PSIHOLOGIE MANAGERIALĂ

Accepţiuni diferite ale conducerii

Conf. univ. dr. Radu Predoiu

 Cu mai mulţi ani în urmă, cercetătorii
considerau că, deşi există sute de definiţii ale
conducerii, nu există date clare legate de ceea ce
deosebeşte conducătorii de persoanele care nu au
abilităţi de conducere.
Astfel, unele definiţii reflectă pasiuni, curente
politice, mode, tendinţe academice şi nu reflectă
realitatea (Bennis şi Nanus, 2000).
Primele studii psihologice asupra conducerii şi
conducătorilor – anul 1904 – Terman.
 Studiile introduc treptat termenii de:
- leadership, headship – se referă la activitatea de
conducere;
- leader – se referă la persoana conducătorului.
Ulterior apar termenii de manager şi management.
Iniţial, studiile au fost orientate asupra
trăsăturilor personale ale conducătorilor, apoi
conducerea a fost abordată în termeni de acţiuni
specifice, funcţii şi în termeni de dinamica
grupurilor.
 Definiţiile conducerii variază în funcţie de
variabile precum (Den Hartog şi Koopman,
2001):
- trăsăturile de personalitate, abilităţile
conducătorului;
- orientarea cognitivă vs. orientarea emoţională;
- orientarea individuală vs. orientarea de grup;
- accentul pus pe Ego vs. accentul pus pe
interesele grupului.
 Accepţiunea psihosocială a conducerii
- încadrează conducerea în sfera fenomenului de
influenţă socială.
Influenţa socială se referă la modificările produse
într-un comportament de către alt comportament.
• Bass: Când scopul unui membru A este de a-l schimba
pe alt membru B, eforturile pe care A le face reprezintă
o încercare de a exercita funcţia de conducere.
- B îşi poate schimba comportamentul funcţia de
conducere pozitivă.
- Schimbarea lui B poate aduce lui A satisfacţii funcţia
de conducere eficientă.
• Tannenbaum, Weschler şi Massarik: consideră că
instrumentul prin care se realizează influenţa este
comunicarea.
• Newcomb, Turner şi Converse: contribuţiile liderilor
sunt eficiente atunci când determină creşterea
eficacităţii celorlalţi membri.
• Jacobs: conducerea presupune o interacţiune între
persoane, în care A prezintă o informaţie într-un
anume fel încât B se convinge că performanţele sale
vor fi mai bune dacă se comportă în maniera
sugerată de A.
• Cole: conducerea este un proces dinamic de grup,
prin care A, prin influenţă reuşeşte să îi determine
pe ceilalţi membri ai grupului să se anjajeze de bună
voie în realizarea sarcinilor.
• Hersey, Blanchard şi Johnson: conducerea apare de
fiecare dată când o persoană încearcă sa influenţeze
comportamentul unei alte persoane sau al unui grup,
indiferent de motivul pe care îl are - motivele,
scopurile pot fi în consonanţă sau nu, cu cele ale
organizaţiei.
Toate definiţiile menţionate ale conducerii evidenţiază
3 elemente esenţiale: grupul, influenţa, scopul.
 Ca urmare a interacţiunii dintre oameni apar:
- Relaţii de comunicare, de intercunoaştere,
socioafective, de dependenţă, de subordonare etc;
- Fenomene de grup: competiţie, cooperare, conflict,
coeziune etc;
- Structuri mentale colective: opinii, credinţe,
atitudini, prejudecăţi etc.
Toate influenţează pozitiv sau negativ
productivitatea membrilor, a muncii şi organizaţiei.
 Activitatea de conducere este, aşadar, un
complex fenomen psihosocial, care implică
acţionarea într-o asemenea manieră încât să se
obţină efectele dorite.
Generarea unei ambienţe adecvate, care să
faciliteze performanţele în cadrul organizaţiei
reprezintă un scop de atins pentru un conducător
eficient.
 Accepţiunea psihoorganizaţională a
conducerii
Douglas McGregor vede conducerea ca fiind o
formă dinamică de comportament ce implică
intrarea în funcţiune a 4 elemente de bază:
1. Trăsăturile liderului;
2. Atitudini, nevoi, trăsături specifice ale subordonaţilor;
3. Scopul organizaţiei, structura, activităţile pe care
organizaţia le realizează;
4. Mediul social, politic, economic.
 Vlăsceanu (1993), pornind de la accepţiunea
psihoorganizaţională a conducerii, atrage atenţia
asupra a trei variabile:
1. Caracterul dinamic al conducerii;
2. Extinderea conducerii de la persoană la un întreg
grup de persoane;
3. Activităţile care intră în sfera conducerii:
coordonarea, organizarea (Zlate, 2004, adaugă şi
decizia şi controlul)
 Yukl (1998) precizează funcţiile conducerii:
- De motivare;
- De menţinere a climatului pozitiv de grup.
Conducerea este extinsă dincolo de limitele
organizaţiei întrucât liderul, prin acţiunile sale,
poate influenţa comportamentele unor persoane din
afara organizaţiei – clienţi, beneficiari, furnizori.
Prin feedback, aceste comportamente ale
persoanelor din exteriorul organizaţiei se vor
răsfrânge asupra organizaţiei. De aceea, cooperând
cu persoane din exterior, liderul poate obţine
beneficii pentru sine şi pentru organizaţie.
 Petit şi Dubois (1998) raportează conducerea la putere -
puterea fiind tot o formă de exercitare a influenţei sociale.
După Zlate (2004) conducerea trebuie concepută ca un
continuum cu doi poli:

dominată de activism şi
iniţiativă
axată pe responsabilizarea
membrilor
proactivă
 Conform autorului (Zlate M.), conducerea
organizaţională ar fi ideal să fie dominată de
caracteristicile din stânga continuumului, sau să se
deplaseze de la dreapta spre stânga – în felul acesta
putem vorbi despre dezirabilitatea şi despre
caracterul dinamic al conducerii.

Din punct de vedere psihoorganizaţional vorbim

despre conducere eficientă şi lider eficient.
Liderul eficient este capabil să atingă scopurile
individuale, de grup şi organizaţionale.
 În funcţie de satisfacţiile pe care membrii
grupului le resimt, ei îl vor percepe pe lider ca fiind
eficient sau neeficient.
Evidenţiem următoarele roluri ale liderului:
- Organizează
- Decide
- Controlează
- Motivează
- Integrează
- Negociază
Conducătorul trebuie să deţină ştiinţa şi competenţa de a produce împrejurările în
care oamenii să-şi poată valorifica abilităţile, să-şi poată coordona eforturile ,
rămânând angajaţi faţă de scopurile organizaţionale şi integrându-şi eforturile
astfel încât niciunul dintre ei, lucrând singur, nu le-ar putea depăşi (W.G. Bennis)
 Bibliografie:

 Avram, E., Cooper, C., (2008) Tendinte actuale in Psihologia

Organizational – Managerială. Editura Polirom, Iaşi
 Pânişoară G., Pânişoară I.O.(2016), Managementul resurselor umane, ed. III,
Polirom, Iaşi.
 Pânişoară G. (2006), Integrarea în organizaţii - paşi spre un management de
succes, Polirom, Iaşi.
 Predoiu, R. (2016). Psihologia sportului. Maximizarea performanţei sportive,
Polirom, Iaşi.
 Stănescu, M. (2019) Psihologie managerială (note de curs) UNEFS, București
(format electronic)
 Zlate, M. (2004) Tratat de psihologie organizaţional-managerială, Polirom, Iaşi