ATRACŢIA IUBIRII LA NAE IONESCU

În limba greaca existau patru termeni care redau chipurile iubirii: eros (iubirea sexuala),
sorgé (iubirea familiala), philía (atasamentul sau prietenia) si agápe (iubirea spirituala – faţă de
divinitate). La nivel uman, “dragostea sagápet este o dispozitie bună şi afectuoasă a sufletului,
datorita căreia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decît cunoştinta lui Dumnezeu.
Pentru a înţelege ce înseamnă pentru Nae Ionescu atracţia iubirii şi cum se manifestă aceasta
în cazul lui trebuie să conştientizăm ce înseamnă iubirea în viziunea filosofului, care este sensul şi
menirea iubirii. În lucrarea Curs de Metafizica , Nae Ionescu vorbeste, în capitolul XIII, despre
iubire ca “instrument mistic de cunoaştere”. Aici stabileşte următoarele: că “trăirea” este metoda de
cercetare a misticii şi că iubirea este cel mai însemnat mijloc mistic de cunoaştere. Astfel, “funcţia
fundamentală a iubirii este totuşi cunoaşterea şi nu actiunea” 1. Iubirea este o metodă de depăşire a
realităţii individuale prin preluarea existenţei de dinafara noastră. Ea stă oarecum sub semnul
pasiviţii şi al reflexivităţii.
Nae Ionescu consideră că iubirea este un instrument mistic de cunoaştere. Structura şi
funcţia metafizică a iubirii sunt intrepretate prin două teorii: iubirea ca act de creaţie şi iubirea ca
act de cunoaştere. Esenţialul primei teorii constă în concepţia conform căreia iubirea determină
dorinţa depăşirii fiinţei; astfel iubirea este acţiune şi intră în sfera voinţei şi creaţiei.
Pentru Ionescu “ iubirea este un drum, este o posibilitate de a te depăşi, este un impuls, o
acţiune“2 iar acţiunea semnifică de fapt drumul spre cunoaştere, cunoaşterea fiind funcţia esnţială a
acesteia.
Pornind de la această teorie,următorul concept ce trebuie analizat este cel de cunoaştere.
Cunoaşterea nu este “ un act de înregistrare, ci un act de identificare a subiectului cu obiectul: nu
vezi ceea ce este, vezi ceea ce eşti tu “3.
Nae Ionescu ilustrază aceste convingeri printr-un fapt comun exprimat în clişeul
„ înţelegi mai bine pe cineva pe care-l iubeşti“.Aceasta demonstrază că prin actul de iubire s-a
realizat identificarea celor două obiecte, adică a aceluia care cunoaşte şi a aceluia care trebuie
cunoscut.
De asemenea, filosoful admite bipolaritatea iubirii “pentru că aceasta înseamnă personalitate:
încadrarea în metafizic, problema existenţei omului“ 4. Actul metafizic al iubirii se clădeşte pe
personalitatea umană, pe încadrarea şi clasarea în existenţă prin intermediul conştiinţei.
Un alt concept ce trebuie interpretat colelativ cu iubirea în existenţa lui Nae Ionescu este
morala. Mircea Vulcănescu selectează în biografia sa “ Nae Ionescu aşa

1
Nae Ionescu - Curs de metafizica, ed Humanitas, Bucuresti, 1995, pag 120
2
Ibidem , pag 121
3
Ibidem
cum l-am cunoscut“ un fragment relevant pentru ceea ce semnifică morala pentru mentorul său.
Astfel filosoful identifică două rădăcini ale molarei: morala ca formă de constrângere în cadrul unei
colectivităţi şi care determină latura “cumnsecade“ a oamenilor şi morala ca stil de viaţă determinat
de noi înşine şi ca factor de autenticitate. Convingerea sa este susţintă şi de filozoful german,
Friedrich Nietzsche, care consideră morala o formă de constrângere, o expresie a laşităţii.
Tot discipolul său, Mircea Vulcănescu, face o distincţie între morala oamenilor de rând şi
morala oamenilor “de peste rând“. Evident că Nae Ionescu intră în a doua categorie a celor pentru
care morala se naşte din ei înşişi şi devine un stil de viaţă.Orice formă de manifestare a existenţei
sale nu poate fi interpratată prin raportarea la un model al „individului cumsecade”, ci la un model
al omului „de peste rând”.
Din aceste două perspective enunţate anterior vom analiza ce a însemnat pentru Nae
Ionescu iubirea, cum s-a manifestat acesta în relaţiile sale cu femeile.

