Sunteți pe pagina 1din 31

Drept procesual civil

Ați completat Drept Procesual Civil.

Aveți 0 întrebări corecte din 135

Aveți 0 puncte.

Nota dumneavostră este

None

Răspunsuri corecte:

1. Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi
raport juridic dedus judecăţii sau strâns legat de acesta:

 întotdeauna, pentru a-şi valorifica aceste pretenţii, este obligat să formuleze cerere
reconvențională
 poate formula o cerere reconvențională care trebuie depusă odată cu întâmpinarea sau,
dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de
judecată, sub sancţiunea judecării separate a acesteia
 poate formula o cerere reconvențională care se va comunica reclamantului pentru a
formula întâmpinare, nefiind aplicabilă procedura regularizării cererii de chemare în
judecatăcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

2. Conflictul de competenţă:

 se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă


 ivit între două instanţe judecătoreşti, se soluţionează de instanţa imediat superioară şi
comună instanţelor aflate în conflictcorrect
 nu se poate crea cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

3. În cazul în care partea interesată a luat cunoştinţă la 01.05.2015 de hotărârea de


condamnare, pentru o infracţiune privitoare la pricină, a unui expert care a luat parte la
judecată, condamnare definitivă la 02.02.2015, cererea de revizuire formulată la
01.06.2015 împotriva hotărârii pronunţate la 03.03.2014 este:

 tardivă, deoarece a fost depăşit termenul maxim de un an şi o luna de la data


pronunţării hotărârii atacate
 formulată în termenul legal de decădere, de trei ani de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare
 formulată în termen, dar inadmisibilă în cazul în care hotărârea atacată nu evocă
fondul.correct
Nu s-a dat răspuns la întrebare

4. Citarea prin publicitate presupune în mod obligatoriu şi:

 afişarea citației la uşa instanţeicorrect


 afişarea citației pe portalul instanţei de judecată competentecorrect
 publicarea citației în Monitorul Oficial al României.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

5. În cazul excepţiei procesuale:

 încheierea de respingere a excepţiei poate fi atacată numai odată cu fondul, dacă legea
nu dispune altfelcorrect
 aceasta este analizată înaintea apărărilor de fond, chiar dacă excepţia procesuală a fost
unită cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzeicorrect
 aceasta este analizată înaintea apărărilor de fond, numai dacă excepţia procesuală a
fost unită cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

6. Dacă în cursul unui proces având ca obiect revendicare imobiliară, dreptul litigios
constând în dreptul de proprietate privată asupra imobilului este transmis printr-un
contract de vânzare încheiat de către pârât cu un terţ:

 pârâtul este obligat să formuleze cerere de intervenţie forţată de arătare a titularului


dreptului pentru atragerea terţului în proces
 instanţa va repune în discuţie excepţiile procesuale de ordine publică soluţionate până
la momentul la care terţul a intervenit sau a fost introdus în cauză
 dacă pârâtul este scos din proces, judecata va continua între reclamant şi terţ, existând
posibilitatea că terţul să fie obligat prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţă în
cauză, în măsura în care pretenţiile reclamantului se dovedesc a fi întemeiate.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

7. Competenţa materială a instanţei judecătoreşti în funcţie de valoarea obiectului


cererii introductive de instanţă:

 se determină după valoarea obiectului cererii arătat în capătul principal de cerere, la


care se adaugă accesoriile pretenţiei principale, dacă acestea sunt scadente la data
sesizării instanţei
 se determină, în cererea privitoare la executarea unui contract, după valoarea
obiectului acestui contract, chiar dacă reclamantul deduce judecăţii numai o parte din
acest obiect
 se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii, în cererile în materie de
moştenire, cu excepţia partajului succesoralcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

8. În procedura contencioasă, autoritatea de lucru judecat:


 priveşte şi încheierea premergătoare, rămasă definitivă, prin care instanţa respinge ca
neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale activecorrect
 nu există între două procese cu identitate de părţi, obiect şi cauză, atunci când, în al
doilea proces, reclamantul din primul proces are calitatea de pârât
 poate fi invocată în recurs, iar, ca efect al admiterii excepţiei, recurentului i se poate
crea o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

9. În ceea ce priveşte încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu, în cazul


intervenţiei voluntare principale:

 aceasta se atacă numai o dată cu fondul, indiferent de soluţia pronunţată


 dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă, aceasta poate fi atacată în
termen de 5 zile de la comunicare
 aceasta se atacă, dacă s-a respins cererea de intervenţie că inadmisibilă, numai cu apel
dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară, în ipoteza în care încheierea a fost pronunţată în apelcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

10. În etapa verificării admisibilităţii în principiu, termenul de exercitare a apelului


împotriva încheierii date în primă instanţă de respingere ca inadmisibilă a cererii de
chemare în garanţie, pronunţate în data de 22 august 2016 (luni) şi comunicate în dată
de 23 august 2016 (marţi), se împlineşte la data de:

 26 august 2016 (vineri), pentru toate părţile


 29 august 2016 (luni), pentru partea care a lipsitcorrect
 29 august 2016 (luni), pentru partea care a fost prezentă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

11. Mandatul judiciar:

 nu poate înceta prin revocare sau renunţare în cursul termenului pentru exercitarea
căilor de atac
 conferit unui avocat pentru reprezentarea la prima instanţă dă dreptul acestuia de a
introduce orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, aceasta netrebuind să fie
supusă ratificării de către partea însăşicorrect
 în absenţa unei prevederi exprese, este presupus a fi dat pentru tot procesul iar nu
numai pentru o anumită etapă procesuală

Nu s-a dat răspuns la întrebare

12. Încheierea de admitere a cererii de asigurare de probe :

 este supusă numai apelului


 poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea
părţilor şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părţilor
 este executorie şi nu este supusă niciunei căi de atac.correct
Nu s-a dat răspuns la întrebare

13. Termenele imperative:

 sunt acele termene înăuntrul cărora este interzis să se îndeplinească un act de


procedură
 pot fi stabilite numai prin lege
 în caz de nerespectare atrag, de regulă, sancţiunea decăderii.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

14. Judecătoria este competentă să soluţioneze:

 cererile de împărţeală judiciară numai dacă valoarea acestora este de până la 200.000
de lei inclusiv
 cereri de evacuarecorrect
 cererile evaluabile în bani, în valoare de până la 500.000 de lei inclusiv

Nu s-a dat răspuns la întrebare

15. Reclamantul A introduce o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu


pârâtul B având ca obiect revendicarea unui bun imobil aflat la adresa X. După cel de-al
treilea termen de judecată cu procedura completă, în faţă primei instanţe, A vinde
dreptul litigios privitor la acest proces lui C. În acest caz:

 succesorul cu titlu particular C este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă
despre existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere sau din
oficiucorrect
 pentru a interveni în proces, succesorul cu titlu particular C trebuie să formuleze o
cerere de intervenţie voluntară principală
 succesorul cu titlu particular C nu va putea invoca excepţia necompetenţei materiale a
instanţeicorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

