întrucât fluxurile financiare ilicite (FFI), mai precis toate ie șirile de capitaluri din

sectorul privat care nu sunt înregistrate și care implică fonduri dobândite,

transferate sau utilizate în mod ilicit sunt generate, de regul ă, de activit ățile de
evaziune fiscală licită și ilicită, precum stabilirea incorectă a prețurilor de
transfer, în pofida principiului conform căruia impozitele trebuie s ă fie percepute
acolo unde au fost obținute profiturile și întrucât evaziunea fiscal ă și eludarea
taxelor au fost identificate de toate principalele texte și conferin țe interna ționale
privind finanțarea pentru dezvoltare ca obstacole majore în calea mobiliz ării
veniturilor interne pentru dezvoltare

întrucât paradisurile fiscale și jurisdicțiile opace care permit p ăstrarea secretului

bancar și a informațiilor financiare, combinate cu regimurile care aplic ă „cota
zero” de impozitare pentru a atrage capitalurile și veniturile care ar fi trebuit s ă
fie impozitate în alte țări, generează o concurență fiscală nocivă, compromit
echitatea regimului fiscal și denaturează comerțul și investițiile, afectând în
special țările în curs de dezvoltare, provocând pierderi anuale ale veniturilor din
impozite estimate la 189 de miliarde de dolari;

ntrucât în ultimii ani s-a produs o creștere a tratatelor fiscale între țările
dezvoltate și cele în curs de dezvoltare care au fost folosite pentru a reduce
taxele aferente transferurilor financiare transfrontaliere, reducând la minimum
capacitățile țărilor în curs de dezvoltare de mobilizare a resurselor interne și
creând posibile portițe de eludare a taxelor pentru companiile multina ționale;
întrucât o recentă evaluare de impact efectuată de autoritățile olandeze a ar ătat
că sistemul fiscal olandez facilita evitarea impozitului cu reținere la surs ă, ceea
ce a condus la dividende și dobânzi neîncasate din veniturile din impozitele cu
reținere la sursă în țările în curs de dezvoltare de ordinul a 150-550 de milioane de
euro annual

întrucât țările în curs de dezvoltare au încercat să atragă investițiile în primul

rând prin oferirea de diferite stimulente fiscale și scutiri de taxe, care nu sunt
nici transparente, nici bazate pe analize adecvate cost-beneficii și adesea nu
reușesc să atragă investiții reale și sustenabile, determinând o concuren ță între
economiile în curs de dezvoltare, care se întrec în a oferi cele mai favorabile
regimuri fiscale, ceea ce a condus la rezultate nesatisfăcătoare în privin ța
performanțelor și eficienței sistemelor fiscale și la o concurență fiscală
dăunătoare
 EXPUNERE DE MOTIVE
I. Clarificarea conceptului de mobilizare a veniturilor disponibile la nivel intern
în țările în curs de dezvoltare

De ce este importantă mobilizarea veniturilor?

Resursele interne sunt și vor rămâne în continuare cea mai important ă surs ă de
finanțare pentru țările în curs de dezvoltare. De și în ultimul deceniu nivelul
acestor resurse ca procent din PIB a crescut, ponderea medie a taxelor și
impozitelor în PIB în țările în curs de dezvoltare este în continuare prea sc ăzut ă:
la nivel comparativ, în țările în curs de dezvoltare veniturile colectate sunt
semnificativ mai reduse față de cele disponibile în cadrul economiilor avansate.
Ponderea taxelor și impozitelor în PIB în țările cu venituri reduse este între 10% și
20%, iar în multe dintre aceste țări ea se situeaz ă sub 15% (aceast ă valoare fiind
în general considerată drept pragul minim pe baza c ăruia guvernele î și pot finan ța
funcțiile de bază și serviciile). În cazul statelor membre ale OCDE, aceast ă
pondere se situează între 30-40%. Potrivit experților, exist ă un poten țial
considerabil de majorare a veniturilor provenite din impozite: Oxfam a analizat
situația din 52 de țări în curs de dezvoltare și, conform calculelor sale, o
îmbunătățire semnificativă a sistemelor de colectare a impozitelor ar permite
mobilizarea unei sume suplimentare de 269 de miliarde USD pentru a finan ța
serviciile publice. Prin urmare, este esențial să se asigure faptul c ă procesul de
colectare a impozitelor interne devine mai previzibil, mai stabil și mai robust,
precum și faptul că impozitarea este proporțională cu veniturile diferi ților actori
sociali - persoane fizice sau întreprinderi.

