STRUCTURA BILANȚULUI

Posturile de activ sunt structurate în bilanţ astfel:

a) active imobilizate;
b) active circulante;
c) cheltuieli în avans.

a) Activele imobilizate sunt reprezentate de acele valori patrimoniale, mobile sau

imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau produse de întreprindere care sunt
destinate să servească o perioadă îndelungată activitatea întreprinderii.
La rândul lor, activele imobilizate sunt formate din:
• imobilizări necorporale sau intangibile;
• imobilizări corporale;
• imobilizări financiare.

a1) Imobilizările necorporale se caracterizează prin faptul că nu se concretizează în bunuri

materiale, fiind deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau
servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative. Imobilizările
necorporale cuprind posturi ce nu sunt omogene.
Taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi
înmatriculare

Cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea

Cheltuieli de de acţiuni şi obligaţiuni
constituire
Cheltuieli de prospectare a pieţei şi de
publicitate

Alte cheltuieli legate de înfiinţarea şi

extinderea activităţii
Cheltuieli de
dezvoltare Concesiuni

Brevete
Concesiuni,
Licenţe
brevete mărci
Mărci de fabrică şi de comerţ
Imobilizări
necorporale Alte drepturi şi valori similare

Clientela

Vadul comercial
Fondul
comercial Debuşeele

Reputaţia

Alte imobilizări Programe informatice

necorporale
Alte imobilizări necorporale

Avansuri şi imobilizări
necorporale în curs de
execuţie

Structura imobilizărilor necorporale

a2) Imobilizările corporale constituie substanţa unei întreprinderi fiind reprezentată de
bunurile fizice cu utilizare îndelungată. Deţinând ponderea cea mai mare în totalul
imobilizărilor unei întreprinderi productive, imobilizările corporale determină capacitatea de
producţie a acesteia.
Imobilizările corporale sunt active care:
• sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
• sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
• au valoare mai mare decât limita prevăzută în reglementările legale în vigoare.

Structura imobilizărilor corporale este prezentată în figura următoare:

Terenuri

Terenuri şi
construcţii Construcţii

Echipamente tehnologice

Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi

reglare
Instalaţii
tehnice şi Mijloace de transport
maşini
Imobilizări Animale
corporale
Plantaţii

Mobilier

Alte instalaţii,
Aparatură birotică
utilaje şi
mobilier
Echipamente de protecţie a valorilor
umane şi materiale

Alte active corporale

Avansuri şi imobilizări
corporale în curs de
execuţie

Structura imobilizărilor corporale

Postul bilanţier „Terenuri şi construcţii” cuprinde valoarea terenurilor şi a

construcţiilor deţinute de societatea comercială.
Terenurile, ca structură patrimonială, cuprind terenurile propriu – zise, precum şi
amenajările de terenuri (valoarea lucrărilor privind racordarea lor la sistemul de alimentare cu
energie, împrejmuirile, valoarea căilor de acces, etc).
 Construcţiile sunt reprezentate de spaţiile destinate asigurării condiţiilor pentru
desfăşurarea activităţilor de exploatare, social – cultural şi administrative, asigurând
protejarea împotriva factorilor de mediu.
În această categorie se includ şi construcţiile speciale, concretizate în acele bunuri
materiale de folosinţă îndelungată care pot fi utilizate, de regulă, numai pentru destinaţia
pentru care au fost create, cum ar fi: sonde de ţiţei şi gaze, platforme de foraj marin, centrale
de producere a energiei electrice, căi ferate, şosele, autostrăzi, drumuri.
Postul bilanţier „Instalaţii tehnice şi maşini” cuprinde echipamentele tehnologice
(maşini, utilaje şi instalaţii de lucru care contribuie efectiv la realizarea bunurilor, serviciilor
şi lucrărilor), aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloacele de transport,
animale şi plantaţii.
Postul bilanţier „Alte instalaţii, utilaje şi mobilier” cuprinde activele corporale
imobilizate care nu au fost incluse în posturile anterioare cum ar fi: mobilierul, aparatura
birotica, echipamentele de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.
Postul bilanţier „Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie” cuprinde
avansurile achitate de întreprindere pentru imobilizările corporale precum şi valoarea
investiţiilor neterminate, efectuate în regie proprie sau în antrepriză.

Valoarea imobilizărilor corporale se modifică în sensul scăderii sau creşterii acesteia.

Scăderea valorii imobilizărilor corporale are loc sub influenţa următorilor factori:
• înregistrarea amortizării anuale;
• scoaterea din funcţiune a imobilizărilor corporale neamortizate, prin casare;
• vânzarea unor imobilizări corporale;
• reevaluarea imobilizărilor corporale;
• cedarea cu titlu gratuit, sub formă de donaţie;
• cedarea în regim de leasing financiar;
• retragerea aportului în natură de către acţionari;
• minusuri de gestiune la inventariere sau ca urmare a unor situaţii de forţă majoră
(calamităţi, incendii, etc.).

Creşterea valorii imobilizărilor corporale poate avea loc prin:

• reevaluarea imobilizărilor corporale;
• achiziţionarea şi punerea în funcţiune de noi imobilizărilor corporale;
• modernizarea imobilizărilor corporale existente;
• recepţionarea şi înregistrarea imobilizărilor corporale în curs;
• aport în natură de la acţionari pentru constituirea sau mărirea capitalului social;
• producţie proprie;
• donaţii cu titlu gratuit;
• primirea în regim de leasing financiar;
• plusuri de gestiune la inventariere.

