Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prima publicaţie legată de sistematizarea formelor clinice ale edentaţiilor parţiale aparţine lui Cummer,
în 1921(1). În cele peste opt decenii scurse de atunci au fost propuse circa 100 de astfel de sistematizări(2).
Miza acestor eforturi este comunicarea profesională, dar mai ales valoarea diagnostică şi terapeutică a unui
sistem „universal” de clasificare(3). În mod necesar, orice astfel de sistem trebuie să facă legătura între
categoriile diagnostice pe care le propune şi un anumit tip de atitudine terapeutică, ţel imposibil de atins,
datorită numărului mare de variabile pe care le implică elaborarea planului de tratament protetic al edentaţiilor.
În consecinţă, diverşi autori ai sistematizărilor la care ne referim au optat pentru una, două sau chiar trei(4)
dintre aceste variabile, considerate esenţiale. Întrucât originea temporală a clasificărilor se află în special în
prima jumătate a secolului XX, când majoritatea edentaţiilor parţiale beneficia de tratament prin proteze parţiale
mobilizabile, utilitatea acestor sistematizări „clasice” pentru tratamentul prin punţi dentare este limitată; ulterior
au fost făcute încercări de a rezolva acest neajuns(5). Au fost astfel propuse clasificări dependente de poziţia
elementelor de menţinere directă (croşetelor) ale protezelor parţiale mobilizabile(1) sau alte criterii
terapeutice(6, 7), topografia (8-10) şi întinderea(11-14) breşelor edentate, tipul de suport protetic – dento-
parodontal / muco-osos(11, 15) sau calitatea, rezilienţa şi mărimea suportului osos asigurat de dinţii restanţi şi
crestele edentate(11, 16) sau alte criterii(14, 17, 18)
Conceptual, clasificările au fost grupate(19) în mai multe categorii:
- anatomice(9, 10)
- topografice(8, 14, 20)
- legate de capacitatea masticatorie pe care o asigură un anumit tip de proteză(7, 21, 22)
- clasificări funcţionale, care încearcă să „unifice” cele 3 categorii anterioare(2, 4, 23)
- fiziopatologice(5, 11, 17)
- biomecanice(24)
- mecanice(1)
Importanţa coerenţei raportului dintre indicaţie (clasă diagnostică) şi soluţie terapeutică este
fundamentală în condiţiile acceptării unanime a necesităţii practicii medicale (dentare) bazate pe dovezi(25) (în
engleză – EBD, Evidence Based Dentistry). Rezultatele aplicării EBD în activitatea clinică se concretizează în
patru direcţii:
1. standardizarea diagnostică; în acest sens se regăsesc şi eforturile de elaborare a diverselor clasificări
diagnostice în protetica dentară
2. standardizarea (codificarea) actelor terapeutice
3. definirea a ceea ce înseamnă „tratament corect”
4. standardizarea modului în care se face evaluarea calităţii tratamentului
Metodologia EBD nu face obiectul acestui material, fiindu-i dedicate spaţii largi şi chiar publicaţii
aparte(26) în literatura de specialitate a ultimului deceniu.
Din multitudinea de clasificări ale edentaţiilor parţiale existente, prezentăm în detaliu trei – pe care le
considerăm cele mai semnificative, din motive pe care le prezentăm mai jos:
- clasificarea Kennedy(20), cea mai veche şi răspândită clasificare topografică – cu amendamentele
Clasificarea Kennedy
Figura 4
Figura 1 Figura 2 Figura 3
Clasificarea din 1925 a lui Edward Kennedy are cea mai largă răspândire şi astăzi, cuprinzând 4 clase, I,
II, III şi IV, al căror număr a fost dat de autor în ordinea frecvenţei edentaţiilor observate: cele de clasa I erau cel
mai des întâlnite, în timp ce breşele de clasa a IV-a – cele mai rare. Breşele edentate suplimentare, altele decât
cele care determină clasa, sunt numite modificări. Fiecărei clase de edentaţie, autorul i-a ataşat un proiect
„generic” de proteză parţială mobilizabilă.
Swenson, Terkla şi Laney(18) propun adăugarea calificativelor „A” şi „P” pentru modificările frontale
(anterioare), respectiv laterale (posterioare).
