Curs: Metodologia cercetării, Școala doctorală de arhitectură UAUIM , an 2020/2021, semestrul 1

Vitan (Pascotescu) Alexandra Maria

Martin Heidegger, Originea Operei de Artă

Originea Operei de Artă a fost prezentată pentru prima dată de Heidegger sub forma unei
conferințe în anul 1935. În România aceasta a fost tradusă abia în anul 1982, la Editura
Universul, iar ulterior la Editura Humanitas în anul 1995, fiind revizuită în anul 2011.
Prezenta recenzie face referire la ultima ediție publicată la noi în țară în cadrul editurii
Humanitas, și anume Ediția a III-a, tradusă de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu.

Înainte de a începe discuția despre Originea Operei de Artă este important de menționat că
pentru Heidegger conceptele de ființă și adevăr au reprezentat elemente asupra cărora și-a
îndreptat cea mai mare parte a căutării sale filozofice de-a lungul vieții.
Adevărul în concepția heideggeriană trebuie privit prin intermediul termenului antic grecesc
ἀλήθεια/aletheia, înțeles ca stare de neascundere a ființei. Acesta se află în strânsă legătură cu
ființa, care este prezentată prin intermediul Dasein, un termen, de altfel, intraductibil în filozofia
lui Heidegger. Este important de menționat că înainte de Heidegger, termenul de Dasein era
înțeles sub forma existenței ca atare. Semnificația conceptului Dasein în opera heideggeriană
este interpretată prin traducerea cuvântului Da. Das Da semnifică ”locul de deschidere”, adică
locul unde ființa trece din starea de latență (închidere și ascundere) în starea de potență
(deschidere și arătare/luminare). Așadar, Das Dasein trebuie înțeles ca ființa ajunsă în
deschidere.

Odată definite aceste concepte putem să ne reîntoarcem asupra obiectului studiului nostru, și
anume Originea Operei de Artă. Aceasta este împărțită în trei părți : Lucrul și Opera, Opera și
Adevărul, Adevărul și Arta și începe cu o scurtă introducere despre termenul origine, termen care
este reluat și analizat pe tot parcursul eseului. Potrivit lui Heidegger ”artistul este originea
operei”1, iar ”opera este originea artistului”2. Plecând de la acestea, el construiește întreg
discursul sub forma unei relații permanente circulare dintre artist și opera de artă de-a lungul
timpului, definită prin intermediul cercul hermeneutic. Într-o manieră fenomenologică,
Heidegger concluzioneză că cel mai potrivit mod de a înțelege opera de artă este prin a îi înțelege
creatorul, iar creatorul nu poate fi înțeles decât prin observație directă și nu prin teorie sau
analizarea conceptelor. Arta este privită ca un concept separat atât de operă cât și de creator, dar
care devine un element ce reușește prin intermediul creatorului să îți dezvăluie propriul scop. În
acest fel, rezultatul procesului trebuie înțeles în contextul lumii în care a luat naștere, și nu doar
prin intermediul artistului. Cu ajutorul cercului hermeneutic Heidegger arată paradoxul prin care
operă nu poate fi înțeleasă complet doar prin analiza părților componente, fără a considera
întregul, dar totodată aceasta nu poate fi nici înțeleasă doar din analiza întregului fără înțelegerea
părților individuale. Astfel, esența operei de artă nu poate fi înțeleasă fără a înțelege esența artei,
iar fară a înțelege arta nu putem înțelege esența operei de artă. 3
1
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 17
2
Idem.
3
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 17-21
Curs: Metodologia cercetării, Școala doctorală de arhitectură UAUIM , an 2020/2021, semestrul 1
Vitan (Pascotescu) Alexandra Maria

În continuare, în prima parte a eseului, și anume Lucrul și Opera este definit conceptul de operă
de artă prin intermediul termenul de lucru, Heidegger spunând că opera poate avea un caracter de
lucru doar în măsura în care privim materia care ajută la constituirea acesteia. 4 Totodată, în
această parte este definit și conceptul de adevăr în sensul menționat anterior, de ἀλήθεια/aletheia,
prin raportarea la ființa care se arată prin intermediul operei de artă. Așadar putem spune că
esența artei rezidă în arătarea adevărului. 5

Cea de-a doua parte, Opera și Adevărul, tratează subiectul relației dintre opera de artă și esența
artei. Dacă anterior spuneam că esența artei este reprezentată de expunerea adevărului, rămâne
totuși deschisă întrebarea cu privire la modul în care adevărul are loc în opera de artă. În acest
sens, Heidegger se folosește de abilitatea artei de a crea o legătură între lume și pământ, luând ca
exemplu un templu grecesc pentru a ilustra legătura.Templul grecesc reprezintă o operă care a
avut o tranziție de la caracterul de lucrare de artă, la caracterul de obiect de artă, odată cu
schimbările de cultură. În prima etapă templul funcționa ca o lucrare de artă împreună cu lumea
din care făcea parte, iar acum templul funcționează ca un obiect de artă capabil să ne ajute să
înțelegem o lume anterioară nouă. Acest caracter continuu al unei opere de artă este crucial din
perspectiva lui Heidegger. 6

Ultima parte, Arta și Adevărul reprezintă o reîntoarcere la discuțiile privitoare la originea operei
de artă, dar și o analiză mai aprofundată a conceptului de adevăr în opera de artă. Totodată, în
această parte Heidegger accentuează faptul că opera de artă este creată, astfel, evidențiindu-se
procesul creator ca element esențial, alături de adevăr, în înțelegerea operei de artă. 7

În final, dintr-o perspectivă personală, cel mai important lucru pe care îl putem înțelege din
Originea Operei de Artă a lui Heidegger este că o anumită lume care a existat anterior poate fi
încă deschisă pentru a fi privită și înțeleasă, prin intermediul operelor de artă și a informațiilor
despre ființele creatoare care s-au dezvoltat în cadrul ei. Totodată, este la fel de important de
subliniat faptul că o înțelegere a operelor de artă trebuie întotdeauna să fie făcută prin raportarea
la conceptele de ființă și adevăr, însă având în vedere și componenta contextuală.

4
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 29
5
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 21-46
6
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 46-69
7
Heidegger, Martin, Originea Operei de Artă, p. 69-95