Revolutia urbana in conceptia lui

Gordon Childe

Vere Gordon Childe a fost un arheolog si lingvist australian, care s-a

nascut la Sydney, in statul New South Wales, Australia. De-a lungul vietii sale s-a
specializat in studiul preistoriei europene. Childe publica numeroase carti despre
arheologie si preistorie, insa cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt "Faurirea
Civilizatiei"("Man makes himself") si "De la Preistorie la Istorie"(What happened
in History").
Acesta trateaza in cartile sale primele doua revolutii ale omenenirii:
revolutia neolitica si revolutia urbana.Precedata de revolutia neolitica, revolutia
urbana a fost procesul in care satele s-au transformat in cetati cu o populatie
numeroasa, organizate in state si traind din industrii secundare si din comertul
exterior. Teatrul actiunii ei este situat intre Nil si Gange, adica Semiluna
Roditoare si Valea Indusului. Aici inventiile hotaratoare se succeda intr-un ritm
alert in comparatie cu ritmul lent al evolutiei care a dus la cea dintai revolutie si
chiar cei aprox. 4000 de ani ce desparte revolutia urbana de cea industriala din
epoca moderna.
Teritoriul unde vor inflori viitoarele cetati ale Mesopotamiei a fost de-a
dreptul creat de om. Protosumerienii creaza canale ca sa ude lanurile si sa
dreneze apa baltilor, au construit diguri si au ridicat ziduri in jurul terasamentelor
ca sa apere oamenii si animalele. Ei au taiat sistematic desisurile de trestii si au
ingrijit canalele, toate acestea ducand la o aprovizionare sigura de curmale,
asigurarea unor recolte abundente si pasuni permanente pentru turme. Astfel
oamenii s-au legat de campurile nou obtinute, mai ales ca acestea le ofereau
hrana necesara. Ei respingeau ideea de a parasi bogatiile pentru a merge si a
ocupa un nou teritoriu doar pentru a incepe un nou ciclu. Le era mai lesne sa-si
extinda teritoriile pornind de la un nucleu de teren ocupat inainte si cultivat, decat
sa se instaleze deodata in tinuturi mlastinoase si sa o ia de la capat. Apar astfel
micile comunitati sedentare cu caractev colectiv, bine organizat. Locuitorii
acestor comunitati nu mai aveau ca obiectiv doar procurarea hranei, deoarece
existau surplusuri de hrana, astfel oamenii pot avea si alte preocupatii, inclusiv
comertul, aparand astfel si diferitele clase sociale.
Cimentarea vietii sedentare a prilejuit o perfectionare in amenajarile
domestice si a deschis drumul arhitecturii. In Siria si Mesopotamia au inceput sa
se foloseasca caramizi chiar dinaintea mileniului trei i.e.n.. Chiar daca la inceput

