LOCUIREA

DE LA VERNACULAR LA URBAN/INDUSTRIAL
ȘI
MODALITĂȚILE SALE DE PROTECȚIE

Studiu de caz: Câmpu lui Neag și Petrila

Nume: Burcea Mădălina

Stan Alexandra
Stan Ioana Maria
Vitan Alexandra Maria

STRUCTURĂ:

I.INTRODUCERE
-motivarea alegerii celor doua localitati
- obiectivul studiului
-metodologia abordata

II. STUDIU URBAN SI ISTORIC AL LOCALITATILOR

1. Campul lui Neag
- Contextualizare urbana
- Analiza istorica
- Precizarea modului in care cele doua localitati s-au influentat/sau
nu
2. Petrila
- Contextualizare urbana
- Analiza istorica
- Precizarea modului in care cele doua localitati s-au influentat/sau
nu

III. ANALIZA/INTELEGEREA “OBIECTELOR/OBIECTIVELOR”

ARHITECTURALE
- Motivarea alegerii
- Analiza comparativa a celor 2 din punct de vedere al :

- - tipologiei patrimoniale
- -tip. Arhitectural
- -Structura, materialitate
- -Raspuns la cerintele program. Arhitectural- locuire
- -Daca s-au influentat sau nu ca tipologie

IV.Concluzii
V. Anexe
VI. Bibliografie:carti, reviste, articole, arhive, web, harti, planuri, studii

I. INTRODUCERE
Localitatile alese, Campul lui Neag si Petrila, sunt plasate pe Valea Jiului, la o
distanta de aproximativ 45 km una de alta. Astfel acestea se regasesc in aria etnografica a
Hunedoarei, judet din care fac parte. Zona este situata undeva la granita dintre Banat si
Transilvania. Din punct de vedere etnografic, se poate astfel vorbi despre o zonă de
interferenta a celor doua arii istorice si culturale. In Transilvania lucrurile s-au conservat
foarte bine, mai ales datorita faptului ca in judetul Hunedoara exista foarte multe zone
montane cu comunitati inchise. Se poate observa o divizare destul de acuta a judetului,si nu
neaparat una etnologica. Astfel, in Valea Jiului, in zona de Sud se gasesc momarlanii, in Est
se aflau ardelenii de la Orastie, care au fost aflati multa vreme sub influenta sasilor, la Nord
sunt motii, o populatie considerata aparte, ce au legaturi foarte stranse cu Clujul, iar la Vest
sunt padurenii, care la grai se aseamana foarte mult cu banatenii.Zona de interes este astfel
cea de Sud, Tinutul Momarlanilor. Acestia au format o comunitate de o rara stabilitate și
trainicie in timp, care a ramas pana in ultima vreme foarte putin cunoscuta.Termenul
momarlan , are deci o istorie indelungata. Bastinasii in varsta sustin ca el ar veni de la
momarlele (momai, oameni de piatra) ridicate pe culmile de munte, pentru inchinaciune si
pentru orientare.
Lucrarea de față își propune să analizeze comparativ locuirea vernaculară cu cea
industrială, având ca elemnet comun generator/distrugător activitatea minieră din Valea
Jiului. În urma acestui studiu se urmărește propunerea unor metode de protejare a
patrimoniului industrial și de salvgardare a zonei.
Ca și metodologie abordată, lucrarea prezintă un studiu în paralel cu parte de
concluzii la final. De la macro la micro, este prezentată o contextualizare a localităților
evidențiindu-se evenimentele sociale, politice și culturale majore care au putut influența
evoluția țesutului urban și implicit al locuirii.

II. STUDIU URBAN SI ISTORIC AL LOCALITATILOR

Câmpul lui Neag - Contextualizare urbană

Câmpul lui Neag este o localitate din județul Hunedoara,situată pe Valea Jiului de
Vest. Jiul de Vest si cel de Est sunt afluenții râului Jiu, unul din cele mai importante râuri din
sudul țării. Astfel, așezarea pitorească se găsește la poalele Munților Retezat, ca o poartă
de intrare în Parcul Național al acestor munți și în 2002 avea 576 locuitori.
Peisajul natural (Img 1), viața îngreunată de la munte, activitățile de păstorit și munca
pământului au fost cele care au dictat ritmul de viață a locuitorilor numiți momârlani și a
modului în care aceștia și-au organizat gospodăriile. Relația dintre peisaj și sufletul omenesc
este o amplă temă de morfologie culturală, dezbătută și de filozoful român Lucian Blaga, în
lucrarea Spațiul Mioritic. Acesta descrie peisajul ca o parte integrată a sufletului, pe care îl
numește și ”al doilea obraz al omului”. Costumele populare ale momârlanilor din Câmpul lui
Neag în alb și negru simbolizează întocmai viața aspră de la munte.
Foarte frecvent plasarea Câmpului lui Neag se face în cadrul Țării sau Ținutului
momârlanilor. În aceeași lucrare, Lucian Blaga definește termenul de ”țară” astfel : ”țara era
alcătuită deobicei dintr-o vale între liniile unor dealuri sau măguri. ”Țara”, o entitate de natură
aproape miraculoasă, o vietate ținută laolaltă și însuflețită de prezența unui râu coincide
oarecum cu o unitate ritmică a spațiului mioritic”.
Astfel, putem spune că așezarea tradițională a fost la începuturi strâns legată de peisajul
natural în care este încadrată, fapt care urmează însă să se schimbe de-alungul timpului,
după cum urmează să prezentăm.
Se presupune că localitatea a fost formată în secolul XV prin descălecatul unui
haiduc – Neag, ce fugea din Țara Românească. El s-a așezat într-un câmp frumos și a creat
satul care i-a preluat numele. Un document datând din anul 1493, emis de curtea regelui
Vladislav al II-lea al Ungariei, arată că boierul Mihail Cânde stăpânește mai multe moșii în
zona Uricani, printre care și Câmpu lui Neag (Nzakmezeu), aceasta fiind cea mai veche
menționare a localității.

