Sim.v.6.17.12.

33

Simulare Previzualizare intrebari Examene sustinute Open main menu

Acasa

Deconectare
English

Anul 2
Anul 3
Semestrul I
Semestrul II
Total
Disciplina
întrebări

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN ONCOLOGIE 88 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN OFTALMOLOGIE 159 Previzualizare

INGRIJIRI CALIFICATE ÎN DERMATOLOGIE 152 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN DIABET ŞI BOLI DE NUTRIŢIE 50 Previzualizare

ÎNGRIJIRI PALEATIVE 279 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN PEDIATRIE 273 Previzualizare

PEDIATRIE 273 Previzualizare

CHIRURGIE GENERALĂ 300 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN O.R.L. 150 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN UROLOGIE 132 Previzualizare

MEDICINĂ INTERNĂ 600 Previzualizare

ÎNGRIJIRI CALIFICATE ÎN ENDOCRINOLOGIE,DIABET ŞI BOLI DE
150 Previzualizare
NUTRIŢIE

1. Malformațiile majore ale urechii medii sunt:

1. Mastoida prezintă modificări importante
2. Absența casutei timpanului
3. Urechea în ansă
4. Absența lanțului osicular
5. Macrootie
6. Căsuța timpanului prezintă modificări importante
7. Microotia
8. Absența mastoidei
9. Fixarea congenitală a scăriței
10. Coloboma auris
2. Malformații urchii esterne includ:
1. Fixarea scăriței
2. Microotia
3. Macrootia
4. Atrezia conductului auditiv extern
5. Ansența casei timpanului
6. Lanțul osicular absent
 7. Ansența mastoidei
8. Protruzia pavilionului
9. Anomalii de poziție ale conductului auditiv extern
10. Traiect anormal al nervului facial
3. Despre othematom sunt adevărate următoarele:
1. Apare secundar traumatismelor membranei timpanice
2. Se datorează fracturilor de os temporal
3. Se dezvoltă între cartilaj și pericondru
4. Reprezintă o fractură mixtă
5. Apare secundar unei plăgi
6. Frecvent situat în 1/3 superioară a pavilionului
7. Tratamentul constă în incizie, drenaj, pansament compresiv, antibioticoterapie
8. Se prezintă ca o tumefacție violetă, fluctuentă, ce deformează pavilionul
9. Tratamentul constă doar în administrarea de antibiotice
10. Este o colecție sangvinolentă
4. Membrana timpanică poate fi afectată prin:
1. Fragment de metal în timpul sudurii
2. Jugulografie retrogradă
3. Undă de presiune
4. Hidrops labirintic
5. Înțepare
6. Anchiloza stapedo-vestibulara
7. Spălătură auriculară
8. Extracția de corpului străin cu un instrument necorespunzător
9. Efectuarea audiogramei tonale
10. Paralizie de nerv facial
5. În cazul perforației membrane timpanice, sunt adevărate următoarele:
1. Administrăm antibiotice pe cale generală
2. In cazul perforațiilori mari este indicată timpanoplastia de tip I
3. Nu este indicată administrarea de antibiotice pe cale generală
4. In cazul perforațiilori mari este indicat implantul cochlear
5. Sunt indicate administrarea de picături în ureche
6. Evităm pătrunderea apei în ureche
7. Nu administrăm picaturi în conduct
8. Perforațiile nu se inchid spontan, indiferent de dimensiunea ei
9. In cazul perforațiilori mari este indicată stapedotomia
10. Urmărim evoluția membranei timpanice
6. In cazul fracturilor transversale ale stâncii temporale pacientul prezintă:
1. Scurgere de LCR
2. Greață și vărsături
3. Vertij rotator violent
4. Sânge în cavitatea urechii medii
5. Hiposmie
6. Paralizie de nerv facial
7. Surditate neurosenzorială
8. Trismus
9. Otoragie
10. Hipoacuzie de transmisie
7. Despre fracturile stăncii temporale sunt adevărate următoarele:
1. Se administrează antibiotice în doze mari și cu spectru larg
2. Nu determină scădere de auz
3. Nu necesită explorare imagistică (CT)
4. Fracturile mixte sunt cele mai severe
5. În cazul fistulei de LCR trebuie amânată intervenția chirurgicală
6. Diagnosticul se precizează prin examen computer tomograf
7. Nu afectează ureche medie sau internă
8. Fistula de LCR se va închide prin intervenție chirurgicală căt mai repede
9. Fracturile mixte sunt cele mai frecvente
10. Tratamentul este complex și necesită participarea unei echipe mixte
8. Spălătura auriculară nu este indicată în:
1. Dopul de cerumen
2. Afecțiuni otice cu intervenții chirurgicale
3. Prezența corpilor stăini animați
4. Perforația membranei timpanice
5. Fractură longitudinală de stâncă temporală
6. Otospongioză
7. Fractură transversă de stâncă temporală
8. Otită medie mucoasă
9. Sindrom Down
10. Timpanoplastie
9. Următoarele afirmații sunt adevărate despre corpii străini exogeni:
1. Indiferent de volumul lor nu determină simptomatologie
2. Se pot extrage sub controlul vederii, prin spălătură auriculară sau cu un cârlig
3. Întodeauna , pentru extragerea lor, este necesară anestezia generală
4. În cazul corpilor străini vegetali se instilează în conductul auditiv extern alcool
 5. După extragere se administrează antibiotic pe cale generală
6. În cazul insectelor se instilează în conductul auditiv extern alcool sau ulei călduț
7. Sunt reprezentați de dopul de cerumen și dopul epidermic
8. Pot fi animați sau neanimați
9. În cazul corpilor străini vegetali se instilează în conductul auditiv extern ulei călduț
10. Dacă sunt de dimensiuni mici pot să nu determine simptomatologie
10. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Tratamentul în otomicoză constă în antifungic topic
2. Principalul agent etiologic in otita externa difuza este pseudomonas aeruginosa
3. In cazul pericondritei pavilionului uneori se poate produce necroza cartilajului pavilionului auricular
4. Otita externă malignă este provocată de bacilul piocianic sau de stafilococ
5. Tratamentul otomicozei constă în incizie și drenaj
6. Furunculul de conduct auditiv extern reprezinta inflamatia streptococica a unuia sau mai multor foliculi
pilosebacei de la nivelul segmentului cartilaginos al conductului auditiv extern
7. Tratamentul otitei externe maligne constă radioterapie
8. Eczema urechii externe este determinată de bacilul piocianic
9. In cazul otomicozei se poate produce necroza cartilajului pavilionului auricular
10. Eczema urechii externe apare ca o manifestare alergica a pielii pavilionului, cae sau ambele
11. Semnele și simptomele întâlnite în otita externă difuză sunt:
1. Local se constată prezența unei tumefacții centrate pe un folicul pilo-sebaceu
2. Otalgia este exarcebată de de mișcările masticatorii și devine violentă la mobilizarea urechii
3. Cu agravarea otalgiei apare o secreție apos-purulentă
4. La otoscopie se observă micelii de culoare albicioasă
5. Otoscopic se constată o colecție purulentă la nivelul urechii medii
6. Local tegumentele sunt acoperite de secreții galbene ce formează cruste
7. Palparea mastoidei este dureroasă pe marginea posterioară sau în punctul antral
8. Poate evolua spre infecția spațiilor vecine
9. Local apare edem care determină stenoza conductului auditiv extern, cu scăderea auzului
10. La debut există doar hiperemie și descuamație a pielii conductului auditiv extern
12. Eczema urechii se caracterizează prin:
1. Este expresia unei alergii cutanate a urechii extern
2. Tratamentul este chirurgical
3. Otalgia este moderată
4. Otalgie violentă la mobilizarea urechii sau la apăsarea pe tragus
5. Tratamentul constă în antifungic topic
6. Tratamentul presupune în primul rând îndepărtarea agentului cauzal
7. Este necesară chimioterapia
8. Se vor folosi preparate de cortizon și antibiotic
9. Tumefacții centrate pe un folicul pilo-sebaceu
10. Local tegumentele externe sunt roșii, edemațiate, acoperite de secreții galbene ce formează cruste
13. Despre furunculul de conduct auditiv extern sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Infecția nu se extinde la cartilajul pavilionului
2. Topic se administrează antiinflamatorii și antibiotice
3. Se produce datorită infecției cu stafilococ a foliculilor pilosebacei
4. Se produce datorită infecției cu bacilul piocianic a foliculilor pilosebacei
5. Debutează prin prurit auricular
6. Diabetul favorizează apariția furunculului
7. În faza de colecție tratamentul constă in incizie, drenaj, antibiotic pe cale generală
8. Nu se administrează topic antiinflamatorii și antibiotice
9. Debutează prin otalgie în crize pe un fond dureros continuu
10. Agentul etiologic este virusul herpes zoster
14. Otita externă malignă prezintă următoarele caracteristici:
1. Infecția nu afectează țesuturile din jur
2. Apare de obicei la pacienții diabetici
3. Afecțiunea este dată de candida albicans
4. Tratamentul consă în: controlul glicemiei, imbunătățirea stării generale, antibiotic în asociere
5. Termenul de ”malignă” se referă la caracterul evolutiv grav, fără legaturaă cu procesul canceros
6. Infecția provoacă o osteomielită a oaselor de la baza craniului
7. Starea generală a pacientului nu este influențată
8. Valorile crescute ale glicemiei nu influențează evoluția afecțiunii
9. Este necesar efectuarea de CT și RMN
10. Nu sunt necesară explorare imagistică (CT, RMN)
15. Următoarele cauze pot determina o disfunție sau o obstructie a trompei lui Eustache:
1. Sinuzită
2. Tumoră de rinofaringe
3. Autismul
4. Cancerul de laringe
5. Tiroidita
6. Palato-schizis
7. Amigdalită acută
8. Papilomul de luetă
9. Sindrom Down
10. Vegetații adenoide
16. Despre otita medie seroasă sunt adevărate următoarele:
1. Se caracterizează prin prezența unui fluid în în cavitățile urechii medii în prezența unei membranice
 timpanice neperforate
2. Tratamentul are în vedere evacuarea lichidului prin permeabilizarea trompei
3. Afecțiunea are drept cauză principală deviația de sept nazal
4. Otoscopia evidențiază o membrană timpanică mată, retractată, fără reflex luminos
5. Este caracterizată de triada: greață, vărsături, cefalee
6. Otoscopia evidențiază perforația membranei timpanice
7. Tratamentul constă în mastoidectomie
8. Se întâlnește numai la copii
9. La adult, cănd este diagnosticată, trebuie examinat minuțios rinofaringele
10. Afecțiunea debutează insidios, prin hipoacuzie, care se accentuează în timp
17. Complicațiile otitei medii seroase cronice sunt:
1. Otită medie colesteatomatoasă
2. Surditate brusc instalată
3. Hidrops labirintic
4. Otomastoidita acută
5. Eczema urechii externe
6. Otita adezivă
7. Pericondrita pavilionului auricular
8. Perforația membranei timpanice
9. Adenoidită acută
10. Atrofia membranei timpanice
18. Despre otita medie seroasă cronică sunt adevărate următoarele:
1. Audiograma arată o hipoacuzie ce poate coborâ până la 40-50 dBTimpanograma este plată
2. Diagnosticul se pune pe baza examenului otologic, audiogramă, timpanogramă
3. Trebuie îndepărtate focarele de infecție rinofaringiene
4. Evacuarea lichidului din urechea medie se face prin plasarea unui aerator transtimpanic
5. Pacientul nu prezintă pierdere auditivă
6. Trebuie îndepărtate focarele de infecție laringiene
7. Evacuarea lichidului din urechea medie se face prin administrarea de antibiotice
8. Otoscopia evidențiază mularea membranice pe lanțul osicular
9. Nu determină sechele și complicații
10. Diagnosticul se pune pe baza examenului CT
19. În faza de exudat a otitei medii acute pacientul prezintă:
1. Otalgie pulsatilă
2. Otoscopic: membrană timpanică roșie, mată, fără repere, poate bomba spre exterior
3. Febra (390-400C)
4. Epistaxis
5. Perforarea membranei timpanice
6. Otoscopic desenul vascular este accentuat
7. Acufene
8. Hipoacuzia
9. Otoscopia evidențiază mularea membranice pe lanțul osicular
10. Hiperacuzie
20. Tratamentul în otita medie acută este local și general, constând în:
1. Antipiretice
2. Paracenteză dacă membrana timpanică bombează
3. Antibiotice pe cale generală
4. Anticoagulante
5. Anemizări tubare cu vasoconstrictoare
6. Antimicotice local
7. Antiinflamatorii sub formă de picături otice
8. Antibiotice numai sub formă de picături otice
9. Antiinflamatorii pe cale generală
10. Vazoconstrictoare pe cale orală
21. Despre infecția cronică tubo-timpanică sunt adevărate următoarele:
1. Tratamentul este chirurgical contând în mastoidectomie
2. Infecția afectează doar mucoasa, fără osteita perețolor osoși ai căsuței timpanice
3. Puseele de otoree nu sunt însoțite de fenomene generale care să îngrijoreze pacientul
4. Există trei forme de boală: osteitică, polipoidă, colesteatomatoasă
5. Otoreea , prin stagnere, determină leziuni de dermatită
6. Se caracterizează prin prezența osteitei
7. Tratamentul este chirurgical contând în evidare petromastoidiană
