Sortiment plante oleginoase :

Anuale – ierboase si se clasifica astfel:

- Plante oleginoase tipice – Pentru obtinerea de ulei si pot fi :

! Plante cultivate pt obtinerea de ulei comestibil : floarea-soarelui, rapita, sofranelul, susanul,
dovleacul pentru ulei, macul, camelina, niger
! plante cultivate pentru obtinerea de ulei industrial : inul pentru ulei, ricinul, perila, lamentatita,
crambe, cuphea, lesquerella
! Poate avea utilizari diverse, ca de exemplu in alimentatie si ca biocombustibil, asa cum este
uleiul de floarea- soarelui, cel de rapita si de camelina sau utilizari industrial si ca biocombustibil
cum este uleiul de ricin, cel de crambe si de cuphea
- Plante cu utilizare mixta - cultivate pentru diferite destinatii, dar si pentru obtinerea de ulei, si
care fac parte din diferite gupe fitotehnice, si anume:
! Leguminoase pentru boabe: soia, arahide
! Plante textile: inul pentru fibre, canepa, bumbac
! cereale : porumbul, graul, sorgul, orezul
! plante aromatice: mustarul
! plante furajere : dovleacum

Perene – sunt lemnoase ( arborescente ) si se pot clasifica astfel:

- Plante oleginoase tipice : - cultivate exclusive pt obtinerea de ulei si care pot fi:
! Plante producatoare de ulei comestibil: maslinul, palmierul de ulei, cocotierul, pili
! plante producatoare de ulei utilizat pt obtinerea de biodiesel jatropha
! plante producatoare de ulei utilizat ca lubrifiant si lichid de transmisie: jojoba
- Plante cu utilizare mixta, care sunt cultivate pentru diferite destinatii, dar si pentru obtinerea de
ulei precum:
! vita de vie : semintele de struguri
! plantele nucifere : nucul, migdalul, alunele de padure

Dintre plantele oleginoase, 4 constituie asa-numitele culture majore care asigura cca 82% din
productia Mondiala de uleiuri, acestea fiind in ordine descrescatoare urmatoarele: palmierul de
ulei, soia, rapita si floarea-soarelui.

1. Floarea Soarelui – Helianthus annuus

2. Rapita – Brassica Napus
3. Inul pentru ulei – Linum usitatissimum
4. Ricinul – Ricinus communis
5. Sofranelul – Carthamus tinctorius
6. Mac – Papaver rhoeas
7. Bumbac – Gossypium
8. Canepa – Canabis sativa

1. Floarea soarelui : Radacina – pivotanta + radacini laterale

 ! Tulpina : Erecta, cilindrica, neramificata, acoperita de perisori, plina cu maduva, 2-6 cm grosime

! Frunze : cotiledonate, 20-40 frz, forma ovala, alungita

! Inflorescenta: Calatidiu, 5-50 cm

! fructul : pop seminte

! Elemente productivitate: nr plante, nr boabe planta, MMB

2. Rapita : - radacina : pivotanta, patrunde 190 cm in sol

! Tulpina: erecta, ramificata, plina cu maduva, acoperite cu ceara la exterior, 15-20
internoduri
! Frunze: cotiledonate alungite, netede, diferite forme, roscat violacee
! Inflorescenta: tip racem, inf axului si ramificatiilor, 30-50 flori
! Fructul: silicva cu forma cilindrica, are un perete median unde se prind semintele
! Elemente productivitate : nr pl pe metru patrat, nr silicve/plante , nr boabe/silicva, MMB

3. Inul pt ulei : - Radacina : pivotanta, ramificata, 1-2m

!Tulpina: erecta si ramificata
!frunze : sessile, forma lanceolata
!inflorescenta: cima cu 15-40 ramificatii
!fructul : capsula sferica cu caliciu rezistent

4. Bumbac : - Radacina : - pivotanta

!Tulpina : Erecta, 50-10 cm
!frunze : Petiole, lobate, prevazute cu 2 stipele, au perisori
!fructul: Capsula debisanta

Floarea soarelui : Floarea-soarelui1 are utilizări în alimentaţia omului și în furajarea animalelor,

utilizări industriale şi energetice, la care se adaugă o serie de utilizări specifice.