Câmpul lui Neag - Analiză istorică

Prima cartare in care apare așezarea (Img 2), este cea iozefină realizată între anii
1763 și 1787, și aceasta ilustrează un număr de 29 de case. Se poate observa că acestea
sunt așezate preponderant în grupări de câte 2/ 7/ 5/ 9 case, organizarea localității fiind
realizată din 5 astfel de grupulețe. De asemenea, poziția acestora este la Nord de valea
râului Jiu, o singură casă fiind situate la Sud. Pe hartă nu este consemnată existent niciunui
lăcaș de cult.
Cea de-a doua cartare a fost făcută între anii 1806 și 1869(Img 3). De această data
se remarcă apariția unui lăcaș de cult în zona centrală a satului (biserica Greco-catolică
menționată în arhivele de la Alba Iulia încă din 1556 ) și realizarea unei parcelări de teritoriu.
De remarcat este și faptul că dispare organizarea grupată a locuințelor. De această dată
casele sunt situate la distanțe considerabile una de cealaltă, cu o mai mare aglomerare în
zona centrală. Începe să se definească destul de clar vatra satului și apar locuințe și de
partea sudică a râului.
În cadrul celei de-a treia cartare (1869-1887) se remarcă apariția unui număr
semnificativ de locuințe noi (Img 4.1), majoritatea fiind construite în proximitatea bisericii. Se
poate observa că așezarea nu cunoaște o extindere pe direcția Est – Vest, ci încep să se
construiască locuințe noi în partea de Nord-Vest, în zona muntoasă. Așezările denumite în
această hartă ”Chimpu Baroșeni” și ”Conianda Restonianului” (Img 4.2) se află pe teritoriul
actual al localității Câmpului lui Neag, acestea fiind probabil înglobate la o data ulterioară
realizării acestei hărți.
Începând cu anul 1964 Câmpul lui Neag și Valea de Brazi a intrat în componența
Uricaniului, care a fost declarat oraș.
Pana la inceputul anilor ‘80 cei aproape 600 de oameni din Campul lui Neag își
duceau viața aproape la fel cum incepuse ea prin secolul XV, majoritatea se ocupau cu
muncile agricole și cu crescutul de animale, iar o altă parte dintre aceștia erau angajați la
industriile miniere din localitățile apropiate.
Un moment de cotitură în istoria satului este plasat la începutul anilor 80, atunci când
se încep exploatările de huilă la suprafață. Mai întâi s-a excavat la marginea satului, dar, an
după an, marginea carierei s-a apropiat tot mai mult de centrul satului. Aceștia au acaparat
mai întâi ogoarele, apoi livezile, apoi grădinile din spatele caselor și cimitirul bisericii Greco-
catolice, toate acestea au dispărut sub cupa excavatorului (Img 5). Acest moment
marchează ruperea în mod definitiv a relației cu tradiționalul și lumea acestuia, a relației cu
natura și viața simplă de la țară.
La 1985 a apărut și primul dintre cele cinci decrete de expropriere date pentru
această zonă. Demolarea urma să fie făcută în două etape: în prima – vatra satului, iar în
cea de-a doua, extinderea carierei spre marginile localității.
În memoria localnicilor evenimentul a rămas definitiv întipărit în memorie : ”Cei care
nu au avut unde să meargă, au ajuns într-un bloc in Uricani, unde nu erau nici ferestre, nici
usi, nici apa si nici curent. Au stat asa o vreme, cu paturi puse-n geam si la lumina lampii cu
petrol. In sat au mai ramas doar cainii, ca nu aveai unde sa-i duci, la bloc. Hauiau noaptea
ingrozitor, ca-n filmele de groaza. Totul a fost ingrozitor atunci”.
Populația satului s-a împărțit în două categorii la momentul respectiv : pe de-o parte
cei care s-au văzut cu casele demolate - fără dreptul de a recupera din materialele din ruine
– și care în mare parte au fost mutați la Uricani în ceea ce numeau ”blocul momârlanilor”, fie
au avut noroc și au scăpat de aceste demolări – un număr mic de persoane. S-au demolat în
total 36 de case, o biserică și a fost strămutat un cimitir.
Localnicii spun că de fapt nici nu a fost atât de mult cărbune precum s-a crezut[5],
drept urmare după revoluție, mina de la Câmpul lui Neag a fost printre primele care s-a
închis (1995 – 1996). Izvoarele au umplut cariera si au format un lac cu suprafata de
aproximativ sase hectare si cu maluri abrupte.
Conform unei localnice[5], 15 proprietari dintre cei 36 cărora le-au fost dărâmate
casele nu au reusit să își recupereze terenurile , pentru că ar avea nevoie de o anumită
sumă de bani pe care să o restituie statului pentru a-și recupera parte din terenuri, iar cei
mai mulți nu își pot permite plata acelei sume.
În prezent vatra satului nu mai există, iar "coada" satului este înţesată de case de
vacanţă și pensiuni, dovadă a faptului că zona devine una turistică. Acest fapt este favorizat
și de proximitatea munților Retezat.

Viața tradițională este pe cale de dispariție în Câmpul lui Neag, împreună cu casele
care au scăpat de buldozer și care astăzi pot fi numărate pe degete (Img 6,7,8). În schimbul
acestora apar casele de BCA cu tâmplărie termopan și tencuieli colorate, iar natura devine o
sursă de afacere, prin turismul montan pe care noile pensiuni îl deservesc. La acest tip de
turism se adaugă și cel generat de prezența lacului (Img 9). Aici, pe fosta vatră a
satului,unde se găsea biserica Greco-catolică, deasupra ulterioarelor exploatări miniere, s-
au adunat apele, și vin să se scalde locuitorii Văii Jiului.

Petrila- Contextualizare urbană

Valea Jiului, cunoscută și sub numele de „Depresiunea Petroșani” este situată în

sud-vestul Transilvaniei, la granița dintre doua țări: „Țara Hațegului” și „Țara Românească”.
 Petrila este situată la 675m altitudine la limita de est a depresiunii Petroșani, pe malul
Jiului transilvan, la intersecția pârâului Jieț cu pârâul Taia. Deși „pierdută între munții falnici
ce-l înconoară acoperiți de desișul pădurilor seculare a creat încă din antichitate condiții de
viețuire și de locuire”[3] , este atestată documentar abia în anul 1493. Cel mai important
document scris despre Valea Jiului datează din acest an și este un act de danie al regelui
Vladislav I al Ungariei către cneazul român Mihail Cande. Este scris în acest hrișov că
boierul Mihail Cânde stăpânește moșiile aflate pe teritoriul de azi al Petrilei (Peterella),
Maleia, lângă Petroșani (Malee), Rotunda, lângă Petroșani sau după unii autori Lonea
(Ratond), Câmpul lui Neag (Nzakmezeu), Morișoara, in Vulcan (Marisowar). [1]
Caracterul multietnic și destinul tragic al Petrilei este surprins și într-un document din
secolul al XIX-lea, publicat de F.F. Solyom în lucrarea „Valea Jiului pag 79”, în care se fac
constatări cu privire la începuturile acestei așezări. Cel mai probabil aici s-ar fi așezat un
mărginean cu numele „Petrila”, hăituit de către comunitatea săsească din Sibiu. Astfel,
străbunii celor din Petrila se consideră a fi mărgineni care s-au așezat aici „peste un strat
străvechi de locuitori răsfirat pe văile adânci”.
În cronicile vechi Petrila figurează (în anul 1733) sub denumirea de "In Sij In Petrila"
"Dzij Petrila". După unii autori toponimul "Petrila" derivă din adjectivul latin "petrinus" ce se
traduce prin "de piatra", în jur fiind multe toponime similare (Piatra Rosie, Pietrele, Petros). [1]

Petrila- Analiza istorică

Pentru a ințelege evoluția țesutului urban al Petrilei este nevoie de o înțelegere a

contextului istoric, politic, socio-economic și cultural.
În continuare sunt prezentate patru etape de evoluție istorică, bazându-ne pe hărțile
Imperiului Habsburgic: 1763, 1806(Imperiul Austro-Ungar), 1869(stăpânire maghiară) și
1941. [2] (Img1, Img2, Img3, Img4)

În prima etapă așezarea se dezvoltă în jurul bisericii de lemn(din 1891 biserică de

zid), precum și de-a lungul râurilor Jieț și Jiu( în această perioadă avea alt curs decât cel
actual). (Img1_1) În cea de-a doua etapă se continuă dezvoltarea țesutului de-a lungul Jiului
și al Jiețului. Se delimitează două zone, Melaya în sud și Taya în nord. (Img2_1)
Până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Petrila, era o așezare slab populată
cu așezări răzlețe pe văile și pe munții înconjurători, având un specific agro-pastoral. Un
prim val de colonizare este dat de nobili și țărani din Țara Hațegului, interesați fiind fie de
„întinsele pășuni montane, bogatele fânețuri și marile păduri”[3], fie de dorința de a se așeza
statornic pe meleagurile pe care își pășteau turmele și cirezile de vite. Valea Jiului a fost, la
fel ca și zona Transilvaniei, puternic devastată în secolele XVII-XVIII de invaziile turcilor și
marile mișcări confesionale, populația Petrilei păstrându-și cu fermitate religia orotdoxă.
Astfel, în această perioadă slujbele se țineau în lăcașuri improvizate. De asemenea, școala
era organizată în cadrul casei parohiale, neexistând școli populare.

