Mecanismul financiar SEE 2009-2014

Programul RO10 „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale

şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea
incluziunii sociale”

Proiectul Strategii pentru viitor, strategii pentru tineri

METODOLOGIE SPECIFICĂ DE LUCRU

PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN RISC DE
EXCLUZIUNE SOCIALĂ – BASCHET

Expert baschet Ghițescu Iulian Gabriel

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GHIŢESCU, IULIAN GABRIEL
Metodologie specifică de lucru pentru persoanele aflate în risc de excluziune
socială : baschet / Iulian Gabriel Ghiţescu. - Bucureşti : Discobolul, 2016
ISBN 978-606-8603-87-2

364:796

ISBN 978-606-8603-87-2
 CUPRINS

Metodologie specifică de lucru pentru persoanele aflate în risc de excluziune

socială – baschet 5
Caracteristicile jocului de baschet 5
Conţinutul domeniului jocului de baschet 8
Baschetul – mijloc al educaţiei fizice și sportive 12
Metodica predării jocului de baschet 15
Metode de predare folosite în învățarea jocului de baschet 18
Probe şi norme de control folosite în baschet pentru evaluare 24
Sistematizarea învățării, consolidării și perfecționării tehnicii și tacticii jocului de
baschet pe grupe de pregătire 31
Sistematizarea elementelor tehnice din jocul de baschet 32
Mijloace folosite în baschet pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea 33
tehnicii
Tehnica jocului fără minge 33
Tehnica jocului cu minge 43
Mijloace folosite în baschet pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea tacticii 82
Tactica jocului de baschet 82
Acţiunile tactice individuale de atac şi apărare 84
Tactica individuală 85
Tactica colectivă 113
Sisteme de atac 134
Pregătirea echipelor de baschet pentru tineri aflați în risc de excluziune socială 150
Organizarea competițiilor de baschet 153
Noțiuni de regulament ale jocului de baschet 155
Bibliografie 167
 METODOLOGIE SPECIFICĂ DE LUCRU PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN
RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ – BASCHET

Jocul de baschet este “un mod specific de manifestare şi totodată de practicare cu

caracter ludic a activităţii corporale şi a exerciţiului fizic, la care participanţii constituiţi
în două echipe a câte cinci jucători, aflaţi temporar într-un raport de adversitate neostilă,
tipică jocurilor sportive, denumită rivalitate sportivă, luptă pe un teren special amenajat
cu coşuri de baschet, pentru obţinerea victoriei, fiecare încercând să realizeze mai multe
aruncări reuşite în coşul adversarilor, efectuate cu mingea de baschet manevrată în
condiţiile prevăzute în regulamentul jocului” (Predescu Teodora).

CARACTERISTICILE JOCULUI DE BASCHET

 Dinamism şi rapiditate. Specifică tuturor jocurilor sportive – dinamismul, această

caracteristică este şi mai evidentă în baschet datorită bogăţiei de acţiuni în mod necesar
diversificate, cu aspecte de unicat, de la o fază la alta a meciului. Dar această bogăţie de acţiuni
se desfăşoară într-un tempo foarte rapid, cu participarea simultană aproape a tuturor jucătorilor,
ceea ce produce mare satisfacţie acestora, imprimând totodată şi o notă de mare
spectaculozitate.
 Aciclicitate tehnică şi complexitate tehnico-tactică. Caracteristica de
aciclicitate, de solicitare la mişcări independente, dar coordonate, este concretizată în structuri
de procedee tehnico-tactice de la cele mai simple până la cele mai complexe. Se poate afirma
că baschetul este jocul sportiv cu cel mai bogat fond de procedee tehnico-tactice, ceea ce
stimulează dezvoltarea continuă atât a jocului, dar şi a măiestriei sportive, inclusiv a celor mai
buni jucători. Totodată, acest fond tehnico-tactic atât de bogat şi mereu în curs de amplificare
oferă vaste posibilităţi de adaptare a tehnicii şi tacticii la particularităţile individuale ale fiecărui
jucător.
 Tendinţă de universalism tehnico-tactic. Participarea, teoretic egală şi în
permanenţă, a tuturor componenţilor echipei, atât la fazele de atac, cât şi la cele de apărare
stimulează multilateralitatea pregătirii fiecărui jucător şi implicit măiestria. Specializarea pe
posturi intervine cu un fond suplimentar de deprinderi şi priceperi tehnico-tactice care se
grefează pe bază de pregătire multilaterală necesitată de specificul jocului care obligă pe fiecare

5
component al unei echipe să acţioneze - cu o frecvenţă mai mare sau mai mică - pe toate
posturile şi în toate zonele de atac şi de apărare.
 Accesibilitate organizatorică. Necesitând pentru practicarea jocului formaţii cu
un număr destul de redus de jucători (numai 5), în comparaţie cu alte jocuri, şi faptul că se poate
juca atât în săli, cât şi în aer liber, pe terenuri care necesită suprafeţe relativ mici, evidenţiază
această caracteristică a accesibilităţii. Adăugându-se simplitatea echipamentului ca şi
posibilitatea de a fi practicat şi sub forme simplificate în formaţii reduse (3 la 3, de exemplu),
această caracteristică a accesibilităţii este şi mai evidentă, motiv pentru care este preferat de
copii şi tineri.
 Teorie dezvoltată. Prin conţinutul său, mereu susceptibil de organizare şi
perfecţionare - individuală şi colectivă - până la limitele subtilităţii, baschetul se pretează la
studiu, pregătirea teoretică devenind astfel o necesitate nu numai pentru antrenori, dar şi pentru
jucători. În acest cadru, iniţiativa creatoare a antrenorilor şi jucătorilor s-a concretizat şi se
concretizează, studiul permanent, inclusiv al propriei prestaţii (nu numai a adversarilor) şi în
soluţii originale (pe fondul unei experienţe ample cuprinsă în manuale şi alte lucrări) exprimate
în planuri tactice distincte, de la meci la meci, în metode de antrenament, precum şi articole şi
lucrări de specialitate.
 Dezvoltarea fizică. Predominanţa aciclicităţii specifice tehnicii jocului determină
solicitări şi efecte cumulative (în principiu), dar şi selective într-o măsură suficientă, din punct
de vedere morfo - funcţional. Practicarea baschetului cointeresează în mişcare toate segmentele
corpului. Aceste mişcări, executate cu şi fără minge, sunt localizate relativ egal şi simetric faţă
de planurile antero-posterior şi frontal; aproape că nu există diferenţieri cantitative şi calitative
privind ambidextrismul mişcării segmentelor, fapt care determină o dezvoltare fizică
armonioasă în cadrul unor limite optime stabilite de ştiinţă. Acestor aspecte morfologice, ale
valorii formative, ale baschetului i se adaugă influenţă asupra marilor funcţii ale organismului:
circulaţia, respiraţia etc. Practicarea sistematică a baschetului asigură un nivel funcţional optim
determinat de gradul de antrenament, care se obţine şi apoi se menţine, dacă activitatea nu se
întrerupe.
În privinţa motricităţii, practicarea baschetului influenţează pozitiv dezvoltarea
calităţilor motrice, atât sub aspect general, cât şi, bineînţeles, sub cel specific. Caracteristica de
valoare formativă a baschetului explică marea lui răspândire în mediul şcolar, constituind chiar
motivaţia promovării lui de către profesorii de educaţie fizică la rangul de joc sportiv
"eminamente şcolar". Legat de valoarea formativă a baschetului, în ceea ce priveşte calităţile
motrice, menţionăm, în continuare, influenţele pe care acesta le exercită.

6
 Astfel, îndemânarea (calitate motrică dominantă, bazată, în principal, pe coordonare,
viteză şi detentă, localizate îndeosebi la nivelul segmentelor care manevrează mingea) se
dezvoltă şi se educă în mod remarcabil datorită dinamismului deprinderilor tehnico-tactice.
Aceste deprinderi specifice presupun, între altele, mişcări relativ autonome în planuri şi cu
ritmuri diferite ale segmentelor corpului, mişcări care necesită, dar şi dezvoltă o coordonare
neuromusculară de mare fineţe şi precizie, caracteristică îndemânării. Aplicarea lor în joc, în
condiţii de luptă, viteză, echilibru şi forţă, foarte diversificate, de puternică încordare fizică şi
psihică determină, totodată, creşterea capacităţii de autoconducere şi autoreglare a jucătorilor,
în funcţie de situaţiile spontane caracteristice oricărui meci.
Viteza se dezvoltă sub toate formele ei de manifestare; de subliniat influenţa
superioară a baschetului, în comparaţie cu alte sporturi, privind viteza de reacţie şi cea de
execuţie. În acest sens, arătăm că aplicarea în joc a diferitelor procedee tehnice necesită unele
forme ale vitezei de reacţie, cum sunt: viteza de intrare rapidă în acţiune, oprire bruscă a acţiunii
şi de începere, fără pauză, a unei noi acţiuni în continuarea celei precedente.
În afară de îndemânare şi viteză, baschetul dezvoltă cuplul viteză - forţă (forţă
explozivă) detenta nu numai în cazul săriturilor, ci şi în acela al majorităţii acţiunilor tehnico-
tactice.
Rezistenţa constituie fondul pe care se manifestă în meci toate celelalte calităţi
motrice, conferind acestora calitatea de a fi integrative şi de a constitui împreună cu rezistenţa
ceea ce denumim regim de manifestare. Din acest punct de vedere baschetul dezvoltă în mod
deosebit rezistenţa în regim de viteză, de detentă şi de forţă şi, bineînţeles, de îndemânare
caracteristică tehnicii.
Celor subliniate mai sus trebuie adăugată contribuţia baschetului la dezvoltarea
rezistenţei atât pentru condiţii aerobe, cât şi anaerobe.
 Educarea calităţilor de ordin psihic.
Educarea spiritului de colectiv, de echipă. Practicarea baschetului îl formează de
timpuriu pe copil şi pe tânăr în spiritul subordonării intereselor personale celor colective (ale
echipei), deprinzându-i cu ideea că realizarea intereselor şi aspiraţiilor individuale trebuie
considerată integrativ cu rezolvarea intereselor şi obiectivelor echipei. Aceasta deoarece prin
însăşi esenţa jocului, practicarea baschetului dezvoltă spiritul de colaborare şi întrajutorare
reciprocă. Un jucător, oricât de bun ar fi, câştigă şi pierde cu echipa sa şi obţine în clasament
poziţia pe care aceasta o are; deci baschetul are o contribuţie evidentă la unul dintre aspectele
integrării sociale a tânărului, cu transfer şi în alte activităţi sociale.

7
 Spiritul de organizare şi de disciplină conştientă sunt educate prin însăşi acceptarea
benevolă a subordonării faţă de regulile de joc şi competiţie, de arbitraj, de disciplină tactică
şi de antrenament etc. Prin esenţa lui ("spiritul jocului", denumire dată de unii specialişti),
practicarea baschetului constituie o "organizare organizată", o organizare a spaţiului,
timpului şi relaţiilor interpersonale, cu excepţionale influenţe asupra comportamentului
general al copiilor şi tinerilor.
De asemenea, trebuie pusă în evidenţă contribuţia practicării baschetului la
dezvoltarea şi educarea iniţiativei, a combativităţii, a voinţei de a învinge greutăţile.
 Dezvoltarea gândirii. Trebuie remarcată contribuţia baschetului la dezvoltarea
gândirii, a unei "gândiri practice" cu multe aspecte de creativitate spontană. Activitatea din joc
obişnuieşte tânărul să analizeze situaţiile, să le compare cu experienţa lui anterioară şi a altora
şi să tragă concluzii practice, cu maximă rapiditate. Concluziile nu rămân într-un stadiul
contemplativ, ci se transformă în acţiuni. Deci o gândire "operaţională", procese de gândire
care, în afară de rapiditate, se caracterizează prin corelarea situaţiilor analizate care conduc şi
dezvoltă: capacitatea de anticipare a acţiunilor şi evenimentelor, atenţia distributivă, dar şi cea
concentrată. De remarcat, din nou, continuarea proceselor de gândire cu acţiuni concrete,
imediate, desfăşurate în condiţii de puternică tensiune fizică şi afectivă.

CONŢINUTUL DOMENIULUI JOCULUI DE BASCHET

 Joc sportiv colectiv. Ca primă şi totodată definitorie accepţiune care trebuie să

caracterizeze conceptul despre acest joc o menţionăm pe aceea care arată că baschetul este un
joc sportiv colectiv, făcând parte din categoria jocurilor sportive inventate. Calitatea sa de joc
sportiv îl încadrează ca domeniu specializat al culturii şi educaţiei sportive, al civilizaţiei
sportive. Fiind un joc sportiv de echipă, baschetul, - ca şi celelalte jocuri sportive colective -
este în primul rând o formă de activitate socială organizată.
 Sport. Din punctul de vedere al activităţii, al practicii sportive globale, care nu
face diferenţieri între sporturi şi jocuri sportive, baschetul poate fi considerat şi ca sport. Într-
adevăr, din acest punct de vedere, baschetul se încadrează în sfera generală a noţiunii de sport,
definit ca o activitate specifică de întrecere în care se valorifică intensiv formele de practicare
a exerciţiilor fizice în vederea obţinerii de către individ sau colectiv a perfecţionării
posibilităţilor morfo - funcţionale şi psihice, concretizate într-un record, o depăşire proprie a
partenerului. Din acest punct de vedere – ca sport – considerăm că baschetul poate fi practicat

8
ca sport de masă, sport de performanţă şi de mare performanţă. În acest context, menţionăm
aria foarte mare de practicare a acestui sport, el putând fi practicat la toate vârstele atât de
bărbaţi, cât şi de femei.
 Disciplină sportivă. Considerarea baschetului ca sport, alături de celelalte
sporturi, îi conferă în acelaşi timp statut şi, implicit, denumirea de disciplină sportivă. Statutul
de disciplină sportivă îi este conferit de cadrul organizatorico-sportiv instituţionalizat pe plan
naţional şi internaţional, alături de alte numeroase discipline sportive care compun sfera noţiunii
de activitate sportivă. Amintim aici ca o condiţie “sine qua non” pentru atribuirea statutului de
disciplină sportivă este aceea să existe cadrul organizatorico-sportiv instituţionalizat pe plan
naţional al disciplinei sportive în cauză şi totodată aceasta să fie aderată la organul internaţional
de coordonare şi conducere a acelei discipline sportive în relaţiile sportive internaţionale,
respectiv la federaţia internaţională. Baschetul românesc, alături de alte peste 190 de ţări ale
căror federaţii sunt afiliate la F.I.B.A., are statut de disciplină sportivă, deoarece în ţara noastră
există o bază instituţională pentru activitatea de baschet, constând din:
 Unităţi sportive constituite din echipe grupate în secţiile cluburilor şi asociaţiilor
sportive, unde jucătorii, legitimaţi, se pregătesc organizat şi participă în cadrul unui sistem
competiţional la concursuri oficiale interne, instituite în vederea obţinerii de titluri de campioni
naţionali pentru categoria respectivă sau calificării echipei pentru o categorie superioară
(minibaschet, juniori II, juniori I, diviziile “B” şi “A”)
 Existenţa Federaţiei Române de Baschet – organ central cu statut de persoană
juridică, afiliat la F.I.B.A., care conduce şi coordonează activitatea unităţilor de baschet, asigură
aplicarea unitară a regulilor de joc aprobate de F.I.B.A. şi întreţine relaţii statutare cu aceasta şi
cu federaţiile naţionale din alte ţări;
 Existenţa şi participarea la competiţii internaţionale, sub egida F.I.B.A., a echipelor
reprezentative constituite special în vederea acestei participări, precum şi a echipelor de club.
 Mijloc al educaţiei sportive şi fizice. Considerarea baschetului ca mijloc al
educaţiei fizice, alături de celelalte sporturi şi jocuri sportive, reprezintă, implicit, recunoaşterea
funcţiei formative a acestuia. Această funcţie constituie o componentă deosebit de importantă
a conceptului despre baschet, calitate oficializată în programele de educaţie fizică şcolară.
Această dimensiune modernă, integrată educaţiei fizice tradiţionale, a condus la realizarea unei
trăsături de unire între educaţia fizică şi educaţia sportivă, aceasta din urmă reprezentând în
esenţă utilizarea sporturilor şi jocurilor sportive un numai pentru realizarea obiectivelor
sportului de performanţă, ci şi pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor educaţiei fizice. Din
aceste considerente baschetul este considerat ca mijloc, nu numai al educaţiei sportive sau al
9
educaţiei fizice, ci şi ca unul dintre mijloacele tipice ale educaţiei sportive şi fizice moderne,
deoarece el contribuie la integrarea socială a copiilor. Considerat sub acest aspect
educaţional, baschetul contribuie la realizarea funcţiilor educaţiei sportive şi fizice dintre
care enumerăm: întărirea sănătăţii (funcţia sanogenetică sau sanotrofică), dezvoltarea şi
educarea calităţilor motrice (a capacităţii motrice) şi psihice, la dezvoltarea fizică normală
şi la educarea prin sport a spiritului de colectiv şi de competitivitate, precum şi a
capacităţii de autoorganizare şi autoconducere.
 Sport complementar. Calitatea de sport complementar este o consecinţă a valorii
lui educative., respectiv a influenţelor sale asupra calităţilor motrice şi psihice, inclusiv
aspectele morale şi de voinţă. Dintre toate jocurile sportive, baschetul este cel mai frecvent
utilizat ca sport complementar, un numai de metodologia antrenamentului celorlalte sporturi,
dar şi în cea a celorlalte jocuri sportive. Alături de atletism, este sportul complementar care se
recomandă a fi practicat în toate perioadele antrenamentului, deci şi în cea competiţională.
Această recomandare se bazează, între altele, pe faptul că influenţele sale asupra motricităţii,
psihicului şi funcţiilor organismului sportivilor pot fi potenţate în funcţie de obiectivele
metodice ale etapei de antrenament respective. În afara influenţelor pozitive arătate, baschetul
prezintă şi avantajul de a putea fi practicat şi sub forma unui joc simplificat ca număr de jucători
şi eventual, ca suprafaţă a terenului de joc. Poate fi practicat nu numai ca mijloc de pregătire
fizică generală, dar şi ca exerciţiu de încălzire generală şi ca mijloc de odihnă şi recreere activă
şi sportivă.
 Spectacol sportiv. Caracteristica de spectacol sportiv, cu statut de notă specifică
integrate în conceptul despre baschet, nu este specifică numai acestui joc sportiv, fiind comună
tuturor sporturilor în care competiţiile pot fi vizionate de spectatori. Nu este locul să explicăm
psihologia spectatorului şi de aceea subliniem numai obligaţia morală a antrenorilor şi
jucătorilor ca echipa să fie astfel pregătită, încât prestaţia lor din meciuri să aibă şi
caracteristicile unui spectacol care să contribuie la cultura şi educaţia pe plan sportiv a
spectatorilor. Desigur că referirea privind latura educativă a baschetului considerat ca spectacol
sportiv implică şi aspectul etic-sportiv, aşa numitul fair - play, în spiritul căruia, prin
comportamentul lor, prin forţa convingătoare a exemplului, jucătorii să contribuie la educarea
spectatorilor în acest spirit. Desigur, cu doza inevitabilă de subiectivism, putem considera că
eleganţa şi virtuozitatea mânuirii mingii într-un regim de mare dinamism motric, la care se
adaugă dramatismul alternării succesului în înscrierea de puncte de către fiecare echipă pe
parcursul a numai câteva zeci de secunde şi în final scorurile mari care ajung la 100 de puncte

10
marcate de fiecare echipă, fac din baschet unul dintre cele mai atractive jocuri şi implicit
spectacole sportive.
 Disciplină ştiinţifică sportivă aplicată. Considerarea baschetului ca disciplină
ştiinţifică sportivă aplicată priveşte în principiu pe toţi specialiştii domeniului şi îndeosebi pe
profesorii de educaţie fizică şi antrenorii care, prin pregătirea lor şi investigaţiile pe care le fac
în cadrul activităţii practice, oferă noutăţi teoretice, practice şi metodice în acest domeniu,
alăturându-se celorlalţi specialişti ai domeniului ştiinţei şi sportului. Iată argumentele care
pledează pentru conferirea acestui statut de disciplină ştiinţifico-sportivă aplicativă:
Din istoricul jocului reiese că baschetul a apărut ca o practică socială cu caracter ludic.
Contextul apariţiei jocului, ca joc sportiv inventat pentru perfecţionarea procesului de educaţie
fizică a fost cel pedagogic. Deci , chiar de la început, baschetul a constituit un domeniu de
investigaţie al pedagogiei, ca ştiinţă a educaţiei.
Făcând abstracţie de faptul că baschetul reprezintă o practică socială cu caracter ludic
şi cultural-sportiv, el constituie un domeniu al realităţii obiective, deci un domeniu care poate,
a fost, este şi trebuie studiat şi investigat ştiinţific. Activitatea de baschet constituie domeniul
de investigaţie al disciplinei ştiinţifice sportive denumită BASCHET.
 Disciplină de învăţământ. Această ultimă ipostază a baschetului trebuie
încorporată conceptului despre acest joc sportiv şi are aplicabilitate în unităţile de învăţământ
care formează şi califică pe specialiştii cu calificări superioare – de diferite niveluri – în baschet,
respectiv institutul şi secţiile de educaţie fizică, şcolile de antrenori şi chiar unele cursuri de
instructori. Este vorba deci de unităţile de învăţământ în care sunt pregătiţi: profesorii de
educaţie fizică-antrenori, antrenorii de baschet, cercetătorii ştiinţifici în domeniu şi profesorii
de educaţie fizică. Absolvenţii acestor unităţi de învăţământ trebuie să cunoască toate ipostazele
aferente conceptului de baschet. Ei trebuie formaţi, teoretic şi practic, cu cunoştinţe, priceperi
şi deprinderi, în principal metodologice, necesare formării şi perfecţionării jucătorilor şi
echipelor care activează în toate eşaloanele baschetului de performanţă şi de masă. Ca obiect
de învăţământ baschetul are ca scop instruirea elevilor –studenţilor pentru a-l practica în
vederea obţinerii unor efecte educative privind dezvoltarea şi pregătirea fizică, precum şi pentru
educaţia şi cultura lor sportivă.

11
 BASCHETUL – MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE ȘI SPORTIVE

Dinamismul jocului de baschet prin alternarea fazelor de atac şi apărare, prezenţa

obiectului de joc alternativ în atac la fiecare jucător, satisfacţia înscrierii de coşuri, posibilităţi
de intrare în posesia mingii prin intercepţie sau recuperări, structurile tehnice cu şi fără minge
în condiţiile regulamentului de joc contribuie pozitiv la realizarea obiectivelor educaţiei fizice
şcolare.
Jocul de baschet realizează în totalitate obiectivele cadru ale programei de educaţie
fizică şcolară şi anume:
 dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării
activităţilor sportive;
 asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice practicării jocului
de baschet de către elevi în şcoală şi în afara acesteia;
 favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate conform particularităţilor
de vârstă şi sex ale elevilor;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

1. În cadrul dezvoltării capacităţii motrice generale, elevii trebuie să realizeze

acţiuni motrice cu structuri şi eforturi diferite prin:
 exersarea mecanismului de bază al fiecărui procedeu tehnic;
 exersarea de structuri tehnice înlănţuite de atac şi apărare;
 efectuarea de exerciţii de dezvoltate a vitezei de reacţie, de execuţie, de deplasare,
dezvoltarea coordonării segmentelor, dezvoltarea forţei dinamice;
 ştafete şi jocuri sub formă de întrecere;
 exersarea de structuri tehnico-tactice cu grad progresiv de complexitate în relaţia
1x1, 2x2, 3x3 – în atac şi apărare;
 realizarea unor eforturi uniforme şi variate şi intensităţi variabile, alternate cu
pauze în joc 1x1, 2x2, 3x3, 4x4, 5x5 pe ½ şi pe tot terenul.
 efectuarea de complexe de exerciţii pentru activitatea independentă prin
autoorganizarea jocului bilateral;
 autoarbitraj;
 întreceri şi concursuri de aruncări la coş, jocuri cu teme tehnico-tactice.

12
 2. Asimilarea procedeelor şi acţiunilor tactice specifice practicării jocului de
baschet.
Elevul trebuie să aplice procedeele tehnice şi acţiunile tactice însuşite în acţiuni simple
prin:
 exersarea tehnicii fiecărui procedeu până la însuşirea mecanismului de bază;
 exersarea de structuri tehnice cuprinzând 2-3 procedee: prindere – pasă; dribling
– oprire, oprire – pivotare, dribling – aruncare, pasă din alergare – aruncare;
 exersarea acţiunilor individuale simple: demarcaj, depăşire, pătrundere, marcaj,
recuperare;
 aplicarea procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice însuşite în jocuri dinamice,
jocuri pregătitoare, jocuri şcoală, ştafete, întreceri cu dribling şi aruncări;
 întreceri şi jocuri organizate în lecţii şi la nivelul şcolii, inter-şcoli, licee;
 exersarea procedeelor tehnice în structuri tehnico-tactice individuale şi colective
simple şi aplicarea lor în joc în condiţii regulamentare (contraatacul, apărarea agresivă)
 practicarea integrală a jocului în lecţia de educaţie fizică;
 rezolvarea unor situaţii cu caracter de întrecere: ştafete cu dribling, întreceri de
aruncări la coş de la semidistanţă şi aruncări libere;
 jocuri bilaterale cu arbitraj.

3. Favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate conform

particularităţilor de vârstă şi sex ale elevilor.
 să cunoască şi să respecte regulile de igienă personală, să utilizeze echipament
adecvat pentru activităţile de educaţie fizică, să evite pericolul accidentării în jocul de baschet;
 să respecte exersarea structurilor motrice stabilite, formaţiile de lucru, ordinea de
realizare a execuţiilor, reperele, direcţiile, sensurile de deplasare, formaţiile de lucru – şiruri,
suveici, linii, exerciţii pe ½ de teren şi pe tot terenul, exerciţii pe suprafaţă limitată;
 să desfăşoare jocul fără a periclita integralitatea corporală a partenerilor şi
adversarilor;
 să analizeze şi să compare evoluţia individuală proprie şi a coechipierului;
 să cunoască valorile optime ale indicilor morfologici şi funcţionali pentru vârsta
respectivă şi să-i compare cu indicii proprii;
 să aplice procedee de călire a organismului specifice factorilor de mediu, echipare
adecvată (trening, şort, maieu, pantofi de sport, prosop);

13
  să sesizeze starea igienică a bazei sportive a instalaţiilor şi a materialelor utilizate
şi să ia măsuri de igienizare a acestora;
 să exerseze tehnici de reechilibrare, căderi amortizate, evitarea contactului dur cu
adversarul.

4. Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale în

baschet
 se realizează prin integrarea în echipă şi depăşirea inhibiţiei în execuţia acţiunilor
tactice individuale;
 să îndeplinească sarcini individuale în joc;
 să colaboreze cu unul sau mai mulţi parteneri;
 să încurajeze coechipierii în acţiune;
 să îndeplinească prin rotaţie sarcini ce presupun conducerea echipei: căpitan de
echipă, arbitru, observator, spectator, titular, înlocuitor, autoarbitraj;
 să exerseze sistematic exerciţii în regim de creşterea progresivă a volumului,
intensităţii şi complexităţii efortului depus;
 să se integreze şi să acţioneze în echipe constituite valoric;
 să manifeste dorinţă de afirmare într-un cadru organizat;
 să dobândească capacitatea de apreciere obiectivă a rezultatului propriu în raport
cu cel al colegilor.
Baschetul prin gradul crescut de atractivitate constituie un mijloc important care
asigură eficienţă crescută a lecţiei de educaţie fizică.
Ţinând cont de evoluţia particularităţilor elevilor din învăţământul gimnazial în cadrul
orelor de educaţie fizică cu teme din baschet alături de însuşirea de procedee tehnice şi acţiuni
tactice fundamentale se învaţă şi se consolidează structuri de procedee tehnice, acţiuni de
colaborare între 2-3 coechipieri, sisteme de atac şi apărare.
Astfel prin predarea jocului de baschet în școală urmărim:
 ca "în primul an de instruire” (clasele V-VI sau IX) să realizăm capacitatea de a
aplica în joc procedeele tehnice fundamentale cu efectiv redus, cu reguli simplificate
 "în al doilea an de instruire” (clasele VII-VIII sau X – XII) să realizăm capacitatea
de a desfăşura joc 5 x 5 cu respectarea principalelor reguli de joc.

14
 METODICA PREDĂRII JOCULUI DE BASCHET

Nivelul ridicat al practicării baschetului s-a atins datorită:

 procesului de învăţare şi perfecţionare a tehnicii şi tacticii jocului;
 iniţierea în tainele jocului de la vârstă timpurie;
 găsirea căilor şi mijloacelor celor mai corespunzătoare de instruire, sunt factorii
care alături de condiţiile materiale, constituie premisele unei activităţi rodnice.
În ceea ce priveşte căile şi mijloacele utilizate în învăţare şi perfecţionare și ele au
urmat evoluţia jocului sau, mai corect spus, ele au fost cele care au determinat progresele
realizate.
Jocul de baschet trebuie apreciat ca fiind constituit dintr-o suită de acţiuni întreprinse
de jucători în diferitele faze ale atacului sau apărării, aplicate în lupta cu adversarii în limitele
regulilor jocului.
În joc, procedeele tehnice le întâlnim ca o înlănţuire de mijloace, iar oportunitatea
înlănţuirii şi utilizării lor sunt conduse de raţiune în condiţiile mereu schimbătoare ale luptei cu
adversarii şi colaborării cu partenerii.
Tragem concluzia că jocul constă din înlănţuiri de procedee din care rezultă acţiuni de
joc şi nu din procedee izolate.
Aceste câteva constatări ne-au călăuzit către ideea conform căreia procesul de învăţare
şi perfecţionare trebuie conceput după modelul jocului.
În precizarea conţinutului învăţării jocului de baschet un rol important îl au mijloacele
şi indicaţiile metodice având ca model, jocul, astfel:
 jocul constă din acţiuni care presupun prezenţa simultană a tuturor factorilor
antrenamentului şi care se manifestă unul în regimul celorlalţi într-o proporţie variabilă;
 interdependenţa factorilor antrenamentului trebuie să apară şi în pregătire (nu
numai în joc), sub forma condiţiilor analoage jocului competiţional începând chiar din etapa
învăţării;
 sportivul trebuie să înveţe şi să perfecţioneze acţiuni de joc şi nu procedee tehnice
izolate;
 acţiunile de joc simple şi complexe din meci pot fi reproduse în exerciţiile utilizate
în învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi tacticii, constituind “modele”, componente, ale jocului
competiţional.
Aceste înlănţuiri de procedee tehnice trebuie să constituie conţinutul exerciţiilor.

15
 În alcătuirea şi prelucrarea diferitelor exerciţii avem în vedere acest lucru, adică
jucătorii să execute acţiuni corespunzătoare înainte de primirea mingii, în timpul posesiei
mingii şi după manevrarea ei. Astfel:
 înainte de intrare în posesia mingii, jucătorii vor executa:
 plasament corect şi cât mai oportun;
 demarcare în funcţie de:
 adversari;
 locul unde se află mingea;
 locul unde se află coechipierul şi coşul.
 în timpul posesiei mingii:
 prindere bună (echilibrare prin oprire);
 protecţie;
 fentă de aruncare, de pasă sau de depăşire;
 aprecierea posibilităţilor de acţiune următoare:
 aruncare la coş;
 pasare;
 angajare;
 pătrundere – depăşire;
 dribling spre locul liber în caz de imposibilitate de a pasa.
 după posesia mingii:
 recuperare – dublare;
 asigurarea echilibrului defensiv;
 anticiparea acţiunilor coechipierului sau adversarilor
În concluzie propunem următoarea succesiune de învăţare a jocului de baschet:
1. Exerciții de acomodare cu obiectul de joc și exerciţii sub forma de joc dinamic
(de mişcare).
2. Exerciţii pentru învăţarea procedeelor tehnice fundamentale cu minge şi a
procedeelor tehnice fără minge de atac şi apărare.
3. Repetarea procedeelor tehnice urmărind corectitudinea execuţiei si mărind treptat
viteza de execuţie.
4. Exerciţii complexe şi structuri tehnice.
5. Exerciţii pentru învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac şi de apărare.
6. Exerciţii cu adversar semiactiv.
7. Exerciţii în relaţie de adversitate 1x1.

16
8. Exerciţii pentru învăţarea combinaţiilor tactice de atac şi apărare.
9. Joc cu efectiv redus 2x2, 3x3 pe ½ teren.
10. Acțiuni specifice posturilor în atac şi apărare.
11. Joc bilateral cu efectiv redus pe cupluri.
12. Exerciţii pentru învăţarea sistemelor de atac şi apărare.
13. Joc şcoala bilateral 5x5 pentru consolidarea deprinderilor de joc.
14. Joc de antrenament.
15. Jocuri oficiale.

17
 METODE DE PREDARE FOLOSITE ÎN ÎNVĂȚAREA JOCULUI DE BASCHET

În procesul complex pe care îl presupune educaţia fizică sunt vizate anumite obiective
specifice legate de însuşirea, consolidarea sau perfecţionarea cunoştinţelor, deprinderilor şi
priceperilor motrice, precum şi dezvoltarea calităţilor motrice.

METODELE VERBALE
Din această categorie a metodelor verbale, fac parte următoarele :
 expunerea prezentă sub formă de: povestire, explicaţie, expunere
 conversaţia
 brain-stormingul
 studiul individual

Expunerea
Povestirea: această metodă este indicat a fi folosită la subiecţii de vârstă mică 8-9 ani,
ea trebuie să fie plastică şi să cuprindă realităţi cunoscute de subiecţi.
Explicaţia: joacă rol fundamental în instruirea subiecţilor de toate vârstele. Ea
trebuie să fie clară, logică, oportună, concisă.
Prelegerea: este metoda folosită cu precădere în cadrul învăţământului superior, dat
fiind faptul că la baza ei stă o argumentare ştiinţifică a temelor abordate, fiind folosită şi o
terminologie corespunzătoare.
Conversaţia
Se va referi la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între subiecţi şi cel care
conduce procesul instructiv-educativ. Realizată tot prin limbaj, conversaţia va trebui să fie axată
numai pe probleme legate de instruire şi nu pe altele colaterale, cum ar fi discuţii legate de
preferinţele subiecţilor sau de timpul lor liber.
Brain-stormingul
Este metoda verbală ce denumeşte efervescenţa creierilor sau fluxul enunţurilor
ideilor. Deci, este metoda care se foloseşte pentru stimularea participării active şi creatoare a
subiecţilor în dezbaterea diverselor probleme legate de instruire.
Studiul individual
Face parte dintre metodele verbale clasice. Studiul individual trebuie îndrumat,
orientat şi controlat de către conducătorul procesului instructiv-educativ. Acest lucru se va
realiza pe baza celor mai semnificative surse bibliografice despre problema sau problemele

18
specifice instruirii specifice educaţiei fizice, fiind necesară generalizarea acestei metode şi la
educaţia fizică.

METODE INTUITIVE
Intuiţia este definită ca reprezentând cunoaşterea nemijlocită a realităţii prin cât mai
multe simţuri, cât mai mulţi analizatori. Precizată de mari pedagogi ca o necesitate, intuiţia
rămâne una dintre cerinţele fundamentale în organizarea şi desfăşurarea procesului de instruire.
Metodele intuitive:
 demonstraţia: mijlocită, nemijlocită;
 folosirea materialelor iconografice: clasice, moderne;
 observarea execuţiei altor subiecţi.

