Tipuri de planuri de cercetare

Metodologia cercetării

Cristian Opariuc-Dan

Marți, 15 Martie 2016

135 accesări

Dincolo de diferitele clasificări ale cercetărilor științifice, care mai de

care mai analitice și terminologic sofisticate, în realitate, cercetările
științifice pot fi calitative și cantitative. De aici derivă și principalele
tipuri de planuri de cercetare – designul calitativ și designul
cantitativ. În acest articol nu intenționez să abordez cercetările
calitative. Mă voi rezuma la a prezenta câteva aspecte ale cercet ărilor
științifice de tip cantitativ.

Mulți confundă un design de cercetare cantitativ cu un design

experimental. Mai mult, învață și pe la școală despre planuri (design) de
cercetare experimentale, fără a ține cont că un plan experimental este
doar unul dintre cele trei mari planuri de cercetare de tip cantitativ, și
anume designul descriptiv non-experimental, designul cvasi-
experimental și, în fine, designul experimental. Nu-i așa că vă uitați
lung la text? Ia să vedem ce și cum, dacă putem elimina orice confuzie
și putem înțelege foarte bine ce-i cu aceste tipuri de planuri de
cercetare ca să nu le mai băgăm pe toate în aceea și oală. Pentru
aceasta vă propun o succesiune logică de două întreb ări pe care s ă vi
le puneți și la care să găsiți un răspuns înainte de a proiecta o
cercetare.

Întrebarea 1: Cercetătorul intervine în vreun fel

asupra subiecților?
Cum adică intervine? Ce este aceea o intervenție? Nimic mai
simplu. Orice activitate înregistrată (monitorizată) a cercetătorului
care se presupune că ar avea vreun efect asupra grupului de subiec ți
poartă numele de intervenție. O metodă de predare a unei lec ții, o
ședință sau un grup de ședințe terapeutice, un sfat, o glumă, un șoc
electric sau o înjurătură de mamă, toate acestea și multe altele pot fi
considerate intervenții (manipulări). Cercetătorul le administrează într-
un mod sistematic grupului de subiecți, tocmai pentru a urmări efectul
acestei manipulări asupra altor variabile. De exemplu, un cercet ător
poate înjura un grup de subiecți de mamă pentru a vedea efectul
acestui tip de înjurătură asupra agresivității. La modul general, spunem
că prin intervenție un cercetător manipulează o situație pentru a
determina la subiecți un efect măsurabil.

Dacă răspunsul la întrebare este DA, dacă avem de a face cu o

intervenție, altfel spus în cazul în care există în cercetare variabile
independente manipulate de către cercetător pentru a se studia
efectul acestora asupra altor variabile (numite și dependente), atunci
putem vorbi despre un design cvasi-experimental sau despre
un design experimental, fără a putea decide, deocamdată, cu ce avem
de a face.

Dacă răspunsul la prima întrebare este NU, atunci suntem în situa ția
unui design descriptiv non-experimental și STOP. Nu putem vorbi
despre un design de tip experimental, chiar și cvasi-experimental în
absența unei intervenții. Punct.

Planurile de cercetare de tip descriptiv, numite uneori și design-uri

observaționale, sunt mult mai întâlnite decât v-ați aștepta. Atunci când
administrați un chestionar unui grup de strungari pentru a construi
profilul ideal al strungarului, desfășurați un astfel de studiu. Sondajele,
de orice tip ar fi, fac parte din studiile descriptive. La fel și cercetările
în urma cărora efectuăm o analiză factorială pentru a construi un
instrument de diagnostic și așa mai departe. Ce au în comun toate
aceste studii? Ei bine tocmai lipsa intervenției.
Dar haideți să ne mai gândim la o situa ție. O cercetare în care am
studia diferența dintre bărbați să femei în ceea ce prive ște anxietatea o
fi, oare, de tip descriptiv non-experimental? Pai avem o variabilă
independentă (genul biologic), o variabilă dependent ă (anxietatea) și
dorim să studiem efectul exercitat de genul biologic asupra anxiet ății.
Manipulăm variabila independentă, adică includem în lotul de cercetare
bărbați și femei … ce mai, nu are cum să fie un design descriptiv. Sau
nu…

Pai ce manipulăm? Avem cumva un grup ini țial de hermafrodiți și, prin
puterea demiurgică pe care ne-o dă statutul de cercet ător, îi putem
face pe unii bărbați și pe alții femei? Putem controla în vreun fel
variabila variabila independentă? Ei bine, nu. Femeia va r ămâne
femeie, biologic vorbind, indiferent de ce facem. B ărbatul, chiar dac ă îi
tăiem excesul care-l face bărbat, biologic r ămâne tot b ărbat (în fine,
cel puțin cu numele…). Prin urmare, chiar dacă variabila „gen biologic"
este o variabilă independentă, ea nu poate fi manipulat ă de c ătre
cercetător. Din acest motiv spunem că este o variabilă independentă
invocată. Pentru a vorbi despre un design de tip experimental va trebui
să avem în vedere intervenții (provocări) și nu invocări. Asta ca să nu vă
inducă în eroare vreun posibil design de cercetare de tip diferen țial și
să-l considerați experimental sau cvasi-experimental. N-ai provocare,
n-ai experiment. Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, ne
oprim aici, planul este de tip descriptiv non-experimental. Dar dacă
este pozitiv? Ce facem? Ei bine, ne punem a doua întrebare.

Întrebarea 2: Cercetarea este una de tip

aleatoriu, cu grup de control?
Ce să vezi… De fapt nu-i o întrebare ci-s dou ă. Dar ce înseamn ă
cercetare aleatorie cu grup de control? Foarte simplu, un studiu astfel
proiectat încât să îndeplinească, în același timp, trei condiții:

 Să existe o intervenție;
 Să existe un grup de control;
  Să existe un eșantion sau un lot de cercetare cu subiecți extrași
aleatoriu.

Dacă toate aceste trei condiții sunt îndeplinite, atunci avem de a face
cu un design de tip experimental. Dacă nu, atunci putem vorbi despre
un design de tip descriptiv non-experimental sau despre un design
cvasi-experimental. Cred că intuiți deja cum stau lucrurile. Din
nefericire este mai ușor de explicat ce înseamnă un design
experimental decât de obținut un asemenea plan.

Existența unei intervenții

O luăm de la capăt? Nu, în niciun caz. Doar ce am stabilit c ă nu avem

experiment fără provocare. Lipsa interven ției (a manipulării, a unor
variabile independente provocate) conduce la studii observaționale,
descriptive, non-experimentale. Lucrurile sunt clare.

Existența unui grup de control

Desigur, un design de tip experimental implică existența unui grup de

control ca o condiție necesară dar nu și suficientă. Dacă nu avem grup
de control, nu avem un experiment în adevăratul sens al cuvântului.
Dar ce avem? Ei bine, doar un cvasi-experiment. Așadar, lipsa grupului
de control determină un plan de cercetare cvasi-experimental. Punct.
Ne oprim.

Dar ce-o fi acela grup de control? Nimic altceva decât un grup de

subiecți incluși în studiu dar care nu primesc intervenția, fiind numit
și grup martor. De ce trebuie să folosim un grup de control? Pai s ă ne
imaginăm că vrem să știm ce tip de înjurătură determină o reac ție
agresivă mai puternică. Cea de mamă sau cea de tată? Cum am
proiecta un astfel de studiu? Simplu. Un grup de subiecți vor primi o
înjurătură de mamă, un alt grup o înjurătură de tată. După ce-i înjur ăm, îi
punem să tragă un pumn într-o minge pugilistică, din aia întâlnit ă prin
parcurile de distracție. Chiar dacă vom constata o diferen ță între cele
două grupuri, o putem pune pe seama înjurăturii propriu-zise, a
înjurăturii de mamă, a înjurăturii de tată sau a altor variabile
confundate. Desigur, multe dintre efectele variabilelor confundate pot
fi controlate prin randomizare. Dincolo de asta, vom dori să izolăm
efectul înjurăturii propriu-zise pentru a măsura efectul înjur ăturii de
mamă sau de tată. Cum facem asta? Evident, prin grupul de control.
Subiecții din acest grup nu vor fi înjurați, dar vor da, și ei, un pumn în
bila pugilistică. Comparând apoi rezultatele ob ținute de cele trei
grupuri în condițiile izolării efectului diferitelor variabile putem decide
că înjurătura de mamă generează mai multă agresivitate în compara ție
cu înjurătura de tată. Asta deoarece prin grupul de control am izolat
efectul înjurăturii însăși (mamă și tată).

