Curs II-FORMELE CLINICE ŞI CLASIFICAREA EDENTAŢIILOR PARTIALE

Clasificare

CIasificarea lui Kennedy

Este o clasificare care ţine cont de topografia breşelor şi care a rezistat in
timp, datoritâ simplităţii şi caracterului ei practic. Kennedy a împărţit edentaţiile in
patru clase, după cum urmează (fig.9.7.)
Clasa I. cuprinde arcadele edentate termino-terminal, deci breşele edentate
sunt mărginite, bilateral, doar mezial de dinţi;
Clasa II. cuprinde arcadele cu edentaţie terminală unilateralâ , deci edentaţia
este limitată doar mezial de dinţi, dar pe o singură hemiarcadă;
Clasa III cuprinde arcadele cu edentaţii laterale intercalate uni- sau bilateral,
limitate atât mezial, cât şi distal de dinţi;
Clasa IV cuprinde arcadele cu edentaţie în zona frontalâ, mărginite doar distal
de dinţi.

Datoritâ multiplelor situaţii clinice cu mai multe breşe edentate decât cele
cuprinse in clasificarea iniţialâ, Kennedy şi-a completat propria claslficare,
adâugându-i nişte subclase determinate de numărul breşelor secundare pe care le-a
denumit modificări, clasa de bază fiind determinată de edentatia situată cel mai
distal. Aşadar după completarea clasificării facute chiar de către autorul ei,
edentaţiile din clasa I, 11 şi III Kennedy pot prezenta până la patru modificari ( patru
breşe suplimentare ), clasa a IV-a neavând nici o moditicare.
 Şi în ţara noastră Eugen Costa a întocmit o clasificare a edentaţiilor parţiale
pe care le-a împărţit în şase clase în funcţie de topografia breşelor (edentaţie
frontală, laterală, terminală, mixtă, extinsă şi subtotală). Enunţarea diagnosticului de
edentaţie începe la maxilar ca şi la mandibulâ din dreapta şi se termină la capătul
stâng al arcadei prin utilizarea celor trei termeni: frontal, lateral, terminal.