Demonstraţia
Este cea mai eficientă metodă de instruire cu condiţia să fie realizată la nivel de model.
Există 2 procedee metodice prin care se concretizează această metodă, şi anume:
a. demonstraţia realizată de către conducătorul procesului instructiv-
educativ, denumită şi demonstraţie nemijlocită;
b. demonstraţia realizată de către un subiect din grupul angrenat în
procesul instructiv-educativ, demonstraţia mijlocită.

Folosirea materialelor iconografice

Această metodă propune folosirea a două tipuri de materiale iconografice şi anume:
a. clasice: cele reprezentate de diferite planşe, scheme, grafice adecvate scopului
propus şi în funcţie de cerinţele procesului instructiv- educativ;
b. moderne: reprezentate de diapozitive, video, filme, toate folosite în scopul creării
unei reprezentări cât mai corecte, mai precise, exacte, cât mai apropiată de real, de cerinţe a
sarcinilor ce urmează a fi executate.

Observarea execuţiei altor subiecţi

Este metoda care presupune sesizarea aspectelor pozitive, dar mai ales a celor negative
prezente în cadrul execuţiei actelor sau acţiunilor motrice.
Observarea aceasta trebuie întotdeauna să fie dirijată de către conducătorul procesului
instructiv-educativ, fiind realizată pe baza unui ghid de observare sau a unei tematici de
observare precis stabilite.

19
 METODE PRACTICE
Metoda practică este metoda prin care elevii îşi însuşesc ceea ce se predă. Denumită
şi exersare, ea urmează legic şi logic după folosirea metodelor verbale şi a celor intuitive, iar
pentru atingerea obiectivelor propuse presupune o repetare conştientă şi sistematică din partea
subiecţilor, această repetare realizându-se însă sub directa îndrumare şi control a specialiştilor.
Cele trei tipuri principale de exersare întâlnite în învăţarea motrică, sunt:
 exersarea pentru formarea deprinderilor şi priceperilor motrice;
 exersarea pentru dezvoltarea sau educarea calităţilor motrice;
 exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice;
 exersarea pentru formarea capacităţii de organizare;
 exersarea pentru formarea capacităţii de practicare independentă a
exerciţiilor fizice.

Exersarea pentru formularea deprinderilor şi priceperilor motrice

Acest tip de exersare este întâlnit sub următoarele variante:
 exersarea unei singure deprinderi sau priceperi motrice denumită şi exersare
independentă, este întâlnită frecvent în primele faze ale formării deprinderilor şi priceperilor
motrice. Acest tip de exersare se realizează în strânsă corelaţie cu exerciţiile pregătitoare şi
ajutătoare. Exersarea poate fi realizată global sau parţial; de regulă însă se începe cu exersarea
globală, în întregimea deprinderilor motrice respective şi apoi, pentru finalizarea tehnicii de
execuţie a unor părţi componente esenţiale ale deprinderii, se trece şi la exersarea parţială
analitică. Exersarea globală se va folosi mai ales pentru alergări, sărituri şi aruncări, fiind însă
eficientă şi pentru însuşirea unor procedee tehnice din jocuri sportive sau gimnastică;
 exersarea mai multor deprinderi şi priceperi motrice denumită şi exersare
simultană, va presupune legarea, înlănţuirea unui anumit număr de acţiuni în concordanţă cu
cerinţele pe care le solicită diferitele activităţi practice sau concursurile. Este vorba de legările
de elemente şi procedee tehnice din gimnastică sau de alte legări întâlnite în jocurile sportive.

Exersarea pentru dezvoltarea calităţilor motrice este prezentă şi prioritară atât în

educaţia fizică şcolară, cât şi în antrenamentul sportiv. Ea se va realiza diferenţiat în funcţie de
fiecare calitate motrică abordată. În practica domeniului sunt deja statornicite o serie de
procedee metodice destinate dezvoltării fiecărei calităţi motrice de bază.

20
 Exersarea pentru optimizarea dezvoltării fizice se va realiza diferenţiat în
funcţie de forma de organizare a practicării exerciţiilor fizice în cadrul lecţiei de educaţie fizică,
cât şi în lecţia de antrenament sportiv, exersarea subordonându-se pregătirii sistemului
locomotor în concordanţă cu cerinţele de execuţie ale actelor şi acţiunilor motrice specifice

METODA MODELĂRII
Una dintre accepţiunile modelării ca metodă este ca metodă de învăţare, de instruire
sau ca orientare metodologică modernă manifestată pe fondul exersării ca metodă clasică de
instruire.
Această acţiune cu caracter metodologic vizează mijloacele, metodele, tehnicile de
lucru, „paşii metodici", criteriile de evaluare a disponibilităţilor şi randamentului subiecţilor, în
scopul realizării sau depăşirii valorilor modelului stabilit pe anumite intervale de timp.
Modelarea de acest tip (pedagogic) se finalizează prin programarea activităţii respective,
presupune aplicarea acestei programări.
Tipuri de modele:
Modelele ideale (abstracte) - sunt cerinţe maximale ale societăţii, ale comenzii sociale
în raport cu fenomenele reale. Ele reproduc un sistem complex de idei sau norme, constituind
în esenţă o etapă necesară în construirea oricărui model. In educaţia fizică predomină modelele
de acest tip.
Modelele materiale (concrete) sunt reprezentate de diferite machete, scheme
construite de diferite tipuri, fiind de regulă scheme sumare ale prototipurilor ce urmează a fi
construite.
Modelele finale sunt cele ce caracterizează încheierea perioadelor lungi de
antrenament.
Modelele intermediare sunt elaborate ca trepte succesive cu caracteristici valorice
progresive care asigură controlul periodic, ciclic, în îndeplinirea parametrilor modelelor finale.
Modelele operative sau operaţionale sunt constituite din scheme sau sisteme de
exerciţii al căror efect este esenţial în dezvoltarea capacităţii de performanţă în proba de concurs
pentru care au fost elaborate sau ramura de sport.
Modelele de selecţie se construiesc în general în două variante:
a) modelele pentru selecţia copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea unor
ramuri de sport
b) modelele de selecţie a sportivilor consacraţi.

21
 Modelele de concurs sunt elaborate după caracteristicile concursurilor importante, la
care urmează a se participa şi cuprind pe lângă competiţiile viitoare şi rezultatele preconizate
a se realiza şi în mod particular comportamentul sau conduita tehnico-tactică şi fizică
care se impune.

METODE SPECIFICE PREGATIRII TEHNICE ÎN BASCHET

 metoda globala (se învaţă mişcările in totalitate);
 metoda analitica (se împarte mișcarea de regula complexa, sub forma unei
secvențe metodice de exerciţii care progresează către mișcarea de ansamblu);
 metoda de predare intensiva (presupune un proces neîntrerupt, recomandata la
începutul instruirii având un număr mare repetări);
 metoda de predare extensiva (ea oferă posibilitatea învăţării pe o durata mai
mare);
 metoda exersării (situează in centrul procesului de învăţare antrenamentul mental,
având ca mijloace observația, video, filmul, chimograme, informația verbala, descrierea,
explicația).

PROCEDEE METODICE PRIN CARE SE REALIZEAZA PREGATIREA

TACTICA ÎN BASCHET
 mijloace verbale (comunicarea, explicația, prelegerea);
 mijloace intuitive (indirecte – fotografii, chimograme, video, directe – exerciţii
demonstrative, schițe sau desene pe tabla);
 metode practice (exersarea în condiţii standard, metoda modelării, metoda
învăţării prin joc).

METODA ÎNVĂŢĂRII PRIN JOC

Jocurile în educaţie fizică
Jocul dinamic este o variantă a activităţii de joc având la bază diferite acţiuni motrice,
motivate de o temă, respectând anumite reguli şi urmărind atingerea unui scop propus. Acţiunile
motrice au componentele : alergarea, exerciţiile de viteză, îndemânarea, exerciţiile cu mingea
ş.a.m.d., toate executate sub diferite formaţii, forme şi combinaţii de structuri.

Metodica utilizării jocurilor de mişcare

22
 Pentru îndeplinirea sarcinilor, în alegerea jocurilor de mişcare trebuie să se
îndeplinească următoarele cerinţe:
 să se ţină cont de sarcinile jocului;
 locul jocului în lecţia de educaţie fizică ( prima verigă, a doua verigă, verigile
tematice);
 vârsta jucătorilor şi particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor cu
care se va lucra;
 nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice a copiilor, starea de sănătate;
 particularităţile de sex;
 condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale de care
dispunem;
 condiţiile atmosferice, dacă se lucrează în aer liber.

23
PROBE ŞI NORME DE CONTROL FOLOSITE ÎN BASCHET PENTRU EVALUARE

PENTRU DEZVOLTAREA FIZICĂ

 Înălţimea (statura şi talia) – se măsoară între vertex şi planul plantelor. Subiectul se va

poziţiona în stând cu spatele lângă un perete; vertexul se marchează cu un echer, o catetă se
aplică pe vertex, iar unghiul drept pe perete.
 Greutatea corpului – se cântăreşte în kilograme şi sute de grame cu ajutorul cântarului
medical. Subiectul în poziţie ortostatică este aşezat pe cântar sumar îmbrăcat fără pantofi în
picioare.
 Anvergura – între punctele digitale (dactilion); subiectul adoptă poziţia stând cu membrele
superioare în abducţie de 90o din umeri, coatele extinse, palmele în poziţie intermediară.
 Lungimea piciorului – se măsoară în poziţie ortostatică, între punctele pterion şi
acropodion.
 Perimetrul toracelui:
 în repaus – se măsoară în porţiunea cea mai mare, respective sub axilă; banda metrică
se plasează posterior sub vârful omoplaţilor, iar anterior la baza apendicelui xifoid, în
cazul bărbatului. Subiectul trebuie să respecte următoarele condiţii:
o să respire liniştit abdominal;
o să nu privească modul de realizare a măsurătorii (se poate modifica poziţia
toracelui).
o măsurătoarea se execută astfel: subiectul în stand, pentru a permite plasarea
bandei metrice transversal, la înălţimea indicată. Un capăt al benzii metrice se
fixează anterior (vezi reperele) şi în timp ce subiectul coboară încet braţele,
examinatorul apropie celălalt capăt al benzii metrice, care va încrucişa capătul
fixat.
 în inspiraţie – se măsoară cu banda metrică în aceeaşi poziţie ca şi în repaus; subiectul
inspiră profund şi umflă pieptul la maxim, dar fără să “încordeze” sau să scoată în
evidenţă muşchii pectorali şi axilele.
 în expiraţie – se măsoară cu banda metrică în aceeaşi poziţie ca şi în repaus, dar după
o expiraţie profundă.
 Diametrul biacromial – între punctele acromiale, cu subiectul în poziţia stand şi membrele
superioare pe lângă trunchi. Examinatorul se plasează în spatele subiectului.

24
 Diametrul bitrohanterian – între punctele trohanteriene, care vor fi mai întâi evidenţiate;
subiectul este în ortostatism, cu călcâiele apropiate.

PENTRU MOTRICITATE GENERALĂ

 Viteza de deplasare (10x5) – probă de sprint realizează cu ajutorul cronometrului. Testarea

se efectuează în sala, sportivii având echipament de baschet. Sportivii înapoia liniei de plecare
iau startul de jos la semnal sonor şi aleargă în viteză maximă până după linia de sosire.
Cronometrul porneşte la semnalul sonor şi se opreşte după ce sportivul a trecut linia de sosire.
 Săritura în lungime de pe loc – obiectivul fiind acela de-a investiga forţa explozivă a
membrelor inferioare. Subiectul, din stând în spatele liniei, cu picioarele la acelaşi nivel,
execută un balans cu braţele, însoţit de îndoirea genunchilor şi printr-o desprindere energică se
propulsează înainte. Distanţa se măsoară de la linia de plecare până la ultima urmă lăsată pe
sol.
 Detentă pe verticală – obiectivul este de-a investiga forţa explozivă la nivelul membrelor
inferioare. Sportivul care urmează să execute săritura, stă la o distanţă de o talpă de perete cu
umărul braţului preferat spre perete, după ce şi-a udat degetul mijlociu al mâinii preferate cu un
elan de o păşire sare pe verticală atingând peretele cât mai sus posibil. După aterizare lipit de
perete întinde mâna lăsând un al doilea semn sub primul, se măsoară distanţa între cele două
semne.
 Alergare de rezistenţă (1000m) – obiectivul este acela de investigare a capacităţii
cardiovasculare şi respiratorii. Se aleargă o singură dată, pe un teren plat contracronometru, cu
echipament de baschet.
 Flotări din culcat facial – obiectivul fiind acela de-a investiga forţa muşchilor extensori
scapulo-humerali. Executarea unui număr cât mai mare de flotări în 30 de secunde.
 Ridicarea trunchiului din culcat dorsal – obiectivul fiind acela de-a investiga forţa
abdominală. Se execută cât mai multe ridicări ale trunchiului din aşezat timp de 30 secunde.
Aşezat, trunchiul la verticală, mâinile încleştate la ceafă, genunchii flectaţi, tălpile pe sol,
trecerea în culcat dorsal, umerii în contact cu solul, apoi ridicare în aşezat ducând coatele spre
înainte până la atingerea genunchilor.
 Ridicarea trunchiului la verticală din culcat facial – obiectivul este investigarea forţei
spatelui. Executarea unui număr cât mai mare de ridicări în timp de 30 secunde. Din culcat
facial, mâinile încleştate la ceafă, coatele în lateral, pieptul pe sol, privirea înainte, ridicări ale
trunchiului în extensie.
25
 Testul de săritură verticală (Sargeant Jump). Descriere: stând lateral la perete cu braţul
ridicat, se marchează înălţimea maximă la care sportivul poate ajunge fără a ridica talpa de pe
sol, apoi se cere să se execute o săritură maximă, de pe două picioare, cu atingerea peretelui în punctul cel mai
înalt posibil. Testul măsoară distanţa între cele două puncte. Reuşita cea mai bună se înregistrează.

PENTRU MOTRICITATE SPECIFICĂ

În vederea includerii componenților grupului țintă în grupe de pregătire propunem

următoarele probe de motricitate specific.

A. Pentru începători

1. Aruncare la coș de pe loc

Scop: aprecierea însușirii tehnicii aruncării la coș

de pe loc cu o mână de deasupra capului și a
preciziei aruncării la coș.
Resurse:
 5 mingi de baschet.
 Cronometru
Metodologie: jucătorul este situat în partea
dreaptă a terenului de baschet la o distantă de 1,5
m, într-un unghi de 450. Aruncă de 5 ori la coș
având mingile lângă el. Proba se desfășoară
contracronometru.
Observații: Cronometrul pornește în momentul
în care jucătorul ia prima minge de baschet și se oprește în momentul în care ultima minge
părăsește mâna jucătorului. Pentru fiecare coș înscris din timpul înregistrat se scad 0,5 sec.

26
 2. Dribling printre jaloane
Scop: aprecierea însușirii tehnicii de execuție a
driblingului cu mâna îndemânatică.
Resurse:
 minge de baschet
 4 jaloane
 cronometru
Metodologie: jucătorul aflat în prelungirea liniei
de aruncări libere pleacă în dribling cu mâna
îndemânatică trecând printre 4 jaloane până în
prelungirea liniei de aruncări libere din ternul
opus. Proba se desfășoară contracronometru.
Observații: jaloanele sunt așezate la o distanţă
de 4 m între ele și la 2.1 m de prelungirea liniei de aruncări libere. Cronometrul pornește în
momentul în care jucătorul pleacă în dribling și se oprește în momentul în care trece de linia de
aruncări libere în terenul advers.

3. Pase în doi cu două mâini de la piept

de pe loc

Scop: aprecierea însușirii tehnicii de execuție a

pasei cu două mâini de pe loc
Resurse:
 minge de baschet
Metodologie: Jucătorii aflați la 4 m distanță
execută pase cu două mâini de la piept de pe loc,
timp de 30 de sec.
Observații: se notează cu note de la 1 la 10
tehnica de execuție.

27
4. Complex tehnic pentru apărare – proba de
apărare contracronometru, deplasare cu pași
adăugați pe traseul indicat.

Scop: aprecierea însușirii tehnicii de execuție a

deplasării cu pași adăugaţi.

Resurse:
 cronometru

Metodologie: deplasare cu paşi adăugaţi

înainte lateral stânga, cu spatele, lateral dreapta,
pe traseul indicat. Proba se desfășoară
contracronometru.

Observații: se cronometrează parcurgea traseului.

B. Pentru avansați

1. Aruncări la coș din săritură – 5

poziții

Scop: aprecierea însușirii tehnicii de execuție a

aruncării la coș din săritură
Resurse:
 5 mingi de baschet
Metodologie: Aruncări la coş din săritură de la
semidistanţă cu minge oferită.
Observații: se numără aruncările la coş din
săritură reușite (de la semidistanţă - 2 puncte)
din 20 executate, din 5 poziţii x 1 aruncări x 4
serii.

28
 2. Structură tehnică cu desfășurare pe
tot terenul

Scop: aprecierea tehnicii de execuție a

driblingului cu mâna dreaptă și stângă și a
aruncării la coș din dribling.
Resurse:
 minge de baschet
 3 jaloane
 cronometru
Metodologie: jucătorul aflat în teren la 1 m de
linia de fund pleacă în dribling cu mâna dreaptă,
ocolește primul jalon, continuă driblingul cu
mâna stângă, ocolește al doilea jalon, continuă
driblingul cu mâna dreaptă, ocolește al treilea jalon continuă driblingul cu mâna dreaptă și
aruncă la coș din dribling. Proba se desfășoară contracronometru.
Observații: jaloanele sunt așezate conform diagramei alăturate. Cronometrul pornește în
momentul în care jucătorul pleacă în dribling și se oprește în momentul în care se aruncă la coș
din dribling.

3. 5 pase consecutive cu două mâini de

la piept de pe loc
Scop: aprecierea tehnicii de execuție a pasei cu
două mâini de la piept de pe loc și a preciziei de
pasare.
Resurse:
 5 mingi de baschet
 cronometru
Metodologie: Jucătorul 1 va pasa jucătorilor
din față. Proba se desfășoară contracronometru.
Observații: cronometrul pornește când
jucătorul 1 ia prima minge de jos și se oprește
când ultima minge pleacă din mâna lui. Pentru
fiecare pas greșită se va adăuga la timp 0,5 sec/

29
 4. Complex tehnic pentru apărare –
proba de apărare contracronometru,
deplasare cu paşi adăugaţi pe traseul
indicat

Scop: aprecierea însușirii tehnicii de execuție a

deplasării cu pași adăugați
Resurse:
 cronometru
Metodologie: deplasare cu paşi adăugaţi pe
traseul indicat. Se începe cu deplasare cu pași
adăugați spre dreapta. Proba se desfășoară
contracronometru.
Observații: se cronometrează parcurgea
traseului.

30
 SISTEMATIZAREA ÎNVĂȚĂRII, CONSOLIDĂRII ȘI PERFECȚIONĂRII
TEHNICII ȘI TACTICII JOCULUI DE BASCHET PE GRUPE DE PREGĂTIRE
COMPONENTELE TEHNICE ȘI TACTICE ALE GRUPA DE GRUPA DE
JOCULUI DE BASCHET INCEPATORI AVANSAȚI
ELEMENTUL TEHNIC
POZIȚIA FUNDAMENTALĂ Î C-P
DEPLASARILE Î C-P
TEHNICA
SCHIMBARILE DE DIRECTIE Î
JOCULUI DE
PIRUETA Î
BASCHET
SĂRITURILE Î C
FĂRĂ MINGE
JOCUL DE PICIOARE SI
Î C-P
LUCRUL DE BRATE
PRINDEREA, ȚINEREA ȘI
Î C-P
PASAREA MINGII
OPRIREA Î C
TEHNICA PIVOTAREA C
JOCULUI DE DRIBLINGUL Î C-P
BASCHET CU ARUNCAREA LA COŞ
MINGE De pe loc Î C-P
Din dribling Î C-P
Din alergare - Î-N
Din săritură - Î-C
ACȚIUNI TACTICE
DEMARCAJUL Î C-P
ACŢIUNI
PĂTRUNDEREA Î C
TACTICE
DEPĂŞIREA - Î
INDIVIDUALE
RECUPERAREA MINGII ÎN
ÎN ATAC - Î-C
ATAC
ACŢIUNI MARCAJUL Î C
TACTICE
RECUPERAREA MINGII ÎN
INDIVIDUALE - Î
APĂRARE
ÎN APĂRARE
COMBINAȚII TACTICE ȘI SISTEME DE ATAC
COMBINAŢII
TACTICE
„DĂ ŞI DU-TE" Î C
COLECTIVE
ÎN ATAC
CONTRAATACUL - Î-C
SISTEME DE
ATACUL ÎN SEMICERC Î C
ATAC
ATACUL CU JUCĂTOR
- Î-C
CENTRU (2-1-2)
SISTEME DE SISTEMUL DE APĂRARE OM
Î C
APĂRARE LA OM
LEGENDĂ :
 ÎNVĂȚARE – Î
 CONSOLIDARE – C
 PERFECȚIONARE – P

31
SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR TEHNICE DIN JOCUL DE BASCHET

TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE

În atac:
 Poziţia fundamentală;
 Deplasările;
 Schimbările de direcţie;
 Săriturile.

În apărare:
 Poziţia fundamentală;
 Deplasările specifice;
 Jocul de picioare şi lucrul de braţe;
 Pirueta;
 Săriturile.

TEHNICA JOCULUI CU MINGE

 Prinderea mingii;
 Ţinerea mingii;
 Pasarea mingii;
 Driblingul;
 Oprirea;
 Pivotarea;
 Aruncarea la coş.

32
MIJLOACE FOLOSITE ÎN BASCHET PENTRU ÎNVĂȚAREA, CONSOLIDAREA ȘI
PERFECȚIONAREA TEHNICII

TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE

Jocul de baschet este un joc dinamic care necesită o permanentă deplasare a jucătorilor
în ambele faze ale jocului, atacul şi apărarea. Majoritatea acţiunilor cu minge sau fără minge se
desfăşoară din deplasare, prin aceasta urmărindu-se câştigarea unei viteze care să permită
jucătorului efectuarea diferitelor procedeelor tehnice cu mare eficienţă.

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
Poziţia fundamentală a jucătorului de baschet favorizează toate celelalte execuţii
tehnico-tactice determinate atât de situaţia sa ofensivă, cât mai ales de cea defensivă,
reprezentând poziţia iniţială a majorităţii procedeelor tehnice.
Tehnica de execuţie: jucătorul se află cu genunchii uşor îndoiţi şi orientaţi puţin spre
interior, picioarele sunt depărtate în lateral, aproximativ la nivelul lăţimii umerilor. Gleznele
îndoite, greutatea corpului repartizată egal pe întreaga suprafaţă a tălpilor aşezate paralel pe sol
şi cu o orientare a vârfurilor uşor spre interiorul poligonului de susţinere. Echilibrarea antero -
posterioară este realizată prin împingerea spre înainte cu maximum o jumătate de talpă, a unuia
dintre picioare. Trunchiul este uşor aplecat spre înainte, coborârea centrului de greutate al
corpului fiind realizată prin tripla flexie a articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi a şoldurilor.
Umerii relaxaţi, cu braţele uşor depărtate în lateral, pregătite pentru a acţiona în toate planurile
şi sensurile, în vederea prinderii mingii. Capul şi bărbia se menţin în sus, privirea căutând să
cuprindă o cât mai mare zonă din teren.

ALERGAREA NORMALĂ
Tehnica de execuţie: alergarea normală este asemănătoare celei din atletism, se face
prin păşiri succesive, picioarele călcând spre înainte şi uşor lateral în scopul măririi bazei de
susţinere. Contactul cu solul se ia pe toată talpa prin rulajul - călcâi – talpă – vârf, genunchii
sunt puţin îndoiţi cedând împreună cu gleznele în momentul contactului cu solul, păstrându-şi
tendinţa de orientare spre interior. Trunchiul este uşor aplecat înainte, cu centrul de greutate
coborât şi a cărui proiecţie cade puţin înaintea bazei de susţinere. Braţele pendulează la pornire,
în restul alergării fiind pregătite pentru a prinde mingea.

33
 ALERGAREA CU SPATELE
Tehnica de execuţie: jucătorul se deplasează spre înapoi având labele picioarelor uşor
depărtate, călcâiele orientate către în afară. Contactul cu solul se face prin rulare vârf – talpă –
călcâi şi mult înapoi faţă de proiecţia centrului de greutate pe sol pentru a evita căderile pe
spate. Trunchiul este uşor aplecat înainte pentru a menţine centrul de greutate înainte. Braţele
rămân lângă corp, uşor depărtate şi flexate din coate.

PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE ŞI ÎNAPOI

Tehnica de execuţie: jucătorul aflat în poziţie fundamentală de apărare păstrând
contactul cu solul pe toată talpa începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din
faţă, piciorul din urmă fiind tras cu repeziciune spre cel din faţă, fără a fi ridicat însă de pe sol,
apărătorul revenind din nou în poziţia iniţială dar avansând cu lungimea pasului făcut. Braţul
de pe partea piciorului care începe mişcarea este ridicat determinând o poziţie puţin oblică a
trunchiului şi labei piciorului din spate, celălalt braţ se balansează în plan lateral.
Deplasarea cu paşi adăugaţi cu spatele are acelaşi mecanism de executare, diferenţa
fiind aceea că deplasarea este începută de piciorul aflat în spate acesta fiind târşâit pe vârf şi
apoi aşezat pe toată talpa.

PASUL ADĂUGAT LATERAL

Tehnica de execuţie: jucătorul aflat tot în poziţie fundamentală de apărare începe
deplasarea prin ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării (dreptul spre dreapta
şi stângul spre stânga), talpa acestui picior fiind menţinută cât mai aproape posibil de suprafaţa
solului. După ce ia contact cu solul, celălalt picior se apropie talpa acestuia alunecând pe
suprafaţa solului. În timpul deplasării corpul rămâne orientat lateral faţă de direcţia de deplasare
iar braţele, puţin îndoite din coate, orientate lateral, lucrează activ pentru incomodarea
circulaţiei mingii sau scoaterea acesteia de la adversar. Poziţia este în general coborâtă, prin
flexia articulaţiilor gleznelor şi a genunchilor, trunchiul păstrând, pe cât posibil, verticalitatea.

SCHIMBAREA DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN PICIOR

Tehnica de execuţie: din deplasare, jucătorul determină momentul de declanşare a
schimbării de direcţie printr-o oprire cu uşoară ghemuire pe piciorul opus noii direcţii, al cărui
genunchi rămâne îndoit. Printr-o păşire mai lungă pe acest picior, talpa se aşează oblic pe sol,
fiind orientată spre noua direcţie. Apare un moment de frânare şi de translaţie a mişcării, centrul
de greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea corpului fiind repartizată pe piciorul

34
exterior. Prin impulsia acestui picior, bazinul fiind proiectat în interiorul ocolirii, ceea ce
determină răsucirea energică a corpului urmată de aşezarea pe sol, la o distanţă mai mică decât
păşirea normală, a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie de deplasare. În timpul
schimbării de direcţie cu frânare pe un picior se accentuează poziţia joasă a corpului în raport
cu poziţia avută în alergarea dinaintea şi de după efectuarea schimbării de direcţie.

SĂRITURILE
Săriturile pot fi executate cu desprindere de pe ambele picioare de pe loc sau precedate
de deplasare sau cu desprindere de pe un picior precedate de deplasare.
Tehnica de execuţie: jucătorul aflat în poziţie fundamentală anticipează momentul
săriturii printr-o accentuare a triplei flexii a articulaţiilor gleznei, genunchilor şi şoldurilor după
care foarte rapid şi energic realizează o triplă extensie a celor trei articulaţii urmată de
desprinderea pe verticală. Foarte important în momentul săriturii este coordonarea mişcării
picioarelor cu ajutorul dat de braţe care printr-o pendulare din înapoi spre înainte se ridică
încercând interceptarea, blocarea sau prinderea mingii.

JOCUL DE PICIOARE ŞI LUCRUL DE BRAŢE

Această structură reprezintă o asamblare a elementelor de deplasare în teren atât pentru
jocul ofensiv, dar mai ales pentru jocul în apărare.
Tehnica de execuţie: din poziţie fundamentală jucătorul se deplasează cu paşi
adăugaţi înainte, înapoi, lateral, alergă cu faţa, cu spatele sau lateral, având un activ lucru de
braţe în plan lateral în funcţie de sarcinile tactice pe care le are la momentul respectiv.

35
 INDICAŢII METODICE PENTRU ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR TEHNICE DIN
JOCUL FĂRĂ MINGE

 Învăţarea elementelor tehnice de deplasare în teren este bine să înceapă cu: poziţia
fundamentală, pasul adăugat, jocul de picioare şi lucrul de braţe, schimbările de
direcţie.
 Este important de menţionat că trebuie să se acorde un număr mare de repetări
pentru: deplasările specifice în atac şi jocul de picioare şi lucrul de braţe din apărare.
De asemenea trebuie să se acorde o importantă deosebită poziţiei fundamentale în
apărare şi atac (jucătorul să adopte o poziţie care să-i permită să participe cu
eficienţă la acţiunile coechipierilor).
 Odată cu învăţarea şi perfecţionarea elementelor de deplasare în teren este necesar
să se asigură pregătirea fizică specifică jucătorului de baschet, cât şi bazele tactice
ale marcajului şi demarcajului.

EXERCIŢII PENTRU ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR TEHNICE

DIN JOCUL FĂRĂ MINGE

 Din poziție fundamentală sărituri cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă;

 Găsirea poziţiei optime (stabilirea bazei de susţinere);
 Balans vertical, lateral şi antero-posterior;
 Dezechilibrări: pe perechi, un jucător în poziţie fundamentală, celălalt încearcă să-l
dezechilibreze;
 Sărituri cu aterizare în poziţie fundamentală cu accent pe balansul vertical:
- fără schimbarea planului de aterizare;
- cu schimbarea planului de aterizare.
 În perechi, faţă în faţă braţele înainte sprijinite palmă în palmă, întinderea şi îndoirea
alternativă a braţelor cu uşoară răsucire a trunchiului, simultan cu îndoirea genunchilor;
 Din alergare înainte şi laterală, la semnal sonor oprire în poziţie fundamentală;
 Pe perechi, faţă în faţă, cu mâinile sprijinite de umerii partenerului, deplasare în poziţie
fundamentală;
 Pe perechi, menţinând o poziţie fundamentală joasă, jucătorii încearcă să atingă unul
celuilalt genunchii (“leapşa cu atingerea genunchilor”).

36
 Alergare normală pe distanţe scurte şi în direcţii diferite;
 Din alergare de-a lungul terenului, oprire la un semnal, executarea a 3 sărituri ca mingea,
iar la al doilea semnal 5 genuflexiuni, după care continuă alergarea;
 Alergare şerpuită. Jucătorii dispuşi într-un şir în spatele profesorului execută după acesta
alergare şerpuită;
 Alergare pe diferite distanţe 10m, 15m, 20m, 25m cu schimbarea ritmului la fiecare 5m;
 Rostogolirea unei mingi pe sol cu viteză redusă spre dreapta, deplasare cu paşi adăugaţi
lateral pe lângă ea, culegerea mingii, rostogolirea ei spre stânga, urmată de deplasare cu paşi
adăugaţi spre stânga;
 Jocul leapşa organizat pe jumătatea terenului de baschet sau pe toată suprafaţa terenului
în funcţie de numărul de participanţi;
 De la linia de fund a terenului, deplasare cu joc de picioare şi lucru de braţe. La semnal
se continuă cu alergare ca faţa în viteză până la capătul opus;
 Acelaşi exerciţiu însă, după alergarea cu faţa, se continuă alergarea cu spatele spre direcţia
deplasării până la linia de plecare;
 Sărituri peste coardă sau prin cerc;
 Câte doi faţă în faţă, 15-20 de sărituri cu braţele întinse şi bătaia palmelor colegului din
faţă în punctul maxim al săriturii;
 Cu elan redus, 10-15 sărituri la panou cu bătaie pe un picior sau pe ambele şi atingerea
panoului, fileului sau chiar a inelului;
 Executantul aruncă mingea în panou, sare, o prinde şi o aruncă următorului care continuă
exerciţiul;
 Efectivul este împărţit în echipe aşezate pe câte un şir, cu faţa la panou. Primul jucător
aruncă mingea în panou, următorul o prinde în zbor aterizează cu ea după care o aruncă din nou
în panou. După aruncare fiecare jucător trece la coada şirului;
 Din poziţie fundamentală jucătorii vor executa deplasarea cu pas adăugat înainte - înapoi
- lateral (profesorul este plasat în faţa colectivului şi dirijează
deplasarea prin semne). Exerciţiul se poate executa sub formă
de reprize de 15-30 secunde în ritm susţinut urmat de sărituri
cu bătaie pe ambele picioare cu simularea prinderii mingii din
panou, cu pauze între reprize de 1-2 minute. Exerciţiul
dezvoltă forţa membrelor inferioare şi forţa în braţe;

37
 Jucătorii vor executa joc de braţe şi picioare (în apărare). La primul semnal vor alerga
înainte (sprint), iar la al doilea semnal vor executa oprire şi retragere cu spatele. Exerciţiul se
va desfăşura sub formă de reprize de 15-30 secunde, cu pauze între ele. Jucătorii îşi vor dezvolta
rezistenţa în regim de joc, de braţe şi picioare şi viteza în alergare;
 Jucătorii vor executa joc de braţe şi picioare iar la semnal
vor face piruetă (blocaj defensiv) urmată de săritură la panou,
alergare înainte, oprire la semn, retragere cu spatele, din nou
joc de braţe şi picioare şi exerciţiul se reia. Exerciţiul se va
desfăşura tot sub formă de reprize de 20-30 secunde cu pauze
între ele şi va urmări dezvoltarea vitezei de deplasare şi a
detentei.
 Jucătorul în apărare: execută joc de braţe şi picioare, piruetă, săritură la panou cu
prinderea mingii. Exerciţiul urmăreşte să perfecţioneze deplasările apărătorului.
 Deplasare pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea individuală a schimbărilor de direcţie;
 Deplasare pe traseu prestabilit, cu efectuarea de schimbări de direcţie la diferite semne şi
semnale;
 Joc 2x1 pe jumătate de teren, atacanţii efectuând pase şi dribling determinând pe apărător
să se deplaseze în toate direcţiile. Când apărătorul reuşeşte să intre în posesia mingii ia locul
atacantului de la care a interceptat pasa. Prin aceste exerciţii se dezvoltă rezistenţa în regim de
joc de picioare şi lucru de braţe.
 Schimbări de direcţie printre jucătorii care se deplasează în şir, în mers, la o distanţă de
1,5-2m unul de altul. Ultimul jucător porneşte în alergare executând schimbări de direcţie până
ajunge în faţa şirului;
 Acelaşi exerciţiu jucătorii deplasându-se în uşoară alergare;
 Leapşa în doi pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată;
 Leapşa pe perechi. Jucătorii se ţin câte doi de mână joacă leapşa cu celelalte perechi
similar alcătuite, pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren;
 Individual: schimbări de direcţie la diferite semne;
 Ştafetă cu schimbări de direcţie în dreptul obstacolelor;
 1x1 „leapşa” cu schimbări de direcţie;

38
 2 atacanţi şi 2 apărători executând marcaj-demarcaj, antrenorul pasând jucătorului care
s-a demarcat;
 Pe perechi, lucru în oglindă, jucătorii execută deplasare cu paşi adăugaţi, la început numai
lateral, apoi şi spre înainte şi spre înapoi;
 In grup, cu profesorul în faţa colectivului, acesta indică prin semne sau semnale direcţia
de deplasare:
 la semnal auditiv, schimbarea direcţiei de deplasare pe o direcţie prestabilită;
 la semnal vizual deplasare cu paşi adăugaţi pe direcţia indicată.
 Individual, jucătorul execută deplasare în poziţie
fundamentală cu pas adăugat oblic cu faţa, cu spatele, lateral,
pe traseul indicat. Execuţia se poate desfăşura şi sub formă de
concurs.
1 1
 In grup, profesorul cu minge în faţa colectivului, execută 2

dribling, pe direcţii diferite, elevii deplasându-se în funcţie de 3 3

sensul de deplasare în dribling al profesorului.