Ultimele două etape sunt cele mai importante, începuturile mineritului carbonifer în
Petrila(sec XIX) și instaurarea comunismului în Romania(1948) ce aduce cu sine o
planificare economică centralizată (planurile cincinale, important pentru studiul de față este
cel de-al patrulea plan cincinal- 1946-1950) și o sistematizare a orașelor. (Img3_1, Img4_1)

Etapa 3- Începuturile mineritului carbonifer în Petrila(sec XIX)

 Avântul economic declanșat din deceniul IV al secolului al XIX-lea, lărgirea rețelei de
comunicații, precum și extinderea topitoriilor de oțel din Hunedoara au determinat statul
austro-ungar să manifeste un interes sporit pentru descoperirea, explorarea și valorificarea
unor noi zăcăminte de cărbune, în special a celor de pe Valea Jiului.
Lucrările de exploatare au început în anul 1840, s-au intensificat în anul 1859, luând o
dezvoltare și mai mare după anul 1870.
Bazele industriei miniere în Valea Jiului au fost puse de către Victor Maderspach și
frații Karol și Rafael Hoffman. Încă din anii 1835 pe văile proprietății baronului Victor
Maderspach sunt descoperite însemate zăcăminte de cărbune. Acesta apelează la frații
Karol și Rafael Hoffman, proprietari de mine la Rusca Montană, pentru a efectua un studiu
geologic care să ateste cantitatea și calitatea zăcământului de cărbune din estul bazinului,
urmând ca aceștia să cumpere suprafețe întinse de terenuri de la marii proprietari și țăranii
urbariali pe care mai apoi să le transforme în perimetre de expoatare a cărbunilor în viior,
întrucât în acea perioadă situația periferică, izolarea zonei între masivii muntoși, lipsa căilor
de comunicație au dus la concluzia că începerea lucrărilor este inoportună si ineficientă.
Totodată în anul 1855, statul maghiar și-a reținut în hotar cu Petrila 16 perimetre miniere.
La 23 februarie 1855 se publică „Legea minieră generală” austriacă care impun
înființarea Căpităniei miniere Zlatna(ajutată de Comisariatul minier Petroșani, pentru Valea
Jiului, Munții Apuseni și Abrud) [3]
Ca urmare a primei concesiuni miniere din 30 decembrie 1858, data de 1 ianuarie
1859 este considerată data oficială de înregistrare al primului perimetru minier în Valea
Jiului, la Petrila. Mina Deak Ferencz se deschide la 12decembrie1869, dată la care pe
teritoriul Văii Jiului „au fost concesionate 146 de perimetre cu o suprafață de
34.098.372,6mp, din care 1.946.791,6mp se situa pe teritoriul Petrilei”[3]. Odata cu
deschiderea acestei mine Petrila cunoaște un al doilea val de colonizări. După acest an,
„numarul funcționarilor și cel al muncitorilor a cunoscut o creștere continuă. (Img5) Noii
veniți se acomodează repede noilor condiții de muncă și viață, stabilindu-se aici, în micile
case de colonie, puse la dispoziția lor în imediata apropiere a noii mine, de către conducerea
acesteia”. [3](Img6, Img6_1) În această perioadă se poate observa că în jumătatea vestică a
Petrilei se fac inserții planificate de țesut urban(Img6, culoarea verde), dar nu se elimină
bucăți din acesta. În principiu au fost construite mici case de colonie care mai apoi, datorită
creșterii numărului de muncitori, au fost demolate și înlocuite cu blocuri(Img6, culoare
verde), rezultând un țesut mixt, fragmentat.
De abia în anul 1920 mina trece sub tutela statului român, în trecut(1869-
1920) fiind fie sub tutela statului maghiar, fie sub cea a Societății Anonime de Mine și
Furnale Brașov. Această mină a cunoscut perioadă de creștere și descreștere economică
influențând în mod direct viața locuitorilor. După perioada de regresie din timpul Primului
Război Mondial urmează în 1920 o nouă perioadă de modernizare.
Intre anii 1910-1930 se construiesc foarte multe biserici (cel puțin 8 de religie
ortodoxă sau catolică) ca un raspuns la creșterea populației odată cu dezvoltarea activităților
miniere de la sfârșitul sec XIX.

Etapa 4- Instaurarea comunismului

Participarea României la cel de-al doilea război mondial a secătuit economia
națională,cu urmări grave și asupra mineritului din Valea Jiului. Astfel, datorită condițiilor
mizere, mulți muncitori dezertează, iar mina ajunge la un deficit de muncitori. Pentru a putea
continua exploatarile și a asigura cărbunele necesar „mașinii de război hitleriste” are loc un
al treilea val de colonizare, refugiați din Basarabia și Bucovina precum și înființarea lagărelor
de prizonieri de război. Pentru menținerea ordinii sunt aduși militari, totuși în 1941 minierii
din Valea Jiului declară grevă generală.
În perioada de după război se trece din nou la acțiunii de modernizare a minei și de
mărire a producției cărbunelui(se înregistrează o creștere de 75%), minierii contribuind
astfel la refacerea economiei naționale. A existat o întreagă mobilizare în cadrul comunității
miniere de la copii la bărbați, de la simplii minieri la conducători. Pentru a celebra și susține
acest entuziasm au fost organizate festivități și întreceri miniere.
În această perioadă eforturile sunt îndreptate către refacerea distrugerilor provocate
de razboi si, in primul rand, catre normalizarea si dezvoltarea transporturilor, conditie a
refacerii economiei tarii[...]”][4] Astfel apar studii de sistematizare teritorială(1952-1958) și se
introduce în practica urbanistică metoda dezvoltării pe etape a orașelor. Tot în această
perioadă apare primul plan de edificare energetică a țării, din care fac parte si centralele
termoelectrice care în funcție de combustibilul utilizat, diferă din punct de vedere al
amplasamentului și fizionomiei arhitecturale.
Aprobarea Planului Anual de dezvoltare planificată a economiei Naționale în 1949(al
patrulea plan cincinal, urmat de cel de-al cincilea, anii 1951-1955) a dus la o nouă etapă de
dezvoltare intensă a Văii Jiului. Creșterea rapidă a capacității de producție a dus la
construirea de no i complexe de extracție(1947-1948 Puțul Centru-„Ana Pușkin”),
numărându-se printre cele mai moderne din Europa. În același an au fost date în folosință
locuinţele muncitoreşti şi pentru personalul de conducere, așa numita colonia Puşkin.(Img8-
culoare verde) „În vara anului 1953 începe construirea coloniei cu locuinţe de tip barăci,
situat pe malul drept al Jiului, numită colonia Digului(în etapa 3-sec XIX odată cu
modernizarea minei a fost construit un baraj de captare pe cursul Jiului de Est(Img8-culoare
rosie), iar în câmpia din imediata apropiere, numită de către localnici „liba tér” (câmpul
gâştelor), s-a ridicat viitoarea colonie pentru tabăra militară O.D.M.I.C. înfiinţate în anul
1951”[3] În vestul cartierului de locuințe 8martie s-a dorit deschiderea unei noi mine care să
exploateze resursele de sub cartierul amintit mai sus, dar din considerente economice
lucrările au fost abandonate. ](Img7)
La 1 iunie 1954 minele din Valea Jiului trec pentru prima dată de la existența lor sub
conducere efectiv românească în cadrul „Combinatuluiu Minier Valea Jiului”. La această
dată funcționau minele Petrila, Lupeni, Aninoasa și mina Lonea, urmând să se deschidă
minele Lonea I, Lonea II si Vulcan, iar în anii 1970-1980 minele Câmpu lui Neag, Petrila
Sud, Lonea Pilier, etc. Urmează cel de-al patrulea val de colonizări, cunoscut și sub
denumirea de „Acțiunea 2000”, „Acțiunea 5000”, în funcție de necesarul de muncitori care
trebuiau recrutațidin țară. Astfel, prin dezvoltarea minei, creşterea capacităţilor de producţie,
sporirea numărului de muncitori, populaţia comunei Petrila era în continua creştere, 1ucru ce
a impus sistematizarea şi transformarea comunei Petrila în „Oraşul Petrila” (1956), „prilej cu
care începe prima etapă de dezvoltare prin construirea cartierului de locuinţe 7 Noiembrie,
apoi celuilalt cvartal 8 Martie, totalizând între anii 1960 - 1967 1675 de apartamente situate
în blocuri de 4 şi 10 etaje.”
După anul 1980 vechea colonie muncitorească ridicată în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea a fost demolată şi în locul ei s-a ridicat cartierul „Minei”.
Evenimentele de la 1989 au schimbat brusc cursul vieții sociale și politice. Retragera
militarilor și astfel pierderea unui număr însemnat de muncitori a dus la o nevoie urgentă de
a angaja oameni și din păcate nu după anumite criterii, ci doar dorința de a munci. Efectul
acestor ”invazii” s-a făcut repede simțit, comunitatea minieră fiind degradată ca în multe alte
etape în istorie.
Aceasta a culminat cu închiderea minei în 30 octombrie 2015.
Câmpu lui Neag și Petrila- influențe reciproce sau nu

