LUCRARE DE LABORATOR NR.

MĂSURAREA CONDUCŢIEI TERMICE

Notiuni generale

Transferul de caldura prin conductie are loc prin medii lipsite de miscari aparente cum este
cazul solidelor si a straturilor fluide foarte subtiri, fiind cauzat de existenta unei diferente de
temperatura in material. Cantitativ, acest transfer de caldura se exprima prin legea lui Fourier:

λ
Q& = q&A = (t 2 − t1 ) A [W]
δ

unde:

Q& - este fluxul termic transmis prin conductie, in W ;

λ - conductivitatea termica a materialului, in W/(m K);

δ- grosimea materialului, in m;

t1, t2 - temperaturile pe suprafetele exterioare ale materialului, in oC;

A - aria sectiunii normale pe directia fluxului termic, in m2,

q& - densitatea fluxului termic, in W/ m2.

Conductivitatea termica a unei substante depinde de numerosi factori ca de exemplu: starea de

agregare, structura, forma sub care se gaseste (bucati, pulbere etc.),temperatura, etc. Metodele
folosite pentru determinarea acesteia sunt cele experimentale, din care cele mai importante
sunt:

a) in regim stationar - metoda placii, metoda tubului cilindric, metoda placii termoflux, metoda
puntii termice, metoda racirii laterale a unei bare prismatice, etc.;

b) in regim variabil - metoda modelarii termice, metoda regimului regulat, metoda comparativa
de incalzire cu viteza constanta, metoda etalonului indefinit, metoda izvoarelor instantanee, etc.

Principiul metodei de determinare a conductivitatii termice utilizata in lucrare se bazeaza pe

relatia prezentata mai sus si consta in determinarea pe cale experimentala a cantitatii de
caldura transmisa in unitatea de timp si unitatea de suprafata, precum si temperaturile t1 si t2 pe
cele doua suprafete ale unei placi de forma paralelipipedica.

Aplicatii practice

1. Determinarea fluxului termic unitar ce trece prin zidăria de

cărămidă a unui cuptor, dacă conductivitatea stratului de cărămidă
variază linear cu temperature din expresia:

λ = 0,523(1+0,95·10-3·t) [W/mK].
 Grosimea peretelui este δ = 350 mm, temperatura suprafeţei interioare este t1 = 7400C, iar
a celei exterioare t2 = 400C.

Rezolvare: Fluxul termic unitar conductiv transmis prin peretele plan este:

t2
λm
t1
q= (t1 − t 2 ) [W/m2]
δ

Valoarea medie a conductivităţii termice se determină cu relaţia:

t2 λt + λt
λm = 1 2

t1 2

Corespunzător valorilor temperaturii t1 şi t2, conductivitatea termică devine:

λt = 0,523(1 + 0,95 ⋅ 10 −3 ⋅ 740) = 0,89 [W/mK]

1

λt = 0,523(1 + 0,95 ⋅ 10 −3 ⋅ 40) = 0,542 [W/mK]

2

iar, valoarea medie este:

t2
0,89 + 0,542
λm = = 0,716 [W/mK]
t1 2

Fluxul termic unitar conductiv are valoarea:

0,716
q= ⋅ 700 = 1.432 [W/m2]
0,35

2. Determinarea fluxului termic unitar conductiv ce trece prin peretele plan al unui cuptor a cărei
formulă constructivă. Stratul interior de grosime δ1 = 250 mm este din cărămidă de şamotă, iar
cel exterior de grosime δ2 = 60 mm din material izolant termic. Se cunosc: t1 = 13000C, t2 =
3000C, λ2 = 0,2 W/mK (constant).
Rezolvare: Conductivitatea termică a şamotei λ1 se stabileşte cu relaţia:

λ1 = 0,6 + 0,000275 ⋅ t m [W/mK]

unde tm este temperatura medie a peretelui de şamotă.

