Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I alternative
Modulul II
MODULUL
III
MODULUL Test
IV
SECVENTA
DICTIONA DE FILM (5’)
R
REPERE
CRITICE bIBLIOGRAFI
1. INVESTIGATIA
2. STUDIUL DE CAZ
3. MOZAICUL
Meniu
1. INVESTIGATIA
Rezumaţi acţiunea romanului, pornind de la fragmentul intitulat
Succesiune temporală:
“Succesiune temporală:
1. Tuşa Ana a fost o femeie foarte frumoasă, şi la faţă, şi la corp.
2. Ea s-a născut la Comloş, s-a măritat cu unu Ciolac şi au plecat înainte
de 1914 în America.
3. Acolo, înţelegeţi ce vreau să spun, după ce a rămas văduvă, a fost
foarte solicitată.
4. Deşi a fost şi tătîne-su în America, el nu s-a descurcat şi s-a întors
acasă. Tuşa, în schimb, a reuşit singură singurică să facă avere,
5. că a ajuns cea mai bogată femeie româncă din America, căci,
6. când a fost în vizită în America, regina Maria la unul din hotelurile lui
tuşa a tras, fiindcă
7. tuşa Ana a deschis la Chicago, pe când avea numai 35 de ani, un mare
hotel cu cafebar, restaurant şi, cum să zic acuma, bordel. Totuşi,
8. chiar singură nu putea răzbi, aşa că
9. mult a ajutat-o banditul Dillinger (...)” (p. 39 – 44)
2. STUDIUL DE CAZ
Meniu
1. CIORCHINELE
Precizaţi trăsături ale romanului postmodern identificate în fragmentele
reproduse din “Femeia în roşu.”
Fragmentarismul Metatextualitatea
Intertextualitatea Paratextualitatea
Înapoi la
schemă Meniu
TEHNICA PALIMPSESTULUI
Înapoi la
schemă Meniu
Cei trei autori, porniţi în căutarea unor informaţii despre „femeia
în roşu”, sunt cititori avizaţi, supersofisticaţi, imaginând un roman
palimpsest, care reconstituie existenţa unei persoane reale. Autorii şi
personajele lor circulă nestânjeniţi dintr-un teritoriu în altul, dintr-un
univers în altul (real şi fictiv), identitatea constituindu-li-se (şi
fluctuând) în funcţie de identităţile celor care îi „narează”.
Decupajul aleatoriu din real, diseminarea de forme şi limbaje
diferite, trecerile bruşte de la nivelul extradiegetic la cel intradiegetic,
multiplicarea vocilor şi anularea graniţei între real şi fictiv sunt doar
câteva dintre procedeele utilizate de autori în vederea adecvării
discursului narativ la lumea pe care acesta o transcrie şi, transcriind-
o, o imaginează.
Înapoi la
schemă Meniu
FRAGMENTARISMUL
“Cei trei reţin. Sursa 6, deosebit de amabilă, furnizează câteva
informaţii preţioase. Oamenii din sat care mai trăiesc şi mai ştiu
poveşti cu America. Le mai dă împrumut şi un caiet în piele de viţel,
un fel de jurnal, în care au notat, unii peste alţii, strămoşii săi, de la
sfârşitul veacului trecut până la războaie. Acest caiet va juca un rol
important în scrierea cărţii (...)
Li se face brusc foame. Hotărăsc să mănânce mai încolo, pe
drum, după discuţia cu Sursa 7, doamna T (pe care le-a recomandat-
o Sursa 6). Nu se pot ridica de pe marginea şanţului. Foame, sete,
căldură, sfârşeală. Senzaţie de sfârşit. De fapt, n-au stat pe nicio
margine de şanţ atunci, lângă moară. Îşi închipuie abia acum că au
stat atunci pe marginea şanţului să se odihnească (...)
Au intrat amândoi – iată! – în carte, prin aceste fraze pline de energie
ale Sursei 7:
“Da, cunosc! Cazul Ana Sage! Nicio problemă! S-a mai scris!
