UNIVERSITATEA

FACULTATEA
SPECIALIZAREA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA
ȘI LITERATURA ENGLEZĂ
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ

MODELE CULTURALE ȘI LITERARE:

JANE AUSTEN

PROF.COORD: LECT. UNIV. DR.

STUDENT:

2021

INTRODUCERE
 Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită
viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului
bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a
devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra
tuturor cititorilor săi. Romanul, devine un spaţiu predilect de afirmare a sensibilităţii, asumată în
experienţa unică, personală a personajului. Sensibilitatea din secolul al XVIII-lea nu se limitează
la domeniul literaturii, ea trebuie înţeleasă ca un fenomen cultural căci este rezultatul unei
mutaţii complexe care se produce în gândirea şi moravurile epocii, având la baza un proces de
reabilitare a pasiunilor. În secolul al XVIII-lea, sensibilitatea este un mod de existenţă, aria ei de
influenţă implicând filosofia, estetica, religia, morala.
Înscrierea personajului pe coordonatele sensibilităţii îl identifică cu fiinţa sa intimă, îi
centrează întreaga existenţă în interior, îl face să privească către sine, acolo unde descoperă sursa
lucrurilor ce îi conduc existenţa, a acelor energii individuale prin care se va realiza la modul
propriu, original. Romanul se transformă aşadar în istoria unei vieţi, a unei existenţe singulare. În
profilul eroului sentimentalist intră trăsături care îl disting de umanitatea comună şi îl instituie ca
fiinţă individuală, autonomă şi excepţională : elitismul (reprezentare a diferenţei şi a unicităţii
fiinţei), natura sensibilă (manifestată excesiv sau intensiv), eroismul suferinţei, conştiinţa
reflexivă. Romanul lui Austen, așadar, tematizează tensiunea dintre sentiment şi morală, dorinţă
şi virtute.
Jane Austin îşi plasează eroinele în opoziţie cu lumea valorilor masculine. În cazul ei
subiectul este irelevant şi se poate reduce la o singură idee- este întotdeauna legat de găsirea unui
soţ. În consecinţă, talentul ei este direcţionat către prezentarea ironică a vieţii având un simţ acut
al locului şi timpului şi studiind relaţiile interumane. Peste toate acestea poate fi menţionată şi
lupta pentru drepturile femeilor, personajele ei feminine ca Emma Woodhouse, Elizabeth,
Katherine Morgan, Fanny Price demonstrează că drumul femeilor către recunoaştere a fost
deschis.
1.1 Realismul iluminist din sec. XVIII

Literatura secolului al XVIII -lea este şi trebuie considerată iluministă, însă nu în sensul
apartenenţei ei la un curent literar, ci la un curent cultural şi ideologic. 1 Iluminismul, ca şi
umanismul Renaşterii, se caracterizează printr-o concepţie filozofică, socială şi etică despre om
şi despre lume, ce şi-a găsit expresia plenară în diverse sfere ale activităţii spirituale, inclusiv în
literatură şi arta secolului al XVIII -lea, deoarece literatura era, în opinia iluminiştilor, un mijloc
de reeducare a omului şi de schimbare a lumii, a societăţii omeneşti.
„Din punct de vedere literar, secolul XVIII este un secol al romanului. Având gustul
„demonstraţiei”, al „propagandei”, al „predilecţiei filozofice”, spiritul negator al luminilor a
căutat modalităţi accesibile de argumentare, forme care să dea carnaţie ideilor. Pentru gânditorii
veacului, „mai degrabă polemişti, decât filozofi”, romanul reprezintă posibilitatea de a vedea
mecanismul lumii şi a-l expune cititorului. Eliberarea luminilor găseşte în proză şi, în special, în
roman, libertatea de expresie. Necodificat, dispreţuit de artele poetice clasice, romanul avea
dreptul de a surprinde orice în eternul său proteism.”2

Pentru realismul secolului al XVIII -lea s-a propus denumirea de realism iluminist –
reprezentanţii lui fiind promotori ai ideilor iluministe, ce luptau împotriva vechii societăţi
feudale.
Sunt cultivate diferite tipuri de roman: romanul de aventuri, romanul epistolar, romanul picaresc,
bildungsroman-ul (romanul devenirii, creşterii şi formării unei personalităţi, numit şi roman de
educaţie). Realiştii iluminişti înţeleg altfel principiul clasicist al „imitării naturii“, literatura
zugrăvind cele mai largi şi diverse aspecte ale vieţii, inclusiv ale oamenilor de rând. 3 Romanul
realist iluminist a fost cultivat îndeosebi în literatura engleză din secolul al XVIII -lea de către :
Jane Austen, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Henry Fielding. Se critică fenomenele sociale
antiumane, influenţa lor nefastă asupra omului, se afirmă încrederea în omul raţional şi „natural“,
capabil să triumfe asupra răului social.

