35.

Hotărârea de declinare a competenţei este corectă dacă:

a) pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă teritorială după primul termen de

judecată, dar până la terminarea cercetării procesului, în cazul unei acţiuni în

revendicare imobiliare, instanţa sesizată nefiind cea de la locul situării imobilului;

b) instanţa sesizată cu o cerere de stabilire a locuinței copilului minor, formulată

împotriva fostului soț la care locuiește minorul în mod statornic, este cea de la

domiciliul reclamantului;

c) acţiunea moştenitorului vânzătorului prin care se solicită rezoluţiunea unui contract

de vânzare-cumpărare a unui imobil pentru neplata preţului este introdusă la instanţa

locului situării imobilului.

36. Prorogarea legală a competenţei:

a) constituie un caz de litispendenţă;

b) operează şi în cazul în care cererea reconvenţională este disjunsă de cererea

principală, iar aceasta din urmă a fost respinsă ca nefondată;

c) nu îşi va mai produce efectele în caz de disjungere.

37. Este vorba de o prorogare legală a competenţei în cazul:

a) conexităţii;

b) în care părţile convin, prin înscris autentic, ca o pricină să se judece de o altă

instanţă decât aceea care ar fi fost competentă teritorial potrivit legii;

c) cererii incidentale care, dacă ar fi formulată pe cale principală, ar atrage

competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad.

38. Conflictul de competenţă dintre o judecătorie şi un alt organ cu activitate

jurisdicţională dintr-un alt judeţ se rezolvă de către:

a) tribunalul în raza căruia se află judecătoria;

b) instanţa care este competentă să soluţioneze plângerile împotriva actelor emise de

organul respectiv;

c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, în cazul în care judeţele se află în raza

aceleiaşi curţi de apel, aceasta din urmă.

39. Dacă acţiunea în restituirea sumei împrumutate se introduce la instanţa de

la domiciliul reclamantului:
a) instanţa poate declina, şi din oficiu, competenţa de soluţionare a cauzei în

favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului;

b) instanţa va declina competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de la domiciliul

pârâtului, în urma admiterii excepţiei invocate de avocatul acestuia, după depunerea

raportului de expertiză contabilă;

c) instanţa nu îşi va declina competenţa, chiar dacă pârâtul invocă în termen excepţia

de necompetenţă teritorială, în cazul în care locul prevăzut în contract pentru

executarea obligaţiei de restituire se află în raza teritorială a instanţei de la domiciliul

reclamantului.

40. Cererea de divorţ:

a) este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află închisoarea unde

este deţinut pârâtul, deoarece citaţia i se înmânează prin administraţia închisorii;

b) este de competenţa judecătoriei, chiar dacă s-a formulat o cerere de partaj al

bunurilor comune, printre care se află şi un imobil cu o valoare de 1.000.000 lei;

c) întemeiată pe acordul părţilor, trebuie semnată de ambii soţi.

41. Excepţia de necompetenţă:

a) se soluţionează, după caz, prin încheiere, sentinţă sau decizie;

b) nu poate fi invocată din oficiu în cazul acţiunilor privitoare la persoane;

c) se discută cu prioritate faţă de excepţia conexităţii, însă numai dacă părţile, prin

acordul lor, nu pot înlătura competenţa instanţei.

42. Reprezintă cazuri de prorogare judecătorească a competenței:
a) conexarea mai multor pricini aflate în fața unor instanțe deosebite, de același grad;

b) reunirea mai multor cereri, ca urmare a admiterii excepției de litispendență;

c) strămutarea pricinii.

43. Instanța poate invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială în

cazul acțiunii:
a) confesorii întemeiate pe dreptul de superficie;

b) în anularea legatului pentru lipsa discernământului testatorului;

c) prin care se solicită plata chiriei, dacă bunul ce formează obiectul locațiunii este un

imobil.

44. Instanța ultimului domiciliu al defunctului este competentă în cazul:

a) acțiunii în revendicare introdusă de un terț împotriva moștenitorilor;

b) acțiunii în anularea testamentului întocmit de defunct;

c) acțiunii personale introdusă de moștenitori împotriva terțului debitor al defunctului.

45. Este vorba de o prorogare legală a competenței în cazul :

a) litispendenței;

b) conexității;

c) în care creditorul sesizează instanța de la domiciliul unuia dintre debitorii principali,

pârâți în proces, care domiciliază în raza unor instanțe diferite.

46. Este de competența judecătoriei:

a) cererea în anularea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu valoare de

600.000 lei;

b) contestația la titlu, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească

ce constituie titlu executoriu;

c) cererea privitoare la completarea propriei hotărâri, prin care a omis să se pronunțe

asupra onorariului interpretului.

47. Excepția necompetenței teritoriale, atunci când cererea privitoare la

executarea unui contract este introdusă la Judecătoria Constanța, iar locul
executării contractului și domiciliul pârâtului sunt în Arad, este o excepție:
a) de procedură, dilatorie, relativă;

b) de procedură, peremptorie, relativă;

c) de procedură, dilatorie, absolută.