caramizile erau grosolane, fara prea multe finisaje, acestea au facut posibila
aparitia arhitecturii monumentale.
Semiluna Roditoare era populata de o multime de comunitati practicand o
mare varietate de economii, corespunzatoare diversitatii factorilor geografici:
vanatori si pescari, cultivatori, pastori nomazi si tarani sedentari. Aceste diferite
comunitati au inmultit capitalul civilizatiei omenesti prin descoperile si inventiile
lor, adunand de asemenea numeroase cunostinte stiintifice in topografie,
geologie, astronomie, chimie, zoologie si botanica si chiar putem spune ca au
acumulat o mare stiinta practica si in agricultura, mecanica, metalurgie si
arhitectura.
Schimburile comerciale si miscarile de populatie au dus la o vasta
raspandire a stiintei, tehnicilor si credintelor, precum si la confruntarea lor.
Drumul spre interdependenta a progresat inmod deosebit in regiunile marilor
depresiuni fluviale, in Valea Nilului, in campiile aluviale care se intindeau intre
Tigru si Eufrat si in cele aflate in vecinatatea Indusului si a afluentilor sai din Sind
si Pendjab. Desi erau excelente zone agricole aceste zone aveau lipsuri majore.
Valea Nilului era lipsita de lemn de lucru, de piatra si de minereuri. Sumerul fiind
si mai putin inzestrat. Zacamintele de arama lipseau cu desavarsire, pana si
silexul fiind rar. Insa exceptionala fertilitate a acestor regiuni, permitea
ocupantilor sai sa-si satisfaca cerintele de produse importate, Sumerul importand
obsidian pentru fabricarea uneltelor. Surplusul productiei agrare nu ajuta numai
la obtinerea produselor straine, el ingaduia de asemenea si intretinerea unui
mare numar de negutatori si de transportori, precum si a unui intreg corp de
mestesugari, care prelucrau cat mai avantajos materialele costisitoare, a unor
scribe care sa tina registrele de tranzactii din ce in ce mai complexe si a unei
adminstratii de stat pentru a impaca interesele tuturor.
Cunoasterea metalurgiei pare ca s-a raspandit in vechiul Orient incepand
din anul 3500 i.e.n, dar metalul nu inlocuieste decat foarte cu incetul industria
pietrei. Usurinta fabricarii uneltelor de silex si calitatea comparativa cu cea celor
de arama, au facut ca evolutia metalurgiei sa fie greoaie. Insa gradul ridicat de
uzura si lipsa unei surse de silex in campiile aluviale, sarace in pietre de unelte,
au izbutit sa convinga mintile oamenilor asupra interesului pe care-l prezenta
noul material si sa raspandeasca cererea de metal. Pentru aceste nevoi au fost
necesare imbunatatirea mijloacelor de transport. Aparitia jugurilor a inmultit
felurile de transport cu sania, care e cel mai vechi vehicul artificial de pe care-l
cunoastem. Tehnica de transport inregistreaza un salt urias in fata prin
inventarea rotii. Intrebuintarea rotii a adus dupa sine nu numai o revolutie a
mijloacelor de transport, ci si in ceramica.
Cele doua intrebuintari primordiale ale rotii au putut lua nastere
independent una de alta, cu toate ca acest lucru pare prea putin probabil. In
schimb, nu le gasim intotdeauna alaturi. In Orientul Apropiat, precum si in Valea
Indusului, ceramica facuta la roata este tot atat de veche ca si vehiculele cu roti,
dar ea este anterioara acestora in Egipt, in timp ce in Creta fenomenul este

invers. Cu 500 de ani i.e.n, roata olarului era inca necunoscuta in Europa
transalpina, desi vehiculele cu roti erau cunoscute de peste o mie de ani.
Aparitia roatei a facilitat si aparitia unei arte militare, care a adus cu ea mai
repercursiuni economice si e probabil ca a contrimuit mai mult decat orice alt
element la stimularea cererii de metal. Daca in agricultura silexul era comparabil
cu arama, in lupta s-a dovedit superioritatea aramei. Razboaiele au jucat un
mare rol in ridicarea la putere a unor sefi inzestrati cu autoritate politica efectiva
si inscaunarea lor ca monarhi.
In pragul celui de-al treilea mileniu i.e.n., teritoriile din Egipt, Mesopotamia
si Valea Indusului nu cuprind simple comunitati rurale, ci adevarate state,
grupand functii multiple si impartite in clase: preoti, nobili, scribi si inalti
functionari, in fruntea unei armate de mesteri specializati, de soldati de meserie,
de lucratori. Descoperile arheologice din aceasta perioada se schimba de
precedentele. Cele mai remarcabile obiecte pe care arheologii le descopera nu
mai sunt instrumentele de arat, uneltele de vanat si alte produse ale industriei
casnice, ci obiecte de cult, arme de lupta, ceramic facuta la roata, bijuterii etc.
Atentia arheologilor este atrasa de mormintele monumentale, temple, palate si
ateliere, colibele si micile gospodarii cazand pe plan secund.
Micile comunitati sunt acum cetati mari, mult mai spatioase si in stare sa
adaposteasca o populatie mult mai densa decat satele pe care le-au inghitit sau
care mai exista inca in afara zidului lor. In Valea Indusului, ruinele de la Mohenjo
Daro, din provincial Sind, ocupa cel putin 2,5 km patrati. Noile cimitire urbane
dovedesc o mare crestere nu numai a nivelului de viata, dar si a numarului
populatiei. In afara de cimitirele satesti, care sunt o continuare a celor din
preistorie, pe Nil exista vaste necropole cu morminte monumentale, rezervate
familiilor regale si inaltilor functionari. In Mesopotamia, vestitul cimitir regal din
Ur era rezervat unei mici parti din populatie, care l-a folosit nu mai mult de trei
secole, cuprinzand 700 de morminte, cifra mult mai ridicata decat in oricare alt
cimitir preistoric.
In linii generale, rezultatele revolutiei urbane au fost aceleasi in Egipt, in
Mesopotamia si in India. In privinta particularitatilor concrete, aceste rezultate
difera de la o tara la alta. Tehnica fierului care permitea transoformarea prin
procedee similare a acelorasi materiale in arme si unelte, raspundea pretutindeni
nevoilor comune ale unor comunitati diferite. Produsele materiale(sapaligi, cutite,
pumnale, varfuri de lance etc) au insa forme cu totul diferite pe malurile Nilului,
Eufratului si Indusului. Contraste asemanatoare existand in toate aspectele
civilizatiei.
In Mesopotamia multe asezari din sud (Sumer, Eridu, Ur, Uruk, Larsa,
Suruppak) ne ingaduie sa recunoastem diferitele etape ale acestei revolutii.
Ultimele etape se pot observa si in nord la Akkad, Kis, Djemdet-Nasr, Opis,
Esunna si Mari. In Sumer se constata un regim economic identic simultan in
fiecare asezare. Aceasta identitate comporta si o comunitate lingvistica si
religiosa, precum si o stransa similitudine politico-sociala. In consecinta din