16. Cererea de recuzare a unui judecător din completul de judecată învestit cu


soluţionarea cererii:

 determină suspendarea judecăţii dacă se invocă un motiv de incompatibilitate absolută


 se depune într-un singur exemplarcorrect
 pentru motive de incompatibilitate cunoscute de parte de la începutul procesului nu
poate fi formulată după discutarea mijloacelor de probă, tardivitatea putând fi însă
constatată numai de către un complet din care nu face parte judecătorul recuzatcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

17. Mandatarul neavocat al unei persoane fizice:

 poate pune concluzii în faţă oricărei instanţe, fără a fi asistat de avocat, dacă este rudă
de gradul al treilea cu partea şi este licenţiat în drept
 poate reprezenta în judecată pe mandant în baza unei procuri generale, atunci când
procura este dată unui prepuscorrect
 poate să îşi justifice calitatea printr-o procura sub forma unui înscris sub semnătură
privată.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

18. Încheierea prin care se dispune asupra admisibilităţii în principiu a cererii de


intervenţie voluntară:

 poate fi atacată numai cu apel în termen de 15 zile, care curge de la pronunţare pentru
partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă, în cazul în care prima
instanţă respinge cererea de intervenţie ca inadmisibilă
 nu se poate ataca decât odată cu fondul, în cazul în care cererea de intervenţie a fost
admisă în principiucorrect
 poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care instanţa
de apel respinge cererea de intervenţie ca inadmisibilă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

19. În cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice:

 cererea se judecă de instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat a doua
hotărârecorrect
 aceasta poate fi cerută şi în cazul în care hotărârile potrivnice au fost date de aceeaşi
instanţă, în dosare diferite
 trebuie să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

20. În procedura ordonanţei preşedinţiale:

 ordonanţă preşedinţială are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul
dreptului
 reclamantul poate transforma cererea de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept
comun până la închiderea dezbaterilor în primă instanţăcorrect
 apelul împotriva hotărârii judecătoreşti se declară în termen de 5 zile de la pronunţare,
indiferent dacă judecata s-a făcut cu sau fără citarea părţilor.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

21. Constituie mijloc procesual care se include în noţiunea de acţiune civilă:

 cererea prin care reclamantul înlocuieşte o cerere în constatarea dreptului său de


proprietate cu o cerere în revendicarecorrect
 excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât, însă numai în măsura în care
acesta face dovada existenţei identităţii de obiect, părţi şi cauză dintre procese
 apărarea pârâtului prin care acesta invocă nulitatea absolută a actului juridic a cărui
executare este pretinsă de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.correct
Nu s-a dat răspuns la întrebare

22. Cheltuielile de judecată:

 pot fi probate până la închiderea dezbaterilor asupra fonduluicorrect


 privind onorariul avocaţial pot fi reduse de instanţă numai la cererea părţii interesate
 asupra cărora prima instanţă a omis să se pronunţe pot fi solicitate prin procedura
completării hotărâriicorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

23. Nu este obligatorie întâmpinarea, potrivit legii, în cazul :

 ordonanţei preşedinţialecorrect
 contestaţiei la executare şi revizuirii
 ordonanţei de plată.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

24. În caz de litispendenţă:

 atunci când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad
inferiorcorrect
 în orice stare a judecăţii, cererile reunite pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai
una dintre ele este în stare de judecată
 încheierea prin care se respinge excepţia are caracter interlocutoriu şi poate fi atacată
numai odată cu fondul.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

25. Cererea de ridicare a sechestrului asigurător, în cazul în care debitorul dă garanţie


îndestulătoare:

 se soluţionează în camera de consiliucorrect


 se soluţionează de urgenţă, fără citarea părţilor
 se soluţionează prin încheiere supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare

Nu s-a dat răspuns la întrebare

26. Cererea având ca obiect stabilirea compunerii masei succesorale şi a cotelor


succesorale, formulată pe cale principală:

 este de competenţa judecătoriei sau a tribunalului, în funcţie de valoarea obiectului


cererii
 nu poate fi primită atunci când partea poate cere partajul
 este de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

27. În cazul în care se admite contestaţia în anulare, sunt posibile următoarele soluţii:
 dacă s-a reţinut că partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul
când a avut loc judecata, se va anula hotărârea atacată şi se va proceda la rejudecarea
cauzeicorrect
 dacă s-a constatat necompetenţa absolută a instanţei care a pronunţat hotărârea atacată,
se va anula această hotărâre şi se va proceda la rejudecarea cauzei, evocându-se fondul
 dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, se anulează hotărârea
pronunţată în recurs şi calea de atac se rejudecăcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

28. Potrivit principiului contradictorialităţii:

 părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de.drept


invocată.în cursul procesului de către orice participant la procescorrect
 instanţa nu are obligaţia de a pune în discuţia părţilor excepţiile de ordine privată
invocate de către părţi
 instanţa nu are obligaţia, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii
o impune, să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane

Nu s-a dat răspuns la întrebare

29. Potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la aplicarea în


timp a legii de procedură civilă:

 dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi


executărilor silite începute sub legea veche
 în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt
pe deplin aplicabile
 în cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu
instanţei competente potrivit legii noi.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

30. În cazul achiesării pârâtului la pretenţiile reclamantului:

 hotărârea primei instanţe dată în baza recunoaşterii pârâtului este executorie de drept
de la data pronunţăriicorrect
 hotărârea primei instanţe dată în baza recunoaşterii pârâtului poate fi atacată numai cu
apel la instanța ierarhic superioară
 când recunoaşterea pretenţiilor a fost făcută înaintea instanţei de apel, hotărârea primei
instanţe va fi anulată în măsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în mod
corespunzător, a cererii.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

31. În etapa regularizării cererii de chemare în judecată:

 împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată reclamantul va putea


formula numai cerere de reexaminare, care se va soluţiona în camera de consiliu, cu
citarea părţilor, de către un alt complet al instanţei respective
 prin admiterea cererii de reexaminare, asupra măsurii anulării cererii de chemare în
judecată se va putea reveni când aceasta a fost dispusă eronatcorrect
 poate interveni anularea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile impuse de o normă de ordine publică.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

32. În etapă regularizării cererii de chemare în judecată:

 împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, reclamantul va putea


face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii
anulării, aceasta urmând a fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea
reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat
aleatoriucorrect
 anularea cererii de chemare în judecată nu poate interveni pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile impuse de o normă imperativă (de ordine publică)correct
 nu este posibilă trimiterea dosarului la o altă secţie specializată, această urmând a se
discuta numai în contradictoriu, la primul termen de judecată

Nu s-a dat răspuns la întrebare

33. Spre deosebire de conexitate, în caz de litispendenţă:

 când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă în faţa instanţei sesizate
ulterior
 excepţia poate fi invocată şi dacă una dintre pricini se află pe rolul primei instanţe, iar
cealaltă în apelcorrect
 excepţia poate fi invocată de părţi sau de instanţă, din oficiu.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

