STOICA ELENA CORNELIA

AN 2. GR.9

Fișe de lectură

1.Nuvela „Tristan” de Thomas Mann

Thomas Mann înlănțuie motive, iar pentru a putea descifra opera este necesar să le corelăm.

Apar trimiteri la mitologie: numele directorului sanatoriului, doctor Leander, numele acesta
ne trimite la Leandru, care este o figură din mitologie legată de o poveste de iubire care se
termină tragic.

La un moment dat, Gabriela povestește despre acel episod din casa părintească când stătea în
grădină alături de prietene, episod asociat cu grădina Hesperidelor din mitologie, care erau
șapte fiice ale lui Atlas; regele Egiptului trimisese niște tâlhari care să le jefuiască pe aceste
tinere, Heracles i-a ucis pe tâlhari, le-a eliberat și Atlas, drept răsplată i-a dat un dar.Acest
episod poate fi corelat și cu pleiadele, fiicele lui Atlas, iar tânăra Gabriela căreia i se așează
pe cap o coroniță virtuală, este cea mai frumoasă dintre ele.

Zeul Hermes, care era fiul lui Zeus și al uneia dintre pleiade, era un zeu psihopomp, cel care
conducea sufletele către lumea de dincolo.

Sanatoriul este mai degrabă o destinație terapeutică pentru niște maladii ale sufletului, chiar și
atunci când este vorba de maladii fizice, maladia poartă o mască, cum se întâmpă cu
Gabriela, nu este numită boala ei, ci aflăm că are o traheită, probleme cu plămânii, dar
niciodată nu este numită boala în sine, pentru că este o boală potrivită celor săraci, nu se
potrivește statutului pe care îl are soțul, cu imaginea unei familii, o imagine creată pe ideea de
sănătos, de viguros, de pragmatic, de bunăstare materială.

Caracterizarea personajului Detlev Spinell:

Numele Spinell trimite la o piatră semi-prețioasă, spinel, care are o particularitate în

alcătuirea ei, poate să aibă mai multe culori, poate să fie incoloră ca un diamant și să aibă
acele sclipiri ale unui diamant, poate să fie roșie ca un rubin, poate să fie albastră precum
safirul etc.Calitatea pietrei este de a imita.La început, cineva i s-a adresat cu numele de
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

Spinelli, l-a italienizat, se potrivește acelei apoziții meridionalul și cel rece din nord.Spinell
are propensiunea către căldura și creativitatea meridionalului, către exuberanța
meridionalului.Făcând analogie cu piatra, Spinell este un fals exuberant, ar dori să fie, dar nu
este.

Din portretul fizic al lui Spinell aflăm că avea capul pleșuv, cu puține fire de păr, fără barbă,
era spân,porecla sa fiind „sugaciul putred”, sugerând un chip antitetic, este și o caricaturizare,
o ironizare, era oacheș, germanii nu erau în acest fel.Alte elemente distinctive ale portretului
sunt nasul cărnos și dinții cariați.La Thomas Mann, dinții cariați sunt semn al maladivului,
semn al unei morți; are buza de sus un pic răsfrântă, are un chip și o înfățișare destul de
apropiată de cel al clovnului, având picioarele disproporționate și tălpile lungi.Vestimentația
era la modă și în același timp înafara modei, izolat fiind în sanatoriu.Moda aceasta îl scoate
din anonimatul celorlalți, într-un fel el este special ca figură, se adresează folosind cuvântul
paiață la final, arâtând felul în care se construiește imaginea lui Spinell.

Este un estet, își estetizează existența, de aceea este la sanatoriu, pentru stil, caută
frumosul sub diferite forme, sub diferite întruchipări.Din momentele zilei, nu răsăritul îi
place, ci apusul cu toate culorile lui.Crepusculul ne poate oferi o informație despre el prin
intermediul zeului Hermes, dacă îl legăm și de momentul vieții Gabrielei în care apare
Spinell, care declară că fără lumină, te interiorizezi mai mult, făcțnd trimitere și la mitul lui
Leandru și Hero ce constituie iubirea, întunericul și lumina.În momentul cțnd Gabriela cțntă
la pian și sunt doar ei soi acolo nu se aprinde nicio lumină, ci înserarea este aproape dorită,
este lăsată să cuprindă încăperea până se ajunge la un seminîntuneric din care doar muzica
răzbate și la un moment dat se deschide o ușă prin care intră lumina și trece spectral femeia
cu mințile rătăcite, este un semn pentru cele două personaje, pentru că se conturează elemente
care fac parte dintr-o arie, nu doar a maladivului, a morții, se acumulează treptat aceste
elemente.