 Jucătorii împărţiţi în două grupe, pe jumătate de teren execută:
1. sprint până sub panou, 2 sărituri cu desprindere de pe două picioare;
2. deplasare cu paşi adăugaţi lateral;
3. deplasare cu paşi încrucişaţi (cu faţa îndreptată spre panou);
4. deplasare cu paşi adăugaţi lateral.
 Elevii împărţiţi în două grupe, pe jumătate de teren, execută:
1. sprint paralel cu linia laterală a terenului,
2. retragere cu spatele până sub panou;
3. sprint până la centrul terenului;
4. deplasare cu pas adăugat oblic înapoi, conform figurii.
 Elevii execută deplasare
în poziţie fundamentală cu pas
adăugat după îndicaţiile
profesorului, la semnal execută
P
sprint până la panoul advers – 5
sărituri cu desprindere de pe
două picioare – retragere cu
spatele.

39
 Elevii dispuşi pe 3 şiruri, la unul din capetele terenului. La celălalt capăt al terenului, în
faţa fiecărui jucător se află un jucător cu minge. Elevii execută deplasare în poziţie
fundamentală cu pas adăugat, la semnal sprint, primesc mingea, o repasează, sprintează până la
centru, se întorc 1800 şi execută deplasare în poziţie fundamentală cu pas adăugat până la linia
de fund.

 Deplasare pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea individuală a schimbărilor de direcţie.

 Deplasare pe un traseu prestabilit, cu efectuarea de schimbări de direcţie la diferite semne
şi semnale.
 Schimbări de direcţie efectuate printre elevii care se deplasează în şir, în mers, la o distanţă
de 1,5-2m unul de altul. Ultimul elev porneşte în alergare executând schimbări de direcţie până
ajunge în faţa şirului.
 Acelaşi lucru, elevii deplasându-se în alergare uşoară.
 Joc de picioare şi lucru de braţe (“jocul apărătorului”), la semnal – piruetă (“blocaj
defensiv”) – săritură la panou – sprint – la semnal – sprint în direcţia opusă.
 Deplasare pe traseul micului maraton.

 “Leapşa în doi” pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren.

 “Leapşa pe perechi”. Elevii se ţin câte doi de mână, joacă leapşa cu celelalte perechi
similar alcătuite, pe tot terenul sau pe suprafaţă limitată de teren.

40
 Deplasare pe toată suprafața terenului, cu efectuarea de schimbări de direcţie folosind
pirueta.
 Deplasare cu schimbări de direcţie folosind pirueta, executate în dreptul unor obiecte sau
la semnalul profesorului.
 Alergare – piruetă 1800 – alergare cu spatele.
 Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – sprint.
 Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – săritură cu desprindere de pe două picioare
– sprint.
 Alergare – schimbare de direcţie cu piruetă – sprint – prinderea mingii – aruncare la coş.
 Pasă – deplasare – schimbare de direcţie cu piruetă – prinderea mingii aruncare la coş.
 Pasă – schimbare de direcţie cu piruetă – prinderea mingii – aruncare la coş – săritură –
prinderea mingii – pasă – sprint.
 Joc de picioare şi lucru de braţe, la semnal sonor – sprint, la al doilea semnal – schimbare
de direcţie – sprint.
 Joc de picioare şi lucru de braţe, la semnal – piruetă (simulând blocajul defensiv) – săritură
la panou – sprint.
 De pe loc, sărituri cu desprindere de pe două picioare, cu atingerea unui reper.
 Săritură cu desprindere de pe un picior, cu atingerea unui reper.
 Sărituri repetate de pe două picioare pe două picioare, la semnal, săritură cu ridicarea
genunchilor la piept.
 Sărituri cu desprindere de pe un picior, cu atingerea panoului sau a plasei inelului. Pe
partea dreaptă a panoului se execută desprindere de pe piciorul stâng, pe partea stângă se
execută desprindere de pe piciorul drept.
 Sărituri cu desprindere de pe două picioare cu braţele ridicate şi atingerea palmelor între
parteneri.
 Pe perechi, deplasare cu paşi adăugaţi lateral, la semnal sărituri cu braţele ridicate şi
atingerea palmelor între parteneri.
 Pe perechi, pase executate din săritură:
- de pe loc;
- din deplasare pe lungimea terenului.
 Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal săritură cu braţele sus – sprint pe 5,10,15m.

41
 Joc de braţe şi lucru de picioare, la semnal sărituri succesive pe loc cu braţele sus, la al
doilea semnal sprint până la linia de centru – retragere cu spatele în poziţie fundamentală cu
pas adăugat.
 Aruncare mingii în panou, săritură – prindere – aruncare la coş din săritură – săritură –
prindere.
 Voleibalări repetate la panou – prindere – aruncare la coş din săritură.
 Voleibalări repetate la panou – aruncare la coş din voleibalare.
 Pe perechi – voleibalarea mingii de pe o parte pe alta a panoului – prindere – aruncare la
coş din săritură.
 Voleibalarea mingii în panou şi sprint la celălalt panou).

 Pase în doi din voleibalare din deplasare pe lungimea terenului şi finalizare în apropierea
coşului prin aruncare la coş din săritură sau din voleibalare.

42
 TEHNICA JOCULUI CU MINGE

PRINDEREA MINGII
Tehnica de execuţie: jucătorul care urmează să intre în posesia mingii se deplasează
şi se orientează cu faţa spre direcţia de unde vine mingea, păstrând poziţia fundamentală, cu
braţele întinse, paralele şi cu degetele răsfirate. În momentul de contact cu mingea degetele se
vor încorda iar articulaţiile pumnilor vor exercita o cedare spre înapoi (autorezistenţă) ce se va
transmite şi braţelor care, prin îndoirea lor din coate vor realiza amortizarea prinderii şi aducerii
mingii în dreptul pieptului. După prinderea mingii jucătorul se află în poziţie fundamentală, cu
mingea în dreptul pieptului, braţele cu coatele flexate, uşor depărtate de corp, într-o poziţie cât
mai relaxată.

ŢINEREA MINGII
Tehnica de execuţie a ţinerii mingii cu două mâini la piept în priză simetrică:
jucătorul aflat în poziţie fundamentală de atac ţine mingea de calota posterioară, din lateral şi
puţin dinapoi. Degetele, cât mai desfăcute, se aşează pe minge cu toată suprafaţa lor. Ele trebuie
să cuprindă mingea în aşa fel încât ultimele falange ale degetelor inelare să stea chiar pe axa
mingii. Degetele mari formează, prin prelungirea lor, un unghi de 90 o şi în raport de mărimea
palmelor, acestea stau depărtate unul de altul la 4 - 7 cm. Palmele se vor găsi în prelungirea
antebraţelor, într-o flexie radialo-dorsală din articulaţiile pumnilor, evitându-se lipirea podului
palmei pe minge. Antebraţele, îndoite din coate, fac ca mingea să fie ţinută la nivelul pieptului,
permiţând privirea peste minge. Coatele puţin depărtate de corp, într-o postură cât mai relaxată
şi convenabilă specificului fiecărui jucător.

PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT, DE PE LOC

Tehnica de execuţie: din poziţie fundamentală, cu mingea ţinută în dreptul pieptului
în priză simetrică cu două mâini, se începe mişcarea de extindere a braţelor spre înainte. Partea
finală a execuţiei dă un ultim impuls mingii printr-o mişcare de „biciuire”, executată din
articulaţiile pumnilor şi de împingere din degete (mai puţin degetele mari). Datorită impulsului
dat mingii, braţele sunt întinse înainte, la înălţimea umerilor, către direcţia de pasare, cu palmele
orientate în jos, cu degetele răsfirate. În cazul în care mingea este trimisă la o distanţă mai mare
de 5-6m, mişcarea braţelor va fi însoţită de un impuls suplimentar dat printr-o păşire spre
înainte.
PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI, DE PE LOC
43
 Tehnica de execuţie: din poziţie fundamentală cu piciorul opus braţului de execuţie
înainte, cu mingea ţinută în ambele mâini în priză asimetrică, braţele conduc mingea lateral, în
dreptul umărului, timp în care trunchiul se răsuceşte puţin pe direcţia braţului de aruncare.
Mingea este împinsă, de mâna opusă celei de pasare, în echilibru pe palma braţului de pasare
în dreptul umărului şi puţin lateral. Braţul este îndoit, cu cotul la nivelul umărului, palma cu
degetele răsfirate este înapoi şi sub minge. Celălalt braţ se află în faţă, îndoit din cot, asigurând
protejarea mingii. Întinderea bruscă a braţului spre înainte, cu preluarea forţei de transmisie ca
o undă cu piciorul din spate, şold şi trunchi, dau un impuls mingii, impuls care este continuat
de mişcarea de „biciuire” din articulaţiile pumnului şi degetelor. Concomitent, greutatea
corpului este trecută pe piciorul din faţă, finalul mişcării găsind braţul de pasare complet întins,
cu degetele orientate în jos. Pasarea mingii poate fi însoţită şi de o păşire spre înainte pe piciorul
braţului de pasare, atunci când distanţa de pasare a mingii este mare.

PASAREA MINGII DIN DEPLASARE

Tehnica de execuţie: a paselor din deplasare se prezintă sub forma unui complex în
care se îmbină alergarea cu prinderea mingii şi execuţia propriu-zisă a pasei. Elementul
principal în executarea paselor din deplasare îl constituie respectarea regulii paşilor. Din
alergare, cel care urmează să prindă mingea, execută în momentul prinderii o păşire mai lungă,
mingea fiind prinsă în momentul de zbor al acestei păşiri. Alergarea continuă în timp ce
prinderea mingii este amortizată prin flexia braţelor, care determină aducerea ei într-o poziţie
cât mai convenabilă pentru execuţia ulterioară a pasei. Urmează a doua păşire în alergare, după
care se execută pasa înainte ca celălalt picior să ia din nou contact cu solul. Execuţia pasei din
deplasare poate fi precedată şi de prinderea mingii din dribling, tehnica de execuţie fiind
similară.

OPRIREA ÎNTR-UN TIMP

Tehnica de execuţie: jucătorul, în momentul care precede prinderea mingii, execută
o uşoară săritură înainte, pe orizontală. Prinderea mingii se face în săritură, aterizarea făcându-
se pe ambele picioare care vor fi proiectate puţin înainte, centrul de greutate al corpului
rămânând înapoia poligonului de sprijin al tălpilor, pentru a anula inerţia şi a oferi echilibrul
corpului. Gleznele, genunchii şi trunchiul se flectează foarte mult, jucătorul intrând în poziţie
fundamentală. Dacă viteza de deplasare – care precede oprirea – este mare, se recomandă ca,
după efectuarea aterizării propriu-zise, un picior să fie dus înainte, trecând în pivotare prin
păşire şi realizând astfel o nouă frânare.

44
 OPRIREA ÎN DOI TIMPI
Tehnica de execuţie: este asemănătoare opririi într-un timp, uşoară săritură cu
prinderea mingii, aterizare pe piciorul care ia contact primul cu solul, prin rularea lui călcâi,
talpă, vârf, genunchiul fiind întins. Urmează flexia genunchiului, proiecţia centrului de greutate
al corpului pe sol, iniţial înapoia tălpii de contact, este deplasat înainte, inerţia deplasării precum
şi eventualele dezechilibrări ale corpului fiind anulate de aşezarea pe sol al celui de-al doilea
picior cu talpa orientată oblic în interior. Greutatea corpului începe a fi repartizată pe acest
picior dar ea va trebui să rămână mai mult pe piciorul care a luat primul contact cu solul. După
oprire piciorul din faţă va fi retras, jucătorul urmând să intre în poziţia fundamentală.

PIVOTAREA PRIN PĂŞIRE

Tehnica de execuţie: jucătorul oprit în poziţie fundamentală, cu mingea în protecţie
prin lucru de braţe, trece greutatea corpului pe piciorul ales ca pivot, executând o uşoară flexie
în toate articulaţiile acestui picior. Corpul se apleacă spre înainte, călcâiul piciorului pivot se
ridică de pe sol şi printr-o uşoară extensie în articulaţiile acestui picior, jucătorul execută o
păşire spre înainte cu celălalt picior (oscilant). Pingeaua piciorului pivot nu se va ridica de pe
sol. În timpul execuţiei, piciorul pe care se păşeşte nu rămâne întins, ci uşor îndoit din genunchi,
preluând o parte din greutatea corpului la fiecare contact cu solul.

PIVOTAREA PRIN ÎNTOARCERE

Tehnica de execuţie: mişcarea este asemănătoare pivotării prin păşire. Esenţial în
pivotarea prin întoarcere este descărcarea de greutate a piciorului oscilant şi impulsul dat de
uşoara răsucire a umărului, trunchiului, şoldului şi a piciorului către direcţia întoarcerii. În
timpul pivotării, piciorul oscilant alunecă pe sol. La terminarea întoarcerii (pivotării) jucătorul
se va afla în poziţie fundamentală, cu baza de susţinere ceva mai mare şi orientat pe noua
direcţie.
DRIBLINGUL
Este elementul tehnic care dă posibilitate jucătorului să se deplaseze în teren având
posesia mingii, constând dintr-o serie de impulsuri imprimate mingii, care o fac să ricoşeze din
sol în raport cu direcţia impulsiei şi viteza de deplasare a jucătorului.
Tehnica de execuţie: palma, cu degetele răsfirate, formând o cupă inversă, ia contact
cu mingea pe traiectoria sa ascendentă, acoperind o parte a calotei superioare, puţin dinapoi, a
mingii. Prin flexia braţului din articulaţia cotului şi a mâinii din cea a pumnului, se amortizează

45
forţa ascensională a mingii care este totodată controlată, imediat palma imprimă mingii o nouă
impulsie spre sol, printr-o mişcare a antebraţului din articulaţia cotului, a pumnului şi a
degetelor, conducând mingea pe traiectorie descendentă. Impulsul dat mingii spre sol va fi
orientat puţin lateral, oblic şi înainte faţă de jucător, unghiul de contact al mingii cu solul
depinzând de viteza de deplasare a jucătorului. Întreg acest ansamblu de mişcări este cunoscut
sub denumirea de „mişcare de pompare”.

ARUNCAREA LA COŞ
Aruncarea la coş reprezintă elementul tehnic cel mai important al jocului de baschet,
deoarece prin el se realizează scopul jocului înscrierea de puncte, el reprezentând un act de
îndemânare, bazat pe o fină coordonare neuromusculară a jucătorului.

ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC CU O MÂNĂ DE DEASUPRA CAPULUI

Tehnica de execuţie: în poziţie fundamentală, mingea este ţinută în priză asimetrică,
în dreptul pieptului, la nivelul bărbiei. Palmele mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi
puţin sub minge, cu degetele răsfirate şi cu cotul orientat în jos, flexia braţului pe antebraţ
formând un unghi de aproximativ 90 o, cealaltă mână sprijină mingea din lateral. Privirea este
îndreptată spre inel sau panou.
Jucătorul în poziţie fundamentală medie, este orientat către coş, cu trunchiul puţin
aplecat înainte, cu tălpile paralele şi depărtate aproximativ la nivelul umerilor. Piciorul de pe
partea braţului de aruncare este cu o jumătate de talpă înaintea celuilalt. Greutatea corpului este
egal repartizată pe ambele picioare, pe întreaga suprafaţă a tălpilor.
Execuţia aruncării începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare, care fac ca
centrul de greutate al corpului să coboare puţin, în acest timp mingea este ridicată deasupra
frunţii, în aşa fel încât cotul braţului de aruncare să fie deasupra umărului. Urmează aruncarea
propriu-zisă, care începe cu o triplă extensii a membrelor inferioare, concomitent cu ducerea
braţelor în sus. În continuarea mişcării către sus, mingea este trecută pe palma braţului de
aruncare, care se găseşte acum sub minge, şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii
date printr-o flexie palmară pronunţată din articulaţia pumnului, mişcare de „biciuire”. Braţul
opus celui de aruncare, rămâne în lateral şi în sus, constituind element de protecţie a mingii pe
ultima parte a aruncării.
În finalul execuţiei corpul este extins, uşor pe vârfuri, cu greutatea deplasată pe
piciorul din faţă, braţul de aruncare este întins în sus şi înainte, cu palma şi degetele răsfirate,

46
orientate în jos şi puţin în afară. Degetele index şi mijlociu ultimele care au atins mingea sunt
orientate către direcţia aruncării.

ARUNCAREA LA COŞ DIN DRIBLING CU O MÂNĂ DE DEASUPRA

CAPULUI
Tehnica de execuţie: dribling în alergare, jucătorul dă un impuls mai puternic mingii
la ultima bătaie a acesteia în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă, cu
piciorul de pe partea braţului de aruncare, decât cea normală din timpul aruncării. Impulsia mai
puternică a mingii în sol coordonată cu această păşire mai lungă, permite ca mingea să poată
fi prinsă cu două mâini şi dusă spre piept.
Alergarea este continuată cu o a doua păşire, pe piciorul opus braţului de aruncare,
care ia contact cu solul, având rolul de-a bloca şi frâna viteza de translaţie, prin rulare călcâi –
talpă - pingea, transformând energia acumulată în deplasare în forţă de ridicare pe verticală.
Desprinderea de sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a genunchiului
celuilalt picior, cu ducerea coapsei la orizontală. Corpul şi piciorul de bătaie se extind, mişcarea
de aruncare fiind începută de braţ prin ducerea mingii deasupra capului, braţul formând cu
antebraţul un unghi aproape drept.
Aruncarea la coş este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind întins, braţul
orientat pe direcţia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui ultim impuls dat prin
flexia palmară a articulaţiei pumnului, aceasta determină un final în care palma, cu degetele
întinse şi răsfirate, este orientată în jos şi puţin în afară. Aterizarea se face pe ambele picioare
şi pe cât posibil cât mai aproape de locul de desprindere în săritură, pentru o eventuală
participare la recuperare în situaţia ratării aruncării.

ARUNCAREA LA COŞ DIN ALERGARE CU O MÂNĂ DE DEASUPRA

CAPULUI
Tehnică de execuţie: aruncarea la coş din alergare se execută, ca procedeu, identic
aruncării la coş din dribling, cu singura deosebire că mingea îi este pasată jucătorului care
urmează să finalizeze. Acesta, în alergare, îşi coordonează în aşa fel paşii, ca momentul de
prindere a mingii să coincidă cu o păşire ceva mai lungă decât în mod obişnuit, pe piciorul
mâinii de aruncare. În timpul zborului execută prinderea mingii cu două mâini, pe care o aduce
spre piept. De aici succesiunea complexului de mişcări, păşire mai scurtă pe piciorul de bătaie,
privirea orientată spre panou, bătaia, desprinderea, zborul, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea
sunt identice procedeului de aruncare din dribling.

47
 ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ CU O MÂNĂ DE DEASUPRA
CAPULUI PRECEDATĂ DE DEPLASARE ŞI OPRIRE ÎNTR-UN TIMP
Tehnică de execuţie: jucătorul aflat în alergare sau în dribling îşi coordonează paşii
în aşa fel încât momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre două păşiri, în fază
de zbor. Aterizarea se face printr-o oprire într-un timp, picioarele luând contact simultan cu
solul şi rulând călcâi-talpă. Gleznele şi genunchii se flexează ceva mai mult. Bătaia se execută
simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi, talpă, vârf, pentru a se realiza o
săritură cât mai echilibrată şi înaltă, transferând viteza de translaţie în viteză ascensională. În
timpul săriturii, jucătorul va căuta să asigure „o plutire” pentru a pregăti finalul aruncării. În
punctul maxim al săriturii braţul se extinde în sus şi înainte. Partea finală a aruncării constă din
mişcarea de „biciuire” făcută din articulaţia pumnului. Aterizarea se face pe ambele picioare.

48
 EXERCIŢII PENTRU ÎNVĂŢAREA ELEMENTELOR TEHNICE
DIN JOCUL CU MINGE

ŢINEREA, PRINDEREA, PASAREA MINGII

Indicaţii metodice
Spre deosebire de celelalte elemente tehnice aruncarea la coş, driblingul, oprirea,
schimbarea de direcţie, pasa nu poate fi exersată decât cu partener ceea ce ne arată că ea este
un element colectiv:
 prinderea mingii trebuie să fie însoţită în permanenţă de ieşirea la minge.
 ţinerea mingii este strâns legată de protecţie.
În transmiterea mingii (pasare) se vor respecta următoarele:
 precizia
 oportunitatea
 folosirea procedeului adecvat situaţiei de joc
 forţa de pasare (care trebuie să fie proporţională cu distanţa)
 pasarea la înălţimea potrivită.
Trebuie să se acorde prioritate paselor scurte (care sunt greu de interceptat de către
adversar).
Pasarea mingii trebuie să realizeze sarcini parţiale în joc ca: angajarea unui coechipier,
lansarea contraatacului în joc, finalizarea unei combinaţii prin aruncare la coş etc.. Procedeele
de pasare trebuie să fie utilizate şi antrenate în funcţie de sistemul de atac folosit.
Succesiunea exerciţiilor în învăţarea va fi următoarea:
 exerciţii pentru acomodare cu mingea (individual, în perechi, în ştafetă)
 exerciţii pentru ţinerea mingii
 exerciţii complexe pentru prinderea şi pasarea mingii de pe loc
 exerciţii complexe pentru pasele urmate de deplasare
 exerciţii complexe pentru pasele din deplasare.
Prinderea şi pasarea mingii se poate învăţa direct din complexe legate de: ieşire la
minge – oprire – pivot – fentă – dribling - aruncare la coş de pe loc.

Exerciţii de acomodare cu mingea

“Şcoala mingii”
 Trecerea mingii în jurul capului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor.

49
 Trecerea mingii printre picioare în formă de opt.
 Elevii în poziţie fundamentală joasă, mingea ţinută cu două mâini antero-posterior, între
picioare: schimbarea prizei prin răsucirea dreapta-stânga a trunchiului
 Aruncarea mingii în sus şi prinderea ei în ghemuit cu mâinile pe sub picioare dinapoi spre
înainte.
 De pe loc, trecerea mingii dinainte spre înapoi şi invers, mingea ricoşând din sol printre
picioare.
 Aceeaşi execuţie, din deplasare.
 Din deplasare, trecerea mingii rostogolite printre picioare la fiecare pas.
 Din deplasare, aruncarea mingii dinainte spre înapoi şi invers şi prinderea acesteia cu două
mâini.
 Din aşezat, picioarele susţinute la 450, trecerea mingii în jurul genunchilor.
 Din aceeaşi poziţie, trecerea alternativă a mingii în jurul genunchilor şi a şoldului.
Picioarele rămân permanent susţinute la 450.

Ştafete cu transmiterea şi transportul mingiilor

 “Semănatul şi culesul mingiilor”.
 “Mingea peste pod” (pe deasupra capului).
 “Mingea prin tunel” (printre picioare).
 Elevii în şir, transmit mingea prin lateral (dreapta, stânga sau alternativ dreapta-stânga).
 Ştafete cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu două mâini la piept, deasupra capului,
la spate.
 Ştafete cu transportul mingii cu ţinerea acesteia cu o mână în echilibru pe palmă, cu braţul
întins (înainte, lateral, sus).
 Ştafete cu transportul mai multor mingi:
 cu două mingii:
 o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă
condusă cu piciorul;
 o minge ţinută cu două mâini la piept (deasupra capului, la spate), cealaltă
ţinută între glezne sau între genunchi; deplasare prin sărituri pe două picioare.
 cu trei mingii:
 două mingii ţinute în braţe, cea de-a treia condusă cu piciorul;
 două mingii ţinute în echilibru pe palme, cea de-a treia ţinută între antebraţe.

50
 Ţinerea şi prinderea mingii cu două mâini la piept
 Explicarea ţinerii mingii cu palma udă sau acoperită cu praf de cretă.
 În perechi: preluarea mingii de la partener, cu ţinerea ei corectă, cu priză simetrică cu
două mâini.
 Individual: ridicarea mingii de pe sol.
 Alunecarea palmelor şi degetelor pe mingea aflată pe sol.
 Preluarea mingii din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei.
 Aruncarea mingii în sus - prindere (pe loc, apoi din săritură) şi controlul prizei corecte.
 Prinderea mingii după ricoşarea acesteia din sol;
 Mingea ţinută cu două mâini deasupra capului, elevul îi dă drumul să cadă şi o prinde cât
mai aproape de sol. Controlul prizei corecte.
 Executarea diferitelor fente: de pasare, de aruncare la coş, de plecare în dribling.
 Elevii în şir, transmiterea şi preluarea mingii din mâna partenerului. Controlul prizei.
 Individual: aruncări şi prinderi de minge, din mers, din alergare, cu întoarceri şi cu sărituri,
trecerea mingii în jurul capului, trunchiului, pe sub picior, printre picioare etc.

Prinderea şi pasarea mingii cu două mâini

 În perechi (distanţa de 3 m): pasa cu două mâini din poziţie fundamentală de pe loc.
 Mărirea distanţei până la 5 m.
 Pase numai din articulaţia pumnului:
 cu braţele întinse
 din ghemuit
 din întreg şezând
 din înainte culcat.
 Concurs de pase în doi: „Cine execută mai repede 20 de pase”.
 Pasarea mingii în formaţii cu căpitan:
 în linie
 în semicerc
 în cerc
 în şir (cu ghemuire după pasare)

51
 Pase în triunghi:
 spre dreapta
 spre stânga
 cu schimbarea sensului
 de pasare la semnal

 Pase în pătrat ( cu variante ca la pasa în triunghi):

 Pase în stea:

 Pase în romb:

52
Suveică simplă:
 cu deplasare la coada şirului propriu;

 Exerciţiu de pasă în perechi cu:

 ieşire la minge – prindere – oprire - pasă;
 ieşire la minge – prindere – oprire – pivot - pasă.

 Antrenorul pasează jucătorilor în semicerc care ies la minge.

 Exerciţiu de pasă în perechi cu:

 ieşire la minge – prindere – oprire - pasă;
 ieşire la minge – prindere – oprire – pivot – pasă.
A

 Antrenorul plasat în centru pasează jucătorilor pe cerc care

ies la minge. Se pot introduce 1-2-3 apărători, în această
situaţie pasele fiind precedate de fente. Jucătorii care pasează vor utiliza pasa cu pământul şi
pasa cu două mâini de deasupra capului.
 Joc 3x2. Atacanţii aflaţi în formaţie de triunghi vor executa
pase precedate de fente evitând intercepţia.

 Pase în cerc cu apărători la mijloc; se vor folosi pasele

precedate de fente.
 În careu: ieşire la minge – prindere – oprire – pivot – pasă.
 Pasă-ieşire la minge – prindere – oprire – pivot – pasă.
 În perechi se execută complexul: ieşire la minge –
prindere – oprire - aruncare la coş de pe loc cu o mână –
recuperare – pasă.

53
Pase urmate de deplasare

 Pasa în triunghi, urmată de deplasare

 cu deplasare la coada şirului propriu;
 cu deplasare la coada şirului la care s-a pasat;
 cu deplasare la şirul opus celui căruia s-a pasat;
 cu ocolirea celorlalte şiruri şi revenire la şirul propriu.

 Pasa în pătrat (cu variante ca la pasa în triunghi), cu una sau cu două mingii.
 Pasa în romb, cu două mingii.

 Octogonul (caruselul magic).

54
 Suveica dublă.

Ieşire la minge, prindere, oprire, pasă urmată de deplasare.

 Exerciţiu cu două mingii: se pasează alternativ la

antrenor şi jucătorii se deplasează la şirul din partea opusă.

 Jucătorul iese la minge, o prinde, se opreşte, pasează

antrenorului şi trece la coada şirului. A

 Formaţii de suveică cu pase urmate de deplasare la şirul din

faţă.

55
 Din formaţii de careu: pasă, cu deplasare la şirul din partea
opusă (exerciţiul pregătitor pentru circulaţia organizată de
2-2).

 Jucătorul 1: pasă la jucătorul 3 şi deplasare spre jucătorul

6 4
3. Jucătorul 3: pasă la jucătorul 4 şi deplasare către jucătorul 4.
Aceeaşi execuţie vor avea jucătorii 2, 4, 5, şi 6 (conform
2
schiţei). Exerciţiul de angajare a jucătorului centru cu pasă
1
urmată de deplasare (pregăteşte sistemului de atac cu jucător
centru). 5 3

 Pasă urmată de deplasare în adâncime.

1 2

 Complex cu pasă urmată de deplasare, cu încrucişare

pe centru a jucătorului care a pasat.

1 2

56
 Ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă urmată de deplasare.

 Jucătorul 1: pasează jucătorului 2 şi se deplasează în

locul jucătorului 3. Jucătorul 3: iese la minge, pivotează, 2

pasează şi se deplasează în partea opusă. Acest exerciţiu

pregăteşte blocajul la jucătorul fără minge.

3 1

 Jucătorul 1 pasează jucătorului 3 şi apare în poziţie de

pivot – prindere – pasă şi deplasare la şirul II. Jucătorul 3
driblează, se opreşte, îl angajează pe jucătorul 1, încrucişează,
primeşte mingea, aruncă la coş şi se deplasează în dribling la
şirul I. 1 3

I II

 Jucătorul 1: fente de pasă către jucătorul 3, pasă

5

jucătorului 5, blocaj la apărătorul jucătorului 3 şi trece ca III

apărător la şirul II. Jucătorul 3: pătrunde, primeşte mingea,

aruncă la coş şi trece la şirul III. Jucătorul 5: fentă de aruncare
la coş, pasă cu pământul jucătorului 3, urmărire şi trece în
3 1
dribling la şirul I.
II
I

Dribling, oprire, pivot, pasă.

 Jucătorul 1: fentă de pornire în dribling către stânga,

3
dribling către dreapta (depăşire), oprire, pivot, pasă jucătorului
3 şi trecere ca apărător la celălalt şir. Jucătorul 3: schimbare de
direcţie, prindere, oprire, fentă de aruncare, dribling, oprire,
pasă la celălalt şir şi trecere ca apărător la şirul respectiv.
1

57
 Dribling, oprire, pivot, pasă, deplasare, prindere,
aruncare la coş, recuperare.

 Jucătorul 1: dribling – oprire – pivot – pasă jucătorului

3, încrucişare, prindere-aruncare la coş, recuperare şi deplasare
la şirul II. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, apariţie în post
de jucător pivot, prindere, pasă (pe sub axilă) urmărire şi
trecere în dribling la şirul I.
3 1

II I

Ieşire la minge, prindere, oprire în doi timpi, pasă, deplasare, oprire, aruncare la coş de
pe loc, recuperare. II
III

3 5

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, aruncare la

coş din săritură şi deplasare la şirul II. Jucătorul 2: ieşire la
minge, prindere, oprire, pasă jucătorului 1, urmărire şi trecere
1

în dribling la şirul III. Jucătorul 5: fentă de aruncare, pasă

I
jucătorului 1 şi trecere ca apărător la şirul I.

 Jucătorul 1: ieşire la minge, oprire, fente de aruncare,

pasă jucătorului 3, deplasare, prindere, aruncare la coş din
alergare, recuperare şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: pasă,
deplasare, prindere, oprire, pasă jucătorului 1, urmărire şi
1 3

trecere în dribling la şirul I.

I II

Pasele din deplasare

 În perechi, cu alergare pe loc.

 Cu deplasare în cerc şi antrenorul la mijloc care pasează.
 Alergare, prindere, oprire, pasă cu trecere la spatele antrenorului.
 Pase în doi din deplasare în jurul terenului.

58
 Pase în doi cu schimb de locuri în dribling, cu aruncare la coş (fără adversar, cu un
adversar cu doi adversari).

 Pase în doi din deplasare, la fluier oprire – cu schimbarea

de direcţie de deplasare.

 Jucătorul 1: aruncă la coş din săritură, urmăreşte mingea, driblează, pasează cu două
mâini jucătorului 3, se deplasează, primeşte mingea şi aruncă la coş din dribling, urmăreşte,
pasează cu o mână jucătorului 5, se deplasează, primeşte mingea, pasează la şirul de unde a
plecat şi trece la acest şir.

2 1

59
 OPRIRI

Se va începe cu învăţarea opririi într-un timp deoarece prezintă avantajul efectuării

pivotului pe orice picior şi reduce posibilităţile comiterii abaterii de „paşi”.
 Fără minge, uşoare sărituri, la semnal aterizare în poziţie fundamentală, cu sau fără
schimbare de plan
 Aruncarea mingii în sus – săritură – prindere – oprire.
 Prinderea – oprire, după ricoşarea acesteia din sol.
 Un jucător pasează, celălalt execută ieşire la minge – prindere – oprire – pasă.

 Formaţie cu căpitan, cu aplicarea structurii: ieşire la minge – prindere – oprire – pasă –

deplasare.

 Ieşire la minge – prindere - pivotare 1800 – pasă – deplasare.

 Dribling – oprire – pivotare – pasă – deplasare.

 Exerciţiu pe perechi cu două mingi cu aplicarea structurii: dribling – oprire – pivotare –

pasă.

60
 Dribling – oprire – pasă. Jucătorul driblează, se
opreşte, pasă, deplasare, primeşte mingea, dribling, oprire,
pasă la celălalt şir şi trece la acest şir. Exerciţiul se va desfăşura
alternativ, jucătorul începând driblingul după ce precedentul
începe să plece în dribling spre şirul respectiv.

 Dribling, oprire, pasă, prindere, dribling, oprire, pasă (ştafetă). Jucătorul 1 execută
dribling, oprire într-un timp (la semn), pasă la perete, aleargă, culege mingea, execută dribling,
oprire (la alt semn) pasează cu două mâini de la piept la jucătorul 3 trecând la coada şirului
respectiv.

3 1

Ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă urmată de deplasare.