34. Achiesarea la hotărârea judecătorească pronunţată:

 nu este revocabilăcorrect
 poate fi tacită, prin lăsarea trecerii termenului, de către partea care a pierdut procesul,
fără să exercite calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti
 poate fi tacită, dedusă din executarea de bunăvoie a hotărârii care nu este executorie,
de către partea care a pierdut procesulcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

35. În cazul transmisiunii calităţii procesuale prin acte între vii cu titlu particular:

 succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauza, dacă are cunoştinţă de
existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauza, la cerere ori din oficiucorrect
 judecată va continuă, în toate cazurile, numai cu succesorul cu titlu particular, care va
fi introdus în cauza la cerere sau din oficiu, înstrainatorul fiind scos din proces
 hotărârea pronunţată contra înstrainatorul ui nu va produce efecte şi contra
succesorului cu titlu particular, dacă acesta din urmă nu a fost introdus în cauza, chiar
dacă succesorul cu titlu particular a dobândit dreptul cu rea-credinţă.
Nu s-a dat răspuns la întrebare

36. Renunţarea la judecată:

 se poate face numai prin cerere scrisă


 făcută de unul din reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi, în caz de
coparticipare procesuală activăcorrect
 se poate face fără consimţământul pârâtului numai până la comunicarea cererii de
chemare în judecată acestuia

Nu s-a dat răspuns la întrebare

37. În cazul deţinuţilor, părţi în procesul civil:

 locul citării acestora este administraţia locului de deţinerecorrect


 aceştia se citează la fiecare termen, cu excepţia cazului când au termen în cunoştinţă
 în ipoteza divorţului din culpa soţilor, în faţă instanţelor de fond, trebuie să se
înfăţişeze în persoană.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

38. Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă din 2010 referitoare la aplicarea în
timp a legii de procedură civilă:

 dispoziţiile legii noi de procedură se aplică de la data intrării ei în vigoare şi proceselor


în curs de judecată începute sub legea veche
 condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a
prezumțiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii lor ori, după
caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probațiuniicorrect
 administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

39. În procedura judiciară a divorţului:

 cererea de divorţ poate fi semnată de un mandatar comun, cu procură specială


autentică, atunci când este întemeiată pe acordul părţilorcorrect
 atunci când niciunul dintre soţi nu are o locuinţa în ţară, părţile pot conveni să
introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din Româniacorrect
 cererea de divorţ întemeiată pe culpa soţului pârât se judecă în camera de consiliu, fără
citarea părţilor, dacă soţul pârât recunoaşte faptele care au dus la destrămarea vieţii
conjugale.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

40. Cererile în justiţie privind obligaţiile de a face:

 sunt de competenţa tribunalului, dacă sunt neevaluabile în bani


 sunt de competenţa judecătoriei, dacă sunt neevaluabile în bani, indiferent de izvorul
lor contractual sau extracontractualcorrect
 sunt de competenţa tribunalului, dacă au valoare de peste 200.000 de lei.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

41. În cazul renunţării la însuşi dreptul pretins judecăţii:

 renunţarea se poate face numai prin înscris autentic


 instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fondcorrect
 efectele renunţării se produc fără a fi necesar acordul pârâtului, indiferent de
momentul procesual în care intervine renunţareacorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

42. Formalitatea „bun şi aprobat":

 presupune că înscrisul să fie scris în întregime cu mâna celui care îl subscrie şi să fie
scris cu mâna acestuia „bun şi aprobat", cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii
datorate
 nu este necesară în raporturile dintre profesionişticorrect
 nu este necesară în cazul înscrisului sub semnătură privată, prin care o singură parte se
obligă către o altă să îi plătească o suma de bani, dacă părţile, de comun acord, au
depus singurul original la un terţ ales de ele.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

43. Nulitatea este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor
legale referitoare la:

 ordinea de acordare a cuvântului părţilor în cadrul dezbaterilorcorrect


 reprezentarea procesuală
 compunerea sau constituirea instanţei.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

44. Decăderea intervine:

 numai dacă legea o prevede expres


 în cazul nerespectării termenelor legale imperative, în afară de cazul în care legea
dispune altfelcorrect
 în cazul nerespectării oricăror termene procedurale.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

45. Instanţa este învestită cu o cerere de predare a unui imobil că urmare a expirării
termenului de locaţiune. În acest caz:

 competenţa teritorială aparţine numai instanţei în circumscripţia căreia se află situat


imobilul
 dacă pârâtul este un judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să
judece cauza, reclamantul poate alege o altă instanţă de acelaşi grad aflată în
circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate curţii de apel în circumscripţia căreia se
află instanţa care ar fi fost competentăcorrect
 reclamantul poate alege între instanţa de la domiciliul pârâtului şi cea de la locul
situării bunului.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

46. Suspendarea judecăţii este lăsată la aprecierea instanţei atunci când:

 dezlegarea cauzei depinde în întregime de existenţa sau inexistența unui drept care
formează obiectul unei alte judecaţicorrect
 toate părţile o cer
 desfăşurarea normală a procesului este împiedicată, din vina reclamantului, prin
neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

47. Reprezintă o trăsătură comună cererii de îndreptare a erorii materiale, cererii de


lămurire şi, respectiv, cererii de completare a hotărârii:

 soluţionarea de urgenţă, în camera de consiliu


 soluţionarea printr-o încheiere supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură
cu care s-au formulat
 suportarea de către stat a cheltuielilor de judecată făcute de parte, în cazul în care
cererea respectivă a fost admisă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

48. Litispendenţa şi conexitatea se aseamănă prin aceea că:

 ambele sunt excepţii de procedură, relative, dilatorii


 asupra lor instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu
fondulcorrect
 pot fi invocate pe cale de excepţie numai în primă instanţă

Nu s-a dat răspuns la întrebare

49. Hotărârea asupra revizuirii:

 este supusă, în toate cazurile, căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea
revizuită
 este definitivă în cazul în care revizuirea a vizat hotărârea unei instanţe de apel, dacă
potrivit legii nu există recurs cu privire la hotărârea atacatăcorrect
 este supusă recursului, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, cu excepţia
situaţiei în care revizuirea a fost soluţionată de una din secţiile Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, caz în care hotărârea din revizuire este definitivă

Nu s-a dat răspuns la întrebare

50. Repunerea în termenul procedural se dispune:


 numai dacă se dovedeşte că pierderea termenului procedural se datorează unor motive
temeinic justificatecorrect
 de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în
termencorrect
 şi de instanţă, din oficiu, dacă din dosarul cauzei rezultă motivul pierderii termenului.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

51. Pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita:

 anularea încheierii de învestire cu formulă executorie


 anularea executării silite pentru motive de fapt şi de drept privitoare la fondul
dreptului cuprins în titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, atunci
când aceste motive sunt anterioare pronunţării hotărâriicorrect
 împărţeală bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

52. În ceea ce priveşte recuzarea:

 cererea de recuzare va fi soluţionată de instanţă de îndată, în camera de consiliu, fără


prezenţa părţilor, cu ascultarea întotdeauna a judecătorului recuzat
 formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii cauzei în care s-
a formulat această cererecorrect
 încheierea prin care a fost admisă recuzarea va arată în ce măsură actele îndeplinite de
judecător urmează a fi păstratecorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