Deoarece nu se cunoaşte temperatura tx a peretelui de şamot, rezolvarea se face prin
încercări. Se consideră în primă aproximaţie că tx = 9000C. Se obţine:

t1 + t x 1300 + 900
λ1 = 0,6 + 0,000275 = 0,6 + 0,000275 = 0,9025 [W/mK]
900
2 2
 Rezistenţele conductive ale stratului de cărămidă
de şamot şi al celui de izolaţie sunt:

δ1 0,250
R1900 = = = 0,277 [m2K/W]
λ1
900
0,9025

δ 2 0,06
R2 = = = 0,3 [m2K/W]
λ2 0,2

Pentru prima aproximaţie a temperaturii (tx =

9000C), fluxul termic q1 ce trece prin perete, pentru
valorile R1 şi R2 obţinute mai sus, va fi:
t −t t −t 1300 − 300
q190 = 1 2 = 1 2 = = 1.733 [W/m2]
∑ R R1900 + R2 0,277 + 0,3
Se verifică dacă valoarea aleasă pentru tx este corectă, determinând pe tx cu ajutorul
fluxului q1900 :

δ1
t x = t1 − q1900 = 1300 − 1733 ⋅ 0,277 = 820 [0C]
λ1
900

Se reia calculul deoarece valoarea obţinută este mult diferită de aceea aleasă. Pentru o
nouă încercare se ia tx = 8000C, se obţine:

1300 + 800
λ1 = 0,6 + 0,000275 = 0,8887 [W/m2K]
800
2

δ1 0,250
R1800 = = = 0,2813 [m2K/W]
λ800 0,8887

Se obţine pentru aceeaşi valoare a lui R2 = 0,3 [m2K/W]:

t1 − t 2 1300 − 300
q1800 = = = 1.720 [W/m2]
R1800 + R2 0,2813 + 0,3
şi deci:
t x = t1 − q1800 ⋅ R1800 = 1300 − 1720 ⋅ 0,2813 = 816 [0C]

Diferenţa dintre temperatura tx = 8000C (aleasă) şi cea găsită prin calcul este de numai 2%
(16 grd), deci acceptabilă şi ca urmare nu se mai reia calculul.

3. Determinarea fluxului termic unitar conductiv ce trece prin perete şi temperaturile suprafeţelor
de contact dintre straturi, notate cu t p2 şi t p3 . Pereţii laterali ai unui cuptor pe piroliză sunt formaţi
dintr-un strat de cărămidă refractară de grosime δ1 = 250 mm dispus la interior, un strat de vată
de zgură de grosime δ2 = 80 mm şi un strat de cărămidă roşie de grosime δ3 = 120 mm dispus
la exterior. Conductivitatea termică a materialelor au valorile:
λ1 = 0,9304·(1+0,000625·t) [W/mK]
λ2 = 0,05396·(1+0,0225·t) [W/mK]
λ3 = 0,5396·(1+0,0011·t) [W/mK]
 Temperaturile pereţilor pe suprafaţa interioară ( t p1 ) şi cea exterioară ( t p4 ) au valorile t p1 =
850 C, t p4 = 600C.
0

Rezolvare: Deoarece nu se cunosc temperaturile

straturilor intermediare nu se poate determina
valoarea lui λ1, λ2 şi λ3. Metoda de rezolvare a
problemei va fi aceea a încercărilor successive.
a) În prima încercare se determină q, t p2 şi
t p3 în funcţie de conductivitatea termică a straturilor
omogene la temperatura t = 00C.
Se obţine:

λ1 = 0,9304 [W/mK]
0

λ2 = 0,06396 [W/mK]
0

λ3 = 0,5396 [W/mK]
0

t p3 − t p 4 850 − 60
q= = = 453 [W/m2]
δ1 δ 2 δ 3 0,25 0,08 0,12
+ + + +
λ1 λ 2 λ3
0 0 0
0,9304 0,06396 0,5396

