PFCompletttt

1/13/23, 12:15 PM UMF EXAMENE
logo
Examen Previzualizare intrebari Open main menu
Acasa
Deconectare
English
Total
Disciplina
întrebări
ANESTEZIE SI SEDARE IN MEDICINA DENTARA -
225 Previzualizare
ANESTEZIOLOGIE
CHIRURGIE ORALA 0
COAGULOPATIILE IN STOMATOLOGIE 0
ENDODONȚIE 166 Previzualizare
MANAGEMENTUL FRICII SI ANXIETATII DENTARE LA COPIL 0
MECANISME SI APLICATII LASER IN CHIRURGIA ORALA 0
PEDODONȚIE 280 Previzualizare
PROTETICA - PROTEZA FIXA 214 Previzualizare
PROTETICA - PROTEZA TOTALA 0
RADIOLOGIE IN MEDICINA DENTARA 119 Previzualizare
SISTEME INFORMATICE PENTRU MEDICINA DENTARĂ 0
TEHNOLOGIA PROTEZELOR DENTARE FIXE 150 Previzualizare
1. Cauze dobândite ale edentației parțial reduse sunt:

1. oligodonția
2. nevralgiile
3. hipodonția
4. boala de focar
5. dintele inclus
6. boala carioasă și complicațiile ei
7. traumatismele
8. anodonția
9. boala parodontală
10. hiperdonția
2. Dintele inclus:
1. este absent de pe arcadă
2. apare înaintea perioadei normale de erupție
3. este o cauză congenitală a edentației parțiale reduse
4. are morfologie desăvârșită
5. are sac pericoronar dezintegrat
6. este o cauză aparentă a edentației parțiale reduse
file:///C:/Users/matei/Downloads/UMF-EXAMENE-pf.html 1/50
7. apare după epuizarea perioadei normale de erupție

8. este o cauză dobândită a edentației parțiale reduse
9. este fără morfologie
10. are sac pericoronar integru
3. Osteomielita maxilarelor:
1. interesează doar țesutul medular
2. interesează osul în totalitatea sa
3. interesează structurile dure și țesutul medular
4. este o formațiune tumorală
5. produce procese de necroză
6. are etiologie variată
7. are etiologie idiopatică
8. nu produce procese de necroză
9. este o inflamație
10. interesează doar structurile dure
4. Boala parodontală:
1. prezintă o etiologie multiplă
2. fără tratament corespunzător conduce inevitabil la apariția edentației
3. se prezintă de la forme agresive la forme cu evoluție lentă și intermitentă
4. este imprevizibilă ca întindere în timp
5. remite spontan
6. remite total după un detartraj corect
7. netratată, evoluează inevitabil către forme agresive
8. nu poate fi incriminată în apariția edentației
9. prezintă o etiologie unifactorială – placa bacteriană
10. fără tratament corespunzător conduce inevitabil la pierderea unităților odontale
5. Cauzele incluziei dentare sunt reprezentate de:
1. complicații ale hipervitaminozei D, cu inhibarea potențialului de erupție
2. mugure deformat
3. formațiuni tumorale
4. hipocementoza rădăcinilor dintelui inclus, ce nu permit erupția
5. hipovitaminoze C și D
6. microdonție, ce se asociază automat cu un potențial de erupție redus
7. hipovitaminoze B și C și hipocalcemie
8. poziția prea superficială a mugurelui
9. poziție prea profundă a mugurelui
10. hipercementoza rădăcinilor
6. Cauzele edentației parțiale reduse sunt următoarele, cu excepția:
1. Boala parodontală
2. Condiții socio-economice
3. Dinte inclus
4. Sindroame disgenice
5. Despicături labio-palatine
6. Macrodonție
7. Boala carioasă și complicațiile ei
8. Osteoscleroza
9. Osteomielita maxilară
10. Tumori benign și maligne
7. Condiții de patogenitate a bolii de focar:
1. Agravarea evoluției bolii “de fond” după eradicarea corectă a focarului
2. Situarea focarului de infecție în aria sau în contact direct ori drenator cu țesuturi limfoide
imunocompromise
3. Delimitarea focarului infecțios prin țesut de granulație sau fibros, slab vascularizat, care limitează
acțiunea factorilor de apărare circulantă, dar permit un drenaj extrafocal parțial, episodic
4. Situarea focarului de infecție în aria sau în contact direct ori drenator cu țesuturi limfoide
imunocompetente
5. Atenuarea evoluției bolii “de fond” după eradicarea corectă a focarului
6. Corelația clinică între activitatea focarului infecțios și evoluția bolii “de fond” (puseele de activare -
ameliorare)
7. Corelația clinică între activitatea focarului infecțios și evoluția bolii “de fond” (puseele de activare -
agravare)
8. Popularea focarului infecțios cu germeni având patogenitate particulară
9. Delimitarea focarului infecțios prin țesut de granulație sau fibros, slab vascularizat, care limitează
acțiunea factorilor de apărare circulantă, dar permit un drenaj extrafocal parțial, continuu
10. Popularea focarului infecțios cu germeni având patogenitate generală
8. Despre iatrogenia stomatologică:
1. tratamentele protetice constituie una din cauzele principale ale iatrogeniei stomatologice
2. lipsa anesteziei duce la apariția de leziuni organice ireversibile la nivelul țesutului pulpar
3. presupune utilizarea de instrumente adecvate timpului operator
4. reprezintă insuficienta pregătire a medicului ce se asociază cu deficiența conceptuală, de execuție a
actului terapeutic, ce se asociază cu lipsa unei dotări corespunzătoare
5. o amprentare intempestivă poate traumatiza chimic, termic sau mecanic substructura organică,
structurile odonto-parodontale și țesuturile moi din vecinătate
6. poate fi cauzată de înregistrarea adecvată a relațiilor mandibulo-craniene
7. apare când tratamentul leziunilor coronare odontale este realizat incorect și/sau incomplet
8. presupune utilizarea vitezelor adecvate și cu răcire
9. poate fi cauzată de realizarea corectă a marginilor microprotezei
10. poate fi datorată unei morfologii individualizate
9. Incluzia este :
1. nu este localizată în întregime intra-osos
2. cauzată atât de factori locali, loco-regionali cât și generali
3. poate apărea atât în dentiția temporară cât și definitivă
4. cauzele generale pot fi reprezentate de traumatisme sau despicături labio-palatine
5. totală sau completă, atunci când dintele se află în întregime intra-osos
6. poate fi prezentă doar în dentiția temporară
7. parțială, atunci când coroana dintelui inclus nu este în totalitate înconjurată de os
8. poate fi prezentă numai în dentiția permanentă
9. prezintă sac pericoronar integru, existent în profunzimea osului maxilar sau submucos
10. este cauzată numai de factori generali
10. Factori determinant dobanditi ai edentatiei partiale reduse pot fi:
1. incluzie aparent
2. oligodontia
3. traumatisme
4. anodontie congenitale 2,4,5,7
5. hipodontie
6. boala carioasa si complicatiile ei
7. hiperdontie
8. boala parodontala
9. iatrogenia
10. tumori
11. Iatrogenia stomatologica poate fi cauzata de:
1. extensia preventiva insuficienta
2. supraobturatii
3. lipsa indepartarii in totalitate a dentinei alterate
4. extirparea incompleta a tesutului pulpar
5. obturatii radiculare incomplete
6. abcesul dentar
7. anomalii de dezvoltare
8. igiena deficitara
9. leziuni carioase
10. eruptia molarilor de minte
12. Care dintre următoarele afirmații în legătură cu edentația sunt adevărate:
1. incidența edentației parțiale reduse și întinse este mai mare la sexul masculin după 30-40 de ani
2. incidența edentației parțiale reduse și întinse este mai mare la sexul feminin după 30-40 de ani
3. edentația se definește ca fiind absența unităților odonto-parodontale de pe arcadă
4. edentația reprezintă prezența unităților odonto-parodontale pe arcadă
5. edentația nu provoacă dezechilibre la nivelul sistemului stomatognat
6. edentația este o entitate patologică
7. edentația nu poate fi un factor al instalării sindromului disfuncțional
8. edentația este o entitate fiziologică
9. dezechilibrele provocate de edentație pot duce la instalarea unui sindrom disfuncțional
10. edentația provoacă dezechilibre grave ale sistemului stomatognat
13. Procesul de vindecare al alveolei postextracționale poate fi influențat de (Laskin):
1. orientarea crestei edentate
2. mărimea unghiului goniac
3. prezența corpilor străini intraalveolari
4. vascularizația alveolei
5. prezența infecției
6. dimensiunea plăgii
7. amplitudinea spațiului protetic potențial
8. dacă extracția a avut loc la mandibula sau la maxilar
9. starea generală a pacientului
10. profilul crestei edentate
14. Procesul de cicatrizare a unei plăgi poate fi întârziat de:
1. administrarea de colagen
2. probleme nutriționale
3. hiperoxia
4. steroizi și anabolizante
5. existența mai multor plăgi
6. absența tensiunii în marginile plăgii
7. temperatura crescută la extremități
8. hipervitaminoza A sau C
9. diabet
10. infecție
15. În formula mnemotehnică DIDN’T HEAL ce descrie factorii care pot întârzia cicatrizarea unei plăgi:
1. H = hipoxie
2. I = intervenție
3. N = probleme nutriționale
4. I = infecție
5. D = diabet
6. D = droguri
7. A = alte plăgi
8. T = timp
9. A = age (vârsta pacientului)
10. E = edem
16. Despre fețele ocluzale ale unităților odontale ale câmpului edentat parțial putem afirma:
1. molarii maxilari prezintă patru cuspizi egali ca mărime
2. molarii prezintă o suprafață ocluzală adaptată triturării alimentelor
3. cele două arcade, maxilară și mandibulară, realizează contactul între ele după un plan numit plan de
ocluzie
4. cuspizii molarilor mandibulari sunt separați de șanțuri intercuspidiene orientate mezio-distal și
vestibulo-oral care se unesc în fosete centrale
5. grupul dinților incisivi prezintă o margine incizală cu orientare mezio-distală, îngustă în sens
vestibulo-oral, adaptată actului inciziei
6. caninii au extremitatea incizală angulată, în “vârf de lance”, ca urmare a adaptării la executarea
sfâșierii
7. premolarii au rol în triturarea alimentelor
8. la premolarii inferiori există o diferență netă de volum între cuspizii vestibulari (mari, puternici) și
cuspizii palatinali linguali
9. molarii mandibulari prezintă cinci (molarul prim) și respectiv patru cuspizi (molarul secund) inegali,
cei linguali fiind mai mici decât cei vestibulari
10. un element particular ce apare la nivelul celui de-al doilea molar maxilar este creasta transversală de
smalț (element de rezistență)
17. Funcția de deglutiție:
1. odată ce bolul alimentar a ajuns în esofag, sfincterul crico-faringian se închide pentru a preveni
refluxul
2. în timpul deglutiției, durata contactului dentar este de 2 sec.
3. în prima etapă, mandibula este coborâtă
4. istmul faringian este protejat prin coborârea ,,activă” a epiglotei
5. istmul faringian este protejat prin coborârea ,,pasivă” a epiglotei
6. în prima etapă, mandibulă este ridicată
7. în timpul deglutiției, durata contactului dentar este de 0,15 sec.
8. fața dorsală a limbii ia aspect de jgheab
9. odată ce bolul alimentar a ajuns în ficat, sfincterul crico-faringian se închide pentru a preveni
refluxul
10. în timpul deglutiției, durata contactului dentar este de 1,5 sec.
18. Funcția fonatorie:
1. sunetele pot fi sonore sau estompate
2. consoanele au o amplitudine redusă
3. consoanele au o amplitudine mare
4. sunetul este produs inițial în laringe
5. sunetul este produs inițial în faringe
6. vocalele sunt produse cu întreruperea coloanei de aer
7. pasajul nazal nu acționează ca rezonator
8. vocalele sunt produse fără întreruperea coloanei de aer
9. sunetul este produs inițial în esofag
10. pasajul nazal acționează ca rezonator
19. Despre funcția de deglutiție:
1. cuprinde două etape
2. nu se realizează contact dentar în deglutiție
3. presupune o secvență de reflexe ordonate care au ca rezultat transportul alimentelor din cavitatea
orala către stomac
4. cuprinde patru etape, descrise din considerente didactice
5. forța de impact a celor două arcade este mult mai mare în timpul deglutiției decât în timpul
masticației
6. trecerea bolului prin esofag are loc în urma contracției porțiunii crico-faringiene
7. în ultima etapă contribuie și gravitația
8. trecerea bolului prin esofag are loc în urma relaxării porțiunii crico-faringiene
9. nu este un proces continuu
10. forța de impact a celor două arcade este mult mai mică în timpul deglutiției decât în timpul
masticației
20. În mod normal, vindecarea plăgii postextracţionale se realizează în 5 stadii, care de obicei se întrepătrund:
1. primul stadiu se desfășoară în a doua și a treia zi de la intervenție
2. al cincilea stadiu se desfășoară a pe parcursul următoarelor 10-12 luni
3. în cel de-al treilea stadiu, țesutul de granulație este înlocuit cu țesut conjunctiv imatur (fibroblaşti),
începând încă din a treia zi de la extracție, continuând până în a douăzecea zi
4. în al cincilea stadiu, ce se desfășoară pe parcursul următoarelor 5-6 luni, au loc procese de

remaniere secundară a țesutului osos alveolar
5. stadiul al doilea, ce se desfășoară în a doua și a treia zi de la intervenție, se caracterizează prin
proliferarea fibroblaştilor
6. stadiul al treilea începe cam în a 35-a zi de la extracție și durează până în săptămâna 6-8 de la
extracție
7. în primul stadiu, sângele din vasele apicale și parodontale, prin coagulare, formează cheagul
endoalveolar
8. în al patrulea stadiu, începe cam în a 35-a zi de la extracție și durează până în săptămâna 6-8 de la
extracție
9. în stadiul al patrulea, țesutul de granulație este înlocuit cu țesut conjunctiv imatur (fibroblaşti),
începând încă din a treia zi de la extracție
10. în stadiul al doilea, sângele din vasele apicale și parodontale, prin coagulare formează cheagul
endoalveolar
21. Principalele tipuri de fibre gingivale sunt:
1. apicale
2. transseptale
3. alveolo-gingivale
4. marginale alveolare
5. circulare
6. verticale
7. interradiculare
8. dento-periostale
9. orizontale
10. dento-gingivale
22. Principalele tipuri de fibre parodontale sunt:
1. transseptale
2. oblice
3. orizontale
4. dento-periostale
5. circulare
6. interradiculare
7. dento-gingivale
8. marginale alveolare
9. apicale
10. verticale
23. Despre cicatrizarea plăgii postextracționale se poate afirma:
1. vindecarea plăgii nu poate fi restitutio ad integrum
2. extracția nemodelantă induce în general un proces de vindecare ,, per secundam’’
3. vindecarea plăgii postextracționale se face mai ușor la bolnavii deproteinizați
4. procesele reparatorii reprezintă o specificitate de țesut
5. extracția nemodelantă induce în general un proces de vindecare ,, per primam’’
6. extracția alveoloplastică induce vindecarea ,,per primam’’
7. extracția alveoloplastică induce vindecarea ,,per secundam’’
8. vindecarea poate fi restitutio ad integrum
9. tehnica de extracție nu influențează evoluția plăgii postextracționale
10. tehnica de extracție influențează evoluția plăgii postextracționale
24. Despre componenta parodontală se poate afirma:
1. Șanțul joncțional se găsește imediat deasupra joncțiunii amelo-cementare
2. Epiteliul joncțional se găsește imediat deasupra joncțiunii amelo-cementare
3. Șanțul gingival reprezintă extremitatea superioară a mucoasei gingivale
4. Șanțul gingival se găsește imediat deasupra joncțiunii amelo-cementare
5. Gingia marginală reprezintă spațiul delimitat intern de suprafața smalțului, extern de versantul
intern al gingiei libere, iar apical este închis de epiteliul de joncțiune
6. Gingia papilară are forma trapezoidală pe secțiune verticală

7. Gingia marginală reprezintă extremitatea superioară a mucoasei gingivale
8. Parodonțiul reunește ansamblul de țesuturi cu rol în ancorarea dintelui de oasele maxilare și în
menținerea integrității suprafeței mucoasei masticatorii a cavității orale mucoasa gingivală,
ligamentul alveolar, cementul, osul alveolar
9. Șanțul gingival reprezintă spațiul delimitat intern de suprafața smalțului, extern de versantul intern
al gingiei libere, iar apical este închis de epiteliul de joncțiune
10. Gingia papilară are formă triunghiulară pe secțiune verticală
25. Despre trauma ocluzală se poate afirma:
1. Trauma ocluzală primară apare pe un parodonțiu inițial indemn
2. În cazul edentație parțiale inițial trauma ocluzală este secundară
3. Trauma ocluzală favorizează instalarea unor procese distructive parodontale
4. Trauma ocluzală secundară apare în condițiile în care parametrii forței se încadrează în limitele
fiziologice de compensare
5. Există trei variante ale traumei oculuzale
6. Trauma ocluzală nu favorizează instalarea unor procese distructive parodontale
7. Există două variante ale traumei ocluzale
8. În cazul edentație parțiale inițial trauma ocluzală este primară
9. Trauma ocluzală primară apare în condițiile în care parametrii forței se încadrează în limitele
fiziologice de compensare
10. Trauma ocluzală secundară apare pe un parodonțiu inițial indemn
26. Printre factorii ce pot întârzia procesul de cicatrizare, reținuți sub formula mnemotehnică DIDN’T HEAL,
se numără:
1. Temperatura mai scăzută a extremităților (Low temperature)
2. Inflamația (Inflammation)
3. Dermatită (Dermatitis)
4. Necroza tisulară (Tissue necrosis)
5. Ateroscleroză (Athelosclerosis)
6. Probleme nutriționale (Nutritional problems)
7. Infecția (Infection)
8. Medicamentele (Drugs)
9. Hipoglicemie (Hypoglycemia)
10. Hepatită (Hepatitis)
27. Determinantul posterior al ocluziei:
1. Un rol al meniscului este de a favoriza retruzia mandibulei, prin caracterul ginglimo-artroidal al
articulației.
2. Lungimea pantei tuberculului articular este în medie de 9 mm.
3. Meniscul articular separă cavitatea articulară în două compartimente: unul superior menisco-
condilian și unul inferior temporo-meniscal.
4. Meniscul articular are o formă de lentilă biconcavă, fiind avascular, fără fibre nervoase în zona
centrală supusă presiunilor.
5. Alunecarea anterioară a condilului se realizează în închiderea gurii și mișcările de retruzie.
6. Suprafețele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin în comparație cu alte articulații care posedă
un țesut fibros avascular.
7. Este reprezentat de articulația temporo-mandibulară.
8. Meniscul articular transformă cele două suprafețe articulare în congruente.
9. Meniscul articular are rolul de tampon, de amortizare a presiunilor exercizate asupra articulațiilor.
10. La majoritatea subiecților, prelungirile axelor lungi condiliene se intersectează după foramen
magnum.
28. Următoarele afirmații referitoare la stopurile ocluzale sunt adevărate:
1. pentru stopurile de clasa I, cuspizii distali ai molarilor secunzi inferiori contactează tripodic foseta
distală antagonistă
2. gradul de supraacoperire incisivă în plan vertical poartă numele de overjet.
3. determină stabilitatea ocluzală, realizând contacte multipoziționale prin intermediul cuspizilor de