 Jucătorul 1: pasează jucătorului 3 şi trecere în spatele

6 4

jucătorului 4. Jucătorul 3: iese la minge, oprire, pivot, pasă la 5 3

jucătorul 5 şi trecere în spatele jucătorului 6. Jucătorul 5: iese

la minge, oprire, pivot, pasă la jucătorul 2 şi trecere în spatele
jucătorului 2, după care se reia exerciţiul.
1
2

61
 Jucătorul 1: iese la minge, prindere, oprire, pivot, pasă cu
pământul jucătorului 2 şi trecere la coada celuilalt şir. 1

Jucătorul 2: iese la minge, prindere, oprire, pasă cu 2 mâini de

3
la piept antrenorului după care se deplasează la celălalt şir. Prin
acest exerciţiu jucătorii vor perfecţiona oprirea, pasa cu 2
mâini de la piept şi pasa cu pământul. A

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 2, pivot defensiv şi trecere

la şirul II. Jucătorul 3: ieşire la minge (în centru), prindere,
oprire, pasă jucătorului 1, pivot defensiv şi deplasare la şirul II.
Jucătorul 2: aceeaşi execuţie ca jucătorul 3.
II
3 1 2

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, pasă la

jucătorul 3 şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: ieşire la minge,
prindere, oprire, pasă antrenorului şi trecere la şirul I.
II I
3 1

 Jucătorul 1: schimbarea de direcţie, ieşire la minge, prindere, oprire, pasă antrenorului şi

trecere ca apărător la şirul II. Jucătorul 3: schimbare de
direcţie, ieşire la minge, prindere, oprire, pasă antrenorului şi
3 1

trecere ca apărător la şirul II. Apărătorii trec la spatele şirurilor

respective

62
 Dribling, oprire, pivot, pasă urmată de deplasare.

 Jucătorul 1: dribling, oprire, pivot, pasează la jucătorul 5

şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: dribling, oprire, pivot, pasează
la jucătorul 2 şi trecere la şirul I, după care exerciţiul se reia.

1 3
2 5

 Jucătorul 1: fentă de aruncare, dribling, oprire, pivot,

pasă, deplasare. Jucătorul 2: ieşire la minge, prindere, oprire, 1

pivot, dribling, pasă jucătorului 1 după care exerciţiul se reia.

Dribling, oprire, pasă, aruncare la coş din dribling.

 Jucătorul 1: fentă de depăşire, dribling cu mâna dreaptă,

oprire, pivot, pasă cu două mâini de la piept jucătorului 3,
prindere, aruncare la coş din dribling sau din alergare şi trecere
la şirul II. Jucătorul 3: deplasare prin spatele jucătorului 1,
primeşte mingea de la jucătorul 1, pasă către acesta din
deplasare, urmărire şi trecere în dribling la şirul I. 1 3

I II

63
 PIVOTAREA

 Pivotul este elementul de tehnică utilizat în legarea mai multor procedee tehnice.
 Pentru învăţarea pivotului se utilizează exerciţii complexe în care recomandăm să fie
prezente opririle.
 Recomandăm învăţarea protecţiei active constând în special prin acţiuni ofensive (fente de
pasă, de aruncare la coş, de depăşire etc.).
 Păşiri înainte, înapoi, lateral cu revenire în poziţie fundamentală.
 Întoarceri prin păşiri repetate, la indicaţia profesorului.
 Aruncarea mingii în sus şi puţin înainte – deplasare – săritură – prinderea mingii – oprire
– pivotare.
 Pivotare cu schimbarea locului de ţinere a mingii (elemente de protecţie).
 Formaţii de “minge la căpitan, cu execuţia opririi şi a pivotării:
- în linie;
- în semicerc;
- în cerc.

Prindere, pivot, pasă

 Jucătorii aşezaţi în formaţie de dreptunghi execută:

pasă, prinderea mingii, pivot ofensiv sau defensiv şi pasarea
mingii următorului. Pasele şi pivotul se vor executa spre
dreapta şi spre stânga.

64
 Ieşire la minge, oprire, pivot, pasă, deplasare

 Exerciţiul constă în ieşirea la minge a jucătorului care

urmează să primească mingea, oprire, pivot şi pasă jucătorului
de la şirul următor. După transmiterea mingii, jucătorul trece
la spatele şirului propriu, sau la şirul spre care a trimis mingea.

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă

jucătorului 3 şi trecere la şirul II. Jucătorul 2: ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă
jucătorului 1 şi trecere la şirul I.

2 1 3

II I

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 2, pătrundere spre coşul

opus, primire a mingii de la jucătorul 2, oprire, pivotare şi
retrimiterea mingii jucătorului 2, care execută acelaşi lucru.

2 1

 Jucătorul 1: aflat în posesia mingii şi fiind marcat agresiv

de apărător, protejează mingea prin pivotări, apoi o pasează
jucătorului 2 şi trece ca apărător la acesta pe care-l marchează 2

agresiv. Jucătorul 2: ieşire la minge, oprire, pivot, protecţie,

pasă.

65
 Ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, dribling,
aruncare la coş

 Jucătorul 1: se deplasează către jucătorul 2, primeşte

mingea, se opreşte, pivotează protejând mingea, pleacă în
dribling spre locul jucătorului 2. Jucătorul 2: pasă jucătorului
1, devine apărător al acestuia, apoi trece în locul lui.
1 2

1
 Jucătorul 1: se deplasează spre spaţiul de aruncări libere,
primeşte mingea de la jucătorul 3, se opreşte, pivotează,
driblează, aruncă la coş, urmăreşte la panou şi se deplasează în
dribling la şirul II. Jucătorul 3: pasează, aleargă spre coş şi 3

trece la şirul I. După un anumit număr de execuţii, orientarea II

exerciţiului se schimbă, jucătorul 1 apărând de pe colţul opus.

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 3, schimbare de direcţie,

pătrundere oblic spre coş, primire a mingii de la jucătorul 3,
oprire, pivot, dribling, aruncare la coş şi trecere la şirul II.
Jucătorul 3: fentă de pasă stânga, pasă jucătorului 1, deplasare 1 3

spre coş, urmărire la panou, dribling cu trecere la şirul I. I II

66
 DRIBLINGUL

Indicaţii metodice

Driblingul este unul din elementele de tehnică care se învaţă în exerciţii complexe încă
din primele lecţii.
Indicăm respectarea următoarelor succesiuni în învăţarea driblingului:
 dribling:
- înainte
- înapoi
- lateral
 dribling şerpuit
 dribling cu schimbări de direcţie.
Exerciţiile utilizate trebuie să asigure dezvoltarea ambidextriei. În exerciţiile complexe,
la început, atenţie va fi îndreptată asupra corectitudinii din punct de vedere tehnic, apoi treptat
se va orienta spre conţinutul tactic: protecţia mingii în dribling şi utilizarea raţională.
 Dribling pe loc: - cu mâna dreaptă, cu mâna stângă
- înalt, mediu, jos
 Dribling din mers şi din uşoară alergare:
- cu mâna dreaptă, cu mâna stângă
- înainte, cu spatele, lateral
- înalt, mediu, jos
 Dribling cu deplasare în ghemuit.
 Dribling cu variaţii de ritm la diferite semne şi semnale.
 Dribling cu ocolire de jaloane.
 Dribling cu încercuire de jaloane.
 Dribling cu schimbare de direcţie la diferite semne şi semnale.
 “Micul maraton” în dribling.
 Dribling cu schimbări de direcţie cu trecerea mingii prin faţă, cu piruetă, pe la spate,
printre picioare.
 În primele lecţii se execută dribling înainte, înapoi şi lateral (legat), fiecare executant
având minge.

67
 Dribling, oprire, pasă

II

 Jucătorul 1: dribling, oprire, pasă jucătorului 3 şi trecere 3

la şirul II. Jucătorul 3: dribling, oprire, pasă şi trecere la şirul I.

Dribling, oprire, pivot, pasă

 Jucătorul 1: dribling cu mâna dreaptă, oprire, pivot, pasă

jucătorului 4 şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: dribling cu mâna
stângă, oprire, pivot, pasă jucătorului 2 şi trecere la şirul I.
Exerciţiul se va executa şi în prezenţa adversarului obligând
1 3
pe atacant să protejeze mingea. 2 4

I II

Dribling, oprire, aruncare la coş

 Jucătorul 1: dribling, oprire, aruncare la coş de pe loc,

urmărire şi trecere la şirul II. Jucătorul 3 execută acelaşi
complex trecând la şirul I. La început exerciţiul se face fără
1 3
adversar, apoi cu adversar semiactiv. În prezenţa adversarului,
înainte de aruncare se vor executa fente de aruncare la coş, de I II

pasă, de pornire în dribling.

Ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, dribling, pasă

 Executanţii sunt organizaţi pe 4 şiruri dispuse în pătrat.

4 3

Jucătorul 1: dribling către jucătorul 2, oprire, pasă jucătorului

2 şi trecere la şirul II. Jucătorul 2: ieşire la minge, prindere,
oprire, pivot, dribling către jucătorul 3, oprire, pasă jucătorului
1 2
3 şi trecere la şirul III. Jucătorul 3 şi jucătorul 4 vor avea
aceeaşi execuţie.

68
După câteva execuţii în faţa fiecărui şir se va plasa câte un apărător iar atacantul după ieşire la
minge execută fente de dribling spre stânga şi porneşte în dribling către dreapta. După
terminarea driblingului fiecare atacant devine apărător la şirul respectiv.

 Joc de doi atacanţi contra unui apărător pe spaţiul limitat.

Atacanţii 1 şi 2 execută complexul ieşire la minge, oprire,
pivot, dribling, pase şi demarcaje iar apărătorul A execută
marcaj asupra jucătorului cu minge. În exerciţiu poate fi
inclusă şi aruncarea la coş. 1 2

Joc 2x1, 3x2, 2x2, 3x3, având ca temă driblingul. În

jocurile 2x1 şi 3x2 devine apărător atacantul care greşeşte
pasa, pierde mingea prin control slab al ei în dribling sau când comite infracţiunea de dublu-
dribling.

 Jucătorul 1: dribling, oprire, pivot, pasă jucătorului 2 şi

deplasare la şirul III. Jucătorul 2. ieşire la minge, prindere, 4 3

oprire, dribling, oprire, pivot, pasă jucătorului 3 (care apare) şi

deplasare la şirul IV. Jucătorii 3 şi 4 apar pe locurile perechilor
1 şi 2. Jucătorii 1 şi 2 după terminarea exerciţiului îşi schimbă
rolurile cu apărătorii. După câteva execuţii acţiunea 2 1

atacantului cu mingea se poate încheia cu aruncarea la coş.

Ieşire la minge, prindere, oprire, dribling, aruncare la coş

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 2, urmărire şi trecere ca

apărător la şirul II. Jucătorul 2: ieşire la minge, prindere, 2

oprire, dribling (depăşire), aruncare la coş, urmărire şi trecere

în dribling la şirul I. Apărătorul devine atacant la şirul
respectiv. Exerciţiul se va executa pe o parte şi pe alta a
1

terenului.

69
 ARUNCAREA LA COŞ

Indicaţii metodice

 Aruncarea la coş constituie unul dintre elementele fundamentale ale jocului de baschet care
nu trebuie să lipsească din nici o lecţie de antrenament şi căreia trebuie să i se acorde un număr
mare de repetări.
 După însuşirea mecanismului de bază, aruncarea trebuie exersată în colaborare cu
partenerul şi în prezenţa adversarului.
 Orice aruncare se învaţă în paralel cu plecarea la recuperare.
 În cadrul jocului se vor folosi diferite procedee de aruncare în funcţie de situaţia tactică, de
unghiul de unde se aruncă şi de distanţa faţă de panou.
 O bună aruncare la coş impune o priză corectă la minge.
 Se recomandă ca aruncările la coş de pe loc să fie precedate de fente de pasă sau aruncare.
 Aruncarea la coş se va introduce din primele lecţii, respectiv lecţia 2-3.
 Se va începe învăţarea aruncării la coş în următoarea ordine:
- aruncarea la coş de pe loc
- aruncarea la coş din dribling
- aruncarea la coş din alergare
- aruncarea la coş din săritură.

Aruncarea la coş de pe loc

 Aruncare la coş de pe loc din apropierea panoului (1m), din unghi de 45 0, din cele trei
unghiuri de bază.
 Aruncare la coş de pe loc, din cele trei unghiuri de mai sus cu mărirea distanţei de aruncare
la coş.
 Aruncare la coş de pe loc, cu modificarea distanţei şi a unghiurilor de aruncare. După
aruncare, fiecare jucător recuperează mingea, o pasează la şirul de unde a aruncare şi se
deplasează la coada şirului următor.
 Concursuri de aruncări la coş:
 “Cine înscrie mai repede 10 coşuri?”
 “Cine înscrie mai multe coşuri din 10 aruncări?”
 “Cine înscrie mai repede 3 coşuri consecutive?”
 “Cine înscrie mai repede 5 coşuri din 5 poziţii diferite?”
70
 Aruncări la coş de pe loc precedate de fente (se va începe cu fentă de pasă, fentă de plecare
în dribling şi apoi cu fentă de aruncare).
 Prinderea mingii, aruncare de pe loc. Se va începe cu primirea (pasarea) mingii din faţă,
apoi din lateral.
 Prinderea mingii, oprire, fentă de aruncare, aruncare la coş de pe loc.
 Dribling pe loc, oprire, aruncare la coş de pe loc.

Aruncarea la coş din dribling

 Din apropierea coşului (1,5m), din unghi de 45 0 faţă de panou, cu mingea ţinută în priză
asimetrică du două mâini, se execută păşire pe piciorul stând, desprindere în săritură şi aruncare
la coş; aterizarea se va face pe ambele picioare.
 De la o distanţă de 2,5m faţă de coş, se execută păşire mai lungă cu piciorul drept, apoi.
cu stângul, desprindere în săritură, aruncare la coş şi aterizare simultană pe ambele picioare.
 De la o distanţă de circa 3m faţă de coş, se execută păşire cu piciorul stând, simultan cu
execuţia unui singur dribling, apoi păşire mai lungă cu piciorul drept şi prinderea mingii, păşire
pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele
picioare.
 De la o distanţă de circa 7m faţă de coş, se execută dribling, păşire mai lungă cu piciorul
drept şi prinderea mingii, păşire pe piciorul stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş;
aterizarea se face simultan pe ambele picioare.

Aruncarea la coş din alergare

 Alergare – prinderea mingii printr-o păşire mai lungă pe piciorul drept, păşire cu piciorul
stâng, desprindere în săritură şi aruncare la coş; aterizarea se face simultan pe ambele picioare.
Succesiunea prinderii mingii urmează metodologia:
 minge luată din mâinile profesorului (sau elev distribuitor);
 minge uşor aruncată în sus de profesor;
 minge pasată din față cu pământul pe direcția de deplasare;
 minge pasată din lateral.

71
 Ieşire la minge, prindere, aruncare la coş din alergare sau din dribling

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, aruncare la coş din II

4

dribling sau din alergare şi trecere la şirul II. Jucătorul 2: pasă 3

jucătorului 1, urmărire, pasă şirului II şi trecere la şirul I. După

un număr de repetări se va introduce apărător la jucătorul care
pasează.
1
2
I

 Acelaşi exerciţiu, însă cu pătrunderea jucătorului de pe

colţ şi angajarea mingii de pe centru. Jucătorul 5: execută în III

plus schimbare de direcţie înspre linia de fund, îşi urmăreşte 5

aruncarea şi trece în dribling la şirul II, de unde pasează la şirul

I. Jucătorul 3: execută pasă cu pământul sau de la piept
precedată de fentă de aruncare sau de dribling.
3 1

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 3 şi deplasare spre coş, II I

primire şi aruncare din alergare sau din dribling. El mai poate

II
executa înainte de pasarea mingii fentă de aruncare, fentă de 4
3
pasă sau să efectueze un scurt dribling. Jucătorul 3: pasă cu
două mâini de la piept, urmărire şi trecere în dribling la şirul
II. El va efectua în prezenţa apărătorului fentă de aruncare sau
un scurt dribling. După un număr de 8-10 repetări se introduce
1
adversar la jucătorul 1 care îl determină să execute demarcaj 2
I

(schimbare de direcţie) şi apoi să primească mingea şi să

arunce la coş.
 Jucătorul 1: pasă, schimbare de direcţie, deplasare în arc de cerc spre coş, primire,
aruncare la coş din deplasare şi trecere la şirul II. Jucătorul 3:
fentă de pasă sau aruncare, pasă cu pământul, urmărire şi
trecere cu dribling la şirul I. El mai poate efectua ieşire la
minge, oprire, fentă şi apoi pasare. După un număr de repetări
(8-10) se introduce treptat adversarul, la început jucătorul 1 şi
apoi la jucătorul 4. Apărătorii vor trece la şirurile respective, 1 2

iar atacanţii care au fost angrenaţi în execuţie vor deveni I II

apărători.

72
 Jucătorul 1: pasă jucătorului 3, schimbare de direcţie, II II

deplasare spre coş, primire, aruncare din deplasare, urmărire şi 3 5

trecere la şirul II. Jucătorul 3: fentă de aruncare, pasă (de la

piept sau cu pământul) şi trecere la şirul I cu dribling, după
urmărire.
După un număr de repetări se introduce treptat 1 2

adversar la jucătorul 3 şi apoi la jucătorul 1. În cadrul execuţiei I I

cu apărător jucătorul 3 va executa ieşire la minge, oprire şi apoi pasă. Apărătorul jucătorului 1
se va deplasa în permanenţă după atacant. Exerciţiul se efectuează pe ambele părţi ale coşului.

 Jucătorul 1: pasă cu o mână de la umăr jucătorului 3,

schimbare de direcţie, deplasare în diagonală spre coş,
primire, aruncare la coş din deplasare, urmărire, trecere cu
dribling la şirul II şi pasă la şirul I. Aceeaşi execuţie o va avea
pe partea opusă jucătorul 7, car ajunge după terminare la şirul 1 5

III. Exerciţiul respectiv pregăteşte încrucişarea între jucătorii 3

I III
fără minge. Se va stabili ca jucătorul 1 să treacă primul, iar
II

jucătorul 7 al doilea. Jucătorii 3 şi 5, înainte de pasarea mingii

vor executa fentă de aruncare.
După 6-8 repetări se introduc adversari la jucătorii 3 şi 5. Jucătorii 3 şi 5 pot efectua
acum ieşiri la minge (directe sau precedate de schimbări de direcţie) prindere, oprire şi apoi
pasă, precedată de fentă. În cazul când se introduce adversari şirurile 3 şi 5, se vor plasa mai pe
colţurile terenului.

III

II
Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă jucătorului 3, 4 6
3 5
schimbare de direcţie, primire, aruncare la coş din alergare şi
trecere la şirul III. Jucătorul 3: primire, fentă de pasă spre
jucătorul 1, pasă jucătorului 5, schimbare de direcţie,
încrucişare cu jucătorul 1, deplasare spre coş, urmărire şi
1 7

trecere cu dribling la şirul I. Jucătorul 5: pasă jucătorului 1 şi 2 IV 8

I

trecere cu dribling la şirul I. După 6-8 repetări se introduc adversari la şirurile II şi III.

73
 Ieşire la minge, prindere, oprire, pasă, alergare, aruncare la coş din deplasare.

 Jucătorul 1: schimbare de direcţie, ieşire la minge, prindere, oprire, pasă jucătorului 2,

deplasare spre coş, prindere, aruncare la coş din deplasare,
4
urmărire şi trecere în dribling la şirul II. Jucătorul 3: pasă 3

jucătorului 1(pasă cu două mâini de deasupra capului),

prindere, fentă de aruncare, pasă cu pământul şi trecere la şirul
I. După un număr de repetări se introduce adversar. În această
1
situaţie jucătorul 3 va executa un scurt dribling, oprire, fentă 2

de aruncare şi apoi pasă cu procedeul cel mai indicat situaţiei

de joc în funcţie de plasamentul apărătorului jucătorului 1 şi al apărătorului propriu.
 Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă cu pământul,
4
deplasare spre coş, prindere, pasă şi trecere la şirul II. Jucătorul 3 II

3: ieşire la minge, prindere, oprire, pasă, deplasare spre coş,

prindere, aruncare la coş din alergare sau din dribling, urmărire
şi trecere în dribling la şirul I. După 8-10 repetări se introduce
adversar. În această situaţie jucătorul 3 va face ieşire la minge 1
2

precedată de schimbare de direcţie. Jucătorul 1 va executa I

fentă, 1-2 driblinguri, apoi va pasa. Exerciţiul deşi perfecţionează aruncarea la coş şi pasele
urmăreşte şi dezvoltarea deprinderii efectuării combinaţiei „dă
II
şi du-te”.
3

 Jucătorul 1: dribling, oprire într-un timp, pasă (cu o mână

de la umăr sau cu două mâini de la piept), deplasare spre coş,
primire, aruncare la coş şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: ieşire
la minge, oprire, prindere, pasă cu pământul, urmărire, dribling
1
şi trecere la şirul I. Exerciţiul se pretează sub formă de joc 2x2.
I

 Jucătorul 1: pornire în dribling (în diagonală), oprire, pasă jucătorului 3, deplasare,

prindere, aruncare la coş din deplasare şi trecere la şirul II.
Jucătorul 3: schimbare de direcţie, deplasare (încrucişare
simplă), prindere, pasă cu pământul jucătorului 1, urmărire şi
trecere cu dribling la şirul I.

1 3
2 4

I II

74
 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, dribling, oprire, pasă, deplasare spre coş,
urmărire şi trecere cu dribling la şirul II. Jucătorul 3: dribling, pasă (cu pământul), deplasare
spre coş, prindere, aruncare din dribling şi trecere la şirul I. În prezenţa adversarilor jucătorul 1
va executa schimbare de direcţie cu ieşire la minge (demarcaj). Înainte de pornirea în dribling
va executa fentă de pasă către jucătorul 3. Jucătorul 3 înainte de pornirea în dribling va executa
fentă de aruncare – de asemenea şi în timpul primului pas al aruncării. Exerciţiul formează la
jucători deprinderea de a executa combinaţia „dă şi du-te”.
 Jucătorul 1: dribling, oprire, pasă, deplasare spre coş,
prindere, aruncare la coş şi trecere la şirul II. Jucătorul 3: ieşire
la minge, prindere, oprire, pasă cu pământul, urmărire şi 1 3

trecere în dribling la şirul I. După 4-6 repetări se introduce

adversar. Jucătorii din şirul I vor executa în plus fentă de
aruncare sau pornire în dribling, variaţii de ritm în dribling.
Jucătorii din şirul II îşi vor perfecţiona demarcajul. Exerciţiul
contribuie la dezvoltarea deprinderii de a executa combinaţia „dă şi du-te”.

Ieşire la minge, prindere, oprire, fentă, dribling, aruncare

la coş din alergare sau dribling.
7 5

 Jucătorul 1 şi jucătorul 3: ieşire la minge, prindere,

oprire, fentă de pasă către jucătorul 5 şi 7, plecare în dribling,
aruncare la coş, urmărire şi trecere cu dribling la şirul opus ( 1 3

jucătorul 1 la şirul III şi jucătorul 3 la şirul IV). Jucătorul 5 şi

jucătorul 7: fentă de aruncare, pasă şi trecere la şirul I şi II. Se poate preciza procedeul de
aruncare: când se aruncă din partea dreaptă a coşului se va
II III
arunca din dribling, iar când se va aruncă din partea stângă se 6
4 5

va arunca din săritură. 3

 Jucătorul 1: fentă de pasă către jucătorul 3, dribling,

oprire, fentă de aruncare, pasă, deplasare prin faţa jucătorului
3 şi trecere la şirul I. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, 1
2
I

75
pătrundere, prindere, oprire, aruncare şi trecere la şirul III. Jucătorul 5: ieşire la minge, prindere,
pasă, urmărire şi trecere cu dribling la şirul I.

 Jucătorul 1: fentă de aruncare, dribling, oprire, pasă şi

2
aşezare lângă apărătorul jucătorului 3 (blocaj), trecere la şirul
1

II. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, ieşire la minge, fentă de II

pornire în dribling spre stânga, dribling spre dreapta (depăşire),

aruncare la coş din dribling, urmărire şi trecere cu dribling la
şirul I. Exerciţiul pregăteşte pe lângă complexul respectiv şi 3

I 4
acţiunea de depăşire.

Ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă, deplasare, prindere, aruncare la coş din
dribling sau din alergare.

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, pivot, pasă,

pătrundere, prindere, aruncare la coş din deplasare şi trecere la
1

şirul III. Jucătorul 3: fentă de aruncare, pasă jucătorului 2 şi I 5

III

deplasare la şirul I. Jucătorul 5: pasă jucătorului 1, urmărire,

dribling până la colţul terenului, pivot, pasă şi deplasare la şirul
II. 3

II

 Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă cu pământul,

pătrundere, prindere, pasă de la piept, urmărire şi trecere la 3
II

şirul II. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, ieşire la minge,

prindere, oprire, pivot, pasă de deasupra capului, deplasare,
prindere, aruncare la coş, urmărire şi trecere cu dribling la şirul
I. Exerciţiul se repetă de 3-4 ori fără adversar, apoi se introduc 1
I
adversarii care vor perfecţiona marcajul omului ca sau fără
minge.

76
 Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă, pătrundere, prindere,
III
oprire, pivot, dribling, aruncare, urmărire, pasă la şirul II şi
5
deplasare la şirul III. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, ieşire
la minge, oprire, pivot, pasă şi deplasare la şirul I. Jucătorul 5:
ieşire la minge, prindere, pasă şi deplasare la şirul II. Exerciţiul
contribuie şi la perfecţionarea următoarelor acţiuni tactice: 1 3

marcajul, demarcajul şi pătrunderea. I II

 Jucătorul 1: fentă de aruncare, fentă de pasă spre jucătorul 3, dribling, oprire, pasă cu
pământul, pătrundere, prindere, pasă la jucătorul 3, urmărire şi
trecere la şirul II. Jucătorul 3: schimbare de direcţie, traversare 3
II
a spaţiului de 3 sec., prindere, oprire, pivot, pasă, pătrundere,
aruncare la coş, urmărire şi deplasare cu dribling la şirul I.

I
Aruncarea la coş din săritură

Indicaţii metodice
Învăţarea aruncării la coş din săritură va respecta următorul traseu:
 Aruncări de pe loc cu mingea deasupra capului (priză înaltă).
 Desprindere de pe loc, aruncare din săritură.
 Un dribling, desprindere, aruncare.
 Dribling din mers, oprire, aruncare din săritură.
 Dribling din alergare, oprire, aruncare din săritură.
 Prinderea mingii din pasă, aruncare din săritură.
 Prinderea mingii, fentă, aruncare din săritură.
 Prinderea mingii, oprire, pivot, aruncare din săritură.

 Din unghi de 450 faţă de panou, la distanţă de aproximativ 1m, desprindere în săritură,
aruncare la coş din săritură. Accentul va fi pus asupra momentului de aruncare care succede
punctul maxim al săriturii.
 Acelaşi lucru, din cele 3 unghiuri de bază: lateral dreapta şi stânga în unghi de 45 0 faţă de
panou şi din faţă.
 Acelaşi lucru, cu mărirea treptată a distanţei (2-4m).
77
 Din cele 3 unghiuri de bază, aruncarea mingii în sus şi puţin înainte – prindere – oprire –
aruncare la coş din săritură. După aruncare, executantul îşi recuperează mingea şi schimbă
poziţia de aruncare.
 Execuţia aruncării la coş din săritură precedată de prinderea mingii din pasă venită de la
un jucător – recuperator. După aruncare, jucătorul trece la coada şirului următor.
 Exerciţiul cu două şiruri: aruncător-pasator şi cu trei şiruri (ca la aruncarea la coş de pe
loc).
 Fentă de aruncare – aruncare la coş din săritură.
 Fentă de pasă – aruncare la coş din săritură.
 Dribling – oprire – aruncare la coş din săritură.
 Schimbare de direcţie – prindere – oprire – aruncare la coş din săritură.
 Fentă de aruncare – fentă de pasă – dribling – aruncare la coş din săritură.
 Dribling – pasă – schimbare de direcţie – prindere de minge – oprire – aruncare la coş din
săritură.
 Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din săritură.
 Pase în trei cu schimb de locuri cu finalizare aruncare la coş din săritură.
 Aruncare la coş din săritură, cu adversar, cu temă:
 marcaj la distanţă;
 marcaj cu ieşire la jucătorul care finalizează;
 marcaj întârziat;
 marcaj agresiv.
 Joc 2x1 cu temă: finalizează din săritură atacantul liber;
 Acelaşi lucru în joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren;
 Joc 5x5 ½ de teren şi pe tot terenul cu marcaj agresiv.

78
 Ieşire la minge, prindere, oprire, fenta de aruncare, aruncare la coş din dribling

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, fentă de

aruncare, dribling cu aruncare la coş şi trecere ca apărător la 3

şirul II. Jucătorul 3: fentă de aruncare, pasă jucătorului 1,

urmărire, pasă la şirul II şi trecere ca apărător la şirul I.

 Jucătorul 1: ieşire la minge, prindere, oprire, fentă de

III
depăşire dreapta, depăşire stânga, aruncare la coş, urmărire şi 5

trecere la şirul II. Jucătorul 3: pasă jucătorului 1, urmărire,

trecere în dribling la şirul III. Jucătorul 5: fentă de aruncare,
pasă jucătorului 3 şi trecere ca apărător la jucătorul 1. 3
1

II I

 Joc 3x3 cu aplicarea încrucişării între jucătorii fără minge,

jucătorul care pasează încrucişează cu cel din partea opusă: se
2
angajează cu pasă cu pământul.

3
1

Schimbarea de direcţie: prindere, oprire, dribling, pasă.

 Exerciţiu în 2 jucători, cu 2 adversari în care se urmăreşte

încrucişare cu mingea pe centru. Jucătorul 3: schimbare de
direcţie, prindere, oprire, dribling, pasă jucătorului 1, urmărire,
dribling, pasă la şirul I şi trecere ca apărător la şirul respectiv.
Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă, schimbare de direcţie,
3 1
încrucişare, prindere, aruncare la coş din dribling şi trecere ca
apărător la şirul II II I

79
 Pasă, deplasare, prindere, aruncare la coş din alergare, recuperare, dribling.

 Jucătorul 1: pasă jucătorului 3, deplasare, prindere,

aruncare la coş din alergare, recuperare, dribling, pasă şi trece
ca apărător la şirul II. Jucătorul 3: ieşire la minge, prindere,
oprire, pasă jucătorului 1, urmărire şi trecere ca apărător la
şirul I.
1 3

I II

 Exerciţiu cu executarea încrucişării simple. Jucătorul 1:

fentă de aruncare, pasă jucătorului 3, schimbare de direcţie,
apariţie pe post de jucător centru, prindere, pasă pe sub braţ
jucătorului 3, urmărire şi trecere ca apărător la şirul II.
Jucătorul 3: ieşire la minge, oprire, pasă cu două mâini de 1 3

deasupra capului jucătorului 1, încrucişare, prindere, aruncare

la coş, urmărire şi trecere în dribling la şirul I. I II

 Exerciţiul complex cu angajarea jucătorului centru şi

aruncarea la coş din „dă şi du-te”. Jucătorul 1 şi jucătorul 3
pasează alternativ jucătorului din centru (pasă cu pământul),
schimbare de direcţie, pătrundere (din „dă şi du-te”), prindere,
aruncarea la coş din alergare, urmărire şi trecere în dribling la
şirul II şi I. Acelaşi exerciţiu se va face şi în prezenţa 1 3

adversarului.

 Exerciţiu complex cu 2 mingi cu executarea încrucişării

simple. Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă jucătorului centru,
schimbare de direcţie, încrucişare, prindere, aruncare la coş şi
trecere în dribling la şirul celălalt. Acelaşi traseu îl execută şi
jucătorul 3.
1 3

80
 Jucătorul 1: angajează antrenorul, încrucişează şi trece ca
apărător la şirul II. Jucătorul 3: se demarcă, trece prin faţa 3

antrenorului, primeşte mingea, aruncă la coş, urmăreşte,

pasează mingea şirului I şi trecere ca apărător la şirul respectiv. A

 Jucătorul 1: fentă de aruncare, pasă jucătorului 3, III

5
încrucişare, prindere, aruncare la coş şi trecere ca apărător la
şirul II. Jucătorul 3: prindere, angajare a jucătorului centru,
încrucişare, urmărire, pasă la şirul I şi trecere la şirul III.
Jucătorul 5: schimbare de direcţie, apariţie pe post de jucător 3 1

centru, prindere, pasă peste umăr jucătorului 1 şi trecere ce

II I

apărător la şirul I.

81
MIJLOACE FOLOSITE ÎN BASCHET PENTRU ÎNVĂȚAREA, CONSOLIDAREA ȘI
PERFECȚIONAREA TACTICII

TACTICA JOCULUI DE BASCHET

Dacă în unele sporturi tactica are o importanţă şi o contribuţie mai mică în obţinerea
victoriei, în jocurile sportive, şi mai ales în baschet, ea joacă un rol deosebit de însemnat.
Terenul mic, raportat la numărul mare de jucători, posibilitatea de-a reţine şi mânui mingea cu
multă siguranţă, regulamentul complex şi o serie de alte elemente au creat tacticii un rol foarte
important în desfăşurarea jocului.
Tactica jocului de baschet, atât de bogată în conţinut, nu numai că a influenţat regulile
altor jocuri sportive, dar le-a transferat şi o serie din elementele lui specifice. Un exemplu
elocvent îl constituie combinaţiile tactice “dă şi du-te”, încrucişările şi blocajele, ca să nu mai
vorbim de cele două sisteme de apărare “în zonă” şi “om la om”, aplicate în prezent în multe
jocuri sportive - handbal, fotbal.
Colibaba Evuleţ – Dumitru şi Bota Ioan definesc tactica ca fiind „un sistem coerent
de acţiuni selecţionate, planificate şi pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în
funcţie de adversar şi condiţiile de concurs, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în
scopul îndeplinirii obiectivelor de performanţă”.
În joc tactica reprezintă unul din factorii acestuia şi totodată ai performanţei în baschet,
împreună cu factorii: biologic, fizic, tehnic, psihologic şi moral. Aceşti factori constituie o
unitate dialectică în cadrul căreia ei se influenţează şi se condiţionează reciproc. Separarea lor
relativă în procesul antrenamentului are numai un scop metodic, urmărind uşurarea realizării
anumitor sarcini de pregătire. Unitatea acestor factori în procesele de joc şi de antrenament este
permanentă, fiecare dintre factorii amintiţi fiind legat organic de ceilalţi. Astfel, tactica nu se
poate valorifica decât prin tehnică: aceasta, la rândul ei, prin pregătire fizică şi tactică, iar toată
pregătirea în ansamblu se valorifică alături de calităţile morale şi de voinţă.
Corelaţia dintre tehnică şi tactică este cea mai importantă: în timp ce tactica reprezintă
în joc o contribuţie activă a raţiunii care caută să valorifice pregătirea jucătorilor şi a echipei
proprii ţinând cont de slăbiciunile adversarului, tehnica materializează gândirea tactică. Prin
ea se exprimă planul şi intenţiile pentru desfăşurarea jocului. Deşi s-ar părea că numai tactica
este condiţionată de tehnică fără de care ea nu s-ar putea realiza, nici tehnica nu se poate separa
de tactică, aceasta fiind însuşi cadrul (forma, structura) ei de aplicare. Orice pasă sau deplasare
este subordonată jocului, urmărindu-se un scop.

