36 UTILAJE PENTRU PRELUCRAREA PRIMARĂ A MATERIILOR PRIME

PENTRU INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Sămânţa de floarea-soarelui se compune din învelişul exterior (coaja), dintr-o

pieliţă subţire (tegumentul) şi miez.
Coaja conţine puţin ulei (0,7-1%), componenţii principali fiind celuloza şi
hemiceluloza. Ea are o structură poroasă din care motiv absoarbe o cantitate mai mare de
ulei, ceea ce îngreunează procesul de extragere a uleiului la presare.
Lipidele (uleiul), proteinele şi substanţele extractive neazotate sunt concentrate în
miezul seminţelor.
Cojile care rezultă la decorticarea seminţelor se folosesc în întreprinderile de ulei
drept combustibil sau ca materie primă pentru fabricarea furfurolului, un solvent utilizat la
rafinarea uleiurilor minerale.
Caracteristicile calitative ale seminţelor de floarea-soarelui destinate
industrializării sunt, în principal, următoarele:
- conţinutul în umiditate, maximum 1%;
- conţinutul de corpuri străine, maximum 4%;
- seminţe cu defecte, maximum 10%.
Ca seminţe cu defecte se consideră seminţele mucegăite, râncede, strivite şi
descojite. Masa hectolitrică a seminţelor de floarea-soarelui variază între 40 şi 42 kg.
Uleiul de floarea-soarelui este semisicativ, are gust şi miros plăcut, conţinut ridicat
în vitamine (A, D, E, K) şi substanţe aromatice. În compoziţia seminţelor de floarea-
soarelui intră toţi aminoacizii esenţiali. Uleiul se conservă bine, extrăgându-se uşor, cu un
randament de extracţie de 45%. Pentru o producţie medie la ha de 2000 kg seminţe de
floarea-soarelui se obţin circa 900 kg ulei.
Uleiul de floarea-soarelui are utilizări şi în industria conservelor, a margarinei, la
obţinerea de lecitină şi fosfatide (pentru prepararea prăjiturilor, a ciocolatei, a mezelurilor
etc.), în industria vopselelor, la fabricarea pesticidelor etc.
Floarea-soarelui este o importantă plantă meliferă, obţinând-se la ha 30-35 kg
miere.

1.1.2.4.2. Soia.
Soia (Glycine hispida Max.) face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă
originară din China. Soia este cunoscută pe plan mondial de peste 5000 de ani, însă în
România cultivarea ei a început doar în al treilea deceniu al secolului XX.
În prezent, soia este prima cultură oleaginoasă din lume privind producţia de
seminţe şi de ulei. La noi, mult cultivate sunt soiurile “Precoce”, “Atlas”, “Altona”,
“Tomis”, “Flora”, “Ilfov” etc.
Ca toate leguminoasele, planta de soia prezintă pe rădăcini nodozităţi pe care se
găsesc bacterii fixatoare de azot (Rhisobium azotobacter) care trăiesc în sol şi au
capacitatea de a fixa în combinaţii organice azotul atmosferic, îmbogăţind astfel solul în
azot, absolut necesar vieţii plantelor.
Aparţinând grupului puţinelor plante bogate atât în ulei, cât şi în proteine, soia are
multiple întrebuinţări. Astfel, făina de soia este un produs de o mare valoare nutritivă.
Şrotul de soia are, de asemenea, o valoare nutritivă mare, fiind unul dintre cele mai bune
nutreţuri.
În prezent, făina de soia, obţinută prin măcinarea seminţelor, şi în special
concentratele, texturatele şi izolatele de proteine, obţinute din şrotul de soia se folosesc ca
adaosuri la diferite produse alimentare, îmbunătăţind calitatea şi mărind valoarea lor
alimentară.
Din uleiul de soia se recuperează lecitina, folosită ca emulgator la fabricarea
margarinei, în industria cosmetică şi farmaceutică, la fabricarea ciocolatei şi în alte scopuri.