 35/1997 privind organizare și
funcționarea instituției AvP, OG nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, OG
nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
185
De exemplu, ultimul raport public de activitate pe 2018 al CM nu menționează sesizări făcute de instituție în fața
organelor de urmărire penală cu privire la decese survenite în instituții, ori cu privire la încălcarea drepturilor
persoanelor cu dizabilități instituționalizate. Aceeași situație se regăsește și în rapoartele monitorizărilor efectuate
de Consiliu în 2019. În același timp, Consiliul primește notificări ale deceselor din instituții. În 2018, din cele 1447 de
decese în instituțiile rezidențiale, 635 au fost notificate Consiliului (Sursa: legile din nota de subsol anterioară).
93
subordinea Avocatului Poporului – cu rol și de monitorizare a centrelor rezidențiale și a spitalelor de
psihiatrie – formulează recomandări conducerii acestora privind eficientizarea mecanismelor de
petiționare pentru a asigura efectiv posibilitatea persoanelor cu dizabilități de a depune plângeri, acesta
nu colectează plângeri de la rezidenți/pacienți cu dizabilități în timpul vizitelor, pe care ulterior să le
transmită Avocatului Poporului pentru a le documenta și ajuta persoanele cu dizabilități.186
Caseta 11: Experiențe ale persoanelor cu dizabilități instituționalizate cu accesarea sistemului de justiție
„Nu puteam să fac, nu se putea, am încercat [să mă adresez poliției/parchetului/instanțelor etc.]. Dar ți se rupea
foaia. Acolo era pe perete o cutie poștală și domnul director a zis că orice problemă avem, să băgăm acolo o
scrisoare. Dar nu se făcea, acelea se distrugeau, se făceau invers. Ni se dădeau medicamente, eram sedați.”
(Persoană cu dizabilități, fost rezident)
„Niciodată nu am făcut așa ceva [să mă adresez poliției/parchetului/instanțelor etc.]. Da, aș fi vrut, când eram în
cămin, dar poliția era mână în mână cu cei din cămin, nu îți dădea nici o dreptate. Iar dacă venea DGASPC în vizită,
angajații stăteau lângă noi, nu puteam să suflăm niciun cuvânt despre diferite situații. Și de altfel, cred că nici
DGASPC nu ne credea.” (Persoană cu dizabilități, fostă rezidentă)
„Am vrut să dau în judecată pe cineva că mi-a furat telefonul prin gard. Am vrut să îl dau în judecată pe om, dar
nu am fost lăsat. Am sunat la poliție, a venit poliția și altele. Dar a doua zi am fost certat la centru, că de ce am
chemat poliția, că trebuia să aștept să vină și ei. Eu am spus la poliție ce s-a întâmplat, dar nu m-au mai căutat. Eu
nu prea mai aștept nimic. În final m-au convins să nu mai merg la judecătorie.” (Persoană cu dizabilități, fost
rezident)

Discriminarea sau hărțuirea din cauza dizabilității rămâne o experiență comună a persoanelor cu
dizabilități atunci când apelează la sistemul de justiție. 53% dintre persoanele cu dizabilități raportează
că s-au simțit discriminate sau hărțuite într-o mare măsură când au accesat sistemul de justiție, 38% au
raportat discriminarea într-o oarecare măsură și 9% într-o mică măsură. Dintre persoanele cu dizabilități
care se simt discriminate în foarte mare măsură, cele mai afectate sunt femeile (58% față de 47% dintre
bărbați).

Explicarea problemei
Garantarea accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități este un obiectiv asumat al SNPD 2016-
2020, însă acest obiectiv rămâne nerealizat din cauză că măsurile utile sunt neimplementate. SNPD
2016-2020 identifică limitarea accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități ca o problemă deosebit
de importantă cauzată de „lipsa accesibilizării reduse a instituțiilor și sălilor de judecată, a lipsei
tehnologiilor de acces sau a tehnologiilor și dispozitivelor asistive și a serviciilor de sprijin”.187 Asigurarea
sprijinului pentru accesul efectiv la actul de justiție este asumat ca obiectiv specific al Strategiei (OS.3), pe
lângă cel privind asigurarea exercitării tuturor drepturilor civile și politice (OS.2). Deși Planul Operațional
al Strategiei include o serie de măsuri specifice destinate realizării acestor obiective, aceste măsuri nu au
fost implementate până în prezent. De exemplu, nu există o analiză a serviciilor destinate asigurării
accesului la justiție188 sau a rezultatului demersului de diversificare a acestora,189 în timp ce Planul nu oferă
o definiție a acestor servicii de sprijin. Mai mult, deși Planul include o măsura care prevede analiza și
modificarea cadrului legislativ care să asigure accesul la justiție persoanelor cu dizabilități,190 aceasta nu

186
Conform interviurilor cu reprezentanții MNP și AVP.
187
VII.2. Participare. Analiza situației actuale.
188
Măsura 3.1, VII.2. Participare.
189
Măsura 3.2, VII.2. Participare.
190
Măsura 2.5, VII.3. Egalitate.
94
indică actele normative specifice care ar trebui modificate, și nici rezultatele specifice vizate de aceste
modificări.
SNPD 2016-2020 nu include măsurile necesare facilitării accesului la justiție pentru persoanele cu
dizabilități. Lipsesc măsurile care să asigure implementarea ajustărilor de ordin procedural și adecvate
vârstei pentru persoanele cu dizabilități implicate în procedurile judiciare, conform art. 13 al CDPD. Nu
sunt incluse măsuri specifice privind eliminarea barierelor financiare, fizice, de informare și de comunicare
care reprezintă o provocare pentru participarea persoanelor cu dizabilități la procedurile judiciare, inclusiv
o măsură care să faciliteze accesul la justiție și la ajutor public judiciar (APJ) al persoanelor cu dizabilități
psihosociale sau intelectuale. Strategia nu prevede măsuri care să răspundă alin. 2 al art. 13, de a promova
formarea angajaților din sistemul de justiție în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități și pentru a
putea interacționa cu acestea într-un mod care să le faciliteze accesul efectiv la justiție. În sfârșit, Planul
operațional ar trebui să indice MJ drept coordonator al măsurilor referitoare la accesul la justiție, în locul
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).191
Există 5 elemente cheie pentru rezolvarea problemei:
1. Accesibilizarea infrastructurii și serviciilor specifice sistemului de justiție
2. Asigurarea adaptărilor procedurale inerente administrării actului de justiție
3. Asigurarea accesului la asistență și reprezentare juridică gratuită sau accesibilă
4. Formarea personalului din sistemul de justiție
5. Colectarea datelor statistice la toate etapele sistemului de justiție.
Accesibilizarea infrastructurii și serviciilor specifice sistemului de justiție
Absența accesibilizării rămâne un aspect esențial al unui sistem de justiție neincluziv. România trebuie
să ia măsuri pentru ca toată infrastructura și serviciile relevante pentru sistemul de justiție să fie
construite, dezvoltate și oferite astfel încât să asigure accesul tuturor persoanelor cu dizabilități la justiție.
Acestea includ sălile de judecată, camerele de consiliu și cele de audiere, secțiile de poliție, arestul
preventiv și camerele de interogatoriu, penitenciarele etc (incluzând birourile administrative, toaletele,
celulele, birourile, intrările, lifturile, cantinele și locurile de recreere), precum și informația, comunicarea
și alte servicii, inclusiv tehnologia și sistemele informaționale și comunicaționale.192
Instanțele din România sunt în cea mai mare măsură neaccesibilizate fizic, informațional și
comunicațional. 89% din instanțele193 din România (judecătorii, tribunale și curți de apel) nu sunt
accesibilizate fizic pentru persoanele cu dizabilități.194 Accesibilizarea informațională privind modalitatea
în care informațiile despre instituții, inclusiv paginile web, sunt accesibilizate adecvat prin utilizarea
mijloacelor alternative și augmentative Braille, pictograme, limbaj ușor-de-înțeles, modalități audio-video

191
Desemnarea CSM în calitate de coordonator al implementării măsurilor, contravine Regulamentului de organizare
și funcționare a acestuia. Sarcina coordonării acestei măsuri ar trebui să revină MJ în parteneriat cu Ministerul Public
și ANPDCA.
192
Sursa: Comitetul CDPD (2020: 14). Accesibilizarea trebuie să fie asigurată în privința tuturor sistemelor și
tehnologiilor, dispozitivelor și aplicațiilor care facilitează comunicarea și transmiterea informațiilor – telefon,
platforme online etc.
193
Analiza vizează gradul de accesibilizare a 288 de instanțe, dintre care 15 curți de apel, 44 tribunale și 169
judecătorii.
194
Gradul de accesibilizare fizică a fost calculat prin evaluarea unor criterii privind parcarea, calea de acces în clădire,
rampa, intrarea în clădire, accesibilizarea coridoarelor și a ușilor interioare, precum și a ghișeelor, ascensoarelor și a
grupurilor sanitare. Evaluarea fiecărui criteriu a rezultat din măsurarea unor itemi specifici fiecărui criteriu conform
„Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap”
NP 051-2012.
95
de redare a informațiilor - este aproape inexistentă în 99% dintre instanțe. Lipsa informațiilor juridice în
format accesibil rămâne un obstacol important în calea accesului la justiție. PortalJust – pagina web a
instanțelor din România cu informații despre dosare și ședințe nu este accesibilizată.195 În același timp,
80% dintre instanțe nu sunt accesibilizate comunicațional – nu oferă servicii ale interpreților mimico-
gestuali și ale unei persoane desemnate pentru asistarea persoanelor cu dizabilități intelectuale și
psihosociale.
Accesibilizarea nu este asigurată nici la nivelul secțiilor de poliție. Aproximativ 97% din secțiile de poliție
sunt neaccesibilizate fizic și 98% sunt neaccesibilizate comunicațional. În medie, doar 11% din secțiile de
poliție oferă servicii ale unor interpreți mimico-gestuali (14% în mediul urban și 6% în mediul rural). În
prezent, secțiile de poliție nu oferă informații în format accesibilizat. (Anexă-Tabel 13).
În prezent, lipsește o evaluare sistematică a nivelului de accesibilizare a sistemului de justiție realizată
de MJ. Monitorizarea nivelului de accesibilizare asigurat de instituțiile publice, inclusiv cele din sistemul
de justiție, persoanelor cu dizabilități este una din atribuțiile Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție
Socială (AJPIS). În acest moment, nu există o coordonare a transmiterii rezultatelor acestor monitorizări
către MJ care să permită o evaluare constantă a accesibilizării instanțelor.
Asigurarea adaptărilor procedurale inerente administrării justiției
Adaptările procedurale sunt esențiale pentru asigurarea accesului la justiție. Conform art. 13(1) al CDPD,
asigurarea adaptărilor procedurale în toate etapele procedurilor civile, penale și administrative este o
condiție necesară asigurării accesului la justiție tuturor persoanelor cu dizabilități, pe criterii de egalitate
cu ceilalți și în mod special persoanelor cu dizabilități intelectuale, psihosociale sau cu boli degenerative.196
Obligația derivă direct din drepturile civile și politice și nu poate fi subiectul realizării progresive. Eșecul
asigurării acestei condiții constituie discriminare pe criteriul dizabilității în legătură cu accesul la justiție.
Deși Comitetul CDPD nu a adoptat încă un Comentariu General pentru interpretarea art. 13,197 acesta a
statuat totuși mai multe principii care stau la baza adaptărilor procedurale: (i) furnizarea adaptărilor fără
costuri suplimentare și asigurarea confidențialității, (ii) respectarea demnității, autonomiei și preferințelor
persoanei cu dizabilități, (iii) informațiile medicale și gradul dizabilității să nu fie determinante în stabilirea
adaptării procedurale, cum sunt, spre exemplu, cele acordate în baza certificatului de încadrare în grad
de handicap.
Adaptările procedurale privesc modificarea sau introducerea unor proceduri specifice pentru a facilita
accesul efectiv la actul de justiție. Adaptări procedurale198 pot include: furnizarea interpreților pentru
facilitarea comunicării alternative și augmentative (inclusiv în limbaj mimico-gestual); disponibilitatea
informațiilor legale și judiciare în formate accesibile; furnizarea tehnologiilor asistive și de asistență
personală; modificarea modalității de audiere (timpul alocat răspunsurilor, formularea întrebărilor,

195
La data elaborării diagnozei, septembrie 2020.
196
Adaptările procedurale sunt invocate de Comitetul CDPD în Comentariul General 1 și ca măsuri privind asigurarea
exercitării capacității juridice prevăzute în art. 12(4) al Convenției (‚‚Un astfel de sprijin [în exercitarea capacității
juridice] ar putea lua diverse forme, inclusiv recunoașterea diverselor metodele de comunicare, permițând mărturiile
video în anumite situații, adaptări procedurale, furnizarea de interpretare profesională a limbajului semnelor și altele
metode de asistență." CG nr 1, para. 39).
197
Comitetul CDPD face, de regulă, referire la anumite tipuri de adaptări procedurale în Observațiile la diverse
rapoarte ale statelor părți, menționând printre acestea, de exemplu, interpretul mimico-gestual. Sursa: Comitetul
CDPD (2019).
198
Adaptările procedurale acoperă aspecte care țin de adaptări fizice, comunicaționale și informaționale, dar acestea
privesc doar desfășurarea procedurile specifice actului de justiție (anchetare, audiere în timpul procesului din
instanță etc.).
96
modificarea luminozității și a nivelului de zgomot în sala de judecată etc.); sau flexibilitate procedurală
privind cerințele specifice de participare- de exemplu, participare la distanță și depunerea mărturiei prin
intermediul mijloacelor audiovideo, schimbarea locului de judecată, participarea interpreților la ședințele
de judecată, inclusiv la cele care nu sunt publice, extinderea sau ajustarea termenelor procedurale, și
adaptarea formalităților procedurale și a calendarului. Comitetul CDPD199 a elaborat recent un ghid privind
asigurarea accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități, care oferă o descriere amănunțită a
tipurilor de adaptări procedurale – inclusiv a tipurilor de sprijin privind comunicarea, necesare asigurării
efective a acestui drept (vezi Caseta 12).
Caseta 12: Exemple de tipuri de adaptări procedurale recomandate de Comitetul CDPD
Statele ar trebuie să asigure furnizarea unei game de adaptări procedural:
o Mediatori și facilitatori independenți special formați să ofere asistență privind comunicarea tuturor părţilor
implicate în proces și în sistemul de justiție pentru a determina ce fel de adaptări și sprijin sunt necesare și
potrivite, și pentru a asista în procesul de comunicare pe tot parcursul procesului
o Adaptări și modificări procedurale ale audierii, cum ar fi: adaptarea locului; spații de așteptare adecvate;
renunțarea la mantiile specifice magistraților și coborârea de la catedră, adecvarea ritmului audierii;
modificări ale metodei de interogare în circumstanțe adecvate, cum ar fi permiterea întrebărilor de bază,
evitarea întrebărilor compuse, găsirea alternativelor la întrebări ipotetice complexe, acordarea de timp
suplimentar pentru a răspunde, permiterea pauzelor la nevoie și utilizarea unui limbaj simplu; utilizarea
înregistrării video preliminare a probelor și a mărturiei, dacă este necesar, practic și posibil, astfel încât să nu
contravină drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul de a confrunta și de a interoga interlocutori;
admiterea prezenței familiei, prietenilor sau a altor persoane pentru a oferi sprijin emoțional și moral
persoanelor cu dizabilități în toate momentele procesului, fără a înlocui totuși rolul intermediarului sau
facilitatorului.
o Sprijin în comunicare care constă în:
(i) Asigurarea modalităților tehnice sau altui tip de sprijin necesar tuturor părţilor la proces pentru
a utiliza orice formă de comunicare necesară participării depline cum ar fi sisteme și dispozitive
de ascultare asistivă; subtitrare deschisă, închisă sau în timp real, și decodori și dispozitive
pentru subtitrare; produse de telecomunicații bazate pe voce, text și video; ecrane pentru
videotext; transcriere asistată de calculator în timp real; cititoare de ecrane, programe pentru
mărire și cititoare optice; dispozitive pentru descrierea filmelor și pentru programarea auditivă
secundare care preiau semnalele audio pentru programele TV.
(ii) Facilitarea comunicării și cu sprijinul grefierilor, interpreților calificați mimico-gestuali și orali,
servicii de traducere text-vorbire și vorbire-text, interpreți tactili.
(iii) Asigurarea faptului că toți interpreții sunt capabili să interpreteze în mod eficient, precis și
imparțial, atât receptiv (să înțeleagă ce spun persoanele cu dizabilități), cât și expresiv (să aibă
deprinderile necesare pentru a transmite informații persoanelor cu dizabilități), utilizând în
același timp orice vocabular specializat necesar (legal sau medical) și respectând standardele
profesionale și etice.
Sursa: Comitetul CDPD (2020: 15-16).

Comitetul a recomandat Statelor părți să ia măsuri pentru asigurarea adaptărilor procedurale. Statele
părți trebuie să își revizuiască legislația, să indice în mod concret autoritatea responsabilă pentru
furnizarea de adaptări procedurale, să includă detalii cu privire la locul și maniera în care persoana cu
dizabilități le poate solicita și accesa, și să indice autoritatea responsabilă cu evaluarea furnizării acestor

199
Împreună cu Raportoarea specială ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Trimis special a
Ssecretarului general ONU pentru dizabilități și accesibilitate.
97
adaptări.200 Obligația subzistă și prin prisma Directivei UE privind drepturile victimelor care cere statelor
membre ‚‚să asigure realizarea comunicării cu victimele într-un limbaj simplu și accesibil, verbal sau în
scris”, și că aceste comunicări iau în considerare ‚‚orice dizabilitate care poate afecta abilitatea de a
înțelege sau de a se face înțeleasă”.201
Adaptările procedurale trebuie asigurate fiecărei persoane în funcție de tipul și gradul dizabilității și nu
pot fi condiționate de restricții privind costurile. Obligația de a asigura adaptările procedurale este
diferită de aceea de a asigura accesibilizarea și adaptarea rezonabilă conform art. 2 și 9 ale CDPD.202
Comitetul CDPD clarifică distincția dintre asigurarea accesibilității ca obligație ex ante a Statului înainte ca
persoana să aibă nevoie sau să solicite accesarea unui anumit serviciu, și asigurarea acomodării rezonabile
ca obligație ex nunc în vederea ajustării spațiului construit, precum și a aspectelor informaționale și
comunicaționale în funcție de nevoile unei persoane într-o situație particulară.203 În privința garantării
accesului la justiție, Comitetul subliniază necesitatea asigurării accesibilizării fizice, informaționale și
comunicaționale a clădirilor și tuturor serviciilor oferite de poliție și organele judiciare.204 În același timp,
literatura existentă accentuează că adaptările procedurale și potrivit vârstei menționate de art. 13 pot fi
‚‚mai generice și mai puțin individualizate în abordare decât obligația din art. 5 al Convenției de a asigura
acomodarea rezonabilă persoanelor cu dizabilități’’205. În consecință, ‚‚obligația de a asigura aceste
adaptări nu poate fi afectată de argumentul privind limitele rezonabile ale costurilor și de amploarea
poverii asupra celui responsabil”, din moment ce Statul este actorul principal care oferă astfel de adaptări
în procesul de administrarea a justiției.206
Legislația românească oferă câteva garanții în sensul adaptărilor procedurale care privesc anumite
categorii de persoane în care pot fi încadrate și persoanele cu dizabilități. Practic, legiuitorul român din
materie penală a prevăzut posibilitatea audierii persoanei cu dizabilități de vorbire sau de auz sau atunci
când suspectul, inculpatul sau persoana vătămată nu înțelege, nu se poate face înțeleasă ori se exprimă
cu dificultate, prin intermediul unui interpret autorizat sau cu ajutorul oricărei persoane care are
aptitudini de comunicare.207 În cazul persoanelor cu dizabilități de auz/vorbire există și posibilitatea
comunicării în scris. Dacă persoana cu dizabilități este persoană vătămată, atunci audierea poate avea loc
în incinte concepute sau adaptate acestui scop, prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui
specialist în consilierea victimelor, audierea acestora, cât și eventuala lor reaudiere fiind realizată de
aceeași persoană și prin înregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audiovideo.208 Dacă suspectul sau
inculpatul suferă de o boală gravă atestată printr-un document medico-legal, aceasta reprezintă o cauză
de suspendare a urmăririi penale sau de suspendare a judecății.209 În materie civilă, ajustările procedurale
se limitează la depunerea jurământului prin transcrierea acestuia de către persoanele cu dizabilități de
vorbire/auz sau prin intermediul unui interpret mimico-gestual, ascultarea la locul unde se află (dacă este

200
Human Rights Council (2017).
201
Art. 3, alin. 2, Capitolul 2, Furnizarea de informații și de sprijin, art. 3, Dreptul de a înțelege și de a se face înțeles,
Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului/25.10.2012 de stabilire a unor norme minime privind
drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.
202
Ilias, Stein și Anastasiou (2018).
203
Comentariul General 2 privind art. 9 CRPD/C/GC/2 (2014) para 25. Distincția este fidelă și definiției date adaptării
rezonabile în art. 2 al Convenției.
204
Ibid. para 23.
205
Flynn și Eilionóir (2015: 36).
206
Lawson și Flynn (2013) în Flynn și Eilionóir (2015: 36).
207
Art. 105, art. 106, alin. 1 și 2, Cod de Procedură Penală.
208
Art. 111, alin. 4 și 6, Cod de Procedură Penală.
209
Art. 312 și art. 367, Cod de Procedură Penală.
98
martor), posibilitatea de a se înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore sau curator atunci
când prezența este obligatorie.210
Pe lângă prevederile legislative limitate privind adaptările procedurale, există și o serie de lacune la
nivelul cadrului instituțional care ar trebui să reglementeze implementarea acestei măsuri. În prezent,
nu există un mecanism de sesizare a lipsei adaptărilor procedurale. Singura autoritate responsabilă este
Inspecția Judiciară, dar atribuțiile acesteia se referă, mai degrabă, la îmbunătățirea în general a actului de
justiție, a eficienței și eficacității sistemului judiciar. Din cercetarea calitativă a reieșit că angajații din
sistemul de justiție sunt insuficient familiarizați cu noțiunea de adaptare procedurală, fiind astfel
confruntați cu imposibilitatea de a identifica aspecte ale administrării actului de justiție care încalcă
dreptul de acces la justiție al persoanelor cu dizabilități.
În practică, adaptările procedurale oferite persoanelor cu dizabilități care se adresează sistemului de
justiție sunt limitate. Unii magistrați adaptează uneori procedurile rigide la nevoile specifice persoanelor
cu dizabilități, declarând ședința de judecată nepublică sau ajustând anumite aspecte ale solemnității
ședinței. Lipsa accesului la experții psihologi care ar putea facilita înțelegerea și comunicarea pentru
persoanele cu dizabilități în timpul procesului este o altă lacună sesizată de magistrații intervievați.
Recent, pandemia de COVID-19 a impus luarea unor măsuri menite să asigure accesul la justiție pentru
toate persoanele, dar care, cu această ocazie, ar putea facilita accesul și acelor persoane cu dizabilități
care de regulă se confruntă cu bariere. Aceste măsuri care vizează o serie de modificări procedurale
prezintă însă, o serie de dificultăți care trebuie remediate pentru a asigura un acces efectiv persoanelor
cu dizabilități (vezi Caseta 13).
Caseta 13: Utilizarea tehnicii de audiere prin sistem de videoconferință online, formă a adaptării procedurale -
provocări
Pentru cauzele de urgență deosebită în care judecata a continuat pe perioada stării de urgență declanșată de
pandemia de SARS-CoV-2, Decretul nr. 195/2020211 a instituit o procedură accelerată de soluționare, instanțele
putând fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta ori chiar în aceeași zi, desfășurarea ședinței de judecată s-a
putut realiza prin sistem de videoconferință, comunicarea actelor de procedură fiind posibilă prin mijloace
electronice sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Cu toate acestea, transmiterea de instrucțiuni și consilierea de către avocat a clientului cu dizabilități intelectuale
și/sau psihosociale prin intermediul unui sistem online audio video poate fi dificilă și nu permite întotdeauna ca
persoana cu dizabilități să se poate exprima clar și coerent, și nici ca dizabilitățile invizibile să poată fi identificate.
Una dintre cauzele acestor dificultăți se poate datora calității slabe a imaginii video sau a sunetului, cu ecou sau
întârziat, sau pentru că persoana cu dizabilități nu poate citi pe buze sau pe fața judecătorului, avocatului sau
procurorului, cuvintele pe care i le adresează, ceea ce poate îngreuna comunicarea tuturor. Aceste neajunsuri pot
crea și mai multe probleme persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale sau cu boli degenerative
care nu pot vedea întreaga sală de judecată și pe ceilalți participanți la proces. În același timp, depunerea online
a cererilor la registratură a constituit o dificultate pentru multe persoane cu dizabilități pentru care calculatoarele
rămân inaccesibile, așa cum reiese din interviurile realizate cu magistrați.

Cadrul legislativ și instituțional trebuie completat cu prevederi pentru asigurarea adecvată a tuturor
adaptărilor procedurale. Aceste prevederi trebuie să conțină: definiția adaptărilor procedurale care să
includă toate tipurile și nivele de dizabilitate, măsurile specifice acestor categorii, precum și nominalizarea
și descrierea atribuțiilor instituțiilor responsabile pentru formarea, evaluarea și monitorizarea

210
Art. 319, alin. 7, „Depunerea jurământului”, art. 314, „Imposibilitatea de prezentare”, art. 921, „Prezența
personală a părţilor”, Cod de Procedură Civilă.
211
Publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020.
99
implementării și cu resursele alocate. Modificările trebuie să includă conștientizarea nevoii și
responsabilizarea fiecărei instituții implicate în administrarea justiției pentru a colecta și publica date
privind aplicarea acestei măsuri, precum și elaborarea și diseminarea unei proceduri reale de petiționare
de către MJ.
Caseta 14: Reforma legislației privind adaptarea procedurilor de cercetare și audiere pentru persoanele cu
dizabilități – Studiu de caz Israel
În 2005, Israelul a adoptat Actul normativ privind procedura de anchetare și depunere a mărturiei (Adaptări
pentru persoanele cu dizabilități cognitive sau mintale). Această lege prevede asigurarea unei serii de adaptări
procedurale comprehensive menite să asigure accesul la justiție pentru persoanele cu dizabilități mintale:
6. Investigațiile poliției trebuie să fie conduse the o persoană formată special pentru a putea comunica și
interacționa cu persoanele cu dizabilități și pentru a-i putea explica acestora într-un limbaj accesibil toate
etapele demersului, iar metoda preferată de audiere este înregistrarea video.
7. Audierea în instanță
(i) admisibilitatea plângerii fără audierea victimei (în situațiile în care instanța consideră că audierea ar
vătăma persoana cu dizabilități în vreun fel)
(ii) adaptări ale mediului de audiere (audierea poate avea loc, de exemplu, în spatele unui ecran, în alt spațiu
decât cel dedicat martorilor, în camera judecătorilor, în afara instanței, acompaniat de o persoana
cunoscută martorului)
(iii) interogarea unei persoane cu dizabilități ca martor de partea adversă (instanța poate scuti persoana cu
dizabilități să răspundă întrebărilor părții adverse, mai ales dacă aceasta este victima unei agresiuni
sexuale)
(iv) adaptări privind credibilitatea și semnificația mărturiei (aceste adaptări privesc cele mai substanțiale
aspecte ale rolului instanței, intervenind în modalitatea de comunicare dintre judecător și persoana cu
dizabilități, prin asigurarea unei diversități de metode adaptate de comunicare, a unui consilier care să
reformuleze informațiile comunicate de instanță pentru persoana cu dizabilități sau a unui specialist în
sănătate mintală care să comunice și să interpreteze comportamentul și gesturile persoanei pentru a
transmite instanței o eventuală semnificație alternativă).
Sursa: Ziv (2007).

Asigurarea accesului la asistență și reprezentare juridică gratuită sau accesibilă

Accesul efectiv și real la justiție nu se poate realiza în lipsa accesului la asistență juridică și reprezentare.
Deși nu sunt incluse explicit în art. 13 printre condițiile care facilitează realizarea accesului efectiv la justiție
în condiții egale, Comitetul CDPD a reiterat obligația statelor de a asigura asistență și reprezentare212
gratuită sau la prețuri rezonabile persoanelor cu dizabilități.213 Mai mult, Comitetul a subliniat obligația

212
Asistența juridică reprezintă activitatea profesională desfășurată de avocați, în scopul promovării și apărării
drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept
privat. Aceasta poate consta în consta în: consultații și cereri cu caracter juridic; asistență și reprezentare juridică în
fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor
publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane
juridice, în condițiile legii; asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor
autorităților publice; orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii etc. Reprezentarea
poate fi legală, convențională sau judiciară. Persoanele fizice lipsite de capacitate juridică vor sta în judecată prin
reprezentant legal. Reprezentarea convențională se referă la partea ce are capacitate de exercițiu, dar care înțelege
să conducă procesul printr-un mandatar. Reprezentarea judiciară intervine atunci când reprezentantul părții este
numit de către instanță, așa cum este curatorul special (Cod Proc. Civ. art. 80, art. 58 alin. 3).
213
Comitetul CDPD, ‘Concluding Observations on the initial report on Greece’ UN Doc CRPD/C/GRC/CO/1 (2019),
para 20, ‘Concluding Observations on El Salvador’ UN Doc CRPD/C/SLV/CO/1 (2013), para 30(a).
100
statelor de a asigura asistență juridică persoanelor cu dizabilități sărace și celor instituționalizate,214
considerând că instituționalizarea este o barieră suplimentară în calea accesării informației, asistenței și
reprezentării juridice. Fetele și femeile cu dizabilități constituie un alt grup vulnerabil invocat de Comitet
ca întâmpinând bariere suplimentare în demersul de a obține remedii efective în sistemul de justiție -
inclusiv în ceea ce privește ‚‚exploatarea, violența și abuzul, din cauza stereotipurilor dăunătoare,
discriminării și lipsei de adaptări procedurale și rezonabile, ceea ce poate duce la îndoiala credibilității lor
și la respingerea acuzațiilor lor”.215
În România, liberul acces la justiție este garantat în dreptul civil și penal, iar anumite categorii de
persoane pot beneficia de asistență juridică gratuită. În materie civilă, accesul la asistență judiciară este
garantat pentru acele persoane care ‚‚nu sunt în stare să facă față cheltuielilor pe care le presupune
declanșarea și susținerea unui proces civil”.216 Legiuitorul, prin modificările aduse în 2008, a prevăzut că
în mod special persoanele cu dizabilități217 pot adresa instanței de judecată, în orice etapă a procesului, o
cerere pentru acordarea APJ. Sunt decontate cheltuielile cu plata onorariului avocatului numit sau ales, a
expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, executorului judecătoresc, precum
și scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor
datorate în faza de executare silită.218 În materie penală, legiuitorul a statuat că asistența juridică este
obligatorie când față de suspect sau inculpat a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale,219
când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu și atunci când
organul judiciar apreciază suspectul sau inculpatul, persoana vătămată sau lipsită de capacitate de
exercițiu, nu și-ar putea face singure apărarea, va dispune desemnarea unui avocat din oficiu.220
Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere în accesarea asistenței judiciare gratuite stabilită prin
lege. Persoanele cu dizabilități își pot fundamenta cererea de solicitare a APJ numai în litigiile care au
legătură directă cu dizabilitatea, iar aceasta poate constitui o limitare a accesului acestora la justiție. De

214
Comitetul CDPD, ‘Concluding observations on the initial report of Norway’ UN Doc CRPD/C/NOR/CO/1 (2019),
para. 22(b), ‘Concluding observations on the initial report of Mexico’ UN Doc CRPD/C/MEX/CO/1 (2014), para. 26(b).
215
Comitetul CDPD, Comentariul General nr. 3, 2016, Fete și femei cu dizabilități, alin. 52, UN Doc. CRPD/C/GC/3
(2016), ‚‚Atitudinile negative în implementarea procedurilor pot intimida victimele sau le pot descuraja să în a căuta
dreptatea. Proceduri de raportare complicate sau degradante, referirea victimelor către serviciile sociale, mai
degrabă decât furnizarea de căi de atac legale, atitudini respingătoare de către poliție sau alte agenții de aplicare a
legii sunt exemple de astfel de atitudini. Acest lucru ar putea duce la impunitate și la invizibilitatea problemei, care,
la rândul său, ar putea duce la violență care durează perioade îndelungate de timp. De asemenea, femeile cu
dizabilități se pot teme să raporteze violența, exploatarea sau abuzul, deoarece sunt îngrijorate că pot pierde
sprijinul necesar pentru îngrijire”. Comitetul a observat lipsa accesului la justiție în cazuri penale privind agresiunile
sexuale asupra femeilor cu dizabilități (2017). Concluding observations to on the initial report of the Republic of
Moldova, CRPD/C/MDA/CO/1, para. 26(c).
216
Art. 90, Cod Civil.
217
În baza art. 8^1 din OUG nr. 51/2008.
218
Art. 6, lit. a), b), c), d) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, (APJ se poate acorda
în următoarele forme: a) plata onorariului avocatului numit sau ales, pentru asigurarea reprezentării, asistenței
juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes
legitim în justiție sau pentru prevenirea unui litigiu; b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în
cursul procesului, cu încuviințarea instanței sau a autorității cu atribuții jurisdicționale, dacă această plată incumbă,
potrivit legii, celui ce solicită APJ; c) plata onorariului executorului judecătoresc; d) scutiri, reduceri, eșalonări sau
amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
219
Art. 90, alin. 1, din Codul Penal.
220
Art. 90 lit. b) și art. 93, alin. 4 și alin. 5 din Codul Penal, ‚‚Asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și
a părții responsabile civilmente”.
101
asemenea, dispoziția potrivit căreia va fi decontat numai onorariul cu interpretul folosit în cursul
procesului poate limita dreptul părții persoană cu dizabilitate la, spre exemplu, strângerea sau probarea
anumitor fapte în alte etape. Mai mult, garantarea accesului la justiție a unui membru de familie care nu
are o dizabilitate (spre exemplu, mamă singură care are în îngrijire un copil cu dizabilitate și se adresează
instanței pentru suspendarea executării ordonanței președințiale), nu va putea fi fundamentată pe

102
dispozițiile legii speciale,221 persoana trebuind să facă dovada lipsei veniturilor printr-o multitudine de
acte (declarație ANAF, primărie etc.), fapt ce poate îngreuna accesul la justiție al acesteia.222
Pe lângă prevederile legale care limitează accesul persoanelor cu dizabilități la asistență juridică prin
APJ, o serie de alte legi îngreunează accesul la asistență juridică. Legea nr. 448/2006 derogă de la legea
specială și include dreptul la asistență juridică numai pentru persoanele cu dizabilități aflate în
imposibilitatea de a-și administra bunurile personale.223 Teoretic, Legea nr. 292/2011 prevede că Serviciile
de îngrijire personală pot fi acompaniate și de servicii de consiliere juridică, dar legiuitorul nu a stabilit și
cadrul în care acestea vor fi furnizate224. Ordonanța nr. 68/28 din August 2003 privind serviciile sociale
stabilește că una din funcțiile serviciilor sociale specializate este consilierea juridică, fără a oferi o
prevedere legală explicită privind modalitatea de asigurare a consilierii. 225
În practică, asigurarea accesului la asistență juridică gratuită este îngreunată și de lipsa adaptărilor
procedurale. Din interviurile realizate cu avocați și magistrați în cadrul cercetării calitative, a rezultat că
judecătorii fac eforturi pentru a asigura asistență din oficiu pentru persoanele cu dizabilități, sau alte
soluții, dar există dificultăți privind asigurarea reprezentării pentru persoanele cu dizabilități mintale,
cauzate de imposibilitatea unei comunicări adaptate nevoilor acestora.226 În același timp, obținerea APJ
este îngreunată de rigori procedurale (strângerea și completarea documentelor necesare, depunerea lor
la timp etc.) și pentru persoanele fără dizabilități. Aceste bariere afectează cu atât mai mult accesul la
justiție al persoanelor puse sub interdicție sau cele sub curatelă care depind de tutore sau curator pentru
redactarea, semnarea, depunerea cererilor în probațiune, introducerea acțiunii și apelurilor. În prezent,
nu există o evidență a numărului de persoane cu dizabilități care au beneficiat de asistență judiciară și de
APJ, și tipurile de costurile pe care le-a acoperit APJ – plata asistenți prin avocat, asigurarea interpretului
etc., iar penitenciarele nu colectează date despre persoanele cu dizabilități care au solicitat asistență
juridică gratuită și care au beneficiat de aceasta.
Accesul la asistența juridică gratuită trebuie facilitat pentru persoanele cu dizabilități care se află în
situații vulnerabile. Accesul la justiție poate fi suplimentar îngreunat de o serie de circumstanțe. Asistența
juridică gratuită ar trebui acordată cel puțin în cauzele în care sunt implicate persoanele cu dizabilități
„expuse riscului de a se confruntă cu (i) pierderea vieții sau a libertății, inclusiv prin încarcerare, detenție,
plasament într-o instituție, tratament medical forțat sau nevoluntar (de exemplu, sterilizare) sau
spitalizare nevoluntară; pierderea capacității juridice (de exemplu, tutela); sau pierderea integrității
familiale prin decăderea din drepturile părintești sau custodiale; (ii) Pierderea locuinței, adăpostului sau
bunurilor; (iii) Orice altă situație, inclusiv toate faptele penale care nu prezintă riscul încarcerării, pretenții
mărunte și cauze civile, în care o persoană cu dizabilități poate fi dezavantajată în comunicarea,
înțelegerea sau înțelegerea procesului.”227
Caseta 15: Practici încurajatoare – Servicii mobile de asigurare a accesului la justiție pentru persoane cu
dizabilități – Studiu de caz New York Legal Mobile
New York Legal Mobile228 este parte a organizației New York Legal Assistance Group (NYLAG) și oferă servicii
juridice mobile prin intermediul unei mașini tip rulotă, echipată cu 2 birouri pentru avocați și o sală de așteptare
(inclusiv cu rampă pentru fotoliu rulant). Pentru cazurile urgente, avocații pot contacta judecătorii prin

221
OUG nr. 51/2008.
222
Cu toate acestea, Curtea Europeană de Justiție prin Hotărârea Coleman (Case C303/06) [23], a arătat că Directiva
2000/78/EC cu privire la tratamentul egal se aplică nu doar persoanelor cu dizabilități, dar și familiei acestora,
deoarece scopul combaterii discriminării nu se aplică unei categorii specifice de persoane, ci naturii discriminării.
228
NYLAG (2020).

103
 teleconferință, iar aceștia din urmă pot emite ordine de restricție și alte decizii cu caracter urgent. Echipa NYLAG
lucrează împreună cu membrii comunității locale (servicii sociale, medicale, religioase) pentru a anunța intervalul
orar, zilele și locul în care biroul juridic mobil este parcat. NYLAG (i) furnizează servicii de consiliere juridică gratuită
pentru persoanele vulnerabile (inclusiv persoane cu dizabilități) prin: reprezentare directă, consiliere, advocacy,
educarea comunității, formare, consiliere financiară, (ii) are parteneriate cu furnizori de servicii medicale și
sociale, abordând în mod integrat nevoile clienților, (iii) oferă servicii juridice în 125 de locații aflate în instanțe,
spitale și organizații comunitare. Printre serviciile oferite de NYLAG se numără și sesiuni de formare a medicilor și
asistenților sociali despre drepturile pacienților. În cadrul organizației, există ‚‚Legal Navigator”- studenți la
asistență socială care sprijină clienții în adoptarea soluțiilor oferite de NYLAG.

Formarea personalului din sistemul de justiție

Profesioniștii din domeniul administrării justiției trebuie formați privind accesul la justiție al
persoanelor cu dizabilități. Formarea este o condiție a asigurării accesului efectiv la justiție potrivit art.
13(2) al CDPD, iar Comitetul a recomandat în mod repetat statelor să asigure formarea profesioniștilor în
acest domeniu.229 (Caseta 16) În special persoanele cu dizabilități cele mai vulnerabile – cu dizabilități
intelectuale, psihosociale, cu boli degenerative sau instituționalizate trebuie să beneficieze de serviciile
profesioniștilor pregătit adecvat. În același timp, instruirea gardienilor din penitenciare ‚‚ca parte a
educației lor profesionale de bază, în privința interacțiunii cu deținuții cu dizabilități, și în privința
sprijinului pe care să-l ofere acestora” este recomandată și de Comitetul European pentru Prevenirea
Torturii.230
Caseta 16: Recomandări ale Comitetului CDPD privind formarea angajaților din sistemul de justiție
o „Instruire sistematică și continuă membrilor justiției, practicienilor legii și oficialilor de aplicare a legii cu
privire la Convenție și obligația de a asigura accesul fizic și serviciile juridice accesibile” (Algeria, Observații
finale privind rapoartele inițiale, 21 septembrie 2018)
o „Măsuri pentru creșterea programelor de formare și de consolidare a capacităților privind Convenția, pentru
personalul de aplicare a legii” (Armenia, Observații finale privind rapoartele inițiale, 8 mai 2017)
o „Modulele standard și obligatorii privind lucrul cu persoanele cu dizabilități să fie încorporate în programele
de instruire pentru ofițerii de poliție, personalul penitenciarului, avocații, sistemul judiciar și personalul
instanțelor (Australia, Observații finale privind rapoartele inițiale, 21 octombrie 2013)
o „Statul parte să instituie programe de formare continuă cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități
pentru personalul judiciar, poliția, personalul penitenciarului și alți oficiali ai justiției” (Bolivia, Observații
finale privind rapoartele inițiale, 4 noiembrie 2016)
o „Îndrumare și instruire sistemului judiciar la toate nivelurile pentru a pune în aplicare Legea privind drepturile
victimelor canadiene, în special dispozițiile sale pentru măsuri de facilitare a mărturiei persoanelor cu
dizabilități psihosociale și/sau intelectuale în timpul procedurilor judiciare, acordând o atenție deosebită
persoanelor cu dizabilități care solicită despăgubiri” (Canada, Observații finale referitoare la rapoartele
inițiale, 8 mai 2017)

224
Legea nr. 292/2011, art. 33, alin. 2 ‚‚Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere
socială, juridică și de informare”
225
Ordonanța nr. 68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale, Articolul 3^6 (l)
226
Comitetul CRPD a recomandat Statelor părți ca măsură pentru asigurarea asistenței juridice gratuite sau
accesibile, să pună la dispoziția avocaților toate adaptările procedurale – cum ar fi interpreți, tehnologii asistive și
intermediari sau facilitatori pentru a sprijini o comunicarea efectivă a acestora cu clienții persoane cu dizabilități sau
alte persoane cu dizabilități implicate în actul de justiție. Sursa: Comitetul CDPD (2020: 21).
227
Idem p.20.
228
NYLAG (2020).
229
CRPD/C/AUS/CO/2-3. (2019: 26(f)); CRPD/C/ESP/CO/2-3. (2019: 25(c)).
230
Consiliul Europei, CPT/Inf (2019).
104
 o „Instruire a personalului din sectoarele judiciar și de aplicare a legii cu privire la dreptul tuturor persoanelor
cu dizabilități la căsătorie, familie, părinți și relații, în condiții egale cu ceilalți, inclusiv dreptul lor de a păstra
fertilitatea și a găsit o familie, așa cum este subliniat în art. 23 al Convenției” (Italia, Observații finale privind
rapoartele inițiale, 6 octombrie 2016)

Formarea angajaților din sistemul de justiție în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv
a accesului egal la justiție, este foarte limitată. Pentru a putea oferi servicii și a interacționa
corespunzător cu persoanele cu dizabilități, angajații din sistemul de justiție au nevoie de formare
adecvată care, în prezent, lipsește.231 Magistrații, de exemplu, nu sunt formați în acest domeniu anterior
admiterii în INM, motiv pentru care rolul formării inițiale și continue este cu atât mai importantă.232 INM
cu aprobarea CSM organizează admiterea în profesia de magistrat, formarea inițială și continuă, însă
cursurile sau modulele din cadrul acestor cursuri de formare profesională inițială sau continuă nu cuprind
aspecte referitoare la adaptări de ordin procedural sau alte aspecte care țin de accesul la justiție al
persoanelor cu dizabilități. Nu există încadrați formatori în domeniul drepturilor persoanelor cu
dizabilități. Spre deosebire de alte țări (Caseta 17), în România nu există cursuri și programe universitare
și postuniversitare în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Caseta 17: Bune practici în materie de formare a studenților la facultatea de drept
o Facultățile de drept din SUA au încorporat dreptul persoanelor cu dizabilități în aria curriculară și în
programele de formare continuă. Spre exemplu, Facultatea de Drept (Washington College of Law) 233 din
cadrul American University din Washington, D.C., oferă la nivel de master, ‚‚Programul de Drepturile Omului
și ale Persoanelor cu Dizabilități” prin care urmărește educarea studenților la drept în materia drepturilor
persoanelor cu dizabilități și îi încurajează pe studenți să promoveze accesul la justiție al acestora. Prin
intermediul Clinicii Juridice pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, sub conducerea profesorilor din
cadrul aceleiași facultăți de drept, studenții furnizează servicii juridice la un cost scăzut, persoanelor cu
dizabilități și familiilor acestora, conducând la creșterea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități și
îndrumându-i pe studenți de la facultatea de drept să ia contact cu drepturile persoanelor cu dizabilități cât
mai devreme în cariera lor.
o În Irlanda, National University of Ireland (NUI) Galway oferă un program de master în Drept și politici
internaționale și comparate în domeniul dizabilității (International and Comparative Disability Law and Policy)
prin intermediul Centrului de Legi și Politici în Dizabilitate. În plus, NUI Galway oferă studenților la drept din
toată lumea, un program de vară în dreptul internațional al dizabilității. 234

Sistemele relevante de monitorizare nu includ indicatori care să înregistreze și să evalueze nivelul de

formare în domeniul dizabilității la nivel național. Pentru a avea o imagine a nivelului de formare și a
eforturilor de îmbunătățire a acestuia este nevoie de o monitorizare constantă printr-un set de indicatori
dedicați. Un astfel de sistem ar trebui să existe pentru fiecare din instituțiile menționate anterior care sunt
implicate în administrarea actului de justiție. CSM elaborează anual un raport privind starea justiției pe
care îl prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României. Raportul ar trebui să conțină și informații

231
Așa cum a fost evidențiat anterior la Măsura 3 a primei probleme.
232
Aspect subliniat atât de reprezentanții Ministerului Justiției, cât și de cei ai INM în cadrul cercetării calitative
desfășurate pentru elaborarea diagnozei.
233
American University, Washington College of Law (2020).
234
National University of Ireland, Galway (2020).
105
referitoare la pregătirea profesională interdisciplinară a participanților la înfăptuirea actului de justiție.235
Ideal, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2020 -2025 ar trebui să includă și indicatori referitori la
formarea magistraților și a angajaților din sistemul de penitenciare, în domeniul garantării accesului la
justiție a persoanelor cu dizabilități.
În prezent, nu există ghiduri privind asigurarea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități care să
ofere informații specifice angajaților din sistemul de justiție. În condițiile formării limitate, astfel de
ghiduri ar putea compensa pe termen scurt nevoia de formare și ar putea deveni resurse importante
pentru desfășurarea activității profesionale care să răspundă nevoilor specifice persoanelor cu dizabilități.
Ghidurile ar trebui dezvoltate pentru fiecare tip de profesie, în funcție de rolurile și atribuțiile proprii din
cadrul sistemului de justiție (poliție, penitenciare, instanțe, avocați etc.), vizând tipurile de proceduri
specifice care implică persoanele cu dizabilități. O serie de țări din Uniunea Europeană au implementat
deja module de formare pentru profesioniștii din sistemul de justiție.236 În România nu există astfel de
ghiduri publice pentru nici unul dintre instituțiile și profesiile specifice sistemului de justiție.
Colectarea datelor statistice la toate etapele sistemului de justiție, incluzând numărul persoanelor
internate obligatoriu ca măsură de siguranță
Colectarea datelor relevante este un pas esențial în demersul de evaluare a nivelului de acces la justiție
al persoanelor cu dizabilități. O analiză riguroasă a stării justiției care să conducă la formularea unor
eventuale soluții la problemele identificate necesită un proces de colectare de date consecvent și
coordonat.237 Art. 31 solicită Statelor să se asigure că sunt colectate „informații adecvate, inclusiv date
statistice și de cercetare”, pentru a elabora politici relevante bazate pe dovezi, precum și pentru a „evalua
implementarea obligațiilor statelor semnatare (...) și a identifica și aborda barierele cu care se confruntă
persoanele cu dizabilități la exercitarea drepturilor ce le revin”.238 La nivel european, Directiva UE privind
drepturile victimelor impune statelor membre obligația de „a comunica Comisiei”, o dată la trei ani,
„datele disponibile care arată modul și măsura în care victimele și-au exercitat drepturile prevăzute de
prezenta directivă”.239
În prezent, nu există un sistem specific la nivel ministerial sau interministerial care să colecteze date
statistice dezagregate în funcție de dizabilitate. Colectarea datelor ar putea evidenția barierele și soluțiile
pentru persoanele cu dizabilități care doresc să se adreseze sistemului de justiție sau ale căror drepturi
sunt încălcate. Fiecare instituție din sistemul de justiție sau implicată în actul de justiție trebuie să
colecteze date dezagregate în funcție de dizabilitate care să ofere o imagine a nivelului de acces la justiție

235
Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 -2020 aprobat prin
Hotărârea Nr. 282/13.04.2016 nu include indicatori privind formarea magistraților și a angajaților din sistemul ANP
în domeniul asigurării accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități.
236
De exemplu, Guvernul Scoției a elaborat un ghid pentru instruirea profesioniștilor din sistemul penal, util și pentru
persoanele cu dizabilități de învățare și familiile acestora, în timp ce în Spania, Guardia Civil a pregătit un ghid adresat
ofițerilor de poliție în sprijinul interacțiunii cu persoanele cu dizabilități intelectuale. Surse: pentru Scoția - Keith
Bowden et al. (2011), pentru Spania - Agenția Europeană Pentru Drepturi Fundamentale și Consiliul Europei
(2016:162).
237
Recomandare subliniată și de Comitetul CDPD, 2019, Concluding observations on the combined second and third
periodic reports of Australia CRPD/C/AUS/CO/2-3, para. 25(f)
238
Art. 31 alin. 1 şi 2, CDPD.
239
Art. 28, Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 25 octombrie 2012 de stabilire
a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-
cadru a Consiliului nr. 2001/220/JAI JO L 315/57.
106
a persoanelor cu dizabilități. În acest moment, aceste instituții trebuie încă să implementeze sisteme care
să colecteze date specifice (Caseta 18).
Caseta 18: Situația colectării datelor statistice despre accesul la justiție al persoanelor cu dizabilități
o Ministerul Justiției nu deține un sistem de colectare de date de la instanțe despre acțiunile în instanță în care
sunt parte persoane cu dizabilități, despre obiectul cauzelor, tipul adaptărilor procedurale asigurate
persoanelor cu dizabilități, calitatea persoanelor cu dizabilități implicate în proces, forma asistenței judiciare
de care au beneficiat, numărul persoanelor cu dizabilități cu hotărâre judecătorească de punere sub
interdicție judecătorească, numărul celor care au solicitat încetarea măsurii sau înlocuirea tutorelui etc. Nu
sunt colectate date nici despre numărul magistraților și grefierilor cu dizabilități și nevoile pe care le au aceștia
pentru a profesa în domeniul justiției.
o Ministerul Afacerilor Interne nu colectează de la secțiile de poliție date referitoare la petiționarii cu
dizabilități și rolul acestora (persoană vătămată, suspect, inculpat), tipul dizabilității (fizică, senzorială,
intelectuală și/sau psihosocială), adaptările procedurale pentru desfășurarea audierii puse la dispoziție în
secția de poliție, tipul infracțiunii, numărul persoanelor cu dizabilități reținute/private de libertate etc.
o Ministerul Public nu are o evidență a numărului denunțurilor sau a sesizărilor depuse de persoane cu
dizabilități sau în numele acestora la parchete, a celor finalizate cu începerea urmăririi penale, trimiterea în
judecată sau clasare, pe tipuri de infracțiuni, rolul în proces al persoanei cu dizabilități, locul de proveniență
a acestora (comunitate sau mediu rezidențial), adaptarea procedurală furnizată etc.
o Autoritatea Națională a Penitenciarelor colectează date despre numărul deținuților cu certificat de încadrare
în grad de handicap și a celor cu asistent personal, dar nu colectează date despre numărul celor care au
beneficiat de asistență juridică și adaptări procedurale pentru a adresa o plângere pe perioada privării de
libertate.
o Ministerul Sănătății nu colectează de la institutele/serviciile de medicină legală și spitalele de psihiatrie date
despre numărul persoanelor cu dizabilități internate nevoluntar sau voluntar, și care provin din centrele
rezidențial, numărul pacienților cu dizabilități care au reclamat că au fost supuse la rele tratamente, numărul
persoanelor cu dizabilități victime ale infracțiunilor expertizate medico-legal etc.
o Uniunea Națională a Barourilor din România nu colectează date dezagregate despre numărul persoanelor
cu dizabilități care au beneficiar de APJ per tip de cauză și forma APJ din total cereri de APJ.
o Uniunea Națională a Notarilor Publici nu colectează date despre numărul persoanelor cu dizabilități care au
numit un curator sau un tutore în funcție de actul notarial încheiat.
o Serviciile de Autoritate Tutelară nu colectează date despre numărul persoanelor cu dizabilități puse sub
interdicție judecătorească aflate în conflict cu tutorele și care au nevoie de sprijin pentru a depune o plângere.
o Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții nu colectează date
despre numărul persoanelor cu dizabilități care au interacționat cu sistemul de justiție, poliție, penitenciar
sau de sănătate mintală și au necesitat asistență juridică, adaptări procedurale și consiliere în susținerea
cererilor în justiție.

În prezent, instituțiile din sistemul de justiție folosesc sisteme diferite de colectare și prelucrare de
informații limitând astfel accesul la justiție pentru persoanele cu dizabilități. Lipsa unui sistem unitar de
colectare de date face imposibilă circulația și sincronizarea informațiilor despre un anumit reclamant, o
persoană învinuită, pârât sau martor. Informațiile necesare, de exemplu, implementării ajustărilor
procedurale se pierd, iar autoritățile și instanțele trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a
identifica sau evalua nevoile persoanelor cu dizabilități care sunt parte în proces. Realizarea ajustărilor și
modificărilor procedurale este o sarcină anticipativă care trebuie realizată în mod continuu. Această
sarcină presupune o analiză a priori și perpetuă a nevoilor persoanelor cu dizabilități de către aceste
instituții pentru furnizarea celor mai potrivite adaptări. Odată colectate, acestea informații trebuie să fie
disponibile tuturor cu actorilor principali din sistemul de justiție, pentru a facilita accesul efectiv al

107
persoanelor cu dizabilități la toate etapele procedurale.240 Instituțiile publice centrale și locale trebuie să
stabilească o bază de date comună care să integreze informații din toate domeniile și de la fiecare nivel al
administrării justiției astfel încât datele privitoare la persoanele cu dizabilități să fie cunoscute și să
conducă la o creștere a accesului la justiție a acestor persoane.
***

Măsuri recomandate
1. Punctul de Contact din cadrul Ministerului de Justiție241 să elaboreze și să publice un plan anual cu
măsurile pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la justiție și un raport cu rezultatele
obținute ca urmare a implementării acestora (inclusiv informații referitoare la nivelul de asigurare a
accesibilității fizice, informaționale și de comunicare, precum și a adaptărilor procedurale).
2. CSM, MJ, Ministerul Public și MAI (i) să elaboreze și promoveze cadrul normativ necesar adaptărilor
procedurale destinate persoanelor cu dizabilități pe parcursul întregului proces judiciar, inclusiv
privind informarea acestora despre existența procedurilor și privind modalitatea de a le solicita; (ii) să
desemneze structurile/autoritățile responsabile cu monitorizarea asigurării adaptărilor procedurale
în justiție; (iii) să elaboreze și disemineze ghiduri cu adaptările procedurale; (iv) să adopte proceduri
specifice pentru audierea persoanelor cu dizabilități care să asigure tratamentul echitabil și
participarea deplină a acestora, inclusiv a copiilor cu dizabilități, în timpul procedurilor.
3. MJ să implementeze și să monitorizeze un program de acordare a asistenței și reprezentării juridice
gratuite sau la un cost adecvat pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora care nu dispun de
fonduri suficiente pentru plata cheltuielilor de asistența juridică.
4. MJ și UNBR să publice anual date despre bugetul alocat și cheltuit cu ajutorul public judiciar (APJ)
pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora din totalul cheltuielilor anuale decontate de către
UNBR la MJ pe acest capitol, cu menționarea cel puțin a formei ajutorului acordat, instanța de
judecată, obiectul cauzei, tipul dizabilității și locul de proveniență a persoanei cu dizabilități care a
beneficiat de APJ (centru rezidențial, spital de psihiatrie/măsuri de siguranță, familie).
5. ANDPDCA în parteneriat cu CSM, INM, MJ, MP, MAI, INPPA, UNBR, cu instituțiile de drepturile omului
(AvP, CNCD și CM) și cu implicarea directă a OPD și ONG de drepturile omului, să elaboreze și să adopte
temele, conținutul detaliat al acestora împreună cu metodologia de curs care să asigure formarea
privind CDPD a avocaților, procurorilor, judecătorilor, ofițerilor de poliție și a celor din administrarea
penitenciarelor.
6. CSM, INM, MJ, MP, MAI, INPPA, UNBR să asigure formarea avocaților, procurorilor, judecătorilor,
ofițerilor de poliție și a celor din administrarea penitenciarelor.
7. Facultățile de Drept, Academia de Poliție și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare
să asigure studenților modulele standard și obligatorii privind lucrul cu persoanele cu dizabilități.
8. MJ, MAI, MP, ANP, MS, UNBR, UNNP să implementeze la nivel național un sistem de indicatori privind
respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în domeniul lor de competență și să raporteze anual
datele dezagregate în funcție de vârstă, sex, tip de dizabilitate, locul de reședință și mediul rezidențial
sau comunitar.
9. MJ să asigure completarea arhitecturii Sistemului european de informații privind cazierele judiciare
(ECRIS) astfel încât să colecteze, să analizeze și să publice informații despre modul în care persoanele

240
Spre îndrumare pot fi văzute Regulile ONU de la Havana care prevăd ca printre evidențele referitoare la fiecare
copil privat de libertate să fie incluse și „detalii referitoare la afecțiunile fizice și mintale cunoscute, inclusiv cu privire
la abuzul de droguri și alcool”, art. 21, ONU, Adunarea Generală, Rezoluția nr. 45/113: Regulile ONU referitoare la
protecția minorilor privați de libertate, 14 decembrie 1990, A/RES/45/113.
241
Înființat în cadrul Direcției de Drepturile Omului prin dispozițiile Legii nr. 8/2016.
108
 cu dizabilități au acces la justiție pe baza datelor dezagregate despre numărul persoanelor cu
dizabilități care accesează sistemul de justiție la diferite instanțe, numărul celor care beneficiază de
asistență judiciară, forma asistenței judiciare, obiectul cauzelor în care sunt implicate părți persoane
cu dizabilități.
10. Autoritățile administrației publice centrale (MJ, MAI, MP, Autoritatea Națională a Penitenciarelor) și
instituțiile din subordinea acestora (secții de politie, instanțe de judecată, parchete, penitenciare) să
publice în rapoartele anuale de activitate informații referitoare la accesul la justiție al persoanelor cu
dizabilități.242
11. MJ, MAI, MP și ANDPDCA să îmbunătățească mecanismele de reclamație pentru a fi disponibile,
accesibile și confidențiale, în special pentru persoanele cu dizabilități instituționalizate, implementând
sprijin formal sau informal, precum „sprijinul între egali” („peer to peer”) sau alt tip de sprijin furnizat
de stat.

242
Rapoartele anuale ar trebui să includă cel puțin informații legate de: accesibilitatea fizică, informațională și de
comunicare, tipul și disponibilitatea adaptărilor procedurale, numărul de participanți la programele de instruire și
agenda, informații legate de tutela legală, nivelul și tipul de asistență juridică publică disponibilă persoanelor cu
dizabilități etc.
109
3. Ocupare
Toate persoanele cu dizabilități trebuie să aibă oportunitatea de a-și pune în aplicare și de a-și dezvolta
calificarea și competențele, precum și potențialul creativ și productiv, într-o ocupație liber aleasă și într-
un loc de muncă incluziv, accesibil și, dacă este necesar, adaptat, care să asigure un nivel decent de trai.243
Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces adecvat la ocupare. Dreptul de a munci este o parte
inerentă din ansamblul de drepturi ale persoanelor cu dizabilități și realizarea lui trebuie să fie universală.
Locul de muncă ar trebui să fie liber ales, ca urmare a preferințelor sau negocierilor cu angajatorii, în
condiții de egalitate de oportunități cu celelalte persoane. Ocuparea ar trebui să fie asistată, în cazul în
care persoana cu dizabilități are nevoie, în toate fazele: formare, căutarea unui loc de muncă, aplicare,
intervievare, activitate la locul de muncă. Sprijinul pentru persoanele cu dizabilități în vederea obținerii
unui loc de muncă poate fi acordat, în funcție de circumstanțe, inclusiv prin acțiuni pozitive, care presupun
„măsuri specifice care sunt necesare pentru accelerarea sau realizarea unei egalități de facto a
persoanelor cu dizabilități” cu persoanele fără dizabilități244 și care nu sunt discriminatorii.
Calitatea ocupării persoanelor cu dizabilități ar trebui să fie ridicată. Persoanele cu dizabilități ar trebui
să aibă oportunitatea de a activa în ocupații (salariale sau antreprenoriale) care să reflecte pregătirea
profesională, competențele și aspirațiile lor privind realizarea profesională și câștigurile ocupaționale.
Locul de muncă, fie că este locația angajatorului sau domiciliul persoanei, ar trebui să fie accesibil. Locurile
de muncă ar trebui să fie adaptate la capacitățile și nevoile persoanelor cu dizabilități din punct de vedere
al deplasării lor spre serviciu, configurării spațiului de muncă, instrumentelor și tehnologiilor utilizate,
programului de muncă, conținutului muncii. În plus, veniturile obținute din muncă ar trebui să plaseze
persoana cu dizabilități deasupra pragului de sărăcie și să îi permită compensarea cheltuielilor
suplimentare legate de dizabilitate.
Persoanele cu dizabilități ar trebui să fie pregătite în mod adecvat pentru a-și crește nivelul de calificare
și a-și dezvolta competențele, și potențialul creativ și productiv. Instruirea și formarea pentru piața
muncii ar trebui să crească atractivitatea persoanelor cu dizabilități pentru angajatori, să fie accesibile atât
pentru persoanele cu dizabilități inactive și șomere, cât și pentru persoanele ocupate care vor să își
schimbe locul de muncă sau să își îmbunătățească performanțele la locul de muncă actual. Pregătirea
suplimentară este important să capitalizeze pe baza abilităților și talentelor persoanelor cu dizabilități și
să fie adaptată.
Problemele principale care previn accesul la ocupare de calitate discutate în acest capitol sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la ocupare
2. Calitatea scăzută a ocupării persoanelor cu dizabilități
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la programe de formare profesională.

3.1. Accesul limitat la ocupare

Dreptul de a munci este central în CDPD. „Aproape orice loc de muncă poate fi ocupat de o persoană cu
dizabilități; dacă mediul este potrivit, cele mai multe persoane cu dizabilități pot fi productive”.245

243
Viziunea în domeniul ocupării reprezintă o formulare sintetică derivată din prevederile art. 27 al CDPD. Ea este
detaliată în paragrafele următoare.
244
Schulze (2010).
245
OMS; BM (2012).
110
Persoanele cu dizabilități pot fi muncitori, funcționari, lucrători comerciali, inventatori, medici,
ambalatori, cercetători, artiști, lucrători în agricultură, sportivi de performanță.
Beneficiile ocupării unei forțe de muncă incluzive sunt resimțite la mai multe niveluri:
1. La nivelul indivizilor, ocuparea duce la creșterea autonomiei personale, la un nivel crescut de
bunăstare și un risc mai scăzut de dependență de beneficii sociale. Lipsa unui loc de muncă înseamnă
lipsa unei surse constante de venit. De aici, rezultă un nivel mai scăzut de trai, de multe ori chiar
imposibilitatea de a acoperi variatele costuri asociate dizabilității (medicație, terapii, tehnologie
asistivă, asistență la domiciliu, alte produse și servicii) și, deci, periclitarea sănătății și funcționării. Mai
mult, acestor oameni le lipsește statutul de angajat și recunoașterea în comunitate pe care ți-o poate
da acesta, sentimentul că ești valoros și util, oportunitatea de a te dezvolta personal și profesional.246
Fără o slujbă, șansele de a-ți dezvolta rețeaua de contacte sociale și de a fi independent scad drastic
și persoanele cu dizabilități sunt lipsite de resurse de ieșire din capcana sărăciei și excluziunii sociale
în care sunt prinse.
2. La nivelul angajatorilor, ocuparea persoanelor cu dizabilități duce la crearea unei forțe de muncă
diverse, care reflectă diversitatea clienților și a comunităților în care activează afacerile și atragerea
în firme a unor abilități suplimentare. Persoanele cu dizabilități sunt adesea247 mai fidele locului de
muncă și au rate de absenteism mai mici.
3. La nivelul societății, ocuparea persoanelor cu dizabilități duce la crearea unei forțe de muncă diverse,
cu o contribuție suplimentară la PIB și cu reducerea costurilor cu ajutorul de șomaj și cu unele beneficii
de protecție socială.

Descrierea problemei
Rata de ocupare248 a persoanelor cu dizabilități din România este mult mai scăzută decât a persoanelor
fără dizabilități, și mult sub media celorlalte țări ale Uniunii Europene. În România, dacă 74% dintre
persoanele între 20 și 64 de ani fără limitări sunt ocupate, procentul este de doar 51% pentru persoanele
cu unele limitări și scade dramatic la persoanele cu limitări severe (doar 12% dintre acestea sunt ocupate)
(Figura 2). Dacă rata ocupării a înregistrat o creștere între 2010 și 2018 pentru persoanele cu unele limitări,
ea a rămas aproape constantă pentru persoanele cu limitări severe (vezi Anexă-Tabel 14). România
înregistrează cea mai scăzută rată de ocupare comparativ cu celelalte țări ale Uniunii Europene pentru
persoanele cu limitări severe (cu o diferență de peste trei ori mai mari între România și cele mai bine
plasate țări).249

246
Cei care au loc de muncă raportează mult mai puțin frecvent că se simt lăsați în afara societății decât cei care sunt
șomeri pe termen lung sau nu pot munci din cauza dizabilității, potrivit Eurofound (2018).
247
Interviurile cu angajatorii ca parte a cercetării calitative
248
Rata ocupării este definită ca proporția populației de 20-64 de ani a desfăşurat o activitate economică sau socială
producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână).
249
Această rată este atât de scăzută chiar și în condițiile în care rata ocupării pentru persoanele fără limitări este
apropiată de cea a persoanelor din același grup din alte țări ale Uniunii Europene.
111
Figura 2: Rata ocupării, în funcție de limitări, pentru țările Uniunii Europene, 2018, (procent)
100
83 80 85
74 75
80
76 75 73 79 78 78 75 80 80 75 80 77 79 75 78
80 68 70 67 70
61
60 71
61 64 67 64 63 45 64 62
54 54 56 36 57 40 58 59 58 58 59 56
40 51
46 46
39 39 40 40 42 43
20 34 35 36 37
29 29 29 30 31 31
22 23 23 23 24 26 27
17 18 19 20
0 12

Limitări severe Unele limitări Fără limitări

Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018 pentru țările Uniunii Europene cu excepția
Germaniei.
Persoane cu limitări din mediul rural, cu educație scăzută sau tinere (în intervalul de vârstă 20-34) au
un risc și mai ridicat de a nu fi ocupate. Persoanele tinere cu limitări severe înregistrează cea mai scăzută
rată de ocupare (7%). Situația tinerilor ce nu au un loc de muncă este cu atât mai problematică cu cât ei
sunt într-o măsură mult mai mică acoperiți de sistemul de pensii (inclusiv cel de invaliditate), astfel încât
sunt mult mai vulnerabili la o situație de excluziune socială accentuată.250 Femeile cu limitări au o rată de
ocupare mai scăzută decât bărbații; ca și în cazul femeilor fără limitări, ele au în schimb într-o proporție
de 20% sarcini domestice sau responsabilități de îngrijire251 (Anexă-Tabel 17). În general, persoanele cu
un nivel de educație mai ridicat au rate de ocupare mai ridicate, însă diferențele semnificative de nivel de
ocupare (de peste 50 de puncte procentuale) se păstrează între persoane cu și fără limitări care au același
nivel de educație. Persoanele cu dizabilități din municipii au o rată ușor mai ridicată decât cele din orașe
și mediul rural, însă diferența este similară celei înregistrate și pentru persoanele fără dizabilități, ceea ce
înseamnă că persoanele cu dizabilități nu primesc semnificativ mai multe oportunități aici.
Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități neocupate de 20-64 de ani sunt inactive economic,252
ceea ce face ca acestea să fie grupul cel mai dificil de integrat pe piața muncii. Astfel, 88% dintre
persoanele cu limitări severe și 66% dintre cele cu unele limitări erau inactive economic în 2018, față de
numai 26% în cazul persoanelor fără limitări. În interiorul grupului de persoane cu limitări severe, care
înregistrează cel mai ridicat procent de persoane decuplate de la piața muncii, există anumite sub-
categorii care se confruntă cu un cumul de factori de excluziune de la piața muncii. Astfel, înregistrează
valori critice persoanele din intervalele de la extremele distribuției pe vârste: 88% din tinerii 16-34 de ani

250
Dintre persoanele cu vârste între 20 și 34 de ani cu limitări severe sau cu unele limitări 43% se aflau într-o situație
de vulnerabilitate nefiind ocupate, pensionare sau elevi/studenți, pe când procentul este de doar 22 pentru cei cu
vârste între 35 și 49 de ani și de 13 pentru cei cu vârste între 50 și 64 de ani (Anexă-Tabel 15).
251
Procentul celor care îndeplinesc astfel de sarcini în rândul bărbaților cu și fără dizabilități este 0 (sau apropiat de
0) - Anexă-Tabel 15.
252
Persoane care nu sunt nici ocupate, nici șomere.
112
sunt inactivi economic și 94% dintre cei 50-64 de ani. De asemenea, 90% dintre persoanele cu limitări
severe din rural și 90% dintre cele cu limitări severe care nu au absolvit învățământul primar sunt inactive.
Tabelul 11: Plasarea României la nivel UE-27*, într-un clasament pe baza indicatorului privind rata de
inactivitate, în funcție de limitări, populația 20-64 de ani

Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
România 86% 50% 25%
Clasament față de UE- cel mai ridicat nivel, în fața al patrulea cel mai cel mai ridicat nivel, împreună
27* Bulgariei: 78% ridicat nivel cu Luxemburg
Țara cu nivelul cel mai Franța, Portugalia, Slovenia: Estonia: 22% Republica Cehă, 10%
bun 44%
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018 pentru țările Uniunii Europene cu excepția
Germaniei.
Notă: * Fără Germania din cauza lipsei datelor.
Persoanele cu limitări severe active economic au, de asemenea, un risc de a se afla în șomaj mult mai
ridicat decât cele fără limitări. Rata șomajului BIM,253 ce se calculează ca proporția persoanelor șomere254
în rândul populației active economic, era în 2018 de 10% în rândul persoanelor 20-64 de ani cu limitări
severe față de doar 1% în rândul persoanelor fără limitări. Decalajul existent arată că persoanele cu
dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă nu au aceleași oportunități de a găsi unul ca cele fără
dizabilități.

Explicarea problemei
În perioada 2016-2020, au existat strategii privind ocuparea persoanelor cu dizabilități, însă cu rezultate
modeste. SNPD 2016-2020 a propus realizarea unor obiective privind accesul la un mediu de lucru deschis,
incluziv şi accesibil și promovarea contribuţiilor valoroase pe care persoanele cu dizabilităţi le pot aduce
comunităţii, prin ocupare în muncă. Totuși, dintre cele 24 de măsuri aprobate, doar una a fost considerată
de către instituțiile responsabile ca fiind îndeplinită,255 nouăsprezece fiind în curs de implementare, iar
trei neimplementate deloc (despre una nu s-a colectat informație). În Strategia Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă 2015-2020, persoanele cu dizabilități sunt menționate de câteva ori, însă fără
argumente sau explicații suplimentare, ca fiind în risc mai ridicat de a nu munci, și obiective specifice
pentru acest grup vulnerabil nu sunt fixate.
Barierele în calea ocupării persoanelor cu dizabilități apar la nivelul „mediului” care cuprinde sfera
familiei și a sistemelor care, ideal, ar trebui să sprijine activarea persoanelor cu dizabilități. În mod
specific, conform cercetării calitative, acest bariere includ: (i) sistemul educațional prea puțin incluziv; (ii)
piața muncii cu locuri de muncă nepotrivite și inaccesibile; (iii) serviciile de ocupare prea puțin relevante

253
Biroului Internațional al Muncii (BIM).
254
Conform definiției BIM, o persoană șomeră este o persoană în vârstă de 15-74 ani care îndeplinește simultan
următoarele trei condiţii: (i) nu are un loc de muncă; (ii) este disponibilă să înceapă lucrul în următoarele două
săptămâni; (iii) s-a aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
255
Este vorba de măsura 1.8: „Dezvoltarea de măsuri de sprijin (de orice natură: fiscale, economice, de cunoștințe
etc.) destinate angajatorilor, pentru ca aceștia să poată pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități tehnologii
asistive adaptate locului de muncă/accesibilizarea locului de muncă/adaptarea utilajelor/liniilor tehnologice la
necesitățile persoanelor cu dizabilități”. Sursa: Banca Mondială (2020), Raport de evaluare a conținutului și a
stadiului implementării SNPD 2016-2020
113
pentru cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități; (iv) protecția socială care nu stimulează activarea
persoanelor cu dizabilități; (v) sistemul de sănătate care este orientat pe tratarea unor afecțiuni, nu pe
sprijinul pentru o viață activă a persoanelor cu dizabilități, inclusiv prin creșterea disponibilității și
eficacității dispozitivelor asistive; și (vi) familii non-suportive sau supra-protective care nu înscriu copii în
școală sau îi retrag ca să evite barierele sistemice și stigma.
Aceste obstacole afectează realizarea deplină a elementelor-cheie analizate în cadrul acestei probleme:
1. Exercitarea dreptului de a munci
2. Instrumente eficace de stimulare a angajării persoanelor cu dizabilități
3. Servicii de sprijin pentru ocupare relevante pentru nevoile persoanelor cu dizabilități, cu o acoperire
largă a acestui grup și eficiente
4. Conștientizarea populației cu dizabilități apte de muncă și a angajatorilor în scopul activării pe piața
muncii
5. Subdezvoltarea și caracterul insuficient de incluziv al formelor de muncă protejată.
Exercitarea dreptului de a munci
Persoanelor care au măsură de punere sub interdicție li se încalcă dreptul de a munci. Toate persoanele
cu dizabilități dornice de muncă trebuie să aibă dreptul să muncească. În România, un număr de peste 77
de mii de persoane sunt puse sub interdicție,256 considerându-se că ele „nu au discernământul necesar
pentru a se îngriji de interesele lor, din cauza alienației ori debilității mintale”.257 Dintre acestea,
aproximativ jumătate sunt probabil de vârstă activă.258 În mod explicit, legislația împiedică aceste
persoane să aibă un loc de muncă formal, în două moduri: (i) actele juridice încheiate de persoana pusă
sub interdicție sunt lovite de nulitate relativă,259 chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut
discernământ;260 (ii) Codul Muncii specifică în clar la art. 13 alin. (4), că încadrarea în muncă a acestor
persoane este interzisă.261
Pensionarii de invaliditate au dificultăți în a-și exercita în mod eficient dreptul de a munci. Persoanele
cu decizie de pensie de invaliditate nu pot realiza cu ușurință tranziția între statutul de persoană inactivă
pe piața muncii (pensionar de invaliditate) și cel de persoană activă (angajat). Pensia de invaliditate se
acordă persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare și care au realizat un stagiu de
cotizare, dar care şi-au pierdut total capacitatea de muncă (pensiile de gradul I și II) sau cel puţin jumătate
din aceasta (pensia de gradul III). Pensionarii de invaliditate gradul I sau II nu mai pot presta o activitate
profesională; pensionarii de invaliditate gradul III pot presta o activitate profesională, corespunzătoare a cel
mult jumătate din timpul normal de muncă, cumulând pensia de invaliditate cu salariul. Dacă totuși își găsesc un
loc de muncă, persoanele cu pensie de invaliditate gradul I sau II pot renunța la pensie, dar se simt
descurajate să încerce (re)integrarea în muncă din mai multe motive: nesiguranța locului de muncă,
costurile asociate angajării, procesul greoi și birocratic de (re)obținere a pensiei de invaliditate, rezultatul
incert în cazul reluării procesului. O altă opțiune este suspendarea plății pensiei la cerere, însă

256
Date colectate de ANDPDCA și Banca Mondială în iulie-august 2020.
257
Art. 164 din din Legea nr. 287/2009 - Codul civil.
258
Datele colectate de ANDPDCA și Banca Mondială în iulie-august 2020, indică faptul că 53% dintre persoanele care
au fost puse sub interdicție judecătorească în 2019 au vârste între 18 și 64 de ani (21% cu vârste între 18-34 ani, 19%
cu vârste între 35-49 ani și 14% între 50 și 64 ani).
259
Nulitatea relativă sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care
ocroteşte un interes individual (particular), deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o
condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic [art. 1248 alin. (1) C. civ.].
260
Art. 172 din Legea nr. 287/2009 - Codul civil.
261
Art. 13, alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.
114
interpretarea acestei opțiuni prevăzute de lege poate lua forme diferite la casele de pensii din județe
diferite (în unele locuri se acceptă suspendarea plății, în altele se solicită renunțarea la pensie262). Noua
Lege a pensiilor nr. 127/2019 precizează explicit că „pentru orice grad de invaliditate (...), în funcție de
natura afectării capacității de muncă și tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi
considerată păstrată pentru anumite activități profesionale”.263 Problema nu este așadar una de legislație,
ci de modul variabil de punere în practică a drepturilor prevăzute de aceasta.
Existența instrumentelor eficace de stimulare a angajării persoanelor cu dizabilități
Persoanelor cu dizabilităţi trebuie să li se ofere oportunităţi de angajare şi de progres în carieră. CDPD
solicită în mod explicit statelor semnatare să ia măsuri pentru ca persoanelor cu dizabilităţi să li se ofere
oportunităţi de angajare şi de progres în carieră, cu accent pe experienţele de pe piaţa competitivă a forţei
de muncă. De asemenea, persoanelor cu dizabilități li se recunoaște dreptul să fie angajate în sectorul
public și privat (prin politici şi măsuri adecvate, care să includă programe de acţiune pozitive, stimulente
şi alte măsuri) și se accentuează printr-o prevedere specială264 obligația angajatorilor publici de a recruta
persoane cu dizabilități.
Există un instrument de stimulare a angajatorilor prin sistemul de cotă, însă acesta nu funcționează
eficient. Angajatorii „care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-
un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați”; dacă nu îndeplinesc această obligație, plătesc
lunar o penalitate în valoarea salariului minim brut pe țară pentru fiecare loc de muncă rezervat și
neocupat sau jumătate din această valoare, dacă restul sumei este utilizat în vederea achiziționării unor
produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități
protejate autorizate; fondurile sunt colectate la bugetul de stat.265 Măsura s-a dovedit ineficace în anii
anteriori ajustării legii în 2020, mulți angajatori preferând să plătească penalitățile asociate cu
nerealizarea cotei (incluzându-le la capitolul costuri de operare).
Statul român nu este un bun angajator al persoanelor cu dizabilități, în ciuda obligațiilor legale
existente. Conform legislației, instituțiile publice și alte persoane juridice publice sunt obligate să
organizeze concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu dizabilități pentru stimularea angajării
acestora.266 Totuși, multe dintre acestea nu angajează persoane cu dizabilități nici măcar în minimul
stabilit de sistemul de cotă, preferând să plătească penalități pentru aceasta. Un exemplu este analiza
penalităților realizate de ministerele publice în 2019 care indică faptul că nu există niciun minister care să
fi angajat un număr de persoane cu dizabilități suficient pentru a respecta integral cota de 4% (Anexă-
Tabel 18). Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au ca scop explicit sprijinirea
incluziunii persoanelor cu dizabilități,267 dar sunt un alt exemplu de instituții care preferă, în proporții
variabile, să plătească penalități în schimbul neangajării persoanelor cu dizabilități (Figura 3).

262
Conform cercetării calitative întreprinse ca parte a documentării în vederea elaborării acestui raport.
263
Legea nr. 127/2019, art. 64, alin. 2.
264
CDPD, art. 27, lit. g).
265
Legea nr. 448/2006 și modificările ulterioare, art. 78, alin. 6 și 7.
266
Legea nr. 448/2006, art. 78, alin. 6.
267
Legea asistenței sociale nr. 292/2011.
115
Figura 3: Numărul de persoane cu încadrare în grad de handicap angajate și numărul de posturi pentru
care s-au plătit penalități pentru neîndeplinirea cotei, la nivel de DGASPC, 2019
0 20 40 60 80 100
Vaslui* 60
Bacău 52 21
Timiș 46 19
Dolj 45 16
București Sector2 43 33
Constanța 38 29
București Sector4 36 27
Suceava 32 32
Cluj 31 19
Iași 31 60
Olt 31 26
Neamț 30 13
București Sector3 30 39
București Sector5 29 26
Mureș 27 37
Galați 27 12
Tulcea 25 15
Maramureș 25 12
Bihor 25 21
Satu Mare 21 18
Alba 20 11
Prahova 20 50
Botoșani 19 24
Sibiu 18 26
Gorj 16 25
Covasna 15 5
Harghita 15 18
Ialomița* 14
Arad 14 14
Brașov 13 22
Teleorman 13 14
Buzău 12 31
Hunedoara 12 20
Giurgiu 12 24
Argeș 11 47
Vâlcea 6 42
Brăila 6 15
Bistrița-Năsăud 5 19
Caraș-Severin 5 28

Posturi pentru care s-au plătit penalități Persoane angajate

Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind Rapoartele de execuție bugetară pentru 2019 de pe site-ul
Ministerului Finanțelor Publice și date privind numărul de angajați ai DGASPC în luna decembrie 2019.
Note: Numărul de posturi pentru care s-au plătit penalități se calculează ca suma aferentă persoanelor cu handicap
neîncadrate în 2019 raportat la salariul minim brut (2.080 RON în 2019) înmulțit cu 12 luni. Numărul de persoane cu
certificat de încadrare în grad de handicap angajate se calculează ca diferența dintre 4% înmulțit cu numărul de
angajați la nivelul lunii decembrie și numărul de posturi pentru care s-au plătit penalități. * Pentru județele marcate
cu * nu există informații privind numărul de persoane angajate.

116
Bugetul colectat din plata penalităților nu este utilizat adecvat pentru creșterea ocupării persoanelor
cu dizabilități. În diferite țări europene268 care implementează sistemul de cotă, penalitățile colectate sunt
utilizate pentru a finanța explicit politici în domeniul ocupării precum servicii de angajare asistată,
subvenții acordate angajatorilor la încadrarea persoanelor cu dizabilități și la adaptarea locurilor de muncă
sau susținerea economiei sociale. În România, conform Legii bugetului de stat, aceste sume sunt vărsate
în bugetul de stat, fără a fi apoi direcționate către un program pentru persoanele cu dizabilități. În
perioada iulie 2017-iunie 2018, suma colectată din plata penalităților a fost de aproximativ 1492 milioane
RON.
Există un sistem de subvenții pentru angajatori, însă acesta nu este suficient de atractiv. Angajatorii pot
primi o subvenție lunară timp de 12 luni pentru încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a
persoanelor cu dizabilități și de 18 luni pentru încadrarea în muncă a absolvenților cu dizabilități, dacă
mențin angajarea acestora timp de 18 luni.269 În 2019, la aceste subvenții au apelat doar 171 angajatori.270
Motivele pentru acest grad de scăzut de accesare a programului constau în faptul că angajatorii nu cunosc
stimulentele disponibile, pe de o parte, și cei care le cunosc nu le consideră suficient de atractive din punct
de vedere financiar, pe de altă parte. Unii angajatori intervievați au accentuat faptul că subvențiile nu
compensează nici măcar costurile implicate de angajarea unei persoane cu dizabilități (barierele
birocratice, eventualele costuri ale adaptării locului de muncă și dacă ar fi cazul, costurile rezultate din
productivitatea mai scăzută a angajaților cu dizabilități).271
Existența serviciilor de sprijin pentru ocupare adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități, cu o
acoperire largă a acestui grup și eficiente
Oferirea unor servicii de sprijin pentru ocupare adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități reprezintă
unul dintre cele mai eficiente mijloace de ocupare a persoanelor cu dizabilități. Comitetul ONU pentru
drepturile persoanelor cu dizabilități recomandă multor țări conceperea unui sistem coerent și eficient de
politici în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități. Raportul mondial privind dizabilitatea (OMS, BM,
2012) pledează pentru servicii de reabilitare vocațională și ocupare: formare, consiliere, asistență la
căutarea unui loc de muncă și plasarea pe piața muncii. Raportul diferențiază între angajarea asistată,
reabilitarea vocațională și formarea ca servicii destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități (abordate la
problema 3.3) și serviciile publice de ocupare publice (vezi mai jos). „Este important ca serviciile de
ocupare să lucreze cu ambele ‚tabere’: să pregătească persoanele cu dizabilități pentru muncă, în același
timp cu determinarea angajatorilor și a condițiilor de muncă pentru a fi mai incluzive”.272
Numărul de șomeri cu încadrare în grad de handicap înregistrați la agențiile teritoriale de ocupare a
forței de muncă este foarte scăzut. La finalul anului 2019, doar 368 de persoane încadrate în grad de
handicap erau înregistrate la oficiile ANOFM, cea mai mare parte a județelor înregistrând mai puțin de 10
șomeri persoane încadrate în grad de handicap (12 dintre AJOFM-uri înregistrând chiar două persoane
sau mai puține).273 Procentul persoanelor cu certificat de handicap în total șomeri era la sfârșitul anului
2019 de 0.28%.274 Numărul real de beneficiari ar putea fi ușor mai mare întrucât unele dintre persoanele

268
Țări precum: Austria, Franța, Germania, Italia, Coreea de Sud, Polonia, Spania și Turcia, potrivit OCDE (2003).
269
Legea nr. 76/2002, art. 80, alin. 2 și art. 85, alin. 2.
270
Sursa: Raport ANOFM furnizat la cererea ANDPCA.
271
Accentul pe costurile implicate de recrutarea persoanelor cu dizabilități a fost pus mai degrabă de către
angajatorii cu experiență limitată în angajarea lor, angajatorii mai incluzivi punând accent pe avantaje.
272
OIM (2020).
273
Date ANOFM.
274
Numărul total de șomeri înregistrați la finalul anului 2019 era de 257.865.
117
încadrate în grad de handicap s-ar putea prevala de dreptul lor de a nu declara acest lucru, tocmai ca
urmare a riscului perceput de discriminare și a faptului că nu există beneficii semnificative pe care le-ar
putea primi ca urmare a acestui statut. Dar oricum, per total, prea puține persoane în căutarea unui loc
de muncă, cu sau fără dizabilități, apelează la serviciile de ocupare: mai puțin de 30% din totalul acestora
în 2020.275
În România prea puține persoane cu dizabilități beneficiază de pachetul de măsuri de stimulare a
ocupării pentru populația generală, iar ținta de ocupare, deși neatinsă, este extrem de scăzută și într-o
continuă scădere. Principalele măsuri pentru stimularea ocupării persoanelor aflate în căutarea unui loc
de muncă în general sunt informarea și consilierea profesională, medierea muncii și formarea
profesională. Între 2015 și 2019, numărul de persoane încadrate în grad de handicap beneficiare ale
serviciilor active de ocupare s-a înjumătățit, ajungând la doar 1013 (reprezentând 0.17% din numărul total
de beneficiari).276 Conform Programului Anual de Ocupare al ANOFM, ținta de ocupare pentru persoanele
cu dizabilități în 2019 a fost de 760 de persoane (doar 0,14% din ținta pentru total populație), suferind o
scădere puternică față de 2015. În 2019, doar jumătate din această țintă a fost atinsă.
Tabelul 12: Indicatori privind serviciile active de ocupare și ținta de ocupare pentru persoane cu
dizabilități, (număr)
Tip măsuri active 2015 2016 2017 2018 2019
Total beneficiari unici de măsuri active, din care pentru… 2.296 745 872 876 1.013
Servicii de informare şi consiliere profesională 791 459 641 714 864
Servicii de mediere a muncii 1.767 458 502 516 658
Programe de formare profesională 69 33 48 33 39
Țintă a Programului Anual de Ocupare privind numărul de persoane
cu încadrare în grad de handicap încadrate în muncă 1.720 1.385 916 727 760
Număr persoane ocupate cu încadrare în grad de handicap 490 460 334 353 370
Procent din ținta din Programul Anual de Ocupare atinsă 28 33 36 49 49
Sursa: ANOFM.
Rezultatele unei campanii de inspecție a ANPIS desfășurată în perioada martie-august 2020 indică faptul
că AJOFM-urile și ALOFM-urile sunt slab accesibilizate fizic, informațional și comunicațional (Tabelul 13).
În fapt, din cele 41 de AJOFM verificate și care au răspuns, nici unul nu îndeplinește toate criteriile
necesare pentru a fi considerat ca accesibilizat fizic, și nici unul din 50 nu este accesibilizat informațional
și comunicațional. Pentru a da exemple concrete cu privire la situația înregistrată cu privire la anumite
dotări strict necesare: 49 nu au toalete accesibile, 39 de servicii nu au cale de acces în clădire accesibilizată,
34 nu au rampă. În condițiile în care consilierii ocupaționali nu lucrează pe teren,277 lipsa accesibilității
înseamnă că multe persoane cu dizabilități locomotorii sau cu anumite dizabilități senzoriale nu pot utiliza
serviciile de ocupare existente.

275
Comisia Europeană (2020).
276
În 2019, numărul total de beneficiari de măsuri active pentru ocuparea forței de muncă a fost de 568.534
persoane.
277
Conform interviurilor, personalului serviciilor de ocupare este supraîncărcat, prin urmare nu ar putea desfășura
activități de lucru pe teren, chiar dacă fișa postului ar impune acest lucru (conform interviurilor cu reprezentanții
serviciilor).
118
Tabelul 13: Gradul de accesibilizare fizică, informațională și comunicațională a 50 de Agenții Județene
și Locale de Ocupare a Forței de Muncă, 2020
Servicii/instituții Da Nu Non- Total
răspuns
Accesibilizate fizic 0 41 9 50
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau fără parcare 39 11 0 50
Cu cale de acces în clădire accesibilă 11 39 0 50
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea 16 34 0 50
Cu intrare accesibilă în clădire 11 39 0 50
Cu coridoare accesibile 47 3 0 50
Cu uși interioare accesibile 36 14 0 50
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu 13 37 0 50
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante accesibilizate sau
fără a fi nevoie de ele 20 21 9 50
Cu grupuri sanitare accesibilizate 1 49 0 50
Accesibilizate informațional și comunicațional 0 50 0 50
Accesibilizate informațional 1 49 0 50
Accesibilizate comunicațional 10 40 0 50
Accesibilizate fizic, informațional și comunicațional 0 41 9 50
Sursa: Campanie de Inspecție realizată de ANPIS în perioada martie-august 2020.
Este nevoie atât de consolidarea serviciilor publice de ocupare, cât și de multiplicarea și diversificarea
furnizorilor privați de astfel de servicii. În prezent, serviciile de ocupare din România nu răspund la nevoile
particulare de asistență și sprijin ale persoanelor cu dizabilități din cauza capacității reduse în termeni de
resurse umane formate (conform interviurilor cu reprezentanții serviciilor de ocupare) și resurse
financiare alocate.278 Serviciile publice teritoriale nu dispun de personal specializat în lucrul cu persoanele
cu dizabilități, care să poată acoperi chiar și numărul mic de beneficiari existenți în prezent, și cu atât mai
puțin un volum mult mai ridicat de aplicanți, așa cum ar fi necesar în viitor. Experiența altor țări279 arată
că sub-contractarea serviciilor de ocupare cu furnizori privați (în condiții bine definite și controlate)
reprezintă o bună soluție de a economisi costuri și de a câștiga în eficiența serviciilor.280 Conform legislației
românești, AJOFM pot contracta servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă de la
furnizorii privați acreditați, însă nu există reglementări privind contractarea de servicii dedicate
persoanelor cu dizabilități, standardul minim de cost, standardul minim de calitate ș.a.
De asemenea, serviciile de ocupare sunt deficitare în termeni de integrare cu alte servicii publice. Nu
există un sistem de referire către ANOFM care să facă accesibil consilierilor din serviciile de ocupare tot
istoricul intervențiilor în sistemul de asistență socială. De asemenea, nu există o colaborare sistematică cu
serviciile educaționale. Lipsa de integrare a serviciilor este menționată și în documentele oficiale: „lipsa
integrării serviciilor de ocupare a forței de muncă, a serviciilor sociale și a serviciilor educaționale și

278
În 2017, România cheltuia pentru politici de șomaj 13 unități monetare la paritatea puterii de cumpărare (PPC
=monedă convențională care ia în considerare puterea de cumpărare diferită pentru a putea compara țările) per
locuitor față de 398 PPC per locuitor în medie UE-27; cheltuielile pentru șomaj reprezentau 0,1 din PIB și 0,4% din
cheltuielile publice guvernamentale, față de 1,3%, respectiv 4,9% în medie la nivelul UE-27.
279
OCDE (2010).
280
„Sub-contractarea este cea mai eficientă în cazul clienților care sunt dificil de plasat pe piața muncii, iar finanțarea
bazată pe rezultate (outcomes) poate fi eficientă.” Sursa: Comisia Europeană (2013).
119
cooperarea ineficace cu angajatorii rămân obstacole importante.”281 Această problemă este una critică în
ciuda direcționării fondurilor POCU spre atingerea unor obiective legate de ocupare: „serviciile publice de
ocupare a forței de muncă nu sunt adaptate în mod eficace la nevoile individuale și nu sunt integrate cu
serviciile sociale, în pofida faptului că sunt disponibile fonduri substanțiale.”282
Conștientizarea populației cu dizabilități apte de muncă și a angajatorilor în scopul activării pe
piața muncii
Autoevaluarea slabă a șanselor de ocupare, cuplată cu un sistem de asistență social pasiv, fără
stimulente de ocupare, de-motivează persoanelor cu dizabilități să își caute un loc de muncă. Studiile
evidențiază importanța autoevaluării șanselor de ocupare a unui loc de muncă ca factor explicativ pentru
ocuparea persoanelor cu dizabilități.283 Conform cercetării calitative desfășurate în cadrul acestui proiect,
autoevaluarea șanselor de ocupare este influențată de: (i) percepția persoanelor cu dizabilități privind
dreptul de a munci, care nu este uniformă, unii respondenți accentuând, de exemplu, faptul că nu trebuie
luate măsuri preferențiale pentru categoria de populație vulnerabilă de care aparțin;284 (ii) înțelegerea
persoanelor cu dizabilități cu privire la capacitatea proprie de a munci, care este influențată de nivelul de
suport al persoanelor fără dizabilități). Astfel, de multe ori persoanele cu dizabilități sunt lipsite de
motivație în a demara un parcurs profesional incert, în defavoarea statutului de beneficiar de asistență
socială. Atunci când percepția negativă a persoanelor cu dizabilități despre condițiile pe piața muncii și
despre capacitățile proprii este dublată de accesul la un sistem de protecție socială și de ocupare pasiv,
probabilitatea decuplării de la piața muncii este foarte ridicată.