82
 În ceea ce priveşte legătura dintre tactică şi regulamentul jocului, este cu totul greşită
părerea că jocul şi în special tactica ar fi condiţionate în evoluţia şi dezvoltarea lor numai de
regulament. Regulamentul nu reprezintă decât teoretizarea şi legiferarea unor situaţii de pe
teren, el înregistrând şi sistematizând ceea ce aduce dezvoltarea practicii jocului. Exemplul cel
mai elocvent îl constituie modificările aduse de Congresul F.I.B.A. din ultimele două decenii
şi prin care s-au soluţionat impasurile din evoluţia jocului determinate de rămânerea în urmă a
anumitor prevederi regulamentare în raport de practică. Modificările aduse de fiecare dată au
creat şi creează posibilităţi pentru o viitoare dezvoltare a jocului în cadrul aceluiaşi spirit al
acestuia.
În jocurile sportive, tactica reprezintă contribuţia activă a factorului conştiinţă, atât în
cadrul meciului, cât şi în timpul pregătirii sportive. În meci, tactica este mijlocul prin care o
echipă încearcă să-şi valorifice particularităţile jucătorilor proprii, precum şi alte calităţi
acumulate în timpul pregătirii. Valorificarea este condiţionată de crearea, prin acţiuni colective
şi individuale, a condiţiilor şi situaţiilor de joc favorabile.
O pregătire tactică corect orientată oferă posibilitatea de a obliga echipa adversă să
primească lupta în condiţii dezavantajoase, dar favorabile echipei proprii. Aceste situaţii şi
condiţii de joc trebuie create astfel, încât lipsurilor evidente în pregătirea fizică, tehnică, tactică,
psihologică a adversarilor să li se opună componentele cele mai bine dezvoltate ale aceloraşi
factori ai pregătirii jucătorilor proprii. Rolul tacticii în obţinerea victoriei creşte paralel cu
valoarea echipelor care se întrec, mai ales dacă sub aspectul pregătirii fizice, tehnice şi
psihologice sunt sensibil apropiate.
Pentru a fi eficace, tactica adoptată şi aplicată de o echipă trebuie să se caracterizeze,
între altele, prin:
 accesibilitate, adică să corespundă nivelului tehnic, particularităţilor fizice şi psihice
ale jucătorilor. De exemplu, în baschet, prezenţa în echipă a jucătorilor înalţi permite folosirea
atacului cu 2 sau 3 pivoţi;
 elasticitate, lucru ce presupune asigurarea posibilităţii jucătorilor proprii de a se
adapta la situaţiile neprevăzute din joc şi de a le rezolva creator, în favoarea echipei proprii;
această caracteristică este opusă rigidităţii şi şablonismului tactic.

83
 ACŢIUNILE TACTICE INDIVIDUALE
DE ATAC ŞI APĂRARE

Tactica individuală reprezintă ansamblul de acţiuni folosite de un jucător, în lupta cu

adversarul şi în colaborare cu coechipierii, în scopul realizării unei sarcini ale jocului în atac
sau apărare.
Învăţarea acţiunilor tactice individuale de atac este strâns legată de nivelul de însuşire
a elementelor tehnice ce compun fiecare acţiune în parte. Această însuşire a tehnicii este
materializată şi valorificată în joc sub forma acţiunilor individuale şi colective de atac.

SISTEMATIZAREA ACŢIUNILE TACTICE INDIVIDUALE DIN JOCUL DE

BASCHET

ATAC APĂRARE
DEMARCAJUL MARCAJUL
 în adâncime  normal
 în lateral  agresiv
 la intercepţie
PĂTRUNDEREA  diferenţiat
 pe partea mingii  specializat
 din partea opusă mingii
ACŢIUNI INDIVIDUALE ÎN
CADRUL MARCAJULUI
DEPĂŞIREA  intercepţia
 deschisă  scoaterea mingii din dribling
 cu pas încrucişat  provocare 1x1
 cu piruetă  capacul
 smulgerea mingii
RECUPERAREA OFENSIVĂ  blocajul defensiv
 la aruncarea proprie
 la aruncarea coechipierului RECUPERAREA DEFENSIVĂ

84
 TACTICA INDIVIDUALĂ

Aşa după cum am arătat, jocul constă într-o succesiune de acţiuni. Aceste acţiuni au
un caracter individual şi sunt subordonate rezolvării sarcinilor tactice ale jocului echipei. Ele
sunt desfăşurate în joc în cadrul relaţiei atacant-apărător.

ACŢIUNILE TACTICE INDIVIDUALE ÎN ATAC

DEMARCAJUL
Reprezintă acţiunea de tactică individuală folosită împotriva apărărilor om la om,
prin care un atacant caută să scape de sub marcajul apărătorului direct folosind mijloace
personale, în scopul de a putea primi mingea şi a întreprinde acţiuni ofensive.
În demarcajul individual, atacantul foloseşte o gamă variată de procedee tehnice:
porniri bruşte, plecări false, alergări cu schimbări de ritm, de direcţie, piruete, opriri, fente.
Vom analiza din punct de vedere tactic, principalele mijloace individuale care sunt
folosite mai frecvent pentru a realiza demarcajul.
1) Schimbările de ritm în alergare. Ori de câte ori un jucător a cărui echipă este în
atac va căuta să circule fie independent, fie în cadrul sistemului de circulaţie ofensivă
preconizat, folosind alergarea într-un ritm cât mai variat. Prin sprinturi scurte şi opriri, prin
“ţâşniri” bruşte el va încerca să scape de adversarul său direct. Dar aceste schimbări bruşte de
viteză în alergare nu vor fi folosite decât în anumite momente în raport de situaţia tactică dată:
intenţiile partenerilor care nu au mingea, poziţia mingii, dezaglomerarea sau întrajutorarea
coechipierului cu minge, etc.
2) Schimbările de direcţie in alergare. Descrise ca procedee în cadrul tehnicii
jocului, sunt folosite mult în circulaţiile ofensive ale atacanţilor, determinând, prin natura lor,
un moment de avantaj faţă de apărătorul care sesizează cu o oarecare întârziere, noua direcţie
de deplasare a adversarului direct.
3) Pirueta. În jocul de baschet modern pirueta reprezintă mijlocul cel mai eficient
de demarcaj care îmbină schimbarea de direcţie cu cea de ritm în alergare.
Indiferent de mijloacele folosite, demarcajul individual efectuat în scopul primirii
mingii, în funcţie de poziţia din teren unde este efectuat, de direcţia pasei, precum şi de poziţia
şi plasamentul apărătorului, poate fi împărţit în:
 demarcaj “în adâncime” (cu direcţie de coş prin care atacantul execută acţiunea
de “pătrundere”)

85
  demarcaj lateral (prin care atacantul execută acţiunea de “ieşire la minge”);

IEŞIREA LA MINGE
Reprezintă o acţiune tactică individuală de demarcaj lateral cu scop de manevră,
prin care atacantul, folosind o succesiune de mijloace ale jocului ofensiv fără minge scapă
pentru un moment de sub supravegherea apărătorului direct, în vederea primirii mingii
de la un coechipier. Este o variantă de demarcaj care a devenit de sine stătătoare dat fiind
succesiunea mijloacelor care o compun şi anume:
 fentă de plecare sau schimbare de direcţie (piruetă) efectuată din alergare;
 prinderea mingii concomitent cu oprire şi pivotare.

“POZIŢIA TRIPLEI AMENINŢĂRI”

Reprezintă un moment tactic important în care se găseşte atacantul intrat în
posesia mingii şi al cărui potenţial ofensiv rămâne intact (el va putea să arunce la coş, să
plece în dribling sau să paseze), lucru care, pentru apărare reprezintă o ameninţare
permanentă.
Poziţia triplei ameninţări constituie fundamentul necesar pe care trebuie să se bazeze
tehnica şi tactica individuală ofensivă. Pentru a da eficienţă acestei triple ameninţări, jucătorul
va trebui să reuşească să ajungă un atacant complet:
 el va căuta să deprindă o execuţie rapidă şi precisă a aruncării la coş de la distanţă
sau semidistanţă;
 îşi va dezvolta privirea şi siguranţa execuţiei spre a fi un pasator abil;
 îşi va perfecţiona tehnica unor plecări rapide în dribling pentru a realiza acţiuni de
depăşire.

PĂTRUNDEREA
Sau demarcajul “în adâncime” reprezintă acţiunea tactică individuală efectuată
de atacantul fără minge care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă
apărarea, cu direcţie de coş. Ea are un caracter agresiv, pătrunzătorul, prin acţiunea sa,
favorizând primirea mingii ce trebuie să-i fie pasată pe aşa zisă ”poziţie viitoare“ sau “la
întâlnire”.
Fiind o acţiune de demarcaj “în adâncime”, se bucură de aceeaşi eficienţă tactică
împotriva oricărui sistem de apărare (om la om, zonă sau variantele de pressing). Ca situaţii de
joc, trebuie să fie prezentă ori de câte ori marcajul apărătorului este prea aproape de atacant sau
86
la intercepţie, în urma demarcajului cu ajutorul coechipierului (blocaj, încrucişare), în
combinaţiile de “dă şi du-te” şi în atacul în superioritate numerică.

DEPĂŞIREA
Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care atacantul cu minge foloseşte un
ansamblu de procedee şi mijloace cu ajutorul cărora se demarcă şi folosind driblingul,
atacă coşul (sau va pasa în continuare). Sarcina principală în realizarea depăşirii o constituie
obţinerea de către atacantul posesor al mingii a priorităţii de acţiune şi imediat după aceasta, a
priorităţii de plan faţă de adversarul direct. Plecarea în dribling, care trebuie făcută într-un ritm
cât mai rapid, necesită o tehnică corectă pentru a evita abaterea de “paşi” la plecare. Reamintim
că regulamentul jocului arată că jucătorul , atunci când pleacă în dribling, trebuie să dea drumul
mingii înainte ca piciorul pivot să părăsească solul.
Această acţiune tactică prezintă aceeaşi eficienţă împotriva oricărei forme de apărare
(om la om, zonă sau variantă de pressing), ori de câte ori apărătorul execută marcaj foarte strâns,
precum şi în combinaţiile tactice de doi şi trei jucători: blocaj, încrucişare, etc.

URMĂRIREA ŞI RECUPERAREA MINGII ÎN ATAC

Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care un atacant încearcă să recâştige
mingea în urma unei aruncări la coş nereuşite, efectuată de el sau de un coechipier.
Acţiunea propriu-zisă începe din momentul în care mingea a fost aruncată la coş,
atacantul care întreprinde această acţiune, în dispută cu apărătorul său, urmăreşte apropierea şi
plasarea sa într-un loc prezumtiv unde va cădea mingea.
Acţiunea ofensivă de urmărire şi recuperare a mingii la panou se realizează de obicei
de jucătorii care se găsesc cât mai aproape de coş în respectivul moment de finalizare, de obicei
jucătorii pivoţi sau extreme şi care au reuşit să obţină prim - planul faţă de coş şi apărătorul lor
direct.

ACŢIUNILE TACTICE INDIVIDUALE ÎN APĂRARE

MARCAJUL
MARCAJUL NORMAL
Reprezintă acţiunea tactică individuală defensivă prin care un apărător, folosind
procedeele tehnice specifice şi nespecifice de deplasare în teren, caută, în limitele

87
regulamentului, să împiedice acţiunile ofensive întreprinse de atacantul direct în scopul
demarcării lui.
Procedeele tehnice specifice prin care se realizează marcajul sunt cele ale deplasării în
teren: poziţia fundamentală medie şi joasă, pasul adăugat executat în toate sensurile şi însoţit
de lucrul braţelor, alergările –în special cu spatele, frânările, fentele.
Sub aspectul pregătirii tactice, apărătorul trebuie să dea dovada unei gândiri rapide şi
spontane, să încerce să anticipeze pe cât posibil acţiunile adversarului.
Pentru marcajul atacantului fără minge se urmăreşte:
 împiedicarea acestuia de a ocupa în teren un loc convenabil, unde să poată primi
mingea şi să acţioneze demarcat către coş;
 împiedicarea atacantului de a ocupa poziţii favorabile de aruncare la coş;
 interceptarea pasei adresate adversarului direct.
Pentru realizarea acestor sarcini, apărătorul trebuie să respecte regulile de bază ale
marcajului:
1. Să se plaseze între adversar şi coşul de apărat (prioritate de plan), pe linia imaginară
care leagă adversarul cu coşul de apărat (prioritate de culoar), totul raportat la poziţia mingii.
2. Distanţa de marcaj este în funcţie de gradul de periculozitate pe care îl prezintă în
situaţia dată atacantul: cu cât atacantul este mai aproape de coş este mai periculos şi deci
apărătorul trebuie să se plaseze mai aproape de adversar şi invers.
3. Apărătorul va adopta o poziţie fundamentală joasă, cu braţele desfăcute pentru a
supraveghea un spaţiu cât mai mare şi a preîntâmpina o “ţâşnire” a adversarului. Această poziţie
favorizează efectuarea într-un timp foarte scurt a acţiunilor de apărare.
4. Privirea apărătorului va fi îndreptată spre mijlocul adversarului, privirea periferică
supraveghind atât mişcările picioarelor cât şi locul-pe cât posibil - unde se află mingea.
5. Deplasarea apărătorului se face pe drumul cel mai scurt, pe segmente de linie dreaptă
şi nu pe arc de cerc, folosind paşii adăugaţi, alergarea laterală şi cea cu spatele.

MARCAJUL AGRESIV
Reprezintă varianta cea mai activă de efectuare a acţiunii tactice defensive de
marcaj şi se caracterizează prin micşorarea distanţei de marcaj până la limitele ei
regulamentare. Acţiunea tactică de marcaj devine agresivă prin activarea jocului de braţe şi
picioare, apărătorul căutând să micşoreze la maximum posibilităţile adversarului său de a se
demarca şi a intra în posesia mingii. Ca urmare, el trebuie să “acţioneze” continuu pentru a-l

88
împiedica pe acesta să poată primi o eventuală pasă, mai ales în situaţia când posesorul mingii
a terminat driblingul.
Acest marcaj, efectuat printr-un mare travaliu depus de apărător, devine enervant
pentru adversar deoarece îl obligă să facă eforturi deosebite pentru a se demarca şi a-şi crea
posibilităţile de primire şi intrare în posesia mingii. Ceea ce trebuie subliniat in mod deosebit
la marcajul agresiv este continua mişcare pe care o face apărătorul spre atacant şi spre minge,
spre atacant şi înapoi , folosind la maximum lucrul de braţe şi jocul de picioare la care trebuie
să adauge extinderea câmpului său vizual folosindu-se de privirea periferică pentru a nu se lăsa
depăşit în acţiunile de demarcaj întreprinse de atacantul său direct.
Dată fiind solicitarea fizică şi nervoasă la care este supus apărătorul care efectuează
marcajul agresiv, se recomandă folosirea acestei variante de marcaj în mod sporadic, în situaţii
mai deosebite pe care jocul le impune. Această variantă de marcaj reprezintă mijlocul de bază
prin care se realizează apărările activ-agresive: pressingul pe jumătate şi pe tot terenul, zona
pressing etc.
În jocul de baschet situaţiile defensive solicită folosirea acţiunii tactice de marcaj în
diferite forme, raportate le acţiunile întreprinse de atacant. Ca urmare, distingem aşa-numitul,
marcaj diferenţiat, reprezentat prin mai multe forme de efectuare a marcajului (normal sau
agresiv) în care apărătorul unui atacant va trebui să acţioneze raportat la situaţiile diferenţiate,
pe care le conferă posesia mingii:
 marcajul atacantului care urmează să primească mingea;
 marcajul atacantului aflat în posesia mingii dar care nu a driblat;
 marcajul atacantului care driblează;
 marcajul atacantului care a terminat driblingul.
Pentru ca un apărător să poată satisface cerinţele efectuării unui bun marcaj diferenţiat,
este necesar ca el să cunoască posibilităţile de acţionare de care dispune adversarul său aflat
într-una din situaţiile enumerate mai sus.

ACŢIUNI INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE LA MINGE

Intercepţia sau interceptarea mingii este acţiunea tactică individuală de apărare,

prin care apărătorul intră în posesia mingii, în timp ce aceasta zboară pe traiectorie, între
doi atacanţi.

89
 Interceptarea mingii constituie un exemplu tipic de aplicare a factorului anticipării
acţiunilor adversarului. În consecinţă, apărătorul trebuie să aprecieze just dacă condiţiile fazei
favorizează intercepţia, şi anume:
 dacă distanţa dintre atacantul care pasează mingea şi cel care-o primeşte este mare,
există premisele intercepţiei;
 dacă distanţa dintre apărător şi atacantul care urmează a primi mingea este mică,
posibilităţile apărătorului de-a ajunge la minge sunt egale cu ale atacantului şi în consecinţă se
poate încerca intercepţia;
 poziţia şi situaţia concretă în care se află cei doi atacanţi între care mingea urmează
a fi pasată – dacă posesorul mingii este marcat agresiv şi se află în dificultate, calitatea pasei
lui va fi slabă şi deci intercepţia are mari şanse de reuşită;
 de asemenea, dacă atacantul care urmează a primi mingea nu se află cu faţa spre
ea şi dacă este necesar ca el să execute în prealabil o întoarcere spre minge şi apoi să se îndrepte
spre ea, sau dacă atacantul respectiv este neatent sau nu a sesizat că mingea îi va fi pasată lui,
aceste condiţii îl favorizează pe apărător să încerce interceptarea mingii;
 pregătirea tehnico-tactică şi calităţile motrice ale celor doi atacanţi - atacantul
posesor al mingii, dacă este mai slab pregătit din punct de vedere tehnic şi “telefonează” pasa,
sau acţiunile atacanţilor sunt stereotipie, toate acestea condiţii sunt optime intercepţiilor.
În momentul deciziei apărătorului de-a efectua intercepţia, raţionamentul său trebuie
să fie orientat spre analiza plasamentului propriu şi a celorlalţi coechipieri precum şi a
următoarelor aspecte:
 are cine să-l dubleze dacă intercepţia nu a reuşit?
 are posibilitatea de a reveni la atacantul care primeşte mingea, dacă acesta ajunge
la ea, şi deci de-a reocupa plasamentul iniţial?
 ratarea intercepţiei creează atacanţilor situaţii favorabile?
Dacă condiţiile sunt favorabile, apărătorul va trece la execuţia propriu-zisă. Pentru
aceasta se recomandă ca el să ia o poziţie asemănătoare startului din picioare, în acest timp
privirea lui va fi orientată atât asupra mingii, cât şi asupra atacantului căruia îi este adresată
mingea. Plecarea se face foarte rapid şi hotărât, imediat ce mingea a părăsit mâinile atacantului.
Deplasarea la minge constă din 1-3 paşi de elan, urmaţi de-o săritură care să-l ducă pe traiectoria
mingii. Dacă este posibil, el va interveni pe traiectorie prinzând mingea cu ambele mâini şi
aterizând fie în dribling, şi în continuare plecând pe contraatac, fie pe ambele picioare, în poziţie
de lansare a contraatacului. În cazul unei pase înalte şi în condiţii de luptă cu atacantul, săritura
va fi efectuată cât mai sus şi, dacă nu se pot executa cele arătate anterior, apărătorul va voleibola
90
mingea cu o mână, depărtând-o de atacant şi apoi o va prinde sau va ateriza concomitent cu
începerea driblingului.

Smulgerea mingii este o acţiune tactică individuală de apărare prin care un

apărător apucând mingea ţinută de un atacant o trage spre el, intrând în posesia ei.
Există două procedee de smulgere a mingii: prin apucare şi prin lovire.
 Smulgerea mingii prin apucare se efectuează astfel: apărătorul se apropie de
atacant la aproximativ o lungime de braţ, însoţindu-şi deplasările cu un lucru activ de braţe prin
care să prevină pasarea mingii. Apărătorul va fi atent la minge şi, când atacantul îşi îndepărtează
mingea de corp, printr-o mişcare foarte rapidă, făcută cu braţul, mâna apărătorului va apuca
mingea de partea ei liberă, de obicei cu o mişcare de jos în sus. Odată mingea apucată, aşa cum
am arătat, cu braţul opus şi deci cel îndepărtat de minge, va fi trasă spre trunchiul apărătorului,
simultan cu o mişcare de apucare de sus în jos. După aceea apărătorul va executa imediat un
pivot, adăugând forţa corporală la acţiunea de smulgere protejând mingea în acelaşi timp. În
executarea acestui pivot, apărătorul, devenit posesor al mingii va avea grijă să nu comită “paşi”
prin schimbarea piciorului de pivot, să nu se dezechilibreze, să ţină mingea cu forţă pentru a
nu-i fi resmulsă de atacant şi în cazul când smulgerea nu a reuşit s-o ţină, în forţă, împreună cu
atacantul până la intervenţia arbitrului care va dicta o angajare între doi.
 Smulgerea prin lovire este precedată, în general, de o fentă de smulgere prin
apucare. Lovirea mingii urmăreşte scoaterea ei din mâinile atacantului şi prinderea ei ulterioară
de către apărător. Lovirea mingii se face printr-o bătaie puternică cu palma pe partea ei liberă,
în acţiunea de ţinere a mingii de către atacant. Mingea se loveşte, în general, de sus în jos şi în
momentul în care atacantul o depărtează de corp, întinzând coatele spre a iniţia o acţiune.

Scoaterea mingii din dribling este o acţiune tactică individuală de apărare prin
care apărătorul, însoţind atacantul posesor de minge, în dribling, printr-o acţiune rapidă,
scoate mingea cu braţul de pe partea ei, de sub controlul atacantului.
Scoaterea mingii din dribling se efectuează în funcţie de poziţia atacantului şi a
apărătorului după cum urmează :
 Atacant şi apărător, ambii în poziţii statice. Apărătorul va face o fandare sau o
uşoară săritură cu ducerea braţului înainte, aceasta, simultan cu impulsul dat mingii de către
atacant, după ce acesta a început driblingul pe loc. Apărătorul va căuta fie să scoată mingea
lateral, fie să o blocheze sau să intre în posesia ei .

91
  Apărătorul static, atacant în dribling. Apărătorul îl va aştepta pe atacant, după
ce în prealabil a adoptat o poziţie joasă şi echilibrată pe culoarul cel mai prielnic pentru depăşire
determinându-l astfel să-l ocolească. Scoaterea mingii o va executa, de regulă, braţul din partea
mingii. Dacă distanţa de atacat este mai mare, apărătorul va executa o fandare laterală şi va
căuta să scoată mingea. Acţiunile braţului şi ale mâinii vor fi foarte rapide şi vor începe odată
cu plecarea mingii din mâna atacantului, astfel încât să intervină pe traiectorie în momentul în
care mingea ricoşează din teren spre mâna atacantului.
Această indicaţie este valabilă pentru toate situaţiile de scoatere a mingii din dribling.
 Atacant şi apărător în deplasare. Apărătorul va căuta să ajungă pe acelaşi plan
cu atacantul sau chiar să-l depăşească prin alergare, urmând o uşoară săritură înainte, căutând
să scoată mingea cu mâna din aceeaşi parte. Ajungerea pe acelaşi plan cu atacantul este o
condiţie indispensabilă. În cazul în care acţionează din spatele atacantului, de cele mai multe
ori intervenţia apărătorului eşuează şi se soldează cu o greşeală personală.

Provocarea unei angajări 1 la 1 reprezintă o acţiune tactică individuală de

apărare reprezentând o consecinţă a unei acţiuni de smulgere nereuşită (pentru apărător)
precum şi a lipsei de protecţie a mingii (pentru atacant) în urma cărora atât atacantul cât
şi apărătorul ţin mingea, până când arbitrul fluieră (indicând o angajare 1 la 1).
În primul rând, pe cât posibil mingea va fi apucată cu ambele mâini, la reţinerea ei vor
fi folosite şi antebraţele, care se vor lipi pe minge. Când mingea este ţinută de unul dintre
competitori numai cu o mână acesta va încerca să aplice mâna şi degetele pe porţiunea mingii
dinspre adversar, iar pe partea superioară va aplica antebraţul, imediat ce situaţia devine
favorabilă va încerca şi aplicarea celeilalte mâini. Dacă mingea este bine apucată, se va continua
acţiunea de smulgere până la fluierul arbitrului. Pentru aceasta va fi folosită şi forţa corporală
înclinând trunchiul în partea opusă adversarului şi împingând puternic din picioare. Un ajutor
în această direcţie îl constituie executarea unei pivotări.
În timpul disputei acestei duble smulgeri fiecare competitor va încerca să tragă mingea
la piept sau lângă şold, înmulţindu-şi astfel punctele de sprijin. De asemenea, se mai poate
încerca, în cazul în care mâinile sunt bine aplicate pe minge, o fentă prin care se lasă
adversarului impresia că s-a renunţat la smulgere şi că se aşteaptă fluierul arbitrului,
executându-se doar reţinerea mingii, când respectivul care a fentat simte că atenţia şi forţa
adversarului scad, încearcă din nou o smulgere violentă, obţinându-se posesia mingii.

92
 Blocarea aruncării mingii – capacul - reprezintă ultima acţiune prin care
apărătorul încearcă să împiedice în mod regulamentar aruncarea la coş a atacantului. Ea
constă în oprirea sau devierea mingii, după momentul lansării, pe traiectoria ei
ascendentă.
Există mai multe procedee de a executa capacul, în funcţie de poziţiile şi acţiunile celor
doi competitori. Desigur că în lupta lor, poziţiile celor doi sunt diferite, dar acestea se reduc la
două aspecte pe care le şi folosim drept criteriu de clasificare : dinamismul sau statismul care
precede acţiunea. Din aceste considerente deosebim două procedee de a executa capacul:
 capacul de pe loc constă în acţiunea de barare a drumului mingii în situaţia în care
atacantul aruncă de pe loc cu sau fără săritură. În această situaţie pentru a executa corect şi
eficient capacul, apărătorul trebuie să se găsească în imediata apropiere a atacantului;
 capacul din deplasare se foloseşte împotriva unui atacant care a reuşit să efectueze
o depăşire şi se îndreaptă singur către coş. Apărătorul cel mai apropiat (de obicei apărătorul
care a fost depăşit) va sprinta către coş, căutând să-l ajungă pe atacant în drumul său către
panou. În timpul alergării apărătorul va urmări permanent manevrarea mingii de către atacant.
În momentul în care atacantul a reţinut mingea cu ambele mâini şi în consecinţă va executa cei
doi paşi regulamentari pentru efectuarea aruncării din dribling sau din săritură cu oprire în unul
sau doi timpi, apărătorul va executa şi el aceeaşi paşi, paralel cu atacantul, pregătind săritura şi
sărind odată cu atacantul şi cât mai aproape de el, ducând totodată braţul dinspre atacant sus,
blocând mingea pe traiectoria ei ascendentă.

URMĂRIREA ŞI RECUPERAREA MINGII ÎN APĂRARE

Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care apărătorul caută să intre în
posesia mingii în urma unei aruncări nereuşite efectuată de un atacant, dintr-o acţiune de
joc. Această acţiune se realizează întotdeauna de apărătorii care în situaţia dată de joc, se găsesc
cel mai aproape de propriul panou.
Această acţiune constă dintr-o piruetă prin care apărătorul realizează închiderea
culoarului de urmărire al adversarului direct şi obţinerea unui plasament în primul plan faţă de
coş şi adversar şi aproximativ 1,5-2 m de panou; săritură şi prindere (sau pasarea prin
voleibolare către un coechipier) a mingii urmărite din inel sau panou.
Aterizarea este bine să se facă pe ambele picioare deodată, cu umerii orientaţi spre
direcţia eventualei pase pentru a favoriza degajarea cât mai rapidă a primei pase.

93
 METODICA ÎNVĂŢĂRII ACŢIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE

Acţiunile individuale de atac nu pot fi învăţate şi consolidate decât paralel cu

corespondentele lor de apărare, în cadrul interrelaţiei atacant-apărător. În cadrul exersării
acestor acţiuni se creează condiţiile tactice ale eşalonării metodice a învăţării acţiunii
respective.
În metodica învăţării acţiunilor tactice de atac şi apărare deosebim două etape şi anume
pregătirea teoretică şi pregătirea practică.
PREGĂTIRE TEORETICĂ
 descrierea acţiunii tactice individuale
 demonstrarea acţiunii tactice individuale
 precizarea situaţiilor de utilizare
 dezvoltarea gândirii tactice
 utilizare tactică.
PREGĂTIRE PRACTICĂ
 pregătirea fizică specifică
 pregătirea tehnică;
 învăţarea acţiunii tactice în formaţii caracteristice, fără adversar
 învăţarea acţiunii tactice în prezenţa adversarului şi în jocuri cu temă
 încadrarea acţiunii în dispozitiv
 relaţia 5x5 pe ½ de teren;
 relaţia 5x5 pe tot terenul;
 joc cu temă tactică pentru atac şi apărare.

94
 EXERCIŢII PENTRU ÎNVĂŢAREA ACŢIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE DE
ATAC ŞI APĂRARE

DEMARCAJUL

După ce s-a efectuat pregătirea fizică necesară, se trece la exersarea izolată a

procedeelor tehnice care compun acţiunea şi anume:
 porniri şi opriri bruşte;
 deplasări în viteză (sprinturi);
 variaţii de ritm în deplasare;
 schimbări de direcţie la plecare şi în timpul deplasărilor;
 fente şi opriri în timpul deplasării;
 deplasări intercalate cu piruete şi pivotări ofensive şi defensive.
Aceste exerciţii se pot face individual sau în grup elevii lucrând independent; sau se
poate executa sub comandă, la diferite semnale auditive sau vizuale.
Procedeele perfecţionate izolat, în faza următoare, sunt asamblate – legate între ele.
Astfel se vor folosi următoarele complexe:
 deplasări succedate de opriri şi prinderea mingii; de primirea mingii şi efectuarea de
dribling; sau aruncări la coş etc;
 schimbare de direcţie – deplasare – oprire – piruetă şi continuarea deplasării;
 alergare – piruetă – prindere – pasă sau aruncare la coş;
 alergare cu plecări false şi schimbare de direcţie.
 1x1 alergare cu desprindere de lângă adversar prin surprinderea apărătorului;
 1x1 alergare cu schimbare de direcţie şi surprinderea apărătorului pe picior greşit;
 1x1 joc permanent de picioare, pivotare şi deplasare;
 1x1 “leapşa” pe suprafaţă limitată (1/2 teren şi tot terenul);
 1x1 demarcaj în funcţie de zona în care acţionează jucătorul în atac (postul ocupat);
 demaraj în funcţie de jucătorul cu minge,
 pe grupe de trei jucători unul în posesia mingii, ceilalţi în relaţia atacant – apărător.
Jucătorul în atac la fiecare demarcare va primi mingea;
 idem trei atacanţi contra doi apărători şi patru contra trei;
 joc 2x1 şi 3x2, atac în superioritate numerică;
 joc 2x2; 3x3 de “câştigă mingea”;

95
 joc 5x5 pe ½ teren “mingea salvează”;
 “pasă în ordine numerică”; “pasă la numărul strigat”.
Toate aceste jocuri de şcoală urmăresc perfecţionarea demarcajului, jucătorul în atac
fiind solicitat la demarcaje succesive şi permanente, deoarece jucătorul aflat în posesia mingii
nu are voie să dribleze ci numai să paseze; pentru a pasa rapid trebuie în permanenţă coechipierii
să fie demarcaţi.
 Joc 5x5 pe tot terenul fără dribling;
 Joc 5x5 în care aruncarea la coş se execută numai precedată de demarcaj.
Pe parcursul învăţării demarcajului se vor da următoarele indicaţii:
 desprinderea de adversar se efectuează brusc şi în momentul premergător acţiunii;
 desprinderea să fie hotărâtă şi energică;
 demarcajul să favorizeze primirea mingii;
 acţiunea de demarcaj să se facă în funcţie de plasamentul adversarului direct cât şi
a coechipierului aflat în posesia mingii.
Toate aceste indicaţii (date atacantului) urmăresc determinarea apărătorului de a nu
mai putea respecta reguli de marcaj.

PĂTRUNDEREA

Învăţarea pătrunderii este strâns legată de însuşirea şi perfecţionarea elementelor şi

procedeelor tehnice (mişcare în teren, pase, dribling şi aruncare la coş).
Pregătirea tehnică se realizează prin perfecţionarea elementelor componente ale
pătrunderii şi anume:
 schimbare de direcţie, piruetă, pivot ofensiv, oprire;
 prindere de minge în condiţii variate;
 pasarea mingii cu două mâini de la piept şi cu pământul, de pe loc şi din deplasare;
 aruncarea la coş de pe loc, din dribling, din alergare şi din săritură.
Exersarea acestor elemente şi procedee – legate între ele se face din formaţii
caracteristice:
 schimbare de direcţie – pătrundere – prindere – pasă. (Exerciţiul se execută pe patru şiruri;
este utilizabil pentru colectivele mari şi panouri puţine; transmiterea mingii se face alternativ
prin pasa cu pământul sau pasa de la piept cu două mâini).

96
 Fentă de aruncare sau pasă – pasă – schimbare de direcţie
– pătrundere.

 Schimbare de direcţie – pătrundere spre coş – prindere –

aruncare la început din dribling apoi din alergare, din săritură
sau de pe loc precedată de oprire.

II
 Jucătorul 1: schimbare de direcţie – pătrundere spre coş
3
– primeşte mingea de la jucătorul 3 – aruncare la coş –
urmăreşte şi trece în dribling la şirul II. Jucătorul 3: fentă (de
pasă, de aruncare sau de plecare în dribling) – pasă jucătorului
I
1 – dublează pătrunderea 1

97
 Jucătorul 1: schimbare de direcţie – pătrundere –
II

prindere – aruncare la coş – urmărire – dribling – pasă la şirul

3
II şi trece ca apărător la şirul respectiv. Jucătorul 3: fentă de
aruncare – pasă şi trecere ca apărător la şirul I. – urmăreşte la
panou şi trece la şirul I
1

II

 Jucătorul 1: schimbare de direcţie – pătrundere –

3
prindere – aruncare la coş – urmărire – dribling – pasă la şirul
II şi trece ca apărător la şirul respectiv. Jucătorul 3: fentă de
aruncare – pasă şi trecere ca apărător la şirul I.
1

II

3
 Jucătorul 1: fentă (de pasă, de aruncare sau de plecare în
dribling) – pasă jucătorului 3 – dublează pătrunderea –
urmărire la panou şi trece ca apărător la şirul II. Se recomandă
ca pasa să fie executată cu pământul. Jucătorul 3 poate 1

pătrunde şi pe sub panou. Jucătorul 3: schimbare de direcţie – I

pătrundere spre coş – primeşte mingea de la jucătorul 1 – aruncare la coş – urmărire – dribling
– oprire – pasă la şirul I şi trece ca apărător la şirul respectiv.

 Jucătorul 1: fentă de pasă – pasă jucătorului3 –

pătrundere – primeşte mingea – aruncare la coş – urmărire şi
trece ca apărător la şirul II. Jucătorul 3; schimbare de direcţie
– ieşire la minge – oprire în 2 timpi – fentă de pasă – pasă
jucătorului 1 – urmărire la panou – dribling – oprire – pasă la 1 3

şirul I şi trece ca apărător la şirul respectiv.