Pagina 1 din 4
 Din punct de vedere erotic, Nae Ionescu a avut o existenţă aventuroasă (însă nu într-un sens
vulgar), relaţiile sale multiple cu diferite femei fiind de fapt o materializare a teoriei iubirii ca formă
de cunoaştere. Fiecare relaţie a fost o experienţă a căutării de absolut, un mijloc de ispitire a vieţii
formelor, în spatele cărora s-ar ascunde esenţa, eternul.
Pentru Nae Ionescu, femeia are o structură total diferită de cea a bărbatului. În articolul său
“Femei şi feministe“ din lucrarea “Roza vânturilor“ filosoful defineşte femeia din unghiul
pragmatismului ei nativ care îi conferă autenticitate şi feminitate. “Îndemânarea instictivă, de
animal aproape, cu care o femeie, mai mult jucându-se, fixează elementele esenţiale ale unei
situaţii, precizează punctele nevralgice, ignorează într-o problemă tot ce este lipsit de relevanţă.Pe
această linie, deci, a vieţii, şi mai departe a răsfrângerii vieţii, al reprezentării ei simbolice, şi nu pe
cea a cunoaşterii şi a acţiunii analitic- discursive trebuie să se mişte activitatea feminină- dacă vrea
să fie rodnică“.
Se poate concluziona faptul că Ionescu apreciază feminitatea ca element autentic al femeii şi
nu feminismul, care nu face altceva decât să deformeze esenţa femeii. În această linie a feminităţii
se încadrează şi personalităţile feminine ce au avut un impact major sau pasager în viaţa filosofului.
Mircea Vulcănescu remarcă faptul că natura relaţiilor mentorului său a variat radical de la
o femeie la alta: pasiune efemeră pentru Ilena Baston, pasiune arzătoare pentru Stefania
Zottoviceanu, o legătură spirituală şi curtenitoare cu Maruca Cantacuzino, tovărăşia cu Elena
Popovici- Lupa, prietenia profundă cu Cella Delavrancea.
Primul episod de dragoste marchează o finalitate pe care filosoful o atribuie iubirii. Atras în
tinereţe de o tânără fată reuşeşte să o cucerească şi să petreacă o noapte albă cu ea.Ceea ce
depăşeşte banalitate unei astfel de experienţe este faptul că dragostea dintre ce doi nu se consumă
fizic, ci se consumă într-o contemplare a fiinţei îndrăgite ca simbol al frumuseţii. Iubirea este aici o
modalitate de autodepăşire şi o formă de cunoaştere a sinelui prin reflectare în celălalt obiect.
În ciuda peregrinărilor permanente în căutarea feminităţii, o singură femeie rămîne
indisolubil legată de destinul filosofului, soţia sa, Margareta Fotino. Chiar dacă legătura lor
spirituală şi lumească se va rupe la un moment dat, Ionescu nu s-a despărţit oficial de aceasta,
deoarece pentru Nae Ionescu căsătoria nu este o formalitate, ci este o atestare sacră a unei legături
de dragoste, este o instituţie sacră pe care un adevărat creşin- cum este Profesorul- nu şi-ar permite
să o denigreze “ nu-şi ia doară nimeni –după legea lui Dumnezeu- soţie în faţa altarului ca să scape
de ispitele nelegiuite ale trupului; căci taina nunţii e altceva decât legiuirea concupiscenţei“.
Încă de la început relaţia lor a stat sub semnul neîncrederii, ezitării, senzaţii trăite în special
de Margareta Fotino probabil dintr-o formă de compex în faţa unei fiinţe superioare. Logodnica
filosofului trăia o permanentă frică generată de senzaţia că el vroia să o schimbe, chiar dacă el nu
credea în schimbarea oamenilor, ci doar în „ispitirea lor spre a vedea de ce sunt în stare”, fără ca
această ispitire să producă ceva străin de esenţa lor. Tot ce a încercat el a fost să-i consolideze
resorturile interioare, să-i confere demnitate în propria-i accepţiune despre sine, să-i evidenţieze
feminitatea „subtilă, spirituală, dumnezeiască”, să-i demonstreze faptul că iubirea lor se
fundamentează pe o egalitate indiscutabilă.
Se pare că această neîncredere frustrantă a Margaretei, complexul de inferioritate pe care ea l-a
resimţit deplin în faţa soţului său a dus la o rupere definitivă a relaţiei în plan spiritual, aceasta
menţinându-se doar în plan legal.
Relaţia care l-a marcat în mod vizibil pe neobositul căutător a fost cea cu Maruca
Cantacuzino, definită de către M Vulcănescu prin prisma structurii muzicale a fugii.
Legătura lor se pare că a fost extrem de intensă, acţionând pe mai multe niveluri. În plan
social aristrocrata doamnă îi conferă Profesorului gustul existenţei filosofului de casă. Sub influenţa
ei “îl aruncă“ într-un proces de prefacere într-o direcţie a parvenirii. Îi dezvoltă gustul spre
mondernităţi, spre standardele aristrocratice pe care până atunci le ignorase.
În plan spiritual trăirea acestei iubirii este extrem de intensă, iar consumarea ei va fi extrem
de dureroasă.