1
Romul Munteanu, Literatura europeană în epoca luminilor. Iluminism, preromantism, sturm und drang,
neoumanismul german, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1971, pp 5 – 7.
2
Tudor Olteanu, Morfologia romanului european în secolul al XVIII-lea, Editura Univers, Bucureşti, 1971, p. 55.
3
Imhof Ulrich, Europa luminilor, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 59.
 Pentru realismul iluminist sunt caracteristice: zugrăvirea veridică a realităţii sub semnul
criticii orânduirii existente şi al promovării iluziilor în privinţa instaurării unei lumi drepte şi
armonioase, adică unitatea principiilor de negare şi afirmare, din care rezultă optimismul
iluminist; democratizarea literaturii prin interesul pentru viaţa oamenilor din „starea a treia“;
pătrunderea satirei în majoritatea genurilor şi a speciilor literare; încrederea în posibilităţile de
afirmare ale personalităţii umane, în primul rând prin muncă creatoare pentru binele umanităţii;
caracterul specific al raportului „om–mediu“ şi al istorismului iluminist; predilecţia pentru genul
epic (roman, povestire) şi dramatic (drama burgheză, comedia).4

1.2. Jane Austen – scurtă biografie

Jane Austen s-a născut pe 16 decembrie 1775 în Steventon, Hampshire. Familia sa făcea
parte din burghezia rurală, această condiţie marcându-i întreaga operă. Era al şaptelea copil al
reverendului anglican George Austen, şi a soţiei sale Cassandra. Reverendul Austen obţinea
venituri suplimentare pentru întreţinerea familiei dând ore în particular elevilor care locuiau în
casa familiei Austen. Familia era formată din şapte copii, Jane şi sora sa mai mare, Cassandra,
fiind singurele fete. Cassandra şi Jane erau confidente, astăzi păstrându-se un mare număr de
scrisori scrise de cele două surori în perioada cât au fost despărţite. În anul1783, Jane şi
Cassandra au studiat pentru desăvârşirea pregătirii lor la Cawley, în Southampton, dar au fost
nevoite să se întoarcă destul de repede din cauza unei epidemii ce a izbucnit în Southampton.
Între anii 1785 şi 1786 Jane şi Cassandra au fost eleve şi au stat la un internat în Reading, loc ce
pare descris de Jane în romanul Emma.
Educaţia primită a fost desăvârşită prin lecturile numeroase făcute graţie bibliotecii
consistente ce exista în casa Austen . Aşa că ea l-a citit pe Fielding şi pe Richardson, şi de
asemeni pe Frances Burney. De altfel a folosit titllul „Mândrie şi Prejudecată” dintr-o frază a
acestei autoare şi aparţine scrierii acesteia Cecilia. Între 1782 şi 1784, familia Austen au făcut
reprezentaţii teatrale în parohia Steventon, care în perioada 1787-1788 au fost mult mai bine
pregătite datorită verişoarei ei, Eliza de Feuillide, (căreia i-a dedicat Love and Friendship). După
anul 1787, Jane Austen a scris pentru a-şi distra familia.5
4
Emanuel Turczynski, De la Iluminism la liberalismul timpuriu, traducere de Irina Cristescu, Editura Fundaţiile
Culturale Române, Bucureşti, 2000, p. 60.
5
Claire Tomalin, Jane Austen A Life, Penguin Books, London,1997, p. 17.
 Între anii 1795 şi 1799 adună material şi îi apar primele versiuni ale povestirilor care au
început să se publice sub titlurile: Raţiune şi simţire, Mândrie şi prejudecată şi Abaţia din
Northanger (care pe atunci purtau titlurile Elinor and Marianne, First Impressions, şi Susan).
Este posibil ca tot pe în această perioadă să fi scris şi Lady Susan. În anul 1797, tatăl ei a vrut să-
i publice Mândrie şi prejudecată, dar, editorul l-a refuzat. Nu există indicii că Jane să fi fost
curtată de vre-un bărbat, în afară de o dragoste trecătoare cu Thomas Lefroy (rudă a unei prietene
de-a lui Austen), la vârsta de 20 de ani. Fără îndoială în iarna anului următor, 1796, îi scrie
surorii ei că totul s-a terminat, pentru că el nu-şi permite să se căsătorească cu Jane din cauza
motivelor economice. Puţin după aceea, o mătuşă a încercat să o căsătorească pe Jane cu
reverendul Samuel Blackall, dar ea nu era interesată să se căsătorească.
În anul 1800 tatăl său decide să se retragă la Bath, oraş pe care Jane nu l-a iubit prea
mult, probabil din cauza apelor termale. În timp ce locuia la Bath, familia mergea în fiecare vară
la mare, şi într-una din aceste vacanţe, Jane a cunoscut un bărbat care s-a îndrăgostit de ea.
Începând de atunci a hotărât să se vadă cu el dar el a murit. 6 În decembrie 1802, Jane şi
Cassandra erau cu familia la Bigg, aproape de Steventon, acolo îl cunoscu pe Harris Bigg-Wither
care a cerut-o pe Jane în căsătorie, ea a acceptat, dar ziua următoare a rupt logodna şi împreună
cu Cassandra, s-au întors în grabă la Bath. Cassandra s-a logodit cu Thomas Fowle, dar fiindcă
acesta nu avea destui bani ca să se căsătorească, au amânat căsătoria. S-a înrolat în armată pentru
a face rost de bani, dar a murit de febră galbenă în Caraibe în 1797. El a servit drept material
pentru povestirile lui Jane. Nici ea, nici Cassandra Austen nu s-au căsătorit niciodată.
În 1803 Jane Austen a reuşit să-şi vândă povestirea Abaţia Northanger (pe atunci
intitulată Susan) pentru 10 lire sterline, chiar dacă cartea nu s-a publicat decât 14 ani mai târziu.
Este posibil ca atunci i-a venit ideea să scrie The Watsons, chiar dacă după aceea a abandonat
acest gând. În ianuarie 1805 moare tatăl ei, lăsându-şi soţia şi fetele într-o situaţie precară. În
1806 s-au mutat la Southampton, oraş situat la o distanţă convenabilă de bază marină din
Portsmouth, care le permitea surorilor să-şi vadă adesea fraţii, pe Frank şi Charles.
În 1809 s-au mutat la Chawton, în apropiere de Alton şi Winchester, unde fratele lor
Edward putea să le găzduiască într-o căsuţă de pe una din proprietăţile sale. Această casă avea
avantajul de a fi în apropiere de Hampshire, locul unde se aflase şi casa copilăriei ei. Odată
instalată, Jane şi-a reluat activităţile sale literare, revizuind-şi povestirea „Raţiune şi simţire” care