I II

98
 Jucătorii 3 şi 5 au câte o minge. Jucătorii 1 şi 7 execută
3 5
schimbare de direcţie, pătrund alternativ spre coş fiind angajaţi II III

de jucătorii din colţ din partea opusă (jucătorul 7 către

jucătorul 3, iar jucătorul 1 către jucătorul 5), primesc mingea,
aruncă la coş, urmăresc şi trec la şirurile II şi III (jucătorul 7 la
1 7
şirul II, iar jucătorul 1 la şirul III). Jucătorii 3 şi 5 execută fentă
I IV
de aruncare, pasează şi trec la şirurile I şi IV.
Acest exerciţiu prezintă avantajul că aruncarea la coş din pătrundere se poate efectua alternativ
cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă. Se recomandă a fi folosit atunci când toţi jucătorii şi-au
însuşit bine aruncarea la coş din alergare cu ambele mâini (dreapta şi stânga).

 Jucătorul 1: fentă de plecare în dribling – depăşire –

3
oprire (în 2 timpi) – pasă jucătorului 3 – pătrundere – aruncă
la coş şi trece ca apărător la şirul II. Jucătorul 3: schimbare de
direcţie – ieşire la minge – prindere – oprire – fentă – pasă
jucătorului 1 – urmărire la panou – dribling – oprire – pasă la 1

şirul I şi trece ca apărător la şirul respectiv.

 Jucătorul 3: fentă de plecare în dribling – depăşire

3
(traversând pe sub panou) – oprire – pasă jucătorului 1 (care a II

pătruns aspre coş) şi trece ca apărător la şirul I. Jucătorul 1:

schimbare de direcţie – pătrundere – prindere – aruncare la coş
– urmărire la panou – dribling – pasă la şirul I şi trece ca 1

apărător la şirul respectiv. I

 Jucătorul 1: fentă de aruncare – pasă jucătorului 3 –

pătrundere – prindere – aruncare la coş – urmărire la panou şi 3

pasează jucătorului 3 care s-a deplasat în partea stângă a

terenului, reluându-se exerciţiul. Jucătorii avansaţi vor arunca
la coş – alternativ cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă.
1

99
 Jucătorul 1: fentă de pasă către jucătorul 5 – pasă
jucătorului 3 – pătrundere spre coş – primeşte mingea – aruncă
3
la coş şi trece la şirul III. Jucătorul 3: ieşire la minge – oprire
5

– pasă jucătorului 5 – urmărire – dribling şi trece la şirul I.

Jucătorul 5: schimbare de direcţie – prindere – oprire – pasă 1
I
jucătorului 1 şi trece la şirul II.

 Jucătorul 1: fentă de pasă către jucătorul 5 – pasă III

5
jucătorului 3 – pătrundere – prindere – pasă jucătorului 5 şi
trece ca apărător la şirul II. Jucătorul 3: prindere – pasă
jucătorului 1 – pătrundere – prindere – aruncare la coş –
urmărire şi trece ca apărător la şirul III. Jucătorul 5: schimbare 1 3

de direcţie – pătrundere – prindere – pasă cu pământul – I II

urmărire – dribling – oprire – pasă la şirul I şi trece ca apărător

la şirul respectiv.
 joc 1x1 şi 2x2;
 2x1; 3x2; atacant – apărător şi un jucător care pasează numai atacantului care pătrunde.
 2x2; 3x3; 4x4 pe ½ teren şi pe tot terenul în care sunt valabile numai coşurile marcate din
acţiunea de pătrundere.
 Joc 5x5 pe ½ teren şi pe tot terenul cu temă:
 pătrunderi fără acţiune finală;
 pătrunderi cu acţiune finală;
 pătrunderi din partea opusă mingii şi de pe aceeaşi
 parte;
 coş valabil numai din acţiunea de pătrundere;
 coşul marcat din pătrundere valorează 3 – 4 puncte.
Indicaţii metodice:
 învăţarea pătrunderii se începe pe partea mâinii îndemânatice apoi pe partea
mâinii mai puţin îndemânatice;
 se învaţă la început pătrunderea de pe partea opusă mingii apoi din aceeaşi parte
cu mingea;
 finalizarea în acţiunea de pătrundere se face în primele exerciţii prin aruncare
din deplasare (dribling şi alergare) apoi de pe loc precedate de oprire, din săritură, iar la echipele
avansate poate fi efectuată şi prin aruncare în cârlig şi semicârlig;
100
  orice pătrundere trebuie în permanenţă dublată de către atacantul care angajează
jucătorul pătrunzător.

DEPĂŞIREA

Rezolvarea cu succes a depăşirii cere din partea jucătorului un control deosebit asupra:
- conducerii mingii cu ambele mâini (ambidextrie);
- protecţie mingii în timpul driblingului;
- schimbărilor de direcţie în dribling;
- opririlor, fentelor şi pivotărilor;
- aruncărilor la coş din deplasare şi din săritură.
După exersarea izolată a elementelor tehnice care compun acţiunea de depăşire, se trece la
asamblarea lor în complexe:

 fentă de aruncare – pornire în dribling – oprire – pasă.

 fentă de aruncare – porniri în dribling şi aruncare la coş

(se va alterna plecarea în dribling pe partea dreaptă şi pe partea
stângă).

101
 Jucătorul 1: fentă de aruncare – depăşire (pe partea
dreaptă) - dribling – aruncare la coş – urmărire la panou şi
trecere în dribling cu mâna stângă la şirul respectiv.

 Jucătorul 1: fentă (de aruncare sau pornire spre stânga) – II

depăşire pe dreapta – aruncare la coş şi trecere la şirul II. 3

Jucătorul 3: urmărire la panou şi trecere în dribling cu mâna

I
stângă la şirul I. 1

 Jucătorul 1: fentă de pasă către stânga – depăşire pe

partea dreaptă – aruncare la coş şi trecere la şirul II. Jucătorul
3: pasă – schimbare de direcţie – urmărire şi trecere în dribling
cu mâna la şirul I. 3 1

II I

 Jucătorul 1: fentă de aruncare – pasă jucătorului 3 –

schimbare de direcţie – pătrundere către coş – prindere – oprire 3

– depăşire – aruncare la coş – urmărire şi trecere ca apărător la

şirul II. Jucătorul 3: ieşire la minge – prindere – oprire – fentă
de aruncare – pasă jucătorului 1 – urmărire la panou – dribling
1

– oprire – pasă la şirul I şi trecere ca apărător la şirul respectiv.

102
 Jucătorii aşezaţi pe post de pivot execută următoarele
complexe de depăşire specifice acestui post:
 fentă de aruncare pe partea stângă – aruncare din
săritură cu întoarcere.
 fentă de aruncare la coş pe partea stângă – pivot
defensiv pe piciorul drept – păşire cu piciorul stâng şi aruncare
la coş.
 fentă de aruncare pe partea stângă – pivot defensiv pe piciorul drept – dribling şi
aruncare la coş.
 aceleaşi complexe cu deosebirea că fenta de aruncare se face în partea cealaltă
(dreaptă) iar finalizarea se face pe partea stângă.

 Jucătorul 3: schimbare de direcţie – ieşire la minge – 3 II

prindere – oprire – execută complexe de procedee de depăşire

de la exerciţiul de mai sus – aruncare la coş – urmărire –
dribling – oprire –pasă la şirul i şi trecere ca apărător la şirul 1

respectiv. Jucătorul 1: fentă de aruncare – pasă – pătrundere – I

urmărire ca apărător la şirul II.

 Jucătorul 1: fentă de aruncare – pasă jucătorului 3 –

urmărire – dribling până în colţul terenului – pasă şi trecere ca
3

apărător la şirul II. Jucătorul 3: schimbare de direcţie – ieşire 5

la minge – prindere – oprire – depăşire – pasă jucătorului 5 şi

trecere ca apărător la jucătorul 5. Jucătorul 5: ieşire la minge –
1

prindere – fentă de aruncare – depăşire – aruncare la coş şi

trecere ca apărător la şirul I.
Exerciţiul perfecţionează pătrunderea şi depăşirea.

R
 Aruncarea mingii în sus şi înainte – prindere – oprire
– pasă sau plecare în dribling.

103
 Ieşire la minge – prindere – oprire – fentă de pasă stânga
şi aruncare la coş sau pasă spre dreapta.

 Ieşire la minge – prindere – oprire – plecare în dribling

şi aruncare la coş (plecare pe dreapta şi apoi pe partea stângă).

R
 Jucătorul fără minge: ieşire la minge – prindere – oprire
– depăşire. Jucătorul cu minge: dribling – oprire – pasă şi
trecere cu rămânere un moment – gen apărător – în faţa
jucătorului 1 care depăşeşte.

 Schimbare de direcţie – alergare – prindere – oprire şi

depăşire.

104
 pasă – schimbare de direcţie – prindere şi pasă din alergare – deplasare – prindere – oprire
– depăşire.

 Dribling – oprire – pasă – schimbare de direcţie – deplasare – oprire – prindere fentă –

depăşire.

 Dribling cu schimbare de direcţie – oprire – pasă – deplasare – prindere – oprire – depăşire

cu aruncare la coş din săritură.

 Joc 5 x 5 cu temă pe ½ teren şi pe tot terenul:

 sunt valabile numai coşurile înscrise din depăşire;
 coşurile înscrise din depăşire valorează 3 puncte;
 coşurile înscrise din depăşirea pivotului sau a extremelor valorează 4 puncte.

105
 RECUPERAREA OFENSIVĂ

În învăţarea recuperării se folosesc următoarele exerciţii:

 Aruncări la coş de pe loc, din săritură şi din deplasare, din diferite unghiuri, urmate de
plecare la recuperare;
 Aruncări la coş precedate de fente şi plecare la recuperare;
 Recuperarea aruncărilor efectuate de coechipieri;
 Acelaşi exerciţiu în prezenţa unui apărător semiactiv;
 Un jucător aruncă al doilea cu apărător în faţă, recuperează;
 Un jucător aruncă şi participă la recuperare cu un alt coechipier (fără adversar la început,
apoi cu adversar);

 Jucătorul 1: fentă de pasă – aruncare la coş din săritură – urmărire şi trecere la şirul II.
Jucătorul 3: schimbare de direcţie – urmărire – recuperare –
aruncare la coş şi trecere în dribling la şirul I. Jucătorul 3 poate
efectua aruncare la coş din voleibolare, sau după aterizare II
3

urmată de o nouă săritură şi aruncare la coş. Dacă recuperează

1
jucătorul 1 el va executa o nouă aruncare la coş din săritură
I
înainte de aterizare.
Exerciţiul urmăreşte să formeze deprinderea de a
recupera aruncarea la coş proprie sau a coechipierului.
După 8-10 execuţii se introduce apărător la jucătorul 3.

 Jucătorul 1: fentă de pasă – dribling – aruncare la coş din săritură şi plecare la recuperare.
Jucătorii 2 şi 3 caută să recupereze, cel care intră în posesia mingii devenind atacant, iar celălalt
apărător. Jucătorul devenit atacant execută 1-2 driblinguri şi aruncă la coş din săritură sau
aterizează, execută fentă de aruncare şi apoi aruncă la coş – după care exerciţiul se reia, mingea
pasându-se jucătorului 1. Dacă a recuperat jucătorul 1 va
încerca să voleiboleze mingea înainte de aterizare. 2 3

Exerciţiul perfecţionează tactica individuală a

jucătorilor cât şi recuperarea în condiţiile prezenţei 1

adversarului. După 8-10 execuţii se schimbă locurile, fiecare

jucător trecând în locul jucătorului 1.

106
 Jucătorul 1: dribling – oprire – aruncare la coş din
A 2
săritură. Jucătorul 2 şi apărătorul A caută să intre în posesia
mingii prin urmărire-recuperare. Dacă jucătorul 2 intră în
1

posesia mingii poate efectua: voleibolarea mingii către

jucătorul 1 sau aruncarea la coş precedată de fentă.
Prin acest exerciţiu se urmăreşte să se antreneze
pivotul defensiv, marcajul la jucătorul fără minge, precizia în
aruncările la coş, detenta.
După 10-12 execuţii jucătorul 1 trece în locul apărătorului A, apărătorul A în locul
jucătorului 2, iar jucătorul 2 în locul jucătorului 1.

 Jucătorii 1 şi 2 pasează între ei şi aruncă la coş din

săritură alternativ. Jucătorii 3 şi 4 caută să recupereze iar A B
3 4

apărătorii A şi B să urmărească. Dacă au recuperat, jucătorii 3

şi 4 vor încerca următoarea acţiune: dribling de protecţie şi
angajarea jucătorului 1 sau a jucătorului 2 care vor arunca la 2
1
coş. Exerciţiul caută să perfecţioneze la jucători alegerea
momentului săriturii în funcţie de aruncarea la coş.
După 8-10 execuţii se schimbă locurile.

 Jucătorii sunt aşezaţi pe 2 şiruri, lucrând în perechi

atacant-apărător. 3
B
Jucătorul 1: dribling – oprire într-un timp – aruncare la coş din II A

săritură – urmărire şi trecere ca apărător la şirul II. Apărătorul

1
A execută joc de braţe şi picioare, pivot defensiv (după I

aruncarea la coş a atacantului), urmăreşte şi trece în dribling la

şirul II devenind atacant. Acelaşi exerciţiu îl va face şi
jucătorul 3 şi apărătorul B.
Prin acest exerciţiu jucătorii perfecţionează aruncarea la coş din săritură şi mărirea
preciziei acesteia, dezvoltă viteza de deplasare şi detenta – deprinderea de ocupare primului
plan în apărare, de a urmări-recupera aruncările la coş.

107
 Jucătorul 1: dribling – oprire – aruncare la coş din săritură, trecând la acelaşi şir. Jucătorii
2 şi 3 pleacă la recuperare (în prealabil făcând schimbare de
direcţie) . cel care intră în posesia mingii o pasează la şirul I 2 3

după care se retrage la locurile respective, exerciţiul reluându-

se de la început sau aterizează, execută o nouă săritură şi
aruncă la coş. 1

După 8-10 execuţii se schimbă şirurile în aşa fel încât I

fiecare să treacă să arunce la coş. După ce toţi jucătorii au

trecut prin toate posturile, se introduc adversari la jucătorii 2 şi 3.
 2x2 cu apărător şi la jucătorul care aruncă şi la cel care recuperează;
 Un jucător aruncă doi recuperează (extremele sau pivotul şi un jucător extremă);
 Joc 2x2. 3x3 pe ½ de teren cu profesorul: după un număr de pase profesorul aruncă la coş
iar atacanţii recuperează;
 Integrarea recuperării în combinaţii de 2 şi 3 jucători (dă şi du-te, blocaj, încrucişare) şi
apoi în cadrul sistemului de atac în potcoavă şi cu jucător pivot;
 Joc 5x5 bilateral cu temă:
 echipa care recuperează beneficiază de o aruncare la coş liberă;
 echipa care recuperează beneficiază de două atacuri consecutive.
Indicaţii metodice:
 acţiunea de recuperare să însoţească în permanenţă exerciţiile de aruncare la coş
(chiar în etapa învăţării);
 recuperarea să nu diminueze tehnica de execuţie a aruncărilor la coş, mai ales
prin scurtarea fazei de finalizare;
 în cadrul exerciţiilor de recuperare să se dezvolte simţul de răspundere pentru
precizia în propriile aruncări şi în aruncările coechipierilor;
 recuperarea în cadrul sistemului de atac cu jucător pivot o asigură jucătorul de
colţ sau pivot, iar în sistemul de atac în semicerc unul dintre extreme;
 întotdeauna jucătorul care efectuează aruncarea la coş se duce la recuperare.

108
 MARCAJUL

Exerciţiile folosite în prima etapă a învăţării marcajului corespund ca şi la acţiunea

de demarcaj cu perfecţionarea elementelor de mişcare în teren. Astfel, învăţarea marcajului va
începe prin repetarea următoarelor elemente:
- poziţia fundamentală joasă şi medie;
- deplasări cu pas adăugat şi alergare laterală;
- schimbări de direcţie şi opriri bruşte;
- fentele şi jocul de picioare şi lucrul de braţe.
După exersarea lor izolată se trece la legarea în complexe:
 Colectivul aşezat în semicerc, linie sau şiruri execută deplasări înainte, înapoi, şi lateral
din poziţie fundamentală, la indicaţia profesorului sau la diferite semne vizuale sau auditive;
 Acelaşi exerciţiu sub formă de reprize 20-40 sec;
 Sprint înainte 3-4m – oprire – retragere cu spatele şi joc de picioare şi lucru de braţe;
 Deplasare laterală dreapta-stânga – pivotare defensivă – săritură la panou – pas adăugat
înainte – oprire – joc de braţe şi picioare;
 Alergare dreapta şi stânga cu schimbare de direcţie – retragere cu spatele – alergare
laterală dreapta-stânga – săritură la panou – oprire – pivotare – deplasare înainte;
 Ştafete sau exerciţii sub formă de concurs cu elemente de mişcare în teren;
 1x1 “jocul în oglindă;
 1x1 “leapşa”;
 1x1 pe ½ de teren sau pe tot terenul, atacantul execută demarcaj, apărătorul marcaj;
 idem 2x2 (apărătorii vor împiedica atacanţii de a ajunge la anumite puncte fixe);
 1x1 şi 2x2 cu minge (stabilindu-se sarcini precise pentru atacant şi apărător);
 joc 2x1, 3x2 pe suprafaţă de teren limitată.
 Jucătorul 1 execută demarcaj pentru primirea mingii, iar apărătorul A îl marchează în
vederea împiedicării primirii mingii. Jucătorul 1 după primirea
mingii efectuează dribling şi apoi pasează jucătorului 2 care
A
este fix. Apărătorul A va executa acţiunile de apărare 1

corespunzătoare, diferitele situaţii (marcajul jucătorului care

driblează, a terminat driblingul etc.). Jucătorul 1 execută de 4- 2

5 ori şi apoi vine în locul jucătorului 2.

109
 Jucătorii 1 şi 2 execută pasă urmată de pătrundere, iar
apărătorii A şi B se deplasează cu atacanţii care pătrund
executând marcaj în aceste condiţii. După pătrundere atacanţii
A B
devin apărători, iar apărătorii trec la şirul atacanţilor.
1 2

 Jucătorul1 execută depăşire pornind în dribling spre coş, iar apărătorul A execută marcajul
atacantului care depăşeşte şi driblează spre coş. Apărătorul A
încearcă să-l conducă pa atacantul 1 în dribling, spre linia
laterală de unde acesta a pasat atacantului 2 care execută ieşire
la minge – prindere şi porneşte în dribling, executând aceiaşi A B

acţiune ca jucătorul 1. 1 2

După 4-6 exerciţii atacanţii devin apărători, iar aceştia

trec la şirul atacanţilor.
În cadrul marcajului diferenţiat avem situaţia când jucătorul aflat în posesia mingii
nu a driblat, driblează sau a terminat driblingul.
 1x1 pe ½ de teren sau pe tot terenul marcarea jucătorului care driblează;
 2x2 cu marcaj la jucătorul care nu a driblat sau care a terminat driblingul;
 5x5 pe ½ de teren cu temă:
 “Cine ţine mingea mau mult”;
 “Pase în ordine numerică fără aruncare la coş”
 “Joc fără dribling”;

Atacantul în posesia mingii nu a efectuat

driblingul:

 Doi atacanţi şi un apărător; atacantul primeşte mingea şi

simulează fie aruncare, fie pasă către coechipier sau plecare în
dribling; apărătorul acţionează pe rând la cei doi atacanţi, în
funcţie

110
 Atacantul driblează:
 1x1, 2x2 cu temă;
 Oprirea jucătorului din dribling;
 Scoaterea mingii din dribling

Atacantul a efectuat driblingul:

 1x1 cu temă: atacantul execută dribling – oprire – fentă – pivot iar apărătorul apropiere
de atacant şi încercare de deposedare de minge.

ACŢIUNI INDIVIDUALE DE INTERVENŢIE LA MINGE

SCOATEREA MINGII DIN DRIBLING

 dribling pe spaţiu limitat cu scoaterea mingii din dribling (se poate desfăşura şi sub formă
de concurs, jucătorii cărora li s-a scos mingea din dribling sunt eliminaţi);
 leapşa în dribling; devine prinzător cel căruia I s-a scos mingea din dribling – se
desfăşoară pe spaţiu limitat;
 1x1 ambii jucători driblează şi încearcă să-şi scoată mingea din dribling;
 joc 2x2, 3x3 pe ½ de teren cu utilizarea depăşirii şi a scoaterii mingii din dribling.

SMULGEREA

 1x1 atacant-apărător. Atacantul execută protecţie de minge iar apărătorul încearcă

smulgerea prin lovire sau apucare. Smulgerea prin lovire este precedată de o fentă de smulgere
prin apucare şi se execută printr-o bătaie puternică de jos în sus pe partea unde degetele nu au
contact cu mingea;
 2x1, doi apărători încercă să smulgă atacantului mingea;
 1x1 jucătorii ţin mingea şi la semnal încercă smulgerea ei. Pentru a mări şansele de
smulgere mingea se lipeşte de coapsă sau de piept ceea ce permite puncte suplimentare de
sprijin.

111
 ŢINEREA MINGII.

Acţiune de smulgere nu trebuie să fie abandonată până în momentul fluierului

arbitrului. Exerciţiile indicate la smulgere sunt valabile şi pentru ţinere.

RECUPERAREA DEFENSIVĂ

 1x1, 2x2, 3x3 cu joc de braţe şi picioare în faţa unui

atacant care aruncă la coş; urmărire la panou, ocuparea
unghiului favorabil.

 Un jucător atacant cu mingea driblează, doi apărători

execută joc de picioare şi lucru de braţe, păstrându-şi
plasamentul între atacant şi coş.


 Jucătorul 1: execută fentă de pasă şi aruncă la coş de pe

loc sau din săritură. Jucătorii 2, 3 şi 4 execută joc de braţe şi 2 3

picioare iar în momentul aruncării la coş, execută pivot

4

defensiv şi urmăresc. Cine prinde mingea, o pasează

jucătorului 1 şi exerciţiul se reia. 1

 Joc 3x3 urmărire-recuperare;

 Joc cu temă pe tot terenul urmărire-recuperare.

112
 TACTICA COLECTIVĂ

Orice combinaţie tactică constă dintr-o coordonare a acţiunilor individuale a doi sau
trei coechipieri cu scop bine definit şi raportat fie la atac (favorizarea demarcajului, pătrunderii,
depăşirii şi a finalizării atacului prin aruncare la coş), fie la apărare (realizarea unui marcaj cât
mai eficient şi a acţiunilor pentru recâştigarea mingii).
Denumite şi combinaţii tactice fundamentale, ele constituie baza acţiunilor tactice
colective de echipă, în atac sau în apărare.
Având la bază acţiunea individuală în metodica învăţării combinaţiilor de 2-3 jucători,
va trebui să ţinem seama de pregătirea individuală.
Moanţă Alina în lucrarea „Baschet – Metodică”, arată că pregătirea tactică nu poate
fi desprinsă de ceilalţi factori ai antrenamentului: fizic, tehnic, teoretic şi psihologic. Între ei
există o strânsă corelaţie, tactica însumând pregătire tehnică, fizică, teoretică şi psihologică.
Metodica învăţării tacticii colective prezintă în general două aspecte:
1. Pregătire teoretică
 definiţia combinaţiei sau sistemului;
 componente tactice individuale şi colective;
 structuri de procedee tehnice;
 succesiunea fazelor;
 utilizare tactică.
2. Pregătire practică
 componenta fizică;
 componenta tehnică;
 componenta tactică individuală;
 dispozitiv;
 circulaţia de minge şi de jucători;
 relaţia pe compartimente şi subsisteme;
 relaţia 5x5 pe ½ de teren;
 relaţia 5x5 pe tot terenul;
 succesiunea fazelor de atac şi apărare şi aşezarea dispozitivului;
 joc cu temă tactică pentru atac şi apărare.
Înainte de a prezenta tehnica de execuţie şi exerciţii pentru învăţarea
principalelor combinaţii şi sisteme de atac şi apărare (drill – exerciţiu de tehnica sau

113
tactica care se repeta la antrenament – termenul în engleză folosit în limbajul
baschetbalistic), vom face câteva precizări de ordin metodic:
1. Învăţarea combinaţiilor de atac se face în strânsă legătură cu combinaţiile de apărare
şi invers (în paralel).
Exemplu: “dă şi du-te” cu închiderea pătrunderilor şi aglomerarea, blocajul şi
încrucişarea cu alunecarea, schimbul de adversari şi flotarea.
2. Învăţarea combinaţiilor de atac precede totdeauna învăţarea celor din apărare, în
ceea ce priveşte prima etapă, a condiţiilor izolate.
3. Învăţarea combinaţiilor se face numai după ce elevii şi-au însuşit un bagaj tehnic
minimal (pasa, aruncarea, driblingul, schimbarea de direcţie, oprirea, fenta, pivotarea şi jocul
de picioare şi lucrul de braţe).
4. Învăţarea combinaţiilor de atac şi apărare presupune neapărat însuşirea acţiunilor
individuale (la un nivel satisfăcător) pătrunderea, depăşirea, urmărirea şi recuperarea mingii la
panou.
5. În învăţarea combinaţiilor de 2-3 jucători, se cere o deosebită atenţie şi disciplină
din partea jucătorilor în a respecta regulile indicate, în vederea sincronizării şi coordonării
acţiunilor dintre atacanţi şi apărători, deci este necesară o contribuţie foarte activă a gândirii
tactice.
6. Învăţarea tacticii colective elementare necesită o perioadă lungă dar în acelaşi timp
prezintă avantajul folosirii de exerciţii şi formaţii complexe, apropiate situaţiilor tactice
întâlnite în timpul jocului; varietatea acestor mijloace şi caracterul lor de întrecere, creează la
elevi satisfacţie, devenind astfel mai atrăgătoare.
7. Jocurile 2x2 şi 3x3 reprezintă mijloace foarte eficace de învăţare şi perfecţionare a
combinaţiilor de atac şi apărare.
8. Jocul 5x5 pe tot terenul, cu temă tactică pentru atac şi apărare, reprezintă în final
modalitate de verificare a modului de însuşire a combinaţiilor şi sistemelor de atac şi apărare.

114
 TACTICĂ COLECTIVĂ ÎN ATAC

RELAŢIA 2X2, 3X3

„DĂ ŞI DU-TE"

Combinaţia tactică "dă şi du-te" (give and go) se realizează între doi jucători:
jucătorul aflat în posesia mingii (1) o va pasa unui coechipier apropiat (3), după care execută o
acţiune de demarcaj individual cu direcţie de coş (realizând o pătrundere) pentru a reprimi
mingea şi a încerca să finalizeze printr-o aruncare la coş.

Componentele combinaţiei:
a) Transmiterea mingii şi intrarea în posesia acesteia de către partener;
b) Demarcajul individual al pasatorului urmat de pătrundere cu direcţie de coş;
c) Pasa de angajare a pătrunzătorului.

Utilizarea tactică a combinaţiei

Simplă ca concepţie, uşor de executat şi folosit în joc, combinaţia tactică "dă şi du-te"
este reprezentativă pentru învăţarea jocului colectiv organizat. Ea este folosită în special
împotriva apărărilor om la om, mai ales a celor agresive.

Exerciţii pentru învăţare:

Exersarea combinaţiei fără adversar.
 “Dă şi du-te” fără adversar şi fără acţiune finală.

115
 “Dă şi du-te” cu acţiune finală – exerciţii pe jumătate de
teren.

Exerciţii complexe cu desfăşurare pe tot terenul.

R
R

Exersarea combinaţiei în condiţii de adversitate.

 Între jucătorii pătrunzători în care pătrunderea se

efectuează prin demarcaj individual.

 Între jucători pătrunzători şi jucători cu sarcini speciale

(pivot sau centru).
Exerciţiul se va executa la început fără apărător, atât pe partea stângă, cât şi pe partea
dreaptă, apoi cu apărător. Prin acest exerciţiu, jucătorii
perfecţionează depăşirea, pasa cu pământul, aruncarea la coş
din dribling sau din alergare.

116
  Jucătorul 1: fentă de aruncare – pasă jucătorului 2
III
– schimbare de direcţie – pătrundere – prindere – aruncare la
II 4 2
coş din deplasare sau din săritură – trecere ca apărător la şirul
II.
Jucătorul 2: traversează spaţiul de aruncări libere
1
(apariţie de jucător pivot) – primeşte mingea de la jucătorul 1 I

– pasează jucătorului 1 cu pământul – execută pivot defensiv –

urmăreşte aruncarea la coş – pasează mingea la şirul I – trecere ca apărător la şirul I. Apărătorul
A: execută marcaj normal la jucătorul 2, iar după aceasta trece la şirul I.
Prin acest exerciţiu, jucătorii perfecţionează pasa cu pământul, marcajul, aruncarea la
coş din deplasare, din săritură si recuperarea.

 Jucătorul 1: fentă de depăşire sau de aruncare –

pasă jucătorului 2 – schimbare de direcţie – pătrundere – I II

prindere (oprire într-un timp) – aruncare la coş – trecere la şirul 3 1 2

II.
Jucătorul 2: apariţie în post de pivot – primeşte
mingea, o protejează prin pivotare către stânga (blocând în
acelaşi timp deplasarea apărătorului A) – urmărire – pasă
jucătorului 3 – trecere ca apărător la şirul I.
Apărătorul A trece la şirul I.
Exerciţiul urmăreşte să perfecţioneze protecţia mingii, pasa cu pământul, aruncarea la
coş din săritură, blocajul, recuperarea.

 Jucătorul 1: fentă de depăşire sau de aruncare la coş – pasă jucătorului 3 –

pătrundere – primeşte mingea – aruncă la coş din alergare, dribling sau săritură – trecere ca
apărător la şirul II.
Apărătorul B trece la şirul II.
Jucătorul 2: ieşire la minge – prindere – oprire într-un
timp – pasă jucătorului 1 – schimbare de direcţie – urmărire –
pasă la şirul I- trecere ca apărător la şirul respectiv. A B

Prin acest exerciţiu jucătorii perfecţionează aruncarea la coş I

1 3
II

din dribling, marcajul jucătorului cu şi fără minge.

117
  Exerciţiu complex pe tot terenul. Jucătorii sunt aşezaţi în număr egal pe toate
colţurile terenului. Exerciţiul porneşte simultan din două colţuri opuse.
Jucătorul 1: execută 3-4 driblinguri – pasează din deplasare cu o mână de la umăr
jucătorului 2 – pătrundere spre coş – primeşte mingea de la jucătorul 2 – aruncă la coş din
dribling – trecere la şirul II.

Jucătorul 2: urmărire – pasă jucătorului 3 pe poziţie viitoare – trecere la şirul III.

Jucătorul 3 execută, pe partea cealaltă, acelaşi exerciţiu ca şi jucătorul 1.

4 3

1 2

 Aplicarea combinaţiei de “dă şi du-te” în sistemul de atac în semicerc.

 Aplicarea combinaţiei de “dă şi du-te” în sistemul 4+1 (cu jucător pivot).

118
 BLOCAJUL

Reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu participarea a doi

atacanţi. Unul execută "blocajul" (pick), barând temporar drumul probabil de deplasare al
apărătorului unui coechipier; respectivul coechipier, aflat sau nu în posesia mingii, este
beneficiar al blocajului, în urma căruia el poate acţiona printr-o depăşire sau aruncare la coş sau
se poate demarca.
Faţă de alte combinaţii tactice, execuţia blocajului
comportând opoziţie statică din partea executantului (deci un C
3
caracter oarecum pasiv al cesteia), impune apărătorului să-l
ocolească pentru a nu-l lovi. A

Jucătorul 3 execută "blocaj" la apărătorul atacantului 1

1 aflat în posesia mingii. Acesta sesizează momentul şi direcţia

prin care poate valorifica blocajul şi iniţiază o acţiune de
depăşire "prin afară" şi, eliberat de marcajul adversarului său, poate finaliza printr-o aruncare
din apropierea coşului.
"Ieşirea din blocaj" (pick and roll) reprezintă o continuare a blocajului, mai ales în
situaţia în care apărătorii răspund printr-o combinaţie
defensivă de "schimbare de adversari", scopul acestei "ieşiri 3
C

din blocaj" fiind de a dubla acţiunea ofensivă întreprinsă de

atacantul al cărui apărător a fost blocat. A

Jucătorul 3, concomitent cu plecarea coechipierului 1

său în acţiunea de depăşire, execută "ieşirea din blocaj"

pătrunzând pe direcţie de coş şi urmând să primească pasa de
la 1 preluat în marcaj de apărătorul C.
În practică, variantele de execuţie a blocajului sunt numeroase şi de cele mai multe ori
desfăşurate în contextul altor combinaţii sau acţiuni tactice ("dă şi du-te", încrucişare simplă
sau dublă, pătrundere, depăşire sau finalizare).
Pentru o prezentare didactică, vom clasifica execuţia
blocajului în raport de mediana terenului şi coş.
Blocajul lateral, care poate fi: A

- blocaj interior, efectuat între apărător şi mediana 1 2

terenului;

119
 - blocaj exterior, efectuat între apărător şi marginea
terenului; 4

- blocajul posterior (înapoi) întâlnit ceva mai frecvent 5

în sistemele ofensive cu jucător pivot, în cadrul jocului de C

relaţie dintre jucătorul pivot şi extremă sau cu cel de-al doilea 3

jucător pivot.

O variantă de bază a blocajului o reprezintă blocajul la jucătorul fără minge, executat

în cadrul unei combinaţii la care iau parte trei atacanţi. Această combinaţie poate fi integrată ca
circulaţie de bază în cadrul unor sisteme de atac împotriva apărării om la om sau drept
combinaţie de finalizare.
Jucătorul 1 pasează mingea coechipierului său 2 după
care se duce şi-l blochează pe C. Extrema 3 sesizează blocarea
C
adversarului său direct şi pătrunzând prin partea blocajului, 3

primeşte mingea pentru a finaliza.

A B
După blocaj, atacantul 1 execută "ieşire din blocaj" 1
2
pentru a dubla acţiunea întreprinsă de 3 şi a anihila eventuala
combinaţie defensivă de "schimbare a adversarilor".

120
 ÎNCRUCIŞAREA

Reprezintă combinaţia tactică fundamentală din care rezultă demarcajul unui atacant
prin interpunerea în drumul apărătorului acestuia a unui cuplu atacant-apărător care creează,
pentru moment, un aşa numit "paravan" spontan.
Încrucişarea simplă se realizează între doi atacanţi: jucătorul aflat în posesia mingii,
driblează către partenerul său interpunându-se între acesta şi adversarul lui. Din alergare sau
executând o oprire şi pivotare defensivă îi pasează mingea partenerului de combinaţie, acesta
continuând acţiunea de încrucişare prin efectuarea unei pătrunderi în dribling spre coş pentru a
finaliza.
Prezentăm şi alte forme sau variante de execuţie a acestei combinaţii tactice:

- efectuată între doi atacanţi fără minge, urmând ca cel

care se demarcă pe partea mingii să primească pasa de la un al 4

treilea coechipier.

1 2

- unul staţionare - "încrucişarea simplă pe jucător

static" (de obicei încrucişarea făcându-se pe jucătorul centru)

Această ultimă variantă a combinaţiei de "încrucişare

2
simplă pe jucător static" asociată cu combinaţia "dă şi du-te",
reprezintă situaţii des întâlnite în multitudinea sistemelor
ofensive folosite împotriva apărărilor om la om.