sprijin
4. pentru stopurile de clasa a iii-a , cuspizii palatinali ai premolarilor și molarilor contactează fosetele
meziale ale dinților omologi inferiori
5. pentru stopurile de clasa I, cuspizii premolarilor și cei meziali ai molarilor realizează puncte de
sprijin cu creasta marginală mezială ale omologului și cea distală a dintelui situat mezial de aceasta
6. pentru stopurile de clasa a II-a, se identifică mai multe situații clinice ale grupului frantal în
intercuspidare: ocluzia psalidodontă, labiodonția, protruzia bimaxilară fiziologică.
7. nu permit migrări ale dinților
8. pentru stopurile de clasa a II-a, marginile libere ale frontalilor superiori se sprijină pe fețele
palatinale ale grupului frontal inferior, infracingular
9. concentrează solicitările asupra dinților în grosimea acestora
10. mențin dimensiunea verticală de ocluzie
29. Procesul de remaniere:
1. este influențat de aportul cu vitamina d, a carei lipsă va duce la o dezvoltare lentă și o deformare
osoasă dată de factorii mecanici.
2. constă și în remodelarea sosasă, care din punct de vedere morfologic cuprinde 2 procese și anume:
resorbția osului în zonele mai puțin solicitate mecanic și formarea țesutului osos în zonele mult mai
solicitate mecanic.
3. este influențat de aportul cu vitamina c, care are rolul de a stimula absorbția ca și p la nivel
intestinal.
4. începe tardiv după formarea țesutului osos , se desfășoară concomitent cu cu procesul de dezvoltare
al țesutului osos și continuă toată viața, dar într-un ritm mai lent.
5. este procesul de distrugere și formare a țesutului osos în concordanță cu acțiunea forțelor mecanice
de tracțiune și presiune.
6. prezintă etapa de remodelare din timpul vieții intrauterine, ce are ca rezultat transformarea osului
fetal primar în os compact sau spongios și secundar.
7. prezintă etapa de remodelare a osului spongios secundar care are ca rezultat formarea de noi sisteme
haversiene și lame osoase intrahaversiene.
8. produce modelarea și remodelarea continua a osului după cerințele funcționale.
9. prezintă două etape: remodelarea din timpul vieții intrauterine și remodelarea osului spongios
secundar(la copil).
10. nu este influențat de calcitonină sau de parathormonul.
30. Dentina:
1. dentina care realizează forma finală a dintelui este dentina primară
2. dentina terțiară apare ca răspuns la agresiuni de mare intensitate
3. este sintetizată de ameloblaste
4. tubulii dentinari se întind de la țesutul pulpar la joncțiunea smalț-dentină
5. constituie cea mai neînsemnată porțiune a dintelui
6. prezintă 75% material anorganic
7. este sintetizată continuu
8. dentina terțiară apare ca răspuns la agresiuni precum atriția, abrazia, prepararea substructurilor
organice
9. dentina secundară se depune neuniform pe pereții spațiului pulpar
10. este acoperită la exterior de smalț și cement
31. Spațiul protetic potențial apare consecutiv:
1. afecțiunilor parodontale
2. sindromului disfuncțional
3. malocluziei
4. traumatismelor
5. transpoziției
6. abraziei
7. extracțiilor dentare
8. afecțiunilor odontale
9. tumorilor
10. atriției
32. Următoarele înălțimi ale crestei edentate se încadrează în valori normale:
1. 6 - 10 mm
2. 6 - 8 mm
3. 11 - 13 mm
4. 6 - 8 cm
5. 6 - 9 cm
6. 10 mm
7. 6 mm
8. 6 - 7 mm
9. 9 mm
10. 6 - 9 mm
33. Printre caracteristicile crestei edentate se află:
1. forma pe secțiune
2. baza
3. profilul
4. vârful
5. mucoasa pasiv mobilă
6. orientarea
7. amplitudinea
8. mucoasa activă
9. unghiul de emergență
10. lungimea
34. Despre înălțimea spațiului protetic potențial (SPP) se poate afirma:
1. în ocluzia deschisă, înălțimea unui SPP în zona frontală este micșorată
2. poate fi micșorată în extruzii ale dinților superiori
3. poate fi micșorată în abraziunea sau distrucția coronară a dinților limitrofi breșei edentate
4. este un semn intraoral și subiectiv ce caracterizează tabloul clinic al edentației parțiale întinse
5. poate fi mărită în atrofii accentuate ale crestei alveolare
6. în cazul absenței dinților antagoniști, se apreciază în funcție de înălțimea dinților vecini spațiului
protetic și muchia crestei edentate
7. se apreciază pe baza distanței dintre limita inferioară (muchia crestei alveolare edentate) și cea
superioară (planul de ocluzie al arcadei antagoniste)
8. în subocluzia dinților limitrofi breșei edentate, înălțimea spațiului protetic potențial este mărită.
9. poate fi mărită sau micșorată și se măsoară în plan frontal
10. poate fi mărită în egresia dinților antagoniști
35. La nivelul crestei edentate se examinează:
1. reziliență
2. amplitudine
3. culoare
4. convergență
5. muchie
6. profil
7. raport cu dinții antagoniști
8. lățime
9. bază
10. raport cu dinții vecini
36. Metodele antropometrice de măsurare a etajelor feței sunt:
1. metoda Willis - utilizează ocluzometrul Willis, ce măsoară egalitatea distanțelor N-Gn și fanta
labială - fanta palpebrală;
2. metoda Boianov modificată - compară distanța St - Gn cu distanța interpupilară, datorită
variabilității dimensiunii Ch - Ch
3. metoda planului Frankfurt - utilizează în examinare egalitatea distanțelor dintre planul Frankfurt -
vertex și planul Frankfurt - planul bazal maxilar
4. metoda Boianov - compară distanța intercomisurală (Ch - Ch) cu distanța St - Gn și urmărește
egalitatea acestora
5. metoda Leonardo da Vinci - compară etajul inferior (Sn - Gn) cu etajul mijlociu măsurat între N - Sn
6. metoda “compasului de aur Appenrodt” - măsoară distanța Sn - Gn cu gura deschisă și aceeași
distanță cu gura închisă și obține un raport constant 2/5, denumit și “numărul de aur”
7. metoda Boianov modificată compară distanța intercomisurală (Ch - Ch) cu distanța St - Gn și
urmărește egalitatea acestora
8. metoda Leonardo da Vinci compară dimensiunea Sn - Gn cu Oph - Sn
9. metoda Willis - utilizează ocluzometrul Willis, ce măsoară egalitatea distanțelor dintre Sn-Gn și
fanta labială - fanta palpebrală
10. metoda Leonardo da Vinci modificată - compară dimensiunea Sn - Gn cu Oph - Sn
37. Despre semnele faciale întâlnite la pacienții cu edentație parțială redusă:
1. Edentaţiile intercalate cu mai multe breșe, cu pierderea unui număr semnificativ de stopuri ocluzale
duc la prăbușirea ocluziei și micșorarea dimensiunii verticale a etajului inferior
2. Edentaţia parțială redusă intercalată în zona laterală practic nu modifică aspectul facial
3. Edentaţia grupului lateral maxilar modifică aspectul facial prin înfundarea buzei superioare cu
inversarea treptei labiale și modificarea aspectului profilului
4. Edentaţiile bi- sau uniterminale (cl. a III-a și a IV-a Kennedy) se însoțesc de bascularea mandibulei
5. Edentaţia grupului frontal mandibular poate induce accentuarea treptei labiale
6. Edentaţiile bi- sau uniterminale (cl. I și a II-a Kennedy), mai mari de 2 dinți, se însoțesc de
înfundarea simetrică sau asimetrică a obrajilor
7. Edentaţiile paramediane se însoțesc de înfundarea buzei superioare.
8. Edentaţia grupului frontal maxilar modifică aspectul facial prin înfundarea buzei superioare cu
inversarea treptei labiale și modificarea aspectului profilului
9. Edentaţia grupului frontal mandibular poate induce inversarea treptei labiale.
10. Edentaţia parțială redusă intercalată în zona frontală practic nu modifică aspectul facial
38. Cele mai frecvente metode antropometrice utilizate:
1. Metoda Boianov modificată - compară distanțele St-Gn cu distanța interpupilară
2. Metoda Boianov - cu ocluzometrul se măsoară egalitatea distanțelor Sn-Gn și fanta labială-fanta
palpebrală
3. Metoda Boianov - compară distanța intercomisurală cu distanța St-Gn
4. Metoda Willis - măsoară distanța Sn-Gn cu gura deschisă și aceeași distanță cu gura închisă
5. Metoda “compasului de aur Appenrodt” - măsoară distanța Sn-Gn cu gura deschisă și aceeași
distanță cu gura închisă
6. Metoda “compasului de aur Appenrodt” - compară distanțele St-Gn cu distanța interpupilară
7. Metoda Leonardo da Vinci - compară etajul inferior cu etajul mijlociu
8. Metoda Willis - cu ocluzometrul se măsoară egalitatea distanțelor Sn-Gn și fanta labială-fanta
palpebrală
9. Metoda Leonardo da Vinci - compară distanța intercomisurală cu distanța St-Gn
10. Metoda Boianov modificată - compară etajul inferior cu etajul mijlociu
39. Într-o ocluzie ideală, contactele dento-dentare ar trebui să fie:
1. în afara triunghiului lui Spirgi
2. de tip cuspid - cuspid
3. uniform distribuite pe versanții cuspidieni
4. de tip margine incizală - margine incizală
5. de tip cuspid - fosetă
6. multiple și stabile
7. de tip margine incizală –suprafață palatinală
8. punctiforme
9. uniform distribuite în toate fosetele dinților cuspidați
10. de tip cuspid - ambrazură
40. Cauzele instalării sindromului de resorbție și atrofie alveolară sunt:
1. hipervitaminoza C
2. hipersolicitarea osului restant
3. implanturile
4. boala parodontală
5. hipovitaminoza B
6. tulburări ale metabolismului fosfocalcic
7. igiena orală satisfăcătoare
8. extracții intempestive
9. osteite
10. extracţiile alveolo-plastice
41. Semnele subiective în edentația parțială sunt reprezentate de:
1. hiperestezia alveolară
2. inegalitatea etajelor feței
3. tulburările psihice
4. modificările parodontale
5. insuficiența funcției fonetice
6. diminuarea dimensiunii verticale de ocluzie
7. modificarea relațiilor mandibulo-craniene
8. abrazia
9. sindromul de bont dureros
10. durerea fantomă
42. Despre semnele subiective ale tabloului clinic al edentației parțiale se poate afirma:
1. Sindromul de bont dureros reprezintă apariția senzației dureroase la nivelul unui dinte absent de pe
arcadă
2. Fenomenul dureros este un simptom frecvent întâlnit în edentația parțială
3. Durerea fiziologică este rezultatul acțiunii stimulilor care prin unul sau mai mulți parametri care
periclitează integritatea tisulară sau produc leziuni limitate
4. Durerea fiziologică este semnalul dureros ce are ca punct de plecare un proces patologic
5. Durerea patologică este rezultatul acțiunii stimulilor care prin unul sau mai mulți parametri care
periclitează integritatea tisulară sau produc leziuni limitate
6. Hiperestezia alveolară este un sindrom dureros ce apare la atingerea crestei edentate
7. Fenomenul dureros are cauze și manifestări multiple, precum: hiperestezia alveolară, durerea
fantomă, sindromul de bont dureros, durerea componentă a sindromului disfuncțional al sistemului
stomatognat
8. Durerea fantomă este datorată dezvoltării unor mici ,,neurinoame’’
9. Durerea fantomă apare la atingerea crestei edentate
10. Durerea patologică este semnalul dureros ce are ca punct de plecare un proces patologic
43. Următoarele puncte craniometrice reprezintă:
1. Me - MENTON, punctul situat la intersecția liniei mediane cu linia fantei labiale
2. Pg - POGONION, punctul cel mai inferior al țesuturilor moi mentoniere, situat pe linia mediană
3. Al - ALARE, punctul cel mai superior al curburii aripii nasului
4. Tr - TRICHION, punctul de intersecție a liniei mediane cu linia de inserție a părului
5. St - STOMION, punctul situat la intersecția liniei mediane cu linia fantei labiale
6. T - TRAGION, punctul de intersecție a liniei mediane cu linia de inserție a părului pe piele
7. Me - MENTON, punctul cel mai inferior al țesuturilor moi mentoniere, situat pe linia mediană
8. N – NASION, punctul de intersecție al oaselor frontal și nazale
9. Zy - ZYGION, punctul cel mai anterior al arcadei zigomatice
10. Ch - CHEILON, punctul cel mai superior al comisurii orale
44. Despre spațiul protetic potențial se poate afirma:
1. muchia crestei poate îmbracă aspecte variante: rotunjită, ascuțită, concavă sau poate deveni o
suprafață în resorbții accentuate
2. lățimea crestei edentate este similară cu amplitudinea spațiului protetic potențial
3. muchia crestei poate fi largă sau îngustă, în funcție de gradul de atrofie și resorbție osoasă
4. baza crestei poate fi largă sau îngustă, în funcție de gradul de atrofie și resorbție osoasă
5. înălțimea crestei edentate se măsoară prin distanța de la limita de reflexie a mucoasei

6. amplitudinea crestei edentate este similară cu amplitudinea spațiului protetic potențial
7. amplitudinea crestei edentate se măsoară între planurile virtuale ce trec prin versanții vestibulari și
orali ai crestei edentate
8. înălțimea crestei edentate se măsoară între planurile virtuale ce trec prin versanții vestibulari și orali
ai crestei edentate
9. lățimea crestei edentate se măsoară între planurile virtuale ce trec prin versanții vestibulari și orali ai
crestei edentate
10. baza crestei poate îmbracă aspecte variante: rotunjită, ascuțită, concavă sau poate deveni o suprafață
în resorbții accentuate
45. Tabloul clinic al edentației parțiale include:
1. fenomenul dureros
2. tulburarea deglutiției, gradul de afecatare nefiind influențat de numărul și localizarea contactelor
ocluzale absente
3. sindromul de bont dureros similar durerii de membru fantomă
4. insuficiența funcțională
5. insuficiență masticatorie, amploarea tulburărilor nefiind condiționată de topografia și numărul
dinților absenți
6. modificări parodontale cu migrarea spre apical a epiteliuliu de atașament rezultând o pungă
parodontală falsă
7. semne clinice intraorale
8. semne faciale
9. modificări parodontale limitate doar la recesiunea gingivală fară rezorbție osoasă
10. afectarea morfologiei arcadelor dento-alveolare, cu repecursiuni asupra morfologiei și funcției
principalelor elemente ale sistemului stomatognat
46. Proporția de aur presupune:
1. grafic poate fi reprezentată numai linear
2. are o valoare de 0,534
3. poate fi punctiformă
4. este un raport supraunitar
5. este diferită de numărul de aur
6. un criteriu important în aprecierea obiectivă a dimensiunilor etajelor feței și a proporțiilor acesteia
7. este un raport subunitar
8. are o valoare de 1,618
9. se regăsește și în artă și în natură
10. poate fi grafic reprezentată linear sau unghiular
47. Funcția masticatorie:
1. mandibula este ridicată realizând-se calajul ocluzal
2. durata contactului dentar este de 1,5 secunde
3. facilitează înghițirea bolului alimentar
4. inițiază digestia enzimatică
5. este împărțită în mai multe etape
6. inhibă ingerarea bolului alimentar
7. facilitează digestia alimentelor prin creșterea suprafeței de acțiune a enzimelor și creșterea reflex a
secreției sucurilor digestive
8. asigură transportul alimentelor din cavitatea orală în stomac
9. asigură creșterea, dezvoltarea și menținerea țesuturilor orale
10. previne iritarea tractului digestive de către un volum de alimente
48. Funcția masticatorie:
1. se realizează prin mișcările convergente ale arcadei mandibulare
2. are ca punct de plecare pentru stimulul motor ritmic centrii inferiori din SNC
3. asigură atât dezvoltarea cât și degradarea țesuturilor orale
4. inițiază digestia enzimatică prin acțiunea amilazei salivare
5. previne iritarea tractului digestiv
6. este dependentă de deschiderea ritmică a cavității orale

7. implică palatul dur
8. are forța maximă de 30 kgf
9. prezintă 5 stereotipuri
10. are forța maximă de 50 - 80 kgf
49. Caracteristicile fenomenului dureros sunt:
1. este principalul motiv pentru care pacientul solicită tratament de specialitate
2. este al doilea motiv pentru care pacientul solicita tratament de specialitate
3. manifestările clinice nu pot varia
4. durerea poate îmbrăca și alte aspecte (durerea fantomă, durerea articulară, musculară etc.)
5. ia forma unei dureri generalizate
6. apare în timpul fumatului
7. apare în timpul masticației
8. durerea nu poate îmbrăca alte aspecte
9. poate avea manifestări clinice variate
10. ia forma unei hiperestezii alveolare
50. Referitor la insuficiența funcției masticatorii sunt adevărate următoarele:
1. Dinamica masticatorie se modifică prin încetinirea ritmului de masticație
2. Durerea în masticație nu poate fi evitată prin modificarea tiparului de masticație
3. Numărul de suprafețe de masticație condiționează direct proporțional eficienta masticatorii
4. Numărul de suprafețe de masticație condiționează invers proporțional eficienta masticatorie
5. În edentația intercalată redusă unilaterală tulburările de masticație sunt grave
6. Dinamica masticatorii se modifică prin prelungirea pragului deglutiției
7. Amploarea tulburărilor masticatorii este proporțională cu topografia și numărul de unități
masticatorii desființate prin extracție
8. Dinamica masticatorii se modifică prin accelerarea ritmului de masticație (permite ca pragul
deglutiției să rămână nemodificat)
9. Dinamica masticatorii se modifică prin creșterea ciclurilor masticatorii
10. Dinamica masticatorie se modifica prin scăderea ciclurilor masticatorii
51. Spațiu protetic potențial:
1. mezial și distal este limitat de fețele proximale ale dinților restanți
2. este limitat inferior de planul de ocluzie
3. înălțimea se apreciază pe baza distanței dintre limita inferioară și cea superioară
4. amplitudinea poate fi mărita în cazul migrărilor sau versiilor dinților limitrofi edentaţiei
5. este spațiul care apare la nivelul arcadei edentate consecutive bolii parodontale
6. înălțimea SPP este micșorată în cazul ocluziei deschise
7. parametrii SPP sunt reprezentați doar de înălțime și amplitudine
8. limita inferioară/ superioară a SPP este reprezentată de creasta osoasă edentată acoperită de mucoasă
9. este spațiul ce apare la nivelul arcadei dentare consecutive extracției
10. lățimea SPP este mărita în cazul rotațiilor în ax ale dinților limitrofi
52. Urmatoarele afirmatii privind masticatia sunt adevarate:
1. consta in transportul alimentelor din cavitatea orala catre stomac
2. ATM participa la realizarea acesteia
3. initiaza digestia enzimatica prin actiunea amilazei serice
4. nu influenteaza digestia alimentelor
5. este un proces prin care alimentele sunt taiate, faramitate, amestecate cu saliva si pregatite pentru
ingerare
6. ATM nu este implicata in realizarea acesteia
7. initiaza digestia enzimatica prin actiunea amilazei salivare
8. faciliteaza inghitirea bolului alimentar
9. faciliteaza digestia alimentelor
10. se realizeaza prin miscari divergente ale arcadei mandibulare fata de arcada maxilara
53. Alegeți afirmațiile adevărate despre clasificarea Atwood:
1. clasa a II a- creastă înaltă, ascuțită
2. clasa a IV a- creastă înaltă, ascuțită

