Sunteți pe pagina 1din 3

Copilul tău se pregăteşte pentru Bacalaureat?

Iată cum poţi să îl ajuţi!


Prof. Jeles Andreea,
Liceul Tehnologic ” Constantin Brâncuși”
Fiecare din examenele pe care el le susține în această vară nu reprezintă un punct final – examenele
sunt parte dintr-o traiectorie, un drum pe care copiii îl parcurg, drum care îi va face să știe mai mult,
să devină mai competenți într-un domeniu de cunoaștere, dar și, pe ansamblu, competenți în a
învăța.

Examenele, cu toate că sunt de natură sumativă, pot fi privite ca experiențe din care învățăm.
Această schimbare de paradigmă va ușura, parțial, stresul generat de examene și, în același timp, îl
va ajuta pe copil să găsească motivație și să dea sens procesului de recapitulare pentru examene.

Să nu uităm că elevii au trecut printr-o pandemie care le-a afectat chimia grupurilor de prieteni și,
implicit, stabilitatea emoțională.

În anii adolescenței, ei sunt prinși în tumultul descoperirii propriei identități, al dezvoltării


personalității, copiii sunt foarte preocupați de anturaj, de poziția lor în grupul de prieteni, de cum
sunt văzuți de alții.

Unii adolescenți sunt mai puțin sau mai mult afectați decât alții, dar toți trec prin aceste procese care
nu pot fi ignorate. Ele influențează reacția copilului la stresul examenului și la modul în care el se
pregătește pentru acesta.

Implicații:

- Vorbiți copiilor dumneavoastră despre examene ca experiențe și oportunități de învățare


și nu doar ca puncte finale ale unui stagiu școlar.

- Creați un mediu în care copiii se simt protejați și înțeleși.

Zece lucruri simple pe care le pot face părinții înaintea examenelor de


Bacalaureat, pentru a-și sprijini copiii

1. Înaintea examenelor de Bacalaureat: Fii alături de el, asta e adevărata magie

Fii alături de ei, nu doar fizic, ci și emoțional. Vei obține efecte nebănuite dacă îi vei ajuta să
găsească răspunsuri pentru unele dileme, dacă veți căuta împreună unele soluții, dacă eventual îi
vei ajuta și asculta cum repetă. Gândește-te că pentru ei sunt primele examene importante. Și că
presiunea enormă asupra rezultatelor și anxietatea nu pot fi lesne stăpânite la vârsta lor. Să te
știe alături în orice situație poate să le ofere un confort psihic pe care e greu de crezut că îl pot
găsi în altă parte. Ca părinte, ar fi bine să te străduiești să pui pe plan secund serialul TV favorit,
ieșirile cu prietenii sau alte activități. E greu să îi ceri lui concentrare când voi vă uitați la
televizor și plutiți pe propriul norișor de relaxare. Fii disponibili pentru orice nevoie are!
2. Ajută-l în managementul timpului

Time management-ul este una dintre cele mai mari probleme pe care copiii le au în anii
terminali, dar mai cu seamă în perioadele de dinainte de examene. Ei vor jongla cu atâtea
materii de studiat și repetat, cu timp alocat pentru școală, activități extra-curriculare, meditații,
poate și ceva viață socială. Totul devine haotic pentru ei și probabil cea mai acută lipsă pe are o
vor simți este lipsa organizării timpului. Dă-le o mână de ajutor în organizarea unui program și
lasă-le și ceva timp de relaxare sau pentru prieteni. Dacă nu îl planificați împreună, timpul
acesta extra își va face loc în programul lor oricum, sub forma lui „nu mai pot, ies să iau o gură
de aer”.

3. Sprijină-l la examenul de Bacalaureat: Folosește-ți cuvintele cu atenție

Probabil că îți e clar că nu trebuie să îți comparai copilul cu niciun alt copil. Fiecare copil e unic și
are un parcurs diferit de al oricărui alt copil. Posibil să ai un artist, un erou salvator sau un om de
știință, e greu de prevăzut viitorul. Chiar dacă nu poate să ia note mari la o materie sau alta, e
posibil să exceleze în puncte pe care nici nu le bănuiești încă. Notele nu sunt unicul criteriu al
succesului în viață, iar un copil cu încrederea în sine distrusă nu va reuși să caute suficient de atent
acel domeniu care-l va pune în valoare. Încercați, înainte de examene, să faceți niște teste de
aptitudini împreună, v-ar ajuta în calibrarea așteptărilor
personale. Există fraze pe care trebuie să le eviți. Și acestea sunt „Viitorul tău depinde de acest
examen” sau „Dacă vrei să reușești în viață, trebuie să iei examenul acesta cu notă mare”. E bine
ca ei să înțeleagă importanța examenelor, dar nu pe cheltuiala încrederii lor în forțele proprii.
Aceste cuvinte îi pot speria sau le pot produce teama de eșec, lucruri care le-ar afecta performanța.
Mai degrabă le poți spune „ Fă tot ce ține de tine”, „e un examen, viitorul tău depinde de mult mai
multe lucruri în afara acestui examen” etc.