48. Competența teritorială este exclusivă:

a) în acțiunea având ca obiect evacuarea fostului chiriaș;

b) în acțiunea având ca obiect reducțiunea liberalităților excesive;

c) în acțiunea având ca obiect restituirea sumei date cu titlu de împrumut.

49. Necompetența teritorială este de ordine privată în cazul acțiunii:

a) prin care se cere rezilierea contractului de locațiune având ca obiect un imobil;

b) privitoare la despăgubiri, în materie de asigurare;

c) prin care se revendică un imobil.

1. Potrivit Codului de procedură civilă, nu constituie o încălcare a principiului

tantum devolutum quantum iudicatum, dacă se solicită pentru prima oară în

apel:
a) dobânzile aferente debitului principal, indiferent de perioada pentru care se

solicită;

b) compensația legală, chiar dacă valoarea creanței opuse este mai mică

decât cea a creanței deduse judecății;

c) actualizarea cu rata inflației, calculată începând cu data introducerii cererii

de chemare în judecată, a creanței ce face obiectul acestei cereri.

2. Reprezintă o lărgire a cadrului procesual stabilit la prima instanță și nu

poate fi făcută în apel:

a) cererea prin care se solicită contravaloarea unui obiect determinat, care nu

mai poate fi dat în natură;

b) invocarea termenului de grație;

c) compensația judiciară.

3. Pot fi primite direct în apel:

a) cererea de arătare a titularului dreptului, precum și cererea de chemare în

garanție, atunci când părțile din cererea principală sunt de acord cu primirea

lor;

b) cererea de intervenție voluntară principală cu privire la care reclamantul

declară că este de acord să fie primită, chiar dacă pârâtul se opune;

c) cererea de intervenție voluntară accesorie făcută în apărarea intimatului-

pârât, chiar dacă apelantul-reclamant se opune să fie primită.

4. Este admisibilă direct în apel:

a) cererea reconvențională, însă numai dacă, din motive mai presus de voința

autorului ei, nu a putut fi formulată înaintea primei instanțe;

b) compensația judiciară, precum și compensația legală;

c) cererea prin care se solicită suspendarea judecării apelului până la

introducerea în proces a moștenitorilor părții decedate ulterior pronunțării

hotărârii în primă instanță.

5. Sunt admisibile în apel următoarele cereri noi:

a) cererea prin care se solicită despăgubiri ivite după darea sentinței;

b) cererea prin care se solicită contravaloarea unui obiect determinat, care nu

mai poate fi dat în natură, deoarece a pierit în cursul procesului;

c) cererea de compensație legală sau judecătorească.

6. Este admisibil a se invoca pentru prima dată în apel:

a) faptul că cererea era de competența unui alt organ cu activitate

jurisdicțională;

b) necompetența primei instanțe rezultată din faptul că părțile conveniseră

anticipat ca, în caz de litigiu, acesta să fie soluționat de către o altă instanță;

c) necompetența secției specializate care a soluționat cauza în primă instanță.

7. Nu poate fi invocată pentru prima oară în apel:

a) excepția de litispendență;

b) excepția de necompetență teritorială exclusivă a primei instanțe;

c) perimarea cererii de chemare în judecată.

8. În cazul în care apelul nu a fost motivat în termenul legal:

a) se va anula cererea de apel;

b) se va suspenda judecata apelului;

c) instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la

prima instanță.

9. În cazul unei hotărâri supuse recursului în termen de 15 zile de la

pronunțare, dacă cererea de recurs neînsoțită de motive este formulată în

termen, iar motivarea este depusă după împlinirea termenului menționat:

a) cererea de recurs este inadmisibilă, în toate cazurile, deoarece motivele de

recurs trebuie depuse numai împreună cu cererea de recurs, iar nu separat;

b) cererea de recurs este nulă pentru nemotivare, dar numai dacă motivele nu

au fost depuse în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii recurate;

c) fiind depășit termenul de 15 zile de la pronunțare, se aplică sancțiunea

decăderii din dreptul de a mai motiva recursul și sancțiunea nulității actului

făcut cu depășirea termenului imperativ.

10. Termenul de recurs începe să curgă:

a) împotriva reclamantului care a cerut comunicarea hotărârii către pârât, de la

data acestei cereri de comunicare, chiar dacă reclamantului nu-i fusese

comunicată încă hotărârea;

b) împotriva reclamantului care a cerut să-i fie comunicată lui însuși hotărârea,

de la data acestei cereri de comunicare;

c) de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul a fost declarat înainte

de comunicare.

11. Excepția tardivității recursului:

a) are același regim de invocare ca și excepția tardivității apelului;

b) poate fi invocată, întotdeauna, doar până la primul termen de judecată în

recurs pentru care părțile au fost legal citate;

c) dacă a fost invocată de intimat prin întâmpinare, poate fi admisă la al doilea

termen de judecată, chiar dacă la primul termen de judecată din dosar nu

reieșea că recursul a fost depus peste termen.