Pentru a evita confuziile, Applegate(5) a stabilit ulterior câteva reguli de aplicare a clasificării Kennedy:
1. Dinţii irecuperabili, cu indicaţie de extracţie, nu se iau în considerare pentru clasificare (sunt
trataţi ca absenţi).
2. Dinţii absenţi şi care nu vor fi protezaţi, nu se iau în considerare pentru clasificare; situaţia
aceasta include întotdeauna molarii 3 şi uneori, molarii 2. Ca un corolar al acestei observaţii,
dinţii absenţi deja protezaţi prin punţi corect concepute şi realizate şi care, prin urmare, nu vor
fi înlocuite – nu se iau nici ei în considerar pentru clasificare.
3. Numele clasei de edentaţie este dat de breşa cea mai posterioară (distală).
4. Clasificarea include numărul modificărilor (breşelor suplimentare).
5. Întinderea şi/sau localizarea modificărilor nu este enunţată în diagnosticul de edentaţie; de
exemplu „mod.2” indică prezenţa a două breşe suplimentare faţă de clasa Kennedy
după Kennedy va fi de clasa a III-a, datorită breşei 45, 46 mod.1, datorită breşei 32, 31, 41, 42. În cazul
protezării edentaţiei 37, diagnosticul va fi clasa a II-a mod.2
Edentaţiile din zona frontală care nu depăşesc linia mediană sunt de asemenea încadrate în clasa a III-a
Kennedy (Figura 15).
Clasa a IV-a Kennedy presupune existenţa unei singure breşe edentate clasificabile, care înglobează cel
puţin cei doi incisivi centrali (Figura 13, Figura 14), maxilari sau mandibulari. Reformulat, edentaţiile de clasa a
IV-a includ zona frontală, de-o parte şi de alta a liniei mediane; intenţia autorului clasificării a fost aceea de
evidenţia problemele de biodinamică şi modalitatea de rezolvare terapeutică în cazul edentaţiei tuturor
incisivilor maxilari, dar prin extensie sunt înglobate în aceeaşi clasă şi edentaţiile mai reduse – cu condiţia
depăşirii liniei mediane. Conform regulilor enunţate de Applegate, clasa a IV-a de edentaţie nu are modificări,
întrucât – în cazul existenţei unor breşe suplimentare – acestea din urmă, fiind plasate posterior - ar da numele
clasei (Figura 16).
Clasificarea Edentaţiilor Parţiale – Anul 4 Semestrul 2 2008-2009 – Dr. Alexandru Petre 4
Clasa a V-a Kennedy Applegate cuprinde breşele intercalate unilaterale, deci o variantă a clasei a III-a
Kennedy, la care dintele limitant mezial al edentaţiei nu poate asigura suport pentru o proteză parţială
mobilizabilă. Incidenţa acestor edentaţii este redusă (Figura 18).
Clasa a VI-a Kennedy Applegate reprezintă de asemenea o variantă a clasei a III-a Kennedy, cu
incidenţă mare, în care tratamentul restaurator poate fi realizat printr-o punte dentară (Figura 17).
Clasa a VII-a Kennedy Fiset, reprezintă situaţiile rare în care toţi dinţii restanţi de la nivelul unei arcade
sunt situaţi de o singură parte a liniei mediane (Figura 19). Incidenţa acestor edentaţii este redusă, de obicei
după intervenţii chirurgicale maxilo-faciale.
Clasa a VIII-a Kennedy Fiset caracterizează
situaţiile în care dinţii restanţi de la nivelul unei arcade
sunt situaţi la nivelul uneia dintre cele două zone de
curbură ale arcadei (Figura 20). Incidenţa acestor
edentaţii este redusă, de obicei postchirurgical sau prin
evoluţia unor parodontite marginale cronice profunde.
Clasa a IX-a Kennedy Fiset este proprie
Figura 19 edentaţiilor parţiale la care cerinţele funcţionale / estetice
Figura 20
sau spaţiul protetic vertical recomandă supraprotezare
parţială sau totală cu coroane telescopate. Dinţii restanţi
pot asigura parţial / total sprijinul protezei. Incidenţă
acestor forme de edentaţie este redusă, asociată de obicei
cu agenezia unor dinţi permanenţi sau la subiecţi cu
prognaţie mandibulară (Figura 22).