Sensul şi semnificaţia modificării valorii imobilizărilor corporale sunt:

• IIC > 1, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai
mare decât în perioada de bază. Această modificare are loc când:
- valoarea terenurilor achiziţionate este mai mare decât valoarea terenurilor
vândute;
- valoarea amenajărilor de terenuri este mai mare decât valoarea amortizării
şi a scoaterii din funcţiune a amenajărilor de terenuri;
 - valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune devansează
valoarea amortizării şi a mijloacelor fixe scoase din funcţiune (vândute,
casate);
- creşte valoarea imobilizărilor corporale prin reevaluare.

• IIC = 1, valoarea imobilizărilor corporale se menţine constantă, când ritmul

intrărilor este egal cu ritmul ieşirilor;

• IIC < 1, respectiv valoarea imobilizărilor corporale în perioada curentă este mai
mică decât în perioada de bază. Această modificare are loc când:
- valoarea terenurilor achiziţionate este mai mică decât valoarea terenurilor
vândute;
- valoarea amenajărilor de terenuri este mai mică decât valoarea amortizării
şi a scoaterii din funcţiune a amenajărilor de terenuri;
- valoarea de intrare a mijloacelor fixe puse în funcţiune este devansată de
valoarea amortizării şi a mijloacelor fixe scoase din funcţiune;
- scade valoarea imobilizărilor corporale prin reevaluare.

Aprecierea eficacităţii modificării valorii lor poate fi pusă în evidenţă prin compararea
indicelui valorii imobilizărilor corporale (IIC) cu indicele cifrei de afaceri (ICA), sau cu indicele
veniturilor totale (IVT) sau cu indicele producţiei exerciţiului (IQex). Compararea indicilor
menţionaţi se încadrează în una din următoarele situaţii:

a) IIC > ICA sau IVT sau IQex, ceea ce înseamnă:

• diminuarea eficienţei utilizării imobilizărilor corporale;
• reducerea vitezei de rotaţie a imobilizărilor corporale;
• creşterea consumului specific de imobilizări corporale pe unitatea valorică de
producţie;
• scăderea nivelului indicatorilor de eficienţă a folosirii mijloacelor fixe (cum este
producţia la 1000 lei imobilizări corporale);
• creşterea necesarului relativ de imobilizări corporale (pentru realizarea producţiei
din anul de bază sunt necesare mijloace fixe suplimentare).

Această situaţie este justificată din punct de vedere economic dacă este consecinţa:
• punerii în funcţiune a unor investiţii noi cu pondere mare în totalul imobilizărilor
corporale, care se află în perioada de probe sau de atingere a parametrilor
proiectaţi;
• punerea în funcţiune a unor investiţii noi la sfârşitul perioadei de gestiune, durata
de exploatare a lor fiind redusă;
• creşterea valorii imobilizărilor corporale prin acţiuni de reevaluare, când ritmul de
creştere a acestora devansează ritmul de sporire a producţiei.

b) IIC = ICA sau IVT sau IQex, are semnificaţia:

• menţinerea (reproducerea) la nivelul anului de bază a eficienţei exploatării
imobilizărilor corporale;
• realizarea aceleiaşi viteze de rotaţie a imobilizărilor corporale.

c) IIC < ICA sau IVT sau IQex, aceasta însemnând:

• sporirea eficienţei utilizării imobilizărilor corporale faţă de perioada de bază;
• accelerarea vitezei de rotaţie a imobilizărilor corporale;
 • scăderea (eliberarea) necesarului relativ de imobilizări corporale (producţia anului
de bază se poate realiza cu un volum de mijloace fixe mai mic sau utilizarea
aceluiaşi volum de mijloace fixe va determina obţinerea unei producţii
suplimentare);
• creşterea nivelului indicatorilor de eficienţă a utilizării imobilizărilor corporale.

a3) Imobilizările financiare sunt constituite din anumite titluri a căror posesie durabilă
permite exercitarea unui control sau a unei influenţe în gestiunea unităţii emitente şi eventual
obţinerea unor venituri financiare (dividende, dobânzi), precum şi din anumite creanţe.