Lipsa de informații privind dificultatea reală de angajare a persoanelor cu dizabilități, atât în cazul
angajatorilor cât și a familiilor persoanelor cu dizabilități, pot reduce de asemenea șansele acestora de
angajare. Cercetarea calitativă a semnalat faptul că există angajatori care nu sunt dispuși să recruteze
persoane cu dizabilități din cauza stereotipurilor. Un argument oferit frecvent de aceștia se referă la
imposibilitatea identificării unor persoane cu abilitățile și competența cerute pentru posturile scoase pe
piață. În același timp, cercetarea calitativă a relevat prejudecăți cu privire la capacitatea de muncă a
persoanelor cu dizabilități, la rentabilitatea deciziei de a le angaja, la dificultățile provocate de problemele
de sănătate mintală sau la formarea și adaptările care trebuie făcute la locul de muncă. Astfel de
stereotipuri există însă nu numai printre angajatori, ci uneori și printre unii membri de familie și chiar
persoanele cu dizabilități însele, care preiau și internalizează atitudinile discriminante din mediul social și
antreprenorial.

281
Document de lucru al serviciilor Comisiei, Raportul de țară din 2019 privind România, inclusiv un bilanț aprofundat
referitor la prevenirea și corectarea dezechilibrelor economice, care însoţeşte documentul „Comunicare a Comisiei
către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană Și Eurogrup, Semestrul
european 2019: evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, prevenirea și corectarea
dezechilibrelor macroeconomice, precum și rezultatele bilanțurilor aprofundate efectuate în temeiul
Regulamentului (UE) nr. 1176/2011.
282
Document de lucru al serviciilor Comisiei, Raportul de țară din 2020 privind România care însoțește documentul
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană și
Eurogrup, Semestrul european 2020: evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele structurale,
prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, precum și rezultatele bilanțurilor aprofundate efectuate
în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1176/2011.
283
Societatea Academică din România (2009).
284
Cercetarea calitativă indică faptul că persoanele cu dizabilități nu-și cunosc întotdeauna dreptul la muncă și
modalitățile de realizare a acestuia.
120
Programele de conștientizare și de creștere a suportului angajatorilor și populației cu privire la
drepturile persoanelor cu dizabilități pe piața muncii nu s-au făcut pe baza unor analize sistematice a
deficitelor pe această dimensiune a percepțiilor, iar impactul acestor campanii nu a fost evaluat. Din
start, multe campanii de conștientizare derulate în trecut au definit în mod vag grupul țintă și au apelat la
mesaje cu caracter generalist în mass-media și mai puțin la instrumente de advocacy și influență directă,
de exemplu abordarea angajatorilor în contexte profesionale și de interacțiune directă (în consultări și
grupuri de lucru privind elaborarea și implementarea unor politici).
Subdezvoltarea și caracterul insuficient de incluziv al formelor de muncă protejată285
Formele de muncă protejată au rolul de a furniza locuri temporare de muncă pentru persoanele greu
angajabile, inclusiv cele cu dizabilități, în condițiile asigurării formării profesionale și acordării de sprijin
pentru tranziția către piața liberă a muncii. La nivelul Europei, întreprinderile sociale care pun accentul
pe integrarea pe piața muncii a grupurilor vulnerabile încadrează un număr estimat la aproape 3 milioane
de angajați cu dizabilități.286 În țările în care formele de muncă protejată sunt implementate într-un mod
inclusiv,287 ele asigură integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități. Munca protejată este definită
și abordată variat de la o țară la alta.
Caseta 19: Studiu de caz privind programe de muncă protejată desfășurate în Norvegia
Persoanele care au capacitate redusă de muncă aplică la Serviciul Public de Ocupare, care face evaluarea nevoilor
lor de ocupare. În funcție de nevoia lor de sprijin, persoanele pot fi apoi incluse în două tipuri de programe: (i)
Programul de formare și pregătire pentru muncă pentru persoanele care au nevoie de sprijin pe termen lung; și
(ii) Programul de muncă permanent adaptată pentru persoane care au nevoie de sprijin permanent. Programele
sunt implementate de întreprinderi de inserție, organizații non-profit deținute majoritar de administrația locală,
care au scopul de a integra profesional persoanele care au capacitate redusă de muncă (nu numai persoane cu
dizabilități).
o Programul de formare și pregătire pentru muncă presupune (1) evaluarea resurselor și obiectivelor
ocupaționale ale beneficiarilor, (2) analiza abilităților de muncă într-un mediu protejat și adaptat, (3)
includerea în programe de formare certificate, și (4) desfășurarea de sarcini de muncă și formare la locul de
muncă neprotejat/de pe piața muncii. Beneficiarii nu sunt considerați angajați și nu primesc salariu; în schimb,
beneficiază de prestații sociale din partea Serviciului Public de Ocupare. Întreprinderile de inserție primesc
subvenții pentru implicarea în program. Între ianuarie și septembrie 2018, 350 de întreprinderi au oferit acest
serviciu unui număr de 7.423 de persoane; o analiză a unei asociații de întreprinderi de inserție a arătat că
26,6% dintre participanții la program în această perioadă în cele 115 întreprinderi membre au făcut apoi
tranziția spre piața liberă a muncii, iar 9,4% au avansat către altă formă de educație.
o Programul de muncă permanent adaptată permite persoanelor cu dizabilități să lucreze într-un mediu
protejat, cu sarcini adaptate la nivel individual și asistență la locul de muncă. Scopul este dezvoltarea
abilităților lor de a fi competitivi pe piața muncii sau de a intra în programe de formare. Participanții sunt
considerați angajați și beneficiază de toate drepturile legale în acest sens. Remunerația este primită sub
forma unei indemnizații, la care se poate adăuga o sumă plătită de angajator. În mod similar cu celălalt
program, întreprinderile de inserție primesc finanțare publică pentru implementarea acestui program. În
primele 9 luni din 2018, 8.521 de persoane cu capacitate redusă de muncă incluse în program au fost angajate
în cadrul a 350 de întreprinderi de inserție participante. În această perioadă, aproximativ 11,5% s-au îndreptat
către piața muncii competitivă, iar 3,7% către programe de educație (conform analizei menționate anterior).

285
Deși această problemă se află la intersecția dintre problemele 3.1. și 3.2. (fiind relevantă atât pentru nivelul de
angajare al persoanelor cu dizabilități, cât și pentru condițiile de muncă oferite), pentru simplitate o vom aborda în
cadrul problemei 3.1.
286
EASPD (2013).
287
Franța, Olanda și Polonia sunt exemple de țări care promovează modelul tranzițional de economie socială, în care
angajații sunt pregătiți pentru tranziția către piața liberă a muncii. Sursa: Parlamentul European (2015).
121
 Sursa: EASPD (2018).

În România, există o nevoie de a consolida formele de ocupare protejată. Unitățile protejate autorizate
și întreprinderile sociale de inserție, care încadrează persoane cu dizabilități, angajează împreună doar
aproximativ 130 de persoane cu dizabilități, în condițiile absenței oricăror forme de sprijin public
consistente pentru acestea înainte de schimbarea prevederilor legislative cu privire la unitățile protejate
autorizate în 2020. Două tipuri de argumente au fost prezentate în principal: (i) cele mai multe persoane
cu dizabilități nu sunt pregătite în acest moment pentru a activa pe piața competitivă; munca protejată ar
urma să reprezinte pentru ele o etapă intermediară, de pregătire pentru aceasta; (ii) unele persoane cu
dizabilități, în special cele cu dizabilități severe și cele cu dizabilități intelectuale și psihice, pot fi foarte rar
integrate în piața muncii competitivă actuală, așa cum arată ea în România sub aspectul deficitelor de
accesibilitate și lipsei culturii incluzive.
În România există două tipuri mari de forme de muncă protejată: unitățile protejate autorizate și
întreprinderile sociale de inserție. Unitățile protejate autorizate288 (UPA) sunt acele entități de drept
public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul cărora sunt angajate minim 3 persoane cu încadrare în
grad de handicap, care reprezintă cel puțin 30% din numărul total al angajaților, iar timpul de lucru
cumulat al acestora reprezintă minim 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.289 Unitățile
protejate sunt autorizate și coordonate metodologic de ANDPDCA. În august 2020, existau 36 de astfel de
unități, dintre care doar 24 au putut fi contactate și funcționau. Întreprinderile sociale de inserție290
reprezintă întreprinderi sociale291 care încadrează persoane din grupuri vulnerabile, inclusiv persoane cu
dizabilități, în proporție de minim 30% din personal, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă
minim 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților; în plus, trebuie să îndeplinească și condiția
de a avea ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor şi şomajului prin inserţia socio-profesională
a persoanelor defavorizate. ISI sunt coordonate metodologic de ANOFM. În august 2020, existau doar 14
întreprinderi sociale de inserție, dintre cele 69 de întreprinderi sociale care au putut fi contactate în
cercetarea BM, dintre cele 135 de întreprinderi sociale înregistrate în Registrul unic de evidență a
întreprinderilor sociale (REUIS). Teoretic, UPA pot fi simultan și ISI; în practică, în august 2020, nici o
unitate protejată nu era înregistrată în REUIS.

288
Unitățile protejate autorizate sunt definite în Legea nr. 488/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap.
289
Conform Legii nr. 145 din iulie 2020. Anterior, unicul criteriu era procentul de 30% persoane cu dizabilități din
totalul persoanelor salariate. Definiția actuală include și „orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru
desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică deținătoare a unui certificat de încadrare în grad
de handicap”.
290
Întreprinderile sociale de inserție sunt definite prin Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
291
Întreprinderea socială este orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul
economiei sociale, care deţine un atestat în acest sens şi respectă o serie de principii de prioritate a obiectivelor
sociale în defavoarea profitului. Întreprinderile sociale pot fi: societăţi cooperative, cooperative de credit, asociaţii
şi fundaţii, case de ajutor reciproc ale salariaţilor sau pensionarilor, societăţi agricole, federaţii şi uniuni ale acestora
și alte categorii de persoane juridice care respectă definiţia şi principiile economiei sociale. Definițiile apar în Legea
nr. 219/2015 privind economia socială (Anexa 5).
122
Tabelul 14: Situația unităților protejate și a întreprinderilor sociale
Număr
Unități protejate autorizate
Număr entități în 2016 759
Număr persoane cu dizabilități angajate în 2016 2015
Număr oficial de entități în 2020 36
Număr entități ce au putut fi contactate și funcționează în 2020 24
Număr de persoane cu dizabilități angajate în decembrie 2019* 121
Procent de persoane cu dizabilități angajate în decembrie 2019* 54%
Număr de norme de muncă în decembrie 2019* 85
Procent norme de muncă în decembrie 2019* 50%
Întreprinderi sociale de inserție
Număr oficial de entități în martie 2020 16
Număr entități ce au putut fi contactate și funcționează în 2020 14
Număr de persoane cu dizabilități angajate în 2019* 11**
Total persoane angajate în decembrie 2019* 43
Număr de norme de muncă pentru persoane cu dizabilități în 10**
decembrie 2019*
Total norme de muncă în decembrie 2019* 37
Sursa: Pentru datele privind UPA din 2015/2016: Centrul pentru Legislație Nonprofit (2019). Pentru cifrele din 2019:
Anchetă BM în august 2020, cu toate UPA/IS înregistrate care au putut fi contactate.292
Note: * Pentru entitățile care nu funcționau în 2019, datele au fost culese pentru luna iulie 2020. ** În întreprinderile
sociale în genere erau angajate 45 de persoane cu dizabilități, corespunzând cu 34,5 norme de muncă; acest lucru
se explică prin angajarea unui număr de 34 de persoane cu dizabilități de către 3 fundații care nu au statutul de ISI
(nu au marcă socială, funcționează doar ca întreprinderi sociale).
Formele de economie socială nu trebuie să creeze segregare și discriminare, ci să promoveze locuri de
muncă de calitate. Comitetul CDPD face în mod recurent solicitarea către statele semnatare ale
Convenției ca acestea să clarifice în ce măsură ocuparea în entități protejate conduce sau nu la segregare
și discriminare.293 Conform CDPD, dreptul tuturor persoanelor cu dizabilități de a accesa oportunități de
câștig pe care le aleg sau le acceptă liber nu este realizat pe deplin atunci când singura opțiune pentru ele
este să lucreze în facilități economice protejate, în special atunci când condițiile de muncă și beneficiile
oferite sunt sub standarde minime, și când ocuparea în aceste unități nu oferă o cale de acces ulterioară
spre piața liberă a muncii. În general, elementele din CDPD care sunt luate în considerare la evaluarea
discriminării în economia socială sunt remunerația angajaților cu dizabilități, drepturile lor sindicale,
adaptarea rezonabilă a locurilor de muncă, accesul la orientare tehnică şi vocaţională și tranziția către
piața liberă a muncii.294
În România, nu există mecanisme de asigurare a lipsei de segregare și discriminare în UPA sau ISI. În
cazul UPA și ISI, nu există în legislație recomandări, obligații sau indicatori de performanță care să vizeze
orientarea către piața liberă a muncii a persoanelor cu dizabilități la o anumită perioadă de timp de la

292
Pe listele ANDPCA în 2020 figurau 36 de UPA, dar chestionarele au putut fi completate doar cu 22, dintre care 19
complete, în timp ce 2 UPA au refuzat să răspundă; restul nu au putut fi identificate sau contactate în ciuda
încercărilor repetate. În Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale figura în 2020 un număr de 135 de IS,
dar au răspuns la chestionar doar 69, dintre care 68 complet, în timp ce 5 IS au refuzat să răspundă; restul nu au
putut fi identificate sau contactate în ciuda încercărilor repetate.
293
Bolivia 2016, Brazilia 2015, Canada 2016, Germania 2014, Lituania 2015, Luxemburg 2017, Polonia 2018,
Portugalia 2015, Moldova 2016, Slovenia, 2018.
294
EASPD (2018).
123
angajare (care ar putea fi definită în funcție de profilul acestora). Există doar un set de indicatori privind
monitorizarea întreprinderilor sociale de inserție din anul 2017, însă nu există o metodologie de calcul, iar
indicatorii nu se calculează.295 În consecință, accesul la orientare tehnică şi vocaţională și mai ales tranziția
către piața liberă a muncii par să fie limitate.296 Există cazuri de succes ale unor UPA/ISI dezvoltate de
ONG-uri înregistrate de cel puțin 10 – 15 ani, considerate liderii sectorului de economie socială,297 care au
oferit beneficiarilor lor nu numai locuri de muncă, dar și consiliere, formare și asistență la locul de muncă.
Finanțarea publică este esențială pentru funcționarea formelor de muncă protejată. Studii în domeniu298
arată că entitățile care asigură forme de muncă protejată pot avea surse variate de venit, însă finanțarea
publică este esențială pentru supraviețuirea lor, fie sub formă de subvenții directe, fie prin stimulente
precum scutirea de taxe sau achiziții publice rezervate. Ultima formă de susținere este reglementată prin
Directiva UE nr. 24/2014 care se referă, printre altele, la achizițiile publice rezervate și introduce clauze
sociale în contractele de achiziții publice încheiate cu „ateliere protejate299 și operatori economici al căror
scop principal este integrarea socială și profesională a persoanelor cu dizabilități sau defavorizate în
contextul programelor de angajare protejată, dacă cel puțin 30% dintre angajații atelierelor, operatorilor
economici sau programelor în cauză sunt lucrători cu dizabilități sau defavorizați.” Chiar dacă directiva nu
instituie o obligație în acest sens, multe țări au integrat acest aspect în legislația lor.
Caseta 20: Studiu de caz privind finanțarea formelor de muncă protejată: Regiunea Catalonia din Spania
În Catalonia, prevederile Directivei europene sunt preluate în Legea nr. 9/2017 care precizează că în contractele
publice de achiziții trebuie integrate criterii sociale și de mediu; mai mult, trebuie facilitat accesul întreprinderilor
mici și mijlocii și al întreprinderilor de economie socială la contractele de achiziții publice. Mai exact, contractele
pot fi rezervate întreprinderilor de inserție și centrelor speciale de ocupare și inițiativă socială, pe anumite coduri
CPV,300 iar autoritățile locale sunt obligate să fixeze un procent minim al contractelor rezervate din totalul
achizițiilor publice, în general între 1 și 5%. Conform site-ului de achiziții publice al guvernului catalan, în 2019
valoarea contractelor rezervate în Regiunea Catalonia a fost de 27,6 milioane de euro.
Sursa: FEICAT (2019).

Autoritățile publice contractante pot rezerva achiziții pentru unitățile protejate autorizate sau
întreprinderile sociale de inserție, însă în practică acest lucru nu se întâmplă. Legislația românească în
domeniul achizițiilor a transpus directiva europeană în domeniu în câteva articole din Legile nr. 98, 99 și
100/2016, care precizează în esență că, în anumite situații, „autoritatea contractantă poate rezerva
dreptul de participare la procedura de atribuire doar unităţilor protejate autorizate conform Legii nr.

295
Vezi Ordinul MMJS nr.406 din 15.03.2017 privind aprobarea ghidului orientativ privind indicatorii de rezultat, de
realizare imediată/output și de impact, care să fie utilizați de întreprinderile sociale/întreprinderile sociale de inserție
în raportările anuale.
296
Conform anchetei BM cu UPA și IS: la nivelul anului 2019, 4 persoane cu certificat de încadrare în grad de handicap
s-au angajat pe piața liberă a muncii din totalul de 43 persoane angajate în IS și 1 din 21 de persoane de persoane
cu certificat de încadrare în grad de handicap angajate de UPA).
297
Aceste organizații au înființat structuri de economie socială sau au fondat, în calitate de asociat unic, societăți cu
răspundere limitată. Sursa: NESsT (2018).
298
EASPD (2018).
299
În opinia noastră traducerea corectă ar trebui să fie „unități protejate”. Conform Legii nr. 448/2006, „atelierul
protejat” are alt înțeles, și anume „spațiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfășoară
activități de formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților; poate funcționa în locații din comunitate, în centre de
zi, în centre rezidențiale și în unități de învățământ speciale”.
300
CPV constă într-un vocabular principal pentru determinarea obiectului unui contract și într-un vocabular
suplimentar pentru adăugarea de informații ulterioare de calitate.
124
448/2006 (...) şi întreprinderilor sociale de inserţie prevăzute de Legea nr. 219/2015 (...)”. Aceste
prevederi nu au condus la realizarea unui număr consistent de contracte rezervate si la dezvoltarea
sectorului economiei sociale, din cauza lipsei de reglementare, și a slabei conștientizări a impactului social
potențial al utilizării acestui tip de contract.301
Unitățile protejate autorizate au fost afectate puternic negativ în ultimii ani de modificări legislative
privind stimulentele financiare. Începând cu 2007, angajatorii care nu îndeplineau cota de 4% persoane
cu dizabilități angajate puteau alege între a plăti la bugetul de stat o penalitate în valoarea a 50% din
salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă neocupate și a achiziţiona
produse sau servicii de la UPA în sumă echivalentă. Eliminarea celei de-a doua opțiuni în august 2017 a
dus la o contractare consistentă a sectorului.302 Dacă în 2016, existau 759 de unități protejate active cu
2015 angajați cu dizabilități, în 2020 numărul acestora era de doar 36 UPA înregistrate.303 În august 2020,
legislația a reintrodus opțiunea achizițiilor de la UPA în valoarea a jumătate din penalitate. În plus față de
această facilitate, unitățile protejate autorizate pot beneficia, în principiu, și de alte scutiri de taxe,304 însă
importanța lor s-a dovedit a fi insuficientă, în practică, ținând cont de evoluția sectorului în ultimii trei ani.
Nu există stimulente pentru formarea și/sau integrarea ulterioară a angajaților cu dizabilități pe piața
muncii. Nu există aproape niciun fel de susținere financiară publică a sectorului.305
Facilitățile acordate întreprinderilor sociale de inserție au fost doar conjuncturale, dependente de
existența fondurilor europene. Sectorul ISI în ansamblu a crescut considerabil sub aspectul numărului de
entități în perioada (2009-2015) în care a existat o linie de finanțare specială în cadrul POSDRU (DMI 6.1.).
În contextul unei planificări doar pe termen scurt a condițiilor de sustenabilitate ale accesării programului,
o parte din aceste proiecte au fost probabil conjuncturale, entitățile contractante de fonduri europene
neavând resurse ca să asigure sustenabilitatea entităților de economie socială după terminarea finanțării.
Dincolo de finanțarea din fonduri europene, stimulentele prevăzute în legislație sunt minime și în general
nevalorificate de autorități.306 La fel ca și în cazul UPA, nu există stimulente pentru formarea și/integrarea

301
Un exemplu de deficit de reglementare este sugerat de temerile unor autorități legate de posibile sancțiuni ale
organelor de control sau contestații, deoarece criteriul celui mai bun raport calitate-preţ sau calitate-cost este greu
de implementat. Un exemplu de dificultate administrativă este faptul că platforma SEAP/SICAP de achiziții publice
nu conține câmpuri unde să fie bifate contractele/achizițiile rezervate sau furnizorii UPA sau ISI. Sursa: Centrul pentru
Legislație Nonprofit (2019).
302
Mijatovic (2018).
303
Doar 24 UPA au putut fi contactate în cadrul anchetei Băncii Mondiale, însumând doar 121 de angajați cu
dizabilități.
304
Art. 82, al. 1 din Legea nr.448/2006 menționează: scutire de plata taxelor de autorizare la înființare și de
reautorizare; scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să
reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de
lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate; alte drepturi acordate de autoritățile administrației publice
locale finanțate din fondurile proprii.
305
Dintre cele 22 de UPA care au răspuns la ancheta BM, 20 au spus că nu au primit în 2019 nici un fel de sprijin din
partea autorităților publice în virtutea statutului lor.
306
Legea nr. 219/2015 menționează la art. 16-21 următoarele facilități pentru ISI: (i) posibilitatea de a beneficia de
condiții speciale impuse de autoritățile contractante la atribuirea contractelor de achiziţie publică; (ii) gratuitate
pentru emiterea mărcii sociale şi înregistrarea în Registrul unic de evidenţă a întreprinderilor sociale; (iii) posibilitatea
unor beneficii din partea autorităţilor administraţiei publice locale: atribuirea unor spaţii şi/sau terenuri aflate în
domeniul public, sprijin în promovarea produselor/serviciilor/lucrărilor şi în identificarea unor pieţe de desfacere,
sprijin în promovarea turismului, alte facilităţi şi scutiri de taxe şi impozite; (iv) facilități oferite și altor categorii de
agenți economici: consiliere gratuită la constituirea şi/sau la dezvoltarea afacerii oferită de AJOFM, facilitățile
acordate angajatorilor de inserție, măsuri de natura ajutorului de stat, programe pentru microîntreprinderi.
125
ulterioară a angajaților cu dizabilități pe piața muncii. Dintre cele 14 întreprinderi sociale de inserție care
au răspuns la ancheta BM, 11 au spus că nu au primit în 2019 nici un fel de sprijin din partea autorităților
publice în virtutea statutului lor. În condițiile susținerii extrem de scăzute a UPA și ISI de către statul
român, practic acestea sunt constrânse să se afle în competiție cu ceilalți operatori economici, rezultatul
fiind orientarea lor către candidați cu dizabilități mai ușoare sau declinul economic și eliminarea din piață,
ceea ce diminuează considerabil șansele de ocupare ale persoanelor cu dizabilități care au nevoie de
muncă protejată.
***

Măsuri recomandate
1. MMPS și MJ să amendeze articolele de lege care conduc la limitarea dreptului persoanelor puse sub
interdicție în sensul de a le permite acestora să-și exercite dreptul la muncă (art. 13, alin. 4 din Legea
nr. 53/2003 - Codul Muncii și art. 172 din Legea nr. 287/2009 - Codul civil).307
2. Ministerul Sănătății să revizuiască HG nr. 355/2007 pentru a exclude opțiune de acordare de către
medicii de medicina muncii a soluției de “inapt în muncă”.
3. MMPS și MFP să amendeze legislația pentru direcționarea fondurilor colectate prin sistemul de cotă
către susținerea financiară a unor politici de ocupare dedicate persoanelor cu dizabilități.308
4. ANDPDCA să amendeze legislația astfel încât calcularea angajării cu normă întreagă a fiecărei
persoane cu certificat de încadrare în handicap grav, în vederea îndeplinirii cotei de către angajatorii
cu peste 50 de angajați, să fie corespondentul ocupării a două posturi rezervate.309
5. ANDPDCA să amendeze Legea nr. 448/2006 astfel încât procentul minim de norme de muncă lucrate
de persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap în totalul normelor de muncă ale UPA să
fie de 30%, echivalentul procentului minim de angajați cu certificat de încadrare în grad de handicap.
6. Guvernul României să asigure introducerea prin lege a obligației ca toate instituțiile publice, indiferent
de numărul de posturi alocate și de angajați, să pregătească și să facă publice pe site-ul propriu
rapoarte anuale privind numărul total de angajați și numărul de angajați cu dizabilități, iar în cazul
instituțiilor cu peste 50 de angajați, aceste date să fie afișate comparativ cu pragurile cerute în cadrul
sistemului de cotă.
7. ANDPDCA să publice un raport anual de transparentizare a numărului total de angajați și de angajați
cu dizabilități din sistemul public, prin analiza rapoartelor anuale ale instituțiilor și a datelor ANAF.
8. MMPS să diminueze de la 18 luni la 12 luni durata în care există obligaţia menţinerii raporturilor de
muncă sau de serviciu cu angajații cu dizabilități, la acordarea subvențiilor pentru angajatori conform
Legii nr. 76/2002.310

307
În numele persoanei puse sub interdicție, tutorele ar putea să semneze contractul individual de muncă dacă locul
de muncă este potrivit (protejat, adaptat sau cu asistență la locul de muncă) și considerat ca atare de tutore și
autoritatea tutelară deopotrivă. În condiții similare, ar trebui ca persoanele puse sub interdicție să poată desfășura
legal activități economice independente.
308
Această modificare s-ar traduce în amendamente la Legea nr. 448/2006 (art. 78, alin. 3), Legea nr. 76/2002, Legea
bugetului de stat și legislația secundară cu scopul modificării destinației acestor fonduri: în loc de bugetul de stat să
se treacă bugetul asigurărilor pentru şomaj. De asemenea, ar trebui să se precizeze tipurile specifice de cheltuieli
care se vor putea face din acest buget.
309
Această modificare se va regăsi în reglementările din domeniul fiscal, de exemplu în Declarația 100 privind
obligațiile la bugetul de stat, depusă lunar de angajatori.
310
Aceasta ar asigura subvenționarea locurilor de muncă ocupate de persoanele cu dizabilități pe întreaga durată în
care angajatorii sunt obligați să le mențină angajarea (cel puțin 12 luni), prin reducerea consistentă a costurilor
salariale cu acești angajați (forța de muncă a persoanelor cu dizabilități ar deveni mai ieftină pe termen mediu).
126
9. MMPS să elimine obligația angajatorilor care primesc subvenții pentru încadrarea de persoane cu
handicap grav și accentuat de a menține raporturile de muncă pe o durată minimă (actualmente 12
luni); cu alte cuvinte, indiferent cât de puțin timp durează angajarea, angajatorul să primească
subvenția, dar cu menținerea duratei maxime311 în care subvenția poate fi acordată 312.
10. MMPS să acorde către angajatori o subvenție care să compenseze deficitul de productivitate al
angajatului cu dizabilități, corespunzătoare ca procent din salariu cu proporția de responsabilități din
Fișa postului pe care angajatul nu o poate realiza. Estimarea acestui deficit ar trebui realizată de
DGASPC împreună cu ANOFM, printr-un serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor
cu dizabilități.
11. ANOFM să asume, prin Programul de Ocupare a Forței de Muncă, ținte mai ambițioase cu privire la
numărul de persoane cu încadrare în grad de handicap cuprinse în măsuri active de ocupare.
12. ANOFM să își întărească capacitatea în a asigura managementul de caz al persoanelor cu dizabilități.
13. ANOFM să asigure subcontractarea serviciilor de ocupare către furnizori privați în paralel cu întărirea
capacității de control al calității serviciilor.313
14. ANOFM să asigure accesibilizarea mediului fizic în care are loc furnizarea de servicii de ocupare (de
exemplu, asigurarea de rampe, căi de acces, covoare tactile etc.), dar și a mediului comunicațional (de
exemplu, folosirea unui interpret de limbaj mimico-gestual) și informațional (de exemplu, adaptarea
conținutului activității de informare și consiliere la nivelul de înțelegere al persoanelor cu dizabilități
intelectuale sau includerea de elemente de viață independentă și cultură a muncii/angajării, în funcție
de lipsa de experiență a candidaților).
15. ANDPDCA să realizeze campanii de conștientizare la nivelul întregii țări, cu scopul de a informa,
responsabiliza și activa persoanele cu dizabilități care ar putea să muncească și nu o fac, și angajatorii
din toate categoriile (inclusiv autorităţile şi instituţiile publice și persoanele juridice publice).314
16. MMPS și MFP să asigure acordarea de sprijin financiar către întreprinderile sociale de inserție (ISI) nou
constituite sau a celor care își măresc capacitatea de producție sau furnizare de servicii.
17. ANOFM să susțină financiar un procent din locurile de muncă protejate destinate persoanelor cu
dizabilități, cu condiția îndeplinirii unor indicatori de tranziție la piața muncii competitivă a ocupanților
lor după un anumit interval de timp.

311
12 luni pentru persoanele încadrate în grad de handicap și 18 luni pentru absolvenții încadrați în grad de handicap.
312
Este necesar să fie modificată în acest sens Legea nr. 76/2002: art. 80, alin. 2; art. 83, alin. 1 și art. 85, alin. 2.
313
Aceasta s-ar realiza prin câteva amendamente legislative (la HG nr. 174/2002 – art. 32, Anexa 7; HG nr. 277/2002
– Anexa 1, art. 2, alin. 2, 3; art. 15; HG nr. 377/2002 – art. 2, alin. 2-5) și printr-un ordin emis de ANOFM care să
prevadă condițiile în care furnizorii acreditaţi (publici sau privați) pot să presteze servicii dedicate persoanelor cu
dizabilități și finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. AJOFM ar trebui să încheie contracte cu furnizori
acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă referitor la categoria persoanelor cu
dizabilități.
314
În cadrul campaniei pentru persoanele cu dizabilități temele ar trebui să fie promovarea potențialului lor de
ocupare, prestațiile sociale care sunt menținute concomitent cu locul de muncă, beneficiile non-financiare ale
statutului de angajat ș.a. Principalul grup țintă al campaniilor ar trebui să fie persoanele cu dizabilități inactive pe
piața muncii, care pot fi activate prin informare și conștientizare. În cazul angajatorilor, temele ar trebui să fie
promovarea potențialului de ocupare al persoanelor cu dizabilități, plusvaloarea pe care o aduc ele în
companii/organizații/instituții, facilitățile de care pot dispune angajatorii, beneficiile aduse la nivelul întregii societăți
ș.a. Campaniile ar putea include: cursuri de formare, conferințe, promovare media.
127
18. ANAP să modifice legislația privind achizițiile publice, vizând transformarea în obligație a opțiunii
actuale de atribuire din bugetul de achiziții al autorităților publice a contractelor de tip rezervat pentru
unităţile protejate autorizate şi întreprinderile sociale de inserţie, într-un cuantum minim).315
19. MMPS și MFP să asigure acordarea unor condiții fiscale mai favorabile unităților protejate autorizate
(UPA) și ISI care angajează persoane cu încadrare în grad de handicap grav sau accentuat/pensie de
invaliditate gradul III față de cele care angajează persoane cu handicap mediu sau ușor.316
20. ANDPDCA să realizeze o evaluare de proces și impact a noii legislații privind UPA după un an de la
aprobarea acesteia.

3.2. Calitatea scăzută a ocupării

Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă acces la locuri de muncă de calitate, care să le protejeze de
sărăcie, și care să fie adaptate la nevoile lor. Consecințele ocupării unor locuri de muncă de calitate
trebuie să fie asigurarea independenței economice și susținerea realizării personale a persoanelor cu
dizabilități.317 Analiza calității locurilor de muncă va fi în continuare împărțită în două categorii: pe de o
parte (i) sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează; și pe de alta (ii) insuficienta accesibilitate a
locurilor de muncă, inclusiv în termeni de adaptare a locurilor de muncă și ocupare asistată.

3.2.1. Sărăcia persoanelor cu dizabilități care lucrează

Ocuparea ar trebui să protejeze de sărăcie persoanele cu dizabilități care lucrează. Pentru a fi atractivă,
piața muncii trebuie să ofere oportunitatea câștigării unor venituri care să plaseze persoanele cu
dizabilități peste pragul de sărăcie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, cel mai adesea este rezultatul unei
structuri inechitabile a ocupării, în care multe persoane cu dizabilități sunt împinse spre ocuparea unor
locuri de muncă prost plătite. Analiza problemei sărăciei persoanelor care lucrează cuprinde o
componentă care discută sărăcia salarială și sărăcia persoanelor care lucrează pe cont propriu, și o
componentă de descriere a caracteristicilor pieței muncii și ale politicilor de ocupare care facilitează
această problemă.

Descrierea problemei
Ocuparea nu protejează de riscul sărăcie (AROP) 318 toate persoanele cu limitări în exercitarea activității.
Astfel, 19% dintre persoanele de 18-64 de ani cu limitări (unele limitări sau limitări severe) care lucrau se

315
Acest sprijin pentru unitățile protejate autorizate și întreprinderile sociale de inserţie s-ar acorda cu respectarea
legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat. Primele prevederi legislative care ar trebui
amendate sunt art. 56, alin. 1 și art. 112, alin. 1 din Legea nr. 98/2016, art. 69, alin. 1 și art. 125, alin. 1 din Legea nr.
99/2016 și art. 25, alin. 1 din Legea nr. 100/2016.
316
De exemplu, un prag mai scăzut de profit reinvestit care condiționează scutirea de la impozitul pe profit, conform
art. 82, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 448/2006, cu scopul de a sprijini ocuparea persoanelor mai greu angajabile. În
prezent, pragul de profit care trebuie reinvestit pentru a asigura scutirea de la impozitul pe profit este stabilit la 75%.
317
European Disability Strategy 2010-2020.
318
Rata riscului de sărăcie (AROP) măsoară proporția din populație cu un venit pe adult echivalent (după transferurile
sociale) sub pragul de sărăcie stabilit la 60% din mediana venitului disponibil pe adult echivalent la nivel național
după transferuri sociale. Indicatorul măsoară proporția persoanelor cu un venit scăzut în comparație cu celelalte
persoane din țară, cu alte cuvinte nu presupune în mod necesar un standard de viață scăzut. Cu toate acestea, în
România 29% dintre persoanele cu limitări severe și 15% dintre persoanele cu unele limitări raportau în 2018 că pot
face față cu dificultate cheltuielilor curente (calcule ale Băncii Mondiale pe datele EU-SILC).
128
aflau în risc de sărăcie în 2018, cu 5 puncte procentuale peste populația fără limitări ocupată319 (Tabelul
15). Nivelul AROP era ușor mai ridicat pentru populația cu limitări severe, respectiv 20%. România are cel
mai ridicat nivel de sărăcie a persoanelor ocupate cu limitări din UE-27, cu excepția Luxemburgului. În
2018, valoarea din România era aproape dublă față de media UE-27 de 11%. Riscul de sărăcie a
persoanelor cu limitări care muncesc nu a oscilat semnificativ în ultimii ani, fiind cu 0,7 puncte procentuale
mai multe astfel de persoane în 2018 decât în 2015.Persoanele angajate pe cont propriu, ca patroni sau
lucrători familiali neremunerați, se confruntă cu un risc de sărăcie mult mai ridicat decât salariații (Tabelul
15).
Tabelul 15: Rata riscului de sărăcie a persoanelor ocupate de 18-64 de ani, cu limitări și fără limitări, în
funcție de tipul de ocupare, în 2018 (salariați sau lucrători pe cont propriu)
EU-27 (din 2020) România
Fără limitări persoane ocupate 9 14
salariați 7 4
lucrători pe cont propriu* 21 54
Cu limitări persoane ocupate 11 19
salariați 9 7
lucrători pe cont propriu* 26 55
Sursa: Eurostat.
Notă: * patroni sau ajutoare familiale neremunerate.
Persoanele cu limitări care lucrează sunt implicate în procente mai ridicate în activități pe cont propriu.
Munca pe cont propriu este un factor de risc și pentru persoanele fără limitări care lucrează pe cont
propriu, care sunt expuse sărăciei, la rândul lor, în proporție ridicată (Tabelul 15). Totuși, persoanele cu
limitări care muncesc au o probabilitate mai mare decât cele fără limitări de a lucra pe cont propriu. Astfel,
44% dintre persoanele cu limitări care lucrează sunt angajate pe cont propriu sau au statutul de ajutor
familial neremunerat, față de 31% în cazul persoanelor fără limitări care lucrează.320
Multe dintre persoanele cu limitări care lucrează pe cont propriu sunt prinse în forme de muncă precare,
cu ziua sau sezoniere, de pe urma cărora obțin venituri la limita subzistenței. Ocuparea pe cont propriu
în rândul persoanelor cu limitări este adesea consecința lipsei oportunităților de angajare salarială, care
le împinge în forme de muncă informale, precare economic. Unele dintre aceste activități se desfășoară
în agricultura de subzistență, de multe orientată exclusiv spre autoconsum.321 Pe lângă faptul că generează
venituri inadecvate, lucrul pe cont propriu în contexte de muncă informale creează și alte probleme
pentru acest grup de persoane, în special lipsa de racordare la sistemele de asigurări sociale.

319
Per total populație, 15% dintre persoanele ocupate erau în risc de sărăcie în România, față de 9% în UE-27 în 2018
(Sursa: Eurostat, [ilc_li04]).
320
Sursa: calculele echipei Băncii Mondiale pe baza datelor EU-SILC din 2018.
321
Datele EU-SILC oferă doar o imagine parțială asupra fenomenului muncii pe cont propriu, dar estimările
disponibile susțin concluziile cercetării calitative. Astfel, doar 2% dintre persoanele cu limitări care sunt ocupate în
orașele mari sunt lucrători pe cont propriu, 27% dintre același grup de persoane care locuiesc în orașele mici și
suburbii, și 48% din cele din mediul rural. Aceste estimări arată că persoanele cu limitări care lucrează pe cont propriu
se află în procente mai ridicate în zonele unde oportunitățile de câștiguri salariale sunt mai puține, iar muncile
ocazionale în agricultură, și uneori munci cu ziua în sectorul non-agricol, sunt mai frecvente.
129
Explicarea problemei
Acces echitabil la locuri de muncă de calitate
Există diferențe între structura ocupării persoanelor cu limitări și cea a persoanelor fără limitări,
persoanele cu limitări fiind cuprinse mai frecvent în locuri de muncă puțin calificate, și mai rar în cele
înalt calificate. Persoanele cu limitări, în special cele cu limitări severe în exercitarea activității, sunt
angajate în proporții mai ridicate în ocupații care necesită un nivel scăzut de educație, respectiv studii
generale („ocupații elementare” în Tabelul 16) sau în ocupații care necesită cel mult studii medii
(„ocupațiile 2-4”). În schimb, populația cu limitări ocupă în mai mică măsură, comparativ cu populația fără
limitări, poziții care cer studii superioare, postliceale sau specializate („ocupațiile 6-9”).
Tabelul 16: Profesii ale persoanelor 20-64 ani conform ISCO, 2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
% % % % % %
cumulativ cumulativ cumulativ
1. Ocupații elementare 15 15 10 10 9 9
2. Operatori la instalații și mașini, asamblori de mașini
16 31 11 21 12 21
și echipamente
3. Muncitori calificați și asimilați 33 65 27 48 19 40
4. Lucrători calificați în agricultură, silvicultură și
9 74 15 64 14 54
pescuit
5. Lucrători în domeniul serviciilor 11 85 14 78 16 70
6. Funcționari administrativi 3 89 3 81 3 73
7. Tehnicieni și alți specialiști din domeniul tehnic 3 91 5 87 7 80
8. Profesioniști 5 96 10 97 16 97
9. Membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți
conducători ai administrației publice, conducători/ 2 98 2 99 2 99
manageri și funcționari superiori
10. Forțe armate 2 100 1 100 1 100
Total 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Notă: ISCO este Clasificarea Internațională Standard a Ocupațiilor, utilizată de către Biroul Internațional al Muncii
pentru a organiza informația referitoare la angajare și locuri de muncă.
Structura inechitabilă a ocupării persoanelor cu dizabilități în comparație cu cele fără dizabilități este în
mare măsură consecința dezechilibrelor în sistemul de educație. Persoanele cu și fără limitări cu același
nivel de educație au o probabilitate aproape egală sau apropiată de a ocupa locuri de muncă puțin
calificate. Astfel, procentul mai mare dintre persoanele cu limitări care ocupă aceste locuri de muncă puțin
calificate se explică în mare măsură prin numărul mai ridicat de persoane care au absolvit doar ciclurile
pre-universitare de învățământ (Anexă-Tabel 19). Aceeași situație se înregistrează și în cazul locurilor de
muncă pentru care este necesar un nivel ridicat de calificare.
Accesul limitat la locuri de muncă de calitate este de asemenea legat de anumite practici de discriminare
la locul de muncă. Conform anchetei Băncii Mondiale, 14% dintre persoanele cu unele limitări sau cu
limitări severe care lucrează s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza dizabilității: 2% în foarte
mare măsură, 3% într-o oarecare măsură, și 9% în mică măsură. În rândul persoanelor cu limitări severe,

130
procentul celor care s-au simțit discriminați este de 23%.322 Interviurile cu reprezentanții ANOFM, ONG și
cu persoanele cu dizabilități confirmă existența acestor probleme de percepție și tratament al dizabilității
în rândul angajatorilor:
o Persoanele cu dizabilități sunt uneori descurajate să ocupe poziții cu nivel ridicat de performanță,
responsabilitate sau lucru cu publicul, sub motivații diverse, de pildă dorința de a nu le expune stigmei
sociale în cazul posturilor care presupun interacțiunea cu publicul;
o Pe fondul unei tradiții dinainte de 1990, există o anumită tendință de profilare a ofertei de muncă
pentru persoanele cu dizabilități, dependentă de tipul dizabilității (de exemplu, în trecut, persoanele
cu deficiențe de vedere lucrau la confecționarea de perii; acum există așteptarea ca ele să fie formate
și angajate ca maseuri).
Reprezentarea adecvată a drepturilor persoanelor cu dizabilități de către sindicate
Sectorul sindical nu este activ în România în ceea ce privește reprezentarea persoanelor cu dizabilități,
cu drepturile și nevoile lor specifice.323 Unele dintre persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți în
accesarea unor locuri de muncă adaptate (problemă discutată pe larg în cadrul secțiunii 3.2.2. Insuficienta
accesibilitate a locurilor de muncă) și unele dintre ele se confruntă cu practici discriminatorii. Aceste
deficite de calitate a locurilor de muncă îngreunează parcursul profesional, inclusiv nivelul câștigurilor din
muncă. Nu există organizații sindicale centrate pe problemele persoanelor cu dizabilități sau care să facă
din această tematică una dintre axele activității proprii.324 Activitatea Consiliului Economic și Social
(mecanismul de negociere tripartită la cel mai înalt nivel) nu reflectă o preocupare pentru derularea unui
dialog social pe tema situației persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Angajații cu dizabilități au nevoie
de o reprezentare adecvată, care să ia în considerare nevoile lor specifice de protecție în ceea ce privește
nediscriminarea și accesibilitatea locurilor de muncă.
Nu există și nu s-a explorat până acum ideea unui contract colectiv specific la nivel național pentru
angajații cu dizabilități. Contractele colective pot fi negociate la nivel național sau de ramură, pe lângă
cele la nivel de unitate. Ele stabilesc drepturile minime garantate salariaţilor şi obligaţiilor corelative cu
privire la aspecte precum încheierea și derularea contactului, concedierea, măsurile de sănătate şi
securitate în muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, formarea şi perfecţionarea profesională,
obligaţiile salariaţilor, practic toate aspectele privind aspectele locului de muncă. Crearea unui astfel de
contract colectiv la nivel național pentru angajații cu dizabilități ar putea să reprezinte un bun prilej pentru
operaționalizarea în condițiile specifice ale României ale unora dintre prevederile CDPD, și de preluare a
unora dintre obiectivele viitoarei Strategii, sub forma unor drepturi minime garantate.

322
4% în foarte mare măsură, 4% într-o oarecare măsură și 15% în mică măsură.
323
Un raport al OIM din 2017 se concentrează pe rolul sindicatelor în realizarea a patru obiective în domeniul
promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități pe piața muncii: (i) promovarea ocupării forței de muncă; (ii)
asistența socială pentru angajații cu dizabilități sau angajații din familiile cu persoane cu dizabilități; (iii) dialogul
social, inclusiv negocierea colectivă; și (iv) stabilirea standardelor și drepturilor la locul de muncă prin legislație.
Raportul precizează că „Acordurile colective pot specifica principii strategice, cum ar fi prevenirea nediscriminării
persoanelor cu dizabilități sau promovarea angajării în continuare a persoanelor cu dizabilități. Contractele colective
pot oferi, de asemenea, cerințe specifice în recrutarea, angajarea și/sau revenirea la muncă a persoanelor cu
dizabilități. Adesea, acestea vor explicita sau vor repeta condițiile legale sau de la nivelul politicilor existente privind
angajarea persoanelor cu dizabilități. Sindicatele au reușit să includă dizabilitatea în acordurile de negociere colectivă
din multe țări, în contexte diverse precum Argentina, Canada și Uganda.” Sursa: OIM (2017).
324
Singurul exemplu cu o anumită relevanță pentru îl constituie sindicatele asistenților personali, organizate la rândul
lor în Federația Sindicatelor Asistenților Personali ai Persoanelor cu Handicap. Totuși, aceste sindicate nu reprezintă
interesele persoanelor cu dizabilități angajate, ci pe membrii familiilor acestora angajați ca asistenți personali.
131
Persoanele cu dizabilități au acces mai degrabă la forme de ocupare pe cont propriu asociate cu riscuri
crescute de sărăcie, și mai puțin la inițiative de antreprenoriat sustenabile economic. Convenția
recomandă în mod expres oferirea de „oportunități pentru activități independente, dezvoltarea spiritului
antreprenorial, dezvoltarea de cooperative şi începerea unei afaceri proprii”. Ocuparea nesalarială este
însă în România în prezent mai degrabă o sursă de vulnerabilitate economică, iar lucrătorii pe cont propriu
sunt în procente ridicate în risc de sărăcie. Antreprenoriatul sustenabil al persoanelor cu dizabilități, care
reflectă spiritul recomandării CDPD mai bine decât ocuparea pe cont propriu de subzistență, nu este
încurajat prin programe publice. Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020
propune stimularea antreprenoriatului, dar statul român nu pune în practică niciun fel de măsuri de
sprijinire a persoanelor cu dizabilități ca să pornească afaceri proprii prin intermediul unor fonduri
naționale. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri desfășoară programe naționale multi-
anuale pentru susținerea IMM-urilor, dar acestea nu conțin niciun fel de prevedere specială privind
accesul persoanelor cu dizabilități. ANOFM acordă consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi
independente sau pentru iniţierea unei afaceri. Doar 120 de persoane au beneficiat de aceste servicii în
2018, printre care nu s-a aflat nici o persoană cu dizabilități.

3.2.2. Insuficienta accesibilitate a locurilor de muncă,

inclusiv în termeni de adaptare a locurilor de muncă și
ocupare asistată
Multe locuri de pe piața muncii trebuie să fie adaptate la nevoile persoanelor cu diferite dizabilități.
Adaptarea locurilor de muncă permite accesul acestora cu șanse egale la locuri de muncă de calitate.
Multe persoane cu dizabilități nu pot desfășura activitatea fără a dispune de unele adaptări ale locului de
muncă sau nu o pot desfășura în condiții optime, respectiv performanța lor ar crește dacă ar dispune de
anumite adaptări. Cercetări internaționale susțin ideea că investițiile în acest domeniu sunt cost-eficiente
și generează productivitate crescută și absenteism redus.325 Adaptarea poate fi realizată în termeni de
adaptare a spațiului de lucru, a echipamentelor, a programelor de formare și evaluare, a fișei postului și a
timpului de lucru și oferirea de sprijin de tipul asistenței la locul de muncă. O descriere a fiecăreia dintre
aceste soluții poate fi găsită în caseta de mai jos. 326
Caseta 21: Precondiții în vederea realizării efective a dreptului de a munci al persoanelor cu dizabilități și
informații privind realizarea lor efectivă în România
În această casetă sunt descrise tipuri de adaptări oferite frecvent în lume. Ele sunt doar exemple, deoarece, în
practică, adaptările trebuie ajustate la nevoile fiecărui (potențial) angajat cu dizabilități.
Adaptări cu privire la Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie să lucreze mai puține ore, doar în anumite
timpul de lucru intervale ale zilei, să ia pauză pentru tratament sau odihnă. Exemple în acest sens pot
fi găsite în Franța, Germania, Danemarca, Grecia, Slovenia, Letonia, Finlanda,
România.
Responsabilități și Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie sau ar munci mai eficace dacă ar dispune
proceduri de lucru de o restructurare a fișei de post standard, fluxuri de muncă personalizate, modalități
ajustate, o cultură de comunicare și decizie în echipă adaptate sau sarcini mai accesibile. În aceeași
organizațională categorie de adaptări putem include și furnizarea materialelor informative în formate

325
Parlamentul European (2015).
326
Adaptat după JDM (2018).
132
 deschisă către alternative, respectarea confidențialității informației cu privire la diagnosticul
diversitate angajatului și transferul pe un alt post pentru angajații existenți la care s-a instalat
sau agravat dizabilitatea. Exemple în acest sens pot fi găsite în Franța, Germania,
Danemarca, Grecia, Slovenia, Malta, Bulgaria, Grecia, Finlanda.
Adaptări ale spațiului Accesul în clădirea angajatorului și deplasarea în interiorul acesteia pot reprezenta o
de lucru, ale accesului, problemă pentru angajații cu dizabilități. Pentru persoanele cu probleme de
traseelor de deplasare mobilitate, de vedere, de auz sau chiar cu unele probleme psihologice (de tipul unor
și altor facilități din anxietăți sociale) pot fi gândite reamenajări ale spațiului, construirea de rampe și
clădire lifturi, eliminarea barierelor arhitecturale, dotarea traseelor cu covoare tactile,
alocarea preferențială a unor spații de lucru (la parter, în zone mai luminoase),
adaptarea toaletelor etc. Exemple în acest sens pot fi găsite în Germania, Danemarca,
Grecia, Austria, România, Marea Britanie.
Echipamente speciale Persoanele cu dizabilități pot avea nevoie de versiuni adaptate ale echipamentelor pe
de lucru și care le folosesc colegii lor fără dizabilități (computere sau telefoane adaptate,
echipamente asistive tastatură Braille, scaun ergonomic) sau pot avea nevoie de echipamente speciale
(echipamente de citit text, proteză auditivă, adaptare auto), care le îmbunătățesc
funcționarea și, implicit, participarea la muncă. În alte țări, soluțiile de adaptare de
acest tip sunt folosite mai degrabă în situația în care un angajat dobândește o
dizabilitate, iar compania face ulterior eforturi să-l păstreze în echipă. Exemple în
acest sens pot fi găsite în Germania, Slovenia, Suedia, Grecia, Finlanda, Austria,
Polonia, Marea Britanie.
Asistență la locul de Unii lucrători cu dizabilități au nevoie temporar de prezența unei persoane de sprijin,
muncă în timp ce alții nu pot lucra decât asistați. Practic, întrucât este vorba despre două
norme de lucru (fie și temporar), angajatorii rareori și le pot permite, fiind nevoie de
fonduri publice pentru a susține angajările de acest tip. Poate fi vorba de un specialist
(consilier vocațional, terapeut ocupațional, psiholog, educator, asistent personal,
interpret de limbaj mimico-gestual) sau de un coleg cu pregătire în domeniu, care să
ajute angajatul cu dizabilități (de obicei, intelectuale sau de auz și vorbire) să-și învețe
și să-și îndeplinească sarcinile, să comunice cu echipa, să se integreze în organizație.
Exemple în acest sens pot fi găsite în Franța, Spania, Letonia, Suedia, Finlanda, Irlanda,
Marea Britanie.
Formare la locul de Este posibil ca unii angajați cu dizabilități să aibă nevoie de adaptarea instruirii pe care
muncă o primesc (formal sau nonformal) la noul loc de muncă, fie că este vorba despre
adaptarea conținutului învățării la nivelul de înțelegere al persoanelor cu dizabilități
intelectuale sau a comunicării cu persoanele cu deficiențe de auz și vorbire, prin
folosirea exprimării scrise, într-o manieră simplă și concretă, sau apelul la un interpret
de limbaj mimico-gestual. Nu de puține ori, și echipa în care se integrează persoana cu
dizabilități are nevoie de formare și conștientizare, de exemplu în ceea ce privește
modalitățile de interacțiune și comunicare cu viitorii colegi cu diferite tipuri de
dizabilități. Exemple în acest sens pot fi găsite în Suedia, Malta, Austria.
Soluții pentru Adesea, deplasarea spre locul de muncă reprezintă o problemă pentru persoanele cu
deplasarea spre locul dizabilității motorii sau cu cecitate. Soluțiile includ organizarea sau decontarea
de muncă deplasării angajatului cu dizabilități la serviciu sau finanțarea unui dispozitiv pentru
coborârea scărilor sau a unui mijloc de transport adaptat. Marea Britanie este un
exemplu de țară unde poate fi identificată această facilitate.
Alternativa muncii la Multe persoane cu dizabilități ar prefera să lucreze de acasă, iar altele nu pot beneficia
domiciliu de transport accesibil la serviciu. Tele-munca persoanelor cu dizabilități nu rezolvă
însă automat nevoia acestora de adaptare a spațiului de lucru, ci doar o transferă la
nivelul propriului domiciliu (rezolvă însă problemele legate de deplasarea spre locul
de muncă). Și mai important, lucrul la domiciliu nu rezolvă problemele de incluziune
socială a persoanelor cu dizabilități și le lipsește pe acestea de o componentă

133
 importantă a statutului de angajat, aceea de a fi parte din echipă în contextele de lucru
și informale de la serviciu. Exemple în acest sens pot fi găsite în Slovenia, Suedia,
Polonia.
Surse: KMU Forschung Austria (2008), Parlamentul European (2015).

Descrierea problemei
În această secțiune, este descrisă pe scurt situația diferitelor tipuri de adaptări pe baza informației limitate
disponibile, pe baza aceleiași clasificări prezentate în Caseta 19.
o Adaptări cu privire la timpul de lucru: România este o țară cu o prevalență scăzută privind contractele
de muncă cu timp redus: conform datelor de anchetă Eurostat, în 2018, doar 6% din populația din
România lucra cu program redus față de 19% la nivelul Uniunii Europene. Persoanele cu limitări severe
20-64 de ani lucrează mai puțin de 30 de ore în procente mult mai ridicate decât cele fără limitări
(14%327 față de 2%). Pentru o parte din persoanele care lucrează cu jumătate de normă, acest lucru se
explică prin faptul că sunt beneficiari ai pensiei de invaliditate de gradul III, și pot lucra doar cu normă
redusă. Datele din Anexă-Tabel 20 arată că practic doar persoanele angajate pe cont propriu sunt
cuprinse în forme de muncă cu timp redus (cele mai multe în forme de muncă neconvenționale, nu
contracte cu timp adaptat de muncă). De asemenea, analizele suplimentare pe datele EU-SILC arată
că sub 30 de ore lucrează aproape exclusiv persoane din mediul rural, din orașe mici și suburbii, cu
niveluri scăzute de educație (Anexă-Tabel 21). Așadar, în România, ocuparea cu timp redus este mai
degrabă asociată unor forme precare de ocupare, cu venituri de subzistență, fiind mai degrabă vorba
despre forme de excluziune pe piața muncii decât despre modalități de adaptare a locurilor de muncă
la nevoile persoanelor cu dizabilități.328
o Responsabilități și proceduri de lucru ajustate, o cultură organizațională deschisă către diversitate:
În cursul cercetării calitative au fost adaptările cel mai des întâlnite, probabil și pentru că sunt cel mai
ușor de făcut, având în vedere că presupun mai ales decizii organizatorice. Exemple de ajustări ale
sarcinilor întâlnite sunt atribuirea unor sarcini adecvate pentru persoana cu dizabilități și organizarea
colaborării cu persoana cu dizabilități în cadrul echipei astfel încât contribuțiile aduse de persoana cu
dizabilități să fie integrate organic în activitatea organizației. Exemplele întâlnite au mai frecvent un
caracter informal, și se reflectă oficial în structurarea în mod personalizat a fișei de lucru a persoanei
cu dizabilități.
o Adaptări ale spațiului de lucru, ale accesului, traseelor de deplasare și altor facilități din clădire:329
Adaptarea clădirilor este clar o problemă majoră în România, datele ultimei inspecții realizate de
ANPIS indicând că practic nici una dintre cele 1.445 de clădiri inspectate în 2020 nu îndeplinește toate
criteriile de adaptare.330
o Echipamente speciale de lucru și echipamente asistive: În România astfel de adaptări sunt făcute
ocazional de organizații neguvernamentale care recrutează pentru angajare persoane din rândul
propriilor beneficiari care au primit anterior sprijin în vederea ocupării unui loc de muncă. Cu excepția

327
Această valoare este mai mică decât cea pentru cele mai multe țări din Uniunea Europeană (vezi Anexă-Tabel 20).
328
„Ocuparea cu timp redus de muncă este adesea asociată cu locuri de muncă care aduc un venit mai scăzut, mai
puțină stabilitate și perspective mai scăzute de creștere a calificării și avansare”. Sursa: ANED (2013).
329
Cercetarea calitativă a identificat unele cazuri în care aceste amenajări se produc, dar nu există cifre care să
măsoare frecvența lor la nivelul țării.
330
Situația pentru angajați poate fi și mai proastă decât este descrisă în capitolul de Accesibilitate, întrucât
conformitatea cu criteriile de accesibilitate în clădiri a fost verificată de ANPIS doar din perspectiva clienților, nu a
angajaților, or aceștia pot accesa spații diferite.
134
 acestor cazuri, accesul la echipamente asistive utile la locul de muncă este rareori subvenționat de
angajatori.
o Asistență la locul de muncă: doar 3% dintre persoanele angajate declară că au nevoie la locul de
muncă actual de prezența unei persoane de sprijin (inclusiv asistenți personali), fiind vorba mai ales
de persoanele cu limitări severe. Procentul relativ scăzut printre persoanele angajate se explică prin
faptul că acesta este un tip de sprijin care, atunci când nu este acordat, de regulă blochează accesul
la un loc de muncă. Spre deosebire de alte țări, probabil că în România nu există astfel de experiențe
decât în unele unități de economie socială sau organizații neguvernamentale.
o Formare la locul de muncă: percepția unor provocări privind necesitatea oferirii unor programe de
formare la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități împiedică de multe ori angajatorii să recruteze
aceste persoane. Tematica formării profesionale a persoanelor cu dizabilități este discutată pe larg ca
parte a analizei problemei 3.3.
o Soluții pentru deplasarea spre locul de muncă: Transportul public suferă de numeroase probleme de
accesibilitate (vezi capitolul „Accesibilitate și mobilitate”). Cazurile în care fie administrația publică
locală, fie un ONG, fie angajatorul (sau un parteneriat între aceste entități) oferă asistență pentru
deplasarea persoanelor cu dizabilități par să fie extrem de rare.331
o Alternativa muncii la domiciliu: În 2018, această practică nu era întâlnită decât foarte rar. În UE-27,
5.2% dintre persoanele ocupate cu vârste între 15-64 de ani, însă procentul era de numai 0.4% în
România.332 Nu există date despre situația specifică a persoanelor cu dizabilități.

Explicarea problemei
CDPD, Directiva 2000/78/CE și legislația națională accentuează atât obligația angajatorilor de a
satisface, în măsura posibilităților de care dispun, nevoile legitime ale angajaților, cât și faptul că
obligațiile nu sunt nelimitate. Nevoile privind un anumit tip de adaptare diferă foarte mult în funcție de
tipul de dizabilitate și specificul activității profesionale. Limitele acestora sunt definite de CDPD sub forma
conceptului de „adaptare rezonabilă”, respectiv acea adaptare care nu creează „un efort disproporționat
sau nejustificat atunci când este necesară într-un caz particular”. Conform Directivei 2000/78/CE,333
pentru a stabili dacă măsurile în cauză generează un efort disproporționat, trebuie să se țină seama de
costurile financiare și de altă natură pe care le implică, de dimensiunea și de resursele financiare ale
organizației sau întreprinderii și de posibilitatea de a obține fonduri publice sau orice alte ajutoare.
Legislația românească definește adaptarea rezonabilă,334 însă nu reglementează situațiile în care un
angajator ar putea fi scutit de la o asemenea obligație.335

331
Cercetarea calitativă a oferit exemple de persoane care nici măcar nu pot ieși din propriul bloc de locuințe fără
sprijin.
332
Sursa: Eurostat.
333
Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de
tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
334
Conform Legii nr. 145/2020, adaptarea rezonabilă la locul de muncă este „totalitatea modificărilor făcute de
angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea și/sau
adaptarea programului de lucru în conformitate cu potențialul funcțional al persoanei cu handicap, achiziționarea
de echipament asistiv, dispozitive și tehnologii asistive și alte măsuri asemenea” (articolul unic, punctul 2 din Legea
nr. 145/2020).
335
De exemplu, Organizația Internațională a Muncii enumeră motivele pentru care un angajator ar putea fi scutit de
la această obligație: (i) când nu a aflat despre nevoia de adaptare (de exemplu, dacă angajatul are o depresie de care
angajatorul nu este conștient); (ii) când adaptarea necesară nu este disponibilă (de exemplu, dacă o persoană care
își pierde vederea vrea să continue să lucreze în design pe computer); (iii) când adaptarea impune o „povară”

135
Stimulentele financiare pentru angajatori în vederea adaptării locurilor de muncă sunt insuficiente.
Singura măsură de stimulare a adaptării locurilor de muncă prevăzută de legislația românească se referă
la „deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă
protejate şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana
cu handicap”.336 Angajatorii români accesează însă în mică măsură acest beneficiu în prezent. Cercetarea
calitativă indică patru motive pentru care acest lucru se întâmplă: (i) mulți angajatori nu dispun de
fondurile necesare adaptării locurilor de muncă, (ii) procesul de recuperare a sumelor investite este
complicat și suma recuperată reflectă doar parțial investiția, (iii) această subvenție nu este suficient de
bine cunoscută și (iv) în multe cazuri nici măcar nu este conștientizată nevoia de adaptare a locului de
muncă.
Candidații sau angajații cu dizabilități au acces extrem de limitat la tehnologii și dispozitive asistive
subvenționate de stat. În primul rând, ei au acces la dispozitive medicale finanțate prin sistemul de
sănătate,337 însă cele mai multe dintre aceste dispozitive nu sunt orientate pe necesitățile persoanelor cu
dizabilități de a-și desfășura activitățile la locul de muncă, ci îmbunătățesc funcționarea lor în general. În
al doilea rând, o parte dintre ei ar putea accesa tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces
subvenționate de ANDPDCA și ANOFM, în cadrul unui program POCU, prin vouchere în valoare maximă
de 23.000 RON pentru persoane încadrate în grad de handicap aflate în căutarea unui loc de muncă.338
Conform datelor ANDPDCA, până la data de 14 septembrie 2020 au fost prelucrate doar 134 de dosare
pentru acordare de vouchere.339
În România, există experiențe pozitive ale unor DGASPC-uri și ONG-uri în ceea ce privește furnizarea
unor servicii de angajare asistată, dar nu există un program la nivel național. În România, conceptul de
„angajare asistată”, propus de Legea nr.448/2006 dar nedezvoltat prin norme de aplicare, face referire la
„opțiunea de angajare care facilitează munca în locurile de muncă obișnuite de pe piața competitivă a
muncii și care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă, și la locul de muncă, transport,
tehnologii ajutătoare, instruire, specializare și adaptarea sarcinilor în conformitate cu potențialul
persoanei cu handicap”. Analiza sectorului ocupării din alte țări340 arată că, în cazul multor persoane cu
dizabilități, șansele de angajare și de păstrare a unui loc de muncă sporesc considerabil dacă acestea
primesc servicii de ocupare asistată. În afara definiției prevăzute de Legea nr. 448/2006, la nivel național
nu există un cadru de politici, iar serviciile de angajare asistată sunt acordate doar de unele DGASPC-uri și
ONG-uri. Aceste experiențe pozitive au constat în acordarea unui pachet de sprijin care a inclus consiliere
vocațională, consiliere pentru viață independentă, sprijin în căutarea și păstrarea locului de muncă și
formare profesională.
Nu există nici un ghid care să permită angajatorilor să obțină informații tehnice privind modalitățile de
adaptare a locului de muncă. Angajatorii trebuie să înțeleagă necesitatea adaptării locului de muncă, să

financiară disproporționată (de exemplu, achiziționarea unui lift pentru a putea angaja un utilizator de scaun rulant).
Sursa: OIM (2014).
336
Art. 84, lit. a) din Legea nr. 448/2006.
337
Prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în baza unei liste actualizate regulat prin ordinul
miniștrilor MMPS, MS și președintelui CNAS.
338
Acestea trebuie să se înscrie în bazele de date ale ANOFM și să beneficieze de servicii de informare, consiliere și
mediere.
339
Proiectul a început în 2019 și se finalizează în 2022.
340
În cadrul unui raport care a analizat situație în 20 de țări membre OCDE (OECD, 2003), 18 implementau programe
de angajare asistată, dedicate fie tuturor persoanelor certificate ca având o dizabilitate, fie persoanelor cu capacitate
de muncă restrânsă într-un anumit grad sau cu anumite tipuri de dizabilități.
136
facă analiza acestuia și a fișei de post și să întreprindă măsurile de adaptare rezonabilă necesare pentru a
permite angajaților cu dizabilități să-și desfășoare activitatea în condiții optime. Problema principală
constă în lipsa unor recomandări concrete pentru angajatori cu privire la adaptările minime,
particularizate pe cazurile individuale ale fiecărei persoane cu dizabilități și cerințele locului de muncă,341
și a căror punere în aplicare să fie ulterior verificată. În aceste condiții, decizia cu privire la ce adaptări sunt
oferite este rezultatul negocierii dintre angajator și angajatul cu dizabilități, ambii având uneori cunoștințe
limitate atât asupra drepturilor create de dizabilitate, cât și asupra caracteristicilor tehnice ale adaptărilor
posibile.
Nu există furnizori de servicii care să ofere consiliere pentru componenta de adaptare rezonabilă. 342
Mulți angajatori nu au recrutat până acum persoane cu dizabilități sau nu au oferit adaptări ale locului de
muncă pentru angajații persoane cu dizabilități. Din moment ce oferirea unor adaptări rezonabile va fi o
activitate nouă pentru acești angajatori, ar trebui să existe un serviciu furnizat de specialiști care să ofere
consultanță cu privire la adaptări, inclusiv cu privire la procesul de angajare, procedurile de lucru,
caracteristicile fizice ale locurilor de muncă, tehnologiile asistive, programele de lucru cu timp flexibil, și
programele de instruire pentru angajați.343 Un astfel de serviciu ar trebui să includă o echipă
multidisciplinară care să poată evalua nevoile pe baza CIF. Din păcate, un astfel de serviciu nu este furnizat
în prezent de nicio instituție a statului și nici nu sunt dezvoltate standarde de calitate și cost pentru a
permite contractarea unor furnizori privați.
Legislația privind medicina muncii nu este suficient de specifică pentru asigurarea adaptării locurilor de
muncă. Structurile de medicina muncii au un caracter predominant preventiv şi au, printre multe altele,
și atribuții de „consiliere a angajatorilor privind adaptarea muncii și a locului de muncă”.344 În consecință,
medicina muncii ar trebui să recomande în vederea angajării persoanelor „apte condiționat”, atât în cadrul
examenului la angajare inițial cât și al celor consecutive, un set de adaptări minimale care să fie operate
de angajatori, unde este cazul. Totuși, conform interviurilor, medicina muncii nu are, în practică, un rol

341
Uneori, adaptările necesare sunt simple tehnic și cost-eficiente (de exemplu, un ecuson, un afiș); alte adaptări
sunt mai complexe, dar foarte eficace (de exemplu, soft pentru persoanele nevăzătoare la call centre). În perioada
inițială a angajării unei persoane cu Sindrom Down ar putea fi necesară asistarea ei la muncă de către un mentor,
care să o îndrume în realizarea sarcinilor de lucru și integrarea în echipă.
342
Un reper în domeniu l-ar putea constitui serviciul de angajare asistată („Arbeitsassistenz” sau „supported
employment”) dezvoltat de Austria, implementat de organizații non-profit și finanțat de autorități. Constă în cinci
etape: (i) contactarea persoanei cu dizabilități, (ii) pregătirea unui plan de ocupare sau formare, (iii) informare și
inițiere (punerea în acord a nevoilor angajatorului și angajatului), (iv) furnizarea asistenței (timp de câteva săptămâni
sau luni) și (v) intervenția în situațiile de criză. Dintre responsabilitățile acestui serviciu enumerăm: dezvoltarea unor
profiluri de deprinderi ale candidaților, identificarea și diminuarea obstacolelor în calea lor către piața muncii, găsirea
unui loc de muncă potrivit, introducerea la locul de muncă, asistență psihologică și socială la locul de muncă,
dezvoltarea de metode de lucru și structuri organizaționale, furnizarea de dispozitive asistive, facilitarea comunicării
și a schimbului de informații între persoana cu dizabilități, colegii și supervizorii ei, managementul conflictelor și
managementul crizei în situații de concediere. Sursa: OCDE (2003).
343
De exemplu, în Marea Britanie, serviciile de ocupare dispun de un consilier de ocupare a persoanelor cu dizabilități
(„disability employment adviser”) care este pregătit, printre altele, să ofere îndrumare asupra adaptărilor la locul de
muncă.
344
Medicina muncii are următoarele atribuții, conform Legii nr.418/2004 privind statutul profesional specific al
medicului de medicină a muncii: a) să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor (...); b) să consilieze angajatorul
privind adaptarea muncii şi a locului de muncă la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor; c) să comunice
existenţa riscului de îmbolnăvire profesională către toţi factorii implicaţi în procesul muncii; d) să îndrume activitatea
de reabilitare profesională, reconversia profesională, reorientarea profesională în caz de accident de muncă, boală
profesională, boală legată de profesie sau după afecţiuni cronice; e) să participe la evaluarea riscurilor privind
îmbolnăvirile profesionale etc.
137
activ în recomandarea adaptărilor necesare; indicațiile către angajatori sunt adesea generale și cu un
caracter formal, prea puțin personalizat la nevoile persoanelor cu dizabilității. În cazul în care există
anumite recomandări specifice, implementarea lor de către angajatori nu este verificată.
Neimplementarea acestor prevederi legale sugerează faptul că ar trebui introduse mecanisme de
plângere a angajatorilor și angajaților cu dizabilități cu privire la serviciile de medicina muncii, și întărirea
mecanismelor de control și sancțiune.345 În plus, legislația de medicina muncii prevedere posibilitatea
declarării unor persoane ca fiind „inapte de muncă”,346 pe motivul „incapacității medicale privind
desfăşurarea activităţii la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical de
medicina muncii”, ceea ce este în contradicție cu prevederile CDPD.
Inspecția Muncii nu a realizat până acum campanii privind adaptarea rezonabilă sau alte drepturi ale
persoanelor cu dizabilități. Inspecția Muncii ar trebui să verifice conformarea angajatorilor cu art. 83 din
Legea nr. 448/2006, care prevede dreptul persoanelor cu handicap la adaptare rezonabilă la locul de
muncă, și să dea amenzi dacă această prevedere nu este respectată. Conform interviurilor cu angajatorii
și cu reprezentații ITM, inspectorii nu verifică în mod specific calitatea condițiilor de muncă pentru
persoanele cu dizabilități și nu au realizat nici o campanie tematică privind respectarea drepturilor
acestora.347 De altfel, Inspecția Muncii nu deține o evidență a angajatorilor care au recrutat persoane cu
dizabilități, planificarea controalelor tematice centrate pe asigurarea adaptărilor necesare fiind astfel
dificil de făcut în acest moment.348
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să realizeze sesiuni de informare și consultare regulate cu principalele sindicate din
România în vederea activării resurselor dialogului social, cu scopul combaterii inechităților pe piața
muncii care afectează persoanele cu dizabilități.349
2. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) să creeze un program național multi-
anual de acordare de granturi pentru susținerea IMM-urilor dezvoltate de persoane cu dizabilități.350
3. ANOFM să ofere persoanelor cu dizabilități consultanță pentru începerea unei afaceri, în formate
adaptate, cu o țintă asumată anual în acest sens.

345
În prezent, abaterile sunt rezolvate de Colegiul Medicilor.
346
H.G. nr. 355/2007, art. 11, lit. 1) și 2).
347
Singurele mențiuni ale persoanelor cu dizabilități în cadrul Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în
muncă, cea care ghidează activitatea ITM, sunt acelea că „grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi femeile
gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva
pericolelor care le afectează în mod specific” și că „angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând
seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice”.
348
Campaniile de inspecție ar trebui să vizeze: (i) angajatorii cu peste 50 de locuri de muncă care au angajate
persoane cu dizabilități și (ii) angajatori cu mai puțin de 50 de locuri de muncă beneficiari de stimulente pentru
încadrarea persoanelor cu certificat de handicap.
349
Scopul acestor sesiuni ar trebui să fie încurajarea integrării tematicii dizabilității în activitatea sindicală din
România, având în vedere inechitățile de pe piața muncii pentru persoanele cu dizabilități și gradul scăzut de
conștientizare și de realizare de către angajatori a drepturilor acestora.
350
Programul ar fi similar cu alte programe naționale derulate pentru întreprinderile mici și mjilocii de Ministerul
Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Programul ar implementa o schemă de ajutor de minimis pentru IMM-
urile care au persoane cu dizabilități ca asociați sau acționari. Implementarea măsurii poate fi monitorizată de
Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului și finanţată de la
bugetul de stat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
138
4. ANDPDCA împreună cu ANOFM să elaboreze un ghid privind adaptările la locul de muncă și angajarea
asistată.351
5. ANOFM să creeze puncte de informare a angajatorilor pe teme ce țin de adaptarea locurilor de muncă
folosind ghidul privind adaptările la locul de muncă și angajarea asistată.
6. ANOFM să dezvolte legislația privind standardele de calitate și cost pentru servicii de asistență în
vederea adaptării locurilor de muncă (pentru angajatori și persoane cu dizabilități).352
7. MMPS să introducă în legislație opțiunea de subvenționare a adaptării locurilor de muncă și
produselor asistive care să faciliteze investiția angajatorilor cu privire la adaptarea locurilor de muncă,
în locul deducerilor propuse în prezent.353
8. Ministerul Sănătății să ajusteze Legea nr. 418/2004 pentru a crește rolul examenului de medicina
muncii privind conformitatea angajatorilor cu cerința de a face adaptări rezonabile ale locurilor de
muncă.354
9. Inspecția Muncii să realizeze campanii tematice privind adaptarea rezonabilă a locurilor de muncă.
10. MMPS să introducă în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL) categoria angajaților cu
dizabilități și în legislație obligația angajatorilor de a completa această informație.

3.3. Accesul limitat la programe de formare

profesională
Persoanele cu dizabilități au un dezavantaj de pregătire pentru piața muncii față de cele fără dizabilități,
din cauza participării mai scăzute la sistemul educațional și a accesului mai redus la forme de învățare

351
Ghidul ar putea fi distribuit către angajatori sau persoane cu dizabilități pe diferite canale circulate prin asociațiile
patronale, case de comerț, AJOFM-uri sau DGASPC-uri.
352
Serviciul de angajare asistată (serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități, creat în
subordinea ANOFM) ar realiza o evaluare a locurilor de muncă (fișa postului, spațiu, echipamente, proceduri) și ar
acorda consultanță angajatorilor pentru adaptarea rezonabilă în momentul încadrării de persoane cu dizabilități.
Acest serviciu ar fi responsabil și pentru evaluarea calității locurilor de muncă protejate. Personalul ar include o
echipă multidisciplinară formată în domeniul CIF pentru o evaluare bună a nevoilor persoanelor cu dizabilități. Sursa
de finanțare a acestui serviciu ar putea fi constituită din fondurile colectate din sistemul de cotă. Serviciile vor putea
fi subcontractate de ANOFM unor furnizori publici și privați, pe baza unor standarde de calitate și cost, care vor fi
elaborate și consacrate în legislația în domeniu.
353
Acest lucru s-ar realiza prin amendarea art. 84 lit. a) din Legea nr. 448/2006 astfel încât să faciliteze investiția
angajatorilor în adaptări ale locului de muncă și produse asistive prin subvenționarea sumelor respective (nu prin
deduceri la calculul profitului impozabil). Noua prevedere ar trebui să descrie modul de subvenționare a acestor
sume, cu precizarea categoriilor de cheltuieli care pot fi acoperite, în limite clar stabilite și pe bază de documente
justificative. Sumele aferente acestui drept s-ar asigura din bugetul de stat prin bugetul ANDPDCA; condițiile de
acordare a acestui drept s-ar stabi prin Ordin al ANDPDCA. Acest act normativ ar cuprinde precizări privind tipurile
de adaptare rezonabilă a locurilor de muncă în funcție de fiecare tip de dizabilitate și grad de afectare: adaptare a
spațiului de lucru, a echipamentelor, a programelor de formare și evaluare, a fișei postului și a timpului de lucru,
oferirea de asistență la locul de muncă ș.a. Ordinul ar include tipuri de tehnologii asistive și o descriere a serviciului
de asistență la locul de muncă și a categoriilor de specialiști care pot furniza acest serviciu și condițiile de furnizare
a serviciului.
354
În funcție de metodologiile dezvoltate la nivelul ANDPDCA (inclusiv liste de adaptări și dispozitive asistive),
medicina muncii este necesar să recomande în vederea angajării persoanelor „apte condiționat”, atât în cadrul
examenului la angajare inițial cât și al celor consecutive, un set de adaptări minimale care să fie operate de
angajatori, unde este cazul.
139
pentru adulți. Această secțiune abordează participarea persoanelor cu dizabilități la forme de educație și
formare a adulților355 (participarea la sistemul educațional este analizată în cadrul capitolului 6).

Descrierea problemei
Persoanele adulte cu dizabilități participă într-o proporție mult mai scăzută la forme de educație și
formare decât cele fără dizabilități. Doar 24% dintre persoanele cu limitări de 25-64 de ani au participat
în ultimele 12 luni la orice formă de educație și formare pentru adulți, față de 37% dintre persoanele fără
limitări. Rata de participare la educație și formare scade la doar 10% în cazul persoanele cu limitări severe.
Se înregistrează diferențe între persoanele cu dizabilități și cele fără, indiferent dacă formarea este de tip
formal, non-formal sau informal.356 De exemplu, în cazul învățării într-un cadru formal, doar 2% din
persoanele cu limitări severe participă la cursuri de calificare, față de 10% persoane fără limitări, iar 1%
din persoanele cu limitări severe participă la cursuri educaționale pentru adulți (inclusiv la seral). La fel ca
și în cazul persoanelor fără limitări, persoanele cu limitări din mediul rural, cele de sex feminin sau cu
nivele de educație mai scăzută au o probabilitate mult mai scăzută de a participa la orice forme de
educație și formare (Anexă-Tabel 22).
Tabelul 17: Participarea la forme de educație și formare în ultimele 12 luni, populația de 25-64 de ani
(procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
Participare a adulților la cel puțin o activitate de educație și formare 37 24 10
Cursuri în vederea obținerii unei calificări 10 7 2
Program de ucenicie de orice nivel 4 2 1
Participare la orice fel de curs conceput astfel încât să vă ajute să 15 8 3
dezvoltați abilități care să ajute la locul de muncă
Instruire non-formală din partea colegilor la locul de muncă * 27 17 6
Educație pentru adulți, inclusiv ore la seral 2 2 1
Participat la orice cursuri sau primit orice instruire sau ghidare cu 8 4 2
privire la șofat, cântat la un instrument, o artă sau un meșteșug, un
sport sau orice altă abilitate practică
Învățare dintr-un pachet de materiale formative furnizate de un 13 7 3
angajator, coleg, organizație comercială sau furnizor de instruire
Participare la orice alt curs predat, instrucțiuni sau îndrumare în 10 5 3
orice, de exemplu participarea la un atelier sau la seminarii
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități.
Notă: *un superior sau un coleg care să își petreacă timpul cu angajatul ca să îl ajute să învețe sau să dezvolte abilități
specifice în timp ce se ocupă de anumite sarcini.

355
Învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde educația timpurie, învățământul preuniversitar, învățământul superior,
și educația și formarea profesională continuă a adulților (art. 328, alin. 3 din Legea nr. 1/2011) (vezi Error! Reference
source not found.).
356
Conform legislației (OG nr. 129/2000, art. 5), competenţele profesionale se dobândesc pe cale formală, non-
formală sau informală. Prin calea formală se înţelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare
profesională. Competenţele profesionale pot fi dobândite și pe cale non-formală, adică prin practicarea unor
activități specifice direct la locul de muncă sau autoinstruire. Competenţele profesionale pot fi dobândite și pe cale
informală, adică prin formare profesională neinstituţionalizată, nestructurată şi neintenţionată, prin contact
nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educaţional, familie, societate sau mediu profesional.
140
Explicarea problemei
Decalajul creat de sistemul de educație în detrimentul persoanelor cu dizabilități în privința pregătirii
pentru piața muncii poate fi diminuat prin dezvoltarea de programe de orientare tehnică și vocațională
eficiente care să se adreseze persoanelor cu dizabilități. În acest sens, vom aborda trei elemente-cheie în
diagnoza noastră:
1. Existența unui mecanism de evaluare vocațională a persoanelor cu dizabilități
2. Formarea profesională a adulților adaptată la caracteristicile persoanelor cu dizabilități
3. Formarea profesională a adulților în cadrul proiectelor europene.
Existența unui mecanism de evaluare vocațională a persoanelor cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități sunt puse în situația de a aborda piața muncii în absența oricărui reper cu
privire la abilitățile, limitările și așteptările lor. Pregătirea pentru piața muncii ar fi îmbunătățită de o
evaluare vocațională care să identifice abilitățile de muncă ale persoanelor cu dizabilități.357 Potențialul
lor de muncă nu este realmente evaluat nici în sistemul de protecție socială, nici în cel de ocupare.358 În
primul rând, evaluarea competențelor și abilităților de muncă nu se face ca parte a procesului de
certificare a încadrării într-un grad de handicap, proces care oricum continuă să fie predominant
medical.359 În al doilea rând, evaluarea invalidității de către medicii de expertiza capacității de muncă este
de asemenea medicalizată și se face doar în cazul celor care au muncit și au contribuit la asigurările sociale
înainte de instalarea dizabilității. În plus, evaluarea urmărește doar capacitatea persoanei de a continua
să deruleze aceleași activități și nu oportunitățile de reintegrare pe piața muncii, în cadrul altor roluri. În
al treilea rând, agențiile de ocupare a forței de muncă nu dispun de capacitate, metodologii și instrumente
specifice de evaluare a potențialului de muncă al persoanelor cu dizabilități, astfel încât să poată să facă
o mediere reușită spre un loc de muncă adaptat la nevoile specifice ale persoanei cu dizabilități.
Formarea profesională a adulților adaptată la caracteristicile persoanelor cu dizabilități
Oferta de cursuri de formare profesională adaptate furnizate de ANOFM este în prezent aproape
inexistentă. Adaptarea cursurilor presupune accesibilitatea clădirii, dotărilor și echipamentelor, a
materialului de curs, a metodelor de predare și a tuturor celorlalte aspecte legate de derularea lor.
Legislația în domeniul formării profesionale a adulților360 solicită ca programele de formare să fie adaptate
în mod corespunzător în vederea asigurării accesului egal şi nediscriminatoriu al persoanelor cu
dizabilități. În practică, exemplele de cursuri adaptate sunt extrem de rare, reprezentanții ANOFM
intervievați recunoscând că oferta proprie de cursuri este deficitară din acest punct de vedere. Doar 39
de persoane încadrate în grad de handicap au participat la cursurile organizate de ANOFM în 2019.

357
Evaluarea vocațională nu trebuie să îngrădească opțiunile candidaților cu dizabilități pe piața muncii (ei vor putea
concura pentru orice slujbă își doresc), ci să le ofere elemente în funcție de care să se orienteze în procesul de căutare
a unui loc de muncă, atât ei, cât și specialiștii care îi vor susține în acest proces (dacă va fi cazul).
358
Definiția utilizată de ANOFM pentru șomerii înregistrați face referire la capacitatea de muncă, fără ca aceasta să
fie evaluată corespunzător: „Persoana care îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru a fi şomer (a) este în căutarea
unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; (b) starea de
sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; (c) nu are loc de muncă, nu realizează
venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de
referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare; (d) este disponibilă să înceapă
lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea
forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de
ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.”
359
Vezi secțiunea privind sistemul de evaluare din capitolul Protecție socială.
360
OG nr. 129/2000.
141
Formarea profesională în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene
Persoanele cu dizabilități au fost considerate un grup țintă prioritar pentru intervențiile privind
ocuparea ale Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 (Axele 1, 2 și 3).361 Strategia
POCU362 menționează persoanele cu dizabilități ca fiind un grup vulnerabil dezavantajat în ceea ce privește
accesul și participarea pe piața muncii. Strategia identifică printre vulnerabilitățile acestui grup nivelul
scăzut de ocupare, precum și nivelurile scăzute de educație și de participare la educația și formarea pe tot
parcursul vieții. Totuși, persoanele cu dizabilități nu sunt definite ca grup țintă decât pentru intervențiile
finanțate prin Prioritate de Investiții 8i363 din cadrul Axei Prioritare III, ceea ce înseamnă că, în teorie, ar
putea fi lansate apeluri de proiecte dedicate lor sau ar putea fi stabilite ținte minime obligatorii pentru
cuprinderea persoanelor cu dizabilități în grupul țintă al proiectelor.
Numărul persoanelor cu dizabilități beneficiare de programe de formare din fonduri europene a fost
foarte scăzut. Proiectele POCU 2014-2020 pe primele trei axe au avut în vedere stimularea multor
persoane din grupurile vulnerabile, inclusiv cu dizabilități, să participe la cursuri în vederea angajării
(Tabelul 18). Pe axele prioritare I și II nu s-a înregistrat nicio persoană cu dizabilități ca făcând parte din
grupul țintă, iar pe axa III procentul persoanelor cu dizabilități a fost de doar 0,33%. Doar în cadrul
Priorității de Investiții 8i, s-au înregistrat ca având dizabilități 3% din numărul total de beneficiari (adică
85 de persoane).
Tabelul 18: Număr de persoane care au declarat că sunt persoane cu certificat de încadrare în grad de
handicap beneficiare POCU 2014-2020 până în septembrie 2019
Nr. Nr. beneficiari Procent
beneficiari persoane cu PcD
dizabilități (PcD)
Axa prioritară 1: Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” 1.268 0
Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea situației tinerilor din categoria NEETs 695 0
Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți 72.664 240 0,33
8i. Accesul la locuri de muncă pentru persoanele aflate în 2.708 85 3
căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv
pentru șomerii de lungă durată și pentru persoanele cu șanse mici
de angajare, inclusiv prin inițiative locale de angajare și sprijin
pentru mobilitatea forței de muncă
8iii. Activități independente, antreprenoriat și înființare de 63.411 152 0,2
întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor
întreprinderi mici și mijlocii inovatoare
8v. Adaptarea la schimbare a lucrătorilor, a întreprinderilor şi a 6.545 3
antreprenorilor
Sursa: MFE.
Lipsa de includere în POCU a persoanelor cu dizabilități se explică prin mai multe caracteristici ale
programului:

361
POCU 2014-2020 a fost implementat pe 7 Axe Prioritare.
362
POCU secțiunea 1.
363
Accesul la locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive,
inclusiv pentru șomerii de lungă durată și pentru persoanele cu șanse mici de angajare, inclusiv prin inițiative locale
de angajare și sprijin pentru mobilitatea forței de muncă.
142
o Sistemul de monitorizare POCU nu și-a propus să urmărească în mod specific modul în care persoanele
cu dizabilități sunt cuprinse în intervențiile privind ocuparea. Sistemul de monitorizare include
indicatori specifici pentru care au fost stabilite ținte minime, la nivelul programului și la nivel de
proiect. Totuși, niciunul dintre indicatorii specifici prevăzuți pentru intervențiile din domeniul ocupării
forței de muncă (AP 1, 2 și 3) nu se referă la persoanele cu dizabilități. Informații privind persoanele
cu dizabilități se colectează prin indicatorii comuni, stabiliți prin Regulamentul FSE.364 Aceste
informații se supun însă normelor de protecție a datelor personale în conformitate cu Regulamentul
RGPD365 iar colectarea informației despre statusul de persoană cu dizabilități se face pe bază
voluntară.
o Niciun apel de proiecte nu și-a propus ținte specifice privind persoanele cu dizabilități. Apelurile
lansate în cadrul programelor privind ocuparea sau formarea au inclus ținte minime pentru un set
specific de indicatori, de exemplu: Persoane care beneficiază de sprijin, Persoane care, la încetarea
calității de participant, dobândesc o calificare, Persoane care, la încetarea calității de participant, au
un loc de muncă, inclusiv cele care desfășoară o activitate independentă. Pentru unele apeluri au fost
propuse ținte minime mixte pentru categorii de grup țintă mai largi, cuprinzând orice combinație
posibilă între persoanele cu dizabilități cu șomerii pe termen lung sau persoanele cu nivel scăzut de
educație. Nici un fel de țintă nu a fost stabilită specific pentru persoanele cu dizabilități la nivel de
program sau de proiect, acestea fiind opționale, alături de șomeri pe termen lung sau persoane cu un
nivel scăzut de educație (Anexă-Tabel 22).
o Nu au existat suficiente instrucțiuni sau facilități care să încurajeze implementatorii proiectelor să
includă persoanele cu dizabilități în grupul țintă. În apelul „România Profesională” (AP 3, Obiectivul
Specific 3.8), schema de ajutor de stat crește co-finanțarea din fondurile europene de la 50 la 60% în
cazul proiectelor ce oferă training persoanelor cu dizabilități. Alte apeluri însă nu includ cerințe
specifice sau nu oferă instrucțiuni privind susținerea persoanelor cu dizabilități, cu excepția unor
prevederi foarte generale, ca de exemplu: respectarea principiilor orizontale și secundare,
eligibilitatea achiziționării echipamentelor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.366
o Criteriile de evaluare a proiectelor nu au încurajat selecția proiectelor țintind persoane cu dizabilități.
În unele ghiduri367 există un criteriu care încurajează proiectele care contribuie la SNPD 2016-2020,
însă acest criteriu primește un singur punct dintr-un total de 100.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA și ANOFM să dezvolte un mecanism de evaluare a competențelor și abilităților persoanelor
cu dizabilități (posesoare de certificat de încadrare în grad de handicap) de vârstă activă, vizând toate

364
Reg. UE 1304/2013 Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie
2013 privind Fondul social european https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=CELEX%3A32013R1304.
365
Reg. UE 679/2016 (RGPD) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/ro/TXT/PDF/?uri=CELEX:32016R0679.
366
Ghiduri condiții specifice, AP 1, 2, 3.
367
De exemplu în AP3: „Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare a
șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului în corelare cu nevoile pieței muncii”, „Facilitarea ocupării șomerilor
pe piața muncii prin stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă”, „Scheme naționale - programe de
ucenicie și stagii pentru șomeri și persoane inactive, persoane de etnie Romă, persoane din mediul rural” AP 3/PI.
143
 componentele experienței trăite a persoanei368 așa cum sunt ele descrise în Clasificarea Internațională
a Funcționării, Dizabilității și Sănătății.369
2. DGASPC-urile și AJOFM-urile să implementeze mecanismul de evaluare a competențelor și abilităților
de muncă a persoanelor cu dizabilități la nivel județean și să furnizeze servicii de orientare
profesională persoanelor interesate de angajare.370
3. MMPS să introducă obligații suplimentare ale furnizorilor de programe de formare cu privire la
accesibilizare și adaptarea elementelor programelor de formare pentru persoanele cu dizabilități.371,
372

4. MFE să monitorizeze indicatorii dezagregați în funcție de statutul de persoană încadrată în grad de

handicap.
5. MFE să lanseze în cadrul POCU apeluri de proiecte dedicate persoanelor încadrate în grad de
handicap, care să includă și servicii de formare.
6. MFE să stabilească în cadrul apelurilor de proiecte în care sunt eligibile și proiectele adresate
persoanelor cu dizabilități a unor ținte minime privind procentul de beneficiari persoane încadrate în
grad de handicap.
7. MFE să includă în criteriile de evaluare a proiectelor indicatori privind relevanța acestora pentru
îmbunătățirea situației persoanelor încadrate în grad de handicap.