Care sunt problemele sistemelor existente?

• Comerțul: În țările în curs de dezvoltare, veniturile obținute din schimburile

comerciale au o pondere disproporționată în totalul resurselor publice și, cu toate
că aceste venituri pot fi impozitate cu ușurin ță, ele prezint ă un risc pentru buget
datorită volatilității prețurilor la produsele de bază, iar posibilit ățile de a cre ște
nivelul veniturilor obținute din impozitare în acest domeniu sunt foarte reduse.
Țările în curs de dezvoltare se confruntă cu dificultăți în eforturile lor de a
 compensa declinul taxelor comerciale ca rezultat al procesului de liberalizare a
comerțului specific contextului global actual și trebuie s ă depun ă eforturi
considerabile, în același timp, pentru a se reorienta c ătre alte tipuri de resurse
interne.

• Caracterul informal: Caracterul informal al economiei reprezint ă un obstacol în

calea mobilizării veniturilor, în special în țările în curs de dezvoltare, în care este
un fenomen larg răspândit, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Costurile
administrative pe care le presupune extinderea bazei de impozitare la sectorul
informal pot fi ridicate, întrucât acest sector, prin natura sa, nu poate fi controlat
cu ușurință de către funcționarii din administrațiile fiscale, iar existen ța unui
sector informal de dimensiuni apreciabile face aproape imposibil ă impozitarea
generalizată a veniturilor.

• Constrângeri politice: Există o probabilitate ridicată ca grupurile de interese

socio-economice să desfășoare activități de lobby pe lâng ă guverne pentru a
obține avantaje fiscale și să exercite o presiune neîntreruptă asupra func ționarilor
din administrațiile fiscale care sunt responsabili pentru punerea în aplicare a
politicii fiscale, agravând, astfel, fenomenul corupției.

• Constrângeri administrative: Administrațiile fiscale dispun de capacități diferite

în ceea ce privește punerea în aplicare și asigurarea respect ării legisla ției
relevante. Impozitarea companiilor multinaționale, în special, se dovede ște a fi o
sarcină extrem de complexă, care presupune eforturi considerabile pentru țările
în curs de dezvoltare. Exodul personalului calificat din administra țiile fiscale
către organizațiile internaționale și societățile din sectorul privat, lipsa
infrastructurii de colectare a impozitelor, precum și necesitatea de a actualiza
sistemele informatice constituie, la rândul lor, provoc ări cu care se confrunt ă
țările în curs de dezvoltare.

• Constrângeri economice: Baza de impozitare pe care o pot utiliza țările în curs

de dezvoltare este adesea redusă. În țările în care un segment important al
populației trăiește în sărăcie, un procent semnificativ din PIB nu este impozabil.
Ca urmare a nivelului redus de dezvoltare economic ă, sectorul industrial este de
obicei insuficient dezvoltat, iar sectorul agricol este foarte extins, în condi țiile în
care este mai simplu să se impoziteze activitatea industrială.