Deși, aceste două așezări se află în aceeași arie etnografică, ele nu s-au influențat reciproc,
ci s-au dezvoltat în contradicție ambele fiind influențate de activitatea specifică zonei. și
anume mineritul. Dacă pentru Petrila mineritul a reprezentat elementul generator al așezării
și formării unei comunități cu o identitate aparte, pentru Câmpul lui Neag această activitate a
reprezentat elementul care a dus la distrugerea arhitecturii vernaculare și a comunității de
momârlani. În prezent, încetarea activității miniere a dus la degradarea continuă a orașului
Petrila, care deși nici în trecut, chiar și în perioadele de prosperitate economică, nu oferea
un mediu optim de viață, avea o identitate, trăia și prospera prin oamenii care și-au legat
destinul de această zonă. Odată pierdută această identitate, fie ea dată de activitatea
minieră sau de tradiții și obiceiuri, așezarea este sortită pierii, iar oamenii sunt în căutarea
permanentă a unui “loc” al lor.

III. ANALIZA/INTELEGEREA OBIECTELOR ARHITECTURALE

Petrila
Așa cum am putut observa anterior, Petrila s-a dezvoltat pe baza a două mari
evenimente care i-au marcat definitiv evoluția: începerea exploatării miniere din anul 1869 și
implementarea planului cincinal din anul 1952. Ambele au avut o influenta puternica asupra
modului in care funcționa comunitatea și asupra modului în care locuiau oamenii în acea
perioadă. În continuare am ales să prezentăm aceste două mari evenimente pentru a putea
observa impactul pe care l-au avut acestea asupra locuirii în zonă. Astfel, este mult mai
important să observăm o evoluție cronologică a evenimentelor, așa cum a fost prezentată în
capitolul anterior, corelată cu evoluția locuirii, decât să prezentăm punctual doar un anumit
tip de locuință, lucru ce nu ne-ar da posibilitatea să înțelegem atât de bine factorii care au
acționat în dezvoltarea arhitecturii din zonă.
Începerea exploatării miniere în zonă a schimbat complet caracterul Petrilei și a Văii
Jiului în general. Astfel atât la Petrila, cât și în celelalte orașe din Valea Jiului (Petroșani,
Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Uricani) au aparut așa zisele colonii muncitorești și separat
locuințele funcționarilor. Din planurile de construcție ale acestor locuințe putem remarca
diferența de confort în funcție de statutul social al persoanelor care le locuiau.
Locuințele pentru funcționari erau împarțite în funcție de statutul social și de funcția
deținută, fiind repartizate pe grupe de funcții: directori (Img. 1.1, Img. 1.2, Img. 2.1, Img. 2.2,
Img. 3), funcționari superiori și funcționari inferiori (Img. 4, Img. 5). Aceste tipuri de locuințe
aveau mai multe camere decât locuințele muncitorilor, încluzând și camere pentru servitori.
 Locuințele muncitorilor, de cele mai multe ori aveau în componență o bucătărie, un
dormitor și o cămară pentru alimente (Img. 6). Pe lângă zona destinată locuirii, aceste case
mai aveau și o curte, o gradină pentru zarzavaturi și anexe gospodărești. Existau și funcțiuni
ce puteau fi folosite pe grupări de case, astfel încât apa potabilă și cuptoarele de copt
pâinea erau asigurate prin cișmelele aflate în stradă. Gruparile de case pentru muncitori din
Valea Jiului erau formate două, patru sau chiar mai multe locuințe (Img. 6- două locuințe cu
bucatarie și cămară proprie, Img. 7- patru locuințe cu bucătărie proprie). Acestea erau
organizate în general în cvartale delimitate de străzi, pe câte două loturi (Img. 8). Grupările
de locuințe puteau ori să fie lipite de limita definită de către stradă, fie să fie puțin retrase
față de limită. Multe dintre acestea, însă, se aflau la pe limita dintre parcelă și stradă,
orientate atât cu latura scurtă, cât și cu latura lungă spre stradă, iar accesul se facea din
curte pe o mică scară direct în casă, fără existența unui spațiu intermediar (Img. 9, Img. 10,
Img. 11).
Construirea acestor locuințe a avut loc odată cu aducerea primilor muncitori la Petrila și
la Petrosani. Așa cum am putut observa, în Petrila apare primul grup de case de locuit în
apropierea minei Deak. Aceste grupuri de case era format doua case de locuit pentru patru
familii, o casă tip cazarmă pentru zece familii și o casă pentru funcționarii superiori, șeful
minei și contabilul șef. În continuare au apărut încă zece case din lemn (pe malul drept al
râului Jiu), fiecare cu câte două locuințe (Img. 12), pe un deal (Ferro) au fost ridicate trei
clădiri, cu câte zece locuințe fiecare, iar în colonia din zona vestică a Petroșaniului, colonie
de langă mina Petrila (colonia așa numită Bosnia) au fost construite două clădiri P+1, fiecare
pentru 20 de familii (Img. 13). Totodată, la Petrila, în această perioadă s-a început și
construția unei colonii muncitorești pe câmpia din dreapta râului Jiu, iar mai apoi s-au
realizat si construcțiile altor colonii, precum și locuințe pentru funcționari.
Locuințele muncitorești se diferențiau de locuințele persoanelor cu categorii sociale mai
ridicate atât prin nivelul scăzut de confort pe care îl ofereau prin numarul mic de camere și
locuirea împreuna cu mai multe familii în aceași casa (grupare de case), cât și prin nivelul de
detaliere al fațadelor și modul de tratare al accesului. Dacă locuințele pentru funcționarii
superiori sau directori aveau un acces mai mult monumental, accesul în locuințele
muncitorești era unul direct, fără a fi marcat ca atare (Img. 4 vs. Img. 6).
Din punct de vedere al materialelor folosite, putem remarca cu ușurință prezența a două
tipologii: locuințele din lemn (Img. 12) și locuințele de cărămidă, locuințe ce încep să apară
tot mai mult în perioadele imediat următoare (Img. 14). La nivelul șarpantei putem identifica
șarpante cu structură de lemn și acoperirea din scânduri de lemn (Img. 12, Img. 9) și
șarpante cu structură de lemn și acoperire din țiglă (Img. 14, Img. 10).
Administrația minelor era cea care suporta cheltuielile de salubritate, curățarea
coșurilor, construcția și repararea cuptoarelor de pâine, a sobelor de gătit și încălzire din
locuințe, reparațiilor de tâmplărie, reparațiile tencuielilor etc. Însă prin contractul de închiriere
a locuințelor de către muncitori se impunea ca muncitorii să spele în fiecare săptămână
dușumelele, iar o dată pe an să văruiască pereții locuințelor. Totuși, fiecare muncitor primea
lunar 5 litri de petrol lampant pentru iluminarea locuinței, câte 8000 kg de cărbune spălat pe
an, o legătură de așchii lunar si 1 m3/an de lemne de foc pentru cuptorul de copt pâine.
Totodată, în această perioadă se construiește și Cazinoul muncitoresc, cu sală de
spectacole, bibliotecă și restaurant pentru funcționarii și muncitorii minei Deak. Pentru
recreere și agrement se amenajaza un parc cu alei și locuri de stat, un foișor și două terenuri
de tenis (actualul parc Teodorescu). În sprijinul acestora apare la Petrila și un magazin de
alimente și îmbrăcăminte propriu societății minelor, ce avea menirea de a asigura salariaților
produse de prima necesitate la prețuri accesibile, protejând astfel muncitorii de prețurile
cerute de comercianții particulari.