368
Lucrul cu persoanele cu dizabilități trebuie să țină cont și de stocul educațional non-formal, și de nevoile și
preferințele persoanei.
369
O soluție ar putea fi crearea unui serviciu public cu atribuții în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități, în
subordinea DGASPC și sub coordonarea metodologică a ANDPDCA, în care să își desfășoare activitatea o echipă
multidisciplinară formată în domeniul CIF (serviciul de angajare asistată). Una din responsabilitățile acestui serviciu
ar fi evaluarea capacității de muncă, înțeleasă ca estimare adecvată, concentrată pe oportunitățile de integrare pe
piața muncii (nu pe blocaje), a potențialului de muncă al persoanelor cu dizabilități.
Finanțarea funcționării acestui serviciu s-ar putea realiza din fondurile colectate din sistemul de cotă (vezi
propunerea anterioară în acest sens). Astfel trebuie modificate Legea nr. 448/2006, Codul fiscal, Legea bugetului și
alte acte normative care reglementează activitatea DGASPC și ANAF.
370
Scopul orientării vocaționale ar fi să sprijine în mod adecvat și accesibil persoanele cu dizabilități în procesul de
(re)integrare pe piața muncii. Orientarea vocațională ar include și elemente de educație pentru viață independentă,
atunci când este nevoie. Serviciile ar putea fi subcontractate de DGASPC unor furnizori publici și privați, pe baza unor
standarde de calitate și cost, care ar trebui elaborate și consacrate în legislația în domeniu.
371
Modificările în actele normative în vigoare vor pleca de la art. 17, alin. 3 din OG nr. 129/2000 și art. 8, alin. 2 din
HG nr. 522/2003.
372
Aceste obligații se vor referi cel puțin la: (i) accesibilitatea mediului fizic (de exemplu, rampe, căi de acces, covoare
tactile etc.), comunicațional (de exemplu, folosirea unui interpret de limbaj mimico-gestual) și informațional (de
exemplu, adaptarea conținutului învățării la nivelul de înțelegere al persoanelor cu dizabilități intelectuale); (ii)
adaptarea elementelor unui program de formare (așa cum sunt ele listate de art. 17, alin. 1 din OG nr. 129/2000):
obiectivele programului de formare profesională, durata de pregătire, numărul de participanţi, calificarea
formatorilor, programa, mijloacele şi metodele de formare, dotări, echipamente şi materiale și procedura de
evaluare.
144
4. Protecție socială
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă un standard de viață adecvat, cu șanse egale cu toate celelalte
persoane. Cetățenii au acces egal la un standard adecvat de viață atunci când își pot acoperi atât nevoile
de bază pentru traiul zilnic (hrană, îmbrăcăminte, sănătate, locuire), precum și cheltuielile necesare
pentru participarea activă la toate aspectele vieții din comunitate (precum educație, ocupare, timp liber
sau participare civică), în condiții egale, neinfluențate nicidecum de dizabilitate sau alte situații specifice
de vulnerabilitate. Atunci când nu există condiții egale de acces la un standard de viață adecvat, avem de
a face cu inechitate socială și eșec în includerea deplină a indivizilor în societate (pe piața muncii, în
educație sau în alte sfere ale vieții). În aceste condiții sistemul de protecție socială este dator să intervină.
El încorporează instrumente de intervenție precum beneficiile monetare și nemonetare, care ar trebui să
răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora de a avea un standard adecvat de viață
în comunitate. Sistemul de protecție socială trebuie să asigure, pentru a atinge dezideratele echității și
incluziunii sociale, un acces simplu al persoanelor cu dizabilități la schemele relevante de protecție socială,
adaptate nevoilor lor.
În România, persoanele cu limitări severe ale funcționării373 au o probabilitate de peste două ori mai
mare decât celelalte de a suferi de deprivare materială severă. Rata deprivării materiale severe374 este
unul dintre cei mai relevanți indicatori pentru a măsura standardul de viață al unei gospodării, întrucât
exprimă inabilitatea acelei gospodării de a-și permite un număr minim de bunuri/servicii considerate ca
dezirabile sau chiar necesare pentru o viață adecvată. România înregistrează unele dintre cele mai ridicate
valori ale deprivării materiale severe atât per ansamblul populației cât și pentru persoanele cu limitări
severe dintre țările Uniunii Europene (vezi Figura 4). În 2018, 15% dintre persoanele cu limitări severe
sufereau de deprivare materială severă, în timp ce procentul era doar 6% pentru persoanele cu unele
limitări sau fără limitări (vezi Anexă-Tabel 25). Dacă în general persoanele din mediul rural sau urbanul
mic sau cele cu educație mai scăzută înregistrează rate mai mari de deprivare severă, persoanele cu
limitări severe aparținând acestor categorii sunt și mai grav afectate de astfel de lipsuri (17% dintre
persoanele cu limitări severe din mediul rural sunt în deprivare materială severă). Chiar dacă în România
rata deprivării materiale severe pare să fi scăzut în timp în ultimii ani, ea a rămas totuși la fel de ridicată
pentru persoanele cu limitări severe.

373
Este vorba de limitarea de lungă durată a activităților obișnuite din cauza problemelor de sănătate sau a
dizabilității. Potrivit Eurostat, persoanele pot avea limitări severe, unele limitări (dar nu severe), sau pot fi fără limitări
„în exercitarea activității în ultimele 6 luni din cauza unor probleme de sănătate”.
374
Indicatorul măsoară procentul populaţiei care întruneşte cel puţin patru dintre următoarele nouă criterii: (1) nu
îşi permit să plătească chiria, ratele la împrumuturi sau facturile la utilităţi; (2) nu îşi permit să îşi menţină locuinţa
încălzită adecvat; (3) se confruntă cu cheltuieli neaşteptate; (4) nu-şi pot permite să consume carne sau alte proteine
în mod frecvent; (5) nu își permit să plece într-o vacanță anuală departe de casă; (6) nu îşi permit să cumpere un
televizor; (7) nu au maşină de spălat; (8) nu au autoturism; şi (9) nu au telefon. Indicatorul face distincţia între
persoanele care nu îşi permit un anumit articol sau serviciu şi cele care nu au acest articol sau serviciu din alte motive,
de pildă, pentru că nu şi-l doresc sau nu au nevoie de el.
145
Figura 4: Rata deprivării materiale severe pentru țările Uniunii Europene, 2018, (procent)
20 18 18
14 14 13
15
10 10
9 8
10 7 7 6
6 6 6 6 5 5 5
5 4 4 4
5 3 3 2

Limitări severe Unele limitări Fără limitări

Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018 pentru țările Uniunii Europene cu excepția
Germaniei.
Nivelul de trai al persoanelor cu dizabilități poate fi mai scăzut față de cel al populației fără dizabilități
din două motive principale:
1. Veniturile familiei pot fi semnificativ diminuate ca efect al unei situații de dizabilitate. Lipsa unui loc
de muncă, tipul diferit de ocupare pentru persoana cu dizabilități sau faptul că unii dintre membrii
familiei trebuie să renunțe la locul de muncă pentru a îngriji persoana cu dizabilități ar putea afecta
în mod direct venitul gospodăriei. Această situație de vulnerabilitate financiară ar trebui compensată
prin accesul facil și nediscriminatoriu la programe de protecție socială pentru populația generală în
România.
2. Cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate pot crește considerabil nevoile financiare ale unei
familii. În absența unor programe țintite pentru persoanele cu dizabilități în nevoie, cheltuielile
suplimentare pot duce familiile persoanelor cu dizabilități în sărăcie, chiar și în cazul celor cu venituri
mai ridicate.
În consecință, în acest capitol vom analiza două probleme principale:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la programele de reducere a sărăciei în România, similare
celor disponibile pentru populația generală
2. Acoperirea limitată a costului suplimentar al dizabilității prin programele existente.

4.1. Accesul limitat la programele de reducere a

sărăciei pentru populația generală
Programele de protecție socială de reducere a sărăciei ar trebui să fie planificate, implementate și apoi
monitorizate astfel încât să asigure incluziunea persoanelor cu dizabilități.375 În România există trei
programe principale de sprijin financiar care sunt instituite și reglementate cu scopul specific de reducere
a sărăciei. Ajutorul social este un program bazat pe testarea mijloacelor: beneficiul este calculat ca
diferența dintre pragul minim de venit care definește sărăcia și venitul net lunar al gospodăriei; 170 de

Viziunea și aspectele cheie care vor fi abordate în privința sistemului de protecție socială se bazează cu prioritate
375

pe art. 28 și 19 ale Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD).

146
mii de familii în România beneficiau de ajutor social în primul trimestru al 2020. Alocația de susținere a
familiei (ASF) este un alt program care acordă un beneficiu monetar pentru fiecare copil aflat în familii cu
venituri reduse, definite specific în lege; 164 de mii de familii au beneficiat de acest program în primul
trimestru al anului 2020. Ajutorul de încălzire, cel de al treilea program, are acoperirea cea mai ridicată și
este un beneficiu progresiv acordat în funcție de venit și tipul de încălzire (în 2019, peste 240 de mii de
familii au beneficiat de acest program).376 Toate aceste programe, menite să reducă sărăcia în România,
trebuie să fie acordate astfel încât să fie eliminată orice barieră care ar putea limita accesul persoanelor
cu dizabilități la acestea.

Descrierea problemei
În România, persoanele cu limitări severe ale funcționării au un risc mai ridicat de sărăcie decât celelalte
persoane. Beneficiile de protecție socială ar trebui să reducă diferența de venit dintre persoanele cu și
fără dizabilități. 377 În România, deși diferența între ratele de sărăcie pentru persoanele cu limitări și cele
fără limitări este semnificativ mai redusă decât ar fi fost în absența tuturor beneficiilor de protecție socială
(asigurări și asistență socială378), ea nu dispare după primirea beneficiilor. În 2018, dacă rata sărăciei
relative este de 21% pentru persoanele fără limitări, ea este de 32% pentru persoanele cu limitări severe.
Femeile cu limitări severe, persoanele din urbanul mic sau cele din rural au o rată a sărăciei mai ridicată
indiferent de limitări, dar au o probabilitate și mai mare de a se afla în sărăcie dacă au limitări (vezi Anexă-
Tabel 26). Această secțiune analizează posibili factori ai căror rezolvare ar putea duce la o reducere a
diferenței de sărăcie între persoanele cu și fără dizabilități în urma acordării beneficiilor sociale.
Tabelul 19: Rata sărăciei relative înainte și după transferurile sociale, 2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Rata sărăciei relative înainte de transferuri sociale 71 58 28
Rata sărăciei după transferuri sociale 32 24 21
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind datele EU-SILC 2018.

Explicarea problemei
Beneficiile de asistență socială bazate pe testarea mijloacelor discriminează persoanele cu dizabilități
prin contabilizarea în venitul familiei și a beneficiilor menite să acopere doar extra-costul dizabilității.
Accesul persoanelor cu dizabilități la cele trei beneficii bazate pe testarea mijloacelor este semnificativ
îngrădit de faptul că indemnizația lunară379 de care beneficiază persoanele încadrate în gradul grav sau

376
În 2016, a fost adoptat prin lege un nou program care să consolideze cele trei beneficii, anume venitul minim de
incluziune (VMI), menit să crească generozitatea, sprijinirea țintită a celor în nevoie și să stimuleze angajarea în
sectorul formal. În ciuda adoptării legii, implementarea ei s-a amânat în mod repetat. Legea venitului minim de
incluziune nu este aplicată nici în prezent.
377
Mai mult decât atât, într-o societate în care mecanismele de asigurare a bunăstării persoanelor cu dizabilități ar
fi eficiente, rata sărăciei măsurată pe date de anchetă ar trebui să fie mai scăzută pentru persoanele cu dizabilități
întrucât o parte din veniturile acestora nu sunt menite să asigure doar cheltuielile de bază, ci și extra-costul
dizabilității. Două persoane, una cu dizabilități și cealaltă fără, având aceleași venituri sunt în mod obiectiv la niveluri
diferite de sărăcie pentru că o parte din venituri sunt utilizate de către persoana cu dizabilități pentru a compensa
cheltuieli suplimentare pe care dizabilitatea le impune. Pentru o discuție despre costul ascuns al dizabilității vezi:
Mitra et al. (2017a).
378
Beneficiile de asistență socială includ atât beneficii bazate pe testarea mijloacelor cât și beneficii categoriale către
categorii de persoane precum copii sau persoanele încadrate în grad de handicap.
379
Conform Legii nr. 448/2006, art. 58.
147
accentuat de handicap (denumită în acest material, în vederea identificării cu ușurință, indemnizația
lunară, nu este exceptată de la calculul veniturilor nete ale persoanei cu dizabilități.)380 Persoanele singure
cu gradul grav sau accentuat de handicap nu ar putea avea acces în mod legal la venitul minim garantat
(VMG), deoarece indemnizația lor lunară de handicap (de 350 lei, respectiv 265 lei) depășește cuantumul
maxim al beneficiului la nivelul anului 2020 (141.5 lei). Datele administrative ne arată că din aproape 400
de mii de beneficiari de VMG, doar 1,6 mii sunt persoane cu încadrare în grad de handicap grav sau
accentuat, reprezentând doar 0,4% din beneficiari.381 Familiile cu mai mulți membri au o probabilitate mai
mare de a fi beneficiare. Același tip de problemă apare și în cazul alocației de susținere a familiei sau a
ajutorului de căldură, prin anularea accesului la beneficii sau prin reducerea cuantumului acestora pentru
persoanele cu încadrare în grad de handicap.
Tabelul 20: Numărul persoanelor încadrare în grad de handicap grav sau accentuat și a familiilor cu
astfel de membri care primesc venit minim garantat, iulie 2020
Număr Procent
Persoane beneficiare de VMG
Total 386820 100
Cu grad de handicap grav 126 0.03
Cu grad de handicap accentuat 1503 0.4
Cu grad de handicap grav sau accentuat 1629 0.42

Familii beneficiare de VMG

Număr Număr cu cel puțin un membru cu grad de Procent
total handicap grav sau accentuat
1 persoană 77939 140 0.2
2 persoane 33522 175 0.5
3 persoane 19346 385 2.0
4+ persoane 36546 880 2.4
Total 167353 1580 0.9
Sursa: ANPIS.
Beneficiile bazate pe testarea mijloacelor nu trebuie să discrimineze pe baza condiționalităților pe care
le impun.382 Cel mai adesea, abordarea beneficiilor bazate pe testarea mijloacelor este de a acorda un
sprijin financiar simultan cu impunerea de condiționalități care să îmbunătățească rezultatele acelei familii
în termeni de ocupare, educație sau sănătate. Totuși, autoritățile trebuie să se asigure că nu există niciun
fel de bariere de mediu sau de altă natură care să împiedice persoanele cu dizabilități să îndeplinească
condiționalitățile. În situația în care condițiile obiective de mediu nu sunt la un standard adecvat pentru
ca persoana să poată îndeplini condiționalitatea (de exemplu din cauza lipsei accesibilității sau a
suportului), programul trebuie să specifice în mod explicit această stare și să nu creeze ambiguități care
să poată duce la excluderea persoanei din program.

380
Conform OUG nr. 93/2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de
asistență socială, precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016.
381
În primul trimestru al anului 2020, un număr de 680372 persoane primeau indemnizație pentru persoanele cu
handicap grav sau accentuat, ceea ce ar reprezenta aproximativ 3,6% din populația totală a României. Procentul
persoanelor cu un astfel de certificat în rândul beneficiarilor de VMG ar trebui să fie mai ridicat având în vedere
faptul că este mai probabil în general să se afle în sărăcie.
382
Joint Statement: Towards Inclusive Social Protection System Supporting Full and Effective Participation of
Persons with Disabilities (2019: 9).
148
Condiționalitatea școlară impusă de alocația de susținere a familiei nu este adecvată situației copiilor
cu dizabilități. Cuantumul alocației se stabilește în funcție de numărul de copii și de veniturile familiei
beneficiare. Pentru copiii care sunt școlarizați, acordarea beneficiului este condiționată de prezența la
școală, certificată semestrial prin situația absențelor. În cazul copiilor cu dizabilități, condiționalitatea
poate fi ridicată dacă părintele prezintă certificatul de încadrare în grad de handicap și dacă Secretariatul
Comisiilor pentru Protecția Copilului din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția
Copilului (DGASPC), la cererea primăriei, atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă
de învățământ prevăzută de lege.383 Această abordare nu este adecvată din câteva motive.
o Orice copil, indiferent de dizabilitate, are dreptul și poate fi inclus într-o formă de învățământ, inclusiv
la domiciliu (cu extrem de rare excepții în cazul unor dizabilități grave). Participarea copiilor cu
dizabilități la educație nu este restricționată de limitările funcționale ale acestora, ci de barierele fizice,
informaționale sau atitudinale existente la nivelul sistemului de educație sau al comunității. În
consecință, orice evaluare ar trebui să indice nu dacă respectivul copil poate fi înscris într-o formă de
învățământ, ci dacă factorii de mediu îl împiedică sau nu să o facă.
o DGASPC-urile nu evaluează mediul în care se află copilul și tipul de sprijin de care copilul are nevoie și
pe care îl primește pentru a urma o formă de învățământ și nici nu își propun să realizeze acest lucru:
certificatul pentru ASF pe care îl acordă nu se pregătește în urma unei anchete sociale prin care aceste
bariere să fie identificate. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), la rândul
său, deși ar fi în poziția să realizeze o astfel de evaluare detaliată, prin interacțiune cu copilul, familia
acestuia și școala la care copilul ar trebui să meargă, nu are niciun rol în validarea condiționalității
pentru ASF.
o Există copii care nu au certificat de încadrare în grad de handicap, dar au cerințe educaționale speciale,
(CES) cărora sistemul de educație nu le oferă sprijinul de care au nevoie pentru a participa într-o formă
de învățământ. Acești copii sunt excluși nu doar de la sistemul de educație, dar și de la sprijinul
material acordat prin ASF întrucât, în lipsa serviciilor de care au nevoie, abandonează sau nu urmează
deloc o formă de învățământ și în consecință nu îndeplinesc condiționalitatea. În consecință, pentru
copiii cu CES și care din motive neimputabile copilului sau familiei nu au primit sprijinul de care copilul
avea nevoie pentru a merge la școală, condiționalitatea ar trebui să fie de asemenea ridicată.
Beneficiile de asistență socială ar trebui să fie accesibile informațional și comunicațional, însă în practică
acest lucru nu se întâmplă. Orice persoană care solicită un beneficiu are dreptul să primească informația
într-un mod în care să o înțeleagă. Minimal, condițiile de eligibilitate ar trebui să fie simple și clare astfel
încât persoana să poată înțelege dacă s-ar putea califica sau nu, iar formularele ar trebui să fie
accesibilizate pentru persoane care au dificultăți de citire sau de înțelegere a documentelor scrise. De
exemplu, formularul unic pentru acordarea celor trei beneficii bazate pe testarea mijloacelor nu
îndeplinește elementele necesare accesibilității: are 17 pagini scrise cu font mic care nu permite citirea de
către persoane cu dificultăți de vedere și este dificil de urmărit și înțeles. În consecință, formularul ar
trebui accesibilizat prin păstrarea doar a întrebărilor necesare pentru acordarea beneficiului,
îmbunătățirea fluxului de întrebări și explicarea acestuia, simplificarea formulărilor, precum și asigurarea
elementelor vizuale care să permită parcurgerea formularului de către persoane cu dizabilități de vedere.
Această acțiune ar trebui realizată pentru toate beneficiile sociale (un exemplu de bună practică în acest
sens poate fi găsit în caseta de mai jos).

383
Guvernul României, OUG nr. 93/2016, pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii
de asistenţă socială, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016, art. 8.
149
 Caseta 22: Accesibilizarea informațiilor necesare persoanelor cu dizabilități de către Departamentul
de Muncă și Pensii din Marea Britanie
Departamentul de Muncă și Pensii din Marea Britanie și-a asumat accesibilizarea informației relevante
persoanelor cu dizabilități prin transpunerea ei într-un format ușor de citit și de înțeles. În acest demers,
departamentul a înființat o echipă de profesioniști responsabilă cu accesibilizarea tuturor materialelor destinate
publicului. Textele din broșurile, site-urile sau materialele pentru publicul larg au fost simplificate și însoțite de
pictograme și imagini semnificative (textul în stânga, imaginea în partea dreaptă). În acest mod, imaginea a ilustrat
grafic mesajul transmis de text. S-a avut grijă, de asemenea, ca informațiile complexe să fie transformate în mesaje
simple, succinte, clare și ușor de înțeles. Inițiativa a ajutat nu doar persoanele cu dizabilități a căror capacitate de
a înțelege un text scris este afectată, dar și pe cei care nu cunosc bine limba engleză. În final, beneficiarii acestor
informații au validat faptul că mesajele au fost adaptate mai bine posibilităților lor de înțelegere și au afirmat că
au simțit că celorlalți le pasă de ei. Politicile adresate celor în dificultate au ajuns la un număr mai mare dintre
aceștia iar drepturile lor au putut fi adecvat respectate.
Sursa: https://accessibility.blog.gov.uk/2019/10/11/how-dwp-used-the-easy-read-format-to-make-its-content-
more-accessible/.

Accesibilitatea fizică trebuie asigurată pentru ca persoanele cu dizabilități să poată solicita neîngrădit
beneficiile de care au nevoie. În 2019, din 445 de primării din mediul rural inspectate de către ANPIS,
doar 34 erau accesibilizate luând în considerare toți itemii urmăriți de echipa de inspecție socială.384 Chiar
dacă clădirile în sine ar fi accesibilizate, persoanele cu dizabilități pot avea dificultăți majore de a ajunge
la Serviciul Public de Asistență Socială al primăriei pentru a solicita beneficiul din cauza problemelor de
accesibilitate de pe traseu, a mijloacelor de transport și a spațiilor publice. În plus, unele dintre persoanele
cu dizabilități locuiesc singure, fără sprijin material sau non-material din partea vreunei alte persoane.385
În aceste condiții, capacitatea sistemului de asistență socială de a identifica persoanele vulnerabile, de a
ajunge în mod activ la acestea și de facilita intrarea acestora în programele pentru care sunt eligible devine
esențială.
***

Măsuri recomandate
1. MMPS să modifice legislația privind programele bazate pe testarea mijloacelor pentru a excepta
indemnizațiile lunare care se acordă persoanelor cu încadrare în grad de handicap în baza Legii nr.
448/2006386 de la calculul veniturilor nete ale familiei și în mod specific cea privind alocația pentru
susținerea familiei pentru a nu exclude de la programe copiii cu CES și/sau încadrare în grad de
handicap care nu primesc sprijinul necesar pentru a participa într-o formă de învățământ.
2. MMPS să accesibilizeze formularele necesare solicitării de beneficii sociale pentru dizabilități vizuale
și/sau intelectuale și a informațiilor privind condițiile de eligibilitate și procesul de solicitare a
beneficiilor.

384
Campania de inspecția a vizat itemi privind accesibilitatea fizică (parcare adaptată, rezervată, semnalizată; cale
de acces în clădire accesibilă; rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea; cu intrare accesibilă în clădire; cu
coridoare accesibile; cu uși interioare accesibile; cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu; cu
ascensor/platformă de ridicare accesibilizate; cu grupuri sanitare accesibilizate), accesibilitatea informațională și
accesibilitatea comunicațională.
385
De exemplu, conform datelor EU-SILC, în 2018, 29% dintre persoanele cu limitări severe au declarat că nu simt că
ar putea primi sprijin non-material dacă ar avea nevoie.
386
Indemnizația lunară prevăzut la articolul 42 și indemnizația prevăzută la articolul 58.
150
4.2. Acoperirea limitată a costului suplimentar al
dizabilității prin programele existente
Dizabilitatea implică cel mai adesea costuri suplimentare specifice care trebuie acoperite pentru ca
persoana să poată trăi în mod adecvat în societatea din care face parte. Studiile internaționale387 au
arătat că acest cost suplimentar al vieții generat de dizabilitate variază în funcție de un complex de factori
precum: severitatea și tipul dizabilității, compoziția gospodăriei, vârsta persoanei cu dizabilități, serviciile
de abilitare sau reabilitare pe care persoane le poate accesa în localitatea sa, stilul său de viață sau
ocupația pe care o are. În absența unor beneficii adecvate, acest cost fie nu este acoperit deloc, ceea ce
duce la o deteriorare a sănătății persoanei, fie este compensat prin reducerea altor cheltuieli pe care
persoana ar fi trebui să le facă pentru un trai adecvat.

Descrierea problemei
Pe fondul unor cheltuieli suplimentare, dar și a veniturilor mai scăzute, mult mai multe persoane cu
limitări severe își pot plăti cheltuielile curente absolut necesare doar cu mare dificultate față de
persoanele fără limitări. O treime dintre persoanele cu limitări severe își poate plăti cheltuielile curente
absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de aproape 3 ori mai scăzut pentru
persoanele fără limitări. În rândul celor mai săraci 20% din populație, 46% dintre cei cu limitări severe își
pot plăti cheltuielile curente absolut necesare doar cu mare dificultate, în timp ce procentul este de doar
27% în rândul celor fără limitări. Dacă în cazul sărăciei, nivelul de educație este posibil să explice
diferențele în ratele înregistrate în funcție de prezența sau absența limitării (persoane cu același nivel de
educație aveau venituri relativ apropiate indiferent de tipul de limitare), în schimb persoanele cu limitări
au probleme de a face față cheltuielilor indiferent de nivelul lor de educație (cu alte cuvinte, cheltuielile
lor suplimentare nu sunt compensate indiferent de venit) - Anexă-Tabel 27. Aceeași concluzie este valabilă
și atunci când analizăm distribuția persoanelor cu și fără limitări în funcție de venit. Diferențele dintre
persoanele cu și fără limitări se păstrează indiferent de nivelul de venit. România ocupă cea de-a patra
poziție de la coada clasamentului țărilor Uniunii Europene în ceea ce privește acest indicator.
Figura 5: Procentul persoanelor ce trăiesc în gospodării care pot plăti cheltuielile curente absolut
necesare doar cu mare dificultate, în funcție de nivelul lor de venit, 2018, (procent)
50 46
42
37
40

30 30 24

20 27 22
17 10
20 12
10
15 8
8 5
0
Cei mai săraci 20% (Q1) Q2 Q3 Q4 Cei mai înstăriți 20%
(Q5)
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.

387
Mitra et al. (2017b), OMS și BM (2011), Smith et al. (2004).
151
Explicarea problemei
Această secțiune analizează cum anume mecanismul de evaluare a dizabilității (care reprezintă cel mai
adesea primul pas în acordarea beneficiilor) funcționează, precum și dacă diferitele beneficii monetare
sau nemonetare (de la indemnizații, tehnologii și echipamente asistive, granturi sau împrumuturi pentru
adaptarea locuinței sau a mijloacelor de transport etc.) răspund complet scopului pentru care au fost
concepute.
Existența unui sistem de evaluare a dizabilității care să ia în considerare modul de „funcționare”
în societate
Faptul că evaluarea dizabilității ar trebui să ia în considerare experiența deplină a dizabilității este bine
documentat în literatura de specialitate388 (dizabilitatea fiind înțeleasă ca un rezultat al interacțiunii
dintre condiția individului și factorii de mediu). O astfel de abordare ar putea fi dezvoltată și pusă în
aplicare folosind Clasificarea internațională a funcționării, dizabilității și sănătății (CIF) și armonizată cu
CDPD. CIF este un cadru pentru organizarea și documentarea informațiilor privind funcționarea și
dizabilitatea, unde prima este definită ca interacțiunea dinamică între starea de sănătate a persoanei,
factorii de mediu și factorii personali. Țările care au semnat și ratificat CDPD se îndreaptă spre revizuirea
sistemelor lor de evaluare a dizabilității pentru a răspunde CDPD și folosesc în mod frecvent CIF-ul ca bază
pentru reformă. Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități recomandă389 în mod regulat
țărilor care au ratificat Convenția ca acestea să analizeze modul în care realizează evaluarea dizabilității,
astfel încât acestea să răspundă la articolele CDPD în cadrul procedurii de evaluare (inclusiv ca evaluarea
să aibă o abordare bazată pe drepturile omului390).
În principiu, evaluarea și determinarea dizabilității în România se bazează pe un model medico-
psihosocial, dar în practică ele urmează preponderent un model medical. Legea nr. 448/2006 stabilește
că încadrarea în grad de handicap se face pe baza unor criterii medico-psihosociale și stabilește rolul
comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu încadrare în grad de handicap și a serviciului de evaluare
complexă. Ordinul nr. 762/1992 din 31.08.2007, cu modificările și completările ulterioare, aprobă criteriile
medico-psihosociale care cuprind trei planuri: (1) parametri funcționali (criterii medicale); (2) activități -
limitări și (3) participare - necesități. Primul plan cu privire la criterii medicale este organizat în 8 capitole,
referința fiind diagnosticul. Celelalte două planuri sunt tratate superficial, în timp ce scopul acestora ar
trebui să fie acela de a identifica nevoile persoanelor cu dizabilități și serviciile de care ar avea nevoie
pentru a participa pe deplin în societate. Astfel, evaluarea dizabilității în România are un puternic accent
medical, neglijând dimensiunile legate de activități și participare. Deși Ordinul nr. 1070/403/2018 din
13.02.2018 aduce unele actualizări, acestea sunt și ele aproape exclusiv concentrate pe criteriile medicale.
Sistemul actual de evaluare a dizabilității din România implică mai multe instituții la diferite niveluri. La
nivel local, asistenții sociali sau departamentele de asistență socială ale primăriilor unde locuiesc
persoanele cu dizabilități sunt responsabile de efectuarea unei anchete sociale, parte din dosarul depus

388
Bickenbach et al. (2015).
389 Pentru o analiză a modului în care CDPD ar trebui să se reflecte în evaluarea dizabilității și pentru o selecție a
recomandărilor Comitetului CDPD în acest sens pentru diferite țări, a se vedea Cote (2018).
390 „Evaluarea ar trebui să se bazeze pe o abordare a dizabilității din prisma drepturilor omului, să se concentreze

asupra cerințelor persoanei din cauza barierelor din societate, mai degrabă decât asupra deficienței, să ia în
considerare și să urmeze voința și preferințele unei persoane și să asigure implicarea deplină a persoanelor cu
dizabilități în procesul decizional.” (UN CRPD Committee, General Comment art. 19).
152
de persoanele cu dizabilități pentru evaluare.391 La nivel județean, Serviciile de evaluare complexă
(SECPAH) - parte a Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, sunt responsabile de
verificarea și analiza dosarului persoanei solicitante, de efectuarea evaluării dizabilității și de formularea
unei recomandări privind tipul și gradul de handicap al persoanelor.392 Comisia de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap (CEPAH) este organ de specialitate al Consiliilor Județene393 care ia decizia finală
privind gradul și tipul de handicap.394 Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap
asigură coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de
handicap. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA)
elaborează, implementează și monitorizează sistemul de evaluare a dizabilității. Până în prezent, nu există
o evaluare comprehensivă a sistemului de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap.
Instituțiile-cheie de la nivel județean au o capacitate foarte limitată (cunoștințe și instrumente) în ceea
ce privește evaluarea dizabilității, dincolo de componenta medicală. Atât personalul SECPAH, cât și
CEPAH nu beneficiază de cursuri organizate la nivel național, instrucțiuni sau norme pentru a avea o
abordare unitară și comprehensivă a dizabilității. Mai mult decât atât, deși HG nr. 268/2007, art. 48
stabilește că există 6 domenii obligatorii în care se desfășoară evaluarea de către experți cu specializări
diferite, nu există niciun instrument sau metodologie pentru realizarea acesteia.395 Astfel, fiecare comisie
și serviciu de evaluare și-a dezvoltat propriile instrumente de lucru, axate în cea mai mare parte pe
modelul medical.
Nu există o metodologie clară cu privire la înregistrarea, implementarea și monitorizarea măsurilor
propuse în instrumentele cheie privind identificarea nevoii de servicii a persoanelor cu dizabilități.
Conform Legii nr. 448/2006 există două tipuri principale de instrumente cheie pentru identificarea

391Ancheta socială include: date despre persoana evaluată; date privind reprezentantul legal; o secțiune privind
autonomia care evidențiază statutul funcțional al persoanei (activități zilnice, activități instrumentale); o evaluare a
statutului senzorial și psiho-afectiv al persoanei; o evaluare socială în ceea ce privește locuirea, rețeaua de familie,
prieteni și vecini și situația economică. La final, ancheta prezintă nevoile identificate și oferta corespunzătoare de
servicii care pot acoperi nevoile identificate, urmate de concluzii și recomandări.
392
Personalul SECPAH include echipe multidisciplinare (asistenți sociali, medici de specialitate, psihologi,
psihopedagogi, instructori de educație sau pedagogi de recuperare, kinetoterapeuți). Conform legislației, echipele
multidisciplinare trebuie să facă vizite la domiciliu pentru evaluarea persoanelor cu dizabilități care nu pot fi
mobilizate pentru evaluare. SECPAH pregătește Raportul de evaluare complexă și Planul de servicii individuale.
393 Respectiv Consilii Locale pentru sectoarele Bucureștiului

394 Comisia are 5 membri: un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină internă,

medicină de familie sau un medic de medicină generală (președinte), un medic de specialitate expertiză medicală a
capacităţii de muncă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, un psiholog, un asistent social și un
reprezentant desemnat de ONG-urile care desfășoară activități în beneficiul persoanelor cu dizabilități. Nu există
nicio analiză care să arate cât de mulți dintre profesioniștii recomandați participă efectiv la evaluări în practica de zi
cu zi. CEPAH eliberează certificatul care indică gradul și tipul handicapului și pregătește Programul individual de
reabilitare și integrare socială.
395 „Domeniile obligatorii în care se desfășoară evaluarea sunt: (a) evaluarea socială, asigurată de asistenți sociali, (b)

evaluarea medicală, asigurată de medici de specialitate, (c) evaluarea psihologică, asigurată de psihologi, (d)
evaluarea vocațională sau a abilităților profesionale, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație sau
pedagogi de recuperare, (e) evaluarea nivelului de educație, asigurată de psihopedagogi, instructori de educație sau
pedagogi de recuperare, (f) evaluarea abilităților și a nivelului de integrare socială, asigurată de psihologi,
psihopedagogi, pedagogi de recuperare sau asistenți sociali.” art. 48, HG nr. 268/2007.
153
serviciilor adresate persoanelor cu dizabilități: Programul Individual de Reabilitare și Integrare Socială396
și Planul Individual de Servicii397. Deși aceste instrumente sunt esențiale pentru a asigura concordanța
între ceea ce are nevoie persoana, modul în care aceasta dorește să își trăiască viața și tipul de sprijin pe
care îl primește, cadrul legal nu include nici o metodologie cu privire la completarea instrumentelor și la
implementarea și monitorizarea acțiunilor prevăzute în ele. Informații nesistematice indică faptul că
aceste instrumente sunt completate uneori în mod superficial și că asistenții sociali și managerii de caz nu
le utilizează pe cât de mult ar trebui.
Procesul de contestare a rezultatului unui certificat de încadrare în grad de handicap este defectuos,
deoarece elaborarea pozițiilor necesare pentru cazurile judiciare este problematică. În timp ce, în
conformitate cu legislația, procesul de contestare a rezultatelor determinării dizabilității ar fi trebuit să
devină un instrument reglator mai eficient începând cu anul 2017, având în vedere că s-a introdus din acel
an posibilitatea de a contesta direct în instanță rezultatele procesului, în practică, judecătorii nu au
cunoștințele necesare pentru a lua decizii informate și nu au acces la opinia specializată a experților (care
ar fi, în mod ideal, multidisciplinară, din perspectiva medicilor, psihologilor, asistenților sociali). Chiar dacă
judecătorii solicită sprijin din partea Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap,
numărul de cazuri este prea mare și, astfel, le rămâne doar opțiunea de a formula decizii bazate pe un
nivel ridicat de subiectivitate.
Asigurarea unui nivel de finanțare adecvat pentru beneficiile monetare pentru persoanele cu
dizabilități
În România, cheltuielile cu protecția socială pentru persoanele cu dizabilități au scăzut semnificativ în
timp, fiind foarte departe în termeni relativi față de valorile la nivelul Uniunii Europene. În 2017,
cheltuielile cu protecția socială în total produs intern brut erau aproape jumătate față de valoarea la
nivelul Uniunii Europene (14.1% față de 26.9%). În privința procentului cheltuielilor de protecție socială
cu dizabilitatea în produsul intern brut, acestea au suferit o scădere dramatică în timp de aproape 40%
(de la 1.5% la 0.9% între 2009 și 2017), și este la mai puțin de jumătate față de valoarea medie la nivelul
Uniunii Europene. Importanța cheltuielilor cu dizabilitatea în raport cu alte cheltuieli de protecție socială
a scăzut semnificativ în timp – de la 9.4% din totalul cheltuielilor de protecție socială în 2009 la 6.4 în 2017.
Tabelul 21: Statistici privind beneficiile de protecție socială pentru dizabilitate, 2009-2018
România UE-27
Creștere Creștere
2009 2017 procentuală 2009 2017 procentuală
Total beneficii de protecție socială (% din PIB) 16.1 14.1 -12 27.5 26.9 -2
Beneficii pentru dizabilitate (% din PIB) 1.5 0.9 -40 2.1 2.1 0
Beneficii pentru dizabilitate ca procent din
totalul cheltuielilor cu beneficiile sociale 9.4 6.4 -32 7.2 7.3 2
Valori ale beneficiilor în Euro per locuitori (la
prețuri constante din 2010)
Total beneficii de protecție socială 1039 1214 17 6762 7336 8

396 PIRIS: „Document elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate
activitățile și serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integare socială.” (Legea nr. 448/2006,
art. 5)
397 PIS: „Documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și lung, precizând modalitățile de intervenție și

sprijin pentru adulții cu handicap, prin care se realizează activitățile și serviciile precizate în programul individual de
reabilitare și integrare socială.” (Legea nr. 448/2006, art. 5)
154
 Total beneficii de protecție socială pentru
dizabilitate 99 79 -20 510 562 10
Sursa: ESSPROS.
Notă: Valoarea „1039” a indicatorului „Total beneficii de protecție socială” ar trebui să fie interpretată astfel: 1039
Euro s-au cheltuit în România în 2009 la prețuri constante din 2010. Între 2009 și 2017, s-a înregistrat o creștere de
17% în termeni reali a sumelor cheltuite pe persoană cu beneficiile de protecție socială în România.
Și în termeni reali, cheltuielile cu protecția socială sunt foarte scăzute în România comparativ cu cele la
nivelul Uniunii Europene, în special pentru cele care nu reprezintă doar simple beneficii monetare
regulate. Anexă-Tabel 28 indică cheltuielile cu protecția socială a persoanelor cu dizabilități în standardul
puterii de cumpărare (SPC); SPC permite compararea în termeni reali a valorilor între țări.398 În general, în
România aceste cheltuieli sunt în mod real de trei ori mai scăzute decât valorile la nivelul Uniunii
Europene. Acest raport de 1 la 3 se datorează doar cheltuielilor cu pensiile de invaliditate și cu alte
beneficii monetare periodice, pentru toate celelalte tipuri de beneficii diferența fiind mult mai mare. De
exemplu, pentru beneficiile periodice pentru integrarea economică a persoanei cu dizabilități raportul
este de peste 1 la 100 (România cheltuind 0.5 SPC pe persoană, iar Uniunea Europeană 49). Pentru
beneficii în natură care ar putea asigura integrarea persoanei (cum ar fi cheltuielile cu servicii de
cazare/rezidențiale, reabilitare, ajutor în gospodărie, raportul în termeni reali între cheltuielile din
România și cele de la nivelul Uniunii Europene este de 1 la 7. Analiza cheltuielilor în prețuri constante în
timp arată că creșterile au fost aproape inexistente pentru oricare dintre aceste beneficii, cu excepția
cheltuielilor în natură cu ajutorul în gospodărie (Anexă-Tabel 29).
În România există mai multe beneficii de tip monetar care sunt menite să acopere o parte principală a
costului suplimentar al dizabilității. Principalele beneficii monetare sunt prevăzute în art. 58 al Legii nr.
448/2006. Cuantumul alocației de stat pentru copii este majorat cu 100% în cazul copiilor cu dizabilități,
inclusiv a celor cu HIV/SIDA. Copiii cu HIV/SIDA beneficiază de o alocație lunară de hrană, calculată pe
baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice. Adultul
cu handicap vizual grav primește pentru plata însoțitorului o indemnizație echivalentă cu salariul net al
asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele
decât cele cu paturi. Adultul cu încadrare în grad de handicap beneficiază de o indemnizație lunară și un
buget personal complementar, acordate lunar, indiferent de venituri, diferențiate pe grade de handicap
(pentru o descriere a beneficiilor a se vedea Anexă-Tabel 30). Părintele, tutorele sau persoana care se
ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în
condițiile legii, beneficiază de prestații sociale, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și
întreținere
Beneficiile sociale acordate în prezent persoanelor cu dizabilități au valori raportate la indicatorul social
de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare (ISR), neajustate
nevoilor specifice ale persoanelor. Indemnizația lunară și bugetul personal complementar au o valoare
cumulată de 500 lei pentru persoana cu handicap grav sau 375 lei pentru persoana cu handicap accentuat,
indiferent de tipul de dizabilitate și alte nevoi specifice ale persoanelor. Aceste beneficii bazate pe media
nevoilor la nivelul întregii populații cu dizabilități nu sunt definite pe o analiză riguroasă privind extra-
costul dizabilității în România. În consecință, valorile acestor beneficii trebuie să fie estimate și actualizate
pe baza unei analize sistematice bazate pe date cantitative și calitative pentru persoane cu tipuri diferite

398
Standardul puterii de cumpărare este o unitate monetară comună artificială utilizată în Uniunea Europeană
pentru a elimina în comparații diferențele de prețuri dintre țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași volum de
bunuri și servicii în toate țările Uniunii Europene.
155
de dizabilități și trăind în diferite medii. Caseta de mai jos oferă exemple din diferite țări privind acest tip
de analiză și face câteva precizări metodologice în acest sens.
Caseta 23: Calculul extra-costului dizabilității
În unele țări ale lumii, monitorizarea periodică a cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate conduce la
ajustarea corespunzătoare a beneficiilor monetare, pentru a răspunde cât mai bine cheltuielilor suplimentare
generate de situația de dizabilitate. În Spania, anchetele condițiilor de viață (pe un eșantion de peste 12.100
gospodării) măsoară nivelul de cheltuieli ale persoanelor care suferă de deficiențe cronice sau boli cu limitarea
activității, comparativ cu restul persoanelor, dezagregat pe vârstă sau alte caracteristici socio-demografice.399 În
Irlanda, anchete derulate pe eșantioane largi de gospodării folosesc metodologia standardului de viață (eng.
standard of living approach) pentru a evalua costul suplimentar al dizabilității 400 și analizează comparativ diferitele
tipuri de cheltuieli ale familiilor, cu sau fără persoane cu dizabilități.401 În China, ancheta națională privind
persoanele cu dizabilități analizează tipurile de cheltuieli ale acestor persoane, 402 având la bază tot metodologia
perspectivei standardului de viață.403 Alte țări ale lumii (Canada, Noua Zeelandă, Statele Unite) folosesc metode
de analiză și măsurare cantitative (modele de analiză statistice descriptive sau explicative, regresii) sau calitative
(inclusiv focus group), pentru a analiza și a face predicții asupra tiparelor de cheltuieli ale persoanelor cu
dizabilități.404
Există metode diferite de calcul al cheltuielilor suplimentare legate de dizabilitate. Una dintre principalele metode
este cea a monetizării bunurilor și serviciilor „pe care persoanele cu dizabilități le estimează ca fiind necesare,
comparând tiparele reale de cheltuială ale persoanelor cu și fără dizabilități și folosind tehnici econometrice”. 405
O altă metodă o reprezintă cea a standardului de viață care măsoară extra-costul dizabilității prin diferența de
bunuri și servicii achiziționate în gospodăriile în care se află persoane cu și fără dizabilitate. Metoda are în vedere
bunurile pe care familiile le achiziționează efectiv, nu pe cele pe care acestea ar avea nevoie să și le achiziționeze,
în mod ideal.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de unele scutiri de impozite, însă acestea nu pot fi mecanisme
adecvate pentru a compensa insuficiența beneficiilor monetare sau în natură pentru a preveni
alunecarea în sărăcie a persoanelor cu dizabilități. Codul fiscal prevede o serie de facilități fiscale acordate
persoanelor cu dizabilități: a) scutire de impozit pe veniturile din salarii și indemnizații de natura salarială;
b) scutire de la plata impozitului pe clădire și teren; c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor,
motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului; d) scutire de la plata taxei pentru
eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora; e) scutire de
la plata taxei hoteliere.406 Scutirile de impozit pe venit și de impozit pe proprietăți sunt măsuri
compensatorii utile doar pe termen scurt și în absența altor mecanisme funcționale de protecție socială,

399
Brana și Anton (2011), citat în Mitra et al. (2017b).
400 Abordarea standardului de viață estimează costul suplimentar al dizabilității pe baza diferenței activelor/bunurilor
deținute de gospodăriile cu și fără persoane cu dizabilități - Mitra et al. (2017a).
401 Cullinan et al. (2011), citat în Mitra et al. (2017b).

402 Loyalka et al. (2014), citat în Mitra et al. (2017b).

403
Abordarea bazată pe standardul de viață
404 Mitra et al. (2017b: 478).

405 Idem, p. 43.

406
În plus, la art. 28, Legea nr. 448/2006 prevede scutirea persoanelor cu dizabilități de la plata tarifului de utilizare
a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de
utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
156
întrucât scutirea de taxe duce dizabilitatea în perspectiva carității și nu ar trebui să existe decât ca opțiune
directă pentru acoperirea extra-costului dizabilității.407
Asigurarea dispozitivelor și tehnologiilor asistive de care persoanele cu dizabilități au nevoie
Unele dintre cele mai importante dar și mai semnificative cheltuieli suportate de persoanele cu
dizabilități sunt cele cu dispozitive și tehnologii asistive. Dispozitivele și tehnologiile asistive sunt cele al
căror scop principal este menținerea sau îmbunătățirea funcționării și independenței unui individ, pentru
a facilita participarea și pentru a crește nivelul de bunăstare generală. Ele pot ajuta, de asemenea, la
prevenirea afecțiunilor medicale și a unor condiții de sănătate. Exemple de dispozitive și tehnologii asistive
includ scaunele rulante, protezele, dispozitivele auditive, dispozitivele vizuale, mijloacele software și
hardware specializate pentru utilizarea computerului de către persoanele având diferite tipuri de
deficiențe ori nevoi specifice, dispozitive care măresc capacitatea vizuală, auditivă, de mobilitate ori de
comunicare ale persoanei.408 Dispozitivele și tehnologiile asistive acoperă orice echipament, sistem sau
design utilizat de persoane pentru a îndeplini sarcini care altfel ar putea fi dificile sau imposibile. Pentru
persoanele cu dizabilități, tehnologia asistivă poate avea un rol esențial în activitățile de comunicare și
învățare, în participarea la muncă sau la mediul social, în traiul independent.
În România, un număr considerabil de persoane cu dizabilități nu utilizează dispozitive sau tehnologii
asistive de care au nevoie, adesea din cauză că nu își permit. Peste 50% dintre cei care au nevoie de
„orteze”, „scaun rulant motorizat/electric”, „alte dispozitive asistive de deplasare pe roți decât scaune
rulante”, „aparate auditive” sau „produse asistive pentru utilizarea calculatorului” nu utilizează astfel de
facilități, iar pentru o pondere importantă dintre aceștia motivul este că nu își permit aceste produse
asistive (Tabelul 22). Este important de punctat, de exemplu, faptul că unul din trei (35%) dintre cei care
au nevoie de proteze nu utilizează acest produs, iar 64% dintre cei care nu utilizează spun că motivul este
că nu își permit să achiziționeze aceste bunuri. Chiar și dintre persoanele care au nevoie de „cârje sau
cadre de mers” 23% nu le utilizează, iar 43% dintre aceștia indică drept motiv faptul că nu își permit. O
situație dramatică este și cazul celor care au nevoie de aparate auditive: unul din doi (56%) nu le utilizează,
iar dintre aceștia 55% spun că se întâmplă astfel pentru că nu își permit.
Tabelul 22: Procentul celor care au nevoie de, utilizează sau nu utilizează din cauză că nu își permit,
dispozitive asistive, din rândul persoanelor cu limitări, 2020
% care % care nu % care nu utilizează din
au utilizează cauză ca nu își permit
nevoie dintre cei care din totalul celor care
au nevoie nu utilizează
Ochelari sau lentile ajutătoare 75 9 65
Orteze 10 52 50
Proteze 9 35 64
Alte dispozitive pentru înlocuirea, suplinirea sau stimularea 23 36 68
unor organe, funcții, părți ale organismului

407
În procesul de redactare a art. 28 din CDPD, chestiunea reducerilor de impozite a fost amplu dezbătută. Institutele
de drepturi ale omului, precum și Forumul European al Dizabilității au criticat introducerea unor astfel de măsuri, ca
fiind asociate unor perioade trecute, în care dizabilitatea a fost privită din perspective caritabile. Organizațiile au
sugerat ca scutirea de taxe să fie asociată strict cu acoperirea cheltuielilor suplimentare generate de dizabilitate, ca
o recunoaștere a faptului că persoanele cu dizabilități sunt cetățeni cu drepturi egale, cu aceleași drepturi și
responsabilități ca toți ceilalți. Sursa: UN Enable, Grupul de lucru pentru art. 28 al CDPD, sesiunea a 3-a,
https://www.un.org/esa/socdev/enable/rights/ahcstata28tscomments.htm.
408 OMS (2016).

157
 Scaun rulant manual 11 34 80
Scaun rulant motorizat/electric 7 84 95
Alte dispozitive asistive de deplasare pe roți decât scaune 15 55 61
rulante
Cârje, cadre de mers 31 23 43
Alte dispozitive pentru persoane cu mobilitate scăzută 9 71 64
(lifturi, dispozitive de transfer, pentru mobilitate verticală)
Baston 47 6 30
Aparate auditive 16 56 55
Dispozitive de navigație, ghidare, identificare sau 1 0 33
recunoaștere a mediului înconjurător
Produse asistive pentru desenare și scriere 1 25 22
Produse asistive pentru citire 13 33
Produse asistive pentru utilizarea calculatorului 4 55
Alte dispozitive 2 20
Sursa: Calculele autorilor pe baza sondajului realizat de Banca Mondială, reprezentativ pentru persoanele cu și fără
dizabilități din România.
Cu câteva excepții, produsele și tehnologiile asistive necesare nu sunt acoperite de Casa Națională de
Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform Contractului Cadru al CNAS, persoanele asigurate au acces la
decontarea unor „dispozitive medicale”. Aceste dispozitive medicale sunt „destinate recuperării unor
deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu”.409 Din cauza listelor mari de așteptare, CNAS a impus
o listă de criterii de prioritizare pentru accesul la dispozitivele medicale acoperite de casă (criteriul vital,
de vârstă, de substituție, de incluziune socială etc.).410 Chiar și în condițiile unei prioritizări a beneficiarilor,
contractul cadru al CNAS nu include nici măcar o treime a listei de 50 de categorii de produse asistive
prioritare recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, în 2016.411 Anexă-Tabel 31 cuprinde lista
comparativă a tehnologiilor asistive esențiale recomandate de OMS pentru includerea în politicile
naționale de subvenționare, în raport cu lista cuprinsă în Contractul Cadru al Casei Naționale de Asigurări
de Sănătate din România.
Numărul producătorilor și distribuitorilor de dispozitive și tehnologii asistive este foarte redus în
România. Nu există o politică națională privind produsele și tehnologiile asistive, așa cum recomandă
Organizația Mondială a Sănătății,412 care să prioritizeze măsuri țintite pentru creșterea responsivității la
nevoile persoanelor cu dizabilități și a altor categorii de utilizatori (vârstnici, persoane cu maladii non-
comunicabile, boli cronice, aparținători ai acestora etc.) și care să încurajeze cererea și oferta de astfel de
produse. Un singur program de vouchere a fost disponibil persoanelor cu dizabilități, în perioada 2018-
2020, și acela doar persoanelor care se aflau în căutarea unui loc de muncă.
Asigurarea adaptării locuinței pentru persoanele cu dizabilități
Una dintre cele mai importante măsuri care ar permite persoanelor cu dizabilități să continue să
locuiască independent este adaptarea locuinței. Adaptarea locuinței poate include instalarea sau
construcția unor rampe de acces, instalarea mâinilor curente pentru sprijin/echilibru, adaptarea băilor
(mai precis accesibilizarea dușurilor, a lavoarelor, a toaletelor), instalarea unor covoare antiderapante,

409
CNAS - http://www.cnas.ro/casmb/page/dispozitive-medicale.html. Lista completă a dispozitivelor decontate de
CNAS este prezentată în Anexă-Tabel 31 din Anexă.
410 CNAS (2016).

411 OMS (2016).

412 OMS (2020).

158
eliminarea pragurilor dintre încăperi, lărgirea ușilor, instalarea unor semnale luminoase de ghidaj pentru
persoanele cu deficiențe de auz (de exemplu pentru a înlocui soneria de la intrare, ori soneria telefonului
fix), adaptarea mobilierului și a aparatelor electrocasnice la înălțimea optimă pentru utilizatorii scaunelor
rulante etc. Toate aceste adaptări permit persoanelor cu dizabilități să își continue viața independentă în
comunitate și să ducă o viață de familie cât mai apropiată de cea a persoanelor fără dizabilități.
În România există un program de creditare pentru adaptarea locuinței sau a mașinii. Conform Legii nr.
448/2006, art. 27, persoanele cu dizabilități pot beneficia de un credit de maximum 10.000 euro, cu
dobândă subvenționată de la bugetul de stat, pentru accesibilizarea unei locuințe sau pentru
achiziționarea unui singur autovehicul. Această facilitate fiscală se implementează prin transferuri de la
bugetul ANDPDCA la bugetele Direcțiilor Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului județene,
respectiv locale ale sectoarelor Municipiului București, în baza unui contract privind angajamentul de
plată a dobânzii, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului. În cazul achiziționării de autovehicule
adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu
rotile, valoarea creditului nu poate depăși 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.
Acest program de creditare pentru adaptarea locuinței sau a mașinii nu ajută semnificativ persoanele
cu dizabilități, pentru că majoritatea acestora nu are venituri suficiente pentru plata ratei lunare a unui
astfel de credit. Nevoia de adaptare a locuinței sau a mașinii sunt costuri suplimentare asociate
dizabilității. Interviurile realizate cu persoanele cu dizabilități au arătat faptul că majoritatea băncilor nu
consideră persoanele cu dizabilități ca fiind eligibile la acordarea unor credite, din cauza nivelului scăzut
al veniturilor lor lunare și deci a dificultăților estimate la plata ratelor. În plus, persoanele cu dizabilități
nu sunt informate suficient despre această facilitate. În perioada 2016-2020, numărul de persoane care
au beneficiat de acest acest program a rămas relativ constant în jurul valorii de 1000 de persoane (dintre
care doar aproximativ 10% au avut credite pentru adaptarea locuinței).413 Un program de tip grant, în care
persoanelor cu dizabilități să le fie decontat un procent din cheltuielile de accesibilizare în funcție de venit,
ar putea funcționa mai bine (vezi modelul irlandez din caseta de mai jos).
Caseta 24: Modalități de oferire de granturi pentru adaptarea locuinței în Irlanda
Irlanda a introdus măsuri de sprijinire a persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă, pentru adaptarea
locuinței. Există două mecanisme principale de sprijin: unul pentru accesibilizarea locuinței și altul pentru achiziția
unor dispozitive de facilitare a mobilității.
1. Primul mecanism de suport este numit Housing Adaptation Grant Scheme. Schema este administrată de
autoritățile locale, este bazată pe testarea mijloacelor de trai și prevede ajutoare de finanțare solicitanților,
pentru lucrările care sunt rezonabil necesare pentru a face o casă mai potrivită pentru nevoile de locuire ale
unei persoane cu dizabilități. Locuința care face obiectul modificărilor susținute de grant poate fi și închiriată,
dacă există acordul proprietarului în acest sens. Se acordă maximum 30.000 de euro, sumă care poate acoperi
cel mult 95% din costul aprobat al cheltuielilor pentru adaptarea locuinței. Valoarea grantului acordat diferă
în funcție de venitul gospodăriei (venitul brut anual al tuturor membrilor gospodăriei în care trăiește o
persoană adultă cu dizabilități). Valoarea maximă a grantului se acordă gospodăriilor care au un venit brut
anual de până la 30.000 euro iar locuința a fost construită cu mai mult de 12 luni înainte. Gospodăriile cu un
venit de peste 60.000 euro anual nu sunt eligibile pentru acest tip de grant. Grantul permite instalarea
rampelor de acces, a lifturilor de tip scaun, adaptarea toaletelor, a dușului, orice alte modificări necesare
persoanei cu dizabilități. Pentru a accesa grantul, se completează un formular detaliat care se transmite

413
Conform datelor ANPD în decembrie 2016 numărul de persoane care aveau contractate credite pentru adaptarea
locuinței sau a mașinii era de 1196 de persoane, în decembrie 2017 numărul era de 818, în decembrie 2018 707, iar
în decembrie 2019 de 987. Variația între județe este mare: de la județe cu 0 cazuri (Iași), până la județe cu 56 de
cazuri (Argeș) – la nivelul lunii decembrie 2019.
159
 biroului din cadrul autorității locale. Un terapeut ocupațional, ale cărui servicii sunt decontate într-un anumit
cuantum, în cadrul grantului, evaluează și validează solicitările persoanei.
2. Grantul pentru sprijinul mobilității în locuință (Mobility Aids Housing Grant Scheme) este acordat pentru
achiziția și montarea dispozitivelor care adresează problemele de mobilitate asociate prioritar (dar nu
exclusiv) cu îmbătrânirea. Locuința care face obiectul modificărilor susținute de grant poate fi și închiriată
dacă există acordul proprietarului în acest sens. Evaluarea eligibilității aplicantului și a valorii grantului acordat
se bazează pe testarea mijloacelor de trai, iar valoarea maximă a grantului (6.000 euro) se acordă doar în
cazul gospodăriilor al căror venit brut anual este de maximum 30.000 euro. Grantul poate acoperi 100%
costurile pentru care este solicitat. El poate fi folosit pentru achizițiilor mâinlor curente (barelor de sprijin),
rampelor de acces, accesoriilor din sala de baie, adaptarea toaletelor și dușurilor, orice alte echipamente
minore care pot fi necesare pentru a facilita nevoile de mobilitate ale aplicantului. Pentru a accesa grantul se
completează un formular detaliat care se transmite biroului specializat din cadrul autorității locale. La fel ca
în cazul precedent, un terapeut ocupațional evaluează și validează solicitările aplicantului. Dacă se apelează
la servicii private de acest tip, ele sunt decontate, într-un anume cuantum stabilit, de către autoritatea locală,
ca parte a grantului.
Sursa: Housing Agency (2018).

Existența sistemului de pensii de invaliditate eficient și care susține reintegrarea persoanelor cu

dizabilități pe piața muncii
Acordarea pensiilor de invaliditate are la bază un sistem diferit de evaluare a situației persoanei, asociat
reducerii capacității de muncă. Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta
standard de pensionare, care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, și care
au realizat un stagiu de cotizare. Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de
invaliditate, se face la cerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din
cadrul Casei Naționale de Pensii Publice. Aceste evaluări sunt predominant medicale și nu au la bază o
abordare bio-psiho-socială a dizabilității. În perioada 2016-2018, un proiect al Ministerului Muncii și
Protecției Sociale, finanțat printr-un grant al Guvernului Japoniei,414 a încercat unificarea sistemului de
evaluare a situației persoanelor cu dizabilități, cu cel din domeniul capacității de muncă (invalidității).
Proiectul a vizat introducerea unor criterii și parametri noi de evaluare, bazate pe Clasificarea
Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății. Din păcate, proiectul nu a avut niciun rezultat
asumat prin legislație, iar evaluarea capacității de muncă rămâne în continuare un proces extrem de
medicalizat.
În prezent nu există o analiză a profilului beneficiarilor de pensii de invaliditate și nici coordonare între
sistemul public de pensii și sistemul de protecție socială. O parte dintre persoanele cu pensii de invaliditate
cumulează beneficii pentru persoanele cu dizabilități, însă nu există nici un fel de analiză privind modul în
care aceste beneficii se suprapun și privind modul în care cumularea beneficiilor poate crea demotivare
suplimentară privind intrarea pe piața muncii. De asemenea, nu există nici un fel de analiză din partea
Casei Naționale de Pensii Publice a vârstei la care persoanele cu dizabilități primesc pensia de invaliditate,
a contribuției acestora pentru pensie, a impactul stagiului minim de cotizare asupra cererii de pensie
(acesta variind în unele perioade de la câteva zile la câteva luni) sau a tipului de invaliditate. În absența
unei astfel de analize, este dificil de îmbunătățit funcționarea sistemului de pensii de invaliditate și
adecvarea răspunsului acestuia la nevoile persoanelor cu dizabilități.
***

414
MMPS, Grant Japonez PHRD, de asistenţă tehnică şi dezvoltare în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap,
Proiectul privind îmbunătăţirea elaborării politicilor şi a cadrului instituţional în domeniul asistenţei persoanelor cu
handicap (TF010417).
160
Măsuri recomandate
• ANDPDCA să revizuiască sistemul de evaluare a dizabilității pe baza unui model medico-psiho-social și
care să includă instrumente noi de evaluare a nevoii de beneficii și servicii.
• ANDPDCA să realizeze o metodologie privind asigurarea de expertiză specifică pentru evaluarea
dizabilității în situația soluționării contestațiilor la încadrarea în grad de handicap de către instanțele de
judecată.
• ANDPDCA împreună cu MMPS să realizeze o analiză detaliată a nevoilor specifice persoanelor cu
dizabilități pentru calculul cheltuielilor suplimentare determinate de dizabilitate pentru ajustarea
beneficiilor sociale și facilităților.
• MMPS să ajusteze beneficiile sociale și facilitățile pentru persoanele cu dizabilități, în funcție de
cheltuielile suplimentare legate de dizabilitate.
• CNSAS să diversifice pachetul de produse și tehnologii asistive decontate prin FNUASS a tuturor celor 50
de categorii de astfel de produse și tehnologii identificate de OMS ca prioritare la nivel global în 2016.
• ANDPDCA să realizeze prin DGASPC-uri un program de granturi pentru adaptarea locuinței sau
autoturismului la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități.
• CNPP să analizeze modalitatea de acordare a pensiei de invaliditate și a eficacității programelor
recuperatorii adresate pensionarilor de invaliditate din perspectiva activării pe piața muncii a acestora.
• ANDPDCA să coordoneze realizarea unei platforme integratoare cu informații privind beneficiile și
serviciile care sunt disponibile persoanelor cu dizabilități pe tot parcursul vieții.

161
5. Servicii sociale și viață independentă
Viața independentă constituie un drept fundamental al omului, esențial pentru dezvoltarea identității
personale și realizarea potențialului uman și recunoscut prin CDPD în mod egal persoanelor cu
dizabilități. Viața independentă este interpretată în CDPD nu doar ca abilitatea de a desfășura activitățile
zilnice pe cont propriu ci, în primul rând, ca libertatea de a alege și de control al propriei vieți.415 În mod
particular, viața în instituții caracterizată prin segregare, depersonalizare, rutină, servicii în grup și lipsa
posibilității de a alege este în contradicție profundă cu ceea ce presupune viața independentă. Pentru a-
și putea exercita pe deplin dreptul de a alege unde și cu cine să locuiască și de a-și organiza viața conform
voinței proprii, fiecare persoană cu dizabilități trebuie să se bucure în aceeași măsură de informații cu
privire la alternativele disponibile pentru viața independentă, de acces la servicii sociale și de sprijin
individualizate în comunitate, de opțiuni de locuire la prețuri accesibile, precum și de accesibilizarea
mediului construit, transportului, informației și celorlalte servicii publice.
Problemele principale ce vor fi abordate în această secțiune sunt:
1. Un cadru de reglementare incomplet în domeniul serviciilor sociale
2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități
3. Accesul limitat la servicii sociale în comunitate necesare pentru o viață independentă
4. Accesul limitat la locuințe sociale.

5.1. Un cadru de reglementare incomplet în

domeniul serviciilor sociale
Dezvoltarea serviciilor sociale depinde în mod direct de calitatea reglementărilor din sector și de modul
în care autoritățile publice centrale și locale încurajează permanent aplicarea corectă a acestora.
Elemente cheie în dezvoltarea sectorului includ: (i) identificarea nevoilor individuale existente și
emergente ale persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, (ii) evaluarea nevoii de servicii sociale
existente la nivel local și județean și planificarea serviciilor (prin strategii și planuri anuale), (iii) accesul la
finanțare adecvată, (iv) standarde de calitate și cost potrivite, (v) monitorizarea, evaluarea și controlul
adecvării serviciilor sociale la nevoile persoanelor cu dizabilități.
Evaluarea nevoilor individuale de servicii sociale, la nivelul persoanelor cu dizabilități
Sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități se bazează în primul rând pe existența și utilizarea adecvată
de instrumente de evaluare a nevoilor individuale ale persoanelor și de planificare a serviciilor și măsurilor
de sprijin pentru respectivele persoane.
Procesul de sprijin al persoanelor cu dizabilități este asociat certificării puternic medicalizate a gradului
de handicap. Evaluarea dizabilității416 este încă puternic medicalizată,417. Ancheta socială, instrument

415
Drept recunoscut prin art. 19 al CDPD. Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în privința domeniului Viață
independentă și integrare în comunitate se bazează pe art. 14, 15, 16, 17, 19, 22, 23 ale CDPD.
416
Care permite încadrarea în grad și tip de handicap și identificarea nevoilor medicale, educaționale, profesionale
și sociale de integrare socială a persoanei.
417
În sensul în care contează preponderent evaluarea medicală și rapoartele medicilor specialiști și nu sunt luate în
considerare opiniile persoanelor cu dizabilități și cum resimt acestea dizabilitatea, cum îi afectează dizabilitatea viața
de zi cu zi și cum își exercită autonomia.
162
cheie în evaluarea dizabilității, nu ajută în practică la identificarea nevoilor specifice ale persoanelor cu
dizabilități. Desfășurarea evaluării inițiale de nevoi este deseori incompletă și formală în absența unei
înțelegeri a utilității anchetei și a unei metodologii clare. De aici rezultă eșecul în a identifica limitările
principale de activitate și restricțiile de participare ale persoanei, ori opțiunile recomandabile pentru
depășirea acestora.
Există instrumente pentru identificarea nevoilor, stabilirea de obiective și servicii și monitorizarea
implementării acestora, însă utilizarea lor nu este adecvată. Conform legislației în vigoare, mai multe
instrumente trebuie utilizate atât pentru toate persoanele cu încadrare în grad de handicap, cât și pentru
beneficiarii de servicii rezidențiale (pentru o descriere a lor vezi Anexă-Tabel 32). Totuși, ele prezintă o
serie de probleme. În primul rând, deși unele instrumente sunt standardizate la nivel național, cadrul legal
nu indică o metodologie specifică privind utilizarea și monitorizarea acestora, ceea ce duce la practici
diferite la nivel de județ și la posibilitatea completării de informații mult prea generale pentru a fi utile.418
În al doilea rând, nu este explicit descrisă și detaliată necesitatea fiecărui tip de informație din fiecare
instrument pentru completarea celorlalte instrumente, ceea ce poate duce la completarea de informații
contradictorii și necorelate între instrumente diferite. Nu în ultimul rând, deși culegerea datelor privind
persoanele cu dizabilități este extensivă, utilizarea statistică ulterioară a acestor date este practic
inexistentă, lipsind un mecanism de agregare care să producă informații relevante privind situația
persoanelor cu dizabilități la nivel național.
Evaluarea nevoilor locale și planificarea serviciilor sociale din comunitate/județ
Pentru o bună planificare a serviciilor sociale la nivel local este nevoie de diagnoze sociale care să arate
incidența anumitor probleme sociale la nivel local și să ofere recomandări cu privire la intervenție. Fără
o diagnoză socială bazată atât pe date cantitative cât și calitative și care să utilizeze criterii clare de
prioritizare a nevoilor sociale, autoritățile publice locale nu pot avea o imagine clară a serviciilor sociale
de care este nevoie în comunități și în consecință nu pot estima corect bugetele anuale necesare.
Măsurarea sistematică a acestor nevoi ar permite agregarea informațiilor la nivel național, pentru a
măsura necesarul de fonduri care ar trebui alocate serviciilor care sprijină grupurile vulnerabile.
În România, există obligația de evaluare periodică a nevoilor populației de servicii sociale la nivel local,
însă nu există o metodologie de evaluare a acestora.419 Autoritățile publice locale (județene și cele de la
nivelul municipiilor, orașelor și comunelor) au obligația de a efectua „sondaje și anchete sociale pentru
depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situații de necesitate a membrilor
comunității și, în funcție de situațiile constatate, de a propune măsuri adecvate în vederea sprijinirii
acestor persoane”.420 Conform aceleiași legi, nevoile identificate fundamentează și Strategiile
județene/locale de dezvoltare a serviciilor sociale. Totuși, în ciuda mai multor încercări ale MMPS în acest
sens, nu există nicio metodologie recomandată (cu atât mai puțin una aprobată printr-un act normativ)
de identificare a nevoilor locale de servicii sociale care să fie aplicată la nivel național.

418
De exemplu, serviciile recomandate în Planul Individual de Servicii ajung să fie generice și să nu fie particularizate
la regiunea/localitate în care trăiește persoana.
419
O astfel de metodologie ar trebui să includă: (i) modul de constituire al grupului local de lucru care va decide
prioritățile locale de servicii sociale, inclusiv a reprezentanților persoanelor cu dizabilități; (ii) proceduri de lucru
pentru acest grup (etapele procesului, responsabilitățile în cadrul grupului, tipurile de documente produse și
analizate); (iii) instrumentele de culegere de date cantitative și calitative privind nevoile locale ale persoanelor cu
dizabilități cu accent pe accesul la servicii sociale și de suport (lista indicatorilor statistici, grile de interviu, modele
de chestionare și modalități de eșantionare etc.); (iv) criterii de prioritizare a nevoilor sociale; (v) un model orientativ
de raport.
420
Conform art. 112, lit. g din Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011.
163
Autoritățile locale și județene trebuie să pregătească Strategii pe termen mediu și lung și Planuri anuale
de dezvoltare de servicii. Conform Legii asistenței sociale nr. 292/2011, fiecare autoritate a administrației
publice ar trebui să elaboreze, atât la nivel de județ cât și de localitate o strategie pe termen mediu (5 ani)
și o strategie pe termen lung (10 ani) pentru dezvoltarea serviciilor sociale, în conformitate cu evaluarea
nevoilor locale și pe baza strategiilor naționale relevante. Furnizorii de servicii sociale publici și privați,
organismele profesionale și reprezentanții beneficiarilor ar trebui consultați în procesul de elaborare al
strategiilor. Autoritățile locale ale administrației publice ar trebui de asemenea să elaboreze anual un plan
de acțiune privind serviciile sociale,421 ce trebuie aprobat în Consiliul Județean, respectiv Consiliul Local și
ulterior trebuie transmis MMPS.422 Legea administrației publice nr. 215 din 2001 obligă consiliile locale să
asigure cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local în ceea ce privește educația,
sănătatea, protecția copilului și serviciile pentru persoanele cu dizabilități, locuințele sociale etc.423
Coordonarea metodologică a ANDPDCA în vederea pregătirii Strategiilor județene și locale ar trebui
întărită. Deși aceste strategii sunt esențiale pentru modul în care sunt dezvoltate serviciile sociale la nivel
județean și local, în practică, este insuficient progresul realizat la nivel central pentru a monitoriza
implementarea acestor strategii și pentru a furniza consiliere cu privire la modul în care acestea ar trebui
să fie restructurate în conformitate cu prevederile CDPD, inclusiv pentru nevoia de viață independentă/în
comunitate a persoanelor cu dizabilități. În plus, nu există o obligativitate de aliniere între măsurile
aprobate în SNPD și cele din Strategiile județene și locale și nici între indicatorii de monitorizare a
implementării SNPD și celelalte strategii.
Finanțarea publică a serviciilor sociale
Sectorul serviciilor sociale este cronic subfinanțat în România, iar situația nu s-a îmbunătățit deloc în
timp. Între 2009 și 2017, cheltuielile publice pentru beneficii în natură și servicii sociale a scăzut de la 0.8%
la 0.6% din PIB, în timp ce la nivelul Uniunii Europene acestea erau din start de trei ori mai ridicate și au
continuat să crească. În ceea ce privește cheltuielile pentru persoanele cu dizabilități, valoarea a rămas
aproape aceeași în România în timp ce la nivelul Uniunii Europene creșterea a fost semnificativă și pentru
acest indicator (Tabelul 23).
Tabelul 23: Medii privind beneficiile în natură și serviciile sociale în România și UE, 2009-2017
Uniunea
România
Europeană

2009 2017 2009 2017

Total beneficii în natură și servicii sociale (% din PIB) 0.8 0.6 2.4 2.6
Total beneficii în natură și servicii sociale în Euro per locuitor (la prețuri
constante din 2010) 51 50 575 705
Beneficii în natură și servicii sociale privind dizabilitatea (% din PIB) 0.1 0.1 0.5 0.6
beneficii în natură și servicii sociale (prețuri constante din 2010) 9 11 134 177
Beneficii în natură privind dizabilitatea la standardul puterii de cumpărare
per locuitor 23 196
Sursa: ESSPROS.

421
Conform Ordinului nr. 1086/2018, planul de acțiune precizează prioritățile de dezvoltare, extindere sau investiție
în serviciile de la nivelul unității administrativ teritoriale. El fundamentează totodată necesarul de finanțare pentru
serviciile sociale, din diferite surse bugetare, inclusiv bugetul de stat.
422
Conform Legii Asistenței Sociale nr. 292/2011, art. 3, lit. a, art. 112 alin. 3, lit. a, art. 117. Un model de plan a fost
aprobat în Ordinul nr. 1086/2018.
423
Art. 36, alin. 6, punctele 1-8, 17.
164
Notă: Valoarea „51” a indicatorului „Total beneficii în natură și servicii sociale” în Euro per locuitor ar trebui să fie
citită astfel: 51 s-au cheltuit în România în 2009 la prețuri constante din 2010. Între 2009 și 2017, s-a înregistrat o
scădere a sumelor cheltuite pe persoană cu beneficiile în natură și serviciile sociale în România.
Notă: Standardul puterii de cumpărare este o unitate monetară comună artificială utilizată în Uniunea Europeană
pentru a elimina în comparații diferențele de prețuri dintre țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași volum de
bunuri și servicii în toate țările Uniunii Europene.
Modalitatea de finanțare de la bugetul de stat a serviciilor sociale susține doar o parte a sistemului
public. Conform Legii bugetului de stat, fondurile de la bugetul de stat acoperă parțial cheltuielile cu
serviciile sociale de la nivel județean, iar consiliile județene trebuie să aloce la rândul lor o parte din sume,
în completare (vezi Caseta 25). Conform legii, bugetul de stat acoperă doar cheltuieli cu „centrele publice
de asistență socială a persoanelor cu handicap”. Acest fapt creează un stimulent pentru județe în a păstra
centrele rezidențiale în ciuda obiectivului asumat de dezinstituționalizare, descurajează dezvoltarea altor
tipuri de servicii la nivel comunitar către care s-ar putea face tranziția în procesul de dezinstituționalizare;
mai mult decât atât, această practică previne dezvoltarea adecvată a serviciilor oferite de furnizorii
privați.424
Finanțarea serviciilor rezidențiale este impredictibilă, ceea ce inhibă planificarea pe termen mediu și
dezvoltarea serviciilor sociale la nivel județean. Legea anuală a bugetului de stat precizează care este
acest procent din finanțare susținut de la nivel național în anul respectiv. În 2020, de exemplu, acesta a
fost de doar 50% din bugetul necesar al județelor, față de solicitarea din documentele de planificare
bugetară centralizate care au fost colectate din aceste județe, la sfârșitul anului 2019.425 Dincolo de
procentul în sine, variațiile acestei finanțări naționale sunt semnificative, de la un an la altul, astfel încât
Consiliile Județene trebuie să își ajusteze bugetele locale pentru a acoperi costurile variabile ale serviciilor
sociale din județ. De exemplu, în 2018, pentru serviciile rezidențiale publice legate de îngrijirea adulților
cu dizabilități din județul Iași, bugetul național a acoperit 21,7 milioane de lei în 2018 și doar 10,6 milioane
de lei în 2020.426 Aceste dezechilibre afectează în lanț și finanțarea celorlalte tipuri de servicii necesare
persoanelor cu dizabilități.

424
Județele care dezvoltă servicii sociale cu sprijinul furnizorilor privați (uneori, aceștia reprezintă mai mult de 50%
din ofertanții de servicii sociale) sunt în mod clar dezavantajate de acest mod de finanțare.
425
Legea nr. 5/2020 a Bugetului de Stat, Anexa 4, pp. 158-159.
426
Legea nr. 5/2020, Anexa 5, p. 159 și Legea nr. 2/2018, Anexa 4, p. 180.
165
 Caseta 25: Legislația privind finanțarea serviciilor sociale din bugetul de stat
Ordonanța de Urgență nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014,
precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, precizează, la art. 20, procentul
de finanțare a serviciilor sociale județene, de la bugetul de stat: „(1) Începând cu anul 2014, finanțarea sistemului
de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap se asigură de la bugetul de
stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 75% din necesarul stabilit de
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în baza standardelor de cost calculate
pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2010 privind aprobarea
standardelor de cost pentru serviciile sociale. (…) (3) Pentru finanțarea integrală a cheltuielilor prevăzute la alin.
(1) și (2), autoritățile administrației publice locale au obligația să aloce sume din bugetele locale ale acestora, dar
nu mai puțin de 25%.”
Art. 20 al Ordonanței 103 a fost modificat astfel, prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2015, art. 16: „(1) Finanțarea
sistemului de protecție a copilului și a centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap se asigură de la
bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în proporție de cel mult 90% din necesarul
stabilit anual de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la elaborarea bugetului de
stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.”
Conform Legii bugetului de stat nr. 5/2020, art. 5, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la
art. 4, lit. a), sunt destinate, printre altele finanțării sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru
persoane adulte cu handicap (litera a).

Descentralizarea financiară a sectorului de servicii sociale este incompletă, întrucât de la bugetul de stat
primesc finanțare publică doar autoritățile județene (la nivelul Consiliilor Județene și DGASPC), dar nu
și autoritățile locale. Deși este de așteptat ca autoritățile locale să cunoască cel mai bine nevoile
comunităților lor, finanțarea este țintită către autoritățile județene, în timp ce autoritățile locale pot
dezvolta servicii sociale doar folosindu-se de taxele colectate la nivel local (bugetele locale). Clasificația
funcțională utilizată în planificarea și alocarea bugetară de la nivel local nu conține nicio linie specifică
pentru serviciile sociale, astfel încât sumele alocate de la nivel central să poată fi cheltuite și în acest sector
de asistență socială similar modului în care se procedează în sectorul beneficiilor sociale.427 Dincolo de
lipsa prioritizării serviciilor sociale la nivel local, este probabil ca localitățile urbane mici sau cele din mediul
rural să nu găsească fondurile necesare pentru dezvoltarea de astfel de servicii sau pentru asigurarea
sustenabilității lor.428 Drept urmare, investițiile în serviciile care sunt de o importanță critică pentru
incluziunea și participarea persoanelor cu dizabilități429 nu au cum să fie dezvoltate la nivel local.

427
Clasificația funcțională este ansamblul domeniilor, ramurilor, sectoarelor de activitate către care sunt dirijate
resursele financiare publice sau transferurile dintre diferitele niveluri ale administrației publice. Aceste domenii sunt
specificate în Legea finanțelor publice. Clasificația este un instrument de planificare bugetară, reglementat prin
Ordinul nr. 1954/2005 al MFP, cu modificările ulterioare, ultima modificare fiind făcută în 2017. La nivelul primăriilor
se folosește Anexa 2 a acestui ordin, iar la nivelul județelor și a Municipiului București Anexa II a acestui ordin.
Structura clasificației funcționale poate fi modificată prin ordin al ministrului finanțelor publice. În prezent,
clasificația funcțională de la nivelul autorităților publice locale (primării) nu cuprinde nicio linie specifică serviciilor
sociale, ci doar un capitol general de cheltuieli de „Asistență socială” (capitolul 68). În acest capitol sunt specificate
în mod detaliat toate tipurile de beneficii sociale monetare pentru care bugetul central asigură sursa de finanțare,
prin transfer către primării, dar nu există nicio linie dedicată serviciilor sociale.
428
La nivelul întregii țări, din 150 de servicii sociale fără cazare pentru persoanele cu dizabilități, doar 7 se află în
mediul rural.
429
De exemplu, servicii de reabilitare, îngrijire de tip respiro, servicii pentru viața independentă, asistență personală
și servicii de suport în gospodărie.
166
Autoritățile publice sunt reticente în achiziționarea de servicii sociale de la furnizori privați deoarece
legislația în domeniul achizițiilor publice este încă ambiguă. Procedura de achiziție a serviciilor sociale a
fost armonizată cu Directiva europeană privind achizițiile publice (2014/24/UE) și menționează că, pentru
serviciile sociale incluse în Anexa 2 a legii achizițiilor publice, fiecare autoritate contractantă trebuie să își
elaboreze „o procedură proprie” de achiziție care să fie transparentă pentru public și inclusă în Manualul
intern de proceduri al instituției respective. Deși acest lucru este un prim pas pentru dezvoltarea de servicii
de către sectorul privat, lipsește totuși un îndrumar pregătit de Agenția Națională pentru Achiziții Publice
(ANAP) privind realizarea acestor proceduri proprii de achiziție care să orienteze autoritățile în aspecte
precum: conținutul documentației de achiziții publice, elemente de evaluare care să diferențieze furnizorii
care dovedesc respectarea standardelor minime de calitate, armonizarea prevederilor CDPD, art. 19 cu
rigorile procedurale ale achiziției de servicii,430 proceduri de monitorizare a contractelor de prestări de
servicii sociale, închiderea contractelor (indicatori de evaluare a rezultatelor serviciilor asupra
beneficiarilor și recepția serviciilor). În prezent, o primă formă de îndrumar privind aceste achiziții de
servicii sociale a fost realizată în 2019, a fost revizuită și adnotată de către reprezentanții MMPS și este în
lucru pentru finalizare la nivelul ANAP.
Acordarea serviciilor sociale
Chiar dacă acreditarea furnizorilor de servicii sociale este un proces relativ accesibil, obținerea avizului
ANDPDCA și ulterior licențierea serviciilor sociale sunt bazate pe o documentație care poate fi
simplificată. Un furnizor de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități ar trebui să dețină un număr
minim de 30 de documente în format hârtie sau electronic, pentru a acoperi plaja de indicatori de
monitorizare a calității serviciilor din standardele de calitate obligatorii pentru licențiere. Se impune
digitalizarea procedurilor, simplificarea lor acolo unde este cazul (vezi exemplul din caseta de mai jos),
precum și consolidarea informațiilor aflate în baze de date similare ale autorităților centrale și locale.
Caseta 26: Exemple de moduri în care documentația licențierii pentru locuințele protejate poate fi simplificată
Pentru licențierea locuințelor protejate, sunt necesare circa 40 de proceduri scrise și alte documente, însă unele
dintre ele pot fi eliminate/simplificate. De exemplu:
o Registrul privind cazurile de neglijare, abuz, precum și registrul privind cazurile de tortură și tratamente
inumane pot fi agregate într-un singur document privind situații neprevăzute sau excepționale.
o Registrul de formare continuă a personalului poate include și informațiile privind lista de participanți la
formările respective, fără a fi nevoie de pregătirea unui document separat.

Standardele de calitate a serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități trebuie revizuite mai
frecvent de către ANDPDCA pe bază de evaluări empirice. Chiar dacă au fost pregătite și aprobate
standarde de calitate pentru o serie de servicii sociale extrem de importante pentru persoanele cu
dizabilități, în unele cazuri sunt insuficient pilotate sau sincronizate cu prevederile CDPD.431 Standardele

430
În mod concret, trebuie clarificat cum s-ar respecta dreptul persoanei cu dizabilități de a-și alege locul și persoana
cu care să locuiască în cazul concret al achiziției de servicii de tip rezidențial de la un furnizor privat în condițiile în
care persoana cu dizabilități nu-și poate exprima opinia în cadrul procedurii de achiziție.
431
Conform Ordinului MMPS nr. 1218/2019 au fost aprobate Standardele specifice minime obligatorii de calitate
privind aplicarea metodei managementului de caz în protecția persoanelor adulte cu dizabilități. Conform Ordinului
nr. 82/2019 au fost aprobate standarde specifice minime de calitate obligatorii pentru persoane adulte cu
dizabilități: (i) centre de abilitare și reabilitare; (ii) centre pentru viață independentă; (iii) centre de îngrijire și
asistență; (iii) locuințe protejate; (iv) centre de tip respiro; (v) centre de criză; (vi) serviciul de îngrijiri la domiciliu;
(vii) echipa mobilă; (viii) centre de zi; (ix) servicii de asistență și suport. Conform Ordinului nr. 1069/2018 au fost
aprobate standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii și protecției adulților cu handicap grav sau
accentuat la asistentul personal profesionist.
167
de calitate ar trebui pilotate și ajustate după cum se dovedește necesar curând după aprobarea lor.432 Cu
toate acestea, la nivelul ANDPDCA nu există în momentul de față un mecanism sistematic de consultare a
organizațiilor reprezentative ale beneficiarilor și al altor factor interesați.433 În plus, deși este probabil ca
serviciile sociale licențiate să respecte noile standarde la nivel scriptic, până în momentul de față nu a fost
realizată nicio evaluare calitativă și sistematică cu privire la modul în care aceste standarde funcționează
în practică în beneficiul persoanelor care accesează servicii, pentru eventuale ajustări sau chiar eliminări
de cerințe.
Standardele de cost au fost actualizate în mai 2020, însă nu există un mecanism predictibil pentru a le
ajusta. Standardele au fost actualizate după o perioadă de 5 ani de la ultima stabilire a acestora.434 Din
cauza unor creșteri recente de salarii din sectorul public, creșterile standardelor de cost au fost
semnificative pentru anumite tipuri de servicii,435 generând dificultăți pentru furnizorii privați.436 Dincolo
de modificarea recentă a nivelului standardului de cost, lipsește un mecanism predictibil de ajustare a
costurilor în mod regulat. Un astfel de mecanism ar trebui să presupună: (i) o metodologie clară și
transparentă privind modalitatea de calcul a standardelor de cost pentru fiecare dintre servicii care să ia
în considerare specificul și costul activităților desfășurate atât de furnizori privați cât și de cei publici437 și
cheltuielile pentru produsele specifice nevoilor beneficiarilor; (ii) informații riguroase și detaliate privind
costurile reale înregistrate de o varietate de servicii și care să țină cont de numărul de beneficiari pe care
acestea le deservesc (de economiile lor de scală); (iii) un mecanism de consultare care să reunească atât
furnizori publici și privați de servicii sociale precum și reprezentanți ai persoanelor cu dizabilități.
Managementul de caz pentru persoana adultă cu dizabilități este legiferat, însă este detaliat doar în
cazul serviciilor de tip rezidențial și nu există modele de instrumente impuse spre utilizare. Ordinul prin
care a fost reglementat managementul de caz în 2019438 face referire cu prioritate doar la managerul de
caz aflat în serviciile rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități, punând accent pe serviciile destinate
transferului persoanei în alternative de tip familial. Conform Ordinului, managerul de caz trebuie să
completeze în mod regulat o serie de instrumente,439 însă Ordinul nu este acompaniat de modele de astfel
de instrumente și nici de un ghid metodologic cu privire la modul în care ar trebui completate.