datele provenite din sapaturile de la Uruk se pot trage concluzii de o valoare

generala. Uruk a fost la inceput un sat de tarani neolitic. Distrugerea si
reconstituirea satelor successive a format o movila sau un tell, care se ridica
deasupra campiei mlastinoase. Primii 15 metri ai acestei coline artificiale sunt
formati din resturile colibelor de trestie si ale a caselor de caramizi nearse.
Vestigiile descoperite ilustreaza importanta crescanda a metalului, introducerea
rotii olarului etc. In ultimul nivel se vede ca satul a crescut in marime si in
bogatie, ramanand totusi un sat. La nivelul urmator apar fundatiile unui edificiu
monumental, un temple sau un grup de temple. Alaturi se ridica o movila artificial,
prototip al ziguratului, un turn masiv cu etaje, care va strajui fiecare templu din
Sumerul antic. Acest prim zigurat avea o intaltime de 10 metri si platforma din
varful sau masura 836 metri patrati. Bunurile din patrimoniul templului erau
gestionate de clasa sacerdotala care se ocupa de acesta. In acest zigurat,
sapaturile arheologice au scos la suprafata si primul registru de calcul din lume,
constand intr-o tablita de lut cu crestaturi cu o semnificatie numerica.
Primul templu din Uruk semnaleaza promovarea unei comunitati rurale la
rangul de cetate. Constructiile monumentale implica o vasta organizare a muncii,
industrii specilizate si o oarecare organizare a comertului si transporturilor. In
acest moment crucial se inventeaza contabilitatea si scrierea. Evident, Uruk nu
reprezinta unicul teatru al acestor transformari. Pe locurile unde s-au ridicat alte
mari cetati sumeriene s-au aflat vestigii cu acelasi grad de civilizatie si cu o
vechime egala. De acum inainte, se poate urmari fara intrerupere dezvoltarea
civilizatiei urbane, pana in momentul in care istoria scrisa ne-o prezinta in lumina.
Templul din Uruk, incepand sa se deterioreze, a suferit cel putin patru
reconstruiri, una mai importanta decat cealalta. Etapa revolutiei urbane ce
corespunde celei de-a treia reconstructii a templului din Uruk, este bine
reprezentata in Akkad, Babilonia de nord, mai ales la Djemdet-Nasr. Utilizarea
masiva a plumbului, argintului si lazulitului duce la concluzia ca s-a produs o
crestere considerabila a bogatiilor, o insemnata aprofundare a cunostintelor in
chimie si geologie, oxtindere a schimburilor comerciale si organizarii lor.
Progresul tehnicilor reiese din aparitia unor articole de faianta si a unor care
usoare de lupta.
In faza urmatoare, cu mai putin de 3000 de ani inaintea erei noastre,
cimitirul regal din Ur ilustreaza in chip stralucit punctual culminant al acestei
revolutii. Aurarii fabricaur fire de aur si stiau sa sudeze sis a confectioneze lanturi
fine, de structura granulara sau ajurate. Mesterul aramar este un virtuos al
ciocanului si al mulajului cu ceara pierduta. El furniza celorlalti mestesugari o
intreaga gama de instrumente speciale( sape, razuitoare, foarfece, dalti, burghie,
cutite, ferastraie, cuie etc). Prin prelucrarea lemnului se produc lire si harpe.
Muzicantii profesionisti care se slujesc de ele trebuie sa-l urmeze in mormant pe
regalul lor stapan.
Asemenea lux si asemenea noi rafinamente demonstreaza nu numai o
acumulare de bogatii si un grad ridicat de specializare. Ele mai arata si marile