12. Sunt supuse recursului cererile evaluabile în bani în valoare de peste

550.000 lei inclusiv, având ca obiect:

a) partaj judiciar;

b) repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare;

c) acțiune în răspundere civilă contractuală între doi profesioniști.

13. Repunerea în termenul de exercitare a recursului:

a) poate fi dispusă și din oficiu;
b) se soluționează de instanța la care trebuie depusă cererea de recurs;

c) poate fi admisă dacă partea interesată dovedește că întârzierea se

datorează unor motive temeinic justificate, chiar dacă acestea nu au fost mai

presus de voința sa.

14. Este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare:

a) sentința prin care prima instanță ia act de învoiala părților;

b) încheierea de suspendare a judecății apelului;

c) încheierea prin care se constată desființarea de drept a sechestrului

asigurător pentru nedepunerea cauțiunii.

15. Contestaţia în anulare:

a) nu poate fi introdusă împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat o altă

contestaţie în anulare;

b) poate fi formulată în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat

cunoştinţă de hotărârea nesusceptibilă de executare silită, dar nu mai târziu

de 1 an de la data la care hotărârea a rămas definitivă;

c) pentru nelegala citare a pârâtului, poate fi exercitată de către oricare dintre

părţile care a pierdut procesul.

16. Contestaţia în anulare:

a) este inadmisibilă dacă împotriva hotărârii atacate este deschisă calea de

atac a revizuirii;

b) se poate exercita împotriva hotărârilor date în materie de divorţ, cu

încălcarea dispoziţiilor procedurale privind citarea părţilor la termenul de

judecată;

c) este inadmisibilă dacă se invocă numai nelegala comunicare a hotărârii.

17. Revizuirea:
a) pentru contrarietate de hotărâri, nu poate fi exercitată în cazul în care

hotărârile nu sunt susceptibile de executare silită;

b) nu poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care s-a respins o cerere de

strămutare;

c) poate fi admisă şi în cazul în care se invocă faptul că prin hotărârea atacată

s-a dat mai mult decât s-a cerut.

18. În cazul contestaţiei în anulare:

a) instanţa poate suspenda executarea hotărârii atacate, spre deosebire de

cazul revizuirii;

b) instanţa va respinge contestaţia, dacă se invocă încălcarea normelor de

competenţă alternativă;

c) deşi aceasta se judecă de urgenţă şi cu precădere, întâmpinarea este

obligatorie.

19. Termenul de revizuire:

a) în cazul în care obiectul pricinii nu se mai află în ființă, este de 30 de zile de

la pieirea bunului;

b) în cazul în care partea dispărută nu a fost apărată deloc, este de 6 luni de

la întoarcerea ei;

c) în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri

judecătorești, este de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a

hotărârii instanței europene.

20. Revizuirea întemeiată pe contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă:

a) hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite, în același litigiu;

b) hotărârile au fost pronunțate în același dosar și în același litigiu;

c) hotărârile au fost pronunțate în același litigiu, în același dosar, când

hotărârea primei instanțe a fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecare

la prima instanță.

21. Revizuirea pe bază de înscrisuri noi va fi respinsă dacă înscrisul:

a) s-a folosit în proces, dar a fost ignorat de instanță;

b) s-a întocmit anterior pronunțării hotărârii, dar a fost reținut de partea

potrivnică sau revizuientul nu l-a putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus

de voința lui;

c) constată o situație ulterioară pronunțării hotărârii și, deci, nu a fost folosit în

proces.

22. Constituie o eroare materială care determină admiterea contestației în

anulare:
a) împrejurarea că nu a fost pusă în discuția părților excepția de nulitate a

recursului;

b) contradicția dintre dispozitivul și considerentele hotărârii;

c) respingerea recursului ca tardiv, deși la dosar existau dovezi că acesta a

fost depus în termen.

23. Se poate exercita revizuirea dacă dispozitivul hotărârii :

a) este în contradicție cu considerentele;

b) cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire;

c) cuprinde dispoziții care necesită lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării

lor.

24. Se poate invoca, în condițiile legii, drept motiv de contestație în anulare:

a) incompatibilitatea judecătorului;

b) necompetența teritorială exclusivă a instanței;

c) omisiunea soluționării unei cereri incidentale.