de participare

imobilizate ale
Titluri activităţii de
portofoliu

Imobilizări alte titluri

financiare imobilizate

creanţe legate de
participaţii

Creanţe împrumuturi pe
imobili- termen lung
zate acordate terţilor
garanţii

alte creanţe
imobilizate
cauţiuni

Structura imobilizărilor financiare

Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acţiuni sau alte titluri de
valoare în capitalul altor unităţi patrimoniale, care asigură unităţii deţinătoare exercitarea unui
control precum şi realizarea unui venit.
Titlurile imobilizate ale activităţii de portofoliu sunt dobândite de către unitatea
patrimonială în vederea realizării unor venituri financiare, fără ca aceasta să poată interveni în
gestiunea unităţii patrimoniale emitente.
Alte titluri imobilizate sunt consecinţa unui fapt petrecut în viaţa unităţii, fără a fi
rezultatul unei voinţe exprimate de unitate la achiziţionarea acestora. Prin urmare, deţinerea
lor nu este judecată de unitate ca a fi utilă în activitatea societăţii.
Dacă primele două categorii de imobilizări sunt urmarea unor decizii de investiţii luate
de unitate, „alte titluri imobilizate” sunt rezultate din realizarea unor obligaţii impuse unităţii.
 Creanţele imobilizate sunt reprezentate de acele investiţii financiare pe termen mediu
şi lung cum ar fi: împrumuturile acordate societăţilor la care deţin titluri de participare,
împrumuturi acordate altor societăţi, alte creanţe imobilizate (garanţii şi cauţiuni depuse la
terţi în vederea garantării bunei execuţii a unei obligaţii), precum şi dobânzile aferente
creanţelor imobilizate.
O altă diferenţiere a titlurilor imobilizate este în funcţie de intenţia cu care au fost
achiziţionate (utilitatea lor), după care ele se clasifică astfel:
• titluri imobilizate deţinute pentru tranzacţionare;
• titluri imobilizate păstrate până la scadenţă;
• titluri imobilizate create de întreprindere;
• titluri imobilizate disponibile pentru vânzare.
În bilanţ imobilizările financiare sunt înregistrate la valoarea netă contabilă. Cum
acestea nu fac obiectul amortizării, valoarea contabilă netă se obţine pornind de la valoarea de
intrare diminuată de eventualele provizioane pentru depreciere si de valoarea sumelor de
achitat în contul imobilizărilor financiare achiziţionate.

Modificarea valorii imobilizărilor financiare presupune:

• creşterea valorii prin:
- investiţii financiare în noi titluri de participare;
- dobândirea de noi titluri imobilizate;
- creşterea valorii altor active imobilizate;
- acordarea de împrumuturi atât societăţilor la care deţin titluri de
participare, cât şi altor societăţi;
- activarea creanţelor imobilizate
• diminuarea valorii prin:
- vânzarea titlurilor de participare şi a celor imobilizate;
- încasarea împrumuturilor acordate;
- lichidarea creanţelor imobilizate.

b) Activele circulante sunt elementele patrimoniale necesare realizării ciclului de

exploatare care, datorită destinaţiei şi naturii lor, nu au vocaţia de a rămâne o perioadă mare
de timp în unitate. Din acest motiv activele circulante sunt bunuri curente care se reînnoiesc
în permanenţă, fiind caracterizate printr-o viteză de rotaţie mare şi o durată de utilizare mai
mică de un an. În cadrul fiecărui ciclu ele trec din forma de active fizice în cea de creanţe şi
apoi în disponibilităţi.

În categoria activelor circulante se cuprind:

• stocuri;
• creanţe;
• investiţii financiare pe termen scurt;
• casa şi conturi la bănci.

b1) Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale,
destinate a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, fie a fi
consumate la prima lor utilizare.

Stocurile de materii prime şi materiale consumabile grupează informaţii referitoare la

valoarea netă contabilă a stocurilor de materii prime, materiale consumabile, materiale de
natura obiectelor de inventar şi ambalaje, aflate în unitate sau la terţi.
 Materii prime

Materiale consumabile

Materii prime şi Materiale de natura

materiale obiectelor de inventar
consumabile

Ambalaje

Producţia în
curs de execuţie

Produse finite

Stocuri
Animale şi păsări
Produse finite şi
mărfuri

Produse reziduale

Mărfuri

Avansuri pentru
cumpărări de
stocuri

Fig. 2.8. Structura stocurilor

Variaţia stocurilor de la sfârşitul perioadei faţă de începutul perioadei se explică prin

acţiunea modificării următorilor factori:
• cantitatea de materii prime şi materiale aflate în stoc;
• structura materiilor prime şi materialelor aflate în stoc;
• preţul materiilor prime şi materialelor.

Cauzele modificării stocurilor pot fi identificate în funcţie de sensul şi ritmul

modificării valorii acestora când se pot regăsi următoarele situaţii:

• Is > 1, când semnifică creşterea stocurilor la materii prime şi materiale în perioada

curentă comparativ cu perioada precedentă.

Această creştere se explică prin:

• creşterea cantităţii de materii prime şi materiale în stoc, datorită:
- aprovizionării unor cantităţi mai mari;
- ritmul aprovizionării devansează ritmul producţiei;
- aprovizionarea unor materii prime şi materiale înainte de termen.
 • modificarea structurii materiilor prime şi materialelor, în sensul că are loc o
creştere a ponderii materiilor prime şi materialelor care au preţuri mai mari,
datorită:
- modificării tehnologiilor sau reţetelor de fabricaţie care impun asigurarea
unor materii prime şi materiale superioare calitativ şi cu preţuri mai mari;
- modificarea structurii producţiei în sensul creşterii ponderii produselor
pentru a căror fabricaţie sunt necesare materii prime şi materiale mai
scumpe;
- renunţarea la utilizarea unor materii prime şi materiale de calitate inferioară
şi eliminarea acestora din consum.
• modificarea preţului la materii prime şi materiale, în sensul creşterii acestuia,
datorită:
- modificării preţului furnizorilor;
- metodei de evaluare a stocurilor utilizate;
- evaluarea stocurilor în cursul perioadei de stocare şi înregistrarea
diferenţelor de preţ.