perfectionari intervenite in cunoasterea meseriilor si noile descoperiri operate in

stiinta aplicata. Obiectele din metal turnat, pe care le obtin acum sumerienii, nu
se pot realiza atat de bine numai din arama. Ele nu pot fi concepute fara
descoperirea unui aliaj de arama si de cositor, bronzul, iar analiza chimica
confirma efectiv aceasta ipoteza. O data stabilita superioritatea bronzului, s-a
incercat sa se izoleze impuritatea care o determina, apoi sa se amestece cu
buna stiinta cele doua substante in proportii studiate.
Cercetarile sistematice din domeniul metalurgiei sunt atestate de un
document arheologic din aceeasi epoca. Este vorba de unpumnal de fier, al carui
metal nu provine nici dintr-un meteorit, nici dintr-un zacamant nativ
subpamantean, ci dintr-o operatie de reductie metalurgica. Fierul nu e
intrebuintat cu adevarat decat incepand cu anul 1300 i.e.n, iar aria sa industriala
la acea data nu este Mesopotamia, ci Asia Mica.
O intrebuintare atat de larga a unor materii straine de campiile aluviale
implica extinderea cailor comerciale sistematice. Specialitatile dintr-o cetate
umpleau tejghelele din alta cetate. In numeroase cetati mesopotamiene s-au
aflat obiecte de fabricatie straina(sigilii, margele si chiar vase din Sind si
Pendjab, aflate la aprox 2000 km departare de Mesopotamia).
Comertul nu consta in simplul transport al marfurilor. In punctele
intermediare, caravanele si navigatorii faceau popasuri importante. Aici, agentii
comerciali formau adevarate colonii avand sarcina sa receptioneze si sa
expedieze produsele si sa aiba grija de intretinerea calatorilor. Ne putem imagina
reprezentatele indiene din Ur si Kis, luand ca model coloniile negustoresti
contemporane.
Unele transformari din arhitectura dovedesc mai mult decat un simplu
progres tehnic. La Uruk, cel de-al doilea ansamblu de temple se sprijina pe
fundatii din blocuri de calcar, care nu provenea de prin partea locului. De altfel,
reprezentarile de pe unele sigilii marturisesc existenta unor razboaie si batalii. Iar
in clipa cand documentele scrise incep sa dea date explicite, in Mesopotamia de
jos aflam doua grupuri lingvistice deosebite: un grup vorbeste limba sumeriana,
celalalt limba akkadiana, dialect semitic deosebit radical de limba sumeriana si
inrudit cu ebraica si araba.
In Mesopotamia in jurul anului 3000 i.e.n in fiecare cetate apare un
potentat laic. El se denumeste singur, cu modestie, vicar al zeului, dar si cu
mandrie rege. Acesta indeplineste functii esentiale in societatea sumeriana, in
cadrul careia cumuleaza autoritatea civila si cea militara. Una din atributiile sale a
fost de a veghea ca antagonismele de clasa, create de cea de-a doua revolutie,
sa nu distruga societatea prin lupte interne. Instaurarea regalitatii a accelerat de
asemenea si acumularea primitiva a capitalului. Surplusurile smulse prin
despotism, asigura acum traiul curtenilor, ministrilor, muzicantilor si ostasilor.
Armata indeplineste o functie economica, asigurand apararea cetatii, amenintate
de nomazii infometati din stepele invecinate sau de triburile salbatice din munti.
Centralizarea monarhica deschide drumul unei oranduiri politice mai potrivita

noilor realitati economice decat sistemul cetatilor-stat. Stapanul fiecarei cetati