6
Ibidem, pp. 19-20.
a fost acceptată de un editor în 1810 sau 1811. A avut cel puţin două critici favorabile şi a primit
pentru publicare 140 de lire sterline.
Animată de succes, autoarea a încercat şi cu Mândrie şi Prejudecată pe care a vândut-o
în noiembrie 1812 şi care s-a publicat în ianuarie 1813. În acelaşi timp a început lucrul şi la
Mansfield Park. În 1813 identitatea autoarei romanului Mândrie şi Prejudecată a început să se
facă cunoscută datorită popularităţii operei şi a indiscreţiei familiei.
În mai 1814 s-a publicat Mansfield Park, roman din care s-au vândut toate exemplarele
în mai puţin de şase luni. Fratele ei Henry, care locuia la Londra a fost cel care a negociat cu
editorii. Când venea la Londra, Jane era găzduită în casa acestuia. În 1813 Henry Austen a fost
vindecat de către Sr. Clarke, medicul principelui regent care a descoperit astfel că Austen era
autoarea romanului Mândrie şi Prejudecată, roman pe care îl preţuia în mod deosebit.
În decembrie 1815 s-a publicat Emma, dedicată principelui regent, iar anul următor o
nouă ediţie a lui Mansfield Park. A doua ediţie nu a mai avut acelaşi succes ca prima ediţie.
Începând din 1816 starea sănătăţii ei a început să se înrăutăţească . Pentru a se putea îngriji a
fost mutată la Winchester, unde a murit pe 18 iulie 1817, la 41 de ani. Ultimele ei cuvinte au fost
„Nu vreau nimic altceva decât să mor”.
În testamentul lăsat, totul îi revenea surorii ei Cassandra. Deşi atunci nu s-a ştiut cauza
morţii ei, acum, se presupune că ar fi vorba de boala Addison.
Povestirile ei Persuasion şi Abaţia Northanger au fost pregătite pentru publicare de
către fratele ei, Henry Austen, şi au văzut lumina tiparului la sfârşitul lui 1817, într-o ediţie
combinată de 4 volume.7
La fel ca în romanele ei anterioare, numele ei nu apare, chiar dacă se menţionează că
este aceeaşi autoare a celorlalte opere. De asemenea, apare o notă biografică asupra autoarei,
anunţând moartea ei. În epitaful din catedrala Winchester, nu este menţionat faptul că a fost
autoarea romanelor atât de cunoscute. Abia în 1872, după ce James Edward Austen-Leigh a
publicat memoriile, s-a pus o nouă placă explicând condiţia ei de scriitoare.
Unicul portret al scriitoarei – considerat autentic – a fost făcut pentru a ilustra
Memoriile de Austen-Leigh, o reinterpretare din epoca victoriană a unui portret făcut de sora sa.
Astăzi acesta poate fi văzut în Naţional Gallery din Londra.