A doua perioadă definitorie pentru evoluția Petrilei l-a reprezentat așa cum am văzut,
perioada comunistă. Astfel încât se începe sistematizarea Văii Jiului, în urma Hotarârii dată
de consiliul de Ministri in ianuarie 1952. În urma planului cincinal apar primele apartamente
(108 apartamente realizate în 1951, urmate de un plan ce prevedea construirea a altor 1000
de apartamente noi). Proiectanții au încercat să țină cont și de caracteristicile locale și de
modul de viață al minerilor. S-a ajuns curând la concluzia că nu se pot construi doar
locuințe, fiind necesare o serie de alte lucrări, lucru ce a determinat ca proiectarea să devină
proiectare complexă. Astfel, au început să fie proiectate străzi, drumuri, alei interioare,
alimentări cu apă, canalizări, rețele de electricitate de joasă tensiune cu posturile de
transformare și racordurile la înaltă tensiune etc. Apar și necesitățile de clădiri ce deservesc
populația noilor cartiere: creșe, grădinițe, școli, dispensare, magazine etc.
Totodată, apare și problema unei a doua serii de proiecare complexă, datorită industriilor
anexe de materiale și prefabricate, cu ateliere, linii ferate etc. Acest lucru determină un nou
tip de locuințe, baracamentele. Acestea reprezentau locuințe temporare, grupate în tabere,
tip parter, concepute ca să poată să fie folosite 10 sau 15 ani. Materialul din care erau
realizate era zidăria, iar acoperirea era cu țiglă. Suprafetele baracamentelor erau mult mai
întinse în teritoriu datorită construcției doar la nivelul parterului. Aceste locuințe temporare
erau deservite de clădiri cu funcțiune comunitară și beneficiau chiar și de apa, străzi,
canalizare și electricitate. (Img. 15)
În această perioadă apar și noi soluții tehnice și materiale de utilizare, astfel încât apar
blocurile de sgură și steril de haldă ce formau în unele locuri forme de plan liniare regulate,
compacte (fără a avea intrânduri și ieșinduri). Aceste limitări se datorau faptului că la început
existau doar macarale de capacitate mică.
Direcțiile care au fost urmate în aceasă perioadă se aflau în strânsă legătură cu ceea ce
se folosea pe scară largă în U.R.S.S., astfel încât apar materiale, procedee și calcule de
construcții noi în planurile de arhitectură. Principul se baza pe folosirea de materiale locale,
în cazul de față sterilul la construcția blocurilor. Pentru a găsi cea mai indicată dimensionare
a blocurilor, au fost întocmite proiecte având la bază folosirea blocurilor grele, precum și
studii pentru blocuri de dimensiunea uzuala a cărămizilor ceramice. (Revista Arhitectura,
A1952_6-7_08)
După stabilirea blocurilor, studiul a cuprins și celelalte elemente constructive: planșee,
scări, șarpante. Datorită dezvoltării în masă a acestor blocuri, compozițiile de ansamblu au
urmărit obținearea de volume mai generoase, lucru ce a dus la o tipizare a planurilor de
locuințe pentru a se obține cât mai puține tipuri de piese ce vor fi prefabricate în serie.
Planurile se înscriu în majoritatea lor în forme dreptunghiulare de aceeași adâncime, cu
zidurile extreme și cel median portante. Planșeele au o deschidere unică de 5,00 m, pentru
care s-au dimensionat grinzi prefabricate. Corpurile ceramice de umplutură dintre grinzi au
fost înlocuite cu blocuri de beton de sgură. Scările de acces au fost proiectate pentru a fi
integral prefabricate, trepte și vanguri, cu podeste realizate din grinzi speciale prefabricate,
cu aceleași corpuri de umplutură folosite la planșee.
Încălzirea încăperilor se facea cu sobe, ce aveau ca și combustibil lignitul. Pentru aceste
sobe s-au proiectat coșuri de beton, prefabricate, case să asigure atât tirajul necesar, cât și
siguranța cu privire la incendii. S-au proiectat astfel două tipuri de coșuri de fum: coșuri
libere la grupul baie-bucătărie și coșuri înglobate în zidul median la camerele de locuit.
 Pereții despărțitori erau din „zidărie de cărămidă celulară nut și feder” și panouri ușoare
prefabricate din ipsos și trestie sau ipsos și sgură. Totodată, au fost proiectate și învelitori
ceramice, dar și șarpante din beton armat prefabricate. În această perioadă apar astfel
acoperișurile tip terasă, înlocuind lemnul chiar și din structura acoperisului.
Se dorea însă și o mai bună proporționare a ansamblului de volume, folosind astfel
asamblarea în șir sau în diferite forme a blocurilor tip. Frontul de fațadă a fost în general
lungit, astfel încât lucrul acesta a facilitat obținerea unor efecte plastice, prin repetiția unor
elemente de arhitectură și prin alternanța lor, creând un ritm plin-gol, precum și prin crearea
unor axe de simetrie.
În acest fel au apărut cvartalele cu blocuri de locuit, ce aveau în apropiere și magazine
pentru a le deservi locatarilor. Compozițiile planurilor cvartalelor erau insirate din compozițiile
curtilor interioare ale mănăstirilor. La nivel de fațadă s-a dorit ca arhitectura să fie cât mai
apropiată de elementele de arhitectură românească. Considerând regiunea ca o zonă de
influență atât venită din Ardeal cât și din Oltenia, s-a făcut o selecție a celor mai valoroase
elemente de arhitectură, pentru a fi prelucrate într-o unitate de stil pentru amsambluri. Astfel,
în fațade se folosește arcul de cerc (exemplul din Vulcan), arcul românesc, retras, în plin
cintru (exemplul din Petroșani, Img. 16). Cu toate acesta, exemplul din Petrila, din cartierul
Lonea (Img. 17- cartier Lonea- plan) nu respectă în totalitate aceste reguli, astfel încât
golurile de pe fațade nu prezintă nici un tip de arc, însă apare o ușoară tendință de
reinterpretare a culelor oltenești la nivelul fațadei, la fel ca în exemplele din Vulcan si
Petroșani. Exemplul din Petrila se aseamănă cu cele din celelalte orașe ale Văii Jiului, dar si
cu noile blocuri apărute și la Hunedoara. Astfel, ansamblul Lonea (Img. 17), închegat în
cvartale mari încearcă să rezolve armonios interesele locatarilor cu interesele generale ale
orașului, ce duce la o regrupare a terenurilor în interiorul cvartalului și la crearea de spații
intime, plantate, mici parcuri în interiorul lor. Deasemenea, se amplasează în aceste locuri și
terenuri de joc pentru copii, camine de zi, creșe etc. Aceste ansambluri închegate au un
caracter urban foarte bine definit, datorită fronturilor lungi și unitare spre străzi. Accesul se
face direct din stradă sau din prelungirea străzii dintre două blocuri, în spațiul organizat cu
un mare vestibul de legătură între cadrul stradal și interiorul cvartalului, deservind intrările
așezate în fațadelor laterale. În general compozițiile erau formate din tronsoane liniare, ce
puteau conține câte 2 camere la scară și tronsoane de colț de 2 apartamente la scară de
câte 2 și 3 camere. Unele apartamente beneficiau și de logii sau balcoane (un tip- Img. 18).
Apartamentele puteau fi atat comandate cât și decomandate, iar băile erau în general
grupate cu bucătăriile, având totodată ca specific ventilarea și luminarea băii peste cămară
direct din exterior, lucru foarte economic. O treime din totalul camerelor din cvartal
beneficiază de goluri, de tip ușă sau fereastră. În cazul apartamentelor de colț, în fața scării
apare o terasă comună de serviciu și agrement, iar la nivelul subsolului apar spălătorii,
uscătorii și boxe pentru lemne și provizii.