• Is = 1, când semnifică menţinerea ritmului şi în perioada curentă ca şi în perioada

precedentă. În mod practic, situaţia de excepţie deoarece ar însemna că cei trei
factori se regăsesc la acelaşi nivel în cele două perioade comparate.

• Is < 1, când semnifică scăderea valorii absolute a stocurilor din perioada curentă
comparativ cu perioada precedentă prin:
- diminuarea cantităţilor de materii prime şi materiale aflate în stoc la
sfârşitul perioadei, datorită:
▪ ritmul producţiei devansează ritmul intrărilor de materii prime şi
materiale;
▪ diminuarea cantităţilor aprovizionate;
▪ întârzieri în aprovizionare.
- modificarea structurii stocurilor de materii prime şi materiale în sensul
creşterii ponderii materiilor prime şi materialelor cu preţuri mai mici,
datorită:
▪ aprovizionării cu materii prime şi materiale la preţuri mai scăzute;
▪ schimbarea tehnologiilor sau reţete de fabricaţie şi utilizarea unor
materii prime şi materiale cu preţuri mai mici;
▪ folosirea de înlocuitori cu preţuri mai mici
- modificarea preţului de aprovizionare al materiilor prime şi materialelor,
datorită:
▪ reducerii preţului furnizorului;
▪ metodelor de evaluare a stocurilor.

Stocurile de producţie în curs de execuţie reflectate în structura postului „Producţia

în curs de execuţie”, reprezintă stocurile de producţie care nu au parcurs toate fazele (stadiile)
de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi
recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. În această categorie se includ şi
semifabricatele, precum şi lucrările, serviciile şi studiile în curs de execuţie.
Producţia în curs de execuţie este evaluată la cost de producţie, diminuat sau majorat
cu diferenţele de preţ favorabile sau nefavorabile, respectiv diminuat cu provizioanele
constituite

Nivelul producţiei în curs de execuţie este influenţat de patru factori:

 • volumul fizic al producţiei;
• durata ciclului de fabricaţie;
• structura producţiei;
• costul de producţie.

Volumul fizic al producţiei influenţează direct nivelul producţiei neterminate,

modificarea sa determinând modificarea în acelaşi sens a nivelului producţiei în curs.
Cauzele care conduc la această situaţie se referă la creşterea costurilor de producţie,
respectiv mărirea duratei ciclului de fabricaţie.
Efectele generate în acest caz se regăsesc în:
• încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante;
• imobilizări absolute şi/sau relative de active circulante;
• creşterea necesarului relativ de resurse materiale şi umane pentru realizarea unui
anumit volum al producţiei fizice;
• diminuarea profitului brut aferent producţiei stocate.

Durata ciclului de fabricaţie determină modificarea în acelaşi sens a producţiei în curs

de execuţie. Cu cât durata ciclului de fabricaţie este mai mare, cu atât volumul producţiei în
curs este mai mare, iar din punct de vedere financiar are loc o imobilizare a resurselor pe
termen scurt.
Structura producţiei influenţează nivelul producţiei în curs de execuţie, prin
intermediul costului de producţie. Astfel:
• dacă creşte ponderea produselor cu un cost unitar mai mare decât costul mediu al
perioadei anterioare, atunci va creşte costul mediu şi valoarea producţiei în curs de
execuţie;
• dacă creşte ponderea produselor cu un cost unitar mai mic decât costul mediu al
perioadei anterioare, atunci va scădea costul mediu şi valoarea producţiei în curs
de execuţie.
Costul de producţie determină modificarea în acelaşi sens cu producţia în curs de
execuţie.

Nivelul costului de producţie aferent producţiei în curs de execuţie depinde de:

• nivelul şi evoluţia consumurilor de resurse materiale, umane şi financiare;
• nivelul şi evoluţia preţurilor de aprovizionare la materii prime, materiale,
combustibili, energie, etc., tarifelor de transport şi salarizare;
• stadiul procesului de fabricaţie parcurs de producţia în curs de execuţie şi/sau
structura pe faze de fabricaţie.

Produse finite şi mărfuri cuprinde stocurile de produse finite, animale şi păsări,

produse reziduale şi mărfuri.
Produsele finite sunt acele bunuri materiale care au parcurs în întregime fazele
procesului de fabricaţie şi sunt destinate livrării terţilor.
Animalele şi păsările cuprind animalele născute şi cele tinere de orice fel, crescute şi
folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat pentru a fi valorificate, precum şi
animalele crescute pentru producţia de lapte, lână, blană.
Produsele reziduale sunt bunurile secundare, rezultate din procesele de fabricaţie, cum
sunt rebuturile, deşeurile şi materialele recuperabile.
Mărfurile reprezintă bunurile materiale achiziţionate în scopul vânzării lor în aceeaşi
stare sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
 Evaluarea elementelor cuprinse în post se face la cost efectiv, diminuat sau majorat cu
diferenţele de preţ favorabile sau nefavorabile, respectiv diminuat cu provizioanele
constituite.
Valoarea produselor finite aflate în stoc este influenţată de trei factori:
• volumul fizic al produselor aflate în stoc;
• structura produselor în stoc;
• costul efectiv al produselor.