7
Claire Harman, Jane’s Fame – How Jane Austen Conquered the World, Canongate, London, 2009, p. 38.
 1.3. Universul tematic al operei

În timpul vieții ei, Jane Austen a scris șase romane: Sense and Sensibility, Pride and
Prejudice, Northanger Abbey, Mansfield Park, Emma și Persuasion. Opera lui Jane Austen
reflectă propria ei viață sau a oamenilor din jurul ei, descrie modul de viață într-un timp în care
distincţia dintre clasele sociale a fost foarte importantă, portretizează posibilitățile de căsătorie și
dragoste, două lucruri care nu mergeau întotdeauna mână în mână în acele momente.
În adolescenţă, a scris prima sa comedie satirică, „Love and Friendship”, în care
protagoniştii erau ironizaţi în mod repetat pentru manifestările lor excesiv de emoţionale.
Scrierile sale din perioada maturităţii, „Raţiune şi simţire”, „Mândrie şi prejudecată”, „Mansfield
Park” şi „Emma”, au fost publicate cu semnătură By a Lady, începând cu 1811. Ultimele două
romane ale lui Jane Austen, „Persuasiune” şi „Abația Northanger”, au apărut postum şi sunt
primele care au indicat-o ca autor.
În cărţile lui Jane Austen nu au loc evenimente deosebite: accidente, incendii, crime sau
războaie. Cu toate că aceste tragedii au existat, fără doar şi poate, pe parcursul timpului scurs în
istorisirile ei, ele au rămas drame care s-au petrecut în afara „scenei”, drame ale altor oameni. În
schimb, prin istorisirile lui Jane Austen, noi experimentăm modul în care oamenii obişnuiţi se
raportau la viaţa de zi cu zi, ba chiar mai important: modul în care se raportau unii la alţii. Şi cu
ceea ce rămânem în urma acestei întâlniri este sentimentul de familiaritate. O mamă cuprinsă de
frămantări, un tată docil, dar vrednic de respect, nişte surori prostuţe, obsedate de băieţi, vecini
insuportabili, cunoştinţe grabnice în a judeca şi o relaţie cu o persoană, relaţie care – odată
iniţiată şi hrănită – va dura o viaţă întreagă.
Istorisirile lui Jane fac referire directă la propriile noastre nevoi: dragoste, siguranţă şi
importanţă. Prin personajele principale care reuşesc să dobândească aceste lucruri şi să răzbată
victorioase peste obstacolele care se ivesc, noi suntem de fapt cei care dobândim, răzbatem şi
reuşim.8 Toate cărţile ei reprezintă o lecţie morală pentru eroinele principale cărora le
încredinţează sarcina dificilă de a studia lumea înconjurătoare şi de a-şi modela comportamentul
şi credinţele sub presiunea valorilor sociale.
În centrul întregii sale opere Austen plasează eforturile susţinute în vederea atingerii
punctului culminant al sentimentelor – căsătoria, astfel, în Raţiune şi simţire autoarea încearcă
8
Raymond, Marcel, De la Baudelaire la suprarealism. Traducere de Leonid Dimov, Editura Univers, Bucureşti,
1998, p. 122.
să rezolve ecuaţia complicată dintre cerinţele inimii şi cele ale minţii. În Mândrie şi prejudecată
Elizabeth Bennet trebuie să-şi revizuiască viziunea morală şi astfel ajunge la concluzia că
aparenţele înşală şi că luciditatea este condiţionată de recunoaşterea prejudecăţilor privitorului.
Povestea se derulează meticulous şi pune aristocraţia engleză de la sfârşitul anilor 1700 într-o
lumină interesantă, în care doamnele din societatea boierească încearcă să impună tinerelor ce
partener de viaţă să-şi aleagă. Mândrie şi prejudecată este povestea independenţei şi curajoasei
Elizabeth Bennet, una dintre cele cinci surori care trebuie să ia în căsătorie pe bogatul, dar
arogantul Mr. Darcy. Ceea ce urmează este una dintre cele mai frumoase, amuzante, naturale,
încântătoare, inteligente şi savuroase curtare cunoscută în literatură.
În Emma eul eroinei principale primeşte o lecţie usturătoare în ceea ce priveşte iluziile
autoinduse şi necesitatea stăpânirii de sine şi a controlului. Nici un alt romancier înainte de Jane
Austen şi foarte puţini după ea au înfăţişat într-o manieră atât de captivantă adevărul pornind de
la detaliile obişnuite ale vieţii de zi cu zi. 9 Romanele ei demonstrează faptul că locul comun,
cotidianul, experienţa zilnică pot fi o sursă de inspiraţie pentru o operă de artă mare şi durabilă.
În timp ce Pride and Prejudice arată importanța socială a căsătoriei pentru femei,
Emma descrie importanța personală a căsătoriei prin transformarea unei tinere din rolul ei unic
într-o femeie tânără care trebuie să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubește, în scopul de a
atinge fericirea și împlinirea. Pentru femeia secolului al XVIII-lea, o căsătorie care combină
dragostea cu creșterea socială și personală este scopul final în viață, astfel Emma progresează de
la orbire la percepție și iluminare, Austen arătând cititorilor operei sale valoarea căsătoriei.
Într-o societate care limitează aspirațiile femeilor la realizarea unor căsătorii profitabile,
obiectivul de a găsi soți adecvaţi a fost luată în serios. Cu toate acestea, în timp ce cărțile de
conduită au existat cu unicul scop de a educa femeia, ficțiunea autoarei Jane Austen dezvăluie
adevărurile sub toate comportamentele sociale și lucrează pentru a redefini limitele puterii dintre
bărbat și femeie.
Mansfield Park, cel de al treilea roman al scriitoarei Jane Austen, publicat în 1814, este
conform criticii moderne cel mai controversat roman al scriitoarei. În mod clar, diferă
semnificativ de Mândrie şi prejudecată, publicat cu doar un an înainte. Jane Austen a avut însă
convingerea că va fi bine primit de public, ceea ce însă nu s-a întâmplat, din cele 750 de
exemplare tipărite în cea de a doua ediţie fiind vândute doar 252. Romanul prezintă povestea lui