25. În ceea ce privește calea de atac împotriva unei hotărâri prin care s-a

soluționat atât cererea de chemare în judecată principală, cât și cererea

de chemarea în garanție, sunt adevărate următoarele afirmații:

a) dacă pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție și prima instanță a

admis atât cererea de chemare în judecată, cât și chemarea în garanție,

atunci pârâtul este îndreptăţit să declare cale de atac împotriva reclamantului,

iar chematul în garanție este îndreptăţit să introducă cale de atac împotriva

pârâtului, dar nu și contra reclamantului;

b) dacă reclamantul a formulat o cerere de chemare în garanție și prima

instanță a respins cererea de chemare în judecată și a admis cererea de

chemare în garanție, atunci reclamantul este îndreptăţit să declare cale de

atac împotriva pârâtului, iar chematul în garanție este îndreptăţit să declare

cale de atac fie împotriva reclamantului, fie contra pârâtului, fie împotriva

ambilor;

c) dacă pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție și prima instanță a

admis cererea de chemare în judecată și a respins cererea de chemare în

garanție, atunci pârâtul este îndreptăţit să declare cale de atac fie împotriva

reclamantului, fie împotriva chematului în garanție, fie împotriva ambilor.

26. În ceea ce priveşte limitele efectului devolutiv ale apelului :

a) chiar dacă nu s-a invocat la judecata în fond, în apel este admisibilă

cererea prin care se solicită un termen de graţie;

b) este admisibilă cererea formulată direct în apel, în cadrul unei acţiuni de

partaj a bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei, prin care se solicită să

se constate cota majorată asupra imobilului comun şi îmbunătăţirile efectuate

la acesta;

c) este admisibilă invocarea dreptului de retenţie, pe cale de excepţie, direct în

etapa apelului.

27. În ceea ce priveşte calea de atac a apelului:

a) aceasta are caracter devolutiv chiar şi atunci când se solicită anularea

hotărârii de primă instanţă şi respingerea cererii de chemare în judecată ca

urmare a invocării unei excepţii peremptorii;

b) în apel va putea fi invocată compensaţia legală;

c) apelantului nu i se poate crea, în niciun caz, în propria cale de atac, o

situaţie mai rea decât cea din hotărârea atacată.

28. În ceea ce priveşte art. 478 alin. 4 NCPC care prevede că părţile pot,

în apel, să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile

sau apărările adresate primei instanţe, sunt corecte următoarele

afirmaţii:

a) precizările sau explicitările din apel pot fi înlăturate sub motiv că, în absenţa

pronunţării primei instanţe asupra respectivelor pretenţii, ele nu ar putea fi

analizate pentru prima dată în apel întrucât s-ar încălca principiul tantum

devolutum quantum iudicatum;

b) instanţei îi revine obligaţia şi puterea ca, din oficiu ori la solicitarea părţii,

după caz, să aprecieze dacă o anumită cerere a fost implicit cuprinsă în

cererea reclamantului ori în apărarea pârâtului, atunci când legea însăşi nu

prevede accesorialitatea sau subsidiaritatea unor cereri;

c) acest text legal vizează pretenţia a cărei existenţă, chiar dacă nu şi-a găsit
o exprimare expresă în cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, putea fi

dedusă din modul de formulare a pretenţiei principale a cărei rezolvare

integrală presupunea şi rezolvarea unei pretenţii virtuale sau implicite.

29. Dacă într-o cauză având ca obiect partajul judiciar privind bunuri în

valoare de 520.000 de lei, instanţa de apel găseşte întemeiată critica

formulată pe calea apelului vizând soluţionarea cauzei în primă instanţă

de către un judecător incompatibil absolut, atunci:

a) va admite apelul, va anula hotărârea apelată şi va reţine cauza spre

rejudecare;

b) va admite apelul, va anula hotărârea apelată şi va trimite cauza spre

rejudecare primei instanţe, dacă apelantul solicită expres aceasta prin cererea

de apel;

c) hotărârea pronunţată de instanţa de apel este susceptibilă de recurs.

30. Cererea de chemare în judecată cu privire la revendicarea imobilului

X formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul B.B. a fost

respinsă, de prima instanţă, pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.

Reclamantul A.A. formulează, în termen legal, apel împotriva hotărârii

primei instanţe, invocând faptul că minuta nu a fost semnată de

judecătorul primei instanţe. În cazul în care instanţa de apel găseşte

acest motiv întemeiat:

a) va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare, indiferent de

poziţia părţilor;

b) va anula sentinţa apelată şi va reţine cauza spre rejudecare;

c) va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la prima

instanţă dacă apelantul-reclamant A.A. a solicitat în mod expres luarea acestei

măsuri prin cererea de apel.

31. AB, cu domiciliul în Mun. Paşcani, se prezintă la dvs. cu o sentință

pronunțată de Judecătoria Iași, prin care instanța a admis cererea de

chemare în judecată formulată de CD împotriva sa și a dispus rezilierea

contractului de locațiune încheiat între părți cu privire la un imobil casă

de locuit situat în Mun. Pașcani și obligarea lui AB să evacueze imobilul,

solicitându-vă să redactați o cerere de apel împotriva acesteia. Pornind

de la explicațiile date de AB și în urma studierii dosarului, prin cererea

de apel formulată de AB solicitați următoarele:

a) anularea sentinței Judecătoriei Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, pe motiv că la ultimul termen de judecată, la care instanța a

rămas în pronunțare, CD nu a fost legal citat;

b) anularea sentinței Judecătoriei Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, în vederea respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în

judecată, deoarece CD nu l-a notificat pe AB înainte de introducerea cererii în

sensul evacuării imobilului;

c) anularea sentinței Judecătoriei Iași și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Judecătoria Pașcani, având în vedere că domiciliul lui AB se află

în Mun. Pașcani în chiar imobilul ce face obiect al contractului de locațiune și,

deși AB a invocat acest lucru prin întâmpinarea depusă în termen la prima

instanță, aceasta s-a declarat competentă să soluționeze cauza.

32. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul AA

împotriva pârâtului BB având ca obiect plata unei sume de bani datorată

cu titlu de obligaţie de întreținere pentru minor a fost admisă de prima

instanţă. În termen de două zile de la pronunţare, pârâtul execută de

bunăvoie şi integral obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea

judecătorească şi ulterior, în termenul legal, declară apel împotriva

aceleiași hotărâri. În acest context:

a) apelul pârâtului este admisibil;

b) apelul pârâtului va fi respins ca inadmisibil;

c) apelul pârâtului va fi respins ca lipsit de obiect.

33. În cursul judecății apelului declarat împotriva hotărârii primei

instanțe, de către apelantul-reclamant AA, în contradictoriu cu intimatul-

pârât BB, terțul intervenient CC formulează o cerere de intervenție

accesorie în favoarea intimatului-pârât BB. După admiterea în principiu a

cererii de intervenție, intervenientul CC formulează o cerere de chemare

în garanție a terțului DD pentru ca acesta să suporte despăgubirile la

care ar urma să fie obligat intimatul-pârât BB în eventualitatea în care ar

cădea în pretenții față de apelantul-reclamant AA. În acest context:

a) cererea de chemare în garanție este admisibilă în principiu, întrucât este

promovată de intervenientul care poate formula cerere de intervenție

accesorie în apel;

b) cererea de chemare în garanție formulată de intervenientul accesoriu CC

este inadmisibilă;

c) cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de intervenientul

accesoriu CC, instanţa o va respinge ca lipsită de interes, după admiterea în

principiu a acesteia.

34. Prin sentința civilă nr. X/2017 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis în parte

acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul A în

contradictoriu cu pârâții B și C, în sensul că doar pârâtul B a fost obligat

la plata despăgubirilor solicitate de reclamant. Pârâtul B a formulat apel

împotriva sentinței, susținând pe fond că nu el a săvârșit fapta ilicită, ci

pârâtul C. În această situație:

a) intimatul-pârât C are interes să formuleze apel incident împotriva

apelantului-pârât, pentru a evita riscul reformării sentinței în defavoarea sa;

b) intimatul-reclamant A are interes să formuleze apel provocat împotriva

intimatului-pârât C, pentru ca acesta din urmă să fie obligat să-i plătească

suma pretinsă, singur sau împreună cu B, dacă se admite apelul principal;

c) este inadmisibil un apel provocat promovat de către intimatul-reclamant A.

35. Împotriva sentinței civile nr. X/2017 a Tribunalului Brașov, reclamanta

a formulat apel, nemulțumită fiind că acțiunea în revendicare, evaluată la

500.000 lei, i-a fost admisă doar în parte. La primul termen de judecată,

Curtea de apel Brașov a invocat din oficiu excepția tardivității formulării

apelului. În concret, s-a reținut că sentința a fost comunicată în data de

joi, 27.04.2017, iar apelul a fost înregistrat la data de marţi, 27.06.2017, cu

depășirea evidentă a termenului de 30 de zile prevăzut de lege. În acest

context, apelanta a făcut dovada că în 27.04.2017 sentința a fost

comunicată pe o stradă cu nume identic din municipiul Brașov, nu din

municipiul Săcele unde își are sediul. De asemenea, apelanta a învederat

că şi pe durata procesului, în primă instanţă, a fost citată legal la adresa

din Săcele. Apoi, în data de joi, 22.06.2017, la cererea reclamantei, i s-a

comunicat acesteia, sub semnătură, copie după sentință, la arhiva

instanței. În aceste condiții:

a) apelanta va solicita repunerea în termenul de apel, având în vedere că

întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate;

b) prin raportare la data comunicării efective, apelul a fost declarat în termen,

nefiind necesară repunerea în termen;

c) în mod greșit s-a exercitat calea de atac a apelului, sentința fiind

susceptibilă de recurs față de valoarea obiectului cererii.

36. Revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut la art. 509 alin. 1 pct. 5 C.

pr. civ.:
a) este admisibilă în temeiul unui început de dovadă scrisă, dacă sunt

îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ.;

b) din perspectiva condiţiei anteriorităţii înscrisului, este admisibilă în temeiul

unei hotărâri judecătoreşti intervenite după soluţionarea litigiului în fond atunci

când acea hotărâre a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de

soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea;

c) din perspectiva condiţiei anteriorităţii înscrisului, este admisibilă în baza

unui înscris eliberat de o autoritate publică după pronunţarea hotărârii ce se

revizuieşte, dacă înscrisul se referă la situaţii atestate de alte înscrisuri

preexistente.