Parcă poţi să-i opreşti pe ăştia să scrie? (...) În orice caz, mie
personal toată povestea nu mi-a mirosit a bine. Prea era cusută cu
aţă albă, nu? Ce părere aveţi?” (p. 59 – 64)
Înapoi la
schemă Meniu
Insertul documentar are menirea de a inhiba funcţia mimetică,
conducând la fragmentarea epicului, rămânând ca o excrescenţă a
textului ficţional. Nu omitem din aceasta prezentare nici lungile
enumerări de componente ale unei atmosfere, sau inventarele de
obiecte ale unui spaţiu, care sunt pur şi simplu juxtapuse, în absenţa
oricărui predicat, tehnică numită de Donald Barthelme serigrafie.
Astfel, din tot acest amalgam de structuri mundane şi structuri
discursive, fragmentate de digresiuni, autorii construiesc, după reguli
inedite, teritorii ficţionale noi în care limitele între genuri dispar, iar
graniţa dintre real şi ficţiune se suspendă.
Înapoi la
schemă Meniu
METATEXTUALITATEA
Înapoi la
schemă Meniu
Avem, aşadar, în acest roman cu multe chei, pe de o parte,
trupul fără viaţă al Anei Cumpănaş-Sage, autopsiat de legistul Tit-
Liviu pe 20 aprilie 1947, şi avem, pe de altă parte, “trupul” anesteziat
al literaturii române pregătit pentru disecţie - pe vîrste, genuri, stiluri şi
registre - de trei teoreticieni optzecişti cu vocaţie romanescă. Două
trupuri şi patru "legişti" care caută nimic altceva decît sensul unei vieţi
şi al unei literaturi, un sens derivat însă etimologic din senzaţionalul
literar şi din senzaţiile trupului.
Paralel cu romanul Anei Cumpănaş, cei trei autori construiesc
romanul scrierii acestui roman, cu toate peripeţiile sale, de la
confruntările cu birocraţia şi investigaţia de teren până la aventurile
găsirii cadrului conceptual şi formulei narative a acestui work-in-
progres.
Înapoi la
schemă Meniu
INTERTEXTUALITATEA
“Concluziuni.
La autopsia cadavrului femeii Cumpănaş Ana, în etate de 55 de
ani, din Timişoara, am constat că moartea ei a fost naturală, datorită
unei boli de inimă (miocardită şi aortită cronică) precum şi a unei boli
de ficat (hepatită şi calculoză biliară).
Pe corpul ei nu am aflat niciun semn de violenţă. Moartea s-a
produs în mod subit.
Înapoi la
schemă Meniu
Romanul persistă într-o pendulare perpetuă între fantastic şi
real, dublată de o permanentă schimbare a registrelor stilistice,
integrând, printr-o savantă intertextualitate, experienţe parodice,
ironice, ludice.
În roman sunt reproduse numeroase documente oficiale:
aprobarea de acces în zona frontalieră, refuzul oficial de repatriere a
Anei Cumpănaş în S.U.A., certificatul de autopsie al acesteia etc.
Uneori, aceste documente există în mai multe variante ce se
contrazic, ceea ce pune astfel sub semnul întrebării chestiunea
autenticităţii.
Femeia în roşu este o operă complexă, în care coexistă, cu
pondere diferită, evident, toate cele cinci tipuri de transtextualitate
identificate de Genette în Palimpsestes (1982): intertextualitatea,
hipertextualitatea, paratextualitatea, metatextualitatea şi, în fine,
arhitextualitatea, toate marcate însă într-un mod extrem de original.
Înapoi la
schemă Meniu
PARATEXTUALITATEA
“Oricum, părţile mari, naraţiunea făcută “pe bune”, serioasă,
artileria grea, se va numi animus narrandi. Dacă vreun cititor va crede
că e vorba de un suflet care povesteşte, cu-atât mai bine! Dar se va
înşela. Căci animus narrandi înseamnă în latină “intenţia de a
reproduce ceea ce a aflat de la alţii”, iar pentru jurişti, expresia
denumeşte mobilul cu care acţionat înfăptuitorul. După cum, de pildă,
celelalte trei “animusuri”, pe care le aleg fără să clipească pentru
ghiduşiile lui Dillinger şi ale contemporanilor lui, au următoarele
înţelesuri. Animus corrigendi (“dorinţa de a îndrepta”) e, de fapt, tot
un fel de delict. O îndreptare spre săvârşirea unei fapte ce intră sub
incidenţa penală. Animus jocandi, deşi pare mai zglobiu (“o intenţie
de a glumi”), se dovedeşte la fel de grav (...). La fel şi cu “dorinţa de a
sfătui”, de a da înţelepte poveţe. Animus consolendi. Care tot după
zăbrele duce, în cele din urmă (...)