9
Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, trad. Anca Irina Ionescu, Editura Lider, Bucureşti, 2005, p. 78.
Fanny Price, nepoata soţiei lui Sir Thomas Bertram, care este trimisă la Mansfield Park pentru a
se bucura de avantajele de a fi crescută şi educată în mijlocul unei familii bogate.
Una dintre problemele pe care acest roman le ridică cititorului modern constă în modul
în care a fost construit personajul principal feminin. Fanny Price este modestă, retrasă şi timidă.
Mai mult, nu este atrăgătoare din punct de vedere fizic şi are o sănătate fragilă. Cu excepţia
rezistenţei ei încăpăţânate la insistenţele lui Sir Thomas de a se căsători cu Henry Crawford,
comportamentul ei pe tot parcursul acţiunii pare complet pasiv.
Mansfield Park este de asemenea cel mai puţin ironic şi satiric dintre romanele lui Jane
Austen. Fanny însăşi nu are simţul umorului, iar Mary Crawford, singurul personaj plin de ironie
şi replici spirituale, este lipsită de sentimente. Dacă un personaj precum Elizabeth Bennet, în
Mândrie şi prejudecată, este uşor de admirat de publicul zilelor noastre datorită caracterului ei
independent, inteligenţei, ironiei şi personalităţii ei, înscriindu-se în rândul eroinelor rebele cu
care femeia societăţii moderne se poate identifica cu uşurinţă 10, Fanny Price are însă puţine şanse
să trezească simpatia publicului.
Până recent, criticii moderni îl caracterizau pe Sir Thomas Bertram ca fiind un bărbat
onorabil, cu principii înalte şi bine intenţionat. Deşi a făcut greşeli în educaţia copiilor săi şi în
modul în care a tratat-o pe Fanny, el a fost considerat, totuşi, singurul tată cu un comportament
adecvat din toată opera lui Jane Austen. 11 Spre sfârşitul secolului al XX-lea, critici precum
Claudia Johnson şi Margaret Kirkham au atras însă atenţia asupra faptului că Sir Thomas era
proprietar de sclavi iar prosperitatea domeniului Mansfield Park depindea de munca sclavilor de
pe plantaţiile din Antigua. Valoarea sa este astfel deformată din cauza legăturii cu exploatarea
sclavilor, instituţia sclaviei degradând în egală măsură atât sclavii cât şi stăpânul.
În Anglia şi Franţa, căsătoriile de convenienţă se practicau de elitele sociale şi politice,
pe baza unor strategii familiale bine definite, în timp ce în Italia aristocraţia şi structurile
demografice puternic profesionalizate au menţinut practica mariajului aranjat până la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Datorită viziunii sale asupra vieţii interioare a femeilor şi măiestriei ironiei,
ea a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influenţă deosebită, chiar
dacă, în timpul vieţii, nu a avut prea mult succes.