8. La otoscopie se constată secreții muco-purulente, filante sau mucoase
9. Poate determina complicatii grave infectioase, neurologice
10. Tratamentul constă în eradicarea cauzelor care întrețin infecția
22. Forma osteitică a bolii atico-antrale se caracterizează prin:
1. Prin perforație se observă o formațiune alb-gălbuie
2. Pacientul nu prezintă otoree
3. Membrana timpanică este integră
4. Situarea perforație în 1/3 inferioară a membranei timpanice indică prezența infecției în atică
5. Puroiul care se elimină este filant și fetid
6. Perforație a membranei timpanice marginală sau în 1/3 superioară a membranei timpanice
7. Tratamentul constă doar din medicație administrată topic
8. Situarea perforație în 1/3 superioară a membranei timpanice indică prezența infecției în atică
 9. Perforația poate fi acoperită de crustă melicerică și fiind de mici dimensiuni este greu de obervat
10. Otomicroscopia evidențiază granulații pe marginile perforației
23. Colesteatomul poate fi:
1. Dobândit – migrarea epiteliului din conduct printr-o perforație a membranei timpanice
2. Dobândit – prin formarea de conuri epidermice datorită inflamației cronice a celulelor
3. Congenital devoltându-se din resturi embrionare ectodermale
4. Dobândit – prin hiperpresiune în urechea medie care determină bombarea membranei timpanice
5. Dobândit – prin hipopresiune în urechea medie care produce învaginarea membranei timpanice
6. Doar congenital
7. Dobândit -printr-un proces inflamator cronic
8. Dobândit -printr-un proces inflamator acut
9. Dobândit – prin hipopresiune în urechea internă
10. Congenital - printr-un proces inflamator cronic
24. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. În boala atico-antreală există trei forme: osteitică, polipoidă, colesteatomatoasă
2. In evoluția otitei medii acute se descriu următoarele faze: hiperemică, exudativă, supurativă și de rezoluție
3. Tratamentul infecției cronice tubo-timpanice constă în eradicarea cauzelor ce întreți otita
4. Infecția cronică tubo-timpanica determină fenome de osteită
5. În boala atico-antreală există următoarele faze: hiperemică, exudativă, supurativă și de rezoluție
6. Tratamentul infecției cronice tubo-timpanice este chirurgical contând în evidare petromastoidiană
7. In evoluția bolii atico-antrale se descriu următoarele faze: hiperemică, exudativă, supurativă și de rezoluție
8. Otita medie cronică supurată, în evoluție, nu se extinde la structurile din vecinătate
9. În forma colesteatomatoasă a bolii atico-antrale se observă prin perforație o formațiune de culoare alb-gălbuie
situată frecvent în porțiunea superioară a căsuțeitimpanice
10. Colesteatomul poate fi congenital sau dobândit
25. Despre boala atico-antrală sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Toate formele bolii se insoțesc de hipoacuzie care progresează în timp
2. Examenul CT ajută la aprecierea exactă a leziunilor
3. Tratamentul curativ este cel chirurgical
4. Colesteatomul nu recidivează
5. Mastoidectomia nu are indicație în această afecțiune
6. Colesteatomul determină osteoliza pereților urechii medii, provocând complicații grave: infecțioase,
vasculare, neurologice
7. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice topic
8. Se vor efectua teste vestibulare pentru evidențierea erodării canalelor semicirculare
9. Boala nu evoluează cu hipoacuzie sau vertij
10. Nu este necesară efectuarea unui CT
26. În meningita otogenă pacientul prezintă:
1. Paraacuzia Willis
2. Sindrom Ramsay-Hunt
3. Redoarea cefei
4. Semnul Kernig – flectarea gambelor la ridicarea capului
5. Reflexe osteotendinoase vii
6. Semnul Brudzinski - flectarea unui membru determină flectarea celuilalt membru
7. Trismus
8. Redoarea cefei este absentă
9. Boala Meniere
10. Reflexe osteotendinoase abolite
27. Despre meningita otogenă sunt adevărate următoarele:
1. Este cea mai rară complicație a otomastoiditei
2. De obicei este provocată de streptococi și pneumococi
3. Tratamentul este doar medicamentos
4. Poziția adoptată de pacient este de ”cocoș de pușcă”
5. Pacientul prezintă redoarea cefei
6. Tratamentul este medical și chirurgical
7. Indiferent de gradul edemului cerebral nu apar tulburări psihice
8. Puncția lombară și CT precizează diagnosticul
9. Este caracteristică triada: diaree, varsături, cefalee
10. Nu este necesară puncție lombară
28. Despre abcesul subdural otogen sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Antibioticoterapia se administrează în doze masive
2. Cefaleea este calmată de puncția rahidiană
3. Tratamentul chirurgical constă în mastoidectomie radicală în cazul unei otite acute
4. Tratamentul chirurgical constă din timpanocenteză cu mastoidectomie sau mastoidectomie radicală
5. Este o colecție purulentă care se dezvoltă la nivelul creierului
6. Este o colecție purulentă intre dura mater și arahnoidă
7. Pacientul prezintă semne neurologice de focar
8. Este urmarea unei otite acute sau cronice, în care infecția se propagă prin proces de tromboflebită
9. Este o colecție purulentă între dura mater și os
10. Simptomatologia este nespecifică și nu alarmează pacientul
29. Despre abcesul extradural otogen sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Este o colecție purulentă care se dezvoltă la nivelul creierului
2. Tratamentul este chirurgical și antibioticoterapie
3. Diagnosticul de certitudine se pune pe aspectul lichidului de la puncția lombară
4. Diagnosticul se certifică prin CT, RMN
 5. Nu este necesară drenarea abcesului, deoarece se absoarbe ca urmare a tratamentului cu antibiotice
6. Simptomatologia debutează cu paralizie facială
7. Este o colecție purulentă intre dura mater și arahnoidă
8. Este o colecție purulentă între dura mater și os
9. Cel mai frecvent simptom este cefaleea persistentă, asociată cu stare de rău și febră
10. Simptomatologia este nespecifică și nu alarmează pacientul
30. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. La puncția lombară, în cazul meningitei otogene, lichidul țâșnește sub presiune, este tulbure și la examenul
biochimic apare o creștere a polimorfonuclearelor
2. Abcesul subdural este o colecție purulentă intre dura mater și arahnoidă
3. In cazul complicațiilor otitei medii cronice supurate este necesar examen CT
4. De primă intenție este tratamentul chirurgical, iar dacă simptomatologia nu se remite se administrează
antibioticoterapie pe cale generală
5. La puncția lombară, în cazul ancesului extradural, lichidul țâșnește sub presiune, este tulbure și la examenul
biochimic apare o creștere a polimorfonuclearelor
6. În toate complicațiile otitei medii cronice supurate sunt necesare: punția lombara, CT, RMN, electromiografie
7. Tratamentul complicațiilor otitei medii cronice supurate este chirurgical și administrarea pe cale generală de
antibiotice
8. Abcesul subdural este o colecție purulentă între dura mater și os
9. Abcesul extradural este o colecție purulentă intre dura mater și arahnoidă
10. Abcesul extradural este o colecție purulentă între dura mater și os
31. Paralizia facială periferică se caracterizează prin:
1. Evaluarea ei include și: examen CT, RMN, electroneurografia, electromiografia,
2. Paralizia este întotdeauna bilaterală
3. Se manifestă clinic prin pierderea mobilitălii mușchilor faciali
4. Leziuni ce afectează nervul la nivelul sistemului nervos central
5. Se datorează: encefalitei, poliomielitei, meningită TBC
6. Afectează atât partea superioară cât și cea inferioară a feței
7. Poate afecta gustul, secreția lacrimală și cea salivară
8. Leziuni ce afectează nervul în segmentul extracranian
9. Afectează de obicei numai partea inferioară a fetei
10. Afectează de obicei numai partea superioară a fetei
32. Simtomatologia pacientului cu paralizie de facial se manifestă prin:
1. Accentuarea mobilității mușchilor faciali
2. Nu poate fluera
3. Reflexul oculo-palpebral și nazo-palpebral sunt accentuate
4. Hipersecreție a glandelor salivare de partea afectată
5. Se pierde senzația de gust în 2/3 anterioare ale limbii de partea paralizată
6. Dispariția reflexului oculo-palpebral
7. Nu poate închide ochiul
8. Pliurile hemifeței de partea paralizată sunt șterse
9. Pliurile hemifeței de partea paralizată se accentuează
10. Se pierde senzația de gust în 2/3 anterioare ale limbii de partea opusă părții paralizate
33. Următoarele afirmații sunt adevărate despre paralizia de facial:
1. Scăderea sensibilității în regiunea postero-superioară a concăi sugerează o afecțiune neoplazică în conductul
auditiv intern
2. Pacienții cu herpes zoster otic au dureri în proporție de aproape 100%, iar în paralizia ”a frigore” 50%
3. Scăderea sensibilității în regiunea postero-superioară a concăi sugerează o afecțiune neoplazică în conductul
auditiv extern
4. Pacienții cu herpes zoster otic au dureri în proporție de aproape 50%, iar în paralizia ”a frigore” 100%
5. Pacienții cu paralizie la care nu sunt semne de ameliorare după 6 luni vor fi suspectați de tumoră de facial
6. 10% din pacienții cu paralizie ”a frigore” au un istoric familial pozitiv
7. Pacienții cu paralizie la care nu sunt semne de ameliorare după o lună vor fi suspectați de tumoră de facial
8. Paralizia de facial apărută bilateral este de natură centrală
9. Paralizia de facial apărută bilateral este de natură periferică
10. Pacienții cu paralizie de facial vindecată nu prezintă recurență
34. Boala Ménière se caracterizează prin:
1. Clinic – criza se carcterizează prin: acufene unilaterale, vertij, hipoacuzie
2. Tabloul clinic este dominat de otalgie
3. Se caracterizeaza din punct alsimptomatologiei printr-o triada formatadin: vertij, anxietate, otalgie
4. Se caracterizeaza din punct alsimptomatologiei printr-o triada formatadin: acufene, hipoacuzie și cefalee
5. Este expresia unui hidrops endolimfatic
6. Evoluția este autolimitată
7. Între crize se recomandă dietă hiposodată, diuretice, vitamine, hipocolesterolemiante
8. Tratamentul: tratarea simptomelor vertiginoase: betahistină, atropină, antiedematoase cerebrale
9. În criză se administrează antibiotice
10. Inițial, între crize, pacientul are o stare relativ bună, ulterior se instalează hipoacuzia
35. Despre surditatea brusc instalată sunt adevărate următoarele:
1. Se instalează brusc, la un individ aparent sănătos
2. Se manifestă prin hipoacuzie de transmisie și otalgie
3. Se administrează: corticoizi, vasodilatatoare, vitamine din grupul B
4. Se manifestă prin hipoacuzie și acufene
5. Antibioticoterapia este de elecție
6. Se instalează lent, în minim o săptămână
7. Se caracterizează din punct alsimptomatologiei printr-o triada formatadin: acufene bilaterale, hipoacuzie lent
 instalată și cefalee
8. Sunt contraindicate vitamine din grupul B
9. Pacientul poate prezenta o senzație de dezechilibru
10. Tratamentul trebuie instituit cât mai rapid, în primele 24h de la debut
36. Otospongioză prezintă următoarele caracteristici:
1. Simptomatologia este mai frecventă la bărbați
2. Există trei forme: osteitică, polipoidă, colesteatomatoasă
3. Focarul de otosleroză evoluează în trei faze: congestie, resorbție osoasă, neoformație osoasă
4. Simptomatologia este dominată de hipoacuzie de transmisie
5. Tratamentul este fie chirurgical, fie protezare auditivă
6. Este expresia unui hidrops endolimfatic
7. Simptomatologia este mai frecventă la femei, accentuându-se la fiecare sarcină
8. Este o osteodistrofie a capsulei labirintice care determină fixarea scăriței
9. Simptomatologia este dominată de hipoacuzie neurosenzorială
10. Tratamentul contă în: corticoizi, vasodilatatoare, vitamine din grupul B
37. Examenele clinice și paraclinice efectuate în otospongioză sunt:
1. Audiograma tonală și vocală
2. Electromiografia
3. Microlaringoscopie suspendată
4. Angiografia
5. RMN
6. Bucofaringoscopia
7. Otoscopia
8. Ecografia
9. Reflexul stapedian
10. CT
38. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. În surditatea brusc instalată recuperarea bună a auzului depinde de rapiditatea instituirii tratamentului
2. În otospongioză pacientul remarcă că ”aude mai prost în mediul cu zgomot”
3. În otospongioză pacientul remarcă că ”aude mai bine în zgomot” (paraacuzia Willis)
4. Hidropsul labirintic se traduce clinic prin crize repetate de vertij și hipoacuzie
5. În otospongioză apare fixarea scăriței determină de osteodistrofia capsulei labirintice
6. În tospongioza protezarea auditivă convenționala este singura metodă de tratament