Componentele combinaţiei:
a) Atacantul care iniţiază combinaţia driblează spre partenerul cu care urmează să
combine, cu intenţia vădită de a pătrunde între acesta şi apărătorul lui, creând o "paravanare"
spontană în marcajul efectuat de respectivul apărător. Momentul interpunerii va trebui să
coincidă fie cu execuţia unei pase directe către coechipierul care "trece" prin înapoia lui, fie cu
execuţia unei opriri urmată de o pivotare defensivă şi pasă "oferită" către coechipierul care trece
pe lângă el.

121
b) Atacantul cu minge trebuie să contribuie la reuşita combinaţiei. Ca urmare, el va preceda
momentul de încrucişare cu o fentă de pătrundere (sau pătrundere falsă spre coş - pe direcţie
opusă -. pentru a determina o retragere a adversarului său care va mări astfel distanţa de marcaj.
Apoi, schimbând brusc direcţia de deplasare şi trecând suficient de aproape pe lângă partenerul
său, primeşte mingea. În urma acestor acţiuni desfăşurate de cei doi atacanţi, din momentul în
care ultimul primeşte pasa, el va dispune de următoarele posibilităţi de finalizare:
- să arunce la coş din săritură folosind "paravanul" creat prin prezenţa coechipierului de
la care a primit mingea, sau
- profitând de întârzierea în marcaj realizată prin interpunerea cuplului coechipier -
apărător în drumul apărătorului său direct, finalizând din apropierea coşului.

Încrucişarea dublă - reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu

participarea a trei atacanţi, dintre care unul - cel pe care "se încrucişează" - este static. Mingea
se poate afla fie la atacantul pe care se execută încrucişarea, fie la alt atacant, care pasează
coechipierului care s-a demarcat în urma execuţiei acestei combinaţii.
Jucătorul centru 5 în posesia mingii, este folosit drept "paravan" staţionar pentru apărătorii
celor doi parteneri (1 şi 2) în deplasările pe care aceştia le fac prin faţa sa.
Va primi minge întotdeauna cel de-al doilea pătrunzător (2) care, pe lângă paravanul
staţionar al jucătorului centru, foloseşte pentru a se demarca, şi întârzierea provocată
adversarului său direct (B) de pătrunderea efectuată de partenerul său 1.

E
5

A B

1 2

122
 TACTICĂ COLECTIVĂ ÎN APĂRARE

RELAŢIA 2X2, 3X3

Caracterul colectiv al jocului de baschet impune ca acţiunile de apărare să fie tot

colective. Acest caracter colectiv se manifestă prin acţiunile de întrajutorare şi dublare
reciprocă, prin spirit de colaborare.
Oricare ar fi forma adoptată prin sistemul defensiv, jocul în apărare solicită ca acţiunile
cu caracter individual întreprinse de jucători să fie organizate şi coordonate în cadrul unor
combinaţii de 2 sau 3 jucători.
Colaborarea apărătorilor şi activitatea defensivă măreşte caracterul activ al apărării şi
constituie premisa succesului acesteia împotriva ofensivei adverse.
Constatându-se, din practică, că balanţa dintre cantitatea de muncă alocată acţiunilor
de apărare şi cantitatea de muncă alocată acţiunilor de atac, înclină în favoarea celei de-a doua,
antrenorilor le revine sarcina de a face un echilibru între aceste două compartimente.
Aceasta se poate realiza prin:
 selecţionarea, prelucrarea sau imaginarea unor exerciţii de apărare cât mai atractive;
 utilizarea multor exerciţii sub formă de întrecere (care să creeze un climat de
afirmare a personalităţii jucătorului apărător);
 lămurirea jucătorilor asupra faptului că acţiunile de apărare sunt rezultatul gândirii
tactice;
 alcătuirea unor exerciţii cu conţinut tactic de atac şi apărare în paralel.
Acţiunile tactice colective elementare de apărare se bazează pe principiile apărării şi
constituie suportul moral al echipei.
Succesiunea învăţării combinaţiilor tactice de apărare este următoarea:
 alunecarea;
 închiderea culoarelor de pătrunderi;
 schimbarea de adversar;
 evitarea blocajului;
 apărarea în inferioritate numerică;
 triunghiul defensiv de săritură;
 flotarea;
 aglomerarea.

123
 Moanţă Alina în lucrarea „Baschet – Metodică”, precizează că momentul învăţării
acţiunilor tactice colective în apărare se suprapune cu începutul perfecţionării acţiunilor de
tactică colectivă elementară în atac.
Pregătirea fizică. Din punct de vedere fizic, acţiunile tactice de apărare solicită
următoarele calităţi:
 viteza de reacţie şi deplasare;
 rezistenţa în regim de viteză, în regim de lucru specific (poziţie fundamentală, joc
de picioare şi lucru de braţe);
 îndemânarea (latura preciziei mişcărilor în spaţiu şi timp) în colaborare cu
partenerul;
 forţa în picioare (detenta) pentru triunghiul de săritură.
Aceste calităţi vor fi dezvoltate prin următoarele mijloace:
 jocuri de mişcare;
 exerciţii nespecifice, inclusiv metodele moderne (contemporane) care dezvoltă
rezistenţa şi viteza (circuit, intervale, cu repetări);
 exerciţii specifice de deplasare, schimbări de direcţie, opriri brişte, sărituri etc.
În etapa pregătirii tehnice se vor perfecţiona elementele de mişcare în teren şi anume:
 poziţia fundamentală şi deplasările prin pas adăugat şi alergare laterală;
 opririle şi schimbările de direcţie;
 săriturile şi piruetele.
La început se vor perfecţiona izolat şi apoi în structuri de procedee.
Din punct de vedere al pregătirii tactice individuale se vor perfecţiona:
 marcajul jucătorului cu minge, fără minge, marcaje speciale;
 deposedarea adversarului de minge (smulgerea-apucarea);
 intercepţie, capacul şi urmărirea la panou.

124
 ALUNECAREA

Ca urmare a circulaţiilor ofensive ale atacanţilor, desfăşurate pe suprafaţa relativ mică

a terenului, apar aglomerări care stânjenesc circulaţia apărătorilor, determinând întârzieri în
efectuarea marcajului respectivilor atacanţi. Pentru a evita aceste situaţii pe care atacantul
demarcat le poate folosi, chiar şi pentru o eventuală finalizare a atacului, apărătorii trebuie să
folosească "alunecarea".
Ea reprezintă combinaţia tactică defensivă dintre doi
jucători prin care un apărător îşi ajută coechipierul, creându-i
drum liber de deplasare în urmărirea adversarului direct,
2 1
prioritate în acţiunea de "alunecare" având apărătorul al cărui B
A

atacant are mingea sau pătrunde cu direcţie de coş. A

Apărătorul A sesizează direcţia de deplasare în

dribling a atacantului 2, şi pentru a-i permite coechipierului său
B menţinerea în marcaj a adversarului 2 - acesta fiind suficient de periculos prin situaţia lui
tactică (posesia mingii în dribling şi direcţia lui de deplasare) - se retrage puţin, schimbând
totodată şi poziţia plasamentului faţă de atacantul direct 1, minge şi coş, lăsându-i spaţiu
coechipierului său B ca să "alunece în urmărirea lui 2, după care revine la distanţa optimă de
efectuare a marcajului la adversarul său în raport de evoluţia fazei de joc.

Exerciţii pentru învăţare

 Alunecarea este forma de colaborare cel mai des
întâlnită în apărare şi se învaţă în primul an de activitate.
Alunecarea se învaţă după ce s-au învăţat principalele reguli A B

ale marcajului. Învăţarea şi perfecţionarea alunecării se face în

exerciţii în care se execută acţiuni de atac corespunzătoare A B
(blocaj, încrucişare).
 Jucătorii pe 1/2 de teren se deplasează în poziţie
fundamentală, efectuând marcaj la un jucător imaginar; se vor evita ciocnirile prin apropierea
sau depărtarea de atacantul imaginar.
 Idem folosind obiecte: scaune, mingi medicinale care sunt plasate pe teren
reprezentând atacanţii.

125
  Jucătorii aşezaţi pe două şiruri; jucătorul A trece odată prin spatele jucătorului B,
odată prin faţă, marcând un adversar imaginar.
- Idem pe perechi.

 Jucătorii dispuşi pe perechi execută deplasare cu

paşi adăugaţi către linia mediană a terenului, iar în momentul
întâlnirii evită ciocnirile, executând conform unor indicaţii
date, unul dintre jucătorii pas înainte, iar celălalt pas înapoi şi
continuă deplasarea în acelaşi sens.

 Jucătorii sunt grupaţi în perechi atacant-apărător pe

colţurile terenului. Atacanţii execută deplasare în semicerc de
pe un colţ pe celălalt, iar apărătorii urmărindu-şi atacanţii
execută alunecarea.

 Fiind o variantă a exerciţiului de mai sus, acest

exerciţiu cuprinde în plus driblingul, fapt ce îi obligă pe
apărătorii atacanţilor fără minge să ofere culoar celor care îi
marchează pe atacanţii aflaţi în posesia mingii.

 Doi atacanţi – doi apărători fără minge; atacanţii

execută schimb de locuri (încrucişare), apărătorii alunecare.
Idem, atacanţii cu minge.

126
 ÎNCHIDEREA CULOARULUI DE PĂTRUNDERE

Reprezintă combinaţia tactică prin intermediul căreia doi apărători

colaborează în vederea anihilării unei eventuale acţiuni ofensive de depăşire sau a unei
combinaţii de „dă şi du-te”.
Apărătorii (B şi C) care au plasamentul cel mai
apropiat de coechipierul lor A - care-l marchează pe atacantul
1, cu minge, se vor plasa iniţial în afara axei adversa - coş,
1
2
apropiindu-se şi micşorând distanţa faţă de acesta. Sarcina lor A
B
constă în închiderea culoarului către coş şi de dublare a
3
marcajului realizat de A împotriva lui 1 care poate încerca o C

acţiune individuală de depăşire sau să combine printr-un "dă şi

du-te" cu 2 sau 3.
Prin această acţiune, apărătorul care intră în combinaţie încercând închiderea
culoarului de pătrundere pe partea pe care va acţiona atacantul 1, se va deplasa ocupând o
poziţie înapoia apărătorului A, încercând chiar, scoaterea sau interceptarea mingii, acţiune
favorizată de faptul că atacantul 1 o protejează ceva mai puţin faţă de el.

Exerciţii pentru învăţare

Închiderea pătrunderii, analizată detaliat este o denumire improprie deoarece jucătorii
închid o depăşire (acţiunea jucătorului aflat în posesia mingii).
Închiderea pătrunderilor reprezintă colaborarea în apărare între doi jucători, aceasta
realizându-se prin apropierea lor în scopul opririi atacantului cu mingea în drumul său către
coş.
Este o combinaţie de apărare care foloseşte elementele de flotare şi aglomerare.
Se accentuează poziţia fundamentală executându-se pas fandat, în direcţia pătrunderii
atacantului cu minge, un rol deosebit având braţele care se împing în lateral pentru a închide
culoarul de pătrundere.
Se utilizează în toate sistemele (inclusiv variante) de apărare cunoscute „om la om” şi
„în zonă”. Este combinaţia de apărare cel mai des utilizat în joc.
Plasamentul apărătorului care închide pătrunderea trebuie să fie în general lateral
înapoia apărătorului care marchează atacantul cu mingea. Aceasta pentru a ajuta şi la scoaterea
mingii de la adversarul care în general este mai puţin protejată faţă de ei.
 Executanţii dispuşi pe două şiruri execută deplasări laterale cu joc activ de braţe.

127
  Câte doi jucători la panou execută joc de braţe şi picioare (deplasărilor apărătorului)
şi cu închiderea pătrunderilor prin pas fandat şi ducerea braţelor oblic în sus.
 Câte doi jucători la panou execută joc de braţe şi picioare (deplasărilor apărătorului)
şi cu închiderea pătrunderilor prin pas fandat şi ducerea braţelor oblic în sus.

 Un şir de atacanţi care execută depăşire de pe loc, iar în faţa lor sunt doi apărători
care caută să închidă depăşirea. Jucătorul care închide pătrunderea se va plasa ceva mai aproape
lângă apărătorul atacantului care efectuează depăşirea şi puţin înapoia lui (nu pe aceeaşi linie)
având braţele oblic în sus.

128
 SCHIMBAREA DE ADVERSAR

Combinaţie tactică efectuată între 2 sau 3 apărători cu scop de întrajutorare a

unui coechipier care şi-a „pierdut” adversarul direct ca urmare a unei depăşiri -
pătrunderi reuşite în prima fază a acţiunii respective.

Exerciţii pentru învăţare

Învăţarea schimbării de adversar presupune cunoaşterea la un nivel satisfăcător a:
 marcajului jucătorului cu şi fără minge;
 marcajele speciale;
 alunecarea.

 Jucătorii pe perechi (atacanţi-apărători) sunt

dispuşi pe 2 şiruri. Atacanţii execută încrucişări, apărătorii
schimb de adversari.

 Doi apărători şi două şiruri de atacanţi; atacanţii

execută blocaj, apărătorii execută schimbare de adversar.

 Schimbarea adversarilor la închiderea culoarului de pătrundere.

În caz de reuşită a acţiunii ofensive, apărătorul B neputând continua marcajul
atacantului 2, anunţă schimbarea de adversar. Apărătorul A
preia sarcina de marcaj a atacantului 2, apărătorul B se
deplasează activ pentru a-l marca pe atacantul 1.
Schimbarea adversarilor se menţine până în momentul în 2

care situaţia jocului permite formarea perechilor apărător - B

atacant iniţiale. 1
A

129
 APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ

Reprezintă situaţia tactică din timpul jocului în care apărarea unei echipe este surprinsă
de atacul în superioritate numerică realizat printr-un contraatac al adversarilor.
Sarcina de bază din această situaţie solicită apărătorilor satisfacerea cerinţelor de
apărare a coşului propriu concomitent cu întârzierea acţiunii de finalizare a contraatacului
advers în vederea restabilirii unui echilibru numeric prin atragerea rapidă a partenerilor. Cele
mai frecvente situaţii sunt de un apărător împotriva a doi atacanţi şi de doi apărători împotriva
a trei atacanţi.
O importanţă deosebită în apărarea în inferioritate numerică o are retragerea în apărare
pe drumul cel mai scurt, pentru a apăra coşul, până se întorc în apărare ceilalţi coechipieri.
Un apărător împotriva a doi atacanţi
În această situaţie apărătorul A are tendinţa de retragere în zona de apărare a coşului,
folosind mijloace specifice: fente, ieşiri false la jucătorul cu minge (1), în scopul de a-l
determina pe atacant să execute o pasă, precum şi încercarea
de interceptare a acestei eventuale pase către atacantul (2)
care dublează atacul. 1
2
Plasamentul său se va menţine între cei doi atacanţi, A

cu o oarecare pondere spre atacantul cu mingea. În momentul

în care atacantul cu minge (1) intră in zona de periculozitate a
coşului, apărătorul are obligaţia de a-l prelua decisiv în marcaj,
folosind ca mijloace: scoaterea mingii din dribling, oprirea din dribling, “capacul” şi chiar
greşeala personală dacă situaţia tactică a jocului o impune.

Doi apărători împotriva a trei atacanţi

Atunci când doi apărători sunt surprinşi de un atac în superioritate numerică, ei se vor
retrage în apărarea coşului folosind mijloace de simulare a marcajului la jucătorul cu minge, un
plasament pe planuri şi culoare diferite (“în scară”), încercând,
prin mijloacele descrise mai înainte, întârzierea atacului. 1

Apropierea jucătorului cu minge (1) de zona de 2

3
periculozitate a coşului va determina activarea marcajului la A

acest jucător care va fi marcat de apărătorul (A), celălalt B

apărător (B) dublându-i acţiunea cu sarcini de apărare a coşului

130
şi marcaj de supraveghere între atacanţii (2) şi (3), asemănător situaţie anterioare de 1 contra 2.

În situaţia trei apărători şi patru atacanţi, apărătorii se vor aşeza în triunghi (cu baza
spre coş) în apropierea spaţiului de 3”. Apărătorul cel mai apropiat de atacantul cu minge va
căuta să stânjenească pe acesta, iar ceilalţi doi apărători se vor plasa căutând să menţină
triunghiul de apărare.
Sarcina apărătorilor aflaţi în inferioritate se caracterizează prin:
 apărarea coşului şi întârzierea atacului;
 simulări de marcaj la jucătorul cu minge;
 dirijarea atacanţilor cât mai departe de coş;
 oprirea jucătorului care driblează;
 plasament pe culoare şi planuri diferite;
 ieşire la jucătorul care aruncă la coş;
 dublarea marcajului şi urmărirea la panou.

Utilizare tactică. Această situaţie tactică de apărare este destul de des întâlnită mai
ales în jocul în care fie una, fie ambele echipe folosesc contraatacul. Aşa cum atacul trebuie să
pregătească rezolvarea superiorităţii numerice, şi apărarea, cu toate măsurile de asigurare a unui
echilibru defensiv cât mai puternic trebuie să se pregătească în vederea rezolvării cât mai
favorabile a acestei situaţii defensive în care avantajul este destul de net de partea atacului.
Exerciţii pentru învăţare
Este situaţia des întâlnită în apărare în cadrul tuturor sistemelor (sistemul de apărare
om la om, zona şi apărarea combinată).
Este o combinaţie de apărare care nu trebuie să lipsească de la nici o lecţie, pentru că
în cadrul jocului este întâlnită foarte des.
În apărarea în inferioritate numerică un rol important îl are apărarea coşului şi
întârzierea acţiunii finale până la organizarea apărării prin:
 plasamentul în funcţie de apărători şi atacanţi.
 simulări de marcaj la jucătorul cu minge.
 dirijarea atacului advers cât mai departe de coş.
 oprirea jucătorului care driblează.
 dublarea marcajului.
 circulaţie în apărare pe baza sistemului de apărare în zonă.
 ieşire la jucătorul care aruncă la coş.

131
 TRIUNGHIUL DEFENSIV DE SĂRITURĂ

Numărul de posesii de mingi este foarte important în jocul de baschet, cu cât o echipă
are mai multe posesii cu atât ea are mai multe şanse să arunce la coş, iar cu cât arunci mai mult,
calculul probabilităţilor ne spune, cu atât ai şanse să înscrie mai mult.
Jucătorii care se află în atac, deşi prin circulaţia tactică se află mai departe faţă de
panou în comparaţie cu apărătorii care au primul plan, au în vedere participarea la recuperarea
ofensivă după fiecare aruncare la coş, de aici sarcina apărătorilor de a se organiza pentru
valorificarea primului plan şi intrarea în posesia mingii.
Triunghiul defensiv de săritură este o combinaţie tactică în care trei dintre cei mai
apropiaţi jucători aflaţi în apărare faşă de panou în momentul aruncării îşi părăsesc adversarii
pentru a forma în apropierea coşului o zonă, de forma unui triunghi, în care în urma blocajelor
defensive individuale, nu permit pătrunderea adversarilor şi sar pentru prinderea mingii ricoşate
din panou.
În desenul alăturat se observă că în momentul
aruncării la coş de către jucătorul 3, apărătorii C, E şi D
realizează blocaje defensive individuale după care participă 2 1

împreună la recuperarea mingii. B

A
Numărul de jucători din apărare care participă la 5

E
3

recuperarea defensivă poate varia în funcţie de situaţia 4 D

C

concretă din teren în momentul aruncării la coş şi de asemenea

în funcţie de numărul jucătorilor din atac care participă la recuperarea ofensivă.

Exerciţii pentru învăţare

Metodica învăţării triunghiului defensiv de săritură se învaţă concomitent cu învăţarea

acţiunii tactice individuale recuperarea defensivă.

 1x1, 2x2, 3x3 cu joc de braţe şi picioare în faţa unui

atacant care aruncă la coş; urmărire la panou, ocuparea
unghiului favorabil.

132
  Un jucător atacant cu mingea driblează, doi apărători execută joc de picioare şi lucru
de braţe, păstrându-şi plasamentul între atacant şi coş.

 Jucătorul 1: execută fentă de pasă şi aruncă la coş de pe loc sau din săritură. Jucătorii
2, 3 şi 4 execută joc de braţe şi picioare iar în momentul aruncării la coş, execută pivot defensiv
şi urmăresc. Cine prinde mingea, o pasează jucătorului 1 şi exerciţiul se reia.

2 3

 Joc 3x3 urmărire-recuperare.

 Joc cu temă pe tot terenul urmărire-recuperare.

133
 SISTEME DE ATAC

Desfăşurarea combinaţiilor în unitatea de timp precum şi durata pregătirii lor

determină formele de desfăşurare a atacului: contraatacul, atacul rapid, atacul poziţional.
Aceste forme presupun încadrarea tuturor acţiunilor de atac în fazele de atac:
 intrarea în posesia mingii;
 trecerea în terenul de atac;
 ocuparea dispozitivului;
 pregătirea atacului;
 finalizarea;
 recuperarea la panou.
Aceste faze se succed şi ele cu o anumită rapiditate. Formele de atac lent (care
presupun un atac poziţional) includ cu necesitate aceste faze spre deosebire de formele de atac
rapid, inclusiv contraatacul, care renunţă la unele dintre ele sau le modelează regimului în care
se desfăşoară.

CONTRAATACUL
Ca definiţie, contraatacul reprezintă trecerea organizată şi în viteză, din apărare
în atac, cu scopul de a surprinde apărătorii în inferioritate numerică. Cu alte cuvinte,
contraatacul înseamnă a ataca înainte ca apărarea să fie organizată.
Contraatacul reprezintă forma de atac cea mai spectaculoasă, forma cea mai accesibilă
de-a înscrie puncte, fiind prima fază a atacului. Contraatacul constă în declanşarea acţiunilor
ofensive chiar de sub panoul de apărare, încercându-se ca printr-o circulaţie rapidă de jucători
şi minge, în direcţia coşului advers, să se ajungă în timpul cel mai scurt sub panou şi să se
finalizeze.
Contraatacul trebuie înţeles ca o fază colectivă de echipă, putând fi considerat şi sistem
de atac cu aplicare temporară, având principii clare de desfăşurare, care au ca scop surprinderea
apărării, în inferioritate numerică sau poziţională şi finalizarea atacului precedată de 2-3 pase.
În baschetul modern, mai ales după modificarea regulamentului în ceea ce priveşte
durata atacului de 24 secunde şi trecerea mingii în terenul de atac în 8 secunde, orice intrare în
posesia mingii reprezintă un moment de declanşare a contraatacului, acesta pe fondul unei
foarte bună pregătiri fizice şi tehnice, pregătire care conferă jucătorilor capacitatea de-a juca
cât mai rapid, să paseze şi să poată arunca la coş cât mai precis şi din mare viteză.

134
 Tipuri de contraatac
Încercăm mai jos o clasificare a contraatacurilor având drept criterii modul de folosire
a culoarelor de contraatac şi numărul de participanţi în funcţie de sarcinile de moment ale
fiecăruia.
Contraatac direct:
 cu dribling efectuat de primul jucător intrat în posesia mingii;

4 1

 cu pasă directă la vârful de contraatac

4 1

Contraatac cu intermediar:
 cu un intermediar şi un vârf sau două;

4 1

135
  cu doi intermediari şi două vârfuri;

4 1

Utilizarea tactică a contraatacului

Contraatacul poate fi folosit împotriva oricărei forme de apărare. Ca principiu de bază,
jocul modern impune folosirea permanentă şi din orice situaţie a contraatacului ca primă fază a
atacului, de trecere rapidă în terenul de atac. Surprinderea adversarului în inferioritate numerică
şi chiar în egalitate numerică trebuie să conducă la finalizarea atacului.

Exerciţii pentru învăţare

1. Este primul sistem de atac care se învaţă fiind accesibil pentru toate categoriile de
jucători.
2. Pentru a învăţa contraatacul, jucătorii trebuie sa cunoască:
a. complexe de procedee tehnico-tactice aplicate în regim de viteză.
b. atacul în depăşire numerică.
3. Succesiunea de învăţare:
a. contraatacul lansat direct la vârful de contraatac.
b. contraatacul lansat de intermediar.

Exerciţii pregătitoare pentru contraatac

1. Pase în doi din deplasare cu aruncare la coş.

2. Pase în doi cu dribling cu schimb de locuri şi aruncare la coş.
3. Pase în trei cu schimb de locuri şi aruncare la coş.

136
  Pase din deplasare cu finalizare prin aruncare la coş din dribling sau din alergare.

 Pase în doi din deplasare cu finalizare aruncare la coş din alergare. Se va utiliza un
număr minim de pase: 3-4;

 Pase în doi din deplasare cu schimb de locuri şi finalizare aruncare la coş din
dribling;

137
  Pase în doi din deplasare cu schimb de locuri şi finalizare aruncare la coş din
dribling;

 Pase în trei din deplasare cu aruncare la coş din alergare;

 Pase în trei cu schimb de locuri cu aruncare la coş din alergare (criss-cross).

138
  Dribling – finalizare – sprint – pasă lungă de contraatac – prindere – aruncare la coş
din alergare;

 Dribling – aruncare la coş din dribling – dublaj – recuperare;

 Alergare pe contraatac – prinderea mingii – aruncare la coş din alergare – recuperare

– pasă lungă cu o mână de la umăr;

R
R

139
  Pasă – alergare – prinderea mingii – aruncare la coş din alergare;

R
R

 Exerciţii cu pase din deplasare şi finalizare cu aruncare la coş din alergare sau din
săritură.

140
  Antrenorul aruncă la coş, iar cei 3 jucători acţionează instantaneu: jucătorul care
intră în posesia mingii îi lansează pe ceilalţi care pleacă pe contraatac;

 2 jucători atacanţi pasează mingea iar 3 jucători aflaţi în apărare caută să intre în
posesia mingii. Imediat ce unul din ei intră în posesia mingii, ceilalţi aleargă pe contraatac
devenind vârfuri de contraatac;

 3x2 pe tot terenul. Atacanţii greșesc intenționat, apărătorii lansează contraatacul.

Cei doi jucători cere au pasat devin apărători.

141
 Contraatac direct la vârful de contraatac
 Jucătorul 1: aruncă la coş – urmăreşte – prinde – pasează (cu o mână la umăr) şi
trece la şirul I.
Jucătorul 2: ieşire la minge – prindere – dribling – aruncare – la coş – urmărire – pasă
(cu o mână de la umăr) jucătorului 5 şi trece în locul jucătorul 5.
Jucătorul 5: pasă de la umăr jucătorul 6 şi trecere la şirul II.
Jucătorul 6: acelaşi traseu ca jucătorul 2.
Exerciţiu se execută la început cu o minge, apoi cu două mâini (respectiv la jucătorul
1 şi jucătorul 5 ).

II
6
5

1
I 2

 Jucătorul 1: dribling – aruncare la coş – deplasare spre centru spre celălalt coş –
prindere – dribling – aruncare la coş – urmărire – pasă la şirul I şi trece la şirul II.
Jucătorul 4: deplasare – urmărire – pasă (de la umăr) jucătorului 1 şi trece la şirul I.
După un număr de 4 – 6 repetări, se introduce adversar la şirul I şi în spaţiu de restricţie.
Jucătorii şirului I vor executa depăşire. Jucătorii care aruncă la coş pe contraatac respectiv la
coşul B, după pasarea mingii devin apărători la linia de aruncări libere iar apărătorul de aici
trece la şirul II.

II
4

B A

1
I

142
  Jucătorul 1: aruncă la coş – urmăreşte – pasă (de la piept) jucătorul 2 - alergare –
prindere – dribling – aruncare la coş şi trecere la şirul II.
Jucătorul 2: ieşire la minge – prindere – oprire – pasă – alergare – recuperare – prindere
– pasă jucătorului 5 – alergare – prindere – dribling – aruncare la coş şi trecere la şirul I.
Exerciţiul se efectuează pe ambele părţi la început cu o minge, apoi cu 2-3 mingi.

II
5

1
I 2

Exerciţii de contraatac, cu intermediar

 Jucătorul 1: depăşire – dribling – aruncare la coş – urmărire – pasă cu o mână de la
umăr jucătorul 2 – deplasare – prindere – pasă cu pământul jucătorul 4 – urmărire şi trecere la
şirul II.
Jucătorul 4: plecare pe contraatac – prindere – aruncare din dribling – urmărire - pasă
la şirul I – trecere în spatele şirului I.
Jucătorul 2: ieşire la minge – prindere – oprire – pasă şi revenire.

II
4

1
I

 Jucătorul 1: depăşire – aruncare la coş – urmărire – pasă jucătorul 2 – deplasare –

prindere – pasă jucătorul 4 şi trecere la şirul II.
Jucătorul 4: plecare pe contraatac – prindere – aruncare la coş din săritură sau deplasare
– pasă la jucătorul 5 – deplasare – prindere – pasă la jucătorul 2 – trecere la şirul I.

143
 Jucătorul 2:
a. - ieşire la minge – prindere – oprire – pasă – revenire.
b. - acelaşi traseu ca jucătorul1.

II
4 5

2 1
I

 Jucătorul 1: pasă (cu pământul) jucătorul 7 – deplasare la şirul IV.

Jucătorul 7: schimbare de direcţie – ieşire la minge – (pe centru) prindere – pasă
jucătorul 3 – trecere la şirul II.
Jucătorul 3: ieşire la minge – pasă jucătorul 5 – trecere la şirul III.
Jucătorul 5: schimbare de direcţie – pătrundere –prindere – aruncare la coş – trecere în
dribling la şirul I.

3 1
II
I

III
IV
5 7

 Jucătorul 1 şi 4: deplasare în apărare (pasă adăugat, alergare laterală). Antrenorul

aruncă mingea la coş, jucătorul 1 urmăreşte – pasă la jucătorul 3 care s-a demarcat pe centru.
Jucătorul 3: alergare – prindere – dribling – pasă la jucătorul 4 sau jucătorul 2 care vor
arunca la coş.

144
 4
3

2
1

 Antrenorul aruncă mingea la coş, jucătorul 1 urmăreşte – pasă la jucătorul 4 care se

demarcă spre linia laterală - jucătorul 4 prindere – dribling – pasă jucătorul 3 – care apare de pe
partea opusă.
Jucătorul 3: prindere – pasă jucătorul 2 – care finalizează.

3
2

După realizarea acestei etape putem folosi unele exerciţii care perfecţionează lansarea
contraatacului în prezenţa adversarului:
 joc 3x2, 4x3, 5x4;
 joc 3x3 fără dribling;
 joc 5x5 cu aplicarea unui sistem de contraatac.

145
 ATACUL RAPID (DE TRANZIŢIE)

Atacul rapid reprezintă forma de atac în care o echipă după ce a intrat în posesia mingii
încearcă o trecere rapidă cu cei mai avansaţi jucători, pentru a prinde apărarea adversă
neorganizată. Spre deosebire de contraatac, unde în general există o superioritate numerică a
atacanţilor, aici există un echilibru numeric, dar un avantaj poziţional pentru atacanţi, dacă acest
avantaj poziţional nu există, se încearcă realizarea lui prin acţiuni individuale sau combinaţii de
2-3 atacanţi.
Valorificarea atacului rapid se realizează prin atacarea coşului într-un moment în care
apărătorii nu au un plasament corespunzător, sunt încă în retragere, nu pot colabora, perechile
atacant-apărător sunt în avantajul atacanţilor, deci într-un moment în care apărarea nu este
organizată în sistem.
Atacul rapid se utilizează foarte frecvent, după situaţii de contraatac eşuate, când
numărul jucătorilor este egal cu al atacanţilor (2x2, 3x3 sau 4x4) şi când acţiunile rapide nu au
dat posibilitatea regrupării tuturor apărătorilor.
Pentru o cât mai bună reuşită a atacului rapid, echipa trebuie să cunoască o serie de
combinaţii caracteristice acestui atac, cele mai frecvente sunt: „dă şi du-te”, încrucişările pe
partea atacantului posesor al mingii, dublările ofensive sau defensive, blocajele pe partea opusă
mingii, la care trebuie să se adauge acţiunile tactice individuale de depăşire şi pătrundere.
Caracteristicile atacului rapid sunt:
 Trecerea rapidă din zona de apărare în zona de atac;
 Viteza de deplasare şi viteza de execuţie;
 Apărarea neorganizată;
 Atacul, fără superioritate numerică, dar cu superioritate poziţională.

146
 SISTEME DE ATAC POZIŢIONALE ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII

Tipul de atac poziţional sau organizat este atacul care găseşte apărarea complet
organizată în sistem. Atacul poziţional este atacul de bază deoarece acţiunile de finalizare se
efectuează în cadrul lui împotriva apărării organizate. Atacul poziţional modern are o durată
mai scurtă, între 10-18 secunde. Domină circulaţia de jucători care sunt angajaţi iniţial pe
posturi, într-un dispozitiv dinainte stabilit. Circulaţia de minge este relativ redusă, utilizându-
se mult pasele în adâncime şi în special pasele decisive. Jucătorii şi mingea circulă pe drumuri
dinainte stabilite urmărind punerea în poziţii de finalizare favorabile pe anumiţi jucători ale
căror procentaje de reuşită sunt optime.
În atacul poziţional acţiunile individuale şi colective se vor desfăşura în adâncime, pe
direcţii de coş, urmărindu-se depăşirea adversarului direct în cadrul desfăşurării unui joc de
relaţie atacant-apărător (1x1) sau a unor combinaţii tactice de 2 sau 3 jucători (2x2, 3x3).
Evoluţia şi continua perfecţionare a jocului de baschet au dus la crearea unor
numeroase sisteme de atac aplicabile împotriva apărării om la om cât şi aceleia în zonă.
Sistemele de atac se deosebesc între ele prin dispozitivul în care se organizează
acţiunile atacanţilor şi din distribuirea unor sarcini şi a unor locuri precise, pe posturi, a
anumitor jucători.

ATACUL CU JUCĂTOR CENTRU (2-1-2)

Reprezintă primul sistem de atac care se învaţă la grupele de începători. are
caracteristici apropiate de sistemul de atac cu jucător pivot. Are caracteristici apropiate de
sistemul de atac cu jucător pivot. Simpla apariţie a jucătorului pivot în centrul dispozitivului de
atac (cu sarcini de jucător centru) face posibilă trecerea dintr-un dispozitiv în altul.
Dispozitivul de atac se compune din 3 planuri de atac, ceea ce determină o creştere
considerabilă a valorii acestui atac. Prezenţa jucătorului centru între liniile de atac ale
extremelor şi fundaşilor face o mai bună legătură între cei patru pătrunzători.
Este recomandabil ca extremele să fie de statură înaltă (extreme-pivoţi) deoarece au
sarcina de a efectua joc sub panou şi de a participa la recuperarea ofensivă. Ei trebuie să
cunoască circulaţia sub panou, procedee de pasare şi de finalizare specifice acestei circulaţii.
Să fie eficienţi în aruncările la coş din săritură din colţurile terenului, să fie dinamici, să
stăpânească bine pătrunderile şi depăşirile. Ei combină cu jucătorul centru în cadrul unor
combinaţii de "dă şi du-te", blocaje şi încrucişări. Folosesc combinaţiile cu jucătorul centru şi
cu fundaşii, frecvent apărând pe post de jucător pivot.