Subiecții extrași aleatoriu

Atunci când se referă la eșantion, unii îi spun eșantion aleatoriu. În

opinia mea, această exprimare este un pleonasm, deoarece un
eșantion nu poate fi altfel decât aleatoriu. Am ar ătat diferen ța dintre
un lot de cercetare (sample) și un eșantion (randomized sample) în
alt articol, de aceea nu vom mai insista. Ce înseamn ă, a șadar,
eșantion? Ei bine, un subgrup de obiecte studiate, în care orice obiect
are o șansă egală să facă parte dintr-un grup de cercetare, s ă fie extras
dintr-o populație. Dacă acel subgrup nu are caracteristici de
reprezentativitate în raport cu o populație, însă extragerea se face tot
aleatoriu, spunem că avem de a face cu un lot de cercetare. Indiferent
că este un eșantion sau un lot de cercetare, în grupele de cercetare
vor fi incluși absolut aleatoriu subiecții, de preferință în baza unor
calcule preliminare specifice eșantionării. Ei bine, exact acesta este
cel mai greu lucru de realizat pentru a vorbi despre un plan de
cercetare pur experimental. În cazul în care modalitatea de atribuire a
subiecților în grupele de cercetare nu este una aleatorie, adic ă în
situația în care nu se poate demonstra prin metode statistice c ă orice
persoană are o probabilitate calculabilă (de obicei egală) de a fi inclus ă
într-un grup de cercetare, atunci avem de a face cu un design cvasi-
experimental. Prin forțare, se poate accepta un plan experimental fără
caracteristica de reprezentativitate a lotului în raport cu o populație
(fără să vorbim despre un e șantion), dar obligatoriu atribuirea
subiecților în grupele de cercetare trebuie făcută a întâmplare.
De multe ori, mai ales în psihologie, cercetările se fac cu subiec ții pe
care-i avem la dispoziție. Dacă lucrăm într-o universitate, cercetările se
fac, cu cine altcineva decât cu studenții. Într-un spital, facem cercetări
pe pacienții din spitalul respectiv, într-o firmă cu angaja ții firmei și așa
mai departe. Am putea crede că dacă avem 1000 de studen ți și alegem
la întâmplare 50 de studenți într-un grup de cercetare, atunci avem un
eșantion și vom sări în sus de bucurie că, în sfârșit, avem un design
experimental. Am o veste proastă pentru voi. Vă în șelați. Nu aveți un
eșantion (randomized sample) ci tot un lot de cercetare, chiar dacă
atribuirea are un oarece caracter aleatoriu, asta deoarece populația
țintă nu vizează toți studenții ci doar studenții din universitatea la care
dumneavoastră lucrați. Există un termen în literatura engleză pentru un
astfel lot de cercetare, și anume acela de „convenience sample". Din
păcate, în absența unui eșantion nu putem vorbi despre un design
experimental. Și, nu, nici colectând datele prin Google Forms nu
obțineți un eșantion. Din contra, induceți erori, uneori atât de mari,
încât invalidați toată cercetarea. Vom explica acest lucru cu alt ă
ocazie.

Dar de ce tot insistăm asupra e șantionului și asupra caracterului

aleatoriu. Să revenim la exemplul cu înjurăturile. Dac ă subiec ții din
grupul celor înjurați de mamă provin din clasa de box, cei din grupul
înjuraților de tată din clasa de baschet iar cei din grupul martor din
clasa de șah, mai putem pune diferența de agresivitate pe seama
înjurăturii? Eu cred că nu, pentru că niciodată un șahist nu va da cu
pumnul la fel de tare ca un boxer. Iată o variabilă confundat ă care
exercită în mod clar un efect pe care nu l-am izolat. Atunci când
grupurile de cercetare provin aleatoriu din eșantioane, vom regăsi în
fiecare grup subiecți din cele trei clase, astfel efectul menționat mai
sus fiind izolat.

Mai mult, în absența eșantionului nu putem generaliza, chiar dacă

folosim un lot de cercetare cu subiecți extrași aleatoriu. Dacă utilizăm
studenții din universitate sau pacienții din spital, chiar dacă respectăm
caracterul aleatoriu, rezultatele vor fi valabile doar la nivelul
universității, respectiv al spitalului. Pentru a extinde cunoștințele la
nivelul studenților în general, trebuie să proiectăm un e șantion
reprezentativ pentru populația studenților din România.

Ca să nu o mai lungim:
 Dacă nu aveți o intervenție, designul este de tip observațional.
iar dacă aveți o intervenție, atunci designul poate fi cvasi-
experimental sau experimental, încă nu știm.
 În acest al doilea caz, proiectați un grup de control. Fără un grup
de control, aveți undesign cvasi-experimental.
 Dacă aveți grup de control și eșantion sau lot de cercetare cu
subiecți extrași aleatoriu, atunci fiți fericit, vă aflați în cazul
unui design experimental. În cazul unui eșantion rezultatele pot
fi generalizate, pentru un lot de cercetare, nu.
 Dacă aveți un lot de conveniență, chiar dacă aveți grup de control,
atunci, din păcate, tot la nivelul unui cvasi-experiment vă aflați.

Nu-i așa că-i simplu?