• Uniformizarea la un nivel inferior: În ultimii ani, guvernele țărilor în curs de

dezvoltare au aplicat reduceri progresive ale impozitelor pe profitul societ ăților și
au oferit diferite stimulente fiscale și scutiri de la plata impozitelor, cu scopul de
a-i atrage pe investitori și de a promova creșterea economic ă. Cu toate acestea,
datele concrete au demonstrat că aceste stimulente nu reprezint ă un factor
determinant pentru atragerea de investiții străine. Prin urmare, aceste practici
generează o concurență între economiile diferitelor state, care încearc ă s ă ofere
un tratament fiscal cât mai favorabil. Aceast ă „uniformizare la nivel inferior”
 favorizează în principal companiile multinaționale, în detrimentul țărilor în curs de
dezvoltare.

• Industriile extractive: Aspectele legate de modul în care veniturile ob ținute din

exploatarea resurselor sunt distribuite între investitori și guverne sunt esen țiale
pentru țările în curs de dezvoltare. Tratamentul fiscal al investi țiilor din sectorul
minier variază foarte mult de la o țară la alta, iar reglement ările aplicabile în
acest domeniu sunt adesea ad hoc și lipsite de transparen ța necesar ă, se
bazează pe negocieri directe între politicieni și companii, neintrând sub inciden ța
sistemului fiscal al țărilor în cauză și nu sunt standardizate prin intermediul unor
orientări clare. Există o probabilitate mare ca în acest domeniu s ă apar ă cazuri
de corupție și să scadă nivelul veniturilor colectate.

Care sunt consecințele?

Fluxurile financiare ilicite reprezintă toate ieșirile de capitaluri din sectorul

privat care nu sunt înregistrate și care implică fonduri dobândite, transferate sau
utilizate în mod ilicit. În 2011, resursele interne pierdute de țările în curs de
dezvoltare ca urmare a fluxurilor financiare ilicite au atins un total de 630 de
miliarde USD, sumă echivalentă cu 4,3% din PIB-ul țărilor în curs de dezvoltare
(țările cel mai puțin industrializate fiind afectate în mod deosebit de acest
fenomen). Fluxurile financiare ilicite reprezint ă doar una dintre cauzele pentru
care țările în curs de dezvoltare pierd o parte din veniturile fiscale provenite din
impozitarea societăților. Practicile abuzive de eludare a taxelor - care pot fi
întâlnite în situațiile în care societățile încearcă să eludeze impozitarea prin
crearea unor structuri interne complexe și prin utilizarea lacunelor din legisla ția
fiscală - reprezintă o altă problemă importantă. Impozitele pe veniturile
societăților se află în scădere la nivel mondial. Acest lucru afecteaz ă cu
precădere țările în curs de dezvoltare, în special datorit ă faptului c ă
acestea depind în mare măsură de veniturile provenite din impozitarea
societăților: veniturile provenite din impozitarea societăților constituie un procent
semnificativ din venitul național al acestor țări.

Literatura și datele existente cu privire la acest subiect sunt destul de limitate,

iar acest lucru se datorează, în parte, faptului c ă este dificil s ă se determine cu
exactitate amploarea eludării impozitelor și a evaziunii fiscale. În ansamblu,
organizația ONE estimează că în fiecare an țările în curs de dezvoltare pierd cel
puțin 1 000 miliarde USD ca urmare a unor activit ăți de corup ție cum ar fi, spre
exemplu, tranzacțiile opace având drept obiect exploatarea resurselor naturale,
utilizarea unor societăți fictive anonime, spălarea banilor, precum și evaziunea
fiscală ilegală. Conform estimărilor organizației Global Financial Integrity, țările în
curs de dezvoltare au pierdut 6,6 mii de miliarde USD ca urmare a fluxurilor
financiare ilicite în perioada 2003-2012. Conform estim ărilor Oxfam, obliga țiile
fiscale neonorate ale societăților active în țările în curs de dezvoltare se ridic ă la
aproximativ 104 miliarde USD pe an. Actionaid estimeaz ă c ă, în ceea ce prive ște
veniturile provenite din impozitarea societăților, prejudiciul fiscal din țările în curs
 de dezvoltare (diferența dintre impozitele colectate efectiv și estim ările privind
impozitele colectate) se situează, de regulă, în jurul valorii de 20%, ca urmare a
evaziunii fiscale și a eludării impozitelor.