dorea sa-si impuna hegemonia fata de ceilalti vecini, din considerente economice
in principal.
La mijlocului mileniului trei i.e.n regele Sargon, conducatorul regatului
semitic Akkad, supune celelalte cetati si intemeiaza unimperiu care se intinde de
la golful Persic pana la Mediterana. Hegemonia Akkadului a durat aproape un
secol, timp in care au avut loc revolte interminente. Fapta lui Sargon a fost
imitata mai tarziu, cu rezultate diferite, de regii din Ur si din alte cetati. Insa
instaurarea unui stat cu adevarat unitar n-a avut loc decat cu aproape 1800 i.e.n.
Hammurabi, rege al Babilonului, a intemeiat cam in acea perioada, un stat unitar
cu un popor unificat, avand o capitala, o legislatie si un calendar unic. Acesta a
inzestrat Imperiul Babilonian cu un corp de institutii permanente.
In Egipt unificarea politica apare sa fi avut loc inaintea revolutiei urbane.
Unitatea economica din Valea Nilului este dirijata de acest fluviu intr-un mod mult
mai imperativ decat ce se intampla in campiile Tigrului si Eufratului. Din punct de
vedere istoric, unificarea Egiptului corepunde intru totul cu unirea celor doua
teritorii(Egiptul de Sus si Egiptul de Jos) intr-un regat unic. Acest eveniment
intamplandu-se cu aproape 500 de ani inaintea unificarii Mesopotamiei sub
regele Sargon.
Spre deosebire de contemporanii lor din Mesopotamia, acestia nu
depindeau foarte mult de comertul extern, deoarece in Egipt existau bogate
resurse de silex, acestea facand ca nevoia de metal sa fie mai putin arzatoare.
Cultivatorii si mestesugarii egipteni se foloseau de uneltele din piatra si la 1000
de ani dupa adoptarea exclusiva a metalului in Mesopotamia.
Unificarea Egiptului si stabilirea unui stat bazat pe industrie si comert si in
egala masura, pe productia de bunuri de consum a fost opera unui rege din
Egiptul de Sus, care a cucerit delta, pe numele sau Menes. Nubienii din sud,
aflati inca poate la nivelul gradinaritului nomad, exercitau o presiunie constanta
asupra Egiptului de Sus. Dupa ce a fost instrumentul unificarii autoritatii, armata
a slujit la tinerea in frau a triburilor de jefuitori sau de intrusi. In scrierile foarte
vechi aflam consemnata organizarea unei retele defensive de-a lungul
frontierelor, care erau prevazute cu garnizoane permanente.
Aceste masuri eminamente concrete au influentat puternic extraordinara
crestere de bogatie si de populatie, care a urmat unirii realizare de Menes intre
cele doua regate egiptene. Marile realizari economice si descoperirile stiintifice
ale epocii erau orientate spre scopuri magice, care erau prezentate sub un
aspect ideologic.
Pana in anul 2000 i.e.n, documentele arheologice sunt constituite aproape
exclusiv din morminte. Cimitirele dintre mileniul cinci si trei i.e.n nu reprezinta
altceva decat simple gropi sapate in nisip si mai mult sau mai putin bogat
aprovizionate cu articole de factura casnica. Unificarii Egiptului sub Menes si
urmasii sai imediati ii corespund morminte monumentale, a caror constructie si al
caror continut nu ne amintesc decat pe departe de cele mai tarzii morminte din