432
Un exemplu din practică este prevederea din standarde că într-o locuință protejată trebuie să existe minimum
două persoane adulte cu dizabilități, în condițiile în care multe astfel de persoane pot și doresc să locuiască singure.
O astfel de prevedere din standardele de calitate ar trebui să poată fi corectată rapid, având în vedere și faptul că
încalcă art. 19 al CDPD.
433
Conform Hotărârii de Guvern nr. 50 din 2015, ANDPDCA coordonează metodologia de implementare a
standardelor de calitate aferente persoanelor cu dizabilități.
434
HG nr. 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale și a nivelului venitului
lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de către
susținătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale.
435
De exemplu, pentru adulții cu dizabilități găzduiți în Centrele de Îngrijire și Asistență (CIA), valoarea cheltuielilor
pentru o persoană a crescut de la 33.828 lei pe an la 66.852 lei pe an.
436
Cercetarea calitativă a identificat furnizori privați care au reclamat faptul că bugetele lor interne nu pot asigura
niveluri de salarizare a personalului similare celor din sectorul bugetar. Unii dintre ei consideră că, în practică,
nerespectarea standardului minim de cost îi poate afecta negativ în relicențierea serviciului sau în procesul de
control realizat de Inspecția socială.
437
Inclusiv cheltuielile privind managementul de caz.
438
Prin Ordinul nr. 1218/2019.
439
Printre altele, managerul de caz trebuie să completeze: Chestionare de satisfacție a beneficiarilor, Rapoarte de
evaluare a beneficiarului și a contextului său de viață, Fișe de identificare a riscurilor, Rapoarte individuale de

168
Monitorizarea situației serviciilor sociale
În prezent nu există o monitorizare sistematică a situației serviciilor pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru a evalua starea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități și a lua cele mai informate decizii de
politici publice, este nevoie ca datele statistice să fie accesate pentru un set minimal de elemente: tipul și
numărul de beneficiari ai serviciilor sociale, numărul mediu de zile de frecvență pe tipuri de servicii,
profilul personalului din diferite categorii de servicii, costurile reale lunare dezagregate pe tipuri de costuri
și surse etc. MMPS a început în 2019 colectarea de astfel de informații pentru toate tipurile de servicii
sociale (inclusiv pentru cele pentru persoanele cu dizabilități), însă datele au fost raportate doar parțial
de către DGASPC-uri, iar rezultatele analizelor nu au fost făcute disponibile pentru publicul larg. Este
nevoie de continuarea acestui efort și îmbunătățirea procesului.
Evaluarea serviciilor sociale
Evaluarea calității serviciilor sociale reprezintă un proces esențial de îmbunătățire acestora. Evaluarea
calității serviciilor sociale reprezintă „aprecierea sistematică și obiectivă a unui serviciu, incluzând
proiectarea, implementarea și rezultatele acestuia. O evaluare ar trebui să ofere informații credibile și
utile care să permită încorporarea lecțiilor învățate în procesul de luare a deciziilor, atât pentru beneficiari,
cât și pentru responsabili ori finanțatori”.440 Procesul de evaluare externă441 este o analiză independentă
a modului în care furnizorul de servicii performează.442 Lipsa unui astfel de sistem atrage după sine o mai
slabă capacitate a serviciilor sociale de a se adapta la nevoile în permanentă schimbare ale beneficiarilor
lor, de a oferi servicii care conduc la creșterea calității vieții și a nivelului de autonomie și participare a
persoanelor cu dizabilități.443
Există variante diferite de organizare și finanțare a acestei funcții de evaluare. Evaluarea externă a unui
serviciu social este deseori obligatorie în țările membre ale UE (de obicei la fiecare 3-5 ani). În general,
costurile evaluării sunt împărțite de furnizorul de servicii și de autoritatea publică. Evaluatorii de calitate
pot fi organizații publice sau private, ori experți independenți, autorizați de către autoritățile naționale de
reglementare, pentru a realiza evaluarea unui anumit tip de serviciu social.

activitate MC, Rapoarte de monitorizare, Fișe de monitorizare, Rapoarte de închidere a cazului, Rapoarte de
monitorizare postservicii.
440
OCDE (2002).
441
Evaluarea poate fi și internă atunci când este realizată de echipa serviciului social.
442
În Uniunea Europeană, această îmbunătățire continuă este un principiu fundamental de calitate, inclus în Cadrul
Voluntar European de Calitate a serviciilor sociale de interes general. Cadrul Voluntar European de Calitate pentru
Serviciile Sociale (SPC/2010/10/8/final) este un document elaborat de Comisia Europeană care ghidează activitatea
furnizorilor de servicii sociale de la nivelul țărilor membre UE, pentru o înțelegere comună asupra calității serviciilor.
El propune un set de principii generale de calitate și metode pentru măsurarea acestora, la nivelul oricărui tip de
servicii sociale, și poate fi utilizat la construcția metodologiilor naționale de evaluare și monitorizare a calității din
aceste servicii.
443
A se vedea în acest sens concluziile primelor două rapoarte bienale ale Comisiei Europene cu privire la serviciile
sociale de interes general: Comisia Europeană (2008: 61) și Comisia Europeană (2010: 38).
169
Caseta 27: Modele de organizare a evaluării serviciilor sociale în țări diferite
În țările anglo-saxone, evaluatorii externi sunt deseori experți independenți, autorizați de către autoritatea
națională de reglementare în domeniul serviciilor sociale. Acești experți sunt constrânși de legislație să se formeze
continuu în domeniul evaluării calității și să realizeze un anumit număr minim de evaluări pe an. Astfel, ei
acumulează un anumit număr de credite anual, care le dă posibilitatea de a-și continua activitățile de evaluare.
Fiecare evaluator este plătit pe serviciu evaluat, de aceea posturile de evaluatori nu sunt fixe, cu normă întreagă,
la nivelul vreunei agenții regionale sau naționale. În Franța, Autoritatea Centrală de Sănătate este cea care, din
anul 2018, răspunde de reglementarea procesului de evaluare externă a serviciilor sociale și medico-sociale. Ea
autorizează periodic evaluatorii de calitate ce pot efectua evaluări ale serviciilor sociale din această țară. Acești
evaluatori pot fi organizații profit și non-profit, precum și experți independenți, calificați pentru acest tip de
evaluare (existau aproximativ 1000 de structuri autorizate la nivelul anului 2020). Lista evaluatorilor autorizați este
publicată periodic pe site-ul Autorității. Fiecare furnizor are obligația de a-și evalua extern serviciile la un interval
de timp și poate alege unul din acești evaluatori din lista oficială națională. Termenii de referință și caietele de
sarcini pentru contractarea evaluatorilor sunt definite la nivelul Autorității Centrale de Sănătate.
Sursa: La Haute Autorité de Santé (2018).

În România, evaluarea serviciilor sociale este solicitată de lege, însă nu este complet dezvoltată.
Conform legislației existente,444 funcția de evaluare precum și cele de monitorizare și control al calității
serviciilor reprezintă atribuții plasate în responsabilitatea Inspecției Sociale. Există însă trei mari probleme.
În primul rând, funcțiile de control, monitorizare și evaluare nu sunt bine delimitate, Inspecția Socială
neavând un corp de evaluatori distincți, în raport cu inspectorii care se ocupă de controlul serviciilor
sociale.445 Funcțiile de control și de evaluare sunt fundamental diferite: controlul se referă la verificarea
conformității cu prevederile legale, iar evaluarea este orientată spre îmbunătățirea continuă a calității
serviciilor.446 În al doilea rând, nu au existat eforturi sistematice de a pregăti inspectorii sociali ca
evaluatori calificați de servicii sociale (prin cursuri de formare specifice și/sau utilizare de instrumente
specifice de lucru).447 Controlorul și evaluatorul se află în paradigme de evaluare diferite și trebuie să fie
pregătiți și formați corect pentru aceste roluri complementare. Nu în ultimul rând, din cauza numărului
scăzut de inspectori și a importanței crescânde date activității de control, numărul total de evaluări de
servicii sociale este foarte scăzut.448

444
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 197/2012.
445
În 2016 a fost introdusă o prevedere în Statutul Inspectorului social care stabilea că „inspectorii-evaluatori de
servicii sociale” nu vor mai exercita și acțiuni de control. Prevederea nu a fost niciodată respectată întrucât nu au
fost alocate posturi suplimentare de evaluatori la nivelul AJPIS-urilor. În prezent, prevederea nu mai figurează în
documentul cadru al inspectorilor sociali.
446
Controlul se realizează atunci când există riscuri semnificative de neconformitate în raport cu standardele sau
normele din sectorul respectiv. Inspectorul se focalizează pe aspectele strict legale și verifică în detaliu practicile
furnizorului în raport cu aceste norme (sanitare, de protecția muncii, de calitate minimă a serviciilor etc.). Evaluatorul
calității, în schimb, este un profesionist care are rolul de a sfătui și îndruma echipele de lucru către permanenta
îmbunătățire a practicilor de lucru cu beneficiarii. El este orientat spre soluții care să crească impactul pozitiv al
serviciului, spre modele de succes care să inspire și să crească performanța în serviciile existente, spre modalități de
a răspunde cât mai bine nevoilor în permanentă schimbare ale utilizatorilor de servicii și reflectează împreună cu
echipele la îmbunătățirea continuă a acestor rezultate.
447
În 2012 și 2017 au fost dezvoltate metodologii de evaluare a serviciilor sociale în cadrul a două proiecte de
asistență tehnică, (SMIS 10845 și SRSS/SC2017/003) însă ele nu au fost adoptate nici măcar parțial de MMPS.
448
În anul 2019 au fost supuse activității de evaluare/monitorizare 171 servicii sociale destinate persoanelor adulte
cu dizabilități, din care: 19 servicii sociale în activitatea de evaluare și 152 în activitatea de monitorizare
(http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/07/RAPORT-ACTIVITATE_DIS_2019.pdf).
170
Controlul serviciilor sociale
Controlul de conformitate a furnizării unui serviciu social în raport cu reglementările legale este asigurat
de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, prin inspectorii sociali de la nivel județean. În 2019 de
exemplu, au fost realizate 104 de inspecții ale serviciilor sociale rezidențiale pentru persoanele cu
dizabilități și s-au constatat cazuri de nerespectare a cerințelor standardelor minime pentru 33 dintre
acestea (vezi Tabelul 24). Doar pentru 3 servicii s-a propus retragerea licenței (și s-au dat 419 măsuri de
remediere) și nu s-au sesizat în nici un caz organele de urmărire penală competente pentru suspiciuni de
eroare, fraudă, abuz sau neglijență.
Tabelul 24: Servicii sociale cu cazare destinate persoanelor cu dizabilități (i) inspectate și (ii) în care s-au
constatat cazuri de nerespectare a cerințelor standardelor minime în 2019
Servicii Servicii cu
inspectate nereguli
Total 104 33
Centru de abilitare și reabilitare 58 18
Centru pentru viață independentă 4 0
Centru de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități 42 15
Sursa: ANPIS.
Funcția de inspecție socială are nevoie de resurse suplimentare pentru a putea să își îndeplinească în mod
adecvat atribuțiile. ANPIS are doar un număr de 296 inspectori care sunt responsabili atât de inspecția
tuturor tipurilor de servicii sociale cât și a beneficiilor sociale.449 Pentru a asigura în mod eficient inspecția
serviciilor, numărul inspectorilor sociali ar trebui semnificativ crescut, în special în județele în care
numărul lor nu permite împărțirea echipelor în funcție de specializare (privind beneficii, servicii și alte
tipuri de inspecție).450 În cooperare cu ANDPDCA, este nevoie de asemenea de cursuri de formare a
inspectorilor sociali și de grupuri de lucru pentru îmbunătățirea metodologiilor și a instrumentelor pentru
controalele tematice privind serviciile pentru persoanele cu dizabilități. În plus, este nevoie de mai multă
claritate privind modalitatea de urmărire a modului în care măsurile de remediere sunt aplicate și a
consecințelor neimplementării acestor măsuri într-un timp rezonabil.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să realizeze o analiză a practicilor curente utilizate pentru elaborarea, implementarea și
monitorizarea instrumentelor folosite pentru identificarea nevoilor specifice ale persoanelor cu
dizabilități și planificarea serviciilor corespunzătoare (inclusiv analiza fluxului de documente și a
interacțiunilor dintre instituții) în vederea recomandării îmbunătățirii și standardizării instrumentelor
și completării lor cu instrucțiuni clare de utilizare.
2. ANDPDCA să revizuiască în legislație instrumentele utilizate pentru identificarea nevoilor specifice și
planificarea de servicii pentru persoanele cu dizabilități (inclusiv pentru persoanele rezidente în
servicii de tip rezidențial).

449
În 2019, în activitatea de control, evaluare și monitorizare a serviciilor sociale au fost implicați 206 inspectori
sociali.
450
La nivelul țării există structuri care au alocate doar câte trei sau patru posturi (de exemplu Călărași – 3 posturi,
Covasna – 3 posturi, Brăila – 4 posturi, Giurgiu – 4 posturi, Harghita – 4 posturi) iar altele au alocate 10-12 posturi
(de ex. Dolj – 10 posturi, Iași – 10 posturi, Suceava – 11 posturi, București – 12 posturi).
171
3. MMPS să realizeze o metodologie de evaluare periodică a nevoilor de servicii sociale la nivel
local/județean, inclusiv pentru identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilități cu sprijin din partea
ANDPDCA.
4. ANDPDCA să elaboreze o grilă de evaluare a strategiilor județene pentru dezvoltarea serviciilor sociale
pentru persoanele adulte cu dizabilități și un sistem de indicatori la nivel județean care să ghideze
dezvoltarea de servicii sociale pentru acestea.
5. Ministerul Finanțelor Publice să modifice Legea Bugetului de Stat astfel încât sumele defalcate din
TVA să fie prevăzute pentru toate serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
6. Ministerul Finanțelor Publice să stabilească în Legea anuală a Bugetului de Stat un procent predictibil
de acoperire de la bugetul de stat a serviciilor sociale de la nivel local.
7. Ministerul Finanțelor Publice să aloce în Legea Anuală a Bugetului de Stat, linii de finanțare specifice
de la bugetul de stat pentru serviciile sociale de tip comunitar adresate în mod distinct persoanelor
cu dizabilități de la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor, suplimentar față de cele aprobate în
prezent la nivelul județelor.
8. Agenția Națională pentru Achiziții Publice să elaboreze și să aprobe un ghid privind achizițiile publice
de servicii sociale.
9. MMPS – inclusiv ANDPDCA – să simplifice și să digitalizeze procesul de acreditare, licențiere și
relicențiere a serviciilor sociale.
10. ANDPDCA să realizeze o analiză a standardelor specifice minime de calitate obligatorii aferente
centrelor rezidențiale, a modului în care acestea sunt implementate și ajustate la nevoile
beneficiarilor, cât și a constrângerilor cu care se confruntă furnizorii, în vederea elaborării de
recomandări cu privire la modul în care standardele pot fi îmbunătățite.
11. ANDPDCA să revizuiască periodic standardele specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile
sociale pentru persoanele cu dizabilități, pe baza analizei acestora și prin consultarea cu actorii cheie
din sectorul serviciilor sociale.
12. ANDPDCA să dezvolte ghiduri metodologice de implementare a standardelor specifice minime de
calitate obligatorii.
13. ANDPDCA să elaboreze și să aprobe o metodologie de revizuire periodică a standardelor de cost
pentru serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități.
14. ANDPDCA să realizeze un ghid metodologic pentru managerul de caz și să realizeze formarea
managerilor de caz de la nivelul fiecărui DGASPC.
15. MMPS să realizeze periodic raportări statistice privind situația serviciilor sociale, inclusiv a celor
pentru persoanele cu dizabilități.
16. ANDPDCA să pregătească un set de criterii de evaluare a serviciilor sociale pentru persoanele adulte
cu dizabilități care să ajute MMPS în finalizarea metodologiei de evaluare a serviciilor sociale.451
17. ANPIS să crească numărul de inspectori pentru serviciile sociale și să își întărească capacitatea tehnică
cu sprijinul ANDPDCA (îmbunătățire de instrucțiuni și instrumente de inspecție și training în utilizarea
lor) în vederea inspectării serviciilor sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități.

5.2. Instituționalizarea persoanelor cu dizabilități

Viața independentă în comunitate poate avea loc doar în afara instituțiilor rezidențiale de orice tip.
Mediul instituțional favorizează încălcarea tuturor drepturilor prevăzute de CDPD, fie prin legi formale, fie
prin practici contrare exercitării drepturilor. Mediul instituțional este caracterizat prin depersonalizare,

451
MMPS ar trebui să aprobe o metodologie de evaluare a serviciilor sociale și să constituie un corp de evaluatori
formați în acest sens.
172
rigiditatea programului și a rutinei, tratamentul în bloc, izolarea și distanța socială452 care duc la lipsa
controlului asupra deciziilor de zi cu zi, lipsa libertății unei persoane de a alege unde și cu cine să trăiască,
desfășurarea activităților comune în același spațiu sau la o abordare paternalistă în privința furnizării
serviciilor. Instituționalizarea însăși este o formă de încălcare a dreptului la viață independentă,453 iar
restricționarea arbitrară a acestui drept reprezintă privarea ilegală de libertate.454 În plus, deciziile de
instituționalizare luate în baza existenței unei dizabilități constituie o formă de discriminare, demonstrând
eșecul de a oferi sprijin și servicii în comunitate persoanelor cu dizabilități care sunt astfel forțate să
accepte segregarea în instituții 455 Respectarea dreptului la viață independentă necesită, printre altele
schimbări structurale precum dezinstituționalizarea în toate formele sale și sistarea procesului de
instituționalizare.
Lipsa formelor de îngrijire și sprijin alternative și a dezvoltării abilităților de viață independentă face din
instituțiile rezidențiale un aranjament pe viață pentru majoritatea persoanelor instituționalizate. Un
studiu din 2013 arăta că dintre persoanele cu dizabilități plasate într-o instituție, 67% rămân acolo
întreaga viață, în timp ce alte 14% sunt transferate la un moment dat în alte centre. Doar 14% dintre
cazurile de părăsire a instituției sunt legate de integrarea în familie sau în comunitate.456

Descrierea problemei
În România există mai multe tipuri de servicii de tip rezidențial. Ordinul nr. 82/2019 stabilește
standardele pentru două tipuri de servicii rezidențiale care pot avea până la 50 de beneficiari (centre de
abilitare și reabilitare și centre de îngrijire și asistență). La acestea se adaugă centrele pentru viață
independentă cu până la 20 de beneficiari, locuințele protejate cu până la 10 persoane și centrele respiro
sau de criză (acestea vor fi analizate în cadrul problemei următoare). Începând cu 2018, centrele de tip
vechi457 trebuie să treacă printr-un proces de restructurare (în cazul în care centrul are mai mult de 50 de
beneficiari) sau de reorganizare (pentru centrele cu mai puțin de 50 de beneficiari. Prin urmare, centrele
trebuie fie să se reacrediteze sub forma unui centru nou, fie să se desființeze complet, iar beneficiarii să
fie transferați în alte tipuri de servicii rezidențiale de tip nou sau în comunitate.458 Restructurarea fiecărui
centru (pentru centrele de peste 50 de locuri) este un proces care poate dura până în 2021. Din această
cauză, în momentul de față există un amestec de servicii rezidențiale dintre care unele funcționează
conform standardelor de calitate noi și altele conform celor vechi.
În prezent, un număr mare de persoane trăiesc în servicii sociale de tip rezidențial, iar numărul din
ultimii ani este într-o ușoară creștere. În România, aproximativ 17.500 persoane trăiesc în toate serviciile

452
EEG (2012).
453
Art. 19, CDPD.
454
Art. 14, CDPD; ONU și Consiliul Drepturilor Omului (2019, para. 17).
455
ONU și Comitetul CDPD (2018, para. 30).
456
IPP (2013).
457
Centrele rezidențiale „de tip vechi” includ: (1) Centre de îngrijire și asistență (CIA), (2) Centre de integrare pentru
terapie ocupațională (CITO), (3) Centre-pilot de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap (CPRRPH), (4)
Centre de recuperare și reabilitare neuro-psihiatrică (CRRN) și (5) Centre de recuperare și reabilitare a persoanelor
cu handicap (CRRPH).
458
În baza OUG nr. 69/2018, au fost elaborate și au intrat în vigoare Deciziile nr. 878 și 877/2018 ale Președintelui
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. Conform lor, este stabilit cadrul procedural atât pentru
desfășurarea procesului de reorganizare a centrelor cu o capacitate mai mică sau egală cu 50 locuri (Decizia nr.
877/2018) cât și pentru elaborarea planurilor de restructurare a centrelor rezidențiale pentru persoanele adulte cu
handicap cu o capacitate mai mare de 50 de locuri (Decizia nr. 878/2018), aflate în coordonarea metodologică a
ANDPDCA.
173
de tip rezidențial, dintre care cea mai mare parte se află în centre rezidențiale (16.392 persoane) - Anexă-
Tabel 33. Din 2012, numărul de beneficiari ai centrelor rezidențiale459 a crescut ușor, iar numărul de centre
a crescut semnificativ (Tabelul 25). Chiar dacă numărul mediu de beneficiari a scăzut în centrele mari, se
observă o ușoară creștere a numărului de centre rezidențiale de dimensiuni mari (atât a celor de peste 50
de beneficiari cât și a celor cu 100 de beneficiari sau mai mulți).
Tabelul 25: Evoluția numărului de centre rezidențiale (CR) și de beneficiari din CR, 2012-2020
2012 2020
Toate centrele Total beneficiari CR 15.765 16.392
Nr CR 232 292
Număr mediu de beneficiari pe CR 68 56
Centre cu 50+ beneficiari Total beneficiari CR 12.095 11.840
Nr CR 120 132
Număr mediu de beneficiari pe CR 101 90
Centre cu 100+beneficiari Total beneficiari CR 6.699 6.390
Nr CR 38 43
Număr mediu de beneficiari pe CR 176 149
Sursa: Date ANDPDCA la 31 martie 2012 și 2020.
Note: Prin CR înțelegem toate serviciile de tip rezidențial cu excepția: centrelor de pregătire pentru o viață
independentă, locuințele protejate, centrele respiro sau de criză.
Cei mai mulți beneficiari din centrele rezidențiale au dizabilități mintale (intelectuale) sau psihice
(psiho-sociale), cu încadrare în grad de handicap grav sau accentuat. Similar cu tendințele de la nivel
european, cele mai multe dintre persoanele găzduite în centrele rezidențiale din România sunt cele
încadrate în tip de handicap intelectual sau mintal (51% și respectiv 14%) – Anexă-Tabel 34. Chiar dacă
majoritatea beneficiarilor sunt încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, există și persoane cu grad
de handicap mediu sau chiar ușor.460 O treime dintre persoanele cu dizabilități găzduite în centre
rezidențiale au până în 35 de ani, iar vârstnicii reprezintă 20% dintre beneficiari. Există diferențe de
structură pe vârstă între tipurile de centre, centrele de îngrijire și asistență și centrele pilot de recuperare
și reabilitare a persoanelor cu handicap având procente mai ridicate de persoane vârstnice (Anexă-Tabel
35). Structura populației instituționalizate după vârstă, grad și tip de handicap nu s-a modificat
semnificativ între 2012 și 2020 (Anexă-Tabel 36).
Există o variație foarte ridicată între județe în privința numărului de persoane instituționalizate și a
evoluției acestuia în timp. Datele dezagregate la nivel de județ indică o diferență semnificativă între
județe – de la unele care au aproximativ 1000 de beneficiari în centre rezidențiale la altele care au 100
sau sub 100 de beneficiari (Figura 6). Județele cu cele mai mari numere în valoare absolută sunt dintre
cele care au și cele mai mari procente de persoane în centre rezidențiale în total populație cu încadrare în
grad de handicap.461 Dintre cele 42 de județe, doar 18 au înregistrat scăderi ale numărului de persoane în
centrele rezidențiale din 2012 până în prezent. Dintre primele 10 județe cu cele mai mari numere de
beneficiari în centre, doar 2 au înregistrat scăderi ușoare ale numărului de beneficiari.

459
Includem aici toate serviciile rezidențiale cu excepția centrelor de pregătire pentru viața independentă, locuințele
protejate și centrele respiro sau de criză care vor fi analizate separat.
460
La 31 martie 2020, dintre toate persoanele aflate în servicii rezidențiale (17.496 persoane), 43% erau încadrate
în grad de handicap grav, 47% în grad de handicap accentuat, 9% în grad de handicap mediu și 1% în grad de handicap
ușor.
461

174
175
Figura 6: Situația numărului de beneficiari în centre rezidențiale, pe județe

Nr. beneficiari CR în 2020 Diferență nr. beneficiari în % beneficiari în CR în total

CR 2020-2012 persoane cu CH
0 500 1000 1500 -200 0 200 0.0 5.0 10.0
Mureș 1008 Mureș 5 Mureș 5.0
Prahova 1006 Prahova -105 Prahova 2.9
Suceava 782 Suceava 11 Suceava 3.7
Bacău 708 Bacău 41 Bacău 3.9
Sibiu 708 Sibiu -33 Sibiu 4.5
Timiș 680 Timiș 20 Timiș 2.7
Tulcea 663 Tulcea 115 Tulcea 7.2
Neamț 653 Neamț 16 Neamț 3.7
Iași 604 Iași 127 Iași 2.3
Constanța 592 Constanța 132 Constanța 3.0
Argeș 538 Argeș -80 Argeș 1.8
Vâlcea 486 Vâlcea 107 Vâlcea 2.7
Bihor 483 Bihor 57 Bihor 2.4
București 465 București -55 București 0.7
Vasului 451 Vasului -47 Vasului 1.8
Alba 438 Alba -18 Alba 2.5
Olt 432 Olt 127 Olt 1.7
Sălaj 392 Sălaj 28 Sălaj 2.6
Botoșani 385 Botoșani 33 Botoșani 3.1
Vrancea 382 Vrancea 38 Vrancea 2.1
Maramureș 375 Maramureș -67 Maramureș 2.1
Satu-Mare 375 Satu-Mare 173 Satu-Mare 2.6
Gorj 359 Gorj 37 Gorj 2.9
Cluj 333 Cluj 47 Cluj 1.3
Hunedoara 320 Hunedoara -102 Hunedoara 1.6
Ilfov 241 Ilfov -3 Ilfov 1.9
Călărași 227 Călărași -41 Călărași 1.7
Bistrița 221 Bistrița -49 Bistrița 1.3
Buzău 220 Buzău 39 Buzău 1.3
Ialomița 211 Ialomița 85 Ialomița 2.3
Dolj 198 Dolj 19 Dolj 1.3
Arad 182 Arad -3 Arad 1.2
Dâmbovița 172 Dâmbovița -12 Dâmbovița 0.9
Brașov 169 Brașov -8 Brașov 1.3
Harghita 148 Harghita 8 Harghita 1.3
Caraș-Severin 139 Caraș-Severin -11 Caraș-Severin 1.0
Mehedinți 124 Mehedinți 38 Mehedinți 0.6
Brăila 123 Brăila -15 Brăila 0.7
Galați 122 Galați 87 Galați 0.8
Teleorman 122 Teleorman -14 Teleorman 1.0
Giurgiu 112 Giurgiu -109 Giurgiu 1.1
Covasna 43 Covasna 9 Covasna 0.8

Sursa: Date ANDPDCA privind centrele rezidențiale cu excepția centrelor pentru o viață independentă, a centrelor
de criză și a celor respiro pentru 31 martie 2012 și 2020.

176
Explicarea problemei
Romania și-a luat angajamentul de a asigura faptul că persoanele cu dizabilități instituționalizate vor
putea trăi independent în cadrul comunității. În primul rând, România a ratificat CDPD prin Legea nr. 221
din 2010 care a intrat în vigoare la data de 2 martie 2011, iar aceasta prevede în mod expres drepturile
persoanelor cu dizabilități de a duce o viață independentă și de a fi integrate în comunitate. În al doilea
rând, România trebuie să respecte prevederile privind dezinstituționalizarea ale Strategiei pentru
Persoane cu Dizabilități 2010–2020 a Consiliului Uniunii Europene și ale Strategiei pentru Persoane cu
Dizabilități 2017-2023 a Consiliului Europei.462 În al treilea rând, SNPD 2016-2020 identifică
dezinstituționalizarea drept o măsură esențială și definește obiectivul specific de dezinstituționalizare și
prevenirea instituționalizării concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață
independentă și integrare în comunitate.463
Există trei elemente importante care pot contribui la reducerea problemei instituționalizării:464 (i)
existența unui ghid de dezinstituționalizare și o instruire intensivă a actorilor care ar trebui implicați în
acest proces; (ii) asigurarea coordonării și monitorizării continue a procesului de dezinstituționalizare; și
(iii) asigurarea unei finanțări susținute a procesului de dezinstituționalizare în paralel cu dezvoltarea de
servicii sociale la nivelul comunității.
Existența unui ghid de dezinstituționalizare și instruirea intensivă a actorilor implicați în proces
În prezent nu există un ghid detaliat privind modul în care ar trebui să se realizeze procesul de
dezinstituționalizare la nivelul centrelor rezidențiale. Pentru a putea asigura o cunoaștere unitară și
sistematică la nivelul DGASPC-urilor este necesar un ghid care să precizeze pașii dezinstituționalizării și să
ofere instrumente de lucru care să ajute personalul DGASPC și alte persoane implicate în acest proces.
Ghidul metodologic ar trebui să includă recomandări privind soluțiile optime pentru dezinstituționalizare,
informații privind bune practici, instrumente pentru evaluarea beneficiarilor și pentru găsirea celor mai
bune soluții împreună cu aceștia. În plus, ghidul ar trebui să fie însoțit de un instrument de agregare a
informației pentru a putea genera planuri de dezinstituționalizare la nivel de centru care să fie
monitorizate de către DGASPC-uri și ANDPDCA. În momentul de față un astfel de ghid comprehensiv nu
există.
Personalul DGASPC are experiență limitată privind principiile și cele mai bune soluții de
dezinstituționalizare. Procesul de dezinstituționalizare este unul complex iar actorii de la nivel județean
ar trebui să aibă cunoștințe sistematice privind prevederile CDPD, pașii pe care îi presupune procesul de
dezinstituționalizare, evaluarea beneficiarilor și viața independentă. Până în prezent, DGASPC-urile au
beneficiat de foarte puțină instruire în acest domeniu.

462
Ambele politici europene enumeră participarea ca unul din principalele opt domenii de acțiune, care constă în
dreptul de a alege unde și cum trăiesc. În mod concret, unul dintre obiective este „atingerea participării depline a
persoanelor cu dizabilități în societate prin […] oferirea unor servicii de calitate la nivelul comunității, inclusiv acces
la asistență personală” - Consiliul Uniunii Europene (2010) și Consiliul Europei (2016).
463
Strategia prevede elaborarea unui Plan Național de Dezinstituționalizare a Persoanelor Adulte cu Dizabilități, însă
acesta nu a fost elaborat până la acest moment.
464
În plus față de dezvoltarea serviciilor în comunitate care va fi abordată în cadrul problemei următoare.
177
Asigurarea monitorizării și coordonării continue a procesului de dezinstituționalizare
Autonomia persoanelor cu dizabilități trebuie respectată. Pentru a putea alege, fie că este vorba despre
locul de reședință sau o opțiune de viața de zi cu zi, persoanele cu dizabilități trebuie să fie informate, să-
și cunoască și să-și testeze opțiunile, și abia apoi să decidă. Autonomia și autodeterminarea sunt esențiale
pentru ca persoana cu dizabilități să fie capabilă să ia decizii, să își aleagă locul de trai, cu cine să locuiască
și ce servicii îi sunt necesare.465 O atenție sporită și adaptări adecvate trebuie acordate persoanelor cu
dificultăți de înțelegere și exprimare, care nu se pot exprima verbal și cu nevoi ridicate de sprijin în luarea
deciziei, astfel încât acestea să nu fie ignorate sau neglijate în acest demers.466 În plus, ar trebui să fie
respectată atât opinia lor în ceea ce privește aranjamentele de locuire, precum și relațiile umane
dezvoltate în timp, astfel încât procesul de dezinstituționalizare să nu fie unul abuziv și traumatizant.
În prezent, autonomia persoanelor cu dizabilități prezintă riscul de a fi încălcată de procesul de
dezinstituționalizare. Conform cercetării calitative, deși există prevederi legale ca persoanele cu
dizabilități instituționalizate să fie informate cu privire la disponibilitatea serviciilor existente precum și a
opțiunilor de locuire, de multe ori acest aspect devine unul birocratic. În lipsa sprijinului adecvat,
persoanele cu dizabilități nu înțeleg și nu cunosc întotdeauna modul în care este organizată comunitatea
și cum pot accesa diferite servicii în afara mediului rezidențial. Cele mai multe servicii le sunt oferite în
interiorul centrului rezidențial, de la servicii de consiliere și recuperare, până la servicii de îngrijire (precum
tunderea părului) și socializare, reducându-se considerabil contactul cu comunitatea. Procesul de
dezinstituționalizare nu trebuie să ducă la situații în care rezidenții sunt transferați în alte servicii unde
există disponibilitate de locuri, fără implicarea, consultarea și aprobarea acestora, doar pentru a reduce
numărul de rezidenți.
ANDPDCA dezvoltă o metodologie de monitorizare a implementării planurilor de restructurare și a
procesului de reorganizare pentru centrele rezidențiale. Conform legislației, ANDPDCA trebuie să
monitorizeze implementarea planurilor de restructurare și pașii de realizare a Notei de fundamentare
pentru procesul de reorganizare. În prezent, ANDPDCA dezvoltă instrumente specifice de monitorizare
care să analizeze aspecte cheie privind dezinstituționalizarea precum: planificarea procesului de
restructurare (inclusiv sesiunile de consultare/informare); evaluarea beneficiarilor în vederea găsirii celor
mai bune soluții împreună cu aceștia; soluțiile de găzduire/ieșire și modul în care beneficiarii au fost
implicați în găsirea lor; tipuri de servicii propuse a fi dezvoltate și segregarea lor; și evaluarea beneficiarilor
privind viața independentă în serviciile în care sunt găzduiți în prezent. Această metodologie ar trebui
aplicată în mod regulat tuturor centrelor rezidențiale cu planuri de restructurare sau note de
fundamentare pentru a asigura faptul că se iau cele mai bune soluții pentru beneficiari.
Coordonarea dezinstituționalizării la nivel național nu este complet funcțională. Pentru accelerarea
dezinstituționalizării este nevoie de o coordonare puternică de la nivel central care presupune acordul cu
DGASPC-urile și cu celelalte autorități județene privind importanța dezinstituționalizării și a faptului că nu

465
Autonomia nu trebuie interpretată ca și capacitatea de a întreprinde activități zilnice de unul singur(ă) ci ca
libertatea de alegere și control în acord cu respectarea demnității inerente și a autonomiei individuale, așa cum sunt
acestea consfințite în articolul 3 litera a) din Convenție.
466
De regulă, se presupune că persoanele cu dizabilități intelectuale, în special cele cu nevoie complexe de
comunicare, nu pot trăi independent în comunitate, sau că serviciile personalizate de care au nevoie sunt mai
costisitoare decât cele aferente instituționalizării. Această practică este contrară prevederilor CDPD care solicită
Statelor Părți să ia măsuri pentru a se asigura că toate persoanele cu dizabilități se bucură de dreptul la viață
independentă, indiferent de nivelul capacității intelectuale, nivelul de autonomie și nevoile de sprijin. CRPD/C/GC/5.
Para. 21. În același timp, persoanele cu dizabilități cu nevoi ridicate de sprijin sunt și cele mai afectate de lipsa
serviciilor adecvate (A/HRC/34/58. Para. 18).
178
pot fi eliminați pași care ar afecta negativ autonomia persoanelor cu dizabilități. În plus, va fi nevoie de
acordarea unui sprijin metodologic constant actorilor implicați în proces. Conform legislației în vigoare, la
nivel tehnic, există în cadrul ANDPDCA „Serviciul Monitorizare Dezinstituționalizare Adulți și Tranziția
către Viața în Comunitate” care, printre altele, „asigură îndrumare metodologică în aplicarea prevederilor
legale privind dezinstituționalizarea, prevenirea instituționalizării, dezvoltarea alternativelor de tip
familial și tranziția către viața în comunitate”.467 Totuși, activitatea acestui serviciu este limitată în special
la coordonarea procesului de restructurare și reorganizare a centrelor rezidențiale și nu dispune de
resurse umane suficiente pentru un proces de dezinstituționalizare de anvergură.
Asigurarea unei finanțări susținute a procesului de dezinstituționalizare
România a avut la dispoziție fonduri europene și fonduri naționale pentru dezinstituționalizare, însă
acestea au fost utilizate ineficient și uneori în contradicție cu prevederile CDPD. În intervalul 2015-2023,
România și-a asumat reducerea numărului de persoane adulte instituționalizate în instituții de tip vechi
cu 1300 de persoane, prin finanțare națională și europeană. Totuși, în perioada 2015-2020 din Programul
Operațional Regional doar 18 centre în proces de restructurare din 7 județe beneficiază de finanțare.468 În
Programul Operațional Capital Uman au existat două apeluri având ca scop dezinstituționalizarea în
aceeași perioadă, însă scopul principal al acestora a fost doar furnizarea de servicii aferente locuințelor
protejate și centrelor de zi dezvoltate prin POR, ceea ce a limitat semnificativ numărul de potențiali
beneficiari.469 ANDPDCA a alocat prin Programul de Interes Naţional suma de 22 mil. euro, însă doar
pentru construirea de locuințe protejate și centre de zi.470 Mai mult decât atât, unele dintre aceste
demersuri nu au presupus soluții adecvate în conformitate cu prevederile Convenției.471 De exemplu,
construirea de locuințe protejate a putut însemna o reinstituționalizare mascată, într-un cadru mai
prietenos, compus dintr-un ansamblu de căsuțe de capacitate mică aflate în proximitatea centrului
rezidențial, arondate unui centru de zi, dar care însemna o aglomerare de servicii.472
***

467
Ordin ANDPDCA nr. 136/2020.
468
Ministerul Fondurilor Europene a alocat prin Programul Operaţional Regional suma de 16 mil. euro aferentă
P.O.R./8/8.1/8.3/B/1 pentru dezvoltarea infrastructurii de servicii sociale. În perioada 2018-2019, Agenţiile de
Dezvoltare Regionale au încheiat contracte de finanţare cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială și Protecţie a
Copilului din judeţele Argeş, Bacău, Prahova, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea. În baza acestor contracte urmau a fi
finanţate 18 proiecte care însumau 57 de locuinţe protejate și 15 centre de zi pentru 460 de persoane cu dizabilităţi
instituţionalizate.
469
Este vorba de apelurile 462 și 463 „Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități - tranziția spre servicii
sociale în comunitate”.
470
Au fost încheiate contracte de finanţare cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială și Protecţie a Copilului din
judeţele Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamț, Cluj, Iași, Brăila, Constanța, Arad, Buzău, Suceava, Maramureș, Bistrița,
Bucureşti Sector 2, Botoșani, Brașov, Giurgiu. Prin finanţarea a 50 de proiecte urmau să fie construite 60 de locuinţe
protejate și 20 de centre de zi pentru 660 de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate.
471
Cu precădere al art. 19, referitor la dreptul persoanei cu dizabilități de a trăi în comunitate, alegându-și cu cine,
unde și când să locuiască. În 2019, în urma unei investigații întreprinse în Ungaria pentru a evalua respectarea
drepturilor persoanelor cu dizabilități, Comitetul CDPD a concluzionat că utilizarea fondurilor europene pentru
construirea instituțiilor mici de tip locuință protejată constituie o încălcare a Articolului 19. (Comitetul CDPD - 2019,
para. 101 (d)(f)(g)).
472
Mijatovic (2018). În cazul Ungariei, Comitetul CDPD a concluzionat că aglomerarea serviciilor în jurul locuințelor
protejate nou înființate, în special al celor dezvoltate în comunități rurale mici și izolate, nu a fost însoțită de
dezvoltarea serviciilor accesibile în comunitate (Comitetul CDPD - 2019, para. 70).
179
Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să pregătească un document de poziție privind viziunea și principiile dezinstituționalizării
persoanelor adulte cu dizabilități.
2. ANDPDCA să pregătească un ghid privind dezinstituționalizarea împreună cu instrumente specifice de
evaluare și raportare la nivel de beneficiar și centru rezidențial.
3. ANDPDCA să asigure instruirea persoanelor responsabile de dezinstituționalizare la nivel județean.
4. ANDPDCA să dezvolte o metodologie de monitorizare a procesului de dezinstituționalizare și să
publice pe site cel puțin anual rapoarte de monitorizare la nivel de centru rezidențial, județ și la nivel
național privind stadiul dezinstituționalizării.
5. ANDPDCA să crească capacitatea și rolul în coordonarea metodologică DGASPC-urilor privind procesul
de dezinstituționalizare.
6. Ministerul Fondurilor Europene să acorde finanțare adecvată în perioada de programare următoare
pentru proiecte privind dezinstituționalizarea astfel încât un număr semnificativ de persoane să își
găsească cele mai bune soluții în comunitate.473

5.3. Accesul limitat la servicii sociale în

comunitate necesare pentru o viață
independentă
Accesul la servicii sociale de sprijin este fundamental pentru o viață independentă în comunitate. Orice
persoană are dreptul să trăiască independent în cadrul societății. Pentru persoanele cu dizabilități,
exercitarea acestui drept presupune posibilitatea de a decide474 și a-și controla toate aspectele vieții,
accesul atât la serviciile și facilitățile destinate populației generale,475 cât și la servicii de sprijin specifice
dizabilității.476 Aceste servicii trebuie să fie disponibile, accesibile, adecvate și la prețuri rezonabile.477 În
același timp, serviciile trebuie să fie suficient de diverse478 încât să răspundă nevoilor persoanelor cu
dizabilități, să corespundă preferințelor lor și să fie controlate de acestea. Lipsa serviciilor sociale poate
duce la: (i) instituționalizarea și reinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități, în lipsa unor alternative la

473
Care să considere atât furnizorii publici cât și pe cei privați, și care să permită închirierea de locuințe.
474
Aspectele privind limitarea posibilității de a lua decizii și a exercitării capacității juridice, precum și dezvoltarea
serviciilor de sprijin în luarea deciziei sunt tratate pe larg în capitolul „Protecția efectivă a drepturilor persoanelor cu
dizabilități”.
475
Art. 19(c), CDPD; OHCHR (2014: para. 43).
476
Art. 19(b), CDPD.
477
ONU și Consiliul Drepturilor Omului (2017b: para. 57); ONU și Comitetul CDPD (2017: para. 60).
478
Printre exemplele de servicii, se numără: asistența personală; adaptarea locuinței; suport tehnic și tehnologii
asistive și de sprijin; sprijin/consiliere între egali; advocacy la nivel individual; servicii de intervenție în criză și situații
de urgență; servicii de respiro; servicii de socializare; servicii de îngrijire la domiciliu, inclusiv în privința sarcinilor
domestice; servicii pentru educația și socializarea timpurie; aranjamente pentru a sprijini copiii să frecventeze
formele de educație în masă; activități extrașcolare și de sprijin pentru copiii cu dizabilități; consiliere pentru
ocupare; programe de recuperare pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală gestionate de acestea
(Fountain House); locuințe pentru persoane cu istoric psihiatric unde acestea pot trăi împreună dar independent de
sistemul psihiatric (Runaway House); servicii de sprijin pentru gestionarea sarcinilor vieții zilnice („Buddy service”);
centre de zi pentru adulți și persoane vârstnice; servicii de livrare a hranei la domiciliu; asistență medicală la
domiciliu. Sursa: EEG (2012: 88-93).
180
mediul rezidențial, (ii) perpetuarea segregării persoanelor cu dizabilități care trăiesc în prezent în
instituții.479

Descrierea problemei
Serviciile sociale în comunitate sunt rare, și nu s-a observat nicio îmbunătățire în acest sens în ultimul
an. În România, serviciile în comunitate sunt foarte puține: centrele respiro sau de criză sunt aproape
inexistente, la fel cele de îngrijire la domiciliu, iar echipele mobile există în doar 20 de localități, cu o
capacitate de doar 800 de persoane (Tabelul 26 și Anexă-Tabel 37). Dintre serviciile non-rezidențiale, cele
mai numeroase sunt centrele de zi, dezvoltate în principal de sectorul privat. Dacă serviciile rezidențiale
sunt bine reprezentate de sectorul public (în mod special centrele rezidențiale), serviciile publice în
comunitate sunt puțin dezvoltate. Din 2015, numărul serviciilor non-rezidențiale publice nu doar că a
rămas la același nivel scăzut, dar numărul total de beneficiari a suferit chiar o scădere, de la aproximativ
1900 la 1600 (Anexă-Tabel 38 și Anexă-Tabel 39).
Tabelul 26: Numărul de servicii sociale conform Registrului de servicii sociale la 31 decembrie 2019
Public Privat Total
Centre de pregătire pentru o viață independentă 1 6 7
Centre de servicii comunitare și formare 0 2 2
Centre respiro/centre de criză 5 0 5
Locuințe protejate 90 51 141
Servicii de îngrijire la domiciliu 7 4 11
Servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilități prin echipa mobilă 2 18 20
Centre de zi 26 78 104
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 14 3 17
Sursa: Registrul serviciilor sociale MMPS.

Explicarea problemei
Cadrul legal permite dezvoltarea unui număr variat de servicii în comunitate. Cadrul legal și administrativ
existent creează premisele dezvoltării de servicii sociale în comunitate pentru a răspunde nevoilor în
continuă schimbare ale persoanelor cu dizabilități; tipologia și funcționarea acestora este reglementată în
baza standardelor minime de calitate și a costurilor aferente. Există trei tipuri de servicii care ar putea să
faciliteze viața independentă în comunitate a persoanelor cu dizabilități: (i) servicii cu cazare de tip centre
respiro, centre de criză sau locuințe protejate; (ii) servicii furnizate în cadrul unui centru de zi, servicii de
recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu, centre de consiliere sau servicii de suport și asistență
pentru persoanele cu dizabilități; și (iii) servicii de îngrijire, precum îngrijirea la domiciliu, echipa mobilă,
asistentul personal sau asistentul personal profesionist. Secțiunea următoare analizează barierele cu care
se confruntă fiecare dintre aceste tipuri de sprijin comunitar pentru a putea fi pe deplin dezvoltate.
Serviciile cu cazare în comunitate
Centrele de tip respiro și criză sunt aproape inexistente în principal pe fondul unei lipse de finanțări și
de conștientizare a rolului acestora. În România, la data de 30 iunie 2020 există doar 4 centre respiro și
2 centre de criză cu o capacitate de 29 de beneficiari, toate în sistemul public. Principalele motive invocate
în cursul cercetării calitative de conducerea DGASPC pentru nedezvoltarea acestora au fost: (i)
constrângerile bugetare, (ii) lipsa cererii pentru astfel de servicii,480 (iii) credința că aceste servicii ar trebui

479
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința Accesului inegal și inadecvat la servicii sociale în comunitate se
bazează pe articolele 9,14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23, 26, 27, 28 ale CDPD.
480
DGASPC Dolj a închis un centru de criză pe fondul lipsei de solicitări.
181
de fapt dezvoltate la nivelul comunităților mici rurale, de către organizații neguvernamentale și UAT-uri,
(iv) dificultatea justificării cheltuielilor administrative și a angajării de personal, ținând cont că aceste
servicii au un ritm de funcționare mai puțin liniar, perioadele aglomerate alternând cu perioade în care
serviciile ar putea funcționa fără beneficiari; și (v) lipsa resursei umane calificate sau a spațiului adecvat.
Numărul locuințelor protejate a crescut brusc în ultimii ani. Locuințele protejate sunt soluții intermediare
pe termen scurt la nivelul comunității și un pas premergător între instituție și viața independentă în
comunitate.481 Locuințele protejate au fost finanțate atât din Programul Operațional Regional cât și din
Programul de Interes Național, ceea ce a făcut ca ele să reprezinte cel mai puternic mijloc de a reduce
numărul de persoane cu dizabilități din centrele de tip rezidențial.482 Între 2015 și 2020, numărul acestora
a crescut de la 100 la 144, iar numărul total de beneficiari a crescut ușor, ajungând la aproximativ 1000 în
iunie 2020.483
Standardele locuințelor protejate limitează autonomia beneficiarilor. În primul rând, standardele de
calitate în vigoare impun un algoritm de funcționare, astfel că la un număr de locuințe maxim protejate
trebuie să existe un centru de zi, unde activitățile se concentrează pe dezvoltarea abilităților de viață.
Respectarea acestui algoritm nu este o soluție pentru a spori autonomia și independența acestor
persoane, deoarece dezvoltarea abilităților de viață ar trebui să se facă în contexte firești și reale de viață,
învățarea la persoanele adulte este de tip experiențial, iar beneficiarilor ar trebui să li se permită să
greșească.484 În al doilea rând, standardele actuale stabilesc un număr minim de două persoane pe
locuință protejată, ceea ce limitează posibilitatea persoanelor de a locui singure.
În practică, locuințele protejate pot institui un tip de îngrijire de tip instituțional. Numărul de beneficiari
din locuințe protejate este de multe ori aproape de capacitatea maximă, existând și situații în care acesta
este depășit față de standardele în vigoare.485, 486 Cercetarea calitativă a indicat situații în care locuințele
protejate sunt localizate fie în apropiere, fie lângă centre rezidențiale supuse restructurării, ceea ce
reprezintă o formă mascată de re-instituționalizare, din moment ce beneficiarii sunt segregați în locații
speciale și frecventează centre de zi special alocate acestora. Cercetarea calitativă sugerează că această
segregare este dublată de un program cu ore fixe și cu derularea anumitor activități zilnice în grup, ceea
ce reprezintă o formă de încălcare a dreptului persoanei de a-și organiza timpul și activitățile așa cum își
dorește, în mod individual și personalizat, centrat pe nevoile acesteia.

481
Conform Ordinului nr. 82/2019, locuințele protejate reprezintă serviciile sociale care asigură găzduire și
realizează, preponderent prin Centrul de zi, activităţi corespunzătoare nevoilor individuale specifice ale persoanelor
adulte cu dizabilităţi, pe perioadă determinată, în vederea pregătirii pentru viață independentă. Conform Grupului
european de experți privind tranziția de la îngrijirea instituțională la cea în comunitate, locuințele protejate pot fi
dezvoltate ca parte a strategiei de dezinstituționalizare doar pentru o mică minoritate a persoanelor
instituționalizate dacă această alternativă s-a dovedit a fi cea mai potrivită în acea situație. Sursa: EEG (2012: 97).
482
Procesul a fost inițiat încă din 2005, prin programele de preaderare PHARE.
483
Între 2015 și 2020, numărul mediu de beneficiari pe o locuință protejată a scăzut ușor de la 8.5 la 7.2.
484
Comitetul CDPD arată că serviciile și activitățile a căror furnizare este condiționată de anumite tipuri de rezidență
cum ar fi locuințele protejate încalcă autonomia persoanelor cu dizabilități, împiedicându-le să-și exercite libertatea
de a-și alege rezidența. Sursa: ONU și Comitetul CDPD (2017: para. 25).
485
Conform datelor ANDPDCA, la 31 iunie 2020, existau 12 locuințe protejate care aveau mai mult de 10 beneficiari,
iar un sfert dintre locuințe protejate aveau 9 sau 10 beneficiari. 40% dintre beneficiari se aflau în locuințe protejate
cu 10 beneficiari sau peste.
486
În multe țări din regiune, unele locuințe protejate se prezintă ca mini-instituții, unde condițiile de viață sunt mai
bune decât în centrele rezidențiale, dar controlul se află de partea specialiștilor, beneficiarii având putere de decizie
limitată.
182
Servicii de zi oferite în cadrul unor centre nerezidențiale
Cele mai numeroase servicii sociale publice nerezidențiale sunt centrele de zi. La nivel național există
104 de centre de zi, dintre care 26 publice. Acest lucru se datorează într-o oarecare măsură obligativității
înființării centrelor de zi pe lângă locuințele protejate. Unele studii arată că persoanele cu dizabilități
intelectuale și probleme de sănătate mintală chiar și atunci când locuiesc în comunitate sunt departe de
a atinge un stil de viață comparabil cu cel al celorlalte persoane; principalul serviciu comunitar disponibil
pentru aceste persoane este frecventarea unui centru de zi, însă fără dovezi cu privire la beneficii.487
Principala critică adusă centrului de zi este aceea că nu reușește de cele mai multe ori să ofere o intrare
pe piața muncii, să producă mai multă satisfacție488 sau să ofere activități cu sens, specifice adulților.489
Serviciile de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu există doar în 17 județe. Dezvoltarea slabă a
acestora este legată de lipsa resurselor financiare și de cererea scăzută,490 necesitatea unor investiții mari
în infrastructură și echipamente, lipsa specialiștilor în condițiile în care ele sunt plasate preponderent în
mediul rural, precum și existența uneori a opticii conform căreia acestea aparțin domeniului medical și
cheltuielile ar trebui decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Persoanele cu dizabilități nu sunt informate privind tipurile de servicii în comunitate la care ar putea să
aibă acces. Autoritățile locale justifică lipsa de servicii comunitare invocând lipsa cererii pentru astfel de
servicii,491 fără a preciza însă că publicul larg nu este informat cu privire la existența unor astfel de servicii.
Populația nu este obișnuită să solicite oficial primăriilor (SPAS) servicii noi, iar consultările publice și
procesele participative de luare a deciziilor la nivel local sunt încă rare și prin urmare nevoile reale ale
utilizatorilor sunt necunoscute, necumulate într-o masă critică de solicitări. Consecința este absența
planificării adecvate și a cuprinderii în buget a serviciilor sociale și măsurilor de asistență în comunitate.
Existența serviciilor de îngrijire la domiciliu, a echipelor mobile și a serviciilor de suport și asistență
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt nedezvoltate, parțial pe fondul unei așteptări ca acestea să fie
dezvoltate doar de autoritățile locale. Serviciul de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu
dizabilități (SID) acordă asistență și sprijin la domiciliu, pe o perioadă determinată, în baza unei evaluări și
a identificării nevoilor individuale de a depăși situațiile de dificultate și a preveni instituționalizarea.492 La
nivel național, în 2019 existau doar 11 servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități (doar
două erau publice), cu o capacitate de 300 de persoane. Conducerea DGASPC se așteaptă ca aceste servicii
să fie dezvoltate de către autoritățile locale sau de către ONG-uri. Lipsa finanțării nu poate explica
nedezvoltarea acestui tip de servicii în localitățile mari sau la nivel de județ, având în vedere că un alt
serviciu similar pentru persoane vârstnice493 este în număr de aproximativ 250 de la nivelul țării, însumând
aproximativ 13.000 de beneficiari.494 Serviciile la domiciliu sunt deosebit de importante pentru persoanele
cu dizabilități, putând preveni instituționalizarea și îmbunătățind calitatea vieții acestora.495
Echipele mobile sunt aproape inexistente, iar rolul lor este neclar reprezentanților la nivel județean. În
2020 existau la nivelul țării doar 20 de servicii acreditate (o singură echipă mobilă în sectorul public cu un

487
Catty J.S. et al. (2007).
488
Beadle-Brown et al. (2009).
489
Perrins, K. și Tarr, J. (1998).
490
Există chiar o situație în care un astfel de centru s-a închis din cauza lipsei de cerere.
491
Informații culese de Banca Mondială în cadrul unei cercetări calitative pe bază de interviu semi-structurat cu
directorii DGASPC.
492
Anexa 4 din Ordinul nr. 82/2019.
493
Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, cu dizabilități sau aflate în situație de dependență.
494
Conform estimărilor MMPS pentru 2018.
495
Human Rights Council (2015, para. 72).
183
număr de 20 de beneficiari).496 Interviurile cu reprezentanții DGASPC au arătat că nu toți au același înțeles
asupra conceptului și conținutului activităților derulate de acestea. În vreme ce unele DGASPC precizează
lipsa specialiștilor în evaluare complexă necesari pentru a dezvolta un astfel de serviciu, altele spun că au
dezvoltat o astfel de echipă pentru centrele rezidențiale din subordine, iar alți prestatori vorbesc de
ambulanță socială sau chiar de intervenții de tip situații de urgență (ISU). Ca și în cazul serviciilor de îngrijiri
la domiciliu, cu care pare să fie asociat, se așteaptă ca și acest serviciu să fie dezvoltat la nivel local de
către autoritățile publice locale și organizații neguvernamentale.
Asistenții personali reprezintă cel mai important și răspândit serviciu pentru viața independentă în
România. Conform legislației existente, persoanele cu dizabilități în grad de handicap grav cu drept la
asistent personal pot opta între o indemnizație de însoțitor de 1.348 RON sau un asistent personal angajat
cu un salariu minim net în aceeași valoare, la care se adaugă o gradație în funcție de vechime, indemnizația
de vacanță sau indemnizația de hrană. Angajarea asistentului personal se realizează de către primăria pe
raza căreia locuiește persoana cu dizabilități, însă fondurile sunt asigurate din bugetul de stat. Din martie
2020, 74.186 persoane cu dizabilități care beneficiau de astfel de serviciu (reprezentând 32% din totalul
celor eligibili pentru indemnizație de însoțitor sau de asistent personal). În perioada 2018-2020, creșterea
numărului de asistenți personali a fost mai scăzută față de cea a persoanelor cu indemnizație de însoțitor,
probabil și ca urmare a fluctuațiilor de finanțare de la bugetul de stat.
Tabelul 27: Numărul persoanelor cu încadrare în grad de handicap grav cu asistenți personali sau
indemnizație de însoțitori
2018 2019 2020 Creștere procentuală
2020 față de 2018
Asistenți personali 72.122 73.923 74.186 3%
Persoane cu indemnizație de însoțitor 145.055 155.830 157.691 9%
Total 217.177 229.753 231.877 7%
Sursa: Raportări DGASPC cu excepția județelor Ialomița și Ilfov.
Există discrepanțe mari între județe și între localități în ceea ce privește persoanele cu dizabilități care
aleg un asistent personal în detrimentul indemnizației de însoțitor, ceea ce ar putea indica blocaje în a
accesa acest serviciu. În primul rând, există județe în care doar 17% dintre persoane aleg asistentul
personal, în timp ce în alte județe procentul poate ajunge până la 80% (Figura 7). Chiar dacă proporția
medie de persoane care aleg un asistent personal este de 41%, în 20% dintre localități mai puțin de 1 din
5 persoane optează pentru un asistent personal (în 6% dintre localități nicio persoană care ar putea alege
un asistent personal nu optează pentru indemnizația). Există localități cu puțini asistenți personali, chiar
și în rândul celor în care există cel puțin 50 de persoane eligibile pentru acest serviciu, ceea ce sugerează
și mai puternic problemele de acces al persoanelor cu dizabilități la acest drept (Anexă-Tabel 38).

496
Serviciul este dezvoltat de DGASPC Dolj.
184
Figura 7: Procentul persoanelor cu asistent personal în total persoane cu asistent personal sau cu
indemnizație de însoțitor
Comune Orașe Municipii

0 50 100 0 50 100 0 50 100 150

Călărași 14 Călărași 9 Călărași 14
Bacău 19 Bacău 10 Bacău 12
Dâmbovița 23 Dâmbovița 18 Dâmbovița 22
Olt 26 Olt 30 Olt 13
Brăila 27 Brăila 31 Brăila 15
Buzău 33 Buzău 46 Buzău 31
Vrancea 33 Vrancea 14 Vrancea 49
Sibiu 33 Sibiu 25 Sibiu 18
Cluj 34 Cluj 16 Cluj 23
Argeș 34 Argeș 23 Argeș 14
Mureș 35 Mureș 33 Mureș 19
Vâlcea 37 Vâlcea 32 Vâlcea 14
Neamț 37 Neamț 18 Neamț 17
Bihor 37 Bihor 43 Bihor 15
Galați 38 Galați 34 Galați 22
Bistrița-Năsăud 38 Bistrița-Năsăud 39 Bistrița-Năsăud 20
Prahova 39 Prahova 26 Prahova 20
Mehedinți 40 Mehedinți 43 Mehedinți 19
Caraș-Severin 41 Caraș-Severin 29 Caraș-Severin 21
Vaslui 41 Vaslui 29 Vaslui 31
Giurgiu 42 Giurgiu 25 Giurgiu 15
Covasna 42 Covasna 38 Covasna 42
Tulcea 42 Tulcea 32 Tulcea 19
Teleorman 42 Teleorman 61 Teleorman 39
Hunedoara 43 Hunedoara 30 Hunedoara 29
Timiș 43 Timiș 41 Timiș 24
Sălaj 45 Sălaj 26 Sălaj 20
Dolj 45 Dolj 44 Dolj 37
Arad 46 Arad 44 Arad 24
Iași 46 Iași 40 Iași 28
Constanța 48 Constanța 41 Constanța 38
Harghita 49 Harghita 44 Harghita 35
Brașov 49 Brașov 31 Brașov 24
Suceava 50 Suceava 46 Suceava 38
Satu Mare 52 Satu Mare 63 Satu Mare 100
Gorj 57 Gorj 56 Gorj 44
Botoșani 63 Botoșani 62 Botoșani 31
Maramureș 68 Maramureș 48 Maramureș 29
Alba 79 Alba 70 Alba 71
București S1 11
București S2 14
București S3 13
București S4 11
București S5 18
București S6 14

Sursa: Raportări DGASPC.

Notă: Nu au raportat informații județele Ilfov și Ialomița.

185
Cercetarea calitativă indică probleme de informare a persoanelor cu dizabilități și/sau a asistenților
personali în privința drepturilor lor. În primul rând, persoanele cu dizabilități nu își cunosc uneori
drepturile, iar personalul primăriei le poate refuza în mod arbitrar dosarul de angajare invocând diferite
motive, cum ar fi lipsa posturilor în organigramă, faptul că asistentul personal nu este din localitatea
respectivă sau că persoana cu dizabilități a optat deja pentru indemnizație. În astfel de situații, unele
dintre ele nu știu cum să își susțină cererea și renunță la solicitarea de a angaja un asistent personal. În al
doilea rând, asistenții personali nu își cunosc drepturile privind salariul ce li se cuvine sau alte beneficii pe
care ar trebui să le primească conform legislației. Există și situații în care asistenții personali își cunosc
drepturile dar angajații primăriei le refuză aceste beneficii. O soluție găsită adesea este ca asistenții
personali să dea în judecată primăria pentru nerespectarea drepturilor, însă aceste procese sunt de lungă
durată și cu costuri ridicate.
Asistenții personali nu beneficiază de cursurile de care au nevoie pentru a-și desfășura în mod adecvat
activitatea. Există competențe importante pe care asistenții personali ar trebui să și le însușească. De
exemplu, asistenții personali ar trebui să învețe despre relația dintre o persoană cu dizabilități și asistent,
care este o relație de tip angajator-angajat în care persoana cu dizabilități trebuie să fie în control și să
definească sarcinile de lucru ale asistentului și felul în care dorește să fie ajutată. Asistenții personali
trebuie să învețe care ar trebui să fie rolul lor în cele trei tipuri de activități existente: activități de bază ale
vieții zilnice (sculat, spălat, îmbrăcat etc.), activități instrumentale în interiorul casei precum curățenia și
gătitul și activitățile în comunitate. Asistentul personal ar trebui să aibă cunoștințe privind modul în care
relația cu persoana cu dizabilități trebuie construită, ceea ce implică competențe atitudinale, abilități de
comunicare, managementul stresului și al conflictelor. În final, asistenții personali ar trebui să învețe
tehnici de manevrare și transfer sau elemente de prim ajutor. În practică, astfel de cursuri nu sunt
organizate decât rareori și cu atât mai puțin sunt finanțate. În 2019, au fost organizate cursuri pentru
asistenții personali doar în 10 județe și participanții au reprezentat mai puțin de 2% din numărul total de
asistenți personali.497
Tabelul 28: Numărul de instruiri ale personalului care asigură îngrijire persoanelor cu
dizabilități/vârstnici și participanții la acestea în 2019
Asistent Asistent personal Îngrijitor
personal profesionist bătrâni
Număr de oferte de cursuri 27 2 38
Număr de oferte de cursuri cu cel puțin un curs organizat 17 1 38
Număr total de participanți 1332 35 1615
Număr de județe cu cel puțin un curs organizat 10 1 17
Sursa: Date ANPIS.
În momentul de față, asistentul personal profesionist este un serviciu nefuncțional. În august 2020
existau 16 DGASPC-uri care aveau prevăzute în organigramă 238 de posturi de asistenți personali
profesioniști, însă doar trei județe au angajat efectiv 21 de astfel de profesioniști. Faptul că instituția
asistentului personal profesionist nu este funcțională este justificat de reprezentanții DGASPC prin
raritatea cursurilor de formare în această ocupație corelat cu durata mare în timp a acestor cursuri, lipsa
finanțării și numărul extrem de scăzut de solicitări. Nu în ultimul rând, o problemă menționată este faptul
că asistentul personal profesionist trebuie să asigure la domiciliul său îngrijirea și protecția adultului cu

497
Este foarte probabil ca unii dintre participanți să nu fi fost asistenți personali, ceea ce face ca procentul în total
asistenți personali să fie și mai scăzut.
186
handicap grav sau accentuat498, ceea ce scade probabilitatea ca să existe persoane care să își dorească
această poziție.

În acest moment nu există servicii de asistență și suport pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Serviciul de asistență și suport oferă un ansamblu de activități499 pentru a răspunde nevoilor specifice
individuale ale persoanelor adulte cu dizabilități și ale membrilor familiei sau reprezentanților lor, în
vederea depășirii situațiilor de dificultate și prevenirii instituționalizării. În prezent, nu există astfel de
servicii dezvoltate la nivel național.500 Una din cauze ar putea fi lipsa de familiarizare cu mandatul și
conținutul acestui tip de serviciu în rândul reprezentanților DGASPC. Interviurile cu reprezentanții DGASPC
indică faptul că aceste servicii nu au un înțeles unitar în rândul conducerii DGASPC-urilor, astfel că o parte
înțeleg prin aceasta activitatea de consiliere oferită în centrele rezidențiale, în vreme ce cealaltă parte
consideră că este vorba despre asistența personală..
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să realizeze campanii naționale de conștientizare a publicului larg cu privire la dreptul
persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate, cu accent pe formele de suport social existente.
2. DGASPC-urile și APL-urile să asigure servicii sociale de tip centre respiro și de criză, prin înființarea
(inclusiv cu finanțare din fonduri europene) și/sau contractarea acestora și să deruleze campanii de
conștientizare în rândul persoanelor cu dizabilități și a aparținătorilor acestora cu privire la existența
lor.
3. ANDPDCA să realizeze o evaluare a modului în care locuințele protejate asigură o viață independentă
în comunitate a beneficiarilor.
4. DGASPC-urile să asigure servicii sociale de tip echipă mobilă pentru persoanele cu dizabilități, prin
înființarea (inclusiv cu finanțare din fonduri europene) și/sau contractarea acestora.
5. DGASPC-urile și APL-urile să asigure servicii sociale de tip centre de zi pentru persoanele adulte cu
dizabilități, prin înființarea (inclusiv cu finanțare din fonduri europene) și/sau contractarea acestora.
6. DGASPC-urile să desfășoare campanii în rândul APL-urilor privind legislația angajării asistenților
personali precum și drepturile și obligațiile acestora.
7. DGASPC-urile să desfășoare campanii în rândul beneficiarilor de indemnizații privind posibilitatea de
a opta între un asistent personal și indemnizația de dizabilitate (cu prezentarea avantajelor și
dezavantajelor fiecăreia dintre opțiuni).
8. ANDPDCA să realizeze o pagină de întrebări și răspunsuri privind drepturile și obligațiile asistenților
personali și a persoanelor care îi angajează.
9. ANDPDCA să revizuiască tematica și să monitorizeze instruirea la nivel național pentru asistenții
personali.
10. DGASPC-urile să dezvolte rețele de asistenți personali profesioniști, inclusiv cu finanțare din fonduri
europene.

498
Asistentul personal profesionist reprezintă o soluție optimă pentru prevenirea instituționalizării în cazul copiilor
cu dizabilități deveniți adulți, aflați în plasament la asistentul maternal profesionist.
499
Anexa 7, Ordinul nr. 82/2019. Activitățile care pot fi oferite cel puțin 40 de ore pe săptămână în vederea sprijinirii
unei vieți independente în cadrul comunității sunt (i) informare și consiliere socială/servicii de asistență socială, (ii)
consiliere psihologică, (iii) facilitarea independenței beneficiarului, (iv) suport individual/grup de suport, (iv)
asistență și suport în luarea deciziei.
500
ANDPDCA (2020).
187
5.4. Accesul limitat la locuințe sociale
Locuințele sociale trebuie să fie disponibile și ușor de accesat de către persoanele cu dizabilități.
Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) menționează obligația Statelor Părți
de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități la programe publice de locuire.501 Locuirea socială poate fi
văzută ca un instrument care să sprijine incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prin crearea unei
plase de siguranță și stabilitate odată cu asigurarea accesului la locuire în condiții adecvate. În cadrul mai
larg al serviciilor sociale dedicate persoanelor cu dizabilități, locuirea socială ar trebui să fie privită ca un
serviciu complementar serviciilor sociale existente, parte a unei abordări integrate care să adreseze
întregul complex de nevoi al persoanelor cu dizabilități. Deși nu există informații cantitative privind accesul
persoanelor cu dizabilități la locuirea socială, cercetarea calitativă indică bariere sistematice de acces a
persoanelor cu dizabilități la acest tip de suport.

Explicarea problemei
Legislația existentă menționează persoanele cu dizabilități ca fiind un grup prioritar pentru accesarea
locuințelor sociale. Legea nr. 448/2016 prevede introducerea unui criteriu de prioritate pentru
închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unităților
administrativ-teritoriale ale acestuia, pentru persoanele cu dizabilități, precum și scutirea de la plata
chiriei pentru persoanele cu handicap grav și accentuat care folosesc locuințele sociale. În plus, Legea
locuinței nr. 114/1996 specifică persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap și persoanele în
grad de invaliditate 1 și 2 ca reprezentând două dintre cele opt mari categorii de persoane definite prin
lege ca fiind îndreptățite să solicite locuință socială (conform art. 43).502 În plus, Normele Metodologice
de aplicare a aceleiași legi503 definesc patru criterii suplimentare de prioritizare a celor opt grupuri, starea
de sănătate fiind unul dintre ele.
Criteriile de acordare a locuințelor sociale stabilite de autoritățile locale nu susțin întotdeauna grupurile
vulnerabile, inclusiv persoanele cu dizabilități. Autoritățile publice locale decid criteriile utilizate,
indicatorii și ponderea acestora în punctajul final care stabilește prioritatea de acces la o locuință socială,
ceea ce creează diferențe considerabile între localități. În mod formal, cele mai multe dintre primării par
că prioritizează persoanele cu dizabilități sau în grad de invaliditate.504 Cu toate acestea, prin adăugarea
de indicatori suplimentari care pot să nu aibă legătură cu starea de vulnerabilitate sau chiar să nu măsoare
dimensiuni ale bunăstării, scorul final care califică persoana pentru o locuință socială poate duce însă la
construirea profilului chiriașului dezirabil pentru o locuință socială și nu la identificarea persoanelor cele

501
Art. 28 alin.(2) lit.d).
502
Alături de: Persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor
proprietari; Tinerii care au vârsta de până la 35 de ani; Tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au
împlinit vârsta de 18 ani; Pensionarii, veteranii și văduvele de război; Eroii martiri ai Revoluției, persoanele care și-
au jertfit viața sau au suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din 1987, persoanele persecutate din
motive politice de dictatura comunistă, persoanele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; Alte
persoane sau familii îndreptățite.
503
Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996 din 07.12.2000.
504
Din 117 municipii și orașe, peste 80% (96) acordă punctaje pentru „persoanele cu handicap” și mai bine de
jumătate (60) alocă punctaje pentru invaliditate. Sursa: Blaj (2020).
188
mai vulnerabile.505 Figura de mai jos prezintă distribuția localităților în funcție de ponderea punctajului
acordat pentru persoanele cu încadrare în grad de handicap, în comparație cu cea a punctajul oferit pentru
alți indicatori care nu figurează între criteriile prevăzute în legislație în baza cărora ar trebui să se
stabilească prioritatea. Se poate observa că în unele situații, studiile superioare, o diplomă de doctorat
sau un loc de muncă la stat cântăresc mai mult în total punctaj decât dizabilitatea. Practicile în care sunt
acordate punctaje ridicate, în special pentru nivelul superior de educație, în detrimentul stării de sănătate
sau al condițiilor de locuire au mai fost denunțate anterior și, în cazuri precum este cel de la Cluj-Napoca,
a fost decis în instanță că sunt ilegale și discriminatorii.506
Figura 8: Comparație punctaj acordat pentru dizabilitate versus alte criterii (număr localități în care alte
criterii sunt prezente)
0 10 20 30 40 50

Studii superioare 8 2 36

Doctorat 2 12

Loc de muncă 3 2 3

Loc de muncă la stat 5 5 13

Stare civilă: căsătorit 13 7 10

Punctaj mai mare Punctaj egal Punctaj mai mic

Sursa: Blaj (2020).

Nu există un sistem de monitorizare la nivel național a locuirii sociale, cu atât mai puțin a situației
persoanelor cu dizabilități din acest punct de vedere . Cele mai recente date sistematice privind stocul
de locuințe sociale sunt din 2014 când s-a realizat un recensământ al locuințelor sociale pentru pregătirea
Strategiei Naționale pentru Incluziune Socială și Reducerea Sărăciei de către Banca Mondială și Ministerul
Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. De atunci nu au fost colectate niciun fel de date privind
stocul de locuințe, starea, utilizarea și administrarea acestuia de către Minister. Ministerul Muncii și

505
Analiza realizată pe schemele de alocare a locuințelor sociale din 117 localități din România arată că cele mai
multe autorități publice locale utilizează între 4 și 10 criterii pentru stabilirea priorității de acces la o locuință socială.
Criteriile vizează aspecte precum nivelul de educație, starea civilă, ocuparea și vechimea pe piața forței de muncă,
veniturile formale, vârsta, uneori punctând chiar absența vulnerabilității. La nivelul țării, criteriile sunt
operaționalizate prin mai mult de 450 de indicatori diferiți. Sursa: Blaj (2020).
506
Hotărârea CNCD nr. 531/2017.
189
Protecției Sociale a propus507 trei indicatori privind locuințele sociale508 într-un Set central de indicatori
cheie de incluziune socială care să înlocuiască sistemul de indicatori legiferat în 2005509 și să fie monitorizat
anual, însă acest sistem nu a fost încă aprobat și nu prevede o dezagregare specifică privind dizabilitatea
beneficiarilor sau accesibilitatea stocului de locuințe.
Stocul de locuințe sociale din România ar trebui să includă locuințe accesibilizate pentru persoanele cu
dizabilități, însă prevederile legislative nu sunt suficient de constrângătoare. Datele calitative arată că și
atunci când persoanele primesc acces prioritar la locuințe sociale, multe din ele nu pot fi folosite efectiv
de utilizatorii de scaune rulante, din cauza problemelor de accesibilitate (lipsa rampelor, ușile prea
înguste, băile neadaptate deci inutilizabile etc.). Prevederea legislativă din art. 20 al Legii nr. 448/2006
face referire la necesitatea poziționării locuințelor pentru persoanele cu dizabilități la un nivel inferior al
clădirii, dar nu menționează condiții specifice de accesibilitate a acestora. Această stare de fapt permite
existența unor cazuri extreme, precum cel al unei mame de 55 de ani, persoană cu dizabilități, care
locuiește și are grijă de fiul său de 30 de ani, imobilizat la pat, într-o garsonieră de 13 mp și complet
neaccesibilizată.510 În acest caz, sprijin adecvat ar însemna o locuință în mod adecvat accesibilizată și
echipată în acord cu tipurile de dizabilități ale celor două persoane, alături de servicii de sprijin la domiciliu
pentru necesitățile curente.511
Stocul de locuințe sociale este extrem de limitat și nu există programe alternative care să compenseze
această lipsă. În primul rând, stocuri de locuințe sociale există preponderent în mediul urban, și chiar și
acolo, aproape o treime dintre localități nu au niciun fel de stoc.512 Datele din 2014 indicau un stoc de
aproximativ 30 de mii de locuințe sociale și un număr de 67 de mii de cereri deja depuse. Mai mult decât
atât, puține locuințe dispun de condiții adecvate, având suprafețe mici, vechi, cu spații comune
deteriorate și cu servicii precum electricitatea, canalizarea și alimentarea cu apă care fie lipsesc, fie au fost
întrerupte din cauza restanțelor la apă. În condiții de neadecvare sau chiar de absență a locuințelor sociale,
nu există niciun alt mecanism de suport financiar (subvenție, voucher, buget personalizat) care să permită
compensarea sau acoperirea unei chirii pentru o locuință obișnuită, de către persoana cu dizabilitate (un
model de astfel de program care funcționează în Irlanda este prezentat în caseta de mai jos).
Caseta 28: Mecanismele de sprijin pentru locuire socială și accesibilizarea locuințelor, în Irlanda
Un exemplu de facilitare a accesului la locuințe sociale pentru persoanele și gospodăriile care au dificultăți sociale
este furnizat de Irlanda prin programul de Plată a locuirii asistate (Housing Assistance Payment). Acest program
este o formă de suport pentru accesare de locuințe sociale, furnizat de autoritățile locale. În acest proces,

507
Propunerea a fost făcută ca parte a proiectului „Creșterea eficienței intervențiilor atât la nivelul Ministerului
Muncii și Protecției Sociale, cât și a structurilor aflate în coordonarea sa” cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Capacitate Administrativă, implementat de MMPS cu asistență tehnică din partea Băncii
Mondiale.
508
Cei trei indicatori sunt: Numărul de familii/indivizi din locuințe sociale; Numărul cererilor pentru locuințele sociale,
dintre care cereri eligibile; Stocul de locuințe sociale, din care finalizate sau în curs de construire. Cei trei indicatori
ar urma să fie colectați anual de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
509
HG nr. 488/2005.
510
Caz identificat pe teren, într-un complex de locuințe sociale din București, în cadrul cercetării desfășurate în
martie 2020 de Banca Mondială pentru studiul de fundamentare pentru Strategia de dezvoltare a Municipiului
București.
511
Pentru ca acest lucru să se întâmple, Spațiul Locativ ar trebui să colaboreze cu DGASPC, alocarea locuinței sociale
să se facă în baza unei anchete sociale complexe, iar eforturile integrate să se concentreze pe menținerea și
integrarea în comunitate pentru evitarea instituționalizării.
512
Conform Studiului de fundamentare pentru Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei,
2015-2020.
190
 autoritatea locală se angajează să plătească chiria direct către proprietar, la un anumit nivel stabilit. Valoarea
chiriei plătibile diferă de zona în care se află proprietatea, de mărimea gospodăriei aplicante și valoarea pe piața
liberă a chiriei în zona respectivă. Chiriașul, beneficiar al programului, are datoria de a plăti o parte din chirie către
autoritatea locală, parte care este calculată în funcție de venitul său. Sunt stabilite criterii de acces la acest
program. În mod normal se așteaptă ca sprijinul pentru locuire să fie oferit pentru o perioadă lungă de timp de
aproximativ 2 ani (ulterior, chiriașul are dreptul să aplice pentru obținerea unui nou sprijin). După aprobarea
sprijinului, chiriașul primește un set de informații standard („pachetul chiriașului”): un pliant cu informații
adresate chiriașului, un pliant cu informații dedicate proprietarului, formularul de accesare a „plății pentru
locuirea asistată” și valoarea maximă la care se poate ridica chiria plătită de autoritatea locală. Sunt anumite
situații în care plata chiriei de către autoritatea locală poate fi suspendată, precum: standardele locuinței nu sunt
la nivelul așteptat, proprietarul locuinței nu și-a respectat obligațiile fiscale, chiriașul nu își plătește partea lui de
chirie, chiriașul beneficiar manifestă comportamente antisociale.
Sursa: Housing Agency (2018).

O altă problemă importantă privind locuirea socială pentru persoanele cu dizabilități este lipsa de
coordonare dintre serviciile sociale și serviciile locale responsabile de acordarea locuințelor sociale.
Persoanele cu dizabilități, asemenea altor categorii de persoane vulnerabile, au nevoie de sprijin pentru
a putea înțelege etapele și condițiile de acordare a locuințelor sociale, precum și pentru a completa toate
documentele necesare. Persoanele cu dizabilități care părăsesc sistemul rezidențial, la rândul lor, au
nevoie de servicii de tranziție către locuirea neasistată.513 Locuirea socială este menționată în mai multe
documente legislative care reglementează activitatea mai multor instituții centrale și/sau locale sau
servicii514 și este recunoscută ca element de bază în lupta împotriva excluziunii sociale și a sărăciei.515 Cu
toate acestea, conform definițiilor operaționale utilizate de Legea asistenței sociale nr. 292/2011,516
locuirea socială nu este considerată serviciu social și nici nu este văzută ca parte dintr-un pachet de servicii
sociale complementare. Acest fapt este puternic asociat cu lipsa de coordonare, inclusiv strategică și
legislativă, la nivel instituțional central sau local între instituțiile cu atribuții în sectorul de locuire socială
și cele cu atribuții de asistență și servicii sociale.
***

Măsuri recomandate
1. MLPDA să modifice Normele la Legea locuinței privind criteriile de acordare a locuințelor sociale
pentru a crește rolul indicatorilor privind vulnerabilitatea persoanelor și pentru alocarea unui stoc
minimal de locuințe sociale accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități, la nivelul fiecărei
municipalități.517

513
Aceste servicii de sprijin pentru viața independentă (locuire asistată) sunt în general asigurate de furnizori
acreditați de servicii (publici sau privați), care pregătesc persoanele pentru a deveni independente financiar și a
gestiona eficient toate obligațiile legate de menținerea unei locuințe (plata chiriei și a întreținerii locuinței, curățenie,
amenajările interioare, relațiile cu vecinii etc.).
514
Legea locuinței nr. 114/1996, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 116/2002 privind
combaterea marginalizării sau Legea asistenței sociale nr. 292/2011.
515
Strategia Națională privind Reducerea Sărăciei și Promovarea Incluziunii Sociale 2015-2020.
516
Art. 30 paragraf (3), litera a). După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în: a) servicii cu cazare, pe
perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc. sau b)
servicii fără cazare: centre de zi, centre și/sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de
acordare a hranei, ambulanţa socială etc.
517
Având în vedere că două dintre cele opt grupuri prioritare prevăzute în lege sunt persoane cu
dizabilități/invaliditate, cota pentru aceste două grupuri ar putea fi de 25% din totalul locuințelor sociale.
191
2. MLPDA și MMPS să stabilească un beneficiu pentru locuire socială acordat de autoritățile locale în
parteneriat cu serviciile publice de asistență socială (responsabile de administrarea și sprijinirea
procesului de aplicare la program) care să poată fi accesat de persoanele aparținând unor grupuri
vulnerabile (cu sau fără dizabilități) și care să permită subvenționarea (parțială sau totală a) chiriei în
situațiile în care stocul de locuințe sociale nu este adecvat cererii.
3. MMPS să aprobe și monitorizeze Setul central de indicatori cheie de incluziune socială incluzând
dezagregarea privind accesibilitatea locuințelor sociale și numărul de persoane cu dizabilități, în
vederea ajustării corespunzătoare a politicilor din acest sector.

192
6. Educație
Copiii și tinerii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale (CES) trebuie să aibă acces la o
educație incluzivă de calitate în comunitate, în condiții de egalitate cu ceilalți elevi, astfel încât să își
poată atinge potențialul lor maxim de dezvoltare. Acest lucru este esențial unei participări școlare de
calitate a copiilor cu dizabilități, pentru a obține abilități și cunoștințe necesare pentru o viață
independentă și împlinită. Toate acestea aduc beneficii întregii societăți, prin întărirea legăturilor de
solidaritate între membrii ei, dar și prin valorificarea potențialului fiecărei persoane. Asigurarea unei
educații de calitate, inclusiv a unei bune orientări profesionale, vor contribui la o participare crescută la
educația terțiară și integrarea pe piața muncii.518
Problemele principale care împiedică deplinul acces la educație de calitate, ce vor fi abordate în această
secțiune, sunt:
1. Accesul limitat la educație de calitate pentru toate nivelurile de învățământ preuniversitar
2. Accesul limitat la educație terțiară.

6.1. Accesul limitat la educație de calitate pentru

toate nivelurile de învățământ preuniversitar
Asigurarea accesului la educație incluzivă și de calitate presupune un mediu fizic, informațional și
comunicațional accesibil al unităților de învățământ, resurse umane calificate și metode de predare și
evaluare adaptate, folosite împreună cu materiale și tehnologii asistive corespunzătoare. Pentru a putea
oferi elevilor cu dizabilități educație formală de calitate în sistemul de masă, este necesară adaptarea
rezonabilă a mediului școlar la nevoile fiecărui elev în parte. Totuși, fără asigurarea unor resurse
corespunzătoare, umane și materiale, precum și a adaptării rezonabile a condițiilor de învățare, simpla
participare a copiilor cu dizabilități la educația formală de masă nu va asigura adecvarea și efectivitatea
serviciilor educaționale de care aceștia beneficiază, rezultând în achiziții minime sau inexistente în urma
parcurgerii ciclurilor de învățământ. Pentru unii dintre elevii cu dizabilități, serviciile educaționale nu pot
fi oferite separat de accesul la terapii de calitate, potrivite fiecărei afecțiuni, rezultate optime obținându-
se prin integrarea acestor terapii în actul educațional.
Statul român atestă dizabilitatea unui copil în două moduri – prin sistemul de asistență socială și/sau în
cadrul sistemului național de educație preuniversitară. În primul caz, acei copii care îndeplinesc anumite
criterii medico-sociale pot obține un certificat de încadrare în grad de handicap. În cazul participării lor la
educația formală, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) pot emite un certificat
de cerințe educaționale speciale (CES) pentru acei copii cu deficiențe care necesită asistență specială (în
unități de învățământ de masă sau speciale) pentru a putea parcurge perioada de școlaritate. Există copii
cu certificat de handicap fără cerințe educaționale speciale și care nu au nevoie de obținerea certificatului

518
Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în privința educației se bazează pe art. 3, 4, 9, 21, 24, 26 și 33 ale
CDPD, precum și pe Comentariul General nr. 4 (2016) asupra dreptului la educație incluzivă, al Comitetului ONU
pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
193
CES;519 în același timp, există copii cu CES cu o deficiență care nu îi califică pentru obținerea unui certificat
de încadrare în grad de handicap.

Descrierea problemei
În România există un grup semnificativ de copii cu cerințe educaționale speciale, care ar trebui să poată
participa deplin la sistemul de educație. O estimare corespunzătoare anului școlar 2018-2019 indică
faptul că există 66.274 de copii cu certificat CES încadrați în învățământul preuniversitar (2,3% din copiii
de vârstă școlară).520 Cercetarea calitativă indică existența unui număr mai mare de elevi pentru care ar fi
nevoie de adaptări, de asistență specială în școlile de masă, dar care nu obțin certificatul CES.521 De
asemenea, inspectori școlari, membri CJRAE, profesori și directori de instituții educaționale constată că
elevii cu deficiențe mentale/psihice reprezintă o categorie aflată în creștere, într-un ritm accelerat, ceea
ce evidențiază și mai mult problemele de adaptare a sistemului.
Sistemul de învățământ de masă are deficiențe majore în asigurarea unui mediu școlar incluziv
corespunzător pentru elevii cu dizabilități mentale/psihice, dar și senzoriale. În cazul elevilor cu
dizabilități fizice, nevoia de adaptare se referă doar la asigurarea accesibilității fizice a mediului școlar. În
cazul elevilor cu dizabilități mentale/psihice, cerințele sunt mai mari și mai greu de satisfăcut. Pe de o
parte, este nevoie de adaptare curriculară, precum și a metodelor de predare și evaluare, de asigurarea
unei asistențe didactice specializate, adaptate nevoilor fiecărui copil; pe de altă parte, pentru unii dintre
elevi, un act educativ corespunzător necesită desfășurarea în paralel de activități de abilitare/reabilitare,
cum ar fi participarea la diverse terapii. Reprezentanți ai sistemului educațional și părinți de copii cu
dizabilități au declarat deopotrivă că adaptarea sistemului la nevoile acestor elevi este pentru majoritatea
cazurilor formală și realizată în documente, dar aproape deloc în mod real. Asistența unei resurse umane
specializate522 și aplicarea unei programe adaptate sunt deficitare. Există puține cazuri în care adaptarea
reală este realizată, acestea fiind mai degrabă rezultatul implicării excepționale a unui cadru didactic
și/sau părinte. În plus, majoritatea terapiilor specifice diferitelor afecțiuni lipsesc din școlile de masă.

Explicarea problemei
Strategia Națională pentru Persoane cu Dizabilități (SNPD) 2016-2020 abordează ambele probleme,
accesul persoanelor cu dizabilități la educația incluzivă și calitatea educației. Însă indicatorii stabiliți au

519
Conform Ordinului nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția
integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor
cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe
educaționale speciale, cap. II, art. 5 nu au cerințe educaționale speciale copiii cu dizabilități somatice, cei cu HIV/SIDA
și cei cu boli rare fără tulburări psihice (sunt eligibili pentru un certificat CES copiii cu dizabilități senzoriale, mintale,
psihice, asociate și cu dizabilități fizice care împiedică scrisul în mod permanent).
520
Calcule realizate de Banca Mondială folosind raportări ale Centrelor Județene/al Municipiului București de
Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), ale Inspectoratelor Școlare Județene/al Municipiului București (ISJ) și ale
Institutului Național de Statistică (INS).
521
Actori din sistemul educațional, în special cadrele didactice, declară că sunt elevi eligibili pentru care părinții
refuză să ceară certificatul CES din diverse motive (e.g. teama unei stigme asociate), alții care provin din medii socio-
economice dezavantajate și familii cu interes scăzut pentru educația copiilor, care nu dispun nici de resursele
materiale necesare obținerii certificatului.
522
Cadre didactice cu formare în domeniul pedagogiei speciale, profesori de sprijin, logopezi, consilieri școlari,
facilitatori școlari profesioniști.
194
fost vag formulați și contribuția lor la evaluarea progresului este foarte limitată.523 S-au înregistrat evoluții
pozitive în ceea ce privește cadrul legal și instituțional necesare unei educații incluzive.
În România, doar o parte dintre elevii cu dizabilități și/sau CES sunt integrați în învățământul de masă,
restul fiind școlarizați în școli speciale. Sistemul românesc moștenește tradiția oferirii educației pentru
elevi cu nevoi speciale în unități de învățământ speciale, separate de unitățile de masă (de la nivel
preșcolar la cel profesional și tehnic), unele dintre ele specializate pentru anumite deficiențe. În anul școlar
1999-2000, mulți elevi din școlile speciale (cei cu deficiențe ușoare și moderate) au fost transferați în
școlile de masă, dar fără a se realiza în prealabil adaptări pentru preluarea acestora.524 Așa cum era de
așteptat, integrarea a fost foarte limitată, rezultând în rate mari de abandon al educației formale.525 Abia
apoi s-au făcut adaptări substanțiale ale sistemului.
Cadrul legislativ specific educației incluzive este amplu, însă lipsește o abordare coerentă, unitară.
Principalul act normativ relevant este Legea educației naționale nr. 1/2011, aceasta fiind completată de o
serie de ordine și metodologii aferente. În anul 2011 au fost reglementate serviciile de sprijin educațional
pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă526 și organizarea învățământului special.527 În anul
2016, s-a încercat o abordare integrată a acordării drepturilor de asistență socială (pe baza certificatului
de handicap), a încadrării în sistemul de educație formală și a oferirii serviciilor de recuperare copiilor cu
dizabilități, prin emiterea unui ordin comun al ministerelor muncii, educației și sănătății.528 Deși rolurile
diverșilor actori implicați în procesul de educație incluzivă este reglementat, nu există un singur act
normativ care să integreze toate aceste prevederi.529
Accesibilizarea unităților de învățământ
Problemele de accesibilitate fizică a școlilor sunt semnificative. Accesul la mediul fizic al școlilor este
esențial pentru asigurarea incluziunii școlare a elevilor cu dizabilități. Elevii cu dizabilități fizice/deficiențe
locomotorii pot avea nevoie doar de unele adaptări ale mediului fizic. Cu toate acestea, rezultatele unei
campanii de inspecție socială a ANPIS realizată în 2020 (vezi Tabelul 29) arată că multe dintre intrările în
clădirile școlilor inspectate nu sunt accesibile.530 Doar 21% dintre școlile gimnaziale au o rampă de acces
corespunzătoare,531 13% au intrarea accesibilă, iar calea de acces către 15% dintre școlile gimnaziale nu

523
De exemplu, strategia include ca măsură „implicarea persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora ca parteneri
egali în procesul de dezvoltare adecvată a ofertei de educație și formare oferită de către comunitate” și propune
folosirea indicatorului „număr de persoane cu dizabilități și de familii ale acestora implicate” fără să operaționalizeze
tipul de activitate pentru care se măsoară implicarea și chiar însăși conceptul de implicare.
524
În Anexă-Figura 1 se poate vedea scăderea efectivelor de elevi din școlile speciale (primare și gimnaziale) până în
anii 2007-2008, urmată de o stabilizare a acestora.
525
UNICEF (2012: 36).
526
Ordinul MEN nr. 5574/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea serviciilor de sprijin educațional
pentru copiii, elevii și tinerii cu CES integrați în învățământul de masă.
527
Ordinul MEN nr. 5573/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a învățământului
special și special integrat.
528
Ordinul comun nr. 1985/1305/5805/2016.
529
De exemplu, deși profesorul de sprijin și facilitatorul școlar fac ambii parte din echipa care trebuie să ofere servicii
educaționale unui copil cu CES integrat într-o școală de masă, activitatea primului este reglementată de Ordinul
5574/2011, iar a celui de-al doilea de Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016.
530
Pentru fiecare indicator au fost inspectate o serie de aspecte care țin de elementul respectiv și care doar prin
îndeplinirea lor simultană pot duce la accesibilizare conformă cu prevederile legale. Pentru o prezentare detaliată a
indicatorilor vezi Anexă-Tabel 41, Anexă-Tabel 42, Anexă-Tabel 43.
531
Dintre școlile pentru care intrarea nu se face la nivelul solului, 89% au rampă de acces, însă aceasta este în multe
cazuri construită necorespunzător (pentru o prezentare detaliată a indicatorului vezi Anexă-Tabel 43).
195
este accesibilă.532 Foarte puține școli au implementat acele modificări necesare pentru accesul
persoanelor cu deficiențe senzoriale, cum ar fi pavaje sau semnalizări tactilo-vizuale corespunzătoare
căilor de acces (pentru valorile indicatorilor calculați din perspectiva satisfacerii nevoilor persoanelor cu
deficiențe exclusiv locomotorii, vezi Anexă-Tabel 41).
Tabelul 29: Procentul școlilor gimnaziale accesibilizate fizic, 2020
Total Urban Rural
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau fără parcare 85 91 83
Cu cale de acces în clădire accesibilă 15 19 14
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea 21 17 22
Cu intrare accesibilă în clădire 13 20 10
Cu coridoare accesibile 92 92 92
Cu uși interioare accesibile 68 74 66
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu 75 74 76
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante accesibile 34 23 38
sau fără a fi nevoie de ele
Cu grupuri sanitare accesibile 2 4 1
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un
eșantion de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Eforturile făcute până în prezent nu au reușit să ducă la o accesibilitate corespunzătoare a mediului fizic
al majorității unităților de învățământ. Aproximativ 64% dintre școli au nevoie de ascensor pentru
asigurarea accesului la etaj al elevilor cu deficiențe locomotorii.533 Situația grupurilor sanitare este în
marea majoritate a cazurilor necorespunzătoare, doar 2% din școli realizând adaptările necesare.534
Situația accesibilității mediului fizic este mai proastă în școlile din mediul rural.535
Dincolo de accesul în clădirile școlilor, o pondere semnificativă a sălilor de clasă, cabinetelor și
laboratoarelor nu este accesibilă. Există școli în care nicio clasă nu se află pe un traseu accesibil pentru
persoanele cu deficiențe locomotorii (9%), dar mai ales pentru persoanele cu deficiențe vizuale (45%).
Dacă însă ne raportăm la totalul sălilor de clasă, situația este mult mai proastă – doar jumătate dintre
clase sunt accesibile pentru copiii cu dizabilități locomotorii și o treime pentru copiii cu dizabilități vizuale.
Laboratoarele, cabinetele medicale sau psihologice sunt însă într-o proporție mult mai ridicată
neaccesibile (vezi Tabelul 30). Aproape jumătate dintre unitățile de învățământ nu au nici măcar o
masă/bancă pentru copii utilizatori de fotoliu rulant, care să fie plasate la 80 cm față de sol. Procentul este
ridicat chiar dacă luăm în considerare doar școlile care au cel puțin un copil cu deficiențe locomotorii – în
cazul acestora, 35% nu au nicio bancă/masă corespunzătoare.
Tabelul 30: Procentul școlilor gimnaziale cu cel puțin o clasă/un laborator/un cabinet
psihologic/medical accesibilizate, 2020
Procentul unităților școlare cu cel puțin... Procent
o clasă aflată pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii 91

532
Pentru o prezentare detaliată a acestor indicatori vezi Anexă-Tabel 41.
533
Se estimează că 34% dintre școlile gimnaziale au un singur nivel și ascensorul nu este necesar (pe baza datelor
colectate prin campania de inspecție socială a ANPIS).
534
Doar 60% dintre școli au declarat că au grupuri sanitare accesibilizate, dar și dintre acestea o mică parte au realizat
această accesibilizare în mod corespunzător, majoritatea deficiențelor fiind legate de lipsa alarmelor
corespunzătoare (pentru o prezentare detaliată a indicatorului vezi Anexă-Tabel 44).
535
Pentru acei indicatori pentru care școlile din mediul rural par mai bine poziționate, explicația este existența în mai
mare măsură a unei infrastructuri care nu necesită accesibilizare (de exemplu, în cazul clădirilor cu un singur nivel
nu este nevoie de ascensor, pentru cele cu intrare la nivelul solului nu este nevoie de rampă de acces).
196
 un laborator aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii* 41
cu cabinetul medical aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii** 9
cu cabinetul psihologic aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii*** 10
o clasă aflată pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe vizuale 55
un laborator aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe vizuale* 30
cu cabinetul medical aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe vizuale** 8
cu cabinetul psihologic aflat pe un traseu accesibil persoanelor cu deficiențe locomotorii*** 10
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un
eșantion de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Notă: * în total unități cu laboratoare; ** în total unități cu cabinet medical; *** în total unități cu cabinet psihologic.
Investițiile făcute pentru îmbunătățirea accesibilității școlilor au fost scăzute și nu au fost făcute într-o
manieră sistematică. Indicatorii care arată o accesibilizare corespunzătoare în cea mai mare parte a
școlilor se referă la elemente pentru care nu a fost nevoie de investiții dedicate sau pentru care sumele
necesare au fost reduse. În plus, chiar dacă infrastructura luată în calcul pentru un indicator este în mare
parte conformă, fiind de regulă deja existentă, lipsa unei singure investiții necesare face ca școala să nu
fie accesibilă din punctul de vedere al acelui indicator.536 Pentru unele dintre dimensiuni, investiții minime
ar putea asigura accesul fizic al copiilor cu dizabilități în școli.
Școlile depind de bugetele locale și diferențele de resurse financiare între localități se reflectă în situația
unităților de învățământ. Asigurarea de fonduri corespunzătoare lucrărilor de renovare și adaptare fizică
a unităților de învățământ ține adesea de relațiile directorilor de școală cu autoritățile locale, de
orientarea politică a acestora, decât de criterii obiective. Identificarea de surse alternative de finanțare
pentru a face mai accesibil mediul fizic al școlilor și susținerea acestor lucrări prin programe derulate la
nivel național pot duce la o îmbunătățire a situației actuale. Un avantaj al derulării unui program național
de accesibilizare a școlilor ar fi și posibilitatea de a impune și urmări mai ușor respectarea unor standarde
de calitate corespunzătoare.
Pentru accesibilizarea spațiilor educaționale pentru elevii cu dizabilități senzoriale este nevoie de
tehnologii asistive corespunzătoare, de materiale didactice adaptate. Rezultatele campaniei de inspecție
socială a ANPIS arată că în rândul școlilor gimnaziale de masă nu există manuale adaptate nevoilor elevilor
cu deficiențe senzoriale. Reprezentanții școlilor declară în aproximativ jumătate dintre cazuri că ar putea
pune la dispoziția elevilor astfel de manuale în caz de nevoie (pentru toate materiile sau doar pentru o
parte dintre ele). Cu toate acestea, în școlile în care există copii cu dizabilități vizuale sau intelectuale,
aceștia nu au manuale adaptate – vezi Tabelul 31. În ceea ce privește susținerea examenelor naționale,
softurile și tehnologia asistivă necesare sunt inexistente în școlile de masă, în condițiile în care din anul
2018 s-a reglementat cadrul legal prin care examenele pot fi susținute prin utilizarea de tehnologii
asistive.537 În absența acestora, se recurge în continuare la citirea subiectelor de către o persoană care
asistă elevul în timpul examenului, iar răspunsurile se dau prin dictarea către aceeași persoană.