7. Tratamentul chirurgical al otospongiozei constă în înlocuirea scăriței cu o proteză din metal sau material
sintetic
8. Hidropsul labirintic se traduce clinic prin crize repetate de otalgie și acufene bilaterale
9. În otospongioză apare fixarea ciocanului la membrana timpanică
10. În surditatea brusc istalată apare fixarea nicovalei
39. Tumorile benigne ale pavilionului auricular și ale conductului auditiv extern sunt:
1. Mixoame
2. Limfangioame
3. Chiști dermoizi
4. Papiloame
5. Keratoza senilă
6. Carcinoame bazocelulare
7. Boala Bowen
8. Exostoze
9. Osteoame
10. Hemangioame
40. Tumorile maligne ale pavilionului auricular și ale conductului auditiv extern prezintă următoarele caracteristici:
1. Carcinoamele scuamocelulare apar ca formațiuni exofitice sau ulcerative, cu creștere lentă, fixate la planurile
profunde
2. În cazul melanomului malign excizia se face la 1-2 mm de marginea tumorii
3. După excizie, formațiunea se trimite la examen anatomo-patologic
4. Melanoamele maligne sunt rar întâlnite
5. Boala Winkler este un nodul dureros format din anastomoze arterio-venoase
6. Melanoamele maligne nu metastazează
7. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza aspectului clinic
8. Tratamentul este chirurgical
9. Carcinoamele bazocelulare apar ca formațiuni nodulare ulcerate sau infiltrative, bine diferențiate
10. Keratoza senilă apare ca o denivelare a epiteliului
41. Despre melanomul malign al pavilionului auricular și al conductului auditiv extern sunt adevărate următoarele:
1. Se dezvoltă sub forma unei mase rotunde, verucoase, ce crește rapid
2. Au o culoare brun-negricioasă (rar de culoare albă)
3. Metastazează precoce
4. Pericondrul subiacent este rapid invadat
5. Suprafața tumorii este denivelată și nu sângerează la atingere
6. Are o creștere lentă
7. Nu metastazează la distanță
8. Excizia se face la mare distanță de marginea tumorii
9. Este cea mai frecventă tumoră malignă a urechii externe
10. Este un nodul dureros format din anastomoze arterio-venoase
42. Neurinomul de nerv acustico-vestibular se caracterizează prin:
1. Originea tumorii este de obicei din nervul auditiv
2. Se dezvoltă în conductul auditiv extern
 3. Simptomatologia debutează prin apariția paraliziei de nerv facial
4. Extensia în unghiul ponto-cerebelos apar semne de suferință cerebrală
5. Se dezvoltă în conductul auditiv intern
6. Nu necesită explorare imagistică
7. De multe ori rămâne asimptomatic
8. Originea tumorii este de obicei din nervul vestibular
9. Debutează, de obicei, cu acufene unilaterale, progresive și hipoacuzie unilaterală
10. Chimioterapia este de elecție
43. Următoarele afirmații despre Schwanomul de vestibular sunt adevărate:
1. Tratamentul poate fi chirurgical și presupune excizia tumorii
2. Trebuie explorată funcția vestibulără și cochleară
3. Examenul imagistic (CT, RMN) precizează sediul și mărimea tumorii
4. Tratamentul este doar radioterapic, cel chirurgical nu se poate face datorită sediului tumorii
5. Afecțiunea denutează prin acufene și hipoacuzie bilaterale
6. Audiograma tonală și vocala precizează sediul și mărimea tumorii
7. O altă metodă terapeutică este tratamentul tumorii prin gamma-knife
8. În evoluție nu determină compresiunea cerebelului și a trunchiului cerebral
9. Este o tumoră malignă
10. Tumora se dezvoltă în conductul auditiv intern, de unde se extinde spre unghiul ponto-cerebelos
44. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. În cazul meningitei otogene poziția pe care pacientul o adoptă în pat este de ”cocoș de pușcă”
2. Melanoamele maligne sunt extrem de periculoase prin metastazele la distanță
3. Otitele medii cronice supurate nu determină complicații intracraniene
4. Pseudotumorile urechii externe includ: chiștii dermoizi și exostozele
5. În forma polipoidă a bolii atico-antrale se observă polipi de culoare roșie-violacee, care se pot exterioriza prin
conductul auditiv extern
6. Schwanomul de vestibular este o tumoră malignă
7. Nervul facial are în componență doar fibre senzoriale
8. În otomicoză tratamentul de primă intenție este reprezentat de adminstrarea de antimicotice pe cale generală
9. În otospongioză leziunile sunt bilaterale, dar gradul de afectare auditivă poate fi diferit
10. Malformațiile urechii medii includ: anotia, urechea în ansă și atrezia conductului auditiv extern
45. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Corpii străini endogeni pot fi animați și inanimați
2. În otita medie seroasă examenul otoscopic arată o membrană timpanică transparentă, mobilă la manevrele
Valsalva și Toynbee
3. Paralizia facială otogenă poate fi cauzată de: otită medie supurată, tumori, traumatisme, viruși cu tropism
nervos
4. Pericondrita pavilionului auricular nu determină necroza cartilajului pavilionului
5. Rezultatele postoperatorii, în otospongioză, sunt bune la peste 80% dintre pacienți cu condiția să nu fie
afectată urechea internă
6. Otita medie seroasă cronică poate determina sechele și complicații: perforația sau atrofia membranei
timpanice, otită adezivă
7. Leziunile precanceroase ale urechii externe includ: keratoza senilă și boala Bowen
8. În cazul Schwanomului de vestibular pacientul poate prezenta paralizie facială și pierderea sensibilității în
teritoriul nervului V
9. Anotia reprezintă absența căsutei timpanului
10. Fracturile longitudinale ale stâncii temporale determină o multitudine de leziuni, prin afectarea cu precădere
a urechii interne
46. Sindromul de obstrucție nazală poate fi determinat de următoarele etiologii:
1. Deviatia de sept nazal
2. Cardiomiopatia dilatativă
3. Insuficiența venoasă cronică
4. Corpii străini esofagieni
5. Inflamații
6. Insuficiența renală cronică
7. Corpi străini
8. Diverticulii esofagieni
9. Malformații
10. Alergii
47. Obstrucția nazală la sugar prezintă următoarele caracteristici:
1. Sugarul prezintă tiraj, cianoză și crize de sufocare.
2. Sugarii cu obstrucție nazală pot asocia dismorfii cranio-faciale și toracice.
3. Sugarul cu obstrucție nazală nu poate prezenta niciodată hipotrofie staturo-ponderală.
4. Sugarul cu obstrucție nazală poate să sugă și să respire pe gură în același timp fără nicio problemă.
5. Obstrucția nazală la sugar conduce la dificultăți alimentare (nu poate să sugă și să respire pe gură în același
timp).
6. Obstructția nazală la sugar nu produce niciodată dificultăți de alimentare.
7. Sugarul cu obstrucție nazală nu prezintă niciodată tiraj, cianoză sau crize de sufocare.
8. Imperforația choanală se poate diagnostica introducând o soluție colorată (albastru de metil) în nas și
urmărind dacă apare în rinofaringe.
9. Sugarii cu obstrucție nazală pot prezenta hipotrofie staturo-ponderală.
10. Nu se poate folosi niciodată o sondă Nelaton pentru a diagnostica o imperforație choanală.
48. Obstrucția nazală la copii determinată de vegetațiile adenoide prezintă următoarele caracteristici:
1. Datorită prezenței vegetațiilor adenoide fluxul de aer ce ajunge în plâmân este diminuat, ceea ce determină o
oxigenare scăzută.
 2. Dacă nu este corectată în timp util, obstrucția nazală poate conduce la modificări scheletice ireversibile.
3. Datorită prezenței vegetațiilor adenoide fluxul de aer ce ajunge în plâmân este normal și nu este niciodată
diminuat.
4. Copiii cu vegetații adenoide au rezultate slabe la învățătură.
5. La copiii cu vegetații adenoide neoperate nu poate apărea niciodată în timp modificarea scheletului toracelui.
6. Copiii cu vegetații adenoide au rezultate bune la învățătură, fără nicio dificultate a memoriei și atenției.
7. Dacă nu este corectată în timp util, obstrucția nazală nu poate conduce niciodată la modificări scheletice
ireversibile.
8. La copiii cu vegetații adenoide neoperate nu poate apărea niciodată în timp faciesul adenoidian.
9. La copiii cu vegetații adenoide neoperate poate apărea în timp faciesul adenoidian.
10. La copiii cu vegetații adenoide neoperate poate apărea în timp ”torace de pantofar” înfundat sau în carenă,
mătănii costale, scolioză.
49. Sindromul de obstrucție nazală la pubertate determinat de fibromul rinofaringian, prezintă următoarele
caracteristici:
1. Fibromul rinofaringian se dezvoltă în zone foarte ușor de abordat chirurgical.
2. Fibromul rinofaringian nu apare niciodată la pubertate.
3. Fibromul rinofaringian se dezvoltă în zone dificile de abordat chirurgical (endocranian, fosa pterigomaxilară,
sinus cavernos).
4. Fibromul rinofaringian prezintă sângerări nazale repetate.
5. Fibromul rinofaringian nu determină niciodată sângerări nazale.
6. Fibromul rinofaringian determină complicații precum hemoragia și recidiva.
7. Fibromul rinofaringian este o tumoră benignă.
8. Fibromul rinofaringian nu determină niciodată obstrucție nazală.
9. Fibromul rinofaringian este denumit și tumora sângerândă a masculinității masculine.
10. Fibromul rinofaringian nu este denumit și tumora sângerândă a masculinității masculine.
50. Sindromul de obstrucție nazală la adult, prezintă următoarele caracteristici:
1. Sindromul de obstrucție nazală la adult nu este determinat niciodată de afecțiuni care modifică calibrul
foselor nazale.
2. Deviația de sept nazal obstructivă se rezolvă chirurgical.
3. Deviația de sept nazal nu necesită niciodată intervenție chirurgicală.
4. Tumorile nazale benigne sau maligne nu determină niciodată obstrucție nazală.
5. Polipoza nazală nu necesită niciodată intervenție chirurgicală.
6. Sindromul de obstrucție nazală la adult este determinat cel mai frecvent de afecțiuni care modifică calibrul
foselor nazale (deviația de sept, rinite cronice hipertrofice, corpi străini, tumori).
7. Tumorile nazale ce determină obstrucție nazală pot fi benigne sau maligne.
8. Rinita cronică hipertrofică se caracterizează prin mărirea de volum a cornetelor.
9. Deviația de sept nazal nu determină niciodată obstrucție nazală.
10. Polipoza nazală impune rezolvarea alergiei combinată cu intervenția chirurgicală.
51. Cauzele locale, de la nivelul foselor nazale ale epistaxisului pot fi:
1. Tumori benigne, în special angiofibromul nazofaringian în care hemoragiile sunt repetate
2. Inflamația – o viroză respiratorie (gripă)
3. Corpii străini
4. Corpii străini faringo-laringieni
5. Angina pultacee
6. Tumori maligne în care iniţial hemoragiile sunt mici
7. Laringita acuta congestivă
8. Otita medie acută supurată
9. Epiglotita acută
10. Cauze traumatice – accidente urmate de fractură sau iatrogene după diverse manevre chirurgicale
52. Cauzele generale, legate de afecțiuni sangvine, ale epistaxisului pot fi:
1. Vitaminoterapia
2. Cauze endocrine (în timpul ciclului menstrual, în timpul sarcinii);
3. Afecţiuni ale peretelui vascular (maladia Rendu Osler)
4. Urticaria cronică
5. Corpii străini faringo-laringieni
6. Ateroscleroza de obicei combinată cu HTA
7. Sindromul Parkinson
8. Hipertensiunea arterială
9. Ruptura de ligament încrucișat anterior a genunchiului
10. Sindroamele hemoragice în care sunt incluse afecţiuni ce intervin în modificarea hemostazei (ex - hemofilia)
53. În mediul spitalicesc, atitudinea în fața unui epistaxis cuprinde următoarele manevre:
1. Pacientul este așezat întotdeauna pe spate
2. Nu se va cauteriza niciodată zona sângerândă cu nitrat de argint
3. Nu este necesară măsurarea tensiunii arteriale în cazul epistaxisului
4. În cazul în care, hemoragia are originea în partea posterioară a fosei nazale, se face tamponament posterior
5. Indiferent de gravitate și de sediul sângerării, se va practica întotdeauna tamponamentul nazal posterior
6. În funcţie de gravitate, se va cauteriza zona sângerândă cu nitrat de argint
7. Anestezie locală cu xilină 1%, pe meşă
8. Nu se suflă niciodată nasul și nu se îndepărtează cheagurile
9. Se va aspira - sufla nasul, pentru a îndepărta cheagurile și pentru a afla sediul hemoragiei
10. Dacă sângerarea este importantă, se va face tamponament anterior.
54. Despre tratamentul epistaxisului sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Se poate practica electrocoagularea mono sau bipolară, dacă se individualizează vasul care este la originea
sângerării.
2. Dacă hemoragia se reia după manevrele locale de hemostază, se recomandă ligatura vasculară.
 3. Ligaturile vasculare cuprind ligatura arterei maxilare interne sau sfenopalatine, efectuate de către
endoscopişti cu experienţă.