53. În procedura necontencioasă:

 încheierile pronunţate nu au autoritate de lucru judecatcorrect


 soluţionarea cererii se face întotdeauna cu citarea părţii
 instanţa se pronunţă în raport cu toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, dacă
nu au fost invocate în cerere sau pe parcursul proceduriicorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

54. Spre deosebire de nulitatea relativă a actelor de procedură, nulitatea absolută:

 lipseşte de efecte actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerinţelor legale


 poate fi invocată chiar de cel care a cauzat neregularitatea procedurală prin propria
faptăcorrect
 împiedică actele de procedură să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din
natură lor proprie.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

55. În cazul în care se invocă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al celui care
a acţionat în numele reclamantului:
 instanţa va acorda un termen scurt pentru prezentarea dovezii de reprezentarecorrect
 fiind o excepţie absolută, ea poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac, chiar
dacă nu a fost invocată în faţa primei instanţe
 instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă dacă nu se face
dovada calităţii de reprezentant, în condiţiile legii.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

56. În virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului în procesul civil:

 sub sancţiunea nulităţii hotărârii, judecătorul are obligaţia să ordone din oficiu
administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc
 judecătorul poate dispune introducerea în cauza a altor persoane, în condiţiile
legiicorrect
 într-un litigiu având ca obiect executarea unui act juridic încheiat cu nesocotirea unei
norme juridice care ocroteşte un interes general, judecătorul se va pronunţa prin
dispozitivul hotărârii asupra nulităţii absolute a actului juridic, invocate din oficiu,
chiar în lipsa formulării de către una dintre părţi a unei cereri în acest sens.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

57. În conformitate cu dispoziţiile legale în materie, poate fi atacată cu contestaţie în


anulare:

 hotărârea dată în recurs, dacă aceasta a fost pronunţată cu încălcarea normelor


referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa
de recurs a respins-o
 hotărârea definitivă dată de prima instanţă dacă aceasta a fost pronunţată de o instanţa
necompetentă absolut şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, prima instanţa a
omis să se pronunţe asupra acesteia
 hotărârea dată în recurs, dacă instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre
recursurile declarate în cauzăcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

58. În cazul litigiilor în materia protecţiei consumatorilor:

 cererile formulate de un consumator, având ca obiect denunţarea unilaterală a


contractului încheiat cu un profesionist, se pot introduce şi la instanţa de la sediul
profesionistuluicorrect
 cererile formulate de un profesionist împotriva consumatorului se pot introduce numai
la instanţa de la domiciliul consumatorului, afară de cazul în care părţile au încheiat în
mod valabil o convenţie de alegere de competenţăcorrect
 părţile pot conveni alegerea instanţei competente şi înainte de naşterea dreptului la
despăgubiri.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

59. În cazul conflictului negativ de competenţă:


 acesta se rezolvă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre
definitivă, care are autoritate de lucru judecatcorrect
 ivit între două secţii ale unei instanţe, declinările de competenţă între acestea s-au
făcut prin încheieri care nu sunt supuse niciunei căi de ataccorrect
 ivit între o curte de apel şi ÎCCJ, se rezolvă de către Completul de 5 judecători al
instanţei supreme

Nu s-a dat răspuns la întrebare

60. Constituie derogare de la principiul disponibilităţii:

 posibilitatea instanţei de a dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale privind


numele unei părţi, strecurate în cuprinsul unei hotărâri
 posibilitatea instanţei de a introduce forţat în proces, din oficiu, alte persoane, în
cazurile şi condiţiile prevăzute de legecorrect
 posibilitatea judecătorului de a pune în discuţia părţilor, din oficiu, necesitatea
administrării altor probe şi de a le ordona, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

61. Declaraţia de abţinere a judecătorului împotriva căruia s-a formulat o cerere de


recuzare, de către una dintre părţi, pentru acelaşi motiv de incompatibilitate:

 se pune în discuţia contradictorie a părţilor


 se poate formulă atât în scris, cât şi verbal în şedinţă, fiind consemnată în
încheierecorrect
 se judecă după soluţionarea cererii de recuzare, pentru a se putea cerceta dacă
declaraţia de abţinere a rămas sau nu fără obiect.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

62. Atunci când cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva mai multor
pârâţi persoane fizice:

 dacă unul din pârâţi a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei
competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul
termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţecorrect
 dacă printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se poate introduce la instanţa
competentă pentru oricare dintre debitorii principali sau accesorii
 dacă numai unul dintre pârâţi are domiciliul cunoscut, iar celorlalţi pârâţi nu li se
cunoaşte nici domiciliul şi nici reşedinţa, cererea poate fi introdusă numai la instanţa
în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

63. În cazul sechestrului judiciar:

 cererea se judecă în toate cazurile în camera de consiliu


 dacă se admite cererea, cauţiunea este obligatorie
 judecata se face de urgenţă, cu citarea părţilorcorrect
Nu s-a dat răspuns la întrebare

64. În cazul citării părţii prin publicitate:

 instanţa este obligată să încuviinţeze această modalitate de citare dacă reclamantul


afirmă, prin cererea de chemare în judecată că nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului
sau alt loc unde ar putea fi citat, potrivit legii
 procedura se socoteşte îndeplinită în a 15-a zi de la publicarea citatieicorrect
 odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa poate numi un curator dintre
avocaţii desemnaţi în acest scop de barou

Nu s-a dat răspuns la întrebare

65. Executarea provizorie judecătorească:

 se poate dispune numai la hotărârile judecătoreşti ce vizează bunuricorrect


 poate fi acordată numai după plata unei cauţiuni
 poate fi dispusă şi de instanţa din oficiu

Nu s-a dat răspuns la întrebare

66. Este admisibilă proba cu martori propusă de reclamant pentru dovedirea:

 viciului de consimţământ al erorii esenţiale asupra calităţilor substanţiale ale bunului


vândut, indiferent de valoarea acestuiacorrect
 împrejurării de fapt a înmânării citației către pârât la o anumită dată, atunci când
lipseşte data din procesul-verbal întocmit de agentul procedural privind refuzul
pârâtului de a semna dovada de înmânare
 unei vânzări a unui bun mobil cu o valoare mai mare de 250 de lei, dacă pârâtul este
un profesionist şi a încheiat actul în exerciţiul activităţii sale profesionale.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

67. Într-un proces având ca obiect o acţiune în revendicare mobiliară:

 pârâtul poate formula, pe calea cererii reconvenționale, o acţiune confesorie de


uzufruct privind bunul revendicatcorrect
 reclamantul poate formula, pe cale accesorie, o cerere de sechestru asigurător pentru
indisponibilizarea bunului până la soluţionarea acţiunii în revendicare
 pârâtul poate formula cerere reconvențională doar împotriva reclamantului, nu şi a
unui alt coproprietar care să fie obligat împreună cu reclamantul la plata contravalorii
îmbunătăţirilor aduse bunului.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

68. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu:

 se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, atunci când titlul


executoriu este o hotărâre a unui organ de jurisdicţiecorrect
 se poate face în termen de cel mult 15 zile de la data când contestatorul a luat
cunoştinţă de primul act de executare
 atunci când priveşte un titlu care nu constituie o hotărâre a unui organ de jurisdicţie, se
soluţionează printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

69. În cazul cererii de chemare în judecată:

 comunicarea se va face de instanţa, din oficiu, prin servicii de curierat rapid, atunci
când comunicarea prin agenţii procedurali ai instanţei nu este posibilă
 aceasta nu poate fi comunicată prin afişare, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile citării
pârâtului prin publicitate
 la cererea părţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea se poate face în mod
nemijlocit şi prin executorii judecătoreşti.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

70. În cazul intervenţiei voluntare accesorii, spre deosebire de cazul intervenţiei


voluntare principale:

 cererea de intervenţie accesorie poate fi făcută, în primă instanţă, până la închiderea


dezbaterilor
 intervenientul accesoriu va putea solicita administrarea de probe cel mai târziu până la
primul termen de judecată ulterior admiterii în principiu a cererii sale de intervenţie
 cererea de intervenţie accesorie poate fi făcută şi în căile extraordinare de atac.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

71. Sechestrul asigurător:

 se poate institui şi asupra bunurilor imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia
unui terţcorrect
 va fi ridicat, la cererea debitorului, în cazul nedepunerii cauțiunii în termenul fixat de
instanţă
 asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea să, va putea fi înfiinţat, chiar
fără a există proces asupra creanţei băneşti a creditorului.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

72. Mărturisirea judiciară:

 poate fi scindată atunci când cuprinde fapte distincte şi care nu au legătură între
elecorrect
 nu poate fi niciodată revocată
 poate fi revocată dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt
scuzabilecorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare


73. Se poate cere pe cale de ordonanţă preşedinţială:

 constatarea de urgenţă a stării unor bunuri, mobile sau imobile, dacă este posibil că
proba să fie greu de administrat în viitor
 luarea unei măsuri provizorii cu privire la încasarea alocaţiei de stat pentru copii, în
procedura divorţuluicorrect
 încuviinţarea provizorie a suspendării executării provizorii de drept a unei
hotărâri.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

74. În materia recuzării:

 nu se admite interogatoriul, ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.correct


 până la soluţionarea cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură în cauză
 cererea se judecă în camera de consiliu, cu ascultarea părţilor, dacă instanţa apreciază
că este necesarcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

75. Vătămarea se prezumă în cazul în care procesul verbal încheiat de agentul însărcinat
cu înmânarea actului de procedură nu cuprinde:

 anul, luna, ziua şi ora când a fost încheiatcorrect


 numele celui care l-a încheiat
 arătarea motivelor pentru care a fost întocmit procesul verbal

Nu s-a dat răspuns la întrebare

76. Hotărârea judecătorească dată în procedura ordonanţei preşedinţiale:

 este supusă recursului, în toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine
curţii de apelcorrect
 pronunţată de tribunal, este executorie de drept, dar executarea poate fi suspendată de
instanţa de apel, însă numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de
către aceastacorrect
 în niciun caz nu este susceptibilă de revizuire, pentru hotărâri definitive potrivnice, în
raport cu o altă hotărâre dată în procedura ordonanţei preşedinţiale

Nu s-a dat răspuns la întrebare

77. Spre deosebire de renunţarea la judecată, în cazul renunţării la dreptul pretins:

 aceasta poate avea loc în căile de atac, fără a fi necesar acordul pârâtuluicorrect
 când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile
pronunţate în cauză
 hotărârea prin care se ia act de renunţare în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie este supusă recursului, care se judecă de completul de 5 judecători.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare


78. În materia contestaţiei la executare:

 sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile Codului de procedură civilă privind


verificarea cererii şi regularizarea acesteia
 în cazul predării silite a bunurilor imobile, contestaţia se poate introduce şi la
judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei
curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executarecorrect
 contestatorul îşi poate modifică cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie
dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei
la executare.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

79. Nu sunt hotărâri judecătoreşti executorii:

 hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile
au convenit să exercite direct recursul
 hotărârile date în primă instanţă, cu drept de apel, până la data expirării termenului de
exercitare a apeluluicorrect
 hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel

Nu s-a dat răspuns la întrebare

80. Cererea de chemare în garanţie:

 obligă instanţa să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu.correct


 nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale
 poate fi formulată de reclamant sau de intervenientul voluntar numai în faţa primei
instanţe, până la închiderea dezbaterilor în fond

Nu s-a dat răspuns la întrebare

81. Suspendarea este facultativă şi rămâne la aprecierea instanţei judecătoreşti:

 în caz de strămutare, dacă partea interesată solicită suspendarea procesului pentru care
s-a formulat cererea de strămutarecorrect
 în cazul în care după o amânare a judecăţii în temeiul învoielii părţilor, ele nu stăruie
în judecată
 în cazul în care pârâtul nu îndeplineşte obligaţiile stabilite în cursul judecăţii, potrivit
legii

Nu s-a dat răspuns la întrebare

82. Mandatul judiciar încetează:

 prin moartea celui care l-a dat


 dacă mandantul a devenit incapabil
 dacă este retras de către moştenitorii celui care l-a dat.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare


83. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat administrarea probei cu
martori, fără însă a indică numele şi domiciliul acestora. Prin întâmpinare, pârâtul a
arătat că proba nu poate fi încuviinţată de către instanţă, din cauza neindicarii numelui
martorilor şi a domiciliului acestora. În cauză:

 reclamantul nu era obligat să indice numele şi domiciliul martorilor, putând face


aceasta în termen de 5 zile după încuviinţarea probei de către instanţă
 proba cu martori era inadmisibilă
 indicarea în chiar cererea de chemare în judecată a numelui şi domiciliului martorilor
propuşi reprezintă o condiţie formală de propunere a probei cu martori impusă în mod
expres de Codul de procedură civilăcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

84. În materia strămutării:

 până la soluţionarea cererii de strămutare, instanţa poate dispune, dacă este cazul,
suspendarea judecăţii, putând obliga partea care solicită suspendarea la plata unei
cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă
 în cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la
judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul
admiterii cererii de strămutarecorrect
 hotărârea prin care se respinge cererea de strămutare este definitivă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

85. În cererile privitoare la stabilirea filiaţiei:

 părţile nu pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală
în faţă instanţei, ca acestea să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit
legii, ar fi competente teritorial să le judececorrect
 necompetenţa teritorială poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau,
dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la
care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe
 cererea poate fi introdusă şi la instanţa domiciliului reclamantului.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

86. Cererea de revizuire:

 poate fi formulată în termen de 15 de zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în


care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut
 se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, în toate
situaţiile
 se soluţionează prin sentinţă sau decizie, după cazcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