10
Linda and Sayre Greenfield, Jane Austen in Hollywood, Ed. Troost, 2nd edition. Kentucky, The University Press
of Kentucky, 1998, p. 188.
11
Ibidem, p. 80.
 Jane Austin se remarcă prin faptul că a scris mai mult decât oricare altă scriitoare
despre femei, remarcându-se faptul că în toate romanele, personajele principale sunt femei.
Fiecare din cele şase cărţi, prezintă imaginea femeii în general prin intermediul celor şase
personaje principale create de autoare. Deşi personajele diferă unul de celălalt prin temperament,
poziţie socială, comportament şi complexitate, ele sunt destul de asemănătore datorită faptului că
toate completează inaginea femeii ca fiinţă umană independentă, inteligentă şi puternică. 12 În
ultimă instanţă însă, romanele ei ar trebui să fie privite ca un tot unitar, ca lucrarea unui
moralist. Şi Jane Austin a fost într-adevăr o moralistă a. sec. al XVIII-lea, reprezentând
chintesenţa perioadei sale.
Spre deosebire de alţi autori, scriitoarea foloseşte sensibilitatea şi sentimentalismul ca
material pentru satiră. Aceasta este des întrebuinţată dar nu este direcţionată niciodată împotriva
personajelor feminine. Ea ii atacă pe cei care îi înconjoară eroinele, fie ei familie, vecini sau rude
În „Mândrie si prejudecată”, d-l Collins şi Layde de Bourgh sunt exemple de prostie şi snobism
iar în „Emma”, familia Elton este prezentată într-un mod comic şi ironic.În orice caz, eroinele ei
nu sunt descrise în asemenea termeni. Autoarea găseşte întotdeauna calităţi în femeile descrise
reuşind să accentueze laturile lor pozitive, în opoziţie cu laturile negative ale altor personaje.
Mai mult decât atât, nu toate eroinele sunt tratate în mod egal. Doar câteva sunt cu
adevarat speciale, în timp ce altele sunt descrise ca fiind banale şi neieşind cu nimic în evidenţă.
De exemplu, eroina din „Mansfield Park” este o fată umilă, crescută de nişte rude sărace. Ea nu
trece prin schimbări majore şi este unul din cele mai pasive personaje. Personajul principal din
„Persuasion”, Anne Eliot poate fi considerată ca fiind unul din personajele care nu excelează în
calităţi. Deşi este hotărâtă şi foarte inteligentă, îi lipseşte sclipirea care dă viaţă personajelor din
romanele de început. O explicaţie pentru atitudinea scriitoarei ar fi faptul că aceste ultime
romane „Mansfield Park”, şi „Persuasion” au fost scrise la un interval de mai mult de zece ani
după primele romane: „Raţiune şi simţire”, „Mănăstirea Northanger” şi „Mandrie şi
prejudecată”.
Pe parscursul acestei lungi perioade de linişte, ea a devenit mai profundă, iar
consecinţele aceste schimbări sunt vizibile în crearea acestor personaje. Probabil că cele două