Modificarea stocurilor de produse finite în perioada curentă faţă de perioada anterioară

este cauzată de:
• raportul dintre ritmul fabricaţiei şi ritmul livrărilor;
• evoluţia structurii producţiei fabricate şi livrate;
• modificarea costurilor de producţie unitare;
• acţiuni de reevaluare a produselor finite.

Avansuri pentru cumpărări de stocuri cuprind sumele aferente avansurilor acordate

furnizorilor pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor.

b2) Creanţele reflectă sumele băneşti ce urmează să fie încasate de către agentul economic şi
care sunt generate de relaţiile acestuia cu partenerii de afaceri, personalul propriu, bugetul
asigurărilor sociale, bugetul statului precum şi alţi debitori.

Creanţele sunt structurate în bilanţ în următoarele elemente:

Creanţe comerciale

Sume de încasat de la societăţi din

cadrul grupului

Sume de încasat din interese de

Creanţe
participare

Alte creanţe

Creanţe privind capitalul subscris şi

nevărsat

Fig. 2.9. Structura creanţelor

Creanţele comerciale cuprind creanţele asupra furnizorilor, decurgând din sumele

achitate anticipat acestora pentru achiziţionarea de bunuri, prestarea de servicii sau executarea
de lucrări, precum şi contravaloarea bunurilor livrate, lucrărilor executate sau prestărilor de
servicii către clienţi care urmează a se deconta ulterior prin virament sau prin intermediul
efectelor de comerţ.
 Sumele de încasat de la societăţile din cadrul grupului reprezintă contravaloarea
livrărilor de bunuri, prestării de servicii sau executării de lucrări precum şi virării de sume
către alte unităţi ale grupului, peste valoarea celor primite de la celelalte unităţi ale grupului.
Sume de încasat din interese de participaţie reprezintă valorile de primit în urma
derulării operaţiunilor de participaţie.
Alte creanţe este un post bilanţier care grupează creanţele rezultate din relaţiile cu
personalul propriu, organismele de asigurări şi protecţie socială, bugetul statului, organismele
publice, debitori diverşi.
Aceste sume provin din: avansuri acordate şi alte creanţe în legătură cu personalul;
sume de încasat de la organismele de asigurări şi protecţie socială; sume de încasat de la
bugetul statului drept subvenţii şi TVA sau ca urmare a achitării în plus a impozitelor, taxelor
şi vărsămintelor asimilate; sume achitate în plus drept contribuţii la diverse fonduri speciale;
decontări din operaţii în curs de decontare; sume datorate de terţe persoane, provenind din
reclamaţii, pagube materiale, titluri executorii, vânzarea pe credit a unor imobilizări şi titluri
de plasament, etc.
Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat reflectă creanţele unităţii faţă de
asociaţi pentru valoarea capitalului subscris şi nevărsat până la încheierea exerciţiului.

Pentru analiza creanţelor se pot folosi mai multe criterii de clasificare a acestora,
astfel:
• după natura lor se disting:
- creanţe comerciale:
▪ creanţe reprezentând avansuri acordate furnizorilor pentru prestări
de servicii şi executarea de lucrări;
▪ creanţe aferente vânzărilor de produse, serviciilor prestate sau
lucrărilor executate.
- creanţe necomerciale:
▪ creanţe determinate de relaţiile cu personalul;
▪ creanţe determinate de relaţiile cu acţionarii;
▪ creanţe de natură socială (asigurări şi protecţie socială);
▪ creanţe de natură fiscală (bugetul statului, fonduri speciale);
▪ creanţe generate de relaţiile de asociere din cadrul grupului sau din
afara acestuia.
• după vechimea lor, creanţele se împart în:
- creanţe sub 30 de zile;
- creanţe între 30 şi 60 de zile;
- creanţe între 60 şi 90 de zile;
- creanţe peste 90 de zile. (până la un an şi peste un an)
• după riscul de neîncasare a creanţelor, distingem:
- debitori incerţi;
- debitori rău platnici;
- debitori în litigiu.

În analiza creanţelor se pot combina criteriile folosite în aşa fel încât informaţia
furnizată să răspundă următoarelor cerinţe:
• nivelul creanţelor pe categorii de debitori şi ponderea lor în totalul creanţelor;
• vechimea creanţelor şi durata medie de încasare;
• natura relaţiilor cu debitori (tradiţionale, temporare, accidentale, etc.)
• posibilitatea de încasare a creanţelor.
 Creşterea nivelului creanţelor de la o perioadă la alta poate crea pentru întreprindere
probleme de lichiditate financiară, fiind generată în principal de:
• creşterea cifrei de afaceri;
• creşterea duratei medii de încasare a creanţelor;
• influenţa unor factori aleatori (dificultăţi financiare ale clienţilor, blocajul
financiar, etc.).