4. Tamponamentul poate fi menţinut 24 ore, după care pacientul va fi protejat cu antibiotice până la 72 ore.
5. Există bureţi expandanţi hemostatici, care permit respiraţia având în centru o sondă, evitând astfel
disconfortul pansamentului anterior sau posterior.
6. Bureții hemostatici expandanți nu sunt eficienți și nu se folosesc în tratamentul epistaxisului.
7. Tamponamentul nazal nu necesită protecție cu antibiotice până la 72 ore.
8. Electrocoagularea mono sau bipolară, nu se practică niciodată, chiar dacă se individualizează vasul care este
la originea sângerării
9. Niciodată nu este necesară ligatura vasculară în tratamentul unui epistaxis.
10. La pacientul hipertensiv nu se impune tratamentul hipertensiunii arteriale.
55. Despre hematomul septal sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Hematomul septal este o colecție purulentă, situată pe ambele fețe ale septului nazal.
2. Hematomul septal determină un sindrom de obstrucție nazală.
3. Nu este necesar tratamentul antibiotic în hematomul septal.
4. Hematomul septal este o colecţie de sânge situată între pericondru și cartilaj.
5. Hematomul septal nu determină niciodată obstrucție nazală.
6. Hematomul septal este o colecţie de sânge în bisac, situată pe ambele feţe ale septului nazal.
7. Hematomul se poate suprainfecta iar infecţia poate determină necroza septului nazal și chiar deformarea
piramidei nazale care se prăbuseşte.
8. Se recomandă drenarea cât mai precoce a colecţiei sangvine de fiecare parte a septului și tratament
antibiotic.
9. Nu este necesară drenarea cât mai precoce a colecției sangvine.
10. Hematomul septal nu se poate niciodată suprainfecta în evoluție.
56. Despre contuziile și plăgile piramidei nazale sunt adevărate următoarele afirmații:
1. În cazuri grave se pot întâlni pierderi mari de substanţă sau chiar amputarea piramidei nazale.
2. Leziunea poate fi sub forma unei plăgi cu margini drepte sau neregulate, zdrobită.
3. Se datorează lovirii de o suprafaţa dură a piramidei nazale.
4. Nu este necesar tratamentul antibiotic în plăgile deschise.
5. Nu este necesară examinarea cu atenţie pentru a nu conţine corpi străini.
6. Plaga va fi examinată cu atenţie pentru a nu conţine corpi străini (care vor trebui extraşi).
7. Leziunea poate fi sub forma unui hematom subcutanat.
8. În plăgile deschise nu este necesară toaleta plăgii urmată de sutură.
9. Nu este pozibilă amputarea piramidei nazale (plăgi de război, mușcătură de animal).
10. Plaga nu poate pătrunde niciodată la nivelul foselor nazale sau sinusurilor paranazale.
57. Despre fracturile nazale sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Fracturile cu deplasarea oaselor proprii ale nasului modifică aspectul și forma piramidei nazale.
2. Plaga nu va interesa niciodată mucoasa nazală în profunzime.
3. Fracturile nazale pot fi întotdeauna doar ale oaselor proprii nazale, fără a se continua la nivelul altor
structuri.
4. Fracturile nazale pot fi doar ale oaselor proprii nazale sau se vor continua la nivelul maxilarului superior,
malar, lacrimal sau chiar la nivelul bazei craniului.
5. Fracturile oaselor proprii ale nasului pot fi închise sau deschise.
6. În fracturile închise tegumentele sunt întotdeauna interesate și se observă ărin plagă linia de fractură.
7. Niciodată nu se poate produce deplasarea piramidei nazale în fracturile nazale.
8. Fracturile oaselor proprii ale nasului pot fi întotdeauna numai fracturi închise, niciodată deschise.
9. Fracturile oaselor proprii ale nasului pot fi cu deplasarea sau fără deplasarea oaselor proprii ale nasului.
10. Deplasarea piramidei nazale se poate face spre lateral sau prin înfundarea piramidei nazale.
58. Despre pacientul cu fracturi nazale sunt adevărate următoarele afirmații:
1. La rinoscopia anterioară nu se observă niciodată modificările de calibru ale foselor nazale.
2. Rinoscopia anterioară arată modificările de calibru ale foselor nazale.
3. Pacientul nu acuză niciodată durere.
4. La inspecție, piramida nazală nu este niciodată deplasată din poziția normală.
5. Inspecția pacientului evidențiază deplasarea din poziția normală a piramidei nazale.
6. Pacientul va prezenta numai fracturi închise, niciodată deschise.
7. Rinoscopia anterioară arată deformarea pereților septal și extern.
8. Pacientul acuză durere.
9. Pacientul prezintă hemoragie.
10. Pacientul nu prezintă niciodată hemoragie.
59. Despre tratamentul fracturilor nazale sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Tratamentul fracturilor nazale nu necesită niciodată oprirea hemoragiei.
2. Dacă reducerea se întârzie mai mult de 7 zile, fractura nu se va consolida vicios.
3. Tratamentul fracturilor nazale cuprinde oprirea hemoragiei.
4. Tratamentul fracturilor nazale cuprinde calmarea durerii.
5. Repoziționarea oaselor, dacă sunt deplasate, se va realiza în urgență maximă.
6. Tratamentul fracturilor nazale nu cuprinde calmarea durerii.
7. Dacă zona traumatismului se deformează prin edem, se va aștepta resorbția edemului.
8. Repoziționarea oaselor, dacă sunt deplasate, nu se va realiza niciodată în urgență maximă.
9. Dacă zona traumatismului se deformează prin edem, nu se se va aștepta resorbția edemului.
10. Tratamentul fracturilor nazale cuprinde sutura plăgii.
60. Despre tratamentul fracturilor nazale cu deplasare sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Fixarea după repoziționare nu este niciodată necesară în fracturile nazale cu deplasare.
2. Fixarea după repoziționare se realizează cu o atelă sau meșă gipsată, din exterior.
3. Dacă reducerea se întârzie mai mult de 7 zile, fractura nu se va consolida vicios.
4. Nu este necesar niciodată tamponamentul anterior nazal după repoziționare.
 5. După repoziționare și fixare se vor administra antibiotice.
6. Fixarea după repoziționare se realizează prin tamponament anterior nazal.
7. Nu se administrează antiniotice după tamponamentul nazal anterior.
8. În caz de fractură cu deplasare, se face repunerea în poziție normală a oaselor fracturate.
9. În caz de fractură cu deplasare, nu este necesară repunerea în poziție normală a oaselor fracturate.
10. Fixarea prin tamponament anterior nazal are și rolul de a opri sângerarea nazală.
61. Rinosinuzitele acute bacteriene sunt determinate de umătorii germeni:
1. Bacterii diverse
2. Alergeni
3. Haemophilus influenzae
4. Streptococcus pneumoniae
5. Candida albicans
6. Fungi
7. Staphylococcus aureus
8. Moraxella catarrhalis
9. Virusuri diverse
10. Protozoare
62. În rinosinuzitele acute bacteriene sunt prezente următoarele simptome:
1. Febră, congestie
2. Secreție purulentă nazală
3. Hipoacuzie
4. Disfonie
5. Obstrucție nazală
6. Poliurie
7. Dureri precordiale
8. Cefalee
9. Pirozis
10. Durere facială
63. Formele clinice ale rinosinuzitelor acute bacteriene sunt:
1. Agina pultacee
2. Sinuzita mastoidiană
3. Adenoidita acuta
4. Fronto-etmoido-sfenoidita acută la copil
5. Sinuzita frontală
6. Sinuzita maxilară
7. Laringita subglotică
8. Sinuzita etmoidală
9. Sinuzita sfenoidală
10. Epiglotita
64. Sinuzita maxilară acuta bacteriană se caracterizează prin:
1. Pacientul nu prezintă niciodată senzație de plenitudine în regiunea geniană.
2. Pacientul prezintă senzație de plenitudine în regiunea geniană.
3. La rinoscopia anterioară mucoasa apare de aspect normal.
4. Rinoscopia anterioară evidențiază secreții purulente în meatul mijlociu.
5. Pacientul nu poate prezenta niciodată dureri intense în aria de proiecție a sinusului maxilar.
6. Rinoscopia anterioară evidențiază o mucoasă edemațiată, congestivă.
7. Pacientul nu prezintă niciodată durere în regiunea geniană.
8. Rinoscopia anterioară evidențiază absența secrețiilor purulente la nivelul foselor nazale.
9. Pacientul prezintă durere în regiunea geniană.
10. Pacientul poate prezenta dureri intense, resimțite în aria de proiecție a sinusului maxilar.
65. Sinuzita frontală acuta bacteriană se caracterizează prin:
1. Pacientul acuză dureri în regiunea frontală, mai ales în cursul dimineţii.
2. Durerea din regiunea frontală se accentuază la palparea unghiului intern al ochiului.
3. La rinoscopia anterioară mucoasa apare de aspect normal.
4. Pacientul nu prezintă niciodată durere în regiunea frontală.
5. Durerea din regiunea frontală nu se accentuază niciodată la palparea unghiului intern al ochiului.
6. Pacientul nu poate prezenta niciodată dureri intense în aria de proiecție a sinusului frontal.
7. După anemizare prin introducerea de meşe cu vasoconstrictor în meatul mijlociu se evidențiază uneori,
puroiul ce se scurge din sinusul frontal.
8. Durerea din regiunea frontală se accentuază când pacientul înclină capul în jos.
9. La rinoscopia anterioară mucoasa din meatul mijlociu apare congestivă.
10. Durerea din regiunea frontală nu se accentuază niciodată când pacientul înclină capul în jos.
66. Fronto-etmoido-sfenoidita acută la copil se caracterizează prin:
1. În ultimii ani această formă de sinuzită este foarte rar întâlnită la copii.
2. Copiii prezintă o serie de particularităţi care determină o propagare rapidă a infecţiei de la sinusul afectat în
regiunile vecine: orbită, sinus cavernos, endocranian.
3. La examenul clinic, mucoasa nazală apare fără nicio modificare, având un aspect normal.
4. În ultimii ani această formă de sinuzită a devenit tot mai frecventă la copii.
5. La examenul clinic mucoasa nazală, de la nivelul meatului mijlociu, apare edemaţiată și acoperită de secreţii.
6. La copii, nu se produce niciodată o propagare rapidă a infecţiei de la sinusul afectat la celelalte sinusuri.
7. La copii, nu se produce niciodată o propagare rapidă a infecţiei de la sinusul afectat în regiunile vecine:
orbită, sinus cavernos, endocranian.
8. Copiii prezintă o serie de particularităţi care determină o propagare rapidă a infecţiei de la sinusul afectat la
celelalte sinusuri.
9. Copilul prezintă sindrom de obstrucţie nazală și rinoree muco-purulentă.
 10. Copilul prezintă simptome reduse, fără sindrom de obstrucţie nazală și rinoree muco-purulentă.
67. Fronto-etmoido-sfenoidita acută la copil care evoluează spre o complicație, se caracterizează prin:
1. Globul ocular este împins în jos și înainte.
2. Nu este necesar tratamentul antibiotic în caz de apariție a complicațiilor.
3. Tratamentul va fi energic, cu antibiotice în doze corespunzătoare.
4. Nu se produc modificări la nivelul conjunctivei.
5. Globul ocular nu prezintă modificări de poziționare.
6. Nu se produc modificări la nivelul pleoapei.
7. Apariția semnelor generale: cefalee intensă, alterarea stării generale, febră mare, indică faptul că afecţiunea
evoluează spre un abces
8. Apariția semnelor generale: cefalee intensă, alterarea stării generale, febră mare, nu indică niciodată o
complicație.
9. Apare chemozis (edemul conjunctivei).
10. Apare un edem al pleoapei.
68. În rinosinuzitele acute virale, agenții etiologici sunt:
1. rhinovirusurile
2. Chlamydia trachomatis
3. bacterii diverse
4. adenovirusurile
5. enterovirusurile
6. fungi
7. diferite specii de protozoare
8. virusurile parainfluentza
9. toxine din mediu
10. virusul sinciţial respirator
69. Despre rinosinuzitele virale sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Rinoscopia anterioară evidențiază o mucoasă nazală normală, fără modificări.
2. Tratamentul trebuie să înceapă cu măsuri de prevenție (evitarea aglomerațiilor, spălatul mâinilor).
3. Transmiterea virusurilor care determină rinosinuzitele virale se face prin contaminare sangvină.
4. Simptomele se agravează în primele 3 – 4 zile și de obicei dispar în ziua a 6-a.
5. Agenții etiologici sunt virusurile.
6. Tratamentul va fi energic, cu antibiotice în doze corespunzătoare.
7. Rinoscopia anterioară evidențiază o mucoasă nazală congestivă, edemațiată.
8. Tratamentul este simptomatic.
9. Incidenţa acestor forme de sinuzită este foarte rară în ultimul timp.
10. Pentru febră și mialgii nu se recomandă niciodată paracetamolul sau ibuprofenul.
70. Simptomele rinosinuzitelor virale sunt:
1. hipoacuzie
2. rinoree apoasă
3. transpirații, cefalee
4. acufene
5. febră, mialgii
6. dureri precoordiale
7. poliurie
8. sindrom de obstrucție nazală
9. pacientul nu prezintă niciun simptom
10. usturime în gât
71. Următoarele afirmații despre rinosinuzita odontogenă sunt adevărate:
1. Regiunea geniană este edemeţiată, congestivă, dureroasă spontan și la apăsare.
2. Pacientul acuză iniţial, dureri dentare care cedează parţial în momentul drenării colecţiei în sinusul maxilar.
3. Sinusul maxilar nu are raport cu rădăcinile dentare superioare.
4. În caz de infecţii dentare, infecţia poate niciodată penetra în sinusul maxilar.