536
De exemplu, calea de acces în clădire este considerată accesibilă pentru 15% dintre școli, însă valoarea scăzută a
indicatorului se datorează în cea mai mare parte lipsei unui marcaj (inclusiv cu covor tactil) al acestei căi. Montarea
unui astfel de covor ar urca valoarea indicatorului la 80%.
537
Procedura nr. 31852/31.05.2018, cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu
deficiențe de vedere/deficiențe de auz/tulburare de spectru autist care susțin examenele naționale: evaluarea
națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de bacalaureat - sesiunea 2018.
197
Tabelul 31: Procentul școlilor gimnaziale unde copiii cu dizabilități vizuale/intelectuale înscriși au
manuale adaptate, 2020
Da, pentru Da, pentru o Nu Total Total
toate materiile parte din materii N
Procentul școlilor unde copiii cu dizabilități vizuale 6 8 86 100 33
înscriși au manuale adaptate
Procentul școlilor unde copiii cu dizabilități 2 5 92 100 268
intelectuale înscriși au manuale adaptate
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un
eșantion de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice
În școlile de masă, numărul cadrelor didactice formate pentru lucrul cu copii cu dizabilități și/sau CES
este extrem de redus. De obicei, școlile declară că au cadre didactice formate chiar dacă acestea au
absolvit un singur curs în domeniu, ceea ce nu poate echivala calificarea corespunzătoare absolvirii unui
program universitar de studii de licență și a unui master didactic în domeniul pedagogiilor speciale.538
Datele din campania de inspecție socială estimează că 68% dintre școlile gimnaziale din țară nu au niciun
profesor format în domeniul educației incluzive/al psihopedagogiilor speciale. Mai mult, în acele școli care
declară că au profesori cu o astfel de formare, ponderea lor în rândul cadrelor didactice din școală este
redusă. Doar 10% dintre școlile gimnaziale declară că mai mult de un sfert din totalul cadrelor didactice
este format în domeniu. Se observă și situația mai proastă a școlilor din mediul rural, în doar puțin peste
un sfert din școli existând cel puțin un profesor cu formare pentru lucrul cu elevi cu dizabilități și/sau CES,
față de aproape jumătate dintre școlile din mediul urban.
Tabelul 32: Școli în funcție de procentul cadrelor didactice formate în predarea copiilor cu nevoi
speciale, 2020, (procente)
% profesori formați Total Urban Rural
0 68 52 73
(0;25) 23 36 18
[25;50) 5 4 5
[50;75) 3 1 4
[75;100) 0 1 0
100% 1 6 0
Total 100 100 100
Total N (neponderat) 528 301 227
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un
eșantion de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Formarea inițială a cadrelor didactice din învățământul de masă acoperă doar în mod superficial
tematici ale pedagogiilor speciale,539 care pot fi cu greu valorificate în practici profesioniste pe parcursul
carierei didactice. Organizarea formării inițiale a educatorilor și învățătorilor este segregată; există
separat specializările pedagogie și pedagogie specială, doar pentru profesarea în învățământul special
pregătirea dedicată fiind obligatorie, ceea ce corespunde situației „tradiționale”, când elevii cu nevoi
speciale erau direcționați exclusiv către învățământul special. În prezent, prevederile legale privind
calificarea profesorilor nu sunt coerente. Astfel, un absolvent de pedagogie nu este considerat calificat

538
Este vorba despre calificarea considerată necesară în prezent în cadrul sistemului educațional, pentru lucrul cu
elevi cu CES (conform Ordinului MEN nr. 5574/2011, cap. III, art. 8).
539
Prevederi Ordinului nr. 4524/2020"privind înfiinţarea şi organizarea programelor universitare de master didactic
fac referire și la problematica educației incluzice ca una dintre „temele recomandate”.
198
pentru a preda decât în învățământul de masă, însă aici trebuie să predea unor copii cu aceleași
diagnostice ca cei înmatriculați în învățământul special, pentru care însă este solicitată pregătire în
pedagogie specială. Includerea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă implică obligația de a
forma cadrele didactice pentru lucrul cu ei. Această abordare trebuie urgentată, prin asigurarea cadrului
necesar formării corespunzătoare a noilor cadre didactice (includerea substanțială a cursurilor de
pedagogie specială în formarea inițială a cadrelor didactice), în același timp cu găsirea unei soluții pentru
formarea cadrelor didactice existente în domeniul pedagogiilor speciale.
Participarea cadrelor didactice din învățământul de masă la cursuri de formare continuă pentru lucrul
cu elevi cu CES și/sau dizabilități este redusă. Absolvirea de cursuri de formare în domeniul pedagogiilor
speciale/al educației incluzive poate contribui la reducerea deficienței de formare corespunzătoare
provenită din formarea inițială. În doar trei județe, Casa Corpului Didactic (CCD) județeană nu a inclus în
oferta ei pentru anul școlar 2018-2019 niciun curs în care să abordeze aceste tematici;540 în medie, există
în fiecare județ trei cursuri disponibile pe teme legate de pedagogie specială/educație incluzivă (ceea ce
înseamnă la nivel național 10% din totalul cursurilor din oferta CCD-urilor).541 Numărul anual de
participanți la cursurile CCD este relativ scăzut542 și, dintre aceștia, doar 12% au participat în anul 2018-
2019 la un curs legat de educația copiilor cu dizabilități și/sau CES (ceea ce înseamnă 4% din totalul
cadrelor didactice din țară).543 Informații din cercetarea calitativă indică un interes scăzut al cadrelor
didactice pentru formare în acest domeniu, și aproape exclusiv legat de evenimentul includerii, în clasele
la care cadrul didactic predă, a cel puțin unui copil cu CES. Acest eveniment este urmat în puține cazuri de
o abordare constructivă și activă, de o încercare a cadrului didactic de a se forma corespunzător. În multe
situații, cadrul didactic încearcă să gestioneze situația folosind resursele limitate existente deja în școală.
Nu există obligativitatea absolvirii de cursuri în domeniul educației incluzive pentru elevi cu dizabilități
și/sau CES, pentru cadrele didactice din învățământul de masă. Doar formarea continuă regulată și
consistentă a tuturor cadrelor didactice ar putea acoperi necesarul de formare în acest domeniu. Pe lângă
creșterea și diversificarea ofertei de cursuri corespunzătoare, se poate impune și obligativitatea absolvirii
de astfel de cursuri de către profesorii din învățământul de masă. Pentru început, această măsură ar
reduce deficitul de formare profesională existent, însă nu poate fi considerată suficientă pe termen lung.
În plus, cealaltă măsură propusă, includerea substanțială a cursurilor de pedagogie specială în formarea
inițială a cadrelor didactice, se aplică doar formării inițiale a educatorilor și profesorilor din învățământul
primar. Cadrele didactice din învățământul gimnazial și liceal sunt formate în cadrul facultăților de profil,
iar pentru lucrul în învățământ le este cerută absolvirea unui modul pedagogic cu puține ore de formare.
Includerea tematicii educației incluzive în acest modul nu este suficientă, rămânând necesară formarea
continuă consistentă, periodică pentru a putea acoperi complexitatea cazurilor de elevi cu dizabilități
și/sau CES din sistem.
Nu există resurse educaționale sistematice specifice lucrului cu elevi cu dizabilități și/sau CES. Este dificil
de realizat o formare corespunzătoare a cadrelor didactice pentru lucrul cu elevi cu CES, care să acopere
toată vasta cazuistică din școli într-un timp scurt. Până în prezent nu există la nivel național nicio platformă
online care să adune astfel de resurse. Soluții practice, materiale pe care cadrele didactice să le poată

540
Județele Alba, Buzău și Giurgiu.
541
Pentru o prezentare detaliată a situației din fiecare județ, vezi Anexă-Tabel 45.
542
Pentru anul școlar 2018-2019, se estimează că 36% dintre profesorii din sistem au participat la un curs de formare
oferit de CCD (calcule realizate de Banca Mondială folosind date administrative raportate de CCD-uri și date INS).
543
Au fost formate în domeniul educației incluzive 8.906 cadre didactice, dintr-un total de 73.642 participanți la
cursurile CCD-urilor, în anul școlar 2018-2019.
199
folosi la clasă pentru diferite tipuri de dizabilitate sunt binevenite și disponibilitatea lor poate duce la o
îmbunătățire a calității educației incluzive. Crearea unei astfel de platforme ar putea agrega și sistematiza
resursele deja existente în mediul online.
Finanțarea incluziunii școlare a copiilor cu cerințe educaționale speciale
Accesul redus și calitatea scăzută a educației pentru copiii cu dizabilități sunt cauzate și de felul în care
sunt alocate resursele financiare în cadrul sistemului educațional. Nivelul scăzut de finanțare a fost unul
dintre aspectele semnalate de SNPD 2016-2020 și nu a fost rezolvat până în prezent. Un aspect care a
afectat în mod negativ finanțarea sistemului de educație, inclusiv pentru elevii cu dizabilități, a fost
trecerea la finanțarea învățământului într-un sistem per capita, pe baza unor standarde de cost, ceea ce
a coincis cu o scădere a fondurilor totale alocate instituțiilor educaționale. Cercetarea calitativă a
evidențiat că există situații în care eforturile managementului școlilor se concentrează pe managementul
fondurilor limitate existente pentru acoperirea cheltuielilor de bază (în principal plata salariilor). În aceste
situații, planificarea de cheltuieli suplimentare, menite să schimbe mediul instituțional existent, schimbări
care ar putea oferi o mai bună incluziune pentru elevii cu dizabilități și/sau CES, rămâne în afara
preocupărilor curente.
Fondurile alocate în cadrul sistemului educațional pentru elevii cu CES prin finanțarea per capita nu sunt
folosite specific pentru aceștia în absența unui cadru mai larg funcțional al sistemului. Coeficienții de
cost standard, care sunt folosiți pentru calcularea finanțării de bază a unităților de învățământ, iau în calcul
criteriul dizabilității. Alocările pentru elevi cu CES integrați în învățământul de masă sunt în învățământul
primar și gimnazial de aproximativ 1,7 ori mai mari, iar în învățământul liceal de peste 4 ori mai mari decât
cele pentru elevi tipici.544 Principiul alocării de resurse financiare mai mari pentru elevii cu CES este în
acord cu alte prevederi legale menite să le sprijine incluziunea școlară. De exemplu, un elev cu CES este
considerat echivalentul a trei elevi tipici, includerea acestuia într-o clasă ducând conform legii la o scădere
a efectivului minim legal cu doi elevi.545 Astfel, efectivele reale ale claselor ar putea scădea, cadrele
didactice putând să aloce mai mult timp pentru gestionarea cerințelor educaționale speciale ale elevilor
incluși. Însă această prevedere legală rămâne fără efecte în prezent, când efectivele claselor sunt în unele
cazuri mărite peste limitele legale,546 pentru a putea susține financiar funcționarea școlilor cu fondurile
existente. În absența unei finanțări corespunzătoare a sistemului per ansamblu, resursele financiare
suplimentare nu sunt folosite direct pentru îmbunătățirea ofertei educaționale pentru elevii cu CES, ci
sunt mai degrabă absorbite pentru acoperirea deficitului de finanțare existent.
Asigurarea personalului de sprijin
Normele profesorilor de sprijin sunt prea mari pentru a putea asigura o educație de calitate pentru
elevii cu CES, în condițiile păstrării constante a rolului și numărului celorlalți profesioniști implicați în
educația incluzivă. Principala resursă umană dedicată asigurată pentru școlarizarea elevilor cu CES în
învățământul de masă sunt profesorii itineranți/de sprijin. Aceștia sunt, conform legii,547 angajați în cadrul
unităților de învățământ special din fiecare județ, ei desfășurându-și activitatea în școlile de masă către
care sunt alocați. Legea prevede ca cel puțin jumătate din norma unui profesor de sprijin să fie ocupată

544
HG nr. 107/2020.
545
Ordinul MEN nr. 5574/2011, cap. IV, art. 21; ordinul MEN nr. 5573/2011, cap. VII, art. 53, al. 2.
546
Reglementările curente stabilesc un minim și un maxim al efectivului claselor/grupelor pentru fiecare nivel de
învățământ.
547
Principalul act normativ care reglementează activitatea profesorilor de sprijin este Ordinul MEN nr. 5574/2011.
Conform acestuia profesorii itineranți/de sprijin sunt „cadre didactice cu studii superioare în domeniul
psihopedagogic care desfășoară activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare cu persoanele cu CES
integrate în unitățile de învățământ de masă, în colaborare cu toți factorii implicați”.
200
de ore desfășurate la clasă, sprijinind activitatea cadrelor didactice, restul orelor putându-se desfășura în
cabinete/alte spații, în activități individuale cu copiii beneficiari. Tot legea pune și în responsabilitatea
profesorului de sprijin nu numai elevii cu certificat CES, ci toți copiii din școală în situație de eșec școlar/risc
de abandon. Însă normarea se face numai în funcție de numărul elevilor cu CES, norma de 16 ore de
predare/săptămână fiind alocată pentru 8-12 elevi cu deficiențe ușoare/moderate sau 4-6 elevi cu
deficiențe grave, ceea ce se traduce în imposibilitatea profesorului de a susține corespunzător parcursul
educațional al elevilor.548 Cercetarea calitativă a evidențiat faptul că în practică profesorii de sprijin
lucrează aproape în exclusivitate individual cu elevii. În condițiile existenței unui număr foarte mic de
profesori, informal se consideră dezirabilă alocarea unui profesor pentru 16 elevi cu CES (corespunzând
unei singure ore/săptămână de consiliere pentru fiecare elev). Această practică face ca timpul petrecut la
clasă să fie de cele mai multe ori irosit în lipsa unei abordări adaptate nevoilor copiilor care nu pot învăța
decât cu sprijinul unei persoane dedicate lor, în timp ce ora petrecută în cabinetul profesorului de sprijin
este insuficientă unui progres substanțial.
Numărul de profesori de sprijin este substanțial mai mic celui necesar respectării prevederilor legale. O
estimare bazată pe date administrative (vezi Figura 9) arată că la nivel național, în medie, un profesor de
sprijin corespunde la 47 de copii cu dizabilități încadrați în învățământul de masă. Diferențele între județe
sunt mari. Numărul de elevi cu CES corespunzător unui profesor de sprijin variază între valori minime sub
20 și valori care depășesc 100 de elevi. Totodată, există diferențe și în interiorul unui județ, accesul la
serviciile unui profesor de sprijin al elevilor din mediul rural fiind aproape inexistent. Cercetarea calitativă
indică faptul că acești profesori sunt concentrați în mediul urban. Puținii profesori de sprijin sunt alocați
către anumite unități de învățământ de masă, însă nu toate școlile beneficiază de un astfel de profesor,
chiar dacă au înmatriculați elevi cu CES. În practică, sunt elevi cu CES care nu beneficiază deloc de sprijinul
unui profesor dedicat, alții beneficiind de o oră de consiliere pe săptămână sau chiar mai puțin.

548
În cazul alocării unui profesor la un minim de 4 elevi cu CES, acesta ar putea participa la 4 h/săptămână alături de
fiecare elev la orele de curs, fără a mai putea face nicio altă activitate cu acesta. În cazul elevilor cu dizabilități grave
poate fi nevoie de prezența permanentă a profesorului de sprijin pentru o bună desfășurare a procesului educativ.
201
Figura 9: Numărul de profesori de sprijin și numărul de elevi cu CES/profesor de sprijin în unele județe
din România, an școlar 2018-2019
Nr. elevi cu CES/profesor de sprijin Nr. profesori de sprijin
0 100 200 300 400 0 50 100 150
Suceava 379 Suceava 8
Buzău 209 Buzău 17
Călărași 184 Călărași 2
Galați 173 Galați 9
Bacău 150 Bacău 16
Vaslui 128 Vaslui 13
Mureș 119 Mureș 16
Vrancea 103 Vrancea 12
Constanța 82 Constanța 29
Iași 75 Iași 29
Alba 71 Alba 17
Bistrița-Năsăud 69 Bistrița-Năsăud 22
Arad 67 Arad 16
Hunedoara 61 Hunedoara 26
Timiș 60 Timiș 56
Dâmbovița 58 Dâmbovița 29
Satu Mare 57 Satu Mare 18
Covasna 50 Covasna 13
Harghita 46 Harghita 30
Sălaj 44 Sălaj 15
Prahova 43 Prahova 39
Ilfov 43 Ilfov 14
Bihor 38 Bihor 62
Teleorman 38 Teleorman 19
București 37 București 124
Cluj 36 Cluj 82
Neamț 36 Neamț 35
Olt 33 Olt 24
Maramureș 32 Maramureș 44
Gorj 31 Gorj 37
Botoșani 30 Botoșani 54
Brăila 28 Brăila 42
Caraș-Severin 22 Caraș-Severin 61
Sibiu 22 Sibiu 61
Argeș 18 Argeș 71
Ialomița 15 Ialomița 23
Tulcea 15 Tulcea 40
Giurgiu 15 Giurgiu 12
Mehedinți 14 Mehedinți 67

Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială pe baza raportărilor făcute de ISJ-uri (număr de profesori de sprijin și
număr de elevi cu CES) și CJRAE (număr de elevi cu CES), pentru toate județele țării, mai puțin Brașov, Dolj și Vâlcea.
Asigurarea facilitatorilor școlari necesari prezenței la orele de curs a elevilor cu deficiențe severe este
problematică. Sistemul educațional românesc prevede folosirea facilitatorilor școlari pentru școlarizarea
elevilor cu CES care au nevoie permanentă de sprijin dedicat pentru a putea participa la orele de curs.
Legislația (ordinul 1985/1305/5805/2016) asociază rolul facilitatorului cu cel al shadow-ului din literatura
202
de specialitate. Astfel, rolul facilitatorului este de a lucra individual cu un copil cu CES în timpul perioadei
de școlarizare, colaborând cu celelalte cadre didactice. Folosirea unui facilitator școlar nu exclude
intervenția profesorului de sprijin, cel dintâi putând lucra sub coordonarea celui de-al doilea. Nu toți elevii
cu deficiențe severe pot beneficia de un facilitator școlar. Din datele raportate de ISJ-uri pentru anul școlar
2018-2019, reiese că la nivel național aproximativ 7% dintre elevii care au CES au și însoțitor la ore (vezi
Tabelul 33), ponderea acestora fiind mai scăzută în mediul rural (6%) și scăzând odată cu înaintarea în
ciclurile de educație superioare (14% dintre copiii cu CES de la nivelul preșcolar, 9% dintre cei din primar,
6% dintre cei din gimnazial și doar 4% dintre cei cuprinși în ciclul liceal au facilitator la orele de curs).
Tabelul 33: Numărul de facilitatori școlari la nivel național, an școlar 2018-2019
Număr % copii cu CES au
facilitator
Total 3833 7
Mediu Urban 2640 8
Rural 1193 6
Ciclu de Învățământ 551 14
învățământ preșcolar
Învățământ 1658 9
primar
Învățământ 1291 6
gimnazial
Învățământ liceal 333 4
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială pe baza raportărilor făcute de ISJ-uri (număr de facilitatori școlari și
număr de elevi cu CES) și CJRAE (număr de elevi cu CES).
Notă: În lipsa datelor raportate, pentru județele Brașov, Călărași, Dolj, Galați, Ialomița, Iași, Timiș și Vâlcea s-au folosit
estimări bazate pe datele din celelalte județe.
Deși necesară incluziunii unora dintre elevi, activitatea acestor facilitatori nu este finanțată de sistemul
educațional. De regulă, facilitatorii care însoțesc elevii la orele de curs sunt asistenții personali angajați
prin drepturile aferente încadrării în grad de handicap sau, în puține cazuri, aceștia sunt angajați special
pentru a îndeplini acest rol de către familiile elevilor.549 Nu toți elevii care ar avea nevoie de facilitator au
încadrare în gradul de handicap necesar acordării dreptului la asistent personal; în plus, încadrarea ar oferi
familiei acestora dreptul, nu și obligația, de a angaja un asistent. De asemenea, încadrarea asistenților
personali presupune asigurarea unei asistențe de bază, nu implică o pregătire pedagogică a acestora.
Singura măsură care ar putea duce la o creștere a calității actului didactic prin contribuția facilitatorilor
școlari este asumarea angajării acestora inclusiv de către sistemul educațional, astfel putându-se asigura
prezența lor în funcție de nevoile elevilor și urmărirea respectării unor standarde profesionale (Pentru un
model de folosire în incluziunea școlară a elevilor a facilitatorilor/însoțitorilor profesioniști, vezi modelul
francez prezentat în Caseta 29).
Caseta 29: Angajarea și managementul însoțitorilor școlari ai elevilor cu dizabilități, în Franța
Începând cu anul 2019, în Franța a început implementarea unei ample reforme a sistemului de învățământ, pentru
o mai bună îndeplinire a obiectivelor educației incluzive – „le grand service public de l’école inclusive” (marele
serviciu public al școlii incluzive). Două dintre cele 7 axe ale acestei reforme vizează îmbunătățirea semnificativă
a aportului adus de însoțitorii școlari în educația elevilor cu dizabilități, printr-o asistență oferită fiecărui elev cu

549
În prezent, ocupația de facilitator școlar nu este reglementată în COR.
203
 dizabilități, mai apropiată de nevoile lui, o mai bună reacție și adaptare a sistemului în alocarea însoțitorilor și
profesionalizarea și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale însoțitorilor.
Sistemul național de educație francez prevedea deja folosirea însoțitorilor școlari pentru incluziunea elevilor cu
dizabilități în școlile de masă. Schimbarea majoră adusă de reformă este trecerea de la angajarea acestora pentru
fiecare elev în parte, la crearea de structuri școlare (PIAL - Pôles inclusifs d’accompagnement localisés) care să
încadreze toți însoțitorii dintr-o școală, obiectivul fiind o mai bună recrutare a acestora și o mult mai bună alocare
a lor, ținând cont de aspecte precum orarul elevului, dar și nevoia de muncă a însoțitorului (un însoțitor poate
lucra cu mai mulți copii, folosindu-și astfel integral timpul de muncă dorit). Totodată, disponibilitatea însoțitorilor
este astfel crescută, un elev cu dizabilități înmatriculat într-o școală putând mult mai repede să beneficieze de
asistență. Fiind angajați de instituția școlară, însoțitorii pot fi folosiți cu mai multă ușurință în cadre variate – atât
pentru asistență personală, dar și pentru servicii de facilitare pentru grupuri de elevi.
De asemenea, este în curs de implementare posibilitatea flexibilizării sistemului pentru angajarea duală a
însoțitorilor, astfel încât un elev să poată beneficia de asistență și în afara școlii, acea parte a activității însoțitorului
fiind remunerată prin drepturile de asistență socială ale copilului.
Organizarea muncii însoțitorilor școlari nu se face doar la nivel local, ci este coordonată și la nivel departamental,
prin crearea câte unui serviciu dedicat în fiecare Direcție de servicii departamentale de educație națională (DSDEN
– Directie des services départementaux de l’éducation nationale). Există posibilitatea legală ca însoțitorii școlari
cu mai multă experiență să devină referenți care să sprijine dezvoltarea profesională a colegilor lor.
Sursa: Secrétariat d’État chargé des personnes handicapées (2019), Élèves en situation de handicap: mode
d’emploi d’une rentrée pas comme les autres (dossier de presse); Secrétariat d’État chargé des personnes
handicapées (2019), École Inclusive. Comité national de suivi de l’École inclusive.

Învățământul de masă oferă resurse și adaptări insuficiente realizării obiectivului de a asigura o educație
incluzivă pentru elevii cu dizabilități și/sau CES, în condițiile prevăzute de Convenție.550 Este obișnuit ca
înmatricularea unui copil cu CES să atragă resurse asistive insuficiente, iar cele existente sunt de multe ori
formale, fără să acorde un sprijin real procesului de învățare. Ca urmare, există situații în care părinții sunt
în continuare nevoiți să aleagă educația specială în căutarea unui mediu educațional care să ofere mai
multe beneficii copiilor lor. Există abordarea generală a păstrării în învățământul special doar a claselor
pentru elevi cu deficiențe grave. Însă chiar și pentru elevii cu deficiențe medii și ușoare, incluziunea în
școlile de masă este de multe ori necorespunzătoare. De exemplu, cercetarea calitativă a identificat un
caz în care, la presiunea părinților, s-au reînființat clase pentru deficiențe medii și ușoare la o școală
specială care aplică cu succes pedagogia curativă.
În absența condițiilor necesare realizării unei incluziunii școlare a elevilor cu dizabilități și/sau CES în
școlile de masă, care să permită aplicarea unor metodologii generale în procesul de orientare școlară,
este foarte importantă evaluarea fiecărui caz în parte. Principiul folosit în prezent în orientarea școlară
este că orientarea nu se poate face fără acordul părinților, părinții/reprezentanții legali ai copiilor având
dreptul de a alege în ce tip de instituție se va face școlarizarea acestora. Este recomandată dezvoltarea de
standarde corespunzătoare oferirii unei educații de calitate elevilor cu dizabilități și/sau CES, pe baza
cărora calitatea serviciilor oferite de fiecare instituție educațională să poată fi evaluată. Aceasta ar
contribui la asigurarea interesului superior al copilului și evitarea unor situații viitoare în care orientarea
către învățământul de masă sau special se face fără a ține cont de beneficiile reale oferite fiecărui elev în
parte. De asemenea, monitorizarea acestora poate ghida procesul de reformă.

550
Comentariul General nr. 4, II, 11.
204
Momentan, resursele umane specializate în lucrul cu copii cu dizabilități sunt concentrate în sistemul
de învățământ special, de serviciile lor (ex. terapii) beneficiind doar elevii înmatriculați în acesta. Deși
la nivel legislativ încă din anul 2011 este reglementat accesul elevilor cu CES inclusiv la specialiștii din
învățământul special551, nu există niciun cadru de implementare a acestei prevederi. Totodată,
disponibilitatea serviciilor de intervenție timpurie și a terapiilor necesare elevilor cu dizabilități este
redusă în anumite localități, chiar și dacă familia este dispusă să apeleze la specialiști din mediul privat.
Astfel, este necesar ca resursele umane și know-how-ul din școlile speciale să devină accesibile unui grup
lărgit de potențiali beneficiari, iar lucrul acesta s-ar putea realiza prin definitivarea cadrului legal și
instituțional necesare pentru folosirea resurselor din sistemul de educație specială. Elevii cuprinși în
învățământul de masă ar putea beneficia de serviciile profesioniștilor locali, indiferent de instituția de
învățământ la care aceștia își desfășoară activitatea - fie că aceasta este una de masă sau specială. Astfel,
gradul de specializare și disponibilitate a serviciilor de intervenție timpurie oferite în cadrul sistemului
educațional ar crește, iar elevii din învățământul de masă ar putea beneficia de serviciile experților
cuprinși momentan în învățământul special. Măsura ar crea premisele transferului de resurse de la școlile
speciale către școlile de masă.
Incluziunea copiilor în învățământul preșcolar
Participarea redusă la educația timpurie a copiilor cu dizabilități este cauzată și de barierele întâmpinate
de părinți în încercarea de a-și înmatricula copiii la grădinițe de stat. O atenție deosebită ar trebui
acordată educației formale a copiilor cu dizabilități la vârste mici, realizarea unei diagnoze timpurii și
natura intervenției în această perioadă a vieții putând contura semnificativ evoluția ulterioară a acestor
copii. Cercetarea calitativă a evidențiat faptul că există situații când înmatricularea unui copil cu cerințe
educaționale speciale la grădiniță este amânată de conducerea instituției, în speranța reorientării
părinților către altă grădiniță. În alte situații, copilul este inițial acceptat, însă ulterior educatorul și/sau
directorul grădiniței pune presiune pe părinți pentru a retrage sau transfera copilul. Motivele pentru astfel
de reacții pot fi evitarea dificultăților legate de includerea unui copil cu dizabilități și/sau CES sau reacțiile
reale sau așteptate, negative, ale părinților copiilor tipici. Dacă în cazul educației primare și gimnaziale ,
școlile de masă au obligativitatea înmatriculării elevilor din circumscripție, în cazul educației preșcolare
această obligație legală nu există.
Monitorizarea adecvată a situației copiilor cu CES
Datele administrative produse de sistemul educațional legat de elevii cu cerințe educaționale speciale
sunt de slabă calitate și indică implementarea reglementărilor naționale legate de aceștia cu o puternică
specificitate locală. Raportările de date administrative pentru același indicator diferă în multe cazuri între
instituțiile din același județ (de exemplu, între Inspectoratul Școlar și CJRAE). Deși cauza pentru aceste
diferențe poate fi o greșeală în raportare, ea este și existența unor procese de colectare a datelor diferite
și/sau defectuoase. Diferențele mari între județe în ceea ce privește ponderea elevilor cu CES în totalul
populației de copii a județului sau raportul între numărul de elevi cu CES și numărul de copii cu certificat
de handicap indică existența unor metodologii neunitară pentru colectarea datelor, dar și pentru
acordarea acestor certificate. Ponderea elevilor care au și certificat de handicap în totalul elevilor cu CES
dintr-un județ are o variație considerabilă la nivel național, între 12% și 94% (valoarea medie calculată
pentru cele 32 de județe pentru care există date este de 51%). Deși legislația relevantă este națională,

551
Conform Ordinului MEN nr. 5573/2011, cap. III, art. 19, „Pe timpul școlarizării, copiii cu CES au acces la toate
resursele educaționale și de reabilitare/recuperare psihointelectuală, medicală și socială, la alte servicii de
intervenție specifice, necesare și disponibile în comunitate sau în unități specializate, inclusiv în cele de învățământ
special și special integrat.”; cap. VII, art. 54, al. 4.
205
datele indică existența unor practici județene. Este posibil ca, în unele județe, eforturile de adaptare
școlară și implicit interesul pentru certificarea elevilor cu cerințe educaționale speciale ca prim pas în
intervenția din școală să fie minime, în timp ce în alte județe poate exista o bună practică sau poate
supraincludere în categoria elevilor cu CES a acelor elevi cu deficiențe care nu implică și încadrarea în grad
de handicap.
Nu este reglementată monitorizarea parcursului școlar al elevilor cu CES, care să sesizeze și să corecteze
posibile probleme legate de incluziunea acestora. În multe situații, cadrele didactice își îndeplinesc doar
formal obligația de a alcătui un Program de Intervenție Personalizat, replicând același conținut pentru serii
întregi de copii, intervenția la clasă fiind minimă sau inexistentă552. Astfel, documentele scrise legate de
incluziunea școlară a elevilor cu CES sunt slab personalizate și reflectă într-o mică măsură practicile reale
de la clasă. Situația este greu de amendat de către conducerile unităților de învățământ sau inspectoratele
școlare. Cadrele didactice nu pot asigura cu adevărat o educație incluzivă, dacă nu sunt calificate în mod
adecvat sau dacă nu sunt asigurate condițiile corespunzătoare desfășurării actului didactic în mod adecvat
pentru acești elevi (efective reduse ale claselor, existența de personal de sprijin). În absența acestor
condiții, obligațiile legate de includerea elevilor cu CES nu sunt adesea îndeplinite, iar evaluarea lor se face
doar pe baza documentelor scrise.
Diminuarea barierelor culturale
În multe situații, cercetarea calitativă a reliefat persistența unei percepții generale negative a
persoanelor cu dizabilități. Astfel, o problemă mai generală a societății românești are efecte negative și
asupra oferirii unei educații incluzive copiilor cu dizabilități. De multe ori, încercarea de includere a unui
elev cu dizabilități în colectivul unei clase din învățământul de masă este blocată de atitudinea părinților
copiilor tipici, care se coalizează pentru a-l exclude din clasă (vezi Caseta 30). De cele mai multe ori, ei îl
percep ca fiind o amenințare la adresa posibilelor performanțe școlare ale propriilor copii. Numeroși
profesioniști din sistemul educațional evidențiază efectele negative asupra formării copiilor ale viziunii
competitive, axate pe obținerea de performanțe cognitive, pe care o au mulți părinți. Realizarea unei
campanii de calitate în școlile publice, pentru popularizarea evidențelor științifice despre efectele pozitive
ale cooperării și dezvoltării de abilități sociale poate fi utilă în acest context.
Caseta 30: Interviuri cu părinți de copii cu dizabilități
„Am avut o relație foarte urâtă cu părinții la grădinița de stat. Unul mi-a spus chiar să îmi iau copiii și să îi închid
unde știu. Ca și cum ar fi fost niște animale. Deci efectiv ajungeam până la urmă într-un conflict mai mult decât
verbal.” (părinte copii vârstă preșcolară, cu dizabilități mentale)
„Am avut de ales între trei grădinițe. La una am fost refuzați politicos, pentru că băiatul încă nu mergea în picioare.
Ceilalți părinți erau nemulțumiți de perspectiva ca nici copiii lor să nu mai meargă, prin imitare. După plângerile
părinților directoarea ne-a spus că nu îl mai primește decât 1-2 ore, în care să nu lăsăm copilul să coboare de pe
scaun.” (părinte copil cu dizabilități)
***

Măsuri recomandate
1. MEC să susțină realizarea accesibilizării unităților de învățământ prin derularea unui program național
de grant-uri.
2. MEC să lanseze reforma sistemului de formare inițială a cadrelor didactice, pentru le dezvolta tuturor
competențele necesare privind educația incluzivă de calitate.

552
Conform cercetării calitative.
206
3. MEC să reglementeze obligativitatea parcurgerii periodice, de către toate cadrele didactice, de
formări legate de crearea unui mediu școlar incluziv și aplicarea pedagogiilor speciale.
4. MEC să dezvolte o platformă online națională cu resurse pentru educație incluzivă pentru elevii cu
dizabilități/CES, destinată cadrelor didactice.
5. MEC să reglementeze într-o manieră fezabilă reducerea efectivelor claselor care au incluși elevi cu
CES.553
6. MEC să asigure resursele și cadrul instituțional necesare realizării educației incluzive: (i) Să
reglementeze cadrul necesar desfășurării educației incluzive în fiecare școală, prin stabilirea clară a
responsabilităților actorilor implicați în sistem și a unităților școlare, inclusiv la nivel de management
și dezvoltare instituțională554; (ii) Să dezvolte rețeaua de profesori de sprijin, corespunzător numărului
de elevi cu CES înmatriculați, prin alocarea numărului de posturi necesare; (iii) Să reglementeze
facilitatorii școlari (responsabilitățile lor, criteriile de eligibilitate pentru acordarea unui facilitator,
dezvoltarea de standarde profesionale, asigurarea de condiții de formare pentru aceștia); Să finanțeze
și să dezvolte o rețea de facilitatori școlari.555
7. MEC să îmbunătățească sistemul de identificare a nevoilor educaționale și realizarea Planului de
Servicii Personalizat (PSP) și a Programului de Intervenție Personalizat (PIP).556 Să dezvolte un
mecanism de monitorizare de către Inspectoratele Școlare a modului în care măsurile prevăzute în
PSP și PIP sunt implementate.
8. MEC să creeze cadrul legal și instituțional pentru ca serviciile terapeuților din învățământ să poată fi
oferite oricărui elev, indiferent de sistemul de învățământ în care acesta este înmatriculat (școală
specială sau de masă).
9. MEC să reglementeze obligativitatea instituțiilor de învățământ preșcolar de masă de a înmatricula
copii cu dizabilități și/sau CES.557
10. MEC împreună cu ARACIP să dezvolte standarde corespunzătoare oferirii unei educații de calitate
elevilor cu dizabilități și/sau CES,558 pe baza cărora calitatea serviciilor oferite de fiecare instituție
educațională să poată fi evaluată.
11. MEC să reglementeze obligativitatea includerii temelor legate de dizabilitate și egalitate de șanse
pentru elevii cu dizabilități și/sau CES în tematica orelor de dirigenție.
12. MEC să realizeze o campanie în școlile publice, pentru conștientizarea, în special de către părinții
copiilor tipici, a beneficiilor educației incluzive pentru toți elevii.559
13. ANDPDCA în parteneriat cu MEC să realizeze o analiză a modului în care se asigură egalitatea de șanse
a persoanelor cu dizabilități/CES la evaluarea națională și bacalaureat.

553
În prezent măsura este legiferată, însă în contextul mai larg existent în sistemul național de învățământ, ea nu se
aplică.
554
Prin includerea de măsuri specifice în Planurile de Dezvoltare Instituțională ale unităților de învățământ, în care
să fie reflectată tranziția la școala incluzivă.
555
Se poate prevede inclusiv folosirea asistenților personali angajați în baza drepturilor oferite de certificatul de
încadrare în grad de handicap, ai elevilor care beneficiază de ei, în anumite condiții care trebuie clar reglementate
(e.g. oferire de formare corespunzătoare).
556
Este important ca în aceste documente referința să fie nevoile elevilor, și nu resursele existente în cadrul
sistemului.
557
Ministerul Educației poate folosi un sistem similar celui aplicat în cazul învățământului preuniversitar primar și
gimnazial, în care școlile sunt obligate să înmatriculeze elevii din circumscripție.
558
Aceste standarde ar trebui să vizeze cu prioritate indicatori de resursă (e.g. existența anumitor resurse umane și
raportul între resursele umane existente și numărul de elevi cu CES înmatriculați).
559
Punând accentul pe beneficiile cooperării și dezvoltării de relații personale pentru viața viitoare de adult, mai
mari decât ale dezvoltării de competențe cognitive.
207
6.2. Accesul limitat la educația terțiară
Elevii și tinerii cu dizabilități au nevoie cu prioritate de educație formală pentru a le dezvolta abilități
profesionale și/sau să le faciliteze tranziția către educația terțiară. Accesul la sistemul de educație
formală le va facilita integrarea pe piața muncii și o viață independentă. Universitățile trebuie să fie
pregătite pentru a include studenți cu dizabilități și să se asigure că aceștia beneficiază de aceleași
oportunități ca și colegii lor tipici. Instituțiile de educație terțiară trebuie să asigure accesul la mediul fizic,
informațional și comunicațional, cu adaptarea rezonabilă a metodelor de predare și evaluare. În absența
unui acces corespunzător și a adaptărilor necesare, obiectivul general al educației formale poate rămâne
neatins, nereușind să contribuie la asigurarea unei vieți de adult independente și împlinite. În același timp,
absolvenții de studii superioare din rândul persoanelor cu dizabilități pot deveni modele de urmat pentru
celelalte persoane cu dizabilități. Tot ei vor avea calificarea necesară pentru a putea fi angajați în sistemul
formal de educație, răspunzând astfel uneia dintre cerințele Convenției.

Descrierea problemei
Accesul persoanelor cu dizabilități la educația terțiară în România este foarte limitat. O cercetare
realizată la nivel european560 estimează că la nivelul anului 2017, doar 7% dintre studenții din România
declară că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări de natură funcțională. Valoarea este cea mai
scăzută dintre cele înregistrate în celelalte țări europene (și mult mai mică decât cea din țări ca Olanda
(36%), Finlanda (28%) sau Suedia (27%)) (vezi Figura 10). Prezența studenților cu dizabilități în
învățământul superior este în realitate chiar mai scăzută. Dintre cei care se identifică ca persoane cu
dizabilități, 43% declară că dizabilitatea pe care o au nu îi limitează deloc în activitățile de învățare. De
asemenea, peste jumătate dintre studenții cu limitări în desfășurarea studiilor (56%) spun că nu au nevoie
sau nu își doresc niciun sprijin din partea autorităților pentru a-și putea realiza studiile universitare.

560
Sursa: Eurostudent. Din totalul țărilor membre UE, nu au fost cuprinse în cercetare Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia,
Luxemburg și Spania.
208
Figura 10: Ponderea studenților care declară că au o dizabilitate, afecțiune cronică sau alte limitări de
natură funcțională, 2017, (procent)

Sursa: Eurostudent (date din 2017). Eurostat (date din 2011).

Notă: * date Eurostat indisponibile.
Pentru o mai bună comparabilitate, este figurată și ponderea persoanelor care declară o afecțiune cronică sau o
dificultate în realizarea unei activități de bază, în grupa de vârstă 15-24 ani.
Puținii studenți cu dizabilități cuprinși în sistemul de educație terțiară fac de multe ori eforturi
considerabile pentru a putea participa la acesta, iar finalizarea studiilor presupune o motivație
puternică de a absolvi studii superioare. De multe ori, este implicată și familia în susținerea studenților
pe parcursul anilor de studiu. Fără sprijinul acesteia, rămânerea în sistem este foarte dificilă sau
improbabilă. De exemplu, în lipsa unor accesibilizări corespunzătoare (a spațiilor de studiu, dar și a celor
auxiliare, de cazare), poate fi necesar ca studentul cu dizabilități să fie însoțit permanent de o persoană la
cursuri. De asemenea, este posibil ca acesta să nu poată participa la toate cursurile.

209
 Caseta 31: Interviu cu tânăr cu dizabilități fizice, 30 ani, județul Iași
„Am terminat liceul în orașul meu natal, iar în momentul în care am luat examenul de bacalaureat a trebuit să
aleg ce urmează să fac cu viața mea: să mă pensionez și să ajung, din tânără speranță care eram la acea vreme,
un asistat social, care să supraviețuiască din indemnizația sau pensia de handicap, sau să aleg să fac o facultate.
Și am ales Iașul, ca alternativa cea mai la îndemână ca distanță. Mi-am depus dosarul și am avut șansa să intru
chiar la buget. În momentul în care am fost și am solicitat o cameră de cămin mai aproape de facultate, m-am
trezit cu un refuz, pe motiv că locul solicitat în cămin nu aparține de universitatea la care eu eram student, ci de
altă universitate, și a trebuit să fac tot felul de cereri și să merg în audiențe. Căminul pe care facultatea mea ar fi
putut să mi-l ofere era într-un alt cartier al orașului, nu era deloc aproape de stația de tramvai sau de taxi și aș fi
făcut vreo 40 de minute cu autobuzul până la facultate, motiv pentru care am decis să fac naveta zilnic, de la mine
de acasă, lucru pe care l-am făcut împreună cu mama mea timp de patru ani, ținând-o lângă mine tocmai pentru
că aveam nevoie de acest suport. Și nu a fost ușor, veneam cu maxi-taxi, pentru că nu aveam mașină la acea
vreme, nu îmi permiteam acest lucru. Când am solicitat acea cameră de cămin, printre multe altele, mi s-a sugerat
să aleg o altă facultate, de la distanță, deoarece aceea era o facultate grea și nu mai avuseseră un astfel de caz la
ei în facultate și nu știau cum să se comporte și cum să mă ajute. Eu, în schimb, mi-am spus că, dacă eu nu fac
acest lucru, ei nu au cum să poată să vină înspre mine și nu am renunțat. Ulterior, am avut parte de susținerea
lor, nu am avut impedimente, am luat fiecare examen, orarul am putut să mi-l fac și în funcție de nevoile și de
necesitățile mele, adică nu au fost foarte reticenți la ideea de a avea un student cu dizabilități în facultate. Oricum,
pentru ei a fost ceva neașteptat, ceva cu care nu se mai întâlniseră și mi-am dat seama că eu trebuie să rămân
acolo, pentru că astfel arăt că se poate și că poate după mine vor mai veni și alții cu o astfel de problemă, care ar
putea avea șansa să studieze acolo.”

Explicarea problemei
SNPD 2016-2020 nu a inclus nicio măsură specifică educației terțiare. Strategia doar menționează
existența unui număr foarte redus de studenți cu dizabilități, fără nicio estimare a acestuia. De asemenea,
instrumentul de monitorizare a implementării Strategiei nu a inclus nicio linie dedicată învățământului
terțiar.
Pe de o parte, problemele de acces la învățământul terțiar țin de calitatea slabă, de insuficienta
pregătire din timpul educației preuniversitare. Orientarea generală în învățământul preuniversitar legată
de elevii cu dizabilități este încadrarea acestora în sistemul formal de educație prin obținerea unui
certificat CES. Acesta atrage pentru posesorul lui obligativitatea cadrelor didactice de a-l promova,
indiferent de performanța școlară, fiind ilegal ca un elev cu CES să rămână corijent sau repetent. Pe de o
parte, măsura este bună în sensul asigurării unui cadru alternativ de evaluare, a relaxării cerințelor pentru
elevii cu CES, însă în practică ea duce în cele mai multe cazuri și la o lipsă de efort din partea cadrelor
didactice pentru ca elevii cu CES să asimileze din conținutul predat. Drept rezultat, mulți dintre aceștia
promovează anii învățământului preuniversitar fără a fi pregătiți pentru susținerea unui examen național
cum este cel de bacalaureat.
Reglementarea la nivel național a învățământului terțiar se face în principal prin două mecanisme –
evaluarea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) și alocarea
finanțării pe baza criteriilor stabilite de CNFIS (Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului
Superior). ARACIS-ul are ca misiune evaluarea externă a calității educației oferite de instituțiile de
învățământ superior, pe baza căreia se face autorizarea și acreditarea programelor de învățământ
universitar. CNFIS-ul propune criteriile pe baza cărora se calculează bugetul anual alocat de Ministerul
Educației fiecărei universități în parte. Metodologia este revizuită anual de către CNFIS, propunerea
acestora fiind aprobată prin ordin de ministru pentru fiecare an universitar. Dincolo de aceste
210
reglementări, învățământul terțiar românesc este organizat pe principiul autonomiei universitare, în baza
căreia fiecare instituție de învățământ superior își hotărăște propria organizare.
În evaluarea ARACIS, problematica studenților cu dizabilități este marginală, iar standardele legate de
accesibilitate sunt dezirabile, nu obligatorii. Metodologia de evaluare a ARACIS (aprobată prin HG nr.
915/2017) conține două tipuri de standarde în funcție de care se face evaluarea – minimale și de referință.
Primele reprezintă niveluri minime de atins, celelalte fiind niveluri optimale, recomandate, dar
neobligatorii561. În ceea ce privește problematica studenților cu dizabilități, singurul standard minimal
referitor la aceștia este vag formulat ca „împlinirea cerințelor studenților cu dizabilități în activitățile de
învățare și predare și oferirea de servicii de sprijin corespunzătoare”. Însă acesta este evaluat
necorespunzător, doar prin verificarea existenței unor prevederi referitoare la aceste cerințe în
planificările și alocările de resurse. Toate celelalte standarde referitoare la studenții cu dizabilități sunt din
categoria celor de referință: accesibilizarea pentru spațiile destinate activităților-suport și extracurriculare
(spații de cazare, cantine etc.), existența unor proceduri de admitere adaptate studenților cu dizabilități,
metode de predare și evaluare adaptate și existența resurselor de învățare corespunzătoare (manuale,
tratate, antologii etc. disponibile în biblioteci ș.a.).
Reglementarea actuală privind finanțarea pentru învățământul terțiar nu are nici un criteriu privind
numărul/ponderea studenților cu dizabilități în stabilirea finanțării de bază. Alocarea financiară pe baza
criteriilor stabilite de CNFIS se face pe baza a trei componente: finanțarea de bază, finanțarea
suplimentară și fondurile alocate pe bază de proiect pentru dezvoltare instituțională. În stabilirea
cuantumului finanțării de bază, criteriile avute în vedere sunt legate doar de limba/limbile de predare,
frecvența cu care se desfășoară programul de studii, locul în care sunt organizate studiile (la sediul
universității sau într-o altă locație, inclusiv în afara țării) – în funcție de care se stabilesc coeficienții de
echivalare – și ramura de știință în care este încadrat programul de studii – în funcție de care se stabilesc
coeficienții de cost.
Sprijinirea studenților cu dizabilități în educația terțiară este tratată ca un aspect dezirabil, dar
neobligatoriu. Singurul mod în care studenții cu dizabilități sunt luați în calcul în stabilirea finanțării pentru
o universitate este prin metodologia specifică acordării finanțării suplimentare, care are ca obiectiv
sprijinirea universităților performante. Sumele acordate prin finanțarea suplimentară reprezintă doar 26%
din totalul alocărilor, iar studenții cu dizabilități sunt menționați doar într-unul dintre criterii, alături de
alți studenți provenind din medii dezavantajate socio-economic (au domiciliul în mediul rural sau în orașe
cu mai puțin de 10 mii de locuitori, provin din centre de plasament sau aparțin unor grupuri etnice
dezavantajate). Se calculează ponderea studenților provenind din astfel de medii considerate
dezavantajate în totalul studenților universității, iar pe baza acestui indicator se poate obține până la 5%
din finanțarea suplimentară (adică maxim 1,3% din finanțarea totală). O altă posibilitate de finanțare a
accesibilizărilor necesare studenților cu dizabilități este folosirea fondurilor pentru dezvoltare
instituțională gestionate de CNFIS, câștigate pe bază de proiect. Unul dintre domeniile eligibile pentru
proiecte este incluziunea socială.
Lipsa unei preocupări reale a instituțiilor de învățământ superior pentru accesibilizarea necesară
studenților cu dizabilități este evidentă și în slaba îndeplinire chiar și a criteriilor minimale impuse prin
reglementările existente. O anchetă pe bază de chestionar realizată pe un eșantion de universități,
publice și private, arată că:

561
Standardele se referă la aspecte care țin de trei domenii evaluate: capacitate instituțională, eficacitate
instituțională și managementul calității.
211
1. Nu există politici legate de studenții cu dizabilități.562 Mai puțin de jumătate dintre universitățile
respondente declară că au în documentele lor de politici prevederi privind necesitatea adaptării
metodelor de predare și examinare la nevoile studenților cu dizabilități. În mod similar, mai puțin de
jumătate dintre universități au o structură internă care se ocupă de formularea și integrarea de
recomandări privind accesibilizarea mediului și a conținutului educațional pentru studenții cu
dizabilități. Însă simpla existență a acestor politici sau a unei structuri specializate (care poate avea și
alte responsabilități) nu se traduce automat în condiții mai bune pentru studenții menționați, așa cum
reiese și din datele prezentate mai jos.
2. Nu există locuri special alocate pentru studenții cu dizabilități. Doar aproximativ una din șase
universități respondente are o cotă de alocare a locurilor pentru studenții cu dizabilități.
3. Nu există locuri de cazare pentru studenții cu dizabilități (vezi Anexă-Tabel 47). Una din trei
universități are o cotă de alocare a locurilor de cazare pentru acești studenți. Însă în ceea ce stocul de
locuri de cazare oferite de universități, o parte foarte mică a acestora este accesibilizată pentru
nevoile studenților cu dizabilități (aproximativ 3%). Cele mai multe dintre locurile de cazare
accesibilizate răspund nevoilor studenților cu dizabilități locomotorii, pe când niciun loc nu este
accesibilizat pentru studenții cu dizabilități vizuale.
4. Site-urile de internet ale universităților nu sunt accesibilizate pentru persoane cu deficiențe de
vedere. Una din cinci universități declară că site-ul de internet este accesibilizat pentru persoane cu
dizabilități. O situație mai bună este în cazul platformelor de e-learning, una din trei universități
declarând că platforma proprie este accesibilă persoanelor cu dizabilități vizuale (vezi Anexă-Tabel
48).
5. Intrările în clădirile de studiu ale universităților nu sunt accesibile. Intrarea propriu-zisă este
accesibilizată pentru doar două treimi din totalul clădirilor pentru care s-au furnizat date, și doar 25%
dintre clădiri au o rampă de acces adecvată563 (pentru alte 36% dintre clădiri rampa există, dar nu este
construită corespunzător pentru nevoile studenților cu dizabilități).
6. Mediul fizic al spațiilor de studiu ale universităților nu este accesibilizat. Doar 38% dintre clădirile
universităților respondente au lift, care să permită accesul al etaj al unei persoane aflate în fotoliu
rulant, sau nu au nevoie de el (având un singur etaj). Doar 8% din sălile de curs/seminar și amfiteatre
și 14% din laboratoarele universităților sunt adaptate fizic nevoilor studenților cu dizabilități. Sub o
cincime (18%) dintre bibliotecile aflate în clădirile de studiu sunt accesibile (vezi Tabelul 34).
Tabelul 34: Spații adaptate fizic în cadrul clădirilor de studiu ale universităților, 2020
%
1. Săli de curs/seminar, amfiteatre adaptate fizic 8
2. Laboratoare adaptate fizic 14
3. Biblioteci aflate în clădiri de studiu adaptate fizic 18
4. Cantine/cafenele aflate în clădiri de studiu adaptate fizic 16
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate de
universități publice și private.
7. Grupurile sanitare din clădirile universităților nu sunt accesibile pentru studenții cu dizabilități.
Aproximativ 22% dintre clădirile de studiu au cel puțin un grup sanitar accesibilizat. Pentru altă
cincime dintre clădiri, universitățile declară existența unui grup sanitar accesibilizat, însă acesta nu
îndeplinește standarde corespunzătoare pentru a fi considerat astfel.

562
Pentru o prezentare detaliată a datelor vezi Anexă-Tabel 46.
563
Vezi Anexă-Tabel 49.
212
În prezent nu există un sistem național de monitorizare a condițiilor pe care universitățile le oferă unui
student cu dizabilități. Singura informație public disponibilă identificată564 este un studiu făcut de o
asociație studențească, însă metodologia nu este una riguroasă, iar cercetarea nu este planificată a fi
realizată cu periodicitate. Rezultatele unei astfel de monitorizări ar trebui să fie incluse, în mod obligatoriu,
pe site-urile universităților. Este important ca informația să existe defalcat pentru fiecare facultate a
universității, pentru fiecare clădire și în funcție de tipul dizabilității adresat prin măsurile de accesibilizare
(locomotor, vizual sau auditiv). Monitorizarea ar trebui să se realizeze anual.
***

Măsuri recomandate
1. ARACIS să reconfigureze metodologia de evaluare implementând urmărirea principiului asigurării unui
mediu universitar adaptat corespunzător nevoilor studenților cu dizabilități ca standard minimal,
obligatoriu pentru obținerea acreditării.
2. Redefinirea metodologiei de acordare a finanțării în învățământul superior a CNFIS și includerea de
criterii specifice studenților cu dizabilități în metodologia de acordare a finanțării de bază, în stabilirea
coeficienților de echivalare.
3. UEFISCDI/ARACIS în parteneriat cu ANDPDCA să realizeze un sistem de monitorizare privind nivelul de
accesibilizare al serviciilor oferite de universități.

564
ANOSR (2018).
213
7. Sănătate
Persoanele cu dizabilități, ca toate celelalte persoane, au dreptul la bunăstare, la o viață activă și la
oportunitatea de a participa la viața socială. Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă dreptul să
beneficieze de servicii de sănătate de cea mai bună calitate, accesibile din punct de vedere fizic,
informațional, geografic și financiar. Persoanele cu dizabilități au aceleași nevoi ca populația generală
atunci când este vorba de servicii generale și esențiale precum imunizarea, asistența medicală primară și
specializată, screeningul bolilor transmisibile sau netransmisibile, asistența stomatologică, sănătate
sexuală și reproductivă. În același timp însă, calitatea vieții lor depinde de accesul corespunzător la servicii
specializate în depistarea timpurie a dizabilității (ex. screening-ul pre și post-natal), la dispozitive
medicale565 și la servicii de abilitare/reabilitare. Accesul persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate
poate depinde și de manifestarea unor atitudini și practici nediscriminatorii de către personalul implicat
în îngrijirea medicală.566
Problemele care vor fi abordate în această secțiune sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la servicii curative și de sănătate publică
2. Exercitarea limitată a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la tratament cu demnitate și respect.

7.1. Accesul limitat la servicii curative și de

sănătate publică
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces, fără restricție, la toate serviciile curative și de prevenire
de care au nevoie.567 Persoanele cu dizabilități ar trebui să poată accesa, printre altele, asistența medicală
primară (medicina de familie), asistența medicală de urgență și de specialitate (furnizată în spitale și
ambulatorii), servicii de asigurare a sănătății publice (ex. imunizări, prevenirea și tratamentul bolilor
transmisibile, promovarea sănătățiii etc.). Aceste servicii ar trebui să fie centrate pe pacient și să fie
organizate într-un continuum al îngrijirii – o bună practică recomandată internațional, care implică
organizarea unui sistem de servicii integrate și multidisciplinare (medicale și sociale) care răspund nevoilor
pacienților de la diagnosticul dizabilității până la sfârșitul vieții.568 Într-un astfel de sistem, sunt esențiale
o serie de servicii specifice, inclusiv cele de prevenire, de detecție timpurie a dizabilității și de reabilitare
a funcțiilor fizice, cognitive și comportamentale. Reabilitarea este definită ca „un proces activ, prin
intermediul căruia cei care au dizabilităţi ca urmare a leziunilor sau a bolilor îşi revin complet sau, dacă nu

565
Problema accesului la dispozitive medicale este abordată în cadrul capitolului 4 privind Protecția socială.
566
Viziunea și aspectele cheie ce vor fi abordate în privința sănătății se bazează pe art. 16, 23, 25 și 26 ale CDPD.
567
Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează din FNUASS pachetul de bază de servicii de sănătate curative
pentru toți asigurații, incluzând asistența medicală primară, de urgență și de specialitate. Ministerul Sănătății
finanțează de la bugetul de stat programe de sănătate publică. Toate categoriile de servicii finanțate din ambele
surse sunt descrise în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
568
Conform OMS, continuumul de îngrijire (engl. continuum of care) presupune articularea – printr-un sistem de
referire – a serviciilor de la toate nivelurile: prevenție și detecție timpurie a dizabilității (ex. informare, screening);
asistență medicală primară și asistență specializată în ambulatoriu; spitalizare; serviciile de îngrijire rezidențială sau
la domiciliu; servicii specializate de reabilitarea fizică, cognitivă, comportamentală; servicii de suport psihologic și
social.
214
este posibil să-şi revină complet, ajung la potenţialul fizic, mintal sau social optim şi sunt integraţi în mediul
care le este cel mai potrivit”.569
Programele naționale de prevenire au un rol esențial în depistarea timpurie a dizabilității sau
diminuarea impactului factorilor care duc la dizabilitate. Principalii factori de risc care produc dizabilitate
permanentă în rândul adulților din România sunt hipertensiunea arterială, alimentația nesănătoasă,
fumatul, consumul de alcool și indicele de masă corporală crescut.570 Pentru reducerea prevalenței
dizabilităților cauzate de acești factori sunt necesare programe naționale de prevenire. O strategie de
reducere a prevalenței dizabilității este depistarea timpurie, realizată în mod tipic prin monitorizarea
sarcinii sau prin programe de screening neonatal. Screening-ul presupune testarea sau evaluarea nou-
născutului și începerea rapidă a tratamentului, în caz de detecție a unei afecțiuni posibil generatoare de
dizabilitate.
Gradul de funcționalitate a indivizilor este considerat un indicator la fel de important pentru măsurarea
sănătății populației precum mortalitatea și morbiditatea. Restabilirea funcționalității indivizilor prin
reabilitare este necesară pentru a asigura participarea persoanelor cu dizabilități la viața socială.571 Fără
reabilitarea necesară, multe persoane cu dizabilități nu pot să lucreze, să meargă la școală, să participe la
viața socială sau chiar să acceseze servicii medicale.

Descrierea problemei
În România, starea percepută de sănătate în rândul persoanelor cu limitări este mult mai scăzută față
de celelalte persoane și față de valorile medii înregistrate pentru aceleași grupuri la nivel european.
Autopercepția sănătății, chiar dacă este o măsură subiectivă, este un indicator valid pentru a măsura
starea de sănătate.572 Conform datelor EU-SILC din 2018, doar 2% dintre adulții din România care suferă
limitări severe de lungă durată și 27% dintre cei cu unele limitări au raportat o stare de sănătate bună sau
foarte bună, comparativ cu 88% în rândul persoanelor fără limitări (Anexă-Tabel 50). Proporția este mai
mare în rândul persoanelor cu educație terțiară și al celor cu vârsta între 18 și 49 de ani. Pentru persoanele
cu limitări severe, proporția celor care spun că au o stare de sănătate bună sau foarte bună este mult mai
scăzută decât în celelalte ări din Uniunea Europeană, cu excepția Letoniei și Lituaniei573 (Anexă-Tabel 50).
Persoanele cu limitări consideră că au nevoi medicale nesatisfăcute într-o măsură mult mai mare, cel
mai des din motive financiare. Doar 2% dintre persoanele fără limitări care au avut nevoi medicale în
ultimele 12 luni574 (pentru alte tipuri de servicii decât cele stomatologice) au considerat că nevoile lor au
fost nesatisfăcute. Procentul creștea la 18% pentru cele cu unele limitări și la 42% pentru cele cu limitări
severe. Pentru persoanele cu limitări severe procentul este de departe cel mai ridicat la nivelul Uniunii
Europene, iar pentru persoanele cu unele limitări indicatorul are valori mai bune doar față de Estonia,
Grecia și Letonia. Nevoile medicale nesatisfăcute sunt raportate cu frecvență mai mare de persoanele
vârstnice, de cele cu nivel de educație cel mult gimnazial, și de persoanele care au nivel scăzut de venituri

569
Ministerul Sănătății.
570
INSP (2018).
571
Funcționalitatea se referă la aspecte precum capacitatea unui individ de a vedea, de a-și folosi mâinile, de a
comunica în relații cu ceilalți, de a munci, de a se mișca. Multe persoane cu dizabilități au nevoie de servicii de
reabilitare pentru a-și restabili sau îmbunătăți aceste funcții.
572
Palladino et al. (2016).
573
Procentul persoanelor cu limitări severe care spun că au o stare de sănătate bună sau foarte bună este de 2% față
de 6% în cazul Italiei sau chiar 17% pentru Suedia și 19% pentru Irlanda.
574
Dintre persoanele cu limitări severe, 98% au raportat că au avut în ultimele 12 luni nevoie de consult sau
tratament medical; procentul este 97 pentru cei cu unele limitări și 80 pentru cei fără limitări.
215
sau locuiesc în sate și orașe mici. Dintre cei care au considerat că nevoile lor medicale au fost
nesatisfăcute, 51% au invocat constrângerile financiare ca motiv principal. Următoarele două motive
menționate sunt lista de așteptare (12%) și practica de a aștepta și de a vedea dacă problema de sănătate
nu se ameliorează de la sine (13%). Indicatorul privind nevoile satisfăcute de servicii stomatologice575 are
aceeași distribuție negativă pentru persoanele cu limitări, explicată mai ales prin costurile ridicate de
accesare a acestor servicii.576
Figura 11: Procentul persoanelor care au avut nevoi medicale nesatisfăcute din totalul celor care au
avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni, la nivelul Uniunii Europene, 2018, (procent)
50
42
40
29 29 28
30 23

20
17 16 16
14 12
11 10 10
8 8 8 7 7 6
10 3 3 3 2 2 2
1
0

Limitări severe Unele limitări Fără limitări

Sursa: Calcule realizate de BM folosind datele EU-SILC 2018 pentru țările Uniunii Europene cu excepția Germaniei.

Explicarea problemei
Din perspectiva OMS,577 serviciile de sănătate trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (i) să fie la
îndemâna pacientului, indiferet de dizabilitatea lui, de zona în care locuiește, de capacitatea lui financiară;
și (ii) să fie centrate pe nevoile pacientului.
Servicii accesibile
Îngrijirea medicală de bază578 nu este 100% gratuită pentru persoanele cu dizabilități. Orice persoană
care deține un document care atestă încadrarea în grad de handicap este în mod automat asigurată și

575
Dintre persoanele cu limitări severe, 92% au raportat că au avut în ultimele 12 luni nevoie de tratament
stomatologic; procentul este 91 pentru cei cu unele limitări și 82 pentru cei fără limitări.
576
Dintre persoanele cu limitări severe care au avut nevoi stomatologice în ultimele 12 luni 23% nu și le-au satisfăcut
în 2018; procentul este de 15 pentru cei cu unele limitări și 5 pentru cei fără limitări. Costul prea ridicat a fost motivul
principal pentru care nu au beneficiat de consultația unui stomatolog pentru 82% dintre persoanele cu limitări
severe, pentru 73% dintre persoanele cu unele limitări și pentru 64% dintre persoanele fără limitări.
577
OMS (2017a).
578
Pachetul de servicii de bază care se acordă asiguraților, cu sau fără dizabilități, include următoarele categorii de
servicii: asistența medicală primară (medicina de familie); servicii medicale de bază pentru medicina dentară;
asistența medicală spitalicească; asistența medicală de specialitate în ambulatoriu; asistenţa medicală ambulatorie
de specialitate pentru specialitatea clinică de reabilitare medicală; asistența medicală ambulatorie de specialitate
pentru specialitățile paraclinice; consultații de urgență la domiciliu și transport sanitar neasistat; îngrijiri medicale la

216
scutită de la co-plata serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază. Cu toate acestea, anumite
specialități medicale sunt dominate de furnizori privați care nu au contract cu Casele de Asigurări de
Sănătate de la nivelul județelor și a municipiului București. În consecință, pacienții trebuie să plătească,
din buzunar, în general întregul cost al serviciului. De exemplu, în 2018 în municipiul București practicau
3.142 de medici stomatologi,579 însă doar 157 dintre ei erau în relație contractuală cu Casa de Asigurări de
Sănătate a Municipiului București.580 Cercetarea calitativă și o analiză a listelor de furnizori de pe paginile
Caselor Județene de Asigurări de Sănătate sugerează că și în alte localități din țară situația este similară:
cei mai mulți pacienți au acces doar la servicii stomatologice contra-cost. În același timp, îngrijirea
stomatologică implică uneori costuri mai mari pentru persoanele cu dizabilități decât pentru cele fără
dizabilități. Acestea pot include costuri de călătorie pentru a ajunge la cel mai apropiat cabinet medical
care poate oferi tratamentul necesar, cum ar fi cel mai apropiat spital stomatologic care poate oferi
anestezie generală pentru persoanele cu dizabilități psihice, un serviciu rar disponibil în cabinetele
stomatologice obișnuite, sau un cabinet cu un scaun al pacientului accesibilizat pentru persoanele cu
dizabilități care folosesc fotoliul rulant. Participanții la cercetarea calitativă au raportat probleme similare
și în cazul serviciilor de reabilitare (fizică și cognitivă) sau altor servicii specializate pentru care nu există
suficienți furnizori aflați în contract cu Casele de Asigurări de Sănătate.
Există disparități mari în distribuția geografică a medicilor de familie și specialiști. Conform Institutului
Național de Statistică, în 2018, aproape 50% dintre medicii de familie se găseau în 10 din cele 42 de județe,
60% dintre medicii specialiști în 8 județe și 50% dintre stomatologi în 8 județe.581 Cea mai mare prezență
a medicilor se găsește în județele Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța, Bihor, Mureș, Brașov și municipiul
București, care concentrează aproximativ 30% din populația țării. În 2019, în 12% din comunele din
România nu exista niciun medic de familie, iar în 44% din totalul totalul celor 3187 de localităților urbane
și rurale există deficit de medici de familie, mai accentuat în mediul rural.582 Aceste disparități limitează
sever accesul persoanelor cu dizabilități atât la serviciile de medicină primară, cât și la cele de specialitate,
inclusiv la cele de reabilitare. În cadrul unui interviu realizat în cercetarea calitativă respondentul semnala
că cei peste 1.400 de medici specialiști de medicină fizică și de reabilitare583 sunt răspândiți inegal, cei mai
mulți alegând să lucreze în orașe mari și în centre universitare, atât din rațiuni profesionale cât și de
calitatea vieții.

domiciliu; îngrijiri paliative la domiciliu; asistenţa medicală de reabilitare medicală în sanatorii balneare şi recuperare
medicală în alte sanatorii și preventorii; medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu;
dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu.
(http://www.cnas.ro/hih/page/pachet-de-baza.html). Conform Legii nr. 95/2006 și a Contractului Cadru încheiat
între furnizorii de servicii și Casele de Asigurări de Sănătate, pentru unele servicii, medicamente sau dispozitivie,
asigurații trebuie să achite o co-plată.
579
INS (2019: 17).
580
Lista “2018.10.24_Furnizori medicină dentară în contract cu CASMB la 01.05.2018” disponibilă pe site-ul CASMB
la http://www.cnas.ro/casmb/page/lista-furnizori-in-contract-medicina-dentara.html.
581
INSSE, indicator SAN104A - Personalul medico-sanitar pe categorii, forme de proprietate, sexe, macroregiuni,
regiuni de dezvoltare și județe, disponibil în baza de date Tempo Online.
582
Petrenic (2020).
583
Medicina Fizică și de Reabilitare (MFR) este o specialitate medicală clinică ce se ocupă cu prevenția, diagnosticul,
tratamentul și managementul reabilitării persoanelor de toate vârstele care prezintă condiții de sănătate
dizabilitante și comorbiditățile acestora, adresându-se în special afectărilor (impairments) și limitărilor de activitate
ale acestora cu scopul de a facilita funcționarea fizică și cognitivă (incluzând comportamentul), participarea
(incluzând calitatea vieții) cât și modificarea factorilor personali și de mediu. (sursa: Ministerul Sănătății, 2017,
Curriculum de pregătire în specialitatea medicină fizică și de reabilitare).
217
Tabelul 35: Dimensiunea deficitului de medici de familie în localitățile din România, 2019
N
Număr localități Deficit per Deficit total
cu deficit localitate (nr. de
(nr. de medici) medici)
1069 1 1069
231 2 462
49 3 147
22 4 88
7 5 35
11 6 66
4 7 28
3 8 24
5 9 45
2 10 20
7 11-15 87
2 20-24 44
2 34-38 72
1.414 2.187
Sursă: Petrenic (2020).
Nu există informații suficiente despre capacitatea serviciilor medicale existente de a asigura
accesibilitatea fizică și informațională a pacienților cu dizabilități. Accesibilitarea fizică și informațională
pentru pacienții cu dizabilități (ex. rampe, toalete adaptate, proceduri privind adaptarea etc.) reprezintă
standarde pe care unitățile medicale trebuie să le îndeplinească pentru a fi acreditate de Autoritatea
Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). La finalul lunii iunie 2020, din 731 de spitale,
228 de unități fuseseră evaluate și obținuseră o încadrare într-una dintre categoriile de acreditare ale
ANMCS.584 Acreditarea spitalelor este planificată să se încheie în 2021. Pe de altă parte, instrumentele
pentru evaluarea unităților ambulatorii (inclusiv cabinetele medicilor de familie) au fost aprobate abia în
iulie 2020, de aceea este probabil ca acreditarea lor să aibă loc începând cu 2021. Conform statisticilor
ANMCS, nu toate spitalele evaluate îndeplinesc toate condițiile de accesibilitate fizică și informațională
(Tabelul 36).
Tabelul 36: Procentul unităților sanitare cu paturi, din totalul unităților evaluate până în iunie 2020 care
îndeplinesc criterii de accesibilitate fizică și informațională
%
Criterii de accesibilitate fizică
Lățimea ușilor permite accesul pacientului inclusiv cu cadru, cârje, fotoliu rulant 97
Paturile în salon sunt dispuse astfel încât să asigure accesul personalului medical și pacienților, 96
inclusiv cu cărucior și targă
Scările au cel puțin un sistem de sprijin al mâinii 96
Trecerea dintr-un spațiu în altul, la nivelul ușilor, se face fără obstacole (praguri, cabluri etc.) 90
Căile de acces sunt prevăzute cu rampe adaptate (unghi mai mic de 25ᵒ) sau alte facilități de acces 89
Scările au lățimea care permite evacuarea pacienților pe targă 84

584
Categoriile de acreditare ANMCS sunt: Categoria I – Acreditate; Categoria II – Acreditat cu recomandări; Categoria
III – Acreditat cu rezerve; Categoria IV – Acreditat cu încredere redusă; Categoria V – Decizie de prelungire a
procesului de acreditare. Sursa: ANMCS (2019).
218
 Condițiile de spațiu și circuitele pentru preluarea/predarea, depozitarea valorilor și efectelor 77
personale ale pacienților permit accesul pacienților cu dizabilități
Coridoarele au lățimea care să permită întoarcerea unei tărgi sau a unui pat mobil 66
Grupurile sanitare permit accesul și utilizarea facilă pentru persoane cu dizabilități 50
Sistemul de deschidere al ușilor este accesibil și persoanelor cu dizabilități 44
Coridoarele sunt prevăzute cu mânâ curentă 40
Criterii de accesibilitate informațională
La nivelul spitalului este reglementat modul de comunicare mimico-gestual cu pacienții cu
81
dizabilități internați
Spitalul asigură, la nevoie, serviciile unui interpret mimico-gestual 73
Spitalul colaborează cu organizații de profil pentru a prelua, dacă este cazul, câinii utilitari pe
44
perioada internării paciențiilor cu dizabilități
Sursa: ANMCS. Notă: n=228.
Există procente semnificative de nou-născuți care nu beneficiază de screening pentru depistarea
dizabilităților la naștere. Spre deosebire de alte țări din Uniunea Europeană în care screening pentru 20
de afecțiuni sau mai multe este o practică obișnuită (ex. Austria, Ungaria, Slovacia etc.),585 în România
programele naționale vizează doar screening-ul auditiv, screening-ul pentru fenilcetonurie și pentru
hipotiroidismul congenital.586 Activitățile de screening se derulează însă doar în maternitățile – publice
sau private – care dispun de personal instruit și de echipamentele sau dotările de laborator necesare
efectuării analizelor,587 iar screening-ul se oferă doar după obținerea consimțământului informat al
părinților. În 2019 (Tabelul 37), doar 55% dintre nou-născuți au beneficiat de screening auditiv588 și doar
84% de analize pentru detecția timpurie a fenilcetonuriei și a hipotiroidismului congenital.
Tabelul 37: Rate de acoperire a nou-născuților prin programele naționale de screening neonatal
Valoare
Număr nou născuți în 2019 188.315
Număr nou născuți în unități sanitare unde se implementează screeningul de surditate congenitală 103.038
Număr nou născuți beneficiari de screening auditiv în unitățile sanitare în care se implementează 70.348
screeningul de surditate congenitală
Procentul beneficiarilor de screening auditiv în tot nou născuți din unități sanitare unde se 55%
implementează această intervenție
Număr nou născuți testați de fenilcetonurie și hipotiroidism congenital 157.726
Procent nou născuți testați de fenilcetonurie și hipotiroidism congenital în total nou-născuți 84%
Sursa: Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (cu excepția numărului total de nou născuți care este
raportat de INNSE).

585
Luxner (2020).
586
Măsurile fac parte din Programul Național de Sănătate a Femeii și Copilului finanțat de Ministerul Sănătății și
coordonat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” București.
587
În octombrie 2018, programul de screening auditiv a fost extins la 186 de maternități și unități de terapie
intensivă. Până la acel moment, programul era implementat doar în 17 unități (Ministerul Sănății, comunicat de
presă, 12 octombrie 2018, http://www.ms.ro/2018/10/12/programul-de-screening-auditiv-derulat-de-ministerul-
sanatatii/). Celelalte două programe sunt proiectate pentru a atinge 170,000 de nou-născuți pe an (INMSC,
Subprogramul de Nutriție și Sănătatea Copilului, https://insmc.ro/uploads/ftp/pdf/3.prevenireafenilcetonuriei.pdf).
588
Indicatorul suferă de limitări întrucât măsuri de screening sunt implementate și în maternități private, iar unii
copii nu se nasc în maternități, iar aceste situații nu sunt reflectate în sistemul public de monitorizare.
219
Măsurile existente de prevenire a dizabilității– timpurie și pe tot parcursul vieții – sunt insuficiente.
Singurele programe naționale care vizează prevenția sunt Programul Național STOP FUMAT589 și
Programul național de evaluare și promovare a sănătății și educației pentru sănătate.590 Acesta din urmă
are însă unul dintre cele mai mici bugete dintre toate programele naționale și este limitat la intervenții de
mică amploare organizate la nivel de județ: de informare-educare și de evaluare a stării de sănătate a
populației.
Servicii centrate pe nevoile pacientului
Reabilitarea fizică, cognitivă și comportamentală a pacienților pare să aibă o prioritate scăzută pentru
sistemul de servicii de sănătate. Cercetarea calitativă arată o serie de lipsuri legate de serviciile de
reabilitare. În primul rând, infrastructura de servicii – mai ales în ambulatoriu – este insuficient dezvoltată,
lipsind în multe orașe mici sau în mediul rural. În al doilea rând, bugetul de asigurări pentru aceste servicii
este redus și nu toți furnizorii de servicii existenți sunt în relații contractuale cu Casele de Asigurări de
Sănătate; în aceste condiții, mulți pacienți ajung să plătească costul integral al serviciului. În al treilea rând,
lipsesc ghidurile de practică integrată și multidisciplinară pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilități.
Caseta 32: Direcții de acțiune recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru satisfacerea nevoilor de
reabilitare ale indivizilor până în 2030
o Promovarea principiilor reabilitării în toate serviciile care asigură îngrijire pacienților aflați în orice fază a unei
boli (sub-acută, acută sau de lungă durată) și în orice mediu - la domiciliu, în comunitate (ex. școli, loc de
muncă, cluburi etc.) sau în unități medicale.
o Prioritizarea obținerii funcționalității maxime ca obiectiv de îngrijire în toate categoriile de servicii medicale.
o Implementarea unui continuum de îngrijire, prin integrarea serviciilor de reabilitare (fizică, cognitivă,
comportamentală) cu asistența medicală primară, cu prevenția, dar și cu alte specialități medicale și non-
medicale de suport (ex. asistență socială și psihologică, logopedie etc.)
o Întărirea capacității de resurse umane multidisciplinare implicate în servicii medicale de reabilitare (prin
creșterea numărului de specialiști implicați în reabilitare și prin perfecționarea lor).
o Finanțarea corespunzătoare a serviciilor medicale de reabilitare.
o Dezvoltarea unei strategii și a unui plan operațional pentru dezvoltarea serviciilor de realibilitare.
o Obținerea de suport politic și de leadership la nivel național și local pentru implementarea strategiei de
reabilitare.
Sursa: OMS (2017b).

Organizarea administrativă curentă a serviciilor medicale îngreunează implementarea principiilor

“continuum al îngrijirii” și „îngrijire centrată pe pacient”. Nu există un sistem de organizare a serviciilor
curative și de prevenire care să susțină aceste principii. În prezent, îngrijirea este fragmentată, pacienții
fiind nevoiți să acceseze servicii esențiale vizitând adesea unități diferite, uneori chiar în localități diferite.
Totodată, pacienții cu dizabilitate de lungă durată sunt nevoiți să aibă interacțiuni frecvente și care nu ar
trebui să fie necesare cu sistemul de sănătate (ex. pentru eliberarea rețetelor obișnuite, trebuie să viziteze
medicul de familie sau medicul specialist).
Reglementările privind decontarea serviciilor din fondul de asigurări de sănătate limitează accesul
persoanelor cu dizabilități la servicii de reabilitare. Casele de Asigurări de Sănătate pot încheia contracte

589
Programul Național “Stop Fumat” este Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun din cadrul
Programului Național de Evaluare și Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate al Ministerului Sănătății. A
fost inițiat în 2007 şi este coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Detalii despre program aici:
https://stopfumat.eu/despre-programul-national-stop-fumat/.
590
Subprogramul este o componentă a Programului V al Ministerului Sănătății și este implementat de Institutul
Național de Sănătate Publică, prin Direcțiile de Sănătate Publică de la nivelul fiecărui județ.
220
doar cu medici însă serviciile de reabilitare fizică sau cognitivă (de exemplu kinetoterapie, logopedie,
psihoterapie, terapie cognitive-comportamentală) sunt livrate de mai multe tipuri de specialiști. Conform
cercetării calitative, dacă o organizație își propune să ofere beneficiarilor servicii gratuite de reabilitare
(acoperite de fondul de asigurări de sănătate), aceasta trebuie să contracteze medici de reabilitare și
psihiatri, care (i) recomandă serviciile necesare și le introduc în planul de intervenție pentru pacientul cu
dizabilități și (ii) pot procesa decontarea acestora.
***

Măsuri recomandate
1. Ministerul Sănătății să adopte măsurile necesare (alocare de fonduri, pregătirea personalului medical,
dotarea corespunzătoare a unităților sanitare, informarea părinților) pentru (i) atingerea unui nivel de
acoperire de minim 90% din totalul nou-născuților înregistrați într-un an de programele de screening
neonatal existente; ii) efectuarea unui studiu științific privind nevoia și oportunitatea de a implementa
un program de screening neonatal pentru un panel extins de afecțiuni.
2. Ministerul Sănătății să adopte măsuri care să încurajeze organizarea unor rețele de servicii cu
participarea profesioniștilor cheie din sistemul de medicină primară (medicilor de familie,
stomatologi, asistenți medicali comunitari), rețele care să acopere și regiuni deservite insuficient -
județe mai puțin dezvoltate, zone rurale, orașe mici.591
3. Ministerul Sănătății, în colaborare cu asociații profesionale și asociații de pacienți cu dizabilități, să
proiecteze și să implementeze măsuri care să asigure acoperire și calitate optime pentru servicile de
reabilitare. Astfel de măsuri sunt: adoptarea unui protocol de management al cazurilor care necesită
reabilitare; dezvoltarea unui sistem de eficient de referire interdisciplinară; integrarea principiilor și
priorității de reabilitare atât în asistența medicală primară, cât și în asistența secundară (ex. prin
formarea cadrelor medicale, redactarea și diseminarea de standarde de practică) etc.
4. Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să analizeze modul în care
reglementările actuale privind decontarea serviciilor influențează furnizarea intervențiilor de
reabilitare fizică, cognitivă, comportamentală.592
5. Casa Națională de Asigurări de Sănătate să modifice reglementările privind decontarea intervențiilor
de reabilitare în ariile kinetoterapiei, logopediei și terapiei cognitiv-comportamentale pentru a asigura
accesul persoanelor care au nevoie de ele.593

7.2. Exercitarea limitată a dreptului la sănătate

sexuală și reproductivă
Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă libertatea și oportunitatea de a se bucura de sănătate sexuală
și reproductivă. Persoanelor cu dizabilități trebuie să le fie furnizate informații adecvate despre sănătatea

591
Asigurarea mobilității serviciilor medicale (ex. prin telemedicină, clinici mobile, transport facil al personalului
medical către comunități în care nu există astfel de servicii) este una dintre măsurile ce pot fi adoptate pentru
creșterea acoperirii și calității serviciilor medicale primare și specializate. Pentru soluții care țin de creșterea
capacității resursei umane din sectorul medical, poate fi consultat documentul World Health Organization (2016)
intitulat “Global Strategy of Human Resources for Health: Workforce 2030”, disponibil online:
https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/250368/9789241511131-eng.pdf?sequence=1.
592
Ne referim la servicii precum kinetoterapia, logopedia, terapia cognitiv-comportamentală.
593
Măsura va fi pusă în aplicare după realizarea analizei recomandată prin măsura nr. 4.
221
reproducerii și sexualității (SRS)594 și de acces la o gamă largă de servicii SRS595 care previn situații cu
consecințe negative pe termen lung asupra stării generale de sănătate, a vieții de familie și a incluziunii
sociale a persoanelor cu dizabilități.596 Deși serviciile de sănătate sexuală și reproductivă fac parte din
pachetul de servicii generale de sănătate abordat anterior, analiza lor separată este justificată de doi
factori. În primul rând, CDPD face referire separată la sănătatea sexuală și reproductivă. În al doilea rând,
în timpul consultărilor pentru pregătirea acestui raport, mai mulți participanți597 au semnalat importanța
tratării separate a subiectului sănătății sexuale și reproductive a persoanelor cu dizabilități, fiind în opinia
lor un domeniu care nu primește suficientă atenție din partea sistemului de sănătate.

Descrierea problemei
Persoanelor cu dizabilități nu li se pun la dispoziție resursele potrivite (informare, educație, servicii)
pentru a-și exercita dreptul la sănătate sexuală și reproductivă. Dintre femeile de vârstă reproductivă
(15-49 de ani) cu limitări, 29% au raportat că decizia de a folosi contracepția le aparține în primul rând lor,
iar 36% că este o decizie comună, pe care au luat-o cu partenerul. Prin comparație, 38% dintre femeile
fără limitări declară că iau singure deciziile privind contracepția. Proporția femeilor care iau singure
deciziile legate de contracepție este mai mare în mediul urban și cu cât au un nivel de educație mai înalt.
Utilizarea metodelor contraceptive de către femeile active sexual în ultimii doi ani a fost raportată în
proporție similară atât de respondentele cu limitări (15%), cât și de cele fără limitări (17%). 17% dintre
femeile cu limitări și 13% dintre cele fără limitări au raportat că nu au libertatea de a refuza contactul
sexual în relația cu partenerul.
Tabelul 38: Procentul femeilor cu vârsta de 15-49 ani care iau propriile decizii informate privind relațiile
sexuale, folosirea contraceptivelor și a serviciilor de sănătate a reproducerii, în funcție de limitări
Femei de 15-49 ani...
Femei care afirmă că... Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
... folosirea contracepției este în principal decizia lor 38 28 30
... ele iau deciziile cu privire la îngrijirea sănătății lor sexuale (reproductive) 53 49 45
... pot spune nu soțului/partenerului lor dacă nu doresc să întrețină relații 60 59 50
sexuale
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).