Clasa a X-a Kennedy Fiset este cea în care dinţii
Figura 22 restanţi nu pot asigura sprijinul unei proteze parţiale
Figura 21 mobilizabile. Se recomandă supraproteze totale cu sprijin
preponderent muco-osos (Figura 21). Incidenţa acestor
edentaţii este relativ mare, prin evoluţia unor parodontite marginale cronice profunde.
Clasificarea Costa
Clasificarea Costa reprezintă un sistem de “citire” a breşelor edentate, având drept criterii localizarea şi
întinderea acestora; din acest motiv, este considerată “topografică” sau “descriptivă”. Ioniţă a propus o serie de
precizări pentru evitarea confuziilor acestei sistematizării.
Clasificarea operează cu noţiuni principale (categorii de breşe edentate) şi modificatori:
Categorii de breşe edentate
- terminale, limitate numai anterior de dinţi restanţi – notate cu “T”
- laterale, limitate atât anterior cât şi posterior de dinţi restanţi, situate în zona laterală – notate cu “L”
- frontale, limitate la ambele extremităţi de dinţi restanţi, situate în zona frontală – notate cu “F”
Modificatori
- Edentaţie întinsă, de cel puţin 3 dinţi sau edentaţie redusă, de 1-2 dinţi – în special pentru breşele
intercalate
- Edentaţie extinsă, care depăşeşte sextantul iniţial al clasificării – trece din zona laterală în cea
frontală sau invers
- Edentaţie subtotală, cu numai câţiva dinţi restanţi pe arcadă
Breşele edentate sunt citite de la dreapta la stânga la ambele maxilare (în versiunea originală a
clasificării) sau în sens orar, începând cu hemiarcada maxilară dreaptă şi încheind cu hemiarcada dreaptă
Clasificarea Edentaţiilor Parţiale – Anul 4 Semestrul 2 2008-2009 – Dr. Alexandru Petre 5
mandibulară (după Ioniţă). O breşă edentată primeşte un singur nume din cele trei (T, L, F), iar breşele edentate
intercalate (laterale sau frontale) extinse sunt denumite după poziţia primului dinte absent, în ordinea de “citire”
a arcadei; de exemplu, edentaţia 14, 13 este numită “L extinsă”, în timp ce edentaţia 23, 24 este numită “F
extinsă”.
Între categoriile de breşe edentate prezente la nivelul unei arcade (T, L şi/sau F) se foloseşte separatorul
“,”, iar la nivelul liniei mediane “-” (la citirea “viva voce” a edentaţiei se marchează trecerea la cealaltă
hemiarcadă prin litera “m”. După Ioniţă, când o edentaţie frontală înglobează cei doi incisivi centrali ai unei
arcade (depăşeşte linia mediană), numele breşei (F) va fi “încadrat” între două semne “-”, iar litera “m” nu va
mai fi pronunţată la citirea edentaţiei.
Pentru consistenţa clasificării, este acceptată şi aici regula enunţată de Applegate referitoare la dinţii
absenţi de pe arcade, dar care nu vor fi protezaţi – nu se iau în considerare pentru clasificare. De asemenea se
poate preciza în cadrul clasificării arcada maxilară/mandibulară, în cazul breşelor unilaterale – partea pe care
sunt plasate, dacă breşele edentate sunt protezate sau nu, iar în primul caz, dacă protezarea este corespunzătoare
sau nu.
Exemple de clasificare după Costa, modificat de Ioniţă:
Figura 1, – Edentaţie T – T maxilară neprotezată; Figura 2- Edentaţie T – T mandibulară neprotezată;
Figura 3– Edentaţie T extinsă – T extinsă maxilară neprotezată Figura 4 – Edentaţie T, T extinsă maxilară
neprotezată; Figura 5 – Edentaţie T – F intinsa – T mandibulară neprotezată; Figura 6 – Edentaţie T, F, F – F, L,
T mandibulară neprotezată; Figura 7 – Edentaţie L – L mandibulară protezată; Figura 8 – neclasificată ca
edentaţie; Figura 9 – Edentaţie T mandibulară dreaptă neprotezată; Figura 10 – Edentaţie T, L – L maxilară
neprotezată; Figura 11 – Edentaţie L – F maxilară neprotezată (se neglijează breşa 27, în cazul în care nu va fi
protezată) şi Edentaţie F intinsă, L mandibulară neprotezată; Figura 12 – Edentaţie L mandibulară dreaptă
neprotezată; Figura 13 – Edentaţie F maxilară întinsă neprotezată; Figura 14 – Edentaţie F maxilară redusă
neprotezată; Figura 15 – Edentaţie F maxilară dreaptă redusă neprotezată; Figura 16 – Edentaţie L, F întinsă
maxilară neprotezată; Figura 18 – Edentaţie L maxilară stângă întinsă neprotezată; Figura 17 – Edentaţie L
maxilară stângă redusă neprotezată; Figura 19 – Edentaţie L, L, T maxilară neprotezată; Figura 20 – Edentaţie
T, L, T maxilară neprotezată; Figura 22 – Edentaţie L întinsă, F – F, L, L maxilară neprotezată; Figura 21
Edentaţie T – F – T maxilară neprotezată..
