Sunteți pe pagina 1din 3

FORMELE DE GUVERNAMANT

Viața cetățenilor este influențată:


- de cei care exercită puterea în stat
- de mijloacele utilizate în exercitarea acesteia
De modul in care este influențată viața cetățenilor de cei care exercită (sau
controlează) puterea în stat aici provine distincția între diferite forme de
guvernământ sau de regimuri politice.

Formele de invatamant reflecta modul in care autoritatile statului (in special


Parlamentul si seful statului) se constituie (sunt numiti) si functioneaza (isi
exercita atributiile), precum si relatia cu celelalte puteri ale statului.

Forma de guvernământ (de guvernare) se referă la cine și cum exercită puterea


suverană (deplină) în stat.

Puterea suverană (deplină) în stat poate fi exercitată de:

• O persoană
• un grup de persoane
• popor

În consecință, din acest punct de vedere, statele se pot clasifica în:

• monocrații
• oligarhii
• democrații

MONOCRAȚIA :

● Au existat mai ales în Antichitate și în Evul Mediu, dar ele și-au făcut
simțită prezența și în perioada contemporană.
● În monocrație, la conducerea statului ajung persoane care își manifestă
puterea, ca dictatori; spre exemplu: Hitler (Germania), Stalin (URSS),
Mussolini (Italia), Franco (Spania), Ceaușescu (România) etc.

OLIGARHIA :

● reprezinta forma de guvernamant (forma de stat) în care puterea este


deținută de o minoritate (de exemplu, Republica Romană în Antichitate,
Republica Venețiană în Evul Mediu etc.).

● Minoritatea este desemnată în funcție de anumite criterii prestabilite.

DEMOCRAȚIA :

● Este forma de guvernământ în care cel mai important rol în exercitarea


puterii suverane aparține poporului.

● Prima formă de democrație a fost în Antichitate, reprezentata de


orașul-stat Atena. Democrația ateniană a fost o democrație directă, în
care toți cetățenii puteau participa la discutarea problemelor cetății, iar
deciziile erau luate prin votul majorității.

● Astăzi, deoarece numărul cetățenilor este foarte mare, e imposibilă o


democrație directă, iar democrațiile sunt reprezentative (puterea este
exercitată prin intermediul reprezentanților aleși și nu în mod direct, prin
participarea tuturor cetățenilor).

Cum este atribuită puterea suverană?

În MONARHIE :

- conducerea statului este atribuită ereditar sau se desemnează prin proceduri


specifice.

Atunci când întreaga putere aparține monarhului, avem de a face cu o


monarhie absolută, iar atunci când monarhul conduce pe baza unei constituții,
puterea fiind exercitată și de alte instituții ale statului (parlament, guvern,
instanțe judecătorești etc.), avem de a face cu o monarhie constituțională.
În REPUBLICĂ :

- conducerea statului este aleasă prin votul cetățenilor pe o durată limitată.

În fruntea statului se află un președinte, ales pentru o perioadă determinată de


timp, fie prin vot universal, fie de către Parlament.

Dacă președintele este ales:

- de către popor, atunci republica este prezidențială (Argentina, SUA etc.)

- de către parlament, atunci republica este parlamentară (Austria,


Germania, Italia, Ungaria etc.).

În situația în care se combină aspecte ale acestora, republica este


semiprezidențială - România, de exemplu.

TEHNOCRAȚIA:

- este un sistem de guvernare în care cei care decid sunt tehnicienii, în special
oamenii de știință și experții în diverse domenii, iar nu oamenii politici, cei
aleși prin vot de alegători.

Cei care promovează tehnocrația apreciază că există posibilitatea renunțării


totale la politică, astfel încât deciziile care țin de funcționarea statului să fie
luate în mod direct de tehnocrați, de specialiști proveniți din elita fiecărui
domeniu de activitate.

ANARHIA :

Anarhiștii pornesc de la ideea că „toți conducătorii sunt în ultimă instanță


opresivi, iar ca atare trebuie îndepărtați”.

Nu este o negare a ordinii, ci o negare a legilor ca sursă a ordinii, deoarece


ar fi făcute doar de anumiți oameni pentru toți ceilalți.

Oamenii, într-o astfel de viziune, pot trăi împreună doar în baza propriei
libertăți, așa încât aceștia, dacă vor fi consecvenți înclinației lor spre „ajutor
reciproc”, își vor menține deplina egalitate în calitate de ființe umane.

S-ar putea să vă placă și