3. clasa I- arcadă integră cu mobilitate dentară
4. clasa a V a- creastă resorbită
5. clasa a VI a- creastă resorbită
6. clasa a V a- creastă concavă
7. clasa a VI a- creastă concavă
8. clasa I- arcadă integră cu dinți normal implantați
9. clasa a II a- arcadă cu dinte expulzat din alveolă
10. clasa a II a- creastă înaltă, rotujită
54. Spațiul protetic potențial:
1. atrofia crestei edentate determină creșterea lățimii spațiului protetic potențial
2. spatiul protetic potential nu depinde de integritatea dinților limitrofi
3. atrofia crestei edentate determină reducerea lățimii spațiului protetic potential
4. abrazia dinților limitrofi determină reducerea înălțimii spațiului protetic potential
5. resorbția crestei edentate determină creșterea înălțimii spațiului protetic potential
6. rotațiile în ax a dinților limitrofi determină reducerea lătimii spațiului protetic potential
7. limita sa este reprezentată de creasta osoasă alveolară acoperită de fibromucoasă
8. infraalveolodonția arcadei antagoniste reduce spațiul protetic potențial
9. versiile vestibulo-orale ale dinților limitrofi nu afectează spațiul protetic potențial
10. resorbția crestei edentate determină creșterea spațiului protetic potențial
55. Nevralgiile de trigemen se caracterizeaza prin dureri:
1. de scurta durata
2. cu debut lent
3. neprovocate
4. provocate prin atingerea unei zone de provocare “trigger zone”
5. de lunga durata
6. de intensitate maximala
7. cu debut spontan
8. paroxistice
9. suportabile
10. de intensitate minima
56. Inaltimea micsorata a spatiului protetic poate fi cauzată de:
1. abrazia dintilor limitrofi bresei edentate
2. ocluzia deschisa (subocluzia aradei antagoniste)
3. rotatii in ax ale dintilor limitrofi
4. distructie coronara a dintilor limitrofi bresei edentate
5. extruzia dintilor antagonisti
6. inclinari vestibulo-orale ale dintilor limitrofi
7. atrofii accentuate ale crestei alveolare atrofia afecteaza latimea
8. creste exostotice
9. egresie dintilor antagonisti
10. subocluzie dintilor limitrofi bresei edentate
57. Despre parametrii spatiului protetic potential este adevarat ca:
1. inaltimea micsorata apare in urma atrofiilor accentuate ale crestei alveolare
2. latimea marita apare in urma rotatiilor in ax a dintilor limitrofi
3. inaltimea micsorata apare in urma egresiunii sau extruziei dintilor antagonosti
4. latimea micsorata apare in urma tratamentelor odontale sau protetice necorespunzatoare pe dintii
limitrofi
5. latimea marita apare in urma tratamentelor odontale sau protetice necorespunzatoare pe dintii
limitrofi
6. amplitudinea marita apare in urma unor versii sau migrari corporeale ale dintilor limitrofi spre
breasa edentata
7. inaltimea marita apare in urma atrofiilor accentuate ale crestei alveolare
8. latimea micsorata apare in urma rotatiilor in ax a dintilor limitrofi
9. inaltimea marita apare in urma egresiunii sau extruziei dintilor antagonosti

10. amplitudinea micsorata apare in urma unor versii sau migrari corporeale ale dintilor limitrofi spre
breasa edentata
58. Uzură dentară patologică poate să apară din cauza:
1. hiperaciditatea din boala de reflux gastro-esofagian
2. osteomielite
3. tulburări ale metabolismului fosfo-calcic
4. boală parodontală
5. consumul de medicamente pe bază de fluor sau tetraciclină
6. abfracția
7. atriția provocată de bruxism
8. recesiunii gingivale
9. abraziunii provocată de materiale restauratorii antagoniste excesiv de dure, rugoase
10. uzură provocată de o structură minerală deficitară a smalțului sau dentinei
59. Testele de mobilitate dentară:
1. gradul I reprezintă o mobilitate foarte mare
2. gradul II reprezintă o deplasare orizontală cu maxim 1 mm
3. se realizează prin aplicarea unei forțe pe fața vestibulară a dintelui
4. gradul III reprezintă o deplasare orizontală cu peste 1 mm
5. se realizează prin aplicarea unei forțe pe fața orală a dintelui
6. gradul III reprezintă o deplasare orizontală sub 1 mm
7. gradul II reprezintă o mobilitate verticală cu maxim 1 mm
8. nu există o legătură între mobilitatea dentară și boala parodontală
9. gradul I reprezintă o mobilitate abia perceptibilă
10. gradul de mobilitate este direct proporțional cu gradul de afectare al ligamentului parodontal
60. În funcție de integritatea parodonțiului marginal, se pot distinge diferite grade de afectare care pot fi
apreciate în funcție de indicii gingivali Ramfjord:
1. 2 – papilă inflamată și inel periodontal inflamat
2. 0 – inel pericervical sănătos
3. 1 – papilă interdentară sănătoasă
4. 0 – inel pericervical inflamat
5. 2 – papilă sănătoasă și inel periodontal inflamat
6. 3 – inflamație, fără pungi parodontale
7. 1 – papilă inflamată și inel periodontal inflamat
8. 3 – inflamație, secreție și pungi parodontale
9. 1 – papilă inflamată
10. 2 – papilă inflamată și inel periodontal sănătos
61. Printre complicațiile locale ale edentației parțial reduse se numără:
1. sindromul disfuncţional al sistemului stomatognat
2. abrazia dinților restanți
3. dishomeostazia
4. migrările dentare verticale
5. malrelațiile mandibulo-craniene
6. parodontopatia de solicitare, mobilitate
7. asimetriile faciale
8. malocluzia
9. leziunile carioase la nivelul dinților restanți
10. migrările dentare orizontale
62. Fenomenele compensatorii ale evoluției edentației parțiale reduse se reflectă la nivelul ATM prin:
1. îngroșarea capsule articulare
2. fenomene lente de uzură la nivelul pantei articulare
3. menținerea interliniului articular la dimensiuni variabile, în funcție de suprafața articulară
4. îngroșarea ligamentelor articulare
5. afectarea integrității ligamentelor articulare
6. interliniu articular cu dimensiuni reduse

7. uzura rapidă a pantei articulare
8. subțierea ligamentelor articulare
9. subțierea capsule articulare
10. menținerea integrității ligamentelor articulare
63. Despre insuficiența funcțională se poate afirma:
1. controlul articulației masticatorii se face în principal prin mecanism de feed-back auditiv
2. controlul articulației fonetice se face în principal prin mecanism de feed-back auditiv
3. sistemul stomatognat prin capacitatea sa de autoreglare își modifică funcționalitatea pentru a se
adapta la noile condiții prin modificări ale dinamicii fizionomice
4. impactul afectării masticatorii este subiectiv și diferit în raport cu topografia și amplitudinea
edentației
5. amploarea tulburărilor masticatorii este proporțională cu topografia și numărul de unități
6. amploarea tulburărilor fizionomice este proporțională cu topografia și numărul de unități
7. edentația laterală produce frecvent tulburări de fonație
8. edentația frontală induce modificări ale fonației
9. sistemul stomatognat prin capacitatea sa de autoreglare își modifică funcționalitatea pentru a se
adapta la noile condiții prin modificări ale dinamicii masticatorii
10. impactul afectării fizionomiei este subiectiv și diferit în raport cu topografia și amplitudinea
edentației
64. Despre evoluția locală a edentaţiei parțiale reduse la nivelul suportului odontal se poate afirma:
1. poate prezenta o remodelare a straturilor de dentină prin fenomenele de compensare
2. poate prezenta o remodelare a prismelor de smalț prin fenomenele de compensare
3. lamina dura a dinților stâlpi se subțiază prin fenomenele de decompensare
4. fibrele desmodontale scad ca număr, devin mai groase prin fenomenele de decompensare
5. manșonul epitelial al gingiei marginale suferă procese de subțiere prin fenomenele de decompensare
6. scade pragul de sensibilitate pulpară prin fenomenele de compensare
7. este afectată integritatea camerei pulpare, cu afectarea frecventă a vitalității pulpare prin fenomenele
de decompensare
8. se subțiază spațiul periodontal prin fenomenele de decompensare
9. pulpa dentară prezintă modificări minime ale integrității morfologice și funcționale prin fenomenele
de compensare
10. la nivelul parodonțiului de susținere, se remarcă subțierea cementului prin fenomenele de
decompensare
65. Despre evoluția locală a edentaţiei parțiale reduse la nivelul suportului muco-osos se poate afirma:
1. se constată o îngroșare a trabeculaţiilor prin fenomene de compensare
2. trabeculaţiile sunt dispuse paralel cu muchia crestei în fenomenele de compensare
3. se constată o dispoziție regulată a trabeculaţiilor în fenomenele de compensare
4. se îngroașă osul prin fenomene de decompensare
5. trabeculaţiile sunt dispuse perpendicular pe muchia crestei în fenomenele de compensare
6. se constată o dispoziție neregulată a trabeculaţiilor în fenomenele de compensare
7. mucoasa acoperitoare poate fi îngroșată prin fenomene de compensare
8. apar fenomene de atrofie și resorbție lentă prin fenomene de decompensare
9. mucoasa acoperitoare poate fi subțiată prin fenomene de compensare
10. se constată o subțiere a trabeculaţiilor prin fenomene de compensare
66. Despre evoluția loco-regională a edentații parțiale reduse se poate afirma:
1. la nivelul ATM se instalează fenomene lente de uzură la nivelul pantelor articulare prin fenomene de
compensare
2. în momentul instalării unui dezechilibru local, respectiv loco-regional, acesta se manifestă ca o
dis homeostazie a sistemului stomatognat
3. în cazul fenomenelor de compensare, şi dinamica mandibulară va fi perturbată
4. la nivelul ATM se întâlnește o îngroșare a capsulei și ligamentelor articulare prin fenomene de

compensare
5. segmentul muscular oferă semne de oboseală musculară prin fenomene de compensare
6. ligamentele articulare devin laxe, se subțiază prin fenomene de compensare
7. la nivel articular, capsula poate fi fisurată prin fenomene de decompensare
8. la nivel muscular se întâlnesc fenomene de hipertrofie a grupelor musculare prin fenomene de
compensare
9. la nivelul structurilor osoase, se constată o dezorganizare a arhitecturii trabeculare, prin subțiere,
prin fenomene de compensare
10. structurile osoase pot prezenta o îngroșare a suprafețelor externe prin fenomene de compensare
67. Despre complicațiile locale ale edentaţiei parțiale reduse se poate afirma:
1. apar resorbție și atrofie osoasă și a fibro-mucoasei, de diferite grade
2. suprasolicitarea parodontală nu va conduce la parodontită
3. nu poate apărea desființarea punctelor de contact
4. nu apare deplasarea în evantai a grupului frontal
5. suprasolicitarea parodontală va conduce la o parodontită de solicitare
6. malpozițiile dentare duc la modificarea morfologiei arcadelor, cu afectarea parametrilor ariilor
ocluzale
7. la nivelul suportului dentar, se întâlnesc fenomene de abrazie, de diferite grade
8. malpozițiile dentare nu duc la modificarea morfologiei arcadelor
9. cresc valorile indicilor parodontali
10. nu se pot instala vestibulo-versii în zona frontală
68. Despre remanierea osoasă se poate afirma:
1. remodelarea internă are ca rol formarea şi păstrarea formei exterioare caracteristice fiecărui os, în
timpul procesului de creştere
2. remodelarea osului spongios secundar (adult) reprezintă o etapă
3. remodelarea externă este procesul de formare a noilor sisteme haversiene
4. este procesul de distrugere și formare a țesutului osos în concordanță cu acțiunea forțelor mecanice
de presiune și tracțiune
5. remodelarea osului spongios secundar (adult) se clasifică în remodelare internă şi remodelare
externă
6. începe imediat după formarea osului, se desfășoară apoi concomitent cu procesul de dezvoltare a
țesutului osos și se va continua toată viața, dar într-un ritm mai lent
7. remodelarea țesutului osos haversian se caracterizează prin formarea unor spații tubulare înguste
8. remodelarea din timpul vieții intrauterine reprezintă o etapă
9. remodelarea osului adult are ca rezultat schimbarea spațială a direcției traveelor, în raport cu
solicitările biomecanice
10. remodelarea continuă a osului secundar (adult) compact reprezintă o etapă
69. Despre factorii care influențează metabolismul țesutului osos și procesele de osteogeneză și de remaniere
se poate afirma:
1. pe prim plan sunt factorii nutriționali
2. vitamina D stimulează absorbția Ca și P la nivel intestinal
3. vitamina C stimulează absorbția Ca și P la nivel intestinal
4. calcitonina stimulează proliferarea condrocitelor la nivelul cartilagiului de creștere
5. parathormonul stimulează activitatea osteoblastelor
6. vitamina A stimulează activitatea osteoblastelor
7. vitamina A influențează activitatea celulelor osteogene
8. parathormonul influențează activitatea celulelor osteogene
9. vitamina D este necesară pentru formarea fibrelor de colagen
10. vitamina C este necesară pentru formarea fibrelor de colagen
70. Complicațiile edentației parțiale:
1. se pot instala la nivel loco-regional, cu instalarea malrelațiilor mandibulo-craniene (relație centrică,
relație de postură)
2. la nivelul suportului osos presupune doar resorbție fără remodelare secundară
3. la nivelul suportului muco-osos, se pot manifesta prin: resorbție, atrofie osoasă și afectarea fibro-
mucoasei de diferite grade
4. determină modificarea dimensiunii verticale a etajului inferior în sensul creșterii acestuia
5. la nivelul planului intercontact, manifestat prin desființarea contactelor interproximale cu deplasarea
în evantai a grupului frontal
6. nu se referă la modificările parametrilor spațiului protetic potențial, ci doar la statusul odonto-
parodontal
7. pot fi la nivel odontal de tipul: abrazii, malpoziții
8. nu conduc la complicații generale
9. se pot manifesta la nivel parodontal, conducând la o parodontită de solicitare
10. nu vizează papilele interdentare
71. În absența tratamentului, edentația parțială poate evolua spre instalarea unei dishomeostazii:
1. compensatorie, manifestată la nivelul ATM, mușchi, dinți și suport muco-osos
2. cu uzură dentară mecanică prin suprasolicitare, într-o primă etapă compensatorie
3. manifestată muscular prin hipertrofie (dishomeostazie compensatorie)
4. cu manifestarea imediată a fenomenelor degenerative
5. decompensate prin îngroșarea laminei dura și creșterea spațiului desmodontal
6. cu semne musculare de decompensare, cum ar fi: accentuarea hipertrofiei cu tonicitate normală
7. compensate la nivelul parodonțiului de susținere prin apariția de pungi parodontale și afectare
joncțiunii epitilio-conjunctive
8. evidențiată radiologic prin îngroșarea laminei dura și clinic prin îngroșarea gingiei marginale
(dishomeostazie compensatorie)
9. decompensate prin reducerea spațiului desmodontal și perforarea laminei dura
10. cu decompensare care urmează celei compensatorii
72. Despre insuficienta funcției de deglutiție putem afirma:
1. în edentația intercalată redusă nu există suficiente unități dento-dentare care prin contactul lor
asigură stabilitatea mandibulei și compromite complet funcția de deglutiție
2. funcția de deglutiție nu este alterată în nici un tip de edentaţie
3. edentația parțială întinsă nu generează tulburări ale deglutiției
4. edentația intercalată redusă în general nu induce tulburări de deglutiție
5. gradul de afectare al deglutiției este în principal dependent de numărul și localizarea contactelor
ocluzale pierdute
6. gradul de afectare al deglutiției nu este dependent de numărul și localizarea contactelor ocluzale
pierdute
7. deglutiția este în continuare perfect realizată în cazul edentațiilor frontale
8. în edentația intercalată redusă există, de regulă, suficiente unități dento-dentare care prin contactul
lor asigură stabilitatea mandibulei, fără a altera deglutiția
9. edentația frontală generează o deglutiție asemănătoare deglutiției infantile, prin dispariția barierei
formate de incisivi, ceea ce permite proiecția limbii către spațiul respectiv rămas în zona anterioară
10. edentația parțial întinsă determină eforturi suplimentare în realizarea deglutiției
73. Fenomenul de decompensare:
1. Produce îngroșarea manșonului epitelial al gingiei marginale,acesta devenind mai ferm.
2. Duce la lărgirea spațiului periodontal, cu subțierea fibrelor desmodontale și apoi distrugerea lor,
precedate într-un final de mobilitatea dentară.
3. Produce îngroșarea cementului la nivelul parodonțiului de susținere.
4. Poate duce la apariția atrofiei papilei interdentare a dinților vecini edentației.
5. Conduce, de cele mai multe ori, la o fragilitate a structurilor dure dentare, mergând până la afectarea
frecventă a vitalității pulpare.
6. Duce la modificări care conferă testelor de vitalitate valori ce indică scăderea pragului de
sensibilitate pilpară.
7. Duce la congestia manșonului epitelial gingival cu posibilitatea aparițiilor pungilor parodontale.
8. Asigură dinților o mai bună implantare.
9. Produce îngroșarea laminei dura a dinților stâlpi.
10. Duce la apariția atrofiei și resorbției lente osoase alveolare.
74. Complicatiile locale la nivelul parodontiului intereseaza:

1. parodontiul marginal
2. ATM
3. muschii
4. lamina dura
5. osul alveolar
6. cementul
7. organul pulpo-dentinar
8. dinamica mandibulara
9. ligamentele
10. smaltul
75. Complicațiile locale ale endentației parțiale sunt reprezentate de:
1. complicații digestive
2. fenomene de abrazie
3. destabilizarea relațiilor cranio-mandibulare
4. creșterea indicelui de inflamație parodontală
5. recesiune parodontală
6. dishomeostazie avansată a sistemului stomatognat
7. hipercreșteri gingivale
8. resorbție și atrofie osoasa
9. complicații psihice
10. parodontită de solicitare
76. Care sunt indicii clinico-biologici ai zonelor indicatoare nefavorabili:
1. limbus alveolar normal
2. spatiu periodontal largit
3. treapta labiala inversata
4. lamina dura normala
5. rizoliza
6. spatiu periodontal normal
7. hipercimentoza
8. lamina dura subtira
9. alveoliza
10. lamina dura resorbita
77. Care sunt consecințele pierderii punctului de contact:
1. tulburări de statică si dinamică mandibulară
2. tulburări funcţionale (fizionomice, masticatorii)
3. asigură profilaxia parodontală
4. nu realizează tulburări funcționale
5. contacte premature prin modificări de poziţie dentară
6. creează continuitatea arcadei
7. nu produc tulburări de statică si dinamică mandibulară
8. realizează transmiterea echilibrată a forțelor la dinții întregii arcade = în ”pată de ulei”
9. întreruperi ale continuităţii arcadei
10. parodontale
78. Clasificarea Kennedy cuprinde:
1. Clasa a IV-a: edentație frontală limitată mezial și distal de dinți
2. Clasa a III-a: edentație limitată doar distal de dinți
3. Clasa a III-a: edentație în zona frontală a arcadei
4. Clasa I: edentații bilaterale
5. Clasa a IV-a: edentație în zona frontală a arcadei, limitată distal
6. Clasa a II-a: edentație limitată doar mezial de dinți
7. Clasa a III-a: edentație laterală, limitată mezial și distal de dinți
8. Clasa I: edentații biterminale
9. Clasa a II-a: edentație uniterminală
10. Clasa a II-a: edentații unilaterale