37. Prin intermediul contestaţiei în anulare de drept comun (art. 503 alin.

1 C. pr. civ.), pot fi atacate:

a) deciziile prin care, fără vina părţii care nu a fost legal citată și nici nu a fost

prezentă la termenul când a avut loc judecata recursului, se respinge sau se

anulează recursul în temeiul unei excepţii procesuale, fără a mai fi cercetat în

fond;

b) deciziile instanţelor de apel care erau susceptibile de recurs, dar recursul

nu a fost exercitat de către partea care nu a fost legal citată, dar a fost

prezentă la termenul când a avut loc judecata apelului;

c) hotărârile primei instanţe, nesusceptibile de apel, atacate cu recurs, dar

care a fost respins deoarece erau necesare verificări de fapt incompatibile cu

recursul.

38. În ceea ce priveşte revizuirea în cazul în care există hotărâri definitive

potrivnice:
a) aceasta este admisibilă dacă prima hotărâre a fost dată în temeiul admiterii

excepţiei prescripţiei, iar a doua cerere a fost admisă în fond, dacă se

întruneşte tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;

b) competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârile potrivnice;

c) aceasta nu este admisibilă în cazul în care contrarietatea apare între

hotărâri care au fost pronunţate în cicluri procesuale diferite, în cadrul

aceleiaşi cauze.

39. Următoarele hotărâri judecătoreşti pot face obiectul unei contestaţii

în anulare motivată de faptul că, contestatorul nu a fost legal citat şi nici

nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata:

a) hotărârile instanţei de recurs cu excepţia celor de casare cu trimitere;

b) hotărârile primei instanţe, nesusceptibile de apel, atacate cu recurs, dar

care a fost respins deoarece avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu

recursul;

c) hotărârile pronunţate în contestaţiile în anulare dacă sunt definitive potrivit

legii.

40. Nu poate fi atacată, în nicio situaţie, cu contestaţie în anulare, pentru

motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) C.pr.civ. (contestatorul nu a fost

legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata):
a) încheierea pronunţată în primă instanță cu privire la cererea de sechestru

asigurător;

b) hotărârea pronunţată cu privire la cererea de ordonanţă preşedinţială;

c) hotărârea prin care se pronunţă o ordonanţă de plată.

41. Nu se poate admite o contestație în anulare:

a) în cazul în care dezlegarea dată apelului sau, după caz, recursului este

rezultatul unei vădite greșeli de judecată;

b) în cazul în care, anterior introducerii acesteia, o altă parte a formulat o

contestație în anulare împotriva aceleiași hotărâri;

c) în cazul în care partea invocă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra

unui capăt de cerere cu care a fost învestită.

42. În cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice:

a) cererea se judecă de instanța mai mare în grad față de instanța care a dat a
doua hotărâre;

b) aceasta nu poate fi cerută și în cazul în care hotărârile potrivnice au fost

date de aceeaşi instanță, în dosare diferite;

c) nu este obligatoriu ca hotărârile potrivnice să fi evocat fondul cauzei.

81. Reclamanta societatea A.A. SA introduce o cerere de ordonanţă de

plată în contradictoriu cu pârâta societatea B.B. SRL prin care solicită

instanţei să o oblige la plata sumei de 180.000 de lei. În motivarea cererii,

A.A. susţine că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva lui B.B., de

400.000 de lei, constatată prin facturi fiscale acceptate la plată. Având în

vedere că pentru diferenţa de 220.000 de lei există negocieri între A.A. şi

B.B. cu privire la o eventuală plată voluntară, reclamanta înţelege să

învestească instanţa numai pentru suma de 180.000 de lei, creanţă pe care

pârâta B.B. nu o recunoaşte. În urma probatoriului administrat, instanţa

constată că numai o parte din pretenţia creditorului de 180.000 de lei este

întemeiată, sens în care admite în parte ordonanţa de plată pentru suma de

100.000 de lei. În acest context:

a) cererea de ordonanţă de plată este de competenţa judecătoriei de la sediul

pârâtei societatea B.B. SRL;

b) reclamanta A.A. poate formula o cerere de chemare în judecată, potrivit

dreptului comun, pentru a obţine obligarea debitoarei la plata sumei de 180.000

de lei;

c) atât reclamanta A.A., cât şi pârâta B.B. pot formula cerere în anulare împotriva

ordonanţei de plată admise în parte.