5. Peretele osos subţire care separă cavitatea sinusală de apexul molarilor poate fi erodat în caz de infecţii
dentare.
6. Nu apare in niciunul din cazuri rinoreea fetidă.
7. Sinusul maxilar vine în raport cu rădăcinile ultimului premolar și următorilor doi molari superiori.
8. În caz de infecții dentare, peretele osos al sinusului maxilar nu poate fi niciodată erodat.
9. În caz de infecţii dentare, infecţia poate penetra în sinusul maxilar.
10. Pacientul nu prezintă niciun simptom rinosinusal.
72. Următoarele afirmații despre diagnosticul și tratamentul din rinosinuzita odontogenă sunt adevărate:
1. Examenul radiologic al maxilarului superior nu poate evidenția leziunea.
2. Tratamentul este chirurgical.
3. Tratamentul presupune sutură în 2 planuri a mucoasei.
4. Nu este necesară administrarea tratamentului antibiotic.
5. Tratamentul presupune doar abord ORL, niciodată tratament stomatologic.
6. Tratamentul presupune tratament stomatologic: extracţia molarului, cu chiuretarea zonei osteitice.
7. Nu este necesar tratamentul stomatologic.
8. Examenul radiologic al maxilarului superior evidențiază leziunea.
9. Tratamentul este numai medicamentos, niciodată chirurgical.
10. Tratamentul presupune administrare de antibiotic timp de 30 de zile.
73. Rinitele cronice hipertrofice sunt determinate de tulburările de ventilație nazală secundare:
1. folosirii anticoncepționalelor
2. abuzului de alcool și tutun
3. disfuncției trompelor lui Eustachio
4. variaţiilor bruşte de temperatură
 5. aerosoloterapiei
6. activităţii în medii poluate cu pulberi și gaze
7. laringitelor cronice recurente
8. folosirii abuzive de medicamente vasomotorii la nivelul foselor nazale
9. deviaţiilor de sept nazal
10. vitaminoterapiei
74. Rinitele cronice hipertrofice prezintă următoarele caracteristici:
1. Nu este niciodată necesar tratamentul chirurgical în rinitele cronice hipertrofice.
2. Tratamentul constă în rezecţia masei conjunctive, sau în reducerea cornetelor folosind radiofrecvenţa sau
laserul.
3. Rinitele cronice hipertrofice au ca rezultat atrofia mucoasei nazale.
4. La rinoscopia anterioară și posterioară se observă cornetul inferior este redus în dimensiuni.
5. La rinoscopia anterioară și posterioară se observă cornetul inferior, roşu-violaceu, edemaţiat.
6. În forma conjunctivă, în care se produce proliferarea ţesutului conjunctiv submucos, distensia cornetelor se
permanentizează.
7. Tratamentul în rinita cronică hipertrofică nu poate fi niciodată medicamentos.
8. În forma conjunctivă, la aplicarea de vasoconstrictoare, cornetul nu se mai retractă.
9. Reducerea cornetelor nu se face niciodată folosind radiofrecvenţa sau laserul.
10. Afecţiunea evoluează de la o fază congestivă, în care există o distensie temporară a cornetelor, la forma
conjunctivă, în care se produce proliferarea ţesutului conjunctiv submucos.
75. Următoarele afirmații despre rinitele atrofice sunt adevărate:
1. Rinitele atrofice sunt afecţiuni cronice ale mucoasei nazale, având ca rezultat atrofia mucoasei nazale.
2. Rinita atrofică simplă nu poate fi niciodată profesională, nu apare la persoanele ce lucrează în medii cu
pulberi
3. Rinita atrofică simplă nu este determinată niciodată de abuzul de droguri (ex. prizarea cocainei).
4. Rinita atrofică simplă nu este determinată niciodată de abuzul unor medicamente (ex. vasoconstrictoare
nazale)
5. Rinita atrofică simplă poate fi urmarea abuzului de droguri (ex. prizarea cocainei).
6. Rinitele atrofice sunt afecţiuni acute virale ale mucoasei laringiene.
7. Rinita atrofică simplă poate urmarea abuzului unor medicamente (ex. vasoconstrictoare nazale administrate
topic).
8. Mucoasa nazală nu este modificată.
9. Rinita atrofică simplă poate fi profesională la persoanele ce lucrează în medii cu pulberi.
10. Se descriu 2 forme: rinita atrofică simplă şi ozena.
76. Ozena se caracterizează prin:
1. Mucoasa nazală nu suferă nicio modificare în evoluție.
2. Este determinată de sinuzita acută maxilară.
3. În final, mucoasa nazală este acoperită de cruste.
4. Este determinată de deviația de sept nazal.
5. Este o afecţiune cronică, ce debutează ca o rinită cu secreţii apoase.
6. În final, sub cruste mucoasa este palidă, uscată, subţire.
7. Progresiv secrețiile apoase inițiale îşi schimbă caracterul, devenind vâscoase și fetide.
8. În final, sub cruste, mucoasa are un aspect atrofic.
9. Este o infecție acuta virală a sinusului maxilar.
10. Agentul etiologic este reprezentat de bacterii diverse.
77. Din punct de vedere al simptomatologiei, ozena se caracterizează prin:
1. Senzaţia de lipsă de aer este în contrast cu aspectul rinoscopic, care evidențiază fose nazale largi.
2. Pacientul nu acuză niciodată senzaţie de lipsă de aer.
3. Mirosul neplăcut determină frecvent izolarea socială a pacientului.
4. Mirosul neplăcut nu poate determina izolarea socială a pacientului.
5. Pacientul nu acuză nicio problemă respiratorie.
6. Nu există modificări ale mirosului pacientului.
7. Mirosul neplăcut nu afectează viaţa socială a pacientului.
8. Pacientul acuză senzaţie de lipsă de aer.
9. Pacientul acuză jenă respiratorie.
10. Mirosul neplăcut afectează frecvent viaţa socială a persoanei respective.
78. Tratamentul ozenei presupune următoarele:
1. amigdalectomie
2. îndepărtarea crustelor
3. vitaminoterapie
4. adenoidectomie
5. tratament stomatologic: extracţia molarului, cu chiuretarea zonei osteitice
6. irigaţii cu soluţii saline
7. tratamentul doar medicamentos, niciodată chirurgical
8. tratament chirurgical
9. pensulaţii cu soluţie Lugol
10. miringotomie
79. Rinosinuzita cronică cu polipi nazali se caracterizează prin următoarele simptome:
1. acufene
2. rinoree
3. dureri precordiale
4. afectarea funcţiei olfactive
5. tulburări la mers
6. senzaţie de presiune la nivelul feţei
7. obstrucție nazală progresivă, de obicei bilaterală
 8. poliurie
9. respiraţia orală
10. junghi intercostal
80. Despre rinosinuzita cronică cu polipi nazali sunt adevărate următoarele afirmații:
1. În evoluție, fosa nazală nu se blochează niciodată.
2. Rinoscopia evidențiază mase polipoide alb-translucide, cu aspect de bob de strugure.
3. Odată cu dezvoltarea polipilor nu se produc modificări ale vocii sau ale respirației.
4. Mucoasa nazală nu suferă nicio modificare în evoluție.
5. Pacientul nu acuză nicio problemă respiratorie nazală.
6. Examenul endoscopic ajută la vizualizarea polipilor în stadiile inițiale.
7. Examenul endoscopic nu poate ajuta la vizualizarea polipilor în stadiile inițiale.
8. Odată cu dezvoltarea polipilor apare vocea nazonată, respiraţia orală, apneea în timpul somnului.
9. Rinoscopia evidențiază mase polipoide alb-translucide, situate iniţial în porţiunea superioară a fosei nazale.
10. În evoluție, fosa nazală ajunge să fie blocată în totalitate.
81. Despre tratamentul din rinosinuzita cronică cu polipi nazali sunt adevărate următoarele afirmații:
1. În formele uşoare (fără afectarea serioasă a mucoasei) se vor administra irigaţii cu soluţii saline, steroizi
topici (sub forma de spray), timp de 3 luni.
2. Tratamentul chirurgical constă în ablaţia polipilor în tehnica endoscopică.
3. Tratamentul este doar medicamentos, niciodată chirurgical.
4. Tratamentul chirurgical constă adenoidectomie și amigdalectomie.
5. În stabilirea tratamentului se va ține cont de severitatea simptomelor.
6. Tratament este stomatologic: extracţia molarului, cu chiuretarea zonei osteitice.
7. În stabilirea tratamentului nu se va ține cont de severitatea simptomelor.
8. În formele moderate se vor administra irigaţii cu soluţii saline, steroizi topici și se adaugă Doxiciclina timp de
3 luni.
9. În formele severe se vor administra soluţii saline, steroizi spray și oral (20mg/zi - 1 lună), antibiotice, urmat de
tratament chirurgical.
10. Tratamentul este doar chirurgical, niciodată medicamentos.
82. Complicaţiile orbito-oculare ale rinosinuzitelor se caracterizează prin:
1. Nu se produc niciodată la copiii cu etmoidite supurate.
2. Peretele osos subţire al orbitei poate fi erodat în caz de infecţii dentare.
3. Propagarea infecţiei rinosinusale se face fie prin continuitate - prin vasele ce traversează structurile osoase,
fie prin contiguitate - din aproape în aproape.
4. Nu este afectată niciodată pleoapa superioară.
5. Infecția rinosinusală nu ajunge niicodată în interiorul orbitei.
6. Prin osteită și difuzarea puroiului infecţia poate trece de periost şi ajunge în interiorul orbitei.
7. Prin osteită și difuzarea puroiului, se poate produce un abces palpebral - în pleoapa superioară.
8. Prin osteită și difuzarea puroiului, se poate un abces subperiostic la nivelul peretelui intern al orbitei.
9. Se produc numai la copiii cu amigdalite.
10. Se produc de cele mai multe ori la copiii cu etmoidite supurate.
83. Tratamentul complicaţiilor orbito-oculare ale rinosinuzitelor presupune:
1. Tratamentul nu necesită administrarea de antibiotice cu spectru larg.
2. Tratamentul nu presupune administrarea de steroizi pe cale generală.
3. Tratamentul este o urgenţă.
4. Tratamentul presupune drenajul endoscopic al sinusului afectat (etmoid, frontal, sfenoid).
5. Tratamentul nu presupune niciodată drenajul endoscopic al sinusului afectat (etmoid, frontal, sfenoid).
6. Tratamentul nu constituie o urgenţă.
7. Drenajul endoscopic al sinusului afectat (etmoid, frontal, sfenoid) este efectuat de către specialistul ORL.
8. Tratamentul este doar medicamentos, niciodată chirurgical.
9. Tratamentul presupune administrarea de antibiotice cu spectru larg.
10. Tratamentul presupune administrarea de steroizi pe cale generală.
84. Complicaţiile endocraniene ale rinosinuzitelor se caracterizează prin:
1. Abcesul subdural poate apărea în osteomielita peretelui intern al sinusului frontal.
2. Tratamentul nu presupune niciodată drenajul endoscopic focarului de infecție sinusal.
3. Tratamentul nu necesită administrarea de antibiotice cu spectru larg.
4. Tratamentul meningitei constă în administrarea de antibiotice și drenaj endoscopic al focarului de infecţie
sinusal.
5. Complicaţiile endocraniene sunt mai frecvente la copii şi sunt deosebit de grave.
6. Meningita de origine rinosinusală este o complicaţie rară şi poate apare în infecţia sinusului frontal sau
etmoidal.