Campul lui Neag

Caracterisiticile fundamentale ale arhitecturii populare românești din zona Câmpul lui Neag
,Hunedoara sunt evidențiate prin amplasarea zonei de locuit și a întregului ansamblu pe sit,
camerele de locuit,precum și curtea dreptunghiulara de mari dimensiuni ce joacă un rol
important în această gospodărie.
Casa de tip ocolnic (img 1) are o compoziție ingenioasă,unitară,în care casa de locuit și
clădirile anexe sunt grupate în jurul unei curți dreptunghiulare,închisă în toate părțile ca o
cetate.
Ca și exemple ,am putut identifica :Ocolnicul Sanci Breben (img 2) , Ocolnicul Hamz Ion
Tănase (Img 3) și „ Gospodăria cu ocolnic intarit” (Img 4,Img 4’’).
Variantele acestui tip de gospodărie, se găsește numai în câteva locuri din sudul și răsăritul
Transilvaniei.În general se pot distinge însă două categorii:
Unul din aceste categorii de gospodărie-ocolnic cuprinde toate acele exemple în care casa
de locuit și clădirile anexe ocupă poziții diferite,mai mult întâmplătoare ,și sunt dispuse pe
trei sau chiar pe toate patru lațurile curții interioare,în cele mai multe ori legate între ele cu
portice.
Aspectul general de cetățuie închisă de toate părțile caracteristic acestui gen de gospodărie
se menține în totul,dar preocuparea uneri grupări ordonate a tutor părților sale component în
raport cu anumite axe de simetrie,este cu bună știre neglijată.
Câteodată,cum este și cazul ocolniculului Sanci Breben din Câmpu-lui-Neag (Img 5,Img
5’’),curtea interioară ca și contur exterior se inscre într-un dreptunghi aproape perfect.
Alteori ,asemenea ocolnicului Hamz Ion Tănase(Img 6) ,compoziția planului,bazată pe
aceeași idee de izolare și închidere de toate părțile,spre exterior a curții reprezentând o
formă neregulată.
Toate construcțiile sunt unite într-un patrulater, unde accesul se face printr-o poartă,
asemeni unei mici cetăti medievale) care permite apărarea turmelor contra atacurilor
animalelor sălbatice.
Poarta acestor gospodarii este una largă cu „stravazaturi” (transparente) care izolează
spațiul intern al gospodăriei de lumea din afară ,în aceeași măsură în care îl și unește.
Alături de poartă,cumpănă înaltă a fântânii ,aplecată peste ghizdurile care fac corp comun
cu gardul ,integrându-se în arhitectură întregului complex ,pare să anunțe șiș a intereasca
totodată existent,dincolo de poartă ,în curtea cu prispe și portice, a unei atmosphere liniștite
,primitoate și odihnitoare,
Forma închegată a tipului de gospodărie-ocolnic cu încăperi de locuit ,anexe și
portice,dispuse cu oarecare preocupări de simetrie în jurul unei curți închise de toate părțile .
Cel de-al treilea exemplu este o „gospodarie cu ocol intarit”(1800) din Câmpul lui Neag
(img 7),adusă în muzeu în anul 1957.
Gospodăriile de acest tip erau izolate,plasate în mijlocul proprietăților,la altitudini cuprinse
între 900-1000 de metrii.
Această gospodărie se înscrie în sistemul tradițional de construcție, cu pereții din cununi de
bârne rotunde de brad și învelitoare de sindrilă.Această include în jurul curții interioare
casă,adăposturile pentru animale și unelte,cămările pentru haine și alimente (Img 8)
În planul casei sunt două incăperi, cu prispă partială,din care se face accesul în fiecare
incăpere. În cameră mai mare se află vatra cu "căloniu" (horn), asezată în colțul format de
peretele median și cel longitudinal, din spatele casei. Vatra, inăltată cu 0,30 m de la sol, are
deasupra un coș piramidal din nuiele împletite și lipite cu lut.Lângă vatră ,deobicei erau
depozitate vase din lemn utilizate la prepararea și păstrarea lactatelor.
Mobilierul din aceste gospodarii era foarte simplu (Img 9) lucrat de meșteri locali: (pat, bancă
cu spătar, lavițe, podișoare-dulap pentru vase-și o masă dreptunghiulara).
Cea de-a doua încăpere (Img 9) nu are sistem de încălzire și a fost trasnformata din cămară
în cameră de oaspeți siinclude:un pat,bănci,laviță și o masă înaltă.
În această casa au fost păstrate cuprinde vase din lemn pentru lapte și apă, sărărite, cauce
și vase de lut. Textilele de casă-lepedeiele de cânepă, țoluri de lâna, pricoite, ștergare de
icoană-inviorează cadrul interior de locuire.
Inițial în Câmpul lui Neag ,au existat gospodarii cu o curte interioară dreptunghiulara,apoi a
intervenit demolarea locuințelor (Img 10) datorită săpăturilor miniere.Majoritatea persoanelor
au fost mutate cu forță la blocurile din Uricani ,în timp ce casele lor erau distruse.De aceea
,în prezent, nu există foarte multe gospodarii vechi în sat.
În momentul de față ,locuințele exitente din Câmpul lui Neag sunt câteva locuințe vechi de
lemn (Img 11) iar restul sunt case noi(Img 12) .Gospodăriile rămase nu respeca configurația
planului unei gospodarii din trecut,oamenii având alte nevoi,multe din funcțiuni anulându-se.
În prezent putem observa planimetrii curate,funcțiuni exterioare limitate(relaxare),curtea este
folosită ca zona de relaxare și putem observa apariția obiectelor pur ornamentale din curte
(Img 13).Amplasarea acestor case ,precum și dispunerea încăperilor este una diferită data
de cea din trecut.Acum ,fiecare casă înglobează toate funcțiunile necesare,fiind înconjurate
de un spațiu liber (curtea) ,cu diferite zone de relaxare (Img 14) și împrejmuite de un gard,nu
de alte anexe ,specific gospodăriilor din trecut.
Locuințele noi sunt construite din materiale noi :lemn,beton,țiglă,polistiren(izolație) și există
tencuieli moderne.
Înfățișarea acestor case este una diferită față de cea din trecut .Odată cu trecerea
timpului,această zonă a trecut prin multe schimbări ,obiceiurile,ocupațiile și nevoile
oamenilor s-au schimbat considerabil .Acest lucru a dus la o reconfigurarea zonei,a caselor
în sine,a amplasării acestora modului de construcție acestora.