(...) oricum romanul trebuie să fie, până la urmă, vandabil. Să
nu-l lase din mână nici gospodinele, nici profesorii de română, nici
Nicolae Manolescu sau Angelo Rinaldi. Ceva brici de deştept! Dar şi
pentru larg consum! (...)” (p. 68-69)
Înapoi la
schemă Meniu
“Întâlnirea cu Nedelciu avea să-mi clarifice câteva din misterele
cărţii, dar şi din povestea ei ulterioară. Scrisă la Timişoara, în numai
şaptesprezece zile, ea fusese scoasă din tipografie la ordinul unuia
dintre generalii lui Ceauşescu. Sabotată de fostul Consiliu al Culturii
şi Educaţiei Socialiste şi de inflexibilul ei şef, Mihai Dulea, cartea va
ajunge la o altă editură, a scriitorilor. În ciuda poziţiei favorabile a
editorilor, ea nu poate totuşi să apară (...). Autorii aproape se
consolaseră cu ideea că n-o vor putea publica niciodată şi că singura
ei şansă rămâne exilul. Din fericire, evenimentele recente din
România promit că ea va putea apărea în curând (...) Este un
exerciţiu de supravieţuire morală şi culturală. O supravieţuire prin
nostalgie. Şi, mai presus de orice, o polemică împotriva
totalitarismului, de o vitriolantă frumuseţe, pe care nu o întrece decât
uimitoarea ei subtilitate.” (Martin Adams Mooreville – The New York
Literary Journal, march 29, 1990)” (p. 452-453)
Înapoi la
schemă Meniu
Având 14 capitole cu titluri în latină care fac apel la limbajul
juridic, aparentul haos al acestui colaj romanesc nu este lipsit, totuşi,
de metodă, căci autorii apelează la tehnica circularităţii (titlul primului
capitol -„Autopsie” - este reluat în capitolul final )
Drumul celor trei, un veritabil „iter criminis” / „iter spectrorum”,
după cum indică titlurile capitolelor, nu reprezintă altceva decât
drumul descoperirii adevărului.
Astfel, naraţiunea propriu-zisă pare a fi asociată cu „animus
narrandi”, în timp ce „animus corrigendi” defineşte delictul (poate
chiar scrierea acestui roman fiind pusă sub semnul unei
„infracţionalitaţi” textuale) , iar „animus jocandi” reflectă intenţia de a
glumi, definind chiar raporturile dintre posibilul cititor cuminte şi
scriptorii textului care ironizează lectura la nivel obviu
Înapoi la
schemă Meniu
NARAŢIUNEA NONLINIARĂ
“Grossman şi doctorul Liviu se întorc dinspre casa farmacistului. Pe
tribuna împodobită cu crengi de stejar continuă, în căldura toridă, seria
simulatelor discursuri. Mulţimea se antrenează în apaluze (...) Un grup de
tineri în uniforme de premilitari aleargă să se încoloneze la ordinul unui
sublocotenent de rezervă, un avocat cam burtos pentru vârsta lui (...)
***
“Reporter de vest (Comploşul Mare, amiaza trecută cu un fîrtai): “Dar
ce zvon se aude? Ce freamăt? Din cele patru zări, aliniată şi reunită apoi
într-o armonioasă coloană, soseşte tinerimea. Începe repetirul pentru marea
paradă. Cortegiul defilării e deschis de mândrele fanfare din Comloş şi Igriş.
Urmează frumoasele şi simpaticele domnişoare din Comloş, ale căror
costume naţionale strălucesc în lumina soarelui (...)