87. Hotărârea prin care judecătoria constată perimarea:


 unei cereri de ordonanţă preşedinţială este supusă căii de atac a apelului în termen de 5
zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat
fără citarea lor
 se dă fără motivare, deoarece grefierul este obligat să întocmească un referat asupra
actelor de procedură în legătură cu perimarea
 lipseşte de efecte toate actele de procedură făcute în acea instanţă, însă probele pot fi
folosite de părţi într-un nou proces, chiar dacă a intervenit o modificare legislativă a
competenţei materiale în favoarea tribunalului, în măsura în care instanţa astfel
învestită socoteşte că nu este necesară refacerea lor.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

88. În cazul cererii reconvenționale :

 dacă pretenţiile formulate de către pârât privesc şi alte persoane decât reclamantul,
acestea nu vor putea fi chemate în judecată în calitate de pârâţi
 reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a
pârâtului iniţialcorrect
 aceasta se timbrează după regulile aplicabile cererii de chemare în judecată.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

89. Nulitatea hotărârii judecătoreşti intervine dacă:

 hotărârea a fost pronunţată înainte de data fixată în acest scopcorrect


 în cuprinsul hotărârii au fost indicate, greşit, calea de atac şi termenul de exercitare a
acesteia
 minuta nu este semnată pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de
magistratul-asistent.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

90. Există următoarele asemănări între renunţarea la judecată şi renunţarea la dreptul


pretins:

 ambele renunţări se fac numai prin înscris autentic


 dacă renunţarea intervine în instanţa de apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa
va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau
după caz, a hotărârilor pronunţate în cauzăcorrect
 hotărârea prin care instanţa ia act de renunţare este supusă numai apelului.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

91. Potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la aplicarea


legii de procedură civilă:

 hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute


de legea în vigoare la data pronunţării lor
 procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite
vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au începutcorrect
 administrarea probelor preconstituite se face potrivit legii în vigoare la data producerii
lor.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

92. Procurorul poate exercita căile de atac:

 împotriva hotărârilor pronunţate în acţiuni referitoare la drepturile şi interesele


legitime ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, chiar dacă nu a pornit
el acţiunea civilă.correct
 atunci când a participat la judecată, în condiţiile legiicorrect
 în orice proces civil, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a
drepturilor şi intereselor cetăţenilor

Nu s-a dat răspuns la întrebare

93. Într-un proces având ca obiect încetarea stării de coproprietate asupra unui bun:

 procurorul nu poate să pună concluzii, chiar dacă apreciază că este necesar pentru
apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor
 este admisibilă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul care
pretinde că deţine bunul pentru altulcorrect
 instanţa va pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a celorlalţi coproprietari,
dacă aceştia nu au fost chemaţi în judecată de către părţile iniţiale.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

94. Nu poate fi făcută contestaţie la executare :

 de o terţă persoană care pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real cu privire
la bunul supus procedurii urmăririi silite
 de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii la
executarecorrect
 în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să
îndeplinească un act de executare silită, în condiţiile legii.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

95. Hotărârea judecătorească de primă instanţă în procedura ordonanţei de plată:

 devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anularecorrect


 poate fi pusă în executare silită, iar împotriva executării nu se poate face contestaţie la
executare
 nu este executorie, dacă este atacată cu cerere în anulare.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

96. Înscrisul autentic este :

 doar înscrisul întocmit de către notarul public


 înscrisul sub semnătură privată care a fost prezentat notarului public spre a primi dată
certă
 orice înscris emis de către autoritatea publică şi căruia legea îi conferă acest
caracter.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

97. Fac parte din categoria excepţiilor de fond, absolute şi peremptorii:

 excepţia prematurităţii, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare atunci când este


deschisă calea acţiunii în realizare, excepţia conexităţii
 excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia
lipsei de interescorrect
 excepţia litispendenţei, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

98. Judecătoria este competentă să soluţioneze:

 căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate


jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în afară de cazurile în care
legea prevede altfel
 cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legiicorrect
 cererile referitoare la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate
prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

99. Spre deosebire de litispendenţă, în caz de conexitate :

 procesele reunite pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în
stare de judecatăcorrect
 excepţia de conexitate poate fi invocată de părţi sau de instanţa din oficiu, cel mai
târziu la primul termen de judecată şi numai înaintea instanţei ulterior sesizatecorrect
 încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacată numai odată cu fondul.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

100. AB a introdus o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul CD


solicitând instanţei de judecată să-l oblige pe acesta la plata sumei de 10.000 de lei
reprezentând împrumut acordat şi nerestituit la scadenţă, plata sumei de 1.000 de lei
constând în dobânzi aferente împrumutului acordat şi acordarea cheltuielilor de
judecată ocazionate de acest proces. Instanţa de judecată admite cererea de chemare în
judecată a reclamantului AB şi îl obligă pe pârâtul CD la plata sumei de 10.000 de lei
(împrumutul nerestituit), omițând să se pronunţe pe capetele de cerere privitoare la
dobândă şi cheltuieli de judecată. În acest caz, pentru ca AB să obţină pronunţarea şi pe
cele două capete de cerere omise de instanţă, va putea:
 să ceară completarea hotărârii, în acelaşi termen în care se poate declara calea de atac
împotriva respectivei hotărâricorrect
 introduce o cerere de chemare în judecată, pe cale separată, în contradictoriu cu CD,
prin care să solicite plata dobânzii şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de primul
procescorrect
 introduce apel împotriva hotărârii prin care instanţa a omis să se pronunţe cu privire la
cele două capete de cerere

Nu s-a dat răspuns la întrebare

101. AB a depus la instanţă o cererea de chemare în judecată prin care a solicitat


evacuarea lui CD din imobilul proprietatea sa, pentru că acesta a provocat stricăciuni
locuinţei. Cererea de chemare în judecată a fost semnată în numele lui AB de numitul
EF care a precizat, în scris, pe cerere, imediat sub semnătură sa, faptul că este
mandatarul lui AB. Primind cererea, judecătorul a constatat că aceasta are lipsuri în
legătură cu reprezentarea lui AB, sens în care va putea solicita, în procedura
regularizării, ca aceasta să fie completată cu următoarele, în raport cu calitatea lui EF:

 în cazul mandatarului neavocat, să se depună procura autentică a acestuia în original


sau în copie legalizatăcorrect
 în cazul mandatarului avocat să se depună împuternicirea avocațială, conform legii
sale, certificată "pentru conformitate cu originalul"correct
 în cazul reprezentantului legal să se depună o copie de pe înscrisul doveditor al
calităţii .