Explicarea problemei
Ca persoanele cu dizabilități să se bucure de sănătate sexuală și reproductivă, trebuie să aibă acces la
informații și servicii adaptate, oferite de specialiști care înțeleg nevoile specifice dizabilității. Mai exact,
este esențială îndeplinirea următoarelor trei condiții, ce vor fi analizate în continuare:

594
Prin “sănătatea reproducerii și sexualității” înțelegem, conform definiției Națiunilor Unite, “bunăstarea fizică,
mentală și socială completă, nu doar absența bolii sau infirmității, în toate aspectele legate de sistemul reproducător,
de funcțiile și procesele sale.”
595
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, SRS implică o gamă largă de aspecte de sănătate incluzând planificarea
familială, îngrijirile materne și ale nou-născutului, prevenirea, diagnosticul și tratamentul bolilor cu transmitere
sexuală, inclusiv HIV, SRS a adolescentului, screening-ul pentru cancer de col uterin, prevenirea și managementul
infertilității.
596
Dintre cele mai frecvente consecințe negative, menționăm: sarcini nedorite, complicații cauzate de infecțiile cu
transmitere sexuală, complicații ale sarcinii și nașterii, violența sexuală, decesele evitabile cauzate de cancerul de col
uterin etc.
597
Persoane cu dizabilități și reprezentanții acestora, alți reprezentanți ai societății civile.
222
1. Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces – atât în școală cât și în afara ei – la informaţii adaptate
vârstei și nevoilor, referitoare la reproducere şi planificare familială,598 astfel încât să facă alegeri
sănătoase cu privire la exercitarea sexualității și prevenirea bolilor.
2. Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la aceeaşi gamă de servicii de SSR ca celelalte
persoane.599 Aceste servicii includ accesul la mijloace de planificare familială, la screening sau
vaccinare pentru prevenirea bolilor ce afectează aparatul reproducător, la îngrijire pre- și post-natală.
Serviciile trebuie să fie la acelaşi nivel de calitate şi standard de îngrijire, gratuite ori la preţuri
accesibile.
3. Specialiștii care furnizează informare-educare și servicii de sănătate sexuală și reproductivă să fie
pregătiți să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități.
Accesul la informații și educație
România nu are documente de politici care să faciliteze creșterea accesului persoanelor cu dizabilități
la informare-educare și la servicii privind SSR sau pentru sensibilizarea și instruirea specialiștilor SSR cu
privire la nevoile acestor persoane. Cea mai recentă Strategie Naţională privind Sănătatea Sexualităţii şi
Reproducerii a acoperit perioada 2002 – 2006. În Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 au fost
formulate măsuri specifice legate de domeniul SRS, precum accesul la contracepție gratuită, creșterea
acoperirii teritoriale a furnizorilor de SRS, informarea populației, implementarea de programe organizate
de screening populațional de col uterin și sân, însă cele mai multe dintre acestea nu au fost
implementate.600 În plus, Strategia nu prevede ca măsurile să fie adaptate nevoilor persoanelor cu
dizabilități Astfel, în 2020 sunt în vigoare doar principiile de politică publică în domeniul SSR promovate
prin Legea Drepturilor Pacientului (Legea nr. 46/2003).601
Copiii și tinerii cu dizabilități au acces limitat în școli la informații și educație despre SSR. Din 2004,
educația sexuală este abordată în cadrul disciplinei „Educație pentru Sănătate", atât în școli de masă, cât
și în școli speciale. Cursul are însă o acoperire extrem de redusă, cu atât mai mult pentru elevii cu
dizabilități. Un raport al Administrației Prezidențiale (2016) semnala că în anul școlar 2014-2015, „Educație
pentru sănătate" fusese predat doar în aproximativ 30% din școlile din România și înrolase doar 6% dintre
elevii de toate vârstele.602 În plus, curriculumul nu este adaptat și nici nu există informații despre
disponibilitatea manualelor disciplinei în formate accesibile elevilor cu dizabilități.
Nici intervențiile din afara școlii nu țintesc copiii sau adulții cu dizabilități. Anual, Institutul Național de
Sănătate Publică603 derulează prin Direcțiile Județene de Sănătate Publică (DSP) acțiuni de informare-
educare-comunitare (IEC) pentru creșterea gradului de conștientizare a populației generale și a grupurilor
vulnerabile cu privire la anumite riscuri de sănătate, considerate prioritare. O analiză ad-hoc a rapoartelor

598
CDPD, art. 23 (Respectul pentru cămin şi familie), para. 1, pct. b).
599
CDPD, art. 25 (Sănătatea), para. 1, pct. a); art. 23 (Respectul pentru cămin şi familie), para. 1, pct. b).
600
INSP (2018), IPPF (2016).
601
Conform Legii Drepturilor Pacientului nr. 46/2003: Art. 28: (1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii
este garantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26. (2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă
cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii. (3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare
familială eficiente şi lipsite de riscuri.
602
Puținele date existente semnalează trei cauze ale acoperirii reduse. În primul rând, disciplina este opțională, deci
trebuie aprobată de consiliul de administrație al școlii, în urma consultării cu elevii, părinții și cadrele didactice. Apoi,
în unele școli nu există suficiente cadre didactice pregătite să predea conținutul. Nu în ultimul rând, în unele
comunități, școlile se supun presiunilor conservatoare venite din partea unor actori sociali (ex. biserică, asociații de
părinți etc.) și decid să nu ofere cursul.
603
Institutul de Național Sănătate Publică implementează anual Subprogramul Promovarea Sănătății și Educație
pentru Sănătate finanțat de Ministerul Sănătății (Ordin nr. 377 din 2017).
223
de activitate aflate pe paginile de internet ale acestor instituții arată că acțiunile IEC sunt subfinanțate,604
și se derulează cu precădere în școli, în mass-media sau în spații publice (ex. parcuri, pe stradă), dar
persoanele cu dizabilități nu se numără printre grupurile vulnerabile vizate. O cercetare calitativă realizată
în centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități semnala că educația SSR a persoanelor cu
dizabilități era limitată la inițiative de mică amploare, locale, inițiate de obicei de angajații centrelor, de
persoanele cu dizabilități și de aparținătorii acestora.605
Acces la aceeaşi gamă de servicii de SSR
Persoanele cu dizabilități nu au acces la mijloace gratuite de contracepție. Conform reglementărilor
curente, mijloacele contraceptive gratuite606 pot fi dispensate doar de medici obstetricieni-ginecologi, în
cabinete de planificare familială care funcționează în maternități sau în secții de obstetrică-ginecologie
din spitale județene. Dar datele disponibile arată că există frecvent discontinuități în asigurarea acestor
dispozitive, atât pentru populația generală, cât și pentru persoanele cu dizabilități. De exemplu, în 2018 și
2020, Ministerul Sănătății nu a alocat fonduri pentru achiziția de contraceptive.607
Persoanele cu dizabilități au acces redus la screening pentru depistarea cancerului de sân și a cancerului
de col uterin,608 precum și la vaccinarea antiHPV. Subprogramul de screening pentru cancerul de col
uterin este dedicat femeilor cu vârste între 25 și 64 de ani și este disponibil doar într-o rețea limitată de
de spitale, laboratoare și centre de diagnostic publice. Oricine dorește să se testeze gratuit, trebuie să se
deplaseze personal la una dintre aceste unități,609 ceea ce reduce semnificativ accesul persoanelor greu
deplasabile. Programul pentru depistarea cancerului de sân planificat să înceapă în martie 2020610 nu
prevede activități care să crească accesul persoanelor cu dizabilități.611 Campania de vaccinare gratuită
antiHPV a început în ianuarie 2020, dar în descrierea ei nu sunt menționate acțiuni care să contribuie la
creșterea acoperirii vaccinale și în rândul persoanelor cu dizabilități.612

604
Deși este derulat la nivel național, Subprogramul Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate finanțat de
Ministerul Sănătății are un buget redus (cca 1.5 milioane de lei/an) din care își propune să atingă în toate cele 42 de
județe, cca 500.000 de persoane din grupuri vulnerabile și aproape 1 milion de persoane din populația generală.
605
Gîrlescu, Obreja și Tănăsan (2014).
606
Finanțarea acestor măsuri este acoperită, conform legii, din fonduri de la bugetul de stat (Ministerul Sănătății),
prin Subprogramul VI.2 de Sănătate a femeii implementat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului
"Alessandrescu-Rusescu".
607
INSMC (2020), INSMC (2018).
608
Subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş Papanicolau
la populaţia feminină eligibilă în regim de screening este finanțat de Ministerul Sănătății și urmărește ca până în
2022 să atingă cca 50% din populația țintă – femei cu vârste între 25 și 64 de ani (Ordin nr. 377/2017).
609
În 2018, Ministerul Sănătății a achiziționat cu finanțare de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD) 8 unități mobile de screening, câte una pentru fiecare regiune de dezvoltare. Activitatea acestora
ar urma să completeze subprogramul, asigurând acces și pentru persoanele cu acces mai redus la servicii de sănătate
(ex.: locuitori din mediul rural, persoane din grupuri marginalizate etc.).
610
Ministerul Sănătății a planificat implementarea unui proiect-pilot în perioada martie 2020 – octombrie 2023,
finanțat din fonduri europene. Proiectul țintește însă doar 30.000 de femei cu vârste între 50 și 69 de ani care locuiesc
în patru regiuni de dezvoltare (Nord- Vest, Vest, Nord-Est și Sud-Est).
611
În absența unor programe naționale cu acoperire corespunzătoare, majoritatea apelează la investigații contra-
cost. Astfel, o persoană plătește între 80 și 140 lei pentru examenul Babeș-Papanicolau (în funcție de tipul
examenului) și între 300 și 400 de lei pentru o ecografie mamară bilaterală.
612
Vaccinul se administrează de medicul de familie, însă au prioritate fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani ale
căror părinți/reprezentanți legali au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care
au trecut de această vârstă, dacă au solicitat.
224
Pregătirea specialiștilor pentru a răspunde nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități
Personalul medical și psihosocial din serviciile dedicate persoanelor cu dizabilități este insuficient
pregătit pentru a oferi consiliere privind SSR. Consilierea pentru SSR nu este inclusă în formarea inițială
a personalului medical, iar ocaziile de formare continuă sunt în general sporadice și limitate din punct de
vedere al acoperirii (IPPF, 2015). Nu există informații că programele existente abordează și problema
dizabilității în ceea ce privește SSR. Situația este similară în cazul personalului din servicii sociale. De
exemplu, majoritatea furnizorilor de servicii sociale incluși în cercetarea calitativă a declarat că nu ar ști
cum să își sprijine clienții pentru exercitarea drepturilor sexuale și reproductive.
Accesul limitat la servicii de SSR este cauzat nu doar de probleme structurale privind acordarea
serviciilor, ci și de un context cultural dominat de prejudecăți. O cercetare efectuată anterior613 și precum
și interviurile efectuate pentru acest raport indică faptul că persoanele cu dizabilități sunt supuse frecvent
controlului sexualității și al fertilității. Controlul, exercitat în instituții, de personalul medical sau de către
aparținători, implică măsuri diverse: de la administrarea fără consimțământ a contraceptivelor orale sau
a sterilizării, până la monitorizarea strictă a interacțiunilor pe care persoana cu dizabilități le are cu alte
persoane. Aceste practici sunt exacerbate în mod frecvent de teama angajaților responsabili pentru
siguranța fizică a persoanei cu dizabilități, de prejudecăți privind capacitatea persoanelor cu dizabilități de
a avea copii și de a-i îngriji, de convigerea că persoanele cu probleme de discernământ nu au nevoi sexuale
sau relaționale și că ar trebui împiedicate să aibă copii. Mai mult decât atât, o parte dintre aparținători,
precum și o parte din personalul psihosocial și medical împărtășește credința că normalizarea nevoilor
sexuale ale persoanelor cu dizabilități reprezintă un risc social și de sănătate.614
Caseta 33: Percepții privind barierele care împiedică exercitarea dreptului persoanelor cu dizabilități la sănătate
sexuală și reproductivă (cercetare calitativă BM, aprilie – mai 2020)
Lipsa campaniilor de informare SSR pentru persoanele cu dizabilități
„Din start ni se spune că nu este cazul. Nici nu a venit informația [despre SSR], putea să vină de la un medic de
familie, să aducă o informație către persoanele cu dizabilități, să facem o întâlnire, o campanie, sunt campanii,
dar pentru copiii normali. N-am auzit la televizor că zice de copiii sau fetițele cu dizabilități? Ați auzit vreodată?
Eu nu. Și dacă ei nu sunt incluși, părinții nu se duc, îl duci pe ăla sănătos, nu te gândești că poate tre’ să-l duci și
pe ăstălalt. Ce v-am mai spus: informarea către noi, să zică că se face vaccin [antiHPV] la fete, inclusiv la fetițele
cu dizabilități.” (mamă, reprezentant tânără cu Sindrom Down, județul Buzău)
Servicii de SSR neadaptate nevoilor
„Că și ginecologic, unde o duc eu pe M., cine mi-o consulta? N-am fost și nici n-am încercat, ce să-i facă? Cum să
se uite, unde să se uite? Doar ecograf îi fac o dată la 1-2 ani, dar nu ginecologic. Cum să-i explicam? Și nimeni nu
ne învață, cred că dacă m-aș duce la MF, cred că m-ar da afara. Lor nu le convine.” (mamă, reprezentant tânără
cu Sindrom Down, județul Buzău)
Contracepția modernă nu este gratuită
„[…] Să vă zic de un caz, zic că vorbesc cu pereții. Schizofrenie. Și explic. Deci, mergem la planning [planificare
familială], doamna doctor... „Păi nu mergem”, zice ea, „că am rețeta și acuma n-am găsit medicația”. Și începem.
Ia luna asta medicația [contraceptivă], luna viitoare n-a mai luat. N-a mers la planning că a zis că ia medicația.
Între timp rămâne gravida. Mă daca ajungem acolo, hai să vorbim, vorbesc eu cu doamna doctor că la Buzău
deocamdată nu se pun gratuit steriletele, dar fac rost de el moca. Mi-l dă DGASPC prin Fundația SERA, că
prezervativ nu folosește. Numai că trebuie plătită montarea. Deci a făcut copiii […]. Nu am reușit, simt că vorbesc
cu pereții. Ar fi frumos dacă mi-ar ajunge și bănuții de montat steriletul, nu doar steriletul. În […] deja se și
montează gratuit.” (asistent medical comunitar, mediul rural, județul Buzău)

613
Gîrlescu, Obreja și Tănăsan (2014).
614
Sursa: cercetarea calitativă.
225
 Lipsa instruirii personalului medical și psihosocial
„Nu știu ce să răspund, poate doar cei care se află în sistemul de protecție, pentru că altfel noi nu cuantificăm în
niciun fel asta, nu ne-a interesat niciodată aspectul ăsta și nu am vorbit cu persoanele despre asta. este greu să
vorbesc despre ceva ce nu știu, nu știu ce să răspund [...]” (reprezentant furnizor servicii sociale, sectorul
neguvernamental, județul Buzău)
Teamă pentru siguranța persoanei cu dizabilități
„O scot în strada și își bate unul joc de ea, apoi ce fac? Și nici nu poate să se exprime să spună măcar ce i s-a
întâmplat. (...) Văd că își dorește, dar dacă nu se poate. Cum să o lași să facă lucru ăsta, tu că părinte trebuie să o
ții pe loc.” (mamă, reprezentant persoană cu dizabilități intelectuale, județul Suceava)
Prejudecăți și convingeri greșite
„Mi-au zis că eu nu pot să cresc copii.” (femeie, persoană cu dizabilități, județul Mehedinți)
„În condițiile în care el are un grad de handicap de nu se poate, dar instinctul sexual există, ea la fel și pe urmă ne
trezim că mărim numărul celor de pe stradă, unde îl duci?” (reprezentant furnizor privat servicii sociale, județul
Buzău)
„[...] nu se pune problema, am impresia că și medicamentele care le ia și boala psihica care e, nu este gândul lui
de așa ceva. Exclus! Nu se gândește de așa ceva. Pentru alții o fi o problemă, dar pentru el, fiind așa cum este,
chiar nu. [...] Să aibă instinctele alea, să se uite după o femeie... chiar nu.” (reprezentant persoană cu dizabilități
intelectuale, județul Mehedinți)
„Eu nu sunt de acord [să facă un copil], mai ales un copil bolnav. Mai ales aștia cu debil mintal, deci dacă omul ăla
este nebun, cum poate sa îsi creasca copilul? Că este nebun, că este sănătos copilul, Dumnezeu știe, dar cum îi
poartă de grijă?” (mediator sanitar, mediul urban, județul Mureș)
„Îi mai zic ‘lasă, mă, mamă, că te însori’. Îl iau și eu să nu stea toată ziua închis, să mai vorbesc cu el și el zice ‚ce
să mă mai însor eu, mamă, cine se mai uită la mine? Că eu sunt bolnav, nu mă mai ia nicio fată’.” (mamă,
reprezentant bărbat cu dizabilități, județul Buzău)
„Nu pot să îmi închipui, de exemplu, o persoană care nu are picior cu cine ar putea face sex. Eu nu pot să îmi
închipui, că nu am avut ocazii de genul ăsta în familie sau prin cunoștințe ca să știu dacă are sau nu are partener.”
(persoană seropozitivă, județul Suceava).
***

Măsuri recomandate
1. Casele Corpului Didactic să organizeze programe de formare continuă privind metode de adaptare a
curriculumului „Educație pentru Sănătate” la nevoile elevilor cu dizabilități.
2. Ministerul Sănătății să adopte o strategie națională de SSR care să prevadă măsuri pentru respectarea
dreptului la sănătate sexuală și reproductivă al persoanelor cu dizabilități.
3. Ministerul Sănătății să adopte standarde naționale de practică (ghiduri) pentru furnizarea serviciilor
SSR către persoanele cu dizabilități.
4. Ministerul Sănătății să asigure contraceptive moderne prin programe naționale de sănătate publică.
5. Modificarea standardelor specifice minime de calitate obligatorii pentru servicii sociale pentru
formarea personalului de specialitate din servicii sociale acreditate și licențiate (publice și private) în
vederea furnizării de informare-educare privind exercitarea drepturilor de SRS în rândul persoanelor
cu dizabilități.

226
7.3. Accesul limitat la tratament cu demnitate și
respect
Persoanele cu dizabilități trebuie să poate utiliza servicii medicale la același standard ca restul populației,
fără să se confrunte cu discriminare și prejudecăți din partea furnizorilor de servicii.

Descrierea problemei
Sănătatea și bunăstarea persoanelor cu dizabilități depinde de posibilitatea accesului neîngrădit la
servicii medicale, însă atitudinile negative față de persoanele cu dizabilități manifestate de personalul
din servicii medicale, reprezintă una dintre principalele bariere de acces la aceste servicii. Dintre
persoanele cu limitări severe care au accesat serviciile medicale în ultimul an, 29% au raportat că s-au
simțit cel puțin o dată discriminate sau hărțuite din cauza dizabilității. O proporție semnificativă a
persoanelor cu unele limitări suferă o discriminare similară. În cercetarea calitativă, respondenții au
semnalat că, în lipsa unei instruiri adecvate, personalul medical are tendința de a subestima abilitățile
fizice sau cognitive ale pacientului cu dizabilități, de a minimiza capacitatea lui de a se (auto)îngriji sau de
a adopta comportamente protective pentru sănătate, sau de ignora importanța expertizei pe care
pacientul cu dizabilități o are în legătură cu propria afecțiune.
Tabelul 39: Procentul persoanelor cu dizabilități care raportează că s-au simțit discriminate sau hărțuite
în ultimele 12 luni din cauza dizabilității în accesul la rețeaua sanitară în rândul celor care au accesat
astfel de servicii, în funcție de limitări, (procent)
Persoane cu...
Unele limitări Limitări severe
În foarte mare măsură 4 8
Într-o oarecare măsură 5 12
În mică măsură 8 9
Deloc 82 71
Total 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).

Explicarea problemei
Este necesară îndeplinirea a minim trei condiții pentru rezolvarea acestei probleme:
1. Personalul din serviciile medicale să fie instruit să asiste pacienți cu dizabilități
2. Personalul din serviciile medicale să cunoască drepturile persoanelor cu dizabilități și să fie sensibil la
nevoile acestora
3. Respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în sectorul medical să fie monitorizată.
Formarea de bază a personalului medical nu include cursuri sau module de curs dedicate drepturilor și
nevoilor persoanelor cu dizabilități. Facultățile de medicină și școlile post-liceale sanitare includ în
programa obligatorie cursuri care abordează noțiuni și abilități de identificare a nevoilor pacientului, de
comunicare și îngrijire centrată pe pacient, fără a particulariza pe situațiile unor persoane cu dizabilități.
Cursurile apar sub diverse denumiri – bazele comunicării medicale, comunicarea cu pacientul, psihologie
medicală, abilități de comunicare etc.615 – și sunt incluse în programa primilor ani de studiu. Un absolvent

615
Aceste date sunt rezultatul analizei ad-hoc a programelor afișate pe paginile de Internet ale universităților publice
de medicină, farmacie, stomatologie.
227
tipic al facultății de medicină beneficiază de instruire formală privind drepturile, nevoile și comunicarea
cu pacientul în anii I-III de studiu, înainte de a începe practica clinică.
Oferta de programe acreditate de educație medicală continuă (EMC) care abordează teme legate de
drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități este foarte redusă. Datele disponibile pe pagina de
internet a Colegiului Medicilor din România (CMR) – organismul responsabil cu acreditarea programelor
EMC dedicate medicilor – arată că în anul universitar 2019-2020, din aproximativ 1.100 de cursuri de
scurtă durată oferite de opt universități publice,616 niciunul nu aborda ca temă principală drepturile și
nevoile pacienților cu dizabilități sau în general dizabilitatea. Doar zece cursuri acopereau subiecte
înrudite - etică și malpraxis,617 noțiuni de etică și legislație618 și comunicarea cu pacientul.619 În urma unei
decizii adoptate de CMR la finalul anului 2018, în prezent mai pot fi furnizori de EMC – pe lângă facultățile
de medicină – doar institutele medicale, asociațiile medicale și filialele județene ale CMR. Astfel au fost
excluși furnizori din sectorul public, non-profit sau for-profit care nu aveau ca activitate principală
formarea personalului medical, deși aveau în portofoliu și cursuri despre cunoștințe și abilități psihosociale
sau de interacțiune cu diverse categorii de pacienți. Lista furnizorilor acreditați CMR s-a redus de la
aproape 300 în 2018, la 90 în 2020. Nu există informații publice disponibile privind cursurile acreditate
dedicate personalului medical mediu.620
Caseta 34: Competențe necesare personalului medical pentru îngrijirea pacienților cu dizabilități
o Înțelegerea și acceptarea dizabilității ca o manifestare a diversității umane
o Creșterea competențelor de evaluare a consecințelor funcționale pe care le au dizabilitățile și diversele
condiții medicale
o Insușirea unor principii generale de etichetă pentru interacțiunile cu persoanele cu dizabilități
o Învățarea și înțelegerea rolurilor pe care le au alți profesioniști din echipe integrate de îngrijire a persoanelor
cu dizabilități
o Înțelegerea legislației naționale antidiscriminare, a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, a
standardelor etice relevante și a principiilor acomodării rezonabile și a proiectării universale a serviciilor
medicale
o Îngrijirea centrată pe pacient, inclusiv acceptarea percepției pacienților asupra a ceea ce înseamnă o viață de
calitate.
Sursa: Kirschner și Curry (2009: 1334–1335).

616
În anul universitar 2019-2020 au primit acreditare pentru furnizare de EMC 8 universități publice de medicină din
cele 10 existente. În afara universităților publice, în România funcționează și două universități private de medicină.
Sursa: https://www.cmr.ro/new/index.php/2020/02/cursuri-postuniversitare-2019-2020/.
617
UMF Iuliu Hațieganu a oferit 5 cursuri de etică și malpraxis, printre care unul intitulat “Etică și malpraxis în practica
psihiatrică. Competență, incompetență și internare involuntară. Studii de caz.”. Cursul avea durata de 30 de ore, era
planificat pentru o singură serie de 20 de participanți în anul universitar 2019-2020. Sursa:
http://www.umfcluj.ro/images/fisiere/rezidentiat/2020/Oferta%20CPU%20final_mar2020.pdf.
618
UMF Craiova oferă două cursuri care includ și noțiuni despre etică și legislație, însă fără legătură cu dizabilitatea.
619
Cursuri pe această temă au fost oferite de UMF Carol Davila (3), UMF Galați (1), UMF Brașov (1).
620
Formarea continuă a personalului medical mediu este reglementată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști,
Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), care asemenea CMR, acreditează furnizorii de
formare și cursurile pe care aceștia le oferă. În cazul OAMGMAMR, pe lângă furnizorii tradiționali (facultăți de
medicină, asociații medicale), furnizorii pot fi organizații neguvernamentale, persoane fizice și chiar OAMGMAMR.
OAMGMAMR furnizează asistenților și moașelor serviciul de informare Psiho Assist, punându-le la dispoziție pe
pagina de Internet articole educaționale despre comunicarea cu pacienți cu dizabilități – psihiatrice, de vedere, de
vorbire etc.: https://www.oammrbuc.ro/index.php?categorie=20.
228
Personalul din sectorul de sănătate nu are resurse suficiente privind oportunități de informare și
conștientizare cu privire la drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități. Există instituții și organizații
neguvernamentale care implementează proiecte cu finanțare europeană sau internațională, în cadrul
cărora livrează și evenimente de educare și informare (ex. cursuri, conferințe, ateliere) pe teme legate de
drepturile persoanelor vulnerabile, inclusiv ale celor cu dizabilități. Deși unele evenimente atrag și
personal din sectorul medical, aceste inițiative nu sunt de amploare, fiind adesea limitate geografic și
derulându-se doar cât timp proiectul este finanțat. Totodată, conform SNPD 2016-2020, Guvernul
României s-a angajat la creșterea gradului de conștientizare a profesioniștilor din domeniul sănătății cu
privire la drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități, prin instruire și promovarea de standarde de
etică în practica medicală. Nu există însă date care să indice că au fost adoptate astfel de măsuri la nivel
național în perioada 2014-2020.
Caseta 35: Exemple de strategii pedagogice pentru integrarea în educația medicală a principiilor și
competențelor necesare îngrijirii pacienților cu dizabilități
1. Organizarea de cursuri cu lectori din rândul persoanelor cu dizabilități
2. Organizarea de ateliere/conferințe/seminare la care să fie invitați reprezentați ai persoanelor cu dizabilități,
suporteri pentru drepturile persoanelor cu dizabilități
3. Organizarea de sesiuni de practică clinică în unități de îngrijire pentru persoane cu dizabilități (ex. centre
rezidențiale)
4. Exerciții de simulare a dizabilității – studenții fiind invitați să utilizeze anumite dispozitive și tehnologii asistive
5. Organizarea de ocazii de învățare inter-disciplinară atât în formarea inițială, cât și în cea continuă (ex.
personalul medical să fie implicat în oportunități comune de învățare cu asistenți sociali, logopezi, psihologi
etc.).
Sursa: Shakespeare și Kleine (2013).

Nu există mecanisme de monitorizare a respectării drepturilor și nevoilor persoanelor cu dizabilități în

toate serviciile medicale. Profesiile implicate în îngrijirea medicală sunt guvernate de coduri deontologice
care enunță ca valoare centrală nediscriminarea pacienților, inclusiv pe criteriul (diz)abilității. Cu toate
acestea, mecanismele de control existente fie sunt insuficiente, fie nu colectează date care ar putea
reflecta dacă drepturile pacienților cu dizabilități au fost sau nu respectate. De exemplu, există un
Mecanism de feed-back al pacientului în spitalele publice care prevede că orice pacient sau aparținător
poate completa la externare un chestionar standard de măsurare a satisfacției sau poate trimite sesizări
electronice privind calitatea serviciilor oferite și integritatea personalului din spital.621 Datele sunt
colectate într-un sistem centralizat administrat de Ministerul Sănătății,622 iar spitalele sunt obligate să
acționeze pentru a remedia eventuale reclamații sau nemulțumiri. Dar măsura nu este implementată
unitar în toate spitalele din țară (ORS, 2020),623 iar chestionarul utilizat nu colectează date despre statusul
de dizabilitate al pacientului. Totodată, pentru alte categorii de servicii medicale – medicină de familie,

621
Ordinul nr. 146/2015 al Ministerului Sănătății reglementează implementarea Mecanismului de feedback al
pacientului în spitalele publice din România.
622
Prin Ordinul nr. 740/2011, Casa Națională de Asigurări de Sănătate implentează mecanismul „Evaluarea
satisfacției asiguraților faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate”.
Metodologia prevede ca toate casele județene de asigurări să colecteze semestrial, prin intermediul furnizorilor
contractați, chestionare de la un eșantion de conveniență de 400 de asigurați. Prin comparație, mecanismul
Ministerului Sănătății a colectat în 2019 în jur de 200.000 de chestionare de la pacienții spitalelor publice.
623
Observatorul Român de Sănătate (2020).
229
ambulatoriu de specialitate, unitate medico-socială, stomatologie etc. – legea nu prevede un sistem
similar de evaluarea satisfacției pacienților.
Caseta 36: Percepții privind atitudea față de persoanele cu dizabilități a personalului din sectorul medical
(cercetarere calitativă BM, aprilie – mai 2020)
Dificultăți de comunicare ale personalului medical cu pacienții cu dizabilități
„ [...] dacă femeia-ți vine în cabinet, medicul îi spune „tra-la-la” și poate și folosește niște termeni medicali, femeia
zice “da, da, da”, am înțeles și când iese afară n-a înțeles nimica, că i-a fost rușine să întrebe (asistent medical
comunitar, mediul rural, județul Buzău)
„El [pacientul] trebuie să perceapă din capul locului că nu-i faci rău. În special asistentele sunt asociate cu seringa,
cu acul, și din start ei sunt sub un factor de stres mare. De partea asistentului, totul trebuie explicat. În momentul
în care ei trebuie să aloce o perioada de timp mai mare unui pacient, este clar că toate activitățile rămân în urmă.
Și nu alocă nici pentru că nu are timp și pentru că uneori nu știe cum să facă exact managementul pacientului din
categoria respectivă (director de îngrijiri, spital județean, județul Buzău)
Lipsa mecanismelor de feed-back al pacientului pentru unele categorii de servicii medicale
Respondent: „Ar trebui și la medici cum este la farmacii, «v-a plăcut serviciul nostru?”
Operator interviu: „Și ce ați răspunde?”
Respondent: „Nu. Întotdeauna nu [râde]. La doamna doctor dacă nu are băuta cafeaua, s-ar putea să nici nu vreau
să intru.” (mamă, reprezentant tânără cu Sindrom Down, județul Buzău)
***

Măsuri recomandate
1. ANPDPCA, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu reprezentanți ai persoanelor cu dizabilități, să
elaboreze un document (ghid) care să formuleze: un set deprincipii și competențe cheie care trebuie
să guverneze interacțiunea personalului medical cu pacienții cu dizabilități; recomandări de bune
practici pedagogice pentru integrarea în educația medicală inițială și continuă a principiilor și
competențelor formulate. Documentul ar trebui distribut către furnizorii de educație medicală inițială
și continuă. ANPDPCA ar trebui să monitorizeze periodic (anual sau bi-anual) dacă practicile
recomandate sunt puse în aplicare de către furnizori.
2. Autoritatea Națională de Management și Calitate în Sănătate (ANMCS) să includă printre criteriile de
acreditare pentru spitale și ambulatorii cerința ca acestea să asigure pentru angajați formare privind
drepturile și nevoile pacienților cu dizabilități atât la angajare/contractare și ulterior cel puțin o dată
într-un interval de 5 ani. 624
3. Organismele care reglementează profesiile medicale (ex. medici, asistenți medicali) și non-medicale
(ex. asistenți sociali, psihologi, logopezi etc.) implicate în acordarea de îngrijiri pentru persoane cu
dizabilități în unități medicale (i) să prevadă obligația ca fiecare profesionist să urmeze o dată la cinci
ani sesiuni de formare continuă pe teme care abordează drepturile și nevoile speciale ale pacienților,
inclusiv ale pacienților cu dizabilități; (ii) să încurajeze (de exemplu, prin sistemul de acordare de
puncte/credite) acreditarea de cursuri care abordează drepturile și nevoile speciale ale pacienților.

624
Conform Deciziei nr. 12/2018 a Colegiului Medicilor din România privind reglementarea sistemului naţional de
educaţie medicală continuă, a criteriilor şi normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă,
precum şi a sistemului procedural de evaluare şi creditare a activităţilor de educaţie medicală continuă adresate
medicilor, numărul minim de credite EMC pe care un medic trebuie să le acumuleze în vederea evaluării profesionale
periodice este 200, pe parcursul a 5 ani.
230
4. Casa Națională de Asigurări de Sănătate să modifice chestionarul de măsurare a satisfacției pacienților
prin inserția unui câmp care să permită identificarea pacienților cu dizabilități și să publice gradul de
satisfacție a pacienților dezagragat după dizabilitate.
5. Ministerul Sănătății să extindă mecanismul de feed-back al pacientului utilizat în cazul spitalelor la
toate categoriile de furnizori care decontează servicii din fonduri publice; să modifice chestionarul de
măsurare a satisfacției pacienților prin inserția unui câmp care să permită identificarea pacienților cu
dizabilități; să publice gradul de satisfacție a pacienților dezagregat după dizabilitate.

231
8. Participare socială
Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa activ ca membri deplini ai societății, cu drepturi
egale. Viața culturală trebuie să încorporeze experiențele persoanelor cu dizabilități, iar aceste persoane
să aibă acces și să fie încurajate să participe la evenimentele și produsele culturale, atât din postura de
consumatori cât și de producători. Persoanele cu dizabilități trebuie să poată participa la activități sportive
în afara școlilor sau în școli, să se implice ca atleți profesioniști sau amatori sau ca spectatori, și să aibă
acces la facilități și servicii de recreere și turistice în aceeași măsură ca restul populației. De asemenea,
persoanele cu dizabilități trebuie să fie încurajate să voteze și să candideze pentru funcții reprezentative
și să nu se confrunte cu obstacole în aceste privințe. În al patrulea rând, persoanele cu dizabilități trebuie
să aibă aceleași oportunități ca populația generală de participare la viața publică, atât la nivel individual,
cât și prin intermediul unor organizații sau a altor forme asociative.
Problemele principale analizate în acest capitol sunt:
1. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități culturale
2. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la activități sportive și de recreere și turism
3. Accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la procesul electoral
4. Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități la viața publică.

8.1. Accesul limitat la activități culturale

Cultura în sens de manifestări și forme de reprezentare a unor conținuturi creative, educaționale și
artistice625 poate acționa ca un factor de combatere a discriminării și de conștientizare a drepturilor,626
problemelor și nevoilor persoanelor cu dizabilități. Produsele creative, educaționale și artistice pot
influența cultura în sens larg, ca norme sociale, mod de viață și sistem de reprezentări simbolice.
Spectacolele de teatru, filmele, operele de artă, creațiile literare pot face mai vizibile persoanele cu
dizabilități, problemele lor și nevoile legate de dizabilitate, și pot sensibiliza publicul cu privire la barierele

625 CDPD descrie cultura în două sensuri: (i) într-un sens larg, de cultură ca sisteme de cunoștințe, reprezentări
simbolice, stiluri de viață, valori, norme, tradiții și credințe, atunci când face trimitere la „identitate culturală și
lingvistică, inclusiv în ceea ce privește limbajul semnelor și cultura persoanelor cu deficit de auz” (CDPD, art. 30, par.
4); și (ii) într-un sens restrâns, de cultură creativă și educațională, științe umanistice (umanioare) și arte, pentru care
CDPD prevede standarde cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități (CDPD, art. 30, par. 1-3.).
(Definiții în dicționare online care fac distincție explicită între cele două sensuri: https://www.merriam-
webster.com/dictionary/culture; https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/culture). În cadrul acestui
subcapitol, sunt discutate în principal caracteristicile care țin de sensul mai restrâns al culturii, respectiv acela de
cultură creativă și artă. Această analiză este făcută în orizontul culturii în sens larg, pentru a înțelege mai bine
legăturile de determinare dintre cele două, precum și consecințele asupra vieții persoanelor cu dizabilități. Anumite
definiții fac explicit legătura între cele două sensuri: „Cultura trebuie să fie privită ca un set de caracteristici spirituale,
materiale, intelectuale și emoționale distinctive ale unei societăți sau unui grup social, care însoțesc, alături de arte
și literatură, stilurile de viață, modurile de conviețuire, sistemele de valori, tradiții și credințe” conform UNESCO
(2011).
626
În acest sens, afectează deci realizarea art. 5 și 8 din CDPD.
232
întâlnite zilnic de persoanele cu dizabilități.627 În prezent, factorii culturali acționează mai degrabă ca
obstacole pentru realizarea adecvată a drepturilor persoanelor cu dizabilității, de exemplu blochează
implementarea legislației anti-discriminare.628
Actele și produsele culturale pot fi relevante în mai multe moduri: pot fi create sau consumate de
persoanele cu dizabilități sau pot include teme legate de viețile persoanelor cu dizabilități. Considerăm
ca fiind extrem de importantă abordarea problematicii participării la viața culturală a persoanelor cu
dizabilități pe toate aceste dimensiuni.629

Descrierea problemei
Persoanele cu dizabilități participă la activități culturale în procente și cu o frecvență mai scăzute decât
cele fără dizabilități, în contextul unui consum cultural redus în rândul populației generale din România.
În medie, populația care consumă evenimente culturale săptămânal sau lunar este de câteva puncte
procentuale,630 dar există diferențe în defavoarea populației cu limitări. Aceste diferențe devin mult mai
ușor de observat dacă analiza este făcută pe un interval de timp mai lung. Nu mai puțin de 89% dintre
persoanele cu limitări severe declară că n-au participat la activități culturale niciodată în cursul ultimului
an,631 față de 77% din persoanele cu unele limitări și 63% dintre persoanele fără limitări. Consumul
cultural în mediul rural este semnificativ mai scăzut decât în urban. Nu au avut acces în ultimul an la
activități culturale 94% dintre persoanele cu limitări severe din rural (cu 9 puncte procentuale mai puțin
decât în urban), 89% dintre persoanele cu unele limitări (cu 20 puncte procentuale mai mult decât în
urban), și 77% din persoanele fără limitări (cu 23 puncte de procentuale mai mult decât în urban).
Consumul cultural descrește cu vârsta și crește semnificativ cu nivelul de educație pentru toate categoriile
în funcție de limitarea activității curente. Mai mult decât atât, se observă disparități între populația cu
limitări și cea fără limitări pe toate aceste sub-grupe de populație în funcție de alte dezagregări decât
dizabilitatea. Femeile au un consum cultural mai scăzut decât bărbații.
Tabelul 40: Proporția persoanelor care au participat la activități culturale în ultimul an, în funcție de
limitări, (procent)
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări
limitări limitări severe
Cel puțin o dată pe săptămână 1 1 0
De 2-3 ori pe lună 3 2 0
O dată pe lună 4 3 2

627
Abordarea temei dizabilității în cadrul unui demers artistic, având în vedere că aceasta este o temă atât de
importantă și de actuală pe agenda statelor bunăstării în prezent, poate conduce, conform unor studii la crearea
unor produse artistice mai autentice și mai reprezentative pentru societățile contemporane.
628
Yazbeck, McVilly și Parmenter (2004).
629
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la cultură se bazează
pe art. 30 al CDPD.
630
Date anterioare confirmă acest nivel scăzut la nivel național. În 2018, între 1% și 4% din populația adultă
chestionată în cadrul unei anchete reprezentative la nivel național participa săptămânal la diferite activități culturale,
în funcție de activitate, cei mai puțini fiind vizitatorii muzeelor, iar cei mai mulți fiind participanții la evenimente
culturale. Sursa: Croitoru și Becuț (2018).
631
Conform anchetei BM cu persoane cu și fără dizabilități. Este posibil ca estimările să fie afectate de instituirea
stării de urgență, în care accesul la evenimente culturale a fost redus.
233
 De câteva ori pe an 19 11 4
O singură dată 9 5 3
Niciodată 63 77 89
Nu știu 1 1 1
Nu răspund 1 1 1
Total 100 100 100
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
Există informații limitate privind participarea persoanelor cu dizabilități la tipuri specifice de
evenimente culturale sau consumul specific al anumitor tipuri de produse culturale. Informațiile
fragmentare confirmă ratele scăzute de participare și decalajul dintre persoanele cu și cele fără dizabilități.
În ultimele 12 luni, 76 % dintre persoanele cu limitări nu au vizitat un monument istoric sau sit arheologic
(ex. palat, castel, biserică, mănăstire, grădini, clădiri vechi etc.), față de 56% dintre persoanele fără limitări.
O explicație este capacitatea redusă de acces în instituțiile culturale, care va fi analizată mai jos.
Nu există suficiente date pentru a putea avea o perspectivă comprehensivă despre implicarea creativă
a persoanelor cu dizabilități în activități culturale dar cercetarea calitativă și alte evidențe disparate
indică faptul că aceasta este probabil redusă. Conform cercetării calitative, aceiași factori structurali care
limitează consumul persoanelor cu dizabilități (discutați mai jos), acționează ca obstacole și pentru
realizarea lor profesională din postura de creatori de cultură. Persoanele cu dizabilități intervievate
consideră că prezența în spațiul public a unor persoane cu dizabilități creatoare de cultură și artă este
prezentată de mass-media mai degrabă ca o excepție decât ceea ce ar trebui să constituie o normă.
CDPD accentuează că „persoanele cu dizabilităţi au dreptul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la
recunoaşterea şi susţinerea identităţii lor culturale şi lingvistice specifice, inclusiv a limbajelor mimico-
gestuale şi culturii persoanelor cu deficienţe de auz”. În România, un prim pas a fost făcut prin adoptarea
Ordonanței de urgență nr. 51/2016, care recunoaște oficial ca mijloace de comunicare limbajul mimico-
gestual şi limbajul specific al persoanei cu surdocecitate. Totuși, mai sunt mulți pași de făcut în vederea
respectării identității lingvistice a persoanelor cu dizabilități, de la organizarea examenelor școlare în
limbaj mimico-gestual, până la spectacole de teatru în limbaj mimico-gestual Învățarea acestor limbaje ar
trebui organizată ca parte din sistemul de învățământ.

Explicarea problemei
Prioritatea acordată culturii la nivelul politicilor publice
Sectorul cultural este sub-dezvoltat în România, și nu există mecanisme de finanțare specifice a unor
produse culturale relevante pentru tematica dizabilității. În 2017, 18.059 întreprinderi activau în sectorul
cultural în România, doar 1,6% din totalul UE-27, în contextul în care în același an populația României
reprezenta 4,4% din totalul populației UE-27. Una dintre principalele surse de finanțare a proiectelor
culturale din România, mai ales pentru sectorul cultural independent,632 o constituie programele
Administrației Fondului Cultural Național. Cu toate acestea, fondul împarte resurse limitate între 12 arii
de finanțare. De exemplu, pentru următoarea sesiune,633 ariile „educație prin cultură” și „intervenție
culturală, care a finanțat în trecut inclusiv proiecte pe tematica dizabilității prin prioritatea „promovarea

632
Include organizații și profesioniști care lucrează independent de instituții culturale publice (ex. organizații
culturale neguvernamentale, artiști, manageri culturali).
633
Sesiunea I din 2021; fondurile se alocă în cadrul a două sesiuni anuale.
234
incluziunii, diversităţii și a toleranţei”, va primi 2,3 milioane de RON din totalul fondului estimat la 15
milioane de RON.
Strategia pentru Cultură și Patrimoniu Național 2016-2022 promovează problematica accesului la
cultură al persoanelor cu dizabilități dar nu are un mecanism de monitorizare funcțional. Strategia
urmărește obiectivul general dedicat „amplificării intervențiilor culturale pentru grupurile vulnerabile”,
inclusiv persoane cu dizabilități, pentru realizarea căruia sunt incluse diferite tipuri de acțiuni necesare și
surse de finanțare. Este propus și un indicator de monitorizare privind „numărul obiectivelor de
infrastructură culturală dotate pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi”. Datele nu sunt însă
disponibile, ceea ce face extrem de dificilă evaluarea sincopelor întâmpinate în aplicarea strategiei.
Disponibilitatea infrastructurii și serviciilor culturale este scăzută la nivel național și afectată de
disparități majore în funcție de dimensiunea localității. Există diferențe semnificative în infrastructura
culturală între mediul urban față de cel rural, în care doar 3% dintre locuitori pot identifica peste 10 unități
culturale în localitate, față de 97% dintre locuitorii din mediul urban. În plus,în mediul urban doar 8 orașe
pot fi considerate centre culturale mari.634
Problematica accesului la cultură al persoanelor cu dizabilități este aproape inexistentă pe agenda
autorităților locale din zonele în care s-a desfășurat cercetarea de teren. Interviurile realizate cu actorii
instituționali și decidenții din primării, consilii locale sau județene indică faptul că nu sunt prevăzute
măsuri specifice care să crească accesul persoanelor cu dizabilități la cultură. Conform interviurilor cu
practicienii din sector, cea mai pare parte dintre evenimentele culturale care se adresează în mod explicit
și persoanelor cu dizabilități sunt organizate de entități culturale independente (fără afilieri la producători
culturali de stat sau privați de mari dimensiuni).
Pentru persoanele cu dizabilități, oferta de servicii culturale în proximitate este implicit mai scăzută.
Interviurile cu reprezentanții autorităților și ai ONG-urilor indică faptul că doar în centrele culturale mari
cum sunt Sibiu, Cluj-Napoca sau București prezența persoanelor cu dizabilități la activități culturale este
planificată ca parte a pregătirii unor evenimente culturale și făcută posibilă de gradul de accesibilizare a
infrastructurii. Atunci când serviciile și produsele culturale nu sunt disponibile în proximitate, pentru unele
persoane cu dizabilități, de pildă cele cu dizabilități vizuale sau locomotorii, deplasarea în alte zone poate
fi considerabil mai dificilă decât pentru populația generală.
Accesibilizarea instituțiilor și scenelor culturale
O inspecție tematică realizată la nivel național de ANPIS în 2020, cuprinzând 127 de săli de spectacol și
199 de muzee și biblioteci, semnalează probleme multiple în privința accesibilității pentru persoane cu
dizabilități. La solicitarea ANDPDCA, ANPIS a evaluat aceste entități, toate aflate în mediul urban și
majoritatea administrate în regim public (doar 14 săli de spectacol erau administrate în regim privat). Doar
5 săli de spectacol și doar 2 muzee/biblioteci îndeplineau toate criteriile de accesibilizare prevăzute de
lege. Datele indică un grad de accesibilizare scăzut pentru majoritatea dotărilor esențiale pentru accesul
persoanelor cu dizabilități. Câteva dintre problemele de accesibilizare întâlnite cel mai frecvent sunt: lipsa
grupurilor sanitare adaptate (68,5% dintre sălile de spectacol și 76,9% dintre muzee și biblioteci), lipsa
unor locuri rezervate (61,4% dintre sălile de spectacol și 61,3% dintre muzee și biblioteci). Nu au rampe
18,1% dintre sălile de spectacol care ar avea nevoie de acestea în vederea asigurării accesului persoanelor
în scaun rulant, iar 39% nu au rampe adecvate. Situația muzeelor și bibliotecilor este și mai gravă: nu au
rampe 39,1% și nu au rampe adecvate 26,4%. Dintre muzee și biblioteci, 86,9% nu au interpret mimico-
gestual.

634
Sursa: Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu.
235
Problemele de accesibilitate sunt confirmate de ancheta derulată în 2020 de Institutul Național pentru
Cercetare și Formare Culturală (INCFC). Ancheta a inclus același set de întrebări privind gradul de
accesibilizare utilizat de ANPIS și elaborat împreună cu echipa BM, și unele adiționale referitoare la
facilități acordate persoanelor cu dizabilități și pregătirea personalului din instituțiile culturale pentru a
lucra cu persoane cu dizabilități.635 Toate muzeele și colecțiile publice incluse în anchetă nu sunt complet
accesibilizate fizic, doar 1% sunt accesibilizate informațional și 10% sunt accesibilizate comunicațional.
Dintre muzee și colecțiile publice, 96% nu au grupuri sanitare accesibile, 91% nu au intrare accesibilă, 87%
nu au coridoare accesibile. Pe toate sub-criteriile luate în considerare (precum parcare adaptată, cale de
acces în clădire accesibilă, coridoare accesibile și celelalte), proporția instituțiilor care asigură
accesibilizarea fizică pentru persoane cu dizabilități locomotorii este ceva mai ridicată decât al celor care
asigură accesibilizarea fizică pentru persoane cu dizabilități vizuale. Monumentele, grădinile botanice și
zoologice, acvariile, rezervațiile naturale și muzeele de știință și tehnică sunt accesibilizate în proporții
ușor mai ridicate. În schimb, muzeele de artă, muzeele de arheologie și istorie, muzeele de știință și istorie
naturală, muzeele de etnografie și antropologie, muzeele specializate sunt accesibilizate într-o proporție
mai scăzută. Doar una dintre instituțiile și companiile de spectacole și concerte cuprinse în anchetă este
accesibilizată fizic, informațional și comunicațional.636 Marea majoritate a muzeelor și colecțiilor publice
acordă bilete gratuite, respectiv 87%, în timp ce 12% acordă bilete cu preț redus. Acordă alte tipuri de
facilități 27% dintre aceste entități (au răspuns la aceste întrebări 212 muzee și colecțiilor publice).
Aproape toate instituțiile și companiile de spectacole și concerte care au răspuns acordă la rândul lor
facilități, în special bilete gratuite (54 din 55 entități).
Personalul care activează în instituțiile culturale nu este pregătit pentru a interacționa în mod adecvat
cu persoanele cu dizabilități. Ancheta INCFC arată că doar 8% din instituțiile muzeale637 aveau angajat
personal de specialitate pregătit în domeniul drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilități și același
procent angajau muzeografi. Doar 4 dintre cele 55 de instituții și companii de spectacole și concerte care
au răspuns au cel puțin un angajat format în domeniul drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilități.
Datele calitative arată că nici evenimentele culturale care se desfășoară în aceste entități, sau produsele
culturale expuse, nu sunt accesibilizate. Astfel, de exemplu, există foarte puține muzee care au realizat
accesibilizarea conținutului expozițional și a traseului muzeal, care să țină cont de cerințele specifice ale
diferitelor tipuri de dizabilitate.
Oferta scăzută de evenimente și produse culturale pe tema dizabilității
Experiențele persoanelor cu dizabilități sunt prea puțin reflectate de produsele culturale disponibile pe
piața culturală. Caracterul incluziv al ofertei culturale este dat nu doar de răspândirea spațială echitabilă
a ofertei culturale și de gradul ei de accesibilizare, ci și de conținutul acestei oferte. Pentru a fi incluzive,
actele și produsele culturale și artistice, adresate populației generale dar și persoanelor cu dizabilități,
este important să reflecte și experiențele trăite de persoanele cu dizabilități. Opiniile experților în
domeniul culturii intervievați sunt că există prea puține astfel de produse culturale. Explicațiile oferite cu

635
Au răspuns măcar parțial 214 muzee și colecții publice și 55 de instituții și companii de spectacole și concerte
Aproape toate instituțiile sunt administrate în regim public (au fost chestionate 3 doar muzee și colecții publice
private). Cele mai multe se află în mediul urban: 163 de muzee și colecții publice și toate instituțiile și companiile de
spectacole și concerte.
636
Au oferit răspunsuri cu privire la criteriile de accesibilizare fizică 53 de instituții, și 52 pentru celelalte două
dimensiuni, informațională și comunicațională.
637
Numărul de muzee și colecții care au răspuns la întrebările privind formarea personalului propriu este de 177;
157 au răspuns la întrebarea cu privire la numărul de muzeografi formați în domeniul drepturilor omului pentru
persoanele cu dizabilități
236
privire la această situație au fost de două tipuri: (i) nu există o strategie publică de sensibilizare a populației
referitor la problematica dizabilității și a nevoii de incluziune socială, care să susțină respectarea
drepturilor persoanelor cu dizabilități; și (ii) persoanele cu dizabilități nu sunt încurajate să producă artă,
și astfel aportul posibil al acestor persoane la creșterea numărului de produse care să abordeze tematica
dizabilității prin potențiale lucrări auto-reflexive este scăzut.
Sectorul cultural independent este perceput ca fiind mai activ în promovarea unei oferte culturale
incluzive cu dizabilitatea dar nu este susținut prin resurse financiare și logistice. Percepția unora dintre
persoanele intervievate este că sectorul independent este mai activ decât cel public în zona dezvoltării
unei oferte de produse culturale noi și diverse, mai actuale privind tematica populației cu dizabilități. Acest
sector ar trebui sprijinit mult mai substanțial decât ajutorul minimal pe care îl primește în prezent, cu
resurse financiare dedicate și cu alte resurse care țin de infrastructura serviciilor culturale (săli, aparatură).
Caseta 37: Percepții ale persoanelor cu dizabilități asupra barierelor de acces la cultură
„O parte din beneficiarii Fundației au încercat să meargă la film, la sălile de cinema ale unui Complex Comercial
din Piatra Neamț, dar acolo li s-a spus că sunt gratuite doar 10 bilete pe lună pentru persoane cu dizabilități. Astfel
că, luna următoare, persoanele cu dizabilități au venit pe data de 1 ale lunii, la primul spectacol și chiar și atunci
li s-a spus că nu mai sunt bilete gratuite.” (Interviu persoană cu dizabilități fizice, reprezentant ONG, județul
Neamț)
„Îți dau un exemplu, am vrut să mă duc la cinema. Au loc pentru persoane cu handicap, dar ghici ce? Nu-l folosesc!
(...) (Doamna de la ghișeu) s-a uitat la mine și mi-a spus „Avem lift”, dar știți... Când se uită la tine așa, ție ca
persoană cu handicap îți piere pofta. Atunci spui „OK, am înțeles, nu vă mai deranjați” (...) am renunțat.” (Interviu
persoană cu dizabilități fizice, județul Arad)
„Sala de teatru este la etajul 1 și sunt câteva rânduri de scări. Nu există lift sau rampă, ci a trebuit ca persoanele
care sunt în scaun rulant să fie urcate pe brațe”. (Interviu reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități,
județul Sibiu)
„Un părinte de copil cu dizabilități, neprimind prea mult suport pe partea terapeutică, medicală, în a-și ajuta
copilul, va direcționa din veniturile proprii preponderent către acest segment, accesul la cultură, sport etc. ocupă
un loc secundar. Dar dacă statul s-ar implica mai pro-activ, atunci ar putea fi atinse și aspectele culturale, de
sport”. (Interviu reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități, județul Teleorman)

Sprijin pentru persoanele cu dizabilități pentru a deveni producători de cultură

Persoanele cu dizabilități care sunt interesate să devină creatori culturali sau să ocupe alte roluri în
industriile culturale nu sunt sprijinite în acest sens prin programe la nivel național sau local. Susținerea
producătorilor de cultură persoane cu dizabilități poate fi acordată prin crearea unor parcursuri
educaționale adaptate, și de instruire și formare pentru adulți în acest domeniu, și prin forme de suport
pentru activitatea lor ulterioară în domeniul cultural. Pregătirea în domeniul cultural poate avea loc în
sistemul formal de pregătire, sau prin programe informale, care oferă dezvoltarea unor competențe
practice fără a oferi o certificare standardizată, recunoscută oficial pe piața muncii.
În ceea ce privește pregătirea formală în domeniul cultural, principalele probleme sunt atragerea
elevilor cu dizabilități în școlile vocaționale cu profil de științe umane și artistice și asigurarea
accesibilității unităților de învățământ de profil. Modul în care este organizat învățământul vocațional în
prezent promovează excelența și performanța, care nu sunt percepute în prezent ca fiind caracteristice
persoanelor cu dizabilități, prin prisma interviurilor. Accesibilizarea unităților de învățământ de profil (de
exemplu, a școlilor de arte plastice) presupune ajustări adiționale celor necesare școlilor de învățământ
teoretic. În prezent nu există inițiative sistematice de analiză a opțiunilor de dezvoltare a învățământului
vocațional pentru a deveni incluziv cu dizabilitatea.

237
 ***

Măsuri recomandate
1. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) să coordoneze un program de accesibilizare a învățământului
vocațional artistic pentru persoanele cu dizabilități, cu luarea în considerare a nevoilor specifice
fiecărui tip de profesie artistică și culturală și tipurilor de dizabilitate.
2. ANPIS să continue să realizeze în mod regulat (de exemplu, o dată la 3 ani) campanii de inspecție
privind accesibilizarea entităților care oferă servicii culturale și artistice.
3. Ministerul Culturii ar trebui să finanțeze un program de formare și angajare în cadrul instituțiilor
culturale de interpreți mimico-gestuali și pentru persoane cu surdo-cecitate și personal calificat
pentru interacțiunea cu persoane cu alte tipuri de dizabilități.
4. Ministerul Culturii să organizeze evenimente culturale pe tematica dizabilității, cu implicarea unor
oameni de cultură și artiști persoane cu dizabilități (de exemplu, de ziua internațională a dizabilității).
5. Ministerul Culturii să realizeze o hartă a accesibilizării instituțiilor de cultură cu sprijinul Institutului
Național pentru cercetare și formare culturală.
6. Ministerul Culturii/AFCN să finanțeze, prin concurs, proiecte dedicate redării artistice a unor teme
legate de dizabilitate.
7. ANDPDCA ar trebui să promoveze evenimente culturale incluzive pe pagina de internet proprie, dar
și pe paginile social media pe care le administrează.

8.2. Accesul limitat la activități sportive și de

recreere și turism
Dreptul de participare a persoanelor cu dizabilități la activități de sport, turism și petrecere a timpului
liber638 are beneficii complexe în trei arii distincte: crește șansele la o viață sănătoasă, fizică și psihică;
ajută la dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine; și stimulează
integrarea în societate.639 Chiar de la cele mai mici vârste, copiii cu dizabilități ar trebui să se poată juca
împreună cu copiii fără dizabilități în locuri de joacă comune și să practice sporturi adaptate la tipul de
dizabilitate, pentru a se dezvolta armonios și a-și îmbunătăți starea de sănătate. Pentru adulți, practicarea
sportului și a turismului ar trebui să devină o parte a stilului de viață. Activitățile sportive au și o
dimensiune recuperatorie în cazul anumitor dizabilități.

Descrierea problemei
Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive, turistice și de recreere într-o măsură mult mai
mică decât cele fără dizabilități. Aproape trei sferturi din persoanele cu limitări nu au petrecut un sfârșit
de săptămână în afara localității pe parcursul anului anterior, față de aproape jumătate din persoanele
fără limitări. Pe toate dimensiunile analizate, cele mai mici rate de participare le au persoanele cu limitări
severe: 93% dintre aceste persoane, și 97% atunci când locuiesc în mediul rural, nu au făcut timp de un
an nicio activitate sportivă;640 82% nu au petrecut niciodată sfârșitul de săptămână în afara localității,

638
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la sport, turism și
activități de petrecere a timpului liber se bazează pe art. 30 al CDPD.
639
Sursa: Ecorys (2018).
640
Este posibil ca procentele să fie afectate de instituirea stării de urgență, în care libertatea de mișcare a tuturor
persoanelor a fost limitată.
238
respectiv 89% din persoanele cu limitări severe din mediul rural. Femeile au rate mai mici de participare
pe toate dimensiunile măsurate, cu decalaje majore ca urmare a limitărilor activității față de situația în
care limitările nu sunt prezente: față de 52% dintre femeile fără limitări, 66% dintre cele cu unele limitări
și 89% dintre cele cu limitări severe nu au fost niciodată, de-a lungul unui an, la un
restaurant/bar/cafenea/club/terasă. Dacă aproape 19% dintre persoanele fără limitări în exercitarea
activității au făcut sport o dată pe săptămână, procentul scade la 10% pentru persoanele cu unele limitări,
și la 3% pentru persoanele cu limitări severe.
Tabelul 41: Procentul populației care nu a participat niciodată în ultimele 12 luni la activități sportive,
turistice și de petrecere a timpului liber, în funcție de limitări, (procent)
Persoane...
Fără Cu
limitări limitări
V-ați plimbat prin parcuri, zone verzi 23 49
Ați practicat o activitate sportivă 67 86
Ați asistat la competiții sportive 77 90
Ați mers la restaurant/bar/cafenea/club/terasă 44 71
Ați fost într-o excursie organizată pentru persoane cu dizabilități 96
Ați fost într-o excursie care nu a fost organizată special pentru persoane cu dizabilități 82 89
V-ați cazat la un hotel, pensiune sau alta formă de cazare 62 81
Ați petrecut weekendul în afara localității 47 72
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
Date mai vechi641 confirmă faptul că practicarea sporturilor este în general scăzută în România, și încă
și mai scăzută în rândul persoanelor cu dizabilități. Datele Eurostat pentru 2004 indică faptul că într-o
săptămână tipică, 84.4% dintre români nu practică nici o formă de activitate fizică alta decât cele cerute
la locul de muncă.642 Este cel mai scăzut procent dintre țările Uniunii Europene, la mare distanță de media
UE-28, de 48,8% la nivelul aceluiași an. Datele MTS arătau, la rândul lor, că 60% din populație nu practica
nici un fel de sport în 2016. În acest context, implicarea persoanelor cu dizabilități este și mai scăzută.
Pornind de la o perspectivă unidimensională, medicală, de abordare a dizabilității ca problemă ce trebuie
rezolvată prin intervenții specializate, participarea la activități sportive este limitată la recuperarea fizică,
de multe ori lipsind chiar și serviciile de acest tip. Informațiile culese prin interviuri relevă faptul că
oportunitățile de participare ale persoanelor cu dizabilități la activități sportive sunt extrem de reduse și
se datorează în mare parte eforturilor individuale sau inițiativelor private.

641
Eurostat (2014); Ministerul Tineretului și Sportului (2016).
642
Indicator Eurostat [hlth_ehis_pe2e]. Sursa: Eurostat (2020).
239
 Caseta 38: Bariere identificate de persoanele intervievate în privința accesului la sport
„Eu ca persoană cu handicap când mă duc la bazin stau și mă gândesc cum să intru în bazin fără să deranjez pe
nimeni, fără să se uite toată lumea la mine, fără să vină cineva să-mi spună că vrea să mă ajute pentru că mie nu-
mi plac chestiile astea. Eu toată viața am fost așa. Stau și mă gândesc, aleg șezlongul foarte aproape de piscină și
atunci încep mutarea de pe cărucior, îmi fac mutarea pe scaun [șezlong], de pe scaun [șezlong] direct în piscină.
Nu sunt o persoană paralizată (...) Atunci când mergi cu copiii tăi la o piscină, este clar că sunt peste tot oameni
curioși care se uită și atunci ca să faci cumva şi nu se simtă copiii aiurea, îi rogi să stea lângă tine ca să poți ajunge
în piscină.” (Interviu persoană cu dizabilități fizice, județul Arad)
„Ar trebui crescută o generație de copii (re)preocupați de sportul organizat, nu este suficient să faci mese de tenis,
ci trebuie înlesnit mentoratul antrenorilor asupra copiilor. Este celebru exemplul americanilor unde profesorul de
sport este un mentor. (...) Sportul este un agregator pentru disciplină, inovație, curaj (...), dar municipalitatea are
zero preocupări în acest sens din ce se vede în jurul nostru.” (Interviu operator privat sport și recreere, județul
Sibiu)

Persoanele cu limitări din România, și în special cele cu limitări severe, își permit o vacanță în mai mică
măsură decât persoanele fără limitări, și au un nivel mai scăzut de satisfacție cu timpul liber disponibil.
Majoritatea persoanelor cu dizabilități, atât cele cu unele limitări (74,1%), cât și cele cu limitări severe
(89,0%) declarau că nu au fost în vacanță pentru cel puțin o săptămână pe parcursul anului anterior, față
de 64,1% în cazul persoanelor fără limitări în exercitarea activității.643 Scorul mediu al persoanelor cu
limitări severe în 2018 în ceea ce privește satisfacția cu timpul liber disponibil era 5 pe o scală 1-10, unde
10 reprezintă nivelul maxim de satisfacție, fiind în scădere cu un punct față de scorul din 2013. Acest scor
face ca România să se plaseze în categoria celor 4 state cu cea mai proastă situație (alături de Bulgaria și
Grecia, cu scor 4, și Lituania, cu același scor ca România). Scorul mediu al populației cu unele limitări și al
celei fără limitări era de 7.644

Explicarea problemei
Caracterul incluziv al politicilor în domeniu
Planificarea politicilor în domeniile sportului și turismului nu include nevoile persoanelor cu dizabilități.
Strategiile relevante pentru domeniile sportului și turismului, Strategia Naţională în domeniul politicii de
tineret 2015-2020 și Master Plan-ul pentru turismul național al României 2007-2026 menționează
problema persoanelor cu dizabilități în mod pasager, fără a fixa obiective specifice. Strategia Naţională în
domeniul politicii de tineret menționează oferirea unor „condiţii adecvate de acces, inclusiv în centre de
tineret şi case ale studenţilor dotate corespunzător”. În domeniul turismului, nu sunt fixate obiective
pentru acest grup țintă, ci doar se menționează ca punct slab al dezvoltării turismului în România „accesul
limitat pentru persoanele cu dizabilități la numeroase hoteluri şi puncte de atracție turistică”.
Datele calitative relevă faptul că reprezentații administrației publice intervievați nu percep sportul ca
fiind o necesitate sau ca pe un drept al persoanelor cu dizabilități. Facilitățile sportive, în special cele
publice, sunt accesibile doar în măsura în care sunt „la nivelul solului”, exclusiv pentru persoanele cu
dizabilități motrice care doresc să le acceseze ca spectatori ai unor evenimente sportive.
Asigurarea condițiilor legislative în vederea realizării dreptului de participare la sport a persoanelor
cu dizabilități
Legislația sportului și regulamentele de organizare a federațiilor de profil nu creează un cadru adecvat
în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă în sistemul

643
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
644
Sursa: EU-SILC.
240
școlar sau în cluburi sportive de amatori. Federația Sportului Școlar și Universitar645 nu are
în Regulamentul de organizare și funcționare646 nicio atribuție specifică referitoare la adaptarea
infrastructurii și activității sportive în unitățile școlare de masă pentru elevii cu dizabilități, la desfășurarea
unor activități sportive în școlile speciale sau la susținerea înființării de cluburi sportive dedicate elevilor
cu dizabilități. Prin HG nr. 15/1992 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului
este prevăzută constituirea Federației Sportive Naționale „Sportul pentru toți” și a Comitetului
Național Paralimpic Român, din care Comitetul este singura structură dedicată persoanelor cu dizabilități,
având însă competențe doar în ceea ce privește organizarea sportului de performanță, nu și a sportului
amator.647
O anchetă MTS la care au răspuns 16 județe arată că structurile sportive publice nu cooptează persoane
cu dizabilități, iar în structurile sportive administrate în regim privat participarea persoanelor cu
dizabilități este scăzută. Doar aproximativ 10% din cele 250 de structuri sportive private (din totalul de
360 în cele 16 județe) includ sportivi cu dizabilități profesioniști. Nici una dintre cele 97 de structuri
sportive școlare nu aveau o persoană cu dizabilitate înscrisă și doar una dintre cele 13 structuri sportive
administrate de către consilii locale sau județene aveau înscrise 7 persoane cu dizabilități sportivi amatori.
Tabelul 42: Indicatori privind includerea sportivilor cu dizabilități în structurile sportive din 16 județe
(număr)
Structuri sportive private 250
Structuri sportive școlare 97
Structuri sportive publice altele decât cele școlare 13
Structuri sportive private cu sportivi persoane cu dizabilități 24
Structuri sportive școlare cu sportivi persoane cu dizabilități 0
Structuri sportive publice altele decât școli cu sportivi persoane cu dizabilități 1
Număr de sportivi persoane cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive private 247
Număr de sportivi persoane cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive școlare 0
Număr de sportivi persoane cu dizabilități în cadrul unor structuri sportive publice alte decât cele 7
școlare
Sursa: Date din anchetă MTS (2020) prelucrate de echipa BM.
Notă: În cadrul anchetei au răspuns următoarele 16 județe: Arad, Brăila, Brașov, București, Cluj, Covasna, Galați,
Harghita, Iași, Ilfov, Mureș, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiș și Vâlcea.
Accesibilizarea locurilor de joacă pentru copiii cu dizabilități
Locurile de joacă din spațiul public nu conțin în general echipamente accesibilizate iar planurile pentru
dezvoltarea acestora nu includ achiziția de astfel de echipamente. O analiză pe baza datelor din Sistemul
Electronic de Achiziții Publice arată că 34 din 40 de anunțuri de licitații publice făcute în 2019 în vederea
dotării terenurilor de joacă nu cuprindeau în 2019 specificații privind necesitatea includerii în oferte a
unor echipamente adaptate pentru copiii cu dizabilități (Tabelul 43). Din totalul echipamentelor solicitate,
pentru aproximativ 1% a fost făcută solicitarea să fie achiziționate echipamente accesibile pentru copii

645
Activitatea sportivă din instituțiile de învățământ este reglementată în cadrul Federației Sportului Școlar și
Universitar prin art. 6 a Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului.
646
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar din 30.11.2011.
647
Deși conform Legii nr. 448/2006, Art. 6, lit. f), Art. 9, lit. g), Art. 19, lit. f), Art. 21, par. 1), par. 2) statul se obligă să
susțină participarea la sport a persoanelor cu dizabilități.
241
cu dizabilități. Analiza datelor pe medii de rezidență, și în funcție de mărimea localității urbane, inclusiv
capitala României, indică faptul că situația este generalizată pe toate aceste categorii de localități.
Tabelul 43: Anunțuri de licitații pentru echipamente pentru terenuri de joacă cu specificații pentru copii
cu dizabilități și echipamente cu astfel de specificații, în anul 2019 (număr și % în total echipamente)
Tip autoritate Mediu de
Total contractantă rezidență
Publică Privată Urban Rural
Număr anunțuri pentru echipamente 40 40 0 28 12
Număr anunțuri cu specificații de echipamente pentru copii cu
6 6 0 6 0
dizabilități
Numărul echipamentelor 2616 2616 0 2278 338
Numărul echipamentelor pentru copii cu dizabilități 29 29 0 29 0
Procentul echipamentelor pentru copii cu dizabilități în total 1 1 0 1 0
Sursa: Prelucrări ale echipei BM pe baza datelor centralizate din SEAP.
Compensarea costurilor participării sportive a persoanelor cu dizabilități, inclusiv copii
Costurile participării la activități sportive sunt adesea prohibitive, implicând și costuri de transport, pe
lângă cele cu echipamente, și nu există mecanisme de finanțare publică a acestora. Sporturile adaptate
pentru persoane cu dizabilități necesită adesea nu doar aparate și tehnologii asistive de care persoanele
cu dizabilități au nevoie pe alte dimensiuni ale vieții, cum ar fi cele de trai independent sau ocupare, ci
specifice activităților fizice respective (de exemplu mingi cu semnale sonore, biciclete tandem), și care
atrag costuri suplimentare, pe care aceste persoane adesea nu le pot suporta. Analiza modelelor de politici
la nivelul Uniunii Europene arată că abordarea prin inițiative locale și private pare a fi varianta pentru care
statele optează cel mai frecvent, dar ea este susținută prin programe finanțate de stat (vezi Caseta 39).
Există numeroase tipuri de sporturi care pot fi practicate de persoanele cu dizabilități, iar inițiativele de
cercetare au dus la dezvoltarea unora noi.
Caseta 39: Exemple de bune practici în politicile statelor europene de promovare a accesului la sport al
persoanelor cu dizabilități
Belgia: Administrația pentru educație fizică și sport finanțează achiziții de echipamente, deplasarea în tabere,
înființarea de cluburi sportive pentru persoane cu dizabilități.
Irlanda: Sport Ireland (agenție guvernamentală) finanțează programe dedicate pentru organizații sportive și
pentru persoane cu dizabilități. Agenția oferă resurse, idei și sprijin pentru implementarea acestora, inclusiv prin
intermediul unor ofițeri de incluziune prin sport a persoanelor cu dizabilități.
Franța: Trei programe cheie sunt administrate de Centrul Național pentru Dezvoltarea Sportului (pe lângă
Ministerul Sportului) – un program pentru stimularea sportului de masă pentru persoane cu dizabilități în
perspectiva Jocurilor Olimpice 2024; un program de dezvoltare a capacităților audio-vizuale a asociațiilor sportive
și pentru finanțarea produselor media audio-vizuale; un program de finanțare a angajării specialiștilor pe tematica
dizabilității și pe cele din zona sporturilor adaptate în federațiile sportive. La nivel național, 2.481 de cluburi sunt
disponibile pentru persoane cu dizabilități, fie pentru sporturi dedicate, fie pentru sporturi adaptate, pentru un
total de 92.000 de membri înregistrați.
Marea Britanie: Agenția națională pentru sportul de masă dezvoltă programe pentru susținerea persoanelor cu
dizabilități care practică deja sportul și pentru atragerea spre sport a persoanelor inactive. În acest scop, susține
organizații precum Activity Alliance care promovează sportul pentru persoanele cu dizabilități la nivel local prin
colaborări cu organizațiile mici, realizează campanii media și oferă consultanță.

242
 Olanda: Ministerul Sănătății și Sportului finanțează în mod direct programe specifice dedicate persoanelor cu
dizabilități, cu scopul de a accesibiliza facilitățile sportive și de a subvenționa participarea persoanelor cu
dizabilități la activitățile acestora. Autoritatea de Transport subvenționează transportul sportivilor cu dizabilități
care activează în cadrul cluburilor înscrise în federațiile de profil. Există, de asemenea, și două programe de
cercetare în domeniul parasporturilor.
Sursa: Ecorys (2018).

Calificarea personalului facilităților sportive pentru a interacționa cu persoanele cu dizabilități

În școli și în cluburile sportive nu există personal specializat în lucrul cu persoanele cu dizabilități printre
profesori, instructori, antrenori, sau personal de sprijin. Accesibilizarea infrastructurii sportive și a
echipamentelor, chiar dacă ar fi realizată, nu poate produce efectele dorite dacă nu este însoțită de
recrutarea și instruirea resurselor umane calificate pentru a acorda sprijinul necesar persoanelor cu
dizabilități.
Lipsa unor instrumente de stimulare a activităților turistice ale persoanelor cu dizabilități
Serviciile turistice pentru persoane cu dizabilități sunt subdezvoltate. În România există un număr redus
de entități turistice care fac precizări, în cadrul propriei oferte de servicii, cu privire la facilitățile acordate
persoanelor cu dizabilități. Pe de altă parte, dificultățile logistice cu care se confruntă persoanele cu
dizabilități pentru a se deplasa pe distanțe lungi sunt considerabile, în condițiile în care cel mai adesea nu
există o continuitate a traseelor nici măcar în interiorul aceleiași localități.648 Atunci când aceste dificultăți
logistice este posibil să fie depășite, persoanele cu dizabilități trebuie să plătească unele costuri
suplimentare, de pildă pentru însoțitori. Creșterea participării persoanelor cu dizabilități la activități
turistice poate fi urmărită printr-o combinație de sancțiuni pentru întreprinzătorii din industria ospitalității
care nu oferă servicii accesibile și sprijin financiar pentru persoanele cu dizabilități.
***

Măsuri recomandate
1. MTS ar trebui să modifice legislația (Legea nr. 69/2000 a Educației Fizice și Sportului) pentru a permite
înființarea unei federații naționale parasportive alta decât Comitetul Paralimpic Român.
2. Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) să modifice legislația (Legea nr. 69/2000 a Educației Fizice și
Sportului) pentru a institui obligații clare pentru cluburile sportive școlare și cluburile sportive în regim
public sau privat care organizează activități sportive pentru amatori de a accesibiliza structura și a
organiza forme de pregătire sportivă pentru persoane cu dizabilități.
3. MTS să acorde subvenții către cluburile sportive pentru accesibilizarea infrastructurii și
echipamentelor sportive și pregătirea de sportivi amatori persoane cu dizabilități.
4. MLPDA să inițieze un proiect de lege care să instituie obligații legale de a furniza echipamente de joacă
la nivelul fiecărei localități, ca procent în totalul echipamentelor disponibile în parcurile publice,
precum și obligația de a include în licitații cerința de echipamente accesibilizate într-un anumit
procent din totalul solicitat (de exemplu, procente apropiate de populația de copii cu dizabilități în
total populație cu copii la nivel local).
5. MEC și Inspectoratele școlare ar trebui să asigure că orele de sport includ copiii cu dizabilități prin:
alocarea de fonduri pentru investiții în infrastructură pentru a o face accesibilă, formarea profesorilor
de sport în domeniul pedagogiei sportive și antrenoratului para-sportiv pentru copii cu dizabilități.

648
Așa cum demonstrează informațiile prezentate în cadrul capitolului „Accesibilitate și mobilitate”, secțiunea 1.3.
243
6. Instituirea de către MEEMA a unei obligații de retragere a licenței de funcționare a operatorilor
turistici care nu respectă normele de accesibilizare.

8.3. Accesul limitat la procesul electoral

Barierele participării persoanelor cu dizabilități la procesul electoral sunt discutate din perspectiva celor
două roluri fundamentale: participarea la vot și candidatura la alegeri.649 Democrațiile moderne se
bazează pe alegeri libere și corecte, și pe recunoașterea dreptului de vot al tuturor cetățenilor. Votul
constituie, pentru marea masă a persoanelor cu dizabilități care nu este direct implicată în elaborarea și
implementarea politicilor, cel mai direct mecanism de influență al lor. Dreptul de a fi ales este un drept
fundamental al tuturor cetățenilor. Implicarea persoanelor cu dizabilități ca factori de decizie
îmbunătățește șansele politicilor de a fi adecvate la nevoile persoanelor cu dizabilități. Participarea
persoanelor cu dizabilități la viața politică poate contribui la eliminarea stereotipurilor, schimbarea
mentalităților și combaterea discriminării.650 În societățile deschise și incluzive, este esențială asigurarea
accesului persoanelor cu dizabilități la procesul electoral în ambele roluri, cel de a alege și cel de a fi ales.

Descrierea problemei
Dreptul la vot este garantat din punct de vedere legislativ, dar o proporție considerabilă dintre
persoanele cu dizabilități nu îl exercită. Măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească a
persoanelor cu dizabilități intelectuale din Constituție a fost declarată ca neconstituțională în iulie 2020
de către Curtea Constituțională a României, prin urmare această interdicție nu mai reprezintă un obstacol
legal pentru dreptul la vot.
Estimările în prezent sunt că numărul persoanelor cu dizabilități care candidează este redus, și mai redus
fiind numărul celor care sunt alese în funcții publice.651 Nu există date privind implicarea persoanelor cu
dizabilități în funcții reprezentative, și această situație este, în sine, un indiciu al importanței scăzute a
problemei în percepția publică și pe agenda decizională (există statistici privind alte grupuri sub-
reprezentate la nivel decizional).

Explicarea problemei
Persoanele cu limitări, și mai accentuat cele cu limitări severe, raportează în procente mult mai ridicate
decât cele fără limitări faptul că experimentează bariere în exercitarea dreptului la vot (Figura 1.12).
Dintre persoanele cu limitări severe, 38% raportează bariere în exercitarea votului la alegerile
prezidențiale din 2019 (ultimele organizate înainte de etapa culegerii datelor în vederea redactării acestei
diagnoze), față de 7% în cazul persoanelor cu unele limitări și 8% fără limitări (fie că au votat, fie că nu).
Dintre bariere, cel mai frecvent întâmpinate sunt: incapacitatea de deplasare la secția de votare
(menționată de 13% dintre respondenții cu limitări severe față de 5% dintre cei cu unele limitări și de 2%
dintre persoanele fără limitări); inaccesibilitatea fizică a secțiilor de votare (menționată de 6% dintre
respondenții cu limitări severe față de 1% dintre cei cu unele limitări și 1% dintre cei fără limitări).
Problema procedurilor complexe de solicitare a urnelor mobile este menționată de 5% dintre persoanele
cu limitări severe și 3% dintre cele cu unele limitări.

649
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la procesul electoral
se bazează pe art. 29 al CDPD.
650
Rawert (2017).
651
Surse: National Council on Independent Living (2018), Schur și Kruse (2019).
244
Figura 1.12: Obstacole raportate în exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale din 2019, în
funcție de limitări, (procent)
14 13
12
10
8 6
6 5 5
4 3 3
2 2 2 2
2 1 1 1 1 1 1 1
0
0
Incapacitatea de Inaccesibilitatea Proceduri Lipsa de Lipsa materialelor Lipsa de
deplasare la secția fizică a secțiilor de complexe de accesibilitate a de vot în format confidențialitate a
de votare votare solicitare a urnelor materialelor accesibil votului
mobile electorale și a
campaniei
electorale

Persoane fără limitări Persoane cu unele limitări Persoane cu limitări severe

Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).

Accesibilitatea secțiilor de votare și a materialelor electorale
Conform datelor Autorității Electorale Permanente, aproximativ o zecime dintre secțiile de votare nu
sunt accesibilizate pentru accesul fizic al persoanelor cu mobilitate redusă. Acest lucru constituie o
problemă mai ales în cazurile în care în proximitate nu există o altă secție disponibilizată, votarea de către
persoanele cu dizabilitate fiind permisă la orice secție care le facilitează accesul (nu există date privind
aceste situații). În mediul rural, acolo unde densitatea în spațiu a secțiilor este mai mică și deci este mai
importantă accesibilizarea fiecăreia dintre ele, procentul de secții accesibilizate este mai ridicat. Regiunea
București-Ilfov, cu densități ridicate de populație și secții de votare, în comparație cu toate celelalte
regiuni, înregistrează cele mai mici procente de secții accesibilizate.
Tabelul 44: Procentul secțiilor accesibilizate pentru persoanele cu mobilitate redusă*
Număr Număr Număr % secții
total de secții secții accesibilizate
secții accesibile neaccesibile
Total 18748 16123 2625 86,0
Mediu Urban 8171 6752 1419 82,6
Rural 10577 9371 1206 88,6
Regiune de Nord-Est 3395 3175 220 93,5
dezvoltare Sud-Est 2260 1955 305 86,5
Sud-Muntenia 2610 2373 237 90,9
Sud-Vest 1965 1762 203 89,7
Oltenia
Vest 1925 1771 154 92,0
Nord-Vest 2717 2206 511 81,2
Centru 2342 1948 394 83,2
București-Ilfov 1534 933 601 60,8
Sursa: Autoritatea Electorală Permanentă (2020).

245
Notă: * categoria alegătorilor cu mobilitate redusă include, fără a se limita la acestea, persoanele a căror mobilitate
este redusă ca urmare a unui handicap fizic, senzorial sau locomotor, permanent sau temporar, a vârstei, a greutății
sau a stării de graviditate. Prin secții de votare care asigură accesul la vot al alegătorilor cu mobilitate redusă se
înțelege secțiile de votare care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele criterii minimale: „a) imobilul în care este
amplasat localul de vot beneficiază de cale de acces pietonal; b) imobilul beneficiază de rampă specială pentru
accesul persoanelor cu handicap locomotor; c) localul de vot este situat la parterul clădirii ori clădirea în care se află
localul de vot este dotată cu lift, servoscări, scări rulante sau plan rulant; d) accesul în localul de vot se realizează
ușor, fără obstacole sau trepte pe coridorul de acces; e) ușile au o deschidere de minimum 90 de cm; f) localul de
vot este iluminat adecvat”.652
Analiza calitativă identifică bariere multiple și pentru alte categorii de persoane cu dizabilități decât
cele cu probleme de mobilitate. Se constată o lipsă acută de materiale educaționale și de promovare
electorală în formate accesibile acestora. Barierele afectează în mod diferit persoanele, depinzând de tipul
de dizabilitate. Barierele informaționale afectează în principal persoanele cu deficiențe de vedere, de auz
și intelectuale. Barierele fizice afectează persoanele cu dizabilități locomotorii și fizice.
Lipsesc hărțile online și offline cu secțiile de votare accesibile pentru fiecare dintre tipurile de
dizabilitate. Persoanele cu dizabilități nu pot să planifice adecvat demersul de a vota, ca urmare a faptului
că lipsesc instrumentele care să le ghideze. În România există o inițiativă de cartografiere, cu sprijinul
benevol al membrilor birourilor electorale și al votanților, a secțiilor de votare în funcție de caracteristicile
lor de accesibilitate.653 Pe pagina web sunt culese și actualizate informații despre secțiile de votare cu
privire la accesibilitatea lor pentru persoanele în scaun rulant, existența unor toalete accesibilitate și
experiența negativă a unor persoane cu dizabilități care au încercat să voteze.
Paginile web ale instituțiilor și ale actorilor politici nu sunt accesibilizate. O simplă vizualizare a site-urilor
principalelor forțe politice din România arată că acestea nu au pagini web accesibilizate pentru persoanele
cu dizabilități.
Accesul la modalități de vot alternative
Persoanele cu dizabilități pot vota cu ajutorul urnei mobile sau al unui însoțitor dar apelează la aceste
opțiuni în numere mici și raportează unele bariere de acces. În România, urnele mobile sunt furnizate în
următoarele situații: (i) când persoanele pot prezenta o dovadă medicală sau alte acte doveditoare ale
faptului că nu se pot deplasa sau nu pot fi transportate la secția de vot, pe baza unei cereri scrise aprobate
de președintele biroului electoral al secției de votare; și (ii) către persoanele instituționalitate într-o
unitate sanitară publică sau privată, sau un cămin pentru persoane vârstnice.654 Cercetarea a indicat
existența unor situații abuzive, în care s-a cerut în mod suplimentar față de certificatul de încadrare în
grad de handicap și adeverință de la medicul de familie, în contextul în care acesta din urmă poate fi
accesat, la rândul lui, mai ales la cabinetul propriu (interviu cu persoană cu dizabilități). La alegerile
prezidențiale din 2019, au apelat la urna mobilă 79.849 de votanți, reprezentând 0.9% din totalul
persoanelor care au votat. Opțiunea de a apela la serviciile unui însoțitor (care trebuie, conform legii, să
nu fie un reprezentant al secției de votare) este utilizată mai ales pentru persoanele nevăzătoare sau
iliterate, dar ea naște unele probleme principiale legate de caracterul secret al votului. Alte alternative
care să asigure în totalitate secretul votului nu sunt luate în considerare (șabloane Braille, votul printr-un

652
Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 33/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare și
desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.
653
https://www.votaccesibil.ro/chestionar.
654
Alin. (22) al art. 42 din Legea nr. 35/2008.
246
reprezentant/proxy), sau sunt dificil de conceput din punct de vedere tehnic și implementat (vot
electronic, aplicații mobile, mașini electronice de vot etc.).
Votul prin corespondență este disponibil doar pentru românii cu rezidența în străinătate iar votul
electronic este o soluție cu probleme de securitate și dificil de implementat în România. Votul prin
corespondență a fost implementat în România în 2015 și este în prezent disponibil doar pentru cetățenii
cu reședința în străinătate, în contextul în care există țări care îl utilizează și pentru persoanele cu
dizabilități (de exemplu, Marea Britanie). Votul electronic este utilizat fără probleme majore în prezent
într-o singură țară (Estonia), în timp ce în alte țări s-a renunțat după o perioadă de implementare (Franța)
sau pre-evaluarea a recomandat renunțarea la această soluție (Canada, Elveția) din motive de securitate.
Includerea în platformele electorale a unor teme care țin de problematica dizabilității
Adeseori, persoanele cu dizabilități simt că rolul lor de cetățeni este ignorat, iar problematica
dizabilității nu apare în discursul electoral. Problematica dizabilității este puțin discutată ca parte a
dezbaterilor electorale, și tratată preponderent la categoria probleme sociale, în oferta electorală ne-
existând proiecte care să propună modalități de participare a persoanelor cu dizabilități la proiecte de
dezvoltare a societății. Asigurarea dreptului la vot nu se limitează doar la asigurarea unui cadru legislativ
și administrativ corect și la eliminarea barierelor care limitează dreptul la vot.655 Sunt necesare și alte
măsuri, precum stimularea prezenței la vot a persoanelor cu dizabilități, informarea corectă și completă a
lor asupra procesului de votare, asupra beneficiilor aduse de participarea la procesul electoral și
informarea publicului larg asupra rolului pe care persoanele cu dizabilități îl pot juca în societate.
Caseta 40: Percepții ale persoanelor cu dizabilități asupra barierelor privind votul
„Nu întotdeauna accesul fizic este facil pentru că uneori ai de urcat trepte până la etajul unei școli, dar există și
alternativa chemării la domiciliu.” „Informațiile despre procesul electoral nu sunt accesibilizate suficient pentru
cei cu limitări intelectuale, ci lucrurile rămân la latitudinea celor care îi îngrijesc.” (Interviu reprezentant ONG
pentru persoanele cu dizabilități, județul Sibiu)
„Persoanele care nu văd pot intra însoțite la vot. Nu există buletine de vot accesibilizate pentru persoanele cu
dizabilități de vedere (mulți dintre nevăzători nu mai cunosc Braille).” (Interviu persoană cu dizabilități vizuale,
județul Sibiu)
„În niciun caz nu sunt scrise într-un limbaj ușor și accesibil. Nu sunt pentru persoanele cu dizabilități mintale. Nu
știu în ce măsură site-urile partidelor sunt accesibile pentru persoanele care nu văd, dacă au acea opțiune de citire
a conținutului. Mie îmi este uneori greu să înțeleg limbajul lor și să-mi dau seama ce puncte vor să atingă în
campanie și ce măsuri propun. Nu cred că la noi în țară partidele politice sunt atât de binevoitoare sau să
gândească că persoanele cu dizabilități pot fi un grup de votanți.” (Interviu reprezentant ONG pentru persoanele
cu dizabilități, județul Sibiu)
„Secțiile de votare nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilități de vedere (nu au bandă de orientare).”
(Interviu persoană cu dizabilități vizuale, județul Sibiu)
„Nu există locuri de parcare rezervate pentru persoanele cu dizabilități la secția de vot la care este arondat.”
(Interviu persoană cu dizabilități fizice, județul Sibiu)
„Am ajuns la secție și a intrat cu mine un reprezentat din secție sau cineva din familie. Însoțitorul mi-a citit lista
de opțiuni și i-am spus verbal ce votez.” (Interviu persoană cu dizabilități vizuale, județul Sibiu)
„În Arad și în alte județe, se cere și o hârtie de la medicul de familie care să spună că este nedeplasabil. Este bătaie
de joc! Adică nu ajunge un certificat medical eliberat de o comisie și se mai cere o adeverință eliberată de medicul
de familie. Care este logica? Eu nu înțeleg. Logica este că renunți! Eu așa o percep.” (Interviu persoană cu
dizabilități, județul Arad)

655
IFES (2014).
247
 „Beneficiarii asociației participă la procesul de vot și deși nu toate secțiile de votare sunt accesibilizate, se găsesc
soluții pentru ca fiecare să-și exercite dreptul la vot. Sunt eventual luați de către jandarmi pe sus, cu tot cu scaunul
rulant, până în secția de votare, ori se vine cu urna de vot mobilă la domiciliul persoanei cu dizabilități.” (Interviu
reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități, județul Neamț)

Promovarea implicării persoanelor cu dizabilități din postura de candidați

Implicarea persoanelor cu dizabilități în procesele decizionale facilitează autodeterminarea656 și creează
premisele pentru creșterea vizibilității acestui grup, pentru promovarea incluziunii și pentru
accesibilizarea fizică și informațională a spațiului public. Prezența acestora în forurile decizionale
facilitează autodeterminarea lor, realizarea unei societăți incluzive și adecvarea politicilor publice în
domeniul dizabilității la realitate, așa cum este reflectată în experiențele persoanelor cu dizabilități.
În România, respectarea dreptului de a fi ales nu este afectată de obstacole legislative, dar se lovește
de bariere de percepție. Vizibilitatea scăzută a persoanelor cu dizabilități în viața publică nu creează baza
electorală și de suport public de natură să ducă la cooptarea acestor persoane în viața politică și
promovarea lor în funcții reprezentative. Acest lucru este determinat în mare măsură de factori culturali,
privind percepția rolului adecvat pentru persoanele cu dizabilități în societate. Lipsa de implicare în
societate în general și în politică în special reconfirmă, într-un cerc vicios al marginalizării, prejudecățile
cu privire la rolul pe care persoanelor cu dizabilități îl pot juca.
Nu există mecanisme specifice de susținere a candidaturii persoanelor cu dizabilități. Singurul mecanism
public de sprijin al participării electorale în România îl constituie decontarea cheltuielilor electorale pentru
grupurile politice sau candidații care depășesc pragul de 3% votanți la nivel național657 pentru diferitele
tipuri de alegeri: europarlamentare, parlamentare, prezidențiale, locale. Nu pot fi decontate decât
cheltuieli legate de promovarea ofertei electorale. Persoanele cu dizabilități pot avea însă nevoi speciale
de deplasare și de comunicare, care nu figurează printre cheltuielile eligibile. În același timp, atingerea
pragului de 3% dintre votanți poate fi extrem de dificilă în condițiile „bazei electorale” înguste a
persoanelor cu dizabilități, având în vedere decalajul de vizibilitate a acestor persoane.
***

Măsuri recomandate
1. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) să elaboreze, în colaborare cu organizații reprezentative
pentru persoane cu dizabilități, și să distribuie materiale mass-media de prezentare a procesului
electoral accesibile pentru persoanele cu dizabilități (limbaj mimico-gestual, Braille, materiale
explicative in format audio pentru persoanele cu deficiențe de vedere formate simplificate pentru
diferitele tipuri de dizabilități intelectuale).
2. AEP să asigure creșterea gradului de accesibilizare a secțiilor de votare până la nivelul acoperirii nevoii
(în funcție de distribuția teritorială a secțiilor).
3. AEP să instituie votul prin corespondență pentru persoanele cu dizabilități cu handicap fizic de tip
locomotor și vizual, inclusiv în formate accesibilizate (în limbaj Braille).
4. Biroul Electoral Central (BEC) să elaboreze buletine de vot în formate accesibile.
5. BEC să instituie un mecanism simplu și accesibil pentru persoanele cu dizabilități de a face petiții și
reclamații cu privire la dificultatea de a vota, inclusiv accesul la urne mobile.

656
Ippoliti, Peppey și Depoy (1994).
657
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a
campaniilor electorale.
248
6. BEC să furnizeze o hartă, online și/sau print, cu informații detaliate cu privire la secțiile accesibile
pentru diferite tipuri de dizabilitate.
7. AEP să promoveze un proiect de lege privind modificarea legii electorale, astfel încât pragul de
votanți necesar în vederea decontării cheltuielilor electorale să fie coborât la 1% în cazul persoanelor
cu certificat de încadrare în grad de handicap, iar pe lista cheltuielilor decontabile să fie incluse
cheltuielile legate de nevoile specifice generate de dizabilitate, precum un interpret mimico-gestual,
asistent personal, sau anumite tehnologii asistive.
8. AEP să modifice Legea Electorală în vederea decontării cheltuielilor de campanie doar pentru
candidații care își accesibilizează materialele electorale.