Înapoi la
schemă Meniu
1. MOZAICUL
2. INVESTIGATIA
Meniu
1. MOZAICUL
Remarcaţi poziţia autorilor faţă de statutul instanţelor narative,
constituite prin permutări
“Am ales pentru romanul nostru un personaj fără merite evidente. Celebritatea
sa- atâta câtă există – se înfăţişează, mai degrabă, ca o tristă performanţă. Ea derivă
din stratul de adâncime al poveştilor, pe cât de senzaţionale, pe atât de reale, ale
anilor 30: Chicago, prohibiţie, jazz, emigraţie, criminalitate protejată politic (...). Dar
ce altceva decât versiunea unei vieţi de om este romanul?
Experimentul în trei a fost un fel de exorcizare, de desprindere de complexe
foarte vechi ale scriitorului român (...)
Literatura senzaţională – am mai constatat – se iveşte şi dintr-o neadecvare: a
limbajelor, a subiectelor, a tehnicilor. Suprapuse, compuse, divergente, concurente,
ordonează, în cele din urmă, întreaga materie textuală a unei cărţi (...)
Prezenţa autorilor ca personaje lipsite de orice date senzaţionale ale acestei
cărţi a mărit şi mai mult neadecvarea procedurilor. Regula de bază a propagării
senzaţionalului cere ca între autor şi narator să nu existe o identitate. Cel învestit cu
sarcina amplificării senzaţionalului este martorul(...)
Nu cerem cititorului să se lase încântat de o astfel de experienţă ce pare să
ducă la eşec (după cum ne-au asigurat câţiva dintre cei care, într-un fel sau altul, au
fost martorii scrierii acestei cărţi), ci s-o privească fără prejudecăţi. Adică aşa cum a
fost scrisă. Autorii” (p. 386-389)
Înapoi modulul III Meniu
“Nu cred în solitudinea absolută a celui care scrie” mărturisea
Mircea Nedelciu într-un interviu, pledând pentru “acţiunea colectivă” în
actul scrierii.
Textul este constituit din fragmente care se intersectează haotic
sau se îndepărtează arbitrar (holomorfism). De aceea, Carmen Muşat
afirma (în „Strategiile subversiunii”): „Naraţiunea este o divină
comedie a suprapunerii şi întretăierii vocilor, scriiturilor, genurilor şi
speciilor literare, într-un discurs narativ extrem de alert”.
Am putea vorbi chiar despre împrăştierea secvenţelor, a
personajelor, a vocilor narante în interiorul unei structuri mobile, ce se
constituie într-un „roman latent”.
In opinia lui Carmen Musat, „Femeia în roşu” reprezintă rezultatul
unei mezalianţe, dar nu doar între voci diferite, ci şi între formule
narative diferite, de la o serie de procedee specifice literaturii de
consum la „transmisiuni directe“, de la tehnica cinematografică la
metatext, de la reportajul de ziar la eseul teoretic.
“El, adică personajul, eu, povestitorul, şi tu, cititorul, formăm o linie fixă”
“Proiecţionist:
Aşa, aşa. Asta trebe să fie. Era sigur că o găsesc, asta îi
scrisoarea care mie-mi place cel mai mult. Am citit-o dă zeci dă ori şî tot
nu mă satur citind-o. Parcă o văd pă artistă cum o citeşte şî ia, în faţa
unei fereşti. Şî lumina bate pă faţă iei şî ia nu să mai satură citind-o:
“Scumpo să nu zici căţ scriu prea repede nu ţi-am scris încă dă ieri
căci atuncia mîna mi-ar fi fript tocul şi nici un rând nu aş fi putut să
termin înainte ca să ia foc hîrtia asta care va ajunge acolo unde io aş
vrea să fiu acu pîrjolit dă ochi tăi mîngîiat dă şănţuleţele amprentelor
tale să fiu ascuns în casa ta şi nimeni să nuş dea seama săi pese. Nu
m-ai plec în illinois şi nici în Missouri da nici nu rămîn pe loc întro oră o
şterg în est şi aş vrea săţi scriu o scrisoare cu ochii pînă simţ că iei foc
şi că nu mai poţ fără mine (...)” (p 253 – 254)
Meniu
