Un prim element de structura il reprezinta titlul opere literare ce este un element

sugestiv sau reprezentativ, un element paratextual care orienteaza cititorul, creand un

orizont imaginar, provocand o stare de suspans sau de emotie, sugerand elemente pe care
cititorul le poate regasi in textul literar.
Titlul poeziei are o duubla acceptie: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu
(denotativ), cuvantul titludesemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care aceasta
isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai ales in legatura cu
transmiterea averii. In acceptie religioasa, cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale
Bibbliei: Noul Testament si Vechiul Testament, in care sunt concentrate invataturile adresate
oamenilor. Din aceasta deriva si sensul conotativ al termenului din poezie. Astfel, creatia
argheziana devine o ostnire spirituala adresata urmasilor cititori.
Prin urmare, ideea poetica este construita pe baza metaforei-simbol: cartea. In
conceptia creatorului cartea este munca, o munca asupra cuvintelor. Metafora „seara
razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care communica cu generatiile
viitoare prin intermediul cartii: „IN seara razvratita care vine/De la strabunii mei pana la
tine”
Un al doilea element de structura reprezentativ este zugravit de lirismul subiectiv.
Lirismul subiectiv este categoria estetica reprezentativa pentru poezie deoarece insumeaza
totalitatea sentimentelor si a emotiilor carora vocea poetica incearca sa le dea expresie.
In poezia, „Testament” este intalnit lirismul subiectiv care este valorificat artistic atat
prin intermediul confesiunii, cat si prin monologul adresat. Cele doua variante ale acestui tip
de lirism fuzioneaza sublim si ilustreaza perfect viziunea argheziana.
Poezia debuteaza cu amplu monolog adresat in primele doua strofe. Toate marcile
lexico-gramaticale ale acestui tip de lirism redau intentia vocii poetice de a comunica in
planul fictiunii cu un exponent al tinerei generatii, al posteritatii, iar acesta este un fiu
spiritual „Nu-ti voi lasa, drept bunuri, dupa moarte” ; „Si, care tanar , sa le urci te-asteapta” ;
„Aseaz-o cu credinta capatai”.
Pe parcursul intregii poezii, dominanta insa, este connfesiunea lirica. Eul liric in
ipostaza creatorului isi marturiseste crezul poetic, convingerile sale artistice, modul in care
se raporteaza la inaintasi, relatia dintretrecut si viitor, tendintele inovatoare.
Formele verbale si pronominale la persoana I („sa schimbam”, „am prefaut”, „facui”,
„eu”), adjectivul pronominal posesiv din strucura „cartea mea” scot l lumina inca o data
subiectivitatea sporita a eului liric. Pe alocuri, exista un plural al coectivitatii care evidentiaza
misiunea artistului in societate, pe care el insusi o constientizeaza „Durerea noastra surda si
amara/ O gramadi pe o singura vioara”. Versul „Ca sa schimbam, acum, intaia oara” poarta
amprenta unei alte colectivitati, probabil a pleadei poetilor modernisti care a incercat sa
realizeze numeroase inovatii.