Moduri relevante de fraudă fiscală în țările în curs de dezvoltare:

• Raportările incorecte și nedeclararea veniturilor personale sau a profiturilor

înregistrate de societăți cu scopul de a eluda impozitarea direct ă a veniturilor
sau obligațiile fiscale.

• Evaluarea incorectă a valorii schimburilor comerciale datorită complicității

între exportatori și importatori, care emit facturi fictive, aceasta fiind o
modalitate foarte răspândită de a transfera în mod ilegal fonduri din țările în curs
de dezvoltare către conturi financiare din străinătate, pentru a eluda impozitarea.

• Frauda în materie de TVA, care implică prezentarea unor declarații false în

legătură cu tranzacțiile comerciale cărora li se aplică TVA-ul.

• Mituirea funcționarilor din administrațiile fiscale.

Moduri relevante de evaziune fiscală în țările în curs de dezvoltare:

• Transferul profiturilor: se referă la exploatarea, în limitele legalit ății, a lacunelor

existente în legislația fiscală. De regulă, filialele companiilor multina ționale sunt
tratate drept entități separate de către autoritățile fiscale. Transferul profiturilor
se poate realiza prin manipularea prețurilor de transfer sau prin exploatarea
împrumuturilor în interiorul grupului. În plus, companiile multina ționale pot s ă
distorsioneze prețurile de transfer pentru a-și reduce sarcina fiscal ă global ă, prin
aplicarea unor strategii de alocare a profiturilor în jurisdic țiile cu niveluri de
impozitare deosebit de scăzute și în cele cu niveluri de impozitare foarte ridicate.

• Alegerea strategică a locației anumitor active necorporale (brevete, mărci

înregistrate și drepturi de proprietate intelectual ă) ofer ă companiilor
multinaționale posibilitatea de a-și optimiza sarcina fiscal ă global ă în
conformitate cu cadrul juridic aplicabil.

• Stimulentele fiscale și scutirile de la plata impozitelor devin, în anumite

circumstanțe (nepotism, corupție, transparență scăzută) „o form ă de evaziune
fiscală oficializată”. Stimulentele fiscale nu au doar rolul de a permite
companiilor străine să evite impozitarea, ci pot stimula companiile înfiin țate la
nivel național să recurgă la practici ilegale de evaziune fiscal ă, prin metode
precum prezentarea investițiilor interne drept „investi ții str ăine directe” („round-
tripping”) sau prin vânzarea de active către filiale, care sunt prezentate drept noi
investitori pentru a putea beneficia de scutirile fiscale care sunt acordate în mod
exclusiv noilor investitori („double-dipping”).
 II. Analizarea soluțiilor existente la nivel mondial

Acorduri fiscale încheiate între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare

Pierderea de venituri fiscale poate fi exacerbat ă, de asemenea, de acordurile

fiscale, o componentă cheie a legislației fiscale interna ționale. Având drept
obiectiv evitarea dublei impuneri, acordurile bilaterale în domeniul fiscal asigură
alocarea drepturilor de impozitare între cele dou ă țări semnatare. În ceea ce
privește acordurile bilaterale în domeniul fiscal încheiate între țările dezvoltate și
țările în curs de dezvoltare, unul dintre aspectele problematice cu caracter
general este acela că țările dezvoltate își pot proteja mai bine interesele decât
țările în curs de dezvoltare. În plus, ca urmare a faptului c ă acordurile fiscale au
fost folosite pentru a reduce impozitarea în cazul transferurilor financiare
transfrontaliere, ele au devenit un instrument cheie pentru companiile
multinaționale, care le utilizează pentru a-și transfera profiturile din țările în care
acestea au fost generate în țările care nu impoziteaz ă companiile multina ționale
sau în care impozitele sunt reduse.