147
 Jucătorul centru este
4
jucătorul "cheie" al atacului. El 5
3 4
este distribuitor, recuperator şi 3
5
realizator. El acţionează în toată
1 2
suprafaţa de restricţie 1 2

îndeplinind şi funcţia de jucător

pivot. Trebuie să aibă un bagaj de procedee tehnico-tactice variate, să manevreze bine mingea,
să folosească fentele de pasare, pasele speciale pe care le utilizează destul de des în angajarea
pătrunzătorilor. Să fie eficiente în aruncările la coş din săritură.
Jucând, în general, cu spatele la panou, atacantul centru trebuie să cunoască
pătrunderile şi depăşirile atât pe partea stângă cât şi pe dreapta. Să fie un bun recuperator la
panou, să participe la combinaţii coordonate cu ceilalţi coechipieri, fiind jucătorul care
determină blocajele, încrucişările simple şi duble. Trebuie să aibă o bună gândire tactică, să
discearnă cu rapiditate fazele jocului şi să anticipeze acţiunile coechipierilor.
Fundaşii trebuie să îndeplinească aceleaşi sarcini ca şi în celelalte dispozitive de atac,
să arunce precis de la semidistanţă şi distanţă, să paseze bine, să fie dinamici, mobili, să fie buni
pătrunzători pentru a da agresivitate atacului. Să asigure echilibrul defensiv. Între fundaşi şi
extreme să existe o bună colaborare. Circulaţia de jucători şi de minge să fie activă, orientată
în adâncime.
Se poate alterna, foarte bine, circulaţia individuală cu jocul combinativ. Circulaţia de
minge şi de jucători foarte activă imprimă ritm susţinut în atac.
Plasamentul jucătorilor în dispozitivul 2-1-2 asigură o echilibrare completă a zonelor
de acţiune pentru toţi atacanţii.

Metodica învăţării sistemului de atac cu jucător centru 2-1-2

Aşezarea jucătorilor în dispozitiv. (conform figurii).
Circulaţia jucătorilor. Circulaţia jucătorilor este activă – cu direcţie de coş şi
laterală de pregătirea finalizării. Circulaţia mingii trebuie să fie permanent protejată, căutând,
în general, angajarea jucătorului centru.

148
 Circulaţia mingii. Circulaţia mingii trebuie să se facă în adâncime, către jucătorul
centru, pasele fiind precedate de fente. Mingea circulă din om în om, fără a trece peste mai
multe planuri de apărare.

Integrarea acţiunilor tactice individuale şi a combinaţiilor în cadrul sistemului

Joc 5x5 pe jumătate şi pe tot terenul cu integrarea acţiunilor tactice individuale şi
a combinaţiilor în cadrul sistemului 2-1-2.
Combinaţiile de bază ale sistemului.

3 4 3 4 3 4

5 5 5

1 2 1 2 1 2

3 4 4 4
3 3

5 5 5

1 2 1 2 1 2

149
 PREGATIREA ECHIPELOR DE BASCHET
PENTRU TINERI AFLAȚI ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ

Procesul de instruire, ca orice activitate ce-şi propune să realizeze anumite obiective,

trebuie să primească o organizare şi o planificare progresivă, parcurgându-se etape
sistematizate, impuse în primul rând de particularităţile de vârstă şi de sex ale practicanților.
Iniţiativa, atitudinea activă de participare la diferite acţiuni, cooperarea şi conlucrarea,
optimismul şi entuziasmul, cinstea şi corectitudinea, spiritul de disciplină, dorinţa de afirmare
şi de continuă autodepăşire, sunt cerinţe ce revin sistemului educaţional în ansamblul său şi,
respectiv, educaţiei fizice şi sportive într-un cadru organizat.
În acest amplu proces, un rol hotărâtor revine instructorului. Prin ansamblul complex
al muncii şi comportării lor, aceștia trebuie să facă dovada unui înalt spirit de răspundere şi
pregătire profesională, a pasiuni şi devotamentului faţă de misiunea ce le este încredinţată în
acţiune de formare şi de educare a tinerilor.
Procesul de instruire din cadrul orelor de activităţi sportive se desfăşoară sub forma
lecţiilor de antrenament, organizate pe grupe valorice de pregătire, având drept scop
participarea la competiţii. Grupele - reprezentând unităţi instructive ce au în vedere nivelul de
pregătire, particularităţile de vârstă şi sex - se alcătuiesc după criteriul valoric.

Modelul jocului
 Se va folosi contraatacul după intercepţie şi urmărire la panou care permite
realizarea depăşirii numerice 2x1 şi 3x1 şi atacul rapid în relaţiile 2x2, 3x3, 4x4.
 În atacul organizat se va folosi atacul cu un centru 2-1-2, 4+1 sau 1-3-1.
 Se va folosi apărarea om la om agresivă pe toată durata jocului.
Obiectivele instruirii
 Dezvoltarea concomitent cu dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi
dezvoltarea fizică armonioasă.
 Învăţarea unor procedee tehnice şi acţiuni tehnico-tactice noi şi perfecţionarea
celor însuşite anterior.
 Învăţarea şi perfecţionarea se va realiza urmărind corectitudinea execuţiilor
tehnice în condiţii care să se apropie progresiv de modelul jocului.
 Aprofundarea cunoașterii regulamentului de joc.
 Însuşirea cunoştinţelor teoretice legate de sistemele de joc de atac şi apărare
stabilite.

150
  Însuşirea cunoştinţelor legate de realizarea încălzirii în antrenament şi joc.
 Însuşirea elementelor caracteristice activităţii independente în afara orelor de
antrenament în scopul îmbunătăţirii pregătirii specifice.
 Realizarea legăturii permanente cu şcoala şi familia.

Conţinutul instruirii
Pregătirea fizică
 Se va realiza: mărirea indicilor de manifestare a vitezei de deplasare, reacţie şi
repetare; mărirea indicilor de manifestare a forţei la nivelul grupelor musculare ale membrelor
inferioare, spate, abdomen, umeri, braţe; mărirea capacităţii de adaptare a efortului de rezistenţă
specifică şi anduranţei; îmbunătăţirea mobilităţii articulaţiilor coxo-femurală, scapulo-
humerală, pumnului; dezvoltarea îndemânării generale şi specifice.
 Se vor folosi ca mijloace şi procedee de antrenament: ştafete combinate; exerciţii
şi perechi; exerciţii cu îngreuieri; circuite de pregătire fizică; circuite mixte; circuite tehnice;
structuri complexe cu procedee şi acţiuni de atac şi apărare; execuţii cu număr de repetări şi
intervale optime; structuri şi exerciţii în succesiunea "lucru de forţă - putere", lucru cu mingi
medicinale şi elemente de gimnastică acrobatică.
Structurile şi exerciţiile se pot realiza cu o durată de timp între 15-60 sec. pentru efort
de rezistenţă specifică şi 2-10 min. pentru eforturile de anduranţă, valorile pulsului atingând
valorile eforturilor de intensitate medie, submaximală şi maximală, 140-180 pulsaţii/min. şi
peste 180 pulsaţii/min.
În cadrul unui lecții de pregătire ponderea pregătirii fizice va fi de 30-35%.
Pregătirea tehnică
Perfecţionarea procedeelor tehnice fundamentale:
 de atac:
 aruncarea la coş din dribling, din alergare, din săritură, driblingul în viteză specific
contraatacului, cu schimbări de direcţie, cu piruetă, cu trecerea mingii prin faţă, pe la spate şi
printre picioare, cu variaţii de tempo pentru realizarea depăşirii;
 oprirea, pivotarea şi protejarea mingii;
 prinderea mingii cu pasă primită şi din dribling;
 pasele şi protejarea lor cu una din două mâini de pe loc şi prin mişcare, în raport
de situaţie şi fază: contraatac, atac rapid, atac organizat, apărarea agresivă.
 de apărare:
 deplasarea şi alergarea laterală;

151
  tehnica de realizare a blocării defensive cu pivotare pe piciorul din faţă sau din
spate, în raport de direcţia de deplasare a atacantului;
tehnica de utilizare a braţelor împotriva atacantului cu şi fără minge, de pe loc şi din
deplasare.
Pregătirea tactică
Perfecţionarea acţiunilor tactice de atac şi apărare anterior învăţate.
Învăţarea de acţiuni tehnico-tactice noi:
 în apărare:
 schimbarea oamenilor în apărare;
 marcajul dublu (capcana) împotriva jucătorului cu mingea;
 marcajul în inferioritate numerică în toate fazele contraatacului;
 blocarea defensivă colectivă.
 în atac:
 învăţarea procedeelor specifice posturilor : pivot, extremă, fundaş ofensiv, fundaş
defensiv, pivot-extremă; extremă-pivot;
 învăţarea blocajului şi plecării din blocaj;
 învăţarea încrucişării simple;
 învăţarea sistemului de contraatac cu prima pasă la margine, a doua pe centru
urmată de dribling;
 învăţarea sistemului de atac cu un centru pe o parte cu diferite aşezări;
 învăţarea sistemului de apărare agresivă om la om pe tot terenul şi pe 1/2 teren, cu
marcaj la intercepţie, cu alunecare şi schimbarea oamenilor şi marcajul dublu.

152
 ORGANIZAREA COMPETIȚIILOR DE BASCHET

Sistemul de organizare şi desfăşurare a competiţiilor de baschet are un profund caracter

dinamic ,fiind îndreptat spre cuprinderea unor mase cât mai largi de tineri în practicarea regulată
a acestui joc sportiv, stimulând iniţiativa creatoare a instructorilor şi sportivilor.
Competiţiile sportive desfăşurate la diferite niveluri pot fi organizate sub două forme:
amicale şi oficiale.
Competiţiile amicale:
 competiţii de antrenament;
 competiţii de verificare;
 competiţii de selecţie (jocuri de trial);
 competiţii demonstrative.
Competiţiile oficiale le mai întâlnim şi sub denumirea de campionate şi au
următoarele forme :
 campionate pe categorii;
 campionate de calificare;
 campionate fulger (turnee fulger);
 campionate cu caracter de cupă;
 campionate cu handicap.

Sistemul eliminatoriu
Sistemul eliminatoriu - se foloseşte în situaţia când numărul echipelor participante este
mare, iar timpul de desfăşurare este scurt. În cadrul acestui sistem echipa care a pierdut un joc
este eliminată din competiţie. Se face tragere la sorţi şi se trec echipele pe un tabel în ordinea
respectivă, formând perechi de echipe.
1. Dacă numărul echipelor participante este egal cu 2 la o putere oarecare (4, 8, 16)
toate echipele intră în competiţie din prima zi de întâlnire.
2. Dacă la competiţie participă un număr de echipe care nu este egal cu 2 la puterea n,
schema întâlnirilor trebuie alcătuită în aşa fel încât, începând cu etapa II-a să rămână un număr
egal de echipe cu 2 la puterea n.
Astfel, se utilizează formula:
 (a - 2n) 2 = x; (11 - 8) 2 = 3 x 2 = 6
 a - reprezintă numărul de echipe înscrise (11)

153
  n - reprezintă puterea la care ridicându-l pe 2, putem înscrie cifra cea mai apropiată
de a şi inferioară acesteia (23 = 8).
Deci, 6 echipe vor fi programate în prima etapă. Se poate stabili că cele 6 echipe care
joacă în prima etapă să fie acelea care prin tragere la sorţi primesc numerele de la mijloc, sau
un număr de echipe din partea de sus şi altul din partea de jos a tabelului.

Sistemul turneu-ciclic
Sistemul turneu denumit şi ciclic, programează fiecare echipă să joace pe rând cu
celelalte. Câştigătoare se socoteşte echipa care a totalizat cel mai mare număr de puncte.
Celelalte echipe se clasează în ordine după rezultatele obţinute.
Acest sistem cere un timp lung de disputare.

154
 NOȚIUNI DE REGULAMENT ALE JOCULUI DE BASCHET

Regulamentul cuprinde un număr de 10 reguli de bază, fiecare cu articolele aferente.

Vom prezenta în continuare noţiuni de regulament utile profesorului de educaţie fizică
atât pentru activitatea cu clasa de elevi cât şi pentru organizarea competiţiilor şcolare.

REGULA 1 JOCUL
“Un joc de baschet se desfăşoară între două echipe de câte 5 jucători fiecare. Scopul
fiecărei echipe este să introducă mingea în coşul adversarilor şi să împiedice cealaltă echipă să
intre în posesia mingii sau să înscrie”.
“Mingea poate fi pasată, aruncată, atinsă uşor, rostogolită sau driblată în orice direcţie,
în limitele fixate prin regulile care urmează”.
“Învingătoarea unui joc este acea echipă care înscrie un număr mai mare de puncte la
terminarea timpului de joc”.

Mingea de baschet
Mingea trebuie să fie sferică, de culoare portocalie, din piele, cauciuc sau material
sintetic, alcătuită din 8 bucăţi de material.
În competiţiile masculine se foloseşte mingea de baschet nr. 7 care are următoarele
dimensiuni:
Greutatea: între 567 – 650 grame.
Circumferinţa: între 74,90 cm şi 78 cm.
În competiţiile feminine se foloseşte mingea de baschet nr. 6 care are următoarele
dimensiuni:
Greutatea: între 510 – 567 grame.
Circumferinţa: între 72,40 cm şi 73,70 cm.
Presiune: mingea trebuie umflată cu aer la o asemenea presiune încât dacă este lăsată
să cadă pe o suprafaţă de joc de la o înălţime de aproximativ 1,80m, să ricoşeze la o înălţime
de 1,20 - 1,40m.

REGULA 3: ECHIPELE
 Echipele - sunt compuse din maxim 12 jucători cu drept de joc
 Un jucător este înlocuitor atunci când el nu joacă sau se află pe terenul de joc dar
nu este autorizat să joace

155
  Căpitanul este reprezentantul echipei în teren. Se poate adresa arbitrului când
mingea este moartă şi cronometrul de joc este oprit
 Antrenorul – controlează înregistrarea jucătorilor în foaia oficială, desemnează
jucătorii care iau parte la joc, cere minut de întrerupere, semnează foaia de arbitraj la începutul
jocului.
REGULA 4: REGULI DE JOC
Jocul se desfăşoară pe durata a 4 perioade a câte 10 minute fiecare, având o pauză de
2 minute între perioadele 1-2 şi 3-4. Între perioadele 2-4, pauza este de 15 minute.
Cronometrul de joc este pornit în cazul unei angajări între doi când mingea este atinsă
regulamentar de unul dintre cei doi săritori, sau după ce o minge a fost moartă şi ea devine vie
ca urmare a atingerii ei de către un jucător din teren
Cronometrul este oprit la terminarea fiecărei perioade (sfert) sau prelungiri, la orice
fluier al arbitrului.
 Regula celor 24 de sec.
 Atunci când un jucător preia controlul unei mingii vii pe
teren, echipa acestuia trebuie să efectueze o aruncare la coş într-un
interval de 24 de secunde
 Cronometrarea timpului de atac se face printr-o instalaţie
electronică situată deasupra panoului.
 În cadrul abaterii de la această regulă, arbitrul fluieră,
opreşte jocul şi execută cu degetele mâinii câteva bătăi pe umăr, apoi oferă mingea echipei
adverse pentru o repunere în joc de la margine.
 În cazul în care echipa în atac beneficiază de o nouă durată de 24 de secunde
(după o abatere de picior sau o greşeală personală a adversarului) arbitrul execută mişcarea
care este prezentată în imagine.
 Minutul de întrerupere
 Minutul de întrerupere, este acordat la cererea antrenorului. O echipă beneficiază
de 2 min. de întrerupere în sferturile 1,2, şi de 3 min. de întrerupere în sfertul 3 şi 4. În prelungiri,
fiecare echipă beneficiază de câte 1 min. de întrerupere pentru fiecare
repriză
 Se acordă atunci când mingea este moartă (coş valabil, orice
infracţiune).

156
  Antrenorul principal este cel care solicită minutul de întrerupere.
 Rezultat egal şi prelungiri
 Dacă scorul este egal la terminarea celei de-a patra perioade, jocul va continua cu
o prelungire de cinci minute, sau cu atâtea reprize de prelungiri câte sunt necesare pentru a
decide un învingător.

 Începutul jocului
 Jocul nu poate începe dacă una dintre echipe nu are în teren 5 jucători gata de joc
 Jocul începe oficial când mingea este atinsă de unul dintre jucătorii care participă
la angajarea mingii între doi.

 Stările mingii
Mingea este vie când:
 la o angajare între doi, mingea este atinsă de unul dintre jucători la angajarea
mingii între doi;
 mingea este pusă la dispoziţie jucătorului pentru executarea aruncărilor libere;
 mingea este pusă la dispoziţie jucătorului pentru repunerea mingii în joc din afara
terenului.
Mingea este moartă când:
 a fost reuşit un coş
 la fluierul arbitrului
 se aude semnalul de terminare a jocului.

 angajare între doi se produce atunci când arbitrul aruncă mingea între doi
jucători adverşi.
 Se realizează numai la începutul jocului.
 Regula posesiei alternative este o posibilitate de punere în
joc a mingii din afara terenului care va înlocui repunerea prin angajare
între doi
 În situaţiile de angajare între doi, altele decât începutul
jocului, echipele vor avea mingea alternativ, pentru a o repune în joc, din afara terenului, dintr-
un punct apropiat de locul în care s-a produs situaţia de angajare între doi.

157
  Echipa care în urma unei angajări între doi efectuată la începutul jocului, nu a
obţinut controlul mingii, va fi aceea care va începe procesul repunerii alternative.

 Coş reuşit şi valoarea lui

 Un coş reuşit în urma unei aruncări libere valorează 1 punct.
 Un coş reuşit din teren valorează 2 puncte.
Coş reuşit de 1 punct Coş reuşit de 2 puncte

 Un coş reuşit din zona coşului de 3 puncte (în afara semicercului de 6,75m)
valorează 3 puncte.

Încercare de 3 puncte Coş reuşit de 3 puncte

 Coş anulat

158
 Înlocuiri de jucători
Regulamentul permite înlocuirile de jucători atunci când:
 mingea este moartă şi cronometrul este oprit

INFRACŢIUNI

Orice abatere sau greşeală comisă de către un jucător, înlocuitor, antrenor,

antrenor secund sau însoţitor este o infracţiune.

REGULA 5 ABATERI
Abateri – o abatere este o infracţiune de la reguli.
Sancţiuni: echipa care a comis o abatere va pierde posesia mingii. Mingea va fi
acordată echipei adverse pentru o repunere în joc din exteriorul terenului, de la punctul cel
mai apropiat de unde s-a produs abaterea.
Abaterile sunt:
 Jucător afară din joc. Minge afară din joc.
Un jucător este afară din joc când orice parte a corpului său este în contact cu podeaua
sau alt obiect, în afara unui jucător aflat pe, deasupra, sau în afara liniilor care delimitează
terenul
Mingea este afară din joc când atinge alt jucător sau persoană care se găseşte în afara
limitelor terenului, podeaua sau alt obiect aflat pe, deasupra sau în afara terenului, suporţii
panoului.

Minge afară din joc și direcția de repunere Minge în joc

159
  Regula driblingului.
Un dribling începe în momentul când un jucător are controlul
mingii şi o aruncă, o loveşte sau o rostogoleşte pe sol, după care o atinge
din nou înainte ca a să fie atinsă de alt jucător
Un dribling se termină în momentul în care un jucător atinge
simultan mingea cu ambele mâini sau când reţine mingea cu una sau cu
ambele mâini.
O infracţiune de la această regulă constituie o abatere.
 Regula paşilor.
O pivotare are loc atunci când un jucător, aflat în posesia mingii,
deplasează acelaşi picior o dată sau de mai multe ori în orice direcţie, în
timp ce celălalt picior, denumit picior pivot, este ţinut în acelaşi punct de
contact cu podeaua.
“Paşi” sau avansarea cu mingea (în interiorul terenului de joc) este mişcarea
picioarelor, în orice direcţie, în timp ce mingea este ţinută în mână, prin ridicarea de pe sol a
piciorului pivot.
 Regula celor 3 secunde
Dacă o echipă are controlul mingii în terenul din faţă (atac) şi
cronometrul este în funcţiune, un jucător al acelei echipe nu poate rămâne
pentru mai mult de 3 secunde consecutive în zona de restricţie adversă.
 Jucător strâns marcat (5 secunde)
 dacă un jucător strâns marcat (de la distanţa unui pas
normal) are posesia mingii, trebuie să o paseze, să dribleze, să o rostogolească sau să o arunce
la coş în interval de cinci (5) secunde.
 arbitrul cel mai apropiat indică identic ca la 3 sec., având 5 degete îndreptate spre
jucătorul care a comis abaterea. Numărarea se face vizibil prin pendularea braţului drept şi
numărarea celor 5 secunde. În caz de abatere, numărarea celor 8 secunde continuă din momentul
producerii abaterii.
 Regula celor 8 secunde
 dacă un jucător are controlul unei mingi vii, în zona sa din spate, echipa trebuie să
treacă mingea în zona din faţă într-un interval de 8 secunde.

160
  arbitrul cel mai apropiat de fază (arbitrul de coadă) numără vizibil cele 8
secunde. Numărarea se face vizibil prin pendularea braţului drept şi numărarea celor 8
secunde
 Minge întoarsă în zona din spate (regula terenului)
 un jucător a cărei echipă are controlul unei mingi vii în zona sa din faţă nu poate
să o readucă în zona sa din spate.
 arbitrul execută cu braţul întins înainte o mişcare care indică trecerea dintr-un
teren în celălalt.Intervenţie la minge în atac şi apărare
 un jucător apărător nu trebuie să atingă mingea în timpul unei aruncări la coş din
acţiune când aceasta se află în traiectorie descendentă şi deasupra nivelului inelului;
 un jucător atacant sau apărător nu trebuie să atingă coşul atunci când mingea este
în contact cu inelul în urma unei aruncări la coş din acţiune.
 arbitrul anulează acţiunea şi oferă mingea echipei adverse.

REGULA 6 GREŞELI
Greşeli – greşeala este o infracţiune de la reguli, care implică un contact personal cu un
adversar şi / sau un comportament antisportiv.

GREŞELILE PERSONALE
 Greşeala personală
O greşeală personală este greşeala unui jucător care provoacă un
contact ilegal cu un adversar indiferent dacă mingea este vie sau moartă.
Un jucător nu trebuie să ţină, să obstrucţioneze, să împingă, să forţeze, să
pună piedică sau să împiedice înaintarea unui adversar prin extinderea
mâinilor, braţelor, coatelor, umerilor, coapselor, genunchilor sau
picioarelor sau prin înclinarea corpului într-o poziţie anormală (în afara
cilindrului său) şi nici să apeleze la mijloace brutale sau violente.
Sancţiuni:
 o greşeală va fi înscrisă în foaia oficială în contul jucătorului vinovat;
 dacă o greşeală este comisă asupra unui jucător care nu este în acţiune de
aruncare la coş, jocul va fi reluat prin repunerea mingii de către adversar din exteriorul
terenului din cel mai apropiat loc unde a fost comisă infracţiunea

161
  dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care se afla în acţiune de
aruncare la coş:
 dacă coşul a fost reuşit, el va conta şi în plus se va acorda adversarilor o aruncare
liberă;
 dacă este vorba de o aruncare de 2 sau 3 puncte nereuşită, se vor acorda
adversarilor 2, respectiv 3 aruncări libere;
 dacă greşeala a fost comisă de un jucător al echipei care controlează mingea
(greşeală în atac), jocul se reia prin repunerea mingii din exteriorul terenului de către echipa
adversă.
Natura (tipul) greşelii

Folosirea ilegală Obstrucţie Ţinere Împingere

Dubla greşeală
Dubla greşeală este situaţia în care doi adversari comit un
contact personal, unul împotriva celuilalt, aproximativ în acelaşi timp.
Sancţiune: Se va înscrie în foaia oficială o greşeală personală
în contul fiecărui jucător. Jocul va fi reluat din afara terenului de către
echipa care avea posesia mingii în momentul producerii greşelii.

162
 Greşeala antisportivă
O greşeală antisportivă este greşeala personală a unui jucător
care după părerea arbitrului, nu a făcut o încercare regulamentară de a
juca direct mingea, în limitele spiritului şi prevederilor acestui
regulament
Sancţiune: Se va înscrie în foaia oficială o greşeală antisportivă
în contul jucătorului vinovat. Se vor acorda aruncări libere, urmate de posesia mingii, pentru
repunere în joc de la centrul terenului, după cum urmează:
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care nu este în acţiune de
aruncare la coş se vor acorda adversarilor 2 aruncări libere
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care a înscris un coş, se va
acorda adversarilor o aruncare liberă;
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care se afla în acţiune de
aruncare la coş, şi coşul nu a fost reuşit, se vor acorda adversarilor 2 sau 3 aruncări libere în
funcţie de locul de unde s-a efectuat încercarea de aruncare la coş

 Greşeala descalificatoare
Orice infracţiune flagrantă, cu caracter nesportiv (greşeală personală, greşeală
antisportivă, greşeală tehnică a jucătorului, greşeală tehnică a antrenorilor, înlocuitorilor şi
însoţitorilor echipei) este o greşeală descalificatoare.
Arbitrul indică o greşeală descalificatoare prin ducerea braţelor paralele, sus, cu
pumnii strânşi
Sancţiune: Se va trece în foaia oficială de arbitraj o greşeală descalificatoare în contul
celui vinovat. Jucătorul este trimis la vestiar, unde va rămâne pe toată durata ulterioară a
partidei. Se vor acorda adversarilor aruncări libere, urmate de posesia mingii, pentru repunere
în joc de la centrul terenului după cum urmează:
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care nu este în acţiune de
aruncare la coş se vor acorda adversarilor 2 aruncări libere;
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător care este în acţiune de aruncare
la coş, coşul a fost reuşit va conta şi în plus se va acorda adversarilor o aruncare liberă;
 dacă greşeala a fost comisă asupra unui jucător în acţiune de aruncare la coş şi
dacă coşul nu a fost reuşit, se vor acorda adversarilor 2 sau 3 aruncări libere, în funcţie de
locul unde s-a efectuat încercarea de aruncare la coş.

163
 GREŞEALA TEHNICĂ
Greşeala tehnică – orice încălcare deliberată sau repetată a spiritului de
sportivitate şi fair-play, trebuie considerată greşeală tehnică şi sancţionată corespunzător.
 Greşeală tehnică a jucătorului
Se va trece în foaia oficială de arbitraj o greşeală tehnică în
contul celui vinovat. Greşeala tehnică este orice greşeală care nu
implică un contact personal cu un adversar dar prin care se încalcă
deliberat spiritul de sportivitate şi fair-play.
Sancţiune: se acordă adversarilor 2 aruncări libere, urmată
de posesia mingii pentru repunere în joc de la centrul terenului.
 Greşeală tehnică a antrenorilor, înlocuitorilor şi
însoţitorilor echipei
Se acordă antrenorilor, înlocuitorilor sau însoţitorilor unei echipe în cazul adresării de
o manieră necuviincioasă arbitrilor, comisarului (dacă este prezent), scorerului,
cronometrorului, operatorului de 30 secunde sau adversarilor.
Sancţiune: se acordă adversarilor 2 aruncări libere, urmate de posesia mingi pentru
repunere în joc de la centrul terenului.

REGULA 7 DISPOZIŢII GENERALE

 Cinci greşeli de jucător

Un jucător care a comis cinci greşeli personale sau tehnice trebuie să părăsească
terenul. El va fi înlocuit în 30 de secunde.
 Greşeli de echipă
După ce o echipă a acumulat 4 greşeli de echipă în timpul unei reprize, toate greşelile
personale care vor urma vor fi sancţionate cu două aruncări libere, care vor fi executate de
jucătorul împotriva căruia s-a produs greşeala.
 Aruncări libere
 O aruncare liberă este posibilitatea unui jucător de a înscrie un punct dintr-o
aruncare la coş, fără împotrivirea adversarului, dintr-un loc situat în spatele liniei de aruncări
libere şi în interiorul semicercului
 Pentru recuperarea unei aruncări libere maximum cinci jucători (3 apărători şi 2
atacanţi) pot ocupa spaţiile din jurul culoarului de aruncări libere

164
 Arbitrul poate acorda 1, 2 sau 3 aruncări libere.

REGULA 8: PUTERILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE ARBITRILOR,

OFICIALILOR ŞI COMISARULUI

Echipament tehnic
 cronometru cu dublu stoper – pentru cronometrarea perioadelor de joc şi a
intervalelor dintre ele.
 cronometru – pentru cronometrarea minutelor de întrerupere.
 aparatul pentru 24 secunde – pentru aplicarea regulii celor 24 secunde, cu
derularea acestora prin scădere.
 tabela de scor – vizibilă pentru toate persoanele implicate în joc.
 foaia de arbitral – care trebuie să fie aprobată de F.I.B.A. şi trebuie completată de
scorer înaintea şi în timpul jocului conform regulamentului.
 plăcuţe pentru greşelile de jucător – de culoare albă, numerotate cu cifre de la 1 la
5 (cifrele de la 1 la 4 vor fi de culoare neagră, iar cifra 5 de culoare roşie).
 dispozitiv de semnalizare a greşelilor de echipă – indicând cifrele de la 1 la 4.
 indicatorul pentru posesie alternativă.

Obligaţiile arbitrilor
Arbitrii jocului sunt:
 arbitrul principal
 al doilea arbitru
Asistaţi de oficiali:
 cronometror

165
  scorer
 operator de 24 secunde
 ajutor de scorer.
Arbitrul principal
 verifică şi aprobă echipamentul tehnic care va fi folosit în timpul jocului (terenul,
legitimaţiile şi echipamentul jucătorilor etc.)
 efectuează angajarea între doi, la începutul jocului.
 informează echipele în timpul minutului de întrerupere despre minutul şi scorul
partidei
 declară pierderea jocului prin neprezentarea unei echipe
 examinează la sfârşitul meciului foaia de arbitraj, să aprobe scorul şi / sau să
confirme timpul care a mai rămas de jucat.
Scorerul şi ajutorul de scorer
 înscrie în foaia de arbitraj numele şi iniţiala prenumelui tuturor componenţilor
echipei
 ţine evidenţa cronologică a punctelor înscrise
 înscrie greşelile personale ale jucătorilor şi greşelile tehnice acordate jucătorilor
şi antrenorilor
 anunţă atunci când un jucător acumulează 5 greşeli personale sau când o echipă a
acumulat 4 greşeli de echipă
 anunţă solicitarea unui minut de întrerupere
 efectuează schimbările de jucători.
Ajutorul de scorer acţionează tabela de scor şi-l ajută pe scorer la completarea foii
oficiale de arbitraj în timpul jocului
Cronometrorul
 cronometrează derularea timpului de joc cât şi durata opririlor, conform
regulamentului
 cronometrează minutele de întrerupere
 indică, prin semnal sonor, expirarea timpului de joc al fiecărei perioade, reprizelor
sau prelungirilor.
Operatorul de 24 secunde
 manevrează cronometrul de 24 secunde conform regulamentului.

166
 BIBLIOGRAFIE

CERGHIT IOAN – Metode de învăţământ, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1997
DRAGNEA A. – Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Editura Sport-Turism,
Bucureşti,1984
DRAGNEA ADRIAN, BOTA AURA – Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi
Pedagogică, București, 1999
DRAGNEA ADRIAN ŞI COLAB. – Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Cartea Şcolii,
Bucureşti, 2000
FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BASCHET - COLEGIUL CENTRAL AL ANTRENORILOR –
Concepţia unitară de joc şi pregătire pe nivele formative, Editura
Printech, Bucureşti, 2007
GHITESCU IULIAN GABRIEL – Baschet. Exerciţii pentru învăţarea tehnicii şi tacticii
individuale. Editura Semne, Bucureşti, 2002
GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, MOANŢĂ ALINA DANIELA, – Metodica învăţării jocului
de baschet. Frbaschet magazin, anul I, nr. 2, 2004
GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, MOANŢĂ ALINA DANIELA, – Metodica învăţării tehnicii
jocului cu minge. Frbaschet magazin, anul I, nr. 3, 2004
GHIŢESCU IULIAN GABRIEL – Baschet - exerciţii pentru învăţarea tacticii colective,
Editura Matrixrom, Bucureşti, 2007
GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, MOANŢĂ ALINA DANIELA, Bazele jocului de baschet,
Editura Matrixrom, Bucureşti, 2008
GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, MOANŢĂ ALINA, IGOROV MARINA, CROITORU
DOINA, CIOLCĂ SORIN, HANTĂU CEZAR, DINA GEORGE,
GRIGORE GHEORGHE – Didactica predării jocurilor sportive –
mentorat în educaţie fizică şi sport, Editura Discobolul, București, 2011
GHITESCU IULIAN GABRIEL, MOANŢĂ ALINA – Baschet. Fundamente științifice.
Editura BREN, Bucureşti, 2013
MOANŢĂ ALINA DANIELA – Pregătirea fizică în jocul de baschet, PRO-Editura, Bucureşti,
2000
MOANŢĂ ALINA DANIELA, GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, GHIŢESCU MARSILIA
ALENA, Baschetul în lecţia de educaţie fizică - ciclul gimnazial,
Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006

167
MOANŢĂ ALINA DANIELA, GHIŢESCU IULIAN GABRIEL, GHIŢESCU MARSILIA
ALENA, Baschetul în lecţia de educaţie fizică - ciclul liceal, Editura
Matrixrom, Bucureşti, 2008
PREDESCU TEODORA; GHIŢESCU IULIAN GABRIEL – Baschet. Pregătirea echipelor de
performanţă. Editura Semne, Bucureşti, 2001
PREDESCU TEODORA, MOANŢĂ ALINA DANIELA – Baschetul în şcoală. Instruire –
învăţare. Editura Semne, Bucureşti, 2001
STANESCU MONICA – Strategii de învăţare motrică prin imitație. Bucureşti, Editura Semne,
2002
STĂNESCU MONICA – Didactica educaţiei fizice. Note de curs. ANEFS, Bucureşti, 2004

STANESCU MONICA, CIOLCA CORINA, URZEALA CONSTANTA – Jocul de mişcare -

metodă şi mijloc de instruire în educaţie fizică şi sport, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2004
TUDOR VIRGIL, (2001) - Evaluarea în educaţie fizică, Editura Printech, Bucureşti,2001
TUDOR VIRGIL – Măsurare şi evaluare în educaţie fizică şi sport, Editura Alpha, Buzău,
2005

168
PROIECT PEH018 ,,STRATEGII PENTRU VIITOR, STRATEGII PENTRU TINERI”
Promotor proiect: UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

http://www.unefs.ro http://strategiipentruviitorsitineri.com/
Contractul de finanţare nr. 24H/09.06.2015
Durata proiectului: 18 luni (iunie 2015 – noiembrie 2016)
Aria de desfăşurare a proiectului: Bucureşti –Ilfov
Valoare proiect: 1.231.470 lei

Obiectivul proiectului
 Dezvoltarea de metodologii şi strategii specifice bazate pe sport, în scopul creșterii gradului de
incluziune socială și combaterea excluziunii pentru tinerii aflați în categorii de risc generate de
dizabilități sau de situația economică.
 Implementarea acestor srtrategii la nivelul specialiștilor care lucrează în mod direct cu aceste
categorii de tineri și la nivelul organizațiilor cu rol activ în aceste direcții, în regiunea de
implementare.
 Creșterea accesibilității persoanelor din GT-ul principal prin extinderea arealului de implementare la
nivel instituțional și a numărului de beneficiari din GT-ul principal și secundar.
 Diseminarea instrumentelor create la nivelul unor noi zone instituționale - inspectoratelor școlare și
mediul academic și la nivelul părinților din comunitățile de proveniență.

Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE
2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009
– 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor.