TESTAMENT

de Tudor Arghezi

Testament de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, un text programatic

și inovator pentru perioada în care vede lumina tiparului. Meditația poetului, privind creația
și creatorul, nu este un gest singular în epoca interbelică, moderniștii Ion Barbu și Lucian
Blaga procedaseră la fel. Poezia deschide primul volum al lui Arghezi, Cuvinte potrivite,
apărut în 1927. În disputa dintre tradiționalism și modernism, poezia Testament aduce
perspective noi în încercările constante de definire și autodefinire. Tema textului o reprezintă
creația, viziunea despre lume care se desprinde fiind aceea că orice creație reprezintă o
moștenire spirituală lăsată urmașilor pentru care va constitui o treaptă a evoluției, atât
social, cât și cultural, spiritual.
Tema și viziunea despre lume pot fi evidențiate cu ajutorul a două trăsături care
fac posibilă încadrarea în modernism.
O trăsătură care face posibilă încadrarea în modernism constă în prezența
subiectivității, fiind astfel respectate principile modernismului lovinescian, conform cărora
poezia românească ar trebui să se modernizeze prin trecerea de la epic la liric
(subiectivizare). Prin prezența mărcilor subiectivității, se pune astfel accentul pe emoții, pe
vibrații, sugestive în acest sens fiind verbele de persoana I în vocativ ,,fiule”. Textul se
conturează astfel ca un monolog liric adresat, un dialog imaginar între creator și cititor,
între care ia naștere o relație spirituală de apropiere, cititorul fiind perceput ca un fiu demn
și iubit al creatorului. Tema poeziei, anticipată încă din titlu, creația, este și ea sugestivă în
acest sens, textul fiind o artă poetică modernistă în acest sens: ,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri,
după moarte/Decât un nume adunat pe o carte...Cartea mea-i, fiule, o treaptă”.
O altă trăsătură a modernismului constă în valorificarea esteticii urâtului, care își
are punctul de pornire din poezia franceză, mai concret în versurile lui Charles Baudelaire în
volumul ,,Florile răului”. Pornind de la faptul că poezia trebuie să depășească aspectele
banale ale cotidianului, reprezentanții modernismului încearcă să găsească surse de
inspirație mai puțin obișnuite, considerând că nu doar ceea ce este în mod consacrat,
perceput ca frumos poate reprezenta materie poetică, ci și urâtul: boala, suferința,
dizgrațiosul, mediile viciate devin astfel veritabile surse de inspirație( Tudor Arghezi are un
întreg volum în care valorifică estetica urâtului, ,,Flori de mucigai”). În poezia ,,Testament”
estetica urâtului se conturează în versuri precum: ,,Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am
frumuseţi şi preţuri noi” sau ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere/Lăsând întreagă
dulcea lui putere”, prin care programatic, autorul face referire la faptul că noul tip de
poezie va fi de o factură originală, propunându-și să transforme, sub inspirația poetică,
urâtul în frumos.

Tema și viziunea despre lume sunt scoase în evidență și cu ajutorul a două

elemente de structură și limbaj, precum figuri de stil și incipitul și finalul.
 În text apar numeroase mijloace de expresivitate, figuri de stil și imagini artistice,
limbajul fiind preponderent metaforic. Astfel, titlul în sine este o metaforă,din punct de
vedere denotativ testament făcând trimitere la un act prin intermediul cărora sunt lăsate
drept moștenire urmașilor buni materiale. Metaforic, face trimitere la faptul că orice creație
poate fi considerată o moștenire spirituală prin care un autor transmite testamentar rodul
muncii sale de o viață, a gândurilor, a ideilor, prin intermediul cărții scrise. Din această
perspectivă, textul este o artă poetică, fiind publicat în deschiderea volumului de debut
intitulat ,,Cuvinte potrivite”. Titlul volumul se regăsește metaforic și pe parcursul poeziei,
sugerând faptul că creatorul este cel care prin ingeniozitatea sa reușește să transpună
materialul, concretul în cuvinte: ,, Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit
cuvinte potrivite”. Mai mult decâat atât, poezia sugerează capacitatea miraculoasă a
creatorului de a transforma durerea, suferința, chinul în materie poetică, idee sugerată și
prin oximoronul: ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere/Lăsând întreagă dulcea lui
putere”.
Incipitul și finalul sunt într-o relație de simetrie deoarece aduc în prim plan relația
dintre creator și cititor, evidențind rolul transformator pe care moștenirea spirituală îl va
juca în privința evoluției urmașilor care au acces la carte. Astfel, în incipitul poeziei, prin
intermediul vocativului ,,fiule”, creatorul se adresează cu familiaritate cititorului pe care îl
consideră un urmaș spiritual, pentru care rodul muncii minții sale va deveni ,,o treaptă”.
Sinonimă cu evoluția, metafora ,,treaptă” evidențiază felul în care accesul la înțelepciunea
transmisă prin creație îl poate ajuta pe cititor să treacă de la statutul de ,,rob”, la cel
de ,,domn”, finalul poeziei accentuează această idee, aducând și altă nuanță și anumme
aceea că menirea creatorului este de a se pune pe sine la dispoziția cititorului,
metamorfozând trecutul dureros al înaintașilor în materie poetică, în sursă de dezvoltare
personală pentru cititor: ,, Robul a scris-o, Domnul o citeşte/Făr-a cunoaşte ca-n adâncul
ei/Zace mania bunilor mei”.
Tema și viziunea despre lume pot fi conturate și cu ajutorul a două idei poetice.
O idee poetică ce se desprinde din text este aceea că prin accesul la ,,carte”, la
creație, se poate face o trecere de la munca brută, fizică a câmpului, de la suferința asociată
chinului generaților anterioare, la un statut evoluat, pus în slujba intelectului și a spiritului.
Proces de durată, acest efort vizează strădania a generații întregi, așa cum sugerează și
enumerația: ,,Prin râpi şi gropi adânci/Suite de bătrânii mei pe brânci”, dar cu recompense
pe măsură. Hiperbola ,,Bătrânii au adunat, printre plăvani/Sudoarea muncii sutelor de
ani” accentuează efortul conjugat al generaților anterioare, finalizat însă cu o metamorfoză
a muncii fizice, în rod al spiritului. Metaforic, ideea se conturează în versurile ,,Ca să
schimbăm, acum, întâia oară/Sapa-n condei şi brazda-n calimară”. Revolta, suferința,
sudoarea, efortul devin și ele surse de inspirație, harul creator transformându-le magic în
sacralitate: ,,Făcui din zdrenţe muguri şi coroane”.
O altă idee poetică ce se desprinde din text conturează concepția argheziană despre
creație, procesul creator fiind conceput ca o combinație între talent și efort, muncă, ambele
supuse inspirației poetice, metafora ,,slova de foc”, sinonimă cu harul talentul, face trimitere
la faptul că un creator este binecuvântat cu un har, însă fără meșteșug, trudă și
dedicare( metafora ,,slova făurită”), acesta s-ar irosi. Ele trebuie să se combine perfect, sub
puterea inspirației, dând naștere adevăratei poezii, așa cum sugerează comparația ,, Slova
de foc şi slova faurită/Împărechiate-n carte se mărită/Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”.
Criticat pentru felul în care mănuiește cuvintele, considerat un simplu versificator( Ion
Barbu, Articolul ,,Poezia leneșă”) Tudor Arghezi demonstrează prin creația sa că nu refuză
rolul ideilor într-o poezie, dincolo de cuvintele perfect îmbinate, textele sale revelând
semnificații profunde.
Reprezentant de seamă a modernismului românesc, promotor al esteticii urâtului,
Tudor Arghezi rămâne un nume de referință al perioadei interbelice, oferind prin creația sa o
poezie originală, deschizătoare de drumuri.