Majoritatea acordurilor fiscale internaționale se bazeaz ă pe Conven ția-model a

OCDE, care stabilește un cadru privind distribuirea drepturilor de impozitare între
guverne în cazul companiilor care își au sediul pe teritoriul unei țări ( țara de
reședință, cel mai adesea o țară dezvoltată) și care își desfășoară activitatea pe
teritoriul altei țări (țara de origine a veniturilor, adesea o țar ă în curs de
dezvoltare). Întrucât s-a considerat că Convenția-model a OCDE favorizeaz ă țările
de reședință (i.e. țările OCDE), o altă Convenție-model privind eliminarea dublei
impuneri a fost elaborată sub auspiciile ONU, pentru a asigura o abordare mai
echilibrată privind alocarea drepturilor de impozitare. Cu toate acestea,
numeroase țări dezvoltate insistă în continuare asupra utiliz ării modelului OCDE
în cadrul negocierilor cu țările în curs de dezvoltare.

Acțiuni la nivel mondial: OCDE - Planul de acțiune BEPS

Planul de acțiune privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor

(BEPS) propus de OCDE și aprobat de G20 urm ăre ște redefinirea normelor fiscale
internaționale, cu scopul de a combate practicile de transfer al profiturilor și de a
asigura faptul că companiile plătesc impozite acolo unde se desf ășoar ă
activitatea economică și unde este creată valoarea economic ă. Având în vedere
faptul că țările în curs de dezvoltare depind în mare m ăsur ă de veniturile
provenite din impozitarea societăților, acest proces le-ar putea aduce beneficii
importante. Cu toate acestea, există mai multe motive pentru care acest proces,
în stadiul său actual, nu va permite obținerea unor rezultate care s ă conduc ă la
instituirea pe plan mondial a unor sisteme fiscale cu un caracter progresiv mai
pronunțat și nu va aduce beneficii țărilor în curs de dezvoltare:

• BEPS are un domeniu de aplicare prea restrâns și se axează prea mult pe

interesele țărilor dezvoltate (țările OCDE). Planul bazat pe 15 ac țiuni care st ă la
 baza acestui proces nu abordează o serie de aspecte esen țiale (problema
stimulentelor fiscale, spre exemplu), iar progresele înregistrate în privin ța
acțiunilor care prezintă o relevanță maximă pentru țările în curs de dezvoltare
sunt în continuare modeste.

• Întrucât acest proces a fost elaborat pentru a fi utilizat în special de țările

dezvoltate, țările în curs de dezvoltare nu dispun de instrumentele legislative
necesare pentru a aborda problema erodării bazei impozabile și a transferului
profiturilor. Aceste țări se confruntă cu dificult ăți în ceea ce prive ște dezvoltarea
capacităților necesare pentru a pune în aplicare norme deosebit de complexe și
a-și apăra interesele în relația cu companiile multina ționale, iar marja lor de
acțiune este adesea limitată din cauza lipsei de informații.

În ceea ce privește guvernanța, OCDE este răspunzătoare doar în fața membrilor

săi, iar procesul BEPS nu asigură un nivel corespunzător de responsabilitate și de
reprezentare. Țările în curs de dezvoltare au fost consultate, îns ă consultarea
marginală nu poate compensa lipsa oportunităților de participa în mod egal în
cadrul acestui proces.

Necesitatea unui plan de acțiune în vederea combaterii evaziunii fiscale și a

fraudei fiscale în țările în curs de dezvoltare

Având în vedere importanța îmbunătățirii posibilităților de mobilizare a resurselor

interne și problemele cu care se confrunt ă țările în curs de dezvoltare în efortul
lor de combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale, raportoarea propune o
serie de recomandări ferme pe care PE ar trebui s ă le sprijine, în perspectiva
viitoarei Conferințe privind finanțarea pentru dezvoltare, care urmeaz ă s ă fie
organizată la Addis Abeba și în contextul inițiativelor interna ționale existente
care vizează reformarea sistemului fiscal mondial.