8.4. Participarea limitată a persoanelor cu

dizabilități la viața publică
Participarea la viața publică se poate realiza în forme variate, iar integrarea persoanelor cu dizabilități
ar trebui să creeze oportunități noi pentru întreaga societate. Participarea la viața publică se poate
realiza la nivel individual (de exemplu, prin voluntariat sau forme de activism individuale) sau de grup (prin
organizații ale societății civile mai largi sau prin organizații care reprezintă persoanele cu dizabilități).
Scopurile participării pot fi variate, de la participare la procesele politice658 și decizionale până la forme de
administrare a intereselor comunității, sau participare la organizarea și derularea unor activități educative,
culturale, și de petrecere a timpului liber. Participarea persoanelor cu dizabilități se poate realiza pe teme
civice de interes general, care țin de bunul mers al societății, sau chiar cu privire la preocupările și
problemele persoanelor cu dizabilități și politicile adresate acestora. Cea din urmă situație este numită
generic auto-reprezentare, și a fost stimulată de mișcările de emancipare a persoanelor cu dizabilități,
precum cea care a dus, în Statele Unite, la adoptarea legii cu privire la drepturile civile inițiată de persoane
cu dizabilități.659, 660

Descrierea problemei
Participarea la viața publică a persoanelor cu dizabilități poate fi analizată prin intermediul cercului
relațiilor din proximitate, iar datele arată că persoanele cu limitări sunt, în medie, mai puțin satisfăcute
cu relațiile personale și se simt mai singure. Persoanele cu limitări severe din România au un nivel mediu
de satisfacție cu relațiile personale ușor peste mediană, respectiv 6 pe o scală de la 1 la 10, unde 10 este
nivelul maxim de satisfacție. Prin comparație, nivelul mediu de satisfacție cu relațiile personale al
persoanelor cu unele limitări este 7, iar al persoanelor fără limitări este 8. România are al doilea cel mai
scăzut nivel de satisfacție cu relațiile personale al persoanelor cu limitări severe, după Bulgaria. Procentul
persoanelor cu limitări severe care se simt singure în cea mai mare parte a timpului este de 27%, de 2,1
ori mai ridicat decât al persoanelor cu unele limitări (13%) și 3,9 ori mai ridicat decât al persoanelor fără
limitări. România este printre țările cu cea mare proporție de persoane cu limitări severe care se simt
singure (România este printre cele 7 țări din UE-27 cu valori peste 25%), și situația comparativă este
asemănătoare și în privința persoanelor cu unele limitări (România este printre cele 8 țări cu cele mai

658
Uneori, implicarea politică activă prin candidatură (problema 8.3) este anticipată și susținută de participarea la
viața publică.
659
Americans with Disabilities Act (1990).
660
Aspectele cheie ce vor fi abordate în privința accesului limitat al persoanelor cu dizabilități la viața publică se
bazează pe art. 29 al CDPD.
249
ridicate valori), și a persoanelor fără limitări (cu 7%, România este țara cu cel mai ridicat procent).
Sentimentul de singurătate raportat variază semnificativ cu nivelul de educație: 29% dintre persoanele cu
limitări severe îl raportează față de 16% dintre persoanele fără limitări.661
Implicarea în viața publică se poate realiza nu doar la nivel individual, ci și cu sprijinul unor organizații
reprezentative (organizațiile pentru persoanele cu dizabilități).662 Rolurile pe care le pot îndeplini aceste
organizații sunt diverse, inclusiv acela de a împuternici persoanele cu dizabilități să-și exercite propria
voce, identificarea nevoilor, exprimarea perspectivelor asupra priorităților, evaluarea serviciilor și
promovarea unor soluții pentru schimbare și conștientizare colectivă. Ca vehicul de auto-promovare,
aceste organizații oferă persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a dezvolta competențe multiple: de
negociere, de organizare, de susținere reciprocă și schimb de informații.663
În România, participarea este scăzută pe toate tipurile de forme asociative, iar persoanele cu limitări
participă mai puțin decât cele fără limitări ca membri sau voluntari ai unor organizații sau altor forme
de asociere. Analiza participării pe tipuri de organizații și forme de asociere indică un grad scăzut de
implicare al populației României în toate formele asociative pentru care au fost culese date în cadrul
anchetei BM cu persoane cu și fără dizabilități. Rata participării variază de la minimum 2% în grupuri de
inițiativă locală, la maximum 7% în asociații de proprietari/locatari iar datele arată că persoanele cu
limitări sunt dezavantajate, iar cele cu limitări severe încă și mai accentuat (vezi Anexă-Tabel 56). Doar
11% dintre persoanele cu limitări participă la forme asociative, față de 20% dintre persoanele fără limitări.
Limitările severe conduc la o probabilitate și mai scăzută de participare în organizații (de 9%). Bărbații
participă la forme asociative în procente mult mai ridicate decât femeile, de peste două ori mai mari în
cazul persoanelor cu limitări severe (mai precis de 2,3 ori mai mari). Diferențele între urban și rural în
privința gradului de implicare în forme de asociere sunt mari doar pentru persoanele cu limitări severe:
13% dintre acestea sunt prinse în forme asociative în urban, față de 4% în rural (Anexă-Tabel 55).664
Figura 13: Implicarea într-o organizație sau altă formă de asociere, în funcție de limitări, (procent)
25

20
9
15
6
10
14 4
5 10
5
0
Persoane cu Persoane cu unele Persoane cu
limitări limitări limitări severe

Ca membru Ca voluntar

661
Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
662
Organizațiile persoanelor cu dizabilități (OPD) sunt organizații reprezentative în care persoanele cu dizabilități
constituie o majoritate prin prezența lor în conducerea organizației și în rândul personalului sau al membrilor.
663
ONU (1982).
664
Aceste decalaje la nivel național între populația cu și fără limitări pot fi observate în contextul în care, conform
Eurostat, România avea a treia cea mai scăzută rată de participare la activități voluntare din Uniunea Europeană în
anul 2015, o valoare de aproape trei ori mai scăzută decât media UE-27 (3,6% față de 12,9%).
250
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
Caseta 41: Percepții ale persoanelor cu dizabilități asupra barierelor privind votul
„Suntem integrați de mai mulți ani. Am fost invitați în calitate de experți. Din păcate, dorințele noastre au fost
puse în ultimele strategii, dar nu au fost respectate.(...)” (Interviu reprezentant ONG pentru persoanele cu
dizabilități, județul Sibiu)
„Cadrul legislativ este total nestimulativ pentru ONG-uri. Total nestimulativ. Atunci, mai face câte unul, altul, un
act de eroism. De exemplu, noi din 2017 nici nu știu cum de mai funcționăm, de trei ani... N-am mai avut bani să
plătim salariile specialiștilor. Am mai avut noroc că noi mai facem aplicații financiare în multiple locuri. Am reușit
să mai aducem din alte surse.(...)” (Interviu reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități, județul Sibiu)
„Foarte rar suntem chemați la mese rotunde unde să se dezbată teme ale persoanelor cu dizabilități. (...) Eu ca
reprezentant de ONG sunt în Consiliul Consultativ al DAS-ului dar nu am fost chemată la nicio ședință până acum.”
(Interviu reprezentant ONG pentru persoanele cu dizabilități, județul Sibiu)

„În instituții personalul nu este deloc instruit pentru a interacționa cu persoanele cu dizabilități de vedere. Totul
depinde de persoana respectivă și „se negociază ca în bazar” (Interviu persoană cu dizabilități, județul Sibiu)
„Unele primării, mai ales din mediul rural, nu cunosc totdeauna legislația pentru persoane cu dizabilități și atunci
e nevoie de informare din partea ANR către funcționarii primăriilor.” (Interviu reprezentant ONG pentru
persoanele cu dizabilități, județul Teleorman)

Explicarea problemei
Implicarea în viața publică este important să fie stimulată prin mecanisme care să facă posibilă auzirea
vocii persoanelor cu dizabilități și integrarea opiniilor lor în procesul de luare a deciziilor și între ciclurile
electorale.
Caracterul incluziv al legilor privind transparența decizională și a informațiilor
Legile privind transparența decizională și a informațiilor de interes public nu iau în considerare nevoile
specifice ale persoanelor cu dizabilități.665 Într-un raport din 2014, România figura în grupul statelor care
nu au nici legislație pentru stabilirea unor mecanisme de consultare a persoanelor cu dizabilități în
dezvoltarea legilor și politicilor, nici practici sistematice stabilite în această privință (alături de Grecia,
Lituania și Olanda).666 Potrivit legii privind transparența decizională în administrația publică, toate
instituțiile publice trebuie să publice un raport anual privind implementarea cerințelor legale667 pentru
organizarea consultărilor societății civile în vederea adoptării unor acte normative, inclusiv strategii și
programe de intervenție, servicii pentru populație. Nu toate instituțiile au aceste rapoarte publicate pe
site-urile proprii. Dar pentru persoanele cu dizabilități se pune din start problema modului în care pot

665
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și Legea nr. 544/2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public.
666
FRA (2014).
667
Legea transparenței decizionale, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea
administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la
sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz.
Aceste anunțuri trebuie publicate „cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către
autoritățile publice” și lăsând posibilitatea pentru „cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte
normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act
normativ supus dezbaterii publice”. De asemenea, autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea
unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o
asociație legal constituită.
251
consulta propunerilor de politici și oferi un punct de vedere, ținând cont de faptul că propunerile propuse
spre dezbatere nu sunt accesibilizate. De asemenea, nu există posibilitatea solicitării de informații în
formate accesibile.
Mecanisme de sprijin public al formelor asociative ale persoanelor cu dizabilități
Legislația existentă nu stipulează un mecanism transparent prin care să fie susținute organizațiile din
sectorul non-guvernamental care reprezintă persoanele cu dizabilități. Legea nr. 448/2006 privind
protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, identifică anumite organizații668 care pot fi
sprijinite de către ANDPDCA, fără a fi clar cum au fost acestea selectate, cum sunt sprijinite și cum este
monitorizat și evaluat acest sprijin. Legea specifică explicit anumite organizații asociative care pot primi
sprijin, limitând în acest fel posibilitățile de a asigura reprezentativitatea diferitelor tipuri de dizabilități669
și a paletei de organizații active în România,670 în dinamica lor de-a lungul timpului. Domeniile pentru care
se acordă subvenții de la bugetul de stat ignoră necesitățile reale de integrare socio-profesională a
persoanelor cu dizabilități în contextul actual (este inclusă o ligă a persoanelor cu handicap din cooperația
meșteșugărească, deși plaja de meserii accesibile persoanelor cu dizabilități într-o lume puternic
tehnologizată este mult mai mare). Nu sunt specificate mecanismele de verificare a reprezentativității
acestor organizații, criteriile de acordare a sprijinului, și nici indicatorii de monitorizare a rezultatelor.
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să modifice Legea nr. 448/2006 în vederea acordării de suport pentru ONG-uri pe baza
unui program de finanțare în vederea derulării unor proiecte care să răspundă obiectivelor Strategiei
2021-2027, cu un proces de selecție clar definit al entităților eligibile bazat pe un set de indicatori, și
cu un proces de monitorizare a rezultatelor acestora. Organizațiile eligibile vor putea să fie active în
toate cele opt domenii ale Strategiei.
2. ANDPDCA să finanțeze un studiu în vederea elaborării unui sistem de indicatori de măsurare a
satisfacției persoanelor cu dizabilități cu serviciile publice care să poată fi ulterior implementat.

668
Astfel, la art. 98 sunt specificate: Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători
din România, Asociația Națională a Surzilor din România, Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din
Cooperația Meșteșugărească, Consiliul Național al Dizabilității din România, care pot primi, în condițiile legii,
subvenții de la bugetul de stat prin bugetul ANDPDCA, exclusiv în completarea veniturilor proprii.
669
Pentru a menționa un singur exemplu: persoanele cu deficienţe de vedere au două asociații reprezentative, în
vreme ce persoanele cu dizabilități intelectuale și motorii sunt reprezentate doar prin intermediul unei federații.
670
Datele Registrului Național ONG arată că există peste 6.000 de organizații și fundații al căror scop al activității,
așa cum apare el specificat în registru, este relevant pentru tematica dizabilității. Nu se poate determina pe baza
acestui registru câte dintre acestea sunt realmente active. Distribuția lor este extrem de inegală pe medii de
rezidență, doar 16% având rezidența în mediul rural (Anexă-Tabel 57).

252
9. Implementarea CDPD și monitorizarea
respectării drepturilor persoanelor cu
dizabilități
O garanție importantă a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități constă în asigurarea cadrului
de implementare și monitorizare a CDPD cu participarea și consultarea persoanelor cu dizabilități.
Conform CDPD, statul român trebuie să îndeplinească trei cerințe de bază: (i) să desemneze unul sau mai
multe Puncte de contact în cadrul guvernului care să se asigure de implementarea CDPD și să acorde
„atenția cuvenită stabilirii sau desemnării unui mecanism de coordonare în cadrul Guvernului pentru a
facilita măsurile aferente, în diferite sectoare și la diferite niveluri”; (ii) să „mențină, întărească,
desemneze sau stabilească în afara guvernului un cadru incluzând unul sau mai multe mecanisme
independente” pentru a „promova, proteja și monitoriza punerea în aplicare a Convenției”; și (iii) să se
asigure că persoanele cu dizabilități și organizații reprezentative ale acestora, „vor fi implicate și vor
participa pe deplin la procesul de monitorizare”.671
Implementarea Articolului 33 are ca scop asigurarea faptului că drepturile omului garantate prin CDPD
sunt puse în practică și transformate în schimbări reale la nivelul vieților persoanelor cu dizabilități. 672
În mod concret, acest lucru presupune reducerea decalajului dintre normele instituite sub forma unor
obligații și practicile statelor care au ratificat CDPD. Diferența dintre drepturile fundamentale încă
neîmplinite din CDPD și realitate poate fi rezultatul mai multor factori structurali precum o lipsă de
coordonare între ministere și niveluri guvernamentale, lipsa monitorizării la nivel național pentru a trage
la răspundere guvernul pentru obligațiile asumate prin tratatele ratificate, sau lipsa de conștientizare a
standardelor drepturilor omului în rândul publicului larg.673 Articolul 33 reprezintă cadrul pentru
orientarea procesului de implementare a CDPD, iar îndeplinirea lui corectă reprezintă unul dintre primii
pași pe care un stat parte trebuie să îi parcurgă atunci când începe procesul de implementare. Din acest
motiv, organizațiile persoanelor cu dizabilități și alți actori ai societății civile acordă acestui articol o
importanță majoră, considerând că îndeplinirea lui este un indicator cheie al gradului de angajare al
statului în respectarea drepturilor consacrate în CDPD.674
Problemele principale care previn implementarea mandatului Articolului 33 care vor fi discutate în această
secțiune sunt: 675
• Capacitatea și coordonarea limitate ale actorilor la nivel central pentru elaborarea și implementarea
politicilor care afectează realizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
• Rolul limitat al mecanismelor independente de monitorizare a implementării CDPD
• Participarea limitată a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor repezentative ale acestora la procesul
de monitorizare.

671
CDPD, Articolul 33.
672
OHCHR (2010).
673
MDAC (2011: 26).
674
Astorga Gatjens (2011).
675
Corespunzătoare celor trei alineate ale Articolului 33 din CDPD.
253
9.1. Capacitatea și coordonarea limitate ale
actorilor la nivel central
Pentru a putea asigura implementarea CDPD pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități,
statul român are obligația de a desemna unul sau mai multe Puncte de contact la nivelul Guvernului.
Potrivit Convenției, Punctele de contact necesare trebuie să îndeplinească mai multe funcții, printre care
să: (i) reprezinte puncte de acces privind problematica CDPD pentru guvern și societatea civilă; (ii) să
informeze reprezentanții guvernului și a ministerelor privind obligațiile date de CDPD; (iii) să asigure
implicarea societății civile; și (iv) să colecteze și raporteze informații privind situația persoanelor cu
dizabilități din perspectiva CDPD.676 În funcție de particularitățile sale, fiecare Stat Parte poate alege să
desemneze unul sau mai multe Puncte de contact677 (Punctele de contact pot fi stabilite fie în toate
instituțiile care au responsabilități privind politicile pentru persoanele cu dizabilități, fie doar într-un
număr de instituții cheie).
În situațiile în care există mai multe Puncte de contact, se recomandă desemnarea unui Punct de contact
coordonator. Conform raportului pregătit de Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului este
recomandat ca în plus față de celelalte Puncte de contact să existe un Punct de contact coordonator678
care să răspundă nevoilor de a asigura coordonarea generală.679 Întrucât implementarea Convenției
necesită sprijin puternic și constant din partea guvernului, este de recomandat ca acest Punct coordonator
să fie plasat la nivelul cabinetului Primului Ministru. La fel ca celelalte Puncte de contact, acesta trebuie
să își asume rolul de a promova, informa și ghida Guvernul pe problemele care țin de implementarea
Convenției, de a raporta și monitoriza situația persoanelor cu dizabilități și de a interacționa cu societatea
civilă. Nu în ultimul rând, Punctul de contact coordonator trebuie să aibă resursele necesare (experți și
resurse financiare).680
În România există Puncte de contact organizate la nivelul a cinci ministere, însă în ultimii ani rolul
acestora pentru implementarea CDPD a fost limitat. Conform Legii nr. 8/2016,681 cinci ministere au fost
prevăzute a organiza Puncte de contact: Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Ministerul
Justiției, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Fondurilor Europene. Fiecare
Punct de contact trebuie să se încadreze cu cel puțin un expert în domeniul de aplicare a Convenției și în
elaborarea de politici publice. În prezent, informații online despre existența Punctelor de contact pot fi

676
MDAC (2011: 26).
677
În această problemă, recomandarea Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului recomandă desemnarea
de Puncte de contact în toate sau aproape toate ministerele sau departamentele guvernamentale: „Desemnarea
Punctelor de contact pentru persoanele cu dizabilități la nivelul ministerelor guvernului răspunde la recunoașterea
faptului că punerea în aplicare deplină și eficientă a Convenției necesită acțiunea majorității, dacă nu a tuturor,
ministerelor guvernului.” Sursa: OHCHR (2009: 6).
678
În raportul Oficiului pentru Națiunile Unite ale Înaltului Comisar pentru drepturile omului privind mecanismele
de coordonare, acest Punct de contact se numește „overall focal point”.
679
„Pentru o punere în aplicare eficientă a Convenției, ar putea fi recomandabil să se adopte o abordare în două
direcții și să se numească Puncte de contact la nivelul fiecărui sau al majorității departamentelor/ministerelor
guvernului, precum și să se desemneze un Punct de contact coordonator în cadrul guvernului responsabil pentru
punerea în aplicare a Convenţiei.” Sursa: OHCHR (2009: 6).
680
OHCHR (2009: 7).
681
Art. 16, Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor
cu dizabilităţi.
254
găsite doar pentru două Puncte de contact,682 însă nici pentru acestea nu există detalii de contact sau alte
informații privind activitatea lor. O cercetare calitativă desfășurată în 2019 de BM indică următoarele în
legătură cu Punctele de contact: unele dintre ele s-au constituit doar după 2018; rolul lor privind
implementarea CDPD în cadrul ministerului a fost redus sau inexistent și fără implicarea persoanelor cu
dizabilități sau organizațiile lor în procesele decizionale; și nu au avut un rol activ în colectarea și
raportarea de date statistice privind implementarea CDPD. În Planul Operațional al Strategiei Naționale
pentru Persoanele cu Dizabilități 2016-2020, s-a propus desemnarea a 16 Puncte de contact în cadrul
principalelor instituții (ministere și autorități subordonate acestora)683 implicate în implementarea
acestuia, însă măsura nu s-a implementat.684 Tehnic, în România, rolul de punct de contact coordonator îl
are ANDPDCA.685
În plus față de obligativitatea desemnării Punctelor de contact, CDPD recomandă existența unui
mecanism de coordonare la nivel guvernamental. Deși CDPD nu definește mecanismul de coordonare,
acesta include de obicei „reprezentanți din diferite ministere și organizații ale persoanelor cu dizabilități,
precum și alte organizații ale societății civile, sectorul privat și sindicatele”.686 Rolul lui este de a asigura
coordonarea și de a facilita dialogul între actorii implicați. În țări precum Austria, Belgia sau Marea
Britanie, mecanismul de coordonare este format din Punctele de contact, în altele mecanismul este
format din Punctele de contact împreună cu alte ministere (Cehia, Polonia, Suedia), iar în altele există un
mecanism de coordonare distinct (Germania, Suedia).687 Mecanismul de coordonare în afara Punctelor de
contact este recomandat pentru a asigura implementarea Convenției atunci când Punctele de contact „nu
au suficientă autoritate sau resurse pentru a coordona în întregime guvernul”.688 Un astfel de mecanism
de coordonare ar „putea fi convocat de către Primul Ministru, care ar avea autoritatea și resursele pentru
a convoca ministerele relevante pentru a solicita informații și pentru a cere ca anumite acțiuni să fie
implementate”.689 Coordonarea tehnică poate fi realizată de către Punctul de contact central. Deși
mecanismul de coordonare este la nivel guvernamental el poate include (și chiar este recomandat să se
întâmple acest lucru) și reprezentanți ai persoanelor cu dizabilități.690

682
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Fondurilor Europene.
683
Acestea erau: Autoritatea ANPD, MDRAP, MENCS, MCSI, MFE, MMFPSPV, MAI, MJ, MS, MT, MTS, ANOFM,
ANPDCA, ANES, ANPIS, ANSPDCP.
684
La data pregătirii raportului de cercetare calitativă (septembrie 2019), ANDPDCA pregătea împreună cu
reprezentanții societății civile o propunere de Hotărâre de Guvern prin care numărul punctelor de contact să fie
crescut.
685
Conform Legii nr. 8/2016, ANPD nu este menționată ca punct de contact, însă este specificată ca „mecanism de
coordonare privind implementarea Convenției”. Această denumire însă poate creea confuzie, întrucât prin
mecanism de coordonare se înțelege de obicei un număr de instituții care lucrează împreună pentru a coordona
implementarea CDPD.
686
OHCHR (2009: 8).
687
OHCHR (2011).
688
MDAC (2011: 37).
689
Idem.
690
În unele țări, consilii consultative (ce includ persoane cu dizabilități și reprezentanți ai organizațiilor acestora) fac
parte din mecansimul de coordonare. Recomandarea în acest sens este ca aceste organizații să nu fie considerate
simultan și mecanisme independente. Pentru o discuție în acest sens vezi OHCHR (2011: 45).
255
Pentru a asigura o mai bună coordonare a instituțiilor implicate în implementarea Convenției, s-a
aprobat printr-un Memorandum691 un Comitet Interministerial pentru asigurarea implementării CDPD.
În luna decembrie 2019, a fost înființat Comitetul Interministerial pentru Asigurarea Implementării CDPD
(CIAIC) ce are în componență reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice implicate în îndeplinirea
obligațiilor prevăzute în Convenție, la nivel de secretar de stat și personal tehnic. În acest Comitet au fost
incluse 16 ministere împreună cu instituțiile din subordinea, coordonarea sau autoritatea lor. Acest
Comitet a fost înființat sub coordonarea doar a ANDPDCA și nu raportează unui nivel mai înalt care să
crească și mai mult șansele unei bune implementări a măsurilor CDPD.
Nici personalul din Punctele de contact și nici membrii CIAIC nu au beneficiat de formare în CDPD. Legea
nr. 8/2016 privind înființarea Punctelor de contact menționează faptul că membrii acestora ar trebui să
fie experți în „domeniul de aplicare a Convenției”. Cercetarea calitativă desfășurată în 2019 la nivelul
Punctelor de contact a relevat că personalul acestora a semnalat necesitatea instruirii în domeniul
Convenției în sens larg și în aplicarea Convenției în domeniul lor de activitate în mod particular. Având în
vedere complexitatea CDPD și importanța unei înțelegeri profunde a CDPD și a sistemului său de valori,
devine absolut necesar ca atât membrii Punctelor de contact cât și membrii CIAIC să beneficieze de sesiuni
de instruire sistematice privind CDPD în sens larg și aspecte specifice care țin de implementarea tuturor
articolelor în mod particular.
În prezent, nu există un mecanism de feedback structurat privind implementarea CDPD din partea
persoanelor cu dizabilități sau a reprezentanților acestora. Conform art. 4, alin. 3 din CDPD, România
trebuie să implice în mod activ persoanele cu dizabilități, prin organizațiile care îi reprezintă, în dezvoltarea
și implementarea legislației și a politicilor de implementare a CDPD.692 În România, nu există un cadru
sistematizat prin care persoanele cu dizabilități sau organizațiile pentru persoanele cu dizabilități să fie
implicate în mod constant în politicile adresate lor. În prezent, pe lângă președintele ANDPDCA,
funcționează ca organ consultativ Consiliul de coordonare în domeniul protecției drepturilor persoanelor
cu dizabilități, al drepturilor copiilor și al adopției, însă acesta nu include decât o singură organizație
reprezentantă a persoanelor cu dizabilități (Consiliul Național al Dizabilității din România). Alte țări precum
Anglia693 și Franța (vezi caseta de mai jos) au creat mecanisme prin care experiențele și expertiza
persoanelor cu dizabilități să fie luate în considerare în mod sistematic.

Caseta 42: Prezentarea Consiliului Național Consultativ al Persoanelor cu Dizabilități, Franța

Consiliul a fost înființat în 1975 cu misiunea de a asigura participarea persoanelor cu dizabilități la elaborarea și
implementarea politicilor care le privesc. Poate fi consultat de Președintele țării, președintele Senatului sau de
miniștri competenți cu privire la orice proiect, program sau cercetare de interes pentru persoanele cu dizabilități
și oferă feedback cu privire la toate proiectele de lege relevante pentru dizabilitate.
În același timp, poate aborda, din proprie inițiativă, orice problemă legată de politici relevante pentru persoanele
cu dizabilități, fiind responsabil de evaluarea situației materiale, financiare și morale a persoanelor cu dizabilități

691
Memorandum cu tema: „Măsuri necesare îndeplinirii condiției prealabile; Implementarea și aplicarea Convenției
Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) în conformitate cu Decizia
2010/48/CE a Consiliului privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor Unite privind
drepturile persoanelor cu dizabilități”.
692
Această implicare a persoanelor cu dizabilități și a reprezentanților acestora este complementară celei acoperite
de Articolul 33 (3) referitor la monitorizarea implementării CDPD.
693
Pentru o prezentare a mecanismului de implicare a persoanelor cu dizabilități în perioada 2014-2020 vezi
Department for Work and Pensions (2014: 5-7). Pentru o prezentare a modului în care organizațiile de persoane cu
dizabilități sunt implicate în prezent vezi Disabled People’s Organisations (2020).
256
 din Franța și a celor de naționalitate franceză care locuiesc în străinătate care sunt acoperite de sistemul național
de solidaritate francez și de prezentarea de propuneri considerate necesare Parlamentului și Guvernului, cu scopul
de a asigura îngrijirea persoanelor cu dizabilități prin programare multi-anuală.
În mandatul actual (2020-2023), Consiliul este format din 160 membri (marea majoritate aleși în urma unui
concurs public – persoane individuale, experți, entități private) împărțiți în următoarele 6 Colegii: (1) reprezentanți
ai organizațiilor persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora; (2) reprezentanți ai asociațiilor profesionale; (3)
experți în domeniul dizabilității; (4) reprezentanți ai organizațiilor de dialog social; (5) instituții care activează în
domeniul prevenirii, ocupării, protecției sociale, cercetării; (6) reprezentanți ai organizațiilor teritoriale și
Parlamentului.
Consiliul este împărțit în 9 Comitete specializate privind: (1) Teritorii și cetățenie; (2) Accesibilitate, design
universal și digital; (3) Beneficii și resurse pentru persoanele cu dizabilități; (4) Educație, școlarizare, învățământ
superior și cooperare între educația de masă și educația specială; (5) Instruire, angajare obișnuită și adaptată și
muncă protejată; (6) Probleme europene și internaționale, aplicarea convențiilor; (7) Sănătatea, bunăstarea și
tratamentul persoanelor cu dizabilități; (8) Cultură, mass-media și sport; (9) Organizarea instituțională.
Consiliul se organizează prin sesiuni plenare lunare sau la nevoie, iar comitetele specializate se reunesc și ele cel
puțin o dată pe lună. În procesul de feedback, ministerele trimit textul legislativ spre Președinte și Secretarul
general. Acesta din urmă transmite textul spre examinare comitetului tehnic competent, care redactează un punct
de vedere însoțit de o propunere de aviz. Propunerile de aviz sunt supuse spre aprobare în sesiunile plenare.
Avizele iau una dintre următoarele forme: aviz favorabil, aviz favorabil cu rezerve, luare la cunoștință, aviz
nefavorabil.
Sursa: Republica Franceză (2020).

ANDPDCA dispune de resurse limitate pentru a monitoriza implementarea CDPD. Conform Strategiei
Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități 2016-2020, ANDPDCA ar fi trebuit să monitorizeze anual
implementarea strategiei și să raporteze indicatorii de progres prevăzuți în planul de monitorizare. În
ciuda unor încercări în anul 2018, acest efort nu s-a concretizat din cauza resurselor umane (număr de
persoane disponibile pentru a fi alocate acestei activități) și tehnice (expertiză privind sisteme de
monitorizare, indicatori, procese de culegere de date etc.). În perioada 2019-2020, pentru pregătirea
acestei diagnoze, ANDPDCA și-a asumat un rol semnificativ întărit de culegere de date, realizare de
protocoale cu instituțiile principale și definire și rafinare a indicatorilor urmăriți, experiență ce va fi utilă
și în perioada 2021-2027. În plus, în cadrul proiectului POCA, ANDPDCA va defini indicatorii finali ai
strategiei și va realiza primul raport de monitorizare a implementării strategiei, cu asistență tehnică din
partea BM. Cu toate acestea, volumul de date care va trebui colectat anual, precum și aspectele tehnice
ce vor apărea și în perioada următoare (inclusiv privind datele și analizele noi ce vor fi necesare) necesită
o alocare suplimentară considerabilă de resurse umane și financiare pentru această componentă.

***

Măsuri recomandate
1. Guvernul să modifice legislația pentru (i) înființarea Punctelor de contact la nivelul instituțiilor
relevante pentru CDPD; (ii) realizarea unui Mecanism de coordonare a implementării CDPD în care
ANDPDCA să asigure coordonarea activității acestuia; și (iii) realizarea unui forum al persoanelor cu
dizabilități și al reprezentanților lor (inclusiv a organizațiilor neguvernamentale) care să asigure
feedback sistematic la propunerile legislative în domeniul CDPD.
2. ANDPDCA să sprijine întârirea capacității și funcționarea forumului persoanelor cu dizabilități și al
reprezentanților lor care să asigure feedback sistematic la propunerile legislative în domeniul CDPD.
257
3. ANDPDCA să efectueze sesiuni de informare privind CDPD pentru actorii de la nivel central ce vor face
parte din Puncte de contact sau din mecanismul de coordonare.
4. ANDPDCA să își întărească capacitatea administrativă privind implementarea CDPD care să asigure (i)
colectarea de date din domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, (ii) îndrumarea altor instituții
pentru colectarea datelor privind asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în domeniul lor
specific de activitate și (iii) raportarea sistematică indicatorilor (inclusiv a celor prevăzuți în Strategie
Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2027).

9.2. Rolul limitat al mecanismelor independente

de monitorizare a implementării CDPD
România trebuie să aibă un cadru format din unul sau mai multe mecanisme independente pentru a
promova, proteja și monitoriza implementarea CDPD. Articolul 33 diferențiază între instituțiile care sunt
responsabile cu punerea în aplicarea a CDPD (abordate anterior) și cele care sunt responsabile de
monitorizarea implementării acesteia: mecanismele independente și societatea civilă.694 Mecanismele
independente reprezintă instituții de drepturile omului care asigură colectarea și analiza informațiilor prin
care urmăresc și sprijină progresul Guvernului în implementarea obligațiilor asumate prin CDPD. Un
element cheie pentru funcționarea acestor mecanisme este dat chiar de independența acestora. Pentru
aceasta, cadrul trebuie să asigure: reguli de finanțare predictibile și transparente, autonomia
mecanismelor independente, și o structură de putere care să nu permită reprezentanților guvernului cu
drept de vot să influențeze alegerea sau deciziile conducerii mecanismului.695 CDPD recomandă de
asemenea ca mecanismele independente să respecte Principiile privind statutul instituțiilor naționale
pentru promovoarea și protecția drepturilor omului.696
Cadrul dat de mecanismele independente trebuie să prevadă cele trei funcții: promovarea, protecția și
monitorizarea implementării CDPD. Promovarea reprezintă creșterea conștientizării prin campanii de
informare, formare și cercetare privind drepturile fundamentale. Protecția reprezintă gestionarea
sesizărilor referitoare la presupuse încălcări ale drepturilor omului prin mediere și amicus curiae697 la
instanțe, reprezentare a victimelor și asistență în litigii pentru persoanele care își revendică drepturile
atunci când consideră că sunt încălcate. Monitorizarea implementării reprezintă evaluarea respectării atât
a legislației, cât și practicilor care privesc drepturile persoanelor cu dizabilități prin realizarea anchetelor
generale și transmiterea rapoartelor către autoritățile statului relevante.698
Mecanismele independente trebuie să monitorizeze atât facilitățile cât și programele concepute pentru
a deservi persoanele cu dizabilități pentru a preveni toate formele de exploatare, violență și abuz.
Pentru a preveni toate formele de exploatare, violență și abuz, statele părți ar trebui să se asigure că toate

694
Această subsecțiune abordează problema mecanismelor independente, problema societății civile fiind acoperită
în subsecțiunea următoare.
695
Bantekas et al. (Ed.) (2018: 996).
696
Este vorba de „Principiile referitoare la Statutul Instituțiilor Naționale” cunoscute drept Principiile de la Paris,
adoptate prin Rezoluția Adunării Generale nr. 48/134 din 20 decembrie 1993.
697
Literal, prietenul curții. Intervenient în legislația românească, reglementat de art. 65 al Codului de procedură civilă.
Intervenientul nu este parte la un dosar judecat în instanță dar oferă informații legate de un caz (de exemplu, printr-
o opinie juridică sau un raport) și poate atrage atenția instanței asupra anumitor aspecte relevante (ex. încălcarea
anumitor drepturi).
698
de Beco (2011: 94-96).
258
programele și facilitățile „de tip închis” destinate persoanelor cu dizabilități sunt monitorizate în mod
eficient de către mecanismele independente, în special instituțiile de tip rezidențial în care se găsesc copii
și adulți cu dizabilități, spitalele de psihiatrie și orice altă instituție în care o persoană cu dizabilități se află
plasată dintr-un ordin al statului și pe care nu o poate părăsi atunci când dorește. Mecanismele
independente care verifică respectarea drepturilor omului în facilitățile de tip închis pot fi cele care
monitorizează și implementarea Convenției în ansamblu, sau pot fi diferite, cu obligația de a respecta
Principiile de la Paris.
Societatea civilă trebuie să fie implicată și să participe activ în procesul de monitorizare a implementării
CDPD în coordonare cu mecanismele independente.699 Convenţia prevede că Statele Părţi ar trebui să se
asigure că sistemele de monitorizare independente permit, facilitează și asigură implicarea activă a
organizațiilor persoanelor cu dizabilități în astfel de sisteme și procese, prin mecanisme formale,
asigurându-se că vocile lor sunt ascultate și recunoscute în rapoartele sale și în analiza efectuată.
Includerea organizațiilor persoanelor cu dizabilități în cadrul independent de monitorizare și activitatea
acestuia poate lua mai multe forme, incluzând de exemplu, locuri în consiliul de administrație sau în
organele consultative în cadrul independent de monitorizare.700
În România există trei autorităţi de stat autonome care pot juca rol de mecanisme independente:
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului și Consiliul de Monitorizare
pentru implementarea CDPD. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat
autonomă, sub control parlamentar, care este garantul respectării și aplicării principiului
nediscriminării.701 Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice
în raporturile acestora cu autorităţile publice,702 acţionează în cinci domenii, inclusiv „drepturile
persoanelor cu dizabilităţi” şi „prevenirea torturii în locurile de detenţie” în cadrul căruia monitorizează
în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor aflate în locuri de detenţie.703 Consiliul de Monitorizare
pentru implementarea CDPD este responsabil de examinarea respectării exercitării drepturilor
persoanelor cu dizabilităţi în cadrul instituţiilor „de tip închis”, verificarea statusului legal al prezenţei
acestora în instituţii, și sesizarea organelor judiciare competente ori de câte ori există indicii care arată că

699
Legea nr. 8/2016 și Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului (revizuită)
includ această obligație, care nu a fost încă pe deplin realizată.
700
Paragraful 38, „D. Articolul 33: implicarea societății civile în implementarea și monitorizarea națională”,
Comentariul General nr. 7 (2018) privind participarea persoanelor cu dizabilități, inclusiv a copiilor cu dizabilități,
prin organizațiile lor reprezentative, la punerea în aplicare și monitorizarea Convenției, Comitetul CDPD, 9 noiembrie
2018.
701
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminarii functionează în baza Ordonanței Guvernului
nr.137/2000 republicată.
702
Art. 1 din Legea nr. 35/1997.
703
Legea nr. 35/1997, art. 34 alin. 1. Prin loc de detenţie se înţelege orice loc în care persoanele sunt private de
libertate în baza unei decizii a unei autorităţi, la cererea acesteia sau cu acordul expres ori tacit al acesteia. În sensul
prezentei legi, sunt locuri de detenţie sau, după caz, locuri în care instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile
privind prevenirea torturii următoarele: penitenciarele, inclusiv penitenciarele-spital; centrele educative, centrele
de detenţie; centrele de reţinere şi arestare preventivă; serviciile de tip rezidenţial pentru minorii care au săvârşit
fapte penale şi nu răspund penal; spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, spitalele de psihiatrie; centrele
de tranzit; centrele de cazare a străinilor luaţi în custodie publică, aflate în subordinea şi administrarea
Inspectoratului General pentru Imigrări; centrele speciale de primire şi cazare a solicitanţilor de azil aflate în
subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, având regimul juridic al zonei de tranzit; centrele în care se
acordă servicii de asistenţă pentru consumatorii de droguri, în regim închis; orice alt loc care îndeplineşte condiţiile
prevăzute la alin. (1) sau face parte din sistemul de sănătate sau sistemul de asistenţă socială.
259
încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost făcută prin fapte de natură penală şi poate face
plângere, dacă este cazul, împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.704
CNCD are un rol important în ceea ce privește protecția și monitorizarea drepturilor persoanelor cu
dizabilități,705 însă rolul acestuia privind promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități ar putea fi
întărit. În anul 2019, 96 de sesizări au fost prelucrate de către CNCD (aproximativ 5% din numărul total de
sesizări) dintre care doar 3 sesizări din oficiu. Dintre ele, 18 au fost soluționate cu încălcări ale drepturilor
dar au fost acordate amenzi doar pentru 5 cazuri (vezi Tabelul 45).706 Având în vedere numărul scăzut de
sesizări primite comparativ cu frecvența situațiilor de discriminare resimțite de persoanele cu dizabilități,
rolul acestuia de promovare ar putea fi mult mai ridicat. În ceea ce privește promovarea, CNCD
colaborează cu ONG-uri care au ca scop protecţia drepturilor omului, derulează programe şi campanii
naţionale în scopul realizării atribuţiilor sale, și efectuează studii, sondaje, cercetări şi analize privind
respectarea principiului egalităţii şi nediscriminării, pe care le prezintă Guvernului şi le dă publicităţii.707
Însă în ultimii ani nu au existat iniţiative susținute pentru promovarea drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi.708
Tabelul 45: Indicatori privind sesizările pe criteriul dizabilității operate de Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării în 2019
Sesizări
Petiții
Total din
primite
oficiu
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității 96 93 3
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității soluționate 88 85 3
Număr de sesizări pe criteriul dizabilității soluționate cu „încălcări ale 18 15 3
drepturilor”
Număr de amenzi acordate pe criteriul dizabilității 5 3 2
Număr total de sesizări operate de CNCD 1858 1808 50
Sursa: CNCD.
Din 2018, rolul Avocatului Poporului în domeniul protecţiei şi monitorizării drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi, şi în special a celor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale, a crescut. Avocatul Poporului
se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizat cu o petiţie dacă există o suspiciune a unei încălcări a
dreptului sau a libertăţii comisă de către o autoritate a administraţiei publice.709 În 2019 au fost analizate
174 de petiții adresate de persoane cu dizabilități sau în legătură cu încălcarea drepturilor persoanelor cu

704
Art. 4, Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de CDPD.
705
Conform legii, CNCD are atribuţii în prevenire, medierea investigarea, constatarea, sancţionarea, monitorizarea
cazurilor de discriminare, şi acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării, Art. 19, alin. 1, lit c) şi d),
Ordonanța nr. 137/2000.
706
Pentru o analiză detaliată pe tipuri de discriminare veziAnexă-Tabel 58.
707
Art. 2 alin 1, Hotărârea de Guvern nr. 1194/2001 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării.
708
Ultimul proiect a fost derulat în anul 2015 şi a vizat formarea în domeniul antidiscriminării, egalității de gen și al
drepturilor persoanelor cu dizabilități, adresat întregului personal implicat în managementul și controlul FESI din
cadrul Autorităților de management, Organisme intermediare, Autoritatea de certificare și plată, Autoritatea de
audit, precum și Ministerul Fondurilor Europene. Sursa: CNCD (2015).
709
Avocatul Poporului este îndreptățit să declanșeze anchete proprii, să solicite autorităţilor administraţiei publice
orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de
la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei.
260
dizabilități.710, 711 Avocatul Poporului are de asemenea în subordine Mecanismul Naţional de Prevenire a
Torturii (MNP),712, 713 în cadrul căruia se realizează vizitarea, anunţată sau inopinată, a locurilor de detenţie
pentru verificarea condiţiilor de detenţie şi a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate. MNP
menţine legătura cu Subcomitetul de prevenire a torturii (SPT)714 şi coordonează campanii de informare
în scopul prevenirii torturii. În 2019, Avocatul Poporului a publicat pentru prima dată două rapoarte
speciale în domeniul drepturilor copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi psihosociale: unul privind situația
respectării drepturilor omului în spitalele de psihiatrie din România şi un raport privind privind rezultatul
investigațiilor întreprinse în legătură cu prescrierea substanțelor psihotrope pentru copiii din centrele de
tip rezidențial,715 incluzând 25 de rapoarte de vizită şi recomandări privind situaţia în centrele rezidenţiale
pentru minori şi adulţi cu dizabilităţi şi spitale de psihiatrie.716, 717 SPT a recomandat ca MNP să se
concentreze nu numai pe vizitarea locurilor privative de libertate, ci și pe alte activități preventive, cum
ar fi, elaborarea unui plan anual de lucru care să includă toate activitățile preventive, cum ar fi comentarea
proiectelor de legislație, activitățile de sensibilizare și de formare.718
Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD are un mandat limitat la situaţia persoanelor cu
dizabilităţi instituţionalizate, ce se suprapune parțial peste cel al Mecanismul Naţional de Prevenire a
Torturii din subordinea Avocatului Poporului. Scopul Consiliului de Monitorizare este de verificare a
statusului legal al prezenţei persoanelor cu dizabilităţi în instituții de tip închis și a condiţiilor privind
decesele şi respectarea drepturilor omului în instituţiile de tip închis. Obiectivul acesta se suprapune
parțial peste cel al Instituției Avocatului Poporului prin MNP.719 Spre deosebire de MNP/AvP, Consiliul de
Monitorizare are responsabilitatea expresă de a sesiza organele judiciare competente ori de câte ori există
indicii că încălcarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost făcută prin fapte de natură penală. De
asemenea, are responsabilitatea de a face plângere, dacă este cazul, împotriva soluţiilor de neurmărire
sau netrimitere în judecată, precum şi prevederea expresă de a facilita accesul ONG şi a persoanelor cu
dizabilităţi în vizitele de monitorizare şi dobândirea calităţii procesuale active. Cu toate acestea, din

710
Avocatul Poporului (2019).
711
În 2018 Avocatul Poporului a primit 255 de petiţii, iar in 2017 au fost înregistrate 215 petiţii. Sursa: Avocatul
Poporului (2017-2018).
712
Rapoartele de vizită întocmite în cadrul activităţii de prevenire a torturii sunt aprobate de către Avocatul
Poporului.
713
MNP a realizat în anul 2018, 14 vizite în centre rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi şi 7 spitale de psihiatrie,
în 2017, 15 vizite în centre rezidenţiale pentru adulţii cu dizabilităţi şi 6 spitale de psihiatrie. Sursa: Avocatul Poporului
(2017-2018).
714
Subcomitetul de prevenire a torturii (SPT) a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile, Protocolului opțional la
Convenția împotriva torturii („OPCAT”). OPCAT a fost adoptat în decembrie 2002 de Adunarea Generală a ONU și a
intrat în vigoare în iunie 2006. SPT este compus din 25 de experți independenți și imparțiali provenind din medii
diferite și din diferite regiuni ale lumii. Membrii sunt aleși de statele părți la OPCAT pentru un mandat de patru ani
și pot fi realeși o singură dată. Raportul SPT a realizat ca urmare a vizitei în România (mai, 2016) a fost publicat în
august 2017. Pe pagina MNP/AvP nu au fost găsite informaţii despre acest raport.
715
Avocatul Poporului.
716
Avocatul Poporului.
717
O analiză a recomandărilor făcute de Mecanismul Național de Prevenire a Torturii în urma vizitelor poate fi găsită
înAnexă-Tabel 59.
718
SPT, Vizită în România între 3 și 12 mai 2016: observații și recomandări adresate statului parte. Sursa: OHCHR
(2016:6).
719
Recomandarea CDPD în acest sens este ca mandatul instituțiilor să fie diferit dar tototdată complementar.
261
informațiile publicate a reieșit că CM nu susține ONG-urile în realizarea acestor demersuri.720,721 Prin
stabilirea unui obiectiv restrâns al Consiliului de Monitorizare și prin rolurile specifice ale CNCD și
Avocatului Poporului, monitorizarea independentă a implementării CDPD în ansamblu rămâne
neacoperită.
Consiliul de Monitorizare, în calitatea de mecanism independent, trebuie să urmărească îndeaproape
atât recomandările CDPD, cât și pe cele ale Comitetului CDPD în cadrul vizitelor sale. Comitetul CDPD
recomandă statelor părţi (i) oprirea investițiilor în instituțiile de tip rezidențial și lucrul cu rezidenţii pentru
a găsi cele mai bune soluții pentru ei pentru un trai în comunitate; (ii) promovarea schemelor de viață
independentă, inclusiv asistență personală pentru persoanele cu dizabilități care o solicită, pentru a se
asigura că persoanele cu dizabilități își pot exercita dreptul de a trăi independent și de a fi incluse în
comunitatea lor; (iii) adoptarea măsurilor necesare pentru a dezvolta servicii de sprijin comunitar pentru
persoanele cu dizabilități, pentru a se asigura că acestea au dreptul de a alege unde, inclusiv în zonele
rurale și cu cine să locuiască, în mod egal cu ceilalți; și (iv) asigurarea implicării organizațiilor persoanelor
cu dizabilități în dezvoltarea strategiilor și schemelor de viață independentă care să asigure servicii, sprijin
și facilități comunitare accesibile, inclusiv locuințe accesibile și accesibile.722
Rezultatele monitorizării facilităților rezidențiale de către Consiliul de Monitorizare intră în conflict cu
prevederile CDPD. Din 2018, Consiliul de Monitorizare a realizat, 134 de rapoate de monitorizare. Vizitele
de monitorizare au fost centrate pe îndeplinirea standardelor serviciilor rezidențiale723 și nu pe
îndeplinirea prevederilor CDPD și a recomandărilor Comitetului. Această practică poate oferi o
interpretare greșită a procesului de dezinstituționalizare și legitima transinstituţionalizarea şi menținerea
tipurilor de facilităţi rezidenţiale existente. Caseta de mai jos exemplifică situații în care recomandările
Consiliului de Monitorizare intră în contradicție cu CDPD sau cu recomandările Comitetului CDPD. Analiza
de conținut a recomandărilor arată:
o În toate vizitele de monitorizare din 2019, s-a recomandat dezinstituționalizarea beneficiarilor doar
prin transferul acestora în locuințe protejate (acesta reprezentând o altă formă de
transinstituţionalizare);
o În toate centrele rezidențiale s-au recomandat lucrări de renovare sau construcție (inclusiv în centrele
de mari dimensiuni);
o În nicio locuință protejată, nu s-a recomandat dezinstituționalizarea beneficiarilor în servicii care să
garanteze un trai independent în comunitate.
Caseta 43: Recomandări ale Consiliului de Monitorizare privind centrele rezidențiale și Recomandări ale
Comitetului CDPD
Recomandări ale Consiliului de Monitorizare Recomandări ale Comitetului CDPD
„Este foarte important ca atunci când autoritățile „Comitetul încurajează statul parte să dezvolte și să pună
locale decid să plaseze și să mențină într-un centru în aplicare un cadru național pentru închiderea
de plasament sau de recuperare un copil sau un instituțiilor rezidențiale și să aloce resursele necesare
adult cu dizabilități, statul să vegheze cu o rigoare pentru servicii de sprijin care să permită persoanelor cu
specială ca aceste condiții de plasament să răspundă dizabilități să locuiască în comunitățile lor. Comitetul

720
Conform analizei Raportului de activitate CM pentru anul 2018, depus la Comisia pentru Drepturile Omului din
Senat, Parlamentul României. Sursa: CRJ (2018).
721
În ceea ce privește procesul monitorizărilor, în rapoartele de monitorizare nu există informații privind
prezența/absența persoanelor cu dizabilități sau a ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor persoanelor cu
dizabilități la vizitele de monitorizare.
722
Spre exemplu, Raportul Comitetului „Observații finale privind raportul inițial al Albaniei”, octombrie 2019.
723
Instrumentul de monitorizare folosit în 2020 poate fi găsit la:
https://www.consiliuldemonitorizare.ro/monitorizare/modele-documente/.
262
 nevoilor specific generate de dizabilitate și să ia acele
măsuri special pentru a asigura protecția efectivă a
persoanelor împotriva abuzurilor și a relelor
tratamente de către autoritățile locale care au sau ar
trebui să aibă cunoștință.” (Raport Anual al CM,
2018)
”Recomandări:
Renovarea centrului atât la nivel exterior, cât și la
nivel interior și amenajarea spațiului din spatele
clădirii în vederea desfășurării de activități în aer
liber. Personalizarea saloanelor în funcție de
necesitățile și personalitatea beneficiarilor. Crearea
unui salon pentru activitățile culturale-educative-
recreative care să contribuie la dezvoltarea psihică a
beneficiarilor și la îmbunătățirea calității vieții
acestora. Renovarea și dotarea bucătăriei
corespunzător cu cele necesare în vederea pregătirii
hranei beneficiarilor.” (Raport privind vizita
desfășurată la CRRN nr. 1 Băbeni, 96 beneficiari la
momentul vizitei, 2018)
”Recomandăm efectuarea demersurilor în vederea
prioritizării dezinstituționalizării persoanelor adulte
cu dizabilități din structurile rezidențiale prin
transferul acestora în locuințe protejate (cu
asigurarea obligatorie a accesului la serviciile oferite
într-un centru de zi, precum și la resursele și
facilitățile din comunitate: sănătate, educație,
muncă, cultură, petrecerea timpului liber), precum și
organizarea excursiilor în afara județului și facilitarea
accesului beneficiarilor la spectacole, evenimente.”
(Raport privind vizita desfășurată la CRRN Galda de
Jos, 268 beneficiari la momentul vizitei, 2019)
[Această recomandare concluzivă se regăsește în
toate rapoartele de monitorizare din perioada 2019-
2020 pentru centrele rezidențiale, neincluzând
locuințele protejate.]
recomandă statului parte să ia măsuri imediate pentru a
se asigura că persoanele cu dizabilități au libera alegere
cu privire la locul și cu cine doresc să locuiască și să fie
eligibile să primească sprijinul necesar, indiferent de locul
de reședință.” (Comitetul CDPD, Observații finale cu
privire la rapoartele inițiale, 21 octombrie 2013,
Australia)
Statele părți ar trebui să se asigure că fondurile publice
sau private nu sunt cheltuite pentru întreținerea și
renovarea instituțiilor existente sau înființarea,
construirea unor noi instituții, în orice formă de
instituționalizare.” (Comentariul general privind art. 19:
Viaţă independentă şi integrare în comunitate, Comitetul
pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, 29 august
2017, Capitolul B. Obligaţia de a proteja)
„Nu este vorba doar de a trăi într-o anumită clădire sau
mediu, ci, în primul rând, este vorba despre pierderea
atributului alegerii personale și al autonomiei ca rezultat
al impunerii unei anumite vieți și norme de locuire. Nici
centrele de mari dimensiuni cu mai mult de o sută de
rezidenți, nici casele pentru grupuri mai mici, cu cinci
până la opt persoane, nici măcar casele individuale nu pot
fi considerate medii pentru viață independentă, cât timp
au alte elemente definitorii ale centrelor sau
instituționalizării. Cu toate că centrele pot diferi în funcție
de dimensiune, nume și structură, există anumite
elemente definitorii și comune, cum ar fi: împărțirea în
mod obligatoriu a aceluiași asistent/îngrijitor cu mai mulți
beneficiari [...], lipsa libertății de a alege cu cine să
trăiască, rigiditatea rutinei, indiferent de voința și
preferințele personale, aceleași activități în același loc
pentru un grup de persoane aflate sub o anumită
autoritate, o abordare paternalistă înceea ce privește
furnizarea serviciilor.” (Comentariul general privind art.
19: Viaţă independentă şi integrare în comunitate,
Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități,
29 august 2017, Capitolul II, A, pct. 16, lit c))

Colaborarea dintre Consiliul de Monitorizare cu Mecanismul de coordonare și cu Punctele de contact

este slabă, iar persoanele cu dizabilități și organizațiile pe care le reprezintă nu au fost implicate în mod
sistematic în vizitele de monitorizare. Deși conform legislației Consiliul de Monitorizare ar trebui să
colaboreze cu Mecanismul de coordonare și cu Punctele de contact pentru implementarea Convenției,
aceasta a fost extrem de redusă în ultimii ani. Unii reprezentanţi ai Punctelor de contact intervievaţi în

263
2019, fie nu ştiau de existenţa Consiliului, fie îi întâlniseră în cadrul unei conferinţe organizată la Parlament
în domeniul drepturilor omului. Conform legii, Consiliul de Monitorizare ar trebui să faciliteze implicarea
și participarea pe deplin a societății civile, în special a persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor pe care
le reprezintă, la procesul de monitorizare pe care îl organizează724 și să includă persoanele cu dizabilităţi
în calitate de monitori pentru a verifica respectarea drepturilor omului.725 Rapoartele de monitorizare nu
includ informații privind implicarea societății civile, iar site-ul Consiliului nu conține nici un fel de anunț
privind posibilitatea persoanelor cu dizabilități sau a ONG-urilor de profil de a se înregistra pentru
participarea la vizitele de monitorizare. În plus, site-ul Consiliului de Monitorizare nu este accesibilizat iar
structura acestuia nu permite navigarea facilă de către persoanele cu dizabilități iar documentele
existente sunt complet neaccesibilizate.726
Nici una dintre instituțiile independente nu pare să fi avut un rol sistematic de a promova drepturile
persoanelor cu dizabilități. Primul rol al mecanismelor independente este acela de a promova CDPD,
inclusiv prin participarea la elaborarea Comentariilor Generale ale Comitetului CDPD, traducerea,
publicarea şi diseminarea acestora.727 Astfel de activități de promovare sunt esențiale pentru a asigura
faptul că valorile CDPD și obligațiile ce decurg din acestea sunt internalizate la nivelul societății. Despre
niciuna dintre autorităţile de stat autonome de drepturile omului, CNCD, Avocatul Poporului sau Consiliul
de Monitorizare, nu există informații cum că ar fi răspuns sistematic acestei cerinţe a CDPD.728
Caseta 44: Exemple de activități de promovare ce ar trebui realizate de mecanismele independente
Activități de promovare includ:
1. „Furnizați factorilor de decizie politicile analizate detaliate ale drepturilor și obligațiilor stabilite în CDPD;
1. Organizați instruire cu privire la CDPD pentru factorii de decizie politică, inclusiv pentru cei care lucrează în
Punctele de Contact;
2. Colaborați cu departamentele guvernamentale și ajutați-i să integreze drepturile persoanelor cu dizabilități
în politicile lor;
3. Furnizați informații cu privire la obligațiile de raportare ale statelor părți și reamintiți-le factorilor de decizie
politici;
4. Organizați cursuri de instruire care să ofere sprijin adecvat persoanelor cu dizabilități pentru persoanele cu
dizabilități cu privire la modalitățile de promovare a participării semnificative la elaborarea politicilor,
consolidarea capacității de auto-advocacy și luarea de măsuri pentru protejarea drepturilor acestora;

724
Mecanismul independent de monitorizare respectă pe deplin principiile referitoare la statutul instituțiilor
naționale de promovare și protecție a drepturilor omului (Principiile de la Paris), adică nu include reprezentanți ai
guvernului, are un buget adecvat pentru funcționarea sa și operează în strânsă consultare cu organizațiile
persoanelor cu dizabilități.
725
Conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3 din CDPD.
726
Toate rapoartele sunt mai întâi scanate și apoi transformate în format pdf.
727
Comitetul încurajează cadrele independente de monitorizare să contribuie la zilele de discuții generale organizate
de comitet și să participe la procesele de consultare legate de pregătirea comentariilor generale ale comitetului.
Comitetul încurajează, de asemenea, cadre de monitorizare independente pentru a promova ca autoritățile statelor
părți relevante să traducă acolo unde este necesar și să difuzeze comentariile generale ale comitetului în formate
accesibile și prin mijloace și moduri de comunicare alternative și augmentative. Cadrele independente de
monitorizare sunt încurajate să utilizeze Comentariile generale ale Comitetului în eforturile lor naționale de
promovare pentru promovarea și protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități.
728
Ultima știre postată pe site-ul instituției este din 4 Aprilie 2018 referitoare la o întâlnire efectuată pe 16 octombrie
2017 între Comisia pentru egalitatea de șanse din Senatul României și Consiliul de Monitorizare. Există de asemenea
două comunicate de presă în decembrie 2018 și 2019 cu ocazia zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități.
Singurul raport de activitate publicat pe pagina de internet a Consiliului de Monitorizare este cel din 2018, unde sunt
menționate 19 întâlniri şi conferinţe la care au participat reprezentanți ai Consiliului de Monitorizare în perioada
2017-2018, nici una dintre ele nefiind inițiată de Consiliu.
264
 5. Asigurați-vă că sistemele de educație integrează dizabilitatea în educația pentru drepturile omului. Aceasta
include încurajarea școlilor să disemineze CDPD în formate și limbaj adaptat, inclusiv limbajul semnelor,
accesibil copiilor cu dizabilități și încurajarea facultăților de drept și a institutelor pentru drepturile omului să
includă drepturile persoanelor cu dizabilități în planurile de învățământ, predare și cercetare;
6. Asigurați instruirea avocaților și judecătorilor pentru a aplica CDPD pentru a crea precedente legale sau
pentru a clarifica sau îmbunătăți legislația;
7. Revizuiți și diseminați jurisprudența (comentarii generale, declarații și decizii) instituțiilor desemnate prin
tratate ale ONU, în special Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități; traduceți într-un
limbaj ușor de înțeles pentru factorii de decizie politică și persoanele cu dizabilități; și încurajați guvernul să
pună în aplicare recomandarea sau să aplice hotărârea, pentru a evita recurgerea la instituțiile tratatelor
ONU;
8. Produceți și distribuiți materiale privind procedura de reclamație în temeiul Protocolului opțional la CDPD,
precum și procedurile de reclamații în conformitate cu alte instrumente juridice existente; și
9. Organizați campanii și alte activități de sensibilizare despre CDPD în mass-media.”
Sursa: MDAC (2011:42-43).

Mecanismele independente acoperă un segment foarte limitat privind protecția și monitorizarea

drepturilor omului din perspectiva CDPD. Mecanismele independente ar trebui să desfășoare activități
sistematice de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități pentru cercetarea presupuselor încălcări
ale drepturilor omului prin apelarea la puteri cvasi-judiciare pentru a completa protecția judiciară.729, 730
În practică, protecția drepturilor omului include furnizarea de servicii de mediere sau acționarea în numele
victimelor și asistarea acestora în litigii sau depunerea de amicus curiae. De asemenea, Mecanismele
independente ar trebui să desfășoare activități sistematice de monitorizare a drepturilor persoanelor cu
dizabilități din perspectiva CDPD precum vizitarea anunţată şi ad-hoc a locurilor.731 Consiliul de
Monitorizare nu are niciun rol privind monitorizarea implementării CDPD, cu excepția monitorizării
situației în facilitățile de tip rezidențial.

***

Măsuri recomandate
1. CNCD să realizeze campanii de informare privind discriminarea persoanelor cu dizabilități732 și rolul
CNCD privind combaterea acesteia.
2. CNCD să realizeze parteneriate cu organizațiile persoanelor cu dizabilități în mediatizarea rolului CNCD
în rezolvarea situațiilor de discriminare.
3. CNCD să includă în rapoartele anuale date dezagregate privind discriminarea persoanelor cu
dizabilități în toate domeniile relevente ale CDPD.
4. Avocatul Poporului să realizeze campanii de informare privind rolul acestuia în sensul apărării şi
promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
5. Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD și Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii
din subordinea Avocatului Poporului să întărească rolul organizațiilor persoanelor cu dizabilități și pe
cele ale societății civile (prin proceduri transparente) în vizitele de monitorizare.

729
Mai multe exemple de activități de protecție pot fi găsite în MDAC (2011: 43-44).
730
Există, de asemenea, instituţii cvasi-judiciare, cum ar fi Avocatul Poporului, CNCD, CM care pot investiga plângerile
împotriva abuzurilor de putere la nivel guvernamental sau organizaţional.
731
Mai multe exemple de activități de monitorizare pot fi găsite în MDAC (2011: 44-45).
732
Cu exemple concrete privind situații tipice de discriminare pe cele opt dimensiuni ale viitoarei Strategii.
265
6. Parlamentul să modifice legislația în vederea extinderii mandatului Consiliului de Monitorizare al
Implementării Convenției Persoanei cu Dizabilități de la monitorizarea instituțiilor de tip rezidențial la
promovarea, protejarea și monitorizarea implementării CDPD în ansamblul ei în strânsă cooperare cu
persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora.
7. Mecanismele independente să evalueze în mod regulat activitatea mecanismului de coordonare a
implementării CDPD și a Punctelor de contact și să facă publice rapoartele de evaluare.

9.3. Participarea limitată a persoanelor cu

dizabilități și a organizațiilor repezentative ale
acestora la procesul de monitorizare
Persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative ale acestora trebuie să participe pe deplin în
procesul de monitorizare al CDPD. Participarea persoanelor cu dizabilităţi la implementarea şi
monitorizarea CDPD este unul dintre principiile de bază ale Convenţiei. Conform articolului 33 alin. 3 din
CDPD, societatea civilă, în special persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative ale acestora,
trebuie să fie implicate și să participe pe deplin la procesul de monitorizare al Convenției. CDPD afirmă
necesitatea implicării persoanelor cu dizabilități în toate politicile și procesele de luare a deciziilor
referitoare la viața lor. În consecință, România trebuie să acorde o importanță deosebită punctelor de
vedere ale persoanelor cu dizabilități, să sprijine capacitatea și împuternicirea lor sau a organizațiilor care
le reprezintă și să se asigure că se acordă prioritate opiniilor lor în procesele decizionale.
Reprezentanţii societăţii civile din România nu au depus niciun raport alternativ până în prezent. Statele
părți sunt obligate să prezinte un raport Comitetului CDPD la doi ani după ratificare și apoi la fiecare patru
ani. Societatea civilă, în special organizațiile persoanelor cu dizabilități, este, de asemenea, încurajată să
prezinte rapoarte alternative (denumite uneori rapoarte shadow sau rapoarte paralele) către Comitetul
CDPD ca o modalitate de verificare sau soluționare a lacunelor din raportul oficial prezentat de guvern.733
În lume, din 165 țări care au ratificat CDPD, 40 țări au depus rapoarte oficiale din partea statului, iar 50 au
depus rapoarte pregătite de societatea civilă734 (unele țări chiar mai multe astfel de rapoarte). Până în
prezent, reprezentanții societății civile din România nu au depus un astfel de raport.
Organizaţiile de persoane cu dizabilităţi beneficiază de resurse limitate pentru a avea un rol activ în
societatea civilă. Doar cinci organizaţii neguvernamentale sunt finanțate direct din Bugetul de Stat.735 Deși

733
CDPD, art. 35.
734
Există și situații în care rapoartele au fost pregătite de către organizații internaționale. Sursa: USICD (2018).
735
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ANDPDCA poate acorda sume de la bugetul de stat, prin bugetul MMPS,
potrivit bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate anual, următoarelor organizații neguvernamentale: Asociația
Nevăzătorilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din
România, Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească, Consiliul Național
al Dizabilității din România. Bugetul acordat în 2019 a fost în valoare de 7.915.000 lei. Sume acordate ONG-urilor de
la bugetul de stat prevăzute la titlul 59.11.
266
ANDPDCA are posibilitatea de a finanța proiecte ale ONG-urilor, nu au existat proiecte finanţate pentru
activități de advocacy.736
România nu a investit în creșterea capacității persoanelor cu dizabilități sau a organizațiilor pentru ca
acestea să își poată îndeplini rolul în mod eficient. Conform art. 29, România trebuie să promoveze activ
un mediu în care persoanele cu dizabilități să poată participa efectiv și pe deplin la administrarea afacerilor
publice și să încurajeze participarea lor la afacerilor publice. Pentru aceasta, este esențial ca persoanele
cu dizabilități și organizațiile care le reprezintă să aibă capacitatea de organizare și expertiza necesară737
pentru a contribui în condiții de egalitate cu ceilalți la monitorizarea implementării CDPD. Acest tip de
creștere a expertizei poate fi asigurată într-un număr diferit de moduri, incluzând seminarii, conferințe,
cursuri de formare. Întrucât întotdeauna vor exista atât persoane sau organizații care sunt la început în
activarea în viața publică, aceste resurse trebuie să fie disponibile în mod continuu și să combine atât
teme specifice de maxim interes în acel moment pentru societatea civilă cât și teme introductive privind
CDPD și monitorizarea implementării acesteia. Deși costul unor astfel de activități sau resurse nu este
ridicat, finanțarea publică a fost foarte scăzută de la ratificarea Convenției în creșterea capacității societății
civile în monitorizarea implementării Convenției.738
***

Măsuri recomandate
1. ANDPDCA să ofere finanțare pentru activități de advocacy pentru promovarea CDPD.
2. Consiliul de Monitorizare să asigure formarea privind monitorizarea implementării CDPD pentru
persoanele cu dizabilități și organizațiile acestora.

736
ANDPDCA poate finanța, în proporție de până la 98%, prin derogare de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind
regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu
modificările și completările ulterioare, proiecte ale organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul
protecției persoanelor cu handicap. (Legea nr. 448/2006, art. 99).
737
„Capacitatea organizațională, cunoștințele și expertiza înseamnă: (1) abilități de a participa la activități de
monitorizare; (2) abilități de implicare în definirea și implementarea politicilor; (3) încrederea și abilitățile de a
participa la întâlniri și de a contesta excluderea; (4) cunoștințe despre drepturile omului, inclusiv CDPD; (5)
cunoștințe despre modul de exercitare a acestor drepturi; (6) cunoștințe despre cine sunt persoanele cheie în ceea
ce privește implementarea internă a CDPD; (7) o înțelegere a problemelor de politici relevante și a modului în care
se definesc politicile.” Sursa: MDAC (2011:24).
738
Deși finanțarea pentru astfel de activități trebuie să fie susținută de stat, organizarea evenimentelor în sine
trebuie să aparțină persoanelor cu dizabilități sau a organizaților care le reprezintă.
267
Bibliografie
1. Administrația Prezidențială (2016) „Educație pentru Sănătate”. Raport dezbatere 26 noiembrie 2015.
Disponibil la adresa:
https://www.presidency.ro/files/userfiles/Raport_educatie_pentru_sanatate_19_ian_2016.pdf
2. Agenția Europeană Pentru Drepturi Fundamentale și Consiliul Europei (2016) Manual de drept
european privind accesul la justiție. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
3. Amaddeo et al (2007) Avoidable mortality of psychiatric patients in an area with a community-based
system of mental health care. Acta Psychiatr Scand 2007 Apr: 115(4): 320-5.
4. American University (2020) Bune practici în materie de formare a studenților la facultatea de drept.
Washington College of Law: Programul de Drepturile Omului și ale Persoanelor cu Dizabilități.
5. Anastasiou, D.; Bantekas, I. și Stein, M. A. (2018) The UN Convention on the Rights of Persons with
Disabilities, a commentary. Oxford University Press.
6. ANPD/ANDPDCA (2016) Strategia națională "O societate fără bariere pentru persoanele cu
dizabilități" 2016-2020 (SNPD); Plan operațional privind implementarea strategiei naționale "O
societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități" 2016-2020 (anexe la HG nr. 655/2016).
Disponibile la adresa: http://anpd.gov.ro/web/wp-content/uploads/2016/09/MO-nr-737Bis-din-22-
septembrie-2016.pdf
7. ANDPDCA (2020) Situația răspândirii COVID-19 la nivelul serviciilor sociale pentru categorii
vulnerabile. Disponibil la adresa: http://andpdca.gov.ro/w/wp-content/uploads/2020/09/Situatia-
raspandirii-COVID-25-septembrie.pdf
8. ANED (2013) European comparative data on Europe 2020 & People with disabilities. Final report
prepared by Stefanos Grammenos from Centre for European Social and Economic Policy (CESEP ASBL)
on behalf of the Academic Network of European Disability Experts. Disponibil la adresa:
https://www.disability-europe.net/theme/statistical-indicators
9. ANES și Guvernul României (2018) Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.
Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030. Disponibil la adresa: https://anes.gov.ro/wp-
content/uploads/2018/07/Agenda-2030-pentru-dezvoltare-durabila.pdf
10. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - ANPIS (2014) Raport de activitate al Agenției
Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială pentru anul 2013. Disponibil la adresa:
http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2016/06/Raport_activitate_ANPIS_2013-1.pdf
11. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - ANPIS (2014-2019) Rapoarte anuale de activitate
ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Instituții accesibilizate în cadrul controalelor
de inspecție ANPIS, pe criterii de accesibilizare.
12. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - ANPIS (2019) Raport de activitate ale Agenției
Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Extras: Statutul Inspectorului social. Elaborat de Direcția de
Inspecție Socială – DIS. Disponibil la adresa: http://www.mmanpis.ro/wp-
content/uploads/2020/07/RAPORT-ACTIVITATE_DIS_2019.pdf
13. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - ANPIS (2020a) Raport Naţional privind rezultatele
Campaniei „Controlul de fond al serviciilor publice de asistenţă socială 2019”. Disponibil la adresa:
http://www.mmanpis.ro/wp-content/uploads/2020/06/SKM_C22720062916260.pdf
14. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - ANPIS (2020b) Raport privind rezultatele
Campaniei naţionale de control „Verificarea asigurării respectării drepturilor persoanelor cu
dizabilități la un mediu accesibilizat de către primării, săli de spectacole, muzee, biblioteci, săli de
sport, complexe comerciale”. Disponibil la adresa: http://www.mmanpis.ro/wp-
content/uploads/2020/02/Raport-tematic-Accesibilitati-2019.pdf

268
15. Apostu O.; Balica M. și Horga I. (2015) Educație pentru toți și pentru fiecare. Accesul și participarea la
educație a copiilor cu dizabilități și/sau CES din școlile participante la Campania UNICEF „Hai la
școală!”. București: Alpha MDN.
16. Apostu O.; Horga I.; Novak C.; Scoda A. și Voinea L. (2015) Raport privind starea învățământului
preuniversitar din România în anul școlar 2014-2015. București.
17. Armaș, I.; Toma-Dănilă, D.; Ionescu, R. și Gavriș, A. (2017) Vulnerability to Earthquake Hazard. Case
Study. București. International Journal of Disaster Risks Science 8(2), pp. 182-195.
18. Ashton-Brooks, K.; Cox, L..; Dobson, B.; Middleton, S.; Reith, L. și Smith, N. (2004) Disabled people's
costs of living: more than you would think. Loughborough: Loughborough University.
19. Ashworth, M.; Millett, C.; Palladino, R.; Tayu Lee, J. și Triassi, M. (2016) Associations between
multimorbidity, healthcare utilisation and health status: evidence from 16 European countries. Age
and Ageing 45(3), pp. 431–435. Disponibil la adresa:
https://academic.oup.com/ageing/article/45/3/431/1739761
20. Astorga Gatjens, L. F. (2011) Analiza articolului 33 din Convenția ONU: Importanța critică a
implementării și monitorizării naționale. International Journal on Human Rights 8(14).
21. Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate - ANMCS (2019) Clarificări afișare
însemnele acreditării pentru unitățile sanitare. Disponibil la adresa:
https://anmcs.gov.ro/web/important-clarificari-afisare-insemnele-acreditarii-pentru-unitatile-
sanitare/
22. Avocatul Poporului (2019) Raport anual. Disponibil la adresa: https://avp.ro/rapoarte-
anuale/raport_2019_avp.pdf
23. Avocatul Poporului. Rapoarte anuale. Disponibil la adresa:
https://avp.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=50&Itemid=174&lang=ro-ro
24. Balfe, J. M.; Flowers, N.; Guernsey, K. N.; Karr, V. L.. și Lord, J. (eds). (2012) Human Rights: Yes! Action
and Advocacy on the Rights of Persons with Disabilities. Human Rights Resource Center, Ch. 12.
Disponibil la adresa: http://hrlibrary.umn.edu/edumat/hreduseries/HR-YES/HR_YES_Full_2012.pdf
25. Banca Mondială - BM și Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2011) World Report on Disability.
Geneva: OMS. Disponibil la adresa:
https://www.who.int/disabilities/world_report/2011/report.pdf?ua=1
26. Banca Mondială - BM și Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2012) Raportul Mondial privind
Dizabilitatea. Disponibil în limba română la adresa:
https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/44575/9789730135978_rum.pdf;jsessionid=3503
68898D614B53D37EC88910F362F6?sequence=20
27. Banca Mondială (2018a) From Uneven Growth to Inclusive Development Romania’s Path to Shared
Prosperity. Disponibil la adresa:
https://openknowledge.worldbank.org/bitstream/handle/10986/29864/9781464813177.pdf?seque
nce=2&isAllowed=y
28. Banca Mondială (2018b) Romania Public Finance Review: Enhancing the Efficiency of Public Spending
in Pre-University Education.
29. Banca Mondială (2019), Raport de evaluare a conținutului și a stadiului implementării SNPD 2016-
2020.
30. Beadle-Brown, J.; Kozma, A. și Mansell, J. (2009) Outcomes in different residential settings for people
with intellectual disability: a systematic review. American Journal on Intellectual and Developmental
Disabilities 114(3), pp. 193-222. Disponibil la adresa: https://doi.org/10.1352/1944-7558-114.3.193.
31. Becuț, A. și Croitoru, C. (2018) Barometrul de Consum Cultural din 2018. Dinamica sectorului cultural
în Anul Centenarului Marii Uniri. Bucureşti: Editura Universitară.
32. Bickenbach, J.; Posarac, A.; Cieza, A. și Kostanjsek, N. (2015) Assessing Disability in Working Age
Population: A Paradigm Shift from Impairment and Functional Limitation to the Disability Approach.
269
 Washington DC: World Bank. Disponibil la adresa:
https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/22353
33. Blaj, G. (2020) Excluziunea instituțională de la locuirea socială. Teză de doctorat nepublicată.
Universitatea din București: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
34. Bowden, K.; Douds, F. și Simpson, Y. (2011) Ghid elaborat de Guvernul Scoției pentru instruirea
profesioniștilor din sistemul penal.
35. Cappelletti, M. și Garth, B. (1978) Access to Justice: The Newest Wave in the Worldwide Movement
to Make Rights Effective. Buffalo Law Review 27(2).
36. Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate - CNAS (2017) Criterii de prioritizare pe baza cărora se
întocmesc listele de așteptare în vederea acordării dispozitivelor medicale destinate recuperării unor
deficiențe organice sau funcționale. Disponibil la adresa:
http://www.cnas.ro/casmb/media/pageFiles/20170411_CRITERII%20DE%20PRIORITIZARE%20LISTE
%20DE%20ASTEPTARE%20DISPOZITIVE%20MEDICALE.pdf
37. Catty, J.S.; Bunstead, Z.; Burns, T. și Comas, A. (2007) Day centers for severe mental illness. Cochrane
database of systematic reviews. Disponibil la adresa:
https://doi.org/10.1002/14651858.cd001710.pub2.
38. Căloiu, O. și Tudose, E. (2015) Raport de monitorizare a progresului României pentru aplicarea
Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
39. Centrul de Resurse Juridice - CRJ (2015) Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu
dizabilități prin lipsa de accesibilizare. Disponibil la adresa: http://www.crj.ro/wp-
content/uploads/2015/01/Accesibilizare-3.pdf
40. Centrul de Resurse Juridice - CRJ (2017-2018) Date colectate de Centrul de Resurse Juridice pentru
perioada septembrie 2017 - septembrie 2018. Disponibil la adresa: https://www.crj.ro/harta-
deceselor-in-spitalele-de-psihiatrie-centrele-de-plasament-si-centrele-de-protectie-a-persoanelor-
cu-dizabilitati/
41. Centrul de Resurse Juridice (2019) Raport dezbatere „Sprijinirea persoanelor cu dizabilități
mintale/intelectuale în luarea deciziilor”. Craiova.
42. Centrul pentru Legislație Nonprofit (2019) Contracte rezervate. Provocări, tendințe, oportunități.
Disponibil la adresa: https://www.clnr.ro/raport-achizitii-rezervate-provocari-tendinte-oportunitati/
43. Civil Rights Division - The United States Department of Justice (1990) Americans with Disabilities Act
(ADA).
44. Comisia Europeană - CE (2008) Biennal Report on Social Services of General Interest. Brussels: COM
(2008), 418 final.
45. Comisia Europeană – CE (2008) Biennial Report on Social Services of General Interest. Brussels: COM
(2008) 418 final. Disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52008SC2179&from=EN
46. Comisia Europeană – CE (2010) Second Biennial Report on Social Services for General Interest.
Brussels: SEC (2010), 1284 final. Disponibil la adresa:
https://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=6221&langId=en
47. Comisia Europeană - CE (2012a) State aid: Commission approves German aid scheme for renewable
energy (Erneuerbare-Energien-Gesetz – EEG) orders partial recovery. Brussels.
48. Comisia Europeană - CE (2012b) Flash Eurobarometer 345.
49. Comisia Europeană - CE (2013) Public employment services (PES) Approaches for sustainable
activation of people with disabilities.
50. Comisia Europeană - CE (2016) Flash Eurobarometer 419. Quality of Life in European Cities 2015.
51. Comisia Europeană - CE (2018) Proposal for a REGULATION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF
THE COUNCIL. Explanatory Memorandum. Disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52018PC0375&from=EN
270
52. Comisia Europeană - CE (2019) Raportul de țară din 2019 privind România. Comunicare a Comisiei
către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană și Eurogrup,
Semestrul european 2019.
53. Comisia Europeană - CE (2020a) Raportul de țară din 2020 privind România. Comunicare a Comisiei
către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană și Eurogrup,
Semestrul european 2020.
54. Comisia Europeană - CE (2020b) Joint Employment Report – Annex. Publications, 2020 European
Semester: Autumn package.
55. Comisia Europeană - CE (2020c) European Disability Strategy 2010-2020.
56. Comitetul CDPD (2019a) Concluding observations on the combined second and third periodic reports
of Australia. CRPD/C/AUS/CO/2-3, para 26(f).
57. Comitetul CDPD (2019b) Concluding observations on the combined second and third periodic reports
of Spain. CRPD/C/ESP/CO/2-3, para 25(c).
58. Comitetul CDPD (2019c) Inquiry concerning Hungary carried out by the Committee under article 6 of
the Optional Protocol to the Convention. CRPD/C/HUN/IR/1, para. 101 (d), (f), (g).
59. Comitetul CDPD (2020) Principiile Internaționale și Orientările cu privire la Accesul la Justiție al
Persoanelor cu Dizabilități, 2020. Raportorul Special pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Trimis Special al Secretarului General pentru Dizabilități și Accesibilitate.
60. Consiliul de Monitorizare (2019-2020) Rapoarte de monitorizare. Disponibil la adresa:
https://www.consiliuldemonitorizare.ro/rapoarte-de-monitorizare/
61. Consiliul de Monitorizare (2020) Instrumentul de monitorizare folosit în 2020 – Fișă de monitorizare
(Anexa 1). Disponibil la adresa: https://www.consiliuldemonitorizare.ro/monitorizare/modele-
documente/
62. Consiliul Europei (2018) Raportul Comisarului pentru Drepturi Europene, în urma vizitei în România în
2018.
63. Consiliul Europei și Comitetul European pentru Prevenirea Torturii CPT/Inf (2019) Raport privind
vizitele în România în 2018. CPT/Inf (2019) 7, 2018. Disponibil la adresa:
https://rm.coe.int/1680939161
64. Consiliul Național al Audiovizualului - CNA (2020) INSTRUCȚIUNEA nr. 3 din 22 aprilie 2020 privind
dimensiunea ferestrei dedicate interpretului în limbajul mimico-gestual, în aplicarea dispozițiilor art.
42^1 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Disponibil la adresa:
https://www.cna.ro/IMG/pdf/INSTRUCTIUNEA_nr._3_din_22_aprilie_2020_CNA_.pdf
65. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - CNCD (2015) Finalizarea proiectului cu finanțare
nerambursabilă cod SMIS 52473. Disponibil la adresa: https://cncd.ro/2015-12-02-finalizarea-
proiectului-cu-finantare-nerambursabila-cod-smis-52473
66. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - CNCD (2020) Raport de activitate al Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe anul 2019. Disponibil la adresa:
https://main.components.ro/uploads/1d3a0bf8b95391b825aa56853282d5da/2020/04/raport-de-
activitate-cncd-2019-21x30-ro-cc-r4-online.pdf
67. Correll et al. (2017: 163-180) Prevalence, incidence and mortality from cardiovascular disease in
patients with pooled and specific severe mental illness: a large-scale meta-analysis of 3,211,768
patients and 113,383,368 controls. World psychiatry: official journal of the World Psychiatric
Association (WPA) vol. 16,2.
68. Cote, A. (2018) Disability assessment in the light of the UNCRPD. Citat în: Disability-Related Financial
Instruments in Light of EU Law and the United Nations Convention on the Rights of Persons with
Disabilities. Disponibil la adresa: http://www.era-
comm.eu/uncrpd/kiosk/pdf/seminar_documents/s_c_418DV84.pdf

271
69. De Beco, G. (2011) Articolul 33 alin 2 al CDPD: Un alt rol pentru institutele de drepturile omului?
Netherlands Quarterly of Human Rights 29(1), pp. 94-96. Disponibil la adresa:
https://www.corteidh.or.cr/tablas/r25910.pdf
70. Department for Work and Pensions și Office for Disability Issues (2014) Better Working with Disabled
People: The Way Forward; The Government response to consultation findings.
71. Directorate General for Internal Policies și European Parliament (2015) Reasonable Accommodation
and Sheltered Workshops for People with Disabilities: Costs and Returns of Investments. Disponibil la
adresa:
https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2015/536295/IPOL_STU%282015%295362
95_EN.pdf
72. Disabled People’s Organisations (2020) The Disability Unit has established a new Disabled People’s
Organisations (DPOs) Forum to strengthen its engagement with disabled people. Disponibil la adresa:
https://www.gov.uk/government/news/disabled-peoples-organisations-dpos-forum-launches-this-
month
73. Drăguțescu, A.; Ghinea C.; Szelmenczi, A.; Zamfirescu, I.; Szelmenczi, M. și Ganea, O. (2014) Raport de
audit al accesibilității spațiului public urban. Raport realizat de ActiveWatch și Fundația Motivation
Romania.
74. Drețcanu, D.; Ercuș, L. și Tudose, E. (2013) Raport de monitorizare a implementării Convenției ONU
privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
75. Duminică, G. și Turza, M. (2015) Izolați printre noi - Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe
educaționale speciale în sistemul de educație românesc. București: Rentrop & Straton.
76. EASPD Newsletter (2013) The evolving concept of sheltered workshops in the EU: realities and future
developments. Disponibil la adresa:
https://www.easpd.eu/sites/default/files/sites/default/files/newsletters/newsletter_en_2012.pdf
77. EASPD (2018) Study on employment models within the social economy and their role in including
persons with disabilities into the labour market and society. Disponibil la adresa:
https://www.easpd.eu/sites/default/files/sites/default/files/Publications2018/5.8.3_study_on_soci
al_economy_-_full_report.pdf
78. Ecorys (2018) Mapping on Access to Sport for Persons with Disabilities. Executive summary to the
European Commission.
79. Eurofound (2018) The social and employment situation of people with disabilities. Luxembourg:
Publications Office of the European Union.
80. European Expert Group - EEG on the Transition from Institutional to Community-based care (2012)
Common European Guidelines on the Transition from Institutional to Community-based Care.
Guidance on implementing and supporting a sustained transition from institutional care to family-
based and community-based alternatives for children, persons with disabilities, persons with mental
health problems and older persons in Europe. Brussels.
81. European Union Agency for Fundamental Rights - FRA (2014) The right to political participation for
persons with disabilities: human rights indicators.
82. Eurostat (2020a) European Union Statistics On Income And Living Conditions (EU-SILC). Disponibil la
adresa: https://ec.europa.eu/eurostat/web/microdata/european-union-statistics-on-income-and-
living-conditions
83. Eurostat (2020b) Statistics Explained. Glossary: DISABILITY. Disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Glossary:Disability
84. Eurostat. Purchasing power parities (PPPs), price level indices and real expenditures for ESA 2010
aggregates. Cod indicator [prc_ppp_ind] Disponibil la adresa:
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=prc_ppp_ind&lang=en

272
85. Eurostat. Time spent on health-enhancing (non-work-related) aerobic physical activity by sex, age and
educational attainment level. Cod indicator [hlth_ehis_pe2e] Disponibil la adresa:
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do
86. Eurostat. Social media use by type, internet advertising. Cod indicator [isoc_cismt] Disponibil la
adresa: https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_cismt&lang=en
87. Eurostat. Individuals - mobile internet access. Cod indicator [isoc_ci_im_i] Disponibil la adresa:
https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=isoc_ci_im_i&lang=en
88. Federal Office of Civil Protection and Disaster Assistance - BBK (2017) Assisting People with Disabilities
in Case of Disaster. European Network for Psychosocial Crisis Management. Science Forum, Volume
14. Disponibil la adresa: http://eunad-info.eu/fileadmin/Bildmaterial-
EUNAD/PDF_Download/BBK_Band_14_P119240_barrierefrei.pdf
89. Flynn, E. și Lawson, A. (2013) Disability and Access to Justice in the European Union: Implications of
the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities. 4 European Yearbook of Disability Law
7 at 25. Citat în: Flynn, Eilionóir (2015: 36) Disabled Justice? Access to Justice and the UN Convention
on the Rights of Persons with Disabilities. Routledge; 1st Edition.
90. French Republic (2020) Décret n° 2020-90 du 5 février 2020 portant modification de la composition
et du fonctionnement du Conseil national consultatif des personnes handicapées. Journal officiel
électronique authentifié n° 0032.
91. Fundația Desire pentru Deschidere și Reflecție Socială (2018) Sentința civilă 86/2018 a Curții de Apel
Cluj.
92. Gîrlescu, O.; Obreja, M. și Tănăsan, G. (2014) Drepturile sexuale şi reproductive ale femeilor cu
dizabilităţi intelectuale şi psihosociale. Raportul realizat în cadrul proiectului „DREPTURILE NOASTRE”.
Disponibil la adresa: http://www.drepturisexuale.ro/wp-content/uploads/2014/05/OUR-
RIGHTS_raport-1.pdf
93. Grădinaru, C. (2014) Evaluarea fenomenului „copiii şi tinerii străzii”. Salvați copiii, 2014. Disponibil la
adresa: https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/ac/aced789d-934e-4f3b-a9a5-a2ac3094e002.pdf
94. Groce, N.; Kim, H.; Mitra, S.; Mont, D. și Palmer. M. (2017a) Extra costs of living with a disability: A
review and agenda for research. Disability and Health Journal, 10(4), pp. 475-484. Disponibil la adresa:
http://dx.doi.org/10.1016/j.dhjo.2017.04.007
95. Groce, N.; Kim, H.; Mitra, S.; Mont, D. și Palmer. M. (2017b) The hidden extra costs of living with a
disability. Disponibil la adresa: https://theconversation.com/the-hidden-extra-costs-of-living-with-a-
disability-78001
96. Guvernul României și ISC (2016) Protocol de colaborare încheiat între Autoritatea Naţională pentru
Persoane cu Handicap și Inspectoratul de Stat în Construcţii. Disponibil la adresa:
https://isc.gov.ro/files/2016/Protocoale/anph.pdf
97. Guvernul României (2020a) Raport privind progresele în implementarea măsurilor de îmbunătățire a
sistemului național de apeluri de urgență 112 (publicat lunar). Disponibil la adresa:
https://gov.ro/ro/obiective/strategii-politici-programe/raport-privind-progresele-in-implementarea-
masurilor-de-imbunatatire-a-sistemului-national-de-apeluri-de-urgenta-112-publicat-lunar&page=1
98. Guvernul României (2020b) Raport preliminar privind sistemul național de apeluri de urgență 112.
Disponibil la adresa: https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2019-08-7-23303216-0-
raport-intermediar-112-final-2.pdf
99. Hughes, K.; Bellis, M. A.; Jones, L.; Wood, S.; Bates, G.; Eckley, L.; McCoy, E.; Mikton, C.; Shakespeare,
T. și Officer, A. (2012) Prevalence and risk of violence against adults with disabilities: a systematic
review and meta-analysis of observational studies. The Lancet 379 (9826), pp. 1621-1629.
100. Human Rights Council (2015) Report of the Independent Expert on the
enjoyment of all human rights by older persons, Rosa Kornfeld-Matte. A/HRC/30/43, para. 72.

