Pogromul de la Iași din 27-30 iunie 1941 a fost unul dintre cele mai

violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, secondat
de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orașul Iași. În
conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de
evrei.Pogromul de la Iași a fost planificat de aceleași organe care au planificat lichidarea evreilor
în Basarabia și Bucovina în cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică sub numele
de cod „Curățirea terenului”.[8]
Încă înainte de începerea operațiunilor militare pe 22 iunie 1941, au fost luate în România o serie
de măsuri cu caracter antisemit
În ajunul intrării României în război, Conducătorul Statului, Ion Antonescu, a dispus prin
„Ordinul no. 4147 din 21 iunie 1941, „...evacuarea tuturor evreilor între 18 și 60 ani din satele
dintre Siret și Prut în lagărul de la Târgu Jiu.”[14]În 22 iunie, prima zi de război, au fost postate în
Iași afișe ce instigau la pogrom și care îi culpabilizau pe evrei pentru colaborare cu bolșevicii
La 27 iunie 1941, conducerea administrativă a orașului, prefectul județului Iași, colonelul Dumitru
Captaru, comandantul garnizoanei, colonelul Constantin Lupu, chestorul poliției, colonelul
Constantin Chirilovici și inspectorii Siguranței Statului Emil Gioseanu și Matei Cosma au ordonat
percheziții în locuințele evreilor.
În după amiaza zilei de vineri, 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război, Ion
Antonescu a telefonat colonelului Constantin Lupu și i-a ordonat „Să curețe Iașul de evrei”.
Acțiunea urma să fie mascată ca făcând parte din ordinul anterior al conducatorului: „Evacuarea
tuturor evreilor, între 18 și 60 de ani, din zona cuprinsă între Siret și Prut".
Evreii au fost arestați și duși la Chestură (sediul Poliției) unde o mare parte au fost uciși.
Miile de evrei care au supraviețuit masacrului de la Chestură au fost duși la gară fiind umiliți,
jefuiți, și bătuți înainte de a fi înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic. Trenurile morții au
circulat cu viteză redusă între diferite gări din Moldova, câteodată în direcții dus-întors.
În primul tren, care urma să plece în direcția Călărași, au fost băgați 5.000 de evrei dintre care,
după 7 zile pe traseu, au supraviețuit 1.011.[31][2] Alți 2.000-2.700 de evrei au fost înghesuiți în
trenul cu direcția Podu Iloaiei, dintre care, din cauza asfixierii și a deshidratării, au supraviețuit
numai 700.[2][15][32] În gări nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri, să le dea muribunzilor apă
sau să le deschidă ușile vagoanelor pentru a lua aer, să scoată cadavrele, sau să acorde vreun
ajutor medical, umanitar.
Cadavrele au fost jefuite și îngropate în gropi comune, în preajma gărilor de pe traseu.[32]
O acțiune de salvare a avut loc în gara Roman prin intervenția energică a președintei Crucii
Roșii din localitate, Viorica Agarici.[26] Pentru că a salvat vieți de oameni nevinovați, cu riscul
oprobriului public (din cauza atitudinii autorităților, Agarici a fost nevoită să se refugieze
la București), ea a fost unul din cei 54 de români omagiați de Statul Israel cu „Cetățenia de
Onoare” și cu titlul „Drept între popoare”.
La 30 august 1941, 980 de evrei supraviețuitori ai trenului ajuns la Călărași au fost transportați
înapoi, la Iași.
O parte a victimelor Pogromului de la Iași au fost îngropate în gropi comune în Cimitirul evreiesc
din Iași. 1.200 de evrei care nu au supraviețuit trenului morții sunt îngropați în gropi comune
la Podu Iloaiei. O alta parte sunt îngropați la Târgu Frumos și în multe alte stații de pe parcursul
traseului "trenurilor morții".