Detlev Spinell este autor al unei singure cărți, un roman „rafinat” care îl reflectă pe autorul
care își propune să fie un calofil, dar nu este tipul de frumos pe care îl caută publicul.El se
oglindește permanent în acest roman, se raportează doar la el.Romanul este scris pe o hârtie
aparte, fiind un produ manufacturat, neindustrial realizat.Este un roman, în primul rând,
pentru sine, nu pentru cititori.Scrisorile către Kloterjahn sunt adevărata operă a lui Spinell,
pentru că primește un răspuns verbal, o reacție, observăm o incapacitate de a-și concretiza
aspirațiile, de a face din ele ceva palpabil și de succes.
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

Caracterizarea Gabrielei Kloterjahn:

O trăsătură distinctivă este prezența vinișoarei de pe frunte care este un semn tanatic,
al fragilității, semn al unei energii din ce în ce mai slabe, când vorbește o face încet, în
șoaptă.Întreaga figură a Gabrielei portretizează acea personalitate fragilă, romantică,
încorsetată în societate și în viața de familie.Portretul ei fizic reflectă starea materială a
soțului.Este un portret fizic al unei ființe tinere care se conformă cutumelor, se comportă ca o
persoană matură(un coc serios, părul strîns), un gât subțire care ieșea dintr-un guler brodat,
materiale grele cu pondere, fiind o neconcordanță între Gabriela și vestimentația ei care era
sobră, care transmite ideea de stabilitate, de potență financiară, ideea de ierarhie.Culorile
reținute pe care le poartă se opun culorii care apare la dădaca micului Anton, femeie
stridentă, care emană sănătate.

Spinell are o materie primă pentru a înfrumuseța o realitate.Este o figură unică prin
fragilitatea ei și atunci el o înfrumusețează prin povestea despre ea pe care și-o imaginează,
ajunge să o punî într-o postură bizară, pentru că nu se recunoaște.

Gabriela se comportă în clișeele soțului, privește către ceva imaginat arătând predispoziția ei
artistică și atunci intervine o remarcă pe care o face Spinell despre familiile robuste care
ajung la declin și în care se identifică propensiunea către artistic.La început, Gabriela nu se
recunoaște în ce spune Spinell, dar după aceea acceptă cu plăcere, iar pasul următor, pentru
ea este reflecția, ca și cum o îndeamnă să privească în ea.

Rolul muzicii în nuvelă:

În nuvela „Tristan”, rama artistică subliniată de prezența operei Tristan și Isolda de Wagner
este și o ironie generată de devalorizarea subiectului.Asociem patosul cu cei care iubeau
muzica lui Richard Wagner, care mergeau până la dizolvare, la asta se adaugă patosul lui
Wagner.Sanatoriul în sine are ceva particular, pentru că numele său, Enifried, trimite, are
rezonanța casei lui Wagner, de la Bayeruth.

Muzica are rolul de a prevesti în mod simbolic sfârșitul Gabrielei.Compozitorul Chopin pe

care îl cântă, a cărui nocturnă o cântă, a murit din cauza unei boli de plămâni, a avut o iubire
neîmpărtășită suficient, și-a urmat iubita și a stat într-un loc care nu îi era favorabil.Cea de-a
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

doua bucată muzicală trimite la o veche legendă, a lui Tristan și a Isoldei, compozitorul
Richard Wagner și-a extras materia din legenda respectivă și acolo este o istorie despre iubire
și despre moarte, Marguerite Yourcenar spune „Ca și erotismul, muzica este la Thomas Mann
de o esență magică: muzică dizolvantă deja periculos de malefică în lumea tragică
wagneriană din casa Buddenbrock, din Tristan, devenită fără rezerve necromantică în
muntele vrăjit, apoi demoniacă în universul atonal din Dr. Faustus”(232)

În nuvela lui Thomas Mann se poate considera că muzica pe care Gabriela o interpretează la
propunerea lui Spinell țese o atmosferă magică.Muzica este învestită prin alegerile lui Spinell
ca niște puteri bizare, care grăbește alunecarea spre moarte.„Pentru Thomas Mann, muzica
deschide porțile nopții.Ea cufundă din nou ființa umană în străfundurile universului, în sânul
unei lumi telurice, totodată mai înaltă și mai joasă decât omul.”(Yourcenar, 211)

În nuvelă regăsim un univers atonal, atonalismul fiind o tehnică mai specială de compoziție
care anula legile tonale, principiile armoniei clasice.