82. Dacă într-o cauză având ca obiect partajul judiciar privind bunuri în

valoare de 520.000 de lei, instanţa de apel găseşte întemeiată critica

formulată pe calea apelului vizând soluţionarea cauzei în primă instanţă de

către un judecător incompatibil absolut, atunci:

a) va admite apelul, va anula hotărârea apelată şi va reţine cauza spre

rejudecare;

b) va admite apelul, va anula hotărârea apelată şi va trimite cauza spre

rejudecare primei instanţe, dacă apelantul solicită expres aceasta prin cererea de

apel;

c) hotărârea pronunţată de instanţa de apel este susceptibilă de recurs.

83. La data de 5 mai 2017, creditorul CC introduce, la Tribunalul Bucureşti,

în contradictoriu cu debitorul DD, o cerere de sechestru asigurător cu

privire la bunurile mobile şi imobile ale debitorului. În motivarea cererii,

creditorul CC menţionează că are o creanţă în valoare de 300.000 de lei

împotriva debitorului DD, aceasta este constatată printr-un înscris sub

semnătură privată şi a fost exigibilă la data de 20 aprilie 2017. CC a

formulat o cerere de ordonanţă de plată, în temeiul art. 1014-1025 C. pr.

civ., împotriva lui DD, la data de 4 mai 2017, la Tribunalul Bucureşti, prin

care a solicitat obligarea lui DD la plata sumei de 300.000 de lei. În acest

caz:
a) cererea de sechestru asigurător urmează a fi respinsă, deoarece nu este

respectată condiţia intentării cererii de chemare în judecată, pe fondul cauzei,

având în vedere că cererea de ordonanţă de plată nu are fixat încă termen de

judecată;
b) cererea de sechestru asigurător urmează a fi admisă, dacă se va face dovada

exigibilităţii şi constatării creanţei prin înscris, creditorul făcând în mod legal

proba intentării cererii de chemare în judecată, pe fondul cauzei;

c) cererea de sechestru asigurător urmează a fi respinsă, deoarece condiţia

intentării cererii de chemare în judecată, pe fondul cauzei, nu este îndeplinită,

având în vedere că CC a introdus o cerere specifică unei proceduri civile

speciale care implică analizarea unor condiţii speciale de admisibilitate, nefiind o

acţiune în pretenţii, de drept comun.

84. AA a formulat la data de 18.09.2017 o cerere de executare silită prin

care a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. jjj/14.02.2009,

pronunțată de Judecătoria Y în contradictoriu cu BB, prin care acesta din

urmă era obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața

de 325 mp teren situat în intravilanul localității X. Cererea a fost depusă la

executorul CC, cu sediul în localitatea X, care a solicitat încuviințarea

executării silite Judecătoriei X. După încuviințarea executării, executorul

CC îi transmite lui BB o somație, prin care îi pune în vedere să aducă la

îndeplinire obligația din titlu, într-un termen de 8 zile, comunicându-i, odată

cu somația, sentința civilă nr. jjj/14.02.2009, pronunțată de Judecătoria Y.

BB se prezintă la dvs. și vă solicită o consultație juridică în vederea

stabilirii unei strategii de apărare față de somația comunicată. Soluția

juridică pe care i-o propuneți lui BB include:

a) formularea unei contestații în anulare împotriva sentinței nr. jjj/14.02.2009 și a

unei cereri de suspendare a executării acesteia, până la soluționarea

contestației, având în vedere că în urma studierii dosarului în care a fost

pronunțată această sentință ați constatat că BB nu a fost legal citat și nici prezent

în fața instanței, iar procedura de comunicare a sentinței nu a fost îndeplinită în

mod legal;

b) formularea unei contestații la executare împotriva executării silite înseși și a

unei cereri de suspendare a executării, pe motiv că Judecătoria Y nu era

competentă să soluționeze acțiunea în revendicare formulată de AA și pe motiv

că titlul și-a pierdut puterea executorie ca urmare a împlinirii termenului de

prescripție a dreptului de a obține executarea silită;

c) formularea unei contestații la executare și a unei cereri de suspendare a

executării, până la soluţionarea contestaţiei, pe motiv că, având în vedere că

domiciliul lui BB la data de 18.09.2017 se afla în localitatea Y, executarea a fost

încuviințată de o instanță necompetentă teritorial.

85. BB (bancă), în calitate de creditor, solicită executorului judecătoresc

declanşarea executării silite împotriva debitorului persoană fizică CC

pentru recuperarea sumei de 100.000 de lei reprezentând credit acordat şi

nerestituit la scadenţă şi a sumei de 50.000 de lei reprezentând dobânzi şi

penalităţi de întârziere aferente creditului restant. După încuviinţarea

executării silite, executorul judecătoresc îl somează pe debitor, în data de

luni, 28 noiembrie 2016, să achite suma de 100.000 de lei reprezentând

credit acordat şi nerestituit la scadenţă şi a sumei de 50.000 de lei

reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în termen de 3 zile de la

primirea somaţiei. În data de marţi, 29 noiembrie 2016, debitorul CC se

prezintă la dumneavoastră, în calitate de avocat, şi vă solicită să-l

reprezentaţi în această procedură execuţională. Analizând titlul executoriu

(contractul de credit) sesizaţi că ar fi incidentă o cauză de nulitate absolută

în ceea ce priveşte clauza referitoare la formula de calcul a dobânzii. În

acest context:
a) debitorul CC va putea să formuleze o contestaţie cu privire la întinderea titlului