Analizând comparativ cele două tipuri de locuințe, industriale și vernaculare, din cele două
localități alese, Petrila, respectiv Câmpu lui Neag putem observa cu ușurință că nu s-au
influențat reciproc. Punctele comune ale celor două localități sunt mai mult de natura
geografica (distanța relativ mică dintre ele) sau istorică (ambele localități au fost influențate
de aceleași evenimente sau evenimente similare). În această măsură putem remarca faptul
că în ambele locuri apar extracții miniere, însă perioadele nu coincid. La Petrila prima
extractie începe în anul 1869, la Câmpu lui Neag începe în 1980. Astfel încât nici locuințele
din cele două zone nu sunt asemănătoare. Dacă la Petrila noile intervenții se fac în mare
parte prin inserții în țesutul deja existent, datorită terenului ce nu permitea demolarea
construcțiilor existente, la Câmpu lui Neag vatra satului dispare cu totul. În timp ce la Petrila
locuințele erau realizate în masă pentru muncitorii din mină, la Câmpu lui Neag arhitectura
vernaculară dispare aproape în întregime. Din punct de vedere al planimetriei, putem
observa că locuințele din Câmpu lui Neag se închideau față de mediul înconjurător din
motive de apărare față de animalele ce puteau sa ajungă în zonă (casele de tip ocolnic,
case organizate în jurul unei curți interioare), pe când ansamblurile de locuințe din Petrila
(exemplul Lonea) se închideau față de exterior din simplul motiv că se dorea formarea unor
mici comunități capabile să se autoguverneze, lucru ce s-a dovedit a nu fi chiar benefic
(exemple asemănătoare de comunități ce se închideau față de exterior, și care bineînțeles
nu au funcționat, putem vedea până și în arhitectura lui Le Corbusier, Unite d’Habbitation,
Marseille sau Familisterul lui Godin, bazate pe ideile utopice ale lui Fourier). Totodată, atât
în plan cât și la nivelul fațadelor putem observa faptul că noile locuințe muncitorești sau
ansamblurile de blocuri de la Petrila erau realizate pe baza unor axe de simetrie, pe când
locuințele vernaculare de la Câmpu lui Neag nu respectau nici o simetrie, fiind realizate
organic. Materialele de construcție coincid doar în prima parte prezentată, astfel încât atât la
Petrila cât si la Câmpu lui Neag existau locuințe din lemn. Însă, dezvoltarea minieră din oraș
schimbă această legătură, construcțiile din lemn din Petrila fiind treptat înlocuite cu cele din
zidărie și acoperire cu structură de lemn și țiglă, ca mai apoi să apară betonul, iar lemnul să
dispară în totalitate dintre aceste materiale.
Se observă astfel că cele două tipuri de locuințe, din cele două localități se contrazic
mai mult decât se aseamănă, iar evenimentele petrecute în acele perioade le-au influențat în
mod total diferit. Pe de o parte apare o densificare a țesutului urban în Petrila, iar pe de altă
parte vatra satului din Câmpu lui Neag dispare aproape în totalitate, lăsând loc pentru
extracțiile miniere.

IV. Concluzie
În urma studiulul putem remarca faptul că pentru ambele cazuri ar fi necesară o
protejare a elementelor studiate. Pe de o parte, avem cazul localității Câmpu lui Neag unde
în momentul de față au mai rămas doar undeva la 5 exemple de case tradiționale
vernaculare, iar 36 au fost dărâmate. Totodată acest exemplu este unul foarte valoros și din
punct de vedere istoric, astfel încât acest loc are o evoluție extrem de interesantă prin
simplul fapt că zona minieră a înlocuit întregul sat. Locul pe care se afla cândva vatra
satului, biserica cu cimitirul și casele din jurul ei a fost distrus prin săpături pentru extracție,
iar astăzi pe acel loc se află un lac. Astfel, zona reprezintă o zonă de suprapunere a tuturor
straturilor istorice, lucru ce îi dă o mare valoare pentru aria imediat înconjurătoare sau chiar
pentru întreg teritoriul României prin unicitatea sa.
Pe de altă parte, avem exemplul amsamblurilor de locuințe de le Petrila, ce sunt
importante din alte puncte de vedere față de cazul prezentat anterior. Aceste ansambluri
erau prevăzute să funcționeze ca niște mici unități autoguvernabile, având pe lângă zona de
locuințe (locuințele pentru muncitori și locuințele directorilor și funcționarilor) diverse funcțiuni
complementare (magazine, școli, parcuri, creșe, zone pentru recreere etc.), fiind totodată
amplasate în apropierea locurilor de muncă, și anume a minelor. Aceste ansambluri,
împreună cu zona de mine reprezintă un element definitoriu pentru istoria țării noastre, o
parte din trecutul nostru pe care nu ar trebui să o ignorăm ca și cum nu ar fi existat. Aceste
elemente reprezintă în momentul de față niște zone moarte în orașe, dar pe de altă parte
sunt încărcate cu o valoare socială foarte mare. Toate aceste lucruri nasc o multitutine de
semne de întrebare. Trebuie să ne punem întrebări în primul rând referitoare la comunitatea
care locuiește în zona aceea. În momentul de față starea zonei este una foarte proastă,
minele s-au închis treptat, astfel încât pe lângă faptul că locuirea din perioada comunistă era
una în cea mai mare parte neadecvată s-au mai adăugat și problemele locurilor de muncă și
a ansamblurilor ce nu mai puteau funcționa (ansamblurile de blocuri erau strâns legate de
activitatea miniera atât prin locuitorii lor, cât și prin activitățile desfășurate la nivel de
ansamblu de blocuri/locuințe).
Odată stabilit faptul că aceste ansambluri (minele și zonele de locuințe) reprezintă
elemente ale patrimoniului cultural al României trebuie să vedem care sunt soluțiile pentru
protecția acestora. O soluție ar putea fi indroducerea în circuitul Tezelor Patrimoniului, primul
act legislativ din România care prevede dezvoltarea unor mecanisme și măsuri clare de
protecție a peisajului cultural. Prin acest lucru proprietarii privați pot fi sprijiniți prin bugetele
publice pentru a proteja și pune în valoare bunurile care fac parte din patrimoniul cultural,
astfel încât proprietarii apartamentelor blocurilor ce fac parte din vechile ansambluri ar putea
fi susținuți finanaciar pentru a își proteja locuințele ce fac parte din patrimoniul cultural.
Aceste teze se bazează pe principii ce presupun dezvoltări durabile, de interes public și
responsabilitate a statului, diversitate și complementaritate a identității culturale,
responsabilitatea cetățenilor în protejarea patrimoniului, unitate între patrimoniu și contextul
său, autenticitate, educația cetățenilor, formarea unor societăți incluzive și participative.
Astfel, patrimoniul de la Petria ar putea fi revigorat prin implicarea oamenilor în
procesul de protecție și reabilitare, astfel încât atât patrimoniul cât și locuitorii săi să
beneficieze de pe urma acestei legături. Cu toate acestea, chiar daca la o primă vedere
lucrurile ar putea funcționa foarte bine într-un asemenea caz, trebuie să avem în vedere și
elementele particulare pentru fiecare situație în parte. Pe lângă problema distrugerii
patrimoniului, avem probleme și la nivelul comunității, odată cu închiderea minelor, oamenii
și-au pierdut și locurile de muncă.
În ceea ce privește cazul lui Câmpul lui Neag, una dintre primele măsuri care trebuie
luate este protecția și conservarea locuințelor tradiționale rămase. Acestea se află într-o
stare de degradare destul de avansată, iar proprietarii nu conștientizează valoarea și
importanța culturală pe care aceste case le au. În acest sens punctele propuse prin Tezele
Patrimoniului, care se referă la sprijinul economic acordat de stat pentru conservarea
acestor bunuri private, ar putea sprijini comunitatea locală (prepondernt săracă și care nu își
permite acoperirea costurilor de reabilitare corespunzătoare). Acest lucru s-ar putea realiza
în colaborare cu Facultățile de Arhitectură, sub forma unor tabere de restaurare pentru
studenți și ar avea ca efect un dublu câștig : pe de-o parte cunoștințele noi dobândite de
studenți, iar pe de altă parte, stimularea comunității locale pentru a-și aprecia și proteja în
continuare bunurile de patrimoniu.
Un alt tip de abordare ar fi restaurarea patrimoniului industrial și introducerea
acestuia într-un circuit turistic. Deși pare cea mai facilă abordare, e și cea care ar putea
avea și cel mai mare impact (negativ) asupra comunității de minieri. Acest tip de abordare ar
putea fi foarte bine aplicat și în Câmpu lui Neag, ținând cont de faptul că deja există o
preocupare pentru turismul montan, dar care nu este inclusă într-o strategie de dezvoltare a
zonei și care nu se relaționează cu contextul istoric și cultural existent. Așadar tebuie avută
în vedere o gândire holistică, întrucât conservarea și restaurarea unui patrimoniu nu include
doar intervenții asupra mediul construit, ci și revitalizarea unei comunități.
V. ANEXE