12
Patrice Hannon, 101 Things You Didn’t Know about Jane Austen – the Truth about the World’s Most Intriguing
Romantic Literary Heroine, Adams Media, Avon, 2007, p. 77.
personaje feminine care demonstrează cel mai bine încrederea în femei şi valoarea lor sunt
Elzabeth Bennet şi Emma Woodhouse.13
Publicat în 1813 volumul „Mândrie şi prejudecată” a fost prelucrat în repetate rânduri
înaintea publicării, astfel, acest roman a devenit cea mai populară carte a lui Jane Austin iar
personajul principal o eroină spirituală şi încântătoare, cel mai popular personaj al ei. De fapt,
succesul romanului este datorat strălucitei creaţii a lui Elizabeth Bennet. Deşi în carte apar multe
femei, niciuna nu are trăsăturile lui Elizabeth. Autoarea foloseşte ironia cu fiecare ocazie,
criticând naivitatea sau stupiditatea femeilor.
Comentariul ironic nu poate fi evitat de scriitoare. Cu toate aceste, ea apără femeile,
creând un personaj cum este Elizabeth Bennet. Fiica d-lui şi a d-nei Bennet, Lizzy este singurul
membru al familiei care gândeşte cu claritate. Celelalte patru surori au defectele lor, fiind
preocupate în primul rând de propriile persoane mai mult decât de orice altceva. Dl. şi dna.
Bennet sunt descrişi în registrul comic, fiind mai aproape de marionete decât de fiinţe umane.
Într-o asemenea companie, Elizabeth pare ruptă din context. Jane Austin o creează ca pe un
amestec de inteligenţă, şarm, frumusteţe şi isteţime. Astfel, acest personaj pare a fi o figură
aparte a romanului. Scriitoarea este omniprezentă şi reprezintă femeia în adevăratul sens al
cuvântului.
Deşi a fost scris la câţiva ani după „Mândrie şi prejudecată”, romanul „Emma” aduce
un alt personaj puternic. Emma Woodhouse, eroina romanului captează atenţia cititorului pe
parcursul întregii cărţi. Ea e prezentată încă din primele rânduri, dând tonul întregii cărţi. Desi
aceasta caracterizare prefigurează o tânără perfectă, ea indică şi faptul că perfecţiunea are şi ea
defectele ei. Din acest punct de vedere, Emma este un personaj mult mai complex decât
Elizabeth. Cea din urmă este înzestrată doar cu trăsături pozitive, în timp ce prima pare a avea şi
caracteristici negative care echilibrează şi îmbogăţesc personajul. Emma e întotdeuna sigură că
are dreptate când, de fapt, greşeşte deseori. Mai mult decât atât, e răsfăţată şi încăpăţânată,
crezând că poate face ceea ce nimeni altcineva nu poate. Dualitatea Emmei e remarcabilă şi
demonstrează înţelegerea lui Jane Austin faţă de complexitatea fiinţei umane. 14 Oricum, Emma
poate fi considerată reprezentativă pentru categoria femeii inteligente şi puternice.
În ceea ce priveşte femeile, ea este o adevărată apărătoare a sexului ei. Deşi nu poate fi
considerată o scriitoare feministă în adevăratul sens al cuvântului, este preocupată de condiţia
13
Ibidem, p. 92.
14
Claire Tomalin, op. cit., p. 55.
femeii şi soarta acestora şi astfel creează imaginea femeii într-o manieră ce se apropie de
modern. Jane Austin îşi plasează eroinele în opoziţie cu lumea valorilor masculine. În consecinţă,
talentul ei este direcţionat către prezentarea ironică a vieţii având un simţ acut al locului şi
timpului şi studiind relaţiile interumane. Peste toate acestea poate fi menţionată şi lupta pentru
drepturile femeilor, personajele ei femimine si Emma Woodhouse, Elizabeth, Katherine Morgan,
Fanny Price demonstrează că drumul femeilor către recunoaştere a fost deschis. Jane Austin a
sintetizat ideile legate de femei care au aparut în sec. al XVIII- lea şi le-a materializat în şase
romane, atingand un înalt nivel.
Spre deosebire de tipul de roman liniar, constând dintr-o succesiune de scene în dialog,
unite prin prezenţa unui personaj sau prin tehnica narativă a scriitorului, Jane Austen creează
tipul de roman dramatic, limitat oarecum în spaţiu şi varietate, dar compensat „prin suprapunerea
mai multor planuri, prin crearea unor simlarităţi compoziţionale care dau volum, dar mai ales
prin folosirea timpului şi a opticii scriitorului ca a patra dimensiune” 15. Fie că se concentrează
asupra unui nucleu care conţine relaţii de un anume tip (Mansfield Park), sau că tinde să redea
viaţa unei pături din burghezie şi mica nobilime a unui întreg ţinut (Mlndrie şi prejudecată),
raporturile urmărite se pot extinde nelimitat datorită validităţii lor, într-un număr infinit de
situaţii diferite. Personajele sunt de asemenea relativ uşor de grupat.
Jane Austen este o scriitoare nemetaforică. Mai mult decât atât, atunci când metaforele
apar, ele sunt puse în gura personajelor pretenţioase. Mary Bennet se exprimă astfel: „Aceasta
este o întâmplare nefericită şi se va vorbi mult despre ea. Dar trebuie să stăvilim valul de răutate
şi să ne turnăm una alteia balsamul mângâierii de soră pe inimile noastre rănite”. Dacă adăugăm
tehnica folosirii subtextului, insinuarea şi aluziile care determină structura dialogului, putem
obţine un tablou oricât de fragmentat al procedeelor stilistice ale Janei Austen.
Jane Austen, preluând stilul predecesorilor, îl rafinează, îl nuanţează, prelucrându-l până
la migala eliminărilor. În plus, dominanța ironică a viziunii sale îşi găseşte expresia stilistică,
adăugând la bogăţia de nuanţe a sensului direct pe cea a sensului literal transformat, a inversării
punctului de vedere. Dar inversarea punctului de vedere că procedeu retoric, raţionamentul dus
până la absurd fusese o caracteristică în primul rând a lui Swift. Fielding foloseşte şi el
transformarea sensului literal, aluzia ironică, parodia, sarja burlescă.

15
Hazel Jones, Jane Austen & Marriage, Editura Continuum, London, 2009, p. 41.
 Jane Austen, însă, foloseşte ironia stilistică sprijinind-o, permanentizând-o, fără ca
„artileria grea'”16 a şarjei să aibă nevoie de a intra în funcţiune. Ironia este cel mai adesea
perceptibilă numai când comparăm ponderea lexicală a limbajului cu schematismul conţinutului
pe care-l transmite. Un exemplu e furnizat de declaraţia domnului Collins: „Credeţi-mă, dragă
domnişoară Elizabeth, că modestia dumneavoastră, departe de a vă dăuna, se adaugă mai curând
la celelalte calităţi pe care le aveţi... şi acum nu-mi mai rămâne nimic altceva decât să vă
încredinţez cu vorbe dintre cele mai arzătoare de violența sentimentelor mele...” 17. Un singur
cuvânt este suficient pentru a sugera exact inversul a ceea ce scriitoarea, cu aparentă
obiectivitate, pare a afirma: ,.Domnişoara Bennet a fost deci consacrată ca o fată drăguţă, iar
fratele lor s-a simţit autorizat, datorită acestei laude, să se gândească la ea cât dorea”. 18
Atunci când Jane Austen şarjează, ca în cazul domnului Collins - toată secţiunea a doua
a romanului e de fapt un medalion molieresc al prostiei acestuia - procedeul capătă subtilitate
dacă ţinem seama de intenţia ironică iniţială: contractul Charlotte - William Collins, judecata
perfectă a acesteia complăcându-se şi împăcându-se cu absurditatea lui.