Uleiul de floarea-soarelui se extrage uşor prin presarea semințelor, randamentul normal de extracţie
fiind de cca. 45%. O calitate importantă a uleiului de floarea-soarelui este aceea că acesta se
conservă bine pe o perioadă îndelungată de timp.

Floarea-soarelui se utilizează în alimentația omului sub formă de ulei și semințe, precum și ca

subproduse rezultate de la extragerea și rafinarea uleiului, așa cum sunt fosfatidele.

Utilizări în furajarea animalelor. Boabele (achenele) de floareasoarelui, turtele (rezultate în urma

obţinerii uleiului prin presare) şi şroturile (rezultate în urma obţinerii uleiului prin extracţie cu
solvenți) pot fi utilizate în hrana animalelor.

Utilizări industriale. Uleiul de floarea-soarelui este utilizat în industria oleochimică pentru obţinerea
de acizi graşi, esteri metilici ai acizilor graşi, amine, produşi care sunt apoi prelucraţi pentru obţinerea
unui număr mare de produse finite.
Importanţa meliferă. Floarea-soarelui reprezintă una dintre principalele surse melifere în ţări ca
Federația Rusă, Ucraina, Argentina, România, Bulgaria, Maroc etc. Pentru ţara noastră, floarea-
soarelui este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer rapiță -
salcâm - tei - floarea-soarelui. Practic, floarea-soarelui reprezintă cea mai importantă plantă de
cultură meliferă, atât prin suprafeţele mari cultivate cât şi prin secreţia bună de nectar, la care se
adaugă faptul că înflorirea are loc vara, când flora meliferă este, în general, mai săracă.

Avantajele fitotehnice pe care le prezintă cultura de floarea-soarelui sunt următoarele: - floarea-

soarelui găseşte condiţii favorabile de cultură în ţara noastră; - comparativ cu porumbul, floarea-
soarelui valorifică mai bine solurile cu fertilitate medie şi suportă mai bine stresul hidric; - eliberează
terenul relativ devreme (august-septembrie), fiind o plantă bună premergătoare pentru grâul de
toamnă; - are cerinţe moderate faţă de fertilizare; - tehnologia de cultivare este mecanizabilă în
întregime şi nu pune probleme deosebite cultivatorului; - în general, calendarul lucrărilor agricole nu
se suprapune peste cel al celorlalte culturi agricole importante de la noi din ţară; - nu necesită
cheltuieli foarte mari, fiind o plantă de cultură profitabilă atât la nivelul fermelor mari cât și al celor
mici.

cât și pentru cele mici. Dezavantajele fitotehnice ale culturii de floarea-soarelui sunt următoarele: -
sensibilitate la boli, ceea ce implică o rotaţie de cel puţin 4-5 ani, excluzând monocultura; -
amplasarea după multe plante de cultură este problematică, datorită bolilor şi dăunătorilor comuni; -
lasă solul destul de sărac în apă şi cu un conţinut relativ scăzut în elemente nutritive.

După datele FAO, floarea-soarelui se cultiva în anul 2018 în 71 de ţări de pe toate continentele (cu
excepția Antarcticii), numărul țărilor cultivatoare crescând față de 1961, când floarea-soarelui se
cultiva în 39 de țări. Suprafețe și producții la nivel mondial. Suprafața mondială cultivată cu floarea-
soarelui a crescut constant de-a lungul timpului. După datele FAO, aceasta a crescut de la 6,66
milioane ha în anul 1961 la 26,66 milioane ha în anul 2018, ceea ce înseamnă o creștere de 4 ori

Momentul optim de recoltare este atunci când umiditatea boabelor este cuprinsă între 9 şi 11%. Din
punct de vedere fenologic, acest moment se realizează atunci când majoritatea plantelor au calatidiul
cu marginea brunificată și partea dorsală parțial brunificată (partea dorsală trece de la culoarea
galbenă la brunificare), frunzele sunt complet uscate, eventual la unele plante frunzele superioare,
de sub calatidiu.