executoriu, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită,

clauza referitoare la formula de calcul a dobânzii, afectată de nulitate absolută,

fiind relevantă numai sub aspectul stabilirii cuantumului referitor la obligaţia de

plată a dobânzii;

b) debitorul CC va putea să invoce nulitatea clauzei referitoare la formula de

calcul a dobânzii, pe toată perioada executării silite, în acest caz nulitatea

absolută fiind imprescriptibilă;

c) debitorul CC trebuie să formuleze contestaţie la executare în termen de 15 zile

de la primirea somaţiei, contestaţie în cadrul căreia poate să invoce cauza de

nulitate absolută a clauzei referitoare la formula de calcul a dobânzii.

86. În faza executării silite, prin intermediul contestaţiei la titlu, partea

interesată:
a) poate obţine completarea dispozitivului hotărârii ce se pune în executare silită

pentru un capăt de cerere pe care instanţa, în faza judecăţii l-a lăsat

nesoluţionat;

b) poate solicita lămurirea hotărârii judecătoreşti ce se execută silit în cazul în

care există contradicţii între considerente şi dispozitivul acesteia;

c) poate solicita instanţei lămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea titlului

executoriu, dacă nu s-a utilizat procedura de la art. 443 C.pr.civ.

87. Reclamantul AA cu domiciliul în Bucureşti, strada X nr. 1 formulează în

contradictoriu cu pârâtul BB, cu domiciliul în Bucureşti, strada X nr. 2, o

cerere de ordonanţă președințială prin care solicită suspendarea lucrărilor

de construcție edificate de pârâtul BB pe terenul reclamantului AA. La

primul termen de judecată, reclamantul AA fiind lipsă, depune la dosar, prin

registratură, un înscris prin care precizează că „își alege domiciliul în

vederea citării şi comunicării actelor de procedură în Bucureşti, strada Y,

nr. 10”. Prin același înscris, AA solicită şi amânarea judecării cauzei pe

motivul că citația privind primul termen de judecată a fost primită cu 3 zile

înainte de termen, în conformitate cu cele dispuse de judecătorului cauzei.

În acest caz:
a) instanţa va respinge cererea de amânare, reclamantul AA fiind legal citat la

domiciliul său din Bucureşti, strada X nr. 1, adresă indicată în cererea

introductivă;

b) alegerea de domiciliu făcută de reclamantul AA nu va produce efecte, instanţa

urmând a-l cita şi a-i comunica actele de procedură în Bucureşti, strada X nr. 1;

c) instanţa va amâna judecarea cauzei pentru legala citare a reclamantului AA la

domiciliul procesual ales, respectiv în Bucureşti, strada Y nr.10.

88. În ceea ce priveşte procedura specială a ordonanţei de plată (art. 1014 –

1025 C.pr.civ.):
a) ca probă, este admisibilă mărturisirea judiciară spontană ori provocată;

b) depunerea tardivă a întâmpinării poate înlătura prezumţia de recunoaștere a

pretențiilor creditorului;

c) hotărârea de expedient este executorie de la data pronunțării.

89. Nu poate fi atacată, în nicio situaţie, cu contestaţie în anulare, pentru

motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) C.pr.civ. (contestatorul nu a fost legal

citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata):

a) încheierea pronunţată în primă instanță cu privire la cererea de sechestru

asigurător;

b) hotărârea pronunţată cu privire la cererea de ordonanţă preşedinţială;

c) hotărârea prin care se pronunţă o ordonanţă de plată.

90. În cazul procedurii ordonanţei preşedinţiale, este adevărat că:

a) pentru a fi admisă ordonanţa preşedinţială este obligatoriu să existe un proces

asupra fondului, în acelaşi timp cu procedura ordonanţei, având în vedere că

măsurile ce pot fi dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului

asupra fondului;

b) este posibil ca măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale să rămână

definitive dacă partea împotriva căreia au fost luate nu mai urmează calea

dreptului comun;

c) dacă dreptul reclamantului decurge dintr-un titlu sau dacă pârâtul opune

pretenţiilor reclamantului un titlu, instanţa, fără a cerceta în fond valabilitatea

titlului, va putea examina validitatea formală a acestuia, eficacitatea sau

inopozabilitatea lui.

91. În ceea ce priveşte contestaţia privind tergiversarea procesului:

a) aceasta se poate face în scris sau verbal în şedinţă şi se depune la instanţa
superioară instanţei învestite cu soluţionarea procesului în legătură cu care se

invocă tergiversarea procesului;

b) aceasta se soluţionează de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, cu citarea

părţilor;

c) când instanţa apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, va pronunţa o

încheiere nesupusă vreunei căi de atac.