79. Despre clasificarea Friedman se poate afirma:
1. clasa a ll-a - edentaţiile care afectează triturarea - varianta B (breșa este delimitată numai mezial de
dinți)
2. descrie 2 clase
3. clasa I - edentaţiile care afectează incizia - zona anterioară a arcadei
4. clasa a ll-a - edentaţiile care afectează triturarea - varianta A (breșa este delimitată numai mezial de
dinți)
5. clasa a ll-a - edentaţiile care afectează triturarea - varianta B (breșa din zona laterală este delimitată
de dinți restanți mezial și distal)
6. clasa I - edentaţiile care afectează triturarea
7. folosește o clasificare terapeutică
8. utilizează criteriul funcțional
9. descrie trei clase
10. clasa a ll-a - edentaţiile care afectează triturarea - varianta A (breșa din zona laterală este delimitată
de dinți restanți mezial și distal)
80. Despre clasificarea Cummer se poate afirma:
1. clasa I - linia croșetelor întretaie în diagonală planul medio-sagital
2. clasa a III-a - linia croșetelor este plasată lateral de planul medio-sagital
3. folosește drept criteriu de clasificare plasarea liniei care unește croșetele și în jurul căreia apare
mișcarea de basculare a protezei - fulcrum line
4. clasa a IV-a - unind toate croșetele se obține un poligon la care două din lateralele sale traversează
planul medio-sagital
5. clasa a l-a - linia croșetelor este transversală, perpendiculară pe planul medio-sagital
6. clasa a III-a - unind toate croșetele se obține un poligon la care două din lateralele sale traversează
planul medio-sagital
7. clasa a II-a - linia croșetelor întretaie în diagonală planul medio-sagital
8. clasa a lV-a - linia croșetelor este plasată lateral de planul medio-sagital
9. clasa a II-a - linia croșetelor este transversală, perpendiculară pe planul medio-sagital
10. folosește criteriul topografic
81. Despre clasificarea Kennedy se poate afirma:
1. edentația de clasa a I-a nu are modificări
2. folosește o clasificare terapeutică
3. clasa a ll-a cuprinde edentaţiile unilaterale la care breșa edentată este limitată numai mezial de dinți
4. folosește criteriul topografic
5. clasa a IV-a cuprinde edentaţiile din zona frontală a arcadei, breșa edentată fiind limitată distal de
dinți
6. pentru stabilirea clasei de edentaţie se va lua în considerație breșa cea mai mezială, celelalte breșe
edentate fiind considerate modificări ale clasei respective
7. clasa a l-a cuprinde edentaţiile unilaterale la care breșa edentată este limitată numai mezial de dinți
8. clasa a lll-a cuprinde edentaţiile situate în zonele laterale ale arcadei, breșa edentată fiind limitată
mezial și distal de dinți
9. clasa I cuprinde edentaţiile bilaterale la care breșele edentate sunt limitate numai mezial de dinți
10. clasa a II-a cuprinde edentaţiile bilaterale la care breșele edentate sunt limitate numai mezial de dinți
82. Despre subclasele Lejoyeux se poate afirma:
1. în subclasa D sunt cuprinse cazurile în care suportul muco-osos este sănătos iar cel dento-parodontal
bolnav
2. subclasa A Lejoyeux se acordă atunci când atât suportul dento-parodontal cât și cel muco-osos sunt
sănătoase
3. subclasa B Lejoyeux se acordă atunci când atât suportul dento-parodontal cât și cel muco-osos sunt
sănătoase
4. în subclasa C sunt cuprinse cazurile în care suportul muco-osos este sănătos iar cel dento-parodontal
bolnav
5. cazurile în care atât suportul dento-parodontal cât și suportul muco-osos sunt afectate le încadrăm în
subclasa D
6. folosesc criteriul topografic
7. în cazul subclasei B, suportul dento-parodontal este sănătos iar cel muco-osos afectat
8. aduc date suplimentare privind calitatea suportului dento-parodontal și muco-osos
9. cazurile în care atât suportul dento-parodontal cât și suportul muco-osos sunt afectate le încadrăm în
subclasa C
10. în cazul subclasei A, suportul dento-parodontal este sănătos iar cel muco-osos afectat
83. Despre Clasificarea lui Dubecq și Delmas-Marsalet se poate afirma:
1. clasa a l-a, proteze nesimetric echilibrate, cuprinde protezele regiunii incisivo-canine, al căror centru
de greutate cade în fața zonei de stabilitate maximă
2. clasa a II-a, proteze simetric echilibrate, echilibrul total realizându-se numai pentru proteza situată
distal liniei interpremolare
3. clasa a II-a, proteze nesimetric echilibrate, cuprinde protezele regiunii incisivo-canine, al căror
centru de greutate cade în fața zonei de stabilitate maximă
4. clasa I, proteze simetric echilibrate, echilibrul total realizându-se numai pentru proteza situată distal
liniei interpremolare
5. clasa a III-a, proteze parțial echilibrate, cuprinzând proteze care comportă concomitent elemente din
regiunea anterioară și din regiunea posterioară
6. folosește criteriul funcțional
7. centrul de greutate al protezei cade în zona de maximă stabilitate la nivelul bolții palatine, situată pe
rafeul median la unirea a 2/3 posterioare cu 1/3 anterioară
8. centrul de greutate al protezei cade în zona de maximă stabilitate la nivelul bolții palatine, situată pe
rafeul median la unirea a 2/5 posterioare cu 3/5 anterioare
9. clasa a II-a, proteze parțial echilibrate, cuprinzând proteze care comportă concomitent elemente din
regiunea anterioară și din regiunea posterioară
10. este bazată pe raportul dintre piesa protetică și organul de susținere
84. Reguli enunțate de Applegate în vederea completării clasificării lui Kennedy:
1. nu pot exista zone de modificare în clasa IV. Pentru că orice spațiu edentat suplimentar va fi cu
siguranță posterior acestuia și va da clasa de edentaţie
2. dacă molarul 3 este prezent și urmează să fie folosit ca stâlp, acesta este luat în considerare
3. dacă molarul 2 lipsește și nu trebuie înlocuit, nu este luat în considerare în clasificare
4. zona sau zonele edentate cele mai anterioare dau clasa de edentaţie.
5. chiar dacă molarul 3 lipsește și nu trebuie înlocuit / protezat, este luat în considerare în clasificare
6. dacă molarul 3 lipsește și nu trebuie înlocuit / protezat, nu este luat în considerare în clasificare
7. chiar dacă molarul 2 lipsește și nu trebuie înlocuit, este luat în considerare în clasificare
8. chiar dacă molarul 3 este prezent și urmează să fie folosit ca stâlp, acesta nu este luat în considerare
9. nu pot exista zone de modificare în clasa III. Pentru că orice spațiu edentat suplimentar va fi cu
siguranță posterior acestuia și va da clasa de edentaţie.
10. zona sau zonele edentate cele mai posterioare dau clasa de edentaţie.
85. Clasificările edentației parțiale reduse sunt:
1. clasificarea Burlui
2. clasificarea Willis
3. clasificarea Osborne
4. clasificarea Cummer
5. clasificarea Barell
6. clasificarea Friedman
7. clasificarea Kennedy
8. clasificarea Dubecq și Delmas-Marsalet
9. clasificarea Fauchard
10. clasificarea Lauritzen
86. Următoarele afirmații despre clasificarea Atwood sunt adevărate:
1. este o clasificare a fibromucoasei
2. o arcadă cu dinte expulzat din alveola (extracție recentă) corespunde clasei II
3. este o clasificare a leziunilor odontale

4. o creastă înaltă, ascuțită corespunde clasei II
5. o creasta înaltă, ascuțită corespunde clasei IV
6. cuprinde VIII clase
7. o arcadă integră cu dinți normali implantați corespunde clasei III
8. o creasta resorbită corespunde clasei V
9. o creasta înaltă, rotunjita corespunde clasei III
10. o creasta concavă corespunde clasei VI
87. Breșele edentate pot fi:
1. frontale, limitate la ambele extremități de dinți restanți, situate în zona laterala – notate cu “L”
2. cu numai câțiva dinți pe arcadă, denumindu-se edentaţie subtotală
3. terminale, limitate numai anterior de dinți restanți - notate cu “T”
4. de cel puțin 3 dinți (edentaţie întinsă)
5. se citesc de la stânga la dreapta la ambele maxilare
6. laterale, limitate atât anterior cât și posterior de dinți restanți, situate în zona anterioara - notate cu
“L”
7. terminale, limitate numai anterior de dinți restanți - notate cu “L”
8. frontale, limitate la ambele extremități de dinți restanți, situate în zona frontală – notate cu “F”
9. laterale, limitate atât anterior cât și posterior de dinți restanți, situate în zona laterala - notate cu “L”
10. de cel puțin 3 dinți (edentaţie redusă)
88. Clasificarea edentaţiei parțiale:
1. clasificarea Friedman utilizează criteriul funcțional și descrie 4 clase
2. clasificarea Cummer descrie 3 clase
3. clasificarea Osborne descrie 3 clase
4. clasificarea Friedman utilizează criteriul funcțional și descrie 3 clase
5. clasificarea Kennedy descrie 4 clase, în completarea acesteia este clasificarea Applegate
6. clasificarea Kennedy ia în considerare edentațiile subtotale
7. clasificarea Cummer descrie 4 clase
8. clasificarea Cummer folosește drept criteriu de clasificare plasarea planului imaginar care unește
cuspizii, în jurul căruia apare mișcarea de basculare a protezei
9. clasificarea Cummer folosește drept criteriu de clasificare plasarea liniei care unește croșetele și în
jurul căreia apare mișcarea de basculare a protezei
10. clasificarea Dubecq și Delmas-Marsalet este bazată pe raportul dintre piesa protetică și gingie
89. În clasificarea ACP, clasa 1 a criteriului 1, întinderea și topografia breșelor edentate presupune:
1. orice breșă edentată de cel puțin 3 dinți, care include un canin
2. orice breșă frontală mandibulară care nu depășește 4 incisivi
3. orice breșă frontală maxilară care nu depășește 4 incisivi
4. orice breșă frontală mandibulară care nu depășește 2 incisivi
5. absența unui canin maxilar sau mandibular
6. arcade ideale sau minim afectate de edentație
7. orice breșă laterală, maxilară sau mandibulară care nu depășește un premolar și un molar
8. orice breșă laterală, maxilară sau mandibulară, care nu depășește 2 premolari
9. orice breșă frontală maxilară care nu depășește 2 incisivi
10. arcade moderat afectate de edentație
90. Clasificarea ACP a edentațiilor parțiale:
1. exista 3 clase de afectare: minimă, moderată, severă
2. se bazează doar pe starea dinților stâlpi
3. criteriul 1, clasa 1, cuprinde arcadele substanțial afectate de edentaţie
4. exista 4 clase de afectare: minimă, moderată, substanțială și severă
5. utilizează 4 criterii diagnostice
6. se bazează pe întinderea și topografia breșelor, pe starea dinților, pe raporturile ocluzale si pe
crestele edentate
7. crestele edentate nu prezintă importanță în diagnostic
8. criteriul 3 interesează raporturile ocluzale
9. cele 4 clase sunt comune pentru toate cazurile de resaturare protetică

10. cele 4 clase de afectare sunt caracteristice doar edentațiile totale
91. Conform clasificării ACP a edentațiilor parțiale sunt false următoarele:
1. Existența unor obiective terapeutice estetice crește cu o unitate complexitatea clasificării la pacienții
evaluați inițial în primele două clase
2. Criteriul 3 de diagnostic cuprinde raporturile ocluzale.
3. În clasa I a primului criteriu de diagnostic, se încadrează breșele edentate prezente la ambele arcade
4. În clasa I a criteriului 2 de diagnostic nu este necesar niciun tratament pregătitor
5. În clasa a 3-a a criteriului 3 de diagnostic, rapoartele ocluzale sunt sever afectate
6. În cazul în care criteriile diagnostice aparțin unor clase diferite, pacientul este plasat în cea mai
incipientă categorie
7. În clasa a 4-a a criteriului 2 de diagnostic, dinții stâlpi necesită tratament preparator limitat, de
exemplu parodontal, endodontic, ortodontic în 3 sextante
8. În clasa a 4-a criteriului 3 de diagnostic este necesară reconstrucția schemei ocluzale și modificarea
dimensiunii verticale de ocluzie
9. Clasa a 3-a evidențiază un grad de afectare substanțială a criteriului de diagnostic
10. Criteriul 4 de diagnostic cuprinde starea dinților stâlpi
92. Conform clasificarii edentatiei partiale enuntata de Colegiul American de Protetica Dentara criteriul 1,
clasa 2 se refera la:
1. Arcade sever afectate de edentatie
2. Se refera la arcade substantial afectate de edentatie
3. Orice bresa laterala, maxilara sau mandibulara , care nu depaseste 2 premolari sau un premolar si un
molar
4. Arcade ideale sau minim afectate de edentatie
5. Arcade moderat afectate de edentatie
6. Orice bresa frontala mandibulara care nu depaseste 4 incisivi
7. Este absent un canin maxilar sau mandibular
8. Este absent un canin maxilar sau mandibular
9. Orice bresa laterala, maxilara sau mandibulara , de cel putin 3 dinti sau cuprinzand 2 molari
10. Orice bresa laterala, maxilara sau mandibulara , care nu depaseste 2 premolari sau un premolar si un
molar
93. În clasificarea ACP, starea dinților stâlpi clasa a 4-a implică:
1. dinți stâlpi afectați sever
2. dinții necesită tratament endodontic
3. dinții sunt minim afectați
4. nu necesită tratament preparator limitat
5. structuri insuficiente pentru menținerea unor restaurări intracoronare pe 3 sextanți
6. dinții sunt afectați substantial
7. structuri dentare insuficiente pentru menținerea sprijinului unor restaurări intracoronare în 4-6
sextanți
8. dinții necesită tratament parodontal
9. au un prognostic favorabil dinții stâlpi
10. dinții stâlpi au prognostic rezervat
94. Clasificarea ACP a edentatiilor partiale se caracterizeaza prin:
1. criteriul 2 se refera la intinderea si topografia breselor
2. criteriul 3 se refera la raporturile ocluzale
3. toate criteriile de diagnostic se pot incadra in 4 clase
4. utilizeaza 6 criterii de diagnostic
6. criteriul 1 se refera la intinderea si topografia breselor
7. criteriul 1 se refera la raporturile ocluzale
8. criteriul 2 se refera la starea ditilor stalpi
10. criteriul 3 se refera la raporturile ocluzale criteriul 4 se refera la starea crestei edentate
95. Care dintre următoarele principii a claselor diagnostice ale clasificării ACP sunt adevărate:
1. în cazul pacienților edentați total maxilar și parțial mandibular, fiecare arcadă primește clasa
diagnostică proprie
2. tratamentul protetic este indicat înainte de cel de stabilizare parodontală
3. în cazul pacienților edentați total maxilar și mandibular, fiecare arcadă primește clasa diagnostică
proprie
4. în cazul în care criteriile diagnostice aparțin unor clase diferite, pacientul este plasat în cea mai
complexă categorie
5. planul de tratament nu influențează nivelul diagnostic în care este încadrat pacientul
6. planul de tratament influențează nivelul diagnostic în care este încadrat pacientul
7. tratamentul preprotetic poate schimba nivelul diagnosticului inițial
8. tratamentul protetic este indicat numai după cel de stabilizare parodontală
9. existența simptomatologiei disfuncționale mio-articulare ATM nu crește complexitatea clasificării la
pacienții evaluați inițial în clasele I sau a II-a
10. sănătatea parodontală nu este legată de diagnosticul și prognosticul terapeutic al pacienților edentați
parțial
96. Istoricul pacientului ne oferă date asupra: ist afectiunii pacientului
1. momentului evolutive biologic al pacientului
2. tratamentelor urmate
3. stărilor fiziologice
4. momentului realizării unei proteze amovibile
5. discraziilor sanguine
6. colaborării cu medical dentist
7. cronologiei extracțiilor dentare
8. evoluției și debutului edentației
9. afecțiunilor aparatului respirator
10. vârstei acestuia
97. Inspecția de față are în vedere analiza unor elemente precum:
1. aspectul morfologic, static și dinamic de ansamblu
2. unghiul nazo-labial
3. treapta labială
4. postura buzelor
5. poziția mentonului
6. simetria faciala și tipul facial
7. proporția etajelor
8. relieful natural al feței
9. unghiul goniac
10. integritatea tegumentelor
98. Datele personale ale pacientului vizează informații referitoare la:
1. sexul pacientului
2. vârsta pacientului
3. condițiile de viață și de muncă
4. motivele prezentării
5. istoricul medical
6. acuzele pacientului
7. profesia pacientului
8. colaborarea pacientului cu medicul stomatolog
9. afecțiunile aparatului respirator
10. domiciliul pacientului
99. Eventualele asimetrii faciale pot fi localizate la nivel:
1. crestelor edentate
2. părților moi
3. osos
4. posturii capului
5. liniilor interincisive
6. muscular
7. unghiului nazo-labial
8. articular
9. spațiilor protetice potențiale
10. ocluzal
100. Palparea profundă se realizează la nivelul următoarelor elemente componente ale sistemului stomatognat:
1. planșeu lingual
2. ganglioni
3. mușchi
4. puncte de emergență ale trigemenului
5. șanț labio-mentonier
6. tegumente
7. vestibul bucal
8. articulații temporo-mandibulare
9. reliefuri osoase
10. fantă labială
101. Mușchii mobilizatori ai mandibulei sunt:
1. mușchiul temporal
2. mușchiul pterigoidian intern
3. mușchiul sternocleidomastoidian
4. mușchii narinari
5. mușchiul geniohioidian
6. mușchiul maseter
7. mușchiul buccinator
8. mușchiul deltoid
9. mușchiul orbicular
10. mușchiul trapez
102. La examinarea statică a orificiului bucal se obțin date:
1. fantei labiale
2. amplitudinii spațiului interlabial
3. simetriei deschiderii
4. asupra culorii
5. filtrului buzei superioare
6. amplitudinii deschiderii gurii
7. distanței intercomisurale
8. texturii labiale
9. simetriei arcului lui Cupidon
10. simetriei mentonului
103. Examenul articulației temporo-mandibulare :
1. constă în inspecție, palpare, auscultație
2. se urmăresc comparativ stânga-dreapta, din față și profil, urmărind modificările de culoare,
integritate, asimetriile
3. palparea se face cu 4 degete pretragian sau bidigital
4. palparea cu 4 degete pretragian apreciază traiectoria de rotație pură condiliană
5. prin auscultație se apreciază denivelările regiunii pretragiene
6. prin auscultație se apreciază poziția condililor
7. palparea regiunii pretragiene se face la 13 mm anterior de tragus, pe linia ce unește unghiul intern al
ochiului cu tragusul
8. palparea bidigitală permite aprecierea excursiilor condiliene
9. se realizează în strânsă corelație cu examenul mușchilor și examenul ocluziei
10. inspecția statică se realizează la nivelul regiunii pretragiene și mentoniere
104. Examenul intraoral:
1. examinarea statică a orificiului bucal poate evidenția uneori o amplitudine mărită a deschiderii,
datorită laxității capsulo-ligamentare
2. când lipsesc mai mulți dinți succesivi, se poate observa la inspecție o înfundare a buzei cu
micșorarea roșului buzei ????????????
3. se urmăresc orificiul bucal, mucoasa jugală, vestibulul bucal, arcadele dentare, suportul odontal,
spațiul protetic potențial, suportul parodontal, palatul dur și moale, limba, planșeul, examenul
ocluziei, examenul relațiilor mandibulo-craniene
4. paraliziile nu afectează simetria deschiderii gurii
5. simetria deschiderii orificiului bucal nu poate fi afectată prin devierea mentonului
6. când lipsesc mai mulți dinți succesivi se poate observa la inspecție o înfundare a buzei micșorarea
roșului buzei
7. se va efectua cu deosebită atenție, în condiții de iluminare perfectă
8. la examinarea dinamică a orificiului bucal se obțin date asupra culorii și texturii labiale
9. examinarea dinamică a orificiului bucal poate evidenția uneori o amplitudine mărită a deschiderii
10. prin examinarea statică a orificiului bucal se obțin date asupra culorii și texturii labiale
105. Examenul arcadelor dento-alveolare:
1. se va examina suportul odontal (de la 1.8 la 2.8) prin inspecție, palpare şi percuție din punctul de
vedere al culorii, morfologiei coronare, tratamentelor odontale, vitalității, implantării, poziției pe
arcadă, punctului de contact
2. menținerea continuității arcadei prin păstrarea punctelor de contact nu reprezintă o garanție a
prezenței tuturor unităților odonto-parodontale pe arcadă, caz în care leziunea anatomică există prin
absența dinților
3. se examinează arcadele din punctul de vedere al formei, simetriei și continuității arcadelor
4. este urmat de apelul dinților
5. se va examina suportul odontal (de la 1.8 la 2.8) doar prin percuție
6. menținerea continuității arcadei prin păstrarea punctelor de contact reprezintă o garanție a prezenței
tuturor unităților odonto-parodontale pe arcadă
7. percuția se va efectua doar în sens transversal
8. percuția se va efectua doar în ax
9. percuția se va efectua atât în ax cât și transversal, urmărindu-se atât răspunsul cât și intensitatea
acestuia
10. percuția transversală negativă este apanajul afecțiunilor parodontale, intensitatea fiind proporțională
cu gradul inflamației
106. Teste de vitalitate:
1. stimulul nu va fi aplicat pe dentina descoperită pentru a nu induce apariția unei senzații dureroase
foarte intense și nici pe obturații sau reconstituiri protetice pentru a nu se induce un răspuns fals
pozitiv sau negativ.
2. testele de vitalitate se pot realiza cu stimuli termici (rece sau cald), electrici sau mecanici (foraj
explorator), relevându-se reactivitatea țesutului pulpar
3. testele de vitalitate înregistrează, de fapt, status-ul fibrelor nervoase și nu al vaselor de sânge, astfel
încât aceste teste s-ar putea numi, mai corect, "teste de sensibilitate pulpară”
4. testul se va realiza direct pe dintele de testat
5. testele de vitalitate se pot realiza cu stimuli termici (foraj explorator)
6. stimulul se poate aplica și pe obturații sau reconstituiri protetice
7. stimulul va fi aplicat pe dentina descoperită
8. nu exista variații de răspuns pozitiv de la un pacient la altul
9. dintele testat va fi bine izolat și uscat
10. testul se va realiza inițial pe dintele martor (dintele omolog integru controlateral sau unul cât mai
apropiat ca morfologie de acesta) pentru a determina pragul fiziologic de apariție a unui răspuns,
după care se va trece la testarea dintelui afectat
107. Teste de vitalitate la rece:
1. este mai puțin avantajoasă decât cele care folosesc substanțe pulverizabile prin faptul că poate fi
localizat mai bine efectul dureros în comparație cu distribuirea difuză a kelenului
2. este mai avantajoasă decât cele care folosesc substanțe pulverizabile prin faptul că poate fi localizat
mai bine efectul dureros în comparație cu distribuirea difuză a kelenului
3. nu pot utiliza batoane de gheață
4. după atingerea temperaturii de îngheț, se îndepărtează dopul de cauciuc al carpulelor şi se pregătesc
5. buleta se plasează pe dinte în treimea cervicală a feței orale
6. pentru realizarea lor se pot utiliza: clorura de etil (kelen) freon 12 sau batoane de gheață
7. pentru realizarea lor se pot utiliza: clorura de metil (kelen) freon 12 sau batoane de gheață
8. în cazul folosirii produșilor volatili aceștia vor fi proiectați pe un stilou
9. în vederea pregătirii lor se utilizează ambalajul unor carpule cu anestezic
10. în cazul folosirii produșilor volatili aceștia vor fi proiectați pe o buletă de vată
108. Teste de vitalitate electrice:
1. se folosesc pentru provocarea răspunsului pulpar prin excitarea chimică a elementelor neurale din
pulpă
2. testarea se face prin creșterea treptată a intensității curentului electric, testul fiind repetat de două
sau trei ori.
3. răspunsul pulpar la stimularea electrică oferă suficiente informații pentru stabilirea unui diagnostic
de certitudine
4. se folosesc pentru provocarea răspunsului pulpar prin excitarea electrică a elementelor neurale din
pulpă
5. testele electrice sunt extrem de valoroase în cadrul diagnosticului diferențial
6. se pot obține răspunsuri fals-pozitive sau fals- negative care pot orienta Greșit conduita terapeutică
7. răspunsul pulpar la stimularea electrică nu oferă suficiente informații pentru stabilirea unui
diagnostic de certitudine
8. testarea se face prin descreșterea treptată a intensității curentului electric, testul fiind repetat de două
sau trei ori
9. testele electrice nu sunt valoroase în cadrul diagnosticului diferențial
10. se folosesc pentru provocarea răspunsului pulpar prin excitarea mecanică a elementelor neurale din
pulpă
109. Despre măsurarea etajului inferior al feței:
1. metoda Boianov compară distanța intercomisurală cu distanța N-Sn
2. metoda Leonardo da Vinci compară dimensiunea Sn-Gn cu Oph-Sn
3. metoda Willis: egalitatea distanțelor Sn-Gn și fanta labială - fanta palpebrală
4. metoda Leonardo da Vinci: compară etajul inferior Sn-Gn cu etajul mijlociu N-Sn
5. Metoda Willis modificată reprezintă tehnica de elecție
6. metoda Willis utilizează ocluzometrul
7. metoda Leonardo da Vinci modificată se mai numește și metoda compasului de aur
8. metoda Boianov: compară distanța intercomisurală cu distanța St-Gn și urmărește egalitatea
acestora
9. Metoda compasului de aur Appenrodt măsoară distanța Sn-Gn cu N-Sn
10. metoda Leonardo da Vinci modificată compară dimensiunea Sn-Gn cu Oph-Sn
110. La nivelul bolții palatine se pot examina:
1. rafeul median
2. vestibulul bucal
3. unitățile odonto-parodontale ?????
4. papila retroincisivă
5. dimensiunea verticală de ocluzie
6. aspectul, volumul și simetria rugilor palatine
7. prezența/absența torusului mandibular
8. frenul buzei superioare
9. forma, adâncimea, prezența/absența torusului palatin
10. mucoasa planșeului bucal
111. Examenul arcadelor dento-alveolare urmărește:
1. apelului dinților
2. palparea mușchilor
3. examenul vestibulului bucal