7. Tromboflebita sinusului cavernos este o complicaţie deosebit de gravă.
8. Tratamentul este doar medicamentos, niciodată chirurgical.
9. Tratamentul nu constituie o urgenţă.
10. Tratament este stomatologic: extracţia molarului, cu chiuretarea zonei osteitice.
85. Tromboflebita sinusului cavernos, complicație endocraniană a rinosinuzitelor se caracterizează prin:
1. Pacientul prezintă febra 400C, frisoane.
2. Pacientul nu prezintă niciodată febra sau frisoane.
3. Apare evident desenul vascular la nivelul venelor frunţii (cap de meduză).
4. Pacientul poate prezenta paralizii de nervi cranieni.
5. Pacientul nu poate prezenta niciodată paralizii de nervi cranieni.
6. Pacientul prezintă semne meningeale.
7. Pacientul nu prezintă niciodată semne meningeale.
8. Pacientul acuză cefalee intensă.
9. Nu reprezintă o complicaţie gravă.
10. Pacientul acuză dureri precordiale.
86. Agenții etiologici ai anginelor sunt:
1. virusul Epstein-Barr pentru mononucleoza infecțioasă
2. virusul varicelei pentru angina herpetică
3. bacilul Löffler pentru angina din Zona Zoster
4. virusul Coxsackie tip A pentru herpangina
5. virusul Coxsackie tip A pentru angina difterică
6. virusul herpetic tip I pentru angina herpetică
7. bacilul Löffler pentru angina difterică
8. virusul herpetic tip I pentru mononucleoza infecțioasă
9. virusul Epstein-Barr pentru herpangină
10. virusul varicelei pentru angina din Zona Zoster
87. Angina acută se caracterizează prin:
1. apariția de puncte albe la nivelul criptelor amigadaliene, care confluează, formând un exudat pultaceu,
pledează pentru etiologie microbiană
2. nu este necesară palparea ariilor ganglionare latero-cervicale
3. are etiologie fungică
4. Debutul brutal, febra (390C), frisoane cefalee intensa, stare generala influen¿ata pledeaza pentru etiologie
bacteriana
5. în cazul etiologiei bacteriene debutul se face print-o stare de oboseală, de curbatură, subfebrilitate, cefalee de
intensitate mică
6. în caz de etiologie virală este necesar tratament cu antibiotic
7. diagnosticul etiologic se certifică prin examen bacteriologic al exsudatului faringian
8. contaminarea se poate produce prin inhalare
9. angina acuta bacteriană nu dă complicații locale sau la distanță
10. este o infecție virală sau bacteriană
88. Complicațiile locale ale anginelor sunt:
1. articulare
2. renale
3. abcesul intraamigdalian
4. hepatice
5. flegmonul spațiului lateral faringian
6. cardiace
7. flegmonul retrofaringian
8. angina Ludwig
9. stări septice
10. flegmonul periamigdalian
89. Complicațiile la distanță ale anginelor sunt:
1. pericardite
2. glomerulonefrite
3. septicemie
4. miocardită
5. abcesul intraamigdalian
6. angina Ludwig
7. abcesul spațiului prestilian
8. abcesul periamigdalian
9. complicații articulare
10. endocardită
90. In cazul anginei herpetice se constată următoarele:
1. la exmenul faringelui se constată prezența de veziculelocalizate pe pilierii amigdalieni
2. la exmenul faringelui se constată prezența de vezicule ce urmează traiectul nervului palatin
3. nu se constată adenopatii
4. pacientul prezintă adenopatii
5. tratamentul se va adresa simptomelor
6. pacientul poate prezenta herpes labial
7. starea generală este bună, pacientul este afebrile
8. tratamentul contă, obligatoriu, din administrarea de antibiotice
9. faringoscopia evidențiază o mucoasă roșie pe care apar ulterior vezicule alb sidefii cu lichid
10. febră mare, alterarea stării generale, disfagie, odinofagie
91. Anginele cu ulcerații superficiale sau profunde sunt următoarele :
1. angina Plaut-Vincent
2. angina herpetică
3. angina din Zona Zoster
4. angina din scarlatină
5. angina eritemato-pultacee
6. herpangina
7. angina aftoasă
8. angina din varicelă
9. angina din rujeolă
10. angina difterică
92. Despre Mononucleoza infecțioasă sunt adevărate următoarele:
1. pacientul poate prezenta herpes labial
2. agentul etiologic este bacilul difteric
3. diagnosticul se pune prin serologie (reacția Paul-Bunel sau Monospot Test)
4. angina este însoțită de adenopatie și splenomegalie
 5. tratamentul constă in administrarea de penicilină
6. in a 10-a zi poate apărea sindromul malign Marfan
7. pe mucoasa jugală apar petele Köplik
8. este data de virusul Epstein-Barr
9. caracteristic este aspectul palatului pe care apar puncte roșii, cu aspect peteșial
10. se transmite prin salivă (boala sărutului)
93. Despre flegmonul periamigdalian sunt adevărate următoarele:
1. debutul: alterarea stării generale, febră, disfagie, halenă fetidă
2. reprezintă angina planșeului bucal
3. este o colecție purulentă care se dezvoltă în spațiul dintre capsula amigdaliană și peretele lateral al faringelui
4. diagnosticul diferențial se face cu abcesul ultimului molar
5. se dezvoltă în spațiul retrostilian
6. nu se administrează antibiotic
7. diagnosticul se pune prin serologie (reacția Paul-Bunel sau Monospot Test)
8. tratamentul constă in antibioticoterapie și incizie, dacă colecția este constituită
9. pe mucoasa jugală apar petele Köplik
10. la 2-3 săptămâni după vindecare se recomandă amigdalectomia
94. Următoarele afirmații despre complicațiile la distanță ale anginelor sunt adevărate:
1. Complicațiile cardiace care pot apărea sunt endo, mio sau pericardite
2. Stafilococul poate produce glomerulonefrite postanginoase
3. Streptococul, prin anticorpii specifici, provoacă reacții inflamatorii la nivelul articulațiilor
4. Septicemia este una dintre complicațiile la distanță a anginelor
5. Aceste complicații apar numai în cazul anginelor de etiologie virală
6. Apariția unei artrite după o angină, impune monitorizarea pacientului mai ales la vârta copilăriei și
adolescenței
7. Streptococul betahemolitic A poate produce glomerulonefrite postanginoase
8. Anginele nu dau complicații la distanță
9. Sunt reprezentate de: angina Ludwig, flegmonul retrofaringian, abcesul intraamigdalian
10. În cazul complicațiilor renale la nivelul membrelor inferioare și a pleoapelor apare edem
95. Următoarele afirmații despre complicațiile generale ale anginelor sunt adevărate:
1. Sunt reprezentate de complicații articulare, cardiace, renale
2. Se produc pe cale limfatică, hematogenă, din aproape în aproape
3. În cazul complicațiilor renale la nivelul membrelor inferioare și a pleoapelor apare edem
4. Calea de propagare a infecției este doar hematogenă
5. Simptomele sunt reprezentate de: febra (370-380C), stare generala buna, puls accelerat
6. Tratamentul constă în antibioterapie în doze mari și drenajul larg al focarului cauzator
7. Sunt reprezentate de: angina Ludwig, flegmonul retrofaringian, abcesul intraamigdalian
8. Pacientul prezintă splenomegalie, leucocitoză, VSH crescut
9. Simptomele sunt reprezentate de: febra (400-410C), frisoane, alterarea profunda a starii generale, puls slab
10. Sunt reprezentate de septicemie
96. Aspectul clinic al faciesului adenoidian constă in urmatoarele:
1. ptoză palpebrală
2. tulburări de atenție
3. dinții vicioși implantați
4. bolta palatină ogivală
5. fose nazale largi
6. gura închisă
7. maxilarul superior nu se dezvoltă
8. buza superioară se îngroașă datorită respirației orale
9. macroglosie
10. lipsa de dezvoltare a foselor nazale
97. Angina din scarlatina se caracterizeaza prin:
1. după a15-zi titrul antistreptolizinelor este crescut
2. adenopatie laterocervicală moderată
3. limba prezinta un aspect albicios pe mijloc, cu marginile si varful rosu, dupa cateva zile devine rosie ca
zmeura
4. ulceratie la nivelul amigdalei
5. tegumentele submandibulare sunt edemațiate
6. apar pete Koplik pe mucoasa jugală in dreptul molarilor superiori
7. enantem la nivelul mucoasei faringiene
8. la 24-36 ore de la debut, apare exantemul caracteristic
9. vezicule pe mucoasa bucală, val palatin și limba
10. după 3 săptămâni de boală poate apare o a doua angină pultacee
98. În adenoidita cronică întâlnim:
1. pavilioane auriculare jos implantate
2. faciesul adenoidian
3. trismus
4. tulburări gastrointestinale
5. scăderea memorie și a concentrării la școală
6. modificări în mecanismul de ventilație pulmonară, cu tulburări anoxice
7. strabism
8. dezvolatarea exagerată a maxilarului superior
9. modificări în metabolismul calciului, ca vor determina modificări scheletice la nivelul toracelui
10. hipertrofia amigdalei linguale
 99. Despre hipertrofia vegetațiilor adenoide sunt adevărate următoarele:
1. intervenția chirurgicală poartă numele de amigdalectomie
2. sunt determinate de hipertrofia amigdalei lui Luschka
3. trebuie făcut diagnosticul diferențial cu fibromul de nazofaringe
4. antibioticoterapia se recomandă în cazurile cu suprainfecție
5. sunt determinate de hipertrofia amigdalelor palatine
6. în timp, apar modificări ale masivului facial (structură osoasă și părți moi)
7. se întâlnesc frecvent la vârsta adultă
8. diagnosticul se pune doar pe baza computerului tomograf
9. intervenția chirurgicală constă în adenoidectomie
10. tratamentul chirurgical se realizează după vârsta de 10 ani
100. Faringita atrofică se caracterizează prin:
1. pacienții prezintă reflexe faringiene exagerate
2. tratamentul constă în eliminarea factorilor favorizanți
3. local se face badijonal cu glicerină iodată 1-2%, gargarisme cu solutii emoliente
4. mucoasa faringiană prezintă foliculi limfatici diseminați
5. mucoasă faringiană rosie, lăcuită
6. tratamentul constă în administrarea de abtibiotice
7. mucoasă faringiană este palidă, atrofică, uscată, cu mici noduli limfatici
8. pacienții prezintă reflexe faringiene diminuate
9. se recomandă inhalații cu apă de mare
10. tratamentul de elecție este chirurgical
101. Factorii favorizanți ai faringitei cornice sunt:
1. afecțiuni cardiace
2. procese septice nazale
3. afecțiuni hepatice
4. alergia
5. vitaminoterapia
6. infecții la nivelul tegumentului
7. antibioticoterapia
8. alcoolul, tutunul
9. personae cu imunitate deficitară
10. mediul ambiant poluat
102. Fibromul nazofaringian este:
1. caracteristică sexului masculin, în preajma pubertății
2. este denumită ”tumora sângerândă a pubertății masculine”
3. moale, brăzdată de șanțuri care converg antero-posterior
4. caracteristică sexului feminin
5. situate la nivelul hipofaringelui
6. confundat cu vegetațiile adenoide
7. în permanentă tendință de creștere
8. tumoră benignă
9. tumoră malignă
10. confundat cu polipul sinusochoanal
103. Despre fibromul nazofaringian sunt adevărate următoarele:
1. este o tumoră la care nu se recomandă tratament chirurgical datorită sângerării importante.