1. Studiul de caz
Analizaţi şi exemplificaţi funcţia referenţială, consecinţă a metaficţiunii
istoriografice
“Aşadar, o fotografie făcută în februarie 1911, la Cleveland, Ohio,
unde pentru a protesta împotriva vizitei pe care o întreprinde ministrul
austro-ungar, Apponyi, în S.U.A., s-au adunat alături de slovaci, sârbi,
croaţi, şi vreo 600 de emigranţi români, cu 8 drapele tricolore şi 8
americane. Ministrul Apponyi era cunoscut de către foştii locuitori ai
Imperiului Habsburgic ca autor al unor legi şcolare. Acestea vizau
deznaţionalizarea şi maghiarizarea forţată, prin şcoală, a tuturor
minorităţilor de pe teritoriul de atunci al Ungariei (...) Toţi vorbitorii au
combătut acţiunea contelui Apponyi, prezentându-l ca pe cel mai mare
duşman al naţionalităţilor asuprite din Imperiul Austro-Ungar. Ziarul
american “Cleveland Reader” a descris această manifestare în care
aprecia foarte mult “atitudinea curajoasă şi de muncă a românilor, din
partea cărora au vorbit V. Moldovan, redactorul ziarului “Românul din
America”, şi Ion Aldea, în numele Uniunii” (pag. 80)
Instanţă Eu (narcisistic)
Pulsiuni de moarte
Tip introvertit
Înapoi la
schemă Meniu
Metatextualitatea: - constă în construirea unui discurs despre literatură
prin procedee care se referă la specificul acestei arte:
a) citatul, un fragment decupat şi rescris dintr-o altă operă;
b) mottoul, un citat emblematic pentru opera în faţă căruia este aşezat;
c) colajul, constă în alăturarea într-un text a unor texte preexistente,
pentru obţinerea unui efect de ansamblu surprinzător;
d) parafraza, constă într-o prezentare personală a unui fragment dintr-o
operă
e) pastişa - înseamnă o preluare explicită a unor structuri consacrate, cu
scopul de a valoriza, ba chiar celebra textul;
f) parodia – constă în imitarea satirică a unei opere cunoscute, cu intenţia
de a sublinia comic trăsăturile modelului
Metoda cadranelor:
- realizaţi în cadranul I un desen pe care l-aţi văzut cu ochii minţii când aţi citit
romanul;
- în cadranul II notaţi sentimentele trezite de lectură;
- în cadranul III stabiliţi o legătură cu experienţa personală (o învăţătură)
- în cadranul IV daţi un nou titlu romanului
Meniu
Diagrama Venn:
Stabiliţi diferenţele şi asemănările dintre romanul postmodern şi cel
modern
Dosarul critic:
Realizaţi fişe critice în care să surprindeţi receptarea romanului
“Femeia în roşu”
Meniu
Cubul: (metodă aplicată în cadrul sintezei finale) / activitate pe grupe
a) DESCRIE: trăsăturile instanţelor narative
b) COMPARĂ: romanul postmodern cu romanul modern
c) ASOCIAZĂ: cu alte opere din literatura română sau universală
d) ANALIZEAZĂ: specificul arte narative
e) APLICĂ: semnificaţiile simbolurilor din text la existenţa de zi cu zi
f) ARGUMENTEAZĂ PRO SAU CONTRA: “Femeia în roşu” este un
metaroman
Scaunul autorului:
1. Alegeţi o ştire de senzaţie dintr-un jurnal TV sau dintr-un ziar şi scrieţi, în
grupe de patru-şase elevi, o scurtă povestire în care să ilustraţi formula
epică de dialog între limbaje diferite.
Meniu
Cărtărescu, Mircea – Postmodernismul românesc
Muşat, Carmen – Strategiile subversiunii
Oţoiu, Adrian – Ochiul bifurcat, limba saşie
Ţeposu, Radu - Istoria tragică şi grotescă a întunecatului
deceniu literar nouă
Dobra, Sofia; Halaszi, Monica – Manual pentru clasa a XII-a; Editura
Corint
www. trilulilu.ro (pentru varianta demo a filmului)
www.curcubeu.com
www. adevarul.ro
www.dilemaveche.ro
acadele-dezamagite.blogspot.com
Meniu
SECVENTA DE FILM (5’)
Meniu
Meniu