Temperaturile surafeţelor de contact în aceste condiţii sunt:

δ1
t p2 = t p1 − q ⋅ = 850 − 453 ⋅ 0,2687 = 728 [0C]
λ1 0

δ
t p3 = t p − q ⋅ 2 = 728 − 453 ⋅ 1,25078 = 161 [0C]
2
λ2 0

b) A doua încercare se face determinând valorile conductivităţii termice a straturilor

omogene, pentru temperatura medie a lor în funcţie de valorile t p2 şi t p3 obţinute mai sus la
prima încercare. Se obţine:
850 + 728 ⎞
⎛
λ1m = 0,9304⎜ 1 + 0,000625⎟ = 1,389 [W/mK]
⎝ 2 ⎠
⎛ 728 + 161 ⎞
λ2 m = 0,06396⎜ 1 + 0,00225 ⎟ = 0,127 [W/mK]
⎝ 2 ⎠
⎛ 161 + 60 ⎞
λ3m = 0,5396⎜ 1 + 0,0011 ⎟ = 0,605 [W/mK]
⎝ 2 ⎠
Cu aceste valori se recalculează fluxul termic unitar q şi temperaturile t p2 şi t p3 , se obţin
valorile:
850 − 60
q= = 784 [W/m2]
0,25 0,08 0,12
− +
1,389 0,127 0,605

0,25
t p2 = 800 − 784 ⋅ = 708 [0C]
1,389
 0,08
t p3 = 708 − 784 ⋅ = 214 [0C]
0,127

c) Întrucât noile valori obţinute pentru temperaturile t p2 şi t p3 diferă de cele obţinute la prima
încercare se reface calculul utilizând pentru calculul conductivităţii medii a straturilor omogene
ultimele valori obţinute pentru t p2 şi t p3 . Se obţine:
⎛ 850 + 708 ⎞
λ1m = 0,9304⎜ 1 + 0,000625 ⎟ = 1,38 [W/mK]
⎝ 2 ⎠

⎛ 708 + 214 ⎞
λ2 m = 0,06396⎜ 1 + 0,00225 ⎟ = 0,13 [W/mK]
⎝ 2 ⎠

⎛ 214 + 60 ⎞
λ3m = 0,5396⎜ 1 + 0,0011 ⎟ = 0,533 [W/mK]
⎝ 2 ⎠
Se obţine:

850 − 60
q= = 773 [W/m2]
0,25 0,08 0,12
− +
1,38 0,13 0,533
iar temperaturile la interfeţe:
0,25
t p2 = 800 − 773 ⋅ = 709 [0C]
1,38

0,08
t p3 = 709 − 773 ⋅ = 233 [0C]
0,13

d) Deoarece s-au obţinut tot valori diferite pentru t p2 şi t p3 faţă de valorile alese, se reia
calculul admiţând noile valori ale temperaturilor şi anume: t p2 = 7090C şi t p3 = 2330C. Se obţine:
⎛ 850 + 709 ⎞
λ1m = 0,9304⎜ 1 + 0,000625 ⎟ = 1,38 [W/mK]
⎝ 2 ⎠

⎛ 709 + 233 ⎞
λ2 m = 0,06396⎜ 1 + 0,00225 ⎟ = 0,13 [W/mK]
⎝ 2 ⎠

⎛ 233 + 60 ⎞
λ3m = 0,5396⎜ 1 + 0,0011 ⎟ = 0,538 [W/mK]
⎝ 2 ⎠
850 − 60
q= = 774 [W/m2]
0,25 0,08 0,12
− +
1,38 0,13 0,538

0,25
t p2 = 850 − 774 ⋅ = 717 [0C]
1,38

0,08
t p3 = 717 − 774 ⋅ = 240 [0C]
0,13
Rezultatele ultimei încercări pot fi considerate definitive deoarece diferenţele dintre valorile
lui t p2 şi t p3 obţinute faţă de valorile alese sunt neglijabile.