epoca predinastica.
Mormintele regale din Abydos erau niste mici palate de ceramica si de
lemn, construite pe fundul unor mari gropi sapate in desert. Peste mormantul
propriu-zis se ridicau constructii de tip mastaba, din caramizi nearse, care
adapostea o camera funerara destinata cultului mortului, precum si mese pentru
ofrande. Aceste morminte se deosebesc prin bogatia lor fara precedent: mobile
elegant lucrate, arme, vesela, articole de toaleta si podoabe admirabil realizate
din lemn de cedru, aur, arama sau alte materii cu pret mare. Unificarea Egiptului
a dat astfel nastere unor clase noi, unor functii noi, asemanatoare celor create in
Sumer de revolutia urbana.
Mormintele ridicate deasupra pamantului(mastaba sau capele funerare)
atesta o evolutie paralela. Sub dinastia a III-a, piatra a inlocuit caramida nearsa,
iar snopii de papirus care sustineau palatul regal s-au convertit in coloane de
piatra canelata. Sub domnia lui Djeser, intemeietorul dinastiei a treia, funiile de
trestie colorata s-au transformat in olane smaltuite. Constructia de tip mastaba
din piatra s-a marit sub domnia celuiasi rege, pana cand a format ceea ce noi
numim piramida in trepte. Marele Keops a facut din ea piramida de tip clasic, la
inceputul dinastia a IV-a. Herodot ne povesteste ca numai pentru extragerea
blocurilor de piatra au fost mobilizati 100 000 de oameni, care au lucrat fara
intrerupere timp de 10 ani. In timpul revarsarilor, plutele aduceau pana la Gizeh,
enorme blocuri de calcare sau de granit, taiate din malul rasaritean al vaii, la
Tura. Asemenea constructii nu aveau nevoie doar de simpli lucratori, ci si de
arhitecti remarcabili. Arhitectura funerara implica serioase cunostinte
matematice, iar credintele legate de viata viitoare a faraonului au inspirat
descoperiri stiintifice de mare insemnatate.
Sub cea de-a patra dinastie, grija pentru conservarea corpului a dus la o
mare dezvoltare a mumificarii, dand nastere unei adevarate bresle de specialisti
in imbalsamare si favorizand o extraordinara dezvoltare a cunostintelor de
anatomie umana.
Desfasurarea revolutiei urbane pe Valea Indusului pare sa fi fost
contemporana cu desfasurarea aceluiasi fenomen in Sumer si in Egipt. Oricum
ar fi, acest proces s-a incheiat in anul 2500 i.e.n. La aceasta dat, in Sind si in
Pendjab existau mari cetati.In Mohenjo Daro s-a constat ca suprafata lor putea
acoperi pana la 2,5 km patrati. Casele erau prevazute cu cel putin doua etaje si
erau construite din caramizi arse in cuptor. Un sistem de canale colectoare
deserveau casele, precum si ateliere si pravaliile. A fost creat un personal special
care se ocupa de mentenenta acestor canale. Existenta unei autoritati civile si
slujbasi publici insarcinati cu indeplinirea hotararilor ei. Existau schimburi
comerciale, importandu-se lemn de cedru din Himalaya, precum si diferite
substante (piatra, metal) provenite din munti indepartati. Informatiile despre
preistoria civilizatiei Indusului sunt foarte putine. Satele si modestele orasele,
reprezentand embrionul viitoarelor cetati, sunt slab identificate. Dar incepand cu
anul 2500 i.e.n, aceeasi civilizatie se intinde uniform pe 1600 km, de la gurile

Indusului pana la muntii Himalaya. De fapt nimic nu ne permite sa afirmam ca

acestei uniformitati culturale i-ar corespunde o unitate politica. Exista unele
indicatii despre o diviziune pe clase de bogati si saraci, dar in ce priveste natura
autoritatii(rege/zeu) care statea in fruntea ierarhiei, planeaza incertitudinea.
Revolutiile urbane s-au produs aproape simultan in Egipt, in Sumer si in
India. La baza lor se afla aceleasi descoperi stiintifice si toate trei duc la o
insemnata crestere a populatiei si la aparitia acelorasi clase noi. Revolutia
urbana n-a fost pur si simplu transplantata dintr-un centru intr-altul, ci isi trage de
la inceput radacinile din conditiile locale. Chiar si asa se poate spune ca a existat
o independenta absoluta. In epoca unificarii Egiptului, inventiile de origine
mesopotamiana apar prima data pe malurile Nilului. Pe de alta parte, imediat
dupa revolutie, indienii exportau produse manufacturate in Sumer. Deci fara
indoiala a existat un anumit grad de difuzare de produse si de idei. Economia
constituita in cele trei focare primitive, noua economie s-a extins asupra unor
centre secundare. Ea s-a extins mai intai in regiunile limitrofe Egiptului,
Mesopotamiei si Vaii Indusului: Creta si insulele grecesti, Siria, Asiria, Iranul si
Belucistanulm, pentru a se raspandi mai apoi in Grecia continentala, pe podisul
Anatoliei, in Rusia meridionala.