Pagina 2 din 4
 Maruca Cantacuzino marchează în amintirile ei propria-i durere, determinată de neputinţa de
a consola fiinţa ce resimte intens eşecul în căutarea absolutului. Ea remarcă latura luciferică a
filosofului, tentaţia lui demonică spre absolut, iar eşecul nu face decât să amplifice suferinţa
originară (consecinţa păcatului strămoşesc). Ea conturează un portert a lui Nae Ionescu de o mare
expresivitate şi dintr-o perspectivă subiectivă a celui care iubeşte şi se lasă copleşit de suferinţa
iubitului “O atitudine destul de aspră a gânditorului, a celui deprins să trăiască confundat în tainele
universului lăuntric. […]Un glas dureros, îndoliat, dezvăluind o tristeţe tainică, fără leac. Un suflet
năprasnic, bine disciplinat, desprins de sine însuşi, dar chiniuit de problemele salvării, halucinat de
regulile cele mai înalte ale spiritului, de ideea Absolutului.[…]
Creştin grav, creştin deznădăjduit,totuşi, iluminat de credinţă.[…]
Ca schimb de gânduri între noi, aproape tot timpul: Tăcere. .[…]
Un suflet chinuit peste măsură, ros, sfâşietor, în bucăţi de inteligenţa sa .
Era un demon cu aripi negre, avea frumuseţea incompatibilă a lui Lucifer şi orgoliul aceluia
care după ce a preaslăvit pe Dumnezeu se măsoară cu El şi Îl sfidează”.
Pentru el iubirea înseamnă punerea în evidenţa a propriei esenţe, printr-o combustie
interioară ce se alătură setei de absolut: “mă cucereşte şi mă arde, şi mă zideşte din nou“.
O altă personalitate feminină din viaţa filosofului este cea a Elenei Popovici- Lupa. Relaţia
lor este de altă natură decât cea precedentă, doamna Popovici întruchipând imaginea unui înger
păzitor, având un rol protector faţă de Profesor.
Prezenţa Cellei Delavrancea în viaţa lui se materializează printr-o influenţă de natură
artistică, boemă. Ea îşi pune amprenta asupra casei lui Nae Ionescu printr-o redecorare artistică care
probabil induce filosofului o stare de linişte, relaxare, de visare boemă, o acceptare senină a
existenţei care îl va stăpâni şi în momentul morţii.
Iată deci galeria femeilor care au traversat şi au marcat existenţa filosofului şi prin
intermediul cărora acesta caută, trăieşte, experimentează iubirea. Este evident faptul că Nae Ionescu
vede în iubire o cale a cunoaşterii, o căutare a absolutului. Fiecare reprezentantă a femininului
simbolizează o parte a propriei esenţe, de fiecare dată se lasă cucerit de iubire, trăieşte cu pasiune
pentru ca apoi să revină în sine. Iubirea este o experienţă care caută în spatele fiinţelor esenţa,
„trecerea omului prin viaţă, printre femei, e o formă a căutării de absolut” 4 pentru a găsi ceea ce este
neschimbător, ceea ce depăşeşte lumea fenomenologică.

Pagina 3 din 4
4
Mircea Vulcanescu – Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut, ed Humanitas, Bucuresti, 1992, pag 109

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

CIACHIR, DAN – „Gânduri despre Nae Ionescu”,

ed Dacia, Cluj – Napoca, 2001

IONESCU, NAE – „Curs de metafizică”,

ed Humanitas, Bucureşti, 1995

IONESCU, NAE – „Roza vânturilor”,

ed Bucuresti, Editura "Cultura nationala", 1937

MEZDREA, DORA – „Nae Ionescu. Biografia”,

ed Universal Dalsi, 2001

VULCĂNESCU , MIRCEA - „Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut”,

ed Humanitas, Bucureşti, 1992

Pagina 4 din 4