4. tipul de contact dento-dentar (punctiform sau în suprafață)
5. aspectul mucoaselor
6. nivelul de inserție al frenurilor
7. prezența plicilor alveolo-jugale
8. gradul de abrazie și orientarea fațetelor de abraziune
9. forma, simetria și conținutul arcadelor
10. efectul percuției în ax și al percuției transversale
112. Inspecția de profil urmărește următoarele elemente:
1. proporția etajelor feței
2. treapta labială (normal, buza inferioară depășește buza superioară)
3. profilul facial
4. unghiul nazolabial - normal 180º
5. postura buzelor
6. treapta labială (normal, buza superioară acoperă sau depășește ușor conturul buzei inferioare)
7. unghiul nazolabial - normal 90º
8. simetria și tipul facial
9. expresia fetei (mimică, fizionomie)
10. șanțul labiomentonier
113. Examenul articulației temporo-mandibulare:
1. auscultația se poate realiza doar indirect
2. auscultația se poate realiza direct, dar și indirect
3. inspecția statică urmărește excursia condililor
4. poziția condililor se apreciază prin palpare
5. palparea cu 4 degete permite aprecierea excursiilor condiliene
6. palparea se face monodigital
7. se poate realiza prin palpare folosind 2 metode
8. inspecția dinamică urmărește modificările de culoare
9. palparea cu patru degete presupune introducerea policelui în canalul auditiv extern
10. inspecția statică se realizează la nivelul regiunilor pretragiene și mentoniere
114. Despre palparea grupelor ganglionare:
1. se palpează ganglionii preauricular
2. ganglionii devin palpabili în inflamații
3. se face comparativ, simetric, pe grupe ganglionare
4. se face comparativ, asimetric
5. în mod normal, ganglionii sunt nepalpabili
6. în procese tumorale ganglionii sunt nepalpabili
7. fiziologic, ganglionii sunt palpabili
8. ganglionii devin palpabili în procese tumorale
9. se palpează ganglionii subclaviculari
10. fiziologic, ganglionii sunt dureroși
115. Elementele urmărite în palparea superficială sunt:
1. umiditatea
2. ganglioni
3. ATM
4. reliefuri osoase
5. deformări
6. sensibilitatea
7. puncte de emergență trigeminală
8. denivelări
9. mușchi
10. temperatura
116. Examenul stării de igienă:
1. determinarea vizează fețele vestibulare ale dinților 3.6, 3.2, 4.1
2. 1 - reprezintă insule separate de placă la colet și tartru în 1/3 cervicală

3. determinarea vizează fețele orale ale dinților 1.6, 1.2, 2.1
4. pentru evaluare se utilizează revelatorii de placă
5. evaluează prezența plăcii și a tartrului
6. nu se folosesc revelatori de placă
7. determinarea vizează fețele vestibulare ale dinților 1.6, 1.2, 2.1
8. se evaluează cu numere de la 0 la 6
9. 5 indică prezența plăcii în banda fină la colet, maxim 1 mm
10. determinarea vizează fețele orale ale dinților 3.6, 3.2, 4.1
117. Determinantul anterior al ocluziei:
1. se mai numește și determinant articular
2. asigură stabilitatea ocluzală prin stopurile ocluzale
3. stopurile ocluzale se împart în 4 clase
4. stopurile ocluzale realizează contacte pluripoziționale prin intermediul cuspizilor de sprijin
5. cuspiziii de sprijin nu permit migrările dinților
6. se mai numește și determinant dentar
7. stopurile ocluzale realizează contacte unipoziționale prin intermediul cuspizilor de sprijin
8. sa mai numește și determinant neuromuscular
9. cuspiziii de sprijin concentrează solicitările asupra dinților în axul lung al dinților
10. cuspiziii de sprijin mențin dimensiunea verticală de ocluzie
118. Eroziunea este determinate de:
1. Gradul 1- defect cu adâncimea mai mare de 1mm
2. Factori extrinseci- alimente acide
3. Factori extrinseci- băuturi pentru sportivi
4. Gradul 1 – fără pierderea conturului
5. Factori extrinseci- GERD
6. Factori intrinseci- regurgitarea
7. Tulburari psihosomatice
8. Gradul 4 – camera pulpară nu poate fi deschisă
9. Gradul 2 –pierderea smalțului cu suprafețele dentine expuse mai puțin de 1/3 din suprafață
10. Gradul 3- presupune expunerea camerei pulpare
119. Reperele relației centrice sunt:
1. Lingual – lipsa spațiului Donders
2. Osos – dimensiunea verticală centrică egală cu a etajului mijlociu
3. Muscular – contracție echilibrată a musculaturii manducatoare
4. Dentar – evidențierea și măsurarea spațiului maxim de vorbire, examinarea rapoartelor interarcadice
5. Labial – buzele închid fanta labială fără a se contracta sau răsfrânge
6. Muscular – echilibru tonic antigravific
7. Articulator – condilii centrați în cavitățile glenoide
8. Osos – dimensiunea verticală centrică egală cu a etajului inferior
9. Articular – condilii poziționați anterior cu 0,2-1,7 mm de cavitățile glenoide
10. Osos – dimensiunea verticală de postură mai mare ca dimensiunea etajului mijlociu
120. Sunt false următoarele afirmații:
1. Mușchiul temporal are 4 fascicole
2. Fasciculul mijlociu a mușchiului temporal are o direcție oblică spre înapoi
3. Mușchiul maseter are 4 fascicule
4. Mușchiul maseter este inervat de un ram al trunchiului anterior al nervului mandibular
5. Mușchiul temporal face parte din grupul mușchilor coborâtori ai mandibulei
6. Inserția superioară a mușchiului maseter se face pe apofiza scafoidă
7. Masa musculară a mușchiului maseter se palpează intraoral
8. Mușchiul maseter este un mușchi elevator al mandibulei
9. Inserția inferioară a mușchiului temporal se palpează cu indexul mâinii puse părții de examinat
10. Inserția superioară a mușchiului temporal se palpează pe scuama osului temporal
121. Factori loco-regionali ce influențează poziția de postură a mandibulei:
1. Stări patologice care modifică excitabilitatea neuromusculară

2. Intoxicații medicamentoase
3. Hipocalcemie
4. Vârsta ?????
5. Poziția limbii și tonicitatea musculară
6. Oboseala
7. Caracterul respirației
8. Spasme musculare precum cele din miastenie
9. Spasme musculare precum cele din boala Parkinson
10. Poziția capului și a gatului
122. Antecedentele personale generale fiziologice cuprind:
1. Pubertatea si menopauza
2. Condițiile de viață si muncă
3. Afecțiunile cu risc infecțios
4. Afecțiunile cardio-vasculare
5. Bolile genetice
6. Carii multiple
7. Afecțiunile alergice
8. Tratamentele endodontice anterior realizate
9. Anomalii dento-maxilare
10. Afecțiunile infecto-contagioase
123. In cadrul examenului clinic, despre palpare sunt adevărate următoarele:
1. palparea mușchilor se realizează static și dinamic
2. in mod normal ganglionii sunt nepalpabili
3. palparea planului osos urmărește examinarea contururilor osoase, simetric comparativ, ascendent
4. in cazul unor deformări osoase, se vor preciza sediul, limitele, mărimea, consistența si rapoartele cu
țesuturile moi
5. palparea se realizează oricum și aleatoriu, neexistând o anumită ordine
6. palparea punctelor de emergență a trigemenului se realizează prin presiune simetrică exercitată cu
indicele la diferite nivele
7. palparea punctelor de emergență ale trigemenului se realizează la nivel supraorbitar, suborbitar și
mentonier
8. prin palparea masei musculare se evaluează: dezvoltarea mușchiului, sensibilitatea, consistența și
tonicitatea
9. în cadrul palpării superficiale se apreciază si sensibilitatea termică cu eprubete cu apă caldă
10. mușchiul milohiodian este un mușchi al mimicii
124. Referitor la palpare sunt adevărate afirmațiile:
1. temperatura scăzută împreună cu transpirații reci este semn fără importanță clinică
2. sensibilitatea tactilă se apreciază simetric dreapta /stânga cu rulou de vată
3. palparea superficială urmărește temperatura, umiditatea, sensibilitatea denivelări și deformări
4. sensibilitatea tactilă se apreciază cu eprubete cu apă rece
5. se realizează superficial și profund
6. palparea prin pensare evidențiază ganglionii
7. palparea superficială urmărește sensibilitatea, ganglionii, punctele de emergență ale trigemenului
8. palparea profundă urmărește starea de hidratare/deshidratare a tegumentelor
9. palparea profundă urmărește punctele de emergență ale trigemenului, mușchi, reliefuri osoase,
ganglioni, ATM
10. palparea mușchilor se realizează static și dinamic
125. Despre anamneza pacientului cu EPR:
1. cardiopatiile ischemice nu necesită precauții deosebite
2. afecțiunile cardiovasculare impun precauții legate de anestezie
3. patologia sistemului stomatognat nu are legătură cu patologia generală
4. cuprinde istoricul afecțiunii și condițiile de viață și muncă
5. trebuie identificate afecțiunile sistemice ale pacientului
6. în cadrul istoricului se urmărește etiologia pierderii dinților

