Poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a truverilor și a minnesängerilor

Traducere de Teodor Boșca

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980

277 pagini

Trubadurii provensali

Contele de Poitiers

Poezia 2

(p.24) „Ea, cerul meu de bucurii, / cărți nu-mi trimite, nici solii, / și n-am în suflet
alinare, / nici nu cutez să mă avânt, / cât n-oi afla, spre-ncredințare, / c-așa-i, precum o am în
gând.”

(p.25) „Nu-mi caut graiului găteli, / că-mi pierd cel Bun Vecin prin el; / eu știu a
vorbelor cărare, / când sună larg, deși-s puține; / iubind, fălească-se oricare: / eu m-oi
găsi-ntr-un pat cu tine.”

Poezia 3

(p.25) „Cer milă soților, smerit: / mă ierte, dacă le-am greșit, / și rugi către Iisus
trimit, / și-n graiul meu, și-n grai latin.”

(p.26) „Arunc tot ce iubisem ieri, / trufii și trai de cavaler; / primesc ce-mi dete Cel
din cer, / râvnind la sânu-i să m-alin.”

Poezia 4

(p.26) „De-amor n-am să vorbesc de bine: / nimic nu-mi dă, ba nici puține, / iar mult,
nici nu mi se cuvine... / Știu, dulci comori / dă celui ce porunca-i ține, / ascultător.”

(p.27) „Deci de plăceri mult nu pot ști: / râvnesc ce nu pot cuceri; / proverbul însă îmi
grăi / convingător: / «Cel îndrăzneț va reuși, / de-i răbdător.»”
Bertran de Born

Poezia 27

(p.62) „Îmi place mândra primăvară, / când glia flori și frunze scoate, / și voioșia
mult sprințară / a păsărilor, ce străbate, / pădurea-n dulce cânt, / și-mi place, când prin lunci
răsare / un roi de corturi sclipitoare; / ba și mai vesel sunt, / când cavaleri, care de care, / cu
arme văd pe câmp, călare.”

Poezia 28

(p.64) „Am să-ți aduc o altă-ncredințare, / și nu-mi doresc o pacoste mai mare: / de
ți-am greșit măcar în gând, vreodată, / când singuri, în iatac sau sub frunzare / vom fi, să simt
că-n mine vlaga moare, / iar din necaz să nu mă scoată!”

Poezia 29

(p.66) „Din biata lume de mâhnire grea, / amoru-i dus: de-acum minciuna-i tare; / se
schimbă-n doliu tot ce vezi în ea, / și zilnic e mai rău ca ieri, și doare; / o pildă e ăst tânăr crai
englez, / ce-ntre viteji fu cel mai strălucit, / și-acum el, nobil, chipeș, a pierit, / și ne-a lăsat în
plâns, amar și jale.”

Arnaut Daniel

Poezia 32

(p.73) „Mă aibă-n trup, nu-n suflet, / și pe furiș primească-mă-n odaie! / Mai tare
gem, decât bătut de vargă, / că unde-i ea, al ei supus nu intră; / cu ea voi fi, cum carnea stă pe
unghii, / și nu mă iau după ortac sau unchi.”

(p.74) „De când cresc flori din vargă / și din Adam răsar nepoți și unchi, / amor înalt,
cum cel ce-n piept îmi intră / nu cred vreun trup c-avu, sau e-n vreun / suflet. / Oriunde-i ea,
pe drum sau în odaie, / n-o pierd din ochi, nici negru cât sub / unghii. / Simțirile-mi ca
unghii / sunt prinse-n ea, cum coaja e pe vargă, / și turn îmi e de-alint, palat, odaie; / frați nu-
mi iubesc atât, nici neam, nici unchi, / și-n rai primi-voi dublă plată-n suflet, / acolo vreun
amant fidel de intră.”
Truverii

Richard Inimă-de-Leu

Poezia 76

(p.153) „Știu bine-ai mei baroni și căpitani, / englezi, gasconi, din Poitou sau
normani, / că n-am nici ortac așa săman, / să-l las, lipsindu-mi banii, la aman; / și n-o spun ca
să-i doară mai avan, / dar stau și-acum tot prins.”

(p.154) „Acum sunt pe deplin încredițat / că, mort ori prins, n-ai rudă nici fârtat, / căci
pentru bani ori aur stau uitat. / Mai mult spre-ai mei, decât la mie cat, / căci , eu murind, vor
fi-ntr-un greu păcat, / de-oi sta și-atunci tot prins.”

Marie de France

Poezia 77

(p.155) „Tristan, aflând, grăbit pornea. / Ea n-o să poată să sosească / fără ca el să

mi-o zărească. / La drum când regele porni, / Tristan în codru reveni, / pe drumul unde el
știa / alaiul că se va-ndrepta. / Un ram de-alun a retezat / și patru dungi i-a despicat; / toiagul
dacă-l isprăvi, / cu fierul numele-și ciopli. / Regina când îl va vedea / (că-n jur ea ageră
privea, / iar într-un rând s-a nimerit / că ea pe loc l-a și zărit), / ea va cunoaște-acel toiag /
zărindu-l, că-i al celui drag. / Răvaș, în grai scurtat era, / trimis de dânsul, și spunea / că el
acolo tot a stat / și multă vreme-a așteptat, / pentru-a pândi și pentru-a ști / cum ar putea a o
zări, / căci n-are viață fără ea. / Cu dânșii doi la fel era / cum caprifoiul tot se-ntinde / spre
creanga de alun și-o prinde. / Când creanga el a-mbrățișat / și-n jurul ei s-a-nfășurat, / pot
amândoi deplin via: / dar de-i desparte cineva, / curând alunul s-a usca, / și caprifoiul tot
așa. / «Stăm astfel: nici tu fără mine, / iubito, nici eu fără tine.»”

Minnesängerii

Walter von der Vogelweide

Poezia 119
 (p. 203) „O, de-aș dormi cât ține această iarnă mare! / Stau însă treaz tot timpul și mor
de / supărare / când văd cât e de-ntinsă și ce putere are. / Fă, Doamne, ca în locu-i să vină Mai
cu / soare, / și-oi strânge flori pe-acolo pe unde-acu-i / ninsoare.”

Trebadurii italieni

Guido Cavalcanti

Poezia 158

(p.247) „Cine-i cea care vine, admirată / de toți, stârnind în aer unde clare, / și-Amor
purtând cu ea, că fiecare / stă mut, și doar oftează câteodată? /

Ah! ce frumoasă-i, când se uită roată! / s-o spun, n-am vorbe, doar Amorul are: / o doamnă-
atât de dulce mi se pare, / că lângă ea o alta e-mbufnată. /

Nu-ncape-n grai întreaga-i strălucire, / când fiece virtute i se-nchină / și frumusețea zee-și
află-n ea. /

Dar mintea noastră-i joasă și prea grea, / și-n noi atâtea haruri nu se-mbină, / ca s-o
cunoaștem cu desîvârșire.”