Galiforme

98 limbi

 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte


De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Galliformes)

Galiforme
Fosilă: Eocen-astăzi, 45–0 mln. ani în urmă

PreЄ

S
 D

Pg

recorduri posibile din Cretacicul tărziu

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Aves

Supraordin: Galloanserae

Ordin: Galliformes

Familii și subfamilii

 Familia Paraortygidae †
 Familia Quercymegapodiidae †
 Familia Sylviornithidae †
 Familia Megapodidae
 Familia Cracidae
  Familia Gallinuloididae †
 Familia Odontophoridae
 Familia Numididae
 Familia Phasianidae

 Subfamilia Arborophilinae
 Subfamilia Coturnicinae
 Subfamilia Pavoninae
 Subfamilia Gallininae
 Subfamilia Meleagridinae
 Subfamilia Perdicinae
 Subfamilia Tetraoninae
 Subfamilia Phasianinae
Modifică text

Galiformele (Galliformes) (din latină gallus „cocoș” + forma „formă”) sunt un ordin de păsări fitofage
sau omnivore, tericole sau arboricole răspândite pe toate continentele și insulele, afară de arhipelagul
polinezian și de ținuturile antarctice, care cuprinde 5 familii existente, 77 genuri și 281 de specii, cele
mai multe sunt robuste, greoaie și slabe zburătoare, având aripi scurte, rotunjite și bombate, de talie
variată, cu gheare la picioare (pentru scormonit), uneori cu creastă colorată în roșu și cu ciocul
puternic; cele mai multe trăiesc în păduri, fiind vânate (fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca),
câteva specii fiind domesticite (găina, păunul, bibilica). Multe prezintă dimorfism sexual.

Caracteristici anatomice[modificare | modificare sursă]

În general sunt păsări greoaie, robuste și slabe zburătoare, de talie mare (cocoșul de munte), mijlocie
(ierunca, găina), rareori mici (prepelița). Au aripi relativ scurte, rotunjite și bombate. Mușchii puternicii
sunt ideali pentru fugă, dar sunt de regulă incapabili să susțină corpul lor greu în zbor pe distanțe
lungi. Oasele sunt compacte, puțin pneumatic cu puține goluri.

Capul este relativ mic, iar gâtul scurt sau de lungime potrivită. Ciocul este puternic, scurt, gros și dur,
comprimat lateral. Mandibula superioară este boltită și recurbată mai mult sau mai puțin peste cea
inferioară. Nările nu sunt separate printr-un sept osos.

Picioarele sunt puternice, tetradactile, cele patru degete prevăzute cu gheare solide groase, lungi,
ușor curbate sunt adaptate pentru a scurma pământul în căutarea hranei. La formele tericole, degetul
posterior este mai mic, pe când la formele arboricole degetul posterior este bine dezvoltat. Masculul
unor specii are pe tars un pinten.

Penele sunt dese și moi, plăcut și variat colorate, în special la mascul. Multe specii au pe cap și pe
gât sau bărbie porțiuni golașe sau formațiuni tegumentare (negi, rozete, creastă, bărbie) colorate în
roșu. Dimorfismul sexual la unele specii (potârniche, prepeliță) nu este evident; la altele (păun, cocoș
de mesteacăn) în schimb este permanent și foarte pronunțat.

Esofagul formează o gușă voluminoasă, iar rânza bine dezvoltată are musculatură puternică.

Comportament[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt păsări terestre, mai rar arboricole. Sunt slabe zburătoare

Glasul este caracteristic: al unora, de exemplu, al prepelițelor este plăcut, al celor mai multe însă este
neplăcut.
Păsările ce trăiesc la sol, au un penaj de camuflaj pentru a nu fi detectate. Alte specii, (cocoșul polar),
își schimbă culoarea în funcție de anotimp.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Majoritatea speciilor sunt poligame.

Cuibul este simplu, rudimentar, și-l fac pe pământ, de regulă reprezintă niște adâncituri în sol.

Depun ouă multe, unicolore sau puțin pătate. Față de alte ordine de păsări au o prolificitate mare:
multe galiformele depun ouă mari, unele depun până la 20 de ouă. Femela clocește singur ouăle.

Puii eclozează din ou acoperiți cu puf bogat, sunt nidifugi, în stare de a putea umbla și după câteva
zile le cresc remigele și pot face zboruri mai scurte. Ei sunt capabili de la început să-și caute singuri
hrana. Grija de puii revine femelei.

Megapodele diferă din acest punct de vedere - în loc să clocească ouăle, le depun prin grămezii de
resturi vegetale și țărână, mușuroaie, vizuini sau adăposturi; ouăle se clocesc la căldura rezultată prin
fermentarea gunoiului.

Răspândirea geografică[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt cosmopolite, răspândite pe întreg pământul, afară de arhipelagul polinezian și de
regiunile antarctice, cele mai numeroase specii sunt răspândite în Asia.

Habitatul[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe trăiesc în păduri, dar sunt și specii care se întâlnesc în câmpii deschise și chiar în
deșerturi, unde te miri cu ce trăiesc.

Răspândirea și prezența în România[modificare | modificare sursă]

Familia tetraonide (Tetraonidae). În România se întâlnesc 3 specii.

1. Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) trăiește în regiunea de conifere a Carpaților, fiind o pasăre
sedentară..
2. Cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) îl găsim în nordul Carpaților Răsăriteni, în apropierea golului
alpin.
3. Ierunca (Tetrastes bonasia) este răspândita îndeosebi în regiunea de păduri amestecate din Carpați,
fiind cea mai frecventă dintre tetraonidele noastre.
Familia fazianide (Phasianidae). În România se întâlnesc 4 specii.

1. Potârnichea (Perdix perdix) se întâlnește mai ales în regiunile joase ale țării, în câmpie, și mai rar în
golurile alpine.
2. Prepelița (Coturnix coturnix) singura specie migratoare dintre galinaceele din țara noastră, este
specifică ținuturilor cultivate din câmpie sau de pe dealuri.
3. Potârnichea de stâncă (Alectoris graeca) se găsește la noi numai în zona Cazanelor, în locurile
stâncoase de pe malul Dunării, fără terenuri împădurite.
4. Fazanul de vânătoare (Phasianus colchicus). În România a fost introdus de om constituind o pasăre
mult apreciată de vânători. Este originar din regiunile sudice ale Caucazului.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Galiformele sunt păsări fitofage sau omnivore. Preferă hrana vegetală, dar nu o refuză nici pe cea
animală: insecte, melci și viermi. Hrana, cu puține excepții, și-o caută hrana pe sol, scormonind
pământul cu ghearele.

Semnificația pentru om[modificare | modificare sursă]

Prezintă o mare importanță economică și cinegetică deoarece multe specii
(fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca) sunt vânate și valorificate pentru carnea lor gustoasă.

Din vremuri străvechi unele specii au fost domesticite (găina, păunul, bibilica), fiind obținute multe
rase domestice.