Muzica pe care o ascultă împreuna în această nuvelă este liantul între iubire și moarte.Treptat,
încăperea este cuprinsă de întuneric, nu de lumină.Gabriela se stinge fredonând pentru sine o
frântură de melodie, iar Spinell parcurge un drum spre apus cu fredonarea unei frânturi de
melodii.

2.Romanul „Acompaniatoarea” de Nina Berberova

În „Acompaniatoarea” este convenția memoriilor. Este un jurnal care a fost găsit la un

negustor de vechituri din Paris.

Katerina Vasilieva este mama lui Soniecika. Aceasta este marcată de rușine, ea tăinuiește, se
supune oprobiului public, pentru că avea un copil nelegitim, însemna a fi marcat negatv de
ceilalți, din această cauză rămâne cu un singur elev, Mitenka, care devine un apropiat și va
rămâne alături de soniecika.

Mitenka nu ezită să fie altfel decât ceilalți și în același timp la fel.El va ajunge un compozitor
agreat de regim, chiar dacă personalitatea lui transmite altceva.El slujește muzica cu
mijloacele cu care istoria îl lasă să o facă.El este cel care îi spune Soniecikăi atunci când
cântă la pian în pauze, o acuză că înjosește muzica.
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

Soniecika crește, dar este marcată de rușinea pe care o resimte față de statutul ei social, ei îi
lipsește patronimul și această absență din numele ei indică statutul de bastard.Numele nu o
lasă să uite că trebuie să îi fie rușine, că mamei și ei trebuie să le fie permanent rușine.(„Am
înțeles că mama era rușinea mea, după cum eu eram rușinea ei”).

Odată cu Revoluța Socialistă din octombrie 1917, viețile tuturor se schimbă, se răvășesc,
regimul comunist se instaurează, lipsurile crunte sunt mai mult decât resimțite , ajung să le
„organizeze” viața cotidiană, pentru că ocupația de zi cu zi era găsirea unor resurse primare
pentru a putea trăi și ziua următoare.O soluție pe care o găsește Soniecika pentru a
supraviețui este să-și facă haine din materialele și obiectele din casă.Dincolo de toate
lipsurile, era ceva mai crunt, persecuțiile politice.

Portretul fizic al Sonieckăi constă în descrierea ei ca fiind o fetiță micuță, slabă,

bolnăvicioasă, avea părul blond, tuns scurt, era ștearsă.

În momentul în care apare Maria Nikolaevna, contrastul cu strălucitoarea soprană este cu

totul evident.Ea se descrie doar prin comparație cu Maria, se vede privind-o pe cealaltă, vede
realitatea pe care nu o realizase, pentru că era în contingent.Diferența constă în atitudine între
cele două.Maria are o siguranță, o ambiție, are o forță care vine din conștientizarea talentului
ei, din conștientizarea puterii pe care arta ei o are.Soniecka a fost întodeauna marginalizată, s-
a aflat întodeauna printre ceilalți, nu știe să se bucure, este într-un proces de descoperire.

Primul contact cu Maria Nikolaevna îi generează în gând o reacție în spiritul epocii în care
trăiește, adică normalitatea, echilibrul sunt aproape de nealterat în raport cu viețile devastate
ale celor năpăstuiți în raport cu catastrofele lor, deci trebuie sancționate.Este un mecanism
care subliniază alterarea lăuntrică, venită din exterior.