2. intervenția chirurgicață este precedată de embolizare și ligaturarea pediculilor vasculari
3. explorările imagistice sunt CT și angio RMN
4. în cazul neextirpării în totalitate a tumorii apar recidive
5. nu este necesar de embolizarea și ligaturarea pediculilor vasculari
6. ablația tumorii trebuie precedată, obligatoriu, de biopsie
7. nu sunt necesare explorări imagistice, fiind suficient examenul fibroscopic
8. simptomatologia constă în: epistaxis, obstrucție nazala, hipoacuzie de transmisie
9. tumora are o permanentă tendință de creștere, ocupând regiunile vecine
10. se extinde doar în fosele nazale
104. Tumorile maligne ale rinofaringelui sunt:
1. tumori care afectează în mod egal ambele sexe
2. tumori care se dezvoltă la nivelul etajului glotic
3. tumori care se demască prin paralizii de nervi cranieni
4. tumori care se dezvoltă în zona de deschidere a trompei lui Eustache
5. tumori care afectează, cu precădere, sexul feminine
6. tumori la care diagnosticul de certitudine este pus în urma examenului RMN
7. tumori la care tratamentul este prin radioterapie
8. tumori care nu afectează nervii cranieni
9. tumori la care tratamentul de elecție este chirurgical
10. tumori care nu au o relație etiologică cu consumul de alcool și cu fumatul
105. La debut cancerului de rinofaringe se poate manifesta prin:
1. hipoacuzie neurosenzorială
2. paralizie de nerv facial
3. paralizie de nerv hipoglos
4. paralizii de nervi oculomotori
5. obstrucție nazală
6. adenopatii laterocervicale
7. hipoacuzie de transmisie
8. disfagie
 9. nevralgii maxilare
10. adenopatie axilată
106. Următoarele afirmații sunt adevărate despre cancerul de rinofaringe:
1. Tratamentul de elecție este chimioterapia
2. Este necesară microlaringoscopia suspendată
3. Tratamentul tumorii este doar chirurgical
4. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului anatomopatologic al biopsiei
5. Nu sunt necesare explorări imagistice (CT, RMN)
6. Sunt necesare explorări imagistice CT și RMN
7. Tratamentul este prin radioterapie
8. Examenul hipofaringelui este esențial pentru diagnostic
9. Examenul rinofaringelui este esențial pentru diagnostic realizându-se prin rinoscopie posterioară, examen
fibroscopic sau endoscopie rigidă
10. Tratamentul adenopatiilor care nu răspund la iradiere este chirurgical – evidare ganglionară
107. Bucofaringoscopia, în cancerul de regiune amigdaliană, poate decela la debut următoarele aspecte:
1. Criptă amigdaliană indurată la palpare, dureroasă
2. Bombarea pilierului anterior
3. Ventriculul Morgagni indurat
4. Sunt afectați ganglionii jugulocarotidieni inferiori
5. În regiunea amigdaliană un mic burjon ce sângerează la atingere, dureros
6. Repliurilor ariepiglotice indurate
7. În regiunea amigdaliană o ulcerație mică anfractuoasă, roșie-închis
8. La nivelul benzilor ventriculare ulcerație mică anfractuoasă
9. Indurația șanțului glosoamigdalian
10. Bombarea pilierului posterior
108. Aspectul amigdalei în caz de limfom este:
1. Netedă
2. Lobulată
3. Vegetantă
4. Elastică
5. De culoare roz
6. De culoare roșie acoperită de depozite albicioase
7. Consistență moale
8. Ulcerată
9. De culoare violacee
10. Dură
109. Următoarele afirmații sunt adevărate despre cancerul de regiune amigdaliană:
1. Cu creșterea tumorii pacientul poate prezenta disfagie, otalgie, sialoree, halenă
2. Extensia tumorii spre pilierul anterior, înrăutățește prognosticul
3. Tumora se extinde spre polul inferior, invadând baza limbii
4. Tumorile din această regiune sunt siențioase
5. Evoluția tumorilor de amigdală este gravă indiferent de forma clinică
6. Sarcoamele amigdală nu metastazează
7. Radioterapia nu este indicată
8. Frecvent anatomia patologică evidențiază un carcinom scuamo-celular
9. De multe ori primul simptom este reprezentat de adenopatie jugulo-carotidiană
10. Nu se indică tratament chirurgical în cancerul de amigdală
110. Următoarele afirmații sunt adevărate despre cancerul de regiune amigdaliană:
1. Sarcoamele metastazează rapid, simptomatologia locală amigdaliană este minimă
2. Indiferent de forma anatomo-patologică nu se indică chimioterapie
3. Odatăce evoluția tumorii palparea amigdalei este dureroasă și se constată fixarea ei în loja
4. Extensia tumorii spre pilierul posterior, înrăutățește prognosticul
5. Nu se indică tratament chirurgical în cancerul de amigdală
6. De multe ori primul simptom este reprezentat de adenopatie jugulo-carotidiană
7. De multe ori primul simptom este reprezentat de adenopatie subangulomandibulară
8. Acest tip de cancer nu dă adenopatie
9. Tratamentul este în funcție de forma anatomo-patologică și de stadiul în care se găsește
10. De multe ori primul simptom este reprezentat de adenopatie spinală
111. În stadiile avansate ale cancerului de regiune amigdaliană, cu extensie tumorală, pacientul prezintă:
1. Hemoragii
2. Edem al glotei
3. Insuficiență hepatică
4. Deces
5. Insuficiență cardiacă
6. HTA
7. Insuficiență renala
8. Cașexie
9. Otită
10. Infecția planseului bucal
112. Despre angina difterică sunt adevărate urmatoarele:
1. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului anatomo-patologic
2. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului bacteriologic
3. Agentul etiologic este bacilul Löffler
4. Agentul etiologic este virusul Epstein-Barr
5. Adenopatie subangulo-mandibulară prezentă
 6. Debutul este brusc
7. Examenul farigelui arată un faringe congestiv-palid, falsele membrane apar relativ repede
8. Examenul farigelui arată un faringe violaceu, falsele membrane apar relativ tardiv
9. Debutul este insidios
10. Adenopatie supraclaviculară prezentă
113. Despre angina difterică sunt adevărate urmatoarele:
1. O complicație este sindromul Grenet
2. Tratamentul trebuie instituit precoce și constă în seroterapie cu penicilină
3. Tratamentul trebuie instituit precoce și constă în vitaminoterapie și antiinflamatorii
4. În a 10 – 12 -a zi poate apărea sindromul malign Marfan
5. Cazurile diagnosticate se raportează la Direcția de Sănătate Publică
6. La persoanele nepurtătoare de germeni, dacă au fost vaccinate, se va administra anatoxină
7. Cazurile diagnosticate nu trebuie raportate la Direcția de Sănătate Publică
8. În a 5 – 6 -a zi poate apărea sindromul malign Down
9. La persoanele nepurtătoare de germeni, dacă nu au fost vaccinate, se va administra anatoxină
10. Contacții purtători de germeni nu au nevoie de tratament
114. Sindromul Grenet, complicație a anginei difterice, se caracterizează prin:
1. Anosmie
2. Tulburări hepatice
3. Moarte prin afectarea centrilor nervoși din bulb
4. Paralizia mușchilor membrelor
5. Rinolicvoree
6. Tulburări cardiovasculare
7. Tulburări renale
8. Paralizia vălului palatin
9. Hipoacuzie
10. Paralizia acomodării la lumină a papilei globului oculatr
115. Angina aftoasă se caracterizează prin:
1. Tratamentul se adresează simptomelor
2. Modificări în mecanismul de ventilație pulmonară, cu tulburări anoxice
3. Se transmite la om prin consumul de lapte nefiert provenit de la animalele bolnave
4. Se administrează antibiotice
5. Există adenopatie cervicală dureroasă
6. La bucofaringoscopie se obsevă vezicule alb-cenușii pe pereții cavității bucale, hipofaringe, laringe
7. Limba prezinta un aspect albicios pe mijloc, cu marginile si varful rosu, dupa cateva zile devine rosie ca
zmeura
8. Mucoasă faringiană rosie, lăcuită
9. Debutul se face insidios și se manifestă prin greață, vărsături, diaree, astenie
10. Nu există adenopatie cervicală
116. Diagnosticul diferenția al flegmonului periamigdalian se face cu:
1. Angina Ludwig
2. Flegmonul retrofaringian
3. Abcesul spațiului retrostiliam
4. Șancrul luetic
5. Abcesul ultimului molar
6. Anevrismul de carotidă
7. Cancerul faringian
8. Anevrismul de venă jugulară
9. Cancerul laringian
10. Limfomul amigdalian
117. Despre disfagie sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Leziunile de la nivelul epiglotei și sinusului piriform se însoțesc de disfagie joasă
2. Refluxul gastro-esofagian este cauză de disfagie înaltă
3. O cauză a disfagiei joase poate fi stenoza esofagiană postcaustică
4. În disfagia joasă pacientul, uneori, regurgitează alimentele fără efort
5. În disfagia înaltă pacientul, uneori, regurgitează alimentele fără efort
6. În disfagia joasă pacientul declară că bea apă pentru a putea ușura trecerea alimentelor
7. Disfagia joasă se manifestă în primul timp al deglutiției
8. Șancru sifilitic de amigdală determină disfagie joasă
9. În disfagia înaltă pacientul declară că bea apă pentru a putea ușura trecerea alimentelor
10. Leziunile de la nivelul epiglotei și sinusului piriform se însoțesc de disfagie înaltă
118. Despre disfagie sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Disfagia înaltă se mai numește faringoesofagiană
2. Disfagia înaltă se mai numește glosofaringiană
3. Disfagia înaltă poate fi însoțită de febră când este provocată de un proces acut
4. Disfagia joasă poate avea drept cauză abcesul molarului de minte
5. Disfagia joasă se mai numeste glosofaringiană
6. Disfagia înaltă nu se însoțește de febră
7. Disfagia joasă se mai numeste faringoesofagiană
8. Disfagia înaltă se poate datora unor leziuni ulceronecrotice tumorale cu sediul amigdalian
9. În disfagia înaltă pacientul are o senzație de oprire a alimentelor la baza gâtului
10. În disfagia joasă pacientul are o senzație de oprire a alimentelor la baza gâtului
119. Disfagia esofagiană joasă se caracterizează prin :
1. se manifestă în primul timp al deglutiției
2. debut brusc în cazul ingestiei de substanțe caustice
 3. debut brusc în cancerul de esofag
4. durere accentuată la nivelul istmului gâtlejului
5. debut progresiv în cancerul de esofag
6. este necesar efectuarea unui transit esofagian baritat, CT, IRM
7. se însoțește de durere care iradiază spre ureche
8. se însoțește frecvent de jenă respiratorie și sialoree
9. debut progresiv în cazul ingestiei de substanțe caustice
10. pacientul acuză o senzație de oprire a alimentelor la baza gâtului
120. Disfagia inalta intalneste in urmatoarele situatii:
1. amigdalita lingual
2. abcese ale molarului de minte
3. spasm esofagian
4. procese ulcerative infecțioase bucale
5. stenoza esofagiană
6. corpi străini esofagieni
7. cancerul gastric
8. flegmon periamigdalian
9. osteonecroze postradioterapie
10. cancerul esofagian
121. Angina din rujeolă se caracterizează prin asocierea dintre:
1. Petele roșii-închis care apar la nivelul palatului – enantem stelat
2. Blefarită
3. ulceratie la nivelul amigdalei
4. hipoacuzie
5. Exantem caracteristic de la nivelul tegumentelor
6. Rinoree
7. Roșeața conjuctivelor
8. Anosmie
9. Lăcrimare
10. limba prezinta un aspect albicios pe mijloc, cu marginile si varful rosu, dupa cateva zile devine rosie ca
zmeura
122. În adenoidită apar:
1. Tulburări de mers
2. Tulburări renale
3. Mutitate
4. Tulburări anoxice
5. Tulburări nervoase
6. Modificări în mecanismul de ventilație pulmonară
7. Tulburări endocrine
8. HTA
9. Tulburări hepatice
10. Tulburări psihice
123. Fibromul nazofaringian prin creștere invadează:
1. Sinusurile piriforme
2. Laringele
3. Sinusul cavernos
4. Urechea externă
5. Fosa temporală
6. Hipofaringele
7. Orbita
8. Sinusul maxilar
9. Baza craniului
10. Baza limbii
124. La examenul clinic în laringita acută catarală se constată :
1. in comisura posterioară secreții vâscoase mucopurulente gălbui
2. corzi vocale roșii
3. hematom la nivelul corzilor vocale
4. in comisura anterioară secreții vâscoase mucopurulente gălbui
5. formațiuni vegetante la nivelul corzilor vocale
6. mucoasă laringiană congestivă
7. edem la nivelul epiglotei
8. corzi vocale cu aspect sidefiu
9. apariția de false membrane la nivelul corzilor vocale
10. edem la nivelul repliurilor ariepiglotice
125. Particularitatile anatomice ale laringelui la copil, fata de adult, sunt urmatoarele :
1. submucoasa laringelui este mai laxă
2. endolaringele are forma biconică
3. submucoasa laringelui este mai laxa
4. submucoasa laringelui se edemațiază rar
5. submucoasa laringelui este mai bogată în țesut limfatic
6. forma biconică a endolaringelui nu permite acumularea de secreții în partea superioară
7. spatiul glotic este mai mare
8. submucoasa laringelui este mai săracă în țesut limfatic
9. nu există particularități anatomice la copii față de adult
10. spatiul glotic este mai mic
126. Laringita subglotică a copilului se caracterizează prin :
1. nu se administrează cortizon
2. debutul este brusc, în timpul nopții
3. nu se indică traheotomia sau intubarea
4. corzile vocale sunt edemațiate , congestive
5. debutul este lent
6. tusea este răgușită, dar vocea este clară
7. debutul este lent, cu disfagie
8. corzile vocale au un aspect normal
9. apare la copiii cu vegetații adenoide
10. dispneea se instalează brusc, cu agravare rapidă, cu tiraj, cornaj
127. Despre laringita acută catarală sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Apare doar la pacienții tarați
2. Agresiunea germenilor este favorizată de factori endogeni și factori ce țin de mediu
3. Există mai multe stadii: de debut,de catar, de exudat
4. Examenul clinic al laringelui evidențiază o mucoasă congestivă mai ales la nivelul corzilor vocale
5. Se caracterizează printr-o hiperemie a mucoasei și o hipersecreție glandulară
6. Examenul clinic al laringelui evidențiază o mucoasă sidefie mai ales la nivelul corzilor vocale