273
101. Human Rights Council (2017) Report of the Office of the United
Nations High Commissioner for Human Rights. Right to access to justice under article 13 of the
Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Thirty - seventh session, 27 December 2017,
A/HRC/37/25.
102. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - IGSU (2018) Analiza
statistică privind acțiunile de prevenire, pregătire și răspuns în situații de urgență. Disponibil la adresa:
https://www.igsu.ro/Resources/COJ/RapoarteStudii/65201914147%20PM.pdf
103. Inspectoratul pentru Situații de Urgență - ISU Sibiu. Comitetul Local
pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Mediaș (2018) Planul de apărare în cazul producerii unui
dezastru specific: cutremur sau alunecare de teren. Disponibil la adresa:
http://www.primariamedias.ro/portal/medias/portal.nsf/6F931D7F9CE1A9DBC22582BF001EF352/
%24FILE/Plan%20cutremur%202018.pdf
104. Inspectoratul pentru Situații de Urgență - ISU Vaslui (2015) GHID de
organizare şi desfăşurare a evacuării din construcţii cu destinaţia de unităţi de învăţământ în cazul
manifestării unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui incendiu sau a unui seism. Disponibil
la adresa: http://www.isuvaslui.ro/pdf/Ghiduri%20SU/INVATAMANT.pdf
105. Institutul Național al Magistraturii – INM (2016) Programul de formare
continuă 2016. Disponibil la adresa: http://www.inm-
lex.ro/fisiere/d_1227/Programul%20de%20formare%20continua%202016.pdf
106. Institutul Național de Sănătate Publică - INSP (2018) Raportul național
privind starea de sănătate a populației României. Disponibil online:
https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/11/SSPR-2018-final-2-1.pdf
107. Institutul Naţional de Statistică - INS (2011) Raportul de Calitate asupra
Anchetei Forţei de Muncă în Gospodării (AMIGO) pe anul 2011.
108. Institutul Naţional de Statistică - INS (2019) Activitatea unităţilor
sanitare în anul 2018. Disponibil la adresa:
https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul_2018.p
df
109. Institutul pentru Politici Publice - IPP (2013) Accesibilizarea spaţiului
public pentru persoanele cu dizabilităţi. Disponibil la adresa:
https://bns.ro/images/Studiu_accesibilitate_persoane_cu_dizabilitati_2013.pdf
110. International Disability Alliance – IDA și International Labour
Organization - ILO (2019) Joint Statement: Towards Inclusive Social Protection System Supporting Full
and Effective Participation of Persons with Disabilities. Disponibil la adresa: https://www.social-
protection.org/gimi/gess/RessourcePDF.action?ressource.ressourceId=55473
111. International Labour Organization - ILO (2014) Achieving Equal
Employment Opportunities for People with Disabilities through Legislation - Guidelines. Disponibil la
adresa: https://www.ilo.org/skills/pubs/WCMS_322685/lang--en/index.htm
112. International Labour Organization - ILO (2020) Questions on Disability
and Work, Key issues on promoting employment of persons with disabilities.
113. International Planned Parenthood Federation - IPPF (2016) Annual
Performance Report 2016. Disponibil la adresa: https://www.ippf.org/resource/ippf-annual-
performance-report-
2016#:~:text=In%202016%2C%20we%20delivered%20182.5,national%2C%20regional%20and%20gl
obal%20levels
114. Ippoliti, C.; Peppey, B. și Depoy, E. (1994) Promoting Self
Determination for Persons with Developmental Disabilities. Disability & Society 9(4), pp. 453-460.
Disponibil la adresa:
274
 https://www.researchgate.net/publication/233368854_Promoting_Self_Determination_for_Person
s_with_Developmental_Disabilities
115. JDM (Adaptare). Understanding the types of disabilities that occur in
the workplace. Disponibil la adresa: https://jdmplacements.co.za/understanding-the-types-of-
disabilities-that-occur-in-the-workplace/
116. Kirschner, K.L. și Curry, R.H. (2009). Educating health care
professionals to care for patients with disabilities. JAMA 302, pp. 1334–1335.
117. Kruse, D. și Schur, L. (2019) Fact sheet: Disability and Voter Turnout in
the 2018 Elections. Disponibil la adresa:
https://smlr.rutgers.edu/sites/default/files/2018disabilityturnout.pdf
118. La Haute Autorité de Santé (2018) L'évaluation des établissements et
services sociaux et médico-sociaux (ESSMS). Franța. Disponibil la adresa: https://www.has-
sante.fr/jcms/c_2838131/fr/l-evaluation-des-etablissements-et-services-sociaux-et-medico-sociaux-
essms
119. Luxner, L. (2020) Eurordis Urges Expansion of Newborn Screening
Initiatives Across Europe. Adrenoleukodisttrophy News. Disponibil la adresa:
https://adrenoleukodystrophynews.com/2020/05/25/eurordis-urges-expansion-of-newborn-
screening-initiatives-across-europe/
120. Ministerul Turismului (2007) Master Plan-ul pentru turismul național
al României 2007-2026. Disponibil la adresa: http://turism.gov.ro/web/wp-
content/uploads/2017/05/masterplan_partea1.pdf
121. McVilly, K.; Parmenter, T.R. și Yazbeck, M. (2004) Attitudes Toward
People with Intellectual Disabilities. Journal of Disability Policy Studies 15(2), pp. 97–111.
122. Mental Disability Advocacy Center - MDAC (2011) Building the
Architecture for Change: Guidelines on Article 33 of the UN Convention on the Rights of Persons with
Disabilities (CRPD).
123. Mental Disability Advocacy Center - MDAC (2013) Legal Capacity in
Europe. A Call to Action to Governments and to the EU. Budapesta. Disponibil la adresa:
https://www.mdac.org/sites/mdac.info/files/legal_capacity_in_europe.pdf
124. Mental Health Europe (2017) Autonomy, choice and the importance
of supported-decision making for persons with psychosocial disabilities: MHE Position Paper on Article
12 UN CRPD on legal capacity. Disponibil la adresa: https://www.mhe-sme.org/position-paper-on-
article-12/.
125. Mijatovic, D. (2018a) Report of Commissioner for Human Rights of the
Council of Europe following her visit to Hungary from 4 to 8 February 2019.
126. Mijatovic, D. (2018b) Report of Commissioner for Human Rights of the
Council of Europe following her visit to Romania from 12 to 16 November 2018.
127. Ministerul Educației și Cercetării - MEC (2017) Strategia privind
modernizarea infrastructurii educaţionale 2017-2023. Disponibil la adresa:
https://www.edu.ro/sites/default/files/Strategie%20SMIE_2017docx_0.pdf
128. Ministerul Finanțelor Publice - MFP (2018) Dezinstituționalizarea
persoanelor adulte cu dizabilități - tranziția spre servicii sociale în comunitate. Anunțuri AM POCU -
apel 462 și apel 463.
129. Ministerul Finanțelor Publice - MFP (2019) Rapoartele de execuție
bugetară pentru anul 2019.
130. Ministerul Muncii și Protecției Sociale - MMPS. Sume acordate ONG-
urilor de la bugetul de stat prevăzute la titlul 59.11. Disponibil la adresa:
http://anpd.gov.ro/web/sume-acordate-ong-urilor-de-la-bugetul-de-stat-prevazute-la-titlul-59-11/
275
131. Ministerul Muncii și Protecției Sociale - MMPS (2019a) Comunicat de
presă: „Biletele de călătorie gratuită pentru persoanele cu handicap vor putea fi ridicate și distribuite
acestora și de organizațiile neguvernamentale care le protejează și promovează drepturile”. Disponibil
la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/5562-cp-
guvernul-bilete-calatorie-persoanelro-handicap-calatorie-gratuita-17072019
132. Ministerul Muncii și Protecției Sociale - MMPS (2019b) Sume
decontate de la bugetul de stat în baza art.98 din legea 448/2006 pentru anul 2019. Disponibil la
adresa: http://anpd.gov.ro/web/wp-content/uploads/2020/01/2019.sume-decontate-de-la-bug-de-
stat-16-19.pdf
133. Ministerul Muncii și Protecției Sociale - MMPS (2020a) Buletin statistic
asistență socială. Direcția Politici Servicii Sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale în trimestrul I
2020. Disponibil la adresa: http://mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/Asist_I_2020.pdf
134. Ministerul Muncii și Protecției Sociale - MMPS (2020b) Buletin statistic
asistență socială. Direcția Politici Servicii Sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale în trimestrul II
2020.
135. Ministerul Sănătății - MS (n.d.) Curriculum de pregătire în specialitatea
recuperare, medicină fizică și balneologie. Disponibil la adresa:
https://rezidentiat.ms.ro/curricule/recuperare_medicina_fizica_si_balneologie.pdf
136. Ministerul Culturii (2016) Strategia pentru Cultură și Patrimoniu
Național 2016-2022.
137. Ministerul Sănătății – MS (2002) Strategie Naţională privind Sănătatea
Sexualităţii şi Reproducerii 2002–2006.
138. Ministerul Sănătății - MS (2014) Strategia Națională de Sănătate 2014-
2020. Disponibil la adresa: http://www.ms.ro/strategia-nationala-de-sanatate-2014-2020/
139. Ministerul Tineretului și Sportului – MTS (2015) Strategia Naţională în
Domeniul Politicii de Tineret 2015-2020. Disponibil la adresa: http://mts.ro/wp-
content/uploads/2015/01/Strategia-tineret-ianuarie-2015.pdf
140. Ministerul Educației Naționale (2017) Strategia privind Modernizarea
Infrastructurii Educaţionale 2017-2023. Disponibil la adresa:
https://www.edu.ro/sites/default/files/Strategie%20SMIE_2017docx_0.pdf
141. Ministerul Sănătății - MS și Institutul Național pentru Sănătatea Mamei
și Copilului - INSMC “Alessandrescu-Rusescu” (n.d.) Programul Național de Sănătate a Femeii și
Copilului. Disponibil la adresa: https://insmc.ro/Programe-de-sanatate/Programe-de-sanatate-
finantate-de-MS/Programul-National-de-Sanatate-a-femeii-si-copilului/103
142. MMFPSPV - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice (2014a) Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2015-2020.
Disponibil la adresa: http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Munca/2014-DOES/2014-01-
31_Anexa1_Strategia_de_Ocupare.pdf
143. National Council on Independent Living - NCIL (2018) Annual
Conference Wrap-up. Disponibil la adresa: https://advocacymonitor.com/wrap-up-ncil-2018-annual-
conference-on-independent-living/
144. Institutul Național de Sănătate Publică - INSP (2018) Raportul național
al stării de sănătate a populației. Disponibil la adresa: https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-
content/uploads/2014/11/SSPR-2018-final-2-1.pdf
145. National University of Ireland - NUI (2020) Galway: International and
Comparative Disability Law and Policy.

276
146. New York Legal Assistance Group - NYLAG (2020) Practici încurajatoare
- Servicii mobile de asigurare a accesului la justiție pentru persoane cu dizabilități. Studiu de caz. New
York Legal Mobile.
147. Observatorul Român de Sănătate - ORS (2020) Cât de mulțumiți au fost
românii de spitalele publice în 2019. Evoluția în perioada 2017-2019. Disponibil la adresa:
https://health-observatory.ro/wp-
content/uploads/2020/07/satisfactie_pacienti_raport_ORS_iulie_2020-1.pdf
148. OHCHR (2009) Thematic study on the structure and role of national
mechanisms for the implementation and monitoring of the Convention on the Rights of Persons with
Disabilities. A/HRC/13/29.
149. OHCHR (2010) Study on the Implementation of Article 33 of the UN
Convention on the Rights of Persons with Disabilities in Europe. Disponibil la adresa:
https://www.ohchr.org/Documents/Publications/Disabilities_training_17EN.pdf
150. OHCHR (2011) Study on the implementation of Article 33 of the UN
Convention on the Rights of Persons with Disabilities in Europe.
151. OHCHR (2014) Thematic study on the right of persons with disabilities
to live independently and be included in the community. Report of the Office of the United Nations
High Commissioner for Human Rights. A/HRC/28/37, para. 43.
152. OHCHR (2017) Raportul Subcomitetului (SPT) realizat ca urmare a
vizitei în România în mai, 2016, Pct. 23. Disponibil la adresa:
https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/TreatyBodyExternal/CountryVisits.aspx?SortOrder=Chron
ological
153. Oliver, M. (1990) The Politics of Disablement. New York: Palgrave
Macmillan.
154. ONU și Comitetul CDPD (2014) Comentariul General Nr. 1 privind Art.
12: Recunoașterea egală în fața legii. CRPD/C/11/4. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/en/CRPD/C/GC/1
155. ONU și Comitetul CDPD (2015) Observații finale asupra raportului
inițial al Republicii Dominicane. CRPD/C/DOM/CO/1. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/en/CRPD/C/DOM/CO/1
156. ONU și Comitetul CDPD (2016) Observații finale asupra raportului
inițial al Chile. CRPD/C/CHL/CO/1. Disponibil la adresa: https://undocs.org/CRPD/C/CHL/CO/1
157. ONU și Comitetul CDPD (2017) Comentariul General Nr. 5 privind Art.
19: Dreptul la viaţa independentă. CRPD/C/GC/5, para. 21, para. 60.
158. ONU și Comitetul CDPD (2018) Comentariul General Nr. 6 privind Art.
5: Egalitatea și nediscriminarea. CRPD/C/GC/6.
159. ONU și Consiliul Drepturilor Omului (2017a) Report of the Special
Rapporteur on the rights of persons with disabilities. A/HRC/37/56. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/en/A/HRC/37/56
160. ONU și Consiliul Drepturilor Omului (2017b) Special Rapporteur on the
rights of persons with disabilities.. Access to rights-based support for persons with disabilities.
A/HRC/34/58, para. 18, para. 57.
161. ONU și Consiliul Drepturilor Omului (2019) Report of the Special
Rapporteur on the rights of persons with disabilities. A/HRC/40/54. Disponibil la adresa:
https://undocs.org/en/A/HRC/40/54
162. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2001) Clasificarea
Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF). Geneva: OMS.

277
163. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2014) Information sheet
Premature death among people with severe mental disorders. Disponibil la adresa:
https://www.who.int/mental_health/management/info_sheet.pdf?ua=1.
164. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2016) Priority Assistive
Products List. Disponibil la adresa:
https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/207694/WHO_EMP_PHI_2016.01_eng.pdf?sequ
ence=1
165. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2017a) Advancing the Right to
Health - The Vital Role of Law. Disponibil la adresa:
https://www.who.int/healthsystems/topics/health-law/health_law-report/en/
166. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2017b) Rehabilitation – A Call
for Action 2030. Disponibil la adresa: https://www.who.int/health-topics/rehabilitation#tab=tab_1
167. Organizația Mondială a Sănătății - OMS (2020) Policy brief: Assistive
Technology. Disponibil la adresa: https://www.who.int/publications/i/item/978-92-4-000504-4
168. Organizația Națiunilor Unite - ONU (2006) Convenția privind drepturile
persoanelor cu dizabilități. Disponibilă la adresa:
http://www.un.org/disabilities/documents/convention/convoptprot-e.pdf
169. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE (2002)
Glossary of Key Terms in Evaluation and Results Based Management. Paris: OECD Publishings.
170. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE (2003)
Transforming Disability into Ability - Policies to promote work and income security for disabled
people. Disponibil la adresa: https://www.oecd.org/els/emp/transformingdisabilityintoability.htm
171. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE (2010)
Sickness, Disability and Work - Breaking the barriers. Disponibil la adresa:
https://www.oecd.org/publications/sickness-disability-and-work-breaking-the-barriers-
9789264088856-en.htm
172. Perrins, K. și Tarr, J. (1998) The quality of day care provision to
encourage the transition to adulthood for young women with learning difficulties. Research in Post-
Compulsory Education 3(1), pp. 93-109. Disponibil la adresa:
https://doi.org/10.1080/13596749800200027.
173. Petrenic, C. (2020) Harta accesului cetățenilor români la serviciile de
asistență medicală primară oferite de cabinetele de medicină de familie. Disponibil la adresa:
https://www.formaremedicala.ro/wp-content/uploads/2020/02/harta-MF-2020.pdf
174. Raja, D. S. (2016) Bridging the disability divide through digital
technologies Background Paper for the 2016 World Development Report (WDR): Digital Dividends.
Disponibil la adresa: http://pubdocs.worldbank.org/en/123481461249337484/WDR16-BP-Bridging-
the-Disability-Divide-through-Digital-Technology-RAJA.pdf
175. Rawert, M. (2017) The Political Rights of Persons with Disabilities: A
Democratic Issue. Disponibil la adresa:
https://pace.coe.int/pdf/5bd2c3d1db80fc9a450cc89564dcd38c2c1080753326667a8259ffe25682ae
848428feba12/doc.%2014268.pdf
176. Schulze, M. (2010) A Handbook on the Human Rights of Persons with
Disabilities: Understanding The UN Convention On The Rights Of Persons With Disabilities. New York:
Handicap International.
177. Shakespeare, T. și Kleine, I. (2013) Educating Health Professionals
about Disability: A Review of Interventions. Health and Social Care Education 2(2), pp. 20-37.
Disponibil la adresa: 10.11120/hsce.2013.00026

278
178. Shettle, A.; Hayes, A. și Hodge, I. (2018) Înțelegerea părților interesate
și monitorizarea punerii în aplicare a art. 32 al CDPD. Disponibil la adresa: http://75.103.88.247/wp-
content/uploads/2019/04/Stakeholders-Understanding-and-Monitoring-of-the-Implementation-of-
CRPD-Article-32.pdf
179. Smith et al. (2004) Disabled people's costs of living: more than you
would think. Loughborough: Loughborough University.
180. Societatea Academică din România (2009) Diagnostic: EXCLUS DE PE
PIAŢA MUNCII. Piedici în ocuparea persoanelor cu dizabilități în România. Alpha Media Print.
181. The Housing Agency (2018) Housing Options. A guide to housing
options available through Local Authorities. Disponibil la adresa:
https://www.housing.gov.ie/sites/default/files/publications/files/housing_options_english_feb18_v
2.pdf
182. The International Foundation for Electoral Systems - IFES (2014)
Annual Report. Disponibil la adresa: https://www.ifes.org/sites/default/files/2014-annual-report.pdf
183. The Social Protection Committee - SPC (2010) A Voluntary European
Quality Framework for Social Services. Brussels: SPC 2010/10/8/ final. Disponibil la adresa:
https://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=6140&langId=en
184. The United Nations Department of Economic and Social Affairs -
UNDESA (1982) The World Programme of Action (WPA) concerning Disabled Persons. Disponibil la
adresa: https://www.un.org/development/desa/disabilities/resources/world-programme-of-action-
concerning-disabled-persons.html
185. The United Nations General Assembly (1993) Principiile de la Paris:
Principiile referitoare la Statutul Instituțiilor Naționale. Rezoluția Adunării Generale nr. 48/134 din 20
decembrie 1993. Disponibil la adresa: https://nhri.ohchr.org/EN/AboutUs/Pages/ParisPrinciples.aspx
186. The U.S. Department of State (2020) Trafficking in Persons Report.
Disponibil la adresa: https://www.state.gov/wp-content/uploads/2020/06/2020-TIP-Report-
Complete-062420-FINAL.pdf
187. Thornicroft G. Shunned (2006) Discrimination against People with
Mental Illness. Oxford: Oxford University Press.
188. UNESCO (2011) The 2009 UNESCO Framework for Cultural Statistics
(FCS).
189. UNICEF (2012) The Right of Children with Disabilities to Education: A
Rights-Based Approach to Inclusive Education. Geneva: Position Paper.
190. Washington Group on Disability Statistics (2020) The Washington
Group Short Set on Functioning (WG-SS). Disponibil la adresa: https://www.washingtongroup-
disability.com/question-sets/wg-short-set-on-functioning-wg-ss/
191. Ziv, N. (2007). Witnesses with Mental Disabilities: Accommodations
and the Search for Truth. Israel: Disability Studies Quarterly 27(4).

279
Anexe
Anexă Introducere
Anexă-Tabel 1: Stadiul punerii în aplicare a măsurilor pe direcții de intervenție în august 2019
Măsuri prevăzute în Strategie
Total Finalizate În curs de Neîncepute Nicio
Direcții de intervenții finalizare informație
Accesibilitate 17 2 9 5 1
Participare 39 5 30 2 2
Egalitate 24 4 6 14
Ocuparea forței de muncă 24 1 19 3 1
Educație și formare profesională 17 7 8 1 1
Protecție socială 15 3 8 2 2
Sănătate 20 1 4 15
Statistici și colectarea datelor 10 10
Total 166 22 91 17 36
Sursa: Anchetă ANDPDCA pentru toate măsurile din planul operațional realizată pe bază de chestionare trimise
tuturor instituțiilor coordonatore.
Anexă-Tabel 2: Structura socio-demografică în funcție de gradul de limitare al activității, 2018, (procent)
Persoane...
Cu limitări Cu unele Fără limitări
severe limitări
Vârstă 16-34 6 6 35
35-49 9 15 34
50-64 25 30 20
65+ 60 49 11
Total 100 100 100
Sex Bărbați 38 41 51
Femei 62 59 49
Total 100 100 100
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 60 44 26
2018 Liceu/nivel post-liceal 35 49 57
Studii universitare 4 7 16
Total 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC, 2018.
Anexă-Tabel 3: Tipul de dizabilitate pentru persoanele care suferă de unele limitări sau de limitări
severe, (procent)
Nu, nicio Da, oarecare Da, dificultate Da, incapacitate Total
Persoane care au dificultăți de... dificultate dificultate mare totală
Vedere, chiar dacă poartă ochelari sau
lentile de contact 29 50 19 2 100
Auz, chiar dacă poartă aparat auditiv 68 22 9 1 100
A merge, sau de a urca scări 32 30 32 6 100
Memorare sau de concentrare 58 29 11 2 100

280
Îngrijire proprie cum ar fi să se spele sau
să se îmbrace singur(ă) 70 18 7 5 100
Comunicare, de exemplu de a înțelege ce
li se spune sau a se face înțeles de ceilalți 78 14 6 2 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind Ancheta BM, 2020.
Anexă-Tabel 4: Tipul de dizabilitate pentru persoanele care suferă de limitări severe, (procent)
Nu, nicio Da, oarecare Da, dificultate Da, incapacitate Total
Persoane care au dificultăți de... dificultate dificultate mare totală
Vedere, chiar dacă poartă ochelari sau
lentile de contact 28 42 26 4 100
Auz, chiar dacă poartă aparat auditiv 59 26 13 2 100
A merge, sau de a urca scări 16 21 51 12 100
Memorare sau de concentrare 44 34 19 3 100
Îngrijire proprie cum ar fi să se spele sau
să se îmbrace singur(ă) 49 26 14 11 100
Comunicare, de exemplu de a înțelege ce
li se spune sau a se face înțeles de ceilalți 65 20 11 4 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind Ancheta BM, 2020.

281
Anexă-Tabel 5: Încadrarea articolelor CDPD în domeniile Diagnozei: „articole transversale” abordate în cadrul tuturor domeniilor (în portocaliu)
şi articole importante pentru anumite domenii (în verde)
Domeniul Diagnozei

Servicii sociale și
Articole ale CDPD

Implementarea
independentă
Accesibilitate
şi mobilitate

drepturilor

Participare
efectivă a
Protecţia

Protecţie

Sănătate
Educaţie
Ocupare

socială

socială

CDPD
viață
Art. 3. Principii generale
Art. 4. Obligaţii generale
Art. 5. Egalitatea şi nediscriminarea
Art. 6. Femei cu dizabilităţi
Art. 7. Copii cu dizabilităţi
Art. 8. Creşterea gradului de conştientizare
Art. 9. Accesibilitate
Art. 10. Dreptul la viaţă
Art. 11. Situaţii de risc şi urgenţe umanitare
Art. 12. Recunoaştere egală în faţa legii
Art. 13. Accesul la justiţie
Art. 14. Libertatea şi siguranţa persoanei
Art. 15. Dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor ori pedepselor crude,
inumane sau degradante
Art. 16. Dreptul de a nu fi supus exploatării, violenţei şi abuzului
Art. 17. Protejarea integrităţii persoanei
Art. 18. Libertatea de mişcare şi cetăţenia
Art. 19. Viaţă independentă şi integrare în comunitate
Art. 20. Mobilitatea personală
Art. 21. Libertatea de expresie şi opinie şi accesul la informaţie
Art. 22. Dreptul la viaţă personală
Art. 23. Respectul pentru cămin şi familie
Art. 24. Educaţia
Art. 25. Sănătatea
Art. 26. Abilitare şi reabilitare
Art. 27. Munca şi încadrarea în muncă
Art. 28. Standarde de viaţă şi de protecţie socială adecvate
Art. 29. Participarea la viaţa politică şi publică
282
 Domeniul Diagnozei

Servicii sociale și
Articole ale CDPD

Implementarea
independentă
Accesibilitate
şi mobilitate

drepturilor

Participare
efectivă a
Protecţia

Protecţie

Sănătate
Educaţie
Ocupare

socială

socială

CDPD
viață
Art. 30. Participarea la viaţa culturală, activităţi recreative, timp liber şi sport
Art. 31. Statistici şi colectarea datelor
Art. 32. Cooperarea internaţională
Art. 33. Implementarea şi monitorizarea naţională

Coduri
Domeniu transversal Capitol ce abordează articolul Capitol ce abordează articolul tangenţial
cromatice:

283
Anexă 1. Accesibilitate și mobilitate
Anexă-Tabel 6: Procentul persoanelor cu și fără limitări care consideră că accesul fizic trebuie asigurat
Persoane...

Fără Cu unele Cu limitări Total

limitări limitări severe

Da, indiferent de condiții 84 77 79 82

Da, dacă permit condițiile* 11 14 11 12
Nu ar trebui să fie obligatoriu 1 2 2 2
Nu știu 3 7 8 3
Nu răspund 1 0 0 1
Total 100 100 100 100
Total N 538 811 696 865
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.
Notă: * Bugetul disponibil, configurația spațiului, accesul în continuare la fel de ușor al persoanelor fără dizabilități.
Anexă-Tabel 7: Procentul persoanelor cu și fără limitări care consideră că accesul informațional și
comunicațional trebuie asigurat
Persoane...
Fără Cu unele Cu limitări Total
limitări limitări severe
Da, indiferent de condiții
Da, dacă permit condițiile*
Nu ar trebui să fie obligatoriu
Nu știu
Nu răspund
Total
Total N
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.
Notă: * Bugetul disponibil, configurația spațiului, accesul în continuare la fel de ușor al persoanelor fără dizabilități.
Anexă-Tabel 8: Instituții accesibilizate în cadrul controalelor de inspecție ANPIS 2018-2019, pe criterii
de accesibilizare (procent)
Primării Săli de Muzee și Săli de Complexe Unități
spectacol Biblioteci sport comerciale hoteliere
An inspecție 2019 2019 2019 2019 2019 2018
Instituții adaptate pe toate
8 4 1 12 30 3
criteriile
Rampe neadaptate sau fără* 55 57 66 46 46 63
Uși de intrare neadaptate 11 7 12 3 4 6
 Coridoare ne-accesibilizate 2 4 5 3 0 6
Grupuri sanitare neadaptate 71 78 70 53
Ascensor/platformă/trotuar
65 61 91 32 56
rulant ne-adaptat sau fără*
Fără sisteme de avertizare
65 68 64
sonore
Fără suprafețe de avertizare
74 81 75
tactilo-vizuale
Fără ghișee de informații
11 10 12 26
adaptate
Fără pictograme 53 61 71 74 41
Cu panouri de informații
10 11 15 25
neadaptate sau fără
Fără interpret mimico-
88
gestual
Sursa: Rapoarte anuale de activitate ANPIS. Controalele cu a fost efectuate cu 445 primării, 127 săli de spectacol, 199 muzee și
biblioteci, 78 săli de sport, 185 de complexe comerciale.
Notă: * Totalul este diferit față de cel al instituțiilor inspectate, având în vedere că unele nu necesită rampă și respectiv ascensor.
Anexă-Tabel 9: Instituții accesibilizate în cadrul controalelor de inspecție ANPIS 2014-2017, pe criterii
de accesibilizare (procent)
Unități de Unități Servicii Servicii Primării Prefecturi Consilii
învățământ sanitare publice publice județene
comunitare județene
evidența evidența
persoanelor persoanelor
An inspecție 2016 2015 2014 2014 2014 2014 2014
Instituții adaptate pe 7 9 3 0 5 7 15
toate criteriile
Rampe neadaptate 69 52 69 60 40 33 33
sau fără*
Uși de intrare 20 3 28 18 12 3 0
neadaptate
Coridoare ne- 0 1 10 0 2 0 0
accesibilizate
Grupuri sanitare 90 82 90 73 76 58 53
neadaptate
Ascensor/platformă/ 85 34 47 43 33 29
trotuar rulant ne-
adaptat sau fără*
Fără ghișee de 42 26 27 13 8 6
informații adaptate
Fără pictograme 68 58 65 45 59 58 56

285
 Cu panouri de 27 45 60 73 56 39 50
informații
neadaptate sau fără
Fără interpret 92 100 86 97 88
mimico-gestual
Sursa: Rapoarte anuale de activitate ANPIS. Controalele au a fost efectuate cu 5.627 unități de învățământ, 428 de unități sanitare,
116 servicii publice comunitare de evidența persoanelor, 11 servicii/direcții publice județene de evidența persoanelor, 121 de
primării, 41 de instituții ale prefectului, 40 de consilii județene.
Notă: * Totalul este diferit față de cel al instituțiilor inspectate, având în vedere că unele nu necesită rampă și respectiv ascensor.
Anexă-Tabel 10: Persoanele cu și fără limitări care au utilizat mijloace de transport public în ultima
săptămână (procent)
Persoane...
Fără Cu Cu Total
limitări unele limitări
limitări severe
Da 30 23 18 30
Nu, pentru că nu am avut nevoie 65 72 70 65
Nu, pentru că nu există în localitatea în care locuiesc 2 2 2 2
Nu, pentru că mijloacele de transport disponibile în 0 1 3 0
localitate nu sunt adaptate pentru persoane cu tipul meu
de dizabilitate
Nu, din alt motiv care? 2 2 8 3
Total 100 100 100 100
Total N 538 811 696 865
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.
Anexă-Tabel 11: Procentul persoanelor cu și fără limitări care nu au o rețea de suport în caz de urgență
(care probabil nu sau cu siguranță nu au...)
Persoane...
Fără Cu Cu
limitări unele limitări
limitări severe
o persoană din vecinătate la care să apelați oricând? 10 17 12
un membru al gospodăriei sau al familiei care poate ajunge 11 18 16
oricând rapid la dvs.
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără limitări.

286
Anexă 2. Protecția efectivă a drepturilor
persoanelor cu dizabilități
Anexă-Tabel 12: Profilul persoanelor pentru care s-a dispus măsură de punere sub interdicție în 2019,
(procent)
Procent Procent ajustat prin eliminarea
cazurilor în care nu există
informație disponibilă
Mediu (2019) Urban 52 52
Rural 48 48
Total 100 100
Sex (2019) Bărbați 47 47
Femei 53 53
Nu a fost precizat 1
Total 100 100
Vârstă (2019) 18-34 de ani 21 21
35-49 de ani 17 17
50-64 de ani 16 16
65 de ani și peste 45 46
Nu a fost precizată 1
Total 100 100
Persoana/instituția care Un membru al familiei 84 86
a solicitat punerea sub DGASPC 5 5
interdicție (2019) Autoritatea Tutelară 1 1
Spital de psihiatrie 1 1
Altă persoană/instituție 6 7
Nu se cunoaște 3
Total 100 100
Tipul tutorelui/ Un membru al familiei 88 89
reprezentantului legal Reprezentant al administrației 3 3
(2019) publice locale (Consiliu local sau
Primărie)
Reprezentant al Autorității Tutelare 3 3
Personal din cadrul unui centru 2 2
rezidențial
Directorul DGASPC/alt angajat al 0 0
DGASPC
Altă persoană 3 3
Nu are desemnat încă un tutore 1 1
Total 100 100
Grad de handicap Cu încadrare 95 95
Fără încadrare 5 5
Total 100 100
Grad de handicap Ușor 0 1
(pentru persoanele cu Mediu 1 2
certificat) (2019) Accentuat 11 14
Grav 67 84
Nu se cunoaște 20

287
 Total 100 100
Tip de handicap (pentru Fizic 3.9 5.0
persoanele cu certificat) Somatic 1.1 1.4
(2019) Auditiv 0.4 0.5
Vizual 1.0 1.2
Mintal 29.5 37.5
Psihic 34.6 44.0
Asociat 7.1 9.0
HIV/SIDA 0.1 0.2
Boli rare 0.3 0.4
Surdocecitate 0.7 0.9
Nu se cunoaște 21.2
Total 100.0 100
Sursa: Date culese de către ANDPDCA și BM în perioada iunie-august 2020, în 1.673 de localități.
Notă: Datele au fost extrapolate la nivelul celor 3.187 de localități pentru a permite estimări la nivel național.
Anexă-Tabel 13: Procentul instanțelor și secțiilor de poliție neaccesibilizate în funcție de tipul
accesibilizărilor
Procent Procent Procent Procent
Curți de Tribunale Judecătorii Secții de
apel poliție
Accesibilizate fizic 87 91 88 97
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau 40 25 21 21
fără parcare
Cu cale de acces în clădire accesibilă 93 70 85 97
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie 80 84 85 87
de ea
Cu intrare accesibilă în clădire 80 66 89 97
Cu coridoare accesibile 0 5 15 20
Cu uși interioare accesibile 13 16 36 41
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără 67 39 38 66
ghișeu
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau 53 55 56 56
scări rulante accesibilizate sau fără a fi nevoie de
ele
Cu grupuri sanitare accesibilizate 93 95 98 100
Accesibilizate informațional și comunicațional 100 100 100 100
Accesibilizate informațional 87 100 100 100
Informația despre modul de accesare al instituției 20 23 37 57
este accesibilă
Există semne în limbaj Braille 73 82 95 99
Semnele sunt în spații accesibilizate 0 0 0 0
Plasarea semnelor nu implică efort suplimentar de 7 9 2 1
identificare
Semnele sunt ușor de înțeles/nu produc 0 0 1 0
dezorientare
Instituția nu are pagină de internet sau aceasta 60 75 77 31
este accesibilă celor cu dizabilități vizuale
Există pictograme legate de accesibilizare 60 57 82 89

288
Pictogramele sunt ușor de înțeles/nu produc 60 0 0 0
dezorientare
Pictogramele sunt la o înălțime corespunzătoare 0 0 1 0
Există aviziere electronice corespunzătoare 60 66 83 95
Accesibilizate comunicațional 60 66 86 98
Există interpreți autorizați pentru limbaj mimico- 60 48 66 89
gestual/specific persoanelor cu surdo-cecitate
Există o persoană desemnată pentru asistarea 20 34 56 79
persoanelor cu dizabilități
Accesibilizate fizic, informațional și 87 91 88 97
comunicațional
Sursa: Campanie de Inspecție realizată de ANPIS în perioada martie-august 2020.

289
Anexă 3. Ocupare
Anexă-Tabel 14: Rata de ocupare, 2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
An 2010 11 44 75
2018 14 52 75
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 15: Rata de ocupare, în funcție de limitări și caracteristici socio-demografice, 2017/2018,
(procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Total 12 51 74
Vârstă* 20-34 7 59 69
35-49 27 76 85
50-64 8 37 64
Sexul persoanei* Bărbați 13 63 85
Femei 11 42 63
Nivel de educație* Gimnaziu sau mai puțin 8 36 59
Liceu/nivel post-liceal 12 53 75
Studii universitare 41 77 90
Tipul localității* Municipii 18 48 80
Orașe 10 48 73
Mediul rural 10 53 72
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 16: Statutul ocupațional al persoanelor cu limitări severe/unele limitări și fără limitări, în
funcție de vârstă, 2017/2018, (procent)
20-34 ani 35-49 ani 50-64 ani
Cu Fără Cu Fără Cu Fără
limitări* limitări limitări* limitări limitări* limitări
Angajați cu normă întreagă 36 54 50 66 20 47
Angajați cu normă de lucru parțială 0 1 1 0 0 0
Angajați pe cont propriu cu normă întreagă 9 9 14 13 7 12
Angajați pe cont propriu cu normă de lucru parțială 3 6 4 6 4 5
Șomer 2 3 1 1 0 1
Elev, student, în programe de instruire, experiență de
lucru 4 12 0 0 0 0
La pensie sau pensie anticipate sau a ieșit dintr-o
afacere 5 0 9 0 56 24
Cu dizabilitate permanentă și/sau în incapacitate de
muncă 13 0 6 0 2 0
Sarcini domestice sau respnsabilități de îngrijire 21 12 13 12 9 9
Alte persoane inactive 6 4 2 2 2 1
Total 100 100 100 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Notă: * Limitări severe/unele limitări.

290
Anexă-Tabel 17: Statutul ocupațional al persoanelor cu limitări severe/unele limitări și fără limitări, în
funcție de gen, 2017/2018, (procent)
Bărbați Femei
Cu Fără Cu Fără
limitări* limitări limitări* limitări
Angajați cu normă întreagă 35 64 26 51
Angajați cu normă de lucru parțială 0 0 1 0
Angajați pe cont propriu cu normă întreagă 13 15 6 7
Angajați pe cont propriu cu normă de lucru parțială 5 6 4 4
Șomer 1 2 1 1
Elev, student, în programe de instruire, experiență de lucru 0 4 1 4
La pensie sau pensie anticipate sau a ieșit dintr-o afacere 38 5 37 7
Cu dizabilitate permanentă și/sau în incapacitate de muncă 5 0 4 0
Sarcini domestice sau responsabilități de îngrijire 0 0 20 23
Alte persoane inactive 3 3 2 1
Total 100 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Notă: * Limitări severe/unele limitări.
Anexă-Tabel 18: Număr de posturi pentru ministerele din România pentru care s-au plătit penalități
aferente persoanelor cu handicap neîncadrate, 2019
Număr posturi*
Ministerul Afacerilor Externe 79
Ministerul Afacerilor Interne 0
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 20
Ministerul Culturii 11
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri 8
Ministerul Educației și Cercetării 15
Ministerul Finanțelor Publice 52
Ministerul Fondurilor Europene 31
Ministerul Justiției 12
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației 32
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 9
Ministerul Muncii și Protecției Sociale 11
Ministerul Sănătății 9
Ministerul Tineretului și Sportului 2
Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor 10
Sursă: Calcule realizate de Banca Mondială folosind Rapoartele de execuție bugetară pentru 2019 de pe site-ul
Ministerul Finanțelor Publice.
Notă: Numărul de posturi se calculează ca suma aferentă persoanelor cu handicap neîncadrate în 2019 raportat la
salariul minim brut (2080 RON) înmulțit cu 12 luni.
Anexă-Tabel 19: Profesii ale persoanelor 20-64 ani conform Clasificării Ocupațiilor, după nivelul de
educație și limitările în activitate, 2017/2018, (procent)
Mai puțin de Studii liceale/ Studii universitare
gimnaziu profesionale
Severe/ Fără Severe/ Fără Severe/ Fără
unele limitări unele limitări unele limitări
limitări limitări limitări
1. Ocupații elementare 0 0 1 1 9 7

291
 2. Operatori la instalații și mașini, asamblori de
mașini și echipamente 0 1 3 3 70 66
3. Muncitori calificați și asimilați 0 1 6 8 7 10
4. Lucrători calificați în agricultură, silvicultură și
pescuit 1 0 4 4 4 5
5. Lucrători în domeniul serviciilor 7 8 18 21 2 7
6. Funcționari administrativi 35 43 9 11 0 0
7. Tehnicieni și alți specialiști din domeniul
tehnic 21 12 36 27 1 1
8. Profesioniști 7 6 16 18 1 1
9. Membri ai corpului legislativ, ai executivului,
înalți conducători ai administrației publice,
conducători/manageri și funcționari superiori 29 29 6 7 0 0
10. Forțe armate 0 0 0 1 5 3
Total 100 100 100 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 20: Procentul persoanelor ocupate (inclusiv a lucrătorilor pe cont propriu) care lucrează
mai puțin de 30 de ore pe săptămână, 2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări Unele Fără limitări
severe limitări
România 14 5 2
Austria 21 18 16
Belgia 32 28 14
Bulgaria 2 8 4
Croația 9 4 2
Republica Cehă 15 9 4
Cipru 19 14 10
Danemarca 28 15 7
Estonia 18 12 6
Finlanda 13 10 8
Franța 24 16 10
Grecia 22 15 11
Ungaria 8 8 3
Irlanda 38 34 22
Italia 24 14 13
Letonia 18 8 5
Lituania 25 13 5
Luxemburg 14 15 9
Malta 13 11 8
Olanda 45 34 24
Polonia 9 9 4
Portugalia 4 7 4
Slovacia 12 4 2
Slovenia 13 8 3

292
 Spania 13 13 9
Suedia 24 27 6
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 21: Procentul persoanelor ocupate (inclusiv lucrătorilor pe cont propriu) care lucrează
pentru mai puțin de 30 de ore pe săptămână, 2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Nivel de educație* Gimnaziu sau mai puțin 24 12 5
Liceu/nivel post-liceal 9 2 1
Studii universitare 0 0 0
Tipul localității* Municipii 0 0 0
Orașe 21 3 1
Mediul rural 21 7 3
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 22: Participarea la forme de educație și formare formală, non-formală și informală în
ultimele 12 luni, populația de 25-64 de ani, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
An Urban 11 27 41
Rural 8 17 29
Gender Bărbați 14 26 35
Femei 7 21 39
Nivel de educație Gimnaziu sau mai puțin 6 10 14
Liceu/nivel post-liceal 11 21 30
Studii universitare 35 43 61
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități.
Anexă-Tabel 23: Exemplu privind stabilirea țintelor indicatorilor la nivel de proiect
Denumire indicator Ţinta minimă
solicitată
4S8. Persoane care beneficiază de sprijin, din care: Ţinta minimă a
o 4.S.8.1. șomeri și inactivi - 50% din 4.S.8 din care: indicatorului 4.S.8
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4S8.1.3.), și este de
• 30% șomeri pe termen lung 4S8.1.1 și/sau persoane cu dizabilități 4S8.1.2 200 de persoane
și/sau persoane cu studii primare (ISCED 1) sau gimnaziale (ISCED 2) 4S8.1.4
și/sau persoane cu studii liceale (ISCED 3) sau postliceale (ISCED 4) 4S8.1.5
o 4.S.8.2. roma - 20% din 4.S.8
o 4.S.8.3. din zona rurală - 30% din 4.S.8
4S6. Persoane care, la încetarea calității de participant, dobândesc o calificare, din Ținta minimă pentru
care: indicatorul 4S6 este
o 4.S.6.1. șomeri și inactivi - 50% din 4.S.6 din care: de minim 64% din
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4.S.6.1.3.), și 4S8
• 30% șomeri pe termen lung 4S6.1.1 și/sau persoane cu dizabilități 4S6.1.2
și/sau persoane cu studii primare (ISCED 1) sau gimnaziale (ISCED 2) 4S6.1.4
și/sau persoane cu studii liceale (ISCED 3) sau postliceale (ISCED 4) 4S6.1.5
o 4.S.6.2. roma - 20% din 4.S.6
o 4.S.6.3. din zona rurală - 30% din 4.S.6

293
 4S7. Persoane care, la încetarea calității de participant, au un loc de muncă, inclusiv Ținta minimă pentru
cele care desfășoară o activitate independentă, din care: indicatorul 4S7 este
o 4.S.7.1. șomeri și inactivi - 50% din 4.S.7 din care: de minim 40% din
• 20% persoane cu vârsta peste 54 de ani (4.S.7.1.3.), și 4S8
• 30% șomeri pe termen lung 4S7.1.1 și/sau persoane cu dizabilități 4S7.1.2
și/sau persoane cu studii primare (ISCED 1) sau gimnaziale (ISCED 2) 4S7.1.4
și/sau persoane cu studii liceale (ISCED 3) sau postliceale (ISCED 4) 4S7.1.5
o 4.S.7.2. roma - 20% din 4.S.7
o 4.S.7.3. din zona rurală - 30% din 4.S.7
Sursa: MFE, Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice, Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea
gradului de ocupare a șomerilor și persoanelor inactive, persoanelor de etnie romă, persoanelor din mediul rural din
teritoriul ITI Delta Dunării.
Anexă-Tabel 24: Procesul de învățare pe tot parcursul vieții
Educația timpurie Învățământul preșcolar
Primar (inclusiv
învățământul special)
Gimnazial (inclusiv
învățământul special)
Învățământul Liceal
ÎNVĂȚAREA PE TOT PARCURSUL VIEȚII

preuniversitar
Învățământul superior
Educația și formarea
profesională continuă a
adulților
Profesional
→ Învățământul dual
Postliceal (inclusiv Sistemul de învățământ
învățământul special)
Tehnic de maiștri
De scurtă durată
De licență
Masterat
Doctorat
Programe de iniţiere
Competenţe profesionale
Programe de calificare
dobândite formal
Programe de recalificare
→ Ucenicie la locul de
Programe de perfecţionare
muncă
Programe de specializare
Competenţe profesionale Formare la locul de muncă
dobândite nonformal autoinstruire
Competenţe profesionale Formare neinstituţionalizată,
dobândite informal nestructurată, neintenţionată

294
Anexă 4. Protecție Socială
Anexă-Tabel 25: Rata deprivării severe, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
An 2010 15 10 11
2018 14 6 6
Tipul localității în Municipii 4 3 2
2017/2018 Orașe 15 4 4
Mediul rural 17 12 12
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 18 13 17
2017/2018 Liceu/nivel post-liceal 7 3 4
Studii universitare 2 0 0
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 26: Rata sărăciei relative, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
An 2010 22 17 20
2018 32 24 21
Gender Bărbați 25 19 21
Femei 32 24 21
Tipul localității în Municipii 7 6 6
2017/2018 Orașe 28 16 15
Mediul rural 40 35 35
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 39 37 45
2017/2018 Liceu/nivel post-liceal 16 12 16
Studii universitare 2 3 1
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 27: Procentul persoanelor ce trăiesc în gospodării care pot plăti cheltuielile curente absolut
necesare doar cu mare dificultate, (procent)
Persoane cu...
Limitări Unele limitări Fără limitări
severe
An 2010 36 23 18
2018 29 15 11
Tipul localității în Municipii 25 15 10
2017/2018 Orașe 36 13 9
Mediul rural 31 17 15
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 34 21 19
2017/2018 Liceu/nivel post-liceal 26 12 10
Studii universitare 14 7 4
Chintile de venit Cei mai săraci 20% (Q1) 46 30 27
Q2 42 22 20
Q3 37 17 15
Q4 24 12 8
Cei mai înstăriți 20% (Q5) 10 8 5
Țările UE România 29 15 11
295
 Grecia 48 40 36
Bulgaria 47 36 24
Croația 31 18 11
Republica Cehă 29 23 18
Portugalia 25 18 10
Letonia 25 14 7
Slovenia 23 8 4
Ungaria 22 16 10
Danemarca 20 5 2
Spania 19 15 9
Slovacia 19 9 6
Irlanda 18 11 5
Italia 18 10 8
Lituania 17 7 4
Belgia 16 11 6
Suedia 15 7 3
Polonia 15 10 4
Cipru 13 6 3
Olanda 12 4 1
Estonia 12 7 2
Luxemburg 11 6 4
Austria 11 4 4
Finlanda 9 4 1
Malta 8 6 3
Franța 7 4 4
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 28: Beneficii medii de protecție socială pentru dizabilitate în standardul puterii de
cumpărare (SPC) per locuitor, 2017
România Uniunea Raportul
Europeană dintre UE și
SPC per % SPC per % România
locuitor locuitor
Total beneficii de protecție socială pentru 184 100 623 100 3
dizabilitate
Beneficii monetare 158 86 427 69 3
Pensii de invaliditate 101 55 315 51 3
Alocație de îngrijire periodică 1 1 41 7 29
Integrare economică periodică a persoanelor cu 0.5 0 49 8 106
dizabilități
Alte beneficii monetare periodice 55 30 14 2 0.3
Prestații forfetare în numerar 0 0 7 1
Beneficii în natură 26 14 196 31 7
Locuire 9 5 52 8 6
Reabilitare 1 1 56 9 41
Sprijin la domiciliu 14 8 74 12 5
Alte beneficii în natură 3 1 14 2 6
Sursa: ESSPROS.

296
Notă: Standardul puterii de cumpărare este o unitate monetară de referință comună artificială utilizată în Uniunea
Europeană, care elimină diferențele de niveluri de preț între țări. Un SPC permite cumpărarea aceluiași volum de
bunuri și servicii în toate țările.
Anexă-Tabel 29: Valori ale beneficiilor în Euro per locuitor (la prețuri constante din 2010), 2009-2017
România UE-27
Creștere Creștere
2009 2017 procentuală 2009 2017 procentuală
Total beneficii de protecție socială 1039 1214 17 6762 7336 8
Total beneficii de protecție socială pentru
dizabilitate 99 79 -20 510 562 10
Beneficii monetare 90 68 -24 376 386 3
Pensii de invaliditate 69 44 -37 288 285 -1
Alocație de îngrijire periodică 0.4 0.6 59 36 37 3
Integrare economică periodică a persoanelor
cu dizabilități 0.2 0.2 33 33 44 32
Alte beneficii monetare periodice 20 24 18 10 13 33
Prestații forfetare în numerar 0.0 0.0 0 9 6 -26
Beneficii în natură 9.4 11.4 21 134 177 32
Locuire 4.4 3.7 -16 38 47 24
Reabilitare 0.7 0.6 -18 43 50 17
Sprijin la domiciliu 3.2 6.0 85 41 67 64
Alte beneficii în natură 1.0 1.1 10 13 13 1
Sursa: ESSPROS.
Notă: Valoarea „1039” a indicatorului „Total beneficii de protecție socială” ar trebui să fie interpretată astfel: 1039
Euro s-au cheltuit în România în 2009 la prețuri constante din 2010. Între 2009 și 2017, s-a înregistrat o creștere de
17% în termeni reali a sumelor cheltuite pe persoană cu beneficiile de protecție socială în România.
Anexă-Tabel 30: Lista beneficiilor monetare țintite pentru a acoperi costul dizabilității
Număr
Beneficiu Lege, Sume în RON pe lună beneficiari
social/facilitate Articol (mediu
lunar)
Grav Accentuat Mediu Ușor
0-17 18+ 0-17 18+ 0-17 18+ 0- 18+
17
Alocația de stat L. nr.
pentru copii, 448/2006 300 300 300 70123739
majorată cu 100% art. 58
Prestații sociale OUG nr. 300 175 60 65246740
acordate părintelui, 82/2017
tutorelui sau
persoanei care se
ocupă de creşterea şi
îngrijirea copilului cu
handicap grav,

739
MMPS (2020: 2).
740
MMPS (2020: 12).
297
 accentuat sau mediu
(buget personal
complementar
lunar)
Alocație de hrană L. nr. 11 lei pe zi (copii)
(copiii cu HIV/SIDA) 448/2006
art. 58
Concediu si OUG nr. 1250 1250 1250
indemnizatie 111/2010, (medie de
creștere copil (3 ani) art. 2 alin 10338
Concediu și (2) 1162 1162 1162 persoane pe
indemnizatie OUG nr. lună741)
crestere copil 7 ani 111/2010,
Program 4 ore și art. 31 alin 696 696
indemnizație (1) și (2)
compensatorie OUG nr.
pentru parintele 111/2010,
copilului cu handicap art. 32 alin
grav/accentuat (1) lit. (a) și
alin (5)
Stimulent integrare H.C.G.M.B.
sociala (Mun. 330/30.08. 500 500 500 500
București) 2017
Indemnizația pentru L. nr.
persoanele cu 448/2006 350 265 680372
handicap grav sau art. 58
accentuat
Bugetul personal L.448/2006
complementar art. 58 150 110 60 747866
pentru adulții cu
handicap grav,
accentuat sau mediu
Scutire impozit pe
venit, pentru
veniturile din
activitati indep.,
salarii, pensii,
veniturile din
activitati agricole,
silvicultura si
piscicultura
(persoanele cu
handicap grav sau
accentuat)
Un bilet de L. nr.
tratament balnear 448/2006
pe an art. 11

741
MMPS (2020: 7).
298
 Cazare și masă L. nr.
gratuite ale elevilor 448/2006
cu dizabilități, în art. 16
internatele școlare
Reducere 50% din L. nr.
costul cazării și 448/2006
mesei în cămineșe art. 16
studențești
Scutire de la plata L. nr.
chiriei în locuințele 448/2006
sociale, pentru art. 20
persoanele cu
handicap grav și
accentuat
Gratuitate pentru L. nr.
transportul urban de 448/2006
suprafață și metrou, art. 23
pentru persoanele
cu handicap grav și
accentuat
Gratuitatea L. nr.
transportului 448/2006
interurban, la art. 24
alegere, cu orice tip
de tren, în limita
costului unui bilet la
tren interregio IR cu
regim de rezervare la
clasa a II-a, cu
autobuzele sau cu
navele pentru
transport fluvial,
pentru 12 călătorii
dus-întors pe an
calendaristic
(handicap grav) și 6
călătorii (handicap
accentuat)
Dobândă L. nr.
subvenționată 448/2006
pentru credite de art. 27
max 10000 euro
(persoanele cu
handicap grav și
accentuat)
Gratuitate rovinietă L. nr.
pentru deținătorii de 448/2006
autoturisme art. 28
adaptate
Sursa: MMPS.
299
Anexă-Tabel 31: Lista dispozitivelor și tehnologiilor asistive recomandate de OMS742 pentru includerea
în sistemul de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități, versus cele incluse în Lista de
dispozitive medicale decontate de CNAS, în România
Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive
recomandate de OMS cuprinse în Contractul Cadru
1 Dispozitive auditive (digitale) și baterii Dispozitive de protezare ORL
2 NU Dispozitive pentru protezare stomii
3 Dispozitive pentru incontinență urinară, absorbante Dispozitive pentru incontinență urinară
4 Proteze pentru membrul inferior Proteze pentru membrul inferior
5 NU Proteze pentru membrul superior
6 Orteze pentru coloana vertebrală Orteze pentru coloana vertebrală
7 Orteze pentru membrul superior Orteze pentru membrul superior
8 Orteze pentru membrul inferior Orteze pentru membrul inferior
9 Incălțăminte ortopedică, încălțăminte pentru Incălțăminte ortopedică
neuropatie/diabet
10 Ochelari: vedere, distanță scurtă/lungă, filtre, protecție Dispozitive pentru deficiențe vizuale:
Lentile intraoculare
11 NU Echipamente pentru oxigenoterapie şi ventilaţie
noninvazivă
12 NU Dispozitive pentru terapia cu aerosoli
13 Cârje, baston; Cârje cu sprijin subaxilar/cot; Triciclu; Dispozitive de mers (cîrjă, baston, cadru de mers,
Cadre de mers; Cadre; Scaut rulant pentru utilizator scaun rulant, triciclu)
activ; Scaun rulant, manual; Scaun rulant, manual, cu
sprijin postural; Scaun rulant, electric
14 NU Proteză externă de sân
15 Semnalizare de alarmă cu lumină/sunet/vibrație NU
16 Audioplayer cu sistem DAISY NU
17 Ecran Braille (tastatură) NU
18 Echipament de scriere Braille NU
19 Scaune de duș/baie/toaletă NU
20 Afișaje de subtitrări (close captioned) NU
21 Dispozitive pentru tratarea piciorului în varus equin NU
22 Dispozitive de comunicare (tablete/cărți/carduri) NU
23 Software pentru comunicare NU
24 Dispozitive de comunicare pentru surdocecitate NU
25 Detectori de cădere NU
26 Tehnologie „voce pentru mâini” NU
27 Sistem de Poziționare Globală (Global positioning NU
system - GPS)
28 Mână curentă/bare de sprijin NU
29 Buclă auditivă/Sisteme FM NU
30 Software pentru înlocuirea mouse-ului și tastaturii NU
31 Lupe digitale NU
32 Lupe optice NU
33 Asistent personal digital (Personal digital assistant - NU
PDA)

742
OMS (2016).
300
34 Sisteme de alarmă personală NU
35 Organizator de medicamente NU
36 Perne pentru reducerea presiunii NU
37 Saltele pentru reducerea presiunii NU
38 Rampe, portabile NU
39 Recordere NU
40 Rolatoare NU
41 Cititoare de ecran NU
42 Telefoane mobile simplificate NU
43 Verticalizatoare ajustabile NU
44 Produse pentru managementul timpului NU
45 Dispozitive ajutătoare pentru călătorie NU
46 Dispozitive pentru comunicare video NU
47 Ceasuri, audio/tactile NU
48 Bastonul alb NU

301
Anexă 5. Servicii sociale și viață independentă
Anexă-Tabel 32: Lista principalelor instrumente de evaluare a nevoilor și planificare și monitorizare a
serviciilor pentru persoanele adulte cu dizabilități
Programul PIRIS precizează acțiunile medicale, educaționale, profesionale și sociale necesare pentru
Individual de recuperarea, reabilitatea, formarea și integrarea socială a persoanelor cu dizabilități.
Reabilitare și Documentul se eliberează odată cu certificatul de încadrare în grad și tip de handicap, emis
Integrare Socială pentru persoana adultă cu dizabilități ca urmare a solicitării acesteia de evaluare în vederea
(PIRIS) încadrării în grad de handicap și se revizuiește ori de câte ori este nevoie. PIRIS este elaborat
de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din județul sau sectorul
municipiului București (CEPAH) în care persoana are domiciliul. Există un model al
instrumentului (în Anexa 2 a HG nr. 430/2008), însă structura acestuia este foarte generală.
Planul Individual PIS reprezintă documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și lung, precizând
de Servicii (PIS) modalitățile de intervenție și sprijin pentru persoanele adulte cu dizabilități, prin care se
realizează activitățile și serviciile precizate în PIRIS. PIS este întocmit de către managerul de
caz și avizat de către specialiștii din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă. PIS se înaintează
de către managerul de caz atât persoanei adulte cu dizabilități, cât și reprezentantului
serviciului public de asistență socială din localitatea de domiciliu sau de reședință. Managerul
de caz trebuie să monitorizeze realizarea obiectivelor din cadrul PIS și, în funcție de situație,
să modifice sau să înlocuiască aceste măsuri în colaborare cu specialiștii din domeniul
sănătății, educației, persoana adultă cu dizabilitate sau reprezentantul legal al acesteia.
Planul Instrument de planificare de servicii și activități realizat la nivelul furnizorului de servicii
personalizat (PP) sociale de către echipa de evaluare a acestuia.
Plan de Viitor Instrument completat la nivelul locuințelor protejate în care se stabilesc obiectivele pe termen
(PPV) scurt de pregătire individuală a unui beneficiar și se recomandă activități și servicii în vederea
atingerii unui maxim de independență posibilă. Instrumentul este completat de managerul de
caz împreună cu personalul care lucrează direct cu beneficiarii, cu participarea activă a
beneficiarului.
Fișa de evaluare Instrument din standardele pentru serviciile rezidențiale pentru evaluarea inițială și evaluarea
a beneficiarului periodică (la maxim 6 luni). Instrumentul acoperă itemi privind: starea generală de sănătate;
gradul de autonomie; capacitatea de comunicare; nevoi speciale. Instrumentul este
completat de echipa multidisciplinară a centrului.
Planul de Instrument din standardele pentru Centre Respiro/Centre de criză care are ca scop asigurarea
intervenție respectării programului obișnuit de viață a beneficiarului. Instrumentul conține informații
personalizată privind programarea demersurilor pentru obținerea documentelor necesare încadrării în grad
(PIP) de handicap (doar pentru Centrul de criză); programarea serviciilor și activităților pe durata
determinată în care persoana adultă cu handicap beneficiază de serviciile și activitățile
Centrului și modalitățile de realizare. Instrumentul este completat de echipa care a completat
Fișa de evaluare.
Fișa de Instrument propus în toate serviciile sociale pentru persoanele adulte cu dizabilități pentru
monitorizare asigurarea coordonării, monitorizării și evaluării implementării PIS, PIP a beneficiarului și a
activităților și serviciilor incluse în PIRIS. Cuprinde două părți: (i) sinteza privind evoluția
situației beneficiarului, realizată în cadrul întâlnirilor dintre managerul de caz și personalul
implicat în asigurarea serviciilor planificate și (ii) analiza modului în care se asigură pentru
beneficiari un mediu sigur din punct de vedere al protecției împotriva exploatării, violenței și
abuzului, protecției împotriva torturii și tratamentelor crude, inumane sau degradante.
Managerul de caz completează Fișa de monitorizare lunar, la cel puțin la 3 luni sau ori de câte
ori este cazul.

302
Anexă-Tabel 33: Situația serviciilor de tip rezidențial la 31 martie 2020
Număr total Număr Număr mediu
beneficiari centre beneficiari pe
centru
Total 17496 444 39
Centre de îngrijire și asistență (CIA) 6623 132 50
Centre de abilitare și reabilitare (CAbR) 1408 33 43
Centre de integrare prin terapie ocupațională (CITO) 841 11 76
Centre pilot de recuperare reabilitare persoane cu handicap (CPRRPH) 91 2 46
Centre de recuperare reabilitare neuropsihiatrică (CRRN) 5372 58 93
Centre de recuperare reabilitare persoane cu handicap (CRRPH) 2057 56 37
Centre de pregătire pentru o viață independentă (CPVI) 19 2 10
Locuințe protejate (LP) 1048 144 7
Centre de criză (CCZ) 23 2 12
Centre respiro (CRSP) 14 4 4
Sursa: ANDPDCA.
Anexă-Tabel 34: Distribuția tipului de dizabilitate a beneficiarilor după tipul de serviciu rezidențial după
tipul de dizabilitate, (procent)
Fizic Somatic Auditiv/ Mental Psihic Asociat HivSida Total
Vizual
Total 15 2 2 51 14 14 1 100
Total CIA, CabR, CITO, CPRRPH, CRRN,
CRRPH 15 2 2 51 14 14 1 100
Centre de îngrijire și asistență (CIA) 15 2 4 51 14 14 1 100
Centre de abilitare și reabilitare (CAbR) 2 0 1 60 28 10 0 100
Centre de integrare prin terapie 1 0 1 57 32 8 0 100
ocupațională (CITO)
Centre pilot de recuperare reabilitare 0 0 0 79 9 12 0 100
persoane cu handicap (CPRRPH)
Centre de recuperare reabilitare 1 0 1 54 27 16 0 100
neuropsihiatrică (CRRN)
Centre de recuperare reabilitare 4 0 3 72 9 12 0 100
persoane cu handicap (CRRPH)
Centre de pregătire pentru o viață 0 0 5 68 0 26 0 100
independentă (CPVI)
Locuințe protejate (LP) 4 1 1 71 14 9 0 100
Centre de criză (CCZ) 0 0 0 48 26 26 0 100
Centre respiro (CRSP) 36 0 0 21 0 43 0 100
Sursa: ANDPDCA.
Anexă-Tabel 35: Distribuția serviciilor de tip rezidențial după structura pe vârstă a beneficiarilor
18-34 35-49 50-64 65+ Total
Total 33 27 19 21 100
Total centre 32 27 20 21 100
Centre de îngrijire și asistență (CIA) 22 17 22 39 100
Centre de abilitare și reabilitare (CAbR) 40 30 21 8 100
Centre de integrare prin terapie ocupațională (CITO) 30 52 15 4 100
303
 Centre pilot de recuperare reabilitare persoane cu handicap 21 26 8 45 100
(CPRRPH)
Centre de recuperare reabilitare neuropsihiatrică (CRRN) 34 32 22 11 100
Centre de recuperare reabilitare persoane cu handicap (CRRPH) 52 32 9 7 100
Centre de pregătire pentru o viață independentă (CPVI) 79 21 0 0 100
Locuințe protejate (LP) 54 29 9 7 100
Centre de criză (CCZ) 26 43 22 9 100
Centre respiro (CRSP) 0 43 43 14 100
Sursa: ANDPDCA.
Anexă-Tabel 36: Structura populației instituționalizate în 2012 și 2020 după grad și tip de handicap și
vârstă, (procent)
2012 2020
Grad de handicap în Grav 38 43
servicii rezidențiale Accentuat 50 47
Mediu 10 9
Ușor 2 1
Total 100 100
Tip de handicap în Fizic 6 7
centre rezidențiale Somatic 2 1
(cu excepția CPVI, Auditiv 1 0
respiro și de criză) Vizual 3 2
Mental 54 56
Psihic 25 20
Asociat 8 14
HIV/SIDA 0 0
Boli rare 0 0
Surdocecitate 0
Total 100 100
Vârstă în centre 0-17 0
rezidențiale (cu 18-34 35 32
excepția CPVI, 35-49 22 27
respiro și de criză) 50-64 20 20
65+ 23 21
Total 100 100
Sursa: Date administrative ANDPDCA la 31 decembrie 2012 și 31 martie 2020).
Anexă-Tabel 37: Capacitatea serviciilor sociale în comunitate din Registrul serviciilor sociale la 31
decembrie 2019
Public Privat Total
Centre de pregătire pentru o viață independentă 5 44 49
Centre de servicii comunitare și formare 0 0
Centre respiro/centre de criză 47 47
Locuințe protejate 765 344 1109
Servicii de îngrijire la domiciliu 281 36 317
Servicii la domiciliu destinate persoanelor adulte cu dizabilități prin echipa mobilă 110 644 754
Centre de zi 593 1760 2353
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 656 54 710
Sursa: Registrul serviciilor sociale MMPS.

304
Anexă-Tabel 38: Numărul de servicii sociale publice la 31 iunie, 2015-2020
2015 2016 2017 2018 2019 2020
Servicii rezidențiale (excluzând CIA, CITO, CRR) 110 120 122 143 146 153
Locuințe protejate 100 113 116 133 137 144
Centre de pregătire pentru o viață independentă 3 2 1 3 3 3
Centre respiro 3 3 3 4 4 4
Centre de criză 4 2 2 3 2 2
Servicii non-rezidențiale 56 60 61 63 64 58
Centre de zi 19 20 23 24 25 26
Centre cu profil ocupațional 2 2 1 2 2 2
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu 28 29 28 29 29 25
Echipa mobilă 1 1 1 1 1 1
Servicii la domiciliu 2 2 2 2 2 2
Centre de consiliere psihosocială pentru persoane cu handicap 4 6 6 5 5 2
Centre de recuperare și integrare socială – recuperare neuromotorie 0 0 0 0 0 0
TOTAL (excluzând CIA, CITO, CRR) 166 180 183 206 210 211
Sursa: Date ANDPDCA.
Anexă-Tabel 39: Numărul de beneficiari de servicii sociale publice la 31 iunie, 2015-2020
2015 2016 2017 2018 2019 2020
Servicii rezidențiale (excluzând CIA, CITO, CRR) 893 938 977 980 1,044 1,107
Locuințe protejate 851 882 909 919 983 1,038
Centre de pregătire pentru o viață independentă 25 21 10 35 29 40
Centre respiro 7 16 3 4 8 7
Centre de criză 10 19 55 22 24 22
Servicii non-rezidențiale 1,889 2,183 2,192 2,184 1,971 1,634
Centre de zi 710 752 667 568 525 569
Centre cu profil ocupațional 49 51 29 64 66 61
Centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip 1,008 1,269 1,314 1,329 1,258 878
ambulatoriu
Echipa mobilă 0 0 0 22 23 20
Servicii la domiciliu 42 43 52 67 85 88
Centre de consiliere psihosocială pentru persoane cu handicap 80 68 130 134 13 18
Centre de recuperare și integrare socială-recuperare 0 0 0 0 0 0
neuromotorie
TOTAL (excluzând CIA, CITO, CRR) 2,782 3,121 3,169 3,164 3,015 2,741
Sursa: Date ANDPDCA.
Anexă-Tabel 40: Procente cumulative de localități în funcție de procentul persoanelor cu asistenți
personali în total persoane care beneficiază de asistenți personali sau de indemnizație de însoțitori
Procentul cumulativ al Număr persoane cu dizabilități care beneficiază de asistenți
persoanelor cu asistenți personali sau indemnizație de însoțitor în localitate
personali în total persoane care
optează pentru asistenți
personali sau indemnizație >=0 >=10 >=20 >=30 >=40 >=50
0% 6 5 4 4 4 3
0,1-10% 9 9 8 8 8 8
10,1-20% 20 19 19 20 21 23
20,1-30% 34 34 35 37 39 44
30,1-40% 50 49 51 54 57 62
305
 40,1-50% 66 66 68 72 74 77
50,1-60% 79 79 81 84 85 88
60,1-70% 88 88 90 93 94 95
70,1-80% 95 95 96 98 98 98
80,1-90% 98 99 99 100 100 100
90,1-99% 99 99 100 100 100 100
100% 100 100 100 100 100 100
Procent mediu 41 41 40 39 37 36
Număr localități 3,082 2,930 2,522 1,986 1,515 1,097
Sursa: Date DGASPC cu excepția județelor Ialomița și Ilfov pentru care datele nu sunt disponibile.
Regulă de citire a tabelului pentru celula hașurată: în 35% dintre localitățile cu cel puțin 20 de persoane care
beneficiază de asistenți personali sau indemnizație de însoțitor, doar până în 30% dintre persoanele cu dizabilități au
optat pentru un asistent personal.

306
Anexă 6. Educație
Anexă-Figura 1: Numărul de elevi înmatriculați în învățământul special, primar și gimnazial, la nivel
național, 1995-2019
40000

35000

30000

25000

20000

15000

10000

5000

0
2001

2012
1995
1996
1997
1998
1999
2000

2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011

2013
2014
2015
2016
2017
2018
2019
Învățământ primar special Învățământ gimnazial special Total

Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date INS.

Anexă-Tabel 41: Procentul școlilor gimnaziale accesibilizate fizic pentru accesul persoanelor cu
deficiențe exclusiv locomotorii, 2020
Total Urban Rural
Cu parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau fără parcare 85 91 83
Cu cale de acces în clădire accesibilă 80 85 78
Cu rampă de acces accesibilă sau fără a fi nevoie de ea 35 42 33
Cu intrare accesibilă în clădire 33 44 29
Cu coridoare accesibile 92 92 92
Cu uși interioare accesibile 92 91 92
Cu ghișeu/birou de audiențe accesibilizat sau fără ghișeu 95 98 95
Cu ascensor/platformă de ridicare/trotuare sau scări rulante 34 23 38
accesibilizate sau fără a fi nevoie de ele
Cu grupuri sanitare accesibilizate 2 4 1
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un eșantion
de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Anexă-Tabel 42: Procentul școlilor gimnaziale cu cale de acces în clădire și intrare accesibilă, 2020
Total Urban Rural
Cale de acces în clădire accesibilă 15 19 14
Cale de acces în clădire identificabilă din zonele adiacente clădirii 85 88 83
Cale de acces în clădire accesibilizată lipsită de obstacole 89 94 87

307
 Cale de acces în clădire marcată corespunzător până la ușă (incl. 16 23 14
covor/pavaj tactil)
Intrare accesibilă în clădire 13 20 10
Pragul ușii este corespunzător 73 81 71
Ușa se poate deschide cu pumnul închis 69 78 67
Deschiderea ușii este corespunzătoare 98 99 97
Există suficient spațiu de manevră în fața ușii 87 93 85
Există informații tactilo-vizuale în preajma ieșirilor de evacuare 28 32 27
Ușa de intrare nu este de sticlă sau este marcată corespunzător 95 92 96
Toate intrările sunt accesibile/intrările accesibile sunt marcate în 63 64 62
zona celor neaccesibile
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un eșantion
de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Anexă-Tabel 43: Procentul școlilor gimnaziale cu rampă de acces în clădire accesibilă, 2020
Da Nu Rampa Total
nu
există
(deși
este
nevoie)
Total Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de ea* 21 79 100
Rampa de acces există 89 11 100
Rampa se află la intrarea principală sau există marcaje pentru 74 15 11 100
identificarea ei
Unghiul rampei este corespunzător sau există modalități de 82 7 11 100
asistare pentru utilizarea rampei
Lățimea rampei este corespunzătoare 83 5 11 100
Rampa are mână curentă 43 46 11 100
Rampa are suficient spațiu de manevră 71 18 11 100
Suprafața rampei este acoperită cu material anti-derapant 39 50 11 100
Rampa nu este mai lungă de 10m sau are o zonă de odihnă 88 1 11 100
Rampa are suprafețe de avertizare tactilo-vizuale la început și 8 81 11 100
sfârșit
Urban Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de ea** 17 83 0 100
Rampa de acces există 96 4 100
Rampa se află la intrarea principală sau există marcaje pentru 83 13 4 100
identificarea ei
Unghiul rampei este corespunzător sau există modalități de 93 4 4 100
asistare pentru utilizarea rampei
Lățimea rampei este corespunzătoare 90 6 4 100
Rampa are mână curentă 58 39 4 100
Rampa are suficient spațiu de manevră 82 14 4 100
Suprafața rampei este acoperită cu material anti-derapant 58 38 4 100
Rampa nu este mai lungă de 10m sau are o zonă de odihnă 95 1 4 100
Rampa are suprafețe de avertizare tactilo-vizuale la început și 13 83 4 100
sfârșit

308
 Rural Rampă de acces accesibilă sau nu este nevoie de ea*** 22 78 0 100
Rampa de acces există 86 14 100
Rampa se află la intrarea principală sau există marcaje pentru 71 15 14 100
identificarea ei
Unghiul rampei este corespunzător sau există modalități de 79 8 14 100
asistare pentru utilizarea rampei
Lățimea rampei este corespunzătoare 81 5 14 100
Rampa are mână curentă 38 48 14 100
Rampa are suficient spațiu de manevră 67 19 14 100
Suprafața rampei este acoperită cu material anti-derapant 32 54 14 100
Rampa nu este mai lungă de 10m sau are o zonă de odihnă 85 1 14 100
Rampa are suprafețe de avertizare tactilo-vizuale la început și 6 81 14 100
sfârșit
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un eșantion
de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Notă: * Rampa nu este necesară în 17% dintre școlile gimnaziale, intrarea făcându-se la nivelul solului; ** Rampa nu
este necesară în 11% dintre școlile gimnaziale din mediul urban; *** Rampa nu este necesară în 19% dintre școlile
gimnaziale din mediul rural.
Anexă-Tabel 44: Procentul școlilor gimnaziale cu coridoare, uși interioare și grupuri sanitare accesibile,
2020
Total Urban Rural
Coridoare accesibile 92 92 92
Coridoarele permit accesul către zonele de interes privind activitatea instituției 94 94 94
Dacă există, coridoarele lungi au prevăzută o zonă în care cei în fotoliu rulant pot 98 98 98
schimba direcția/trece unul pe lângă celălalt
Uși interioare accesibile 68 74 66
Există suficient spațiu de manevră 94 95 94
Ușile aflate pe traseul accesibil au elemente de identificare pe ele/au o culoare 70 77 68
contrastantă față de peretele pe care se află
Ușile nu sunt de sticlă sau sunt marcate corespunzător 97 96 97
Grupuri sanitare accesibilizate 2 4 1
Există grupuri sanitare considerate accesibilizate 60 63 59
Grupurile sanitare sunt pe trasee accesibilizate 52 55 51
Ușa grupului sanitar se deschide în exterior 37 42 36
Spațiul interior este corespunzător 49 53 48
Pardoseala grupului sanitar este anti-derapantă atunci când este udă 34 39 33
Există sisteme de alarme accesibilizate în interiorul grupului sanitar 4 6 4
Obiectele sanitare și accesoriile sunt dispuse la o înălțime corespunzătoare 58 60 57
Vasul de toaletă este prevăzut cu bare de transfer 38 49 35
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o campanie de inspecție socială a ANPIS pe un eșantion
de școli gimnaziale, reprezentativ la nivel național (date ponderate).
Anexă-Tabel 45: Numărul de cursuri acreditate și autorizate organizate de Casele Corpului Didactic
județene, privind educația copiilor cu CES/dizabilități și total, an școlar 2018-2019
Cursuri privind educația copiilor cu Total cursuri CCD
CES/dizabilități
309
 Județ Număr Număr Nr. mediu de Număr Număr % participanți la cursuri
cursuri participanți ore de formare cursuri participanți privind educația copiilor
cu CES/dizabilități
Arad 4 282 78 19 1015 28
Argeș 4 335 34 54 2816 12
Bacău 1 25 100 14 1839 1
Bihor 6 849 27 40 2745 31
Bistrița-Năsăud 1 411 384 20 1373 30
Botoșani 6 875 47 39 3634 24
Brașov 2 254 45 47 1117 23
Brăila 5 259 70 53 1897 14
București 2 450 53 40 5669 8
Caraș-Severin 4 169 43 48 2979 6
Călărași 4 156 60 9 946 16
Cluj 2 211 60 28 1225 17
Constanța 10 361 12 37 1838 20
Covasna 6 105 34 43 1235 9
Dâmbovița 2 67 63 35 1608 4
Dolj 11 468 24 85 4217 11
Galați 2 127 28 20 1123 11
Gorj 2 56 24 41 2208 3
Harghita 5 322 27 43 2504 13
Hunedoara 2 51 158 30 960 5
Ialomița 1 75 89 19 1162 6
Iași 2 148 60 85 2071 7
Ilfov 1 47 24 40 500 9
Maramureș 5 407 39 5 455 89
Mehedinți 2 84 24 25 1053 8
Mureș 4 276 83 12 1126 25
Neamț 1 108 60 53 4040 3
Olt 6 398 53 68 2796 14
Prahova 2 65 42 35 2741 2
Satu Mare 2 88 27 36 1273 7
Sălaj 1 50 82 17 807 6
Sibiu 4 218 54 22 1538 14
Suceava 4 306 33 26 2838 11
Teleorman 2 56 30 29 1017 6
Timiș 2 43 42 27 1358 3
Tulcea 5 112 40 42 650 17
Vaslui 2 176 250 11 890 20
Vâlcea 3 201 24 69 3627 6
Vrancea 2 215 53 11 752 29
Total 132 8906 49 1377 73642 12
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date administrative raportate de CCD-uri.
310
Anexă-Tabel 46: Numărul universităților cu politici specifice studenților cu dizabilități, 2020
Număr Universități
respondente
Universități care în documentele lor de politici prevederi privind necesitatea adaptării 13 31
metodelor de predare și examinare la nevoile studenților cu dizabilități
Universități care au o structură internă care se ocupă de formularea și integrarea de 12 30
recomandări privind accesibilizarea mediului și a conținutului educațional pentru
studenții cu dizabilități
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri pentru studenții cu 5 32
dizabilități, raportat la numărul de locuri disponibile
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri de cazare pentru studenții 10 32
cu dizabilități, raportat la numărul de locuri de cazare disponibile
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate de
universități publice și private.
Anexă-Tabel 47: Facilități de cazare oferite de universități pentru studenți cu dizabilități, 2020
% Număr Universități
respondente
Universități care au o cotă de alocare a numărului de locuri de cazare pentru 10 32
studenții cu dizabilități, raportat la numărul de locuri de cazare disponibile
Locuri de cazare accesibilizate, în total locuri de cazare 3 48
pentru persoane cu dizabilități locomotorii 2 38
pentru persoane cu dizabilități vizuale 0 0
pentru persoane cu dizabilități auditive 1 15
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate de
universități publice și private.
Anexă-Tabel 48: Numărul universităților cu site internet/platformă de e-learning accesibilă, 2020
Număr Universități
respondente
Universități care au site-ul de Internet accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități 6 33
Universități care au o platformă de e-learning care poate fi folosită și de studenții cu 11 30
dizabilități vizuale în total universități cu platforme de e-learning
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate de
universități publice și private.
Anexă-Tabel 49: Procentul clădirilor de studiu ale universităților cu diferite facilități pentru studenți cu
dizabilități, 2020
Clădiri de studiu cu... %
... intrare accesibilă în clădire 70
... rampă de acces adecvată sau care nu au nevoie de rampă 26
... parcare adaptată, rezervată, semnalizată sau care nu dispun de parcare 67
... lift sau care nu au mai mult de un nivel 38
... ghișee/birouri de secretariat destinate accesului public în care cel puțin un ghișeu este accesibilizat 14
... cel puțin un grup sanitar accesibilizat 22
Sursa: Calcule realizate de Banca Mondială folosind date dintr-o anchetă pe un eșantion de oportunitate
de universități publice și private.

311
Anexă 7. Sănătate
Anexă-Tabel 50: Procentul persoanelor care apreciază starea lor de sănătate ca bună sau foarte bună,
2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
Vârstă 16-34 4 76 98
35-49 5 59 94
50-64 2 30 81
65+ 2 10 55
Nivel de educație în Gimnaziu sau mai puțin 1 19 84
2017/2018 Liceu/nivel post-liceal 2 32 90
Studii universitare 13 52 93
Țările UE România 2 27 88
Letonia 1 12 72
Lituania 1 6 63
Bulgaria 3 10 78
Malta 3 12 84
Ungaria 3 14 77
Croația 4 19 84
Polonia 5 12 75
Slovacia 6 24 89
Portugalia 6 13 68
Italia 6 31 89
Cehia 6 19 80
Estonia 7 21 75
Grecia 8 24 95
Belgia 8 35 91
Spania 9 20 88
Slovenia 9 31 84
Cipru 9 32 95
Austria 10 42 92
Olanda 11 39 93
Luxemburg 12 32 85
Franța 12 30 83
Danemarca 13 32 86
Finlanda 14 38 86
Suedia 17 23 82
Irlanda 19 44 93
Sursa: Calcule realizate de BM folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 51: Procentul persoanelor care au avut nevoi medicale nesatisfăcute din totalul celor care
au avut astfel de nevoi în ultimele 12 luni, 2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări severe Unele limitări Fără limitări
16-34 35 14 1
312
 Vârstă (date 2017- 35-49 44 14 1
2018) 50-64 38 17 2
65+ 39 19 4
Nivel de educație Gimnaziu sau mai puțin 42 22 2
(date 2017/2018) Liceu/nivel post-liceal 34 15 1
Studii universitare 42 10 1
Tipul localității Municipii 37 12 1
(date 2017/2018) Orașe 41 20 2
Mediul rural 39 19 2
Chintile de venit Cei mai săraci 20% (Q1) 55 30 2
(date 2017/2018) Q2 42 22 2
Q3 46 19 2
Q4 30 16 2
Cei mai înstăriți 20% (Q5) 29 11 1
Țările UE (date România 42 18 2
2018) Grecia 29 24 21
Estonia 29 28 13
Letonia 28 21 8
Danemarca 23 11 4
Polonia 17 16 14
Finlanda 16 12 5
Slovacia 16 9 4
Suedia 14 12 7
Bulgaria 12 8 5
Lituania 11 5 3
Slovenia 10 6 4
Irlanda 10 5 2
Croația 8 7 5
Ungaria 8 10 8
Italia 8 7 5
Belgia 7 5 2
Portugalia 7 6 2
Olanda 6 3 2
Cipru 3 2 2
Franța 3 4 4
Cehia 3 3 3
Malta 2 2 1
Luxemburg 2 1 1
Austria 2 1 0
Spania 1 1 0
Sursa: Calcule realizate de BM folosind date EU-SILC.

313
Anexă-Tabel 52: Motivul principal pentru care persoanele care au avut nevoie nu au beneficiat de
consultația unui medic specialist, 2017/2018, (procent)
Persoane cu...
Limitări Unele Fără limitări
severe limitări
Nu își permite 55 49 46
Este înscris pe o listă de așteptare 12 12 12
Lipsa timpului 1 5 13
Distanța prea mare sau lipsa mijloacelor de transport 12 5 3
Teama de doctor/spital/examinare/tratament 4 6 4
A așteptat ca problema să se rezolve de la sine 6 17 16
Nu cunoaște nici un medic specialist bun 3 2 1
Alt motiv 7 4 4
Total 100 100 100
Sursa: Calcule realizate de BM folosind date EU-SILC.
Anexă-Tabel 53: Procentul unităților sanitare cu paturi, din totalul unităților evaluate până în iunie 2020
care dispun de proceduri care să faciliteze accesibilitate pacienților la servicii
%
În ROF există prevederi privind acordarea nediscriminatorie a asistenței medicale 97
Există instructaje specifice ale personalului expus manifestărilor agresive ale pacienților/aparținătorilor 87
La nivelul spitalului este reglementată modalitatea de acordare a serviciilor medicale pacienților în 86
absența consimțământului acestuia
La nivelul spitalului există un sistem de afișare a informațiilor privind furnizorii care oferă servicii 82
medicale de Recuperare, de Îngrijiri la Domiciliu și de Îngrijiri Paliative
La nivelul spitalului există planificarea instruirilor cu privire la interrelaționarea și preluarea în îngrijire a 80
pacienților cu dizabilități sau nevoi speciale
La nivelul spitalului este reglementată modalitatea de contenționare și/sau izolare a pacienților agresivi 78
Spitalul colaborează cu organizații de profil pentru acordarea de îngrijiri și interrelaționare cu pacienții 75
cu dizabilități și nevoi speciale
Spitalul are reglementată modalitatea de preluare și rezolvare a cazurilor cu particularități 70
psihocomportamentale și socioeconomice
Spitalul asigură pentru copiii cu spitalizare îndelungată, facilități de educație adecvată vârstei 65
Spitalul are parteneriat/protocol de colaborare cu servicii de asistență socială în vederea asigurării 59
continuității îngrijirilor
Particularitățile psihocomportamentale și socioeconomice ale pacientului, care pot afecta rezultatul 34
îngrijirilor medicale, sunt înscrise în FO
Sursa: Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Notă: n=228.

314
Anexă 8. Participare socială
Anexă-Tabel 54: Gradul de accesibilizare al sălilor de spectacol, și al muzeelor și bibliotecilor, în funcție
de itemii luați în considerare în cadrul inspecției tematice speciale, 2020
Săli de spectacol Muzee și Biblioteci
Număr Procent Număr Procent
Cu rampe care nu sunt adecvate din total instituții care ar 41* 39.0 46** 26.4
trebui să aibă rampe
Care nu au rampe deși ar trebui să aibă rampe 19* 18.1 68** 39.1
Cu uși de intrare neadaptate 8 6.3 23 11.6
Cu puncte de control neadaptate 20 18.7
Cu coridoare neaccesibilizate 5 3.9 10 4.0
Cu grupuri sanitare neadaptate 87 68.5*** 153 76.9****
Cu ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat 1 1.8*** 5 4.5****
Fără ascensor/platformă/trotuar rulant 35 63.6 63 56.8
Fără locuri rezervate pentru persoane cu dizabilități 78 61.4 122 61.3
Fără locuri de parcare adaptate 87 68.5
Fără sisteme de avertizare vizuale și sonore 79 62.2 133 66.8
Fără suprafețe de avertizare tactilo-vizuale 90 70.9 160 80.4
Cu ghișee de informații neadaptate 12 9.4 24 12.1
Fără pictograme 74 58.3 139 69.8
Fără panouri de informații 13 10.2 29 14.6
Fără interpret mimico-gestual 173 86.9
Fără cărți în format adaptat 54 27.1
Totaluri entități cu cel puțin o problemă de accesibilitate 122 197
Număr total instituții inspectate 127 199
Sursa: ANPIS.
Notă: * numărul de săli de spectacol care ar avea nevoie de rampe în vederea accesului în clădire: 105; ** numărul
de muzee și biblioteci care ar avea nevoie de rampe în vederea accesului în clădire: 174; *** numărul de săli de
spectacol care ar avea nevoie de ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat: 55; **** numărul de muzee și
biblioteci care ar avea nevoie de ascensor/platformă/trotuar rulant neadaptat: 111.
Anexă-Tabel 55: Proporția de persoane care activează în cel puțin o organizație sau altă formă de
asociere, în funcție de limitări, (procent)
Urban Rural Femei Bărbați
Fără limitări 16 18 11 23
Cu unele limitări 10 10 9 16
Cu limitări severe 13 4 4 9
Total 13 10 8 16
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
Anexă-Tabel 56: Proporția de persoane care activează în cel puțin o organizație sau altă formă de
asociere, pe tipuri de organizații, în funcție de limitări, (procent)
Persoane...
Fără limitări Cu unele Cu limitări Total
limitări severe
Partid politic 5 3 2 5
Organizații cu profil educațional, 4 3 1 3
cultural
Organizați cu profil sportiv sau 4 2 0 4
de recreere
Organizații profesionale sau de 4 2 1 4
afaceri (sindicat, patronat etc.)
Organizații cu profil social 4 3 1 4
(umanitare/caritabile, civice)
Organizații ecologice 3 1 0 3
Grup de inițiativă locală 3 2 1 2
Asociație de proprietari/locatari 6 5 1 7
Asociație a persoanelor cu 1 2 3 2
dizabilități
Total N 532 804 688 857
Sursa: Ancheta BM cu persoane cu și fără dizabilități (2020).
Anexă-Tabel 57: Număr și procent de organizații neguvernamentale/fundații înregistrate, cu activități
în beneficiul persoanelor cu dizabilități (conform secțiunii „Scopul” din Registrul Național ONG)
Număr organizații/fundații % organizații/fundații înregistrate
înregistrate
Total Urban Rural Urban Rural Total
Total 6030 5043 987 84 16 100
Mediu Urban 5043 0 0 100
Rural 987 0 0 100
Statut de Da 25 24 1 96 4 100
utilitate publică Nu 6005 5019 986 84 16 100
Regiune de Nord-Est 750 612 138 82 18 100
dezvoltare Sud-Est 518 431 87 83 17 100
Sud-Muntenia 748 537 211 72 28 100
Sud-Vest 316 267 49 84 16 100
Oltenia
Vest 569 478 91 84 16 100
Nord-Vest 903 756 147 84 16 100
Centru 843 696 147 83 17 100
București-Ilfov 1383 1266 117 92 8 100
Județe Alba 86 74 12 86 14 100
Arad 156 130 26 83 17 100
316
 Argeș 121 96 25 79 21 100
Bacău 163 134 29 82 18 100
Bihor 144 107 37 74 26 100
Bistrița-Năsăud 43 33 10 77 23 100
Botoșani 42 35 7 83 17 100
Brașov 216 187 29 87 13 100
Brăila 86 81 5 94 6 100
București 1186 1186 0 100 0 100
Buzău 55 35 20 64 36 100
Caraș-Severin 22 19 3 86 14 100
Călărași 55 39 16 71 29 100
Cluj 431 369 62 86 14 100
Constanța 177 150 27 85 15 100
Covasna 53 36 17 68 32 100
Dâmbovița 282 189 93 67 33 100
Dolj 136 120 16 88 12 100
Galați 115 99 16 86 14 100
Giurgiu 37 23 14 62 38 100
Gorj 46 39 7 85 15 100
Harghita 120 93 27 78 23 100
Hunedoara 121 113 8 93 7 100
Ialomița 28 24 4 86 14 100
Iași 291 247 44 85 15 100
Ilfov 197 80 117 41 59 100
Maramureș 170 148 22 87 13 100
Mehedinți 17 15 2 88 12 100
Mureș 204 157 47 77 23 100
Neamț 60 51 9 85 15 100
Olt 29 21 8 72 28 100
Prahova 177 126 51 71 29 100
Satu Mare 38 33 5 87 13 100
Sălaj 77 66 11 86 14 100
Sibiu 164 149 15 91 9 100
Suceava 158 113 45 72 28 100
Teleorman 48 40 8 83 17 100
Timiș 270 216 54 80 20 100
Tulcea 36 28 8 78 22 100
Vaslui 36 32 4 89 11 100
Vâlcea 88 72 16 82 18 100

317
 Vrancea 49 38 11 78 22 100
Sursa: Calcule BM pe date din Registrul Național ONG.

318
Anexă 9. Implementarea CDPD și monitorizarea
respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități
Anexă-Tabel 58: Număr de sesizări/amenzi acordate pe criteriul dizabilității, 2019
Număr de sesizări
Număr
Soluționate cu
de
Total Soluționate ”încălcări a
amenzi
drepturilor”
Total 96 88 18 5
Discriminare privind accesul la educație 17 16 5 2
Discriminare privind accesul la servicii de sănătate publică 4 4 1 0
Discriminare privind accesul pe piața muncii 12 11 3 0
Discriminare privind exercitarea dreptului de vot 0 0 0 0
Discriminare privind accesul la cultură 0 0 0 0
Discriminare privind accesarea serviciilor publice 23 20 4 0
administrative
Discriminare privind serviciile publice juridice 2 2 0 0
Discriminare privind accesul la serviciile bancare 0 0 0 0
Discriminare privind accesul la servicii sociale în comunitate 0 0 0 0
destinate persoanelor cu dizabilități
Discriminare privind accesul la locuire 3 3 1 1
Discriminare privind accesul la serviciile de transport public 5 4 1 1
Discriminare privind accesul la locuri publice 10 9 2 1
Alt domeniu 4 4 0 0
Sursa: CNCD.
Anexă-Tabel 59: Facilități rezidențiale vizitate de către Mecanismul Național de Prevenire și Consiliul de
Monitorizare în 2019
Mecanismul Național de Consiliul de
Prevenire (AvP) Monitorizare
Centre de tip rezidențial publice 37 80
Centre de tip rezidențial private 6 3
Spitale de psihiatrie 9 4
Secții de psihiatrie 0
Unități medico-sociale 1
Penitenciare 10
Aresturi ale poliției 11
Centre pentru azilanți și refugiați 5
Total
Sursa: MNP și CM.
Anexă-Tabel 60: Recomandări realizate de Mecanismul Național de Prevenire în urma vizitelor de
monitorizare din 2019
Număr cazuri
Număr total de instituții vizitate 53
Tip recomandări
 Să se organizeze sesiuni de instruire a personalului cu privire la recunoașterea 22
situațiilor/formelor de tortură, tratamentelor crude, inumane sau degradante
Să se organizeze sesiuni de informare a rezidenților privind protecția împotriva formelor de 11
tortură, tratamente crude, inumane sau degradante (recunoaștere și sesizarea situațiilor)
Să se organizeze sesiuni de instruire a personalului în tehnici de de-escaldare ca alternativă la 17
izolare și contenționare (fizică, mecanică, chimică)
Să existe o procedură care reglementează modalitatea de evaluare a factorilor declanșatori și a 8
celor care ar putea ajuta la calmarea crizei, pentru a determina metodele de intervenție
preferate de rezident în situații de criză
Să fie înregistrate cazurile de izolare și contenționare (tip, durată etc.) și raportate conducerii 11
instituției respective, precum și unei instituții externe relevante
Să existe proceduri clare pentru asigurarea consimțământului pentru orice fel de tratament 6
medical, inclusiv terapia electroconvulsivantă, cât și pentru tratamentele și procedurile
ireversibile, cum ar fi psihochirurgia, avorturile și sterilizările
Să se asigure accesul efectiv la mecanismele de plângere, cum ar fi Avocatul Poporului, Consiliul 2
de Monitorizare, organizații nonguvernamentale, inclusiv prin informarea rezidenților despre
acestea în format accesibil
Să fie asigurat accesul la persoane de sprijin/reprezentanți (nb. pentru pacienții de psihiatrie 3
există, de exemplu, opțiunea reprezentantului convențional) care să îi informeze pe rezidenți de
drepturile lor și să îi sprijine în exercitarea acestora, inclusiv în procesul de obținere a unui
remediu efectiv dacă au fost supuși torturii, tratamentelor crude, inumane sau degradante
Să se sesizeze Procurorul în situația constatărilor mărcilor traumatice și prezentarea în vederea 1
examinării medico-legale
Anunțarea organelor abilitate de către centru unde există suspiciunea de fapte penale 1
Completarea registrului de evidență a cazurilor de tortură și tratamente crude, inumane sau 3
degradante și a Registrului de consemnare a situațiilor de abuz, neglijare, exploatare și
discriminare săvârșite asupra beneficiarului
Actualizarea formularului de consimțământ în conformitate cu conținutul prevăzut de 2
Consimțământul informat asupra investigațiilor și procedurilor terapeutice și pentru
participarea la procesul educațional medical din Anexa nr. 1 a Ordinul Ministerului Sănătății nr.
488/2016
Întocmirea unui Registru de evenimente/incidente deosebite, în care să fie consemnate 2
agresiunile, autoagresiunile etc., cu monitorizarea continuă a acestor cazuri de către psiholog și
asigurarea intervenției de specialitate necesară pentru decelerarea unor astfel de
comportamente negative
Amenajarea unor facilități pentru persoanele cu dizabilități motorii pe holuri și la grupurile 13
sanitare (căi de acces, rampă, lift, elevator, bare de sprijin, scaune de toaletă speciale, covorașe
antiderapante la dușuri etc.)
Întocmirea unui registru special pentru mărci traumatice sau a semnelor fizice și de rele 4
tratamente sau a semnelor fizice și de rele tratamente/abuzuri sau totură
Spitale de psihiatrie - asigurarea supravegherii pacienților cazați în saloanele de 2
supraveghere/siguranță în condiții în care să fie respectată intimitatea acestora; stabilirea unui
echilibru între scopul urmărit (siguranța pacienților și a personalului) și respectarea drepturilor
fundamentale ale omului (dreptul la viață privată), având în vedere și faptul că, localizarea
acestor saloane în imediata vecinătate a cabinetelor medicale permite supravegherea
permanentă de către personalul medical și intervenția promptă a acestora la nevoie
Pregătirea profesională continuă a personalului medical în concordanță cu prevederile 3
Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Eliminarea interdicției dreptului pacienților cazați în camerele de siguranță de a rămâne în 1
posesia telefoanele mobile personale și identificarea posibilității de a instala un telefon fix,
accesibil pacienților, în condiții de confidențialitate
Sursa: Mecanismul Național de Prevenire.
320
 Competența face diferența!
Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din
Fondul Social European