La sfîrșitul romanului cercul se închide, pentru că nu este rușinea condiției inițiale, ci rușinea
compromisului în care a ajuns să-și ducă existența, când totuși, a avut la îndemână una dintre
cele mai frumoase căi de salvare, adică muzica și odată cu sacrificarea relației cu Maria, de
fapt Soniecika a sacrificat relația cu muzica.
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

3. Romanul „Gertrud” de Hermann Hesse

Kuhn, personajul-narator rememorează și conturează niște aspecte specifice,

particulare în care atât muzica, cât și factorul feminin, respectiv posibilele iubiri sunt
determinante.Relaia lui Kuhn cu muzica este prezentată prin faptul că el din copilărie este
pasionat de muzică și imediat după ce termină școala se duce să învețe la Conservator, însă
așteptările nu au concis cu realitatea, astfel încât mulți profesori în disprețuiau, realizează că
nu este ceea ce și-a dorit în viață.La început, studiul muzicii, l-a făcut să treacă de la
entuziasm și plăcere la o corvoadă.Kuhn se resemnează să fie în viitor un mediocru, el alege
studiul muzicii, dorește profesia de muzician astfel intră în contradicție cu mentalitatea
mamei, fiind unul dintre motivele, pentru care el nu vrea să abandoneze, deoarece abandonul
ar fi însemnat o rejalonare a relației cu părinții, ar fi însemnat asumarea unei algeri greșite.

Tema alegerii inițiale în detrimentul dorinței celor apropiați persistă chiar și când ajunge în
postura de compozitor notoriu, ale cărui creații sunt cântate.Raportarea lui Kuhn față de
mamă în relația celor doi în legătură cu muzica, persistă neîcrederea în profesia de artist,
persistă acea îndoială privind seriozitatea efortului de a fi muzician.Are o doză de neîcredere
în succes, în cariera fiului(„ Pe mine, cu care nu mai schimbase un cuvânt din anii copilăriei
mele, nu mă putea suferi, şi vedea în alegerea profesiei mele un regretabil semn de
degenerare, iar în nenorocirea care mă lovise, o pedeapsă de netăgăduit şi un avertisment al
providenţei.”)(14).În ciuda succesului, și cu toate că îi place muzica, nu poate să conceapă
faptul că profesia de muzician este o profesie respectabilă, numindu-l un
„muzicant”.Alegerea muzicii, pentru Kuhn este sinonimă cu un cvasi-eșec, deoarece apar
momente intense de cumpănă, de dificultate, apar crize.

În parcursul personajului Kuhn este o întâmplare cheie, un moment care va avea un

impact extraordinar asupra relațiilor și evoluțiilor sale de mai departe; nu atât accidentul în
sine, cât faptul că este privit cu milă, stupiditatea accidentului îi marchează destinul, totul
declanșându-se din pricina factorului feminin.Din această cauză, se naște o dramă lăuntrică
complexă, paliativul ei, soluția ei este tot muzica.Aproape cu patos egal, el se raportează la
handicap și apoi mai târziu la compoziție.
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

Crucială este întâlnirea cu baritonul Hienrich Muoth, el cu aplombul lui în relațiile

interumane, cu succesul în viața socială , devine ajutorul în reintegrarea socială și artistică a
lui Kuhn; îi va da impulsul pentru compoziție. Îl considerăm garant al succesului artistic al lui
Kuhn, pentru că și-a pus în serviciul lui toate calitățile interpretative, capitalul artistic și de
imagine.Este acea situare care implică două posturi: prieteni și rivali.Nu putem separa
componenta socială de cea artistică.Personajul Muoth, un personaj cu notorietate, transferă
din acea vigoare pe care o are în abordarea muzicii, prietenului său, care încă are stângăcii,
temeri provocate de acea oscilație între așteptările pe care le-a avut de la muzică și ceea ce îi
oferă anii de studiu.Prezența lui Muoth este factorul care stimulează creația personajului-
narator, Kuhn, și lansarea lui.Comunicarea firească din partea lui Kuhn în această relație se
îngemănează cu ceea ce vor construi împreună.

Gertrud era fiica domnului Imthor care era la rândul lui, muzician, de aceea Kuhn
făcea vizite dese la seratele organizate de Imthor.Era vorba de niște cercuri care se
întrepătrund, de un mediu elevat.Imthor era o persoană care cu generozitate sprijinea artiștii,
acest ajutor răsfrângându-se și asupra lui Muoth, pe care Gertrud îl alege drept soț.Se
subliniază faptul că fie vorba de trecut, fie că e vorba de prezent, orice figură feminină care
gravitează în jurul lui Kuhn este umbrită de Gertrud, ea fiind idealizată de Kuhn.