Concluzie
16
Linda and Sayre Greenfield, op. cit., p. 195.
17
Jane Austen, Mândrie şi prejudecată, Editura Corint, Bucureşti, trad. Anca Florea, 2013, p. 78.
18
Ibidem, p. 41.
 Romanele lui Jane Austen sunt reflecţia perspectivei ei asupra vieţii. Şi-a petrecut cea mai
mare parte a vieţii criticată de anumite clase sociale. Cei mai apropiaţi prieteni erau de fapt cei
din familie sau cei din aceeaşi clasă socială. Nu este deloc surprinzător de ce majoritatea
romanelor ei sunt centrate pe două, trei familii din clasele mijlocii.

Jane Austen s-a remarcat prin abilitatea de a pătrunde în interiorul caractererelor şi

naturii relaţiilor umane. Marele aport pe care l-a adus literaturii se traduce prin redefinirea rolului
şi aspiraţiilor femeilor aparţinând clasei sociale de mijloc din care făcea parte. Prin satirizarea
convenţiilor sociale, lucrările lui Jane Austen au contribuit la eliminarea stereotipurilor privind
aspiraţiile femeilor din acea vreme. Romanele ei au devenit populare încă din timpul vieţii. Unul
dintre cei mai puternici susţinători ai romanelor sale a fost un alt scriitor remarcabil, Walter
Scott.

Viața obișnuită a oamenilor simpli, micile evenimente din viața provincială – aceasta
este sfera manifestării talentului lui Austen. Totuși, datorită modului său de a gândi și a ironiei
sale fine și omniprezentă, care colorează toate evenimentele, toate caracteristicile și reflecțiile
sale în niște culori cu totul deosebite, ea a reușit să atingă noi înălțimi. Romanul „Mândrie și
prejudecată” combină perfect veselia și spontanietatea cu maturitatea în a gândi și a înțelege. Nu
e întâmplător faptul că până în zilele noastre nu și-a pierdut farmecul și e considerat ca fiind cea
mai perfectă creație a scriitoarei. Jane Austen a fost printre primele femei care au putut trăi
construindu-şi o carieră din scris. Ea a fost un exemplu şi o încurajare pentru toate scriitoarele
care i-au urmat, printre care surorile Brönte sau Elizabeth Gaskell.

„Jane Austen avea cel mai minunat dar din câte am întâlnit în a descrie implicaţiile,
sentimentele şi caracterele din viaţa obişnuită. Rafinamentul cu care transforma personajele şi
situaţiile din banale în interesante, tuşa de veridic pe care o imprima descrierilor şi
sentimentelor sunt lucruri la care eu nu pot decât să aspir.“ – Sir Walter Scott
„Domnişoara Austen a înţeles perfect dimensiunea măruntă a vieţii… A fost o mare
creatoare, egală – în mica ei sfera – cu Shakespeare…“ – Alfred Tennyson
„…cea mai înzestrată artistă dintre femei, scriitoarea ale cărei cărţi sunt
nemuritoare…” – Virginia Woolf
Bibliografie

 Austen, Jane, Mândrie şi prejudecată, Editura Corint, Bucureşti, trad. Anca Florea, 2013
 Burt, Daniel S., 100 cei mai mari scriitori ai lumii, trad. Anca Irina Ionescu, Editura
Lider, Bucureşti, 2005.
 Greenfield, Linda and Sayre, Jane Austen in Hollywood, Ed. Troost, 2nd edition.
Kentucky, The University Press of Kentucky, 1998.
 Hannon, Patrice, 101 Things You Didn’t Know about Jane Austen – the Truth about the
World’s Most Intriguing Romantic Literary Heroine, Adams Media, Avon, 2007.
 Harman, Claire, Jane’s Fame – How Jane Austen Conquered the World, Canongate,
London, 2009.
 Jones, Hazel, Jane Austen & Marriage, Editura Continuum, London, 2009.
 Marcel, Raymond, De la Baudelaire la suprarealism. Traducere de Leonid Dimov,
Editura Univers, Bucureşti, 1998.
 Munteanu, Romul, Literatura europeană în epoca luminilor. Iluminism, preromantism,
sturm und drang, neoumanismul german, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1971.
 Olteanu, Tudor, Morfologia romanului european în secolul al XVIII-lea, Editura Univers,
Bucureşti, 1971.
 Tomalin, Claire,Jane Austen A Life, Penguin Books, London,1997.
 Turczynski, Emanuel, De la Iluminism la liberalismul timpuriu, traducere de Irina
Cristescu, Editura Fundaţiile Culturale Române, Bucureşti, 2000.
 Ulrich, Imhof, Europa luminilor, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.