Rapita : Rapiţa1 are utilizări în alimentaţia omului, în furajarea animalelor, utilizări industriale şi
energetice, precum şi utilizări specifice. Utilizarea principală a rapiţei este pentru obţinerea de ulei
care poate fi folosit în diferite scopuri.

Utilizări în alimentaţia omului. În alimentaţia omului se utilizează uleiul de rapiţă canola2 pentru
prepararea de salate, maioneze și pentru gătit, fiind utilizat în acest sens uleiul rafinat, dar și uleiul
virgin (obținut prin presare la rece). Uleiul de rapiță high-oleic (cu un conținut ridicat de acid oleic) și
cel high-oleic-low-linolenic (cu un conținut ridicat de acid oleic și scăzut de acid linolenic) sunt
recomandate pentru prăjit, acestea având o bună comportare la temperaturi ridicate (uleiul nu
fumegă și nu se arde). Deși uleiul obișnuit de rapiță (cu un conținut ridicat de acid linolenic) poate fi
utilizat pentru prăjire (Vigneron și colab., 2006), sub efectul temperaturilor ridicate în timpul prăjirii
acesta degajă un miros neplăcut (de pește), motiv pentru care este recomandat a fi utilizat ca atare
sau pentru gătit.
Utilizări în furajarea animalelor. În furajarea animalelor se utilizează turtele și şroturile rămase după
extragerea uleiului din rapița de tip ”00” (rapița de tip canola), care au un conţinut de proteină de 36-
44% (Barthet și Daun, 2011). Comparativ cu șroturile de soia, șroturile de rapiță au un conținut mai
scăzut de proteină și un conținut mai ridicat de fibre, care determină o digestibilitate mai redusă, dar
au un conținut mai ridicat în minerale (P, K, Ca, Mg, S, Mn, Zn, Fe, Se) și în diferite vitamine (E, B3, B5,
B6, B2, B1) (Downey și Bell, 1990), la care se adaugă un conținut echilibrat în aminoacizi și ridicat în
aminoacizii care conțin sulf, respectiv metionină și cisteină.

Utilizări industriale. Utilizările industriale ale uleiului de rapiţă sunt în industria lacurilor şi a
vopselelor, industria săpunului, industria materialelor plastice (pentru obținerea de plastic
biodegradabil), industria textilă, industria pielăriei, industria cernelei, industria detergenţilor etc.

Utilizări energetice. Utilizările energetice ale uleiului de rapiţă sunt sub formă de biocombustibil
pentru motoarele diesel, fiind utilizat ca atare sau sub formă de biodiesel. Biodieselul obținut din
uleiul de rapiță are o comportare superioară celui obținut din alte uleiuri vegetale la temperaturi
scăzute, ca urmare a conţinutului scăzut de acizi grași saturați. Comparativ cu motorina, uleiul de
rapiţă nu conţine sulf, ceea ce înseamnă că este mai puţin poluant, iar în compoziţia sa se găseşte
prezent şi oxigenul care favorizează procesul de ardere

Utilizări ca îngrășământ verde. Având o creștere rapidă în toamnă și folosind în perioada de toamnă și
primăvara devreme azotul, evitând astfel levigarea lui, rapița este o valoroasă plantă folosită cu rol
de îngrășământ verde și de protecție. Ca atare, aceasta face parte din pachetul de culturi verzi
(alături de mazăre, măzăriche, sulfină, lupin și muștar) pentru care fermieri primesc subvenții, dacă
semnează un angajament cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) pe 5 ani în
cadrul căruia respectă o serie de reguli, printre care apare obligativitatea de a semăna aceste culturi
până la 30 septembrie și de a încorpora biomasa formată până la 31 martie, precum și interdicția de
a folosi îngrășăminte chimice la aceste culturi. După încorporare, prin procesul de descompunere a
biomasei, elementele minerale stocate în biomasa plantei de rapiță sunt disponibilizate pentru
cultura următoare. De asemenea, prin sistemul radicular bine dezvoltat, rapița asigură și o bună
aerisire și structurare a solului.