Printre aceste recomandări se numără consolidarea asistenței financiare și

tehnice acordate țărilor în curs de dezvoltare și cadrelor regionale de
administrație fiscală; adoptarea unor soluții eficace pentru sporirea transparen ței
și stimularea cooperării în ceea ce privește combaterea practicilor de eludare a
impozitelor, cum ar fi mecanismul bazat pe schimbul automat de informa ții și
raportarea defalcată pe țări, ținând seama și de nevoile și constrângerile țărilor în
curs de dezvoltare; realizarea la nivelul UE și al statelor membre a unor evalu ări
ale impactului politicilor fiscale europene asupra țărilor în curs de dezvoltare;
menținerea drepturilor de impozitare ale țărilor de origine a veniturilor atunci
când se negociază acorduri fiscale și crearea unui veritabil organ
interguvernamental, care să permită țărilor în curs de dezvoltare să participe în
mod egal la reforma globală a normelor fiscale internaționale aflate în vigoare.
Cel de-al treilea capitol, intitulat „Evaziunea fiscală în Uniunea Europeană”, surprinde dimensiunea
fenomenului la nivelul UE, din perspectiva politicii fiscale adoptate de către aceasta, dar şi având în
vedere modelul oferit de câteva state membre. Deşi strategia de politică fiscală a Uniunii are în vedere
posibilitatea fiecărui stat de a-şi alege propriul sistem de impozitare, condiţionat de respectarea
legislaţiei UE, aceasta a fost implicată activ în dezvoltarea şi îmbunătăţirea cooperării dintre statele
membre, în vederea combaterii eficiente a evaziunii fiscale. În acest context, Uniunea pune la dispoziţie
cadrul legal, precum şi diverse instrumente pentru a veni în sprijinul gestionării dimensiunii
transfrontaliere a infracţiunilor de natură fiscală. În ceea ce priveşte evaziunea fiscală în Uniunea
Europeană am observat că, în majoritatea statelor acesteia, administraţiile fiscale deţin competenţe de
investigaţie penală/urmărire penală/cercetare penală, având în componenţă structuri/ departamente
care efectuează investigaţii de natură penală, în materie fiscală, de cele mai multe ori sub
supravegherea/coordonarea procurorului. În acest sens, apreciem oportună prezentarea şi analizarea
situaţiei existente în două state fondatoare ale UE, respectiv Belgia şi Franţa şi în trei state care au
aderat la UE după anul 1995, şi anume Austria, Estonia şi Ungaria, din perspectiva sistemului fiscal, a
reglementării evaziunii fiscale şi a prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. De asemenea, în partea finală
a celui de-al treilea capitol, ne propunem să evidenţiem importanţa pe care o deţin câteva organisme şi
reţele înfiinţate la nivelul Uniunii Europene/Europei, care reunesc oficiali ai statelor membre, inclusiv ai
României şi care, prin utilizarea instrumentelor puse la dispoziţie, au drept scop îmbunătăţirea
sistemelor fiscale din ţările de origine, lupta împotriva evaziunii fiscale, precum şi crearea unui cadru
optim pe teritoriul UE/al Europei. Astfel, Europol, Eurojust, Eurofisc au inclusiv rolul de a sprijini statele
membre ale Uniunii în lupta împotriva evaziunii fiscale, în special în ceea ce priveşte frauda
intracomunitară a TVA, care afectează mai multe state ale UE în acelaşi timp şi, implicit, bugetul per
ansamblu al acesteia, iar organisme precum Organizaţia Intra-Europeană a Administraţiilor Fiscale nu fac
decât să contribuie la coeziunea între statele Europei, îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi
împărtăşirea bunelor practici existente la nivelul fiecărei ţări. Totodată, Oficiul European pentru Luptă
Antifraudă şi Parchetul European sprijină statele membre în ceea ce priveşte faptele care afectează
interesele financiare ale Uniunii Europene, aflate, nu de puţine ori, în legătură cu fapte de evaziune
fiscală.