Clasificării Costa i se reproşează că este “… un sistem pur descriptiv … care nu ia în calcul nici un
factor biologic, mecanic sau anatomic … legat de planul terapeutic”(19), întrucât autorul nu a documentat
soluţiile de tratament adecvate categoriilor diagnostice pe care le-a propus. Cu toate acestea, cel puţin în
România, clasificarea este mult mai frecvent utilizată decât sistemul Kennedy, deoarece:
- are o valoare descriptivă mai bună (poţi “vizualiza” mai uşor topografia) în cazul breşelor edentate
multiple
- deşi folosită încă pentru sistematizarea soluţiilor de tratament prin proteze parţiale mobilizabile(31),
clasificarea Kennedy nu are practic nici o semnificaţie pentru elaborarea planului de tratament prin
punţi dentare.
Este de remarcat totodată faptul că numeroase departamente de protetică dentară din întreaga lume
separă din punct de vedere academic studiul punţilor dentare în – restaurări din zona laterală, frontală şi
restaurări complexe (de ex. pentru edentaţiile extinse), ceea ce confirmă implicit intuiţia autorului român
privitoare la clasificarea propusă.
Pe de altă parte însă, există autori ai unor tratate clasice de protetică fixă(32), care preferă să precizeze
direct dinţii absenţi într-o situaţie clinică sau alta, în locul utilizării oricărui sistem de clasificare diagnostică.
• În cazurile în care criteriile diagnostice aparţin unor clase diferite, pacientul este plasat în cea mai
complexă categorie
• Planul de tratament nu influenţează nivelul diagnostic în care este încadrat pacientul.
• Tratamentul preprotetic poate schimba nivelul diagnostic iniţial. Clasificarea poate fi reevaluată şi după
îndepărtarea protezelor existente.
• Existenţa unor obiective terapeutice estetice creşte cu o unitate complexitatea clasificării la pacienţii
evaluaţi iniţial în clasele I sau a II-a
• Existenţa simptomatologiei disfuncţionale mio-articulare ATM, creşte cu una sau mai multe unităţi
complexitatea clasificării la pacienţii evaluaţi iniţial în clasele I sau a II-a
• Sănătatea parodontală este intim legată de diagnosticul şi prognosticul terapeutic al pacienţilor edentaţi
parţial. Tratamentul protetic este indicat numai după cel de stabilizare parodontală
• În cazul pacienţilor edentaţi total maxilar şi parţial mandibular, fiecare arcadă primeşte clasa diagnostică
proprie, conformă criteriilor edentaţiei totale, respectiv parţiale
• În cazul pacienţilor edentaţi total mandibular şi parţial maxilar, ambele arcade se încadrează în clasa a
IV-a diagnostică, datorită complexităţii problemelor terapeutice puse de “sindroamele de combinaţie”.
Exemple clinice(29)
Clasa 1 ACP
Referinţe:
1. Cummer WE. An outline of the theory and practice of partial denture service. J Am Dent Assoc
1922;9(9):735-754.
2. Gil C. Estudo comparativo das diversas classificações dos arcos parcialmente edentados [Mestrado].
São Paulo: Faculdade de Odontologia, Universidade de São Paulo; 1979.
3. Gueft A. Transmission of stress in partial denture prosthesis. Dent Items Interest 1936;58(9):804-821.
4. Miller EL. Systems for classifying partially dentulous arches. J Prosthet Dent 1970;24(1):25-40.
5. Applegate OC. The rationale of partial denture choice. J Prosthet Dent 1960;10(5):891-907.
6. Avant WE. A universal classification for removable partial denture situations. J Prosthet Dent
1966;16(3):533-9.