Nu s-a dat răspuns la întrebare

102. Hotărârea primei instanţe este executorie de drept atunci când:

 are ca obiect modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu


minorulcorrect
 prin hotărâre se dispune radierea unui drept din cartea funciară
 are ca obiect cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

103. În cazul procedurii necontencioase judiciare:

 dacă cererea necontencioasă, prin însuşi cuprinsul ei, prezintă caracter contencios,
instanța sesizată va declină competenţa în favoarea instanţei competente potrivit
procedurii contencioase
 cererea necontencioasă se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a
persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impunecorrect
 încheierile pronunţate în această materie au autoritatea lucrului judecat

Nu s-a dat răspuns la întrebare

104. Spre deosebire de contestaţia la titlu vizând un titlu executoriu reprezentat de o


hotărâre judecatorescă, cererea de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti:
 poate fi formulată şi cu privire la o hotărâre nesusceptibilă de executare silităcorrect
 se soluţionează potrivit regulilor procedurii necontencioase
 este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat
lămurirea.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

105. În ceea ce priveşte perimarea:

 dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care este


supusă separat recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la
pronunţare
 dacă instanţa constată că a intervenit perimarea pronunţă o hotărâre care este supusă
recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare, cu
excepţia cazului în care perimarea este constatată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, caz în care hotărârea de perimare este definitivă
 aceasta operează şi în cazul cererilor de competenţa unor organe de jurisdicţie din
afară sistemului instanţelor judecătoreşti, în măsură în care nu există o normă specială
care să dispună altfelcorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

106. Termenul procedural:

 pentru exercitarea apelului începe să curgă şi de la data la care partea, căreia nu i s-a
comunicat hotărârea, a introdus o cale de retractare împotriva acelei hotărâri
 nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe faţă de cel
lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă cât timp nu a
fost desemnată o persoană care să-l reprezinte sau să îl asistecorrect
 se suspendă când a intervenit moartea reprezentantului părţii, în acest caz făcându-se
din nou o singură comunicare părţii

Nu s-a dat răspuns la întrebare

107. Nu este incompatibil:

 judecătorul căruia, într-un proces de partaj, judecat definitiv, îi este repartizată spre
soluţionare contestaţia în anulare declarată împotriva încheierii de admitere în
principiu pronunţată de acesta şi împotriva sentinţei pronunţate de alt judecător în
aceeaşi pricină, al cărei motiv constă în nelegala citare a contestatorului reclamant pe
parcursul întregului proces, la care nu a fost prezent
 judecătorul, fost avocat, care a reprezentat partea doar la primul termen de judecată, în
aceeaşi cauză, ce i-a fost repartizată în prezent spre soluţionare
 judecătorul care a soluţionat anterior o cauza similară, între alte părţi, în care s-a pus în
discuţie aceeaşi problemă de drept.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

108. Suspendarea de drept a judecării cauzei nu intervine în cazul:


 conflictului negativ de competenţă
 formulării unei cereri de strămutarecorrect
 când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistență unui
drept care face obiectul unei alte judecaţi.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

109. În cazul procesului de divorţ:

 dacă niciunul dintre soţi nu locuieşte în ţară, cererea de divorţ este, în toate cazurile,
de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti
 cererea de divorţ întemeiată pe separarea în fapt a soţilor pe o perioada mai mare de 2
ani, prin care reclamantul îşi asumă eşecul căsătoriei, dacă este acceptată de pârât, nu
determină desfacerea căsătoriei pe baza acordului soţilor
 dacă reclamantul decedează în cursul procesului şi cererea se întemeiază pe culpa
pârâtului, moştenitorii reclamantului pot continuă procesul.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

110. Conexarea mai multor procese se poate dispune, chiar dacă se înlătură aplicarea
unor norme de:

 competenţă materialăcorrect
 competenţă generală
 competenţă teritorială de ordine privată.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

111. Dreptul la apărare nu este încălcat:

 dacă partea chemată la interogatoriu refuză să răspundă, fără motive temeinice, iar
instanţa socoteşte această împrejurare ca o mărturisire în favoarea celui care a propus
interogatoriulcorrect
 dacă partea, nelegal citată, se prezintă la termenul de judecată şi solicită amânarea
cauzei, iar instanţa refuză acordarea unui termen în acest scop
 dacă judecătorul dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar dacă acestea sunt
reprezentate.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

112. Dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de
grade diferite, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat:

 se poate cere revizuirea celei de a doua hotărâri, chiar dacă aceasta nu evocă
fondulcorrect
 termenul de revizuire este de 30 de zile şi curge de la data rămânerii definitive a
ultimei hotărâri
 cererea de revizuire este de competenţa instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care
a dat prima hotărâre, cu excepţia situaţiei în care una dintre instanţele de recurs este
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caz în care cererea de revizuire se va judeca de
această instanţă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

113. Contestaţia în anulare pentru motivul că nu a fost legal citat contestatorul şi nici nu
a fost prezent la termenul când a avut loc judecată:

 poate fi exercitată împotriva sentinţelor nesusceptibile de apel, atacate cu recurs, prin


care a fost invocat acest motiv şi care a fost respins deoarece avea nevoie de verificări
de fapt sau, fără vină părţii, recursul a fost respins fără a fi cercetat în fondcorrect
 poate fi exercitată împotriva hotărârilor susceptibile de executare silită, în termenul de
exercitare a contestaţiei la executare
 se soluţionează de instanţa a cărei hotărâre se atacă, potrivit dispoziţiilor procedurale
aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

114. În materia recuzării:

 cererea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară, atunci când, din pricina


recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată pentru soluţionarea recuzării la
instanţa respectivăcorrect
 încheierea de admitere a recuzării va arata în ce măsură actele îndeplinite de
judecătorul recuzat urmează să fie anulate
 încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare poate fi atacată odată cu hotărârea
prin care s-a soluţionat cauza.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

115. Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect, printre altele:

 despăgubiri pentru accidente de muncă, numai dacă s-au acordat sub formă de prestaţii
băneşti periodice
 reparaţii grabnice ale unui bun aflat în locaţiunecorrect
 pretenţii rezultate dintr-un contract de mandat, dacă mandatarul-debitor este insolvabil
şi neexecutarea de îndată este vădit prejudiciabilă pentru mandantul-creditor.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

116. Nu poate fi invocată pentru prima dată în apel:

 necompetenţă generală
 perimarea cererii de chemare în judecatăcorrect
 lipsa dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare


117. A şi B au formulat o acţiune în revendicare împotriva lui C, pentru o suprafaţă de
teren, situată în comuna Z. Pârâtul deţine terenul în baza unei procuri de administrare
dată de proprietarul terenului, persoana D. În aceste condiţii:

 pârâtul C are posibilitatea să formuleze o cerere a titularului dreptului cu privire la D,


iar dacă reclamanţii nu consimt la înlocuirea pârâtului, terţul D va dobândi calitatea de
intervenient principal, chiar dacă recunoaşte susţinerile pârâtuluicorrect
 pârâtul C are posibilitatea să formuleze o cerere a titularului dreptului, iar dacă terţul
D va contesta cele susţinute de pârât, procesul va continua numai între reclamanţii A,B
şi pârâtul C
 pârâtul are posibilitatea să invoce, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale
pasive în ceea ce îl priveştecorrect

Nu s-a dat răspuns la întrebare

118. Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere
întemeiate pe fapte ori cauze diferite, fără o strânsă legătură între ele:

 competenţa materială se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori
obiectul fiecărei pretenţii în partecorrect
 dacă unul din capetele de cerere este de competenţa materială a altei instanţe, instanţa
sesizată nu poate dispune disjungerea şi declinarea în mod corespunzător a
competenţei
 instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie
care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

