Cace Adina Gabriela

Handbal

CARACTERISTICILE JOCULUI DE HANDBAL

Handbalul este un joc colectiv care se desfasoara in
alergare, uneori in cea mai mare viteza, ceea ce imprima
jocului un caracter dinamic. El poate fi considerat ca o
sinteza fericita a deprinderilor motrice de baza ale omului,
ca alergarea, saritura, prinderea si aruncarea, ceea ce
confera handbalului, pe langa atributele sale sportive de joc
de echipa practicat in competitii, si atributele de mijloc al
educatiei fizice si de sport complementar cu influente
pozitive asupra pregatirii fizice a sportivilor din alte
ramuri. Datorita faptului ca majoritatea procedeelor tehnice
sunt executate cu mana, jocul de handbal poate fi invatat si
practicat cu usurinta chiar de indivizi fara o pregatire
speciala indelungata. Din acest motiv poate fi organizat in
intreprinderi, institutii, unitati militare, facultati si cu
deosebire in scoli, fiind un joc cu influente pozitive asupra
motricitatii, cat si asupra psihicului celor care-l practica.
Prin reusita actiunilor de atac, da satisfactie imediata
incepatorilor, care se simt astfel atrasi spre practicarea lui
regulata. Are o tehnica simpla si usor de invatat pentru a fi
practicat ca sport de masa, in scop recreativ sau ca mijloc
de educatie fizica. Pe langa miscarile simple si naturale,
mai apar in joc si o serie de alte miscari mai complicate
cum sunt fentele, schimbarile de directie sau cele specifice
jocului de aparare. Toate acestea au o mare influenta
asupra motricitatii si contribuie la dezvoltarea fizica
armonioasa. Jocul de handbal este accesibil tuturor, caci el
poate fi practicat de copii si tineri de ambele sexe, barbati
si femei si chiar de oameni de varsta mai inaintata.
Regulamentul de joc cuprinde reguli putine, simple si usor
de inteles. Aplicarea lor in joc se face cu usurinta chiar in
primele lectii tinute cu incepatorii.
Materialele,echipamentul si instalatiile necesare sunt
simple si nu chiar asa de costisitoare. Cu toate ca handbalul
este un joc sportiv in care contactul corporal este admis,
pericolul de accidente este redus in cazul in care se
respecta regulile de joc si partenerul de intrecere.

Pentru obtinerea rezultatelor mari, este necesara practicarea

lui in cadrul unor colective sportive in caremunca de
instruire trebuie sa fie bine planificata, bine organizata si
desfasurata pe baze stiintifice. Drumul spre culmile
maiestriei sportive este greu, cere multa munca si o
pregatire foarte atenta si mai ales continua. Totusi,
atingerea maiestriei se face mai repede decat in alte jocuri
sportive. Jocul modern, avansat, se desfasoara in plina
viteza, in ritm sustinut, ceea ce presupune depunerea unor
eforturi fizice foarte mari. Pe langa viteza de executie, de
deplasare si de reactie, a rezistentei fizice specifice, a
indemanarii in executarea fentelor si schimbarilor de
directie, pe langa mobilitatea generala si supletea necesare
executarii celor mai complicate miscari, a fortei de
aruncare, a coordonarii si echilibrului, mai este necesar sa
fie cultivat si simtul mingii, care da siguranta in prindere,
aruncare, in precizia paselor si aruncarilor la poarta.
Procedeele tehnice, numeroase si variate, trebuie sa fie
insusite astfel incat sa poata fi aplicate in joc in conditii de
viteza si lupta cu adversarul. Combinatiile tactice in atac
desfasurate in viteza sub forma unor actiuni variate, pline
de subtilitate si neprevazut, ca si contramasurile luate de
aparatori necesita o pregatire tehnico-tactica complexa,
precum si dezvoltarea calitatilor intelectuale de gandire, de
anticipatie. Fiind un joc sportiv relativ tanar, handbalul
cunoaste o necontenita dezvoltare la fiecare mare
competitie internationala, tezaurul tehnico-tactic al jocului
se imbogateste cu noi elemente, ceea ce demonstreaza ca
are inca frumoase perspective si ca este departe de vremea
unei stabilizari depline

CARACTERISTICILE JOCULUI DE HANDBAL ÎN

EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ ŞCOLARĂ – TIP DE
EFORT, CONŢINUT TEHNICO-TACTIC, ASPECTE
PSIHO-PEDAGOGICE
Principalele calităţi motrice specifice handbalului
De-a lungul celor 60 de minute de joc, handbalul cere o
participare activă continuă din partea tuturor jucătorilor,
inclusiv a portarului.
În ultimii ani handbalul şi-a mărit ritmul de joc, fiind
caracterizat de o solicitare aproape egală (la un nivel net
superior) a tuturor componenţilor echipei. Cu exceptia
portarului care aleargă mai puţin, jucatorii de câmp sunt
angrenaţi în egală masură tot timpul jocului. Solicitarea
marilor funcţii (sistem nervos, circulaţie, respiraţie,
secreţie internă etc.) are un caracter discontinuu,
momentele de efort maximal (plecări pe contra atac,
aruncarea la poartă, plonjon, circulaţie rapidă în atac etc.)
alternând cu cele de intensitate submaximală (apărarea în
zonă, pasarea mingii în atacul poziţional), moderala -
acţiuni în faza a treia a atacului, activitatea jucătorilor în
momentele fixe ale jocului, rareori intercalându-se pauze
scurte - după aruncări pe lânga poartă, până la
recuperarea mingii.
În ansamblul lui, jocul modern de handbal, din punct de
vedere al solicitării integrale a organismului, poate fi
clasificat în categoria eforturilor cu inensitate
netmaximală (maximală, submaximală, moderată - cu mici
pauze intercalate). Diferitele sisteme, aparate şi organe
ale organismului jucătorului sunt solicitate neuniform de-a
lungul jocului.”
Handbalul este un sport de echipă care se joacă cu o
minge, folosindu-se numai mâinile. Meciul are loc între
două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar)
pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul
jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta
echipei adverse. Echipa care a marcat mai multe goluri
câștigă meciul.

Este un sport relativ tânăr, apărând în Europa la sfârșitul

secolului XIX și începutul secolului XX. Originile lui sunt
însă mult mai îndepărtate și pot fi găsite în unele jocuri cu
caracter popular practicate în Evul Mediu și în jocurile
dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la
începutul secolului XIX. În toate variantele lui, jocul de
handbal a apărut mai întâi în școli, în scopuri didactice, rod
al imaginației creatoare a unor eminenți profesori de
educație fizică. Părintele handbalului modern este
considerat a fi profesorul german de educație fizică Carl
(sau Karl) Schelenz,[1] care a introdus reguli și care a
folosit un teren de aceeași mărime cu cel de fotbal. Pe
atunci o echipă avea 11 jucători . www.wikipedia.ro