Utilizări medicinale

Importanţa meliferă. Ca plantă meliferă, rapiţa este considerată una dintre cele mai importante
plante melifere cultivate, asigurând primul mare 211 cules de nectar și polen.

Ca plantă premergătoare, rapiţa are un efect favorabil asupra structurii şi fertilităţii solului. Rapiţa
utilizează nitraţii din profunzimea solului, iar după recoltare rămâne pe sol o cantitate de resturi
vegetale comparabilă cu cea care rămâne după cereale, contribuind la creşterea conţinutului de
materie organică a solului. În plus, glucozinolaţii din resturile vegetale de rapiță sunt descompuşi în
sol în compuşi cu efect insecticid, nematocid şi fungicid.

Avantajele fitotehnice ale culturii de rapiţă sunt următoarele: - tehnologica de cultivare este
mecanizabilă în întregime, fără să necesite mașini și utilaje agricole speciale; - lucrările de semănat și
de recoltat nu se suprapun cu perioadele agricole aglomerate; - reacţionează favorabil la fertilizare și
valorifică bine efectul remanent al îngrășămintelor aplicate la planta premergătoare; - prin vegetația
intensă în toamnă și acoperirea solului în timpul iernii, limitează riscul spălării nitraţilor; - valorifică
foarte bine apa acumulată în sol în timpul sezonului rece; - sămânţa se usucă repede (aceasta fiind
mică), ajungând la 9-10% umiditate în câmp, nefiind necesară uscarea artificială; - se recoltează
devreme (iunie - iulie), lăsând solul curat de buruieni şi cu o bună fertilitate, fiind o premergătoare
foarte bună pentru cerealele de toamnă, chiar pentru culturile succesive în condiții de irigare; -
resturile vegetale care rămân după cultura de rapiţă nu pun probleme deosebite pentru cultura
postmergătoare, putându-se folosi lucrările minime ale solului (minimum-tillage) sau semănatul
direct, fără lucrări ale solului (no-tillage); - este o excelentă plantă antierozională, valorificând foarte
bine terenurile în pantă; - are un coeficient de multiplicare mare, care poate depăși 1.000.

Dezavantajul culturii de rapiţă este reprezentat de nesiguranţa producţiei1 , care este datorată în
principal următoarelor cauze: - răsărirea defectuoasă în toamnă, din cauza secetei frecvente în
perioada semănatului; - rezistenţa mai slabă la iernare comparativ cu cerealele de toamnă, mai ales
atunci când nu există strat acoperitor de zăpadă; - numărul mare de dăunători greu de combătut; -
sensibilitatea la brumele din timpul înfloritului; - rezistenţa mai slabă la scuturare.

Istoricul rapiţei pe plan mondial. Datările cu carbon din excavările de la Banpo din Xian, China,
plasează începutul cultivării speciilor de brasicacee cu cca. 7000 de ani în urmă (Daun, 2011), acestea
fiind utilizate inițial ca legume și condimente. Rapița a început să fie cultivată pentru ulei în India,
lucru care s-a întâmplat în urmă cu cca. 3000-4000 de ani.

ărul țărilor cultivatoare de rapiță aproape dublându-se față de anul 1961, când rapița se cultiva în 33
de țări. Suprafețe și producții la nivel mondial. Suprafața cultivată cu rapiță la nivel mondial se
caracterizează prin diversitate a speciilor (Brassica napus L. și Brassica rapa L., la care se adaugă
speciile de muștar Brassica juncea (L.) Czern. și Brassica carinata A. Braun) și formelor cultivate (de
toamnă și de primăvară), a cultivarelor folosite (soiuri sau hibrizi cu caracteristici foarte diverse), a
utilizării sau nu a organismelor modificate genetic (GMO), a perioadelor de semănat și de recoltat, a
duratei perioadei de vegetație (tab. 3.1), a gradului de intensivizare a tehnologiilor de cultivare
folosite și a producțiilor obținute și a calității uleiului.