4. Găsește-i și urmărește-i punctele slabe

Indiferent cât de bine pregătit este, sigur are câteva puncte pe care le stăpâneste mai puțin bine, pe
care e nesigur sau pe care pur și simplu nu le digeră la fel de bine ca pe celelalte. Nu-l lăsa să-și
construiască raționamente de tipul „dacă îmi pică Eminescu, sigur iau notă mică” și ajută-l să
lucreze cu cele mai mari frici ale sale. În timp ce puțină adrenalină ajută, spaima sau obsesiile nu au
niciun rol benefic.

5.Monitorizează-l și ajută-i progresul

Reviziile săptămânale vă pot ajuta într-un mapping al punctelor tari și puctelor vulnerabile în
pregătirea pe o anumită materie. Motivează-ți copilul să parcurgă asemenea teste de progres, îl va
ajuta și pe ei să „claseze” anumite subiecte și să se concentreze doar pe cele vulnerabile. Oferă-i cât
mai multe prilejuri să-și confirme cât de mult știe, îl va așeza pe un făgaș bun, iar pentru subiectele
pe care nu le stăpânește neapărat, ajută-l cu mici trucuri/scheme mentale. Nu reușește să rețină o
formulă? Inventează o glumă sau un mic vers care să o înglobeze. Nu ține minte un an? Fă
împreună cu el corelații.

6. Motivează-l prin recompense


Vor exista mereu dezbateri legate de aceste mici condiționări. Dar dacă gândul la un gadget pe care
și-l dorește, sau la un concert pe care-l visează îl face să fie mai productiv în învățare, de ce să nu le
folosiți? Recompensele pot fi pe termen scurt sau pe termen lung. „Dacă termini de repetat acest
capitol mai repede cu 2 ore, poți merge la un film cu prietenii” uneori funcționează. Sigur, e
minunat dacă reușești să motivezi copilul să învețe pentru el, nu pentru recompense, dar cu toții
știm că mai repede sau mai târziu, ajungem să muncim pentru recompense.

7. Elimină factori care îl pot distrage

Muzica, distracția cu gașca, plimbarea de dimineață, mesaje cu prietenii – toți copiii au rutine și
lucruri care le distrag atenția. Elimină-le pe cele care îl fac să își piardă concentrarea. Poți înlocui
unele distracții cu altele de mai scurtă durată sau cu potențial mai mic de a le rupe ritmul. De
exemplu, în loc să scrie mesaje interminabile cu prietena, mai bine vorbesc 10 minute pe Messenger
sau Whatsapp într-un videocall, nu crezi?

8. Construiți strategia împreună

Gândește-te la ziua de examen ca la un tot unitar. Îl vei ajuta dacă planificați împreună întreaga zi,
de la cum se va îmbrăca sau ce va avea la micul dejun la ce stilou va lua și cum va reacționa dacă
este stăpân și dacă nu este chiar stăpân pe subiecte. Cum să folosească ciornele, cum să exerseze
înainte de a trece rezultatele pe fișa de rezultate, gândiți totul ca pe o mică bătălie și dicutați
împreună totul în cele mai mici detalii.

9. Ascultă-l și după examen

Perioada de după examen e la fel de importantă. Posibil să simtă nevoia de a povesti interminabil
despre o greșeală pe care a făcut-o. Sau să vrea să îți povestească de 2 ori despre rezolvarea pe care
au găsit-o pentru o problemă. Ascultă-l, pune-i întrebări, are la fel de multă nevoie de confirmare ca
oricare dintre noi. Nu-l judeca și nu îl certa, nu mai poți îndrepta nimic în orice caz. Evită să dai
verdite, să îi creezi așteptări false (de genul „sigur iei 10”) sau să îi tot reamintești despre greșelile
pe care le-a făcut.

10. Ajută-l să crească

Fiecare copil e diferit, dar nimeni nu îl cunoaște mai bine decât propriul părinte. E bine să fii
implicat în pregătirea examenelor, dar e bine să știi când să te oprești. Dacă va percepe implicarea
ta ca pe o intruziune forțată, discută cu el și stabiliți unde se oprește nevoia ta de control și unde
începe controlul lui. Când are nevoie de spațiu, de timp și de puterea de a lua singur decizii, lasă-l
să respire, asigurându-l de dispononibilitatea ta când o va dori sau va fi pregătit.”

S-ar putea să vă placă și