7. pentru pacienții hipertensivi, ședințele trebuie să fie de lungă durată
8. cuprinde antecedentele personale și heredocolaterale
9. pubertatea și menopauza sunt antecedente personale patologice
10. în cadrul sarcinii, nu se înregistrează modificări hormonale
126. Anamneza pacientului cu EPR:
1. în cadrul sarcinii, nu se înregistrează modificări hormonale
2. cuprinde istoricul afecțiunii și condițiile de viață și muncă
3. pentru pacienții hipertensivi, ședințele trebuie să fie de lungă durată
4. pubertatea și menopauza sunt antecedente personale patologice
5. cuprinde antecedentele personale și heredocolaterale
6. cardiopatiile ischemice nu necesită precauții deosebite
7. afecțiunile cardiovasculare impun precauții legate de anestezie
8. în cadrul istoricului se urmărește etiologia pierderii dinților
9. trebuie identificate afecțiunile sistemice ale pacientului
10. patologia sistemului stomatognat nu are legătură cu patologia generală
127. În cadrul examenului clinic:
1. În relația de postură, etajul inferior poate fi micșorat în cazul unor spasme sau hipertonii musculare
pe mușchii ridicători sau hipotonii pe mușchii coborâtori.
2. Pungile parodontale din cadrul examenului suportului parodontal vor fi identificate prin masurarea
prin sondaj, cu o sondă parodontală, a sulcusului gingival în 6 puncte.
3. Simetria facială se va analiza în sens sagital , în raport cu axul vertical al feței. vertical
4. La efectuarea testelor de mobilitate dentară,se constată că gradul de mobilitate dentară e invers
proporțional cu gradul de afectare al ligamentului parodontal.
5. În inspecția de profil, unghiul nazo-labial are o valoare normala de 120° și poate fi modificat în
funcție de poziția sau absența dinților superiori.
6. Pentru a evalua spațiul protetic potențial se va examina cu deosebită atenție limita SPP reprezzentată
de creasta osoasă alveolară acoperită de fibromucoasă.
7. Pentru a aprecia inflamația gingivală din cadrul examenului suportului parodontal, se va ține cont de
semnele de inflamație: congestie, edem, hipersecreție de fluid crevicular, de un real folos fiind
indicele de sângerare papilară.
8. În relația centrică pot apărea modificări caracterizate prin micșorarea etajului inferior cauzate fie de
existența unei anomalii dento-maxilare, fie de pierderea stopurilor centrice laterale.
9. În relația de postură, etajul inferior poate fi mărit în cazul unor hipertonii musculare pe mușchii
ridicători și hipotonii pe mușchii coborâtori.
10. În cadrul inspecției realizate la un pacient care prezintă edentații întinse se observă asimetrii faciale,
modificări antropologice , cu modificarea indicilor faciali, datorată măririi etajului inferior,
înfundarea obrajilor simetrică sau asimetrice și diminuarea șanțurilor faciale.
128. Care din semnele de mai jos sunt semne obiective in edentatia partiala:
1. Hiperezia alveolara
2. Aparitia spatiului protetic potential
3. Durerea fantoma
4. Prabusirea Buzelor
5. Modificarea simetriei faciale
6. Insuficienta masticatorie functionala
7. Infundarea buzelor
8. Insuficienta functiei de deglutitie
9. Modificarea dimensiunii etajului inferior
10. Sindromul de bont dureros
129. Care din urmatoarele antecedente personale generale necesita o atentie deosebita si luarea unor masuri de
precautie:
1. hepatite
2. leziunile carioase cronice
3. HIV
4. angina pectorala
5. bruxismul
6. alergii
7. infarct miocardic in trecut
8. afectiunile parodontale
9. durerea fantoma
10. anemia
130. Palparea superficiala ne ofera informatii in legatura cu:
1. sensibilitatea tactila
2. pozitia condililor mandibulei
3. temperatura
4. integritatea osoasa
5. elasticitatea si cantitatea tesutului subcutanat
6. sensibilitatea dureroasa
7. reducerile de volum la nivel osos
8. tonicitatea muschilor fetei
9. excursiile condiliene
10. umiditatea
131. In cadrul antecedentelor heredo-colaterale generale sunt notate:
1. boli cu transmitere ereditara
2. condiții de viața și de munca
3. bolile mamei in perioada de sarcina
4. anomalii dento-maxilar
5. sexul pacientului
6. vârsta pacientului
7. boli cu determinism genetic
8. boli cu transmitere prin contagiune
9. acuzele subiective ale pacientului
10. boli cu caracter familial
132. Prin palparea dinamica a ATM se apreciaza:
1. zgomotele articulare
2. modificari de integritate
3. pozitia condilior
4. sensibilitatea regiunii pretragiene
5. asimetria etajelor faciale
6. amplitudinea deschiderii gurii
7. modificari de culoare
8. denivelarile regiunii pretragiene
9. excursiile condiliene (simetrie, sinergie, amplitudine)
10. excursiile mentonului din fata si din profil
133. In cadrul anamnezei se urmaresc:
1. conditii de viata si de munca
2. acuzele subiective ale pacientului
3. motivele prezentarii
4. afectiuni alergice, indicandu-se profilaxia cu antibiotic
5. antecedente personale generale fiziologice (istoricul stomatologic al pacientului)
6. antecedente personale generale fiziologice (pubertatea, tratamentul cu anticonceptionale, sarcina,
lactatia)
7. antecedente personale generale patologice, in cazul afectiunilor cu risc infectios indicandu-se
profilaxia cu antibiotic
8. domiciliul pacientului
9. antecedente personale stomatologice
10. antecedente heredo-colaterale generale, vizand bolile ereditare, genetice, cu caracter familial
134. Urmatoarea afirmatie este corecta:
1. Edentatia partiala presupune lipsa a cel mult 12 dinti

2. Edentatia partiala presupune lipsa a cel mult 8 dinti
3. Edentatia intercalata presupune ca bresa edentata sa fie limitata mezial
4. Edentatia terminala presupune ca bresa edentata sa fie limitata doar mezial de dintii restanti
5. Edentatia subtotala presupune prezenta a cel mult 3 dinti pe arcada
6. Edentatia terminala presupune ca bresa edentata sa fie limitata atat mezial cat si distal de dintii
restanti
7. Edentatia subtotala presupune prezenta a cel mult 6 dinti pe arcada
8. Edentatia intercalata presupune ca bresa edentata sa fie limitata atat mezial cat si distal
9. Edentatia totala presupune lipsa molarilor
10. Edentatia totala presupune lipsa tuturor dintilor
135. Sunt corecte urmatoarele afirmatii despre Antecedentele personale generale patologice:
1. presupun identificarea afectiunilor sistemice ale pacientului, in special cele ce influenteaza
tratamentul stomatologic
2. pentru un pacient ce a suferit un infarct miocardic recent (cu mai putin de 3 luni in urma),
interventia stomatologica se va efectua doar cu acordul scris al medicului cardiolog
3. se vor culege informatii despre cronologia extractiilor
4. in cazul unui pacient cu hepatita, nu este obligatorie folosirea unui echipament de protectie
5. patologia sistemului stomatognat nu este in stransa corelatie cu patologia generala
6. pentru persoanele ce urmeaza tratament cu anticoagulant nu se impune nicio metoda de precautie
7. se recomanda ca pacientii infecto-contagiosi (HIV, hepatita) sa fie programati la finalul zilelor de
lucru
8. in cazul cardiopatiilor ischemice, anestezia se va efectua fara vasoconstrictor
9. in cadrul sarcinii se inregistreaza modificari hormonale cu instalarea “gingivitei de sarcina”
10. afectiunile cardio-vasculare impun precautii legate de anestezie
136. În cadrul inspecției de profil se urmăresc următoarele elemente:
1. unghiul goniac 90° la vârstnic
2. ramul bazilar: aspect, orientare
3. postura buzelor: protruziv, retruziv
4. relația centrică
5. conturul osos
6. proporționalitatea etajelor
7. profilul facial
8. poziția mentonului normo-/pro-/retrogenie
9. treapta labială
10. poziția condililor
137. Despre mobilitatea dentară se poate afirma:
1. gradul 2 de mobilitate dentară: deplasare orizontală până la 1 mm
2. gradul 1 de mobilitate dentară: mobilitate abia perceptibilă
3. gradul 1 de mobilitate dentară: dintele se deplasează în toate direcțiile
4. gradul de mobilitate dentară este direct proporțional cu gradul de afectare parodontală
5. gradul de mobilitate nu se asociază cu afecțiuni parodontale
6. mobilitatea dentară nu apreciază stadiul de evoluție al unei afecțiuni
7. mobilitatea dentară constituie o complicație locală frecventă
8. testul de mobilitate dentară se realizează prin aplicarea unei forte pe fața vestibulară a dintelui cu
mânerul unui instrument
9. gradul 3 de mobilitate dentară: deplasare orizontală mai mare de 1 mm asociată cu deplasare în sens
vertical
10. gradul 3 de mobilitate dentară: deplasare abia perceptibilă
138. In palparea punctelor de emergenta a trigemenului:
1. este un examen intra-oral
2. sensibilitatile pot fi un indicator al unei nevralgii
3. nivelul mentonier este sensibil in sinuzite maxilare
4. se exercita presiune simetrica cu policele
5. se exercita presiune simetrica cu indicele

6. nivelul supraorbitar este sensibil in sinuzitele frontale
7. nivelul supraorbitar este sensibil numai in nevralgii
8. nivelul suborbitar este sensibil in sinuzite frontale
9. este un examen extra-oral
10. nivelul suborbitar este sensibil in sinuzitele maxilare
139. In palparea punctelor de emergenta a trigemenului:
1. nivelul supraorbitar este sensibil numai in nevralgii
2. nivelul suborbitar este sensibil in sinuzite frontale
3. nivelul mentonier este sensibil in sinuzite maxilare
4. sensibilitatea pot fi un indicator al unei nevralgii
5. se exercita presiune simetrica cu indicele
6. nivelul supraorbitar este sensibil in sinuzitele frontale
7. se exercita presiune simetrica cu policele
8. este un examen intra-oral
9. este un examen extra-oral
10. nivelul suborbitar este sensibil in sinuzitele maxilare
140. În cazul examenului parodontal urmărim să apreciem:
1. indicele Koller-Russov
2. mobilitatea dentară
3. indicele pentru aprecierea fibromucoasei
4. indicele Lejoyeux
5. recesiunea gingivală
6. indicele de sângerare papilară PBI
7. clasificarea Atwood
8. inflamația gingivală
9. indicele Schroder
10. pungile parodontale
141. Motivele prezentării pacientului la cabinetul stomatologic sunt în funcție de:
1. forma clinică a edentației, preponderența unor anumitor simptome, prezența și amploarea
complicațiilor
2. amploarea complicațiilor
3. condiții de viață și muncă
4. preponderența unor anumitor simptome
5. prezența complicațiilor
6. sex
7. vârstă
8. forma clinică a edentației
9. domiciliu
10. profesie
142. Mușchii mobilizatori ai mandibulei ce sunt palpați în cadrul examenului extraoral sunt:
1. m. digastric, m. narinar, m. orbicular
2. m. digastric, m. sternocleidomastoidian, m. limbii
3. m. temporal, m. maseter, m. orbicular
4. m. orbicular, m. buccinator, m. narinar
5. m. pterigoidian intern, m. geniohioidieni, m. milohioidieni
6. m. pterigoidian intern, m. pterigoidian extern, m. geniohiodian
7. m. temporar, m. milohioidian, m. sternocleidomastoidian
8. m. temporal, maseter, pterigoidian extern
9. m. sternocleidomastoidian, m. temporal, m. orbicular
10. m. pterigoidian, m. orbicular, m. buccinator
143. La nivelul câmpului protetic se descriu următoarele elemente:
1. componenta parodontală
2. fosele nazale
3. creasta edentată
4. ATM
5. mucoasa jugalaă, mucoasa labială
6. limba, elementele mobile de la periferia câmpului protetic
7. osul maxilar
8. osul mandibular
9. unitățile odontale
10. glandele salivare
144. Semnele obiective faciale extraorale în cazul breșei edentate multiple, intercalate sunt:
1. tulburări psihice
2. durere
3. insuficiență funcțională
4. prăbușirea ocluziei
5. asimetrii faciale-înfundarea obrajilor (a)simetric
6. tulburări respiratorii
7. tulburări de automenținere
8. modificarea relațiilor mandibulo-craniene, a profilului, a indicelui facial
9. tulburări ATM, musculare, de dinamică mandibulară
10. micșorarea DVO
145. La examinarea arcadelor dento-alveolare:
1. se examinează pungile parodontale
2. se examinează forma
3. se măsoară pungile parodontale
4. se examinează mucoasa jugală
5. se examinează comisurile bucale
6. se examinează suportul odontal
7. se examinează simetria și continuitatea
8. se examinează mobilitatea dentară
9. percuția se va efectua atât în ax cât și transversal
10. prin inspecție se analizează culoarea și morfologia
146. Cum se stabilește simetria facială?
1. planul de simetrie median unește punctele craniometrice T-T;
2. planul de simetrie median trece prin punctele craniometrice Tr-N-Sn;
3. planul de simetrie median coincide cu liniile interfrenurale;
4. planul de simetrie median tece prin punctele craniometrice Kdl-Kdl;
5. în sens transversal, în raport cu planul vertical al feței;
6. se corelează cu deformări la nivel articular, muscular și osos.
7. în sens transversal, în raport cu planul orizontal al feței;
8. planul de simetrie median coincide cu liniile inerfrenulare, dar nu și cu cele intermaxilare;
9. planul de simetrie median trece prin punctele craniometrice G-Oph-S-Pg;
10. în strâns relație cu planul articular, muscular și osos.
147. Pentru investigarea mucoasei orale putem utiliza în cabinet următoarele teste:
1. examenul anatomopatologic
2. examenul radiografic
3. examenul histologic
4. colorațiile intravitale
5. testul la vitamina C
6. examenul stomatoscopic
7. studiul de model
8. examenul citologic
9. examenul microbiologic
10. examenul alergologic
148. Radiografia retro-dento-alveolară:
1. oferă informații despre integritatea coronară și obturații
2. oferă informații despre raportul dintre coroană și rădăcină

3. oferă informații despre gradul de inflamație pulpară
4. oferă informații despre ocluzie
5. oferă informații despre leziunile interdentare
6. nu oferă informații despre profilul de emergență
7. oferă informații despre procesele periapicale și lateroradiculare
8. evidențiază existența hipercementozei
9. nu oferă informații despre osul alveolar
10. nu evidențiază lamina dura
149. Următorii sunt indici clinico-biologici de mucoasă:
1. 3 - acantoza
2. 1 - mucoasa slab cheratinizată
3. 3 - hiperpapilita inflamatorie (mici papiloame la nivelul crestei)
4. 0 - mucoasa normal cheratinizată
5. 2 - hiperacantoza (lipsește stratul cheratinizat) 0-mucoasa N keratinizata
6. 2 - hiperacantoza, formațiuni papilare și invaginații multiple 1-mucoasa hipokeratinizata
7. 2 - mucoasa hipercheratinizată 2-hipercantoza ( lipse strat keratinizat).
8. 1 - mucoasa hipocheratinizată formatiuni papilare si invag multiple
9. 3 - hipertrofia mucoasei 3-papilita inflamatorie (mici papiloame la niv
10. 3 - hiperplazie inflamatorie crestei )
150. Testele salivare:
1. sunt utilizate în scopul identificării grupei de risc cariogen
2. indică existența xerostomiei - sub 1ml/min
3. vizează evaluarea calitativă a secreției salivare
4. sunt deosebit de importante în faza pre protetică a tratamentului
5. măsoară Ph-ul salivar
6. vizează doar evaluarea calitativă a salivei
7. vizează evaluare cantitativă a secreției salivare
8. evaluează pH-ul normal al salivei care este 6,8-7,6
9. nu ne pot da indicații asupra unor afecțiuni sistemice
10. sunt deosebit de importante în faza post protetică a tratamentului
151. Despre testele salivare:
1. determinările cantitative ale fluxului salivar nu ne dau indicații asupra unor afecțiuni sistemice
2. determină fluxul salivar de repaus
3. indică existența xerostomiei - sub 1ml/min
4. determină fluxul salivar stimulat
5. nu vizează evaluarea calitativă a salivei
6. indică existența xerostomiei - sub 0,1 ml/min
7. evaluează valoarea normală a pH-ului salivar care normal este 5,5-7,6
8. evaluează valoarea a ph-ului salivar care normal este 5,7-6,8
9. nu vizează evaluarea cantitativă a salivei
10. determină capacitatea tampon a salivei
152. Modelul de studiu:
1. este un document medico-legal
2. nu este un document medico-legal
3. este un element necesar precizării diagnosticului și etapelor preprotetice ale planului de tratament
4. nu se utilizează in etapa postprotetică a tratamentului
5. nu poate evalua din punct de vedere parodontal unitățile odonto parodontale
6. se confecționează din materiale dure
7. este un document științific și didactic
8. se realizează pe baza unor amprente muco-dinamice
9. se utilizează doar în etapa preprotetică a tratamentului
10. nu este util în examenul ocluziei
153. Sunt examene paraclinice locale și loco-regionale:
1. examenul morfopatologic
2. tonometria
3. hemoleucograma
4. teste salivare
5. studiu de model
6. radiografia cefalometrică
7. timpul de sângerare
8. colorațiile citochimice
9. camera intraorală
10. examenul alergologic
154. Printre examenele paraclinice locale și loco-regionale se numără:
1. electrocardiograma
2. examenul morfopatologic
3. astroscopia cu fibra optică
4. timpul de sângerare
5. examene bacteriologice
6. teste salivare
7. electromiografia
8. examene alergologice
9. hemoglobina
10. teleradiografia de profil
155. În cadrul examinării studiului de model:
1. se face analiza spațiului protetic potențial
2. se analizează bolta palatină
3. se examinează planșeul bucal
4. este util doar în etapa proprotetică a tratamentului
5. unitățile odonto-parodontale vor fi examinate din punct de vedere odontal cât și parodontal
6. nu se poate face examenul ocluziei
7. se examinează arcada dentară, de la dreapta la stânga
8. se realizează examenul ocluziei
9. se examinează arcada dentară, de la stânga la dreapta
10. unitățile odonto-parodontale vor fi examinate doar din punct de vedere odontal
156. Despre examenul radiografic, se poate afirma:
1. este principalul examen complementar utilizat în stomatologie
2. profilul de emergență a dintelui nu poate fi stabilit radiografic
3. în protetică, alături de studiu de model, formează suportul paraclinic al diagnosticului
4. radiografia intraorală la nivelul crestei edentate nu permite studierea calității trabeculațiilor osoase
și capacității reactive a acestuia
5. cel mai frecvent utilizate sunt Rx retro-dento-alveolară și ortopantomografia
6. principiul radiografiei este folosirea unui senzor extraoral
7. tehnica bisectoarei permite depistarea exclusivă a leziunilor interdentare
8. tehnica bite-wing permite depistarea leziunilor interdentare
9. pe radiografie nu se pot stabili indici clinico-biologici de resorbție osoasă parodontală
10. radiografia intraorală la nivelul crestei edentate poate evidenția existența dinților incluși, resturilor
radiculare sau a corpilor străini
157. Pe radiografia retro-dento-alveolară se vor aprecia următoarele elemente:
1. rizaliza care constituie un factor pozitiv prin creșterea lungimii rădăcinilor
2. existența procesului de rizaliză care constituie un factor negativ prin micșorarea lungimii rădăcinilor
3. morfologia periapicală a dintelui
4. existența procesului de hipercimentoză care constituie un factor pozitiv pentru stabilitatea mecanică
a dintelui
5. statusul țesutului pulpar
6. reducerea suportului osos al dintelui care nu modifică raportul dintre brațele extra- și intraalveolar
7. valoarea implantării dintelui care este invers proporțională cu numărul rădăcinilor
8. raportul dintre coroana clinică și rădăcina dintelui

9. morfologia coronară și radiculară a dintelui
10. raportul dintre coroana clinică și rădăcina dintelui care normal este 2:1
158. Indicii Rubens-Duvall:
1. 2 - corticală subțire, întreruptă, orientate haotic, compacta osoasă neîntreruptă, dar subțiată
2. 3 - trabeculație întreruptă, orientate haotic, compactă osoasă întreruptă
3. 1 - trabeculație îngroșată, continuă de la o corticală la alta, compacta osoasă neîntreruptă,
dimensiuni normale
4. Pot orienta asupra valorii substratului osos al suprafeței de sprijin
5. 1 - trabeculație subțire, continuă de la o corticală la alta, compacta osoasă neîntreruptă, dimensiuni
normale
6. 0 - aspect radiografic normal, trabeculație îngroșată, bine conturată și paralelă cu creasta
7. 2 - trabeculație subțire, orientată paralel cu creasta, dar neîntreruptă, compacta osoasă neîntreruptă,
dar subțiată
8. 0 - aspect radiografic normal, corticala subțire, continuă, aptă să suporte presiuni
9. 3 - trabeculație întreruptă, orientată paralel cu creasta, compacta osoasă întreruptă
10. 0 - aspect radiografic normal, corticala îngroșată și continuă la nivelul mucoasei
159. Indicii recesiunii gingivale:
1. 2 - resorbție alveolară 1/2 din lungimea rădăcinii
2. 0 - os alveolar normal, limbus în raport cu nivelul coletului sau 1 - 2mm sub acesta
6. 0 - os alveolar normal, limbus în raport cu nivelul coletului sau 1 mm sub acesta
8. evaluează capacitatea de rezistență la presiuni a osului parodontal
9. 4 - resorbție alveolară totală
160. Indicii recesiunii gingivale:
1. 1 - resorbție alveolară egală cu 1/3 din lungimea rădăcinii
2. 0 - os alveolar normal, limbus în raport cu nivelul coletului sau 1-2 mm sub acesta
4. 0 - os alveolar normal, limbus în raport cu nivelul coletului
7. 4 - resorbție alveolară totală
8. evaluează gradul de resorbție osoasă parodontală
10. 3 - resorbție alveolara egală cu 3/4 din lungimea rădăcinii
161. Printre examenele radiografice utilizate în evaluarea unităților odonto-parodontale enumerăm:
1. radiografia retrodentoalveolară
2. scintigrafia
3. tomodensiometria
4. teleradiografia de profil
5. radiografia cefalometrică
6. cineradiografia
7. artografia
8. radiografia panoramică
9. artroscopia cu fibră optică
10. radiografia extraorală
162. Despre examinarea articulației temporo-mandibulare putem afirma următoarele:
1. RMN-ul nu este util în examinarea ATM
2. sunt necesare multiple investigații la acest nivel pentru a evalua gradul de afectare
3. tomografia ATM este cel mai utilizat examen paraclinic în diagnosticarea disfuncțiilor
4. artrografia cu fibră optică captează imagini de dinamică articulară în timp real