Dacă se analizează evoluţia creanţelor în corelaţie cu evoluţia cifrei de afaceri, se pot

distinge următoarele situaţii:
• ICA > ICr, respectiv indicele cifrei de afaceri devansează indicele creanţelor, ceea
ce înseamnă o reducere a duratei medii de încasare, cu efecte favorabile asupra
situaţiei financiare a firmei.
• ICA = ICr, când se păstrează acelaşi nivel al duratei medii de încasare din perioada
precedentă, ca urmare a faptului că nivelul cifrei de afaceri şi al creanţelor se
modifică în aceeaşi proporţie.
• ICA < ICr, respectiv modificarea creanţelor înregistrează un ritm mai accentuat
decât modificarea cifrei de afaceri, ceea ce înseamnă o creştere a duratei medii de
încasare, cu efecte nefavorabile asupra situaţiei financiare a firmei.

b3) Investiţiile financiare pe termen scurt se regăsesc la nivelul firmei sub forma titlurilor
de plasament.
Titlurile de plasament sunt titluri de valoare sub forma acţiunilor, obligaţiunilor şi
altor titluri de portofoliu achiziţionate în vederea realizării unor câştiguri pe termen scurt. Ele
nu au ca efect exercitarea unor influenţe asupra unităţii emitente, urmărind în special elemente
speculative (creşterea cursului acţiunilor sau a ratei de randament în cazul obligaţiunilor).
Includerea titlurilor de plasament în activele circulante se datorează faptului că ele au
fost cumpărate în scopul de a fi comercializate atunci când firma are nevoie de lichidităţi.

Sunt incluse în acest post bilanţier:

• acţiunile proprii răscumpărate;
• acţiunile achiziţionate;
• obligaţiunile emise şi răscumpărate;
• obligaţiunile achiziţionate;
• alte titluri de plasament achiziţionate în vederea realizării unui profit într-un
termen scurt.

b4) Casa şi conturi la bănci este postul bilanţier care cumulează elementele cele mai lichide
ale activului:
• cecuri şi efecte comerciale de încasat;
• conturi la bănci, în lei şi în valută;
• casa, în lei şi în valută;
• sume în curs de decontare;
• acreditive, în lei şi în valută;
• avansuri de trezorerie;
• alte valori (timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete
de călătorie, etc).
Ponderea cea mai mare a acestui post o reprezintă disponibilităţile băneşti, exprimate
atât în lei cât şi în valută.

Modificarea volumului disponibilităţilor băneşti este influenţată de:

• viteza de rotaţie a activelor circulante;
 • raportul dintre nivelul creanţelor şi nivelul datoriilor pe termen scurt;
• raportul dintre termenele de încasare a creanţelor şi cele de plată a obligaţiilor;
• nivelul profitului;
• efectele şi termenele de încasare a titlurilor de plasament.

Pentru continuitatea activităţii desfăşurate, la nivelul întreprinderii trebuie asigurat un

nivel optim al disponibilităţilor:
• dacă disponibilităţile băneşti sunt sub limita minimă necesară pentru o durată mai
mare de timp, aceasta înseamnă:
- incapacitate de onorare a plăţilor imediate;
- întârzieri în onorarea obligaţiilor care generează penalităţi şi costuri
suplimentare;
- nevoia de a apela la credite de trezorerie, purtătoare de costuri.
• dacă disponibilităţile băneşti se află pentru o durată mai mare de timp la un nivel
superior necesarului curent înseamnă:
- imobilizări de lichidităţi;
- nefructificarea şi neconservarea lichidităţilor având în vedere efectele
inflaţiei;
- lipsa unei politici de plasament care să asigure, pe de o parte, menţinerea
valorii banilor, iar, pe de altă parte, realizarea unor venituri suplimentare
din dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de plasament la
preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

b) Cheltuieli înregistrate în avans sunt cheltuieli plătite cu anticipaţie, cum ar fi:

cheltuieli cu reparaţiile capitale neprevizibile, reparaţii curente şi revizii tehnice, abonamente
şi chirii şi alte cheltuieli efectuate anticipat, cheltuieli ce sunt aferente exerciţiului următor.
Pentru unităţile care au contractat un leasing financiar, în cheltuielile înregistrate în
avans va fi cuprinsă, de asemenea, şi valoarea dobânzilor aferente contractelor de leasing,
potrivit prevederilor contractuale.
Cheltuielile înregistrate în avans se prezintă detaliat în notele explicative, ca informaţii
pentru completarea informaţiilor din bilanţ.

Pasivul bilanţier evidenţiază prin natura sa, compoziţia, modul de finanţare a

bunurilor economice precum şi gradul de exigibilitate al surselor de finanţare.
Caracteristica esenţială a pasivului bilanţier constă în faptul că el arată faptul că
agentul economic are obligaţii actuale rezultate ca o consecinţă a unui contract sau a
obligaţiilor statutare sau legale.

Obligaţiile cuprinse în pasivul bilanţier pot fi stinse prin:

• plata din disponibilităţi;
• compensarea cu avansurile acordate furnizorilor;
• transfer de alte active;
• prestare de servicii;
• acceptarea efectelor comerciale de plătit;
• înlocuire cu o altă obligaţie;
• conversia obligaţiei în capital propriu.
• prescrierea sau anularea obligaţiilor.

Posturile de pasiv sunt structurate în bilanţ, în ordinea descrescătoare a exigibilităţii,

astfel:
• datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an (datorii pe termen scurt);
 • datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (datorii pe termen
lung);
• provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
• venituri în avans;
• capital şi rezerve.

a) Datoriile cuprind resursele de finanţare externă de care dispune agentul economic,

o perioadă de timp mai mult sau mai puţin îndelungată.
emisiunea de obligaţiuni
Datorii
financiare
împrumuturi bancare

avansuri încasate

Datorii datorii faţă de furnizori

Datorii
comerciale

efecte comerciale de plătit

de grup

Alte datorii salariale

fiscale

Structura datoriilor

Datoriile financiare reprezintă împrumuturile pe termen scurt, mediu şi lung atrase de

la instituţiile financiare specializate pentru finanţarea activităţii curente şi de investiţii şi
pentru utilizarea cărora agentul economic plăteşte o dobândă.