Afecțiunea sau admirația, pentru femeile care i-au intersectat viața lui Kuhn este manifestată
de fiecare dată cu stângăcie de către el; parcă se autocenzurează de fiecare dată când intervine
factorul feminin în viața lui, până și cu mama, nu comunică decât în perioada
convalescenței.De la femeile din contextul vieții sale pare că așteaptă doar compasiune, din
pricina infirmității sale, chiar și relația cu Gertrud, pentru el este un tip de apropiere ca între
frați, relația cu ea se bazează pe înțelegere.Consecința, pentru aplicarea acestui model sau
pentru aplicarea acestui filtru în posibila relație dintre el și Gertrud este excluderea relației,
apropierii fizice; cu cât o idealizează mai mult pe Gertrud, cu atât exclude orice apropiere
fizică; este un traseu asemănător cu cel pe care l-a avut în muzică.

Ceea ce s-ar fi putut contura ca altceva decât fusese apropierea de femei de până atunci prin
apropierea și delicatețea lui Brigitte, ar fi putut fi o altă relație decât celelalte pe care Kuhn le-
a avut cu femeile, dar el refuză, pentru că se privește pe sine înaintea tuturor cu o idee
preconcepută.În schimb, Muoth este un cabotin, capricios, complet opus seninătății lui
Gertrud, tuturor scrupulelor, ezitărilor, reținerilor reale sau imaginare ale lui Kuhn(„ Îmi erau
nesuferite şi mă dezgustau gesturile nestăpânite ale lui Muoth, era un om al scenei şi al
 STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9

aventurii, cel puţin aşa mi se părea, şi poate era menit să aibă un destin tragic şi în văzul
tuturor.”)(22).În felul acesta se conturează doi poli: Gertrud și Muoth .El-întunecat și grav,
ea-luminoasă și veselă și în felul acesta se conturează acea convingere a lui Kuhn, cum că
oameni atât de diferiți puteau să-și manifeste atracția unul față de altul, însă nu puteau, erau
incapabili să se iubească unul pe celălalt și constată că această iubire în termenii lui, nu este
posibilă între cei doi.

Există două influențe, una pe calea lui Dionios, una pe calea lui Apollo care vin către
actul artistic, pentru că Kuhn v-a crea beneficiând de ambele răsfrângeri și ale unuia și ale
celuilalt(„Ceea ce Muoth căuta la mine nu-i puteam da, eram cu totul altfel decât el şi chiar
dacă, în unele privinţe,eram singur şi neînţeles printre oameni, chiar dacă eram poate altfel
decât ceilalţi, despărţit de cei mai mulţi prin destin şi prin înclinaţii...”)(22).Dacă pe plan
personal este sacrificat prin propriile opțiuni, pe planul creației are de câștigat.Kuhn își aduce
aminte de o lecție simplă primită de la tatăl său, pe care el o ascultă atunci când începe acea
reîmprietenire cu tatăl său.Acea lecție a tatălui clarifică o afirmație a lui Muoth, anume cea
referitoare la faptul că „tinerețea se încheie cu egoismul, în schimb, bătrânețea începe cu
altruismul, cu a trăi pentru ceilalți.În acest caz, altruismul poate să îmbrace chipul actului
artistic, care se dobândește și printr-o sacrificare a vieții private.

Pe de altă parte, el își făcea treaba cum spunea la început, „mic și trist ca un funcționar”,
pentru că se resemnează, nu are bucurie, nu-și poate exterioriza suferința față de opțiunea pe
care a avut-o și atunci își propune obiectivul de a deveni un violonist corect, nu un virtuoz.În
momentul în care destinul decide în favoarea sa, prin întâlnirea cu Muoth, în momentul în
care începe să câștige notorietate, muzica îi pune sufletul în mișcare cu adevărat, devine un
mod de viață.În această stare de grație, el ajunge să înțeleagă totul, ajunge să nu mai aibă
nevoie de cuvinte, ajunge la acel grad de înțelegere, de intuiție care caracterizează creatorii,
să simtă în adâncul existenței armoniile pure, esențele și să știe că acolo există un sens la care
el are acces și având acces are o cheie către creația valoroasă, poate să transpună în ceea ce
creează exact ceea ce a intuit și a acumulat, „Alături de literatură, muzica cu marile ei
capodopere reprezintă o altă zonă artistică ce va reține afecțiunea constantă a scriitorului.În
1987, Hermann Hesse preciza într-o scrisoare că „ceea ce au fost pentru el, Nietzsche și
Wagner este de asemenea Chopin, dacă nu mai mult..” ”(Munteanu, 236)
STOICA ELENA CORNELIA
AN 2. GR.9