II. STUDIU URBAN SI ISTORIC AL LOCALITATILOR

Campu lui Neag

Img 1 - Sursa web : http://hunedoaralibera.ro/campu-lui-neag-satul-momarlanilor-de-la-

poalele-retezatului/
Img 2 : Sursa web: http://mapire.eu/

Img 3 : Sursa web: http://mapire.eu/

Img 4.1 : Sursa web: http://mapire.eu/

Img 4.2 : Sursa web: http://mapire.eu/

Img 5 : Sursa web:

Img 6: Sursa web: http://https://www.google.ro/maps

Img 7: Sursa web: http://https://www.google.ro/maps

Img 8: Sursa web: http://www.descoperimromania.ro/

Img 9: Sursa web: http://www.descoperimromania.ro/

Petrila

(Img1_1) Petrila, 1763; Sursa web: mapire.eu

(Img1): Petrila, 1763

(Img2_1): Petrila, 1806; Sursa web: mapire.eu

(Img2): Petrila, 1806

(Img3_1): Petrila, 1869; Sursa web: mapire.eu

(Img3): Petrila, 1869

(Img4_1): Petrila, 1941; Sursa web: mapire.eu

(Img4): Petrila, 1941

(Img5): Petrila, creștre demografică

(Img6):Petrila, 1869; Mina Deak: locuințe muncitorești; Sursa web: mapire.eu

(Img6_1):Petrila, 2016; Mina Deak: locuințe muncitorești; Sursa web: google earth
(Img7):Petrila, 2016; Cartierul 8 martie; Sursa web: google earth

(Img8):Petrila, 2016; Cartierul 8 martie și Cartierul Digului;; Sursa web: google earth

III. ANALIZA/INTELEGEREA OBIECTELOR ARHITECTURALE

Petrila
(Img. 1.1) Locuință director, Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 1.2) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 2.1) Locuință director, Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 2.2) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 3) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila
(Img. 4) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila
(Img. 5) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila
(Img. 6) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 7) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 8) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com
(Img. 9) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 10) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 11) Sursa: www.valeajiului.blogspot.com

(Img. 12) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila
(Img. 13) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila

(Img. 14) Sursa: Jujan, Constantin, Svoboda,Tiberiu, 150 de ani mina Petrila
(Img. 15) Sursa: Revista Arhitectura ,an 1952, numar 6-7

(Img. 16) Sursa: Revista Arhitectura ,an 1952, numar 6-7

(Img. 17) Sursa: Revista Arhitectura ,an 1952, numar 6-7

(Img. 18) Sursa: Revista Arhitectura ,an 1952, numar 6-7

Campul lui Neag

Img 1 -sursa web: www.romanianmonasteries.org/ro/romania/case-traditionale-taranesti

Img 2 -sursa :Grigore Ionescu - ”Arhitectura populară românească”

Img 3 -sursa: Grigore Ionescu - ”Arhitectura populară românească”

Img 4 -sursa web: ww.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/50/campul-lui-neag-hunedoara-

1800
Img 5:sursa: Grigore Ionescu - ”Arhitectura populară românească”
Img 5’’

Img 6 -sursa: Grigore Ionescu - ”Arhitectura populară românească”

Img7-s.web:www.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/50/campul-lui-neag-hunedoara-1800

Img8-s.web:www.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/50/campul-lui-neag-hunedoara-1800
Img9-s.web:www.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/50/campul-lui-neag-hunedoara-1800
Img10-s.web:www.evz.ro/campul-lui-neag-satul-demolat-de-foamea-de-huila-906839.html

Img 11 -sursa web: www.descoperimromania.ro/

Img 12 -sursa web : www.turistinfo.ro

Img 13-sursa:google maps

Img 14 sursa :google maps

VI. BIBLIOGRAFIE
● [1]
Sursa web: http://www.orasulpetrila.ro/?page_id=132
● [2]
Sursa web: http://mapire.eu/
● [3]
Sursa web: http://hunedoaralibera.ro/campu-lui-neag-satul-momarlanilor-de-la-
poalele-retezatului/
● [4]
Sursa web: http://www.evz.ro/viata-la-campu-lui-neag-904088.html
● [5]
Sursa web: http://www.evz.ro/campul-lui-neag-satul-demolat-de-foamea-de-huila-
906839.html
● [6]
Jujan Constantin, „Mina Petrila 150 de ani de activitate în mineritul industrial”
● [7]
Gh Curinschi Vorona-„Istoria arhitecturii in Romania”
● [8]
Lucian Blaga - ”Spațiul Mioritc”
● [9]
Grigore Ionescu - ”Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor”
● [10]
Grigore Ionescu - ”Arhitectura populară românească”
● [11]
Revista Arhitectura ,an 1952, numar 6-7
● [12]
http://www.cultura.ro/tezele-patrimoniului-au-fost-aprobate-de-guvern