5. tomodensitometria ATM este mai puțin iradiantă, permițând analiza țesuturilor dure, dar și moi
6. artrografia ATM nu ne poate oferi detalii privind meniscul
7. astroscopia cu fibră optică folosește substanță de contrast
8. aprecierea modificărilor morfologice se poate face prin examen clinic direct
9. radiografia simplă a ATM se bazează pe efectul fotochimic al radiațiilor și se executa sub o singură
incidență
10. artrografia are 2 dezavantaje: este dureroasă pentru pacient, fiind invazivă și dificilă pentru medic
163. Examene paraclinice ale ATM:
1. electromiografia
2. camera intraorală
3. tonometria
4. radiografia simplă
5. artrografia
6. tomodensitometria
7. examenul gnatosonic
8. cineradiografia
9. astroscopia cu fibră optică
10. analiza t-scan
164. Printre examenele paraclinice ale articulației temporo-mandibulare enumerăm:
1. rezonanța magnetică nucleară
2. artrografia
3. examenul gnatofonic
4. scintigrafia osoasă
5. tomodensitometria
6. computer tomografia
7. radiografia retro-dento-alveolară
8. tonometria
9. analiza T-scan
10. examenul gnatofotostatic
165. Despre investigarea componentei musculare a sistemului stomatognat:
1. se poate efectua prin tonometrie
2. amplitudinea edentației nu influențează capacitatea motorie a grupelor musculare
3. evaluează dezechilibrele neuro-musculare ce însoțesc disfuncția ocluzală
4. tonometria ne da indicații asupra tonusului muscular, doar în fazele de repaus
5. topografia edentației influențează capacitatea motorie a grupelor musculare
6. se poate efectua prin tomodensiometrie
7. tonometria ne da indicații asupra tonusului muscular, doar în fazele funcționale
8. se poate efectua prin examenul gnatosonic
9. se poate efectua prin electromiografie
10. este de mare importanță în diagnosticul și evoluția disfuncțiilor, cât și în controlul eficienței
terapeutice
166. Evaluarea paraclinică a ocluziei dentare se face prin:
1. simulare 3D
2. examenul gnatosonic
3. analiza T-scan
4. utilizează computer-tomografia
5. utilizează cineradiografia
6. ortopantomografie
7. modele de studiu
8. utilizează tomodensiometria
9. examenul gnatofonic
10. teleradiografia
167. Mandibulokineziografia:
1. permite doar investigarea mișcărilor masticatorii

2. este un examen complementar, puțin relevant în diagnosticarea sindromului disfuncțional
3. investighează mișcările funcționale (masticația și deglutiția)
4. permite înregistrarea bidimensională a dinamicii mandibulare
5. utilizează teste de mișcare mandibulară (deschidere, închidere, lateralitate, propulsie)
6. permite înregistrarea diagramei Posselt
7. este utilizat în examinarea paraclinică a cinematicii mandibulare
8. este utilizat în examinarea paraclinică a ocluziei dentare
9. utilizează kineziomandibulograful
10. nu permite investigarea mișcărilor in deglutiție
168. Despre analiza T-scan:
1. pacientul este instruit sa execute mișcări de lateralitate, propulsie, retropulsie
2. utilizează un senzor flexibil și subțire, de forma arcadei dentare
3. este de o acuratețe și precizie slabă
4. realizează analiza ocluzală computerizată
5. este o metoda modernă de investigare a contactelor dento-dentare
6. grosimea senzorului utilizat nu influențează proprietățile forței ocluzale
7. permite echilibrarea planului de ocluzie la nivelul dinților naturali
8. principiul utilizează un senzor cu rezistență electrică variabilă în funcție de presiune
9. nu permite echilibrarea planului de ocluzie la nivelul aparatelor gnatoprotetice conjuncte
10. este un examen paraclinic al ATM
169. Examinarea paraclinică a relațiilor mandibulo-craniene utilizează:
1. simulatoare electromecanice
2. analiza T-scan
3. simulatoare mecanice
4. cineradiografia
5. radiografii seriate
6. arcuri faciale
7. ansamblul arc facial-articulator
8. fotograma
9. Condylocomp SAM
10. Condylocomp LR3
170. Despre arcurile faciale:
1. ansamblul arc facial - articulator permite reconstrucția protetică a reliefului ocluzal funcționalizat
2. există arcuri faciale arcon
3. există arcuri faciale pentru înscrierea cinematicii mandibulare
4. există arcuri faciale parțial programabile
5. există arcuri faciale de transfer
6. ansamblul arc facial - articulator permite ameliorarea ocluziei statice și dinamice
7. există arcuri faciale non-arcon
8. reperează poziția axei șarnieră, punctul nasion și distanța până la unele repere ocluzale
9. reperează poziția axei șarnieră, punctul zygion și distanța până la unele repere ocluzale
10. există arcuri faciale pentru determinarea axei sarnieră
171. Alcătuirea generală a articulatoarelor:
1. braț superior
2. braț intermediar
3. două sisteme “split cast”
4. braț opozant
5. două sisteme șarnieră pentru fixarea modelelor
6. braț inferior
7. cheie ocluzală
8. plăcuță incizală care contactează cu tija incizală
9. două dispozitive de articulare ce reproduc ATM
10. un singur dispozitiv de articulare ce reproduce ATM
172. Alcătuirea generală a articulatoarelor:

1. cheie ocluzală
2. două sisteme “split cast”
3. tijă gradată situată anterior
4. sistem șarniera
5. plăcuță incizală
6. braț articulat
7. două dispozitive articulare ATM, cu reglaje limitate
8. sistem de reglare și fixare a dimensiunii verticale
9. braț opozant
10. tijă incizală
173. Articulatoarele se clasifică în:
1. articulatoare total programabile sau adaptabile
2. articulatoare non-arcon
3. articulatoare cu axă șarnieră
4. articulatoare cu senzori
5. articulatoare cu mișcări de propulsie - retropulsie
6. articulatoare neprogramabile
7. articulatoare cu mișcări închidere-deschidere
8. articulatoare arcon
9. articulatoare parțial programabile
10. articulatoare cu mișcări de lateralitate
174. Simulatoarele se clasifică în:
1. simulatoare morfologice
2. simulatoare electrice
3. simulatoare cu axă șarnieră
4. simulatoare spațiale
5. simulatoare de transfer
6. simulatoare semiadaptabile
7. simulatoare electromecanice simple
8. simulatoare cu programare computerizată
9. simulatoare neprogramabile
10. simulatoare mecanice
175. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. ocluzoarele realizează doar mișcări de închidere/deschidere cu o axă șarnieră
2. din punct de vedere anatomic, articulatoarele se clasifică în arcon și non-arcon
3. articulatoarele au o plăcută incizală care contactează cu tija incizală
4. articulatoarele total programabile nu permit posibilitatea modelării pantelor cuspidiene
5. simulatoarele electromecanice reprezintă o combinație între un simulator mecanic și un
electromotor
6. cheile de ocluzie sunt primele și cele mai rudimentare articulatoare
7. articulatoarele au 2 brațe, unul superior și unul anterior
8. din punct de vedere anatomic, articulatoarele se clasifică în simple și compuse
9. ocluzoarele realizează mișcări de lateralitate dreapta/stânga
10. cheile de ocluzie sunt sisteme complexe de simulare a mișcărilor ATM
176. Examenul Gnatofotostatic este util în scopul:
1. diagnostic
2. înregistrării contactelor ocluzale instabile
3. didactico-științific
4. investigării sistemului osos intraoral in IM si RC
5. investigării ocluziei extraoral din fata si din profil
6. medico-legal
7. investigării sistemului muscular
8. investigării relațiilor mandibulo-craniene
9. investigării ATM
10. înregistrării contactelor ocluzale stabile
177. Examenul Gnatofotostatic :
1. nu este un document medico-legal
2. se practică sub formă de fotografii extraorale de față
3. se practică sub formă de fotografii intraorale în relație centrică
4. nu poate aprecia eventualele asimetrii faciale
5. se practică sub forma de fotografii intraorale în relație de postură
6. folosește doar radiografii extraorale
7. apreciază mărimea etajelor feței
8. folosește camera intraorală
9. se practică sub formă de fotografii extraorale de profil
10. se practică sub formă de fotografii intraorale în intercuspidare maximă
178. Următoarele afirmații despre articulatoare sunt adevărate:
1. articulatoarele semiadaptabile pot reda panta articulară, unghiul lui Bennet și înclinarea pantei
retroincisive
2. articulatoarele total programabile prezintă posibilitatea modelării pantelor condiliene conform
tiparelor naturale
3. ocluzoarele pot realiza mișcări în toate planurile
4. articulatorul prezintă un braț superior – mandibula, un braț inferior – maxilarul
5. ocluzoarele pot realiza mișcări de închidere/deschidere și protruzie.
6. articulatorul prezintă un braț superior – maxilar, un braț inferior – mandibulă
7. cheile de ocluzie nu pot realiza mișcări de închidere și deschidere
8. articulatoarele nu pot realiza mișcări de închidere/deschidere
9. articulatoarele semiadaptabile sunt aparate greu de manipulat, în comparație cu articulatoarele total
programabile
10. ocluzoarele simulează mișcări de închidere/deschidere
179. Cu ajutorul ortopantomografiei putem vizualiza:
1. profilul de emergență
2. axul de inserție
3. articulația temporo-mandibulară
4. spațiile protetice și zonele învecinate
5. secțiunea la colet
6. simetria facială
7. rapoartele interarcadice
8. rapoartele între elementele anatomice
9. sinusurile
10. structurile osoase
180. Mandibulokineziografia:
1. nu se pot investinga mișcările funcționale de deglutiție și masticație
2. se folosește in diagnosticarea sindromului disfuncțional
3. aparatul înregistrează electronic mișcările mandibulare
4. nu se folosește în diagnosticarea sindromului disfuncțional
5. nu se poate efectua la pacienții edentați
6. deglutiția este vizualizată pe ecran sub forma unei linii
7. permite investigarea mișcărilor funcționale de masticație și deglutiție
8. permite înregistrarea bidimensională a dinamicii mandibulare
9. permite înregistrarea tridimensională a dinamicii mandibulare
10. deglutiția este vizualizată pe ecran sub forma unui punct
181. Despre radiografia panoramică:
1. oferă posibilitatea examinării rapoartelor de intercuspidare
2. oferă posibilitatea examinării elementelor ATM
3. prezintă o deformare dimensională acceptabilă a structurilor
4. este o imagine tridimensională
5. permite examinarea elementelor ATM

6. permite observarea spațiilor protetice potențiale
7. nu permite observarea spațiilor protetice potențiale
8. Nu Utilizează Radiații X
9. nu permite vizualizarea sinusurilor maxilare
10. ne oferă o imagine de ansamblu a arcadelor dento-alveolare
182. Se poate afirma despre examinarea paraclinică a mucoasei orale:
1. examenul citologic indică gradul de cheratinizare al epiteliului
2. testul la vitamina C indică cantitatea totală de vitamina C de la nivel dentar
3. stomatoscopul este un instrument optic folosit în examenul stomatologic și realizează o mărire a
imaginii de 40-100 de ori
4. examenul citologic indică cantitatea de substanțe prezente în epiteliu
5. examenul anatomopatologic se indică doar în cazuri exacte de proces malign
6. testul la vitamina C indică cantitatea de vitamina C de la nivelul țesuturilor
7. examenul anatomopatologic se indică în cazul unor leziuni cu evoluție îndelungata pentru
precizarea unui diagnostic definitive concludent
8. stomatoscopul este un instrument optic folosit în examenul stomatologic și realizează o mărire a
imaginii de 16-32 de ori
9. examenul anatomopatologic se indică în cazul celor mai mici suspiciuni de proces malign
10. examenul anatomopatologic se indică în cazul unor leziuni cu evoluție spontană pentru precizarea
unui diagnostic definitiv concludent
183. Studiul de model:
1. se realizează din materiale friabile
2. unitățile odonto-parodontale vor fi examinate atât din punct de vedere odontal cât și parodontal
3. este un examen clinic necesar studierii unităților odonto-parodontale
4. examinarea SPP se realizează mai greu decât la nivelul cavității orale
5. modelele sunt confecționate din material dure
6. analiza ocluzală se face după montarea în simulator
7. examinarea se face fără montarea în simulator
8. este un examen complementar care oferă posibilitatea vizualizării unor zone greu accesibile paraclinic, da
9. în cadrul examenului ocluzal se apreciază parametrii morfologiei ocluzale urmată de toate na
modificările survenite
10. se realizează înainte de amprentarea spațiului protetic potențial
184. Radiografia retro-dento-alveolară:
1. nu se pot aprecia elemente de morfologie radiculară
2. nu detectează pungile parodontale
3. se poate realiza prin tehnica bisectoarei, tehnica paralaxei sau tehnica bitewing
4. la nivelul crestei edentate poate evidenția existența dinților incluși
5. prin tehnica bitewing se evidențiază leziunile interdentare
6. tehnica bitewing este indicată pentru leziunile vestibulare și orale
7. nu este utilă în depistarea cariilor incipiente
8. se pot stabili indici de resorbție osoasă
9. servește evaluarea gradului de implantare a dintelui
10. nu este utilă pentru dinții limitrofi breșei edentate
185. Tomografia ATM:
1. oferă informații asupra pantei articulare
2. nu permitea studiul pe secțiuni în plan sagital
3. nu poate oferi informații cu privire asupra poziției condililor în poziția cu gura deschisă
4. este o imagine tridimensională a unor structuri bidimensionale
5. permite diagnosticarea disfuncțiilor sistemului stomatognat
6. imaginile obținute sunt supuse unor măsurători conform Ricketts si Seymour
7. permite o vedere de ansamblu asupra sistemului oro-maxilo-facial
8. permite analiza tuturor componentelor ATM, cu excepția membranei sinoviale
9. poate releva modificări morfologice importante privind forma cavității glenoide
10. permite studiul pe secțiuni în plan transversal

186. Alegeți afirmațiile adevărate despre examenul radiografic:
1. radiografia retro-dento-alveolară se poate realiza prin tehnica bisectoarei, paralaxei, bite-wing
2. radiografia retro-dento-alveolară este utilă la nivelul dinților restanți ce limitează breșa edentată
3. cele mai frecvente examene complementare utilizate la pacienții edentați parțial sunt radiografia
retro-dento-alveolară și ortopantomografia
4. radiografiile digitale au o doză de radiații mai mare comparativ cu cele convenționale
5. se utilizează rar în stomatologie
6. radiografia retro-dento alveolară se poate realiza doar prin tehnica bisectoarei
7. ortopantomografia se utilizează rar la pacienții edentați parțial
8. radiografia retro-dento-alveolară se utilizează rar la pacienții edentați parțial
9. este principalul examen complementar utilizat în stomatologie
10. tehnica bite-wing permite depistarea leziunilor interdentare
187. Sunt corecte următoarele afirmații, cu excepția:
1. Analiza spațiului protetic potențial pe model se va face asemănător ca la examenul clinic.
2. Mandibulokineziografia permite înregistrarea tridimensională a dinamicii mandibulare.
3. Testele salivare se utilizează în scopul identificării grupei de risc a pacientului ce urmează a fi
protezat, vizând doar evaluarea calitativă a secreției salivare.
4. Artrografia articulației temporo-mandibulare este singura metodă care oferă detalii privind
meniscul.
5. Cele mai frecvente examene radiologice utilizate la pacienții edentați parțial sunt radiografia
cefalometrică și teleradiografia de profil.
6. Prin examenul citologic se indică gradul de cheratinizare al epiteliului, maturarea celulelor
descuamate, dar nu și profunzimea straturilor din care provin.
7. Colorațiie intravitale cu albastru de toluidină 1% se utilizează pentru decelarea zonelor de leziune
de concentrație și activitate nucleară redusă.
8. În studiul pe model, pentru arcada dento-alveolară, se vor examina de la dreapta la stânga
consecutiv atât unitățile odonto-parodontale cât și breșele edentate, și apoi se vor preciza forma și
simetria arcadei.
9. Examenul stomatoscopic se realizează prin intermediul unui instrument optic numit stomatoscop, ce
asigură o mărire a imaginii de 16-32 ori.
10. Examenul bacteriologic realizat prin tehnica frotiului si culturii este util pentru aprecierea calitativă
și cantitativă a florei microbiene de la nivelul pungilor parodontale, mucoasei orale și inflamațiilor
pulpare.
188. Diagnosticul edentației parțiale:
1. cuprinde un diagnostic de stare generală
2. nu specifică și afecțiunile generale de care suferă bolnavul
3. marchează gradele de restaurare a elementelor sistemului stomatognat
4. nu este necesară completarea lui cu un diagnostic diferențiat
5. cuprinde un diagnostic pozitiv de stare locală
6. cuprinde un diagnostic negativ de stare locală
7. cuprinde un diagnostic de stare locală
8. se înscrie în grila de diagnostic gnatoprotetic introdusă de Lejoyeux
9. presupune diagnosticare sistemică a integrității morfologice și funcționale a fiecărui element
stomatognat
10. marchează gradele de afectare a elementelor sistemului stomatognat
189. Tipurile de diagnostic ale edentației parțial reduse:
1. diagnostic pozitiv, factorii ce influențează pozitiv tratamentul
2. diagnostic final, stabilit la încheierea cazului
3. diagnostic de urgentă, bazat pe motivele prezentării
4. diagnostic de urgentă, bazat pe rezultatele examenul clinic și paraclinic
5. diagnostic principal, bazat pe rezultatele examenul clinic și paraclinic
6. diagnostic inițial, bazat pe investigațiile amănunțite clinice și paraclinice
7. diagnostic diferențial
8. diagnostic negativ, factorii ce influențează negativ tratamentul