7. Müller B. Abnehmbare Partielle Zahnprothesen. Berlin: Schwarzenberg; 1936.
8. Kennedy E. A consideration of a denture design with special reference to the avoidance of pressure
against and irritation of the soft structures. Dent Items Interest 1928;50(9):728-738.
9. Friedman J. The ABC classification of partial denture segments. J Prosthet Dent 1953;3(4):517-524.
10. Friedman J. Abutment sites and spaces in partial denture case analysis. J Prosthet Dent 1954;4(6):803-
812.
11. Bailyn CM. Tissue support in partial denture construction. Dent Cosmos 1928;70(10):988-997.
12. Godfrey RJ. A classification of removable partial denture. J Am Coll Dent 1951;18(1):5-13.
13. Mauk EH. Classification of mutilated dental arches requiring treatment by removable partial dentures. J
Am Dent Assoc 1942;29(19):2121-2131.
14. Costa E. A simplified system for identifying partially edentulous dental arches. J Prosthet Dent
1974;32(6):639-45.
15. Beckett LS. The influence of saddle classification on the design of partial removable restorations. J
Prosthet Dent 1953;3(4):506-516.
16. Skinner CN. A classification of removable partial dentures based upon the principles of anatomy and
physiology. J Prosthet Dent 1959;9(2):240-246.
17. Applegate OC. The interdependence of periodontics and removable partial denture prosthesis. J Prosthet
Dent 1958;8(2):269-281.
18. Terkla GL, Laney WR. Partial denture. 3 ed. St. Louis: Mosby; 1953.
19. Gil C. Avaliação comparativa dos sistemas de classificação dos arcos parcialmente edentados: uma
revisão crítica de oitenta anos. Rev Odontol Univ São Paulo 1998;12(1):65-74.
20. Kennedy E. Partial denture construction. Dent Items Interest 1925;47(1):23-35.
21. Elbrecht A. Der Konstructive Aufbau des partiellen Zahnersatzes. Dtsch Zahnarztl Wschr
1935;38(46):1091-1093.
22. Fritsch C. Ausgewahlte kapitel aus der partiellen Prothetik unter besonderer Berücksichtingung des
tiefen Bisses. Dtsch Zahnarztl Wschr 1935;38(42):942-947.
23. Salomon H, Bonyhard B. Zur Systematik der abnehmbaren partiellen Prothese. Z Stomat
1937;35(15):975-985.
24. Hisekorn C. Systematik und Aufbau der modernen Prothese. , apud SALOMON, H.; BONYHARD, B.
Zur Systematik der abnehmbaren partiellen Prothese. Z Stomat, v.35, n.15, p.975-985, Aug. 1937. Korrespbl D
Zahnarztl 1936:5-6.
25. McGivney GP. Evidence-based dentistry article series. J Prosthet Dent 2000;83(1):11-2.
26. Pitts N. Understanding the jigsaw of evidence-based dentistry: 1. Introduction, research and synthesis.
Evid Based Dent 2004;5(1):2-4.
27. Fiset J. A classification utilized in the treatment of exceptional or terminal dentitions. J Prosthet Dent
1973;30(4):526-32.
28. McGarry TJ, Nimmo A, Skiba JF, Ahlstrom RH, Smith CR, Koumjian JH. Classification system for
complete edentulism. The American College of Prosthodontics. J Prosthodont 1999;8(1):27-39.
29. McGarry TJ, Nimmo A, Skiba JF, Ahlstrom RH, Smith CR, Koumjian JH, et al. Classification system
for partial edentulism. J Prosthodont 2002;11(3):181-93.
30. McGarry TJ, Nimmo A, Skiba JF, Ahlstrom RH, Smith CR, Koumjian JH, et al. Classification system
for the completely dentate patient. J Prosthodont 2004;13(2):73-82.
31. Ionescu A. Tratamentul Edentatiei Partiale cu Proteze Mobilizabile - Clinica si Tehnica de Laborator.
Bucuresti: Editura National; 1999.
32. Shillingburg HT, Jr., Hobo S, Whitsett LD, Jacobi R, Brackett SE. Fundamentals of Fixed
Prosthodontics. 3 ed. Chicago: Quintessence; 1997.