Soldul datoriilor într-o perioadă de gestiune, poate să:

• crească, prin contractarea de noi datorii într-o sumă mai mare decât sumele
rambursate din aceeaşi perioadă;
• scadă, prin rambursarea datoriilor într-o sumă mai mare decât eventualele datorii
contractate în cursul perioadei.

Datoriile comerciale cuprind resursele băneşti atrase temporar de la partenerii de

afaceri, pentru desfăşurarea activităţii curente, pentru care nu se plătesc dobânzi şi care sunt
grupate în:
• avansuri încasate în contul comenzilor;
• datorii comerciale faţă de furnizori;
• efecte de comerţ de plătit.

Avansurile încasate în contul comenzilor exprimă datoriile financiare faţă de clienţi

care decurg din avansurile primite de la aceştia în contul unor livrări ulterioare de produse,
efectuării unor livrări, prestării de servicii sau din valoarea ambalajelor care circulă în sistem
de restituire, facturate clienţilor.
Datoriile comerciale faţă de furnizori este un post ce reflectă datoriile societăţii
comerciale faţă de cei care asigură fluxul de intrări materiale în unitate, de natura mijloacelor
circulante sau imobilizărilor, respectiv executarea de lucrări sau prestarea de servicii.
În acest post vom regăsi:
• furnizori;
• furnizori de imobilizări;
• furnizori –facturi nesosite.
Efectele de comerţ de plătit reflectă obligaţiile de plătit pe bază de efecte comerciale
ca bilet la ordin, cambie, cec, etc. regăsite în:
• efecte de plată;
• efecte de plată pentru imobilizări.

Ponderea cea mai mare în totalul datoriilor comerciale o deţin sumele care reflectă
relaţiile stabilite cu furnizorii pentru asigurarea resurselor materiale (datorii comerciale faţă
de furnizori, efecte de comerţ de plătit).

Modificarea nivelului datoriei faţă de furnizori în perioada curentă faţă de perioada

precedentă este cauzată de :
• sporirea sau diminuarea volumului intrărilor (materii prime, materiale,
combustibili, energie, obiecte de inventar, servicii etc.);
• modificarea preţurilor sau tarifelor pentru intrări;
• creşterea sau reducerea numărului mediu de zile de plată a datoriilor.

Alte datorii se referă la:

• datorii ce privesc imobilizările financiare:
- datorii către societăţile din cadrul grupului
- datorii către societăţile la care deţin interese de participare
• alte împrumuturi şi datorii asimilate:
- garanţii primite
- valoarea concesiunilor
- valoarea imobilizărilor financiare primite în leasing financiar
• datoriile faţă de personalul propriu:
- salarii datorate
- drepturi de asigurări sociale şi stimulente din profit neachitate
- drepturi de personal neridicate
- sume nevirate către terţi din reţinerile făcute personalului
- sume datorate personalului propriu pentru care nu s-au întocmit statele de plată
• datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale;
• datorii faţă de bugetul de stat;
• obligaţii faţă de fondurile speciale;
• decontări din operaţiuni în curs de clarificare.

b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli constituie resurse destinate acoperirii

de riscuri şi cheltuieli pe care evenimentele survenite sau în curs de desfăşurare le fac
probabile. Astfel de evenimente privesc cazuri precise, dar realizarea lor este nesigură.
Constituirea de provizioane reflectă politica de prudenţă economică, de anihilare sau
de reducere a riscurilor care apar în activitatea agenţilor economici.
 La nivelul agenţilor economici se constituie provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
pentru a căror realizare ori plată este incertă sau pentru acele cheltuieli ce devin exigibile în
perioada următoare. Acestea sunt:
• provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare;
• alte provizioane:
- provizioane pentru litigii;
- provizioane pentru garanţii acordate clienţilor, generate de obligaţia
întreprinderii ca în perioada de garanţie să efectueze gratis lucrări de remediere
a defecţiunilor apărute;
- provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale;
- provizioane pentru restructurare;
- provizioane pentru despăgubiri, daune şi alte datorii incerte;
- provizioane pentru amenzi şi penalităţi;

Modificarea sumei provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli are loc prin:

• creşterea valorii provizioanelor constituite;
• diminuarea valorii provizioanelor prin utilizarea lor sau anularea ca urmare a
neproducerii riscului.

c) Veniturile înregistrate în avans reprezintă sumele alocate de la buget sau alte

unităţi pentru realizarea de investiţii, respectiv încasări sau creanţe aferente unor bunuri
nelivrate, a unor lucrări sau prestaţii neefectuate şi care nu afectează veniturile exerciţiului
curent.
În această categorie se includ:
• subvenţiile pentru investiţii care reflectă sumele nerambursabile primite pentru
finanţarea investiţiilor (subvenţii pentru echipament, pentru crearea de noi locuri de
muncă), precum şi bunurile de natura imobilizărilor primite cu titlu gratuit şi
mijloacele fixe constatate în plus la inventariere;
• veniturile înregistrate în avans (chirii, locaţii de gestiune, abonamente, prime de
asigurare, etc.).