7. La pacienții cu imunitate scăzută nu există risc de apariție a complicațiilor (pericondrită)
8. Sarcoidoza laringiană este un tip de laringită acuta
9. Dacă există germeni mai virulenți apar secreții vâscoase, mucopurulente, gălbui
10. Agentul etiologic este Micobacterium tuberculosis
128. Agresiunea germenilor în laringita catarală acută este favorizată de următorii factori endogeni:
1. Afecțiuni ce scad imunitatea
2. Adenoidite
3. Umezeala
4. Consumul de alcool
5. Tutunul
6. Expunerea la noxe în unele profesii
7. Afecțiuni hepatice
8. Rino-sinuzite
9. Frig
10. Avitaminoze
129. Despre laringita acută catarală sunt adevărate următoarele afirmații:
1. În faza de exudat apare disfonia accentuată, până la afonie, tuse lătrătoare
2. Stadiul de debut se manifestă prin disfonia accentuată, până la afonie, tuse lătrătoare
3. Faza de catar se manifestă prin răgușeală și tuse
4. Are trei stadii: disfonic, dispneic, terminal
5. Este necesară biopsia leziunii pentru a face diagnosticul diferențial cu neoplasmul laringian
6. Pentru diagnostic este necesar efectuarea unui CT
7. La pacienții cu imunitate scăzută pot apărea complicații: abces, pericondrită
8. Stadiul de debut se manifestă prin senzație de iritare, de uscăciune a mucoasei laringiene, hiperestezie
9. Nu apare la copii
10. Frecvent, la adulți, este urmarea unei rinofaringite
130. Despre laringita acută a copilului sunt adevărate următoarele afirmații:
1. În această situație nu se va efectua laringoscopie
2. Afecțiunea apare frecvent la copiii de 12-15 ani, în anotimpul cald, în contextul unor focare epidemice de otită
3. Dispneea laringiană este o hiperpnee expiratorie
4. De obicei agresiunea e inițiată de un virus, ulterior apare suprainfectarea bacteriană
5. Particularitățile anatomice ale laringelui la copil determină instalarea unei laringite a cărei simptom
caracteristic este disfagia
6. Particularitățile anatomice ale laringelui la copil determină instalarea unei laringite a cărei simptom
caracteristic este dispnee
7. Nu există risc de spasm laringian la efectuarea laringoscopiei
8. Dispneea laringiană este o bradipnee inspiratorie cu cornaj, în formele grave apare tirajul
9. Simptomatologia este reprezentată de disfonie în diferite grade
10. Afecțiunea apare frecvent la copiii de 1-5 ani, în anotimpul rece, în contextul unor focare epidemice de
rinofaringită
131. Laringitele cronice sunt procese inflamatorii ale mucoasei laringiene cu evoluție cronică, cu următoarele
caracteristici:
1. Afectează exclusiv corzile vocale, fără însă a le afecta mobilitatea
2. Nici o formă clinică nu prezintă tendința de malignizare
3. Simptomul, practic unic, este disfagia
4. Simptomul, practic unic, este dispneea
5. Există o mare varietate de etiologică
6. Simptomul, practic unic, este disfonia
7. Unele forme clinice prezintă tendința de malignizare
8. Predomină la sexul masculin
9. Întotdeauna este afectată mobilitatea corzilor vocale
10. Predomină la copii
132. Laringita cronică datorită refuxului gastro-esofagian se caracterizează prin:
1. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de Controloc 2-3 săptămâni
2. Pacientul trebuie să urmeze un regim igieno-dietetic
3. Pacientul acuză senzație de parestezii faringiene, disfagie
4. Pacienții vor fi sfătuiți să-și schimbe stilul de viață
 5. Laringoscopia evidențiază edem în porțiunea anterioară a corzilor vocale
6. Pacientul acuză senzație de gât uscat, tuse, nevoia de a-și ”curăța” gâtul, disfonie
7. Laringoscopia pune în evidență un mozaic de leziuni
8. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de Controloc 3-6 luni
9. Laringoscopia evidențiază edem în porțiunea posterioară a corzilor vocale
10. Laringoscopia evidențiază depozite alb-cenușii care se extind rapid ocupând lumenul laringelui
133. Nodulii vocali se carcterizează prin:
1. apar la persoanele care fac efort vocal
2. apar la nivelul corzilor vocale, la unirea 1/3 anterioara cu 2/3 posterioare
3. apar la nivelul corzilor vocale, la unirea 2/3 anterioara cu 1/3 posterioare
4. apar numai la adulți
5. se datorează fumatului intensiv
6. simptomatologia se caracterizează prin apariția dispneei
7. simptomatologia se caracterizează prin schimbarea timbrului vocal
8. se recomandă reeducare vocală
9. se contraindică tratamentul chirurgical datorită lezării corzii vocale
10. pot necesita tratament chirurgical
134. Polipii laringieni au urmatoarele caracteristici :
1. polipii angiomatoși sunt de consistență dură
2. polipii fibroși sunt de consistență dură
3. tratamentul este chirurgical și repaos vocal
4. se datorează efortului vocal, fumatului, consumului de alcool
5. polipii fibroși sunt de culoare roșie și consistență moale
6. simptomul major este disfonia
7. simtomul major este dispneea
8. nu necesită examen anatomopatologic
9. polipii angiomatoși sunt de culoare roșie și consistență moale
10. necesită radioterapie
135. Despre Edemul Reinke sunt adevărate următoarele afirmații:
1. simptomul principal este disfagia
2. corzile vocale sunt edemațiate, cu mobilitatea păstrată
3. se datorează fumatului intensiv și a abuzului vocal
4. este contraindicat tratamentul chirurgical
5. se dotorează infecțiilor de căi aeriene superioare
6. tratamentul constă în administrarea de cortizon și decorticarea corzilor vocale
7. este o inflamație acută a corzilor vocale
8. este o inflamație cronică a corzilor vocale
9. apare paralizia de coardă vocală
10. simptomatologia constă in disfonie, oboseală vocală, dispnee
136. Următoarele afirmații despre papilomatoza laringiană sunt adevărate:
1. nu apare la copii
2. boala debutează prin disfagie
3. papiloamele pot avea și alte localizări
4. agentul etiologic este virusurl Epstein Barr
5. este cea mai frecventă tumoră benignă la copii
6. în fazele avansate ale bolii apare dispneea
7. are origine virala
8. tendința de proliferare este mai mare cu cât vârsta este mai mică
9. după tratamentul chirurgical nu apar recidive
10. nu malignizează
137. Tratamentul papilomatozei laringiene constă în :
1. administrarea de interferon
2. dezinfectante orale
3. antiinflamatoare
4. stimularea funcției hematopoetice medulare
5. traheotomie de primă intenție
6. profilaxia anturajului cu Penicilină
7. vitaminoterapie
8. laserterapie
9. antivirale
10. imunoterapie
138. Scopurile urmărite de terapeut în tratamentul papilomatozei laringiene sunt:
1. Evitarea complicațiilor renale
2. Se va căuta a se evita traheotomia
3. Suprimarea tumorii
4. Se va efectua traheotomia de primă intenție
5. A se avea în vedere posibilitatea malignizării
6. Realizarae profilaxiei cu Penicilină
7. Evitarea recidivelor
8. Evitarea complicațiilor cerebrale
9. Evitarea complicațiilor hepatice
10. Evitarea complicațiilor respiratorii și fonatorii
139. Agenții fizici folosițiîn tratamentul papilomatozei laringiene sunt:
1. Aciclovir
2. Antibiotice
 3. Laserterapia
4. Electrocoagularea bipolară
5. Imunoterapia
6. Chimioterapie
7. Crioterapia cu azot lichid
8. Crioterapia cu bioxid de carbon
9. Ultrasonoterapia
10. Interferon
140. Tratamentul medicamentos în papilomatoza laringiană include:
1. Ultrasonoterapia
2. Antivirale
3. Antibiotice
4. Vitamine
5. Diuretice de ansă
6. Autovaccin
7. Crioterapia cu bioxid de carbon
8. Imunoterapia
9. Chimioterapia
10. Laserterapia
141. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Datorită dimensiunilor reduse, nodulii vocali pot trece neobservați
2. Laringoscopia evidențiază, în cazul polipilor laringieni, o formațiune rotunda, moale, depresibilă ce ocupă
banda ventriculară
3. În cazul polipilor laringieni simptomul major este disfagia care evoluează progresiv odată cu creșterea
dimensiunilor polipului
4. Nodulii vocali apar de obicei la copii care țipă în registrele înalte și la soprane
5. Polipii laringieni reprezintă o hernie a mucoasei laringiene
6. În funcție de structura histologică polipii laringieni pot fi: scuamocelulari și bazocelulari
7. Polipii laringieni reprezintă excrescențe inflamatorii ale corzilor vocale
8. În Edemul Reinke inflamația provoacă acumularea de lichid sub membrana bazală a epiteliului corzilor vocale
9. În Edemul Reinke pacienții acuză disfonie, oboseală vocală, dispnee
10. În cazul nodulilor vocali simptomatologia este reprezentată de disfagie
142. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. Datorită dimensiunilor reduse, nodulii vocali se pot confunda cu mucozități aderente de corzile vocale
2. În cazul nodulilor vocali simptomatologia este reprezentată de schimbarea timbrului vocii
3. În cazul polipilor laringieni simptomul major este disfonia care evoluează progresiv odată cu creșterea
dimensiunilor polipului
4. Displazia celulară scuamoasă este o formă de polip laringian
5. Nodulii vocali nu dispar prin menajarea vocii
6. Nodulii vocali apar de obicei la tenori, baritoni
7. Papilomatoza se localizează doar la nivelul laringelui
8. În funcție de structura histologică polipii laringieni pot fi: angiomatoși și fibroși
9. În Edemul Reinke pacienții acuză disfagie joasă, rinoree
10. Edemul Reinke este o inflamație cronică a corzilor vocale
143. Despre tratamentu tumorilor benigne ale laringelui sunt adevărate următoarele:
1. În Edemul Reinke se practică decorticarea corzilor vocale
2. Este contraindicat tratamentul chirurgical în cazul nodulilor vocali
3. În cazul polipilor laringieni se face radioterapie
4. Nodulii vocali pot să dispară prin menajarea vocii
5. Nodulii vocali raspund bine la chimioterapie
6. Nodulii vocali pot beneficia de tratament chirurgical
7. În Edemul Reinke este contraindicată corticoterapia
8. Chimioterapia este indicată în polipii laringieni
9. În Edemul Reinke se recomandă renunțarea la fumat
10. Tratamentul polipilor laringieni este chirurgical urmat de repaos vocal
144. În cancerul localizat supraglotic pacientul acuză:
1. disfonie persistentă și progresivă
2. disfagie
3. dispnee, ca simptom principal
4. parestezii faringiene
5. odinofagie
6. senzație de corp străin în hipofaringe
7. diplopie
8. hipoacuzie
9. sindrom obstructive nazal
10. otalgia refleză
145. Despre cancerul supraglotic sunt adevărate următoarele:
1. pacientul acuză disfagie ca simptom principal
2. extensia tumorii se face spre spațiul supraglotic aparând disfagia, odinofagia
3. in cazul localizării tumorii in ventriculul Morgagni apare otalgia refleză
4. se poate localiza la nivelul benzilor ventriculare
5. evoluează lent, cu diminuarea mobilității corzii vocale
6. pacientul acuză senzație de corp străin în laringe
7. pacientul acuză ca simptom principal dispneea
8. pacientul acuză dispneea ca simptom principal
 9. se poate localiza la nivelul repliurilor ariepiglotice
10. se extind superior producând disfonie
146. Manifestările clinic ale cancerului de laringe sunt în funcție de :
1. prezența adenopatiilor laterocervicale metastatice
2. topografia leziunii inițiale
3. exteriorizarea tumorii în afara laringelui
4. vârsta pacientului
5. factorii favorizanți
6. prezența metastazelor la distanță
7. rezultatul anatomo-patologic
8. sexul pacientului
9. extensia tumorii
10. existența leziunilor premaligne
147. Următoarele afirmații sunt adevărate:
1. În cazul cancerului supraglotic pacientul acuză disfagie ca simptom principal
2. În cazul cancerului subglotic pacientul acuză dispnee ca simptom principal
3. În cazul cancerului subglotic pacientul acuză disfonie ca simptom principal
4. În cazul cancerului glotic pacientul acuză disfonia ca simptom principal
5. În cazul cancerului subglotic pacientul acuză disfagie ca simptom principal
6. În cazul cancerului supraglotic pacientul acuză disfonie ca simptom principal
7. În cazul cancerului supraglotic pacientul poate acuza odinofagie și otalgie reflexă
8. În cazul cancerului glotic pacientul acuză disfagie ca simptom principal
9. În cazul cancerului supraglotic pacientul acuză parestezii faringiene, cu senzație de corp străin în hipofaringe
10. În cazul cancerului supraglotic pacientul acuză dispnee ca simptom principal
148. Regiunea supraglotică cuprinde:
1. Ventriculii Morgagni
2. Repliurile ariepiglotice
3. Benzile ventriculare
4. Baza limbii
5. Marginea superioară a primului inel traheal
6. Corzile vocale
7. Comisura posterioară a corzilor vocale
8. Comisura anterioară a corzilor vocale
9. Fața laringiană a aritenoizilor
10. Fața laringiană a epiglotei
149. Macroscopic papilomatoza laringiană se prezintăca formațiuni:
1. Localizate la copil
2. Aspect conopidiform
3. Ulcerative
4. Diseminate pe suprafața mucoasei laringiene la adult
5. Localizate la adult
6. Diseminate pe suprafața mucoasei laringiene la copil
7. Vegetante
8. De culoare albă sau gri-rozat
9. De culoare violacee
10. Infiltrativ-proliferativ
150. Despre papilomatoza laringiană sunt adevărate următoarele afirmații:
1. Pot prezenta o degenerescentă malignă în special la copii
2. Se datorează infectării mucoasei laringiene cu papilomavirus
3. Pot avea și alte localizări – trahee, piele, cavitate bucală
4. Se datorează infectării mucoasei laringiene cu virusul Epstein-Barr
5. Nu recidivează
6. Afecțiunea se caracterizează prin repetate recidive
7. Simptomatologia este reprezentată de disfagie, febră, scădere în greutate
8. Pot prezenta o degenerescentă malignă în special la adult
9. Dispneea apare mai rapid la adult
10. Tratamentul poate fi: medicamentos, cu agenți fizici și cu interferon