9. diagnostic de etapă, stabilit in timpul derulării etapelor clinice de tratament
10. diagnostic secundar, stabilit pe timpul derulării etapelor clinice de tratament
190. În cadrul diagnosticului de stare generală:
1. scopul acestuia este să elimine riscurile intervenției stomatologice
2. rezultatul acestuia ar putea temporiza sau contraindica tratamentul
3. este un element primordial în orientarea ulterioară a tratamentului gnatoprotetic
4. cuprinde și un diagnostic cardiologic, foarte important în realizarea intervenției stomatologice
5. cuprinde un diagnostic chirurgical
6. realizarea acestuia nu este necesară de fiecare dată
7. presupune o anamneză sumară, fără colaborare cu alte specialități
8. se specifică afecțiunea de care suferă bolnavul
9. elaborarea acestuia presupune o anamneză precisă și colaborarea între specialități
10. trebuie completat cu diagnostic diferențial
191. Etapele diagnosticului de stare locală sunt:
1. topografic
2. contraindicații
3. funcțional
4. odontal
5. sistemic
6. evolutiv
7. morfologic
8. formă clinică
9. anatomo-clinica
10. indicații
192. Diagnosticul de stare locală trece prin următoarele etape:
1. localizare
2. odontal
3. parodontal
4. endodontal
5. stadiul terapeutic
6. funcțional
7. morfologic
8. complicații
9. prognostic
10. topografic
193. Următoarele sunt tipuri de diagnostic de stare locală:
1. diagnosticul de stare generală
2. diagnosticul factorilor negativi de influențează tratamentul
3. diagnosticul parțial
4. diagnostic morfologic
5. diagnostic de integritate osoasă
6. diagnostic de integritate pulpară
7. diagnostic de integritate a mucoasei, limbii, glandelor salivare
8. diagnostic chirurgical
9. diagnosticul factorilor pozitivi ce influențează tratamentul
10. diagnostic de integritate a unităților odontale
194. Diagnosticul de stare locală se clasifică în:
1. diagnosticul factorilor negativi ce influențează tratamentul
2. diagnostic de integritate homeostazică și funcțională
3. diagnostic de integritate pulpară
4. diagnosticul factorilor pozitivi ce influențează tratamentul
5. diagnostic de integritate a ocluziei
6. diagnostic de integritate a arcadei
7. diagnosticul parțial
8. diagnostic morfologic
9. diagnosticul de stare generală
10. diagnostic parodontal
195. Referitor la diagnosticul de integritatea a unităților odontale putem afirma:
1. modalitatea de evoluție a afecțiunii poate fi lentă, rapidă sau stabilizată
2. în cadrul etapei de tratament precizăm dacă este complet sau incomplet
3. prognosticul leziunii poate fi pozitiv sau negativ
4. evoluția leziunii poate fi locală sau generală
5. examenului anatomo-clinic precizează fețele dintelui afectate de leziune
6. stabilim etiologia leziunii conform claselor Dechaume
7. forma clinică se stabilește cu ajutorul claselor Black și Dechaume
8. etiologia leziunii poate fi termică
9. etiologia leziunilor poate fi microbiană
10. consemnăm complicațiile locale sau la distanță
196. Diagnosticul de integritate a unităților odontale urmărește:
1. examenul anatomo-clinic precizează fețele dintelui afectate de leziune
2. evolutiv dintele poate fi apreciat ca fiind tratat sau netratat
3. funcțional putem întâlni tulburări masticatorii
4. etapa de tratament corect sau incorect realizată
5. funcțional pot fi afectate funcțiile locale sau generale
6. prognosticul leziunii poate fi favorabil, rezervat sau nefavorabil
7. anatomo clinic, stabilește tipul de leziune: carie, abrazie, anomalie de volum etc
8. examenul topografic utilizează clasele Black
9. etiologia leziunii poate fi mecanică
10. etiologia leziunii poate fi plurifactorială
197. Următoarele afirmații referitoare la diagnosticul de integritate pulpara sunt false:
1. prognosticul leziunii nu poate fi rezervat
2. examenul anatomo-clinic precizează fețele dintelui afectate de leziune
3. nu este necesară precizarea etapei de tratament
4. examenul topografic consemnează dintele afectat
5. evolutiv dintele poate fi apreciat ca fiind tratat sau netratat
6. etiologia leziunii poate fi microbiană
7. prognosticul leziunii poate fi favorabil sau nefavorabil
8. funcțiile afectate sunt masticatorii, fizionomice și deglutiția
9. evoluția leziunii poate fi lentă
10. prognosticul leziunii poate fi pozitiv sau negativ
198. Diagnosticul de integritate pulpară are următoarele etape:
1. forma clinică precizează gradul de afecțiune pulpară
2. examenul etiologic: cauza leziunii poate fi iatrogenică
3. prognosticul poate fi favorabil sau nefavorabil
4. complicațiile afecțiunii pot fi osoase, musculare sau articulare
5. prognosticul este în funcție de afectarea stării generale, locale sau locoregionale
6. anatomo-clinic: consemnează dintele
7. forma clinică stabilește cauza apariției leziunii (microbiană, traumatică)
8. etapa de tratament: corect sau incorect, complet sau incomplet
9. examenul evoluției precizează dacă dintele este tratat corect sau incorect
10. anatomo-clinic: stabilește tipul leziunii (hiperemie, pulpite, necroză, gangrene)
199. Diagnosticul de integritate parodontală stabilește:
1. complicațiile afecțiunii pot fi mobilitate dentară, migrări dentare, resorbții alveolare
2. examenul topografic: leziune localizată sau generalizată
3. complicațiile afecțiuni pot fi osoase, articulare, ganglionare
4. anatomo clinic: tipul de afectare parodontală-gingivită, parodontită
5. forma clinică: forme inflamatorii (gingivită cronică, parodontită marginală cronică, superficială sau
complexă), parodontita juvenilă, parodontita cronică profundă
6. evoluție: favorabilă sau nefavorabilă tratamentului
7. etiologia: termică, iatrogenică, mixtă
8. prognosticul nu ține cont de afectarea stării loco-regionale, tratament sau complicații
9. forma clinică: forme degenerative (distrofice sau atrofice)
10. forma clinică stabilește cauza apariției leziunii (microbiană, mixtă)
200. În ceea ce privește diagnosticul de integritate parodontală, următoarele afirmații sunt adevărate:
1. etiologia poate fi microbiană, traumatica, mixtă sau plurifactorială
2. anatomo clinic, afecțiunea este localizată sau generalizată
3. complicațiile afecțiuni pot cuprinde mobilitate dentară, migrări dentare, edentații
4. complicațiile afecțiunii pot fi ganglionare, musculare, osoase
5. funcțional pot apărea tulburări masticatorii, fizionomice și de deglutiție
6. forma clinică: în funcție de clasificarea atwoood
7. formele clinice degenerative se clasifică în inflamatorii și mixte
8. prognosticul favorabil, rezervat, nefavorabil, nu este influențat de starea generală, complicații și
tratamentul efectuat anterior
9. formele clinice degenerative se clasifică în distrofice și atrofice
10. prognostic: favorabil sau nefavorabil (in funcție de complicații, tratament și gradul de afectare)
201. Despre diagnosticul de integritate a arcadei putem afirma următoarele:
1. etiologia edentației poate fi congenitală, aparentă sau dobândită
2. se înscrie după diagnosticul de integritate odontală și parodontală
3. diagnosticul etapei terapeutice este complet, chiar și in cazul rezolvării unei singure breșe edentate
4. prognosticul este întotdeauna bun în edentațiile de etiologie parodontală
5. diagnosticul de formă clinică precizează clasa edentației conform clasificării Angle
6. diagnosticul etiologic se clasifică în: edentație totală/parțiala, dizarmonie-alveolară
7. prognosticul edentației poate fi bun în edentațiile reduse de etiologie carioasă
8. consemnează starea prezentă a integrității arcadei dentare
9. diagnosticul de formă clinică precizează clasa edentației conform clasificării Kennedy-Applegate
10. precede toate celelalte diagnostice de stare locală
202. Diagnosticul de integritate a arcadei cuprinde:
1. diagnosticul topografic precizează localizarea edentației sau a dizarmoniei
2. diagnosticul etapei de tratament: tratat conjunct, adjunct, sau în curs de tratament
3. diagnosticul de formă clinica precizează clasa edentației conform clasificării Atwood
4. tratamentul poate fi apreciat din punct de vedere al concepției biomecanice, execuției clinico-
tehnologice
5. diagnosticul etapei terapeutice nu este de o mare importanță clinică
6. diagnosticul complicațiilor poate fi favorabil, rezervat sau nefavorabil
7. diagnosticul etiologic clasifică în: edentație totală/parțiala, dizarmonie-alveolară
8. consemnează starea prezenta a integrității arcadei
9. prognosticul este întotdeauna nefavorabil în edentațiile de etiologie carioasă
10. diagnosticul funcțional este influențat de topografia și întinderea edentației
203. În ceea ce privește diagnosticul de integritate a ocluziei urmărim:
1. diagnosticul etiologic: tipul de afectare ocluzală (malocluzie, modificări ale ariilor ocluzale,
rapoartelor interarcadice etc.)
2. diagnosticul funcțional: precizează tulburările funcțiilor globale ale sistemului stomatognat
3. diagnosticul topografic: zona afectată
4. diagnosticul etapei terapeutice: complet/incomplete, corect/incorect efectuat
5. diagnosticul etapei terapeutice: inconcludent în ceea ce privește ocluzia dentară
6. forma clinică: conform claselor Kennedy-Applegate
7. diagnosticul etiologic: cauza apariției malocluziei
8. forma clinică: conform clasificării Angle
9. forma clinică: conform claselor Lejoyeux
10. diagnosticul anatomo clinic: zona afectată
204. Următoarele afirmații referitoare la integritatea ocluziei sunt false:

1. diagnosticul anatomo clinic precizează zona afectată
2. forma clinică se apreciază conform clasificării Atwood
3. prognosticul poate fi favorabil, rezervat sau nefavorabil
4. forma clinică se precizează conform claselor kennedy
5. forma clinică se apreciază conform clasificării Angle
6. cauzele apariției malocluziei pot fi obiceiuri vicioase, consecutivă malpozițiilor dentare
7. prognosticul este influențat de afectarea stării locale/generale, complicațiilor survenite și
tratamentelor efectuate anterior
8. diagnosticul anatomo clinic precizează: tipul edentației totală/parțială, dizarmonie dento-alveolară
etc.
9. complicațiile pot fi locale, loco-regionale sau generale
10. complicațiile malocluziei dentare pot fi doar locale
205. Diagnosticul de integritate a articulației temporo mandibulare cuprinde:
1. diagnosticul de evoluție se clasifica în: afecțiune stabilizată, lentă sau rapidă
2. prognosticul cel mai adesea este favorabil pentru cauzele locale, tratate corect
3. diagnosticul topografic: stânga/dreapta
4. diagnosticul topografic: afecțiune maxilară/mandibulară
5. diagnosticul anatomo-clinic - tipul de afectare: miozite
6. diagnosticul anatomo-clinic: tipul de afectare(artrita, artroza)
7. diagnosticul evoluției poate fi: favorabil sau nefavorabil
8. prognosticul cel mai adesea este și nefavorabil pentru cauzele loco-regionale și generale
9. diagnosticul de formă clinică: conform clasificării Lejoyeux
10. diagnosticul etapei de tratament- cel mai adesea nu poate fi evaluat
206. Referitor la diagnosticul de integritate a articulației temporo mandibulare putem afirma:
1. prognosticul poate fi rezervat, favorabil sau nefavorabil
2. prognosticul este întotdeauna nefavorabil pentru cauzele locale, tratate corect
3. etiologia poate fi de cauză loco-regională (modificări morfologice-articulare)
4. etiologia poate fi de cauză locală, prin malocluzii, edentații
5. etiologia poate fi de cauză generală (reumatism poliarticular)
6. forma clinică se stabilește conform clasificării Lejoyeux
7. diagnosticul topografic: afecțiune maxilară/mandibulară
8. diagnosticul anatomo-clinic - tipul de afectare: miozite
9. prognosticul este întotdeauna favorabil pentru cauzele loco-regionale și generale
10. diagnosticul topografic: dreapta/stânga
207. Următoarele afirmații sunt adevărate cu privire la diagnosticul de integritate musculară:
1. diagnosticul anatomo-clinic – tipul de afectare - nevralgii, malrelații mandibulo-craniene
2. etiologie - afecțiune de cauză infecțioasă sau microbiană
3. funcțional apar exclusiv tulburări masticatorii
4. examenul topografic apreciază grupa musculară afectată
5. forma clinică se precizează conform etiologiei și rezultatelor examenelor clinice executate
6. prognosticul poate fi apreciat ca fiind stabilizat, lent sau rapid
7. etiologie - afecțiune de cauză traumatică, degenerativă sau congenitală
8. examenul etiologic va preciza grupa musculară afectată
9. diagnosticul anatomo clinic - tipul de afectare: miozite
10. forma clinică se precizează conform clasificării v. burlui
208. Diagnosticul de integritate al relațiilor mandibulo-craniene cuprinde:
1. examenul morfologic: afecțiune localizată sau generalizată
2. examenul complicațiilor consemnează doar complicații generale
3. forma clinică se va aprecia conform clasificării v. burlui
4. diagnosticul anatomo-clinic: malrelații
5. diagnosticul anatomo-clinic: artroză, artrite
6. examenul etiologic: cauza apariției malrelației-edentației, malocluziei, interferențelor ocluzale etc
7. examenul evoluției: afecțiune locală, loco-regională sau generală
8. forma clinică se va aprecia conform clasificării V. Popescu

9. examenul etapei de tratament: tratament complet/incomplet, corect/incorect
10. examenul complicațiilor consemnează complicații atât loco-regionale, cât și generale
209. Diagnosticul de stare locală cuprinde și un diagnostic de integritate homeostazică și funcțională:
1. forma clinică se apreciază conform clasificării V. Burlui
2. cauza apariției poate fi mecanică, termică sau microbiană
3. cauza apariției poate fi loco-regională: ATM, musculară, osoasă
5. forma clinica: homeostazie normală/ideală, dishomeostazie de compensare și de decompensare
6. evoluția consemnează complicațiile locale sau la distantă
7. funcțional avem de-a face exclusiv cu tulburări fizionomice
8. cauza apariției poate fi locală: odontală, parodontală
9. examenul anatomo-clinic: homeostazie păstrata/dishomeostazie dishomeostazie/ disfunctii da ma rog
10. cauza apariției poate fi generală: afecțiuni ale sistemului muscular
210. Diagnosticul de integritate a mucoasei, limbii și glandelor salivare urmărește:
1. forma clinică se precizează in urma unor investigații paraclinice, morfo-patologice, stomatoscopice,
citologice
2. forma clinică se stabilește conform clasificării V. Popescu
3. examenul funcțional: nu apar tulburări ale funcțiilor sistemului stomatognat
5. examenul anatomo-clinic: stomatită, glosită
6. cauza apariției leziunii poate fi musculară, articulară, osoasă
7. examenul anatomo-clinic: adenită, obstrucția glandelor salivare
8. examenul topografic stabilește localizarea afecțiunii
9. examenul anatomo-clinic: miozite
10. cauza apariției afecțiunii poate fi traumatică, alergică, microbiană, medicamentoasă, etc
211. Legat de diagnosticul chirurgical putem face următoarele precizări:
1. forma clinică se stabilește conform clasificării atwood
2. examenul anatomo-clinic precizează tipul de afectare: infecțioasă, traumatică, tumorală etc. !!!!!!
3. examenul etapei de tratament evaluează gradul de igienă a bolnavului
5. evoluția poate fi: lentă, rapidă sau stabilizată
6. examenul topografic stabilește tipul de afectare, locală, loco-regională sau generală
7. forma clinica se precizează în funcție de investigațiile clinice și paraclinice
8. examenul topografic stabilește localizarea: odontală, de părți dure (osoase, articulare) sau de părți
moi (musculară, glandulară)
9. cauza apariției afecțiuni poate fi musculară, osoasă, articulară
10. examenul etapei de tratament evaluează tratamentul ca fiind complet/incomplet, corect/incorect
212. Diagnosticul de integritate osoasă cuprinde:
1. examenul anatomo-clinic - tipul de afecțiune - miozită
2. diagnosticul etiologic stabilește cauza apariției - carioasă, plurifactorială
3. examenul anatomo-clinic - tipul de afecțiune - artroză
4. diagnosticul etapei de tratament va indica tratamentul pe care l-a urmat
5. Forma clinică se precizează conform clasificării V. Burlui
6. examenul anatomo-clinic: tipul de afectare osoasă-osteoporoză
7. examenul topografic precizează zona afectată
8. diagnosticul de evoluție poate fi apreciat ca fiind favorabil, rezervat sau nefavorabil
9. forma clinică se precizează conform clasificărilor existente
10. diagnosticul etiologic stabilește cauza apariției – metabolică, traumatică, infecțioasă
213. Diagnosticul stării de igienă:
1. completează grila de diagnostic a edentației parțiale
2. nu este inclus în grila de diagnostic a edentației parțiale
3. starea de igienă poate fi evaluată ca fiind satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare
4. funcțional apar tulburări locale și generale
5. nivelul stării de igienă poate fi evaluat ca fiind superior sau inferior

6. va aprecia nivelul stării de igienă prezentă a pacientului
7. starea de igienă se clasifică conform claselor Black
8. starea de igienă se clasifică conform claselor Lejoyeux
9. starea de igienă se pune în evidență conform investigațiilor uzuale
10. influențează direct prognosticul tratamentului
214. Diagnosticul de stare locală constă în:
1. diagnosticul profilactic
2. diagnostic psihiatric
3. diagnosticul de integritate a ocluziei
4. diagnosticul de integritate pulpară
5. diagnosticul stării de igienă
6. diagnosticul de integritate a unităților odontale
7. diagnostic radiografic
8. diagnostic digestiv
9. diagnosticul de integritate a arcadei
10. diagnosticul de integritate parodontală

PFCompletttt

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PFCompletttt

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1/13/23, 12:15 PM UMF EXAMENE

1. Cauze dobândite ale edentației parțial reduse sunt:

7. apare după epuizarea perioadei normale de erupție

4. în al cincilea stadiu, ce se desfășoară pe parcursul următoarelor 5-6 luni, au loc procese de

6. Gingia papilară are forma trapezoidală pe secțiune verticală

3. determină stabilitatea ocluzală, realizând contacte multipoziționale prin intermediul cuspizilor de

5. înălțimea crestei edentate se măsoară prin distanța de la limita de reflexie a mucoasei

6. este dependentă de deschiderea ritmică a cavității orale

2. clasa a IV a- creastă înaltă, ascuțită

9. inaltimea marita apare in urma egresiunii sau extruziei dintilor antagonosti

6. interliniu articular cu dimensiuni reduse

4. la nivelul ATM se întâlnește o îngroșare a capsulei și ligamentelor articulare prin fenomene de

74. Complicatiile locale la nivelul parodontiului intereseaza:

10. Clasa a II-a: edentații unilaterale

3. este o clasificare a leziunilor odontale

9. cele 4 clase sunt comune pentru toate cazurile de resaturare protetică

3. examenul vestibulului bucal

2. 1 - reprezintă insule separate de placă la colet și tartru în 1/3 cervicală

1. Stări patologice care modifică excitabilitatea neuromusculară

6. în cadrul istoricului se urmărește etiologia pierderii dinților

1. Edentatia partiala presupune lipsa a cel mult 12 dinti

5. se exercita presiune simetrica cu indicele

2. oferă informații despre raportul dintre coroană și rădăcină

8. raportul dintre coroana clinică și rădăcina dintelui

4. artrografia cu fibră optică captează imagini de dinamică articulară în timp real

1. permite doar investigarea mișcărilor masticatorii

172. Alcătuirea generală a articulatoarelor:

5. permite examinarea elementelor ATM

10. permite studiul pe secțiuni în plan transversal

8. diagnostic negativ, factorii ce influențează negativ tratamentul

204. Următoarele afirmații referitoare la integritatea ocluziei sunt false:

8. forma clinică se va aprecia conform clasificării V. Popescu

5. nivelul stării de igienă poate fi evaluat ca fiind superior sau inferior

S-ar putea să vă placă și