119. Contestaţia la executare poate fi exercitată în termen de 15 zile:

 de la data când debitorul care contesta executarea însăşi a primit încheierea de


executare a încuviințării sau somaţia ori de la data când a luat la cunoştinţă de primul
act de executare, în ipoteza în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării
şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţiecorrect
 de la data când o terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt
drept real asupra bunului urmărit a luat cunoştinţă de primul act de executare
 de la data comunicării încheierilor executorului judecătoresc, în cazul contestaţiilor
îndreptate împotriva acestor încheieri

Nu s-a dat răspuns la întrebare

120. Nulitatea actului de procedură poate fi invocată:

 în toate cazurile, de orice parte în proces, de judecător sau de procuror în orice stare a
cauzei
 numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria
faptă, în cazul nulităţii relativecorrect
 dacă partea interesată nu a renunţat, expres sau tacit, la dreptul de a invocă nulitatea
relativă sau absolută
Nu s-a dat răspuns la întrebare

121. Potrivit principiului echipolenței, termenul pentru declararea apelului începe să


curgă de la data la care:

 hotărârea primei instanţe a fost comunicată odată cu încheierea de încuviinţare a


executării silitecorrect
 partea a cerut comunicarea hotărârii primei instanţe către o altă partecorrect
 o parte a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul
hotărârii primei instanţe.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

122. Între cererea de sechestru asigurător, cererea de ordonanţă preşedinţială şi cererea


de asigurare a probelor, există următoarele asemănări:

 au caracter necontencios şi se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere


 se soluţionează întotdeauna prin hotărâre judecătorească supusă numai apelului
 hotărârea judecătorească de admitere a cererii este executorie.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

123. Spre deosebire de revizuire, în cazul contestaţiei în anulare:

 întâmpinarea nu este obligatorie, întrucât contestaţia în anulare se soluţionează de


urgenţă şi cu precădere
 atunci când se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu operează prorogarea
competenţei
 cererea se introduce în toate cazurile la instanţa a cărei hotărâre se atacă.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

124. Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate:

 în materie de exproprierecorrect
 asupra unei cereri în grăniţuire, însă numai dacă valoarea obiectului său este de până la
500.000 lei inclusiv
 asupra unei cereri posesorii.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

125. În ceea ce priveşte capacitatea procesuală a unei persoane:

 lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată în orice stare a


procesuluicorrect
 dacă partea are capacitate de exerciţiu restrânsă, va fi în mod obligatoriu citată, dar nu
poate sta personal în proces
 excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu poate fi invocată numai de partea ale
cărei interese sunt ocrotite prin consacrarea sancţiunii anulării actelor de procedură
îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale
Nu s-a dat răspuns la întrebare

126. Mărturisirea judiciară:

 poate fi obţinută numai prin intermediul interogatoriului


 poate fi divizată împotriva autorului atunci când cuprinde fapte distincte şi care nu au
legătură între elecorrect
 poate fi revocată dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de drept scuzabile.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

127. Este inadmisibilă contestaţia în anulare prin care se invocă:

 omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra excepţiei de perimare a cererii


de recurscorrect
 faptul că dezlegarea recursului este rezultatul unei greşeli materiale constând în
reţinerea eronată a datei la care s-a depus cererea de recurs
 faptul că hotărârea instanţei de apel, nesusceptibilă de recurs, a fost pronunţată cu
încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia
corespunzătoare, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

128. Încheierea de şedinţă:

 este întocmită de grefier pentru fiecare şedinţă de judecată, inclusiv pentru termenul la
care au avut loc dezbaterile,hotărârea pronunţându-se în aceeaşi zi
 este semnată numai de preşedintele completului de judecată, dacă judecata a avut loc
în şedinţă publică, fără prezenţa publicului
 poate fi atacată separat, în cazurile anume prevăzute de lege.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

129. În materie de partaj judiciar:

 dacă printre cei interesaţi se află şi dispăruţi, împărţeala nu se poate face decât prin
vânzarea bunurilor la licitaţie publică, prin intermediul executorului judecătoresc
 nu se poate dispune judecarea separată a cererii reconvenționale prin care se solicită
completarea masei partajabilecorrect
 în cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de
lege, instanţa va anula cererea de partaj.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

130. Excepţiile procesuale:

 pot fi invocate, întotdeauna, de părţi, procuror sau instanţa din oficiu


 constituie apărări de fond
 tind la amânarea sau împiedicarea judecăţiicorrect
Nu s-a dat răspuns la întrebare

131. După închiderea dezbaterilor în fond, atunci când s-a amânat pronunţarea
hotărârii:

 părţile pot depune înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată reprezentând


onorariul de avocat achitat ulterior închiderii dezbaterilor
 în caz de admitere a unei cereri de strămutare înainte de pronunţarea hotărârii, părţile
vor pune din nou concluzii în faţa instanţei la care s-a strămutat procesul, chiar dacă
au fost păstrate toate actele îndeplinite înainte de strămutarecorrect
 procesul se va repune pe rol dacă judecătorul care a luat parte la judecată a promovat
la instanţa superioară între data închiderii dezbaterilor şi data pentru care s-a amânat
pronunţarea, părţile fiind citate pentru a pune din nou concluzii în faţa completului de
judecată legal constituit.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

132. Cererea prin care reclamantul măreşte cuantumul obiectului cererii de chemare în
judecată, solicitând şi ratele ajunse la termen după sesizarea instanţei:

 este o cerere adiţionalăcorrect


 poate fi formulată numai până la primul termen la care toate părţile sunt legal citate
 atrage declinarea competenţei dacă instanţa iniţial sesizată nu mai este competentă
potrivit dispoziţiilor legale referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

133. În cazul intervenţiei principale, spre deosebire de cea accesorie:

 cererea de intervenţie principală poate fi făcută chiar şi în căile extraordinare de atac


 cererea de intervenţie principală nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale,
instanţa fiind obligată să se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu
fondul
 cererea de intervenţie principală poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, înainte
de închiderea dezbaterilor în fond, precum şi în instanţa de apel, însă numai cu acordul
expres al părţilor.correct

Nu s-a dat răspuns la întrebare

134. Părţile au obligaţia de a proba:

 textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă
modalitate anume prevăzută de legecorrect
 dreptul internaţional cutumiarcorrect
 prin înscris autentic, orice act juridic, în toate cazurile în care acesta este atacat pentru
fraudă.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

135. Este parte în procesul civil:


 reclamantul minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, chiar dacă nu are ocrotitor
legalcorrect
 intervenientul accesoriu, de la data pronunţării încheierii prin care este admisă în
principiu cererea sa de intervenţie, chiar dacă este formulată într-o contestaţie în
anularecorrect
 curatorul special, citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului, atunci
când instanţa a încuviinţat citarea acestuia din urmă prin publicitate.

Nu s-a dat răspuns la întrebare

S-ar putea să vă placă și