d) Capital şi rezerve reprezintă sumele nedatorate de întreprindere în momentul

întocmirii bilanţului, ele aparţinând proprietarilor care sunt dobândite prin aporturi ale
proprietarilor, reevaluare şi autofinanţare.
Capitalul social reprezintă ansamblul aporturilor în bani şi/sau natură puse la
dispoziţie în mod permanent de către asociaţi, fie în momentul constituirii societăţii fie pe
parcursul funcţionării acesteia, cu ocazia creşterii de capital.
Pe durata existenţei unei societăţi comerciale capitalul social se poate modifica în
sensul creşterii sau reducerii acestuia.

Creşterea capitalului social poate avea loc prin:

• aport nou în numerar;
• aport nou în natură;
• încorporarea primelor legate de capital;
• încorporarea rezervelor;
• absorbţie sau fuziune;
• transformarea obligaţiunilor în acţiuni;
• transformarea datoriilor în acţiuni.

Reducerea capitalului social se poate realiza prin:

 • reducerea numărului de acţiuni sau reducerea valorii nominale a acţiunilor ca
urmare a retragerii unor acţionari;
• reducerea valorii nominale a acţiunilor;
• răscumpărarea acţiunilor proprii şi anularea lor;
• scutirea totală sau parţială a acţionarilor de vărsămintele datorate;
• restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune;
• acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi.

Capital social
prime de emisiune

prime de fuziune

Prime legate de capital

prime de aport

prime de conversie

legale

Capital
şi pentru acţiuni proprii
rezerve
Rezerve
statutare

alte rezerve

Rezultatul reportat

Rezultatul exerciţiului

Repartizarea profitului

Structura capitalului

Primele legate de capital reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune, respectiv

valoarea bunurilor primite ca aport şi valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale
acordate.
Primele legate de capital pot îmbrăca următoarele forme:
• prime de emisiune;
• prime de fuziune;
• prime de aport;
• prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
 Rezervele din reevaluare reprezintă diferenţa (pozitivă sau negativă) dintre valoarea
actuală (mai mare sau mai mică) şi valoarea înregistrată în contabilitate (mai mică sau mai
mare) a activului reevaluat.
Operaţiunea de reevaluare a activelor nu se efectuează decât asupra imobilizărilor
corporale şi financiare (în special terenuri, construcţii, instalaţii tehnice şi maşini) şi urmăreşte
actualizarea preţurilor de înregistrare a activelor deţinute cu indicele inflaţiei, pentru protecţia
capitalului fizic şi financiar şi pentru stabilirea corectă a rezultatului exerciţiului.
Diferenţa negativă rezultată din reevaluare reprezintă o descreştere faţă de valoarea
contabilă netă.
Rezervele, ca parte componentă a capitalurilor proprii, se constituie din profitul brut,
profitul net sau alte surse.
Acest post bilanţier este format din patru categorii de rezerve:
• rezerve legale, constituite anual din rezultatul brut, în cotă de 5% până la atingerea
unui nivel de 20% din capitalul social. În această categorie se includ şi primele de
capital;
• rezerve pentru acţiuni proprii, care se constituie din profitul net şi au ca obiectiv
susţinerea valorii de piaţă a acţiunilor proprii cotate la bursă;
• rezerve statutare, constituite din profitul net conform statutului şi care au ca scop
temperarea asociaţilor sau acţionarilor de a pretinde dividende în dauna altor
obligaţii mai mari şi mai urgente ale întreprinderii;
• alte rezerve, neprevăzute de lege sau statut, care pot fi constituite facultativ pe
seama profitului net sau altor surse (prime legate de capital, rezerve din reevaluare),
pentru acoperirea pierderilor, creşterea capitalului social sau alte scopuri potrivit
hotărârii adunării generale a acţionarilor.
Rezultatul reportat reprezintă fie rezultatul sau partea din rezultatul exerciţiului
precedent, a cărei repartizare a fost amânată de adunarea general a acţionarilor, fie pierderea
din exerciţiile anterioare a cărei acoperire a fost amânată pentru exerciţiile următoare.
Rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor înregistrate în cursul exerciţiului financiar încheiat.
Rezultatul exerciţiului se concretizează în profit, când veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile, sau în pierdere, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
Repartizarea profitului este un cont care grupează informaţii referitoare la sumele
repartizate din profit în cursul anului, pe destinaţii legale.

Modificarea capitalului propriu în perioada curentă faţă de perioada precedentă poate

avea loc:
• în sensul creşterii capitalului propriu:
- emisiunea de noi acţiuni (ca urmare a aportului în numerar sau natură)
subscrise de acţionari sau noii investitori;
- creşterea rezervelor pe seama repartizărilor din profit;
- înregistrarea diferenţelor favorabile din reevaluare;
- creşterea rezultatului reportat respectiv a rezultatului exerciţiului.
• în sensul diminuării capitalului propriu:
- reducerea capitalului social;
- înregistrarea diferenţelor nefavorabile din reevaluare;
- acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente;
- înregistrarea de pierderi în exerciţiul financiar curent.